Educatia si formarea profesionala in Uniunea Europeana

Educaţie şi formare: cadru general

Educaţia şi formarea au un rol-cheie în transformarea Uniunii Europene (UE) într-una dintre cele mai competitive societăţi şi economii bazate pe cunoaştere din lume. De la adoptarea Strategiei de la Lisabona în 2000, s-a consolidat cooperarea politică în domeniul educaţiei şi formării, mai întâi prin programul de lucru „Educaţie şi formare profesională 2010”, iar mai apoi prin cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale „ET 2020”. Această cooperare a dus la formularea unor obiective şi inițiative comune care înglobează toate tipurile de educaţie şi formare şi toate etapele învăţării de-a lungul vieţii. Obiectivele şi iniţiativele sunt susținute de o serie de programe de finanţare, cum ar fi Programul de învăţare de-a lungul vieţii 2007-2013 şi Erasmus Mundus 2009-2013. Mai mult, o serie de reţele şi agenţii susţin desfăşurarea de acţiuni în domeniul educaţiei şi formării, şi anume Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură şi Institutul European de Inovare şi Tehnologie.

Educaţie şi formare profesională 2020 (ET 2020)

„Educaţie şi formare 2020” (ET 2020) este un nou cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării profesionale, creat pe baza predecesorului său, programul de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010). Acest cadru prevede obiective strategice comune pentru statele membre, inclusiv un set de principii pentru atingerea acestor obiective, precum şi metode de lucru comune cu domenii prioritare pentru fiecare ciclu de lucru periodic.

Acest cadru a fost creat pe baza realizărilor programului de lucru „Educaţie şi formare 2010” (ET 2010), în scopul de a răspunde la provocările care sunt încă de actualitate în ceea ce priveşte crearea unei Europe bazate pe cunoaştere şi transformarea învăţării pe tot parcursul vieţii într-o realitate pentru toţi.

Principalul scop al cadrului este de a sprijini statele membre în ceea ce priveşte dezvoltarea în continuare a sistemelor lor de educaţie şi formare. Aceste sisteme ar trebui să asigure tuturor cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi atinge potenţialul, precum şi să asigure prosperitatea economică durabilă şi capacitatea de integrare profesională. Cadrul ar trebui să ia în considerare întregul spectru de sisteme de educaţie şi formare profesională dintr-o perspectivă a învăţării pe tot parcursul vieţii, acoperind toate nivelurile şi contextele (inclusiv învăţământul non-formal şi informal).

În concluzii sunt stabilite patru obiective strategice ale cadrului:• realizarea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a mobilităţii – sunt necesare progrese privind punerea în aplicare a strategiilor de învăţare pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea cadrelor naţionale

pentru calificări în legătură cu Cadrul european al calificărilor şi stabilirea unor parcursuri educaţionale mai flexibile. Ar trebui să fie extinsă mobilitatea şi să se aplice Carta europeană a calităţii pentru mobilitate; • îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei educaţiei şi formării – toţi cetăţenii trebuie să poată dobândi competenţe-cheie, iar toate nivelurile de educaţie şi formare profesională trebuie să devină mai atractive şi mai eficiente; • promovarea echităţii, a coeziunii sociale şi a cetăţeniei active – educaţia şi formarea ar trebui să permită tuturor cetăţenilor să dobândească şi să dezvolte abilităţi şi competenţe necesare pentru a permite ocuparea unui loc de muncă şi continuarea învăţării, cetăţenia activă şi dialogul intercultural. Dezavantajul educaţional ar trebui să fie remediat prin asigurarea unui învăţământ preşcolar de înaltă calitate; • Stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi formare – promovarea dobândirii de către toţi cetăţenii a unor competenţe transversale şi garantarea bunei funcţionări a triunghiului cunoaşterii (educaţie-cercetare-inovare). Ar trebui promovate parteneriatele dintre întreprinderi şi instituţiile de învăţământ, precum şi comunităţile mai largi de cursanţi, care să implice reprezentanţi ai societăţii civile şi alte părţi interesate.

Pentru a măsura progresele înregistrate în îndeplinirea acestor obiective, acestea sunt însoţite de indicatori şi criterii de referinţă europene (definite în anexa I la concluzii).

Este prevăzut şi un set de principii care ar trebui respectate în demersurile pentru îndeplinirea obiectivelor menţionate mai sus. Aici este inclusă punerea în aplicare a cooperării europene în domeniul educaţiei şi formării dintr-o perspectivă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin care să se utilizeze mai eficient metoda deschisă de coordonare (MDC) şi să se dezvolte sinergii între diferitele sectoare implicate. Cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării ar trebui să aibă un caracter trans-sectorial şi transparent, implicând astfel domeniile de politici înrudite şi toate părţile interesate relevante. Rezultatele cooperării ar trebui să fie difuzate şi evaluate periodic. De asemenea, ar trebui să se aibă în vedere sporirea compatibilităţii cu procesele de la Copenhaga şi Bologna şi consolidarea dialogului şi a cooperării cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale.

În scopul de a avea metode de lucru eficiente şi flexibile pentru cooperarea europeană în domeniul educaţiei şi formării, cadrul prevede o serie de cicluri de lucru până în 2020, primul dintre ele cuprinzând perioada 2009-2011. Pentru fiecare ciclu se adoptă mai multe domenii prioritare, pe baza obiectivelor strategice menţionate anterior. Anexa a II-a defineşte domeniile prioritare pentru primul ciclu. Cooperarea ar trebui să se desfăşoare prin iniţiative de învăţare reciprocă, pentru care să se stabilească mandate clare, termene şi rezultate planificate. Rezultatele cooperării vor fi difuzate pe larg în rândul factorilor politici şi al părţilor interesate, pentru a spori vizibilitatea şi impactul. La sfârşitul fiecărui ciclu ar trebui redactat un raport comun Consiliu-Comisie, care va contribui şi la stabilirea domeniilor prioritare pentru ciclul următor. Împreună cu statele membre, Comisia va monitoriza cooperarea în domeniul educaţiei şi formării.

Statele membre ar trebui să coopereze folosind MDC, pentru a dezvolta cooperarea europeană în

domeniul educaţiei şi formării pe baza obiectivelor strategice, a principiilor şi a metodelor de lucru menţionate anterior. În acelaşi timp, statele membre ar trebui să adopte măsuri la nivel naţional pentru realizarea obiectivelor strategice, precum şi pentru a contribui la atingerea criteriilor de referinţă europene.

Comisia este invitată să sprijine cooperarea dintre statele membre, să evalueze progresele realizate cu privire la obiective şi la criteriile de referinţă, precum şi să continue dezvoltarea criteriilor de referinţă pentru mobilitate, ocuparea forţei de muncă şi învăţarea limbilor. De asemenea, Comisia, împreună cu statele membre, ar trebui să analizeze modalităţile de armonizare cu ET 2020 a cadrului coerent de indicatori şi criterii de referinţă pe baza programului de lucru al ET 2010.

Educatia si formarea profesionala in Marea Britanie

Cine administreaza si finanteaza scolile?Cea mai inalta autoritate de educatie – Ministerul elevilor, scolilor si familiei. Acesta ofera copiilor posibilitatea de a invata, pregateste cadrele didactice, mentine anumite standarde, analizeaza curriculum si examene, precum si reglementeaza finantarea scolilor la nivel national.

Pentru administrarea scolilor, de multe ori contribuie municipalitatile locale, organul de conducere a scolii (in engl. governing body) si directorul scolii (in engl. head teacher).

Cele mai multe scoli sunt finantate de la bugetul de stat. Guvernul aloca anumite beneficii pentru municipalitati, iar acestea, la randul lor, distribuie fondurile in scolile locale.

Prescolarii Cei mai multi copii cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani, in Anglia, participa la cursuri prescolare. Programul guvernamental numit "Surestart" ofera o oportunitate pentru copiii in varsta de 3-4 ani de a frecventa gratuit aceste lectii la gradinita.

Tipurile de scoli publice Mai intai de toate, scolile sunt impartite in functie de cine este responsabil pentru angajarea profesorilor, cine controleaza admiterea elevilor la scoala, cine detine terenul pe care este construita scoala si cladirea in sine. Exista patru tipuri principale de scoli: community (foste scoli municipale), foundation (scoli finantate din contributii voluntare (in engl. voluntary-aided) si scoli voluntary-controlled. Cele doua din urma, de obicei, sunt infiintate de biserici.

Exista doua asa-numite modele alternative. Acestea sunt Academii si Colegii de Tehnologie.

Guvernul incearca sa schimbe scolile slabe cu academiile. Majoritatea dintre ele sunt finantate de

guvern, astfel incat elevii sa nu plateasca pentru scolarizare. Cu toate acestea, academia are o mai mare libertate de a recruta personalul si de a pregati programe de instruire decat un liceu obisnuit. A fost o decizie a guvernului de a infiinta scoli de inalta calitate (academii) in cele mai sarace cartiere. Partidul Muncii intentiona sa deschida inca 200 astfel de academii pana in 2010.

Pentru Colegiul de Tehnologie, banii sunt alocati direct de guvern. Cu toate acestea, el difera de scoala normala prin faptul ca aici, pe langa examene de nivel A sau alte examene conventionale, se poate obtine si o calificare profesionala. Colegiile de Tehnologie predau discipline in conformitate cu programul national de invatamant si se concentreaza pe stiintele naturii, matematica si tehnologie.

Scoli de specialitate (in engl. specialist schools)Orice scoala secundara poate deveni una de specialitate. Pentru acest lucru este necesara obtinerea finantelor suplimentare din surse private in valoare de 50 de mii de lire sterline si sa se acorde mai multa atentie uneia dintre discipline, cum ar fi sport, arta, tehnologie sau limbi. La astfel de scoli, de asemenea, sunt predate si toate celelalte discipline din cadrul programului national. Guvernul Muncii dorea ca pana in 2008, toate scolile secundare sa devina de specialitate, cu exceptia academiilor. Se credea ca daca se concentreaza pe un singur domeniu, se vor ridica standardele de formare.

Scolile clasice (de exemplu, de stil vechi, cum ar fi grammar schools) Unele municipalitati inca sustin programe de selectie pentru inscriere in scolile clasice. Elevii de 11 ani trebuie sa treaca un test special "11 plus", iar rezultatele obtinute vor determina daca acestia vor fi admisi la liceul local. In Anglia sunt aproximativ 150 astfel de scoli.

Scoli religioase (in engl. faith schools)In aceste scoli, in plus fata de subiectele obisnuite, sunt predate notiuni de baza a unei sau a altei credinte. Inainte de a fi deschise aceste scoli, trebuie sa fie aprobate de catre Autoritatea locala educationala si de parinti. La cele mai multe dintre scolile religioase sunt acceptati doar copiii de o anumita credinta. Dar acum, multe dintre aceste scoli primesc copii si din alte medii de credinta. In Anglia, scolile catolice au o reputatie destul de buna.

Scoala pentru persoanele cu handicap (in engl. special needs schools)Acestea sunt concepute nu doar pentru copiii cu handicap fizic, dar si pentru copiii cu dificultati de invatare. Statistic vorbind, aproximativ o cincime dintre copii au nevoie de un sprijin pentru invatare. Desi legea din anul 2001 a garantat dreptul la educatie al copiilor cu dizabilitati in scolile de invatamant general. In Anglia mai sunt aproximativ 1.150 de scoli speciale. Adesea ele sunt sustinute de organizatii caritabile, unele dintre aceste scoli functionand in spitale.

Grupuri de transfer a elevilor (in engl. pupil referral units)Acestea sunt concepute pentru acei copii care nu pot obtine diploma de invatamant secundar in alte institutii. De exemplu, aceste grupuri pot fi frecventate de adolescente gravide sau de cei care au abandonat scoala secundara. Scopul acestor grupuri este revenirea copiilor, in cele din urma, la scolile generale.

Admiterea la scoli Legea prevede ca toti copiii intre 5 si 16 ani au dreptul la educatie intr-o scoala de stat. Pentru a obtine un loc intr-o astfel de scoala, trebuie completata o cerere. Din pacate, in Anglia se intampla destul de des ca o scoala sa primeasca mai multe cereri decat numarul de locuri disponibile pentru elevi. Intr-o astfel de situatie, scoala aplica anumite criterii de selectie. De obicei, prioritatea se acorda copiilor care locuiesc in apropierea scolii sau acelor care au un frate /o sora si frecventeaza aceasta scoala. La scolile religioase, prioritatea se acorda copiilor cu o anumita credinta, scolile clasice selecteaza copiii in baza capacitatilor academice, iar cele de specialitate – pe baza unei abilitati la un anumit subiect. Unele scoli supraaglomerate desemneaza locuri prin loterie. Cu toate acestea, nu se poate tine seama de criterii precum ocupatia parintilor, situatia financiara sau organizarea unui interviu cu potentialul elev si / sau parintii lui. Daca credeti ca cererea dumneavoastra pentru un copil la scoala a fost respinsa in mod ilegal, puteti sa contestati decizia.

Certificarea elevilor Toate scolile publice din Anglia trebuie sa aplice acelasi curriculum national. Acesta este formulat si monitorizat in mod constant de catre organele de calificare si autoritatile de planificare a curriculum-ui.

Cunostintele elevilor sunt testate la finalul fiecarei faze de sfarsit de invatamant obligatoriu (la varsta de 7, 11, 14 si 16 ani). In limbaj comun, aceste examene sunt numite "sats", dar denumirea completa este „teste nationale de curriculum” sau „testele invatamantului obligatoriu”. Urmeaza examenele GCSE si cele de nivelul A.

Evaluarea scolara si tabelul comparativ Pentru verificarea invatamantului obisnuit si a standardelor de formare este responsabil organismul guvernamental autointitulat „Ofsted”, care este condus de inspectorul sef al scolilor. El verifica nu doar institutiile de formare si de ingrijire a copilului, dar pregateste foarte des rapoarte, care pot fi gasite pe site-ul „Ofsted” la adresa http://www.ofsted.gov.uk.

Cei care traiesc de ceva timp in Anglia si „s-au intalnit” cu problema scolilor, probabil, au auzit o multime de lucruri despre scoala si tabelele de evaluare (in engl. school league tables arba school performance tables). In fiecare an, guvernul publica „aceste” tabele in care sunt comparate estimari si rezultate din scolile din Anglia, bazate pe diferite criterii. „Tabelele” pot fi gasite la adresa http://www.dcsf.gov.uk/performancetables. Acestea acorda un mare ajutor in alegerea scolii potrivite.

Alte optiuni de invatare ale copiilor

Scolile independente In mod obisnuit, pur si simplu sunt cunoscute sub denumirea de scoli private, si, uneori - scoli publice. Aceste scoli nu primesc fonduri de la stat, asa ca trebuie platita o taxa de scolarizare, care este stabilita de catre scoala in sine. Valoarea taxei variaza intre 700 (scoala primara) si 5500 (scoala secundara) de lire sterline pe semestru. In aceste scoli, mentinerea curriculum-ui national nu este obligatorie, dar in

multe dintre acestea trebuie sustinute aceleasi examene ca si la o scoala de stat.

Scolile primare private sunt impartite in doua categorii: pre-pregatitoare (in engl. pre-preparatory) pentru copiii in varsta de 2-7 ani si clasele primare sau pregatitoare (in engl. junior arba preparatory) pentru copiii in varsta de 11-13 de ani. "Pregatirea" se efectueaza cu scopul ca acei copii sa poata sustine examenele de admitere generala (in engl. common entrance examination). Acest lucru este necesar in scopul de a continua studiile intr-un liceu privat. Scolile private sunt impartite foarte des in scoli de fete si baieti. Populare sunt asa-numitele "boarding", scoli in care elevii nu numai invata, ci si locuies acolo în timpul semestrului.

Invatare la domiciliu Parintii au dreptul de a alege daca vor educa copiii la domiciliu. Nu este obligatoriu ca acel copil sa invete dupa programul national. Cu toate acestea, copilul trebuie sa inceapa sa invete „full-time” de la varsta de 5 ani. Copiii nu trebuie sa participe la cursuri la scoala, iar parintii nu trebuie sa fie cadre didactice calificate.

Rudolf Steiner School Aceste scoli au propriile lor filozofii, curriculum si metodele de predare. O atentie speciala este acordata nu doar pentru realizarea academica a copilului, dar si pentru alte abilitati, de exemplu, dezvoltarea spirituala, fizica si morala. Instruirea formala in aceste scoli incepe mai tarziu decat de obicei.

Scoala de limbi straine - liceul Aceste scoli sunt in general destinate copiilor de diplomati care lucreaza in Anglia. Aici exista posibilitatea de a alege predarea in limba engleza sau intr-o limba straina. Bine cunoscut este Liceul francez.

Montessori School Aceste scoli functioneaza in crese si gradinite. Acestea au denumirea de Maria Montessori, un filozof influent de educatie timpurie a copiilor. In aceste scoli se urmeaza filozofia Montessori. M.Montessori a sustinut ca un copil aflat intr-un mediu echitabil se dezvolta mai bine decat va puteti astepta. Prin urmare, in aceste scoli, copiii sunt incurajati sa aleaga activitatile pe care doresc sa le urmeze, apoi sa termine alte lucrari incepute, atunci cand doresc acest lucru. Filozofia se bazeaza pe ideea ca, prin invatarea sa aleaga activitatile, copiii gasesc in mod natural cea mai buna metoda pentru a invata.

Educatia si formarea profesionala in Romania

În conformitate cu Legea Educației Naționale nr.1/2011, sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT). Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare. Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a zecea (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17 ani). Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase. Învățământul superior este aliniat la Spațiul european al învățământului superior.

Încă de la Revoluția română din 1989, sistemul de învățământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat.

În afară de sistemul oficial de școlarizare, la care s-a adăugat recent și sistemul privat echivalent, mai există și un sistem de meditații, semi-legal și informal. Meditațiile sunt folosite de cele mai multe ori în timpul liber ca o pregătire pentru diferitele examene, care sunt în mod notoriu dificile. Meditațiile sunt larg răspândite, iar acestea pot fi considerate ca o parte din sistemul de învățământ. Meditațiile existau și chiar prosperau în timpul regimului comunist.

În 2004, aproximativ 4,4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre aceștia, 650.000 în grădiniță, 3,11 milioane (14% din populație) în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități). În anul 2009, în România existau 3,3 milioane de elevi, față de 4,8 milioane în anul 1990. În anul 1990, numărul profesorilor din mediul preuniversitar era de aproape 260.000, în 2001 depășea 275.000, iar în 2007 era mai mic de 250.000.

În august 2010, în România existau 4.700 de școli generale.

Școală primară este obligatorie pentru toți copiii de opt ani, de la vârsta de șapte ani până la zece ani fiind cunoscută sub numele de "învățământ primar", în timp ce de la vârsta de unsprezece ani și până la paisprezece ani este cunoscut sub numele de "educație gimnazială". Cele mai multe școli elementare fac parte din sistemul public școlar. Educația elementară privată are o cotă de piață de 0,5%, în conformitate cu Ministerul Educație, Cercetării și Inovării.[necesită citare]Educația în România este obligatorie până la terminarea clasei a X-a (sau până la vârsta de 18 ani).[5] Sistemul de învățământ este identic la nivel național și foarte centralizat.

Sistemul oferă următoarele diplome: de absolvire (absolvirea școlii generale, fără examen), bacalaureat (absolvirea liceului, după examenul de bacalaureat), licență (cadru de absolvirea a universității, după un examen și/sau a tezei), masterat (diplomă de master, după o teză și, eventual, un examen), doctorat (doctor, după o teză).

Grădinița

Copiii pot începe încă de la trei ani și pot rămâne până la șase sau șapte ani la grădiniță. Grădinița este opțională, și de obicei dureaza 3 sau 4 grupe - „Grupa mică”, pentru copii cu vârsta între 3-4 ani, „Grupa mijlocie”, pentru copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani, „Grupa mare”, pentru copii cu vârsta de 5-6 ani și „Grupa pregătitoare” (Pregătire pentru școală), pentru copii cu vârsta de 6-7 ani. Ultima forma este oferită numai de unele grădinițe.

Pregătirea include inițierea în limbi străine (de obicei în limba engleză, germană sau franceză), inițierea în studiul calculatorului, dans, înot, etc. Toate grădinițele oferă cel puțin o masă sau o gustare, unele având propriile bucătării, pe când alții optează pentru serviciile de catering. Multe grădinițe (în special, cele private) oferă transportul copiilor la și de la grădiniță. Grupurile au de obicei 1-2 educatori și 10-15 copii (de obicei mai mulți în grădinițele de stat).

Cele mai multe grădinițe oferă părinților trei tipuri de programe, pentru a se potrivi mai bine cu programul părinților (de obicei între 8 și 13, cu o gustare sau o masă), un program mediu (de obicei de la 8 la 15, cu o gustare și o masă), precum și un program lung (de obicei de la 8 la 17-18 seara, cu trei gustări, o masă și aproape întotdeauna, includ perioade de somn de după masa de prânz).

Sectorul privat are un rol foarte mare în furnizarea de grădiniță și servicii de îngrijire de zi, având o mare parte din cota de piață deținută de învățământ preșcolar. Tipicul pentru taxele școlare private de grădiniță variază între 100 și 400 euro lunar, în funcție de orașul în care instituția se află și asupra serviciilor oferite, iar pentru grădinițele publice nu există nici o taxă de școlarizare (unele poate au, totuși, o taxă pentru mese și/sau transport).

Relativ, numărul de locuri disponibile în grădinițe este mic, existând mai multe liste de așteptare sau solicitari de admitere și formalități ce urmează a fi efectuată cu cel puțin șase luni în avans. Lipsa de locuri disponibile este evidentă mai ales în grădinițele de stat, care nu percep taxe școlare, mai ales având în vedere nivelul relativ ridicat al taxelor școlare private. Consiliile locale, în special în orașele mari (cum ar fi București sau Sibiu), au început să investească în extinderea grădinițelor existente, construirea altora noi sau oferirea de burse pentru grădinițele particulare, pentru a acoperi o parte din taxele scolare.

Școală primară

Școala primară durează patru ani și este obligatorie pentru toți copiii. Cele mai multe școli primare sunt publice; statisticile MECI arată că mai puțin de 2 la sută din elevii sunt înscriși în învățământul particular. Cu excepția cazului în care părinții aleg din timp o școală, elevul este automat înscris la școală cea mai apropiată de casă, vârsta de înscriere este de șase ani. Unele școli care au o bună reputație sunt inundate cu cereri de la parinti, chiar cu doi sau trei ani înainte. O consecință negativă este existența mai multor schimburi, cu durata de la 7 am pâna la cel târziu 8 pm, de obicei cei din clasele primare învață în primul schimb. Educația este gratuit în școlile publice (inclusiv manualele și materiale auxiliare), dar nu întregime (unele manuale, caiete, creioane și uniformele trebuie cumpărate).

Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor. Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (de Limbi Străine, Informatică, etc.). O clasa poate avea până la 28 de elevi (25 este considerat optim). De obicei, fiecare clasă are propria sală. Fiecare grup are propria sa denumire, de obicei, de an, urmat de o literă din alfabet (de exemplu, VII A înseamnă că este elev în al 7-lea an în clasa "A").

Gimnaziul

Gimnaziul durează 4 ani și este obligatoriu pentru toți copiii. Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a parta, pe baza performantelor școlare. Multe școli au clase speciale (cum ar fi cursuri intensive de limba engleză sau clase de Informatica, oferind una sau mai multe cursuri pentru aceste materii). Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Evaluarea performanțelor elevilor este, de asemenea, diferită între ciclul primar și cel gimnazial. Începând cu clasa a 5-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie. În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte), în afară de materiile clasice sunt organizate ore de consiliere psihologică sisținute de către un psiholog școlar.

Liceul

Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a 9-a si a 10-a ), doua ne-obligatorii (a 11-a și a 12-a). Nu există examene între a 10-a și a 11-a ani. Există, de asemenea,un program de frecvență redusă care durează 5 ani pentru cei care doresc să participe la liceu, după ce au renunțat în adolescență.

Conform Legii Educației Naționale din 2009, elevii din clasa a VIII își continuă cursurile în ciclul inferior de liceu după susținerea unei testări naționale care este structurată după modelul testărilor internaționale standardizate.

Există cinci tipuri de licee care permit accesul la învățământul universitar, pe baza tipului de educație oferită și de performanțele școlare. Toate aceste duc la obținerea unei diplome de liceu, acces la examenul de Bacalaureat și prin urmare, accesul la studii universitare. Spre deosebire de sistemele suedez sau francez, curriculumul liceului nu limitează alegerea unei universitați.

Studiile postliceale

Învățământul postliceal permite continuarea studiilor de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat[15]. Anumite specializări și instituții sunt subvenționate de stat, parțial sau se oferă contra-cost în intregime. Perioada de studiu este de 1-3 ani, depinzând de specializare și dificultate[16].

Majoritatea cursurilor postliceale oferă titlul de „tehnician” sau de „maistru”[17], asemenea Școlilor de Arte și Meserii.

Învă ământul superiorț

În orice țară învățământul superior este momentul adevărului pentru întreaga societate. Cu multe presiuni din partea evoluției tehnice, o deficiență în proiectarea învățămâtului superior este foarte costisitoare pentru o țară. Din păcate, acesta este și cazul României, sistemul de învățământ are încă multe lacune, în contrast cu sistemele de educație bine stabilite din SUA, Canada sau țările din Europa de Vest.

Primele universități moderne din România sunt:

Universitatea din Iași (1860) Universitatea din București (1864) Universitatea din Cluj (1919)

În România, după 1990, universitățile au fost primul tip de instituții, în care au început reformele de democratizare a educației. Au obținut autonomie, un obiectiv imposibil în timpul regimului comunist. Studenții au fost o categorie socială foarte activă care a participat la protestele sociale din anii 1956, 1968 și 1989. După 1990, au organizat o campanie foarte radicală pentru îndepărtarea politicienilor comuniști. Mișcarea de stradă a început atunci când, în Piața Universitații din București, acești studenți au proclamat o "zonă liberă de comuniști", au instalat corturi în jurul zonei și au protestat peste 40 de zile solicitând ca funcționarii comuniștii să fie eliberați din funcțiile publice. În plus, ei au cerut autonomia mass-mediei. Cu toate acestea, mișcarea studenților români a fost un model pentru țările vecine. De exemplu, studenții bulgari a făcut o alianță cu Uniunea sindicatele și au protestat printr-un maraton de demonstrații și greve. Diferența în acest caz a fost faptul că uniunea sindicatele a fost un puternic aliat al studenților. De asemenea, manifestațiile lor au fost mai puțin radicale, dar mult mai puternice si realiste. În acest caz, ei au reușit să respingă unii lideri comunisti. În Ucraina, mișcările sociale de la sfârșitul anului 2004 față de fraudele electorale au avut aceeași structură. Universitățile au deplină autonomie, în contrast cu segmentul pre-universitar. Fiecare universitate are libertatea de a decide absolut tot, de la administrarea lor la organizarea de cursuri. Mai mult, multe universități oferă această autonomie pentru fiecare departament. Astfel, există diferențe uriașe între universități și chiar între facultăți individuale în interiorul unei universități.

În anul 2009, în România existau aproximativ un milion de studenți[18]. Dintre aceștia, 300.000 erau studenți la Universitatea Spiru Haret [18] .

Bibliografie

1. http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/ general_framework/index_ro.htm

2. http://www.edu.ro/index.php/articles/c785/ 3. http://www.angliamea.ro/despre_anglia/studii_educatie_stiinta/

sistemul_de_invatamant_din_anglia.html4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C8%9Bia_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia