___________________________________________________________________________________________

Editor ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE” _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Redactor-şef Gabriella Costescu ●ISSN 2343 – 7693●Anul IV Nr. 8 (ianuarie-iunie) 2016 ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Călin Bogătean, „Flori” ● Număr ilustrat cu lucrări de Călin Bogătean

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Prietenul adevărat Stă la colțul casei mele Prietenul ce-am alungat, Știe mai mereu ce grele Suferinți am îndurat. Nu se-apropie de ușă De când cheia-am aruncat

El așteaptă doar o urmă Să mă las din nou salvat. Au trecut furtuni și valuri Ploi din lacrimă furată Dar prietenul din suflet Îl pot scoate NICIODATĂ. 25 iunie 2016

GABRIELLA COSTESCU

2

Biografie Călin Bogătean artist profesionist și iconar mureșean. Data nașterii 26.03.1972– Locul naşterii, România, jud. Mureș, orașul Luduș, Naționalitate – română. – Domiciliul actual Tîrgu Mureș – Stare civilă – căsătorit, cu interpreta de muzică populară Raluca Focșan Bogătean, doi copii: Roxana și Mara-Nicola. Studii Biografie – Studii – 1990 a absolvit secția de sculptură în lemn a Liceului Ion Vlasiu, din Tîrgu-Mureș Liceul Gheorghe Șincai din Tîrgu-Mureș. – În 2002 absolvă cursurile de artă populară a Universității Populare din Tîrgu-Mureș. – Între anii 2003-2006 urmează cursurile de pictură a clasei D-nei Lucia Călinescu la Școala de Artă dinTîrgu-Mureș – Între anii 2007-2010, urmează cursurile de pictură, pictură monumentală la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca Activitate artistică 2011 a înființat Grupul de artă tradițională ,,Deisis,, sub a cărui nume expune împreună cu el icoane pe lemn și pe sticlă fiica Roxana și soția sa Raluca. 2011 – Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Mureș. 2009 – Vicepreședinte al Asociației Artiștilor Plastici Mureș, cu atribuții de organizare și coordonare expoziții de pictură și tabere de creație. 1990 – membru al Asociației Artișilor Plastici din Tîrgu Mureș, ca sculptor și pictor de icoane. Expoziții personale de pictură și icoane 2016, 1 iunie 2015 – expoziţie de icoane la Centrul de Documentare și Informare a ACRU și Editura de Presă și Carte Românească ,,Cronica” 2015, Decembrie – expoziţia ,,Oglinzi paralele”, la Palatul Administrativ al Prefecturii Mureş 2015, 31 mai 2015 – expoziţie de icoane la Centrul de Documentare și Informare a ACRU și Editura de Presă și Carte

Sf. Efrem Sirul

Sf. Atanasie Athonitul

3

Românească ,,Cronica”, Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula, 2012, Decembrie – Palatul Administrativ al Prefecturii Mureş, 2010 – Expoziție de icoane la Galeria Kromart, din Tîrgu-Mureș 2010 – Expoziție de icoane la Primăria orașului Padernborn-Germania. 2010 – Expoziţia personală de icoane la Consulatul General al României de la Bonn-Germania 2010 – Expoziţia de icoane ,,Credința în familie” la Galeria cotidianului „Cuvântul liber” 2009 – Expoziție de icoane personală și ,,Icoana din fereastră” la Galeria de icoane ,,Deisis” din Tîrgu-Mureș. 2009 – Expoziție de icoane la Centrul Cultural ,,Reduta”. 2009 – Expoziție de icoane la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, personală și ,, Icoana din fereastra” dedicată comemorării Sfântului Iorest. 2009 – Participă la Festivalul de artă populară a Văii Gurghiului cu expoziție de icoane. 2009 – Expoziție personală de icoane și ,,Icoana din Fereastră” ,,Între tradiție și contemporaneitate” la Biserica Ortodoxă din Bistra Mureșului dedicată sosirii președintelui României, Traian Băsescu. 2009 – Expoziție personală de icoane și ,,Icoana din Fereastră” ,,Între tradiție și contemporaneitate” la Ministerul Culturii și Cultelor București. 2009, Aprilie – Expoziție de icoane ,,Noi Doi în Aburul Pâinii” la Muzeul Județean de Artă, secția de Etnografie Mureș. 2009, martie – Expoziție de icoane la Palatul Administrativ al Prefecturii Mureș 2008, august – Expoziția personală de icoane și ,,Icoana din fereastră” la Casa de Cultură Bistrița-Năsăud. 2007 – Expoziție de icoane la Teatrul ,,Scena” , condus de actorul Liviu Pancu, 2005 – Expoziție de icoane ,,Icoana din suflet” la Casa de Cultură a Tineretului din Reghin, 2005 – Expoziție de icoane cu ocazia sărbătorii pascale la Muzeul Județean de Artă, secția de Etnografie Mureș.

2004 – Expoziție de icoane la Spitalul Județean Mureș, 2003, iulie – Expoziție de icoane la Banca Comercială Română din Tîrgu-Mureș. 2002, mai – Expoziție de icoane la Sala Radio din Tîrgu-Mureş 2002, decembrie – Expoziția de icoane: ,,Iconari din Județul Mureș” la Muzeul Județean de Artă, secția de Etnografie Mureș 2002, februarie – Expoziția de debut-icoane la Galeriile Cotidianului Cuvântul Liber din Tîrgu-Mureș, Expoziții de grup de pictură și icoane 2015, noiembrie – Roma, Italia la Casa San Bernardo. 2011-2015 – Salonul Anual de pictură organizat la Galeria Uap din Tîrgu-Mureş, 2015, iunie – Expoziția ,,Universul satului românesc” – la Muzeul de Etnografie Reghin 2015 – Expoziția ,,Pod peste timp” organizat de ALZIAR la Sinagoga din Orăștie 2015 – Expoziția ,,Pod peste timp” organizat de ALZIAR la Muzeul Grăniceresc Năsăud. 2004 – „ICONARI DIN JUD. MUREȘ” la Muzeul de Etnografie Reghin 1990-2013 –Expoziția de primavară și Toamnă la Galeria ,,Unirea”din Tîrgu Mureș 1996 – 2013 la Expoziția Județeană de icoane la Galeria ,,Unirea”din Tîrgu Mureș 2012 – Expoziția națională de icoane din Iași. 2011 – Expoziția ,,Satul Mureşean” la Galeria Kromart, din Târgu Mureș. 2002, 2003, 2004 (Premiu de excelență), 2005, 2006 2007, 2008 și 2012 la expoziția națională concurs de icoane dela Curtea de Argeș din Pitești. 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 și 2012 la expoziția națională de icoane dedicată sărbătorii pascale ,,Rugămu-ne ție” din București. Activițăți cultural educaționale coordonator ca profesor de iconografie – În anul 2013-2016 luna iulie workshopul de iconografie tradițională pe sticlă de la Răstolița, organizat la Festivalul Văii

4

Mureșului. – În anul 2013-2016 luna iulie workshopul de iconografie tradițională pe sticlă de la Valea Regilor, organizat la Festivalul Văii Gurghiului. – În anul 2013-2015 luna august workshopul de iconografie tradițională pe sticlă de la Fâncel Ibănești Pădure. – În anul 2013-2016 luna iunie workshopul de iconografie tradițională pe sticlă din programul ,,Școala Altfel” organizat la Școala Populară de Arte din Tîrgu Mureș. – În anul 2015-2016 luna iulie tabăra pentru copii de la Biserica Sfânta Ana din Târgu- Mureș. – În anul 2015-2016 luna august tabăra ,,Icoana din sufletul copilului” de la Biserica din NaznaTârgu-Mureș. – În anul 2015-2016 luna decembrie workshop icoane pe sticlă la Școala Gimnazială ,,Ion Chinezu” din Sîntana de Mureș. Realizări expoziționale, tabere de creație pictură și icoane – Participă la tabăra de pictură și creație de șevalet din Sovata, jud Mureș în 2002, 2003, 2005. – Participă la tabăra de pictură și creație de șevalet plain air din Cund, jud Mureș în 2002, 2003, 2004. – Participă la tabăra de pictură și creație de șevalet plain air în localitatea Zagăr jud Mureș în anul 2005, 2006. – În anul 2006 inițiază în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara prima tabără de icoane din județul Mureș unde într-un cadru monahal a inițiat artiștii participanți în tehnica icoanei pe lemn și sticlă. – În anul 2007 participă și organizează în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictură și creație de șevalet cu tema ,,Natura statică” în localitatea Sovata ca și coordonator metodist. – În anul 2008 participă și organizează în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictură și creație de șevalet cu tema ,,Portretul în

___________________________________arta plastică” în localitatea Sovata ca și coordonator metodist. – În anul 2008 organizează în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș și în parteneriat cu Direcția pentru Cultură Culte și Patrimoniu Național Mureș alături de câțiva colaboratori iconari, tabăra de icoane la Mănăstirea Lapușna punct de lucru Castelul regelui Carol cu proiectul ,,Icoana din fereastră” un proiect unic de pictură iconografică pe sticlă în ferestre de geam prin acest proiect urmărindu-se revitalizarea icoanei pe sticlă de la Nicula în spațiul transilvan și în afara acestuia într-un concept modern. – În anul 2009 organizează în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș și în parteneriat cu Direcția pentru Cultură Culte și Patrimoniu Național Mureș, tabăra de icoane la Mănăstirea Doamnei din Toplița cu proiectul ,, Icoana din fereastră”. – În anul 2009 participă la Tabara de pictură și creație de șevalet plain air în localitatea Leptocaria –Grecia. -În anul 2010 organizează în localitatea Ceuaș-Mureș în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de icoane – Icoana contemporană din Ardeal cu tema ,,Maica

5

Domnului comoară a spiritualității creștine”, unde a initiat artiștii mureșeni în tehnica icoanei pe lemn și sticlă. Tabara s-a desfășurat în mediul arhaic tradițional și a fost o incursiune între credință, tradiția populară și muzica religioasă specifică acestui segment. – Între anii 2009-2010-2011 participă, organizează și coordonează în localitatea Sovata în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictură și creație de șevalet cu tema ,,Natura statică”. – În anul 2010 participă la tabăra de icoane și worksop-icoane pictate pe sticlă pentru copii cu dezabilități organizat la consulatul României la Bonn– Germania. – În anII 2010-2011 participă la tabăra de icoane din localitatea Cotus, jud. Mureș. – În anul 2012 participă ca și coordonator al atelierului de icoane pictate pe sticlă la Worshopul internațional din cadrul Muzeului Județean Mureș, secția Etnografie organizat de Fundația Ligii Pro Europa –președinte Smaranda Enache. – În anul 2012 organizează în localitatea Sovata în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș Tabara de pictură de șevalet ,,Satul Mureșean” – coordonator tabără. – În anul 2013 organizează în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara tabără de icoane Icoana Contemporană din Ardeal cu tema ,, Iisus Hristos icoană și rugăciune” în tehnica tempera pe lemn și sticlă. -În anul 2013 organizează în localitatea Sovata în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictura de șevalet ,,Târguri tradiționale” – coordonator și metodist. -În decembrie 2013 participă la Salonul de Artă al Uniunii Artiștilor Plastici Mureș. – În anul 2014 participă ca și coordonator workshop-icoane pe sticlă în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș în cadrul activității Școala Altfel lla Școala Populară de Arte din Tîrgu Mureș. – În anul 2014-2015 organizează în cadrul

Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș la mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Sighișoara tabără de icoane Icoana Contemporană din Ardeal cu tema ,,Sfinții din icoană artă și rugăciune” în tehnica tempera pe lemn. – În anul 2014 organizează în localitatea Sovata în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictura de șevalet cu tema ,,Portret de țăran” chip de țăran mureșean – coordonator și metodist. – În anul 2015 organizează în localitatea Sovata în cadrul Centrului pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș tabăra de pictura de șevalet cu tema ,,Troiţe” – coordonator și metodist. Distincții Biografie – Distincții – În anul 2003 primește diplomă de excelență oferită de I.P.S. Calinic al Argeșului și Muscelului. – În anul 2005 primește diplomă de merit oferită de I.P.S. Andrei al Albei Iulia pentru servicii aduse Bisericii Ortodoxe. Conferințe, Icoane, icoane pe lemn, icoane pe sticlă. Biografie – Conferințe, Icoane, icoane pe lemn, icoane pe sticlă. – În anul 2008 participă la Reghin, jud Mureș (arta iconografică trecut present și viitor). -În anul 2008, 2009 Toplița, (icoana între tradiție și contemporanitate, -În anul 2010 Tîrgu Mures, (mișcarea iconografică în județul Mureș-taberele de icoane ,,Icoana din fereastra”). Publicații Biografie – Publicații- Valori mureșene, Anuarul A.A.P.Mures, Vatra Veche, Tradiții Mureșene, Valori Mureșene, Portrete Mureșene etc. Menționări în presa scrisă: Rumenien Tribune Chicago, ”Cuvântul liber” Tîrgu Mureș, 24 Ore Mureșene Tîrgu Mureș ,,Zi de Zi” Tîrgu Mureș, Cronica Română, D. Weele, etc.

6

Reuniunea culturală

Ștefania Pârlea în costum popular din Sudul României

Sub acest generic au avut loc la Sighișoara în 29.01. 2016, la Hotel „Cavaler”, lansare de cărţi, lansare de revistă, momente de muzică populară, folk şi umor de calitate! Manifestare culturală prilejuită de lansarea volumelor de versuri: „La taclale cu Dumnezeu” de Nicolae Băciuţ, „Nirvana” de Ana Munteanu Drăghici, dar şi de apariţia unui nou număr (nr. 7; iulie-decembrie 2015) al revistei „Creneluri sighişorene”.

Dintre prezenţele extrasighişorene amintim scriitorii Nicolae Băciuţ şi Răzvan Ducan, dar şi poetul popular Cătălin Cioba, de la Reghin.

Manifestarea a fost condusă de poeta Gabriella Costescu, cea care este „argintul viu” al manifestărilor cu cartea din Sighişoara, sub străduinţele căreia apare şi revista litarară a oraşului (şi nu numai a oraşului) „Creneluri sighişorene”.

Cartea poetei Ana Munteanu Drăghici, „Nirvana”, a fost prezentată de către sub-semnatul, cel care a scris, de altfel, şi prefaţa cărţii. Despre poezia sa, dar şi despre impli-carea exemplară în viaţa culturală a localităţii şi a zonei au mai vorbit: prof. Cornelia Suciu, d-na Maria Săvuț şi d-na dr. Cristina Nistor, care a şi citit două poezii din lirica autoarei.

Poeta Gabriella Costescu a vorbit despre noul număr al revistei „Creneluri sighişorene”, la care este redactor-şef, despre eforturile materiale şi publicistice ca această revistă de format A4, de 70 de pagini, alb-negru şi color, să existe.

Scriitorul Nicolae Băciuţ a vorbit şi el despre susţinătorii şi promotorii culturii din oraşul de pe Târnava Mare: „Susţinerea d-lui Petru Başa ne întreţine energiile noastre”: „Să-i mulţumim Gabriellei Costescu, şi grupului de inimoşi din preajma ei, pentru revista care va rămâne un document de cultură literară”.

Vorbind despre volumul „La taclale cu Dumnezeu”, Ed. Vatra Veche, Tg. Mureş, 2016, a spus: „E o carte de poezie religioasă în firescul cărţilor mele”. După volumul „Despărţirea de înger” a venit firesc „La taclale cu Dumnezeu”. „Dumnezeu nu îţi răspunde prin cuvinte, ci prin ceea ce ţi se întâmplă”. „Continui eă scriu în acelaşi registru tematic şi după publicarea acestui volum, chiar ieri am scris un poem nou, foarte drag mie, intitulat „Grădinar, în Rai” (pe care, de altfel, l-a şi recitat), etc. A mai menţionat că poeziile cărţii vor fi subiecte de comentarii literare la ediţia a XI-a, din primăvara lui 2016, a Concursului Naţional de Creaţie Literară „Ion Creangă” de la Brăila, aşa cum şi în anii precedenţi, alte poezii din alte cărţi de-ale sale au fost subiecte de analize literare. (A precizat şi o cifră – peste 2000 de pagini de comentarii, făcute de elevi de gimnaziu şi liceu, din ţară şi diasporă, la poeziile sale).

A mai vorbit şi despre „traseul iniţiatic” al adolecentului Mihai Eminescu, făcut între Cernăuţi şi Blaj, în mai-iunie 1866, dar şi despre proiectul de a reface acest drum, pe segmentul Tg.Mureş-Blaj, în iunie 2016, când se vor împlini 150 de ani de când Eminescu a trecut prin Reghin, Tg.Mureş,

7

Târnăveni, pentru a ajunge la Blaj. A recitat apoi multă simţire poemele:

De dragoste (de Nichita Stănescu), Eminescu n-a existat (Marin Sorescu), Kamadeva, Şi dacă, S-a stins viaţa falnicei Veneţii, Se bate miezul nopţii, Oda (în metru antic).

Manifestarea a fost completată inspirat cu momente de muzică populară, muzică folk şi momente de lirică umoristică.

Traian Comşa a cântat o serie de

melodii folk: „Imnul cenaclului”- versuri Anda Voican, muzica autorului; „V-am dat pe mâini o ţară ca o floare”- versuri Răzvan Ducan, muzica autorului, cu folk delectându-ne şi elevii Alexandru Grama şi Antonio Moldovan, care au pus pe strune „Glossa” de Mihai Eminescu, cântând şi melodia de muzică uşoară „Hei, tramvai”.

Eleva Ştefania Pârlea, o mare speranţă a muzicii populare sighişorene, a cântat melo-diile. „Doina de Dolj”, „Măi bădiţă, măi finuţ” şi „Vino, dragă primăvară”, iar eleva Bianca Pop din Reghin a cântat „Am pornit pe Beica-n sus” şi „Bată-l vina de noroc”. Poezii „hâ-tre” , din cartea „Toată lumea-i oarecum” au fost recitate de poetul popular Cătălin Cioba.

Seara s-a încheiat cu o agapă culturală. Răzvan Ducan

Eminescu, ceea ce nu-i Nici nu poţi ca să-i mai numeri, Pe cei ce-l iau pe după cap şi umeri, Subţiind trupul de bronz sau de piatră, Convinşi că nu-s ca el dintr-o erată. Convinşi că sunt confraţi de veşnicie, Că pus-au şi ei rime pe hârtie. Că au trimis odată-n tinereţea lor, Scrisorele, cu poezioare de amor. Şi e normal, ca printre acareturi, Să se tragă, atunci, cu el de şireturi, Să-l înrămeze în selfi-uri, fără voie, „Mamiţici”, ca doamne şi ca domni, domn Goe. Fluturându-i, apoi, ochii lui trişti, Printre poze cu politicieni şi fotbalişti. Dar între toţi cei din fotografie, El cel mai mic se vrea, ba chiar să nu mai fie. Dar nu-i posibil, nespunând nimănui, Păstrând ruşinea în adânc de statui.

RĂZVAN DUCAN Eminescu Cuvintele nu pot să te cuprindă Căci tu, pe toate, le-ai născut din nou Și-ai plămădit poemelor o limbă Un grai etern, cu infinitit ecou, Tu strălucești acolo, între stele Vibrând de dorul tainelor lumești, Luceafăr pe vecie între ele, Pe cerul poeziei românești! Au învățat copacii să recite Sara pe deal, dar buciumele tac, Sunt stânele pustii și părăsite Dar nuferii plutesc și-acum pe lac. Prin sufletele noastre zbuciumate Mai umblă versul tău.Ce dulce vers! Tu n-ai murit, te-ai dus o vreme, poate, Poeme să presari în univers.

EMILIA AMARIEI

8

Sunt fiica toamnei Sunt fiica toamnei cu miresme-n pârg Și frunze ce doinesc a desfrunzire, Deplâng corola verilor care se frâng În tonuri de bolnavă-ngălbenire. Sunt fiica toamnei celei răzeșești Am palmele trudite pânˊ la sânge, Mai răscolesc prin tumuli strămoșești Să-mi știu obârșia ce mă străpunge. Matura toamnă îmi coboară-n suflet Și vechi păcate se prefac iubiri, În van mai caut azi să cuget Prin veștede și smulse amintiri. 10.09.2014 Mama Privindu-te cu ochii minții, Anii te-au nins cu măiestrie, Țesut în lacrimi tributare

suferinții Pe chipul blând e-o fină broderie. Când m-ai redat luminii, mamă, Un firicel de crez înfricoșat Hrănindu-mă cu seva ființei tale Sorbindu-te, m-am înrădăcinat. În juru-mi înălțai sensibil A spiritului nobilă armură, Mușcând din viață uneori Iubirea ta e-ntâia-nvățătură. În vremi întroienite depănai Din caierul cu patimile ginții, În existența ta mă refugiam În cultul neclintit al muceniții. Când dorul rău mă încolțește Mă-ntorc măicuță-n tindă, Tu, rug nestins al vieții mele ”Și glăsuire sfântă de colindă”. În ziua când nu te-oi afla De rece și lutoasă depărtare, Căta-voi căi spre astre Să sui cu negrăită-ndurerare. 15.03.2013

Mărturisire Sunt dependentă de a ta iubire, Peste zăpada proaspătă ce-a nins Te vreau întocmai ca o nălucire, Să retrăim imaculatul vis. Sunt dependentă de a ta

iubire Și ale tale doruri pământești. Potența ta e chin și izbăvire Amarul numai tu mi-l îndulcești. Zăpada ți-a acoperit sărutul Abandonat peste a mea ființă Sunt singură, doar eu și absolutul Și nici de mine nu am trebuință. 12.09.2014 Priceasnă de Paște Sus, la crucea blestemată Plânge Maica-ndurerată Adunând lacrimi în poală Strigând: ”Fiule, te scoală!” Că mi-e viața fără Tine Numai lacrimi și suspine Și mi-s zilele deșarte Și vecia ne desparte. Fiul meu, vândut ai fost Într-o vinere în post Tot poporul ce-ai iubit A pus să fii răstignit, Iar pe mine m-ai rugat Să n-am ochiu-nlăcrimat. Maica însă îl jelea, Fiul sfânt îmbrățișa Și îi săruta sărmana, Mâna, fruntea și sprânceana. Cu broboada-i cenușie, Șterse rănile de cuie Și cu păru-i despletit Înveli trupul zdrobit. Și privind către Isus, Auzi pe Cel de Sus. ”Acest Fiu îmi aprține, Înviat Îl iau la Mine”. Sus la crucea blestemată, Azi se-nchină lumea toată. 02.11.2014

9

În 12 febr. 2016, scriitorul Tudor Angel Codreanu a lansat cel de-al treilea roman ”Femeia lebădă” în sala festivă a Hotelului ”Central Park” din Sighișoara.

Introducerea a fost făcută de Mircea Bulzan prieten al autorului care i-a prezentat pe Editorul Mircea Petean, ed. Limes – Cluj și prof univ. Dr. Dorin Ștefănescu, care au adus în fața auditoriului detalii despre carte.

Romanul are seva erosului și este dedicată tatălui autorului: ”Tatălui meu, adormit trup și peregrin cosmic, ”cu plete rebele, între pământ și stele”, căruia i-a plăcut atât de mult Femeia-dumnezeia-nonsfânta! Pater, peccavi! Alături de autor au fost prieteni, colegi, mama și

fiica, am savurat momente de neuitat care au prelungirea în carte, citind-o. „Ce poate fi mai frumos decât să te plimbi cu persoana iubită pe străzile cetății?”

Într-o atmosferă prietenească, încărcată, totuși, de emoție, scriitorul sighișorean, Tudor Codreanu, și-a lansat, vineri, 25 februarie 2016, cea de-a treia carte: „Femeia-Lebădă”. Dacă primele două cărți, “Calea robilor” și ”Vindecarea orbilor”, au fost ca un strigăt de revoltă față de societate, acum discursul autorului s-a mai domolit și și-a îndreptat privirea spre iubire. Într-atât încât romanul său a fost catalogat de editorul cărții, Mircea Petean, un roman erotic.

„Vă invit să citiți această carte, să o gustați. Pentru că să știți că dragostea cititorilor mă ține în viață. Voi continua să scriu atâta timp cât voi vedea că am acceptul celor din jurul meu. Este o poveste despre adolescenți și liceu. Este o poveste bazată pe un fapt real, în Sighișoara. Doi tineri îndrăgostiți care s-au sinucis pentru că nu au putut fi împreună. Bine, veți vedea, că nu doar această problemă a fost.”, le-a spus Tudor Codreanu invitaților săi.

La finalul evenimentului de lansare, scriitorul sighișorean ne-a povestit cum a început să scrie, ce înseamnă Sighișoara pentru el, dar și ce alte subiecte își dorește să abordeze în următoarele sale cărți.

Tudor Codreanu, prof. Dorin Ștefănescu, Mircea Petean

”Am început să scriu la 47 de ani” Reporter: În primul rând, spuneți-mi de unde această pasiune pentru scris? Tudor Codreanu: Practic, eu sunt inginer în distribuția gazelor naturale. Pasiunea mea pentru scris a început încă din liceu. Prima dată am scris poezie. Apoi, nu am mai scris deloc. M-am luat cu viața, cu profesia și alte probleme. Acum șapte ani am citit o carte care m-a influențat foarte mult, de fapt o trilogie de Stieg Larsson. Atunci s-a declanșat ceva în mine și am început să scriu din nou. Sper să fiu din ce în ce mai bun, să abordez subiecte grele. Adică în general nu prea mă atrag cele ușoare. R: Dar, ce înseamnă pentru dumneavoastră un subiect greu? T.C: Tot ce ține de umanitate, de filosofia iubirii, a vieții. Chiar și durerea de a trăi fără să poți face ceva pentru comunitate. Vechile

10

valori au început să se transforme și vedem asta în jurul nostru. Onoarea, curajul, patriotismul, acum, oamenii nu le mai simt așa cum le simțeau cei dinaintea noastră. De exemplu, sper să fiu în stare să scriu despre cele două războaie care ne-au marcat. Cam astea sunt subiecte grele pentru mine. R: Regretați că ați început să scrieți mai târziu? T. C: Am început să scriu la 47 de ani, dar nu regret. Nici nu știu dacă puteam să scriu când eram tânăr. Așa a fost firesc să se întâmple. „Sighișoara face parte din sufletul meu!”

R: De ce tocmai „Femeia – Lebădă”? T.C: Am primit, la un moment dat, un basm cules de directorul liceului ”Josef Haltrich” și avea exact acest titlu ”Die Schwanenfrau” (Femeia - Lebădă.) Ceea ce am scris eu, este oarecum o paralelă. Un băiat care vrea o femeie frumoasă, pe care să o domine. Ea îi spune: „Lasă-mi libertatea mea, altfel o să zbor”. R: Și în cartea aceasta, acțiunea are loc în Sighișoara. V-a făcut munca mai ușoară sau dimpotrivă? T. C: Sincer, mi-a fost mai ușor. Sighișoara face parte din sufletul meu, este ceva fa-miliar. Fiecare oraș are

mândria proprie, monumen-tele sale, eroii săi, dar Sighi-șoara este un oraș istoric. Orașul nu are nevoie de nu știu ce înfrumusețare, poate doar literar. El are mister. Chiar am scris în primele cărți, ce poate fi mai frumos decât să te plimbi cu persoana iubită pe străzile cetății? Mie mi se pare un loc perfect, deosebit. R: Ați scris o carte despre iubire, în diferitele ei etape și forme. Dar, pentru dumnea-voastră, ce înseamnă iubirea? T. C: Iubirea are multe fațete. Într-adevăr, comuniu-nea între două suflete este adevărata iubire. Cât durează sau câți poți să o faci să dureze este o necunoscută. Nu mereu ne dăm seama de acest lucru.

R: Cum vedeți dumneavoas-tră societatea contemporană? T. C: Să știți că mi-am mai domolit rebeliunile și discursul, pe care le-am manifestat în celelalte două cărți ale mele. Indirect mi s-a reproșat că nu este bine să scrii despre contemporanitate că ești prea aproape. Ești prea implicat! Și atunci eu m-am gândit că tocmai de aceea este bine să scriu, pentru că sunt implicat. Cei care vor scrie peste zeci de ani, vor avea informații la mâna a doua. Și atunci cred că cineva trebuie să scrie și să spună, să dea afară din suflet toată durerea acumulată. În 25 de ani am acumulat ceva.

ÎN CETATE-I BRÂNCOVEANU În cetatea de pe munte, Pe o stâncă-i dintre sute Neam de cerb ţintat în frunte... Neam de cerb cu leru-i ler, Curge lin colind din cer... Unde Sfântul Brâncoveanu Ceru Domnului aleanul, Când minunea se făcu Neamul creştin renăscu, Iar de sus, deasupra ţării, Dumnezeu împărţi sorii: Pe-al meu neam coborî harul De Duh Sfânt, de Brâncoveanu... Domnu-mpărţi primul soare La fiul său cel mai mare, Dădu fiului ce-l are Un alt soare ce răsare, Iar fiuţului iubit Un alt soare răsărit La fiul său cel mai drag, Soare-n raze luminat... Că păgânii când i-au prinsu, Cu lumină-n zori a ninsu... Când cei răi i-au întrebatu, Pe Hristos nu l-au trădatu... Chiar de capete-au căzutu, Pe Iisus nu l-au vândutu... Când viclenii i-au tăiatu Neamul meu s-a răstignitu... Şi Mesia l-a-nviatu, Mai apoi l-a înălţatu Pe cununa munţilor Prin scara virtuţilor...

PROF. LUCREŢIA BOGDAN-INŢA

Se pare că trebuie să treacă și mai mult să ne apropiem de ceea ce ne-am dorit când s-a produs Revoluția. Primele cărți le-am scris din furie, pot spune. Acum, m-am liniștit și mi-am zis că nu suntem noi cea mai rea țară din lume. Avem potențial să ne revenim.

Ioana Elena Popa ”Independentul

sighișorean”

11

Aromele poemului

Să frământ o pâine din cuvinte! Cuptorul de suflet încins Rumenească suflet neînvins Pentru mersul vieții înainte.

Aburi cu aromele de dor Mă învăluie în așteptare Aşezând poemul în altare Rugăciune străbătută de fior...

Focul sacru-n noapte sărbătoare, Regăsirea-n suflet se prelinge, În rostirea sacră și senină Pâine caldă și rotundă-soare!

Flori de câmp se-aşează pe ștergar, Cusute de-o mână iubitoare, Cer şi ape se-ntâlnesc în floare Brodită de-al trăiniciei har.

Luați, gustați din caldă pâine, De ”Poarta Sărutului” poftiţi, În ”Coloana Infinitului” de mâine În credință fi-veţi izbăviţi!

Cu arome v-aşteaptă poemul Scos din vatra sufletului meu La-ntâlnirile cu Dumnezeu Îngerii-i rostesc mereu refrenul... Iarăși încolţi-va grâul, În câmpia firii roditoare, Ca o revărsare în izvoare Mesele tăcerii scriu târziul....

29 Mai, 2016 Sighişoara Cartea școlii – Jubileu Şcolii Gimnaziale ”ZAHARIA BOIU” Sighişoara În cartea unei școli, Atâtea inimi bat! Din ale vieții zori Gândirile străbat,

Spre a cunoaște zări Spre artă și știință Prin ani urcând cărări Înnobilând ființă.

Cu pași plăpânzi, școlari Prin bănci se răspândesc, Ca să adune har Din darul cel ceresc.

Tot școala primitoare Li-e casă şi-n gimnaziu Sub razele de soare Spre-a cugetului oază.

Preiau profesori startul Spre' nalte încercări Timpul fiind premiantul- Lumină peste zări...

Sădesc luminătorii Sămănţa-nţelepciunii Din tainele răbdării Cu slovele minunii.

Din zâmbete și lacrimi, Ce împletesc fiori, Un suflet de părinte Copil, învățători!

Un sunet mă-mpresoară Ecou în fresca vremii Când mă chema la școală Un clinchet de poeme...

Atâtea inimi strânse- Al ŞCOLII JUBILEU În cartea ce pătrunse Întreg sufletul meu!

16 Mai, 2016 Sighişoara

Castanii...

Iar mi-ai înflorit castanii Pe aleea amintirii Albe filele iubirii Cu petale scris-au anii Spre cetățile de vise Cu blazon de fantezie Îţi trimit miresme ţie Anotimpuri interzise Preaumblate trepte-n vreme Mai așteaptă înc-un pas Din timpul ce ne-a rămas În albastrele poeme Eu rostesc un vers în taină Cu surâsul de fior Tu răsari din timp de dor Al adolescenţei taină

Florile mă ning în zi Și ne luminează noapte Pe alei presară șoapte Din castanii albi târzii...

25 August, 2016 Sighişoara Umbra regretului Nu după tine-mi pare rău, Ci după cel ce speram a fi. Ascunzi în clipele târzi Umbra regretului tău ... Poate că nici n-ai existat! Doar visul meu te-a plăsmuit. Imagini din copilărie, infinit Pe soclul iubirii sculptat... Statuia, grandioasă faţă de tine, Spre-albastrul cel înalt tindea, În timp ce sentimentul se stingea Apusul stăpânind privire. Aştern în vers trăirea mea, Nu implorând eternitate, Ci pentru-a da prioritate Celei ce-a fost, fiinţa mea Înainte de-a cunoaşte-un foc Aprins doar ca să devore Întunecând albastre ore. Nimicnicie fără de noroc... Deci stihul nu va veşnici Cupa sorbită doar de ură, Dar picătură după picătură Din lacrimi plânsul se va întregi Şi zâmbete să-mi returnezi La-ntoarcerea mea către soare Uitata noastră sărbătoare Nu iţi pretinde să oftezi... Căci cine nu e demn de lacrimi Nu poate inimi să unească Nu-mparte-ale simţirii patimi Şi vrednic nu-i ca să iubească. Eu cer cuvântului chemarea Regăsirilor din mine Dincolo de rău şi de bine Şi amintirii resemnarea... 28 Martie-2015 Sighişoara Din volumul de Poeme ”Nirvana”

12

1 martie 2016, mărțișor cu poezie.

Am avut deosebita plăcere să reîntâlnesc oameni de suflet, poeți din aproape tot județul care au umplut sala Oglinzilor a Casei de Cultură ”Mihai Eminescu” din Târnăveni.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Târnăveni a organizat o întâlnire cu poetul Dumitru D. Silitră, prilejuită de apariţia cărţii sale „Ieşirea din cântec”, editura Nico, 2016.

Cartea a fost prezentată de Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, Mircea Dorin Istrate. Printre invitați s-a aflat şi primarul municipiului Târnăveni, jurist Sorin Nicolae Megheşan, poeți din Iernut, Reghin, Sighișoara și Târnăveni.

Vanda Ani și Ştefan Czijevska au recitat din lirica autorului, acompaniat de Grupul folk „Anotimpuri” (Smaranda şi Eneea German), din Reghin. Moderator, Petru Lechinţan.

Poetul spune că s-a născut în primăvara lui 1956, pentru echilibrul poeziei românești vis-a-vis de plecarea lui Labiș. Biografia lui e poezia. A debutat cu versuri la 29 de ani, în ”Steaua roșie”(azi, ”Cuvântul liber”).

Preotul Hancu, cel care este și

președintele cenaclului, ne scrie: ”Frecventa cu regularitate Cenaclul târnăvean, ”Tudor Arghezi”(după 1989, ”Elena din Ardeal”). Debutul editorial la o editura din capitală era un act de curaj, era o realizare. A fost salutat cu bucurie de colegii de breaslă. Eu, ca președinte de Cenaclu, ca mentor al creatorilor de pe Târnava Mică, am scris favorabil despre acest debut, ca și despre cărțile sale ulterioare de poezie. Din 1992 și până în 2014 sunt 22 de ani. Vasăzică, în peste două decenii, poetul a publicat mult:18 volume!

Aproape că și-a format un stil personal. Limbajul figurat, imaginarul poetic, adesea surprinde prin asocieri inedite, prin sensibilitate, prin puterea de sugestie.

El a câștigat de la un volum la altul un plus de coerență și substanțialitate. Cultivă un vers liber. Uneori, poate fi ispitit de a impresiona cititorul, de a fi ”nonconformist”, apleacă urechea spre curentele avangardiste de la începutul secolului XX.

Dudaș Dănuț, Viorica Feierdan, Nicolae Băciuț, Gabriella Costescu, D.D. Silitră, Zsolt Demeter

13

Din ultimele două volume, Pianul din cireș și Noaptea draconidelor, selectez câteva poezii care pentru mine au trecut examenul critic: Pianul din cireș (p.13) - cu accente avangardiste; A fost o noapte de vis (p.53) de inspirație religioasă autentică; Cărămidarii (p.87) -o evocare impresionantă a sărăciei umane în Valea Plângerii (din volumul Pianul din cireș);

Tot mai adesea (p.17) - o poezie cu tentă filosofică (din vol. Noaptea draconidelor). Aș reda una dintre ele, A fost o noapte de vis. ”Azi noapte/ a trecut Domnul Isus / pe la mine,/ mirosea a pamânt reavan./ A fost o noapte de vis./ Înainte de a pleca,/ Domnul Isus mi-a spus,/ fără de gest:/ ”Ce ți-a venit/ să naști cuvinte scris,/ poete?/ Te vei prăbuși într-o tăcere adâncă!/ Când m-a trezit lumina zilei/ aveam în palmă o lumânare,/ ardea pământul”.

Caramidarii. ”Și el si femeia lui/ faceau cărămizi/ în capu satului./ Când aveau cărămizi/ aproape pentru o casa,/ le ardeau cu vreascuri/ din copacii trăsniti,/ apoi le vindeau la bucată./ Dupa ce băteau palma,/ în târg, trăgeau o băuta,/ de-i ducea gloaba de cal/ înapoi în capu satului,/ înjurând de mama focului. /Nu o să avem noi niciodată/ caramidă pentru casa noastră”.

Atât. O sugestie pentru poet. Să nu publice tot ce scrie. Să nu fie obsedat de numărul volumelor, ci de calitatea scrisului. Mi-e dor de ”Mitică”, așa cum era el, pe la 29 de ani, în perioada debutului publicistic! Să auzim vești bune!”

Ieșirea din cântec Ies din cântec Pană albastră Aripă Ies din cântec Pasăre pe creangă înflorită Zbor Ies din cântec Tril pe picuri de ploaie Lumină

Ies din cântec Pană/ pasăre Ciripit/ tril Ies din cântec Aripă/ zbor Culoare/ lumină Am cioplit în cuvânt Pentru acest poem Am cioplit în cuvânt Literă cu literă Până la lacrima cuvântului Am cioplit Ajungând la chipul cuvântului Chipul și asemănarea acestui poem Așezat pe soclul sufletului În formă de aripă Vindecând zborul frânt Spre înalt Spre înaltul gândului Am cioplit în cuvânt Literă cu literă Până la lacrima cuvântului 21.11.2014 Poem În fiecare copac Există câte o golgotă În fiecare copac Există câte o răstignire Pădurea O singură golgotă Frunza O singură răstignire La răscruci Cruci Poiană de lumină Lacrima Primăvară Primăvară veșnică (Selecții din volumul ”Ieșirea din cântec”)

14

Din culisele serviciilor secrete româneşti. Dosarul ”Comoara din Deal” – Sighişoara 1969.

Un titlu de carte sugestiv, care te face curios chiar înainte de a o citi, care promite şi care te ţine treaz şi ”în priză” până la sfârşit pentru ai cunoaşte deznodământul.

Cartea este una reală, rodul unei acţiuni informati - operative desfăşurată de un tânăr ofiţer de securitate, lt. maj. Gheorghe Bănescu, prezent la post de puţin timp, în Sighişoara anului 1969.

Pe scurt, acţiunea cărţii se petrece cam aşa: în condiţiile unui vid legislativ cu privire la apărarea patrimoniului cultural-naţional, un seviciu de spionaj străin vede oportunitatea de a scoate din ţară documente cu valoare de patrimoniu naţional, înclusiv ale voievodului Mihai Viteazu, în referire directă la Sighişoara şi localităţile învecinate. În acest scop vin în ţară nişte ”turişti străini”, aceştia contactează pe cine trebuie, verifică autenticitatea documentelor, românii le facilitează toate condiţiile pentru a lua ”comoara”, dar, la momentul oportun, intervine tânărul ofiţer de contraspionaj şi prin măsurile întreprinse asigură şi pune la adăpost această nepreţuită comoară.

Se cer a fi făcute câteva precizări: chiar dacă de la acţiunea descrisă în carte au trecut un număr mare de ani, din anumite considerente de protecţie, autorul nu a putut face cunoscut, decât atât cât se poate, mijloacele şi metodele muncii informati-operative, tehnica operativă folosită, mijloacele umane (reţeaua informativă)-omul, fără de care niciodată nu se va putea întreprinde

vre-o actiune de apărare a legalităţii şi câte altele care fac posibilă reuşita unei asemene acţiuni.

Nimic din toate acestea nu ar fi fost de ajuns dacă nu ar fi existat pregătirea necesară de specialitate, dăruirea şi abnegaţia ofiţerului, dragostea lui pentru muncă şi pentru apărarea , în cazul de faţă a valorilor de patrimoniu cultura-naţional existente în Sighişoara, experienţa, câtă o avea atunci, dăruirea, sprijinul primit din partea superiorilor lui şi atâtea altele.

Cartea este scrisă sub forma unui roman poliţist, este extrem de atrăgătoare, are nerv, este concisă, redă evenimentele în desfăşurarea lor documentând fiecare acţiune pentru a nu lăsa loc la înterpretări, nu iartă pe nimeni chiar cu riscul de a-şi atrage antipatia acelora care, în viaţă fiind încă, au neglijat atunci apărarea unei adevărate comori naţionale.

Dar cartea mai are o calitate, ea vine şi ne redă (cu documente) care erau atunci priorităţile muncii de securitate în domeniul contraspionajului, ce anume aveam de apărat, ce informaţii se căutau cu prioritate, cum se acţiona atunci, incipient şi în lipsa unei legislaţii în domeniu, pentru apărarea şi punerea la adăpost a unor valori de patrimoniu naţioanal, aceste toate fiind necesare tocmai pentru aflarea adevărului despre Securitate şi a combate acuzele pe care această instituţie le suportă de prea mult timp.

Cartea se poate constitui şi într-un semnal

de alarmă faţă de situaţia existentă în domeniul valorilor de patrimoniu care, din lipsa unor măsuri de protecţie adecvate, au dispărut şi încă mai dispar din ţară. Vă mai aduceţi aminte cum imediat după1989 se cerea cu insistenţă desfiinţarea Securităţii, înlăturarea tuturor ofiţerilor, iar mai apoi, dacă nu s-a reuşit acest lucru, sa încercat tracasare, timorare şi culpabilizarea lor tocmai pentru a se putea devaliza în voie patrimoniul nostru cultural-naţional. Numai în cele câteva luni, când practic organele de securitate şi-au întrerupt activitatea stând în aşteptare pentru a vedea care este soarta

15

lor, au dispărut din ţară valori patrimoniale mai multe decît în cele două Războaie Mondiale. Cel mai elocvent exemplu din imediata noastră apropiere este cazul Bibliotecii ”Teleki” din Tg. Mureş, care a fost ”uşurat” de câteva sute de documente extrem de valoroase.

Mai apoi de ce credeţi că imediat după evenimentele din 1989 a fost abrogată, prima dată, tocmai acea firavă lege a patrimoniului care exista atunci. Absenţa ei câţiva ani, până la apariţia actualei Legi a Patrimoniului a fost mană cerească pentru servciile de spionaj străine care cunoşteau importanţa valorilor de patrimoniu deţinute de Romania şi care le-au scos din ţară, prin intermediari, extrem de uşor.

Poate că citind această minunată carte, vom fi mai atenţi cu ceea ce se petrece în jurul nostru, poate că vom înţelege că un obiect de patrimoniu te sprijină şi te susţine în a-ţi argumenta, uneori (ca în cazul de faţă), chiar existenţa ta în acest jertfelnic spaţiu ardelean, iar lipsa lui ar fi în sprijinul celor care vor putea dovedi mai uşor contrariul.

Menţionez că autorul nu este la prima lui carte, şi că are încă patru volume în pregătire extrem de interesante, toate pe aceeaşi temă a aflării adevărului, chiar dacă el mai supără pe unii trăitori încă şi aflaţi în vecinătatea noastră.

Păcat că nu se pot face cunoscute alte acţiuni, unele din ele cu siguranţă mult mai importante decât ce-a descrisă în carte, pe care col. Gheorhe Bănescu, ca şi alţi colegi de-a Domniei Sale, le-au desfăşurat de-alungul prodigioasei lor cariere de ofiţeri de contraspionaj. Abia atunci aţi putea vede cât de important a fost, este şi va fi un asemenea serviciu în viaţa unei ţări, de el depinzând, nu de puţine ori, soarta şi viitorul ţării respective, iar respectul pe care tu cititorului l-ai da acestor oameni deosebiţi, cu siguranţă că ar fi cel meritat, nu cel de care ei se bucură astăzi, trăind încă, uneori, sub oprobiul societăţii, într-un anonimat stânjenitor.

Vă îndemn citiţi această carte-document şi cu siguranţă că după lecturare ei veţi privi cu alţi ochi ofiţerul de informaţii şi munca acestuia.

Lt. col. Mircea Dorin Istrate

Preşedintele Ligii Scriitorilor Români Filiala Mureş

Eu... Eu numai desculță am trecut peste timp, Am primit numai ce, am dorit de găsit. Lăsat-am peceți dintr-un alt anotimp Iar în stihuri măiestre m-am tot cuibărit. Mulți n-au știut cui? ofrande închin, Cu ce aripă zbor, ori de am infinit, Cu ce mână împart dărnicie, să vin, Înțelept să caut de mai am de primit, Doar un dram de lumină trimisă de cer Paradis nesperat, veșnicii sau povești O bucată de pâine sub o creangă de Ler Să fiu sigură azi dacă sunt, dacă ești... 23 mai 2016 Rugăciune Te caut Doamne iar din scrum Îngenunchez cu rugămintea, Plâng în tăcere ca din fum Redă-mi te rog iubirea. Nu vreau nimic și nu aștept Vreo dăruire pentru mine, Doar pentru ce mai am în piept O licărire de iubire. Și facă-se doar voia Ta Căci numai Tu redai lumina, Să plâng smerit că voi avea Din lacrimă din nou iubirea.

16

Când ne-am propus să înființăm un cenaclu literar, nu am făcut o selecție a persoanelor care să ni se alăture. Oricine are un talent sau dorește să ia parte la bucuria noastră în susținerea culturii, e binevenit. Așa ni s-a alăturat Laura Codrea care alături de tatăl Nicolae Codrea, e nelipsită de la întâlnirile noastre de cenaclu. Există oameni care știu să asculte, avem câțiva printre noi, există oameni care știu să povestească, scriu sau aleg să mai aștepte în pregătirea unei lansări de carte ori alt eveniment. Pe Laura am perceput-o ca pe o boare de liniște. Încântată că se poate întâlni cu persoane dragi, că poate povesti liber cu noi orice gând frumos. Datorită faptului că are o activitate la Fundația ”Veritas” din Sighișoara, ne invită mereu la evenimetele culturale organizate acolo, apoi ne aduce povestirile din excursiile la care ia parte. Nu e simplu să joci o piesă de teatru, cu rol principal sau secundar, să te implici și să ai o trăire care să te pună în pielea personajului. Nu trebuie să fii nepărat în fața unui public imens ca să poți arăta că faci totul pentru rolul respectiv, că trăiești și redai ceea ce regizorul a pus în scenă. Entuziasmul redat în povestire, e tot o interpretare, iar Laura o face într-un mare fel. A reda ceea ce ai trăit călătorind întâmplător într-o căruță, sau întâlnirea cu neprevăzutul din natură, toate acestea o fac pe Laura să vibreze. Sinceritate și aparteneță e sentimentul pe care-l am ascultând-o, prietenoasă și dezinvoltă, te face să te întrebi, atunci când lipsește, ”Oare unde e Laura?” Nu e puțin lucru să te simți integrat într-o colaborare cu oameni care respectă și apreciază orice gest al tău, să simți aprecierea unei persoane care nu face nimic din impuls ci din dorință, să ai sentimentul că ești bine primit, iar energia pozitivă primează. Am o mare mulțumire pentru că Laura, dăruiește sincer orice zâmbet.

Gabriella Costescu

CUMPĂNA Ochii se întorc uneori în adânc şi-s cumpăna care scoate mereu la iveală cremenea roasă de îndoială şi vise încâlcite din somnul de prunc.

Scot temple păgâne de gânduri rătăcite sau liniştea sevei febrile-n copaci, legi dăltuite-n petale de maci şi gânduri duioase din rădăcini împletite.

Văd alb inorog adormit în lucerne şi iluzii uscate de mucava, tăceri prelungi în care plânge întotdeauna durerea cuiva.

Gânduri adânci de aduceri aminte gânduri cu scrâşnet în cuarţul zăpezii, gânduri fierbinţi din crucea amiezii sau icoane pe ape în adânc rătăcite. Gânduri albe, negre pornite hai-hui, gânduri împăturite de la o vreme, închise în scrin să nu mă mai cheme, niciodată dintre filele lui.

9 septembrie 2014

AMINTEŞTE-ȚI Când de sete ţi-e buza crăpată şi geme pământul sub tine, când cerşeşti la propria-ţi poartă, aminteşte-ţi de Mine! Când norii îşi duc neploaia greoi Şi crucea pe umăr n-o mai poţi ţine, când vântu-ţi biciuie umerii goi, aminteşte-ţi de Mine! Când pietre şi spini talpa-ţi rănesc şi simţi că voinţa te lasă curând, să nu crezi că ai o jalnică soartă, ,,pedepsind, doar ce iubeşte îndreaptă". Dervent, 20 iunie 2013

VIORICA ŞUTU

17

Biserica Ortodoxă Română din Paloş, în

turla cărei flutură tricolorul româ-nesc,abordat de subsemnatul, în iarna anului 2011. Cartea de onoare a Bisericii Ortodoxe din Paloș-Ardeal

Ideea de adeschide o ”Carte de

onoare” a bisericii ortodoxe din satul Paloş-Ardeal, s-a născut ca o necesitate de a face cunoscută istoria bisericii noastre, care este deosebit de interesantă prin trecutul său glorios cât şi pentru a fi cunoscută de credincioşii care-i calcă pragul, dar, care, din păcate se pierde în negura timpului.

Biserica din satul nostru păstrează date sumare despre existenţa ei, de prin anul 1811 când s-a construit bisericuţa de lemn din cimitir. O nouă biserică a fost edificată în anul 1882 de către preotul paroh Teofil Gheaja care făcea parte din pleiada de preoţi Gheaja, care se trăgeau din Daneş de lângă Sighişoara. Această mare familie de preoţi care a slujit la Paloş vreme de peste 160 de

ani, din 1780 până în 1948, prin cei patru membrii, cu mici întreruperi pe timpul revoluţiei de la 1848 când, preotul, a fost nevoit să se retragă în Moldova sau pe timp de război fiind concentraţi.

Construcţia bisericii afost făcută după modelul arhitectural al celei din Mişkolc din Ungaria, locul unde s-a născut marele nostru Mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna.

Date despre protopiatul Paloşului au fost consemnate în „Protocolul Protopopiatului Paloşului despre konskrierea parohiilor pre anul Domnului1863” protocol

care aminteşte de 24 de comune de la Racoşul de jos până la Noul Săsesc.

Am considerat necesar ca să anexăm în aceast articol şi fotografii vechi cu biserica dar şi fotografii noi mai cu seamă cu evenimentele desfăşurate în decursul timpului ca: Serbările Hramului sărbătorit la 29 iunie cu ocrotitorii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cu lucrările realizate în timp, cu târnosirea (sfinţirea) acestora, cu preoţii parohi care au slujit aici în decursul timpului până astăzi.

Momentele importante ca centenarul acesteia şi vizitele înalţilor ierarhi

18

bisericeşti, serbările ocazionate de fiii satului şi a diferitelor slujbe şi masluri cu ocazia comemorării eroilor satului căzuţi în 1848 şi în Cele două Războaie Mondiale.

Nu i-am uitat nici pe cei care au contribuit cu munca lor la întreţinerea bisericii şi nici pe cei care au donat sume importante pentru; întreţinerea iconostasului, refacerea picturii, zidiri, zugrăviri exterioare şi alte lucrări.

Cartea de onoare a fost donată de fam. Codrea Nicolae din Sighişoara cu soţia Eugenia şi fiica Laura-Maria, unde a fost consemnate date despre istoricul bisericii până în zilele noastre, numele preoţilor, epitropilor, cântăreţilor de strană,crâsnicilor, clopotarilor si ale membrilor comitetului parohial, s-au ataşat fotografii reprezentând momentele de seamă desfăşurate în decursul timpului, restaurări de pictură murală, zugraveli, consolidări, reparaţii, vor fi consemnate de asemenea numele donatorilor şi contribuţia lor la menţinerea locaşului de cult şi a casei parohiale.

Podul fetelor Iată şi o consemnare a Preotului

Protopop de Sighişoara Dr. Ovidiu Dan, din Cartea de Onoare, Paloş-Ardeal, nume predestinat, cu multă încărcătură de istorie şi sfinţenie.

”Prin PALOŞUL CREDINŢEI, cu tezaurul inestimabil al frumoaselor tradiţii ale Neamului Românesc, bunii paloşeni şi-au apărat sufletul şi casa, biserica şi satul aici în Ardeal, ca pe nişte stânci de granit, de care s-au lovit şi apoi s-au întors în neant năprasnicile valuri ale istoriei. Au rămas neclintiţi şi falnici, la fel ca şi monumentala biserică, carte vie a sufletului lor, parfumat cu cele mai alese miresme duhovniceşti. Felicitări paloşenilor, suflete de elită ce păstrează cu sfinţenie bunele rânduieli ale

Bisericii Ortodoxe şi ale Neamului Românesc”.

Consemnări în Cartea de Onoare au mai făcut şi preoţii parohiilor vecine din satul Beia, Bucur Marius Cătălin, pr. paroh din Caţa, Gheorghe Varga, pr. Protopop Dan Matei Sucaciu de la parohia Homorod, protopop de Rupea, pr. paroh din Ungra, Piticaş Ioan, de la parohia Boiu, pr. Petru Bleahu, pr. Protopopi, Nicolae Palmeş, Protopop de Rupea, pr.Constantin Gh. Negrovici, pr. Cornel Şirjiţă, pr. Silviu Popescu de la Parohia Paloş şi nu în ultimul rând I.P.S. Laurenţiu Streja, Mitropolitul Ardealului, Arhiepiscop al Sibiului la 26.06.2011 cu ocazia sfinţirii lucrărilor efectuate la biserică cât şi a acordării preotului paroh Cornel Şirjiţă pentru vrednicia sa, a distincţiei bisericeşti Brâul Albastru, a mai consemnat şi deputatul de Braşov, Mihai Aurel Donţu.

Toate aceste consemnări au fost făcute cu ocazia sărbătorilor de hram, la fiii satului, la slujbe de sfântul maslu cât şi cu alte ocazii la care au participat credincioşi din sat şi cei veniţi de pretutindeni la evenimente. Printre credincioşii care au contribuit cu sume _________________________________

importante pentru renovarea bisericii, amintim aici pe domnul Nicolae Lascu din Bucureşti, fiul actualului paraclisier Vasile Lascu, care a donat în memoria mamei sale decedată de timpuriu, suma de 3.000 de euro, bani cu care s-a e renovat acoperişul Casei parohiale. De asemenea domnul Vocilă Gheorghe cu familia, primarul comunei, pe domnul Rusu Gheorghe fost primar.

19

Credincioşii care au contribuit cu bani, pentru pictura bisericii şi executarea altor lucrăriau fost trecuţi cu numele pe bolta de la intrarea femeilor în biserică. Apoi a avut loc ceremonia ocazionată de plecarea preotului paroh Cornel Şirjită în ziua de 02 mai 2012.

Duminică 26 iunie 2011, a doua duminică după Rusalii, numită şi Duminica Sfinţilor Români, la Paloş-Ardeal a avut loc un eveniment de seamă şi anume, un ritual de sfinţire a lucrărilor de reabilitare a lucrării bisericii făcute în ultimi ani și anume; zugrăvirea interioară și ignifugare catapeteasmei, restaurarea picturii, zugrăvirea turnului şi a pereţilor exteriori, cât si alte lucrari de interior ca: vopsit strănile, reparat plafonul şi pardoseala de mozaic, înzestrarea cu sobe de teracotă şi alte obiecte de cult. Valoarea acestor lucrări a depăşit suma depeste 50.000 de roni.

Marele eveniment s-a desfăşurat în

prezenţa I.P.S. Laurenţiu Streja, Mitropolit al Ardealului-Arhiepiscop al Sibiului, cât si în prezenţa Preotului Protopop, Matei Dan Sucaciu a Preotului paroh Cornel Sirjiţă, a unui sobor de preoţi din zonă, a deputatului de Braşov, dl. Donţu Aurel Mihai şi nu în ultimul rând a primarului comunei d-nul Vocilă Gheorghe care a organizat sărbătoarea, împreună cu membrii Consiliului Parohial şi cu, concursul tuturor credincioşilor din sat, sau a celor plecaţi din sat şi a altor binevoitori.

S-a oficiat slujba Sfintei Liturghii, urmată de un Tedeum, ocazie cu care, vrednicului preot paroh Cornel Şirjiţă i-a

fost acordată distincţia bisericească, Brâul albastru semn distinctiv al rangului onorific -Sachelar - pentru activitatea deosebită desfăşurată în domeniul lucrărilor bisericeşti. După aceste momente importante pentru comunitatea satului Paloş, credincioşii au fost invitaţi în sala Căminului Cultural la o masă de post.

Momente ocazionate de târnosire, au fost oficiate ultima dată în 26 oct. 1968 în urma restaurărilor făcute de vrednicul preot paroh de pe atunci D-nul Ciuchendea Ioan, care a păstorit în Paloş între anii, 1960-1973 şi care chiar domnia sa a restaurat pictura şi praporii. Evenimentul a fost deosebit, cu atât mai mult cu cât o astfel de sărbătoare se petrece odată la 40-50 de ani. A fost şi o ocazie de revedere cu cei dragi de departe sosiţi, cu cei care au fost şi rămân fii ai satului Paloş-Ardeal.

Cu ocazia sarbătoririi a 100 de ani de la edificarea Bisericii (1882-1982), a fost scris pe farfuria-platou, oferită cadou oaspeţilor, motto-ul: ”Nu uita patria, satul și pe mama ta!” la care eu aş mai adauga: ”și sfânta biserică a satului” –la care te-ai încreştinat, la care ai primit de mic sfânta împărtăşanie, te-ai cununat, la care ţi-ai călăuzit paşii pe calea Domnului. Ca fiu credincios stai neclintit în credinţa şi dragostea ta pentru Sfânta Biserică.

Un eveniment de seamă afost şi la Serbarea ”Fiii satrului” din 18 august 2011 ocazie cu care a avut loc şi ceremonia de Instalare a noului preot PAROH SILVIU POPESCU, în prezenţa Protopopului Dan Matei Sucaciu, a preoţilor din parohiile vecine, a primarului comunei Gheorghe Vocilă şi nu în ultimul rând a fiilor satului veniți de pretutindeni.

Evenimentele care au loc anual, sunt sărbătorite cu mare fast, cosider că această Carte de Onoare,este binevenită pentru a cunoaşte trecutul bisericii de generaţiile următoare.

Nicolae Codrea

20

Iată cum poate deveni sufletul o

petală odată cu sosirea primăverii. Dragii mei, primăvara mai pășește și prin suflet. Așa se face că în a zecea zi a lunii Martie 2016, începând cu ora 14, așa suna invitația, urma să sărbătorim împreună venirea primăverii! Locul întâlnirii și desfășurării pentru sărbătorirea acestei înfloritoare Domnițe care este Primăvara nu-i altul decât primitorul ”Veritas”.

Am răspuns cu bucurie la solicitarea

inițiatorilor de a compune versuri pentru carnaval, am fost impresionată, la întoarcerea mesajului versurilor în sufletul meu, prin intermediul personajelor interprete. ”Să fie pace în lume între popoare, și vă așteptăm la sărbătoare!” Așa suna mesajul de chemare la carnaval! Am fost plăcut surprinsă să revăd între multele și sugestivele personaje și pe Laura Codrea. Am întalnit-o deseori la activitățile organizate de Asociația Educațională ”VERITAS” unde, desfășor o activitate instructiv educativă în plan educațional, dar și la activitățile literar muzicale unde este o prezență activă în cadrul Asociației noastre literare ”Creneluri Sighișorene”. Personaje din lumea basmelor, a fanteziei și a vitejilor se perindă prin fața privirilor noastre recitându-și și jucându-și rolul. De sub veșminte de cowboy întrezăresc un chip delicat și frumos.

Ghioceii Ghioceii sunt la început de martie Ceea ce sunt brazii tineri de Crăciun Şi ceea ce sunt mieii de Paşte, Perdanţii de serviciu, carnea de tun! Culegând ghiocei ne tămâiem vanităţi, Dar orgoliile nu se asanează, E asemenea tăierilor de brazi şi înjunghierea de miei, Dar poate că asta nu mai contează. Egocentrismul prevalează în toate, Înconjuru-i doar un mijloc de-a ne atinge scopul, Să fie bine doar propriilor vieţi, În rest, praf şi pulbere, după noi Potopul! Dumnezeu flutură un steguleţ de pace, O formă de linişte pe-un fir plăpând, Noi rupem ghiocelul cu mână trufaşă, Şi astfel dăm cu primăvara de pământ. Lăsaţi ghioceii în păduri şi grădini, Dar mergeţi să-i vedeţi la ei acasă, Bucuraţi-vă de cricurile ce, către zenit, Ridică cerul cu tot cu amiază.

RĂZVAN DUCAN 2 martie 2016

E Laura Codrea în acest rol. Recită,

fără ezitări, expresiv și frumos versurile ce conturează chipul și firea personajului reprezentat. Pe fondul muzical adecvat, curg aplauzele binemeritate venite spre Laura din sufletul părinților ei, al nostru și a tuturor spectatorilor. Felicitari, Laura. Ne-ai înflorit în suflet o petală a primăverii!

În ecoul aplauzelor, Laura Codrea se alătură tabloului de personaje din carnaval care întâmpină primăvara! Peste suflet nu cade cortina niciodată...

Ana Munteanu Drăghici

21

M-am născut în Sighișoara, orașul-cetate cu oameni frumoși, cândva în miez de vară, în sâmbure de zi diafană, într-o familie de oameni iubitori și dedicați. Copilăria păstrează aroma de măr și gutui coapte, presărate cu scorțișoară, încă simt căldura emanată de trotuarul încins de măiastrul astru și conturat în șotron, transformat în desene de cretă colorată. Livada în floarea a bunicilor o revăd, nealterată de trecerea timpului, încă șoptește cuvinte de dor, așteptând să escaladez cele mai înalte vârfuri ale pomilor, pentru a mă contopi cu cerul. De dincolo de uitare, vântul adie ușor, îngemănat ăn zumzet de albine. Ici colo revăd momente de visare, copil fără griji…când și când reaud foșnetul filelor de carte, citită pe genunchi, pe nerăsuflate, aproape pe furate.

La paisprezece ani, am plecat la Târgu-Mureș pentru a urma cursurile Liceului Pedagogic. Am avut parte de instruire și educație aleasă, de dascăli consacrați. Am revenit ca tânără educatoare și a început cu migală, dăruire și multă iubire procesul de modelare a sufletelor candide de copii… generații de preșcolari.

Ulterior am urmat cursurile Facultății de Psihologie și Pedagogie, Brașov, fiind licențiată în psihologie și Modulul psihopedagogic I (3

ani), privind aprobarea programului de studii psihopedagogice în vederea certificării pentru profesia didactică a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

În prezent profesez la Grădinița cu program normal nr. 1, având funcția didactică de profesor învățământ preșcolar, din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Aurel Mosora”din Sighișoara.

Cariera didactică mi-am desăvârșit-o absolvind variate cursuri de formare și dezvoltare profesională și personală, printre care: Abordarea creativă a curriculumului în învățământul preșcolar ( 2014); Dialog cu timpul interior ( 2014); Formator ( 2013); Consiliere și orientare (2013), Competențe anteprenoriale (2012), Mentor (2011), Educația pentru calitate – Asigurarea calității în invățământ (2009), Imaginația creează realitatea (Cluj-Napoca, 2008), Educația imaginativă (Cluj-Napoca, 2008), Elemente de inadaptabilitate școlara (2007) și altele.

Creația poetică este o pasiune veche, cu care am început să cochetez din clasa a IV-a, împletind-o cu pictura și baletul, iar ulterior, gimnastica ritmică.

Dintr-o poveste, rod al unei căsnicii, s-a născut fiica mea Roxana. Ochii ei oglindesc albastrul și luciul apelor și este o tânără frumoasă, ca mulți alții, cu suflet curat de copil. A absolvit în august 2015, cursurile de asistent medical generalist, domeniul sănătate și asistență pedagogică. Comuniune Dacă am căuta în cufărul din inima noastră, Am găsi diamantul, în cea mai pură formă. Un nestemat arzând, lumina din lumină, Ce ne-ar deschide, ca un boboc de lotus. Atunci, ne-am înlănțui galeș cu iubirea, Am regăsi uitată compasiune, fericirea, Ne-am da întâlnire cu-adevărul, iertarea… Ne-am acoperi cu toleranța, am omite nepăsarea, Cununa din flori de credință ne-am pune, Și-am reclădi apusele vremuri de bine. Am deveni unul, același întreg, munte de putere, O singură inimă, uniți în marea de dragoste… Sclipiri de soare bălai, am răspândi peste lume, Am fi unul și toți… toate în comuniune.

22

Tu și ea Deschise brațele tale, Precum porți spre miracolele vieții… Și nestemate neprețuite culegi, dintre stele Și le-ascunzi între palme, în tăcere… Buzele-ți sorb pulberea argintie, Pentru a-i duce Ei, praf pur de iubire. Coroana din florile dragostei Așezi pe fruntea-i de alge verzui Binecuvântând și dezmierdând Pletele-i de spumă albastrui… Pecetluiești unimea cu un apăsat sărut, În timp ce, nevinovat eu mă uit, Și-n sine știu… și îmi spun: Esti doar TU… Doar tu și Marea. 20.08.2015 Caldă mângâiere Când soarele îți bate la fereastră Nu dogoritor, ci cald și blând, Sunt EU, zâmbesc și te învălui În borangic, din lacrimă țesut. Îți caut și-ți sărut privirea albastră În care dorm oftări și dulci suspine, Tot dragul mă cuprinde și te mângâi, Te iau în brațe, să te port cu mine... Și să te-așez, ca rază lângă rază, Pe cerul zilei, azi nemuritoare... Să fim precum e marea și pământul Tu țărmul...eu valuri fremăto

Călin Bogătean, Flori

La Sărmașu

„Credință și tradiție” este genericul

acțiunii complexe aflată la a treia ediție. Manifestarea organizată de Primăria orașului Sărmașu și Biblioteca Orășenească „Liviu Rusu”, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Televiziunea Târgu-Mureș și Grupul folcloric „Graiul Câmpiei”, a avut loc în minunata zi de primăvară (duminică, 13 martie 2016), în frumoasa și primitoarea Casă de Cultură a Orașului Sărmașu, și s-a bucurat de mare succes.

Activitatea a avut loc la interferența

dintre viața mai mult sau mai puțin plină de desfătări pe care ni le-am permis după sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și pregătirea pentru sărbătoarea Învierii Domnului, precedată de cel mai îndelungat post, când ne impunem restrângerea de la anumite pofte și plăceri, petrecându-ne viața în abstinență și rugăciune, în comuniune cu Dumnezeu. Poporul român moștenește o valoroasă tradiție de trecere de la o etapă a vieții la alta, așa cum se întâmplă în aceste zile. Momentul este propice pentru a deveni mai buni, mai îngăduitori, și mai înțelegători față de semenii noștri, prin examene de conștiință și comportament. Cunoașterea mai îndeaproape între semeni este una din condițiile realizării acestor deziderate.

23

Acțiunea de suflet, axată pe credință

și tradiție, ne-a prilejuit momente frumoase, plăcute, și de neuitat. La intrarea în Casa de Cultură ne-a întâmpinat o expoziție de artă culinară cum rar s-a mai văzut. Gospodine din inima Câmpiei: Sărmașu, Budești, Fânațe, Tușin și Dâmbu (Sânpetru de Câmpie), Vișinelu… au venit cu produse tradiționale realizate de ele, în gospodăriile lor, realizate cu multă dibăcie și gust, atât la propriu, cât și la figurat. Au predominat mâncărurile de post: sarmale vegetale, chifteluțe și drob de legume, porumb boabe fiert, mâncare de linte, gogoși și minciunele, pâine dospită cu maia, salate și multe altele, realizate din tot felul de produse de post aflate la îndemâna și fantezia gospodinelor, acum în mare confruntare cu degustătorii, în așteptarea calificativelor.

La ora 13, sala de spectacole a Casei de Cultură era arhiplină, în așteptarea programului care se anunța generos. Au sosit și invitații din Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, și din județul Bistrița-Năsăud. Deschiderea activităților i-a revenit doamnei Dinuca Burian, coordonatoare și inițiatoare a programului, care a salutat publicul și a prezentat invitații, după care a oferit cuvântul domnului Nicolae Băciuț,

Directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș, în calitate de partener și moderator. În cuvântul său, domnia sa a apreciat activitatea culturală de la Sărmașu, prin acțiunile organizate periodic, prin varietatea și nivelul lor, după care a trecut la prima evocare, a actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, personalitate marcantă a artei teatrale românești, originar din satul Vișinel, orașul Sărmaș. Valoarea sa impune instituirea unei case memoriale, forme mai puțin practicate în județul Mureș, dar care ar putea stimula interesul turistic pentru această zonă și, totodată, un îndemn al prețuirii actorului, în zilele noastre uitat chiar și de colegii săi, și de instituțiile de cultură abilitate. Totodată ne-a dezvăluit și un secret, și anume acela că lucrează la o monografie despre actorul de teatru, scenarii radiofonice, de filme și chiar și autor de versuri și piese de teatru. A urmărit întotdeauna rostirea sa poetică, atât de firească de mare profunzime și vibrație. Nicolae Băciuț și-a încheiat evocarea sa cu recitarea poemului ”Odă în metru antic” de Mihai Eminescu, din repertoriul actorului.

Ovidiu Iuliu Moldovan Apoi i-a fost oferit cuvântul fratelui

actorului, Cornel Năsălean, venit de la Cluj-Napoca pentru a fi prezent la acest moment omagial semnificativ în viața familiei. În expunerea sa, a făcut referiri la anii de școală. Îi plăceau mult cărțile, dorea să le aibă. Știa multe poezii și îi făcea plăcere să le recite. A fost un bun creștin, a făcut donații pentru biserici și a susținut recitaluri cu specific religios în acestea.

O altă personalitate evocată a fost Melinte Șerban, cadru universitar, manager cultural, critic și istoric literar, redactor de emisiuni radiofonice și editor de cărți,

24

originar de la Balda. Activitatea sa a fost evidențiată de subsemnatul, semnatar al acestei cronici, fiindu-mi prieten apropiat. Împreună am pus bazele unui cenaclu literar la Târgu-Mureș, în anul 1957, avându-i alături pe Traian Dragoș, Alexandru Munteanu, Trifan Tompea, Septimiu Bucur ș. a. După evenimentele din 1989 am pus, tot împreună, bazele Fundației Culturale „Vasile Netea”, scoțând împreună cunoscutele ”Caiete mureșene”, care cuprind oameni, locuri și fapte din județ.

Recunoașterea meritelor sale de

către Consiliul orășenesc s-a făcut prin conferirea titlului de Cetățean de onoare al orașului Sărmașu. O personalitate cu care orașul se mândrește!

Au urmat prezentările de cărți: un eveniment editorial la Sărmașu îl constituie apariția postumă a volumului de versuri „Aproape de Steaua Polară”, de Vasile Pop (Editura Nico, 2016). Sărmășan de origine, nu a visat în timpul vieții să-și expună gândurile într-un volum. Le-a scris pentru el, la început din dragoste pentru patrie, pentru oameni, de nemulțumire, împlinire sau neîmplinire, lucruri care îl frământau într-o relativ scurtă perioadă de timp (1989-1990). Poemele sale sunt descoperite și publicate într-o plachetă care confirmă talentul poetic al autorului. Volumul se bucură de un cuvântul al realizatorului de emisiuni al Televiziunii Târgu-Mureș, Mihai Teodor Nașca, prezent la această lansare și care susține versurile lui Vasile Pop ca pe un „manifest al deșteptării”.

O altă carte supusă atenției publicului este cea a Colonelului (r) Gheorghe Bănescu, „Demers pentru adevăr”, vol. II, având ca subtitlu, Din

culisele serviciilor secrete românești - Dosarul ”Comoara din deal” (Editura „Vatra Veche”, 2016). Cartea este prezentată și apreciată de Lazăr Lădariu ca „O carte-document”, cuvinte sub care se ascunde prefața domniei sale. Cartea surprinde salvarea unor documente cruciale privind istoria României, cărora li se pregătea scoaterea din Țară, acțiune deconspirată de către organele de Securitate. Între ele se aflau documente privitoare la prima unire a românilor sub Mihai Viteazul (1599-1600), de atestare a orașului Sighișoara (1280) și multe altele, descoperite la Biserica Evanghelică din Sighișoara în anul 1969. Despre autorul cărții a vorbit colonelul (r) Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor, filiala Mureș, fost profesor și muzeograf, iar în acele timpuri coleg de serviciu cu autorul volumului.

Apoi, preotul Ilie Bucur a făcut

câteva recomandări creștinești privitoare la normele etice și morale ale Postului cel Mare, premergător sărbătorii Sfintei Învieri. În final, rapsodul popular Vasile Soporan a încântat publicul cu melodiile sale, secondat de solistele Oana Bogdan Pop și Denisa Pârje.

Un proverb românesc spune că „Omul sfințește locul”, dicton care i se potrivește întru totul doamnei Dinuca Burian, care și-a asumat nu numai conducerea instituției cărții - Biblioteca, ci și întreaga activitate cultural-artistică a orașului, conferindu-i vigoare și profesionalism.

Dimitrie Poptămaș

25

Impresionat de atîta lumină... Am avut deosebita bucurie, să fiu

invitat să cânt vineri, 25 martie 2016, zi a Bunei Vestiri a Maicii Domnului, ”Blagoslovenia”, la Tg.-Mureș, orașul unde se face cultură cu adevărat, la un eveniment moderat de jurnalista Mariana Cristescu, la ce-a de-a 16-a ediție a manifestării ”Punți de lumină”.

Sala ”Tonitza” a Hotelului ”Continental” din Tg-Mureș, a fost decorată cu picturile lui Marcel Naste, pe care jurnalista Mariana Cristescu îl numește „un pământean parcă desprins din cohorta îngerească, obsedat de simboluri pe care ni le transmite ca un mesager al altor spaţii”.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală ”Punți de lumină”, în parteneriat cu UZP din România, cotidianul ”Cuvântul Liber”, Liga Scriitorilor români - Filiala Mureș și Despărțământul Central Județean Mureș al Astrei. După intonarea Imnului de Stat al României, au fost prezentate noutăți editoriale, recitaluri de muzică și poezie, expoziție de carte.

M-a impresionat momentul omagial, in memoriam avocat Nicolae Dan Cetină, traducător şi jurnalist de excepţie, interpretarea muzicală a Grupului ”Anotimpuri”, Enea German, Smaranda German, Géczi Jancsi, momentul teatral sustinut de Simina Cotaşi noutăţi editoriale ale scriitorilor: Nicolae Băciuţ, Mariana Cristescu, Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Teodor Curpaş, Răzvan Ducan (Târnăveni), Pr. Dr. Silviu Negruţiu, Ioan Sabău Pop, Dimitrie Poptămaş, Ileana Sandu, Anca Sârghie (Sibiu), Laurian Stănchescu (Buc.), Ilie Şandru (Topliţa), Pr. Dr. Nicolae Ghe. Şincan, Adriana Târnoveanu (Braşov).

Frumoase recitaluri de muzică şi

poezie intercalate cu expoziţia de carte nouă organizată de Librăria „M. Eminescu” prin Elena Horvat.

A fost prezent preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, comentatorul Doru Dinu Glăvan, cunoscut comentator de la Radio Bucureşti, care împreună cu col. Gh. Mărieş din Satu Mare, au constituit musafirii de onoare, alături de Nelu Stan – filiala Caraş Severin a UZP.

Publicul în număr de 80 persoane, iubitori de poezie şi cultură, l-au putut asculta pe scriitorul, publicistul, directorul ziarului „Cuvântul liber”, dl. Lazăr Lădariu, fost deputat în Parlament, Cetăţean de onoare a multor oraşe, care a văzut lumina zilei exact cu 77 de ani în urmă, de ziua Bunei Vestiri! Frumoasă vestire – a unui scriitor remarcabil, cu premii la nivel de ţară şi special pentru cartea „Veghe” de peste 700 pagini, o adevărată istorie vie a românilor.

Proiectul „Punţi de lumină”, iniţiat şi „vegheat”, cu profesionalism şi exigenţă, de

26

jurnalista Mariana Cristescu, şeful secţiei cultură al cotidianului „Cuvântul liber”, continuă datorită dragostei de neam, de țară și de limbă. Ce cuvinte impresionante s-au rostit acolo. S-a evocat Nichita Stănescu ce vedea viitorul poeziei exact întoarcerea către Eminescu, adică o poezie care să aibă, obligatoriu, destinatar!

Mariana Cristescu, în calitate de moderator al manifestării, şi-a „supus” publicul unui veritabil „maraton cultural” din care nu au lipsit prezentarea de noutăţi editoriale (reviste, cărţi, traduceri), expoziţia de carte nouă şi tipărituri (organizată de dna Elena Horhat de la Librăria „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş).

Despre…minuni, dar nu orice fel de minuni, ci despre cele dumnezeieşti a vorbit părintele preot dr. Silviu Negruţiu, făcând un rezumat al impresionantului său volum ”Minunile săvârşite de Iisus Hristos”, apărut la Editura University Press din Târgu-Mureş.

Printre laureaţii Premiilor Uniunii

pentru cele mai prestigioase creaţii publicistice ale anului 2015 s-au numărat jurnaliştii mureşeni Lazăr Lădariu – Premiul de Excelenţă pentru volumul de publicistică ”Veghe”, Valentin Marica – Premiul Revistei Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, pentru volumul ”Iarba Golgotei”, Mariana Cristescu – diploma cu sigiliul Uniunii pentru Excelenţă în jurnalism. Diplomele le-au fost înmânate celor premiaţi de către preşedintele UZPR în cadrul festiv al „Punţilor…”, dl Doru Dinu Glăvan.

Diplome din partea Asociaţiei „Punţi de lumină” au fost acordate de preşedintele acesteia, Mariana Cristescu, istoricului Mariana Ploeşteanu, prof. univ. dr. Ioan

Sabău Pop, prof. Valerica Duicu, scriitorului Laurian Stănchescu, salutând, totodată, prezenţa în rândul invitaţilor a unor personalităţi marcante ale mediului cultural şi academic mureşean: prof. univ. dr. Anca Sin, dr. Voica Foişoreanu, prof. Petru Nemeş – preşedintele Societăţii „Al. Papiu Ilarian”, prof. univ. dr. ing. Vasile Boloş, Ovidiu Dancu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş scriitorul şi publicistul Ilie Şandru, ing. Florin Oproiescu – preşedintele Uniunii Naţionale Vatra Românească, ing. Mihai Tomşa, Ioan Berţa – preşedintele Societăţii Culturale „Avram Iancu” din Târgu-Mureş, prof. univ. dr. Vasile Dobrescu, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, prof. Ioan Gâju, scriitorul Traian Duşa, pictoriţa Maria Mera, publicistul Ilarie Opriş, prof. Petre Curticăpean dar şi a celui mai tânăr preşedinte de organizaţie politică din România, studentul Răzvan Biro, de la filiala mureşeană a Partidului România Unită, cărora, pe parcursul manifestării, li s-au alăturat oaspeţi din Sighişoara, Braşov, Reghin, Târnăveni. De asemenea, din partea primarului Dorin Florea, Aurel Trif a oferit doamnei Mariana Cristescu un buchet de flori.

Impresionat de atâta LUMINĂ, Traian Comșa, membru al

Cenaclului ”Creneluri Sighișorene”.

27

La mormântul lui Venus Primește-n dar cinstită Venus Ambrozia-n vers de poezie Că mi-ai dat o ființă sfântă O nimfă, mamă ca să-mi fie. De când plânsul mi-a fugit în lume prima dată Și cât pământul încă mă va ține, Îți aduc ofrandă Venus, dacă, O mai lași pe nimfa mamă lângă mine. Căci doar cu ea alături, mă simt stejar în viață, Nimic nu-mi stă în cale, când încă o știu în spate, Să-mi dea curaj în oase și lumină-n fașă. Primește-mi rugămintea, o, Venus, cea măiastră. Dar știu că o să mi-o răpești, când crezi că-i de cuviință, Și n-o s-o las să vină, mă voi lupta cu tine. Și de-oi cădea, îți jur, pe propria-mi suferinșă, Că mă va naște iar, ca să te iau cu mine. 17 martie 2011 Cernavodă Demult Demult un zâmbet ma-ncălzit De-i simt și-acum fiorul cald mi-a dat culoare-n gândul alb, aprins...

Acum în roșu asfințit De-ntorc iluzii din trecut șoptesc, dar nu le mai ascult demult... Demult un nor i-am dăruit Sculptor pe cer din al ei chip, Dar noru-i șters, zâmbetu-i stins Acum... Curând și cerul obosit Își va așterne negrul voal și gândul meu, de-un alb amar E stins... 18.01.2009 Lugoj Arcan de-argint Sub luna mândră de argint Supusă, marea licărește Dar un vânt din răsărit A lunii taină răspândește. Măgulit de ce-auzise Spre mare cerul se unește, Din stele-n vânt, spre ape-ntinse, În deasă ploaie se topește. Vreo trei palmieri înalți, Ce țin o vreme cerul, Trosnesc împovărați Și marea-și află țelul. Acum din mare spre ocean, Sentinde-o dâră argintie, Dizolvând celest arcan, În ocean de calomnie. Și-atunci apele-nspumate, O furtună-au ridicat, Înecând pământuri, toate, Lasă-n noapte-un gust sărat. Și-ntr-un gând de zări uitate, Plânsă, luna-și părăsește, Înaltu-i tron atins de ape, Ce lasă-n soare un gust de pește. 8-12 oct. 2007

28

La Școala Gimnazială ”Zaharia Boiu” din Sighișoara a fost sărbătoare joi, 14.04.2016. La Centrul „Creştem Împreună” din Sighişoara al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” - Filiala Mureş, s-a sărbătorit ziua de naştere a 11 copii cuprinşi în acest program, copii care s-au născut în lunile: ianuarie, februarie, martie, aprilie.

Nu există educație și disciplină a copilului fără norme și limite. Acestea au rolul de a modela comportamentul copilului și de a-l pregăti pentru viața de adult într-o maniera cât mai responsabilă.

Evenimentul a fost pregătit de doamna dir. prof. Mariana Tămaș care a făcut deschiderea evenimentului, urându-le copiilor multă sănătate și realizări în activitatea școlară si extrașcolară şi prof. psiholog Bálint Éva, dar și voluntari, prof. Marinela Uifălean, prof. Kinga Tekeres, bibliotecar Elena Băia, Floarea Friciu.

Invitați au fost partenerii Asociația Literară ,,Creneluri Sighișorene” care au oferit copiilor un program artistic de poezie și muzică folk (Traian Comșa) muzica populară (Ștefania Pârlea), poezie (Gabriella Costescu, Piroska Hanea,) și Alex Grama. Cuvinte de suflet și din suflet au rostite de profesorii voluntari, care își dedică prețiosul timp, ajutând acești copii.

Sala de clasă în care a avut loc

evenimentul a fost pregătită cu panouri pe care se aflau desene, colaje, picturi aparținând copiilor. Alături de ei au fost bunicii sau alte rude, prieteni.

Doamna prof. Psiholog Bálint Éva a împărțit copiilor cadouri oferite de Organizaţia Salvaţi Copiii, Filiala Mureș.

Bucuria copiilor a fost maximă la sosirea a două torturi imense, pregătite, ca de cele mai multe ori, de doamna cu suflet mare Claudia Pârlea. Le-am cântat ”La mulți ani!”, s-au făcut fotografii, invitații au fost serviți cu dulciuri și răcoritoare.

Le mulțumim tuturor celor care s-au

implicat în acest eveniment, felicitări cadrelor didactice care le oferă atenție acestor copii, au grijă să fie receptivi la toate nevoile lor, îi stimulează pentru învățătură și contribuie direct la formarea celor 7 ani de-acasă, promovându-le valorile.

Copiii au nevoie de reflectarea corecta a sentimentelor, nu doar pentru a înțelege definirea lor, ci pentru a-și cunoaște propria personalitate.

Gabriella Costescu

29

Ca orice om, am şi eu un nume complet, frumos, românesc. Aş prefera, totuşi, să rămân doar Alexandra. Nu în virtutea modestiei, nici a anonimatului, pur şi simplu cred că numele este irelevant pentru mine.

M-am născut într-o zi blestemată din toamna anului 1982, sub steaua singurătăţii. Mama şi tata, doi oameni frumoşi, tineri şi neştiutori, şi-au pecetluit legământul de iubire veşnică prin mine. Am fost întâmplarea care i-a unit definitiv şi irevocabil. Am avut o copilărie comunistă, simplă şi fără amintiri deosebite, într-un orăşel de provincie - Bistriţa. Am stat la rânduri interminabile la carne sau lapte, am purtat uniforme, am luat cu indicatorul în palmă şi am împărţit o bicicletă cu fraţii mei.

Din clasa a şasea m-am mutat în zonă. Am terminat Liceul Economic şi Facultatea de Ştiinţe şi Litere Petru Maior din Târgu-Mureş. După nouă ani de şcoală, am plecat cu un atestat de ghid turistic şi un master în literatură. M-am orientat spre învăţământ imediat după terminarea liceului. Am lucrat doi ani ca învăţătoare, apoi am decis să urmez filologia. De

patru ani predau limba şi literatura română în Sighişoara.

Cochetez cu literatura dintotdeauna. Firesc, ar spune toată lumea. Doar că aş completa cu un detaliu. Literatura a fost pentru mine un loc de refugiu, o estetizare a realităţii şi o refulare a sentimentelor prin creaţie. Deşi sunt o persoană sociabilă, mă declar relativ pesimistă şi, ca orice om, am şi eu frustrările mele, pe care literarura m-a ajutat să le dispersez oarecum. Romantică prin definiţie, perfecţionistă din fire, mi-a fost foarte greu să accept societatea din zilele noastre, ideologia contemporană şi mai ales evenimentele din viaţa mea. Copil fiind, nu am putut să împac regulile cu sentimentele şi atunci am făcut ceea ce trebuie şi mi-am izolat partea afectivă în versuri naive. Adolescenta rebelă din mine scria şiruri interminabile de patimi, exprima tot ce era interzis în cuvinte vii care-mi răcoreau sufletul. Tânăra nevastă, mult mai serioasă şi mai pragmatică, a înţeles inutilitatea acestora iar mămica le-a abandonat definitiv, canalizându-şi afectivitatea şi creaţia spre pui.

Am avut onoarea să-l am la catedră pe domnul Munteanu G., un pedagog de şcoală veche,un om deosebit care mi-a format deprinderea de a citi corect, sistematizat şi abilitatea de a-mi forma o opinie. El este domnul meu Trandafir şi îi mulţumesc în mod deosebit pentru discuţiile constructive. Ca adult, am preluat de la dânsul atitudinea pamfletară, stilul caragialian de abordare a societăţii şi nu numai. De curând, am realizat că acest stil mi se potriveşte, că simţul umorului există în mine şi l-aş putea cultiva, pornind de la premisa lui nenea Iancu: iubirea

pentru oameni te face să le observi defectele şi să încerci să le corectezi într-un mod inofensiv, folosind umorul.

Nu sunt o scriitoare, nu am un portofoliu de prezentat. Vreau doar să mă exprim, să vă ofer frânturi din gândurile mele, să împărtăşesc idei. Mulţumesc, pe această cale, Asociaţiei Literare Creneluri Sighişorene că mi-a oferit ocazia.

Am stat şi m-am gândit zile în şir ce aş putea scrie pentru această primă tentativă. Ideile mi se îngrămădeau,intenţionam să scriu ceva ce mă reprezintă şi ceva ce să intereseze, ceva nou, original. În capul meu e un haos, sentimente şi senzaţii neexprimate de prea mult timp cer ordine. În sufletul meu, alt haos. Nu mă pot despărţi de situaţiile tragice ca să pot slăvi viaţa, dar nici nu pot exprima durerea care mă chinuie. Sunt într-un moment de răscruce şi caut frenetic modul de organizare, calea pe care s-o apuc. Am prea multe de spus, simt mai mult decât încape în sufletul meu. Am măsurat camera iar şi iar, cu paşi mecanici, grăbiţi. M-am apropiat cu emoţie şi stângăcie de calculator, după mulţi ani în care n-am mai scris nimic înafară de sms-uri sau urări versificate. Într-un final, m-am hotărât: scriu ce-mi vine. Sper să vă placă ce-a ieşit! Şi totuşi...

[...] Torsul ferm şi sobru al motorului de mare capacitate spunea povestea tristă a străzilor goale pe care rătăcea de ore bune, măsurând cu huruitul agresiv al cauciucurilor de iarnă fiecare centimetru de asfalt. Luna lui Eminescu - tot acolo! - protejând inimi îndrăgostite, cununând iubiri interzise sau mângâind bălaie frumoase

30

adormite. Uneori, se reflecta certăreaţă în tabla lucioasă, atenţionându-l prin raze înţepătoare din oglinzi că e noapte şi nu e unde ar trebui să fie. Radioul bâlbâia în surdină o chitară, acorduri rock întrerupte periodic de vocea răguşită a solistului. Telefonul pâlpâia prezenţa unui mesaj nou, ignorat, de vreo două ore. Luminile străzii dansau fermecate pe chipul lui, dându-i paloarea mortului frumos cu ochii vii. Inexpresiv, dus departe în lumea gândurilor, conducea mecanic, fără destinaţie, ştiind doar că se îndreaptă spre nicăieri, în sens opus domiciliului. Ascuns în confortul bolidului, părea un animal de pradă stând la pândă. Dincolo de frumuseţea unui zeu, sculptată parcă, zăcea agresivitatea ochilor nebuni, ochi însetaţi de jertfă, de sânge, de tributul datorat suferinţelor sale. Rănile de pe inimă mustesc şi ţipă, sufletul se agită neputincios şi trupul nu-şi găseşte locul. Rătăceşte pe străzi în nopţile cu lună plină, cerşeşte naturii linişte şi plânge ascuns de dorul iubirii smulse fără milă.

Drumul l-a scos din oraş. Ajuns in the middle of nowhere, unde ţipenie de civilizaţie nu se putea identifica, s-a simţit în siguranţă şi a coborât din maşină. Aerul nopţii de iunie l-a cucerit imediat, i-a inundat fiinţa cu miresme proaspete. Freamătul lin al frunzelor, prospeţimea rece şi o mireasmă palidă de pământ ud i-au instalat sentimentul de nostalgie. Îi era dor de el, dor de bucuria omului pur, dor de copilul plin de vise, planuri şi speranţe. Şi-a întins larg braţele şi a inspirat adânc. A închis ochii şi a cerut cu patimă pace. Un ţipăt necontrolat a ieşit sălbatic din pieptul lui larg şi frumos. Apoi, eliberat parcă de o durere cruntă, s-a întins în iarbă şi s-a

cufundat într-o meditaţie leneşă, fără sfârşit.

Soarele se juca în culori nedefinite în părul lui. Îi mângâia galben şi sclipitor pleoapele , aprinzându-se ici-colo de plăcere. Iarba se rezema leneşă de corpul lui, o simţea tandră pe piele, în zonele neacoperite de haine. O mângâiere febrilă îi zgândărea simţurile şi săruturi binecunoscute au pornit în acoperirea feţei lui nemişcate. Se simţea atât de răsfăţat, încât nu a îndrăznit să deschidă ochii, de teamă să nu distrugă mirajul clipei. Încântat peste măsură, a început să răspundă dezmierdărilor. Corpul amorţit se electiza treptat, mâinile au început să îmbrăţişeze, buzele să se piardă în sărutul aşteptat de-o veşnicie parcă, inima o luase razna de plăcere. Înlănţuirea strânsă a celor două trupuri frumoase cerea mai mult: cerea cuvinte. Şoapte stinse, neînţelese dar pline de-nţelesuri i se strecurau nebune prin urechi în tot corpul. Pentru un moment, ca să conştientizeze fericita întâmplare, a deschis ochii. Înţelegând unde este şi ce se petrece, s-a oprit buimac, a privit în jur, apoi adânc în ochii femeii topite în braţele lui:

- Femeie nebună! Cum... - Am ştiut... te-am căutat

şi am presupus că vii aici. Aici este altarul tău, răspunse şoptit femeia, oprindu-se şi ea, oarecum speriată de o eventuală reacţie.

- Dar nu ţi-am spus niciodată...zise, domolindu-şi puţin tonul.

- Nu exact şi explicit, dar mi-ai spus. Descrierile tale puteau corespunde unei singure zone din jurul oraşului. Aveam două variante, dar una conţinea şi maşina ta. Deci... evrika!

O privea uimit, încă o

dată, de inteligenţa ei. Simplitatea ascundea minuni. Ea era iceberg-ul care avea doar zece procente la suprafaţă. De cele mai multe ori se simţea gol în faţa ei. Îl lăsa să mintă, nu scotea un cuvânt, având răbdare să de dezică singur. Îl vedea exact aşa cum era şi nu avea nimic de obiectat. Îl aborda cu prea mult calm, nu îi cerea niciodată nimic înafară de cuvinte. Se simţea încurcat, avea tendinţa să fugă de ea, ca mai apoi să nu găsească niciun motiv. Aşa că tăcea. Tăcea şi o lăsa să facă ce-i trecea prin cap, studiind-o din umbră şi amuzându-se pe seama strădaniilor ei de a afla sigură ce vrea, ce-i place. Astăzi o vedea frumoasă. Mai frumoasă ca de obicei. Ştia că dincolo de vocea calmă, de atitudinea umilă şi de rigiditatea privirii se ascundeau plăceri nebănuite. Senzaţiile anterioare, imaginea rotunjimilor care se puteau doar intui şi setea lui de a domina l-au convins.

-Femeie nebună! I-a şoptit aplecându-se spre ea şi prinzând-o strâns de păr.

A avut loc un schimb de priviri sălbatice, femeia cuminte era acum o fiară dezlănţuită. Fără a-l înfrunta, i-a dat de înţeles că va fi o luptă, nu un măcel. O luptă a sentimentelor de prea mult timp oprimate, o luptă a senzaţiilor prea mult stăpânite. Erau doi nebuni frumoşi încleştaţi în victoria plăcerii.

Apoi a lăsat-o să continue ce a început.[...]

31

Se obişnuia ca în fiecare duminică, în localitatea Sînpetru de Cîmpie să se desfăşoare tradiţionalul joc al satului, la care participau atât însuraţii cât şi feciorii dar şi copiii. Jocul de vară debuta calendaristic de obicei a doua zi de Paşti şi perioada aceasta ţinea de regulă până toamna târziu. Jocul începea doar după ce oamenii se întorceau de la slujba religioasă de duminica şi serveau amiaza în familie. Potrivit tradiţiei, se alegeau unul sau doi chizeşi, care aveau rolul de organizatori: ei tocmeau sau angajau muzicanţii, stabileau plata acestora dar şi desemnau fetele care aduceau de mâncare ceteraşilor.

De regulă, fiecare participant la joc dădea “o mierţă de bucace”, iar feciorii şi însuraţii o anumită sumă de bani. Erau ani când jucăuşii se angajau să lucreze pământul primaşului, de la arat, la recoltat şi transportul produselor de pe câmp, acasă. În localitatea Sînpetru de Cîmpie erau mai multe locuri unde se desfăşura jocul duminical, iar pe timp nefavorabil, se ţine la “umbrarul” de pe Dealul Tîrgului. “Umbrarul” era un şopron lung de 30 – 40 de metri, berluit cu scândură şi acoperit cu şindrilă, care constituia adăpost pentru târgoveţi şi mărfurile lor, pe perioada Tîrgului de vară. Pe timp frumos, jocul se

desfăşura pe locul unde în prezent se află magazinul sătesc. Pe acest loc, prin anii 1950, îşi aveau casa doi fraţi necăsătoriţi pe nume Bita. Făcând o paranteză, copiii mergeau la colindat la acea casă din curiozitate, pentru că tot podul casei era rezemat cu pari pentru a nu se prăbuşi (dărâma). Mai târziu am găsit o asemănare între această casă şi Bojdeuca lui Creangă din Ţicăul Taşului. Un alt loc, unde se petreceau însuraţi şi tinerii era terenul de sport. Spre şoseaua judeţeană (actualul drum DN 15 E) erau trei sălcii, astăzi dispărute demult, umbra lor fiind o umbrelă naturală, care stâmpăra trupurile transpirate ale jucăuşilor.

Femei pregătite de șezătoare, Sînpetru de Câmpie. După câte o “repriză” de joc care ţinea aproape o oră, bărbaţii serveau un păhar cu “jinars” sau bere pentru a prinde putere şi curaj pentru alte jocuri. Şi aşa pe nesimţite, timpul trecea cu atâta rapiditate, încât cu greu fiecare jucăuş sau “perece” se îndreptau spre casă pentru a se ocupa de gospodărie. În satul nostru, jocul începea cu Purtata “româneşte”, o melodie lentă, constând într-o plimbare legănată, bărbaţii şi feciorii pocnindu-şi degetele bătându-şi gleznele cu palmele. Urma o Învârtită lentă, pe doi paşi numită, “ţigăneasca”, constând în mişcări dreapta – stânga şi învârtirea femeii pe sub mână. Cei mai buni, aveau priceperea de “a bate podeaua” cu picioarele, rezultând adevărate ritmuri (drăceşti) sincopate. Pe parcursul desfăşurării jocului, bărbaţii şi femeile mai buni de gură “ciuiau”:

32

“Stau feciorii lângă jioc, Ca butucii lângă foc Sau: Zî ţâgane num-amu Că mâne nu ţi-am baiu Când au ceteruica, Să răstoarnă lajiţa. Când au şeteraşu,

Se răstoarnă scauănu.” După “Ţigănească”, urma o învârtită

pe un pas puţin mai mişcată ca prima apoi “Hărţagul”, o melodie mai sincopată şi ritmată, în care bărbaţii îşi băteau “tureacurile” cizmelor.

Suita de jocuri se încheia cu o “Târnăveană”, joc de virtuozitate pentru bărbaţi.

Taraful era format din trei “şeteraşi”, o vioară, o contră şi o gordoană. La locul numit “Buna” (izvorul cu cea mai bună apă de băut din Sînpetru) se desfăşura jocul copiilor, condus de un jucăuş mai în vârstă, care iniţia copilaşii şi fetiţele în tainele jocului străbun.

Această frumoasă tradiţie s-a practicat până în 1950-1960, după care jocul duminical a dispărut.

O dată cu instaurarea socialismului foarte multe lucruri s-au schimbat, unele în bine, altele în rău. Cu ocazia zilei de 23 august se organiza, la Pădurea Cotoi sau Ciosuri, serbări câmpeneşti, unde participa aproape tot satul. Era un bun prilej pentru jucăuşii de odinioară să-şi mai dezmorţească picioarele. Din mijlocul naturii jocul şi în general activitatea artistică s-a mutat în interiorul Căminului Cultural şi oricât am fi de reticenţi a fost un lucru bun. Tinerii şi nu numai îşi petreceau timpul liber în mod plăcut, participând la diverse activităţi cultural-artistice, nu toate activităţile erau dedicate “conducătorului iubit”.

Exista Biblioteca şi cinematograf, care funcţionau cu adevăratelea. Astăzi aceste lucruri au dispărut, fiind înlocuite cu baruri şi discoteci şi am temerea că mergând pe acest “drum”, în câţiva zeci de ani, jocul şi cântecul străbun va dispărea treptat.

Mihai Teodor Nașca

Mihaela Raşcu a intrat în literatură la vârsta deplinei maturităţi, după ce experienţa sa de viaţă a trecut prin vămile binelui şi răului, urâtului şi frumosului, rămânându-i teritoriul literaturii cel în care să se regăsească. În literatură nu ca un spectacol exterior, ci în dimensiunea introspectivă a fiinţei.

Prin literatură, Mihaela Raşcu încearcă să scoată la lumină fărâme din „infinitul interior”, pe care să le pună în relaţie cu „infinitul exterior”, materializat în acest volum prin imagini din miracolele naturii, în special din universul floral, imagini surprinse de autoare, devenind ele însele poeme fără cuvinte.

Prin textele sale, Mihaela Raşcu îşi pune întrebări sieşi dar şi lumii totodată, tatonând prin creaţie răspunsuri prin care să-şi găsească locul său în lume şi sensuri existenţiale posibile.

Mai puţin preocupate de formă, poemele acestei cărţi sunt interesate de fond, ca un exerciţiu de autocunoaştere continuă. Sunt puse în aceeaşi ecuaţie realul şi irealul, materialul şi imaterialul, moralul şi imoralul, perechi polare între care fixează limitele umanului din noi.

Autoarea surprinde, radiografic, stări şi sentimente, din propria-i viaţă, pe care o consideră un „caleidoscop”, un puzzle, căruia trebuie să-i aşeze fiecare piesă la locul potrivit.

Ritmurile poeziei clasice pentru care opteză autoarea ar putea să o plaseze undeva între Vasile Voiculescu şi Magda Isanos, în căutarea propriei voci, a propriei identităţi poetice.

Poezia şi proza Mihaelei Raşcu se constituie deja într-un portofoliu, cu nu puţine recunoaşteri în concursuri literare, care ne dau speranţe că destinul scriitoricesc al autoarei târgumureşenece are şanse mari de izbândă.

Mingea se află în terenul ei şi competiţia e de cursă lungă.

NICOLAE BĂCIUŢ

33

Suntem...

Suntem în Înviere permanentă dragă Gabriella dragă, Resurrexit fără limite, dispare frontiera între materie și idee, Isus este cu noi, vrem să ne bucurăm împreună Doamne! Ești atât de frumos, străveziu aproape, material încă, dar o materie din care n-a ramas decât lumina, începând să aparții altei lumi, altei stări de agregare, încă de pe acum, încă dinainte. Avalanșa Învierii, torent fără obstacole, se propagă în putere și lumină. Misterul luminii dezvăluie Cuvântul care este Viața plină în a fi și a fi mereu … iar tu amor mio te odihnești pe banca rugaciunilor mele. “Cristos a Înviat! Îți șoptesc încet să nu-ți sfîșii cămașa, Adevărat a Înviat! Murmuri dulce, gură în gură stând” Suntem mereu în Înviere permanentă, nu avem de ce ne teme Doamne, Tu ne dai apă și pâine și dor și iubire îngenunchez la picioarele Tale și aștept aici unde sunt, în prezentul trecutului și în prezentul viitorului, o nouă naștere o nouă Înviere plec și vin la Tine cu Tine pentru Tine Te îmbrățișez, sfințenea Paștilor să ne dăruiască bine și mai bine.

Dan Gabriel Cepraga, Italia

Suntem obişnuiţi ca multe

dintre sărbătorile creştine să coincidă ca și dată cu cele arhaice necreştine aşa şi sărbătoarea laică de 1 mai, cunoscută drept Ziua Muncii, corespunde cu o sărbătoare tradiţională românească numită Armindeni. Numită în popor şi “ziua pelinului” sau “ziua bețivilor”, 1 mai semnifică în tradiţia populară începutul verii. Ziua pelinului provine cel mai probabil de la faptul că în această perioadă de început a lunii mai, a lunii lui Florar liliacul, numit popular şi pelin sau în unele locuri melin, înfloreşte oferind o mireasmă deosebită.

Denumirea de Armindeni

(Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele profetului Ieremia (armia deni – ziua lui Ieremia în slavă) din calendarul creştin.

În unele regiuni din Banat şi Transilvania, Armindeniul este sărbatorit în ajunul Sf. Gheorghe - Sîngeorzul, pe 22 aprilie sau de Ispas sau Înălţarea Domnului. În esenţă, armindeniul este ramura verde sau a unui pom curăţat de crengi şi împodobit cu flori şi spice de grâu, simbolizând un vechi zeu al vegetaţiei, pentru că nu trebuie uitat faptul că întreaga pleiadă de sărbători tradiţionale din martie şi până la începutul verii au o strânsă legătură cu renaşterea naturii, cu biruirea vieţii în faţa morţii, cu renaşterea şi continuarea ciclului vieţii. Se spune că acest arminden proteja recoltele şi animalele din gospodărie, iar ramurile erau aduse din pădure cu o zi înainte de 1 mai şi erau păstrate în faţa casei până la seceriş apoi cu acestea se făcea foc şi se cocea pâinea. În 30 aprilie femeile nu lucrau deloc pentru ca vremea rea şi grindina să nu strice recolta de pe câmp.

Din loc în loc şi de la

regiune la regiune acest obicei cunoaşte o diversitate de forme. Astfel, în anumite zone el poartă numele de pom de mai, iar în zona de sud – vest a ţării el este aşezat la casele fetelor nemăritate, oarecum asemănător cu obiceiul împodobirii porţilor la etnicii maghiari din Transilvania.

Ramura verde a armindeniului are proprietăţi tămăduitoare dar are şi rolul de a îndepărta strigoii, un alt înţeles fiind aducerea aminte de răstignirea lui Iisus pe cruce, de ramurile de finic atunci când acesta a intrat în Ierusalim. Tradiţia pomeneşte despre faptul că, pe vremea uciderii pruncilor de către Irod, la sfârşitul unei zile acesta punea câte o ramură verde pentru a ştii de unde să înceapă măcelul a doua zi.

Revenind la practicile uitate probabil în foarte multe sate, putem aminti că în această zi nu se scoteau boii la arat, pentru că în caz contrar boii se puteau îmbolnăvi. În câmp sau la pădure se organizau petreceri câmpeneşti unde se mânca de obicei carne de miel şi se bea pelin şi vin roşu, cunoscut fiind faptul că în popor se spune că acest vin “schimbă sângele”. Dacă asociem aceste scene cu cele de azi, putem spune că acest “ieşit la verde”, expresia românizată a picknic-ului, îşi are originea în tradiţia străveche. În vechime, petrecerile erau excluse dacă această zi cădea într-o zi de miercuri sau vineri.

Nu numai aceste practici defineau ziua de 1 mai ci şi cele privind prognoza meteo, deoarece, fiecare sărbătoare este încărcată de o serie de semne prevestitoare, astfel de 1 mai, de Armindeni trebuie să fie vreme bună, altfel 40 de zile vremea va fi mohorâtă sau indecisă.

Am vorbit despre ceea ce au transmis actualei generaţii strămoşii noştri. Ce se mai păstrează astăzi sunt fărâme din cele mai sus amintite. Poate că grătarul în aer liber este cel mai frecvent utilizat pentru a marca acest eveniment. Cum foarte multă lume asociază 1 mai – Armindeniul cu “1 mai muncitoresc”, zi oficială liberă, există multe şanse ca o mică parte dintre tradiţii să fie şi anul acesta respectate.

Mihai Teodor Naşca

34

Acea zi... 7 Mai Tu mă priveai prin aburi de cafea, În zorii zilei pe sub flori de mai, Când soarele-apărea și dispărea, Inimile noastre se-nălțau spre rai. O taină sacră se năștea sub cer, Pe străzi înguste cu romanțe multe, În ochi purtam iubire și mister, Cine să creadă sau să ne asculte? Eram doar noi și stropii reci de ploaie, Iubirea înflorea sub ceas încremenit, Când turnul anunța înc-o bătaie, Sărutul nostru, sfârșea spre asfințit. Dorința arde-n carnea tremurândă, Tu, mă cuprinzi topindu-mi trupul tot, Sărutul tău de azi îmi-e osândă, Iar trupul meu, ți-l dăruiesc, ca port. În noaptea asta zeu tu îmi vei fii! Eu, muza ta, cu trupul însetat, Doar zorii zilei ne vor cuminți, Păstrând în taină ce ne-a-mpreunat. Ești taina mea, și eu îți voi fii taină, Ne vom dori în timp și în

răstimp, Iar carnea noastră, va urla de teamă, Când trupurile calde, din nou se vor uni. 8 Mai 2016 Iubire Pictează-mi inima în curcubeu, Răstoarnă peste mine veșnicia, Învăluiemă-n pânză de mister, Să simt în toropire iar iubirea! Cuprinde-mă și lasă-mă să tac, Azi, te-nfășor cu lanțuri de iubire, Să mă privești e tot ce poți să faci, Te vei ruga în semn de izbăvire. Sărută-mă, dezmiardă-mă ușor, Pe strune de iubire dumă-n infinit. Iubirea mușcă pătimaș din noi, Vom fii doi sori, privind spre asfințit! 14 Mai- 2016 Umbrelă peste suflet Mă-mbeți cu vise dulci de primăvară, Sub flori de mai ce urcă spre cetăți, Cascade de săruturi rostoglolești în taină, Spre inima sculptată de multe întrebări. ”Eternitate” sfântă scrisă ca o slovă, În ceasul de lumină al dulcei dimineți, Păstrează-n ea fiorul cântului prin vorbă, Umbrelă peste suflet, în zile cu tristeți. 15 Mai 2016 Domniță și rege Te-nchid în templul iubirii mele sfinte,

Simțim iubirea jar aprins pe rug, Te port cu doruri pe aripi de lumină, Dulci chinuri de lumină astăzi mă străpung. Îți sunt domniță și tu îmi ești rege, În turnul vechi ce-i cu iubire căptușit, Iubirea ta o simt printre zăbrele, Purtând fiori pe aripi, către asfințit. Alerg prin catacombe să te găsesc iubite, Dar drumul ce-mi stă-n fața se face labirint, Te voi găsi tărziu, sau pe cărări uitate, În colț de stradă veche, oftând și așteptând. 15 Mai 2016 Mansarda Un dor ascuns în mine mai tresare încă, Îmi frănge trupul firav, dezmierdat ca ieri, Te mai aștept iubite, să urcăm în taină, Cărările iubirii, pe scări ce duc spre cer. Îți simt sărutul dulce, brațele vânjoase, Cum mă cuprind în taina ceasului sublim, Dorința curge-n vene cu pulberi veninoase, E noaptea noastră sacră, pe care o dorim. Mă fereci între clipe sfinte-ncremenite, Te cuprind cu sete, te-nfășor în nori. Iubeste-mă iubite! Clipa se sfârșește, Ne vom scălda în roua florilor din zori. 17 Mai- 2016

35

Seară de poveste ”Pe sub flori de mai” cu Tică Lumânare

Vineri 6 Mai 2016, artistul giurgiuvean Tică Lumânare, aflat în turneul ”Pe sub flori de mai”, intră pe porțile cetății medievale sighișorene dupa 18 ani, pentru o seara de muzică folk la ”Jo Pub”.

Cum artistul a declarat: ”Am obiceiul de-a mă opri la Sighișoara atunci când sunt în tranzit, să beau o cafea în cetatea medievală. Aici mă încarc cu energie pozitivă, mă simt special, parcă într-o altă lume în alte timpuri când cavalerii și domnițele ieșeau la un ceai”.

Concertul a început cu cântece din repertoriul propriu, urmat de multe alte cântece ale interpreților din Cenaclul ”Flacăra”, cântece de munte, melodii vechi din perioada interbelică a Bucureștiului. Ne-a povestit despre perioada în care pe terasele cârciumelor și restaurantelor, răsuna din pâlniile patefoanelor muzica acelor timpuri.

Interpreți ca: Ion Luican, Cristian Vasile și Zavaidoc. Cel din urmă încânta prin interpretare, lumea boemă a restaurantelor bucureștene. Bucureștiul acelor ani, intrase în febra muzicii magnifice a lui Zavaidoc. ”Îmi propun pe viitor să realizez un repertoriu cu muzică din acea perioadă”.

Prestația

cantautorului a fost o noutate absolută pentru public, știind că niciun artist prezent în Sighișoara nu a trecut barierele timpului și să aducă o muzică atât de plăcută anilor perioadei interbelice când Bucureștiul se numea: ”Micul Paris”.

Invitații, unii veniți de la Mediaș, au făcut atmosferă cântând alături de artist, programul prelungindu-se mult peste miezul nopții.

În pauzele concertului am avut ocazia sa ascultăm povești despre fostul Cenaclu ”Flacăra” și despre câțiva dintre artiștii ale căror piese Tică le interpretează. Am remarcat o sensibilitate aparte a artistului, apropierea de public, sinceritatea debordantă rară.

Artistul a oferit

CD-uri cu autografe, a promis că va reveni printre sighișoreni în luna iulie 2016, când va relua turneul aniversar ”Tică 49”.

Am avut parte de o seară de neuitat, mai mult decât magnifică!

Asociația Literară ”Creneluri Sighișorene”, mulțumește domnului Ioan Lazăr- zis ”Jokeru” pentru contribuția adusă realizării acestui eveniment.

Piroska Hanea

Cea mai frumoasă

perioada din viață unui artist și cea mai plină, este turneul. Acea salbă de concerte în care, în fiecare seară, cânți pe o altă scenă, pentru un alt public….alte senzații și emoții, fiecare unice în felul lor, precum locurile și oamenii pe care-i întâlnești.

Turneul “Pe sub flori de mai” 2016, se află anul acesta la cea de-a treia ediție el a vizat localitățile Beclean (Bistrița), Cluj, Sighișoara, Moroieni, Brașov, și București.

Fiecare concert în parte s-a bucurat atat de public de calitate cât și de organizatori sau gazde de excepție, pornind de la Asociația ”Big City” din Beclean. Aici am mai cântat alături de tânarul grup “Big City” și, în plus, am avut plăcerea participării a doi vechi și buni prieteni din Bistrița, Borzos și Bancea, care, la

36

rândul lor, au oferit publicului prezent un program de muzică și umor.

Drumul Beclean- Cluj l-am străbătut cu autocarul, unde mă așteptau bunii mei prieteni, patronii restaurantului nemțesc ”Deutsches Haus”, alți oameni de calitate, buni prieteni, cât și prietenii clujeni, familia Cazan și Curic, vechi prieteni de munte de peste 20 de ani, precum și prieteni noi care au venit pregătiți chiar cu textele pieselor mele.

Clujul, m-a primit entuziast; cel de care mă leagă direct amintirea Cenaclului ”Flacăra”, de care m-am îndrăgostit prin anii 83-84, fără să-l văd, auzind doar cântecul “Dor de Cluj”, cel cu care deschid concertele și pe care, de fiecare data, îl propun ca imn al orasului. La Sighișoara am concertat prima dată, aici organizatoarea a fost o bună prietenă Piroska Hanea, membră a Asociației Literare ”Creneluri Sighișorene”. Am avut surpriza, ca alături de invitații sighișoreni să vină un grup din Mediaș. Am cântat la Pub ”Jo” iar ”Sighișoara” a fost hotelul în care domnul Nicu Lazăr m-a primit onorabil.

Străbătând străzile pietruite ale cetății medievale, acompaniat arar de bătrânul orologiu, gândeam cât de mult îmi dorisem să pot cânta la Sighișoara, orașul în care

poposeam de fiecare dată în drum spre Cluj, pentru a savura o cafea între zidurile cetății, unde simțeam parcă istoria prin toți porii.

Cu mulți ani în urmă îl invitasem la Giurgiu pe vechiul folkist din ”Flacăra”, Adrian Ivanițchi, dar la concertul meu nu am avut onoarea să fie prezent. Un concert care, dealtfel, s-a bucurat atît de o foarte bună sonorizare, cât și de un public atât de cald și de primitor, încât aș fi putut cânta până dimineață.

Drumul turneului a

continuat spre Brașov unde la fel buni prieteni mi-au făcut o primire fastuoasă, în Pub ”Bonanzza”, un soi de pub cu accente country, nu foarte mare dar îndeajuns pentru o seara folk reușită apoi, am găsit la Căminul Cultural din Moroieni o sala plină și câțiva vechi și buni prieteni, tot din gașca de munte, iar la invitația organizatorilor festivalului, Asociația “Bucovina”, am oferit publicului prezent câteva din cele mai cunoscute cantece de munte de pe albumul nostru ”Karma”.

La Bucuresti aveam să închei turneul meu ”Pe sub flori de mai”

în localul ”Evarza”. Aș spune ca a fost turneul cu (deși cel mai redus ca număr), cel mai bun public si cele mai bune perspective, dacă am în vedere cele trei cântări și înca două orașe câștigate ptr urmatorul turneu din iulie (“Tica – 49”), Bistrița și Mediaș.

Primul turneul pe care mi l-am organizat a fost în Moldova în anul 2011, după ce am ieșit din proiectul ”Vacanța Muzicală”, parcă vrând să-mi demonstrez că nu depind de nimeni și nimic, am repetat același turneu în 2012, și 2013, am început turneele care, deși cuprind localități din Muntenia, vizează în special Ardealul, acolo unde am găsit oamenii cei mai potriviți mie și muzicii mele.

Nu m-am gândit la ghinion când mi s-a stricat mașina, am călătorit cu bagajul înjumătățit cu autocarul sau trenul, cu gândul la versurile:

“Încă un tren și încă unul,/ ochi-mi stau frânți peste geam…/ mi-este greu să-ncep iarăși drumul,/ dar drumul e tot ce mai am…”, eram exact în poveste, nici că se putea spune mai bine, așa că am hotarat atunci, în prima noapte, să fie lait motivul turneului… “Prin gări, prin hoteluri aiurea,/ în frig, după lungi așteptări,/ adorm și în vis fericirea, se-ntâmplă să treacă prin gări…”

Tică Lumânare

37

Testament Îți las ție iubito tot ce-a fost al meu O chitară veche, hainele, creionul Și cartea aceasta murdară de lacrimi. Parcurile cu flori și banca de sub castani, Serile târzii, o iubire sinceră Și o piatră rece cu numele meu. Toate ți le las ție, iubito Primește-le... Nebun de ploaie Plouă încet peste noi și mă mir Că plouă întruna de zile în șir, Plouă mărunt peste timp și e frig, Aș vrea în genunchi să m-așez și să strig. Plouă demult în a mea disperare Și ploaia măruntă îmi plânge în cale, Plouă tot timpul și totul e ud, În lacuri, noroaie și bălți mă scufund. Și plouă și plouă și plouă mereu Iar ploaia ajunge în sufletul meu. Plouă de-o lună, de zece,

de-o mie, Căci până și pietrele-au prins igrasie... Pe față, în plete, pe haine șiroaie E totul prea ud și miroase a ploaie Și simt cum încep chiar să mă descompun, Devin pas cu pas mai pierdut...mai nebun. Tică, numele cu care mă strigau toți încă de mic.

În anii 1980 când febra Cenaclului ”Flacara” cuprinsese întreaga țară, când stadioane întregi fremătau sub bagheta magica a “boss-ului” Adrian Păunescu făcând ca grupuri de mașini să-i urmărească prin toata țara, eram doar unul din miile de adolescenti vrajiti de ceea ce niciodata nu avea sa se mai repete…vraja muzicii folk și a poeziei ridicată la rang de mișcare de masă, la nivel de mod de viață…Flacăra! Atunci mi-am dorit să învăț să cânt și eu la chitară ca să pot ajunge acolo, sus pe scena aceea de vis…

Peste ani, deși în cu totul alte condiții și la altă anvergură, visul meu s-a împlinit…cântam pe aceeași scena cu ei…mai bătrâni, mai răriți și mai puțin cunoscuți…publicul anilor 90 era altfel…și din ce în ce mai altfel! Am avut șansa ca în cartier să se găsească mulți chitariști, erau anii 83-84 și așa, încet, încet, pe furate, am ajuns să cânt și să trec mai departe de cartier, începând cu scenele locale și până la cele naționale și internaționale….mai târziu.

Pe atunci închideam

ochii din public, ca să mă pot închipui acolo, pe scenă, sub lumina reflectoarelor; azi, închid ochii pe scenă, ca să pot simți vibrația publicului și să le pot intra pe frecvență ca să putem comunica.

Am crescut în casă cu muzica interbelică a lui Cristian Vasile, Gică Petrescu, Ioana Radu și Mia Braia pe care mama o asculta și o fredona și poate că asta m-a făcut să văd și să iubesc altfel muzica și acele vremuri care astăzi, parcă transpira prin toți porii mei.

Tică, numele cu care ma strigau toți încă de mic, mi s-a părut chiar potrivit pentru scenă, fusese al unui vechi și bun prieten de familie care nu mai trăia și, în amintirea lui, părintii mei îmi spuseseră așa. Pentru a afla etimologia numelui de familie însă, a trebuit să caut prin bătrânii de la sat, acolo unde mi s-a spus că undeva, în trecut, unul din strămoșii mei era arendaș și avea o vorbă din care i se tragea și porecla “F... lumânarea m...”

I s-a spus “ăla al lui Lumânare”…și așa a rămas. Pe bunicul din partea tatălui nu l-am apucat, murise când tata era încă tânăr (de boală), bunica însă, mama tatălui, m-a crescut mai mult, mai ales atunci când în vacanțe plecam la țară. Am fost mai apropiați și nu întâmplător am fost pus în fața cortegiului funerar atunci cand a fost condusă pe ultimul drum. La zece ani dupa aceea aveam un vis straniu de real și cu coincidențe atât de mari încât din el s-a nascut și un cantec .. “Tu sa ma ierți, bunico”, poveste cu care chiar am câștigat premiul întai în revista

38

”Paranormal” prin anii ’90… Când am compus

primul cântec, în anul 1987, am simțit că drumul meu se deschide și mai mult, că pot mult mai mult decât am știut și noi ferestre se deschid. Intrasem în Cenaclul literar ”Luceafarul” din oraș și încă de la prima ședință, șeful cenaclului, profesorul Clonaru, un bătrânel simpatic, cu ochi inteligenți, având aerul vechii intelectualități, îmi dăduse o poezie de-a lui Topârceanu să-i fac muzica. Mi-a fost rușine să-i spun că eu cântam de puțin timp și nu compusesem înca nimic, nici nu știam cum se face! Așa că, de voie de nevoie am citit și răscitit poezia până când o melodie mi-a răsunat în minte și asa am compus primul meu cântecel…”Romanța”!

Ce ciudată este viața, pornind de la romanțele ascultate de mama în copilarie, oare de ce primul meu cântec a trebuit să se numească… ”Romanța”??? Stau și mă gândesc acum, dacă nu cumva atunci a fost prima data în viață când am pus la îndoială existența “coincidențelor”! În același an, ’87 am urcat și prima dată pe o scenă ca și folkist. Nu eram străin cu scena pentru că eram în corul școlii încă din primele clase, dar atunci eram mulți și îmi permiteam să mă ascund în spatele vreunuia mai dolofan și mai întalt decât mine, nici nu era o problemă, asta, fiind mic și slăbuț…

Am urcat pe scena alături de prima mea iubire, o fată creață, cu ochi mari și cu o mare sensibilitate, știa să cânte mai bine decat mine pentru că făcuse școala de arte, dar poate că nu a vrut să mă simt eu

prost, oricum și la voce era foarte caldă așa că, împreună am câștigat în acel an premiul întai la ”Cântarea României”, faza pe oraș. Ce fericit eram, prima mea ieșire pe scena cu chitara se solda cu premiul întâi pe oras… și acum încerc să-mi dau seama dacă a fost datorită ei sau duetului nostru!!? Cert este că acest fapt a fost urmat de celelalte ieșiri și premii de dupa….și din același motiv, consider și astăzi că activitatea mea muzicală a început în anul 1987, chiar dacă de cântat cântam din 1985-86, mai mult în 86, fiind în serviciul militar și formând acolo un mic grup de muzică și poezie împreună cu “bibanii” mei.

După anii ˈ90 însă, am

luat mai în serios cântatul la chitară, mai ales când am gustat și din viața de munte, unde chitara era la loc de cinste, seara, la focul de tabără(și nu numai), toți strângându-se în jurul ei.

Așa am ajuns în 1992 să-mi fac propriul grup folk ”Karma” și propriul club de turism ”Amurg”, cu care ani de-a rândul am urcat pas cu pas până am ajuns unde mă aflu astăzi când, uitându-mă în urmă de la înălțimea anilor și realizărilor, să vad albume, premii, apariții, radio-tv, concerte, turnee și multe altele.

Tică Lumânare

Sfera adevărului Roteşte-te în sfera ta de adevăr apoi mergi, mergi pe cărarea apostolului... Îmbrătişează cu neutralitatea ochilor teama de drum Închide uşa somnului, chipurile hidoase ale neizbânzilor întru binele oamenilor. Nu aştepta ziua de mâine salută dimineaţa de azi cu o respiraţie stelară. Soarele trăieşte când omul se preface în zi! Răsuciri în sine Păstrez nodul în care s-au sugrumat acele zile şi cuiele lor le păstrez în sfera lor de sticlă. Şi umbletul nostru şi strigătul sfâşietor care trebuie să sugrume nopţile zilelor. Toate pâlpâie în inima mea sub fulgerul gândului urmând să cunoască identitatea absolută a speranţei şi a teroarei. Atenţie – au clipit bibliotecile care trăiesc o stare de nervozitate a cetăţii.

RODICA PUIA

39

O zi frumoasă de 23 mai 1996, care

a însemnat pentru mine un nou început, o noua viaṭă – inaugurarea ṣcolii cu participarea Ministrului Învăṭământului prof. Liviu Maior, a oficialităṭilor judetului Mureṣ ṣi a municipiului Sighiṣoara, a dascălilor, a elevilor ṣi a locuitorilor cartierului Târnava II. A fost prima ṣcoală din municipiu care a primit un nume: Gimnaziul de Stat “Zaharia Boiu”, restul ṣcolilor având numere. Elevii ṣi profesorii, desprinṣi din Ṣcoala Nr. 6 Sighiṣoara, locuiau în acest cartier.

Tânăr profesor, proaspăt director, trecând prin concursul iniṭiat de ministerul educaṭiei, am pășit cu mult entuziasm în noua “viaṭă”. Totul era nou pentru mine, dar tinereṭea, curajul ṣi gândul pozitiv m-au însoṭit la fiecare pas. Ṣi au fost foarte mulṭi paṣi… deoarece în ṣcoală era finalizat doar parterul. Toate trebuiau gândite, analizate, hotărâte ṣi puse la punct. Sentimentele pe care le-am trăit atunci, nu se pot descrie în cuvinte. Când trebuie să-ṭi pui amprenta pe fiecare lucru, în fiecare decizie, este ca ṣi când creṣti un copil. Iei totul de la zero. Ṣcoala a devenit al doilea copil al meu.

Anul ṣcolar 1996-1997 a debutat cu un numar de aproape 1000 elevi, grupaṭi în 45 clase, secṭii: română ṣi maghiară ṣi funcṭionând în două schimburi. Din anul urmator, prin Ordin de Ministru, s-a introdus ṣi învăṭământul vocaṭional sportiv cu profil handbal-gimnastică ritmică.

Ulterior, s-a transformat în profil handbal-atletism.

În anul 1998 s-a dat în folosinṭă ṣi sala de sport, care având dimensiunile ṣi întrunind condiṭiile, este omologată pentru competiṭii sportive naṭionale ṣi internaṭionale. Fiind singura sala de sport a municipiului Sighiṣoara la vremea aceea, tot aici a fost înfiinṭat ṣi “Centrul de excelenṭă în handbal” al României.

Echipa de handbal băieṭi a ṣcolii a fost campioană a României, iar cea de fete campioană regională. De asemenea, echipele de atletism, cros sau atletism individual au fost campioni naṭionali. Avem absolvenṭi care reprezintă România la campionate internaṭionale. Rezultatele obṭinute de către elevii noṣtri la învaṭătură ṣi diferite concursuri ṣi competiṭii ṣcolare sunt o imagine reprezentativă a ṣcolii.

Prin dezvoltarea claselor vocaṭionale am pus în valoare nevoile specifice comunităṭii locale, locurile fruntaṣe obṭinute în competiṭii devenind un stimulent pentru cadrele didactice dornice de performanṭă ṣi satisfacṭie profesională.

Am încurajat pariciparea la diferite activitaṭi de formare ṣi autoformare pentru stimularea dezvoltării profesionale permanente, care este un criteriu de bază la evaluările periodice ṣi la obṭinerea de premii sau distincṭii. Am avut în vedere respectarea legislaṭiei ṣi am aplicat în toate cazurile criteriul de performanṭă.

Ṣcoala are 24 săli de clasa, 2 laboratoare (chimie si biologie), 2 laboratoare AEL ṣi informatică, 6 cabinete (matematică, lb.română, lb.straine, istorie, geografie, desen), cabinet de consiliere

40

psihopedagogică-cu psiholog ṣi logoped, cabinet medical – cu medic ṣi asistentă, bibliotecă, secretariat, contabilitate, o clasă incluzivă pentru copii cu deficienṭe, care aparṭine de SAM Reghin ṣi un centru ”Salvaṭi Copiii”, pentru copii cu părinṭi plecaṭi în strainătate. Ṣcoala ṣi sala de sport au centrală termică proprie, alimentată cu gaz.

Elevii ṣi profesorii participă an de an la foarte multe proiecte naṭionale ṣi internaṭionale: Comenius – cu 9 ṭări din Europa (2004-2007), Young Enterprise (2009-2012), Spring Day (2004-2008), ENO, ANAPIE-Italia, EcoȘcoala (FEE), Tineri împotriva violenṭei, Tineri împotriva schimbărilor climatice, Ṣcoala aṣa cum este (UNICEF), Salvaṭi Copiii, etc.

De câṭiva ani, când s-a luat măsura ca toate ṣcolile din Romania să se numească în mod similar, din Gimnaziul de Stat “Zaharia Boiu”, am devenit Ṣcoala Gimnazială “Zaharia Boiu”.

Datorită schimbărilor socio-economice, a scăzut foarte mult populaṭia ṣcolară. Treptat, secṭia maghiară s-a redus, rămânând numai clasele primare, apoi doar o singură clasă în regim simultan. De anul trecut funcṭionează numai secṭia română.

Din 2013, Gradiniṭa cu Program Normal Nr.7 Sighiṣoara a devenit structură a ṣcolii noastre (având 4 grupe secṭie română ṣi o grupă secṭie maghiară-simultan).

În prezent, ṣcoala are 420 copii ṣi elevi, în 21 formaṭiuni de studiu, numai secṭie română. Din cele 21 formaṭiuni, sunt 3 grupe de grădiniṭă, 10 clase primare ṣi 8 clase gimnaziale.

Funcṭionează învăṭământul vocaṭional sportiv, cu 8 clase (I-VIII), cu profil handbal-atletism. Personalul ṣcolii are următoarea structură: 38 cadre didactice, 4 didactic-auxiliare si 9 personal nedidactic.

Avem o legătură foarte strânsă cu biserica, prin înfiinṭarea Parohiei Nr.7 în cartierul nostru. Împreună cu preotul paroh Dafin Onoriu am realizat un parteneriat “Biserica mai aproape de noi”, prin care derulăm foarte multe activităṭi religioase, de educaṭie, sociale, atât în parohia noastră, cât ṣi în întregul oraṣ, prin ajutorul nepreṭuit primit de la părintele protopop Dan Ovidiu.

Recent, am aniversat 20 de ani de la

inaugurarea ṣcolii. Ṣi pentru că la debut panglica a fost tăiată de ministru, ne-am gândit să marcăm acest eveniment de 20 ani cu mare fast. Ne-a onorat cu prezenṭa Înaltpreasfinṭitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a oficiat o slujbă de mulṭumire ṣi recunostinṭă. Au răspuns invitaṭiei prefectul judeṭului, dr.Lucian Goga, inspectorul ṣcolar general, prof. Ṣtefan Someṣan, părintele protopop Dan Ovidiu, părintele paroh Dafin Onoriu, părintele stareṭ Ghelasie Ṭepeṣ al Mănăstirii Sf. Dimitrie, viceprimarul municipiului ing. Ionel Gavrilă, directori de ṣcoli ṣi licee sighiṣorene, alte autorităṭi, părinṭi ṣi locuitori ai cartierului.

Evenimentul a fost înalṭător, plin de

încărcătură emoṭională. Pe lângă slujbă, cuvântarea IPS Irineu, cuvântările d-lui inspector general, a d-lui prefect ṣi a d-lui viceprimar, au fost prezentate ṣcoala, patronal spiritual Zaharia Boiu, o expoziṭie de icoane pe sticlă, realizate cu mare dragoste de elevii noṣtri ṣi un program artistic care a creat o atmosferă de puternică evlavie. Mobilizarea tuturor oamenilor ṣcolii, elevi, dascăli, angajaṭi, a fost exemplară. Totul a funcṭionat ca un întreg, unindu-ne ca de fiecare dată în “familia Zaharia Boiu”.Aceeaṣi familie funcṭionează ṣi în Centrul “Creṣtem Împreună” implementat în ṣcoala noastră de Organizaṭia ”Salvaṭi Copiii”

41

În săptămâna ”Școala Altfel” zilele de 21-22 aprilie 2016 au fost dedicate unor programe speciale, unul dintre ele, la școala Gimnazială ”Zaharia Boiu” cu titlul: Pentru o școală nonviolentă

Este un Proiect Național, în colaborare cu Școala Gimnaziul ”Elena Doamna” din Tulcea aflat la ed. IV.

Proiectul se adresează elevilor din şcolile gimnaziale care conştientizează fenomenul violenţei în mediul şcolar şi pot utiliza mijloacele de exprimare artistică , pentru a corecta unele probleme şi pentru a contribui la peer-mediation. La concurs pot participa elevi din ciclul primar şi din ciclul gimnazial, pe categorii de vârstă. Participarea a fost masivă şi în acest an, copiii primind premii care să le recompenseze activitatea şi să le modifice comportamentul. Fii vigilent, nu dependent (concurs).

Prof coord. Ștef Ioan de la Liceul Tehnologic nr. 1 Sighișoara, în colaborare cu profesor psiholog Bálint Éva, au realizat acest concurs la Sighișoara invitând și elevi din jud. Giurgiu Școala Gimnazială nr. 1 Singureni. Au participat și dir. prof. Mariana

Tămaș, prof. Petruța Simion și dir. prof. Elena Gabriela Pascu.

Au fost distribuite și chestionare elevilor pentru Campania Antidrog. Realizatorii proiect: Hemko Beatrice, PiticăAlexandra, Pop Laura, Stoica Cristina. Obiectivele proiectului: -prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă în rândul elevilor din şcoală; -adoptarea unui comportament adecvat în vederea reducerii actelor de violenţă în rândul copiilor, a abuzului în şcoală, familie, comunitate; -reducerea numărului de elevi predispuşi la acte de violenţă; -participarea şi implicarea efectivă a elevilor, cadrelor didactice, părinţilor, comunităţii, partenerilor, la acţiuni de informare şi educare privind strategiile de prevenire a fenomenului violenţei.

Gabriella Costescu _____________________________________________________________________________

România, Filiala Mureṣ – pentru copiii cu părinṭii plecaṭi în străinătate. Împreună cu psiholog Éva Bálint ṣi cu colegii voluntari din ṣcoală, încercăm să suplinim absenṭa părinṭilor, să aducem un zâmbet în sufletul acestor copii, pentru care această absenṭă crează adevarate traume. Suntem părinṭii lor de la ṣcoală, iar câteodată … singurii părinṭi.

Am fost permanent interesată ca activitatea complexă a ṣcolii noastre să fie oglindită corect ṣi eficient în mass-media. În tot ce am întreprins, de-a lungul celor 20 de ani, m-am bazat pe sprijinul colegilor, fără de care nu puteam realiza atâtea. Devotamentul, responsabilitatea ṣi respectul reciproc au fost la loc de cinste. Avem o colaborare foarte bună ṣi eficientă cu toate instituṭiile ṣi autorităṭile locale, astlel încât sprijinul comunitar acordat ṣcolii noastre să

ducă la realizarea obiectivelor ṣi scopurilor propuse, să rezulte din această conlucrare o oportunitate în educarea tinerei generaṭii de care suntem răspunzători. Ṣi astfel, de 20 de ani, ṣcoala mea a devenit viaṭa mea. Dir. prof. MARIANA TĂMAṢ

42

”Eu aici, ai mei departe…” este un proiect inițiat de Școala Gimnazială ”Zaharia Boiu”, aflat la ediția a III-a.

La dezbaterea propusă și organizată de dir. prof. Mariana Tămaș, prof psih. școlar Éva Bálint din cadrul proiectului CREȘTEM ÎMPREUNĂ, cu titlul ”Psihopedagogia integrării monitorizării și activizării elevului fără prezența parentală”, au fost invitați profesori, psihopedagogi, părinți ai elevilor, Asociația Literară ”Creneluri Sighișorene”, Poliția de proximitate.

Participă și prezintă Bârsan Miruna,

Todea Andreea, psiholog Éva Bálint, Adriana Porimea, psiholog Laura Filip, Marton Patricia Alexa cls 1, Camelia Tătar, Enea Alexandra cls a 5-a (participă de 4 ani), Sidonia Blidea, prof. Daniela Moldovan, Băcișor Emil de la Poliția de Proximitate, Ana Drăghici, Gabriella Costescu, Roxana Tătar psihopedagog, Centrul cu Deficiențe, Corina Ștem educator, Maier Florica părinte, Covacu Ramona, Cristina Pantea coord. Tg.-Mureș, Friciu Floarea, voluntară de la începutul programului, Piroska Hanea părinte, Băia Elena bibliotecar, Traian Comșa cantautor, prof. Simion Petruța și prof. Pascu Elena Gabriela de la Școala Gimnazială Singureni-Giurgiu, care au venit însoțite de câțiva elevi.

În dezbatere, psiholog Éva Bálint vorbește despre realizările obținute în activitatea cu elevii în mai multe secțiuni, scrisori către părinți, eseuri, factori de decizie, colaborarea cu părinții reali, de

Elevii din Singureni-Giurgiu

____________________________________faptul că banii nu înlocuiesc lipsa parentală. ”Existăm de 4 ani și 4 luni având ideea să facem concursuri. Am reușit să realizăm proiectul ”Sinaia”, sunt deja 16 centre unde am prezentat proiectul. Avem două albume cu activitățile din cadrul centrului, carte de onoare.” Băcișor Emil, de la Poliția de Proximitate, a vorbit despre răspunderea pe care o are aici la Școala Gimnazială”Zaharia Boiu” , prezența în școală, măsurile luate, patrulare.

Prof. Simion Petruța a adus în

discuție interesul celor de la Singureni -Giurgiu pentru colaborare, schimb de experiență:”Am identificat câțiva copii care au părinții plecați în străinătate, dar sunt și unii care sunt singuri deoarece părinți sunt la lucru pe câmp, iar îndatorirea de “mama” cade în sarcina noastră”.

Dir. Prof. Tămaș Mariana, care lucrează din 2011 la acest proiect, în care colaborează și CJRAE și școala, menționează: ”Ce mi-a propus am realizat, nu am refuzat nici o colaborare, mă bucur să avem ocazia de a ne cunoaște mai bine. Menținearea cadrelor didactice și voluntarilor în proiect este și ea necesară, deoarece copiii care fac parte din proiect

43

sunt ajutați. După plecarea părinților, trebuie să avem grijă de stima de sine a copilului.” DEZBATERE: (metodică-științifică cu tema ”Psihopedagogia integrării)

- Activități educaționale. - Consiliere individuală. - Activități socializare extrașcolare. - Carnavaluri. - Sărbătorirea zilelor de naștere. - Activități cu părinții, specialiști din

Organizația Salvați Copiii Filiala MS, psihologi, psihopedagogi, cenaclu.

- Participarea la campania de promovare.

- Psiholog Cristina Pantea, coordonator

Tg.-Mureș aduce în discuție faptul că la Mureș s-a deschis un centru pentru copii. Prin lege, din 2014, părinții sunt obligați să depună notificări la primărie pentru spriji-nirea copiilor cu probleme. Din 1200 de copii cu probleme, sunt 51 cazuri rezolvate. ”Să ne alăturăm să găsim copiii cu probleme, dreptul copilului să fie respectat.”

Daniela Moldovan vorbește despre 6 cazuri de anxietate prin programul de remediere, spaimă de a fi părăsit, colaborarea cu psih. Éva Bálint, ”deoarece avem soluții pentru copii. Unii copii sunt nesiguri, introvertiți, dar lucrând cu ei evoluează, se văd progrese.”

Ana Drăghici recită ”Inima mamei” și vorbește despre activitatea de colaborare cu școala de peste 20 de ani, apoi Traian Comșa încântă auditoriul cu cântece la chitară.

Prof. Éva Bálint solicită prezentarea unor cazuri ale copiilor de bune practici cu evoluția în creșterea copilului, unde iau cuvântul cei în grija cărora se află copiii.

Prof. Mariana Tămaș a oferit diplome de participare tuturor colaboratoril-or la această dezbatere.

Sponsori și parteneri ai proiectului: SC CESIRO SA SC CARNICOMP SRL SC RENOTARR SRL SC. TBS AVIATOR SRL

GABRIELLA COSTESCU

Prof.MARIANA TĂMAȘ

La Scoala Gimnaziala ”Zaharia Boiu” a

avut loc în data de 21.04.2012, atât Concursul Județean în cadrul Proiectulului: “Eu aici, ai mei departe…”cât și o Masă rotundă Expoziţie - creație literară

(Scrisori către părinții plecați în străinătate, Suflet de copil) și creaţie plastică ( Desenul familiei, Primăvara)

Dezbatere metodico-științifică cu tema ”Psihopedagogia integrării monitorizării și activizării elevului fără prezența parentală”. Concursul din cadrul proiectului

CREȘTEM ÎMPREUNĂ cu titlul ”Eu aici, ai mei departe...” s-a desfășurat cu participarea directă a elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 Singureni Giurgiu. Au mai luat parte la acest concurs, prin participare indirectă, și copii din Organizația ”Salvați Copiii” Filialele Hunedoara, Neamț, Reșița, Suceava, Tg. Mureș, Centrul Creștin.

Participarea pe secțiuni a fost următoarea:

Scrisoare către părinți și desenul familiei la care au participat 96 elevi. Suflet de copil și desenul Primăvara la care au participat 69 de elevi.

44

Expoziții la care au luat parte 89 de elevi

Organizatori: Director, prof. Tămaş Mariana și prof. psiholog şcolar Bálint Éva.

Au participat părinți sau aparținători ai elevilor, Maier Florica părinte, Kovaci Ramona, Cristina Pantea coord Tg. Mureș, Friciu Floarea, voluntară de la începutul programului Anca Moldovan, prof. Anca Lazăr, Szatmari Șandor, Crăciun Mihaela, Agoston Frunzina, Băia Elena, Ștef Ioan, Costescu Gabriella, Piroska Hanea, Ana Munteanu Drăghici, Traian Comșa (Asoc. Lit. ”Creneluri Sighișorene”), Porimea Adriana, CJRAE MS, Laura Filip, Éva Bálint, dir. prof. Tămaș Mariana, prof. Simion Petruța, prof. Pascu Elena Gabriela, Școala Gimnazială nr. 1 Singureni Giurgiu.

Din decembrie 2011 și până în prezent în Centrul “Creştem împreună” 135 de elevi au beneficiat de consiliere psihologică şi de socializare în vederea ameliorării problemelor de dezvoltare cu care se confruntă, precum şi a integrării sociale optime, prevenindu-se astfel situaţiile de eşec şcolar, abandon şcolar şi dezvoltarea unor potenţiale tulburări psihice. GABRIELLA COSTESCU Prof. MARIANA TĂMAȘ

Joi, 22. 04. 2016, au avut loc

activități în Centrul ”Salvați Copiii” de la Școala Gimnazială ”Zaharia Boiu”. Copiii din centrul “Creștem Împreună” au primit oaspeți, un grup de elevi însoțiți de profesori de la Școala Gimnazială Nr.1 Singureni-jud. Giurgiu, la invitația dir. prof. Mariana Tămaș și a psihologului Éva Bálint.

Prof. Simion Petruța și prof. Pascu Elena Gabriela au venit însoțite de elevii: Dincă Daniel, Dobre George, Iacob Mihai Florin, Preda Al. Ioana, Cazacu Izabela Paloma, Soare Valetina Maria, Dragne Paula Roxana, Crăciun Iolanda Giorgiana, Matei Puiu Nicoale.

După ce s-au cunoscut și au făcut schimb de impresii referitor la programul

școlar, la particularitățile din fiecare școală,

la tradiții și obiceiuri, copiii din cele două școli au beneficiat de prezența voluntarilor și a partenerilor din Asociația “Creneluri Sighișorene”, precum și a doamnelor profesoare de la SAM Reghin.

Copiilor le-au fost împărțite

materiale, așa încât să creeze în tehnica quilling felicitări, coșulețe sau colaje. Indrumați de d-na Boitoș, care are o bogată și interesantă colecție de modele, elevii au realizat obiecte frumoase, pe care le-au admirat și le-au evaluat cu multă obiectivitate.

S-a realizat o expoziție în care au fost selectate multe lucrări ale copiilor, atât de la Școala Gimnazială ”Zaharia Boiu”, cât și de la școala parteneră Singureni și din alte centre ”Salvați Copiii” din țară. Cele mai frumoase creații au fost răsplătite cu premii și diplome.

dir. prof. Mariana Tămaș

45

Interpretă de muzică populară din zona de interferență a Târnavelor cu Sibiul, s-a născut la 5 ianuarie 1999 în Tg. Mureș. Locuiește și învață la Sighișoara, la Colegiul Național ”Mircea Eliade” elevă în clasa a XII-a.

Studiază în domeniul muzical alături de profesorul său îndrumător, maestrul dirijor Stelian Stoica din Sibiu, alături de care și-a dorit să studieze în domeniul folcloric, căruia îi și mulțumește pe această cale și, declară interpreta: ”Datorez toate performanțele din ultimii doi ani acestui reputat dirijor și profesor de renume în domeniul folclorului românesc. În urma studiului cu maestrul, am devenit și colaboratoare a Ansamblului ”Jidvei România”, fapt care îmi încununează succesul.”

Pe lângă pregătirea în domeniul folcloric, mai studiază pian și teoria muzicală cu profesor Anda Elisabeta Moldovan de la Sighișoara.

Mihai Teodor Nașca spune despre Ștefania că este solista ”cu mai multe trofee și premii de câți ani are”.

Costumele populare tradiționale pe care le poartă Ștefania, sunt cusute de mama, Claudia Pârlea și mai păstrează costume populare sau piese din diferite zone ale țării.

Ştefania Pârlea - noi succese muzicale

”Tânăra solistă a avut un an plin de succese iar Enciclopedia muzicală este mândră să fie alături de un talent muzical deosebit în drumul său către notorietate.

În luna iulie 2015 a câștigat trofeul Festivalului-Concurs Național de Folclor pentru Tineri Interpreți ”In memoriam Vasile Conțiu” ce s-a desfășurat în comuna Rîciu, jud. Mureș, devenind membră în Enciclopedia Muzicală www.abcMuzical.ro.

În această toamnă talentul său muzical a încântat publicul și juriul de la încă două evenimente foarte frumoase unde Ștefania Pârlea a obținut premii.”

22 noiembrie 2015 Autor: Daniel Ștefan Red. șef Enciclopedia Muzicală a României

Activitate culturală ianuarie-iunie 2016. - 16 ianuarie – Recital de muzică la Revelionul pensionarilor. - 24 ianuarie – Evenimente închinate Micii Uniri realizate la Sighişoara şi Albeşti. - 4 martie – Sărbătorirea Zilei Femeii alături de Asociaţia Creneluri Sighişorene. - 20 februarie – am luat parte la Balul Portului Popular – Rupea, bal cu o tradiţie de peste 46 de ediţii. - 24 februarie – Înregistrarea primelor mele 2 (două) doine alături de Orchestra Jidvei România, la Studio ”Săndel Filip” – Cluj Napoca. - 2-3 aprilie - Participare la Festivalul Concurs „Flori în Ţara Bârsei”, Braşov, jud Braşov; - 20-21 aprilie – am obţinut Trofeul Festi-valului „De dor de primăvară”, Caracal, Olt; - 4-8 mai – am avut parte de primul meu turneu în Basarabia şi Ucraina, în cadrul Festivalului Concurs de Creaţie Literar Artistică „Moştenite din străbuni”, la care

46

am luat parte atât în calitate de artist în cadrul recitalului, cât şi în calitate de jurat al evenimentului. - 11 mai – moderatoare a Concursului Judeţean de Dans, Sighişoara 2016. - 16 mai – Prezenţa la evenimentul organizat de Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu” Jubileu XX – eveniment în cadrul căruia a avut loc şi prezentarea tabloului „Să ne mândrim cu elevii noştri - Bucuria cântecului – Ştefania Pârlea” - 26-28 mai – ”Moştenite din străbuni” Sighişoara – faza finală a concursului, unde am fost moderator, concurent şi participantă în spectacolul de gală. 28 mai – moderator şi interpretă în cadrul evenimentului Concert Coral „Pod peste Carpaţi”, Sighişoara. 1 iunie – moderator în cadrul spectacolului de final de an organizat de Clubul Copiilor Sighişoara. 10-12 iunie – am obţinut Premiul Radio Constanţa la Festivalul-Concurs „Elena Roizen”, Ovidu, Constanţa. 17-19 iunie – Festivalul „Mugurelul”, Dorohoi, Botoşani. Credința, munca și perseverența, dar și câțiva oameni dragi care au avut încredere în mine, m-au încununat cu titlul de câștigătoare a Trofeului Festivalului Internațional “Mugurelul”, Dorohoi, 2016. 24-26 iunie – Festivalul „Cununa Petrolului”, Moreni, Dâmboviţa, câștigătoarea trofeului festivalului.

”Ca orice artist în domeniul muzical, am aşteptat cu nerăbdare să am parte de primul meu turneu. Începându-mi activitatea ca membră a Ansamblului de Dansuri Populare „Cetatea” din Sighişoara de la vârsta de trei ani şi jumătate, iar cea de solist vocal la vârsta de opt ani, momentul plecării în primul meu turneu părea să nu mai vină.

Speranţa mea însă n-a fost clintită, fiind convinsă că o să reuşesc. Iar anul acesta am avut norocul şi bucuria de a fi invitată să fac parte din juriu, dar şi din spectacolul de gală la Festivalul Internaţional de Creaţie Literar-Artistică pentru Tinerii Români de Pretutindeni “Moştenite din străbuni”. Acest lucru atrăgea după sine deplasarea mea în raionul

Ștefania Pârlea și Claudia Pârlea (mama) ___________________________________ Făleşti, Republica Moldova, dar şi în Ţinutul Herţei, Ucraina. Organizatorii, şi anume: doamna Eugenia Cimborovici Teodoreanu, Colegiul Naţional “Mircea Eliade”, Sighişoara, dar şi membrii Asociaţiei “Gheorghe Asachi”, Herţa au ajuns la concluzia că eu eram persoana potrivită pentru a face legătura între generaţia tânără de români de pretutindeni, şi veteranii ca vârstă şi cunoştinţe.

Impresia mea legată de acest turneu, pe care eu îl consider un pas foarte important în cariera mea, este una nemaipomenită. Am întâlnit oameni deosebiţi, primitori, dar şi cu o dragoste faţă de folclorul românesc nemărginită. Cu certitudine şi drag în suflet spun şi susţin că m-aş întoarce în aceste locuri minunate cu fiecare ocazie, de câte ori voi fi invitată.”

Ștefania Pârlea

47

A XII-a ediţie a Festivalului de folclor „De dor de primăvară” desfăşurat în sala de spectacole a Teatrului Naţional „Ştefan Iordache” din municipiul Caracal a ajuns la final şi s-a bucurat şi în acest an de un real succes. Gala laureaţilor a avut loc în seara zilei de joi, 21 aprilie 2016, trofeul festivalului fiind câştigat de o tânără din localitatea mureşeană Sighişoara.

Organizat de Primăria şi Consiliul Local Caracal, Centrul Cultural Municipal Caracal şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, concursul s-a adresat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între

12 şi 18 ani, care au participat la secţiunile solişti vocali şi instrumentişti. În urma preselecţiei care a avut loc în dimineaţa zilei de 20 aprilie, la care au participat 34 de concurenţi, în concursul propriu-zis care a avut loc în seara aceleiaşi zile au evoluat doar 27, aceştia fiind din judeţele Olt, Mehedinţi, Gorj, Harghita, Dolj, Argeş, Ilfov şi Mureş.

Trofeul festivalului a fost obţinut de Ştefania Nicoleta Pârlea din Sighişoara, judeţul Mureş, premianţii de la secţiunea solişti vocali fiind Mădălina Nicoleta Ciucu din Bragadiru, Ilfov – premiul I, Diana Giorgiana Monete din Valea Mare, Olt – premiul II, Nicoleta Crisante din Fărcaşele, Olt – premiul III şi Alexandra Victoria Savu din Butoeşti, Mehedinţi – menţiune. La secţiunea solişti instrumentişti s-au evidenţiat Robert Florian Mustăţea (vioară) din Târgu Jiu, Gorj – premiul I, Alina Luiza Enache (vioară) din Morunglav, Olt – premiul II, Dragoş Alin Mlagiu (vioară) din Craiova, Dolj – premiul III şi Teodora Georgiana Istrate (nai) din Caracal, Olt – menţiune. Totodată, Mara Mădălina Ötvös din Miercurea Ciuc, Harghita, a câştigat premiul special al juriului, Cosmin Nicuşor Gagiu din Coteana, Olt, a primit din partea juriului premiul de popularitate, premiul Radio România Oltenia Craiova fiind obținut de Sorina Boboruță din Drobeta Turnu Severin, Mehedinți. Reprezentanţii CJCPCT Olt au acordat şi ei două premii speciale tinerelor Vasia Valentina Oprea din Balş, Olt, şi Ioana Daniela Milculescu din Corabia, Olt.

Şi în acest an organizatorii le-au oferit celor prezenţi în sala de spectacole a Teatrului Naţional Caracal recitaluri de muzică populară, acestea fiind susţinute de Andrada Betej – câştigătoarea ediţiei din anul 2015 a Festivalului „De dor de primăvară”, Steliana Sima, Niculina Stoican, Olguţa Berbec, Ofelia Popovici, Cătălin Pandurescu, Nicolae Streaţă şi Marian Ilinca.

Cătălin FIRCOIU

24.04.2016

48

Premiul Special Radio - Festivalul

”Elena Roizen” Ovidiu, Constanța ediția a IX-a, iunie 2016.

Iuliana Călin, Liliana Ursachi, Ioana V., Ionela Cristina Bugnar, Giorgiana Supuran, Vlăduț Sărmaș, Ștefania, Alina Parnescu, Maria Hojbotă.

Alături de interpreta de muzică populară Corina Dragomir, la Festivalul ”Cununa Petrolului” Moreni. Ștefania este câștigătoarea trofeului festivalului.

Ștefania și Corina Dragomir –Moreni

Ștefania alături de o parte a concurenților festivalului. __________________________________ FESTIVALUL-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin organizează, în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul "Cuvântul liber", Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri, a XVI-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă "Credo".

Cei interesaţi, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie, fără limită de vârstă, pot participa cu 5 - 10 poeme la secţiunea "poeme în manuscris" şi cu cărţi apărute în 2015-2016, la secţiunea "volume tipărite".

Poemele vor fi trimise în format electronic la adresa de email - nicolaebaciut@yahoo.com, până la 25 iulie 2016, grupajele, iar volumele - 2 ex. - pe adresa; Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, str. Mărăşti nr.8, Târgu-Mureş. Participanţii sunt rugaţi sa trimită şi un scurt CV şi datele de contact.

Festivitatea de premiere va avea loc la la 6 august a.c. la Mănăstirea Lăpuşna, unde va avea loc şi un simpozion cu tema: „Poezia religioasă în opera lui Ioan Alexandru”. În acelaşi cadru vor avea loc şi recitaluri de poezie ale celor invitaţi.

Detalii la tel 0744474258. (N.B.)

49

Mi-au amorțit cuvintele... Mi-au amorțit cuvintele, Mihai, Tristețea mă cuprinde între petale, Azi toată ziua voi purta în grai Neadormite lacrimile tale Pe care nu le-ai plâns cât ai fost viu Lucrând la „Timpul” și prin altă părți, Acolo-n ceruri, unde ești, eu știu Că pentru ele veșnic tu ne ierți... Tu, cât ai fost în viață pe pământ, În viața asta, de dureri și spese, N-ai avut loc în cercul nostru strâmt, Preaplin de ură și de interese; N-ai avut loc și iartă-mă, Mihai, Îți scriu cu ochii plini de-amărăciune, Nici astăzi după moartea ta nu ai Și Doina pe șoptite ți se spune... 15 Iunie 2016

In memoriam MIHAI EMINESCU Ce simplu e numele tău de tradus În toate limbile acestui pământ! Spun EMINESCU și e de ajuns, Numele tău statornicit în cuvânt! Din marginea Dorului până pe creste, În zi de dulce și în zi de post Prin țara aceasta, durută cum este, Toate potecile îl știu pe de rost, Din amontele gândului, până-n aval, Setea pe care-o astâmpără izvoarele, În sunet de bucium, sara pe deal Când adorm fericite fecioarele, Spre tine-și înalță ruga fierbinte Ca pe-o minune să te atingă, Mihai Eminescu-două cuvinte, Toate apele mării nu pot să le stingă; Ce simplu e numele tău de tradus Pe pământul acesta și printre astre! Spun EMINESCU și e de ajuns, Pentru vindecarea tăcerilor noastre... Notă: „La Praga, Mihai Eminescu s-a fotografiat pentru prima dată în viaţa lui, la atelierul fotografului Jean Tomas din Piaţa Vaclav. (1869). Fotografia poartă în dreapta jos iniţialele; ,,J. TOMAS”, iar pe verso inscripţiile: ,,J. TOMAS

Fotograf”, iar dedesubt, în limba cehă şi germană – ,,techn lucebnik, St. Vacslavke nam PRAZE, und techn Chemicker-St. Wenzels, Platz in PRAG.-7-II.” Sursa: Luceafărul, Anul 8/ 2016 Mihai... -Restituiri-

Mihai, pe tine nu te vom uita Oricât dușmanii noștri ne-o vor cere, Cu cât ne îndepărtăm de moartea ta, Îmi pare că nu-i moarte, ci Înviere!

Acolo-n Ipotești și-n țara întreagă Dragostea miroase-a flori de tei, Ea știe că i-ai fost atât de dragă Precum erai băiet la sânul ei!

Bat clopotele-n Blaj a liturghie, Târnavele îți poartă chipul blând Și ierburile ți se închină ție, Izvoarele te-așteaptă murmurând...

Pe Dealul Hulii „Geniul cel pustiu” Se uită-n calea ta c-un Singur Dor, „Din câte-au fost în viață să le știu, Iancule, n-am învățat să mor!”

50

”Cuvintele au putere mare. Ai grijă cum le foloseşti! Unele aduc mângâiere şi bucurie Altele aduc durere şi suferinţă Înainte de a le rosti trece-le Prin sita sufletului”... La răsărit de suflet, răsărit de zâmbet...

Frumoase amintiri, la poalele Cetăţii Medievale Sighişoara, depănate la întâlnirea Ligiei Ana Grindeanu,venită acasă la Sighişoara din America, cu prietenii poeziei. Revederea a avut loc, la 28 iunie 2016, la Cafeneaua Voinich.

Un popas pe insula sufletului în marea învolburată a vieţii. Frumoase amintiri. Ligia a citit poeziile create de ea publicate în reviste de profil literar, precum şi din volumul său de versuri intitulat ”Dincolo de linişte”. A impresionat prin lacrima cuvântului purtând fiorul „dorului poeziei de acasă”... Cuvintele-petale din sufletul Ligiei, poartă roua dorului de acasă preschimbată în lacrimi.. Şi Nicoleta Cucea recită din poezie Ligiei .

Pe când Ligia era ”omuleţul acela, un metru de la pământ şi fascina o întreagă sală de spectatori”, potrivit aprecierii jurnalistului Lazăr Lădariu, recitând poemul ”Mistreţul cu colţi de argint” de Ştefan Augustin Doinaş, acum, la solicitarea auditoriului, Ligia ne-a reintrodus în atmosfera din Levant.

I-am dăruit cu drag cartea mea de poeme Nirvana prietenei noastre şi a poeziei Nicoleta Cucea. Venită acasă la

Sighişoara din Seeattle, Nicoleta a răspuns mesajului unei trainice prietenii, ce dăinuie încă din anii de şcoală. A rostit cuvinte emoţionante, de natură să evoce farmecul vieţii de liceu şi studenţie. Şi florile revederii primite din partea Nicoletei Cucea poartă amprenta culorilor neuitării...

După ce am prezentat considerente privind menirea creatorului, am recitat din poemele mele din antologia de Poezie ”Vise târzii”, precum şi din opera altor autori mureşeni.

M-a impresionat gestul cantautorului Traian Comşa care mi-a făcut surpriza de a interpreta piesa muzicală ,,Logodna Albastră” pe versurile mele.

Un înalt impact emoţional a avut şi piesa muzicală pe care Traian Comşa a compus-o pe versurile poetului Răzvan Ducan, precum şi celelalte compoziţii interpretate de artist, vocal şi instrumental, din repertoriul său.

Alexandru Grindeanu, el însuşi impresionat de mesajul ideatic şi emoţional al poeziei mamei sale Ligia Ana Grindeanu, recită în limba română şi engleză din poezia celei ce i-a dat viaţă. Gabriella Costescu, preşedinta Asociaţiei noastre literare ”Creneluri Sighişorene” a citit din poezia sa plină de sensibilitate şi aspiraţie spre armonie. În calitate de mamă a unui copil trăitor pe teritoriu geografic străin, Gabriella şi-a oglindit nemângâiatul dor de fiu în lacrima poeziei.

Sportmană, prin vocaţie, nepoata mea Adelina Ana, a urmărit cu interes competiţia poeziei şi a muzicii. Generaţiile şi-au dat mâna zborului visului alăturându-se şi aripa tânără prin Ştefan Maftei, Ştefana din România și Ioana, Dan, Adelina Ana şi

51

Alexandru din S.U.A. În timp ce Piroska Hanea a surprins

printr-o nouă abordare a demersului poetic, dezvăluind profunde trăiri sufleteşti, Simona Chirpelean şi-a deschis caietul de poezii şi sufletul...

N-a lipsit nici ospitalitatea casei, specifică românilor...Florilegiul poeziei a fost unul interactiv. Aprecierile consemnate în caietul de impresii, deschis spre neuitare, confirmă cu prisosinţă această afirmaţie.

Iată, aşadar impresiile, ca răspuns la chemarea Ligiei, 28 iunie, 2016 Sighişoara. Ligia Ana Grindeanu: ”Cu bucuria prietenilor de acasă, prietenilor poeziei, la Sighişoara, cu Anişoara...” Iulian Grindeanu: ”O seară minunată, cu prieteni dragi,dedicată poeziei şi cântecului. Avem nevoie de artă, ca să ştim să apreciem frumosul din viaţa noastră. Cât de norocoşi suntem că avem astfel de prieteni!” Ana Munteanu Drăghici: ”O revedere a celor înrudiţi spiritual întru adevăr, frumos şi lumină. Există un teritoriu din care nu plecăm niciodată. Acesta este sufletul dătător şi primitor de frumos şi credinţă. Poezia e cântecul nostru cuprins în muzica veşniciei. Bine aţi venit! Vă îmbrăţişăm cu poezia!” Nicoleta Cucea Szolosi: ”Acasă, împletitura de cuvinte, soare, bucurie şi multă iubire!” Dudaş Dănuţ: ”Este minunat să ştii să scrii şi să citeşti, dar este superb să asculţi!” Ştefana Ioana Mihăilescu: ”Am învăţat trecutul prin ochii celor prezenţi şi am rămas impresionată plăcut.” Gabriella Costescu: ”Mă simt favorizată să mă aflu alături de oameni sinceri care iubesc

poezia şi cântecul. Iubesc sincer şi admir persoanele care nu uită de unde au rădăcina. Din sufletul din care creşte acest arbore IUBIREA, cresc aripi şi nu crengi. Rodeşte dragostea. Cu preţuire pentru Ligia, îmbrăţişări de suflet.” Simona Chirpelean:” O după-masă magică, dedicată iubirii pentru poezie, iubirii pentru ţara aceasta cu oameni magnifici, iubirii pur şi simplu. Un grup de oameni talentaţi cu suflet de copil inocent, având comori de gânduri frumoase aşternute pe hârtie. Mulţumesc, cu recunoştinţă şi graţie, pentru această comuniune. Cu aleasă preţuire, Simonic.” Piroska Hanea Szekely: ”O seară a poeziei nostalgice, care ne-a emoţionat şi ne-a deschis orizontul spre a rămâne cu rădăcinile în ţară.”

O armonioasă înrudire spirituală

între prietenii noştrii şi ai poeziei : Nicoleta Cucea, Piroska Hanea, Iulian Grindeanu, Alexandru Grindeanu, Adelina Ana Grindeanu, Ştefan Maftei, Dan Ciotloş, Ştefana Mihăilescu, Gabriella Costescu, Dudaş Dănuț, Simona Chirpelean, Ligia Ana Grindeanu, Ana Munteanu Drăghici.

În acelaşi glas, mă aflam din nou mână în mână cu fiica mea şi a poeziei în ambientul dintre coperţi atinse de emoţii, gânduri şi vise...Bucuria trăirii revederii era prea mare pentru a mă putea rezuma în relatare la specificul publicisticii...

Port în inimă crezul că sufletul îşi ia seva din infinite rădăcini planetare.

Ana Munteanu Drăghici

52

Când vorbești despre orice fel de voluntariat nu ai cum să o faci într-un mod sobru și oficial. Voluntaratiul presupune în primul rând dăruire și iubire.

Mă consider o norocoasă pentru că am șansa să mă numesc voluntar și mă consider și mai norocoasă pentru că am învățat de la copiii din programul la care particip mai multe lucruri decât pot eu să-i învăț. Sunt voluntar la Clubul ”Veritas” din Sighișoara, iar copiii cuprinși în program, provin din familii dezorganizate sau cu o situație financiară precar. Recunosc, cu toată mândria că am învățat de la acești copii ce înseamnă iubirea și dăruirea, dar, cel mai important am învățat că trebuie să fii recunoscător pentru puținul acela pe care îl primești în fiecare zi. Vă spun cu mâna pe inimă că nimic nu este mai emoționant decât să îi asculţi cum se roagă înainte de masă și cum îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mâncarea pe care o au în față.

Că și voluntar, încerci să îi ajuți să acumuleze

cunoştinţe, să aprofundeze lucrurile pe care le învață la școală, să își descopere anumite pasiuni și cel mai important, din punctul meu de vedere, îi încurajezi să se străduiască să obțină ceva mai mult decât ceea ce au. Nu ai cum să faci o diferență enorm de mare în viața lor. Ca și voluntar stai două sau trei ore cu copii, dar simți o satisfacție personală extraordinară când realizezi că acel copil, cu care tu ai stat o săptămâna să înveți tabla înmulțirii, o știe pe toată fără greșeală. Ți se umple sufletul de bucurie când ajungi la program și copii te văd intrând pe ușă și sar toți să te îmbrățișeze.

Nu înțeleg de ce unele persoane au impresia că dacă faci voluntariat îi ajuți pe alții și tu nu câștigi nimic din asta, pentru că este total greșit. Ca și voluntar te dezvolţi atât de mult și înveți atât de multe lucruri, înveți ce înseamnă munca în echipă, răbdarea, autocontrolul, înveți să treci peste prejudecăți și să vezi dincolo de aparențe. Timpul pe care îl petrec la voluntariat mă ajută să mă dezvolt pe plan personal şi îmi deschide noi oportunități.

În echipa de voluntari am găsit oameni dedicați și cu aspirații asemănătoare cu ale mele și mă bucur că împreună putem aduce un strop de bucurie în viața copiilor.

Cred că nu realizezi cu adevărat câtă nevoie este de voluntari în societatea noastră până nu ajungi să faci parte dintr-un asemenea grup; iar dacă ai ajus să cunoști un grup de voluntari, să te dezvolți și să crești ca persoană alături de ei nu ai cum să renunți.

Lună Ai venit ca nimfă pe Pământ, Oh! Dulce şi frumoasă Lună… Să-mi răpeşti sufletul din piept, Să-l iei cu tine, Lună. Din piatră şi din foc l-ai făurit Şi l-ai trimis la mine, Lună… Acum, când ne-am îndrăgostit, Îl iei din nou la tine… L-ai pus pe cer ca pe o stea. Să-mi lumineze noaptea, Dar, draga Lună să îţi spun, La inimă nu-mi mai ajunge. Stă liniştit pierdut în stele, Mai sclipeşte uneori spre mine… Dar te rog, stăpană Lună, Adu-l din nou cu mine. Ai pus atâtea stele sus pe cer… Mii de suflete pierdute… Le-ai luat şi glasul şi suflarea, Dar lasă-l Lună, doamna mea, Să-mi mai vorbească doar odata. Cu vorbe dulci să m-amăgească, Să-mi spună c-o să vină acasă… Iubita mea frumoasă, Nu plânge, nu te plânge, Te veghez noapte de noapte, Îţi trimit vise frumoase… Dar tu nu dormi iubirea mea. Stai trează şi-ţi faci gânduri rele. Îţi plângi dorul şi nu vezi Că inima-mi e tot la tine. Adormi acum iubita mea, Că noaptea-i spre sfărșit… O să mori iubite iar, Să luminezi alt cer… Mă laşi pe mine şi te duci Ca să iubeşti, o alta… Să-i spui şi ei minciuni frumoase, Să mori şi să te-ntorci la mine…

53

În data de 23 iunie 2016, înainte de încheierea anului școlar, Organizația ”Salvați Copiii” din Sighișoara de la Școala Gimnazială ”Zaharia Boiu”, eveniment coordonat de Prof. Psiholog Bálint Éva și dir. prof. Mariana Tămaș au sărbatorit, zilele de naștere a copiiilor născuți în lunile:mai, iunie, iulie și august. Invitați pe lângă părinți și aparținători, au fost prezenți membrii Asociației Literare ”Creneluri Sighișorene”: Gabriella Costescu, Ana Munteanu Drăghici, subsemnata și Traian Comșa, oferind copiilor un program artistic de muzică, poezie și învățături.

Gabriella Costescu a fost cea care a prezentat învațături pentru copii, despre cum să dobândească unele calități în viată. Ana Munteanu-Draghici, a povestit o întîmplare haioasă din copilărie, urmată de recitarea in propriul stil artistic, prima poezie scrisă în anii copilăriei.

Motto: Rămân pădurile de noi Să poarte păsărilor cântul... Copilăria, sfânt ecou

Cuvântului purtând veşmântul. Din copilărie Într-o zi-nsorită, vara Am plecat eu şi cu Ana, Nina mai era şi Ghiţă Și Rica, tot o fetiță. Iar livada verde-ntinsă, De margarete prelinsă, Ne-aştepta ademenitoare Cu fraguţe roşioare... Cu triluri de păsărele, Prin păduri, din rămurele, Portative și-au făcut Pentru concertul ținut. Verde, albastru peisaj Ne-a cuprins într-un miraj. Tot cu ochii către cer, Am cam uitat de reper... Când era ca să cotim, Noroiul să-l ocolim Nina-n noroi a călcat Și sandala și-a scăpat... Întrebasem la o casă De nu-i vreun câine să iasă... Fata, ce în prag stătea Ne-a spus că nu-i nimenea, Dar ne-a-ncredinţat că ea Are câini de-ţi rup haina. Nu termină vorba bine Ca şi vin câinii spre mine. Și o luăm la sănătoasa, Dar ni se răstoarnă plasa Cu fraguţele-adunate Și ne cad prin iarbă toate... Pe când ne înveseleam Și cu poftă fragi mâncam, Soarele a asfințit Și spre casă ne-am grăbit, Dar Ana a observat Că hăinuţa și-a uitat Probabil în graba mare, Atunci când fugeam la vale... Este bine la plimbare, Dar la mică depărtare... Ana Munteanu Drăghici Sighişoara (versuri compuse în anul 1956,

inspirate de o întâmplare din copilărie)

Subsemnata, am recitat o poezie cu titlul ”O șansă”, autor Tică Lumânare, pentru copiii de la Karma- Junior. Momentele de poezie, povstiri despre copilărie au fost alternate cu muzica folk-istului Traian Comșa, melodii ca ”Ce mică-i vacanța mare”, ”O lume Minunată” ”Dimineți cu ferestre deschise”. Doamna Bálint Éva a dat citire unei întâmplări foarte emoționante despre eu-l fiecărei persoane. Doamna Dir. Mariana Tămaș de asemenea a relatat o povestioară siropoasă din copilărie.

Copiii au fost răsplatiți cu

premii din partea cadrelor didactice iar la sfârșit au savurat dulciuri și răcoritoare. În acorduri de chitară și binecunoscutul cântec ”La mulți ani!”, au primit și tortul aniversar.

Nu poate fi trecută cu vederea și să nu amintesc, dăruirea de care dau mereu dovadă aceste două doamne profesoare, respectiv: Prof. Piholog Bálint Éva și doamna director Mariana Tămaș, împreună cu celelalte cadre didactice ale școlii.

Am fost și vom rămâne părtași la aceste evenimente din cadrul școlii, astfel, între copii, ne putem reîntoarce în propria noastră copilărie!

La mulți ani, tuturor celor prezenți la acest eveniment!

Piroska Hanea

54

RÂNDURI RÂNDURI

S-a născut la

Târnăveni, în 14august 1965, a absolvit Liceul Pedagogic Tg. Mureş, promoţia 8, Univ. Babeş Bolyai, Pedagogia învǎţǎmântului primar şi preşcolar, promoţia 2008. După ce a fost învățătoare în mai multe localități, din anul 2000 este înv. Sc. Gimnazialǎ ”Avram Iancu” T-veni, actualmente prof. înv. Primar.

Este membrǎ a cenaclului ”Elena din Ardeal” din Târnăveni din anul 2003. Debutul publicistic la avut la ziarul ”Cuvântul Liber”, 2003, debutul editorial: iunie 2003, cu volumul ”La rǎdǎcina zborului”.

Are cărţi publicate, cu menţiuni bibliografice complete:”Apǎ şi foc”, 2006, Ed. Nico, ”Vibraţii de argint”, 2010, Ed. Nico.

Antologii, prezenţe în antologii sau volume colective:Cenaclul literar din T-veni 1956-2006, Rǎzvan Ducan, cât și

apariţii în străinătate (în volume, în reviste). Premii obținute:

- premiul Gazetei Reghinului, Concursul de Poezie Religioasǎ Credo, 2005.

- Premiul Direcţiei Judeţene pt. Culturǎ, Festivalul de poezie ”Prima iubire”, 2006.

- Marele Premiu pentru poezie al festivalului :Credo şi al Direcţiei Judeţene pentru Culturǎ, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, 2007.

- Premiul de literaturǎ „Credo” 2011 secţiunea manuscrise, Târgu Mureş.

Poezia este locul în

care mǎ caut şi mǎ descopǎr pe mine cea adevǎratǎ, este insula în care m-am refugiat ca un cǎutǎtor de aur pe tǎrâmul cuvântului.

Poezia a intrat în viaţa mea probabil odatǎ cu prima respiraţie, primul ţipǎt, prima imagine întipritǎ în irişi, dar a prins glas de-abia în adolescenţǎ, odatǎ cu primele dezamǎgiri în dragoste sau prietenie, când mi-am înǎbuşit strigǎtele de durere sau bucurie între filele unui jurnal. Dar pe atunci poezia era o tainǎ a sufletului meu. Ea a ieşit la luminǎ odatǎ cu lansarea de carte a Vioricǎi Feierdan, ”O picǎturǎ din toate”, în 2002, atunci când am deschis o uşǎ ruginitǎ ce ascundea aripile

mele de zburǎtor printre rǎdǎcinile în care mǎ ancorasem ca soţie, mamǎ, învǎţǎtoare. Dupǎ un an, stimulatǎ şi de atmosfera de provocare, colaborare, apreciere de la Cenaclul “Elena din Ardeal”, a cǎrei membrǎ devenisem, am debutat cu prima carte de versuri,”La rǎdǎcina zborului”. Poezia este o stare de beţie care produce un ecou al inconştientului în conştient, o rǎtǎcire a simţurilor dincolo de timp şi spaţiu pentru a redescoperi realitatea în alte dimensiuni. Din dorinţa de a stăpâni totul şi de a deveni perfecţi, oamenii şi-au negat inconştientul, crezând cǎ au puterea de a-l anihila şi-aşa au început sǎ se îndepǎrteze de ei înşişi. De aceea menirea cǎutǎtorilor de aur pe tǎrâmul cuvântului este de a descoperi dimensiunea inconştientǎ a sufletelor, de-a topi cu focul lor lǎuntric gheaţa ce ne-ncǎtuşeazǎ în globul ei de cristal, eliberându-ne din chingile formalului, normalitǎţii obligatorii, a şablonului. Cred cǎ poezia existǎ în fiecare dintre noi, dar am închis-o cu mii de lacǎte pentru a nu deveni vulnerabili, pentru a ascunde de ochii lumii acea stare de ”beţie a simţurilor” care ne clatinǎ din temelii uneori, sau acel dram de nebunie asumatǎ, declaratǎ, permisǎ. Prin poezie şi prin artǎ în general , omul îşi

55

elibereazǎ energiile latente fǎrǎ teama cǎ ele ar putea deveni periculoase pentru ceilalţi.Poezia mea a reuşit sǎ spargǎ câteva lacǎte şi sǎ-şi facǎ loc printre stânci, asemeni izvorului. Când va sparge toate zǎgazurile şi va deveni cascadǎ, probabil va stinge focul ce mǎ mistuie şi va aprinde o fǎclie în sufletul cititorului. Karma M-am dezbrǎcat încet, încet de mine, De cioturi, pleavǎ şi noroi Sǎ-mi regǎsesc privirile senine Împovǎrate de furtuni şi ploi. A mai rǎmas în suflet doar sǎmânţa, Fǎrâma de luminǎ de dincolo de zori Din ea s-a ridicat în vrej credinţa Cǎ într-o zi voi face şi eu flori. Credeam c-au rǎsǎrit, dar nimeni nu le vede. E sterp acest ţinut în ochii tuturor? Nu-i trebuie doi ochi acelui care crede, El simte florile prin fiecare por. Singurătate Atât de singuri am rǎmas Pe scena vieţii noastre Încât ne pierdem propriul glas În undele sihastre. În dosul mǎştii bântuite

Ce se pricepe sǎ ne fure, Priviri de ciute hǎituite Printre copaci fǎrǎ pǎdure. Rǎtǎcitori prin anotimpuri, Ne pierdem des prezentul Pe firave aripi de fluturi Şi-n neguri, orizontul. Unde e vrejul de luminǎ De dincolo de începuturi, Când focul prinde rǎdǎcinǎ În ale inimii ţinuturi? Ce este poezia? Poezia este un strop de culoare care-ţi furǎ privirea într-un petic de cer sau într-un crâmpei de pǎdure ce creşte în ochii tǎi. Poezia este o fǎrâmǎ de viaţǎ ce dǎ glas strunelor ce-ţi vibreazǎ în inimǎ pe o frecvenţǎ necunoscutǎ şi-ţi curge prin vene. Poezia este acea pâlpâire ce zvâcneşte, lumineazǎ şi încǎlzeşte multǎ vreme dupǎ ce flacǎra s-a stins în tine.

Călin Bogătean, “Fericire

maternă”

M-am născut în 24 august 1962, în micul sat de pe malul Mureșului, Galțiu, jud. Alba, sat intrat în istorie prin fotografiile, dealtfel unice, făcute de vecinul meu Samoilă Mîrza, fotograful Marii Uniri.

Am început să scriu in clasa a-VI-a, versuri și proză, am participat la olimpiade școlare și concursuri de creație unde am obținut diplome. Acum trăiesc în orașul Teiuș, împreună cu familia mea. Anii au trecut grăbiți, și totul a rămas acolo, în adolescență… Și asta, pînă de puțină vreme, cînd, niște oameni minunați din viața mea, m-au încurajat și m-au făcut să mă întreb: de ce nu…?!

Niciodată nu e prea tîrziu…! Pentru mine, acesta este începutul, o altă filă din viața mea, se scrie acum! Sper, că versurile mele, vor atinge sufletele iubitorilor de poezie și mulți să se regăsească în ele. Mulțumesc tuturor, cuvintele sînt prea puține…!

56

Cai albi Cai albi, cu coamele-n vânt, Ce-s liberi, mi-aleargă prin minte, Și tropotul sacadat, îmi sună a cânt, Au copite de aur, bătute în ținte! Aleargă nestăpîniți, pe câmpii înverzite, Ei nu știu ce-i hamul, ei nu știu de bici, Năluci fermecate, de visuri gonite, Ieri au fost departe, dar azi, sunt aici! La râul albastru, se opresc să se-adape, Cu nări fremătînde, puterea-și sporesc, În ei e-o dorință, ce nu-i mai încape, Cu copita de aur, pământul lovesc! Iar mândrul galop, ce zarea despică, Și lasă în urmă, orice îndoială, Te-ndemnă să crezi, că nu este frică, Ce viselor tale, să le pună zăbală! Și caii aceștia, cu steauă în frunte, Niciodată în staul, niciodată legați, De azi înspre mâine, aruncă o punte, Sunt parte din mine, din mine plecați! Teiuș,10.01.2016 Copilul Timpului

Nu mă măsor cu tine, Timp, Tu ești stăpîn peste destine, Dar lasă-mă, atât cât sunt, Să trec frumos și demn, prin tine! Nu fi un hoț, ce-mi fură zile, Ca să le țină pentru sine, La tine-i nesecat izvorul, La mine-i drămuit, știi bine! Încearcă să nu iei, ci pune, La zilele ce-s minunate, Pe cele rele, le-mpuțină, Doar pe o mână, numărate! Slobozi-mi ani și mă rasfață, Copilul tău, să fiu mereu, Dar cînd tai firul...mă ajută, Să nu îmi fie, deloc, greu! Teiuș, 30.01.2016 Toamna și eu Miroase a toamnă, și frunze foșnesc Agale plutind către jos, pe cărare, Pierduți îmi sunt pașii...nu mă regăsesc, Căldura-i din suflet, pe picior de plecare, Miraj de culori, din penelul de toamnă, În miere îmbracă, copacii stingheri, Sufletul parcă, îmi stă să adoarmă, Ce-am iubit, s-a sfârșit... înainte de ieri... Pașii nesiguri, frunze moarte sfarmă

În pulbere ruginie, nescăpat, le prefac, În mintea golită, visele se dărâmă, Mi-e vorba pierită, ca și pământul, tac. Cu vîrfuri de ace, vântu-ncepe să bată, Și croncăne ciorile-n cerul cenușiu, Un sloi de gheață, mi-e inima toată, Cînd...? Ce vară-l va topi...? Asta nu știu... Teiuș, 16.11.2015

Eseu referitor la poezia creată de Carolina Baldea

Grupajul de poezie,

propus spre publicare în revista literară: ”Creneluri Sighișorene”, semnat de Carolina Baldea, cuprinde titlurile: ”Cai albi”, ”Copilul timpului”, ”Lacrimi”, ”Miracolul florii de cireș”, precum și ”Toamna și eu”.

Poezia intitulată ”Cai albi”, prin simbolul ”cai albi cu coamele-n vânt” invocă libertatea interioara a poetei: ”Ce-s liberi, mi-alerga prin minte”, ”Tropotul sacadat îmi sună a cânt”. E și mai evidentă,în accepțiunea poetei, opțiunea pentru libertatea absolută în plan spiritual și prin aceste versuri:”Ei nu știu ce-i hamul,/ Ei nu știu de bici,/ Năluci fermecate/ De visuri gonite,/ Ieri au fost departe,/Dar azi, sunt aici! /Te-ndeamna să crezi, că nu este frică, Ce viselor tale, să le pună zăbala!”

57

De altfel, conținutul de idei și sentimente din strofa 5 a poeziei, vine să confirme apartenența sufletească a libertății interioare a poetei și prin acest simbol: ”De azi înspre mâine aruncă o punte/ Sunt parte din mine, din mine plecați!” Fiind ”Copilul timpului”, după cum afirmă prin acest titlu al poemului sau dedicat timpului, poeta nu se măsoară, nu se confruntă cu timpul: ”Nu mă măsor cu tine,Timp!/ Tu ești stăpân peste destine”.

Dorește însă să treacă cu demnitate prin vreme: ”Să trec frumos și demn prin tine!” Conștientă de efemerul omenesc, se raportează la eternitatea timpului dialogând cu acesta: ”La tine-i nesecat izvorul, La mine-i drămuit, știi bine!” Prin acest dialog, dublat de o izbutită personificare, optează pentru adaosul la viață a zilelor: ”Ce-s minunate/ Ar vrea să aparțină timpului mereu: ”Copilul tău să fiu mereu”. Și tot de timp se vrea ajutată, conștientizând inevitabilul sfârșit: ”Dar când tai firul...mă ajută,/ Să nu îmi fie deloc greu!”

Poezia ”Lacrimi”,o metaforă în totalitatea alcătuirii ei e structurata pe trei strofe cu muzicalitatea data de ritmul și rima aflate în armonie. Utilizează o rimă încrucișată,respectiv versul 2 cu 4 a fiecărei strofe alternează cu versul 1 și 3, acestea neavând rimă. Titlul poeziei este sugestiv

purtând cuvintele ”Lacrimi”ce se vor culese /cu buze tămăduitoare”. Doar ochiul poetei ”de bucurie,/ Ca să le nască, poate plânge! Schimbul de lacrimi devine reciproc și va crea revelația armoniei: ”Vei plânge tu, și eu atuncea,/ Din ochi, cristale-ti voi culege!” Purificata de ”Miracolul florii de cireș”, poeta se desprinde de ”gând greoi” afirmând că ”Doar singură trec pragul, căci nu mai suntem doi!”, ”În fața frumuseții, de Dumnezeu atinse,/ Se risipesc și lacrimi și doruri necuprinse!” Concretul și abstractul se întrepătrund ”într-o clipa dalbă” pe când ”Parfumul frumuseții, îl sorbi în trup și-n gând!” Această perfecțiune invită la reîntregire sufletească: ”Dacă revii iubite, trăiv-om pe din două/ Splendoarea de mireasa, cireșul inflorit,” ”E darul primăverii” și harul poetei Carolina Baldea!

O rima îmbrățișată, perfectă, uneori verb cu verb, alteori substantiv cu substantiv sau adjectiv cu alte părți de vorbire concura la armonia structurală a poeziei. O poezie contabilă, plină de sensibilitate, profunzime metaforică, optimism și contemplare, care impresionează! Curgând într-un vad clasic structural, prin abordarea și logica ideatică, poezia reflectă conotații neomoderniste. Poeta rămâne adepta rimei încrucișate și în poemul

”Toamna și eu” unde efectele auditive și senzitive își dau mâna: ”Miroasă a toamna, și frunze foșnesc/ Agale plutind către jos, pe câmpie.” Poezia ni se dezvăluie și picturală, imaginând culori: ”Miraj de culori din penelul de toamnă”. Ne surprinde plăcut cum poeta ”În miere îmbracă” personificații ”Copacii stingheri”. Starea sufletească a poetei e surpriză de peisajul purtător al premoniției: ”Sufletul parcă îmi stă să adoarmă,/Ce-am iubit, s-a sfârșit...înainte de ieri”. Starea de spirit devine o contopire cu natura: ”Pașii nesiguri, frunze moarte sfărâma, sau ”Mi-e vorba pierită, ca și pământul tac”. Prin expresii purtătoare de mare putere de sugestie redă poeta îndoială reînvierii sufletești și totodată a naturii.E o invitație la regăsire... ”Un stol de gheață, mi-e inima toată,/ Când...? Ce vară-l va topi...?/ Asta nu știu/... Intense, stările emoționale din acest grupaj de poezie, sunt adăpostite, miez de gând și simțire,în veșmântul metaforic al cuvântului. E muzica sufletului poetei Carolina Baldea pe portativul timpului...

Ana Munteanu Draghici Vicepreședinta Asociației

Literare ”Creneluri Sighișorene

58

Scoate, Doamne, plugul greu Tot mai hămesit mi-e oful cel cosit de atâtea ori osândit e să trăiască sub papucul tuturor. Cât aș vrea Doamne să știi câți mă leagă și mă anină în bătaia soarelui fără niciun fel de vină. Cât aș vrea măcar să vezi cât mă străduiesc să strâng mărăcinii de prin vie și cu lacrimi scormonite din pământ cum încerc să-ți țes o ie. Scoate Doamne plugul greu și ară în sufletul meu toate bălăriile până încolțesc pe câmp glasul ciocârliilor să nu mă mai simt ca un pui de cuc nătâng fără pâine

fără masă... Uneori În orașul meu nu se întâmplă nimic moartea umblă goală pe stradă și nimeni nu se mai teme. De plictiseală timpul ninge frânge ninge... Nervi albi peste coastele goale de umbră, de umblet de naiba mai știe de ce îngeri orbi stau înhămați la roata luminii. În orașul în care nu se întâmplă nimic nici ziua de ieri nu se repetă luna tace ascunsă în plete. Caniș de pripas – dorul latră în limbi străine... Între străini închin singurătatea Șoptesc icoane pe la colțuri în limba neamului uitat ferestrele se sparg în cioburi de-al cucuvelelor cântat ____________________

Sfântul Ioan de la Rila

mă sfredelesc cuvinte goale în mine crește un lung oftat mătănii fac negrelor țoale mi-ascund un zâmbet amputate sub dom plâng rugi mistuitoare dorul de-acasă neîmpăcat așteaptă ploi mântuitoare să-i spele fruntea de păcat. Gârboviți de griji mărunte Înfloresc pe câmpuri macii pajiștile se albesc de miei bătrâna vatră încă simte gustul mierii în florile de pelin cărând istorii în sinele spălat de atâtea ori cu praf de pușcă. Mai arde în suflet o speranță un dor înfipt într-un mănunchi de busuioc o horă bătrânească un loc bătut așteaptă îngenuncheată să pornească. Pe vechiul drum ce duce spre cătun mai cântă ciocârlia mai latră un câine vântul mai sărută mâna de țărână sfântă doar noi tot mai tăcuți din an în an ne gârbovim de griji mărunte și auzim durerea șoptită de-o lăută mută.

59

Carte de suflet:

„pe brânci se duce lupta cu valul” Lansarea volumului „Cămaşa de sare” al poetei Mihaela Aionesei a avut loc, la Sf. Gheorghe, în data de 22 aprilie, în întâmpinarea Zilei internaţionale a cărţii, sărbătorită în fiecare an la 23 aprilie. A fost un mod deosebit de a sărbători cartea. Întotdeauna, o carte te înalţă pe drumul cunoaşterii, cărţile fiind trepte ale cunoaşterii. Cartea, în general literatura, te îndrumă singură. Trebuie doar, cum mărturisea scriitorul-ierarh Valeriu Bartolomeu Anania, să fii atent, căci o carte o cere pe alta şi tot aşa până îţi faci o regulă care te determină în tot ceea ce realizezi. Poeta Mihaela Aionesei simte poezia ca find locul unde se întâlneşte cu sufletul. De câţiva ani, Mihaela Aionesei s-a afirmat intens în creaţia lirică. A debutat

editorial în anul 2011 cu volumul „Cerşetorii de stele”, la Editura ArtBook din Bacău. A urmat, în 2013, la Editura Ateneul Scriitorilor din Bacău, volumul „Anotimp (i)legal – lumina”, apoi volumul „Insomniile bufniţei”, Editura Eurostampa, Timişoara, 2014, ca la aceeaşi editură să apară, în 2015, volumul „Surâsul dintr-o lacrimă”. Volumul „Cămaşa de sare”, apărut, de curând, în 2016, la Editura „Vatra veche” din Târgu Mureş, face parte din colecţia editurii închinată Marii Uniri. Aşadar, volumul recent al Mihaelei Aionesei are nr. 23 din colecţia „100 de cărţi pentru Marea Unire 1918-2018”. Geneza cărţii este foarte interesantă. După cum chiar autoarea mărturiseşte, volumul „Cămaşa de sare” are o poveste care a început în vara anului 2013, când, la invitaţia scriitorului Nicolae Băciuţ, a participat la Tabăra de Creaţie „Legenda verii”, organizată la Gledin, jud. Bistriţa-Năsăud. Zilele petrecute în localitatea Gledin au impresionat-o peste măsură, cu viaţa de la sat, cu săteni extrem de prietenoşi şi bucuroşi să fie gazde, cu mândria localnicilor pentru păstrarea şi respectarea tradiţiilor, cu sfinţenia locului unde a văzut lumina zilei Sfântul Ierarh Pahomie. Atunci a început să scrie câteva dintre

poemele incluse în volumul la care facem referire. Lectura poeziilor Mihaelei Aionesei te tulbură. Transmit o anume stare. Sunt pagini de autobiografie lirică, transmiţând doruri, singurătăţi, dureri pentru care deseori au curs lacrimi de neputinţă, de răbdare, de frustrare, mai ales, de aceea „e foarte greu să taci şi să înduri.” Aşa se explică şi titlul volumului, după confesiunea autoarei „aşa m-am trezit sufocată în propria viaţă, ca într-o cămaşă de sare perfect mulată, pe care m-am obişnuit s-o port aşa cum maicile, la mânăstiri, îşi poartă straile lungi şi negre fără să crâncească, şi când e vară, şi când e iarnă.” („Mesagerul de Covasna”, vineri 22 aprilie 2016). Poate că sarea are puteri magice. Certă este puterea magică a lacrimilor, al căror gust l-am simţit cu toţii. Lacrima constituie un laitmotiv în poezia Mihaelei Aionesei. Este suficient să ne gândim la titlul volumului „Surâsul dintr-o lacrimă.” În cartea prezentată, lacrima este asociată purităţii şi depăşirii unor momente dificile: „Atât de limpede lacrima / pe obrazul florii de cireş/ din ea mi-adun dimineţile/ ori de câte ori păsări de pradă/ se abat peste amurgurile noastre” („Cioplitoarea”). Alteori, lacrimile sunt numite

60

metaforic „perle de rouă pe suflet” („Golul de noi”) ori sunt însemn al durerii: „O lacrimă cât roata ceru-lui/ rugăciuni şi o desagă de cuie/ e tot rămasul meu în lume” („Adn”) Poezia ca stare duminicală a cuvântului este artă poetică. În poezia Mihaelei Aionesei aflăm multe poeme de artă poetică: „Mă străduiesc să ţin în frâu galopul/ să nu ridic praful şi să mă pierd/ în negura drumurilor fără întoarcere” („Aş fi putut”) sau „Trebuie să fii ancorat/ în oglinda realităţii/ pe brânci să duci lupta cu valul” („Viaţă încotro?”) Conştiinţa aparte-nenţei la identitarea creş-tină este profundă: „Acasă e adâncul din suflet/ uimirea genunchilor/ care coboară să atingă/ lumina din icoana unde un prunc/ e încă nedezlipit / de mama lui” („Acasă”). În inima celor „gârboviţi de griji mărunte”, aflăm că „mai arde în suflet o speranţă/ un dor înfipt într-un mănunchi de busuioc/ o horă bătrânească”, sau versuri ce trimit la satul românesc de astăzi: „Pe vechiul drum ce duce spre cătun/ mai cântă ciocârlia mai latră un câine/ vântul mai sărută mâna de ţărână sfântă” („gârboviţi de griji mărunte”). Atrag atenţia versurile ce exprimă în mod inedit interiorizarea credinţei şi a sentimentelor specific: „Scufundă-te în tine! Iubeşte! Iartă!/ fă-te ghem de alge şi-apoi

înalţă-te de mii de ori/ până vei simţi cum respiră din ciotul proaspăt retezat …/ Dumnezeu.” Termeni duri şi chiar expresii bolovănoase amintesc de anumite răzvrătiri din psalmii arghezieni: „dar chiar aşa, Doamne,/ chiar aşa, de ce mă laşi al nimănui?” („Am ştiut”); „Cum se căznesc să supravieţuiască/ fără strop de apă/ şi cum mă doare căţeaua asta de inimă/ care latră/ latră latră latră…” („Cerşetoarea”); „Fă-mă, Doamne, mărgăritar/ răstignit pe-al Tău altar/ să înfrunt acest zadar/ pân’ să mă strivească porcii!” („Brambura”). Probabil poemul „Brambura” demonstrează cel mai bine calitatea de poet al cetăţii care remarcă tarele societăţii: „violatori, hoţi, desfrânate şi beţivi/ ajung vedete peste noapte în timp ce/ la fiecare respiraţie a ierbii/ moare singur un copil”, cu răbufnirea unei zădărniciri fără speranţe de îndreptare. Poezia „Banala poziţie de drepţi” este un monolog liric confesiv cu raportare la societate, unde motivul „lacrimă/ lacrimi” este din nou prezent: „Ştiu cum să-mi curm lacrimile şi să le adăpostesc de fiare/ chiar printre voi”, alături de dorinţa puternică de autoapărare. Monologul liric se încheie cu o interogaţie retorică izvorâtă dintr-un conformism care doare: „Tu ... spre ce te îndrepţi când lumea ta e doar o

zbatere/ pentru o banală poziţie de drepţi?!” Problematica exis-tenţială este prezentă şi-n alte poeme, în care viaţa apare ca o „cursă nebu-nească” („Ieri, eternul rebel”), iar gândurile sunt sumbre: „Mi se spune tot mai des că nu văd cu ochi buni lumea/ că prea adun tristeţi şi tămâiez dureri cu lacrima/ am stat pe inimă o vreme şi am lăsat gândurile să bată” („La o cină de taină”). Speranţa de schimbare este infimă: „minele meu adâncit în fântână / îmbătrâneşte aş-teptând/ să schimbe cineva lumea într-o metaforă” („La o cină de taină”). În alte poeme este resimţită necesitatea şi dorinţa izbucnirii luminii din durere: „neputinţa m-a înghesuit sub o piatră/ tăcut un înţeles mă susţinea în viaţă/ trebuie să devii amnar/ să poţi vedea scânteia iubirii/ în tot acest deşert/ doar Cel Răstignit veghează chiar şi atunci/ când alţii te îngenunchează.” („O cale mi s-a arătat”) Durerea se generealizează, iar eul liric şi-o asumă: „Cum să mă bucur, Doamne,/ cu atâtea suflete de gheaţă/ cu atâtea suflete înfipte în pământ/ mă doare lumea, Doamne,/ rău mă doare.” („Mă doare lumea, Doamne”). Când referirea este la o societate plină de nelinişti şi dureri, întrebările retorice cu adresarea către divinitate îşi au rostul bine definit:

61

„Sub care cer/ Doamne/ să-mi odihnesc/ semnul de lut/ sub care?” („Miroase a măr răstignit în april”) Un poem semnificativ „Ce-i iubirea?” cuprinde foarte frumoase versuri cu trimiteri biblice, în care eul liric doreşte a-şi asuma responsabilitatea acumulării durerii omeneşti, totuşi se întreabă dacă merită: „Spune-mi Tu, care îndelung ai răbdat cale de o sâmbătă/ dacă e de ajuns să taci ascuţind durerea în răni/ ca şi cum vina ar fi a cuielor nu a oamenilor/ care Te-au osândit cu vorbe de ocară/ spune-mi Tu cum este de dragul lor să Te striveşti?” La final, încercăm o concluzie. Mihaela Aionesei este un poet al căutărilor, un poet al asumării durerilor omeneşti. De aici, înclinația spre o poezie tristă, o poezie a lacrimilor, deoarece greu, „pe brânci se duce lupta cu valul”, de unde rezultă calitatea de luptătoare a autoarei. Considerăm că direcţia spre lumină se întrevede puternic. Odată descoperită, iubirea îi va dărui puterea şi răbdarea de a străbate întunericul, cum deja versurile sale o anunţă: „Unii spun că iubirea-i un hău adânc de fântână/ că trebuie să treci cu răbdare întuneritcul/ să poţi gusta lumina” („Ce-i iubirea?”). Îi dorim din suflet mult succes și inspirație binecuvântată.

Luminiţa Cornea

Veriga lipsă Fără Eminescu Limba Română ar fi fost şi acuma pusă în gips.

Am fi umblat pe stradă trăgând anevoie greutăţi de cuvinte. Am fi survolat înţelesuri puţine, în spaţii de-ntors, strâmte. Roiuri de onomatopei ne-ar fi invadat casa. Pe verbe am fi avut igrasie. S-ar fi coclit şi adjectivele, iar cichindeali, mumuleni şi praleşti ne-ar fi colmatat timpanul. Fără Eminescu, Limba Română ar fi fost şi acuma pusă în gips. Ne-am fi buricat încă o mie de ani, unul pe altul, pentru a vedea spre niciunde, până să fi înţeles că este o verigă lipsă. 28 iulie 2013 L-au îngropat cu gândul.... L-au îngropat cu gândul că este uşor biodegradabil şi că poemele lui nu vor sări departe de trunchi. S-au grăbit să judece fără să ştie că acestea vor rezista mai mult decât plasticul neinventat încă, lăsat în pământ, mai mult decât perioada de înjumătăţire a izotopului de uraniu 235, existent, dar încă neaflat. Sângele lui a pictat acolo toţi pereţii, de groapa a devenit o Capelă Sixtină, în faţa căreia plini de uimire sunt şi acum viermii şi şobolanii. Şi vor fi şi copiii copiilor viermi şi copiii copiilor şobolani. Oasele lui se grupează şi acum, ca o busolă, ce arată nordul poeziei, ca să nu bâjbâie şi să nu se rătăcească nimeni pe hârtie. În ţara noastră, atrofiată de glorii şi dor, unde câinii udă speranţa doar când ridică piciorul, la timpul potrivit, asemeni Mântuitorului, el va lăsa mormântul gol şi va reînvia câte puţin în fiecare din visele noastre! 2 martie 2013

62

Dimensiune a liricii lui Răzvan Ducan de Nicolae Suciu

Aparent o lirică

exterioară şi de suprafaţă, datorită, mai ales, a ”inserturilor în cotidian”(1) şi a stilului neobişnuit, lirica lui Răzvan Ducan este, pe drept cuvânt, una dintre cele mai sincere şi actuale meditaţii la anxietăţile începutului de nou mileniu, la penuria de spiritualitate a sufletului, dusă la extrem, îmbătat mai cu seamă de mirajul confortului material. Este o lirică a unui adevărat profet care, în loc să se adreseze cititorilor printr-un mesaj domestic, eventual excesiv de comun şi de multe ori poate extrem de tocit, apelează la îndrăzneala maestrului Baudelaire sau la cea a poetului de la Mărţişor, invitând pe canapeaua poeziei – termen la modă în cadrul emisiunilor tv - termeni din diferite registre stilistice, termeni ai mitului omului postmodern, inventaţi fie printr-o nesecată foame de cuvinte, asemănătoare poetului Necuvintelor, fie prin biciuirea moravurilor propulsate de lux, nu fără ironia fină a autorului Ionei.

Făcând o proaspătă baie de lirică ducaniană şi

pregustând în cadrul unei lecturi experimentate, inconfundabilul stil al domniei sale, cititorul se convinge, pare-se, de faptul că versurile acestui volum sunt genuine răspunsuri lirice la înţeleapta reflecţie a filozofului Constantin Noica, asupra modului cum trebuie percepută trăirea vieţii; că poezia lui Ducan e înainte de toate, un semnal de alarmă, unic în felul său, acum, la început de mileniu, pentru că îndrăzneşte să-i bată pe umăr pe cei care, preocupaţi numai de căpătuială, adică de ”context”, riscă să uite de ceea ce este însăşi cheia vieţii, adică de trăirea în spirit. Să uite de ceea ce Noica numeşte în Cartea sa de înţelepciune,”text”: „Aşa căutăm toţi – să creăm contexte (case, vieţi, rânduieli potrivite) fără să mai avem un text pentru ele...”(2)

După câteva poeme citite în fugă, privirea reajunsă obsesiv pe coperta întâi a volumului, încearcă să stabilească legături, fie între imaginea acelui cap uman scăpat parcă din sălile de operaţie fără anestezie de la Birkenau-Auschwitz, chip înmuiat în culoarea plumbului topit, indecis şi greu, fie între termenii ”strigăt”, ”curbă” şi ”Gauss”, ceva care, pe moment, pare a se adresa fie numai auzului, fie numai imaginaţiei, noţiunea ”curbei lui Gauss” în sens metaforic fiind receptată ca percepere metaforică a vieţii actuale înseşi, un veritabil, aş putea spune, cetaceu sorescian, în care eul liric, omul cel de toate zilele, strigă din răsputeri, cu faţa dospită în lava solidificată diform. Strigă pentru a nu ştiu câta oară prelung şi fără sens, în pâlnia istoriei omenirii.

Încă de la primele versuri lecturate, fără însă să mai fi citit vreo poezie semnată de acelaşi autor, cititorul

remarcă, aşa cum am precizat mai sus, originalitatea limbii şi stilului, chei de bază în tentativa de individualizare a statutului liric al poetului. La început, uşor bulversat de limbajul care parcă şi-o dă în petic, cititorul conştientizează faptul că, sub termenii - metaforă se găseşte strălucirea unei lumi originale, aşa cum o concepea Stagiritul, a unei lumi care, văzută faţă-n faţă cu realitatea concretă, constituie o Realitate aparte. Constituie Realitatea unor lucruri care ar putea”să se întâmple în marginile verosimilului şi ale necesarului” (3), neperisabilă şi subordonată sie înseşi.

Sub masca tematicii sociale, aflată, zice-se, în topul procupărilor, lirica autorului Vieţuirii în clepsidră, suficient de criptică, etalează cât se poate de elegant şi de modern, în accepţiune maioresciană, o întreagă ”răpejune a mişcării ideilor”(4). Mai precis, scoate din pălăria de iluzionist ”strigăte”(nu sunt cumva forme de exorcizare?) pentru disperarea omului zilelor noastre, forfecat de caterpilarul nonsensului. Strigăte pentru neîncredere, strigăte pentru anxietate şi pentru deziluzie, toate acestea muiate în baia binefăcătoare a unei compasiuni de zile mari. Scoate din pălăria lui de iluzionist strigăte- ecouri ale fiorilor crizei existenţiale, scurtcircuitate în frânturi de cuvinte – cea mai actuală problematică a omului zilelor noastre.

Poetul Răzvan Ducan nu ”cântă” limba română aşa cum obişnuia să fie ”cântată” până ieri, de diferiţi poeţi ai curţii, şi nu ”cântă” nici patria română, aşa cum o cântau aceştia. Nu ”cântă” gratuit nici iubirea, şi nici moartea.

Bunăoară, suavitatea sentimentului de dragoste faţă de limba română este sugerat

63

atât de fin în poemul cu care se deschide volumul, intitulat Limba română, în stilul inedit cu care cititorul tinde încet-încet, să se acomodeze. La nivel lexico-semantic, interceptarea dintre termeni proveniţi din câmpul lexical religios: ”biserică”, ”sfinţi”, ”icoane”, ”se spovedesc”, ”patrafirul” şi termeni din câmpul lexical al ligvisticii: ”consoane”, ”vocale”,”polisemantice”, ”lexic”,”propoziţiile” demonstrează că limba română i se defineşte eului liric ca un ”spaţiu” rezervat în primul rând trăirii sufleteşti excesiv de libere. În acest spaţiu, sufletul e cu adevărat liber, pentru că ”spusele au unghiuri teşite” şi ”nu zgârie sau irită timpane”. Acest regat rezervat numai sufletului este, în imaginarul poetului, un ”unde”, în care ”...se spovedesc cu sfială toate gândurile./”; în care ”se râde până la urechi ”; în care ”se poate încerca tăcerea/ cu câteva numere mai mari./”, întrucât acest spaţiu-refugiu este dotat până şi cu ”cabine de probă”. De reţinut ar fi şi compoziţia circulară a acestui poem, finalul reluând ca un laitmotiv, incipitul: ”Tot ce mi-a intrat vreodată mai frumos în ureche,/ Tot ce mi-a ieşit vreodată mai bun pe gură.” În ultimele două versuri ale poeziei, eul liric imită formulele tipice ale finalului de basm românesc, ca şi cum sentimentul de iubire nutrit faţă de cel mai scump lucru de pe lume, n-ar trebui să părăsească vreodată acel illo tempore al basmului: ”şi-am încălecat pe-o şa metafizică/ şi v-am spus iubirea aceasta veche.” Şaua fiind ”metafizică”, poate să rămână în ciuda opreliştilor, foarte bine ancorată nu numai în prezent.

Sentimentul patriotic este sugerat cu aceeaşi originalitate. Unele poeme sunt

construite ca în oglindă, după o tehnică foarte simplă, cea a negaţiei, în sensul evidenţierii laturii pozitive a lucrurilor. În Ce nu-ţi doresc eu, ţie, dulce Românie?, frapează termenii opuşi celor obişnuiţi unei ode obişnuite: ”Orfană de părinţi, stearpă de copii,/ Dulce Românie, nu-ţi doresc să fii!/ Fără loc pe hartă şi cu rost neuitat/ Cu câini de –mprumut ce să latre-n sat. / Dulce Românie, nu-ţi doresc să fii/ Preferat cobia, furată prin hârtii,/ Cârpă pentru şters, piele pentru-mpuns/ Cal pentru povară, vacă de muls.//” Negaţia corelată cu termeni ai decăderii, au efectul afirmaţiei obşnuite, obținută din negaţie plus negaţie. Este şi aceasta o bună metodă de trezire a sentimentelor contemporanilor intraţi în moleşeală. Poezia deschide, printre altele, şirul tuturor poemelor în care revolta eului liric împotriva delatorilor, este mai acerbă decât oricând.

Magistrală este de asemenea, şi Ne conduc timbrele, mamă!, prin vehemenţa satirei demnă de eminesciana Scrisoare III: ”Fac sex în grup partidele la noi/ şi se închină doar la zeul Ban.//” Şfichiueala tăişului satiric ajunge la culme în versurile: ”şi doar sub unghii, ne-a mai rămas pământ, / de morţii-şi iau mormintele-n spinare”;”Fiindcă Grădina Maicii Domnului de vis/ pe care ea a protejat-o, cu iubire,/ Vândută-i la români pe mărunţiş.” Ultimul vers,”şi Eminescu-i omorât a doua oară!” atinge culmile cele mai înalte ale ironiei, amintind de faimoasa Dionă a ”poetului nepereche”: ”Tot mai puţin e-al nostru, mai puţin/ Nici morţii nu-s în siguranţă-n ţintirim.”

Într-o lume ca cea pe care noi, cei de azi, aflându-ne, vrând-nevrând, în saeculum-ul – cetaceu, suntem nevoiţi s-o

mâncăm pe pâine, desigur, nu-şi au rostul nici falsul sublim şi nici elegiacul dus la extrem. Ca şi cum poetului târnăvean i s-ar părea că acest popor ar fi exagerat prea mult cândva, în istoria sa, cu fiecare din aceste două ipostaze ale lirismului, parcă prea uzate în întunecate decenii. Poetul pare a avea tot timpul în faţă standardul scepticismului eminescian: ”Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi”, considerând că e de bun augur să trezească, din când în când, inimile contemporanilor şi printr-un un stil muşcător, în care grotescul şi trivialul să se poată mărita cu sublimul, iar lumea să fie denumită prin terminologia care o caracterizează, ca şi cum înseşi cuvintele ar inventa nichitian, obiectele contingentului.

Ca poet îndreptat mai mult spre satiră, autorul acestui volum de versuri nu pare a cocheta cu ”izmenelile” oricărui tip de lirism. De aceea filonul liric, propriu odei, filtrat printr-o sinceritate maximă, este cu totul diferit. Patriotismul este însă exprimat mai degrabă, aşa cum era de aşteptat, pe tonul de revoltă al iobagului coşbucian, ajuns la capătul puterilor.

În România de sub unghie, ironia usturătoare la adresa iresponsabilităţilor politicienilor noştri este la ea acasă. Pământul ţării este raportat fie la ”ultima mostră de pământ românesc /pe care politicienii nu au vândut-o încă(...)”, fie la ”singurul loc unde/ să am şi eu iluzia/ că îngropându-mă/ voi avea parte/ de un loc cât de cât sigur/ unde să aştept Învierea Morţilor.”

Sentimentul patriotic, în concepţia poetului, trebuie să copleşească, aşa cum am mai precizat, printr-o cioraniană sinceritate. De aceea, viziunea asupra patriei nu separă versurile laudative de cele

64

satirice. Patriotism, pare a spune poetul, nu înseamnă a idiliza imaginea patriei şi a poporului român, ci a spune adevărul despre acestea. Dragostea de neam şi de ţară sunt filtrate parcă prin iminenta teamă de a nu descoperi cumva, ruşinea ruşinilor: absenţa locurilor de muncă în patria de baştină, aşa cum se observă în Via dolorosa, şi părăsirea acesteia pentru false plăcinte străine. De a nu descoperi că, prin retrocedările exagerate ”vom evita să picurăm morminte,/ Într-un pământ ce-ncape-n degetar”, ca în Pământ în troacă. Lirismul versurilor aflate în discuţie, tocmai în aceasta constă: în felul cum un poet ştie să înfiripe în cititor, acea criză de care vorbeşte Harold Bloom. În felul cum ştie să-l facă pe cititor să fremete în faţa avalanşei de nonsensuri ale lumii de azi. „Limbajul marcat de figurare” – cum îl numeşte Harold Bloom – concretizat de poet printr-o serie de figuri de stil obţinute prin interceptarea de termeni diferiţi: metafora, oximoronul, epitetul, repetiţia, aliteraţia, asonanţa, etc - provoacă „un altfel de gândire mai pasionată capabilă să reveleze aspecte ce aparţin zonei de mister a lumii”(5).

Întrebarea care se vrea pusă, urmărind câteva poeme, este cine receptează strigătul din Curba lui Gauss, din acel clopot confecţionat de însuşi orizontul cerului. În cazul în care nu-l aude nimeni strigând, atunci, având ca paradigmă personajul lui Sorescu din Ieşirea prin cer (6), prin care ”cer” al ”curbei lui Gauss” va mai putea”ieşi” eul liric?

În Bă pe-a mă-tii – poetul parafrazează, din indig-nare, limbajul cel mai de jos al străzii: ”O existenţă-n pielea goală/ Cu decoraţii mâncate de molii/ ne-aşteaptă, după ce-au vândut/ ţara ”de dor” şi ”de glorii”; ”Munţii noştri se mai

pot ascunde/ De mutarea lor făcută-n plic.” În Moştenire pe sick! – obiectul satirei e campania electorală – un ”teatru de păpuşe” fără precedent. În spatele virulenţei satirice prind contur, ca-n nişte imense retorte, sentimente, stări, atitudini, cum ar fi: reproşul din V-am dat pe mâini o ţară ca o floare şi din poezia ”După: ...cea dată din mână pe cea de pe gard /pe-o dâră insignificantă de melc pe un gard”. Aversiunea şi dezgustul faţă de cei pentru care bunurile patriei se confundă cu obiecte-stereotip, sunt exprimate, fie la nivel sintactic prin propoziţii scurte, lapidare, imprimând tonul tranşant de telegamă caragialeană şi sugerând pe alocuri imaginea unor haine în zeghe pe care sunt imortalizate încă, dungile gratiilor locului de detenţie în Semnat Papillon: ”Ziduri groase înăbuşind scuze./ Ciorbă de gratii. Mâncare de cătuşe/ Guban la-ncălţări. Paznici de veghe./ Smartphone în salam. Armani în zeghe./ Cocalari veseli. Miniştrii trişti./ Paturi de fier. Celule de Crişti./ Mâţă-n sac. Ascultat telefon./Bani în valize. Louis Vuillon./ Copii fără griji. Familie. Nepoţi./ Card cu apa ruptă. Asigurat toţi./ Vip subţire. Scârţa pe hârtie./ Carte de spovedanie. Altă paranghelie./ Bolnav închipuit. Frate cu dracu./ Exonerare de vină. Împărţit sacu./ Plecat englezeşte. Domiciliu forţat./ Insule Canare. Vila de stat./ Şters de pete. Dalmaţian banton./ Detenţie nesuportată. Semnat Papillion”, fie la nivelul registrului lexico-semantic, în care remarcăm puterea expresivă a împerecherii surprinzătoare a unor termeni aparţinând diferitelor registre stilistice: ”delete”, ”carbon compozit”, ”clasa zero”, ”card”, ”AND”, ”3D

megalitică”, ”smartphone în salam”,”vip subţire”.

Metaforismul reprezintă un atu de mare preţ în întreaga economie a discursului liric, fiind evident şi în Odă maţului: ”cojocul burţii”; ”biserici de cârnaţi şi de fasole”; ”munţi de mâncare”; ”pădurea de pofte”; - versuri care amintesc de ”râurile dă lapte”, de ”ţărmurile de mămăligă”, de „pogăci, dă pită şi mălaie” din epopeea lui Budai-Deleanu.

Aceeaşi aversiune manifestată faţă de trădătorii şi vânzătorii de ţară, o întâlnim atât în Băutorii de apă, cât şi în Congo Bucureşti: ”În schimbul păsării de pe un gard, / Să dăm covor de sub picioare.” Altfel ce rost ar mai avea înfiinţarea MUZEUL DEZNĂDEJDII NAŢIONALE, scris cu majuscule şi alături, o indicaţie în paranteză: ”muzeu realizat cu fonduri europene nerambursabile”?

Până şi sentimentul candid de iubire este supus tiparelor limbajelor electronice, familiar autorului Supraviersuirii, în ceea ce priveşte găsirea unui termen de comparaţie. Într-adevăr, în Declaraţie de dragoste, până şi iubirea se vede obligată, mercatilizându-se, să cedeze la proprietatea termenilor care au dat buzna în vocabularul limbii române: ”Te iubesc en gros şi te iubesc en detail”; ”Te iubesc din toată entropia mea ţinută cu sudoare,/ Te iubesc şi din pânda entalpia risipitoare./ Te iubesc din fâstâceala mea cea browniană(…)//”

Fiorul religios din Cră-ciun este văzut într-o manieră cu totul inedită: ”Cu muuu, cu beee, cu i-ha-ha/ Mobilată a fost ieslea, /Şi Maria mobilată,/ Cu duh sfânt în pântec dată.”- făcând trimitere la expresivi-tatea viziunii trăirii religiosului din tabloul expresionist Răstignirea al lui Emile Nolde.

65

Faţă-n faţă cu vizunea aceasta originală a sentimentului religios stă criza ontică a eului liric. În Locul dat mie găsim o veritabilă replică la argheziana Nehotărâre: ”Locul dat mie a devenit găurit ca o sită/ pierde timp printr-o mie de găuri (...) Ce grădină ai de întreţinut / de nu poate înflori fără desflorirea trupului meu?” Originalitatea interogaţiei ducaniene, privind sensul vieţii omului pe pământ, pare a fi crescută din înfiorătoarele metafore ale psalmistului arghezian.

Ironia nu-l părăseşte nici în poemele dedicate unor mari poeţi ai noştri cum ar fi Mihai Eminescu. Unic este omagiul adus marelui nostru poet. Înveşnicirea poetului prin multiplele lui naşteri şi prin ”noi” prinde un contur deosebit:”Noi naştem copii, avem şi nepoţi/ Înşiruim naşterea lui Eminescu spre toţi. // Genele noastre genetice plimbă/ măiastra lui arcuire de limbă.// De aceea, ziua de naştere a lui, când o fi/ O serbăm în fiecare zi.//” La fel în Fanta Eminescu: ”Ziua naşterii lui a fost o zi cuminte,/ Numai noi, în numele lui, în această zi,/ îi luăm c.v.-ul şi dăm prea repede-nainte.// De parcă ne-am teme să nu lăsăm ceva pe-afară, / luăm guri de biografie spectaculos- romanţioasă/ şi facem gargară.//”

Nichita Stănescu şi Revoluţia Română! în care titlurile volumelor de versuri ale poetului par a marca treptele decăderii societăţii româneşti postrevoluţionare: ”Lovitura de la 11 Elegii a ratat/ Sensul iubirii, cel strămoşesc./ S-au dat la rindea uzine şi fabrici/ Ca Opere imperfecte. /” Este în acelaşi timp şi o satiră (din nou!) la adresa actualităţii româneşti şi un fin omagiu adus poetului ploieştean. Revoluţia Română a murit ”fiindcă i-a murit motto-ul”. Comunism

Nicolae Băciuţ şi Răzvan Ducan, la statuia lui Eminescu din Târgu-Mureş, 2 iunie 2016 _________________________ nichitian, scrisă la un interval de două luni, este ca un fel de răspuns la poemul anterior, în ceea ce priveşte moartea Revoluţiei Române. Principalele volume de poeziei stănesciene par a fi înseși vârstele decăderii comunismului: ”Noduri şi semne contraziceau/ Măreţia frigului în case,/ Se auzeau Oase plângând,/ Peste tot în ţară, numai oase.//”. Copacul Gică este o altă poezie dedicată lui Nichita: ”În vremurile lor bune,/ pe când răchita nu făcea micşunele,/ pentru Nichita,/ plopul Gică făcea pere.//”

Alături de poeme dedicate fie lui Adrian Păunescu, fie scriitorului târgu-mureşean, Romulus Guga, la loc de frunte stă, aşa cum era şi firesc, mărturisirea crezului artistic ducanian. În Poeţii, eul liric atrage atenţia asupra decăderii menirii adevăratului poet, ca-ntr-o replică la satira din Epigonii. Negaţia ţine aici, loc interogaţiei:”Poeţii nu-şi mai aruncă infatuaţi/ buzduganele de versuri în porţi”;”Nu mai fac gaură-n cer cu privirile lor trufaşe”; ”Nu mai scot cuţitele contrazicerii de dragul contrazicerii./” Poeţii tind să se confunde parcă tot mai mult cu oamenii comuni: ”Poeţii se-ntorc pe rând la

tabieturi, /la prejudecăţi, la obiceiuri, la dogme, la vicii./ Aşa se toceşte vârful săgeţii,/ aşa o generaţie cu vârful bont/ încearcă să se justifice.//”- imagini care, orice-ar fi, nu ştirbesc definiţia poeziei din nemuritorea Ştiai că poezia, aparţinând unui volum anterior: ”Ştiai că poezia e lubrifiantul cu care luciul apei/ îşi cuminţeşte lebăda prin trestii/ şi face silenţios angrenajul dinţat al stelelor,/ unele peste altele curgând?”

În adevăr, Răzvan Ducan este, aşa cum afirmă Nicolae Băciuţ, ”un supravieţuitor şi un învingător.” E un învingător nu numai pentru că ”poezia lui a învins”, ci şi pentru că lirica sa nu răspunde ”la strigătul: ajutor!”, ci rămâne numai un ”strigăt”, aşa cum o defineşte Emil Cioran: ”Numai religia poate răspunde la striătul: ajutor! Poezia este numai un strigăt. Până acum nicio poezie n-a dat un răspuns.”(7) Aceasta cu atât mai mult, cu cât ”strigătul” pare a fi propriu ”Curbei lui Gauss”. Bibliografie: Ducan, Răzvan, Strigăt din Curba lui Gauss, poeme, ed. Nico, 2015, Referinţe critice (spicuiri): Cezarina Adamescu în articolul ”Un semn al trecerii poetului prin cetate”. Noica, Constantin, Carte de înţelepciune,Ed.Humanitas ed.aII-a 2001, p. 24. Aristotel, Poetica, ed. Iri, 1998, 1451 a 36- 1451 b. Maiorescu, Titu, Critice, Ed., Biblioteca Pentru Toţi, 1973, vol. I, p. 38. Bloom, Harold, The Art of Reading Poetry, New York, 2004. Sorescu, Marin, Ieşirea prin cer - Teatru comentat, ed. Eminescu, 1982, p. 535. Cioran, Emil, Razne, Ed. ”Jurnalul literar”, 1995, p. 37.

66

Preşedinte al Filialei Mureş a Ligii Scriitorilor, Mircea Dorin Istrate este denumit de critici ”Voievodul poeziei Ardeleneşti”.

S-a născut în 17 aprilie 1945 în Adămuş judeţul Mureş. A absolvit Facultatea de Istorie-Geografie din Oradea promoţia 1973. A lucrat mai întâi ca profesor apoi ca director la Şcoala Generală din comuna Băgaciu, a fost apoi de-a lungul anilor director la Muzeul Orăşenesc Târnăveni, restaurator în cadrul Muzeului Judeţean Mureş şi ofiţer superior în Serviciul Român de Informaţii, domeniu din care s-a pensionat în anul 2000.

În ciuda faptului că a debutat la 63 de ani, Mircea Dorin Istrate a dat dovadă de o bună educaţie filosofică transpusă sub semnul cuvântului în spirit civic care i-au adus aprecieri încă de la început din 2006 când şi-a publicat primele versuri în paginile cotidianului ”Cuvântul liber”. Astăzi poetul are 10 cărţi scrise şi 30 de premii naţionale şi internaţionale în palmares printre care se numără şi Premiul Bibliotecii Municipale ”Petru Maior”Reghin obţinut la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Prima iubire”, ediţia a II-a în anul 2009. „În cumpăna vremurilor. Pasteluri şi alte poezii” şi „Picuri de lacrimă”, sunt cele mai recente volume lansate de autor.

Poetul Mircea Dorin Istrate mai are pentru cititori: ”Icoanele Neamului Românesc”, ”Lăcrimaţii mei părinţi” şi ”Modele de urmat”.

Izvorul cel cu apă vie De sub Dâlmă, chiar la poale, dintr-o buză de izvor Curge-un fir de apă vie, limpede şi cristalină, Dădătoare de putere şi de vise mari, de dor, Când un tânăr bea din dânsa, el oftează şi suspină. Chiar şi-un moş, cu ani o sută, dacă bea din el o gură Simte cum mai scade-n anii care-i duce greu în spate, E mai sprinten ca odată după sfânta băutură Cel trezeşte iar la viaţă, curăţindu-l de păcate. Dimineaţa, truditorii, când se duc către ogoare Beau o gură, fac o cruce, mulţumindu-i pentru dar, Cu credinţa că cea apă dădătoare de vigoare I-o ferii până-n amiază de căldura cea de jar. Cu ulciorul plin cu apă, ca năluci se pierd în zare Să-mi umbrească până-n seară o bucată de hotar, Şi-apoi seara când spre casă se sileşte fiecare Din izvor mai beau o gură, după ziua de amar.

** Şipotul cu recea-i apă e aici de când se ştie, Moşu i-a gustat dulceaţa şi-apoi tata şi-apoi eu, El cu apa lui cea vie e un semn de veşnicie Ce l-a pus în locul ăsta, poate Bunul Dumnezeu. De biserica şi neamul vor seca, pieri-va satul, Şi-o rămâne doar izvorul să mai curgă vremi la rând, El va spune că de-aicia au plecat înspre înaltul Siruri lungi de oameni vrednici, ce avutu-l-au în gând.

** Astăzi, când mă-ntorc în satul

tinereţi zvăpăiate, În cuibarul celor timpuri ce-ndulcitu-m-au mereu, Mă voi duce la izvorul amintirilor curate Şi în undă picura-v-oi, lacrimi de păreri de rău 9.02.2016 Plăcută-nvățătură -Să mi te fac iubit-o, o sfântă-n calendare Iar numele să-ţi fie cu roşu veci de veci? Sau o icoană plânsă pictată pe altare, Speranţă de iertare, de-acol’ să nu mai pleci? Ori vrei să-mi fii scânteie ce-aprinde calde focuri În inimi care încă n-au pătimit în dor? Ori poate val de mare ce ţine sub obrocuri Adâncuri mari de suflet cu suferinţa lor? Sau astră lucitoare pe-ntinse bolţi de noapte Ce-ascunde încă taine de noi necunoscute? Ori măr adamic, roşu, ademenind cu şoapte Vagi, păcătoase gânduri, de inimi încă vrute? -Nimic din toate astea n-aş vrea să fiu iubite, Decât o simplă fată, curată, iubitoare, Ca altele atâtea ce fost-au înainte Şi câte toate fi-vor în veacuri viitoare. Curată ca o sfântă, smerită fiu în toate, Scânteia cea din suflet mă prindă în vâltoare, Tu să mă-mbii cu mărul plăcutelor păcate Şi vorbele-ţi din suflet pe dat să mă-nfioare. Să fim cum sunt iubiţii, cu rele şi cu bune,

67

Arzând în aşteptare, topiţi în sărutări, Desprinşi de astă lume în visele mari, nebune, Uitaţi de veacul ăsta în lungi îmbrăţişări. C-aşa au fost de-apururi iubiţii ăstei lumi Şi-aşa iubi-s-or încă în ziua care vine, Noi nu suntem mai altfel, mai răi, dar nici mai buni, Că suntem toţi plămada plăcerilor divine.

*** Că din păcat se naşte curatul omenirii Şi din a lui plăcere cea lume se-noieşte, De-aceea fiţi pe pace, că tainele iubirii Le-nvaţă toţi, când vremea aceea îi vesteşte.

13.02.2016 Povestea bunicului Să vă spui, ne zise moşu, o poveste-adevărată Dintr-o vreme depărtată petrecut pe aici, Ca s-o ştiţi şi voi s-o spuneţi la copiii voşti’ vre-odată Cum şi eu am auzit-o de la duşii mei bunici.

Noi nepoţii, strânşi ciorchine, în coliba lui din vie, După ce ne săturasem şi de struguri şi de nuci, Ascultam cu gânduri duse, numai Domnul poate ştie, Printr-o lume-nchipuită ce-ar fi fost atunci pe-aici. Dealul ăsta, zicea moşu, într-o vreme-ndepărtată, Era codru fără margini plin de mari sălbăticiuni, Pe aici vânau străbunii fiara cea înfricoşată Şi aici, în lupte grele, ei făceau ades minuni. Tot pe-aici, zicea bătrânul, undeva în vre-o viroagă

Tăinuit de ochii lumii stau comori şi saci de bani, Noi atunci, cu mintea noastră, ce-i lipsea poate vre-o doagă, Ne visam bogaţii lumii împărţind pe la sărmani.

Uite-aşa, în zi de toamnă, undeva într-o colibă Am aflat poveşti frumoase despre bunii mei străbuni, Despre ce-au făcut pe-aicea, despre datini, despre limbă, Despre anii cu războaie, despre cei senini şi buni. Noaptea-n somn, visam povestea, iară eu, în măreţie, Apăram cu spada-n mînă o cetate-n vârf de deal, Cu poruncă de la Domnul, că acea împărăţie Fie-n veci necucerită, că-i frumosul nost’ Ardeal.

* Doamne, cât bătut-am dealul să găsesc vre-o urmă sfântă, Vre-o comoară tăinuită, spada vre-unui vajnic crai, Mai apoi eu înţeles-am că, bunicul mă-ntărâtă Să învăţ cum vieţuit-am pe acest mirific plai.

*** Azi, bunicul nu mai este şi nici via lui bătrână, Nici coliba de poveste ce-nducit-mi-a pruncia, Am rămas doar eu pe lume, iar pe deal i-acum o stână Unde-o turmă de mioare, paşte-n linişte... vecia.

12.02.2016 Buna mea bătrână

Bunicii mele decedate mult prea de mult,

care a avut o viaţă tristă şi plină de nevoi. Chipul tăi, iubită bună, e de-o vreme lăcrimat, Iară gura ta îngână vorbe ce-s aproape mute, Cătrănit e al tău suflet, vlăguit şi

întristat, Şi-ale tale zile toate, ţi se par de-acum urâte.

Tot îl sudui pe Măritul că luatu-la pe moşu Înaintea ta, sărmanul, şi-ai rămas în văduvie Şi prea mulţi trecut-au anii dar amu, îţi spui că-i gata Şi ai vrea să meri la dânsul, numai ziua aia vie.

Ţi-ai gătat pe-aici de-acuma sorocitul şi norocul Şi-apoi viaţa asta încă, slugăritu-ai destul, Săturatu-te-ai de toate, vină alta ieie-ţi locul Că ajunsu-ţi-a cât fost-a adăstatul pân’ acum. Doamne cât îmi ai pe suflet amăreală şi durere Ce ai strâns-o-viaţă–ntreagă înecată în nevoi, Ai crescut copii, o droaie, cum putut-ai, cum se cere Că pe moşu, cruda soartă, l-a sfârşit în cel război. Azi, în loc de bucrie că lungitu-ţi-s-a viaţa Peste cît ai fost în stare să o duci mereu în spate, Tot aştepţi de-o vreme-ncoace, că-ntr-o bună dimineaţă Ai să fii cu moşu-n ceruri şi de toate dezlegate. Noi te-om plânge, dragă bună şi te-om pune-n ţintirim Sub o cruce, cum e datul, cu pecete de ţărână, Şi să fii neştears-o vreme, până încă noi te ştim O să-ţi scriu pe sfânta cruce: ,,Zace-aici, buna bătrănă!’’ Şi melini în primăvară am să-ţi pun pe-al tău mormânt, Şi o vorbă-i las lui moşu, să mă ierte că nu-l ştiu, Fi-ţi măcar acolo-n ceruri fericiţi, că pe pământ Viaţa voastră fost-a fiere, risipită în pustiu. 14.02.2016

68

mâine e... mâine e ziua cealaltă care vine îmbrăcată toată doar în borangic eu vin cu iubirea, în brațe te ține și tu faci ca mine, poate doar un pic bucuroasă vremea scutură de toate mai ales de versuri că e plina ochi e și tinerică, versuri că mai poate sunt desigur singur care mă deochi dulce sărutarea sa mi-o dai acuma bate primavara crudă la ferești ne iubim cu doruri când se urcă luna dulce-m,brățisata dragoste mai ești uneori se-ntâmplă stau ca mocofanul și te strâng in brațe pe un ochi de cer chiar de caut muza privind cu ocheanul uneori văd stele cum clipesc de ger în imbrațișare arzi fără de

margini focul sus se urcă și nu e pospai te-am cuprins în brațe ca sa arzi în pagini să transformi o lume într-un propriu rai ninge cu petale reci de corcoduș e decorul fraged ca un pui din ou ce privește lumea și ieșind din duș totul i se pare că e foarte nou mi-este dor de tine ești puiandra mea masa pe terasă este pregătită te invit diseară să bem o cafea și pe urmă umbre devenim ispită. și eu... și eu te iubesc pe tine...tu, tu, cu glasul de orgă ce cântă acu și noaptea cu luna tot cerul despică mi-e dor de iubire dar de tine mi-e frică mi-e teamă și țip îngrozit că mă lași că nărui trecutul, colo-n urme de pași și singur voi arde pe un rug de motive în seara ce-aruncă cu umbre olive miresme de floare în ele mă-ngroapă dorințe și patimi mormântul mi-l sapă și cerul m-aruncă în stele un pumn de flăcări ce ard pe defunctul meu scrum Cu false iubire ne umplem iar ceasul Cu false iluzii ne umplem iar ceasul

Pe strada pustie-a-nceput parastasul Se scutură frunza acum din arţar Şi noaptea se scurge ca un marş funerar Cântând din alamă, din bronzul cel verde Iluzia-n trupuri cu noaptea se pierde Şi totul în jur e din nou amorţit Iubirea uitată în noi a murit. Prin aer trec îngeri cu ochii lor orbi Şi noaptea în arbori e plină de corbi De-ntreb de iubire, ei croncăne-n zbor Iubirile toate se nasc şi-apoi mor Şi-asa ne tot ducem prin vremuri un pic Din umbră în urmă, nu rămâne nimic Şi ninge şi plouă peste bietul pământ Iar restu-i uitare-ngropată-n cuvânt. Poezii

Ai să rămâi cu gândurile tale, Și sufletul, plimbându-se-n regrete, Iar nopțile vor scutura din poale, Umbra dorinței tale, pe perete. Dar tu tăcerea ei n-o vei atinge, Nici lacrimile, încercând cu mâna, Iar îngerul pe perna ta va plânge, Și uite-așa, va trece săptămâna. Ne pierdem viața-n imaturitate, Și ne întoarcem în copilărie, Cu florile iubirii refuzate, Luate de alții-acum în custodie.

69

Născută la Turnu

Măgurele, în 30 septembrie 1964, este de profesie economist la Ministerul Transporturilor din București. Membră a cenaclului ”Fractali” din București, este entuziasmată să se perinde peste tot cu poezia. Cum veți vedea din cele ce urmează: Volume publicate: Lecţii de melancolie, Alexandria, ed. Teleormanul Liber (1997); Singură prin Uchronia, Alexandria, ed. Teleormanul Liber (1999); Fulgerul loveşte o singură dată, Alexandria, ed. Teleormanul Liber (2003); Contraste, Bucureşti, ed. Eminescu (2005); Totul cîntă-n jurul meu!, Bucureşti, ed. Eminescu (2007); Are mama două fete, Bucureşti, ed. Eminescu (2008); Băiatul cu cărţile, Bucureşti, ed. Eminescu (2009) Tu însămi, însuți eu - dialoguri lirice, coautor Cristian Țîrlea, ed. Editgraph, Buzău (2012) Singularia tantum, Buzău, ed. Editgraph (2013) Transcrierea fonetică a iubirii (antologie de autor), Adjud, ed. Armonii culturale (2014) Fantezii cu Mişu (proză scurtă), Adjud, ed. Armonii culturale (2015)

Luminiţa de la capătul tunelului, Râmnicu Sărat, ed. Rafet, 2015, volum premiat în cadrul Festivalului internaţional Titel Constantinescu Călătorie de plăcere, Adjud, ed. Armonii culturale (2015) Acronimele lui Pascal (proză scurtă), Bucureşti, ed. Semne (2015) Apariţii în antologii: Paisprezece poeţi din sud - antologieMeandre, 2001; Ce enigmatic eşti, femeie!, ed. 3D, Drobeta Turnu Severin, 2008; Mirajele vieţii – antologie, ed. Lidana, Suceava, 2008 Antologie de poezie şi comentarii, ed. Pan Europe, Iaşi, 2008; Arta de a fi, ed. Anamarol, 2009; Lira în patru puncte cardinale, ed. Rovimed, Bacău, 2010; Poetic@, ed. Artbook, Bacău, 2011; A treia carte. Poezii, ed. Artbook, Bacău, 2012; Meridiane lirice, ed. Armonii culturale, Adjud, 2013. Antologie de versuri şi proză, editura ArtBook, Bacău, 2013. Renașterea buzoiană – Almanah 2014, editura Editgraph, Buzău, 2014. Versuri şi proză - antologie de cenaclu, editura ArtBook, Bacău, 2015. Prezentă în Dicţionarul scriitorilor şi publiciştilor teleormăneni,Stan V. Cristea, ed. Teleormanul (2005). Antologie de poezie şi proză Boema, 2016- supliment al revistei Climate literare. Convieţuiri – antologie de poezie, ed. Betta, 2016. nu mă pensionez vechimea în iubire mă recomandă la pensionat ce dacă uneori angajatorul denumirea şi-a schimbat

rămînea, să zic aşa, aceeaşi stranie Mărie doar cu o altă pălărie aceeaşi tipologie tîmpă de bărbat visat de mine în adînc şi în surdină din perioada intrauterină chiar, pe la zece ani, l-am desenat mama zicea că e un maimuţoi cu maxilar proeminent şi bicepsul cît doi un fel de Rahan, de Arnold (că, na, cum să desenez un Ion?!) un fel de omul de Cro-Magnon doar că-i pusesem ochelari, de fiţe şi haine spectrale, cît mai pestriţe să-i dau un aer intelectual nu degeaba m-au ţinut patruş’ de zile (de post!) în incubator, la spital încă de atunci ştiam să găsesc scuze bărbaţilor care aveau să mă rănească încă de atunci intuiam cum să-i traduc pe limba mea percutant femeiască şi ce a fost mai tîrziu, nu vă mai povestesc v-aţi îngrozi să aflaţi cum iubesc condiţii grele, vătămătoare fără sporuri şi tichete de masă m-au îmbătrînit prematur iubitul, încuiat, legat în casă îmi strigă din rărunchii flasci: te conjur depune-ţi dosarul, nebuno! dar eu nu şi nu, nu mă-ndur, vreau în cîmpul iubirii la nesfîrşit ce-am să mă fac la bătrîneţe fără nimic de iubit?!

70

spuneţi că poezia...? ei, ce e cu ea?! e doar o haină de vreme rea e doar placenta iubirii, de unde alegi cîteva celule stem, şi gata, o ia gaia cu lopata! nu mă tentaţi cu-o pensie de lux, nesimţită vreau doar să iubesc, să fiu iubită şi, dacă nu se poate simultan, măcar cu rîndul... nu mă pensionez, luaţi-vă gîndul! Apolodor poetul mănîncă hîrtie ca să nu mai poată scrie poetul bea toată apa sîmbetei ca să piardă setea de dor poetul e extinct – extinctor! pentru focul unui mare popor doar pe sine nu se poate abţine poetul dioramă cu înger poetul pinguin călător sunt tînără domnule sunt tînără, domnule, beau numai ceai de luminiţa nopţii şi-mi întreţin mobilitatea prin contorsionism de mare clasă aseară, de pildă, am adormit într-o cutie de chibrituri plină ochi acum sunt fosforescentă înrudită metafizic cu familia gămăliei în vise mă bîntuie ideea de incandescenţă aşa că exersez zilnic

nemaitrezirea învăţ să iau din spaţii închise maximum maximorum de infinit şi încă ochii mei întineresc pe zi ce trece irişii înfloresc buzele, şi ele, întineresc (secretul: rostesc înainte de masă o incantaţie în versuri pe limba ta ar semăna c-un te iubesc) port invariabil rochiţa rîndunicii cît mai albă cît mai înfoiată ca de mireasă îmi epilez neuronii plictisiţi mă dau pe unghii cu lacul baikal şi-ndeobşte nu ratez niciun bal cum omul are vîrsta arterelor sale iarăşi mă supun scopul scuză mijlocul (tras prin inel şi el cel de logodnă, cu diametru infim, următorul a fost furat mişeleşte de viaţă dar e mai bine aşa cine ştie la ce dimensiuni ar fi ajuns) le reînnod în fiecare noapte nod gordian în plexul solar colier din noduri, artistic alambicate, în jurul inimii nod de spînzurătoare acolo unde te-ai aştepta mai puţin dar cum tinereţea îşi are sălaşul în suflet trebuie să mă axez pe el cine a zis că e intangibil că are o logică proprie

că nu poate fi explorat întreabă-l hei suflete ce sport mai practici azi la ce spa mai mergi ce gin mai irumpe din tine cînd te frec pe burtică să întrebe ce doreşti astăzi stăpîna mea? sunt tînără domnule eu nu port ca tine interioare de mucava eu nu mă pierd ca tine în decor pînă şi moartea se-nnobilează cînd mă priveşte şi totul devine atît de uşor lăptişor de matcă m-a hrănit mama cu lăptişor de matcă am devenit regina albinelor merg pe stradă cu o aură nouă nimeni nu-ndrăzneşte apropierea dacă dispărem noi omenirea supravieţuieşte cîteva luni invers nu, invers nu să-ţi vorbesc despre mine miez de femeie-albină ştiu că ţi-e teamă de ace dar fii şi tu o dată în viaţă bărbat nu te oblig să duci gunoiul nu te trimit la depilat ai curaj şi îndrăgosteşte-te de regina albinelor să avem o conştiinţă colectivă un trup unic uimitor prezervat cum se numeşte multiplu de om frumos mai ţii minte spune-i pe nume Lăptişor-Împărat

71

În aceste zile de

iunie, presa românească din Diaspora este preocupată cu următoarea tematică (rubrica “Actualitate”):

Congresul Românilor de Pretutindeni, în perioada 24-25 iunie 2016. de la Bucureşti. Fiind la prima ediţie, evenimentul este organizat sub egida Parlamentului României…

Totuşi, vreau să ne rezumăm în acest articol la meleagurile natale, deoarece la ora actuală sunt milioane de persoane originare din România care trăiesc în străinătate, dar care (o parte din ei) se întorc în ţara de unde au plecat, din cauza crizei…şi au probleme de readaptare!

Nu ştiu dacă aş avea acele probleme de readaptare, deoarece fiind născut la Sighișoara (în luna dec. 1956) şi botezat la Nadeș ( în luna febr. 1957), am avut ocazia de-a

lungul deceniilor, să vin sau să trec prin judeţul Mureş. Ori că am fost la Primăria din Sighişoara (Starea Civilă), pe la Primăria din Nadeş, sau la Sala de Popice din Tg. Mureş (str. Călăraşilor 114 ), ori că am fost în concediu împreună cu familia Pol Vasile și Irina din Tg. Mureş pe la Sovata şi Praid, peste tot am avut sentimental că sunt primit cu foarte mult drag.

Poate şi din motivul că multă lume mă cunoaşte de multe decenii – de la SPORT sau…privat. Da, vorbeam despre Sala de Popice din Tg. Mureş. Eu însumi am practicat acest sport tradiţional pe meleagurile mureşene. Am asistat la veritabile partide desfăşurate la Nadeş, unde în copilărie veneam în vacanţe…apoi la Sibiu unde l-am însoţit pe tatăl meu la diferite popicării. Astfel, s-a născut pasiunea pentru acest sport.

L-am practicat în România pînă în anul 1990 la Asociaţia Sportivă “Independenţa” Sibiu, cu menţiunea că, în anul 1987 am devenit şi arbitru…De ce numai pînă în anul 1990? Deoarece am plecat în mod legal cu familia (soţia şi cei doi copii) în data de 31 mai 1990 din Gara Mediaş – în Bavaria/ Germania – unde am ajuns a doua zi la Nürnberg.

Chiar şi pe meleagurile bavareze am continuat încă zece ani la

Clubul Sportiv “Dreiflüsse” din Passau.

Integrarea în noua societate a fost relativ uşoară (chiar dacă au fost câteodată şi unele mici nemulţumiri), dovadă şi faptul că în anul 1994 – am ajuns (deja) şi arbitru internaţional.

Primul meu meci internaţional arbitrat, a fost o partidă de juniori România – Iugoslavia din luna februarie 1995 de la … Tg. Mureş!

La începutul lunii

mai 1995 – am fost din nou în România, la Hunedoara, la Campionatul Mondial de Juniori. Am revenit de mult ori în România – pe linie sportivă. La Hunedoara, Galaţi, Braşov, Sibiu, Iaşi, Tg. Mureş.

După un total de 20 de ani (1987-2007) ca arbitru – fiind în anii 2005 şi 2006 pe locurile 7 şi 8 în ierarhia mondială, deci în ”Top Ten” (grupa de elită) – am renunţat din motive de sănătate (fiind operat la şira spinării).

Tot în anul 2007 – la Crikvenica în Croaţia, am reuşit să aduc Conferinţa Anuală a Federaţiei Internaţionale de Popice pentru anul

72

următor, 28-31. aug. 2008, la Sibiu!

În anul 2009 – la VIENA – am fost ales în unanimitate de voturi – pentru următorii patru ani ( 2009 – 2013 ) în Comisia Juridică a forului internaţional WNBA (World Ninepin Bowling Association) – iar în ultimii ani mă ocup anual de câte un turneu de pregătire cu 3-4 jocuri a Selecţionatei din Transilvania (cu sportivi de la Sibiu şi Rupea/ Hoghiz ) pe meleagurile bavareze din zona Passau – Dingolfing.

Desigur, presa germană precum şi presa românească – în special ziarul ”Tribuna Sibiului” – au mai scris şi multe alte articole despre evenimente din sportul popicelor precum şi despre persoana mea…Dacă am scris presa germană, m-am referit mai ales la articolul “Internationaler Schiedsrichter – Georg Barth – Sportler und hilfsbereiter Schässburger” semnat de dl. Walter Lingner din Düsseldorf (născut în data de 28. sept. 1930 la Sighişoara/ cetăţean de onoare/ fost inginer în domeniul textil/ fost handbalist ) în revista SCHÄSSBURGER NACHRICHTEN din 30. dec. 2005. Georg Barth (APS/ AIPS )PASSAU Corespondent mass-media pentru România şi Uniunea Europeană, 16. 06. 2016

Sunt cititor al revistelor ”Creneluri Sighișorene” și ”Unirea”, mi-e drag să colaborez cu români, de aceea vă trimit și alte creații, cu mulțumiri pentru accept.

”Stimate domnule Georg Barth, vă trimit un sonet despre anotimpuri însă este un poem ironic. Nu ştiu dacă se încadrează în profilul publicaţiei dar încerc. Cu cele mai bune gânduri M.B.B.” Sonetul anotimpurilor La timpul dintâi când ades te priveam… Erai ca o bază, iar eu un acid, Alchimic sortiţi pentru noul hibrid; Ca muguri de floare pe ramuri eram. Cu trupuri de zei sub un soare torid, Spre mări smaraldine pe plaje-alergam Şi-n apa iubirii mereu ne scăldam, Eu flăcări scoţând ca un boţ de carbid. Acum amintiri ne mai ţin ca legaţi, Alene şi cald în blând aur scăldaţi De-un soare ce merge, sperăm noi, în rai... Afară e viscol şi am guturai, Femeie! fă-mi ceai cu felii de gutui Şi vino, mai iute, ventuze să-mi pui!

Epigrame Iluzii, iluzii Iubito, cred că-ntineresc! Iar părul meu alb, rar şi vechi E negru acum de-l privesc Deocamdată, în urechi! La nunta de argint În anu’- acesta, dragă-ţi scriu, Acum, după un sfert de veac, Când, iată, teoretic ştiu, Ce practic nu mai pot să fac. Calitățole iubitei blonde Un trup felin, răscolitor, Este bogată și cuminte Și-un business are,-nfloritor, Ea face perle din cuvinte. Nu, datoriilor! Să nu fac vreo datorie; Am jurat la tribunal! Nici la bănci, ori băcănie, Nici în patul conjugal. Fiecare cu ale lui Masă mare, lume bună Şi taraf de chef domnesc Se prind unii-n joc de mână Alţii tot ce prind, halesc! Mihai Batog-Bujeniţă din România

73

DE PESTE OCEAN

Poet, scriitor, traducător, s-a născut în localitatea Bistrița din România. A emigrat în Israel în anul 1964, locuiește în Mevaseret, Ierusalim, este tatăl a doi băieți și bunicul a doi nepoți. Învățătură academică a literaturii ebraice și filozofie. Adjunctul președintelui Asociației Scriitorilor evrei din Israel. Președinte șa sucursala Jerusalem a comitetului scriitorilor. Membru al comitetului de artă în cartiere, membru al comitetului de redactori-ziariști, membru la diferite redacții de reviste literare (scrise sau virtuale).

Poeziile, povestirile și traducerile lui Menachem M. Falek au fost publicate în diferite ziare, magazine, periodice, în Israel și alte țări. Publică recenzii și articole litarare, ține interviuri cu scriitori și poeți, în public. Redactor, producător de cărți de poeme și antologii; membru al consiliului

editorial al Universității Bar-Ilan (oeriodic virtual literar), președinte al consiliului editorial al revistei literare periodice ”Psifas” și a fost membru al consiliului editorial al revistei periodice ”Moznaiim”. Producătorul lexiconului istoric al scriitorilor evrei în limba ebraică (2006) și al lexiconului întreg al scriitorilor evrei în limba ebraică (2010). A publicat mai mult de 20 de cprți originale în limba ebraică (poezii, proză și pentru copii) printre ele: ”Șapte zile de furie”, poezii 2005, ”Fermoare de toamnă”, poezii 2006, ”Odiseea lui Pegasus”, poezii 2007, ”Clovn în ulițele inimii”, poezii 2011, ”Voci din camera răcoroasă”, poeme 2016. Are 10 cărți în limbi străine, 5 dintre ele în limba română. A tradus mai mult de 10 cărți din limba română în limba ebraică (Adrian Suciu, Marius Chelaru, Lucian Vasilescu, Ion Cocora, Aron Gaal, Veronica Balaj, etc.) și din ebraică în română (Dan Pagis, Itamar Yaoz-Kest, Aviv Ekrony, etc.) și trei antologii bilingve.

Premiat (o parte): - Subvenția Fundației ”Amoˈs”, casa Președintelui de Stat pentru scriitori și intelectuali, Israel, 2005. - Premiul ”Patria Poeților” în memoria lui Paul Celan, Suceava-Bucovina,

România, 2008. - Premiul de onoare, Asociația Scriitorilor ebraici, Israel, 2010. - Premiul de excelență în artă Internațională, Fundația de Artă și Cultură EOS, Ungaria 2010. - Premiul de excelență în arta Internațională, Congresul Internațional de Poeți nr. 32, al Academiei de Artă și Cultură Israel, 2012. - ”Doctor de onoare” și ”Membru de onoare” al Academiei Internaționale de științe, artă, cultură și spectacole ”Cita de Roma”, Italia, 2015. - ”Ambasador Spiritual al Bucovinei în Israel! -2014. - Premiul călimara cu cerneală, Asociația Scriitorilor ebraici, Israel 2015, pentru contribuția la artă în Israel și la Asociația scriitorilor israelieni în limba ebraică. - Premiul european pentru promovarea culturii bucovinene în lume, 2015. Normativ El a fost om normal: S‐a trezit la fel ca toată lumea La orele dimineții Se bucura de apa fierbinte a duşului din baie. Bea o cafea Şi mergea la locul său de muncă. El arată ca un om normal: Zâmbeşte, râde la glumele altora. Auzea noutățile, nu le asculta, Se arăta interesat de părerile prietenilor Şi le uita după câteva minute.

74

Apoi, aşteaptă momentul când va fi singur. El s‐a purtat ca un bărbat normal: A căutat iubirea, privind în stânga şi‐n dreapta Îşi asorta haina la cămaşă şi cravată Îşi cântărea fiecare vorbă Şi revenea, obosit şi singur, spre o nouă noapte. Şi‐a dorit doar o mângâiere, o îmbrățişare. O întâlnire ca‐n basme. Împlinirea speranțelor. Sfârşit rezervat. Îi rămâne o experiență de urmărit Pentru încă multe zile de‐acum înainte. El s‐a jucat de‐a omul normal, Meta‐normal. Doar îngerii îl priveau cu milă Aşteptându‐l… Fortuna Oameni visează să‐şi revină Într‐un scaun cu rotile Împins de moştenitori Sau de soț, de soție (care şi ei şchiopătează) în grădina din fața Casei de bătrâni, căzuți pe gânduri. Un bătrânel cu bastonul Aruncă firimituri de pâine la porumbei Şi la pisicile ocazionale Singurii lui prieteni Ce torceau lângă piciorul lui. Oamenii din scaunul cu rotile La masa de prânz. O parte priveau indiferenți Cu gura deschisă Aşteptând ca cineva să‐i

hrănească. O soră amestecă pastilele În piureul de cartofi Ajutându‐i să le‐nghită. Şi bolnavul țipa de bucurie, Ca mulțumire. De fapt, el țipa la fel şi la refuz. După aceea Înainte de somnul de amiază, se schimbă pamperşii. Se culcau aşa, uscați Ca să resimtă durerile cât mai puțin. Oamenii în scaune cu rotile Nu ştiu până când Vor mai schimba amabilități Cu mâinile bune care le împing scaunul. Sau mulțumiri cu Îngerii ce le mai dau puțină speranță de viață. Oamenii în scaune cu rotile Parcă surâd Că au mai primit câteva zile în plus. Dar, de fapt, ei plutesc în vise Pe care numai îngerii le văd Şi le înțeleg. Oamenii în scaunele cu rotile Încă se mai mişcă …. Maria Dintre toate nenorocirile posibile, moartea este cea mai mare tragedie. Ea oprește definitiv, irevocabil firul normal, logic al vieții. Ea trage linie sub tot ce s-a facut până în acel moment și anulează tot ce se putea realiza de atunci încolo. Moartea este, în marea majoritate a cazurilor, de nedorit; este ultima soluție la care omul ar trebui sa apeleze. Viața și moartea sunt diametral opuse. Sau, mecanic spus, cu toate că sunt pe aceeași dreaptă,

vectorul morții este în sens contrar vectorului vieții. Oricând putem întrerupe firul vieții, dar, odată întrerupt, el nu mai poate fi nicicând reînodat.

Maria fuge. Pe străzi pustii sau aglomerate. Traversează printre mașini și se izbește de oameni. Fuge mecanic, fuge orbește, fuge acasă.

Mintea i s-a blocat. De jumtate de oră de când a aflat vestea, nu se mai poate gândi la nimic. Fuge cât poate omenește de repede, și chiar mai repede decât atât și totuși ar vrea să nu ajungă niciodata la mama. Pentru că nu poate să-i spună vestea asta, veste care o va distruge. Ea nu poate să faca asta. Și totuși, trebuie.

Deschide portița, străbate curtea, intră în casă. Mama trebăluiește în bucătărie. Se întoarce brusc spre fată. Maria, cu un ultim efort, cu supremul efort dinaintea căderii, scâncește: – Tata e mort! Mama a rămas în picioare, calma, mirată. Nu pricepe. Ce s-a întâmplat? Ce-i spune fata ei? Cine a murit? Ce e cu tata? În capul ei, aceste două noțiuni “tata” și “moartea” nu se unesc, nu au ce căuta împreună. A auzit cuvânt cu cuvânt, dar nu poate pricepe înțelesul. Și, deodată, întreaga ei ființă, camera, casa, totul se cutremură din străfunduri de un țipăt neomenesc, cu o intensitate și o înîlțime de nesuportat. Un țipăt care a materializat abia acum întelesul fapt. Și apoi, somnul de neștiință, ca de moarte, al leșinului.

75

La apus... Soarele apune peste râuri de pietre roșii Învățate de timp să construiască castele În care locuiesc doar șoaptelor vânturilor Te îmbrățișez cu o rază calda Desprinsă din simfonia de culori.... Chicago, 2016 La poarta Sărutului Tu erai în urma mea Sau erai umbra mea, Încercam să deslușesc Albastrul dintre două chemări. Undeva cerul Îmi rostise numele cu voce tare Focurile ațipeau leneș La ”poarta Sărutului”. din volumul ”Dincolo de liniște”, 2003 Pustiu sau împăcare Acum aș vrea să-ți mulțumesc M-ai învățat gustul puștiului, Nisipul însetat de durere

Îmi trecea printre degete Și ele desenau chipul tău Adormit de uitare, La marginea unei mări de cuvinte O poveste se frânge În șapte păcate... Acum aș putea să-ți mulțumesc Pustiul s-a înălțat în sângele meu Până când a devenit loc democrate... din volumul ”Dincolo de liniște”, 2003 e-mail revista 7 Ian 31 la 8:19 PM Mulțumiri și felicitări pentru revista trimisă,în special d-nei Gabriella Costescu, sufletul acestei Asociații și a revistei ”Creneluri Sighișorene”. Cu stimă, Laurian Herlea Asociatia Literara Creneluri Sighisorene Ian 31 la 5:40 PM Felicitări sincere pentru calitatea revistei, pentru truda depusa, pentru prezentarea mea atât de laudativa, dar mai ales pentru perseverența de care dați dovadă întru toate aspectele editării si difuzarii acestei perle transilvane ”Creneluri Sighișorene”. Desigur Sighișoara, cu renumele sau în domeniul turismului, are nevoie de o așa revistă. Sper că autoritățile locale au remarcat acest fapt și vă sprinjină în demersurile editarii, tipăririi, difuzării, sau măcar în privința tirajului. Încă odată felicitări tuturor Doamne ajută. Bândilă Ioan Asociatia Literara Creneluri Sighisorene Ian 31 la 6:59 PM Mulțumim foarte mult! Felicitări!!! Silvia Zaharia creneluri.sighisorene@yahoo.com feb 8 la 11:17 AM Felicitări doamna Gabriella pentru bucuria pe care ne-ați făcut-o prin revista ,,Creneluri Sighișorene”, precum și pentru activitatea

dumneavoastră neobosită. Succes, sănătate multă și să ne vedem cât mai des. Aleasă prețuire și îmbrățișări. Viorica Sutu,Târnăveni. Către Asociatia Literara Creneluri Sighisorene feb 9 la 9:54 PM Aș fi încântată să am aceste reviste. Mi- ar conveni un abonament( dacă se face). Dacă nu, ce altă variantă poate fi ? Aș fi făcut și drumul T-veni-Sighișoara, dar mai găsesc primul numar? Vă îmbrățișez cu drag doamna Gabriella și sper să ne mai întâlnim cu ocazii fericite ca si cea de la Lăpușna.Poemele d-voastră mă încântă de fiecare dată. Sănătate și inspirație multă! Viorica-Sutusilvia zaharia <bnbibia@yahoo.com> Asociatia Literara Creneluri Sighisorene feb 1 la 6:42 AM Gabriella thank you pentru revistă. Dă-mi și mie un nume pentru o emisiune matinală, una de sabat și una de duminică seara.

Nicu Butoi. Loma Linda California. Laurian Herlea <herlea.laurian@gmail.com> To costescu gabriella Asociatia Literara Creneluri Sighisorene Stimata doamna Costescu, sunt născut în Sighișoara unde am terminat Liceul teoretic de băieți. Tatăl meu Herlea Laurian a creat și dirijat mult timp corul ”Doina Târnavelor”,cor inițial bisericesc dar care ulterior a susținut o serie de concerte atât în Sighișoara cât și în alte localități. V-am trimis unele materiale care mie mi s-au părut interesante dvs. în calitatea pe care o aveți în cadrul Asociației Creneluri Sighișorene, fiind bucuros să constat interesul sighișorenilor pt. cultură. Materialul trimis este primit de mine prin internet iar ce faceți cu el este decizia dvs.funcție de politica revistei pe care o conduceți. Vă urez mult succes în continuare. Cu afecțiune, Laurian Herlea.

76

RESTITUIRI

Ion Pena a scris și a luptat pentru țara care l-a uitat. A venit vremea sǎ-l scoatem la luminǎ și cu ajutorul revistei ”Creneluri Sighișorene”.

Pe această cale vă facem cunoscută apariția unui nou articol definitoriu despre Ion Pena, apărut intr-o revistă literară importanta. Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi, În carnea mea cu târnăcoape. Am să vă dau mistere şi arginţi, Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean. Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă. Opriţi-vă cu sufletul ochean Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri Să vă înalţ o clipă, să vă doară. Crepuscul de altare şi zefiri Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni Ci treceţi, ca barbarii, mai departe, Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni. Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond, Un cerşetor de soare şi de vise. Voi ocoli destinul rubicond Cu porţile de marmură, închise. ______ Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an

I, nr. 21 din 23 mai 1942 Articolul ”Ion Pena, un

autor vizionar”, scris de Lorena Lupu, apare în ”Revista Orizont” din Timișoara, revistă a Uniunii Scriitorilor din România, cu titlul ”Războaiele cu viaţa”.

”Există artişti care se nasc parcă în contexte anume create să-i sprijine creativ. Părinţi cu o bună situaţie materială, dornici să le ofere şanse în domeniul practicat; o societate care îi ia în braţe de mici, conducându-i spre succese; oameni mereu dornici să le ofere a doua şansă. Şi există artişti, poate la fel de talentaţi, a căror existenţă şi creaţie este o perpetuă luptă cu circumstanţele, cu sărăcia, cu o profesie nefavorabilă, cu condiţii sociale şi economice dificile, şi, în cazul unui autor ca Ion C. Pena, cu două valuri de extremism oficializat, fascismul şi comunismul. Este uluitor cum acest autor, în scurta lui viaţă, s-a ciocnit de ambele, a repudiat atât legionarismul, cât şi, cum se vede în lucrarea sa „Moneda fantazienilor”, mişcările socialiste şi, ambele, în replică, l-au strivit şi i-au negat/ distrus memoria. Pe cât se poate.

Traseul vieţii lui Ion Pena este, la o primă vedere, neobişnuit pentru un scriitor. Născut la început de secol al XX-lea într-o familie de ţărani cu şapte copii, cu siguranţă că tânărul dă dovadă de calităţi intelectuale excepţionale; altfel, arareori ajungeau copiii unor familii sărace, cu multe guri de hrănit, să-şi continue studiile. Formaţia junelui este una economică: absolvă Şcoala de Comerţ Elementar din Roşiorii de Vede, apoi, Şcoala de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. Aparent, nici o legătură cu ceea ce ne imaginăm noi a fi un scriitor: o fiinţă aflată mai presus

de realitate, bântuită de muze şi viziuni onirice. Aparent, precizez. De fapt, după cum vom vedea în continuare, taman această formaţie neconvenţională pentru un literat îi va da lui Pena nota sa distinctă, particulară.

După ce-şi finalizează studiile, junele Pena obţine un post de perceptor, adică de funcţionar însărcinat cu colectarea taxelor. Această îndeletnicire, prea puţin populară, îl pune pe Pena în contact nemijlocit cu realitatea, în cele mai dureroase forme ale ei. Are contact direct cu cele mai sărmane pături ale populaţiei, vede nesfârşită foame şi chin, şi aceste experienţe nasc o operă profundă, autentică, care alternează poemele zbuciumate, descrieri ale unui chin neîntrerupt, cu sarcasmul muşcător al epigramelor şi cu incredibilul pamflet social şi politic care e „Moneda fantazienilor”, o incredibilă povestire în două părţi care, în sine, furnizează toate explicaţiile pentru decizia cenzurii comuniste de a-l rade pe Pena de pe faţa pământului şi de a-l face dispărut cu totul, în „fondul special (S) – interzişi”, greu accesibil chiar şi lectorilor de specialitate.

Ion Pena a avut o viaţă scurtă. 33 de ani. A scris când şi cum a putut, printre obligaţiile muncii de perceptor. A publicat poeme în reviste literare locale, dar şi în importante titluri bucureştene, cum ar fi „Universul literar”, „Prepoem”, „Păcală”, „Vremea” sau „Epigrama”.

A stârnit hohote de râs cu epigramele cu care înfiera viciile, tarele de caracter şi lipsa de viziune a unora dintre concetăţenii săi. A stârnit valuri de mânie legionară cu atacurile

77

sale la adresa extremismului fascist şi antisemitismului, nu doar din epigrame, ci şi din scrierea „Exclusivismul rasei şi culturii germane”. Într-atât încât cele două volume de debut, „Iarmaroc” (poezii) şi „Flori veninoase” (epigrame), în curs de publicare la Editura „Drum”, i-au fost retezate din faşă. Cu tot cu editura „Drum”.

Pe scurt, Pena a fost unul dintre puţinii intelectuali care au acordat prioritate valorilor morale, în defavoarea intereselor personale şi a propriei cariere literare. Lucru rar şi cu atât mai valoros, în condiţiile în care, pe măsură ce regimul comunist se impunea din ce în ce mai tiranic, scriitori, artişti şi poeţi de mare valoare se transformau în marionete proslăvitoare.

Pe de altă parte, scriitorul a tras nenumărate semnale de alarmă legate de analfabetismul populaţiei de rând şi a făcut eforturi considerabile să ridice nivelul cultural al populaţiei, în localităţile în care a lucrat. La Sicheviţa, în Banat, a înfiinţat un cămin cultural - „Lumina”, pe care l-a dotat cu un mare număr de cărţi şi a contribuit financiar la achiziţionarea unui aparat de proiecţie. După ce este mutat în Domneşti (Muscel, actualmente judeţul Argeş), a pus bazele unei biblioteci publice, „Biblioteca modernă”. Şi, desigur, problema analfabetismului e tratată şi în „Moneda fantazienilor”.

Când am început să studiez cazul Pena, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost: ce motiv ar avea extremiştii din ambele capete ale eşichierului politic să anihileze cu atâta ferocitate un autor decedat de foarte tânăr pe câmpul de luptă, cu o operă relativ restrânsă ca dimensiuni: şase manuscrise – cinci de poezii, unul de epigrame şi o povestire? Operă care, pe

deasupra, s-a şi pierdut parţial datorită neglijenţei unora dintre prietenii autorului?

Răspunsul se află în „Moneda fantazienilor”. Încadrată de critici în sertăraşul literaturii de anticipaţie sau al literaturii absurde de factură urmuziană, „Moneda fantazienilor” e nici mai mult nici mai puţin decât profeţia lucidă, cutremurător de exactă, uluitor de bine detaliată, a celor 50 de ani de comunism care vor urma şi a unor fenomene economice încă necunoscute pe vremea autorului, cum ar fi inflaţia – devalorizarea treptată a monedei, pentru a încuraja consumerismul în gol.

Cu o viziune care transcende literatura, Pena prezintă, halucinant de corect, tot ce comunismul va aplica 20 de ani mai târziu: cooperativizarea, demolarea proprietăţii şi a ramurilor de activitate private, pentru bunăstarea poporului. Desigur, eul narativ, jurnalistul delegat să trimită corespondenţă din ţara imaginară, Fantazia, nu are decât cuvinte de laudă pentru aceste fabuloase reforme, menite să asigure bună stare naţiunii. Dar, printre rânduri, citeşti satira amară a unui spirit care, după ce îşi atrăsese împotrivă toată mişcarea legionară românească, lansa previziunea unui potenţial viitor bolşevic.

Stilul povestirii, voit sec, jurnalistic, este de o originalitate absolută în cadrul prozei noastre interbelice. Anumiţi exegeţi îl compară pe Pena cu Orwell. Dar dacă Orwell e mai preocupat de feeria genului utopic, Pena acordă o atenţie mult mai mare amănuntului dramatic concret de pe teren, surprins succint, în regim de reportaj.

Iar întorsătura de situaţie, când cooperativizarea devine,

din binele obştesc, marele rău care absoarbe cu sila, ucide şi striveşte orice formă de proprietate privată, iar ultimul ţăran chiabur moare ochi în ochi cu dictatorul luminat e un punct culminant al literaturii române. Punctul în care satira şi critica dureroasă se întâlnesc într-un deznodământ cu accente de farsă tragică.

Să rezumăm: sunt creatori care primesc totul de-a gata de la viaţă. Şi sunt creatori siliţi să lupte din greu pentru fiecare cuvinţel. Cei din urmă mor de obicei tineri, şi cu opera ciuntită. Dar fiecare cuvinţel scris de ei emană forţa interioară a omului călit în războaie cu viaţa.”

Articolul apare in sectiunea Critice la pagina 14.

Ion Pena a scris și a luptat pentru țara care l-a uitat, însǎ dumneavoastrǎ aveți puterea sǎ faceți ceva în acest sens!

Creștinește, sperǎm cǎ veți consemna acest crâmpei de istorie de ziua Înǎlțǎrii Domnului = Ziua Eroilor!

Ion Pena a scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii în ”fondul special interziși - (S)”, între 1945 și 1989.

Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu spun a blestemului. Ca prim nǎscut, a avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani, fiind al cincelea copil, din cei șapte, pe care pǎrinții l-au pierdut in timpul vieții. Informații gasiti pe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena

Marin Scarlat - București

78

M-am născut în zodia rugului Şi toată viaţa au ars în mine Visele neîmplinite. Renaștere Îmi ascund sub fard durerea cea mută Tânguirea mea doar vântu-o ascultă Şi de-atâta plâns văd mereu prin ceaţă

În lumini de-amurg sau de dimineaţă. Când pe chip aştern zâmbet şi culoare Cei din jurul meu nu ştiu ce mă doare Şi cu ochii-nchişi sângerez iubire Căutând prin vers vis şi împlinire. Şi-ntr-un tainic ceas, la vreme de seară, N-am să-ţi scriu de dor pentru prima oară Şi făcând din stele un alai regesc Din frânturi de suflet am să mă-ntregesc.

Câte lacrimi port în mine

De-aş strânge câte lacrimi vărs în mine M-aş face, Doamne,râu până la cer, Dar ca să plâng, sunt nopţile puţine Şi încontinuu vămile mă cer.

Şi fiecare noapte-i câte-o vamă Şi fiecare zi devine vers Port primăveri în gând, şi-n suflet toamnă, Şi, Doamne, te întreb, mai am de mers?

De-aş plânge câte lacrimi mă îneacă Aş fi ocean la porţile cereşti, Căci ruga mea tot către tine pleacă Şi eşti aici...şi ce departe eşti!...

Şi valul vieţii uneori mă-nclină Pe cer îmi stau norii cenuşii, Nu sunt nici pură şi nu am nici vină Şi eşti plecat, şi ai uitat să vii.

De-aş plânge câte lacrimi port în mine M-aş face, Doamne, un potop etern Dar ca să plâng mi-s clipele puţine Şi ca prin sită zi de zi mă cern.

_____________________________________________________________________________________________ Redacţia: Redactori: Anda Voican, Ana Munteanu Drăghici, Piroska Hanea, Ștefania Pârlea, Sonia Hoisan, Nicolae Codrea,Traian Comșa, Raul Gogoașă. Colaboratori: Tudor Angel Codreanu, Dumitru D. Silitră, Gh. Bănescu, Dimitrie Poptămaș, Alexandra Gămănuț, Mihai Teodor Nașca, Dan Gabriel Cepraga (Italia), Floare Simona Chirpelean, Tică Lumânare, Mariana Tămaș, Nicolae Horia Nicoară, Vanda Ani, Baldea Carolina, Mihaela Aionesei, Răzvan Ducan, Mircea Dorin Istrate, Laura Codrea, Luminița Zaharia, Georg Barth (Passau), Menachem Falek (Israel), Ligia Grindeanu (Chicago), Marin Scarlat, Ion Vanghele, Luiza Adriana Grama Sponsori: CESIRO SA, Bașa Petru. Parteneri: ATE Bucovina Brașov, Cercul Cultural Româno-Austriac ”Unirea” Wiener-Neustadt, Radio-Son Sighișoara, Independentul Sigișorean, Gimnaziul de Stat ”Zaharia Boiu” Sighișoara, Biblioteca Orășenească ”Liviu Rusu” Sărmașu. E-mail: creneluri.sighisorene@yahoo.com. Telefoane: 0746-461692 sau 0265-772220. Tehnoredactare: NICOLAE BĂCIUŢ _____________________________________________________________________________

Publicaţia bianuală de cultură şi artă, editată de ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE”

Preşedinte GABRIELLA COSTESCU Tiparul executat la S.C. Intermedia Group, Târgu-Mureş, str. Cuza Vodă nr. 57, România. Nicio parte a materialelor nu poate fi preluată fără acordul editorului. Copyright©Gabriella Costescu 2014 * Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea asupra conţinutului textelor revine autorilor. Opiniile reflectă exclusiv punctul de vedere al acestora.

79

Sfântul Nektarie

Sfântul David din Evia

80

Sânpetru, Cununa grâului 2016

Ştefania Pârlea şi Nicolae Băciuţ