Nicolescu Andreea-CristianaGrupa 3, an III (reînmatriculat)Studii Culturale EuropeneFacultatea de Litere, Universitatea din București

Cultura Mass-MediaTema: Cultura ecranului

- ECRANUL CINEMATOGRAFIC -Industria cinematografelor

- București - Istorii și perspective socio-culturale

Prof. univ. dr. Mihaela Constantinescu

Decembrie 2017

Cuprins:

Introducere

Industria cinematografelor1. Două anchete separate de 50 de ani: „Cinema” (’67) - „Cinema și

comunism” (’17) .. 3

2. Scheme, statistici și tabele: INS, UNESCO, Anuarul Statistic alCinematografiei, ș.a. ...14

3. Prezentareacinematografelor ....................................................................................26

Bibliografie

Introducere

Am încercat, în această prezentare, atât să cercetez, cât și să oferalternative de interpretare și observații, dar și să caut totodată răspunsuri laanumite întrebări considerate deja „existențiale” pentru domeniulcinematografelor românești.

Scopul propus este unul cu multiple ramificații, toate gravitând în jurultermenului de „awareness”/conștientizare: în primul rând, acela de a pune înprim-plan soarta cinematografelor care au ajuns în paragină (cărora, dinpăcate, le vor urma și altele), obiectivul meu principal fiind cel de a-i

2

convinge pe ceilalți să se implice, măcar minimal, în această acțiune de„salvare” a industriei. Prin minimal mă refer la simpla alegere de a renunța,într-o vineri seară, la descărcarea de pe internet a celui mai recent episod dinserialul preferat și de a face o plimbare în centrul capitalei pentru a viziona oproiecție de film cult sau de film de festival, într-una dintre clădirile istoricecare încă mai adăpostesc cinematografe funcționale, aceste „ultime redute”ale culturii noastre cinematografice.

Totodată, intenționez a colecta cât mai multe informații despre subiectși a dezvolta această lucrare într-o prezentare cât mai amplă și maipertinentă, dar și cât mai constructivă și aplicabilă în realitate. De laînceputul anului trecut, m-am hotărât să abordez subiectul acesta în teza delicență, observând problematica și situația pe care o voi desfășura în lucrareprin intermediul activităților de voluntariat și diferite internship-uri făcute laaproape toate festivalurile de film din București, în ultimii 3 ani.

Plecând de la simpla întrebare – „De ce nu merg românii la film (încinematografele bucureștene)?”, m-am lovit de o diversitate de răspunsuri șicauzalități posibile, existente, confirmate de diverse surse academic,profesioniste, sau chestionate, prin sondaj, „pe teren”. De asemenea, pebaza surselor bibliografice citate, voi încerca să fac un istoric alperspectivelor românilor asupra cinematografului, trasând o paralelăreferitoare la percepțiile acestora legate de acest subiect, de-a lungultimpului, utilizându-mă de metoda comparativă și de date și descrieri istoriceale cinematografelor bucureștene.

1. Două anchete, 50 de ani distanță: „Ce loc ocupăfilmul în viața dumneavoastră?” („Cinema”, 1967)

și „Cinema și comunism” („Tribuna”, 2017)

3

Figura 1 - Mylène Demongeot din serialul „Fantômas”, despre care acest număr al revistei afirmă că „a fost și va rămâne o garanție financiară”

Figura 2 - Adina Darian, același număr al revistei.

În ediția cu numărul 10, anul V (58)/octombrie 1967 a revistei lunare decultură cinematografică „Cinema” este publicat un supliment în care s-a efectuat unașa zis „raid-anchetă” - realizat de Adina Darian, Ștefan Georgescu, Alice Mănoiu,Mircea Mohor, Alexandru Racoviceanu, Ștefan Racoviță, Valerian Sava și Eva Sîrbu,centralizarea datelor și comentariile ulterioare revenindu-i lui Valerian Sava. Titlulanchetei este unul scurt și la obiect: „Ce loc ocupă filmul în viața dv.?” –realizatorii au urmărit să găsească un răspuns întrebării adresate direct încă de pecoperta revistei: „Încotro, spectatorule?” și astfel , un eșantion de 154 despectatori – „63 femei, 91 bărbați între 17-64 ani din cele mai diverse medii șiprofesii au împărtășit redactorilor și colaboratorilor noștri opiniile și aprecierile lorpersonale despre arta cinematografică, răspunzând la următoarele 5 întrebări:

4

Voi începe, pentru prima parte alucrării, cu o serie de articole ișreportaje pe care le consideresen iale, în procesul meu dețdocumentare i fundamentare aștemei propuse. Mă refer, în modspecial, la câteva numere dinrevista „Cinema”, publica ieținterbelică de culturăcinematografică cu un lung iș„tumultos tiraj” – prima apari ie ațavut loc la data de 15 octombrie1924, ca apoi să continue să aparălunar, bilunar sau chiar săptămânalpână în 1948. Relansată între anii1963 i 1989, cumulează 322 deșnumere în perioada în care aparelunar, până în noiembrie 1989. Din1990 se relansează sub numele„Noul Cinema” i continuă pânășîn decembrie 1998.

1. Care este locul pe care îl ocupă filmul în timpul dumneavoastrăliber ?,

2. De ce mergeți la cinema ?, 3. Care este filmul care v-a plăcut cel mai mult în viață ?, 4. Vă rugăm să citați trei filme românești care v-au reținut în mod deosebit

atenția., 5. Ce subiecte sau teme v-ar interesa în mod deosebit să le vedeți transpuse

în viitoarele filme românești?”1.

În această lucrare mă voi axa doar pe primele două întrebări, întrucât oricâtde interesante sunt și celelalte răspunsuri, am divaga prea mult de la scopulprezentării.

Încercând să afle răspunsul primei întrebări, referitoare la popularitateafilmului în viața românului de rând, colectivul de redactori a constatat cu stupoarecă numai 16% dintre oamenii intervievați au susținut cu tărie că preferăfilmul altor preocupări din timpul liber, restulsituând cinematograful pe același loc cu alte pasiuni,sau mărturisind că acordă prioritate altor preferințe.Topul realizat arată în felul următor:

1. Lectura – 37,7%2. Filmul – 16,9%3. Televiziunea – 7,8%4. Teatrul – 2,6%5. Muzica și artele plastice – 1,4%6. Opera și baletul – 1,3%7. Cercetări și studii tehnice personale – 1,2%8. Sportul – 0,6% Cât despre locul în care preferă să vizioneze filmele, statisticile reliefează că

11% dintre intervievați preferă să vadă filmele la televizorul de acasă, 42,9% (cumențiunea „ – deși au televizor –”) merg să vadă filmele în sala de cinema,9,7% sunt indeciși și 36,4% nu au televizor sau nu agreează deloc acest instrument.

O opinie răspândită în rândul spectatorilor ar fi aceea că filmul își pierde dinfarmec (n.r. valoarea artistică) atunci când e privit pe micul ecran, pe când existătotuși o preferință pentru vizionarea la televizor a pieselor de teatru - datorităexpresivității crescute. Florin Sabău, un muzeolog din Iași relata: „(...) merg lacinema, unde intru în sală cu pietate, avînd senzația că voi asista la un spectacol

1 DARIAN Adina, GEORGESCU Ștefan, MĂNOIU Alice, MOHOR Mircea, RACOVICEANU Alexandru, RACOVIȚĂ Ștefan, SAVA Valerian, SÎRBU Eva – Raidul-anchetă al revistei „CINEMA”: „Ce loc ocupă filmul în viața dumneavoastră?”, în „CINEMA, revistă lunarăde cultură cinematografică”, nr. 10, anul V (58), București, octombrie 1967, centralizarea datelor și comentariul de SAVA, Valerian, pp. I-V

5

deosebit, chiar dacă trebuie să aștept luni de zile pînă cînd mi se oferă o astfel deocazie.”2

La întrebarea „Câte filme vedeți pe lună ?” media răspunsurilor celor 154 despectatori este de 5,5 (5-6 filme pe lună). O detaliere a răspunsurilor, în funcție deregiunile țării, reliefează următoarele statistici (cu mențiunea că mediile respectivesunt invers proporționale cu dezvoltarea rețelelor de televiziune a regiunilor încauză):

Cluj – media 6,9 filme văzute de un spectator în decursul unei luniTurnu-Severin – 6,5Iași – 6,1Constanța – 5,4 București – minimum 4,7Când vine vorba de „rețea”, cum au numit-o redactorii, am întâlnit anumite

afirmații ale intervievaților care merită amintite – inginerul Avram Lăzăreanu dinTurnu Severin:

„Până la 30 de ani, filmul ocupa primul loc printrepasiunile mele ... secundare. Dar, mai târziu, au trecut alte arteînainte, poate și din dorința firească, sporită cu vremea, de aavea condiții civilizate într-o sală de spectacol. Parcă era vorbasă se profileze într-un fel cinematografele – în unele săli săruleze constant filme de nivel înalt, cu subiecte clasice, cusubstanță masivă, în timp ce la altele să poată fi vizionate filmeexcentrice, comice sau westernuri. Fiindcă fără o diferențiere înrepertoriul sălilor, în primul rând, nu se poate vorbi de o culturăcinematografică.”

Personal, mi se pare de-a dreptul amuzant cum într-o revistă din anul 1967, an încare doar în capitală existau peste 80 de cinematografe, se amintește denecesitatea modernizării și diferențierii sălilor de proiecție, de adaptarea rețeleicinematografice la noile condiții ale vieții culturale, ca o condiție a menținerii,aprofundării și extinderii interesului pentru arta filmului.

La a doua întrebare, „De ce mergeți la cinema?”, răspunsurile sunt grupate încinci categorii:

24,7% - „... ca să văd filme bune” – cea mai numeroasă categorie despectatori condiționează pasiunea pentru cinematograf de satisfacerea unor criteriicalitative. Se pomenește, astfel, de filmele unor regizori deja consacrați în zilelenoastre, care în anul 1967 erau pe culmile succesului: Visconti, Fellini ș.a.

Ștefan Chiuaru, geodez, Porțile de Fier – „Timp nu am, dar citesc foarte mult.Avem și un teatru popular la Turnu Severin, unde vin și alte trupe în turneu, cudistribuții de primă mână. Sunt spectacole pe care nu le scap. Am și televizor, mi-am adus deci cinematograful acasă. De aceea nu mai merg la filme ca înainte. Nu

2 Ibid., p. III

6

mă duc la un film decât dacă a fost notat de critici cu cele mai multe puncte saudacă am eu motive să cred că e totuși un film bun”

Ion Moroianu, tehnician, București – <<Înainte mergeam la cinema de 2-3 oripe săptămână. De un an, de când sunt preocupat de mașină, nu mai merg decât odată, dacă un film mă interesează în mod deosebit. De la primele două serii cu„Angelica” am ieșit extenuat. M-au plictisit de moarte toate dulcegăriile, deșinevastă-mea era foarte încântată.>>

Elena Cadariu, studentă, Cluj – << Din lipsă de timp, nu-mi pot permite săvăd filme doar pentru a-mi ocupa în acest fel două ore. Uneori merg la film dacăsunt atrasă de numele unor regizori, cum s-a întâmplat în cazul comediilor lui PierreEtaix „Cât timp ești sănătos” și „Yo-Yo” sau la filmul lui De Sica „Ciociara”; sau dacăe vorba de o vedetă care mă interesează, să spunem Sophia Loren sau AnthonyQuinn; sau dacă e un gen care mă pasionează – cel polițist: „Un martor în oraș” sau„Fantomele din Morrisville”.>>

23,4% - „ca să văd o adaptare după o carte cunoscută sau ...” – seconstată că un număr relativ mare de răspunsuri subliniază preferințele manifestatepentru genurile clasice, filmul fiind privit adesea ca un mijloc de a vehicula valoriletradiționale: literatura, muzica, etc. Sunt citate mai ales ecranizările și filmeleinspirate de dramele istorice clasice. „Hamlet”, al lui Lawrence Olivier sau cel al luiKozînțev, e prototipul preferințelor acestei categorii. Dintre filmele cu temecontemporane (să nu uităm în niciun moment ca ne aflăm în anul 1967) suntagreate cele care tind să egaleze vigoarea și amploarea tragediilor clasice: „Zorbagrecul”, „Rocco și frații săi”. Noile modalități atrag mai puțin atenția, iar vedetele învogă nu inspiră încredere.

Ion Florea, cercetător, Iași – << Mă duc la film numai când titlul, genericul,îmi spun ceva. Prefer adaptarea după o carte cunoscută, pentru că îmi oferăgaranții. Cu „Falstaff” am mers la sigur. Mă atrage apoi regizorul. Foarte puținactorul (cu rare excepții: Jean Gabin, Annie Girardot, Simone Signoret). În niciun cazactorii la modă. Brigitte Bardot mi-a plăcut doar în „Babette”.>>

Eugen Cerchez, medic primar, București – << Prefer filmele muzicale saudramele. Caut la un film deopotrivă subiectele și vedetele. Mi-au plăcut cel mai mult„Melba” și „Zorba grecul”.>>

22,7% - „ca să mă destind” – „S-ar părea, până la urmă, că vom fi nevoițisă convenim că aproape nimeni nu mai merge astăzi (1967!) la întâmplare lacinema. Pentru că, trecând la categoria celor care mărturisesc deschis că nu văd înfilm altceva decât un divertisment, constatăm că cea mai mare parte din ei sedetașează totuși de rest și precizează, precum acest interlocutor din Constanța”:

Vanghele Speranța, inspector, Constanța – „Merg pentru a mă amuza, a mărelaxa. Dar timpul este foarte prețios, așa că nu mi-aș putea permite să-mi ocuporicum două ore”.

Astfel, punctele de reper, chiar dacă sunt mai dificil de fixat, din punctul devedere al preferințelor, nu se coboară sub o anumită limită. Actorii se află, de obicei,în centrul atenției și o observație interesantă este aceea că se citează în special

7

vedete masculine, și nu feminine, așa cum ar fi de așteptat, având în vederepopularitatea vedetelor de sex feminin în comparație cu cele de sex masculin (înspecial în rândul actorilor de film).

Alexandru Teodorescu, cercetător, Iași – „Regizorii nu reprezintă pentru mineo garanție (sunt regizori consacrați care fac filme proaste). Vedetele da, pentru căfarmecul lor personal poate suplini lipsurile filmului. În general, preferințele melemerg către vedetele masculine. Nu văd actrița pe care s-o pun alături de cei 10interpreți îndrăgiți.”

Ca o mică paranteză, în această categorie de spectatori, actorii preferați suntcelebrități precum Kirk Douglas, Anthony Quinn, Lawrence Olivier, Sophia Loren(singura actriță dintr-o listă de 13 actori), Jean Gabin, Smoktunowski, Jean Marais.

16,9% - „pentru că îmi plac filmele” – Călin Valeriu, student, București – <<Îmi place filmul. Nu mă interesează

vedetele, nici regizorul, și nici pierderea de timp. Orice film are în felul lui cevademn de reținut. Nu mă atrage un anumit gen, sunt „universal”. Sunt multe filmecare mi-au plăcut foarte mult: „Coliba unchiului Tom”, „Mizerabilii”, „Dreptul de a tenaște”, „Procesul maimuțelor”, „De la Apenini la Anzi”, „Haiducii din Rio Frio” și„Idiotul”.>>

Eugenia Cîțu, calculatoare, Porțile de Fier – <<Merg pentru că îmi placfilmele, mai ales când aud că joacă un actor bun. Nu aleg, merg la toate, dacă amtimp, indiferent dacă le-am mai văzut cândva în altă parte. Cel mai mult mi-auplăcut „Angelica” (ambele serii), „Muncile lui Hercule”, „Cerasella”.>>

Elena Orcula, dactilografă, Constanța – „Cronicile nu au niciun fel de influențăasupra mea. Consider că sunt în măsură să mă orientez singură, chiar dacă nu potsă fac o analiză amănunțită a filmului.”

Florica Fițu, studentă, Cluj – << Nu mă interesează sfaturile sau părerileprietenilor sau comentariile din diferite reviste. Gusturile nu sunt toate la fel. Mergla filme pentru că îmi plac. Dintre vedete, mă preocupă Sara Montiel, iar dintrefilme am văzut de trei ori „În genunchi mă-ntorc la tine”.>>

12,3% - „pentru că filmul e un act de cultură” – cu toate acestea, la ceamai restrânsă categorie ca număr, criteriile de valoare câștigă brusc o claritatemaximă:

Marius Tupan, sudor, bibliotecar, poet, Porțile de Fier – „Nu mă plictisescniciodată, așa că nu intru oricum la cinema. Merg la filmele de idei. Nu-mi plac celede capă și spadă. Suntem un grup de trei prieteni: un profesor de română, unmuncitor lăcătuș și cu mine. Nici ei nu se duc la filmele acestea, făcute ca să-țipierzi timpul cu ele. Schimbăm păreri și mergem la filmele care merită. Citesc șicronici cinematografice. Îmi place cum scrie Romulus Vulpescu. Citesc și pe alții. Îiconfrunt, ca și în poezie. Unul scrie într-un fel, altul în alt fel. Îmi dau seama că dacăn-aș fi făcut așa, dacă n-aș fi descoperit mai multe feluri de a scrie, n-aș fi înțelesniciodată care e adevărata poezie. La fel și cu filmele sau cu părerile criticilor.”

L. Volovici, cercetător, Iași – <<De obicei rețin numele regizorului și cuvremea se formează de la sine un fel de selecție. Mă duc la filmele lui Antonioni,

8

Bergman, Fellini, chiar cu riscul de a vedea un eșec. Nu vedeta, ci actorul preferatmă atrage. Nu prea intru în sală neavizat de un prieten în care să am încredere, denumele unui regizor sau de un premiu. În grupa noastră de cercetători literari toțisuntem pasionați de film și abonați la Cinematecă. În ultima vreme am la inimă„Zorba grecul”. Tânjesc de mult să revăd „Marele război” al lui Mario Monicelli, darunde?”>>

George Derosencu, scenograf, Iași –<<Mă interesează regizorii cupersonalitate care își pun probleme artistice contemporane – Fellini, Antonioni. Vădcu egal interes documentar chiar filmele inegale ca valoare, cum ar fi „Strigătul” și„Aventura”, pentru completarea perspectivei asupra unui regizor. Chiar în roluri decâteva minute (ca Jeanne Moreau în „Falstaff”) mă duc să văd actrițele preferate:Giulietta Masina, Maria Casares. Aș mai cita „Les enfants du paradis”, pe care l-amrevăzut cu mult interes la Cinematecă. Sau „Insula” pentru poezia ei insolită,„Umbrele din Cherbourg” pentru fantezia lui Demy, „Hiroșima, dragostea mea” cuviziunea aceea modernă despre viață și artă. Din păcate, la Iași, Cinemateca nu dădecât producții de prin anii ’33-’40, foarte depășite. Nu există o selecție valorică,criterii științifice pe cicluri, teme, ș.a.m.d., ca la Cinemateca din București. În felulacesta, mulți spectatori ieșeni și-au pierdut interesul pentru Cinematecă. Stămdestul de prost cu informarea și tocmai de aceea apreciez cronicile binedocumentate care mă pun în temă asupra unor școli necunoscute. În acest sens,revista „Cinema” este foarte solicitată, pentru că știe să facă cititorul curios, dornicde a afla și de a o înțelege. Din păcate, numărul de exemplare de la chioșcuri esteinfim față de cerere.>>

Eugen Costea, strungar, București – „Uneori merg pentru un actor – AnthonyQuinn, alteori pentru un regizor, de exemplu Antonioni sau Fellini.”

Horia Felea, student, Cluj – <<Evident, nu pot să spun că văd numai filmegrave. Poate prefer o comedie sau un western înainte sau după un examen. Dar caacte de emoție și de cunoaștere, nu acestea sunt filmele pe care le doresc. Evident,ceea ce primează este regizorul, apoi vedeta. Antonioni, Etaix, Sophia Loren,Brigitte Bardot. Mi-au plăcut: „Viață sportivă”, - din școala furioșilor englezi, „Zorbagrecul” al lui Cacoyannis, cu Anthony Quinn, „Falstaff” pentru regia lui Welles, maidemult „Zboară cocorii” de Kalatozov, cu Tatiana Samollova.>>

Figura 3 - „Congresul educației politice și culturii socialiste: o tribună a conștiințeirevoluționare”, cuvânt înainte la numărul din iunie 1976 al revistei „Cinema”

Am realizat acest conspect pe baza numărului amintit mai sus și țin săprecizez că este foarte probabil ca, din pricina propagandei regimului, atâtstatisticile, cât și informațiile propriu-zise să fie alterate (este cel puțin suspect felulîn care toți studenții intervievați sunt din Cluj, de exemplu), dar cu toate acestea, mi

9

se pare relevant în analiza de față, întrucât vreau să pun în lumină diferite fațetede-a lungul istoriei.

O altă anchetă relevantă pentru descoperirea viziunii și a obiceiurilorcinematografice din perioada comunistă mi s-a părut următoarea:

„Cinema și comunism”3 – anchetă demarată de criticul de film Doru Pop șiredactată de criticul de film Ioan Pavel Azap în revista Tribuna (I-VIII, numerele:348-355, 1 – 15 martie 2017, 16 – 31 martie 2017, 1 – 15 aprilie 2017, 16 – 30aprilie 2017, 1 – 15 mai 2017, 16 – 31 mai 2017, 1 – 15 iunie 2017, 16 – 30 iunie2017) – răspunsuri la punctele

8. „Descrieți practicile de vizionare a filmelor din acea perioadă – când șiunde mergeați la cinema; cu cine; cum selectați filmele; de unde luațiinformații despre filme, etc.?” ;

9. „În anii ’80 se răspândise în România practica filmelor „pe video”.Descrieți experiența dvs. cu acest tip de vizionare a filmelor”.

Au participat: Mariana Ilieșiu, Irina Margareta Nistor, Călin Stănculescu, AngeloMitchievici, Marian Sorin Rădulescu, Bedros Horasangian, Ioan-Pavel Azap și IoanGroșan.

Mariana Ilieșiu:

8. <<Practica de vizionare a depins de perioada de viață: în liceu, ghidul era revista“Cinema”, în timpul facultății, un sistem profesionist de evaluare a discursului filmicmi-a direcționat vizionările spre valorile clasice, practica de la masa de montaj dinBuftea m-a trimis spre un sistem analitic de evaluare a textului filmic, munca la ANFmi-a dat referințele culturale, iar practica din presă m-a obligat să-mi dozezsentințele critice în raport cu orice experiență filmică.>>

9. <<Era mai mult o experiență subversivă, rezistența spectatorului de cinema înfața unui “cincinal” al receptării. Era o formă de opoziție pasivă a consumatoruluide cinema, o experiență onirică a revoltei.>>

Irina Margareta Nistor:

8. <<La cinema mergeam la premiere, cu D. I. Suchianu, la Scala sau la Patria,informații despre filme aflam din conversațiile „adulților”. În rest la Cinematecă, cumama, și la Sala Palatului (dar nu la românești), cu tata, mama, bunicul șibunica.>>

9. “Personal nu le vizionam separat, doar le traduceam.”

Călin Stănculescu:

3 Interviuri preluate din revista Tribuna, URL: https://revistatribuna.ro/arhiva/

10

8. <<O vreme mergeam la cercul de creație de la Studioul „Alexandru Sahia”, undene încântau polemicile lui Mirel (Ilieșu) cu Paul Barbăneagră, sau filmele lui TibiOlasz, Mircea Popescu sau L. Karda. Eram pe vremea aceea (1963-1967) șicineclubiști la Casa studenților „Grigore Preoteasa”. Apoi, vedeam filme laRomâniaFilm, sediul de lângă statuia lui Kogălniceanu, nu departe de Cișmigiu,unde o vreme a funcționat și Arhiva Națională de Filme, dar și Asociația Cineaștilor.Nu departe, locuia doctorul Ion Cantacuzino, celebrul conducător al ONC-ului dinanii ‘40, care ne povestea din istoriile trecutului, fără a aminti niciodată denedreapta sa perioadă de detenție, de care am aflat mult timp după dispariția sa.Fiind din 1965 cronicar la „Viața Studențească” și „Amfiteatru”, în 1967 și 1968,maestrul Tudor Caranfil m-a invitat să țin cronica la „Informația Bucureștiului”, ziardeosebit de generos cu cultura (patru cronici pe săptămână, plus o pagină întreagă,vinerea, de cinema). Cred că redactor-șef era Ion Bucheru, cu care aveam să măreîntâlnesc, din 1969, la „Scânteia tineretului”. Din 1970, am început și colaborareala „Luceafărul”, care durează și astăzi după câteva perioade de absență. De laRomâniaFilm căpătam niște buletine informative, cu rezumatele subiectelor,generice etc. precum și multe fotografii. În general am scris despre toate filmeleromânești, dar și cam 50 la sută din cele străine.>>

9. “Nu am avut video, deși, normal, îmi doream așa ceva. Cred că am văzut doardouă filme pe video. Țin minte doar 1984 după Orwell.”

Angelo Mitchievici:

8. “Informațiile despre filme se găseau în orice ziar, dar nu de acolo le luam, pentrucă erau vitrine în fața fiecărui cinematograf, sau separat, sub formă de avizier, careafișau filmele care rulau în acea săptămână și filmele care urmau săptămânaurmătoare pentru toate cinematografele din Craiova, orașul unde am locuitîncepând de la vârsta de 9 ani. Cinematograful Patria, cel mai mare din oraș șiprobabil și cel mai supravegheat, își permitea chiar o prognoză pe luna următoare.Rar mergeam la cinema singur, eram însoțit de prietenii mei. La ocazii speciale erauinvitate și fete, vizionarea filmului fiind urmată obligatoriu de o plimbare și de oprăjitură la cele câteva cofetării importante din oraș - Minerva, Amandina, etc.Puține filme străine, dar și o bună parte dintre cele românești de aventură nufăceau săli pline și în mod obișnuit se stătea la coadă pentru bilete. Când era vorbade un film indian precum Lanțul amintirilor al lui Nasir Hussain sau dehipergalacticul Războiul stelelor al lui George Lucas cozile erau imense și lupta declasă pentru obținerea unui bilet acerbă. Uneori trebuia să vii și cu două ore înainteca să prinzi un bilet pe locurile cele mai proaste. De obicei țiganii cumpărau bilete șipentru câte un sfert de sală și le vindeau apoi în preajma spectacolului la suprapreț,în general cu dublul prețului lor. Unul de 6 lei făcea 12 lei „pe sub mână”, era oformă rudimentară de comerț capitalist, singura pe care o cunoștea economiacomunistă. Eram uneori fericiți că găseam bilete și așa. Tatăl prietenului meu eraprofesor universitar și cel mai bun medic pediatru din oraș așa că uneori treaba erarezolvată cu un telefon. Intram „prin față” după ce ne introducea una dintre

11

taxatoare care ne dădea biletele, cu pericolul permanent de a fi linșați de norodulburzuluit care aștepta afară. Filmele erau selectate și după afiș care avea opropunere deschisă, comedia era comedie, filmul de acțiune era ca atare. Alteori,fiind vorba de ecranizări știam la ce să ne așteptăm. La ce te poți aștepta de la unfilm cu numele de Winettou? Nu am ratat niciun film cu renumitul (pe atunci!)Piedone. Colegii de clasă se lăudau uneori că văzuseră cu anticipație pe casetevideo filme din aceeași serie. Îi invidiam pe cei care reușiseră să vadă Return of theJedi astfel. În cinematograful comunist nu a mai apărut niciodată. Recitam pedinafară filmele din seriile prestigioase și rememorarea unor scene binecunoscutede toată lumea, în general scene de cafteală, era aducătoare de recunoaștere, sechema că avem cultură cinematografică, că ne putem socoti din gașcă. În Craiovaerau câteva cinematografe, le știu și acum numele, Patria, cel mai mare, Central,30 Decembrie, Modern. În afara lor mai era unul în Craiovița, cartier de margine, oadevărată junglă a unui proletariat pauperizat și virtual punitiv și încă unul de carenu reușesc să îmi amintesc, tot un cinematograf de cartier. Însă totul se desfășuraîn careul magic al celor numite anterior. Doar 30 Decembrie avea și grădină devară. Nu exista orășel fără cinematograful lui. Eforie Sud unde mergeam cu mamala mare avea un cinematograf micuț unde am vizionat extaziat unul dintre filmeledin seria cu Omul Păianjen. Cinematograful mi-a hrănit imaginația, mi-a umplutsufletul de bucurie uneori, de tristețe alteori, m-a dus foarte departe. Nu aveamaltceva în afară de cărți și de cinema. Era lumea mea, pentru mine toată lumea.”

9. “Am vizionat puține filme la video înainte de 1989, vizionarea era clandestină, înanumite case, pe criteriul cunoștiințelor. Erau la modă un fel de video-party care secompuneau în general din două filme: unul de acțiune, ceea ce putea să însemnecu karate, SF sau de aventură, în felul celor cu Indiana Jones sau romantic dacă erași public feminin implicat, și unul de groază. În cazuri mai rare, în locuri bineprecizate se putea vedea și un film porno. Primul film văzut la video m-aimpresionat foarte tare, era o porcărie, un film horror, The Evil Dead (1981) al luiSam Raimi. L-am văzut la întâmplare la un depanator de televizoare și videouriunde mă dusesem să-mi repar televizorul, un hârb nenorocit. Cât a trebăluit acestminitehnicus cu lămpile și circuitele ”pacientului” pe care i-l încredințasem, amvăzut filmul cu gura căscată. Eram în clasa a noua. Apoi am văzut într-o sesiunespecială un film numit Strada violenței, un thriller soft porn, o altă idioțenie, îngermană cu traducere românească și unul din seria Rambo care beneficia de voceainconfundabilă a Margaretei Nistor. Silvester Stallone cu vocea doamnei Nistorconstituia în sine o confruntare a eroismului cu ridicolul absolut. Amicul Silvester nua trecut proba, am râs pe înfundate la film. După revoluție, unul dintre prietenii meimai mari a înființat o firmă de închiriere de videouri și casete video, Video Star. Amvăzut atunci numeroase filme, și bune, dar mai ales proaste. Stăteam ore în șir să levăd.”

Marian Sorin Rădulescu:

12

8. “În acei ani vedeam filme la cinematografele din oraș și la televizor. De multe ori,dacă nu aveam companie, mergeam singur la cinema pentru că mă interesa filmulca atare. Totuși, mi-a plăcut și îmi place încă să împărtășesc bucuria vizionării cualții, nu să văd filme de unul singur. De pe la mijlocul anilor ‘80, TVR nu prea maioferea altceva decât emisiuni și filme propagandistice, așa că am urmărit asiduuprogramele Televiziunii Iugoslave și Maghiare, care - pe lângă multe filme-conservă- difuzau cu regularitate și destule filme de cinematecă. Încă din timpul liceuluiselectam filmele în funcție de regizor (dar și în funcție de compozitor, de directorulde imagine). Doream să văd tot ce făceau Dan Pița, Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc,Alexandru Tatos. Filmele lui Pintilie și Săucan erau imposibil de găsit. Citeam cunesaț despre filme (texte de teoria filmului, cronici, interviuri, anchete) în câtevacărți de cinema și în publicațiile „Cinema” (revista și almanahul).”

9. “Pe la mijlocul anilor ‘80 a fost o vreme (câteva luni de zile, cred) când înTimișoara se difuzau filme pe video (pentru care se plătea bilet de intrare), înanumite instituții din oraș. Îmi amintesc că erau difuzate numai filme americane șiunul singur românesc (Concurs de Dan Pița). Nu am văzut atunci decât un film pevideo - Întoarcerea lui Jedi. Filme pe video am început să văd abia după 1990.”

Bedros Horasangian:

8. “Hm, practici de vizionare, altă deșteptăciune care mi-a lipsit, pur și simplu cubunicii, apoi cu colegii de liceu sau de facultate, prieteni, cum se nimerea, cugagica/iubita/soția am fost mult mai tîrziu, ce rula prin centru, la Scala sau Aro, saupe boulevard, uneori și la nimereală, Tora, Tora Tora!, sau filme cu Bourvil, Louis deFunes, nume mari de actori, Spencer Tracy – pe lîngă Procesul de la Nurnberg mi-arămas în memorie Muntele, ca și Jean Gabin sau Lee Marvin, îţi dădeau o anumeenergie, putere etc. cînd ieșeai din sala de cinema, filmele lui Kurosawa, etc.”

9. “Nu am nici un fel de experiență, nu am văzut filme pe video decît cu totulocazional.”

Ioan-Pavel Azap:

8. “Primele filme de cinema le-am văzut, cum spuneam, în satul natal, TicvaniulMic, din Banat, proiectate pe spatele unei hărți. Caravana cinematografică nu ammai prins-o. În 1976 familia mea s-a mutat în Oravița, unde am descoperit uncinematograf adevărat (din păcate azi închis): adică lumina se stingea la început șinu se mai aprindea până la final, nu se mai auzea zgomotul aparatului de proiecție,iar sonorul era acceptabil. Țin minte și acum primul film văzut acolo, în toamna lui‘76: Comoara rechinilor, american de duzină. Rulau trei filme săptămânal. Erau aniîn care se stătea la coadă la bilete, iar uneori nu mai prindeai locuri decât înpicioare. De obicei, mergeam singur, mai rar cu prietenii, dar de regulă întâlneamfiguri cunoscute în sală. Informațiile? Sursa pincipală era revista „Cinema”, cusuplimentele aferente (un „Magazin estival Cinema”, care apărea în iunie și un„Almanah Cinema”, care apărea în decembrie, ambele de câteva sute de pagini – o

13

bibliografie pe care o recomand și astăzi iubitorilor de cinema), și ea defunctă azi,apoi toate revistele care aveau cronică de film. Nu era de ignorat nici afișierulcinematografului. La începutul fiecărei luni, pe un panou mare erau lipite toateafișele celor 12-13 filme programate în luna respectivă, având înscrise și datelecând vor rula (cinematograful avea un pictor, sau absolvent de liceu de arteplastice, angajat pentru aceasta). Mai erau, apoi, cărțile de film, acestea ajutându-te să-ți formezi o imagine de ansamblu coerentă asupra cinematografiei, nu numaia celei românești, ofereau criterii de evaluare și repere, îți orientau gustul. Îmi vin înminte, fără a mă gândi prea mult, cărțile lui Tudor Caranfil, dar și, de pildă, un fel deautobiografie a lui Lillian Gish – Filmele, domnul Griffith și eu. Nu pot să uit, deasemenea, un număr din „Secolul 20”, apărut prin 1985-1986, dedicat Noului filmgerman, în care i-am descoperit, înainte de a le vedea filmele, pe Werner Herzog,Wim Wenders, Wolker Schlöndorff, Rainer Werner Fassbinder... Amuzant era faptulcă, și nu eram singurul în această situație, știam, puteam să povestesc, „din cărți”,o sumedenie de filme pe care nu le văzusem, dar despre care citisem. O sursăneconvențională de informare era, pentru cei care locuiam la granița cu Iugoslavia,televiziunea țării vecine care difuza filme ce nu circulau în România. Acolo amvăzut, de pildă, pentru prima oară Sacrificiul lui Tarkovski, 1984 al lui MichaelRadford (după Orwell, de al cărui roman habar nu aveam, fiind convins că RichardBurton îl interpretează, aluziv, pe... Caușescu!), A fost odată o revoluție al lui Leone,Ziua lăcustei a lui Schlesinger ș.a. Dar vecinătatea cu fosta Iugoslavie era un cazparticular pentru cinefilii din România.”

9. “Am petrecut câteva nopți de video în acei ani în scurtele mele vizite în Cluj (cufilme de duzină, cele mai răsărite fiind Delta Force și Predator), nu rețin ca înOravița să fi fost la vreun “maraton” video. Dar de prin 1986-’87, dacă nu mă înșel,videotecile s-au oficializat cumva (nu știu cât de legal, mă refer la drepturile dedifuzare), astfel că am fost de câteva ori la videoteci în casele de cultură și cluburilemuncitorești din Oravița și Reșița, plăteam bilet ca la cinema și vedeam filmeamericane de acțiune de serie B spre C. Dar mai erau și surprize… surprinzătoare!La o astfel de videotecă, în Oravița, prin 1987, am văzut Zbor deasupra unui cuib decuci…”

Ioan Groșan:

8-9. <<”Sursa” mea video în acei ani a fost regizorul Moscu Copel, cel mai bundocumentarist al generației sale. El făcea rost de ultimele producții, nu-mi dauseama cum, de filmele premiate la Cannes, la Veneția, Berlin, Oscar-urile etc. Și-ntr-o seară îmi dă un telefon: ”Vino la mine să-ți arăt ultimul Palme d’Or”. M-am dus,m-am instalat comod cu o bere în fotoliu și Moscu a dat drumul la video. Amobservat imediat că pelicula n-are generic, dar m-am gândit că așa a făcut amiculmeu rost de ea, ”piratată”. Și brusc, fără nici un avertisment, a început o bătaie”ca-n filme”, ca-n filmele cu karate, kung-fu, ș.a.m.d. Actorii – toți asiatici. M-amgândit că e vorba de o parodie și așteptam să văd când începe filmul ”serios”. Aș!Nici vorbă! Producțiunea era atât de penibilă, că până și ceea ce ar fi trebuit să fie o

14

cădere într-o prăpastie a fost un fel de rostogolire într-un șanț minuscul, că n-aveaucascadori. M-am uitat la Moscu, așezat în lateral, ca să mă observe: se chircise derâs! Atunci am realizat că-și bătea joc de mine, de fapt de foamea mea decapodopere, și-mi pusese o tâmpenie, ca să vadă după cât timp mă prind. Dupăcare, ca să-mi treacă nervii, mi-a pus un film erotic, că nici din alea nu maivăzusem...>>

2. Scheme și statistici

Menționez că toate datele următoare sunt selectate de mine și colectate prinintermediul print screen-urilor și a tabelelor realizate în Word, cu ajutorulinformațiilor dispuse publicului larg pe internet, pe site-urile INS, UNESCO, AnuarulStatistic al Cinematografiei, Barometrul Anual de Consum Cultural, ș.a. Faptul căunele date nu sunt identice în funcție de sursă conferă un plus de autenticitatescopului lucrării. Voi ilustra, detaliat, cum în anumite aspecte nici măcar cifrele nusunt de partea industriei cinematografelor.

Institutul Național de Statistică, 2016:

15

16

UNESCO – Culture – Feature films – Cinema infrastructure dataset, comparație pe baza informațiilor oferite de site-ul UNESCO cu celelalte state din estul Europei:

Infrastructura cinematografelor – mărime, capacitate, echipament digital –Europa de Est

Numărul total al cinematografelor „indoor”

17

Stat 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015Belarus 138 137 138 131 129 - - - -Bulgaria

57 32 30 33 30 29 32 38 46

Cehia 528 511 516 501 473 482 475 473 469Ungaria 184 182 171 177 173 140 125 102 121Polonia 496 483 448 438 448 447 469 463 444RepublicaMoldova

- - - - - 6 6 6 6

România

72 75 74 68 75 81 76 78 82

Federația Rusă

691 769 807 855 925 1025 1101 - -

Slovacia

190 181 198 159 143 130 105 103 110

Ucraina - - - - - 283 316 249 248

România

Numărul cinematografelor indoor care dispun de un singur ecran

România

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 201561 61 55 48 51 - - 42 39

Numărul cinematografelor indoor care dispun de 2-7 ecrane

România

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 20159 11 12 12 12 - - 22 25

Numărul total al cinematografelor indoor care sunt „mici facilități” (1 până la7 ecrane)

România

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 201570 72 67 60 63 - - 64 64

Numărul total al cinematografelor indoor de tip multiplex (8+ ecrane)

România

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 20152 3 7 8 12 - - 14 18

Numărul total de locuri

18

România2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 201550220

44643

43057

46782

-50733

56728

- -61534

68415

Numărul total de ecrane

România2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

2014

2015

120 108 117 136 182 194 241 264 264 292 339

Number of screens equipped for digital feature in multiplexes

România2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 20159 25 9 38 - - 152 192

Numărul total de ecrane de cinematograf indoor echipate pentru filme de tipdigital

România2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 201514 40 59 112 136 226 263 318

Numărul total de cinematografe echipate pentru proiecții digitale

România2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 20153 13 16 28 34 41 52 62

Ecran digital: ecran echipat pentru proiecții de film digital prin utilizarea unui masterizator și proiectordigital. Se folosește de semnale electronice pentru a direcționa lumina pe ecran, în loc de a o treceprin rolă de film celuloid (procedeul clasic).

Cinematograf digital: loc care oferă servicii comerciale de proiecții cinematografice sau audiovizuale înformat digital. Pentru a fi considerat cinematograf digital, rezoluția proiecțiilor trebuie să fie de minim1.3K (imagini cu 1300 pixeli orizontali)

Cinematograf (instituție) digital: cinematograf indoor cu minim un ecran echipat digital carefacilitează proiecția de imagini de aceeași dimensiune și calitate ca și tradiționalul procedeu de 35mm.Copia de film de 35mm este înlocuită cu un fișier numeric stocat pe un server. Pentru a fi consideratcinema digital, trebuie să utilizeze o rezoluție minimă de 1.3K.

Cinematograf indoor: sit/clădire cu locație permanentă/fixă care oferă servicii comerciale de proiecțiicinematografice în formatul clasic de 35mm și formatul digital cu o rezoluție minimă de 1.3K.

Multiplex: cinematograf indoor care dispune 8 sau mai multe ecrane

Anuarul Statistic al Cinematografiei – 2016, ce găsim și mai sus (INS), dar detaliat și comparat cu cel din 2011:

19

20

21

22

23

24

25

26

3. Prezentarea cinematografelor – ideea de „a mergela cinematograf”, scurt istoric, factori, concepte și

27

comparații cinematograf-multiplex; 7/46 sau„6/49”-le industriei de cinematograf românesc

Plecând de la aceste statistici și de la ideile pe care le aveam în gând înaintede a începe lucrarea propriu-zisă, în acest capitol, pe lângă ilustrarea datelor și aimaginilor cinematografelor bucureștene, urmăresc să subliniez situația sumbră încare acestea se află în momentul actual, încercând totodată să identific problemelecu care se confruntă (motivele închiderii, lipsa fondurilor pentru renovări șirestaurări, lipsa spațiilor, ș.a.).

Premisa de la care pornesc și pe care o fixez ca fiind esențială este lipsa ideiipropriu-zise de „a merge la film într-un cinematograf” din mentalitatearomânilor. Consider că libertatea venită odată cu căderea comunismului a șterstreptat această idee, iar începând cu anii ’00 o multitudine de factori (benefici înesență) nu au reușit decât să o estompeze din ce în ce mai tare - varietatea filmelorla care am fost expuși, diversitatea canalelor de televiziune, apariția magazinelor deînchiriere de casete video (și ulterior DVD-uri) și nu în ultimul rând, creștereahalucinantă a numărului de mall-uri multiecran și multiplex-uri (dacă nu măînșel, București Mall – Vitan este primul apărut, în 1999). Cu siguranță există și alțifactori, însă pe aceștia îi identific ca fiind printre cei mai importanți. Dacă în 1999exista un singur multiplex – care dispunea de 10 ecrane -, în 2016 avem parte de 9,care în total însumează 112 (!) ecrane.

Unii consideră că prețul biletelor îi poate demoraliza pe spectatori și, pe bunădreptate, este un argument pertinent: pe când la cinematograful clasic prețul unuibilet întreg oscilează între 5-10 lei (atunci când costă 10 lei este vorba în generaldespre filme din cadrul festivalurilor de film), în mall-uri nu este niciodată mai ieftinde 21 de lei (exclus premiere și avanpremiere și de asemenea nu calculăm și costulpopcorn-ului și al sucului – totodată, mă refer tot la prețul unui bilet întreg, și nuredus, care ajunge undeva pe la 15 lei4), însă eu cred că pe o listă a avantajelor șidezavantajelor, nu prețul biletelor primează, ci condițiile. Consider că pentrumajoritatea românilor este crucial ca atunci când merg la film să aibă posibilitateade a cumpăra popcorn, suc, nachos, ș.a. Din păcate, singurul cinematograf clasiccare le oferă acest serviciu și încă a rămas „în picioare” este CinemaPro care, dacăanalizăm statisticile, vedem că este al doilea (din București, după –destul deneașteptat– un cinematograf de artă, Elvire Popesco) în topul de 20 decinematografe cu un singur ecran, după numărul spectatorilor. În cadrul Patria și

4 Cinemagia.ro, prețuri verificate pentru proiecția „Kronos: Soluția Extremă” din data de 12.12.2017 (MARȚI), ora 23:30, pentru Grand Cinema & More – Băneasa Shopping City. De amintit că pentru respectivul multiplex există și diferențierea dintre biletele standard și premium, unde un bilet întreg ajunge la 25.50 lei. Nu vreau să mă limitez la exemplul unui singur cinematograf, așa că am verificat și prețul unor bilete pentru VINERI, 15.12.2017, ora 19:30, la proiecția „Hawaii” din Movieplex Cinema, Plaza Romania – biletul întreg costă 27 lei, cel redus pentru elev/student 18 lei, iar cel redus pentru copii – 14 lei.

28

Studio mai existau aceste posibilități, dar acestea sunt deja de mult uitate. Un altaspect care merită menționat este și cel al restaurantelor și fast-food-urilor întâlniteîn mall-uri. Lumea contemporană preferă să se relaxeze la un film, ca apoi sădispună la o distanță de 3 pași de McDonald’s/KFC/altele asemenea. Deși în centrulBucureștiului ar dispune de restaurante propriu-zise, slow food și servire ireproșabilă(la majoritatea), aleg să facă această inversiune când vine vorba de costuri. Săplătească mai mulți bani pe un bilet la film în mall, să mănânce cu mai puțini banimâncarea fast-food tot din mall, în loc să dea mai puțini bani pe un bilet într-oclădire istorică și să cheltuie mai mult pe o cină într-un restaurant central.

Dacă în București primul cinematograf cu mai mult de un ecran apărea în1999, Elgin Theatre din Ottawa (Canada) devenea în anul 1957 primul cinematografdin lume care avea să ofere două proiecții pe ecrane diferite. Patronul acestuia, NatTaylor, este considerat a fi inventatorul multiplex-ului/cineplex-ului. Ulterior a fondatCineplex Odeon Corporation, înființând Toronto Eaton Centre Cineplex, caredispunea de 18 ecrane și era cel mai mare din acea vreme.

Un multiplex mare, cu 20 sau mai multe ecrane este numit „megaplex”.Primul megaplex este considerat Kinepolis din Bruxelles, Belgia, care și-a deschisporțile în 1988, oferind 25 de săli de proiecție și o capacitate de 7500 de locuri.

Cel mai mic cinematograf se află, din anul 2010, și în Guinness World Recordsși a fost înființat în 2008 de Renata Carneiro Agostinho da Silva în Brazilia. Are osuprafață de 24 m² și o capacitate de 18 locuri.

Interesant este că The New Parkway Museum din Oakland, California aînlocuit locurile clasice de sală de cinema cu canapele și măsuțe de cafea și deasemenea a renunțat la meniurile standard (popcorn și bomboane) alegând să oferespectatorilor posibilitatea de a-și procura un meniu întreg de restaurant. Nu esteatât de interesantă varietatea oferită, cât faptul că întâlnim un concept asemănătorși în București: o astfel de sală de cinema există în cadrul „VIP – Cinema AllInclusive” deja în mai multe multiplexuri bucureștene, atât în cele care țin de AFI,cât și în Park Lake. Diferențele sunt că în New Parkway Museum ideea abordată esteaceea de cină în timpul proiecțiilor, pe când Cinema City (nu putem știi dacă asta afost intenția, dar) a reușit să incorporeze efectiv conceptul de „bufet suedez allinclusive”. Din site-ul lor aflăm că dacă „vrei să te simți ca un VIP” aparent ți-ai dorisă „fii invitat cu 30 de minute înaintea orei de începere (?!) a filmului în foaierulpentru evenimente, special conceput pentru confort și intimitate”, „iei masa larafinatul bufet suedez, un meniu complet cu băuturi alcoolice și non-alcoolice, cafeași desert – Nelimitat!*”, „te delectezi cu meniuri popcorn și nachos însoțite debăuturile tale răcoritoare favorite – Nelimitat!*”, „te relaxezi bucurându-te dedesignul scaunelor premium, cu spătar și suport de picioare ajustabile pentru opoziție confortabilă”, „trăiești o experiență completă de film în sălile elegante și cu

29

număr redus de locuri pentru proiecții 2D și 3D – capacitatea sălilor variază între 27și 60 de locuri”*5

Voi începe prezentarea efectivă bazându-mă pe unul dintre cele mairelevante reportaje descoperite în acest domeniu, și anume lista Feeder.ro pentru„41 de foste și actuale cinematografe în București” (2017), desigur cu propriileadăugiri din cărți, alte articole, sau propriile experiențe6.

Este deja cunoscut faptul că în perioada 1911-1913, în București funcționauaproximativ 40 de săli de cinema. Totodată, cu ajutorul documentarului (pe acelașisubiect) „Cinema, Mon Amour”, regizat de Alexandru Belc7, aflăm că în anul 1989 segăseau, pe întreg teritoriul țării, aproximativ 400 de cinematografe, toate deținutede stat. În perioada premierii filmului (2015), se mai găseau mai puțin de 30, încă șimai puține funcționale. În anul 1990, Institutul Național de Statistică indicăexistența a 77 de săli de cinema funcționale aflate în proprietatea statului, doar încapitală. Situația din prezent este sumbră și îngrijorătoare – doar 7 din 46 de clădiride cinematograf existente mai sunt funcționale. Este de-a dreptul răvășitor gândulcă deși nu toate clădirile respective sunt monumente istorice (aproximativ 80%),toate fac parte din patrimoniul cultural al capitalei, din viața și mai mult decât atât,din identitatea culturală a unei capitale europene, iar autoritățile nu acordă uninteres real acestor probleme.

Carmen Secăreanu, managerul proiectului „CineBucurești – 100 de ani demodernitate”, menționează într-o știre pentru Hotnews: „Degradarea progresivă aclădirilor de cinematograf, care sunt parte a patrimoniului cultural al orașului, esteun fenomen care ajunge în acest moment la cote alarmante și aduce atingere atâtpatrimoniului arhitectural bucureștean, spațiului identității moderne a orașului, câtși vieții sociale și educării prin artă a oamenilor. În ciuda semnificativei dimensiunisocioculturale pe care cinematografele bucureștene au deținut-o în perioada de

5** www.cinemacity.ro/VIP, accesat la 12.12.2017, cu mențiunea că acel nelimitat nu este chiar atât de nelimitat – asteriscurile din pagină atenționează spectatorii că pentru ultimele filme din program, barul va mai rămâne deschis doar 30 de minute de la începerea ultimului spectacol. (!)

6 Am avut oportunitatea de a-mi îmbogăți cunoștințele în acest domeniu luând parte de asemenea în lunile septembrie – octombrie la expoziția „CineBucurești. 100 de ani de modernitate” (Muzeul Municipiului București, Palatul Șuțu) și, tot în cadrul acestui proiect, la colocviul „Sala de cinema. O perspectivă arhitecturală”, susținut de conf. univ. dr. arh. Mihaela Pelteacu și de asist. dr. arh. Daniela Maria Puia (Colegiul Tehnic Media).

7 Intenționez să îi iau un interviu legat de această temă în cazul în care chiar voi dezvolta lucrarea pentru licență. Face parte din organizarea festivalului DokStation Music Documentary Film Festival, festival în care m-am implicat timp de doi ani la rând și discuțiile cu acesta s-au dovedit de fiecare dată a fi pline de critică constructivă și idei pentru viitoare proiecte.

30

debut a orașului modern, ele în prezent sunt arhitecturi uitate, spații în caredegradarea este severă și afectează în mod negativ calitatea spațiului public și aimaginii orașului.”8 Aceasta reamintește că din cele 46 de clădiri existente – 4 suntfuncționale, dar închise (una în renovare și 3 închise prin legea din 2015 cu măsurileprivind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente), 20 au o nouădestinație (alte evenimente, teatru, studio TV, supermarket, restaurant, club, etc.),iar alte 15 sunt nefuncționale și în stare avansată de degradare, dintre care unulsingur în renovare.

Totodată, Carmen Secăreanu aduce în discuție barometrul cultural cel mairecent, pentru anul 2016, reamintind alte date sumbre – „în ultimele 12 luni 90%dintre respondenți nu au fost la filarmonică, 88% nu au fost la operă/operetă, 79%nu au fost la bibliotecă pentru a citi o carte, 70% nu au fost la teatru, 62% nu aufost la muzee sau expoziții – semnificația acestui grad ridicat de nonconsumcultural, care variază în funcție de vârstă, de venituri și rezidență, trebuie pusă înrelație cu situația economică precară a publicului, cu diversitatea și calitatea oferteiculturale, cu carențele din sistemul de educație. De 10 ori mai puțini români mergla film astăzi față de 1993. Doar 7,1% din populația României de peste 16 animerge de cel puțin patru ori la cinema pe an, spre deosebire de cei mai activicinefili europeni, francezii. Sub noi mai sunt foarte puține țări”.

Ca o paralelă, în anul 1915, în urmă cu 103 ani, în prefața din „Chiemareacinematografului”, inspectorul Poliției Sociale de pe lângă Prefectura CapitaleiGeorge Olărașu și un membru din Comisiunea pentru Controlul Cinematografelor,Constantin Rîuleț vocalizau cu patos așa-numitul „pericol” al cinematografelorasupra minților tinere: „La început cinematograful era un spectacol pentru toți, deun răstimp el tinde însă tot mai mult să fie numai pentru unii. După un scriitor,literatura unei limbi este „ca o fată ce ar face educația maică-si”. Oarecinematograful să fie un fiu care ține, cu orice preț, să-și corupă părinții? N’avem înBucurești atâtea licee și în întreaga țară atâtea teatre câte cinematografe sîntnumai în Capitală.”9 În aceeași publicație întâlnim și interminabila enumerație: „ÎnCapitală sînt următoarele cinematografe: Amzei, Apolo, Clasic, Central, Excelsior,Franklin, Gloria, Ideal, Luceafărul, Lux, Marconi, Napoleon, Nord, Olimpia, Ovidiu,Regal, Rahovei, România, Salata, Tera, Venus, Vlaicu, Jupiter, Zaharia, Volta-Bristol,Volta-Doamnei, Volta-Buzești, Victoria, etc.”10

8 Carmen Secăreanu pentru HotNews, 28 septembrie 2017, URL: http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-22025172-carmen-secareanu-din-cele-46-cinematografe-existente-bucuresti-numai-sapte-sunt-functionale.htm - ultima oară accesat la 10.12.2017

9 George Olărașu, Const. Rîuleț, Chiemarea Cinematografului, Imprimeriile Independența, București, 1915, „Un cuvânt” – prefață, p. 5

10 Idem, p. 10

31

Să cercetăm deci ce s-a ales din aceste 28 de cinematografe dinainteaetcaetera-ei autorilor: despre Amzei am găsit doar următoarea informație – că încontextul modernizării urbanistice din anii ’30, când desființarea halelor luaamploare din cauza faptului că erau privite ca niște surse de poluare, pe stradapiața Amzei la numărul 13, hala va fi înlocuită de Palatul Primăriei Sectorului deGalben, o clădire pe două etaje (ulterior patru) care includea de la subsol până laetajul al doilea o sală de cinematograf cu 700 de locuri. Apoi, sala de cinematografs-a transformat într-o sală de teatru. Astăzi acolo se află Teatrul „Ion Creangă” dinBucurești. Pe strada Doamnei la numărul 4 se menționează sala de cinematografApollo (mutată în 1923 șa nr. 7, aparent), peste drum de Grădina Blanduziei, locul încare a avut loc prima proiecție în aer liber pentru publicul bucureștean, la sfârșitulsecolului al XIX-lea (ulterior locația și-a schimbat denumirea în Grădina Doina).Cinematografului Clasic i se anunța inaugurarea în mai 1912, în ziarul Rampa.Acesta se afla pe bulevardul Elisabeta, la numărul 36, în locația fostuluicinematograf Capitol. Despre cinema Central am găsit informația conform căreia erasituat pe „bulevardul cinematografelor” (Elisabeta), dar nu putem găsi un numărpentru acesta. Știm doar că „Aici era un bulevard al cinematografelor, ca într-omare capitală. Pe mîna stîngă era cinema Victoria, pe dreapta, la rînd, Central,București, Lumina, Capitol, Timpuri noi.”11

Excelsior se afla pe bulevardul Ion Mihalache, la numărul 174, în momentulde față la această locație aflându-se sediul Antena 1, care aparține de grupul IntactMedia. A fost închiriat în 2002 cu prețul de 0,69 euro pe metru pătrat.12 Aparent,chiria lunară costa doar 30 de secunde de publicitate – emisiunile Acces Direct șiSinteza Zilei, care sunt astăzi înregistrate în această locație, atingând un pragminim de aproximativ 750 de euro pe minut de publicitate.

Despre cinematograful Franklin nu am aflat decât că funcționa pe CaleaGriviței 94, iar fostul cinematograf Gloria a fost inaugurat în mai 2017 de cătreGabriela Firea ca o nouă sală „multifuncțională” a Teatrului Metropolis. Desprecinematograful Ideal nu se găsește absolut nicio informație pe internet.Cinematograful Luceafărul este în momentul de față singurul rămas în picioare caactuală sală de cinematograf, în spațiul CinemaPRO, una dintre puținele instituții decinematograf din capitală care încă funcționează. Acesta găzduiește 540 de locuri șiîși schimbă numele în 2005. Cinema Lux se afla tot pe strada Doamnei, la numărul5.

În mod bizar, pe site-ul cinematografului Marconi se spune că ar fi fostinaugurat în 1930 (deși el apare în publicația din 1915) și aflăm că perioada sa de

11 „Cinematograful copilăriei” - https://www.stelian-tanase.ro/cinematograful-copilariei/, publicat la 30.11.2012, accesat la 15.02.2018

12 Conform Campaniei Digi24 „ROMÂNIA FURATĂ. Sălile de cinema, o comoară imobiliară în ruină”, publicat la 20.01.2015, accesat la 19.02.2018, URL: https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-salile-de-cinema-o-comoara-imobiliara-in-ruina-349598

32

glorie s-a sfârșit odată cu naționalizarea din 1948. Clădirea este clasată în categoriamonumentelor istorice, clasa B și din păcate nici după retrocedarea acesteia cătreproprietarii de drept, în anul 2006, nu s-a reușit restaurarea clădirii. În prezent areloc o campanie de sensibilizare lansată de Asociația Industrii Cultural Creative.Panourile portocalii au fost desenate de Pisica Pătrată, un artist urban renumit dinBucurești, în scopul de a atrage atenția asupra situației alarmante în care se aflăclădirea din Calea Griviței 137.

Nici despre cinematografele Napoleon și Nord nu se găsește nicio informație,și nici nu apar în statistica cinema a anilor 1948-194913 și același lucru se poatespune și depre Olimpia și Ovidiu.

Cinema Regal se afla vis a vis de Palatul Regal, în piața regală, sala fiindtransformată ulterior în Teatrul Mic, ca apoi să devină cinematograful Forum. Înmomentul de față la această locație se găsește clubul Kristal.

Acestea sunt doar câteva dintre zecile de locuri în care bucureștenii puteauviziona filme într-o perioadă de glorie a capitalei. În momentul acesta, singurelecinematografe funcționale din București au rămas: Eforie, Europa, Union, Pro,Glendale Studio, Elvire Popesco, Studioul Horia Bernea (Cinema Muzeul ȚăranuluiRomân).

Bibliografie:

OLĂRAȘU, George, RÎULEȚ, Constantin – Chiemarea Cinematografului,Imprimeriile Independența, București, 1915DARIAN Adina, GEORGESCU Ștefan, MĂNOIU Alice, MOHOR Mircea,RACOVICEANU Alexandru, RACOVIȚĂ Ștefan, SAVA Valerian, SÎRBU Eva –Raidul-anchetă al revistei „CINEMA”: „Ce loc ocupă filmul în viațadumneavoastră?”, în „CINEMA, revistă lunară de cultură cinematografică”, nr.10, anul V (58), București, octombrie 1967, centralizarea datelor șicomentariul de SAVA, Valerian

Surse online:

https://revistatribuna.ro/arhiva/ https://cinemamarconi.ro/cinema-marconi/

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/06/friza-cu-peceti-piata-amzei/https://www.cinemacity.ro/vip https://www.cinemagia.ro/

HOTNEWS.RO – „Carmen Secăreanu: Din cele 46 de cinematografe existenteîn București, numai șapte sunt funcționale”, URL:https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-22025172-carmen-secareanu-din-cele-46-cinematografe-existente-bucuresti-numai-sapte-sunt-functionale.htm

13 Listă cu cinematografele existente în capitală în anul 1948, înainte de naționalizare, URL: http://www.comunismulinromania.ro/index.php/statistica-cinema-1948-1949/, publicat la 11.03.2015, accesat la 29.04.2018

33

ANCUTA Roxana Ioana; ROGOJINARU Paul – „Cinematografe în ruină”, URL:http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/cinematografe-in-ruina-93741.html ANDRONACHE, Carmen Maria – „Cinematograful "Excelsior", spațiul unde sefilmează Acces Direct și Sinteza Zilei, ar fi fost închiriat Antenelor de către ocompanie de stat pentru o sumă lunară echivalentă cu 30 de secunde depublicitate”, URL: https://www.paginademedia.ro/2014/08/cinematograful-excelsior-spatiul-unde-se-filmeaza-acces-direct-si-sinteza-zilei-ar-fi-fost-inchiriat-antenelor-de-catre-o-companie-de-stat-pentru-o-suma-lunara-echivalenta-cu-30-de-secunde-de-puDIGI24 – „ROMÂNIA FURATĂ. Sălile de cinema, o comoară imobiliară în ruină”,URL: https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/romania-furata/romania-furata-salile-de-cinema-o-comoara-imobiliara-in-ruina-349598 ILIE Cornel; ILIE Oana – „Statistică cinema 1948-1949”, URL:http://www.comunismulinromania.ro/index.php/statistica-cinema-1948-1949/ MARUSIADE, Dan – „Bucureștiul marilor ecrane”, URL:http://danmanusaride.ro/2017/08/12/bucurestiul-marilor-ecrane/ PARTENIE, Valentin – „Cinematografe din vechiul București III”, URL:http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~cinematografe-din-vechiul-bucuresti-iii~202 TĂNASE, Stelian – „Cinematograful copilăriei”, URL: https://www.stelian-tanase.ro/cinematograful-copilariei/TOEA, Diana – „Cinematografele vechi ale Capitalei, multiplexurile dealtădată. Află unde poți vedea un film cu numai 5 monede”, URL:http://adevarul.ro/news/bucuresti/cinematografele-vechi-capitalei-multiplexurile-altadata-afla-poti-vedea-film-numai-5-monede-1_50be024c7c42d5a663d1ca3a/index.html IACOB, Alex; POPA, Cristina; RACOVIȚAN, Andrei – „41 de foste și actualecinematografe în București”, URL: https://www.feeder.ro/2017/03/14/41-cinema-2017-bucuresti/

34