economia constructiei

TEMA 4. Costul producţiei

UNIVERSUITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI Conferenţiar universitar STRATILA Alina 1

TEMA 4.COSTUL PRODUCŢIEI

CUPRINS4.1. Definire şi componenţa costurilor de producţie4.2. Definire şi componenţa cheltuielilor întreprinderii4.3. Analiza pragului de rentabilitate

EXPUNEREA DETALIATĂ A TEMEI

4.1. Definire şi componenţa costurilor de producţie

Costuri de producţie – resurse exprimate valoric şi consumate pentru fabricaţiaproduselor/prestarea serviciilor.

Costul vânzărilor cuprinde: valoarea mărfurilor şi produselor vândute şi/sau transmise înschimbul altor active; costul serviciilor (lucrărilor) prestate (executate) terţilor în cadrulactivităţii operaţionale; alte cheltuieli corelate cu veniturile din vânzări.

Costuri pot fi grupate după mai multe criterii (după SNC):1. În funcţie de modul de identificare pe un anumit produs se deosebesc:a) costuri directeb) costuri indirecte2. În funcţie de modul de modificare a volumului de producţie se deosebesc:a) costuri variabileb) costuri constante (fixe)3. Etc.

Costuri directe – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculaţie în moddirect fără calcule intermediare: costuri materiale directe; costurile cu personalul directe.

Costurile materiale reprezintă valoarea stocurilor sau altor resurse materiale utilizatenemijlocit la fabricaţia produselor/prestarea serviciilor:

a) materiile prime şi materialele;b) articole accesorii (piese de completare) şi semifabricatele;d) combustibilul de toate tipurile, consumat în scopuri tehnologice;e) energia de toate tipurile (de exemplu, energia electrică, termică, aerul comprimat,

frigul, apa), consumată în scopuri tehnologicef) etc.Costurile cu personalul directe reprezintă remuneraţiile, contribuţiile şi alte plăţi

aferente personalului încadrat nemijlocit în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestarea serviciilor. Aceste costuri includ:

a. retribuţiile pentru munca prestată, timpul efectiv lucrat, calculate potrivit formelor şisistemelor de retribuire a muncii aplicate de entitate;

b. sporurile şi adaosurile la salarii, calculate personalului;c. premiile calculate pentru rezultatele obţinute;d. remunerarea concediilor de odihnă anuale şi suplimentare a personalului încadrat în

procesul de fabricaţie a produselor/de prestare a serviciilor;e. alte retribuţii personalului încadrat nemijlocit în procesul de producţie a produselor

şi/sau de prestare a serviciilor;



f. contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatoriede asistenţă medicală aferente retribuţiilor personalului încadrat nemijlocit în fabricaţiaproduselor şi/sau prestarea serviciilor.

Costuri indirecte de producţie – costuri legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilorde producţie ale entităţii.

a. amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale cu destinaţie de producţie;b. costurile de întreţinere, deservire şi reparaţie a imobilizărilor corporale cu destinaţie

de producţie;c. retribuţiile calculate şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele

de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ale personalului administrativ şi de deservire asubdiviziunilor de producţie ale entităţii;

d. costurile de asigurare a tehnicii securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi acondiţiilor normale de lucru în subdiviziunile de producţie ale entităţii;

e. costurile serviciilor de pază a subdiviziunilor de producţie ale entităţii;f. etc.

Costuri variabile sunt costurile care se modifică în raport cu volumul producţiei,lucrărilor executate, serviciilor prestate.

Costuri variabile pe o unitate de produs rămân neschimbate, iar mărimea totală acosturilor variabilе este o funcţie liniară în raport cu volumul de activitate.

Costuri constante sunt costurile care rămân constante într-un anumit diapazon demodificări, indiferent de modificările volumului producţiei.

Costuri constante totale nu se modifică o dată cu schimbarea volumului producţiei, iarcosturi constante pe o unitate de produs se micşorează în cazul creşterii volumului producţiei.

Indicatorul important care caracterizează eficienţa gestionării nivelului costuluiproducţiei este costuri la 1 leu producţie fabricată. Reducerea acestui indicator în dinamică,cât şi comparativ cu nivelul programat, se apreciază pozitiv, iar majorarea lui – negativ.Modificarea acestui indicator poate fi influenţată de următorii trei factori:

1. modificarea structurii şi sortimentului producţiei fabricate;2. modificarea nivelului de consum pe unitate de produs;3. modificarea preţurilor la materia primă, materiale consumate şi producţia finită.

4.2.Definire şi componenţa cheltuielilor întreprinderii

Cheltuieli – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune subformă de ieşiri, reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie ladiminuări ale capitalului propriu (rezultatului financiar):

1. Cheltuieli ale activităţii operaţionale – cheltuieli determinate de procesuldesfăşurării activităţii operaţionale a entităţii.

2. Cheltuieli ale altor activităţi – cheltuieli condiţionate de desfăşurarea altoractivităţi.

3. Cheltuieli privind impozitul pe venit – suma totală a cheltuielilor privindimpozitul pe venit luate în calcul la determinarea profitului net (pierderii nete) al (a) perioadei degestiune.

Cheltuielile activităţii operaţionale includ:1) costul vânzărilor;2) cheltuielile de distribuire;3) cheltuielile administrative;4) alte cheltuieli din activitatea operaţională.



Cheltuielile de distribuire reprezintă cheltuieli aferente promovării şi comercializăriiproduselor/mărfurilor şi serviciilor. Componenţa cheltuielilor de distribuire este prezentată înanexa 2 (SNC “Cheltuieli”).

Cheltuielile administrative reprezintă cheltuielile aferente organizării, deservirii şigestionării entităţii în ansamblu. Componenţa cheltuielilor administrative este prezentată înanexa 3 (SNC “Cheltuieli”).

Alte cheltuieli ale activităţii operaţionale includ cheltuielile legate de desfăşurareaactivităţii operaţionale a entităţii, dar care nu pot fi atribuite la costul vânzărilor, cheltuielile dedistribuire sau cheltuielile administrative. Componenţa altor cheltuieli ale activităţii operaţionaleeste prezentată în anexa 4 (SNC “Cheltuieli”).

Cheltuielile altor activităţi includ:a. cheltuielile cu activele imobilizate, care reprezintă cheltuielile aferente ieşirii, cu

excepţia lipsurilor şi deteriorărilor constatate la inventariere;b. cheltuielile financiare, care includ cheltuielile (pierderile) rezultate din operaţiunile

financiare ale entităţii;c. cheltuielile excepţionale, condiţionate de evenimente atipice, care nu se manifestă

permanent sau cu regularitate (calamităţi naturale, perturbări politice, modificări ale legislaţieietc.).

d. Componenţa cheltuielilor altor activităţi este prezentată în anexa 5 (SNC“Cheltuieli”).

4.3. Analiza pragului de rentabilitate

Analiza corelaţiei „cost-volum-profit” arată cum se modifică costurile, cheltuielile şiprofitul sub influenţa modificării volumului vânzărilor. Modelele manageriale, bazate pestudierea acestei corelaţii reprezintă analiza pragului de rentabilitate (punctului critic).

Analiza pragului de rentabilitate prevede că costurile şi cheltuielile totale aleîntreprinderii trebuie să fie divizate în variabile şi constante.

Prin pragul rentabilităţii se înţelege volumul vânzărilor, la care întreprinderea deja nu maiare pierderi, dar nu are încă nici profit.

În punctul critic veniturile totale din vânzări sunt egale cu costurile şi cheltuielile totaleale întreprinderii, iar profitul este egal cu zero.

Scopul analizei pragului rentabilităţii constă în alegerea unui asemenea volum alvânzărilor care va asigura întreprinderii un rezultat financiar nul

Pentru calculul pragului rentabilităţii în condiţiile fabricării unui singur tip de produsese utilizează metodele:

־ reprezentării grafice;־ marjei de contribuţie.Esenţa metodei reprezentării grafice al pragului rentabilităţii constă în determinarea

grafică a punctului, în care volumul vânzărilor este egal cu suma costurilor şi cheltuielilorîntreprinderii, iar profitul este egal cu zero. Calculul pragului rentabilităţii poate fi efectuat cuajutorul graficelor corelaţiei:

־ “Volum-costuri, cheltuieli”;־ “Volum-profit (pierdere)”.Metoda marjei de contribuţie constă în determinarea pragului rentabilităţii în baza

formulelor şi noţiunii de marja de contribuţie.Marja de contribuţie reprezintă depăşirea venitului de vânzări asupra tuturor costurilor

şi cheltuielilor variabile aferente acestui volum al vânzărilor:Mc = Vv – CCv , (4.1)

unde: Vv – volumul vânzărilor;CC v – costurile şi cheltuielile variabile.



Pragul rentabilităţii, exprimat în unităţi naturale, se determină după formula următoare:P rent = CC c / (P un – CC v un) , (4.2)

unde: CC c – costurile şi cheltuielile constante;P un – preţul de vânzare pentru o unitate de produs;CC v un - costurile şi cheltuielile variabile pe o unitate de produs.Pentru calculul pragului rentabilităţii în unităţi valorice se foloseşte formula următoare:

P rent = CCc / R mc , (4.3)unde: Rmc – rata marjei de contribuţie reprezintă raportul dintre marja de contribuţie în

general şi volumul total al vânzărilor:R mc = Mc / Vv

Odată cu punctul critic se determină Rezerva Stabilităţii Financiare (RSF).RSF (indicatorul siguranţei) indică cu cât poate fi redus volumul vânzărilor fără riscul de

a suporta pierderi.Cu cât mai mare este valoarea acestui indicator, cu atât mai stabilă este situaţia financiară

la întreprindere. Se determină după formula:RSF = Vv – Punctul critic . (4.4)

Pe lângă mărimea absolută, acest indicator poate fi exprimat şi ca mărime relativă, dacăeste împărţit la volumul veniturilor din vânzări:

Coeficientul RSF = RSF / Vv . (4.5)

economia constructiei

Documents