P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 4, AN II

AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2014

Fotografie coperta I: www.shutterstock.com

Credite foto: Facultatea de Agricultură, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

© RNDR, 2014

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINS

ABReVIeRI .......................................................................................................................................................................2

INTRoDUCeRe ................................................................................................................................................................3

DeFINIReA AgRICUlTURII eCologICe .....................................................................................................................4

PRINCIPII ŞI RegUlI Ale AgRICUlTURII eCologICe ............................................................................................5

MARCA „PRoDUS eCologIC” ........................................................................................................................................9

eFeCTele BeNeFICe Ale PRACTICăRII AgRICUlTURII eCologICe .................................................................11

CUM DeVeNIM FeRMIeRI îN AgRICUlTURA eCologICă? .................................................................................. 13

CoNVeRSIA De lA AgRICUlTURA CoNVeNţIoNAlă lA AgRICUlTURA eCologICă .................................... 15

BUNe PRACTICI SPeCIFICe AgRICUlTURII eCologICe ......................................................................................18

eTICheTAReA ŞI CoMeRCIAlIzAReA PRoDUSeloR AgRICole eCologICe ..................................................35

legISlAţIA PRIVIND AgRICUlTURA eCologICă .................................................................................................37

MăSURI De SPRIjIN PeNTRU AgRICUlTURA eCologICă ...................................................................................39

BIBlIogRAFIe .............................................................................................................................................................. 40

2

ABREVIERI

„ae”

APIA

Ce

DAj

FAo

FiBl

IFoAM

MADR

oMS

PAC

PNDR

ReDR

RNDR

Ue

USR

Agricultură ecologică

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

Comisia europeană

Direcţia Agricolă judeţeană

organizaţia pentru Alimentație şi Agricultură a Naţiunilor Unite

Institutul de Cercetări pentru Agricultură ecologică

Federaţia Internaţională a Mişcărilor pentru Agricultură ecologică

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

organizaţia Mondială a Sănătăţii

Politica Agricolă Comună

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală

Reţeaua europeană de Dezvoltare Rurală

Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Uniunea europeană

Unitatea de Sprijin a Reţelei

3

Introducere

A gricultura ecologică câștigă o impor-tanță din ce în ce mai mare și este într-o continuă extindere. Această

dezvoltare este susținută de cererile crescân-de ale consumatorilor pentru produse agrico-le ecologice, aceștia devenind din ce în ce mai conștienți și interesați de asigurarea sănătății prin consumul produselor, la care se adaugă și cerințele societății pentru o dezvoltare agrico-lă durabilă, precum și multitudinea de efecte favorabile la nivel de fermă agricolă și mediu înconjurător.

Agricultura ecologică a cunoscut o creștere continuă a suprafețelor în ultimul deceniu, atât pe plan mondial cât și la noi în țară, aso-ciat cu diversificarea producției ecologice și o organizare din ce în ce mai bună a sistemului ecologic.

la nivelul anului 2012, agricultura ecologică se practica în mod organizat în 164 de țări, de către 1,9 milioane de agricultori, care lucrau o suprafață totală de 37,5 milioane ha. Compara-tiv cu anul 1999, care este anul în care au fost pentru prima dată accesibile datele statistice la nivel mondial referitoare la agricultura ecolo-gică, în anul 2012 suprafața agricolă ecologică s-a triplat (FiBl-IFoAM, 2014).

în România, la nivelul anului 2012, suprafaţa agricolă ecologică era de 288.261 ha, iar nu-mărul de operatori (producători, procesatori, comerciați) înregistrați în agricultura ecolo-gică era de 15.544 (MADR, Comunicări orga-nisme de inspecţie şi certificare). Comparativ cu anul 1999, în anul 2012 suprafaţa agricolă ecologică aproape s-a dublat, în timp ce numă-rul de operatori a crescut de 4,8 ori.

Agricultura ecologică reprezintă un sector de mare perspectivă pentru România, țara noas-tră beneficiind de condiții corespunzătoare pentru dezvoltarea acestui sistem de agricul-tură, precum solul fertil și nivelul redus de po-luare a spațiului natural, prin comparație cu țările dezvoltate economic, în care se folosesc pe scară largă tehnologii agricole superinten-sive, bazate în mare măsură pe îngrășăminte chimice și pesticide de sinteză.

Sistemele de producție ecologică se bazează pe reguli şi principii de producţie stricte și vizează obținerea de produse ecologice într-un mod durabil din punct de vedere ecologic, social și economic. Acest sistem trebuie considerat ca parte integrantă a strategiilor de dezvolta-re rurală durabilă și ca o alternativă viabilă la agricultura convențională.

4

„Agricultura ecologică” este termenul protejat şi atribuit României de către UE. Acesta este similar cu termenii „Agricultură organică” sau „Agricultură biologică” utili-zați în alte state membre ale Ue.

Agricultura ecologică constituie un mod de producție care se caracterizează prin utiliza-rea de tehnici de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor ce respectă echilibrul natural prin excluderea utilizării produselor chimice de sinteză, promovarea și sporirea biodiversității, promovarea și stimularea ci-clurilor biologice și limitarea utilizării de in-puturi.

Federația Internațională a Mișcărilor pen-tru Agricultură ecologică (IFoAM) definește agricultura ecologică ca fiind „un sistem de producţie care susţine starea de sănătate a solurilor, a ecosistemelor şi a oamenilor. Aceasta se bazează pe sistemele ecologice, biodiversitate şi cicluri de viaţă adaptate condiţiilor locale, în locul utilizării inputuri-lor cu efecte adverse. Agricultura ecologică combină tradiţia, inovaţia şi ştiinţa în bene-ficiul mediului înconjurător şi promovează relaţiile echitabile, precum şi o calitate bună a vieţii tuturor celor implicaţi”.

organizația pentru Alimentație și Agricul-tură (FAo) şi organizaţia Mondială a Sănă-tăţii (oMS) definesc agricultura ecologică în „Codex Alimentarius“ ca fiind un „sistem in-tegrat de gestionare a procesului de produc-ţie agricolă, care contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea, ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului”.

Regulamentul (Ce) nr. 834/2007 al Consi-liului definește producția ecologică ca fiind „un sistem global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de mediu, un nivel înalt de bio-diversitate, conservarea resurselor natura-le, aplicarea unor standarde înalte privind bunăstarea animalelor şi o metodă de pro-ducţie care respectă preferinţele anumitor consumatori pentru produse obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale”.

Definirea agriculturii ecologice

5

Principii și reguli ale agriculturii ecologicePrincipiile generale IFOAM

1. Principiul sănătăţii, conform căruia agricultura ecologică trebuie să asigure și să îmbunătățească starea de sănătate a solului, plantelor, animalelor, oamenilor și a întregii planete, ca tot unitar și indivizibil. Agricultu-ra ecologică este destinată producerii de ali-mente sănătoase cu o calitate nutritivă supe-rioară, care contribuie la prevenirea bolilor și la întreținerea stării de bine.

2. Principiul ecologic, conform căruia agricultura ecologică trebuie să se bazeze pe sistemele și ciclurile ecologice vii, să lucre-ze cu acestea, să încerce să le stimuleze și să le susțină. Agricultura ecologică trebuie să ajungă la un echilibru ecologic prin organiza-rea sistemelor de producție agricolă, gospo-dărirea habitatelor și întreținerea diversității genetice și agricole.

3. Principiul corectitudinii, conform că-ruia agricultura ecologică trebuie să dezvolte relații care să asigure corectitudinea în pri-vința mediului înconjurător și a condițiilor de viață. Corectitudinea este exprimată prin echitate, respect, dreptate şi consideraţie

faţă de lumea înconjurătoare, atât în relaţiile dintre oameni, cât și în relațiile dintre oameni și alte ființe vii.

4. Principiul administrării, conform că-ruia agricultura ecologică trebuie adminis-trată într-o manieră prudentă și responsabi-lă, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea generațiilor actuale și viitoare, precum și a mediului. Agricultura ecologică trebuie să prevină apariția unor riscuri majore, prin adoptarea unor tehnologii corespunzătoare.

6

1. Proiectarea și gestionarea adecvată a proceselor biologice, pe baza unor siste-me ecologice care folosesc resursele naturale interne ale sistemului: utilizarea organisme-lor vii și a metodelor de producție mecanice; exploatarea durabilă a resurselor; excluderea utilizării de organisme modificate genetic (oMg-uri) și produse realizate din sau prin oMg-uri; evaluarea riscurilor și utilizarea de măsuri de precauție și prevenție, după caz.

2. Limitarea utilizării de materii pri-me externe la: materii prime produse eco-logic; substanțe naturale sau derivate din cele naturale; îngrășăminte minerale cu solubili-tate scăzută.

3. Limitarea strictă a utilizării de ma-terii prime chimice de sinteză la cazu-rile excepţionale, în care: nu există prac-ticile corespunzătoare de gestiune; materiile prime externe menționate la principiul 2 nu sunt disponibile pe piață sau utilizarea lor contribuie la un impact inacceptabil asupra mediului.

4. Adaptarea normelor aplicabile pro-ducţiei ecologice, după caz și în cadrul in-stituit de Regulamentul (Ce) nr. 834/2007 al Consiliului, care țin seama de statutul sanitar, de diferențele regionale privind condițiile cli-matice și locale, de etapele de dezvoltare și de practicile specifice de creștere a animalelor.

Principiile generale ale agriculturii ecologice conform Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului

7

a. Menținerea și ameliorarea florei și faunei solului, precum și a fertilității naturale a solu-lui, a stabilității și diversității acestuia.

b. Reducerea la minimum a utilizării de re-surse neregenerabile și materii prime din afa-ra exploatațiilor.

c. Reciclarea deșeurilor și a produselor se-cundare de origine vegetală și animalieră.

d. Respectarea echilibrului ecologic local sau regional în momentul adoptării de decizii pri-vind producția.

e. Menținerea sănătății animalelor prin sti-mularea imunității lor naturale, precum și prin selecționarea raselor și a practicilor de creștere corespunzătoare.

f. Menținerea sănătății plantelor prin măsuri preventive, precum: selecționarea speciilor și a cultivarelor corespunzătoare, rezistente la dăunători și boli; practicarea unor rotații co-respunzătoare ale culturilor; utilizarea de me-tode mecanice și fizice; protecția dușmanilor naturali ai dăunătorilor.

g. Practicarea producției animaliere adaptate zonei și tipului de teren.

h. Respectarea unui nivel înalt de bunăstare a animalelor, respectând nevoile specifice ale speciilor.

i. Realizarea de produse ecologice de origi-ne animalieră provenite de la animale care au

fost crescute în exploatații ecologice de la naș-tere sau ecloziune și pe parcursul întregii vieți.

j. Selecționarea raselor în funcție de capaci-tatea animalelor de a se adapta la condițiile locale, vitalitatea și rezistența acestora la boli și probleme de sănătate.

k. hrănirea efectivelor de animale cu hrană ecologică alcătuită din ingrediente agrico-le produse ecologic și din substanțe naturale neagricole.

l. Aplicarea unor practici de creștere a ani-malelor ce stimulează sistemul imunitar și în-tăresc apărarea naturală împotriva bolilor și, în special, includerea de exerciții periodice și accesul la zone în aer liber și pășuni, după caz.

m. excluderea creșterii de animale poliploide obținute în mod artificial.

Principiile specifice ale agriculturii ecologice conform Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului

8

Protecţia mediului înconjurător. în agricultura ecologică se urmărește reducerea sau eliminarea practicilor care presupun utilizarea de produși sintetici sau naturali care dăunează organismelor utile din sol, epuizează resursele neregenerabile și diminuează calitatea apei, ae-rului și a produselor agricole.

Menţinerea și creșterea fertilităţii so-lului. Solul este considerat un mediu viu, com-plex, care interacționează strâns cu plantele și animalele, acesta fiind în centrul preocupărilor agriculturii ecologice. Prin practicile sale speci-fice, agricultura ecologică are în vedere intensi-ficarea activității microorganismelor din sol, în scopul creșterii fertilității acestuia.

Respectul pentru sănătatea consuma-torilor. Prin practicarea agriculturii ecologice se urmărește obținerea de produse agricole de calitate, fără reziduuri de pesticide, cu un conți-nut echilibrat de proteine, glucide, lipide, vitami-ne, acizi organici și săruri minerale.

Ferma ecologică trebuie să fie o uni-tate în echilibru. în agricultura ecologică se renunţă la o specializare îngustă şi la o exploatare intensivă, unilaterală. Se are tot timpul în vedere faptul că ferma ecologică este o componentă a ecosistemului.

Reciclarea materiilor și resurselor în interiorul exploataţiei agricole. elemen-tele nutritive utilizate de către plante sunt rea-locate solului din surse provenind chiar din ex-ploatația agricolă (resturi vegetale, îngrășăminte organice, îngrășăminte verzi).

Menţinerea biodiversităţii ecosistemu-lui agricol. Biodiversitatea este de importanță majoră pentru asigurarea durabilităţii agroeco-sistemului.

Cultivarea plantelor și creșterea ani-malelor în armonie cu legile naturale. în agricultura ecologică, cultivarea plantelor şi creşterea animalelor se fac în armonie cu legile naturale, folosind, protejând şi respectând natura.

Obţinerea producţiei optime și nu ma-xime. Producțiile maxime se obțin în majorita-tea cazurilor cu o utilizare abuzivă a resurselor și degradarea mediului înconjurător. Sistemele agricole ecologice urmăresc obținerea de pro-ducții optime, în condițiile protecției mediului, a produselor agricole și conservării resurselor neregenerabile.

Utilizarea de tehnologii potrivite siste-mului de agricultură ecologică. Agricultu-ra ecologică utilizează tehnologii de cultivare a plantelor și creștere a animalelor specifice, ba-zate pe înțelegerea sistemelor biologice naturale.

Conservarea integrităţii produselor agricole ecologice, de la producerea aces-tora și până la comercializare. Produsele agricole ecologice, ca și ingredientele, aditivii și produsele auxiliarele de transformare pe care le conțin, sunt produse, transformate, fabricate și manipulate în conformitate cu principiile pro-ducției și transformării ecologice.

Principalele reguli ale agriculturii ecologice:

9

Marca „Produs ecologic”Marca „Produs ecologic” garantează că produsul agricol provine dintr-un mod de producție ce ex-clude utilizarea produselor chimice de sinteză și protejează mediul înconjurător.

Pentru ca un produs agricol să poată primi această marcă trebuie ca acesta să rezulte din-tr-un mod de producție în care:

• se respectă un plan de conversie a terenului de la agricultura convențională la agricultura ecologică;

• există un sistem de control și certificare;• nu se utilizează produse chimice de sinteză

(îngrăşăminte chimice de sinteză, pesticide, aditivi, conservanți, dezinfectanți etc.);

• cultivarea plantelor și creșterea animalelor se fac în armonie cu legile naturale, folosind, protejând și respectând natura;

• se limitează utilizarea de inputuri și se privilegiază inputurile naturale;

• se utilizează tehnologii de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor specifice agriculturii ecologice.

Pentru a putea fi comercializate, toate produsele agriculturii ecologice trebuie să fie controlate și trebuie să obțină certificarea unui organism de inspecție și certificare acreditat.

10

Sigla ,,ae”, proprietate a MADR, garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultu-ra ecologică și este certificat de un organism de inspecție și certificare aprobat.

Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele și ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii și comercianții în-registrați la MADR, numai după ce aceștia au completat cererile de solicitare.

în prezent, alături de sigla națională, aplicarea siglei comunitare pe eticheta produselor ecologi-ce este obligatorie în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 967/2008 al Consiliu-lui de modificare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia eco-logică şi etichetarea produselor ecologice.

Sigla ecologică națională Sigla ecologică comunitară

Siglele folosite în AGRICULTURA ecologicĂ

11

Efectele benefice ale practicării agriculturii ecologiceEfecte benefice la nivel de fermăRefacerea echilibrelor naturale privind cir-cuitul apei şi al elementelor nutritive şi infes-tarea cu buruieni, boli, insecte şi alţi dăunătoriRefacerea echilibrelor naturale se realizează, atât prin folosirea de măsuri tehnologice clasi-ce (fertilizare, lucrări ale solului etc.), cât și prin folosirea de măsuri ecologice (rotație, culturi asociate și intercalate, perdele agroforestiere, garduri vii, fâșii înierbate etc.), măsuri de ame-liorare a solurilor (îngrășăminte verzi, mulcire, lucrări conservative etc.) și de protecție a plan-telor (metode preventive, biologice, biotehnice etc.).

Creşterea sustenabilă a fertilităţii solurilorAgricultura ecologică are cele mai sănătoase metode și mijloace de refacere și conservare a fertilității solurilor prin stimularea activității microorganismelor solului și folosirea de com-post, îngrășăminte verzi și rotații lungi cu plan-te perene și anuale cu sistem radicular bogat şi/sau profund.

Diminuarea eroziunii soluluiDiminuarea eroziunii solului se realizează ca urmare a ameliorării solului (creșterea conți-nutului în materie organică și îmbunătățirea structurii) și a unei mai bune acoperiri a aces-tuia (mulcire, culturi de protecție etc.).

Conservarea mai bună a apei în solConținutul ridicat de materie organică a solului duce la o mai bună reținere și conservare a apei în sol, ceea ce are ca efect reducerea nevoilor de irigare.

Respectarea nevoilor intrinseci ale anima-lelor privind hrana, adăpostul, mişcareaAdevărații crescători de animale caută să asigu-re, pe orice cale, cele mai bune condiții de viață pentru fiecare specie și categorie de animale, acest obiectiv fiind unul primordial în agricul-tura ecologică.

Efecte benefice asupra mediului încon-jurătorDiminuarea problemelor globale de mediuAgricultura ecologică contribuie la diminuarea problemelor globale de mediu, precum: ploaia acidă, încălzirea globală, reducerea biodiversi-tății și deșertificarea.

Protecţia solului, apei şi aerului Prin neutilizarea de îngrășăminte chimice de sinteză, pesticide și alte produse chimice de sinteză, prin utilizarea rațională și echilibrată a resurselor, în special a celor regenerabile, prin grija față de natură și prin metodele și tehnicile specifice, agricultura ecologică asigură o bună protecție a resurselor de sol, apă și aer.

12

Creşterea şi conservarea biodiversităţiiîn sistemele agricole convenționale, biodiversi-tatea s-a diminuat proporțional cu gradul de in-tensificare al tehnologiilor agricole. Agricultura ecologică are ca principiu de bază creșterea și menținerea biodiversității care contribuie la asigurarea durabilităţii agroecosistemului.

Refacerea şi protejarea peisajului naturalîn cele mai multe cazuri, agricultura intensivă a provocat deteriorarea, adesea ireversibilă, a peisajului natural și distrugerea multor fru-museți ale naturii. Agricultura ecologică, care este un sistem agricol prietenos cu mediul ce promovează folosirea durabilă a resurselor și conservarea ariilor de interes pentru protecția mediului, contribuie la refacerea și protejarea peisajului natural.

Efecte benefice asupra societăţii Producerea de alimente şi alte bunuri agri-cole în cantitate suficientă, sănătoase, de cali-tate superioară şi cu valoare adăugată mareAgricultura ecologică își aduce aportul la asigu-rarea securității și siguranței alimentare. Pro-dusele agricole ecologice sunt produse sănătoa-se, sigure pentru consumul uman și animal.

Diversificarea producţiei agricoleStructura producției agricole depinde, în ge-neral, de cerințele consumatorilor. Agricultura ecologică contribuie la diversificarea producți-ei agricole în special prin produse de calitate și sănătoase, care corespund preferințelor consu-matorilor.

Reducerea consumului de resurse nerege-nerabile de energieAgricultura ecologică promovează și se bazează pe sursele regenerabile de energie, contribuind activ la reducerea consumului de energie nere-generabilă.

Îmbunătăţirea calităţii vieţii fermierilor Agricultura ecologică oferă oportunități de afa-ceri și de dezvoltare a mediului rural, ceea ce conduce la îmbunătățirea calității vieții fermie-rilor și a locuitorilor din mediul rural.

Refacerea şi conservarea valorilor mate- riale şi spirituale tradiţionale Agricultura ecologică contribuie la redescope-rirea și utilizarea de practici agricole tradițio-nale, care pe lângă obținerea producției agrico-le vizează și menținerea frumuseților naturii și ale peisajului rural.

13

Cum devenim fermieri în agricultura ecologică?Practicarea agriculturii ecologice nece-sită din partea fermierului: • cunoștințe privind agricultura ecologică;• o motivație puternică pentru un mod de producție în armonie cu legile naturii, care să protejeze mediul înconjurător, sănătatea agroecosistemului și a consumatorilor de produse agricole;

• convingerea că ceea ce face este bine, atât din partea fermierului, cât și a familiei acestuia;

• o exploatație agricolă care să se preteze la agricultura ecologică, care să includă mai multe culturi și de preferat și un sector zootehnic;

• o foarte bună organizare și planificare a activităților agricole.

Având în vedere aceste cerințe, fermierii care doresc să practice agricultura ecologică trebuie să urmeze următoa-rele etape:

Descoperirea şi cunoaş-terea agriculturii ecolo-gice

Dorința de practicare a agri-culturii ecologice începe cu descoperirea şi cunoaşterea acesteia. Acest lucru se rea-lizează prin acumularea de

cunoștințe și informații specifice agriculturii ecologice precum: legi, principii, particula-rități de organizare și funcționare, particu-larități ale tehnologiilor de cultivare a plan-telor și de creștere a animalelor, calitatea produselor ecologice etc. Toate aceste cunoș-tințe se dobândesc din diferite surse de in-formare precum: surse audio-vizuale (radio, televiziune, filme de prezentare etc.), internet, cărți, broșuri, pliante, simpozioane, târguri și expoziții, demonstrații, precum și prin participarea la cursuri de formare profesio-nală și la orice eveniment dedicat agriculturii ecologice.

Asigurarea sprijinului familieiPentru a reuși în practicarea agriculturii eco-logice este important sprijinul familiei, care se obține prin informarea membrilor familiei cu privire la decizia de a practica agricultura eco-

logică, convingerea și moti-varea lor pentru practicarea acestui tip de agricultură.

Asigurarea resurselor fi-nanciare necesare începerii derulării activităţilorTrebuie asigurate resursele financiare pentru efectu-area de investiții specifice determinate de tehnicile de

14

producție practicate în agricul-tura ecologică. Trebuie avut în vedere faptul că, de obicei, cel puţin pe perioada conversiei la agricultura ecologică, nivelul producţiilor se diminuează comparativ cu producţia iniţială. Producțiile vor începe din nou să crească, apropiin-du-se de nivelul inițial, după ce se realizează o stabilizare ecologică a sistemului agricol. Trebuie avut în vedere și faptul că pe perioada de conversie la agricultura ecologică, fermie-rul nu poate vinde produsele agricole ca fiind produse ecologice, deci nu le poate vinde la un preț mai ridicat.

Proiectarea fermei ecologiceFerma ecologică trebuie proiectată conform cerințelor și regulilor agriculturii ecologice. Această organizare a fermelor trebuie să se bazeze pe o analiză SWoT (analiza punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunităților și a amenințărilor).

Intrarea în procesul de conversiePentru intrarea în procesul de conversie, tre-buie selectat un organism de inspecție și cer-tificare din lista celor aprobate de MADR. împreună cu organismul de inspecție și certi-ficare se încheie și se semnează contractul de certificare, se stabilește planul de conversie și se începe implementarea acestuia în fermă.

Înregistrarea ca fermă ecologicăîn fiecare an, până la data de 16 mai (inclusiv), fermierii care practică agricultura eco-logică, atât cei certificați cât și cei aflați în procesul de con-versie la agricultura ecologică, au obligația de a-și înregistra activitatea la MADR, prin di-recțiile pentru agricultură ju-dețene și a municipiului Bucu-rești. înregistrarea fermierilor în agricultura ecologică este obligatorie în fiecare an și se face prin completarea fișelor

de înregistrare în agricultura ecologică, dispo-nibile la direcțiile pentru agricultură județe-ne și a municipiului București, în perimetrul cărora fermierii îşi desfăşoară activitatea.

Înscrierea într-o organizaţie profesionalăînscrierea într-o organizaţie profesională este recomandată pentru ca fermierul să poată pri-mi informații suplimentare și sprijinul de care are nevoie prin consilierea de către specialiștii experți ai organizației respective.

Obţinerea certificării şi practicarea agri-culturii ecologice.

la sfârșitul perioadei de conversie, atunci când toate cerințele de conformitate au fost îndeplinite, ferma este certificată ecologică, iar recolta și produsele agricole pot fi comer-cializate ca fiind ecologice.

15

Conversia la agricultura ecologică re-prezintă perioada de timp în care se face trecerea de la sistemul de agricul-tură convențional la sistemul de agri-cultură ecologică. Pe parcursul acestei perioade se aplică regulile specifice agriculturii ecologice.

Necesitatea conversieiPentru obținerea de produse agricole ce pot fi comercializate cu mențiunea „produs ecolo-gic”, care poartă etichetele și siglele specifice, exploatația agricolă trebuie mai întâi să par-curgă perioada de conversie.

Conversia este necesară pentru a se face o trecere treptată de la sistemul convențional la cel ecologic, perioadă în care se acumulează cunoștințele necesare, se reorganizează suprafețele de teren, se însușesc metodele și tehnicile specifice de cultivare, se asigură baza materială necesară etc. Cel mai impor-tant aspect este că în perioada de conversie, terenul capătă caracteristicile tipice unuia exploatat în sistem ecologic: se elimină sub-stanțele poluante din sol, apă și plante; mi-croflora și microfauna solului ajung la un echilibru specific, iar caracteristicile solului devin tipice unuia dintr-o fermă ecologică.

Condiții specifice de conversiePentru a se trece la producția ecologică se în-tocmește în prealabil un plan de conversie. Planul de conversie se poate realiza la nivel de fermă sau parcelă de teren bine delimi-tată și este evaluat în fiecare an, cu ocazia controlului. Toate componentele planului de conversie se stabilesc de comun acord cu or-ganismul de inspecție și certificare, în confor-mitate cu legislația în vigoare.

Pe perioada conversiei, planul de conversie trebuie pus în practică, iar toate acțiunile, operațiile și activitățile menite să realizeze conversia sunt trecute într-un registru spe-cial denumit „jurnalul de fermă”. De aseme-nea, fermierii trebuie să-și supună activitatea din fermă unor vizite de inspecție, care sunt realizate de organismul de inspecție și certi-

Conversia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică

16

ficare în scopul controlului conformității cu prevederile legislației în vigoare privind pro-ducția ecologică.

Durata conversieiProcesul de conversie se realizează într-o pe-rioadă suficientă de timp, în care se produ-ce o „adaptare”, atât a ecosistemului, cât și a fermierului. în urma procesului de conversie, terenul, culturile agricole, recolta și anima-lele trebuie să capete calitățile specifice pro-ducției ecologice.

Perioada de conversie este de cel puțin doi ani înainte de însămânțare sau, în cazul pă-șunilor și al furajelor perene, de cel puțin doi ani înainte de utilizarea acestor produse ca furaje obținute din agricultura ecologică. în cazul culturilor perene, altele decât furajele (ex. plantațiile pomicole și viticole), perioada de conversie este de cel puțin trei ani înainte de prima recoltă a produselor ecologice.

Pentru animale, perioada obligatorie de con-versie este următoarea:

• 12 luni în cazul ecvideelor și al bovinelor, inclusiv speciile Bubalus și Bison, pentru producția de carne și, în orice caz, cel puțin trei sferturi din durata lor de viață;

• 6 luni în cazul rumegătoarelor mici și în cazul suinelor și al animalelor pentru producția de lapte;

• 10 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de carne, aduse pe exploatație înainte de a împlini trei zile;

• 6 săptămâni în cazul păsărilor de curte pentru producția de ouă.

Perioada de conversie poate fi redusă de către organismele de certificare dacă sunt întruni-te anumite condiții și, de asemenea, poate fi prelungită, dacă terenul a fost contaminat cu produse neautorizate pentru producția ecolo-gică.

în unele cazuri, se poate trece direct la producția ecologică, dacă parcelele de teren supuse conversiei au fost suprafețe naturale sau agricole care nu au fost tratate cu produ-se interzise în cadrul producției ecologice. în această situație, perioada de conversie poa-te fi luată în considerare retroactiv numai în cazul în care s-au oferit dovezi satisfăcătoare autorității competente care confirmă că au fost îndeplinite condițiile pe o perioadă de cel puțin trei ani.

Obținerea certificăriiProducția ecologică va fi certificată atunci când la sfârșitul perioadei de conversie toa-te cerințele specifice agriculturii ecologice au fost respectate. Ca atare, atunci când în urma controalelor efectuate de organismul de in-specție și certificare la care este afiliat, fer-mierul a respectat toate regulile de producție specifice agriculturii ecologice, acesta va pri-mi certificatul de produs ecologic și își va pu-tea eticheta produsele cu mențiunea „produs ecologic”. Aceasta îi dă dreptul de a valorifica producția obținută la prețurile specifice pro-duselor ecologice.

17

Organisme de inspecție și certificareaprobate de MADR pentru efectuarea inspecției și certificării produselor

agroalimentare ecologice pe teritoriul României în conformitate cu prevederile art. 4 al ordinului Ministrului nr. 181/2012 și art. 27 al Regulamentului (Ce) 834/2007

BCS Öko-Garantie România S.R.L. • Cod organism: Ro-eCo-001• www.bcs-oeko.ro

S.C. ICEA Romania S.R.L.• Cod organism: Ro-eCo-005• www.icearomania.ro

S.C. Ecocert S.R.L.• Cod organism: Ro-eCo-007• www.ecocert.com

S.C. Ecoinspect S.R.L.• Cod organism: Ro-eCo-008• www.ecoinspect.ro

BIOS S.R.L. Italia - Sucursala România• Cod organism: Ro-eCo-009• www.certbios.ro

Lacón Private Institute for Quality Assurance and Certification of Organically Produced Foodstuffs S.R.L., Germania - Sucursala Bucureşti

• Cod organism: Ro-eCo-010• www.lacon-institut.com

CERES HAPPURG GMBH - Sucursala Iernut România

• Cod organism: Ro-eCo-014• www.ceres-cert.com

AGRECO R.F. GÖDERZ GMBH Germania - Sucursala România

• Cod organism: Ro-eCo-015• www.agrecogmbh.de

Bioagricert Italia S.R.L. – Sucursala România

• Cod organism: Ro-eCo-016• www.bioagricert.org

Austria Bio Garantie S.R.L. Sucursala România

• Cod organism: Ro-eCo-018• www.abgro.com

CertRom S.R.L.• Cod organism: Ro-eCo-021• www.certrom.ro

S.C. Ecoroiscert SRL• Cod organism: Ro-eCo-022• www.ecoroiscert.ro

Mișcarea Română Pentru Calitate• Cod organism: Ro-eCo-0223• www.mrco.ro

18

Bune practici specifice agriculturii ecologiceRotaţia culturilor în agricultura ecologică

Rotația în agricultura ecologică constituie un element tehnologic de bază prin care trebuie să se realizeze un echilibru între culturi.

la stabilirea rotației trebuie să se urmărească atingerea următoarelor obiective: • menţinerea fertilităţii solului; • reducerea gradului de îmburuienare; • prevenirea şi reducerea atacului de boli şi dăunători;

• asigurarea bazei furajere pentru animalele din fermă.

în cadrul rotației culturilor trebuie să fie incluse leguminoasele perene și anuale, dar și gramineele perene (pajiști temporare). leguminoasele au capacitatea de a trăi în simbioză cu bacteriile fixatoare de azot din genul Rhizobium. Ca atare, plantele leguminoase (mazăre, fasole, soia, năut, linte, bob, lucernă, trifoi ș.a.) au capacitatea de a-și asigura necesarul de azot prin această simbioză, iar după recoltarea lor rămâne în sol o cantitate apreciabilă de azot.

Culturile perene (graminee, leguminoase) duc la creșterea conținutului de materie

organică din sol, îmbunătățesc structura solului și capacitatea acestuia de a reține apa.

în cadrul asolamentului, culturile perene (lucernă, trifoi, graminee) de 2-4 ani sunt urmate de 3-4 ani de culturi anuale.

în cadrul fermei ecologice trebuie asigurată rotația:• plantelor de toamnă cu cele de primăvară;• plantelor cu sisteme radiculare diferite; • plantelor anuale cu cele perene;• culturilor semănate în rânduri rare cu cele semănate în rânduri dese;

• plantelor cu particularităţi diferite în ceea ce priveşte consumul de apă şi elemente nutritive;

• plantelor care nu au boli și dăunători comuni;

• culturilor cu elemente tehnologice diferite.

19

Fertilizarea în agricultura ecologică

Fertilizarea constituie veriga tehnologică cheie a agriculturii ecologice. în agricultura ecologică, baza fertilizării o constituie utilizarea îngrăşămintelor organice şi a îngrăşămintelor minerale naturale.

Fertilizarea organică. îngrășămintele or-ganice contribuie la creșterea conținutului de humus al solului și la ridicarea fertilității acestuia ca urmare a: • sporirii conținutului de elemente nutritive; • intensificării activității microbiologice; • îmbunătăţirii structurii solului; • măririi capacității solului de reținere a apei; • îmbunătăţirii circulaţiei aerului în sol.

Materia organică ajunsă în sol prin aplicarea îngrășămintelor organice este descompusă de către microorganismele solului, proces în urma căruia sunt eliberate elemente nutritive în forme ușor accesibile plantelor.

îngrăşămintele organice acceptate a fi utiliza-te în agricultura ecologică, conform Regula-mentului (Ce) nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:• gunoi de grajd fermentat, gunoi de grajd uscat și gunoi de păsări deshidratat;

• compost din excremente de animale, inclusiv gunoi de păsări și compost de gunoi de grajd;

• excremente lichide de animale;• deșeuri menajere compostate sau fermentate;

• turbă;• deșeuri provenite din cultivarea ciupercilor;• guano;• amestec de materii vegetale compostate sau fermentate (de la obținerea de biogaz);

• produse sau subproduse de origine animală: făină de sânge, făină de copite, făină de coarne, făină de oase sau făină de oase degelatinate, făină de pește, făină de carne, făină de fulgi, lână, blană, păr, produse lactate;

• produse și subproduse organice de origine vegetală (de exemplu, făină din turte de oleaginoase);

• alge și produse din alge;• rumeguș și așchii de lemn;• compost din scoarță de copac.

20

Fertilizarea minerală în agricultura ecologică. Importanța deosebită a îngrășă-mintelor organice în agricultura ecologică nu exclude utilizarea îngrășămintelor chimice, însă acestea trebuie să fie greu solubile, pro-venite din roci naturale.

îngrăşămintele minerale acceptate a fi utili-zate în agricultura ecologică, conform Regu-lamentului (Ce) Nr. 889/2008 al Comisiei sunt următoarele:• fosfat natural moale şi fosfat aluminocalcic;• zgură alcalină;• sare brută de potasiu sau kainit;• sulfat de potasiu, posibil cu conținut de sare de magneziu;

• reziduu rezultat de la distilarea alcoolului şi extract din reziduu;

• cenuşă de lemn;• carbonat de calciu (cretă, marnă, rocă calcică pulverizată, depozit de nisip cu alge impregnate de calcar, cretă fosfatată);

• carbonat de calciu şi magneziu;• sulfat de magneziu (kieserit);

• soluție de clorură de calciu;• sulfat de calciu (gips);• var industrial de la producerea zahărului;• var industrial din procesul de fabricare sub vid a sării;

• praf de rocă şi argile.

Utilizarea îngrășămintelelor verzi. îngrășămintele verzi sau culturile verzi sunt plante care se încorporează în sol în scopul îmbunătățirii proprietăților acestuia.

îngrăşămintele verzi au următoarele efecte benefice: • îmbogăţesc solul în materie organică; • intensifică activitatea microbiologică a solului;

• îmbogăţesc solul în azot, mai ales când este vorba despre leguminoase;

• ameliorează structura solului; • reduc eroziunea solului prin vânt sau apă; • previn levigarea elementelor nutritive, în special a nitraților.

Pentru culturile verzi fermierii pot primi plăți compensatorii pe suprafață prin „Pachetul 4: Culturi verzi” din cadrul Măsurii 214 - Plăți de agro-mediu. Plantele ce pot fi utilizate ca și culturi verzi sunt următoarele: mazăre, măzăriche, rapiță, muștar, lupin, sulfină. Semănarea culturilor verzi trebuie realizată în perioada 1 august – 30 septembrie, iar biomasa formată trebuie să fie încorporată în sol în perioada 15 februarie – 31 martie.

21

Lucrările solului în agricultura ecologică

Prin lucrările solului se urmărește atingerea următoarelor obiective:

• menținerea și intensificarea activității biologice a solului;

• menținerea conținutului în humus; • menținerea structurii solului; • conservarea apei în sol; • afânarea solului; • încorporarea resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor organice sau minerale;

• combaterea buruienilor; • prevenirea atacului de boli și dăunători.

în cadrul tehnologiilor de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă şi de aceea este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiţii. în acest sens, fermierul trebuie să cunoască unele particularități ale terenu-lui, tipul de sol, prezența buruienilor proble-mă, unele carateristici ale speciei cultivate, pentru punerea la punct a metodelor de lu-cru, a utilajelor necesare și a indicilor de exe-cuție a lucrărilor.

lucrările solului trebuie să fie efectuate, pe cât posibil, în intervalul de umiditate optimă, pentru a avea un minimum de consumuri energetice și pentru a rezulta o calitate bună a lucrărilor efectuate.

Acestea trebuie să fie efectuate superficial față de adâncimea de execuție practicată în siste-

mele agricole convenționale, astfel încât să nu fie perturbat prea mult sistemul biologic al solului și să nu fie perturbate orizonturile solului. Astfel, arătura trebuie să fie efectuată la adâncimi de 10-15 (20) cm, iar pentru lu-crările de întreținere a arăturii se preferă vi-brocultoarele și grapele rotative care lucrează superficial și care mențin structura solului. Dacă este necesar, se poate face un subsolaj pentru afânarea solului în profunzime, fără a se amesteca orizonturile de sol.

Frecvența lucrărilor solului trebuie redusă la minimum pentru prevenirea tasării solului de către utilajele agricole și pentru a se asigu-ra solului timpul necesar refacerii humusului și a structurii.

22

Sămânța și semănatul în agricultura ecologică

Materialul de înmulțire trebuie să fie pro-dus în culturi semincere certificate ecologic, în care se aplică metode de producție eco-logică. începând cu anul 2004, în România seminţele şi materialul săditor utilizate în agricultura ecologică sunt obţinute prin metode de producţie ecologice.

Semințele nu trebuie să fie tratate la însă-mânțare decât cu produse admise pentru producția ecologică și trebuie să provină de la un producător care a practicat tehnicile de producție ecologică. Atunci când nu este posibilă utilizarea de semințe și material de plantat ecologice, se pot utiliza și semințe și material de plantat convenționale, dar netra-tate cu produse pesticide.

Semințele sau materialul săditor trebuie să corespundă standardelor sub aspectul însuşirilor fiziologice (germinație), însuşirilor fizice (puritate fizică, componență botanică) şi al stării sanitare (infestarea cu dăunători și infectarea cu agenți patogeni).

Soiurile de plante cultivate trebuie să fie cele adaptate zonei de cultură. Materialul de în-mulțire nu trebuie să provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme.

Semănatul trebuie efectuat la epoca și densi-tatea optime astfel încât să se asigure condiții de vegetație cât mai favorabile plantei de cul-tură și mai puțin favorabile dezvoltării buru-ienilor, bolilor și dăunătorilor.

23

Controlul buruienilor în agricultura ecologică

Buruienile sunt plante nedorite în culturile agricole ca urmare a faptului că produc pagu-be cantitative și calitative.

Controlul buruienilor se realizează prin apli-carea anumitor metode care, în funcție de momentul și modul de aplicare, pot fi preven-tive și curative.

Metodele preventive au drept scop împie-dicarea apariției și răspândirii buruienilor. Dintre acestea pot fi enumerate:

• rotația culturilor, care permite controlul unor buruieni specifice anumitor culturi prin evitarea înmulțirii lor exagerate, așa cum se întâmplă în cazul monoculturii sau al culturii repetate;

• fertilizarea cu gunoi de grajd fermentat sau compost, cunoscându-se că gunoiul de grajd conține un număr mare de semințe de buruieni, care, deși trec prin tubul digestiv al animalelor, îşi păstrează capacitatea de

germinație. Prin fermentare, semințele de buruieni îşi pierd capacitatea de germinație;

• lucrările solului, prin care se poate dimi-nua gradul de îmburuienare. Buruienile pot fi controlate cel mai uşor atunci când acestea se află în primele faze de vegetaţie;

• folosirea de material semincer certificat, care este o garanţie a efectuării de lucrări de condiționare, prin care au fost îndepărtate semințele de buruieni, care pot deveni surse de îmburuienare a culturii;

• semănatul în epoca şi la densitatea optimă, care determină o bună dezvoltare a plantelor de cultură, acestea fiind astfel avantajate în competiția cu buruienile;

• distrugerea focarelor de buruieni proble-mă de pe terenurile necultivate.

Metodele curative au drept scop ţinerea sub control a buruienilor apărute în cultură.

Dintre acestea pot fi enumerate:n Combaterea manuală, care se poate efec-

tua prin:• plivit manual;• plivit cu oticul sau săpăliga;• prășit manual; • cosit.

n Combaterea mecanică, care se poate efec-tua prin:• plivit mecanic, care constă în efectuarea de lucrări cu diferite grape (cu lanţuri, cu colţi, cu degete, rotative), cultivatoare sau perii de buruienire;

24

• prăşit mecanic, care constă în efectuarea de lucrări cu ajutorul cultivatoarelor în spaţiul dintre rândurile de plante de cultură.

n Combaterea termică, care se poate efectua prin:• arderea cu flacără, prin care buruienile răsărite, în curs de răsărire sau chiar semin- ţele de buruieni din stratul superficial al solului sunt distruse de flacăra obţinută cu ajutorul unei butelii prevăzute cu arzător;

• folosirea apei calde (opărirea buruienilor);• solarizarea, prin care solul umed (irigat) se acoperă cu o folie de plastic transparentă sub care temperatura creşte foarte mult, ceea ce duce la distrugerea seminţelor de buruieni.

n Combaterea biotehnică se poate efectua prin:• mulcire, care constă în acoperirea solului cu materie organică (resturi vegetale, paie, frunze, rumeguș, compost etc.) sau folie de plastic, de preferat biodegradabil;

• metoda provocației (forțarea germinației), care constă în provocarea germinării semințelor de buruieni prin lucrări ale solului, după care plăntuțele sunt distruse prin diferite lucrări;

• metoda epuizării, care se aplică în cazul buruienilor perene la care înmulțirea se realizează prin organe vegetative (rizomi, stoloni), constând în epuizarea substanțelor de rezervă acumulate în organele vegetative de înmulțire prin

eliminarea repetată a plantelor (de exemplu, prin grăpare repetată).

n Combaterea biologică, care se poate efec-tua prin:• combatere alelopatică, bazată pe relaţia care există între plantele superioare prin care unele inhibă dezvoltarea altora;

• combatere cu ajutorul insectelor sau al microorganismelor (ciuperci).

n Combaterea biodinamică, în care se aplică recomandările lui Rudolf Steiner, respectiv efectul inhibant pe care-l exercită cenuşa seminţelor de buruieni asupra buruienilor din aceeaşi specie.

25

Controlul bolilor în agricultura ecologică

Boala este denumirea generică dată stării plantelor asupra cărora s-a exercitat atacul unor agenți patogeni (microorganisme) care dereglează starea de sănătate a plantelor.

Din categoria bolilor fac parte virozele (care sunt produse de virusuri), microsplasmozele (ce sunt produse de microplasme), bacterio-zele (produse de bacterii) și micozele (care au ca patogeni fungii).

Controlul bolilor se face prin aplicarea anumitor metode care, în funcție de momen-tul și modul de aplicare, pot fi preventive și curative.

Metodele preventive au drept scop împie-dicarea apariției și răspândirii bolilor, dintre acestea putând fi enumerate:

• avertizarea, care se realizează prin eliberarea de buletine de avertizare de către unitățile fitosanitare județene, acestea ajutându-i pe fermieri în elaborarea unei strategii de prevenire sau de combatere a anumitor boli;

• dezinfecția uneltelor, utilajelor și a hainelor muncitorilor, care pot constitui surse de răspândire și înmulțire a anumitor boli;

• rotația culturilor, prin care se previne înmulțirea exagerată a bolilor;

• efectuarea arăturii cât mai repede după recoltarea plantei premergătoare, în acest

fel încorporându-se în sol agenții patogeni care se găsesc pe resturile vegetale, fiind împiedicată astfel diseminarea lor prin vânt;

• administrarea îngrășămintelor, fiind cunoscut faptul că îngrășămintele cu fosfor și potasiu contribuie la mărirea rezistenței plantelor de cultură la atacul agenților patogeni;

• folosirea de material semincer certificat, prin care se evită trasmiterea anumitor agenți patogeni în câmp odată cu sămânța;

• semănatul la epoca, densitatea și adâncimea optimă, evitându-se astfel dezvoltarea anumitor boli;

26

• distrugerea buruienilor gazdă pentru anumiți agenți patogeni, prevenindu-se astfel apariția și dezvoltarea anumitor boli;

• adunarea și distrugerea frunzelor îmbătrâ- nite şi infectate, care pot constitui un rezervor de agenți patogeni, de unde infecția se poate generaliza la nivelul întregii plante și apoi la nivelul întregii culturi;

• adunarea și distrugerea resturilor vegetale infectate, evitându-se astfel diseminarea și atacul anumitor boli;

• prevenirea apariției samulastrei, mai ales la floarea-soarelui (care favorizează înmulțirea putregaiului alb) și la cerealele păioase (care favorizează înmulţirea ruginilor);

• folosirea de soiuri/hibrizi rezistenţi/tole-ranţi la atacul bolilor;

• văruirea trunchiului copacilor, a depo- zitelor şi a magaziilor, care reprezintă o măsură obligatorie de igienă culturală.

Metodele curative au drept scop ţinerea sub control a bolilor deja apărute în cultură, dintre acestea putând fi enumerate:

n Combaterea fizică:• combatere prin temperaturi ridicate, metodă ce se pretează în spațiile închise de tip răsadnițe, sere sau solarii, prin folosirea de abur fierbinte, iar pe suprafațe mici chiar a apei clocotite. în condiții de câmp, combaterea prin temperaturi ridicate a agenților patogeni poate fi efectuată

în lunile de vară prin afânarea solului, umectarea acestuia și acoperirea cu folie de plastic de culoare închisă timp de 2-4 săptămâni;

• combatere prin foc, metodă ce constă în adunarea și arderea resturilor vegetale după un atac puternic;

• trecerea semințelor cu tegumentul gros prin flacără, care asigură distrugerea agenților patogeni de pe suprafața acestora;

• solarizare, care presupune tratarea se- mințelor prin expunere la soare pentru dis- trugerea agenților patogeni de la suprafața acestora de către radiațiile solare.

n Combaterea mecanică:• tăierea părților de plantă bolnave sau a plantelor bolnave în întregime, cum sunt ramurile de pomi care sunt uscate, pomii sau butucii de viță-de-vie care sunt în întregime bolnavi, care se taie și se scot din plantație;

• sortarea, care în general se efectuează mecanic la seminţe sau manual la tuberculii de cartof, bulbii de ceapă sau boabele de fasole.

n Combaterea chimică, care se poate efectua prin folosirea de:• silicat de sodiu, care se utilizează pentru combaterea speciilor de Botrytis, Sclerotinia, Phytium;

• extract de compost, care poate fi folosit pentru combaterea făinării;

27

• permanganat de potasiu, care se foloseşte numai la pomii fructiferi şi vița-de-vie pentru combaterea făinării;

• produse pe bază de cupru, sub formă de hidroxid de cupru, oxiclorură de cupru, sulfat (tribazic) de cupru, oxid de cupru, octanoat de cupru, care se folosesc de exemplu pentru combaterea manei la viţa- de-vie sau a rapănului la pomacee înainte de înflorit. Doza totală de cupru nu trebuie să depăşească 6 kg/ha/an;

• produse pe bază de sulf, care se utilizează pentru combaterea făinării la viţa-de-vie şi la pomii fructiferi;

• hidroxid de calciu, care se foloseşte numai la pomii fructiferi, inclusiv pepiniere, pentru a controla ulceraţia ramurilor.

n Combaterea biologică:• combatere cu ajutorul microorganismelor (preparate cu spori de ciuperci, extracte de ciuperci sau cu bacterii);

• combatare prin utilizarea de preparate cu extracte de plante (de exemplu, extractul din sunătoare care este utilizat pentru combaterea mozaicului şi pătării brune a tutunului şi tomatelor);

• preimunizarea plantelor, care constă în tratarea plantelor tinere cu tulpini (suşe) nevirulente sau slab virulente de virusuri sau bacterii patogene, ceea ce duce la formarea în plantă de anticorpi specifici, iar planta devine rezistentă la atacul virusului sau bacteriei respective.

n Combatere biotehnică:• culturi de meristeme, prin care se asigură obţinerea de material semincer liber de viruşi şi alţi agenţi patogeni, tehnica fiind extinsă pe scară largă în înmulţirea unor flori, a pomilor fructiferi, a cartofului s.a.;

• combatere biodinamică, care se poate efectua prin prepararea de extracte din plante care se aplică prin pulverizare la sol sau la plantă.

28

Controlul dăunătorilor în agricultura ecologică

Dăunătorii sunt organisme animale care atacă plantele sau produsele vegetale, pro-ducând pagube cantitative și calitative. în grupa dăunătorilor intră: acarienii, nemato-zii, insectele, moluștele, păsările, mamifere-le. Controlul dăunătorilor se realizează prin aplicarea anumitor metode, care, în funcție de momentul și modul de aplicare, pot fi pre-ventive și curative.

Metodele preventive au drept scop împie-dicarea apariției și răspândirii dăunătorilor, dintre acestea putând fi enumerate:

• avertizarea, care se realizează prin eliberarea de buletine de avertizare de către unitățile fitosanitare județene, acestea, punându-i în gardă pe fermieri cu privire la pericolul dezvoltării anumitor specii de dăunători;

• rotația culturilor prin care se previne înmulțirea exagerată a unor dăunători;

• lucrările solului, prin care sunt distruși sau se împiedică dezvoltarea dăunătorilor care se găsesc în sol;

• semănatul în epoca optimă, prin care se evită atacul unor dăunători, cum ar fi muștele și afidele cerealelor și gândacul ghebos, care se pot dezvolta în cazul semănatului timpuriu;

• îndepărtarea buruienilor gazdă pentru anumiţi dăunători (de exemplu, mohorul

care este plantă gazdă pentru sfredelitorul porumbului);

• recoltarea la timp și fără pierderi a cultu-rilor care să ducă la apariția samulastrei. la cerealele păioase, samulastra favorizează înmulţirea muştelor cerealelor şi a afidelor;

• tocarea resturilor vegetale rămase după recoltare, care conduce și la combaterea dăunătorilor ce se găsesc pe acestea, în diferite stadii de dezvoltare;

• folosirea de soiuri/hibrizi rezistenți la atacul dăunătorilor.

Metodele curative au drept scop ţinerea sub control a dăunătorilor deja apăruţi în cul-tură, dintre acestea putând fi enumerate:

n Combaterea fizică:• combatere prin temperaturi ridicate sau scăzute, această metodă pretându-se a fi folosită în spaţii închise de tip depozit, sere sau solarii;

• combatere prin foc, respectiv arderea dăunătorilor (de exemplu, arderea omizilor din pomi cu ajutorul unor făclii);

• combatere prin folosirea luminii, care se bazează pe atragerea unor specii de insecte prin lumină (de exemplu, fluturii crepusculari și nocturni) și combaterea acestora;

• folosirea sunetelor care pot fi utilizate pentru îndepărtarea păsărilor, a rozătoa- relor, dar și a mamiferelor (de exemplu, porcii mistreți).

29

n Combaterea mecanică se poate efectua prin:• colectarea și distrugerea insectelor dăunătoare (de exemplu, omida păroasă a dudului, gândacul din Colorado s.a.);

• folosirea de plante capcană care sunt preferate de către insectele dăunătoare pe care acestea se localizează, după care plantele sunt eliminate împreună cu insectele de pe ele;

• folosirea inelelor cu clei, care sunt benzi de hârtie impermeabilă pe care se găsește un strat de clei nesicativ și care se aplică pe trunchiurile sau ramurile groase ale pomilor împotriva femelelor de cotari;

• răzuirea scoarței pomilor, mai ales a aceleia care se exfoliază, pentru că aceasta constituie un mediu favorabil de adăpostire și înmulțire a insectelor dăunătoare;

• inundarea, care se face prin turnarea de apă în galeriile de rozătoare (șoareci, șobolani), cârtițe, coropișnițe, acestea ieșind la suprafață unde sunt prinse;

• stropirea cu apă, cum este stropirea repetată cu apă rece pentru combaterea afidelor;

• instalarea de sperietori, pentru alungarea păsărilor care atacă diferitele culturi;

• instalarea de plase și garduri în jurul culturilor agricole, pentru a ține la distanță rozătoarele, iepurii, căprioarele, porcii mistreți, sau instalarea de plase deasupra culturilor agricole în perioada de maturare a fructelor, pentru a se preveni atacul păsărilor (de exemplu, la vița-de-vie).

n Combaterea chimică, care se poate efectua prin folosirea de:• sare de potasiu din acizi grași (săpun moale), care se folosește pentru combaterea păduchilor de frunze, în concentrație de 1,5-3%;

• extracte din plante, cum sunt: folosirea soluției de urzici macerate sau de ferigă, ori a soluției de tutun pentru combaterea afidelor; folosirea infuziei de coriandru sau pătrunjel împotriva gândacului din Colorado;

• fosfat feric (fier (III) ortofosfat), utilizat ca moluscocid;

• produse admise numai pentru capcane: fosfat diamoniu, feromoni, piretroizi (doar deltametrin sau lambda-cihalotrin);

• alte produse: uleiuri vegetale (ulei de mentă, ulei de pin, ulei de chimion), piretrine extrase din Chrysanthemum cinerariaefolium, ulei de parafină, uleiuri minerale.

n Combaterea biologică poate fi:• combatere cu ajutorul plantelor care, prin conţinutul în anumite principii active, au o acţiune repelentă sau chiar de distrugere asupra insectelor. Astfel de plante sunt: ceapa, usturoiul, coada şoricelului, pelinul, levănţica, tutunul s.a.;

• combatere cu ajutorul acarienilor şi insectelor, care pot fi prădători sau paraziţi. Ca exemple de prădători, pot fi enumeraţi: păianjenul prădător (Phytoseiulus persimilis) folosit pentru combaterea

30

păianjenului roşu (Tetranychus urticae); buburuza (Coccinella 7-punctata), folosită pentru combaterea păduchilor de frunze, gândacului ovăzului, tripşilor grâului s.a. Ca exemple de paraziţi, pot fi enumeraţi: viespea Trichogramma evanescens, folo-sită pentru combaterea fluturelui alb al verzei; viespea Encarsia formosa, folosită pentru combaterea musculiţei albe de seră;

• combatere cu ajutorul microorganismelor, prin folosirea de biopreparate virotice, biopreparate bacteriene (precum Bacillus thuringiensis utilizat pentru combaterea omizilor diferitelor specii de lepidoptere), biopreparate fungice, protozoare și nematozi;

• combatere cu ajutorul altor animale, cum sunt păsările, broaștele, aricii, care consumă insectele dăunătoare din culturile agricole;

• autocidia, care constă în inducerea sterili- tății masculilor unor specii de insecte în laborator prin diferite tehnici (iradiere, utilizarea de chemosterilizanți), după care sunt lansați în natură, fără ca aceștia să mai poată asigura perpetuarea speciei.

n Combaterea biotehnică, care se poate efec-tua prin:• instalarea de capcane cu feromoni (de obicei, feromoni sexuali) care se instalează în culturile agricole pentru atragerea insectelor dăunătoare de un anumit sex (masculii) și combaterea lor prin lipirea pe suportul cleios al capcanei;

• folosirea capcanelor colorate (foi adezive, lipicioase), cum este folosirea în sere a capcanelor galbene pentru atragerea musculiței albe de seră.

n Combatere biodinamică bazată pe prinde-rea insectelor, incinerarea lor și utilizarea ce-nușei rezultate pentru stropirea plantelor.

31

Irigarea în agricultura ecologică

Irigarea este obligatorie pentru zonele în care se manifestă seceta, dar și pentru unele specii care necesită, din punct de vedere al ecologiei, zone umede și răcoroase, dar datorită impor-tanței lor se cultivă și în zona de stepă mai us-cată sau pe soluri mai ușoare (nisipoase).

Apa trebuie folosită în agricultura ecologică în mod cât mai rațional și responsabil. Atunci când se irigă, trebuie luate toate măsurile de reducere la minimum a pierderilor de apă prin evaporare, precum și a scurgerilor la

suprafață. De asemenea, trebuie luate toate măsurile pentru eliminarea oricăror surse de poluare a apelor de suprafață și de adâncime.

Momentele optime de udare sunt diferite în funcție de specia cultivată, dar și de condi-țiile climatice. Astfel, trebuie avute în vedere cu prioritate udările din lunile de vară, care de obicei sunt secetoase în condițiile țării noastre.

Ca metode de udare, sunt utilizate udarea pe brazde sau prin aspersiune, iar în prezent se extinde udarea prin picurare.

32

Metode şi tehnici specifice creşterii animalelor în agricultura ecologică

Sectorul zootehnic reprezintă o componentă de bază a exploatației agricole ecologice, care pe de o parte reprezintă un debușeu al unor produse ecologice vegetale din cadrul explo-atației agricole, realizând astfel integrarea producției agricole vegetale și animale, iar pe de altă parte asigură îngrășămintele organice ce vor fi utilizate pentru fertilizarea terenu-rilor agricole. De asemenea, prezența secto-rului zootehnic în cadrul exploatației agricole asigură stabilitatea, biodiversitatea și durabi-litatea exploatației agricole ecologice.

Adăpostirea animalelorAdăpostirea animalelor nu este obligatorie în regiunile cu condiții climatice care permit animalelor să trăiască afară. Acolo unde se impune, adăposturile trebuie să permită ae-risirea naturală și pătrunderea luminii.

Densitatea animalelor în clădiri trebu-ie să ofere confort, bunăstare și să respecte nevoile specifice ale animalelor, care depind în principal de specie, rasă și vârsta animale-lor. Astfel, animalele trebuie să aibă suficient spațiu pentru a sta confortabil în picioare, a se așeza ușor, a se întoarce, a se ghemui, respec-tiv pentru a sta în orice poziție și a efectua ori-ce mișcare firească, cum ar fi întinderea sau bătaia din aripi. Densitatea totală a animale-

lor va fi de așa natură încât să nu depășească limita de 170 kg de azot pe an și hectarul de suprafață agricolă. Atât suprafețele minime interioare și exterioare, cât și numărul ma-xim de animale pe hectar sunt prevăzute în Regulamentul (Ce) nr. 889/2008 al Comisiei (anexele III și IV).

Accesul la suprafețele în aer liberAnimalele erbivore trebuie să aibă acces la pășuni de fiecare dată când condițiile o per-mit, iar păsările trebuie să aibă acces la o su-prafață în aer liber pentru cel puțin o treime din viața lor. Suprafețele în aer liber pentru păsările de curte sunt în cea mai mare parte acoperite cu vegetație și prevăzute cu insta-lații de protecție. Acestea trebuie să permită păsărilor de apă accesul ușor la un număr adecvat de adăpătoare și jgheaburi cu hrană.

Gestionarea animaleloroperațiuni precum atașarea de benzi elasti-ce pe cozile oilor, scurtarea cozilor, tăierea

33

dinților, a ciocurilor și a coarnelor sunt in-terzise în agricultura ecologică. Unele dintre aceste operațiuni pot fi autorizate, pe bază individuală, de autoritatea sau organismul competent, din motive de siguranță sau în cazul în care acestea sunt necesare în scopul îmbunătățirii stării de sănătate, a bunăstării sau a igienei efectivelor de animale. în aceste situații, suferința animalelor se reduce la mi-nimum, prin administrarea anestezicelor și/sau a analgezicelor corespunzătoare și prin realizarea operațiunii la vârsta cea mai potri-vită, de personal calificat.

încărcarea, transportul și descărcarea anima-lelor se vor efectua fără utilizarea stimulilor electrici de constrângere sau a vreunei sub-stanțe tranchilizante alopatice. De asemenea, durata transportului animalelor trebuie să fie redusă la minimum.

Personalul de îngrijire trebuie să dispună de cunoștințe de bază și de aptitudinile necesare în ceea ce privește nevoile de sănătate și bu-năstare ale animalelor.

Hrana pentru animalela erbivore, cu excepția perioadei anuale de transhumanță, cel puțin 50% din furaje tre-buie să provină din unitatea proprie sau, dacă nu este posibil, sunt produse în cooperare cu alte exploatații agricole ecologice în principal situate în aceeași regiune.

Sistemele de creștere pentru erbivore se ba-zează pe utilizarea maximă a pășunilor pen-tru păscut în funcție de disponibilitatea pășu-nilor în diferitele perioade ale anului.

Cel puțin 60% din materia uscată din ra-țiile zilnice ale erbivorelor constă în furaje

34

grosiere, furaje proaspete sau uscate ori din furaje însilozate. este permisă o reducere la 50% pentru animalele din producția de lapte pentru o perioadă maximă de trei luni la înce-putul perioadei de lactație.

Toate mamiferele tinere vor fi hrănite cu lap-te matern, pe o perioadă minimă de trei luni pentru bovine, inclusiv speciile Bubalus și Bison și ecvidee, 45 de zile pentru ovine și ca-prine și 40 de zile pentru porcine.

este interzisă ținerea animalelor într-o sta-re care poate favoriza anemia sau supunerea acestora la regimuri care pot favoriza anemia. De asemenea, este interzisă hrănirea forțată.

Reproducerea animalelorPentru reproducere, se folosesc metode natu-rale, fiind totuși permisă şi inseminarea arti-ficială. Reproducerea nu trebuie să fie indusă prin tratament hormonal sau substanțe simi-

lare, decât ca formă de tratament terapeutic veterinar, în cazul unui exemplar individual. Prevenirea și tratarea bolilorPrevenirea bolilor se bazează pe selecția ra-selor și a liniilor, pe practici de gestionare a creșterii, pe o hrană de cea mai bună calitate, pe densitatea adecvată a efectivelor și pe adă-postirea adecvată și corespunzătoare menți-nută în condiții de igienă.

este interzisă utilizarea medicamentelor alo-patice veterinare obținute prin sinteză chimi-că sau a antibioticelor pentru tratamentele profilactice. De asemenea, este interzisă uti-lizarea substanțelor pentru stimularea creș-terii sau a producției (inclusiv antibiotice, coccidiostatice și alți aditivi artificiali pentru stimularea creșterii) și utilizarea hormonilor sau a substanțelor similare pentru controlul reproducerii sau în alte scopuri.

Adăposturile, țarcurile, echipamentele și us-tensilele trebuie să fie curățate și dezinfec-tate pentru a preveni infectarea și apariția organismelor purtătoare de boli.

35

Reguli de etichetare

în urma controalelor efectuate de organismele de inspecție și certificare, fermierii care au respectat regulile de producție vor primi certificatul de produs ecologic și își vor putea eticheta produsele cu mențiunea „produs ecologic”.

Prevederile privind etichetarea produselor obținute din agricultura ecologică sunt foar-te precise. Acestea au în vedere să ofere în-credere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs ecologic sunt obținute în conformitate cu regulile și princi-piile agriculturii ecologice. Pe eticheta care se aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii următoarele mențiuni: • referirea la modul de producţie ecologic;• sigla națională și sigla comunitară;• numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla națională „ae”, specifică produselor eco-logice, și sigla comunitară sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obținu-te în conformitate cu metodele de producție ecologică.

Folosirea siglei comunitare trebuie să fie însoțită de indicarea locului de producere a materiilor prime agricole. Această indicație poate fi de forma: • „Agricultură Ue”, atunci când materia primă agricolă a fost produsă în Ue;

• „Agricultură non-Ue”, atunci când materia agricolă primă a fost produsă în țări terțe;

• „Agricultură Ue/non-Ue”, atunci când o parte din materia primă agricolă a fost produsă pe teritoriul Comunității iar altă parte a fost produsă în țări terțe.

Etichetarea şi comercializarea produselor agricole ecologice

36

Modalităţi de comercializare

Unul dintre principalele scopuri ale agricul-turii ecologice este producerea de alimente cu gust, textură și calități autentice și atractive.

Pe lângă furnizarea de alimente gustoase și autentice, agricultura ecologică are ca scop și obținerea de produse diversificate, care co-respund preferințelor și abilităților culinare ale consumatorului modern. Aceasta însem-nă că produsele ecologice moderne sunt re-prezentate nu numai de produse proaspete, livrate direct de la fermă, ci şi de produse ce implică metode complexe de procesare, pre-cum vinul, berea, băuturile răcoritoare, pas-tele făinoase, iaurtul, brânzeturile, prepara-tele din carne etc.

în comercializarea produselor provenite din agricultura ecologică se preferă distanţele scurte pentru transportul produselor la piaţă şi se pune accent pe producţia de alimente de sezon.

Comercializarea produselor agricole ecologi-ce se face pe canale de piață variate, precum:•magazine specializate, destinate exclusiv

produselor ecologice;•supermarket-uri, prin intermediul raioane-

lor special destinate produselor ecologice;•vânzare directă, care se poate face după

două concepte și anume:•„Fermieri în oraș”, produsele ecologice

fiind vândute de fermieri direct în piețe

locale, la diferite evenimente promoțio-nale sau anumitor grupuri de cumpără-tori;

•„orășeni în fermă”, produsele ecologi-ce fiind vândute direct la poarta fermei ecologice sau prin intermediul unități-lor agroecoturistice.

•sectorul de catering și servicii alimentare, care prepară diferite produse alimentare ecologice;

•„Achiziții verzi” la nivelul autorităților pu-blice și sectorului privat, care pot cumpăra pentru diferite destinații produse agricole ecologice;

•promovare și chiar vânzare prin interme-diul internetului.

De multe ori, fermierii discută direct cu con-sumatorii despre produsele pe care aceștia le cumpără, ajutându-i să înțeleagă exact cum au fost ele obținute și prezentându-le nume-roasele beneficii ale unei abordări durabile a producției alimentare. în acest mod, ei mă-resc gradul de conștientizare al consumatori-lor, dându-le sfaturi despre implicațiile con-sumării unor alimente și băuturi.

37

Legislația Comunitară

•Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 586/2013 al Comisiei din 20 iunie 2013 de modificare a Regulamentului (Ce) nr. 1235/2008 şi de derogare de la Re-gulamentul (Ce) nr. 1235/2008 în ceea ce privește data transmiterii raportului anual.

•Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 567/2013 al Comisiei din 18 iu-nie 2013 de rectificare a Regulamentului (Ce) nr. 1235/2008.

•Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 392/2013 al Comisiei din 29 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (Ce) nr. 889/2008 în ceea ce privește siste-mul de control al producției ecologice.

•Regulamentul (CE) nr. 537/2009 al Co-misiei din 19 iunie 2009 de modificare a Re-gulamentului (Ce) nr. 1235/2008, în ceea ce priveşte lista ţărilor terţe din care trebuie să provină anumite produse agricole obţinute prin metode de producţie ecologică pentru a putea fi comercializate în Comunitate.

•Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (Ce) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește

regimul de import al produselor ecologice din țări terțe.

•Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabili-re a normelor de aplicare a Regulamentului (Ce) nr. 834/2007 al Consiliului.

•Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliu-lui din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare şi de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (Cee) nr. 339/93.

•Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Co-misiei din 5 iunie 2008 de stabilire a nor-melor de aplicare a Regulamentului (Ce) nr. 3/2008 al Consiliului.

•Regulamentul (CE) nr. 3/2008 al Con-siliului din 17 decembrie 2007 privind acțiu-nile de informare și promovare pentru produ-sele agricole pe piața internă și în țările terțe.

•Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind pro-ducția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regula-mentului (Cee) nr. 2092/91.

Legislaţia privind agricultura ecologică

38

Legislația Națională

•Ordinul nr. 1253 din 6 noiembrie 2013 pen-tru aprobarea regulilor privind înregistrarea opera-torilor în agricultura ecologică.

•Hotărârea nr. 418 din 26 iunie 2013 pentru completarea hotărârii guvernului nr. 759/2010.

•Ordinul nr. 383 din 23 mai 2013 privind mo-dificarea anexei nr. 8 la ordinul Ministrului Agri-culturii și Dezvoltării Rurale nr. 181/2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare în agricultura ecologică.

•Ordinul nr. 378 din 23 mai 2013 privind mo-dificarea și completarea ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind înre-gistrarea operatorilor în agricultura ecologică.

•Hotărârea nr. 131 din 27 martie 2013 pen-tru stabilirea măsurilor și sancțiunilor necesare în vederea respectării prevederilor Regulamentului (Ce) nr. 834/2007 al Consiliului.

•Hotărârea nr. 911 din 5 septembrie 2012 pen-tru modificarea hotărârii guvernului nr. 759/2010 și completarea hotărârii guvernului nr. 796/2012 privind schema de ajutor specific acordat producă-torilor de lapte și de carne de vită din zonele defa-vorizate.

•Ordinul nr. 187 din 24 august 2012 privind completarea ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 219/2007.

•Ordinul nr. 181 din 16 august 2012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecție și certificare în agricultura ecologică.

•Ordinul nr. 147 din 16 iunie 2011 pentru modi-ficarea anexei la ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 17/2011.

•Hotărârea nr. 590 din 8 iunie 2011 pentru modificarea și completarea hotărârii guvernului nr. 759/2010.

•Ordinul nr. 17 din 20 ianuarie 2011 privind

aprobarea reducerilor și excluderilor aplicabile ce-rerilor de plată a ajutorului specific pentru îmbu-nătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică.

•Hotărârea nr. 1303 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea și completarea hotărârii gu-vernului nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate și a hotărârii guvernului nr. 759/2010.

•Hotărârea nr. 1095 din 2010 pentru modifi-carea hotărârii guvernului nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate și a hotărârii guvernului nr. 759/2010.

•Ordinul nr. 252 din 2010 pentru modificarea ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 219/2007.

•Hotărârea nr. 759 din 21 iulie 2010 cu mo-dificările și completările ulterioare privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăți-rea calității produselor agricole în sectorul de agri-cultură ecologică.

•Ordinul nr. 51 din 1 martie 2010 pentru apro-barea regulilor naționale privind autorizarea im-porturilor de produse agroalimentare ecologice din țări terțe.

•Ordinul nr. 219 din 21.03.2007 cu modifică-rile și completările ulterioare pentru aproba-rea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică.

•Ordinul nr. 317/190 din 11 mai 2006 privind modificarea și completarea anexei la ordinul Mi-nistrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor şi al Președintelui Autorității Naționale pentru Pro-tecția Consumatorilor nr. 417/110/2002 pentru aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

•Ordonanța de Urgență nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

39

Sprijin pentru fermele aflate în perioada de conversie la agricultura ecologicăAjutorul specific se acordă sub formă de plăți anu-ale suplimentare exploatațiilor din producția ve-getală și animalieră, care sunt înregistrate în sis-temul de agricultură ecologică, se află în perioada de trecere de la agricultura convențională la agri-cultura ecologică (perioada de conversie), dețin un contract încheiat cu un organism de inspecție și certificare și se angajează să rămână în acest sis-tem de agricultură pe o durată de 5 ani.

Sprijinul se acordă conform hotărârii guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare speci-fice pentru îmbunătățirea calității produselor agri-cole în sectorul de agricultură ecologică, cu modifi-cările și completările ulterioare.

Pentru anul 2014, cererea de solicitare a ajuto-rului specific se poate depune până la data de 28 noiembrie 2014, conform hotărârii guvernu-lui nr. 769/2014, pentru completarea hotărârii guvernului nr. 759/2010, privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătățirea calită-ții produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru anul 2014.

Plăți compensatorii pe suprafață pentru utilizatorii de terenuri agricolePlățile compensatorii pe suprafață pentru utiliza-torii de terenuri agricole ecologice se aplică prin

„Măsura 214- Plăți de agro-mediu, Pachetul 5: Agricultură ecologică”. Plățile pentru angajamen-tele încheiate în cadrul acestui pachet vizează tere-nurile agricole certificate în agricultura ecologică, existând următoarele variante/sub-pachete:

• Varianta 5.1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ);

• Varianta 5.2 - legume (incl. ciuperci şi cartofi);• Varianta 5.3 - livezi;• Varianta 5.4 - Vii;• Varianta 5.5 - Plante medicinale şi aromatice.

Pachetul 5: Agricultură ecologică, variantele 5.1 - Culturi agricole pe teren arabil (inclusiv plante de nutreț) sau 5.2 - legume (inclusiv ciuperci și car-tofi) pot fi combinat pe aceeași suprafață de teren arabil cu „Pachetul 4 - Culturi verzi”.

Sprijin pentru promovarea produselor ecologice în vederea promovării produselor ecologice, Comisia europeană acordă sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare propuse de organizaţiile profesionale şi interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (Ce) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (Ce) nr. 501/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentu-lui (Ce) nr. 3/2008.

Măsuri de sprijin pentru agricultura ecologică

40

Bibliografie

1. Boboc Viorica, 2005. Managementul fermelor avicole ecologice. editura Cartea Universitară, București.

2. Davidescu D., Velicica Davidescu, 1994. Agricultura biologică – o variantă pentru exploataţiile mici şi mijlocii. editura Ceres, București.

3. Ion V., lenuța Iuliana Bucată, Şt. Diaconescu, j. gieraths, W. Weiller, 2004. Agricultură ecologică. editura Alma Mater, Sibiu.

4. Penescu A., Ionescu N., 2013. Combaterea biologică a buruienilor. editura Ceres, București.5. Roman gh.V., V. Ion, lenuța Iuliana epure, Maria Toader, Alina Maria Truța, elena Mirela

Dușa, A.gh. Bășa, 2008. Principii şi practici de bază în agricultura ecologică. editura AlPhA MDN Buzău.

6. Roman gh.V., Alina Maria Ionescu, Maria Toader, lenuța Iuliana epure, V. Ion, M. Mihalache, Daniela Mihalache, Mihaela-Ioana georgescu, Ionela Dobrin, 2010. Dicţionar enciclopedic de agricultură ecologică. editura Universitară.

7. Toncea I., 2002. Ghid practic de agricultură ecologică. editura AcademicPres, Cluj-Napoca.8. Toncea I., R. Stoianov, 2002. Metode ecologice de protecţie a plantelor. editura Ştiințelor

Agricole, București.9. zaharia M.S., 2010. Structurarea fermelor ecologice. editura „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.*** Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția

ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (Cee) nr. 2092/91.

*** Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (Ce) nr. 834/2007 al Consiliului.

*** http://www.madr.ro/ro/agricultura-ecologica.html *** http://www.apia.org.ro/ro/campanie-2014/materiale-informare-plati-pe-suprafata-2014

41

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

e-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FeADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2014

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale