ECHIPAMENTUL NECESAR PLECARII PE MUNTE  Echipamentul trebuie ales cu multa grija, intrucat buna reusita a excursiei depinde in buna masura de felul cum stii sa te echipezi. In general echipamentul individual se compune din: bocanci, ciorapi, manusi, imbracaminte pentru drum, imbracaminte pentru schimb, imbracaminte pentru ploaie, obiecte de toaleta, cort, sac de dormit, trusa farmaceutica, alimente.

     Echipamentul turistic trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie usor de purtat, comod, sa apere de frig si sa fie destul de larg pentru a nu stanjenii miscarile. Stofa imbracamintii trebuie sa fie poroasa, buna conducatoare de caldura si hidroscopica (sa absoarba transpiratia). Imbracamintea din lana este cea mai indicata.Imbracaminte din cauciuc, sau din tesuturi cauciucate, desi apara perfect impotriva agentilor din afara, are totusi marele inconveient ca nu lasa sa se evapore transpiratia. Suprafata tesaturii trebuie sa fie neteda pentru a nu prinde zapada, noroiul sau praful.

Imbracamintea si materialele folosite       In turele de iarna, la munte se poate merge cu un polartec din seria 100 (cel mai subtire, adica cu densitatea cea mai mica), direct pe piele. Polartecul poate fi cu fermoar scurt, care se baga pe cap, si este bine sa fie cat mai mulat pentru a retine caldura. Avantajul acestuia este ca respira , mentine un termo-climat constant si se usuca foarte repede. Alpinistii occidentali au renuntat de mult la clasicul tricou de bumbac, care atunci cand se uda, in procesul de uscare, "iti suge viata din corp" prin cantitatea mare de energie care se consuma inutil. Primii care au folosit acest tip de imbracaminte au fost alpinistii himalayeni. Polartecul din seria 100 se mai numeste comercial si pille sau techno-pille. La noi in tara se poate gasi la magazinele de specialitate si poarta una din siglele firmelor Mammut sau Think-Pink. Se mai gasesc si in magazinele care comercializeaza echipament de schi. Peste polartecul din seria 100, se poate purta un polartec din seria 200, ceva mai gros. Deasupra se foloseste un hanorac de gore-tex, simpa-tex, dermizax, etc., in esenta ceva cu membrana impermeabila si respirabila pentru a nu face condens. Pentru cei care se catara si au ham pe ei, se recomanda sa foloseasca hanorac cu dubla cheita la fermoar sau o geaca tehnica mai scurta. Polartec exista si seria 300, ceva mai gros, cu densitate mare pe suprafata. La acest al doilea strat protector, se foloseste un polartec din seria 200, 300, etc., care este bine sa aiba fermoar de sus pana jos, eventual cu cheita dubla (pentru ham, acces direct, necesitati fiziologice), iar fermoarul sa fie dublat cu material pentru a nu intra frigul. Polartecul e bine sa aiba buzunare inchise cu fermoar si eventual sa fie ranforsat pe umeri (pentru cararea confortabila a rucsacului + uzura mai intensa) si in coate (protectie + uzura mai intensa).     Gore-tex-ul este un material de avangarda utilizat si in aeronautica, cosmonautica, medicina, chirurgie plastica (buze), etc. El se prezinta sub

forma unei membrane ca de cauciuc, ce are urmatoarele proprietati de baza: este impermeabila, are termo-climat, respira, elimina condensul. La aceste materiale termo-climatul depinde foarte mult de purtator, daca acesta degaja caldura. Gore-tex-ul este ca o punga, din aceasta cauza hanoracii au atitea sisteme de inchidere (strapuri, snururi, capse, arici, fermoare etc.), pentru a nu lasa caldura sa iasa, dar mai intai trebuie sa produci si sa mentii aceasta caldura. De multe ori se confunda gore-tex-ul cu materialul exterior, care poate fi orice, chiar si tercot. Dar gore-tex-ul este o membrana care se simte la pipait, imediat sub materialul exterior, este ca o piele subtire (ideea de la baza inventarii lui a fost chiar pielea umana). Hainele de gore-tex trebuie sa aiba cusaturile vulcanizate, pentru a nu permite sa intre apa pe acolo. De asemenea, multe modele au fermoare interne care permit atasarea unui bluze de polartec 200. Hainele de gore-tex pot fi din mai multe straturi, de regula dublu strat (cele cu plasa) sau triplu strat (cele la care se vede laminarea, mai groase si mai rigide). Gore-tex-urile incep sa-si piarda proprietatile cam dupa 2-3 ani, incep sa ia apa, daca sunt spalate intens si mai repede. Deci ele trebuie spalate cit mai rar, rezista maximum la 2-3 spalari. Exceptie face triple-ceramic-point de la Lowe-Alpine care rezista la 20 de spalari. Exteriorul gecilor de gore-tex poate fi de la cordura 1000 (material foarte rezistent la abraziune, fibra incepe sa se toceasca dupa 16 ani) pina la pac-lite (material foarte usor si mic ca volum). Marcile cele mai comercializate in Romania: Mammut, Salewa, Berghaus, Jack Wolfskin, Degre 7, Bailo, Vuarnet, etc.

     Se recomanda pantaloni din polartec 100, modele tip North Face, Vaude, Patagonia, Helly Henson si pe deasupra pantaloni de gore-tex.

Bocancii      Se spune ca buna dispozitie in excursie pleaca de la bocanci. Rolul bocancilor este de a apara picioarele de frig si totodata de a tine stransa articulatia gleznelor.     Cum trebuie alesi bocancii?      Pielea exterioara a bocancului trebuie sa fie destul de groasa si impermeabila. Captuseala nu trebuie sa provoace cute la ciorapi, fapt care da nastere la rosaturi foarte dureroase.     Bocancii trebuie sa fie bine fixati pe picior. La alegerea lor este indicat a se proba cu 1-2 perechi de sosete in plus. Un bocanc prea larg favorizeaza aparitia rosaturilor, iar unul stramt provoaca dureri si stinghereste mersul.     Talpa trebuie sa fie groasa(din mai multe randuri), aderenta si flexibila. Rama bocancului trebuie sa fie bine cusuta, pentru a nu patrunde apa.     Bocancii trebuie intretinuti cu grija si unsi la vreme. Pielea exterioara se usuca la o caldura potrivita, iar interiorul se usuca introducandu-se in bocanci hartie de ziar.     Ungerea bocancilor e bine sa se faca in timpul verii si toamnei, iar iarna sa se dea numai cu crema. Aceasta operatie intretine pielea supla si

impereabila. Bocancii se ung pana cand pielea si talpa se imbiba bine. Operatia se repeta de mai multe ori la interval de cateva zile.     O reteta pentru impermeabilizarea bocancilor este urmatoarea: ceara galbena (4 parti), terebentina (4 parti), ulei de ricin (4 parti), ulei de in (40 parti), rasina de brad (1 parte).     Toate aceste componente se amesteca la cald. Unsoarea astfel preparata, calda, se intinde pe toata suprafata bocancului,avandu-se o grija deosebita la cusaturi si la rama. Dupa aceea incaltamitea se pune intr-un loc cald sau la soare. Operatiunea se repeta pana ce pielea se imbiba si devine impermeabila.

Ciorapii      In bocanci se poarta doua randuri de ciorapi: una din bumbac subtire,iar peste acestia una din lana groasa. Lana absoarbe transpiratia pentru a nu se irita piciorul.

Parazapezile      In turele de iarna pentru impiedicarea patrunderii zapezii, a umezelii, in bocanci se foloseste o pereche de parazapezi confectionate din material de fas impermeabil. Daca iarna sunt indispensabile, vara se folosesc pentru a impiedica patrunderea pamantului si pietricelelor in bocanci, murdarirea pantalonilor de noroi.

Manusile      Cele mai indicate pentru iarna sunt manusile cu cinci degete peste care se imbraca o alta pereche de manusi cu un deget, confectionate din foaie de cort, imblanite sau captusite cu postav. O pereche de manusi este bina sa fie in rucsac chiar si in turele de vara, daca se pleaca pana pe varful muntelui.

Caciula      Se recomanda o caciula din lana sau o sapca din foaie de cort captusita in interior cu postav.

Pelerina      Pelerina de ploaie este foarte utila... bineinteles cand ploua. Ea trebuie sa fie destul de larga pentru a acoperii si rucsacul.

Ochelarii de soare      Iarna ochelarii de soare sunt indispensabili. Ei trebuie sa opreasca 85% din radiatiile spectrului vizibil pentru ca sa nu fie vatamat ochiul in conditiile unei iluminari puternice. Pentru o perspectiva buna in ceata se folosesc lentile de culoare galben, rosu, portocaliu, iar pentru soare puternic lentile de culoare verde sau gri-inchis.

Rucsacul     Rucsacul e bine sa fie cat mai incapator, rezistent, portabil si usor.

     Exista doua tipuri de rucsac:      Rucsacii cu cadru de aluminiu - Cadrul tine sacul la o oarecare distanta de corp, lasand aerul sa circule, transpiratia sa se evapore, insa prezinta unele inconveniente din cauza carora a fost abandonat: sunt grei, sunt lati, ceea ce creaza piedici in cazul parcurgerii unor trasee mai dificile.      Rucsacul tip "banana" - Acesta se muleaza pe spate si este mai usor de carat.Asezarea diferitelor obiecte in rucsac trebuie sa se faca intr-o anumita ordine pentru a le gasi repede la nevoie. Impartirea optima a greutatii din rucsac pentru turele lungi se face astfel: jos se pun lucrurile usoare (sac de dormit), apoi vin cele cu greutate medie, iar in dreptul omoplatilor se pune ce este mai greu. Pe exterior se aseaza tot lucruri usoare. La gura sacului vor fi puse obiectele de necesitate imediata ca: pulover, hanorac, etc.     Pentru excursii de o zi in imprejurimile locului de tabara e indicat sa ai un rucsac mai mic in care sa incapa strictul necesar: hanoracul, un pulover, cateva alimente, aparatul foto, un briceag, bidonul cu apa.

DESPRE PREVENIREA ACCIDENTELOR IN MUNTI

     Muntele, pe langa frumusetile sale, prezinta si pericole, iar omul care cauta aceste frumuseti trebuie sa fie pregatit in asa fel, sa fie in stare de a invinge pericolele. A invinge pericolele inseamna a preveni accidentul sau neprevazutul. Pericolele muntelui se pot imparti in doua mari categorii:

     Pericole obiective, care sunt legate de munte sau de natura. Acestea sunt: Oscilatii mari de temperatutra si razele ultraviolete; Descarcari electrice Ceata Furtuna Caderi de piatra Avalanse Precipitatii atmosferice Trasee alpine dificile

     Pericole subiective, care sunt legate de om. Acestea sunt: Stare de sanatate necorespunzatoare; Lipsa de antrenament fizic si psihic; Necunoasterea traseelor; Necunoasterea tehnicii alpine si de schi; Necunoasterea sau subestimarea pericolelor obiective; Supraestimarea fortelor poprii, bravada, solitarism, parasirea grupului; Nerespectarea regulilor pe partiile de schi; Nerespectarea regulilor in pesteri sau avene Nerespectarea regulilor pe mijloacele de transport pe cablu.

     Metodele de prevenire sunt multiple si se pot imparti in urmatoarele trei categorii:

Educative:      Raspandirea cunostintelor despre munte in mod organizat (sedinte, convorbiri cu turistii in cabane, tabere pentru elevi si studenti); editarea manualelor, brosurilor, hartilor, afiselor, folosirea presei, proiectarea diapozitivelor, filmelor, organizarea expozitiilor fotografice;      Instruirea cabanierilor, sub toate aspectele pentru prevenirea accidentelor in munti;      Transmiterea sau afisarea buletinului meteorologic despre starea vremii, a zapezii, pericolului de avalanse.

Realizarea unor obiective in munti:      Construirea cabanelor si refugiilor la locuri necesare, inexistente in prezent;      Intretinerea marcajelor si efectuarea noilor marcaje si table indicatoatre;      Afisarea hartii, la cabane, despre zona respectiva;      Instalarea tablelor avertizoare pe partiile de schi si in zone care prezinta pericole;      Modernizarea partiilor de schi, asigurarea stalpilor de funicular cu material amortizant, montarea plaselor de protectie in locurile periculoase;      Construirea digurilor antiavalanse in zone cu afluenta turistica      Amenajarea partiilor de schi pentru incepatori.

     Actiuni speciale:      Patrularea pe zone dificile si in perioada de afluenta turistica;      Prezenta echipelor Salvamont pe partiile de schi in perioada de afluenta mare      Atentionarea turistilor si schiorilor care nu au echipament corespunzator sau nu au un comportament adecvat      Luarea de masuri severe impotriva acelor persoane care distrug marcajele, semnele avertizoare si nu respecta regulile pe partiile de schi.

Fracturile      Cand traumatismul depaseste o anumita intensitate se produce rupere osului - fractura.     Intreruperea totala sau partiala a continuitatii unui os, aparuta in urma unui traumatism puternic. Fracturile pot fi directe (cand se produc la locul unde a actionat agentul traumatic) sau indirecte (atunci cand apare la distanta fata de zona fracturata).      Fractura poate fi a unuia sau mai multor oase, sau acelasi os poate fi fracturat in mai multe locuri. Cand osul este spart in multe bucati fractura se numeste cominutiva. Fragmentele osoase rezultate din fracturi sufera de cele mai multe ori deplasari sub actiunea contractiilor musculare.

     Fracturile sunt de doua feluri: deschisa (cand osul penetreaza tesutul, rupe pielea si este vizibil in focarul de fractura) si inchisa (cand osul rupt nu iese la exterior prin piele). Bineinteles ca fracturile deschise sunt mai grave si necesita masuri de prim ajutor mai complexe.      Fractura se mai poate clasifica in: completa (atunci cand este pe intreaga grosime a osului) si incompleta (atunci cand ruptura cuprinde osul numai in parte);

Simptome:- durere intensa, localizata, care se intensifica la miscare si la palpare;- partea lovita se misca anormal sau nenatural;- zona loviturii se umfla, se deformeaza si pot apare vanatai;- regiunea se poate scurta prin incalecarea fragmentelor osoase.- impotenta, adica imposibilitatea miscarii, este un semn important la fracturi   Primul ajutor in caz de fractura inchisa     Elementul fundamental este imobilizarea. Aceasta consta in mentinerea in repaus perfect, prin diferite mijloace, a osului fracturat. In felul acesta se atenueaza suferinta bolnavului si se evita pe cat posibil complicatiile. Imobilizarea facuta incorect poate duce la deplasarea fragmentelor osoase si astfel la ingreunarea tratamentului ulterior, eventual la interventii chirurgicale. Imobilizarea unei fracturi se face cu ajutorul atelelor. Atelele sunt niste placi din scandura, tabla sau retea tesuta din sarma, de diferite forme si dimensiuni, corespunzatoare regiunii de imobilizat.     Cum de cele mai multe ori nu avem la indemana atele gata confectionate, acestea vor fi improvizate din scanduri sau crengi. Pentru a obtine o imobilizare corecta, este necesara cuprinderea atat a focarului de fractura cat si articulatiilor vecine osului respectiv. Aplicarea atelelor nu se va face direct pe piele, ci prin intermediul unui material moale: vata, fasa, panza. Mentinerea scandurelelor se face cu fase si sfori, fara a strange prea tare, pentru a nu provoca durere, a nu impiedica circulatia sangelui. Totusi trebuie strans atat cat este necesar, pentru a nu permite miscarea fragmentelor.

Primul ajutor in caz de fractura deschisa       Elementul fundamental este oprirea sangerarii. Se taie si se indeparteaza imbracamintea din jurul ranii. NU INCERCATI SA IMPINGETI INAPOI NICI O BUCATA A OSULUI IESITA IN AFARA. NU SPALATI SI NU PUNETI NIMIC PE RANA, NICI CHIAR MEDICAMENTE!- se apasa cu blandete, cu o compresa sterila, cu un tampon curat sau o bucata de panza curata, pentru a stopa sangerarea;- se acopera intreaga rana - inclusiv osulce iese in afara - cu un bandaj;- se imobilizeaza zona respectiva, cu ajutorul atelelor. Atela trebuie sa fie suficient de lunga pentru a fixa articulatiile de deasupra se dedesubtul osului rupt. Intre atela si pielea zonei traumatizate se aseaza o bucata de panza, niste vata sau un prosop. NU LEGATI ATELA PREA TARE, astfel incat comprimarea sa nu opreasca circulatia sangelui.

- victima se transporta la cel mai apropiat centru medical; manevrati victima cu grija - miscarile bruste agraveaza adesea severitatea leziunilor;- pentru calmarea durerilor se poate administra un calmant.

6. Toti pentru unul si unul pentru toti! O nobila deviza a solidaritatii umane care in turismul montan capata drept de lege in comportamentul fiecaruia. Cum se traduce in etica montaniardului?- toti membrii grupului se supun disciplinar celui mai experimentat dintre ei - ghid, conducator de excursii, montaniard cu experienta.- cel ce conduce grupul raspunde pentru toti - de integritatea grupului, de comportamentul pe munte, de respectarea regulilor de drumetie, de intr-ajutorare; nimeni n-are voie sa paraseasca grupul in timp ce se parcurge un traseu - din snobism, in urma certei cu cineva, dintr-o subapreciere a celorlalti;- grupul nu poate alunga, indeparta din mijlocul sau pe careva, nu-l poate lasa s-o ia inainte sau sa ramana in urma; un om lasat singur pe munte este pe jumatate accidentat!- cel ce merge incet sa fie asteptat de toti; cel care nu isi mai poate cara rucsacul sa fie ajutat; cine are apa si mancare sa dea si celui ce n-are; cand un om de langa tine sufera de frig da-i o haina calduroasa; cand ploua imparte cu el pelerina; cand e speriat da-i curaj; cand unul cade, ceilalti il duc pe rand in spate, pana la primul adapost; cand cineva este in primejdie de moarte ajuta-l chiar cu pretul propriei tale vieti, dar cu calm, luciditate, inteligenta fara eroisme ieftine, alegand solutia optima.

7. Cand intalnesti alti oameni pe munte da-le buna ziua! Nu este o exagerare a bunei purtari sa dai binete unor necunoscuti cu care te incrucisezi pe intinsul muntelui. Sa-l intrebi de unde vine, unde se duce, daca stie drumul, daca are tot ce-i trebuie. Asa au fost aflati oameni rataciti, epuizati, speriati care au fost imediat ajutati, incepand de la un "buna ziua."

8. Pe munte nu se vorbeste mult, nu se tipa, nu se face zgomot! Desigur, e un sacrilegiu ca linistea si puritatea muntelui omul s-o intineze cu tipete, fluieraturi, injuraturi. Dar afara de aspectul etic al acestei cerinte sa nu uitam ca un tipat poate provoca o avalansa ce poate zdrobi oameni in rostogolirea ei. Strigatele pot speria animalele, dar pot alarma si oamenii; caci de cate ori se aud tipete pe munte, cai din jur - cabanieri, vanatori, turisti - alearga sa vada cine are nevoie de ajutor. caci cine tipa sau striga pe munte trebuie s-o faca doar in caz de primejdie.

9. Cine iubeste muntele trebuie sa-l ocroteasca! Este o regula de fier a turismului montan izvorata din ecuatia om-natura. Daca muntele ii da adapost, bucurii, fericire, satisfactii, omul trebuie sa-i acorde la fiecare pas ocrotire. Turistul cu adevarat iubitor al muntelui nu arunca pe jos hartii,

pungi de plastic, conserve, sticle si alte gunoaie; nu rupe flori sau braduti, nu-si spala automobilul in apa raurilor; nu-si incrusteaza pe coaja copacilor numele.

10. Nu deteriorati indicatoarele cu marcaje turistice sau alte semne de orientare! Nu mai este nevoie sa amintim ce sume uriase si ce munca se cheltuiesc, anual, pentru vopsirea marcajelor turistice din Carpati si intretinerea lor. Si nici nu mai trebuie spus ce importanta au aceste indicatoare pentru securitatea celor ce circula pe munte. Au fost cazuri cand oamenii s-au ratacit si si-au pierdut viata pa inaintea lor un chefliu s-a "distrat" intorcand in directie inversa o sageata indicatoare asezata pe un stalp. O asemenea fapta frizeaza crima.

11. Refugiile alpine sau casele de adapost inseamna un loc sfant pe munte! In afara de cabane, pe traseele montane lungi, se ridica din loc in loc de catre adevaratii iubitori ai muntelui si oamenilor, refugii sau mici adaposturi unde turistii se aciueaza in caz de ploaie, viscol sau cand ii surprinde noaptea. Nu putini si-au salvat viata in aceste adaposturi unde au ajuns inghetati, raniti sau epuizati fizic. Cine beneficiaza de adapostul unui asemenea refugiu trebuie sa se gandeasca si la cel care vine dupa el: sa pastreze curatenie absoluta, sa stranga patul in care a dormit, sa lase un brat de lemne in locul celor pe care le-a consumat, sa lase apa si o cutie de conserve sau biscuiti. De acestea pot avea nevoie un om a doua zi ca de unica sansa de supravietuire.

12. Cand ajungeti la o cabana notati in registrul de evidenta a circulatiei turistice: numele, prenumele (sau numarul grupului), locul de unde ati venit, cand plecati si viitoarea etapa a calatoriei! Asemenea practica ajuta enorm echipele de salvamontisti ca ratacitii sau accidentatii sa fie gasiti usor.

13. Regulamentul de ordine interioara al fiecarei cabane trebuie respectat cu strictete! Regulile de comportare dintr-o cabana sunt expuse, de obicei la loc vizibil si ele trebuie respectate de oricine poposeste sub acoperisul ei, indiferent de varsta sau grad social - aceasta obligatie fiind izvorata din insusi conceptul de om civilizat de care trabuie sa se prevaleze montaniardul, in toata comportarea sa pe munte.

14. Circulati numai pe traseele marcate! Incepator sau avansat turistul de munte nu trebuie sa paraseasca potecile marcate pentru a evita multele capcane primejdioase, ratacirea, prabusirea, epuizarea din cauza mersului pe un drum banuit mai scurt.

15. Iarna, pe muntii acoperiti cu zapada, pericolul de avalansa este in fiecare zi! Avalansa poate "porni" chiar daca este soare sau nori. Pentru ca undele de lumina ce contin iradiatii calorice penetreaza plafonul de nori oricat de

gros ar fi si actioneaza ca un impuls termic asupra straturilor de zapada de pe munti. Acestea pot fi starnite nu numai de soare sau iradiatia lui invizibila, ci si de o capra neagra, impuscatura vreunui vanator, un traznet, apa unui izvoras ce se aduna sub straturile de nea, propria greutate a celui ce calca pe crestele inzapezite, ba chiar si un strigat amplificat de ecou, al unui om. Chiar pe traseele admise circulatiei grupurilor de turisti trebuie pilotate de ghizi specialisti si mers in conditiile unor masuri deosebite.

16. Incepatorii intr-ale drumetiei la munte sa-si faca o lunga ucenicie pe langa montaniarzi cu mare experienta! Doar asa se pot invata, practic, toate regulile de comportare, a turistului pe munte a caror stricta respectare ii asigura o securitate perfecta in excursiile montane.

17. Cand un cabanier, un grup de turisti sau o echipa Salvamont cere sprijin pentru a da ajutor unor oameni aflati in primejdie sau pentru a preveni o nenorocire, oricine trebuie sa raspunda solicitarii! Este o regula ce deriva din acea minunata deviza umanitara a montaniarzilor "toti pentru unul si unul pentru toti". Cine nu da ajutor la nevoie semenului sau nu are ce cauta pe munte.

18. Este obligatoriu pentru orice turist, ghid sau conducator de grup sa urmeze cu strictete sfaturile si indicatiile salvamontistilor! Mai ales acum cand in munti urca din ce in ce mai multi oameni - majoritatea fara o pregatire de montaniarzi - este necesar sa se urmeze intocmai spusele salvamontistilor. Din pacate sunt multi din cei care nu au ascultat de sfaturilr acestor sentimente ale Carpatilor si au platit tribut greu, chiar cu viata.

19. Codul de semnalizare in caz de pericol trebuie cunoscut si insusit de toti turistii montani!

20. Turistul de munte trebuie sa stie sa acorde, la nevoie, primul ajutor medical! Nu este deloc pretentioasa o aemenea obligatie pentru adevaratul montaniard. Multi oameni au fost salvati de la moarte - prin infarct, inghet, fracturi deschise etc. - de cei care s-au priceput sa le dea primele ingrijiri acolo in pustietatea muntelui.

Iata, asadar, insiruite in scris legile drumetiei montane. Este bine sa meditam serios la fiecare in parte, sa ne gandim ca doar una din aceste reguli ale muntelui cand nu se respecta poate duce un om sau mai