ec-fin policies - course 5

POLITICI ECONOMICE ȘI FINANANCIARE INTERNAȚIONALE

Lect.univ.dr. Cătălin POPA 111

© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)..

http://www.anmb.ro

Cursul 5

Fondul Monetar Internațional

Timp mediu de studiu: 90 minute

Sarcini de învăţare: Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu, studentul va fi capabil să:

descrie rolul și responsabilitățile internaționale ale FMI

descrie funcționarea FMI organismele sale funcționale

identifice și să definescă politicile și mecanismele FMI

explice impactul politicilor FMI la divcerse categorii de țări asistate

descrie mecanismele de asistență financiară ale FMI

Abordarea instituţională a sistemului monetar-financiar internaţional este ancorată

cu precădere în mecanismul de funcţionare a instituţiilor fundamentale cu vocaţie

universală, chemate, în numele cooperării globale, să vegheze la asigurarea echilibrului

monetar şi financiar internaţional, la promovarea stabilităţii sistemului şi la prosperitatea

lumii civilizate. Chiar dacă în plan operaţional, prin aplicarea uneia sau a alteia dintre

politicile organismelor monetar-financiare internaţionale, rezultatele obţinute nu au fost

întotdeauna în concordanţă cu calitatea efectelor scontate, totuşi nuanţa strategică a

supravegherii pieţelor şi a asistenţei tehnice pe pieţele regionale şi internaţionale nu s-a

demonetizat suficient de mult, pentru a pune la îndoială utilitatea unui for internaţional de

guvernare a sistemului monetar-financiar internaţional. Toate intenţiile de reformare a

acestor instituţii, intensificate ca urmare a evenimentelor înregistrate în ultimii doi ani, vin

să confirme preocuparea reală a factorilor politici internaţionali, pentru asigurarea

stabilităţii funcţionale a sistemului global al pieţelor, soluţia eficientizării acestor organisme

fiind mult mai utilă decât strategia denunţării utilităţii lor, cel puţin din punctul de vedere al

perspectivei sistemice mondiale. Dincolo de toate contradicţiile doctrinare şi de toate

interpretările mai mult sau mai puţin favorabile efectelor pe termen mediu şi lung, rezultate

ca urmare a acţiunii acestui complex instituţional mondial, Fondul Monetar Internaţional,



© Academia Navală "Mircea cel Bătrân" (ANMB)

Grupul Băncii Mondiale, Banca Reglementelor Internaţionale, Eurosistemul (instituţiile

întrunite ale zonei Euro) şi sistemul băncilor centrale, îşi menţin utilitatea strategică,

regăsindu-se cu certitudine, sub o formă sau alta, pe agenda guvernării prezente şi

viitoare a sistemului monetar-financiar internaţional.

Lumea complexă în care trăim, impune în mod obiectiv şi pe mai departe,

funcţionarea unui forum centralizat al dialogului specializat pe problemele asistenţei şi

supravegherii monetare şi financiare. Numite pe alocuri „case de ajutor reciproc”1 (cazul

FMI) sau „bănci private ale unor grupuri de interes strategic”2 (cazul Băncii Mondiale),

aceste instituţii prevalează totuşi opticii naţionale şi regionale, crizele funcţionale care le-

au marcat în ultima decadă reflectând nu atât lipsa de utilitate a acestora, cât mai ales

formularea neadaptată sau deficitară a politicilor şi strategiilor enunţate şi aplicate cu

diferite ocazii.

Instituţia Fondului Monetar Internaţional a fost înfiinţată în anul 1945, prin

prevederile acordului de la Bretton Woods. Funcţiile Fondului, aşa cum au fost formulate

statutar, au sintetic în vedere: promovarea cooperării monetare internaţionale, echilibrarea

balanţelor de plăţi, asigurarea unui sistem stabil al ratelor de schimb şi asistenţa financiară

în cazul dezechilibrelor la dispoziţia membrilor, în scopul de a stimula o evoluţie pozitivă a

comerţului mondial, erijându-se de fapt, cel puţin la nivel teoretic, în guvernatorul stabilităţii

dimensiunii monetar-financiare. Aceste obiective au fost îndeplinite printr-o serie de

mecanisme şi intervenţii stabilite gradual, în baza unor facilităţi de finanţare adoptate prin

consensul membrilor. Politicile, mecanismele şi facilităţile adoptate de FMI, au înregistrat o

diversificare continuă şi graduală, specific conectată la etapele istorice de dezvoltare a

economiei mondiale, astfel: (1) aranjamente stand-by (Stand-by Arrangements), bazat pe

sistemul tragerilor ordinare; (2) facilitatea de finanţare compensatorie (Compensatory

Financing Facility, 1963) destinată finanţării sincopelor din exportul produselor primare,

facilitate extinsă în anul 1981 şi pentru produsele cerealiere; (3) facilitatea temporară

pentru reducerea impactului privind şocul petrolier (Oil Facility, 1974-1976) prin care s-a

urmărit echilibrarea prin finanţare directă a balanţelor comerciale ale ţărilor importatoare

de petrol faţă de cele exportatoare; (4) facilitatea de finanţare extinsă (Extended Fund

Facility, 1974) pentru echilibrarea pe termen mediu a deficitului de cont curent,

condiţionată de reforme structurale (această facilitate a fost modificată prin introducerea

1 Boorman J, Global Imbalances and Capital Flows to Emerging Market Countries, Emerging Markets Forum, September, 2006, pg. 12

2 Pedrero M., Corupţia marilor puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială, Ed. Litera internaţional, Bucureşti, 2008, pg. 38




explicită a facilităţii de finanţare structurală extinsă, Enhanced Structural Adjustment

Facility, 1987); (5) facilitatea de intermediere a finanţării pentru ţările aflate în dificultate

(1980), definită prin atragerea de resurse financiare de la alte instituţii internaţionale,

guvernamentale sau private şi plasarea acestora către zonele defavorizate economic,

respectiv intermedierea contractării de credite în cazul unei crize generalizată a datoriilor,

cum a fost criza datoriilor din America Latină, 1980-1982; (6) facilitatea de finanţare a

transformărilor sistemice (Systemic Transformation Facility, 1993-1996) care a vizat

asistenţa ţărilor aflate în tranziţia către o economie de piaţă funcţională; (7) noul

aranjament de împrumut (New Arrangements to Borrow, 1994) definit ca răspuns la criza

mexicană, FMI stabilind un fond de rezervă permanent pentru asigurarea stabilităţii

sistemului monetar-financiar în cazul unor crize majore; (8) iniţiativa pentru sprijinul ţărilor

greu îndatorate (Initiative for the Heavily Indebted Poor Countries, HIPC policy, 1996) şi

facilitatea pentru creştere economică şi reducerea sărăciei (Poverty Reduction and Growth

Facility, 1999); (9) creditul contingent de rezervă (Contingent Credit Line, CCL, 1999),

facilitatea fondului suplimentar de rezervă (Supplemental Reserve Facility, SRF, 1997) şi

mecanismul de finanţare în caz de urgenţă (Emergency Financing Mechanism, EFM,

1996), utilizate sau adoptate ca răspuns la criza din Asia 1997-1998, mecanismul de

intervenţie fiind simplificat; (10) iniţierea revizuirii facilităţilor şi mecanismelor practicate

anterior (The Major Review of IMF Financial Facilities, 2000) prin care au fost desfiinţate 4

dintre facilităţile practicate şi au fost iniţiate măsuri de revizuire şi de implementare a unor

noi concepţii strategice, în care să primeze sprijinul acordat membrilor pentru prevenirea şi

rezolvarea crizelor şi (11) mecanismul de integrare comercială (Trade Integration

Mechanism, 2004) – program de asistenţă destinat contracarării efectelor negative pe

termen scurt, determinate de liberalizarea fluxurilor comerciale în ţările în curs de

dezvoltare.

Unul dintre cele mai noi instrumente de asistenţă financiară, respectiv facilitatea

pentru şocuri exogene (Exogenous Shocks Facility) a fost introdus în 2006, având ca

obiect finanţarea pe termen scurt şi mediu a deficitelor înregistrate în balanţa de plăţi a

statelor membre pe timpul crizelor şi post-criză. În aceeaşi ordine de idei, în mai 2006 s-a

lansat ideea extinderii acestui instrument, cu caracter preventiv, prin promovarea unui

suport financiar permanent în cazul crizelor, pentru ţările membre, similar unui credit

rezervat pentru intervenţie directă şi sprijin pentru acest gen de situaţii (Reserve

Augmentation Line, RAL). Pe fondul crizei creditelor sub-prime, negocierile privind

introducerea acestui nou instrument s-au accelerat, materializându-se la 28 octombrie




2008, ocazie cu care a fost introdusă facilitatea de lichiditate pe termen scurt (Short-Term

Liquidity Facility, SLF), destinată combaterii sincopelor de lichiditate în coroborare cu

mecanismul de finanţare în caz de urgenţă.

În luna martie 2009, ca urmare a evoluţiilor recente din economia mondială şi

sistemul monetar-financiar internaţional, FMI a propus, sub forma unei reforme interne a

instrumentelor de asistenţă, o serie de măsuri menite să eficientizeze activitatea instituţiei

în raport cu priorităţile formulate de statele membre, confruntate cu probleme serioase pe

linia finanţării deficitului bugetar şi de cont curent sau pe latura stabilităţii monedelor

naţionale. Dintre măsurile reformatoare aprobate de Comitetul Executiv al FMI în data de

24 martie 2009, amintim3:

- modernizarea cadrului operaţional cu privire la restricţiile şi condiţiile de

acordare a asistenţei financiare – FMI şi-a propus să pună accent cu precădere pe

condiţiile „ex-ante” în defavoarea condiţiilor „ex-post”, programele agreate urmând a fi

urmărite în timp, pe seama unor priorităţi strategice negociate şi nu pe seama unor

indicatori nominali predefiniţi şi neadaptaţi dinamic la realităţile economice;

- introducerea Liniei Flexibile de Creditare (Flexible Credit Line) – un nou

instrument de asistenţă financiară, adaptat situaţiei de criză, acordat pe baza unor criterii

de precalificare („ex-ante”) şi destinat, cu scop preventiv, ţărilor stabile macroeconomic;

împrumutul acordat în condiţiile acestui tip de instrument are perioadă de rambursare de 3

la 5 ani, poate fi reînnoit ca scadenţă sau majorat ca limită de creditare în funcţie de

evoluţiile înregistrate şi este acordat în moneda statului asistat sau în DST, cu o dobândă

anuală medie de 3,5% (Mexicul este primul stat care la 1 aprilie 2009 a solicitat încheierea

unui acord în sumă de 47 mld. USD, pe baza acestui nou instrument de finanţare);

- pentru ţările care nu se califică în urma analizei criteriilor prestabilite pentru

contractarea unei linii flexibile de creditare dar solicită un sprijin financiar în scop preventiv,

fondul a promovat, ca instrument de sprijin, acordul Stand-by de tip preventiv (High

Access Precautionary SBA);

- extinderea (dublarea) limitei de finanţare pentru aranjamentele de tip

Stand-by – limita anuală s-a majorat de la 100% la 200% iar limita cumulată s-a extins de

la 300% la 600% din nivelul cotele deţinute la fond;

- reducerea costurilor de finanţare din resursele Fondului (la un nivel de până

la 2,5% pe an) şi flexibilizarea scadenţelor pentru ţările sărace sau în curs de dezvoltare

3 *** IMF Survey Magazine, To Help Countries Face Crisis, IMF Revamps its Lending, IMF, 24 martie 2009




care, datorită evoluţiei crizei pe plan internaţional, întâmpină probleme în echilibrarea

balanţelor de plăţi sau în stabilizarea cursului de schimb valutar;

- simplificarea procedurilor de asistenţă financiară prin anularea unor

instrumente utilizate foarte rar – astfel au fost anulate facilitatea privind suplimentarea

rezervelor (Supplemental Reserve Facility) şi facilitatea de lichiditate pe termen scurt

(Short-Term Liquidity Facility);

- dublarea asistenţei pentru ţările cele mai sărace şi reducerea formalităţilor

în vederea accesării oportune a fondurilor de urgenţă de către aceste state.

Adaptarea instrumentelor FMI rămâne o prioritate absolută, după cum afirma recent

Dominique Strauss-Kahn, directorul general în exerciţiu al acestei instituţii, care remarca

cu această ocazie faptul că: „... la vremuri excepţionale se cer răspunsuri pe măsură, fără

ezitare, la fel de dinamice şi ferme precum dinamica pieţei, pentru devansarea în timp real

a efectelor negative ale unei crize generalizate”. Dilemele ridicate însă de implementarea

noilor facilităţi persistă, referindu-se la efectele care pot apărea, respectiv la situaţiile când

acest fond poate alimenta indirect speculaţiile de piaţă, garantând lichiditatea chiar şi în

cazul comportamentului hazardat al creditorilor de pe piaţă. Pe de altă parte, aşa cum

remarca Joseph Stiglitz într-un interviu recent acordat Agenţiei France Press, atenţia FMI

trebuie concentrată pe evitarea greşelilor din trecut, criticând astfel în mod indirect

condiţiile destul de dure impuse statelor împrumutate recent pe fondul crizei financiare

(condiţii legate de dobânda ridicată şi politicile restrictive impuse ca şi condiţii). În acest

context, celebrul economist afirma faptul că: „..atunci când FMI împrumută bani

Pakistanului, Islandei şi Ucrainei, cum se întâmplă acum, continuă să impună dobânzi

ridicate şi o politică monetară restrictivă. Pe fondul prelungirii crizei este probabil ca banii

împrumutaţi în asemenea condiţii să contribuie la slăbirea economiei acestor ţări care vor

putea înapoia tot mai greu aceste fonduri. Ironia este că actuala criză nu este rezultatul

unor politici greşite ale ţărilor în curs de dezvoltare, ci locul ei de naştere se află în Statele

Unite, adică paradoxal tocmai la cei care au drept de veto în FMI.” 4

Venind în întâmpinarea criticilor săi, prin reforma promovată în martie 2009, FMI a

dat un semnal pozitiv în sensul conştientizării şi revizuirii în acest sens a unor greşeli

făcute în trecut. Însă trebuie avut în vedere faptul că simplificarea excesivă a procedurilor

privind acordarea împrumuturilor, în optica iniţială a operaţionalizării activităţilor de

finanţare ale FMI, poate provoca un efect invers, pe fondul unei libertăţi mult prea mari

acordate board-ului acestei instituţii. Însă, pornind de la percepţia contradictorie privind

4 Stiglitz J.E., interviu acordat Agenţiei France Press, la data de 28 ianuarie 2009




atitudinea băncilor centrale, pericolul independenţei exagerate a FMI nu trebuie însă

minimalizat, comunitatea internaţională fiind îndreptăţită a continua supravegherea politică

a acţiunilor acestei instituţii, pentru a nu exista acţiuni preferenţiale sau judecăţi lipsite de

obiectivitate în ceea ce priveşte aprecierea unor riscuri sau informarea oportună a pieţelor.

Din aceste considerente şi pentru evitarea oricăror critici viitoare, reformele recent

adoptate ar trebui dublate, într-un interval imediat următor, de revizuirea consistentă a

valenţelor dialogului politic în interiorul FMI, printr-o reformă consistentă şi echitabilă cu

privire la alocarea drepturilor de vot.

Pe perioada ultimului deceniu, astfel după cum poate fi observat analizând graficul

din figura 3.1, soldul împrumuturilor FMI către membrii săi, a cunoscut fluctuaţii dinamice,

în corelaţie cu volumul intervenţiilor solicitate de piaţă şi în relaţie directă cu crizele

resimţite pe pieţele internaţionale sau regionale (reprezentate din punct de vedere statistic

în figura 3.2). La sfârşitul anului 2007, conform datelor din raportul anual publicat în luna

aprilie 2008, soldul creditelor pentru asistenţă acordat de FMI se cifra la 7,3 mld. DST,

coborând dramatic de la 19 mld. DST în aprilie 2006 şi ajungând la 1/3 din soldul

înregistrat înainte de declanşarea crizei asiatice.

Figura 3.1*: Evoluţia asistenţei financiare a FMI în perioada 1997-2007 (exprimată în

DST**)

La sfârşitul lunii ianuarie 2009, fondul de intervenţie aflat la dispoziţia FMI se cifra la

circa 201,09 mld. DST, împrumuturile totale acordate efectiv fiind în sumă de 18,3 mld.

* Sursă statistică: IMF, Annual Report. Making the Global Economy Work for All, aprilie 2008

** DST – Drepturile speciale de tragere (Special Drawing Rights), monedă de cont utilizată ca activ internaţional de rezervă, introdusă în anul 1969 de FMI şi calculată pe baza unui coş de valute internaţionale.




DST (dintr-un total de 48 mld. DST reprezentând finanţări contractate)5. În lunile noiembrie

şi decembrie ale anului 2008 au fost aprobate diferite împrumuturi pentru finanţarea

deficitului de cont curent pentru ţările care se confruntă cu efectele crizei financiare

mondiale, sub formă de acorduri stand-by sau de asistenţă sistemică, precum în cazul

Islandei (1,4 mld. DST), Lituaniei (1,5 mld. DST), Ungariei (10,5 mld. DST), Ucrainei (11

mld. DST), Armeniei (13,6 milioane USD) sau al Pakistanului (5,16 mld. DST). În cursul

primului trimestru al anului 2009, FMI a aprobat acordarea de sprijin financiar şi pentru

Belarus (în sumă de 2,46 mld. USD), Letonia (în sumă de 7,5 mld. Euro), Serbia (402

milioane Euro) şi Mongolia (229,2 milioane USD). În plus Mexicul a solicitat deschiderea

unei linii flexibile de creditare în sumă totală de 47 mld. USD, aceleaşi discuţii fiind recent

deschise şi în cazul Poloniei (pentru suma de 20 mld. Euro). Dintre ţările care şi-au

manifestat intenţia de a contracta un acord stand-by cu Fondul în perioada imediat

următoare (mai-iunie) amintim: Serbia (care a solicitat extinderea primului acord la suma

de 3 mld. Euro), Turcia (care ar putea obţine cel mai mare împrumut din istoria sa în

valoare de 25 mld. USD), Sri Lanka (1,9 mld. USD) şi România care a solicitat un acord

iniţial în sumă de 12,95 mld. Euro (reprezentând aproximativ 17,5 mld. USD). Pe fondul

actualei crize FMI, până la sfârşitul lunii aprilie 2009, a alocat deja sub formă de acorduri

stand-by suma totală de 33,69 mld. DST (către un număr de 14 ţări), din care a fost trasă

efectiv suma de 19,61 mld. DST.

Astfel analizate, acţiunile FMI din ultimul deceniu sugerează faptul că, în ciuda

criticilor, politicile şi strategiile de acţiune au fost adaptate într-o măsură apreciabilă la

problemele cu care s-a confruntat economia mondială din perspectiva echilibrului şi

stabilităţii sistemului monetar-financiar internaţional. Confruntat însă cu exacerbarea

fenomenelor de globalizare şi integrare a relaţiilor financiare, pe fondul unei

dereglementări accentuate, Fondul a înregistrat decalaje de timp relevante, cu efecte

negative, între momentele declanşării crizelor de sistem şi momentul intervenţiei concrete

şi ulterior al adaptării facilităţilor de finanţare şi a comportamentului intervenţionist6.

Această situaţie poate fi uşor certificată, confruntând vârful intervenţiei financiare a FMI

(din figura 3.1), cu evoluţia principalelor crize de piaţă sau de sistem resimţite în economia

mondială, astfel prezentate în graficul din figura 3.2. Acest neajuns, cumulat cu rigiditatea

uneori exagerată a politicilor practicate, de sorginte exclusiv monetaristă, soldată cu efecte

5 Sursă: site-ul oficial al FMI, www.imf.org, la secţiunea IMF Financial Activities

6 Stiglitz J.E., Globalizarea. Speranţe şi deziluzii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003




controversate, la nivel monetar-financiar dar şi social, a condus începând cu anul 2000, la

o revizuire a funcţiunilor şi arhitecturii instituţiei FMI.

Figura 3.2*: Statistica principalelor crize financiare din perioada 1995-2006

(exprimate pe scara ordonatei în miliarde DST)

Practic, dificultăţile întâmpinate de instituţia chemată să asigure echilibrul general al

sistemului monetar-financiar internaţional, au reflectat derapajele adaptative ale FMI la

noile realităţi globale, reacţia Comitetului Executiv al FMI fiind concretizată prin iniţierea în

noiembrie 2000, a unor largi dezbateri privind reformularea responsabilităţilor,

mecanismelor, facilităţilor şi implicit a strategiilor şi politicilor FMI, în acord cu noile

tendinţe în definirea arhitecturii monetar-financiare internaţionale.

Fenomenul de globalizare şi integrare a lumii financiare, a adus în atenţia FMI,

dificultăţi inedite, care au condus implicit la asumarea unor noi provocări, sintetizate în

principal, în două direcţii de acţiune distincte, respectiv (1) reformarea şi consolidarea

sistemului monetar-financiar internaţional, devenit incapabil să se autoregleze, lucru

demonstrat elocvent cu ocazia crizei cele mai recente şi (2) intensificarea luptei

împotriva sărăciei în ţările subdezvoltate, cu un venit naţional mic şi împovărate de

datorii externe.

În principal, reformarea şi consolidarea sistemului monetar-financiar

internaţional presupune adoptarea următoarelor măsuri7: întărirea sistemului financiar,

* Sursă statistică: Ramaksrihnan U., Zalduendo J., The Role of IMF Support in Crisis Prevention, IMF

Working Paper, 2006

Crize monetar-valutare Crize ale pieţelor de capital




elaborarea şi promovarea unor standarde şi coduri internaţionale de bună practică,

încurajarea promovării unui sistem armonizat de date reale şi exprimate pornind de la

criterii comune, implicarea sectorului privat în prevenirea şi soluţionarea crizelor, iniţierea

dialogului cu celelalte instituţii internaţionale în vederea armonizării şi concentrării

politicilor în folosul realităţilor economice şi sociale globale, precum şi iniţierea unui proces

de refacere a încrederii în instituţia FMI, prin consolidarea dialogului comun şi creşterea

transparenţei propriilor strategii şi politici.

Un motiv major al vulnerabilităţii economiilor la declanşarea crizelor este

slăbiciunea sistemului financiar, ale cărui instituţii deficitare nu sunt în măsură să ofere un

răspuns de piaţă coerent şi asta nu neapărat din punctul de vedere exclusiv al lichidităţii

pieţelor financiare. FMI propune întărirea sistemului financiar în primul rând prin

reformularea politicilor de supraveghere a sistemului financiar-bancar, inclusiv prin

revizuirea criteriilor de evaluare şi management al riscurilor, autorităţile monetare naţionale

şi regionale fiind chemate să-şi întărească acţiunile de supervizare şi reglementare a

sectorului financiar naţional, respectiv normele de apreciere a riscului şi adecvare a

capitalului, în mod armonizat pe baza unor recomandări formulate la nivel internaţional.

Criza sub-prime a demonstrat cu claritate faptul că lipsa unei perspective globale a pieţelor

segmentate ale sistemului financiar a permis „camuflarea” creditelor neperformante din

bilanţul sistemului bancar american şi european, prin emiterea de pachete de active

derivate având la bază garanţii supraevaluate, plasarea acestora pe piaţa titlurilor

ipotecare permutând practic riscul de insolvabilitate pe pieţele speculative. Din perspectiva

diversificării instrumentelor derivate, întărirea sistemului financiar internaţional impune în

primul rând formularea unei perspective globale coerente, comune şi comprehensive

asupra tuturor dimensiunilor implicate în dinamica fluxurilor monetare şi financiare la un

moment dat, în scopul prevenirii manifestărilor de risc specific.

Începând din 1999, echipe de experţi FMI alături de cei ai Băncii Mondiale, s-au

implicat în asistarea tehnică a ţărilor membre, cu privire la identificarea punctelor

vulnerabile prezente şi potenţiale din sistem, sugerând implementarea de măsuri concrete

cum ar fi: intensificarea acţiunilor regulatorii şi de supraveghere pentru instituţiile bancare,

revizuirea limitei minime de capital, dezvoltarea unui set de standarde internaţionale de

raportare, instituirea unui set de principii privind conducerea sănătoasă a corporaţiilor,

7 Aglietta M., The International Monetary Fund and the International Financial Arhitecture, CEPII Paper Work No. 08, 2000




evitarea regimurilor de schimb vulnerabile la atacurile de piaţă şi asigurarea unui flux

corect şi oportun al datelor şi informaţiilor solicitate de piaţă.

La o analiză aprofundată a activităţii FMI în raport cu politicile şi strategiile asumate

în ultimul deceniu, stadiul actualizat al poziţiei ocupate de această instituţie poate fi centrat

pe direcţia monitorizării evoluţiei pieţelor internaţionale şi regionale, respectiv pe

problematica supravegherii şi informării pieţelor la nivel multilateral şi bilateral, în

conformitate cu relaţiile sintetizate în figura 3.3.

Monitorizarea ca element fundamental al strategiei FMI cuprinde două dimensiuni

interconectate informaţional şi anume: supravegherea bilaterală (între FMI şi statele

membre) şi consultările multilaterale, definite prin analiza dinamică a evoluţiei ratelor de

schimb şi a evoluţiei indicatorilor de piaţă.

Referitor la modelul FMI de realizare a funcţiei de supraveghere şi informare a

pieţelor, în luna august 2007 (aproape simultan cu declanşarea crizei sub-prime), a fost

adoptată o nouă politică privind supravegherea bilaterală a politicilor ţărilor membre, care

înlocuieşte o decizie utilizată timp de 30 de ani, aducând un plus de claritate, corectitudine,

echitate şi responsabilitate. Prin noua decizie s-a urmărit acordarea unei atenţii sporite

efectelor de contagiune la nivel internaţional, prin utilizarea stabilităţii externe ca principiu

de organizare a activităţii de supraveghere. Stabilitatea externă este definită prin

raportarea la cursul de schimb, a cărui analiză devine astfel, o componentă importantă a

procesului de supraveghere8. Ca exemplu, având în vedere utilizarea unei singure

monede în zona Euro, stabilitatea externă pentru această zonă poate fi evaluată la nivelul

întregii regiuni, supravegherea bilaterală fiind axată în paralel pe politicile naţionale

practicate de fiecare stat membru. În prezent, se depun eforturi în direcţia implementării

efective a noii decizii, ţinând seama de provocările de natură tehnică şi conceptuală pe care

aceasta le implică.

8 Takatoshi K., Challenges to the International Monetary System: Rebalancing Currencies, Institutions, and Rates, Austria, 30 noiembrie 2007




Figura 3.3*: Modelul FMI privind supravegherea şi informarea pieţelor la nivel multilateral

şi bilateral

Consultările multilaterale reprezintă o nouă abordare a supravegherii, constând în

reunirea într-un cadru restrâns a principalelor părţi implicate, în vederea realizării unui

dialog sincer, care să faciliteze adoptarea unor acţiuni adecvate, în rezolvarea problemelor

de importanţă sistemică sau regională. Prima consultare multilaterală a vizat dezbaterea

problemei dezechilibrelor la nivel mondial şi a inclus China, zona Euro, Japonia, Arabia

Saudită şi Statele Unite. Acest forum a constituit suportul schimbului de idei şi opinii cu

privire la cauzele şi soluţiile dezechilibrelor existente sau anticipate în legătură cu evoluţia

pe termen scurt şi mediu a economiilor vizate. În prezent, accentul s-a deplasat de la

dialog către implementarea unor politici comune, FMI concentrându-se pe monitorizarea

progreselor înregistrate şi comunicarea transparentă a rezultatelor obţinute în raporturile

bilaterale şi multilaterale.

În sectorul supravegherii pieţelor cu privire la riscurile de sistem, FMI în

colaborare cu BRI, a elaborat un sistem complex în fază de testare, privind avertizarea

timpurie (Early Warning Systems, EWS), pornind de la concurenţa a două modele de

analiză şi prognoză. Cele două modele, respectiv modelul DCSD (elaborat de Divizia de

Studiere a Ţărilor în Dezvoltare, Developing Country Studies Division, DCSD) şi modelul

KLR (elaborat de Kaminsky, Lizondo şi Reinhart), au în centrul lor, evoluţia şi starea

indicatorului presiunii din piaţa valutară (Exchange Market Presure Indicator, EMPI),

* Sursă: figura reprezintă o prelucrare după Takatoshi Kato, Deputy Managing Director, IMF, prezentare la

Seminarul de la Salzburg, Challenges to the International Monetary System: Rebalancing Currencies, Institutions, and Rates, Austria, 30 noiembrie 2007

Sinteze statistice

periodice

(WEO şi GFSR) *

Supraveghere

multilaterală

Supraveghere

bilaterală

Consultări pe

baza Articolului

IV

Evoluţia cursurilor de schimb

valutar

Evoluţia indicatorilor de piaţă

Supravegherea

pieţelor

internaţionale

*WEO: World Economic Outlook, GFSR: Global Financial Stability Report

Supravegherea

politicilor economice şi

financiare a statelor

membre




agregat în secvenţe de prognoză pe 24 de luni, sub formă binară („1” pentru o criză

imediată şi „0” pentru echilibru)9.

Intervenţia directă a FMI se rezumă de cele mai multe ori la anticiparea situaţiilor

de criză şi la coordonarea acţiunilor statelor membre pentru ajustarea efectelor în cascadă

pe fondul „importului crizei”. Aşa cum s-a putut observa în criza sub-prime, FMI a evitat

intervenţia directă (practic şi datorită faptului că, până la sfârşitul anului 2007, intervenţia

nici nu a fost solicitată de către membrii afectaţi), rolul de furnizor de lichidităţi fiind asumat

în principal de FED (pentru SUA) şi BCE (pentru zona Euro). Implicarea FMI a fost însă

extrem de activă prin iniţiativele Forumului de Stabilitate Financiară (FSF), care a

organizat practic pool-ul financiar de susţinere a pieţelor. Sub supravegherea Forumului

de Stabilitate Financiară, numai în lunile octombrie şi noiembrie 2007, FED, BCE, Banca

Angliei şi BRI au pus la dispoziţia pieţei peste 90 de mld. Euro, în vederea calmării cererii

de lichidităţi rezultată ca urmare a „închiderii” poziţiilor deţinute de speculanţi pe piaţa

titlurilor ipotecare garantate prin active supraevaluate sau, după caz, reevaluate în sens

negativ ca urmare a corecţiei valorilor de piaţă.

În contextul crizei titlurilor ipotecare americane, rolul FMI a fost întărit de

previziunile relativ coerente ale acestei instituţii, premergător izbucnirii crizei, prognozele

contrastând cu rating-urile atribuite sectorului financiar american de către cele mai

prestigioase instituţii private de evaluare (în luna august 2008 cele mai importante societăţi

de rating clasificau acest tip de titluri în clasele cu risc minim). În ciuda criticilor severe

primite în special din partea ţărilor emergente, încă din aprilie 2007, deci cu aproape un

semestru înainte de manifestarea efectivă a crizei, FMI remarca prin intermediul studiului

trimestrial World Economic Outlook (WEO), relaxarea nefirească a standardelor de

creditare, în condiţiile în care titlurile ipotecare emise pe seama creditelor sub-prime

depăşiseră deja cota de 12% din totalul pieţelor de profil, ajungând la un vârf al ultimelor

două decenii. Experţii FMI afirmau încă de la acea dată că această conjunctură, cumulată

cu deprecierea titlurilor ipotecare de risc A şi scăderea cu 10% a preţurilor la proprietăţile

imobiliare, poate conduce foarte probabil la apariţia unor disfuncţionalităţi grave în

finanţarea rambursării acestor credite cu dobândă sensibil fluctuantă10.

Renunţând pentru prima dată la formulările evazive sau ambigue, în studiul Global

Financial Stability Report din aprilie 2008, FMI a făcut public rezultatul evaluării efectelor

9 Ramaksrihnan U., Zalduendo J., The Role of IMF Support in Crisis Prevention, IMF Working Paper, 2006

10 ***, World Economic Outlook, IMF, Washington, aprilie 2007




crizei sub-prime, avansând informaţia conform căreia pierderile determinate de criza

financiară în curs se ridică la cifra de 945 mld. USD pentru întreg sistemul monetar-

financiar internaţional, din care 565 mld. USD reprezintă rezultatul direct al expunerilor

bancare la creditele imobiliare cu grad ridicat de risc11. Prin raportul Global Financial

Stability Report din luna aprilie 2009 aceste cifre privind pierderile din economia mondială

au fost recalculate, FMI avansând suma de 2.700 mld. USD, respectiv de 4.000 mld. USD

obţinută prin includerea pierderile suferite la valoarea activelor de pe pieţele mature (din

această sumă practic două treimi reprezentând pierderi ale sistemului bancar)12. Întărind

ideea dinamizării informărilor statistice în perioada recentă, cu ocazia raportul World

Economic Outlook din aprilie 2008, FMI a extins perspectiva studiului până la nivelul

consumului individual pe sectorul imobiliar, îmbinând dimensiunile micro şi

macroeconomice ale fenomenelor. De remarcat faptul că, în raportul statistic amintit,

reprezentările sunt inedite prin bazele de raportare şi variabilele alese (cum ar fi cota parte

deţinută de sectorul financiar nebancar în finanţarea gospodăriilor sau corelaţia dintre

piaţa ipotecară şi piaţa creditului). În raportul World Economic Outlook din aprilie 2009 FMI

a realizat chiar o analiză comparativă a crizei actuale cu depresiunea din anii 1929-1933,

punctând câteva aspecte practice şi teoretice privind tratamentul posibil pentru evitarea

repetării unor greşeli din trecut.

În ceea ce priveşte strategia FMI privind elaborarea şi promovarea unor

standarde şi coduri internaţionale de bună practică, statele au ocazia de a-şi afirma

transparenţa politicilor şi practicilor monetare, financiare sau economice, prin acceptarea

voluntară a unor recomandări elaborate consensual, pe baza cooperării dintre organismele

monetar-financiare internaţionale. Aceste standarde şi coduri elaborate, vizează 12

domenii diferite, cum ar fi: politicile financiare, monetare şi fiscale, organizarea sistemului

de supraveghere prudenţială a activităţii bancare, audit, securitate, funcţionarea regulilor

de piaţă, regimurile de schimb şi sistemele de plăţi. În această ordine de idei, amintim

implicarea FMI şi BRI în elaborarea şi implementarea standardelor şi codurilor de bună

practică din domeniul monetar şi financiar (Code of Good Practice on Fiscal Transparency,

2001 şi Code of Good Practice on Monetary and Financial Policies, 2000), elaborarea

programului de evaluare periodică a sectorului financiar (Financial Sector Assessment

Program, FSAP, 1999), respectiv colaborarea acestor instituţii alături de Banca Mondială

11

***, Global Financial Stability Report, IMF, Washington, aprilie 2008 12

***, Global Financial Stability Report, IMF, Washington, aprilie 2009




în programele de asistenţă specifice, cu privire la absorbirea şocurilor comerciale şi

financiare la nivel naţional şi regional.

Încurajarea punerii la dispoziţie a unui sistem centralizat de date, presupune

publicarea permanentă a unui set de date actualizate, reale şi relevante pentru a veni

astfel, în sprijinul investitorilor, în vederea informării reale şi oportune a deciziilor de piaţă

şi pentru a oferi un vector precis conturat în tehnicile de adaptare a comportamentului pe

piaţă. În acest sens, începând cu anul 1996, urmare a crizei din Mexic, FMI a dezvoltat în

premieră Standardul Special privind Elaborarea şi Comunicarea Datelor (Special Data

Dissemination Standard, SDDS), extins ulterior cu Sistemul Global al Diseminării Datelor

(General Data Dissemination System, GDDS). Conform acestor standarde, ţările care

agreează implementarea sistemului, se obligă să respecte un nivel impus al calităţii,

fidelităţii, realităţii şi relevanţei datelor cu privire la indicatorii pieţei monetar-financiare,

comunicând în permanenţă date corelative suplimentare, referitoare la rezervele naţionale

sau gradul de îndatorare externă, informaţii deosebit de utile în conturarea perspectivei de

ansamblu asupra naturii şi dimensiunii riscurilor specifice13. Pe seama informaţiilor

primite, FMI elaborează şi pune la dispoziţia membrilor săi rapoarte anuale de observare a

aplicării acestor coduri (Reports on the Observance of Standards and Codes, ROSC). La

mijlocul anului 2008, 109 de state membre participau deja, pe deplin angajate, la

procedurile de transmitere şi diseminare a datelor. Conform Raportului Anual al FMI pe

anul 2007, publicat în aprilie 2008, au fost comunicate peste 811 de rapoarte ROCS, din

137 de state membre, iar 80% din aceste informaţii publicate au fost deja utilizate în

demersurile de negociere dintre statele membre sau în acţiunile de apreciere a riscurilor la

scară globală, fie de către autorităţile monetare, fie de către instituţiile financiare14.

Referitor la implicarea sectorului privat în prevenirea şi soluţionarea crizelor,

FMI consideră că dialogul dintre autorităţi şi sectorul privat trebuie intensificat, în sensul

responsabilizării acestora şi al implicării active în controlul riscurilor, mai ales în ceea ce

priveşte operaţiunile de limitare a „hazardului moral” (comportamentul investiţional în care

riscurile sunt asumate iresponsabil, pornind de la premisa că statul sau instituţiile

financiare trebuie să intervină). FMI a sprijinit această iniţiativă, înfiinţând în septembrie

2000 un grup de dialog între actorii pieţelor de capital şi structurile de management

13

Merton R., Bodie Z., The Design of Financial System, IMF Working Paper, Washington, 2005

14 ***, Annual Report. Making the Global Economy Work for All, IMF, Washington, 2008




operativ ale FMI şi ale Băncii Mondiale, forum denumit Grupul Consultativ privind Pieţele

de Capital (Capital Markets Consultative Group, CMCC).

Pe de altă parte, a fost intensificată colaborarea complexă cu celelalte instituţii cu

vocaţie universală; ca instituţie specializată pe problematica monetar-financiară

internaţională FMI a intensificat dialogul şi cooperarea directă pe probleme globale cu o

mare parte din organismele internaţionale, inclusiv cu diferite agenţii ale ONU şi cu cele

mai relevante bănci de dezvoltare şi investiţii. În acest context, FMI a dezvoltat o relaţie

apropiată de colaborare cu Banca Mondială, ca principal partener în programele comune

privind reducerea sărăciei, combaterea terorismului, a traficului şi spălării de bani sau în

programele de asistenţă privind dezvoltarea şi implementarea standardelor şi codurilor de

bună conduită. Alături de Banca Reglementelor Internaţionale, FMI s-a implicat activ în

programele care vizează reglementarea bancară, supravegherea prudenţială şi

dezvoltarea cooperării monetar-financiare internaţionale, prin abordare bilaterală directă

sau la masa dezbaterilor multilaterale, în calitate comună de membri ai Forumului

Stabilităţii Financiare (Financial Stability Forum, FSF).

O altă direcţie a strategiei de reformare a Fondului Monetar Internaţional, după anul

2000, este reprezentată de abordarea şi implicarea directă în acţiunea de reducere a

sărăciei, program dezvoltat alături de Banca Mondială. Rolul FMI în acest proiect este să

sprijine dezvoltarea ţărilor subdezvoltate prin propunerea unor programe destinate

stimulării sau relansării creşterii economice. Iniţiativa nu este nouă, FMI contribuind deja,

începând cu anul 1986, la acordarea de asistenţă tehnică şi financiară pentru 56 de ţări,

prin aplicarea programului de facilităţi privind ajustarea structurală (1986-1987), respectiv

a programului de ajustare structurală extinsă (1987-1989).

În ciuda acestor programe consistente din punctul de vedere al efortului financiar,

susţinute permanent şi de comunitatea internaţională prin acordarea de donaţii

suplimentare, succesul nu a fost cel scontat, în sensul în care, de cele mai multe ori,

creşterea economică nu a fost pe măsura aşteptărilor iar măsurile nu au condus efectiv la

scăderea sărăciei. Din acest motiv, odată cu revizuirea rolului şi a politicilor proprii, FMI şi

Banca Mondială au considerat măsurile de asistenţă financiară ca insuficiente,

recunoscând public faptul că trebuie făcut mai mult, într-o nouă abordare de perspectivă,

care să servească nu pe termen scurt ci mai ales pe termen lung economiilor aflate în

dificultate, implicând o mai largă participare atât a guvernelor/autorităţilor avizate cât şi a

societăţii civile. În noua optică, ţările sunt de fapt cele care conduc procesul de reformă




(postate acum „in the driver’ seat”), guvernele fiind asistate doar colateral de organismele

internaţionale şi numai în formularea strategiilor pe termen mediu şi lung.

Noua abordare reformistă presupune combaterea sărăciei pornind de la

următoarele principii15: (1) ţările sărace, în calitatea lor de beneficiar al programelor, ar

trebui să-şi elaboreze singure obiectivele, strategiile şi direcţiile de dezvoltare; (2) este

necesar ca organismele internaţionale să conlucreze pe baza unor programe comune şi

armonizate, cu obiective precise şi mai ales cu rezultate cuantificabile; (3) creşterea

economică este esenţială pentru eradicarea sărăciei în măsura în care împrumuturile de

ajustare nu au un efect de ameliorare temporară şi pot conduce performant şi real (pe

termen lung), la crearea de potenţial economic pentru generarea procesului de

îmbunătăţire a stării economice în sensul dezvoltării durabile şi (4) este importantă

crearea unei reacţii interne de răspuns şi adaptare a guvernelor ţărilor sărace la nevoile

economice reale ale propriilor cetăţeni.

La cererea FMI şi a Băncii Mondiale, pentru consolidarea consensului global, ţările

participante la programul de reducere a sărăciei, au stabilit de comun acord, la sfârşitul

anului 2000, un Program Strategic pentru Reducerea Sărăciei (Poverty Reduction Strategy

Paper, PRSP), care să le ofere posibilitatea de a concepe instrumente oportune în

vederea furnizării unui suport real şi cât mai apropiat ca efect de nevoile formulate. Prin

aplicarea instrumentului de asistenţă Poverty Reduction and Growth Facility (PRGF)

aferent programului PRSP, la sfârşitul trimestrului I al anului 2009, 28 de state beneficiau

de programe în curs privind reducerea sărăciei, însumând alocarea unor fonduri totale în

sumă de 4,2 mld. DST, în creştere faţă de 2006, când suma asistenţei acordate prin acest

tip de programe era în cuantum de 3,8 mld. DST16.

Începând cu anul 1996 a început să funcţioneze iniţiativa privind asistarea ţărilor

sărace greu îndatorate (Heavily Indebted Poor Contries, HIPC), însă concentrarea

exclusivă pe problema datoriilor externe a condus la situaţia în care după 12 ani, numai 7

ţări au ajuns să beneficieze efectiv de sprijin, suma totală acordată fiind de 6 mld. USD.

După anul 2000, s-a pus problema lărgirii spectrului de asistenţă, urmărindu-se

translatarea de pe principii formale pe principiile implicării efective şi mutarea accentului

de pe politica de finanţare a datoriilor externe pe o politică de degrevare a bugetelor ţărilor

15

Lombardi D., IMF’s Role în Low-Income Countries – Issues and Challenges, NBER Working Paper, Cambridge, 2005

16 Sursă statistică: site-ul oficial al FMI, www.imf.org, la secţiunea IMF Financial Activities, actualizat la data de 30 aprilie 2009




sărace, în vederea creării posibilităţii acestora de a cheltui banii proprii pe seama

dezvoltării unor programe de asistenţă socială sau prin adoptarea de măsuri economice

destinate creşterii. Revizuirea programului HIPC la mijlocul anului 2003, a condus la

lărgirea în numai 6 ani a numărului de ţări participante de la 7 la 35, soldul la data de 30

aprilie 2009 pentru programul lărgit al HIPC (Enhanced HIPC Initiative) fiind în sumă de

2,3496 mld. DST. Noul rol asumat FMI se limitează la supravegherea utilizării performante

a fondurilor alocate prin program şi la formularea unor recomandări dinamice privind

elaborarea şi aplicarea unor politici macroeconomice rezonabile, cu efect real şi rezultate

cuantificabile în procesul de reducere a sărăciei. Conform graficului din figura 3.4, se

poate observa faptul că, după reformularea poziţiei FMI, aplicarea iniţiativei de reducere a

datoriilor (Multilateral Debt Relief Initiative, MDRI), în legătură cu Programul PRSP pentru

ţările sărace greu îndatorate (HIPC), a dat rezultate consistente, soldul presiunii datoriilor

reducându-se în numai 2 ani de aplicare cu aproximativ 30%.

Figura 3.4*: Evoluţia statistică a programelor de sprijin a ţărilor sărace semnificativ

îndatorate

Ultimul element definitoriu în evoluţia recentă a FMI se referă la reforma internă

declanşată pe două direcţii strategice: restructurarea guvernării instituţiei şi

redimensionarea bugetului de venituri şi cheltuieli propriu ca urmare a reducerii temporare

a activităţilor de finanţare.

Din perspectiva guvernării instituţiei, în urma reevaluării din 1998, cota totală de

subscriere s-a majorat cu un procent de 45%, ajungând în ianuarie 1999 la suma totală de

216,75 mld. DST (aproximativ 323,31 mld. USD). Reevaluarea din 2003 nu a adus nici o

* Sursă statistică: Annual Report. Making the Global Economy Work for All, IMF, aprilie 2008




modificare a cotelor în termeni reali. În septembrie 2006, după mai mult de un deceniu de

negocieri, la nivelul FMI a fost întrunită majoritatea de 80% (şi anume 90,1%), necesară

adoptării Rezoluţiei cu privire la reforma deciziei şi realocarea drepturilor de vot în cadrul

FMI (Resolution on Quota and Voice Reform in the IMF, 18 septembrie 2006), demarându-

se astfel, în două etape, pe un termen convenit de 2 ani, procesul de reformare a

drepturilor de reprezentare la nivelul fondului. În principiu, reforma drepturilor de vot

presupune (astfel după cum a fost stabilit în septembrie 2006), modificarea formulei de

calcul a cotei de reprezentare în fond, includerea tuturor statelor în procesul decizional şi

reducerea poziţiei dominante a statelor puternic industrializate, care deţin în prezent

aproximativ 60% din totalul drepturilor de vot, SUA păstrându-şi chiar şi un drept de „veto”

în acest sens (ţinând cont de faptul că deciziile strategice sunt adoptate cu o majoritate de

85% din voturi, cele 371.743 de voturi ale SUA, reprezentând 16,77% din total, permit

acestui stat blocarea oricărei iniţiative). Ca un aspect pozitiv al cooperării, venind în

întâmpinarea noii strategii de guvernare propusă de FMI, unele ţări au renunţat încă de la

început la pretenţia majorării drepturilor de vot (de exemplu: SUA, Canada şi Japonia)17. În

prima etapă, prin decizia Consiliului guvernatorilor FMI, la sfârşitul anului 2006, cotele de

reprezentare au fost majorate cu 1,8%. La sfârşitul anului 2007, totalul cotelor acumulate

la nivelul fondului era în sumă de 219,14 mld. DST (aproximativ 321,92 mld. USD),

repartizat pe voturi, în funcţie de contribuţia fiecărui stat. Pe baza acestei decizii în

intervalul 2006-2008, au fost majorate doar cotele de reprezentare ale Chinei, Coreei,

Mexicului şi Turciei prin redistribuirea unui procent de 1,8% în sumă de 3,81 mld. DST

(aproximativ 5,66 mld. USD), ajungându-se astfel la valorile prezentate în tabelul 3.1

(tabelul prezintă ponderile statelor membre în alocarea DST – procentual şi nominal). În

urma redistribuirii drepturilor de vot, la data de 31 decembrie 2008 totalul cotelor nominale

repartizate era în sumă de 217,361 mld. DST (respectiv 341 mld. USD).

17

***, Voice of South on Globalization Review, The IMF Governance Reform, IPS Europe, No. 3, Berlin, 2008




Tabel 3.1*: Situaţia distribuirii curente a cotelor parte în alocarea DST în cadrul FMI la

data de 30.03.2009

Ţara

Cota parte

(procent din

total)

Cota nominală

(DST)

SUA 17,09 37,149

UE 32,4 70,404

Asia 11,5 25,010

China 3,72 8,090

India 1,91 4,158

Corea 1,35 2,927

Orientul apropiat (inclusiv

Turcia)

7,6 16,426

Turcia 0,55 1,191

America Latină 7,6 16,501

Mexic 1,45 3,153

Brazilia 1,4 3,036

Africa 5,3 11,498

Canada 2,93 6,369

Federaţia Rusă 2,74 5,945

Elveţia 1,59 3,459

Australia 1,49 3,236

Celelalte ţări 9,8 21,317

La data de 28 aprilie 2008 s-a aprobat, în mod oficial, cu majoritate absolută,

reforma reprezentării în cadrul fondului, propusă de Consiliul guvernatorilor FMI şi

demarată în anul 2006, pachetul de reforme aferente fiind constituit din următoarele decizii

strategice: (1) adoptarea noului mod de calcul al cotelor de participare prin aplicarea

căreia se va asigura o creştere semnificativă a cotelor de participare pentru 54 de state

* Sursă: site-ul oficial al FMI, www.imf.org, secţiunea IMF Financial Activities, actualizat la 01 aprilie 2009




subreprezentate în momentul de faţă; (2) triplarea drepturilor de vot pentru ţările sărace;

(3) includerea în comitetul executiv al FMI a două funcţii de secretar aleşi din rândul ţărilor

africane şi (4) recalcularea cotelor de reprezentare în mod obligatoriu cel puţin odată la 5

ani.

Continuarea revizuirii ponderii unor ţări sub-reprezentate în forumul de deliberare al

FMI, poate aduce o schimbare majoră în procesul privind reformularea priorităţilor globale

în plan monetar şi financiar (exemplul Chinei, al Mexicului, Braziliei, Indoneziei sau al

Indiei, care însumează ca număr de populaţie aproape jumătate din locuitorii planetei).

Din perspectiva restructurării bugetului de venituri şi cheltuieli, recomandările

cuprinse în raportul Grupului de personalităţi marcante (Committee of Eminent Persons,

CEP), organism desemnat să analizeze finanţarea sustenabilă pe termen lung a FMI, oferă

baza necesară pentru formularea unor propuneri specifice, cu luarea în considerare a

mandatului fundamental şi a priorităţilor definitorii ale instituţiei.

În perioada 2000-2007, veniturile FMI s-au redus substanţial, soldul împrumuturilor

acordate prin programele de asistenţă financiară coborând de la 80 mld. DST la mai puţin

de 10 mld. DST, jumătate din aceste sume fiind adresate Turciei şi Pakistanului. Însuşi

directorul în funcţie al FMI, Dominique Strauss-Kahn, afirma la sfârşitul lunii aprilie 2007

(înainte de declanşarea crizei financiare), faptul că „ ... FMI nu mai este nici pe departe

ceea ce a fost la debutul funcţionării sale. Precum Banca Reglementelor Internaţionale, a

venit momentul regândirii poziţiei şi rolului acestei instituţii, astfel încât, pe de o parte, să

nu i se mai atribuie prerogative exagerate sau utopice, iar pe de altă parte, să nu cadă în

derizoriu, utilitatea unui forum financiar internaţional fiind ca realitate funcţională, de

netăgăduit.”18 Ideile exprimate în acest discurs au primit confirmarea consistenţei pe

parcursul anului 2008, când, pe fondul intensificării eforturilor internaţionale privind

limitarea efectelor crizei financiare izbucnite la mijlocul anului 2007, la diversele întruniri

internaţionale la nivel înalt care au avut loc, multe din ţările puternic industrializate, lovite şi

ele de efectele crizei, au cerut prin reformarea arhitectonică a sistemului monetar-financiar

internaţional, implicarea activă a FMI de pe poziţia de coordonator al politicilor financiare şi

de capital la nivel mondial19.

Măsurile dintre cele mai diverse propuse pentru redresarea financiară a FMI au

prins contur începând cu debutul anului 2007, mai multe dintre aceste propuneri referindu-

18

Dominique Strauss-Kahn, The IMF’S Dwindling Fortunes, Los Angeles Time, 27 aprilie 2008 19

Situaţia se referă cu precădere la concluziile Summit-ului G20 din 15 noiembrie 2008




se la vânzarea unei cantităţi de aur din rezerva proprie, respectiv la restructurarea

personalului, prin închiderea unora dintre reprezentanţele din teritoriu şi restrângerea

altora. Ca urmare a încheierii anului fiscal 2007 cu un deficit de aproximativ 165 de

milioane USD şi previzionând o adâncire a acestui deficit la 400 milioane USD până în

anul 2010, Consiliul de administraţie al FMI a propus vânzarea a 403,3 de tone de aur (din

totalul de 3.217 tone aflate în rezerva proprie), mizând să obţină din această tranzacţie

aproximativ 11 mld. USD20. La acest plan s-a renunţat însă temporar, priorităţile fiind

schimbate odată cu declanşarea crizei financiare. La Summit-ul Grupului G20 de la Londra

din 02 aprilie 2009 problema vânzării unei cantităţi de aur din rezerva FMI a fost însă

reluată, reprezentanţii statelor implicate solicitând transformarea unei părţi din rezerva de

aur a Fondului, în vederea asigurării unor resurse suplimentare care să fie destinate

sprijinului ţărilor cele mai sărace.

Revigorarea recentă a activităţilor de asistenţă ale FMI nu a eliminat în totalitate

deficitul de resurse pe termen mediu şi lung, în acest sens instituţia lansând un apel ferm

către ţările puternic industrializate de a susţine printr-un împrumut comun, programele de

finanţare a ţărilor în curs de dezvoltare pe perioada recesiunii economice. Interesată nu

numai de propriile probleme ci şi de stabilitatea întregii regiuni economice, Japonia

(deţinătoarea unei rezerve valutare de 1.000 miliarde USD – pe locul II după China), a

răspuns prima cererii, oferind în luna ianuarie 2009 suma de 100 mld. USD la dispoziţia

FMI. Cu ocazia reuniunii la nivel înalt a liderilor europeni din 19-20 martie 2009, UE a făcut

cunoscut faptul că va contribui cu o sumă cuprinsă între 75-100 mld. USD în acest

program, pentru susţinerea ţărilor care se confruntă cu deficit al balanţei de plăţi. Dovedind

consecvenţă în atitudine, SUA şi UE au propus cu ocazia Summit-ului grupului G20 din 02

aprilie 2009, majorarea fondurilor FMI cu 250 mld. USD (ceea ce înseamnă practic

dublarea resurselor de care dispunea instituţia la sfârşitul lunii martie 2009), pentru

susţinerea programelor anticriză din ţările afectate.

În contextul hotărârii Consiliului Executiv al FMI de a reduce cheltuielile

administrative totale cu 14%, în luna martie 2008 a fost aprobat un plan de concediere

voluntară, urmărindu-se renunţarea la un număr de 380 de salariaţi din 2900 cât numără

în prezent instituţia (pentru retragere oferindu-se angajaţilor ca formă de compensare,

salariul pe un an). În plus, o serie de reprezentanţe, birouri şi misiuni permanente au fost

sau vor fi închise, fie definitiv fie la schimb pe seama înfiinţării unor birouri regionale (cazul

20

***, Annual Report. Making the Global Economy Work for All, IMF, Washington, 2007




birourilor permanente din România şi Bulgaria, întrunite sub forma unui departament

comun pentru Europa de Est, începând din 2008).

Intensitatea reformei bugetare a FMI poate fi anticipată prin analiza structurii

bugetului de cheltuieli pe anul 2008 şi a destinaţiilor de alocare în vederea execuţiei

bugetare, astfel cum este reprezentat în figura 3.5. Din această figură se poate observa

faptul că ponderea execuţiei bugetare este orientată cu precădere spre sectorul

monitorizării regionale a statelor membre, respectiv spre dimensiunea consolidării

capacităţii de răspuns. Practic, cel puţin la nivelul anului financiar 2008, monitorizarea

globală şi regională a „absorbit” mai mult de jumătate din efortul planificat al FMI (o cotă

de 52,6%), în detrimentul sprijinului financiar direct acordat membrilor prin diversele

programe sau facilităţi puse la dispoziţie.

Este de remarcat aşadar faptul că, în ciuda efectelor uneori decalibrate ale

strategiilor şi politicilor aplicate în ultimii zece ani, reforma FMI a încercat să se adapteze

dinamic noilor realităţi globale, răspunzând prin programe, abordări sau atitudine,

semnelor de mirare sau de întrebare născute din dilemele echilibrului monetar şi financiar

global contemporan.

Figura 3.5*: Structura planificată a alocărilor din bugetul FMI pentru anul financiar 2008

Analizând dinamica actuală a finanţelor internaţionale şi a economiei mondiale, se

poate deduce că importanţa FMI în angrenajul solidarităţii internaţionale nu poate fi

neglijat. Această instituţie poate contribui la o mai bună înţelegere a globalizării,

* Sursă statistică: Annual Report. Making the Global Economy Work for All, IMF, Washington, 2007

Monitorizare

macroeconomică şi

regională

35,3%

Reforme structurale 24,2%

Programe

naţionale şi sprijin

financiar

23,1%

Monitorizare globală

17,3%




concentrându-se pe dimensiunea analizelor aprofundate ale tendinţelor mondiale

fundamentale şi în mod special pe problematica pieţelor financiare ca arie de competenţă.

Într-o epocă în care integrarea economică regională a devenit tot mai importantă, este

esenţial ca FMI să se concentreze mai mult asupra tendinţelor din anumite regiuni şi să

încurajeze măsurile de intensificare a cooperării regionale. Interacţiunea Fondului cu

fiecare stat membru reprezintă elementul crucial în munca de identificare a

vulnerabilităţilor economice şi pentru asigurarea unei creşteri stabile şi durabile. Pentru a

întări această perspectivă amintim cuvintele din alocuţiunea lui Dominique Strauss-Kahn,

care afirma, cu ocazia summit-ului grupului G20 din 15 noiembrie 2008, că: „... a devenit

evident faptul că FMI poate, şi este de dorit, să revină în centrul dialogului mondial însă

acest privilegiu poate fi acordat numai prin continuarea unor atitudini şi acţiuni concrete din

urma cărora să rezulte un aport vizibil în asigurarea echilibrului monetar-financiar

internaţional […]”21.

Teste de verificare

1. Care sunt cele mai recent introduse mecanisme de asistență financiară ale FMI? 2. Ce presupune intervenția directă a FMI? 3. Ce presupune atitudine reformistă din interiorul FMI? 4. Care este evoluția structurală a fondurilor FMI? Ce perspective se pot observa? 5. Cum îndeplinește FMI funcția de supraveghere?

21

Dominique Strauss-Kahn, Summit-ul grupului G20, Washington, 15 noiembrie 2008

ec-fin policies - course 5

Documents