ebook mesajul politic în comunicarea mediatică

8/6/2019 Ebook Mesajul politic în comunicarea mediatică

http://slidepdf.com/reader/full/ebook-mesajul-politic-in-comunicarea-mediatica 1/70

CUPRINSIntroducere…………………………………………………………………...2

CAPITOLUL I MASS MEDIA ŞI VIAŢA POLITICĂ.............................4

1.1. Sistemul politic-definiţie şi trăsături……………………………..……4

1.2. Funcţiile sistemului politic………………………………………..…….9

1.3. Componentele structurale ale sistemului politic……………………..12

CAPITOLUL II COMUNICAREA MESAJULUI POLITIC ÎN

SPAŢIUL MEDIATIC ROMÂNESC…………………………………….19

2.1. Comunicarea politică în spaţiul mediatic……………………………19

2.2. Spaţiul public, loc de manifestare a acţiunilor politice……………...23

CAPITOLUL III MODALITĂŢI DE ÎNFĂPTUIRE A COMUNICĂRIIPOLITICE………………………………………………………………….26

3.1. Discursul politic şi tipurile de discurs………………………………..263.2. Sloganul – metodă de înfăptuire a discursului politic………………31

3.3. Retorica în discursul politic…………………………………………..34

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ – ANALIZA MESAJELOR

POLITICE DIN MASS MEDIA - CAMPANIA ELECTORALĂ 2009...38

4.1.Prezentarea biografică a principalilor candidaţi la PreşedenţiaRomâniei, campania electorală 2009…………………………………..…38

4.2.Analiza discursurilor politice ale principalilor candidaţi la

preşedenţie – campania prezidenţială 2009………………………………47

4.3.Ratingul generat de discursurile electorale ale candidaţilor la

prezidenţialele din 2009……………………………………………………58

CONCLUZII………………………………………………………………..64BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………...66

1



Introducere

Lucrarea de faţă reprezintă un studiu profund ce descrie interferenţa

dintre politică şi mass media.

În primul capitol sunt prezentate noţiuni elementare cum ar fi: sistemul

politic, funcţiile sistemului politic precum şi componentele sale structurale.

Utilitatea abordării din acest punct de vedere este dată de importanţa

cunoaşterii semnificaţiilor lor în context mediatic.

Sistemul politic trebuie să aibe în societate un rol reglator, deoarece

prin funcţiile acestuia se urmăreşte în cadrul societăţii, obiective precise ca:

menţinerea sau dimpotrivă, modificarea ordinii sociale.Mass-media în cadrul sistemului politic joacă, de asemenea, un rol

esenţial întrucât ea împiedică exercitarea şi distribuirea autoritară a valorilor

în cadrul întregului subsistem social, facilitează educaţia democratică a

cetăţenilor prin faptul că prescrie şi indică regulile politice, structurează şi

mediază înţelegerea proceselor decizionale şi coordonează mişcările actorilor

de pe scena politică.Capitolul al doilea este dedicat comunicării politice care reprezintă un

„teritoriu” simbolic în care actorii politici negociază construcţia agendei

publice, conferind vizibilitate unor proiecte care vizează comunităţile,

grupurile sociale şi societatea în ansamblu.

Prin intermediul mass-media şi al modurilor în care informaţia politică

este pusă în scenă, se poate intui diversitatea condiţiilor care concură la producerea comunicării politice. Mass-media se comportă asemenea unor

actori politici, putând ataca sau dimpotrivă, consolida imaginea politicienilor.

Totodată acest capitol face şi diferenţa, între noţiunea de comunicarea

publică din timpul exercitării puterii de autoritate şi comunicarea prin care

politicienii se angajează în cucerirea puterii. În domeniul exercitării puterii,

comunicarea politică însoţeşte acţiunea politică, prin care trebuie să

informeze publicul prin: comunicate, conferinţe de presă, articole şi luări de

2



poziţie în presă sau comunicarea mediatică realizată de purtătorul de cuvânt al

Guvernului.

În acest context, comunicarea politică joacă un rol autonom şi poate

înzestra cu acte, conducerea şi administrarea afacerilor publice. Inclusiv mass

– media, cu precădere la nivelul executivului naţional, joacă un rol important

în acest gen de comunicare politică.

Lucrarea se încheie cu un studiu de caz menit a scoate în evidenţă

particularităţiile discursurilor candidaţiilor din timpul campaniei electrorale

pentru prezidenţialele anului 2009, precum şi impactul acestora atât în mass

media tradiţională cât şi în mediul online.În mass media tradiţională, metodologia de cercetare s-a bazat pe

statisticile de audienţe ale dezbaterilor transmise în direct la diferite posturi de

televiziune, în timp ce în mediul online, metodologia a fost aceea a analizei de

conţinut de pe blogguri, ilustrate în momentul abordării grafice a acestei

situaţii. Discursurile candidaţilor au fost încadrate în nouă categorii, evaluate

după candidat şi după aprecierea pozitivă sau negativă a prestaţieicandidaţilor cu privire la categoriile considerate. Au fost evaluate acţiunile şi

declaraţiile candidaţilor în contextul strategiei electorale şi în dependenţă cu

acţiunile celorlalţi actori publici. Drept pentru care discursurile au fost

evaluate cu puncte acumulate sau pierdute în competiţia electorală.

Procesul de evaluare a ţinut cont şi de aparenţa fizică şi vestimentară,

gesturi, mimică, postură. Evaluarea s-a realizat pe ambele tururi de scrutinelectoral. Analiza în detaliu a datelor de audienţă de la ambele confruntări

televizate a reliefat o serie de particularităţi de consum media ale publicului

ilustrate în studiul de faţă abordat. S-a constatat că publicul tânăr a fost mai

puţin interesat de emisiunile politice, în timp ce publicul de peste 55 de ani le-

a acordat un interes crescut. Şi mai mult, publicul a receptat dezbaterile ca pe

un conflict de idei şi răspunsuri de chestionar, nicidecum ca pe un show

televizat.

3



CAPITOLUL I MASS MEDIA ŞI VIAŢA POLITICĂ

1.1. Sistemul politic, definiţie şi trăsături

Societatea, viaţa socială în general, se prezintă ca un sistem social

global care este structurat în subsisteme, care la rândul lor constituie sistemede sine stătătoare cu structuri, mecanisme şi funcţii proprii. Din cadrul

oricărui sistem social global, cele mai importante sisteme parţiale sunt:

sistemul politic, sistemul economic, sistemul informaţional, sistemul spiritual,

sistemul militar, etc1.

Conceperea şi analiza societăţii ca sistem social global, a

componentelor sale ca sisteme parţiale, constituie o metodă de cercetarerelativ nouă şi ea aparţine teoriei generale a sistemelor create de Lwon

Bertolanffy în 1937.

În cadrul oricărui sistem social global, prin locul şi rolul pe care-l

ocupă în cadrul acestuia, prin multitudinea, complexitatea şi diversitatea

relaţiilor ce le generează, prin impactul asupra celorlalte sisteme parţiale,

însăşi asupra întregului, se detaşează şi se impune sistemul politic. Orice

sistem social, indiferent de gradul său de organizare, de nivelul dezvoltării

sale, de natura sa, implică cu necesitate o dimensiune şi o funcţie politică. De

altfel, politicul şi politica au fost dintotdeauna coordonate majore ale

existenţei şi acţiunii umane.

1 Muraru, Ioan; Tănăsescu, Simina Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2002, p.8

4



Astăzi, mai mult ca oricând - precizează politologul G. Burdeau epoca

noastră este martoră unei politizări universale. Totul a devenit politic,

deoarece totul se află sub influenţa politicii sau se oglindeşte în ea.

Deşi conceperea şi studierea sistemică a politicului s-a impus relativ de

curând ca metodologie, aceasta nu este absolut nouă. Cercetarea sistemică a

domeniului politic, fenomen început după cel de-al doilea război mondial,

deşi a realizat unele succese notabile, întâmpină astăzi o serie de dificultăţi,

greutăţi şi neîmpliniri. Toate acestea se regăsesc încă în identificarea

sistemului politic cu sistemul social global, sau în confuziile întâlnite adeseori

în literatura de specialitate, în care până nu de mult, conceptele de "sistem politic", "organizare politică" şi "sistem de organizare", erau considerate

identice.

Cu tot rolul şi locul important pe care sistemul politic îl joacă în orice

sistem social global, identificarea acestora nu este justificată. Sistemul social

este un întreg, în timp ce sistemul politic în raport cu acesta, reprezintă o

parte. Prin urmare, relaţia dintre acestea nu este de la întreg la întreg, deciegală, ci de la întreg la parte şi deci nici sub acest aspect nu poate fi vorba de

egalitate sau identitate, ci cele două elemente sunt concepute distinct, atât sub

aspectul naturii, structurii cât şi al funcţiilor.

Conceptul de sistem politic s-a impus atât asupra noţiunii de

„organizare politică”, cât şi a celui de "sistem de organizare politică". Primul

aspect, de „organizare politică” este noţiunea folosită de politologii tributariformaţiunii juridice şi nu este în măsură să acopere întregul domeniu al

politicului, mai ales că ea integrează, pe lângă elemente politice şi pe cele de

natură juridică.

Noţiunea de „sistem de organizare politică” a fost introdusă în

circuitul literaturii politologice de gândirea marxistă şi voia să evidenţieze

distincţia dintre sistemul politic specific capitalismului şi cel al socialismului.

5



Este adevărat, cu timpul această noţiune a fost treptat abandonată,

impunându-se cea de sistem politic2.

Primul cercetător care a încercat şi, în mare măsură a reuşit să abordeze

politicul în spiritul teoriei sistemice, a fost David Easton. În lucrările sale

„Sistemul politic”, apăruta în anul 1953 şi „O analiză sistemică a vieţii

politice”, elaborată în anul 1956, Easton deşi avansează elemente valoroase

privind definirea sistemului politic, îndeosebi a caracterului său deschis, nu

reuşeşte să impună o definiţie a acestuia.

În lucrarea din 1953, D.Easton defineşte sistemul politic ca „alocarea

autoritară a valorilor.”Prof univ. Cristian Ionescu3, când se referă la sistemul politic foloseşte

termenul de sistem constituţional care reprezintă ansamblul coerent şi

armonios structurat al instituţiilor politice şi al mecanismelor de guvernare

consfinţite în Constituţie, prin intermediul cărora se realizează procesul de

conducere statală.

Aşadar, sistemul constituţional cuprinde nu numai organismeleinvestite cu atribuţii de suveranitate naţională ci şi mecanismele de guvernare,

adică instrumentele de interferenţă şi conlucrare a acestora.

De asemenea, Easton mai consideră sistemul politic „un ansamblu de

variabile, oricare ar fi gradul de relaţii între ele”. Într-o altă lucrare apărută

în anul 1974 la Paris, politologul american defineşte sistemul politic ca

"ansamblul interacţiunilor prin care obiectele de valoare sunt repartizate pe

cale autoritară într-o societate".

Deşi criticată şi de mulţi contestată, teoria lui D. Easton, rămâne un

punct de plecare şi chiar de referinţă în conceperea şi studierea politicului ca

sistem, având şi astăzi numeroşi adepţi. În anul 1968 în "Analiza sistemelor

politice", J.W. Lapierre definea sistemul politic ca „ansamblul proceselor de

2 Ion, Deleanu Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura Servo – Sat, Arad, 2004, p. 34.3 Cristian, Ionescu Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p.360.

6



decizie care privesc totalitatea unei societăţi globale”, definiţie care nu

acoperă nici pe departe politicul, vizând numai un aspect al sistemelui politic,

cel decizional, iar structura, relaţiile, instituţiile, comportamentul, normele

conduitei politice, rămân în afara unei asemenea abordări. Pe aceeaşi linie

funcţională se înscrie şi definiţia lui T. Parsons conform căruia: "Conceptul

nostru cheie de orientare este politica definită ca un subsistem primar

funcţional al societăţii, strict paralel cu statusul teoretic şi cu economia".

O încercare remarcabilă dar cu anumite limite, de analiză sistemică a

politicului o face cercetătorul sovietic F. M. Burlatki. Pornind de la extinderea

puterii politice asupra unor noi sfere ale vieţii economice, sociale şi culturale,el încearcă să lărgească definiţia sistemului politic. Abordarea lui F.M.

Burlatki are multe elemente valoroase, atât sub aspect structural, destul de

cuprinzătoare, dar mai ales a includerii în sistemul politic al comunicaţiilor,

fapt neglijat de majoritatea definiţiilor date acestuia, element cu un rol major

în viaţa politică contemporană. În acelaşi timp, definiţia lui F.M. Burlatki are

şi unele neajunsuri: ea este concepută şi realizată pe modelul fostei societăţitotalitare a Uniunii Sovietice, sistem politic relativ închis, cu limite în

dezvoltare şi perfecţionare şi supus totodată, procesului de conducere

centralizat. Canalizată pe un anumit model - cel al sistemului politic totalitar,

definiţia sa nu poate acoperi conceptul general de sistem politic, având în

vedere îndeosebi latura sa funcţională, imposibilitatea de adaptare la cerinţele

dezvoltării sociale şi, mai ales, ale democratismului politic.O abordare funcţională a dat-o sistemului politic şi Gabriel Almond. El

defineşte sistemul politic ca "un sistem de interacţiuni prezente în toate

societăţile independente care îndeplinesc funcţia de integrare şi adaptare".

Gabriel Almond considera că sistemul politic este compus din structura

politică şi cultura politică: "Structura politică cuprinde ansamblul

activităţilor politice: instituţiile politice, dar şi aspectele politice ale

structurilor sociale" . Însă cercetătorii români au fost tentaţi să analizeze şi să

7



definească societatea ca sistem social global. O asemenea poziţie a promovat-

o Aneta Busuioc, care în demersul său filosofico-politic considera că:

"Societatea poate fi cunoscută, explicată şi transformată conştient numai prin

conceperea ei ca sistem" 4.

Potrivit acestei gândiri prin sistem politic înţelegem acel sistem parţial

al societăţii ce cuprinde ansamblul relaţiilor, instituţiilor, concepţiilor,

comunicaţiilor de natură politică, prin care se asigură organizarea,

funcţionarea şi conducerea societăţii.

În concluzie, am putea formula câteva coordonate de bază în abordarea

şi înţelegerea teoretică a sistemului politic:- practica istorică a demonstrat că omul, ca fiinţă socială, nu poate

exista şi acţiona decât în cadrul organizat al unui sistem social. "Activităţile

indivizilor - precizează A. Busuioc - sunt de fapt şi în mod esenţial activităţile

sistemelor sociale" 5;

- sistemul politic constituie una dintre cele mai importante componente

ale societăţii contemporane privită şi concepută ca sistem social global;- el trebuie abordat ca un sistem mereu deschis supus încorporării

continue a elementelor noi ale vieţii sociale, ale fenomenelor şi proceselor

politice ce apar în condiţiile noii dezvoltări sociale;

- sistemul politic este într-o continuă devenire, perfecţionare şi

autoreglare. Aceste aspecte sunt în mare măsură determinate de existenţa şi

gradul dezvoltării vieţii politice şi mai ales a democratismului politic;- în cadrul societăţilor nedemocratice, aşa cum a fost cazul celor

fasciste şi chiar comuniste, posibilităţile de înnoire, de perfecţionare a

sistemului politic, sunt limitate de însăşi natura acestor societăţi, a lipsei lor

de transparenţă şi democratism social-politic;

- caracterul dinamic specific sistemului politic, impune o permanentă

definire şi redefinire a componenetelor sale;4 Aneta Busuioc, Politicul şi conducerea societăţii, Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1973, p.29.5 Ibidem, p.7.

8



- autonomia relativă a sistemului politic. Deşi sistemul politic este

parte integrantă a societăţii şi unul dintre elementele ei structurale şi

funcţionale cel mai important, el nu se dizolvă, disipează în sistemul social

global, nu se substituie acestuia şi nu se identifică cu el, ci se afirmă şi

funcţionează ca un element distinct, având propria sa identitate, fizionomie şi

autonomie.

În acest context, mass-media joacă un rol esenţial prin faptul că face

cunoscute regulile politice, structurează şi mediază înţelegerea proceselor

decizionale şi coordonează mişcările actorilor de pe scena politică6.

1.2. Funcţiile sistemului politic

Latura funcţională a sistemului politic are în vedere funcţiile exercitate

de acesta atât la nivelul şi interiorul propriului sistem, cât şi al societăţii. Pe

marginea acestei probleme, în literatura de specialitate, există vii dispute

legate de conţinutul funcţiilor sistemului politic, de eficienţa, amplitudinea

acestora şi utilitatea lor socială.

În lucrarea "Sistemul politic" , al lui D.Easton susţine că sistemul politic

are în societate un rol reglator. Această reglare socială este realizată prin

"alocarea autoritară a valorilor la nivelul întregii societăţi".

În opinia unui alt autor, J.M.Cotteret, susţine că " sistemul politic

îndeplineşte funcţii de integrare şi de adaptare, prin recurgerea sau

ameninţarea cu recurgerea la o constrângere psihică sau mult mai puţin

legitimă”.

Potrivit opiniei personale, se poate considera că sistemul politic are un

rol reglator faţă de celelalte subsisteme sociale, însă nu în mod obligatoriu

prin alocarea autoritară a valorilor la nivelul întregii societăţii ci prin

distribuţia acestora conform unei ordini de selectare naturală, selectare

6 Gerstle, Jacques Comunicarea politică, Editura Institutul European, Iaşi, 2002, p. 14.

9



completează reciproc, asigurând astfel reglarea, autoreglarea şi funcţionarea

sistemului social global, a societăţii în ansamblul ei.

Funcţiile din cadrul sistemului politic diferă de la o societate la alta,

atât în ceea ce priveşte conţinutul cât şi in formele şi mecanismele de

realizare. Acest fapt e în legătură directă cu obiectivele şi sarcinile pe care şi

le propune în fiecare etapă respectivul sistem, de dinamica acestuia, de însăşi

calitatea şi funcţionalitatea elementelor sale componente şi situaţia

internaţională. Putem spune că la nivel internaţional, la ora actuală se

întrevede această schimbare în majoritatea societăţilor occidentale, ca tendinţă

şi modalitate de integrare şi conducere societală globală, ce au în centru valorireliefate potrivit unor criterii de selecţie naturală, ce se realizează în cadrul

diferitelor subsisteme sociale şi evident servesc o cauză morală, justă şi

socială8.

În prezent, în România există o tendinţă de împotrivire a celor care

formează structurile actuale ce alcătuiesc sistemul politic din România,

împotriva tendinţei globale de reaşezare a societăţiilor pe criterii de selecţienaturală. Cei care deservesc structurile politice din România şi alcătuiesc în

acelaşi timp sistemul politic, continuă să impună perpetuarea ordinii sociale

prin distribuţia autoritară a valorilor în societate, prin atitudini samavolnice,

vezi tendinţele de instituţionalizare a structurilor mafiote în cadrul

subsistemelor sociale care impun reglarea întregului sistem social după

propriile interese.În prezent, societatea românească refuză implementarea valorilor de

selecţie şi distribuţie naturală în cadrul subsistemelor sociale aplicând tehnici

de persuasiune, de manipulare şi constrângere cu ameninţări la statutul social

şi familial al individului. Pur şi simplu, individul deserveşte silit cauza

autoritară şi persuasivă, orice alegere potrivnică se concretiză prin

excluziunea socială sau din mediul de muncă, prin diferite tehnici de

8 Cristian Ionescu, Tratat de drept constituţional. Ediţia a II a, Editura CH Beck, 2008, p. 125.

11



constrângere şi manipulare persuasivă. Am ajuns ca o întreagă societate de

indivizi să fim conduşi cu tehnici şi instrumente manipulatorii pentru a

deservii interesele câtorva puţin şi bogaţi care consideră propriul interes,

interes general.

1.3. Componentele structurale ale sistemului politic

Problema definirii componentelor structurale şi funcţionale ale

sistemului politic, trebuie să pornească de la unitatea şi diversitatea părţilor

sale constitutive, a multitudinii şi varietăţii relaţiilor ce le guvernează şiîndeosebi a impactului acestuia asupra celorlalte sisteme parţiale ale

societăţii.

Natura regimului politic, formele sale de exercitare a puterii, contextul

intern şi internaţional îşi vor pune amprenta atât asupra componentelor

sistemului politic, dar mai ales asupra amplitudinii şi eficienţei funcţiilor sale,

a rolului său reglator la nivelul întregii societăţi şi a propriei autoreglări.Componentele sistemului şi mai ales funcţiile acestuia sunt determinate

de factorii naţionali de natură politică, economică, socială precum şi de

condiţii concret – istorice ale societăţii date9. Locul şi rolul componentelor

sistemului politic nu sunt însă întâmplătoare. Dimpotrivă, funcţiile acestora şi

interferenţele între ele sunt reglementate în mod strict, în principal, în

Constituţie. Fiecare componentă a sistemului şi acesta în ansamblul său, au unscop unitar: facilitarea guvernării potrivit intereselor generale ale naţiunii. Un

sistem politic poate fi însă privit şi din perspectiva valorilor politice pe care se

bazează instituţiile de guvernare, a ideologiei unui partid politic sau a altuia

care au avut un rol precumpănitor în elaborarea Constituţiei dar întotdeauna

interesele partidelor politice trebuie să deservească interesele până la cel mai

9 Corbeanu, Ion; Corbeanu, Maria Drept constitutional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2004, p. 56.

12

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Corbeanu%2C%20Ion&st=s&tp1=0&tp2=0&tp3=0&tp4=0&tp5=0&tp6=0&tp7=0

http://www.biblioteca.ase.ro/catalog/rezultate.php?c=2&q=Corbeanu%2C%20Maria&st=s&tp1=0&tp2=0&tp3=0&tp4=0&tp5=0&tp6=0&tp7=0





de jos individ, orice altă atitudine exclusivistă fiind împotriva a ceea ce

politicul a lăsat a se subînţelege că există, încă din cele mai vechi timpuri.

Sub aspectul dimensiunii structurale a sistemului politic, cele mai multe

păreri converg spre acceptarea următoarelor componente: relaţiile politice;

instituţiile politice; conştiinţa şi cultura politica. La acestea se mai poate

adăuga normele şi comportamentul politic, comunicaţia politică, acţiunea

politică.

A. Relatiile politice

Acestea alcătuiesc unul din fenomenele cele mai importante ale vieţii

sociale, studierea lor prezentând un interes deosebit atât pentru teoria politică,cât şi pentru practica social-politică.

Problema definirii relaţilor politice a născut vii dispute în literatura de

specialitate. Din multitudinea interpretărilor şi nuanţărilor date de diferiţi

autori relaţiilor politice, evidenţiem următoarele opinii:

- Karl Smith rezuma relaţiile politice la relaţiile de ostilitate, adică la

raportul de "amic şi inamic";-C.E. Cătălin, limitează relaţiile politice la relaţiile puterii;

- Raymond Aron şi Maurice Duverger privesc relaţiile politice ca relaţii

de autoritate, primul reducându-le la raporturile dintre indivizi şi grupuri, în

schimb pentru Maurice Duverger relaţiile de autoritate sunt "relaţii

inegalitare”, în cadrul cărora unul sau mai mulţi indivizi domină pe ceilalţi şi

îi supun într-o manieră mai mică sau mai mare voinţei lor. Relaţiile politiceau o largă sferă de cuprindere, ele au existat în toate societăţile, inclusiv în

societatea comunei primitive. Însă forma specifică de manifestare a relaţiilor

sociale în domeniul vieţii politice, arată că relaţiile politice pot fi definite într-

o accepţiune mai restrânsă sau mai largă10.

În sens restrâns, prin relaţii politice se înţeleg acele relaţii ce se nasc şi

se dezvoltă între oameni care acţionează atât în mod individual ca cetăţeni,

10 Cristian Ionescu, Regimul politic în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 45.

13



alegători, parlamentari, membrii ai unor partide politice, reprezentanţi ai unor

instituţii politice sau în mod colectiv, organizaţi politic.

În extenso sau sensul larg , relaţiile politice sunt acele relaţii de natură

politică ce se formează şi desfăşoară între mari comunităţi umane, clase,

grupuri sociale, partide politice, între acestea şi stat, sau între state, naţiuni,

popoare ca entităţi distincte. Acest ultim segment formează relaţiile politice

internaţionale.

Rezumând, putem aprecia următoarele:

a. Obiectivul fundamental pe care sunt centrate relaţiile politice este

acela al problemei puterii sub diferitele ei forme, în special a celei politice,cucerirea, menţinerea, influenţarea sau monitorizarea ei;

b. Având în vedere locul şi rolul politicului în societate, relaţiile

politice în acţiunea lor nu vizează numai politicul, ci ele privesc organizarea

şi conducerea întregii societăţi, întrucât orice act de conducere, indiferent de

domeniul său de manifestare economic, spiritual sau militar, are întotdeauna

un substrat şi un conţinut politic dar care să răspundă necesităţilor fiecăruiindivid, atunci cât nevoile elementare, primare ale individului au fost

ameninţate, politicul nu îşi mai justifică cauza ;

c. În acţiunea lor, relaţiile politice se manifestă sub o formă organizată,

programatică şi conştientă. La nivelul social, ele acţionează nu direct, ci prin

intermediul instituţiilor politice (stat, partide politice, formaţiuni politice,

etc.);d. Atât sub aspect teoretic, dar mai cu seamă practic, relaţiile politice îşi

fundamentează acţiunea pe o ideologie, care în cele mai multe cazuri se

materializează în programe şi doctrine politice. Acest fapt conferă relaţiilor

politice un pronunţat caracter şi continut ideologic-partinic.

B.Comunicaţia politică

14



Comunicaţia politică constituie componenta sistemului politic cea mai

puţin uzuală în studiul sistemic al acestui domeniu11. Unii autori renunţă la

folosirea ei sau chiar neagă apartenenţa ei la sistemul politic. Cu privire la

locul şi rolul comunicaţiei politice în cadrul sistemului politic se pot face

următoarele precizări:

a) în condiţiile exploziei informaţionale, inclusiv a cunoaşterii şi

cunostinţelor despre politic, a sporirii considerabile a rolului acestuia în

societate, comunicaţia politică trebuie să constituie astăzi în orice sistem

politic modern o componentă majoră a acestuia;

b) Comunicaţia politică exercită în cadrul societăţilor democratice prinexcelenţă o funcţie de difuzare a valorilor politice, deci, ea joacă un rol

informaţional cu dublu sens, atât în direcţia celor ce guvernează către cei

guvernaţi, dar şi invers;

c) Comunicaţia politică nu trebuie monopolizată de cei ce guvernează şi

folosită de aceştia pentru "uniformizare" şi îndoctrinarea politică a celor

guvernaţi, aşa cum s-a întâmplat în societăţile totalitare. Ea nu trebuie sădevină un mijloc, un instrument de guvernare, de impunere a ideologiei

guvernanţilor, ci dimpotrivă, existenţa şi dezvoltarea ei trebuie privită ca un

element al democratismului politic, a adâncirii acesteia12;

d) În condiţiile actuale ale dezvoltării moderne, comunicaţia politică

poate juca în cadrul societăţii un rol constructiv, funcţional, de optimizare şi

perfecţionare a mecanismului de funcţionare al sistemului politic, deautoreglare şi de reglare a societăţii;

e) Un deosebit impact îl exercită comunicaţia politică asupra subiecţilor

sociali politici, organizaţiilor şi instituţiilor politice societale. Difuzarea

obiectivă, netrunchiată a informaţiilor şi cunoştinţelor politice, receptarea

acestora de către cetăţean, le va da posibilitatea să acţioneze în cunoştinţă de

cauză, să-şi formeze şi modeleze un comportament adecvat cerinţelor acţiunii11 Zemar, Pierre Comunicarea publică, Institutul European, Iaşi, 2003, p. 67.12 Zemar, Pierre Op.cit., p. 76.

15



politice. În felul acesta, cetăţeanul va deveni un participant conştient şi activ

la derularea vieţii şi practicii politice, responsabil faţă de acţiunea şi conduita

sa politică. La rândul lor, organizaţiile şi instituţiile politice, în primul rând

formaţiunile şi partidele politice corect informate, îşi vor armoniza poziţia şi

acţiunea politică în funcţie de necesităţile şi cerinţele reale ale vieţii social-

politice;

f) Prin informaţiile şi cunoştinţele pe care le transmite în societate,

comunicaţia politică creează la nivelul acesteia, o anumită stare de spirit,

concretizată şi exprimată prin opinia politică şi care poate genera o anumită

orientare a acţiunii şi conduitei politice faţă de putere, de autoritatea şiinstituţiile acesteia. Acţiunea şi atitudinea politică creată de comunicaţia

politică, poate evolua fie în direcţia armonizării poziţiei guvernanţilor cu cea

a celor guvernaţi sau, dimpotrivă, să impună necesitatea reformării,

restructurării puterii şi autorităţii, sau chiar în situaţia de criză, de

imposibilitate de reglare, înlocuirea a acesteia.

C. Comportamentul politicÎn strânsă legătură cu norma politică se află comportamentul politic. El

este expresia cea mai concludentă a normativităţii sistemului politic.

Comportamentul politic este un adevărat "barometru" al vieţii politice

dintr-o societate, fiind o transpunere în practică a valorilor politice, a

conştiinţei membrilor societăţii, a normelor ce structurează activitatea

politică. În limba română, termenul de comportament îşi are originea încuvântul franţuzesc comportament, modalitate de a acţiona în anumite

împrejurări sau situaţii, conduită, purtare, comportare13. Ca şi în cazul altor

componente ale sistemului politic (norma, comunicaţia politică) şi cel al

comportamentului politic, literatura de specialitate atât naţională cât şi

13 Stoiciu, Andrei Comunicarea politică. Cum se vând idei şi oameni. Editura Humanitas – Libra, Bucureşti,2000, p. 34.

16



universală este deficitară. În lipsa acestor precizări fixe ale literaturii de

specialitate, am punctat următoarele precizări14:

Prin comportament politic se înţelege acel mod de a acţiona, de

a se comporta şi raporta, al membrilor societăţii, claselor,

grupurilor sociale, al partidelor şi formaţiunilor politice faţă de

valorile şi doctrinele politice, de principiile şi normele politice

ale societăţii, de activitatea politică desfăşurată de organismele şi

instituţiile politice societale;

La nivelul oricărei societăţi distingem un comportament politic

individual, al cetăţeanului în calitate de alegător, de participant laviaţa politică şi un comportament politic colectiv ce poate

îmbrăca forma de clasă, grup, partid, naţiune, etc;

Deşi se manifestă în şi prin individ, în mod individual sau

colectiv organizat, comportamentul politic este un produs şi un

fapt social, format şi determinat de sistemul politic social, de

societate în general; Spre deosebire de comportamentul juridic, căci există şi un

asemenea comportament impus de norma juridică,

comportamentul politic este o obiectivizare în practica social -

politică, liber consfiinţită şi acceptată a normelor, principiilor şi

sistemului de valori politice interiorizate şi aplicate în cunoştiinţă

de cauză; La baza declanşării şi orientării comportamentului uman stă o

varietate de mobiluri, trebuinţe şi interese. Dintre acestea,

interesul politic este cel care dă scop, sens, semnificaţie

activităţii şi comportamentului politic, îl declanşează şi

direcţionează, contribuind totodată şi la reglarea sa. P.H.Holbac

consideră interesul politic „unicul mobil al acţiunii şi conduitei

14 Zărie, Ioan Mircea, Structura de stat , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 87.

17



umane”, iar pentru C.A.Helvetius „interesul conduce toate

judecăţile noastre”15.Pentru politologul român Trofin Drăgan,

„interesul politic reprezintă trecerea omenirii din imperiul

necesităţii în cel al libertăţii”.

Comportamentul social, cel politic în mod special nu este un dat

al societăţii, al indivizilor, ci el este rezultatul unei intense şi

permanente activităţi ale societăţii. În cadrul procesului de

formare, dezvoltare şi modelare a comportamentului politic, un

rol important îl joacă cultura şi comunicaţia politică, activitatea

educativă şi politica desfăşurată de diferite organisme şi instituţii politice, dintre care se detaşează prin importanţă şi eficienţă

acţiunea partidelor politice, a mass mediei şcolii şi familiei.

La fel ca în cazul normei politice şi în cel al comportamentului,

pe baza normelor politice generale ale societăţii la nivelul

acesteia, există o anumită conduită politică, aceasta neexcluzând

situaţia ca fiecare clasă, partid politic să-şi aibă propriul eicomportament politic, caracterizat prin anumite particularităţi ce

decurg din fundamentul ideologic, din locul şi rolul efectiv pe

care-l joacă în societate, din interesele şi obiectivele politice

urmărite16.

15 Lijphart A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi funcţionare în 36 de ţări, Editura Polirom,

Bucureşti, 2000, p. 123.16 Muraru, Ioan; Constantinescu Mihai, Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.71.

18



CAPITOLUL IICOMUNICAREA MESAJULUI POLITIC ÎN SPAŢIUL MEDIATIC

ROMÂNESC

2.1. Comunicarea politică în spaţiul mediatic

Trecerea la democraţiile societăţilor industriale şi ulterior

contemporane nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea spectaculoasă a

mijloacelor de informare, văzute în sensul etimologic cel mai strict al

termenului de „media”, adică cel de intermediere, de punte de legătură între

politicieni şi votanţi, între guvernanţi şi guvernaţi17.

În sensul ei modern, democraţia presupune existenţa unei veritabile

„curele de transmisie” care, să asigure cu succes informarea corectă şi

nepărtinitoare a votantului cu privire la actorii de pe scena politică. Este

evident că acest mijloc de legătură este obstrucţionat, imperfecţiunile jocului

democratic pot fi mai mari şi analog, probabilitatea atingerii unui înalt nivel

de democratizare al societăţii respective va fi mai mică. În acest context,

presa are menirea principală de a acţiona ca o contrapondere a puterii politice

prin dezvăluirea abuzurilor în exercitarea autorităţii de stat, precum şi prin

înlesnirea dezbaterilor privitoare la buna funcţionare a guvernării.

Mass-media joacă un rol esenţial în educaţia democratică a cetăţenilor

prin faptul că face cunoscute regulile politice, structurează şi mediază

înţelegerea proceselor decizionale şi coordonează mişcările actorilor pe scena

17 Haineş, Rosemarie Comunicarea televizuală, Editura Eficient, Bucureşti, 2000, p. 10.

19



politică18. Principala contribuţie a mass-mediei la procesul politic constă în

stabilirea agendei publice. Ca cetăţeni, nu putem asimila totalitatea

evenimentelor din lume, aşa că ne bazăm de cele mai multe ori pe activitatea

mass-media care urmăreşte realitatea şi o analizează. Iar obiectivul cheie al

comunicării politice constă în organizarea agendei publice într-un mod care să

favorizeze atingerea scopurilor unei organizaţii, fie ea şi politică.

Comunicarea politică19 se referă la interacţiunea dintre guvernanţi şi cei

guvernaţi şi descrie relaţiile, influenţele şi modificările psihologice ori sociale

ce decurg de aici. La nivelul relaţiilor politice, ea se manifestă ca un

mecanism de schimb comunicaţional, între receptor manifestat ca alegător şiemiţător în postură de sursă politică.

Din această perspectivă, comunicarea politică reprezintă un „teritoriu”

simbolic în care actorii politici care negociază construcţia agendei publice,

conferind vizibilitate unor proiecte care vizează comunităţile, grupurile

sociale şi societatea în ansamblu.

Presa poate modifica convingerile electrorale ale cetăţenilor, poate săconfirme şi să reîntărească opţiunile existente, poate să inducă idei noi, în

mod unidirecţional.

Aşadar, mediatizarea este o condiţie intrisecă oricărui act de

comunicare politică, mass-media are un rol decisiv în procesul comunicării

politice, fiind principala resursă pentru vizibilitatea informaţiei politice şi,

implicit, pentru dezbaterea publică a acesteia.Mass-media poate media interacţiunea dintre participanţii la

comunicarea politică şi furnizează imagini ale acestei interacţiuni. Prin

intermediul mass-media şi al modurilor în care informaţia politică este pusă în

scenă, putem intui diversitatea condiţiilor care concură la producerea

comunicării politice. Conceperea, derularea şi deznodământul unei acţiuni

politice depind din ce în ce mai mult de mediatizarea televizată.18 Cristina, Coman Relaţiile publice şi mass – media, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 67.19 Doru, Pop Mass media şi democraţia, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 87.

20



Comunicare politică a ajuns dependentă de o întreagă industrie a

„imaginii”, fiecare gest al omului politic fiind calculat şi proiectat datorită

intervenţiei consultanţilor politici. Cu ocazia comunicării politice se prezintă

în mass media şi avantaje notabile pentru diferite „pieţe” cum sunt: cea a

publicităţii, a consultanţei şi expertizei, a show-business-ului20. Dar

deomeniul central al comunicării politice este deci cel al consultărilor

electorale pentru alegerea reprezentanţilor, cel al partidelor politice şi cel al

puterilor, prevăzute în Constituţie (Preşedinte, Guvern, Parlament, Consilii

locale şi Primarii). Deci se poate suţine că, comunicarea politică este indicată

prin raportare la evenimentele politice. Atât la nivel naţional cât şi local,cetăţeanul este principalul receptor în comunicarea politică, în calitate de

beneficiar al serviciilor şi interlocutor în dezbaterea politică.

De asemenea, trebuie făcută distincţia între între comunicarea angajată

în cucerirea puterii, cu siguranţă comunicarea politică şi exercitarea puterii

politice pe de altă parte. În domeniul exercitării puterii, comunicarea politică

însoţeşte acţiunea politică, prin care trebuie să informeze: comunicate,conferinţe de presă, articole şi luări de poziţie în presă sau comunicarea

mediatică realizată de purtătorul de cuvânt al Guvernului. În acest sens,

comunicarea joacă un rol autonom şi poate înzestra cu acte, conducerea

treburilor, afacerilor publice. Guvernanţii au ca sarcină, în afara gestionării şi

a schimbării, reglarea socială. Animarea unei colectvităţi, sau incitarea la

schimbarea ideilor şi obiceiurilor, presupune instaurarea şi întreţinerealegăturilor cu opinia publică. Aşadar, mass – media, mai ales la nivelul

executivului naţional, joacă un rol important în acest gen de comunicare

politică. Aceasta este puternic marcată şi de ritualuri şi stiluri de comunicare

ale diverselor persoane publice cum ar fi: Preşedintele, prin (alegerea

momentelor, charisma, didacţionismul, emisiunile speciale sau utilizarea

ofertei mediatice recente), ale primului ministru (convorbiri regulate,

20 Anne, Gregory Planificarea şi managementul campanilor de relaţii publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.46.

21



explicaţii şi comentarii ale noilor măsuri, prezentări de subiecte ale vieţii

sociale, intervenţia în dezbaterea politică)etc.

La nivel local21, presa şi mass – media sunt mai puţin prezente şi

aproape că nu se amestecă în comunicarea politică pe măsură ce trecem d ela

nivel naţional la nivel local. Comunicarea politică la acest nivel este executată

de Preşedintele Consiliului regional şi/sau judeţean, iar esenţialul comunicării

politice se axează pe execuţiile bugetare, pe alegerea contractelor stat –

regiune, pe probleme de competenţă regională cum ar fi (economice, de

amemajare teritorială) care sunt în dezbatere şi de care îşi dă seama presa

cotidiană regională. Publicaţiile, documentaţia, chiar manifestările urmărescîntărirea identităţii teritoriale sau informarea concretă privind rolul

administraţiei publice în regiune, lasă puţin loc comunicării politice.

Lucrurile sunt şi mai nete atunci cân este vorba de executivul unui

departament din a cărui comunicare instituţională ar trebui să reiasă

activităţile cu caracter administrativ ale Consiliului general din Prefecturi.

Preşedintele Consiliului general este o personalitate politică importantă, totuşica si omologii săi regionali, el nu beneficiază decât de rare ocazii de a

comunica în faţa jurnaliştilor locali. Scrisoarea sau revista Consiliului general

servesc de suport pentru încercarea de a stabili o relaţie cu populaţia, într-o

anumită proporţie, compusă din alegătorii săi.

Iar comunicarea politică a unui Primar este mult mai amplă datorită

legitimităţii pe care i-o conferă faptul că este ales

22

. Alegerea Primarului seînrudeşte cu alegerile prezidenţiale (primii de pe listă solicită postul) şi cu

cele legislative (unele liste vor furniza Parlamentul, iar prima dintre ele va fi

purtătoarea programului de guvernare). Slaba participare a mass – mediei la

viaţa comunităţii locale este penalizatoare pentru opoziţie mai ales pentru

calitatea democratică a dezbaterii locale. Rareori din exeperienţa unor posturi

de radio locale au avut o contibuţie limitată.21 Stancu, Serb Relaţiile publice şi comunicare, Ed. Teora, Bucureşti, 2005, p. 139.22 Thoveron, Gabriel Comunicarea politică azi, Editura Antet, Bucureşti, 1996, p. 45.

22



Aşadar, comunicarea politică locală oarecum abudentă prin diferite

mijloace de genul ( corespondenţă, buletin, ziar, afişaj, expoziţii, manifestări,

inaugurări, uniuni, întâlniri etc) şi deşi hrănită în general din informaţii

practice, din servicii propuse, din mesaje de interes general, nu trimite decât

indirect, adesea doar simbolic, la registrul politic.

2.2. Spaţiul public, loc de manifestare a acţiunilor politice

Agora constituia primul spaţiu public real al manifestării politice. În

cetatea greacă, acest spaţiu desemna locul în care se întâlneau cetăţenii pentrua schimba opinii cu privire la viaţa publică pentru a se consacra afacerilor

personale şi vieţii economice în general şi pentru a practica în ultimă instanţă

sociabilitatea ai căror purtători erau în acest cadru.

Spaţiul public, pe care urbanitatea greacă îl numea „agora“, latinii îl

numeau„ forum“, şi desemna un loc al sociabilităţii, totodată, şi un loc al

economiei urbane, al logicilor de circulaţie şi de schimb, ori de vizibilitate ainstituţiilor şi a practicilor politice. Sunt deci locuri de întâlnire, cu o

geografie deschisă ce favorizează schimburile şi confruntările şi care vor

servi, încă de la început, drept cadru pentru folosirea retoricii.

Ea a sfârşit prin a deveni semnificantul vieţii sociale şi politice

constitutive a cetăţii antice şi ca urmare a instituţionalizării ei ca loc de

deliberare şi decizie, o realitate socială evidentă.Spaţiul public contemporan coincide cu apariţia politicului, deoarece

acesta se bazează pe opoziţia dintre spaţiile private, care aparţin familiilor şi

spaţiul public, care nu aparţine practic nimănui, dar care se află, din contră, la

dispoziţia tuturor şi în care interacţionează actorii sociali. În acest spaţiu

public se desfăşoară practicile, discursurile şi activităţile constitutive ale

faptului politic.

23



Noţiunea de spaţiu public23 cunoaşte un destin ascendent depăşind

analiza efectelor mass-media asupra instituţiilor şi practicilor politice, această

noţiune aduce un cadru conceptual consistent pentru integrarea fenomenelor

de comunicare în teoria politică, în special prin reinterpretarea distincţiei

dintre stat şi societatea civilă.

Pentru a înţelege conotaţiile simbolice ale comunicării politice trebuie

să se analizeze modul de situare, unul faţă de altul, a locurilor care îl compun,

adică modul în care se articulează uzanţele comunicării şi geografia spaţiului

în care acestea se înscriu.

Utilizarea noţiunii de spaţiu public în acest sens ridică o serie de probleme de interpretare, deoarece accepţiunile sale se împart între cei doi

poli: cel social şi cel politic.

În acest sens, Pierre Chambat menţionează trei dintre aceste accepţiuni,

care se disting prin gradul de coordonare a acţiunii comune:

- într-o primă accepţiune, spaţiul public desemnează un mediu de

simplă observabilitate reciprocă. Este sensul dat de Richard Sennett,reprezentant al Şcolii de la Chicago, care analizează oraşul ca pe un loc de

întâlnire pentru străini, unde spaţiul public este un loc în care semnele şi

indiciile sunt puse la dispoziţia ocupanţilor săi pentru a descifra stările lor

interne şi pentru a face reciproce atribuţiile lor ;

- într-un al doilea sens, spaţiul public desemnează constituirea unei

intersubiectivităţi practice, a recunoaşterii reciproce drept subiecţi, a

legăturii dintre persoane şi a înlănţuirii acţiunilor lor în cooperarea socială,

fiind vorba deci de comunicare şi socializare;

- într-o altă accepţiune, în sens politic, spaţiul public desemnează

ansamblul scenelor, mai mult sau mai puţin instituţionalizate, unde este

expus, justificat şi hotărât un ansamblu de acţiuni organizate şi orientate

23 Isabelle Pailliart , Spaţiul public şi comunicarea, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 118.

24

http://www.librarie.net/autor/7480/isabelle-pailliart




politic. Fiind orientată către participarea la deliberarea colectivă, acţiunea în

comun este reglată aici de modalităţile de ordonare.

În viziunea lui Bernard Lamizet, spaţiul public24 este definit ca locul în

care se desfăşoară ansamblul activităţilor constitutive ale faptului politic.

În ceea ce priveşte accesul la spaţiul public şi participarea politică, se

apreciază că noile tehnologii de comunicare sporesc considerabil raportarea

indivizilor de a se exprima în spaţiul public, limitând în schimb participarea

indivizilor la comunicarea politică şi, implicit, la dezbaterea publică a

deciziilor politice.

Spaţiul public este diminuat, paradoxal, tocmai prin evoluţia participării indivizilor la acesta, fapt care generează fragmentarea sa excesivă

şi apariţia aşa numitelor „sfericule” sau spaţii parţiale, fără legătură unele cu

altele.

În ceea ce priveşte impactul noilor practici de comunicare politică

asupra statutului majorităţii şi al cetăţeanului, Camelia Beciu25 este de părere

că din acest punct de vedere, mediatizarea generează efectele contradictoriiasupra practicilor democratice.

Astfel:

a) mediatizarea, marketingul politic şi „noile media” orientează

acţiunea politică spre un public ţintă din ce în ce mai individualizat;

b) noile media fragmentează electoratul, generând după unii autori

„anomie

” şi „izolare

”;c) acţiunea politică este transformată într-o „activitate politică”, în

timp ce identitatea socială este convertită în comunitate virtuală, adică

artificială. Noile tehnologii de comunicare stimulează însă şi interacţiunile

24 Isabelle Pailliart, Op.cit , p. 120.

25 Beciu Camelia, Comunicare politică, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2002, p. 35.

25






directe, omul politic fiind stimulat, prin intermediul acestora, să-şi

reformuleze agenda politică şi să dispună de o „agendă permanentă“.

În aceste condiţii, noile tehnologii şi comunicarea politică mediatizată,

multiplică oportunităţile de participare directă, nemediată la viaţa politică, dă

posibilitatea oamenilor politici de a negocia interesele publice direct în

mediul fierbinte, acolo unde cetăţenii sunt prezenţi.

26



parte, rolul instituţiei şi, pe de altă parte, imaginea publică a celui care

reprezintă instituţia.

Ce trebuie sã comunice un discurs? Dacã el îşi propune sã-i convingã

pe toţi, discursul este cu siguranţă ratat. Dacă îşi va propune să fie cea mai

frumoasă încercare lingvisticã rostită vreodată, el va fi lamentabil ca şi

eficienţă. Iar dacă nu îşi propune nimic, este chiar posibil să iasă bine.

În campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice şi a

sloganurilor, fiecare din acestea vizând câştigarea unei pãrţi cât mai mari a

electoratului; astfel, un procent destul de mare din voturi se datoreşte

calităţilor oratorice ale candidatului şi modalitãţii de realizare a discursului27.În societăţile democratice, discursul este adesea înlocuit sau eclipsat de

polemicã. El rãmâne "coada pãunului", dar, prin efectul de obişnuinţã nu mai

este un discriminant absolut. În statul totalitar, discursul, îşi pierde caracterul

electiv, devine propagandistic. Textul se adreseazã tuturor, şi, în plus, el este

considerat ratat atunci când măcar un ascultător nu a fost convins pe deplin,

oarecum, sau măcar "făcut atent". Pentru a analiza efectele pe care le au discursurile politice asupra

ascultătorilor, am folosit principiul relevanţei şi teoria comunicării ostensiv-

inferenţiale pentru următoarele motive:

(1) Candidaţii la preşedinţie trebuie să atragă atenţia auditoriului asupra

intenţiilor lor informative şi acest lucru se realizează pe baza stimulilor

ostensivi;(2) Ascultătorii se aşteaptă ca vorbitorii / candidaţii să comunice numai

informaţii relevante;

(3) Ascultătorii se aşteaptă ca procesarea mesajelor să implice un nivel

scăzut de efort şi să ducă la modificări importante ale mediului lor cognitiv,

adică să fie relevante;

27 Călin Sinescu, Teoria conflictelor politice, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2009, p. 76.

28



(4) Candidaţii îşi folosesc discursurile ca stimuli ostensivi şi astfel

comunicarea devine ostensiv-inferenţială;

(5) Atât vorbitorii, cât şi ascultătorii vor să obţină o comunicare reală;

este adevărat că politicienii încearcă să persuadeze, dar aceasta se leagă de

modul în care îşi structurează discursurile, nu de intenţiile lor informative;

candidaţii nu vor să-şi informeze ascultătorii că încearcă să le schimbe

opţiunile politice; persuasiunea poate fi considerată o intenţie ascunsă, care

totuşi este cunoscută în mod reciproc28;

(6) Ascultători se aşteaptă ca uneori comunicarea să nu fie relevantă,

dar pot să işi imagineze că mesajul a fost de fapt relevant, dar că vorbitorul nua fost relevant într-un mod optim; alteori, pot fi convinşi că mesajul în sine a

fost irelevant;

(7) De obicei, alegătorii îi votează pe acei candidaţi care prezintă în

discursurile şi în campaniile lor o informaţie relevantă;

(8) În campaniile electorale, mesajele relevante sunt în primul rând

acelea care conţin informaţii încât fac ascultătorii să se încreadă într-unanumit candidat, mesaje care oferă soluţii la problemele curente, soluţii care

vor aduce schimbări şi îmbunătăţiri în vieţile ascultătorilor .

Discursurile politice sunt structurate în jurul a două tipuri de teme:

pozitive şi negative.

Spre exemplu, C.V. Tudor îşi structurează discursurile în jurul unor

teme negative, teme ilustrate de următoarele exemple.Sărăcia, Degradare şi

Crima în România. Ilustrarea discursului acestuia se realizează prin

construcţii destul de expresive şi metaforice. Spre exemplu:

„ Ţara Reală e pântecul femeii care a început să-şi vândă pruncii, încă

înainte de a-i naşte /…/ pe când copiii astfel comercializaţi se duc la o

moarte sigură, în băncile de organe ale bogătaşilor lumii.” Mafia politică şi

mediatică.

28 Călin Sinescu, Comunicare politică, Editura Universitară, Bucureşti, 2009, p. 87.

29



„Acesta este unul dintre motivele pentru care Mafia Politică şi

Juridică implicată în exportul de copii, de unde scoate profituri financiare de

ordinul miliardelor de dolari /…/”

„Deviza lui C.V. Tudor reliefată în discurs este: Jos Mafia! Sus

Patria!”

Consecinţa discursului, în faţa alegătorilor este că aceştia nu-l votează

pentru că discursul lui se adresează unui număr mic de alegători, cei care l-ar

urma necondiţionat. Pe de altă parte, includerea tuturor alegătorilor,

sublinierea soluţiilor prezentate în discursuri, accentuarea aspectelor pozitive

ale propriului program conduc la succes. Acest lucru s-a întâmplat în cazul luiIon Iliescu.

Mai jos sunt redate temele pozitive întâlnite în discursurile lui C.V.

Tudor: „Ţara, România Mare” , „ Aşa arată Ţara noastră REALĂ”

„/…/ fiindcă eu am harta României Mari în tiparul genetic /../” chiar

face dovada acestei expresi metaforice „ Cercetaţi rezervaţia arheologică a

limbii române şi veţi vedea că cele mai importante cuvinte: Patrie, Popor,Ţară, Biserică, Armată, Pâine, Muiere, Soţ, Făt, Frate, Soră, Sănătate şi

însuşi gloriosul cuvânt Dumnezeu /…/ vin direct din limba latină” .

„Avem de a face cu două unicate, fiecare în felul său: Ţara e unică sub

soare /…/ iar Poporul e absolut genial.” Iar imaginea sa, este prezentată în

comparaţie cu imagini biblice :

„Eu cu acest Înger al Morţii vreau să mă lupt!” /…/ Am să mă lupt cu

Îngerul Morţii tot astfel cum s-a luptat Iacov cu îngerul Vieţii.”

„ /../ dar, în orice caz, mai hotărât decât toţi adversarii mei să-mi dau

viaţa pentru Patrie.”

„Începe Epoca Vadim, de Dreptate, Prosperitate şi Reconciliere

Naţională!”

Referindu-ne la discursurile lui Geoana şi Băsescu din cursa pentru

Primăria Bucureşti, observăm că cei doi au adoptat strategii discursive

30



diametral opuse cu profilul imagologic pe care şi l-au construit în perioada

dinaintea campaniei.

Mircea Geoană a abandonat haina de diplomat al cancelariilor europene

şi brusc a început să vorbească despre praful de pe cizmele din tinereţe cu

care a străbătut drumuri pline de noroi din curtea centralelor termice. A

adoptat un discurs mai popular, mai direct, fără subtilităţi de negociere

diplomatică.

Mircea Geoana a abordat o comunicare-seducţie în contradicţie cu

profilul său imagologic anterior. A venit cu un zâmbet larg deschis, ce arată o

dantură perfectă (semn de sănătate tocmai bună pentru o cursă dură), dar arămas înţepenit în această grimasă mult prea mult timp. Geoană a zâmbit de

pe panouri şi bannere pentru toţi bucureştenii timp de patru săptămâni, dar

nimeni nu a reuşit să afle programul său administrativ, elaborat de cei mai

buni specialişti externi, aşa cum afirmase el însuşi într-o dezbatere televizată.

Mesajul “Câştigi cu Geoană” a fost atât de abstract încât PSD a trebuit să

revină cu o formulă îmbunătăţită şi să-i dea conotaţia de câştig material:“locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite” , care vor asigura “creşterea

nivelului de trai de la an la an”.

Geoană nu a venit cu un “contract ” pentru bucureşteni, în lipsa acestuia

a ţinut toate discuţiile în zona guvernării. Nici “contractul pentru Europa” nu

a fost scris temeinic. Mesajul “2007 — oraş european” a rămas unul la fel de

abstract în lipsa unei expuneri coerente şi credibile a paşilor de acţiune.Traian Băsescu şi-a abandonat stilul care l-a consacrat. Lider

charismatic, cu un discurs pe înţelesul tuturor şi pe placul presei, Traian

Băsescu a sedus la guvernare când prin hohote abundente, când prin

exprimările sale deocheate. În campania pentru primărie el a venit cu un

discurs foarte tehnic, a prezentat programe şi surse de finanţare. El a înţeles că

o comunicare-negociere este mai potrivită pentru contextul politic de la aceea

vreme şi a ales să fie cât se poate de sobru. Traian Băsescu nu a trebuit să facă

31



trimiteri la un resort mitic, simbolic (Uniunea Europeană), el cunoscând

extrem de bine realităţile mahalalei româneşti. În acestă situaţie, a negociat

“totul sau nimic”. A pus cărţile pe masă şi a câştigat. A mers sigur pe mâna

bucureştenilor şi a învins la vot. Ulterior a îmvins şi la preşedinţie, din păcare

nu a putut să schimbe sistemul, se retrage ca şi Emil Constantinescu, evident

lângă Ion Iliescu.

3.2. Sloganul – metodă de înfăptuire a discursului politic

Sloganul este un act de limbaj disimulat29. Aspectul său de act de limbajdisimulat este ampilificat în discursul politic. Deşi sloganul intervine în multe

din formele pe care le ia discursul politic, prezenţa lui cea mai apăsătoare se

găseşte în discursul electoral, în propaganda politică şi în publicitatea politică.

Sloganul ca şi construcţie discursivă interesează cu deosebire în analiza

dimensiunii retorice a discursului politic, deoarece anumite norme ale acestui

tip de discurs (publicitatea politică, de exemplu) vizează din plin demijloacele de comunicare invocate. Mai mult, în discursul politic se pare că

enunţurile sloganului îşi dezvăluie în cel mai înalt grad utilitatea dar şi

funcţiunile îndeplinite.

Deşi utilizările unor astfel de formule sunt diferite, câteva particularităţi

putem descoperi in legătură cu rolul sloganului in construcţiile discursive:

a) considerarea sloganului ca o formulă

(expresie de dimensiuni relativreduse care să poată fi uşor reţinută de către public), ca un element al

retoricităţii (ce înglobează în sine diferit forme şi proceduri retorice: ritm,

rima, melodicitate), ca instrument al performanţei discursive (impactul asupra

aceluia care îl recepteză şi determinarea unei acţiuni de către acesta);

29 Constantin Sălăvăstru, Discursul puterii, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 266.

32



b) prezenţa cvasiuniversală a unor formule în actele discursive: cum ar

fi în discursul politic ( La vremuri noi, oameni noi,), în discursul economic

( Prin noi înşine) ;

c) convingerea că astfel de formule sunt absolut necesare, de utilizarea

lor convenabilă depinde un anumit rezultat al intervenţiei discursive, de aici

rezultă că nu sunt un capriciu al spiritului însetat de frumos ci un imperativ al

spiritului care vrea ca prin frumos să obţină rezultate practice;

d) sloganul îşi găseşte utilitatea în construcţia discursivă din momentul

în care se pune în discuţie receptivitatea lor în rândul maselor.

Caracterul disimulat al sloganului politic vine din faptul că el seadresează maselor şi, fiind o formulă concisă, nu poate expune programe,

platforme politice, nu poate să apeleze la argumentări sau explicaţii

sofisticate.

Sloganul este şi un enunţ polemic, deoarece el este pus în calculaţie de

un grup de putere (acelea care promovează candidaţii), prin urmare, intenţia

este aceea de a promova un punct de vedere. Promovând un punct de vedere,în mod necesar intri în contradicţie cu punctele de vedere opuse pe care le

promovează celelalte grupuri de putere. Aici nu poate exista o linie de mijloc,

nu pot exista jumătăţi de măsură pentru simplul fapt că jurnalele de măsură

sunt ineficiente şi perdante din punctul de vede al obţinerii performanţei

discursive. Fără îndoială, aspectul polemic nu este întotdeauna vizibil din

forma expresivă a sloganului, deşi uneori s-ar impune. Indiferent dacă formaexpresiei ne arată sau nu caracterul polemic al enunţurilor slogan, acesta se

manifestă întotdeauna ca expresie a luptei pentru putere30.

Aşadar, caracterul polemic al enunţului slogan este, în discursurile

politice, expresia opoziţiei între doctrinele pe care ele le reprezintă şi care

aparţin unor grupuri de putere diferite. Fiecare urmăreşte să obţină

legitimitatea, nu o poate obţine pe una şi aceeaşi cale (dacă ar fi astfel, ne-am

30 Delia Balaban, Comunicarea mediatică, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009, p. 62.

33



situa în faţa unui singur grup de putere, ceea ce nu e normal într-o societate

pluralistă), motiv pentru care fiecare grup de putere pune în circulaţie

modalităţi diferite de gestionare a puterii.

Sloganurile trebuie să reflecte lupta politică permanentă, iar reflectarea

ia aspectul caracterului polemic al unor astfel de enunţuri. Spre deosebire de

alte tipuri de discurs (unde nici prezenţa şi nici caracterul polemic al unor

astfel de enunţuri nu sunt atât de evidente), în discursul politic acest aspect

este imperativ iar consecinţele unui discurs politic depind, într-o măsură mai

mare sau mai mică, şi de acest fapt.

Sloganurile trebuie să aibă o anumită ritmicitate şi o anumitămelodicitate pentru a fi reţinut de receptor. Fiind reţinute, ele lucrează (în

sens discursiv, fireşte) în favoarea îndeplinirii scopului şi deci acţiunii

favorabile grupului de putere care produce discursul.

Este interesant că cerinţele sonorităţii şi ale ritmicităţii, ca articulaţii ale

enunţurilor slogan, nu s-au regăsit dintotdeauna ca exigenţe ale unor astfel de

enunţuri. Este de la sine înţeles că originalitatea şi individualitatea enunţurilor slogan în discursurile politice sunt determinate de factori diferiţi. Factori care

ţin de natura doctrinelor politice pe care grupul de putere o reprezintă. Grupul

de putere care reprezintă o doctrină de stânga va utiliza sloganuri care să pună

în lumină această doctrină (,,Totul pentru cei mulţi " ), sau (,,Mai întâi locuri

de muncă, când bogaţii sunt mai bine îngrijiţi decât săracii,,).

Dacă un grup de putere (sau un candidat) reprezintă o doctrină dedreapta, atunci sloganurile lor vor reflecta esenţa unei astfel de doctrine. Prin

individualizarea sloganurilor se poate determina eticheta grupului de putere

care-1 pune în funcţiune şi se poate face - într-un mod mai facil - o legătură

intimă între grupul de putere şi doctrina căreia îi aparţine. Sloganul mai

trebuie să reflecte aspectele esenţiale ale domeniului pentru care discursul se

propune. În acest context sloganul, este expresia condensată şi penetrantă a

34



doctrinei politice (sau a unor aspecte ale ei), el este, în acelaşi timp, un mijloc

eficient de a face cunoscut doctrina, de propagare a ei in rândul maselor.

3.3. Retorica în discursul politic

Accesibilitatea, impactul mai facil cu publicul, la care tinteşte discursul

politic sunt augmentate de prezenţa figurilor retorice care au menirea de a

înfrumuseţa discursul, de a-i da o anumită expresivitate31.

Frumuseţea şi accesibilitatea pot să-1 impresioneze pe receptor şi astfel

să determine adeziunea la o idee. Retorica antică, avea rolul în trecutulîndepărat de a da o expresie artistică discursului în public, in faţa mulţimii, de

aceea ea a constituit pentru politicienii acelei vremi, obiect predilect al

investigaţiei, acordând o însemnătate deosebită ,,ornării discursului”,

considerând că de aceasta depinde succesul politicianului care astfel se făcea

auzit şi perceput în faţa maselor.

Evident că succesul oratorului în public mai ales al politicianul estedeterminat şi de abilitatea acestuia de a şti să folosească figurile retorice, care

să îi faciliteze cât mai mult accesul la publicuri largi.

În acest context, vom încerca să determinăm prezenţa şi oportunitatea

figurilor retorice în discursul politic prin folosirea următoarelor figuri de

cuvinte: figuri de cuvinte ( sunt acele figuri care se bazează pe anumite

organizări ale materiei sonore a limbajului), figuri

de sens

sunt figurile în care paradoxalitatea vine din organizarea conţinutuirilor cuvintelor), figuri de

construcţie (distanţa resimţită de receptor se bazează pe arhitectonica

enunţului sau frecvenţei discursive) şi figurile de gândire (în general

fundamentate pe acele cuvinte care au o mare amplitudine, în care

paradoxalitatea este rezultatul unei relaţii convenţionale între receptor şi

interlocutorul său.

31 Constantin Sălăvăstru, Op. cit., p. 294.

35



Figurile de cuvine sunt adesea folosite în discursurile politice, datorită

sonorităţii lor, datorită uşurinţei de a fi reţinute, ele atrag atenţia. Or, discursul

politic, adresându-se unor mase mari de indivizi, nu poate face abstracţie de

asemenea mijloace de influenţare. Uneori este utilizat un anumit ritm al

discursului sau al unei secvenţe discursive, ritm ce se consideră a fi

convenabil pentru un auditoriu dat, adecvat pentru un moment, un context, un

subiect pe care îl are la îndemână discursul.

Aliteraţia, ca figură de cuvinte, este prezentă uneori cu efecte

deosebite în discursurile politice. Ea înseamnă, repetarea unui fonem sau unui

grup de foneme în scopul obţinerii unor valori conotative datorităvirtualităţilor de semnificaţie intrisece sau repetarea unei aceleiaşi consoane.

Efectul ei constă în crearea unei anumite atmosfere. Cum efectul de atmosferă

este semnificativ şi are un rol important în obţinerea performanţelor

discursive, această figură retorică îşi găseşte locul în discursurile politice.

“A se cumpăra bunuri publice fără licitaţie, a face afaceri pentru

domeniul public al statului fără licitaţie, este un act de corupţie şi deîncălcare flagrantă a legii ".

Repetarea obsesivă a cuvântului " fără licitaţie" , determină un accent, o

dominantă, o situaţie asupra căreia se vrea să se atragă atenţia cel care

vorbeşte. Repetarea acestei expresii are rolul de a crea o atmosferă, de a duce

în atenţie un fapt care poate rămâne neobservat, dar care pentru colectivitate

este important.O altă categorie a figurilor retorice o constituie metafora. Ea este una

dintre cele mai răspândite figuri retorice chiar şi în discursul politic. Întrucât

are o comparaţie subînţeleasă şi se bazează, la rigoare, pe relaţiile de

incluziune şi excluziune dintre noţiuni. Forţa de sugestie a metaforei este

dintre cele mai semnificative, ceea ce îl făcea pe Aristotel, în Poetica , să

menţioneze că metafora ,,este un indiciu al darurilor naturale".

36



O inspirată metaforă poate sugera starea pe care vrem s-o ilustrăm la un

moment dat faţă de cineva sau faţă de o anumită situaţie.

Fără îndoială forţa metaforei vine şi din isteria oratorului de a pune în

comparaţie stări, fapte şi atitudini relevante pentru auditoriu şi care sunt

îmbrăcate în expresi dintre cele mai adecvate.

Rolul metaforei a atras în mod special atenţia în ultimii ani şi în

discursul politic. Extinzând teoria cognitivă a metaforei dezvoltată Lakoff şi

Johnson şi aplicată în mod special la discursul politic de Lakoff, cercetătorii

din domeniile socio-lingvistice şi al analizei discursului a investigat utilizarea

de către politicieni a conceptelor metaforice folosite în limbajul curent pentru justificarea anumitor politici şi pentru definirea unor evenimente cu intenţia

de a atrage opinia publică de partea propriilor puncte de vedere.

O altă figură este şi manifestarea ironiei, foarte uzuală în discursul

politicianist românesc fundamentat pe marginea problemelor acumulate în

timp, amplificate cu trecerea timpului şi mereu prezente, ca obiect de dispută

politică, pe masa tuturor celor care au gestionat puterea politică în România.Ironia se instalează numai într-o situaţie de comunicare: un mesaj

trebuie să circule de la emiţător la destinatarul discursului şi, ceea ce este mai

important poate, el trebuie recepţionat32.

Factorii diverşi pot interveni pe traiectul relaţiei dintre orator şi

auditoriu pentru a impiedica o comunicare autentică şi, astfel, manifestarea

unei intervenţii discursive ironice cum ar fi:competenţa lingvistică

(dacăreceptorul nu cunoaşte limba, atunci relaţia de comunicare este anulată),

ambiguitatea discursului dacă receptorului i se propune un text cu sensuri

multiple, atunci receptarea va fi pusă în dificultate), obscuritatea discursului

(dacă oratorul foloseşte un limbaj abscons, în care anumiţi termeni nu sunt

înţeleşi, astfel comunicarea sa cu auditoriul este afectată), ambianţa

intervenţiei discursive (dacă oratorul se află în faţa unui auditoriu, care se

32 Constantin Sălăvăstru , Teoria şi practica argumentării, Editura Polirom, Bucureşti, 2009, p. 287.

37



manifestă prin întreruperi, prin dezaprobări, atunci intervenţia ironică are

puţine şanse de izbândă).

Manifestarea şi forţa unei intervenţii discursive ironice sunt

condiţionate de cunoaşterea contextului discursiv în care se desfăşoară

intervenţia ironică. Contextul are aici un sens foarte larg. Trebuie să fie

cunoscută de receptor situaţia descrisă prin intervenţia ironică, iar, pe de altă

parte, ambianţele discursului, cu deosebire în discursul politic, ironia

presupune o participare colectivă la descifrarea enigmei sensului corect.

Eficienţa intervenţiei ironice este diferită în funcţie de auditoriul pe

care oratorul îl are în faţă. De acest aspect ar trebui să se ţină seama în cadruldiscursurilor politice, pentru care auditoriul se schimbă foarte rapid. Eficienţa

cea mai puternică se manifestă în faţa unui auditoriu omogen. Aceasta pentru

că aici se regăsesc, se îndeplinesc la cotele cele mai înalte cerinţele anterioare,

aici se manifestă o autentică relaţie de comunicare, aici se cunosc mai bine

contextele, şi se determină mai bine abaterile.

În cazul unui public eterogen, toate aceste cerinţe stau sub semnulincertitudinii, de aici rezultă şi consecinţele imprevizibile pentru finalităţile

intervenţiei discursive. Discursurile politice se lovesc de ambele situaţii.

Intervenţiile parlamentare au, în general, un public omogen, în timp ce

discursurile electorale beneficiază, de cele mai multe ori, tot de un public

eterogen.

38



CAPITOLUL IV

ANALIZA MESAJELOR POLITICE DIN MASS MEDIA,CAMPANIA ELECTORALĂ DIN 2009

- STUDIU DE CAZ –

4.1. Prezentarea biografică a principalilor candidaţi la Preşedenţia

României, campania electorală 2009

Traian BăsescuTraian Băsescu s-a născut la

data de 4 noiembrie 1951, în oraşul

Murfatlar, judeţul Constanţa, ca fiu al

ofiţerului Dumitru Băsescu decedat

în anul 2002 şi al Elenei Băsescu, născută în 1928 şi decedată în anul 201033.

Activitatea profesională şi politică

Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel

Bătrân din Constanţa, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială.

Între 1981-1987 a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a

Republicii Socialiste România. Începând cu 1987 a făcut parte din

reprezentanţa Navrom la Anvers. În anul 1989 a devenit director general al

Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor,

în cabinetul Dăscălescu, funcţie pe care a îndeplinit-o până la Revoluţia din

22 Decembrie 1989. A declarat că a fost nevoit să se înscrie în PCR pentru a

putea face carieră în marina comercială.

A ocupat următoarele funcţii politico – administrative:

• Subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor în Guvernul

Petre Roman;

33www.presidency.ro.

39



• Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman (30 aprilie

1991 – 16 octombrie 1991);

• Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16

octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992);

• Deputat de Vaslui din partea FSN în mandatul (1992 – 1996),

obţinând în cadrul acestei legislaturi, funcţia de vicepreşedinte al

Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor;

• Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman

(1996);

• Deputat PD de Vaslui (1996-2000);• Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12

decembrie 1996 – 11 februarie 1998);

• Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie

1998 – 22 decembrie 1999);

• Ministrul Transporturilor în Guvernul Mugur Isărescu (22

decembrie 1999 – 26 iunie 2000);• Primar General al Municipiului Bucureşti (Iunie 2000 –

Decembrie 2004);

• Preşedintele Partidului Democrat (Mai 2001 – Decembrie 2004);

• Preşedinte al României (20 decembrie 2004), este suspendat la

16 aprilie 2007 de către Parlament iar la 19 mai 2007 este

reconfirmat prin Referendum, cu peste 74% din voturileexprimate.

Mesajul electoral al Preşedintelui Traian Băsescu din campania

electorală din anul 2009, ”Vreau o Românie a Bunului simţ” sau

„Referendum pentru un Parlament de Bun simţ” s-a fundamentat cu

precădere în jurul referendumului, organizat simultan cu alegerile pentru

prezindenţiale. Au fost invocate dispoziţii constituţionale pentru susţinerea

acestuia în vederea schimbării structurii Parlamentului României, de la

40



structura bicamerală la o structură unicamerală şi reducerea numărului

parlamentarilor la maxim 300 de persoane. Prilej cu care s-a propus şi

modificarea Constituţiei României, invocându-se semnarea decretului

prezidenţial pentru întrunirea ulterioară a Comisiilor parlamentare de

modificare a Legii fundamentale, eveniment care ulterior nu s-a mai

întâmplat, majoritatea parlamentarilor au refuzat modificarea actualei

Constituţii pe considerentele că s-ar atenta la democraţia României.

Mesajul electoral şi discursul Preşedintelui Traian Băsescu a fost cel

mai elocvent din punct de vedere propagandistic, "De ce le e frică nu scapă",

pur şi simplu acesta a simţit starea de spirit a poporului, şi-a coalizat naţiuneaîmpotriva unui inamic invizibil, adică clasă politică, inclusiv aserviţii

acestora, mogulii din cadrul televiziunilor. Deşi postul de televiune Realitatea

Tv, a încercat să lovească în imaginea preşedintelui dând publicităţii

filmuleţul în care preşedintele loveşte un copil într-un trecut oarecum

îndepărtat, calitatea mesajelor preşedintelui Traian Băsescu, l-au făcut

imbatabil, nu numai împotriva clasei politice, inclusiv împotriva aserviţilor acesteia din mass – media.

Mircea Dan Geoană

Mircea Dan Geoană s-a născut la

data de 14 iulie 1958. Este fiul fostului şef al Comandamentului Apărării Civile din

România, generalul Ioan Geoană. Este

căsătorit cu Mihaela Geoană, de profesie arhitect, are 2 copii: Ana Maria şi

Alexandru.

41

http://www.happychildren.ro/

http://www.happychildren.ro/



Activitatea profesională şi politică

A absolvit în anul 1983, Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului

Politehnic Bucureşti. Până în decembrie 1989 a lucrat ca adjunct şef de

brigadă la Trustul Energomontaj Bucureşti.

În anul 1990 devine referent în Ministerul de Externe, repartizat pe

relaţia cu Franţa. În 1991 este numit Director al Direcţiei Afaceri Europene

(NATO, Uniunea Europeană, OSCE, UEO, Consiliul Europei). Pleacă la

perfecţionare în Franţa, la şcoala de administraţie franceză „L’Ecole Nationale d’Administration de Paris”, pe care a absolvit-o un an mai târziu.

În anul 1994 definitivează cursul despre instituţii democratice al

NATO, între timp preaia şi funcţia de Director General al Direcţiei Generale

Asia, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa (1994), respectiv al

Direcţiei Generale Europa, America de Nord, Asia, America Latină, Orientul

Mijlociu şi Africa (1995) din cadrul Ministerului de Afaceri Externe.În anul 1996, Mircea Geoană este numit ambasadorul României în

Statele Unite, devenind astfel, la 37 de ani, cel mai tânăr ambasador din

corpul diplomatic român. Rangul dimplomatic de ambasador îl primeşte în

martie 2000, ulterior devine Ministrul Afacerilor Externe, în Guvernul Adrian

Năstase, fiind considerat unul dintre cei mai buni miniştrii din cabinetul

Năstase. Pentru meritele sale profesionale deosebite este decorat cudistincţiile: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor (1

decembrie 2000) pentru servicii deosebite aduse în politica externă a

României şi Legiunea de Onoare – Franţa (octombrie 2002).

În anul 2004 este propus pe lista candidaţilor la Primăria Municipiului

Bucureşti, alegeri câştigate de Traian Băsescu. După pierderea alegerilor

prezidenţiale de către Adrian Năstase a devenit un candidat redutabil la

conducerea partidului, pe care a şi câştigat-o în martie 2005, într-o

42



confruntare între proiectul său european şi progresist, cu aripa conservatoare a

lui Ion Iliescu. În anul 2009, Mircea Geoană va suferi încă o înfrângere

împotriva candidatului Traian Băsescu care odinioară îl învinsăse în anul

2004 în cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti, acum şi în cursa pentru

Palatul Cotroceni.

Mesajul electoral al candidatului Mircea Geoană prezentat în campania

pentru prezidenţialele din anul 2009, „ Învingem împreună” a fost unul cu un

profund caracter economic dar incer, axat pe o serie de măsuri destinate să

atenueze şi să contracareze o serie de efecte ale crizei economice şi sociale.

A promis o viaţă mai bună pentru românii de la oraş şi cei de la ţară, precum şi pentru cei plecaţi în străinătate cărora le-a promis că dacă se vor

reîntoarce în ţară vor beneficia de o primă de 25000 de euro.

În general, mesajul lui Mircea Geoană a fost lipsit de originalitate şi

substanţă, nu a transmis absolut nimic, destul de discutabil atunci când a

venit vorba de memorabilitate din partea electoratului. Un mesaj care a ridicat

în picioare doar suporterii din Partidul Social Democrat. Mesajul a fostoptimist şi energic, cu semn de exclamare în coadă, analiştii în relaţii publice

au considerat că ar fi fost mai de succes cu „Împreuna suntem mai

puternici!”, “Vom izbândi împreună!” sau “Împărţim victoria!” Totodată au

considerat că unele cuvinte folosite în mesajul lui Geoană “împreună” şi ”a

învinge" sunt două cuvinte la fel de uzate în politică precum “mai multe şanse

de câştig”în comunicarea comercială

34

.

Crin Antonescu

Crin Antonescu s-a născut la 21 septembrie

1959 la Tulcea35.

În 1985, a absolvit Universitatea

Bucureşti, Departamentul Istorie-Filosofie.34 Consideră Cristian Munteanu în www.evz.ro, Vineri, 30 Octombrie 2009.35 www.crinantonescu.ro.

43



Activitate profesională şi politică

• 1985-1989 – Profesor de istorie în comuna Soleşti, judeţul

Vaslui şi în comuna Niculiţei, judeţul Tulcea;• 1989-1990 – Muzeograf în oraşul Tulcea;

• 1990-1992 – Profesor la liceul “Spiru Haret”, Tulcea

Activitate Politică

• din 1990 – Membru în Partidul Naţional Liberal, (PNL);

• între 1992-1996 – Membru în Camera Deputaţilor, Comisia

pentru Educaţie tineret şi sport;• 1996-2000 – Membru în Camera Deputaţilor - Membru al

Comisiei pentru Afaceri Externe;

• 1997-2000 – Ministrul Tineretului şi Sportului;

• 2002-2004 – Lider parlamentar al grupului PNL din Comisia

pentru Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport;

•

2004 – reales ca membru în Camera Deputaţilor (PNL), membrual Comisiei pentru Afaceri Externe (până in Februarie 2007),

membru al Comisiei pentru Cultura, Artă şi Mass Media;

• 2008 – este ales Senator (PNL);

• 20 martie 2009 este ales Preşedinte al PNL.

Mesajul politic al candidatului Crin Antonescu din campania

prezidenţială din anul 2009, a fost îndemnul ca oamenii să se implice mai

mult în viaţa politică. Să reziste şi chiar să riposteze. Întrucât nesimţirea se

extinde în societatea românească cu complicitatea oamenilor normali, a celor

corecţi, care stau pe margine pasivi. Mesajul său mediatic transmis prin

canalele mass media a purtat denumirea de „ România Bunului – Simţ”. Un

slogan de bun-simţ şi doar atât, a fost imitat cu succes de Preşedintele Traian

Băsescu care a şi câştigat alegerile în turul doi cu „Vreau o Românie a

Bunului simţ.”

44



Sorin Oprescu

Sorin Mircea Oprescu s-a născut la data

de 7 noiembrie 1951 la Bucureşti. Tatăl său

Mircea Oprescu fiind general în rezervă al

Fostei Securităţi.

Activitate profesională şi politică

A candidat de două ori la funcţia de Primar al Municipiului Bucureşti.

În 1998 a fost învins în al doilea tur de scrutin de Viorel Lis (CDR), iar în

2000 de Traian Băsescu (Partidul Democrat).În legislatura 2000-2004 a fost senator de Bucureşti, iar în legislatura

2004-2008 senator din partea PSD şi Primarul Capitalei din 2008 din postura

de independent.

Mesajul electoral Hai, România! cu care a defilat Sorin Mircea Oprescu

în campania electorală privind alegerile prezidenţiale din anul 2009, a fost

unul obscur. El s-a axat pe electoratul care votează instinctual, fără simţulresponsabilităţii, care aplică ştampila la voia întâmplării, atras de cuvinte

alambiguoase în spatele cărora nu se găseşte o platformă politică şi credibilă

în acelaşi timp de dezvoltare a societăţii. Probabil domnia sa ar fi dorit ca

electoratul său, în general microbist, să meargă la scrutin în grup, ca

microbiştii la meci şi în acelaşi timp să aplice ştampila de vot pe sigla

domniei sale, steaua albastră

. Din nefericire pentru domnul Sorin Oprescu,comunicarea simbolistică transmisă implicit, s-a dovedit greşită, întrucât

rezultatele scrutinului au fost cu mult sub aşteptările domniei sale.

45



Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor s-a născut pe 28.11.1949

la Bucureşti. Este scriitor, politician şi jurnalist român.

A întreprins următoarele studii:

• 1967 – absolvă cursurile liceale;

• 1971 – licenţiat al Facultăţii de Filosofie a Universitaţii Bucureşti cu

o teză despre Sociologia Religiei;

• 1975 – urmează cursurile Şcolii de Ofiţeri de Rezervă din Bucureşti;

• între 1978-1979 primeşte bursa premiului internaţional Herder, undestudiază istoria la Viena.

Cariera politică

A fost senator în Parlamentul României începând cu anul 1992. La

alegerile generale din 1996 a candidat pentru funcţia de preşedinte al

României, clasându-se pe locul 5 din 16 candidaţi.

Anul 2000, este anul de glorie pentru politicianul Corneliu VadimTudor, ajunge în turul doi al prezidenţialelor, unde a obţinut 33,17% din

voturi iar partidul domniei sale, PRM intră în Parlament, fiind cel mai mare

partid de opoziţie de la aceea vreme din România.

Mesajul electoral cu care acesta s-a prezentat la alegerile prezidenţiale

din anul 2009, "Salvaţi România! S.O.S. Poporul Român!" este receptat în

mass – media din România ca fiind un slogan alarmist, radical, aşa cum îi stăîn fire unui extremist. Din lista de sloganuri, mesaje electorale înscrise în

cursă pentru aceste prezindenţiale este cel mai potrivit clientului pe care îl

reprezintă.

Săriţi, arde! Faceţi ceva, alegeţi-mă pe mine! Ajutor! Nu doar România

este în pericol, ci şi Poporul, adică şi cei plecaţi din ţară. Vadim Tudor îi

46



atinge pe toţi, vrea voturi de peste tot"36, sloganul lui Vadim este totuşi

aprecat cu nota 9, făcând abstracţie de ideologie, este un slogan bun.

George Becali

George Becali s-a născut la data de 25 iunie

1958, în satul Zagna (judeţul Brăila) într-o familie

de origine aromână, care a fost deportată în Bărăgan,

de autorităţile comuniste, datorită asocierii cu fasciştii din Garda de Fier

înainte de cel de-al doilea război mondial.În prezent, este preşedinte al Consiliului de Administraţie al F.C.

Steaua S.A. Bucureşti, acţionar majoritar la F.C. Steaua S.A. Bucureşti, la

Avicola Iaşi şi la Uzina Mecanică Drăgăşani. Marea parte a averii sale

provine din investiţii imobiliare.

George Becali s-a remarcat atât prin funcţia de preşedinte al Consiliului

de Administraţie al Clubului de Fotbal, Steaua Bucureşti dar şi prinascensiunea politică (fiind cotat cu cca 10-15% cota de încredere în unele

sondaje de opinie).

A organizat acţiuni de binefacere, a construit biserici, s-a remarcat în

acest sens prin donaţii de câteva milioane de euro făcute către bisericile

ortodoxe româneşti de la Muntele Athos, precum şi construirea unui sat

pentru sinistraţii de la Vadu Roşca (jud. Vrancea), Rast (jud. Dolj) şi Arbore(jud. Suceava).

Mesajul electoral al lui George Becali din camapnia privind

prezidenţialele din anul 2009, a fost „Credinţă, nădejde şi dragoste!" .

Sloganul e ortodoxist, arhaic şi lacrimogen, analiştii în materie au apreciat că

el sare dintr-o extremă în alta ca şi posesorul lui. Aşadar, principalii

destinatari sunt oamenii credincioşi, care merg cel mai des la biserică.

36 Decriptează Cristian Munteanu.

47



4.2.Analiza discursurilor politice ale principalilor candidaţi la

preşedenţie, campania prezidenţială 2009

Subiectul analizat tratează dezbaterile televizate finale din campania

electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009. Subiectul de analiză la

constituit receptarea dezbaterilor finale din 20 noiembrie, respectiv 3

decembrie, în două medii de comunicare: mediul real şi mediul online.

În mediul real , metodologia de cercetare s-a bazat pe statisticile de

audienţe ale dezbaterilor transmise în direct, în timp ce în mediul online,

metodologia a fost aceea a analizei de conţinut de pe blogguri.Spre deosebire de campaniile electorale prezidenţiale precedente, cea

din anul 2009 a marcat o premieră în spaţiul audio-vizual, definitorie prin

caracteristici unice şi, cel mai probabil, irepetabile.

Încă de la începutul anului 2009 s-a remarcat o creştere susţinută a

apariţiilor TV favorabile, direct sau indirect, posibililor adversari electorali ai

preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu. Frecvenţa opiniilor pozitive şimodalitatea în care era condus dialogul în timpul emisiunilor au contribuit la

efectul de bandwagon∗. Conform monitorizării CNA, Antena 3 a avut

dezechilibre atât în emisiunile de promovare, unde Traian Băsescu şi

reprezentanţii lui au avut 612 secunde, iar Mircea Geoană şi reprezentanţii lui

2.200 de secunde, cât şi în emisiunile de dezbatere, unde raportul a fost de 64

la 10 în favoarea lui Mircea Geoană şi reprezentanţilor acestuia. Antena 3,asociată prin proprietarii săi la curentul pro-Geoană, a întărit pe termen lung

sentimentul publicului că preşedintele în funcţie a pierdut susţinerea populară.

Fig. 4.1. Raportul timpilor (secunde) de emisiune acordaţi pe cei

Efectul regrupării în jurul învingatorului sau cel al “câinelui învins”, tendinţa electoratului de a vota înfavoarea candidaţilor care au sanse mici de a câştiga.

48



doi candidaţiMircea Geoană&Traian Băsescu la Antena 3

2200

612

0

500

1000

1500

2000

2500

Mircea Geoană Traian Băsescu

Sursa: Conform monitorizării CNA, 2009

Deşi era obligată prin regulile de desfăşurare a campaniei electorale

stabilite de CNA să asigure echilibrul de opinii şi să manifeste prudenţă faţă

de afirmaţii nesusţinute prin probe, jurnaliştii postului au clamat formal,

ignorat sau chiar încurajat astfel de practici. Cel mai evident dezechilibru,

constatat frecvent, a fost invitarea într-un format de emisiune a unui singur

susţinător al preşedintelui în funcţie, respectiv alţi doi-trei susţinători ai

celorlalţi candidaţi. Aceştia se coalizau, invariabil, împotriva primului. Când

invitaţii nu aveau apartenenţă politică explicită, o altă stratagemă la care s-a

apelat frecvent a fost invitarea în dezbateri a unor analişti, comentatori, alţi

membri ai societăţii civile cu vederi sau opinii favorabile candidaţilor

opoziţiei. Acestea sunt concluziile unui studiu37 asupra emisiunilor electorale

difuzate de posturile: Antena 3, B1 TV, Realitatea TV şi TVR 1.

Spre deosebire de Antena 3, Realitatea TV a pus în aplicare o strategie

mult mai sofisticată de influenţare a opiniilor publicului. Postul şi-a clamat

frecvent independenţa politică, a militat prin campanii publice pentru

sancţionarea clasei politice şi susţinerea mişcărilor civice. Monitorizarea

37 Active Watch, Agenţia de Monitorizare a Presei în perioada 2-20 noiembrie 2009.

49



nivel ridicat de instruire şi de informare, de vârstă medie, din mediul urban,

activi din punct de vedere politic.

Pentru colectarea datelor, s-a profitat de creşterea obişnuinţei

utilizatorilor de a urmări dezbaterile televizate şi de a comenta în paralel

(simultan sau imediat după încheiere) un eveniment televizat. Evenimentul

era aşteptat în spaţiul virtual şi comentat online de un număr foarte mare de

utilizatori: fenomen ce reprezintă o ilustrare elocventă a noţiunii de „sat

global” descrisă de McLuhan. Aşadar, dezbaterile au fost urmărite şi

comentate simultan în locaţiile virtuale respective, iar numărul comentariilor

analizate a fost: pentru prima dezbatere, din 20 noiembrie 2009, s-au înregistrat:

a) 197 comentarii analizate, 220 teme identificate pe blogul Ciutacu

(tabelul 4.1.);

Frecvenţele categoriilor, pe segmente de utilizatori pt dezbatere electorală20.11.2009 Blogul Ciutacu

Tabelul 4.1.Mircea Geoană Crin Antonescu Traian Băsescu Total

+ % - % + % - % +% - % %

A1. Discurs 2,2 2,2 4,1 9,5 0 1,8 20A2. Conţinut 0,4 0 0,9 2,2 0 0 3,6B1. Atribute 0 3,6 1,3 3,1 0 2,2 10,4

B2.Integritate 0 4 0,9 4,5 0 0,4 10C. Strategie 0 0 0,9 0,4 0,4 0 1,8

D. Competiţie 3,1 0,4 2,2 1,3 0 2,7 9,5E. Non-verbal 0 0 0,4 0 0 0 1,3

F. Context 0,4 0 0 2,7 0 1,3 4,5G. Sprijin 1,8 10,4 16,3 0 2,2 12,7 33,1

Total 8,1 10,4 27,2 24 2,7 21,4 Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

b) 190 comentarii analizate, 275 teme identificate pe Softpedia Forum

(tabelul 4.2.)

51



Forum Softpedia – dezbatere electorală finală 20.11.2009Tabelul 4.2.

Mircea Geoană Crin Antonescu Traian Băsescu Total+ % - % + % - % +% - % %

A1. Discurs 2,1 5 4 5,4 0,7 1,8 19,2A2. Conţinut 1 0,7 1,8 2,9 1 1,8 9,4B1. Atribute 2,1 5 2,5 2,5 1,8 6,9 21

B2.Integritate 0 2,5 0,5 2,9 0 2,9 9,4C. Strategie 1,8 2,5 2,1 2,5 2,1 2,5 13,8

D. Competiţie 2,9 1,4 4 0 2,9 3,6 17,4E. Non-verbal 0,7 1,4 0 0 0 4,7 6,9

F. Context 0 0 0 0 0 1,8 1,8G. Sprijin 0 0 0,5 0 0,5 0

Total 10,9 19,6 15,2 18,9 9 26,1 Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

c) 270 comentarii analizate, 550 teme identificate pe HotNews (Tabelul 4.3.)

HotNews - dezbatere electorală finală 20.11.2009

Tabelul4.3.

Mircea Geoană Crin Antonescu Traian Băsescu Total+ % - % + % - % +% - % %

A1. Discurs 1,2 8,1 1,8 7,6 3,4 0,5 22,9

A2. Conţinut 0,7 3 0,3 4,7 6,5 0 15,4B1. Atribute 0,5 6,1 1,2 4,5 6,5 1,6 20,5B2.Integritat

e0,2 5,2 0,3 2,5 1 0 9,4

C. Strategie 0,4 0,7 0,2 0,7 1,5 0 3,6D.

Competiţie0,9 2,3 0,9 1,6 7,6 0 13,4

E. Non-verbal

0,2 1,6 0,2 0,5 0,2 1,4 4

F. Context 0,2 5,2 0,2 1,4 0,2 0 7,2G. Sprijin 0 0 0,2 1,8 2,1 0 2,5

Total 4,4 32,7 5,4 24 29 3,3

Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

pentru a doua dezbatere, din 3 decembrie 2009: 189 comentarii pe

blogul Ciutacu, 432 comentarii pe Softpedia Forum, 400 comentarii pe

HotNews.

a) 117 comentarii analizate, 130 de teme identificate;

52



Blogul Ciutacu – dezbatere electorală finală 3.12.2009Tabelul 4.4.

Mircea Geoană Traian Băsescu Total+ % - % + % - % %

A1. Discurs 1,4 3,5 0 2,1 7,6

A2. Conţinut 0 0 0 0 0B1. Atribute 0 3,5 0 15 2B2. Integritate 0 1,4 0 5 6,9C. Strategie 1,4 0 0 1,4 3D. Competiţie 5 2,8 2,1 3,5 20,7E. Non-verbal 0 0 0 2,8 3F. Context 0,7 0 0 7,8 9,2G. Sprijin 2,1 0 0 16,4 20

Total % 11,5 12,3 2,3 58,4 Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

b) 252 comentarii analizate, 330 teme identificate;

Forum Softpedia – dezbatere electorală finală 3.12.2009Tabelul 4.5.

Mircea Geoană Traian Băsescu Total+ % - % + % - % %

A1. Discurs 1,2 8,7 1,8 3,9 16A2. Conţinut 1,8 6,6 0,9 2,1 11,5B1. Atribute 0,3 10,9 1,8 6,3 19,3B2. Integritate 0,3 3,6 0 3,9 7,8C. Strategie 1,2 0,3 0,6 0 2,1D. Competiţie 2,4 4,5 9 1,5 17,5E. Non-verbal 0 0,9 1 2,4 3,6F. Context 0 3,6 0,3 2,4 6,3G. Sprijin 0 0,3 1,5 3,9 5,7

Total % 7,2 39,3 16,3 26,6 Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

c) 240 de comentarii analizate, 480 teme identificate;

HotNews – dezbatere electorală finală 3.12.2009Tabelul 4.6.

Mircea Geoană Traian Băsescu Total+ % - % + % - % %A1. Discurs 1,6 10,4 2,2 1,2 15,6A2. Conţinut 0,8 10,2 7,2 0,8 19,1B1. Atribute 0,8 9,5 3,3 3,1 16,8B2. Integritate 0 13,1 3,3 0,8 17,3C. Strategie 0 0,8 0,2 0 1D. Competiţie 1,2 3,7 14,1 0,4 19,6E. Non-verbal 0 0,4 0,2 0,8 1,4F. Context 0,2 3,5 0,4 0 4,2G. Sprijin 0,2 0,6 2,7 0,4 3,9

Total % 5 52,3 34 7,7


53



Natura şi subiectul postărilor offtopic difereau foarte mult între cele trei

locaţii virtuale: dacă pe forum erau mai mult postări de interpelare şi

apostrofare, pe blog doar jumătate din comentariile offtopic erau de acest tip,

restul erau tot pe o temă politică (în special pe tema filmuleţului cu „copilul

lovit de preşedinte”, care fusese difuzat cu o săptămână înainte). În fine, pe

HotNews comentariile offtopic erau comentarii pe teme sociale sau politice

însă legate de evenimente mai vechi, sau comentarii de intimidare împotriva

celor care aveau o altă opinie decât cea majoritară, pro-Băsescu.

Temele au fost încadrate într-o grilă cu nouă categorii, subdivizată după

candidat şi după aprecierea pozitivă sau negativă a prestaţiei candidaţilor cu privire la categoriile considerate. Categoriile din grilă au fost următoarele:

Categoria A a inclus aspectele verbale din cadrul dezbaterii, cu două

subcategorii:

A1. Elemente de discurs şi argumentare, aprecieri privind competenţa

de comunicare şi exprimare a candidatului.

A2. Elemente de conţinut: oportunitatea temelor, valoarea informaţiilor, pertinenţa viziunii candidaţilor, măsura în care cunoşteau temele supuse

dezbaterii, competenţa din ariile de specialitate.

Categoria B a inclus aspectele de imagine ale candidatului, cu două

subcategorii:

B1. Atribute şi acţiuni atribuite candidaţilor (însuşiri şi fapte, fie

pozitive fie negative, ataşate candidaţilor în sens de etichete sau dimensiunide imagine).

B2. Integritatea şi credibilitatea (un set de însuşiri atribuite

candidatului: onestitatea, transparenţa, sinceritatea, coerenţa, sau

plauzibilitatea/veridicitatea mesajului).

54



Celelalte categorii au inclus:

C. Elemente de strategie: evaluarea acţiunilor şi declaraţiilor

candidaţilor în contextul strategiei electorale şi în dependenţă cu acţiunile

celorlalţi actori publici (dezbaterea ca „partidă de şah”).

D. Elemente de competiţie: „puncte acumulate/pierdute” în competiţia

electorală (dezbaterea ca “meci sportiv”).

E. Elemente de comunicare non-verbală (aparenţa fizică şi

vestimentară, gesturi, mimică, postură).

F. Elemente de context (asociaţi/parteneri/purtători secundari de

imagine);G. Sprijin afirmat faţă de un candidat sau exprimarea intenţiei de vot.

Receptarea a fost extrem de critică pe toate cele trei segmente, pentru

ambele dezbateri: evaluările negative depăşesc ca pondere pe cele pozitive, cu

excepţia segmentului HotNews unde evaluările pozitive pentru Traian

Băsescu le depăşesc pe cele negative. Receptarea critică s-a manifestat în

special în legătură cu candidatul Mircea Geoană. Astfel, dacă în spaţiulmediatic s-a vorbit despre „demonizarea” lui Traian Băsescu, în spaţiul online

se poate vorbi despre „ridiculizarea” informală a lui Mircea Geoană

(evaluările negative la adresa acestui candidat au cuprins în special elemente

de imagine: atribute precum „ prostănac”, „robot ”, „ penibil ”, „ prefăcut ” etc.

comparativ cu evaluările negative la adresa preşedintelui, care se referau mai

mult la fapte şi acţiuni).Frecvenţa pozitiv-negativ, după segmente de public,

în dezbaterea pentru turul I0 Tabelul 4.7.

Mircea Geoană Crin Antonescu Traian Băsescu pozitive

%negative

% pozitive

%negative

% pozitive

%negative

%

Ciutacu 8,1 10,4 27,2 24 2,7 21,4Softpedia 10,9 19,6 15,2 18,9 9 26,1HotNews 4,4 32,7 5,4 24 29 3,3

Sursa: Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009.

55



Evaluarea negativă la adresa unui candidat sau a altuia (aici de observat

evaluarea negativă asemănătoare pe cele două segmente polare în privinţa lui

Crin Antonescu) nu a fost însă însoţită de schimbarea intenţiei de vot decât în

unele cazuri. Alţi spectatori, deşi neplăcut impresionaţi de anumite afirmaţii

sau comportamente ale candidaţilor, declarau menţinerea intenţiei de vot din

considerentul „votului util.”

În ceea ce îl priveşte pe Crin Antonescu, evaluarea negativă a fost

însoţită şi de unele schimbări ale intenţiei de vot (vizibile pe blogul Ciutacu,

segmentul cel mai militant în termeni de afirmare a intenţiei de vot –

categoria G este majoritară comparativ cu celelalte segmente).Pentru cea de-a doua dezbatere, tendinţa a fost aceea de a critica

„adversarul ” pentru fiecare din cele două segmente polare, în loc de a aprecia

pozitiv candidatul favorit.

1Frecvenţa pozitiv-negativ, după segmente de public,2în dezbaterea pentru turul II

Tabelul 4.8.Mircea Geoană Traian Băsescu

pozitive % negative % pozitive % negative %Ciutacu 11,5 12,3 2,3 58,4

Softpedia 7,2 39,3 16,3 26,6HotNews 5 52,3 34 7,7


Pe segmentele concrete din online, cele două segmente polare (blogul

Ciutacu şi Hotnews) au primit mesajele în mod extrem de subiectiv

(performarea şi declaraţiile „candidatului lor” erau aprobate sau justificate) în

timp ce segmentul neutru (forumul) a primit mesajele critic şi detaşat. O

lectură a celor două medii polare (sau o recapitulare a procentelor rezultate)

arată un model extrem de diferit în receptarea aceleiaşi realităţi. Unul dintre

tablouri reia argumentele preşedintelui şi temele favorite de campanie, în timp

ce celălalt tablou le consideră nule şi neavenite şi percepe orice prestaţie a

acestuia ca fiind nefericită sau neadecvată (fără a promova vreun alt candidat

însă).

56



Simpatizanţii opoziţiei au ştiu sigur în care „tabără” sunt, iar dezbaterea

a avut rolul de a-i ghida în interiorul unei tabere, de a-i ajuta prin aliniere la o

opinie de grup, pentru a vota cu „cine are şanse mai mari”.

1Frecvenţa categoriilor analizate, în funcţie de segmentele de public, în primadezbatere finală

2Tabelul 4.9.


În cea de-a doua dezbatere, electoratul „liber” simpatizant a opoziţiei

(votanţii altor candidaţi din turul I) a privit dezbaterea foarte critic dar a

promovat „votul util” („nu îmi place X” /„X a greşit” dar „votez pe X ca să

scăpăm ţara de…”).

Pe categorii de teme şi ponderea lor, cel mai mult spaţiu îl ocupă temele

legate direct de dezbatere (categoria A), cu o observaţie: conţinutul pus în

dezbatere este mult mai puţin remarcat şi discutat de receptori decât forma

discursului (luările de cuvânt, atitudinea, comportamentul verbal). În legătură

cu temele, s-a verificat presupunerea că tema D (dezbaterea ca şi

„competiţie”) are una din ponderile cele mai mari. Aceasta se explică nu

numai prin apetitul spectatorilor pentru competiţii simbolice (iar competiţia

politică a ajuns să fie asimilată aproape complet cu o competiţie sportivă), ci

şi prin cultura naţională din România. Într-o cultură care evoluează spre

masculinitate (în termenii teoriei lui Hofstede) dar încă nu a găsit echilibrul

între variabilele interne, competenţa pentru o funcţie politică este asimilată în

57



mod greşit cu capacitatea de a câştiga competiţii, de a fi „puternic, tare”

(aceştia sunt şi termenii cel mai des repetaţi pe două din cele trei segmente, ca

justificare pentru realegerea preşedintelui), în detrimentul adversarului. În

plus, se mai observă o pondere crescută a acestei teme în dezbaterea doi

comparativ cu prima, din 20 noiembrie, pentru cele două segmente polare

(Ciutacu şi HotNews). Creşterea se datorează faptului că, din câte se constată

din analiza postărilor, opţiunea de vot era formată deja, iar dezbaterea era

vizionată doar ca ritual.

Subcategoria B2, privind integritatea şi credibilitatea candidaţilor,

ocupă un loc însemnat în economia temei B (aproximativ jumătate ca ponderefaţă de B1, tema care se referă la atribute şi realizări) ceea ce confirmă că

ideea credibilităţii a fost foarte importantă în campanie. Această idee a făcut

ca, de pildă, Mircea Geoană, deşi a beneficiat de o campanie bine pregătită şi

de mesaje bine construite, să nu poată câştiga o majoritate confortabilă,

deoarece orice iniţativă politică a avut sau orice mesaj a lansat, au fost primite

cu neîncredere.În ceea ce priveşte diferenţele dintre segmentele analizate, evaluarea

făcută de publicul de pe HotNews, dincolo de partizanatul excesiv, a fost cel

mai mult legată de conţinutul dezbaterii (programe politice, idei, viziune

propusă, măsuri de reformă sau redresare din criză). Evaluarea realizată pe

forum a luat în considerare conţinutul la un nivel mediu, însă inferior ca

pondere elementelor verbale („vorbeşte bine, fluent, cursiv, străluceşte,impresionează” etc.).

Din dezbaterea finală pentru turul II: Mircea Geoană a fost receptat

exclusiv prin prisma atributelor, în timp ce Traian Băsescu a fost receptat mai

mult prin faptele sau acţiunile din prezent sau din trecutul apropiat.

58



se poate observa gradul uriaş de penetrare în rândul opiniei publice a celor trei

canale de televiziune. Comparativ cu restul televiziunilor care au transmis

dezbaterea, raportul este de 5 la 1, aşa cum se poate observa în reprezentările

privind targeturile naţionale. Raportat la cifre absolute, transmisiile celor trei

televiziuni în cazul primei dezbateri au fost urmărite de 3,5 milioane de

telespectatori, în timp ce la B1 TV, OTV şi Naţional TV s-au înregistrat

aproximativ 700 de mii. Comparaţia pare să confirme acuzaţiile anterioare ale

susţinătorilor preşedintelui referitoare la o presupusă complicitate între TVR,

Realitatea TV şi Antena 3 pentru favorizarea candidatului opoziţiei.

Fig. 4.3. Graficul cotei de piaţă - 3 dec. 2009 - Target "National"SHR%

Sursa: GFK România şi Direcţia Marketing şi Comunicare de Produs a TVR

Analiza calitativă sugerează că dezbaterile finale (şi cu deosebire cea dedinainte de turul II) au fost urmărite de o mare parte dintre alegători în calitate

de „ spectacol de teatru” obligatoriu.

Dezbaterea finală pentru turul I a avut rolul de a consacra pe primii trei

câştigători şi, în această variantă, să aducă spre candidaţii plasaţi pe locurile

doi şi trei o parte din voturile „utile” oferite de alegători din opoziţie 38.

38 GFK România şi Direcţia Marketing şi Comunicare de Produs a TVR.

60



La nivel naţional, din totalul de 11 milioane de persoane care compun

universul cercetării asupra audienţelor, aproape jumătate au urmărit, în medie,

confuntarea dintre finalişti.

La prima dezbatere, numărul mediu de telespectatori a fost de

aproximativ 4,3 milioane. În aceste condiţii, este de remarcat că diferenţa a

fost creată de telespectatorii posturilor B1 TV şi OTV, precum şi de alte

publicuri care s-au orientat spre TVR şi Realitatea TV.

Datele de audienţă (Rtg % şi Shr %) la nivel naţional şi urban privindconfruntarea prezidenţială din primul tur, 20 noiembrie 2009

Tabelul 4.1020 NOV

2009Target Urban

Canalul TV Titlu emisiuni Starttime

Endtime

Naţional(Rtg000)

Rtg%

Shr %

Rtg(000) Rtg%

Shr %

TVR 1 Tu decizi pentruRomânia

18:59:00 21:19:04 1131 5,6 11,8 648 5,6 11,7

B1Tv Alege Naşul 19:00:02 21:19:09 183 0,9 1,9 132 1,1 2,4OTV Alege-ţi

Preşedintele18:59:46 21:22:26 188 0,9 1,9 112 1 2

RealitateaTv

Tu decizi 18:59:52 21:24:33 1279 6,3 13,3 803 6,9 14,5

NaţionalTV Cursă pentruCotroceni 19:00:02 21:19:35 322 1,6 3,3 145 1,2 2,6

Antena 3 Dezbatere prezidenţială

18:59:32 21:18:52 1092 5,4 11,4 759 6,5 13,7


O analiză comparativă a datelor reprezentate în tabelele comparative cu

datele de audienţă de rating şi market share la nivel naţional şi urban privind

confruntarea prezidenţială din ambele tururi relevă că posturile B1 TV şi

OTV şi-au dublat cota de piaţă în ceea ce priveşte a doua dezbatere.

Datele de audienţă (Rtg % si Shr %) la nivel naţional şi urban,confruntarea prezidenţială finală, 3 decembrie 2009

Tabelul 4.1120 NOV

2009Target Urban

Canalul TV Titlu emisiuni Starttime

Endtime

Naţional(Rtg000)

Rtg%

Shr %

Rtg(000) Rtg%

Shr %

TVR 1 Tu decizi pentruRomânia 18:59:22 22:01:55 1317 6,5 13,2 756 6,5 13,2B1Tv Alege Naşul 19:03:46 22:01:33 469 2,3 4,7 371 3,2 6,4

61



20 NOV2009

Target Urban

OTV Alege-ţiPreşedintele

19:03:47 22:01:38 257 1,3 2,6 103 0,9 1,8

RealitateaTv

Tu decizi 19:03:48 22:01:48 1487 7,3 14,9 841 7,2 14,6

NaţionalTV

Cursă pentruCotroceni

19:00:02 22:01:52 304 1,5 3 131 1,1 2,3

Antena 3 Dezbatere prezidenţială

19:03:40 22:02:32 1081 5,3 10,8 736 6,3 12,7


Există şi două canale TV care au pierdut telespectatori, între cele două

dezbateri. Aşa cum se poate observa din tabelele cu date comparative privind

datele de audienţă ale posturilor care au transmis dezbaterea Antena 3 şi

Naţional TV şi-au diminuat în termeni absoluţi, la nivel naţional şi urban,

performanţele obţinute în data de 20 noiembrie. Dacă în cazul Naţional TV

diferenţa nu este semnificativă, având în vedere audienţa medie a postului, în

cazul Antena 3, regresul poate fi justificat de faptul că o mare parte din

persoanele nou-venite care au urmărit dezbaterea celor doi candidaţi au

preferat posturile TV care nu şi-au manifestat ostilitatea faţă de Traian

Băsescu. Între cele două confruntări reţinem o serie de modificări ale

variabilelor demografice legate de gen, studii, categorii de vârstă (tabelul

4.12).

Date comparative socio-demografice (sex, studii, vârstă) pentru confruntările electoraledin 20 noiembrie

Tabelul 4.12.


62



CONCLUZII

Tema lucrării permite să înţeleagă modul în care sistemul comunicării

politice prin mass media răspunde unor nevoi ale indivizilor şi societăţii în

ansamblul ei.

Expunerea din capitolul 1 detaliază noţiuni politico – instituţionale

ca: sistem politic, sistem de organizare politică şi funcţiile sistemului politic.

Noţiunile prezentate reliefează gândirea diferiţilor autori străini şi români cu

privire la sistemul politic. Reprezentările teoretice fac trimitere la modele de

sisteme politice.

Spre exemplu, profesorul Cristian Ionescu, se referă la sistemul politic prin folosirea termenului de sistem constituţional care reprezintă ansamblul

coerent şi armonios structurat al instituţiilor politice şi al mecanismelor de

guvernare consfinţite în Constituţie, prin intermediul cărora se realizează

procesul de conducere statală. Se poate concluziona că sistemul politic este

consfinţit de Constituţia României cât şi mecanismele de guvernare, adică

instrumentele de interferenţă şi conlucrare între guvernanţi şi guvernaţi.Capitolul 2 arată rolul deosebit de important al mass media în

comunicarea politică. Din această perspectivă, comunicarea politică

reprezintă un „teritoriu” simbolic în care actorii politici negociază

construcţia agendei publice, conferind vizibilitate unor proiecte care vizează

comunităţile, grupurile sociale şi societatea în ansamblu.

Totodată, această parte a lucrării face deosebirea între între noţiunea

de comunicarea politică din timpul procesului electoral, comunicarea prin

care politicienii se angajează în cucerirea puterii şi comunicarea politică din

procesul exercitării puterii politice. În domeniul exercitării puterii,

comunicarea politică însoţeşte acţiunea politică, prin care trebuie să

informeze publicul prin: comunicate, conferinţe de presă, articole şi luări de

poziţie în presă sau comunicarea mediatică realizată de purtătorul de cuvânt

al Guvernului.

65



Capitolul 3 prezintă modalităţiile tehice la care pot recurge politicienii

candidaţi la prima funcţie în stat, în timpul procesului electoral pentru a-şi

convinge proprii alegători. Un discurs politicianist eficient se fundamentează

printre altele şi prin folosirea de figuri de cuvinte cum ar fi: aliteraţia,

metaforele şi manifestarea ironiei. Cu cât un discurs este apreciat de un

public alegător tot mai vast, cu atât candidatul tinde să îşi atingă scopul.

Evident că un discurs bun este cel care ajunge la urechea alegătorului, este

receptat şi înţeles, acesta devenindu-i fidel şi girându-l mai apoi în funcţie

pentru reprezentare.

Partea aplicativă a lucrării dedicată analizei discursive a politicienilor candidaţi la prima funcţie în stat, în campania electorală din anul 2009,

scoate în evidenţă modalităţiile discursive la care au recurs politicienii

candidaţi la aceea vreme pentru a-şi atinge scopul. S-a putut distinge un mod

inedit de construire a discursului candidatului şi actualului Preşedinte al

României, Traian Băsescu. Acesta a folosit elemente propagandistice cum ar

fi invocarea referendumului pentru reformarea sistemului politic din România, care l-a ajutat să facă corelaţia cu sloganul campaniei, sloganul

„De ce le e frică nu scapă". Pur şi simplu acesta a simţit starea de spirit a

poporului, şi-a coalizat naţiunea împotriva unui inamic invizibil, întreaga

clasă politică, inclusiv aserviţii acestora, mogulii din cadrul mass media.

Întrucât lucrarea face referire la comunicarea politică din mass media

am recurs în partea finală a acesteia la o analiză întreprinsă pe bază de date

analizate de GFK România şi Direcţia de Marketing şi Comunicare de

Produs a TVR, reliefând impactul audienţei generate de discursurile

candidaţiilor la Preşedenţia României pe diferite posturi de televiziune cât şi

din mediul online indicând totodată impactul pe segmentele de publicuri,

urban – rural cât şi grupele de vârste predominante.

66



BIBLIOGRAFIE

Anne, Gregory Planificarea şi managementul campanilor de

relaţii publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2009

Andra, Seceleanu Comunicarea politică în spaţiul mediatic:

analiza unei campanii electorale, Ed. Andrei

Şaguna, Bucureşti, 2008

Beciu, Camelia Comunicare politică, Ed. Comunicare.ro,

Bucureşti, 2002

Coman, Mihai Introducere în sistemul mass-media,

Editura Polirom, Iaşi, 1999

Cristina, Coman Relaţiile publice şi mass – media, Editura

Polirom, Iaşi, 2004

Călin, Sinescu Teoria conflictelor politice, Editura Pro

Universitaria, Bucureşti, 2009

Constantin, Sălăvăstru Discursul puterii, Editura Tritonic, Bucureşti,

2009

Constantin, Sălăvăstru Teoria şi practica argumentării, Editura


Cristian, Ionescu Regimul politic în România, Editura All Beck,

Bucureşti, 2002

67



Cristian, Ionescu Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I,

Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008

Cristian, Ionescu Tratat de drept constituţional. Ediţia a II a,

Editura CH Beck, 2008

Corbeanu, Ion Drept constituţional şi instituţii politice,

Corbeanu, Maria Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004

Doru, Pop Mass media şi democraţia, Editura Polirom,Iaşi, 2001

Delia, Balaban Comunicarea mediatică, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2009

Gerstle, Jacques Comunicare politică, Editura InstitutulEuropean, Iaşi, 2002

Gabriela Rusu Păsărin Prolegomene la o o istorie a mass – media.

Editura Universitaria, Craiova, 2006

Gabriela Rusu Păsărin Comunicarea audio – vizuală, Editura

Universitaria, Craiova, 2005

Haineş, Rosemarie Comunicarea televizuală, Editura Eficient,

Bucureşti, 2000

68







Isabelle, Pailliart Spaţiul public şi comunicarea, Editura


Ion, Deleanu Instituţii şi proceduri constituţionale, Editura

Servo – Sat, Arad, 2004

Lijphart A., Modele ale democraţiei. Forme de guvernare

şi funcţionare în 36 de ţări, Editura Polirom,

Bucureşti, 2000

Muraru, Ioan Drept parlamentar românesc, Ed. All Beck,

Constantinescu, Mihai Bucureşti, 2005

Mc Nair Brian, Introducere în comunicarea politică,

Editura Polirom, Iaşi, 2007

Muraru, Ioan Drept constituţional şi instituţii politice,

Tănăsescu, Simina Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

Paillart, Isabelle Spaţiul public şi comunicarea, Editura

Polirom, Bucureşti, 2002

Scurtu, Margareta Comunicare politică în democraţia

reprezentativă, în Comunicare politică:

repere teoretice şi decizionale, Editura

Vremea, Bucureşti, 2006

Stancu, Serb Relaţiile publice şi comunicare, Editura

Teora, Bucureşti, 2005

69





Stoiciu, Andrei Comunicarea politică. Cum se vând idei şi

oameni. Editura Humanitas – Libra, Bucureşti,

2000

Thovera, Gariel Comunicarea politică azi, Editura Antet,

Bcureşti, 1996

Zărie Ioan Mircea, Structura de stat , Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2006

Zemar, Pierre Comunicarea publică, Editura Institutul

European, Iaşi, 2003

Colecţia Internet:

∗∗∗∗ GFK România şi Direcţia Marketing şi

Comunicare de Produs a TVR

∗∗∗∗ www. HotNews.ro.∗∗∗∗ Active Watch , perioada 2-20 noiembrie 2009

∗∗∗∗ Blogul lui Victor Ciutacu

∗∗∗∗ www. Softpedia.com.

∗∗∗∗ www.evz.ro.

∗∗∗∗ www.crinantonescu.ro.

∗∗∗∗ www.presidency.ro.

ebook mesajul politic în comunicarea mediatică

Documents