e -book forme si metode de reasigurare

5/10/2018 E -Book Forme Si Metode de Reasigurare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/e-book-forme-si-metode-de-reasigurare 1/57

INTRODUCERE……………………………………………………………………. pag.2

CAPITOLUL I REASIGURAREA – MODALITATE DE REASIGURARE ARISCULUI ................................................................................................................... pag. 4

1.1. Piaţa reasigurării la nivel naţional şi internaţional......................................... pag. 41.2. Contractul şi caracteristicile reasigurărilor..................................................... pag.13 1.2.1. Obiectul reasigurării..................................................................................

1.2.2. Prime de reasigurare.................................................................................1.2.3. Riscul acoperit............................................................................................

1.2.4. Sumele de reasigurare...............................................................................1.2.5. Răspunderea în reasigurare......................................................................

pag.17pag.17pag.20pag.25pag.25

CAPITOLUL II FORME ŞI METODE DE REASIGURARE............................. pag.26

2.1. Reasigurarea proporţională...............................................................................2.2. Reasigurarea neproporţională..........................................................................

pag.26pag.30

CAPITOLUL III - ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI LA S.C. ALLIANZŢIRIAC ASIGURĂRI S.A 2007 - 2008. - STUDIU DE CAZ -................................. pag.34

3.1. Prezentarea generală a societăţii Allianz Tiriac – istoric şi obiectiv...............3.2. Structura personalului la S.C. Allianz Ţiriac Asigurări S.A..........................3.3. Distribuţia încasării cotei părţi din despăgubire, a primelor de reasigurareşi a daunelor prealuate de reasigurătorii Allianz-Ţiriac Asigurări........................

CONCLUZII.................................................................................................................BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................

pag.34pag.36

pag.41

pag.52pag.55

1



INTRODUCERE

Reasigurarea în zilele noastre reprezintă modalitatea prin care societăţile de asigurarese protejează pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directă. Ea nuface altceva decât să contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiileesenţiale pe care se bazează asigurarea ca activitate.

Reasigurările au apărut dintr-o necesitate obiectivă şi anume din existenţa unor riscurifoarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente, etc.) care ar putea generadaune extrem de mari; ele pot face ca societăţile de asigurări, neavând capacitatea financiarăsuficientă, să nu fie capabile să le suporte numai pe contul lor, ducând practic la falimentulacestora.

Reasigurarea oferă aşadar asigurătorului direct capacitatea necesară pentru acoperireariscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. În asemenea împrejurări,asigurătorul care acceptă preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa,apelează la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte dinrisc (uneori întregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect „pulverizarea” riscului. Apariţiareasigurării ca fenomen şi reasigurătorilor ca societăţi specializate de asigurare reunite învederea dezdăunării colective în faţa unui risc a apărut odată cu cataclismele asigurate, cudaunele de mari proporţii, în faţa cărora evenimente de genul din 11 septembrie 2001 sauvalurile tsunami au dovedit că altfel nici nu se mai poate.

Reasigurarea are şi ea regulile ei, de obicei deosebit de severe, întrucât este de dorit caîncă de la încheierea contractului de reasigurare totul să fie clar negociat, pentru a se evita

eventualele conflicte ce pot apăre la dezdăunare.Acest lucru este necesar deoarece:- reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător, adică asiguratul

nu se poate îndrepta, cu acţiune împotriva reasigurătorului, el nefiind participant la contractulde asigurare;

- reasigurarea nu se poate încheia pentru o sumă mai mare decât cea asigurată princontractul de asigurare;

- cedând o parte din riscurile asumate ,,reasiguratul se comportă cu reasigurătorii la felcum se comporta asiguraţii cu el;

- întrucât prin reasigurare, reasiguratul procedează de fapt la o împărţire a riscurilor,cedând pe cele care depăşesc posibilităţile sale de acoperire, el poate conveni cu reasigurătorii

să primească, în reciprocitate, o parte din riscurile acestora, în acest fel, reasiguratul devinereasiguratorul partenerilor săi.

Lucrarea “Forme şi metode de reasigurare” este structurată în trei capitole. Primele douăcapitole sunt dedicate unui studiu teoretic cuprinzând evoluţia serviciilor de reasigurareîncepând din primele momente de constituire până în zilele noastre când se pune problemaalinierii serviciilor de reasigurare şi asigurare la cele ale Uniunii Europene. Aşadar, capitolulI detaliază aspectele privind noţiunile introductive referitoare la piaţa reasigurărilor şiinstituţia juridică a contractului de reasigurare. Aşa cum am arătat în decursul primului capitol

pe piaţa reasigurării subiecţii care preiau în reasigurare, asigurările de bază al societăţiilor deasigurare sunt: reasigurătorii profesionali autorizaţi, departamentele ale asigurătorilor,reasigurătorii externi neuatorizaţi, poll-urile şi asociaţiile de reasigurare, societăţiile de

management în reasigurare, brokerii de reasigurări. Fiecare din subiecţii evidenţiaţi participanţi în piaţa reasigurărilor şi comportă anumite avantaje şi dezavantaje despre acestea

2



pe larg în cadrul lucrării. Capitolul al II –lea prezintă formele pe care le ia reasigurarea, aşacum am evidenţiat în cadrul lucrării ea este proporţională şi reasigurare neproporţională,ambele având caracteristici aparte determinate de modul de repartizare a riscurilor întrereasigurat şi reasigurător. Deosebire este că în asigurarea proporţională, reasiguratul stabileşteîmpreună cu reasigurătorul, elementele care determină costul reasigurării cum ar fi:

comisionul de reasigurare şi cota de participare a reasiguratului la beneficiul reasigurătorului.Pe când la încheierea unui contract neproporţional se stabileşte de asemenea, prima ce va fi plătită reasigurătorului.

Aşadar, reasigurarea îşi trage astfel seva şi vitalitatea din activitatea de asigurare, oricemodificare în volumul asigurărilor directe antrenează schimbări similare în reasigurări.

Principalul rol al reasigurătorului este acela de a oferi protecţie asigurătorului directîmpotriva uneia sau mai multor întâmplări (daune). Reasigurarea face deci, ca pierdereasuferită de compania de asigurări cedentă să fie dispersată şi deci, suportată de mai multesocietăţi. Ea oferă capacitatea cerută de asigurătorul direct de a acoperi riscurile pe care acestasingur nu le poate suporta. Practic, reasigurarea este asigurarea asigurării, fiind în acelaşi timpstatuată prin încheierea unui contract separat de asigurare între reasigurător şi reasigurat.

3



CAPITOLUL IREASIGURAREA – MODALITATE DE REASIGURARE A RISCULUI

1.1. Piaţa reasigurării la nivel naţional şi internaţional

Analiza etimologică a termenului de reasigurare înseamnă “a asigura din nou”. Învirtutea acestui concept, reasigurarea este o formă de asigurare pentru asigurători (societăţiilede asigurare) cunoscută pe piaţa asigurărilor ca şi “asigurarea asigurării”.

Definita strict în spiritul legii, „reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unuiasigurator de catre alt asigurator, primul fiind asigurat, iar cel de al doilea reasigurator”.1

Reasigurările au apărut din necesitatea obiectivă a acoperirii riscurilor pe careasigurătorul direct trebuie să le suporte, această (activitate) având ca efect “pulverizareariscului”.

Astfel de operaţii de împărţire a riscului datează din aceeaşi perioadă cu apariţia primelor întreprinderi comerciale. O primă formă în care se realizau reasigurări a fost cea areasigurărilor facultative adică o reasigurare a unor riscuri individuale oferite altei companiide asigurări care era liberă să accepte sau să respingă oferta propusă.

În timp, din nevoia de a acoperi mai multe riscuri, ca urmare a creşterii volumuluiasigurărilor directe, au reapărut metode de asigurare care să ofere mai multă certitudineasigurătorilor originari precum şi unele facilităţi din partea reasigurătorilor. Astfel a apărutreasigurarea contractuală care a devenit un mijloc prin care asigurătorii direcţi pot cere oacoperire obligatorie pe o bază solidă, certă.

Putem spune, într-un fel, că activitatea de reasigurare a apărut odată cu intensificareacomerţului maritim.Prima formă de reasigurare s-a practicat în Europa şi s-a referit la transportul maritim,

urmârind divizarea riscurilor şi a daunelor foarte mari care nu puteau fi suportate de o singurăsocietate de asigurări. Din cauza operaţiunilor speculative, în Marea Britanie, prin Legea din1746, reasigurarea a devenit ilegală, excepţie făcând situaţia în care societatea de asiguraredevenea insolvabilă, dădea faliment, sau patronul deceda.

În procesul de dezvoltare a reasigurărilor, un rol important l-au avut brokerii dereasigurări, care la început erau persoane fizice, iar ulterior s-au înfiinţat societăţi de brokeraj.Iniţial, reasigurările erau numai facultative, însă ulterior s-au dezvoltat reasigurările numiteconvenţional obligatorii şi apoi cele mixte. O dezvoltare deosebită au dobândit-o reasigurările

privind incendiile, care datează din anul 1854.Concomitent cu asigurările maritime, de transport, a reasigurărilor de toate felurile, auluat fiinţă si asigurările de persoane, îndeosebi asigurările de viaţă, urmând ca mai târziu să seinstituie si reasigurările de viaţă. Astfel, în anul 1849, 17 societăţi scoţiene pentru asigurarilede viaţă au încheiat un acord privind reasigurările de viaţă. Concomitent cu asigurările sireasigurările de viaţă, s-au practicat încă din secolul al XIX –lea şi asigurările şi reasigurărilede persoane împotriva accidentelor.

Se poate aprecia că asigurările şi reasigurările au evoluat treptat în diferite ţări ele joacă un rol important în dezvoltarea activităţii economico-sociale şi cu deosebire îndezvoltarea transporturilor, a comerţului internaţional, a serviciilor şi deţin o poziţie centralăîn dezvoltarea agricolă, industrială şi comercială a întregii lumi.

1 Constantin Alexa, Violeta Ciurel, Emil Sebe, Ana Maria Mihăescu „Asigurări şi reasigurări în comerţul

internaţional”, Ed. All, Bucureşti, 1992, p.34.

4



În secolul al XIX-lea, Lloyd’s of London şi alţi mari asigurători europeni aveaucapacitatea financiară necesară pentru a asigura riscuri mari, ei acţionând atât ca asigurătoricât şi ca reasigurători. În acea perioadă, majoritatea reasigurărilor erau subscrise de asigurătoricare subscriau şi asigurări.

Prima societate specializată în reasigurări a fost Kolnische Ruckerverscherung

Gesellscaft (Cologne Reinsurance Company), înfiinţată în anul 1846. Înainte de primulrăzboi mondial, activităţile de reasigurare specializate erau, în cea mai mare parte,desfăşurate de companiile germane şi ruse. După terminarea războiului, companiile dereasigurare americane au cunoscut o dezvoltare rapidă. Totuşi, o mare parte a reasigurărilor continuă să fie subscrisă de asigurători şi de subscriitorii Lloyd’s of London. Reasigurarea afost întotdeauna o tranzacţie cu caracter internaţional. Această caracteristică reflectă scopulreasigurării şi anume acela de a dispersa cât mai mult riscurile mari şi posibilele daunecatastrofale. Europa de vest a fost dintotdeauna şi continuă să fie cel mai mare ofertant dereasigurare mondială. Această parte a Europei se caracterizează prin solvabilitate şiresponsabilitate financiară, în condiţiile unui cadru legislativ şi fiscal favorabil.

Majoritatea companiilor de reasigurare sunt societăţi de capital, cu excepţia

câtorva asigurători mutuali. Lloyd’s of London este unul dintre cei mai mari reasigurători dinlume, însă nu există statistici care să permită o comparaţie cu ceilalţi reasigurători.

Ca şi forme de reasigurători pe piaţa reasigurărilor se pot distinge:a) Reasigurători profesionali autorizaţi,

b) Departamente de reasigurare ale asigurătorilor,c) Reasigurători externi neautorizaţi,d) Pool-uri şi asociaţii de reasigurare,e) Societăţi de management în reasigurări,f) brokeri de reasigurări.

A. Reasigurători profesionali autorizaţi

Un reasigurător profesional autorizat reprezintă o societate specializată în activitateade reasigurare, autorizată să subscrie reasigurări în statul respectiv. Doar câţivareasigurători profesionali autorizaţi subscriu şi asigurări, dar chiar şi în acest caz cea mai mare

parte din volumul de prime previne din reasigurări.Primii zece mari reasigurători din lume, în raport cu volumul primelor nete de

reasigurare încasate în ultimii ani sunt cu sedii în ţări cu nivel de trai ridicat precum:Germania Elveţia, SUA, Italia, Marea Britanie, Franţa.

B. Departamente de reasigurare ale asigurătorilor

În majoritatea statelor, o societate de asigurări poate să subscrie reasigurări pentrucategoriile de asigurări pentru care este autorizată. Numeroşi asigurători au optat pentru

participarea pe piaţa reasigurărilor. O parte din aceştia subscriu reasigurări doar prinintermediul poolurilor, asociaţiilor sau sindicatelor de reasigurare, în timp ce altecompanii şi-au înfiinţat departamente speciale de reasigurare.

De exemplu, în S.U.A, societăţile de asigurări deţin între 8 şi 10% din piaţareasigurărilor (în condiţiile în care această cotă s-a redus constant în ultimele trei decenii).Reducerea ponderii deţinute de asigurători s-a datorat tendinţei acestora de a înfiinţa filiale custatut de reasigurători profesionali autorizaţi.

Constituirea unui reasigurător profesional autorizat, în locul menţinerii unui

departament de reasigurare intern, oferă câteva avantaje unui asigurător. În primul rând,atunci când negociază cu un reasigurător profesional, asigurătorii pot depăşi reticenţa în

5



privinţa dezvăluirii secretelor profesionale faţă de un potenţial concurent. În al doilearând, un reasigurător deţinut de un asigurător poate fi considerat un partener egal de cătreceilalţi reasigurători profesional, facilitându-i astfel încheierea de acorduri de retrocesiuneavantajoase. În cele din urmă, această implicare în domeniul reasigurărilor le permiteasigurătorilor să atragă intermediari şi specialişti cu experienţă în domeniul reasigurărilor.

Principalul dezavantaj al constituirii unui reasigurător profesional autorizat este determinat decosturile de funcţionare ale unei societăţi separate, în special de cheltuielile cu capitalulsocial, precum şi de necesitatea prezentării rezultatelor activităţii separat de cele alecompaniei mamă.

C. Reasigurători externi neautorizaţi

Există şi situaţii în care asigurătorii încheie reasigurări cu reasigurători externineautorizaţi în statul respectiv. În unele ţări, acestor reasigurători li se cere să constituie undepozit în numerar, să deţină o scrisoare de credit sau anumite fonduri într-un cont degaranţie.

D. Pool-uri şi asociaţii de reasigurare

Uneori, reasigurătorii se confruntă cu riscuri pe care nu doresc să le accepte datorităfrecvenţei sau dimensiunii ridicate a daunelor. Poolurile sau asociaţiile pot acoperiasemenea expuneri.

În cazul unui pool de reasigurare, unul dintre membrii poolului emite poliţa deasigurare, iar ceilalţi membrii ai poolului reasigură o parte prestabilită din fiecare risc careintră sub incidenţa poliţei. Asiguratul are o relaţie contractuală numai cu societatea care aemis poliţa, deci nu are drepturi legale împotriva altor membri ai poolului.

Poolurile permit accesul la întreaga capacitate de reasigurare a industriei asigurărilor în vederea acoperirii riscurilor foarte mari. Aceste riscuri pot semnifica distrugerea uneimari întreprinderi industriale, prăbuşirea unei aeronave sau un alt eveniment similar.

A vând în vedere că poolurile au, de regulă, specialişti proprii membrii poolului nuau nevoie de consultanţă pentru reasigurări. Astfel, chiar şi reasigurătorii mai mici pot

participa la un pool, mărind astfel capacitatea poolului. De asemenea, reasigurătorii străini,care nu au foarte multe informaţii despre riscul asigurat, pot participa la un pool, punând ladispoziţia acestui capacitatea lor de reasigurare. Participarea la pool este avantajoasă şi pentrureasigurătorii de dimensiuni mari. Se asigură astfel un flux constant de prime de reasigurare încondiţiile unor costuri minime pentru fiecare participant.

E. Societăţi de management în reasigurăriSocietăţile de management în reasigurări realizează, în favoarea companiilor de

reasigurare, o parte sau toate funcţiile de management. În schimbul acestor servicii, societateade management obţine o taxă, un comision asupra primelor de reasigurare sau o combinaţie aacestora. Tipurile serviciilor oferite de o companie de management în reasigurări diferă înfuncţie de necesităţile reasigurătorului. În unele cazuri, acestea se limitează la vânzare şisubscriere, dar în alte cazuri, pot include şi managementul sau investiţiile.

Principalele avantaje ale unei companii de management în reasigurări, comparativcu deţinerea personalului propriu de reasigurare, sunt următoarele:

•disponibilitatea imediată a specialiştior cu experienţă în reasigurări (avantajoasă, în

special, reasigurătorilor nou înfiinţaţi);•cheltuieli fixe reduse;

6



•acces imediat la asigurătorii şi reasigurătorii care au apelat la serviciile companieide management .

Deoarece majoritatea companiilor de reasigurări nou înfiinţate au dimensiunireduse, companiile de management reprezintă o alternativă viabilă comparativ cu formarea

propriului personal. O companie de management în reasigurări poate lucra cu mai mulţi

reasigurători mai mici, astfel încât costul serviciilor de management se distribuie între aceştia.În cazul apelării la o companie de management, costurile fixe sunt, de regulă, mai micidecât cele în cazul deţinerii unor specialişti proprii. Angajaţii trebuie să primească salarii şiavantaje în plus, indiferent de valoarea afacerilor subscrise. Sumele plătite companiilor demanagement depind, de regulă, de volumul afacerilor subscrise şi de profitabilitatea acestora.

Companiile de management în reasigurare pot lucra cu societăţi de intermediereasociate. Aceste asocieri oferă, de regulă, o sursă rapidă de venituri pentru noul reasigurător .2

Principalul dezavantaj al folosirii serviciilor unei companii de management constă înlipsa controlului asupra afacerii. Compania de management ia cele mai multe decizii demanagement, fapt ce poate fi în detrimentul reasigurătorilor. De aceea, proprietarii uneisocietăţi de reasigurare trebuie să găsească o companie de management cu o tehnologie

avansată, cu competenţă managerială şi cu reputaţie ireproşabilă. Cel de-al doilea maredezavantaj apare pe măsură ce reasigurătorul se extinde. La un moment dat, costulserviciilor oferite de compania de management poate depăşi costurile remunerării uneiechipe proprii de management. Este mai dificil să găseşti un personal managerial pregătitcorespunzător, în cazul unui reasigurător aflat în etapa de maturitate, decât în cazul uneicompanii nou înfiinţate.

În funcţie de forma de proprietate, companiile de management în reasigurări potfi clasificate în societăţi captive sau societăţi independente. O societate captivă este deţinutăde către una sau mai multe dintre companiile cărora le oferă servicii. O firmă captivă poateoferi servicii de management şi altor reasigurători decât companiei mamă. În acest caz, firmacaptivă trebuie să încerce să evite şi să prevină discriminarea faţă de reasigurătorii neasociaţi,cărora le oferă servicii.

O companie de management în reasigurări poate controla întregul portofoliu al unuireasigurător sau numai o parte din acesta. De exemplu, un reasigurător poate să deţinăcontrolul asupra asigurărilor încheiate în zone geografice pe care acesta le cunoaşte bine,apelând la o companie de management pentru afacerile derulate în alte zone geografi ce, saucare se încadrează în alte categorii de asigurare.

În ultimii ani, reasigurările ocupă un rol foarte important în viaţa economică datorităcererii crescute de asigurări directe, a volumului şi capacităţii industriale pentru care se cer acoperiri de riscuri. În afara creşterii cantitative a numărului tranzacţiilor, au loc şisubstanţiale îmbunătăţiri calitative privind natura şi caracteristicile reasigurărilor, aspecteletehnice, precum şi sistemul de comunicaţii între asigurătorii direcţi, reasigurători şi brokeri deasigurări.

În cadrul pieţei directe, reasigurarea este plasată prin intermediul personaluluireasigurătorului, aceştia tratând direct cu asigurătorii. Reasigurătorii direcţi apelează laspecialiştii proprii în vânzări pentru a prezenta şi negocia condiţiile de reasigurare.

Specialiştii în vânzări oferă servicii precum cele de subscriere sau de consultanţăfinanciar-contabilă. De cele mai multe ori, reasigurătorii direcţi deţin resurse financiaresuficiente pentru a subscrie programe de reasigurare de amploare. Astfel, un reasigurător direct poate să acopere întregul program de reasigurare al unui asigurător.

Pe piaţa directă, reasigurarea este plasată prin intermediarii de reasigurare.Intermediarii sunt similari brokerilor de asigurare ei neavând, în general, nici o relaţie

contractuală nici cu asigurătorul şi nici cu reasigurătorul. Ei nu-şi asumă nici un risc. În2 I. Văcărel, F. Bercea, Asigurări şi reasigurări, Ed. Expert, Bucureşti, 2005, p. 100.

7



schimb reasigurătorii ce acţionează pe piaţa indirectă au, de regulă, mai puţine resursefinanciare în comparaţie cu cei de pe piaţa directă.

Ambele forme de tranzacţionare a reasigurărilor comportă anumite avantaje şidezavantaje caracteristice celor două forme de tranzacţionare a reasigurării.

F. Brokeri de reasigurări

Piaţa internaţională actuală a asigurărilor şi a reasigurărilor este, practic, de neconceputfără prezenţa deosebit de activă a brokerilor. Existenţa lor apare obiectiv necesară datorităritmului extrem de rapid al modificării condiţiilor economice, sociale şi politice în lume,datorită schimbării periodice a legislaţiilor unor ţări privind reglementarea activităţilor deasigurare şi reasigurare referitoare la depozitele de fonduri, restricţiile privind transferulfondurilor în afara ţării etc. Ei mobilizează o mare parte din capacitatea mondială dereasigurare şi conferă pieţei o mare mobilitate şi flexibilitate.

Termenul de broker de reasigurare desemnează firmele sau persoanele ce acţionează încalitate de intermediari pentru obţinerea partenerilor şi angajarea unor afaceri (contracte) de

reasigurare, ca agent al companiei cedente sau al reasigurătorului (în cazul retrocedării).Primul broker specializat în reasigurare a fost Martin Heckscher care şi-a început

activitatea în această calitate în anul 1865 în St. Petersburg sub denumirea de „Heckscher andGottlieb”. În urma veniturilor obţinute din intermediere, şi-a deschis filialele în Viena şi Berlinîn anul 1877 şi, ulterior, s-a extins pe piaţa londoneză unde, în anul 1918 a fuzionat cucompania „Sterling Offices Ltd.”

Prin serviciile prestate, brokerii sunt remuneraţi prin plata unui comision, denumit taxăde brokeraj prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de reasigurare plătite de client(companie cedentă sau reasigurător în cazul retrocedării) care variază în funcţie de tipul decontract şi de piaţă între 1,5 şi 15%. Cota este mică la contractele proporţionale şi mai mare lacontractele neporporţionale (în special la „excedentul de daună”).

Brokerul pune pe primul loc interesele solicitantului (denumit „principal”) şi în acestsens este obligat prin legi şi uzanţe să-şi utilizeze întreaga pregătire profesională teoretică şi

practică pentru a încheia cea mai bună afacere (protecţia optimă cu primă de reasigurarerezonabilă).

În prezent în lume funcţionează un număr impresionant de brokeri fie ca filiale ale unor firme de intermediere (predominante) fie ca organizaţii independente. Cei mai mulţi brokeri îşidesfăşoară activitatea pe scară internaţională şi cea mai mare parte a lor dispune de sucursale,oficii sau reprezentanţe în toate marile centre de asigurări şi reasigurări ale lumii.

Avantajele reasigurării directe. Deoarece reasigurătorii direcţi sunt adesea societăţi dedimensiuni mari, aceştia pot oferi întreaga reasigurare sau cea mai mare parte din aceasta.

Dacă experienţa de daună este negativă pentru o categorie de asigurări şi favorabilă pentru oaltă categorie, reasigurătorul direct poate continua subscrierea ambelor categorii dereasigurări. Dacă cele două tipuri de asigurări ar fi fost reasigurate separat, lucru care se

poate întâmpla în cazul intermedierii, reasigurătorul care acoperă asigurările cu o experienţăde daună negativă poate rezilia contractul.

Având în vedere dimensiunile mari ale reasigurătorilor direcţi, probabilitatea caaceştia să aibă suficientă putere financiară este mai mare, oferind asigurătorului o mai maresecuritate. Neimplicarea unui intermediar poate reduce cheltuielile, permiţând reasigurătoruluisă solicite o primă mai mică. Absenţa intermediarului poate accelera comunicarea şi transferulde fonduri.

Dezavantajele reasigurării directe. Din punct de vedere al asigurătorului, principalul

dezavantaj al negocierii cu reasigurătorii direcţi constă în faptul că reasigurătorul directacţionează în interes propriu. Un alt dezavantaj potenţial este reprezentat de incapacitatea

8



reasigurătorului direct de a împărţi reasigurarea cu alt reasigurător. Astfel, dacă unreasigurător direct este incapabil să acopere o parte din portofoliul propus de asigurător, acestaar putea fi nevoit să apeleze la un intermediar, cel puţin pentru acea parte a programului carenu poate fi reasigurată. De asemenea, adeseori personalul de vânzare al reasigurătorilor direcţi nu poate sonda piaţa pentru a obţine cel mai bun preţ şi cele mai bune condiţii de

reasigurare, în beneficiul asigurătorului.Avantajele reasigurării prin intermediari. Negocierea reasigurării prin intermediari poate avea câteva avantaje. Intermediarul are experienţă în elaborarea programelor dereasigurare şi în negocierile cu reasigurătorii. Acest lucru poate favoriza obţinerea unor condiţii de reasigurare mai bune, decât în cazul în care asigurătorul acţionează independent.

Un intermediar are acces la numeroşi reasigurători din întreaga lume, în timp ceun asigurător independent putea contacta doar câţiva reasigurători. Astfel, intermediarul

poate mări oferta de reasigurare accesibilă asigurătorului primar. Această extindere a pieţei poate conduce la obţinerea unor termene şi condiţii mai bune pentru asigurător. Deoareceintermediarul plasează numeroase reasigurări, acesta poate avea o putere de negociere maimare decât asigurătorul în disputele cu reasigurătorii.

Dezavantajele reasigurării prin intermediari. Introducerea unei terţe persoane în procesul de reasigurare poate încetini transmiterea informaţiilor şi poate duce la creştereaşanselor de apariţie a neînţelegerilor. Intermediarii au tendinţa de a include în programul dereasigurare mai mulţi reasigurători, crescând astfel posibilitatea de a se produce erori şineînţelegeri. De asemenea, unii reasigurători contactaţi de intermediari pot avea un capitalfoarte mic.

Intermediarii sunt remuneraţi pe baza comisionului, care se adaugă la costulreasigurării. Totuşi se poate întâmpla ca primele reasigurătorului direct să fie egale cucostul reasigurării indirecte. În final, insolvabilitatea intermediarului ar putea avearepercusiuni severe, atât pentru asigurători, cât şi pentru reasigurători. În ciuda acestor dezavantaje, numeroşi asigurători consideră că avantajele utilizării intermediarilor sunt maimari decât dezavantajele.

Stabilirea condiţiilor de reasigurare finale poate implica negocieri prelungite.Aceste negocieri precontractuale diferă în funcţie de caracteristicile fiecărui caz:reasigurare directă sau plasare prin intermediari. Pe piaţa directă toate contactele sedesfăşoară între asigurător şi reasigurător. În urma întâlnirilor cu reasigurătorul, asigurătorul

poate iniţia o relaţie de reasiguare cu reasigurătorul direct. Dacă asigurătorul a încheiat dejaun contract cu un alt reasigurător, el trebuie să dezvolte sau să modifice programul dereasigurare în vigoare.

Asigurătorul discută cu reasigurătorul condiţiile de bază şi obiectivele urmărite.Reasigurătorul elaborează o propunere şi o trimite asigurătorului spre acceptare.

Pe piaţa indirectă, asigurătorul este considerat client al intermediarului, deci seaşteaptă ca acesta din urmă să acţioneze în interesul asigurătorului atunci când negociazăreasigurarea. (Intermediarul poate să acţioneze în numele reasigurătorului în anumitesituaţii, precum în cazul colectării primelor de reasigurare. ).

Când tranzacţionează o reasigurare, asigurătorul cooperează cu intermediarul laelaborarea propunerii. Intermediarul îndeplineşte următoarele funcţiuni:

•Contactează potenţialii reasigurători;•Prezintă propunerea potenţialilor reasigurători;•Obţine cotaţiile şi acceptarea lor;•Transmite refuzurile sau contraofertele;•Întocmeşte, în cele mai multe cazuri, contractul de reasigurare.,

•facilitează elaborarea documentaţiei contractuale.În cadrul acestui proces, intermediarul prezintă oferta în numele asigurătorului însă

9



numai acelor reasigurători care satisfac condiţiile financiare impuse de asigurător.Înainte de a accepta afacerea, reasiguratorul trebuie să realizeze o evaluare a

asigurătorului. Intermediarul coordonează această evaluare în vederea minimizăriiinterferenţelor în activitate a asigurătorului. Pentru a minimiza aceste interferenţe, evaluarea

poate fi făcută de mai mulţi reasigurători simultan.

Prin urmare, reasigurarea reprezintă un instrument important pentru asigurătoriîntrucât reduce şi controlează riscurile la care se expun prin încheierea contractelor deasigurare.

Reasigurările îndeplinesc o serie de funcţii cu un rol covârşitor:Funcţia de reducere a riscurilor şi protecţie a asiguraţilor În virtutea acestei funcţii reasigurarea are rolul de a protejeaza asiguratorii direcţi de

pierderile determinate de producerea riscurilor ce pot pune în pericol solvabilitatea lor,reasigurarea face posibilă astfel creşterea capacităţii asigurătorilor direcţi de a primi maimulte riscuri decât ar fi altfel capabil să accepte. Astfel reasigurarea înzestrează peasigurătorul direct cu capacitate complementară de a accepta riscuri mai mari, aceştia putândreţine pe contul lor numai partea de risc pe care o pot suporta fără a le afecta substanţial

situaţia financiară.Funcţia de stabilizare a ratei daunelor Funcţia ce ajută asigurătorul direct să obţină un anumit grad de stabilitate a ratei

pierderilor prin dispersarea pierderilor mai mari pe o perioadă mai îndelungată de câţiva ani prin contractele de protecţie contra catastrofelor.

Funcţia de a asigura transferul permanent al riscurilor către reasigurător şi dispersarea riscurilor

În virtutea acestei funcţii se realizează o dispersare mare a riscurilor şi prin practicareciprocităţii prin care asigurătorii primari îşi plasează contractul de reasigurare pe o bazăreciprocă unul altuia astfel încât compania cedentă va oferi o parte dintr-un contract al sauunui reasigurător capabil să-i ofere altul în schimb. Astfel fiecare asigurător îşi măreştenumărul de riscuri pe care le asigură.

Funcţia de stimulare a volumului activităţiiPresupune creşterea flexibilităţii asigurătorilor privind dimensiunile şi tipurile de

riscuri precum şi volumul activităţii pe care aceştia le pot subscrie.Funcţia de liberalizare a afacerilor pe piaţă asigurărilor Reasigurarea are printre altele şi funcţia de a sprijinii finanţarea operaţiunilor de

asigurări pentru compania cedentă făcând posibil în acelaşi timp ca aceasta să-şi poată creştevolumul activităţii mai rapid decât ar fi posibil fără o creştere corespunzătoare a capitalului de

bază.

Reasigurarea permite societăţii cedente să se retragă dintr-o categorie de afaceri sau ozona geografică pentru o anumită perioadă de timp prin cedarea integrală a riscului înreasigurare.

Reasigurarea permite companiei cedente să intre într-o categorie de afaceri sau o nouăzonă geografică prin înfiinţarea unei reprezentanţe şi dezvoltarea unui anumit volum alafacerilor sau prin negocierea şi preluarea unor contracte de asigurare de la companiile ceacţionează deja în acea categorie de afaceri sau zonă geografică.

Funcţia de consultanţăPrin reasigurare se oferă posibilitatea companiilor cedente de a obţine o gamă largă de

servicii şi de a beneficia de consultanţă în administrarea afacerilor, în stabilirea daunelor, a procedeelor de plată şi în pregătirea personalului şi consultanţă din partea marilor companii

de reasigurări şi a brokerilor de reasigurări.

10



Pentru anul 2008, în România un număr de 30 de societăţi au raportat cedări înreasigurare pentru activitatea de asigurări generale şi un număr de 17 societăți pentruactivitatea de asigurări de viață.

Valoarea totală a primelor cedate în reasigurare, pentru cele două activități, a fost de1.840.010.405 lei, în creştere reală cu 0,35% faţă de anul 2007.

Ponderea primelor cedate în reasigurare, în volumul total al primelor brute subscrise în2008, pentru ambele categorii de asigurare, a fost de 20,59%. Volumul primirilor înreasigurare, raportat de reasigurătorii autohtoni pentru cele două categorii de asigurare, a fostde 18.843.671 lei, în scădere reală cu 35,73% față de anul 2007. Din acest volum, suma de18.825.671 lei a fost aferentă asigurărilor generale (în scădere cu 8.744.824 lei faţă de anul2007) şi suma de 18.000 lei pentru asigurările de viață.

Principalii indicatori ai activităţii de reasigurare în anul 2008

Tabelul 1.1.Indicator Asigurări de viaţă

(lei)Asigurări generale

(lei)Total reasigurări de

viaţă şi generale (lei)Prime brute subscrise 1.868.112.985 7.068.173.520 8.936.286.505Primiri în reasigurare 18.000 18.825.671 18.843.671Comisioane plătite

pentru primiri înreasigurare

0 1.865.780 1.865.780

Prime cedate înreasigurare

48.968.390 1.791.042.015 1.840.010.405

Comisioane primite pentru cedări în

reasigurare

10.411.113 339.415.552 349.826.665

Sursa: Raport privind activitatea de asigurări şi reasigurării al CSA, 2008

În sectorul asigurărilor generale, un număr de 30 societăţii au înregistrat un volum al primelor brute cedate de 1.791.042.015 lei, reprezentând 25,34% din primele brute subscrise pentru această categorie. Gradul reţinerii proprii raportat de asigurătorii autohtoni a fost astfelde 74,66% din volumul primelor brute subscrise.3

Referitor la structura pe clase de asigurări generale a primelor brute cedate înreasigurare, ponderi semnificative au fost înregistrate de 3 clase de asigurare şi anume:

• clasa III – Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât celeferoviare, pentru care au fost cedate în reasigurare prime în valoare de

956.411.815 lei, reprezentând 53,39% din total prime cedate. Comparativ cuanul 2007, primele cedate în reasigurare la această clasă au crescut în termenireali cu 21,89%;

• clasa VIII – Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, cu un volum al primelor cedate în reasigurare de 386.826.816 lei, reprezentând 21,59% dintotal prime cedate;

• clasa X – Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, cu un volum al primelor cedate de 134.920.898 lei, reprezentând 7,53% din total, în creșterereală cu 12,32% faţă de 2007.

3 Raport privind activitatea de asigurări şi reasigurării al CSA, 2008

11



Valoarea însumată a primelor cedate în reasigurare pentru cele 3 clase de asigurare afost de 1.478.159.529 lei, adică 82,53% din valoarea totală a primelor cedate pentru asigurărigenerale.

Pentru protejarea intereselor asiguraţilor şi menţinerea stabilităţii financiare,asigurătorii au cedat pentru asigurările auto suma de 1.091.332.713 lei, în creştere reală cu

20,61% față de anul 2007. În ceea ce priveşte asigurările de viață, în anul 2008, a fostînregistrată o valoare a primelor cedate în reasigurare de 48.968.390 lei, în creştere reală cu8,54% faţă de anul 2007. Raportate la total prime brute subscrise din asigurările de viaţă,

primele cedate au reprezentat 2,62%. Astfel, gradul reţinerii proprii a asigurătorilor, pentruasigurările de viaţă, a fost de 97,38% în 2008, nivel comparabil cu cel de 97,07% înregistratîn o pondere semnificativă în primele cedate în reasigurare la această categorie (97,29%) afost înregistrată la clasa I – Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare,

pentru care au fost cedate în reasigurare prime în valoare de 47.643.653 lei, cu 16,46% maimult decât în anul 2007 în termeni reali.

Ponderi semnificative ale cedărilor în reasigurare din asigurări generale au fostînregistrate pentru asigurările CASCO, volumul de 956,41 mil. lei reprezentând 53,4% din

subscrieri anul trecut, faţă de 43,87% în 2007, asigurările de incendiu şi calamităţi naturale – 386,8 mil. lei şi 21,6%, în scădere de la 21,9% anul anterior şi asigurările RCA, cu primecedate în valoare de 134,92 mil. lei, adică 7,53% din subscrieri, mai mult cu 12,3%comparativ cu 2007.4

Companiile cedează mai mult sau mai puţin în reasigurare în funcţie de politica lor:dacă acestea consideră că au mai multă nevoie de protecţie, cedează mai mult în reasigurare(sau „reţin” mai puţin risc, in jargonul breslei), iar daca nu, cedeaza mai putin.

În ciuda creşterii constante a pieţei asigurărilor şi reasigurărilor, România se situeazăcu mult în urma ţărilor din UE, atât ca rată de penetrare cât şi ca densitate a asigurărilor.

În România, rata de penetrare a asigurărilor de viaţă este de 0,4% din PIB, iar pentru

asigurări în total de 1,84% din PIB. În alte state acest procent este mult mai mare. În Ungaria,de exemplu, este de 1,4%, în Polonia 1,3%, în Spania rata de penetrare este de 2%, iar înOlanda este de 5%.”5

Fig. 1.1. Rata de penetrare a asigurărilor în state membre ale UE, în anul 2008

1,40% 1,30%2%

5%

1,84%

0,00%

1,00%

2,00%

3,00%

4,00%

5,00%

6,00%

Ungaria Polonia Spania Olanda Romania

Rata de penetrare a asigurarilor

Sursa: Date prelucrate după www.gandul.info

4 www.zf.ro/banci-si-asigurari5 Potrivit unui comunicat al Cornelia Coman, director general adjunct ING Asigurări de Viaţă.

12

http://www.astrasig.ro/cms/romanian/




În România, densitatea asigurărilor de viaţă a fost de 67 lei de persoană, iar densitateaasigurărilor în total (life + non life) a fost de 333 lei pe persoană. Media europeană pentru

ponderea lor în PIB este de 5%.În privinţa capitalului societăţilor de asigurare, în Franţa 81,7% din total este repre-

zentat de capitalul autohton, pentru ca doar un procent de 18,3% să revină investitorilor străini. Pentru comparaţie, raportul este aproape invers în România, unde numai 12% dincapitalul societăţilor de asigurări era deţinut anul trecut de acţionari români. Restul de 88%din capitalul companiilor de asigurări de pe piaţa autohtonă este deţinut de capitalul austriac,în proporţie de 33,36%, francez, 22,47%, olandez, 10,28%, britanic, 5,73% şi de altă

provenienţă, 15,99%. Cea mai mare pondere a capitalului străin este deţinută în Franţa decompaniile de asigurări italiene, cu 32,8%. Urmează capitalul german, cu deţineri de 26,4%,

britanic, cu 27,2%, elveţian şi olandez cu 6,7%, respectiv, 4,1%. Cea mai mică pondere acapitalului străin în cadrul societăţilor franceze de asigurări este deţinută de investitoriiamericani, cu 2,7%.

Piaţa asigurărilor din România ar putea depăşi 10 miliarde euro până în 2017, iar

ponderea asigurărilor generale în totalul pieţei s-ar putea reduce până la 60%, în favoareaasigurărilor de viaţă, care vor avansa rapid în următoarea perioadă.

1.2. Contractul şi caracteristicile reasigurărilor

Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare reprezintă un acord încheiatîntre două părţi numite companie cedentă (sau reasigurat sau reasigurător direct) şireasigurătorul prin care prima consimte să cedeze iar cea de-a doua să preia o anumită parte ariscului, uneori întregul risc conform condiţiilor stbilite în acord, în schimbul părţii de cătrecompania cedentă a unei sume denumită prima de asigurare ce reprezintă o cota din primaoriginară de asigurare.

Relaţia stabilită între reasigurător, pe de o parte şi reasigurat, pe de altă parte, pe bazaliberului consimţământ care exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cuacceptarea/cedarea de riscuri în reasigurare este finalizată într-un document denumit contractde reasigurare.

În literatura de specialitate întâlnim diferite definiţii date acestui tip de contract. Spreexemplu, Lord Mansfield, cunoscut specialist în reasigurări din secolul trecut, considerăcontractul de reasigurare ca pe o „nouă asigurare efectuată printr-o nouă poliţă pentru acelaşirisc care a fost iniţial asigurat pentru a despăgubi subscriitorii ca urmare a subscrierilor lor anterioare; ambele poliţe sunt în vigoare în acelaşi timp”.

În Statele Unite ale Americii, Curtea Supremă de Justiţie din Ohio definea contractulde reasigurare ca fiind: „contractul în care o persoană (societate), din anumite considerenteacceptă să despăgubească o altă persoană (societate) pentru o pierdere sau o răspundere totalăsau parţială determinată de un risc pe care acesta din urmă şi l-a asumat conform unui contractseparat şi distinct ca asigurător al unei terţe părţi.

Tot în SUA, societăţi de reasigurări de viaţă consideră că „un contract de reasigurareeste un acord între două companii dintre care una acceptată să cedeze, iar cealaltă acceptă să

preia o afacere de reasigurare în conformitate cu prevederile specificate în contract.Contractele de reasigurare şi poliţele de reasigurare nu sunt sinonime: contractele dereasigurare sunt contracte pentru asigurare, iar poliţele de reasigurare sau cesionări suntcontracte de asigurare.

13



Desigur că mai există şi alte puncte de vedere în privinţa delimitării teoretice aconţinutului contractului de reasigurare, fiecare dintre ele surprinde într-o oarecare măsurăelementele definitorii ale acestuia, dar nici una nu poate fi considerată completă.

Prin urmare, contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două părţi,denumite „reasigurător” şi „reasigurat” prin care reasigurătorul preia o parte din risc (uneori

întregul risc) de la reasigurat în schimbul unei sume denumite „primă de reasigurare”, pentrucare se obligă săţi plătească acestuia din urmă despăgubirile cuvenite în cazul produceriiriscului (riscurilor) respectiv conform condiţiilor convenite în contract. Contractul seconsideră încheiat odată cu semnarea lui de către părţi.

Din analiza comparativă a definiţiilor de mai sus, se desprind câteva elemente comunecare constituie trăsăturile acestui contract, şi anume:

a) contractul de reasigurare este condiţionat de existenţa unui contract de asigurareîncheiat între asigurat şi asigurător;

b) contractul de asigurare şi cel de reasigurare există în acelaşi timp;c) contractul de reasigurare este un contract separat încheiat între reasigurător şi

reasiguratul său la care asiguratul original nu este parte; de aceea, în cazul producerii

riscurilor asigurate, reasigurătorul este răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţacompaniei cedente şi nu şi în faţa asiguratului care primeşte despăgubirile de la asigurătorulsău. În cazul în care reasigurătorul dă faliment, compania cedentă nu este exonerată deobligaţia de a plăti întreaga sumă ce rezultă din poliţa de asigurare. Aşadar, între reasigurător şi asiguratul original nu există nici o legătură. Totuşi, de la această regulă există douăexcepţii, şi anume prima, în cazul în care între reasigurător şi asiguratul său original există unaranjament special prin care reasigurătorul este direct răspunzător faţă de aceasta, situaţie încare, pe poliţa de asigurare apare şi numele reasigurătorului. A doua excepţie apare cândreasigurătorul ia asupra sa activele şi pasivele companiei cedente pentru a-şi asumaresponsabilitatea directă faţă de asigurat. Această „cumpărare” totală a asigurătorului de cătrereasigurător are loc în cazul în care compania cedentă se află în stare de faliment.

Rolul tehnic al reasigurărilor este de a proteja pe asigurătorii direcţi în faţa pericoluluiinsolvabilităţii sau a reducerii capacităţilor financiare conferind asigurătorilor o mai marestabilitate. 6

În virtutea definiţiei date, reasigurarea comportă următoarele caracteristici: contractul de reasigurare se încheie numai între două companii specializate în

asigurări şi reasigurări, deci vizează numai două persoane juridice; în practică cele mai multe reasigurări prevăd numai compensări parţiale,

reasigurătorul suportând el însuşi o parte a oricărei pierderi; reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională, acest contract este condiţionat de existenţa unui contract de asigurare încheiat

între asigurat şi asigurător; contractul de reasigurare şi cel de asigurare există în acelaşi timp; contractul de reasigurare este separat încheiat între reasigurător şi reasiguratul

său, iar asiguratul originar nu este parte la contract. În cazul producerii risculuiasigurat, reasigurătorul este răspunzător pentru partea sa de risc numai în faţacompaniei cedente nu şi în faţa asiguratului care primeşte despăgubirea de laasigurătorul său.

În practica internaţională nu există o formă standard a contractului de reasigurare. Înfuncţie de unele criterii cum ar fi: interesul reasiguratului, natura şi dimensiunea riscurilor,domeniul în care se va încheia tranzacţia etc.

6 Tănăsescu, P., Dobrin, M. Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.34.

14



Activitatea de reasigurare în general şi contractul de reasigurare în particular sedesfăşoară pe baza unor principii ferme pe care le întâlnim cu unele deosebiri şi în domeniulasigurărilor.7

Aceste principii trebuie cunoscute foarte bine de către părţile acordului de reasigurareşi respectate întocmai, deşi deseori ele nu se regăsesc menţionate în contract în mod expres,

cu toate acestea, în caz de litigiu între parteneri ele pot fi invocate. Acestea sunt: Principiul obligativităţii existenţei interesului asigurabil (insurable interst ); Principiul celei mai mari bune-credinţe (uberrimae fidei; utmost good faith); Principiul despăgubirii (indemnity); Principiul obiligativităţii existenţei în momentul încheierii contractului de

reasigurare al unui subiect al reasigurării ( subject – matter of reinsurance); Principiul obligativităţii existenţei interesului asigurabil (insurable interst )După cum contractul de asigurare nu se poate încheia în afara interesului asigurabil, şi

validitatea contractului de reasigurare este condiţionată de existenţa acestuia.Interesul asigurabil este descris de mai mulţi specialişti în reasigurare. În dicţionarul

termenilor de asigurare maritimă se menţionează că, din punct de vedere juridic, nici unei

persoane nu i se permite să efectueze o asigurare dacă nu posedă un interes asigurabil într-oaventură, adică ea trebuie să poată pierde ceva dacă proprietatea supusă riscului se pierde,suferă avarii sau este reţinută sau poate pierde datorită întârzierii sosirii ei. dacă o persoanăajută sau înlesneşte încheierea unei asigurări în cazul în care nu există interes asigurabil,aceasta este vinovată şi pedepsită.

Principiul celei mai mari bune-credinţe (uberrimae fidei; utmost good faith)Acest principiu universal este aplicat cu o stricteţe şi cu o rigurozitate deosebită în

reasigurări. Raţiunea sa provine, pe de o parte, din natura activităţii de reasigurare ce sedesfăşoară pe plan internaţional; de cele mai multe ori, spaţiul geografic în care se pot produceriscurile este la mare distanţă de locul în care se află societatea de reasigurare, iar aceasta dinurmă nu cunoaşte asiguraţii şi, pe de altă parte, din faptul că în cazurile cele mai frecvente, înfuncţie de metoda şi forma de reasigurare (facultativă sau contractuală), poliţele de asiguraresunt grupate de compania cedentă şi reasigurătorul, practic, nu ştie ce asigură (în special lareasigurarea neproporţională – excedent de daună), bazându-se numai pe buna credinţă acedentei.

În virtutea principiului „uberrimae fidei”, informaţiile pe care părţile le oferă reciprocsunt luate ca atare şi considerate adevărate. În cazul în care se dovedesc ca nereale, parteavătămată poate cere despăgubiri şi anularea contractului.

Asigurătorul direct este obligat să dezvăluie în întregime orice fapt material referitor lariscul ce va fi reasigurat. Într-o tranzacţie de reasigurare, compania cedentă are aceeaşi poziţiefaţă de reasigurător pe care o are şi asiguratul original faţă de compania de asigurări.

De la acest principiu în asigurări există unele excepţii în care asiguratul nu este obligatsă informeze pe asigurătorul său dacă faptele nu sunt expres menţionate în contract. Acesteasunt:

- faptele pe care nu le cunoaşte şi care în mod normal nu se aşteaptă să le afle;- faptele care diminuează riscul;- faptele care sunt cunoscute sau prezumate a fi cunoscute de către asigurător, adică

faptele de notorietate comună sau cele pe care un asigurător pentru o anumită clasăde asigurări le poate lesne afla.

În cazuri frecvente în practica internaţională, se obişnuieşte ca un contract deasigurare/reasigurare să se încheie prin agenţi sau brokeri. Obligaţia privind notificarea se

7 Camelia Ştefan, Sorin Enache, Maria Gheordunescu Asigurări şi transporturi în afaceri economice, Ed.Independenţa Economică, 2008, p. 114.

15



extinde şi asupra lor şi trebuie deci să aducă la cunoştinţa părţilor toate datele şi faptelemenţionate, precum şi cele pe care le-au descoperit în cursul activităţii lor.

Între activitatea de asigurare şi cea de reasigurare există anumite deosebiri în ceea ce priveşte aplicarea acestui principiu.

În timp ce în asigurări, asiguratul, necunoscător al principiilor şi cutumelor privind

asigurarea, are obligaţia de a informa compania de asigurări în timpul negocierii asupratuturor datelor şi informaţiilor necesarc şi utile acestuia din urmă în cazul reasigurărilor,aceasta datorie revine companiei cedente. Cu toate acestea, principala deosebire este aceea căîn cazul reasigurărilor, părţile contractante sunt experte, cunoscătoare în egală măsură aafacerilor ce vor fi încheiate şi a norrnelor şi principiilor juridice ce le guvemează. De aceea,în situaţii litigioase, un reasigurat (companie cedentă) nu se poate apăra dacă a transmisreasigurătorului informaţii incorecte sau incomplete pe care el, la rândul său, le-a primit de laasiguratul original. Dacă, spre exemplu, declaraţiile făcute de un asigurat sunt false, dar garantate de acesta ca adevărate în poliţa de asigurare şi preluate în acelaşi mod în contractulde reasigurare, reasigurătorul se poate exonera de răspundere dacă descoperă adevărul.

Pentru ca acordul de reasigurare să decurgă normal, compania cedentă trebuie să

furnizeze informaţii complete reasigurătorului în privinţa riscului şi a sumei reţinute decompania cedentă pentru aceeaşi proprietate pentru care se cere reasigurarea8.

În perioada de derulare a afacerii, compania cedentă are obligaţia de a informareasigurătorul asupra tuturor faptelor materiale şi a evenimentelor ce apar, de a completa, dacăeste necesar, datele cunoscute deja şi chiar unele omisiuni.

Trebuie subliniat faptul că datoria de informare reciprocă este atât înainte deîncheierea contractului (în faza de negociere), cât şi în faza de derulare a acestuia, iar

principiul “celei mai bune credinţe” este, de asemenea, 16ontrac în ambele faze.Dacă una dintre părţi constată că acest principiu a fost încălcat, contractul poate fi

anulat “ab initio”, dar numai dacă acest drept a fost exercitat în timp rezonabil, în caz contrar,el va rămâne în vigoare.

Principiul despăgubirii (indemnity)Despăgubirea reprezintă suma de bani plătită de reasigurător reasiguratului său

corespunzător pierderii suferite de acesta din urmă în conformitate cu condiţile contractului dereasigurare. În această sumă nu se include nici un profit pentru reasigurat.

Principiul despăgubirii este parte integrantă a oricărui contract de reasigurare, chiar dacă asigurarea originală nu este întotdeauna un contract de despăgubire (de, exemplu,asigurările de viaţă). Compania cedentă trebuie să dovedească faptul că daunele pentru carecere despăgubiri de la reasigurători se încadrează în termenii; contractelor de asigurare şireasigurare.9

Reasigurătorul este răspunzător faţă de compania cedentă numai pentru partea de

daună pentru care este răspunzătoare aceasta din urmă faţă de asigurat, în timp ce pentru plăţile „ex gratia” făcute de asigurător asiguratului său, el nu va primi nici o despăgubire.Dimensiunile despăgubirii suportate de reasigurător depind de tipul poliţei originale.

Spre exemplu, în cazul poliţelor evaluate, pentru o avarie totală, se despăgubeşte cotarespectivă a daunei din valoarea asigurată; în ceea ce priveşte poliţele neevaluate,despăgubirea pentru avaria totală este egală cu valoarea asigurabilă, iar pentru avaria parţială,cota corespunzătoare din valoarea asigurabilă.

În practică, se obişnuieşte ca reasigurătorul să despăgubească compania cedentă câtmai repede şi numai după ce aceasta a plătit despăgubirea corespunzătoare asiguratului său.

8 C.E. Golding, Legea şi Practica de reasigurare, Sterling Office Ltd, p. 9.9 Constantinescu, Dan Anghel;Dobrin, Marinica. Despagubiri in asigurari .Ed. Naţională , Bucureşti, 1998, p. 43.

16



Dacă răspunderea reasiguratului scade ca urmare a exercitării cu succes a dreptului desubrogare, reasigurătorul are, la rândul său, dreptul, expres exprimat, de a revendica reducereacorespunzătoare a răspunderii sale.

Principiul obiligativităţii existenţei în momentul încheierii contractului dereasigurare al unui subiect al reasigurării ( subject – matter of reinsurance)

În momentul încheierii contractului de reasigurare, este obligatorie existenţa unuisubiect.Dacă în cazul asigurării directe subiectul îl constituie interesul financiar al

deţinătorului poliţei privind proprietatea asigurată, în reasigurare subiectul este răspunderea pe care asigurătorul a acceptat-o prin contractul de asigurare. Aşadar, toate contractele dereasigurare vor fi contracte de asigurare a răspunderii. Deoarece răspunderea depinde deexistenţa subiectului asigurării, validitatea reasigurării depinde în mod egal de aceeaşicondiţie.10

1.2.1. Obiectul reasigurării

Conform definiţiei dată contractului de reasigurare, obiectul pe care reasigurătorul îlasigură este obiectul asigurat iniţial. Se are în vedere interesul asigurabil până la limitarăspunderii pe care el o poate suporta în conformitate şi ca urmare a contractului său originalde asigurare.

Aşadar, obiectul reasigurării este un drept patrimonial pe care asiguratul şi, respectivcompania cedentă, doresc să îl păstreze sau să îl obţină sau obligaţia patrimonială pe careaceştia ar dori să o evite.

În contractele de reasigurare, reasigurarea unui risc sau a unei clase de riscuri are efectnumai după ce compania cedentă acceptă preluarea acestuia de la asigurat, adică atunci cândinteresul asigurabil există în momentul încheierii reasigurării.

1.2.2. Prime de reasigurare

Pentru protecţia cumpărată de la reasigurător compania cedentă plăteşte un preţdenumit primă de reasigurare.

Prima de reasigurare trebuie să aibă un nivel care să permită societăţii de reasigurareacoperirea costurilor daunelor datorate asigurătorului confom formei de reasigurare acheltuielilor de administrare a contractului, să contribuie la fondul de rezervă şi evident, să-iasigure un profit rezonabil.

Stabilirea primei de reasigurare este de o importanţă covârşitoare pe pieţele dereasigurări reflectând raportul dintre cererea şi oferta de reasigurare, direct influenţat de

dimensiunea activităţii de asigurare directă şi implicit de activitatea economică (preponderantcomerţul internaţional) şi socială.

Astfel, pe fiecare piaţă de reasigurări se practică niveluri diferite de prime (denumitecotaţii) în funcţie de o serie de factori care influenţează în mod diferenţiat dimensiunea lor.

De maximă importanţă în analiza modului de formare a primei de reasigurare estetipul de reasigurare (proporţională sau neproporţională).

În cazul reasigurării proporţionale stabilirea nivelului primei de reasigurare nu este înfuncţie de piaţa reasigurărilor, ci în funcţie de piaţa asigurărilor. Cedându-se o anumită cotădin risc, nivelul primei de reasigurare va determina prin aplicarea aceleaşi cote procentuale

10 Dobrin, M. Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p.34.

17



asupra primei de asigurare din contractul original. De aceea, factorii care afectează prima dereasigurare sunt aceaşi ca şi în cazul primei de asigurare.

În mod cu totul diferit se pune problema la reasigurarea neproporţională deoarece nuexistă nici o legătură între prima de reasigurare şi prima de asigurare pe de o parte, şi niciîntre prima de reasigurare şi dimensiunea posibilelor daune, pe de altă parte.

Există mai mulţi factori care influenţează calcularea primei de reasigurare, grupaţi îndouă mari categorii:A. Factorii strict contractuali, din care:

a. forma de reasigurare neporporţională: „Excedent de daună” sau „Oprire dedaună”,

b. tipul de contract după limita priorităţii: „Working covers” sau „Catastrophe”,c. mărimea portofoliului ce va fi reasigurat şi natura riscului;d. practica cotării;e. politica de subscriere a companiei.

B. Factori ce ţin de istoricul şi previziunea daunelor, din care:

a. istoricul daunelor şi statisticilor lor; b. orice factori ce pot influenţa viitorul istoric al daunelor;c. posibilitatea catastrofei pentru afacerile ce vor fi reasigurate;d. reţinerea companiei cedente şi limitele răspunderii reasigurătorului;e. cheltuieli pentru administrarea şi gestionarea contractului;f. inflaţia;g. modificări ale cursurilor de schimb în cazul în care reasigurătorul subscrie

riscuri din alte ţări.Pentru a evita confuzii sau neînţelegeri ulterioare între părţile contractante, textul

contractului trebuie să prevadă în mod obligatoriu metoda de calcul a primei şi definireatermenului „venit anual din prime” obţinut de compania cedentă care va reprezenta baza de lacare se va porni pentru calcularea primei de reasigurare.

Metoda de calcul privind prima de reasigurare şi comisionul este una dintrereglementările cele mai importante ale contractului de reasigurare, Prin clauza respectivăreasigurătorul este autorizat să primească pentru fiecare reasigurare cedată aceeaşi proporţiedin prima brută originală, ca şi proporţia sumei cedate din suma asigurată. Din prima brută sescad anumite cheltuieli ca: taxele locale, cheltuieli de 18ontracti şi anchetă , comisioane şisupracomisioane, precum şi scăzămintele de brokeraj, rezultatul reprezentând prima netă dereasigurare pe care o primeşte reasigurătorul. În contract trebuie menţionat clar modul în carese folosesc aceste scăzăminte (refracţii), al căror nivel se va stabili în funţie de cotaţiile învigoare la data negocierii contractelor, astfel încât reasigurătorul să fie protejat împotriva

acţiunilor arbitrare ale Guvernului privind creşterea sau impunerea taxelor. Nivelul comisionului fix depinde de mai mulţi factori ca: domeniul asigurat (aviaţie,contract, accidente etc.). tipul de contract (“cota-parte” sau “excedent de sumă”), rangulexcedentului (l,2,…n), zona geografică, Practic, el reprezintă o cotă procentuală ce se aplicăasupra primei brute de reasigurare.11

În cazuri frecvente, se percepe şi o cotă de participare la beneficiu (commission asupra profitului din afacere) când nu se produc nici un fel de daune în perioada contractuală (deobicei un an). Se consideră că existenţa profitului are la bază dibăcia şi grija exercitată de

11 Anescu, Ruxandra ; Anescu, Vlad. Asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente

de autovehicule. In : Finante, banci, asigurari : publicatie pentru agentii economici, v. 8, nr. 2, februarie 2005, p. 60-64.

18



compania cedentă în conducerea afacerii şi de aceea, apare ca normală pretenţia ei de acâştiga un profit din tranzacţia pe care a cedat-o reasigurătorului.

În ceea ce priveşte veniturile societăţii acestea provin din:a) primele din anul current;

b) daunele în suspensie din anul anterior;

c) rezervele de prime neîncasate în avans din anul anterior.Venitul brut din prime reprezintă prima brută de reasigurare, iar „venitul anual net din prime” este prima brută originală de asigurare minus comisioanele, taxele de prime şi altescăzăminte (brokerajul, comisionul de profit), sumele returnate, anulările conformcontractelor de asigurare directă pentru fiecare an în parte.

În contractele neproporţionale se pot utiliza trei metode pentru stabilirea primei dereasigurare şi anume:

a) metoda primei fixe („flat premium”), prin care reasigurătorul pretinde o sumă ficăde bani stabilită de el în mod unilateral;

b) metoda primei ajustabile prin care asupra primei de asigurare se aplică o cotă procentuală fixă;

c) metoda primei ajustabile prin utilizarea unei cote procentuale variabile asupra primei originale.

Metoda primei fixe se foloseşte, în general, în situaţia în care reasigurătorul nu poateobţine nici o informaţie privind istoricul daunelor pentru acelaşi tip de risc de la reasigurător.În particular, această metodă se practică pentru acoperirile catastrofă şi de către companiilemici sau cele noi lipsite de experienţă. Dezavantajul major al acestei metode îl constituieimobilitatea, lipsa posibilităţii de adaptare automată la condiţiile de subscriere sau la afacerilecompaniei cedente. De aceea, se obişnuieşte, pentru evitarea acestui inconvenient ca sumarespectivă să se revizuiască anual în special când se foloseşte pentru acoperirile preluate decompanii de reasigurare noi. Totuşi, ea este considerată ideală pentru contractele pe termenscurt.

În diverse lucrări de specialitate întâlnim abordări variate privind această metodă dedeterminare a primei de reasigurare.

Spre exemplu, cunoscutul specialist în asigurări şi reasigurări, dr B. Benjamin12

propune următoarea formulă:P (X) = H (X) x M(X) în care:

P(X) – prima netă de reasigurare,H(X) – numărul estimat al daunelor peste nivelul reţinerii cedentei X,M(X) – dauna medie peste nivelul reţinerii.

Alte metode de calcul au fost elaborate de G. Benktander şi C.O. Segerdahl care pornesc de la distribuţia daunelor în reasigurarea „exedent de daună”.

Primele ajustabile sunt cel mai frecvent întâlnite în practica internaţională datorită posibilităţilor de adaptare automată a dimensiunii primei la schimbările intervenite încontract, în special în privinţa grupării riscurilor şi a poliţelor, a expunerii la risc şi a primelor de asigurare directă.

În mod normal, la începutul fiecărui an, compania cedentă îşi crează un depozit de prime, urmând ca la sfârşitul anului să se determine prima de reasigurare prin aplicarea cotei procentuale fixe stabilite de comun acord de către părţi, asupra primei brute a companieicedente pentru anul respectiv.

La stabilirea primei de reasigurare la contractele neproporţionale se urmăreşte canivelul acesteia să fie suficient de mare pentru a absorbi, pe cât posibil, daunele – ocazionaleşi pentru a se putea adapta uşor la noile expuneri de risc sau la aţi factori ce pot duce la un

volum mare de daune. Se are în vedere, de asemenea, în interesul ambelor părţi ca rata primei12 B. Benjamin, Asigurări generale, Heinemann, London, 1977, p. 218 – 219.

19



să rămână constantă pe o perioadă de câţiva ani. Totuşi, datorită dinamicii tehnologiei,economiei, precum şi schimbărilor pe plan social, se produc modificări inevitabile şi în

previziunea daunelor, astfel încât se obişnuieşte ca rata primei să fie revizuită periodic înfuncţie de aceste elemente.

Prin această metodă, prima de reasigurare este legată direct de veniturile din prime ale

companiei cedente astfel încât reasigurătorul este în mod automat compensat pentru oriceschimbare intervenită în răspunderea sa.Metoda cotei procentuale variabile presupune ajustarea periodică şi gradată a primei

de reasigurare în funcţie de schimbările ce pot interveni în previziunea daunelor în raport deistoricul daunelor („loss experience”) companiei cedente. Această metodă se foloseşte înreasigurările de incendiu de tipul „ X/L working covers”.

Pentru a evita variaţiile mari în rata primei de reasigurare este necesară adoptareeaunor măsuri de precauţie pentru stabilirea unor marje minime şi maxime de ajustare în funcţiede media daunelor pe un anumit număr de ani anteriori.

Folosirea corectă a acestei metode este benefică pentru ambii parteneri: companiacedentă plăteşte o primă redusă de reasigurare dacă obţine rezultate bune în îmbunătăţirea

istoricului daunelor, iar reasigurătorul poate fi sigur că dacă se înregistrează pierderi, ceea ceimplică o deteriorare a istoricului daunelor, prima de reasigurare va creşte în mod automat.

Totuşi, în practică se întâmpină unele dificultăţi în stabilirea corectă a ratei primei.Aceasta derivă, pe de o parte, din faptul că în multe tipuri de asigurări daunele pentru ultimiiani se bazează pe estimări , şi nu pe date certe, datorită întârzierilor în raportarea şi stabilirealor exactă şi, pe de altă parte rezultatele medii din istoricul daunelor pe o perioadă de maimulţi ani anteriori (de regulă cel mult cinci), datorită fluctuaţiilor ce pot să apară la intervalemai mici de timp. De aceea schimbările substanţiale ce apar în portofoliul reasigurat sau înfactorii de risc fac ca rezultatele daunelor din ultimii ani să nu reprezinte un ghid pentruviitor. De multe ori, stabilirea primei are în vedere numai rezultatele unui singur an, denumit„an de bază”.

Indiferent de metoda de calculare a primei, atât compania cedentă cât şi reasigurătorulevită contractele cu obligaţii fixe pe un număr mai mare de ani, preferând revizuirea anuală atermenilor şi condiţiilor acestora.

1.2.3. Riscul acoperit

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente)care odată produse datorită efectelor sale obligă pe reasigurător să plătească reasiguratului(sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată13.

Noţiunea de risc asigurat are, de regulă, mai multe sensuri. Astfel, riscul asigurat este

folosit în sensul de probabilitate a producerii fenomenului (evenimentului) împotriva căruia seîncheie asigurarea. Cu cât acest fenomen (eveniment) are o frecvenţă mai mare, cu atât estemai mare pericolul de producere a pagubei şi apare mai necesară asigurarea.

Un alt sens pe care îl are riscul asigurat este acela de posibilitate de distrugere (parţialăsau totală) a bunurilor de unele fenomene imprevizibile, cum sunt: grindina, furtuna,incendiul, uraganul, seismul, ploile torenţiale etc. În cazul asigurărilor de persoane, risculasigurat este evenimentul neprevăzut, dar posibil de realizat, care odată produs poate conduce,de exemplu, la pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă a asiguratului. Fenomenul(evenimentul) asigurat, care a fost deja produs, poartă denumirea de caz asigurat.

De asemenea, riscul asigurat mai poate fi întâlnit şi în sensul de proporţie a răspunderiiasumate de asigurător prin încheierea unei anumite asigurări. În asigurare nu pot fi cuprinse

13 Doltu, Theodora. Abordări în economia riscului si incertitudinii . Editura Economică, Bucureşti, 2006, p. 23.

20



toate fenomenele (evenimentele) care produc pagube. Cu alte cuvinte, nu orice fenomen(eveniment) generator de pagube poate constitui risc asigurat, ci numai acela care îndeplineştecumulativ condiţiile ce vor fi prezentate în continuare.

O primă condiţie este aceea că producerea fenomenului (evenimentului) – pentru carese încheie asigurarea – să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este ameninţat de nici

un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară. În acelaşi timp, însă, este necesar săavem în vedere faptul că fenomenul (evenimentul) care se produce în mod frecvent şi pe scarălargă nu poate fi acceptat drept risc asigurat, deoarece o eventuală cuprindere a sa în asigurarear necesita plata de către asigurat a unor prime de asigurare apropiate sau egale ca mărime cuvaloarea pagubelor respective. Într-o asemenea situaţie, este greu de presupus că o persoană ar

putea fi interesată să încheie o asigurare.14

Totodată însă, fenomenul (evenimentul) este necesar să aibă o oarecare regularitate în producere şi un grad de dispersie cît mai mare pe teritoriu, fiindcă în caz contrar nu se poatemanifesta interesul pentru asigurarea lui şi nu se poate constitui nici mutualitatea necesarăformării unui fond de asigurare de dimensiuni corespunzătoare.

A doua condiţie se referă la faptul că fenomenul (evenimentul) trebuie să aibă în toate

cazurile un caracter întâmplător. Aceasta înseamnă că pentru a se putea încheia o anumităasigurare nu este admisă existenţa nici unei posibilităţi a părţilor participante la asigurare de acunoaşte bunurile sau persoanele care vor fi supuse acţiunii fenomenului (evenimentului),intensitatea acestuia şi momentul ivirii lui. Dacă asiguraţii cunosc asemenea elemente au

posibilitatea de a selecţiona (în cazul asigurărilor facultative), din masa bunurilor asigurabilede acelaşi fel, pe acelea cunoscute de ei ca întrunind condiţiile pentru a fi mai uşor distrusesau vătămate de producerea riscului asigurat şi ar solicita asigurarea lor.

Într-o atare situaţie, asigurătorul n-ar putea dispune de fondurile necesare acopeririituturor pagubelor apărute, fiindcă, practic, la fiecare asigurare încheiată ar avea de achitatdespăgubiri.

De la această cerinţă face excepţie un singur eveniment. Este vorba de riscul de decescare, deşi se cunoaşte că se va produce în mod cert, totuşi, face parte din categoria riscurilor asigurabile pentru considerentul că momentul producerii lui nu se cunoaşte dinainte nici deasigurat şi nici de asigurător.

După cum se ştie, pentru o persoană producerea unui anumit fenomen sau evenimenteste întâmplătoare. În cazul unei colectivităţi, însă, cu cât aceasta este mai numeroasă, cu atâtexistă mai multe posibilităţi pentru ca producerea unui fenomen sau eveniment să setransforme în legitate (deci se creează condiţii pentru acţiunea legii numerelor mari).Existenţa asigurării permite împărţirea riscurilor între membrii comunităţii de risc, astfel încâtacestea nu mai constituie pentru fiecare asigurat în parte pierderi imprevizibile şiincalculabile. Pentru asigurător, producerea riscurilor asigurate se transformă în obligaţii de

plată al căror cuantum se poate stabili – pe baza unor calcule statistico – matematice cu ungrad de precizie destul de ridicat.A treia condiţie are în vedere faptul că acţiunea fenomenului (evenimentului) este

necesar să poată fi înregistrată în seriile statistice. Datele statistice referitoare la un anumitfenomen (eveniment) trebuie să permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată afrecvenţei şi intensităţii producerii acestuia. Aceste date stau la baza încheierii asigurării,deoarece fără ele asigurătorul nu poate stabili probabilitatea producerii fenomenului(evenimentului) asigurat. Dacă însă probabilitatea producerii fenomenului (evenimentului)

pentru care se încheie asigurarea este cunoscută, asigurătorul poate determina volumulrăspunderii sale şi cuantumul primei de asigurare care revine în sarcina asiguratului. Esteimportant de subliniat faptul că existenţa unor date referitoare la producerea riscului pe o

14 C. M. Dragan, Resursele contabile, Publicată de Cluburile asigurătorilor, din Roma şi Londra prin grija Vienna

Insurance Group.

21



perioadă cât mai îndelungată permite stabilirea cu un grad de precizie sporit a răspunderiiasigurătorului şi implicit a nivelului primei, de asigurare.

A patra condiţie presupune ca producerea fenomenului (evenimentului) să nu depindăde voinţa asiguratului sau a beneficiarului asigurării. În cazul în care, într-un fel sau altul,asiguratul sau beneficiarul asigurării a contribuit, direct sau indirect, la producerea riscului

asigurat, pentru ca astfel să poată primi despăgubirea de asigurare sau suma asigurată, acestanu numai că pierde toate drepturile conferite de asigurare, dar va suporta şi rigorile legii,deoarece astfel de fapte sunt pedepsite.

Prin urmare, cele prezentate mai înainte demonstrează că riscul apare ca un elementdeosebit de important în cadrul asigurării. Având caracter relativ, riscul poate creşte saudescreşte, iar cunoaşterea probabilităţii apariţiei lui permite atât stabilirea volumuluirăspunderii asumate de asigurător, cât şi nivelul primelor de asigurare pe care le plătescasiguraţii.

Atât în teorie, cât şi în practică, un bun poate fi asigurat împotriva unuia sau a maimultor riscuri. Caracteristic pentru zilele noastre este faptul că, de regulă, prin aceeaşiasigurare – respectiv prin acelaşi contract – se acoperă mai multe riscuri, unele legate între

ele, iar altele de natură complet diferită.Trebuie menţionat că evidenţa riscurilor cedate se realizează cu ajutorul unor

documente denumite borderouri cu rol de centralizare a riscurilor. Astfel, săptămânal,compania cedentă, pe baza intrărilor din registrul de reasigurări, întocmeşte un borderou

preliminar care cuprinde informaţii succinte, dar importante privind fiecare cesiune de riscuri.El reprezintă un tabel în care sunt incluse următoarele rubrici:

a) numărul cesiunii; b) numărul poliţei;c) numele asiguratului original;d) descrierea riscului;e) suma asigurată sau dauna maximă posibilă;f) reţinerea proprie a cedentei;g) suma reasigurată.La sfârşitul lunii, pe baza acestor borderouri preliminare se întocmesc borderouri

definitive care cuprind detaliile finale menţionate.15

Orice modificare a cesiunilor riscurilor, a primei de reasigurare sau rezilierea uneicesiuni preliminare va fi inclusă într-un borderou modificativ al cărui scop este careasigurătorul să poată identifica în documentele sale prima suplimentară (adiţională) sau

prima returnată ce va fi inclusă în următorul decont trimestrial.Elaborarea tuturor acestor borderouri implică o mare cantitate de muncă şi un nivel

ridicat de cheltuieli, în special în perioada actuală ca urmare a creşterii dimensiunii şi

complexităţii riscurilor. Pentru eliminarea acestui dezavantaj, precum şi pentru simplificarealucrărilor, borderourile preliminare au dispărut din practica reasigurărilor; limitându-se numaila folosirea celor definitive (lunare) în următoarele cazuri:

- când reasigurătorul (compania cedentă) este o societate nouă sau se angajează într-unnou tip de asigurare;

- când se obţin protecţii „top”, spre exemplu, pentru contractul „excedent de sumă” degradul II şi III („second surplus” şi third surplus”) şi pentru contractul de reasigurarefacultativ – obligatorie;

- când un reasigurător solicită detalii în legătură cu cesiuni care depăşesc un anumitnivel, pentru a-şi putea căuta o protecţie proprie (retrocesiune), de obicei ăpentru un riscindividual.

15 C. M. Dragan, Fanel Plopeanu, Bogdan Nicu Popa, Contabilitatea asigurarilor , Ed. Asociatia Europeană deStudii si Consultanta, Bucureşti, 2006 , p. 45.

22



Cu toate acestea, dimensiunea şi complexitatea riscurilor de incendiu şi ale celor maritime obligă la o schimbare de atitudine a reasigurătorilor care cer reintroducerea unor

borderouri pentru riscurile foarte mari deoarece în multe cazuri asigurarea originală este o co-asigurare, iar acestora li se poate cere să răspundă pentru acelaşi risc în baza cesiunilor diferiţilor asigurători direcţi. Uzanţele în materie nu prevăd nici un fel de condiţionări

referitoare la frecvenţa furnizării borderourilor.Practica borderourilor s-a extins şi în domeniul daunelor. Prin borderourile de daune, acăror existenţă este expres prevăzută în contract, compania cedentă oferă reasigurătoruluitoate informaţiile necesare privind daunele individuale la solicitarea daunelor de casă.

Deşi în practica internaţională a reasigurărilor principiul ce stă la baza relaţiilor contractuale este buna credinţa, partenerii acţionând orbeşte (blind), deseori în contract se

prevede printr-o clauză specială autorizarea de inspectare a documentelor cedentei la cerereareasigurătorului.

Erorile şi omisiunile ce pot să apară în administrarea unui contract privindînregistrarea cesiunilor, calcularea reţinerilor proprii etc. determină răspunderi ireversibile

pentru reasigurător. De aceea, 23ontractile conţin invariabil o clauză de rectificare a erorilor,

chiar după producerea daunei. Desigur că prin conţinutul clauzei, aceste greşeli nu trebuie săafecteze termenii fundamentali ai contractului sau obligaţia de bună credinţă. Pentru evitareaunor situaţii de ambiguitate şi neclaritate privind natura erorilor sau a omisiunilor, seobişnuieşte să se specifice natura acestora, care de obicei, se referă la înregistrarea cesiunilor,

pregătirea şi furnizarea deconturilor.

1.2.4. Sumele de reasigurare

Sumele de reasigurare este partea din valoarea de asigurare pentru care reasigurătorulîşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a

încheiat asigurarea. Suma reasigurată reprezintă în toate cazurile limita maximă a răspunderiiasigurătorului şi constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei dereasigurare.16

În cazul asigurărilor de bunuri, suma reasigurată poate fi egală sau mai mică decâtvaloarea bunurilor respective. Suma reasigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decâtvaloarea bunului asigurat, deoarece asigurarea este astfel concepută încât să nu permită – subnici o formă – acordarea unor despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate deasiguraţi.

Există suficiente argumente pentru ca suma reasigurată să fie modificată, în cazulanumitor categorii de asigurări, de la an la an, pentru acelaşi obiect al asigurării ea scăzândsau crescând în funcţie de acţiunea a diverşi factori:

• uzură – datorită folosinţei;• uzură morală;• ameliorări semnificative – prin reparaţii şi modernizări;• evoluţia pieţei etc.

1.2.5. Răspunderea în reasigurare

La încheierea unui acord de reasigurare trebuie stabilită cu precizie data începeriirăspunderii asumate de reasigurător şi data terminării contractului pentru evitarea oricăror suprapuneri cu contractul pe care îl înlocuieşte. La terminarea unui contract de reasigurare,răspunderea pentru portofoliul cedat poate dura până la data reînnoirii anuale sau până la data

16 Bistriceanu,Gheorghe D. Asigurari si reasigurari în România.Bucuresti:Editura Universitară, 2006, p. 34.

23



expirării poliţelor de asigurare directă (originală), eventual în condiţiile unei limite de 12 lunide la data terminării. În acest caz, deşi noul contract va intra în vigoare la o anumită dată,trebuie prevăzut modul său de aplicare asupra poliţelor individuale încheiate de asigurătoruldirect prin intermediul unei clauze de începere în care să se menţioneze că: „acest contract vaacţiona în legătură cu toate asigurările ce privesc riscurile, emise sau reînnoite la sau după

data specificată în contract ( slip).Majoritatea contractelor stabilesc răspunderea reasigurătorului pentru riscurile cedatenumai de la data emiterii sau reînnoirii poliţelor de asigurare directă. Această practicăconduce la apariţia a două tipuri de răspundere în legătură cu noul contract, şi anume:

Noul reasigurător poate accepta să preia răspunderea pentru daunele produse în timpul perioadei neexpirate ale cesiunilor aflate încă în vigoare la data terminării vechiului contract.Clauza de începere a vechiului contract va trebui să specifice acest aspect astfel: „acestcontract va funcţiona în legătură cu toate daunele întâmplate sau după data de ... la poliţele învigoare, emise sau reînnoite.

Termenii folosiţi trebuie adaptaţi în funcţie de tipul de asigurare în cauză, de exemplu:„daunele întâmplate” (losses occurring) poate fi înlocuit cu „daunele descoperite” (losses

discovered) pentru acordurile de fidelitate.Metoda „losses occurring” este deosebit de simplă. În cazul încheierii unui nou

contract nu se pune problema ca vechiul reasigurător rămas încă „în risc” (răspunzător) să-şicontinue răspunderea privind poliţele (cesiunele) încă în vigoare la data terminăriicontractului. Astfel, se evită orice complicaţii administrative datorate unui portofoliu direct deasigurare protejat la un moment dat parţial de un contract vechi şi parţial de cel nou, care îlînlocuieşte. Noul reasigurător poate primi un portofoliu suplimentar echivalent cu rezerva

pentru riscul încă neexpirat care, în mod normal, este egal cu portofoliul de primă retrasvechiului reasigurător.

La data expirării contractului, reasigurătorul poartă răspunderea pentru un număr dedaune în suspensie ce vor fi plătite. În contract se poate stabili ca noul reasigurător să-şiasume răspunderea pentru cota reasigurată a daunelor finale pe care le va suporta, în schimbulunui portofoliu suplimentar de daune bazat pe costul volumului de daune în suspensie.

Există si posibilitatea introducerii unei clauze operative prin care se stabilescobligaţiile părţilor contractante referitoare la cedarea/acceptarea părţii de risc. În contract, ease va exprima prin următoarea menţiune: „reasigurătorul va ceda, iar reasigurătorul va accepta

prin reasigurare proporţia (cota) specificată în document (numită de acum încolo cotareasigurătorului) a acelor asigurări specificate în document.

Această clauză delimitează net metoda facultativă de cea contractuală de plasare ariscurilor în reasigurare. Desigur că pentru fiecare tip de contract se specifică în termenii ceimai clari riscurile reasigurate. De exemplu, la contractul „cotă – parte” riscurile reasigurate se

menţionează exact, adică excedentul fiecărei asigurări încheiate peste nivelul propriei reţineriîn limita contractului.În cazuri destul de frecvente, atunci când trebuie asigurată protecţia unui contract de

potenţialul destabilizator al unui risc foarte mare, reasigurătorul poate accepta încheierea unor reasigurări individuale facultative asupra contractului. În alte situaţii, din aceleaşiconsiderente, cedenta poate obţine protecţie numai pentru riscul daunelor catastrofale prinîncheierea de contracte „excedent de daună”.

Contractul de reasigurare trebuie să mai specifice în clauza operativă sau într-o anexă(schedule) următoarele aspecte:

a) categoria de afaceri de asigurare la care se aplică contractul; b) zona geografică din care provin afacerile;

c) natura şi limita răspunderii reasigurătorului.

24



a) Categoriile (clasele ) de asigurareÎn general, contractele acoperă mai multe grupe de riscuri care se pot produce deodată

sau care pot fi antrenate unele de altele. Cele mai frecvente sunt riscurile de incendiu asociatecu cele de accidente; mai rara sunt asociate riscurile maritime sau cele de aviaţie cu altecategorii.17

Dezavantajul combinării mai multor clase de asigurare în acelaşi contract estedeterminat de faptul că rezultatele lor nu sunt identice. Este foarte important să nu existe dubiişi deci posibilităţi multiple de interpretare privind riscurile stipulate. Este aşadar, periculoasăfolosirea unor termeni cu un înţeles mai larg decât adevărata intenţie a părţilor, şi, de aceea,termenii contractului trebuie să exprime precis acest lucru.

b) Zona geografică din care provin afacerileStipularea acestui aspect nu incubă dificultăţi atunci când compania cedentă

acţionează într-o singură ţară şi nu încheie afaceri externe. Pentru grupele de asigurări în care poliţa originală de asigurare oferă protecţie pentru daunele întâmplate oriunde în lume(răspunderi pentru produse, viaţă, accidente de persoane, asigurări de călătorii), contractul dereasigurare îi urmează calea.

Societăţiile de reasigurări aleg, diferenţiat pe categorii de asigurare, dacă acceptăcontracte pentru „întreaga lume” („world – wide”) sau încheie contracte separate pentruteritorii diferite.

În practica internaţională, uzanţele diferă. Spre exemplu, asigurătorii britanici încheiecontractele de incendiu şi cele de accidente prin combinarea afacerilor interne („home”) cucele externe („overseas”) în acelaşi contract (cu excepţia riscurilor nord – americane careexistă, de obicei, în contracte separate).

Această combinare de afaceri „home” şi „foreign” oferă avantajul stabilităţii relative pe termen lung a rezultatelor reasigurărilor deoarece probabilitatea ca în mai multe ţări să seînregistreze simultan daune este mai mică decât pentru o singură ţară sau un număr mai micde ţări, iar rezultatele proaste dintr-un an ale unei ţări sunt compensate de profitul din altăţară.

Desigur că această practică nu este lipsită de inconveniente. Cel mai mult este invocatfaptul că reasigurătorii sunt obligaţi să accepte afaceri care, plasate individual, ar fineacceptabile; totodată, existenţa posibilităţii ca proprietarii poliţelor dintr-o ţară să fiefinanţaţi mai mulţi ani din cei din alte părţi este, de asemenea, un dezavantaj.

c) Natura şi dimensiunea (limita) răspunderii reasigurătoruluiAceste elemente trebuie să fie definite şi delimitate concis şi clar deoarece sunt foarte

importante pentru ambele părţi contractante. Posibilele neclarităţi sau confuzii în formulareaacestei clauze pot duce la litigii cu consecinţe dintre cele mai grave.

Răspunderea asumată de reasigurător se specifică în conţinutul contractului sau în

anexa acestuia. Formularea acestei clauze diferă în funcţie de tipul contractului.În contractul cotă – parte se întâlneşte sub următoarea formă: compania cedentă seangajează să cedeze, iar reasigurătorul să accepte o anumită cotă (procentaj) din fiecareasigurare încheiată de societate, ce intră sub incidenţa termenilor şi condiţiilor contractuale, înfuncţie de milita monetară pentru fiecare risc.

În contractul „excedent de sumă” (surplus) presupune un grad mai mare decomplexitate şi trebuie să se specifice: cota reasigurătorului pentru fiecare surplus cedat dereasigurat, pentru fiecare risc ce cade sub incidenţa contractului; limita sumei pe care o vaaccepta reasigurătorul pentru fiecare risc – exprimată ca o cotă din suma reţinută de cedentă

pe cont propriu şi, de modul de stabilire a reţinerii nete a cedentei pentru fiecare risc.

17 Ciurel, Violeta. Asigurari si reasigurari : abordari teoretice si practici internationale.Ed. All Beck,Bucuresti 2000, p. 56.

25



CAPITOLUL II FORME ŞI METODE DE REASIGURARE

2.1. Reasigurarea proporţională

Reasigurarea proporţională18 este legată de noţiunile de „capital” . Pentru fiecare riscce face obiectul reasigurării, reasigurătorul preia o parte din aceasta, obţine aceeaşi proporţiedin primă şi suportă în aceeaşi măsură daunele. Această formă de reasigurare obligatorierespectă principiul conform căruia „reasigurătorul urmează soarta reasiguratului”.

După modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, reasigurările seclasifică astfel:

A. Reasigurare proporţională:• Cota-parte („qouta – share treaty”),

• Excedent de sumă asigurată („surplus treaty”),

• Proporţională mixtă,• Pe baza de pool,

Indiferent de tipul de contract, aceasta trebuie să conţină în forma sa prescurtată(„slip”), în mod obligatoriu următoarele informaţii: denumirea companiei cedente şi areasigurătorului, clasa afacerii, limitele teritoriale, tipul de contract, limita răspunderii,răspunderea maximă (100%), comisionul, veniturile estimate din prime, comisionul de profit,depozitul de prime, dobânda de depozit, depozitul de daune, portofoliul de afaceri, borderouri,conturi, remunerarea brokerului plătit de reasigurător şi stabilit la o anumită cotă procentualădin prima de reasigurare, date şi informaţii statistice (informaţii privind primele brute,comisioane, daune plătite, daune în suspensie, (rezerva de prime reţinute şi eliberate pentru

fiecare an dinnaintea anului contractual pe o perioadă de cel puţin 5 ani).Aşadar, reasigurările proporţionale se caracterizează prin faptul că răspunderilereasiguratului şi reasigurătorului se stabilesc sub forma unui raport, a unei proporţii faţă desuma totală asigurată. Proporţional cu partea preluată de fiecare din suma asigurată serepartizează primele de reasigurare şi eventualele daune care se produc.

Reasigurarea proporţională a fost prima formă şi cea mai veche de reasigurare utilizatăşi ea s-a dezvoltat din sistemul co-asigurării, prin care mai mulţi asigurători împărţeau între eiîn proporţii convenite o parte a asigurării directe. Reasigurarea proporţională a devenit foarte

populară datorită faptului că este simplă, comodă şi necesită un volum redus de muncăadministrativă. În acelaşi timp ea se pretează la toate categoriile de afaceri şi se aplică la toatetipurile de protecţie.

Reasigurarea proporţională se prezintă sub mai multe variante, şi anume:a) reasigurare cota-parte; b) reasigurare excedent de daună;c) reasigurare proporţională mixtă, respectiv cota şi excedent,d) reasigurare proporţională pe bază de pool de reasigurare.

a) Reasigurarea cota-parte Reasigurarea cota-parte se caracterizează prin aceea că participarea reasigurătului se

stabileşte sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul deasigurare iar reasigurătorul (reasigurătorii) preia o parte din această sumă tot sub forma uneicote procentuale fixe.

18 Constantin Alexa, Violeta Ciurel, Emil Sebe, Ana Maria Mihăescu „Asigurări şi reasigurări în comerţul

internaţional”, Ed. All, Bucureşti, 1992, p. 243 – 244.

26



Aşadar reasiguratul reţine o anumită cotă (spre exemplu 20% din suma asigurată, iar diferenţa până la 100% o cedează în reasigurare). Reasigurătorii, participă fiecare în parte cuo anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de reasigurare.

În cazul reasigurării contractelor obligatorii, reasigurătorii participă cu cote părţi latoate contractele reasiguratului. Partea din primele de asigurare la care are dreptul

reasigurătorul se calculează prin aplicarea cotei fixe acceptate, la întreg volumul de primeîncasat de reasigurat, iar participarea acestuia la acoperirea eventualelor daune se va stabili prin aplicarea aceleiaşi cote la totalul daunelor înregistrate.

La reasigurarea cu contract facultativ, reasiguratul şi reasigurătorul participă cu cote părţi din suma asigurată numai la riscurile acceptate în mod expres de ei, pe baza analizei cazcu caz a propunerilor primite din partea reasiguratului.

Proporţionalitatea se referă nu numai la suma asigurată, dar şi la repartizarea primelor de asigurare şi a daunelor înregistrate. Astfel, primele de asigurare se împart între reasigurat şireasigurători în aceeasi proporţie în care aceştia au participat la repartizarea sumei asigurate.La fel se procedeaza şi la acoperirea daunelor: din daune înregistrate, reasiguratul şireasigurătorii suportă, fiecare în parte, o cotă din daune corespunzătoare sumei asigurate

reţinute, respective primite în reasigurare.Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător, deoarece nu permite o

selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul reasigurătorului va fi lafel de diferit şi de dispersat ca şi cel al reasiguratului.

Avantajul pentru reasigurător constituie însă un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece portofoliul de asigurări al acestuia din urmă este, de obicei, compus dintr-un mare număr deriscuri mici şi mijlocii care în mod normal n-ar necesita reasigurare. Or, cedând şi acesteriscuri în reasigurare, reasiguratul renunţă la un important volum de prime.

Reasigurarea cota-parte se practică mai cu seamă de către societăţile de asigurare nouînfiinţate, care nu au capacitatea ca, din riscuri subscrise, să reţină sume importante şi nici nudispun de un serviciu de reasigurare puternic care să poată utiliza forme de asigurare maieficiente. Reasigurarea cota-parte suplineste aceste neajunsuri inerente începutului, întrucât

procentul de reţinere aplicându-se linear, nu reclamă operaţii administrative complicate şicostisitoare. Întrucât nu realizează omogenizarea cantitativă a riscurilor (obiectivul de bază alreasigurării), ci numai reducerea volumului răspunderilor asumate de asigurător până lanivelul capacităţii sale financiare, unii specialişti nu consideră reasigurarea cota-parte ca overitabilă formă de reasigurare.

Cu toate acestea, reasigurarea cota-parte este frecvent folosită în unele ţări chiar şi desocietăţi de reasigurare mai vechi. Ea se mai foloseşte în ramurile în care s-au înregistratrezultate negative, din care cauză reasigurătorii ezită sa mai accepte riscuri în reasigurare pe

baza vechilor formule. Acest tip de reasigurare este utilizată de regulă de către societăţile de

asigurări ăi reasigurări înrudite.Contractul de reasigurare cota-parte se reînnoieşte în mod automat de la o perioadă laalta, fiind un contract de tip continuu, rezilierea sa trebuind să fie notificată în timp util (3-6luni).

b) Reasigurarea excedent de sumă asiguratăReasigurarea excedent de sumă asigurată se caracterizează prin aceea că reasiguratul

stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită şi plin deconservare, şi tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică excedentul, până la limita maximă asumei asigurate, îl cedează reasigurătorului.

Plinul de conservare se exprima valoric şi variază ca mărime de la o ramură deasigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri, al aceleiaşi categorii de risc, de la un obiect

asigurat la altul.

27



Prin urmare, societatea cedentă reasigură numai acele sume pe care nu doreşte să lemenţină în contul său.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică, de obicei, la asigurările de bunuri(clădiri, construcţii si echipamente industriale, maşini şi aparate, materiale, produse, mărfurietc), deoarece aici suma asigurată poate fi determinata cu precizie, iar reţinerea proprie a

reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu,explozii, avarii, furt prin efracţie etc).Spre exemplu, la o asigurare de incendiu, încheiată cu o întreprindere din industria

petrochimică, reasiguratul va stabili o reţinere proprie diferită decât la o asigurare acoperindacelaşi risc în industria alimentară, în pielărie-încălţăminte, în textile sau în prelucrarealemnului. Reţinerea proprie va fi invers proporţională cu gradul de risc (reflectat în nivelul

primei de asigurare): cu cât frecvenţa riscului asigurat este mai ridicată (şi cota de primă deasigurare mai mare), cu atât reţinerea proprie va fi mai redusă.

Dacă suma asigurată este mai mică decât reţinerea proprie a reasiguratului, atunci elnu va face nici o cesiune în reasigurare.

Se foloseşte reasigurarea excedent de sumă, la contractele la care răspunderea maximă

a tuturor reasigurătorilor este exprimată într-un multiplu de plinuri.Excedentul de sumă asigurată poate fi stabilit şi la scara, adică excedent I, II sau III. În

acest caz excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar excedentul III – sumacare depăşeşte excedentele anterioare. Contractele excedent II sau III nu sunt prea agreate dereasigurători deoarece printr-un asemenea contract se acopera numai partea “de vârf” ariscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul cetrebuie să existe între volumul de prime şi răspunderea maximă.

Sistemul excedentului de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul reasigurării,adică omogenizarea răspunderii reţinute de reasigurat. El prezintă pentru reasigurat avantajulca riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii (plinul de consevare), nu vor fi reasigurate,iar pentru reasigurator, certitudinea ca reasiguratul este cel dintâi interesat în selectareariscului.

Nivelul reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a reasiguratorilor este un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare. Aceasta deoarece, la stabilirea reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea producerii riscului, de întinderea daunei,de mărimea medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor fianciare de care dispune.

În cazul riscurilor mai “bune”, plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai“puţin bune”. Reasigurarea excedent de sumă asigurată are ca neajuns un mare volum deoperaţiuni şi calcule ce duc la un mare volum de muncă, pentru fiecare contract calculându-seraportul între reţinerea proprie (plinul de conservare) şi suma asigurată, precum şi raportuldintre suma care se cedează în reasigurare (excedentul) şi suma asigurată care rămâne în

sarcina reasiguratului şi respective partea preluată de reasigurători. Cotele de repartizare asumei asigurate, a primelor şi respective a daunelor se determină cu ajutorul următoarelor formule:

Cr =t

p

S

R100; CR =

t

e

S

S 100

în care:Cr – reprezintă cota de repartizare pentru reasigurat;CR – cota de repartizare pentru reasigurător;Rp – reţinerea proprie;St – suma asigurată totală;

Se – suma ce cade sub incidenţa contractului excedent de suma asigurată.

28



Reasigurarea excedent de sumă asigurată este obligatorie pentru ambele parti;reasiguratul este obligat să cedeze, iar reasigurătorul este obligat să accepte riscul prevăzut încontract.

b) Reasigurarea proporţională mixtă19

Acest tip de reasigurare constituie o îmbinare între reasigurarea cota-parte şi

reasigurarea excedent de sumă reasigurată. Din suma asigurată a contractelor individuale,reasiguratul reţine o anumită cotă, iar restul îl cedează în cadrul secţiunii cota-parte. Odatădepăşită limita răspunderii pentru participarea pe baza de cota-parte, întreaga diferenţă sereasigura pe principiul excedentului de sumă.

Reasigurarea mixtă îi avantajează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă- parte, deoarece ei vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca şi cel al reasiguratului, şi îidezavantajează pe reasigurătorii participanţi la secţiunea excedent de suma asigurată. Drepturmare contractul de reasigurare mixt se plasează de obicei la aceiaşi reasigurători, care vor

participa atât la secţiunea cota-parte cât şi la secţiunea excedent de sumă asigurată. Datorităneajunsurilor pe care le prezintă, reasigurarea mixtă este mai puţin utilizată pe piaţainternaţională a asigurărilor.

c) Reasigurarea pe bază de poolAceastă formă de reasigurare se întâlneşte pe diferite pieţe de reasigurări. În vederea

acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri deasigurare, mai multe societăţi de asigurare convin să creeze un pool de reasigurare care să

plaseze în reasigurare contractele de asigurare în cauză. Pool-ul respectiv este administrat deun oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea societăţilor de asigurareşi le repartizează pe membrii pool-ului pe baza cotelor de subscriere la care aceştia s-auangajat. Dacă membrii pool-ului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite înreasigurare, diferenţ se plasează în afara pool-ului.

Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se numără:A. necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporţii foarte mari, cu o frecvenţă şi

o intensitate încă necunoscute (spre exemplu riscurile atomice şi nucleare);B. existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea duce la daune excesiv de mari

(riscul de razboi);C. evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare către societăţi de

asigurări dintr-o altă ţară sau zona geografică.Primele două cauze sunt specifice ţărilor dezvoltate iar cea de-a treia cauză se

întâlneşte în ţări în curs de dezvoltare.În funcţie de convenţia dintre societăţile member, pool-ul poate păstra pe cont propriu

o reţinere fixă din afacerile pe care le primeşte, devenind în acest fel un reasigurător cudrepturi proprii.

În majoritatea cazurilor, aranjamentele pool se bazează pe forma reasigurării proporţionale, însă în ultima vreme se întâlnesc aranjamente de tip excedent de daună (cudeosebire la riscurile de catastrofă.

Datorită faptului că operaţiile de reasigurare se efectuează în mod centralizat, aceastăformă de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de administraţie. În schimb, pool-urile determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenţei, cu efecte negative asupracostului reasigurării. În plus, există posibilitatea apariţiei unui cumul de riscuri, ca urmare afaptului că pool-urile îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu geografic limitat.

19 Constantin Alexa, Violeta Ciurel, Emil Sebe, Ana Maria Mihăescu Op. cit ., p. 256.

29



2.2. Reasigurarea neproporţională

Paralel cu reasigurările proporţionale s-au dezvoltat treptat reasigurărileneproporţionale. Dezvoltarea reasigurărilor neproporţionale s-a datorat temerii ca unelecontracte de valori mari nu vor putea fi plasate integral în reasigurarea pe baze proporţionale.

Reasigurările proporţionale sunt acelea în care lipseşte orice relaţie directă atât între volumul primelor încasate de societatea de asigurări directe şi cel cedat reasigurătorului, cât şi întremărimea daunelor totale suportate de reasigurat şi mărimea despăgubirilor plătite dereasigurător.20

Reasigurările proporţionale se bazează pe două principii care le deosebesc esenţial dereasigurările proporţionale. Aceste principii sunt:

- când se produc daunele, reasigurătorul nu împarte situaţia cu reasiguratul, ci înfuncţie de condiţiile concrete stabilite în contractul de reasigurare, reasigurătorul, dacădaunele sunt mai mici, poate să nu participe deloc la despăgubiri sau contribuţia să poată fifoarte mică în comparaţie cu mărimea daunelor;

- dacă reasigurarea proporţională se bazează pe împărţirea valorilor asigurate, a primelor de asigurare şi a daunelor potrivit unei situaţii stabilite, reasigurarea neproporţionalăse bazează pe repartizarea rezultatelor, care în cele mai multe cazuri este foarte selectivă.

Prin urmare, la contractul de reasigurare neproporţională, reasigurătorul participănumai la acoperirea daunelor care depasesc o anumită limită valorică stabilită de reasigurat,reţinută de acesta în răspundere proprie.

Reasigurrea neporporţională este dată relativ recentă, însă în ultimii ani folosirea ei s-aextins considerabil. Reasigurea neproporţională se practică pentru asigurările din categoriaincendii, explozii, aviaţie, catastrofe naturale (uragan, furtună, cutremur, ciclon, etc.),accidente, etc.

Reasigurările neproporţionale sunt mai simple deoarece răspunderile ce revin

reasiguratului şi reasigurătorului se stabilesc plecând de la volumul probabil al daunelor cares-ar putea produce. Apelarea la reasigurările neproporţionale a fost determinată de cumularearapidă a riscurilor asigurate, care a pus sub semnul întrebării, posibilitatea acoperirii lor prinreasigurarea proporţională.

Avantajul deosebit al reasigurării neproporţionale îl constituie costurile foarte mici deadministrare, ce reclamă un volum de muncă mai mic, iar gestionarea contractului este foarteuşoară.

În condiţiile acuale, societăţile de asigurări şi reasigurări mai importante, care dispunde un portofoliu mare şi diversificat de asigurări şi de un volum corespunzător de prime,apelează pentru divizarea riscurilor într-o măsură sporită la reasigurarea neproporţională.

La reasigurările neproporţionale, repartizarea răspunderii înte reasigurat şi

reasigurători se fac în funcţie de volumul total al daunei, şi nu în baza unui raport proporţionalfaţă de suma asigurată. La acest tip de reasigurare, răspunderea reasiguratului este limitată, pentru fiecare dauna, iar in sarcina reasiguratorilor cade partea de daună care depăşeşterăspunderea reasiguratului. Răspunderea reasigurătorului apare numai după ce dauna a depăşitnivelul prestabilit până la care se află reţinerea reasiguratului. Această limită se poate exprimaîn formă absolută, ca o linie monetară, sau sub formă relativă, cu o cotă din rata daunei.

Reasigurările neproporţionale au două variante:a) reasigurarea excedent de daună,

b) reasigurarea oprire de daună,

20 Stefan Camelia, Enache S., Asigurări şi reasigurări în afaceri economice, Ed. Independenţa Economică,Brăila, 1999, p. 125.

30



a) La asigurarea excedent de daună (în engleza: excess of loss reinsurance; înfranceză: reassurance excedent de sinistre), răspunderea reasiguratului este limitată, pentrufiecare daună, la un anumit nivel, denumit prioritate, fransiză sau prag, iar răspundereareasigurătorilor vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea. Drept urmare răspundereareasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din dauna probabilă. În ceea ce priveşte

răspunderea reasigurătorilor, aceasta este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie nelimitată.În cazul contractelor de valori mari, răspunderile asigurătorilor pot fi stabilite în moddiferenţiat, în funcţie de nivelul daunei, mărimea priorităţii depinde de capacitatea financiarăa reasiguratului de a acoperi singu o parte mai mare sau mai mica din dauneleînregistrate, de volumul şi structura portofoliului său.

Reasigurarea excedent de daună se utilizează mai ales în ramurile în care în urma producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube de dimensiuni neobişnuit de mari (deex. răspunderea civilă a armatorului pentru poluarea apelor mării şi a litoralului cu ţitei;răspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un grav accident etc.).21

Acesta, deoarece daunele care exced prioritatea vor rămâne în sarcina reasigurătorilor.Dacă însă are loc o creştere a frecvenţei riscurilor care produc daune de mai mici dimensiuni,

reasiguratul se va găsi în faţa unor obligaţii de plată (rezulatate din însumarea daunelor devalori mici, ce se încadrează în prioritate) care pot depăşi capacitatea de plată. De aceea eltrebuie să manifeste o atenţie deosebită la dimensionarea priorităţii, pentru a nu-şicompromite achilibrul financiar. Dacă se reuşeşte acest lucru, fără să sacrifice un volum marede prime, reasiguratul poate fi satisfăcut de reasigurarea excedent de daună. În schimbreasigurătorii s-ar putea considera dezavantajaţi de acest tip de reasigurare, deoarece pentrurăspunderile mari pe care şi le asumă, reasiguratul le cedează o parte relativ redusă din

primele încasate. De aceea, la negoierea contractului de reasigurare, ei caută sa corectezeaceasta stare de lucruri. Reasigurătorii solicită reasiguratului să majoreze prioritatea peconsiderente monetare. În condiţii de inflaţie, plata daunelor se efectuează într-o monedădepreciată, deoarece lichidarea sinistrelor mari se face cu o întârziere de câţiva ani.

Reasigurătotii pot să se pună la adăpost folosind reasigurarea excedent de daună întrepte (niveluri), în care nivelul 1 ţine loc de franşiză pentru nivelul 2, iar nivelul 2 pentrunivelul 3. În plus, reasigurătorii pot cere reasiguratului ca anumite riscuri să le fie cedate înreasigurare în condiţii de cotă-parte.

Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul, pentru reasigurat, că-i permite sălimiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc, în funcţie de capacitatea sa de

plată, iar pentru reasigurători, pentru că necesită un volum relativ redus de cheltuieli deadministraţie. În schimb, acest tip de reasigurare reclamă un volum mare de muncă din parteareasiguratului pentru evidenţierea răspunderilor ce revin asigurătorilor pe niveluri de daune;în plus nu asigură nici omogenizarea portofoliilor reasigurătorilor.

b) Reasigurarea oprire de daunăLa reasigurarea oprire de daună (vine de la termenul englezesc: stop loss reinsurance;iar în franceză, reassurance de taux de sinistre) reasiguratul se angajează să acopere, dindaunele produse în cursul anului, o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate, iar reasigrătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel. Altfel spus, lareasigurarea oprirea de daună participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei estedependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adică de rata daunei înregistrate.

Acest raport este, de regulă, subunitar, deoarece societatea de reasigurare suportă, pelângă despăgubirile de asigurare, şi cheltuielile de administraţie. La întocmirea contractului derasigurare oprire de daună, sarcina prinicpală a reasiguratului constă în limitarea daunei pecare înţelege să o suporte pornind de la rata acesteia.

21 Dobrin, M. Asigurări şi Reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000, p. 52.

31



Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent dindauna produsă raportat la primele încasate. Pentru a nu-şi asuma angajamentele excesiv demari, la încheierea contractului reasiguratul e bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şimărimea absolută a opririi de daună, iar nu numai mărimea relativă a acesteia în raport cu

primele încasate. Aceasta deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv încasate să

depăşească pe cel al primelor estimate, ceea ce atrage după sine majorarea automată arăspunderii reasiguratului.Si rasiguratorii sunt interesaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca mărime absolută,

iar nu numai ca procent faţă de primele încasate de reasigurat. În acest caz, reasigurătorii vor suporta dauna care depăşeşte prioritatea (stabilită ca diferenţă între 125% şi 70% din primeleîncasate), dar nu mai mult decât suma convenită. Ceea ce depăşeşte această limită rămâne însarcina reasiguratului.

La contractele de reasigurare oprire de daună, un rol important joacă buna credinţă a

reasigurătorului în ceea ce priveşte informarea reasigurătorilor despre mărimea reală adaunelor înregistrate şi a primelor încasate. Încălcarea acestei reguli de bază – fair play înmaterie de asigurări – are drept consecinţă transferarea asupra reasigurătorilor a unei părţi din

obligaţiile ce revin de drept reasiguratului.22

Privită de pe poziţiile reasiguratului, reasigurarea oprire de daună apare ca fiind formaideală de reasigrare, deoarece permite societăţii de asigurare directă să nu-şi asume răspunderiexcesive, care i-ar putea compromite echilibrul financiar. Cu toate acestea, reasigurarea oprirede daună este puţin utilizată în practică , şi anume în ramurile cu rezultate tehnice foarteinstabile, cum ar fi grindina. În alte ramuri, reasigurarea resepctivă se întâlneşte încompletarea altor forme de reasigurare. Reticenţa reasigurătorilor faţă de această formă dereasigurare rezidă în teama acestora că nu cumva reasigurarea de care vorbim să fie folosită camijloc de corectare a unor erori de gestiune şi de trasfer al răspunderii reasiguratului asuprareasigurătorilor.

Reasiguratul acoperă o parte din dauna echivalentă cu x% din primele încasate, iar reasigurătorii – restul daunei, fără ca aceasta din urmă să depăşească un anumit nivel. Ceea cedepăşeşte acest nivel rămâne tot în sarcina reasiguratului.

La reasigurările neproporţionale, o problemă extrem de importantă o constituiestabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigurătorilor. Aceasta, deoarece prima deasigurare nu este proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor deacoperit), ci este mult mai mică. Explicaţia rezidă în faptul că posibilitatea producerii dauneimaxime (limita prevăzută în contract) sau chiar a unei daune medii (care se situează pestenivelul priorităţii) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii de daune mărunte, carese încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

La repartizarea primelor între asigurat şi reasigurători se floseşte o metodă, denumită

cost al arderii, având la bază următoarea formulă:

Ca =80*

100*

P

D

C a= costul arderii; D = volumul daunelor înregistrate de reasigurat, la nivelul considerat din ramura de asigurareîn cauza, in ultimii 5 ani;

P = volumul total al primelor încasate de reasigurat, în ramura considerată, în ultimii 5 ani;

fracţia100

80arată în ce proporţie se reduce raportul daune/prime.

22 Constantinescu, Dan Anghel.Tratat de asigurari - vol. 1., Editura Economică, Bucureşti, 2004, p. 67.

32



Costul arderii reprezinta cota de prima cuvenita reasiguratorilor, exprimata in procente, si care se aplica volumului de prime incasate in anul de asigurare.

În practică se mai foloseşte şi altă soluţie, care constă în stabilirea unei prime relativminime şi respectiv maxime, în cazul în care prima pentru anul în curs este mai mică decâtcea rezultată din formula de mai sus. În acest caz, dacă C a = 3%, se poate conveni o primă

minimă de 2% sau maximum 4% (raport 100/80), care se calculează pe baza aceleiaşiformule, dar D şi P vor reprezenta valorile respective din anul de asigurare. În practicareasigurărilor se foloseşte un tip sau altul de contract de reasigurare, în funcţie de ramura dereasigurare, de felul asigurărilor, de suma asigurată, de existenţa dobândită etc.23

La încheierea unui contract de reasigurare proporţională, reasiguratul stabileşteîmpreună cu reasiguratorul, elementele care determină costul reasigurării: comisionul dereasigurare şi cota de participare a reasiguratului la beneficiul reasigurătorului. La încheiereaunui contract neproporţional se stabileşte de asemenea, prima ce va fi platită reasigurătorului.

O dată cu cedarea unei părţi din riscurile asumate, reasiguratul cedează în modautomat şi primele de asigurare aferente acesteia. Prima de reasigurare cedată, în cazulcontractului proporţional, este cea stabilită la asigurarea originală. Majorarea sau diminuarea

primei de asigurare originale, în cursul valabilităţii contractului de asigurare, afectează în modcorespunzător şi prima de reasigurare.

Pe măsură ce reasiguratul încasează prima de asigurare de la asigurat, el decontează prima de reasigurare cuvenită reasigurătorilor. La rândul lor, reasigurătorii se angajează, princontractul de reasigurare, să plătească reasiguratului un comision de reasigurare. Raţiuneaacestui comision rezidă în faptul că obţinerea asigurării antrenează anumite cheltuieli, pe carele suportă reasiguratul din prima încasată de la asigurat.

Aceste cheltuieli trebuie să se repartizeze cu prilejul reasigurării asupra tuturor participanţilor la reasigurare. Mărimea comisionului de reasigurare se determină în funcţie demărimea medie a daunelor, stabilite pe baza statisticii, pe o perioadă de timp. Cu câtcomisionul de reasigurare este mai ridicat, cu atât costul reasigurării pentru reasigurat va fimai mic.

Prin contractul de reasigurare, reasigurătorul se angajează să plătească reasiguratului, pe lângă comision, şi o cotă din beneficiul realizat în urma reasigurării. De menţionat căreasiguratul poate sa participe numai la impartirea beneficiului realizat de reasigurător şi nu la

pierderea eventuală a acestuia.

23 Negoită, Ion. Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări. Ed. Etape, Sibiu, 2001, p. 87.

33



CAPITOLUL III

ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI LAS.C. ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A.

- STUDIU DE CAZ -

3.1. Prezentarea generală a societăţii Allianz Tiriac – istoric şi obiectiv

Fondat în anul 1890, Allianz este astăzi unul dintre cele mai mari grupuri financiaredin lume. Este compania ce deţine aproape o cincime din piaţa asigurărilor din România, lanivel consolidat (asigurări generale şi de viaţă).24

Pe fiecare dintre segmentele de activitate pe care kperează – asigurări de bunuri şirăspundere, asigurări de viaţă şi sănătate, operaţiuni bancare, respectiv administrarea activelor

– Allianz Group a căpătat recunoaşterea internaţională pentru profesionalismul şi expertizareprezentanţilor săi, pentru siguranţa financiară a afacerilor pe care le derulează.

Marca Allianz este reprezentată în peste 70 de ţări ale lumii, reţeaua de entităţieconomice care formează Allianz Group ridicându-se la circa 700 de companii-membre. Celeaproximativ 181.000 de persoane care lucrează în cadrul Allianz Group, oferă serviciifinanciare integrate, la standarde internaţionale, unui număr de peste 80 de milioane de clienţide pe întregul mapamond.

Pe fiecare dintre segmentele de activitate pe care operează asigurări de bunuri şirăspundere, asigurări de viaţă şi de sănătate, operaţiuni bancare, respectiv administrareaactivelor Allianz Group a căpatat recunoaşterea internaţională pentru profesionalismul şiexpertiza reprezentanţilor săi, pentru siguranţa financiară a afacerilor pe care le derulează.

Allianz este cel mai solid capitalizat furnizori de servicii financiare din lume, în ciudavolatilităţii mediului economic şi financiar internaţional. Cele mai importante agenţii

internaţionale de rating confirmă acest lucru. Ratingul acordat de Standard & Poor’s (S&P)companiei Allianz este AA, ceea ce, în opinia agenţiei este echivalentul unei forţe solidecapitalizări, indicând o ridicată siguranţă financiară a afacerilor asigurătorului.

Moody’s şi A.M. Best prezintă evaluări similare, acordând Allianz Group categorii deratinguri superioare pentru forţa financiară: AA3 ( Moody’s), respectiv A+ ( A.M. Best ).

Allianz-Ţiriac Asigurări beneficiază astăzi de un statut privilegiat în rândul celor maiimportante companii de asigurări din România. Dezvoltată pe platforma Asigurări „IonTiriac” (ASIT), societatea îmbină experienţa şi profesionalismul angajaţilor săi cu know-how-ul, puterea financiară şi renumele Grupului Allianz. Devenind membru al celui mai mare grupde asigurări din Europa, Allianz-Ţiriac şi-a asigurat accesul la o serie de avantaje competitiveunice pe piaţa locală care constituie garanţii ale unei dezvoltări viitoare sănătoase şi durabile.Asigurări "Ion Tiriac", societate mixtă, cu capital integral privat, constituită în august 1994,este un nume binecunoscut pe piaţa asigurărilor din România.

Societatea are 37 mld. lei capital social, iar ca principali actionari, firme de renumedin grupul “Ion Ţiriac”.

Interesul pentru protecţia afacerilor clienţilor săi, împreună cu capacitatea financiară proprie, au determinat societatea să devină, într-o perioadă scurtă de timp, un partener credibilîn domeniul asigurărilor.

Trăinicia societăţii este bazată pe managementul sau şi pe colectivul de specialişti dinîntreaga reţea naţională formată din peste 130 unităţi (sucursale, agenţii şi reprezentanţe).Auditul societatii este asigurat de firma cu renume internaţional KPMG.

24 www.allianztiriac.ro.

34



În august 2000, Allianz Group achiziţionează 51% din acţiunile societăţii ASIT,societatea astfel constituită numindu-se Allianz-Ţiriac Asigurări S.A.

De asemenea, Allianz este cel mai important grup internaţional de asigurări din zonaCentral şi Est-Europeană, deţinând o cotă de piaţa regională de aproximativ 11%.

În calitatea sa de companie-membră a celui mai mare grup de asigurări din Europa,

Allianz-Ţiriac şi-a asigurat accesul la o serie de avantaje competitive unice pe piaţa localăcare constituie garanţii ale unei dezvoltări viitoare sănătoase şi durabile.Principalele obiective vizate de S.C. Allianz Tiriac sunt:• adângirea şi dezvoltarea tot mai mult cât şi îmbunătăţirea segmentului de

asigurări non-viaţă;• promovarea calităţii şi adaptabilităţii serviciilor acordate clienţilor, prin punerea

la dispoziţia acestora a formelor de asigurare adecvate situaţiilor specifice şi prin plata promptă a despăgubirilor.

Până în prezent, S.C. Allianz Tiriac derulează un program de capitalizare a companieice se va realizeaza în concordanţă cu planurile de dezvoltare a afacerilor Allianz-Ţiriac, careindică o creştere a veniturilor într-un ritm superior celui înregistrat la nivelul pieţeiasigurărilor.

Majorarea capitalului social s-a efectuat prin reinvestirea unei părţi din profitul netobţinut în anul 2003, ce a revenit sub formă de dividende acţionarilor, conform bilanţuluicontabil la 31.12.2003. Aportul în numerar al acţionarilor societăţii a fost proporţional cu cotade participare la capitalul social. În consecinţă, structura acţionariatului Allianz-TiriacAsigurări nu a suferit nici o modificare, acţionarii semnificativi fiind:

-Allianz AG, cu o cota de participare la capitalul social de 51,62%;- Vesanio Trading Ltd., cu o cota de participare de 44,01% la capitalul social total.

Structura acţionariatului se prezintă după cum urmează:

Structura acţionariatului S.C. Allianz Tiriac Tabelul 3.1.

2008ALLIANZ NEW EUROPE HOLDING GmbH 52,1645%VESANIO TRADING L.td 44,4775%

Alţi actionari (mai putin de 5% fiecare) 3,358% Sursa:www.allianztiriac.ro.

35



Fig. 3.1. Structura acţionariatului la S.C. Allianz Tiriac

44,47%

52,17%

3,36%

VESANIO TRADING Ltd

ALLIANZ NEW EUROPEHOLDING GmbH

Alţi actionari (mai putin de5% fiecare)

Sursa:www.allianztiriac.ro.

Pe parcursul întregii sale existenţe, Allianz-Ţiriac Asigurări a derulat un programcoerent de capitalizare, în concordanţă cu planurile de dezvoltare a afacerilor companiei.

Cea mai recentă majorare de capital social a fost realizată în anul 2008. Astfel, la datade 24.04.2008, acţionarii societăţii au decis majorarea capitalului social al Allianz-TiriacAsigurări cu o valoare totală de 2.386.180 lei, de la 64.252.325 lei la 66.638.505 lei, prinemiterea unui numar de 4.580 acţiuni cu valoare nominală de 521 lei fiecare. Operaţiunea s-arealizat prin aport în numerar al acţionarului majoritar Allianz New Europe Holding GmbH şial acţionarului semnificativ Vesanio Trading Limited.

În anul 2007, capitalul social al Allianz-Tiriac Asigurări a fost majorat în trei etape, dela 35.090.601 lei (valoare la 01.01.2007), pana la un nivel de 64.252.325 lei. În prima etapă a

fost consemnată majorarea capitalului social de la 35.090.601 lei, la 51.210.653 lei, prinîncorporarea unei părţi din profitul net obţinut în anul 2006, ce a revenit sub formă dedividende acţionarilor. Din punct de vedere tehnic, această operaţiune a fost realizată prinmajorarea valorii nominale a unei acţiuni emisa de Allianz-Tiriac Asigurari, de la 357 la 521lei.

În cea de a doua etapă, acţionarii companiei au decis majorarea capitalului social de la51.210.653 lei, la 54.147.530 lei, prin aport în numerar în suma de 2.936.877 lei, reprezentandvaloarea a 5.637 actiuni nou emise. Cea de-a treia etapa a vizat majorarea capitalului social alAllianz-Tiriac Asigurari cu o valoare de 10.104.795 lei, aport in numerar al actionarilor, incontul unui numar de 19.395 actiuni nou emise.

3.2. Structura personalului la S.C. Allianz Ţiriac Asigurări S.A.

Oamenii, cu experienţa şi cunoştinţele lor constituie resursa cea mai preţioasă de caredispune societatea dar şi cea mai dificil de administrat.

Deciziile ce se iau în legatură cu resursele umane ale societăţii au o importanţădeosebită prezentând un dublu caracter economic şi social.

Funcţia de personal în accepţiunea sa modernă de gestiune a resurselor umane esteaxată pe două mari grupe de probleme:

evaluarea resurselor umane ; administrarea resurselor umane.

Prima sarcină a gestiunii resurselor umane constă în ţinerea evidenţei personalului şi acalificării lui.

36



În cadrul unei societăţii accepţiunea de efectiv de personal îmbracă mai multe forme:- efectivul permanent,- efectivul înscris,- efectivul fiscal,- efectivul aflat în lucru,

- efectivul prezent,- efectivul total,- efectivul plătit.

Gestiunea previzională a posturilor permite o mai bună adecvare în timp între nevoile şiresursele umane necesare pentru buna funcţionare a societăţii.

Gestiunea previzională a resurselor umane trebuie să conducă societatea de asigurare lasituaţia de a dispune de salariaţi motivaţi şi competenţi. Pentru a face faţă nevoilor societăţiiîn materie de personal aceasta dispune de patru mijloace principale:

recrutarea, formarea,

mobilitatea internă.Gestiunea previzională a carierelor înseamnă luarea în considerare atât în prezent cât şi pentru viitor a nevoilor societăţii de asigurare, a asteptărilor exprimate de fiecare salariat şi a posibilităţilor individuale.

Recrutarea personalului este o operaţie prin care societatea îşi procură mâna de lucru decare are nevoie.

Problematica recrutării cuprinde trei aspecte majore:- procedura de recrutare,- sursele de recrutare,- tehnicile utilizate în procesul recrutării.

Procedura de recrutare se prezintă ca o înlănţuire de faze după care urmează

determinarea nevoilor de personal, alegerea oamenilor, primirea şi încadrarea în munca aacestora.

Sursele de recrutare pot fi: interne, externe.Cele interne se referă la ocuparea unui post din cadrul societăţii facând apel la propriul

său personal. În cazul recrutării din surse externe întreprinderea face apel la piaţa muncii fiedirect, fie utilizând intermediari.

Selecţia candidaţilor cuprinde în mod succesiv examinarea lor, teste, analizegrafologice precum şi discuţii individuale.

Indiferent de mărimea societăţii formarea personalului este percepută tot mai mult ca onecesitate. Politica de formare profesională se sprijină pe următoarele noţiuni:

- permite menţinerea nivelului tehnic al personalului la un grad constant de

competitivitate;- adaptează şi obişnuieşte oamenii, în scopul obţinerii unui randament cât mai bun;- încurajează efortul în muncă din partea fiecărui angajat;- oferă posibilitatea pentru toţi angajaţii de a cunoaşte mai bine şi de a respecta munca

altora.O alta latură importantă a gestiunii resurselor umane o reprezintă gestiunea

remunerării personalului. Nivelul salarizării este influenţat de o serie de factori: economici şi sociali care intervin la nivel naţional şi internaţional; economici şi sociali care intervin la nivelul întreprinderii; individual.

Conţinutul proceselor de remunerare se referă la definirea metodologiei de salarizare,stabilirea ierarhiei salariilor şi precizarea ritmului evoluţiei lor.

37



Obiectivul principal al politicii de remunerare îl reprezintă motivarea şi mobilizarea personalului întreprinderii. O bună politică de remunerare trebuie să fie echitabilă,competitivă, stimulativă, flexibilă.

Pentru elaborarea planului de salarizare trebuie luate în considerare un număr de opţiuni bazate pe situaţii statistice şi pe consideraţii strategice legate de gestiunea resurselor umane

precum: stabilirea salariului sub sau peste nivelul pieţei muncii; alegerea dintr-un evantai larg sau restrâns de salarii. Această opţiune se poate

analiza în trei situaţii: pentru ansamblul masei de salariaţi, pentru un grup de posturi învecinate sau identice, în interiorul aceluiaşi tip de posturi. elaborarea unui plan de salarizare.

Pentru a da cele mai bune rezultate organizarea modernă a muncii trebuie să ţinăseama, pe de o parte de rolul economic pe care îl are societatea, iar pe de altă parte de rolulsocial al acesteia. În acest context larg, politica de organizare a muncii trebuie astfelconcepută încât să satisfacă cerinţele de ordin economic privind realizarea unei competitivităţicât mai înalte dar având în vedere existenţa unor factori de ordin social care să satisfacăaspiraţiile personalului din societate. Satisfacerea nevoilor acestora rezolvă de fapt

problemele privind relaţiile umane la nivelul societăţii de asigurare.La nivelul S.C.”ALLIANZ ŢIRIAC” ASIGURĂRI analiza resurselor umane, vizează

atât aspectele cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total şi pe categorii, cât şicalitative, referitoare la calificarea, organizarea şi impactul asupra rezultatelor muncii lor însocietate.

Structura personalului

Având în vedere proporţia între totalul personalului şi categoriile în care acesta esteîmpărţit, se constată o bună repartiţie între principalele categorii de personal, ponderea având-o personalul angajat în activitatea de baza cu un procent de 30,24%.

Structura personalului la S.C.”ALLIANZ ŢIRIAC” ASIGURĂRI Piteşti

Tabelul 3.2.

Nr. CATEGORIA DE PERSONAL Numar Ponderecrt personal %

1. Personal de conducere 9 20,92

2. Personal TESA 5 11,633. Personal in activitatea de baza, total din care: 13 30,243.1. * Agenti asigurări 10 23,263.2. * Personal evaloare daune 3 6,98

4. Personal auxiliar (paza, activităţi de întreţinere si administrare) 3 6,98

5. TOTAL PERSONAL 43 100.00

Sursa: www.allianztiriac.ro/index.html

Structura personalului după vechimea în societateSe constată o bună pondere a personalului de conducere cu vechime mai mare de 6 ani

(55,5%) ceea ce conduce la concluzia unei bune experienţe în activitatea de conducere a

38



societăţii de asigurare dar în acelaşi timp, se constată şi o bună pondere a personalului nouangajat sub 3 ani vechime care per total este de (46,51%).

Structura personalului după vechimea în societateTabelul 3.3.

Nr Categoria de personal U.M.crt Totalpersonal Vechime neintrerupta in societate (ani) pana la 3 - 5 6 -10

3 ani ani ani1. Personal de conducere numar 9 2 2 5

pondere 100 22,22 22,2 55,52. Personal TESA numar 5 2 1 2

pondere 100 40 20 403. Personal in activitatea de numar 13 6 4 3

baza, total din care: pondere 100 46,16 30,76 23,073.1. Agenti de asigurare numar 10 8 1 1

pondere 100 80 10 10

3.2 Personal evaluare daune numar 3 1 2 - pondere 100 33,40 66,60 -4. Personal auxiliar(paza,

activitati de intretinere siadministrare)

numar 3 1 2 -

pondere 100 33,40 66,60 -Total, din care numar 43 20 10 11

pondere 100 46,51 23,25 25,58Sursa:http://www.allianztiriac.ro/index.html

Situaţia personalului după categoria de vârstăDin acest punct de vedere, se constată o bună pondere a personalului cuprins între 18

- 22 ani care reprezintă (34,89) dar şi al celui cuprins între 26-30 de ani care este identic cucel tânăr adica (34,89) ceea ce presupune o experienţă în muncă şi o asigurare a continuităţiisocietăţii de asigurare din punct de vedere al forţei de muncă necesară.

Se constată un procent scăzut al personalului cuprins între 31-35 de ani cca. 25,59% şirespectiv al celui foarte înaintat în vârstă care nu reprezintă decât cca. 4,66%. Din acest punctde vedere putem spune că gestiunea resurselor umane se realizează într-o manieră destul defavorabilă societăţii de asigurare fapt care asigură în acelaşi timp obţinerea indicatorilor financiari previzionaţi.

39



Situaţia personalului după categoria de vârstăTabelul 3.4.

Nrcrt Categoriade personal

U.M. Total CATEGORIA DE VARSTApersonal 18 -22 26 -30 31 -35 36 -40 41

-50peste

ani ani ani ani ani 50 ani1. Personal de conducere numar 9 2 4 3 - - - pondere 100 22,22 44,44 33,33 - - -

2. Personal TESA numar 5 1 2 2 pondere 100 20 40 40 - - -

3. Personal in activitatea de numar 13 4 5 4

baza, total din care: pondere 100 30,76 38,46 30,763.1. Agenti de asigurari numar 10 8 2 -

pondere 100 80 20 -3.2 Personal evaloare daune numar 3 - 2 1

pondere 100 - 66,60 33,40

4.Personal auxiliar (paza,activităţi de intreţinere şiadministrare)

numar 3 - - 1 2

pondere 100 - - 33,33 66,45. Total, din care numar 43 15 15 11 2

pondere 100 34,89 34,89 25,59 4,66Sursa: http://www.allianztiriac.ro/index.html

Structura personalului după sex:Se constată că din totalul personalului de 43 de persoane, 19 sunt bărbaţi, reprezentând

44,19%, iar 22 sunt femei, reprezentând 51,17%, acestea din urmă având o mare pondere în

personalul administrativ si auxiliar fapt firesc într-o societate de asigurare.Structura personalului după sex

Tabelul 3.5.Nr

CATEGORIA DE PERSONALNumar Barbati Pondere Femei Pondere

crt % nr. %1. Personal de conducere 9 6 66,66 3 33,332. Personal TSA 5 2 40 3 603. Personal in activitatea de baza, total din care: 13 5 38,46 7 53,84

3.1. Agenţi de asigurare 10 4 40 6 60

3.2. Personal evaloare daune 3 2 66,60 1 33,404. Personal auxiliar (pază, activităţi de întreţinereşi administrare) 3 1 33,3 2 66,66

5. TOTAL PERSONAL 43 19 44,19 22 51,17

Sursa: http://www.allianztiriac.ro/index.html

40



3.3. Distribuţia încasării cotei părţi din despăgubire, a primelor de reasigurare şi adaunelor prealuate de reasigurătorii Allianz-Ţiriac Asigurări

Pentru Allianz-Ţiriac Asigurări, obiectivul principal pe termen lung vizează creşterea profitabilă a afacerilor proprii. Ori atingerea acestui obiectiv pentru orice societate de

asigurări presupune gestionarea corespunzătoare a primelor şi daunelor plătite în reasigurare,efectiv acestea semnifică angajamentul companiei fie la obţinerea unei anumite ponderi la profit printr-o reasigurare corespunzătoare a celor mai periculoase produse de asigurare, alcăror risc nu poate fi suportat în exclusivitate, astfel încât susţinerea acestuia fiind maieficientă prin cedarea în reasigurare, ceea ce înseamnă şi renunţarea la un anumit profit,degrevat de comisioanele de plătit pentru poliţele cedate în reasigurare.

Totuşi, ezultatele din ultimii ani de la Allianz-Ţiriac Asigurări, confirmă capacitateacompaniei de a realiza, constant, performanţe remarcabile atât în ceea ce priveşte dinamicaafacerilor derulate, cât şi sub aspectul eficienţei activităţii.

Allianz-Ţiriac rămâne astfel liderul pieţei asigurărilor din România, cu o cotă de piaţăestimată la aproximativ 16% în anul 2008.

La rezultatele acesteia s-a ajuns prin contribuţia celor două segmente principale deactivitate a Allianz-Ţiriac Asigurări la formarea veniturilor companiei menţinându-seaproximativ constantă în anul 2008 (comparativ cu anul 2007), primele brute subscrise pesegmentul asigurărilor generale reprezentând 92,4% din volumul total de prime brutesubscrise, restul de 7,6% reprezentând venituri din vânzarea poliţelor de asigurări de viaţă.

Activitatea derulată de companie în anul 2008 nu a adus modificări relevante în ceeace priveşte structura portofoliului de asigurări generale. Astfel, asigurările auto Casco deţin,în continuare, o pondere majoritară în structura portofoliului de asigurări generale (61,5%).

Asigurările de bunuri şi proprietăţi (incluzând asigurările de incendiu şi calamităţinaturale, respectiv daune la proprietăţi) deţin la rândul lor o pondere importantă (16,8%) în

portofoliul de asigurări generale al Allianz-Ţiriac Asigurări, valoarea primelor brute subscrise pe aceste clase ridicându-se la aproximativ 215 milioane lei în anul 2008.

În sfârşit, cea de-a treia clasă de asigurări în ordinea contribuţiei la realizareaveniturilor din activitatea de asigurări generale a companiei în anul 2008 este asigurarea derăspundere civilă pentru pagube produse terţilor din accidente (RCA obligatorie), cu o

pondere de 15,4% (aferentă celor 197,5 milioane lei reprezentând prime brute subscrise peaceastă clasă de asigurări în anul 2008).

Se poate conchide că în ultimii trei ani financiari, Allianz-Tiriac Asigurari a reuşit săobţină rezultate tehnice pozitive din activitatea de asigurări non-viaţă, chiar dacă mediul deafaceri specific acestor operaţiuni nu a fost favorabil.

Astfel, dacă ne referim la situaţia pieţei agregate de asigurărilor generale, constatăm

că, în ultimii ani, rezultatele tehnice s-au deteriorat progresiv, societăţile de asigurări cedesfăşoară activităţi de asigurări generale au înregistrat pierderi nete din activitatea desubscriere care s-au dublat, de la un an la altul: - 169 milioane de lei in 2006, - 324 milioanede lei in 2007, pentru ca în 2008 să fie înregistrat un record negativ, respectiv o pierderetehnică netă de peste 666 milioane de lei. In acest context, rezultatele tehnice pozitiveînregistrate de Allianz-Ţiriac Asigurări în toţi aceşti ani sunt cu atât mai valoroase, dovedindseriozitatea şi competenţa managementului, soliditatea şi competitivitatea afacerilor derulate.

Vânzările de poliţe de asigurări de viaţă cu componentă investiţională (tip unit-linked)continuă să deţină o pondere majoritară în structura portofoliului de asigurări de viaţă acompaniei. Acestea - comercializate sub numele de marca ALIAT - sunt, de altfel, produselecu care Allianz-Ţiriac Asigurări şi-a lansat operaţiunile de asigurări de viaţă în România.

41



Referindu-ne la distribuţia primelor cedate în reasigurare de către Allianz-Ţiriac şivalorile de prime de reasigurare, încasate de societate de la reasigurător, evidenţiază că

primele, daunele caracterizează, sumele cedate reasigurătorilor şi recuperabile de la aceştia. Astfel, sumele estimate a fi recuperabile de la reasigurători, aferente daunelor

neplătite şi cheltuielile de ajustare sunt înregistrate separat de sumele estimate a fi plătibile

asiguraţilor. Sumele recuperabile de la reasigurători sunt estimate corespunzător cu datoriade plată a daunelor asociată cu poliţa de asigurare şi contractele de reasigurare.

Valoarea primelor brute subscrise din acceptări în reasigurare în 2008 a fost de981.958 lei comparativ cu (2007 : 738.696 Lei) reprezentând 0,08% din volumul primelor

brute subscrise.În anul 2007 la cele două categorii de produse de asigurări, valorile au fost estimate la

99,98% şi respectiv 0,017% pentru asigurările de viaţă.Creanţele şi datoriile provenite din operaţiuni de reasigurare deci sumele pe care SC

Allianz-Ţiriac le încasează de pe urma primelor de asigurare, cedate în reasigurare pe celedouă categorii de asigurări practicate în cadrul societăţii, asigurări generale şi asigurări deviaţă, au fost estimate la 99,44% în anul 2008, pentru creanţele privind operaţiunile de

reasigurare cu asigurările generale şi de 0,55% pentru creanţele obţinute din operaţiunile dereasigurare cu produse de asigurare de viaţă

Creanţele provenite din operaţiunile de reasigurareTabelul 3.6.

Lei 31/12/2008 31/12/2007Creanţe din operaţiuni de reasigurareasigurări generale 264 708 892 246 279 936

Creanţe din operaţiuni de reasigurareasigurări de viaţă

1 470 467 42 611

Total 266 179 359 246 322 547Raport anual SC Allianz-Ţiriac, anul 2008

Fig. 3.1.Valorile procentuale ale operaţiunilor de reasigurare în anii 2008 - 2007

99,44% 99,98%

0,55% 0,02%0,00%

20,00%

40,00%

60,00%

80,00%

100,00%

120,00%

2008 2007

Creanţe din operaţiuni de reasigurare asigurări generale

Creanţe din operaţiuni de reasigurare asigurări de viaţă

Date prelucrate după tabelul 3.6.

42



Pe produse de asigurare, primele brute subscrise din acceptări în reasigurare în 2008comparativ cu 2007, au reprezentat pentru produsele de asigurare, răspundere civilă şi carteverde, SC Allianz-Ţiriac a încasat în anul 2008 de la reasigurători, prime în valoare de 190668 400 de lei comparativ cu 2007 când a încasat doar 179 990 536 lei, la categoria deasigurări CASCO în anul 2008 a încasat 759 852 235 lei pe când în 2007 a încasat prime de

reasigurare de 637 621 368 de lei.Primele de reasigurare încasate pentru asigurări de bunuri, au reprezentat în anul 2008201 787 501 lei faţă de 178 835 962 cât încasase în anul 2007.

Din datele din tabelul 3.7 se poate observa că majoritatea primelor de reasigurareîncasate în anul 2008 au fost mai mari la toate servicile de asigurări practicate de SC Allianz-Ţiriac. Faţă de totalul primelor încasate la nivelul anului 2008, serviciile de asigurări cu

primele de reasigurare cu răspunderea civilă şi cartea verde au reprezentat 15,39%, primele dereasigurare cu asigurările CASCO 61,34%, primele de reasigurare cu asigurările de bunuri16,29%, primele de reasigurare cu asigurările de credite au fost de 0,41% evidenţiind şi ceamai mică primă comparativ cu celelalte prime, alte prime de reasigurare au fost de 6,55% dintotalul primelor de reasigurare încasate de la reasigurători.

Primele brute încasate de la reasigurător în anii 2007 – 2008Tabelul 3.7

Lei 2008 2007Răspundere civilă şi carte verde 190 668 400 179 990 536CASCO 759 852 235 637 621 368Bunuri 201 787 501 178 835 962Asigurări de credite 5 174 493 6 329 953Altele 81 152 046 53 435 283Total 1 238 634 675 1 056 213 102Raport anual SC Allianz-Ţiriac, anul 2008

La nivelul anului 2007, totalul primelor încasate pe servicii de asigurare aureprezentat: primele provenite de la reasigurărtor pentru asigurările de răspundere civilă şicarte verde 17,04%, primele de reasigurare CASCO – 60,36%, primele de reasigurare pentruasigurările de bunuri 16,93%, primele de reasigurare pentru asigurările de credite 0,60%,

primele de reasigurare pentru alte asigurări 5,059%.

Fig. 3.2.Primele de reasigurare (%) încasate de la reasigurători în perioada 2008 – 2007,pe categorii de produse de asigurare

15,39% 17,04%

61,34% 60,36%

16,29% 16,93%

0,41% 0,60%6,55% 5,05%

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

70,00%

2008 2007

Răspundere civilă şi carte verde CASCO

Asigurările de bunuri Asigurările de credite

Alte asigurări

Date prelucrate după tabelul 3.7., fundamentat din Raportul anual SC Allianz-Ţiriac, anul 2008

43



Prime nete de reasigurare, din asigurări de viaţă s-au cifrat în perioada de analiză laurmătoarele valori: primele subscrise în reasigurare pentru Unit – linked – 63,89%, clauzădeces şi invaliditate permanentă din accident – 3,36%, clauză asigurare temporară de deces8,04%, clauză spitalizare din accident 3,42%, clauză intervenţii chirurgicale din accident – 2%, clauza asigurare pentru afecţiuni medicale grave – 0,65%, clauza asigurarea de scutire de

plată a primelor în caz de invaliditate permanentă totală – 0,42%, asigurarea de rentă pentrustudii şi dotă pentru căsătorie – 4,15%, asigurarea mixtă de viaţă – 6,48%, clauza de indexare – 0,096%.

Prime subscrise nete de reasigurare în anul 2008 pentru produsele de asigurări, pentruanul 2008

Tabelul 3.8.Lei Prime brute Prime cedate Prime, nete

de reasigurareUnit-linked 65 472 616 506 261 64 966 355

Clauză

deces şiinvaliditate permanentă

dinaccident

4 219 699 801 544 3 418 155

Clauzaasiguraretemporarăde deces

10 318 247 2 143 2348 175 013

Clauzaspitalizare

din accident3 486 126 - 3 486 126

Clauzăintervenţii

chirurgicaledin accident

2 033 781 - 2 033 781

Clauzaasigurarea

pentruafecţiunimedicale

grave

1 053 302 388 232 665 070

Clauzaasigurareade scutirede plată a

primelor încaz de

invaliditate permanentă

totală

455 936 27 794 428 142

Asigurareade rentă pentrustudii şi

dotă pentrucăsătorie

4 228 784 645 4 228 139

44



Lei Prime brute Prime cedate Prime, netede reasigurare

Asigurareamixtă de

viaţă6 622 210 31 363 6 590 847

Clauza deindexare 97 734 - 97 734Altele 7 589 287 219 7 589 068Total 105 577 722 899 292 101 678 430

Prime nete de reasigurare în anul 2008 pentru produsele de asigurare

63,89%

8,04%

3,36%

4,15%0,65%2%3,42%

Unit – linked

clauză deces şi invaliditate permanentă din accident

clauză asigurare temporară de deces

clauză spitalizare din accident

clauză intervenţii chirurgicale din accident

clauza asigurare pentru afecţiuni medicale grave

asigurarea de rentă pentru studii şi dotă pentru căsătorie

Raport anual SC Allianz-Ţiriac, anul 2008

Primele brute subscrise provin din poliţele de asigurare, încheiate pe teritoriulRomâniei.

În cursul anului 2008, urmare a analizei soldurilor conturilor de prime, comisioane şidaune cedate, au fost constatate erori contabile provenind din anii de subscriere/contractanteriori anului 2008, legate de modul de procesare în sistemul informatic a datelor specificecontractelor de asigurare proporţionale şi neproporţionale. Corectarea acestei erori a fostefectuată prin înregistrarea unei pierderi în sumă de 47.104.710 lei impact net pe seamarezultatului reportat.

În cele ce urmează s-a făcut o analiză a daunelor brute plătite cât şi a celor susţinute înreasigurare. Prezentarea daunelor cedate în reasigurare are importanţă întrucât expunerea din

analiza demai jos reflectă rentabilitatea costurilor întreprinse de SC Allianz Ţiriac Asigurări pentru administrarea produselelor de asigurări practicate, în speţă cele privind asigurărilegenerale şi cele privind asigurările de viaţă.

Daunele întâmplate cu privire la activitatea de asigurări generale includ toate dauneleîntâmplate în perioadă, fie că sunt raportate sau nu. Rezervele pentru daune neplătite,calculate pe baza estimării, caz cu caz şi a metodelor statistice, sunt determinate pe bazacostului estimat aferent plăţii tuturor daunelor întâmplate până la data bilanţului dar neplătitela această dată, indiferent că sunt raportate sau nu, împreună cu toate cheltuielile externeaferente plăţii daunelor. Recuperările din reasigurări sunt prezentate separat ca active. Cutoate că managementul consideră că suma brută a rezervei de daune şi a recuperărilor de lareasigurători şi din regrese sunt corect estimate şi înregistrate, datoria finală poate fiinfluenţată de evenimente şi informaţii ulterioare şi poate diferii semnificativ de rezervele

45



constituite. Ajustările rezervelor sunt reflectate în situaţiile financiare pentru perioada în careacestea se efectuează. Metodele folosite şi estimările efectuate sunt revizuite în mod regulat.

Din datele prezentate în (tabelul 3.9.) se poate constata o creştere a datoriilor cuoperaţiunile de reasigurare generală cu 28, 86 % în anul 2008 faţă de nivelul datoriilor cuoperaţiuni de asigurare generale din anul 2007. La nivelul operaţiunilor de reasigurare cu

asigurări de viaţă, ponderea datoriilor este de 7,3% faţă de anul 2007. Per ansamblu, ponderea datoriilor cu operaţiunile de reasigurare privind asigurările generale în pondereatotală a datoriilor, a fost la nivelul anului 2008 de 99,52%, din câte se poate observa datoriilecu serviciile de asigurări generale sunt foarte costisitoare, pe când ponderea datoriilor cuoperaţiunile de reasigurare pentru asigurările de viaţă sunt necostisitoare, doar 0,47%.

Acestea din urmă necesită costuri reduse de administrare, şi ar fi indicat, ca pe viitor societatea să nu le mai dea în reasigurare putând garanta producerea riscurilor acestora dinrezervele şi provizioanele constituite din propriile profituri, întrucât orice cedare înreasigurare grevează profitul unei societăţi de asigurări.

Datorii provenite din operaţiunile de reasigurare

Tabelul 3.9.Lei 31/12/2008 31/12/2007

Datorii din operaţiuni de reasigurareprivind asigurările generale 541 356 913 385 075 725

Datorii din operaţiuni de reasigurareprivind asigurările de viaţă

2 608 371 190 621

Total 543 965 284 385 266 346Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

Daunele brute plătite de Allianz-Ţiriac Asigurări la nivelul anului 2008 pe categorii de

produse de asigurări conform (tabelului 3.10.), evidenţiază că din totalul de daune plătite pentru răspundere civilă şi carte verde, 42,84 % au fost cedate în reasigurare iar daunele neteefectiv întâmplate, şi cedate, în reasigurare, au reprezentat 91 038 950 lei, ceea ceevidenţiază o variaţie în cadrul operaţiunii de daune cedată în reasigurare de aproximativ3 005741 lei. Se poate observa, că daunele efectiv întâmplate din cele cedate în reasigurare le-a depăşit cu mult pe cele cedate în reasigurare.

Daune nete de reasigurare, 2008Tabelul 3.10.

2008

Daune brute plătite /

Daune cedateîn reasigurare /

Variaţiarezervei de

daună

Variaţiarezerveide daună

cedatăîn reasigurare

Dauneîntâmplate netede reasigurare

Răspunderecivilă şi carte

verde139 437 651 59 743 709 14 350 749 3 005 741 91 038 950

Casco 597 007 986 300 457 803 2 867 449 5 959 329 287 723 405Asigurări de

bunuri35 700 682 24 595 675 12 691 595 11 431 965 12 364 637

Asigurări de

credite

25 197 202 10 165 883 5 296 747 1 805 404 18 522 662

Total 757 048 887 377 063 232 26 047 950 21 558 260 384 475 346Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

46



Din daunele brute plătite pentru asigurările CASCO, daunele nete efectiv întâmplate înreasigurare au reprezentat 287 723 405 lei, şi au fost în proporţie de 50,32% din daunele brute

plătite, raportându-ne la daunele efectiv cedate în reasigurare, rezultă că doar 95,76% au fost

acoperite prin reasigurare.Cât priveşte daunele plătite pentru asigurările de bunuri, acestea au reprezentat 35 700682 lei, din care cedate în reasigurare conform tabelului (tabelul 3.10.), au fost în proporţie de68,89% iar ca şi daune efectiv plătite, efectiv întâmplate din cele în reasigurare, au fost în

proporţie de cca 50,27%.La nivelul general al anului 2008, se poate concluziona, că daunele efectiv întâmplate

în reasigurare în valoare de 384 475 346, nu au putut fi acoperite prin reasigurare decât în proporţie de 98,07%, diferenţa reprezentând daunele pe care le-a suportat societatea Allianz-Ţiriac Asigurări în procent 1,92.

Daune nete de reasigurare, 2007

Tabelul 3.112007

Daune brute plătite /

Daune cedateîn reasigurare /

Variaţiarezervei de

daună

Variaţiarezerveide daună

cedatăîn reasigurare

Dauneîntâmplate netede reasigurare

Răspunderecivilă şi carte

verde105 807 541 46 042 106 42 351 933 25 797 734 76 319 634

Casco 492 149 650 245 241 442 60 637 652 28 214 820 28 214 820

Asigurări de bunuri 53 795 305 36 450 490 18 540 449 15 756 917 20 128 346

Asigurări decredite

3 736 277 2 922 482 479 151 2 011 084 718 138

Total 662 718 829 332 788 913 121 429 080 71 376 698 379 982 298Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

La nivelul anului 2007, daunele efectiv întâmplate în reasigurare, în valoare de 379982 298 lei, au putut fi acoperite prin reasigurare în proporţie de 87,58%, diferenţa de 12,41 puncte procentuale fiind suportată de Allianz-Ţiriac Asigurări.

Detalierea pe produse de asigurare se prezintă după cum urmează: daunele reasigurate pentru asigurările de răspundere civilă şi carte verde, au reprezentat la nivelul anului 2007,105 807 541 lei, din care cedate în reasigurare 46 042 106 lei, în termeni procentualireprezentând aproximativ 43,51%, iar daune efectiv întâmplate şi reasigurate, au fost învaloare de 76 319 634 lei, ceea ce evidenţiază că din totalul de daune cu răspunderea civilă şicartea verde plătite, doar în proporţie de 72,13%, au fost reasigurate.

La categoria daune privind asigurările CASCO, au reprezentat la nivelul anului 2007,492 149 650 lei din care cedate în reasigurare 245 241 442 lei, în termeni procentuali

reprezentând aproximativ 49,83%, iar daune efectiv întâmplate şi reasigurate, au fost în

47



valoare de 28 214 820 lei, ceea ce evidenţiază, că din totalul de daune CASCO cedate înreasigurare, doar în proporţie de 11,50% au fost efectiv produse.

Pentru asigurările de bunuri, daunele plătite la nivelul anului 2007, au reprezentat 53795 305 lei, şi au fost cedate în reasigurare 36 450 490 lei, în termeni procentualireprezentând 67,75%, iar daunele efectiv întâmplate şi reasigurate, au fost în valoare de 20

128 346 de lei, ceea ce evidenţiază că din totalul de daune pentru asigurările de bunuri efectivîntâmplate din cele asigurate s-au produs efectiv, 50,22%.De asemenea, daunele efectiv plătite cu asigurările de credite au reprezentat 3 736

277 lei în anul 2007, din care cedate în reasigurare 2 922 482 lei, în termeni procentualireprezentând aproximativ 78,21%, iar daune efectiv întâmplate şi reasigurate la aceastăcategorie de asigurări, au fost în valoare de 718 138 lei, ceea ce evidenţiază, că din totalul dedaune cu asigurările de credite efectiv produse s-au cifrat la doar 24,57% din totalul daunelor asigurate pentru această categorie.

Daune intamplate si reasigurate

87,58%98,07%

2007 2008

Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

Referindu-ne la datoriile provenite din operaţiunile de reasigurare, situaţia repartizăriiacestora pe categorii de asigurări generale şi de viaţă este redată în tabelul de mai jos.

Daunele nete întâmplate în reasigurare, pe următoarele produse de asigurareîn anul 2008

Tabelul 3.12Lei Daune bruteplătite

Daune cedateÎn reasigurare

Variaţia rezervei dedauna cedată în

reasigurare

Daune întâmplate nete în reasigurare

Răspunderecivilă şi

carte verde139 437 651 59 743 709 3 005 741 91 038 950

CASCO 597 007 986 300 457 803 5 959 329 287 723 405Bunuri 35 700 682 24 595 675 11 431 965 12 364 637

Asigurăride credite

(25 197 202) (10 165 883) (1 805 404) (18 522 662)

Altele 10 099 770 2 431 928 2 966 629 11 871 015

Total 757 048 887 377 063 232 21 558 260 384 475 346Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

48



Astfel, se poate concluziona că situaţia de la nivelul anului 2008 privind dauneleefectiv plătite şi reasigurate, a fost mult mai favorabilă, diferenţa fiind evidenţiată de la 1,92la 12,41 puncte procentuale.

Daunele nete întâmplate în reasigurare, pe următoarele produse de asigurareîn anul 2007Tabelul 3.13.

Lei Daune bruteplătite

Daune cedateÎn reasigurare

Variaţia rezervei dedauna cedată în

reasigurare

Daune întâmplate netede reasigurare

Răspunderecivilă şi

carte verde105 807 541 46 042 106 25 797 734 76 319 634

CASCO 492 149 650 245 241 442 28 214 820 279 331 040Bunuri 53 795 305 36 450 490 15 756 917 20 128 346

Asigurăride credite 3 736 277 2 922 482 2 011 084 (718 138)

Altele 7 230 057 2 132 393 (403 857) 4 921 416Total 662 718 829 332 788 913 71 376 698 379 982 298

Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

Cât priveşte daunele raportate cu reasigurările din asigurări de viaţă, situaţia financiară prezentată prin cifrele de la nivelul tabelului 3.14., reflectă că în proporţie de 99,70% au fostacoperite din daunele cedate în reasigurare. Variaţia rezervei de daună netă de reasigurarefiind de 1 464 429 de lei. La nivelul general al anului 2008 se poate constata că daunele nete

plătite de reasigurător au fost în valoare de 39 107 858 lei, ceea ce semnifică că riscurile pe

acest segment de asigurări, a fost acoperit doar de la reasigurător.Daune întâmplate nete, de reasigurare pentru asigurări de viaţă,

în anul 2008Tabelul 3.14.

Lei Daune brute plătite Daune cedate Daune plătite netede reasigurare

Asigurări deviaţă

37 754 709 111 280 37 643 429

Variaţiarezervei dedaună (netă

dereasigurare)

1 464 429

Total 39 107 858Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

Şi la nivelul anului 2007 situaţia daunelor cu asigurările de viaţă, efectiv plătite dereasigurător a fost de 99,70%, acoperind efectiv toate daunele plătite de Allianz-ŢiriacAsigurări în valoare de 37 754 709 de lei.

Per ansamblu, situaţia s-a păstrat favorabilă la acest segment de asigurări de viaţăîntrucât majoritatea produselor de asigurare sunt susţinute de reasigurători.

49



Daune întâmplate nete de reasigurare, pentru asigurări de viaţă, în anul 2007

Tabelul 3.15.Lei Daune brute plătite Daune cedate Daune plătite nete

de reasigurare

Asigurări deviaţă 23 122 797 60 562 23 183 359

Variaţiarezervei dedaună (netă

dereasigurare)

1 428 759

Total 24 612 118Sursa: Raport anual Alianz – Ţiriac, 2008

Pe viitor compania Allianz-Ţiriac, a anunţat că intenţionează să micşoreze substanţialvolumul primelor cedate în reasigurare.

Aceasta fiind o mişcare strategică, întrucât este cunoscut că anterior compania eracunoscută ca promotoare cedării substanţiale în reasigurare, de aici rezultând şi pondereamajoritară a cedărilor de prime de asigurare pentru produsele practicate în reasigurare.

Proporţia cedării în reasigurare influenţează profitul companiei (întrucât profitul creşteo dată cu reţinerea), mai ales în condiţiile în care, în ultima perioadă preţurile reasigurării aucrescut mult. Retinerea va creşte pe acele linii de business pe care sumele asigurate nu atingvalori foarte mari, cum este cazul auto, unde cea mai mare sumă asigurată este de 450.000 deeuro. Allianz-Ţiriac a hotărât cedarea în reasigurare pe aceste doua linii de asigurare doar 25%, faţă de 50% cât era anterior.25

Raportându-ne la o situaţie cunoscută în trecut, cum s-a întâmplat în anul 2006,

Allianz-Ţiriac, era pe primul loc în topul cedărilor în reasigurare din punct de vedere alvolumului de prime, cu 43 milioane $, adică 40% din totalul primelor brute subscrise în acelan. Volumul cedării în reasigurare reprezinta 29% din totalul primelor cedate în reasigurare înanul 2006. In cazul altor companii mari de pe piaţă, ponderea cedărilor în reasigurare a fostmai mică decât în cazul Allianz astfel:

Omniasig- 34%, Astra-21%, Asirom 5% sau Asiban 25%.

Politica companiei de a ceda mai puţin în reasigurare, s-a reflectat din ce în ce maimult şi în anii ce au urmat. Raţiunea modificării strategiei a fost creşterea profitului

companiei. Există linii de business foarte importante în cazul când, printr-un nivel mare alcedării în reasigurare, se cedează de fapt, o parte din profit, în mod gratuit.Creşterea reţinerii riscurilor în asigurarea proprie şi, în consecinţă, diminuarea

cedărilor în reasigurare a riscurilor subscrise, ar putea să se contureze drept o tendinţă pe piaţaromânească de asigurări. Având semnificaţii pozitive asupra profitabilităţii asigurătorilor,reconsiderarea politicilor de reasigurare în sensul majorării reţinerilor va depinde, în maremăsură, de capacitatea de consolidare a asigurătorilor români, dar şi de evoluţia pieţelor internaţionale.

Allianz-Ţiriac şi-a schimbat încă de la începutul acestui an, politica de reasiguraremajorând la 100% reţinerea în asigurare proprie a primelor de asigurare RCA şi în procent de75%, a primelor de asigurare CASCO.

25 www.zf.ro/banci-si-asigurari/allianz-tiriac.

50



Compania26 va încerca, pe termen mediu (2-4 ani), să majoreze reţinerea o dată cucreşterea rezervelor, existând preocuparea pentru a căuta forme mai bune de reasigurarenetradiţionale, respectiv o protecţie la nivel de rată a daunei. Şi, într-un viitor mai îndepărtat,se încearcă analiza posibilităţii cumpărării unei protecţii la nivelul întregului portofoliusubscris.

În prezent, Allianz-Ţiriac Asigurări pentru contractele care oferă acoperire a riscurilor catastrofice cedează aceste riscuri reasigurătorilor internaţionali de prim rang, având ratingurifoarte ridicate, între care pot fi amintiţi: Munich Reinsurance Co AG, Swiss Re, Allianz Re,Sindicatele Loyd's, etc.

26 Potrivit domnului Cornel TOMA- Director in cadrul ALLIANZ-TIRIAC Asigurari.

51



CONCLUZII

Dezvoltarea pieţelor de asigurări la nivel local a produs implicit o dispersie a risculuila nivel internaţional de la societăţile de asigurări către societăţile de reasigurări prin procesulde reasigurare.

Acest proces de dispersie al riscului la nivel internaţional este exprimat prin cedareaunor obligaţii de plată ale unui asigurător către reasigurător.Activitatea de reasigurare este atât de importantă, încât este ştiut faptul că fluxurile

financiare provenite din activitatea de reasigurare în context internaţional pot influenţa balanţa de plăţi externe a unui stat atunci când riscurile acceptate de către societăţile deasigurări sunt foarte mari şi se impune astfel, transferul lor în reasigurare.

Prin reasigurare, o societate de asigurări are o stabilitate financiară mult mai mare şiîn plus creşte capacitatea de acceptare a noilor riscuri. Astfel, reasigurarea intervine dacăsuma asigurată pentru un risc sau un grup de riscuri, depăşeşte limita pe care o societate deasigurări o poate suporta fără a afecta protecţia celorlalţi asiguraţi.

Una din funcţiile reasigurării este impusă de către instituţiile de supraveghere şi

control a pieţei de asigurări din fiecare ţară, prin termenul numit gradul de solvabilitate.Acesta este calculat de către fiecare societate de asigurări şi reprezintă raportul dintre capitalulsocietăţii şi încasările din prime.

Prin urmare, reasigurarea poate fi cumpărată în cele două forme care se practică înacest moment pe piaţa internaţională, reasigurarea proporţională şi reasigurareaneproporţională.

Pentru cedarea riscurilor de către o societate de asigurări către o societate dereasigurări şi plata primelor de reasigurare, se apelează la brokeri de reasigurare. Brokerul dereasigurare pentru serviciile efectuate este plătit de către reasigurător cu un comision din

primele de reasigurare, plătite de asigurător.Aşadar, reasigurarea proporţională aduce pentru societatea de reasigurări o răspundere

stabilită ca proporţie, din suma asigurată acceptată prin contractul de asigurare încheiat decătre societatea de asigurări. Despăgubirile în cazul unei daune se repartizează în mod

proporţional între societatea de asigurări şi societatea de reasigurări.Reasigurarea neproporţională nu are în construcţia ei o legătură directă între riscurile

asigurate acceptate de societatea de asigurări şi cele transferate unei societăţi de reasigurări.Acelaşi fapt se poate spune şi despre despăgubirile suportate de asigurător şi cele suportate decătre reasigurător care intervine în plată numai atunci când sunt depăşite anumite sumestabilite în contract.

Un aspect deosebit ce apare în contractele de reasigurare este exprimat prinneutilizarea unei forme standardizate a contractului de reasigurare, acesta având o formă

concepută în funcţie de riscurile acceptate şi daunele plătite de către societatea de reasigurări.În cadrul societăţii Alianz Ţiriac, analiza reasigurărilor reflectă tendinţa generală a pieţei reasigurătorilor din România, adică tendinţa tot mai scăzută a companiei de a mai cedao parte din riscurile asumate, în reasigurare.

Alianz Ţiriac şi a schimbat profund politica de reasigurare majorând la 100% reţinereaîn asigurare proprie a primelor de asigurare RCA şi în procent de 75%, a primelor deasigurare CASCO. Compania va încerca, pe termen mediu (2-4 ani), să majoreze reţinerea odată cu creşterea rezervelor, existând preocuparea pentru a căuta forme mai bune dereasigurare netradiţionale, respectiv o protecţie la nivel de rată a daunei. Şi, într-un viitor maiîndepărtat, se încearcă analiza posibilităţii cumpărării unei protecţii la nivelul întregului

portofoliului subscris.

52



În prezent, Allianz Ţiriac Asigurări derulează contracte de reasigurare proporţională,dar şi facultativă care limitează reţinerea proprie pe fiecare daună/eveniment atât pentruactivitatea de asigurări RCA, cât şi pentru Carte Verde.

Analiza întreprinsă în ultimul supunct al capitolului III, face o expunere practică amodalităţilor de funcţionare în reasigurare, a produselor de asigurare, practicate de Allianz

Ţiriac Asigurări.Referindu-mă la distribuţia primelor cedate în reasigurare de către Allianz-Ţiriac şivalorile de prime de reasigurare, încasate de societate de la reasigurători, se evidenţiază că

primele şi daunele caracterizează, sumele cedate reasigurătorilor şi recuperabile de la aceştia.Expunerea a vizat o abordare comparativă a primelor de reasigurare încasate, pe

produse de asigurare şi daunelor cedate în reasigurare pentru anumite produse de asigurare, lanivelul anilor, 2007 – 2008.

Prezentarea daunelor cedate în reasigurare are importanţă întrucât reflectărentabilitatea costurilor întreprinse de SC Allianz Ţiriac Asigurări pentru administrarea

produselelor de asigurări practicate, în speţă cele privind asigurările generale şi cele privindasigurările de viaţă.

Din cele prezentate, rezultă la nivel general, o pondere foarte mare a produselor deasigurare practicate de Allianz-Ţiriac, cedate în reasigurare, ceea ce înseamnă că societateadegrevează prin comisionale plătite către reasigurători , o mare parte a profitului.

Ca şi opinie personală, consider că în genere, piaţa asigurărilor şi reasigurărilor dinRomânia va rămâne pentru o perioadă relativ mare de timp, încă dependentă de reasigurătoriide pe pieţele externe, întrucât aceştia au capitalizări periodice masive şi prin urmare potacoperi riscuri cu un grad foarte ridicat.

În cazul Allianz-Ţiriac, reducerea cedării în reasigurare s-ar putea realiza pentruvarietatea de prime de asigurări de viaţă, din analiza întreprinsă rezultând un cost foarte scăzutîn administrarea acestora, cei drept acestea având un nivel încă incipient, neridicând problemedeosebite autofinanţării companiei.

Pe măsură ce compania îşi va creşte cota de piaţă pentru segmentul de asigurări deviaţă, ea va trebui să găsească soluţii din ce în ce mai avantajaose pentru cedarea înreasigurare la un cost tot mai mic, ţinta fiind maximizarea profitului din astfel de poliţe deasigurare printr-o administrare corespunzătoare fie prin preluarea în totalitate a riscurilor acestora, ceea ce nu prevăd că s-ar putea realiza întrucât pe piaţa internă din Româniacompania nu dispune de mijloace şi oportunităţi investiţionale avantajoase de administrare şigestionare a proprilor fonduri de asigurări private, ceea ce va implica căutarea de pieţe defonduri investiţionale cu nivel de risc scăzut în exterior şi pe care să intre în coparticipare cualţi reasigurători internaţionali.

Tendinţa reală a reasigurărilor în România este că, pe hârtie, aproape toate societăţile

care practiă asigurări generale, au inclusă în statut şi activitatea de reasigurare, însă, înrealitate, puţine sunt acelea care o şi practică efectiv. Potrivit specialiştilor din industriaasigurărilor, companiile româneşti de asigurări care preiau riscuri în reasigurare de pe piaţainternă sunt: Omniasig, Asirom, Astra Unica şi Asiban. Însă, de cele mai multe ori, riscurile

preluate în reasigurare de acestea nu sunt reţinute, ci sunt plasate, mai departe, pe piaţainternaţională. Reprezentaţii industriei asigurărilor spun că, acest lucru se întâmplă dat fiindcă nu se prevăd recapitalizări masive ale societăţilor locale, care să le mărească acestoracapacitatea de subscriere la nivel comparativ cu al reasigurătorilor internaţionali, ceea cedetermină ca pe viitor, cedarea în reasigurare să se facă, preponderent, către pieţele externe.

Astfel, un asigurător care reuşeşte să consolideze o linie de produse de asigurare, nu omai plasează în reasigurare pe piaţa internă, ci se adresează direct pieţei internaţionale, pentru

că este mai ieftin şi mai sigur. Capitalizarea reasigurătorilor externi este imensă şi, înconsecinţă, la fel este şi capacitatea lor de a prelua şi de a indemniza riscuri.

53






În România, printre cei mai de seamă reasigurători mondiali care au prealuat înreasigurare riscuri ale societăţilor de asigurare, sunt: Swiss Re, Munich Re, GE Frankona Resi Hannover Re, New Re si Partner Re, Mapfre, XL Re si Translatantic, Gen Re, Lloyd 's.

Conform agenţiei Standard & Poor's, ratingul reasigurătorilor menţionaţi se află întreA şi AAA, ceea ce înseamnă că posedă de la securitate financiară puternică, până la securitate

financiară, extrem de puternică.

54



BIBLIOGRAFIE

1. Alexa, Constantin Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Ed.Ciuel, Violeta All, Bucureşti, 1992

2. Bistriceanu D., Ghe Lexicon de protecţie socială, asigurări şi reasigurări,Bercea, Florin Ed. Karat, Bucureşti, 1997Macovei, E

3. Bistriceanu, Ghe Asigurări şi reasigurări în România, Ed.Universitară, Bucureşti, 2006

4.Camelia Ştefan, Asigurări şi transporturi în afaceri economice , Ed.Sorin Enache, Independenţa Economică, 2008Maria Gheordunescu

5. Cistelecan L., Asigurări comerciale, Ed. Dimitrie Cantemir, Tg.Cistelecan Rodica Mureş, 1997

6. Caraiani Ghe Asigurări în România”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,1998

7. Ciurel Violeta Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practiciinternaţionale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000

8. Constantinescu D.A. Contracte de asigurări , Colecţia Naţională, Bucureşti2000

9.Constantinescu, D. Anghel .Despăgubiri în asigurări . Ed. Naţională , Bucureşti,Dobrin, Marinica 1998

10.Constantinescu, D. Anghel Tratat de asigurări, Editura Economică, Bucureşti,2004

11.Crişan N. Găliceanu Piaţa asigurărilor din România Ed. Tribuna

Economică, Bucureşti, 1997

12.Dobrin, M. Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,Bucureşti, 2002

13.Doltu, Theodora Abordări în economia riscului şi incertitudinii,Editura Economică, Bucureşti, 2006

14.Iosif Gh. Gherasim Sistemul asigurărilor în România, Ed. TribunaEconomică, Bucureşti, 1997

15.Negoită, Ion. Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări . Ed.Etape, Sibiu, 2001

55



16.Tănăsescu, P., Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,Dobrin, M Bucureşti, 2002

17. Văcărel, Ionel Asigurări şi reasigurări, Ed. Expert, Bucureşti, 2003

Bercea, Florin

18. **** Legea privind constituirea, organizarea şifuncţionarea societăţilor comerciale în domeniulasigurărilor, nr. 47/16.07.1991, publicată în M.O.nr. 37/10.04.1995

19. **** Legea privind asigurările şi reasigurările în România,nr.136/29.12.1995, publicată în M.O. nr.303/30.12.1995, modificată prin Ordonanţa deUrgenţă nr. 61/2005 (Monitorul Oficial, Partea I,

nr.562 din 30 iunie 2005), aprobată cu modificări şicompletări prin Legea nr.283/2005 (MonitorulOficial, Partea I, nr.897 din 07 octombrie 2005)

20. **** Ordinul nr. 3.111/17.05.2005 privind metodologia decalcul a marjei de solvabilitate de care dispuneasigurătorul care practică asigurări generale, almarjei de solvabilitate minime şi al fondului desiguranţă

21. **** Rapoarte ale Comisiei Superioare al Asigurărilorperioada 2007 – 2008

22. **** Capital – colecţiile anilor 2007 – 200823. **** Financiar – colecţiile anilor 2007 – 200824. **** Revista XPRRIMM25. http://www.allianztiriac.ro/index.htm

56



57

e -book forme si metode de reasigurare

Documents