Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica. Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”, plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a III-a după Rusalii:

Duminică: Rm 2, 10-16; Mt 4, 18-23 - Sf. Mc. Iachint, paharnicul lui Traian.

Luni: Rm 7, 1-13; Mt 9, 36-38; 10, 1-8 - Sf. Ier. Andrei Ierusalimiteanul.

Marţi: Rm 7, 14-25; 8, 1-2; Mt 10, 9-15 - Sf. Cuv. Atanasie Atonitul.

Miercuri: Rm 8, 2-13; Mt 10, 16-22 - Sf. Mc. Lucia fecioara; Sf. Sf. Mc. Astie.

Joi: Rm 8, 22-27; Mt 10, 23-31 - Sf. Cuv. Toma din Maleon;Sf. Mc. Chiriachi

Vineri: Rm 9, 6-19; Mt 10, 32-36; 11, 1 - Sf. Mare Mc. Procopie.

Sâmbătă: Rm 3, 28-31; 4, 1-3; Mt 7, 24-29; 8, 1-4 - Sf. Sf. Mc. Pangratie.

Sf. Cuv. Atanasie Atonitul Sfântul Atanasie Atonitul s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini.

Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. După ce și-a desăvârșit educatia, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focaș (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Plin de dumnezeiescul har, Atanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apă dintr-o stâncă, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareța Lavrei. Pe locul cu pricina se află astăzi Izvorul Sfântului Atanasie, având zidită

o micuță biserică, un foișor cu minunată vedere spre mare și o chilie. Trecerea sa la cele veșnice i-a fost descoperită de Dumnezeu sfântului Atanasie. Înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii din Marea Lavra, Sfântul Atanasie și-a îmbrăcat hainele de sărbătoare. În momentul în care urca pe schele, se prăbușește cupola bisericii atât peste Sfântul Atanasie, cât și peste ceilalți frati care lucrau la zidurile bisericii. Deși cupola a căzut peste el, trupul său a rămas nevătămat, neavând decât o rană la picior. Din această rană a curs atunci sânge, care a fost luat de frați cu grabă și cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de mai multe ori înaintea fraților lui, uneori ca să-i mângâie și să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 25 (3 iulie 2016)

Duminica a II-a după Rusalii

(a Sfinților Români) Matei 4, 18-23

n vremea aceea, pe

când umbla Iisus pe

lângă marea Galileii,

a văzut doi fraţi: pe

Simon, care după

aceea a fost numit

Petru, şi pe Andrei

fratele acestuia, care

aruncau mreaja în

mare, căci erau

pescari, şi le-a zis: veniţi după

Mine şi vă voi face pescari de

oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele

în clipa aceea, au mers după

Dânsul. De acolo, mergând El

mai departe, a văzut alţi doi fraţi:

pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan,

fratele lui, în corabie cu Zevedeu,

tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi

i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând

corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au

mers după Dânsul. Şi a străbătut

Iisus toată Galileea, învăţând în

sinagogile lor şi propovăduind

Evanghelia împărăţiei şi

tămăduind orice boală şi orice

neputinţă în popor.

Fraţilor, mărire, cinste şi pace

oricui face binele: iudeului mai întâi,

şi elinului. Căci nu este părtinire la

Dumnezeu! Câţi, deci, fără lege au

păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi

au păcătuit în lege, prin lege vor fi

judecaţi. Fiindcă nu cei ce aud legea

sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce

împlinesc legea vor fi îndreptaţi.

Căci, când păgânii, care nu au lege,

din fire fac ale legii, aceştia neavând

lege, îşi sunt loruşi lege. Ceea ce arată

fapta legii scrisă în inimile lor, prin

mărturia conştiinţei lor şi prin

judecăţile lor, care îi învinovăţesc,

sau îi şi apără, în ziua în care

Dumnezeu va judeca, prin Iisus

Hristos, după Evanghelia mea, cele

ascunse ale oamenilor.

Apostol: Romani 2, 10-16

Evanghelia din Duminica a 2‑a după Sfintele Rusalii este cea care, sub aspectul revelației nou-testamentare, pune în prim-plan importanța pe care Însuși Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos, o atribuie activității misionare. Nu trebuie să ne surprindă faptul că, cel puțin în p r e o c u p ă r i l e e c l e s i o l o g i e i contemporane, termenul prioritar îl constituie misiunea. Fără misiune nu poate exista Biserica, iar fără girul Bisericii misiunea nu se poate bucura de au t o r i t a t e a ș i a s i s t e n ț a dumnezeiască.

Totul a început pe malul unei mări, Tiberiada. Hristos vine în întâmpinarea unor oameni simpli. Erau simpli pescari și triști pe deasupra, dar consolați într‑o activitate reparatorie: dresul mrejelor. Și Mântuitorul era trist. Călătoria spre Galileea a fost cauzată de prinderea și aruncarea în î n ch i soare a S fân tu l u i I oan Botezătorul, Înaintemergătorul Său (Mat. 4, 12).

După Evanghe l i s tu l Mate i , chemarea celor două perechi de frați, Petru și Andrei, Iacov și Ioan, așezată lângă relatarea ioaneică (In. 1, 37‑41), ne poate duce cu gândul la presupusa realitate conform căreia prezența exclamativă a Sfântului Ioan Botezătorul (In. 1, 36) a determinat urmarea imediată a lui Hristos de către Andrei și apoi Simon Petru, adică o primă efervescență misionară pornită din interiorul sufletului pe baza credinței că Iisus este Mielul, continuată de chemarea externă și dublată de cuvintele încredințării dumnezeiești: „Vă voi face pescari de oameni” (Mat. 4, 19). Iubirea pe care o purta Hristos pentru întreaga lume L‑a oferit ca Miel spre junghiere, pentru păcatele lumii întregi (I In. 4, 9‑10). Mântuitorul S‑a dăruit Bisericii Sale, şi Se dăruieşte mereu până la sfârşitul veacurilor, cu scopul de a ridica lumea întreagă din păcat şi moarte, de a o restaura şi a o reaşeza în legătură cu Tatăl prin Duhul Său.

Biserica - spunea Fericitul Augustin - este lumea reconciliată.

Vocația misionară răsună mai întâi în inimă, unde creează dinamism și dorință de implicare, apoi se concretizează prin atitudinea vizibilă și hotărâtoare de a pune în practică trăirile confirmate cu certitudine, care se reîntorc în suflet spre mulțumirea lucrului împlinit. Așa, ușor putem compara ambivalența activității misionare, chemare și răspuns, cu diastola și sistola inimii, care misionar, în și prin Biserică, pulsează și oxigenează, întreținând viața duhovnicească atât a membrilor săi, cât și a celor din afara granițelor sale.

Să‑L fi părăsit vremelnic ucenicii, Andrei și Petru de la prima chemare, care‑și doreau atât de mult să stea cu Învățătorul lor sub același acoperiș (In. 1, 38)? Nu le era suficientă învățătura, sau doreau să‑L vadă pe Mântuitorul tămăduind toată boala și toată neputința din popor (Mt. 4, 23)?

În activitatea misionară este importantă evanghelizarea, fapt pentru care ea constituie primul aspect, alături de mărturie, pastorație și diaconie, însă trebuie întărită prin fapte, în cazul Mântuitorului prin minuni, spre a fi zidită în ontologia firii umane. Aici, relatarea Evangheliei de azi este complementară și structural misionară față de cea a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, făcând l egătura î n t re p ropovădu i re /evanghelizare și făptuirile minunate ale Mântuitorului. Când Dumnezeu vrea să se petreacă ceva cu noi, mai deosebit și mai neobișnuit, săvârșește o minune. Când Dumnezeu vrea și știe că și noi ne dorim un nou mod de a trăi, o schimbare în bine și sfințenie, săvârșește minunea cu siguranță, pentru că și El, și noi ne dorim un nou fel de viețuire. Acest principiu misionar a ținut Mântuitorul să fie pecetluit și după Învierea Sa din morți, când ucenicilor li s‑a dat nu numai puterea cuvântului evanghelic, ci și puterea săvâr­șirii de minuni: Mergeți în toată

lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura, iar celor ce vor crede le vor urma semne (minuni - n.a.) (Mc. 16, 15, 17).

Vocația misionară presupune angajament evanghelic și trăirea a c e s t u i m e sa j î n p e r s o a n a misionarului. Uneori ne întrebăm de ce lumea nu ne urmează în drumul spre Hristos. Simplu. Remarcă, cu întristare, că uneori ceea ce propovăduim nu trăim, ceea ce credem și mărturisim nu facem. Cred că șansa unui angajament misionar al Bisericii în societatea contemporană, cu rezultate pozitive și imediate, presupune necondiționat misiunea prin sfințenia vieții, în care sinteza dintre propovăduire și împlinire este vizibil conjugată în persoana celui chemat. Aceasta convinge. Ucenicii și‑au lăsat totul, pe tatăl l o r , c o r a b i a ș i îndeletnicirea de zi cu zi (Mat. 4, 21), adică toate elementele definitorii ale unei vieți terestre, și au urmat Viața cerească (In. 14, 6), au dat la schimb ceea ce se vede pe ceea ce nu se vede, ceea ce este aici pe ceea ce este dincolo, lumea aceasta pe Împărăția lui Dumnezeu, peștele din Marea Galileei pe Hristos, ­IHTIS‑ul din care dacă mănâncă cineva nu va mai flămânzi în veac.

Simplii pescari au devenit pescari de oameni (Mat. 4, 19), din oameni fără de carte - preaînțelepți (Troparul Rusaliilor). Au avut credință în Hristos și ascultare față de Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cere același lucru: „O ascultare ca aceasta cere Hristos de la noi: să nu zăbovim nici o clipă, chiar dacă cele mai grabnice treburi ne‑ar sili. Au crezut în măreția făgăduinței și au pus urmarea lui Hristos mai presus de toate” (Omilii la Matei).

Misionară în ființa sa, Biserica cunoaște dinamismul și efervescența acestei lucrări ca urmare a inițiativei dumnezeiești de a mântui, prin implicare și vocație totală, „pe tot omul care vine în lume” (In. 1, 9). Prin misiunea Bisericii,extensiunea lui

Hristos la alte popoare şi credinţe, care se identifică cu universalitatea,este posibilă în primul rând printr‑o bună evanghelizare: „Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 17). Evanghelizarea duce la convertire, iar convertirea - la hrănirea mădularului din seva Trupului Tainic al lui Hristos care este Biserica, adică la mântuire: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi” (Mc.16, 16).

Lucrarea misionară a Sfinților Apostoli este prezentă în Scriptură ca extensiune a victoriei pascale a lui Hristos asupra păcatului şi a morţii, şi ca stabilitate istorică în Împărăţia Sa dumnezeiască (I Cor. 15, 25).

Misiunea este identificată mai curând cu ideea de trimitere, adică de ieşire din Biserică înspre lume, pentru a evangheliza şi converti. Biserica devine a s t f e l c o m u n i t a t e a ce uneşte lumea cu

Dumnezeu şi acesta este în esenţă sensul și conținutul ei misionar.

Elanul misionar al Bisericii constă în faptul că „noi am văzut” realitatea istorică şi spiritual‑mântuitoare (I In. 1, 1). Acest elan misionar nu se poate înţelege nici în termeni pur istorici, nici în termeni pur spirituali, ci este o sinteză dintre aceștia. Pe malul Tiberiadei apostolii Îl văd pe Dumnezeu înomenit, sunt sensibili la realitatea Sa divină coborâtă în istorie și apoi Îl urmează cu toată convingerea.

Chemarea Evangheliei de azi este urmată de școala apostoliei timp de trei ani. Era o pregătire în vederea unei trimiteri definitive, nu doar una de probă (Mat. 10, 1‑14). După Învierea Mântuitorului, trimiterea în lume a Sfinților Apostoli nu mai reprezenta doar o metodă de acţiune, ci un atribut referitor la însăşi natura Bisericii care a luat ființă la Rusalii. Ea se poate exercita prin metode diferite, dar cu condiţia să prindă (Mat. 4, 19) şi să realizeze comuniunea pe care Dumnezeu Întreit în Fețe vrea să o aibă lumea cu El prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. (fragment, Ziarul Lumina)