02.09.2014Bibliografie :Dr.Penal partea generala Vol.1Culegere de spete, Stela Botnaru, GramaMariana Grama, Savga, Album de schemeCodul Penal al RMTema 1 : Notiunea, obiectul, sarcinile si principiile dreptului penal.1. Notiunea si obiectul dreptului penal In lupta contra criminalitatii un loc aparte il au normele juridice penale care in totalitatea lor formeaza o ramura distincta in cadrul sistemului dreptului si anume DP. Notiunea DP cuprinde in sine trei aspecte : mai intii de toate DP reprezinta o ramura in cadrul sistemului de drept, in al doilea rind DP constituie o stiinta juridica, si in al treilea rind DP reprezinta o disciplina didactica care este studiata de catre studentii institutiilor de invatamint cu profil juridic. Studiind dreptul penal ca ramura de drept, este necesar de mentionat faptul ca acestuia ii sunt caracteristice toate semnele si principiile generale caracteristice dreptului. Cu toate acestea dreptul penal are un continut al sau propriu, poseda principii si trasaturi specifice care il caracterizeaza si care elucideaza particularitatile lui si ne permit sal desemnam drept ramura independenta a dreptului. 1. Dreptul penal in calitate de ramura a dreptului- reprezinta o totalitate de norme juridice stabilite de organele supreme ale puterii de stat din RM care reglementeaza : prejudiciabilitatea si pasibilitatea de pedeapsa a faptelor infractionale, temeiu raspunderii penale, sistemul pedepselor penale, ordinea si conditiile aplicarii lor precum si liberarea de raspundere si pedeapsa penala. Dupa continutul lor, normele DP au un caracter dublu. Unele dintre ele stabilesc tezele generale, principiile ce se refera la cele doua notiuni de baza ale DP care sunt infractiunea si pedeapsa penala. Anume aceste norme alcatuiesc continutul partii generale a DP. Altele stabilesc cercul si semnele unor fapte prejudiciabile determinate ca infractiuni si stabilesc tipurile si limitele pedepselor aplicate pentru comiterea lor, ele alcatuiesc continutul partii speciale a DP. Autonomia DP in cadrul sistemului de drept se bazeaza in primul rind pe un obiect de reglementare propriu si un procedeu specific de reglementare juridica. Obiectul de reglementare propriu al DP il constituie relatiile sociale care apar ca urmare a savirsirii infractiunilor, iar subiecti al raportului de dr.pen. sunt pe de o parte cetatenii care au comis cu vinovatie o infractiune, iar pe de alta parte statul prin intermediul organelor sale abilitate. Procedeul specific de reglementare juridica consta in interzicerea infractiunilor ca fapte prejudiciabile si determinarea pedepselor penale ce urmeaza a fi aplicate persoanelor vinovate de comiterea faptelor ce reprezinta infractiuni. Acest procedeu este caracteristic numai dreptului penal. DP este alcatuit din partea generala si partea speciala.Partea generala, in continutul normelor sale, pe linga notiunile de baza ale DP, infractiunea si pedeapsa penala - formuleaza sarcinile DP, stabileste temeiurile raspunderii penale si liberarii de raspundere penala, principiile aplicarii legii penale in spatiu si actiunii acesteia in timp, formuleaza notiunile vinovatiei subiectului infractiunii, enumera cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, da o caracteristica etapelor activitatii infractionale, participatiei, sunt aratate scopurile pedepsei penale, este determinat sistemul pedepselor penale si sunt aratate temeiurile liberarii de pedeapsa penala. Partea generala si partea speciala ale DP sunt strins legate intre ele, reprezentind un drept penal unic. Unitatea lor este determinata de scopul comun, apararea persoanei, a societatii, a statului - de atentate criminale. In sistemul dreptului DP are cele mai strinse indisolubile legaturi cu : dreptul de procedura penala, cu dreptul de procedura penala si dreptul executional, reglementind relatii sociale ce tin de valori identice, DP are legaturi necesare cu fiecare dintre ramurile dreptului. In acest sens amintim legatura DP cu dr.Contraventional, ecologic, muncii, civil etc.2. Sarcinile DP In conformitate cu dispozitiile alin.1 art.2, legea penala apara impotriva infractiunilor persoana, drepturile si libertatile acestuia, proprietatea, mediul inconjurator, orinduirea constitutionala, suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a RM, pacea si securitatea omenirii precum si intreaga ordine de drept. Pentru aceasta DP determina impreuna cu partea speciala a codului penal care fapta social periculoasa constituie infractiuni si stabileste pedepsele ce urmeaza a fi aplicate persoanelor care leau savirsit. Sarcinile DP sunt legate indiscutabil cu starea si gradul criminalitatii. In pofida multiplelor cauze aparute pe baza crizei economice existente, scaderea brusca a nivelului de trai al populatiei, activitatea nesatisfacatoare a organelor politiei, judecatoriilor, procuraturilor, criminalitatea poseda o tendinta stabila spre crestere atit cantitativa cit si calitativa, existenta si in perioada anterioara, criminalitatea organizata si profesionala a capatat o raspindire mai larga. In structura generala a criminalitatii, pozitia dominanta incep sa o posede organizatiile si gruparile criminale stabile. In ultima perioada de timp a crescut numarul infractiunilor grave, sau marit si sunt in continuare crestere numarul omorurilor comise, vatamarilor corporale grave, a furturilor, jafurilor si tilhariilor. Reesind din enumerarea sarcinilor DP reesa ca functia principala a DP este functia de ocrotire. Cu toate acestea DP mai are si alte sarcini, una dintre principalele fiind prevenirea infractiunilor. Acest lucru rezulta din continutul alin.2 al art.2 care stabileste legea penala are deasemenea drept scop prevenirea savirsirii de noi infractiuni. DP indeplineste functia prevenirii generale si speciale, prima dintre ele se realizeaza prin intermediul stabilirii in legea penala a interdictiilor care retin persoanele de la comiterea faptelor prejudiciabile si prin intermediul existentei principiului raspunderii penale a persoanelor vinovate de comiterea infractiunilor (art.6).3. Stiinta DP4. Principiile DP5. Izvoarele DPpe data viitoare ceea ce am reusit marti si joi la prelegere04.09.2014 continuare la sarcinile Prin preventie speciala, trebuie sa intelegem faptul aplicarii pedepsei sau a altor masuri de dr.pen. fata de persoanele care au incalcat prevederile legii penale. Dreptului penal ii este caracteristica si functia de educare, existenta legii penale, aplicarea practica a acesteia trebuie sa educe la cetateni stima fata de lege si convingerea in ce priveste apararea personalitatii, a drepturilor legale, a intereselor si liberatilor persoanei. In continutul codului penal exista norme care stimuleaza cetatenii spre apararea intereselor si drepturilor personale ale altor cetateni ale societatii si statului. In acest sens putem exemplifica existenta legitimei aparari art.36, starii de extrema necesitate art.38, constringerea fizica sau psihica art.39 etc. La acelasi compartiment se mai atribuie dispozitiile alin.3 al art.290, alin.5 art.217, alin.4 art.334 DP reprezinta si un mijloc de realizare a politicii penale, prin politica penala sa obisnuit sa se considere o parte a politicii sociale. Ea reprezinta cu sine totalitatea ideilor dominante in societate despre directiile principale, caile si metodele de lupta cu criminalitatea. Continutul ei de baza consta in determinarea sarcinilor tactice si strategice de aplicare a legii penale, precum si prevenirea de noi infractiuni. La etapa actuala politica penala este caracterizata prin doua tendinte principale :1) prima este indreptata spre lupta cu infractiunile grave, deosebit de grave si exceptional de grave, prin aplicarea pedepselor aspre fata de persoanele care le-au savirsit.2) a doua tendinta este caracterizata de intentia de micsorare a sferei raspunderii penale p.u infractiunile ce nu prezinta un grad sporit de pericol special si aplicarea fata de infractorii repsectivi a pedepselor non privative de libertate. De ex. aplicarea condamnarii cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei (art.90). Aminarea executarii pedepsei p.u femei gravide si femei care au copii in virsta pina la 8 ani (art.96) precum si liberarea de raspundere penala cu tragerea la raspundere contraventionala (art.55). Politica penala isi gaseste realizarea in dreptul penal, in dreptul de procedura penala, dreptul executional etc. 3.Stiinta DP Prin stiinta dreptului penal se intelege totalitatea ideilor de drept penal predominante in societate la o etapa anumita despre dreptul penal si lupta cu criminalitatea. Obiect al stiintei dreptului penal reprezinta legea penala si practica aplicarii ei. Stiinta dreptului penal reprezinta ceva mai amplu in raport cu dreptul penal ca ramura a dreptului intrucit aceasta studiaza nu doar infractiunea si pedeapsa penala drept institutii de baza a DP dar si actuala lege penala, practica aplicarii acesteia si istoria dezvoltarii si constituirii DP, adica istoria stiintei DP. Din istoria stiintei DP face parte si studierea DP a tarilor de peste hotare in scopul aplicarii experientei pozitive atit in cercetarile stiintifice cit si in legislatie. Rezulta ca obiectul stiintei DP este mult mai amplu comparativ cu obiectul DP ca ramura a dreptului. Stiinta DP nu se ocupa cu reglementarea relatiilor sociale si nici nu le apara, dar se ocupa cu cercetarea continutului lor, continutului normelor penale pentru elucidarea efectului lor si elaborarea recomandarilor intemeiate in scopul perfectionarii legii penale. O conditie obligatorie p.u dezvoltarea stiintei DP o formeaza legatura acesteia cu practica care isi gaseste realizarea in multiple forme cum ar fi studierea practicii aplicarii normelor DP, participarea savantilor la elaborarea proiectelor de legi si a propunerilor p.u perfectionarea acestora. Stiinta DP are puncte de tangenta cu stiinta criminologiei, a dr. executional, a criminalisticii, a psihologiei si a psihiatriei judiciare. Toate acestea sunt legate cu un scop unic comun si anume elaborarea cailor, a metodelor de lupta cu criminalitatea. Cu toate acestea fiecare dintre ele constituie o stiinta de sinestatatoare, avind un obiect propriu de cercetare si metoda sa. DP prezinta cu sine si o disciplina didactica juridica si anume cursul de DP. Continutul de baza al acestuia consta in studierea legii penale actuale si practicii aplicarii ei, a tezelor de baza ale teoriei DP. Disciplina respectiva se bazeaza pe stiinta DP, pe teoria acesteia. Disciplina didactica DP este mai larga comparativ cu DP ca ramura a dreptului.4. Principiile DP - reprezinta idei diriguitoare, orientari de baza care calauzesc atit elaborarea cit si realizarea normelor penale care se regasesc in cadrul institutiilor DP si anume infratiunea, raspunderea penala si pedeapsa penala. Potrivit CP principiile fundamentale ale DP sunt : p. legalitatii art.3 p. umanismului art.4 p. democratismului art.5 p. caracterului personal al raspunderii penale art.6 p. individualizarii raspunderii penale si pedepsei penale art.7P.Legalitatii...potrivit dreptului international sau national. Principiul dat deasemenea a fost afirmat si impactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat iarasi de adunarea generala a ONU la 16.12.1966. Acest principiu este consacrat in CP al RM in alin.1 al art.3. Prezenta principiului legalitatii in CP are importanta deosebita reprezentind o garantie a drepturilor si libertatilor omului in sensul ca impiedica extinderea legii penale prin analogie. P.u legiuitor constituie obligatia ca in activitatea de incriminare sa precizeze cu exactitate atit fapta interzisa cit si sanctiunile aplicate p.u aceasta, iar p.u organele de aplicare a legii reprezinta o obligare de interpretare stricta a legii in cazul concret. P. Umanismului art.4 presupune ca intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului . In centrul activitatii de aparare se afla persoana cu drepturile si libertatile sale. Sanctiunile penale pe linga functia coercitiva indeplinesc si functia de educare. Umanizarea pedepselor a fost un principiu al scolii clasice. In actuala lege penala sunt cuprinse dispozitii ce denota respectarea principiului dat. De ex. continutul alin.2 art61, art.53 si art.89. P.Democratismului art.5 exprima regula potrivit careia toti indivizii din societate sunt egali in fata legii. Potrivit acestuia egalitatea in fata legii functioneaza p.u toti indivizii fie in calitatea acestora de beneficiari ai ocrotirii penale fie de destinatari ai exigentelor acesteia. P. caracterului personal al raspunderii penale art.6 contine regula potrivit careia atit obligatia ce decurge dintro norma penala de a avea o anumita conduita cit si raspunderea ce decurge din nerespectare acelei obligatii, revin persoanei ce nu sia respectat obligatia savirsind fapta interzisa .........de la irina In DP nu se poate aplica raspunderea penala p.u fapta altuia. Principiul apare ca o garantie a libertatii persoanei de aceea este considerat principiu fundamental, el totodata constituind si un principiu al raspunderii penale. P. individualizarii raspunderii penale art.7 presupune stabilirea si aplicarea sanctiunilor de drept penal si anume pedepse, masuri de siguranta in functie de gravitatea faptei savirsite, de pericolul social pe care il prezinta infractorul, de necesitatile de corectare ale acestuia. Este si un principiu al raspunderii penale, indeplinirea scopurilor si functiilor sanctiunilor penale are loc numai daca acestea au fost adaptate cazului concret individual.09.09.2013 prelegere5.In general prin izvor al dreptului se intelege forma juridica pe care o imbraca o norma p.u a deveni obligatorie. Avind in vedere ca prin normele de DP urmeaza sa fie combatut cel mai periculos fenomen intrun anumit stat, cel al criminalitatii in scopul apararii valorilor sociale prin prin prevederea celei mai grave raspunderi juridice, a raspunderii penale p.u infractiunile comise. izvoarele DP sub aspectul formei prezinta particularitatea ca pot fi exprimate numai prin legi. Sensul notiunii de lege, ca izvor al DL este acela de act cu caracter normativ elaborat de Parlamentul RM dupa sau conform unei anumite proceduri. Reesind din continutul alin.1 al art.1 care stabileste ca CP este unica lege pelana a RM, rezulta ca principalul izvor al DP este Codul Penal al RM. Legea penala1. Notiunea le lege penala2. Categorii de legi penale. Normele juridice penale3. Interpretarea legii penale4. Actiunea legii penale in timp5. Aplicarea legii penale in spatiu1. Legea penala ocupa un loc aparte preponderent in ansamblul izvoarelor dreptului penal. Anterior am tratat legea penala ca principalul izvor al DP. In aceasta interpretare, prin lege penala se intelege : actul legislativ care cuprinde norme de DP ce stabilesc principiile si dispozitiile generale si speciale ale DP, determina faptele ce constituie infractiuni si prevede pedepsele ce se aplica infractorilor.(alin.2 art.1) DP si legea penala se afla intrun anumit coraport. Legea penala reprezinta o forma de exprimare a normelor juridice penale, totalitatea carora o constituie DP. Temeiul juridic a legii penale este Constitutia RM precum si actele Internationale la care RM este parte. (alin.3 art.1) Importanta legii penale se bazeaza intii de toate pe faptul ca aceasta poate fi aplicata numai in cazul savirsirii unei fapte prejudiciabile care contine toate trasaturile unei infractiuni concrete descrise in partea speciala a CP. Trasaturile si importanta legii penale sunt urmatoarele : 1. Trasatura principala a legii penale in calitate de act juridic adoptat de Parlamentul RM reese de desemnarea sa si consta in asigurarea apararii persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, a mediului, proprietatii intelectuale, a proprietatii, intereselor statului si ale societatii, precum si a intregii ordini de drept de orice atentat criminal.2. Legea penala reprezinta actul legislativ adoptat de Parlamentul RM in conformitate cu prevederile Constitutiei RM si a actelor internationale.3. Legea penala in statul de drept reprezinta mijlocul principal de realizare a politicii penale4. Legea penala reprezinta unicul izvor de DP, intrucit normele penale se contin numai in Legea penala si numai aceasta determina prejudiciabilitatea si pasibilitatea de pedeapsa a faptelor5. Legea penala contine temeiul si principiile tragerii persoanei la raspundere penala precum si dispozitiile generale ale DP.6. Legea penala stabileste care fapte prejudiciabile, actiuni sau inactiuni constituie infractiuni si determina pedepsele care pot fi aplicate persoanelor care leau savirsit sau in unele cazuri concrete indica spre posibilitatea aplicarii institutiilor liberarii de raspundere si pedeapsa penala7. Legea penala corespunde conditiilor social economice, politice si ideologice in care traieste societatea, intereselor si cerintelor acesteia iar in cazul aparitiei unei eventuale necorespundere, aceasta se abroga in totalitate sau este inlocuita cu alta lege penala actuala.8. Legea penala insasi prin faptul adoptarii si punerii in aplicare a ei contribuie la prevenirea criminalitatii, la respectarea prevederilor Constitutiei si a altor legi din partea tuturor indivizilor aflati pe teritoriul statului.2)P.u o mai buna cunoastere si fundamentarea anumitor reguli privind interpretarea si aplicarea lor, legile penale in doctrina penala sunt clasificate dupa cum urmeaza :1. Dupa criteriul intinderii sferei de incidenta :A. Lege penala generalaB. Legi penale speciale Prin lege penala generala se intelege orice dispozitie cu caracter penal de generala aplicatiune sau avind aplicatiune in raport cu numar mare de normel penale speciale. CP reprezinta o astfel de lege penala generala. Prin lege penala speciala intelegem legile care contin dispozitii cu caracter penal derogatorii de la dreptul comun privind situatii deosebite ce necesita o reglementare speciala. In general, legile penale speciale contin norme speciale prin care sunt incriminate si sanctionate in calitate de infractiuni, fapte prejudiciabile neprevazute anterior in CP astfel completinduse cu acestea partea speciala a CP. Normele speciale in raport cu normele generale au un caracter stabilit prin dispozitiile art.116 .1. Dupa criteriul duratei de aplicareA. Lege penala permanenta - care nu are o durata de aplicare in timp, in sensul ca in cuprinsul ei nu este aratat momentul pina cind aceasta va fi in vigoare. Aceasta lege produce efecte si atunci cind este modificata in decursul timpului. (CP al RM) Aceasta este in vigoare atita timp cit corespunde necesitatilor, timpului si este abrogata printro lege speciala de abrogare cind nu mai corespunde exigentelor acestuia.B. Legile penale temporare - sunt cele care au o durata de aplicare in timp prevazuta din momentul punerii in aplicare a acesteia deoarece in continutul ei este aratata ziua, luna si anul iesirii din vigoare sau abrogarii lor. Aceste legi se aproba de obicei in rezultatul aparitiei unor situatii exceptionale (stare de raboi, cutremur, inundatii devastatoare etc.) atunci cind este necesara protejarea riguroasa a valorilor sociale puse in pericol.1. Dupa criteriul caracterului legilor :A. Lege penala ordinara sau obisnuita - este legea care se emite in conditii de desfasurare normala a vietii social economice si a evolutiei fenomenului criminalitatii (CP al RM).B. Legile penale exceptionale - sunt legile care apar intro situatie extrema prin care trece societatea (seceta, razboiul etc.) aprobarea acestora fiind impusa de necesitatea unei mai bune aparari a valorilor sociale aflate in pericol. Legile penale exceptionale contin reguli derogatorii de la dreptul comun si privesc fie incriminarea unor fapte care devind prejudiciabile anume in astfel de situatii fie ca instituie sanctiuni mai mari p.u fapte deja prevazute sau deja incriminate.Normele juridice penle. Legea penala este constituita dintrun sistem de legi penale, la rindul ei, orice lege penala reprezinta o totalitate de norme juridice penale. Totalitatea acestor norme juridice penale alcatuieste continutul normativ al unei legi penale. Normele juridice penale - sunt reguli de conduita inscrise in legi penale care reglementeaza raporturile juridice de drept penal ce apar in rezultatul savirsirii unei infractiuni.Dupa continutul si sfera de incidenta distingem :1. Norme penale generale - sunt acelea care se cuprind in partea generala a CP si sunt de generala aplicabilitate. Ele stabilesc regulile de aplicare a institutiilor fundamentale ale DP infractiunea, raspunderea si pedeapsa penala. Acestea se clasifica in :A. Norme declarative - care stabilesc scopul si principiile fundamentale ale DP (art.1-7)B. Norme determinative - care contin formularea institutiilor si notiunilor separate ale DP (art.14,17,18,36-40,45)1. Norme penale speciale- reprezinta norme de incriminare care prevad conditiile in care o anumita fapta constituie infractiune si pedepasa care se aplica p.u savirsirea ei. Acestea alcatuiesc continutul partii speciale a CP si se clasifica in :A. Norme de interdictie sau prohibitive - prin acestea legea penala impune o anumita interdictie ori prin savirsirea unor anumitor fapte ilegale prin amenintarea cu aplicarea unei anumite sanctiuni.(art.71,151 etc)B. Norme de prescriptie sau onerative - prin care se obliga cetatenii sa savirseasca anumite fapte recunoscute social utile (lasarea in primejdie, neacordarea de ajutor etc.)Pe data viitoare tema care ni so predat, de rezolvat personal speta 1 si 216.09.14 prelegereStructura normei de DP. Cu privire la structura normei de DP, in literatura de specialitate exista doua opinii potrivit primeia dintre ele, structura normei de DP este una tricotomica, adica aceasta cuprinde ipoteza, dispozitia si sanctiunea. Svantii care sustin cea de a doua opinie sunt de parerea ca structura normei de DP este dipotomica, ceea ce inseamna ca norma penala este compusa din dispozitie si sanctiune. Prin dispozitie se intelege partea normei care determina faptele prejudiciabile ce constituie infractiuni. Dispozitia se clasifica in urmatoarele tipuri/forme : Dispozitie simpla - este dispozitia care numai numeste fapta prejudiciabila fara a descrie semnele ei, de ex. Alin.1 art.145, alin.1 art.164 Dispozitia descriptiva sau desfasurata - este dispozitia prin care sunt descrise desfasurat semnele infractiunii. (majoritatea normelor din CP) Dispozitia de blancheta - p.u a intelege continutul normei, se face trimitere la alte legi sau acte normative, de ex. 223,235, etc. Dispozitia de trimitere - este dispozitia in continutul careia legiuitorul face trimitere la dispozitiile altor norme penale, de ex. 149,151,152,197,etc. Dispozitia combinata - aceasta contine mai multe tipuri de dispozitii mentionate anterior, de ex.344(d.descriptiva,d. de trimitere si de blancheta)Sanctiunea este partea normei care contine categoria si limita pedepsei penale ce poate fi aplicata in cazul savirsirii unei fapte prescrisa de dispozitia normei penale. Acestea se clasifica in : Sanctiuni relativ determinate - sunt sanctiunile care contin o singura categorie de pedeapsa penala principala indicind limitele minimale si/sau maximale ale pedepsei.Atunci cind sanctiunea normei penale contine numai limita maximala a unei anumite categorii de pedeapsa penala principala, cea minimala urmeaza a fi stabilita reesind din dispozitiile partii generale a CP dupa cum urmeaza : Amenda aplicata persoanei fizice potrivit alin.3 art.64, este cuprinsa in limitele de la 150 la 1000 u.c. Amenda aplicata persoanei juridice se stabileste potrivit alin.4 art.64 in limitele de la 500 la 20.000 u.c Munca neremunerata in folosul comunitatii in conformitate cu alin.2 art.67 se aplica in limitele de la 60 la 240 de ore Inchisoarea, potrivit alin.2. art.70 se stabileste de la 3 luni la 20 de ani, acest tip al sanctiunii.sanctiunea alin.2 art.162,163 (de la Irina de complectat) Sanctiunea alternativa - este sanctiunea care stabileste doua sau mai multe tipuri de pedepse principale, iar instantei judecatoresti ii revine sarcina ca in functie de infractiunea savirsita respectind principiile caracterului personal al raspunderii si pedepsei penale si principiul individualizarii acesteia sa aleaga si sa stabileasca fata de inculpat acea categorie de pedeapsa penala principala care ulterior executata siar atinge scopurile pedepsei penale. Sanctiunea combinata - este acea sanctiune in continutul careia sunt indicate in calitate de destinatar atit persoana fizica cit si cea juridica (evaziunea fiscala, contrabanda, 249,244,250 etc.)3.Interpretarea LP. (Profa prefera 3 categorii ale int. LP) Prin interpretarea legii penale se intelege dezvaluirea multilaterala si profunda a continutului si elucidarea veridicitatii lui inclus/introdus de legiuitor in textul legii. Deosebim urmatoarele forme de interpretare a legii penale :1. Interpretarea dupa subiect - adica cine interpreteaza legeaA. Interpretarea legala - este interpetarea data insasi de legiuitor. Aceasta a re efect de lege, sau are efect obligator, de ex. Art.120B. Interpretarea judiciara - este interpretarea data de catre instantele de judecata in procesul examinarii cauzelor penale, de ex. Toate hotaririle plenului curtii supreme de justitie, acestea au efect obligator p.u toate instantele judecatoresti in cazul in care pe rolul acestora avem cauze penale la care se refera aceste hotariri ale plenului curtii de justitieC. Interpretarea doctrinara - este interpretarea data de catre savanti, de catre juristi, teoreticieni, practicieni, evident ca nu are importanta de lege2. Interpretarea dupa metoda - adica in ce mod are loc interpretareaA. Interpretarea literara sau gramaticala - consta in insusirea continutului normei penale cu ajutorul cuvintelor prin care aceasta a fost exprimata. In acest caz textul este analizat din punct de vedere etimologic, sintactic si stilisticB. Interpretarea sistematica - consta in elucidarea vointei exprimate in norma pornind de la corelatia acesteia cu alte norme sin aceeasi lege sau cu alte acte normative din cadrul sistemului de dreptC. Interpretarea istorica - consta in insusirea intelesului normei penale prin studierea conditiilor de ordin economic, social, politic, juridic in care a fost adoptata legea3. Interpretarea dupa volum - adica asupra caror fapte se extinde actiunea unei legiA. Extensiva - este interpretarea atunci cind legiuitorul a vrut sa spuna mai mult decit a exprimat legea iar sarcina interpretului consta in extinderea continutului normei la vointa legiuitorului.B. Restrictiva - este atunci cind legiuitorul a vrut sa spuna mai putin decit a exprimat legea iar interpretul in situatia data trebuie sa restringa continutul normei dupa vointa legiuitorului.4.Actiunea legii penale in timp O lege penala trebuie privita nu numai in raport cu spatiul dar si cu timpul aflarii acesteia in vigoare. Astfel timpul savirsirii faptei se considera timpul cind a fost savirsita actiunea, inactiunea prejudiciabila indiferent de timpul survenirii urmarilor. Principiul general de actiune a legii penale in timp este potrivit art.8 caracterul infractional al faptei si pedeapsa p.u aceasta se stabilesc de legea penala in vigoare la momentul savirsirii faptei. O lege nu numai cu caracter penal, intra in vigoare potrivit legislatiei Republicii Moldova in momentul publicarei acesteia in Monitorul Oficial sau la data expres indicata in textul ei. Abrogarea unei legi penale se fece de regula printro lege penala speciala de abrogare.In conformitate cu dispozitiile art.10 legea penala care inlatura caracterul infractional al faptei care usureaza pedeapsa ori in alt mod amelioreaza situatia persoanei ce a comis infractiunea are efect retroactiv adica se extinde asupra persoanelor care au savirsit faptele respective pina la intrarea in vigoare a acestei legi inclusiv asupra persoanei care executa pedeapsa ori care a executat pedeapsa dar au antecedente penale.(art.110,111) 16.09.14 seminarCeea ce am avut pe azi de repetat plus de la prelegere, de rezolvat spetele nui obligatoriu

18.09.14 prelegere Legea penala urmeaza a fi aplicata faptelor savirsite in perioada in care aceasta se afla in vigoare. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de principiul neretroactivitatii legii penale, el cunoaste insa si unele exceptii care se refera la urmatoarele situatii : sa presupunem ca o infractiune savirsita in timpul cit era in vigoare o lege anumita este descoperita mai tirziu atunci cind a aparut o alta lege care nu mai considera ca infractiune fapta comisa de cel in cauza, in aceasta situatie faptele fiind comise sub legea veche ar urma daca am respecta strict principiul neretroactivitatii sa I se aplice autorului legea care era in vigoare in momentul savirsirii faptei intrucit pe aceasta a incalcato. Noua lege nu ar putea sa I se aplice deoarece ea se refera la faptele ulterioare si nu la acele trecute, cu toate acestea legislatiile penale moderne considera ca faptuitorul nu ar putea fi judecat si condamnat p.u o infractiune pe care legea penala noua nu o mai pedepseste deoarece o asemenea fapta nu mai prezinta vreun pericol social actual p.u societate, de aceea legea noua urmeaza sa I se aplice autorului faptei chiar daca estea vorba de fapte trecute, adica aceasta va retroactiva absolvindul pe individ de raspundere si pedeapsa penala. Mai mult ca atit chiar daca individul se afla in procesul executarii unei pedepse penale pronuntate in baza legii vechi respectivul condamnat va fi liberat imediat in cazul in care legea noua nu mai atribuie la categoria de infractiuni fapta anterior comisa de acesta. Vor inceta deasemenea si toate urmarile condamnarii pronuntate anterior (antecedentele penale). Aceasta actiune a legii penale se produce numai atunci cind I lege penala noua sau abroga o infractiune sau atunci cind contine dispozitii mai favorabile care imbunatatesc situatia banuitului, inculpatului, condamnatului. Efectul retroactiv a legii penale este stabilit direct prin dispozitiile art.10 si 10 cu indicele 1. O lege penala urmeaza sa fie considerata mai blinda in unul din urmatoarele cazuri :1. Atunci cind aborga infractiunea respectiva din categoria faptelor prejudiciabile deetermina de codul penal ca infractiune2. Atunci cind micsoreaza limitele minimale sau maximale ale pedepsei3. Atunci cind neschimbind limitele pedepsei principale renunta la o pedeapsa facultativa 4. Atunci cind neschimbind limitele limitele pedepsei principale introduce alte categorii de pedeapsa mai blinde Aplicarea legii penale in spatiu. Normele de DP din momentul intrarii lor in vigoare sunt adresate destinatarilor legii penale adica tuturor cetatenilor care trebuie sasi adapteze conduita la exigentele acesteia, deci sa nu le incalce. In literarura de specialitate, aplicarea legii penale in general trebuie inteleasa ca folosire sau utilizare a acesteia la realizarea prin constringere a ordinii de drept penal, adica la solutionarea raporturilor juridice de penale de confilct prin folosirea legii penale ca temei p.u tragerea la raspundere penala a faptuitorilor. In ce priveste aplicare normelor penale observam ca acestea depind de faptul in raport cu ce elemente sunt aplicate care determina limitele ei de aplicare, astfel aplicarea legii penale este determinata in primul rind de savirsirea unor fapte prevazute de legea penala in calitate de infractiuni. Orice fapta infractionala este savirsita intrun anumit loc si intro anumita perioada de timp. Aceasta presupune ca spatiul si timpul devin elemente care determina limitele puterii de actiune a legii penale. Principiul general de actiune a legii penale in spatiu este stabilit in dependenta de principiul sau criteriul teritorialitatii si cetateniei. Esenta principiul teritorialitatii este exprimat in continutul alin.1 al art.11 care stabileste toate personele care au savirsit infractiuni pe teritoriul RM urmeaza a fi trase la raspundere penala in conformitate cu CP al RM. Prin dispozitiile art.120 definim teritoriul RM ca fiind intinderea de pamint si apele cuprinse intre frontierele RM cu subsolul si spatiul ei aerian. De la acest peincipiu insa exista si unele exceptii care se refera la faptul ca legea penala a RM se aplica in unele situatii si asupra faptelor comise in strainatate. O prima ipoteza este aceea cind infractorul este cetatean al RM sau o persoana care fara ar fi cetatean al RM domicializeaza permanent pe terit. Tarii noastre, de pilda un moldovean comite o infractiune de furt in strainatate dupa care se reintoarce pe terit. RM, in acest caz urmeaza a fi condamnat in conformitate cu legea penala a RM daca nu a fost supus urmarii penale si judecatii pe terit. statului strain. O a doua ipoteza, atunci cind legea penala a RM se aplica faptelor penale savirsite in strainatate se refera la situatia cind un cetatean strain sau un apatrid cu domiciliul in strainatate savirsesc fapte grave impotriva statlui nostru sau impotriva unui cetatean al RM (principiul realitatii legii penale) de ex. Un cetatean strain omoara in strainatate un cetatean al RM, daca acesta nu va fi judecat si condamnat in conformitate cu legea tarii pe a carui teritoriu a fost comisa infractiunea, el va fi pedepsit in conformitate cu CP al RM, cu autorizarea procurorului general al RM. Urmarirea penala si judecata se pot desfasura si in lipsa infractorului daca acesta nu a fost extradat sau nu se afla benevol pe terit.RM, urmind a fi supus judecatii indata ce va fi retinut (alin.3 art.11). Ultima exceptie de la p.teritorialitatii legii penale se refera la alte fapte savirsite de un cetatean strain in strainatate (p.universalitatii legii penale) de ex. Un cet.strain sustrage in propria sa tara sau in alta bijuteriile unei persoane, apoi se refugiaza in tara noastra. Daca legea tarii unde a fost comisa fapta o incrimineaza pe aceasta, iar strainul se afla pe terit RM, acesta ar putea fi judecat si condamnat in conformitate cu CP al tarii noastre. Daca insa faptele comise in strainatate sunt indreptate impotriva securitatii statului nostru sau aduc o grava vatamare integritatii corporale unui cet.al RM, legea penala al RM urmeaza sa fie aplicata indiferent de ceea ce sta inscris in legea penala a tarii respective. Daca insa este vorba despre alte fapte atunci legea penala a statului nostru se aplica numai daca si legea tarii unde a fost savirsita infractiunea o prevede caatare si plus la aceasta infractorul trebuie sa se gaseasca de buna voie pe terit.RM sau sa se fi obtinut extradarea sa care poate fi solicitata numai daca victima este cetatean al RM. Statele mai ales in epoca noastra sunt preocupate de organizarea in comun a luptei impotriva infractorilor spe a nu le ingadui acestora sa se eschiveze de raspundere fugind dintro tara in lata sau sa speculeze eventuale deosebiri dintre legile penale. Este o forma a solidaritatii statelor contra infractorilor periculosi care comit infractiuni deosebit de grave si exceptional de grave cum ar fi rapirea de persone, traficul de doguri, pirateria etc., p.u asemenea situatii statele obisnuiesc sa incheie conventii prin care se obliga reciproc sa ii predea pe infractori autoritatilor care sunt obligate sa stabileasca acestora pedeapsa si raspunderea penala, astfel apare institutia extradarii. Se considera ca extradarea este activa arunci cind statul nostru solicita sa I se predea un infractor si pasiva atunci cind primim o asemenea solicitare. In codul penal actual al RM extradarea este prevazuta in continutul art.13. art.541-550 CPP avem dispozitii legale ce se refera la procedura de executare a cererilor de extradare.Reprezentantii diplomatici. Cu toate ca in conformitate cu principiul general de aplicare a legii penale in spatiu prevazut la alin. 1 a art.11 toate persoanele raspund penal p.u comiterea unei infractiuni pe terit. RM, de la aceasta regula avem ultima exceptie care se refera la reprezentantii diplomatici etc.(alin.4 art.11). In legatura cu faptul ca in ziua de 8 august 1992 in RM au fost adoptate 2 legi, prima cu privire la statutul misiunilor idplomatice ale RM in statele straine si cea de a doua cu privire la statutul misiunilor diplomatice a statelor steaine in RM, reprezentantii diplomatici si cele venite in vizita oficiala in RM, si care comit infractiuni nu pot raspunde niciodata penal in conformitate cu legea penala a statului nostru. In cazul in care acestea sunt implicate in comiterea anumitor infractiuni ele sunt reclamate statului a carui reprezentanti sunt p.u ca acesta sa ia masuri de rechemare a respectivelor persoane. Se bucura de imunitate diplomatica :1. Sefii misiunii diplomatice si membrii familiilor acestora2. Diplomatii si membrii familiilor lor3. Personalul tehnico-administrativ si membrii familiile lor4. Personalul de deservire fara membrii familiilor lor23.09.14 prelegere Infractiunea 1. Notiunea de infractiune si semnele ei2. Clasificarea infractiunilor3. Deosebirea infractiunii de alte incalcari de lege1. O fapta oricit de grave consecinte ar provoca in viata de toate zilele nu constituie infractiune decit daca legea o califica caatare prin inscrierea ei printre faptele prejudiciabile pedepsite de legea penala. Teoria dreptului penal defineste infractiunea astfel - fapta prejudiciabila prevazuta de legea penala savirsita cu vinovatie si pedepsita penal care atenteaza la viata si sanatatea persoanei, la drepturile si libertatile ei, la proprietate, la ordinduirea de stat, la sistemul politic si economic precum si la alte valori aparate de legea penala.Acestei definitii ii corespunde prevederea alin.1 al art.14 care stabileste Infractiunea - o fapta (actiune sau inactiune) prejudiciabila prevazuta de legea penala, savirsita cu vinovatie si pasibila de pedeapsa penala. Orice infractiune reprezinta o fapta omeneasca, o manifestare exterioara de vointa. Unele infractiuni presupun o actiune, de ex. P.u a fura infractorul trebuie sa sutraga un bun ce nui apartine, alte infractiuni pot fi savirsite prin inactiuni, de ex. Cazul functionarului care nusi indeplineste atributiile sale de serviciu si care comite o fapta de neglijenta penala. P.u a fi considerata infractiune se cere uneori in mod obligator ca fapta sa fi produs urmarea ceruta de lege (faptele de vatamaricorporale, de omor etc.) Atunci cind asemenea fapte nu produc rezultatul cerut de legiuitor, vom fi in prezenta unei tentative de infractiune. Deasemenea se cere ca dintre fapta savirsita si urmarea produsa sa exista o legatura de la cauza la efect.(de ex. Atunci cind victima a fost lovita cu toporul dar aceasta a decedat in urma impuscaturii de alta persoana, primul faptuitor nu va raspunde p.u omor ci p.u tentativa de omor, iar cel de al doilea infractor p.u omor consumat.) Fapta, actiunea sau inactiunea (semnul material al infractiunii) obiectul de atentare, gradul prejudiciabil al ei reprezinta caracteristicile infractiunii. Subliniind inportanta semnului material a infractiunii, legiuitorul in continutul alin.2 al art.14 stabileste nu constituie infractiune Actiunea sau inactiunea care desi formal contine semnele unei fapte prevazute de legea penala insa fiind lipsita de importanta nu prezinta gradul prejudiciabil al unei infractiuni. Dupa cum am mentionat anterior, in legea penala, sunt incluse numai acele fapte care prezinta un grad insemnat de pericol social sau de prejudiciabilitate, atunci cind pe rol in instantele judecatoresri avem cauze penale, in modul obligator si va tine seama de obiectul atentarii, urmarea prejudiciabila, motivul si scopul infractiunii, modul savirsirii acesteia etc. P.u a constata daca o anumita fapta prezinta sau nu infractiune, instanta judecatoreasca trebuie sa examineze temeinic toate circumstantele cauzei (de ex.furtul unei piese valoarea careia este neinsemnata poate avea drept urmare intreruperea procesului de productie intrun atelier sau sectie. Sau un furt in proportii neinsemnate(alin.1 art.186) poate fi savirsit de catre o persoana cu antecedente penale, de un recedivist fapt care mareste considerabil gradul prejudiciabil al acelei infractiuni) Al doilea semn caracteristic infractiunii este ilegalitatea penala care se caracterizeaza prin aceea ca o fapta oricit de grave consecinte ar provoca in viata de toate zilele, nu constituie infractiune decit daca legea o caracterizeaza caatare prin inscrierea ei printre faltele pedepsite de aceasta, atfel se recunoaste implicit ca fapta respectiva prezinta un grad prejudiciabil care nu ar putea fi combatut in alt mod decit prin aplicarea unei sanctiuni penale. Pe de alta parte considerarea ca infractiuni cu toate consecintele legate de aceasta numai a faptelor care au fost mai intii prevazute de legea penala constituie o importanta garantie p.u cetateni ca vor fi trasi la raspundere penala numai p.u fapte care sunt incriminate in momentul in care ele au fost comise. Ilegalitatea penala ca semn al infractiunii este intro interdependenta cu gradul prejudiciabil al faptei intrucit legea penala recunoaste sau declara ilegale numai faptele prejudiciabile. Vinovatia reprezinta cel de al treilea semn caracteristic al infractiunii numai semnele descrise pina in acest moment niciodata nu sunt suficiente p.u ca fapta sa fie declarata infractiune. Se cere in mod obligator ca aceasta sa fie savirsita cu vinovatie. asa zica incriminare subiectiva este prevazuta practic in toate codurile penale ale tarilor lumii. Se considera ca fapta este savirsita cu intentie (art.17) daca persoana care a savirsito isi dadea seama de caracterul prejudiciabil al fatei sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile si lea dorit (intentia directa) sau admitea in mod constient survenirea acestor urmari.(intentia indirecta) Se considera ca fapta este savirsita din imprudenta (art.18) daca persoana care a savirsito isi dadea seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile dar considera in mod usuratic ca ele vor putea fi evitate.(increderea exagerata); sau nusi dadea seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile desi trebuia si putea sa le prevada(neglijenta penala). Importanta acestui semn constitutiv al infractiunii rezulta si dincontinutul alin.1 al art.6 care stabileste persoana este supusa raspunderii penale si pedepsei numai p.u fapte savirsite cu vinovatie. Pasibilitatea de pedeapsa. Cele trei semne aratate anterior numai intrunite impreuna fac posibila tragerea la raspundere penla a infaptuitorului. Cu alte cuvinte temeiul raspunderii penale il constituie numai infractiunea. Pedeapsa se exprima prin amenintare adica prin posibilitatea aplicarii pedepsei penale. Acest semn distinct al infractiunii rezulta si din dispozitiile alin.2 art.1 care stabileste ca Cp determina faptele ce constituie infractiuni si prevede pedepsele ce urmeaza a fi aplicate persoanelor care leau savrirsit. 25.09.142). Prin clasificare a Infractiunii potrivit alin.1 al art.16 trebuie sa intelegem impartirea tuturor infractiunilor pe categorii in functie de caracterul si gradul prejudiciabil al acestora, astfel in conformitate cu dispozitiile al aceluiasi articol, avem urmatoarele cat.de infractiuni :1. Infr.Usoare2. Infr. Mai putin grave3. Infr.grave4. Infr.deosebit de grave5. Infr.exceptional de gravePrin infractiuni usoare - sunt infractiunile savirsite atit intentionat cit si din imprudenta p.u savirsirea carora legea penala determina posibilitatea aplicarii pedepsei cu inchisoare de pina la 2 ani inclusiv sau cu o alta categorie de pedeapsa mai blinda (alin.2art.16). Alin.1.art.259, 319,259,319, 260 indice 2. Infractiunile mai putin grave - sunt potrivit alin.3art.16 acele fapte care sunt savirsite cu ambele forme de vinovatie si care se sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii de la 2 la 5 ani inclusiv. De ex. Alin.1.art.150, art.146,alin.2art.162 Infractiunea grava (alin.4art.16) - sunt acele fapte savirsite intentionat sau din imprudenta p.u care legea penala prevede posibilitatea aplicarii pedepsei prin inchisoare de la 5 la 12 ani inclusiv . Alin1art.275, alin3art341 etc. Infractiunea deosebit de grava (alin5,16) - sunt acele infractiuni cale se comit numai intentionat p.u comiterea carora legea penala prevede posibilitatea aplicarii pedepsei cu inchisoare pe un termen de la 12 la 20 de ani. Art.70alin1, alin3.164, alin.4,5.art.188 Infractiunile exceptional de grava - sunt acele fapte savirsite numai intentionat p.u comiterea carora legea penala prevede posibilitatea aplicarii pedepsei cu detentiunea pe viata. De ex. Alin.2.145,alin2.139. Clasificarea infractiunilor pe categorii prezinta o importanta deosebita nu numai teoretica ci si practica. Atribuirea faptei la una dintre categoriile numite anterior pot avea astfel de consecinte juridice cum sunt stabilirea regimului de executare a pedepsei in conformitate cu dispozitiile art.72.; influenteaza asupra stabilirii condamnarii cu suspendarea pedepsei (art.90) asupra liberarii conditionate inainte de termenul de pedeapsa si inlocuirea pedepsei prin alta mai blinda art.91,92 si asupra liberarii de raspundere penala cu tragerea la raspundere contraventionala art.35.3). Infractiunile reprezinta o modalitate a faptelor ilicite. Este necesar sa deosebim infractiunile de contraventiile administrative, abaterile disciplinare, faptele ilicite civile. Semnul principal de delimitare a infractiunilor de alte incalcari de lege consta in caracterul ilegal al acestora. Infractiunile absolut in toate cazurile sunt prevazute numai in continutul partii speciale al CP al RM. Alte delicte, abateri etc.incalca normele altor ramuri de drept dar si alte acte normative. Urmarea savirsirii unei infractiuni este aplicare din partea statului a celei mai aspre masuri de constringere a pedepsei penale precum si aparitia antecedentelor penale, celelalte incalcari de lege sunt prevazute si incalca unele norme ce atrage dupa sine aplicarea unor masuri de constringere cu un grad de asprime mult mai redus, si acestea niciodata nu atrag dupa sine aparitia antecedentului penal. Unele infractiuni atenteaza la valori sociale cum sunt viata si sanatatea persoanei, integritatea corporala a acesteia, securitatea statului, a omenirii, fapte care sunt prevazute in exclusivitate numai ca infractiuni. Necesitatea determinarii deosebirii infractiunii de alte incalcari de lege, apare in deosebi in cazul comiterii faptelor care sub aspect obiectiv reprezinta aceeasi fapta (de ex.art.231CP,149cod contr, 264CP,242cod contr.) Temeiul raspunderii penale1. Notiuni generale2. Temeiul raspunderii penale1). Notiunea raspunderii penale constituie una dintre notiunile fundmentale ale dreptului penal alaturi de notiunile de infractiune si pedeapsa penala. In doctrina, autorii formuleaza o definitie restrins a raspunderii penale, limitindo doar la o latura a ei prin care se intelege : obligatia persoanei care a savirsit o infractiune de a suporta consecintele faptei sale, adica aplicarea si executarea sanctiunii prevazute de legea penala in conditiile stabilite de aceasta. Avind in vedere ca raspunderea penala se realizeaza prin intermediul raportului juridic penal de conflict si reesind din cele mentionate anterior referitor la raspunderea juridica, se poate defini raspunderea penala ca fiind : dreptul statului de a trage la raspunderea penala pe infractor, de ai aplica sanctiunea penala si de a recurge la forta sa de constringere in vederea executarii ei precum si obligatia infractorului de a suporta consecintele faptei sale si anume aplicarea si executarea pedepsei cu scopul respectarii legii. Ca institutie, raspunderea penala cuprinde un ansamblu de dispozitii ce se refera la modalitatea aparitiei, a realizarii dreptului statului de a trage la raspundere si a obligatiei infractorului de a raspunde penal precum si la inlaturarea raspunderii penale prin incidenta unor cauze prevazute de lege(cum sunt amnistia, prescriptia) CP cuprinde dispozitii exprese care definesc raspunderea penala astfel : reprezinta condamnarea publica in numele legii a faptelor infractionale si a persoanelor care leau savirsit, Condamnare ce poate fi precedata de masurile de constringere........ Raspunderea penala presupune cu necesitate existenta unei infractiuni, care de fapt reprezinta elementul ce genereaza aparitia RJP. Anume in momentul savirsirii infractiunii ia nastere raspunderea penala. Nerespectarea prevederilor sau obligatiilor ce se contin in normele juridice penale prin savirsirea infractiunilor, acorda dreptul statului de a aplica pedeapsa celui ce a savirsit infractiunea si aparitia obligatiei acestuia de a suporta consecintele faptei sale. Dreptul statului de a pedepsi apare in momentul savirsirii infractiunii, chiar daca infractorul nu a fost indentificat sau nu a fost retinut. Si tot in acest moment apare si obligatia infractorului de a raspunde penal. Interventia unei legi de amnistie stinge raspunderea juridica penala chiar daca faptuitorul nu a fost retinut, amnisita constituind o cauza care inlatura raspunderea penala. Din definitia raspunderii penale rezulta ca subiectele acesteia sunt statul si infractorul, care defapt apar si ca subiectel ale rap.jur.penal. Statul reprezinta subiectul activ care exercita constringerea in scopul aplicarii si asigurarii realizarii sanctiunii juridice iar infractorul care este subiect pasiv trebuie sa suporte consecintele faptei sale, adica aplicarea si executarea pedepsei. Statul ca titular al dreptului de a pedepsi trebuie sasi exercite acest drept in conditiile si limitele prevazute de lege. Dreptul de a trage la raspundere este exercitat de catre stat prin intermediul organelor sale judiciare. Celalalt subiect al raspunderii penle, infractorul - persona fizica responsabila, care are virsta ceruta de lege si care in anumite cazuri trebuie sa inteuneasca o cerinta speciala stabilita de lege, precum si sa aiba libertatea de hotarire si actiune, precum si persoana juridica cu exceptia autoritatii publice. Continutul raspunderii penale este identic cu continutul raportului juridic penal de conflict si consta in dreptul statului de a aplica pedeapsa si de a dispune executarea ei si obligatia infractorului de a suporta consecintele faptei sale lafel prevazute de lege. Obiectul raspunderii penale, deasemenea este identic cu obiectul raportului juridic penal de conflict si anume sanctiunile penale, pedepsele principale, facultative si masurile de siguranta. Prin realizarea obiectului raspunderii penle, se urmareste corectarea condamnatilor avind ca finalitate reincadrarea lor in societate, asigurarea unei conduite viitoare conforma cu normele juridice in vigoare. 2). Temeiul raspunderii penale. Numai infractiunea genereaza raspunderea penal. Infractiunea ca temei al raspunderii penale reprezinta un fenomen complex in structura caruia se reunesc elemente de natura materiala(fapta prejudiciabila) si morala(vinovatia), in lipsa acestora infractiunea si respectiv raspunderea penala nu exista. Raspunderea penala nu poate interveni daca se constata numai existenta vinovatiei, adica a hotaririi infractionale nemanifestata intro fapta. Raspunderea penala, din dispozitiie alin.1 art.51 survine p.u savirsirea faptei prejudiciabile, adica a infractiunii care in mod obligator include cumulativ cele 4 semne distincte ale acesteia : gradul prejudiciabil, ilegalitatea penala, vinovatia si pasibilitatea de pedeapsa. In acest sens trebuie sa amintim si principiile cele mai importante care stau la baza raspunderii penale, si anume legalitatea raspunderii penale, principiul potrivit caruia infractiunea este temeiul real al raspunderii penale si principiul privind caracterul personal al raspunderii penale(art.51CP)30.09.14Componenta infractiunii1. Notiunea componentei infractiunii si importanta ei2. Elementele si semnele componentei infractiunii 3. Infractiunea si componenta infractiunii, corelatia dintre ele4. Modalitatile sau tipurile componentei infractiunii1. Raspunderea penala conform dr.penal poate fi aplicata numai atunci cind exista temeiurile aratate in continutul al.2 al art.51 ce stabileste raspunderii penale este supusa numai persoana vinovata de comiterea unei infractiuni. P.u tragerea la raspundere penala este necesar de stabilit in savirsirea unei fapte prejudiciabile, semnele concrete ale unei infractiuni. Orice persoana raspunde penal nu datorita faptului ca este considerata de catre ofiterul de urmarire penala, procuror sau judecator - periculoasa, ci p.u faptul ca a savirsit o actiune sau inactiune care contine toti indicii unei infractiuni stabilite de norma penala. In stiinta dreptului penal se stabileste ca temeiul legal de tragere a raspunderii penale a persoane este componenta infractiunii care reprezinta de fapt primul temei, si al doilea temei eeste insasi infractiunea. Rezulta ca savirsirea de catre o persoana a unei infractiuni care contine indicii sau elementele unei componente de infractiune descrisa in partea speciala a codului penal, constituie temeiul juridic si de fapt de tragere la raspundere penala a faptuitorului. In CP se contine o enumerare exhaustiva a tuturor componentelor de infractiune. Componenta de infractiune defapt reprezinta o notiune juridica despre fapta prejudiciabila savirsita in realitatea obiectiva care se regaseste in dispozitiile normelor partii speciale a CP. Fapta social periculoasa este ceea ce se petrece in realitate. Raspunderea penala apare numai pe baza faptei persoanei. Fapta ce contine semnele componentei de infractiune, deci nu componenta de infractiune ca o abstractie stiintifica constituie temeiul tragerii la raspundere penala, dar actiunea sau inactiunea persoanei in care se contin semnele unei componente concrete de infractiune. Depilda in continutul dispozitiilor alin.1 art.151 se contin atit semnele obiective cit si subiective ale vatamarii intentionate grave a integritatii corporale sau a sanatatii. In conformitate cu disp.alin.1 art.52 se considera componenta a infractiunii totalitatea semnelor(si elementelor) obiective si subiective stabilite de legea penala ce califica o fapta prejudiciabila drept o infractiune concreta. Particularitatea acestor elemente si semne consta in faptul ca ele sunt stabilite numai de lege, sunt obligatorii p.u calificare si nu pot fi completate sau omise la initiativa ofiteruluide urmarire penala sau a judecatorului. Daca semnele faptei prejudiciabile si ale componentei infractiunii coincid, atunci trebuie sa recunoastem faptul ca calificarea a fost facuta corect. De calificarea corecta, justa a faptei conform literei alin. Art.respectiv depinde in primul rind stabilirea de catre judecata a tipului si termenului pedepsei penale p.u infractiunea comisa. O mica abatere de la principiul dat atrage dupa sine incalcarea legislatiei a drepturilor si libertatilor cetateanului. Importanta componentei infractiunii consta :1. Constituie temeiul juridic al raspunderii penale2. Reprezinta o conditie p.u justa incadrare juridica a faptei3. Este temeiul stabilirii de catre instanta de judecata a tipului si termenului pedepsei penale4. Constituie o garantie a respectarii drepturilor si libertatilor cetateanului si contribuie la respectarea ordinii de drept in societate1. Orice fapta prejudiciabila prezinta o totalitate de semne obiective si subiective a comportamentului uman, semne ce sunt aratate in legea penala intro componenta de infractiune concreta.Stiinta DP alcatuind modelul teoretic al oricarei componente de infractiune in scopul inlasnirii procesului de studiu a componentelor concrete de infractiune distinge notiunea de element si semn al componentei infractiunii. Elementele componentei infractiunii reprezinta parti componente ale unui sistem integral al infractiunii, astfel in orice fapta infractionala deosebim 4 parti componente care poarta denumirea de elemente a componentei infractiunii, acestea sunt :1. Obiectul infractiunii2. Latura obiectiva3. Subiectul infractiunii4. Latura subiectiva Semnele componentei infractiunii sunt trasaturile concrete specifice, caracteristica acestor elemente. Rezulta ca celor patru elemente ale componentei infractiunei le corespund patru grupuri de semne ce le caracterizeaza :1. Grupul de semne ce caracterizeaza obiectul infractiunii2. Grupul de semne ce caracterizeaza latura obiectiva a infractiunii3. Grupul de semne ce caract. 4. Ce caract. Latura sub.a infractiuniiIn teoria DP, primele doua semne poarta denumirea de semne obiective ale comp.infr, ai ultimile doua poarta denumirea de semne subiective ale comp.infr. Componentele de infractiune intotdeauna sunt identice conform elementelor lor, spre deosebire de semne acestora care in fiecare componenta de infractiune sunt individuale, specifice(art.186,187). Prin obiect a componentei infractiunii sunt relatiile speciale ocrotite de LP de atentate criminale. Cele mai importante obiecte aparate de LP sunt aratate in continutul alin.1 al art.2.Stiinta DP cunoaste :1. obiectul general2. O.generic(de specie sau de de grup)3. O.special4. O.materialLatura obiectiva reprezinta aspectul exterior al atentatului criminal asupra obiectului aparat de LP. Aceasta contine nr.cel mai mare de semne ce il caracterizeaza :1. Fapta prejudiciabila(actiunea au in.prej)2. Urmarea prejudiciabila3. Legatura cauzala sau raportul cauzal dintre fapte si urmare4. Timpul,locul,metoda,mijlocul,instrumentul si imprejurarea comiterii infractiuniiSubiectul infractiunii este p.fiz.responsabila care a implinit virsta ceruta de lege(16,14 ani) sau p.jur.cu exceptia autoritatii publice care se fac vinovate de comiterea unor anumite infractiuni.Semnele ce le caract.:1. Caracterul fizic2. Virsta ceruta de lege(16,14 ani)3. Responsabilitatea4. Subiectul special5. Persoana juridica cu exceptia autoritatilor publiceLatura subiectiva - este atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savirsita, motivul si scopul infractiunii. Semnele :1. Vinovatia2. Motivul3. ScopulDintre toate semnele ce caracterizeaza elementele componentei infractiunii exista o unitate Indisolubila, daca in fapta persoanei este absent macar unul dintre semnele componentei concrete de infractiune, faptuitorul nu va putea raspunde penal. Prin urmare gradul prejudiciabil al infractiunii este conditionat absolut de toate semnele componentei infractiunii, adica acestea reprezinta o calitate a celor comise ca un tot unitar, ca ceva integru. Teoria DP distinge doua grupuri de semne ale componentei infractiunii :1. Semne principale - sunt acele semne care se regasesc in continutul oricarei componentei de infractiune, adica obiectul special, fapta prejudiciabila, caracterul fizic,virsta,responsabilitatea si vinovatia. In componentele de infractiune materiale in calitate de semne principale apare urmarea prejudiciabila si legatura dintre fapta si urmare.2. Semne facultative sau secundare - sunt semnele pe care legiuitorul le indica suplimentar in procesul descrierii unor componente concrete de infractiune, adica obiectul material, timpul locul, metoda, instrumentul , subiectul special, motivul si scopulAtunci cind ele sunt indicate de legiutor in mod special, acestea devin obligatorii sau principale. Lipsa acestora avind drept urmare absenta temeiului de tragere a raspunderii penale a faptuitorului, de ex.vinatul ilegal sau indelitinicrea ilegala cu pescuitul sau vinatul sau alte altor exploatari in ape 233,234. Daca semnele facultative nu sunt indicate in calitate de semne principale obligatorii ale componentei infractiunii, ele vor avea rolul de circumstante atenuante sau agravante ale cauzei(76,77)07.10.2014 prelegere Corelatia dintre componenta infractiunii si infractiunea reprezinta una dintre problemele dificile ale teoriei si practicii DP .Infractiunea este definita in art.14 in calitatea de fapta prejudiciabila. Componenta infractiunii mai intii a fost elaborata de stiinta DP dupa care a fost legiferata in continutul alin.1 art.52, aceste doua notiuni sunt strins legate intre ele intrucit exprima esenta unuia si aceluiasi fenomen care este infractiunea. Aceste doua notiuni se aseamana insa ele nu sunt identice. Infractiunea reprezinta o fapta concreta prejudiciabila savirsita intrun loc determinat la ora fixa care se mai caracterizeaza si cu unele particularitati personale proprii subiectului infractiunii. Componenta de infractiune este o notiune juridica data de dispozitia normei concrete din partea speciala a CP care se refera nu la infractiune concreta ci la o infractiune de un anumit tip, gen prin intermediul descrierii semnelor esentiale sau semnelor de baza a acesteia. Notiunea generala a infractiunii este cuprinsa in continutul alin.1 art.14 iar art.17,18,61 stabilesc alte semne obligatorii caracteristice acesteia si anume vinovatia si pasibilitatea de pedeapsa. Deci notiunea generala a infractiunii descrie continutul social politic al infractiunii prin intermediul inscrierii sau indicarii semnului principal al acesteia gradul prejudiciabil al faptei. Acesta la rindul sau se determina conform importantei obiectului adica a relatiilor sociale carora lea fost provocata o dauna sau care sunt puse in pericolul provocarii unui prejudiciu. Cu alte cuvinte, notiunea infractiunii indica asupra caracteristii social politice a acesteia constatind semnele ei, fapt ce ne permite sa constatam de ce anume o astfel de fapta este prejudiciabila p.u societate, adica infractionala, si dupa care se poate delimita infractiunea de alte incalcari de lege. Componenta de infractiune reprezinta o totalitate de elemente si semne obiective si subiective ce caracterizeaza o fapta prejudiciabila concreta drept o infractiune. Fiecare componenta de infractiune concreta descrie semnele ce sunt caracteristice infractiunii de un anumit tip, gen. Notiunea generala a componentei de infractiune include semnele principale si facultative ce caracterizeaza orice tip de componenta de infractiune. Componenta de infractiune nu reprezinta o fapta comisa de infractor, ci o notiune abstracta prevazuta de stiinta DP in calitate de categorie abstracta. Componenta de infractiune exista chiar daca in realitate nu se comite nici o infractiune prevazuta de aceasta componenta, anume de aceea este periculoasa infractiunea ca fapta concreta si nu componenta de infractiune ca o categorie juridica, ca metoda legislativa de descriere in legea penala a tuturor infractiunilor. Componenta de infractiune este de neconceput fara de legea penala, dar ea nu exista nici in afara faptei reale prejudiciabile. Fara un atentat real exista doar descrierea de catre legiutor a componentei de infractiune. Tipurile componentei de infractiune.Teoria DP deosebeste mai multe tipuri ale componentelor de infractiune concrete. La baza clasificarii avem mai multe criterii :1. Dupa gradul prejudiciabil :a. Componentse de baza (este mereu primul aliniat) b. Comp.cu circumstante agravantec. Comp.cu circumstante atenuanted. Comp.cu circumstante deosebit de grave2. Dupa modul de descriere :a. Comp.simple - (alin.1 art.145 - cuprinde descrierea doar a unei fapte infractionale. In astfel de componente toate semnele se manifesta o singura data adica are loc o fapta, o urmare, este prezenta o si gura forma de vinovatie. Majoritatea componentelor de infractiune conform acestui criteriu sunt componente simple).b. Comp.complexe - sunt acele componente ce includ doua sau mai multe fapte infractionale care de fapt sunt pedepsite penal separat, doua sau mai multe urmari prejudiciabile, doua forme de vinovatie. (alin.4 art.151, art.188 etc.).c. Comp.alternative - reprezinta o modalita a componentelor complexe, atunci cind legiutorul prevede in calitate de infractiune savirsirea uneia dintre faptele prevazute in cadrul dispozitiei normei penale, de ex.art.290,292,293.3. Dupa specificul structurii :a. Comp.formale - sunt acele componente in procesul descrierii carora legiutorul considera ca ele se considera consumate in momentul comiterii faptei deoarece in continutul dispozitiei nu se face nici o referire la urmarea prejudiciabila, de ex.huliganismul, dezertarea etc.b. Comp.materiale - sunt componentele in care legiutorul descrie latura obiectiva a componentei nu numai cu ajutorul descrieirii faptei prejudiciabile, dar si apelind la semnele ce caracterizeaza urmarea prejudiciabila a faptei date. Cu alte cuvinte in continutul dispozitiei normei penale, legiutorul indica prezenta urmarii prejudiciabile, de ex.omorul, vatamarea corporala, furtul etc.c. Comp.formal reduse - reprezinta o modalitate a componentei formale, in cadrul careia caracteristica legislativa a laturii obiective are loc prin descrierea nu numai a semnelor actiunii sau inactiunii, dar si a pericolului real de survenire a urmarilor prejudiciabile concrete. Aceste urmari insa nereprezentind semnul de baza principal al acestor componente de infractiune. Art.188 Avind in vedere pericolul social diferit al faptelor prejudiciabile concrete, legiutorul caracterizeaza componentele lor in articole diferite sau alinia diferite ale unuia si aceluiasi al CP,nutilizind diferite semne ce demonstreaza gradul marit sau scazut al prejudiciabilitatii. P.u aceasta se utilizeaza caracteristici calitative si cantitative, de ex.daune in proportii mari, fapta comisa de un grup criminal organizat sau de o asociatie criminala. Obiectul infractiunii1. Obiectul infractiunii, notiune si importanta2. Modalitatile obiectului infractiunii1. Obiectul material al infractiunii 1. Infractiunea ca fapta a persoanei, ca manifestare a acesteia in sfera relatiilor sociale, este periculoasa p.u valorile sociale. Valorile sociale mentionate in continutul alin.1 al art.2 reprezinta obiect a infractiunii.In teoria DP, prin obiect al infractiunii se intelege - valorile si relatiile sociale ocrotite de legea penala de atentate infractionale. Doctrina penala priveste obiectul infractiunii sub un dublu aspect :1. Ca obiect juridic 2. Ca obiect juridicNu se poate concepe o infractiune care sa nu fie indreptata in mod efectiv impotriva unor valori sociale ocrotite de legea penala. Simpla credinta a unei persoanei ca prin activitatea sa cauzeaza daune unei asemenea valori nu este sufucienta p.u atribuirea unui caracter penal acestei fapte. Obiectul infractiunii trebuie sa preexiste savirsirii faptei, el este lezat prin comiterea unei fapte prevazute de o norma juridica care prin incriminarea faptei asigura protectie valorilor sociale. Obiectul infractiunii este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de obiect social juridic. Denumirea este data de faptul ca obiectul infractiunii consta in valorile sociale(aspectul social) al categoriei de obiect si valori ce sunt ocrotite de legea penala(aspectul juridic al obiectului). Importanta obiectului juridic consta in faptul ca el prezinta interes p.u determinarea gradului prejudiciabil al diferitelor infractiuni, astfel infractiunile indreptate impotriva persoanei, societatii prezinta o gravitate diferentiata in functie de importanta acestor valori. In procesul stabilirii gradului prejudiciabil al faptei, sunt luate in vedere si alte semne cum sunt forma vinovatiei, urmarea, modul si conditiile savirsirii faptei, etc. Toate aceste semne vin sa individualizeze mai precis gradulprejudiciabil al faptei, grad care depinde in primul rind de obiectul infractiunii, de importanta valorilor sociale vatamate prin fapta comisa. Obiectul infractiunii mai prezinta importanta si p.u justa incadrare a faptelor in special a celora care se aseamana sub aspectul laturii obiective a modului de realizare a intentiei criminale.Lucrare de control pe Infractiunea, si toate spetele de vazut16.10.2014 Obiectul infractiunii poate fi privit in calitate de : Obiect generic (de specie sau de grup) - reprezinta o grupa de valori sociale de aceeasi natura vatamate sau lezate de o grupa de infractiuni, astfel persoana constituie o valoare sociala fundamentala ce se caracterizeaza prin intrunirea unui complex de atribute de valori sociale cum sunt viata, sanatatea, integritatea corporala, de,nitatea, libertatea etc. Toate aceste valori sunt lezate prin savirsirea infractiunilor contra vietii si sanatatii persoanei, dintre care pot fi amintite omorul, prunc uciderea, vatamarea corporala si altele. Obiectul generic constituie tocmai criteriul care a stat la baza clasificarii partii speciale a CP in capitole separate. Anume in functie de acesta partea speciala a CP contine 18 capitole de ex.infractiuni contra justitiei, infr.savirsite de pers.cu functie de rasp.etc. Importanta obiectului generic consta si in faptul ca acesta permite sa se faca pe baza lui o caracterizare a infractiunilor dintro grupa sau alta punind in evidenta gravitatea pe care o prezinta acea categorie de fapte penale. Prin comiterea unei infractiuni nu este lezat intregul grup de valori sociale ci numai dintre acestea asupra careia a fost indreptata nemijlocit fapta infractionala. Obiect nemijlocit - intelegem o anumita valoare sociala si relatiile cu privire la aceasta, vatamate prin savirsirea uneia sau a mai multe infractiuni, de ex. In cazul infr.de omor,obiectul nemijlocit al acestuia il constituie viata persoanei, in cazul infr.de vatamare corporala in calotate de obiect special avem integritatea corporala a victimei. Anume obiectul nemijlocit prezinta importanta p.u determinarea gradului prejudiciabil al faptei, anume in baza lui se face o justa incadrare juridica a faptei. Insemnatatea obiectului nemijlocit sub acest aspect apare in deosebi in cazul comiterii infractiunilor care se aseamana din punct de vedere a faptei savirsite. In asemenea situatii p.u a se cunoaste daca sa comis o infractiune sau alta, trebuie sa se stabileasca ce obiect sa lezat, care a fost valoarea sociala asupra careia sa indreptat fapta criminala. Obiectul nemijlocit sau special reprezinta un semn principal in cadrul oricarei componente de infractiune. Despre valorile sociale care formeaza obiectul special al infractiunii se mentioneaza direct numai in unele norme ale CP, de ex.spionajul (338)avem ca obiect nemijlocit indicate interesele RM, art.278 - interesele statului. Dar in majoritatea cazurilor obiectul special nu este aratat direct in dispozitia normei penale, el fiind subinteles. In cazurile in care sunt prevazute componente de infractiune ce contin fapte care lezeaza sau care prejudiciaza concomitent doua obiecte social juridice in mod obligator intii de toate trebuie sa distingem care dintre ele prezinta obiectul principal si care obiectul secundar(infractiunea de tilharie,huliganism etc.) In cazul infr.de tilharie prevazuta de art.188 pe de o parte este lezat dr.de propr.asupra bunului si pe de alta parte integritatea corporala sau libertatea persoanei. Huliganismul 287 prezinta o actiune care incalca grosolan ordinea publica, concomitent mai cauzeaza si o oarecare dauna sanatatii, cinstei si demnitatii persoanei, lezindise prin aceeasi infractiune doua obiecte, apare problema includerii acestora intro grupa sau alta de infractiuni deoarece se stie ca acestea sunt incadrate in capitole, in functie de obiectul lor. Includerea infractiunii intro grupa sau alta se face in functie de obiectul principal, astfel in cazul infractiunii de tilharie, obiectul principal este dreptul de proprietate, patrimoniul persoanei, anume de aceea aceasta infractiune este cuprinsa in continutul cap.6 art.188, cu toate ca concomitent se atenteaza si la sanatatea persoanei.1. Obiectul material.Orice infractiune atenteaza asupra unui obiect ocrotit de legea penala. Valorile sociale carora legea penala le asigura protectie sunt vatamate prin comiterea infractiunilor. Absolut toate infractiunile presupun existenta unui obiect juridic in lipsa caruia incriminarea faptelor nu este posibila. Faptele devin periculoase iar legea penala le incrimineaza intruct acestea sunt indreptate impotriva unor importante valori sociale. Unele infractiuni, pe linga obiectul juridic presupun si existenta unui obiect material. Prin obiectul material al infractiunii se intelege lucrul corporal fizic sau persoana asupra carora se indreapta in mod direct fapta criminala, astfel infractiunea de furt se caracterizeaza printrun obiect juridic generic care consta in dreptul de proprietate al persoanei. Obiectul special sau nemijlocit reprezinta patrimoniul persoanei prejudiciate si obiectul material reprezentat de bunul material aflat in posesia sau detentia altuia asupra caruia sa indreptat fapta criminala. In cadrul componentelor de infractiune indreptate impotriva vietii si sanatatii persoanei, obiectul material este constituit din corpul persoanei asupra careia a fost indreptata fapta de omor sau vatamare. Un sir de infractiuni nu sunt caracterizate cu un obiect material, de ex.infractiunile contra securitatii publice si a ordinii de drept cap.13, infr.militare etc. Inexistenta obiectului material in cadrul infractiunilor caracterizate printrun asemenea obiect are drept urmare inexistenta infractiunii intrucit prin acea fapta nu se lezeaza un obiect social juridic de ex.savirsirea unui omor in conditiile in care victima decedase inainte de producerea faptei. Obiectul material al infractiunii nu trebuie confundat cu instrumentele/mijloacele comiterii faptei, de ex.rapirea unui autovehicul fara scop de insusire constituie obiectul material al infractiunii prevazute la art.192 indice 1 dar poate constitui si instrument de comitere a omorului sau mijloc de comitere a furtului. Cunoasterea precisa a obiectului material prezinta importanta in primul rind p.u calificarea corecta a faptei si p.u determinarea gradului prejudiciabil a diferitor infractiuni. Latura obiectiva.1. Notiunea laturii obiectiva a infractiunii2. Fapta (actiunea sau inactiunea criminala) semn a laturii obiective3. Urmarea prejudiciabila4. Raportul cauzal sau legatura cauzala5. Semnele facultative ale laturii obiectiva a infractiunii1). Latura obiectiva a infractiunii reprzinta partea exterioara a comportamentului persoanei vinovate de comiterea unei infractiunil In conformitate cu legea penala in vigoare acest comportament trebuie sa fie in primul rind prejudiciabil, si in al doilea rind trebuie sa fie prevazut de legea penala, deci sa prezinte o infractiune. Continutul laturii obiective a infractiunii este cuprins dintrun sir de semne cunoscute in doctrina penala ca fiind :1. Semnul material (fapta criminala)2. Urmarea prejudiciabila 3. Legatura dintre fapta criminala si urmarea prejudiciabilaFapta reprezinta actul de conduita interzis de catre o norma a CP care se desfasoara intrun anumit loc si timp de aceea la categoria semnelor laturii obiective a infractiunii se atribuie locul si timpul comiterii acesteia. Orice fapta este savirsita prin intermediul unui anumit instrument cu ajutorul unor anumitor mijloace si printro anumita metoda. Astfel omorul poate fi rezultatul asfixierii victimei, strangularii acesteia sau poate ca moartea a survenit in rezultatul unui accident de circulatie, deasemenea victima putea fi impuscata, injunghiata sau moartea sa datorat utilizarii substantelor toxice sau acelor cu efect narcotizant. Metoda de savirsire a infractiunii poate fi si inselaciunea sau abuzul de incredere in cazul(art.190) escrocheria. Atunci cind se determina semnele unei componente de infractiune concrete este necesar sa stabilim mai intii de toate care sunt semnele ce desemneaza latura obiectiva a acelei componente de infractiune. Analiza dispozitiilor partii speciale arata ca nu toate semnele laturii obiective a infractiunii se intilnesc in toate componentele de infractiune. In unele cazuri legea pe linga determinarea gradului prejudiciabil prevede si necesitatea aparitiei urmarilor de ex.alin.1 art.151, pe linga aceasta necesitate legiuitorul nu indica locul timpul ,metoda si alte semne obiective ale infractiunii.Un sir de norme contin sau prevad numai stabilirea faptei prejudiciabile de ex.omorul, darea de mita etc. In partea speciala exista cap.6 infractiuni contra patrimoniului determinind insasi fapta legiutorul foloseste notiunea de sustragere, depistind formele sustragerii legiutorul descrie sau arata modul, mijlocul de comitere a sustragerii in dependenta de care in partea speciala a CP avem art.186,187,190 etc. Comparativ mai putine norme din partea speciala a CP contin trimiterea cu privire la locul si timpul savirsirii faptei astfel locul este prevazut in cadrul infractiunilor stabilite de art.248,186 alin.2 lit.c, 187 alin.2lit.b, 266. Timpul reprezinta un semn nemijlocit indicat in componentele prevazute de art.233,234 si art.367.Importanta laturii obiective este determinata in primul rind de faptul ca ea in calitate de element al componentei infractiunii reprezinta temeiul raspunderii penale, in al doilea rind latura obiectiva a infractiunii constituie baza juridica a calificarii infractiunii. Calificarea infractiunilor reprezinta stabilirea identitatii intre semnele descrise de legiutor in norma penala si semnele ce caracterizeaza fapta savirsita de o persoana concreta stabilind in normele partii speciale semnele infractiunii concrete legiutorul de regula nu face o descriere amanuntita a celor 4 elemente a compinentei infractiunii. Mai intii de toate in majoritatea componentelor nu se arata obiectul atentatului, nu sunt descrise semnele subiectului infractiunii, semnele laturii subiective deasemenea nu se contin in marea majoritate a componentelor. Si numai un singur element a componentei infractiunii : latura obiectiva a infr. Este descrisa obligator in continutul tuturor componentelor de infractiune din partea speciala a CP.21.10.2014 prelegereOrice infractiune presupune o necesitate savirsirea unei fapte, a unei activitati materiale care se manifesta sub forma de actiune sau inactiune prejudiciabile. Actul de conduita al infractorului care se poate manifesta sub cele doua forme constituie partea centrala a infractiunii. Fara un act exterior, fara o activitate materiala nu este posibila existenta unei infractiuni. Fapta in sensul obisnuit al cuvintului desemneaza actul de conduita al persoanei manifestat sub forma de acriune sau inactiune impreuna cu rezultatul produs prin savirsirea sa. Actiunea reprezinta o comportare pozitiva, o manifestare a vointei persoanei prin care se face ceva de natura sa produca o schimbare in sfera relatiilor sociale.Marea majoritatea a infractiunilor sunt savirsite prin actiune. Aceasta poate consta dintrun act sau din mai multe acte fara ca prin aceasta sasi piarda unitatea, de ex.faptele de vatamare corporala sau omor pot fi savirsite prin aplicarea unei singure lovituri victimei sau prin mai multe lovituri aplicate. Categoria de infractiune in reglementarea sa generala presupune savirsirea unei actiuni. Aceasta actiune in structura unui tip determinat de infractiuni imbraca o anumita forma de unde si apare denumirea de infractiune tipica, adica proprie acelei fapte. In norma de incriminare actiunea tipica este aratata fie printrun cuvint de ex.sustragere, distrugere, delapidare; fie prin mai multe cuvinte de ex.face afirmatii minciunoase. Cuvintul sau expresia care desemneaza actiunea tipica, sunt cunoscute in literarura de specialitate sub denumirea de verbum regens. Actiunea poate imbraca diferite forme, se poate manifesta sub aspecte diferite, in functie de obiectul special ocrotit de legea penala care poate fi prejudiciat numai printrun anumit mod de realizare a vinovatiei criminale. Aceasta poate fi realizata fie prin cuvinte in cazul infractiunei de ex.prevazuta de art.312 prin metoda scrisa art.332, fie prin acte fizice fort,omor 146,185 etc. In procesul comiterii actiunii, in functie si de specificul acesteia autorul poate utiliza forta proprie atunci cind loveste victima cu pumnii de exemplu sau anumite instrumente si mijloace. Stabilirea instrumentului sau mijlocului comiterii faptei prezinta o deosebita importanta fie p.u incadrarea juridica a faptei (uneori utilizarea unui anumit instrument prezinta o circumstanta calificanta art.188 alin.2 lit.e) fie p.u justa individualizare a pedepsei (art.75). Inactiunea in calitate de semn material al infractiunii inseamna a nu face ceea ce este impus, ceea ce este ordonat prin lege. Inactiunea este redata de regula de o norma care impune obligatia de a face ceva obligindul pe destinatar spre savirsirea unor fapte prescrise in dispozitia normei penale, de ex.obligatia de a a corda ajutorul necesar celui aflat in primejdie (art.163). Incalcarea acestei norme se face de obicei printro conduita contrara care de fapt si se manifesta sub forma de inactiune. Prin inactiune sub aspect penal nu inseamna a nu face nimic, ci a nu face ceea ce ordona legea, rezulta ca o infractiune care se manifesta sub aspectul laturii obiective printro inactiune se poate comite numai de catre persoana care are obligatia juridica de a face ceva (subiect special). Indeplinirea acestei obligatii inseamna respectarea legii iar neindeplinirea acesteia printro conduita contrara manifestata sub forma de inactiune inseamna incalcarea legii si deci comiterea unei infractiuni de ex.art.162,163,329 etc. Dintre toate infractiunile care sunt savirsite printro inactiune se disting infractiuni comise prin inactiuni absolute (art.162,163) si inactiuni mixte (art.329).1. Urmarea prejudiciabila - reprezinta a doua componenta a laturii obiective a infractiunii.Orice fapta penala produce in mod obligator un rezultat. Insasi legea definind infractiunea savirsita cu intentie, prevede ca fapta este savirsita astfel atunci cind subiectul a prevazut urmarea prejudiciabila, a dorito sau admitea in mod constient comiterea acesteia (art.17) sau a prevazuto dar a considerat in mod usurat ca o va putea evita (art.18 increderea exagerata). Urmarea prejudiciabila reprezinta lezarea obiectului sau crearea unei stari de pericol p.u acesta prin savirsirea faptei ilicite. Consecinta se poate exprima intro vatamare efectiva, o lezare a obiectului sau intro stare de pericol creata acestuia. Urmarea ca lezare adusa obiectului poate fi materiala si consta in modificarea suferita de obiectul material, in schimbarea efectiva, materiala produsa in realitatea inconjuratoare. In categoria infractiunilor un astfel de rezultat se includ infractiunile de omor, de vatamare etc. Urmarea ca lezare adusa obiectului poate fi si nemateriala. In cazul infractiunilor al caror obiect consta intro valoare sociala nemateriala cum ar fi demnitatea persoanei, urmarea se poate prezenta si intro stare de pericol cind fara a se aduce o dauna efectiva obiectului ocrotit de legea penala, se creaza o stare de pericol p.u acesta, de amenintare directa suficienta ca fapta sa fie considerata sau atribuita la categoria de infractiune. Printre infractiunile cu un astfel de rezultat pot fi amintite art.262,283,145 cu 27 etc. Dupa cum urmarea este sau nu prevazuta in norma penala, lit.de specialitate a impartit infractiunile in materiale si formale. Infractiunile materiale sunt acelea in continutul carora legiutorul a prevazut urmarile prejudiciabile iar cele formale sunt infractiunile in continutul carora legiutorul decpscrie actiunea sau inactiunea prejudiciabila fara a include urmarea in calitate de semn obligator al acesteia. Urmarile materiale se clasifica in doua grupe : Infractiunile cu urmari patrimoniale (furtul, delapidarea, insusirea) Fizice (vatamare, omor etc.)Cele nemateriale la fel sunt impartite in doua categorii : Infractiunile prin care se aduce o prejudiciere sau o dauna demnitatii si intereselor persoanei (cap.V partea speciala) Infractiuni care aduc daune activitatii aparatului de stat etc.(cap.XIII, XVIV,XVII)Importanta urmarilor prejudicabile consta in : Ele reprezinta semne principale obligatorii in cadrul tuturor componentelor materiale de infractiune In unele componente de infractiune acestea reprezinta semne calificante ale acestora (art.189 alin.5,6, art.190 alin.2 lit.C) Urmarea prejudiciabila este luata in vedere de catre instanta de judecata in procesul elaborarii sentintei de condamnare in calitate de circumstante atenuante sau agravante (art.76 alin.1 lit.E, art.77 alin.1 lit.B)4). Raportul cauzal reprezinta una dintre cele mai dificile probleme ale teoriei si practicii dreptului penal.Raportul cauzal dintre actiunea sau inactiunea prejudiciabila si urmarea prejudiciabila constituie cea de a treia componenta a laturii obiective a infractiunii. Desi caracterizeaza absolut toate infractiunile, in mod practic problema raportului cauzal apare in cazul componentelor de infractiune materiala. Astfel in cazul infractiunii de omor, de vatamare, delapidare, va fi necesar sa se stabileasca raportul cauzal dintre deces, varamare si delapidare si activitatea criminala a vinovatului . Daca se va dovedi ca urmarile provocate nu reprezinta consecinta faptelor realizate de subiect, ci se datoreaza altor cauze, deci daca nu se va putea stabili o legatura cauzala dintre fapta si urmare, faptuitorul nu va raspunde penal p.u fapta de omor, vatamare, delapidare etc. In unele cazuri stabilirea legaturii cauzale nu prezinta dificultati fiind usor de a se dovedi ca o anumita urmare a fost provocata de fapta ilegala a unei persoane a carui activitate nu a fost precedata sau insotita de alte actiuni sau imprejurari care fac dificila rezolvarea problemei date. In alte situatii stabilirea dependentei cauzale este dificila mai ales atunci cind urmarile au fost precedate de mai multe fapte concomitente sau succesive ale mai multor persoane sau de anumite imprejurari care au influentat intro masura oarecare producerea consecintei periculoase. In aceste situatii va trebui sa se stabileasca care a fost inactiunea sau inactiunea ce a determinat aparitia urmarii prejudiciabile la care au contribuit unele imprejurari preexistente savirsirii faptei concomitente sau ulterioare acesteia. In procesul cercetarii raportului cauzal in domeniul dreptului penal vor trebui sa se izoleze factorii care detemina aparitia efectului si sa se aprecieze drept cauza numai actiunea sau inactiunea ilegala savirsita cu vinovatie iar drept efect urmarea prejudiciabila a acesteia. O actiune sau o inactiune are semnificatie penala numai daca este savirsita cu vinovatie. In acest sens fapta in procesul examinarii legaturii cauzale nu poate fi privita izolat de procesul psihic al infractorului ci intro strinsa si inseparabila legatura cu acesta, fapta p.u a constitui cauza unor urmari prejudiciabile trebuie : Sa preceada in timp urmarea Absolut sa o determine.Numai realizind aceste doua cerinte fapta corespunde categoriei de cauza o fapta posterioara sau ulterioara producerii urmarii nu poate fi considerata drept cauza a acestei urmari.O fapta posterioara produce ....nu poate nici intrun caz sa corespunda categoriei de cauza. O anumita fapta, pe linga situatia ca trebuie sa preceada in timp urmarea, p.u a fi cauza a acesteia este absolut necesar sa o fi determinat. Fapta trebuie sa genereze urmarea in sensul ca fara interventia acesteia in conditiile concrete date, urmarea nu sar fi produs. Este absolut necesar sa se faca o distinctie dintre actiunea sau inactiunea, cauza si actiunea sau inactiunea conditiei. Conditia favorizeaza, ajuta la producerea efectului, a urmarii prejudiciabile. Ea actioneaza pe linga fenomenul cauza fiind precedenta sau concomitenta acestuia, dar trebuia insasi independent conditia niciodata nu poate genera aparitia unei urmari. De ex.atunci cind infractiunea este comisa de catre un singur infractor fara participatie. Actiunea conditiei este reprezentata prin pregatirea instrumentelor, mijloacelor comiterii ulterioare a infractiunii, adaptarea acestora. Teoria si practica DP in problema raportului cauzal releva unele teze a caror cunoastere faciliteaza rezolvarea justa a raportului cauzal in unele situatii complicate care trebuie sa fie rezolvate de catre instantele competente dupa cum urmeaza : In cazul identificarii mai multor fapte va trebui sa se stabileasca care dintre ele au avut rolul de contributii determinante care au generat aparitia urmarii si care dintre ele au avut caracter de ajutor, reprezentind doar conditii favorabile p.u producerea urmarii sau rezultatului Raportul cauzal exista chiar si atunci cind urmarea prejudiciabila nu a aparut imediat dupa comiterea faptei, ci dupa trecerea unui anumit interval de timp (de ex.infractiuhea de vatamare corporala, omor, infr.legate de securitatea traficului rutier) Exista raportu cauzal chiar si arunci cind fapta a provocat urmarea in comun cu alte imprejurari preexistente, concomitente sau posterioare daca fara interventia acestora urmarea prejudiciabila nu sar fi produs (de ex. Exista raportul cauzal si respectiv exista infractiune de vatamare corporala soldata cu deces alin.4 art.151, atunci cind o pers.a aplicat forta asupra victimei care prin ea insasi nu ar fi putut genera decesul insa ultimul a survenir deoarece victima suferea de o boala cronica, era in stare de ebrietate sau in etate)5). Existenta unei infractiuni este conditionata de savirsirea unei fapte prevazuta de legea penala manifestata sub forma de actiune sau inactiune. Orice infractiune presupune un act de conduita din partea infractorului prin care se aduc anumite daune valorilor sociale aparate de legea penala. Fapta se poate realiza intrun anumit loc, timp, in anumite mijloace,metode si utilizinduse anumite instrumente. Locul,timpul, metoda, mijlocul..,.. in general nu prezinta semne principale p.u existenta unei infractiuni. Anume de aceea in majoritatea normelor de incriminare acestea toate nu sunt incluse. In unele componentse de infractiune insa in procesul descrierii acestora, legiuitorul indica asupra unui oarecare loc, timp, instrument, metoda, mijloc sau imprejurare. Anume in aceste cazuri semnele respective ale laturii obiective a infractiunii contribuie la individualizarea gradului prejudiciabil al faptelor in continutul carora au fost introduse, transforminduse in acest