dreptul sursei la protecție

8/17/2019 Dreptul Sursei La Protecție

1/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

1

Dreptul și obligația de protecție a sursei

Temeiul legal

Dreptul sursei la protecție are două aspecte: în primul rând este un drept al sursei de a i se

păstra confidențialitatea, care poate solicita agentului media să nu îi divulge identitatea. Acest

drept „protejeazã sursa de invidie, şicanã, stigmatizare, ameninţare,izolare a sursei de cãtre

public, eventuale procese şicanatoare etc.”. În al doilea rând este un drept și o obligație a

agentului media de a nu divulga sursa care l-a informat, decât cu consimțământul sursei sau în

urma unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. 1

Într-o societate democratică orice persoană are garantată libertatea de exprimare. Conform

articolului 10 din CEDO, dreptul la libertatea de exprimare cuprinde și libertatea de a

comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seamă de

frontiere. Așadar, dacă o persoană a considerat că ar trebui să informeze în sec ret un agent

media în legătură cu informații de interes public, acesta are dreptul de a informa și de a-și

păstra secretă identitatea dacă dorește.

În Jurisprudența Europeană informația este definită „orice expunere de fapt, opinie sau

idee în forma unui text, a unui sunet sau a unei imagini”, iar sursa „înseamna orice persoana

care furnizeaza informatii unui ziarist”. Tot aici sunt precizate datele de natură să identifice osursă, preluate și de Legea Audiovizualului 504/2002, articolul 7, alineatul 3: “numele și

datele personale (voce, imagine), circumstanțele concrete ale obținerii informației de la sursă

(contextul), partea nepublicată a informațiilor , datele personale ale ziariștilor și ale

angajatorilor acestora în legătură cu activitatea lor profesională”.

Jurisprudența cuprinde 7 principii privind dreptul ziariștilor de a nu-și divulga sursele de

informații:

1.

„Dreptul ziariștilor de a nu divulga”. Este un princiu susținut de articolul 10 alConvenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

2. „Dreptul altor persoane de a nu divulga”. Pot exista situații în care alte persoane intră

în posesia informațiilor prin care se poate identifica sursa. În acest caz, persoana

respectivă se bucură de protecție.

3. „Limite ale dreptului de a nu divulga”. Dreptul ziariștilor de a nu dezvălui sursa se

supune doar restricțiilor menționate în alineatul 2 al articolului 10 din CEDO (să nu

1 Dabu Valerica, Dreptul Comunicării Sociale, Edit. Facultatea de Comunicare și Relații Publice SNSPA,București, 2010, pp. 158-159


2/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

2

afecteze securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică).

Autoritățile competente pot obliga la divulgare numai dacă există o cerință de interes

public sau în circumstanțe grave și importante. Înainte de a considera necesară

divulgar ea, trebuie îndeplinite următoarele două condiții: “să nu existe sau să fi fost epuizate de catre persoanele sau autoritatile publice

care doresc divulgarea, măsurile rezonabile care să reprezinte alternative la

divulgare;

interesul legitim de a divulga să depășească în mod clar interesul public de a

nu divulga, ținând cont de următoarele fapte - o cerință determinantă a nevoii

de divulgare este dovedită, circumstanțele au o natură suficient de importantă

și de gravă, se identifică necesitatea divulgării ca raspunzând unei nevoi

sociale presante și atunci când statele membre beneficiază de o anumită marjă

de apeciere în evaluarea acestei necesitati, care poate fi controlată de Curtea

Europeana a Drepturilor Omului.”

4. „Dovezi alternarive la sursele ziariștilor”. În cazul în care un ziarist este anchetat,

autoritățile trebuie să ia în considerare pentru a stabili adevărul, toate dovezile

conform legislației procedurale naționale, fără să solicite divulgarea unor informații

care să identifice sursa.

5. „Condiții referitoare la divulgări”

Propunerea sau inițierea acțiunii cu scopul de a divulga sursa ar trebui depusă

doar de autorități sau persoane care au un interes legitim direct;

Înainte de a li se cere divulgarea sursei, ziariștii ar trebui să fie informați

despre dreptul lor de a nu divulga astfel de informații, dar și în legătură cu

limitele acestui drept;

Sancțiunile împotriva ziariștilor care refuză divulgarea sursei ar trebui impuse

de către autoritățile judiciare doar în cadrul unui proces ce ar permite o audiere

a acestora (în conformitate cu articolul 6 al CEDO);

Atunci când li se impune o sancțiune pentru refuzul divulgării sursei, ziariștii

ar trebui să aibă dreptul ca sancțiunea respectivă să fie supusă controlului unei

alte autorități judiciare

Când ziar iștii răspund unui ordin sau unei cereri de a informa cu privire la

identificarea sursei, autoritățile ar trebui să ia măsuri pentru a evita extinderea

divulgării (de exemplu, excluderea publicului de la divulgare)


3/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

3

6. „Interceptarea comunicării, supravegherea și percheziția, și confiscarea”. Există

anumite măsuri care nu ar trebui aplicate deoarece pot încălca dreptul sursei de a fi

protejată: „interceptarea comunicațiilor sau a corespondenței ziariștilor sau a

angajaților acestora, supravegherea ziariștilor, a contactelor acestora sau aangajatorilor lor, percheziția sau confiscarea obiectelor sau a corespondențelor la

domiciliu sau la locul de muncă”.

În cazul în care s-a apelat la acțiunile anterior menționate pentru identificarea sursei în

mod legal, trebuie să se ia măsuri pentru a nu fi folosite aceste informații ca probe în

instanță (cu excepția cazului în care divulgarea este justificată conform principiului 3).

7. „Protecția împotriva autoincriminării”. Principiile anterior menționate limitează

legislația națională în cadrul procedurilor penale privind protecția împotriva

autoincriminării. Acest ultim principiu subliniază clar că ziariștii ar trebui să

beneficieze de protecție în ceea ce privește divulgarea informațiilor pentru

identificarea sursei.2

La nivel internațional, acest drept este susținut și de art. 7 din Declaraţia de la Munchen

din 1971 a Federaţiei ziariştilor din Convenţia Europeanã, “ziariştii fiind obligați sã pãstreze

secretul profesional şi să nu divulge sursa informaţiilor obţinute confidenţial".3

Legislația din România prevede dreptul de pr otecție a sursei în Legea 8 din 1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, articolul 91. Alineatul 1 prevede că „Editorul sau

producătorul, la cererea autorului, este obligat să păstreze secretul surselor de informații

folosite în opere și să nu publice documentele referitoare la acestea”, însă alineatul 2 permite

dezvăluirea acestui secret „doar cu consimțământul persoanei care l-a încredințat sau în baza

unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.4 Așadar, dreptul sursei la

confidenţialitate este un drept subiectiv al acesteia şi numai persoana în cauză poate renunţa la

el. În cazul în care agentul media dezvăluie sursa fără consimțământul ei, acesta trebuie să

răspundă pentru prejudiciile morale sau materiale cauzate sursei.

O altă lege care prevede acest drept este Legea 41/1994 privind organizarea și

funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune,

fiind diferită doar terminologia folosită. Articolul 14, alineatul 11 prevede: „Caracterul

confidențial al surselor de informare a personalului de specialitate este garantat prin lege“,

urmând ca în alineatul 12 să se precizeze că „Dezvăluirea acestor surse, motivată de

2 Jurisprudența Europeană, pp. 70-733 Dabu Valeric, op. cit., p. 1594 Dabu Valerica, op. cit. , p. 82


4/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

4

încălcarea interesului public, poate fi făcută numai în baza dispoziției emise de o instanță

judecătorească”. 5

Infracțiunile și contravențiile referitoare la dreptul sursei de a fi protejată sunt

reglementate în Legea audiovizualului 504/2002, prin articolul 7. Acesta susține în alineatul1 caracterul confidențial al surselor știrilor, emisiunilor și a altor elemente ale serviciilor de

programe, garantat de lege. În alineatul 2 se garantează libertatea agenților media („jurnalișt

sau realizator de reclame”) de a nu dezvălui informații capabile să identifice sursa, obținute

datorită activității profesionale. Alineatul 3 cuprinde datele da natură să identifice o sursă,

care reluate din Jurisprudența Europeană. Alineatul 4 prevede obligația de a răspunde pentru

corectitudinea informațiilor difuzate. Potrivit alineatului 5, sunt protejate persoanele care au

relaţii profesionale cu ziarişti și află, astfel, informaţii de natură să identifice o sursă, așa cum

se precizează și în al doilea principiu din Jurispridență. Alineatul 6 prezintă condițiile în care

poate fi dezvăluită sursa - doar instanța de judecată are dreptul de a-i solicita ziaristului să-și

dezvăluie sursa atunci când este necesar pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii

publice, acest drept fiind restricționat totuși de două precizări: dezvăluirea se poate face doar

când nu există sau au fost epuizate măsurile alternative la divulgare și în cazul în care

interesul legitim al divulgării depășește interesul legitim al nedivulgării.6

Codul deontologic unic asigură protecția surselor prin articolul 15. Alineatul 1 prevede

obligația jurnalistului de „a păstra confidenţialitatea surselor în cazul în care acestea solicită

acest lucru, dar şi în cazul în care dezvăluirea identităţii surselor le poate pune în pericol viaţa,

integritatea fizică şi psihică sau locul de muncă.” Alineatul 2 aduce la cunoștintă că „ protecţia

secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este în egală măsură un drept şi o

obligaţie al jurnalistului”.7

Încălcarea dreptului de a păstra confidențială sursa informațiilor se poate sancționa

conform Codului Penal, articolul 227, care face referire la divulgarea secretului profesional.

Acesta precizează că pedeapsa pentru divulgarea unor date sau informații privind viața privată

a unei persoane sau informații care aduc prejudiciu unei persoane se pedepsește cu închisoare

între 3 luni și 3 ani sau cu amendă, pentru aceia care au primit aceste informații datorită

profesiei sau a funcției pe care o dețin și care au obligația să le păstreze confidențiale.

5 Popa Dumitru Titus, Deontologia Profesiunii de Jurnalist , Ed. Norma, București, 2000, p. 134

6 Macovei Monica, Dăgăliță Adriana, Mihai Dan, Ghid juridic pentru jurnaliști, Ed. Active Watch, București,2009, p. 1627 Codul Deontologic Unic, p. 4


5/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

5

Acțiunea penală începe imediat după ce persoana vătămată a depus plângerea, conform

alinetului 2.8

În concluzie, protejarea surselor jurnalistice reprezintă una dintre condițiile de bază ale

libertății presei într-o societate democratică. În cazul în care nu ar exista un drept si oobligație a agentului media de a proteja sursa, s-ar încălca libertatea de exprimare, întrucât

oricine ar fi reticent în a oferi informații tocmai datorită temerii de a nu suporta ulterior

consecințe negative.

8 http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227, accesat la 3.04.2016

http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227


6/6

Isai Anca-Ioana

Grupa 2

6

BIBLIOGRAFIE:

1. Codul Deontologic Unic

2.

Dabu Valerica, Dreptul Comunicării Sociale, Edit. Facultatea de Comunicare șiRelații Publice SNSPA, București, 2010

3. Jurisprudența Europeană

4. Macovei Monica, Dăgăliță Adriana, Mihai Dan, Ghid juridic pentru jurnaliști,

Edit. Active Watch, București, 2009

5. Popa Dumitru Titus, Deontologia Profesiunii de Jurnalist, Edit. Norma, București,

2000

6. http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227
http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227

dreptul sursei la protecție

Documents