UNIVERSITATEA DIN BUCURESTIFACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERISPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICAANUL II

DREPTUL SUBIECTIV SI INTERESUL LEGITIM, CONDITIE A INTENTARII ACTIUNII IN

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

1

Cuprins

Capitolul I – Parte introductiva .......................................................................... pag. 3

Capitolul II – Reglementare legislativa aferenta obiectului de studiu ……… pag. 4

Capitolul III – Punctul de vedere al practicii judecatoresti …………………. pag. 5

Capitolul IV – Aspecte doctrinare sau teoretice …………………………….... pag. 6

Capitolul V – Concluzii ……………………..………………………………...... pag. 8

Bibliografie …………………………………………………………………....... pag. 9

2

Capitolul I – Parte introductiva

Potrivit articolului 8 din Legea contenciosului administrativ, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative, tipice sau asimilate, acestea trebuind sa indeplineasca anumite conditii de admisibilitate. Instanta este investita sa analizeze existenta unei atingeri aduse unui drept ori unui interes legitim numai in acest cadru procesual, nefiind de conceput o cerere de chemare in judecata prin care sa se solicite constatarea sau recunoasterea dreptului sau interesului legitim fara a exista o practica administrativa vatamatoare. 1

Interpretarea textelor legale si a dispozitiilor coroborate ale legii contenciosului administrativ duce la concluzia ca intentia de a consacra o noua conceptie a contenciosului administrativ a reusit, insa doar partial. Asadar, distinctia intre contenciosul administrativ obiectiv si contenciosul administrativ subiectiv este utila pentru inceput, deoarece este criticabila optiunea de a „asimila” o actiune de contencios obiectiv unei actiuni de contencios subiectiv, sau, mai corect spus, statutul persoanei fizice sau juridice lezate in drepturi sau interese legitime este asimilat celui al organismlui social care apara interesul public.

Din punct de vedere al constatarii facute de judecator, contenciosul poate sa fie obiectiv sau subiectiv, dupa natura conflictului juridic dedus in instanta si rezolvat prin actul jurisdictional.

In opinia doctrinei interbelice, situatia contencioasa poate fi provocata de o chestiune de drept obiectiv, in acest caz cerandu-se judecatorului sa constate care este starea de legalitate cu forta de adevar legal (asa cum rezulta din legi si regulamente), precum si stabilirea faptului ca aceasta stare este vatamata de un act sau de o decizie a administratiei publice. Cu toate ca judecatorul nu se ocupa decat de dreptul obiectiv in constatarea pe care o face, nu ramane insa complet strain de situatia personala a reclamantului, intrucat acesta, pentru a putea sta in instanta, trebuie sa justifice vatamarea unui interes direct si personal deoarece dreptul modern este refractar notiunii de actiune populara.

In acelasi timp, Constantin G. Rarincescu evidentia faptul ca, in ipoteza unui contencios subiectiv, actiunea intentata punea in cauza existenta si intinderea unor drepturi subiective al caror titular este reclamantul, actiunea in instanta fiind provocata ca atare de o chestiune de drept subiectiv. In acest caz, prin actul sau, judecatorul constata existenta si intinderea acestor drepturi, modalitatile care le pot afecta si daca violarea lor a adus prejudicii reclamantului, precum si intinderea si valoarea acestor prejudicii. In aceasta ipoteza, judecatorul constata situatia contencioasa in raport cu situatia juridica a persoanei vatamate si drepturile lui subiective pe care le constata si le valorifica.

Cu alte cuvinte, in vederea deosebirii contenciosului administrativ obiectiv de cel subiectiv, trebuie cercetat obiectul insusi al cererii reclamantului si al constatarii judecatorului. Primul este un proces „contra actului administrativ”, raportat la legile care-i guverneaza emiterea, pe cand al doilea are in centrul sau preocuparea fata de drepturile subiective ale persoanelor fizice sau juridice, fara a se preocupa de legalitatea obiectiva a actului administrativ.

Prin urmare, contenciosul administrativ subiectiv este intemeiat pe dreptul subiectiv sau interesul legitim (notiuni care se suprapun), optandu-se de cele mai multe ori pentru acesta, in timp ce contenciosul administrativ obiectiv este intemeiat fie pe legitimarea procesuala speciala a unor subiecte de drept public (Ministerul Finantelor, prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici), fie pe interesul public. 2

In modul acesta, dreptul pozitiv modern al multor state recunoaste alaturi de contenciosul subiectiv existenta unui contencios administrativ bazat pe lezarea unor interese directe si personale, care constituie o cale obiectiva de reparare si de restabilire a legalitatii. Totusi, contenciosul administrativ incredintat sub o forma sau alta tribunalelor judiciare romane a fost in general un contencios subiectiv, fiind vorba de afirmarea vatamarii unui drept subiectiv sau al unui interes legitim, in momentul intentarii actiunii in contencios, si de dovedirea acestei vatamari, pe parcursul procesului, in urma judecarii pe fond a cauzei.

1 Bogasiu, Gabriela, Legea contenciosului administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008 – op.cit., p. 163

2 Dragos, Dacian Cosmin, Legea contenciosului administrativ, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

3

Capitolul II – Reglementare legislativa aferenta obiectului de studiu

Legea contenciosului administrativ, nr. 554 din 2 decembrie 2004, Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004 :

I. articolul 1: alineatul 1 - “Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes

legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.“

alineatul 2 - “Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau, sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.“

II. articolul 2, alineatul 1 - In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor

drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;

drept vătămat - orice drept prevăzut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;

interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;

interes legitim public - interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;

III. articolul 8, alineatul 1 - “Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ, si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.“

Constitutia Romaniei, articolul 52 :  alineatul 1 – “Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate

publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.“

alineatul 2 - “Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.“

4

Capitolul III – Punctul de vedere al practicii judecatoresti

Problema drepturilor subiective si a intereselor legitime a fost mult discutata si controversata in practica instantelor judecatoresti, „neputandu-se stabili unde incepe dreptul si unde incepe sfera intereselor, cum se combina aceste sfere, daca se combina sau nu”. 1

Totusi, in general Curtea de Casatie a dat o acceptiune foarte larga conceptului de „drept”, intelegandu-l ca orice posibilitate recunoscuta de lege, orice drept eventual si chiar declarand ca „vatamarea unor interese directe si personale sunt suficiente ca reclamantul sa aiba calitatea de a sta in instanta”. Curtea de Casatie a avut ocazia in numeroase decizii sa se ocupe de aceasta incalcare a drepturilor, necesara reclamantului, pentru a avea calitatea de a intenta o actiune de contencios administrativ.

Astfel, Tribunalul Bucuresti a hotarat intr-o speta ca, potrivit articolului 33 din Legea nr. 69/1991 republicata (actualmente articolul 56 alineatul 1 din Legea nr. 393/2004), consilierii raspund solidar pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotararile acestuia. Reclamantul, in calitate de consilier, justifica un interes juridic (legitim) pentru promovarea actiunii prin care solicita anularea unei hotarari a organului din care face parte. 2

De asemenea, prin cererea inregistrata la 1 august 2006, reclamantul N.I. a chemat in judecata pe paratul Ministerul Finantelor Publice solicitand obligarea acestuia sa confirme daca poate sau daca vrea sa finanteze actul normativ reparatoriu fata de cei ce au fost prezenti in perioada dictaturii, pe care Ministerul Justitiei l-ar emite daca ar avea siguranta finantarii de catre parat. In motivarea actiunii reclamantul a declarat ca, prin adresa nr. 94823/2005, Ministerul Justitiei a afirmat ca ar fi de acord cu emiterea unui astfel de act normativ insa i-ar fi teama ca Ministerul Finantelor Publice nu ar putea sa finanteze aplicarea in practica. In sustinerea actiunii, reclamantul a depus la dosar actele: filele 2-5.

Curtea a ramas in pronuntare asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii retinand urmatoarele: potrivit art. 1 alin. (1) si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, printr-un act administrativ, sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a se rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului in termenul legal.

Reclamantul nu solicita anularea unui act administrativ nelegal si nu se plange de tacerea autoritatii. Reclamantul solicita obligarea paratului sa raspunda daca poate sau daca vrea sa finanteze aplicarea unui act normativ inca neelaborat. Reclamantul nu invoca un drept vatamat printr-un act administrativ. Reclamantul nu poate invoca niciun interes legitim privat, deoarece dreptul subiectiv viitor nu este previzibil si prefigurat prin niciun act normativ existent, alte inscrisuri sau acte administrative.

Fata de acestea, nefiind indeplinite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat inadmisibilitatea actiunii formulate, a admis exceptia invocata si a respins cererea reclamantului. 3

Nu in ultimul rand, instanta noastra suprema, in virtutea prerogativelor sale constitutionale si legale, a dipus Consiliului Local al Municipiului Bucuresti sa emita la cererea reclamantei Parohia C. H., un act legal din care sa rezulte ca un parc public cu valoare istorica si de patrimoniu nu este afectat de construirea unui obiectiv incompatibil vecinitatii unui lacas de cult si sa-si retraga hotararea initiala prin care permite construirea in parcul respectiv a unui hotel. Actiunea in justitie intemeiata pe un drept subiectiv vatamat sau pe o norma juridica transgresata trebuie sa prezinte si un interes procesual pentru reclamant, deoarece fara interes nu exista actiune in justitie. 4

1 Jean Vermeulen – op.cit., p. 1122 Sentinta nr. 141/1994, sectia de contencios-administrativ in Culegerea de practica judiciara pe 1992/1998, Editura All Beck, Bucuresti, 1999, p. 3073 Decizia nr. 2477 din 19 octombrie 2006, sectia a VII-a de contencios administrativ si fiscal, Curtea de Apel Bucuresti, Culegere de practica judiciara in materie de contencios administrativ si fiscal, Walters Kluwer Romania, Bucuresti, 20064 Decizia nr. 112/1997, sectia de contencios-administrativ Dreptul nr. 5/1998, p. 118-120

5

Capitolul IV – Aspecte doctrinare sau teoretice

Conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, una dintre conditiile obligatorii pentru intentarea actiunii in contencios administrativ o reprezinta aceea privitoare la vatamarea/incalcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim, fiind necesara o distinctie intre dreptul subiectiv si interesul legitim.

Notiunea de drept subiectiv joaca un rol important in materie de contencios administrativ, intrucat vatamarea acestor drepturi formeaza baza pe care se intemeieaza de cele mai multe ori dreptul pozitiv al mai multor state, cand repartizeaza diverselor jurisdictii atributii de aceasta natura.

Insasi multitudinea definitiilor utilizate in practica de specialitate atrage atentia asupra diversitatii opiniilor exprimate in aceasta privinta. Dintre aceasta variata gama de definitii, doua mari teorii de origine germana si-au disputat in trecut meritul de a incerca sa determine notiunea de drept subiectiv: doctrina vointei si doctrina interesului.

In conformitate cu prima doctrina, al carei protagonist principal a fost jurisconsultul german Windscheld, influentat de altfel de filosofia lui Hegel, „Dreptul subiectiv este o putere de vointa concedata de ordinea juridica”. 1

Dupa a doua doctrina formulata de Ihering, „drepturile subiective sunt interese proteguite juridiceste”, acest autor din urma asezand substratul dreptului subiectiv in interes sau utilitate, spre deosebire de Windscheld, care il considera mai mult din punctul de vedere formal, adica acela al puterii de vointa.

Multa vreme aceste doua doctrine au fost in conflict una cu ceaalta, pana cand au fost combinate si asociate intr-una singura, datorita profesorului Jellinek.

O alta definitie este cea a Prof. R. Bonnard, dupa care ideea de drept subiectiv consista in „puterea de a cere unui tert indeplinirea unei activitati, actiune sau abstentiune, de ordin material sau juridic”. De asemenea, Giorgio del Vecchio explica acest concept drept „facultatea atribuita unui subiect de a voi si de a pretinde, careia ii corespunde o obligatie din partea altuia”.

Analiza tuturor acestor definitii scoate in evidenta in special urmatoarele elemente: facultate, prerogativa, putere, vointa, interese etc., niciuna dintre aceste formule continand toate aceste elemente in termeni expresi. Trebuie retinute insa anumite aspecte, si anume faptul ca intre notiunea de drept subiectiv si cea de drept obiectiv exista un raport de interdependenta necesara, ca fara normele obligatorii si generale, persoanele (fizice si juridice) nu ar putea invoca niciun fel de drepturi subiective. Supunerea fata de norma, fata de dreptul obiectiv, este deci o conditie a dreptului subiectiv; in masura in care activitatea unui subiect e juridic limitata, in aceeasi masura e aparata. In acest sens, este reamintita maxima lui Cicero: „Legum omnes servi sumus, ut liberi esse possimus”. In legatura cu aceasta, insa, este important de observat ca imperativele juridice sunt conditionate, adica presupun pentru aplicarea lor anumite stari de fapt. 2

Atata vreme cat dreptul este respectat, predomina elementul intern, pozitiv, adica facultatea de a face si de a voi, exigenta fata de altii fiind latenta, existenta numai in putinta. Dar, de indata ce o violare, amenintata sau implinita, vine sa tulbure sfera juridica a unui subiect, exigenta ce-i apartine, adica elementul pretentiei, se afirma fata de acela care ameninta sau savarseste incalcarea. Dreptul se face respectat, se apara impotriva aceluia care il atinge, posibilitatea juridica de a pretinde, implicita totdeauna in dreptul subiectiv, traducandu-se prin act. Asadar, expresia concreta a dreptului in aceasta faza e constituita de experimentarea juridica, in alte cuvinte de actiune.

Rezulta formula care convine cel mai mult definirii notiunii propuse, si anume ca dreptul subiectiv este „orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce atingere printr-un act

1 Rarincescu, Constantin G., Contenciosul administrativ roman, Editura Universala Alcalay & Co., Bucuresti, 1936

2 Del Vecchio, Giorgio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1995

6

administrativ”. 1

Cu toate acestea, actele administrative pot vatama nu numai drepturile subiective ale persoanelor fizice sau juridice, dar si interesele lor legitime. Observatii privind delimitarea dintre dreptul subiectiv si interesul legitim au fost facute in secolul al XIX-lea si de catre juristul german Ihering, conform caruia chiar acolo unde tutela juridica este posibila si exista de fapt, nu e nicidecum adevarat ca ea constituie tot atatea drepturi cate interese protejeaza. Acestea, indeosebi in domeniul dreptului public, sunt intr-un numar nedeterminat, Ihering fiind determinat sa adauge doctrinei sale a interesului un element nou. Asadar, acesta a recunoscut ca, pentru a avea un drept subiectiv, e necesar ca „interesatului insusi sa-i fie incredintata ocrotirea interesului sau”, adica in substanta, intr-o afirmare de vointa. 2

Despre ocrotirea „interesului” prin intermediul contenciosului administrativ s-a vorbit pentru prima oara in Romania in Legea din 11 februarie 1864 privind infiintarea Consiliului de Stat. Articolul 51 din aceasta dispozitie dispunea ca „Particularii sau si alte persoane juridice a caror interese se afla vatamate printr-o vreo masura administrativa, pot reclama la Consiliul de Stat”. Articolul 107 al Constitutiei din 1923 ocrotea tot drepturile, iar articolul 1 din Legea din 25 decembrie 1925 facea referire la o vatamare in drepturile sale. Doctrina interbelica a evidentiat caracterul insuficient al reglementarii din 1925, deoarece „a admite calea unei actiuni in contenciosul administrativ, numai pe baza vatamarii unor drepturi, inseamna a adopta un regim retrograd fata de toate legiuirile existente in materie de jurisdictie administrativa”. 3

Continuand aceasta traditie a ocrotirii drepturilor la care facea referire si Legea nr. 1/1967, Legea din 1990 a contenciosului administrativ avea sa vorbeasca tot despre „drepturile sale recunoscute de lege”. O alta etapa in evolutia acestei institutii a fost marcata de adoptarea Constitutiei din 1991, care consacra posibilitatea persoanei „vatamate intr-un drept al sau” de o autoritate publica, de a obtine recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Nu se mai retine „caracterul de a fi recunoscut de lege al dreptului”, constituantul largind sfera valorilor care pot fi ocrotite prin intermediul justitiei prin adaugarea intereselor legitime. 4

Articolul 1 al Legii nr. 554/2004 conditioneaza admisibilitatea actiunii in contenciosul administrativ, in primul rand, de vatamarea unui drept sau a unui interes legitim al reclamantului. Deci, reclamantul trebuie sa invoce acest drept subiectiv sau interes legitim dobandit prin lege sau constituit prin acte, emise pe baza legii, pe care autoritatea publica avea obligatia sa-l respecte si eventual sa-l realizeze in favoarea sa.

In doctrina s-a statuat faptul ca actiunea in contenciosul administrativ nu poate fi promovata in scopul apararii unor simple interese sau vocatii, dreptul subiectiv sau interesul legitim neputand fi confundate cu aceste interese care nu sunt ocrotite de justitie. Conform opiniei lui Jean Vermeulen, dreptul este interesul omenesc sanctionat de lege, rezultand, per a contrario, ca atunci cand acest interes nu este sanctionat de lege, el ramane la faza de simplu interes.

Notiunea de interes legitim a fost definita chiar de Legea contenciosului administrativ, avandu-se in vedere si articolul 81 din Ordonanta de Urgenta nr. 60/25 aprilie 2001 privind achizitiile publice, care specifica faptul ca orice persoana fizica sau juridica care are un interes legitim lezat in legatura cu un anumit contract de achizitie publica are dreptul de a utiliza caile de atac prevazute de respectiva ordonanta de urgenta.

Anumiti autori au contestat utilitatea notiunii de „interes” in contenciosul administrativ privind legalitatea unui act administrativ, pe considerentul ca ea se opune caracterului obiectiv al recursului. Alti autori, dimpotriva, au sustinut ca notiunea de interes nu este subiectiva si psihologica ci obiectiva si juridica.

Scoala franceza a aratat ca notiunea de interes (legitim) ramane la aprecierea subiectiva a judecatorului, cu variatii de la un autor la altul aceasta recunoscand ca interesul trebuie sa fie direct si personal, nascut si actual, juridic si legitim. In legatura cu interesul legitim invocat de reclamant in sustinerea actiunii sale, in doctrina s-a precizat ca acesta:

1 Dragos, Dacian Cosmin, Legea contenciosului administrativ, Editura All Beck, Bucuresti, 2005 – op.cit., p. 1122 Del Vecchio, Giorgio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti, 19953 Jean Vermeulen – op.cit., p. 1034 Vedinas, Verginia, Drept administrativ si institutii politico-administrative, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

7

poate fi nu numai material, ci si moral, cum ar fi interesul exprimat de membrii unui partid politic atunci cand un act administrativ aduce atingere activitatii lor politice; este obligatoriu ca interesul moral sa aiba aceleasi caractere ca si interesul material pentru a da dreptul la o actiune admisibila, respectiv sa fie direct si personal, nascut si actual;

trebuie sa fie personal, dar nu neaparat exclusiv. De exemplu, reclamantul beneficiar al unui serviciu public, contribuabil sau locuitor al unei comune este interesat de anularea actului administrativ referitor la functionarea seriviciului public si, respectiv, la viata comunei;

poate fi nu numai personal, ci si public (chiar in cadrul controlului subiectiv);

interesul invocat trebuie sa fie suficient de important pentru a justifica actiunea reclamantului, fapt ce ramane la aprecierea judecatorului.

In acest sens, interesele legitime private sunt definite in Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. o) ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat”. Dupa cum a fost specificat in Legea contenciosului administrativ art. 1, interesul legitim poate fi, insa, si public, reprezentand „interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice”.

Interesul legitim constituie o situatie de fapt foarte asemanatoare cu un drept, a carei protectie se solicita tocmai in virtutea dobandirii in viitor a insusi dreptului, asa cum reiese din formularea articolului 52 din Constitutia republicata. Rezulta faptul ca actiunilor intemeiate pe vatamarea drepturilor subiective li se alatura o categorie noua de actiuni, intemeiate pe interesul legitim, regimul juridic al celor doua tipuri de actiuni fiind identic.

In fapt, este vorba de o incercare de promovare a unei conceptii cu totul noi, specifica curentului de gandire promovat de doctrinarii ce apartin Scolii bucurestene de drept administrativ, si contrara conceptiei impartasite de Scoala clujeana de drept administrativ, in frunte cu prof. Tudor Draganu.

Prin urmare, temeiurile actiunii in contencios administrativ sunt: a) vatamarea unui drept al persoanei (fizice sau juridice), respectiv b) vatamarea unui interes legitim, apartinand tot persoanei fizice sau juridice.

In sfarsit, vatamarea uneia dintre aceste doua valori poate proveni: a) de la un act administrativ; b) ca urmare a nesolutionarii in termenul legal a unei cereri; c) ca urmare a refuzului nejustificat (explicit sau implicit) de rezolvare a unei cereri, fapt asimilar, potrivit art. 2 alin (2) Legea nr. 554/2004, actului administrativ.

Capitolul V – Concluzii

Datorita faptului ca o conditie de admitere a actiunii in baza Legii nr. 554/2004 este aceea a vatamarii unui drept subiectiv (sau interes legitim), contenciosul reglementat de aceasta lege este un contencios subiectiv. In sistemul roman de drept exista si un contencios obiectiv, atunci cand nu este lezat un drept subiectiv, ci se aduce atingerii ordinii de drept. 1

Cu toate acestea, dreptul subiectiv este strans legat de dreptul obiectiv. Dreptul ca facultate nu exista decat in relatie cu o norma; iar norma, la randul sau, nu e decat o delimitare a facultatilor. Asa se inlatura contradictia aparenta prin care dreptul, sub aspectul sau imediat, se prezinta ca o impunere, un comandament, in timp ce in efectul sau intrinsec, reprezinta o garantie a libertatii. Cel dintai e momentul obiectiv, iar al doilea e momentul subiectiv.

1 Zaharia, Gheorghe T., Drept administrativ, Editura Junimea, Iasi, 2002

8

Asadar, dreptul subiectiv reprezinta facultatea garantata de lege subiectului activ al raportului juridic, in temeiul caruia acesta este in masura, in vederea valorificarii unui interes personal direct, sa desfasoare o conduita determinata sau sa pretinda subiectului pasiv al raportului o anumita comportare.

Totodata, dreptul subiectiv se deosebeste de simplul interes personal prin faptul ca ii corespunde o obligatie juridica a altei persoane, de a face ceva sau de a se abtine de la ceva. De aceea, aceasta cerinta a Legii contenciosului administrativ nu este indeplinita atunci cand suntem in prezenta unui simplu interes, pentru ca dreptul lezat trebuie sa fie rezultatul unei actiuni care impiedica exercitarea acestuia in conditiile legii sau consecinta neindeplinirii unei obligatii legale corelative a dreptului ocrotit in persoana reclamantului.

Definitia interesului legitim se confunda cu cea a dreptului subiectiv, insa trebuie retinut faptul ca interesul legitim reprezinta o situatie de fapt asemanatoare doar cu un drept subiectiv. Prin urmare, o actiune in contenciosul administrativ poate sa fie intemeiata pe ocrotirea a doua categorii de valori: drepturi si interese legitime, in urma vatamarii posibilitatii de a pretinde unei persoane o anumita conduita, cu sprijinul fortei coercitive a statului.

Bibliografie

Rarincescu, Constantin G., Contenciosul administrativ roman, Editura Universala Alcalay & Co., Bucuresti, 1936

Del Vecchio, Giorgio, Lectii de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1995

Vedinas, Verginia, Drept administrativ si institutii politico-administrative, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

Trailescu, Anton, Drept administrativ, Editura All Beck, Bucuresti, 1995

Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004, Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004

Constitutia Romaniei

Dragos, Dacian Cosmin, Legea contenciosului administrativ, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

Bogasiu, Gabriela, Legea contenciosului administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008

Avram, Marieta, Actul unilateral in dreptul privat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006

Zaharia, Gheorghe T., Drept administrativ, Editura Junimea, Iasi, 2002

9