Dreptul la propria imagine

Imaginea persoanei reprezintă o valoare fundamentală prevăzutăşi garantată de Constituţie. Imaginea persoanei este esenţială pentru drepturileşi libertăţile ei cu implicaţii deosebite asupra gradului de satisfacere altrebuinţelor acesteia. Valoarea imaginii persoanei poate fi analizată sub aspectsocial, politic, economic, afectiv, etc. precum şi consecinţele acesteia asuprapersoanei. Între celelalte drepturi şi libertăţii ale omului pe de o parte şidreptul la propria imagine al persoanei pe de altă parte există ointercondiţionare. Socotim că putem vorbi atât de un drept la propria imaginea persoanei fizice cât şi un drept la propria imagine a persoanei juridice.

Protecţia vieţii intime, familiale şi private este asigurată şi princonsacrarea constituţională a dreptului la propria imagine. Astfel, în art. 30din Constituţie se prevede „Libertatea de exprimare nu poate prejudiciademnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propriaimagine.”

Dreptul la propria imagine este un drept fundamental darcomplementar al dreptului la viaţa intimă, familială şi privată. Lumea în caretrăim este o lume a imaginilor. În acest sens se mai foloseşte şi sintagma„civilizaţie a imaginii”. „Oamenii nu reacţionează în funcţie de realitate, cipe baza modului cum îşi reprezintă ei această realitate, a imaginilor pe care lepoartă în minte”.Omul a studiat şi studiază realitatea folosind imaginea.Omul acţionează sau nu acţionează asupra realităţii folosind imaginea. Omulgândeşte, judecă creează folosind imaginea. Imaginea are la bază informaţiacare la rândul ei se întemeiază pe date. Prin date înţelegem acele elemente deraportare temporală, spaţială, materială, obiectuală, între două entităţii. Cânddatele necunoscute sunt aduse la cunoştinţă cuiva aducând elemente de noutateatunci acestea devin informaţii. De multe ori oamenii sunt ajutaţii să aibăanumite imagini bazate pe anumite informaţii formate din anumite date carecorespund mai mult sau mai puţin realităţii şi servesc sau deservesc anumiteinterese influenţându-le acţiunea, inacţiunea. Memoria primeşte, reţine,construieşte, redă un număr mai mare sau mai mic de imagini care pot fiabstracte, virtuale, mai mult sau mai aproape de realitatea percepută,concepută, şi reflectată. Luptăm pentru a construi imagini, suntem atraşi saurespinşi de imagini, cumpărăm şi vindem imagini, ne hrănim sau hrănim cuimagini. Imaginea, rezultatul folosirii imagini poate fi un act creator şi având labază informaţii valoroase, poate fi preţuită, valorificată. Imaginea rezultat alprelucrării informaţiei poate fi un element important al puterii. Prelucrarea

imaginii poate da naştere la noi informaţii valoroase, ce pot constitui elementeale unei noi imaginii valoroase. Imaginea se obţine de regulă prin consum deenergie, timp, materie etc., şi ca urmare poate avea valoare economică,spirituală, afectivă etc. Or această însuşire a imaginii o poate face obiect alaproprieri, al dreptului de proprietate asupra acesteia. De pildă în art.2 viii alConvenţiei de la Stockholm din 1967 pentru constituirea OrganizaţieiMondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) dreptul de proprietateintelectuală273 este definit ca fiind „drepturile referitoare la operele literare,artistice şi ştiinţifice, interpretările artiştilor interpreţi şi execuţiile artiştilorexecutanţi, fonogramele şi emisiunile de radiodifuziune, invenţiile în toatedomeniile activităţii umane, descoperirile ştiinţifice, desenele şi modeleleindustriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu şi denumirilecomerciale, protecţia împotriva concurenţei neloiale şi toate celelalte drepturiaferente activităţii intelectuale în domeniul industrial, ştiinţific, literar şiartistic.” Alvin Toffler arăta:„Cunoaşterea, violenţa, avuţia şi relaţiile dintreele, definesc puterea în societate… Cunoaşterea mai serveşte şi ca multiplicatoral averii şi al forţei.” Or cunoaşterea are la bază informaţia şi imaginea. Pede altă parte imaginea socială are la bază informaţia reflectată mai mult saumai puţin corect în imagine. O imagine poate fi formată de una sau mai multeimagini şi ca urmare aceasta este influenţată sau determinată de imaginilecomponente. De aceea credem că se poate vorbii de un drept la o imaginecorectă pentru că drepturile şi libertăţile se pot realiza numai atunci cândacţiunile şi inacţiunile au la bază imagini corecte, fidele realităţii. PotrivitDEX. prin imagine se înţelege reflectarea de tip senzorial a unui obiect înmintea omenească sub forma unor senzaţii, percepţii sau reprezentări;reflectarea artistică a realităţii prin sunete, cuvinte, desen, pictură, sculptură,etc. Conform dicţionarului de neologisme prin imagine se înţelege forma dereprezentare în conştiinţă a realităţii înconjurătoare pe baza senzaţiilordobândite cu ajutorul simţurilor; reprezentare a unui obiect obţinută dinreunirea razelor luminoase emanate de la un alt corp şi reflectate de altul;reprezentare plastică a unei fiinţe, a unui obiect etc. făcută prin fotografiere,prin desen etc.; reflectarea artistică a unui obiect, a unui peisaj etc., făcută prinsunete, prin cuvinte, prin culori etc. Deci imaginea este o reprezentare, oreflectare mai mult sau mai puţin precisă a realităţii, fie mentală fiematerială. Imaginea poate fi şi ceva închipuit care reprezintă o construcţie oconcepţie ce nu are corespondent în realitatea prezentă ci în cea trecută saupoate în realitatea viitoare. Aici s-ar putea vorbi de creaţie şi de imaginerezultat al creaţiei. Socotim că în raport de subiecţii imagini putem vorbi dedouă categorii de imagini.

O primă categorie ar fi imaginea obiectuală ca o reflectare a unuiobiect de un alt obiect sau mulţime de obiecte. O a doua categorie ar fiimaginea mentală a unui obiect, o reprezentare în conştiinţă a realităţiiînconjurătoare pe baza senzaţiilor dobândite cu ajutorul simţurilor şi algândirii, raţiunii, judecăţii. După autorul imaginii am putea vorbi de o imagineindividuală de o imagine de grup de o imagine socială. Imaginea socială apersoanei, precum şi imaginea socială a organizaţiei influenţeazăperformanţele acestora, şi este în strânsă legătură cu valorile materiale sauspirituale pe care persoana sau organizaţia le deţine sau le creează precum şicu nivelul de satisfacere a trebuinţelor. De pildă imaginea unui demnitarpublic este o imagine complexă care cuprinde trei categorii de imagini diferiteca urmare a unei origini diferite respectiv: a) imaginea publică proprie;b)imaginea demnităţii publice pe care o deţine;c) imaginea de om politic;Această descompunere a imaginii ajută la alegerea modalităţilor şi mijloacelorcele mai eficace de protecţie a imaginii. De asemenea o astfel de analiză aimaginii are o importanţă deosebită în viaţa politică, viaţa statală, viaţaeconomică şi nu în ultimul rând viaţa socială. În cadrul imaginii anumiteînsuşirii reflectate, înrudite, definitorii pot exprima anumite categorii ca:onoarea, reputaţia, demnitatea, seriozitatea, fermitatea, marca, etc. Prin onoareîn sens obiectiv se înţelege acele însuşiri care exprimă gradul de integritatemorală, probitate, corectitudine, de respectare a îndatoririlor obligaţiilor justecu orice preţ, demnitate şi cinste, recunoscute de societate ca urmare areflectării în conştiinţa acesteia.281 Onoarea presupune respectarea a o serie deprincipii şi valori printre care şi respectă pentru a fi respectat.

Reputaţia este o rezultantă şi în acelaşi timp componentă a imaginiipublice, noţiune prin care înţelegem stima, respectul, consideraţia,dezaprobarea faţă de o persoană ca urmare a reflectării unor anumite însuşiri(cum ar fi de pildă de ordin personal, politic, profesional, funcţional, autoritarinstituţionaletc.) în mentalul colectiv. Uneori reputaţia este un element esenţialal imaginii profesionale cum ar fi imaginea de medic282, imaginea de procuror,imaginea de profesor, imaginea de demnitar etc.

Demnitatea persoanei este dată de gradul de autoritate moralărecunoscută de colectivitate, iar demnitatea publică este dată de gradul deautoritate instituită de lege pentru înalte funcţii publice în vederea reflectării caatare în mentalul colectiv. Ca urmare se poate vorbi de o imagine favorabilăsau de o imagine nefavorabilă ori de imagine dezirabilă sau indezirabilă înfuncţie de consecinţele acesteia sub toate aspectele. În funcţie de caracterul

informaţiilor ce stau la baza imaginii aceeaşi entitate poate avea imaginidiferite după cum informaţiile sunt diferite, complete sau incomplete,exacte, inexacte etc..

Pe de altă parte se poate vorbi de o imagine promovată care poatesă corespundă sau nu cu imaginea realizată. Uneori imaginea favorabilă secreează uşor dar dacă nu se fundamentează pe informaţii corecte secompromite foarte repede.

Este de observat că orice produs pe lângă o imagine fotografică areşi o imagine complexă formată din toate caracteristicile acestuia care îldeosebeşte de altele, îl valorizează, imagine denumită marcă. Imagineacomplexă a produsului sau marca conţine şi este produs al informaţiilordespre producător, materiile prime şi tehnologia folosită, calitatea şistandardele folosite la realizarea acestuia, aprecierile consumatorilor,sistemul de garantare, preţul etc. Aceasta este principala accepţie a mărciica imagine complexă a produsului sau a serviciului. Valoarea informaţiilorreflectate în marcă dau valoarea mărcii. De regulă denumirea produsului sauchiar fotografia acestuia nu se confundă cu marca produsului. În principiudenumirea produsului este dată doar de unele însuşiri care vizează de regulăutilizarea, destinaţia şi/sau finalitatea folosirii acestuia. Imaginea care defineştemarca vizează aşa cum am văzut şi alte însuşiri ale produsului presupunând oviziune complexă asupra acestora care îl distinge de altele. Pentru a se puteaopera cu o astfel de imagine complexă a produsului sau serviciului, i s-a stabilitun nume, un semn, care să o individualizeze şi să fie folosit în comunicare.Numele de marcă trebuie să reflecte mai mult sau mai puţin imagineacomplexă a produsului sau serviciului şi în mod obligatoriu să nu o contrazicăprintr-o altă imagine indusă. De pildă în cazul în care numele de marcă într-oaltă limbă are o conotaţie contrară imaginii complexe a produsului sau aserviciului, promovarea şi respectiv vânzarea acestora va întâmpina greutăţii.De aceea marca este reprezentată uneori printr-un semn pentru a facilita toatecomunicările legate de aceasta şi a evita riscul unei traduceri nefericite într-oaltă limbă.Astfel o a doua accepţie a conceptului de marcă este aceea desemn. Semnul distinge bunurile în care trebuie să recunoşti marca inclusivprovenienţa bunului (componentă a mărcii). Socotim că acest semn este mai degrabă denumirea mărcii dar care nu se confundă cu marca. Semnul mărciieste de natură convenţională se bucură de constanţă pentru identificare uşoarăpe când marca-imagine complexă trebuie perfecţionată, îmbunătăţită,valorizată deci în continuă schimbare competitivă. Spre deosebire de semnul

natural, semnul mărcii fiind de natură convenţională nu-şi păstreazăsemnificaţia în orice situaţie. Aplicarea semnului mărcii pe un produs nu îitransferă automat acestuia însuşirile, atributele specifice mărcii. Ceea ce esteapreciat şi esenţial pentru marcă este conţinutul şi nu forma respectiv semnulacesteia. Semnul mărcii este necesar în facilitarea comunicăriilor legate demarcă. Valoarea complexă de piaţă a produsului sau serviciului este directproporţională cu imaginea complexă a acestora exprimată, cultivată, difuzată şigarantată prin marca înregistrată.

În legislaţie şi doctrină se mai foloseşte sintagma de „marcătemporală” care este legată mai mult de funcţia de însemnare, denumireînregistrată decât de conţinutul mărcii. Astfel potrivit Legii privind marcatemporală nr. 451 din 1 noiembrie 2004 marca temporală este definită ca fiind„o colecţie de date în formă electronică, ataşată în mod unic unui documentelectronic; ea certifică faptul că anumite date în formă electronică au fostprezentate la un moment de timp determinat furnizorului e servicii de marcaretemporală.”Potrivit art.3 din Legea nr.451/2004 (1) „Marca temporală esteformată din cel puţin următoarele elemente: a) amprenta ataşată documentuluielectronic289 supus marcării; b) data şi momentul de timp aferentedocumentului supus marcării, exprimate în timp universal; c) informaţii careidentifică în mod unic furnizorul de servicii de marcare temporală;d) numărulde ordine din registrul furnizorului de servicii de marcare temporală. (2)Informaţiile verificate la furnizorul de servicii de marcare temporală sunt: a)elementele de identificare ale certificatului relativ la cheia ce verifică marca; b)identificarea algoritmului utilizat pentru generarea amprentei. (3) Marcatemporală poate să conţină şi elemente de identificare ale solicitantului mărciitemporale.” Se observă că marca temporală nu este formată din informaţiilecare constituie conţinutul complex al imaginii produsului sau serviciuluimarcat. Conţinutul şi valoarea mărcii sunt date de imaginea complexă amărcii şi nu de imaginea fizică a semnului mărcii. Uneori semnul mărciieste atât de deformat, grosolan realizat, falsificat, încât acesta nu mai este unsemn al conţinutului mărcii ci un fals evident care exprimă cu totul altceva unalt conţinut diferit de conţinutul real al mărcii. De aceea uneori pentru apreveni falsificarea semnelor mărci activitatea de marcare este reglementată.De pildă prin Ordinul nr. 102 din 28 aprilie 2004 al Autorităţii Naţionale pentruProtecţia Consumatorilor, au fost stabilite condiţiile în vederea operaţiunii demarcare cu marca de garanţie proprie a obiectelor şi bijuteriilor din metalepreţioase şi aliaje. Pe lângă marca de garanţie proprie mai există marca decertificare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor precum şimarca titlului. Între imaginea complexă a produsului sau serviciului şi

imaginea publică a personalului producătorului există o interdependenţă cuimplicaţii pozitive sau negative supra mărcii. Pe de altă parte alegerea de cătreconsumator a produsului după marcă se face de regulă şi în raport de imagineade sine, de imaginea dezirabilă, precum şi de imaginea publică. Protecţiajuridică a imaginii a fost o preocupare mai mult sau mai puţin constantă. Depildă protecţia juridică a mărcii (imaginii complexe a produsului, sau aserviciului) contra folosirii pe nedrept sau a falsificării este asigurată în prezentîn România prin Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice,precum şi prin autorităţii specializate ale statului care asigură aplicareaacesteia. Dreptul la marcă este un drept ce face parte din dreptul de proprietateintelectuală.

Protecţia imagini persoanei s-a făcut şi se face şi prinîncriminarea unor fapte grave care afectează imaginea publică a persoanei înmod deosebit demnitatea, onoarea, reputaţia, sub forma infracţiunilor deinsultă, calomnie, ultraj pentru care se aplică pedepse penale. Potrivit art.30alin.6 din Constituţie libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,onoarea, viaţa particulară şi nici dreptul la propria imagine ceea ce presupuneo serie de obligaţii pentru legiuitor şi celelalte autorităţi publice. Potrivitart.1 pct.3 din Constituţie demnitatea omului este ridicată la rangul devaloare supremă şi este garantată constituţional. În art.II-61 din Tratatulinstituind o Constituţie pentru Europa se dispune: „ Demnitatea umană294

este inviolabilă. Ea trebuie respectată şi protejată.” De pildă demnitateapersoanei poate fi încălcată prin determinarea acesteia să lucreze în condiţiide muncă sub demnitatea sa.

În art.II-a 91 din tratatul instituind Constituţie pentru Europa sedispune: „1. Orice lucrător are dreptul la condiţii de muncă care să respectesănătatea, securitatea şi demnitatea sa.” La acestă dispoziţie constituţionalătrebuie să se alinieze şi legislaţia ţărilor membre ale U.E.De asemenea sevorbeşte tot mai frecvent de prejudicii de imagine sub forma daunelormorale sau materiale cauzate pentru care se acordă despăgubiri băneşti decătre instanţele judecătoreşti. Se ştie că prejudiciul este o daună injustă, careînseamnă orice pierdere, sau distrugere de valoare, trecută, prezentă şiviitoare.

Prejudiciul material are două forme de existenţă care nutotdeauna sunt ocrotite în aceeaşi măsură de lege, respectiv după naturarăspunderii juridice în cadrul căreia a fost cauzat şi se revendică:a) prejudiciul material efectiv, adicã cel cauzat prin fapta ilicitã,

de la data acesteia şi pânã în prezent şib) prejudiciul viitor, adicã pagubele care se estimeazã cã se vormai produce în viitor ca urmări ale faptei ilicite.Prima formã a prejudiciului mai este denumită prejudiciu efectiv(damnum emergens) iar a doua formă prejudiciu eventual (lucrum cessans).

Prejudiciul moral sau daune morale, ori prejudiciuextrapatrimonial, reprezintă orice vătămare, lezare a aptitudinilor, valorilor,atributelor ce integrează şi definesc făptura umană ca individualitate biologicăşi spirituală, afirmând-o multilateral ca personalitate umană. Cu privire lasfera prejudiciului moral, socotim cã aceasta poate include sau viza practictoate valorile a căror armonie integrează şi exprimă personalitatea umană întroidentitate neconfundabilă şi protejată ca atare de drept deci inclusivimaginea.

În literatura de specialitate se fac unele clasificări aleprejudiciilor morale astfel:- prejudicii rezultate din vătămarea integrităţii corporale, asănătăţii, incluzând durerile fizice şi psihice, provocarea unor boli, slăbirearezistenţei fizice la boli etc., cauzate prin răniri, loviri etc.;- prejudicii afective constând în suferinţe psihice cauzate prinlezarea sentimentelor de afecţiune şi de dragoste, ca de pildă cele provocatede uciderea persoanei iubite, de rănirea, mutilarea, desfigurarea sauîmbolnăvirea gravă a unei rude sau persoane apropiate, precum şi "orice altesuferinţe psihice similare";- prejudiciul constând în atingeri aduse cinstei, onoarei,demnitãţii, prestigiului sau reputaţiei în general imaginii unei persoane, prininsulte, calomnii, defăimări, aprecieri defavorabile, "inclusiv cele privindreputaţia profesională a unei persoane şi alte asemenea fapte reprobabile";- prejudicii constând în atingeri aduse dreptului la nume, lapseudonim sau la denumire, în special prin folosirea abuzivă de către o altăpersoană a acestor elemente de identificare a persoanelor;- prejudicii constând în atingeri aduse drepturilor nepatrimonialedin cuprinsul dreptului de autor şi al dreptului de inventator prin uzurpare,denaturare etc.

Cea de-a doua clasificare, dupã criteriul "domeniului"personalităţii umane încălcate - cu observaţia că aici nu dreptul subiectiv esteîncălcat, ci însăşi personalitatea umană este încălcată, distinge:- prejudicii morale cauzate personalităţii fizice - prin leziuni

fizice, infirmităţi, boli, unii incluzând aici şi prejudiciul estetic, de agrement şipe cel juvenil;- prejudicii morale cauzate personalităţii afective inventariindsuferinţele de natură psihică provocate prin cauzarea morţi ori infirmităţii uneifiinţe dragi, declanşarea divorţului, ruperea intempestivă a logodnei etc.;- prejudicii morale ca urmare a atingerii personalitãţii sociale,cauzate prin lezarea cinstei, onoarei, demnităţii, reputaţiei, vieţii private (defapt intimităţii vieţii private), numelui, pseudonimului etc., acesta fiind de faptun prejudiciu de imagine.

Prejudiciul presupune lezarea atât a unui drept cât şi a unuiinteres. Cel care a suferit o pagubă poate reclama deci, repararea ei chiar dacăprejudiciul nu constă în atingerea adusă unui drept al său ci numai în lezareaunor simple interese personale ce nu alcătuiesc obiectul unui atare drept. Deexemplu, vorbim de interes şi atunci când cineva este susţinătorul financiar alunei alte persoane fără a avea o obligaţie legală, în acest sens; pierderea uneiastfel de susţineri financiare, înseamnă lezarea unui interes legitim.

Repararea prejudiciului se poate face în natură sau prinechivalent. Repararea în natură, înseamnă restituirea lucrului sau a unui lucruidentic cu cel luat, distrus, deteriorat. Socotim că uneori repararea în natură arputea fi considerată şi exercitarea dreptului la replică sau dreptului larectificare în aceleaşi condiţii cu fapta care l-a generat.

Imaginea proprie trebuie înţeleasă, în contextul dreptuluifundamental la propria imagine, ca fiind acea imagine publică creată saulăsată să se creeze, în mod conştient, de către persoana fizică. Orice persoanăare o imagine proprie nedestinată publicităţii, imaginea de sine, imaginecare trebuie respectată şi apărată de legiuitor297 precum şi o imagine publicăacceptată de aceasta care de asemenea trebuie respectată şi apărată delegiuitor. Spre exemplu, anumite trăsături, defecte, însuşiri etc. sunt apreciatede persoana respectivă că nu trebuie cunoscute de nimeni în afară de ea sau demembrii familiei, ori de alte persoane cum sunt: preotul, medicul, avocatuletc. Având în vedere modul cum este reglementat în trei trepte dreptul la viaţărespectiv dreptul la viaţă intimă, dreptul la viaţă familială şi dreptul la viaţăprivată drepturi care presupun trei grade de secretizare se poate vorbi de treitipuri de imagine. Astfel ar fi imaginea de sine care este definită de toateinformaţiile, trăsăturile caracteristice ale persoanei în mod deosebit cele carefac parte din viaţa intimă a acesteia circumscrisă secretului personal. Altfelspus imaginea de sine este imaginea intimă, imagine care nu este destinată

nici membrilor de familie. Un alt gen de imagine ar fi imaginea de sine careeste definită de toate informaţiile, trăsăturile caracteristice ale persoanei înmod deosebit cele care fac parte din viaţa de familie a acesteia circumscrisăsecretului familial. Raportat la viaţa privată şi secretul acesteia se mai poatevorbi de o imagine privată a persoanei care este definită de toate informaţiile,trăsăturile caracteristice ale persoanei în mod deosebit cele care fac parte dinviaţa privată a acesteia circumscrisă secretului privat. Osebit de acestea se maipoate vorbi de imaginea publică a acesteia. Acestea sunt protejate prin dreptulla imaginea proprie şi pot fi făcute publice numai cu consimţământul expresal persoanei în cauză. Căci, într-adevăr, dacă înţelepciunea omeniriirecunoaşte că dreptul la viaţă este natural, apoi cum natura este aceea care aîmpărţit darurile în lume, alcătuind în mod deosebit organismul fiecăruia deunde rezultă deosebirea de dezvoltare a facultăţilor intelectuale şi însuşirilorfizice ale fiecăruia, tot aşa este natural să recunoaştem fiecăruia acelaşi dreptnatural asupra asupra imaginii fizice, imaginii intelectuale, imaginii sociale cesunt produs al dezvoltării facultăţilor fizice şi intelectuale ale persoanei. Dinaceastă cauză persoana care utilizează imaginea altuia în scopul de a tragefoloase, fără consmţământul acestuia, departe de a avea un drept exclusivasupra operei sale, săvârşeşte un fapt ilegal care îl expune la plata de daune.Sunt numeroase cazurile când unele personalităţi din domeniulcinematografiei, artei, sportului etc. acceptă, pentru sume importante,înstrăinarea şi difuzarea unor imagini sau alte documente cu secrete intime, defamilie sau din viaţa privată, pentru a satisface curiozitatea cititorilor sautelespectatorilor consumatori de senzaţional. În Franţa, de exemplu, s-au dathotărâri judecătoreşti care au recunoscut dreptul de proprietate al fiecăruiaasupra imaginii sale.

De altfel, potrivit art. 226-1 pct. 2 din Noul Cod penal francez,constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoarea de până la un an şiamendă 300.000 franci „fixarea, înregistrarea sau transmiterea imaginii uneipersoane aflate într-un loc privat, fără consimţământul acesteia”. Iar în art.226-1 din acelaşi cod este sancţionat şi acela care foloseşte imaginile obţinuteîn condiţiile art. 226-1, şi le aduce, fără drept, la cunoştinţa publicului sau aunui terţ.

Curtea din Paris a considerat că este un atentat la viaţa privată apersoanei chiar simpla publicare a adresei, numărului de telefon şi areşedinţei private a unui cântăreţ, fără consimţământul acestuia. O instanţăromână în 1910 a decis: „Caricatura fiind un gen de producţie artistică,conferă autorului dreptul exclusiv de proprietate asupra operei sale, în puterea

căruia este în drept a se folosi de tot ceea ce ar putea să producă aceastăoperă. Dacă artistul are dreptul exclusiv de proprietate asupra producţiei saleartistice, nu este mai puţin adevărat însă, că în alegerea subiectelor ce cadimaginaţiei sale pentru a-l inspira de a produce o operă artistică din care sătragă foloase, nu poate utiliza imaginea altuia fără consimţământul său, căci înacest caz dreptul artistului vine în atingere cu al subiectului său, căruia trebuiea-i recunoaşte asupra figurii sau imaginii sale un drept personal şi exclusiv deproprietate, care este tot aşa de natural, ca şi al artistului asupra operelor sale şide care prin urmare numai el poate avea drept să se folosească.”

De precizat că trebuie făcută deosebirea dintre demnitatea şifuncţia publică, pe de o parte, şi persoana publică, de pe altă parte,deosebire cu implicaţii majore asupra drepturilor acestora la viaţa intimă,familială, privată şi propria imagine.

Persoana publică este aceea persoană care, fără a deţine o funcţiesau demnitate publică, satisface, în regim de drept privat, anumite interese aleunui anumit public; din această categorie fac parte artişti, sportivi etc. Dacăaceştia nu satisfac în bune condiţii aceste interese este problema lor, iaraceste interese nu au caracterul intereselor publice satisfăcute în modinstituţionalizat.

Ca atare, anumite deficienţe, comportări etc. ale persoanei publice, chiardacă afectează prestaţia acestora, nu trebuie cunoscute de public decât numaicu consimţământul persoanei.

În cazul unei demnităţi sau funcţii publice, situaţia este alta.Demnitarul şi funcţionarul public sunt în slujba naţiunii şi satisfac anumiteinterese ridicate de lege la rang de interes public. Or, tot ceea ce poatedăuna prestaţiei la care este obligat demnitarul şi funcţionarul public,trebuie să ajungă la cunoştinţa publicului, care trebuie să aprecieze şi săceară să se ia măsurile în consecinţă, în deplină cunoştinţă de cauză. Spreexemplu, o deficienţă de comportament ce poate constitui obiectul unuişantaj, în cazul unei persoane publice, respectiv artist, sportiv etc. nu justificăpublicarea acesteia; însă, în cazul unei demnităţi sau funcţii publice estenecesar a fi adusă la cunoştinţă publicului pentru a evita un eventual şantaj, cuimplicaţii negative asupra serviciului public prestat.

Într-o speţă soluţionată în Austria, un ziarist vienez a fostcondamnat de autorităţile austriece la amenda penală de 15.000 şilingi, pentru

că a făcut public faptul că Bruno Kreisky, cancelar federal în funcţie, aaparţinut unei brigăzi S.S. în timpul celui de al doilea război mondial.Sesizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că nu a fostîncălcat dreptul la viaţa privată a cancelarului, demnitar public, faptaziaristului fiind justificată de interesul public şi, astfel, a obligat statulaustriac la restituirea amenzii, plata unei sume de 284.536,60 şilingireprezentând cheltuieli de deplasare, sejur şi daune interese ale ziaristului.

În România în vederea protecţiei dreptului la propria imagine îndomeniul comunicării audiovizuale Consiliul Naţional al Audiovizualului aemis Decizia nr.248 din o1.o7.2004 privind protecţia demnităţii umane şi adreptului la propria imagine. Această decizie este dată în spiritul art.30 pct.6din Constituţie care dispune că libertatea de exprimare nu poate prejudiciademnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propriaimagine. Radiodifuzorii au obligaţia să respecte dreptul sacru la demnitateumană şi la propria imagine şi să nu profite de ignoranţa sau de bunacredinţăa persoanelor.

Pentru protecţia dreptului la propria imagine Consiliul Naţional alAudiovizualului instituie sau reaminteşte prin decizia sus citată şi alte deciziio serie de principii şi reguli specifice comunicării audiovizuale astfel:- respectarea prezumţiei de nevinovăţie este obligatorie în orice programaudiovizual; orice persoană acuzată sau cercetată pentru săvârşireaunei infracţiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât nu a fostcondamnată printr-o hotărâre judecătorească penală definitivă şiirevocabilă.- dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului înprobleme de interes public justificat. În sensul deciziei C.N.A. maisus citate sunt considerate a fi de interes public justificat oriceprobleme, fapte sau evenimente locale ori naţionale, cu semnificaţiepentru viaţa comunităţii şi care nu încalcă drepturile şi libertăţilefundamentale ale omului.- nu orice interes sau curiozitate a publicului trebuie satisfăcută;invocarea dreptului la informare nu poate servi la acoperireapreocupărilor financiare ale radiodifuzorilor;- este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări ale persoanelorreţinute pentru cercetări, arestate sau aflate în detenţie, fărăacordul acestora. Fac excepţie de la această regulă situaţiile în carefilmarea sau înregistrarea este incidentală şi este realizată în locuripublice. Potrivit art. 290 alin.2 din Codul de procedură penală dacă

judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese destat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, instanţa lacererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, poate declara şedinţasecretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecăriicauzei. În timpul cât şedinţa este secretă, nu sunt admişi în sala deşedinţă decât părţile, reprezentanţii acestora, apărătorii şi celelaltepersoane chemate de instanţă în interesul cauzei.- nu pot fi difuzate materiale audiovizuale, realizate şi puse la dispoziţiaradiodifuzorilor de către poliţie sau parchet, fără acordulpersoanelor care sunt victime ale unor infracţiuni sau fără acordulfamiliilor acestora.- este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau reportajeaudiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei fărăacordul acesteia; De la această regulă fac excepţii situaţiile în caresunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:existenţa unuiinteres public justificat; existenţa unei legături semnificative şi clareîntre viaţa privată şi de familie a persoanei şi interesul publicjustificat; efectele amestecului în viaţa privată şi de familie apersoanei să nu intre sub incidenţa prevederilor art.10 alin.2 dinConvenţia Europeană a Drepturilor Omului;- este interzisă difuzarea de imagini ale persoanei, filmate în proprialocuinţă sau în orice alte locuri private, fără consimţământulacesteia. De asemenea este interzisă difuzarea de imagini aleproprietăţii private, filmate în interiorul acesteia, fără acordulproprietarului; Fac excepţie de la această regulă situaţiile în careimaginile difuzate: pot preveni săvârşirea unor infracţiuni; surprindsau pot proba săvârşirea unei infracţiuni; protejează sănătateapublică.- de asemenea este interzisă difuzarea de imagini şi sunete înregistrate cumicrofoane şi camere de luat vederi ascunse, cu următoareleexcepţii: materialul audiovizual astfel obţinut să fie esenţial înstabilirea credibilităţii şi autenticităţii unui fapt de interes publicjustificat; materialul audiovizual astfel obţinut nu putea fi realizat încondiţii normale, iar conţinutul acestuia prezintă un interes justificatpentru public; filmarea sau înregistrarea consemnează un fapt cuincidenţă penală ori morală, cu semnificaţie pentru viaţacomunităţii.- înregistrările destinate emisiunilor de divertisment tip „cameră ascunsă”nu trebuie să pună persoana în situaţii înjositoare sau de risc şi pot fidifuzate numai cu acordul persoanelor care au făcut obiectul

filmării;- difuzarea înregistrărilor convorbirilor telefonice sau a corespondenţei,ajunse în posesia radiodifuzorilor, este permisă în următoarelesituaţii: răspunde unor necesităţi de siguranţă naţională, ordinepublică sau asigură prevenirea unor fapte penale; probeazăcomiterea unei infracţiuni; protejează sănătatea sau moralepublică;filmarea sau înregistrarea consemnează un fapt cu incidenţăpenală sau morală, cu semnificaţie pentru viaţa comunităţii;- în cazul în care este permisă difuzarea radiodifuzorii sunt obligaţi săîncunoştinţeze persoana în cauză înaintea difuzării materialeloraudiovizuale şi să solicite punctul de vedere al acesteia.- în cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoaneprivind fapte sau comportamente ilegale ori imorale concrete,acestea trebuie susţinute cu dovezi; dacă acuzaţiile sunt aduse deradiodifuzor, acestea trebuie să respecte principiul audiatur et alterapars; Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptulpersoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor săprobeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice cel puţin probele care lesusţin. Difuzarea de imagini ale persoanei aflate în situaţia devictimă se face cu acordul acesteia iar a imaginilor persoanei fărădiscernământ sau decedate cu acordul familiei. Este interzisădifuzarea de imagini care exploatează sau scot în evidenţă traumeleori traumatismele unei persoane. În cazul martorilor la comitereaunei infracţiuni, la solicitarea acestora, difuzarea imaginilor se varealiza cu asigurarea deplină a identităţii lor. Orice persoană aredreptul la respectul intimităţii în momente dificile, cum ar fi opierdere ireparabilă sau o nenorocire. În cazul situaţiilor de suferinţăumană, a dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor deviolenţă, radiodifuzorii au obligaţia de a nu se amesteca nejustificatîn viaţa privată.- difuzarea materialelor audiovizuale conţinând imagini ale persoaneloraflate la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi adatelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemelede diagnostic, pronostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boalaşi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, este permisănumai cu acordul persoanei sau, în cazul în care persoana este fărădiscernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al aparţinătorilor.- este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii aleminorilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care aceştia aufost supuşi abuzurilor fizice, psihice, sunt acuzaţi de comiterea unei

infracţiuni ori sunt victimele infracţiunilor, cu excepţia răpirii saudispariţiei.- este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii aleminorilor în vârstă de până la 14 ani, în situaţia în care sereconstituie infracţiuni sau abuzuri de orice fel ori evenimentedramatice de natură să-i afecteze;- este interzisă difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii aleminorilor în vârstă de până la 14 ani care au asistat la evenimentedramatice, petrecute în comunitate sau în familie, ori la comitereaunor infracţiuni;- minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, acuzaţi de comiterea unorinfracţiuni sau victime ale infracţiunilor ori abuzaţi fizic, psihic sausexual, pot participa ori pot fi prezentaţi în programele de ştiri,emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinireacumulativă a următoarelor condiţii: existenţa prealabilă aconsimţământului lor, a consimţământului părinţilor sau alreprezentanţilor legali, în formă scrisă;asistarea pe parcursulînregistrării sau transmisiei de către un părinte sau un reprezentantlegal, avocat, în cazul cercetării sau arestării; eliminarea oricărorelemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în careminorii sunt victimele unor infracţiuni ori ale abuzurilor fizice,psihice sau sexuale.- în cazul minorilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani acuzaţi decomiterea unei infracţiuni sunt necesare acordul în scris al acestoraşi asistarea de către avocat, în situaţia în care sunt cercetaţi penal,reţinuţi sau arestaţi.- în cazul minorilor cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, care sunt victimesau martori la comiterea unor infracţiuni ori care au fost abuzaţifizic, psihic sau sexual, sunt necesare acordul acestora iar lasolicitarea minorilor, eliminarea oricăror elemente care ar puteaduce la identificarea lor. Minorul, părinţii sau reprezentantul legaltrebuie să fie informaţi cu privire la drepturile lor înainte de filmaresau înregistrare.- înterviurile şi declaraţiile luate minorilor sub 16 ani trebuie făcute curesponsabilitate şi discernământ, astfel încât aceştia să nu fiechestionaţi pentru a li se smulge păreri asupra problemelor intime defamilie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depăşescputerea lor de judecată. Este interzisă difuzarea de interviuri saudeclaraţii luate minorilor în vârstă de până la 14 ani, realizate pebaza provocării unor stării emoţionale menite să sporească, cu orice

preţ, spectaculozitatea producţiilor.- este interzisă difuzarea de emisiuni al căror scop principal esteexploatarea aspectului fizic al minorelor în vârstă de până la 16 anisau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei. Este interzisădifuzarea emisiunilor în care minori sunt folosiţi de părinţi, rude,reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantajepersonale sau de a influenţa actul de justiţie.- radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate măsurile astfel încât minoriiimplicaţi în orice mod în emisiuni de radio sau de televiziune să nufie expuşi nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurgedin realizarea respectivelor emisiuni.- este interzisă, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau alreportajelor, difuzarea de imagini, inclusiv fotografii care redau:- minori decedaţi ca urmare a infracţiunilor deomor, a unui accident auto, a unui accidentcasnic, minori care sau sinucis; minoridecedaţi în spital;- minori în vârstă de până la 14 ani aflaţi în unadin următoarele situaţii: internaţi în spitalpentru intervenţii chirurgicale dificile; bolnavide SIDA; bolnavi incurabili;- minori în vârstă de până la 16 ani acuzaţi saureţinuţi pentru practicarea prostituţiei ori aflaţisub influenţa drogurilor sau a băuturiloralcoolice;Nerespectarea a o serie de reguli din cele mai sus arătate afecteazădreptul la propria imagine şi se sancţionează cu amendă potrivit Deciziei nr.248 din o1.o7.2004, Decizia nr. 57 din 13 martie 2003, şi art.90 art.91 dinLegea nr.504/2002.

Drepturile la viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dreptulla imaginea proprie sunt garantate din punct de vedere penal prin:- instituirea ca infracţiune a divulgării secretului profesional, în carese includ şi acte şi fapte din viaţa intimă, familială sau privată apersoanei, de care autorităţile sau anumite persoane prevăzute de lege(medic, avocat, preot) iau la cunoştinţă;- secretul profesional trebuie respectat în tot cursul procesului penal,civil, comercial, sub aspectul respectării dreptului la viaţa intimă,familială, la propria imagine sau viaţa privată a părţilor în proces;- astfel, judecătorii au obligaţia de a declara secretă şedinţa de

judecată în procesele în care publicitatea ar afecta aceste valori, fărăsă aducă vreun deserviciu legii sau justiţiei306; (art. 290 al. 2, 3 şi 4 dinCodul de procedură penală).Dacă judecarea în şedinţa publică ar puteaaduce atingere vieţii intime a unei persoane, instanţa,la cerereaprocurorului, a părţilor, ori din oficiu, poate declara şedinţa secretăpentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.- incriminarea faptelor prin care se afectează grav imaginea persoanei:insulta, calomnia, ultrajul, şi altele;- incriminarea altor fapte ca infracţiuni cum sunt: violarea dedomiciliu (art. 192 din C.p.), violarea secretului corespondenţei (art.195 din C.p.), calomnia (art. 206 din C.p.), insulta (art. 205 din C.p.)ş.a.

Deci, orice act sau fapt din viaţa intimă, familială sau privată ademnitarului şi funcţionarului public care nu poate influenţa negativprestaţia socială a acestuia, este protejată. Numai sub acest aspect,demnitarul sau funcţionarul public are dreptul la protecţia vieţii intime,familiale, private şi la propria imagine, potrivit legii. Pe de altă partefuncţionarul sau demnitarul public are o imagine publică realizată compusăformată din două componente: imaginea ca urmare a funcţiei publice saudemnităţii publice şi imaginea proprie care are la bază numai informaţiile şiimaginile despre persoana sa. Din aceste motive funcţionarul sau demnitarulpublic nu poate folosi imaginea sa publică compusă în interes exclusivpersonal. De pildă în art.11 din Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită afuncţionarilor publici se dispune: „În considerarea funcţiei publice deţinute,funcţionarilor publici le este interzis să permită utilizarea numelui sauimaginii proprii în acţiunii publicitare pentru promovarea unei activităţicomerciale,precum şi în scopuri electorale.” În acest articol credem că estevorba de imaginea publică compusă şi nu de imaginea proprie care are la bazănumai informaţiile şi imaginile despre persoana sa ca persoană fizică. Dinnefericire în acelaşi mod este reglementată în articolul 11 din Legeanr.477/2004 folosirea imaginii proprii de către personalul contractual dinautorităţile şi instituţiile publice.

Pentru a preveni încălcarea acestor drepturi, Adunarea Parlamentarăa Consiliului Europei a adoptat Rezoluţia 1003 cu privire la etica ziaristică. Înaceastă Rezoluţie, printre altele, se arată „Nici editorii sau proprietarii, niciziariştii nu trebuie să considere că informaţia le aparţine. Într-oîntreprindere dedicată informaţiei, aceasta nu trebuie tratată ca o marfă, ci caun drept fundamental al cetăţenilor. În consecinţă, nici calitatea

informaţiilor sau opiniilor nu trebuie exploatate în scopul creşterii număruluide cititori sau auditori şi, în consecinţă, a resurselor publicitare.”