1

SUPORT DE CURS ANUL I

ContentsCURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE ŞI ELEMENTE DE CONTROL

JURISDICŢIONAL........................................................................................................................... 2

TEMA 1 .................................................................................................................................. 2

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE ................................................................. 2

§ 1. Consideraţii introductive ............................................................................................ 2

§ 2. Constituirea Curţii de Justiţie ..................................................................................... 4

§ 3. Organizarea şi funcţionarea Curţii .............................................................................. 5

§ 4. Tribunalul Uniunii Europene...................................................................................... 7

§ 5. Tribunalul Funcţiei Publice (TFP) .............................................................................. 7

§ 6. Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ...................................................... 8

TEMA 2. ............................................................................................................................... 10

CHESTIUNEA PREJUDICIALĂ. COOPERAREA DINTRE CURTEA DE JUSTIŢIE ŞI

INSTANŢELE NAŢIONALE ......................................................................................................... 10

§ 1. Preliminarii .............................................................................................................. 10

§ 2. Sediul materiei ......................................................................................................... 11

§ 3. Dispoziţiile ce fac obiectul procedurii prejudiciale prevăzute de art. 267 TFUE ....... 11

§ 4. Noţiunea de instanţă (care poate formula o chestiune prejudicială) ........................... 12

§ 5. Cele două categorii de instanţe vizate de art. 267 par. 2 şi par. 3. Facultatea sau

obligaţia de a sesiza Curtea de Justiţie ................................................................................. 12

§ 6. Efectul hotărârilor pronunţate de Curtea de Justiţie .................................................. 14

CETĂŢENIA EUROPEANĂ ................................................................................................ 16

COMPETENŢELE UNIUNII EUROPENE ........................................................................... 18

§ 1. Principiul competenţei de atribuţie ........................................................................... 18

§ 2. Repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre ...................................... 18

§ 3. Principiul subsidiarităţii ........................................................................................... 20

§ 4. Principiul proporţionalităţii ...................................................................................... 21

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

2

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE ŞI ELEMENTE DE

CONTROL JURISDICŢIONAL

TEMA 1

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

§ 1. Consideraţii introductive

A. Probleme generale privind controlul jurisdicţional în UE

Pentru ca dreptul comunitar să fie respectat de statele membre şi de instituţiile Uniunii,e nevoie de un control jurisdicţional, exercitat de instanţe specializate. Pe de altă parte,controlul jurisdicţional trebuie să asigure pentru particulari protecţia drepturilor acordate desistemul comunitar.

Primele învestite cu acest control sunt tribunalele naţionale, dar dacă interpretareadreptului comunitar ar rămâne exclusiv la nivelul jurisdicţiilor naţionale, nu s-ar putea păstraunitatea acestuia, în condiţiile diversităţii sistemelor juridice. Aşadar, şi din acest punct devedere era necesară o jurisdicţie a Uniunii, care să asigure pentru dreptul comunitar ointerpretare uniformă1.

Explicaţie:

De ce procesele care implică dreptul comunitar sunt, de regulă, judecate de instanţele

naţionale?a) Există un specific al dreptului Uniunii:

- De obicei, actele adoptate de instituţiile Uniunii au nevoie de măsuri naţionale de

executare. Astfel, de multe ori, particularii [persoane fizice, dar mai ales persoanejuridice (societăţi comerciale, ONG-uri, sindicate…)] se întâlnesc cu dreptul comunitarprin intermediul actelor naţionale de aplicare. Când au o nemulţumire (legată, de

exemplu de neplata unei subvenţii la care aveau dreptul în temeiul unui act comunitarş.a.m.d.), ei vor contesta decizia administraţiei naţionale. Cum însă actul administrativ

naţional este dat în executarea unui act al Uniunii, judecătorul naţional va trebui săsoluţioneze cauza prin aplicarea dreptului comunitar. La fel de bine, o persoană poate

reclama că a fost victima unei discriminări interzise de dreptul Uniunii, autorul fiind o

autoritate naţională sau chiar o entitate privată. Judecătorul naţional trebuie să aplicetot dreptul comunitar.

b) Jurisdicţia Uniunii – cu un număr limitat de judecători – nu putea prelua întreg contenciosul

1 În dreptul internaţional nu există un echivalent al Curţii Europene de Justiţie, care să asigure unicitateainterpretării convenţiilor încheiate de state. Ca urmare, aceste acte sunt interpretate de jurisdicţiile naţionale.Apar în mod inerent diferenţe de interpretare şi se ajunge ca aceeaşi dispoziţie dintr-un tratat să capete sensuridiferite (şi aplicări diferite) de la ţară la ţară.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

3

legat de aplicarea tratatelor constitutive şi a actelor instituţiilor Uniunii la situaţii juridice în

care sunt implicate milioane de persoane. Din această cauză, accesul direct al particularilorla acţiunile directe judecate de Curtea de Justiţie a Uniunii este destul de limitat.

B. Câte instanţe judecătoreşti ale UE funcţionează în prezent?

Creată ca o instituţie a CECO, Curtea de Justiţie şi-a extins competenţele şi asupra CEEşi Euratom. Pe măsura dezvoltării Comunităţii, a crescut foarte mult şi volumul de activitateal Curţii, iar instituţia a devenit supraaglomerată. Pentru a descongestiona agenda de lucru aCurţii, s-a creat Tribunalul de Primă Instanţă (TPI), care a început să lucreze în 1989. Tratatulde la Nisa a extins competenţa Tribunalului de Primă Instanţă şi a prevăzut posibilitateaînfiinţării de tribunale specializate pe anumite domenii, care să preia din sarcinile TPI. Unprim pas s-a făcut prin înfiinţarea Tribunalului Funcţiei Publice (TFP), care funcţionează dinoctombrie 2005. Vor urma probabil tribunale specializate în proprietate intelectuală (îndreptul mărcilor, de exemplu).

Aşadar, sistemul judiciar al UE este organizat pe trei trepte ierarhice: la bază sunttribunalele specializate. Deciziile lor pot fi atacate la Tribunal. Pe lângă recursurile împotrivadeciziilor tribunalelor specializate, Tribunalul are în competenţă judecarea în primă instanţă aunor categorii de litigii (în materie de concurenţă, ajutoare de stat, mărci comunitare…).Deciziile Tribunalului pot fi atacate cu recurs la Curtea de Justiţie. Pe de altă parte, Curteajudecă în primă şi ultimă instanţă în cazurile prevăzute de tratate.

C. Terminologie

Până la intrarea în vigoare a TLisabona, termenul de Curte de Justiţie era utilizat cudouă sensuri. Pe de o parte, se referea la instituţia comunitară, alături de Comisie, Consiliuş.a.m.d., cuprinzând ansamblul instanţelor judecătoreşti ale Comunităţii. Pe de altă parte,desemna instanţa judecătorească aflată la vârful sistemului judiciar comunitar. TLisabonaintroduce o clarificare semantică. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene esteinstituţia Uniunii cu rol jurisdicţional, cuprinzând ● Curtea de Justiţie, ● Tribunalul2 şi ●tribunale specializate.

D. Metodele de interpretare

Metodele de interpretare folosite uzual sunt cea sistematică şi cea teleologică. Evident,se recurge şi la metoda gramaticală, dar aceasta nu este de cele mai multe ori decisivă, pentrucă:

- textul de interpretat nu este unitar: existând 23 de versiuni lingvistice în mod egalautentice, nu pot fi evitate diferenţele de sens;

- dreptul Uniunii – mai ales cel primar (alcătuit din tratatele constitutive) – e redactat întermeni generali, susceptibili de o pluralitate de semnificaţii.

2 Tribunalul este noul nume al fostului Tribunal de Primă Instanţă.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

4

E. Sediul jurisdicţiei Uniunii

Sediul instanţelor europene se află la Luxemburg.

§ 2. Constituirea Curţii de Justiţie

A) Compunere

Curtea de Justiţie este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat membru, adică28 de judecători. Judecătorii sunt asistaţi de 9 avocaţi generali. Numărul avocaţilor generalipoate fi mărit de Consiliu, statuând în unanimitate, la cererea Curţii (art. 252 TFUE). Dintoamna anului 2015, când va avea loc următoarea reînnoire parțială a componenței Curții, vorfuncționa 11 avocaţi generali. Atât judecătorii, cât şi avocaţii generali sunt consideraţimembri ai Curţii. Curtea mai dispune de un grefier, ajutat de alţi funcţionari.

B) Statutul juridic al membrilor Curţii

Judecătorii, la fel ca avocaţii generali, sunt aleşi dintre personalităţile care oferă toategaranţiile de independenţă şi întrunesc condiţiile cerute de exercitarea în ţara lor a celor maiînalte funcţii jurisdicţionale sau sunt jurişti de competenţă recunoscută3. Ei sunt numiţi decomun acord de guvernele statelor membre.

TLisabona instituie un comitet alcătuit din personalităţi4 care emite un aviz cu privirela competenţa candidaţilor, înainte ca reprezentanţii statelor membre să adopte actul denumire în funcţie.

La preluarea mandatului, judecătorii şi avocaţii generali depun un jurământ prin care seangajează să-şi exercite funcţia în deplină imparţialitate şi să nu divulge secretul deliberărilorCurţii. Ei se angajează ca, pe durata exercitării funcţiei şi după încetarea ei, să îndeplineascăobligaţiile ce rezultă din funcţie, mai ales datoria de a manifesta onestitate şi prudenţă înacceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei.

Pe de altă parte, judecătorii şi avocaţii generali nu pot îndeplini nicio funcţie sauactivitate profesională remunerată sau nu, cu excepţia cazului în care Consiliul le acordă oderogare cu titlu excepţional, de exemplu pentru a fi profesori universitari.

În schimb, ei beneficiază de imunitate de jurisdicţie pe durata exercitării mandatului şidupă expirarea acestuia, pentru toate actele oficiale îndeplinite în misiunea lor (afară desituaţia în care Curtea le ridică imunitatea), ca şi de privilegii şi imunităţi.

Calitatea de judecător sau avocat general încetează prin ajungerea la termen amandatului, demisie sau prin deces.

Ei pot fi înlocuiţi sau îşi pot pierde dreptul la pensie sau alte avantaje echivalente doarprin decizia unanimă a judecătorilor şi a avocaţilor generali, luată în absenţa celor în cauză,dacă nu mai corespund condiţiilor necesare sau nu mai fac faţă obligaţiilor ce rezultă din

3 Având în vedere că limba de lucru a jurisdicției Uniunii este franceza, candidații trebuie să cunoascăaceastă limbă, pentru ca activitatea lor să aibă eficiență.

4 Format din membri ai instanţelor naţionale supreme, un fost membru al Curţii de Justiţie, un fost membrual Tribunalului şi o personalitate numită de Parlament.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

5

funcţia lor. În această ipoteză, mai întâi ei sunt invitaţi de preşedinte în camera de consiliu,fără prezenţa grefierului, pentru a-şi prezenta explicaţiile.

Mandatul judecătorilor şi al avocaţilor generali este de şase ani, cu posibilitatea dereînnoire. La fiecare trei ani are loc o reînnoire parţială a acestora, care afectează alternativjumătate din numărul judecătorilor şi a avocaţilor generali.

În prezent, practica este ca statele mari (Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şiSpania) să numească 5 avocaţi generali, în timp ce ceilalți sunt numiţi prin rotaţie de celelaltestate. Când Curtea va avea 11 avocaţi generali, Polonia va avea un loc de avocat generalpermanent.

Grefierul e desemnat de Curte, care îi fixează statutul. Mandatul său este de 6 ani, cuposibilitatea de prelungire. Pe de o parte, el are atribuţii judiciare: transmite şi conservă toateactele şi documentele, precum şi comunicările Curţii, asistă la şedinţele instanţei. Pe de altăparte, grefierul îndeplineşte rolul unui secretar general al instituţiei, conducând administraţiaCurţii, care cuprinde peste 1500 de agenţi (jurişti, interpreţi, traducători).

§ 3. Organizarea şi funcţionarea Curţii

A) Preşedintele şi vicepreşedintele

Prin vot secret şi cu majoritate absolută, judecătorii îi desemnează dintre ei pepreşedinte şi vicepreşedintele Curţii, pentru un mandat de 3 ani, ce poate fi reînnoit.

Preşedintele reprezintă Curtea. El conduce lucrările Curţii. Prezidează reuniunilegenerale ale membrilor Curţii, precum şi şedinţele Plenului şi ale Marii Camere (prezideazăşi deliberările din camera de consiliu, în care se dezbate soluţia procesului). Preşedinteleasigură buna funcţionare a serviciilor instituţiei.

El repartizează cauzele formaţiunilor de judecată, iar pentru fiecare speţă desemneazăcâte un judecător raportor5 şi fixează termenele de judecată.

El mai poate decide, cu o procedură simplificată, suspendarea executării actuluicontestat, luarea unor măsuri provizorii, suspendarea executării silite.

Vicepreşedintele îl asistă pe preşedinte în exercitarea funcţiilor sale şi îl înlocuieşte încaz de împiedicare sau în cazul în care funcția de preşedinte este vacantă. La cerereapreşedintelui, vicepreşedintele îl înlocuieşte în exercitarea funcțiilor de reprezentare şi deconducere a serviciilor instituţiei. Vicepreşedintele îl înlocuieşte pe preşedinte şi înexercitarea unor funcţii jurisdicţionale, atunci când este vorba de procedurile simplificatedescrise mai sus.

B) Formaţiunile de judecată

Curtea este organizată în camere. De regulă, Curtea se reuneşte în camere compuse din5 şi 3 judecători şi mai rar în Marea Cameră, formată din 15 judecători. În mod excepţional,

5 Judecătorul raportor se ocupă de dosar de când acesta intră pe rolul Curţii. Face rapoarte intermediare peparcursul desfăşurării procesului şi în final redactează proiectul de hotărâre judecătorească.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

6

Curtea judecă în şedinţă plenară. În general, există un raport de proporţionalitate directă întredificultatea pricinii şi numărul judecătorilor care o soluţionează. Cele mai multe pricini suntsoluţionate de camerele de 5 judecători.

Dintre judecători se aleg preşedinţii camerelor. Preşedinţii camerelor de 5 judecătorisunt aleşi pentru un mandat de trei ani, ce poate fi reînnoit o dată, iar preşedinţii camerelor de3 judecători sunt aleşi pentru un an.

Din Marea Cameră, care este prezidată de preşedintele Curţii, fac partevicepreşedintele, 3 preşedinţi ai camerelor de 5 judecători, precum şi judecători desemnaţi încondiţiile Regulamentului Curţii. Curtea se întruneşte în Marea Cameră la cererea unui statmembru sau a unei instituţii a Uniunii, parte în litigiu. Curtea mai poate trimite cauza MariiCamere, atunci când speţa ridică probleme mai delicate de drept comunitar.

Curtea se reuneşte în şedinţă plenară când este sesizată în anumite cazuri de demiteridin funcţii [a Ombudsmanului European, a unui membru al Comisiei (cum a fost cazulCresson), a unui membru al Curţii de Conturi] sau când cauza de judecat e de o importanţăexcepţională.

CJ poate decide numai cu un număr impar de judecători. Cvorumul este următorul:Deciziile camerelor compuse din 3 sau 5 judecători sunt valabile numai dacă sunt luate de 3judecători, ale Marii Camere sunt valabile dacă sunt prezenţi 11 judecători, iar deciziile înşedinţe plenare pot fi adoptate numai în prezenţa a 17 judecători. Ca regulă generală, în cazulîn care unul din ei este împiedicat să participe la şedinţă, se poate apela la un judecător dintr-o altă cameră.

De reţinut: deciziile Curţii sunt colective; ele vor fi semnate de toţi membriicompletului, judecătorii neavând dreptul de a prezenta opinii separate.

În 2014, 54,5% din procese au fost soluţionate de camerele de 5 judecători, 36,5%, decamerele de 3, 8,65% de Marea Cameră, una de plenul Curţii şi una de vicepreşedinteleCurţii. Cele mai multe cauze priveau chestiuni prejudiciale (v. infra).

C) Avocatul general

Pentru această funcţie nu există un echivalent în dreptul român. Denumirea nu trebuiesă inducă în eroare: statutul avocatului general este total diferit de cel al unui avocat!

Avocatul general prezintă în şedinţă publică, de o manieră independentă şi imparţială,concluzii motivate asupra cauzelor aduse în faţa Curţii. El nu ia parte la deliberările camerei,ci îşi exprimă opiniile la sfârşitul procedurii orale.

Concluziile avocatului general conţin o analiză completă a dreptului comunitaraplicabil, precum şi punctul său de vedere liber asupra soluţionării speţei. Concluziile nu suntobligatorii pentru Curte, dar Curtea acceptă destul de frecvent raţionamentul avocatuluigeneral, iar uneori preia o parte din concluziile sale, incluzându-le în propriile considerente.Au fost chiar cazuri rare când, în motivare, Curtea a făcut pur şi simplu trimitere la opiniileexprimate de avocatul general.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

7

Dintre avocaţii generali, Curtea îl desemnează pe primul avocat general, pentru operioadă de un an (în fapt, funcţia este îndeplinită prin rotaţie). El atribuie colegilor săi(precum şi lui însuşi) diferitele cauze. Primul avocat general mai poate propune reexaminareade către Curte a unor hotărâri ale Tribunalului, dacă unitatea sau coerenţa dreptului Uniuniisunt puse în pericol grav.

Atunci când cauza nu ridică probleme de drept noi, judecătorii pot pronunţa hotărâreafără opinia avocatului general.

§ 4. Tribunalul Uniunii Europene

Tribunalul – numit, înainte de TLisabona, Tribunalul de Primă Instanţă (TPI) – a fostînfiinţat la cererea Curţii de Justiţie, pentru a prelua o parte din activitatea Curţii,începându-şi activitatea în 1989.

Tribunalul este format din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru. Acumnumărul judecătorilor este de 28, dar el va putea fi mărit, pentru a putea face faţă amplificăriiactivităţii. Ei sunt numiţi de către guvernele statelor membre, cu consultarea comitetuluiformat din personalităţi (v. supra, la numirea judecătorilor de la CJ).

Mandatul, privilegiile şi imunităţile judecătorilor, alegerea preşedintelui sunt similarecu cele ale judecătorilor CJ. Condiţiile pentru numirea judecătorilor sunt ceva mai suple.Membrii Tribunalului trebuie aleşi dintre persoanele care oferă toate garanţiile deindependenţă şi au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale.

Tribunalul nu are în componenţa sa avocaţi generali, dar oricare din judecători, cuexcepţia preşedintelui, poate fi chemat să exercite această funcţie în anumite cauze stabiliteprin Regulamentul de procedură al Tribunalului, dar această posibilitate nu a fost pusă înpractică decât rareori, la începutul activităţii sale.

Hotărârea poate fi atacată la Curte. Până în prezent, un număr redus din deciziileTribunalului au fost recurate la CJ şi puţine au avut succes.

Tribunalul dispune de o grefă proprie, dar utilizează serviciile administrative ale Curţii.Tribunalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul camerelor formate din trei sau cinci

judecători ori în complet de judecător unic. Când dificultatea în drept sau importanţa cauzeisau unele circumstanţe particulare o justifică, procesul e judecat de plen (în mod cu totulexcepţional), de Marea Cameră (alcătuită din 13 judecători, aceasta se reuneşte foarte rar) saude o cameră compusă dintr-un număr diferit de judecători.

Cauzele atribuite unei camere de 3 judecători pot fi judecate de judecătorul raportorstatuând ca judecător unic, când chestiunile de drept şi de fapt nu sunt dificile ori importanţapricinii este limitată şi lipsesc anumite circumstanţe speciale (cazurile sunt rare).

În 2014, 86% din cauze au fost soluţionate de camerele de trei judecători.

§ 5. Tribunalul Funcţiei Publice (TFP)

Între încercările de a îmbunătăţi justiţia comunitară, s-a numărat şi înfiinţarea de noi

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

8

organe cu atribuţii jurisdicţionale. În noiembrie 2004 s-a înfiinţat Tribunalul Funcţiei Publice,cu rolul de a soluţiona în primă instanţă litigiile dintre Uniunii (adică instituţiile Uniunii) şifuncţionari.

TFP a început să funcţioneze în octombrie 2005. Prin înfiinţarea sa, Tribunalul dePrimă Instanţă a fost degrevat de circa 25% din cauze, iar Curtea de Justiţie, de 10% dindosare, constând în recursurile împotriva deciziilor Tribunalului.

Tribunalul Funcţiei Publice este compus din 7 judecători, numiţi pentru un mandat de 6ani, ce poate fi reînnoit. Numărul judecătorilor va putea fi mărit de Consiliu, la cererea CJ.Membrii TFP sunt numiţi de Consiliu, după consultarea comitetului alcătuit din personalităţi.Pentru că numărul de judecători e mai mic decât numărul statelor membre, Consiliulveghează la asigurarea unei compoziţii echilibrate, pe o cât mai largă bază geografică.

Judecătorii trebuie să fie cetăţeni ai UE, să ofere toate garanţiile de independenţă şi săaibă capacitatea cerută pentru îndeplinirea de funcţii jurisdicţionale.

Tribunalul Funcţiei Publice numeşte un grefier, căruia îi fixează atribuţiile şi foloseşteserviciile Tribunalului şi ale Curţii.

TFP îşi desfăşoară activitatea în camere de 3 judecători şi, în anumite cazuri prevăzutede Regulamentul de procedură, în şedinţă plenară, în camera de 5 judecători sau cu judecătorunic.

Deciziile sale pot fi atacate cu recurs la Tribunal, pentru motive de drept.***

Probabil se vor înfiinţa şi alte tribunale specializate, întrucât, cu toate măsurile luatepentru soluţionarea cu celeritate a cauzelor, Tribunalul nu mai face faţă numărului de dosare.Sunt vizate un tribunal pentru brevete şi un tribunal pentru mărci.

§ 6. Competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Misiunea generală a jurisdicţiei Uniunii este de a asigura respectarea dreptului îninterpretarea şi aplicarea tratatelor (art. 19 TUE).

Curtea e competentă de plin drept în toate cazurile prevăzute de tratate, fără a mai finecesar ca statele membre să accepte această competenţă6. Pe de altă parte, Curtea Europeanănu deţine o competenţă generală, ci una de atribuţie: i.e., în principiu, nu poate statua decâtîn ipotezele prevăzute de tratate7.

a) Funcţia principală a Curţii este cea jurisdicţională. Ea soluţionează chestiuniprejudiciale şi anumite acţiuni directe.

Se detaşează ca importanţă chestiunea (trimiterea) prejudicială (numită în modimpropriu trimitere preliminară8), în cadrul căreia Curtea de Justiţie interpretează dreptulUniunii, iar decizia Curţii e obligatorie pentru judecătorii naţionali. Această procedură a creat

6 Este o diferenţă faţă de Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), unde regula este că, pentru a fi competentă,Curtea are nevoie de acceptul expres al statelor.

7 Aceasta e o asemănare între CJ şi CIJ.8 Vom discuta pe larg chestiunea prejudicială.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

9

pentru forul european o poziţie asemănătoare cu aceea a unei curţi federale supreme9, pentrucă i-a permis să se impună faţă de jurisdicţiile naţionale şi să statueze supremaţia dreptuluicomunitar faţă de dreptul intern al statelor.

În desemnarea acţiunilor directe, o parte a doctrinei române foloseşte termenul derecurs, preluat din terminologia franceză. Pentru evitarea confuziilor, considerăm că este maiadecvată noţiunea consacrată în dreptul procesual civil român, cea de acţiune10, întrucâtCurtea de Justiţie judecă şi recursuri – în sensul clasic de cale de atac – împotriva hotărârilorpronunţate de Tribunal, iar acesta din urmă judecă recursurile contra deciziilor date în primăinstanţă de tribunalele specializate.

Principalele acţiuni directe sunt:- Acţiunea în anulare (a actelor de drept derivat – actele adoptate de instituţiile,

organele, oficiile sau agenţiile UE);- Acţiunea în carenţă (în constatarea abţinerii de a acţiona). Aceasta îşi propune să

sancţioneze inerţia, pasivitatea unei instituţii (organ, oficiu, agenție). Poate fi iniţiată în cazulîn care, încălcând tratatul, instituţiile se abţin să acţioneze (adică să adopte acte ale Uniunii);

- Acţiunea în neîndeplinirea de către un stat membru a obligaţiilor care îi revin întemeiul dreptului Uniunii;

- Acţiunea în răspundere civilă delictuală (acţiunea în despăgubiri), privitoare laprejudiciile cauzate de instituţiile Uniunii sau de agenţii acestora aflaţi în exerciţiulfuncţiunii.

O categorie specifică de litigii sunt cele dintre Uniune şi funcţionarii ei. Contenciosulfuncţiei publice comunitare, cum mai este denumit, include acţiuni în anulare, în carenţă şi îndespăgubiri iniţiate de funcţionari, foşti funcţionari, candidaţi la concursurile pentruangajarea în instituţii etc.

b) Curtea de Justiţie se şi pronunţă asupra compatibilităţii cu dispoziţiile tratatelorconstitutive a acordurilor ce urmează să se încheie între Uniune şi state terţe sau organizaţiiinternaţionale – art. 218 (11) TFUE. Avizul Curţii poate fi solicitat de Parlament, Consiliu,Comisie, precum şi de un stat membru. Dacă avizul este negativ, acordul internaţional nupoate intra în vigoare decât după modificarea sa ori revizuirea tratatelor constitutive. În modobişnuit, se renegociază prevederile acordului internaţional ce contravin tratatelorconstitutive.

9 Asemănătoare, dar nicidecum identică. Curtea de la Luxemburg nu este o instanţă de recurs împotrivahotărârilor instanţelor naţionale. De aceea, influenţa CJ asupra instanţelor naţionale se face simţită mai ales prinintermediul chestiunilor prejudiciale.

10 Acţiunea = mijlocul procesual prin care se asigură protecţia unui drept subiectiv.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

10

TEMA 2.

CHESTIUNEA PREJUDICIALĂ. COOPERAREA DINTRE CURTEA DEJUSTIŢIE ŞI INSTANŢELE NAŢIONALE

§ 1. Preliminarii

A. Terminologia română

Juriştii-lingvişti români de la Curtea de Justiţie au optat pentru variantele: „proceduraîntrebărilor preliminare”, „procedura hotărârii preliminare”, ”trimiterea preliminară”, care audevenit oficiale11. În realitate, mecanismul prevăzut de dreptul Uniunii nu are nevoie deinventarea unui nume, întrucât chestiunea prejudicială există în dreptul procesual român de150 de ani. Din acest motiv, consider că sunt corecte denumirile: chestiune prejudicială,trimitere prejudicială, eventual procedură prejudicială.

B. Descrierea mecanismului prejudicial

Chestiunile prejudiciale sunt probleme de drept de care depinde soluţionarea uneicauze şi care trebuie rezolvate, în prealabil, de o altă instanţă decât cea pe rolul căreia se aflădosarul.

Judecătorul învestit cu judecarea unei cauze întâlneşte o problemă de drept, care ţine deo altă ramură de drept decât cea în care este specializat. El nu poate rezolva chestiuneaprincipală (cererea reclamantului) decât după ce soluţionează cealaltă chestiune (cealaltăproblemă de drept). Chestiunea se numeşte prealabilă atunci când o judecă tot instanţasesizată cu chestiunea principală şi prejudicială când e trimisă unei alte instanţe, specializateîn acea ramură12.

C. Importanţa mecanismului prejudicial în dreptul Uniunii Europene

După caracterizarea făcută de Curtea de Justiţie, procedura este esenţială pentrupăstrarea caracterului comunitar al dreptului instituit de tratate. Scopurile mecanismuluiprejudicial sunt:

· de a asigura în toate împrejurările acelaşi efect al dreptului comunitar în toate statele

11 În doctrina română întâlnim formule din cele mai diverse, unele foarte ciudate: „trimiterea prejudiciară”,„acţiunea prejudiciară, „acţiunea preliminară, „acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare”,„chestiunea prealabilă”, „recursul în interpretare”, „cererea pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare”,„deciziile preliminare de interpretare”. S-a scris chiar că forul jurisdicţional al Uniunii e competent să sepronunţe „cu titlu prejudiciabil”.

12 Exemplu: în vederea stabilirii răspunderii penale pentru infracţiunea de omor calificat împotriva unei rudeapropiate trebuie stabilită întâi problema de drept civil a rudeniei (evident, dacă inculpatul o contestă). Înprocedura noastră penală de astăzi, aceasta este o chestiune prealabilă pe care o soluţionează tot judecătorulpenal. În trecut, stabilirea rudeniei era o chestiune prejudicială facultativă ce putea fi soluţionată de instanţacivilă (era facultativă întrucât judecătorul penal putea opta între reţinerea spre judecare a problemei de dreptcivil şi trimiterea la instanţa civilă).

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

11

membre (deci uniformitatea interpretării dreptului UE) şi· de a facilita aplicarea dreptului Uniunii, punând la dispoziţia judecătorului naţional un

mijloc de depăşire a dificultăţilor întâmpinate la aplicarea sa. (decizia (CJCE, cauza166/73, Rheinmühlen 2)

§ 2. Sediul materiei

Sediul materiei este art. 267 TFUE.Potrivit par. 1, Curtea este competentă să decidă cu titlu prejudicial cu privire la:a) interpretarea tratatelor,b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau

agenţiile Uniunii,În par. 2 se prevede că, în cazul în care o asemenea problemă se invocă în faţa unei

instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, dacă apreciază că o decizie în aceastăprivinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară CJ să decidă cu privire laaceastă chestiune.

În par. 3 se precizează că, în cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauzăpendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreuneicăi de atac în dreptul intern, instanţa e obligată să sesizeze Curtea de Justiţie.

Paragraful 4, nou introdus, stipulează că, în cazul în care o asemenea chestiune seinvocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoanăsupusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen. În modconcret, aceasta înseamnă că se va recurge la procedura prejudicială de urgenţă, introdusăprin Statutul Curţii în 2008.

§ 3. Dispoziţiile ce fac obiectul procedurii prejudiciale prevăzute de art. 267 TFUE

Potrivit art. 267 par. 1 lit. a), sunt supuse interpretării Curţii dispoziţiile din tratateleconstitutive, precum şi tratatele de revizuire. CJ nu examinează validitatea prevederilortratatelor (analog, nici în sistemul de drept naţional dispoziţiile constituţionale nu pot fiatacate în faţa instanţelor).

CJ interpretează şi verifică legalitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiilesau agenţiile Uniunii, indiferent dacă aceste acte produc sau nu efect direct. Intră aici şi acteleneobligatorii, cum ar fi recomandările.

CJ a acceptat să interpreteze convenţiile încheiate de Uniune cu state terţe, precum şicele mixte (încheiate de UE şi statele membre), evident, doar în măsura în care chestiunea sereferea la aplicarea lor de către Uniune. Interpretarea Curţii nu leagă cealaltă partecontractantă. La acordurile mixte, jurisdicţia forului european se întinde numai asupradispoziţiilor de competenţa Uniunii, cu excepţia situaţiei în care există raţiuni speciale pentrua trece dincolo de această limită

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

12

§ 4. Noţiunea de instanţă (care poate formula o chestiune prejudicială)

Textul foloseşte termenul de „instanţă judecătorească dintr-un stat membru”. Noţiuneatrebuie interpretată în sensul dreptului UE, iar Curtea de la Luxemburg îi dă o accepţiunedestul de largă. Nu interesează modul cum sistemul juridic naţional caracterizează o anumităinstituţie, dacă este sau nu recunoscută ca instanţă judecătorească, ci funcţia şi locul ocupat însistemul de protecţie juridică al acelui stat. În general, intră aici toate instituţiile independentecare sunt competente să soluţioneze litigiile într-un stat de drept. Curtea este cea careevaluează caracterul forului care poate trimite o chestiune prejudicială în funcţie de mai mulţifactori.

Prima cerinţă, cum arătam, este ca instituţia să îndeplinească funcţii jurisdicţionale.Alte criterii:- instituţia trebuie să fie stabilită prin lege (sau printr-un act al puterii publice),- trebuie să aibă caracter permanent,- competenţa instanţei să fie obligatorie,- procedura de soluţionare a litigiilor să aibă caracter contradictoriu,- hotărârile trebuie să fie pronunţate în baza legii (instituţia trebuie să aplice normele de

drept13).- instituţia trebuie să fie independentă.CJ a acceptat că o comisie de recurs în materie medicală din Olanda este o jurisdicţie în

sensul art. 267, chiar dacă este de drept privat. În motivare, CJ a precizat că, în absenţapractică a unei căi de atac în faţa instanţelor interne ordinare, într-o materie în care se aplicădreptul comunitar, Comisia de recurs de medicină generală din Olanda îşi exercită funcţiilecu aprobarea autorităţilor publice şi funcţionează cu ajutorul acestora, iar deciziile sale,pronunţate în urma unei proceduri contradictorii, sunt în fapt recunoscute ca definitive.

Pentru a caracteriza forul ce o poate sesiza pe cale prejudicială, Curtea apreciază toţifactorii menţionaţi. Lipsa unuia nu înseamnă neapărat respingerea chestiunii prejudiciale.

Tribunalele arbitrale cu caracter privat, care acţionează în baza unei convenţii a părţilornu sunt considerate, de obicei, instanţe în sens comunitar, chiar dacă adoptă hotărâri în bazalegii, care sunt obligatorii pentru părţi şi sunt puse în executare de sistemul judiciar. Pentru aputea face trimiteri prejudiciale, aceste foruri trebuie să aibă un grad însemnat derecunoaştere oficială, să îndeplinească anumite funcţii publice, să fie o parte a maşinărieistatului (trebuie să poată fi privite ca emanaţii ale statului membru). Accesul la proceduraprejudicială poate fi asigurat doar prin exercitarea unei căi de atac împotriva hotărâriiarbitrale în faţa jurisdicţiei ordinare.

Nu au fost admise chestiunile prejudiciale formulate de Ministerul Public.Curţile constituţionale ale statelor membre pot formula chestiuni prejudiciale.

§ 5. Cele două categorii de instanţe vizate de art. 267 par. 2 şi par. 3. Facultatea

13 În arbitraj, de exemplu, soluţia poate fi dată şi în echitate.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

13

sau obligaţia de a sesiza Curtea de Justiţie

Art. 267 stabileşte un regim diferit pentru instanţele naţionale inferioare (par. 2), faţă deinstanţele naţionale ce pronunţă decizii care nu mai pot fi supuse căilor de atac (par. 3).

În principiu, par. 2 stabileşte o chestiune prejudicială facultativă, iar par. 3, o chestiuneprejudicială obligatorie. Trebuie făcute unele precizări:

A. Instanţele naţionale inferioare

În principiu, instanţele naţionale inferioare (ale căror hotărâri pot fi supuse căilor deatac) pot cere CJ să se pronunţe asupra unei trimiteri prejudiciale. Aşadar, instanţeleinferioare au facultatea, nu obligaţia de a iniţia procedura prejudicială.

Acest lucru este valabil numai dacă este vorba despre interpretarea dreptuluicomunitar. Când este vorba despre aprecierea validităţii unui act de drept derivat, se face odistincţie:

- dacă instanţele naţionale consideră că argumentele în sensul nelegalităţii suntneîntemeiate, pot decide că actul este legal şi astfel îl aplică la speţă;

- dacă apreciază că actul e ilegal, ele nu au competenţa de a declara nevaliditateaacestuia, fiind obligate să sesizeze Curtea de Justiţie14.

În orice caz, dacă o instituţie are, potrivit regulilor comunitare, dreptul de a înaintachestiuni prejudiciale, acesta nu poate fi limitat de normele naţionale. CJ a statuat15 căinstanţa naţională inferioară nu este ţinută să respecte interpretarea dreptului UE făcută deinstanţa naţională supremă. Instanţa inferioară trebuie să fie liberă să iniţieze proceduraprejudicială, dacă apreciază că decizia instanţei superioare ar putea conduce la pronunţareaunei hotărâri contrare dreptului UE. Pentru toate problemele de drept al UE, ultimul cuvânttrebuie să-l aibă Curtea16.

Chiar dacă instanţele judecătoreşti inferioare din statele membre au opţiunea de apronunţa hotărâri fără sesizarea Curţii de Justiţie, este oportun ca, în interesul justiţiei, săapeleze la această procedură dacă întâmpină dificultăţi de interpretare. Este adevărat că într-oprimă fază se prelungeşte procesul (acum durata medie de soluţionare a unei chestiuni prejudicialee de 16,4 luni), dar se accelerează judecata în căile de atac17.

B. Instanţele naţionale ale căror decizii nu mai pot fi supuse căilor de atac în dreptulintern

În această ipoteză, se aplică teoria concretă, în sensul că sunt cuprinse aici toate

14 Cauza 314/85, Foto-Frost.15 Cauza 166/73, Rheinműhlen.16 În speţă, o hotărâre a unui tribunal inferior german a fost casată de Curtea Supremă (o casare cu trimitere

spre rejudecare). Totuşi, instanţa inferioară considera că decizia instanţei supreme era contrară dreptuluicomunitar şi, în loc să o aplice ”în mod disciplinat”, a făcut o trimitere prejudicială. În procedura germană, ca şiîn cea română, hotărârea instanţei de recurs este obligatorie pentru instanţa ce rejudecă, în privinţa problemelorde drept dezlegate.

17 În cazul în care chestiunea prejudicială poartă asupra unei probleme de drept deja rezolvate de Curte,procesul în cadrul forului Uniunii durează mult mai puţin, întrucât se aplică o procedura simplificată.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

14

instanţele ale căror decizii nu sunt susceptibile de a fi atacate în speţa concretă. De exemplu,în Costa c. ENEL Curtea a tratat instanţa italiană (giudice conciliatore) ca intrând în aria deaplicare a par. 3 de la art. 267. Deciziile acestei instanţe pot fi recurate, dar nu şi în speţele detipul celei în discuţie, din cauza obiectului de importanţă redusă.

O asemenea instanţă naţională este obligată să sesizeze Curtea dacă decizia pe care opronunţă depinde de rezolvarea unei chestiuni de drept al UE.

Există 3 limitări ale acestei obligaţii (decizia CILFIT, cauza 283/81):a) Existenţa unui precedent – chestiunea nouă este identică din punct de vedere

material cu o chestiune care a făcut deja obiectul unei hotărâri prejudicialeb) Existenţa unei jurisprudenţe stabilite a Curţii, ce a rezolvat problema de drept,

indiferent de natura procedurilor care au dus la jurisprudenţa respectivă, chiar şi atunci cândcele două chestiuni nu sunt perfect identice. – actul este clarificat.

c) Teoria actului clar:Curtea relevă că aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de

evident, încât să nu mai lase loc de nici o îndoială rezonabilă privind modul de rezolvare aproblemei puse. Curtea atrage însă atenţia că instanţa naţională trebuie să fie convinsă căaceeaşi evidenţă s-ar impune, în egală măsură, jurisdicţiilor din celelalte state membre şiCurţii de Justiţie (ceea ce este clar pentru o instanţă naţională poate să fie o sursă de îndoialăsau clar în cu totul alt sens pentru o instanţă din altă ţară ori pentru CJ.

Instanţa naţională va ţine seama de factorii specifici dreptului UE:- Textele Uniunii sunt redactate în mai multe limbi şi diversele versiuni

lingvistice au o valoare juridică egală; astfel, este necesară o comparare aversiunilor lingvistice.

- Dreptul UE utilizează o terminologie proprie. Chiar şi atunci când aceastacoincide cu cea din dreptul intern al statelor, conţinutul noţiunilor juridice nueste în mod necesar acelaşi.

- Fiecare dispoziţie a Uniunii trebuie plasată în contextul său şi interpretată înlumina ansamblului dispoziţiilor din acest drept, a finalităţilor sale şi astadiului evoluţiei sale la data la care trebuie făcută aplicarea dispoziţieirespective.

§ 6. Efectul hotărârilor pronunţate de Curtea de Justiţie

A. Forţa juridică

Hotărârile prejudiciale leagă atât tribunalul naţional care a sesizat Curtea de Justiţie, câtşi celelalte instanţe care vor avea pe rol speţa care a prilejuit ridicarea chestiunii.

În practică, hotărârile prejudiciale au şi valoare de precedent pentru cazuri similare.Când problema de drept este deja rezolvată de Curte şi o instanţă naţională ridică în alt

dosar o chestiune prejudicială cu obiect similar, Curtea consideră că trimiterea prejudicială egolită de conţinut (caducă). Totuşi, tribunalele naţionale păstrează dreptul de a reintroduce o

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

15

chestiune prejudicială. Pot interveni mai mulţi factori:- instanţa nu a înţeles răspunsul Curţii;- instanţa consideră că soluţia Curţii de Justiţie e greşită şi încearcă un reviriment al

jurisprudenţei;- a evoluat dreptul UE.

Practic, instanţa naţională păstrează dreptul procedural de a reitera o chestiuneprejudicială, dar trebuie să invoce elemente sau argumente noi, ce ar putea duce la o soluţiediferită. În caz contrar, Curtea va reitera cele statuate în decizia sa anterioară18.

Cu privire la forţa juridică a unei decizii a Curţii ce declară nevaliditatea unui act alUniunii, forul european a arătat că, deşi decizia sa este adresată în primul rând instanţeinaţionale care a iniţiat procedura, ea produce efecte erga omnes.

B. Efecte în timp

În mod normal, decizia Curţii produce efecte retroactive, aplicându-se la situaţiijuridice anterioare pronunţării hotărârii.

Totuşi, în mod excepţional, Curtea poate limita efectul retroactiv al hotărârii sale,atunci când statele membre demonstrează consecinţele economice grave pe care le-ar produceretroactivitatea. În acest caz, Curtea are grijă să păstreze efectul retroactiv al hotărârilorprejudiciale pentru justiţiabilii care, înainte de pronunţarea acestora, au fost vigilenţi în a-şiapăra drepturile şi au introdus o acţiune în justiţie sau o reclamaţie echivalentă. Dacăjurisdicţia Uniunii nu ar fi făcut această excepţie de la excepţie, justiţiabilii nu ar mai fi avutinteres să sugereze instanţei naţionale ridicarea unei chestiuni prejudiciale.

18 Instanţa nu mai elaborează o hotărâre clasică, procedura e una simplificată şi Curtea pronunţă o ordonanţă.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

16

CETĂŢENIA EUROPEANĂ

Deţinerea cetăţeniei unui stat membru implică o anumită legătură cu UniuneaEuropeană. Pentru a exprima şi întări această legătură, prin Tratatul de la Maastricht s-aintrodus cetăţenia Uniunii.

Cetăţenia Uniunii Europene nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci o completează.Cetăţenia europeană apare ca un corolar al cetăţeniei statului membru, iar dobândirea şipierderea acesteia sunt stabilite de dreptul statului respectiv. Decizia unui stat membru înmaterie de cetăţenie trebuie acceptată de celelalte state membre.

Totuşi, statele membre nu au o libertate deplină în materia cetăţeniei. După cum a arătatCurtea la începutul anilor 90, atunci când îşi exercită puterile în sfera cetăţeniei, statelemembre trebuie să respecte dreptul Uniunii. În speţa Rottmann (C-135/08), Curtea a avutocazia de a aduce precizări în privinţa acestei obligaţii.

Janko Rottmann obţinuse în mod fraudulos cetăţenia germană, ascunzând faptul căîn ţara de origine (Austria) începuse împotriva sa urmărirea penală. Autorităţileadministrative germane au decis să-i retragă cetăţenia, decizie pe care Rottmann acontestat-o în faţa instanţei. Problema era că, potrivit dreptului austriac, el îşipierduse cetăţenia de origine atunci când a obţinut cetăţenia germană. În consecinţă,prin retragerea cetăţeniei germane, Rottmann ar fi devenit apatrid, ceea ce ar fi atrasîn mod automat pierderea cetăţeniei europene.

Curtea a stabilit că un stat membru poate retrage cetăţenia dobândită prinnaturalizare, dar decizia trebuie să respecte principiul proporţionalităţii în privinţaconsecinţelor asupra situaţiei persoanei în cauză din perspectiva dreptului Uniunii19.

Potrivit art. 20 TFUE, cetăţenii Uniunii se bucură, printre altele, de următoareledrepturi:

a. dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;b. dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi la alegerilor locale

în statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţeniiacelui stat20;

c. dreptul la protecţie diplomatică şi consulară din partea oricărui stat membru,pentru persoana aflată într-o ţară în care statul său de cetăţenie nu estereprezentat;

d. dreptul de a înainta petiţii Parlamentului European şi de a se adresaOmbudsmanului European;

19 Curtea indică mai mulţi factori pe care trebuie să-i aibă în vedere instanţa naţională când examineazăsituaţia persoanei interesate şi sugerează instanţei germane că i-ar putea acorda acestei persoane un termenrezonabil, pentru a încerca să redobândească cetăţenia de origine.

20 Vorbind despre Parlamentul European, precizăm, dacă mai e necesar, că nu este vorba despre exercitareadreptului de vot la ambasadă sau consulate, aşadar pe listele electorale ale statului de cetăţenie, ci pe listeleelectorale ale statului gazdă. Cetăţeanul european are drept de opţiune pentru a vota/a fi ales în statul gazdă sauîn statul de cetăţenie.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

17

e. dreptul de acces la documentele şi instituţiile Uniunii.TLisabona creează şi un drept de iniţiativă legislativă pentru cetăţeni. Astfel, cel puţin

un milion de cetăţeni europeni vor putea invita Comisia Europeană să prezinte o propunere deact al Uniunii21. Pentru lansarea unei iniţiative, doritorii trebuie să formeze un comitet alcetăţenilor, care să cuprindă cel puţin şapte persoane cu reşedinţa în cel puţin şapte statemembre diferite. Iniţiativa trebuie înregistrată la Comisie, în orice limbă oficială a Uniunii.Iniţiativa trebuie să se încadreze în domeniul de aplicare a competenţelor Comisiei de a facepropuneri şi să nu contravină vădit valorilor UE. Semnatarii trebuie să fie cetăţeni ai UniuniiEuropene şi să fi împlinit vârsta care conferă drept de vot la alegerile pentru ParlamentulEuropean (18 ani, în general; 16 ani, pentru persoanele cu reşedinţa în Austria).

Comisia trebuie să dea un răspuns oficial, dar nu este obligată să propună acte aleUniunii pe baza iniţiativei cetăţeneşti.

21 Detalii: http://ec.europa.eu/citizens-initiative/public/welcome?lg=ro .

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

18

COMPETENŢELE UNIUNII EUROPENE

§ 1. Principiul competenţei de atribuţie

Asemănător organizaţiilor internaţionale clasice, Uniunea nu beneficiază decât de

competenţele transmise prin tratatele constitutive. Aceasta înseamnă că regula o reprezintă

competenţa naţională, iar excepţia, competenţa Uniunii.

Conform art. 5 alin. 2 TUE, în temeiul principiului competenţei de atribuţie, Uniunea

acţionează numai în limitele competenţelor atribuite de statele membre prin tratate, pentru

realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţă care nu este atribuită

Uniunii prin tratate aparţine statelor membre.

Atribuirea unei competenţe înseamnă transferul acesteia de la state la Uniune, ceea ce

antrenează o anumită limitare a suveranităţii naţionale.

§ 2. Repartizarea competenţelor între Uniune şi statele membre

A. Competenţele rezervate sau reţinute de state

Toate competenţele neatribuite Uniunii rămân rezervate statelor. Domeniile care nu

intră în sfera tratatelor constitutive vor continua să fie guvernate potrivit regulilor de drept

intern, ferite, în principiu, de ingerinţele comunitare.

Totuşi, influenţa dreptului Uniunii se manifestă uneori şi în aceste sfere, ceea ce face ca

statele să nu fie libere să-şi exercite competenţele reziduale de o manieră discreţionară. De

exemplu, înainte de TLisabona, când se considera că CE nu deţinea competenţe în materie

penală, Curtea de Justiţie a statuat că sistemul juridic naţional trebuie să asigure o protecţie

efectivă a drepturilor conferite particularilor de către dreptul comunitar şi că încălcarea

acestora trebuie să ducă la sancţiuni efective, eficace şi proporţionale. Ulterior Curtea a arătat

că CE va putea interveni în sfera dreptului penal, atunci când intervenţia este indispensabilă

pentru a lupta împotriva unor prejudicii grave aduse mediului şi este necesară pentru a

asigura eficacitatea reglementărilor comunitare. Remarcăm că art. 4 TUE, care stabileşte

principiul cooperării loiale22, este relevant şi în acest domeniu.

B. Competenţele exclusive ale Uniunii

22 Art. 4 alin. (3) TUE:În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea şi statele membre se respectă şi se ajută reciproc

în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii

obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii.Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale şi se abţin de la orice măsură care ar

putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

19

Acestea sunt competenţele pe care statele membre le-au transferat integral Uniunii. Ca

rezultat, statele au pierdut puterea de a reglementa materiile în care se exercită aceste

competenţe, prin acte interne. Statele membre pot legifera numai în cazul în care sunt

abilitate de Uniune sau pentru a pune în aplicare actele Uniunii.

Necesitatea de a se recunoaşte Uniunii competenţe exclusive apare atunci când

libertatea de iniţiativă a statelor ar fi incompatibilă cu unitatea pieţei interne şi cu aplicarea

uniformă a dreptului UE.

Preluând jurisprudenţa în materie a Curţii de Justiţie, TLisabona a recunoscut aceste

competenţe în:

(a) uniunea vamală;

(b) stabilirea normelor privind concurenţa necesare pentru funcţionarea pieţei interne;

(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind

pescuitul;

(e) politica comercială comună23.

Statele continuă însă să joace un rol în aceste materii, pentru că funcţionarea dreptului

UE implică o colaborare cu dreptul naţional: astfel, punerea în executare a dreptului Uniunii

se face prin intermediul procedurilor din dreptul naţional.

C. Competenţele partajate

Marea majoritate a competenţelor atribuite Uniunii se încadrează în această categorie.

Statele păstrează competenţe legislative provizorii, atâta timp cât Uniunea nu şi-a exercitat

atribuţiile, dar şi le îndeplinesc în acord cu dispoziţiile generale ale tratatelor şi cu principiile

generale ale dreptului UE. Intervenţia statelor este posibilă doar cu respectarea normelor

comunitare.

Din momentul în care Uniunea şi-a exercitat competenţele (prin reglementarea

completă a domeniului în cauză), statele nu mai pot adopta dispoziţii derogatorii şi nici nu

mai pot încheia acorduri internaţionale.

Statele membre îşi exercită din nou competenţa în măsura în care Uniunea a hotărât să

înceteze să şi-o mai exercite.

Exemple de domenii supuse competenţelor partajate:

23 De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă la încheierea unui acord internaţional în cazul în careaceastă încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să-şiexercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar puteamodifica domeniul de aplicare a acestora

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

20

- piaţa internă;

- politica socială, pentru aspectele definite în tratatul constitutiv;

- agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

- mediul;

- protecţia consumatorului etc.

D. Competenţele de sprijin

În unele domenii, Uniunea poate întreprinde numai acţiuni de sprijinire, coordonare sau

completare a acţiunii statelor membre. UE nu poate înlocui competenţa statelor în aceste

domenii. Exemple:

(a) protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane;

(b) industria;

(c) cultura;

(d) turismul;

(e) educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul;

(f) protecţia civilă etc.

§ 3. Principiul subsidiarităţii

Principiul a fost introdus expres în sistemul comunitar prin Tratatul de la Maastricht.

Art. 5 alin. (3) TUE dispune:

În domeniile care nu sunt de competenţa sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă

şi în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod

satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, dar

pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, având în vedere dimensiunile şi efectele

acţiunii preconizate.

Principiul nu atribuie competenţe, ci are rolul de a regla exercitarea acestora. El

funcţionează doar în domeniul competenţelor partajate. Nu trasează o frontieră rigidă între

competenţele statelor şi cele ale Uniunii: este un concept dinamic, ce permite exercitarea

competenţelor în funcţie de împrejurări, dar de cele mai multe ori are ca efect limitarea

acţiunii Uniunii.

Potrivit Protocolului privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii,

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

21

înainte de a propune un act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. Ea trebuie să

transmită parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative. Atunci când consideră că

proiectul încalcă principiul subsidiarităţii, un parlament naţional sau numai o cameră poate

trimite un aviz Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

Fiecare parlament naţional dispune de două voturi, repartizate în funcţie de sistemul

parlamentar naţional. Când sistemul parlamentar naţional e bicameral, fiecare cameră dispune

de un vot. În general, dacă o treime din voturi contestă propunerea, Comisia trebuie să o

reexamineze. Prin analogie cu rolul arbitrului în meciul de fotbal, se vorbeşte în acest caz de

un cartonaş galben arătat de parlamentele naţionale.

La procedura legislativă ordinară, dacă avizele motivate împotriva proiectului

reprezintă majoritatea simplă a voturilor, Comisia trebuie să reevalueze proiectul şi poate

hotărî să-l menţină, să-l modifice sau să-l retragă.

Când Comisia menţine propunerea, această decizie trebuie motivată în privinţa

subsidiarităţii. In acest caz, legiuitorul Uniunii trebuie să se pronunţe mai întâi asupra

compatibilităţii propunerii legislative cu principiul subsidiarităţii:

Dacă 55% din membrii Consiliului sau majoritatea voturilor exprimate în Parlamentul

European consideră că propunerea legislativă nu e compatibilă cu principiul subsidiarităţii,

aceasta nu va mai fi examinată. În acest caz se vorbeşte de un cartonaş portocaliu.

Un parlament naţional sau o cameră parlamentară poate să formuleze o acţiune în

anularea unui act legislativ pentru încălcarea principiului subsidiarităţii, care va fi înaintată

Curţii de Justiţie, în numele parlamentului, de statul respectiv.

Până în prezent, jurisdicţia Uniunii a refuzat să anuleze acte comunitare pentru

neconformitatea cu acest principiu, astfel încât urmează să vedem cum accentul pus de

TLisabona pe subsidiaritate va influenţa jurisprudenţa. În practică, introducerea principiului a

avut oricum urmări pozitive, instituţiile evaluând cu mai multă grijă impactul unei măsuri

preconizate asupra statelor membre. Principiul subsidiarităţii a contribuit şi la evitarea

„derapajului birocratic” al Comisiei24.

§ 4. Principiul proporţionalităţii

Art. 5 paragraful 4 TUE conţine un alt principiu cu mari implicaţii în exercitarea

competenţelor comunitare. Principiul provine din dreptul german şi este formulat astfel:

„Acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru

24 Unele reglementări ale Comisiei au fost comentate foarte critic, aşa cum ar fi cele privind curburacastraveţilor (la care s-a renunţat), forma şeilor de la scaunele de tractor, înălţimea piticilor de grădină ş.a.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com

22

realizarea obiectivelor tratatelor.”

Dacă principiul subsidiarităţii permite stabilirea nivelului la care trebuie să aibă loc

acţiunea – naţional sau comunitar –, principiul proporţionalităţii se aplică după soluţionarea

acestei chestiuni în favoarea Uniunii, determinând intensitatea intervenţiei comunitare. Din

mai multe căi de acţiune posibile, Uniunea trebuie să aleagă modalitatea cea mai puţin

coercitivă pentru subiecţii de drept.

Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software.c

om Click t

o buy NOW!

PDF-XChange

ww

w.tracker-software

.com