REFERAT LA “DREPTUL AFACERILOR”TEMA: CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE

Costache Mihai-CristianAnul II, administratie publica, ID

CUPRINS

I. Aspecte generale

Notiunea de contracte comerciale speciale 2Evolutia contractelor comerciale speciale 2Aspecte generale tuturor contractelor speciale 3Conditiile de validitate ale contractelor 3Aspecte privind executarea contractelor comerciale 5Clauze comune in contractele comerciale 7

II. Contractul de leasing

Operatiuni de leasing sau contract de leasing? 9Trasaturile contractului de leasing 8Clasificarea contractelor de leasing 9Formarea contractului in cazul leasingului mobiliar 12Incheierea, executarea si incetarea contractului de leasing 13Cererea utilizatorului, oferta ferma, aceptarea ofertei, garantiile contractului,incheierea contractului vanzare-cumparare, cesiunea contractului 15

III. Contractul de franciza

Francizorul 20Beneficiarul 22Obligativitatea de cumparare exclusiva impusa beneficiarulu 23Clauze 24Durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii 25

IV. Contractul de know-how

Delimitari 27Definitia si natura juridica a contractului de know-how 28Conditii de valabilitate a contractului 29Obligatii 29

BIBLIOGRAFIE 33

1

CONTRACTE COMERCIALE SPECIALE

I. ASPECTE GENERALE

1. Notiunea de contracte comerciale specialeNotiunea de contracte comerciale speciale s-a impus atat in domeniul dreptului civil, cat si

in domeniul dreptului comercial, fiind vizate acele operatiuni contractuale a caror regelementare nu se regaseste in codul civil sau codul comercial, cu alte cuvinte cele aparute recent. Circumscrierea ariei este imprecisa, mai ales ca unele contracte au tendinta sa se autonomizeze studiului pentru o disciplina separata. Spre exemplu: contractul de munca formeaza obiectul dreptului muncii, contractul de asigurare formeaza obiectul dreptului asigurarilor, s.a.

2. Evolutia contractelor comerciale specialeInstitutia contractelor comerciale este in continua miscare, aflandu-se intr-o cursa continua cu fenomenele din campul comercial. Se constata ca evolutiile principale sunt: dezvoltarea contractului, o specializare si o profesionalizare a contractelor, precum si tendinta de a proteja contractele.

a. Dezvoltarea fenomenului contractual s-a facut atat cantitativ, lista de contracte marindu-se an de an, incat contractul a devenit o realitate cotidiana, dar si calitativ, prin imbogatirea continutului, fiind puse in lumina noi aspecte relationale, reflectate in grupurile de contracte, in sub-contracte, in contractele legate ori in contractele cadru. Nimic nu scapa, in definitiv, contactului care este un instrument esential al relatiilor sociale, reflectand dinamismul activitatii umane.b. Specializarea contractului, in sensul ca fiecare specie de contract s-a diversificat. Spre exemplu, nu mai exista un contract de vanzare-cumparare, ci contracte de vanzare-cumparare civile, comerciale, de mobile, imobile, etc. Specializarea s-a impus pentru adaptarea la diversitatea operatiunilor, dar cu reale probleme in aplicarea reglementarilor la o specie de contract specializat.c. Profesionalizarea contractului, in sensul ca serveste tot mai mult activitatea unor profesionisti. Aceasta are efecte si in ce priveste ierarhia contractelor, in prezent asistand la detronarea “marilor contracte” (vanzarea, imprumutul) in favoarea altora (contractul de agent, de imprumut, de leasing, de franciza s.a.).d. Protectia partilor contractanteIn doctrina franceza circula zicala “Spune-mi cine esti ca sa-ti spun cum contractezi !”. Aceasta corespunde tendintei accentuate, contrara codurilor clasice, de a nu se preocupa de calitatea contractantilor. Reglementarile moderne abunda in derogari fondate pe protectia unei parti considerata mai slaba in raporturile contractuale, cum ar fi: salariati, asigurati, consumatori, locatari, etc. Legiuitorul isi doreste astfel sa asigure un echilibru intre parti, iar efortul legislativ s-a materializat in reglementari tot mai ample cum ar fi: Codul muncii, legislatia consumatorului, legislatia concurentei s.a.m.d. Adesea reglementarile sunt imperative, inclusiv prin introducerea de contracte “impuse” ori de sanctiuni penale in campul contractual.

2

3. Aspecte generale tuturor contractelor speciale

In dreptul contractelor comerciale speciale trebuie respectate patru categorii de reguli:-norme generale ale obligatiilor privind contractele civile;-normele speciale ale contractelor civile speciale;-normele speciale privitoare la contractele comerciale;-clauzele specifice fiecarui contract comercial special individual.

Spre exemplu, contractului de leasing i se pot aplica normele generale privind contractul si normele speciale privind imprumutul din Codul civil, normele speciale privind contractul din Codul comercial si normele stabilite prin OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing.

A. CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTELORI-capacitatea partilor contractanteII-consimtamantul partilorIII-obiectul contractuluiIV-cauza licita a obligatiei contractuale

I. Privitor la capacitatea partilor contractante in contractul comercial, o asemenea calitate o pot avea:

-comerciantii, persoane fizice si persoane juridice (art.1 alin. 2 din Legea nr.26 /1990);-necomerciantii, persoane fizice sau persoane juridice care savarsesc acte de comert

izolate, in calitate de consumatori de bunuri si serviciiPersoana fizica dobandeste capacitatea de folosinta la nastere, iar pentru drepturi de la

momentul conceptiei si inceteaza la moartea acesteia. Capacitatea de exercitiu este recunoscuta in functie de varsta: de la 14 ani capacitate restransa, de la 18 ani capacitate deplina.

Persoana juridica dobandeste simultan capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu, la momentul inregistrarii si ca exceptie o capacitate anticipata de exercitiu restransa necesara incheierii actelor constitutive. Capacitatea persoanelor juridice este supusa principiului specializarii potrivit art.34 din Dec. 31/1954, adica poate incheia numai acele contracte comerciale care sunt cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului activitatii.

II. Privitor la consimtamantul partilor contractanate, se respecta principiul consensualismului, dovada consimtamantului facandu-se prin orice mijloc de proba admis de lege. Numai in cazul contractelor solemne este necesara exprimarea consimtamantului in forma stabilita de lege, respectiv inscris autentic sau sub semnatura privata, iar in cazul contractelor reale este necesara inmanarea bunului.Consimtamantul in cazul contractelor incheiate prin corespondenta prezinta particularitati, cum ar fi:

- o oferta ferma, precisa si completa;- o acceptare conforma cu oferta, expresa sau tacita, dupa imprejurari, data pe durata

valabilitatii oferteiPrivitor la consimtamant, o problema interesanta o constituie simulatia partilor fata de terti, prin act secret partile convenind altfel. Simulatia este licita daca nu sunt incalcate drepturile legitime ale tertilor ori nu este fraudata legea. In practica s-au comis simulatii privitor la persoanele care contracteaza (subscrierea printr-o alta persoana, concesioanarea prin substitut), la obiect

3

(modificarea pretului, calificarea operatiunii) si la cauza (deghizarea unei donatii sub un contract oneros). In doctrina s-a observat ca insusi consimtamantul poate fi disimulat, in cazul constituirii unei societati comerciale pluripersonale fictive, fara a exista vointa de a deveni asociat in persoana unora dintre semnatarii actului constitutiv.Consimtamantul poate fi viciat prin eroare, dol si violenta – aspecte tratate la obligatiile comerciale.

III. Obiectul contractului Tebuie sa fie determinat, real si licit.Obiectul este determinat atunci cand exista elemente suficiente privind prestatiile asumate de parti, respectiv livrarea unui bun ori prestarea unui serviciu, precum si pretul cert. Determinarea se face calitativ si cantitativ, prin folosirea unui sistem de masurare. La prestatii, acestea trebuie corect indicate, altfel justificandu-se o actiune in daune. Pretul, indiferent de termenul folosit- tarif, comision, remuneratie, onorariu- se exprima in bani, dar si in natura. El poate fi determinat printr-o suma precisa, sau determinabil, prin raportare la un criteriu stipulat.Obiectul este real, adica exista in concret atat prestatia, cat si pretul.Prestatia este inexistenta, chiar daca figureaza in contract, daca s-a stipulat o clauza de exonerare de raspundere (cum ar fi: de interzicerea rezilierii pentru neexecutarea obligatiilor uneia din parti, clauza de negarantare a validitatii unui brevet, s.a.), cand lucrul piere inaintea incheierii contractului sau daca prestatia este imposibila. Pretul este inexistent cand este fictiv (atunci cand este stipulat ca neexigibil) sau derizoriu.Obiectul este licit atunci cand este in comert. Nu sunt in comert activitatile interzise ori care nu pot constitui fapte de comert sau privesc lucruri nesusceptibile de apropriere.

IV. Cauza contractuluiAceasta se prezuma pana la dovada contrarie facuta de co-contractant in sensul ca nu este

prevazuta o contraprestatie ori obligatia este iluzorie sau derizorie. Cauza este ilicita atunci cand este contrara legii sau ordinii publice, respectiv cand s-a incheiat contractul in dispretul unei norme imperative dintr-o lege, a unei hotarari judecatoresti definitive si executorii, in vederea coruperii unui functionar, etc. Cauza este falsa atunci cand una din parti s-a inselat asupra motivului pentru care si-a asumat obligatia sa.

B. ASPECTE PRIVIND EXECUTAREA CONTRACTELOR COMERCIALE

I-persoanele obligate, II-obligatiile contractuale,III-timpul executarii contractului, IV-reguli de baza privind executarea contractului,V-executarea voluntara si alte moduri de stingere a obligatiilor comerciale, VI-consecintele neexecutarii obligatiilor comerciale

I. Persoanele obligate sa execute contractul comercial sunt partile contractante- conform art. 973 si 969 C.civ. Contractul produce efecte numai intre partile contractante, intre care se nasc drepturi si obligatii. De la regula se cunosc mai multe exceptii.

4

II. Obligatiile contractuale Daca partile le-au stipulat in mod clar nu necesita vreo interpretare, insa in

realitate unele clauze sunt obscure, incomplete si cu sensuri multiple, necesitand clarificari prin interpretare si calificare.

Regulile generale de interpretare sunt cele deja cunoscute:-prioritatea vointei reale a partilor (art.977 C.civ.)-partile se obliga potrivit celor expres stabilite in contract, dar si potrivit echitatii,

obiceiului si legii (art.970 C.civ.)Regulile speciale de interpretare:

-art.982 C.civ.:clauzele se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia sensul ce rezulta din actul intreg;

-art.979 C.civ.:clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul care este conformcu natura contractului;

-art.978 C.civ.:clauzele se interpreteaza in sensul in care produc efecte;-art.983 C.civ.:clauzele cu doua intelesuri se interpreteaza in favoarea celui care

se obliga;-art.984 C.civ.: oricat de generali ar fi termenii utilizati in contract, obligatiile vor fi

raportate la ceea ce partile si-au propus sa contracteze.Obligatiile asumate, dupa obiectul lor, pot fi: de a da, de a face si de a nu face ,

iar dupa nivelul de diligenta pot fi: de mijloace si de rezultat.

III. Privitor la timpul executarii contractului comercial se analizeaza urmatoareleaspecte:

-intrarea in vigoare a contractuluiDaca partile nu o prevad, contractul intra in vigoare de la momentul incheierii lui.

Partile pot stipula un termen suspensiv sau o conditie suspensiva, caz in care contractul va intra in vigoare de la data stabilita ori de la producerea conditiei.Termenul suspensiv poate fi expres ori implicit si amana executarea obligatiilor pana la implinirea sa.

Conditia suspensiva- ca eveniment viitor si nesigur de realizare- este prevazuta de parti si amana executarea contractului pana la implinirea sa. Clarificarile au fost facute la obligatiile comerciale.

-termenele de executare a obligatiilor asumate prin contract Obligatiile se executa la scadenta, adica la termenul stabilit: calendaristic, ca interval intre

doua date calendaristice, in unitati de timp sau chiar in termeni aproximativi (in timp util, in timo optim, in cel maiscurt timp). Termenele mai pot expira in caz de insolventa, potrivit Legii nr.64/1995, precum si atunci cand partea in favoarea careia a fost stipulat termenul a renuntat la beneficiul acordat.

Pentru nerespecatrea termenului se aplica sanctiuni, cum ar fi: penalitati, neacordarea termenelor de gratie, rezolutiunea de drept a contractului.

IV. Regulile de baza privind executarea contractului sunt urmatoarele:-executarea cu buna-credinta a obligatiilor contractuale, adica cu fidelitate indi-ferent de

dificultatile ivite, precum si datoria de a coopera cu cealalata parte, in sensul informarii si sfatuirii partenerului, facilitarii executarii obligatiilor asumate cu o diligenta conforma imprejurarilor si obiectivelor contractului, sesizarii tuturor viciilor aparente, reducerea la minim a consecintelor

5

pagubitoare, abtinerea de a profita de o imprejurare neasteptata, in concluzie savgardarea intereselor reciproce.

-urmarirea executarii contractului de catre parti care vor putea sa formuleze rezerve cand nu se executa corespunzator obligatiile, sa urmareasca termenele, sa notifice,etc.

-executarea in natura a contractului, conform art. 1100 C.civ. Executarea poate fi voluntara sau silita, in conditiile specificate la teoria obligatiilor comerciale

-confidentialitatea asupra informatiilor secrete comunicate, in conditiile clauzei stipulate.

V. Executarea volutara a obligatie de plata a pretuluiSe analizeaza urmoatoarele aspecte:-determinarea cuantumului pretului - se face in mod liber de catre parti, cu unele ingradiri

aduse de normele legale in sectoarele unde concurenta prin preturi este este limitata de monopol ori in situatii dificile generate de tranzitie sau pentru protectie sociala, cazuri in care supravegherea se face de organele statului (M.F.P., Ministerul Economiei, Consiliul Concurentei). Pretul nedeterminat ori nedeterminabil atrage nulitatea conventiei. Pretul poate fi indexat urmare fluctuatiei monedei, potrivit unui criteriu convenit (clauza valoare aur, clauza valuta, clauza schimb conventional). Pretul valabil in cazul derularii in timp a contractului se face prin raportare la pretul pietei ( bursa de marfuri sau de valori, pretul unui concurent), la pretul de catalog stabilit de vanzator si aplicabil tuturor beneficiarilor sau chiar determinarea de catre un tert stabilit de parti.

-aspecte generale privind plata pretului, cum ar fi: debitorul si creditorul pretului, data platii, locul platii, moneda, facturarea pretului si a TVA, dovada platii pretului- sunt probleme analizate la teoria obligatiilor comerciale.-moduri de stingere a obligatiei de plata a pretului: compensatia, contul curent, factoringul si forfetajul, creditul documentar si incasarea documentara.-incidentele de plati generate de intarzierea platii, incapacitatea de plata;

VI. Consecintele neexecutarii obligatiilor contractuale, respectiv executarea silita in natura, sau dupa caz, executarea prin echivalent prin angajarea raspunderii contractuale a debitorului, dar si rezolutiunea contractului pentru neexecutare- aspecte cunoscute deja de la teoria generala a obligatiilor comerciale.

C. CLAUZE COMUNE IN CONTRACTELE COMERCIALE

Pentru a facilita inserarea unor clauze cat mai complete in contractele comerciale, se utilizeaza cauze standard redactate si explicitate de specialisti sau chiar de organisme internationale. Asemena clauze privesc aspecte comune tuturor contractelor cum ar fi:

- libertatea contractuala“Partile sunt libere sa incheie un contract si sa determine continutul sau.”- forma contractului“Contractul se incheie consensual. El poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv cu martori”- forta obligatorie

6

“Contractul valabil incheiat are forta obligatorie fata de parti. Partile nu vor putea modifica sau desfiinta contractul decat conform dispozitiilor sale, sau de comun acord”- interventia normelor imperative“Partile sunt obligate sa respecte normele imperative de origine nationala si internationala, aplicabile in concordanta cu regulile dreptului international privat”- buna credinta“Partile sunt obligate sa actioneze in conformitate cu buna credinta in comert”- uzante si practici“Partile sunt obligate catre orice uzante la care s-a convenit, cat si de orice practici pe care le-au stabilit intre ele”- notificari“cand este necesara o notificare, aceasta poate fi facuta prin orice mijloc cu circumstantele.Notificare produce efecte din momentul incare ajunge la destinatar”- oferta“O propunere de incheiere a unui contract constituie oferta daca este suficient de precisa sai daca indica intentia autorului sau de a se obliga in cazul acceptarii.Oferta produce efecte din momentul in care parvine la destinatar. Oferta, chiar irevocabila, poate fi retrasa daca retragerea parvine la destinatar inainte sau concomitent cu oferta”- acceptarea“Constituie acceptare orice declaratie sau alt comportament al destinatarului care indica consensul sau cu privire la oferta. Tacerea sau inactiunea, in sine, nu pot reprezenta o acceptare. Acceptarea unei oferte produce efecte din momentul in care consensul destinatarului parvine la ofertant”- negocierea cu rea credinta“Orice parte este libera sa negocieze si nu poate fi considerata responsabila daca nu se ajunge la un acord. Cu toate acestea, partea care a condus sau a intrerupt negocierile cu rea credinta, este responsabila pentru prejudiciile pe care le-a cauzat celeilalte parti. In special, se considera rea credinta faptul de a initia sau a continua negocierile, fara intentia de a ajunge la un acord cu cealalta parte”- obligatia de confidentialitate“Indiferent daca contractul a fost sau nu incheiat, partea care in cursul negocierilor, primeste o informatie cu titlu confidential de la cealalata parte, este obligata de a nu dezvalui sau utiliza in mod incorect aceasta informatie pentru propriul sau avantaj. Nerespectarea acestei obligatii da nastere la dezdaunari.” - obligatii implicite“Sunt obligatii implicite acealea care decurg din natura si scopul contractului, practicile stabilite intre parti si uzante, buna credinta si ceea ce ste rezonabil”- clauza de hardship“Exista situatie de hardship atunci cand survin evenimete ce modifica in mod fundamental echilibrul prestatiilor, fie ca este vorba de cresterea costului executarii obligatiilor, fie contraprestatia s-a diminuat in urmatoarele imprejurari:a) aceste evenimente au survenit sau au fost cunoscute de catre partea afectata dupa incheierea contractului;b) aceste evenimente nu au putut fi rezonabil luate in considerare de catre partea afectata

in momentul incheierii contractului;

7

c) evenimentele sunt inafara controlului partii afectated)riscul acestor evenimente nu a fost asumat de catre partea afectata”- rezilierea“O parte poate rezilia contractul daca exista o neexecutare esentiala din partea celeilalte parti. Pentru a determina ceea ce constituie o neexecutare esentiala, se vor lua in considerare in mod deosebit urmatoarele circumstante:a) neexecutarea il priveaza in mod substantial pe creditor de ceea ce avea dreptul sa se

astepte in urma contractului, afara doar daca debitorul nu a prevazut sau nu nu ar fi putut sa prevada in mod rezonabil un asemenea rezultat;

b)executarea stricta a obligatiei reprezinta esenta contractului;c)neexecutarea este intentionata sau bazata pe o culpa grava;d)neexecutarea da creditorului motive de a considera ca nu se poate baza pe o executare

viitoare a contractului;e)debitorul ar suferi, in caz de reziliere a contractului, o pierdere excesiva ce rezulta din

pregatirea sau executarea contractului;In caz de intarziere, creditorul poate de asemenea sa rezilieze contractul daca debitorul nu

isi executa obligatiile in termeneul fixat.”

8

II. Contractul de leasing

1. Operatiuni de leasing sau contract de leasing?Leasingul s-a conturat mult mai clar ca realitate economica decat ca o entitate juridica.

Daca pentru agentii economici leasingul poate fi considerat drept un mijloc de concentrare, prin micsorarea riscurilor, pentru cei chemati sa-i descifreze esenta juridica el pare o problema insolubila.

Succesul economic deosebit al acestei noi operatiuni a impus leasingul in atentia tuturor. Leasingul este la acest moment, pe plan international, unul dintre cele mai raspandite mijloace de realizare a finantarilor.

O prima problema pe care o ridica notiunea de “contract de leasing” o reprezinta insasi existenta sau inexistenta unui asemenea contract. Este leasingul un contract, sau o operatiune formata dintr-un complex de contracte?

Ordonanta nr. 51/1997 se intituleaza “Ordonanta privind operatiunile de leasing si societatile de leasing”, iar art. 1 alin. 1 arata ca “prezenta ordonanta se aplica operatiunilor de leasing”. Aceste operatiuni pe care OG nr. 51/1997 le numeste “leasing” cuprind, conform legii, mai multe elemente distincte: transmiterea catre utilizator a folosintei unui bun (art.1); o exploatare comerciala a bunului (art. 10 lit. b); un mandat (art. 5); un drept de optiune (art. 9 lit. d). Din enumerare reiese cu usurinta faptul ca operatiunea de leasing poate fi disociata intr-un complex de contracte numite si nenumite.In doctrina franceza traditionala, “dreptul de optiune” a fost tradus tot printr-un contract distinct, anume “promisiune de vanzare” - “le credit-bail”.

Pe de alta parte, Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza “incheierea contractului de leasing”, “valoarea contractului de leasing” , durata minima sau constituirea cu titlu executoriu.

In concluzie, leasingul este atat o operatiune formata dintr-un complex de contracte, cat si un contract distinct.Atunci cand ne referim la totalitatea raporturilor juridice ne aflam in fata operatiunilor de leasing, conform acceptiunii date, iar atunci cand ne referim la actul incheiat intre finantator si utilizator, vom folosi notiunea de “contract de leasing”.

Chiar daca unele dintre efectele contractului de leasing contureaza figura juridica a altor contracte (locatiune, mandat, promisiune de vanzare), totusi, prin crearea unor efecte noi, distincte de cele ale contractelor clasice, contractul de leasing si-a castigat dreptul de cetate pe taram juridic, fapt sprijinit si de consacrarea sa legislativa.

2. Trasaturile contractului de leasingContractul de leasing este un act juridic bilateral, numit, cu titlu oneros, avand continut patrimonial, cu executare succesiva, intuitu-personae si consensual.Contractul de leasing confirmat de Ordonanta nr. 51/1997 a devenit un contract tipic (numit).Contractul de leasing este un act juridic bilateral, care se incheie intre societatea de leasing, in calitate de locator (finantator) si utilizator. Alaturi de conditiile generale referitoare la incheierea actelor juridice, lacatorul trebuie sa indeplineasca si conditiile speciale prevazute de lege. Utilizatorul trebuie sa indeplineasca conditii speciale referitoare la destinatia bunului contractat si plata redeventelor.Este un contract sinalagmatic pentru ca ambele parti se obliga reciproc. Contractul de leasing da nastere la obligatii corelative si interdependente, fapt ce permite aplicarea principiilor generale

9

relative la executarea, ori neexecutarea contractelor sinalagmatice (cum ar fi exceptia de neexecutare a contractului si rezilierea).

Este un contract cu titlu oneros si continut patrimonial pentru ca ambele parti urmaresc realizarea unui profit propriu, profit evaluabil in bani. Locatorul primeste redevente platite periodic de catre utilizator din care isi pastreaza “o marja de profit”, iar utilizatorul beneficiaza de folosinta bunului pe perioada derularii contractului, iar la sfarsitul acestuia poate achizitiona bunul la valoarea reziduala a acestuia (art. 9 lit.d).Este un contract cu executare succesiva, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulari contractului. Acest fapt are consecinte importante asupra desfasurarii raporturilor dintre parti, dintre care amintim problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului si rezilierii ori a prescriptiei dreptului la actiune.Este un contract intuitu-personae, in ceea ce-l priveste pe utilizator, societatea de leasing incheind contractul in considerarea calitatilor utilizatorului care este obligat sa prezinte o data cu cererea de a contracta si acte referitoare la situatia sa financiara, precum si date privitoare la exploatarea ulterioara a bunului, in cazul unei destinatii comerciale sau industriale.

Drept consecinta, utilizatorul nu poate instraina drepturile sale, ori cesiona contractul fara acordul locatorului. Cu toate acestea, in cazul succesiunii universale (fuziune, comasare) ori cu titlu universal (divizare), drepturile si obligatiile prevazute in contract nu se sting, indiferent daca transmisiunea se refera la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului. In cazul bunurilor cu destinatie comerciala sau industriala, succesorul trebuie sa respecte conditiile de exploatare a acestora, asa cum au fost ele prezentate in planul de exploatare, la momentul incheierii contractului.Contractul de leasing este consensual, simpla manifestare de vointa a partilor fiind suficienta pentru realizarea acordului in mod valabil. Incheierea contractului de leasing in forma autentica sau prin act scris si realizarea procedurilor de publicitate nu reprezinta conditii de valabilitate, ci doar conditii “ad probationem” (conform regulilor referitoare la proba actelor juridice) si “de opozabilitate” (conform art. 21 din Ordonanta nr. 51/1997).

3. Clasificarea contractelor de leasingSe folosesc mai multe criterii de clasificare:a) dupa calitatea utilizatorului, leasingul este:- public, daca cel care beneficiaza de finantare este statul, avand ca varianta “leasingul comunal”, cand utilizatorul este o comunitate locala;- privat, daca se realizeaza finantarea unei intreprinderi particulare vizand bunuri cu destinatie comerciala sau industriala ori pentru persoane fizice bunuri de folosinta indelungata sau imobile cu destinatie de locuinte.b) dupa apartenenta partilor:

- leasing national - daca partile apartin aceluiasi stat;- contractul de leasing international - cand intervine un element de extraneitate. In special este vorba de leasingul echipamentului industrial sau alte bunuri mobile de mare valoare (avioane, petroliere, sateliti, camioane, etc.). In acest caz este relevant sistemul de impunere fiscala si vamala.c) dupa modul de calcul al redeventelor:- contractul de leasing cu amortizare integrala (full-pay-out-leasing) in care suma redeventelor platite locatorului, din care s-a scazut cea cu titlu de marja de profit”, amortizeaza valoarea bunului;

10

- contractul de leasing cu amortizare partiala. Acest tip de contract se caracterizeaza printr-o valoare reziduala considerabila care da consistenta dreptului de optiune (non-full-pay-out-leasing).d) dupa apartenenta fondurilor investite prin contractul de leasing:

- leasingul realizat cu fondurile unei societati de leasing;- leasingul sindicalizat - finantarea achizitiei bunurilor contractate in regim de leasing se

face prin punerea in comun de fonduri apartinand mai multor societati de leasing. In acest fel se pot finanta investitii mari cu riscuri scazute. Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza leasingul sindicalizat in art. 23 permitand ca echipamentul industrial si constructiile sa poata fi utilizate, in sistem de leasing, de catre societatile comerciale, daca intre acestea s-a incheiat un contract in scopul realizarii unei investitii sau al folosintei comune.

e) dupa provenienta bunurilor finantate:- contractul de leasing clasic, cu structura tripartita. In acest caz bunul provine de la o

terta persoana, numita furnizor;- contractul de leasing care are ca obiect un bun aflat in patrimoniul finantatorului sau

construit chiar de finantator. Este cazul societatilor imobiliare pentru comert si industrie care exploateaza prin leasing imobilele pe care le-a construit.

- lease-back ori sale and lease-back. Este varianta contractului de leasing in care bunul utilizat este vandut societatii de leasing, chiar de catre beneficiar. Acest tip de leasing evidentiaza cel mai bine caracterul de operatiune financiara a leasingului .Lease-back-ul este reglementat de Ordonanta nr. 51/1997, in art. 22, sub forma de “vinderea echipamentului industrial”, fapt care ne-ar putea face sa credem ca legiuitorul a dorit sa lase “lease-back”-ul imobiliar in afara reglementarii, indiferent daca este vorba de imobile cu destinatie comerciala sau industriala, ori imobile cu destinatie de locuinta.

f) dupa natura bunului contractat:- leasingul mobiliar, care poate avea ca obiect bunuri cu destinatie comerciala sau

industriala ori bunuri de folosinta indelungata;- leasingul imobiliar, care poate avea ca obiect imobilele cu destinatie industriala sau comerciala, ori imobile cu destinatia de locuinta pentru persoanele fizice.

g) dupa natura operatiunii, legiuitorul roman clasifica leasingul in financiar si operational (art. 2).Leasingul financiar este definit ca fiind acea operatiune care indeplineste una sau mai multe dintre urmatoarele conditii:- riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing;

- partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

- utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data la care optiunea poate fi exprimata.

- perioada de folosire a bunului in sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat.Leasingul operational este considerat ca fiind acea operatiune de leasing care nu indeplineste nici una dintre conditiile leasingului financiar.

11

Din analiza celor doua forme de leasing, asa cum au fost conturate de legiuitor, se constata contradictia elementelor specifice leasingului financiar fata de trasaturile definitorii ale leasingului, mentionate in art. 1.Astfel, se permite o clauza expresa de transferare a dreptului de proprietate catre utilizator, la expirarea contractului de leasing, clauza care inlatura dreptul de optiune a utilizatorului de a continua contractul ori de incetare a contractului cu restituirea bunului. Se renunta la o trasatura definitorie a leasingului - dreptul de optiune - cu consecinta transformarii contractului in alta figura juridica - locatiune cu promisiune ferma de vanzare - ceea ce va genera, in practica, interpretari diferite.

De asemenea, s-a prevazut ca “beneficiile aferente dreptului de proprietate sa treaca asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing, dispozitie aflata in conflict cu cea din art. 9 lit. c care interzice transmiterea dreptului de dispozitie, deci si a “beneficiilor” aferente acestuia.

Importanta clasificarii se releva sub aspectul calcularii ratelor de leasing, a valorii reziduale si duratei contractului.

Formarea contractului in cazul leasingului mobiliarRealizarea unui contract de leasing mobiliar presupune adesea un timp indelungat pentru ca raporturile dintre cele trei parti (finantator-utilizator-producator de bunuri) sa se poata inchega si a se ajunge la un acord de vointa.

In mod obisnuit, se incepe procesul prin initiativa utilizatorului de a contacta furnizorul de bunuri (a) care apoi cauta o societate de leasing dispusa a finanta (b) si care cumpara bunul de la furnizor (c); procesul se termina prin realizarea masurilor de publicitate (d).

Intelegerea dintre utilizator si furnizorViitorul utilizator, de regula, cauta printre furnizorii de bunuri pe acela care produce ori

comercializeaza bunurile ce ii sunt necesare. El solicita furnizorului caracteristicile tehnice, termenul de livrare si pretul - functie de care va lua o hotarare. Practic, viitorul utilizator actioneaza ca si cand ar urma sa cumpere bunul, desi societatea de leasing il va achizitiona si astfel va deveni proprietara.

Actiunea viitorului utilizator, in aceasta faza, a fost explicata de unii specialisti, pebaza mandatului acordat de societatea de leasing.

O asemenea explicatie ni se pare eronata, deoarece, de regula, la momentul discutiilor dintre viitorul utilizator si furnizori, utilizatorul nu a intrat in legatura cu societatea de leasing si deci nu avea posibilitatea sa obtina un mandat. De altfel, recurgerea la explicatia mandat prezinta interes, fiind suficient a constata ca relatiile prealabile intre furnizor si viitorul utilizator sunt de natura acestei operatiuni noi si specifice numita leasing.

Art. 9 lit. a si b din ordonanta, da dreptul utilizatorului de sa-si aleaga furnizorul si societatea care va asigura bunul, cu acordul societatii de leasing. Face exceptie cazul in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor. De altfel, dispozitia citata era superflua, avand in vedere ca, in faza precontractuala vointa partilor nu poate fi supusa exigentelor viitorilor parteneri contractuali.

In art.5 se da dreptul utilizatorului de a alege “societatea care va asigura bunul, cu acordul societatii de leasing” - problema diferita ce urmeaza a fi analizata la efectele contractului.

12

Cererea utilizatorului

Potrivit art.4, pentru efectuarea unei operatiuni de leasing, orice persoana fizica sau juridica formuleaza o cerere ferma, in care precizeaza bunul care va constitui obiectul contractului de leasing. Cererea se transmite societatii de leasing impreuna cu actele din care rezulta situatia financiara a solicitantului.

In functie de preferintele viitorului utilizator privitoare la caracteristicile bunului, termenul de livrare si pret, furnizorul va stabili daca le poate satisface. In cazul unui raspuns pozitiv, furnizorul isi ia angajamentul fata de utilizator de a livra bunul in conditiile convenite. Angajamentul furnizorului are natura juridica a unei promisiuni

unilaterale de vanzare, cu stipulatia ca rezilierea promisiunii poate fi facuta in beneficiul oricarei persoane desemnate de viitorul utilizator.

Cererea utilizatorului survine cel mai adesea in urma tratativelor purtate cu finantatorul.Daca problemele tehnice privitoare la caracteristicile bunului, termene de livrare si pret

au fost rezolvate, viitorul utilizator urmeaza a le rezolva si pe cele financiare, adesea mult mai dificile.

In acest scop, utilizatorul se adreseaza unei societati de leasing cu o cerere de leasing. In cuprinsul cererii, utilizatorul va insera si informatii asupra persoanei sale, indeosebi

asupra capacitatii sale financiare de a restitui creditul sub forma redeventelor si pretului rezidual.Informatiile furnizate vor fi insotite de dovezi (analize tehnice si financiare, confirmari

din partea unor specialisti in materie, etc.).Bonitatea comerciantului se va stabili pe baza a doua elemente: primul, un curriculum

vitae al societatii (comerciantului) din care sa reiasa seriozitatea acestuia in raporturile economice anterioare, precum si stabilitatea situatiei sale financiare; al doilea, un plan al afacerii care sa arate perspectivele de exploatare eficienta a bunului achizitionat.

Amandoua actele au o importanta la fel de mare.O investitie implica intotdeauna un grad de risc; evaluarea riscului comporta analiza a

doua aspecte, unul obiectiv, altul subiectiv. Componenta “obiectiva” a gradului de risc este data de mediul de realizare a investitiei, adica de situatia social-economica, de evolutia pietei, de stabilitatea monetara. Un alt indice obiectiv de risc il reprezinta chiar modul de investitie a fondurilor: investitiile bancare, fondurile de pensii sau de asigurari, ori fondurile pentru investitii de portofoliu, toate au grade diferite de risc, fapt care poate determina preferinta orientarii fondurilor catre o modalitate sau alta la un moment dat. Dupa ce au cunoscut un boom la inceputul anilor ‘80, investitiile realizate in fondurile de pensii si de asigurari s-au reorientat catre sfarsitul anilor ‘90 catre investitiile directe sau de portofoliu, in principal datorita aparitiei unor noi zone de piete in expansiune (“emerging markets”).

Componenta subiectiva este data de increderea pe care o poate genera utilizatorul.

Toti acesti factori de risc se transforma in indici care vor sta la baza de calcul al pretului finantarii.

In general, leasingul este considerat o forma de finantare cu un risc scazut. Leasingul ca forma de finantare comporta la randul sau diferite variante cu grad de risc diferit. Ordonanta nr. 51/1997 reglementeaza o varianta de leasing cu cel mai scazut grad de risc. Acest tip de leasing este cunoscut din S.U.A. ca “bond-lease”. El se caracterizeaza prin aceea ca in cazul distrugerii bunului in perioada derularii contractului, utilizatorul va continua sa plateasca redeventele pana

13

la achitarea integrala a valorii contractului conform art. 10 lit. f din ordonanta. Exceptia o fac distrugerile cauzate de forta majora si fapta unei terte persoane. Cum am aratat, gradul de risc concret al investiei este stabilit, in final, prin considerarea bonitatii utilizatorului, luandu-se in calcul cele doua aspecte: activitatea anterioara si planul de exploatare al bunului.

Informatiile privind activitatea anterioara a utilizatorului sunt adunate din acte si fapte precum: ultimele bilanturi contabile, ultimele contracte si modul de derulare al lor, planul general de dezvoltare, litigiile anterioare, informatii furnizate de Camera de Comert si Industrie, ori de alte asociatii profesionale. In cazul unor investitii de amploare, se va cere parerea si a unui expert financiar (audit). De asemenea, pot fi folosite si scrisori bancare relative la seriozitatea firmei.

Insa “profilul moral” al firmei nu este factorul exclusiv de determinae a deciziei de investitie si a valorii contractului; celalalt element de analizat, la fel de important, este planul de exploatare a bunului. Acest plan trebuie sa convinga finantatorul ca este capabil sa asigure rentabilitatea investitiei si sa deruleze contractul normal, platind la termenele fixate redeventele convenite.

Importanta acestui plan de exploatare variaza de la caz la caz, el putand a fi contrapondere a probitatii si moralitatii firmei. Astfel, pentru o firma trans-nationala, in cazul unei investitii minore, planul de exploatare este putin relevant.

Insa -poate si ceea ce intereseaza mai mult- in cazul unor intreprinderi mici sau mijlocii, in cazul unor intreprinzatori a caror afacere este de abia in stadiul de proiect, ori in cazul intreprinderilor de se confrunta cu pierderi financiare sau sunt chiar in pragul falimentului, planul de exploatare a bunurilor poate determina el singur, -daca este indeajuns de convingator -, atat decizia finantatorului de a investi in acest plan, cat si conditiile de realizare a investitiei.

Pentru a avea efectul dorit, un asemenea plan trebuie sa fie bine fundamentat pe calcule corecte de piata.Toate aceste elemente relative la riscul unei investitii vor influenta,uneori decisiv, atat valoarea contractului, cat si durata sa.

“Valoarea contractului” este o notiune consacrata in cuprinsul Ordonantei nr. 51/1997 si definita de aceasta. O intalnim in art. 2 lit. b si reprezinta suma tuturor redeventelor, iar in cazul achizitiei bunului se adauga si valoarea reziduala a acestuia.Ordonanta nu face referire la un element des intalnit printre clauzele contractului de leasing referitoare la valoarea contractului - “avansul”.

Avansul reprezinta o suma de bani pe care utilizatorul o plateste la inceputul derularii contractului de leasing. Suma se calculeaza procentual din valoarea bunului achizitionat.

Desi leasingul este cunoscut ca o unitate de finantare integrala a investitiilor, nu este mai putin adevarat ca atunci cand, fie in favoarea utilizatorului, fie in cea a finantatorului, este posibila plata in avans a unei sume procentuale, acest fapt se va realiza inscriindu-se in contract si stabilind efectele principale asupra derularii contractului.

Plata unei sume de bani cu titlu de avans are consecinte asupra componentelor variabile din valoarea redeventelor:- scade valoarea de amortizat, astfel incat platile facute cu titlu de amortizari vor fi mai mici.

- scade valoarea totala a creditului si, ca atare, vor scadea si sumele din redeventa datorate ca pret al creditului.- scade procentul de risc al creditului, fapt ce determina, de asemenea, scaderea pretului creditului.

14

In ce priveste societatea de leasing, plata unei sume de bani cu titlu de avans poate constitui elementul determinant in luarea deciziei de a investi intr-o anumita afacere, atunci cand utilizatorul si planul de afacere nu prezinta o bonitate suficienta pentru o finantare integrala.

Ca regula, avansul se poate situa in intervalul 10%-40% din valoarea bunului. La stabilirea sa, se va tine seama de interesele ambelor parti.Dupa cum am aratat, redeventele au o structura complexa.

Principala componenta a redeventelor o reprezinta amortizarile.Litera d a articolului 2 din ordonanta precizeaza ca rata de leasing reprezinta:

- in cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing care se stabileste pe baza ratei dobanzii convenite prin acordul partilor;

- in cazul leasingului operational, chiria se stabileste prin acordul partilor.Amortizarile vor fi calculate in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 15/1994. Astfel se

va determina durata economica de viata a bunului achizitionat.Dupa cum vom fi in prezenta unei amortizari lineare, degresive sau accelerate, va diferi

de la caz la caz si cuantumul redeventelor, dar si durata optima de derulare a contractului.In actualul context legislativ, in conformitate cu art. 6 alin. 2 lit.c din Ordonanta nr.

70/1994 privind impozitul pe profit - amortizarea efectuata peste limitele legale nu este deductibila din baza de impozitare.

Art. 7 al Ordonantei nr. 70/1994, la alin. 2 arata ca mijloacele fixe amortizate sunt impartite, din punct de vedere fiscal, in 6 grupe, cu urmatoarele cote de amortizare:

Grupa Durata de functionare a mijloacelor fixe

(determinat de dispozitiile legale)

Cota anuala de amortizare

1. De la 1 an la 4 ani inclusiv 40%2. De la 4 ani la 8 ani inclusiv 17%3. De la 8 ani la 12 ani inclusiv 10%4. De la 12 ani la 20 ani inclusiv 7%5. De la 20 de ani la 30 de ani inclusiv 4.5%6. Pest 30 de ani 2%

Consideram ca, prin norme de aplicare guvernul va trebui sa determine, in mod concret, care este libertatea societatilor de leasing de a stabili regimul de amortizare a bunurilor exploatate in acest regim.Bunurile exploatate in leasing se amortizeaza ca regula in functie de tabelele oficiale ale amortizarii fiscale, bazate pe regula uzurii. Se poate opta intre o amortizare lineara sau degresiva, specificand ca pentru o amortizare accelerata este nevoie de aprobarea Ministerului Finantelor.

Oferta ferma

Prin oferta ferma se intelege manifestarea de vointa a utilizatorului caracterizata

15

Fie ca este vorba de locator sau utilizator, oferta apartine celui care ia initiativa de a contracta. Pentru a avea caracterul unei oferte, intentia de a contracta trebuie adusa la cunostinta celeilalte parti, impreuna cu principalele elemente ale contractului. Doua dintre principalele elemente ale ofertei sunt durata contractului si valoarea acestuia (exprimata prin suma redeventelor si valoarea reziduala). Ca atare, se constata ca principalele elemente ale contractului de leasing tin de natura si valoarea bunului contractat, fapt care determina ca alegerea furnizorului si stabilirea conditiilor de vanzare a bunului, inclusiv pretul, sa preceada momentului realizarii unei oferte ferme si a incheierii contractului de leasing.Acordul intervenit intre societatea de leasing si utilizator inainte de stabilirea furnizorului bunului si clauzelor referitoare la valoarea si durata contractului de leasing, are valoarea unui ante-contract sau a unui contract prealabil.

Acest acord este un veritabil contract avand forta obligatorie pentru parti. In cadrul operatiunilor de leasing, acesta este primul contract care da nastere la drepturi si obligatii pentru parti.Dupa acceptarea de catre societatea de leasing a ofertei formulate de catre utilizator in conditiile din ordonanta, angajarea raspunderii partilor se va face pe baza de contract, chiar daca un contract de leasing nu s-a incheiat.

In cazul operatiunilor de leasing in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor, aceasta faza nu exista, partile trecand direct la negocierea clauzelor contractului de leasing, inclusiv cele referitoare la durata si valoarea acestuia (numarul si quantumul redeventelor si valoarea reziduala).Desi ca regula operatiunile de leasing presupun o oferta ferma formulata de utilizator, in cazul in care societatea de leasing vrea sa valorifice bunurile proprii, contractul de leasing poate avea ca baza o oferta publica formulata de catre societate. Societatea de leasing va fi obligata sa mentina oferta pe perioada in care a fost formulata, ori daca nu are termen, ea trebuie mentinuta un timp rezonabil.

Societatea de leasing va raspunde delictual pentru retragerea intempestiva a ofertei, daca aceasta a provocat vreun prejudiciu.

De multe ori ofertele formulate de catre proprietarul bunurilor se intituleaza impropriu oferte de vanzare prin leasing.

Trebuie specificat ca in cazul ofertelor de a incheia un contract de leasing, formulate chiar de catre producatorul bunurilor, fara ca acesta sa aiba calitatea de societate comerciala de leasing, contractul ce urmeaza a se incheia nu beneficiaza de dispozitiile Ordonantei nr. 51/1997 si, ca atare, partile nu sunt tinute de prevederile legii. Toate obligatiile partilor trebuie prevazute expres in contract, si in mod special obligatia locatorului de a respecta dreptul de optiune al utilizatorului de la sfarsitul derularii contractului. Daca nu sunt respectate conditiile referitoare la calitatea locatorului si cele referitoare la destinatia bunurilor, va fi vorba de un contract nenumit care va fi reglementat doar de clauzele proprii, completate de dispozitiile generale si speciale ale Codului Civil (inchirierea bunurilor si contractul de vanzare).

In cazul contractului “sale and lease-back” operatiunile de leasing incep prin oferta de vanzare facuta de utilizator catre societatea de leasing. Daca contractul de vanzare-cumparare se incheie inaintea contractului de leasing, partile trebuie sa prevada inca de la momentul vanzarii, obligatia societatii de leasing de a incheia un contract de leasing cu vanzatorul avand ca obiect

16

chiar bunul vandut. Dreptul de optiune in cazul lease-back-ului se mai numeste si dreptul de rascumparare a bunului.

Aceptarea ofertei

Transmiterea cererii catre societatea de leasing nu este suficienta pentru formarea contractului de leasing. Cererea constituie doar o oferta de a contracta pe care societatea de leasing poate sa o accepte sau sa o refuze, in functie de interesele sale.

Daca cererea este acceptata, societatea de leasing si utilizatorul vor semna contractul de leasing, precizand in clauzele contractuale obligatiile reciproce pe toata durata contractului si la finalul acestuia.

Contractul de leasing - contract de adeziune ?Capitolul II din ordonanta, intitulat “Contractul de leasing” contine norme care stabilesc

elemente minime obligatorii, atat generale cat si specifice, ceea ce obliga partile sa le accepte, cu posibilitatea conferita de art. 6 alin. 3 de a stipula si alte clauze.

Contractul de leasing trebuie sa cuprinda minim elementele prevazute in art. 6, respectiv:a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing sinanciar sau operational.

b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing si caracteristicile de identificare a acestuia;

c) valoarea ratelor de leasing si termenul de plata a acestorad) perioada de utilizare in sistem de leasing;e) clauza privind obligatia asigurarii bunului;

In cazul contractului de leasing financiar vor fi incluse si urmatoarele clauze:a) valoarea de intrare a bunului;b) valoarea reziduala a bunului convenita de parti, cand este cazul;c) valoarea avansului;d) rata de leasingul.

O clauza obligatorie este cea privind constituirea ca titlu executoriu a contractului de leasing, daca:

- la sfarsitul perioadei de leasing, utilizatorul nu a formulat optiunea cumpararii bunului sau a prelungirii contractului;

- rezilierea contractului din vina exclusiva a utilizatorului.In fine, potrivit art.7, contractul de leasing se incheie in scris.Clauzele obligatorii nu consideram ca transforma contractul de leasing intr-un contract de

adeziune, avand in vedere ca unele clauze se refera la conditiile de valabilitate ale conventiilor ( obiectul, durata), iar altele configureaza contractul de leasing in specificitatea sa si care fac parte obligatorie din contract.

Garantiile contractului

17

Cel mai adesea societatea de leasing isi constituie garantii care sa ii asigure realizarea creditului acordat.

Spre exemplu, va solicita utilizatorului un acord asupra redeventelor sau poate solicita garantarea returnariii creditului de catre un tert, prin cautiune data de acesta, sau cautiune data de persoanele din conducerea societatii utilizatoare.

c) Incheierea contractului de vanzare-cumparareDeoarece furnizorul a tratat cu utilizatorul inca inainte de semnarea contractului de

leasing, el are deja avansata o oferta de vanzare adresata societatii de leasing aleasa de utilizator. Pentru a se realiza contractul de vanzare-cumparare este suficient deci ca o societate de leasing sa se adreseze furnizorului cu o comanda prin care sa-si manifeste intentia de a achizitiona bunul ales de utilizator.De regula, inainte de a fi transmisa comanda la furnizor, societatea de leasing o supune spre aprobare utilizatorului, ca o masura de precautie pentru a nu se comanda alte bunuri, cu alte caracteristici, decat cele solicitate de utilizator.

Avand in vedere ca societatea de leasing comanda bunul pe baza prescriptiilor utilizatorului, s-ar parea ca el actioneaza ca un mandatar. Catre aceasta solutie s-ar tinde si din interpretarea literala a dispozitiilor art. 9 lit. a si b din ordonanta, afara de cazul in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor”.

Dupa primirea comenzii, furnizorul - de regula - solicita societatii de leasing un acont din pret pentru a avea certitudinea incheierii si realizarii contractului de vanzare-cumparare.

Dreptul de a negocia si receptiona bunul ce face obiectul contractului de vanzare-cumparare dintre furnizor si finantator comporta si o serie de riscuri pentru utilizator. Astfel, conform art. 14 alin. 2 “societatea de leasing nu raspunde pentru cazul in care bunul ce face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzator utilizatorului de catre furnizor". Face exceptie cazul in care societatea de leasing are si calitatea de furnizor.

Din aceasta cauza legiuitorul a prevazut corelativ cu exonerarea de raspundere a societatii de leasing pentru nelivrarea bunului, cu instituirea expresa a unei actiuni directe impotriva furnizorului, exercitata de utilizator, potrivit art.12 alin.1 lit.a, pentru cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar in perioada de garantie si postgarantie.

Dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare, partile contractante isi executa obligatiile asumate: furnizorul pune la dispozitie bunul si garanteaza contra evictiunii si viciilor ascunse, iar societatea de leasing achita pretul convenit.

Specificitatea operatiunii de leasing se releva si privitor la executarea obligatiei furnizorului de a pune la dispozitie bunul, in sensul ca isi executa valabil indatorirea prin predarea bunului direct utilizatorului, iar nu societatii de leasing care ese proprietara bunului. Explicatia rezida, pe de o parte, in intelegerea dintre societatea de leasing si furnizor, iar pe de alta parte, in intelegerea dintre societatea de leasing si utilizator, de a fi predat bunul de la furnizor catre utilizator.

In acest sens sunt si prevederile art. 9 lit. c din ordonanta, potrivit carorasocietatea de leasing are obligatia ca la incheierea contractului de leasing cu utilizatorul sa confere acestuia, in temeiul contractului toate drepturile derivand din contractul de vanzare-cumparare, cu exceptia dreptului de dispozitie. Norma citata asigura specificitatea leasingului, urmand a fi analizate in detaliu ulterior. Pentru moment, este de observat ca societatea de leasing transmite utilizatorului si dreptul sau de a-i fi predat bunul de catre furnizor. Ca atare, utilizatorul se subroga legal si eventual conventional in drepturile societatii de leasing.

18

Furnizorul si utilizatorul vor semna cu aceasta ocazie un proces-verbal de livrare cu referire la contractul de leasing, pentru a constata starea exterioara a bunului livrat.

Potrivit art. 10 lit. a din ordonanta, utilizatorul se obliga “sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul si in conditiile de livrare agreate cu furnizorul”. Exprimarea laconica trebuie explicitata prin dispozitiile de drept comun in materia conventiilor si cele ale contractului de vanzare-cumparare comerciala. Ne referim indeosebi la caracteristicile tehnice ale bunului primit de utilizator care vor trebui sa fie conforme cu cele indicate in contractul de vanzare-cumparare si contractul de leasing.

In aceasta faza a operatiunii de leasing se poate vorbi de un mandat acordat utilizatorului de societatea de leasing - proprietara bunului - , respectiv de a lua in primire bunul de la furnizor. Mandatul poate fi stipulat in mod expres in contractul de leasing, dar el isi gaseste suportul si in lege.

Cesiunea contractului

Utilizatorul nu este proprietarul bunului pe care il exploateaza in sistem de leasing si nu poate sa transmita proprietatea lucrului catre terte persoane. Totusi, se poate imagina si realiza o cesiune de creanta care sa-i permita utilizatorului a ceda catre un tert drepturile dobandite prin contractul de leasing. In fapt insa, prin contract se limiteaza uneori pana la anulare aceasta facultate. Astfel, potrivit art. 10 lit. b din ordonanta, utilizatorul nu poate greva bunul, deci nu poate incheia un contract de sublocatiune si, cu atat mai mult, de transmitere prin cesiune a drepturilor sale.Se da astfel efect caracterului intuitu-personae al contractului de leasing in ceea ce-l priveste pe utilizator. Prin clauze contractuale, partile pot reglementa insa si o alta conduita.Societatea de leasing isi pastreaza facultatea de a transmite proprietatea lucrului ce formeaza obiectul contractului de leasing. Leasingul nu comporta clauze de inalienabilitate, si aceasta deoarece persoana proprietara este fara importanta din punct de vedere al utilizatorului. De aceea, vanzarea bunului catre o alta societate de leasing este admisibila, fiind un procedeu de mobilizare a creditului.De observat ca cesiunea contractului de catre societatea de leasing nu trebuie sa-l tulbure pe utilizator in drepturile sale.

Pentru a asigura protectia utilizatorului, art. 12 din ordonanta obliga cumparatorulbunului sa mentina obligatiile asumate de finantatorul vanzator fata de utilizator; mai mult, vanzatorul ramane garant fata de utilizator.

19

III. CONTRACTUL DE FRANCIZA

PartileFrancizorul

Francizorul, conform unei scheme de contract, este partea obligata sa asigure beneficiarului folosinta insemnelor de atragere a clientelei, un know-how verificat si asistenta tehnica si/sau comerciala, in schimbul carora primeste de la beneficiar o redeventa periodica. Altfel spus, francizorul este titularul conceptului francizabil. Din definitie rezulta urmatoarele atribute ce il caracterizeaza:

a) calitatea de comerciantO.G. nr. 52/1997, in art.1(1) lit.b, defineste francizorul ca fiind “un comerciant

care:- este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie

exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de franciza;- confera dreptul de a exploata ori de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau

un serviciu;- asigura beneficiarului o pregatire initiala pentru exploatarea marcii inregistrate;- utilizeaza personal si mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, cercetarii si

inovatiei, asigurand promovarea si viabilitatea produsului.”La cele de mai sus, legea completeaza imaginea francizorului aratand in art. 1 alin. 1 lit.

a), ca este o persoana fizica sau juridica independenta din punct de vedere financiar fata de beneficiar.

Francizorului este un comerciant, atribut ce trebuie analizat in corelatie cu caracterul comercial sau necomercial al contractului de franciza.Discutia comporta doua nivele de analiza: primul se refera la determinarea caracterului comercial sau necomercial al produsului sau serviciului pe care i-l ofera beneficiarul catre consumatori, adica obiectul ”comertului” exercitat de beneficiar, iar al doilea nivel al discutiei vizeaza comercialitatea sau necomercialitatea chiar a obiectului contractului de franciza, adica a “conceptului francizabil” format din: folosinta insemnelor de atragere a clientelei, a know-how-ului si asistenta tehnica si/sau comerciala.

Discutia purtata in primul nivel ofera date asupra activitatii comerciale sau necomerciale a beneficiarului, iar nu a francizorului. Din acest punct de vedere am aratat in capitolul precedent ca, in principal, activitatile desfasurate in regim de franciza sunt comerciale, dar ca exista tendinta de extindere a conceptelor francizabile in zonele necomerciale: consultanta, avocatura, metode de invatamant (Open School University) sau agricultura..

Franciza are ca structura de compunere: insemne de atragere a clientelei (numecomercial, emblema, marca); un know-how, precum si asistenta tehnica si/saucomerciala.

Se remarca faptul ca franciza se bazeaza pe un cumul de cunostinte si aptitudini, calitati umane care sunt puse in valoare; ceea ce se exploateaza este insasi valoarea umana. “Comertul” de idei si aptitudini excede zonei comerciale pentru ca valoarea exploatata de francizor este una originara, nu este o valoare adaugata, nu se interpune in circuitul comercial. Francizorul este creator de valoare asemenea profesorilor, arhitectilor, mestesugarilor, avocatilor, etc. si conform legii comerciale si teoriei comerciale, obiectul lor de activitate excede zonei comerciale

20

Chiar daca activitatea francizorului se desfasoara in mod organizat, ca o intreprindere, chiar daca exploatarea francizei se face in mod profesional si continuu, notiunea de profit se lasa greu conturata, in lipsa evidentei unui element speculativ.

Aceasta realitate nu este contestata de nimeni, deci includerea francizei in zona valorilor de creatie, nu a valorilor speculative, pare sa nu mai intampine nici o piedica.

Francizorul va fi comerciant daca alaturi de exploatarea francizei, prin intermediul contractelor de franciza, exercita el insusi, in mod direct, o activitate comerciala prin obiectul sau.

S-ar putea sustine ca exista toate argumentele pentru a-l aprecia ca act comercial conex, insa asa cum am aratat, exploatarea francizei indeplineste toate conditiile unui act comercial propriu-zis. Daca insa elementul francizabil se greveaza pe un contract de distributie, avand un rol accesoriu si prin aceasta pierzandu-si identitatea, va fi un contract comercial de distributie, iar nu un contract de franciza.

De ordinul evidentei este situatia francizelor de serviciu si de productie unde francizorul nu ofera altceva beneficiarului decat un concept francizabil.

Franciza nu poate fi considerata nici act de comert subiectiv, conform Codului comercial roman, avand in vedere calitatea initiala a francizorului de comerciant deoarece, asa cum se arata in art.4, aceasta trebuie sa nu fie civil prin natura sa.

Analizate separat elementele care compun “conceptul francizabil” conduc catre aceeasi concluzie.

Astfel, licentierea unor insemne de atragere a clientelei (marca, emblema, nume comercial), a unui model industrial, a unui brevet sau a oricarui drept de proprietate intelectuala, este un act de natura civila; la fel cesiunea unor asemenea drepturi ori contractele de editura a unor drepturi de autor sau contractul de exploatare a cunostintelor care compun know-how-ul, toate sunt mijloace de distribuire a unor valori care sunt in afara comercialului.Toate aceste acte nu au o natura comerciala, ci una civila. Revenind la franciza, pentru a face din exploatarea sa o activitate comerciala, trebuie sa existe o reglementare legala expresa care sa deroge de la caracterul necomercial al operatiunii, cum este situatia leasingului imobiliar, definit de lege ca o activitate comerciala realizata prin societati comerciale.

Intr-o exprimare plastica, esenta francizei este clonarea unei afaceri. Or, asemeni unei clonari, transferul catre beneficiar este unul informational.

Asa cum aratam la inceput, O.G. nr. 52/1997 il numeste pe francizor “comerciant”. Sa fi intentionat legiuitorul, prin aceasta, ca si in cazul leasingului, crearea unei noi exceptii de la regula necomercialitatii si introducerea francizei in zona comerciala, sau este vorba doar de o inadvertenta in exprimare?

In ce ne priveste, dincolo de consideratiile teoretice exprimate, suntem sustinatorii renuntarii la vechile criterii de departajare a unor operatiuni civile de cele comerciale, departajare care nu mai corespunde realitatilor economice moderne. Forta realitatilor economice pare sa fi infrant ratiunea argumentelor traditionale, fiind pusi in fata unor situatii de fapt care exced argumentelor clasice ale dreptului. Astazi, societatile comerciale de constructii imobiliare, de tranzactii imobiliare, de consultanta, de franciza sunt realitati acceptate.

b) calitatea de titular al unor semne comerciale

21

Un alt atribut legal al francizorului il constituie calitatea sa de titular al dreptului asupra unei marci inregistrate, fiind obligat sa asigure beneficiarului asistenta si instruirea necesara bunei exploatari a marcii.

Ordonanta concentreaza semne de atragere a clientelei care ar putea constitui franciza, intr-unul singur: marca. Cu siguranta nu s-a dorit limitarea cuprinsului francizei doar la marca, excluzandu-se celelalte semne de atragere a clientelei; consideram ca s-a urmarit determinarea scopului economic principal al francizei - acela de a promova pe piata un produs sau un serviciu.

In concluzie, francizorul trebuie sa fie titularul drepturilor transmise - marca, nume comercial, emblema, etc.

O analiza separata comporta calitatea de “ titular al drepturilor” asupra unei marci inregistrate. Desi in mod obisnuit, prin titularul drepturilor asupra unui insemn distinctiv se desemneaza persoana detinatoare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, in cazul francizorului notiunea acopera si pe detinatorul dreptului de folosinta exclusiva asupra unei marci, in baza unui contract de cesiune sau de licenta, pentru o durata si un spatiu determinat.Dreptul de folosinta exclusiva se dobandeste in baza unui contract principal de franciza incheiat cu titularul dreptului exclusiv si da dreptul beneficiarului sa incheie contracte de subfranciza in zona oferita in exploatare exclusiva.

Beneficiarul

Beneficiarul este partea contractanta care in schimbul semnelor distinctive si a asistentei tehnice si/sau comerciale, plateste catre francizor anumite sume cu titlu de redeventa, alaturi, dupa caz, de taxele e intrare in retea si taxele de publicitate.

Beneficiarul este, conform legii, un comerciant, sub rezerva aplicatiilor necomerciale ale francizei.Conform definitiei legale oferita de O.G. 52/1997 in art. 1lit. c, “beneficiarul este un comerciant persoana fizica sau juridica, selectionat de francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza, asa cum este ea definita de catre francizor.”

Se constata ca legea nu aduce nici o limitare formei de exercitare a comertului prin intermediul francizei. Astfel, beneficiarul este liber sa aleaga intre forma asociata, ca persoana juridica, sau forma individuala ca persoana fizica. Evident, majoritatea beneficiarilor sunt persoane juridice deoarece ratiunile acestei optiuni exced naturii contractului de franciza si tin de argumente pur comerciale.In situatia unui comert de mici dimensiuni, beneficiarii pot opta pentru forma individuala, ca persoana fizica. Aceasta forma de a face comert se preteaza cel mai bine la asa-numitele francize mobile, in care beneficiarul se deplaseaza intr-o zona oferita in exculsivitate.

Beneficiarul este, de cele mai multe ori, selectat de catre francizor in urma unor schimburi de informatii reciproce prin care, pe de-o parte, francizorul informeaza pe beneficiar asupra continutului si conditiilor francizei, iar pe de alta parte, beneficiarul ofera francizorului informatii asupra capacitatii sale financiare si asupra capacitatii sale de a exploata in bune conditii franciza.

Beneficiarul este un comerciant independent, atat financiar si organizatoric, cat si economic. El are o identitate proprie, distincta de cea a francizorului, desi, in mod obisnuit, el se prezinta sub numele comercial al francizorului. In acest sens, aratam ca beneficiarul are o firma proprie inregistrata la Registrul Comertului, conform Legii 26/1990, firma care nu este identica cu firma francizorului.

22

Ca efect al independentei juridice, beneficiarul este direct si singur raspunzator in raporturile cu clientii, fie pe baze contractuale, fie delictuale.

Dincolo de independenta institutionala si juridica dintre francizor si beneficiar, exista intre cei doi raporturi contractuale specifice de natura a limita considerabil libertatea comerciala a beneficiarului, mijloc prin care se creaza veritabile raporturi de dependenta intre francizor si beneficiar pe care le vom analiza in alta sectiune. Pentru a incheia un contract de franciza beneficiarul trebuie sa dispuna de un capital initial minim suficient pentru plata taxelor de intrare in retea si pentru pregatirea personalului si dotarea cu tot echipamentul necesar derularii comertului francizat.

In fine, fata de definitia legala, mai precizam ca beneficiarul adera, in primul rand, la contractul de franciza asumandu-si toate obligatiile specifice unui asemenea contract si prin aceasta, el adera la “omogenitatea retelei”.

Obligativitatea de cumparare exclusiva impusa beneficiarului

Simetric fata de clauza de exclusivitate teritoriala in favoarea francizorului se afla clauza de aprovizionare exclusiva impusa beneficiarului. Sub acest aspect putem spune ca prin aceasta clauza se stabileste un echilibru economic al contractului.

Nici aceasta clauza nu este de esenta contractului de franciza, exista ratiuni suficiente de a exista in cele mai multe contracte.Clauza de cumparare exclusiva isi gaseste locul in general in francizele de distributie.

Clauza de cumparare exclusiva obliga in acelasi timp si pe francizor la asigurarea permanenta a produselor si serviciilor necesare beneficiarilor. Deasemenea, francizorul va garanta calitatea produselor furnizate si va adapta oferta specificului pietei pe care activeaza beneficiarul.

In unele contracte de franciza, francizorul stabileste produsele sau categoriile de produse asupra carora opereaza clauza de cumparare exclusiva lasand beneficiarului libertate sa aleaga furnizorul celorlalte produse si servicii. Ca o varianta a acestei clauze, se poate indica prin contract in mod limitativ care sunt produsele si serviciile care pot fi procurate in mod liber.

Francizorul poate fi el insusi producatorul sau distribuitorul produselor si serviciilor care fac obiectul cumpararii exclusive, ori poate sa indice prin contract care sunt producatorii sau distribuitorii agreati.

Incalcarea obligatiei de cumparare exclusiva poate atrage rezilierea contractului la solicitarea francizorului si plata de despagubiri, ori poate atrage doar plata de daune si obligarea la actele de incalcare a clauzei prohibitive.

O asemenea clauza inserata in cuprinsul unui contract de franciza poate afecta semnificativ concurenta pe piete, sub acest aspect interesand legislatia antimonopol.

Clauze

Clauze privind pretul

Ca regula generala, aratam ca cele mai multa state, iclusiv Romania , interzic prin intermediul legislatiilor concurentiale fixarea preturilor de vanzare de o maniera directa sau indirecta. In acelasi sens se exprima si Tratatul de la Roma instituind Comunitatea Economica

23

Europeana care arata prin art. 85 ca asemenea practici sunt incompatibile cu libertatea comertului. Jurisprudenta a aratat ca impunerea preturilor de vanzare de catre francizor “stueaza beneficiarulpe o situatie de depndenta economica incompatibila cu insasi natura contractului in care beneficiarul trebuie sa fie un comerciant independent.”

Clauza de nonconcurenta si confidentialitate

Clauzele contractule care contin obligatia beneficiarului de non- concurenta si de confidentialitate au rolul de a proteja know-haw-ul francizorului fata de posibilele atingeri aduse acestuia de catre beneficiari sau terti.Obligatia de nonconcurenta asa cum arata art.7alin. 1, penultimul punct, sunt necesare in contract pentru a proteja know-how. Art. 11 arata si el ca francizorul “poate sa impuna o clauza de nonconcurenta si confidentialitate, penru a impiedica insatrinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.“In baza obligatiei de nonconcurenta beneficiarul este tinut a nu exercita in paralel un comert de acelasi timp sau asemanator celui francizat. Beneficiarul trebuie sa se abtina pe perioada deruluari contractului de la orice forma de concurenta directa sau indirecta, prin intermediari. Interdictia este absoluta pe toata durata contractului, o limitare in spatiu a efectelor acestei prohibitii nu s-ar justifica de vreme ce ceea ce se urmareste este inlaturarea oricarei forme de utilizare a know-haw, oriunde ea s-ar produce. Ratiunea nonconcurentei in contractul de franciza rezida in prezumtia ca beneficiarul cu intentie sau fara va folosi in afacere cunostiintele si instruirea primita prin know-how ceea ce ar constitui o exploatare neautorizata.

Pentru sanctionarea contractuala a nerespectarii obligatiei de neconcurenta, partile contractante pot prevedea in contract anumite clauze penale la care beneficiarul va fi obligat in mod invariabil fata de francizor. Aceste clauze penale pe langa rolul reparator au un important rol descurajant pentru beneficiarii neloiali. Aceasta sanctiune este insotita de obicei, de rezilierea contractului.In lipsa clauzelor penale, beneficiarul va fi sanctionat in temeiul raspunderii civile delictuale, in forma ei specifica a actiunii in concurenta neloiala.

Pentru a evita situatiile ambigue, partile pot determina prin contract care este intinderea obligatiei de nonconcurenta dupa incetarea contractului. In acest fel se va fixa un anumit spatiu si un timp dupa incetarea contractului in care beneficiarului ii efete interzis sa exercite un anumit comert. O astefe de clauza este vala bila numai in masura in care interdictia nu este absoluta si perpetua, iar intinderea ei trebuie sa se justifice in raport cu interesul protejat.

Legea prevede alaturi de obligatia de nonconcurenta si cea de confidentialitate care este tot o garantie a concurentei licite in raport cu beneficiarul si cu alti comercianti straini de contract.

Clauza de confidentialitate implica o obligatie de anu face a carui incalcare atrage asupra beneficiarului aplicarea sanctiunilor contractuale sub forma clauzelor penale, iar in lipsa acestora, obliga pe beneficiar la plata de daune interese, si justifica o actiune in rezilierea contractului.

Dupa incetarea raporturilor contractuale obligatia de confidentialitate subzista pe perioada determinata contractual, daca ea nu este vadit disproportionata cu interesul protejat, iar in lipse unei unei perioade de timp determinate, obligatia subzista atat timp cat divulgarea este de natura sa aduca un prejudiciu francizorului. Dupa incetarea raporturilor contractuale orice act de

24

divulgare de catre beneficiar a secretelor detinute ca know-how se sanctioneaza pe baza raspunderii civile delictuale.

Durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii

Durata contractului este una din clauzele contractuale de care partile nu trebuie sa faca abstractie. In acest sens aratam ca in art.6, una din cele cinci clauze mantionate ca necesare unui contract de franciza este si durata contractului.Cerinta unei durate contractuale stabilite de catre parti prevazuta de lege nu are un caracter imperativ, astfel incat se pot incheia in egala mesura si contracte de franciza fara ca sa se stipuleze vreun termen de incetare.Asupra aspectelor legate de durata contractului de franciza si incetarii contractului prin ajungere la termen, OG 52/1997 este mult mai darnica prevazand o serie de regului de care partile trebuie sa tina cont.

In cazul contractelor de franciza cu termen determinat, termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei.

Prevederea are drept scop protejarea intereselor financiare ale beneficiarului care efectueaza investitii initiale importante in afacerea francizata. Pentru beneficiar rentabilitatea afacereii depinde defixarea unui termen contractual suficient de mare pentru a reusi amortizarea investitiei.

Amortizarea investitiilor initiale pe timpul derularii contractului are o valoare sporita in cazul contractelor de franciza dublate de contracte de leasing asupra fondului de comert francizat.

Francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii sau de nu se semna un nou contract.

Durata preavizului se va aprecia in mor concret pentru fiecare caz in parte tind cont de situatia specifica a contractului si a partilor contractante. In suficienta duratei de preaviz, reamane un element ce vatrebui demonstrat de catre beneficiar.

Lipsa preavizului, ori insuficienta sa nu pot opri incetarea contractului odata cu ajungerea la termen daca una din parti isi exprima intenti a de a nu continua raporturile contractuale. In aceasta situatie partea in culpa este obligata la plata de despagubiri.

Daca dupa ajungerea la termen partile continua raporturile contractuale fara a semna un nou contract, consideram ca, asemeni locatiunii, contractul de franciza se considera prelungit in mod tacit de catre parti. Noul cotract va fi pe termen nedeterminat in conditiile primului contract.

In cazul contratelor de franciza incheiate pe termen nedeterminat, contractul ia sfarsit prin denuntarea unilaterala de catre oricare din parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz.

Pentru nerespectarea conditiilor de reziliere francizorul poate fi obligat la plata de daune.

Reinnoirea este optiunea partilor de a continua raporturile cotractuale dupaajungerea la termen, rezilierea contractului.

Partile contractante vor trebui sa prevada termenul si conditiile noului contract. Termenul noului contract va avea in vedere situatia bunurilor neamortizate din investitia beneficiarului

Se va stabili daca beneficiarul va plati, sau nu, din nou o taxa initiala, cuantumul noilor redevente, transormarile relative la continutul obligatiei de asistenta tehnica si/sau comerciala.

25

Rezilierea opereaza, in afara cazurilor de incetarea a contractelor fara termen, ca sanctiune impotriva cazurilor de incalcare culpabila a obligatiilor contactuale. In aceste situatii este insotita de executarea clauzelor penale ori de plata despagubirilor.In conformitate cu textul art.8 din OG 51/1997 asa cum a fost modificat, francizorul nu este in drept sa ceara rezilierea contractului, indata ce o incalcare a contractului s-a produs din partea beneficiarului, ci “va notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere. Acordarea unui asemenea termen obligatoriu este o exceptie in materie comerciala si va fi interpretat in sens strict.

Pentru orice cauza de reziliere, ca regula, un preaviz este necesar. Prin exceptie partile pot prevedea anumit cauze de reziliere in care un preaviz nu este necesar.

Dupa trecerea termenului de preaviz, continuarea raporturilor contractuale nu este posibila decat in baza senarii unui nou contract.

Cesiunea contractelor sinalagmatice nu este posibila in dreptul roman care nu cunoaste institutia transmiterii datoriilor intre vii prin acte cu titlu particular. Pentru acest motiv in situatiile in care contractul de franciza permite cesiunea contractului se va folosi in acest scop un complex de operatiuni format ca regula dint-o cesiune de creanta dublata de o remitere de datorie. Aceasta combinatie de operatiuni nu este singura imagnabila pentru a efectua o cesiune de contract ( spre exemplu, in conditiile legii se poate folosii novatia). Mijlocul prin care cesionarul devine obligat fata de debitorul cedat care este un tert fata de cesiune, poate fi o stipulatie pentru altul cuprinsa in actul cesiunii, o novatie sau o fidejusiune.Recunoastem ca opertiunea de cedare a unui contract este anevoiasa in conditiile actulei reglementari si este imperfecta in sensul ca ridica probleme serioase sub aspectul interdependentei obligatiilor, opozabilitatii, ori neexecutarii obligatiilor cesionarului fata de debitorul cedat

Trebuie subliniat ca atat cesiunea de creanta cat si remiterea de datorie sunt dua acte juridice independenta astfel soarta unui ca regula nu influenteaza pe celalalt, iar obligatiile inzvorate din cele doua contracte nu sunt interdependente. Cesiunea de cranta se face in acest caz cu acordul debitorului cedat pentru ca franciza are un pronuntata caracter intuitu personae. Este necesara spre opzabilitate si notificarea catre creditori si debitori.In cazul unei cesiuni neurmate de remiterea de datorie sau alt mijloc de stingere a obligatiei vechiului debitor, va determina subzistenta vechii datorii in persoana.Sub aspectul conditiilor in care o cesiune poate avea loc, aratam ca acordul partilor est intotdeauna necesar.

Nu in ultimul rand aratam ca “cesiunea contractului” poate consta, in realitate, intr-o reziliere a vechiului contract si semnarea unui nou contract.Daca in privinta cedarii drepturilor si obligatiilor beneficiarului, ipotezele nu sunt greu de umaginat, in ce priveste cedarea de catre francizor a drepturilor si obligatiilor sale unui alt este mai greu de realizat pentru ca obligatiile francizorului sunt strans legate de persoana acestuia.

De cele mai multe ori cedarea unui beneficiar sau a unei retele de franciza zonale, are in vedere ipoteza raporturilor de subfranciza, cand fie un francizor cedeaza drepturile si obligatiile sale unui nou beneficiar care devine si francizor fata de beneficiarii cedati, in acest caz vechiul contract de franciza se transforma in contract de subfranciza, fie cesiunea are ca obiect contracte de subfranciza, astfel incat francizorul, detinator al conceptului francizabil, nu se schimba.

26

In final, amintim ca cel mai usor se realizeza o cesiune indirecta care are loc prin cedarea partilor sociale sau actiunilor majoritare ale societatii beneficiare sau francizoare.

IV. CONTRACTUL DE KNOW-HOW

O definitie legala a know-how-ului se regaseste In legislatia actuala In OG 52/1997 privind regimul juridic al francizei, modificata si aprobata prin Legea nr. 79/1998. Potrivit art. 1 lit. d) din actul normativ amintit, know-how-ul este ansamblul formulelor, definitiilor tehnice, documentelor, desenelor si modelelor, retelelor, procedeelor si al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea si comercializarea unui produs.

O alta definitie – mai complexa – este data de Codul fiscal, potrivit caruia „know-how-ul este orice informatie cu privire la experienta industriala, comerciala sau stiintifica care este necesara pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent si a carei dezvaluire catre alte persoane nu este permisa fara autorizatia persoanei care a furnizat aceasta informatie; In masura In care provine din experienta, know-how-ul reprezinta ceea ce un producator nu poate sti din simpla examinare a produsului si din simpla cunoastere a programului tehnicii”.

Delimitarea know-how-ului de secretul de fabrica

Legea nr. 11/1991 privind concurenta neloiala defineste, In art. 1 lit. b, notiunea de secret comercial ca fiind „informatia care,In totalitate sau In conexarea exacta a elementelor acesteia, nu este In general cunoscuta sau nu este usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa In mod obisnuit cu acest gen de informatie si care dobandeste o valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a luat masuri rezonabile, tinand seama de circumstante, pentru a fi mentinuta In regim secret; protectia secretului comercial opereaza atata timp cat conditiile enuntate anterior sunt Indeplinite”.

Acelasi articol, la lit. a, arata ca este „contrara uzantelor comerciale cinstite utilizarea In mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutarii unilaterale a contractului sau utilizarii unor proceduri neloiale, abuzuri de Incredere, incitari la delict si achizitionari de secrete comerciale de catre tertii care cunosteau ca respectiva achizitie implica astfel de practici, de natura sa afecteze pozitia comerciantilor concurenti pe piata”.

In doctrina, secretele de fabrica sunt definite ca mijloace de fabricatie avand un caracter industrial si secret, nefiind protejate de lege, cu o noutate relativa dar exploatate industrial.

Pentru a ne afla In fata unui secret de fabrica, informatia respectiva trebuie sa Indeplineasca mai multe conditii:

1. informatia trebuie sa fie tehnica (formula, un procedeu, un desen, un proiect, etc.), comerciala (continutul unor negocieri, oferte, contracte, indicatori financiari, etc.) sau administrativa (liste cu date de contact ale unor clienti).

2. informatia sa fie exploatata industrial si susceptibila de a fi transmisa catre terti.3. informatia trebuie sa fie secreta (confidentiala) aceasta conditie este Indeplinita chiar

daca informatia este cunoscuta si folosita de mai multe Intreprinderi, atata timp cat acestea pastreaza secretul cu privire la folosirea ei, inclusiv unele fata de altele.

Asa cum se observa, secretul de fabrica se deosebeste de know–how In primul rand prin aceea ca informatia respectiva nu este de natura a conferi un caracter mai competitiv

27

Intreprinderii care o detine, reducand costurile si optimizand productia (caracteristici ce tin de esenta know-how-ului). In plus, know–how-ul poate fi regasit pe tot parcursul procesului industrial, de la selectionarea materiilor prime si materialelor pana la distributia produselor finite, In timp ce secretul de fabrica poate exista In procesul de fabricatie ca si formula sau tehnica legata de acest proces.

Delimitarea know-how-ului de asistenta tehnica

Asistenta tehnica consta In acordarea unui sprijin tehnic, prin personalul propriu, personalului altei Intreprinderi, In vederea punerii In functiune a obiectului unei inventii (dobandit printr-un contract de cesiune sau licenta) sau punerii In aplicare a unor tehnici ce alcatuiesc obiectul unui know–how.

In general, se considera ca inexistenta unei clauze privind asistenta tehnica Intr-un contract de cesiune de brevet, de licenta sau de transmitere de know–how echivaleaza cu inexistenta acestei obligatii, cu exceptia situatiilor In care acordarea asistentei tehnice este indispensabila exploatarii obiectului contractului.

Daca Insa o asemenea clauza exista, ea trebuie sa cuprinda dispozitii clare cu privire la continutul obligatiei de acordare a asistentei tehnice, a modalitatilor de executare si duratei sale.

Delimitarea know-how-ului de inventia brevetata

Asa cum am aratat deja In cuprinsul acestei lucrari, know–how-ul este un pachet de informatii si cunostinte tehnice, nebrevetabile sau brevetabile dar niciodata brevetate. De cele mai multe ori, prin contractele prin care se transmit drepturile asupra unui brevet se transmit si solutiile tehnice de exploatare optima a obiectului inventiei (know-how-ul rezultat dintr-o experienta dobandita si transmisibila).

Cu toate acestea, exista posibilitatea transmiterii ansamblului de cunostinte tehnice ce alcatuieste know–how-ul si separat, printr-un contract care nu include si drepturi protejate prin brevet.

Definitia si natura juridica a contractului de know-how

Contractul de know-how poate fi definit ca acea conventie prin care furnizorul, titularul know-how-ului - transmite catre beneficiar un pachet nebrevetat de informatii practice si cunostinte tehnice, informatii ce rezulta din experienta sa dobandita si transmisibila contra unui pret sau redevente.

In legatura cu transmiterea know-how-ului s-a vorbit In doctrina despre o asa-numita "licenta de know-how", apropiind contractul de comunicare a know-how-ului de cel de licenta de brevet. Intr-adevar, printr-o licenta de brevet titularul acestuia permite licentiatului sa exploateze inventia protejata prin brevetul respectiv, care Ii confera un drept absolut si exclusiv asupra inventiei.

Titularul unui know-how, Insa, nu are un asemenea drept exclusiv de exploatare, astfel Incat oricine poate folosi si aplica cunostintele tehnice care fac obiectul know-how-ului, daca a ajuns la ele prin experienta proprie.

Contractul de know-how nu poate fi comparat nici cu un contract de cesiune de brevet, prin care titularul brevetului - cedentul - transmite catre cesionar dreptul sau exclusiv asupra

28

inventiei - drept real ce poarta asupra unui bun incorporal. Titularul know-how-ului nu are un drept real opozabil erga omnes asupra elementelor Incorporate In know-how.

Conditii de valabilitate a contractului

Pentru Incheierea valabila a contractului de know-how este necesara existenta conditiilor generale de valabilitate a contractelor prevazute de art. 948 Cod civil (consimtamantul partilor, capacitatea, cauza licita a obligatiei contractuale, obiectul contractului).

In legatura cu obiectul acestui contract, trebuie facuta precizarea ca el este destul de greu de identificat. Pentru a putea stabili cu exactitate Intinderea drepturilor si obligatiilor partilor unui contract de know-how este necesara descrierea cu exactitate In cuprinsul contractului sau Intr-un document anexat a informatiilor si cunostintelor nebrevetabile sau brevetabile dar nebrevetate, precum si determinarea produsului sau serviciului la care aceste informatii si cunostinte se aplica, In scopul producerii sau al exploatarii lor.

Efectele contractului de know-how. Obligatiile furnizorului

Din contractul de know-how se nasc In sarcina furnizorului urmatoarele obligatii:Obligatia de comunicare a know-how-uluiEste o obligatie de "a face" care se executa prin comunicarea know-how-ului catre

beneficiar, fie Intr-o forma tangibila, fie Intr-o forma intangibila. Pentru a putea stabili cu exactitate In ce consta aceasta obligatie a furnizorului, este

necesara o scurta analiza a elementelor componente ale know-how-ului In general.Prima componenta este abilitatea tehnica, o notiune abstracta ce descrie dexteritatea

lucratorului de a realiza o anumita activitate. Aceasta abilitate poate fi dobandita In limitele rutinei profesionale, prin repetarea automata a unor activitati, dar poate veni si din aptitudinile personale ale lucratorului pentru activitatea respectiva. Aceasta componenta nu poate face obiectul unei Instrainari.

A doua componenta a know-how-ului este experienta tehnica, experienta care Isi are izvorul Intr-o practica industriala Indelungata si care poate fi comunicata, transmisa prin asistenta tehnica, consiliere In punerea In aplicare a cunostintelor tehnice, care alcatuiesc a treia componenta a know-how-ului. Cunostintele tehnice ce intra In componenta know-how-ului sunt provenite din informatiile cuprinse In stadiul tehnicii si In genere cunoscute de o persoana cu calificare medie In domeniul de activitate respectiv. Aceste cunostinte nu implica noutate fata de stadiul tehnicii, ca In cazul inventiilor, astfel Incat ele sunt accesibile pentru oricine are o calificare medie In domeniu. Orice asemenea persoana se poate folosi de ele si poate dobandi experienta Intr-un anumit domeniu, investind timp, munca si bani si poate ajunge la acelasi rezultat cu cel care detine know-how-ul, motiv pentru care know-how-ul nu este protejat de lege prin recunoasterea unui drept exclusiv In favoarea celui care-l detine.

Comunicarea know-how-ului Intr-o forma materiala, tangibila, se face prin intermediul documentelor, fotografiilor, schitelor, diagramelor pe calculator, microfilmelor etc. Este vorba despre comunicarea datelor sau informatiilor tehnice privind planurile arhitecturale ale cladirilor fabricilor, desene si schite ale masinilor, diagrame ale instalarii echipamentelor In fabrica, manuale sau instructiuni pentru functionarea masinilor, asamblarea componentelor, specificatii

29

privitoare la materiale noi, evolutia schemelor privind procesul tehnologic, instructiuni privind ambalarea si stocarea.

Comunicarea know-how-ului se poate face si Intr-o forma nematerializata pe un suport, prin trimiterea unor specialisti ai furnizorului In Intreprinderea beneficiarului pentru a asista la punerea In practica a cunostintelor transmise precum si prin trimiterea unor tehnicieni, specialisti, de catre beneficiar In Intreprinderea furnizorului, pentru formarea lor In domeniul la care se refera know-how-ul.

O alta cale de transmitere a know-how-ului poate fi pregatirea personalului beneficiarului, fie In Intreprinderea furnizorului, fie In Intreprinderea beneficiarului, cu ajutorul unor tehnicieni sau specialisti ai furnizorului.

Asadar, obligatia de comunicare a know-how-ului implica asigurarea pentru beneficiar a unor servicii tehnice (demonstratii, recomandari cu privire la fabricare sau alte operatiuni), a asistentei tehnice (prin pregatirea si Indrumarea personalului beneficiarului), a unor servicii de management (directionarea operatiunilor de fabricatie sau a altor tipuri de operatiuni cum ar fi planificarea sau gestiunea financiara si de personal).

De retinut este faptul ca obligatia de comunicare a know-how-ului nu se executa dintr-o data, prin simpla transmitere a unor informatii, ci ea presupune o activitate continua, de instruire a personalului beneficiarului, de supraveghere a modului In care sunt aplicate cunostintele transmise.

Consideram ca asistenta tehnica, serviciile tehnice acordate de catre furnizor beneficiarului In executarea obligatiei de comunicare a know-how-ului, constituie suportul concret de transmitere a know-how-ului, format dintr-un ansamblu de actiuni specifice destinate asigurarii conditiilor pentru o buna exploatare a know-how-ului de catre beneficiar.

Obligatia de comunicare a perfectionarilorEste de la sine Inteles ca, In situatia In care partile (furnizorul si beneficiarul) stipuleaza

expres In conventia lor ca In sarcina furnizorului cade si obligatia de a comunica catre beneficiar dezvoltarea si perfectionarea know-how-ului, ulterioare Incheierii conventiei, furnizorul, In executarea contractului, va comunica beneficiarului si toate Imbunatatirile aduse know-how-ului care face obiectul contractului respectiv.

Problema existentei sau inexistentei acestei obligatii se pune doar In situatia In care In contract nu exista nici o clauza In acest sens.

Intr-o alta opinie, o asemenea clauza de comunicare a perfectionarilor este considerata a fi de natura contractului de know-how. Potrivit acestei opinii, chiar daca In contract nu exista o clauza expresa In acest sens, prin Incheierea contractului se naste In sarcina furnizorului, alaturi de obligatia de comunicare a know-how-ului, si obligatia de comunicare a Imbunatatirilor si perfectionarilor ulterioare.

Consideram ca obligatia furnizorului de a transmite catre beneficiar perfectionarile si Imbunatatirile ulterioare nu subzista In lipsa unor clauze contractuale In acest sens, motivat de faptul ca furnizorul nu are un drept exclusiv asupra know-how-ului respectiv. Cunostintele tehnice care-l alcatuiesc pot fi folosite In continuare de catre furnizor sau pot fi folosite de catre un tert care a ajuns la ele In urma muncii si experientei proprii.

Folosind In continuare cunostintele tehnice respective, furnizorul le poate Imbunatati, perfectiona, aceste Imbunatatiri si perfectionari putand forma eventual obiectul unui nou contract de know-how, dar neputand forma obiectul unei obligatii subIntelese In contractul initial.

30

Obligatia de garantie pentru vicii

In legatura cu aceasta obligatie se pune problema daca furnizorul know-how-ului este tinut sa raspunda fata de beneficiar In situatia In care ansamblul cunostintelor transmise nu produc efectul scontat, efectul pe care l-a avut In vedere beneficiarul atunci cand a negociat si a Incheiat contractul.

Raspunsul la aceasta Intrebare poate fi dat numai analizand In concret fiecare caz In parte. Consideram ca o instanta de judecata investita cu solutionarea unui asemenea litigiu va trebui sa analizeze clauzele contractuale, sa extraga vointa interna a partilor si acolo unde sunt detaliate mijloacele (ansamblul de cunostinte tehnice ce trebuie transmise) si efectele care trebuie sa se produca In raport de aceste mijloace, iar aceste efecte nu s-au produs ca urmare a unor vicii de conceptie, poate sa angajeze raspunderea contractuala pentru vicii a furnizorului.

Facem precizarea ca sarcina de a proba existenta unui viciu de conceptie apartine In mod evident beneficiarului.

In ce priveste neproducerea efectelor scontate In urma aplicarii know-how-ului transmis (nu s-au redus costurile, nu a crescut profitul etc.), acest fapt nu poate constitui un temei pentru invocarea de catre beneficiar a raspunderii pentru vicii ascunse a furnizorului.

Se pune problema existentei sau inexistentei In sarcina furnizorului a unei obligatii de pastrare a secretului cu privire la cunostintele ce alcatuiesc know-how-ul.

Plecand de la faptul ca una dintre trasaturile know-how-ului, cuprinsa In toate definitiile sale, este caracterul secret, nu putem vorbi de o obligatie de pastrare a secretului, In sarcina furnizorului asa cum la vanzare – cumparare nu putem vorbi de obligatia vanzatorului de a transmite proprietatea. Atunci cand Insa furnizorul divulga secretul, aducandu-l la cunostinta publicului larg, cu consecinta diminuarii valorii comerciale a know-how-ului, beneficiarul poate cere rezilierea contractului si angajarea raspunderii furnizorului, dar nu pentru nerespectarea obligatiei de pastrare a secretului ci pentru evictiune din fapta proprie a furnizorului, In urma careia a disparut, partial sau total, chiar bunul care face obiectul contractului. Este de altfel singurul caz In care poate fi angajata raspunderea pentru evictiune a furnizorului – raspunderea pentru evictiune din fapta proprie.

Obligatia de exclusivitatePrin contractul de know-how, furnizorul Isi poate asuma obligatia de a nu mai comunica

si altor persoane know-how-ul care constituie obiectul contractului, astfel Incat beneficiarul sa fie singura persoana care sa utilizeze cunostintele ce alcatuiesc know-how-ul respectiv. Aceasta exclusivitate poate fi generala sau poate privi un anumit teritoriu.

Mai greu poate fi Insa imaginata o clauza prin care furnizorul sa se oblige sa nu mai utilizeze el Insusi know-how-ul comunicat catre beneficiar, atata timp cat know-how-ul respectiv poate fi motivul pozitiei competitive a furnizorului pe piata sau chiar al pozitiei de lider In domeniul tehnologic avut In vedere.

Obligatiile beneficiarului

Obligatia de plata a pretuluiPretul pe care urmeaza sa Il plateasca beneficiarul pentru know-how-ul transmis poate fi

stabilit dupa cum urmeaza:

31

- Intr-o suma fixa, platita integral In momentul Incheierii contractului sau ulterior, In rate;- sub forma unor redevente, adica a unor sume de bani proportionale cu beneficiile

realizate din exploatarea know-how-ului, sume care urmeaza sa fie platite periodic;- o suma fixa, urmata de plata periodica a unor redevente.In cazul In care pretul nu este determinat, In contract se va preciza expres care este

criteriul si modalitatea In care el va fi determinat ulterior, de catre parti sau, In caz de neIntelegeri, de catre instanta de judecata.

Obligatia de pastrare a secretuluiKnow-how-ul furnizorului a fost de regula obtinut si dezvoltat de catre acesta In urma unor activitati de cercetare si dezvoltare si prin experienta dobandita In aplicarea unor tehnici industriale si de afaceri In Intreprinderea proprie. Know-how-ul respectiv poate fi chiar motivatia pozitiei competitive sau pozitiei de lider a furnizorului In domeniul tehnologic si pe piata. In consecinta, know-how-ul constituie un bun de valoare al furnizorului, bun care trebuie protejat.

Cum legea nu protejeaza expres know-how-ul conferind titularului sau un drept real asupra acestui ansamblu de cunostinte, asa cum se Intampla In cazul inventiilor, marcilor, desenelor si modelelor industriale, furnizorul know-how-ului trebuie sa se protejeze singur, pe cale contractuala, de eventualele Incercari ale beneficiarului de a dezvalui know-how-ul unor terti.

Asadar, furnizorul know-how-ului se protejeaza introducand In contractul de know-how clauze prohibitive specifice (confidentialitate, neconcurenta, limitare a exploatarii In timp si spatiu). Aceste clauze sunt singurele care Il obliga pe beneficiar, el putand fi sanctionat numai pe taram contractual pentru divulgarea know-how-ului catre terti fara acordul furnizorului.

Mai mult decat atat, furnizorul poate impune, tot pe cale contractuala anumite masuri de siguranta ce trebuie luate de catre beneficiar, In timpul executiei contractului, astfel Incat cunostintele transmise sa nu ajunga publice si orice tert sa le poata folosi.

Poate aparea si situatia In care un tert ajunge sa cunoasca si sa foloseasca cunostintele si elementele know-how-ului prin fortele si experienta proprie, caz In care beneficiarul know-how-ului nu poate fi tras la raspundere si obligat la plata de daune interese pentru nerespectarea obligatiilor contractuale.

Obligatia de neconcurenta

Asa cum am aratat anterior, printre clauzele prohibitive introduse de furnizor In contractul de know-how se numara si aceea prin care el limiteaza exploatarea beneficiarului asupra know-how-ului la un anumit teritoriu, In care beneficiarul are exclusivitate si poate sa realizeze si sa distribuie produse ori sa distribuie produse ori sa presteze servicii folosind cunostintele care alcatuiesc continutul know-how-ului.

Este vorba de o obligatie de „a nu face” asumata de beneficiar si nu de obligatia generala negativa de a nu face nimic de natura a aduce atingere unui drept real, Intrucat furnizorul nu beneficiaza de un drept real exclusiv asupra continutului know-how-ului, drept care i-ar acorda toate garantiile necesare Impotriva oricaror atingeri aduse de beneficiar sau de terti .

Incalcarea acestei obligatii contractuale poate determina rezilierea contractului cu plata de daune-interese catre furnizor, dar poate determina si angajarea raspunderii beneficiarului pentru concurenta neloiala.

32

Bibliografie

1. Paul-Henri Antonmattei, Jacque Raynard- “Droit civil. Contracts speciaux”, Litec, 20002. Francois Collart Dutilleul, Philippe Delebecque- “Contracts civiles et commerciaux”, Dalloz, 20013. Conor Quigley- “Doit communnautaire. L’Effect du Droit Communautaire sur les obligations contractuelles”, Kluwer Law International,19984. J.Schmidt-Szalewski,J.L. Piere- “Droit de la propriete industrielle”, Litec, 1996.5. Stanciu Carpenaru- “Drept comercial roman” , Allbeck–20006. O. Capatina- “Societatile comerciale”, Lumina Lex –19987. I.L.Georgescu- “Drept comercial roman”, Lumina Lex-19968. Gh.Gheorghiu, A. Tututianu. E. Istratescu “Drept comercial roman” Note de curs, Ed. Biblioteca, 2003-20049. I.Turcu- “Contractele comerciale”, LuminaLex-199710. V.Ros- “Dreptul proprietatii intelectuale”,Glogal Lex,200111. Dorin Clocotici si Gh.Gheorghiu “Operatiunile de leasing” Ed. Lumina Lex, 200012. Gh. Gheorghiu si Gabriel Turcu “Contractul de franciza” Ed. Lumina Lex, 200213. Daniela Garaiman “Dreptul si informatica”, Ed. Allbeck, 200314. Gh.Gheorghiu “Operele audiovizuale” Ed. Lumina Lex, 200415. “Jack Welch’s Secret Weapon”, in “FORTUNE” din 10 nov. 199716. Stanciu Carpenaru si Francisc Deak “Contracte civile si comerciale” Editura Lumina Lex 199317. John F. Lamemert,-”Investor’s perspective on single tenant net lease transactions” in “The Appraisal Journal”, July 199718. Business Management “Look before you lease”, in “Black enterprise”, november 199719. Jean Voulgaris, “La location financiere en Grece” in “Revista italiana del leasing” nr. 3/1987 (decembrie)20. Liviu Pop “Teoria generala a obligatiilor”, ed. a II-a, Chemarea, Iasi, 199621. Gh. Beleiu, Drept civil roman, Ed. Sansa, Buc., 199522. Gheorghe Gheorghiu, Gabriel Turcu “Aplicarea leasingului in Romania” in Revista “Ghid Juridic pentru scocietatile comerciale”23. O.Gast “Apercu general de la loi americaine sur la franchising”, in Revue trimestrielle de droit commercial et de droit economique, 198224. Gheorghe Beleiu “Drept civil”, Ed. Sansa,199325. I. Bacanu “Firma si emblema comerciala”, Lumina Lex, 199826. Jean Marie Leloup “La franchise , droit et pratique” Delmas, Paris, 199127. Francisc Deak “Tratat de drept civil - Contracte speciale”,Actami, 199828. Dumitru Andrei, Petre Florescu, Theodor Mrejeru, "Contractul de comert international", Editura Coresi, Bucuresti, 199929. Dana Bivolaru, Sever Gabriel Bombas, Doru Bajan, "Contracte interne si internationale", Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 199930. Anamaria Corbescu, "Considerente teoretice si practice asupra know-how-ului", in Revista Romana de Dreptul Proprietatii Intelectuale nr. 1/200531. J.J. Burst, "L`assistence tehnique dans le contrat de transfér tehnologique", Recueil Dalloz, Paris, 197932. Valentin Stelian Badescu, “Dreptul afacerilor”, Ed. Universul Juridic, 2012

33

33. Stanciu D. Carpenaru, “Drept comercial roman”, Editia a VII-a revazuta si adaugita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 200734. Vasile Patulea, Corneliu Turianu, “Curs rezumat de drept al afacerilor”, Editura „Scripta“, Bucuresti,199435. Claudia Rosu, “Reglementarea agentilor comerciali potrivit Legii nr. 509/2002”, in Revista de Drept Comercial nr. 12/2002

34