Introducere

Omul, singura fiinţă înzestrată cu conştiinţă este creatorul tuturor bunurilor materiale şi

spirituale, care fiind transmise din generaţie în generaţie asigură progresul continuu al societăţii.

Numai el este capabil să se perfecţioneze continuu, să-şi examineze critic comportarea, să se lase

influenţat de regulile de conduită din societate şi să acţioneze cu devotament şi pasiune pentru

realizarea marelor idealuri ale omenirii.

Viaţa este ca un fenomen complex, ca formă de mişcare, ea are la bază procese biologice şi

psihice care subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dacă încetează viaţa

în sens biologic, încetează şi viaţa ca valoare socială, ca relaţie socială, implicit relaţiile legate de

ea. In consecinţă în cadrul acestor relaţii sociale, referitoare la dreptul persoanei la viaţă, fiecare

persoană, luată în considerare individual,apare ca titular al dreptului absolut la viaţă, iar toate

celelalte persoane apar cu obligaţia de a se abţine de la săvârşirea oricăror fapte prin care s-ar

aduce atingere dreptului la viaţă.

Legea penală, ca expresie a voinţei societăţii apără viaţa omului nu ca un bun individual, deşi

este incontestabil că ea prezintă un interes primordial pentru fiecare individ, ci ca un bun social.

Noţiunea generală a omorului reprezintă un reper care ne permite să soluţionăm corect

chestiuni particulare ce apar în procesul de calificare a faptelor, să cunoaştem semnele

individuale ale infracţiunii comise şi să verificăm conformitatea lor cu prevederile legii.

Problema afectului este una din cele mai complicate nu doar în teoria dreptului penal, dar şi

în psihologic, pedagogic. Este imposibil de a întemeia răspunderea penală, de a determina

limitele unei astfel de răspunderi dacă ea nu este anticipată de argumentarea psihologică a

acesteia.

P. Janet interpretează afectul ca o regresiune la conduite inferioare și tocmai aceasta reduce

posibilitățile controlului și reglajului conștient. În contextul afectului sunt implicate dispoziții

instinctive. Totuși stările de afect reproduc și modele sociale fără a se conforma însă unei

organizări raționale.

Întrucât în stare de afect intervine o îngustare a câmpului de conștiință și chiar subordonarea

acesteia tendinței afective, în legislație se are în vedere dacă infracțiunea a fost comisă în stare de

afect. În psihologia modernă se formulează recomandări de prevenire sau înlăturare a efectelor

negative ale afectului, prin amânarea și comutarea reacțiilor, efectuarea de mișcări menite să

reducă încordarea, trecerea la analiza detaliată a situației.

1

1.Notiunea de omor si omor savirsit in stare de afect(art.146 CP al RM)

Apărarea persoanei şi, îndeosebi, a vieţii constituie o preocupare constantă, comună tuturor

sistemelor de drept. Una din infracţiunile contra vieţii persoanei este infracţiunea de omor

săvîrşit în stare de afect. înainte de a defini omorului săvîrşit în stare de afect, considerăm a

interveni cu cîteva remarci teoretice asupra esenţei noţiunii de omor.

Vorbind despre obiectul infracţiunii omorului săvîrşit în stare de afect, vom începe cu faptul

că în baza art.14 alin.(l) C.pen. al Republicii Moldova „infracţiunea este o faptă (acţiune sau

inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de

pedeapsă penală.1Reieşind din art. 2 C.pen. „legea penală apără, împotriva infracţiunilor,

persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea

constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova,

pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept".

O. Pop consideră că obiectul juridic generic al infracţiunii de omor este comun cu cel al

tuturor infracţiunilor contra persoanei şi constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţa,

la integritate corporală şi sănătate, la libertate şi demnitate. Insă, infracţiunile contra persoanei au

şi un obiect juridic special care, în cazul infracţiunii de omor, constă în relaţiile sociale a căror

formare, desfăşurare şi dezvoltare normală implică respectul acelei valori sociale care este viaţa

omului.2

În conformitate cu HOTĂRIREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A

REPUBLICII MOLDOVA ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la

infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM)”nr. 11 din 24.12.2012, in sensul art.146

CP al RM, cauze ale apariţiei stării de afect sunt: a) actele de violenţă; b) insultele grave; c) alte

acte ilegale; d) alte acte imorale. Această listă are un caracter exhaustiv. Nici o altă cauză (de

exemplu, situaţia psihologică traumantizantă de durată) nu poate fi privită drept cauză a apariţiei

stării de afect în contextul infracţiunii prevăzute la art.146 CP al RM.3

În contextul infracţiunii prevăzute la art.146 CP al RM, prin stare de afect se înţelege

starea psihică ce se caracterizează printr-o emoţie intensă, de scurtă durată (de la cîteva secunde

pînă la cîteva minute), legată de activitatea instinctivă şi de reflexele necondiţionate. Este o stare

care nu depăşeşte limitele normalităţii, fiind însoţită de modificări spontane (dar nu şi psihotice)

ale activităţii psihice, în mod special observîndu-se îngustarea conştiinţei. Pentru constatarea s-

1 Codul penal al Republicii Moldova nr.135-141/449 din 06.07.2012, art.14, alin.(1):-Ch.,20122 Pop Octavian.Infracțiunea de omor.-Timișoara:Mirton,2002,pag483 HOTĂRÎREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM)” nr. 11 din 24.12.2012

2

a aflat sau nu persoana în stare de afect, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată, după

caz, poate să dispună efectuarea expertizei psihologice.4

După unii autori, prin „afect” se are în vedere emoţia extrem de pronunţată, dar de scurtă

durată, care apare ca reacţie la o iritare excepţională. În opinia lui B.V. Sidorov, afectul

reprezintă „starea emoţională de scurtă durată, care se manifestă cu maximă intensitate, apare

rapid şi decurge impetuos, limitează considerabil parcursul proceselor intelectuale şi volitive,

tulburând percepţia unitară a lumii înconjurătoare şi înţelegerea adecvată de către subiect a

semnificaţiei obiective a lucrurilor... Reacţia afectivă provoacă „revolta” scoarţei cerebrale, când

slăbeşte controlul din partea acesteia, relevându-se acţiunea tumultuoasă a reacţiilor primitive

care nu pot fi blocate”. Din punctul de vedere al lui V.K. Viliunas, afectul este reacţia „de

avarie” la o situaţie extraordinară, reacţie având un caracter universal, care şi-a găsit locul în

cadrul evoluţiei; este o revenire la conduita instinctivă, când mecanismele motivării în dezvoltare

nu pot să asigure tranşarea mai adecvată a situaţiei respective . În viziunea lui I.P. Pavlov, esenţa

afectului se exprimă în aceea că starea psihică a individului este conectată cel mai pregnant la

activitatea instinctivă şi la reflexele necondiţionate.

Note caracteristice esenţiale ale stării de afect:

1) apare ca o reacţie la o situaţie psihotraumatizantă acută;

2) are o evoluţie impetuoasă (la scară de secunde, minute);

3) limitează şi modifică în mod considerabil cursul proceselor emoţionale, volitive şi intelectuale

(însă fără a le întrerupe);

4) limitează şi modifică în mod considerabil funcţia constructiv-productivă a memoriei (însă fără

a o suprima), fapt ce se exprimă în concentrarea atenţiei asupra frământărilor cu semnificaţie

personală;

5) constă în dezorganizarea („îngustarea”) vremelnică a conştiinţei subiectului, însoţită de

dereglarea posibilităţii de a percepe – integral şi adecvat – realitatea, precum şi locul său în

această realitate;

6) se caracterizează prin reducerea capacităţii de alegere a variantei socialmente admisibile a

conduitei;

7) se distinge prin predominarea aspectelor emotiv-pasionale asupra celor conţinutal-raţionale;

8) este asociată de fapte impulsive, de dereglări organoregulatorii (neuroendocrine,

cardiovasculare, gastrointestinal etc.);

9) conduce la o extenuare postafectivă de natură psihică (astenie, apatie) şi fizică (imobilizare).5

4 HOTĂRIREA PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A RM ,,Cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvîrşite prin omor (art.145-148 CP al RM)”nr. 11 din 24.12.20125 Sergiu Brinza, Vitalie Stati ,, Tratat de drept penal (partea speciala)”, Chisinau 2015, pag. 313

3

Expresia „survenită în mod subit”, utilizată în dispoziţia art.146 CP al RM, presupune că

nu este obligatoriu să lipsească sau să fie foarte mică distanţa în timp între cauza de apariţie a

stării de afect şi omorul săvîrşit în stare de afect. Uneori, această distanţă în timp poate fi mai

mare. Or, starea de afect poate surveni nu doar în urma perceperii nemijlocite a actelor ilegale

sau imorale ale victimei. Ea poate surveni şi în urma reflectării asupra unor factori derivaţi

vizînd aceste acte ale victimei, reflectare care se prezintă în una din formele următoare: a)

depanarea în memorie a amintirilor legate de actele ilegale sau imorale ale victimei; b)

conştientizarea tardivă a rezultatelor actelor ilegale sau imorale ale victimei; c) aflarea tardivă a

informaţiei despre actele ilegale sau imorale ale victimei.

Este esenţial ca intenţia de a lipsi de viaţă victima să apară în mod subit în starea de afect,

provocată de actele ilegale sau imorale ale victimei. Dacă intenţia de a lipsi de viaţă victima,

survenită în mod subit în starea de afect, a fost realizată nu imediat, dar după scurgerea unui

anumit interval de timp, după ce starea de afect se consumase, nu vom mai fi în prezenţa

omorului săvîrşit în stare de afect.

Nu se exclude posibilitatea tentativei la omorul săvîrşit în stare de afect. Cînd caracterul

acţiunii sau inacţiunii făptuitorului mărturiseşte despre intenţia directă de omor în stare de afect,

dar moartea victimei nu s-a produs din circumstanţe independente de voinţa făptuitorului,

asemenea acţiuni urmează a fi calificate în baza art.27 şi art.146 CP al RM.

In această ordine de idei ar fi de menţionat că un deosebit interes în prevenirea infracţiunii

de "omor în stare de afect" este cunoaşterea personalităţii victimei şi a infractorului, în acest sens

Gh. Gladchi menţionează că: "Este mult mai complicată relevarea persoanelor a căror victimitate

e determinată de comportamentul lor. Este important că identificarea victimelor să nu fie efectuat

separat de stabilirea potenţialilor infractori. Deseori indivizii cu vulnerabilitate victimală sporită

se caracterizează şi prin orientări negative. De aceea, identificând indivizii care ar putea săvârşi

infracţiuni, este necesat de a-i estima şi sub aspectul unei posibile victimizări. Totodată studiind

personalitatea bănuitului, învinuitului sau a altui individ care poate săvârşi infracţiunea şi

relevând relaţiile acestuia cu alţi cetăţeni,putem determina cercul victimelor sale posibile".6

2. Analiza elementelor componente a infracţiunii de omor săvârşit în stare de afect

Oricare infracţiune săvirşită, manifestându-se printr-o anumită faptă socialmente periculoasă,

constituie, prin esenţa sa, un atentat la o anumită valoare socială ocrotită de legislaţia în vigoare.

6 Gladchi GH.,Cercetarea victimologică și combterea infracțiunilor grave de violență contra persoanei în Republica Moldova(aspecte criminologice și juridico-penale).Teză pentru obținerea gradului științific de doctor în drept.Chișinău,1999,pag180

4

Legea penală nu prevede nici o infracţiune prin lipsa obiectului de atentare.7

Obiectul nemijlocit al infracţiunilor contra vieţii respectiv şi al componenţei de infracţiune

prevăzute de art. 146 CP RM care se include în această grupare îl constituie relaţiile sociale ale

căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală implică respectul valorilor şi normelor care o

ocrotesc şi care obligă pe fiecare individ să se comporte astfel încât să nu o lezeze. Intr-o altă

accepţiune, obiect nemijlocit al infracţiunii contra vieţii este viaţa unei alte persoane. Aceasta se

reflectă de altfel şi în semnificaţia noţiunii de omor prezentă în teoria dreptului penal, conform

căreia omorul este privarea ilegală, intenţionată de viaţă a unei alte persoane.

Obiectul juridic special al omorului săvârşit în stare de afect îl constituie relaţiile sociale cu

privire la viaţa persoanei.

Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă corpul persoanei.

Latura obiectiva:

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.146 CP RM are următoarea structură:1) fapta

prejudiciabilă exprimată în acţiunea sau inacţiunea de lipsire ilegală de viaţă a unei alte persoane;

2) urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei; 3) legătura de cauzalitate

dintre fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile; 4) circumstanţele săvîrşirii infracţiunii:

starea de afect este provocată de acte de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau

imorale ale victimei.

Astfel, de cele mai dese ori, omorul săvârşit în stare de afect se comite prin acţiune. Acţiunea

are un character fizico-mecanic, chimic, biologic, psihic sau de altă natură (tăiere, înjunghiere,

împuşcare, înecare, strivire, aruncare de la înălţime, strangulare, lovire (cu mâinile, cu picioarele,

cu un corp contondent etc.), electrocutare, ardere, refrigerare, otrăvire, administrarea unei

supradoze de substanţe narcotice sau psihotrope, provocarea de arsuri prin folosire de acizi sau

baze, inocularea de agenţi patogeni, transfuzia de sânge incompatibil, constrângerea

psihică a victimei să se arunce de la înălţime sau dintr-un mijloc de transport aflat în mişcare

etc.).

Fapta prejudiciabilă poate fi săvârşită prin mijloace sau instrumente: fizico-mecanice (corp

contondent, armă de foc, armă albă, explozibil, mijloc de transport, curent electric, sursă de

radiaţie etc.), chimice (substanţă toxică, substanţă otrăvitoare, substanţă cu efecte puternice,

deşeu nociv, substanţă narcotică, substanţă psihotropă, alcool sau substanţă cu efecte similare

etc.), biologice (agent patogen, sânge incompatibil etc.) etc.8

7 Borodac A., Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1994, pag 73-81

8 Sergiu Brinza ,,Infractiuni prevazute la art.146 si la art.147 CP RM”, USM, nr.3(73), pag. 885

Drept cauze ale apariţiei stării de afect legiuitorul numeşte următoarele acte ilegale sau

imorale ale victimei: a) acte de violenţă; b) insulte grave; c) alte acte ilegale; d) alte acte imorale.

Această listă are un caracter exhaustiv. Nici o altă cauză (de exemplu, situaţia psiho-traumantă

de durată în care se află victima) nu poate fi privită drept cauză a apariţiei stării de afect în

contextul infracţiunii specificate la art.146 CP RM.

În sensul art.146 CP RM, prin „acte de violenţă” trebuie de înţeles cauzarea unei alte

persoane, intenţionat şi ilegal, a unui prejudiciu fizic, contrar voinţei acestei persoane sau în

pofida voinţei acesteia. După gradul de intensitate, actele de violenţă pot evolua de la violenţa

nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei pînă la omorul intenţionat. 9Cerinţa

obligatorie este ca actele de violenţă să aibă un caracter ilegal. În contextul infracţiunii prevăzute

la art.146 CP RM, nu se au în vedere actele de violenţă legale (de exemplu, aplicate în legătură

cu legitima apărare, reţinerea infractorului, starea de extremă necesitate etc.).

În sensul art.146 CP RM, prin „insulte grave” se au în vedere cuvintele sau faptele injurioase

(presupunînd înjosirea cu intenţie sau din imprudenţă a onoarei şi demnităţii sub aspectul

afectării sentimentelor naţionale, religioase, sexuale, de rudenie etc.), care depăşesc un anumit

prag de gravitate. În general, insultele pot adopta forme dintre cele mai variate:cuvinte de ocară,

care adoptă de obicei o formă licențioasă; gesturi cinice; scuipatul în faţă;pălmuirea; prezentarea

indecentă a imaginii persoanei pe hîrtie sau pe alt suport etc.

Este estimativă catalogarea insultelor ca fiind grave. Această catalogare se face în funcţie de

circumstanţele concrete ale cazului, care, privite cumulativ, pot ajuta la determinarea gravităţii

insultelor. Printre aceste circumstanţe se numără: 1) nivelul de moralitate a mediului social de

care aparţine făptuitorul omorului săvîrşit în stare de afect; 2) particularităţile situaţionale şi de

personalitate care caracterizează făptuitorul omorului săvîrşit în stare de afect; 3) statutul social

al făptuitorului omorului săvîrşit în stare de afect; 4) ambianţa în care au fost proferate insultele

etc. Numai după analiza tuturor acestor circumstanţe se va putea răspunde la întrebarea dacă

făptuitorul a perceput ca fiind grave insultele proferate în adresa lui.

În sensul art.146 CP RM, prin „alte acte ilegale” se înţelege faptele (acţiunile sau inacţiunile)

interzise de normele de drept (inclusiv de normele penale), altele decît actele de violenţă şi

insultele grave, săvîrşite cu intenţie sau din imprudenţă, pe calea acţiunii sau a inacţiunii (de

exemplu, samavolnicia, profanarea mormintelor, distrugerea sau deteriorarea bunurilor, furtul,

pungăşia, contaminarea cu maladia SIDA, lăsarea în primejdie, neacordarea de ajutor unui

bolnav, ameninţarea cu violenţă, calomnia, practicarea prostituţiei, încălcarea termenelor de plată

a salariilor, refuzul achitării unei datorii băneşti, plagiatul, abandonul de familie, adulterul etc.).9 Sergiu Brinza, Vitalie Stati ,,Tratat de drept penal, Partea speciala’’, Chsisnau, 2015 pag.310

6

În sensul art.146 CP RM, prin „alte acte imorale” se înţelege faptele (acţiunile sau inacţiunile)

care contravin normelor morale dominante la moment în societate (de exemplu,trădarea,

infidelitatea, înşelarea, lipsa de scrupule, abjurarea, sacrilegiul, încălcarea unui jurămînt etc.).

Infracţiunea prevăzută la art.146 CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră

consumată din momentul producerii morţii cerebrale a victimei.

Conform opiniei autorului A.Borodac10 „latura obiectivă a infracţiunii constituie aspectul

exterior al comportării social periculoase, care se exprimă prin cauzarea, provocarea unui pericol

sau a daunelor pricinuite relaţiilor sociale".

Astfel, pentru explicarea art. 146 al CP al RM, legislatorul în afară de criteriul psihologic -

afectul - înaintează şi alte condiţii. Deci la analiza laturii obiective ale omorului săvârşit în stare

de afect este important de a stabili că ea a fost cauzată de:

• violenţă din partea victimei;

• insulta gravă din partea victimei;

• alte acte ilegale sau imorale, dacă aceste acţiuni au provocat sau ar fi putut provoca urmări

grave pentru cel vinovat sau pentru rudele lui.

E cert faptul că latura obiectivă se exprimă atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune, în cazul dat,

însă, răpirea ilegală a vieţii poate avea loc numai prin comportarea activă a făptuitorului, şi

nicidecum prin inacţiune. Nemijlocit comportarea premărgătoare a victimei trebuie să

întrunească anumite condiţii, şi anume: comportarea provocatoare trebuie să apară din propria

iniţiativă a victimei (fără provocarea din partea altora); comportarea nu trebuie să aibă un

caracter care ar impune starea de legitimă apărare; comportarea se exprimă sub formă de acţiune;

comportarea trebuie să fie ilegală; acţiunile ilegale trebuiau sau puteau să cauzeze consecinţe

grave pentru cel vinovat sau pentru radele lui; nu trebuie să existe întrerupere de timp între

acţiunile ilegale ale victimei şi consecinţele lor; acţiunile ilegale, de regulă sunt intenţionate.

În CP al Federaţiei Ruse, spre deosebire de CP al Republicii Moldova, ca acte de provocare din

partea victimei prevede pe lingă violenţă sau insultă gravă şi batjocora din partea victimei.

Batjocora, de cele mai dese ori este una şi aceeaşi acţiune violentă dacă se caracterizează prin

cinism şi are o întindere de timp.11

Dealtfel şi la români ca acte provocatoare din partea victimei se prezintă şi alte acţiuni ilicite

grave la ele atribuindu-se spre exemplu, surprinderea victimei în flagrant delict de adulter.

10 Borodac A., Drept penal. Partea generală. Chişinău, 1994, pag 9711 .H. Кудрявцева и А.В. Наумова, Российское уголовное право. Часть Особенная. Москва: Юристь, 1997, с 169

7

Latura subiectiva:

Latura subiectivă a omorului săvârşit în stare de afect se caracterizează, în primul rând, prin

intenţie directăsau indirectă. Motivele infracţiunii pot fi diferite, exprimându-se de cele mai

multe ori în răzbunare sau gelozie.

Caracterizând nemijlocit latura subiectivă a componenţei de infracţiune prevăzute de art. 146

CP RM este necesar de accentuat specificul şi anume că una din cele două condiţii obligatorii

este că afectul fiziologic şi intenţia de a săvârşi omorul trebuie să survină subit. Dealtfel şi

practica judiciară indică :"drept element necesar ale omorului în stare de afect sunt survenirea

subită a emoţiei şi condiţionarea ei de acţiunile ilegale ale victimei".

Aşadar, în cazul omorului săvârşit în stare de afect, intenţia de omor apare pe neaşteptate, sub

influenţa afectului şi trebuie să fie analizată imediat, nemijlocit după violenţa ilegală sau insulta

gravă din partea victimei. Referitor la acest fapt A. A. Piontcovschii menţionează că acţiunea

ilegală a infractorului poate fi atribuită la omorul intenţionat săvârşit în stare de afect, doar atunci

când starea de afect nemijlocit a cauzat faptul că persoana s-a hotărât să comită omorul şi în

acelaşi timp a fost realizat în practică.

Nu exclude nici posibilitatea de a califica omorul ca săvârşit în stare de afect şi atunci când

există relaţii de duşmănie, neînţelegere dintre victimă şi ucigaş, important în acest caz fiind ca

intenţia să apară subit.

Deci nu trebuie să existe o ruptură în timp între împrejurările ce au provocat starea emoţională

şi intenţia de a comite omorul precum şi între intenţia şi realizarea în practică a ei sau această

ruptură trebuie să fi fost foarte mică, însă dacă intenţia a apărut subit dar nu a fort realizată

imediat, dar după o anumită perioadă de timp, când vinovatul a mai avut posibilitatea de a se mai

gândi, iar starea de afect sa mai atenuat, încetează de a mai fi mai puţin periculoasă (serveşte ca

temei de a refuza faptul că omorul a fost săvârşit cu circumstanţe atenuante), preluând astfel

forme de omor din răzbunare.

Unii autori admit posibilitatea reţinerii provocării şi a premeditării cu ocazia comiterii aceloraşi

fapte, însă după cum afirmă alţi autori, cu ceea ce suntem de acord, ele se exclud prin definiţie,

deoarece nu se poate concepe ca starea de puternică tulburare să fie concomitentă cu cea de

calm. Deasemenea, cu privire la săvârşirea aceleiaşi fapte nu pot exista două hotărâri

infracţionale în acelaşi timp. Astfel făptuitorul a luat hotărârea premeditată de a comite acţiunea

şi o săvârşeşte, însă înainte de a trece la executare poate interveni violenţa, atingerea gravă a

demnităţii persoanei sau acţiunea ilicită gravă din partea provocatorului. Aceste împrejurări au

constituit un prilej ca acţiunea să se comită la o alta dată sau într-un alt loc decât cel hotărât deja 8

de infractor, ori să constituie doar un pretext din partea acestuia, pentru a invoca starea de

provocare.

Aşadar, din momentul ce a fost luată hotărârea premeditată şi ea a fost pusă în executare, nu se

poate de afirmat că în urma violenţelor etc. infractorul a ajuns în stare de puternică tulburare

sufleteasă sub imperiul căreia a luat o nouă hotărâre de a comite aceeaşi infracţiune.

Subiectul:

O a doua condiţie preexistentă necesară pentru constatarea infracţiunii se referă la subiect -

element subiectiv obligatoriu al componenţei de infracţiune, în baza art.275 p.3 Cod de

pr.ocedură penală, urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi

efectuată, şi va fi încetată în cazurile în care fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu

excepţia cazurilor când infracţiunea a fost săvârşită de o persoană juridică.12

Reieşind din art.51 alin.(l) Cod penal temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta

prejudiciabilă săvârşită. In cazul în care are loc pornirea urmăririi penale doar în baza unui temei

real devin cunoscute, în mare majoritate a cazurilor, doar anumite semne care caracterizează

aspectul exterior (obiectiv) al cauzei. Temeiul juridic al răspunderii penale este, însă,

componenţa de infracţiune stipulată în legea penală, ceea ce presupune stabilirea obligatorie şi a

semnelor subiective ale componenţei de infracţiune.

Conform codului penal al Republicii Moldova, subiectul infracţiunii de omor săvîrşit în stare de

afect este persoana fizică responsabilă, care la momentul comiterii infracţiunii a împlinit vârsta

de 16 ani. In alte legislaţii penale, cum ar fi cea a Federaţiei Ruse vârsta răspunderii penale

pentru omorul săvîrşit în stare de afect este de 16 ani, iar potrivit art. 99 CP al României minorul

care a împlinit vârsta de 16 răspunde penal, iar cel care are vârsta între 14 şi 16 ani poate

răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a comis fapta cu discernământ, situaţie valabilă şi

pentrui infracţiunea de omor săvîrşit în stare de afect.

Aşadar, subiectul omorului comis în stare de afect sunt persoanele, care fără dubiu psihic sunt

normali, care nu sugerează nici o îndoială în ceea ce priveşte responsabilitatea lor. Uneori este în

discuţie poziţia referitor la diferenţa sau dependenţa între provocator şi provocat. Codul penal nu

face nici o distincţie expresă în această privinţă. Ca urmare lăsând în aceste situaţii instanţelor

facultatea să aprecieze de la caz la caz în ce măsură cel provocat este obligat să respecte regulile

de conveţuire (supunerea faţă de părinţi, sau persoana în vârsta sa).

12Cod de procedură penală al RM, Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104-110 art Nr : 447     Data intrarii in vigoare : 12.06.2003

9

Este relevant faptul că starea de afect poate să apară nu doar la persoana faţă de care au fost

îndreptate acţiunile ilegale, dar şi la altă persoană cereia aceaste fapte i-au devenit cunoscute mai

târziu. Dealtfel şi în practica judiciară a României este admisă concepţia potrivit căreia starea de

tulburare a infractorului poate să existe chiar dacă acesta nu a fost prezent la locul actului de

provocare, dar a luat cunoştinţă despre aceasta imediat ori a constatat imediat urmările actului de

violenţă comis şi care s-a îndreptat chiar împotriva altei persoane.

Victima:

Victima infracţiunii prevăzute la art.146 CP al RM nu este o persoană oarecare, dar

numai persoana care provoacă starea de afect a făptuitorului prin actele sale de violenţă, insultele

sale grave ori alte acte ilegale sau imorale ale sale. De aceea, în ipoteza erorii privind această

calitate specială a victimei, atunci cînd făptuitorul consideră eronat că lipseşte de viaţă persoana

care i-a provocat starea de afect prin actele sale de violenţă, insultele sale grave ori alte acte

ilegale sau imorale ale sale, răspunderea se va aplica în baza art.27 şi art.146 CP al RM, adică ca

tentativă la omorul săvîrşit în stare de afect.

În cazul pluralităţii de victime, care împreună au provocat apariţia stării de afect,

calificarea se face conform art.146 CP al RM o singură dată, dacă lipsirea de viaţă a tuturor

victimelor este cuprinsă de intenţia unică a făptuitorului.

Este posibil ca starea de afect să fie provocată de actele comune a două persoane, iar

făptuitorul, care se află în stare de afect, să-şi îndrepte intenţia nemijlocit spre lipsirea de viaţă a

celor două persoane. În astfel de cazuri, dacă din cauze independente de voinţa făptuitorului nu

decedează nici una din acele persoane, respectînd regula de la art. 117 lit. a) CP al RM, cele

săvîrşite urmează a fi calificate conform art.27 şi art.146 CP al RM, ca tentativă la omorul

săvîrşit în stare de afect. Aceeaşi soluţie de calificare se impune în cazul în care făptuitorul, care

se află în stare de afect, îşi îndreaptă intenţia nemijlocit spre lipsirea de viaţă a celor două

persoane care în comun i-au provocat afectul, însă, din cauze independente de voinţa

făptuitorului, se produce decesul unei singure persoane din cele două.

10

3.Analiza practicii judiciare

Analizind dosarul nr. 1 ra-285/12 examinat de Colegiul Penal al Curtii Supreme de Justitie

am constatat ca :

Victima este Glodeanu Petru, care a provocat starea de afect al faptuitorului prin actele sale de

violent si insulte grave (aplicarea de lovituri si cuvinte jignitoare a demnitatii omului).

Latura obiectiva a omorului in situatia data intruneste structura prevazuta pentru omorul

savirsit in stare de afect: a) fapta prejudiciabila , exprimata in actiunea de lovire cu cutitul in

abdomen; b) urmarea prejudicial este moartea cerebrala a lui Glodeanu Petru; c)legatura de

cauzalitate se reflecta prin ceea ca anume ca consecinta a lovirii cu cutitul a survenit moartea

11

cerebrala a victimei; d) circumstantele savirsirii infractiunii se reflecta prin starea de afect care a

fost provocata de actele de violent si insultele grave din partea victimei.

Latura subiectiva caracterizeaza prin intentie indirect. Motivul savirsirii acestei infractiuni a

fost razbunarea.

Starea emotional al L.Glodeanu se caracterizeaza printr-o emotie intensa, care a durat citeva

secunde, ceea ce presupune starea de afect.

Pentru a demonstra existenta starii de afect este necesar analiza unele caracteristici ale starii de

afect in situatia data:

-starea de afect a aparut ca rezultat al agresiunilor violente (aplicarea de lovituri şi cuvinte

jignitoare a demnităţii omului), din partea decedatului faţă de inculpată

- evenimentul s-a produs pe neasteptatesi a condiţionat îngustarea cîmpului de conştiinţă şi a

modificat substanţial comportamentul lui Glodeanu L.

-toate incercarile de a evita agresiunea-incercarea de a evita loviturile, da a ameliora situatia nu s-

au soldat cu success si astfel s-a creat un pericol grav;

-starea de afect a survenit subit.

-a fost utilizat cutitul pentru savirsirea infractiunii care se afla intimplator la indemina

faptuitorului.

-dupa savirsirea faptei starea L. Glodeaunu se dinstinge prin cainta,deprimare si regretare.

In argumentarea pozitiei de existent in aceste caz al starii de efect putem analiza si raportul de

expertiza psihiatrică-psihologică.

Subiectul infractiunii este Glodeanu Lucia Petru, născută la 02 iulie 1990, originară şi

domiciliată s. Leuşeni, r-nul Hînceşti.

Analizind dosarul Judecatoriei Stefan Voda din 25 decembrie 2007 am constata ca:

Victima infractiunii este G.Gr, persoana care a provocat starea de afect al faptuitorului prin actiuni

violente si insulte grave ( aplicarea numeroaselor lovituri, amenintarea cu moarte, insultarea

demnitatii umane).

Latura obiectiva a omorului in situatia data intruneste structura prevazuta pentru omorul

savirsit in stare de afect: a) fapta prejudiciabila , exprimata in actiunea de impuscare cu pistolul;

b) urmarea prejudicial este moartea cerebral a lui G.Gr; c)legatura de cauzalitate se reflecta prin

12

ceea ca anume ca consecinta a impuscarii a survenit moartea cerebrala a victimei; d)

circumstantele savirsirii infractiunii se reflecta prin starea de afect care a fost provocata de actele

de violent si insultele grave din partea victimei.

Latura subiectiva caracterizeaza prin intentie indirect. Motivul savirsirii acestei infractiuni a

fost razbunarea.

Starea emotional al F.A se caracterizeaza printr-o emotie extreme de pronuntata, de scurta

durata, care aparut ca reactive la insultele victimei si la amenintarea cu moartea.

In situatia data sunt evidente caracteristicile starii de afect, ca de exemplu:

-evenimentul s-a produs pe neasteptatesi a condiţionat îngustarea cîmpului de conştiinţă şi a

modificat substanţial comportamentul lui F.A.

-toate incercarile de a evita agresiunea-incercarea de a fugi din casa, a incuiat toate usile pentru a

evita loviturile si pericolul de a fi omorita au fost insufieciente si astfel s-a creat un pericol grav;

-starea de afect a survenit subit.

-a fost utilizat pistolul pentru savirsirea infractiunii care il detineau legal si nu a fost nevoie ca

faptuitorul sa-l procure, neavind intentia premeditata.

-dupa savirsirea faptei starea F. A.se dinstinge prin cainta,deprimare si regretare.

-strea de afect a aparut ca rezultat a actiunilor violente (amenintarea cu viata, acte de violent,

insulte grave).

Subiectul infractiunii este F.A. nascuta la 20 septembrie 1999

4.Conluzie

La momentul actual, apărarea persoanei şi,îndeosebi, a vieţii constituie o preocupare

constantă, comună tuturor sistemelor de drept.

În consecinţa celor expuse în subiectul lucrării vom spune că problema afectului este una din

cele mai complicate nu doar în teoria dreptului penal, dar şi în psihologie, pedagogie. Este

imposibil de a întemeia răspunderea penală, de a determina limitele unei astfel de răspunderi

dacă ea nu este anticipată de argumentarea psihologică a acesteia.

În legislaţia din majoritatea acestor ţări, spre deosebire de legislaţia RM, nu prevede nemijlocit

componenţa concretă de omor săvârşită în stare de afect, ci provocarea din partea victimei având 13

rolul de circumstanţă atenuantă. Respectiv, omorul săvârşit in prezenţa acestei circumstanţe se

atribuie la categoria de omor simplu.

Este de menţionat faptul că totuşi pentru a stabili starea de afect sunt necesare cunoştinţe în

diferite ramuri ale ştiinţelor care studiază legităţile activităţii psihice ale omului.

Cu alte cuvinte,afectul urmează a fi stabilit în baza unei expertize psihologico-psihiatrice

judiciare complexe,în pofida faptului că în practică ea nu este aplicată atât de frecvent și luînd în

considerație totalitatea împrejurărilor.

Ca o consecință finală vom spune că raportînd ideile referitoare la omorul în stare de afect

expuse în textul raportului dat,am putea spune că prevenirea omorului în stare de afect este în

strinsă legătură cu cunoașterea personalității atât a victimei cît și a infractorului,deoarece nu

toate persoanele sau faptele persoanelor acționează la fel asupra altei persoane.

14