drept contraventional

2
Concludentă din perspectiva abordată este însăşi evoluţia materiei contravenţionale, a cărei geneză o găsim în dreptul penal, iar ulterior, în diferite sisteme de drept naţionale, aceasta a devenit o materie extrapenală (civilă, administrativă etc.). Un răspuns just la problema ce ne preocupă face necesară studierea istoricului acestui fenomen juridic, urmărindu-1 încă din ipostaza lui embrionară. Ilicitul contravenţional a fost consacrat tradiţional de legislaţia penală în cadrul împărţirii tripartite a ilicitului penal (trihotomia): crime, delicte şi contravenţii. Principalul criteriu de delimitare a acestor categorii de fapte ilicite se consideră gradul de pericol pe care îl reprezintă fiecare şi, respectiv, sancţiunea aplicabilă acestora. Sistemul tripartit se menţine la ora actuală în legislaţia penală a majorităţii statelor din Europa. Concomitent trebuie de menţionat că, în doctrină, diviziunea tripartită era şi este criticată de unii specialişti în domeniul dreptului penal, punându-se accentul pe diviziunea bipartită a infracţiunilor. “Sistemul bipartit poate purcede la un criteriu ştiinţific, fiindcă există, oarecum, posibilitatea de a deosebi ştiinţific faptele penale de mare represiune (delicte) de faptele de mică represiune (contravenţiuni).” Observăm că sistemul dat (dihotomia) de clasificare a infracţiunilor, după gravitatea lor, cuprinde contravenţiile (după delicte). Acest sistem se impune în legislaţia unor asemenea state cu tradiţii juridice bogate cum sunt Italia, Spania, Olanda. Diviziunea tripartită, cunoscută în vechiul drept penal francez, a fost consacrată de Codul penal francez de la 1791 şi de cel Brumar anul IV, apoi, prin menţinerea ei în Codul penal francez de la 1810, ea şi-a făcut drum în mai toate legiuirile penale europene şi extraeuropene. O diviziune trihotomică a fost prevăzută de Regulamentul organic (art. 262, 317, 416 pentru Muntenia şi art. 342, 345 pentru Moldova), iar Condica criminală din 1841 şi Codicele penal Ştirbei din 5 decembrie

Upload: vasile-soltan

Post on 25-Jan-2016

28 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Drept Contraventional

TRANSCRIPT

Page 1: Drept Contraventional

Concludentă din perspectiva abordată este însăşi evoluţia materiei contravenţionale, a cărei

geneză o găsim în dreptul penal, iar ulterior, în diferite sisteme de drept naţionale, aceasta a devenit o

materie extrapenală (civilă, administrativă etc.). Un răspuns just la problema ce ne preocupă face

necesară studierea istoricului acestui fenomen juridic, urmărindu-1 încă din ipostaza lui embrionară .

Ilicitul contravenţional a fost consacrat tradiţional de legislaţia penală în cadrul împărţirii tripartite a

ilicitului penal (trihotomia): crime, delicte şi contravenţii. Principalul criteriu de delimitare a acestor

categorii de fapte ilicite se consideră gradul de pericol pe care îl reprezintă fiecare şi, respectiv,

sancţiunea aplicabilă acestora. Sistemul tripartit se menţine la ora actuală în legislaţia penală a

majorităţii statelor din Europa. Concomitent trebuie de menţionat că, în doctrină, diviziunea tripartită era

şi este criticată de unii specialişti în domeniul dreptului penal, punându-se accentul pe diviziunea bipartită

a infracţiunilor. “Sistemul bipartit poate purcede la un criteriu ştiinţific, fiindcă există, oarecum,

posibilitatea de a deosebi ştiinţific faptele penale de mare represiune (delicte) de faptele de mică

represiune (contravenţiuni).” Observăm că sistemul dat (dihotomia) de clasificare a infracţiunilor, după

gravitatea lor, cuprinde contravenţiile (după delicte). Acest sistem se impune în legislaţia unor asemenea

state cu tradiţii juridice bogate cum sunt Italia, Spania, Olanda. Diviziunea tripartită, cunoscută în vechiul

drept penal francez, a fost consacrată de Codul penal francez de la 1791 şi de cel Brumar anul IV, apoi,

prin menţinerea ei în Codul penal francez de la 1810, ea şi-a făcut drum în mai toate legiuirile penale

europene şi extraeuropene. O diviziune trihotomică a fost prevăzută de Regulamentul organic (art. 262,

317, 416 pentru Muntenia şi art. 342, 345 pentru Moldova), iar Condica criminală din 1841 şi Codicele

penal Ştirbei din 5 decembrie 1850 împărţeau infracţiunile în trei categorii: abateri, vini şi crime.