TITLUL I

DREPTUL MATERIAL. PARTEA GENERALĂ

TEMA 1. Consideraţii generale privind dreptul contravenţional

1. Consideraţii generale privind dreptul contravenţional: 1.1. Definiţia dreptului contravenţional. 1.2. Obiectul dreptului contravenţional. 1.3. Metoda dreptului contravenţional.2. Evoluţia reglementărilor contravenţionale.3. Principiile dreptului contravenţional: 3.1. Noţiunea de principiu al dreptului contravenţional. 3.2. Sistemul principiilor dreptului contravenţional şi clasificarea lor.4.Trăsăturile dreptului contravenţional. Corelaţia dintre dreptul contravenţional şi ramurile înrudite ale sistemului de drept.5. Izvoarele dreptului contravenţional.

Consideraţii generale privind dreptul contravenţional

1.1. Definiţia dreptului contravenţionalDreptul contravenţional constituie un ansamblu de norme juridice, care refecă

instituţiile juridice, cum ar fi contravenţia, sancţiunea contravenţională, răspunderea contra-venţională şi procedura contravenţională, şi care are drept scop protecţia juridică a unor valori sociale determinate, soluţionarea raporturilor juridice apărute în procesul activităţii de combatere a contravenţionalităţii.

1.2. Obiectul dreptului contravenţionalObiectul reglementării juridice îl constituie totalitatea de relaţii sociale calitativ omo-

gene, reglementate de norme juridice care se referă la o anumită ramură de drept.Obiectul dreptului contravenţional îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc între

subiecţii dreptului contravenţional din momentul în care legea contravenţională de prevenire obţine forţă juridică, parcurgînd etapele constatării faptei contravenţionale, aplicării sancţiunilor contravenţionale şi pînă la executarea pedepsei contravenţionale.

Deci, obiect al dreptului contravenţional sînt relaţiile sociale condiţionate de apariţia raporturilor juridice între diferiţi subiecţi ai dreptului contravenţional privind desfăşurarea activităţii de prevenire a abaterilor contravenţionale, constatarea faptelor contravenţionale şi curmarea lor, aplicarea măsurilor de constrîngere statală şi executarea deciziilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale.

Dreptul contravenţional reglementează relaţiile sociale care apar în domeniul activităţii executive şi de dispoziţie privind combaterea contravenţionalităţii şi reeducarea (reîncadrarea socială) persoanelor care au comis fapte contravenţionale concrete.

La aceste relaţii sociale participă:• organele de stat (procurorul, comisia administrativă de pe lîngă autoritatea publică

locală, agentul constatator)• părţile interesate ale procesului contravenţional (făptuitorul, partea vătămată, reprezen-

tanţii legali ai acestora)• subiecţii care contribuie la desfăşurarea procedurii contravenţionale (martorul, specia-

listul, expertul, interpretul (traducătorul), apărătorul).

1.3. Metoda dreptului contravenţional

Natura specifică a relaţiilor sociale reglementate de dreptul contravenţional a impus necesitatea unei metode speciale de reglementare a acestora.

Administrarea în general, ca şi în sfera combaterii contravenţionalităţii, presupune dominarea unei voinţe asupra alteia. În sistemul relaţiilor de administrare, subiecţii nu sînt pe poziţii de egalitate. Percepînd-o ca pe o necesitate obiectivă, în procesul de reglementare a organizării şi funcţionării puterii executive şi judecătoreşti, legislatorul legalizează această inegalitate.

Aceasta este metoda autoritară, potrivit căreia o parte a acestor relaţii este statul, care ocupă o poziţie specială, de autoritate, de putere, de comandă, iar cealaltă parte – persoana (subiectul răspunderii contravenţionale), care este obligată să respecte prevederile legilor contravenţionale sau să suporte acţiunea măsurilor de constrîngere statală în cazul nerespectării (încălcării) acestor prevederi.

§ 2. Evoluţia reglementărilor contravenţionale„Relaţiile de apărare socială au apărut odată cu societatea şi au cunoscut atît forma

relaţiilor de cooperare şi convieţuire, cît şi forma relaţiilor de conflict”.Faptele îndreptate împotriva intereselor legitime ale persoanelor sau a valorilor sociale

atrăgeau reacţia din partea persoanei vătămate, reacţie care îmbrăca forma răzbunării. La originile societăţii primitive, răzbunarea putea fi individuală sau colectivă şi era nelimitată. Răzbunarea nelimitată conducea implacabil la repetarea conflictelor, la instabilitatea ordinii sociale şi de aceea se impunea limitarea acesteia. Răzbunarea limitată (limitarea reacţiei la răul produs – legea talionului) trebuia să fie proporţională cu intensitatea agresiunii. Cu timpul legea talionului a fost înlocuită cu înţelegerea intervenită între părţile în conflict, în baza căreia victima primea o răscumpărare pentru răul care i s-a făcut.

Odată cu apariţia statului, această răscumpărare a devenit obligatorie şi revenea statului, nu celui vătămat. Apărarea valorilor sociale a devenit o funcţie a statului, realizată de organele sale pe baza normelor juridice instituite de acesta în vederea ocrotirii intereselor popula iei.ț

Specific pentru dreptul administrativ şi cel contravenţional este faptul că aceste ramuri ale dreptului păstrează, în linii mari, principiile dreptului penal clasic, dar exclud aplicarea unor pedepse privative de libertate.

În legislaţia RM, noţiunea de contravenţie a fost pentru prima dată definită în art. 9 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29 martie 1985.

Pînă în anul 2008 legea contravenţională a suportat multiple modificări şi completări. Pe parcursul evoluţiei legislaţiei se evidenţiază tendinţa creşterii numărului de fapte considerate antisociale şi calificate drept contravenţii, cu modificarea corespunzătoare a sistemului de sancţionare.

§ 3. Principiile dreptului contravenţionalAutonomia dreptului contravenţional, pe lîngă prezenţa obiectului propriu de

reglementare, a metodei specifice de acţiune reglementativ-juridică, presupune şi existenţa unor principii proprii acestei ramuri a sistemului de drept.

§ 4. Trăsăturile dreptului contravenţional. Corelaţia dintre dreptul contravenţional şi ramurile înrudite ale sistemului de drept

-----------------------------------------------------------

§ 5. Izvoarele dreptului contravenţional1. Tratatele şi convenţiile internaţionale, dacă sînt ratificate de RM şi prevăd norme cu

caracter contravenţional.Constituţia Republicii Moldova declară: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile

şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care RM este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”.

2. Constituţia.Fiind Lege supremă, ea consacră cele mai importante valori sociale ale statului nostru,

cum ar fi: suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, universalitatea, egalitatea, ordinea de drept etc. Dreptul contravenţional vine să ocrotească, prin norme juridice, multe dintre aceste valori. În Constituţie îşi au originea majoritatea principiilor dreptului contravenţional, cum ar fi: accesul liber la justiţie (art. 20 din Constituţie), prezumţia nevino-văţiei (art. 21 din Constituţie), neretroactivitatea legii (art. 22 din Constituţie) etc.

3. Hotărîrile Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea actelor normative din domeniul combaterii contravenţionalităţii.

4. Codul contravenţional al Republicii Moldova (Legea contravenţională). 5. Alte legi organice şi ordinare care se referă la mecanismul de combatere a

contravenţionalităţii (de exemplu, potrivit Legii privind administraţia publică locală, una dintre atribuţiile principale ale consiliilor locale este asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, executarea legislaţiei etc.).

6. Ordonanţele Guvernului privind domeniul combaterii fenomenului contravenţional. 7. Decretele Preşedintelui Republicii Moldova privind administrarea procesului de

combatere a contravenţionalităţii şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ în acest domeniu.

8. Actele administrative cu caracter normativ în domeniu ale organelor administrării publice centrale de ramură.

9. Actele administrative de acelaşi conţinut, elaborate de organele administrării publice locale.

TEMA 2. Legislaţia contravenţională

1. Noţiunea de legislaţie contravenţională:2. Structura Codului contravenţional al Republicii Moldova:3. Noţiunea de aplicare a legii contravenţionale.4. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în timp: Intrarea în vigoare a legii contravenţionale. Ieşirea din vigoare a legii contravenţionale. Legea temporară. Retroactivitatea legii contravenţionale noi. Supravie uirea legii vechi.ț5. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiu.

Legislaţia contravenţională

§ 1. Noţiunea de legislaţie contravenţionalăDef: legislaţia contravenţională reprezintă sistemul de acte juridice adoptate sau

emise de către diferiţi subiecţi ai dreptului contravenţional, care contribuie la apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor juridice concrete în domeniul combaterii contravenţionalităţii.

§ 2. Structura Codului contravenţionalCodul contravenţional este izvorul de bază al dreptului contravenţional.Este structurat în: cărţi, titluri, părţi, capitole şi articole.Cartea întîi. Dreptul material este divizată în două titluri: titlul I – Partea generală şi

titlul II – Partea specială.

Partea generală a cărţii întîi este împărţită în cinci capitole şi conţine: dispoziţii comune cu privire la legea contravenţională a Republicii Moldova, scopul legii şi acţiunea ei, principiile; noţiunea de contravenţie şi răspundere contravenţională; cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională; sancţiunile contravenţionale şi modalitatea aplicării lor.

Partea specială a cărţii întîi este divizată în cincisprezece capitole. Fiecare dintre ele conţine norme materiale ale dreptului contravenţional, adică contravenţii administrative de acelaşi gen, grupate în capitole potrivit obiectului generic de atentare. Fiecare articol (alineatul articolului) al Părţii speciale cuprinde reguli concrete în domeniul contravenţional (dispoziţia normei juridice), pentru neonorarea cărora este prevăzută măsura de constrîngere statală pasibilă de aplicare în cazurile şi modul stabilite de lege.

Cartea a doua. Procesul contravenţional este şi ea divizată în două titluri: titlul I – Partea generală şi titlul II – Partea specială. Această carte a Codului contravenţional al Republicii Moldova conţine norme juridice procesuale, prevăzînd mecanismul de realizare a normelor materiale stipulate în Partea specială a Cărţii întîi.

Partea generală a cărţii a doua conţine: dispoziţii generale cu privire la procesul contravenţional, principiile procedurii contravenţionale şi de citare; participanţii la procesul contravenţional, drepturile şi obligaţiile lor; autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale; probele şi măsurile procesuale de constrîngere.

Partea specială a cărţii a doua este consacrată activităţii procesuale privind: constatarea faptei contravenţionale şi cercetarea cazului; judecarea cauzei contravenţionle în instanţă; căile de atac al deciziei emise; trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti, problemele ce urmează a fi soluţionate la executarea sancţiunii contravenţionale.

§ 3. Noţiunea de aplicare a legii contravenţionaleAplicarea actelor normative contravenţionale este sarcina de bază a activităţii organelor

executive şi judecătoreşti abilitate în acest domeniu. Organul legislativ, odată cu adoptarea actului normativ contravenţional, stabileşte şi organul care va executa acest act, îl va aplica.

Aplicarea dreptului, în linii generale, este activitatea organizatorică publică, realizată în forme speciale, de organele publice competente pentru implementarea normelor de drept privind cazuri sociale concrete.

Elementele ce constituie conţinutul de aplicare a legii contravenţionale sînt: spaţiul, timpul, persoanele şi faptele. Spaţiul şi timpul reprezintă elemente constitutive de bază ale noţiunii de aplicare a legii contravenţionale, în cadrul cărora vor fi cercetate şi ultimele două elemente (persoanele şi faptele lor).

§ 4. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în timpLegea contravenţională are o durată limitată în timp. Orice raport juridic contravenţional este reglementat de legea în vigoare la momentul

producerii acestui raport. Dat fiind faptul că nici o lege nu este veşnică, adică are o aplicare limitată în timp, trebuie să ştim care lege va guverna raportul juridic concret. Legea contraven-ţională are putere juridică din momentul intrării în vigoare şi pînă în momentul pierderii puterii ei de acţiune.

Astfel, acţiunea legii contravenţionale este determinată de două momente:• intrarea în vigoare (data cînd începe acţiunea normei juridice);• ieşirea din vigoare (data cînd încetează acţiunea ei).

Intrarea în vigoare. În conformitate cu art. 76 din Constituţia RM, legea intră în vigoare la data publicării ei sau la data prevăzută expres în textul legii. Prin urmare, dispoziţia dată distinge două modalităţi cu privire la procedura de intrare în vigoare a legii:

a) intrarea în vigoare a legii la data publicării;b) intrarea în vigoare a legii la data prevăzută în textul actului normativ.

Ieşirea din vigoare a legii contravenţionale. Regula generală – actul normativ se elaborează pentru o perioadă nedeterminată, rămînînd în vigoare pînă la data abrogării lui printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de un nivel superior, sau devenind caducă ca urmare a schimbării relaţiilor sociale care i-au determinat apariţia. Astfel, art. 47 din Legea privind actele legislative prevede că acţiunea actului legislativ încetează dacă acesta: este abrogat; este declarat nul prin hotărîrea definitivă a instanţei competente; a ajuns la termen; este consumat; a devenit caduc.

Acţiunea legii încetează şi în cazul în care ea nu mai poate fi aplicată, deoarece obiectul reglementării ei sînt relaţii sociale dispărute odată cu schimbările social-economice din societate.

Norma juridică contravenţională acţionează numai în prezent şi în viitor. Astfel, un principiu fundamental al acţiunii normelor juridice în timp este principiul neretroactivităţii lor şi principiul aplicării imediate a legii noi. În opinia Mariei Dvoracec, principiul neretroactivităţii stabileşte regula conform căreia legea este incidentă, se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află în vigoare. În consecinţă, legea are eficienţă deplină şi continuă să se aplice din momentul intrării ei în vigoare şi pînă la ieşirea din vigoare. Legea nu retroactivează, nefiind posibilă aplicarea ei la faptele săvîrşite înainte de intrarea în vigoare. Astfel, legea dispune numai pentru prezent şi viitor – nu şi pentru trecut – aşa încît este firesc să acţioneze numai după intrarea în vigoare, după cum legea nu ultraactivează, respectiv nu-şi extinde acţiunea dincolo de data ieşirii din vigoare (limita superioară a duratei ei).

Principiul aplicării imediate a legii contravenţionale noi presupune că legea nouă se va aplica tuturor raporturilor juridice contravenţionale care apar după intrarea ei în vigoare. Principiul aplicării imediate a legii noi face să înceteze aplicarea legii vechi.

Cu toate acestea, cele două principii generale de aplicare a legii contravenţionale în timp cunosc şi excepţii:

a) retroactivitatea legii contravenţionale noi;b) supravieţuirea legii vechi.Retroactivitatea legii contravenţionale noi este o excepţie a principiului

neretroactivităţii legii, prin aceasta înţelegîndu-se aplicarea legii contravenţionale noi la situaţiile juridice anterioare intrării ei în vigoare. Această excepţie este admisă numai dacă în legea nouă este expres stipulat faptul că ea se aplică şi unor fapte anterioare şi dacă actul în cauză anulează sau atenuează răspunderea contravenţională. Problema retroactivităţii legii a fost analizată în două hotărîri ale Curţii Constituţionale: nr. 32 din 29.11.1998 şi nr. 26 din 23.05.2002. În Hotărîrea nr. 32 Curtea Constituţională menţionează: „Legea nu se aplică faptelor săvîrşite înainte de intrarea ei în vigoare, adică nu are efecte retroactive. Ea dispune numai pentru prezent şi viitor şi nu are efecte juridice pentru trecut”. Această hotărîre prevede că poate avea efect retroactiv doar legea penală sau administrativă mai blîndă, fapt expres prevăzut în art. 3 alin. (2) din Codul contravenţional: „Legea contravenţională care înăspreşte sancţiunea sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de comiterea unei contravenţii nu are efect retroactiv.”

Pe de altă parte, Curtea Constituţională în Hotărîrea nr. 26 admite posibilitatea retroactivităţii nu doar a legii penale sau contravenţionale mai blînde, ci şi a altor legi: „Este de observat, totodată, că principiul neretroactivităţii legii nu este un principiu absolut. Or art. 22 din Constituţie prevede retroactivitatea normelor juridice penale mai favorabile. Afară de acestea, teoria contemporană a dreptului admite ca excepţie de la principiul neretroactivităţii legii normele juridice cu caracter imperativ – legile interpretative, precum şi normele juridice în care legiuitorul a stabilit expres că ele se vor aplica retroactiv”. În baza celor expuse, putem afirma că legea contravenţională poate avea efect retroactiv în următoarele cazuri:

1) cînd atenuează sau anulează răspunderea pentru contravenţiile comise;2) cînd legea nouă indică retroactivitatea sa;3) în cazul legii interpretative, care explică sensul unor legi anterioare, producînd efecte

de la data intrării în vigoare a legilor pe care le interpretează şi cu care fac corp comun.

Supravieţuirea legii vechi (ultraactivitatea) înseamnă aplicarea acesteia şi după intrarea în vigoare a legii noi, asupra unor situaţii stipulate în ultima. Fiind o excepţie a principiului neretroactivităţii legii, ea trebuie prevăzută expres în legea nouă. Temeiul legal al principiului ultraactivităţii (supraveţuirii legii vechi) reiese din conţinutul art. 3 alin. (3), (4) şi (5) din Codul contravenţional, în care este stipulat:

Fapta care, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenţie nu se sancţionează, iar sancţiunea stabilită şi neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi nu se execută.

Dacă legea nouă prevede o sancţiune contravenţională mai blîndă, se aplică această sancţiune. În cazul aplicării sancţiunii din legea veche, această sancţiune se execută în limita maximului din legea nouă. Dacă legea nouă nu mai prevede o anumită categorie a sancţiunii, sancţiunea de o astfel de categorie, stabilită şi neexecutată anterior intrării în vigoare a noii legi, nu se mai execută.

Dacă legea nouă prevede o sancţiune mai aspră, contravenţia continuă a cărei săvîrşire a început anterior intrării în vigoare a noii legi se sancţionează în conformitate cu legea în vigoare la momentul consumării ei.”

Astfel, observăm că în cazul în care legea contravenţională se modifică, ea va guverna numai procedura de examinare a contravenţiei comise anterior adoptării acestei legi, fondul fiind guvernat de legea pe care ea a modificat-o sau a abrogat-o. Timpul săvîrşirii contravenţiei este considerat timpului săvîrşirii acţiunii ilicite, iar în cazul inacţiunii, timpul în care trebuie să se desfăşoare acţiunea pe care a omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii consecinţelor.

Din cele menţionate concluzionăm că esenţa principiului aplicării legii contravenţionale în timp constă în aceea că în toate cazurile se aplică legea contravenţională mai blîndă, care uşurează starea de drept a persoanei trase la răspundere contravenţională.

§ 5. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiuLegea contravenţională este aplicabilă pe teritoriul statului sau al organului deliberativ

local în limitele căruia îşi exercită suveranitatea statul ori pe teritoriul de competenţă al organului deliberativ local care a elaborat-o, deoarece ea exprimă voinţa lor publică.

În ceea ce priveşte criteriul spaţiului (principiul teritorialităţii) de exercitare a puterii publice a statului moldovenesc sau a organelor administrări publice locale, menţionăm că fap-tele unei persoane pot fi săvîrşite pe teritoriul ţării, în parte pe acest spaţiu sau în totalitate în afara teritoriului Republicii Moldova. De aceea legislaţia contravenţională a Republicii Moldova, ca de altfel majoritatea legilor contravenţionale ale statelor lumii, nu se poate aplica fără luarea în considerare a unor situaţii ce ţin de eficienţa acesteia sau de cooperarea cu alte state.

Principiul teritorialităţii (aplicarea legii contravenţionale în spaţiu) determină activitatea de traducere în viaţă a prescripţiilor normelor contravenţionale în raport cu locul comiterii faptei antisociale.

Acţiunea legii contravenţionale asupra persoanei în raport cu spaţiul săvîrşirii faptei este expres pravăzută în art. 4 din Codul contravenţional, care stipulează:

Contravenţia săvîrsită pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în conformitate cu prezentul cod.

Contravenţia săvîrşită în afara teritoriului Republicii Moldova de un cetăţean al ei sau de un apatrid care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova se sancţionează în conformitate cu prezentul cod dacă fapta este prevăzută şi de legea ţării în care a fost săvîrşită, iar persoana nu a fost trasă la răspundere în acea ţară.

Nu pot fi supuşi răspunderii contravenţionale reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte sau în conformitate cu legile Republicii Moldova, nu cad sub incidenţa

jurisdicţiei contravenţionale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturată răspunderea contravenţională.

Contravenţia săvîrşită în apele teritoriale sau în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova.

Contravenţia săvîrşită la bordul unei nave maritime sau aeriane care este înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi se află în afara spaţiului ei acvatic sau aerian se sancţionează în conformitate cu prezentul cod dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu dispun altfel.

În temeiul prezentului cod se sancţionează contravenţiile săvîrşite la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinînd Republicii Moldova, indiferent de locul aflării navei.

Se consideră loc al săvîrşirii acţiunii locul în care a fost săvîrşită acţiunea prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. În caz de inacţiune, loc al săvîrşirii faptei se consideră locul unde trebuia să se desfăşoare acţiunea pe care contravenientul a omis să o efectueze, indiferent de timpul survenirii urmărilor.”

Actualul Cod contravenţional al Republicii Moldova, spre deosebire de legea contravenţională din 1985, nu stabileşte expres locul desfăşurării activităţii procedurale privind: constatarea faptei contravenţionale; emiterea deciziei asupra cazului; judecarea cauzei contravenţionale în instanţă.

TEMA 3. Norma de drept contravenţional şi raportul de drept contravenţional

1. Noţiunea, formele de manifestare şi structura normelor de drept contr. Noţiunea normei juridice contravenţionale. Formele de manifestare a normelor juridice contravenţionale i structura lor.ș2. Clasificarea normelor de drept contravenţional.3. Raportul de drept contravenţional: Premisele raportului juridic. Raportul juridic contravenţional de conformare. Raportul juridic contravenţional de conflict. Subiecţii (părţile) raportului juridic contravenţional. Obiectul raportului juridic contravenţional. Durata raportului juridic contravenţional. Constatarea raportului juridic contravenţional. Modificarea raportului juridic contravenţional. Stingerea raportului juridic contravenţional.

Norma de drept contravenţional şi raportul de drept contravenţional

§ 1. Noţiunea, formele de manifestare şi structura normelor de drept contravenţional

1.1. Normele de drept contravenţional reprezintă nişte reguli de comportament stabilite de stat, care reglementează relaţiile sociale din domeniul combaterii contravenţionalităţii.

1.2. Formele de manifestare a normelor juridice contravenţionale i sș tructura lor.Norma juridică contravenţională are structură logico-juridică şi structură tehnico-

juridică.Structura logico-juridică a normei juridice contravenţionale, ca şi în cazul altor ramuri

ale dreptului, prezintă trei elemente (părţi componente): • ipoteza• dispoziţia• sancţiunea

Structura logică a normei juridice contravenţionale se construieşte după schema: „în cazul în care... atunci trebuie... astfel...” (de exemplu, norma juridică contravenţională cuprinsă în art. 85 din CC al RM prevede că în cazul în care persoana va consuma mijloace narcotice sau psihotrope fără prescripţia medicului (dispoziţia normei), atunci faţă de ea va fi aplicată pe-deapsa contravenţională indicată în sancţiunea acestei norme).

Ipoteza normei juridice contravenţionale este elementul normei de drept contravenţional care arată condiţiile (circumstanţele reale) ce declanşează acţiunea normei contravenţionale. Ipoteza stabileşte zona de acţiune a dispoziţiilor în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

Dispoziţia normei juridice contravenţionale este nucleul acesteia, indicînd asupra unui comportament posibil şi cuvenit al subiecţilor, asupra drepturilor şi obligaţiilor lor. Dispoziţiile normelor juridice stabilesc regulile de conduită a subiecţilor.

Sancţiunea normei juridice contravenţionale stipulează consecinţele ce pot surveni în cazul nerespectării (încălcării) prevederilor dispoziţiei.

Nu toate normele juridice contravenţionale au aceeaşi structură. Ea se referă numai la normele de drept material din Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional. Nici normele contravenţionale generale (Partea generală a Cărţii întîi), nici normele procesuale (Cartea a doua a Codului contravenţional) nu au în structura lor cele trei părţi componente, deoarece ele nu cuprind reguli de conduită în societate, ci doar consacră reglementări privitoare la instituţiile generale ale dreptului contravenţional, cum ar fi: contravenţia, sancţiunea contravenţională, răspunderea contravenţională şi procedura contravenţională.

După structura tehnico-juridică, normele dreptului contravenţional sînt sistematizate sub formă de părţi, titluri, capitole, articole, alineate etc. Dacă ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea alcătuiesc structura internă şi stabilă a normei contravenţionale, construcţia ei tehnico-juridică formează structura externă şi dinamică a acesteia, prin urmare ultima se referă la forma exterioară de exprimare a conţinutului normei contravenţionale, la forma ei lingvistică care trebuie să fie clară, concisă şi concretă.

§ 2. Clasificarea normelor de drept contravenţionalSistematizarea normelor juridice contravenţionale în anumite grupe omogene contribuie

la identificarea categoriei din care face parte o normă contravenţională concretă.În cadrul prezentei lucrări ne vom referi la sistematizarea normelor juridice

contravenţionale numai conform conţinutului lor juridic şi formelor de manifestare.După conţinutul lor juridic sau după metoda de acţiune reglementativă asupra

participanţilor la relaţiile sociale protejate de această ramură a dreptului, normele juridice contravenţionale pot fi grupate în:

1) norme juridice care interzic sau norme prohibitive (este vorba, practic, de toate dispoziţiile normelor materiale din partea specială a Cărţii întîi din CC al RM);

2) norme juridice care obligă (art. 388 alin. (4) din CC al RM stipulează: „Martorul este obligat: a) să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată pentru a face depoziţii şi a participa la acţiuni procesuale”);

3) norme juridice care împuternicesc (permisive), care prevăd posibilitatea de a acţiona din proprie iniţiativă, în limitele cerinţelor indicate în norma corespunzătoare (art. 467 din Codul contravenţional prevede că hotărîrea judecătorească contravenţională poate fi atacată cu recurs de către contravenient, agentul constatator, victimă, procuror, după caz. Recursul poate fi declarat în numele părţilor şi de către apărător, iar în numele contravenientului arestat, de către soţ/soţie. Legislatorul prevede şi procedura de depunere a recursului);

4) norme juridice care stimulează, adică prevăd măsuri de stimulare moral-materială pentru onorarea legislaţiei contravenţionale (de exemplu, art. 85 alin. (2) din CC al RM constată: „Este înlăturată răspunderea contravenţională pentru faptele prevăzute de prezentul articol a persoanei care a predat benevol substanţele narcotice ori alte substanţe psihotrope

deţinute ilegal sau care s-a adresat ori care doreşte să se adreseze benevol la o instituţie medicală pentru a i se acorda asistenţa necesară în legătură cu consumarea ilegală a substanţelor narcotice şi/sau a altor substanţe psihotrope”);

5) norme juridice de recomandare, care conţin îndrumări cu privire la săvîrşirea raţională a unor sau altor acţiuni (de exemplu, una dintre normele juridice din Partea generală a Cărţii întîi din CC al RM prescrie că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa de contravenţie sau contravenţia pentru care legea prevede în calitate de sancţiune maximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale).

În funcţie de formele de manifestare, normele juridice contravenţionale se împart în: norme materiale şi norme procesuale.

1) Norma juridică materială este o regulă de conduită ce formulează prerogativele şi obligaţiile subiecţilor dreptului şi care răspunde la întrebarea: „ce trebuie făcut pentru realizarea lor?” Normele materiale determină „constituţia” comportării (norma materială a dreptului contra-venţional o constituie dispoziţia oricărei norme juridice din Partea specială a Cărţii întîi din CC al RM).

2) Norma juridică procesuală este o regulă de conduită cu caracter procesual, general-obligatorie ce reglementează relaţiile sociale care ţin de activitatea de constituire, de elaborare şi de implementare a dreptului, activitate proprie organelor competente de stat şi persoanelor cu funcţie de conducere.

Norma juridică procesuală reprezintă un mecanism de realizare a normei materiale a dreptului contravenţional. În vederea aplicării corecte a pedepsei contravenţionale, pe lîngă prezenţa temeiului juridic pentru asemenea constrîngere statală, este strict necesară respectarea procedurii de constatare a faptei contravenţionale ilicite, de examinare şi de judecare a cauzei etc.

§ 3. Raportul de drept contravenţionalRaportul juridic contravenţional este o relaţie de apărare socială reglementată prin

norma de drept contravenţional, relaţie ce ia naştere, se modifică şi dispare în acţiunea de combatere a contravenţionalităţii.

Raportul juridic concret apare în procesul realizării (îndeplinirii) prevederilor normei juridice concrete.

Premisele raportului juridic contravenţional (condiţii necesare fără a căror existenţă nu poate lua naştere un raport juridic) sînt:

în primul rînd, normele juridice contravenţionale care, reglementînd relaţia socială, îi atribuie acesteia un caracter de raport juridic;

în al doilea rînd, capacitatea participanţilor relaţiei sociale date de a se manifesta în calitate de exponenţi ai drepturilor şi obligaţiilor subiectului, numită, în limbaj juridic, capacitate juridică;

în al treilea rînd, survenirea împrejurărilor reale de viaţă prevăzute în ipoteza normei juridice, de care norma în cauză leagă naşterea, modificarea sau stingerea raportului juridic contravenţional.

Raporturile juridice contravenţionale se divizează în:– raporturi de conformare (de cooperare) – în cazul respectării legislaţiei con-

travenţionale, cînd subiecţii sînt statul, care impune respectarea legii, şi persoanele, destinatarii legii, care sînt determinaţi să respecte legea;

– raportul de conflict (de contradicţie) – în cazul încălcării legii contravenţionale, cînd subiecţii sînt statul, care impune răspunderea contravenţională, şi persoana trasă la răspundere contravenţională, care este obligată să suporte sancţiunea pentru contravenţia săvîrşită.

Subiecţi ai raportului juridic contravenţional pot fi toţi subiecţii dreptului contravenţional.

Obiectul raportului juridic contravenţional îl constituie anumite acţiuni sau inacţiuni pe care statul – ca subiect dominant – le poate pretinde şi pe care cealaltă parte a raportului este obligată să le săvîrşească sau să se abţină de a le săvîrşi.

Durata raportului juridic contravenţional depinde de pericolul social al faptei comise, de operativitatea efectuării procedurii contravenţionale etc. Ea include patru elemente: naşterea, constatarea, modificarea şi stingerea raportului juridic contravenţional.

Constatarea raportului juridic contravenţional este concretizarea conţinutului său, inclusiv stabilirea persoanei care a comis fapta contravenţională, a vîrstei şi a responsabilităţii ei, a vinovăţiei, a capacităţii de răspundere contravenţională etc.

Modificarea conţinutului raportului juridic de conflict (de contradicţie) are loc, în primul rînd, în funcţie de etapele procedurii contravenţionale: pornirea procedurii şi cercetarea cazului; examinarea cazului şi emiterea deciziei; atacarea deciziei şi revizuirea cazului; executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale. Fiecare dintre aceste etape întruneşte un volum determinat de relaţii sociale omogene între părţile procedurii; deseori la diferite etape ale procedurii activează diferiţi reprezentanţi ai statului (unul cercetează cazul, al doilea emite decizia asupra cazului, al treilea efectuează revizuirea cazului, al patrulea execută decizia), fapt care modifică conţinutul raportului juridic; iar în al doilea rînd, aceasta intervine ca urmare a unor fapte modificatoare, cum ar fi adoptarea unor norme juridice cu sancţiuni mai blînde, succesiunea unor norme contravenţionale în timp sau amnistia parţială a persoanei supuse răspunderii contravenţionale.

Stingerea raportului juridic contravenţional are loc în două cazuri:1) înainte de executarea integrală a sancţiunii contravenţionale şi 2) după executarea

sancţiunii.În primul caz, raportul juridic se va stinge în legătură cu: decesul contravenientului;

expirarea termenului de prescripţie; absolvirea de răspundere contravenţională în cazul în care contravenţia este neînsemnată şi clasarea procesului în cazul împăcării părţii vătămate şi a bănuitului; intervenirea unei cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei etc.

În al doilea caz, stingerea raportului juridic contravenţional are loc atunci cînd hotărîrea privind aplicarea sancţiunii contravenţionale a fost executată.

Potrivit legislaţiei contravenţionale, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale este de un an.

Se consideră că nu a fost supusă răspunderii contravenţionale persoana:a) a cărei răspundere contravenţională a fost înlăturată;b) care a executat integral sancţiunea;c) în a cărei privinţă procesul contravenţional a încetat.

TEMA 4. Combaterea contravenţionalităţii ca obiect de influenţă reglementativ-juridică în dreptul contravenţional

1. Noţiunea de contravenţionalitate şi necesitatea studierii ei.2. Starea contravenţionalităţiiîn RM, cauzele şi condiţiile ce o favorizează:3. Formele de combatere a contravenţionalităţii:4. Metodele de combatere a contravenţionalităţii: 4.1. Convingerea metodă de combaterea a contravenţionalităţii. 4.2. Constrîngerea metodă de combaterea a contravenţionalităţii. 4.3. Clasificarea măsurilor administrative de constrîngere. 4.4. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de prevenire. 4.5. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de curmare (stopare). 4.6. Aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere. 4.7. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale ca formă de constrîngere statală.

TEMA 4. Combaterea contravenţionalităţii ca obiect de influenţă reglementativ-juridică în dreptul contravenţional

§ 1. Noţiunea de contravenţionalitate şi necesitatea studierii eiArt.10 CC define teș contravenţia drept fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un

grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.

§ 2. Starea contravenţionalităţii în RM, cauzele şi condiţiile ce o favorizează

-------------------------------------------------------------------------------

§ 3. Formele de combatere a contravenţionalităţiiForme de combatere a contravenţionalităţii:

• prevenirea faptelor contravenţionale;• aplicarea măsurilor de constrîngere statală faţă de persoana care a comis contravenţia;• aplicarea măsurilor de reîncadrare socială faţă de contravenienţi.

§ 4. Metodele de combatere a contravenţionalităţii

-------------------------------------------------------------------------------

4.1. Convingerea metodă de combaterea a contravenţionalităţiiStatul, prin activitatea pe care o desfăşoară organele sale, pune în executare dispoziţiile

cuprinse în legislaţia contravenţională, aplicînd, în primul rînd, metoda convingerii, metoda educării şi explicării necesităţii de a traduce în viaţă voinţa majorităţii membrilor societăţii, exprimată prin lege.

În realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale organele de stat sînt chemate să se bazeze în primul rînd pe convingere. Metodele de convingere trebuie să fie de bază în administrarea de stat, ceea ce constituie o realizare a principiilor unui stat democratic şi ea poate fi aplicată cu succes într-un stat democratic, întrucît organele administrării de stat, prin activitatea pe care o desfăşoară, urmăresc în permanenţă satisfacerea drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor, a necesităţilor lor materiale şi spirituale.

O regulă de bază în administrarea de stat, inclusiv în domeniul combaterii contravenţionalităţii, este că în realizarea sarcinilor ea trebuie să aplice în primul rînd convingerea şi numai în caz de necesitate constrîngerea.

Afară de metoda convingerii, organele de stat pot şi trebuie să aplice şi măsurile de constrîngere împotriva celor care nu execută de bunăvoie obligaţiile ce le revin în virtutea legilor şi dispoziţiilor legitime ale subiecţilor administrării privind combaterea contravenţionalităţii şi executarea legislaţiei contravenţionale.

4.2. Constrîngerea metodă de combaterea a contravenţionalităţiiPrin noţiunea de constrîngere înţelegem măsurile de influenţă aplicate direct de către

organele statului asupra persoanei vinovate de încălcarea normelor de drept contravenţional fără adresare în judecată. Temeiul aplicării măsurilor de constrîngere, de regulă, este delictul contravenţional.

În administrarea de stat constrîngerea se aplică în cazul în care metodele de convingere, de organizare şi de educare se dovedesc a fi insuficiente pentru a influenţa comportamentul unor persoane, apelarea la conştiinţa lor fiind ineficientă.

Constrîngerea administrativă constă în aceea că organul corespunzător al administrării de stat sau persoana cu funcţii de răspundere (subiectul administrării), conducîndu-se de

împuternicirile sale, obligă cetăţeanul să înfăptuiască anumite acţiuni sau să înceteze unele acţiuni, cu posibilitatea aplicării măsurilor de constrîngere administrativă.

Def: constrîngerea administrativă este un ansamblu de măsuri pe care organele administrării de stat le pot lua direct pentru a asigura executarea dispoziţiilor legale în cazul în care acestea nu sînt executate de bunăvoie, precum şi pentru a preveni producerea unor fapte care ar periclita ordinea publică şi securitatea publică, drepturile şi interesele statului sau ale cetăţenilor.

• constrîngerea administrativă se aplică numai de către organele împuternicite (poliţie, inspecţia sanitară, organele vamale, trupele de carabinieri, grăniceri etc.).

• măsurile de constrîngere administrativă, de regulă, se aplică de către organele administrării de stat în mod extrajudiciar.

• aplicarea măsurilor de constrîngere administrativă nu este legată de limitele supunerii formale într-un domeniu de activitate, ele aplicîndu-se în conformitate cu legea faţă de orice subiect, indiferent de locul lui în relaţiile administrative.

• constrîngerea administrativă este aplicată în scopul asigurării disciplinei de stat, a legalităţii şi a ordinii de drept în general.

• măsurile administrative de constrîngere au un caracter specific, cuprinzînd şi constrîngerea fizică.Constrîngerea se aplică, de asemenea, în scopul corectării şi reeducării celor care

încalcă ordinea de drept şi al prevenirii altor încălcări sau a repetării lor (de exemplu, tratarea forţată a alcoolicilor cronici, a narcomanilor şi a toxicomanilor, supravegherea administrativă a diferitelor categorii de persoane aflate în evidenţa organelor de poliţie sau a organelor ocrotirii sănătăţii).

4.3. Clasificarea măsurilor administrative de constrîngereClasificarea măsurilor de constrîngere administrativă:

• măsuri administrative de prevenire;• măsuri administrative de curmare (stopare);• măsuri de constrîngere procesuală;• sancţiuni contravenţionale.

Menţionăm că în această lucrare constrîngerea ca metodă de administrare este examinată în sensul îngust al conţinutului său, adică aplicarea ei în domeniul combaterii contravenţionalităţii, asigurării ordinii publice şi securităţii publice de către organele care sînt subiecţi ai administrării în acest domeniu.

4.4. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de prevenire

Măsurile preventive ocupă un loc special în sistemul măsurilor de constrîngere administrativă şi, fiind o metodă de asigurare a respectării legilor, îşi găsesc o aplicare largă în practică.

În comparaţie cu alte măsuri de constrîngere, măsurile preventive se aplică, de regulă, în acele cazuri cînd nu există încălcarea normelor de drept, dar cînd apare necesitatea de a preveni încălcările şi de a apăra interesele morale şi patrimoniale ale statului, ale cetăţenilor etc.

În funcţie de obiectul (spre care este îndreptată acţiunea concretă) şi scopul aplicării, măsurile administrative de prevenire apar fie sub formă de limitări administrative, fie în calitate de acţiuni administrative concrete faţă de anumite categorii de personae fizice sau juridice.

Din categoria de limitări administrative putem menţiona:1. introducerea carantinei în caz de epidemii şi epizootii pentru oameni, animale, mărfuri, materiale de semănat, recoltat etc.;2. interzicerea circulaţiei transportului cu defecţiuni tehnice, limitarea şi stoparea traficului transportului rutier sau de pietoni în unele zone de pericol sporit etc.Din categoria măsurilor preventive cu caracter de acţiuni concrete fac parte:

1. controlul actelor de identitate şi a altor documente necesare (în cazul reviziilor, stabilirii identităţii unui martor etc.);

2. intrarea în locuinţele cetăţenilor şi în alte încăperi de serviciu (pentru reţinerea unui infractor sau în caz de calamităţi naturale etc.);

3. controlul personal, controlul lucrurilor, bagajelor personale, aplicat de organele vamale şi de organele aviaţiei civile, în general, în scopul de a curma acţiunile de contrabandă;

4. supravegherea administrativă a unor categorii de persoane care sînt în evidenţa poliţiei şi organelor ocrotirii sănătăţii (persoane bolnave psihic, alcoolici cronici, narcomani, toxicomani etc).Vom cerceta în continuare temeiul juridic de aplicare a unora dintre măsurile preventive

menţionate mai sus, care se aplică mai des de către subiecţii administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii pentru faptele care atentează la drepturile şi interesele legitime ale persoanei.

Controlul actelor de identitate şi al altor documente ca măsură administrativă de prevenire

Această măsură administrativă de constrîngere este aplicată de organele de drept, pentru identificarea anumitor persoane ori pentru constatarea autenticităţii documentelor prezentate.

Potrivit legislaţiei RM, angajaţii poliţiei au dreptul să controleze actele de identitate şi alte documente oficiale ale cetăţenilor pentru a stabili dacă sînt respectate normele juridice a căror executare este supravegheată şi controlată de poliţie.

Controlul documentelor şi al actelor de identitate are drept scop:– asigurarea executării normelor juridice;– în lipsa acţiunilor ilegale, această măsură se aplică pentru prevenirea contravenţiilor şi

a crimelor;– în cazul săvîrşirii unei infracţiuni sau a unei contravenţii, controlul este un element al

măsurilor complexe ce asigură curmarea unei crime sau a unei contravenţii, identificarea făptuitorului şi tragerea lui la răspundere, identificarea altor participanţi la procedură: martorul, victima, reprezentantul legal etc.

Ca urmare a analizei legislaţiei în vigoare, pot fi evidenţiate următoarele temeiuri juridice de aplicare a acestei măsuri:

1) existenţa faptei (acţiune sau inacţiune) de comitere a unei crime sau contravenţii;2) existenţa motivelor de a bănui că persoana în cauză ar fi comis o infracţiune:– dacă această persoană a fost prinsă asupra faptului sau îndată după săvîrşirea

infracţiunii;– dacă martorii oculari, inclusiv partea vătămată, vor arăta direct că anume această

persoană a săvîrşit infracţiunea;– dacă pe corpul sau pe hainele persoanei bănuite, asupra sa sau la domiciliu vor fi

descoperite urme evidente ale infracţiunii;

3) existenţa motivelor de a bănui că persoana în cauză ar fi comis o contravenţie;4) asemănarea la înfăţişare a persoanei concrete cu portretul verbal al celui care este

anunţat în urmărire penală; 5) necesitatea stabilirii persoanei, a martorilor oculari ai comiterii crimei sau

contravenţiei;6) controlul regimului de paşapoarte în sectorul locativ, hoteluri, cămine etc. cînd

există informaţii despre încălcarea acestui regim.Pe lîngă problemele curente ce stau în faţa organelor de drept, pot interveni şi alte

situaţii, prevăzute de legislaţie, care dau dreptul la controlul documentelor, şi anume:a) decretarea stării excepţionale în întreaga ţară sau în zonele unde este necesară

instituirea acesteia;b) decretarea zonei cu statut deosebit de guvernare;c) decretarea stării de război;

d) efectuarea unei operaţiuni largi de urmărire a criminalilor periculoşi, recidiviştilor, cînd se efectuează un control total, îndeosebi în domeniul traficului rutier;

e) decretarea zonei de carantină în legătură cu apariţia focarelor de epidemii şi epizootii etc.

Intrarea în locuinţele cetăţenilor şi în încăperile de serviciuIntrarea în locuinţele cetăţenilor şi în încăperile de serviciu, ca măsură administrativă

preventivă, se aplică în scopul prevenirii contravenţiilor şi a crimelor, curmării lor, depistării persoanelor care au comis crime sau contravenţii, căutării persoanelor ce se eschivează de la anchetă sau de la ispăşirea pedepsei penale ori contravenţionale.

În funcţie de scopurile şi motivele intrării în locuinţele cetăţenilor, în alte încăperi ale lor, pe loturile de pămînt ce le aparţin, pe teritoriul şi în localul întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, legislaţia prevede că în unele cazuri această măsură poate fi aplicată în orice timp al zilei, în altele – numai de la ora 06.00 pînă la ora 22.00.

Temeiurile juridice pentru autorizarea aplicării măsurii de intrare în locuinţele cetăţenilor în orice timp al zilei sînt strict reglementate de legislaţie, constînd în:

– necesitatea curmării unei infracţiuni;– urmărirea persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, persoanelor ce se ascund

de organele de anchetă şi de judecată, se sustrag de la executarea pedepsei penale, de la arestul contravenţional, de la tratamentul obligatoriu de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie;

– existenţa motivelor de a bănui că în aceste localuri a fost comisă sau se comite vreo infracţiune;

– în caz de calamităţi naturale şi în alte împrejurări extreme care pun în pericol securitatea personală a cetăţenilor.

Temeiurile juridice menţionate se referă şi la intrarea în locuinţele cetăţenilor după ora 22.00 şi pînă la ora 06.00. Această acţiune, chiar dacă reprezintă o măsură administrativă de prevenire, poate avea şi caracter forţat (cînd sînt epuizate toate posibilităţile de neadmitere a aplicării forţei).

Toate cazurile cînd colaboratorul de poliţie este impus de circumstanţe să pătrundă prin forţă în locuinţe şi în alte încăperi ce aparţin cetăţenilor în perioada de la ora 22.00 şi pînă la ora 06.00 trebuie aduse la cunoştinţa procurorului în scris în termen de 24 de ore.

Temeiurile juridice pentru intrarea în locuinţele cetăţenilor între orele 06.00 şi 22.00 sînt:

– controlul regimului de paşapoarte, cînd există informaţii cu privire la încălcarea lui;– verificarea persoanelor care se află în evidenţa organelor de poliţie şi de ocrotire a

sănătăţii (alcoolicii cronici, narcomanii, toxicomanii, persoanele bolnave psihic, posesorii de arme individuale etc.);

– soluţionarea materialelor aflate pe rol etc.

Controlul personal, controlul lucrurilor şi al bagajelor personaleControlul personal (corporal), controlul lucrurilor şi al bagajelor, ca măsură

administrativă preventivă, este aplicat de persoanele cu funcţii de răspundere ale organelor afacerilor interne, ale ministerelor, departamentelor, inspectoratelor de stat, trupelor de grăniceri, organelor vamale în limita competenţei lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Studiind baza legislativă, putem constata temeiurile juridice de aplicare a acestor măsuri, şi anume:

– existenţa motivelor de a presupune că persoana în cauză ar fi ascuns mijloacele de săvîrşire a unei fapte ilegale sau tăinuieşte păstrarea „substanţelor, obiectelor interzise în circulaţia civilă sau care se află la el fără o autorizaţie specială”;

– încercarea de a transporta în bagajul de mînă obiecte de contrabandă peste hotarele statului;

– existenţa semnelor de falsificare a documentelor etc.

Ca şi în cazul controlului documentelor, legislaţia Republicii Moldova prevede şi alte temeiuri de aplicare a controlului corporal şi sechestrării lucrurilor şi a documentelor.

Obiectele şi documentele descoperite în momentul reţinerii, al controlului corporal sau controlului obiectelor, care constituie instrumente ale săvîrşirii contravenţiei sînt ridicate de persoanele competente în modul prevăzut de legislaţie. Controlul corporal se efectuează de persoane împuternicite de acelaşi sex. Ridicarea obiectelor sau a documentelor se confirmă prin întocmirea unui proces-verbal.

4.5. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de curmare (stopare)

Măsurile administrative de curmare se aplică în cazurile în care este necesară stoparea prin constrîngere a acţiunilor ilegale şi prevenirea urmărilor lor dăunătoare. Ele asigură, de asemenea, tragerea persoanelor vinovate la răspundere, însă aplicarea lor nu se consideră drept răspundere contravenţională. Pentru aplicarea măsurilor de curmare este necesară apariţia unui raport juridic de conflict. Atît timp cît persoana respectă regulile stabilite prin norma materială a dreptului contravenţional şi se află în raport juridic de conformare cu prevederile acestei norme, faţă de ea nu poate fi aplicată măsura de curmare.

Măsurile de curmare se împart în două grupe: obişnuite şi speciale. Măsurile obişnuite de curmare sînt:– cerinţa de a înceta comportamentul ilegal sau altă dispoziţie legitimă care vine de la

organul împuternicit (persoanele cu funcţie de răspundere);– reţinerea administrativă;– aducerea făptuitorului unei fapte ilicite la organele de drept;– aducerea silită a unor participanţi la procedura contravenţională în faţa organului de

drept;– sistarea activităţii unei întreprinderi;– sistarea exploatării transportului a cărui stare tehnică prezintă pericol pentru traficul

rutier;– demolarea unui imobil construit samavolnic, precum şi evacuarea dintr-un spaţiu

locativ ocupat samavolnic etc.La măsurile speciale de curmare se referă:– aplicarea forţei fizice;– aplicarea mijloacelor speciale.Potrivit prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, organele de resort au dreptul să

aplice şi următoarele măsuri speciale:– forţa fizică;– mijloacele speciale.

Cerinţa de a înceta comportamentul ilegal sau altă dispoziţie legitimă care vine de la organul (persoana cu funcţii de răspundere) împuternicit

Această măsură administrativă de curmare este una dintre cele mai aplicabile în activitatea organelor de drept.

Organelor abilitate cu funcţii de menţinere a ordinii publice şi de asigurare a securităţii publice, în vederea executării atribuţiilor în acest domeniu, le sînt atribuite anumite împuterniciri, una dintre ele fiind înaintarea cerinţelor sau dispoziţiilor legitime. Astfel, Legea cu privire la poliţie prevede că cerinţa sau dispoziţia legitimă a colaboratorilor de poliţie este obligatorie pentru toţi cetăţenii. Concluzia cu privire la legalitatea ei o face organul ierarhic superior sau organul împuternicit.

Din această prevedere legislativă reiese că fiecare cetăţean este obligat să se supună cerinţei sau dispoziţiei înaintate, iar mai apoi, dacă consideră că ea nu este legitimă, s-o atace în modul stabilit de lege.

Pentru protejarea acestei împuterniciri a angajatului poliţiei, legea contravenţională prevede că nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a procurorului, a ofiţerului de urmărire penală, a ofiţerului de informaţii şi securitate, a colaboratorului organelor afacerilor interne, a altei persoane aflate în exerciţiul funcţiei sau a datoriei obşteşti de asigurare a securităţii statului, de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii constituie contravenţie administrativă şi este sancţionată în modul stabilit.

Reţinerea administrativă Constituţia RM, declarînd şi afirmînd drepturile şi libertăţile de bază ale cetăţeanului,

acordă o atenţie deosebită garanţiilor inviolabilităţii persoanei în societate. Nimeni nu poate fi supus reţinerii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Respectul persoanei, protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sînt obligaţiile principale ale organelor de stat, instituţiilor publice şi ale persoanelor cu funcţie de răspundere. Demnitatea şi liniştea cetăţenilor se află sub protecţia statului.

În acelaşi timp, în scopul protecţiei ordinii publice şi al luptei cu criminalitatea şi contravenţionalitatea, statul, prin lege, a împuternicit organele sale cu dreptul să aducă la poliţie sau în alte localuri de serviciu şi să reţină pînă la trei ore, dacă alt termen nu este prevăzut de lege, persoanele care au săvîrşit o contravenţie, să le supună controlului corporal, să le ridice lucrurile şi documentele, sa ia alte măsuri prevăzute de lege.

Sensul reţinerii constă în limitarea forţată, pe termen scurt, a cetăţeanului în drepturile sale, limitarea în libertatea de acţiune şi deplasare a persoanei ce a săvîrşit o contravenţie, în scopul asigurării ordinii publice şi a securităţii publice.

Natura juridică a reţinerii administrative este determinată de scopurile ei, ea aplicîndu-se pentru:

– curmarea unei contravenţii;– stabilirea identităţii unei persoane;– întocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenţie;– asigurarea examinării la timp şi corecte a cazurilor contravenţionale;– garantarea respectării hotărîrilor cu privire la cazul contravenţional.Reţinerea administrativă nu este uniformă după conţinut şi după limitarea libertăţii

personale a făptuitorului.În primul rînd, reţinerea administrativă poate să se exprime prin limitarea libertăţii de

deplasare a persoanei ce a înfăptuit o contravenţie, prin reţinerea ei forţată la locul săvîrşirii faptei pentru stabilirea identităţii şi a circumstanţelor cazului, aplicarea pedepsei şi întocmirea unui proces-verbal cu privire la contravenţia administrativă.

În al doilea rînd, dacă situaţia nu permite stabilirea pe loc a circumstanţelor contravenţiei şi luarea măsurilor de influenţă corespunzătoare, făptuitorul poate fi adus la poliţie, în alt loc de serviciu. Aducerea poate fi făcută în scopul curmării contravenţiei şi asigurării tragerii la răspundere a persoanei vinovate de comiterea unei fapte ilicite.

Aducerea făptuitorului unei fapte ilegale la organele de dreptÎn activitatea cotidiană a organelor de drept în domeniul combaterii contravenţionalităţii

există necesitatea ca unele acţiuni procesuale să fie efectuate în incinta autorităţii respective. În acest scop legislatorul prevede aplicarea unei aşa măsuri de curmare precum „aducerea la organul de drept”, care este extrem de necesară, îndeosebi atunci cînd stoparea acţiunii ilicite concrete şi prevenirea consecinţelor ei social-periculoase nu sînt posibile prin alte mijloace.

Reieşind din caracterul comportării persoanei pasibile de a fi supuse aducerii, reacţia ei la cerinţa legitimă a reprezentantului organului de drept, există două forme de aducere la organele de drept, şi anume:

– aducerea obişnuită (cînd persoana supusă aducerii se subordonează cerinţelor reprezentantului organului de drept şi nu este necesară aplicarea forţei);

– aducerea silită (prin mandate de aducere, inclusiv cu aplicarea forţei fizice sau a mijloacelor speciale).

Analizînd legislaţia în vigoare, evidenţiem următoarele temeiuri juridice ale aducerii la organele de drept:

– comiterea contravenţiei la care întocmirea procesului-verbal este obligatorie şi acest proces-verbal nu poate fi întocmit la faţa locului;

– eschivarea de la ispăşirea pedepsei penale, a arestului contravenţional, trimiterea în instituţiile de reabilitare socială şi alte aşezăminte speciale de tratament obligatoriu al alcoolicilor cronici, narcomanilor, toxicomanilor;

– vagabondajul;– tentativa de sinucidere;– asemănarea persoanei reţinute cu o descriere a portretului verbal al persoanei bănuite

de comiterea infracţiunii;– confirmarea documentală din partea instituţiilor medicale a faptului că persoana dată

este bolnavă psihic şi că aflarea ei în locurile publice prezintă pericol;– eschivarea de la tratament a celor bolnavi de boli venerice sau eschivarea de la

examinarea SIDA.Sistarea activităţii întreprinderilor poate fi efectuată numai atunci cînd activitatea lor

prezintă pericol pentru securitatea publică. Această măsură poate fi aplicată şi atunci cînd este comisă o infracţiune gravă şi prin altă metodă nu este posibilă păstrarea probelor respective.

Modalitatea interzicerii exploatării unităţii de transport a cărui stare tehnică prezintă pericol pentru traficul rutier este reglementată în Regulamentul circulaţiei rutiere.

Demolarea imobilului construit samavolnic, precum şi evacuarea din spaţiul locativ ocupat samavolnic se efectuează de către organele administraţiei publice locale, iar atribuţiile poliţiei constau în asigurarea ordinii publice.

Modalitatea aplicării măsurilor de curmare speciale Forţa fizică, mijloacele speciale, ca metode de influenţă asupra persoanelor care au

încălcat în mod brutal legislaţia în domeniul asigurării ordinii de drept, se aplică numai de către organele de poliţie şi de alte organe implicate în executarea atribuţiilor poliţiei.

Poliţia are dreptul să aplice forţa fizică şi mijloacele speciale în cazurile şi în modul prevăzute în Legea cu privire la poliţie, dacă metodele nonviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiilor ce le revin.

Măsurile speciale de curmare se consideră aplicate legitim numai atunci cînd există temeiul juridic pentru aplicarea lor şi sînt respectate condiţiile şi limitele prevăzute de legislaţie.

Temeiurile juridice pentru aplicarea forţei fizice, inclusiv a procedeelor speciale de luptă, sînt:

– curmarea infracţiunilor şi a contravenţiilor;– înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor sau dispoziţiilor legale (neexcutarea lor).Temeiurile juridice pentru aplicarea mijloacelor speciale sînt:– respingerea atacurilor asupra cetăţenilor, angajaţilor poliţiei şi a altor persoane aflate

în exerciţiul funcţiunii sau la datorie obştească de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii;

– eliberarea ostaticilor;– curmarea dezordinilor în masă şi a încălcărilor în grup a ordinii publice;– respingerea atacurilor asupra unor clădiri, încăperi, construcţii şi mijloace de

transport, indiferent de apartenenţa lor sau eliberarea obiectelor deja ocupate în timpul reţinerii şi aducerii la poliţie sau în altă încăpere de serviciu a persoanelor ce au săvîrşit infracţiuni sau contravenţii administrative, precum şi în timpul escortării şi deţinerii persoanelor reţinute şi a persoanelor supuse arestului, persoanelor în stare de arest, dacă ele nu se subordonează poliţiei,

precum şi în cazul în care ele pot să evadeze, să pricinuiască daune persoanelor din preajma lor sau lor înşişi;

– curmarea neîndeplinirii premeditate a cerinţelor legitime ale angajaţilor poliţiei şi ale altor persoane aflate în exerciţiul funcţiunii sau la datoria obştească de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii.

În funcţie de situaţia creată, de caracterul infracţiunii sau contravenţiei administrative, de comportarea persoanei ce le-a comis, angajatul poliţiei stabileşte de sine stătător tipul mijlocului special şi gradul aplicării lui.

În calitate de mijloace speciale, angajaţii poliţiei pot să aplice cătuşele, bastoanele de cauciuc, mijloacele de imobilizare, substanţele lacrimogene şi substanţele colorate speciale, dispozitivele audiovizuale de influienţă psihologică, mijloacele de distrugere a obstacolelor şi de oprire forţată a mijloacelor de transport, tunuri de apă, maşini blindate şi alte mijloace din dotarea poliţiei.

Condiţiile şi limitele de bază ale aplicării forţei şi mijloacelor speciale sînt:1) aceste acţiuni trebuie să fie precedate de un avertisment privind intenţia recurgerii la

ele, cu acordarea unui timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării forţei fizice şi a mijloacelor speciale generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi a angajaţilor poliţiei şi poate avea alte urmări grave;

2) în toate cazurile în care aplicarea forţei nu poate fi evitată, angajaţii poliţiei sînt datori să se străduiască să aducă o daună cît mai mică sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor cetăţenilor, precum şi să asigure acordarea asistenţei medicale victimelor;

3) în cazul rănirii sau decesului cetăţenilor ca urmare a aplicării forţei fizice sau a mijloacelor speciale, angajatul poliţiei este dator să comunice despre aceasta şefului său direct pentru ca el să-l înştiinţeze pe procuror.

4.6. Aplicarea măsurilor procesuale de constrîngereAceste măsuri reprezintă activităţi de asigurare a procedurii contravenţionale:

constatarea faptei contravenţionale; judecarea cauzei şi emiterea deciziei; atacarea ei; executarea deciziei emise.

Practic, majoritatea măsurilor administrative preventive şi de curmare sînt aplicate pentru asigurarea procesului contravenţional. În acelaşi timp, legislatorul evidenţiază în mod special următoarele măsuri procesuale de constrîngere:

– reţinerea;– aducerea silită; – înlăturarea de la conducerea vehiculului;– examenul medical pentru constatarea stării de ebrietate produse de alcool sau de alte

substanţe;– reţinerea vehiculului.

4.7. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale ca formă de constrîngere statală Aplicarea sancţiunii contravenţionale este o reacţie a societăţii, a statului la comiterea cu

vinovăţie a unei contravenţii prevăzute de legea contravenţională. Temeiul şi modalitatea aplicării acestei forme de constrîngere statală vor fi studiate în

următoarele capitole ale prezentei lucrări. TEMA 5. Natura juridică a contravenţiei

1. Contravenţia ca unic temei al răspunderii contravenţionale. Caracteristica ei în raport cu alte fapte antisociale:

1.1. Deosebirea dintre contravenţie şi infracţiune. 1.2. Deosebirea dintre contravenţie şi alte delicate administrative. 1.3. Deosebirea dintre contravenţie şi abaterea disciplinară.

2. Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale contravenţiei.3. Varietatea de contravenţii: 3.1. Contravenţie continuă. 3.2. Contravenţie prelungită. 3.3. Repetare de contravenţii. 3.4. Tentativă de contravenţie.4. Elementele constitutive ale contravenţiei: 4.1. Obiectul contravenţiei. 4.2. Latura obiectivă. 4.3. Subiecţii contravenţiei.

4.3.1. Persoana fizică ca subiect al contravenţiei.4.3.2. Persoana juridică ca subiect al contravenţiei: probleme juridice teoretice şi practice, studio comparat al problemei respective.

4.4. Latura subiectivă. Necesitatea, modalitatea şi problemele constatării laturii subiective a persoanei juridice ca subieect a răspunderii contravenţionale.

5. Cazurile care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională:

5.1. Starea de extremă necessitate. 5.2. Legitima apărare. 5.3. Iresponsabilitatea. 5.4. Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală). 5.5. Riscul întemeiat. 5.6. Cazul fortuit. 5.7. Teoria şi practica legislativă mondială privind alte cauze ce înlătură caracterul

contravenţional al faptei comise.

TEMA 5. Natura juridică a contravenţiei

§ 1. Contravenţia ca unic temei al răspunderii contravenţionale. Caracteristica ei în raport cu alte fapte antisociale

Orice formă a răspunderii juridice, inclusiv a celei contravenţionale, decurge în mod obiectiv din săvîrşirea unei fapte ilicite, care naşte dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută de norma juridică încălcată şi obligaţia făptuitorului de a suporta consecinţele faptei comise.

Fiecare încălcare a normelor juridice pune în pericol sau lezează o anumită valoare socială, aduce atingerea unor relaţii sociale sau interese ocrotite de ele. În funcţie de pericolul social al acestor încălcări şi de natura relaţiilor şi intereselor lezate, faptele ilicite se clasifică în: infracţiuni, contravenţii, abateri administrative şi abateri disciplinare.

Fapta juridică generatoare de răspundere contravenţională se numeşte contravenţie, care este un fenomen complex avînd următoarele aspecte: material, uman, social, moral-politic şi juridic.

Contravenţia – ca faptă antisocială ilicită – este înrudită cu alte forme de abatere antisocială: infracţiunea, delictul administrativ, delictul disciplinar etc., dar, în acelaşi timp, dispune de trăsături distincte.

1.1. Deosebirea dintre contravenţie şi infracţiuneContravenţia se deosebeşte de infracţiune după:

• Gradul de pericol social. Spre deosebire de infracţiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecinţe mai grave, lezînd valori sociale de o importanţă majoră, contra-venţia are un grad de pericol social mai redus, urmările faptelor contravenţionale sînt mai restrînse şi nu afectează valorile sociale de importanţă majoră.

• Modul de sancţionare. Sancţiunile contravenţionale sînt mai blînde decît cele penale şi, dacă ultimele se aplică în mod judiciar, atunci sancţiunile contravenţionale se aplică în mod extrajudiciar.

• Consecinţele aplicării sancţiunilor penale sînt diferite de cele contravenţionale.

1.2. Deosebirea dintre contravenţie şi alte delicte administrativeOrice contravenţie, după aspectul său social, are caracter de abatere administrativă,

deoarece cuprinde nişte relaţii cu caracter executiv şi de dispoziţie din domeniul administrării publice. Contravenţia este însă o formă mai gravă a abaterii administrative.

Prin abatere (delict) administrativă se înţelege orice faptă care încalcă normele de drept administrativ sau care ţine de neglijarea obligaţiilor ce decurg din actele administrative. Contravenţie se consideră atentarea cu vinovăţie doar la normele juridice materiale prevăzute în Partea specială a Dreptul material al Codului contravenţional al RM.

1.3. Deosebirea dintre contravenţie şi abaterea disciplinarăAbaterile disciplinare sînt fapte care aduc atingere raporturilor de muncă statornicite în

cadrul instituţiei în care s-a săvîrşit fapta ale cărei consecinţe nu lezează un interes general. Abaterile contravenţionale, spre deosebire de cele disciplinare, aduc atingere unui

interes general, iar răspunderea pentru ocrotirea acestui interes revine unui organ al administraţiei publice, şi nu administraţiei instituţiei concrete.

Abaterea disciplinară este o faptă ce ţine de disciplina muncii şi constă într-o acţiune sau o inacţiune săvîrşită cu vinovăţie de către un salariat, faptă prin care a fost încălcat regulamentul intern de muncă, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor. Abaterea disciplinară este fapta cu cel mai redus pericol social, ceea ce o deosebeşte esenţial de infracţiune şi de contravenţie.

Contravenţia se deosebeşte de abaterea disciplinară şi prin aceea că ultima are un subiect calificat (subiect special). Abaterea disciplinară poate fi comisă doar de o persoană care are calitatea de angajat într-o instituţie, aflîndu-se în raport de subordonare faţă de superiorii săi, pe cînd contravenţia poate fi comisă de orice persoană.

Avînd un pericol social mai mare decît abaterea disciplinară, contravenţia este combătută prin măsuri de constrîngere statală, pe cînd abaterea disciplinară este sancţionată prin aplicarea măsurilor administrative mai blînde, care sînt prevăzute în regulamentul de ordine internă sau în Codul muncii (art. 206) şi nu au caracter de constrîngere statală.

Aceste fapte sociale se deosebesc şi prin modul de constatare şi sancţionare. Dacă contravenţia se constată şi se sancţionează numai de către organele statale special desemnate, faţă de care făptuitorul nu se află într-un raport de subordonare, atunci abaterea disciplinară se constată şi se sancţionează de administraţia unităţii în care s-a produs această abatere şi al cărei salariat este făptuitorul.

Elementul comun al celor patru categorii de fapte (infracţiune, contravenţie, abatere disciplinară şi abatere administrativă) constă în caracterul ilicit şi socialmente periculos.

§ 2. Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale contravenţieiDef: Constituie contravenţie fapta – acţiunea sau inacţiunea – ilicită, cu un grad de

pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, este prevăzută de prezentul cod şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.

1. Caracterul antisocial al faptei contravenţionale constituie temeiul al răspunderii contravenţionale.

M. Preda: „Pericolul social al faptei este una din trăsăturile esenţiale ale contravenţiei. Acest grad de pericol social este stabilit de lege prin comparaţie cu cel al infracţiunii, în sensul că acesta trebuie să aibă un pericol social mai redus decît cel al infracţiunii. Pentru a aprecia

gradul concret de pericol social al unei fapte şi a o considera drept contravenţie, ne putem servi de aceleaşi elemente ca şi în cazul infracţiunii”.

Caracterul şi gradul pericolului social al faptei contravenţionale reprezintă elementele ei materiale şi dezvăluie esenţa socială a acesteia de a cauza o daună valorilor apărate de legea contravenţională sau de a crea un pericol în acest sens. Elementul material al contravenţiei este criteriul principal de deosebire a contravenţiei de alte acte delictuoase: infracţiune, abatere ad-ministrativă sau abatere disciplinară, determinînd gradul ei de pericol social.

2. Ilicitul este o altă trăsătură importantă caracteristică contravenţiei. Întrucît faptele contravenţionale produc o dezorganizare a sistemului de raporturi sociale, ele au un caracter dăunător şi sînt interzise prin acte juridice.

Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) social periculoasă să constituie o contravenţie, ea trebuie să fie prevăzută de legea contravenţională (norma materială a Codului contravenţional).

3. Culpabilitatea. Simpla constatare a prevederii faptei social periculoase în legea contravenţională nu este suficientă pentru calificarea acesteia drept contravenţie. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura în care fapta a fost săvîrşită cu vinovăţie. Atît acţiunea, cît şi inacţiunea social periculoase prevăzute în lege trebuie să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei. Făptuitorul poate fi supus răspunderii contravenţionale numai pentru fapte săvîrşite cu vinovăţie (art. 14 din CC al RM).

În cazul în care fapta a fost săvîrşită fără vinovăţie în stare de iresponsabilitate (art. 20 din CC al RM), în condiţiile extremei necesităţi (art. 22 din CC al RM), legitimei apărări (art. 21 din CC al RM), constrîngerii fizice şi/sau psihice (art. 23 din CC al RM), riscului întemeiat (art. 24 din CC al RM), cazului fortuit (art. 25 din CC al RM), nu poate fi vorba despre o contravenţie.

Contravenţia, ca orice faptă contrară ordinii de drept, constituie o manifestare a conduitei umane exteriorizată în cadrul social, adică o acţiune umană realizată sub controlul voinţei şi raţiunii, în condiţiile în care făptuitorul avea libertatea de a alege această conduită negativă în raport cu ordinea de drept. Existenţa acestei posibilităţi de alegere, ca realitate obiectivă, fundamentează vinovăţia subiectului care comite acţiunea respectivă.

4. Aplicarea pedepsei contraven ionale. ț Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvîrşirea contravenţiilor legea contravenţională îşi realizează sarcinile prevăzute în art. 1 din CC al RM – de a ocroti personalitatea, drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, proprietatea, orînduirea de stat şi ordinea publică.

§ 3. Varietatea de contravenţii Potrivit fazelor desfăşurării activităţii contravenţionale, în funcţie de etapa în care se

află sau la care s-a oprit activitatea respectivă, pot fi deosebite următoarele varietăţi (forme) de contravenţii:

1. contravenţia continuă; 2. contravenţia prelungită; 3. repetarea contravenţiei; 4. tentativa.

Contravenţie continuă se consideră fapta care se caracterizează prin săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii contravenţionale.

În cazul contravenţiei continue nu există pluralitate de contravenţii.Latura obiectivă a CC constă într-o acţiune (inacţiune) care durează în timp în mod

natural, pînă la încetarea activităţii contravenţionale (prin intervenţia făptuitorului, a altor persoane ori a organelor de drept abilitate)

Aceste contravenţii pot fi de două tipuri: a) succesiveb) permanente

Contravenţiile succesive se caracterizează prin anumite pauze, întreruperi ce survin în desfăşurarea activităţii contravenţionale (de exemplu, încălcarea regimului de protecţie a apelor – art. 109 din CC al RM).

Contravenţiile permanente se caracterizează printr-o acţiune (inacţiune) continuă, care nu cunoaşte momente de discontinuitate, de întrerupere (de exemplu, păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici – art. 85 din CC al RM).

Contravenţie prelungită se consideră fapta săvîrşită cu o unică intenţie, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni şi/sau inacţiuni contravenţionale identice comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o contravenţie.

Această contravenţie se consumă în momentul săvîrşirii ultimei acţiuni contravenţionale sau al ultimei omisiuni în cazul inacţiunii.

Contravenţia este prelungită în cazul în care subiectul răspunderii contravenţionale săvîrşeşte, la diferite intervale de timp, dar pentru realizarea unui scop unic, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare aparte, conţinutul aceleiaşi contravenţii. Acţiunile distincte din care se compune contravenţia prelungită consumată sînt considerate numai ca etape, faze ale contravenţiei finale.

Condi ii ț contravenţiei prelungite:• mai multe acţiuni şi/sau inacţiuni să fie săvîrşite la diferite intervale de timp, cu o unică

intenţie, şi să reprezinte, fiecare aparte, componenţa juridică a aceleeaşi contravenţii;• acţiunile sau inacţiunile să fie identice şi comise cu acelaşi scop;• autorul acţiunilor sau inacţiunilor să fie una şi aceeaşi persoană.

În ceea ce priveşte prima condiţie, sensul juridic al noţiunii de acţiune (inacţiune) trebuie înţeles într-o accepţiune mai largă, sub aspectul realizării unei activităţi contravenţionale, reluate de făptuitor, fiind necesară săvîrşirea a cel puţin două acţiuni, care, împreună, alcătuiesc o singură contravenţie.

Cea de-a doua condiţie constă în faptul că activităţile materiale săvîrşite la diferite intervale de timp, pentru a se integra în contravenţia prelungită, trebuie să fie comise în vederea atingerii unui scop unic. Intenţia unică a făptuitorului trebuie să cuprindă, sub aspect intelectiv, previziunea desfăşurării eşalonate, pe etape, a întregii activităţi contravenţionale, care va constitui o contravenţie unică.

Determinarea unităţii scopului acţiunii contravenţionale, ca proces psihic, presupune prezenţa unei intenţii strict determinate, comiterea acţiunilor prin metode şi procedee identice (de acelaşi fel), neintervenirea unor obstacole neprevăzute, care să fi determinat modificarea scopului şi care ar putea indica asupra mai multor activităţi contravenţionale distincte.

Cea de-a treia condiţie, alături de săvîrşirea a mai multor acţiuni (inacţiuni) contravenţionale identice, efectuate cu acelaşi scop, prevede şi unitatea de subiect, adică săvîrşirea contravenţiei de una şi aceeaşi persoană.

Repetarea contravenţiei. Săvîrşirea a două sau a mai multe contravenţii identice ori omogene, prevăzute de aceeaşi normă contravenţională, dacă persoana a fost trasă la răspundere contravenţională pentru vreuna dintre ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie.

Repetarea ca formă a unităţii de contravenţie trebuie delimitată de repetarea prevăzută în cadrul contravenţiei prelungite şi repetarea ca formă a pluralităţii de contravenţii.

Condiţiile contravenţiei repetate: • să fi fost săvîrşite două sau mai multe contravenţii identice ori omogene, prevăzute de

aceeaşi normă contravenţională;• făptuitorul să nu fi fost supus răspunderii contravenţionale pentru vreuna dintre ele;• să nu fi expirat termenul de prescripţie.

Tentativa. Acţiunea sau inacţiunea intenţionată, îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea unei contravenţii care, din cauze independente de voinţa făptuitorului, nu şi-a produs efectul.

Condiţii:

• acţiunile sau inacţiunile sînt îndreptate nemijlocit spre săvîrşirea unei contravenţii concrete;

• aceste acţiuni sau inacţiuni sînt intenţionate;• fapta contravenţiei este neterminată (făptuitorul nu a dus contravenţia pînă la sfîrşit);• făptuitorul nu a realizat rezultatul contravenţional din cauze independente de voinţa lui.

tipuri ale tentativei de contravenţie: a) Tentativa consumată. Făptuitorul a comis toate acţiunile (inacţiunile) pe care le

considera necesare pentru a săvîrşi contravenţia, însă rezultatul n-a survenit din cauze independente de voinţa lui.

b) Tentativa neconsumată. Făptuitorul n-a comis toate acţiunile (inacţiunile) pe care le considera necesare pentru obţinerea rezultatului contravenţional dorit.

§4. Elementele constitutive ale contravenţiei

Conţinutul contravenţiei este prevăzut în norma incriminatoare şi poate fi definit ca totalitatea de condiţii stipulate de lege pentru caracterizarea unei fapte de drept contravenţional.

Elemente constitutive: 1. obiectul2. latura obiectivă3. subiectul4. latura subiectivă.

Ele trebuie să existe cumulativ.

4.1. Obiectul contravenţiei Def: OC constituie valorile şi relaţiile sociale ocrotite de legea contravenţională, care

sînt vătămate prin comiterea unei fapte concrete.Obiectul contravenţiei are două forme: obiect juridic şi obiect material.Obiectul juridic, la rîndul său, se divizează în: obiect general, obiect generic, obiect

nemijlocit (specific) şi obiect complex.Obiectul juridic general reprezintă totalitatea valorilor sociale ocrotite de dreptul

contravenţional, care sînt prevăzute în art. 1 din CC al RM.Obiectul generic este valoarea socială protejată de mai multe norme contravenţionale

materiale. Obiectul generic este folosit de către legiuitor în calitate de criteriu de grupare a normelor materiale din Partea specială a Cărţii întîi „Dreptul material” al Codului contravenţional. De exemplu, capitolul XIX este intitulat „Contravenţii care atentează la ordinea publică şi la securitatea publică”. În acest caz, obiectul generic îl constituie ordinea publică şi securitatea publică.

Obiectul juridic nemijlocit al contravenţiei constă în valoarea socială ocrotită de o anumită normă contravenţională şi relaţiile sociale generate de aceasta. Obiectul juridic nemijlocit (specific) este subordonat celui generic, corelaţia dintre cele două categorii fiind una de tip specie – gen. Orice contravenţie afectează atît obiectul juridic nemijlocit (specific), cît şi pe cel generic. În unele cazuri obiectul nemijlocit (specific) coincide cu cel generic.

Pentru calificarea juridică corectă a faptei sociale o importanţă deosebită îi revine anume obiectului nemijlocit (specific).

Obiectul juridic complex. Majoritatea contravenţiilor are un singur obiect juridic nemijlocit, cu excepţia contravenţiilor complexe, care au două sau mai multe obiecte juridice specifice. Obiectul juridic complex este acea specie de obiect al contravenţiei ce cuprinde două sau mai multe obiecte juridice nemijlocite (specifice) reunite. Dintre ele unul este principal, iar celelalte sînt secundare. De exemplu, acostarea jignitoare a cetăţeanului într-un loc public (art. 354 din CC al RM) are ca obiect nemijlocit (specific) principal cinstea şi demnitatea persoanei concrete, iar ca obiect nemijlocit secundar – ordinea publică (care în cazul de faţă coincide cu obiectul generic).

Obiectul material. Dacă obiectul juridic al contravenţiei este reprezentat de valoarea socială şi relaţiile generate de aceasta, atunci obiectul material al contravenţiei îl constituie entitatea fizică împotriva căreia este orientat elementul material al contravenţiei. De exemplu, la contravenţia de neexecutare a sentinţei, hotărîrii sau deciziei judecătoreşti (art. 318 din CC al RM), obiectul material îl va constitui (după caz) paguba materială exprimată în valori materiale concrete.

4.2. Latura obiectivă indică conţinutul şi modalitatea atentării subiectului asupra obiectului. Ea reprezintă acţiunea sau inacţiunea ilicită producătoare de consecinţe socialmente periculoase sau care ameninţă anumite valori, relaţii sociale, bunuri ori interese legitime şi care este considerată ca ilicită în legea contravenţională.

Deci, părţile componente ale laturii obiective sînt: elementul material, rezultatul periculos, raportul de cauzalitate şi unele condiţii de loc, timp, mod şi împrejurări.

Elementul material este fapta ca pericol social ce se manifestă prin acţiune sau inacţiune.

Rezultatul social periculos este lezarea sau punerea în pericol a obiectului juridic al contravenţiei prin comiterea unei fapte cu pericol social şi se manifestă prin vătămarea efectivă sau prin stare de pericol.

Raportul de cauzalitate este legătura de cauză şi efect între faptă şi rezultatul social periculos al acesteia.

Locul, timpul, modul şi împrejurările în care se comite contravenţia poartă un caracter facultativ şi sînt întotdeauna premergătoare executării elementului material. Aceste condiţii au un rol important atît pentru calificarea juridică a contravenţiei concrete, cît şi pentru constatarea cauzelor şi condiţiilor abaterilor contravenţionale în general, fără a căror conştientizare este imposibilă administrarea eficace în ceea ce priveşte comiterea unei contravenţii.

De exemplu, contravenţiile prevăzute în art. 355 din CC al RM – consumul de băuturi alcoolice în locurile publice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice – sînt condiţionate de săvîrşirea lor în loc public; încălcarea cerinţelor regimului stării excepţionale (art. 359 din CC al RM) este condiţionată de regimul stării excepţionale; încălcarea termenelor de înregistrare (reînregistrare) a armelor individuale – drept contravenţie (art. 362 din CC al RM) – este condiţionată de timp etc.

4.3. Subiecţii contravenţieiPot fi atît persoanele fizice, cît şi cele juridice.

4.3.1. Persoana fizică ca subiect al contravenţieiCu excepţia minorilor sub 16 ani şi a iresponsabililor permanenţi, toţi membrii societăţii

sînt susceptibili de a săvîrşi contravenţii, avînd calitatea de subiecţi activi ai contravenţiei. Pe de altă parte, toţi subiecţii de drept contravenţional sînt titulari de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţii, astfel aceştia devenind subiecţi pasivi. Aşadar, fie activi, fie pasivi, toţi subiecţii de drept contravenţional pot fi antrenaţi în săvîrşirea unei contravenţii.

Subiecţii contravenţiei sînt persoanele trase la răspundere contravenţională (delincvenţii) – subiectul activ (statutul lui juridic fiind stipulat în art. 384 din CC al RM) şi victima – subiect pasiv (art. 387 din CC al RM). Noţiunea de subiect al contravenţiei nu trebuie confundată cu cea de subiect de drept contravenţional, deoarece aceasta constituie genul proxim al speciei subiect al contravenţiei.

Subiect activ al contravenţiei, este persoana fizică care săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea contravenţională, prin acte de executare, de determinare sau de complicitate. Deci, poate deveni contravenient persoana fizică care participă la săvîrşirea unei contravenţii în calitate de autor, instigator sau complice, dacă această faptă este consumată.

Contravenientul (subiect activ al contravenţiei) nu se confundă cu „făptuitorul”, deoarece calitatea de făptuitor este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute în legea

contravenţională. În acelaşi timp pot să apară circumstanţe, indicate în lege, care exclud caracterul contravenţional al acţiunii (inacţiunii) făptuitorului. Nu orice făptuitor devine contravenient, ci doar cel a cărui faptă comisă întruneşte toate condiţiile obiective şi subiective de existenţă a contravenţiei.

Deosebim subiect activ general şi subiect activ special.Pentru ca o persoană fizică să poată fi subiect activ general al unei contravenţii, ea

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) să aibă la momentul săvîrşirii contravenţiei vîrsta împlinită de 18 ani, iar pentru

anumite fapte expres prevăzute de legea contravenţională – între 16 şi 18 ani;b) să fie responsabilă, adică să fie în deplinătatea capacităţilor mintale, să poată înţelege

şi judeca caracterul faptelor sale, prevăzînd consecinţele lor. Responsabilitatea este o condiţie a subiectului activ al contravenţiei, fiind categoria psihologică ce vizează capacitatea psihofizică a omului de a realiza semnificaţia acţiunilor sau inacţiunilor sale şi a consecinţelor acestora, asupra cărora el are control;

c) să dispună de libertatea de voinţă şi acţiune, adică să nu fie constrîns (fizic sau psihic) de către o altă persoană să comită contravenţia, deci să-şi poată determina şi dirija liber voinţa şi acţiunea sa.

Subiectul activ special al contravenţiei, pe lîngă condiţiile obligatorii pentru subiectul activ general, trebuie să întrunească şi o condiţie suplimentară – să aibă o anumită calitate (să fie persoană cu funcţie de răspundere (art. 16 alin. (6) din CC al RM), să aibă statut de militar în termen (art. 16 alin. (5) din CC al RM), să fie posesor al permisului de conducere, al permisului de armă individuală etc.). De exemplu, legea contravenţională (art. 16 alin. (6) şi (7)) stipulează că persoana cu funcţie de răspundere (persoană căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie, organizatorice ori economice) este pasibilă de răspundere contravenţională pentru săvîrşirea unei fapte prevăzute de Codul contravenţional în cazul:

a) folosirii intenţionate a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu;b) depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege;c) neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.În lipsa condiţiilor enunţate, persoana cu funcţie de răspundere vinovată de săvîrşirea

unei contravenţii răspunde conform dispoziţiilor generale. Subiect pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică titulară a valorilor

sociale vătămate prin contravenţie. Subiectul pasiv al contravenţiei este victima acesteia sau persoana vătămată. Spre deosebire de contravenient, victima nu trebuie să îndeplinească nici o condiţie generală decît aceea de a i se fi cauzat o vătămare materială sau morală prin contravenţie.

Drepturile subiectului pasiv al contravenţiei sînt prevăzute în art. 387 din CC.

4.3.2. Persoana juridică ca subiect al contravenţieiLegea contravenţională nu defineşte noţiunea de persoană juridică. Potrivit Codului

civil (art. 55), „persoana juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată”. Ea se consideră constituită din momentul înregistrării şi din acest moment are capacitate de folosinţă (art. 60 alin. 1 din Codul civil) şi de exerciţiu (art. 61 alin. 1 din Codul civil). Numai din acest moment între persoana juridică şi stat poate să apară un raport juridic contravenţional de conflict. Prin urmare, persoana juridică poate fi subiect al contravenţiei de la data înregistrării ei de către stat.

Pentru ca PJ să aibă calitatea de subiect al contraven ie, acesta trebue să îndeplineascăț următoarele condi ii:ț

să fie constituită în modul prevăzut de lege; a) să fi comis una dintre contravenţiile expres prevăzute de norma materială a Codului

contravenţional; b) contravenţia să fie săvîrşită în numele ori în interesul persoanei juridice de organele sale

ori de reprezentanţii acestor organe. Totodată, legea contravenţională prevede că persoana juridică va fi subiect al răspunderii contravenţionale dacă va întruni una dintre condiţiile stipulate în art. 17 alin. (1) din CC al RM.

4.4. Latura subiectivă – ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei – se referă la atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvîrşită şi consecinţele ei.

Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia şi formele ei. În cazul unor contravenţii, pentru completarea laturii subiective, în textele de incriminare a acestora sînt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi la motiv.

Prin scop al contravenţiei se înţelege obiectul urmărit de făptuitor prin săvîrşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al contravenţiei.

Prin motiv al contravenţiei se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia contravenţională şi, pe cale de consecinţă, punerea în executare a deciziei.

Fără vinovăţie nu există componenţa contravenţiei, deci lipseşte temeiul juridic pentru aplicarea pedepsei contravenţionale.

Forma vinovăţiei – comiterea premeditată a contravenţiei sau comiterea contravenţiei din imprudenţă – contribuie la realizarea principiului individualizării pedepsei contravenţionale.

Art. 14 CC Vinovăţia(1) Contravenţia se săvîrşeşte cu intenţie sau din imprudenţă. (2) Contravenţia se consideră săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi

dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.

(3) Contravenţia se consideră săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

(4) Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care nu erau cuprinse de intenţia persoanei care a săvîrşit-o, răspunderea contravenţională pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se consideră intenţionată.

§ 5. Cazurile care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţionalăArt. 19 – 25 CC

Art. 19 CC Se consideră cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea contravenţională:

a) starea de iresponsabilitate; b) legitima apărare; c) starea de extremă necesitate; d) constrîngerea fizică şi/sau psihică; e) riscul întemeiat; f) cazul fortuit.

5.1. Starea de extremă necesitate (art. 22 CC)Se consideră că a acţionat în stare de extremă necesitate persoana care a săvîrşit o faptă

ilicită pentru a salva de la un pericol grav iminent, care nu poate fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală ori sănătatea sa, a unei alte persoane sau un bun important al său ori al unei alte persoane, sau un interes public.

Pentru ca starea de extremă necesitate să înlăture caracterul contravenţional al faptei, este necesară întrunirea unor condiţii cumulative:

• pericolul ameninţă anumite valori sociale ocrotite prin lege;• pericolul nu poate fi înlăturat altfel;• prejudiciul cauzat este mai mic decît cel evitat;• fapta prin care s-a înlăturat pericolul constituie, potrivit legislaţii, o contravenţie.

După cum menţionează M. Preda, starea de extremă necesitate înlătură caracterul contravenţional al faptei, întrucît lipseşte o trăsătură esenţială, şi anume vinovăţia, fără de care nu poate exista o contravenţie.

În ceea ce priveşte pericolul, el trebuie să prezinte o ameninţare inevitabilă, reală, evidentă, şi nu o simplă impresie sau bănuială.

Prejudiciul produs trebuie să fie mai mic decît cel evitat, iar persoana ce acţionează în stare de extremă necesitate trebuie să fie ferm convinsă de acest lucru.

5.2. Legitima apărare (art. 21 CC)Art. 21. Legitima apărare Este în stare de legitimă apărare persoana care săvîrşeşte o faptă pentru a respinge un

atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public.

Prin stare de legitimă apărare legiutorul descrie fapta, prevăzută de legislaţie drept contravenţie, dar care este săvîrşită pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui interes public.

Lipseşte vinovăţia persoanei care, fiind în stare de legitimă apărare, a fost impusă să acţioneze pentru a apăra valorile sociale periclitate de un atac.

Condiţii:• existenţa atacului direct, imediat, material şi real;• prejudiciul să fie adus atentatorului; • să nu fie depăşite limitele legitimei apărări.

1. Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului îndreptată împotriva unei valori sociale ocrotite de lege. Apărarea trebuie întreprinsă nemijlocit pentru respingerea atacului. Apărarea nu este considerată legitimă dacă riposta persoanei agresate a fost întreprinsă după consumarea atacului.

Apărarea se consideră legitimă dacă atacul este direct, imediat, material şi real.Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de

legea contravenţională. Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (uşă, zid etc.) sau o distanţă mai mare în spaţiu – circumstanţe care împiedică apariţia unui pericol real pentru valorile sociale ale subiectului asupra căruia este îndreptat atacul.

Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare. Acesta se consumă odată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost declanşat, dar cuvintele, gesturile, demonstrarea diverselor unelte etc. indică obiectiv că atacul va începe, fapta cade sub incidenţa prevederilor legitimei apărări.

Atacul este considerat material dacă, pentru a-l realiza, se foloseşte forţa fizică, diverse instrumente etc., care sînt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate de lege. Un atac verbal sau scris (insulta, şantajul, denunţarea calomnioasă etc.) nu este considerat atac material.

Atacul este real dacă există obiectiv, şi nu doar presupus de persoană. El se va consuma în momentul în care a luat sfîrşit, iar pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există.

2. În ceea ce priveşte a doua condiţie a legitimei apărări, este logic că prin fapta îndreptată contra unui atac poate fi admisă cauzarea de prejudicii numai celui ce atacă şi nicidecum altor persoane aflate în preajmă.

Este regretabil faptul că ultimele două condiţii ale legitimei apărări (prejudiciul să fie adus atentatului şi neadmiterea depăşirii limitelor legitimii apărări) nu sînt stipulate în norma juridică respectivă a legii contravenţionale noi. Şi în acest caz, în viziunea noastră, conţinutul normei juridice respective din legea contravenţională (1985) abrogată era mai reuşit.

3. Problema limitelor – fiind una dintre condiţiile legitimei apărări – ni se pare destul de importantă. În legea contravenţională în vigoare legislatorul a omis în general această condiţie a legitimei apărări. În Codul cu privire la contravenţiile administrative (1985) exista o trimitere la neadmiterea depăşirii limitelor legitimei apărări, însă aceste limite nu erau precizate. Edificatoare în acest sens erau prevederile art. 13 din Codul penal al Republicii Moldova din 1961, în care era stabilit: „Se consideră depăşire a limitelor legitimei apărări necorespunderea vădită a apărării cu caracterul şi pericolul atacului”.

Problema limitelor legitimei apărări este discutată pe larg atît în literatura juridică autohtonă, cît şi în cea străină.

După cum menţionează M. Preda, pentru ca apărarea împotriva unui atac să fie considerată legitimă, trebuie să existe proporţionalitate între fapta săvîrşită pentru apărare şi atacul care a provocat nevoia de apărare. Proporţionalitatea nu înseamnă similitudine sau identitate de fapte, dar nu le exclude. Evident, nu se poate vorbi despre nişte limite concrete, deoarece fiecare caz de legitimă apărare are particularităţi ce ţin atît de calităţile persoanei, cît şi de alte împrejurări în care s-a săvîrşit fapta.

I. Creangă analizează mai detaliat aceste condiţii, nominalizînd următoarele:– atacul să provină din partea unei persoane fizice responsabile;– atacul să fie material, adică să se concretizeze în acte de violenţă fizică sau verbală

susceptibile de a fi percepute pe cale senzorială;– atacul să fie direct, adică să provină din partea celui împotriva căruia se îndreaptă

riposta persoanei în stare de legitimă apărare;– atacul să fie imediat, adică în curs de dezlănţuire sau pe punctul de a se produce;– atacul să fie injust, adică să se realizeze printr-o faptă ilicită;– atacul să fie îndreptat împotriva persoanei, a drepturilor sale ori împotriva unui interes

obştesc;– riposta să fie necesară, înţelegînd prin aceasta că finalitatea actelor de apărare

urmăreşte înlăturarea atacului;– riposta să fie spontană.

5.3. Iresponsabilitatea (art. 20 CC)Art. 20. Starea de iresponsabilitate constatată în modul stabilit de lege (1) Este în stare de iresponsabilitate persoana care săvîrşeşte o faptă aflîndu-se în

imposibilitatea de a conştientiza sau a dirija acţiunile sale din cauza unei boli psihice cronice, unei tulburări temporare a activităţii psihice, a alienării mintale sau a unei alte stări psihice patologice.

(2) Nu este pasibilă de răspundere contravenţională persoana care a săvîrşit o faptă în stare de responsabilitate, dar care, pînă la pronunţarea hotărîrii de sancţionare, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, lipsită fiind de posibilitatea conştientizării sau dirijării acţiunilor sale.

Iresponsabilitate (în viziunea legiuitorului) înseamnă incapacitatea unor persoane de a-şi da seama de sensul şi de urmările faptelor lor sau de a-şi dirija în mod normal voinţa în timpul săvîrşirii acţiunii sau inacţiunii ilicite. Iresponsabilitatea este o cauză de scutire de răspunderea contravenţională întemeiată pe lipsa de vinovăţie din partea persoanei care a săvîrşit contra-venţia. Această stare de incapacitate poate fi constatată numai pe cale medicală, medicii

specialişti fiind cei care se pronunţă asupra capacităţii persoanei de a-şi dirija acţiunile sau inacţiunile în împrejurările concrete. Iresponsabilitatea trebuie deosebită de starea de afect (considerată drept circumstanţă atenuantă), la care poate ajunge şi o persoană perfect sănătoasă sub aspect psihic.

Trebuie să îndeplinească anumite condiţii cumulative:1. trebuie să existe o stare de incapacitate psihică a persoanei, (să fie în stare de

inconştienţă). 2. starea de incapacitate să existe în momentul săvîrşirii faptei. 3. fapta săvîrşită să fie dintre cele prevăzute drept contravenţie.

Responsabilitarea trebuie să existe atît în momentul comiterii contravenţiei, cît şi în momentul aplicării sancţiunii contravenţionale.

Legea contravenţională prevede că: „Nu este pasibilă de răspundere contravenţională persoana care a săvîrşit o faptă în stare de responsabilitate, dar care, pînă la pronunţarea hotărîrii de sancţionare, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, lipsită fiind de posibilitatea conştientizării sau dirijării acţiunilor sale.”

5.4. Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală) (art. 23 CC)Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală) constituie cauza de înlăturare a răspunderii

atunci cînd fapta se săvîrşeşte sub imperiul acestei constrîngeri. Constrîngerea fizică înlătură caracterul ilicit al faptei dacă autorul nu a putut rezista

constrîngerii. Condiţii:

• să fie de aşa natură încît aceasta să nu-i poată rezista;• fapta să fie prevăzută şi sancţionată drept contravenţie de legea contravenţională;• constrîngerea fizică exercitată de o altă persoană să fie de natură a paraliza libertatea de

voinţă şi acţiune a făptuitorului.Constrîngerea psihică (morală) este o circumstanţă care împiedică o persoană să-şi

dirijeze liber voinţa, să facă sau să nu facă ceva, fapt ce exclude existenţa uneia dintre trăsăturile contravenţiei, şi anume voinţa.

Condiţii:• asupra psihicului făptuitorului să se exercite o acţiune de constrîngere de către o altă

persoană printr-o ameninţare gravă cu un pericol;• pericolul să nu poată fi înlăturat în alt mod decît săvîrşind contravenţia;• sub imperiul constrîngerii morale persoana să săvîrşească o contravenţie.

Nu se consideră a fi contravenţie acţiunea care a fost săvîrşită sub influenţa unei constrîngeri fizice sau psihice (morale), dacă făptuitorul era în stare să opună rezistenţă ori să se sustragă constrîngerii exercitate asupra sa.

5.5. Riscul întemeiat (art. 24 CC)Art. 24. Riscul întemeiat (1) Nu constituie contravenţie fapta, prevăzută de prezentul cod, care a cauzat daune

intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat în atingerea unor scopuri socialmente utile.

(2) Se consideră întemeiat riscul fără de care scopul socialmente util nu a putut fi atins, iar persoana care a riscat a luat măsuri de prevenire a cauzării de daune intereselor ocrotite de lege.

(3) Nu poate fi considerat întemeiat riscul îmbinat cu bună ştiinţă cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

Cuvîntul risc înseamnă posibilitatea de a ajunge într-o stare de primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă. Deci, riscul înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare. Evaluarea gradului de risc exprimă probalitatea acestuia de a se produce, precum şi impactul pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale.

Ţinem să menţionăm că legislatorul admite totuşi în calitate de cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei comise doar riscul întemeiat.

Legislatorul vine cu noţiunea de „risc întemeiat”. Susţinem opinia că în acest scop ar putea fi utilizată noţiunea de „risc profesional”, la fel ca în Legea cu privire la poliţie, care prevede că nu constituie o încălcare de lege acţiunea colaboratorului de poliţie săvîrşită într-o situaţie de risc profesional justificat. Riscul profesional este considerat justificat dacă acţiunea săvîrşită decurgea în mod obiectiv din informaţia asupra faptelor şi circumstanţelor de care dispunea colaboratorul poliţiei, iar scopul legitim nu putea fi realizat prin acţiuni ce nu ar fi implicat riscul şi colaboratorul poliţiei, care şi-a asumat riscul, a întreprins toate măsurile posibile pentru a preveni consecinţele negative.

5.6. Cazul fortuit (art. 25 CC) Cazul fortuit este acea cauză de excludere a caracterului contravenţional al faptei ce

constă în comiterea unei fapte prevăzute în legea contravenţională, al cărei rezultat este consecinţa unei forţe care nu putea fi anticipată.

Condiţii:• rezultatul faptei să fie consecinţa unei împrejurări imprevizibile;• împrejurarea imprevizibilă să fi intrat în conjuncţie cu fapta a cărei urmare a determinat-

o;• fapta care a produs rezultatul socialmente periculos, din cauza intervenirii împrejurării

fortuite, să fie o faptă stipulată în legea contravenţională.În virtutea imposibilităţii făptuitorului de a prevedea apariţia împrejurării fortuite care a

produs rezultatul socialmente periculos, cazul fortuit exclude caracterul contravenţional al faptei, deoarece lipseşte vinovăţia.

În literatura de specialitate şi legislaţia contravenţională al altor state sînt prevăzute şi alte cauze care înlătură caracterul contravenţional (şi cel infracţional) al faptei, cum ar fi: eroarea de fapt, infirmitatea, beţia involuntară completă etc.

Eroarea de fapt este situaţia în care persoana, în momentul comiterii contravenţiei, nu cunoaşte existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul contravenţional al faptei. Ea se caracterizează prin aceea că făptuitorul, deşi are capacitatea psihică, în momentul comiterii faptei nu cunoaşte anumite stări, situaţii sau împrejurări existente la acel timp sau le cunoaşte greşit ori deformat, astfel încît, în ambele situaţii, există o discordanţă între realitatea obiectivă şi imaginea pe care o percepe persoana respectivă despre adevăr şi realitate.

Necunoaşterea legii, adică eroarea de drept, nu constituie temei pentru exonerare de răspundere contravenţională.

Infirmitatea este un defect fizic congenital sau survenit în urma unui accident, boli sau a altei cauze, care determină săvîrşirea unei fapte prevăzute în legea contravenţională. Nu constituie contravenţie fapta stipulată în legea contravenţională săvîrşită în stare de infirmitate.

Pentru prezenţa acestei cauze de inexistenţă a vinovăţiei este necesar ca starea de infirmitate să existe în momentul săvîrşirii contravenţiei şi fapta să se datoreze acesteia.

Beţia involuntară completă. O altă cauză care exclude vinovăţia este aflarea făptuitorului în momentul săvîrşirii faptei cuprinse în legea contravenţională în stare de beţie involuntară totală produsă de alcool sau de alte substanţe.

Atît legislaţia contravenţională a RM, cît şi legea penală, spre deosebire de alte state, nu indică beţia drept una dintre cauzele care ar înlătura caracterul contravenţional sau penal al faptei. De exemplu, în legea penală a României prin denumirea de beţie se desemnează o listă foarte largă de forme de intoxicare.

După rolul vinovăţiei făptuitorului, beţia poate fi fortuită involuntară (accidentală) şi voluntară. Beţia voluntară este premeditată şi simplă. Ea mai poate fi ocazională şi cronică. În

funcţie de substanţa care a cauzat starea de beţie, există beţie caldă (alcoolică) şi beţie rece (cauzată de alte substanţe).

Pentru a constitui o cauză de înlăturare a caracterului contravenţional al faptei, starea de beţie a persoanei trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

– beţia să fie fortuită involuntară (accidentală);– beţia să fie completă;– beţia fortuită involuntară (accidentală) completă să existe în momentul comiterii faptei

prevăzute în legea contravenţională. Dacă starea de beţie exista înainte sau după momentul săvîrşirii faptei, dar nu şi în momentul producerii ei, aceasta nu va înlătura caracterul contravenţional al acţiunii (infracţiunii).

fapta comisă în stare de beţie fortuită involuntară (accidentală) completă trebuie să fie prevăzută de legea contravenţională.

Este de menţionat că aceste trei cauze: eroarea de fapt, infirmitatea şi beţia involuntară completă nu sînt stipulate în legislaţia contravenţională naţională şi nu pot servi drept temei juridic de înlăturare a caracterului contravenţional al faptei comise.

TEMA 6. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică în dreptul contravenţional

1. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică – elemente constitutive ale statutului administrativ-juridic al subiecţilor administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii.

2. Responsabilitatea juridică şi particularităţile ei: 2.1. Definirea responsabilităţii juridice. 2.2. Responsabilitatea ca element component al statutului administrativ-juridic al

funcţionarului public. 2.3. Elementele componente ale definiţiei de responsabilitate a funcţionarului public. 2.4. Apariţia responsabilităţii în dreptul contravenţional şi conţinutul ei. 3. Răspunderea juridică şi formele ei: 3.1. Definirea răspunderii juridice. 3.2. Teoria şi practica legislativă privind formele răspunderii juridice. Stud. comparat.4. Noţiunea şi particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale: 4.1. Definirea răspunderii contravenţionale. 4.2. Particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale.5. Principiile răspunderii contravenţionale.6. Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională: 6.1. Renunţarea benevolă la săvîrşirea contravenţiei. 6.2. Contravenţia neînsemnată, tentative. 6.3. Împăcarea victimei cu făptuitorul. 6.4. Prescripţia răspunderii contravenţionale. 6.5. Amnistia.

TEMA 6. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică în dreptul contravenţional

§ 1. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică – elemente constitutive ale statutului administrativ-juridic al subiecţilor administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii

---------------------------------------------------------------------

§ 2. Responsabilitatea juridică şi particularităţile ei

---------------------------------------------------------------------

§ 3. Răspunderea juridică şi formele ei

---------------------------------------------------------------------

§ 4. Noţiunea şi particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale

Răspunderea contravenţională este reacţia statului la comiterea cu vinovăţie a unei fapte contravenţionale prin aplicarea de către organul împuternicit faţă de făptuitor a constrîngerii statale prevăzute de legea contravenţională în modul şi în termenele stabilite de lege, în limitele sancţiunii contravenţiei comise, precum şi obligaţia contravenientului de a suporta sancţiunea.

Din această definiţie reiese că aplicarea răspunderii contravenţionale va fi considerată legitimă numai atunci cînd vor fi respectate integral următoarele condiţii:

1. Existenţa conţinutului juridic al contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă).

2. Examinarea cazului şi emiterea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale de către organul (persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicit (art. 393 din CC).

3. Aplicarea doar a pedepselor contravenţionale prevăzute de lege (art. 32 din CC).4. Respectarea termenelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (art. 30 din).5. Aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii prevăzute de norma materială încălcată

(contravenţiei comise).6. Respectarea regulilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale stabilite de lege (art.

33-46 din CC).

§ 5. Principiile răspunderii contravenţionale

---------------------------------------------------------------------

§ 6. Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională (art. 26 – 31 CC)Atunci cînd realizarea răspunderii contravenţionale nu mai este utilă din raţiuni sociale

sau ale politicii juridice, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca aceasta să fie evitată. Înlăturarea răspunderii contravenţionale nu conduce la înlăturarea caracterului

contravenţional al faptei, ci doar la înlăturarea aplicării sau executării sancţiunii contravenţionale. Ea este determinată de politica contravenţională şi este dictată de anumite împrejurări şi situaţii, cînd fie utilitatea socială a răspunderii contravenţionale dispare ori se diminuează, fie în realizarea scopului represiunii apare mai profitabilă şi mai eficientă utilizarea altor mijloace. Asemenea împrejurări şi situaţii poartă denumirea de cauze care înlătură răspunderea contravenţională.

Legea contravenţională prevede unele împrejurări a căror apariţie face ca principiul inevitabilităţii răspunderii contravenţionale să fie încălcat, stabilind mai multe cauze care exclud aplicarea sancţiunilor contravenţionale. Aceste cauze sînt expres prevăzute de legea contravenţională, iar numărul lor nu poate fi mărit.

Înlăturarea răspunderii contravenţionale pentru fapta ce conţine elementele constitutive ale contravenţiei are loc în cazul:

• renunţării benevole la săvîrşirea contravenţiei;• contravenţiei neînsemnate, tentativei;• împăcării victimei cu făptuitorul; • prescripţiei răspunderii contravenţionale;• amnistiei.

6.1. Renunţarea benevolă la săvîrşirea contravenţiei (art. 27 CC)Def: Se consideră renunţare benevolă la săvîrşirea contravenţiei încetarea acţiunii

îndreptate nemijlocit spre săvîrşirea contravenţiei, dacă persoana este conştientă de posibilitatea finalizării faptei.

Renunţarea este benevolă atunci cînd autorul unei fapte contravenţionale, nefiind constrîns de nimeni şi de nimic, din propria voinţă, conştient, dîndu-şi seama că poate continua activitatea contravenţională, abandonează executarea acţiunii. Renunţarea nu poate fi considerată voluntară (benevolă) în cazul în care făptuitorul a abandonat executarea din cauza că a întîlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date nu-i permit să ducă contravenţia la capăt.

Renunţarea de bunăvoie poate avea loc la diferite etape de desfăşurare a acţiunii contravenţionale: în procesul de pregătire; în timpul tentativei; înainte ca executarea să se fi terminat. Renunţarea poate să se manifeste atît în formă pasivă (renunţarea la executarea acţiunilor următoare), cît şi în formă activă (distrugerea mijloacelor şi instrumentelor, altor unelte de săvîrşire a contravenţiei).

Este de menţionat că renunţarea nu poate fi considerată benevolă în cazul în care conduita anterioară a făptuitorului întruneşte trăsăturile altei contravenţii.

Pentru a constata starea de renunţare benevolă la săvîrşirea contravenţiei, contează evidenţierea motivelor de care s-a condus făptuitorul.

Motivele care pot să-l determine pe făptuitor să renunţe la săvîrşirea contravenţiei pot fi dintre cele mai diverse: bănuiala că avantajele materiale pe care le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat; remuşcarea; căinţa; teama de pedeapsă; mila faţă de victimă etc. Motivele servesc drept temei pentru ca făptuitorul să renunţe la comiterea contravenţiei, însă ele nu afectează înlăturarea răspunderii contravenţionale.

6.2. Contravenţia neînsemnată, tentativa (art. 28 CC)Legea contravenţională prevede că, în cazul contravenţiei neînsemnate, organul

(persoana cu funcţie de răspundere) împuternicit să rezolve cazul poate înlătura răspunderea contravenţională, limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului. Se consideră neînsemnată tentativa de contravenţie sau contravenţia pentru care Codul contravenţional prevede în calitate de sancţiune maximă aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.

Înlăturarea răspunderii contravenţionale potrivit acestui temei va fi legitimă numai în cazul respectării următoarelor condiţii:

a) decizia trebuie să fie emisă de către autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicită să soluţioneze cauza contravenţională (art. 393 din CC al RM);

b) sancţiunea normei materiale a dreptului contravenţional care este încălcată (nerespectată) să nu fie mai aspră decît aplicarea unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale.

În cazul dat, legislatorul acordă autorităţii (persoanei cu funcţie de răspundere) competente posibilitatea să soluţioneze cauza contravenţională prin două variante. În funcţie de caracterul antisocial al faptei comise, caracteristica autorului ei etc., făptuitorul poate fi sau nu înlăturat de la răspunderea contravenţională.

6.3. Împăcarea victimei cu făptuitorul (art. 29 CC)Înlăturarea răspunderii contravenţionale potrivit acestui temei juridic poate avea loc

numai în cazul respectării următoarelor cerinţe:a) făptuitorul este bănuit de comiterea uneia dintre următoarele contravenţii: vătămarea

intenţionată a integrităţii corporale (art. 78 din CC al RM); încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art. 96 alin. (1) şi (2) din CC al RM); încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra desenului sau a modelului industrial (art. 100 din CC al RM);

încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului pentru soi de plantă (art. 101 din CC al RM); încălcarea dreptului de autor asupra invenţiei, a topografiei circuitului integrat sau a desenului/modelului industrial (art. 103 din CC al RM); sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului (art. 105 din CC al RM); încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de leziuni corporale (art. 242 din CC al RM);

b) împăcarea victimei cu făptuitorul este personală;c) pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de către

reprezentanţii lor legali;d) persoanele cu capacitate de exerciţiu limitată se pot împăca cu încuviinţarea

reprezentanţilor lor legali. În aceste circumstante autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicită să

soluţioneze cauza contravenţională nu are alternativă de decizie şi, în cazul în care victima s-a împăcat cu făptuitorul, procesul contravenţional trebuie să fie încetat.

6.4. Prescripţia răspunderii contravenţionale (art. 30 CC)Prescripţia exclude răspunderea contravenţională datorită nerealizării acesteia în

termenele stabilite de lege (art. 30 din CC al RM). Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale este o cauză ce stinge raportul juridic contravenţional de conflict, deoarece acesta nu a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă, prevăzută în legea contravenţională. Pentru a fi eficientă, răspunderea contravenţională trebuie să intervină într-un moment cît mai apropiat de cel al comiterii faptei contravenţionale. În linii generale, legea contravenţională prevede că sancţiunea contravenţională poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continuie – nu mai tîrziu de trei luni de la descoperirea ei (art. 30 alin. (2), (3) şi (4) din CC).

Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale aplicate este de un an (art. 30 alin. (5) din CC).

Se consideră că nu a fost supusă răspunderii contravenţionale persoana:a) a cărei răspundere contravenţională a fost înlăturată;b) care a executat integral sancţiunea;c) în a cărei privinţă procesul contravenţional a încetat (art. 30 alin. (6) din CC).

6.5. Amnistia (art. 31 CC)Def: Amnistia este actul de clemenţă, acordat prin lege organică, privitor la unele

contravenţii săvîrşite anterior datei prevăzute în actul normativ, pe temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică contravenţională superioare celor care ar fi legitimat reacţia coercitivă a societăţii împotriva contravenţiilor.

Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţia art. 31 din Codul contravenţional.

Amnistia are următoarele efecte juridice:– elimină răspunderea contravenţională;– înlătură executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale;– reduce sau comutează sancţiunea contravenţională. Amnistia nu produce efecte juridice asupra drepturilor persoanei vătămate. În contextul

acestor dispoziţii (art. 31 alin. (2) din CC al RM), prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare la pretenţiile civile, şi nu drepturile pe care le are uneori persoana vătămată în legătură cu desfăşurarea procesului contravenţional (de exemplu, dreptul de a stinge procesul contravenţional prin retragerea plîngerii în cazul cercetării contravenţiilor prevăzute în art. 78, 96 alin. (1) şi (2), 100, 101, 103, 105 şi 242 din CC al RM etc.), aceste din urmă drepturi stingîndu-se şi ele prin amnistie.

Amnistia, ca toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii contravenţionale, priveşte raportul juridic de drept contravenţional, fapta ca activitate contravenţională, şi nu raportul de drept civil, fapta ca acţiune dăunătoare, în care în urma unei fapte contravenţionale comise cu

vinovăţie s-a produs o pagubă, aceasta trebuie să fie reparată, chiar dacă aplicarea sancţiunilor contravenţionale este înlăturată. Potrivit dispoziţiilor de drept civil, oricine cauzează altuia o daună este obligat să o repare, indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contravenţie administrativă, un delict disciplinar sau un delict civil.

Amnistia (spre deosebire de graţiere) are un caracter general, adică se referă nu la o persoană concretă, ci la toate persoanele care au săvîrşit anumite tipuri de contravenţii, enumerate în actul de amnistie.

TEMA 7. Sancţiunile contravenţionale şi regulile lor de aplicare

1. Noţiunea, trăsăturile, scopul şi principiile sancţiunii contravenţionale: 1.1. Definirea sancţiunii contravenţionale. 1.2. Trăsăturile de bază ale sancţiunii contravenţionale. 1.3. Scopul aplicării sancţiunii contravenţionale şi principiile de bază.2. Sistemul de sancţiuni contravenţionale: 2.1. Sistemul sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice. 2.2. Sistemul sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor juridice.3. Modalitatea aplicării sancţiunii contravenţionale: 3.1. Circumstanţele ce atenuează răspunderea contravenţională. 3.2. Circumstanţele ce agravează răspunderea contravenţională.4. Repararea prejudiciului şi executarea obligaţiei a cărei neîndeplinire este

sancţionată.

TEMA 7. Sancţiunile contravenţionale şi regulile lor de aplicare

§ 1. Noţiunea, trăsăturile, scopul şi principiile sancţiunii contravenţionale Def: Sancţiunea contravenţională este o măsură de constrîngere statală şi un

mijloc de corectare şi reeducare ce se aplică, în numele legii, persoanei care a săvîrşit o contravenţie. (art. 32 din CC al RM).

Deşi ideal este ca toţi destinatarii normelor juridice contravenţionale să se conformeze regulilor de conduită stabilite, realitatea demonstrează că o parte dintre subiecţii dreptului contravenţional nu le respectă, transformînd raportul de conformare într-un raport de conflict. Pentru restabilirea legalităţii şi a ordinii de drept, ca ultimă soluţie, legiuitorul a prevăzut în norma juridică şi a delegat organelor sale competente atribuţia de a aplica sancţiuni celor care încalcă preceptele normelor contravenţionale.

Trăsături caracteristice:• este o formă de constrîngere statală, prevăzută de legea contravenţională;• se aplică numai în cazul comiterii cu vinovăţie a unei fapte antisociale, stipulate în CC;• se aplică numai de către organele abilitate prin legea contravenţională;• se aplică, de regulă, în mod extrajudiciar;• nu atrage consecinţele antecedentului penal.

§ 2. Sistemul de sancţiuni contravenţionale (art. 32 – 40 CC)Sistemul de sancţiuni este stabilit expres de legea contravenţională. În funcţie de destinatar, sistemul sancţiunilor contravenţionale poate fi divizat în două

blocuri:• sancţiunile aplicabile persoanei fizice;• sancţiunile aplicabile persoanei juridice.

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei fizice sînt:• avertismentul;

• amenda;• privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;• privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;• aplicarea punctelor de penalizare;• privarea de dreptul special (de a conduce vehicule, de a deţine armă şi de portarmă);• munca neremunerată în folosul comunităţii;• arestul contravenţional;• expulzarea.

Sancţiunile contravenţionale aplicabile persoanei juridice sînt:• amenda;• privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.

Avertismentul (art. 33 CC)Def: Avertismentul constă în atenţionarea contravenientului asupra pericolului

faptei săvîrşite, recomandîndu-i să respecte pe viitor dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în scris de către organul competent ce a soluţiona cauza

contravenţională, în modul stabilit de lege.

Amenda (art. 34 CC)Def: o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de CC.Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională = cu 20 de lei.Amenda aplicată persoanelor fizice este în mărime de la 1 la 150 de ucPersoanelor cu funcţie de răspundere şi persoanelor juridice – de la 10 la 500 uc.Legea contravenţională în vigoare a modificat esenţial procedura contravenţională. Este

prevăzută inclusiv o procedură accelerată (simplificată), potrivit căreia agentul constatator, în limitele competenţei stabilite, cercetează cauza şi emite decizia de aplicare a sancţiunii contravenţionale la locul constatării faptei contravenţionale.

Persoana vinovată de comiterea unei fapte contravenţionale şi supusă amenzii este în drept să achite jumătate din amenda stabilită, dacă o plăteşte în cel mult 72 de ore (3 zile) din momentul stabilirii ei. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

Prescripţia achitării amenzii este de 30 de zile de la data stabilirii ei.Dacă persoana fizică nu a plătit amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei,

instanţa de judecată o poate înlocui, după caz, cu:• amendă în mărime dublă, care însă nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii cu

amenda prevăzută de norma materială contravenţională sau de art. 34 din CC al RM;• privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un

an;• muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se o oră de muncă pentru o

unitate convenţională, durata muncii fiind de cel mult 60 de ore;• arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 unităţi convenţionale, durata

arestului fiind de cel mult 30 de zile. În acest caz, se va ţine cont de restricţiile prevăzute în art. 38 alin. (4). Dacă persoana sancţionată pentru săvîrşirea contravenţiei din domeniul circulaţiei

rutiere (art. 228-245 din CC al RM) nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta se înlocuieşte cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, prin ridicarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Pentru situaţiile enumerate în art. 34 alin. (4) lit.a), c) şi d) din CC al RM, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an poate fi aplicată ca sancţiune complementară.

Dacă persoana juridică nu a plătit benevol şi integral amenda în decursul a 30 de zile de la data stabilirii ei, aceasta poate fi înlocuită cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an şi/sau cu afişarea ori difuzarea actului de sancţionare.

Procedura:Amenda se înlocuieşte de către instanţa de judecată la demersul agentului constatator

sau al procurorului. În cazul în care sancţiunea amenzii este stabilită de instanţa de judecată, înlocuirea se efectuează de instanţă la demersul executorului judecătoresc.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii (art. 35 CC)

Def: Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea temporară aplicată persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia de un drept special.

Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an. Această sancţiune se aplică în cazurile în care, ţinînd cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către aceasta.

Aplicarea punctelor de penalizare. Privarea de dreptul special (art. 36 CC)În cazurile şi în mărimea prevăzută de sancţiunea normei contravenţionale din capitolul

XIII (contravenţiile din domeniul circulaţiei rutiere, art. 228-245 din CC al RM), conducătorului de vehicul declarat vinovat de săvîrşirea contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se acordă un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară.

Dacă sancţiunea prevăzută de lege condiţionează acumularea a 15 puncte de penalizare, agentul constatator remite cauza contravenţională spre examinare în instanţa de judecată competentă, care, odată cu sancţiunea principală şi punctele de penalizare, aplică privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de 30 de zile ca sancţiune complementară.

În cazul în care conducătorul de vehicul declarat vinovat de săvîrşirea contravenţiei a acumulat 15 puncte de penalizare în termen de pînă la 6 luni de la data constatării contravenţiei care a determinat privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de 30 de zile, instanţa de judecată aplică, odată cu sancţiunea principală, privarea de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de 60 de zile ca sancţiune complementară.

Punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărîre judecătorească, de dreptul de a conduce vehicule.

Modul de evidenţă a punctelor de penalizare şi modul de asigurare a accesului titularului de permis de conducere la informaţia despre punctele de penalizare sînt stabilite de Guvern.

Privarea de dreptul de a deţine armă şi de portarmă se dispune de instanţa de judecată pentru un termen de la 3 luni la un an, în funcţie de gravitatea contravenţiei prevăzute în Partea specială a Cărţii întîi.

La expirarea termenului de privare de dreptul de a conduce vehicule sau de dreptul de a deţine armă şi de portarmă, persoana este repusă în acest drept.

Munca neremunerată în folosul comunităţii (art. 37 CC)

Def: Munca neremunerată în folosul comunităţii este o ce constă în antrenarea contravenientului persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de autoritatea administraţiei publice locale.

Ea se stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore, se execută timp de 2-4 ore pe zi şi poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea sancţiune.

Contravenientul sancţionat cu muncă neremunerată în folosul comunităţii îşi asumă în scris un angajament, prin care se obligă să se prezinte în termen de 10 zile la oficiul de executare pe a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Este de menţionat că munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi pe bază de contract, femeilor gravide, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare. Această sancţiune se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

Arestul contravenţional (art. 38 CC) (sancţiune contravenţională excepţională)Def: Arestul contravenţional este o sancţiune contravenţională care constă în

privarea de libertate pe un termen stabilit prin hotărîrea judecătorească. El se aplică, de regulă, pentru săvîrşirea unei fapte care atentează sau creează un pericol

real pentru sănătatea ori integritatea corporală a persoanei, sau în cazul neexecutării intenţionate a unei alte sancţiuni contravenţionale.

Durata arestului contravenţional este de la 3 la 30 de zile. În cazul concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 60 de zile. Durata reţinerii contravenţionale se include în durata arestului contravenţional.

Această sancţiune nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi pe bază de contract, femeilor gravide, femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 18 ani, persoanei care este unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.

Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate (art. 39 CC)Se aplică numai persoanei juridice.Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în

stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi. Ea poate fi limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la un an.

Expulzarea (art. 40 CC)Def: Expulzarea este o măsură de îndepărtare silită de pe teritoriul ării aț

cetăţenilor străini şi a apatrizilor care au încălcat regulile de şedere. Expulzarea are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de către aceste persoane a unor fapte socialmente periculoase.

Ea poate fi aplicată cetăţenilor străini şi apatrizilor ca sancţiune complementară numai în cazurile strict stabilite de normele materiale ale legii contravenţionale.

În privinţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care nu pot fi expulzaţi imediat, instanţa de judecată poate dispune luarea în custodie publică, cu plasarea pe un termen de cel mult 6 luni în Centrul de plasament temporar al străinilor.

§ 3. Aplicarea sancţiunii contravenţionale (art. 41 – 44 CC)

Regulile generale de aplicare a sancţiunii contravenţionale prevăzute în dispoziţiile normelor din capitolul V al cărţii întîi din CC al RM.

Pedeapsa contravenţionale se aplică:• în limitele sancţiunii contravenţiei comise;• în funcţie de caracterul şi de gradul prejudiciabil al contravenţiei comise; • în strictă conformitate cu prevederile CC al RM;• cu luarea în consideraţie a următorilor factori: caracterul valorilor sociale la care s-a

atentat, de persoana celui ce a atentat la aceste valori, de gradul şi forma vinovăţiei lui, de circumstanţele ce atenuează şi de cele ce agravează răspunderea etc.

Circumstanţe atenuante (art. 42 CC) • prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului;• contribuirea la descoperirea contravenţiei;• săvîrşirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale; • săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine

copil cu vîrsta de pînă la 8 ani; • provocarea contravenţiei prin acţiunile ilegale sau imorale ale victimei.

Este binevenit şi corect, în viziunea noastră, că legea contravenţională împuterniceşte organul (persoana cu funcţie de răspundere) care examinează cazul cu privire la comiterea contravenţiei să poată declara drept atenuante şi unele circumstanţe neprevăzute de legislaţie (art. 42 alin. (2) CC al RM).

Circumstanţe agravante (art. 43 CC)• continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de

comportări; • săvîrşirea contravenţiei de către o persoană anterior sancţionată contravenţional sau

condamnată, al cărei antecedent nu a fost stins;• instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei; • săvîrşirea contravenţiei de către un grup de persoane; • săvîrşirea contravenţiei profitîndu-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor

stări excepţionale; • săvîrşirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe;• săvîrşirea contravenţiei faţă de un minor, o femeie, o persoană în etate sau faţă de o

persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra;• săvîrşirea repetată a unor contravenţii similare pe parcursul unui an.

Lista este exhaustivă. Este de menţionat că, dacă circumstanţa este prevăzută în Partea specială a Cărţii întîi a

CC al RM ca element constitutiv al contravenţiei, ea nu poate fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii ca circumstanţă agravată.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale în cazul pluralităţii de contravenţii (art. 44 CC)

(1) În cazul în care una şi aceeaşi persoană săvîrşeşte două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte.

(2) Dacă persoana este declarată vinovată de către instanţa de judecată de săvîrşirea a două sau mai multor contravenţii, se aplică sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte, stabilindu-se definitiv sancţiunea pentru concurs de contravenţii prin absorbţia sancţiunii mai uşoare de sancţiunea mai gravă ori prin cumulul sancţiunilor aplicate în limitele stabilite de articolul care prevede sancţiunea mai gravă.

Legiuitorul stabileşte şi regulile aplicării sancţiunii contravenţionale în cazul săvîrşirii a mai multor contravenţii. În cazul în care una şi aceeaşi persoană săvîrşeşte două sau mai multe contravenţii, se aplică cîte o sancţiune pentru fiecare dintre ele.

Dacă persoana este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multe contravenţii ale căror cazuri sînt examinate de unul şi acelaşi organ, atunci se aplică cîte o sancţiune pentru fiecare contravenţie în parte, stabilindu-se definitiv sancţiunea pentru un concurs de contravenţii prin absorbirea sancţiunii mai uşoare de sancţiunea mai gravă ori prin cumulul, total sau parţial, al sancţiunilor aplicate în limitele stabilite de articolul care prevede sancţiunea mai gravă. În acest caz, la sancţiunea principală se poate adăuga una dintre sancţiunile complementare, prevăzute de articolele privind răspunderea pentru oricare dintre contravenţiile săvîrşite (art. 44 din CC al RM).

În cazul în care la săvîrşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, respectîndu-se prevederile principiului personalităţii sancţiunii contravenţionale, se aplică cîte o pedeapsă pentru fiecăre persoană aparte.

O importanţă deosebită la aplicarea corectă a sancţiunilor contravenţionale o are instituţia prescripţiei. Potrivit legii contravenţionale (art. 30 din CC al RM), sancţiunea contravenţională poate fi aplicată nu mai tîrziu de trei luni de la comiterea contravenţiei, iar în cazul contravenţiei continue – nu mai tîrziu de trei luni de la data săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Termenele de aplicare a sancţiunilor contravenţionale se suspendă din momentul încheierii examinării în fond a cauzei pînă la pronunţarea de către instanţa de judecată a hotărîrii definitive, dar nu pot depăşi un an de la data comiterii contravenţiei.

Depăşirea termenului de prescripţie înlătură aplicarea sancţiunii contravenţionale. În acest caz procedura contravenţională nu poate fi începută, iar cea începută urmează să fie încetată.

§ 4. Repararea prejudiciului şi executarea obligaţiei a cărei neîndeplinire este sancţionată (art. 45-46 CC)

Dacă în urma contravenţiei s-a pricinuit o pagubă materială unei persoane fizice sau juridice, persoana prejudiciată este în drept să-şi valorifice pretenţiile civile potrivit dreptului comun.

Soluţionînd cauza contravenţională, autoritatea competentă este în drept, la cererea victimei, să dispună de repararea prejudiciului cauzat prin contravenţie în cazul în care nu există divergenţe asupra întinderii lui.

Potrivit legii, pentru dispunerea reparării prejudiciului cauzat prin contravenţie concomitent cu soluţionarea cauzei contravenţionale sînt necesare următoarele condiţii:

a) prezenţa cererii victimei cu privire la repararea prejudiciului;b) lipsa de divergenţe asupra întinderii prejudiciului;c) disponibilitatea autorităţii care examinează cauza contravenţională (art. 45 alin. (2)

din CC al RM, declară numai dreptul autorităţii competente la asemenea activităţi procesuale). În cazul în care chestiunea cu privire la repararea pagubei materiale n-a fost cercetată

concomitent cu cazul contravenţional, ea se rezolvă pe calea procedurii judiciare civile.În toate cazurile de răspundere delictuală civilă, pagubele trebuie să fie produse doar

prin comiterea unei contravenţii.

Pe lîngă obligaţia de a repara paguba pricinuită, legislaţia contravenţională (art. 46 din CC al RM) stipulează că aplicarea sancţiunii contravenţionale nu absolvă persoana care a comis contravenţia de executarea obligaţiei pentru a cărei neîndeplinire a fost aplicată sancţiunea contravenţională.

TITLUL II.

DREPTUL MATERIAL. PARTEA SPECIALĂ

TEMA 8. Caracteristica generală a Părţii Speciale a dreptului material. Calificarea juridică a contravenţiilor

1. Definirea şi particularităţile Părţii speciale a dreptului contravenţional.2. Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional.3. Noţiunea, importanţa şi esenţa calificării contravenţiilor. 3.1. Definirea calificării juridice a contravenţiei. 3.2. Esenţa şi importanţa calificării juridice corecte a faptei comise.4. Locul şi importanţa calificării corecte a contravenţiei în procesul aplicării

normelor contravenţionale materiale.

TEMA 8. Caracteristica generală a Părţii Speciale a dreptului material. Calificarea juridică a contravenţiilor

§ 1. Definirea şi particularităţile Părţii speciale a dreptului contravenţional

--------------------------------------------------------------

§ 2. Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional

Prin sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional se înţelege clasificarea şi gruparea în anumite categorii şi grupe a tuturor faptelor antisociale periculoase, recunoscute de legislaţia contravenţională drept contravenţii.

Criteriul principal de clasificare a contravenţiilor este obiectul atentării. Componenţele concrete de contravenţii sînt aranjate în Partea specială a Cărţii întîi din

CC al RM într-o anumită ordine, formînd capitole separate, în funcţie de obiectul generic unic.Capitolele sînt aranjate şi ele într-o anumită ordine – după valoarea obiectului generic

asupra căruia se atentează. De exemplu, Partea specială a CC al RM se începe cu contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi contravenţionale ale persoanei fizice.

Fiecare capitol din partea specială a CC al RM este constituit cu luarea în consideraţie a caracterului obiectelor împotriva cărora este îndreptat nemijlocit atentatul contravenţional. Indiciul ce determină locul fiecărei contravenţii este obiectul nemijlocit al atentatului contravenţional.

Această structurare a Părţii speciale a CC al RM pe capitole, precum şi ordinea lor sînt condiţionate de caracterul şi de sistemul relaţiilor sociale ce sînt apărate de legislaţia contravenţională. Includerea componentelor de contravenţii într-un capitol sau altul serveşte drept indiciu al gradului şi al caracterului pericolului social al faptei săvîrşite.

Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova are următoarea structură:

Capitolul 6. Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice.

Capitolul 7. Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică.

Capitolul 8. Contravenţii care atentează la drepturile reale.Capitolul 9. Contravenţii în domeniul protecţiei mediului.Capitolul 10. Contravenţii în domeniul industriei, construcţiilor, energeticii, gospodăriei

comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului.Capitolul 11. Contravenţii în domeniul agricol şi sanitar-veterinar.Capitolul 12. Contravenţii ce atentează la regimul din transporturi.Capitolul 13. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere.Capitolul 14. Contravenţii în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor

poştale şi al tehnologiei informaţiei.Capitolul 15. Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea,

activitatea vamală şi valorile mobiliare.Capitolul 16. Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice.Capitolul 17. Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere

pe teritoriul Republicii Moldova.Capitolul 18. Contravenţii ce afectează modul de administrare. Contravenţii în domeniul

supravegherii pieţei, metrologiei, standardizării şi protecţiei consumatorilor.Capitolul 19. Contravenţii ce atentează la ordinea publică şi la securitatea publică.Capitolul 20. Contravenţii în domeniul evidenţei militare.Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional are un caracter variabil, determinat

de procesul de perfecţionare a relaţiilor sociale într-o anumită etapă de dezvoltare a societăţii, de caracterul valorilor sociale care necesită a fi protejate de normele dreptului contravenţional.

TEMA 9. Caracteristica juridică a capitolelor inserate în Partea specială a Cărţii

întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova1. Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi

constituţionale ale persoanei fizice: 1.1. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor

politice. 1.2. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor de

muncă. 1.3. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia altor drepturi

constituţionale ale persoanei fizice.2. Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea

sanitar-epidemiologică: 2.1. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii

populaţiei. 2.2. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii

persoanei fizice. 2.3. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale determinate de necesitatea

respectării regulilor sanitar-epidemiologice.3. Contravenţii ce atentează la regimul de transporturi.4. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere.5. Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice.6. Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe

teritoriul Republicii Moldova. *7. Contravenţii ce afectează modul de administrare. *8. Contravenţii care atentează la ordinea publică şi la securitatea publică: 8.1. Contravenţii care atentează la ordinea publică. 8.2. Contravenţii care atentează la securitatea publică.

TEMA 9. Caracteristica juridică a capitolelor inserate în Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova

Noul Cod contravenţional conţine o structurare mai reuşită a capitolelor, în virtutea faptului că determină mai corect criteriile de clasificare (obiectul generic).

Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova este structurată în cincisprezece capitole (în legea precedentă existînd unsprezece capitole).

§ 1. Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice

Pentru toate contravenţiile conţinute în cele 27 de articole ale capitolului VI din CC al RM, obiectul generic (în calitate de criteriu de grupare) îl constituie relaţiile sociale care apar în legătură cu protejarea de către stat şi societate a drepturilor politice, de muncă şi a altor drepturi constituţionale ale persoanei fizice.

La rîndul său, acest obiect generic poate fi divizat în trei obiecte generice de sine stătătoare:

1) relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor politice;2) relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor de muncă;3) relaţiile sociale ce ţin de protecţia altor drepturi constituţionale ale persoanei fizice.Asemenea divizare a obiectului generic este mai aproape şi de obiectul nemijlocit al

fiecărei contravenţii.1. Relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor politice ale persoanei fizice

constituie obiectulul generic pentru următoarele contravenţii: împiedicarea exercitării dreptului electoral (art. 47); folosirea în alegeri sau la referendum a fondurilor nedeclarate public (art. 48); împiedicarea activităţii organului electoral (art. 49); afişarea informaţiilor electorale în locuri neautorizare (art. 50); înscrierea în mai multe liste de candidaţi (art. 51); agitaţia electorală în ziua imediat anterioară zilei votării ori în ziua votării (art. 52); încălcarea legislaţiei electorale de către membrii organului electoral (art. 53); încălcarea legislaţiei privind întrunirile (art. 67); constrîngerea sau împiedicarea de a participa la grevă (art. 68).

Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contravenţiile nominalizate are o legătură strînsă cu obiectul generic şi este determinat de titlul articolului. De exemplu, pentru contravenţia prevăzută în art. 47 din CC al RM, obiectul nemijlocit îl constituie relaţiile sociale ce ţin de protecţia dreptului electoral al persoanei fizice.

2. Relaţile sociale ce ţin de protecţia drepturilor de muncă constituie obiectul generic pentru următoarele contravenţii: încălcarea legislaţiei privind protecţia muncii (art. 55); încălcarea legislaţiei privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă (art. 56); încălcarea termenelor de plată a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor şi de efectuare a altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie (art. 57); antrenarea minorului la munci care prezintă pericol pentru sănătatea lui (art. 58); eschivarea de la negocieri asupra încheierii contractului de muncă sau încălcarea termenului de încheiere a acestuia (art. 59); refuzul neîntemeiat de a încheia contract colectiv de muncă (art. 60).

Toate aceste contravenţii se referă la domeniul protecţiei muncii şi constituie acele acţiuni sau inacţiuni prejudiciabile, prevăzute de legea contravenţională, săvîrşite intenţionat sau din imprudenţă, care se manifestă prin neacordarea posibilităţilor de realizare a dreptului persoanei fizice la muncă sau prin crearea dificultăţilor la exercitarea acestui drept.

Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contraveţiile nominalizate este determinat de cel generic. De exemplu, obiectul nemijlocit al contravenţiei prevăzute în art. 57 îl constituie relaţiile sociale ce ţin de achitarea la timp a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor şi de efectuare a altor plăţi cu caracter permanent, stabilite prin legislaţie.

3. Relaţiile sociale ce ţin de protecţia altor drepturi constituţionale ale persoanei fizice constituie obiectul generic pentru următoarele contravenţii: împiedicarea exercitării dreptului de întemeiere a sindicatelor şi de afiliere lor (art. 61); tăinuirea cirscumstanţelor care împiedică încheierea căsătoriei (art. 62); neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului (art. 63); împiedicarea exercitării dreptului de a comunica cu copilul şi de a-l educa (art. 64); necomunicarea despre existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului (art. 65); încălcarea regulilor înfierii, instituirii tutelei (curatelei) asupra copiilor rămaşi fără îngrijire părintească (art. 66); injuria (art. 69); calomnia (art. 70); încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie şi cu privire la petiţionare (art. 71); împiedicarea ilegală a accesului la documentele din Fondul arhivistic (art. 72); încălcarea modului de predare a exemplarelor depozitului legal, distrugerea sau deteriorarea intenţionată a fondului bibliotecii (art. 73); încălcarea regulilor de ocrotire şi de folosire a monumentelor de istorie şi de cultură (art. 74); încălcarea legislaţiei cu privire la cultele religioase (art. 54).

Obiectul nemijlocit al acestor contravenţii este indisolubil legat de obiectul generic şi ţine de protecţia dreptului constituţional concret al persoanei fizice. De exemplu, obiectul nemijlocit al contravenţiei prevăzute în art. 63 din CC al RM îl constituie relaţiile sociale ce ţin de onorarea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului.

Latura obiectivă a contravenţiilor din acest capitol se manifestă atît prin acţiune (antrenarea minorului la munci care prezintă pericol pentru sănătatea lui (art. 58); împiedicarea exercitării dreptului electoral (art. 47)); cît şi prin inacţiune (neachitarea la timp a salariilor, pensiilor, burselor etc. (art. 57); refuzul neîntemeiat de a încheia contract colectiv de muncă (art. 60); necomunicarea despre existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului (art. 65) etc.).

Subiecţii răspunderii contravenţionale, în cazul comiterii cu vinovăţie a faptelor ilicite încadrate în acest capitol, sînt atît persoanele fizice (art. 48, 50, 51, 53 etc.), cît şi cele juridice şi persoanele cu funcţie de răspundere ale acestora (art. 47, 49, 52, 55, 56, 57 etc.). Subiectul răspunderii contravenţionale, de cele mai dese ori, este indicat în sancţiunea normei materiale (de exemplu, art. 55 din CC al RM prevede:

„Încălcarea legislaţiei muncii, a legislaţiei cu privire la securitatea şi la igiena muncii, a altor norme de protecţie a muncii

se sancţionează cu amendă de la 40 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 50 la 75 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 80 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice)”.

Mai rar subiectul răspunderii contravenţionale este indicat în dispoziţia normei materiale (de exemplu, art. 49 alin. (1) din CC al RM prevede: „Nefurnizarea de către persoane cu funcţie de răspundere a datelor şi materialelor solicitate de organul electoral, precum şi neîndeplinirea hotărîrii acestuia luate în limitele competenţei se sancţionează cu amendă de la 20 la 30 de unităţi convenţionale”).

Latura subiectivă poate fi exprimată: • numai prin intenţie (împiedicarea accesului în localul de votare (art. 47); folosirea în

alegeri sau la referendum a fondurilor venite din străinătate sau a fondurilor nedeclarate public (art. 48); înscrierea în mai multe liste de candidaţi (art. 51) etc.;

• atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă (ofensa adusă sentimentelor religioase ale persoanei fizice (art. 54 alin. (5)); neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului (art. 63)) etc.

§ 2. Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică

Obiectul generic indicat în titlul capitolului VII din CC al RM poate fi şi el divizat în trei obiecte generice, relativ independente:

1) relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii populaţiei;

2) relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii persoanei fizice;3) relaţiile sociale determinate de necesitatea respectării regulilor sanitar-

epidemiologice.În pofida caracterului relativ de sine stătător al grupelor de relaţii sociale nominalizate,

acestea au multe aspecte comune, în unele cazuri chiar intersectîndu-se. Din aceste considerente legislatorul a grupat aceste trei tipuri de relaţii sociale într-un singur obiect generic.

1. Relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii populaţiei constituie obiectul generic pentru următoarele contravenţii: procurarea sau păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici ori consumarea unor astfel de substanţe fără prescripţia medicului (art. 85); neadoptarea de măsuri pentru asigurarea protecţiei semănăturilor de plante ce conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope (art. 86); cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope (art. 87); aducerea minorului la starea de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe (art. 88); practicarea prostituţiei (art. 89); fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în locuri interzise, comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice (art. 91).

La comiterea contravenţiilor indicate făptuitorul, prin atentarea la obiectul nemijlocit al contravenţiei concrete, aduce atingere sănătăţii populaţiei ca valoare socială majoră. De exemplu, la comiterea contravenţiei prevăzute în art. 87 din CC al RM, nerespectînd regulile stabilite de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope (obiect nemijlocit), făptuitorul atentează la sănătatea populaţiei (obiect generic).

2. Relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii persoanei fizice constituie obiectul generic pentru următoarele contravenţii: divulgarea informaţiei confidenţiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA (art. 75); eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratament sau încălcarea regimului prescris (art. 76); practicarea ilicită a activităţii medicale şi farmaceutice (art. 78); furnizarea de produse şi prestarea de servicii periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorului (art. 84); vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (art. 78).

Trebuie menţionat că la acest grup de contravenţii obiectul nemijlocit deseori coincide cu cel generic.

3. Relaţiile sociale determinate de necesitatea respectării regulilor sanitar-epidemiologice constituie obiectul generic pentru următoarele contravenţii: încălcarea legislaţiei privind donarea de sînge (art. 79); încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-epidemice (art. 80); angajarea în întreprinderile din sectorul alimentar a personalului fără examen medical şi/sau fără instruire igienică, şi/sau fără calificarea necesară în materie de igienă (art. 81); plasarea pe piaţă a noi tipuri de produse alimentare şi de materiale neaprobate care vin în contact cu produse alimentare (art. 82); neluarea de măsuri pentru sistarea plasării pe piaţă a noi tipuri de produse alimentare şi de materiale neaprobate care vin în contact cu produse alimentare (art. 83).

Obiectul generic al acestui grup de contravenţii deseori se întretaie cu alt obiect generic – sănătatea populaţiei. De exemplu, prin încălcarea normelor sanitar-epidemiologice (art. 80) se atentează, indiscutabil, la sănătatea populaţiei.

Latura obiectivă a contravenţiilor plasate în acest capitol se manifestă, de regulă, prin acţiune (încălcarea regulilor de prescripţie a reţetelor de eliberare a medicamentelor (art. 77 alin. (5)); consumarea de substanţe narcotice sau de alte substanţe fără prescripţia medicului (art. 85); producerea, comercializarea sau difuzarea produselor pornografice (art. 90) etc.); mai rar latura obiectivă se manifestă numai prin inacţiune (eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la tratament (art. 76); neadoptarea de măsuri pentru asigurarea protecţiei semănăturilor de plante ce conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope (art. 86); neluarea de măsuri pentru sistarea plasării pe piaţă a noi tipuri de produse alimentare neaprobate (art. 83); deseori latura obiectivă a acestui grup de contravenţii poate să se

manifeste atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune (cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau alte substanţe psihotrope (art. 87); aducerea minorului la starea de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe (art. 88) etc.).

Subiectul răspunderii contravenţionale poate fi: la unele contravenţii – numai persoanele fizice (art. 75, 76, art. 77 alin. (1)-(6), art. 78, 85, 88, 89), la altele – persoanele cu funcţie de răspundere şi cele juridice (art. 81, 86), la al treilea grup de contravenţii – atît persoanele fizice, cît şi cele juridice şi persoanele cu funcţie de răspundere (art. 79, 80, 82, 83, 84, 87, 90, 91).

Latura subiectivă poate fi exprimată: – numai prin intenţie (eschivarea bolnavului de tuberculoză eliminator de bacili de la

regimul prescris (art. 76); practicarea ilicită a activităţii medicale şi farmaceutice de către o persoană care nu are studii medicale şi farmaceutice corespunzătoare (art. 77 alin. (1) etc.);

– atît prin intenţie, cît şi din imprudenţă (divulgarea informaţiei confidenţiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA (art. 75); încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-epidemiologice (art. 80) etc.).

În unele cazuri forma vinovăţiei este indicată în însăşi dispoziţia normei materiale (de exemplu, vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (art. 78 alin. (1)-(3)); tăinuirea intenţionată de către donatorii de sînge a datelor cu privire la afecţiunile antecedente (art.79 alin. (5)); sustragerea sîngelui şi a derivatelor de sînge, alterarea lor neintenţionată (art. 79 alin. (1)).

În aceste cazuri, la emiterea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii forma vinovăţiei nu poate fi luată în consideraţie suplimentar ca circumstanţă agravantă sau, respectiv, atenuantă. Însă de aceasta trebuie să se ţină cont, în mod obligatoriu, la încadrarea juridică a faptei comise. De exemplu, dacă are loc vătămarea uşoară a integrităţii corporale (fapta prevăzută în art. 78 alin. (1)), însă ea a fost produsă din imprudenţă, atunci în acţiunile făptutorului va lipsi latura subiectivă a contravenţiei nominalizate, deci nu va exista nici temeiul juridic de aplicare faţă de el a sancţiunii prevăzute în această normă juridică.

§ 3. Contravenţii ce atentează la drepturile reale Fiecare dintre contravenţiile grupate în capitolul VIII din CC al RM lezează anumite

drepturi reale ale persoanei. Obiectul nemijlocit al fiecărei fapte antisociale şi ilicite îl constituie relaţiile sociale ce ţin de protecţia juridică a unui drept real (sau a mai multor drepturi reale).

Aceste contravenţii sînt: tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil (art. 92); încălcarea legislaţiei privind geodezia, cartografia şi topografia (art. 93); încălcarea regulilor de construcţie pe suprafeţe cu zăcăminte de substanţe utile (art. 94); încălcarea modului stabilit de folosire a fondului de exploatare, de recoltare şi transportare a lemnului, de recoltare a răşinii (art. 95); încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe (art. 96); folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de origine a produsului (art. 97); utilizarea, la marcarea produselor, a unor indicaţii false ori înşelătoare (art. 98); încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului de invenţie sau al titularului modelului de utilitate (art. 99); încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra desenului sau modelului industrial (art. 100); încălcarea dreptului exclusiv al titularului brevetului pentru soi de plantă (art. 101); încălcarea dreptului exclusiv al titularului topografiei circuitului integrat (art. 102); încălcarea dreptului de autor asupra invenţiei, topografiei circuitului integrat sau desenului/modelului industrial (art. 103); distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine (art. 104); sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului (art. 105); cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere (art. 106); obţinerea sau divulgarea informaţiilor care constituie secret comercial sau fiscal (art. 107).

Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contravenţiile nominalizate coincide cu obiectul generic într-o măsură mai mare decît în alte capitole ale Părţii speciale, deoarece primul este o concretizare a celui de-al doilea.

Latura obiectivă a acestui grup de contravenţii se manifestă în majoritatea cazurilor atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune. Practic fiecare acţiune ilicită din acest capitol atrage după sine cauzarea pagubei materiale, fapt care trebuie să fie luat în consideraţie în procesul investigării acestor contravenţii.

O altă particularitate ce ţine de constatarea unora dintre contravenţile din acest capitol şi de cercetarea cazului (încadrarea juridică a faptei comise) este că dispoziţiile unor norme materiale conţin cîteva variante ale laturii obiective (ca exemplu, dispoziţia art. 96 alin. (1) „Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe” are cel puţin zece variante ale laturii obiective; art. 105 prevede o singură contravenţie – sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului, însă latura obiectivă a acestei contravenţii are şase variante: sustragere prin furt; sustragere prin însuşire; sustragere prin delapidare; sustragere prin abuz de serviciu; sustragere prin escrocherie etc.). Constatarea corectă a laturii obiective va contribui şi la evidenţierea formei de vinovăţie, la concretizarea circumstanţelor atenuante şi/sau a celor agravante.

Subiectul răspunderii contravenţionale poate fi: • numai persoana fizică (art. 93 alin. (2), art. 104, 105, 106);• numai persoana cu funcţie de răspundere (art. 92, art. 107 alin.(2));

2 persoana fizică şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 95, 96, 97, 100, 102; art. 107 alin.(1));

persoana fizică şi persoana juridică (art. 93 alin. (1), art. 94, 103; 108);atît persoana fizică, cît şi cea juridică şi persoana cu funcţie de răspundere (art.98, 99,

101).Latura subiectivă. Majoritatea contravenţiilor nominalizate se comit cu intenţie

(tăinuirea informaţiei despre fondul funciar disponibil (art. 92); falsificarea marcajelor de control (art. 96 alin. (2)); distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine (art. 104) etc.), şi doar unele dintre ele pot fi comise atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă (art. 93, 95, 107 etc.)

§ 4. Contravenţii în domeniul protecţiei mediului Capitolul IX al Părţii speciale a Cărţii întîi din Codul contravenţional este cel mai

voluminos şi conţine 49 de articole. Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contravenţii este legat de protecţia mediului.

Contravenţiile pentru care relaţiile sociale ce ţin de protecţia mediului alcătuiesc obiectul generic sînt: încălcarea regimului de protecţie a apelor (art. 109); încălcarea regulilor de folosire a apei (art. 110); nerespectarea regulilor şi a instrucţiunilor privind exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi aparatelor de măsurat hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor (art. 111); deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor (art. 112); încălcarea regulilor de desfăşurare a activităţii economice în zonele de protecţie a apelor (art. 113); încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole şi a regulilor de pescuit (art. 114); degradarea terenurilor, falsificarea informaţiei despre starea şi folosirea lor (art. 115); abaterea neautorizată de la proiectele de organizare a teritoriului sau de folosinţă a terenului (art. 116); neîndeplinirea obligaţiei de a aduce terenurile într-o stare care să asigure folosirea lor conform destinaţiei (art. 117); necultivarea terenurilor, neefectuarea măsurilor obligatorii de ameliorare a acestora, de protecţie a solului contra eroziunii provocate de vînt şi de apă, de prevenire a altor procese care deteriorează starea solului (art. 118); încălcarea modului de protecţie şi de folosire a subsolului (art. 119); decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, a păturii vii şi a stratului superior de sol fertil (art. 120); efectuarea unor exploatări forestiere contrar scopurilor sau cerinţelor prevăzute de legislaţie (art. 121); tăierea ilegală sau vătămarea arborilor şi arbuştilor (art. 122); distrugerea şi vătămarea culturilor

silvice, a arboretului tînăr provenit prin regenerare naturală, a seminţişului natural şi preexistent (art. 123); distrugerea şi vătămarea puieţilor şi a butaşilor din pepiniere şi plantaţii silvice (art. 124); încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate şi a terenurilor neîmpădurite (art. 125); distrugerea sau deteriorarea intenţionată a fîneţelor, păşunilor, şanţurilor de desecare din păduri, a sistemelor de drenaj, a drumurilor şi a instalaţiilor inginereşti de pe terenurile fondului forestier (art. 126); încălcarea regulilor de folosire a obiectelor fondului forestier (art. 127); încălcarea prevederilor actelor normative privind folosirea şi protecţia fondului cinegetic (art. 128); distrugerea sau deteriorarea intenţionată a locurilor de vieţuire a faunei (art. 129); amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile fondului forestier sau nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic privind amplasarea lor (art. 130); încălcarea normelor şi regulilor de desfăşurare a activităţii în apicultură (art. 131); distrugerea sau deteriorarea intenţionată a semnelor de restricţie, a indicatoarelor de amenajament silvic, a barierelor şi parapetelor, a obiectelor de agitaţie şi de informare vizuală (art. 132); darea în exploatare a obiectivelor de producţie fără instalaţiile de prevenire a impactului negativ asupra pădurilor (art. 133); folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier şi spaţiile verzi pentru defrişare, construcţie de clădiri administrative, depozite şi alte obiective (art. 134); circulaţia şi parcarea vehiculelor pe terenurile fondului forestier, în spaţiile verzi din afara drumurilor publice şi în locuri interzise (art. 135); încălcarea regulilor sanitare în păduri, spaţii verzi, grădini publice, rezervaţii şi ocoale silvice (art. 136); încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor în păduri, spaţii verzi, grădini publice, rezervaţii şi ocoale silvice (art. 137); încălcarea modului stabilit de creare şi de folosire a colecţiilor zoologice (art. 138); încălcarea modului de folosire a regnului animal în rezervaţiile naturale şi în alte arii naturale protejate de stat (art. 139); colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie (CITES) (art. 140); încălcarea regimului de protecţie a obiectelor şi a complexelor din fondul ariilor naturale protejate de stat (art. 141); încălcarea modului de folosire a fondului de exploatare, de recoltare, de transportare şi de export al lemnului (art. 142); neefectuarea plăţii pentru poluarea mediului (art. 143); încălcarea cerinţelor ecologice la construcţia, la punerea în funcţiune, la exploatarea întreprinderilor, a instalaţiilor, a altor obiective (art. 144); neadmiterea inspectării obiectivelor sau neprezentarea informaţiei despre starea mediului (art. 145); nefolosirea instalaţiilor pentru purificarea de poluanţi şi controlul emisiilor în atmosferă, pentru epurarea apelor uzate (art. 146); depăşirea normativelor gradului admisibil de acţiune dăunătoare asupra mediului şi emisia de poluanţi fără autorizaţie (art. 147); încălcarea regimului şi modului de utilizare a hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon (art. 148); poluarea mediului cu cauzarea de prejudicii (art. 149); neîndeplinirea obligaţiilor de înregistrare în actele de bord a operaţiunilor cu substanţe şi amestecuri nocive (art. 150); încălcarea regulilor de testare tehnică şi ecologică (art. 151); darea în exploatare a vehiculelor terestre, a navelor şi a aeronavelor care depăşesc normativele admise de emisie a poluanţilor şi de emitere a zgomotului (art. 152); exploatarea vehiculelor terestre, a navelor şi aeronavelor care depăşesc normativele admise de emisie a poluanţilor şi de emitere a zgomotului (art. 153); încălcarea regulilor de gestionare a deşeurilor (art. 154); încălcarea regulilor de evidenţă, transport, păstrare, utilizare şi înhumare a substanţelor radioactive, a preparatelor biologice, chimice şi a altor substanţe toxice (art. 155); neîndeplinirea prevederilor legislaţiei privind expertiza ecologică de stat şi evaluarea impactului asupra mediului (art. 156); cruzimea faţă de animale (art. 157); încălcarea regulilor de întreţinere a cîinilor, a pisicilor şi a altor animale (art. 158).

Activitatea agenţilor constatatori şi a instanţelor de judecată cu privire la constatarea faptelor contravenţionale de acest gen, examinarea cauzei contravenţionale şi emiterea deciziei asupra cazului este complicată. Deseori, atît agentul constatator, cît şi altă autoritate împuternicită să examineze cazul necesită ajutorul specialistului (art. 389 din CC al RM) sau/şi a expertului (art. 390 din CC al RM).

Pentru stabilirea corectă a laturii obiective şi încadrarea juridică a faptei comise urmează a fi consultate multiple acte normative care stabilesc: regulile de folosire a apei (art. 110); instrucţiunile privind exploatarea construcţiilor, instalaţiilor şi aparatelor de măsurat hidrotehnice, de gospodărire şi de protecţie a apelor (art. 111); regulile de desfăşurare a activităţii economice în zonele de protecţie a apelor (art.113); regulile de protecţie a resurselor piscicole şi regulile de pescuit (art. 114); modul de protecţie şi de folosire a subsolului (art. 119); regulile de folosire a obiectelor fondului forestier (art. 127); regulile de desfăşurare a activităţii în agricultură (art. 131); regulile sanitare în păduri, spaţii verzi, grădini publice, rezervaţii şi ocoale silvice (art. 136); regulile de apărare împotriva incendiilor în păduri, spaţii verzi, grădini publice, rezervaţii şi ocoale silvice (art. 137); regimul de protecţie a obiectelor şi a complexelor din fondul ariilor naturale protejate de stat (art. 141); regimul de utilizare a hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon (art. 148); regulile de testare tehnică şi ecologică (art. 151); regulile de gestionare a deşeurilor (art. 154); regulile de evidenţă, transport, păstrare, utilizare şi înhumare a substanţelor radioactive, a preparatelor biologice, chimice şi a altor substanţe toxice (art. 155) etc.

Latura obiectivă poate fi manifestată atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune.Subiecţi ai răspunderii contravenţionale pot fi toţi subiecţii prevăzuţi de lege: persoana

fizică, persoana juridică, persoana cu funcţie de răspundere.Latura subiectivă se exprimă atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă.

§ 5. Contravenţii în domeniul industriei, construcţiilor, energeticii, gospodăriei comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului

Obiectul generic, în baza căruia contravenţiile au fost amplasate în capitolul X din CC al RM, poate fi divizat în cinci grupe de relaţii sociale omogene:

1) relaţii sociale din domeniul industriei; 2) relaţii sociale din domeniul construcţiilor;3) relaţii sociale din domeniul energeticii;4) relaţii sociale din domeniul gospodăriei comunale;5) relaţii sociale din domeniul locuinţelor şi al amenajării teritoriului.Aceste grupe de relaţii sociale, la rîndul lor, servesc drept obiect generic pentru anumite

tipuri de contravenţii:1. La contravenţiile din domeniul industriei se referă: încălcarea regulilor, a normelor şi

a instrucţiunilor cu privire la efectuarea în condiţii de securitate a lucrărilor (art. 159); încălcarea regulilor, a normelor şi a instrucţiunilor cu privire la păstrarea, transportul, folosirea şi evidenţa materialelor explozive (art.160).

2. La al doilea grup (contravenţiile din domeniul construcţiilor) se referă: încălcarea legislaţiei şi a documentelor normative în construcţii (art.177); realizarea de construcţii neautorizate şi intervenţii neautorizate la construcţiile existente (art.179).

3. Al treilea grup (contravenţii în domeniul energeticii) îl formează: deconectarea neautorizată a energiei electrice (art. 161); provocarea intenţionată a unui deranjament în reţelele electrice cu tensiune pînă la 1000 de volţi (art. 162); încălcarea Regulamentului cu privire la protecţia reţelelor electrice cu tensiune peste 1000 de volţi (art. 163); folosirea neautorizată în scop de profit a energiei electrice, a energiei termice sau a gazelor (art. 164); încălcarea dreptului de acces la echipamentele de măsurare (art. 165); folosirea fără autorizaţie a instalaţiilor ce funcţionează cu gaze (art. 166); deteriorarea intenţionată a gazoductelor la efectuarea de lucrări (art. 167); încălcarea legislaţiei în zona de protecţie a gazoductelor magistrale (art. 168); încălcarea normelor de desfăşurare a activităţilor licenţiate în domeniul energetic (art. 169).

4. Contravenţii în domeniul gospodăriei comunale constituie: conectarea neautorizată la sistemul de alimentare cu apă şi la sistemul de canalizare (art. 170); deteriorarea intenţionată a sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare la efectuarea de lucrări (art. 171); încălcarea regulilor privind zonele de protecţie a reţelelor de conducte de apă şi a instalaţiilor

de alimentare cu apă şi de canalizare (art. 172); deconectarea neautorizată a consumatorilor de la sistemul de alimentare şi de la sistemul de canalizare (art. 173).

5. La al cincilea grup (contravenţii din domeniul locuinţelor şi al amenajării teritoriului) se raportează: deteriorarea intenţionată a aparatelor de evidenţă a consumului de apă potabilă şi a volumului de apă uzată evacuată (art. 174); prezentarea datelor eronate privind consumul de apă potabilă şi volumul de apă uzată evacuată în sistemul public de canalizare (art. 175); neasigurarea accesului liber al reprezentantului prestatorului de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare în locuinţe şi pe teritoriul agenţilor economici (art. 176); încălcarea regulilor de construire a caselor cu un nivel în localităţile rurale şi a căsuţelor de livadă în întovărăşirile pomicole (art. 178); încălcarea legislaţiei cu privire la locuinţe (art. 180); încălcarea regulilor de asigurare a curăţeniei în localităţile urbane şi rurale (art. 181); vătămarea sau tăierea samavolnică a vegetaţiei din zonele verzi ale localităţilor (art. 182).

Trebuie menţionat că cele cinci grupe de relaţii sociale nominalizate sînt foarte înrudite. În opinia noastră, anume din aceste considerente legislatorul le-a utilizat în calitate de un singur obiect generic pentru contravenţiile stipulate în capitolul X.

Latura obiectivă a acestui grup de contravenţii se manifestă prin acţiune (deconectarea neautorizată a energiei electrice (art. 161), folosirea neautorizată în scop de profit a energiei electrice, a energiei termice sau a gazelor (art. 164), conectarea neautorizată la sistemul de alimentare cu apă şi la sistemul de canalizare (art.170) etc), sau prin inacţiune (neefectuarea, timp de 6 luni consecutive, a plăţilor pentru serviciile de deservire tehnică a blocului locativ (art. 180 alin. (6)); nesesizarea în termen de 24 de ore a Inspecţiei de Stat în Construcţii în cazul producerii unor accidente tehnice la construcţiile în execuţie şi la cele în exploatare (art. 177 alin. (1) lit. h) etc.).

Şi la acest capitol, activitatea de constatare a faptei contravenţionale are particularităţile sale, care se referă, în primul rînd, la stabilirea corectă a laturii obiective ca element constitutiv al contravenţiei. De exemplu, art. 169 din CC al RM prevede o singură contravenţie – încălcarea normelor de desfăşurare a activităţilor licenţiate în domeniul energetic, însă această contravenţie are 15 variante ale laturii obiective; art. 177 din CC al RM prevede două contravenţii, însă prima contravenţie (alin. (1)) are 14 variante ale laturii obiective, iar a doua contravenţie (alin. (2)) – 10 variante; art. 180 „Încălcarea legislaţiei cu privire la locuinţe” – conţine 11 alineate, 11 variante ale laturii obiective şi, evident, 11 contravenţii separate.

Subiectul răspunderii contravenţionale la acest grup de contravenţii este:• persoana fizică şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 161, 162, 163, 167, 168, 171,

173, 176, 178, 179, 180);• persoana fizică, persoana juridică şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 164, 165,

170, 172, 174, 175, 177, 184);• numai persoana fizică (art. 159 şi 166);• numai persoana cu funcţie de răspundere (art. 160, art. 180 alin. (1) şi (2));• persoana fizică şi persoana juridică (art. 159 şi 166).

Latura subiectivă se exprimă atît prin intenţie (deteriorarea intenţionată a gazoductelor la efectuarea de lucrări (art. 167), deteriorarea intenţionată a sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare (art. 170) etc.), cît şi prin imprudenţă (neglijarea prescripţiilor Inspecţiei de Stat în Construcţii (art. 177 alin. (2) lit. j)), neprezentarea în termen a datelor solicitate (art. 169 lit. b) etc.).

§ 6. Contravenţii în domeniul agricol şi sanitar-veterinar În acest capitol sînt cuprinse, în majoritate absolută, contravenţii din domeniul agricol,

şi numai un singur articol (196) stipulează contravenţii din domeniul sanitar-veterinar.Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale din domeniul agricol sînt: provocarea de

daune semănăturilor, plantaţiilor sau recoltei de culturi agricole (art.183); încălcarea normelor tehnice privind producerea, prelucrarea, păstrarea şi comercializarea seminţelor (art.184); producerea şi/sau comercializarea neautorizată sau fără documentele res-pective a materialului

de înmulţire şi săditor pomicol, viticol şi bacifer, falsificarea lui (art.185); înfiinţarea de plantaţii cu suprafaţă de peste 0,5 hectare fără proiect, cu material săditor necertificat sau de soiuri şi tipuri de portaltoi neraionate (art.186); defrişarea neautorizată a plantaţiilor pomicole şi bacifere (art.187); nerespectarea regimului fitosanitar şi de carantină, încălcarea tehnologiei de cultivare a plantaţiilor pomicole şi bacifere (art.188); neexecutarea măsurilor obligatorii de combatere a organismelor dăunătoare sau încălcarea regulilor de efectuare a unor astfel de măsuri (art.189); scoaterea materialelor din punctele de frontieră fără control şi fără tratare (art.190); împiedicarea specialiştilor din Agenţia Fitosanitară de a exercita supravegherea şi controlul fitosanitar (art.191); încălcarea modului stabilit de încercare şi raionare a soiurilor de viţă-de-vie (art.192); producerea şi/sau comercializarea materialului de înmulţire şi săditor viticol necorespunzător normelor tehnice (art.193); încălcarea modului stabilit de înfiinţare a plantaţiilor viticole (art.194); încălcarea modului stabilit de trecere la pierderi (art.195).

Fiecare dintre contravenţiile nominalizate, prin obiectul său nemijlocit, precizează obiectul generic – relaţiile sociale ce ţin de domeniul agricol. De exemplu, contravenţia prevăzută în art. 184 atentează la obiectul generic prin încălcarea normelor tehnice privind producerea, prelucrarea, păstrarea şi comercializarea seminţelor; contravenţia prevăzută în art. 194 – prin încălcarea modului stabilit de înfiinţare a plantaţiilor viticole etc.

Stabilirea corectă a obiectului nemijlocit atentat este un factor determinant al constatării corecte a faptei contravenţionale, iar ulterior al soluţionării cauzei contravenţionale şi al emiterii deciziei. De exemplu, art. 188 din CC al RM are un singur alineat (de regulă, în asemenea cazuri, şi o singură contravenţie), însă din titlul lui: „Nerespectarea regimului fitosanitar şi de carantină, încălcarea tehnologiei de cultivare a plantaţiilor pomicole şi bacifere” rezultă că în cazul dat există trei variante de obiect nemijlocit:

– relaţiile sociale ce ţin de respectarea regimului fitosanitar;– relaţiile sociale ce ţin de respectarea regimului de carantină;– relaţiile sociale ce ţin de respectarea tehnologiei de cultivare a plantaţiilor pomice şi

bacifere.Este clar că şi modalitatea de atentare la fiecare variantă de obiect nemijlocit diferă, fapt

care determină şi prezenţa a trei variante ale laturii obiective. Latura obiectivă a contravenţiilor din domeniul agricol se manifestă prioritar prin

acţiune (producerea şi/sau comercializarea neautorizată sau fără documentele respective a materialului de înmulţire şi săditor pomicol, viticol şi bacifer, falsificarea lui (art. 185); defrişarea neautorizată a plantaţiilor pomicole şi bacifere (art. 187) etc), mai rar – prin inacţiune (neexecutarea măsurilor obligatorii de combatere a organismelor dăunătoare sau încălcarea regulilor de executare a unor astfel de măsuri (art. 189); nerespectarea regimului fitosanitar şi de carantină (art. 188) etc.).

Subiectul răspunderii contravenţionale practic la toate contravenţiile din domeniul agricol este atît persoana fizică, cît şi persoana cu funcţie de răspundere. Doar la contravenţia prevăzută în art. 184 din CC al RM subiectul răspunderii contravenţionale este persoana juridică şi persoana cu funcţie de răspundere, iar la contravenţia prevăzută în art. 192 din CC al RM – numai persoana cu funcţie de răspundere.

Subliniem că sancţiunea art. 183 „Daunele provocate semănăturilor, plantaţiilor sau recoltei de culturi agricole” prezintă o specie de subiect special al contravenţiei (şi al răspunderii contravenţionale). Persoana fizică pasibilă de sancţionare potrivit acestui articol trebuie nu numai să aibă vîrsta respectivă (18 ani), să dispună de capacitate de acţiune contravenţională (cerinţe suficiente pentru subiectul general al răspunderii contravenţionale), ci şi să fie proprietar de vite sau de păsări ori persoană responsabilă de ele.

Latura subiectivă în majoritatea cazurilor se exprimă prin intenţie. În ceea ce priveşte contravenţiile din domeniul sanitar-veterinar, în art. 196 al Codului

contravenţional „Încălcarea regulilor şi normelor sanitar-veterinare” sînt stipulate şapte contravenţii de sine stătătoare. Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre ele deseori se întretaie cu obiectul generic.

Toate normele juridice materiale stipulate în acest articol au drept scop crearea unui mecanism juridic de conformare regulilor şi altor norme sanitar-veterinare.

Latura obiectivă se manifestă atît prin acţiune (scoaterea sau introducerea, fără acordul autorităţilor sanitar-veterinare competente, a unor animale, a unor produse şi materiale de orice fel, care pot fi contagioase, în/sau din zonele ori obiectivele aflate în carantină (art. 196 alin. (5)); tăierea pentru consumul public al animalelor bolnave (art. 196 alin. (6)); cît şi prin inacţiune (nerespectarea măsurilor de profilaxie generală (art. 196 alin. (2)); neamenajarea cimitirelor de animale (art. 196 alin. (3)); nerespectarea măsurilor de carantină în ce priveşte termenele şi condiţiile prevăzute în normele sanitar-veterinare (art. 196 alin. (4)); neanunţarea autorităţii sanitar-veterinare teritoriale de către deţinătorii de animale a suspiciunii ori a apariţiei unei boli la animale (art. 196 alin. (7)) etc.).

Subiecţii răspunderii contravenţionale în cazurile menţionate sînt atît persoanele fizice, cît şi persoanele cu funcţie de răspundere.

Latura subiectivă se exprimă atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă.

§ 7. Contravenţii ce atentează la regimul din transporturi Aceste norme materiale ale dreptului contravenţional au drept scop realizarea sarcinii

statului privind ocrotirea relaţiilor sociale din domeniul transportului. Prin transporturi se înţelege ramura economiei naţionale care efectuează transportarea

călătorilor şi a încărcăturilor, deosebind cinci tipuri: transport auto, feroviar, aerian, naval şi prin conductele magistrale.

Protecţia relaţiilor sociale din domeniul transporturilor are o semnificaţie majoră pentru societate.

În condiţiile actuale, pentru dezvoltarea normală a economiei naţionale, o importanţă primordială pentru viaţa şi sănătatea populaţiei o are circulaţia normală, neîntreruptă şi fără accidente a tuturor mijloacelor de transport, respectarea regulilor de exploatare a lor, a regulilor de întreţinere, de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor.

Un rol deosebit în protecţia valorilor sociale din domeniul transporturilor îi revine dreptului contravenţional.

Valorile sociale protejete prin intermediul normelor materiale ale dreptului contravenţional cuprinse în acest capitol se împart în cîteva grupe:

– valorile sociale din domeniul transportului auto;– valorile sociale din domeniul transportului feroviar;– valorile sociale din domeniul transportului aerian;– valorile sociale din domeniul transportului naval;– valorile sociale ce ţin de întreţinerea, de reparaţia şi de reconstrucţia drumurilor, de

exploatarea mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere;– valorile sociale ce ţin de respectarea regulilor de securitate privind construcţia şi

exploatarea conductelor magistrale.Aceste grupe de valori sociale şi constituie obiectul atentării (fie generic, fie nemijlocit)

pentru acest gen de contravenţii.Pentru multe dintre contravenţiile prevăzute în acest capitol, obiectul atentării îl

constituie securitatea publică (art. 198, 199, 207, 208, 211, 216, 220, 222 etc.), deoarece asigurarea securităţii funcţionării tuturor sistemelor de transport este o sarcină prioritară a statului.

Din aceste considerente actele normative admit aplicarea unor măsuri preventive în sistemul transportului aerian, cum ar fi: controlul personal, controlul lucrurilor, controlul bagajelor.

Pentru aplicarea legitimă a acestor măsuri nu este nevoie de apariţia raportului juridic de conflict. Ele se întreprind chiar şi atunci cînd persoana se conformează regulilor de conduită în acest domeniu, stabilite prin diferite acte juridice.

Contravenţiile ce atentează la regimul din transporturi sînt: încălcarea normelor de capacitate a traficului de pasageri (art. 197); încălcarea regulilor de securitate în transportul feroviar (art. 198); încălcarea regulilor de navigaţie (art. 199); încălcarea regulilor traficului de încărcături periculoase, de mare gabarit sau supragrele (art. 200); încălcarea regululor de asigurare a integrităţii încărcăturilor (art. 201); deteriorarea intenţionată a transportului în comun şi a echipamentului interior (art. 202); încălcarea regulilor de conduită a pasagerilor în transporturi (art. 203); călătoria fără bilet (art. 204); falsificarea biletelor şi tichetelor şi/sau comercializarea biletelor şi tichetelor false (art. 205); încălcarea regulilor de înregistrare şi de evidenţă a navelor, de folosire a navelor şi a debarcaderelor (art. 206); admiterea spre exploatare a vehiculelor, locomotivelor şi vagoanelor, a navelor cu încălcarea regulilor de exploatare (art. 207); încălcarea regulilor de securitate a zborurilor (art. 208); încălcarea regimului de acces limitat pe teritoriul aeroportului (aerodromului) şi la obiectele amplasate pe acest teritoriu (art. 209); încălcarea regulilor de conduită în aeronavă (art. 210); încălcarea regulilor de exploatare a tehnicii aeronautice (art. 211); încălcarea regulilor care au stat la baza certificării/autorizării iniţiale şi la baza standardelor operaţionale (art. 212); încălcarea reglementărilor referitoare la procedura de deservire la sol a aeronavelor (art. 213); încălcarea regulilor de autorizare a personalului aeronautic (art. 214); încălcarea normelor de evidenţă a timpului de zbor şi a timpului de odihnă al personalului aeronautic (art. 215); încălcarea regulilor de transport la bordul aeronavei al încărcăturilor periculoase (art. 216); încălcarea normelor referitoare la masa maximă admisă de decolare şi de centrare a aeronavei (art. 217); împiedicarea accesului la documentele referitoare la aeronavele exploatate (art. 218); încălcarea cerinţelor de asigurare în transportul aerian (art. 219); neinformarea intenţionată a autorităţilor competente despre producerea incidentelor sau a accidentelor aeronautice (art. 220); încălcarea regulilor de exploatare tehnică a maşinilor autopropulsate şi a regulilor de securitate tehnică (art. 221); încălcarea regulilor de securitate în construcţia, exploatarea şi repararea conductelor magistrale (art. 222); deteriorarea drumurilor, pasajelor de nivel, mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere, altor instalaţii rutiere (art. 223); încălcarea regulilor de folosire a drumurilor de către vehicule (art. 224); blocarea intenţionată a arterelor de transport (art. 225); încălcarea regulilor de protecţie a benzii de separaţie şi a regulilor de folosire a terenurilor din zona de protecţie a drumului (art. 226); nerespectarea regulilor de întreţinere, de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor (art. 227).

Latura obiectivă a acestui gen de contravenţii, se manifestă de regulă, prin acţiune (punerea pe liniile de cale ferată a unor obiecte, fapt ce ar putea conduce la deranjarea circulaţiei trenurilor (art. 198 alin. (1)); deteriorarea utilajelor de aeroport (aerodrom), a aeronavelor şi a utilajelor lor (art. 208 alin. (3)); deteriorarea drumurilor, pasajelor de nivel (art. 223) etc.), mai rar – prin inacţiune (neinformarea intenţionată a autorităţilor competente despre producerea incendiilor sau a accidentelor aeronautice (art. 220); nerespectarea regulilor de amplasare a indicatoarelor şi a instalaţiilor de marcaj de noapte şi de zi pe clădiri şi pe alte imobile (art. 208 alin. (2)); nerespectarea regulilor de întreţinere, de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor (art. 227) etc.).

Subiectul răspunderii contravenţionale îl constituie:• numai persoana fizică (art. 198, 201, 202, 203, 204, 205, 209, 210, 223);• numai persoana cu funcţie de răspundere (art. 212, 218, 219, 220, 222);• persoana fizică şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 208, 211, 213, 214, 216, 217);• persoana fizică şi persoana juridică (art. 197, 199, 200, 224, 226, 227);• persoana fizică, persoana juridică şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 206, 215,

221).Menţionăm faptul că şi în acest capitol există un subiect special al răspunderii

contravenţionale. Subiect al contravenţiilor prevăzute în art. 214 alin.(1) şi (2) din CC al RM nu poate fi orice persoană fizică pasibilă de răspundere contravenţională, ci doar piloţii, însoţitorii de bord, inginerii şi navigatorii.

Latura subiectivă la acest grup de contravenţii se exprimă, de regulă, prin intenţie, la multe contravenţii intenţia – ca formă a vinovăţiei – serveşte drept element constitutiv al dispoziţiei normei materiale (deteriorarea intenţionată a transportului în comun şi a echipamentului interior (art.202); neinformarea intenţionată a autorităţilor competente despre producerea incendiilor sau accidentelor aeronautice (art. 220); blocarea intenţionată a arterelor de transport (art. 225)). Mai rar latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă.

§ 8. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiereAsigurarea securităţii circulaţiei rutiere şi a traficului de pietoni constituie una dintre

sarcinile prioritare ale statului. Pericolul social al încălcărilor de lege la acest capitol este destul de mare. Numai pe parcursul anului 2008 în acest domeniu au fost constatate 272669 de fapte contravenţionale, din ele 13207 cazuri de conducere a vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool. Au fost înregistrate 2869 de accidente, în urma cărora au decedat 500 de persoane, iar alte 3494 de persoane au fost traumate.

Un rol important în protecţia juridică a relaţiilor sociale din domeniul circulaţiei rutiere îi revine dreptului contravenţional.

Potrivit criteriului de bază – securitatea circulaţiei rutiere şi a traficului de pietoni (obiect generic) – în capitolul XIII al Codului contravenţional au fost comasate următoarele contravenţii: încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor (art. 228); încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor (art. 229); conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr (art. 230); conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere (art. 231); conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere (art. 232); conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe, predarea conducerii lui către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe (art. 233); eschivarea conducătorului de vehicul de la proba de determinare a stării de ebrietate produse de alcool sau de alte substanţe, necomunicarea identităţii persoanei căreia i s-a încredinţat conducerea vehiculului (art. 234); încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (art. 235); depăşirea vitezei de circulaţie stabilite pe sectorul respectiv de drum (art. 236); încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel (art. 237); încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier (art. 238); nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţiale (art. 239); nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră (art. 240); neîndeplinirea indicaţiei legale de oprire a vehiculului, de acordare a priorităţii de trecere vehiculelor (art. 241); încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de leziuni corporale uşoare (art. 242); părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier (art. 243); încălcarea dispoziţiilor din Regulamentul circulaţiei rutiere, generatoare a pericolului unui accident de circulaţie (art. 244); încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi la circulaţia rutieră (art. 245).

Obiectul nemijlocit al contravenţiilor nominalizate este legat în mod direct sau indirect de obiectul generic şi rezultă din el (de exemplu, relaţiile sociale ce ţin de exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice la sistemul de frînare (art. 228) şi urmările posibile; relaţiile sociale ce ţin de conformarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie a motociclistului (art.235); relaţiile sociale ce ţin de respectarea vitezei de circulaţie stabilite pe sectorul respectiv de drum (art. 236) etc.).

Latura obiectivă se manifestă tradiţional atît prin acţiune (conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice (art. 229 alin. (2)); conducerea unui vehicul fără număr de înmatriculare (art. 230 alin. (2)); conducerea vehiculului de către o persoană privată de dreptul de a conduce (art. 231 alin. (3)); purtarea convorbirilor radiotelefonice contrar Regulamentului circulaţiei rutiere (art. 235 alin. (2));

părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier (art. 243) etc.), cît şi prin inacţiune (neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale date de agentul de circulaţie de a opri vehiculul (art. 241 alin. (1)); nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră (art. 240); nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţiale (art. 239) etc.).

Subiect al răspunderii contravenţionale, în cazul comiterii contravenţiilor în domeniul circulaţiei rutiere, poate fi numai persoana fizică; în unele cazuri (art. 231 alin. (2) şi (5); art. 245) – ca subiect general, iar în majoritatea cazurilor – ca subiect special (în pofida neclarităţilor din sancţiunile unor norme materiale ale Codului contravenţional).

Deci, persoana fizică pasibilă de aplicare a sancţiunii trebuie nu numai să îndeplinească cerinţele generale faţă de subiectul răspunderii contravenţionale (vîrsta şi capacitatea de acţiune), ci şi să dispună de permis de conducere a vehiculului sau să fie proprietarul lui.

Latura subiectivă se exprimă, în majoritatea cazurilor, prin intenţie (atribuirea unui număr de înmatriculare fals şi conducerea cu bună ştiinţă a vehiculului cu un astfel de număr (art. 230 alin. (3)); conducerea vehiculului de către o persoană privată de dreptul de a conduce (art. 231 alin. (3)); eschivarea conducătorului de vehicul de la proba de determinare a stării de ebrietate (art. 234); ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier (art. 245) etc.). În alte cazuri latura subiectivă poate fi exprimată atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă (încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat a vehiculelor (art. 229 alin. (1)); încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă (art. 235 alin. (1)); încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de leziuni corporale uşoare (art. 242) etc.).

§ 9. Contravenţii în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poştale şi al tehnologiei informaţiei

Obiectul generic al acestui gen de contravenţii cuprinde trei grupe de relaţii sociale: • relaţii sociale din domeniul comunicaţiilor electronice;• relaţii sociale din domeniul comunicaţiilor poştale; şi• relaţii sociale ce ţin de tehnologia informaţiei.

Obiectul nemijlocit al fiecărei contravenţii se află în limitele uneia dintre grupele nominalizate de relaţii sociale, protejate prin normele materiale din acest capitol, şi precizează la ce anume atentează subiectul.

În capitolul XIV din Codul contravenţional al RM sînt incluse următoarele contravenţii: furnizarea neautorizată a reţelelor sau a serviciilor de comunicaţii electronice, de comunicaţii poştale sau de tehnologie a informaţiei (art. 246); nerespectarea condiţiilor de autorizare generală (art. 247); utilizarea fără licenţă şi fără permis tehnic a canalelor, a frecvenţelor radio, a resurselor de numerotare (art. 248);

nerespectarea condiţiilor prevăzute în licenţele de utilizare a canalelor, a frecvenţelor radio, a resurselor de numerotare (art. 249); nerespectarea reglementărilor şi a normelor tehnice din domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiei informaţiei (art. 250); încălcarea normelor de emisie electromagnetică şi de perturbaţii industriale admisibile pentru radiorecepţie, împiedicarea recepţionării programelor audiovizuale sau funcţionării echipamentelor şi liniilor de comunicaţii electronice (art. 251); conectarea neautorizată sau admiterea conectării neautorizate la reţelele de comunicare electronice (art. 252); refuzul neîntemeiat al furnizorului autorizat de reţele sau de servicii de a conecta la reţele sau la servicii un alt furnizor autorizat de reţele sau de servicii (art. 253); executarea lucrărilor în domeniul comunicaţiilor electronice sau poştale fără acordul proprietarului terenului sau al unui alt bun imobil ori în lipsa hotărîrii judecătoreşti privind executarea acestor lucrări (art. 254); deteriorarea intenţionată a liniilor, instalaţiilor, echipamentelor de comunicaţii electronice şi poştale (art. 255); francarea trimiterilor poştale cu mărci poştale utilizate sau neautorizate (art. 256); confecţionarea pentru desfacere ori desfacerea cu bună ştiinţă de mărci poştale false, de clişee ale maşinilor de francare sau de sigilii poştale (art. 257); predarea spre expediere a obiectelor care prezintă pericol sau a obiectelor cu caracter obscen (art. 258); refuzul

neîntemeiat de a furniza servicii publice în domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiilor informaţionale (art. 259); discriminarea la prestarea serviciilor publice în domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiei informaţiei (art. 260); proiectarea sau producerea fără scop de comercializare, deţinerea sau utilizarea ilegală a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei (art. 261); încălcarea regulilor de import, export, proiectare, producere şi comercializare a mijloacelor tehnice speciale pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, nerespectarea altor condiţii de licenţiere (art. 262).

Latura obiectivă a majorităţii din aceste contravenţii se manifestă prin acţiune (furnizarea neautorizată a reţelelor sau a serviciilor de comunicaţii electronice (art. 246 alin. (1)); instalarea sau utilizarea neautorizată a echipamentelor de radiocomunicaţii de emisie în mijloacele de transport (art. 250 alin. (4)); discriminarea de orice natură a utilizatorului la prestarea serviciilor publice în domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiei informaţiei (art. 260) etc.). Mai rar latura obiectivă în cazul acestui grup de contravenţii se manifestă prin inacţiune (nerespectarea prescripţiei privind remedierea încălcării reglementărilor sau a normelor tehnice (art. 250 alin. (2)); nerespectarea condiţiilor de autorizare generală (art. 247); nerespectarea condiţiilor prevăzute în licenţele de utilizare a canalelor, a frecvenţelor radio, a resurselor de numerotare (art. 249) etc.).

Subiectul răspunderii contravenţionale la contravenţiile din acest capitol poate fi: • atît persoana fizică, cît şi cea juridică (art. 246 alin. (1), (2), (3), (5) şi (6); art. 247, 248,

249, 250, 251, 252, 253, 255, 256, 257, 259, 260);• numai persoana juridică (art. 246 alin. (4), art. 253);• numai persoana fizică (art. 251 alin. (2)-(5), art. 258);• atît persoana fizică, cît şi persoana cu funcţie de răspundere (art. 261, 262).

Latura subiectivă se exprimă prioritar prin intenţie (emisia intenţionată care produce perturbaţii nocive altor mijloace tehnice de radiocomunicaţii (art. 251 alin. (2)); deteriorarea intenţionată a liniilor, a instalaţiilor, a echipamentelor de comunicaţii electronice şi poştale (art. 255); confecţionarea pentru desfacere ori desfacerea cu bună ştiinţă de mărci poştale, de clişee ale maşinilor de francare sau de sigilii poştale (art. 257) etc.). Mult mai rar latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă.

§ 10. Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare

Şi în acest caz obiectul generic ce a servit drept criteriu de cuprindere a contravenţiilor nominalizate într-un capitol poate fi divizat în patru grupe de relaţii sociale tip care sînt protejate prin normele contravenţionale materiale:

• relaţiile sociale ce ţin de activitatea de întreprinzător; • relaţiile sociale ce ţin de fiscalitate; • relaţiile sociale ce ţin de activitatea vamală; • relaţiile sociale ce ţin de valorile mobiliare.

Protejarea juridică a acestor grupe de relaţii sociale are o importanţă majoră pentru economia naţională şi infrastructura socială. În linii mari, atentarea la aceste grupuri de relaţii sociale constituie un atentat la securitatea economică a statului.

Sistemul acestor contravenţii este: desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător (art. 263); participarea ilegală a funcţionarului public la activitatea de întreprinzător (art. 264); achiziţionarea, păstrarea, transportul spre comercializare şi comercializarea ilegală a valorilor materiale (art. 265); încălcarea regulilor de calculare şi de plată a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (art. 266); comerţul sau transportarea de mărfuri a căror comercializare este interzisă ori limitată (art. 267); atribuirea ilegală de proprietăţi profilactice, curative produselor (art. 268); plasarea pe piaţă a produselor alimentare perisabile fără indicarea datei-limită de consum sau după expirarea acestei date (art. 269); folosirea materiei prime cu termenul de valabilitate expirat la producerea (prepararea) de produse alimentare (art. 270); plasarea pe piaţă a produselor alimentare pentru care a fost decisă fortificarea, dar care nu au

fost fortificate (art. 271); încălcarea modului de procurare, de transport, de păstrare şi de desfacere a timbrelor de acciz şi a mărcilor comerciale de stat (art. 272); încălcarea regulilor de comerţ (art. 273); încălcarea regulilor de comerţ pe piaţă (art. 274); neasigurarea respectării cerinţelor actelor normative ce reglementează comerţul în pieţe (art. 275); neasigurarea trasabilităţii (art. 276); încălcarea legislaţiei în domeniul pieţei produselor petroliere (art. 277); încălcarea regulilor de preschimbare a produselor nealimentare procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul (art. 278); prezentarea de informaţii neautentice sau incomplete despre caracteristicile produselor şi ale serviciilor (art. 279); folosirea ilegală a codului liniar (art. 280); comercializarea fără certificat sau fără marcă de conformitate a produselor supuse certificării obligatorii (art. 281); încălcarea regulilor de achiziţionare de la populaţie a metalelor şi a pietrelor preţioase în articole şi deşeuri şi de comercializare a lor cu amănuntul (art. 282); falsificarea produselor, păstrarea, transportul, comercializarea produselor falsificate (art. 283); încălcarea legislaţiei cu privire la fabricarea şi circulaţia producţiei alcoolice (art. 284); falsificarea documentelor privind calitatea producţiei alcoolice (art. 285); încălcarea regulilor de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice (art. 286); încălcarea regulilor vamale (art. 287); încălcarea legislaţiei cu privire la insolvabilitate (art. 288); eschivarea de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei (art. 289); activitatea bancară fără autorizaţie (art. 290); încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare (art. 291); încălcarea termenelor de repatriere a mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti (art. 292); încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar (art. 293); desfăşurarea activităţii fără a fi luat în evidenţă individuală în calitate de contribuabil al sistemului public de asigurări sociale (art. 294); încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire şi prezentare a dărilor de seamă financiare (art. 295); primirea şi eliberarea mijloacelor pentru retribuirea muncii fără transferul contribuţiei de asigurări sociale (art. 296); încălcarea drepturilor, intereselor şi obligaţiilor contribuabilului sau ale unui alt participant la raporturile fiscale (art. 297); încălcarea modului de calculare, de aprobare şi de utilizare a mijloacelor bugetare (art. 298); încălcarea regulilor de păstrare şi de evidenţă a blanchetelor de strictă evidenţă (art. 299); manipularea pe piaţa valorilor mobiliare (art. 300);evaziunea fiscală a persoanelor fizice (art. 301);abuzurile pe piaţa financiară nebancară (art. 302);încălcarea cerinţelor de prezentare a dărilor de seamă de către emitenţi şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară (art. 303);încălcarea restricţiilor privind piaţa valorilor mobiliare, a prevederilor cu privire la tranzacţiile cu conflict de interese, a altor prevederi referitoare la piaţa valorilor mobiliare (art. 304);încălcarea regulilor de activitate în domeniul asigurărilor (art. 305); încălcarea regulilor de majorare sau de reducere a participanţilor calificate în capitalul social al asigurătorului (reasigurătorului) (art. 306);încălcarea regulilor activităţii de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări (art. 307); încălcarea modului de determinare a marjei de solvabilitate (art. 308); încălcarea modului de formare şi de menţinere a rezervelor tehnice (art. 309); încălcarea legislaţiei privind activitatea asociaţiilor de economii şi împrumut şi a organizaţiilor de microfinanţare (art. 310); încălcarea termenului de restituire a TVA (art. 311).

Latura obiectivă a contravenţiei se manifestă atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune. Este de menţionat că şi la acest capitol calificarea juridică a faptei ilicite comise depinde în mare măsură de constatarea şi formularea corectă a laturii obiective, care în limitele unei norme juridice (unui articol) poate avea cîteva variante (de exemplu, art. 287 „Încălcarea regulilor vamale” are 16 variante ale laturii obiective, care constituie 16 contravenţii distincte; art. 272 „Încălcarea modului de procurare, de transport, de păstrare şi de desfacere a timbrelor de acciz şi a mărcilor comerciale de stat” cuprinde 24 de variante ale laturii obiective etc.).

În procesul constatării faptelor contravenţionale stipulate în acest capitol, al cercetării calitative a cazului şi, în primul rînd, al stabilirii corecte a obiectului nemijlocit atentat şi a laturii obiective, sînt necesare cunoştinţe speciale, consultarea actelor normative naţionale în vigoare care reglementează:

– activitatea de întreprinzător;

– regulile de calculare şi de plată a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală;

– modul de producere, de transport, de păstrare şi de desfacere a timbrelor de acciz şi a mărcilor comerciale de stat;

– regulile de comerţ;– modul de fabricare şi de circulaţie a producţiei alcoolice;– regulile vamale; – activitatea bancară şi operaţiunile valutare; – modul de calculare, de aprobare şi de utilizare a mijloacelor bugetare;– activitatea fiscală;– regulile de activitate în domeniul asigurărilor etc.În ceea ce priveşte stabilirea subiectului răspunderii contravenţionale la comiterea

contravenţiilor din acest capitol, în lege nu există o claritate: – în unele norme juridice subiectul răspunderii este indicat în sancţiune (art. 264, 275,

279, 295, art. 307 alin. (2) şi (3));– în alte cazuri trimiterea la subiectul contravenţiei se conţine în dispoziţia normei (art.

264, 273, 297, 298, 308, 309, 310);– în majoritatea normelor materiale din acest capitol subiectul răspunderii

contravenţionale nu este indicat nici în dispoziţie, nici în sancţiune (art. 269, 270, 274, 277 etc.). În acest caz se poate presune că subiectul răspunderii contraveţionale este persoana fizică. Însă, ţinînd cont de suma amenzii prevăzute în majoritatea sancţiunilor („cu amendă de 500 de unităţi convenţionale” (art. 277 alin. (2)); „cu amendă de la 400 de unităţi convenţionale” (art. 275 alin. (3)) etc.) şi conducîndu-ne de prevederile art. 34 alin. (2) din Codul contravenţional ce stabileşte mărimea maximă a amenzii aplicabile faţă de diferiţi subiecţi, putem concluziona că în cazurile în care sancţiunea normei este de peste 150 de unităţi convenţionale, subiectul răspunderii contravenţionale poate fi numai persoana juridică sau persoana cu funcţie de răspundere.

Mai puţin clară este situaţia în care suma amenzii, prevăzute de sancţiune, este în limitele aplicabile atît persoanei fizice, cît şi celei juridice şi persoanei cu funcţie de răspundere („cu amendă de la 120 la 400 de unităţi convenţionale” (art. 269); „cu amendă de la 100 la 400 de unităţi convenţionale” (art. 270) etc.).

Latura subiectivă a contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare se exprimă prin intenţie sau prin imprudenţă.

§ 11. Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice Obiectul generic al acestor contravenţii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de

desfăşurarea normală a activităţii autorităţilor publice, de interesele publice. Prin intermediul normelor contravenţionale din acest capitol statul a format un mecanism juridic de protecţie a bunei funcţionări a autorităţilor publice ca subiecţi de administrare.

În acest capitol sînt grupate următoarele contravenţii:abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 312); excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu (art. 313); tăinuirea faptelor de corupţie şi de protecţionism sau eschivarea de la întreprinderea măsurilor de rigoare (art. 314);primirea de recompensă nelegitimă sau de folos material (art. 315);neîndeplinirea cerinţelor legitime ale deputatului în Parlament (art. 316);manifestarea lipsei de respect faţă de instanţa de judecată sau faţă de Curtea Constituţională (art. 317);neexecutarea sentinţei, hotărîrii sau deciziei judecătoreşti (art. 318);neexecutarea obligaţiilor prevăzute de Codul de executare (art. 319);imixtiunea în activitatea avocatului parlamentar (art. 320); încălcarea regulilor de folosire a paşapoartelor diplomatice şi de serviciu ale Republicii Moldova (art. 321);încălcarea modului de folosire a simbolurilor de stat (art. 322); acţiunile ilegale faţă de distincţiile de stat (art. 323); uzurparea de calităţi oficiale (art. 324); divulgarea datelor despre măsurile de securitate (art. 325); încălcarea prevederilor Legii cadastrului bunurilor imobile

(art. 326); încălcarea termenelor de prezentare a dărilor de seamă Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare (art. 327);încălcarea regulilor de păstrare, de completare, de evidenţă şi de folosire a documentelor de arhivă (art. 328);distrugerea şi deteriorarea documentelor din Fondul Arhivistic (art. 329); neprezentarea la timp a datelor statistice sau comunicarea de date statistice eronate (art. 330).

Obiectul nemijlocit al fiecărei contravenţii concretizează valorile sociale la care se atentează. De exemplu, prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu într-un mod care contravine intereselor publice (art. 312), funcţionarul de stat atentează la interesele publice sau drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice (obiect nemijlocit) şi, ca urmare, el atentează la relaţiile sociale ce ţin de funcţionarea mecanismului statal de administrare, afectează activitatea autorităţilor publice (obiect generic).

Latura obiectivă a acestor contravenţii se manifestă prin acţiune (săvîrşirea unei acţiuni care depăşeşte în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege (art. 313); primirea (luarea) în exerciţiul funcţiunii de recompensă nelegitimă sau de folos material (art. 315); comercializarea ilegală a bunurilor care constituie ajutoare umanitare (art. 327 alin. (3)) sau prin inacţiune (neîndeplinirea cerinţelor legitime ale deputatului în Parlament (art. 316); neexecutarea sentinţei, hotărîrii sau deciziei judecătoreşti (art. 318); neexecutarea obligaţiilor prevăzute din Codul de executare (art. 319) etc.).

Spre deosebire de alte norme materiale, în cazul contravenţiilor cuprinse în acest capitol subiectul răspunderii contravenţionale este, de obicei, persoana cu funcţie de răspundere. În unele cazuri, această concluzie o putem trage din titlul normei juridice sau din conţinutul dispoziţiei ei (art. 312, 313, art. 320 alin. (2), art. 325, 329 etc.).

În alte cazuri, acest fapt este indicat în însăşi sancţiunea normei (art. 314, 315, 317, art. 318 alin. (3), art. 327).

Este de menţionat că totuşi în unele norme nu există o claritate absolută cu privire la subiectul răspunderii (art. 316, 319, 321, 323, 328 etc.).

Latura subiectivă, de regulă, se exprimă prin intenţie (art. 312, 313, 314, 315 etc.), mai rar – atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă (art. 316 alin. (2), art. 326 alin. (1) şi (3)).

§ 12. Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova

Normele materiale din acest capitol protejează două grupe de relaţii sociale:– relaţiile sociale condiţionate de respectarea regimului frontierei de stat;– relaţiile sociale ce ţin de asigurarea regimului de şedere pe teritoriul Republicii

Moldova. Aceste două grupe de relaţii sociale şi constituie obiectul generic.La acest capitol se referă următoarele contravenţii: 1. Deteriorarea, nimicirea, permutarea intenţionată a semnelor frontierei de stat,

instalarea unor semne de frontieră false (art. 331).Obiectul nemijlocit îl constituie relaţiile sociale ce ţin de asigurarea regimului de

frontieră.Latura obiectivă se manifestă numai prin acţiune şi are patru variante:– deteriorarea semnelor frontierei de stat;– nimicirea semnelor frontierei de stat;– permutarea semnelor frontierei de stat;– instalarea unor semne de frontieră false.Subiect al răspunderii contravenţionale poate fi numai persoana fizică. Latura subiectivă se exprimă numai prin intenţie. Dacă vreo acţiune ce constituie

latura obiectivă va fi comisă din imprudenţă, va lipsi componenţa juridică a acestei contravenţii.

2. Încălcarea regulilor regimului frontierii de stat şi a regulilor de trecere a frontierei de stat (art. 332).

Această normă materială prevede două contravenţii.Obiectul nemijlocit (la ambele contravenţii) este reprezentat de relaţiile sociale ce

contribuie la respectarea regulilor privitoare la regimul de frontieră şi la regimul punctelor de trecere a frontierei de stat.

Latura obiectivă constituie: la contravenţia prevăzută în alin. (1) – încălcarea regulilor regimului frontierei de stat şi a regimului punctelor de trecere a frontierei de stat (manifestate atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune); la contravenţia prevăzută în alin. (2) – trecerea frontierei de stat prin punctele de trecere a frontierei de stat fără paşaport sau fără autorizaţie din partea autorităţilor respective (acţiune).

Subiectul răspunderii contravenţionale la ambele contravenţii poate fi atît persoana fizică, cît şi persoana cu funcţie de răspundere.

Latura subiectivă se exprimă, de regulă, prin intenţie.3. Încălcarea regulilor de şedere în Republica Moldova (art. 333).Obiectul nemijlocit este condiţionat de titlul normei şi constituie relaţiile sociale ce ţin

de respectarea regulilor de şedere în Republica Moldova. Latura obiectivă a acestei contravenţii are şase variante de manifestare:a) prin acţiune, care constă în: – şederea în ţară fără acte de identitate;– şederea în Republica Moldova cu documente neautentice sau al căror termen de

valabilitate a expirat;– declararea de date false în vederea obţinerii vizei, permisului de şedere sau buletinului

de identitate;b) prin inacţiune, care constă în: – eschivarea de la părăsirea teritoriului ţării după expirarea termenului de şedere

acordat;– nerespectarea regulilor de intrare şi de ieşire din Republica Moldova;– eschivarea de la examenul medical pentru depistarea virusului imunodeficitar (HIV).Subiectul răspunderii contravenţionale este indicat în însăşi dispoziţia normei, este

condiţionat de sancţiunea pasibilă aplicării (expulzarea) şi este unul special – cetăţeanul străin sau apatridul.

Latura subiectivă este determinată, în mare măsură, de forma de manifestare a laturii obiective, exprimîndu-se de obicei prin intenţie, şi numai în cazul şederii în ţară cu documente al căror termen de valabilitate a expirat, latura subiectivă poate fi exprimată şi prin imprudenţă.

4. Încălcarea regulilor de plasare în cîmpul muncii a cetăţenilor străini sau a apatrizilor (art. 334).

Această normă materială are trei alineate şi prevede trei contravenţii distincte.Obiectul nemijlocit (la toate trei alineate) îl constituie relaţiile sociale ce ţin de

respectarea regulilor de plasare în cîmpul muncii a cetăţenilor străini sau a apatrizilor aflaţi provizoriu în Republica Moldova.

Latura obiectivă, la primele două contravenţii, se manifestă prin acţiune: plasarea în cîmpul muncii a cetăţenilor străini sau a apatrizilor, aflaţi provizoriu în Republica Moldova, fără permis de şedere în scop de muncă eliberat în modul stabilit de legislaţie (alin. (1)); desfăşurarea activităţii de muncă de către cetăţenii străini şi apatrizi, aflaţi provizoriu în Republica Moldova, fără permis de şedere în scop de muncă eliberat în modul stabilit de legislaţie (alin. (2)) sau prin inacţiune: obţinerea, la cererea persoanei cu funcţie de răspundere, a permisului de şedere în scop de muncă eliberat pe numele unui cetăţean străin sau al unui apatrid, aflat provizoriu în Republica Moldova fără angajarea acestuia în cîmpul muncii (alin. (3)).

Subiect al răspunderii contravenţionale poate fi:– în cazul contravenţiei prevăzute în alin. (1) – persoana fizică şi persoana juridică;

– în cazul contravenţiei prevăzute în alin. (2) – subiectul special: cetăţeanul străin sau apatridul;

– în cazul contravenţiei prevăzute în alin. (3) – atît subiectul special (cetăţeanul străin sau apatridul), cît şi persoana cu funcţie de răspundere.

Latura subiectivă se exprimă în toate cazurile prin intenţie.

§ 13. Contravenţii ce afectează modul de administrare. Contravenţii în domeniul supravegherii pieţei, metrologiei, standardizării şi

protecţiei consumatorilor

Obiectul generic al contravenţiilor din acest capitol cuprinde cinci grupe de relaţii sociale, protejate prin normele materiale:

– relaţii sociale ce ţin de asigurarea modului de administrare stabilit prin legislaţie;– relaţii sociale ce ţin de respectarea modului de supraveghere a pieţii;– relaţii sociale ce ţin de respectarea regulilor din domeniul metrologiei;– relaţii sociale ce ţin de respectarea regulilor din domeniul standartizării;– relaţii sociale ce ţin de protecţia consumatorilor.Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contravenţii concretizează relaţiile sociale la care

atentează făptuitorul.În acest capitol sînt încluse următoarele contravenţii: samavolnicia (art. 335);

nesubordonarea cu rea-voinţă dispoziţiei sau cererii legitime a colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept (art. 336); neluarea de măsuri pentru înlăturarea înălcării legislaţiei (art. 337); folosirea ilegală a semnelor aflate sub protecţia tratatelor internaţionale (art. 338); nerespectarea termenului de depunere a declaraţiei cu privire la naştere (art. 339); comunicarea de date false pentru a fi înscrise în actele de identitate (art. 340); ridicarea ilegală de către o persoană cu funcţie de răspundere a buletinului de identitate (art. 341); chemarea intenţionat falsă a serviciilor specializate (art. 342); transmiterea sau tentativa de a transmite către deţinuţi obiecte, substanţe, produse interzise (art. 343); încălcarea cerinţelor prescrise sau declarate privind producerea, depozitarea, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor, privind prestarea serviciilor (art. 344); încălcarea regulilor din domeniul metrologiei (art. 345); încălcarea dreptului de editare şi difuzare a documentelor normative din domeniul standardizării (art. 346); încălcarea regulilor de acreditare (art. 347); încălcarea regulilor de evaluare a conformităţii (art. 348); împiedicarea activităţii legitime a funcţionarului public (art. 349); încălcarea legislaţiei cu privire la autorizarea activităţii de întreprinzător (art. 350); nerespectarea Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (art. 351); ultragierea militarului (art. 352); ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept, opunerea de rezistenţă (art. 353).

Latura obiectivă a acestui grup de contravenţii se manifestă atît prin acţiune (samavolnicia (art. 335); folosirea ilegală a semnelor aflate sub protecţia tratatelor internaţionale (art. 338); comunicarea de date false pentru a fi înscrise în actele de identitate (art. 340); utilizarea unităţilor de măsură ilegale în domeniile de interes public (art. 345 alin. (2) lit. a)) etc.), cît şi prin inacţiune (nerespectarea de către funcţionarii autorităţilor publice a Legii cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova (art. 331); neasigurarea metrologică a persoanelor juridice sau a persoanelor cu funcţie de răspundere, care activează în domenii de interes public, oferirea serviciilor de către aceştia cu mijloace de măsurare neadecvate, nelegalizate, neverificate metrologic (art. 345 alin. (2) lit. e)); neînregistrarea de către vînzător, prestator a reclamaţiei consumatorului (art. 344 alin. (3) lit. a)) etc.).

Şi în cadrul acestui capitol calificarea juridică a unor contravenţii este însoţită de dificultăţi la stabilirea conţinutului laturii obiective. De exemplu, art. 344 „Încălcarea cerinţelor prescrise sau declarate privind producerea, plasarea pe piaţă şi comercializarea produselor privind prestarea serviciilor” prevede numai trei alineate, însă:

– alineatul (1) cuprinde patru variante ale laturii obiective, ce constituie patru contravenţii de sine stătătoare;

– alineatul (2) include 10 variante ale laturii obiective şi numai patru contravenţii distincte;

– alineatul (3) prevede o singură contravenţie cu trei variante ale laturii obiective; art. 345 „Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei” are două alineate şi, respectiv, stipulează două contravenţii, însă prima dintre ele (alin. (1)) are opt variante ale laturii obiective; a doua (alin. (2)) – cinci variante.

Subiectul răspunderii contravenţionale este în majoritatea cazurilor persoana fizică (art. 335, 336, 337, 339, 340, 342, 349, 352, 353), însă în cazul comiterii contravenţiilor:

a) prevăzute în art. 347, 348 şi 350 – numai persoana juridică; b) prevăzute în art. 341 şi 351 – numai persoana cu funcţie de răspundere;c) prevăzute în art. 345 şi 346 – atît persoana fizică, cît şi persoana juridică;d) prevăzute în art. 338 şi 343 – atît persoana fizică, cît şi persoana cu funcţie de

răspundere; e) prevăzute în art. 245 – atît persoana juridică, cît şi persoana cu funcţie de

răspundere.Latura subiectivă se exprimă de obicei prin intenţie, în unele cazuri ea poate fi

exprimată şi prin imprudenţă (art. 337, 339, 351) etc.

§ 14. Contravenţii care atentează la ordinea publică şi la securitatea publicăScopul de bază al acestui grup de norme materiale contravenţionale este stabilirea

regulilor de conduită în locurile publice şi protejarea lor prin intermediul aplicării măsurilor de constrîngere statală.

Contravenţiile din acest capitol pot fi divizate în două grupuri: 1) contravenţii care atentează la ordinea publică, şi 2) contravenţii care atentează la securitatea publică.1. La primul grup de contravenţii se referă:– huliganismul nu prea grav (art. 354);– consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel de locuri în stare de

ebrietate produsă de alcool (art. 355);– jocurile de noroc, ghicitul în locuri publice (art. 356);– tulburarea liniştii (art. 357);– încălcarea legislaţiei cu privire la publicitate (art. 364);– distrugerea sau deteriorarea intenţionată a obiectelor activităţii de publicitate (art.

365); Pericolul acestor contravenţii constă în faptul că ele se comit în locurile publice.

Obiectul lor generic îl constituie relaţiile sociale ce ţin de menţinerea ordinii publice.Obiectul nemijlocit al fiecărei contravenţii este determinat de caracterul valorilor

protejate de norma juridică concretă şi constituie relaţiile sociale (care pot fi atentate): cinstea, demnitatea sau onoarea persoanei fizice aflate în loc public (art. 354); demnitatea umană şi moralitatea socială (art. 355); liniştea în locurile publice pe timp de noapte (art. 357) etc.

Latura obiectivă a contravenţiilor ce atentează la ordinea publică în majoritatea cazurilor se manifestă prin acţiune: acostarea jignitoare a persoanei fizice aflate în locurile publice (art. 354); consumul de băuturi alcoolice în locurile publice sau apariţia în aceste locuri în stare de ebrietate (art. 355); organizarea ilegală a jocurilor de noroc în locurile publice sau ghicitul în locurile publice (art. 356); tulburarea liniştei în timpul nopţii (art. 357); amplasarea mijloacelor de publicitate exterioară fără permisiunea autorităţii administraţiei publice locale (art. 364); distrugerea sau deteriorarea obiectelor activităţii de publicitate (art. 355).

Subiectul răspunderii în cazul comiterii contravenţiilor nominalizate poate fi: – numai persoana fizică (art. 354, art. 355 alin. (1) şi (2), art. 356 alin.

(1) şi (2), art. 365);– atît persoana fizică, cît şi cea juridică (art. 357, art. 364 alin. (1)-(5)).

Latura subiectivă în aceste cazuri se exprimă prin intenţie.

2. La al doilea grup de contravenţii se referă: încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor (art. 358); încălcarea regimului special în condiţii de stare excepţională (art. 359); încălcarea modului de comercializare şi/sau de înstrăinare a armelor individuale şi a muniţiilor aferente (art. 360); încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente (art. 361); încălcarea termenului de înregistrare, reînregistrare a armei individuale sau prelungire a permisului de deţinere a armei şi de portarmă (art. 362); tragerea din armă de foc în locuri publice, în locuri nerezervate pentru tragere sau cu încălcarea modului stabilit (art. 363).

Obiectul generic al acestor contravenţii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de asigurarea securităţii publice.

Obiectul nemijlocit al fiecăreia dintre contravenţiile nominalizate îl reprezintă relaţiile sociale protejate de norma materială concretă ce ţin de: respectarea regulilor de asigurare a apărării împotriva incendiilor (art. 358); respectarea regimului special în condiţii de stare excepţională (art. 359); respectarea modului de comercializare a armelor individuale (art. 360); respectarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale (art. 361); respectarea procedurii de înregistrare a armelor individuale (art. 362); folosirea armei individuale în locurile publice (art. 363).

În fiecare caz concret, făptuitorul acţiunii ilicite prevăzute de normele nominalizate, prin atentarea la obiectul nemijlocit, atentează la cel juridic.

Latura obiectivă se manifestă atît prin acţiune (încălcarea standardelor, normelor şi regulilor de asigurare împotriva incendiilor (art. 358); încălcarea regimului special în condiţii de stare excepţională (art. 359); încălcarea modului de comercializare a armelor individuale şi a muniţiilor aferente (art. 362 alin. (1) şi (2)); încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente (art. 261 alin. (1)-(6)); tragerea din armă de foc în locurile publice (art. 363)), cît şi prin inacţiune (eschivarea de la comercializarea armei individuale şi a muniţiilor aferente în cazul anulării permisului de deţinere a acestora (art. 360 alin. (3)); încălcarea regulilor de deţinere a armei individuale (art. 261 alin. (1)); încălcarea termenului de înregistrare sau de reînregistrare a armei individuale la organul de poliţie (art. 362 alin. (2)); încălcarea termenului de prelungire a permisului de deţinere a armei şi de portarmă (art. 362 alin. (2)).

Subiectul răspunderii contravenţionale poate fi: • persoana fizică (art. 359 alin. (1) şi (2), art. 362 alin. (2), art. 363 alin. (2)–(6), art. 363);• persoana fizică şi cea juridică (art. 358, art. 360 alin. (1) şi (3), art. 361 alin. (1), art. 362

alin. (1) şi (2)).Latura subiectivă a contravenţiilor ce atentează la securitatea publică se exprimă, de

regulă, prin intenţie; numai în unele cazuri ea poate fi manifestată şi prin imprudenţă.

§ 15. Contravenţii în domeniul evidenţei militareContravenţii în domeniul evidenţei militare constitie: neîndeplinirea îndatoririlor privind

evidenţa militară (art. 366); deteriorarea sau nimicirea cu intenţie ori pierderea din neglijenţă a documentelor de evidenţă militară (art. 367); eschivarea de la examenul medical (art. 368); angajarea la lucru sau înmatricularea la studii a tinerilor, a recruţilor şi a rezerviştilor neluaţi în evidenţă militară (art. 369); eschivarea de la încorporare în serviciul civil (de alternativă) (art. 370); favorizarea sustragerii cetăţenilor de la îndeplinirea serviciului militar, încorporarea sau eliberarea nelegitimă a cetăţenilor de la încorporare (art. 371); introducerea în uz sau purtarea ilegală a uniformei militare şi a însemnelor gradului militar, ale genului de arme şi ale apartenenţei departamentale (art. 372); încălcarea normelor privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public (art. 373).

Obiectul generic al contravenţiilor nominalizate îl constituie relaţiile sociale ce ţin de respectarea regulilor de evidenţă militară.

Obiectul nemijlocit al fiecărei contravenţii reflectă valorile protejate de norma materială concretă.

Latura obiectivă are diverse forme de manifestare:– prin acţiune (deteriorarea sau nimicirea livretului militar, a adeverinţei de recrutare

sau a ordinului de mobilizare (art. 367); angajarea la lucru sau înmatricularea la studii a tinerilor, a recruţilor şi a rezerviştilor neluaţi în evidenţă militară de către centrele militare (art. 369) etc.);

– numai prin inacţiune (eschivarea recruţilor şi rezerviştilor de la examenul medical (art. 368); necomunicarea în termen sau refuzul de a comunica centrelor militare date de evidenţă privind cantitatea şi starea bunurilor rechiziţionabile, precum şi a modificărilor survenite în aceste date (art. 373 alin. (1)); eschivarea sau refuzul de a presta servicii de interes public în caz de concentrări militare, exerciţii şi antrenamente de mobilizare, precum şi eschivarea sau refuzul de a preveni, a localiza sau a înlătura consecinţele calamităţilor naturale, ale avariilor tehnogene şi ale catastrofelor (art. 373 alin. (3)) etc.);

– atît prin acţiune, cît şi prin inacţiune (favorizarea prin acţiuni sau inacţiuni a sustragerii cetăţenilor de la îndeplinirea serviciului militar (art. 371); neprezentarea persoanei care se află în evidenţă la citarea centrelor militare sau plecarea în străinătate pe un termen ce depăşeşte 30 de zile fără a se scoate din evidenţă, sau sosirea dintr-o altă localitate unde domiciliază temporar fără a se pune în evidenţă militară (art. 368 alin. (1)) etc.).

Subiectul răspunderii contravenţionale la acest grup de contravenţii are specificul său: deseori el este indicat în dispoziţia normei (de exemplu, pot fi traşi la răspundere: potrivit art. 386 alin. (1) – persoana care se află sau care este obligată să se afle în evidenţă militară, citată de centrele militare; potrivit dispoziţiei art. 366 alin. (2) – persoanele cu funcţie de răspundere; reieşind din dispoziţia art. 368 – recruţii şi rezerviştii; potrivit dispoziţiei art. 371 – medicii specialişti care participă la examinarea medicală a cetăţenilor, membrii comisiei de recrutare etc.; potrivit dispoziţiei art. 370 – persoana ce urmează a fi încorporată în serviciul civil (de alternativă) etc.).

Latura subiectivă poate fi exprimată atît prin intenţie, cît şi prin imprudenţă.

TITLUL III

PROCESUL CONTRAVENŢIONAL. PARTEA GENERALĂ

TEMA 10. Dispoziţii generale privind procesul contravenţional1. Procesul contravenţional: noţiunea, scopul şi sarcinile: 1.1. Definirea procesului contravenţional. 1.2. Scopul şi sarcinile procesului contravenţional. 1.3. Procedura contravenţională ca formă de manifestare a procesului contravenţional.2. Principiile de bază ale procesului contravenţional.3. Probele în procesul contravenţional: 3.1. Probele în procedura contravenţională şi clasificarea lor. 3.2. Administrarea probelor.4. Participanţii la procesul contravenţional: 4.1. Organele statale ca participanţi la procesul contravenţional. 4.2. Părţile interesate ale procesului contravenţional. Drepturile şi obligaţiile: 4.2.1. Drepturile şi obligaţiile persoanei pasibile de sau trase la răspundere

contravenţională. 4.2.2. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate (victimei). 4.2.3. Drepturile reprezentanţilor legali. 4.3. Persoanele care contribui la desfăşurarea procesului contravenţional. 4.3.1. Apărătorul. Obligaţiile şi drepturile lui. 4.3.2. Statutul administrativ-juridic al martorului. 4.3.3. Locul şi rolul expertului în procesul contravenţional. 4.3.4. Specialistul. Obligaţiile şi drepturile.

4.3.5. Interpretul, traducătorul în procesul contravenţional.5. Competenţa autorităţilor împuternicite să soluţioneze cauza contravenţională: 5.1. Competenţa instanţei de judecată. 5.2. Competenţa procurorului. 5.3. Competenţa comisiei administrative. 5.4. Competenţa agentului constatator: 5.4.1. Organele afacerilor interne. 5.4.2. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. 5.4.3. Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor. 5.4.4. Serviciul vamal. 5.4.5. Comisia Naţională a Pieţii Financiare. 5.4.6. Organele pentru protecţia mediului şi AS „Moldsilva”. 5.4.7. Organele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat. 5.4.8. Organele de specialitate în domeniul transportului aerian.6. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contravenţional şi regimul lor

juridic: 6.1. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contravenţiona, sistemul şi regimul

juridic al lor. 6.2. Procedura de aplicare a măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale.

TEMA 9. PROCESUL CONTRAVENŢIONAL. PARTEA GENERALĂ

Capitolul I. DISPOZIŢII GENERALE

§ 1. Procesul contravenţional: noţiunea, scopul şi sarcinile

1.1. Procesul contravenţional (PC) cuprinde totalitatea normelor juridice procesuale ce conţin anumite reguli de implementare a normelor materiale ale dreptului contravenţional.

Procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de drepturi şi de obligaţii, avînd ca scop constatarea contravenţiei, examinarea şi soluţionarea cauzei contravenţionale, constatarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la săvîrşirea contravenţiei.

1.2. Procedura contravenţională are drept scop:• elaborarea unui mecanism de aplicare corectă a măsurilor de constrîngere statală, in-clusiv a sancţiunilor contravenţionale pentru asigurarea executării deciziilor de aplicare a pedepsei contravenţionale.• soluţionarea completă şi obiectivă a cazului contravenţional, astfel încît persoana vinovată să fie sancţionată conform legii şi nici o persoană să nu fie sancţionată pe nedrept.

1.3. Sarcinile procedurii contravenţionale sînt:• clarificarea la timp, sub toate aspectele şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz;• soluţionarea cazului contravenţional în strictă conformitate cu legislaţia;• asigurarea executării hotărîrii;• stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea contravenţiilor;

Aceste sarcini formează cîteva blocuri de activităţi ce contribuie la atingerea scopului procedurii contravenţionale: activitatea privind jurisdicţia contravenţională (soluţionarea corectă a cazului contravenţional: nici o persoană vinovată de comiterea unei fapte contravenţionale nu poate să se eschiveze de la răspunderea contravenţională şi nici o persoană nevinovată de comiterea unei fapte contravenţionale nu poate fi trasă la răspunderea contravenţională) şi activitatea de prevenţie (stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează contravenţionalitatea, prevenirea de noi contravenţii, resocializarea contravenientului).

Clarificarea la timp a împrejurărilor fiecărui caz înseamnă, în primul rînd, respectarea termenelor prevăzute în art. 30, 34, 36, 450, 453, 454, 468, 469, 475,478 din Codul contravenţional al RM.

Clarificarea deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz presupune că în procesul constatării faptei contravenţionale comise şi al cercetării cazului, în baza probelor acumulate, respectînd strict principiile de bază ale dreptului contravenţional şi ale procedurii contravenţionale, este necesar să se stabilească: a fost sau nu încălcată norma materială a dreptului contravenţional; vinovăţia făptuitorului; făptuitorul este sau nu subiect al răspunderii contravenţionale; circumstanţele atenuante şi cele agravante ale faptei etc.

Soluţionarea cazului în strictă conformitate cu legislaţia înseamnă că, pe lîngă cercetarea corectă şi sub toate aspectele a cazului contravenţional, decizia cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale trebuie să fie adoptată în strictă corespundere cu cerinţele legislaţiei în vigoare, iar tipul şi severitatea sancţiunii contravenţionale aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei comise.

§ 2. Principiile de bază ale procesului contravenţional

---------------------------------------------------------------------------------------------

§ 3. Probele în procesul contravenţional

Organele agenţilor constatatori abilitate să constate fapta contravenţională şi să examineze cazul contravenţional sînt independente în efectuarea analizei juridice a faptei antisociale periculoase comise, în aprecierea gradului de pericol social al acesteia, în determinarea vinovăţiei făptuitorului, în selectarea tipului sancţiunii, în emiterea deciziei privind aplicarea pedepsei contravenţionale faţă de persoana vinovată de comiterea contravenţiei, însă decizia respectivă trebuie să fie bazată şi argumentată prin analiza probelor administrate.

Art. 425 alin. (3) din CC al RM stipulează că: ,Aprecierea probelor se face de persoana competentă să soluţioneze cauza contravenţională, potrivit convingerii sale pe care şi-a format-o cercetînd toate probele administrate în raport cu circumstanţele constatate ale cauzei şi călăuzindu-se de lege".

În procedura contravenţională constituie probă orice element de fapt, obţinut legal, care serveşte la constatarea existenţei ori inexistenţei unei contravenţii.

Organele abilitate stabilesc în baza probelor dacă s-a comis sau nu o contravenţie, vinovăţia persoanei care a comis-o şi alte circumstanţe ce prezintă importanţă pentru justa soluţionare a cazului.

Probe în procedura contravenţională: • declaraţiile părţilor şi ale altor participanţi la procedura contravenţională • actele de procedură contravenţională (procesul-verbal cu privire la contravenţia comisă • procesul-verbal cu privire la reţinerea administrativă • procesul-verbal privind controlul corporal şi controlul obiectelor• procesul-verbal de ridicare a mijloacelor de transport, a documentelor şi a obiectelor)• înscrisurile • înregistrările audio sau video • fotografiile • corpurile delicte • documentele şi obiectele ridicate • constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale • expertizele etc.

O importanţă majoră în desfăşurarea procedurii contravenţionale o are probatoriul, care constă în invocarea de probe şi propunerea de probe, admiterea şi administrarea lor în scopul constatării circumstanţelor relevante pentru cauză.

Nici o probă nu are valoare prestabilită. Sînt admisibile probele pertinente, concludente şi utile, administrate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Este de menţionat că nu pot fi admise ca probe datele care au fost obţinute:a) prin violenţă, ameninţări sau prin alte mijloace de constrîngere;b) prin metode ce contravin prevederilor ştiinţifice;c) prin încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor contravenţionale ale persoanei, inclusiv a dreptului la apărare sau a dreptului la interpret/traducător.

Administrarea probelor constă în folosirea mijloacelor de probă în procedura contravenţională, care presupune colectarea şi verificarea probelor, în favoarea sau în defavoarea făptuitorului, de către organele (persoanele cu funcţii de răspundere) împuternicite să constate cazul contravenţiei şi să-1 examineze din oficiu sau la cererea altor participanţi la procedură.

Orice informaţie poate fi considerată drept probă dacă sînt respectate două condiţii:a) conţine date privind comiterea sau necomiterea contravenţiei, vinovăţia făptuitorului, alte date care pot contribui la soluţionarea obiectivă a cazului contravenţional;b) această informaţie este colectată în modul stabilit de lege şi din sursele prevăzute de lege.

În literatura de specialitate este acceptată clasificarea probelor conform diferitor criterii în: iniţiale şi derivate, directe şi indirecte, pozitive şi negative,de acuzare şi justificative. In viziunea noastră, un interes deosebit îl prezintă clasificarea probelor potrivit izvondui datelor selectate.

În primul rînd, acestea sînt datele obţinute de la diferite persoane, mai cu seamă de la participanţii la procedura contravenţională: făptuitor (delincvent, partea vătămată, martori - deci informaţia furnizată nemijlocit de persoanele care au participat la fapta cercetată, au fost martori oculari ai acestor evenimente, dispun de unele date despre el. Această informaţie nu este de fiecare dată formulată în mod procesual (depunerea explicaţiei, întocmirea procesului-verbal etc.), fiind percepută şi în formă orală de către persoanele care cercetează şi examinează cazul. O altă varietate de informaţii obţinute sub formă de cifre, diagrame şi prin alte metode de comunicare sînt concluziile experţilor şi opiniile specialiştilor ca participanţi la procedura contravenţională.

Decizia de a efectua expertiza o emite organul împuternicit cu cercetarea şi examinarea cazului contravenţional (art. 390 din CC al RM), în noua lege contravenţională în calitate de participant la procesul contravenţional este inclus pentru prima dată specialistul (art. 389 din CC al RM).

Organele abilitate decid efectuarea expertizei printr-un demers, în care se formulează întrebările pentru expert. De fapt, la cercetarea cazurilor contravenţionale angajaţii organelor de drept deseori apelează la ajutorul specialiştilor. Concluziile experţilor şi opiniile specialiştilor sînt utilizate pe larg la constatarea stării de beţie, apartenenţei substanţelor ridicate la substanţele narcotice, la stabilirea cantităţii de substanţe narcotice ridicate, la măsurarea daunei pricinuite în urma unui accident rutier sau în urma unui incident, la evaluarea costului obiectelor ridicate, la determinarea caracterului leziunilor corporale pricinuite părţii vătămate etc,

În al doilea rînd, corpurile delicte şi documentele sînt purtători materiali de informaţie. Metodele de bază de depistare şi de documentare a astfel de probe sînt: cercetarea la faţa locului; controlul corporal, controlul obiectelor, ridicarea obiectelor şi a documentelor etc. În calitate de probe în procedura contravenţională servesc datele din procesul-verbal cu privire la controlul corporal, procesul-verbal cu privire la controlul obiectelor, procesul-verbal cu privire la ridicarea obiectelor şi a documentelor etc.

Corpuri delicte sînt recunoscute obiectele în cazul în care există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvîrşirea contravenţiei, păstrează asupra lor urmele acţiunilor contravenţionale sau au constituit obiectivul acestor acţiuni, alte obiecte şi documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea contravenţiei, constatarea circumstanţelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori atenuarea răspunderii contravenţionale.

Obiectul poate fi recunoscut drept corp delict în următoarele condiţii: 1. dacă, prin descrierea lui detaliată, prin sigilare, precum şi prin alte acţiuni întreprinse

imediat după depistare, a fost exclusă posibilitatea substituirii sau modificării esenţiale a particularităţilor şi semnelor sau a urmelor aflate pe obiect (de exemplu, va servi drept corp delict la documentarea contravenţiei prevăzute în art. 85 din CC al RM, numai acea substanţă cu semne de substanţă narcotică ridicată în urma controlului corporal, care imediat după depistare, în prezenţa făptuitorului şi a doi martori asistenţi, a fost ambalată, sigilată, însoţită de semnăturile persoanei ce a efectuat ridicarea şi ambalajul, a făptuitorului şi a martorilor şi expediată expertului);

2. dacă obiectul a fost dobîndit prin unul dintre următoarele procedee probatorii: cercetarea la faţa locului, controlul corporal, ridicarea mijloacelor de transport, a obiectelor şi a documentelor, precum şi a fost prezentat de participanţii la procedura contravenţională, cu ascultarea prealabilă a acestora.

În documente informaţia se transmite prin cuvinte, cifre, planul cercetării la faţa locului. Corpurile delicte, la rîndul lor, conţin informaţia aşa cum se prezenta ea la momentul comiterii faptei (mijlocul de transport deteriorat în urma accidentului rutier, paşaportul tehnic falsificat, substanţa narcotică ridicată, arma individuală ridicată pe care s-au păstrat semnele contravenţiei comise etc.).

Corpurile delicte se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se descriu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la procesul-verbal, în care se consemnează acest fapt.

Pînă la soluţionarea cauzei contravenţionale, agentul constatator asigură păstrarea corpurilor delicte potrivit prevederilor legislaţiei. La judecarea cauzei contravenţionale, instanţa de judecată va hotărî asupra corpurilor delicte.

În al treilea rînd, prezintă interes observaţiile nemijlocite ale persoanelor împuternicite să cerceteze şi să examineze cazul contravenţional. De exemplu, inspectorul poliţiei auto a observat şi a curmat o încălcare a regulilor de circulaţie rutieră. Observările lui servesc drept probă în procedura contravenţională, fapt inadmisibil în procedura penală, în care reprezentantul organului de drept care a fost martor ocular al unei infracţiuni poate participa la procedura penală numai în calitate de martor.

în procedura contravenţională utilizarea observărilor colaboratorilor care supraveghează respectarea legislaţiei contravenţionale contribuie la asigurarea operativităţii soluţionării cazului. în caz contrar, reprezentanţii organelor poliţiei rutiere, supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor, organelor vamale, controlului financiar şi fiscal, supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat, de protecţie a mediului înconjurător etc., n-ar putea să asigure operativ prevenirea şi stoparea faptelor contravenţionale.

Observările reprezentanţilor organului care a constatat fapta ilicită sînt fixate în procesul-verbal cu privire la contravenţie (cu excepţia cazurilor cînd procesul-verbal cu privire la contravenţia administrativă nu se întocmeşte - art. 446 din CC al RM).

§ 4. Participan ii la procesul contraven ionalț țAdministrarea în domeniul combaterii contravenţionalităţii este una dintre sarcinile

prioritare ale statului. Procedura contravenţională, la rîndul său, poate fi considerată ca fiind o formă concretă de realizare a acestei administrări. Subiectul administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii este reprezentantul statului. Deci, una dintre părţile obligatorii

ale fiecărui raport procesual contravenţional este reprezentantul statului, împuternicit să constate şi să soluţioneze cazul. Raporturile procesuale ca urmare a comiterii unei fapte contravenţionale apar între reprezentantul statului - pe de o parte, şi făptuitorul, partea vătămată, alţi participanţi la procedură - pe de altă parte.

Subiecţii procedurii contravenţionale (părţile procedurii) pot fi divizaţi în trei grupe:1. organele statale, participante la procesul contravenţional;2. părţile interesate ale procedurii contravenţionale (care urmăresc un interes personal);3. persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii

contravenţionale.

4.1. Organele statului

Potrivit CC, interesele statului în procesul contravenţional sînt reprezentate de agentul constatator (art. 385 din CC al RM) şi de procuror (art. 386 din CC al RM).

Agentul constatator este reprezentantul autorităţii publice a statului care, în limitele competenţei sale, are menirea de a constata fapta contravenţională, iar în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, şi de a soluţiona cauza.

Reieşind din caracteristica competenţei, agenţii constatatori pot fi divizaţi în două grupe:

a) agenţii împuterniciţi să constate fapte contravenţionale, să examineze cauza contravenţională şi să aplice sancţiuni contravenţionale;

b) agenţii împuterniciţi numai să constate fapte contravenţionale.La primul grup se referă: organele afacerilor interne (art. 400 din CC al RM); Central

Na ional Anticorup ie (art. 401 din CC al RM); organele de control financiar şi fiscal aleț ț Ministerului Finanţelor (art. 402 din CC al RM); Serviciul Vamal (art. 403 din CC al RM); Comisia Naţională a Pieţei Financiare (art. 404 din CC al RM); organele pentru protecţia mediului şi Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva" (art. 405 din CC al RM); organele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat (art. 406 din CC al RM); organele de specialitate în domeniul transporturilor (art. 407 din CC al RM).

La al doilea grup de agenţi constatatori se referă: Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţia Consumatorilor (art. 408 din CC al RM); Inspecţia Muncii (art. 409 din CC al RM); Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (art. 410 din CC al RM); Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (art. 411 din CC al RM); Casa Naţională de Asigurări Sociale (art. 412 din CC al RM); Compania Naţională de Asigurări în Medicină (art. 413 din CC al RM); organele supravegherii de stat în domeniul agricol şi sanitar-veterinar (art. 414 din CC al RM); Ministerul Apărării (art. 415 din CC al RM); Inspecţia de Stat în Construcţii (art. 416 din CC al RM); serviciile publice de gospodărie comunală (art. 417 din CC al RM); Agenţia Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare (art. 418 din CC al RM); Biroul Naţional de Statistică (art. 419 din CC al RM); Serviciul de Stat de Arhivă (art. 420 din CC al RM); Departamentul de executare (art. 421 din CC al RM); Agenţia Medicamentului (art. 422 din CC al RM); Serviciul Grăniceri (art. 423 din CC al RM),

Primul grup de agenţi constatatori desfăşoară o activitate procesuală largă privind: depistarea abaterii antisociale ilicite, constatarea ei, cercetarea amplă a cauzei, emiterea deciziei asupra cazului, aducerea ei la cunoştinţa persoanelor interesate, organizarea executării deciziei etc. Practic, ele efectuează toate etapele procedurii contravenţionale (aşa-numita „procedură accelerată").

Al doilea grup de agenţi constatatori desfăşoară numai activitatea procesuală privind constatarea faptei contravenţionale şi încheierea proceselor-verbale cu privire la contravenţii, care se remit spre examinare în instanţa competentă.

Procurorul – participă la procesul contravenţional în limitele competenţei stabilite prin lege, care este destul de largă.

Procurorul este în drept:• să pornească procesul contravenţional;• să aplice în cazurile prevăzute de lege o sancţiune contravenţională;• să solicite aplicarea de către instanţa de judecată a unei sancţiuni contravenţionale;• să particip le la examinarea cauzei în instanţa de judecată atunci cînd procesul

contravenţional a fost pornit de el;• să verifice legalitatea acţiunilor agentului constatator;• să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată;• să exercite alte drepturi prevăzute de lege.353

Contestaţia procurorului asupra deciziei agentului constatator emise în cazul contravenţional poate fi declarată în instanţa de judecată în termen de 15 zile.354

4.2. Părţile interesate În procedura contravenţională un interes personal îl urmăresc:

• persoana pasibilă de pedeapsă sau trasă la răspundere contravenţională şi reprezentanţii ei legali

• partea vătămată şi reprezentanţii ei legaliInteresul personal al persoanei ce a comis contravenţia şi al reprezentanţilor ei legali

ţine de posibila aplicare faţă de ea a sancţiunii contravenţionale.Interesul părţii vătămate şi al reprezentanţilor ei legali ţine de repararea prejudiciului

(fie moral, fie material) adus prin comiterea faptei contravenţionale ilicite.

4.2.1. Drepturile şi obligaţiile persoanei pasibile de sau trase la răspundere contravenţională

Statutul juridic al persoanei pasibile de sau trase la răspundere contravenţională se modifică în funcţie de etapele activităţii procesuale.

Persoana care a comis contravenţia, în funcţie de faza în care se află procedura contravenţională, este numită:

1. făptuitor - persoana faţă de care a fost declanşată procedura contravenţională; 2. delincvent - persoana faţă de care a fost încheiat un proces-verbal cu privire la

contravenţie; 3. contravenient - persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărîre, rămasă definitivă, cu

privire la aplicarea de sancţiuni contravenţionale. Făptuitor poate fi considerată persoana fizică faţă de care există anumite probe că ea a

săvîrşit o contravenţie. Persoana care a comis o faptă antisocială periculoasă şi faţă de care a fost intentată procedura contravenţională are statut juridic de făptuitor pînă la încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie.

Delincvent este considerat făptuitorul a cărui vinovăţie în comiterea unei contravenţii este dovedită. El va avea acest statut juridic pînă la pronunţarea hotărîrii, rămase definitive, cu privire la aplicarea faţă de el a sancţiunii contravenţionale.

Contravenient este considerată persoana trasă la răspundere contravenţională din momentul obţinerii forţei juridice a hotărîrii privind aplicarea pedepsei contravenţionale.

Din data executării hotărîrii de sancţionare contravenţională, contravenientul se consideră persoană cu antecedent contravenţional.

Persoana poate fi recunoscută în calitate de făptuitor prin hotărîrea de a porni (a începe) procedura contravenţională sau printr-un proces-verbal de reţinere.

în calitate de delincvent persoana poate fi recunoscută printr-un proces-verbal cu privire la contravenţie.

în calitate de contravenient persoana este recunoscută prin hotărîrea de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Reţinerea persoanei în calitate de făptuitor nu poate depăşi 3 ore; în calitate de delincvent - 24 de ore, iar în cazurile şi în modul stabilite în art. 435 alin. (2)-(5) din CC al RM - reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

Drepturile şi obligaţiile persoanei care este trasă la răspundere contravenţională sînt prevăzute în art. 384 din CC al RM.

Din momentul pornirii procesului contravenţional făptuitorul are dreptul:• la apărare;• să cunoască fapta imputată;• să fie asigurat, în cel mult 3 ore de la reţinere, cu un apărător din oficiu, dacă este

pasibil de sancţiunea arestului contravenţional;• să anunţe, în cazul reţinerii, prin autoritatea competentă să examineze cauza

contravenţională, două persoane, la alegerea sa, despre faptul şi locul reţinerii;• să primească informaţie scrisă şi explicarea drepturilor sale, inclusiv a dreptului de a

tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, împotriva rudelor sale apropiate, a soţului/soţiei, logodnicului/logodnicei, precum şi de a nu-şi recunoaşte vinovăţia;

• să fie audiat în prezenţa apărătorului dacă acceptă sau cere să fie audiat;• să aibă întrevederi cu apărătorul în condiţii confidenţiale, fară limitarea numărului şi

duratei întrevederilor;• să ia cunoştinţă de materialele din dosar şi să i se elibereze, la cerere, îrt cel mult 24 de

ore, copia de pe procesul-verbal;• să prezinte probe;• să formuleze cereri;• să conteste decizia asupra cauzei;• să recunoască total sau parţial vinovăţia în comiterea faptei ce i se impută;• să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competente să examineze cauza

contravenţională, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului;• să solicite audierea martorilor;• să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea

obiecţiilor sale în procesul-verbal;• să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii

asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie consemnate;

• să se împace cu victima în condiţiile prevăzute de Codul contravenţional;• să fie informat de agentul constatator despre toate hotărîrile ce se referă la drepturile şi

interesele sale, să primească, la cerere, copii de pe aceste hotărîri;• să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi deciziile agentului constatator sau ale

instanţei de judecată, inclusiv hotărîrea judecătorească;• să retragă orice plîngere depusă personal sau de apărător în interesele sale;• să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale

agentului constatator sau ale instanţei de judecată.Realizarea de către persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional a

drepturilor sale ori renunţarea la realizarea acestor drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul persoanei şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru ea.

Ca parte interesată, persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional este obligat:

• să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată;• să accepte, la cererea agentului constatator al organului afacerilor interne şi al organului

vamal, examinarea şi percheziţia sa corporală;

• să accepte necondiţionat, la cererea organului de urmărire contravenţională, testarea alcoolscopică, examenul medical, dactiloscopia, prelevarea de sînge şi de secreţii ale corpului pentru analiză;

• să fie supusă expertizei judiciare, la cererea agentului constatator competent sau a instanţei;

• să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator şi ale preşedintelui şedinţei de judecată;

• să respecte ordinea în şedinţa de judecată şi să nu părăsească sala de şedinţe fără învoirea dată de preşedintele şedinţei.355Persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional poate avea şi alte

drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

4.2.2. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate (victimei)Def: persoana fizică sau persoana juridică căreia, prin contravenţie, i-au fost

cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale. (art. 387 CC)În condiţiile legii, partea vătămată îşi realizează drepturile şi îşi execută obligaţiile

personal ori prin reprezentanţi. în cazul în care victima este un minor sau o persoană în stare de iresponsabilitate, drepturile ei sînt realizate de reprezentanţii legali în modul stabilit de lege.

Victima ca parte a procesului contravenţional are dreptul.• la înregistrarea neîntîrziată a cererii sale în modul stabilit, la soluţionarea cererii de către

agentul constatator, la informare privitor la decizia adoptată;• să prezinte documente, alte mijloace de probă în vederea confirmării pretenţiilor sale;• să-şi retragă cererea în cazurile prevăzute de lege;• să atace decizia agentului constatator sau a instanţei de judecată;• să fie asistată în procesul contravenţional de un apărător ales;• să i se elibereze, la cerere, în cel mult 24 de ore, copii de pe materialele din dosarul

contravenţional.Este de menţionat că victima poartă răspundere pentru declaraţii calomnioase, fapt

despre care ea este prevenită în scris în procesul audierii.Totodată, victima este obligată:

• să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată, să dea explicaţii la solicitarea lor;

• să prezinte, la cererea agentului constatator sau a instanţei de judecată, documente şi alte mijloace de probă de care dispune, mostre pentru cercetare comparativă;

• să accepte, la cererea agentului constatator, să fie supusă examenului medical în cazul în care pretinde că i s-a cauzat un prejudiciu fizic;

• să se supună dispoziţiilor legitime ale reprezentantului organului de urmărire contravenţională sau ale preşedintelui şedinţei de judecată.Conformarea părţii vătămate la obligaţiile nominalizate constituie responsabilitatea

juridică a victimei faţă de buna desfăşurare a procesului contravenţional.Victima poate avea şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege.

4.2.3. Drepturile reprezentanţilor legaliDef: Reprezentantul legal este persoana împuternicită să reprezinte în procedura

contravenţională persoanele fizice lipsite de sau restrînse în exerciţiu.Potrivit dispoziţiei normei juridice prevăzute în art. 384 alin. (6) şi art. 387 alin. (2) din

CC al RM, interesele făptuitorului (delincventului) şi ale părţii vătămate, care sînt persoane minore sau persoane ce nu pot, în virtutea defectelor lor fizice sau psihice, să-şi exercite singure drepturile în cazurile contravenţionale, sînt în drept să le reprezinte reprezentanţii lor legali.

In calitate de reprezentanţi legali pot apărea: părinţii făptuitorului (delincventului) sau ai părţii vătămate, înfietorii, tutorii, curatorii sau alte persoane.

Drepturile reprezentantului legal sînt determinate de faptul care parte a procedurii contravenţionale o reprezintă.+

4.3. Persoanele care contribuie la desfăşurarea procesului contravenţionalAfară de reprezentantul statului şi persoana pasibilă de pedeapsă sau trasă la răspundere

contravenţională (făptuitorul, delincventul, contravenientul), ca părţi obligatorii ale procedurii contravenţionale, de partea vătămată şi reprezentanţii ei legali, în calitate de părţi participă persoanele (fizice şi juridice) care contribuie la desfăşurarea procedurii contravenţionale: apărătorul, martorul, expertul, specialistul, traducătorul, interpretul.

4.3.1. ApărătorulDef: Este apărător persoana admisă în profesia de avocat avînd dreptul să

participe la procesul contravenţional pentru a asigura asistenţă juridică sau a reprezenta partea pe care o asistă în bază de contract sau din oficiu. (art. 392 CC)

Avocatul capătă calitatea de apărător din momentul în care şi-a asumat angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză, cu consimţămîntul acesteia, iar avocaţii numiţi din oficiu - din momentul numirii lor din oficiu de către organul împuternicit să examineze cazul. Apărătorul, după ce şi-a asumat angajamentul de a apăra o parte a procedurii contravenţionale (pe delincvent sau partea vătămată), trebuie să anunţe acest lucru organului care examinează cazul.

Apărătorul nu este în drept să-şi asume această funcţie şi nu poate fi numit în această calitate în cazul în care:

• poate fi apărător conform restricţiilor prevăzute de lege;• a acordat sau acordă asistenţă juridică persoanei ale cărei interese sînt în contradicţie cu

interesele persoanei pe care o apără;• se află în relaţie de rudenie sau în relaţie de subordonare cu persoana ale cărei interese

sînt în contradicţie cu interesele persoanei apărate de el, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

Apărătorul nu poate participa la procedura contravenţională dacă:• persoana pe care o apără a renunţat la el sau a reziliat contractul cu el ori i s-a retras

ordonanţa emisă de biroul de asistenţă juridică;• organul care examinează cazul contravenţional a admis cererea de renunţare la apărător

etc.Drepturile şi obligaţiile apărătorului sînt determinate, în mare măsură, de faptul ale cui

interese le reprezintă el în procedura contravenţională.în funcţie de calitatea procesuală a persoanei ale cărei interese le apără, apărătorul are

dreptul.• să ia cunoştinţă de toate materialele din dosarul contravenţional;• să formuleze demersuri;• din însărcinarea persoanei care 1-a invitat, să depună în numele ei plîngeri împotriva

aplicării măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale;• să participe la toate acţiunile procesuale efectuate la solicitarea sa;• să prezinte documente sau alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul

contravenţional şi cercetate de organul ce examinează cazul;• să participe la şedinţa de examinare a cazului contravenţional;• să depună plîngeri împotriva acţiunilor şi hotărîrilor organului care examinează cazul;• să explice persoanei ale cărei interese le apără şi să atenţioneze persoana cu funcţie de

răspundere care efectuează acţiunea procesuală asupra încălcărilor legii comise de ea;

• să-i fie compensate cheltuielile suportate în procedura contravenţională de către persoana ale cărei interese le apără;

• să atace hotărîrea pronunţată asupra cazului contravenţional etc.

Obliga iile apărătoruluiț :• să se supună dispoziţiilor legitime ale organului (persoanei cu funcţii de răspundere)

care examinează cazul contravenţional;• să se prezinte la chemarea organului care examinează cazul;• să respecte ordinea stabilită în şedinţa de examinare a cazului etc.

Apărătorul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia in vigoare.

4.3.2. MartorulDef: Este martor persoana citată în această calitate de către autoritatea

competentă, care are cunoştinţă despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească aflării adevărului în procesul contravenţional. (art. 388 CC)

În calitate de martor în cazul cu privire la o contravenţie poate fi chemată orice persoană, care poate avea cunoştinţă de unele împrejurări ce urmează să fie stabilite în cazul respectiv (art. 388 din CC al RM).

Nimeni nu poate fi silit să facă declaraţii contrar intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate.

Nu pot participa la procedura contravenţională în calitate de martori:• apărătorii, colaboratorii birourilor de avocaţi - pentru constatarea unor date care le-au

devenit cunoscute în legătură cu adresarea pentru acordare de asistenţă juridică sau în legătură cu acordarea acesteia;

• persoanele care, din cauza defectelor fizice sau psihice, nu sînt în stare să înţeleagă just împrejurările care au importanţă pentru procedura contravenţională şi să facă declaraţii exacte şi corecte referitor la ele;

• persoanele care cunosc o anumită informaţie despre procedura în cauză în legătură cu exercitarea de către ele a atribuţiilor de reprezentanţi ai părţilor;

• medicii de familie şi alte persoane care au acordat asistenţă medicală - referitor la viaţa privată a persoanelor pe care le au în evidenţă şi la alte persoane prevăzute de lege.

Drepturile:• să i se comunice în legătură cu ce cauză este citat şi temeiul juridic de citare;• să refuze a face declaraţii, a prezenta diferite probe, dacă acestea pot fi folosite ca probe

care mărturisesc împotriva sa sau a rudelor sale apropiate;• să facă declaraţii în limba maternă sau în orice altă limbă, să ia cunoştinţă de declaraţiile

sale înregistrate, să ceară corectarea sau completarea declaraţiilor sale;• să ceară recompensarea cheltuielilor suportate (art. 383 din CC al RM);• să înainteze cereri;• să ceară recuzarea interpretului, traducătorului care participă la audierea sa;• la depunerea depoziţiilor, să utilizeze documentele ce conţin calcule complicate,

denumiri geografice, informaţii de altă natură dificil de a fi expuse din memorie, să noteze amănuntele greu de memorizat, să-şi ilustreze depoziţiile cu scheme, desene grafice;

• să fie asistat de un apărător pe care 1-a ales ca reprezentant.

Obliga iileț :• să se prezinte la citarea agentului constatator sau a instanţei de judecată pentru a face

depoziţii şi a participa la acţiuni procesuale;

• să facă depoziţii veridice, să comunice tot ceea ce ştie în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebări, să confirme prin semnătură exactitatea depoziţiilor sale consemnate în procesul-verbal al acţiunii procesuale sau anexate la el;

• să prezinte, la cererea organului de urmărire contravenţională sau a instanţei, documente, alte mijloace de probă, mostre;

• să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată.Executarea obligaţiilor de către martor constituie esenţa responsabilităţii juridice a lui ca

participant la procesul contravenţional. Neonorarea responsabilităţii;, neconformarea obligaţiilor atrage după sine răspunderea juridică stabilită prin lege.

4.3.3. ExpertulDef: Expertul este persoana desemnată pentru a efectua investigaţii în cazurile

prevăzute de Codul contravenţional, care nu este interesată de rezultatele cauzei contravenţionale şi care, aplicînd cunoştinţele speciale din diferite domenii şi deprinderile practice, prezintă rapoarte în baza investigaţiilor realizate. art. 390 CC

Analiza juridică a multor fapte contravenţionale necesită nu numai cunoştinţe juridice, ci şi cunoştinţe şi deprinderi practice din alte sfere, fapt care impune implicarea în procedura contravenţională a specialiştilor din diferite domenii.

Actuala lege contravenţională, spre deosebire dc cea precedentă, prevede ca parte a procedurii contravenţionale atît expertul, cît şi specialistul.

în viziunea noastră, acest fapt corespunde realităţii, deoarce persoana cu funcţie de răspundere care efectuează analiza juridică a faptelor antisociale comise apelează mai degrabă la ajutorul „specialistului” decît al „expertului”. In acelaşi timp, ca părţi ale procedurii contravenţionale, statutul juridic al „specialistului" nu este identic cu cel al „expertului".

Potrivit prevederilor art. 390 din CC al RM, expertul este numit de organul (persoana cu funcţie de răspundere) care cercetează cazul contravenţional cînd apare necesitatea unor cunoştinţe speciale.

Drepturile:• să ia cunoştinţă de materialele din dosarul contravenţional referitoare la obiectul

expertizei;• să formuleze demersuri de a i se pune la dispoziţie materiale suplimentare, care

sînt necesare pentru prezentarea unei concluzii;• cu permisiunea organului (persoanei cu funcţie de răspundere) care cercetează

cazul, să pună făptuitorului, delincventului sau contravenientului, părţii vătămate, martorilor întrebări ce ţin de obiectul expertizei;

• să asiste la examinarea cazului;• să prezinte concluzii nu numai referitoare la întrebările puse, ci şi la alte

circumstanţe ce ţin de competenţa sa şi care au fost constatate în urma investigaţiilor efectuate;• să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la

procedura contravenţională etc.Obliga iile:ț• să se înfăţişeze la chemarea organului (persoanei cu funcţii de răspundere) care

examinează cazul;• să prezinte o concluzie obiectivă asupra chestiunilor ce i se propun spre

examinare;• să refuze a face concluzii dacă întrebarea formulată depăşeşte cadrul

cunoştinţelor sale de specialitate sau dacă materialele ce i-au fost puse la dispoziţie nu sînt suficiente pentru prezentarea unor concluzii, comunicînd în scris acest lucru organului care a dispus expertiza, cu indicarea motivelor concrete;

• să nu divulge circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei;

• să se supună dispoziţiilor legale ale organului care efectuează cercetarea cazului etc.

Expertul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare.Expertul trebuie să fie responsabil pentru executarea corectă a obligaţiilor. In caz de

neonorare a obligaţiilor, prezentarea cu bună ştiinţă a unor concluzii false, expertul răspunde în conformitate cu art. 312 din Codul penal al Republicii Moldova.

4.3.4. SpecialistulDef: Este considerată specialist persoana neinteresată de rezultatele cauzei

contravenţionale, cu suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru a acorda ajutor agentului constatator sau instanţei de judecată, chemată să participe la efectuarea acţiunilor procesuale în cazurile prevăzute de Codul contravenţional. art. 389

Specialistul nu poate participa la acţiunea procesuală dacă are, direct sau indirect, un interes care i-ar afecta imparţialitatea. El nu poate fi implicat în proces ca specialist în probleme juridice.

înainte de a începe acţiunea procesuală la care participă specialistul, agentul constatator sau instanţa de judecată stabileşte identitatea şi competenţa specialistului, domiciliul lui, precum şi relaţiile în care se află cu persoanele care participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile. Acest fapt este consemnat în procesul-verbal al acţiunii respective şi se certifică prin semnătura specialistului.

Drepturile:• să ia cunoştinţă, cu permisiunea agentului constatator sau a instanţei, de

materialele cauzei şi să pună întrebări participanţilor la acţiunea procesuală respectivă pentru a formula o concluzie adecvată, să ceară completarea materialelor şi datelor puse la dispoziţie pentru stabilirea concluziei;

• să-i atenţioneze pe cei prezenţi asupra circumstanţelor legate de descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor şi a documentelor, asupra aplicării mijloacelor tehnice şi programelor computerizate, să dea explicaţii referitor la chestiunile ce ţin de competenţa sa profesională;

• să facă obiecţii, care vor fi incluse în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective, referitor la descoperirea, ridicarea şi păstrarea obiectelor, precum şi să dea alte explicaţii conform competenţei sale profesionale;

• să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor la care a participat şi să ceară completarea lor sau includerea obecţiilor sale în procesul-verbal respectiv;

• să ceară compensarea cheltuielilor suportate în cauza contravenţională şi repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată;

• să primească recompensă pentru lucrai efectuat.Obliga iile:ț• să se prezinte la chemarea agentului constatator sau a instanţei de judecată;• săprezinte agentului constatator documentele ce confirmă calificările lui în

domeniul respectiv, să-şi aprecieze obiectiv capacitatea de a acorda ajutorai necesar ca specialist

• să comunice, la cererea agentului constatator, a instanţei sau a părţilor, despre experienţa sa în domeniu şi despre relaţiile sale cu persoanele participante la cauza contravenţională respectivă;

• să se aie la locul efectuării acţiunii procesuale sau în şedinţa de judecată atîta timp cît este necesar pentru a acorda ajutor ca specialist şi să nu părăsească fără permisiune locul efectuării acţiunii procesuale sau şedinţa de judecată;

• să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor Organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor, la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională;

• să facă concluzii de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală;• să se supună dispoziţiilor legale ale agentului constatator;• să respecte ordinea stabilită în şedinţa de judecată;• să confirme, prin semnătură, desfăşurarea, conţinutul şi rezultatele acţiunii

procesuale la care a participat, precum şi caracterul complet şi exact al înscrierilor în procesul-verbal al acţiunii respective;

• să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în urma efectuării acţiunii procesuale, inclusiv circumstanţele ce se referă la inviolabilitatea vieţii private, de familie, precum şi cele care constituie secret de stat, de serviciu, comercial sau alt secret ocrotit de lege.

Specialistul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de lege.El este responsabil pentru onorarea obligaţiilor sale. Pentru neonorarea lor specialistul

poate fi tras la răspundere, iar în cazul prezentării cu bună ştiinţă a unei concluzii false, specialistul poartă răspundere în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul penal.

4.3.5. Interpretul, traducătorulDef: Interpret sau traducător este persoana care poate traduce dintr-o altă limbă, poate

interpreta semnele celor muţi ori surzi, cunoaşte terminologia juridică, nu este interesată de rezultatele cauzei contravenţionale şi acceptă să participe în această calitate. art. 391

Persoana este desemnată în calitate de interpret sau de traducător de către agentul constatator sau de instanţa de judecată în cazurile prevăzute de legea contravenţională.

Persoana nu poate participa la acţiunile procesuale în calitate de interpret sau traducător dacă are, direct sau indirect, un interes ce i-ar putea afecta imparţialitatea.

Drepturile:• să pună întrebări persoanelor prezente la desfăşurarea diferitelor etape ale

procedurii contravenţionale pentru precizarea traducerii;• să ia cunoştinţă de procesul-verbal al procesului la care a participat, precum şi de

declaraţiile persoanelor audiate în şedinţa de examinare a cazului contravenţional cu participarea sa, să facă obiecţii referitor la caracterul complet şi exact al traducerii înscrise;

• să ceară compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu participarea la acţiunea procesuală în cauza contravenţională, în afară de cazurile în care şi-a executat obligaţiile de traducător în timpul serviciului etc.

Obliga iile:ț• să se înfăţişeze la chemarea organului (persoanei cu funcţie de răspundere);• să efectueze complet şi exact traducerea ce i s-a încredinţat;• să se afle în locul desfăşurării acţiunii procesuale atîta timp cît este necesar a

asigura interpretarea, traducerea şi să nu părăsească locul desfăşurării acţiunii fară permisiunea organului care o efectuează;

• să respecte cererile legale ale organului care examinează cauza;• să confirme, prin semnătură, caracterul complet şi exact al interpretării,

traducerii incluse în documentul procesual;• să nu divulge circumstanţele şi datele care i-au devenit cunoscute în timpul

participării la acţiunea procesuală etc.Interpretul (traducătorul) are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de legislaţia în

vigoare. Neexecutarea de către interpret, traducător a obligaţiilor atrage răspunderea potrivit

legii. Pentru traducere intenţionat incorectă, interpretul (traducătorul) răspunde în conformitate cu prevederile art. 312 din Codul penal.

§ 5. Competenţa autorităţilor împuternicite să soluţioneze cauza contravenţională

Potrivit legii contravenţionale, sînt competente să soluţioneze cauzele contravenţionale:1. instanţa de judecată;2. procurorul;3. comisia administrativă;4. agentul constatator.Reieşind din conţinutul capitolului II al Cărţii a doua din Codul contravenţional, numai

două dintre autorităţile nominalizate - procurorul şi agentul constatator - sînt recunoscute ca participanţi la procesul contravenţional.

5.1. Competenţa instanţei de judecatăDeosebim competenţă teritorială şi competenţă materială. În ceea ce priveşte

competenţa teritorială a instanţei de judecată (ca şi a celorlalte autorităţi împuternicite să soluţioneze cauza contravenţională), în CC ea nu este prevăzută în norma juridică care stipulează competenţa (art. 396-397), în cazul dat se aplică principiul administrativ-teritorial (raza teritorială) recunoscut şi utilizat de alte ramuri ale sistemului de drept. Competenţa materială a instanţei de judecată este expres stabilită în lege (art. 395 din CC al RM).

Instanţa de judecată, judecă:1) cazurile contravenţionale prevăzute în art. 61, 63-66, 316-318, 320, 336 din CC al

RM;2) cauzele contravenţionale în privinţa minorilor;3) cauzele contraven ionale în care agentul constatator sau procurorul propune oț

sancţiune dintre cele a căror aplicare este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată:• privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate;• privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii;• privarea de dreptul special;• munca neremunerată în folosul comunităţii;• arestul contravenţional;4) toate celelalte cazuri cu privire la contravenţii, care nu sînt atribuite prin lege

competenţei altor organe;5) contestaţiile împotriva hotărîrilor agentului constatator, procurorului.

5.2. Competenţa procuroruluiProcurorul examinează contravenţiile prevăzute în art. 63-68, 88, 312, 313, 316, 317,

320, 322-324, 335-337, 351-353 şi cele pe care le-a depistat în exerciţiul funcţiunii.În cazul refuzului începerii urmăririi penale, încetării urmăririi penale din cauza că fapta

constituie o contravenţie, precum şi în cazul liberării de răspundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională, procurorul dispune pornirea procesului contravenţional şi/ori examinează cauza în limitele competenţei sale, sau expediază materialele acumulate, conform competenţei, altor organe pentru examinare.

Prin ordononanţă motivată, procurorul poate aplica orice sancţiune contravenţională, cu excepţia sancţiunii a cărei aplicare este de competenţa instanţei de judecată.

Reglementarea competenţei procurorului este, în viziunea noastră, potrivit art. 396 din Codul contravenţional, una discutabilă şi urmează a fi revăzută.

În primul rînd, există conflict de lege între două norme juridice: potrivit prevederilor art. 396 din CC al RM soluţionarea cauzelor contravenţionale prevăzute în art. 320 şi 336 din CC al RM ţine de competenţa procurorului; iar potrivit prevederilor art. 395 din CC al RM această acţiune procesuală ţine de competenţa instanţei de judecată.

In al doilea rînd, considerăm că soluţionarea cauzelor contravenţionale prevăzute în art. 312 şi 313 din CC al RM în nici un caz nu poate să constituie competenţa procurorului, deoarece sancţiunea la ambele articole are următorul conţinut: „se sancţionează cu amendă de la 50 la 150 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an". Înseamnă că organul (persoana cu funcţie de răspundere) care va aplica această sancţiune nu are alternativă. Pe lîngă amendă, ca sancţiune principală, trebuie să fie aplicată şi una dintre sancţiunile complimentare: fie privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie, fie privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. însă legea contravenţională (art. 395 alin. (1) pct. 1 lit.c)) stipulează că aplicarea sancţiunii privative de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau de dreptul de a deţine anumite funcţii constitue competenţa exclusivă a instanţei de judecată.

5.3. Competenţa comisiei administrativeComisia administrativă este un organ de administrare în domeniul combaterii

contravenţionalităţii constituit pe lîngă autoritatea publică locală. Ca organ executiv, ea este formată de consiliul local (sătesc, comunal, orăşenesc, municipal), în componenţa preşedintelui, vicepre edintelui, secretarului responsabil şi a 4-7 membri, ale căror obligaţii seș stabilesc prin regulament.

Decizia comisiei administrative privind soluţionarea cauzei contravenţionale se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor comisiei prezenţi la şedinţă. Şedinţa comisiei este deliberativă dacă la ea este prezentă simpla majoritate a membrilor ei.

Comisia administrativă examinează cauzele contravenţionale prevăzute în art. 62, 75,76, 92, 108, 161-168, 170-175, 180, 181, 227 din CC al RM.367

5.4. Competenţa agentului constatatorAnterior s-a menţionat că agenţii constatatori (organele administraţiei publice de

specialitate) pot fi divizaţi în două grupe:a) agenţii împuterniciţi să constate fapte contravenţionale, să examineze cauza şi să aplice

sancţiuni;b) agenţii împuterniciţi numai să constate fapte contravenţionale.

Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator pe a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica pedepsele prevăzute în sancţiunea contravenţiei comise (cu excepţia pedepselor a căror aplicare este de competenţa exclusivă a instanţei de judecată), în limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.

Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare, soluţionare şi sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. In astfel de cazuri, agentul va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.

5.4.1. Organele afacerilor interneOrganele afacerilor interne soluţionează cauzele contravenţionale prevăzute în art. 47-

54, 69-71, 73, 74, art. 77 alin. (8), art. 78, art. 79 alin. (1), (2), (4), art. 85-87, 89-91, 96-107, 159,160, 176, 191, 197, 201-203, 205, 216, 220-226, 228-245, 261, 262, 267, art. 273 pct. l)-4), 6)-13), art. 274, art. 277 alin. (1), (4), (5), (7), art. 283, art. 284 alin. (l)-(3), art. 285, 286, art. 299 alin. (2), art. 321, 325, 326, 334, 338-343, 354-365 din CC al RM.370

Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni în limitele competenţei şefului de direcţie şi adjuncţii lui, comisarul de poliţie şi adjuncţii lui, şefii secţiilor de poliţie, şefii sectoarelor de poliţie, şefii posturilor de poliţie, ofiţerii operativi superiori de sector şi ofiţerii de sector ai poliţiei.

In ceea ce priveşte cauzele privind încălcarea regimului din transporturi şi a regulilor de circulaţie rutieră, sînt în drept să le examineze şi să aplice sancţiuni şeful Direcţiei poliţiei rutiere şi adjuncţii lui, şefii serviciilor şi ai secţiilor poliţiei rutiere, şefii posturilor de poliţie rutieră, şefii posturilor liniare de poliţie.

Cauzele privind încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor pot fi soluţionate de către şeful Direcţiei salvatori şi pompieri şi adjuncţii lui, şefii detaşamentelor, unităţilor, posturilor paramilitare şi militare de salvatori şi pompieri din subordinea direcţiei, şefii subunităţilor specializate.

Contravenţiile prevăzute în art. 62, 75, 76, 92 şi 227 din CC al RM sînt constatate de organele afacerilor interne, însă procesele-verbale de constatare a acestora urmează a fi remise spre examinare comisiei administrative.

5.4.2. Centrul Na ional Anticorup ieț țContravenţiile prevăzute în art. 264, 265, 272, art. 273 pct. 5), art. 282,art. 284 alin. (4), art. 314, 315, art. 349 alin. (1), (2), art. 350 se examinează de CNA.

Contravenţiile prevăzute în art. 277 alin. (2), (3), (6), art. 293, 295 se examinează de organele de specialitate ale centrului care le-au depistat.371

Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni directorul, vicedireetorii centrului, şefii organelor teritoriale şi adjuncţii lor.

5.4.3. Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului FinanţelorContravenţiile prevăzute în art. 263, 288-292, 297, 298, art. 299 alin. (1), art. 301, 311

se examinează de organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor. Contravenţiile prevăzute în art. 277 alin. (2), (3), (6), art. 293,295 se examinează de organele de specialitate ale ministerului care le-au depistat372

Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni ministrul şi viceminiştrii finanţelor, directorul general al Vistieriei de Stat şi adjunţii lui, conducătorii direcţiilor generale finanţe ale unităţilor administra- tiv-teritoriale şi adjuncţii lor, şefii inspectoratelor fiscale de stat de toate nivelurile şi adjuncţii lor, conducătorii Serviciului control financiar şi revizie din subordinea Ministerului Finanţelor şi ai subdiviziunilor lui teritoriale, adjuncţii acestora.

5.4.4. Serviciul VamalServiciul Vamal soluţionează cauzele contravenţionale prevăzute în art. 79 alin. (3) şi

art 287 din CC al RM.373Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni şefii birourilor

şi posturilor vamale şi adjuncţii lor.

5.4.5. Comisia Naţională a Pieţei Financiare C.N.P.F. soluţionează cauzele contravenţionale prevăzute în art. 300, 302-304, 306-310

din CC al RM.Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni preşedintele şi

vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

5.4.6. Organele pentru protecţia mediului şi Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”

Contravenţiile prevăzute în art. 93-95,109-130,132-154,156,182 se examinează de organele pentru protecţia mediului.

Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni inspectorul principal de stat pentru ecologie şi adjuncţii lui, inspectorii superiori de stat pentru ecologie.

Contravenţiile prevăzute în art. 110-115,120-130,132-137,139-142 numai se constată de către directorul general al Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” şi adjuncţii lui, directorii întreprinderilor de stat pentru silvicultură, ai întreprinderilor silvocinegetice şi ai rezervaţiilor naturale. Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor se remit spre examinare organelor de protecţie a mediului.

Contravenţiile prevăzute în art. 181 din CC al RM numai se constată de către reprezentanţii organelor pentru protecţia mediului, procesele-verbale cu privire la contravenţii remiţîndu-se spre examinare comisiei administrative.

5.4.7. Organele supravegherii sanitar-epidemiologice de statOrganele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat soluţionează cauzele

contravenţionale menţionate în art. 80-83, 115, 268-271 şi 276 din CC al RM.Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni medicul-şef

sanitar de stat al Republicii Moldova şi adjuncţii lui, medicii-şefi sanitari de stat ai raionelor şi oraşelor (municipiilor).

5.4.8. Organele de specialitate în domeniul transportului aerianOrganele de specialitate în domeniul transportului aerian soluţionează cauzele

contravenţionale prevăzute în art. 208-215, 217-219 din CC al RM.Sînt în drept să examineze contravenţii şi să aplice sancţiuni:a) conducătorii agenţiilor de transport aerian şi adjuncţii lor, inspectorii superiori şi

inspectorii abilitaţi cu funcţii de control;b) comandanţii aeronavelor civile în timpul îndeplinirii misiunii de zbor, pentru

contravenţiile prevăzute în art. 210 din CC al RM.376

§ 6. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contravenţional şi regimul lor juridic

6.1. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contraven ional, sistemul şiț regimul juridic al lor.

Pornind de la cele menţionate, în baza analizei doctrinei şi a legislaţiei naţionale, considerăm că sistemul măsurilor de asigurare a procesului contravenţional (măsurilor procesuale de constrîngere) cuprinde:

1. reţinerea contravenţională;2. aducerea silită;3. înlăturarea de la conducerea vehiculului şi examenul medical pentru constatarea stării

de ebrietate produse de alcool sau de alte substanţe;4. reţinerea şi aducerea vehiculului la parcare;5. cercetarea la faţa locului, ridicarea obiectelor şi a documentelor, percheziţia;6. percheziţia corporală şi ridicarea obiectelor şi a documentelor.

PROCESUL CONTRAVENŢIONALPARTEA SPECIALĂ

TITLUL IVPROCESUL CONTRAVENŢIONAL. PARTEA SPECIALĂ

TEMA 11. Desfăşurarea procesului contravenţional1.Circumstanţele care înlătură procedura contravenţională. 1.1 Conţinutul juridic al procesului contravenţional. 1.2. Începerea procedurii contravenţionale ca prima fază a procesului contravenţional.2. Circumstanţele care înlătură procedura contravenţională. 2.1. Lipsa faptului contravenţiei. 2.2. Fapta comisă nu mai este considerată contravenţie în legea nouă. 2.3. Autorul faptei antisociale ilicite nu este subiect al răspunderii contravenţionale. 2.4. Existenţa unor cauze dintre cele care înlătură caracterul contravenţional.

2.5. Existenţa unor cauze care înlătură răspunderea contravenţională pentru fapta comisă.

2.6. Decesul persoanei presupuse a fi făptuitorul unei contravenţii. 2.7. Pentru acelaşi fapt şi în privinţa aceleeaşi persoane există o decizie/hotărîre

definitivă. 2.8. Pentru acelaşi fapt este sau trebuie să fie pornită urmărirea penală.3. Fazele procedurii contravenţionale. Noţiune şi conţinut: 3.1. Definirea fazei procedurii contravenţionale. 3.2. Sistemul fazelor procedurii contravenţionale şi conţinutul lor.

§ 1. Circumstanţele care înlătură procedura contravenţională

Procedura contravenţională nu poate fi începută, iar cea începută urmează a fi încetată în următoarele cazuri:

1. nu există faptul contravenţiei;2. fapta comisă, printr-o lege nouă, nu mai este considerată contravenţie;3. autorul faptei antisociale ilicite, avînd capacitatea de folosinţă şi capacitatea de

exerciţiu, nu este subiect al răspunderii contravenţionale;4. existenţa uneia dintre cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei comise

(art. 19 din CC al RM);5. existenţa uneia dintre cauzele care înlătură răspunderea contravenţională pentru fapta ce

conţine elementele constitutive ale contravenţiei (art. 26 din CC al RM);6. decesul persoanei presupuse a fi făptuitorul unei contravenţii;7. pentru aceeaşi faptă şi în privinţa aceleiaşi persoane există o decizie/ hotărîre definitivă;8. pentru aceeaşi faptă este sau trebuie să fie pornită o urmărire penală.

1) nu există faptului contravenţieiDoar apariţia raportului juridic de conflict serveşte drept temei juridic pentru pornirea

procedurii contravenţionale. Pornirea procedurii contravenţionale în lipsa raportului juridic de conflict (lipsa atentării reale la obiect) este ilegală.

în cazul în care procedura contravenţională a fost pornită legal, însă în procesul cercetării cauzei contravenţionale, ca urmare a acumulării şi administrării probelor, a fost stabilită lipsa obiectului contravenţiei sau a laturii obiective - procedura contravenţională urmează a fi clasată.

Dacă o anumită regulă de conduită în societate este stabilită şi protejată prin intermediul normelor morale, tradiţiilor, obiceiurilor sau al normelor juridice ale altor ramuri ale sistemului de drept, atunci relaţiile sociale legate de respectarea sau nerespectarea acestor reguli nu constituie obiectul unei contravenţii.

2) Fapta comisă nu mai este considerată contravenţie în legea nouăDacă fapta considerată prin lege drept contravenţie a fost comisă pînă la apariţia unei

legi noi prin care ea nu se mai consideră contravenţie, iar procedura contravenţională nu a fost încă pornită, atunci lipseşte temeiul juridic pentru începerea ei. în cazul în care procedura contravenţională a fost începută, ea urmează a fi clasată. De exemplu, dacă contravenţia „Consumul de băuturi spirtoase în unităţile de producţie" (art. 168 din Codul cu privire la contravenţiile administrative din 1985) a fost comisă la 30 mai 2009, atunci începînd cu 31 mai 2009 procedura contravenţională pe această cauză nu poate fi pornită, deoarece legea nouă, care intră în vigoare la 31 mai 2009, nu prevede o astfel de contravenţie.

3) Autorul faptei antisociale ilicite nu este subiect al răspunderii contravenţionaleEste vorba aici de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care,

în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, nu cad sub

incidenţa jurisdicţiei contravenţionale a Republicii Moldova sau în cazul cărora este înlăturată răspunderea contravenţională.

4) Existenţa unor cauze dintre cele care înlătură caracterul contravenţional al faptei comise

Fapta antisocială comisă va avea caracter contravenţional în cazul în care va întruni integral următoarele trăsături: ilegalitatea, penalitatea şi culpabilitatea. Lipsa oricăreia dintre aceste trăsături exclude existenţa caracterului contravenţional al faptei şi, în consecinţă, exclude aplicarea constrîngerii statale.

Potrivit legislaţiei contravenţionale în vigoare, se consideră cauze care înlătură caracterul contravenţional al faptei comise:

- starea de iresponsabilitate constatată în modul stabilit de lege;- legitima apărare;- starea de extremă necesitate;- constrîngerea fizică şi/sau psihică;- riscul întemeiat;- cazul fortuit.

5) Existenţa unor cauze care înlătură răspunderea contravenţională pentru fapta comisăLegislatorul a prevăzut anumite circumstanţe cînd persoana vinovată de comiterea unei

contravenţii poate sau trebuie absolvită de răspundere contravenţională. Aceste cauze sînt:- renunţarea benevolă la săvîrşirea contravenţiei;- comiterea unei contravenţii neînsemnate, tentativa;- împăcarea victimei cu făptuitorul;- prescripţia răspunderii contravenţionale;- amnistia.începerea procedurii contravenţionale în baza fiecăruia dintre aceste temeiuri are

specificul său, de exemplu: în cazul comiterii unei contravenţii neînsemnate legislatorul îi oferă organului împuternicit să examineze cazul contravenţional două variante de decizie: să înlăture răspunderea contravenţională limitîndu-se la adresarea unei observaţii verbale făptuitorului sau să se abţină de la emiterea unei astfel de decizii; în cazul împăcării victimei cu făptuitorul în condiţiile prevăzute de lege, organul împuternicit să examineze cazul are o singură variantă de decizie - încetarea procedurii contravenţionale; încetarea procedurii contravenţionale în legătură cu amnistia nu are efect juridic asupra măsurilor de prevenire, de curmare şi a celor de asigurare a procedurii contravenţionale deja aplicate şi nici asupra drepturilor victimei.

6) Decesul persoanei presupuse a fi făptuitorul unei contravenţii

7) Pentru acelaşi fapt şi în privinţa aceleiaşi persoane există o decizie/ hotărîre definitivă„Nimeni nu poate fi urmărit sau sancţionat de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.

Reluarea procesului contravenţional care a încetat poate avea loc doar în cazul descoperirii unor noi circumstanţe sau în cazul depistării unui viciu fundamental în hotărîrea de încetare".

Din cele menţionate rezultă concluzia că, dacă în procesul cercetării cazului contravenţional va fi constatat că pe cauza cercetată există deja o decizie/hotărîre definitivă, procedura contravenţională urmează a fi clasată (încetată).

8) Pentru acelaşi fapt este sau trebuie să fie pornită urmărirea penalăEste cunoscut faptul că dreptul contravenţional ca ramură a sistemului de drept este

înrudit în mare măsură cu cel penal. Contravenţia - ca instituţie juridică de bază a dreptului contraveţional - are multe tangenţe cu infracţiunea - ca instituţie juridică de bază a dreptului penal. Din aceste considerente, deseori, în etapa constatării unei fapte antisociale ilicite, pornind de la informaţia iniţială de care dispune în momentul respectiv organul constatator, este

foarte complicat să fie formulată o concluzie definitivă referitor la caracterul faptei comise (contravenţie sau infracţiune).

Deci, în cazul în care pînă la începerea procedurii contravenţionale încălcarea de lege comisă conţine elementele constitutive ale unei infracţiuni, procesul contravenţional nu poate fi pornit, iar materialele se remit procurorului sau ofiţerului de urmărire penală, după competenţă.

Dacă în procesul cercetării cazului se constată că fapta cerecetată considerată contravenţie a fost săvîrşită în condiţii care o plasează sub incidenţa legii penale, procedura contravenţională urmează a fi încetată, iar dosarul se remite neîntîrziat, prin încheiere motivată, procurorului, după competenţă.

De exemplu, procedura contravenţională a fost pornită de către agentul constatator în legătură cu păstrarea ilegală de substanţe narcotice în cantităţi mici (art. 85). Potrivit încheierii specialistului, solicitate de către agentul constatator, cantitatea substanţelor narcotice ridicate ca fiind păstrate ilegal depăşeşte proporţia mică. Din acest moment procedura contravenţională trebuie să fie încetată, iar materialele - remise procurorului, după competenţă, pentru pornirea urmăririi penale potrivit art. 217 din Codul penal - „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor".

Un alt exemplu: în urma cercetării cazului de huliganism nu prea grav (art. 354 din CC al RM) s-a stabilit că persoana bănuită a încălcat în mod grosolan ordinea publică, prin acţiunile sale exprimînd o vădită lipsă de respect faţă de societate, ele fiind însoţite de o ameninţare cu aplicarea unei violenţe persoanelor care curmau actele huliganice. Aceste circumstanţe, confirmate prin probe, vor servi drept temei juridic şi, totodată, drept obligaţie pentru agentul constatator de a clasa procedura contravenţională şi de a remite materialele, potrivit competenţi, pentru pornirea urmăririi penale conform art. 287 „Huliganismul" din Codul penal al Republicii Moldova.

Fiecare caz de încetare a procesului contravenţional determină repunerea în drepturi a persoanei în privinţa căreia a fost pornit.

§ 2. Fazele procedurii contravenţionale: noţiune şi conţinut

Activitatea participanţilor la procedura contravenţională se desfăşoară în timp, avînd cîteva faze. Fazele procedurii, se deosebesc una de alta prin: conţinut, participanţii la procedură, metodele de activitate, deciziile emise etc. Decizia intermediară se fixează într-un document procesual special (proces-verbal cu privire la reţinere; proces-verbal cu privire la percheziţia corporală, ridicarea obiectelor şi a documentelor etc.).

Fazele procedurii sînt organic legate între ele. De regulă, următoarea fază îşi începe desfăşurarea după finalizarea celei anterioare.

În ceea ce priveşte numărul fazelor şi denumirea lor, în literatura de specialitate nu există o opinie unică, însă majoritatea specialiştilor în domeniu consideră că procedura contravenţională constă din următoarele faze:

1. cercetarea cazului contravenţional;2. examinarea cazului şi emiterea deciziei asupra cazului;3. revizuirea cazului contravenţional;4. executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale.

La prima fază se constată fapta contravenţională, se colectează şi se administrează probele privind caracterul faptei antisociale comise şi personalitatea făptuitorului.

La a doua fază se analizează documentele procesuale prezentate, se verifică încadrarea juridică a faptei comise, circumstanţele atenuante şi agravante ale cauzei, se emite decizia asupra cazului, care se aduce la cunoştinţa părţilor procedurii.

La a treia fază persoana faţă de care este aplicată sancţiunea contravenţională, partea vătămată sau reprezentanţii lor legali, precum şi procurorul sînt în drept să atace decizia cu privire la cazul contravenţional. În caz de atac, executarea deciziei se suspendă şi se efectuează revizuirea cazului de către instanţa de judecată.

La a patra fază se desfăşoară executarea deciziei irevocabile cu privire la aplicarea sancţiunii.

Fiecare dintre fazele enumerate, la rîndul lor, au propriile etape.1. Cercetarea cazului contravenţional:

1.1. Constatarea faptei antisociale comise;1.2. Începerea procedurii contravenţionale;1.3. Colectarea şi administrarea probelor, analiza juridică a faptei comise;1.4. Documentarea procesuală a rezultatelor cercetării cazului;1.5. Emiterea deciziei intermediare privind încetarea procedurii contravenţionale sau,

după caz, întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie;1.6. Expedierea procesului-verbal cu privire la contravenţie şi a materialelor anexate la

el potrivit competenţei.2. Examinarea cazului contravenţional şi emiterea deciziei asupra lui;

2.1. Pregătirea pentru examinarea cazului;2.2. Examinarea cazului contravenţional;2.3. Emiterea deciziei asupra cazului;2.4. Anunţarea deciziei asupra cazului şi punerea ei în executare

3. Revizuirea cazului contravenţional:3.1. Atacarea deciziei asupra cazului prin contestaţie, recurs sau cerere de revizuire;3.2. Examinarea contestaţiei, a recursului sau a cererii de revizuire;3.3. Adoptarea şi pronunţarea deciziei cu privire la revizuire;3.4. Punerea în executare a deciziei definitive cu privire la aplicarea sancţiunii.

4. Executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale:4.1. Verificarea procedurii de punere a deciziei;4.2. Executarea propriu-zisă a deciziei;4.3. Finalizarea fazei de executare a deciziei emise şi a procedurii contravenţionale.

Fazele enumerate, realizate în strictă consecutivitate, alcătuiesc procedura contravenţională, prin care se manifestă conţinutul procesului contravenţional în fond.

Este de menţionat că, pe lîngă procedura contravenţională obişnuită, pentru unele fapte contravenţionale prevăzute de legislaţia contravenţională, există şi procedura contravenţională simplificată.

La desfăşurarea procedurii simplificate fazele procedurii nu ies în evidenţă. De exemplu, la comiterea unei contravenţii pentru care nu se întocmeşte un proces-verbal cu privire la contravenţie şi amenda se achită la faţa locului, fazele de cercetare a cazului, examinare a lui şi emitere a deciziei, precum şi de executare a acesteia se contopesc.

Odată cu adoptarea Codului contravenţional din 2008, această structură clasică a procedurii contravenţionale acceptată în literatura de specialitate suportă modificări esenţiale. Conţinutul de bază al acestor modificări constă în accelerarea şi simplificarea desfăşurării activităţii procesuale privind constatarea faptului contravenţional, emiterea deciziei la caz şi executarea ei.

Această concepţie a legislatorului a condiţionat şi apariţia unui participant nou la procesul contravenţional - agentul constatator, recunoaşterea de jure în calitate de participanţi la procesul contravenţional a procurorului şi a specialistului, reducerea esenţială a numărului de organe împuternicite să examineze cauza contravenţională cu dreptul de a aplica sancţiunea contravenţională, instanţa de judecată obţinînd un rol preponderent în procesul contravenţional.

în ceea ce priveşte rolul şi locul instituţiei agentului constatator în procesul contravenţional, aceasta, în viziunea noastră, poate fi privită ca o instituţie juridică de bază a dreptului contravenţional.

Reieşind din modificările operate în reglementarea procesului contravenţional, în opinia noastră, conţinutul şi structura lui pot fi privite şi studiate sub două aspecte:

- procedura contravenţională accelerată (simplificată), cînd agentul constatator efectuează de sine stătător întreg volumul de activităţi procesuale privind începerea procedurii contravenţionale, cercetarea cazului, emiterea deciziei la caz, punerea în executare a deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale etc.;

- procedura contravenţională clasică (deja examinată), în care activitatea agentului constatator se încheie prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie şi remiterea dosarului contravenţional potrivit competenţei.

în acest caz, structura procedurii contravenţionale acceptată în literatura de specialitate ar putea fi puţin revăzută şi ar avea următorul conţinut:

- constatarea faptei contravenţionale;- judecarea cauzei contravenţionale în instanţă sau examinarea ei de către alt

organ împuternicit şi emiterea deciziei asupra cazului;- revizuirea cauzei contravenţionale;- executarea deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale.

TEMA 12. Constatarea faptei contravenţionale

1. Conţinutul procesului de constatare a faptei contravenţionale şi atribuţiile agentului constatator:

1.1. Definirea fazei de constatare a faptei contravenţionale. 1.2. Etapele fazei de constatare a faptei contravenţionale. 1.3. Modalităţile de sesizare ale agentului constatator. 1.4. Analiza informaţiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale. 1.5. Începerea procedurii contravenţionale.2. Cercetarea cauzei contravenţionale constatate şi emiterea deciziei asupra cazului: 2.1. Cercetarea cauzei: noţiune şi conţinut. 2.2. Documentarea procesuală a rezultatelor cercetării cazului. 2.3. Încetarea procedurii contravenţionale sau, după caz, întocmirea procesului-verbal

cu privire la contravenţie. 2.4. Cerinţele înaintate faţă de forma şi conţinutul procesului-verbal cu privire la

contravenţie. 2.5. Emiterea de către agentul constatator a deciziei de aplicare a sancţiunii

contravenţionale.3. Contestaţia împotriva deciziei emise de agentul constatator. Executarea deciziei

definitive: 3.1. Modul de contestare a deciziei emise. 3.2. Modul de executare a deciziei necontestate (definitive) a agentului constatator.4. Sesizarea privind cauzele şi condiţiile care au favorizat comiterea contravenţiei.

§ 1. Conţinutul procesului de constatare a faptei contravenţionale şi atribuţiile agentului constatator

A constata înseamnă a stabili situaţia sau starea unui lucru, existenţa unui fapt, a unui adevăr. Astfel, am putea presupune că prin constatarea faptei contravenţionale se subînţelege acţiunea privind stabilirea şi analiza juridică a faptei antisociale comise, încadrarea ei într-o anumită normă materială a dreptului contravenţional pentru a determina dacă aceasta constituie sau nu o contravenţie.

Legislatorul însă utilizează termenul constatarea faptei contravenţionale avînd în vedere un conţinut mult mai larg. Potrivit legii contravenţionale, „constatarea faptei contravenţionale înseamnă activitatea, desfăşurată de agentul constatator, de colectare şi de administrare a probelor privind existenţa contravenţiei, de încheiere a procesului-verbal cu privire la contravenţie, de aplicare a sancţiunii contravenţionale sau de trimitere, după caz, a dosarului în instanţa de judecată sau în alt organ spre soluţionare."

Din această definiţie reiese că, în cazul contravenţiilor la a căror comitere agentul constatator este împuternicit să aplice sancţiunea contravenţională, „constatarea faptei contravenţionale” reprezintă procedura contravenţională accelerată (simplificată) şi cuprinde următoarele acţiuni procesuale, care, la rîndul lor, constituie unele etape ale fazei de constatare a faptei contravenţionale:

1. sesizarea agentului constatator privind săvîrşirea unei fapte ilicite;2. analiza informaţiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale periculoase;3. începerea procedurii contravenţionale;4. cercetarea propriu-zisă a cazului, adică colectarea şi studierea probelor privind

caracterul faptei antisociale comise, personalitatea făptuitorului;5. documentarea procesuală a rezultatelor cercetării efectuate;6. încetarea procedurii contravenţionale sau, după caz, întocmirea procesului-

verbal cu privire la contravenţie;7. emiterea deciziei privind aplicarea pedepsei contravenţionale în ordinea stabilită

prin lege şi în limitele competenţei agentului constatator concret;8. aducerea deciziei aplicate la cunoştinţa persoanelor interesate şi explicarea

dreptului şi ordinii de contestaţie a deciziei;9. punerea în executare a deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale;10. determinarea cauzelor şi condiţiilor care au favorizat săvîrşirea contravenţiei şi

luarea de măsuri pentru eliminarea lor etc.

I. Sesizarea agentului constatator. Agentul constatator este sesizat prin • plîngere• denunţ • din oficiu, cînd se află că a fost săvîrşită o faptă ilicită.

II. Analiza informaţiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale. Imediat sau în cel mult 3 zile de la data sesizării, agentul constatator este obligat să

verifice sesizarea şi să întreprindă măsurile procesuale prevăzute de legea contravenţională.În baza cercetării informaţiei iniţiale (practic neverificate, neconfirmate prin probe etc.)

agentul constatator emite una dintre următoarele variante de decizie intermediară:1. de a respinge pornirea unei proceduri contravenţionale, în cazul în care din

informaţia obţinută rezultă că nu este încălcată normă juridică a unei ramuri de drept, adică fapta comisă constituie o încălcare a unei norme morale sau nerespectarea unui obicei etc.;

2. de a expedia materialele cu informaţia respectivă după principiul competenţei, în cazul în care din informaţia obţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) o normă juridică ce ţine de altă ramură de drept;

3. de a expedia materialele ce conţin informaţia respectivă după principiul teritorial sau ramural, în cazul în care din informaţia obţinută rezultă că este încălcată (nerespectată) o normă materială a dreptului contravenţional, însă fapta contravenţională a fost comisă pe raza de competenţă a altui organ de drept;

4. de a începe procedura contravenţională, în cazul în care din informaţia obţinută rezultă că este încălcată o normă materială a dreptului contravenţional şi cercetarea cazului ţine de obligaţia şi competenţa organului căruia i-a parvenit această informaţie.

III. Începerea procedurii contravenţionale.

Această acţiune procesuală poate începe numai atunci cînd s-a constatat existenţa faptei contravenţionale.

Începerea procedurii contravenţionale este un act psihic volitiv, care nu este constatat procesual, dar care determină începerea cercetării cazului.

Luînd decizia de a începe procedura contravenţională, reprezentantul agentului constatator abilitat prin această decizie dispune începutul colectării probelor care ar confirma sau ar dezminţi faptul comiterii unei contravenţii.

VI.§ 2. Cercetarea cauzei contravenţionale constatate şi emiterea deciziei asupra

cazuluiLa această etapă de constatare a faptei contravenţionale este necesar să se stabilească,

prin acumularea, analiza şi administrarea probelor, circumstanţele reale ale faptei comise, care se pot constitui în patru blocuri:

• circumstanţe ce contribuie direct la soluţionarea problemei privind prezenţa sau lipsa componenţei juridice a contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă);

• circumstanţe ce nu contribuie direct la constatarea prezenţei sau lipsei componenţei juridice a contravenţiei, însă au importanţă pentru evaluarea corectă a tipului de sancţiune contravenţională şi a severităţii pedepsei (de exemplu, constatarea formei de vinovăţie);

• informaţia privind personalitatea făptuitorului;• informaţia ce ţine de constatarea cauzelor şi condiţiilor fiecărei contravenţii

comise.Cercetarea cazului şi constatarea circumstanţelor reale ale faptei comise se realizează

prin diferite metode.Metoda de bază este audierea participanţilor la procedura contravenţională, la care poate

fi invitată (citată) orice persoană ce deţine informaţii privind fapta contravenţională comisă sau personalitatea autorului ei: partea vătămată, martorii, specialistul, făptuitorul. În cazurile în care apare necesitatea unor cunoştinţe speciale, persoana care efectuează cercetarea cazului contravenţional poate să apeleze la ajutorul expertului (art. 390 din CC al RM). Înfăţişarea persoanelor citate în faţa organului (persoanei cu funcţie de răspundere) este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii constituie temeiul juridic pentru aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere.

Organul (persoana cu funcţie de răspundere) poate solicita informaţia necesară cu privire la fapta comisă sau la personalitatea făptuitorului de la orice persoană juridică.

Cercetarea circumstanţelor comiterii faptei contravenţionale poate fi efectuată şi prin studierea purtătorilor materiali de informaţie (probe materiale), a obiectelor şi a documentelor care sînt un instrument al contravenţiei, precum şi a obiectelor şi a documentelor care sînt obiectivul direct al contravenţiei etc.

Probele materiale sînt colectate în urma aplicării măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale: reţinerea, controlul corporal şi controlul obiectelor, ridicarea mijloacelor de transport, a obiectelor şi a documentelor, examinarea stării de ebrietate etc.

V. Documentarea procesuală a rezultatelor cercetării cazului. Toate acţiunile procesuale, de regulă, trebuie fixate în actele procesuale. Dacă în

procesul activităţii de cercetare a cazului au fost aplicate unele măsuri procesuale de constrîngere: reţinerea, controlul corporal, controlul obiectelor, ridicarea obiectelor şi a

documentelor etc., atunci este necesar să se întocmească un proces-verbal, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

în procesul cercetării cazului contravenţional şi al documentării procesuale a rezultatelor obţinute o importanţă majoră trebuie acordată constatării corpurilor delicte. Potrivit legii contravenţionale corpuri delicte se consideră obiectele, inclusiv banii, documentele, alte valori, faţă de care există temeiuri a presupune că au servit la săvîrşirea contravenţiei, au păstrat asupra lor urmele faptei contravenţionale sau au constituit obiectul acestei fapte, sau pot servi ca mijloc de constatare a existenţei ori inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiei.434

Corpurile delicte depistate se anexează la procesul-verbal cu privire la contravenţie, în care se descriu amănunţit, ori se păstrează într-un alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate se fotografiază, iar fotografiile se anexează la procesul-verbal, în care se consemnează acest fapt.

Pînă la soluţionarea cauzei contravenţionale, agentul constatator asigură păstrarea corpurilor delicte potrivit prevederilor art. 159-161 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător în procesul contravenţional.

La judecarea cauzei contravenţionale, instanţa hotărăşte asupra corpurilor delicte potrivit prevederilor art. 106 din Codul penal şi ale art. 162 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător în procesul contravenţional.

VI. Încetarea procedurii contravenţionale sau, după caz, întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie.

Agentul (persoana cu funcţie de răspundere) care efectuează cercetarea cazului pe parcursul desfăşurării acestei etape, în baza rezultatelor analizei detaliate a informaţiei suficiente cu privire la fapta antisocială comisă şi personalitatea făptuitorului, trebuie să precizeze:

• dacă în urma faptei antisociale comise a apărut vreun raport juridic;• dacă un astfel de raport a apărut, atunci care normă juridică a fost încălcată

(nerespectată) şi din care ramură a dreptului;• în care articol (alineat al articolului) din CC se încadrează fapta comisă;• dacă făptuitorul este vinovat de comiterea unei fapte contravenţionale şi care

este forma vinovăţiei.În funcţie de răspunsul la întrebările formulate, cercetarea se va finaliza cu emiterea

unei decizii intermediare:1. de a înceta (clasa) procedura contravenţională;2. de a întocmi un proces-verbal cu privire la contravenţie.Clasarea urmează să fie emisă în baza condiţiilor prevăzute în art. 441 din CC al RM:

lipsa unei fapte contravenţionale; constatarea vreunuia dintre temeiurile prevăzute de lege ce exclude caracterul contravenţional al faptei comise sau aplicarea sancţiunii contravenţionale; decedarea persoanei presupuse a fi făptuitor; pentru fapta în cauză este pornită o urmărire penală; pentru aceeaşi faptă şi privitor la aceeaşi persoană există o decizie definitivă.

În cazul încetării procedurii pornite se întocmeşte o hotărîre de încetare (clasare) a cazului contravenţional, din acel moment persoana în a cărei privinţă a fost pornit cazul fiind repusă în drepturi.

Încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie – poate fi emisă numai atunci cînd în acţiunile (inacţiunile) făptuitorului sînt prezente toate elementele componente ale contravenţiei, prevăzute în norma materială imputată (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă). Excepţie de la această regulă generală constituie cazurile în care nu se încheie procesul-verbal.

Def: Procesul-verbal cu privire la contravenţie este un act prin care se individualizează fapta ilicită şi se identifică făptuitorul. Se încheie de agentul constatator pe baza constatărilor personale şi a probelor acumulate, în prezenţa făptuitorului sau în absenţa lui.

În cel mult 24 de ore de la data încheierii, procesul-verbal cu privire la contravenţie se înscrie într-un registru de evidenţă în ordinea întocmirii şi depunerii lui la autoritatea din care face parte agentul constatator.

Procesul-verbal cu privire la contravenţie încheiat de agentul constatator, de regulă, se remite spre examinare în instanţa sau în alt organ potrivit competenţei.

În cazul procedurii contravenţionale accelerate (simplificate), cînd agentul constatator potrivit competenţei este împuternicit şi pentru a aplica sancţiunea, se emite decizia respectivă.

La emiterea de către agentul constatator a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale este necesar să se respecte cu stricteţe cerinţele examinate deja în cartea întîi, şi anume:

• încălcarea cu vinovăţie a unei norme materiale concrete din Codul contravenţional;

•aplicarea pedepsei numai în limitele competenţei sale şi în limitele sancţiunii contravenţiei imputate;

• respectarea termenelor de prescripţie;• respectarea altor condiţii prevăzute de legislaţia contravenţională.

Decizia agentului constatator cu privire la aplicarea pedepsei contravenţionale se consemnează în procesul-verbal cu privire la contravenţie.

Conţinutul procesului-verbal. Acest act procesual pot fi separate în patru blocuri:I. datele cu privire la circumstanţele comiterii faptei şi analiza ei juridică;

II. datele ce caracterizează personalitatea făptuitorului;III. datele ce caracterizează procesul-verbal ca fiind un document procesual oficial; IV. datele privind realizarea drepturilor persoanei în privinţa căreia este întocmit

procesul-verbal şi faţă de care, după caz, este aplicată sancţiunea contravenţională. Procesul-verbal cu privire la contravenţie va cuprinde:

•data (ziua, luna, anul) şi locul încheierii;•calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe

care o reprezintă;•numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia contravenientului, datele din buletinul

lui de identitate, iar în cazul persoanei juridice - denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;

• fapta contravenţională, locul şi timpul săvîrşirii ei, circumstanţele cauzei care au importanţă pentru stabilirea faptelor şi a consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cauzate de contravenţie;

• încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei;

•aducerea la cunoştinţa făptuitorului438 şi a victimei a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute în art. 384 şi 387;

•obiecţiile şi probele pe care făptuitorul le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei.

Dacă făptuitorul este un minor, în procesul-verbal se va consemna şi numele, prenumele, domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi legali.

Atunci cînd persoana bănuită nu cunoaşte limba în care este desfăşurată procedura contravenţională, se asigură asistenţa unui interpret/traducător, datele lui consemnîndu-se în procesul-verbal.

În acest document procesual se individualizează corpurile delicte (se descriu forma, mărimea, culoarea, greutatea, alte caracteristici care permit individualizarea lor), indicîndu-se datele proprietarului şi, după caz, măsurile luate pentru valorificarea sau conservarea lor.

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de •agentul constatator • inculpat•victimă (în caz că există o victimă)

În unele cazuri prevăzute de lege, acesta poate fi întocmit şi în lipsa persoanei respective. Faptul absenţei inculpatului ori al refuzului său de a semna procesul-verbal se consemnează şi se adeverşte prin semnătura a cel puţin 2 martori, indicîndu-se şi datele acestora.

În acest document procesual nu se admit rectificări, completări, alte modificări. în cazul necesităţii unor astfel de acţiuni, se încheie un nou proces-verbal, în care se face consemnarea respectivă.

În cazul în care contravenţia din domeniul circulaţiei rutiere a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau al mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, agentul constatator, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, poate încheia procesul-verbal şi în absenţa inculpatului.

În cazul pluralităţii de contravenţii săvîrşite de aceeaşi persoană, constatate în acelaşi timp de acelaşi agent, a căror soluţionare ţine de competenţa aceluiaşi organ, se încheie un singur proces-verbal.

Pentru a asigura respectarea cerinţelor înaintate faţă de calitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie, legislatorul a prevăzut că neconsemnarea în acest document procesual a datelor şi a faptelor indicate în art. 443 din Codul contravenţional are ca efect juridic nulitatea lui.

Cazurile în care nu se încheie proces-verbal cu privire la contravenţie art. 446Agentul constatator sau procurorul nu încheie proces-verbal cu privire la contravenţie

dacă:•persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional recunoaşte că

este vinovată de săvîrşirea contravenţiei şi acceptă să plătească pe loc sancţiunea amenzii contra chitanţă;

• se aplică sancţiunea avertismentului;• răspunderea contravenţională poate fi înlăturată în temeiul prevederilor art. 20-

31 din Codul contravenţional;• procurorul a emis ordonaţa de refuz al începerii urmăririi penale, de

încetare a urmăririi penale din cauză că fapta constituie o contravenţie, precum şi în cazurile liberării de răspundere penală a persoanei cu tragerea la răspundere contravenţională. în cazurile indicate, procurorul emite o ordonanţă motivată privind pornirea procesului cu privire la contravenţie.

Prevederile art. 446 alin. (1) din Codul contravenţional nu se aplică, adică agentul constatator este obligat să recurgă la încheierea procesului-verbal cu privire la contravenţie, în următoarele cazuri:

• aplicarea sancţiunii principale prevăzute de lege este de competenţa instanţei de judecată;

• prin contravenţie s-a cauzat un prejudiciu material;• există corpuri delicte pasibile de confiscare în conformitate cu art. 106 CP şi art.

162 CPP. Chitanţa de încasare a amenzii la locul constatării contravenţiei art. 447În cazul prevăzut la art. 446 alin. (1) lit. a), contravenientul plăteşte amendă, aplicată de

agentul constatator, contra unei chitanţe de încasare care va conţine: a) data, ora şi locul de efectuare a plăţii; b) numele, prenumele şi domiciliul persoanei sancţionate;

c) numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, autoritatea pe care o reprezintă; d) norma contravenţională în al cărei temei este aplicată sancţiunea; e) suma amenzii; f) semnăturile părţilor. Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale se înmînează persoanei sancţionate,

faptul înmînării menţionîndu-se în copia de pe chitanţă. Chitanţa de încasare a amenzii contravenţionale este un document de strictă evidenţă.

Modul de evidenţă, de păstrare şi de eliberare a chitanţelor de către agenţii constatatori se stabileşte prin regulament aprobat de Guvern.

§ 3. Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie art. 448În decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-

verbal cu privire la contravenţie, contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul sînt în drept să-l conteste în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.

Contestaţia se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale.

Contestaţia suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicată prin proces-verbal. La depunerea contesta iei, nu se plăte te taxa de statț șContestaţia împotrivă hotărîrii cu privire la contravenţie poate fi depusă în decursul a 15

zile de la data pronunţării hotărîrii sau de la data aducerii ei la cunoştinţă, după caz. În cazul omiterii acestui termen din motive întemeiate, persoana faţă de care a fost pronunţată hotărîrea poate fi repusă în termen, la cerere, de către autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicită să examineze contestaţia.

§ 4. Sesizarea privind cauzele şi condiţiile care au favorizat contravenţia

-----------------------------------

TEMA13. Judecarea sau examinarea cauzei contravenţionale1. Acţiunile preliminare ce ţin de judecarea cauzei contravenţionale în instanţa de

judecată: 1.1. Actele preliminare privind judecarea cauzei. 1.2. Termenul de judecare a cauzei contravenţionale. Participarea în şedinţa de

judecată.2. Cercetarea judecătorească şi emiterea hotărîrii judecătoreşti: 2.1. Cercetarea judecătorească: noţiune şi conţinut. 2.2. Desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale. 2.3. Problemele ce urmează a fi soluţionate la adoptarea hotărîrii judecătoreşti. 2.4. Procesul-verbal al şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale: cerinţele şi

conţinut. 2.5. Emiterea de către instanţă a hotărîrii asupra cauzei contravenţionale. 2.6. Conţinutul hotărîrii judecătoreşti. 2.7. Aducerea la cunoştinţă (punerea în executare) a hotărîrii judecătoreşti.3. Examinarea cauzei contravenţionale de către comisia administrativă: 3.1. Pregătirea pentru examinarea cauzei contravenţionale. 3.2. Competenţa materială şi cea teritorială a comisiei administrative. 3.3. Cercetarea cauzei în şedinţă. 3.4. Emiterea deciziei asupra cazului: conţinutul şi structura ei.

Judecarea sau examinarea cauzei contravenţionale

§ 1. Acţiunile preliminare ce ţin de judecarea cauzei contravenţionale în instanţa de judecată

Atunci cînd, agentul constatator care a constatat cazul contravenţional nu este în drept să

aplice pedeapsa contravenţională nu poate fi aplicată procedura contravenţională accelerată (simplificată), procesul-verbal cu privire la contravenţie şi materialele anexate la el urmează a fi

remise instanţei sau comisiei administrative, potrivit competenţei. În aceste cazuri sînt realizate consecutiv toate fazele procedurii contravenţionale: constatarea cazului contravenţional şi cercetarea lui; examinarea (judecarea) cazului şi emiterea deciziei; atacarea deciziei emise şi revizuirea cauzei; executarea deciziei privind aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Potrivit legii, cauza contravenţională se judecă în instanţa de judecată.

Actele preliminare privind judecarea cauzei. În termen de 3 zile de la data intrării cauzei contravenţionale în instanţă, judecătorul

rezolvă următoarele chestiuni:• dacă examinarea cazului respectiv este de competenţa lui;• dacă au fost întocmite corect procesul-verbal şi celelalte materiale din dosarul cu

privire la contravenţie;• dacă persoanelor care trebuie să participe la examinarea cazului li s-au

comunicat ordinea examinării cazului şi drepturile lor cu privire la participare în procesul de examinare a cazului;

• reacţia agentului constatator la demersurile persoanei în privinţa căreia este întocmit procesul-verbal, părţii vătămate, reprezentanţilor legali, avocatului etc.

În funcţie de rezultatele acestor acţiuni, judecătorul decide:1. dispune remiterea după competenţă a dosarului cu privire la contravenţie;2. fixează data examinării cauzei contravenţionale, dispune citarea părţilor şi altor

participanţi la şedinţă, întreprinde alte acţiuni pentru buna ei desfăşurare.

Termenul de judecare a cauzei contravenţionale Art. 454Cauza contravenţională se judecă în termen de 30 de zile de la data intrării dosarului în

instanţă. Dacă există temeiuri rezonabile, judecătorul, prin încheiere motivată, poate prelungi

termenul de judecare a cauzei cu 15 zile. În cazul reţinerii persoanei conform art. 376 şi 433, judecarea cauzei contravenţionale se

face de urgenţă şi cu precădere.

§ 2. Cercetarea judecătorească şi emiterea hotărîrii judecătoreşti

Participarea la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale art. 455Şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale are loc cu citarea părţilor, în a a mod caș

acestea să primească cita ia ț cu cel puţin 5 zile înainte de edin ă.ș țPrezenţa agentului constatator la şedinţa de judecare a cauzei este obligatorie. Neprezentarea agentului constatator, legal citat, fără motive întemeiate şi fără

înştiinţarea prealabilă a instanţei duce la încetarea procesului contravenţional, cu emiterea, după caz, a unei încheieri interlocutorii.

Neprezentarea în şedinţă a făptuitorului sau a victimei, nu împiedică judecarea cauzei. Participarea făptuitorului reţinut este obligatorie. Aducerea lui este asigurată de poliţie.

Desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale. Ac iunile judecătorului la judecarea cauzei:ț• anunţă cauza;• verifică prezenţa persoanelor citate;• verfică respectarea procedurii de citare în cazul absenţei vreunei persoane citate;• ia măsuri, după caz, pentru participarea interpretului;• îndepărtează martorii din sala de şedinţe;• identifică persoana în a cărei privinţă a fost pornită procedura contravenţională;• anunţă completul de judecată şi explică părţilor dreptul de recuzare;• explică participanţilor la şedinţă alte drepturi şi obligaţii.

Cercetarea judecătorească a cauzei contravenţionale

Cercetarea judecătorească este una dintre cele mai importante etape ale procesului contravenţional, rezultatele căreia vor fi determinante la emiterea deciziei.

Cercetarea probelor art. 457 alin. (1, 2)Mai întîi se examinează probele prezentate de partea acuzăriiLa cererea părţilor sau a altor participanţi la proces, instanţa poate modifica ordinea de

cercetare a probelor, dacă aceasta este necesar pentru bună desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Făptuitorul poate cere să fie audiat la începutul examinării probelor sau la orice etapă a cercetării judecătoreşti.

Soluţionarea cererilor şi demersurilor art. 457 alin. (3)După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la judecarea cauzei,

instanţa soluţionează cererile şi demersurile formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor acţiuni procesuale suplimentare.

După încheierea cercetării judecătoreşti urmează dezbaterile judiciare.

Dezbaterile judiciare

Dezbaterile judiciare (etapa egală cu Judecarea pricinii în fond, în cardul procesului civil) este acea parte a dezbaterilor judiciare în care sînt constatate şi elucidate circumstanţele de fapt şi de drept ale pricinii.

Participanţii la dezbateri nu au dreptul să se refere, în luările lor de cuvînt, la probe noi, neexaminate în cadrul cercetării judecătoreşti. În cazul în care se impune prezentarea de noi probe, participanţii la dezbateri pot cere reluarea cercetării judecătoreşti, indicînd circumstanţele care vor fi cercetate suplimentar în baza probelor noi.

După închiderea dezbaterilor judiciare şi rostirea ultimului cuvînt de către acuzat, părţile pot depune în instanţă concluzii scrise asupra soluţiei pe care o propun privitor la cauză.

Concluziile se anexează la procesul-verbal.

Emiterea hotărîrii asupra cauzei contravenţionale

Pot fi emise două variante de hotărîre:1. încetarea procesului contravenţional în şedinţa de judecată;2. recunoaşterea vinovăţiei persoanei şi aplicarea pedepsei contravenţionale.Prima variantă de decizie - încetarea procesului - se emite în cazul:• în care pe parcursul judecării cazului se constată vreuna dintre circum- stanţale

care înlătură procesul contravenţional, stipulate în art. 441 din CC al RM (care au fost examinate anterior);

• nulităţii procesului-verbal cu privire la contravenţie, recunoscut în condiţiile art. 445 din CC al RM.

A doua variantă de decizie - poate fi emisă numai în cazul în care fapta comisă se încadrează în norma juridică contravenţională, este recunoscută vinovăţia făptuitorului şi nu există circumstanţe care ar înlătura procesul contravenţional.

Aducerea la cunoştinţă a hotărîrii judecătoreşti art. 463, 464În cel mult 3 zile de la data pronunţării hotărîrii, copia ei se remite părţilor care nu au

fost prezente la şedinţa de judecare a cauzei contravenţionale şi, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnîndu-se în dosar. Inculpatului prezent la pronunţarea hotărîrii, care a fost sancţionat cu arest contravenţional, precum şi inculpatului anterior reţinut i se înmînează neîntîrziat, contra semnătură, extrasul din hotărîrea judecătorească, expediindu-se ulterior copia de pe hotărîre în termen de cel mult 3 zile.

§ 3. Examinarea cauzei contravenţionale de către comisia administrativăMenţionăm că în CC procedura de examinare a cauzei contravenţionale de către comisia

administrativă este reglementată, în viziunea noastră, insuficient.în normele juridice prevăzute în art. 397 şi art. 398 din CC al RM lipseşte o

reglementare clară şi exhaustivă a multor acţiuni procesuale, cum ar fi:• prezenţa în şedinţă a părţilor procesului contravenţional, a altor participanţi,

precum şi modul de citare a lor;• obligativitatea prezenţei la examinarea cazului a agentului constatator care a

încheiat procesul-verbal;• obligativitatea procesului-verbal al şedinţei comisiei administrative;• structura deciziei;• decizia comisiei administrative în cazul în care sancţiunea normei materiale, a

cărei examinare este de competenţa comisiei administrative, prevede privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau munca neremunerată în folosul comunităţii, a căror aplicare este de competenţa instanţei de judecată;

• termenul de examinare a cauzei contravenţionale;• modul de atacare a deciziei comisiei administrative asupra cazului etc.Pornind de la analiza practicii de activitate a acestor organe, a prevederilor legii

contravenţionale abrogate şi ale celei în vigoare, considerăm că procedura examinării cauzei contravenţionale de către comisia administrativă poate fi divizată în 3 etape:

1. pregătirea pentru examinarea cauzei contravenţionale;2. cercetarea cauzei în şedinţă;3. emiterea deciziei asupra cazului şi punerea ei în aplicare.

Pregătirea pentru examinarea cauzei contravenţionale.

În procesul pregătirii pentru examinarea cauzei contravenţionale, secretarul responsabil al comisiei administrative soluţionează următoarele probleme:

• dacă examinarea cazului respectiv ţine de competenţa comisiei administrative; • dacă au fost întocmite just procesul-verbal şi celelalte documente din dosarul cu

privire la contravenţia comisă; • dacă persoanelor care trebuie să participe la examinarea cazului li s-au

comunicat timpul şi locul examinării lui; • dacă au fost solicitate materiale suplimentare; chestiunile privind demersurile

persoanei trase la răspundere contravenţională, ale părţii vătămate, ale reprezentanţilor lor legali, ale avocatului, după caz.

Prima acţiune în cadrul pregătirii pentru examinarea cazului ţine de problema competenţei, care este una dintre cele mai importante şi care constituie una dintre cerinţele de

bază înaintate faţă de procedura de emitere a actelor administrative. Decizia comisiei administrative cu privire la aplicarea sancţiunii contravenţionale ca modalitate a actului administrative, emise cu depăşirea competenţei, se consideră nulă, chiar dacă ea corespunde tuturor celorlalte cerinţe.

A doua acţiune în cadrul pregătirii pentru examinarea cauzei este studierea procesului-verbal cu privire la contravenţie, verificarea dacă inculpatului i-au fost explicate drepturile lui contra semnătură, îndeosebi în cazurile cînd prezenţa lui la examinarea cazului nu este obligatorie. Secretarul responsabil al comisiei administrative trebuie să se convingă că inculpatul ştie cine, unde şi cînd va examina cazul, că el nu a înaintat nici un demers în sensul amînării examinării cazului. Este important să se stabilească dacă participanţii la procedură nu au solicitat, la faza de constatare a cazului, colectarea unor materiale suplimentare şi dacă aceste cereri au fost satisfăcute.

Analizînd practica organelor abilitate cu funcţii de constatare a cauzelor contravenţionale, inclusiv experienţa personală de activitate în cadrul acestor organe, tragem concluzia că la faza de cercetare a cazului contravenţional se comit multiple erori, documentele procesuale au multiple lacune, ele referindu-se, în special, la conţinutul procesului-verbal cu privire la contravenţie şi la interpretările participanţilor la procedură (făptuitorul, partea vătămată (după caz), martorii), şi anume:

• deseori conţinutul interpretării practic nu se referă la circumstanţele faptei comise şi din această cauză ea nu poate fi considerată drept probă;

• unele interpretări nu conţin data şi semnătura autorului ei;• în cazurile în care interpretarea este întocmită de persoana care realizează

interogatoriul, lipseşte nota celui interogat cu privire la faptul că interpretarea este fixată corect, după spusele lui;

• în materialele colectate şi cele cercetate nu sînt evidenţiate cauzele şi condiţiile comiterii contravenţiei, atunci cînd organul care cercetează cazul, potrivit dispoziţiei art. 450 din CC al RM, trebuie să ia măsuri pentru eliminarea lor.

Unele deficienţele proceselor-verbale cu privire la contravenţie:• nu este descris cu claritate conţinutul faptei contravenţionale. De exemplu,

putem întîlni următoarea constatare: „A încălcat legislaţia cu privire la locuinţe, fapt prin care a comis contravenţia prevăzută în art. 180 din CC al RM", pe cînd acest articol are 11 alineate, prin urmare există 11 variante ale laturii obiective (doar unul trebuie fixat în procesul-verbal) şi deci sîntem în prezenţa a 11 contravenţii de sine stătătoare;

• datele de identitate ale inculpatului nu sînt complete;• lipsesc trimiterile cu privire la circumstanţele atenuante sau agravante;• lipsesc menţiunile privind explicarea drepturilor şi obligaţiilor persoanei în

privinţa căreia este încheiat procesul-verbal, prevăzute de legislaţia contravenţională;• calificarea juridică a faptei antisociale comise este incorectă şi ca urmare

înaintarea învinuirii nu este întemeiată;• în unele procese-verbale se fac corectări cu cerneală de altă culoare, unele dintre

ele nefiind semnate etc.

În urma studierii detaliate a procesului-verbal cu privire la contravenţie şi a materialelor anexate la el, etapa de pregătire pentru examinarea cazului contravenţional se încheie cu emiterea uneia dintre următoarele două variante de decizie:

1. restituirea materialelor agentului constatator care a încheiat procesul-verbal pentru înlăturarea greşelilor admise la faza constatării faptei contravenţionale şi cercetării cazului;

2. admiterea cazului spre examinare şi fixarea datei examinării cazului.

În ceea ce priveşte durata etapei de pregătire pentru examinarea cauzei de către comisia administrativă, considerăm că, reieşind din conţinutul art. 453 din CC al RM, ea nu trebuie să depăşească termenul de 3 zile de la înaintarea cauzei contravenţionale în comisia administrativă.

Cercetarea cauzei în şedinţă

La fixarea datei examinării cauzei în şedinţă secretarul responsabil al comisiei administrative trebuie să ia în consideraţie termenul de 30 de zile în limitele căruia trebuie să fie examinată cauza contravenţională.

Şedinţa comisiei trebuie să fie deliberativă, (adică să fie prezentă majoritatea simplă a membrilor ei).

Preşedintele comisiei administrative sau vicepreşedintele, după caz, conduce şedinţa privind examinarea cauzei contravenţionale, şi în acest scop:

• anunţă componenţa comisiei care cercetează cauza contravenţională; • anunţă ce caz urmează să fie examinat;• numeşte cine este tras la răspundere contravenţională, stabileşte identitatea

inculpatului;• verifică prezenţa altor persoane citate;• explică persoanelor participante la examinarea cauzei contravenţionale drepturile

şi obligaţiile lor;• dă citire procesului-verbal cu privire la contravenţie, inclusiv opiniei agentului

constatator cu privire la sancţiunea pasibilă aplicată (dacă această recomandare există).

Cercetarea probelor

Mai întîi trebuie să fie analizate probele prezentate de partea acuzării (agentul constatator).

Probele pot fi prezentate de părţile procesului contravenţional şi în şedinţă.Probele colectate de agentul constatator la faza de constatare şi de cercetare a cazului

contravenţional şi verificate la etapa de pregătire pentru examinarea cazului trebuie să fie confirmate în şedinţa de examinare a cazului.

În timpul examinării cauzei contravenţionale comisia administrativă este obligată să clarifice următoarele:

• dacă fapta comisă constituie contravenţie;• vinovăţia făptuitorului şi formele ei;• prezenţa circumstanţelor care înlătură caracterul contravenţional al faptei comise

şi aplicarea răspunderii contravenţionale;• existen a circumstanţelor ce atenuează sau agravează răspunderea conț -

travenţională;• oportunitatea şi legalitatea aplicării pedepsei faţă de făptuitor;• dacă prin comiterea contravenţiei a fost pricinuită o pagubă materială;• caracteristica persoanei făptuitorului etc.

Soluţionarea cererilor şi demersurilor

După cercetarea tuturor probelor din dosar şi a celor prezentate la examinarea cauzei în şedinţă, comisia administrativă soluţionează cererile şi demersurile formulate şi dispune efectuarea, după caz, a unor acţiuni procesuale suplimentare.

Finalizînd cercetarea probelor, a cererilor şi a demersurilor formulate de către participanţii la proces, preşedintele şedinţei anunţă dezbaterile.

Dezbaterile judiciare

Participanţii la dezbateri au dreptul să se refere, în luările lor de cuvînt, numai la acele probe care au fost examinate în cadrul şedinţei. După cum s-a menţionat deja, legislatorul nu prevede modalitatea de fixare procesuală a procesului de desfăşurare a şedinţei de examinare a cauzei contravenţionale de către comisia administrativă. Considerăm că, dacă în şedinţă au fost audiate partea vătămată, martorii, expertul sau specialistul, trebuie să fie întocmit procesul-verbal de desfăşurare a şedinţei. Structura lui trebuie să fie în concordanţă cu prevederile art. 459 din CC al RM.

Emiterea deciziei asupra cazului şi punerea ei în executare.

După ce în şedinţa de cercetare a cazului au fost epuizate toate etapele procesuale, au fost verificate şi confirmate (sau neconfirmate) probele care confirmă (sau nu) comiterea faptei contravenţionale, prezenţa (sau lipsa) vinovăţiei inculpatului, comisia administrativă formulează, apoi pronunţă decizia asupra cazului.

Variante de decizie:1. restituirea materialelor agentului constatator care a întocmit procesul-verbal

pentru înlăturarea greşelilor admise la faza constatării faptei contravenţionale şi cercetării cazului;

2. clasarea cazului;3. remiterea materialelor în instanţa de judecată;4. aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.Prima variantă de decizie poate fi emisă atît la etapa de pregătire pentru examinarea

cauzei contravenţionale, cît şi după finalizarea cercetării cauzei în şedinţă.A doua variantă de decizie - se emite în urma constatării uneia dintre circumstanţele

care înlătură procesul contravenţional, stipulate în art. 441 din CC al RM.A treia variantă de decizie - remiterea materialelor în instanţa de judecată - poate fi

emisă la examinarea cauzelor contravenţionale prevăzute în art. 162, 164, art. 180 alin. (4), (6), (11), art. 181 din CC al RM, în cazul în care comisia administrativă consideră necesară aplicarea sancţiunii contravenţionale: privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate sau munca neremunerată în folosul comunităţii.

La emiterea variantei a patra de decizie - aplicarea sancţiunii contravenţionale - comisia administrativă trebuie să ţină cont şi de următoarele cerinţe:

• respectarea termenelor de prescripţie (art. 30 din CC al RM);• aplicarea pedepsei numai în limitele sancţiunii contravenţiei imputate;• respectarea modului de aplicare a sancţiunii în cazul pluralităţii de contravenţii

(art. 44 din CC al RM);• luarea în considerare a circumstanţelor atenuante (art. 42 din CC al RM), a celor

agravante (art. 43 din CC al RM) şi personalitatea făptuitorului etc.Decizia comisiei administrative se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor

comisiei prezenţi la şedinţă.Structura deciziei comisiei administrative trebuie să corespundă structurii hotărîrii

judecătoreşti. Ea constă din partea introductivă, partea descriptivă şi dispozitiv.Conţinutul părţii introductive şi al celei descriptive trebuie să respecte cerinţele stipulate

în art. 462 din CC al RM.în ceea ce priveşte dispozitivul, el trebuie să cuprindă:

1. Soluţia, după caz, cu privire la:• restituirea materialelor agentului constatator care a încheiat procesul- verbal

pentru înlăturarea greşelilor admise la faza constatării faptei contravenţionale şi cercetării cazului;

• clasarea cazului contravenţional;• soluţia cu privire la remiterea materialelor în instanţa de judecată;

• soluţia cu privire la vinovăţia persoanei de săvîrşirea contravenţiei imputate şi stabilirea sancţiunii contravenţionale;

2. Modul şi termenul de contestare a deciziei luate;3. Alte chestiuni privind justa soluţionare a cauzei contravenţionale.

Potrivit prevederelor legii contravenţionale, în cel mult 3 zile de la data pronunţării deciziei comisiei administrative, copia ei se remite, în modul stabilit prin lege, părţilor care nu au fost prezente la şedinţa de examinare a cauzei şi, la cerere, celor prezente, faptul expedierii consemnîndu-se în procesul-verbal al şedinţei.

TEMA 14. Atacarea hotărîrii instanţei de judecată şi revizuirea cauzei contravenţionale

*1. Calea ordinară de atac. Recursul: 1.1 Conţinutul revizuirii cauzei. 1.2. Atacarea hotărîrii asupra cauzei contravenţionale. 1.3. Subiecţii cu drept de atac cu recurs a hotărîrii judecătoreşti. 1.4. Temeiul juridic pentru depunerea recursului. 1.5. Termenul şi modul de depunere a recursului. 1.6. Repunerea în termen a recursului. 1.7. Efectele juridice ale recursului. 1.8. Judecarea cauzei contravenţionale cu recurs. 1.9. Variantele de hotărîre a instanţei de recurs. 1.10. Conţinutul hotărîrii instanţei de recurs. *2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea: 2.1. Temeiurile revizuirii cauzei. 2.2. Procedura revizuirii cauzei. 2.3. Hotărîrea instanţei de recurs.

TEMA 14. Atacarea hotărîrii instanţei de judecată şi revizuirea cauzei contravenţionale

§ 1. Calea ordinară de atac. Recursul

Recursul art. 465Hotărîrile judecătoreşti contravenţionale pot fi atacate cu recurs. Recursul se declară în termen de 15 zile din momentul aducerii la cunoştinţa persoanei

interesate a hotărîrii judecătoreşti i se depune în instanţa de judecată a cărei hotărîre esteș atacată. Persoana deţinută poate depune recurs şi la administraţia locului de deţinere, care este obligată să-l expedieze imediat instanţei de judecată a cărei hotărîre este atacată.

Recursul primit, împreună cu dosarul contravenţional, se expediază, în cel mult 3 zile de la data expirării termenului de declarare a recursului, instanţei de recurs.

Temeiurile juridice pentru depunerea recursului – art. 466

Judecarea cauzei contravenţionale cu recurs art. 471Recursul se judecă de un complet din 3 judecători, cu citarea părţilor. Neprezentarea la şedinţă a părţilor legal citate nu împiedică judecarea recursului. Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în

recurs. Şedinţa de judecare a recursului art. 472

Preşedintele completului de judecată conduce şedinţa de judecare a recursului i asigurăș ordinea şi solemnitatea în şedinţă.

La judecarea recursului împotriva hotărîrii asupra cauzei contravenţionale, preşedintele completului de judecată:

a) anunţă recursul care urmează să fie judecat; b) anunţă completul de judecată, numele procurorului, apărătorului, interpretului şi al

altor persoane; c) verifică prezenţa persoanelor citate; d) primeşte cererile de recuzare sau alte cereri, pe care le soluţionează prin încheiere; e) după enunţarea recursului, oferă cuvînt recurentului, apoi intimatului şi, la urmă,

procurorului. Dacă printre recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvînt i se oferă lui.

Părţile au dreptul la replică referitor la problemele apărute în dezbateri. Contravenientul are dreptul la ultimul cuvînt. Instanţa de recurs hotărăşte asupra cauzei contravenţionale în camera de deliberare. Decizia, semnată de membrii completului de judecată, inclusiv de judecătorul care are

opinie separată, se pronunţă în şedinţă. Decizia instanţei de recurs art.473După examinarea recursului, instanţa de recurs adoptă una dintre următoarele decizii: 1) respinge recursul şi menţine hotărîrea atacată dacă recursul: a) este tardiv; b) este inadmisibil; c) este nefondat; 2) admite recursul, casînd hotărîrea atacată, şi dispune rejudecarea cauzei în primă

instanţă. Decizia instanţei de recurs se pronunţă integral sau doar dispozitivul, urmînd a fi

redactată în cel mult 3 zile.

§ 2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea

Deschiderea procedurii de revizuire art. 475Procedura de revizuire se deschide în favoarea contravenientului în termen de cel mult 6

luni din momentul apariţiei următoarelor temeiuri: a) instanţa de judecată internaţională, prin hotărîre, a constatat o încălcare a drepturilor

şi libertăţilor omului care poate fi reparată la o nouă judecare; b) Curtea Constituţională a declarat neconstituţională prevederea legii aplicată în cauza

respectivă; c) legea nouă înlătură caracterul contravenţional al faptei sau ameliorează situaţia

contravenientului în a cărui privinţă nu a fost executată integral sancţiunea contravenţională; d) există o procedură pornită în cauza dată în faţa unei instanţe internaţionale; e) prin hotărîre definitivă s-a constatat că agentul constatator, procurorul sau judecătorul

a comis, în cursul constatării şi judecării acestei cauze, abuzuri ce constituie infracţiuni. (3) Procedura de revizuire se deschide în baza cererii procurorului de nivelul instanţei

de judecată, conform competenţei teritoriale, sau a cererii contravenientului adresată instanţei care a judecat cauza/contestaţia. În cazul alin.(2) lit.d), procedura de revizuire se deschide la cererea Procurorului General sau a adjuncţilor lui.

(4) Cererea de revizuire se face în scris, cu invocarea motivului revizuirii şi a datelor doveditoare.

(5) În procedura de revizuire, instanţa sesizată poate dispune suspendarea hotărîrii neexecutate.

(6) Cererea de revizuire se examinează în conformitate cu prevederile capitolului VII al cărţii a doua.

Hotărîrea instanţei de revizuire art. 477După examinarea cererii de revizuire, instanţa de revizuire adoptă una dintre

următoarele hotărîri: 1) respinge cererea de revizuire dacă este: a) tardivă; b) inadmisibilă; c) neîntemeiată; 2) admite cererea, casînd hotărîrea atacată, şi pronunţă o nouă hotărîre. Instanţa dispune, după caz, repunerea în drepturi, restituirea amenzii plătite şi a

bunurilor, precum şi a cheltuielilor judiciare pe care persoana în a cărei favoare s-a admis revizuirea nu era obligată să le suporte, includerea, la cerere, în vechimea neîntreruptă în muncă, a duratei sancţiunii arestului contravenţional.

Hotărîrile emise în procedură de revizuire, cu excepţia celor emise de curţile de apel, pot fi atacate cu recurs de persoanele enumerate la art.467 în termen de 15 zile şi se judecă în ordinea procedurii de recurs, în conformitate cu prevederile capitolului VIII al cărţii a doua.

TEMA 15. Executarea deciziilor cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale

Condiţiile generale cu privire la procedura de executare a deciziilor cu caracter contravenţional:

1.1. Instituţiile şi organele care asigură executarea deciziilor privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

1.2. Sistemul organelor de executare silită a deciziei privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

1.2.1. Actele supuse executării silite. 1.2.2. Obligaţiile şi drepturile procesuale ale executorului judecătoresc. 1.2.3. Protecţia juridică de realizare a drepturilor executorului judecătoresc.2. Procedura de executare a sancţiunii contravenţionale de către persoanele fizice: 2.1. Executarea sancţiunii avertismentului. 2.2. Executarea sancţiunii amenzii. 2.3. Executarea sancţiunii privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a

desfăşura o anumită activitate. 2.4. Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii: 2.4.1. Obligaţiile organului care asigură executarea sancţiunii muncii

neremunerate în folosul comunităţii. 2.4.2. Obligaţiile administraţiei organizaţiei în care contravenientul execută

sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii. 2.4.3. Obligaţiile contravenientului. 2.5. Executarea sancţiunii arestului contravenţional. 2.6. Executarea expulzării.3. Stingerea executarea sancţiunii contravenţionale.4. Procedura de executare a sancţiunilor contravenţionale de către persoanele juridice: 4.1. Executarea sancţiunii amenzii. 4.2. Executarea sancţiunii privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.

Executarea deciziilor cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale

Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti art. 478

Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în primă instanţă.

În termen de 10 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, preşedintele instanţei trimite dispoziţia de executare a hotărîrii, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, autorităţii însărcinată cu punerea în executare a hotărîrii conform prevederilor legislaţiei de executare. În cazul în care cauza a fost judecată cu recurs, la copia de pe hotărîre se anexează copia de pe decizia instanţei de recurs.

Autorităţile care pun în executare hotărîrea judecătorească comunică, în cel mult 5 zile, instanţei care a trimis hotărîrea respectivă despre punerea ei în executare. Administraţia locului de deţinere va notifica instanţa care a trimis hotărîrea despre locul în care contravenientul execută sancţiunea.

Instanţa de judecată care a pronunţat hotărîrea este obligată să urmărească executarea hotărîrii.

Problemele ce urmează a fi soluţionate la executarea sancţiunii contravenţionale

art. 479Problemele legate de executarea sancţiunii contravenţionale se soluţionează, la demersul

contravenientului, de către autoritatea competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale sau, la demersul contravenientului ori al autorităţii competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale, de către instanţa de judecată.

Problemele legate de explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la executarea hotărîrii judecătoreşti se soluţionează de către instanţa emitentă a hotărîrii definitive, la demersul contravenientului sau al autorităţii competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale.

Modul de soluţionare a problemelor legate de executarea sancţiunii

contravenţionale de către instanţa de judecată art. 480Problemele legate de executarea sancţiunii contravenţionale adresate instanţei de

judecată se soluţionează în conformitate cu prevederile capitolului VII al cărţii a doua, de către instanţa de judecată din raza de activitate a autorităţii competentă să asigure executarea sancţiunii contravenţionale.

Încheierea instanţei de judecată privind soluţionarea problemelor legate de executarea sancţiunii contravenţionale poate fi atacată cu recurs de către persoanele interesate în termen de 15 zile şi se judecă în procedură de recurs în conformitate cu prevederile capitolului VIII al cărţii a doua.

I. Conţinutul planului tematicConţinutul temelor TITLUL IDREPTUL MATERIAL. PARTEA GENERALĂTEMA 1. Consideraţii generale privind dreptul contravenţional1. Definiţia, obiectul şi metoda dreptului contravenţional: 1.1. Ordinea socială. Noţiuni generale. 1.2. Ordinea de drept. Noţiune şi conţinut. 1.3. Ramura de drept, Subramura dreptului, instituţia juridică. 1.4. Definiţia dreptului contravenţional. 1.5. Obiectul dreptului contravenţional. 1.6. Metoda dreptului contravenţional. *2. Evoluţia reglementărilor contravenţionale. 3. Principiile dreptului contravenţional:

3.1. Noţiunea de principiu al dreptului contravenţional. 3.2. Sistemul principiilor dreptului contravenţional şi clasificarea lor.*4.Trăsăturile dreptului contravenţional. Corelaţia dintre dreptul contravenţional şi

ramurile înrudite ale sistemului de drept. 5. Izvoarele dreptului contravenţional.

TEMA 2. Legislaţia contravenţională1. Noţiunea de legislaţie contravenţională, sistemul şi interpretarea ei: 1.1. Sistemul legislaţiei contravenţionale. 1.2. Interpretarea legislaţiei contravenţionale.2. Structura Codului contravenţional al Republicii Moldova: 2.1. Caracteristica Cărţii întîi. Dreptul material. 2.2. Caracteristica Cărţii a doua. Procesul contravenţional.3. Noţiunea de aplicare a legii contravenţionale. *4. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în timp: 4.1. Intrarea în vigoare a legii contravenţionale. 4.2. Ieşirea din vigoare a legii contravenţionale. 4.3. Legea temporară. *4.4. Retroactivitatea legii contravenţionale noi. 4.5. Supraveţuirea legii vechi. *5. Aplicarea legislaţiei contravenţionale în spaţiu.

TEMA 3. Norma de drept contravenţional şi raportul de drept contravenţional1. Noţiunea, formele de manifestare şi structura normelor de drept contravenţional: 1.1. Noţiunea normei juridice contravenţionale. *1.2. Formele de manifestare a normelor juridice contravenţionale. 1.3. Structura normei juridice contravenţionale.2. Clasificarea normelor de drept contravenţional. *3. Raportul de drept contravenţional: 3.1. Premisele raportului juridic. 3.2. Raportul juridic contravenţional de conformare. 3.3. Raportul juridic contravenţional de conflict. 3.4. Subiecţii (părţile) raportului juridic contravenţional. 3.5. Obiectul raportului juridic contravenţional. 3.6. Durata raportului juridic contravenţional. 3.7. Constatarea raportului juridic contravenţional. 3.8. Modificarea raportului juridic contravenţional. 3.9. Stingerea raportului juridic contravenţional.

TEMA 4. Combaterea contravenţionalităţii ca obiect de influenţă reglementativ-juridică în dreptul contravenţional

1. Noţiunea de contravenţionalitate şi necesitatea studierii ei. *2. Starea contravenţionalităţiiîn Republica Moldova, cauzele şi condiţiile ce o

favorizează: *2.1. Indicii cantitativi ai contravenţionalităţii. 2.1.1. Nivelul contravenţionalităţii. 2.1.2. Coeficientul contravenţionalităţii. 2.1.3. Dinamica contravenţionalităţii. *2.2. Indicatorii calitativi ai contravenţionalităţii. 2.2.1. Structura contravenţionalităţii. 2.2.2. Caracterul contravenţionalităţii. *2.3. Cauzele şi condiţiile contravenţionalităţii.

*3. Formele de combatere a contravenţionalităţii: 3.1. Prevenirea faptelor contravenţionale. 3.2. Aplicarea faţă de făptuitorul unei fapte contravenţionale ilicite a măsurilor de

constrîngere statală. 3.3. Aplicarea faţă de contravenienţi a măsurilor de reîncadrare socială.4. Metodele de combatere a contravenţionalităţii: 4.1. Convingerea ca metodă de administrare în domeniul combaterii

contravenţionalităţii. *4.2. Constrîngerea ca metodă de administrare în domeniul combaterii

contravenţionalităţii. 4.2.1. Semnele caracteristice ale constrîngerii. 4.3. Clasificarea măsurilor administrative de constrîngere. *4.4. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de prevenire. *4.5. Tipurile şi caracteristica măsurilor administrative de curmare (stopare). *4.6. Aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere. 4.7. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale ca formă de constrîngere statală.

TEMA 5. Natura juridică a contravenţiei *1. Contravenţia ca unic temei al răspunderii contravenţionale. Caracteristica ei în

raport cu alte fapte antisociale: 1.1. Deosebirea dintre contravenţie şi infracţiune. 1.2. Deosebirea dintre contravenţie şi alte delicate administrative. 1.3. Deosebirea dintre contravenţie şi abaterea disciplinară.2. Noţiunea şi trăsăturile caracteristice ale contravenţiei. 2.1. Definirea contravenţiei. 2.2. Trăsăturile caracteristice ale contravenţiei. *3. Varietatea de contravenţii: 3.1. Contravenţie continuă. 3.2. Contravenţie prelungită. 3.3. Repetare de contravenţii. 3.4. Tentativă de contravenţie. *4. Elementele constitutive ale contravenţiei: 4.1. Obiectul contravenţiei. 4.2. Latura obiectivă. *4.3. Subiecţii contravenţiei. 4.3.1. Persoana fizică ca subiect al contravenţiei. *4.3.2. Persoana juridică ca subiect al contravenţiei: probleme juridice teoretice şi

practice, studio comparat al problemei respective. *4.4. Latura subiectivă. Necesitatea, modalitatea şi problemele constatării laturii

subiective a persoanei juridice ca subieect a răspunderii contravenţionale. *5. Cazurile care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi răspunderea

contravenţională: 5.1. Starea de extremă necessitate. 5.2. Legitima apărare. 5.3. Iresponsabilitatea. 5.4. Constrîngerea fizică şi/sau psihică (morală). 5.5. Riscul întemeiat. 5.6. Cazul fortuit. *5.7. Teoria şi practica legislativă mondială privind alte cauze ce înlătură caracterul

contravenţional al faptei comise.

TEMA 6. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică în dreptul contravenţional

1. Responsabilitatea juridică şi răspunderea juridică – elemente constitutive ale statutului administrativ-juridic al subiecţilor administrării în domeniul combaterii contravenţionalităţii.

2. Responsabilitatea juridică şi particularităţile ei: 2.1. Definirea responsabilităţii juridice. 2.2. Responsabilitatea ca element component al statutului administrativ-juridic al

funcţionarului public. 2.3. Elementele componente ale definiţiei de responsabilitate a funcţionarului public. *2.4. Apariţia responsabilităţii în dreptul contravenţional şi conţinutul ei. 3. Răspunderea juridică şi formele ei: 3.1. Definirea răspunderii juridice. *3.2. Teoria şi practica legislativă privind formele răspunderii juridice. Studiu

comparat. *4. Noţiunea şi particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale: 4.1. Definirea răspunderii contravenţionale. 4.2. Particularităţile de bază ale răspunderii contravenţionale.5. Principiile răspunderii contravenţionale. *6. Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională: 6.1. Renunţarea benevolă la săvîrşirea contravenţiei. 6.2. Contravenţia neînsemnată, tentative. 6.3. Împăcarea victimei cu făptuitorul. 6.4. Prescripţia răspunderii contravenţionale. 6.5. Amnistia.

TEMA 7. Sancţiunile contravenţionale şi regulile de aplicare a lor1. Noţiunea, trăsăturile, scopul şi principiile sancţiunii contravenţionale: 1.1. Definirea sancţiunii contravenţionale. 1.2. Trăsăturile de bază ale sancţiunii contravenţionale. 1.3. Scopul aplicării sancţiunii contravenţionale şi principiile de bază.2. Sistemul de sancţiuni contravenţionale: 2.1. Sistemul sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor fizice. 2.2. Sistemul sancţiunilor contravenţionale aplicate persoanelor juridice. *3. Modalitatea aplicării sancţiunii contravenţionale: 3.1. Circumstanţele ce atenuează răspunderea contravenţională. 3.2. Circumstanţele ce agravează răspunderea contravenţională.4. Repararea prejudiciului şi executarea obligaţiei a cărei neîndeplinire este sancţionată.

TITLUL II. DREPTUL MATERIAL. PARTEA SPECIALĂ

TEMA 8. Caracteristica generală a Părţii Speciale a dreptului material. Calificarea juridică a contravenţiilor

1. Definirea şi particularităţile Părţii speciale a dreptului contravenţional.2. Sistemul Părţii speciale a dreptului contravenţional. *3. Noţiunea, importanţa şi esenţa calificării contravenţiilor. 3.1. Definirea calificării juridice a contravenţiei. 3.2. Esenţa şi importanţa calificării juridice corecte a faptei comise.4. Locul şi importanţa calificării corecte a contravenţiei în procesul aplicării normelor

contravenţionale materiale.

TEMA 9. Caracteristica juridică a capitolelor inserate în Partea specială a Cărţii întîi din Codul contravenţional al Republicii Moldova

1. Contravenţii ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice:

1.1. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor politice.

1.2. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia drepturilor de muncă.

1.3. Contravenţii ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia altor drepturi constituţionale ale persoanei fizice.

2. Contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei, sănătatea persoanei, la starea sanitar-epidemiologică:

2.1. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii populaţiei.

2.2. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale ce ţin de protecţia sănătăţii persoanei fizice.

2.3. Contravenţiile ce atentează la relaţiile sociale determinate de necesitatea respectării regulilor sanitar-epidemiologice.

3. Contravenţii ce atentează la regimul de transporturi.4. Contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere.5. Contravenţii ce afectează activitatea autorităţilor publice.6. Contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe

teritoriul Republicii Moldova. *7. Contravenţii ce afectează modul de administrare. *8. Contravenţii care atentează la ordinea publică şi la securitatea publică: 8.1. Contravenţii care atentează la ordinea publică. 8.2. Contravenţii care atentează la securitatea publică.

TITLUL IIIPROCESUL CONTRAVENŢIONAL. PARTEA GENERALĂ

TEMA 10. Dispoziţii generale privind procesul contravenţional *1. Procesul contravenţional: noţiunea, scopul şi sarcinile: 1.1. Definirea procesului contravenţional. 1.2. Scopul şi sarcinile procesului contravenţional. 1.3. Procedura contravenţională ca formă de manifestare a procesului contravenţional.2. Principiile de bază ale procesului contravenţional.3. Probele în procesul contravenţional: 3.1. Probele în procedura contravenţională şi clasificarea lor. 3.2. Administrarea probelor.4. Participanţii la procesul contravenţional: 4.1. Organele statale ca participanţi la procesul contravenţional. *4.2. Părţile interesate ale procesului contravenţional. Drepturile şi obligaţiile: 4.2.1. Drepturile şi obligaţiile persoanei pasibile de sau trase la răspundere

contravenţională. 4.2.2. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate (victimei). 4.2.3. Drepturile reprezentanţilor legali. *4.3. Persoanele care contribui la desfăşurarea procesului contravenţional. 4.3.1. Apărătorul. Obligaţiile şi drepturile lui. 4.3.2. Statutul administrativ-juridic al martorului. 4.3.3. Locul şi rolul expertului în procesul contravenţional. 4.3.4. Specialistul. Obligaţiile şi drepturile.

4.3.5. Interpretul, traducătorul în procesul contravenţional.*5. Competenţa autorităţilor împuternicite să soluţioneze cauza contravenţională: 5.1. Competenţa instanţei de judecată. 5.2. Competenţa procurorului. 5.3. Competenţa comisiei administrative. 5.4. Competenţa agentului constatator: 5.4.1. Organele afacerilor interne. 5.4.2. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. 5.4.3. Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor. 5.4.4. Serviciul vamal. 5.4.5. Comisia Naţională a Pieţii Financiare. 5.4.6. Organele pentru protecţia mediului şi Agenţia pentru Silvicultură

„Moldsilva”. 5.4.7. Organele supravegherii sanitar-epidemiologice de stat. 5.4.8. Organele de specialitate în domeniul transportului aerian.6. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contravenţional şi regimul lor juridic: 6.1. Noţiunea de măsuri de asigurare a procesului contravenţiona, sistemul şi regimul

juridic al lor. *6.2. Procedura de aplicare a măsurilor de asigurare a procedurii contravenţionale.

TITLUL IVPROCESUL CONTRAVENŢIONAL. PARTEA SPECIALĂ

TEMA 11. Desfăşurarea procesului contravenţional2.Circumstanţele care înlătură procedura contravenţională: 1.1 Conţinutul juridic al procesului contravenţional. 1.2.Începerea procedurii contravenţionale ca prima fază a procesului contravenţional.*2. Circumstanţele care înlătură procedura contravenţională. 2.1. Lipsa faptului contravenţiei. 2.2. Fapta comisă nu mai este considerată contravenţie în legea nouă. 2.3. Autorul faptei antisociale ilicite nu este subiect al răspunderii contravenţionale. 2.4. Existenţa unor cauze dintre cele care înlătură caracterul contravenţional al faptei

comise. 2.5. Existenţa unor cauze care înlătură răspunderea contravenţională pentru fapta

comisă. 2.6. Decesul persoanei presupuse a fi făptuitorul unei contravenţii. 2.7. Pentru acelaşi fapt şi în privinţa aceleeaşi persoane există o decizie/hotărîre

definitivă. 2.8. Pentru acelaşi fapt este sau trebuie să fie pornită urmărirea penală.3. Fazele procedurii contravenţionale. Noţiune şi conţinut: 3.1. Definirea fazei procedurii contravenţionale. 3.2. Sistemul fazelor procedurii contravenţionale şi conţinutul lor.

TEMA 12. Constatarea faptei contravenţionale1. Conţinutul procesului de constatare a faptei contravenţionale şi atribuţiile agentului

constatator: 1.1. Definirea fazei de constatare a faptei contravenţionale. 1.2. Etapele fazei de constatare a faptei contravenţionale. 1.3. Modalităţile de sesizare ale agentului constatator. 1.4. Analiza informaţiei cu privire la comiterea unei fapte antisociale. 1.5. Începerea procedurii contravenţionale.

*2. Cercetarea cauzei contravenţionale constatate şi emiterea deciziei asupra cazului:

2.1. Cercetarea cauzei: noţiune şi conţinut. 2.2. Documentarea procesuală a rezultatelor cercetării cazului. 2.3. Încetarea procedurii contravenţionale sau, după caz, întocmirea procesului-verbal

cu privire la contravenţie. *2.4. Cerinţele înaintate faţă de forma şi conţinutul procesului-verbal cu privire la

contravenţie. *2.5. Emiterea de către agentul constatator a deciziei de aplicare a sancţiunii

contravenţionale.3. Contestaţia împotriva deciziei emise de agentul constatator. Executarea deciziei

definitive: 3.1. Modul de contestare a deciziei emise. 3.2. Modul de executare a deciziei necontestate (definitive) a agentului constatator.4. Sesizarea privind cauzele şi condiţiile care au favorizat comiterea contravenţiei.

TEMA13. Judecarea sau examinarea cauzei contravenţionale1. Acţiunile preliminare ce ţin de judecarea cauzei contravenţionale în instanţa de

judecată: 1.1. Actele preliminare privind judecarea cauzei. 1.2. Termenul de judecare a cauzei contravenţionale. Participarea în şedinţa de

judecată. *2. Cercetarea judecătorească şi emiterea hotărîrii judecătoreşti: 2.1. Cercetarea judecătorească: noţiune şi conţinut. 2.2. Desfăşurarea şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale. 2.3. Problemele ce urmează a fi soluţionate la adoptarea hotărîrii judecătoreşti. 2.4. Procesul-verbal al şedinţei de judecare a cauzei contravenţionale: cerinţele şi

conţinut. 2.5. Emiterea de către instanţă a hotărîrii asupra cauzei contravenţionale. 2.6. Conţinutul hotărîrii judecătoreşti. 2.7. Aducerea la cunoştinţă (punerea în executare) a hotărîrii judecătoreşti. *3. Examinarea cauzei contravenţionale de către comisia administrativă: 3.1. Pregătirea pentru examinarea cauzei contravenţionale. 3.2. Competenţa materială şi cea teritorială a comisiei administrative. 3.3. Cercetarea cauzei în şedinţă. 3.4. Emiterea deciziei asupra cazului: conţinutul şi structura ei.

TEMA 14. Atacarea hotărîrii instanţei de judecată şi revizuirea cauzei contravenţionale

*1. Calea ordinară de atac. Recursul: 1.1 Conţinutul revizuirii cauzei. 1.2. Atacarea hotărîrii asupra cauzei contravenţionale. 1.3. Subiecţii cu drept de atac cu recurs a hotărîrii judecătoreşti. 1.4. Temeiul juridic pentru depunerea recursului. 1.5. Termenul şi modul de depunere a recursului. 1.6. Repunerea în termen a recursului. 1.7. Efectele juridice ale recursului. 1.8. Judecarea cauzei contravenţionale cu recurs. 1.9. Variantele de hotărîre a instanţei de recurs. 1.10. Conţinutul hotărîrii instanţei de recurs. *2. Calea extraordinară de atac. Revizuirea: 2.1. Temeiurile revizuirii cauzei.

2.2. Procedura revizuirii cauzei. 2.3. Hotărîrea instanţei de recurs.

TEMA 15. Executarea deciziilor cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale

*1. Condiţiile generale cu privire la procedura de executare a deciziilor cu caracter contravenţional:

1.1. Instituţiile şi organele care asigură executarea deciziilor privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

*1.2. Sistemul organelor de executare silită a deciziei privind aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

1.2.1. Actele supuse executării silite. 1.2.2. Obligaţiile şi drepturile procesuale ale executorului judecătoresc. 1.2.3. Protecţia juridică de realizare a drepturilor executorului judecătoresc. *2. Procedura de executare a sancţiunii contravenţionale de către persoanele fizice: 2.1. Executarea sancţiunii avertismentului. 2.2. Executarea sancţiunii amenzii. 2.3. Executarea sancţiunii privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de a

desfăşura o anumită activitate. 2.4. Executarea sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii: 2.4.1. Obligaţiile organului care asigură executarea sancţiunii muncii

neremunerate în folosul comunităţii. 2.4.2. Obligaţiile administraţiei organizaţiei în care contravenientul execută

sancţiunea muncii neremunerate în folosul comunităţii. 2.4.3. Obligaţiile contravenientului. 2.5. Executarea sancţiunii arestului contravenţional. 2.6. Executarea expulzării.3. Stingerea executarea sancţiunii contravenţionale.4. Procedura de executare a sancţiunilor contravenţionale de către persoanele juridice: 4.1. Executarea sancţiunii amenzii. 4.2. Executarea sancţiunii privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.