Consideratii generale

Contractele civile reprezinta instrumentele juridice prin intermediul carora se relizeaza folosinta , conservarea sau ciculatia bunurilor ori creearea de noi valori de intrebuintare

Normele care reglementează contractele civile sunt aplicabile şi contractelor comerciale, în măsura în care legile comerciale nu prevăd o altă reglementare

Intre normele generale ale teoriei obligaţiilor şi normele speciale ale contractelor civile, prioritate au normele speciale

TITLUL IContractul de vânzare-cumpărare

Capitolul INoţiuni generale, definiţia şi caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

Secţiunea I :

Noţiuni generale

Vânzarea-cumpărarea îşi are originea în schimb (în troc).

O dată cu apariţia banului a apărut şi vânzarea, care constă în schimbul unui obiect contra unui preţ stabilit în bani.

Vânzătorul va înstrăina bunul, iar cumpărătorul va plăti preţul.

Vânzarea-cumpărarea devine cel mai răspândit şi uzual contract pentru satisfacerea nevoilor economice ale omului.

Secţiunea a II-a

Definiţia vânzării

Contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească.

Prin acest contract se pot transmite şi alte drepturi reale

În practica judiciară s-a decis constant că poate fi vândută doar „nuda proprietate“, vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct.

Vânzarea este deci contractul civil în temeiul căruia operează transmiterea dreptului de proprietate sau a unui alt drept, real ori de creanţă, de la vânzător la cumpărător, cu „obligaţia pentru cel din urmă de a plăti primului o sumă de bani drept preţ“.

Nu pot forma însă obiect al contractului de vânzare-cumpărare drepturile personale nepatrimoniale sau cele patrimoniale care au un caracter strict personal

Secţiunea a III-a

Caractere juridice

Vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate.

Contract sinalagmatic, întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante;

Contract cu titlu oneros, fiecare parte urmărind primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei sale;

Contract comutativ, întrucât existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt stabilite şi cunoscute de fiecare dintre părţi în momentul încheierii contractului şi nu depind de un eveniment viitor şi incert, ca în cazul contractelor aleatorii;

In principiu un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor;

Vânzarea-cumpărarea nu este nici contract solemn, şi nici contract real

Prin imobil în sensul cărţii funciare se înţelege una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosinţă, cu sau fără construcţii aparţinând aceluiaş proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi administrative teritoriale şi care sunt identificate printr-un număr cadastral unic

Contract translativ de proprietate

Efectul translativ de proprietate se produce din momentul realizării acordului de voinţă

Drepturile reale se constituie şi se transmit prin acordul de voinţe al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate

Prin excepţie, transferul imediat al dreptului de proprietate şi al riscurilor nu operează în următoarele situaţii:

a) Când obiectul contractului este un drept real asupra unui imobil tabular.b) Când vânzătorul nu este proprietarul bunului în momentul încheierii contractului, ci vinde bunul

altuiac) Când obiectul contractului nu este un bun individual determinat, ci un bun de gen, care trebuie

individualizat ulterior. Când obiectul contractului nu este un bun individual determinat, ci un bun de gen, care trebuie individualizat ulterior.

d) În cazul vânzării bunurilor viitoareLucrul care se vinde trebuie să existe în momentul încheierii contractului

e) Dacă părţile au amânat printr-o clauză specială transferul dreptului de proprietate pentru un moment ulterior încheierii contractului

Momentul ulterior al transferului dreptului de proprietate poate fi determinat printr-un termen suspensiv

f) În cazul cumpărării mărfurilor într-o unitate cu autoservire.vânzătorul face oferta publică de vânzare prin expunerea mărfurilor în acest scop, iar

acceptarea cumpărătorului are loc în momentul în care el a preluat marfa şi a pus-o în coş.Contractul ar trebui să fie încheiat în acest moment şi nu în momentul plăţii

g) In cazul vânzării cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţiicumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ; riscul

bunului este însă în sarcina cumpărătorului de la momentul predării acestuia.”

Capitolul IICondiţiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare

Contractul de vânzare-cumpărare trebuie să îndeplinească condiţiile esenţiale generale de validitate ale contractelor

1. capacitatea de a contracta; 2. consimţământul valabil al părţilor; 3. un obiect determinat posibil şi licit; 4. o cauză valabilă a obligaţiilor.

Secţiunea I

Consimţământul valabil al părţilor

1. Consimţământul

Contractul se incheie prin negocierea lui de catre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta (art. 1182 alin. (1) C.civ.).

Contractul este deci „acordul de voinţă între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între ele un raport juridic

Contractul de vânzare-cumpărare se încheie, ca orice alt contract, prin acordul de voinţă al părţilor.

Principiul libertăţii contractuale şi al autonomiei de voinţă al părţilor este expresia libertăţii individului de a încheia sau nu un contract în funcţie de nevoile şi interesele sale.

în principiu, încheierea oricărui contract este liberă.

Libertatea contractuală este totuşi mărginită de normele ordinii publice şi de regulile moralei concretizate în anumite restricţii legale sau convenţionale ale libertăţii de a vinde sau cumpăra, care privesc capacitatea persoanei sau obiectul contractului.

Oferta şi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru încheierea valabilă a contractului (art. 1187 C.civ.)

Consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză (art. 1204 C.civ.).

Consimţământul fiecărei părţi trebuie să fie neviciat

Consimţământul trebuie să existe

Consimţământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violenţă. De asemenea, consimţământul este viciat în caz de leziune.

Partea care, la momentul încheierii contractului, se află într-o eroare esenţială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului.

Eroarea este esenţială:

1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului

2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat;

3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat

Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă,

Eroarea care priveşte doar simplele motive ale contractului nu este esenţială

Consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială

Constituie violenţă şi temerea insuflată de exerciţiul unui drept sau de ameninţarea cu exerciţiul unui drept făcută cu scopul de a obţine avantaje în mod vădit excesive.

Contractul încheiat de o parte aflată în stare de necesitate nu poate fi anulat decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare.

Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii (art. 1221 alin. (1) C.civ.).

Existenţa leziunii se apreciază şi în funcţie de natura şi scopul contractului.

Leziunea poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligaţie excesivă prin raportare la starea sa patrimonială

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.

Dreptul la acţiunea în anularea sau reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în termen de doi ani de la data încheierii contractului

Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii tranzacţia, precum şi alte contracte anume prevăzute de lege (art. 1224 C.civ.).

2. Promisiunea unilaterală de vânzare sau promisiunea unilaterală de cumpărare

Promisiunea de vânzare este un contract care constă în promisiunea proprietarului bunului de a-l vinde unui eventual cumpărător, care îşi rezervă , înăuntrul unui termen, consimţământul de a-l cumpăra.

Promisiunea de vânzare este un contract unilateral care creează obligaţii numai pentru una dintre părţi, şi anume pentru promitent

În caz de neexecutare a promisiunii beneficiarul are dreptul la daune-interese.

Promisiunea unilaterală poate fi asumată şi de cumpărător care poate face o promisiune unilaterală de cumpărare.

Când una dintre părţile unei promisiuni unilaterale de vânzare sau de cumpărare, după caz, refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

3. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare

Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este antecontractul în care ambele părţi se obligă să încheie în viitor, pe un preţ stabilit, contractul de vânzare-cumpărare.

părţile se înţeleg atât asupra lucrului, cât şi asupra preţului, dar îşi asumă obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în viitor

Când una dintre părţile unei promisiuni bilaterale de vânzare refuză din motive care îi sunt imputabile să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite (art. 1669 alin. (1) C.civ.).

4. Pactul de opţiune privind contractul de vânzare-cumpărare

Atunci când părţile convin ca una dintre ele să rămână legată de propria declaraţie de voinţă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea declaraţie se consideră o ofertă irevocabilă şi produce efectele prevăzute la art. 1191 C.civ.1

Pactul de opţiune trebuie să conţină toate elementele contractului pe care părţile urmăresc să-l încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opţiunii.

Contractul se incheie prin exercitarea optiunii in sensul acceptarii de catre beneficiar a declaratiei de vointa a celeilale parti, in conditiile convenite prin pact (art1278 c.civ)

Atât pactul de opţiune, cât şi declaraţia de acceptare trebuie încheiate în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părţile urmau să-l încheie

Pactul de opţiune este o varietate a promisiunii de vânzare, care este afectată de o condiţie potestativă simplă, în sensul că depinde de voinţa acceptantului, care l-ar determina să cumpere bunul.

În cazul neexecutării obligaţiei de a încheia contractul, beneficiarul pactului va avea acţiune în daune-interese împotriva promitentului.

În cazul pactului de opţiune privind un contract de vânzare asupra unui bun individual determinat, între data încheierii pactului şi data exercitării opţiunii sau, după caz, aceea a expirării termenului de opţiune nu se poate dispune de bunul care constituie obiectul pactului (art. 1668 alin. (1) C.civ.).

Atunci când pactul are ca obiect drepturi tabulare, dreptul de opţiune se notează în cartea funciară

Dreptul de opţiune se radiază din oficiu dacă până la expirarea termenului de opţiune nu s-a înscris o declaraţie de exercitare a opţiunii, însoţită de dovada comunicării sale către cealaltă parte.

5. Dreptul de preemţiune

Dreptul de preemţiune este dreptul preferenţial la cumpărare, la preţ egal, conferit de lege sau de contract, atunci când proprietarul a hotărât să vândă bunul său.

titularul dreptului de preempţiune numit preemptor, poate să cumpere cu prioritate un bun (art. 1730 alin. (1) C.civ.).

Vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempţiune legal sau convenţional se poate face către un terţ numit sub condiţia suspensivă a neexercitării dreptului de preempţiune de către preemptor (art. 1731 C.civ.).

Dreptul de preempţiune se exercită, în cazul vânzării de bunuri mobile, în termen de cel mult 10 zile, iar în cazul vânzării de bunuri imobile, în termen de cel mult 30 de zile. în ambele cazuri, termenul curge de la comunicarea către preemptor a notificării

Potrivit art. 1734 C.civ., în cazul în care mai mulţi titulari şi-au exercitat preempţiunea asupra aceluiaşi bun, contractul de vânzare se consideră încheiat:

a) cu titularul dreptului legal de preempţiune, atunci când se află în concurs cu titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune;

b) cu titularul dreptului legal de preempţiune ales de vânzător, când se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi legale de preemţiune

c) dacă bunul este imobil, cu titularul dreptului convenţional de preempţiune care a fost mai întâi înscris în carte afunciară, atunci când acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune;

d) dacă bunul este mobil, cu titularul dreptului convenţional de preempţiune având data certă cea mai veche, atunci când acesta se află în concurs cu alţi titulari ai unor drepturi convenţionale de preempţiune

.Dreptul convenţional de preempţiune în legătură cu un imobil se notează în cartea funciară.

Dacă preemptorul nu a făcut notificarea în termen, dreptul de preempţiune se stinge şi se radiază din oficiu din cartea funciară

Dreptul de preempţiune este indivizibil şi nu se poate ceda.

Dreptul convenţional de preempţiune se stinge prin moartea preemptorului

Secţiunea a II-a

Capacitatea părţilor

1. Noţiuni generale

„Pot cumpăra sau vinde toţi cei cărora nu le este interzis prin lege“.

Minorul care are varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa

- actele juridice facute de el se incheie de catre acesta cu incuviintarea partilor /tutorelui

nu au capacitate de exercitiu

a) minorul care nu a implinit 14 anib) interzisul judecatoresc

actele facute de pesoana lipsita de capacitate de exercitiu sau capacitate de exercitiu restransa sunt lovite de nulitatea relativa

actiunea in anulare poate fi exercitata de reprez legal

2. Incapacităţi speciale de a vinde şi cumpăra sau de a cumpăra

Judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, sub sancţiunea nulităţii absolute, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea (art. 1653 alin. (1) C.civ.).

Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa.

Interdicţia nu operează în cazul vânzării la licitaţie, pentru că dreptul care se vinde nu mai are caracter litigios.

2) Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, nici chiar prin licitaţie publică: a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă, cu excepţia cazului prevăzut de art. 1304 C.civ.1;

b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă;

c) funcţionarii publici, judecătorii sindici, lichidatorii, administratorii judiciari, executorii, precum şi alte asemenea persoane care ar putea influenţa condiţiile vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le administrează ori a căror administrare o supraveghează (art. 1654 C.civ.).

3. Incapacităţi de a vinde

Este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi.

Este prezumată persoană interpusă până la proba contrară orice rudă a donatarului la a cărei moştenire acesta ar avea vocaţie în momentul donaţiei şi care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.”

„Cei cărora le este interzis să cumpere ori să vândă nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele persoanei ocrotite”, prevede art. 1656 C.civ.

Secţiunea a III-a

Obiectul contractului

Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral) perfect, care dă naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina celor două părţi, vânzătorul şi cumpărătorul, încă din momentul încheierii lui.

Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri (art. 1225 C.civ.).

Obiectul obligaţiei este prestaţia la care se angajează debitorul

Pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să fie considerat valabil încheiat, este necesar ca obiectul contractului să existe şi să îndeplinească condiţiile cerute de lege

1. Bunul vândut

Sunt bunuri, lucrurile corporale sau incorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial (art. 535 C.civ.).

Bunul vândut trebuie să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să existe în viitor, să fie determinat sau determinabil, să fie licit şi posibil şi să fie proprietatea vânzătorului.

1) Bunul să fie în circuitul civil

Conform art. 1657 C.civ. „Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori testament.”.

Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale (art. 1229 C.civ.).

Regula este că bunurile se află în circuitul civil potrivit principiului liberei circulaţii a lucrurilor, iar interdicţia vânzării-cumpărării care priveşte bunuri scoase prin lege, prin convenţia părţilor sau prin testament, din circuitul civil constituie excepţia.

Nu sunt in circuitul civil lucrurile comune

tot ce nu este obiect al proprietăţii publice, este obiect al proprietăţii private.

Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public, cu condiţia să fie dobândite printr-unul din modurile prevăzute de lege.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile. Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile. În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concensionate sau închiriate (art. 861 C.civ.).

Vanzarea poate fi interzisa sau limitata si prin conventie sau testament

2) Bunul să existe în prezent sau în viitor

Pentru ca vânzarea să fie valabilă, este necesar ca bunul să existe în prezent sau în viitor.

riscul pieirii totale sau parţiale a bunului înainte de încheierea contractului este suportat de vânzător, care este proprietarul lucrului.

Lucrurile viitoare, cu excepţia moştenirilor nedeschise, pot forma obiect al contractului de vânzare-cumpărare.

Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat.

3) Bunul care formează obiectul obligaţiei vânzătorului trebuie să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil (art. 1226 C.civ.).

Bunul trebuie să fie determinat, în caz contrar se consideră că nu există

În cazul contractului de vânzare-cumpărare obiectul obligaţiei vânzătorului este bunul vândut

contractul trebuie să cuprindă toate datele necesare identificării şi individualizării obiectului contractului

contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare (art. 1228 C.civ.).

Bunul viitor vândut trebuie să fie posibil. Sancţiunea încălcării acestei condiţii este nulitatea absolută a contractului

4) Vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut

Contractul este valabil chiar dacă, la momentul încheierii sale, una dintre părţi se află în imposibilitate de a-şi executa obligaţia, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel” (art. 1227) şi respectiv că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui terţ pot face obiectul unei prestaţii, debitorul fiind obligat să le procure şi să le transmită creditorului sau, după caz, să obţină acordul terţului. În cazul neexecutării obligaţiei, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate (art. 1230).

Bunurile aflate în indiviziune pot forma obiectul vânzării, dar pentru validitatea contractului este necesar consimţământul tuturor coproprietarilor

Noul Cod civil stabileşte în art. 1683 alin. (5) următoarea soluţie în ipoteza vânzării unui bun indiviz de către un singur coproprietar: „Atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună şi ulterior nu asigură

transmiterea proprietăţii întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea preţului proporţional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluţiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi ştiut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.”

2. Preţul. Condiţii

Preţul este obiectul obligaţiei cumpărătorului. Preţul constă într-o sumă de bani. Preţul trebuie să fie serios şi determinat sau cel puţin determinabil (art. 1660 C.civ.).

1) Preţul trebuie să existe

trebuie menţionat ca prestaţie a cumpărătorului în însuşi momentul încheierii contractului.

2) Preţul trebuie stabilit în bani

Stabilirea preţului în bani este de esenţa contractului de vânzare-cumpărare

3) Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil

Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil

este determinabil dacă, în contract, părţile au menţionat doar elementele cu ajutorul cărora el va fi determinat ulterior

Vânzarea făcută pe un preţ care nu a fost determinat în contract este valabilă dacă părţile au convenit asupra unei modalităţi prin care preţul poate fi determinat ulterior, dar nu mai târziu de data plăţii şi care nu necesită un nou acord de voinţe al părţilor

Dacă preţul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea contractului, vânzarea este nulă, afară de cazul în care părţile au convenit un alt mod de determinare a preţului

4) Preţul trebuie să fie real si nu fictiv

Preţul trebuie să fie sincer (real), adică să fie stabilit cu intenţia de a fi plătit, şi să nu fie fictiv.

Preţul este fictiv (simulat) dacă în contractul public este trecut un preţ, iar în actul secret părţile precizează că acest preţ nu este datorat.

În cazul preţului fictiv contractul de vânzare-cumpărare este anulabil pentru lipsa preţului (art. 1665 alin. (1) C.civ.), dar operaţiunea juridică poate îmbrăca forma unui contract de donaţie (o donaţie deghizată), dacă sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate a donaţiilor

5) Preţul trebuie să fie serios şi nu simbolic, derizoriu, infim

Preţul derizoriu nu trebuie confundat cu „preţul modic“ sau „lezionar“, adică cu disproporţia prea mare între preţ şi valoarea bunului

un preţ inferior valorii lucrului nu poate conduce la anularea contractului, acesta rămânând valabil şi în cazul unei disproporţii între preţ şi valoarea reală a lucrului în momentul încheierii contractului

Există leziune atunci când una dintre părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii (art. 1221 alin. (1) C.civ.).

Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.

Cu excepţia cazului minorului, acţiunea în anulare este admisibilă numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea, la momentul încheierii contractului, prestaţia promisă sau executată de partea lezată. Disproporţia trebuie să subziste până la data cererii de anulare

Secţiunea a IV-a

Cauza contractului de vânzare-cumpărare

Cauza este motivul care determină fiecare parte, vânzător şi respectiv cumpărător, să încheie contractul de vânzare-cumpărare.

Cauza trebuie să existe, să fie licită şi morală. Cauza este ilicită când este contrară legii, ordinii publice. Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri (art. 1236 C.civ.). Cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.1

Lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a contractului

Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres prevăzută

Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară (art. 1239 alin. (2) C.civ.).2

Sectiunea a V-a curs 2011

Sanctiunea neindeplinirii conditiilor legale privind valabilitatea contractului de vanzare-cumaparare

1. Nulitatea contractului de vanzare cumparare

Nulitatea poate fi absoluta sau relativa

Daca nu se prevede altfel, nulitatea contractului poate fi constatata sau declarata prin acordul partilor

Este nul contractul incheiat cu incalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general

Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata pe cale de actiune sau de exceptie

Nulitatea relativa poate fi invocata numai de cel al caruia interes este ocrotit prin dispozitia legala incalcata

Contractul lovit de nulitate relativa este succeptibil de confirmare

Nulitatea absoluta popate fi invocata oricand pe cale de actiune sau de xceptie

Nulitatea raltiva poate fi invocata pe cale de actiune numai in termenul de prescriptie stabilit de lege

2. Cauzele de nulitate ale contractului de vanzare cumparare

Contractul este lovit de nulitate absoluta in cazurile anume prevazute de lege

Contractul este lovit de nulitate relativa cand au fost nesocotite dispozitiile legale privitoare la capacitatea de exercitiu

3. Efecele nulitatii contractului de vanzare cumparare

Contractul de vanzare-cumparare lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodata incheiat

In caz de violenta sau dol cel al carui consimt este viciat are dreptul de apretinde inafara de anulare daune-interese

Desfiintarea contractului atrage in conditiile legii si desfiintarea actelot incheiate in baza lui

Dreptul la actiune in anulare se prescrie in termen de 2 ani de la data inch contractului

4. Validarea contractului de vanzare-cumparare

Cand este afectat de o cauza de nulitate este validat atunci cand nulitatea este acoperita

In lipsa cnfiramrii exprese este suficient ca obligatia sa fie executata in mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmata de catre partea interesata

Confirmarea isi produce efecte din mom inch contrct

Confirmarea unui contract anulabil pt viciera consimt prin dol sau violenta nu implica prin ea insasi renuntarea la dr de a cere daune-interese

Secţiunea a VI-a

Publicitatea dobândirii drepturilor reale imobiliare

1. Publicitatea bunurilor imobile

Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare.

Drepturile reale sub condiţie suspensivă sau rezolutorie nu se intabulează

Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară cu consimţământul titularului.

Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moştenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Daca in cartea funciara sa inscris un drept real in folosul unei persoane se prezuma ca dreptul exista in folosul ei

Daca un drept real sa radiat din cartea funciara se prezuma ca acel drept nu exista

2. Publicitatea bunurilor mobile

Posesia cu buna credinta a bunurilor mobile prezuma propietatea si constituie sistemul de publicitate obisnuit al acestor bunuri

Oricine se afla la un moment dat in posesia unui bun mobil este prezumat ca are un titlu de dobandire a dreptului de proprietate asupra bunului preved art 935 c.civ

Secţiunea a VII-a

Efectele contractului de vânzare-cumpărare

Efectele contractului de vânzare-cumpărare sunt obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina vânzătorului şi, respectiv, a cumpărătorului

Obligaţiile părţilor trebuie să fie stipulate în contract în mod clar.

1. Obligaţiile vânzătorului

Vânzătorul are trei obligaţii principale: a) să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut; b) să predea bunul; c) să îl garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi viciilor bunului

Art 143 lin (1) c,c – obligatea de a stramuta propietatea implica si obligatiile de a preda lucrul si de a-l conserva pana la predare

Prima obligaţie este o obligaţie „de dare”, iar celelalte două sunt obligaţii de „facere”.

Întrucât normele civile sunt supletive, obligaţiile vânzătorului enumerate mai sus vor fi considerate stipulate în contract, chiar dacă părţile nu le-au prevăzut expres

Nu se poate însă renunţa la obligaţia de dare şi nici la cea de plată a preţului, deoarece aceste obligaţii sunt de esenţa oricărei vânzări-cumpărării

a) Cea mai importantă obligaţie a vânzătorului este cea de a transmite proprietatea bunului vândut cumpărătorului.

Vânzătorul este obligat să transmită cumpărătorului proprietatea bunului vândut, prevede art. 1673 C.civ. Odată cu proprietatea, cumpărătorul dobândeşte toate drepturile şi acţiunile accesorii ce au aparţinut vânzătorului.

Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobânditorului de la data transferului proprietăţii bunului

Cât timp bunul nu este predat, riscul pieirii fortuite rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare

În cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie (art. 1274 C.civ.).

În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară

Când vânzarea are ca obiect bunuri de gen, proprietatea nu se transferă cumpărătorului decât după individualizarea acestora prin predare, numărare, cântărire, măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului (art. 1679 C.civ.). 37

Atunci cand impossibilitatea de executare este totala si definitiva si priveste o obligatie contractuala importanta , contractul esre desfiintat de plin drept si fara vre-o notificare chiar din momentul producerii evenimentului fortuit

Creditorul pus in intarziere preia riscul pieririi fortuite a bnului

proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predate ori preţul nu a fost plătit încă (solo consensus) (art. 1674 C.civ.).

În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară. Vânzătorul este obligat să radieze din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse (art. 1676).

În cazurile în care proprietatea nu se transmite în momentul încheierii contractului (cazul bunurilor imobile, bunurilor de gen, al bunurilor viitoare sau când transferul este afectat de o condiţie suspensivă), vânzătorul este obligat să efectueze actele sau faptele necesare pentru a opera transferul dreptului de proprietate.

b) Obligaţia de predare a lucrului vândut

Prin predare se înţelege punerea la dispoziţia cumpărătorului a bunului vândut, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a persoanei (art. 1685 C.civ.).

Obligaţia de a preda bunul se întinde şi la accesoriile sale, precum şi la tot ce este destinat folosinţei sale perpetue

Vânzătorul este, obligat să predea împreună cu bunul şi titlurile şi documentele privitoare la proprietatea sau folosinţa acestuia

În cazul bunurilor de gen, vânzătorul nu este liberat de obligaţia de predare

Până la predare, vânzătorul are obligaţia de a conserva bunul, pentru că lucrul trebuie predat în starea în care se afla în momentul contractării.

Predarea imobilelor se face prin punerea acestuia la dispoziţia cumpărătorului, liber de orice bunuri ale vânzătorului

Predarea bunului mobil se poate face prin remiterea materială fie prin remiterea titlului reprezentativ ori a unui alt document sau lucru care permite cumpărătorului preluarea în orice moment.

Tradiţiunea lucrurilor necorporale se face prin remiterea titlurilor

Vânzătorul este obligat să predea o dată cu bunul şi fructele produse de acesta din momentul strămutării proprietăţii până în momentul predării.

Predarea se face la locul unde se afla lucrul vândut în momentul contractării

Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului. Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor (art. 1690 C.civ.). Dacă în urma verificării sunt descoperite vicii, cumpărătorul trebuie să-l informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere.

Fructele bunului vândut se cuvin cumpărătorului din ziua dobândirii proprietăţii, dacă nu s-a convenit altfel

Cheltuielile predării sunt în sarcina vânzătorului, iar cele ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a stipulat contrariul.

Măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare şi transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel (art. 1666 alin. (2) C.civ.)

Obligaţia de predare a lucrului generează în sarcina vânzătorului obligaţia de a conserva bunul între momentul încheierii contractului (deci al transmiterii dreptului de proprietate) şi momentul predării lui efective

Obligaţia de conservare a lucrului vândut îşi are fundamentul în obligaţia vânzătorului de a preda lucrul în aceeaşi stare în care se afla în momentul încheierii contractului.

În cazul neîndeplinirii obligaţiei de conservare, vânzătorul va răspunde, fiind prezumat în culpă, pentru deteriorarea sau pieirea bunului, ca un depozitar.

Cheltuielile de conservare a lucrului sunt în sarcina cumpărătorului. Răspunderea vânzătorului pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare a lucrului se angajează potrivit regulilor generale de executare a contractelor.

Dacă vânzătorul nu face predarea la termenul stabilit de ambele părţi şi dacă întârzierea nu provine decât din vina vânzătorului, cumpărătorul va avea facultatea de a alege între a cere fie punerea în posesie (executarea în natură), fie rezoluţiunea vânzării.

Dacă predarea cu întârziere a lucrului a provocat un prejudiciu cumpărătorului, vânzătorul va putea fi obligat la daune-interese.

c) Obligaţia de garanţie

Vânzătorul este obligat să îl garanteze pe cumpărător contra evicţiunii şi contra viciilor bunului (art. 1672 alin. (1) pct. 3) C.civ.).

A) Garanţia contra evicţiunii

Evicţiunea este pierderea totală sau parţială a dreptului de proprietate asupra lucrului ori tulburarea cumpărătorului în exercitarea dreptului său de proprietate.

Vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător împotriva evicţiunii care l-ar împiedica total sau parţial în stăpânirea netulburată a bunului vândut (art. 1695 alin. (1) C.civ.).1

Obligaţia de garanţie contra evicţiunii a vânzătorului se transmite mortis causa la succesorul său universal sau la succesorii săi cu titlu universal.

Evicţiunea poate fi „de fapt“ sau „de drept“.

Vânzătorul este obligat la garanţie în ambele ipoteze

a) Prin „fapt imputabil vânzătorului“ se înţelege orice fapt sau act anterior vânzării, dar ascuns cumpărătorului, sau ulterior vânzării, dar neprevăzut în contract, săvârşit de vânzător sau de succesorii săi universali ori cu titlu universal, de natură să îl tulbure pe cumpărător în liniştita folosinţă a bunului.

Obligaţia de garanţie contra evicţiunii este indivizibilă între debitori (art. 1697 C.civ.).

Vânzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiune care ar rezulta din faptul său personal, orice convenţie contrară fiind nulă.

b) În cazul în care tulburarea provine din fapta unui terţ, vânzătorul are obligaţia să îl apere pe cumpărător.

„Garanţia este datorată împotriva evicţiunii ce rezultă din pretenţiile unui terţ numai dacă acestea sunt întemeiate pe un drept născut anterior datei vânzării şi care nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului până la acea dat” (art. 1695 alin. (2) C.civ.).

Pentru existenţa obligaţiei de garanţie pentru evicţiune prin fapta unui terţ trebuie să existe mai multe condiţii:

B) tulburarea să fie de dreptC) cauza evicţiunii să fie anterioară vânzăriiD) cauza evicţiunii să nu fi fost adusă la cunoştinţa cumpărătorului până la data vânzării

Efectele obligaţiei de garanţie sunt diferite, în funcţie de momentul în care intervine evicţiunea.

Anterior evicţiunii, vânzătorul are obligaţia de a nu face nimic de natură să tulbure folosinţa liniştită a lucrului de către cumpărător, de a se abţine de la orice ar tulbura folosinţa liniştită a lucrului

În timpul evicţiunii vânzătorul are o obligaţie de a face tot ceea ce este necesar pentru a-l apăra pe cumpărător împotriva terţului.

Cumpărătorul chemat în judecată de un terţ care pretinde că are drepturi asupra lucrului vândut trebuie să-l cheme în cauză pe vânzător.

Cumpărătorul care, fără a exista o hotărâre judecătorească, a recunoscut dreptul terţului pierde dreptul de garanţie, afară de cazul în care dovedeşte că nu existau motive suficiente pentru a împiedica evicţiunea (art. 1705 C.civ.).

Vanzatorul este obligat sa garanteze contra evictiunii fata de orice dobanditor subsecvent al bunului fara a deosebi dupa cum dobandirea este cu titul oneros sau gratuit

Vânzătorul şi cumpărătorul pot conveni să extindă sau să restrângă obligaţia de garanţie.Odată cu rezoluţiunea, cumpărătorul poate cere restituirea preţului şi repararea prejudiciului suferit (art. 1700 C.civ.).1

Vânzătorul este ţinut să înapoieze preţul în întregime chiar dacă, la data evicţiunii, valoarea bunului vândut a scăzut sau dacă bunul a suferit deteriorări însemnate, fie din neglijenţa cumpărătorului, fie prin forţă majoră.Termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în garanţie contra evicţiunii este cel de drept comun (3 ani), care începe să curgă de la data producerii evicţiunii

Daunele-interese datorate de vânzător cuprind:

a) valoarea fructelor pe care cumpărătorul a fost obligat să le restituie celui care l-a evins;b) cheltuielile de judecată efectuate de cumpărător în procesul cu cel ce l-a evins, precum şi în procesul

de chemare în garanţie a vânzătorului;c) cheltuielile încheierii şi executării contractului de către cumpărător;d) toate celelalte pierderi suferite ori câştiguri nerealizate de către cumpărător din cauza evicţiunii.

În cazul în care evicţiunea parţială nu atrage rezoluţiunea contractului, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preţ proporţională cu valoarea părţii de care a fost evins şi, dacă este cazul, să plătească daune-interese.

E) Garanţia contra viciilor bunului vândut

Garanţia contra viciilor bunului vândut este consecinţa obligaţiei vânzătorului de a asigura cumpărătorului folosinţa utilă a bunulu

Vânzătorul garantează cumpărătorul contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic (art. 1707 alin. (1) C.civ.).

Este ascuns acel viciu care la data contractării nu poate fi descoperit de către un cumpărător prudent şi diligent fără a fi nevoie de asistenţă de specialitate.1

Garanţia este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului. Vânzătorul nu datorează garanţie pentru viciile pe care cumpărătorul le cunoştea la încheierea contractului.

În vânzările silite nu se datorează garanţie contra viciilor ascunse.

Dacă părţile nu au convenit altfel, vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, chiar şi atunci când nu le-a cunoscut (art. 1708 alin. (1) C.civ.).

Viciul ascuns sau cauza lui trebuie să existe la data predării bunului; viciile apărute ulterior nu angajează răspunderea vânzătorului, pentru că riscurile trec asupra cumpărătorului odată cu predarea bunului

obligaţia de garanţie şi răspunderea funcţionează numai pentru viciile ascunse ale lucrului vândut şi nu pentru viciile aparente pe care cumpărătorul putea descoperi singur, printr-o verificare normală.2

Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoştinţa vânzătorului în termenul stabilit prin contract sau, în lipsă, în termen de trei luni, pentru construcţii, sau în termen de două luni de la data la care le-a descoperit, pentru celelalte bunuri.

În temeiul obligaţiei vânzătorului de garanţie contra viciilor, cumpărătorul poate obţine, după caz:

a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;c) reducerea corespunzătoare a preţului (acţiunea estimatorie);d) rezoluţiunea vânzării (acţiunea redhibitorie

În cazul în care la data încheierii contractului vânzătorul cunoştea viciile bunului vândut, pe lângă una dintre măsurile enumerate mai sus, vânzătorul este obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese, pentru repararea întregului prejudiciu cauzat.

În cazul vânzării după mostră sau model, vânzătorul garantează că bunul are calităţile mostrei sau modelului

Termenul de prescripţie al dreptului de valorificare a garanţiei pentru vicii este cel de drept comun de 3 ani (art. 2517 C.civ.).

Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă: a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o construcţie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recepţiei finale a bunului sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii. b) în cazul unei construcţii, de la împlinirea a trei ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.

F) Despre garanţia pentru buna funcţionare a bunului

În afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa (art. 1716 alin. (1) C.civ.)

Dacă reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut. În lipsa unui termen prevăzut în contract sau în legea specială, durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.

Dacă vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen scurt, potrivit cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să-i restituie preţul primit în schimbul înapoierii bunului.

cumpărătorul trebuie să comunice defecţiunea de îndată ce a descoperit-o şi, în orice caz, înainte de împlinirea termenului de garanţie.

Clauza abuzivă este definită ca fiind stipulaţia contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care creează prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe.

Dacă prin clauzele abuzive prevăzute în lege s-ar restrânge dreptul consumatorului de a intenta acţiunea redhibitorie sau acţiunea estimatorie ori s-ar limita răspunderea vânzătorului pentru vicii, ele vor fi nule.

consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consuma produse în afara activităţii sale profesionale sau comerciale, dar care acţionează în contractele aflate sub incidenţa prezentei legi;

produs – bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă

vânzător – persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul;

producător:

1. agentul economic care fabrica un produs finit sau o componentă a unui produs; 2. agentul economic care fabrica materia prima; 3. agentul economic care îşi aplica denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs; 4. agentul economic care recondiţionează produsul; 5. agentul economic sau distribuitorul care modifică, prin activitatea sa, caracteristicile produsului; 6. reprezentantul înregistrat în România al unui agent economic care nu îşi are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;

7. agentul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor;

8. distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat; 9. distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată, în termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identităţii importatorului;

garanţie – orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator,

reparare – aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare

viciu ascuns – deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care

durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative s-au declarat de către producător ori convenit între ăîrţi, în cadrul cărora produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare

Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare.

Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă:

a) corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model;

b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumatorc) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip;d) fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se

poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.

Vânzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice prevăzute mai sus la lit. d), în oricare dintre următoarele situaţii, dacă probează ca:

a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţiile în cauză;

b) declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare;c) decizie de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză.

Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele.

În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului, ca măsură reparatorie, înlocuirea sau repararea produsului în funcţie de opţiunea sa, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care această solicitare este imposibilă sau disproporţionată, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de revoluţiunea contractului privind acest produs

Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:

a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsuluib) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, fără inconveniente semnificative pentru consumator

Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles

La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.

Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează cu amendă: – nerespectarea prevederilor privitoare la garanţii şi – nerespectarea prevederilor privind conformitatea existentă la momentul livrării produselor. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

2. Obligaţiile cumpărătorului

a) să preia bunul vândut; b) să plătească preţul vânzării; c) să suporte cheltuielile vânzării (art. 1666, 1667 şi 1719 C.civ.).

A. Obligaţia de plată a preţului vânzării

Este obligaţia principală a cumpărătorului, în lipsa căreia contractul este nul absolut ca vânzare-cumpărare.

În lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se află în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă (art. 1720 C.civ.).1

De regulă, preţul este stabilit printr-o sumă globală care se plăteşte o dată, în întregime (plata este indivizibilă).

Este posibil ca părţile să convină ca preţul să fie plătit eşalonat (fracţionat), în rate, la diferite termene.

În caz de neplată, totală sau parţială, a preţului, vânzătorul poate invoca excepţia de neexecutare, refuzând să predea lucrul vândut până la plata preţului fie să ceară executarea silită a obligaţiei, ori să ceară rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului şi a dobânzilor

Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptăţit să obţină prin intermediul instanţei judecătoreşti, fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării, precum şi, în ambele situaţii, daune-interese, dacă este cazul (art. 1724 C.civ.).

În cazul vânzării bunurilor mobile, cumpărătorul este de drept în întârziere cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale dacă, la scadenţă, nici nu a plătit preţul şi nici nu a preluat bunul.

În cazul bunurilor mobile supuse deteriorării rapide sau deselor schimbări de valoare, cumpărătorul este de drept în întârziere în privinţa preluării lor, atunci când nu le-a preluat în termenul convenit, chiar dacă preţul a fost plătit, sau atunci când a solicitat predarea fără să fi plătit preţul

Când vânzarea s-a făcut fără termen de plată, iar cumpărătorul nu a plătit preţul, vânzătorul poate ca, în cel mult 15 zile de la data predării, să declare rezoluţiunea fără punere în întârziere şi să ceară restituirea bunului mobil vândut, cât timp bunul este încă în posesia cumpărătorului şi nu a suferit transformări

Acţiunea vânzătorului în rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului este o acţiune reală şi nu personală, deci urmăreşte lucrul vândut şi nu persoana vânzătorului.

B. Obligaţia de a prelua bunul vândut

Cumpărătorul are dreptul şi este obligat, în acelaşi timp, să preia bunul vândut la locul şi la termenul la care vânzătorul este obligat să îl predea.

Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziţia cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări. pentru exercitarea liberă şi neîngrădită a posesiei.

Bunul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul încheierii contractului (art. 1690 C.civ.). Cumpărătorul are obligaţia ca imediat după preluare să verifice starea bunului potrivit uzanţelor. Dacă în urma verificării sunt descoperite vicii, cumpărătorul trebuie să-l informeze pe vânzător despre acestea fără întârziere. În lipsa informării, se consideră că vânzătorul şi-a executat obligaţia de predare a bunului. Totuşi, în privinţa viciilor ascunse, dispoziţiile art.1717-1724 C.civ. rămân aplicabile.

Când cumpărătorul contestă calitatea sau starea bunului pe care vânzătorul i l-a pus la dispoziţie, preşedintele judecătoriei de la locul prevăzut pentru executarea obligaţiei de predare, la cererea oricăreia dintre părţi, va desemna de îndată un expert în vederea constatării.

Dacă obligaţia de plată a preţului este afectată de un termen şi, după vânzare, cumpărătorul a devenit insolvabil ori garanţiile acordate vânzătorului s-au diminuat, vânzătorul poate suspenda executarea obligaţiei de predare cât timp cumpărătorul nu acordă garanţii îndestulătoare că va plăti preţul la termenul stabilit.

Dacă însă, la data încheierii contractului, vânzătorul cunoştea insolvabilitatea cumpărătorului, atunci acesta din urmă păstrează beneficiul termenului, dacă starea sa de insolvabilitate nu s-a agravat în mod substanţial.

Cand cumparatorul nu a platit, vanzatorul este indreptatit prin intermediul instantei judecatoresti fie executarea silita a obligatiei judecatoresti fie executarea silita a obligatiei de plata fie rezolutiunea vanzarii precum si in ambele situatii daune-interese daca este cazul

In cazul vanzarii bunurilor mobile , cumparatorul este de drept in intarziere cu privire la indeplinirea obligatiilor sale daca la scadenta nici nu a platit pretul si nici nu a preluat bunul

In cazul bunuriolor mobile supuse deteriorarii rapide sau deselor schimbarii de valoare , cmparatorul este de drept in intarziere in privinta preluarii lor , atunici cand nu le-a pereluat in termenul convenit , chiar daca pretul a fost platit sau atunci cand a solicitat predearea fara sa fi platit pretul

C. Obligaţia cumpărătorului de a suporta cheltuielile vânzări

Cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare sunt considerate ca un accesoriu al preţului şi sunt în sarcina cumpărătorului în lipsă de stipulaţie contrară (art. 1666 C.civ.)

Măsurarea, cântărirea şi cheltuielile de predare a bunului sunt în sarcina vânzătorului, iar cele de preluare şi transport de la locul executării sunt în sarcina cumpărătorului, dacă nu s-a convenit altfel.

Sanctiunea neexecutarii obligatiilor in contractul de vanzare-cumparare

Daca din conventia partilor ssau din imprejurari nu rezulta contrariul in masura in care obligatiile pot fi executate simultan , partile sunt tinute sa le execute in acest fel

Daca nu cere executarea silita a obligatiilor contractulale , creditorul are dreptul la rezolutiunea contractului precum si la daune-interese daca i se cuvin

Rezolutiunea contractului poate fi dispusa de instanta ,la cerere, sau , dupa caz poate fi declarata unilateral de catre apartea indreptatita

Creditorul nu are dreptul la rezolutiune atunci cand neexecutarea este de mica insamnatate

Declaratia de rezolutiune trebuie facuta in termenul de prescriptie prevazut de lege pentru actiunea corespunzatoare acesteia

In toate cazurile declaratie de rezolutiune sau de reziliere se inscrie in cartea funciarasau in alte registre publice

Declaratia de rezolutie este irevocabila de la data comunicarii ei catre debitor sau dupa caz de la data expirarii termenului fixat prin unearea in intarziere

In cazul pactului comisoriu , rezolutiunea este subordonata punerii in intarziere a debitorului afara de cazul in care s-a convenit ca ea va rezulta din simplul fapt al neexecutarii

Contractul desfiintat prin rezolutie se considera ca nu a fost niciodata incheiat

Persoana care nu are capacitate de exercitiu deplina nu este tinuta la rstituirea prestatiilor decat in limita folosului realizat , apreciat la data cererii de restituire

Debitorul este tinut sa repare prejudiciul cauzat din culpa sau cu intentie

Capitolul IIIVarietăţi de vânzare-cumpărare

1. Vânzarea locuinţelor proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi persoanele care nu aveau cetăţenia română şi voiau să-şi stabilească domiciliul în România, puteau să cumpere locuinţe construite din fondurile statului, cu plata integrală în valută.

S-a interzis, sub sancţiunea nulităţii absolute, revânzarea apartamentelor cumpărate de chiriaşi timp de 10 ani de la data cumpărării.

2. Vânzarea-cumpărarea imobiliară

Obiectul contractului de vânzare-cumpărare imobiliară îl constituie bunurile imobile (terenuri, construcţii, construcţia şi terenul aferent etc.).

Contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi contractul de împrumut, întocmite în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990, au valoare de înscrisuri autentice şi constituie titluri executorii.

Forma scrisă autentică a fost cerută, de asemenea, sub sancţiunea nulităţii absolute pentru înstrăinarea şi dobândirea terenurilor situate în intravilan şi extravilan, prin acte juridice între vii

Dreptul de proprietate imobiliară dobândit de cumpărător trebuie înscris în cartea funciară.

În materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziilor de carte funciară (art. 1676 C.civ.).

Vânzătorul este obligat să şteargă din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse (art. 1677 C.civ.).

Vânzătorul este obligat să şteargă din cartea funciară, pe cheltuiala sa, drepturile înscrise asupra imobilului vândut, dacă acestea sunt stinse (art. 1677 C.civ.).

Codul civil stabileşte şi unele reguli speciale privind condiţiile de fond ale contractului de vânzare-cumpărare al unor imobile.

Astfel, atunci când se vinde un imobil determinat, fără indicarea suprafeţei pentru un preţ total, nici cumpărătorul şi nici vânzătorul nu pot cere rezoluţiunea ori modificarea preţului pe motiv că suprafaţa este mai mică ori mai mare decât au crezut.

Terenurile din fondul forestier aflate în proprietate privată se pot vinde cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, vecinilor sau statului” (art. 1746 C.civ.).

3. Vânzarea cu grămada

Vânzarea cu grămada (în bloc) are ca obiect o cantitate de bunuri de gen determinată prin masa ei

Preţul este stabilit global (forfetar) pentru întreaga cantitate, şi nu pe unitatea de măsură.

În cazul vânzării cu grămada nu este necesară cântărirea, numărarea sau măsurarea, proprietatea fiind transferată la cumpărător în momentul realizării acordului de voinţă.

Vânzarea cu grămada este deci o vânzare pură şi simplă, ca a unui bun cert, individual determinat, care se perfectează în momentul în care părţile s-au înţeles asupra lucrului vândut şi a preţului.

„Dacă mai multe bunuri sunt vândute în bloc şi pentru un preţ unic şi global, proprietatea se strămută cumpărătorului îndată ce contractul s-a încheiat, chiar dacă bunurile nu au fost individualizate, prevede art. 1679 C.civ.

4. Vânzarea după greutate, număr sau măsură

Obiectul acestei varietăţi de vânzare-cumpărare îl constituie bunurile de gen care fac parte dintr-un lot determinat, fiind necesar ca pentru individualizarea cantităţii vândute din lot să se procedeze la cântărire, numărare sau măsurare

Dreptul de proprietate asupra bunurilor de gen se va transmite cumpărătorului în momentul individualizării lor prin predare, cântărire, numărare sau măsurare ori prin orice alt mod convenit sau impus de natura bunului (art. 1678 C.civ.).

5. Vânzarea pe încercate

Vânzarea este pe încercate atunci când se încheie sub condiţia suspensivă ca, în urma încercării, bunul să corespundă criteriilor stabilite la încheierea contractului ori, în lipsa acestora, destinaţiei bunului, potrivit naturii sale (art. 1681 alin. (1) C.civ.).

Contractul este considerat perfectat, în momentul în care cumpărătorul, luând cunoştinţă de rezultatul verificării, declară că acceptă lucrul. În acel moment, proprietatea lucrului trece asupra cumpărătorului. Până la îndeplinirea condiţiei, vânzătorul rămâne proprietarul lucrului.

O varietate a vânzării pe încercate este vânzarea conform mostrei. Lucrul cumpărat trebuie să corespundă mostrei prezentate şi alese de cumpărător.

În cazul vânzării după mostră sau model, vânzătorul garantează că bunul are calităţile mostrei sau modelului (art. 1715 C.civ.).

„La vânzarea după mostră sau model, proprietatea se strămută la momentul predării bunului” (art. 1680 C.civ.).

6. Vânzarea cu opţiune de răscumpărare

Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului (art. 1758 C.civ.)

Opţiunea de răscumpărare nu poate fi stipulată pentru un termen mai mare de cinci ani.

Efectele vânzării cu opţiune de răscumpărare se stabilesc potrivit dispoziţiilor privitoare la condiţia rezolutorie, care se aplică în mod corespunzător. Totuşi, vânzătorul este ţinut de contractele de locaţiune încheiate de cumpărător înaintea exercitării opţiunii, dacă au fost supuse formalităţilor de publicitate, dar nu mai mult de trei ani din momentul exercitării

Vânzătorul care intenţionează să exercite opţiunea de răscumpărare trebuie să notifice pe cumpărător, precum şi pe orice subdobânditor căruia dreptul de opţiune îi este opozabil şi faţă de care doreşte să îşi exercite acest drept

Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este nulă în măsura în care diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plătit pentru vânzare depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi.

nulitatea vânzării în cazul în care diferenţa dintre preţul răscumpărării şi preţul plăţii pentru vânzare depăşeşte nivelul maxim stabilit de lege pentru dobânzi.

7. Vânzarea cu plata preţului în rate şi rezerva proprietăţii

Atunci când, într-o vânzare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate, cumpărătorul dobândeşte dreptul de proprietate la data achitării ultimei rate din preţ; riscul bunului este însă în sarcina cumpărătorului de la momentul predării acestuia (art. 1755 C.civ.).

In lipsa unei intelegeri contrare, neplata unei singure rate, care nu este mai mare de o optime din preţ, nu dă dreptul la rezoluţiunea contractului, iar cumpărătorul păstrează beneficiul termenului pentru ratele succesive.

Când a obţinut rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului, vânzătorul este ţinut să restituie toate sumele primite, dar este îndreptăţit pentru folosirea bunului de către cumpărător.

8. Vânzarea moştenirii

În sensul vânzării moştenirii, prin moştenire se înţelege dreptul de a culege o moştenire deschisă sau o cotă din aceasta

Sub sancţiunea nulităţii absolute a contractului, vânzarea unei moşteniri se încheie în formă scrisă (art. 1747 C.civ.).

Este nulă absolut vânzarea unei moşteniri nedeschise, deci eventuale.

Amintirile de familie, înscrisurile sau portretele de familie, decoraţiile sau alte asemenea bunuri, care au pentru vânzător o valoare afectivă, se prezumă a nu fi cuprinse în moştenirea vândută.

Cumpărătorul unei moşteniri nu dobândeşte drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în moştenire, decât potrivit regulilor privitoare la cartea funciară

Specificul vânzării de drepturi succesorale faţă de vânzarea obişnuită constă în faptul că obiectul ei îl constituie fie patrimoniul succesoral, fie o fracţiune din acesta, adică nu numai drepturile succesorale (activul succesoral), ci şi datoriile defunctului (pasivul succesoral).

legatarul cu titlu particular care vinde bunul moştenit face o vânzare pură şi simplă, şi nu o vânzare de drepturi succesorale

Vânzarea moştenirii produce următoarele efecte specifice:

e) vânzătorul este obligat să remită cumpărătorului toate fructele pe care le-a cules şi toate plăţile primite pentru creanţele moştenirii până la momentul încheierii contractului, preţul bunurilor vândute din moştenire şi orice bun care înlocuieşte un bun al moştenirii

f) cumpărătorul este ţinut să ramburseze vânzătorului sumele plătite de acesta din urmă pentru datoriile şi sarcinile moştenirii, precum şi sumele pe care moştenirea i le datorează acestuia din urmă

g) vânzătorul rămâne răspunzător pentru datoriile moştenirii vândute.

Efectele menţionate sunt stabilite prin norme dispozitive de la care părţile pot deroga.

Pentru a fi opozabil terţilor, contractul va trebui să îndeplinească condiţiile de publicitate imobiliară sau pe cele specifice ale cesiunii de creanţă.

Contractul va avea un caracter aleatoriu, în sensul că nu se cunoaşte în momentul vânzării dacă activul moştenirii depăşeşte pasivul sau invers

9. Vânzarea de drepturi litigioase. Retractul litigios

Prin drept litigios se înţelege orice drept real sau de creanţă, de proprietate intelectuală sau succesoral, cu privire la care există o procedură judiciară pendinte, prin care dreptul este contestat, astfel că până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului nu se cunoaşte titularul legal al acestuia.

Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa, prevede art. 1653 alin. (3) C.civ.

În principiu, vânzarea de drepturi litigioase este permisă, indiferent de natura dreptului.

Vânzarea de drepturi litigioase este un contract aleatoriu, întrucât nu se cunoaşte până la soluţionarea definitivă a litigiului, cine este titularul dreptului, deci care dintre părţile contractante, vânzătorul ori cumpărătorul, vor fi în câştig.

Vânzarea de drepturi litigioase este în esenţă o operaţiune speculativă, lucrul fiind cumpărat pe un preţ sub valoarea lui tocmai datorită incertitudinii sale juridice.

Prin retractul litigios, pârâtul adversarul vânzătorului (sau cedentului) dreptului litigios îl poate elimina pe cumpărător (sau respectiv pe cesionar) plătindu-i preţul real al vânzării sau, după caz, al cesiunii, cheltuielile vânzării şi dobânzile aferente.

Este evident că retractul litigios poate fi exercitat numai cât timp litigiul asupra dreptului este în curs (pendinte) şi numai dacă înstrăinarea a fost făcută cu titlu oneros (adică este o vânzare sau o cesiune).

Retractul litigios poate fi exercitat numai de pârât, nu şi de reclamant.

Pentru exercitarea lui, legea cere următoarele condiţii:

a) să existe un drept litigios, adică un proces sau o contestaţie asupra fondului dreptului;b) să existe o vânzare sau cesiune cu titlu oneros a dreptului în litigiu;c) retractul litigios să fie exercitat de cel împotriva căruia s-a formulat pretenţia, adică de debitor.

Pârâtul în proces care invocă retractul litigios, trebuie să ofere cesionarului preţul real al cesiunii, dobânda aferentă acestui preţ din ziua efectuării cesiunii, cheltuielile cesiunii şi cheltuielile de judecată

Efectele retractului litigios constau în desfiinţarea retroactivă a actului de vânzare-cumpărăre (are efectul unei condiţii rezolutorii) şi stingerea litigiului cu privire la fondul dreptului, întrucât retractantul, substituindu-se

în drepturile cumpărătorului dreptului litigios, cumulează două calităţi incompatibile în acelaşi proces: de reclamant şi de pârât.

10. Vânzarea la licitaţie

Vânzarea la licitaţie este o varietate de vânzare, a cărei particularitate o constituie faptul că lucrul este pus în vânzare în mod public, cu respectarea unei proceduri speciale, fiind adjudecat (vândut) aceluia dintre participanţii la licitaţie care oferă preţul cel mai mare.

După rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către un executor judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la licitaţie publică.

Executorul va fixa termenul de licitaţie, care nu va depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzării

Preţul obţinut din vânzare va fi distribuit coindivizarilor (împărţit) conform cotelor lor în dreptul de proprietate.

La vânzarea prin licitaţie pot participa atât coindivizari, cât şi orice alte persoane.

Dacă bunul succesoral va fi adjudecat de un copărtaş, soluţia va avea semnificaţia dobândirii bunului direct de la defunct şi partajul va avea deci efect declarativ

Vânzarea la licitaţie este reglementată, de asemenea, şi ca procedură de executare silită a bunurilor debitorului, fie mobile, fie imobile, pentru realizarea titlului executoriu al creditorului.

Adjudecatar (cumpărător) va fi persoana care oferă preţul cel mai mare.

În cazul vânzării silite la licitaţie a bunurilor mobile, după închiderea licitaţiei, executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum şi de adjudecatar

Certificatul de adjudecare eliberat fiecărui adjudecatar constituie titlul de proprietate asupra bunurilor vândute.

În toate cazurile, predarea bunului se va face după achitarea integrală a preţului. Până la predare, adjudecatarul suportă riscul pieirii bunului adjudecat (art. 763 alin (3) C.pr.civ.).

Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda dobânditorului spre a-i servi ca titlu de proprietate provizoriu şi pentru a fi înscris provizoriu în cartea funciară pe cheltuiala adjudecătorului

Prin actul de adjudecare, proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real, care a făcut obiectul urmăririi silite, se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată, adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului

Prin intabulare, adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară.

Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata preţului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviinţarea creditorilor urmăritori, înainte de plata integrală a preţului.

Sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, nici chiar prin licitaţie publică:

a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă, cu excepţia cazului prevăzut de art. 1304;

b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă;

c) funcţionarii publici, judecătorii sindici, lichidatorii

Încălcarea interdicţiilor prevăzute sub lit. a) şi b) se sancţionează cu nulitatea relativă, iar a celei prevăzute la lit. c) cu nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

TITLUL II

Contractul de schimb

1. Definiţie şi caractere juridice

Schimbul este contractul prin fiecare dintre părţi denumite copermutanţi, transmite sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul (art. 1763 C.civ.).

Schimbul este contractul sinalagmatic în care părţile, numite copermutanţi sau coschimbaşi, se obligă fiecare, să transmită celuilalt proprietatea asupra unui lucru, altul decât banii.1

a) Contractul de schimb este în principiu un contract consensual, pentru încheierea căruia este suficient consimţământul părţilor

Din necesităţi de probaţiune, schimbul este materializat, în general, într-un înscris probatoriu.

„Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, modifică şi sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară

b) Schimbul este un contract translativ de proprietate

Prin intermediul schimbului, se poate transmite dreptul de proprietate exclusivă asupra unui bun sau numai o cotă-parte indiviză dintr-un bun determinat, dacă bunul se află în coproprietate.

Obiect al contractului de schimb poate fi şi alt drept real decât dreptul de proprietate şi chiar un drept de creanţă.

Dacă una dintre prestaţii este o sumă de bani, suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare. Dacă însă ambele prestaţii reciproce constau în sume de bani, contractul este de schimb. Rezultă deci că schimbul presupune în plan juridic, ca şi în plan semantic, o identitate de natură a prestaţiilor

c) Contractul de schimb este un contract sinalagmatic, care dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi

d) Contractul de schimb este un contract cu titlu oneros, fiecare parte urmărind ca un contraechivalent al prestaţiei sale, obţinerea prestaţiei celeilalte părţi

În cazul în care cele două bunuri care fac obiectul schimbului nu sunt echivalente valoric, pentru egalizarea valorică a prestaţiilor, copermutantul care primeşte lucrul mai scump va plăti în bani diferenţa de valoare care se numeşte sultă.

Pentru a fi în prezenţa unui contract de schimb, este necesar ca sulta să fie inferioară valoric bunului pe care îl completează pentru a se realiza echivalenţa prestaţiilor.

e) Contractul de schimb este un contract comutativ, întrucât prestaţiile părţilor şi întinderea acestora sunt cunoscute încă de la încheierea lui şi nu depind de hazard

2. Reguli specifice aplicabile contractului de schimb

Fiecare dintre părţi este considerată vânzător, în ceea ce priveşte bunul pe care-l înstrăinează, şi cumpărător, în ceea ce priveşte bunul pe care îl dobândeşte (art. 1764 C.civ.

particularităţi determinate de specificitatea schimbului faţă de vânzare-cumpărare:

a) Dacă unul din copermutanţi dovedeşte că lucrul primit este proprietatea unui terţ, poate refuza predarea lucrului său promis în schimb şi poate fi obligat numai la restituirea lucrului primit

b) În al doilea rând, copermutanţii au obligaţia să se garanteze reciproc pentru evicţiune

Dacă evicţiunea este numai parţială, se susţine că coschimbaşul ar avea doar dreptul să ceară contravaloarea părţii din bunul evins, nu şi restituirea lucrului adică rezoluţiunea contractului

Între copermutanţi funcţionează de asemenea şi obligaţia de garanţii contra viciilor ascunse ale bunurilor schimbate.

c) Spre deosebire de vânzare, cheltuielile pentru încheierea contractului de schimb vor fi suportate, în lipsa unei stipulaţii contrare, în mod egal de către ambele părţi (art. 1765 C.civ.).

d) clauzele obscure se vor interpreta conform regulilor de drept comun, iar copermutantul nu beneficiază de privilegiul vânzătorului, cu excepţia cazului când este creditorul unei sulte.

3. Reguli speciale privind schimbul unor imobile

Imobilele care nu sunt scoase din circuitul civil pot forma obiectul contractului de schimb.

TITLUL IIIContractul de report

Contractul de report este contractul prin care reportatorul cumpara de la reportat cu plata imediata, titluri de credit si valor mobiliare circuland in comert si se obliga in acelasi timp sa-i revanda reportatului titluri sau valori mobiliare de aceeasi specie , la o anumita scadenta in schimbul unei sume determinate Contractul de report este un contract real , sau respectiv formal si nu un contract consensual

Contractul de report este un contract translativ de proprietate, el opereaza cu dublu transfer de proprietate asupra titlurilor de credit si valorilor mobiliare care fac obiectul sau

Transferul de proprietate este supus dispozitiilor dr comun privind contractul de vanzare-cumparare

Vanzarea cu optiunea de rascumparare este o vanzare afectata de conditia rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara dr sau bunul transmis cumparatorului

In cazul contractului de report , obligatia reportatorului de a revinde reportatului pe un pret determinat este stipulata ferm in momentul incheierii contracului

TITLUL IVContractul de donaţie

Capitolul INoţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de donaţie1

Secţiunea I

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de donaţie

1. Noţiune

Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane

Nu se pot face liberalităţi decât prin donaţie sau prin legat cuprins în testament (art. 984 C.civ.).

Donaţia este contractul prin care, cu intenţia de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părţi, numite donatar (art. 985 C.civ.).

În contractul de donaţie se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanţă, din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, fără echivalent

2. Caracterele juridice ale donaţiei

Donatia este un contract unilateral , solemn, cu titlu gratuit, irevocabil,translativ de proprietate

Donaţia este un contract unilateral, solemn cu titlu gratuit, irevocabil, translativ de proprietate.

Donaţia este un contract unilateral, şi nu un act unilateral.

Donaţia este un contract solemn.

Art. 1011 alin. (1) C.civ. prevede că „donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute“.

Forma autentică este prevăzută ca o măsură de protecţie a voinţei liberale a donatorului.

Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei

Dacă sunt de valoare redusă, bunurile mobile corporale pot fi donate prin dar manual.

Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor însoţit de tradiţiunea bunului de la donator la donatar.

Donaţia este un contract translativ de proprietate.

Fiind un contract consensual, transmiterea proprietăţii are loc în momentul realizării acordului de voinţă între donator şi donatar, iar între absenţi, în momentul în care donatorul primeşte acceptarea donatarului.

Predarea bunului donat poate avea loc şi ulterior încheierii contractului de donaţie şi deci a transmiterii dreptului de proprietate

În cazul darurilor manuale, predarea bunului este, alături de acordul de voinţă al părţilor, o condiţie pentru formarea contractului. Prin urmare, în acest caz, transmiterea proprietăţii are loc concomitent cu predarea bunului.

Dacă bunul donat este însă un imobil, dobândirea către donatar şi pierderea de către donator a dreptului de proprietate se fac numai cu respectarea regulilor de carte funciară.

Donaţia este un contract irevocabil

După încheierea contractului, donatorul nu îşi mai poate retrage oferta. Este nulă orice donaţie făcută cu condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului.

Secţiunea a II-a

Condiţiile de validitate ale contractului de donaţie

1. Capacitatea părţilor

În principiu, întrucât capacitatea este regula, orice persoană poate fi parte (donator sau donatar) într-un contract de donaţie

Orice persoană este capabilă de a da şi primi prin liberalităţi, cu respectarea regulilor privind capacitatea, prevede art. 987 C. civ.1

Atunci când contractul se încheie între absenţi, donatorul trebuie să fie capabil atât în momentul ofertei, cât şi în cel al primirii acceptării, care este momentul încheierii contractului

a) Incapacităţi de a dona

Sunt incapabili de a dona minorii şi interzişii judecătoreşti

Cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege” prevede art. 988 alin. (1) C.civ.

Sub sancţiunea nulităţii relative, nici chiar după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu persoana nu poate dispune prin liberalităţi în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa tutelară descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situaţia în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului

Sub sancţiunea nulităţii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui terţ dreptul de a-l desemna pe beneficiarul liberalităţii sau de a stabili obiectul acesteia

b) Incapacităţi de a primi

Incapacitaţile de a primi pot fi absolute, împiedicând o persoană să primească de la oricare alta,

relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate.

Incapacităţi absolute de a primi

Persoanele fizice neconcepute şi organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică nu au capacitate de folosinţă, nefiind subiecte de drept, nu pot primi cu titlu gratuit.

În schimb, copilul conceput poate primi cu titlu gratuit, cu condiţia să se nască viu.

După dobândirea personalităţii juridice, acestea pot dobândi donaţii, cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.

Menţionăm că, în cazul fundaţiilor, liberalităţile sunt făcute de fondatori înaintea actului constituirii acesteia, tocmai în vederea creării patrimoniului fundaţiei

Incapacităţi relative de a primi

Sunt lovite de nulitate relativă liberalităţile făcute medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru o boală considerată mortală (art. 990 alin. (1) C.civ.)

Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripţie a acţiunii în nulitate relativă curge de la data la care moştenitorii au luat cunoştinţă de existenţa liberalităţii.

Sunt lovite de asemenea de nulitate relativă liberalităţile făcute în folosul celui care a avut calitatea de reprezentant sau ocrotitor legal, înainte ca acesta să fi primit de la instanţa tutelară descărcare pentru

gestiunea sa, de către cel reprezentat sau ocrotit, după dobândirea capacităţii de exerciţiu deplin (art. 988 alin. (2) C.civ.) , Se exceptează situaţia în care reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului

Donaţiile făcute minorului sau interzisului se acceptă de părinte, sau după caz, de tutore

În ce priveşte acceptarea donaţiilor de către persoanele juridice, acestea trebuie să corespundă scopului stabilit prin lege, prin actul de înfiinţare sau statut

Momentul la care părţile trebuie să fie capabile este cel al încheierii contractului de donaţie.

2. Consimţământul părţilor

Consimţământul părţilor trebuie să fie liber, neviciat, exprimat de regulă în scris în formă autentică

Oferta de donaţie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat cunoştinţă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage caducitatea acceptării

Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Moştenitorii destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.

Oferta de donaţie făcută unei persoane lipsită de capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi acceptată de către aceasta cu încuviinţarea ocrotitorului legal (art. 1013 C.civ.).

Eroarea, ca viciu de consimţământ al donatorului, poate privi identitatea donatarului, bunul donat sau cauza donaţiei.

Violenţa (fizică sau morală), viciu de consimţământ, poate proveni de la donatar sau de la un terţ.

Leziunea nu poate fi concepută în cazul contractelor unilaterale cum ar fi donaţia.

3. Obiectul contractului de donaţie

Pot forma obiect al contractului de donaţie bunurile mobile sau imobile aflate în circuitul civil ori drepturile privind aceste bunuri, determinate sau determinabile, posibile, licite, existente sau care pot exista în viitor

Nu pot forma obiect al donaţiei succesiunile nedeschise (viitoare)

4. Cauza

Cauza remota adică scopul material pentru care donatorul face liberalitatea este variabilă, diferind de la un contract de donaţie la altul

Cauza proxima a donaţiei este intenţia donatorului de a-l gratifica pe donatar şi este comună tuturor contractelor de donaţie

Cauza donaţiei trebuie să existe, să fie licită şi morală (art. 1236 C.civ.).

Donaţia fondată pe o cauză ilicită sau imorală, cum ar fi determinarea donatorului să înceapă concubinajul sau să îl continue, este nulă.

Dacă donaţia este făcută între concubini în scopul încheierii căsătoriei ea este valabilă

5. Forma solemnă a donaţiei

Forma autentică este cerută pentru validitatea donaţiei şi nu doar pentru probaţiunea ei. Ea este prin urmare de esenţa donaţiei

Forma autentică a donaţiei este o măsură de protecţie a voinţei liberale a donatorului, care îşi micşorează irevocabil şi fără echivalent patrimoniul lui în favoarea donatarului.

Nerespectarea formei autentice a donaţiei este sancţionată cu nulitatea absolută a contractului

Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolută a donaţiei (art. 1011 alin. (3) C.civ.).

Actul estimativ poate fi întocmit şi prin act separat sub semnătură privată

Lipsa actului estimativ al bunurilor mobile donate este sancţionată cu nulitatea absolută a donaţiei

Sub sancţiunea nulităţii absolute promisiunea de donaţie este supusă formei autentice.

6. Principiul irevocabilităţii donaţiilor

1. Donaţia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit donatorului să o revoce prin voinţa sa (art. 1015 alin. (1) C.civ.).

Irevocabilitatea donaţiilor, prevăzută de art. 1015 C.civ., este o caracteristică specifică acestui tip de contract cu titlu gratuit, fiind de esenţa liberalităţii, deosebită de „forţa obligatorie“ a contractului reglementată de art. 1270 C.civ., care există fireşte şi în cazul contractului de donaţie.

Irevocabilitatea donaţiilor priveşte însăşi esenţa contractului, fiind o condiţie de validitate pentru formarea lui şi nu efectele contractului, pe care le are în vedere „forţa obligatorie a contractului“.

este lovită de nulitate absolută donaţia care:

a) este afectată de o condiţie a cărei realizare depinde exclusiv de voinţa donatorului (potestativă pură);b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor, dacă valoarea maximă a

acestora nu este determinată în contractul de donaţie;c) conferă donatorului dreptul de a denunţa unilateral contractuld) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul moare fără să fi dispus

de acel bun

2. În contractul de donaţie, sunt permise, în principiu, următoarele clauze, care nu contravin principiului irevocabilităţii donaţiilor:

a) clauza termenului de predare a bunului donat. Termenul nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul acelui drept;

b) condiţia cazuală sau mixtă, care nu contravine principiului irevocabilităţii donaţiilorc) clauza plăţii datoriilor prezente ale donatorului, cu dată certă anterioară donaţiei şi chiar a celor

viitoare, dacă valoarea maximă a acestora este indicată în donaţied) clauza reîntoarcerii bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie

pentru cazul când atât donatarul, cât şi descendenţii săi ar predeceda donatorului.e) când donatorul depune pe un libret CEC sau pe un alt instrument bancar o sumă de bani pe

numele altei persoane, el poate insera o clauză de restituire pe numele său, ceea ce nu înseamnă a contraveni la irevocabilitatea donaţiei, pentru că va acţiona în temeiul clauzei ca mandatar al titularului de libret

f) este permisă donaţia nudei proprietăţi cu rezerva uzufructului în favoarea donatorului sau a unui terţ.

3. Sunt exceptate de la principiul irevocabilităţii donaţiilor donaţiile dintre soţi.

Orice donaţie încheiată între soţi este revocabilă numai în timpul căsătoriei (art. 1031 C.civ.).

Soţul donator are dreptul de a revoca donaţia oricând în timpul căsătoriei

Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donaţiei făcute soţului de rea-credinţă (art. 1032 C.civ.)

Revocabilitatea este de esenţa donaţiilor între soţi şi poate fi exercitată fie printr-o simplă cerere, printr-o cerere în justiţie sau poate rezulta tacit dintr-un act de dispoziţie ulterior donaţiei, făcut în favoarea unei alte persoane, cum ar fi vânzarea bunului donat unui terţ.

Este lovită de nulitate orice simulaţie în care donaţia reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donaţiilor între soţi (art. 1033 alin. (1) C.civ.).

4. Cauze legale de revocare a donaţiilor

Donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea culpabilă a sarcinilor la care s-a obligat donatarul (art. 1020 C.civ.).

Revocarea pentru ingratitudine şi pentru neîndeplinirea sarcinilor nu operează de drept.

promisiunea de donaţie se revocă de drept şi atunci când anterior executării sale situaţia materială a promitentului s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru acesta ori promitentul a devenit insolvabil

A. Revocarea pentru ingratitudine

Revocarea pentru ingratitudine poate fi cerută pentru orice donaţie, indiferent dacă este făcută prin înscris autentic sau este un dar manual, pentru cele trei cazuri, enumerate limitativ de art. 1023 C. civ., şi anume:

- dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat

- dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de donator

- dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns în nevoie, în limita valorii actuale a bunului care a constituit obiectul donaţiei, ţinându-se însă seama de starea în care se afla bunul la momentul donaţiei.

Dreptul la acţiunea prin care se solicită revocarea pentru ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a ştiut că donatarul a săvârşit fapta de ingratitudine (art. 1024 alin. (1) C.civ.).

Acţiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva donatarului.

Dacă donatarul moare după introducerea acţiunii, aceasta poate fi continuată împotriva moştenitorilor.

Acţiunea pornită de donator poate fi continuată de moştenitorii acestuia.

În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia, socotită la data soluţionării cauzei

În urma revocării donaţiei pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie fructele pe care le-a perceput începând cu data săvârşirii faptei de ingratitudine

Revocarea donaţiilor pentru ingratitudine poate fi solicitată numai pe calea unei acţiuni în revocare.

Revocarea pentru ingratitudine este o pedeapsă civilă, deci acţiunea în revocare are un caracter strict personal şi poate fi introdusă doar de donator.

Acţiunea în revocare nu se poate intenta împotriva moştenitorilor donatarului

Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua săvârşirii faptului sau din ziua când donatorul a cunoscut faptul

Efectul admiterii acţiunii în revocare este restituirea integrală a bunului donat

Fructele bunului donat se vor restitui de la data săvârşirii faptei de ingratitudine, ca în cazul posesorului de rea-credinţă

B. Revocarea donaţiilor pentru neexecutarea sarcinii

În esenţă, donaţia este un contract cu titlu gratuit (o liberalitate).

Există însă posibilitatea ca donatorul să stipuleze în contract unele obligaţii (sarcini) ale donatarului.

Neîndeplinirea sarcinii poate conduce la revocarea donaţiei, bunurile reintrând în proprietatea donatorului.

Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii funcţionează în cazul donaţiilor făcute prin act autentic, dar şi al darurilor manuale, ori al donaţiilor indirecte şi deghizate.

Dacă donatarul nu îndeplineşte sarcina la care s-a obligat, donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea donaţiei (art. 1027 alin. (1) C.civ.)

În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea sarcinii.

Donatarul este ţinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii bunului donat,

Când donaţia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra

Secţiunea a III-a

Efectele contractului de donaţie

1. Obligaţiile donatoruluia) Principalul efect al donaţiei este transmiterea dreptului real care formează obiectul contractului din

patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului (obligaţie de a da).

Dacă dreptul care formează obiectul contractului este un drept de creanţă, donaţia îmbracă forma cesiunii de creanţă cu titlu gratuit care şi ea trebuie să fie făcută în formă autentică (art. 1567 alin. (1) C.civ.).

b) A doua obligaţie a donatorului născută din contract este obligaţia de predare a bunului donat.

Obligaţia se poate executa în însăşi momentul încheierii contractului, concomitent cu executarea obligaţiei de transfer a dreptului real, sau ulterior, dacă acest lucru este stipulat în contract.

c) Dacă obligaţia de predare nu se execută în însăşi momentul încheierii contractului de donaţie, ci ulterior, în sarcina donatorului există şi obligaţia de conservare a bunului donat până la predare.

d) În principiu, donatorul nu are obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi nici pentru viciile ascunse, întrucât donaţia este un contract cu titlu gratuit

Donatorul nu răspunde pentru evicţiune decât dacă a promis expres garanţia sau dacă evicţiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o şi nu a comunicat-o donatarului la încheierea contractului.

Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.

În cazul donaţiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru viciile ascunse ca şi vânzătorul (art. 1019 C.civ.).

În executarea donaţiei, dispunătorul răspunde numai pentru dol şi culpă gravă (art. 1017 C.civ.).

2. Obligaţiile donatarului

În cazul donaţiei obişnuite, gratuite, fără sarcini, donatarul nu are o obligaţie juridică faţă de donator, ci numai o obligaţie morală de recunoştinţă.

În cazul donaţiei cu sarcini, sarcina este o obligaţie pe care donatarul trebuie să o execute din momentul acceptării donaţiei

Neexecutarea sarcinii poate determina pe donator să introducă fie o acţiune în executarea obligaţiei, fie să ceară revocarea donaţiei

Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală, şi să fie prevăzută fie în favoarea donatorului, fie în favoarea unei terţe persoane (stipulaţie pentru altul), fie chiar în favoarea donatarului însuşi

Dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor (art. 1006 C.civ.).

3. Opozabilitatea faţă de terţi a efectelor donaţiei

În principiu, se aplică regulile generale în materie de publicitate, analizate la contractul de vânzare-cumpărare, şi anume: necesitatea înscrierii în cartea funciară a transmiterilor drepturilor imobiliare cu titlu gratuit; notificarea sau acceptarea cesiunii de creanţă (de către debitor) în cazul în care obiectul donaţiei este o creanţă; condiţia ca terţul dobânditor de bună-credinţă al bunului dăruit să nu invoce excepţia din art. 919 alin. (3) C.civ. care prevede că „Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar cu excepţia imobilelor înscrise în cartea funciară” şi din art. 935 C.civ. potrivit căreia „Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului

Secţiunea a IV-a

Donaţii deghizate, donaţii prin interpunere de persoane, donaţii indirecte şi daruri manuale

1. Donaţiile deghizate

Donaţia este deghizată când este făcută printr-un contract (act public) cu titlu oneros.

donatorul declară în mod mincinos că a primit o contraprestaţie în schimbul dreptului transmis de el

Donaţia deghizată (actul real, sincer) este prin urmare ascunsă sub aparenţa unui contract cu titlu oneros (actul public, dar mincinos).

În privinţa formei, este necesară şi suficientă respectarea formei cerute de lege pentru contractul care deghizează donaţia şi nu este obligatorie forma autentică (art. 1011 alin. (2) C.civ.).

Sancţiunea nerespectării formei contractului care deghizează donaţia va fi însă nulitatea absolută a donaţiei deghizate.

Proba simulaţiei poate fi făcută prin orice mijloc de dovadă

2. Donaţiile prin interpunere de persoană

Simulaţia poartă în cazul acestor donaţii asupra persoanei adevăratului donatar. Ea este folosită atunci când adevăratul donatar este incapabil să primească liberalitatea de la donator sau gratificarea sa de către un donator nu ar fi agreată de familia donatorului sau de opinia publică.

Contractul de donaţie aparent se încheie între donator şi o persoană interpusă, care apare ca donatar, iar prin contraînscris (actul real secret) se stabileşte persoana adevăratului donatar, căruia persoana interpusă va trebui să îi transmită bunul.

Contractul de donaţie public va trebui să îndeplinească toate condiţiile de fond şi de formă ale donaţiilor.

Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendenţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile de a primi liberalităţi, precum şi ascendenţii şi descendenţii soţului acestei persoane.

3. Donaţiile indirecte

Spre deosebire de donaţiile deghizate, donaţiile indirecte sunt acte juridice de liberalitate nesimulate, altele decât donaţia, făcute cu intenţia de a gratifica

Condiţiile de fond şi de formă care trebuie îndeplinite în cazul donaţiilor indirecte sunt cele prevăzute de lege pentru actul prin care se realizează liberalitatea.

Actele juridice cele mai utilizate pentru realizarea unei donaţii indirecte sunt:

a) remiterea de datorie, prin care creditorul renunţă la creanţa sa predând titlul original al creanţei debitorulu

b) renunţarea la un drept, atunci când este făcută cu titlu gratuit, cu intenţia de a gratificac) contractul de asigurare pe viaţă, care se face în favoarea unui terţ beneficiard) stipulaţia în favoarea unei terţe persoane, făcută cu intenţia de a-l gratifica pe terţ.

4. Darurile manuale

Darul manual este o formă specială de donaţie care are ca obiect bunuri mobile corporale (inclusiv titlurile la purtător) pentru formarea şi validitatea căreia, pe lângă acordul de voinţă al părţilor în scopul transferării şi respectiv al dobândirii unui drept cu titlu gratuit, este necesară tradiţiunea, adică predarea efectivă, materială a bunului.

„Dacă sunt de valoare redusă, bunurile mobile corporale pot fi donate prin dar manual

Darul manual se încheie prin acordul de voinţă al părţilor însoţit de tradiţiunea bunului de la donator la donatar.

Darul manual face parte din categoria contractelor reale şi nu din cea a contractelor formale, solemne

Darul manual este supus condiţiilor de fond cerute pentru valabilitatea donaţiilor obişnuite.

Donatarul posesor este prezumat proprietar în condiţiile art. 919 alin. (3) C.civ.

Secţiunea a V-a

Raportul şi reducţiunea donaţiei

1. Raportul donaţiilor

Raportul donaţiilor înseamnă readucerea la masa succesorală a bunurilor donate de donatorul defunct

Au obligaţia de a raporta donaţia primită descendenţii care vin împreună la succesiune şi soţul supravieţuitor, când vine la moştenire în concurs cu descendenţii.

Obligaţie de raport are şi descendentul donatarului, care vine la moştenire prin reprezentare.

Donatorul poate să-l scutească de raport pe donatar în mod expres sau tacit

Nu sunt supuse raportului:

a) Donatiile pe care defunctul le-a facut cu scutire de raportb) Donatiile deghizate sub forma unor instrainari cu titlu oneros sau efectuate prin persoane interpuse c) Darurile obisnuite , donatiile remuneratorii si in masura in care nu sunt excesive , sumele cheltuite

prin intretinerea sau daca este cazul pentru formarea profesionala a descendentillor d) Fructele culese veniturile scadente pana in ziua deschiderii mostenirii

Sunt supuse raportului toate liberalităţile între vii: donaţia făcută prin act autentic, donaţia indirectă, cele simulate şi darurile manuale, bunurile dotale (zestrea)

Raportul donaţiilor se poate realiza prin bună învoială sau pe cale judecătorească printr-o acţiune în realizare, exercitată fie pe cale principală, fie ca un capăt de cerere în acţiunea de ieşire din indiviziune

Donatarul nu se poate apăra împotriva acţiunii în raport prin invocarea prescripţiei achizitive.

2. Reducţiunea donaţiilor

Reducţiunea succesorală este o sancţiune civilă care constă în reducerea liberalităţilor excesive (donaţii sau legate) făcute de defunct peste limitele cotităţii disponibile

Reducţiunea liberalităţilor excesive poate fi cerută doar de moştenitorii rezervatari, de succesorii lor, şi de creditorii chirografari ai moştenitorilor rezervatari.

Moştenitorii rezervatari sunt descendenţii, ascendenţii privilegiaţi (părinţii) şi soţul supravieţuitor ai defunctului care a făcut liberalitatea

Acţiunea în reducţiunea liberalităţilor este personală şi divizibilă, fiecare comoştenitor rezervatar având dreptul să opteze pentru invocarea sau nu a reducţiunii

Efectul admiterii reducţiunii este desfiinţarea totală sau parţială, cu efect retroactiv, a donaţiei.

Legatele se reduc înaintea donaţiilor

TITLUL VContractul de locaţiune

Capitolul INoţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de locaţiune

Secţiunea I Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de locaţiune

1. Noţiunea contractului de locaţiune

Locaţiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ denumit chirie (art. 1777 C.civ.).

Locaţiunea bunurilor imobile şi aceea a bunurilor mobile se numeşte închiriere, iar locaţiunea bunurilor agricole poartă denumirea de arendare

locaţiunea creează locatarului doar un drept de creanţă la folosinţa lucrului

2.Caracterele juridice ale contractului de locaţiune

- sinalagmatic (bilateral), care dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce între părţi;

- cu titlu oneros, în care fiecare parte urmăreşte obţinerea prestaţiei cocontractantului

- comutativ (şi nu aleatoriu), fiecare dintre părţi cunoscând în momentul încheierii contractului care sunt obligaţiile şi întinderea acestora;

- consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără ca legea să ceară o anumită formă pentru validitate;

- cu executare succesivă (şi nu dintr-o dată), timpul, în accepţiunea de durată, fiind de esenţa locaţiunii;

Locaţiunile nu se pot încheia pentru perioadă mai mare de 30 de ani.

- este un contract creator de raporturi obligaţionale, şi nu un contract translativ sau constitutiv de drepturi reale cum este contractul prin care se creează un drept de uzufruct, de uz ori habitaţie

dreptul de folosinţă al locatarului este un drept de creanţă

3. Condiţiile de validitate ale contractului de locaţiune de lucruri

A. Capacitatea părţilor

Locaţiunea pe o durată de până la 5 ani este un act de administrare, şi ca atare, părţile (locatorul şi locatarul) trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare.

locaţiunile care au o durată mai mare de 5 ani sunt considerate acte de dispoziţie, şi ca atare pentru încheierea lor este necesară capacitate de exerciţiu deplină.

B. Obiectul contractului

Obiectul contractului de locaţiune îl constituie bunul închiriat şi, respectiv, chiria.

Nu pot forma obiect al contractului de locaţiune succesiunile nedeschise (viitoare) sau nuda proprietate a unui lucru.

Bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi închiriate numai în condiţiile legii (art. 135 alin. 4 Constituţie; art. 11 alin. l lit. a din Legea nr. 213/1998)

Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare.

Chiria este preţul pe care locatarul îl plăteşte în schimbul folosinţei lucrului

Chiria poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii.

Chiria trebuie să fie reală (nu fictivă), sinceră şi serioasă.

Chiria este fixată de regulă în bani.

C. Durata contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune se consideră încheiat îndată ce părţile au convenit asupra bunului şi preţului (art. 1781 C.civ.).

Locaţiunile nu se pot încheia pentru o perioadă mai mare de 30 de ani. Dacă părţile stipulează un termen mai lung, acesta se reduce de drept la 30 de ani (art. 1783 C.civ.).

Dacă în contract părţile nu au arătat durata locaţiunii, fără a-şi fi dorit să contracteze pe o durată nedeterminată, în lipsa uzanţelor, locaţiunea se consideră încheiată:

a) pentru un an, în cazul locuinţelor nemobilate sau spaţiilor pentru exercitarea unei profesii sau întreprinderi

b) pe durata corespunzătoare unităţii de timp pentru care s-a calculat chiria, în cazul bunurilor mobile ori în acela al camerelor sau apartamentelor mobilate;

c) pe durata locaţiunii imobilului, în cazul bunurilor mobile puse la dispoziţia locatarului pentru folosinţa unui imobil (art. 1785 C.civ.).

În situaţia unor locaţiuni succesive ale căror perioade se suprapun, fie şi parţial, conflictul dintre locatari se rezolvă:

a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, în favoarea locatarului care şi-a notat dreptul în cartea funciară, dispoziţiile privind rangul înscrierilor ipotecilor în cartea funciară aplicându-se prin asemănare

b) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, în favoarea locatarului care a îndeplinit cel dintâi aceste formalităţi

c) în cazul celorlalte bunuri, în favoarea locatarului care a intrat cel dintâi în folosinţa bunului.

Secţiunea a II-a

Efectele contractului de locaţiune de lucruri

1. Obligaţiile locatorului

Locatorul este ţinut, potrivit art. 1786 C.civ.,:

a) să predea locatarului bunul dat în locaţiune

b) să menţionă bunul în stare corespunzătoare de folosinţă pe toată durata locaţiunii;

c) să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii.

Locatorul este obligat să predea bunul dat în locaţiune în starea de întrebuinţare corespunzătoare destinaţiei pentru care a fost închiriat, fiind obligat să facă toate reparaţiile necesare în acest scop.

Locatorul este obligat să predea bunul în stare corespunzătoare, împreună cu toate accesoriile acestuia

Cheltuielile predării sunt în sarcina locatorului

Locatorul este obligat să menţină bunul în stare să poată servi întrebuinţării pentru care a fost închiriat

Locatorul este obligat să asigure locatarului liniştita şi utila folosinţă a bunului pe durata locaţiunii (obligaţia de garanţie).

A. Locatorul este obligat să întreprindă tot ceea ce este necesar pentru a asigura în mod constant locatarului folosinţa liniştită a bunului, fiind dator să se abţină de la orice fapt care ar împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosinţă (art. 1789 C.civ.).

a) Tulburările de fapt

Locatorul este obligat să nu îl tulbure prin faptul său personal pe locatar în timpul locaţiunii (obligaţie de a nu face).

locatorul nu poate schimba, în timpul locaţiunii, forma lucrului închiriat sau destinaţia sa.

b) Tulburările de drept

Dacă un terţ pretinde vreun drept asupra bunului dat în locaţiune, locatorul este dator să-l apere pe locatar chiar şi în lipsa unei tulburări de fapt. Dacă locatarul este lipsit în tot sau în parte de folosinţa bunului, locatorul trebuie să-l despăgubească pentru toate prejudiciile suferite din această cauză (art. 1794 alin. (1) C.civ.).

Indiferent de gravitatea tulburării, dacă i-a comunicat-o locatorului, fără ca acesta să o înlăture de îndată, locatarul poate cere o scădere proporţională a chiriei.

Obligaţia de încunoştiinţare a locatorului funcţionează şi în cazul în care are loc o tulburare de fapt.

B. Locatorul este obligat să asigure locatarului utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii şi să îl garanteze pe locatar contra tuturor viciilor bunului închiriat ori arendat.

Locatorul garantează contra tuturor viciilor lucrului care împiedică sau micşorează folosirea lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului şi fără a ţine seama dacă ele existau dinainte ori au survenit în cursul locaţiunii.

Dacă locatorul nu înlătură viciile în cel mai scurt termen, locatarul are dreptul la o scădere proporţională a chiriei

locatorul va răspunde faţă de locatar pentru viciile ascunse ale lucrului care îl fac impropriu întrebuinţării pentru care a fost contractat.

Întrucât locatorul are obligaţia de a garanta folosinţa utilă a lucrului pe toată durata contractului, el va răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, indiferent dacă acestea existau în momentul încheierii contractului sau au apărut ulterior şi, de asemenea, indiferent dacă a fost de bună-credinţă (nu le-a cunoscut) sau a fost de rea-credinţă (le-a cunoscut, dar nu le-a comunicat locatarului).

Obligaţia de garanţie a locatorului poate fi modificată prin convenţia părţilor fie în sensul agravării, fie în sensul limitării sau înlăturării ei.

Locatarul poate, în cazul descoperirii viciilor ascunse, să ceară fie o reducere proporţională a chiriei, fie rezilierea contractului cu daune-interese, indiferent dacă locatorul a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă.

C. Locatarul este obligat sa asigure folosinta linistita a banului pe tot timpul locatiunii si sa il garanteze pe locatar impotriva evictiunii

Daca un tert pretinde vreun drept asupara bunului dat in locatiune , locatorul este dator sa il apere pe locatar chiar si in lipsa unei tulburari de fapt

Daca locatarul este lipsit de inn tot sau in parte de folosinta bunului , locatorul trebuie sa il despagubeasca pentru toate prejudiciile suferite din aceasta cauza

Daca locatarul este chemat in judecata de un tert care pretinde un dr asupra bunului inchiriat , inclusiv un dr de servitute , si exista riscul pierderii in tot sau in parte a folosintei bunului el are dr sa ceara introducerea in proces a locatorului in conditiile codului de procedura civila

2. Obligaţiile locatarului

Locatarul are următoarele obligaţii principale:

1. Să ia în primire bunul dat în locaţiune;

Obligaţia locatarului de a lua în primire bunul dat în locaţiune

Locatarul va lua în primire bunul dat în locaţiune conform unui proces-verbal cu descrierea bunului şi a accesoriilor sale, după verificarea stării sale de funcţionare, conform destinaţiei bunului stabilite în contract sau prezumate după natura bunului, destinaţia sa anterioară sau cea potrivit căreia locatarul îl foloseşte

2. să plătească chiria în cuantumul şi la termenul stabilite prin contract;

Plata chiriei trebuie să fie făcută în cuantumul şi la termenele stipulate în contract.

În lipsă de stipulaţie contrară, locatarul este obligat să plătească chiria la termenele stabilite potrivit uzanţelor.

Dacă nu există uzanţe şi în lipsa unei stipulaţii contrare, chiria se plăteşte după cum urmează:

a) în avans pentru toată durata contractului, dacă aceasta nu depăşeşte o lună; b) în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, dacă durata locaţiunii este mai mare de o lună, dar mai mică de un an; c) în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, dacă durata locaţiunii este de cel puţin un an (art. 1797 C.civ.).

Contractele de locaţiune încheiate în formă autentică, precum şi cele încheiate prin înscris sub semnătură privată şi înregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract.

Plata chiriei este cherabilă

În cazul neplăţii chiriei, locatorul fie poate cere executarea ei, fie rezilierea contractului

Dovada plăţii chiriei se face prin chitanţă eliberată de locator.

3. să folosească bunul cu prudenţă şi diligenţă;

Obligaţia locatarului de a folosi bunul luat în locaţiune cu prudenţă şi diligenţă potrivit destinaţiei sale.

Dacă locatarul modifică bunul ori îi schimbă destinaţia sau dacă îl întrebuinţează astfel încât îl prejudiciază pe locator, acesta din urmă poate cere daune-interese şi, după caz, rezilierea contractului.

reparaţiile de întreţinere curentă sunt în sarcina locatarului.

Dacă în timpul locaţiunii bunul are nevoie de reparaţii care nu pot fi amânate până la sfârşitul locaţiunii sau a căror amânare ar expune bunul pericolului de a fi distrus, locatarul va suporta restrângerea necesară a locaţiunii cauzată de aceste reparaţii.

Locatarul este obligat să permită examinarea bunului de către locator la intervale de timp rezonabile în raport cu natura şi destinaţia bunului, precum şi de către cei care doresc să-l cumpere sau, care, la încetarea contractului, doresc să-l ia în locaţiune, fără însă ca prin aceasta să i se cauzeze o stânjenire nejustificată a folosinţei bunului (art. 1804 C.civ.).

4. să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de locaţiune (art. 1796 C.civ.).

La încetarea locaţiunii, locatarul este obligat să restituie bunul luat în locaţiune în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii.

Restituirea bunurilor mobile luate în locaţiune se face în locul în care au fost predate (art. 1821 C.civ.).

Locatarul răspunde pentru degradarea bunului închiriat în timpul folosinţei sale, inclusiv cea cauzată de incendiu, dacă nu dovedeşte că a survenit fortuit (art. 1822 C.civ.)

5. Locatarul este dator să apere lucrul închiriat contra uzurpărilor, adică împotriva oricăror tulburări de fapt sau de drept provocate de un terţ în legătură cu proprietatea sau posesia lucrului

În acest scop, în caz de tulburare, locatarul este dator să înştiinţeze pe locator în termenul fixat pentru judecarea acţiunii terţului uzurpator.

Obligaţia locatarului de a apăra lucrul închiriat şi de a-l înştiinţa pe locator priveşte orice fel de uzurpare (tulburare), atât de drept, cât şi de fapt

Secţiunea a III-a

Sublocaţiunea şi cesiunea contractului de locaţiune

Locatarul poate să încheie o sublocaţiune, totală sau parţială, ori chiar să cedeze locaţiunea, în tot sau în parte, unei alte persoane dacă această facultate nu i-a fost interzisă în mod expres

Cu toate aceastea, dacă bunul este mobil, sublocaţiunea ori cesiunea nu este permisă decât cu acordul scris al locatarului (art. 1805 C.civ.).

Legea permite locatarului să subînchirieze sau să cedeze (să cesioneze) dreptul său de folosinţă, întrucât contractul de locaţiune nefiind un contract intuitu personae, drepturile şi obligaţiile părţilor se pot transmite atât prin succesiune, cât şi prin acte între vii (cesiune)

Contractul de sublocaţiune nu poate fi încheiat în condiţii care să contravină condiţiilor din contractul principal în caz contrar, locatorul principal poate cere fie executarea obligaţiilor din contractul principal (ceea ce poate avea ca efect evacuarea sublocatarului), fie rezilierea contractului principal pentru neexecutare de obligaţii, cu daune-interese

„Prin cesiunea contractului de locaţiune de către locatar, cesionarul dobândeşte drepturile şi este ţinut de obligaţiile locatarului izvorâte din contractul de locaţiune

Deosebirea între sublocaţiune şi cesiune constă în faptul că, în timp ce sublocaţiunea este un nou contract de locaţiune, cesiunea constituie o vânzare a dreptului de folosinţă (o cesiune de creanţă cu titlu onero

în cazul schimbului de locuinţe, se realizează o dublă cesiune a dreptului de folosinţă şi o dublă delegaţie perfectă (sau o novaţie prin schimbare de debitor).

Secţiunea a IV-a

Încetarea contractului de locaţiune

Contractul de locaţiune poate înceta prin: acordul de voinţă al părţilor (reziliere convenţională), denunţare unilaterală, expirarea termenului, rezilierea contractului pentru neexecutare, pieirea lucrului, desfiinţarea titlului locatorului şi, uneori, prin înstrăinarea între vii a lucrului dat în locaţiune.

Moartea locatorului, sau a locatarului, nu atrage automat încetarea contractului, întrucât drepturile şi obligaţiile părţilor se transmit la moştenitori.

1. Rezilierea convenţională a contractului de locaţiune

Contractul este rezultatul unui acord de voinţă al părţilor (mutuus consensus), deci şi încetarea lui

Există, prin urmare, o simetrie între modul de încheiere a contractului şi modul de modificare, desfacere ori desfiinţare a acestuia

2. Denunţarea unilaterală (concediu) a contractului de locaţiune

Dacă locaţiunea a fost făcută fără determinarea duratei, oricare dintre părţi poate denunţa contractul prin notificare.

Notificarea făcută cu nerespectarea termenului de preaviz stabilit de lege sau, în lipsă, de uzanţe, nu produce efecte decât de la împlinirea acelui termen.

La împlinirea termenului de preaviz, obligaţia de restituire a bunului devine exigibilă, iar contractul de locaţiune încheiat pe durată determinată şi constatat prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată şi înregistrat la organul fiscal competent, este titlu executoriu în privinţa executării acestei obligaţii (art. 1816 C.civ.).

3. Expirarea termenului locaţiunii

Contractul de locaţiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părţi sau, după caz, prevăzut de lege, fără a fi necesară o înştiinţare prealabilă (art. 1809 alin. (1) C.civ.).

art. 1809 alin. (1) C.civ.). În privinţa obligaţiei de restituire a bunului dat în locaţiune, contractul încheiat pe durată determinată şi constatat prin înscris autentic reprezintă titlu executoriu la expirarea termenului. Aceeaşi este soluţia şi în cazul contractului de locaţiune încheiat pe durată determinată prin înscris sub semnătură privată şi înregistrat la organul fiscal competent.

Expirarea termenului locaţiunii, stabilit de părţi sau de lege, conduce la încetarea de drept a contractului de locaţiune.

După expirarea termenului stipulat în contractul de locaţiune, dacă locatarul rămâne în folosinţa lucrului şi este lăsat în posesie de locator, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită prin tacită relocaţiune (reconducţiune)

Evitarea tacitei relocaţiuni poate fi făcută prin denunţarea contractului înainte de expirarea termenului de către locator

4. Desfiinţarea titlului locatorului

Desfiinţarea dreptului care permitea locatorului să asigure folosinţa bunului închiriat determină încetarea de drept a contractului de locaţiune (art. 1819 alin. (1) C.civ.).

Dacă titlul locatorului privind lucrul dat în locaţiune este desfiinţat, încetează pe cale de consecinţă şi contractul de locaţiune, pentru că locatorul nu îşi mai poate îndeplini obligaţia de a asigura locatarului folosinţa lucrului.

5. Înstrăinarea bunului dat în locaţiune

Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil dobânditorului, după cum urmează::

a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea a fost notată în cartea funciară;b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locaţiunii este anterioară datei

certe a înstrăinăriic) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a îndeplinit aceste formalităţi;d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în folosinţa locatarului (art.

1811 C.civ.)

6. Imposibilitatea folosirii bunului

Dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei stabilite, locaţiunea încetează de drept

Dacă imposibilitatea folosirii bunului este numai parţială, locatarul poate, după împrejurări, să ceară fie rezilierea locaţiunii, fie reducerea proporţională a chiriei.

Atunci când bunul este doar deteriorat, locaţiunea continuă, dispoziţiile art. 1788 privind sarcina reparaţiilor fiind aplicabile (art. 1818 C.civ.).

În toate cazurile în care imposibilitatea totală sau parţială de folosire a bunului este fortuită, locatarul nu are drept la daune-interese

Imposibilitatea de folosire a bunului poate fi materială (bunul a fost distrus) sau juridică (rechiziţia, exproprierea, confiscarea lucrului).

În cazul pieirii din culpă a bunului, partea culpabilă va plăti daune-interese.

În cazul pieirii fortuite a bunului, riscul contractului îl suportă debitorul obligaţiei imposibile de executat adică locatorul, care nu va mai primi chiria.

În cazul pieirii parţiale, rezilierea contractului este judiciară, locatarul având opţiunea între a cere o reducere a chiriei proporţională cu lipsa de folosinţă sau rezilierea contractului, dacă după aprecierea lui şi a instanţei, în lipsa părţii pierite a lucrului, el nu ar fi încheiat contractul.

7. Rezilierea pentru neexecutarea obligaţiilor

Neexecutarea obligaţiilor născute din contract conferă părţii prejudiciate dreptul de a rezilia locaţiunea, cu daune-interese dacă este cazul, potrivit legii (art. 1817 C.civ.).

Rezilierea de drept (pactele comisorii) poate fi stipulată expres, în condiţiile dreptului comun, în contractul de locaţiune.

1. Contractul de închiriere este un contract: a) formal; b) consensual; c) real.

2. Contractul de închiriere este un contract: a) unilateral; b) sinalagmatic; c) cu titlu oneros; d) aleatoriu; e) cu executare dintr-o dată. 3. Obiectul contractului de închiriere reglementat de Legea nr. 114/1996 îl constituie: a) locuinţa şi dependinţele; b) dependinţele; c) locuinţa fără dependinţe; d) garajul; e) curtea; f) suprafeţele locative cu destinaţie comercială, birouri etc. 4. În cazul contractului de închiriere reglementat de Legea nr. 114/1996 locatar poate fi: a) proprietarul persoană fizică; b) proprietarul persoană juridică; c) administratorul fondului imobiliar care aparţine consiliului local. 5. Este valabil contractul de închiriere încheiat: a) verbal, urmat de executare; b) în scris, neurmat de executare; c) verbal. 6) Sunt valabile clauzele din contractul de închiriere care stabilesc: a) suprafaţa locativă şi dotările folosite în exclusivitate şi în comun; b) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare ale acesteia şi modul de plată; c) impune chiriaşului să facă asigurări de daune; d) prevăd responsabilitatea colectivă a chiriaşilor în caz de degradare a elementelor de construcţii şi instalaţii, a obiectelor şi dotărilor aferente spaţiilor comune; e) stabilesc obligaţiile părţilor privind folosirea şi întreţinerea spaţiilor care fac obiectul contractului; f) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului. 7. Părţi în contractul de închiriere sunt: a) locatorul (închirietorul); b) chiriaşul (locatar) titularul contractului de închiriere; c) persoanele care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere;

d) persoanele menţionate expres în contractul de închiriere, dar care nu locuiesc în mod permanent cu titularul contractului. 8) Dacă titularul contractului de închiriere a decedat sau a părăsit definitiv domiciliul, închirierea continuă: a) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an; b) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin 6 luni; c) în beneficiul descendenţilor titularului contractului; d) în beneficiul soţului sau soţiei titularului contractului de închiriere. 9) În lipsa persoanelor care pot solicita locuinţa, contractul de închiriere încetează: a) la data decesului titularului contractului; b) la data părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului; c) la împlinirea unui termen de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinţei; d) în termen de 30 de zile de la data părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului; e) în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului titularului contractului. 10) Existenţa contractului de închiriere poate fi dovedită: a) numai prin înscrisul constatator al contractului; b) dacă s-a început executarea contractului încheiat verbal, el poate fi dovedit prin martori şi prezumţii; c) dovedirea contractului de închiriere poate fi făcută atât prin înscris cât şi prin martori şi prezumţii, indiferent dacă a fost pus în executare sau urmează să fie pus în executare. 11. Obiect al contractului de închiriere este: a) folosinţa locuinţei închiriate şi chiria; b) posesia locuinţei şi chiria; c) uzufructul locuinţei şi chiria. 12. Chiriaşul poate: a) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei; b) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei, numai cu acordul locatarului;

c) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei, fără să aibă nevoie de acordul locatarului, dacă plăteşte chiria la termenele stabilite şi îşi îndeplineşte toate celelalte obligaţii locative. 13. Contractul de închiriere se poate încheia: a) pe durată determinată; b) pe durată nedeterminată; c) pe o durată de 5 ani pentru locuinţele deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia. 14. Chiriaşul este obligat să: a) plătească chiria stabilită la termenele prevăzute în contract;

b) să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă ale clădirii şi elementele de construcţie exterioare ale clădirii; c) să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, canalizare, alimentare cu apă, instalaţii electrice, gaze); d) să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii din folosinţa exclusivă. 15. În cazul schimbului obligatoriu de locuinţă, proprietarul este obligat să pună la dispoziţia chiriaşului: a) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă în aceeaşi localitate, cu acelaşi număr de camere, aceeaşi suprafaţă şi aceleaşi dependinţe pe care acesta le-a avut; b) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă care să îi asigure suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care are dreptul potrivit legii, chiar dacă sunt inferioare calităţilor celor din care se mută; c) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă având suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit conform legii, aflat la acelaşi etaj şi în acelaşi cartier sau într-un cartier asemănător cu cel din care se mută; d) un alt spaţiu de locuit cu destinaţia de locuinţă îndeplinind toate condiţiile legale, dar într-o altă localitate. 16. Contractul de închiriere încetează prin: a) denunţarea unilaterală cu preaviz, de către locator; b) denunţarea unilaterală cu preaviz, de către locatar; c) expirarea termenului închirierii; d) expirarea termenului închirierii, afară dacă legea nu prevede prorogarea legală a acelei categorii de contracte. 17. Litigiile locative sunt de competenţa: a) judecătoriei de la ultimul domiciliu al pârâtului; b) judecătoriei de la ultimul domiciliu al reclamantului; c) judecătoriei în circumscripţia căreia se află situată locuinţa, dar numai în cazul în care litigiul priveşte nivelul şi plata chiriei sau schimbul obligatoriu de locuinţe.

TITLUL VI

Contractul de inchiriere a locuintei

Capitolul I

Consideratii generale

Secţiunea I

Notiunea si caracterele juridice ale contractului de inchiriere a locuintei.Sediul reglementarii

1. Notiune

Contractul de închiriere a locuinţei este un contract prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită chiriaş (locatar), folosinţa totală sau parţială, pe o durată determinată, a unei locuinţe, în schimbul unei sume de bani (chiria).

2. Caractere juridice

Contractul de închiriere a locuinţelor este o varietate a contractului de locaţiune, şi nu un contract distinct.

Închirierea este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă, prin care se transmite dreptul de folosinţă temporară a locuinţei

Închirierea se deosebeşte de locaţiune prin obiectul său specific: locuinţa

3. Sediul reglementării

Inchirierea locuintelor este regelmentata de dispozitiile art 1824-1835 C.Civ

4. Domeniul de aplicare

Locuinta este definita de legeca fiind constructia alcatuita din una sau mai multe camerede locuit cu dependintele , dotarile si utilitatile necesare care satisfac cerintele de locuit ale unei persoane sau familii

Capitolul II

Încheierea contractului de închiriere

Temeiul dreptului de folosinţă al locuinţei închiriate îl constituie contractul de închiriere

1. Clauzele contractului de închiriere

Închirierea locuinţelor se face în temeiul contractului scris dintre proprietar şi chiriaş, care va cuprinde:

a) numele sau denumirea proprietarului, domiciliul, buletinul de identitate seria... nr. ... (în cazul persoanelor fizice) sau denumirea persoanei juridice, sediul (reprezentată prin..., în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparţine domeniului public din patrimoniul consiliului local al ...), numele şi prenumele chiriaşului, domiciliul, legitimat cu buletin de identitate seria... nr. .., eliberat de

b) adresa locuinţei care face obiectul închirieriic) suprafaţa locativă şi dotările folosite în exclusivitate şi în comund) suprafaţa curţilor şi a grădinilor folosite în exclusivitate sau în comun; e) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia şi modul de platăf) suma plătită în avans în contul chiriei;g) locul şi condiţiile în care se realizează primirea şi restituirea cheilor;h) obligaţiile părţilor privind folosirea şi întreţinerea spaţiilor care fac obiectul contractului;i) inventarul obiectelor şi al dotărilor aferente;j) data intrării în vigoare şi duratak) condiţiile privind folosinţa exclusivă şi în comun a părţilor aflate în coproprietate;l) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;m) alte clauze convenite între părţi

Art. 1826 C.civ. prevede că: „Este considerată nescrisă orice clauză în temeiul căreia: a) chiriaşul este obligat să încheie o asigurare cu un asigurător impus de locator; b) se prevede răspunderea solidară sau indivizibilă a chiriaşilor din apartamente diferite situate în acelaşi imobil în cazul degradării elementelor de construcţii şi a instalaţiilor, obiectelor şi dotărilor aferente părţilor comune ale imobilului; c) chiriaşul se obligă să recunoască sau să plătească în avans, cu titlu de reparaţii locative, sume stabilite pe baza estimărilor făcute exclusiv de locator; d) locatorul este îndreptăţit să diminueze sau să suprime, fără contraprestaţie echivalentă, prestaţiile la care s-a obligat prin contract.

2. Părţile contractante

închirierea locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat prin contract scris...“.

în contractul de închiriere, vor exista două părţi: locatorul, cel care închiriază locuinţa, şi locatarul (chiriaşul), cel care dobândeşte dreptul de folosinţă asupra locuinţei.

a) Locatorul

Locatorul este titularul dreptului de proprietate privată (persoană fizică, persoană juridică, unitate administrativ-teritorială) sau al dreptului de proprietate publică (unitate administrativ-teritorială) asupra locuinţei.

Persoana fizică sau persoana juridică, proprietare ale locuinţei, vor încheia direct contractul de închiriere.

b) Locatarul (chiriaşul)

Locatarul (chiriaşul) titular de contract este persoana care încheie contractul în scopul dobândirii dreptului de folosinţă asupra locuinţei

Contractul poate fi încheiat de mai multe persoane în calitate de locatari, situaţie în care devin cotitulari ai contractului de închiriere.

Dreptul de folosinţă asupra locuinţei şi dependinţelor, numit şi drept locativ, se dobândeşte însă în mod derivat din dreptul locativ al titularului şi de către alte persoane care vor locui împreună cu titularul contractului şi care vor fi menţionate în contract (art. 21 lit. k).

În cazul în care locuinţa este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie (art. 323 alin. (1) C.civ.).

3. Forma contractului de închiriere

Închirierea locuinţelor se face pe baza acordului dintre proprietar şi chiriaş, consemnat în scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale (art. 21 din Legea nr. 114/1996).

Rezultă, deci, că închirierea este un contract consensual, valabil încheiat prin acordul de voinţă al celor două părţi: locatorul şi chiriaşul.

Întocmirea în formă scrisă a contractului de închiriere este o cerinţă ad probationem

Prin urmare, per a contrario, este exclusă, în caz de litigiu, dovada prin martori sau prezumţii a unui contract de închiriere

Contractul de închiriere încheiat în baza prevederilor art. 21 din lege şi conform modelului prezentat în anexa nr. 12 din prezentele norme metodologice...“, forma scrisă şi determinată de lege a contractului de închiriere, ca instrument probatoriu exclusiv, este obligatorie în orice situaţie.

Proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, vor înregistra noul contract de închiriere la organul fiscal teritorial.

4. Obiectul contractului de închiriere

Obiectul contractului de închiriere îl constituie folosinţa locuinţei închiriate şi preţul acestei folosinţe

a) Locuinţa

Locuinţa închiriată este definită de lege ca fiind construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.

Dependinţele sunt încăperile care, prin funcţiunile lor, asigură folosirea corespunzătoare a locuinţei, şi anume: antreu, tindă, vestibul, hol, verandă

Prin urmare, în contractul de închiriere vor fi menţionate toate spaţiile care se închiriază, cu inventarul obiectelor şi al dotărilor aferente

Locuinţa trebuie să existe în momentul încheierii contractului de închiriere.

b) Chiria

Plata chiriei este obligaţia principală a locatarului (chiriaşului), prestată în schimbul folosinţei locuinţei pe durata contractului

Contractul de închiriere trebuie să cuprindă valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acestuia şi modul de plată, precum şi suma plătită în avans în contul chiriei.

Chiria practicată pentru locuinţă trebuie să acopere cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, impozitele pe clădiri şi pe teren, precum şi recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normală, potrivit prevederilor legale, precum şi un profit supus negocierii între părţi.

Tariful de bază al chiriei (lei/m2) se actualizează în funcţie de rata lunară a inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.

Orice litigiu între chiriaş şi proprietar cu privire la nivelul şi plata chiriei se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială este situată locuinţa

5. Durata închirierii

a) Contractul de închiriere se încheie de regulă pe o durată determinată

Contractul de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia se încheie pe o durată de 5 ani, prin asemănare cu durata prorogărilor legale.

În cazul contractelor de închiriere încheiate de proprietarii privaţi ai locuinţei, durata contractului este stabilită prin acordul de voinţă al locatorului şi chiriaşului.

Contractul de închiriere se poate încheia în acest caz şi pe durată nedeterminată (art. 1824 alin. (1) C.civ.).

b) Prelungirea şi încheierea anumitor contracte de închiriere

În scopul asigurării stabilităţii dreptului de folosinţă, legiuitorul a intervenit peste voinţa părţilor, prelungind efectele contractelor de închiriere încheiate care au ca obiect suprafeţe locative aflate în patrimoniul statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale (prorogarea legală).

Prelungirea contractelor de închiriere, rămâne valabilă şi în cazul redobândirii imobilelor respective de către foştii proprietari sau de moştenitorii acestora după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 40/1999.

3. Incheierea unui nou contract de inchiriere

În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual (art. 23 Legea nr. 114/1996).

Chiriaşul este obligat să plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţ

La încheierea unui nou contract de închiriere a locuinţei, chiriaşul are, la condiţii egale, drept de preferinţă. El nu are, însă, acest drept atunci când nu şi-a executat obligaţiile născute în baza închirierii anterioare.

Dreptul de preferinta al chiriasului la incheierea unui nou contract de inchiriere se aplica pt orice contract de inchiriere incheieat in legatura cu aceeasi locuinta sau cu o parte din aceasta

a) Dupa cel mult 3 luni de la incetarea contractului de inchiriere daca durata acestuia a fost mai mare de un an

b) Dupa cel mult o luna de la incetarea contractului daca durata acestuia a fost mai mare sau egala cu o luna

c) Dupa cel mult 3 zile de la incetarea contractului de inchiriere daca durata acestuia a fost mai mare de o luna

Cumparartorul este dator sa respecte contractul de inchiriere incheiat in scris si inregistrat la organul fiscal teritorial

Chiriasul are un drept de preemtiune numai daca propietarul intentioneaza sa instraineze dr de proprietate asupra locuintei prin vanzare

Capitolul III

Efectele contractului de închiriere

Secţiunea I

Obligaţiile proprietarului (locatorului)

Locatarul are in cazul contractului de inchiriere a locuintei aceleasi obligatii ca si in cazul contractului de locatiune si anume: sa predea chiriasului locuinta inchiriata , sa mentina locuinta in stare corespunzatoare de folosinta pe toata durata inchirierii sa asigure chiriasului linistea si utila folosinta a locuintei ,garantandu-l contra viciilor bunului inchiriat si impotriva evictiunii

Locatorul are obligaţia principală de a asigura chiriaşului folosinţa liniştită şi utilă a locuinţei în tot timpul locaţiunii.

Pentru realizarea ei, Legea locuinţei şi contractul-cadru de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţie de locuinţă prevăd că locatorul este obligat să:

a) să predea chiriaşului locuinţa în stare normală de folosinţă;b) să ia măsuri pentru repararea şi menţinerea în stare de siguranţă în exploatare şi de funcţionalitate a

clădirii pe toată durata închirierii locuinţei;c) să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă a clădirii, elementele de construcţie

exterioare ale clădiriid) să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii

Tot în sarcina proprietarului sunt şi reparaţiile, indiferent de natura lor, determinată de un caz de forţă majoră

Dacă însă lucrul a pierit total sau devine inutilizabil, contractul se desface de drept şi proprietarul nu poate fi obligat să-1 reconstruiască

Proprietarul are obligaţia să plătească, la cererea chiriaşului, despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinţei prin îmbunătăţirile necesare şi utile, efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate de chiriaş pe bază de acte justificative.

Chiriaşii din locuinţele care au fost restituite, potrivit legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, au dreptul la despăgubiri de la persoana îndreptăţită căreia i s-a restituit locuinţa dacă aceasta a fost preluată cu titlu valabil, şi respectiv de la stat sau de la unitatea deţinătoare a imobilului dacă imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil.

Secţiunea a II-a

Obligaţiile chiriaşului

a) Obligaţia principală a chiriaşului este plata chiriei, ca echivalent al folosinţei locuinţei.

Orice modificare a cuantumului chiriei se va comunica în scris chiriaşului cu 30 de zile înainte de termenul scadent de plată

Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, înceoând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca majorarea să poată depăşi totalul chiriei restante.”

Pe lângă plata chiriei, chiriaşul are şi următoarele obligaţii:

b) să folosească locuinţa conform destinaţiei ei şi ca un bun proprietarc) să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii din

folosinţa exclusivă;d) să repare sau să înlocuiască elementele de construcţii şi de instalaţii deteriorate din folosinţa

comună, ca urmare a folosirii lor necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul clădirii;

e) să repare sau să înlocuiască elementele de construcţii şi de instalaţii deteriorate din folosinţa comună, ca urmare a folosirii lor necorespunzătoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul clădirii;

f) să predea, la mutarea din locuinţă, proprietarului locuinţa în stare normală de folosinţă şi curăţenie, şi cu obiectele de inventar trecute în procesul-verbal de predare-primire întocmit la preluarea locuinţei;

g) să comunice, în termen de 30 de zile, proprietarului orice modificare produsă în venitul net al familiei, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere;

h) să plătească cu regularitate cotele ce îi revin din cheltuielile de întreţinere a părţilor şi instalaţiilor de folosinţă comună ale clădirii şi cheltuielile pentru apă, canalizare, iluminat, încălzire, inclusiv pentru formarea fondului de rulment şi cheltuielile de reparaţii

Capitolul IV

Contractul de subînchiriere

Chiriaşul poate subînchiria locuinţa deţinută numai cu acordul prealabil scris şi în condiţiile stabilite de proprietar.

Chiriaşul poate ceda contractul de închiriere a locuinţei sau subînchiria locuinţa numai cu acordul scris al locatorului, caz în care, în lipsa unei stipulaţii contrare, cesionarul, respectiv sublocatarul, răspunde solidar cu chiriaşul pentru obligaţiile asumate faţă de locator prin contractul de închiriere” prevede art. 1833 C.civ.

Dacă subînchirierea a fost făcută fără acordul său sau chiar împotriva clauzei care interzice subînchirierea, locatorul poate cere în justiţie fie executarea obligaţiilor din contractul principal fie rezoluţiunea contractului principal cu daune-interese.

Pentru toate stricăciunile aduse locuinţei sau pentru daunele produse proprietarului de persoana care a subînchiriat locuinţa, titularul contractului de închiriere va rămâne răspunzător în continuare faţă de proprietar.

În toate cazurile, evacuarea sublocatarului (subchiriaşului) se poate face numai prin hotărâre judecătorească

Capitolul VSchimbul de locuinţe inchiriate

Schimbul de locuinţe inchiriate poate fi voluntar sau obligatoriu

Secţiunea I

Schimbul voluntar de locuinţe inchiriate

Titularii de contracte de închiriere pot face între ei schimb de locuinţe, cu avizul autorităţii care a aprobat închirierea sau, după caz, cu acordul proprietarului locuinţei (art. 33 Legea nr. 114/1996).

Schimbul de locuinţe produce efectele unei duble cesiuni de creanţă, având ca obiect drepturile de folosinţă locativă, dar al unei duble delegaţii perfecte întrucât prin schimb se transmit şi obligaţiile, coschimbaşii fiind eliberaţi faţă de creditorii iniţiali

Secţiunea a II-a

Schimbul obligatoriu de locuinţe inchiriate

Este desfiintat prin intrarea in vigoare a noului cod civil

Capitolul VI

Încetarea contractului de închiriere

Contractul de închiriere încetează prin:

a) Acordul părţilor (mutuus dissensus) este o procedură simetrică cu cea a încheierii contractului b) Expirarea duratei închirierii

În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa la expirarea termenului contractual (art. 23 Legea nr. 114/1996.

c) Denunţarea unilaterală a contractului de către chiriaş.

Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz pare nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.

denunţa contractul prin notificare cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de: a) 60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare; b) 15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună (art. 1824 alin. (2) C.civ.)

d) Rezilierea contractului de închiriere

Rezilierea contractului de închiriere poate fi obţinută de partea care este prejudiciată prin neexecutarea obligaţiilor ce revin celeilalte părţi

Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face în următoarele condiţii: a) la cererea chiriaşului, cu condiţia notificării prealabile într-un termen de minimum 60 de zile; b) la cererea proprietarului atunci când: – chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutiv; – chiriaşul a pricinuit însemnate stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă înstrăinează fără drept părţi ale acestora; – chiriaşul are un comportament care face imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei; – chiriaşul nu a respectat clauzele contractuale; – la cererea asociaţiei de proprietari, atunci când chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriaşului.

Chiriaşul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data eliberării efective a locuinţei, precum şi la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la acea dată (art. 1831 C.civ.).

e) Decesul chiriaşului titular de contract

Contractul de închiriere a locuinţei încetează în termen de 30 de zile de la decesul chiriaşului.

Descendentii si ascendentii chiriasului au dr sa opteze , in termenul de mai sus pt continuarea contractului de inchiriere pana la expirarea durate acestuia daca sunt mentionate in contract si daca au locuit impreuna cu chiriasul

Reamintim ca locatiunea spre deosebire de inchiriere, nu inceteaza prin moartea locatorului sau a locatarului

Capitolul VII

Soluţionarea litigiilor locative

Orice litigiu se soluţionează de către instanţele judecătoreşti

Cererile de evacuare sunt de competena judecatoriei

Cererile privind pretentiile banesti rezultand din contractul de inchiriere sunt de competenta judecatoriei sau dupa caz , a tribunalului , in functie de valoarea litigiului

Competenta teritoriala, este alternativa , adica pe langa instantele de drept comun ,care este instanta in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului este competenta si instanta locului unde se afla imobilul pt cererile ce izvoresc dintr-un raport de locatiune a imobilului

Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hot jud irevocabile

Nicio evacuare din imobilele ce destinatie de locuinta nu poate fi facuta de la 1 decembrie si pana la 1 martie a anului urmator , decat daca creditorul face dovada ca in sensul dispozitiilor legislatiei locative el si familia sa nu au la dispozitie o locuinta in care s-ar putea muta de indata

Capitolul VIIILocuinţe cu destinaţie specială

Legea nr. 114/1996 prevede norme speciale privind închirierea locuinţelor sociale, locuinţelor de serviciu şi intervenţie, locuinţelor de necesitate şi locuinţelor de protocol.

Regimul închirierii prevăzut de legea specială pentru locuinţele sociale, locuinţele de necesitate, locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi locuinţele de protocol se întregeşte cu prevederile codului civil (art. 1835 C.civ.).

Secţiunea I

Locuinţa socială

Locuinţa socială este locuinţa care se atribuie cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei

Locuinţa socială nu poate fi vândută chiriaşului

Locuinţele sociale aparţin domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale şi se vor amplasa numai pe terenurile acestora.

Contractul de închiriere a locuinţelor sociale se poate rezilia:

a) în condiţiile prevăzute pentru rezilierea contractului de închiriereb) în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depăşeşte cu

peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din Legea locuinţei, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominală a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare

Nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit legii, persoanele sau familiile care:

a) deţin în proprietate o locuinţăb) au înstrăinat o locuinţă după data de l ianuarie 1990;c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă

Beneficiarii locuinţelor sociale nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinaţia spaţiului închiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii, după caz.

Secţiunea a II-a

Locuinţa de serviciu şi locuinţa de intervenţie

Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale

Locuinţa de intervenţie este locuinţa destinată cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care prin contractul de muncă îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa permanentă sau în caz de urgenţă în cadrul unităţilor economice

Fondul de locuinţe de serviciu se compune din: a) locuinţe existente, care, potrivit prevederilor legale, rămân cu destinaţia de locuinţe de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 114/1996; b) locuinţe noi.

Locuinţele de serviciu realizate în condiţiile legii locuinţei, finanţate din bugetul de stat şi din bugetele locale, pot fi vândute în condiţiile legii, cu aprobarea Guvernului, în situaţia în care activitatea care a generat realizarea locuinţelor respective s-a restrâns sau a încetat

Locuinţele de intervenţie nu pot fi vândute chiriaşilor

Secţiunea a III-a

Locuinţa de necesitate

Locuinţa de necesitate este locuinţa destinată cazării temporare a persoanelor şi familiilor ale căror locuinţe au devenit inutilizabile, în urma unor catastrofe naturale sau accidente sau ale căror locuinţe sunt supuse demolării, în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, precum şi lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în clădiri ocupate de locatari.

Secţiunea a IV-a

Locuinţa de protocol

Locuinţa de protocol este locuinţa destinată utilizării de către persoanele care sunt alese sau numite în unele funcţii sau demnităţi publice, exclusiv pe durata exercitării acestora

Contractul de închiriere a locuinţelor de protocol şi a celor cu destinaţie de reşedinţă oficială încetează de drept în termen de 60 de zile de la data eliberării din funcţie a beneficiarului

Membrii de familie ai titularului beneficiază de dreptul de folosinţă gratuită menţionat mai sus numai pe durata vieţii titularului şi vor elibera locuinţa în termen de 60 de zile, după încetarea din viaţă a acestuia

Teste grilă 1. Contractul de închiriere este un contract: a) formal; b) consensual; c) real. 2. Contractul de închiriere este un contract: a) unilateral; b) sinalagmatic; c) cu titlu oneros; d) aleatoriu; e) cu executare dintr-o dată. 3. Obiectul contractului de închiriere reglementat de Legea nr. 114/1996 îl constituie: a) locuinţa şi dependinţele; b) dependinţele; c) locuinţa fără dependinţe; d) garajul; e) curtea; f) suprafeţele locative cu destinaţie comercială, birouri etc. 4. În cazul contractului de închiriere reglementat de Legea nr. 114/1996 locatar poate fi:

a) proprietarul persoană fizică; b) proprietarul persoană juridică; c) administratorul fondului imobiliar care aparţine consiliului local. 5. Este valabil contractul de închiriere încheiat: a) verbal, urmat de executare; b) în scris, neurmat de executare; c) verbal. 6) Sunt valabile clauzele din contractul de închiriere care stabilesc: a) suprafaţa locativă şi dotările folosite în exclusivitate şi în comun; b) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare ale acesteia şi modul de plată; c) impune chiriaşului să facă asigurări de daune; d) prevăd responsabilitatea colectivă a chiriaşilor în caz de degradare a elementelor de construcţii şi instalaţii, a obiectelor şi dotărilor aferente spaţiilor comune; e) stabilesc obligaţiile părţilor privind folosirea şi întreţinerea spaţiilor care fac obiectul contractului; f) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului. 7. Părţi în contractul de închiriere sunt: a) locatorul (închirietorul); b) chiriaşul (locatar) titularul contractului de închiriere; c) persoanele care locuiesc împreună cu titularul contractului de închiriere;

d) persoanele menţionate expres în contractul de închiriere, dar care nu locuiesc în mod permanent cu titularul contractului. 8) Dacă titularul contractului de închiriere a decedat sau a părăsit definitiv domiciliul, închirierea continuă: a) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an; b) în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin 6 luni; c) în beneficiul descendenţilor titularului contractului; d) în beneficiul soţului sau soţiei titularului contractului de închiriere. 9) În lipsa persoanelor care pot solicita locuinţa, contractul de închiriere încetează: a) la data decesului titularului contractului; b) la data părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului; c) la împlinirea unui termen de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinţei; d) în termen de 30 de zile de la data părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului; e) în termen de 30 de zile de la data înregistrării decesului titularului contractului. 10) Existenţa contractului de închiriere poate fi dovedită: a) numai prin înscrisul constatator al contractului; b) dacă s-a început executarea contractului încheiat verbal, el poate fi dovedit prin martori şi prezumţii; c) dovedirea contractului de închiriere poate fi făcută atât prin înscris cât şi prin martori şi prezumţii, indiferent dacă a fost pus în executare sau urmează să fie pus în executare. 11. Obiect al contractului de închiriere este: a) folosinţa locuinţei închiriate şi chiria; b) posesia locuinţei şi chiria; c) uzufructul locuinţei şi chiria. 12. Chiriaşul poate: a) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei; b) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei, numai cu acordul locatarului; c) subînchiria locuinţa sau o parte a locuinţei, fără să aibă nevoie de acordul locatarului, dacă plăteşte chiria la termenele stabilite şi îşi îndeplineşte toate celelalte obligaţii locative. 13. Contractul de închiriere se poate încheia: a) pe durată determinată; b) pe durată nedeterminată; c) pe o durată de 5 ani pentru locuinţele deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale ale acestuia. 14. Chiriaşul este obligat să: a) plătească chiria stabilită la termenele prevăzute în contract

b) să întreţină în bune condiţii elementele structurii de rezistenţă ale clădirii şi elementele de construcţie exterioare ale clădirii; c) să întreţină în bune condiţii instalaţiile comune proprii clădirii (ascensor, hidrofor, canalizare, alimentare cu apă, instalaţii electrice, gaze); d) să efectueze lucrările de întreţinere, reparaţii sau înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii din folosinţa exclusivă.

15. În cazul schimbului obligatoriu de locuinţă, proprietarul este obligat să pună la dispoziţia chiriaşului: a) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă în aceeaşi localitate, cu acelaşi număr de camere, aceeaşi suprafaţă şi aceleaşi dependinţe pe care acesta le-a avut; b) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă care să îi asigure suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care are dreptul potrivit legii, chiar dacă sunt inferioare calităţilor celor din care se mută; c) un alt spaţiu cu destinaţia de locuinţă având suprafaţa locuibilă şi numărul de camere la care este îndreptăţit conform legii, aflat la acelaşi etaj şi în acelaşi cartier sau într-un cartier asemănător cu cel din care se mută; d) un alt spaţiu de locuit cu destinaţia de locuinţă îndeplinind toate condiţiile legale, dar într-o altă localitate. 16. Contractul de închiriere încetează prin: a) denunţarea unilaterală cu preaviz, de către locator; b) denunţarea unilaterală cu preaviz, de către locatar; c) expirarea termenului închirierii; d) expirarea termenului închirierii, afară dacă legea nu prevede prorogarea legală a acelei categorii de contracte. 17. Litigiile locative sunt de competenţa: a) judecătoriei de la ultimul domiciliu al pârâtului; b) judecătoriei de la ultimul domiciliu al reclamantului; c) judecătoriei în circumscripţia căreia se află situată locuinţa, dar numai în cazul în care litigiul priveşte nivelul şi plata chiriei sau schimbul obligatoriu de locuinţe.

TITLUL VII

Contractul de antrepriză

Secţiunea I

Noţiunea, caracterele juridice şi condiţiile de validitate ale contractului de antrepriză

1. Noţiunea contractului de antrepriză

Contractul de antrepriză este contractul în care una dintre părţi numită antreprenor se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preţ (art. 1851 alin. (1) C.civ.).

Preţul (stabilit fie printr-o sumă de bani sau printr-o altă prestaţie) este un element esenţial al contractului de antrepriză

În lipsa lui contractul este cu titlu gratuit (act dezinteresat)

Preţul trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil în momentul încheierii contractului.

Instanţa nu are dreptul să stabilească preţul sau să modifice preţul stabilit de părţi.

Dispoziţiile privind contractul de antrepriză sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi antreprizei pentru lucrări de construcţii, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract

2. Raporturile între contractul de antrepriză şi alte contracte

1) Antrepriza şi contractul de muncă

În cazul contractului de muncă, salariul se plăteşte după cantitatea şi calitatea muncii depuse, în timp ce, în cazul antreprizei, se plăteşte numai rezultatul muncii antreprenorului predat clientului

Salariatul se află în situaţia de subordonare juridică faţă de patron şi este obligat să respecte regulile stabilite de acesta

Antreprenorul, în schimb, nu este subordonat beneficiarului.

2) Antrepriza se deosebeşte de locaţiunea lucrurilor

întrucât obiectul locaţiunii este prestarea folosinţei unui lucru în schimbul unui preţ, în timp ce obiectul antreprizei este confecţionarea unui lucru în schimbul unui preţ.

3) Antrepriza şi vânzarea unui lucru viitor

Asemănarea între cele două contracte apare atunci când antreprenorul se obligă să procure pe lângă munca sa, şi materialul necesar confecţionării obiectului contractului, iar preţul va cuprinde atât valoarea muncii cât şi costul materialului.

„Contractul este de vânzare, iar nu de antrepriză atunci când, potrivit intenţiei părţilor, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere şi valoarea bunurilor furnizate” (art. 1855 C.civ.).

4) Antrepriza şi contractul de mandat

Obiectul celor două contracte este diferit.

Mandatul are ca obiect încheierea de către mandatar de acte juridice cu terţe persoane pe seama mandatarului,

obiectul antreprizei îl constituie o lucrare (materială sau servicii) efectuate de antreprenor pentru client

În raporturile cu terţii (inclusiv cu subantreprenorii) antreprenorul lucrează în nume propriu şi nu îl reprezintă pe client

3. Caractere juridice

Contractul de antrepriză este un contract consensual, sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă şi, în principiu, intuitu personae

Caracterul intuitu personae priveşte organizarea şi conducerea lucrării, pentru că, în ce priveşte executarea ei, antreprenorul poate angaja, fără acordul clientului, subantreprenori şi lucrători.

Caracterul intuitu personae funcţionează şi cu privire la executarea contractului, când determinantă la încheierea contractului a fost competenţa antreprenorului (un anumit pictor sau un anumit medic).

În ce priveşte capacitatea părţilor, antreprenorul trebuie să aibă întotdeauna capacitate deplină de exerciţiu

Beneficiarul trebuie să aibă fie capacitatea deplină de exerciţiu atunci când contractul este un act de dispoziţie (construirea unei case), sau capacitatea pentru săvârşirea unor acte de administrare a patrimoniului (când comandă de exemplu reparaţii la un imobil).

4. Riscurile în contractul de antrepriză

Riscul contractului este al antreprenorului acesta executand [e riscul sau lucrarea sau prestand servicuil comandat de beneficiar

Dacă anterior recepţiei lucrarea piere ori se deteriorează din cauze neimputabile beneficiarului, antreprenorul care a procurat materialul este dator să o refacă pe cheltuiala sa şi cu respectarea condiţiilor şi termenelor iniţiale, ţinând seama, dacă este cazul, de regulile privind suspendarea fortuită a executării obligaţie

Atunci când materialul a fost procurat de beneficiar, acesta este ţinut să suporte cheltuielile refacerii lucrării numai dacă pieirea s-a datorat unui viciu al materialelor. în celelalte cazuri, beneficiarul este obligat să furnizeze din nou materialele, dacă pieirea sau deteriorarea nu este imputabilă antreprenorului. Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile atunci când pieirea sau deteriorarea are loc după recepţia lucrării, situaţie în care

antreprenorul rămâne răspunzător, dacă este cazul, în temeiul garanţiei contra viciilor şi pentru calităţile convenite. Cu toate acestea, dacă lucrarea ar fi de natură să ameninţe sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor, antreprenorul este obligat să ceară rezilierea contractului, sub sancţiunea de a prelua riscul şi de a răspunde pentru prejudiciile cauzate inclusiv terţilor (art. 1859 C.civ.).

Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepţiei provizorii la terminarea lucrării (art. 1878 C.civ.).

5. Subantrepriza

Antreprenorul are dreptul să încheie contracte de subantrepriză pentru executarea unor părţi din lucrare.

Prin contractul de subantrepriză antreprenorul poate încredinţa unuia sau mai multor subantreprenori executarea unor părţi ori elemente ale lucrării sau serviciilor, afară de cazul în care contractul de antrepriză a fost încheiat în considerarea persoanei sale.

În raporturile cu beneficiarul, antreprenorul răspunde pentru fapta subantreprenorului la fel ca pentru propria sa faptă (art. 1852 C.civ.)

Subantreprenorul se deosebeşte de antreprenorul de specialitate care contractează anumite lucrări de specialitate direct cu beneficiarul şi răspunde singur, în calitate de antreprenor, faţă de acesta pentru lucrările care formează obiectul contractului în care este parte.

6. Acţiunea directă a lucrătorilor

Codul civil prevede, prin excepţie de la principiul relativităţii efectelor contractului, că „În măsura în care nu au fost plătite de antreprenor, persoanele care, în baza unui contract încheiat cu acesta, au desfăşurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrării contractate, au acţiune directă împotriva beneficiarului, până la concurenţa sumei pe care acesta din urmă o datorează antreprenorului la momentul introducerii acţiunii” (art. 1856 C.civ.).

Secţiunea a II-a

Efectele contractului de antrepriză

1. Obligaţiile beneficiarului

1) Beneficiarul are dreptul ca, pe propria sa cheltuiala sa cotroleze lucrarea in cursul executarii ei fara al stanjeni in mod nejustificat pe antrprenor precum si sa-i comunice acestuia obesrvatiile sale

2) Beneficiarul instiintat de catre antreprenor in conditiile art 1859 C.civ trebuie sa ia masurile necesare pt inlaturarea deficientelor semnalate care primejduiesc normala executare a lucrarii , trainicire sau folosirea acesteia potrivit destinatiei sale

3) Beneficiarul este obligat sa receptioneze si sa ia in primire lucrarea dupa terminarea ei integrala

De îndată ce a primit comunicarea prin care antreprenorul îl înştiinţează că lucrarea este finalizată, beneficiarul are obligaţia ca, într-un termen rezonabil potrivit naturii lucrării şi uzanţelor din domeniu, să o verifice şi, dacă aceasta corespunde condiţiilor stabilite prin contract, să o recepţioneze, precum şi, atunci când este cazul, să o ridice (art. 1862 C.civ.).

Dacă, fără motive temeinice, beneficiarul nu se prezintă sau nu comunică neîntârziat antreprenorului rezultatul verificării, lucrarea se socoteşte recepţionată fără rezerve

Dacă antreprenorul s-a obligat să execute o lucrare cu materialul beneficiarului sau să presteze un serviciu cu privire la un bun pe care beneficiarul i l-a predat în acest scop, iar acesta din urma nu ridică bunul în

termen de şase luni socotit din ziua convenită pentru recepţie sau, când lucrarea ori serviciul s-a finalizat mai târziu, de la data finalizării, antreprenorul, după ce a înştiinţat în scris pe beneficiar, are dreptul să vândă bunul cu diligenţa unui mandatar cu titlu gratuit al beneficiarului (art. 1868 alin. (1) C.civ

4. Beneficiarul este obligat să plătească preţul lucrării o dată cu recepţia şi cu luarea în primire a acesteia, în măsura în care părţile nu au convenit altfel

Dacă contractul are ca obiect o lucrare complexă de dimensiuni şi importanţă mai mare este posibil ca părţile să stipuleze plata preţului pe faze de execuţie.

Preţul antreprizei poate consta într-o sumă de bani sau în orice alte bunuri sau prestaţii.

Atunci când contractul nu cuprinde clauze referitoare la preţ, beneficiarul datorează preţul prevăzut de lege ori calculat potrivit legii, sau, în lipsa unor asemenea prevederi legale, preţul stabilit în raport cu munca depusă şi prestarea serviciului, avându-se în vedere şi uzanţele existente (art. 1854 C.civ.).

Dacă preţul este stabilit în funcţie de valoarea lucrărilor executate, a serviciilor prestate sau a bunurilor furnizate, antreprenorul este ţinut, ia cererea beneficiarului, să-i dea socoteală despre stadiul lucrărilor, despre serviciile deja prestate şi despre cheltuielile deja efectuate

Preţul forfetar rămâne neschimbat, cu toate că s-au adus modificări cu privire la condiţiile de executare iniţial prevăzute, dacă pările nu au convenit altfel

beneficiarului, antreprenorul nu are dreptul la preţ atunci când el a dat materialul sau când pieirea ori deteriorarea a avut o altă cauză decât viciile materialului dat de beneficiar. În acest caz, contractul rămâne în fiinţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1860 (art. 1864 C.civ.).

Pentru garantarea plăţii preţului datorat pentru lucrare, antreprenorul beneficiază de o ipotecă legală asupra lucrării, constituită şi conservată în condiţiile legii (art. 1869 C.civ.).

2. Obligaţiile antreprenorului

1) Antreprenorul este obligat să execute lucrarea comandată la termenul şi potrivit caracteristicilor stabilite prin contract.

În cazul lucrărilor complexe antreprenorul este obligat să execute fazele succesive ale lucrării la termenele stipulate

Antreprenorul care lucreaza cu materialele sale raspunde pt calitatea acestora potrivit dizpozitiilor de la contractul de vanzare

2) Antreprenorul este obligat sa il info pe beneficiar daca normala executare a lucrarii , trainiciaeu sau folosirea potrivit cu destinatia acesteia ar fi primejduita din cauza:

a) Materialelor procurate b) Instructiunilor necorespunzatoare date de beneficiarc) Existentei sau invinuirii unor imprejurari pt care antreprenorul nu este tinut sa raspunda3) Antreprenorul are obligatia dupa terminarea lucrarii , sa o predea dupa verificare clientului

Lucrarea va fi predata la locul in care se face receptia

In cazul in care antreprenorul nu preda lucrarea ,beneficiarul poate intenta o actiune ex contractu de predare a lucrarii , cu daune moratorii, hot putand fi pusa in executare sau poate cere rezilierea contractului pt neexecutarea obligatiei

Daca antreprenorul nu preda lucrarea , beneficiarul poate invoca de asemenea exceptia de neexecuatre si poate refuza plata pretului cerut de antreprenor

4) Obligatia antreprenorului contra viciilor ascunse ale lucrarii

Antreprenorul datoreaza garantii contra viciilor lucrarii si pt calitatile convenite potrivit dispozitiilor privind garantia contra viciilor lucrului vandut care se aplica in mod corespunzator

Raspundera pt vicii aparente exista numai daca potrivit legii sau contractului antreprenorul datoreaza garantie , si acesta intr0un anumit termen

Teremenul de prescriptie este de 3 ani incepe sa curga de la data predarii sau receptiei finale

In schimb antreprenorul va raspunde in toate cazurile pt viciile ascunse ale materialelor procurate de el si ale lucrarilor dupoa receptionarea lucrarii de catre client si chiar in situatia in care lucrarea a fost executatade subantreprenori sau de persoane angajate de el

Viciile ascunse ale unei lucrari executate se prescriu prin implinirea unui termen de 3 ani care curge de la data descoperirii viciilor , dar nu mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrarii sau receptiei finale a bunului sau a lucrarii

Secţiunea a III-a

Încetarea contractului de antrepriză

1) Comntractul de antrepriza poate fi desfiintat prin acordul partilor sau rezolvit la cererea uneia dintre parti pt neexecutarea obligaitei de catre cealalta parte

2) Contractul poate inceta de asemenea in caz de imposibilitate fortuita de executare 3) Decesul beneficiarului nu determina incetarea contrectului decat daca acesta face imposibila sau

inutila execuarea sa

Contractul de antrepriză poate fi desfiinţat prin acordul părţilor sau rezolvit la cererea uneia dintre părţi pentru neexecutarea obligaţiilor de către cealaltă parte. Contractul poate înceta, de asemenea, în caz de imposibilitate fortuită de executare. Decesul beneficiarului nu determină încetarea contractului, decât dacă aceasta face imposibilă sau inutilă executarea sa (art. 1870 C.civ.).

4) Beneficiarul are dr sa obtina rezilierea sau dupa caz rezolutiunea contractului in cazurile in care fara justificarea) Respectarea termenului convenit pt receptia lucrarii adevenit vadit imposibilab) Lucrarea sau serviciul nu se executa in modul convenit si intr-un termen stabilit de beneficiar

potrivit cu imprejurariile c) Nu se executa alte obligatii ce revin antreprenorului potrivit legii sau in temeiul contractului

Secţiunea a IV-a Contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii

1. Noţiune

Antrepriza de construcţie de clădiri sau orice alte imobile (căi de comunicaţie, uzine etc.) şi lucrări de instalaţii şi reparaţii la construcţii, inclusiv proiectarea, reprezintă cea mai importantă formă de antrepriză

Prin contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii, antreprenorul se obligă să execute lucrări care, potrivit legii, necesită eliberarea autorizaţiei de construire (art. 1874 C.civ.).

Contractul de antrepriză de construcţii trebuie întocmit în forma scrisă, cerută ad probationem. Lucrările de construcţii pot fi realizate numai de persoane fizice sau persoane juridice autorizate.

2. Obligaţiile executantului şi ale proiectantului în contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii. Calitatea în construcţii

Obligaţiile executantului de construcţii sunt cele ale antreprenorului din cadrul oricărei antreprize:

a) să execute lucrarea contractată la termenul şi potrivit caracteristicilor stabilite în contractb) să predea investitorului lucrarea terminată după verificarea acesteia şi să garanteze pe investitor

pentru viciile şi pentru calitatea lucrării.

Garantia pt viciile constructiei lucrarii saunt cele stabilite de legea speciala art 1879alin c.civ

1) Termenele legale de garanţie

Termenele de garantie contra viciilor lucrarii sunt cele stabilite de legea speciala

ăspunderea antreprenorului, proiectantului, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţilor şi furnizorilor de materiale, executantului, dirigintelui de şantier etc. pentru viciile ascunse ale construcţiei ivite în termen de 10 ani de la recepţia lucrării,

pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data realizării ei, răspunderea „pe toată durata de existenţă a construcţiei“ de orice categorie (şi a instalaţiilor aferente acestora), indiferent de forma de destinaţie şi proprietate

Pentru viciile aparente, executantul obligaţia „de a remedia, pe propria cheltuială, defectele de calitate apărute din vina sa [...] în perioada de garanţie stabilită potrivit legii, fără a distinge după cum viciile sunt aparente sau ascunse

Faţă de terţi, executantul poate răspunde pentru faptă proprie în temeiul art. 1357 C.civ., iar proprietarul clădirii răspunde pentru ruina edificiului în temeiul art. 1378 C.civ.

2) Clauze contractuale de limitare sau înlăturare a răspunderii antreprenorului de construcţii, mai ales cele care ar privi dărâmarea sau ameninţarea cu dărâmarea construcţiei nu sunt admise.

Sunt permise însă clauze de agravare a răspunderii antreprenorului pentru vicii

3) Termenele de garanţie contra viciilor lucrării sunt stabilite de legea specială (art. 1879 alin. (1) C.civ.).

Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii aparente începe să curgă de la data recepţiei finale sau, după caz, a împlinirii termenului acordat antreprenorului prin procesul-verbal de recepţie finală, pentru înlăturarea viciilor constatate.

Prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile lucrării de proiectare începe să curgă odată cu prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile lucrărilor executate de antreprenor, afară numai dacă viciile lucrărilor de proiectare au fost descoperite mai înainte, caz în care prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii acestora (art. 1880 C.civ.).

3. Obligaţiile beneficiarului în contractul de antrepriză pentru lucrări de construcţii

Investitorii sunt în sensul Legii nr. 10/1995 (art. 21) persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau intervenţii la construcţiile existente.

Codul civil foloseşte pentru investitor termenul de beneficiar.

1) Beneficiarii au obligaţii referitoare la calitatea construcţiilor: stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin proiectare şi execuţie pe baza reglementărilor tehnice, precum şi a studiilor şi cercetărilor efectuate; obţinerea acordurilor şi a vizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire; asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte asistaţi; asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginţi de specialitate sau agenţi economici de consultanţă specializaţi, pe tot parcursul lucrărilor etc.

2) Beneficiarul este obligat să permită antreprenorului, în măsura în care este necesară pentru executarea lucrării, folosirea căilor de acces, a instalaţiilor proprii de alimentare cu apă şi a altor utilităţi ce deservesc imobilul (art. 1875 C.civ.)

Beneficiarul este obligat sa obtina toate autorizatiile cerute de lege pt executarea lucrarii

3) În cursul executării contractului, beneficiarul are dreptul ca, fără a stânjeni activitatea normală a antreprenorului, să controleze stadiul de execuţie, calitatea şi aspectul lucrărilor efectuate şi ale materialelor întrebuinţate, precum şi orice alte aspecte referitoare la îndeplinirea de către antreprenor a obligaţiilor sale contractuale.

4) La finalizarea acelei părţi din lucrare ce urmează a fi acoperită prin executarea ulterioară a altor lucrări sau prin montarea unor elemente de construcţii, antreprenorul şi beneficiarul sunt obligaţi să constate împreună existenţa părţii finalizate şi conformitatea acesteia cu dispoziţiile legale şi clauzele contractului. În acest scop, dacă nu s-a convenit altfel, antreprenorul îl convoacă pe beneficiar la locul executării lucrării înăuntrul unui termen rezonabil, a cărui întindere se stabileşte, potrivit uzanţelor existente, în raport cu natura lucrării şi locul situării acesteia. In cazul în care beneficiarul nu se prezintă la termenul comunicat în scris sau pe altă cale convenită de către părţi, antreprenorul poate întocmi singur actul de constatare a lucrării ce urmează a fi acoperită (efectuând o autorecepţie) (art. 1876 C.civ.).

După finalizarea construcţiei, se va proceda, în condiţiile legii, la recepţia preliminară urmată de recepţia finală

Riscurile trec asupra beneficiarului de la data recepţiei preliminare (art. 1878 C.civ.).

5) Obligaţia de plată a preţului prezintă unele particularităţi în cazul antreprizei de construcţii, determinate de obiectul acesteia

Preţul poate fi stabilit forfetar (printr-o sumă globală) sau pe deviz (preţ pe deviz)..

Preţul este însă, de regulă, stabilit pe bază de deviz, adică pe baza unei estimări provizorii pe articole

4. Construcţia de locuinţe

Construcţia de locuinţe, care cunoaşte unele reguli speciale, se completează cu dreptul comun în materie de antrepriză de construcţii

Construcţia de locuinţe este prevăzută în principal în capitolul 2 al Legii locuinţei nr. 114/1996.

Persoanele fizice sau juridice române pot realiza, cu respectarea prevederilor legale, construcţii de locuinţe pentru folosinţă proprie sau în scopul valorificării acestora“.

Legea prevede o serie de facilităţi fiscale (scutire de impozit pe profit) pentru persoanele juridice care investesc din profit pentru realizarea de locuinţe

Până la restituirea integrală a sumelor datorate, locuinţa este ipotecată legal conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 114/1996 şi nu poate fi înstrăinată decât după ce beneficiarul restituie integral contractantului sumele datorate, actualizate, şi sumele actualizate, obţinute ca subvenţii de la bugetul de stat

Terenul aferent construcţiei este concesionat pe durata existenţei construcţiei

Înscrierea ipotecii se face pe baza contractului de creditare. Operaţiunea de înscriere a ipotecii este scutită de taxa de timbru

Creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare desemnează acel tip de credite acordate de instituţii financiare autorizate, destinat să finanţeze construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă, industrială sau comercială şi garantat cel puţin ca ipotecă asupra imobilului care face obiectul investiţiei imobiliare

Până la rambursarea integrală a creditului, imobilele ipotecate vor putea fi înstrăinate numai cu acordul prealabil al creditorului ipotecar.

Teste grilă 1. Contractul de antrepriză este: a) o varietate a contractului de locaţiune a lucrurilor; b) o vânzare a unui lucru viitor; c) o varietate a contractului de muncă; d) o varietate a contractului de mandat; e) un contract de sine stătător. 2. Contractul de antrepriză este un contract: a) solemn; b) sinalagmatic; c) cu titlu oneros; d) aleatoriu; e) cu executare dintr-o dată; f) real. 3. Riscul pieirii fortuite a materialelor procurate de beneficiar este suportat de: a) antreprenor; b) de beneficiar. 4. Riscul pierii fortuite totale a lucrului este suportat de: a) antreprenor, dacă materialele au fost procurate de el; b) beneficiar, dacă materialele au fost procurate de el; c) antreprenor, indiferent cine a procurat materialele. 5. Antreprenorul răspunde pentru: a) evicţiune; b) viciile aparente, chiar dacă lucrarea a fost recepţionată de beneficiar, fără obiecţiuni sau rezerve; c) viciile ascunse ale lucrării; d) viciile aparente, chiar dacă lucrarea a fost recepţionată fără obiecţiuni sau rezerve, dacă în contract se prevede această răspundere înăuntrul unui termen de garanţie. 6. Termenul de prescripţie al acţiunii în răspundere pentru viciile ascunse ale unei lucrări executate este de: a) 6 luni de la predarea lucrării; b) trei ani de la predarea lucrării; c) 6 luni de la data descoperirii viciilor, dată care nu poate însă depăşi un an de la predarea lucrării; d) trei ani de la data descoperirii viciilor, dată care nu poate depăşi un an de la predarea lucrării. 7) Contractul de antrepriză încetează: a) prin moartea antreprenorului; b) prin imposibilitatea fortuită de executare; c) prin acordul părţilor;

d) prin moartea antreprenorului, dacă părţile nu s-au înţeles ca lucrarea să fie continuată de moştenitorii antreprenorului.

TITLUL VIII

Contractul de mandat

Capitolul I

Noţiuni generale. Condiţii de valabilitate ale mandatului1

Secţiunea I

Noţiune. Condiţii de valabilitate

1. Noţiune

Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant (art. 2009 C.civ.)

Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.

Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit

Noţiunea de „mandat“ are mai multe sensuri:

2. Mandatul şi contractele înrudite

Mandatul cu titlu oneros se aseamănă cu contractul de muncă şi cu contractul de antrepriză de servicii

3. Mandatul cu reprezentare şi mandatul fără reprezentare

Mandatul este cu reprezentare sau fără reprezentare (art. 2011 C.civ.).

Mandatul cu reprezentare este contractul prin care o parte numită mandatar se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi numite mandat.

Mandatul fără reprezentare este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numite mandant, şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre mandat (art. 2039 C.civ.).

4. Forma mandatului cu reprezentare

Mandatul este un contract consensual care se formează prin acordul de voinţă al părţilor (solo consensus).

Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către mandatar.

Împuternicirea pentu reprezentare sau, dacă este cazul, înscrisul care o constată se numeşte procură.

Dispoziţiile referitoare la reprezentarea în contracte se aplică în mod corespunzător contractului de mandat (art. 2012 C.civ.)

Pentru ca procura să se transforme în contract de mandat, ea trebuie sau să fie acceptată expres, în scris, de mandatar, sau, aşa cum se întâmplă cel mai des în practică, să fie pusă în executare, adică să fie acceptată tacit.

În cazul reprezentării convenţionale, atât reprezentatul, cât şi reprezentantul trebuie să aibă capacitatea de a încheia actul pentru care reprezentarea a fost dată

Procura trebuie dată în forma în care urmează a fi încheiat actul de către mandatar respectând principiul simetriei formelor. Astfel, dacă actul care urmează a fi încheiat de mandatar este un caz solemn (formă autentică), şi procura, care va face corp comun cu actul, trebuie să fie dată în formă autentică.

Art 58 legea 36/95 Părţile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică

Mandatul tacit trebuie să rezulte din împrejurări de fapt care să facă neîndoielnică intenţia de reprezentare a părţilor

Mandatul aparent este cel în care mandatarul a făcut acte juridice, cu numele mandantului înainte de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de încetare a mandatului, iar terţii contractează cu aparentul mandatar, având credinţa scuzabilă şi legitimă că acesta are putere de reprezentare.

Tot ceea ce mandatarul a făcut, în numele mandantului, înainte de a cunoaşte sau de a fi putut cunoaşte cauza de încetare a mandatului este socotit ca valabil făcut în executarea acestuia (art. 2036 C.civ.)

Mandatarul este obligat in cazul mortii , incapacitatii sau falimentului sa continue executarea mandatului at cand acesta are ca ob incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitatii cu caracter de continuitate

Daca aceasta activitate este in curs de desfasurare cu respectarea dr de revocare sau renuntare al partilor sau al mostenitorilor acestora art 2030 alin 2 c.civ

când mandatarul a fost de rea-credinţă, şi deşi, cunoscând cauza de încetare a mandatului a încheiat acte juridice cu terţii în numele mandantului, aceste acte nu îşi vor produce efecte faţă de mandant.

Dacă părţile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în trei ani de la încheierea lui (art. 2015 C.civ.).

5. Proba mandatului

Mandatul încheiat în forma unui contract scris se dovedeşte prin înscrisul constatator al contractului.

Contractantul poate întotdeauna cere reprezentantului să facă dovada puterilor încredinţate de reprezentat şi, dacă reprezentarea este cuprinsă într-un înscris, să îi remită o copie a înscrisului, semnată pentru conformitate

În cazul mandatului tacit executat, atât oferta cât şi acceptarea sunt dovedite prin faptul executării

În cazul mandatului tacit neexecutat, care rezultă din împrejurări de fapt care fac neîndoielnică intenţia părţilor, dovada se face atât de părţi, cât şi de terţul cu care s-a contractat, prin orice mijloc de probă admis de lege, chiar şi dacă actul care se încheie de mandatar cu terţul trebuie să fie făcut în forma scrisă, (doar pentru opozabilitate faţă de terţi) (art. 242 C.proc.civ.).

6. Părţile în contractul de mandat

Părţile în contractul de mandat sunt: mandantul şi mandatarul.

Mandantul este persoana care în temeiul acordului de voinţă împuterniceşte pe mandatar să facă ceva, şi anume să încheie acte juridice, pe seama sa.

Mandatarul este persoana care se obligă să facă ceva, să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului

Pentru a încheia contractul de mandat, mandantul trebuie să aibă capacitatea cerută pentru a încheia el însuşi actul pe care îl însărcinează pe mandatar să îl încheie (act de conservare, administrare sau de dispoziţie).

Mandatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, deoarece el trebuie să exprime în actele pe care le încheie cu terţii un consimţământ valabil.

7. Obiectul mandatului şi întinderea acestuia

Mandatul poate avea ca obiect principal numai încheierea actelor juridice, şi numai cu caracter accesoriu a actelor materiale.

mandatul poate fi special când este dat pentru una sau mai multe operaţiuni juridice determinate limitativ

mandatul poate fi general când mandatarul primeşte împuternicirea să încheie acte de conservare şi de administrare în numele şi pe seama mandantului.

Mandatarul are nevoie de un mandat special pentru a încheia acte de dispoziţie

Mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor mandatulu

Secţiunea a II-a

Efectele contractului de mandat

1. Efectele contractului de mandat între părţi

1) Obligaţiile mandatarului

a) Obligaţia de a executa mandatul este principala obligaţie a mandatarului

Mandatarul este obligat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat şi este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.

Mandatarul nu poate să depăşească limitele stabilite prin mandat

Cu toate acestea, el se poate abate de la instrucţiunile primite dacă îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant şi se poate prezuma că acesta ar fi aprobat abaterea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o justifică. În acest caz, mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată pe mandant cu privire la schimbările aduse executării mandatului (art. 2017 C.civ.).

El este, de asemenea, obligat în cazul morţii incapacităţii sau falimentului mandantului să continue executarea mandatului, atunci când acesta are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter de continuitate, dacă această activitate este în curs de desfăşurare cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor sau al moştenitorilor acestora (art. 2030 alin. (2) C.civ.).

Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar (culpa levis in abstracto).

Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (culpa levis in concreto)

Mandatarul este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările care au apărut ulterior încheierii mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia (art. 2018 alin. (2) C.civ.).

El nu va răspunde însă pentru neexecutarea obligaţiilor de către terţ, afară de cazul în care alegerea terţului contractant nu se datorează culpei sale.

b) Obligaţia de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului

Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat mandantului

În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului, de la mandant ori în numele lui, se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve (art. 2019 C.civ.).

Justificarea gestiunii va fi făcută de mandatar oricând, şi, în principiu, numai faţă de mandant

c) Mandatarul va da socoteală mandantului şi când a substituit o altă persoană pentru executarea obligaţiilor sale

Regula este că mandatul fiind un contract intuitu personae trebuie executat personal de mandatar.

„Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în care mandantul l-a autorizat în mod expres să-şi substituie o altă persoană în executarea în tot sau în parte a mandatului

Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi

Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea mandatului

În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care mandatarul şi-a substituit-o.

d) Mandatarul are obligaţia de conservare a bunurilor mandantului

În caz de urgenţă, mandatarul poate proceda la vânzarea bunurilor cu diligenţa unui bun proprietar (art. 2024 C.civ.).

2) Obligaţiile mandantului

a) Mandantul este obligat, în lipsa unei convenţii contrare, să pună la dispoziţia mandatarului mijloace necesare executării mandatului (art. 2025 alin. (1) C.civ.).

b) Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor

c) Mandantul este de asemenea, obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului (art. 2026 C.civ.).

d) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului remuneraţia, chiar şi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi executat (art. 2027 C.civ.).

2. Efectele contractului de mandat faţă de terţi

1) Efectele contractului între mandant şi terţi

Actul încheiat de mandatar cu terţii este considerat a fi încheiat de însuşi mandantul

În consecinţă, toate efectele legale, active sau pasive, ale actului încheiat de mandatar cu terţul în limitele împuternicirii primite se produc în persoana mandantului.

Actele excesive ale mandatarului (cele care depăşesc limitele împuternicirii primite) nu îl obligă pe mandant dacă nu sunt ratificate expres sau tacit, ratificarea valorând retroactiv mandat

Cu atât mai mult mandantul nu răspunde nici pentru actele sau faptele ilicite cauzatoare de prejudicii săvârşite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului, mandatarul fiind în afara împuternicirii primite

2) Efectele contractului de mandat între mandatar şi terţi

Contractul de mandat nu creează raporturi între mandatar şi terţi, pentru că mandatarul contractează în numele şi pe seama mandantului.

Cel care incheie un contract in calitate de reprezentant meavand imputernicirile ori depasind limitele puterilor care i-au fost incredintate respunde pt prejudiciile cauzate tertului contractant care s-a increzut cu buna –credinta in incheierea valabila a contractului

Mandatarul va raspunde pt prejudiciiloe cauzate tertilor prin delicte sau cvasidelicte savarsite in timpul executarii mandatului indiferent daca este sau nu in limitele imputernicirii conferite

Secţiunea a III-a

Încetarea contractului de mandat

Mandatul încetează în cazul existenţei cauzelor generale de încetare a contractelor

Art. 2030 C.civ. prevede că „Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: a) revocarea sa de către mandant; b) renunţarea mandatarului; c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori mandatarului

1. Revocarea mandatului

Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil (art. 2031 alin. (1) C.civ.)

Atunci când părţile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forţă majoră (art. 2032 C.civ.

Revocarea poate fi totală sau parţială. Desemnarea unui mandatar special, atunci când există un mandatar general, înseamnă o revocare parţială a mandatului general.

2. Renunţarea la mandat

Mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea sa (art. 2034 alin. (1) C.civ.)

Renunţarea la mandat nu poate fi decât expresă

3. Moartea mandantului sau a mandatarului

Mandatul, contract intuituu personae, poate înceta prin moartea mandantului sau a mandatarului (art. 2030 şi 2035 C.civ.).

În caz de deces, incapacitate sau faliment a uneia dintre părţi, moştenitorii ori reprezentanţii acesteia au obligaţia a informa de îndată cealaltă parte (art. 2035 alin. (1) C.civ.

Reglementarea dată de Codul de procedură civilă mandatului judiciar (ad litem) este diferit

Mandatul judiciar nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat ci dainuieste pana la retreagerea lui catre mostenitorii mandantului

4. Incapacitatea mandantului sau a mandatarului

Mandatul încetează prin punerea sub interdicţie a oricăreia dintre părţi, mandant sau mandatar.

Mandatul judiciar nu inceteaza daca cel care –l-a dat a devenit incapabil ci dainuieste pana la retragerea lui catre reprezentantul legal al incapabilului

5. Falimentul mandantului sau al mandatarului

Falimentul mandantului sau al mandatarului produce încetarea mandatului, indiferent dacă mandatul este convenţional sau legal.

6. Efectele încetării mandatului

Puterea de reprezentare încetează prin renunţarea de către reprezentant la împuternicire sau prin revocarea acesteia de către reprezentat

Puterea de a reprezenta încetează prin decesul sau incapacitatea reprezentantului ori a reprezentatului, dacă din convenţie ori din natura afacerii nu rezultă contrariul

Dacă reprezentantul sau reprezentatul este persoană juridică, puterea de a reprezenta încetează la data la care persoana juridică îşi încetează existenţa.

În cazul deschiderii procedurii insolvenţei asupra reprezentantului sau reprezentatului puterea de a reprezenta încetează în condiţiile prevăzute de lege.

După încetarea mandatului, indiferent de cauză, mandatarul este obligat:

a) să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită mandantului sau moştenitorilor acestuia, după caz, procura, şi să predea orice alte acte sau bunuri primite în cursul executării mandatului

b) încetează dreptul de a-l reprezenta pe mandant şi de a încheia orice act juridic în numele acestuia

Actele întocmite de mandatar după încetarea mandatului sunt nule.

Capitolul II

Mandatul fără reprezentare (contractul de interpunere de persoană)

Mandatul fără reprezentare (contractul de prête-nom) este contractul în temeiul căruia o parte, numită mandatar, încheie acte juridice în nume propriu, dar pe seama celeilalte părţi, numite mandant, şi îşi asumă faţă de terţi obligaţiile care rezultă din aceste acte, chiar dacă terţii aveau cunoştinţă despre mandat (art. 2039 alin. (1) C.civ.).

Contractul de prête-nom este o simulaţie prin interpunere de persoană, indiferent dacă terţul cunoaşte sau nu simulaţia, adică faptul că mandatarul nu lucrează în realitate în nume personal

Terţii nu au niciun raport juridic cu mandantul

Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita drepturile de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile sale obligaţii faţă de mandatar (art. 2040 C.civ.).

Mandantul poate revendica bunurile mobile dobândite pe seama sa de către mandatarul care a acţionat în nume propriu, cu excepţia bunurilor dobândite de terţi prin efectul posesiei de bună-credinţă

Dacă bunurile dobândite de mandatar sunt imobile, acesta este obligat să le transmită mandantului. În caz de refuz, mandantul poate solicita instanţei de judecată să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de transmitere a bunurilor dobândite.

Convenţia de interpunere de persoană nu este interzisă de lege, deci este admisă de aceasta, dar în cazul în care ea a fost încheiată în scopuri ilicite sau pentru a frauda legea (de exemplu, mandantului i se interzice de lege să facă actul şi încearcă să îl facă prin persoana interpusă), ambele convenţii (contractul de interpunere şi contractul încheiat de mandatarul ocult cu terţul) vor fi nule absolut.

Raporturile dintre mandant şi mandatar (persoana interpusă) sunt supuse regulilor mandatului

Contractul de comision este mandatul care are ca obiect achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama comitetului şi în numele comisionarului, care acţionează cu titlu profesional, în schimbul unei remuneraţii numită comision (art. 2043 C.civ.).

Contractul de consignaţie este contractul prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat, sau în lipsă la preţul curent al mărfurilor de pe piaţa relevantă cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut.

Contractul de consignaţie este contractul prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat, sau în lipsă la preţul curent al mărfurilor de pe piaţa relevantă cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut.

contractul de expediţie, prin care expeditorul se obligă faţă de comitent să încheie în nume propriu un contract de transport cu un cărăuş şi să îndeplinească prestaţiile accesorii expedierii, în schimbul unui comision

Capitolul III

Contractul de asistenţă juridică

1. Noţiuni generale privind statutul avocatului

Dreptul la apărare este un drept fundamental constituţional garantat oricărei persoane fizice sau persoane juridice.

În acest scop, în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu (art. 24 alin. 2 din Constituţie).

Avocatul promovează şi apără libertăţile şi interesele legitime ale omului. El are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi instituţiilor publice, precum şi a altor persoane, care au obligaţia să permită şi să asigure desfăşurarea nestingherită a activităţii avocatului în condiţiile legii

2. Contractul de asistenţă juridică

În exercitarea profesiei, avocatul este dator să acţioneze pentru asigurarea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echita

1) Temeiul juridic al naşterii drepturilor şi obligaţiilor avocatului în raport cu clientul său îl reprezintă contractul de asistenţă juridică

Forma contractului de asistenţă juridică este cea scrisă

Contractul de asistenţă juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului

Contractul de asistenţă juridică dă dreptul avocatului să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului, în afară de cazul în care părţile ar stipula altfel.

2) Natura juridică şi caracterele juridice ale contractului de asistenţă juridică

Natura juridică a contractului de asistenţă juridică este cea a unui contract numit care dă naştere unor drepturi şi obligaţii specifice profesiei de avocat

Contractul de asistenţă juridică poate fi considerat ca o varietate specială a contractului de mandat

Contractul de asistenţă juridică este un contract numit, sinalagmatic, oneros, bilateral, încheiat intuitu personae în formă scrisă cerută ad probationem.

3) Efectele contractului de asistenţă juridică

A. Obligaţiile avocatului faţă de clientul său sunt obligaţii legale şi obligaţii contractuale.

a) Obligaţiile legale sunt prevăzute limitativ de lege, şi anume: avocatul este obligat să depună toate diligenţele necesare pentru realizarea serviciului avocaţial pentru care a fost angajat; să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, inclusiv pe cele din oficiu; să se prezinte la fiecare termen stabilit de instanţele de judecată, de organele de urmărire penală sau de alte instituţii să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, şi să manifeste conştiinciozitate şi probitate în mandatul încredinţat.

Ori de câte ori este necesar, în raport cu natura şi cu dificultatea cauzei, avocatul este obligat să depună note de şedinţă sau concluzii scrise din proprie iniţiativă sau la cererea instanţei de judecată

b) Avocatul poate avea ca principală obligaţie contractuală, după caz, asistarea, reprezentarea, acordarea de consultaţii juridice, redactarea de acte, cereri şi alte căi de atac, forme de executare, precum şi alte activităţi prevăzute de Legea nr. 51/1995.

Obiectul contractului trebuie bine delimitat şi menţionat atât în contract, cât şi în împuternicirea avocaţială eliberată în temeiul contractului, semnată de părţi şi de avocat, care reprezintă procura de reprezentare în cazul contractului de asistenţă juridică

Obligaţiile pe care avocatul şi le asumă prin contractul de asistenţă juridică sunt obligaţii de mijloace (de prudenţă şi diligenţă), şi nu obligaţii de rezultat

Avocatul are îndatorirea de a acţiona cu toată diligenţa şi prudenţa impuse de lege şi de deontologia profesională, pentru realizarea dreptului clientului său\

B. Obligaţiile clientului (mandantului)a) Clientul are obligaţia să plătească onorariul în cuantumul fixat prin acordul părţilor, dar nu inferior

plafoanelor minimale stabilite de Uniunea Naţională a Avocaţilor din România pe tipuri de activitate

b) Clientul are, de asemenea, obligaţia să plătească cheltuielile activităţii sus-menţionate separat de plata onorariului.

Contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, este titlu executoriu

4) Încetarea contractului de asistenţă juridică

Principalul mod de încetare a contractului este executarea activităţilor care formează obiectul său. Contractul dintre avocat şi client poate înceta prin acordul ambelor părţi (art. 52 alin. 1 Statut).

5. Asistenta juridica

Cel care nu este in stare sa faca fata cheluielilor pe care le pp declansarea si sustinerea unu proces civil fara a primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale poate beneficia de asistenta juridica in conditiile legi speciale privind ajutorul public judiciar

Asistenat juridica cuprinde;

a) Acordarea de scutirii pt plata teaxelor judiciare prevezute de legeb) Apararea si asistenta gratuita printr-un avocat desemnat de barouc) Orice alte mijloace prevazute de lege

d) Asistenta juridica poate fi acordata oricand in cursul procesului in tot sau in parte

În opinia noastră, asistenţa juridică din oficiu se prestează în temeiul unei stipulaţii pentru altul în care stipulantul (Ministerul Justiţiei), prin unităţile sale, instanţele judecătoreşti sau parchete, obţine prin intermediul conducerii baroului (decanului) angajamentul promitentului (avocatul desemnat din oficiu) ca, în schimbul onorariului, să apere pe terţul beneficiar (învinuit sau inculpat).

Teste grilă 1. Contractul de mandat este: a) cu titlu oneros; b) cu titlu gratuit; c) cu titlu gratuit, numai dacă s-a stipulat astfel în contract; d) cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. 2. Contractul de mandat: a) poate avea ca obiect principal încheierea de acte juridice cu terţii; b) poate avea ca obiect principal acte sau fapte materiale prestate pentru mandant; c) este esenţialmente gratuit; d) poate avea ca obiect încheierea de acte juridice cu caracter strict personal. 3. Trebuie să fie expresă: a) acceptarea ofertei de mandat special; b) oferta de mandat special; c) atât oferta de mandat, cât şi acceptarea de mandat. 4. Procura sau împuternicirea dată în scris de către mandant mandatarului: a) trebuie să fie întotdeauna autentică; b) trebuie să fie autentică dacă se dă pentru constituirea unei ipoteci sau pentru schimbul unui teren; c) reprezintă un act juridic bilateral. 5. Când obiectul mandatului îl constituie încheierea unui act juridic de conservare: a) mandatarul trebuie să aibă în mod obligatoriu capacitate deplină de exerciţiu; b) mandantul trebuie să aibă în mod obligatoriu capacitate deplină de exerciţiu; c) este suficient ca mandatarul să aibă discernământul strict necesar pentru activitatea sa. 6. Mandatul este în interes comun: a) când mandatarul încheie actul juridic care formează obiectul mandatului cu sine însuşi sau cu o terţă persoană pe care tot el o reprezintă; b) când mandatarul este interesat la îndeplinirea mandatului fiindcă astfel are dreptul la remuneraţie; c) când, alături de mandant, este şi el cointeresat în încheierea actului care formează obiectul mandatului. 7. Mandatarul poate încheia acte juridice de dispoziţie: a) numai în temeiul unui mandat special; b) în temeiul unui mandat general; c) în temeiul unui mandat conceput în termeni generali. 8. Mandatul este general:

a) când mandatarul primeşte împuternicirea să facă anumite acte determinate, iar aceste acte sunt numai acte de administrare sau acte de conservare; b) când se indică doar natura operaţiei juridice şi obiectul ei; c) când mandatarul primeşte împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului, putând încheia orice acte juridice (inclusiv cele de dispoziţie). 9. Este necesar un mandat special: a) pentru ipotecarea unui imobil; b) pentru încheierea unei tranzacţii; c) pentru acceptarea unei succesiuni. 10. Mandatarul: a) nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său; b) poate face un compromis, dacă a fost împuternicit să facă o tranzacţie; c) răspunde de neîndeplinirea actului juridic ce a făcut obiectul mandatului, chiar dacă a depus toate diligenţele; d) este obligat să termine operaţiunea începută la moartea mandantului, dacă întârzierea ar provoca pagube moştenitorilor mandantului. 11. Mandatarul răspunde pentru neîndeplinirea mandatului: a) numai în caz de dol, nu şi pentru culpă; b) pentru culpa levis in concreto, când mandatul este cu titlu gratuit;

c) pentru culpa levis in concreto, în toate cazurile. 12. Mandatarul: a) este obligat să dea mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat, cu excepţia celor ce nu s-ar fi cuvenit mandantului; b) este obligat să plătească dobânzi din ziua întrebuinţării sumelor de bani cuvenite mandantului şi întrebuinţate de mandatar, chiar fără punere în întârziere; c) este obligat să plătească dobânzi pentru sumele de bani nerestituite mandantului şi neîntrebuinţate de el, din momentul încetării mandatului; d) este obligat să plătească dobânzi pentru sumele de bani nerestituite mandantului şi neîntrebuinţate de el, de la momentul punerii în întârziere, făcută chiar prin notificare. 13. Mandatarul este răspunzător pentru faptele persoanei substituite: a) când a fost autorizat să-şi substituie o altă persoană (fără arătarea acesteia) şi el şi-a substituit o persoană cunoscută ca incapabilă sau de insolvabilitate notorie; b) când a fost autorizat să-şi substituie o persoană şi el şi-a substituit o altă persoană; c) când a efectuat substituirea fără a fi avut acest drept. 14. În cazul în care mandatarul îşi substituie o persoană: a) mandantul are o acţiune directă contra substituitului, în toate cazurile; b) mandantul are o acţiune directă contra substituitului, numai dacă a consimţit la substituire; c) substituitul poate acţiona împotriva mandantului pe calea unei acţiuni directe sau pe calea acţiunii oblice

15. Mandantul: a) suportă pierderile suferite de mandatar cu ocazia îndeplinirii mandatului, dacă acestuia nu i se poate imputa vreo culpă; b) este obligat să plătească remuneraţia, când mandatul este cu titlu oneros, chiar dacă mandatul a fost executat după expirarea termenului stipulat, dar mandantul s-a folosit de actul încheiat; c) trebuie să plătească dobânzi la sumele avansate de mandatar, ele curgând din ziua când mandatarul a făcut plata, chiar fără punere în întârziere. 16. Când există mai mulţi mandanţi: a) ei răspund solidar; b) există solidaritate numai dacă s-a prevăzut astfel în contract; c) nu există solidaritate, însă plata făcută de unul dintre ei îi liberează pe ceilalţi. 17. Dacă împuternicirea a fost dată mai multor mandatari printr-un singur mandat: a) solidaritatea acestora se prezumă; b) nu există solidaritate între ei, dacă nu s-a stipulat în mod expres; c) fiecare mandatar poate executa mandatul singur, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract. 18. Mandantul: a) poate solicita reducerea cheltuielilor făcute de mandatar, pe motiv că ar fi fost prea exagerate, dacă mandatarului nu i se poate imputa nici o culpă; b) poate refuza restituirea cheltuielilor făcute de mandatar, pe motiv că operaţia în vederea căreia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuată; c) este obligat să îndeplinească obligaţiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date şi pe cele făcute în afara acestor limite, numai dacă le-a ratificat expres sau tacit. 19. În lipsa ratificării, actele excesive ale mandatarului pot obliga pe mandant: a) în condiţiile gestiunii de afaceri, chiar dacă nu se face dovada utilităţii pentru mandant a actului excesiv încheiat; b) în condiţiile gestiunii de afaceri, chiar dacă prin contract se interzisese expres depăşirea limitelor împuternicirii; c) în limita îmbogăţirii fără justă cauză, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii; d) în temeiul răspunderii civile delictuale (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului). 20. În baza contractului de mandat: a) între mandant şi terţul cu care tratează mandatarul, se creează raporturi juridice indirecte; b) mandantul este răspunzător faţă de terţul contractant pentru actele excesive ale mandatarului; c) mandatarul nu este ţinut să garanteze terţilor validitatea actelor excesive, dacă le-a dat posibilitatea de a lua la cunoştinţă de întinderea mandatului.

21. Revocarea mandatului: a) produce efecte, în caz de pluralitate de mandanţi, prin simplul consimţământ al unuia dintre mandanţi; b) se poate face chiar înainte de expirarea termenului existent în speţă; c) se poate face indiferent de consimţământul mandatarului; d) se poate face chiar dacă, în contractul de mandat, s-a prevăzut o clauză de irevocabilitate.

22. Mandatul poate fi revocat tacit: a) prin numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi operaţiune juridică, chiar dacă noul mandatar nu acceptă oferta; b) prin numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi operaţiune juridică, chiar dacă noul contract este nul; c) prin numirea unui alt mandatar pentru o parte dintre operaţiunile juridice date în puterea primului mandatar, primul contract de mandat nemaiputând produce nici un efect în acest caz. 23. Mandantul: a) răspunde faţă de terţii de bună-credinţă care au contractat cu mandatarul între momentul revocării mandatului şi momentul când ei au luat la cunoştinţă despre revocare; b) poate revoca mandatul în mod tacit; c) poate revoca mandatul oricând şi poate obliga pe mandatar să-i restituie procura. 24. Mandatarul: a) îşi exercită obligaţia de a da socoteală faţă de moştenitorii mandantului, dacă mandantul devine incapabil (este pus sub interdicţie); b) poate renunţa la mandat, numai dacă acesta este cu titlu gratuit; c) poate renunţa la mandat, chiar dacă acesta este cu titlu oneros, în acest caz răspunzând pentru daunele provocate mandantului, chiar dacă dovedeşte că executarea în continuare a mandatului i-ar fi pricinuit lui însuşi o pagubă însemnată. 25. În caz de moarte a mandatarului: a) moştenitorii lui trebuie să-l înştiinţeze pe mandant despre aceasta, dar nu mai pot efectua nici un act fără consimţământul mandantului; b) moştenitorii lui trebuie să-l înştiinţeze pe mandant despre aceasta şi, până atunci, să continue îndeplinirea mandatului, efectuând actele necesare apărării intereselor mandantului. c) mandatul încetează, moştenitorii lui nemaiputând efectua nici un act. 26. Contractul de mandat poate înceta: a) prin ajungerea în stare de faliment a mandantului sau a mandatarului; b) prin punerea sub interdicţie a mandatarului; c) prin punerea sub interdicţie a mandantului. 27. Actele juridice încheiate de mandatar cu terţii de bună-credinţă sunt valabile şi opozabile mandantului, în condiţiile mandatului aparent

a) dacă mandatarul nu a cunoscut cauza de încetare a mandatului; b) chiar dacă mandatarul ar fi cunoscut cauza de încetare a mandatului; c) chiar dacă aceste acte depăşesc limitele împuternicirii date, dar terţii au cunoscut aceste limite. 28. Mandantul: a) suportă prejudiciul cauzat mandatarului cu ocazia îndeplinirii mandatului, chiar dacă în sarcina mandatarului s-ar putea reţine o culpa levissima, iar mandatul este cu titlu gratuit; b) este obligat să plătească dobânzi la sumele avansate de mandatar, dobânzi ce curg, în toate cazurile, de la data cererii de restituire a cheltuielilor, cerere formulată de mandatar; c) nu poate solicita reducerea cheltuielilor făcute de mandatar, dacă acestuia nu i se poate imputa nici o culpă în provocarea lor, chiar dacă operaţiunea în vederea căreia a fost conferit mandatul nu a putut fi efectuată şi chiar dacă mandatul a fost cu titlu oneros.

TITLUL IXContractulele reale

Contractele reale constituie alaturi de contractele consensuale si de contractele formale o categorie aparte de contracte caracterizate printr-o trasatura comuna si anume conditia sine qua non pt formarea lor ca pe langa acordul de vointa al partilor ,necesar in orice cateforie de contracte, obiectul contractului sa fie predat celeilalte parti

Contractul este real at cand , pt valabilityatea sa este necesara remiterea bunului art 1174 alin 4 c. civ

Contracte reale : contractul de imprumut de folosinta (comodat), contractul de imprumut de consumatie (mutuum ), contractul de depozit si darul manual

Capitolul I

Contractul de împrumut de folosinţă(comodatul)

Secţiunea I

Noţiune şi caractere juridice

1. Noţiune

Împrumutul de folosinţă (comodatul) este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp (art. 2146 C.civ.).

2. Caractere juridice

Comodatul este un contract:

- real, pentru încheierea căruia, pe lângă acordul de voinţă al părţilor, necesar şi suficient în cazul contractelor consensuale, este nevoie şi de predarea bunului care formează obiectul contractului

- esenţialmente gratuit;

- esenţialmente unilateral

Comodatul naşte, din momentul încheierii lui, obligaţii numai în sarcina comodatarului.

– intuitu personae,

încheiat în consideraţia persoanei comodatarului, care nu îşi asumă nicio obligaţie faţă de comodant, afară de cea de restituire a bunului.

3. Deosebiri între comodat şi alte contracte

Comodatul nu se confundă cu donaţia pentru că obiectul celor două contracte unilaterale este diferit, şi anume proprietatea lucrului la donaţie, şi respectiv folosinţa temporară a lucrului la comodat.

Comodatul se deosebeşte de locaţiunea de bunuri pentru că, în timp ce comodatul este un contract esenţialmente gratuit, locaţiunea de lucruri este un contract cu titlu oneros în care transmiterea folosinţei lucrului se face pe un preţ (chirie).

Comodatul se deosebeşte de uzufruct prin natura dreptului transmis. În timp ce dreptul de folosinţă al uzufructuarului este un drept real, apărat printr-o acţiune reală confesorie de uzufruct; dreptul comodatarului este un drept de creanţă, apărat printr-o acţiune personală, ex contractu.

Secţiunea IICondiţii de validitate

Condiţiile de validitate ale împrumutului de folosinţă (comodatului) sunt cele prevăzute de art. 1179 C.civ.: capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul valabil al comodantului şi respectiv al comodatarului, o cauză valabilă, licită şi morală a obligaţiilor, un obiect determinat, posibil şi licit.

1) Capacitatea părţilor

Dacă nu i s-a interzis prin lege sau contract, orice persoană care are dreptul de a folosi bunul poate fi comodant (art. 2147 C.civ.).

Întrucât comodatul este un act de administrare, cele două părţi, comodantul şi comodatarul, trebuie să aibă capacitatea de a efectua acte de administrare

2) Consimţământul părţilor trebuie să existe şi să nu fie viciat prin dol, eroare sau violenţă

3) Obiect al comodatului pot fi numai bunuri individual determinate (nefungibile) care pot fi restituite în natură, în individualitatea lor, la încetarea contractului. Obiect al comodatului pot fi numai bunuri individual determinate (nefungibile) care pot fi restituite în natură, în individualitatea lor, la încetarea contractului.

Bunurile imobile pot forma obiectul contractului de comodat atunci când folosinţa lor este transmisă cu titlu gratuit, şi nu în schimbul unei chirii.

Fireşte, întotdeauna este necesar ca bunul să se afle în circuitul civil

În această ordine de idei, remarcăm faptul că, în privinţa bunurilor proprietate publică, declarate inalienabile, se prevede posibilitatea dării lor în folosinţă gratuită, pe timp limitat

În aceeşi ordine de idei, precizăm că art. 861 alin. (3) din codul civil prevede că: „În condiţiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosinţă şi pot fi concesionate sau închiriate

Dreptul transmis prin contractul de comodat este un drept de folosinţă, comodatarul devenind un simplu detentor precar, obligat la restituirea lucrului la termenul fixat

Comodantul rămâne proprietarul lucrului.

El va suporta în continuare riscul pieirii fortuite a lucrului (res perit domino) şi va putea folosi împotriva terţului uzurpator acţiunea în revendicare sau acţiunea posesorie.

Secţiunea IIIEfectele contractului de împrumut de folosinţă

1. Obligaţiile comodatarului

1) Comodatarul este obligat să se îngrijească de conservarea bunului împrumutat ca un bun proprietar

Comodatarul este ţinut să păzească şi să conserve bunul împrumutat cu prudenţa şi diligenţa unui bun proprietar (art. 2148 alin. (1) C.civ.).

Riscul pieirii din cauză de forţă majoră a bunului va fi suportat de comodant (res perit domino).

2) Obligaţia de a folosi bunul conform destinaţiei sale, determinată prin natura lui sau prin acordul părţilor

Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinaţia acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terţ să îl folosească, decât cu aprobarea prealabilă a comodantului (art. 2148 alin. (2) C.civ.).

Dacă însă comodatarul foloseşte bunul cu altă destinaţie decât aceea pentru care i-a fost împrumutat sau dacă prelungeşte folosinţa după scadenţa restituirii, comodatarul răspunde de pieirea bunului, chiar dacă aceasta se datorează unei forţe majore, afară de cazul când dovedeşte că bunul ar fi pierit oricum din cauza acelei forţe majore (art. 2149 C.civ.).

3) Obligaţia de a restitui lucrul împrumutat la scadenţă (la termenul stabilit de părţi în contract) în natura sa specifică.

Comodatarul este obligat să înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenţiei

Dacă termenul nu este convenit, iar contractul nu prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul, comodatarul este obligat să înapoieze bunul la cererea comodantului

Comodantul poate cere restituirea bunului înainte de momentul menţionat mai sus, atunci când are el însuşi o nevoie urgentă şi neprevăzută de bun, atunci când comodatarul decedează sau atunci când acesta îşi încalcă obligaţiile (art. 2156 Cciv.)

În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă, constituie titlu executoriu în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului.

Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul (art. 2157 C.civ.).

În cazul în care, fără temei, comodatarul refuză restituirea lucrului, comodantul are alegerea între două acţiuni: acţiunea în revendicare şi acţiunea în restituire, acţiune personală din contract (ex contractu), cu avantajul că dovada dreptului său se face, în acest din urmă caz, prin producerea contractulu

Comodatarul este obligat sa inapoieze bunul la implinirea termenului convenit sau in lipsa de termen dupa ce sa folosit de bun potrivit conventiei

Termenul de prescripţie al acţiunii în restituire este cel de drept comun (3 ani), care va începe să curgă de la expirarea termenului fixat în contract pentru restituire

Restituirea poate fi făcută, înainte de termen, la iniţiativa comodatarului, care poate aprecia, necenzurabil, că trebuinţele pentru care a făcut comodatul au fost satisfăcute

Termenul în comodat este stipulat în favoarea comodatarului.

4) Obligaţia comodatarului de a suporta cheltuielile de folosinţă (de întreţinere) ale bunului dat în comodat.

Comodatarul suportă cheltuielile pe care le-a făcut pentru a folosi bunul, care sunt un accesoriu al folosinţei

Cu toate acestea, comodatarul are dreptul să-i fie rambursate cheltuielile pentru lucrările necesare asupra bunului care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, atunci când comodantul, înştiinţat în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenţei lucrărilor, acesta nu a putut fi înştiinţat în timp util (art. 2151 C.civ.).

În niciun caz, comodatarul nu poate invoca dreptul de retenţie pentru obligaţiile ce s-ar naşte în sarcina comodantului

În cazul pluralităţii comodatarilor, ei răspund solidar faţă de comodant pentru executarea obligaţiilor, art. 2154 C.civ. prevăzând, un caz de solidaritate legală pasivă

2. Obligaţiile comodantului

Întrucât comodatul este un contract esenţialmente unilateral, el nu creează obligaţii în sarcina comodantului

Este posibil însă ca pe durata executării comodatului să se nască obligaţii extracontractuale şi în sarcina comodantului

1) Obligaţia de restituire a cheltuielilor făcute cu conservarea bunului.

Comodatarul are dreptul să-i fie rambursate cheltuielile pentru lucrările necesare asupra bunului care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, atunci când comodantul, înştiinţat în prealabil, nu s-a opus efectuării lor ori când, din cauza urgenţei lucrărilor, acesta nu a putut fi înştiinţat în timp util (art. 215 alin. (1) C.civ.)

Comodantul are, de asemenea, obligaţia de a restitui, la cerere, cheltuielile făcute pentru producerea fructelor care i-au fost predate.

2) Comodantul care, la data încheierii contractului, cunoştea viciile ascunse ale bunului împrumutat şi care nu l-a prevenit pe comodatar despre acestea este ţinut să repare prejudiciul suferit din această cauză de comodatar (dol prin reticenţă) (art. 2152 C.civ.).

comodantul nu răspunde pentru viciile ascunse ale lucrului pe care nu le cunoştea la data încheierii contractului

3) Comodantul este obligat să nu îl stânjenească sau să îl împiedice pe comodatar să folosească bunul până la termenul convenit.

Comodantul nu are însă obligaţia de garanţie pentru evicţiune prin fapta terţului, afară de cazul în care o putea prevedea la încheierea contractului şi nu a prevăzut-o din culpa sa.

Secţiunea IV

Încetarea contractului de împrumut de folosinţă (comodat)

Contractul de comodat încetează prin executarea lui şi restituirea în stare corespunzătoare a lucrului la termenul stipulat în contract sau după satisfacerea trebuinţelor comodatarului ori la termenul stabilit de instanţă.

Contractul de comodat încetează prin executarea lui şi restituirea în stare corespunzătoare a lucrului la termenul stipulat în contract sau după satisfacerea trebuinţelor comodatarului ori la termenul stabilit de instanţă.

Comodatarul este obligat să înapoieze bunul la împlinirea termenului convenit sau, în lipsă de termen, după ce s-a folosit de bun potrivit convenţiei

Comodatul poate înceta prin pieirea lucrului, prin acordul de voinţă al părţilor urmat de restituirea lucrului, sau dacă comodatarul devine proprietarul lucrului, stingând prin confuziune dreptul la restituire şi obligaţia de restituire a lucrului

Comodantul poate cere rezilierea contractului, deşi acesta este unilateral, pentru nerespectarea obligaţiilor de către comodatar (de exemplu, întrebuinţarea lucrului pentru o altă destinaţie decât cea convenită).

Contractul de comodat încetează prin moartea comodatarului întrucât el a fost încheiat intuitu personae (în consideraţia persoanei comodatarului).

În ceea ce priveşte obligaţia de restituire, contractul de comodat încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă, constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului

Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul (art. 2157 C.civ.).

Teste grilă

1. Contractul de comodat: a) este consensual; b) este real; c) este unilateral; d) poate avea, în mod excepţional, ca obiect, lucruri fungibile; e) transmite dreptul de proprietate asupra lucrului împrumutat comodatarului. 2. Remiterea spre folosinţă temporară unei alte persoane a unui lucru în schimbul unui preţ, cu obligaţia pentru aceasta din urmă de a-l restitui în natură, constituie: a) contract de comodat (împrumut de folosinţă); b) contract de împrumut (împrumut de consumaţie); c) contract de locaţiune. 3. În temeiul unui contract de comodat: a) comodatarul devine proprietarul fructelor produse de bunul împrumutat, dacă nu s-a stipulat în alt fel; b) comodatarul suportă cheltuielile necesare folosinţei bunului; c) comodatarul are obligaţia să se îngrijească de conservarea bunului împrumutat la fel de bine precum se îngrijeşte de bunurile sale. 4. Dacă comodatarul nu întrebuinţează bunul împrumutat potrivit destinaţiei determinate prin natura lui sau prin acordul părţilor, atunci: a) comodantul poate cere rezilierea contractului; b) poate fi obligat să plătească daune-interese; c) comodatarul suportă riscul pieirii, chiar din caz fortuit. 5. Comodatarul răspunde, chiar şi când se dovedeşte cazul fortuit: a) când bunul împrumutat a fost evaluat în momentul contractării; b) când prelungeşte folosinţa după termenul scadenţei, chiar dacă dovedeşte că bunul ar fi pierit şi la comodant; c) când ar fi putut salva lucrul împrumutat, înlocuindu-l cu un bun al său, sau dacă, ambele lucruri fiind în pericol, a salvat lucrul său, lăsând să piară lucrul împrumutat; d) când întrebuinţează lucrul contrar destinaţiei determinate prin natura lui sau prin acordul părţilor. 6. Dacă mai multe persoane au luat împreună acelaşi bun pentru a-l folosi, în caz de neexecutare a obligaţiilor faţă de comodant, ele răspund: a) fiecare proporţional cu culpa sa; b) solidar; c) divizibil, în raport cu perioada de folosinţă efectivă. 7. Comodatarul: a) nu poate cere restituirea cheltuielilor necesare făcute pentru folosinţa bunului împrumutat;

b) nu răspunde dacă bunul se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a împrumutat, dacă nu are vreo culpă; c) poate reţine bunul împrumutat în compensaţie pentru creanţa ce are asupra comodantului, creanţă rezultată din cheltuielile efectuate cu bunul; d) are dreptul la restituirea cheltuielilor extraordinare, necesare şi urgente, făcute în termenul de comodat, pentru păstrarea bunului, fără să-l fi putut anunţa pe comodant. 8. Comodantul: a) are obligaţia de a despăgubi pe comodatar pentru daunele provocate de viciile bunului, dacă avea cunoştinţă de ele şi nu le-a adus la cunoştinţa comodatarului; b) nu poate lua înapoi bunul împrumutat înainte de scadenţa termenului convenit, nici chiar cu încuviinţarea instanţei; c) nu poate cere restituirea bunului, dacă comodatarul a decedat înainte de scadenţa termenului, decât atunci când contractul a fost încheiat în favoarea comodatarului, ţinându-se seama de persoana lui. 9. În caz de pieire a bunului dat în comodat, evaluarea acestuia se va face în funcţie de: a) momentul la care s-a încheiat contractul; b) momentul la care a intervenit scadenţa; c) momentul la care se pronunţă hotărârea judecătorească.

Capitolul IIÎmprumutul de consumaţie (mutuum)

Secţiunea INoţiune şi caractere juridice

1. Noţiune

Împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri funigibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate (art. 2158 C.civ.).

Părţile contractului sunt împrumutatul şi împrumutătorul, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice.

2. Caractere juridice

Împrumutul de consumaţie (mutuum) este un contract:

1) Real, întrucât predarea bunului este alături de acordul de voinţă al părţilor o condiţie necesară pentru formarea contractului

2) Unilateral, chiar dacă este făcut cu dobândă, pentru că ambele obligaţii – cea de restituire şi cea de plată a dobânzii – incumbă aceleiaşi persoane, împrumutatul.

3) În principiu cu titlu gratuit gratuit

În lipsa unei stipulaţii contrare, împrumutul se prezumă a fi cu titlu gratuit.

4) Translativ de proprietate

Transferul dreptului de proprietate are loc în momentul predării bunului, chiar dacă tradiţiunea lui s-a făcut unui terţ

Proba împrumutului de consumaţie se face conform dreptului comun în materie de probaţiune

Contractul se poate întocmi într-un singur exemplar care se va afla la împrumutător

Contractul de împrumut se deosebeşte de contractul de comodat prin obiectul său.

obiectul împrumutului de consumaţie îl reprezintă bunuri fungibile şi consumptibile transmise în proprietatea împrumutatului, care trebuie să restituie la încetarea împrumutului bunuri de acelaşi gen şi în aceeaşi cantitate cu cele primite

Secţiunea IICondiţiile de validitate ale împrumutului de consumaţie

Condiţiile de validitate ale împrumutului de consumaţie sunt cele generale pentru validitatea oricărui contract, la care se adaugă predarea (tradiţiunea) bunului împrumutat şi transferul dreptului de proprietate asupra bunului împrumutatului.

1. Capacitatea de a contracta

Întrucât, prin contractul de împrumut, se transmite dreptul de proprietate, este necesar ca împrumutătorul să aibă capacitatea de a face acte de dispoziţie şi să fie proprietarul bunului împrumutat.

Lipsa capacităţii de exerciţiu atrage nulitatea relativă a actului, care poate fi invocată de incapabil

Nulitatea relativă a actului încheiat de un minor va putea fi invocată doar de către acesta, dar în caz de pronunţare a nulităţii, minorul va fi obligat numai în limita îmbogăţirii.

Şi împrumutatul trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu (de dispoziţie) pentru că, atunci când restituie bunurile împrumutătorului, transferă dreptul de proprietate asupra lor.

2. Consimţământul părţilor

Consimţământul părţilor trebuie să fie liber şi neviciat

3. Cauza contractului trebuie să fie licită şi morală

Dacă scopul împrumutului a fost imoral sau chiar săvârşirea unei infracţiuni, contractul este nul absolut.

4. Obiectul contractului de împrumut de consumaţie îl constituie bunuri care trebuie să se afle în circuitul civil.

În al doilea rând, ele trebuie să fie fungibile şi consumptibile

Pentru a forma obiect al contractului de împrumut de consumaţie, bunurile trebuie să fie consumate de împrumutat.

5. Predarea bunului împrumutat

Predarea lucrului poate fi făcută de împrumutător sau de un mandatar al acestuia.

6. Transferul dreptului de proprietate

Pentru că prin împrumutul de consumaţie se transferă dreptul de proprietate asupra bunurilor împrumutate, este necesar ca împrumutătorul să fie proprietarul lor.

Adevăratul proprietar îşi poate revendica bunul, ignorând contractul de împrumut, dar împrumutatul de bună-credinţă se poate apăra invocând dispoziţiile art. 919 alin. (3) C.civ.

Dacă a fost de rea-credinţă împrumutatul este obligat să restituie bunul adevăratului proprietar sau, dacă l-a consumat, să plătească contravaloarea lui.

Contractul de împrumut care are ca obiect bunul proprietatea altuia este lovit de nulitate relativă, sancţiune care poate fi invocată doar de împrumutat

Prin încheierea valabilă a contractului (care presupune şi predarea bunului – n.n.) împrumutatul devine proprietarul bunului şi suportă riscul pieirii acestuia (art. 2160 C.civ.).

Secţiunea III

Efectele contractului de împrumut de consumaţie

1. Obligaţiile împrumutatului

1) Obligaţia de restituire a lucrului împrumutat

Împrumutatul este ţinut să restituie în lipsa unei stipulaţii contrare, aceeaşi cantitate şi calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi creşterea sau scăderea preţului acestora.

În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel (art. 2164 C.civ.).

Dacă nu este posibil să se restituie bunuri de aceeaşi natură, calitate şi în aceeaşi cantitate, împrumutatul este obligat să plătească valoarea lor la data şi locul unde restituirea trebuia să fie făcută (art. 2165 C.civ.).

Bunurile ce se vor restitui trebuie să fie din aceeaşi specie cu cele împrumutate

Dacă se restituie bunuri de alt gen, înseamnă că s-a făcut un schimb, şi nu un împrumut de consumaţie.

Termenul de restituire se prezumă a fi stipulat în favoarea ambelor părţi, iar dacă împrumutul este cu titlu gratuit, numai în favoarea împrumutatului (art. 2161 C.civ.).

Împrumutătorul nu poate cere în principiu restituirea înainte de termen a împrumutului cu titlu gratuit, întrucât termenul este în favoarea împrumutatului.

Dacă locul restituirii nu a fost prevăzut în contract şi împrumutul este gratuit, restituirea se va face în locul contractării împrumutului.

În schimb, dacă împrumutul este cu titlu oneros (cu dobândă), restituirea se va face la domiciliul împrumutătorului, plata fiind portabilă (art. 1506 alin. (1) lit. a) C.civ.).

Când restituirea în natură este imposibilă, întrucât bunul de acel gen nu mai există, plata se va face în bani.

2) Obligaţia de plată a dobânzii, în cazul în care împrumutul sumei de bani s-a făcut cu dobândă

Împrumutul de bani cu dobândă este un contract oneros, deci împrumutatul are, pe lângă obligaţia restituirii sumei împrumutate, şi pe cea a restituirii dobânzilor

Dobânda se poate stabili în bani ori în alte prestaţii sub orice titlu sau denumire la care împrumutatul se obligă ca echivalent al folosinţei capitalului.

Suma de bani împrumutată este purtătoare de dobândă din ziua în care suma a fost remisă împrumutatului

Plata anticipată a dobânzii nu se poate efectua decât pe cel mult şase luni. Dacă rata dobânzii este determinabilă, eventualele surplusuri sau deficite sunt supuse compensării de la o rată la alta, pe toată durata împrumutului, cu excepţia ultimei rate care rămâne întotdeauna câştigată în întregime de împrumutător

Dobânda este cea convenită de părţi sau, în lipsă, cea stabilită de lege (art. 1489 C.civ.

Prin dobanda se intelege nu numai sumele socotite in bani cu acet titlu dar si alte prestatii sub orice titlu sau denumire la care debitorul se obliga de dr echivalent al folosintei capitalului

Dobanda legala se stabileste la nivelulde referinta a BNR

In materia comerciala nivelul dobanzii conventionale este liber , fara plafonare

In raporturile cu elementele de extraneitate at cand legea ro este aplicabila si cand sa stipulat plata in moneda straina , dobanda legala este de 6 % pe an

Plata dobanzilor se face pe termene stabilite de parti si obligatia de a se plati se stinge o sg data at cand imprumutul a fost restituit

Dobanda se va calcula numai asupra cuantumului sumei imprumutate

Este interzis in principiu dobanda la dobanda

Dobandat trb satabilita prin act scirs

Dacă împrumutatul nu restituie împrumutul şi dobânzile la scadenţă, împrumutătorul poate introduce acţiune în restituire întemeiată pe dreptul său de creanţă la restituirea sumei împrumutate şi a dobânzilor convenite

Termenul de prescripţie al acţiunii pentru restituirea împrumutului este cel de drept comun (3 ani) şi se calculează de la scadenţă sau, atunci când nu se prevede în contract un termen pentru restituire, de la data încheierii contractului.

2. Obligaţiile împrumutătorului

Împrumutătorul nu are în principiu nici o obligaţie faţă de împrumutat.

Împrumutătorul este ţinut, întocmai ca şi comodantul, să repare prejudiciul cauzat de viciile bunului împrumutat

În cazul împrumutatului cu titlu oneros, împrumutătorul este răspunzător de prejudiciul suferit de împrumutat din cauza viciilor bunurilor împrumutate, aplicându-se în mod corespunzător regulile referitoare la garanţia vânzătorului

Secţiunea IVÎncetarea împrumutului de consumaţie

Contractul de împrumut de consumaţie încetează în primul rând prin executarea obligaţiei de restituire de către împrumutător, adică prin plată.

Plata se face la termenul convenit în contract sau anticipat

Contractul de împrumut încetează de asemenea prin modurile de stingere a obligaţiilor, reglementate de dreptul comun: acordul părţilor, remitere de datorie, confuziunea, darea în plată, compensaţie (pentru că are ca obiect bunuri fungibile).

Moartea oricăreia dintre părţi nu atrage încetarea contractului

Rezilierea contractului de împrumut este admisă ca sancţiune pentru încălcarea unor obligaţii, altele decât cea de restituire,

Secţiunea VContractul de împrumut bancar (de credit bancar)

Contractul de împrumut bancar este o varietate a contractului de împrumut de consumaţie.

Contractul de împrumut bancar este un contract comercial.

Legea defineşte creditul ca fiind „orice angajament de punere la dispoziţie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei datorii în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice angajament de achiziţionare a unui tilu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani“.

Teste grilă 1. În cazul împrumutului cu dobândă: a) dacă împrumutătorul eliberează o chitanţă pentru plata parţială a capitalului datorat, suma plătită se impută, cu precădere, asupra dobânzilor datorate pentru întregul capital; b) în ipoteza prevăzută la lit. a), se prezumă absolut plata dobânzii aferente părţii din capital achitat; c) dacă împrumutătorul eliberează o chitanţă pentru primirea unei părţi din datorie (ce constă din capital şi dobânzile aferente), suma plătită se impută, cu întâietate, asupra dobânzilor.

2. Este interzisă: a) plata cu anticipaţie a dobânzilor pe o perioadă mai mare de 3 luni; b) dobânda la dobândă; c) acordarea unui împrumut, de către o bancă, fără dobândă. 3. În materie civilă, când, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi: a) dacă nu se arată rata dobânzii, se va plăti dobânda legală care se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României; b) dacă nu se arată rata dobânzii, se va plăti dobânda legală care se stabileşte la nivelul dobânzii a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 25%; c) dacă s-a stabilit dobânda pe cale convenţională, aceasta nu poate depăşi nivelul dobânzii oficiale de referinţă a Băncii Naţionale a României cu mai mult de 50% pe an. 4. În cazul înscrisului sub semnătură privată care constată un contract de împrumut, în caz de neconcordanţă între suma prevăzută în conţinutul actului şi suma arătată în „bun şi aprobat”: a) obligaţia se prezumă legal relativ pentru suma prevăzută în conţinutul actului; b) obligaţia se prezumă legal relativ pentru suma cea mai mică; c) obligaţia se prezumă legal relativ pentru suma arătată în „bun şi aprobat“. 5. Dacă la scadenţă împrumutatul este în imposibilitatea de a restitui bunuri de aceeaşi natură: a) el va plăti valoarea lor calculată după timpul şi locul în care urma să se facă restituirea; b) el va plăti valoarea lor calculată la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care în contract nu erau determinate nici momentul, nici locul plăţii; c) el va plăti valoarea lor din momentul şi în locul încheierii contractului, dacă nu se determinase nici momentul, nici locul plăţii. 6. Dacă la scadenţă împrumutatul nu restituie bunul împrumutat sau valoarea lui: a) trebuie să plătească dobânzi de la momentul scadenţei; b) trebuie să plătească dobânzi de la data punerii în întârziere prin notificare, adresată prin intermediul executorilor judecătoreşti;

c) trebuie să plătească dobânzi de la data cererii de chemare în judecată

7. În cazul contractului de împrumut cu titlu gratuit: a) împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, să ceară bunul împrumutat; b) împrumutătorul poate, mai înainte de termen, să ceară bunul împrumutat, dacă ar avea o nevoie mare şi neprevăzută de acel lucru; c) dacă s-a stipulat că împrumutatul va plăti când va putea sau când va avea mijloace, judecătorul va acorda un termen de plată, după împrejurări; d) părţile pot prevedea, ca moment al restituirii, un termen suspensiv incert. 8. Ca efect al contractului de împrumut: a) împrumutatul devine proprietarul bunului primit; b) împrumutatul devine detentorul precar al bunului primit; c) împrumutatul este obligat să se îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea bunului împrumutat şi nu poate să se servească de el decât potrivit destinaţiei sale. 9. Constituie caracteristici ale împrumutului de consumaţie faptul că: a) obiect al contractului îl pot constitui bunuri fungibile şi consumptibile; b) împrumutatul nu devine proprietar, dar suportă riscurile; c) este numai cu titlu gratuit; d) trebuie ca înscrisul doveditor să fie încheiat în două exemplare. 10. Dacă înscrisul doveditor al contractului de împrumut de consumaţie este cu înscris sub semnătură privată: a) trebuie să fie scris în întregime de împrumutat; b) este valabil, chiar dacă nu este scris în întregime de împrumutat, dar acesta a adăugat la sfârşitul actului cuvintele „bun şi aprobat“ arătând în litere suma sau câtimea lucrului; c) trebuie să fie semnat de împrumutat. 11. În cazul împrumuturilor băneşti: a) punerea în întârziere a debitorului se poate face prin cerere de chemare în judecată sau prin notificare; b) daunele moratorii sunt echivalente cu dobânda legală; c) creditorul nu este obligat să dovedească paguba suferită, întrucât daunele moratorii sunt datorate independent de existenţa sau întinderea pagubei. 12. În cazul împrumutului, dovada cu martori este admisibilă: a) dacă împrumutatul consimte la aceasta;

b) dacă împrumutătorul dovedeşte că a existat o imposibilitate, fie şi morală, de a se preconstitui un înscris sau o imposibilitate de a conserva înscrisul doveditor preconstituit; c) când există un început de dovadă scrisă, provenind de la reprezentantul împrumutatului sau al împrumutătorului şi care face verosimil faptul pretins; d) oricând. 13. În cazul împrumutului bănesc în lei, fără dobândă, la data scadenţei, împrumutatul:

a) trebuie să restituie suma împrumutată, numai dacă nu a avut loc o scădere a valorii banilor; b) trebuie să restituie suma împrumutată, chiar dacă a avut loc o sporire a valorii banilor; c) poate fi obligat să restituie suma împrumutată, dar plata să se facă în dolari. d) trebuie să restituie suma împrumutată actualizată cu indicele de inflaţie. 14. Dacă obiectul împrumutului cu titlu gratuit l-au constituit monede de aur sau argint şi s-a stipulat o restituire în aceeaşi specie şi calitate: a) debitorul nu trebuie să restituie decât aceeaşi specie şi calitate, chiar dacă valoarea intrinsecă a monedelor până la data scadenţei s-a diminuat; b) debitorul va fi obligat să restituie echivalentul preţului intrinsec pe care acele monede l-au avut în momentul în care au fost împrumutate, în cazul în care astfel de monede nu se vor mai putea găsi; c) debitorul va fi obligat să restituie echivalentul preţului intrinsec al materialului din care sunt confecţionate acele monede, preţ stabilit la momentul scadenţei, dacă asemenea monede au fost scoase din curs până la data scadenţei. 15. Dacă împrumutatul a plătit dobânzi fără să fi fost stipulate sau dacă a plătit dobânzi mai mari decât cele stabilite: a) el poate cere restituirea lor integrală, în toate cazurile; b) el le poate imputa asupra capitalului, în toate cazurile; c) el poate cere restituirea parţială sau integrală a dobânzii plătite, până la concurenţa dobânzii maxime admise de legea română. 16. În cazul împrumutului cu dobândă, dacă împrumutătorul eliberează o chitanţă de primire a capitalului, fără a face menţiune în privinţa dobânzilor: a) se consideră că dobânzile nu au fost plătite; b) se prezumă legal relativ că dobânzile au fost plătite; c) se prezumă absolut că dobânzile au fost plătite.

Capitolul III

Contractul de depozit

Sectiunea I

Noţiunea, caracterele juridice şi felurile contractului de depozit

1. Noţiunea contractului de depozit

Depozitul este contractul prin care depozitarul primeşte de la deponent un bun mobil, cu obligaţia de a-l păstra pentru o perioadă de timp şi de a-l restitui în natură (art. 2103 alin. (1) C.civ.).

Prin intermediul contractului de depozit se transmite de la deponent la depozitar paza bunului.

2. Caracterele juridice ale contractului de depozit

Contractul de depozit este un contract:

a) numit, fiind reglementat anume de Codul civilb) real, pentru formarea căruia este necesar, pe lângă acordul de voinţă al părţilor, şi predarea lucrului

de către deponent depozitarului, cu excepţia cazului când lucrul se afla deja la depozitar;

Remiterea bunului este o condiţie pentru încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepţia cazului când depozitarul deţine deja bunul cu alt titlu” (art. 2103 alin. (2) C.civ.).

c) cu titlu gratuit sau cu titlu oneros

Depozitul este cu titlu gratuit, dacă din convenţia părţilor sau din uzanţe ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului, nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraţie (art. 2106 C.civ.).

Prin urmare, depozitul este gratuit prin natura sa, dar nu prin esenţa sa.

Depozitul cu titlu gratuit este un contract dezinteresat, şi nu o libertate, deci nu îi sunt aplicabile regulile privitoare la reducţiunea, revocarea şi raportul liberalităţilor

d) unilateral, dacă depozitul este gratuit, pentru că naşte, în momentul încheierii lui, obligaţii numai în sarcina depozitarului;

În schimb, contractul de depozit remunerat (cu titlu) este un contract sinalagmatic

e) creator de raporturi de obligaţii, şi nu translativ de drepturi reale (de proprietate, posesie ori folosinţă a lucrului)

Prin contractul de depozit, se transferă doar detenţia precară a lucrului, cu obligaţia de conservare şi de restituire a lui la cerere.

Totuşi, când sunt remise fonduri băneşti sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeşte şi nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor.

Deci riscul pieirii fortuite a lucrului depozitat îl are proprietarul (res perit domino), iar riscul contractului, dacă acesta este cu titlu oneros, îl suportă depozitarul care este debitorul obligaţiei de restituire imposibil de executat, care nu va mai primi remuneraţia, deşi bunul nu a pierit din culpa sa, ci fortuit (res perit debitori).

f) intuitu persoane

Depozitul este un contract intuitu persoane întrucât calităţile depozitarului sunt hotărâtoare, dacă nu pentru încheierea contractului, cel puţin pentru alegerea persoanei depozitarului

Caracterul intuitu persoane face ca elementul bunei-credinţe a depozitarului să fie un element esenţial al contractului de depozit.

3. Felurile depozitului

Codul civil reglementează patru forme de depozit convenţional, şi anume depozitul obişnuit, depozitul necesar, depozitul hotelier şi depozitul sechestru convenţional.

Sectiunea II

Depozitul obisnuit(voluntar)

1. Condiţii de validitate

1) Consimţământul părţilor

Consimţământul părţilor (deponent şi depozitar) este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru formarea contractului de depozit

Pentru formarea contractului de depozit, contract real, este necesară, pe lângă consimţământul părţilor şi concomitent cu acesta, şi predarea (remiterea) materială a bunului dat în depozit

Consimţământul este, de regulă, expres, dar poate fi şi tacit.

2) Capacitatea părţilor

Deponentul trebuie să aibă capacitatea de a face acte de administrare, iar depozitarul, capacitatea de a face acte de dispoziţie

Incapacitatea părţii este sancţionată cu nulitatea relativă a contractului, care poate fi invocată doar de incapabil, fiind o nulitate de protecţie.

Dacă depozitarul este minor sau pus sub interdicţie, deponentul poate cere restituirea bunului remis atât timp cât acesta se află în mâinile depozitarului incapabil.

234/137