Drept CivilProf. univ. Marian Nicolae

Curs 107.10.2014

Bibliografia – codul civil Cursul de persoane – CHBeck Eugen ChelaruDrept Civil Persoane – O Ungureanu

Examen – o speță, grile mai grele pentru că Codul Civil va fi pe masă, un subiect de sinteză Nulitatea + Prescripția extinctivă

Nulitatea actului juridic civilÎn esență nulitatea este concepută ca fiind o sancțiune (după alții – o cauză de ineficacitate, nu o

sancțiune propriu-zisă). În sistemul NCC se pare că e o sancțiune. Acea sancțiune de drept civil, cauză de ineficacitate care lipsește în tot sau în parte actul juridic civil de efectele sale din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea lui valabilă. Am fi în prezența unei sancțiuni sau a unei cauze de ineficacitate. Cauza: neobservarea dispozițiilor legale dictate pentru încheierea lui valabilă. Deci nulitatea e o sancțiune legală, nu voluntară. Deci prin voința părților nu pot fi instituite cauze de nulitate sau de nevalabilitate.

Cât privește sediul materiei, acesta este dat în prezent de 1246 și următoarele, dispoziții care constituie de fapt reglementarea generală de principiu a nulității contractului, aceste dispoziții se aplică prin asemănare și în cazul actelor juridice unilaterale și se aplică prin asemănare și în materia actelor nepatrimoniale, cum ar fi actele din dreptul familiei (despre nulitatea căsătoriei, recunoașterii de filiație). Nu avem un regim general al nulității, de unde rezultă că nulitatea actelor respective va fi supusă regulilor de drept comun. Există în afară de această reglementare generală și dispoziții particulare. Aproape nu este lege specială sau particulară care să nu prevadă, care să nu instituie măcar o dispoziție privind nevalabilitatea – acea dispoziție fie derogă de la valabilitatea generală, fie e superfluă pentru că nu face decât să repete.

Nulitatea este sancțiunea de principiu, dar nu exclude intervenirea altor sancțiuni. Nu e singura sancțiune în materia cauzelor de nevalabilitate în materia actelor juridice civile. În legea privind nu-știu-ce inițial s-a instituit o sancțiune numită reducțiunea. Odată cu abrogarea ei în 2005 a dispărut acea reducțiune care avea regimul unei nulități absolute parțiale dar se numea reducțiune. O să întâlnim reducțiunea tot ca un fel de cauză de ineficacitate în materia testamentară.

1246 spune că dacă prin lege nu se prevede altfel, se aplică nulitatea în cazul unui act/contract.

Care sunt cauzele de nulitate?Care sunt principalele categorii de nulități?Nu se poate vorbi de o singură categorie de nulități, ci nulitățile sunt foarte diversificate. De aceea e

bine să punctăm pe scurt care sunt principalele categorii de nulități în sistemul NCC.O primă clasificare care determină regimul juridic, distingem între nulitatea absolută și nulitatea

relativă. Nulitatea absolută – instituită printr-o normă de protecție a unui interes general. Relativă – interes particular. Criteriul distincției e cel agreat în doctrina postbelică, anume natura interesului ocrotit.

1242 – lovit de nulitate absolută contractul încheiat cu nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem – întotdeauna o cerință de formă ad validitatem, exemplu contractul de ipotecă mobiliară trebuie încheiată în formă scrisă spune NCC. E vorba de un veritabil interes general ca să intervină nulitatea absolută? În principiu distincția dintre nulitatea absolută și nulitatea relativă se bazează pe interesul general/nu. Pentru că vedem din exemplul de mai sus că nu e interes general.

O altă clasificare: în funcție de condițiile de validitate nesocotite deosebim nulități de formă și de fond. Formă – intervine pentru nerespectarea unor cerințe de formă, extrinseci cerute pentru valabilitatea actului.

În funcție de modalitatea de exprimare, am spus că de principiu, spre deosebire de alte sancțiuni civile, care pot fi fie voluntare cum ar fi rezoluțiunea, nulitățile, din punct de vedere al cauzelor, sunt numai

legale, tocmai pentru a asigura o stabilitate cât mai mare în materia actului juridic civil, și a nu lăsa părților posibilitatea instituirii cauzelor de nulitate. Deosebim nulități exprese și tacite/individuale.

După modul de valorificare avem nulități amiabile și nulități judiciare. Nulitatea amiabilă e aceea care e constată de către părți, iar cea judiciară e aceea care e constatată sau declarată la cererea părții interesate. Atenție, această clasificare nu trebuie confundată cu o altă clasificare, care se mai face și anume nulități de plin drept și judiciare, adică după modul cum operează, deci una e valorificarea nulității pe cale amiabilă, adică părțile nu recurg la... sau cum operează nulitatatea.

În funcție de cum operează nulitatea distingem între nulități de plin drept și cele care operează la cererea persoanei interesate.

1254 – contractul lovit de nulitatea absolută este considerat ca a nu fi existat niciodată. În schimb, în cazul nulității relative instanța nu doar constată, ci și dispune nulitatea la cererea persoanei interesate. În vechiul drept francez se făcea o altă distincție între nulități de drept și nulități judiciare. De drept – aceea care era ordonată de către lege. Judiciară – era lăsată la aprecierea judecătorului, prin urmare judecătorul putea să refuze sau nu aplicarea nulității. Putem găsi cazuri de nulități judiciare deci unde judecătorul are o mare putere de apreciere.

Cauzele de nulitate – grosso modo, atrag nulitatea toate condițiile de validitate care nu sunt prescrise a opera sub alte cauze de ineficacitate. În materie de formă, unele sunt prescrise sunt prescrise sub sancțiunea nulității sau a opozabilității.

Analitic cauze de nulitate pot fi grupate în cauze de nulitate absolută și cauze de nulitate relativă. În 1250 se prevede contractul este lovit de nulitate absolută în cazuri anume prevăzute de lege precum și anume când rezultă neîndoielnic din lege că interesul e unul general.

Cauze de nulitate absolută: nevalabilitatea obiectului actului sau a obiectului obligației sau a prestației, cauza ilicită sau imorală, forma autentică. La persoane de regulă intervine nulitatea relativă în materie de incapacitate, fie că e vorba de incapacități de exercițiu/folosință.

Cât privește consimțământul,de regulă lipsa consimțământului poate atrage inexistența actului, dar în cazul în care se constată un consimțământ formal, actul se consideră că există și e anulabil. Eroarea distructivă de voință care era sancționată sau era tratată sub imperiul vechiului cod fiind o cauză de nulitate absolută acum e o cauză de nulitate relativă. Sancțiunea care intervine este nulitatea relativă.

În ce privește cauzele de nulitate relativă, acestea, spune 1251 operează atunci când contractul a fost încheiat cu nesocotirea unor dispoziții legale privitoare la capacitatea de exercițiu. Când consimțământul uneia dintre părți a fost viciat, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

De reținut e că dincolo de caracterizarea și calificarea unei cauze – 1252 – acest text special redactat vine să pună la punct, să limiteze câmpul de acțiune al nulităților absolute, pentru că până la urmă este greu de determinat în ce constă un interes general la un moment dat. Vine 1252 care instituie o prezumție de nulitate relativă, așa cum o să vedem concepția este aceeași, în materie de prescripție și decădere, dacă n lege nu se prevede altfel....(???)WTF!!!

În cazul în care natura nulității nu e determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul e anulabil.

Care e regimul juridic al nulității?Cine poate să invoce? Până când se poate invoca? Dacă nulitatea poate sau nu să fie acoperită, deci

actul juridic nul sau anulabil poate să fie validat ulterior.Cine poate să invoce nulitatea? Poate fi invocată de către oricine, dar nu chiar oricine, ci orice

persoană interesată. Una dintre condițiile de exercițiu pentru formularea unei cereri în justiție este justificarea unui interes, prin urmare, deși poate am fi ofensați că s-a vândut Casa Poporului, n-am putea să invocăm noi nulitatea absolută,pentru că nu suntem persoane interesate. Pentru a și controla într-un fel pe procesoman, se prevede că nulitatea absolută poate fi invocată și de cel care justifică un interes, la fel fiind și în cazul nulității relative.

Cât timp poate fi invocată nulitatea?Cât timp e vorba de un interes general, deci e absolută, poate fi invocată oricând, deci trecerea

timpului nu acoperă cauza de nevalabilitatea.În schimb, în materie de nulitate relativă, de anulabilitate – nulitatea relativă nu operează decât la

cererea persoanei interesate, atunci această nu poate fi opusă oricum, ci numai în termenul de prescripție

prevăzut de lege. 1289? consacră pe cale de excepție că nulitatea relativă poate fi opusă oricând. Dacă actul a fost sau nu executat.

1223 – anulabilitatea contractului nu poate fi ... pe cale de excepție dacăterenul de prescripție s-a împlinit.

Cât privește chestiunea acoperirii nulității, nulitatea absolută nu poate fi în principiu acoperit decât în cazurile anume prevăzute de lege – există cazuri excepționale mai ales în dreptul familiei.

Pe terenul dreptului civil, cazuri de acoperire a nulității sunt rare.În schimba nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare, adică printr-un act unilateral de

voință, adică titularul dreptului declară că renunță la exercitarea acelui drept.

1263.6.

Efectele nulitățiiConsecințele juridice ale desființări/ale anulării unui act lovit de nulitate. Efectele nu depind de felul

nulității absolute sau relative, ci depind doar dacă evident NU ÎNȚELEG.Consecințele sunt guvernate în principiu de 3 reguli fundamentale, numite principii.1. Retroactivitatea efectelor nulității2. Restabilirea situației anterioare (restitutio in integrum)3. Anulării odată cu actul inițial și a actelor subsecventeAceste principii nu acționează toate în același timp, ci după cum actul a fost sau nu urmat de acte

juridice subsecvente – restitutio in integrum nu poate avea loc dacă actul nu a fost executat.Dacă actul juridic nu a fost urmat de acte subsecvente, nu se mai pune problema principiul ???. Primul principiu – principiu retroactivității – poate fi definit ca fiind acea regulă de drept potrivit

căreia un act lovit de nulitate sau anulabil este desființat nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, adică este socotit ca nefiind încheiat niciodată, chiar dacă realmente a existat un astfel de act și poate a fost și executat, o parte a fost și de bună credință et.

În absența retroactivității, de multe ori scopul dispoziției leale nu ar mai fi fost atins, deci nulitatea ar fi fost o sancțiune pur formală, iluzorie. Retroactivitatea e consacrată în 1254.1 – contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. De la regula aceasta a retroactivității au existat și excepții – în general în sistemul vechiului cod se considerau drept excepții cazul contractelor cu executare subversivă?? și cazul fructelor culese de posesorul de bună credință??. Niciuna dintre aceste excepții nu sunt excepții veritabile, pentru că a fi în prezența unei excepții veritabile ar însemna că actul produce efecte pentru trecut ca și când ar fi valabil încheiat.

Se poate vorbi de excepții de la retroactivitate numai atunci când legea prevede că pentru trecut contractul este socotit valabil.

Al doilea principiu este de fapt o consecință și o garanție a retroactivității. Dacă contractul este desființat, înseamnă că dacă el a fost executat, ce sa executat rămâne lipsit de orice suport juridic, deci plățile care s-au făcut sunt nedatorate, reprezentând o îmbogățire fără justă cauză, deci ar trebui supuse restituirii, căci dacă nu ar fi așa ar însemna că degeaba a fost nulitatea. Consacrat expres.

Alte două posibile excepții: cazul incapabilului. A doua excepție...nimeni nu se poate prevala de propria sa turbitudine(??) pentru a... Nu mai e valabilă astăzi.

Principiu anulării odată cu actul inițial și anularea actelor subsecvente.Se poate întâmpla ca pe baza unui act să se încheie și alte acte subsecvente. Dacă actul principal e

anulat, atunci și celelalte sunt. Desființarea contractului atrage în condițiile legii și desființarea contractelor încheiate în baza lui. În condițiile legii – există anumite excepții. Avem o distincție între actele de înstrăinare și celelalte acte juridice. Actele de înstrăinare după cum știm le-am planificat ca fiind acte de dispoziție. Implică ieșirea unui bun sau al unui ... din patrimoniul înstrăinătorului. În caz de restituire, în caz de desființare a acului inițial, înseamnă că menținerea dispozițiilor din act ca atare ar însemna paralizarea... De aceea NCC prevede că actele de dispoziție sunt și ele desființate dar cu anumite excepții, și anume acțiunea în restituire practic este inadmisibilă contra terțului dobânditor de bună credinţă sau în materia bunurilor imobile acțiunea ar fi inadmisibilă... or după caz contra uzucapam...

Avem regula – actele de dispoziție se desființează – dar există excepții. De asemenea – cel care reapare după ce hotărârea declarativă de moarte este desființată are dreptul să ceară înapoierea bunurilor de la moștenitorii aparenți și chir de la terții...cu bună credință. Art.54.2 din NCC.

Cât privește celelalte acte juridice, actele sunt menținute sau desființate după cum s-a cunoscut sau nu cauza de nulitate. Contracte de închiriere, de arendare etc. – pot fi desființate evident dacă terțul contractant a fost de rea credință. Dacă a fost de bună credință atenție 1649 prevede o excepție relativă, o soluție circumstanțială, diferită de vechiul drept. În sistemul anterior actele de administrare vor fi menținute, deci ele nu sunt supuse desființării, dacă sunt încheiate de bună credință.

Seminar – 08.10.2014

O lucrare sau două anunțate. Prezențe 75% din total pentru a intra în examen. Activitate și prezențe pentru puncte. La ultimul seminar ne va spune.

Toată nulitatea pentru data viitoare.

Se pot recupera prezențele la altă grupă doar în săptămâna respectivă și cu titlu excepțional.

Actul juridic anulabil – în ce condiții actul anulabil poate fi confirmat.Actul nul – ca principiu, există două excepții: materia liberalităților și materia familiei.

1010 – liberalitate – donație – care nu e valabilă.

CC instituie o limită de 25.000 de lei sub care nu e nevoie de înscris autentic. Să zicem că acest donator dispunător a avut o slăbiciune și i-a dat cuiva 30.000. În mod normal această donație trebuie făcută într-o formă autentică. Moștenitorii confirmă respectivul act. Prin asta se confirmă o nulitate absolută care altfel nu ar putea fi acoperită.

Ai un caz de nulitate absolută. X îi vinde lui Y un teren fără să respecte forma autentică. Y îi vinde lui Z fără să respecte forma autentică. Constatăm prin acordul părților cauza de nulitate absolută, și anume că Z+Y nu sunt de fapt proprietarii, pentru că nu s-a consemnat în mod valabil.

Sancțiunea nulității absolute – protejează un interes general.

În funcție de efectele actului juridic civil, ne gândim la următoarea situație. Dacă acel act juridic a produs efecte – un astfel de act juridic civil nu poate fi înscris în cartea funciară. Dacă ar produce alte efecte decât între părți, tu nu ai cum pentru a înlătura posibilitatea unor abuzuri ulterioare.

E vorba de un act juridic care necesit o anumită formă. XYZ. Ulterior primele 2 părți se întâlnesc și spun că a lor j nu era valabil, hai să constatăm noi.

Nulitatea poate fi constatată de către părți dacă nu a produs efecte față de alții. Dacă produce efecte față de terțe părți, atunci nu avem de ales decât să mergem pe cale judecătorească. În ceea ce privește nulitatea relativă, acolo e mai simplu. Nulitatea relativă poate fi confirmată – e f simplu, noi constatăm că la momentul la care noi am încheiat actul juridic era următoarea cauză de nulitate relativă.

Deci. A produs efecte sau nu.

Avânzii-cauză sunt categorie intermediară între părți și terți. Nu sunt parte a actului juridic civil, dar actul juridic civil le e opozabil. Având-cauză – acea persoană care exercită un drept patrimonial, transmisibil.

Părțile raportului juridic civil!Cesiunea de creanță, subrogație, novațiune – schimbarea părților raportului juridic civil. Cel care vine

în locul părții care a semnat inițial are aceleași drepturi.

Avocatul Diavolului.

Curs 214.10.2014

Prescripția extinctivă:1. Noțiunea2. Reglementare3. Delimitare4. Domeniul5. Termenul6. Cursul7. Efectul8. Decăderea

3-4 cursuri

Instituție de drept pozitiv, pe a primit soluții sau tratamente diferite, fiind concepută fie ca un mod de stingere, sau de eliberare a unei obligațiuni, așa cum o spunea vechiul CC, după model francez, fie ca un mod mai degrabă de stingere a acțiunii civile, așa numită teză procesualistă, susținută mai ale sde către pr... în sisteme anglo-merican și continental, fie ca un mod originar de stingere doar parțială a raporturlui juridic obligațional, mai exact, cum spunea Beleiu, modificarea raportului juridic, constând în esență în stingerea dreptului la acțiuni în sens material, ci nu în sens procesual – aceasta întrucât pe temeiul Decretului 167/1958, spre desoebire de vechiul CC, prescripția viza ca atare așa0numită drept la acțiune, iar nu drept subiectiv p-z și prin urmare obligația corelativă.

Dreptul material se stinge prin prescripție dacă nu a fost... în temnul stabilit de lege 2500.În NCC se preia soluțialegislativă și doctrinară și prescripția e concepută ca un mod de stingere a

dreptului la acțiuni în sens material, iar nu ca drept subiectiv ca atare.Pe ar putea fi definită ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea

dreptului material la acțiune neexercitat în termeul stbilit de lege.Ce e dreptul material la acțiune?Ce e dreptul subiectiv civil?De ce după stingerea dr material la acțiune dreptul subiectiv supraviețuiesște, c drept lipsit de

protecția activă, a dreptului la reacțiune??Dreptul la acțiune – dr de a constrânge o pers cu ajutorul puterii publice să execute o anumită

prestație, să respecte o anumită situaiția juridică sau să suporte o sancțiune civilă. Drept la acțiune în sens material.

dreptul subiectiv civil – posibilitatea sau facultate care permite titularului să aibă o conduită sau să pretindă altuia a avea o conduită corespunzătoare, iar în caz de nevoie să fcă apel la forța coercitivă a stt.

În raport cu această noțiune, Beleiu spunea că dr la acț avea această latură constând în pos de a avea o conduită, cum e cazul dr absolute (dr de pp, dr personalității) sau de a pretinde altuia o conduită corespunzătoare (să dea, facă,nu facă, cum e cazul dr relative precum dr de creanță) și o latură procesuală – pos de a face apel la forța coercitivă a stt, care a fost definită ca însușii dr laacțiune în sens material, nu în sens procesual. Dr la acțiune e privit ca o componentă a dreptului de a obține cu concursul forței coercitive a stt, dar e perceput și ca o componentă sau formă de manifestare a cțiunii civile în sensul de a sesiza instanța de judecată: formulând cereri, ridicând excepții. Dreptul procesual la acțiune nu e o comp a dr subiectiv și prin urmare tre tratat și analizat în cadrul procedurii civile.

Decretul 167/59 – ceea ce se stinge prin prescripție nu e dreptul subiectivîn întregul său ci doar acea parte care vizează dr la acțiune în sens material, adică dr de aobține prin constrângere realizarea, condamnarea celui care a violat dreptul.

2500.2 – definește dreptul la acțiune, fără a specifica daă e un element al dr subiectiv ca aatare sau e un elemtn distinct făcând parte din raporturile..., oricum e vb de un dr material constând în obliarea altuia să execute o anumită prestație sau să suporte orice altă consecință juridică, prin urmare, ceea ce interesează instituția pe este acest drept la acțiune sau drept material la acțiune.

Reglementarea instituției.ProceduriștiiCalificarea ca fiind drept material sau procesual nu depinde de sediul materiei ca atare, ci de natura

dreptului în cauză.Pe interesează dreptul la acțiune,iar nu dreptul subiectiv ca atare. Consecința dpdv juridic este

următoare: putem vb chiar de 2 consecințe având în vedere și planul procesual. Peplan material dreptul subiectiv supraviețuiește fie ca... fie ca... o plată fcută după operarea pe sau angajamentul de a plăti obligația afectată de stingerea dreptului la acțiune sunt valabile, și deci ele nu sunt supuse restituirii sau angajamentului, pe motiv că ar fi lispsi de cauză juridiă. Pe plan procesual înseamnă că dreptul procesual la acțiune e imprescriptibil, străin instituției pe. Element central al d procesual la acțiune fiind dreptul de a intenta acțiunea e mereu iprescriptibil extinctiv, fiind mijlocul prin care se asigură dreptul de acces la justiție – oricine poate seiza organul de jurisdicție, fără a se respingecererea ca inadmisibilă. Dreptul procesual distinge dreptul de a obține condamnarea, e vorba de un raport întreg material și deci e vorba de o problemă de fond, nu de o problemă strict procedurală.

Care e sediul materiei pe de lege lacta. 167/1958 – a reglementat prescripția dr la acțiune, se poate spune că cele 2 instituții aparent înrudite...au devenit de sine stătătoare. În NCC în Cartea a 6a e reglementată pe deosebit de prescripția achizitivă, numită și uzucapiune.

Dreptul pe nu e alcătuit doar de 2500 și următorele, ci și de alte reglementări speciale. Reglementarea generală a pe e în prezent dată de 2 reglementări de principiu: NCC și NCdpC – prescripția dr de a obține executarea silită.

Natura juridică a regulilor privitoare la pe (caracterul normelor referitoare) și valabilitatea convențiilor privitoare la pe.

În sistemul vechiului CC s-a spus că p e o instituție de ordine publică pt că îndeplinește anumite funcții, printre care și aceea de consolidare a raporturilor civile, căci după îndeplinirea termenului de p nu se mai poate pune în discuție un anumit dr sau o anumită obligație, deci nu se mai pot deschide procese. Dar s-a spus că normele privitoare la pe, deși în interes generl, sunt destinate să ocrotească interese individuale, astfel încât p nu poate fi opusă din oficiu de către instanța de judecată, ci numai la cererea pers interesate, și nu oricând, ci numai la un anumit termen, cf CC numai în apel, nu și în recurs.

Prescripția nu poate fi opusă oricând, în orice stare.

Convenția privitoare la pe, ele sunt în principiu admisibile – 2515, care e destul de generos.1515 prevede că pot fi încheiate convenții privitore la pe în legătură cu termenele de pe și în legătură

cu mecanimul pe, mai exact cu cursul pe. În schimb nu e permisă o convenție privitoare la domeniul pe, altfel spus părțile nu pot stabili că o acțiune prescriptibilă devine imprescriptibilă, pt că ar afecta însăși esența prescripției dpdv al politicii legislative. Nu pot declara o acțiune imprescr drept prescriptibilă. În schimb, se pot stabili alte termene de prescripție și se poate modifica cursul pe. Cât privește termenele de pe, ele pot fi fie mărite, fie micșorate, din acordul expres al părților, fără ca însă noua drată să fie mai mică de un an sau mai are de 10 ani, cu excepția termenilor de prescripție mai mici de 10 ani sau mai lungi, dar nu pot depăși 30???

S-au admis și termenele mai mici de pe, dar care nu depășesc 10 ani. Deci prin convenția s-a permis dublarea lor. La 20 de ani.

Cât privește reducerea termeneor de pe, nu pot fi mai mici de 1 an.

Cursul pe – 2515, părțile care au cap deplină de exercițiu pot să modifice cursul pe prin fixare începutului ei, ori prin modificrea causelor legale de suspendare sau de întrerupere. Deci, nicidecum de suprimarea lor, cum se găsește în unele cărți scrise de NCC.

Orice convenție sau clauză contrară e lovită de nulitatea absolută – sancțiunea nerespectării limtelor.

În aplicarea unui principiu mai general că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au insituit. NCC merge pe legea veche, aplicarea ei, și nu a legii noi. Se

asigură un echilibru al părților și se previne ca legea nouă să bulverseze materia, mai exact raportuilr răspunderii civile în cazul prescripțiilor începute și neîntâlnite. Sunt toate aspectele începutând de la prescriptivilitate, continuând cu durata termenului de prescripție, cu cauzele eventuale de suspendare, de înrerupere și în fine se va ție seama de legea la data la care a început prescripția și nu de legea în vigoarela care s- născut dreptul subiectiv civil sau la care s-a pornit acțiunea civilă sau la care s-a incovat prescripția extinctivă etc. Această soluție e împărtășită și de legea de punere în aplicare. Art 201 din legea de punere în aplicare.

Nu doar pe e legată de curgerea unui termen pt a se produce anumite efecte e plantul dreptului civil, ci există și alte instituții care produc efecte în virtutea curgerii timpului. Principalee instituții care acționează, condiționează – terenul extinctiv, ca modalitate a ajc, uzucapiunea și termenul de decădere. Pe și termenul extinctiv presupun curgerea unui termen, ambele produc un efect extinctiv, ambele pot fi instituite, termen de prescripție pot avea atât o natură legală, cât și o natură convențională, spre deosebire de trecu. Există însă deosebiri de esență între termenul de prescripție și cel extinctiv. Termenul extinctiv privește și stinge însușii obligația corelativă. Dacă termenul de prescripție până la urmă poate fi supus unor cauză de întrerupere, suspendare etc, termenul extinctiv curge fatalmente, nu poate fi modifict.

Prescripția extinctivă nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.Pe se aseamănă și cu uzucapiunea. Vechiul CC sub numele de prescripție au fost reglementate ambele

forme numite.

Ca domeniul de aplicare, uzucapiunea privește doar bunurile corporale, pe când prescripția extinctivă vizează în principiu orice drept la acțiune.

Uzucapinea extrataunară – dobândirea dr de pp prin săpâirea unui imobil contra menționilor din cartea funciară.

Pe se poate delimita și e delimitată faâî de decădere – un mod de stingere a unui dr subiectiv neexercitat în termenul sau o modalitate de... neefectuate în termenul de decădere stabilite.

Seminar 2 – 15.10.2014

Cetățeanul german Primus, moștenitor al unei averi considerabile în România îi lasă prin testament nepotului său favorit Secundus proprietatea asupra unui teren agricol și construcții situate în România. Secundus e tot cetățean german. La șase luni după redactarea testamentului Primus încheie un contract sub forma unui act sub semnătură privată cu cetățeanul român Tertius prin care îi vinde acestuia respectivele imobile. Actul este încheiat sub imperiul legii germane care permite încheierea unor astfel de acte prin înscrisul sub semnătură privată. În baza respectivului act Tertius își înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară a respectivelor imobile, dispunând instituirea unei ipoteci asupra acestora în vederea garantării unui împrumut pe care el îl contractase în România. Neputând plăti respectivul împrumut banca inițiază procedurile de executare silită și vinde respective imobile licitație publică către Quartius. La 3 ani de la data încheierii respectivului act, Secundus află de acesta și inițiază în aceeași zi o acțiune pentru anularea actului juridic de înstrăinare inițial.

Precizați care sunt șansele de reușită ale acțiunii lui Secundus și analizați în același timp juridic cauza.

Metodologia de rezolvare a spețelor:1. Prezentarea pe scurt a faptelor – calificarea și cernerea elementelor care nu prezintă relevanță

juridică de cele care prezintă2. Calificarea juridică a faptelor3. Identificarea problemelor de drept, fără a da o soluție, punând în dezbatere toate chestiunile care

se ridică în speță4. Soluționarea

Primus e un cetățean german care a dobândit aceste bunuri imobile din România prin moștenire. Printr-un legat (testamentul) dispune proprietatea moștenită nepotului Secundus, cetățean germană.

După șase luni Primus încheie un contract cu semnătură privată cu Tertius, cetățean român, care-și înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară și care dispune instituirea unei ipoteci în vedere garantării unui împrumut pe care-l contractase în România, însă nu-și poate plăti împrumutul, așa că banca va executa garanția printr-o licitație publică în urma căreia terenul îi e acordat lui Quartius.

După 3 ani de la al doilea act, Secundus află.

Legat – ce fel de act juridic este acesta? Un act juridic unilateral prin care se dispune în favoarea altcuiva. E revocabil inter vigos, nu mortis causa. Revocarea poate fi și expresă, dar și tacită!!! Urmează un contract de V/C, care e încheiat sub imperiul legii germane, element de extraneitate, dar cu privire la un bun din România. Apoi e înscris în cartea funciară – scopul de a arăta terților că tu ești proprietar. Înscrierea în cartea funciară este un act de conservare.

Din perspectiva băncii executarea silită e un act de dispoziție.

Probleme de drept.Capacitatea lui Primus de a deține bunuri imobile în România. Conform lui 44.2 din C e ok.

Dispoziția prin care i-a lăsat unui cetățean german este de asemenea valabilă. Dar a lăsat prin testament!!! Nu a fost moștenire legală. Putea fi contractul de V/C fi supus legii germane?

Efectele înscrierii în cartea funciară.Efectele nulității ce privesc actele subsecventeIpotecă, executare silită

Curs 3

Domeniul și termenele de prescripție extinctivăPrescripția stinge dreptul la acțiune neexercitat în temrneul stabilit de lege. Problema care se pune –

pe e o instituție generală sau universală sau, dimpotrivă, e o instituție care nu se aplică tuturor drepturilor la acțiune indiferent de izvorul acestora. Răspunzând la asta stabilim practic care e domeniul pe. În general prin domeniul pe s-a spus că se înțelege sfera drepturilor la acțiune care sunt supuse prescripției ext. Deci, sub acest aspect, drepturile la acțiune pot fi prescriptibile, deci supuse pe, sau imprescriptibile, adică străine de instituția pe. Dpdv al domniului pe, atât veche reglementare Decretul 167/1958, cât și noua reglementare, prevede că domniul prescripției nu e unul universal sau general, ci e rezervt în principal dreturilor la acțiune având un obeict patrimonial, ceea ce înseamnă că există și drepturi la acțiune care pot fi valorificate oricâd fără a fi amenințate de prescripție. În general în prezentarea acestei chestiubni, adică a domeniului pe, s-a pornit de la diviziunea dr sub civile după conținutul lor în dr patrim și nepatrim.

Prezentarea domeniului pe în funcție de obiectul dr la acțiune și nu în funcție de natura sau conținutul său patri sau neptri – Pe în cazul dr reale, în cazul dr de creanță lato sensu, în cazul dr personalității și în fine în cazul dr intelectuale.

NCC tot din considerente de simplificare merge tot pe formula anterioară și anume distincția între dr patri și dr nepatri, motiv pentru care în continuare o să ne raportăm și noi la aceastaă alternativă, pentur că are darul de sinteză.

Cum se prezintă pe în cazul dr patri și cum în cazul dr nepatri.În cazul dr patri, adică a acelor dr evaluabile în bani, se poate spune că regula este prescriptivilitatea,

excepția este imprescriptibilitatea. Mergând mai departe pe cele două subdiviziuni sau subcategorii, dr reale și dr de creanță, principiul acesta al prescriptibilității, excepția imprescriptibilității se înfățșează în felul următor: în cazul dr reale sunt în principiu prescriptibile extinctiv numai așa-numitele dezmembrămintele ale dr de proprietate, în timp ce sunt imprescriptibile extinctiv dr la acțiunea în revendicare, îndiferent că e întemeiată pe pp rpivată sau publică (563+următoarele vorbesc de apărarea dr de proprietate privată și anume 563 dr la acțiune e imprescriptibil....). De asemenea 564 – acțiunea negatorie (este aceea prin care titularul dr de pp contestă unui terț un pretins drept real limitat asupra bunului său – neagă că ar avea un dr de uzufruct etc.). În schimb acțiunea confesorie de uz, de uzufruct, de servitute este supusă prescripției conform dreptului comun. Tot de asemenea sunt imprescriptibile și alte acțiuni reale cum ar fi acțiunea de partaj, de împărțeală a bunurilor comune, acțiunea de delimitare a proprietăților imobiliare. Acțiunea confesorie de superficie. Dreptul la acțiunea ipotecară prevăzut de 2504.

Vedem că dpdv cantitativ, pe când dr reale sunt limitate ca nr, drepturile ... sunt de regulă imprescriptibile extinctiv. Sub aspect cantitiav, dr la acțiune prin care se apără drreale ar fi supuse regulile imprescriptibilității. În alte sisteme în ceea ce privește problema drepturilor reale, CC portughez exclude incidența pe în cazul dr reale, arătând că acțiunile reale sunt impresc, dar dr respective pot fi stinse prin invocarea uzucapiunii sau prescripției achizitive. Dr de creanță – regula prescripti, excepția – impresc.

Sediul materiri 2500 -2502 – dr la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse pe afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Deci materia dr la acțiune având un dr patri – pp este prescript, excepția e impresc. În cazul acțiunilor reale prin care se apără dr reale, regula este imprescriptibilitatea.

Prin excepție în cazul dr de creanță sunt imprescriptibile extinctiv de pildă în materie de asigurare dr la acțiune privind asigurarea de persoane, restituirea părții din rezerva neconsumată.

Dreptul la acțiune decurgând din depozitele unor sume de bani la anumite unități bancare. Acest drept la acțiune prin această imprescriptibilitate este admisă numai cu titlu tranzitoriu, adică numai pt depozitele anterioare, pt că în prezent NCC prevede un termen de 5 ani pt restituirea sumelor lăsate în depozit dupî încetarea contractului de depozit, soluție care avantajează părțile, pt că după 5 ani cine s-a dezinteresat de unele sume pot să le piardă. Soluția prescriptibilității era mai bună, dar lobby-ul bancar s-a făcut simțit aici.

În ceea ce privește drepturile patrimnonial (dr personalității strâns legate de persoana umană, pe de o parte, iar pe de altă parte drepturile morale decurgând din creația intelectuală cum ar fi dreptul moral de autor, acestea sunt de asemenea imprescriptibile extinctiv, dacă soluția era dedusă pe cale de interpretare în sistmeul vechiului vod, în prezent 2505.2.1 dreptul la acțiune privind apărarea unui dr nepatrimonial este imprescriptibil, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel.Dacă nu e declarat prescriptibil de lege în pmod expres, tre socotit impresc.

În sistmeul NCC în principiu pe are tangență cu dr patrimoniale, și în mod excepțional în materia dr familiei, unele acțiuni de stare civilă sunt supuse pe (acțiunea în ...maternității făcută de soțul inocent se prescrie în 3 ani etc.) Se observă o lipsă de raționalitate în ce privește pe a acțiunilor în starea civilă, ceea ce poate justificată prin faptul că starea civilă tre să fie hotărâtă cât mai repede pt a nu fi vrajbă în familie.

În leg cu domeniul pe, se ridică mai multe probleme respectiv dacă prescr e incidentă în anumite situații cu totl particulare. În sistmeul vechiului CC:

1. Ipoteza sau situația libertăților civile2. Apărarea dr subiective pe cale excepției3. Regimul acțiunii în nulitate4. Situația prescriptibilității acțiunii în constatare5. Acțiunile mixte6. Dualitate de acțiuni7. Acțiuni în repararea unei daune morale8. Acțiuni în restituirea prestațiilor executate ca urmare a anulării, desființării unui act juridic9. Acțiunile privind așa-numitele drepturi potestative sau secundre10. Situația dr eventuale11. Unele acțiuni privind cartea funciară12. Unele acțiuni în materie succesorală

Unele aceste ipoteze au găsit o soluție expresă în sensul sau nu al prescriptibilității, dar altele au rămas supuse regulii generale. 2500-2502 dr la acțiune având un rol patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu se prevede altfel și de asemenea și unele cazuri enumerate în 2502.

Care ar fi răspunsul la cele 12 chestiuni enumerate aici – unele țin de drept succesoral, altele de dreptul publicității.

În ce privește libertățile sau facultățile civile. Libertatea apare sau este conceput ca un veritbil drept fundamental și în civil interesează de pildă libertatea contractuală, libertatea testamentară, libertatea de a întocmi testamente, libertatea de a face cotnracte, de a întemeia sau nu o căsătorie care ține de dr familiei sau după unii de dreptul civil special. Cum aceste libertăți sunt premise sau uneori sunt considerate elemente ale capacității civile (veritabile puteri juridice asociate fiecărei persoane f/j), dar aceste puteri juridice sunt să spunem generale în sensul că ele stau la baza sau întemeiază drepturi subiective determinate concrete – ele sunt străine pe – bineînțeles că în măsura în care o astfel de libertate este efectiv valorificată – libertatea

testamentară – fie ca drept subiectiv – se creează raporturi juridice noi dacă sunt cu conținut patrimonial pot să interese prescripția, dacă sunt fără conținut patrimonial, sunt străine pe. Drepturi subiective fundamentale formatoare de sine stătătoare sunt străine pe pentru că ele au un kkt permanent.

Ce sunt facultățile civil? Propriu-zis, facultățile civile sunt (mult timp dreptul subiectiv civil în prezent este definit ulterior ca facultate de a acționa, prerogativă juridică individuală – noi nu avem în vedere o astfel de situație, ci avem în vedere acele emente sau atribute care intră în conținutul unui dr sub civil și pot fi exercitate la alegerea sau discreția titularului – se spune că în conținutul dr de pp intră ca atribute sau facultăți dr de a poseda de a culege bunuri de a dispune – facultatea de a dispune de bun este element inerent al dr de pp și prin urmare în sine nu e supusă pe, ci ce ar putea fi supus pe este acțiunea sau dr la acțiune). Multe facultaăți civile au fost considerate și unele prerogative care astăzi se numesc sau sunt calificate ca dr secundare sau dr potestative.: denunțarea unilaterală a unui contract sau așa-numita ridicare a opțiunilor, accpetarea ....

Apărarea dr subietive pe calea excepției – un dr subiectiv lato sensu poate fi apărat atât pe calea ofensivă – amenințat, vătămat, contestat etc introduce o acțiune în justiție, dar mai poate fi valorificat și pe cale pasivă, adică atunci când se pretinde ceva de către un terț sau este chemat în jurstiție și tebuie să se apere față de pretențiile altuia. Dreptul subiectiv este apărat sau valorificat pe cale de excepțiune – dpdv al prescripției extinctive mult timp pe terenul dr civil s-a spus că în timp ce acțiunile sunt temporare excepțiile sunt perpetue.

Care a fost situația sub imperiul Decretului 167/1958 – dr la acțiune asupra unui dr patrim se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termeul stabilit delege. Prof Beleiu și Boroi au susținut că această regulă clasică nu mai este recunoscută și prin urmare tt excepțiile sunt supuse presc ca și acțiunea. Dacă acțiusdo ighșszdoi ghliufgsdkfh askjdfhlksjd(???).

Nulitatea relativă poate fi invocată atât pe cale de acțiune cât și pe cale de excepțiune, iar dacă e invocată pe cale de excepțiune această acțiune poate fi făcută oricând.

Acțiunea în nulitateEste vorba de acțiunea în a

Care e cauza de nulitate actului subsecvent?

Curs 6PERSOANELE

Unul dintre elementele raportului juridic civil este dat de părțile sau subiectele raportului juridic civil. Este vorba de persoanele fizice și persoanele juridice în calitate de titulare de drepturi și obligații civile. Indiferent de conținutul drepturilor și obligațiilor civile, acestea au ca titular fie o persoană fizică, fie o persoană juridică. Uneori există drepturi care se exercită de mai multe persoane, cum ar fi un drept de proprietate comună. Dar în general drepturile subiective au un singur titular, fie că e vorba de persoană fizică sau juridică.

Art. 25 din NCC prevede că subiecte de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice.Cine sunt persoanele fizice? Sunt, vorba lui Beleiu, omuleții. Alin. 2 – omul privit individual ca

titular de drepturi și obligații civile.În baza libertății de asociere și a libertății de a desfășura o activitate economică – persoanele fizice se

pot asocia și crea ceea ce se cheamă subiecte constituite de drept, numite persoane juridice. Alin. 3 din art. 25 este orice formă de organizare care întrunind condițiile cerute de lege este titulară de drepturi și obligații civile.

Dreptul civil al persoanelor fiziceÎn ce privește statutul omuleților, acesta este stabilit și de dreptul public, plecând de la dreptul

constituțional, dreptul administrativ, dreptul fiscal, dreptul procesual. Practic toate ramurile dreptului au reglementări și din perspectiva lor reglementează, stabilesc statutul indivizilor, particularilor în raporturile juridice pe care le reglementează în mod direct și exclusiv.

În cazul dreptului civil vorbim doar de simpla calitate de individ pentru ca acesta să fie socotit și subiect de drept civil, adică să fie desemnat prin sintagma aceasta persoană juridică. Sintagmă care își are originea în limba latină – persona – persone – masca pe care o lua actorul pe scenă – deci rolul pe care o persoană, un individ le poate juca în timpul vieții sale.

Ca simplu subiect civil, titular de drepturi și obligații, apoi ca subiect de drept public – cetățean cu drepturi electorale, cu drepturi administrative – simplu administrat supus ordinilor, dispozițiilor administrative – dreptul fiscal contribuabil. Toate aceste roluri jucate presupun tot atâtea personalități, fațete ale personalității fizice ale fiecăruia.

Persoanele fizice pot fi clasificate după diferite criterii în raport cu vârsta – persoane fizice minore (lipsite de cap de exercițiu = până la 14, cele cu cap de ex restrânsă = 14-18), majore. Cap deplină nu se dobândește în mod universal la 18 ani. Există o așa-numită cap de ex deplină anticipată, respectiv aceea prin efectul căsătoriei – de la 16 ani se poate contracta o căsătoriei – din motive temeinice se poate obține pe cale judecătorească ca minorului să i se poată recunoaște capacitatea deplină de exercițiu. Este vorba de minorii emancipați, termen provenit prin filieră romană.

În funcție de cetățenie, apartenența juridică la un stat, deosebim persoane fizice române, persoane fizice străine, persoane fizice apatride. Chiar dacă ar părea curios, pot să fie și persoane care la un moment dat nu au nicio cetățenie fie dobândită prin efectul nașterii sau ulterior. Această clasificare în prezent, în dreptul civil actual este de mai mică însemnătate. Pentru că gradual statutul juridic din punctul de vedere al dreptului civil dintre cetățenii români și străini sau apatrizi a fost diminuat, astfel încât practic există diferențe minime din punctul de vedere al capacității de drept civil între cetățenii români și cetățenii străini sau apatrizi. Au mai rămas câteva reminiscențe. Vom invoca câteva incapacități civile fondate pe ideea de cetățenie română sau nu a unor persoane fizice. Dar în general, art. 27 prevede că cetățenii străini și apatrizii sunt asimilați cu cetățenii români în ce privește drepturile și libertățile lor civile. Dreptul civil nu mai e un drept național. Dreptul aplicabil exclusiv cetățenilor români. Dreptul civil devine și este în prezent un drept deschis, transnațional, pentru că se apropie de ceea ce reprezenta dreptul în evul mediu – jus comune, dreptul care transgresa toate sistemele de drept.

În ce privește dreptul civil român, art. 27 prevede că dispozițiile de drept civil sunt aplicabile fără discriminare și cetățenii străini și apatrizilor. Există însă drepturi particulare în materie succesorală, dreptul familiei, însă dreptul patrimonial este universal aplicat.

Primul aspect important privind statutul persoanelor fizice – identificarea lor.Individualizarea sau identificarea persoanelor fizice, care sunt mijloacele de individualizare în general

și care sunt mijloacele de identificare ale persoanelor fizice în raporturilor civile, adică mijloacele specifice de identificare.

Prin identificarea persoanei fizice înțelegem individualizarea sau determinarea omului prin raporturile de drept civil cu ajutorul unor mijloace tehnice specifice. Individualizarea persoanei fizice ca instituție juridică este una complexă, pentru că este vorba de totalitatea normelor juridice prin care omul se individualizează. Mijloacele juridice pot fi generale sau speciale. Pot să țină de dreptul civil, dar pot să țină și de alte ramuri de drept, în special de dreptul administrativ. În ce privește mijloacele generale, și anume identificarea prin nume, prin domiciliu și printr-o anumită stare civilă, toate aceste elemente presupun și acțiunea concomitentă și a unor norme de drept administrativ și a unor formalități procedurale administrative. Întocmirea unui act de identitate, luarea în evidență a domiciliului unei persoane publice presupun intervenția unor organe specializate din aparatul local al unităților administrativ-teritoriale.

Individualizarea reprezintă o necesitate generală – orice persoană fizică are nevoie pentru a participa la circuitul civil să se determine cu ocazia actelor juridice pe care le încheie sau atunci când săvârșește anumite fapte juridice. Este vorba și de o necesitate permanentă – cât timp trăiește persoana fizică ea se individualizează, fiind parte în multiple raporturi de drept civil, unele de durată lungă, scurtă, instantanee.

Importanța relevă și într-o necesitate de ordin individual sau colectiv, pentru că și terții cu care persoanele fizice intră în contact sunt și ei interesați ca cocontractantul lor să se identifice cu elementele specifice pentru ca raportul juridic civil să fie corect stabilit și bineînțeles drepturile și obligațiile civile să fie realizate în mod corespunzător.

Cât privește mijloacele ca atare de identificare a persoanelor fizice, sunt reglementate cu titlu general în art. 82 și următoarele, cu titlu particular în OG 41/2003, în OG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Legea 119/96 privind actele de stare civilă. Din această reglementare generală și particulară, rezultă că principalele mijloace de identificare ale persoanelor fizice sunt următoarele:

1. Numele2. Domiciliul și reședința3. Starea civilă Ca natură juridică, atributele acestea de identificare, de individualizare a fiecărei persoane prin nume,

domiciliu, reședință respectiv stare civilă sunt din punct de vedere strict juridic drepturi personale nepatrimoniale strict, drepturi ale personalității și de aceea se bucură de anumite caractere juridice generale. Drepturi strâns legate de persoana particularului, inseparabil de aceasta, chiar dacă de pildă o persoană fizică se căsătorește și consimte să poarte numele celuilalt soț sau numele reunite, nu înseamnă că soțul care nu și-a păstrat numele și l-a pierdut – e vorba doar de o cedare parțială a numelui. Apoi, din punctul de vedere al opozabilității este vorba de drepturi opozabile erga omnes – toată lumea trebuie să respecte dreptul la nume, la domiciliu și reședință, la stare civilă. Sunt drepturi inalienabile în principiu – chiar atunci când se consimte să se folosească același nume, să folosească același domiciliu, este evident că cel care consimte nu renunță la dreptul ă la nume sau la domiciliu. Sunt drepturi imprescriptibile extinctiv. Oricine ar folosi fără drept numele altuia nu poate să-l dobândească legitim, legal, prin efectul uzucapiunii. Sunt drepturi universale, recunoscute oricărei persoane – oricine trebuie să aibă nume, domiciliu, st civilă. Dar homeleșii de pildă, persoanele fizice? Pentru ei e valabil dreptul la domiciliu? Ca drept este valabil, dar faptul că nu au la un moment dat nici un domiciliu – de fapt ei sunt socotiți că au domiciliul acolo unde stau temporar și eventual pentru anumite acte sau fapte juridice ilicite, pot fi trași la răspundere și sunt chemați în judecată la locul săvârșirii.

NumeleCe este, care e structura, care e conținutul lui juridic, care sunt caracterele juridice și care sunt

modalitățile de dobândire și eventual de schimbare a numelui. Din punct de vedere juridic – numele poate fi definit ca fiind acel atribut de individualizare a persoanei fizice constând în dreptul omului de a se individualiza în familie și în societate cu ajutorul unor vocabule având această semnificație. Din punct de vedere structural, termenul de nume acoperă de fapt două noțiuni: numele de familie și prenumele. Art. 83. Cât privește conținutul juridic, ca orice drept subiect civil, mai ales fiind un drept al personalității, dreptul la

nume conferă titularului posibilitatea de a se individualiza cu ajutorul anumitor vocabule în familie și societate, de a pretinde altora să fie individualizați ca atare și în caz de nevoie, cum alții aduc atingere dreptului sau îl uzurpă, să ceară restabilirea dreptului încălcat. Terminologic, stricto sensu numele se identifică cu numele de familie. Însă lato sensu numele cuprinde și numele de familie, și prenumele.

În afară de nume întâlnim și alte două vocabule folosite în individualizarea unei persoane:1. Pseudonimul – este un drept subiectiv civil, dreptul la pseudonim, care permite individualizarea

persoanei de a se identifica ca fiind autorul unor lucrări artistice, științifice și de a le publice sub alt nume decât numele legal

2. Porecla – nu se bucură de nicio protecție, spre deosebire de pseudonim. Nu poți folosi același pseudonim, dar poți folosi aceeași poreclă. Doar atingerea demnității persoanei.

Caracterele juridice ale numelui lato sensu:Caractere generale ale oricăror drepturi ale personalității:1. Inalienabilitate – trebuie înțeleasă circumstanțiat2. Imprescriptibilitate3. Universalitate4. Atât dreptul la nume de familie, cât și dreptul la prenume individualizează una și aceeași

persoană, deci dreptul la nume nu poate fi scindat.5. ?

Numele de familieEste un element constitutiv al dreptului la nume, el se dobândește și se modifică prin art. 84 alin. 1

prin efectul filiației, respectiv prin efectul schimbării stării civile în condițiile prevăzute de lege. Altfel spus, dacă numele de familie se dobândește prin filiație sau prin adopție, el poate fi totuși modificat prin efectul schimbării stării civile conform art. 84 în condițiile prevăzute de lege.

Transcrierea numelui de familie – dacă soții s-au căsătorit în străinătate Giovanni – Ion. Dacă numele de familie numai în condițiile prevăzute de lege și dacă se poate schimba pe cale administrativă numai în condițiile prevăzute de lege, cât privește prenumele, acesta de regulă se stabilește prin alegerea liberă cu ocazia declarării nașterii, fiind însă posibilă și schimbarea lui pe cale administrativă. Acel atribut de identificare care privește individualizarea în familie printre cei apropiați, în societate, alcătuit din vocabule stabilite în condițiile legii.

Un alt element obligatoriu, general de individualizare a persoanei fizice este domiciliulReședința ca mijloc de individualizare facultativă a persoanei fizice.Câteva noțiuni generale despre domiciliul persoanei fizice.Prin domiciliu înțelegem acel atribut de identificare al persoanei fizice constând în dreptul acesteia de

a se individualiza în spațiu în vederea exercitării drepturilor și obligațiilor civile printr-o anumită locuință statornică, principală. Din punct de vedere terminologic, domiciliul vine din latină – domus colere – casa pe care o locuiește cineva – ca sediu al materiei – art. 86 și următore sediul general și în legislația specială OG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – domiciliul legal al persoanelor care sunt lipsite de ocrotirea părintească.

Domiciliul se caracterizează ca orice drept al personalității prin:1. Carsasd2. Opozabilitate erga omnes3. Imprescriptibilitate4. Legalitate5. Speciale : unicitatea – în sensul că o pf are la un moment dat un singur domiciliu, chiar dacă în

decursul vieții domiciliul poate fi schimbat. Stabilitatea. Obligativitatea.

Felurile domiciliului

După modul de stabilire: domiciliul de drept comun, domiciliul legal și domiciliul convențional – ales. Domiciliul de drept comun este domiciliul persoanei fizice majore care a dobândit cap deplină de exercițiu și care este stabilit în mod voluntar de către aceasta. De aceea se mai numește și domiciliu voluntar.

Domiciliul legal este acela stabilit de lege, nu de titular, de persoana în cauză – în favoarea anumitor persoane care au nevoie de protecție specială – articolele 92 și următoarele – până la 95 vorbesc despre diferite domicilii. Al celui pus sub curatelă, sau domiciliul la curatorul special – este vorba despre domiciliul succesoral, al celor chemați la moștenirea unei persoane pe care nu au acceptat-o încă.

Domiciliul convențional sau ales – prevăzut de articolul 97 – domicilii stabilite fie în vederea exercitării unor activități profesionale sau în vederea soluționării unor litigii. Domiciliul convențional sau ales ca atare.

După teritoriul statului pe care se află, domiciliul în țară și în străinătate.După succesiunea lor – vechiul domiciliul și noul domiciliu.După relațiile de familie – domiciliu comun sau conjugal și domiciliul separat. Soții pot avea

domiciliul separat.Domiciliul este mijlocul de identificare în vederea exercitării dr și oblig civile. Domicilii separate.

Fără ca raporturile conjugale să fie afectate. Nu confundăm domiciliul separat cu separația în fapt a soților.În ce privește reședința, conform art. 88 este locul unde-și are locuința secundară – de aceea este

desemnată ca un mijloc facultativ de individualizare în spațiu a persoanei fizice. Până în 2005 legislația română permitea ca o persoană fizică să aibă mai multe reședințe. Dar acum dacă prin lege nu se prevede altfel o persoană nu poate avea decât un sg domiciliu și o sg reședință. Caractere specifice: vremelnice, facultativ, unicitate

Un al treilea atribut de identificare al pf – în contextul mai larg al rudeniei și al filiației – Starea civilă

Ce este, care e conținutul ei, ce caractere juridice are starea civilă ca atribut de identificare și câteva cuvinte despre delimitarea stării civile.

Art. 98 – starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza în familie și societate prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă. Starea civilă, atribut al persoanei de a se individualiza prin însușirile specifice.

Din punctul de vedere al conținutului, starea civilă poate fi privită sintetic ca drept subiectiv, posibilitatea fiecăruia de a se individualiza printr-o stare civilă.

Curs 7

Capacitatea civilă a persoanelor fiziceAvem cele două elemente – cap de folosință și de exercițiuCapacitatea de folosință – noțiunea, începutul și încetareaCe e capacitatea de folosinţă, care sunt caracterele juridice și care e sediul materiei? Capacitatea de

folosinţă a persoanei fizice e aptitudinea ei de a avea drepturi și obligații civile spune art. 34. Putem defini capacitatea de folosință ca fiind acea parte a capacității civile a persoanei, constând în aptitudinea ei de a avea drepturi și obligații civile. Deci capacitatea de folosință, ca și capacitatea civilă, e o capacitate de ramură, nu e o capacitate generală sau o capacitate de drept fără distincție. Sediul materiei este nu numai în Codul Civil, dar practic întreaga legislație civilă care consacră drepturi și obligații civile, implicit consacră și capacitatea de folosință a persoanei fizice de a avea asemenea drepturi, respectiv asemenea obligații. Principalele caractere juridice ale capacității de folosință care sunt și caractere în general a capacității de exercițiu ar fi următoarele:

1. Capacitatea de folosință are un caracter legal – capacitatea de folosință poate fi stabilită numai prin lege, ține de domeniul legii. Prin acte juridic, subiectele de dreptului civil nu-și pot atribui alte drepturi sau obligații civile decât cele care pot fi recunoscute de către lege, precum nu pot să-și îngrădească sau înstrăineze capacitatea de folosință.

2. Capacitatea de folosinţă are un caracter general, pentru că nu desemnează decât o vocație abstractă a persoanei de a avea drepturi și obligaţii civile și nu se confundă cu aptitudinea, puterea, facultatea concretă a persoanei respective, aptitudinea, facultatea, puteri derivând din acte, fapte juridice stricto sensu

(?). Dacă capacitatea de fol constituie doar o posibilitate, drepturile și obligaţiile corespunzătoare sunt ... folosință. Deci cap de fol anticipează doar drepturile și obligaţiile civile pe care le poate avea o persoană fizică. Drepturile și obligațiile efective presupun traducerea, valorificarea... Fiind o vocație generală, abstractă, cap de fol e inalienabilă și intangibilă. Art. 29 – nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință decât în cadrele expres prevăzute de lege și nimeni nu poate renunța în tot sau în parte la capacitatea de folosință. Inalienabilitatea – nimeni nu poate renunța la capacitatea de folosință în tot sau în parte, deci nu poate renunța la vocația de a avea un anumit drept sau o anumită obligație sau capacitatea de a avea anumite drepturi sau obligații civile. Deci persoana fizică ar deveni din subiect, obiect (sclavie).

Capacitatea de folosință are un caracter legal, deci nimeni nu poate fi îngrădit, decât în cazurile prevăzute de lege. Orice îngrădire e lovită de nulitate absolută. Deci nimeni nu poate fi lipsit în totalitate de cap de fol prin lege, dar poate fi lipsit de vocația de a avea un anumit drept, sau de a își asuma o anumită obligație. Îngrădirile acestea nu sunt aceleași tot timpul, ci ele depind de politica legislativă și de alți factori, astfel încât în decursul vieții unei persoane, se poate lovi de îngrădiri mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puține, după caz pentru că unul dintre principiile care guvernează îngrădirea este egalitatea în fața legii civile, această egalitate se reflectă și în acest plan.

O altă trăsătură este egalitatea, în sensul că prin lege capacitatea de folosință este recunoscută în mod egal tuturor, de asemenea îngrădirile stabilite, instituite prin lege trebuie să fie făcută în așa fel încât să nu fie îngrădite pe criterii discriminatorii. Art. 30 din CC, limba, religia, vârsta etc. Orice îngrădiri trebuie instituite pe criterii obiective, în nici un caz pe elemente discriminatorii, dintre cele enumerate în art. 30.

În sfârșit, pentru că capacitatea civilă e recunoscută, capacitatea de folosință are caracter universal. Orice om, omuleț, este subiect de drept civil, trebuie să aibă capacitate de folosință, fără de care nu-și poate pune în valoare calitatea de subiect de drept civil, deci nu poate efectiv deveni titular de drepturi și obligații.

Începutul capacității de folosință a persoanei fizice – potrivit art. 35-36, instituie pe de-o parte regula, pe de altă parte excepția. Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei spune 35. 36 – drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, dar numai dacă el se naște viu. Deci capacitatea de folosință e legată de momentul nașterii persoanei ca regulă și chiar în clipa când copilul e născut, el dobândește capacitate de folosință, pentru că din acel moment devine subiect de drept civil și i se recunosc anumite drepturi: personalității, viață, nume, integritate, stare civilă, dar și alte drepturi care nu sunt legate de persoana sa și care de regulă au o valoare patrimonială. Excepția – infans conceptus pro nato habetur – copilul conceput este considerat că există ori de câte ori este vorba de drepturile sale. O capacitate de folosință limitată și anticipată. Dacă cel conceput este sau nu persoană din perspectiva dreptului penal, biologică, teologică. Această capacitate de folosință anticipată este și condiționată, este limitată din punctul de vedere al vocației și este condiționată pentru că e recunoscută numai dacă copilul se naște viu. În diferite sisteme, condiția viabilității – nu doar să se nască, ci și să poată să trăiască. A existat în proiectul NCC această cerință a viabilității, dar a fost eliminată în Parlament. Apropo de capacitatea limitată, anticipată, este vorba doar de drepturi – această limită trebuie interpretată circumstanțial, pentru că în materie succesorală, cel conceput poate dobândi calitatea de succesor, culegând un patrimoniu succesoral, numai că acel patrimoniu este alcătuit nu numai din drepturi ci și din obligații. Este oare verificată această limită din art. 36? Se admite că este verificată, pentru că până la urmă și lucrurile sunt mai ușoare în sistemul NCC față de sistemul VCC, pentru că întotdeauna... minorii acceptă intra viles ereditare (?). Cel conceput nu va putea să fie obligat dincolo de valoarea activă a bunurilor pe care le dobândește. sub acest aspect se spune că am fi în prezența tot a unor drepturi, nu și a unor obligații(?).

Cât privește teza 2 de la art. 36 este vorba de simțul legal al concepțiunii (?). Evident data, momentul efectiv al conceperii nu poate fi stabilit de cele mai multe ori, și atunci se constituie acest timp legal – această prezumție legală este una relativă, nu absolută, putându-se face dovada că concepțiunea a fost expusă într-o parte...

Conținutul capacității de folosință a persoanei fiziceSpuneam că prin capacitate de folosință înțelegem aptitudinea generală și abstractă de a avea drepturi

și obligații, deci din conținutul capacității de folosință – sfera drepturilor și obligațiilor civile care, apte de a fi dobândite de către persoana fizică, acest conținut al capacității de folosință, este determinat numai de către lege. Prin urmare trebuie cunoscută legea civilă. În determinarea conținutului capacității de folosință, trebuie să aibă în vedere, să se țină seama și de așa-numitele limite ale capacității de folosință,așadar incapacității civile de folosință, pentru că conținutul concret al capacității de folosință poate fi determinat numai dând la o

parte îngrădirile capacității civile de folosință. Aceste îngrădiri nu sunt date odată pentru totdeauna, ci ele variază de la o epocă la alta. Ex: în timpul regimului comunist, din cauza unor legi mai severe, terenurile proprietate privată erau scoase din circuitul civil. Puteau fi dobândite numai prin moștenite legală. În cazul înstrăinării unor imobile alcătuite din terenuri și construcții, terenul trecea în proprietatea statului, iar dobânditorului i se atribuia în folosință terenul necesar, deci conform regulamentelor de urbanism care variau de la un oraș la altul – max. 250 de m pătrați.

În ce privește criteriile efective de determinare, putem ține seama de:Natura drepturilor – pot fi drepturi patrimoniale sau drepturi nepatrimoniale, izvorul sursa lor normativă – acte normative – naționale și internaționale, pacte, etc. recunosc drepturile și

oblig civile și stabilesc capacitatea de folosință constituite pe anumite criterii.Ce sunt îngrădirile sau incapacitățile de folosință. Ce natură juridică au ele. Capacitățile de folosință

sunt interdicții de a avea drepturi sau obligații civile. Aceste interdicții nu sunt generale, cum e în cazul incapacității de exercițiu, ci sunt speciale, cum ar fi prohibiția de a avea un anumit drept sau obligație civilă. Art. 44 interzice cetățenilor străini și apatrizilor dobândirea în proprietate a terenurilor de orice fel în România. Este vorba de o incapacitate de folosință, specială, limitată, nu generală. Prin urmare, să ai un drept real de folosință asupra unor terenuri în România este posibil și pentru un cetățean străin sau apatrid.

Incapacități civile:Clasificare după finalitatea lor – incapacități cu caracter de protecție și cu caracter de sancțiune.

Majoritatea incapacităților civile sunt cu caracter de protecție. Dacă sunt sancțiuni sunt: sancțiuni civile, sancțiuni penale cu consecințe civile – interdicția de a fi tutore sau curator aplicată unei pers care a fost condamnată pentru relații sexuale cu un minor etc. Pedeapsa complementară reprezintă în același timp și o incapacitate civilă pentru că cel condamnat nu poate fi tutore sau curator. Nedemnitatea succesorală – cel care a atentat la viața unei persoane față de care are o vocație succesorală legă poate fi declarat nedemn. Nedemnitatea poate fi absolută sau relativă – relativă atunci când se poate bucura de iertarea celui despre care este vorba. După gradul de opozabilitate deosebim incapacități absolute și incapacități relative. Absolută – instituită între incapabil și toate cel persoane precum art. 44 din C. Incapacitatea relativă e aceea care e instituită numai între anumite persoane, de pildă între părinte și copil sau între tutore și copil este interzisă încheierea de acte juridice cât timp durează ocrotirea părintelui sau tutela. Este o incapacitate relativă pentru că e stabilită între anumite pers. Această clasificare nu o confundăm cu clasificarea din punctul de vedere al sancțiunii. Nulități absolute/relative. O incapacitate absolută conduce la nulitate absolută, pe când o incapacitate relativă poate atrage numai o nulitate relativă, în cazul în care s-a încheiat un act juridic cu încălcarea cap respectivă. Este posibil ca o nulitate relativă să fie sancționată cu o nulitate absolută!!! Incapacitate relativă – nul absolută/incapacitate absolută – nulitate relativă. Minorul cu cap de exercițiu restrânsă nu poate face donații. e o incapacitate de folosință!!! Minorul de 14 ani nu poate face donații. Dar e o incapacitate absolută pentru că e instituită între minor și toate celelalte persoane. E vorba de o incapacitate absolută. Sancțiunea însă e nulitatea relativă! Dacă minorul a făcut o donație – va fi anulabil doar (nulitate relativă) După modul în care operează incapacitate – incapacitatea care operează de plin drept și incapacitatea care operează prin efectul unei hotărâri judecătorești. Este vorba de o incapacitate judiciară decât una legală. Decăderea din ex drepturilor părintești pentru cel care s-a comportat aiurea cu copiii este o incapacitate care operează în efectul hotărârii judecătorești. În schimb interdicția minorului de a face donații este o incapacitate legală, în sensul că operează prin efectul legii și nu e nevoie de o hotărâre judecătorească care să instituie o astfel de incapacitate. Majoritatea incapacităților sunt incapacități de plin drept, iar incapacitățile cu titlu de sancțiune, sunt de regulă doar incapacități judiciare sau operează prin efectul unei hotărâri judecătorești. După izvorul lor, sursa lor, toate incapacitățile sunt legale. Riguros vorbind. Am putea spune că incapacitățile ar putea izvorî din lege/hotărârea judecătorească. Cei mai mulți spun că și în al doilea caz ar putea fi vorba de o incapacitate legală, pentru că e prevăzută de lege posibilitate ca organul de jurisdicție, instanța să instituie incapacitatea. Depinde pe ce se pune accentul – puterea de a institui incapacitatea sau pe inexistența ca atare. Însă reținem că după sursa lor, consacrarea lor, fie în mod potențial, fie în mod actual, deosebim între incapacități prevăzute în legea civilă/penală/alte legi. Apropo de teoria dreptului, dacă incapacitățile prevăzute de legea penală sunt incapacități de drept penal sau incapacități civile. Noi am spune că sunt tot incapacități civile, contează doar sursa normativă a acestora, or știm foarte bine că un act normativ și în ce privește caracterul normelor, nu ne luăm după numele – CP, CC. În CC avem și norme de drept constituțional. Tot astfel și aceste incapacități cum ar fi interdicția de a fi tutore sau curator

ca pedeapsă complementară poate fi considerată ca fiind o pedeapsă complementară cel puțin de natură dublă. Sau pur și simplu o consecință civilă atașată unei sancțiuni penale. Prin urmare norma respectivă poate fi calificată dacă nu civilă, cel puțin mixtă. După sancțiune care intervine pentru nesocotirea incapacităților civile, deosebim incapacități care atrag nulitatea absolută sau relativă a actelor și incapacități care atrag alte sancțiuni.

Încetarea capacității de folosințăConform art. 35, aceasta încetează odată cu moartea persoanei fizice. Prin urmare capacitatea de

folosință este recunoscută pe toată durata vieții acestuia până în momentul morții. Sediul materiei este art. 35, dar și art. 49 și următoarele din CC, precum și dispozițiile corespunzătoare din CDPC, 943 și următoarele. În ce privește procedura de declarare judecătorească.. în ce privește încetarea capacității de folosință se ridică o problemă, uneori cu dificultăți practice deosebite. Și atunci avem două ipoteze posibile. Când se poate constata fizic decesul persoanei și când nu se poate constata fizic decesul persoanei (ipoteza dispărutului a cărui moarte nu poate fi constată fizic, dar din anumite probe și informații, poate fi prezumată).Vorbim de ipoteza declarării judecătorești a persoanei fizice. În ce privește prima ipoteză se poate constata ușor prin cadavru și eliberarea unui certificat medical de deces, pe baza căruia se întocmește și actul de stare civilă de deces.

Ipoteza prezumării decesului. Art. 49. CC reglementează doar condițiile, aspectele de fond, pe când procedura propriu-zisă este... De lege lata, se disting două cazuri de declarare judecătorească a morții: cazul general, declararea judecătorească a morții în condiții obișnuite art. 49 caz general și cazul special, declararea judecătorească a morții în condiții speciale sau excepționale. Potrivit art. 49, în cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, după cel puțin 2 ani de la data ultimei informații sau indicii că era în viață. Deci o persoană să fi dispărut și să existe indicii că aceasta a încetat din viață. Cât privește prima condiție, aceasta să fi dispărut de cel puțin doi ani de zile de la ultima informație că era în viață. Declararea judecătorească a morții în asemenea condiții este justificată din mai multe puncte de vedere. Este o necesitate și pentru cei apropiați dispărutului de a declara pe cale judecătorească moartea. Pentru cei apropiați e foarte important pentru că dacă sunt minori se poate pune problema instituirii tutelei, dacă sunt creditori se pune problema se pune problema pe cine urmărește.

Potrivit ipotezei comune, generale, cel dispărut trebuie să plecat de cel puțin 2 ani de zile și să existe indicii că nu ar mai fi în viață. Cât privește ipoteza specială, aceasta este reglementată de art. 50. Cel dispărut în împrejurări deosebite cum sunt inundațiile, cutremure, naufragiu, fapte de război sau o altă împrejurare asemănătoare ce îndreptățește de a fi considerat decesul poate fi considerat mort dacă au trecut cel puțin 6 luni. Deci persoana fizică dispărută într-o împrejurare specială, excepțională precum inundații, cutremur, accident.

Procedura de declarare judecătorească 943 și următoarele. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile formate cerute de lege și cererea este admisă, atunci cel dispărut este declarat mort.

Efectele declarării – încetarea capacității de folosință pe data menționată pe hotărârea judecătorească. În al doilea rând, această hotărâre produce efecte atât de planul dreptului civil, cât și pe planul altor drepturi.

Curs 8Al doilea element al cap civile a pf este capacitatea de exercițiu.Noțiuni generle privind cap de exercițiu și formele capacității de exercițiu de lege lata.Prin cap de ex înțelegem acea parte a cap civile a persoanei constând în aptiitudinea acesteia de a

încheia acte juridice civile. O definiție mai largă este aceasta pentru a acoperi toate formele pe care le poate cuprinde capacitatea de exercițiu de la acea numită lipsă a cap de ex , trecând prin cap de exercițiu restrânsă până la cap de ex deplină, dar tfiind faptul că art 37 definșete cap de ex ca fiind apt pers de a înch singură acte juridice civile care în vedere cap de exercițiu deplină, căci în cazul incapabililor sau celor cu cap de ex restrânsă, actele fie se încheie de reprezentant, fie se încheie cu anumite încuviințîri prealabile de minuorul de 14 18 ani.

Dpdv terminologic, întLnim și expresii, pe lâmngă cap de exercoțiu, și cap de a contracta numai că această formulă, cap de a

coontracta este una generică, ea poate avea în vedre inclusiv capacitatea de folosință, dacă deschidem CC la art 1180 (?) poate contracta orice pers care nu e decl incap de lege și nici orpită să încheie anumite contracte.

De asemenea având în vedere cele trei forme pe care le poate înmplini cap de exercițiu, în legislație și nu numai, când se vorbește de incapacitate de a încheia un act juridic civil, se poate avea n vedere lipsa cap de ex, alteori întâlniși cap de ex restrânsă, desemnând o formă a cap de ex și în fine cap de ex deplină. Aceste adjective pe are le întâlnim nu fac decât să califice o anumiă formă a capacitării de exercțiu.

Sediu al materiei – disp privitoare la cap de ex, la fel ca în cazul cap de folos sunt răspândite în întreaga leg civilă. Avem niște reglemenăti generale 37 și următoarele și ocupă în mod expres la cap de ex a pf. Cu titlu ocrotitor găsim lipsa cap de ex sau cap de ex restrânsă în restul CC există reglementări particulare sau speciale privitoare la cap de ex.

Caracterele juridice ale cap de exercițiu – aceleași ca și în cazul cap de folosință, exceptând una singură, universalitatea, pt că cap de ex nu e recunoscută tuturor, pentru că se bazează și pe o premisă naturală care nu poate fi....

1. Legalitate – la fel ca în cazul cap de fol, cap de ex e reglementată exclusiv de către lege și nu prin voința părților

2. Generalitate – e vb de o acțiune general abstractă, pruntr-o vocație generică de a încheia ajc fie personal, fie prin reprezentanâți sau ocrotitori legali

3. Inalienabilitate- nimeni un poate renunța în tot sau în parte la cap de ex 29.24. Intangibilitate – nimeni nu poate fi lipsit sau îngrădit cap de ex decât în cazurile expres prevăzute

de lege. Nulitate absolută dacă se încearcă în afara legii.5. Ddd - ținând seama de diferite circumstanțe sau obiective în care se află persoana fizică, minorul

de până la 14 ani, sau pus sub interdicție judecătorească, ea e recunoscută în mod egal tuturor, indiferent dacă vorbim de lipsa cap de ex, cap de ex restrânsă sau după caz cap de ex deplină, regulile respective se aplică în mod egal tuturo persoanelor fiice.

Care sunt premisele cap de exerițiu și care sunt formele:Cap de ex se bazează pe 2 premise: una naturală și alta juridică sau legală. Naturală – existența

discernământului, a facultății psihice de-și da seama de natura și consecințele sale. Noiunea de diescernământ poate să aibă drept corespondent, ca expresie sinonimă competența psihică a persoanei, e vorba de o observație venită de la institutul medico legal, dar fiind foarte tehnică, s-a preferat să nu se găsească în cuprinsul CC.

Această premisă naturală nu există ca atare în cazul....În afară de această premisă naturală, cap de ex presupune cap de folosință. Nu poate exista cap de ex

fără să existe cap de fol aptitudinea de a încheia acte juridice de orice fel. Cum uneori cap de fol este înfrădită prin așa numitele cap speciale de folosință, fie că sunt măsuri de protecție a persoanei, fie că sunt incap de sancț înseamnă că sub aspectul ca e e...

Felurile/formele cap de exCa și în sistmeul anterior, pe terenul NCC distingem trei feluri sau trei forme în materia cap de

exercițiu1. Lipsa cap de ex2. Cap de ex restrânsă sau limitată3. Cap de ex deplinăFiecare dintre aceste forme ale cap de ex se caracterizează prin anumite trăsături. Prezintă un anumit

regim juridic specific. Este vorba de idei de principiu ce din fericire sunt respectate în genral și de legislația specială din afara CC, astfel încât se poate spune că pe planulca de ex există o coerență normativă indiferent de dispozițiile legale în cauză.

1. Lipsa cap de ex a persoanei fizice – ce este această formă a cap de ex, care sunt persoanele fizice, care e categoria de persoane care sunt lipsite de cap de exercițiu astfel încât sunt considerte îincapabile pe planul dreptului civil și în fine care este conținutul acestei capacități și apoi care e sancțiunea nerespectării reg. Prin lipsa cap de exercițiu înțelege, acea formă constând în aptitudinea persoanei fizice de a încheia acte juridice prin intermediul altei persoane numită reprezentnat legal. Cât privește seiul materiei, este vorba de art 43 din NCC și următoarele cu mențiunea deja introdusă anterior, că în materia lipsei cap de ex există dispoziții legale și în alte părți ale CC. Practic materia cap legislația civilă este foaret diversificată. Care sunt categoriile de persoane care sunt declarate lipsite de capacitate de exercițiu. Art 43 prevede că în afara altpr

cazuri prevăzute de lege nu au cap de exercițiu minourl care nu a împlonit 14 ani și interzisul judecătresc. Prin urmare în sistmeul NCC avem două categorii de incapabili: minorii de ăână la 14 ani indiferent de sexul lor și interzișii judecătorești, adică per fizice puse sub interdicție jud din cauza alienației sau debilităților mentale, adică nu au competența psihică de a prevedeea consecințele juridice ale actelor lor, ale faptelor lor după caz. Dar enumerarea nu este limitativă, exhaustivă, petnru că textul debutează cu în afara altor cazuri prevăzute de lege, prin urmare nu interzise legiuitorului să introducă și lte cauzir de incapacitate. Sre exemplu, Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prevede că deschiderea procedurii ridică debitrului dreptul de administrare, adică dreptul de a-și conduce singur afacerea. Iată de ce acest preambul avem în alin 1 art 42. Când se dobândește? Odată cu concepțiunea sub condiția ca cel conceput să se nască viu. În ce privește conținutul lipsei cap de exercițiu, trebuie să subliniem faptul că analizând acest conținut rezultă că nu e vorba de lipsa capacității în adevăratul sens al cuvântului, ci lipsa cap e o formă comodă pentru a desemna acea formă a capacității de exercițiu când sau în care persoana în cazuă nu acțiunea signură, ci numai prin intermediul altuia când încheie acte juridice civile. Or, analizând conținutul acesteia, observăm că trebuie să deosebim actele civile permise incapabillilor și celelalte acte care nu sunt permise incapabililor, ci sunt încheiate numai prin reprezentantul lor legal. Pentru cei care nu au capacitte de exercițiu, actele juridice se închiee în numele acestora de reprezanții lor legali în condițiile cerute de lege. Cu toate acestea, persoana lipsită de cap de ex poate încheia singură anumite acte prevăzute de lege, actele de conservare, precum și actele de dispoziție de mică valoare precum și blablabla. Rezultă așadar că lispa cap de exerițiu se caracterizează printr-un conținut minimal, rezidual, în sensul că incapabilul poate să încheie totuși anumite acte juridice, toate comandate de ideea de lispă de vătămare. Orice act juridic care nu cauzează o vătămare materială sau nematerială est eîn principiu permisă acestuia. În primul rând este vorba de acte juridice anume prevăzute de lege care pot fi încheiate și de incapabili. REcunoașterea de filiație poate fi făcută chiar de către un incapabil. Minorul necăsătorit îl poate recunoaște singur pe copilul său dacă are discernîmnânt în momentul recunoașterii. Apoi, incapabilii pot încheia acte de cosnervare, adică acelea care previne pierderea unui bun sau a unui drept de patrimnoiu. ÎÎntreruperea unei prescripții. Cum un asemenea act nu lpăgubește deloc pe incapabil, dacă este făcut singur de către el,evident că trebuie să fie întocmit valabil. Legea permite incapabilului să încie acte de dispoziție, cu condiția să fie de mică valoarea isă fie executătată în momentul încheierii lor : cumpărarea de dulciuri, de rechizite and shit. Având în vedere că valoarea este relativ mică și nu aduc atingere gravă patrimoniului lor, ele pot fi întocmite. Toate celelalte acte, de administrare, de dispoziție de mare valoare sunt încheiate de reprezentantul legal. Cine e reprezentantul legal? În principiu este părintele firesc sau adopttor al minorulu, dar dacă e lipsit în întregime de crotirea părintească, atunci reprezentantul legal va fi numit un tutore sau după caz un curator, curator care încheie actele respective în numele și pe seama minorului adică parte din actul resecptiv – se cumpără un bun de reprezentantul lega, cumpărăturrol ar fi minorul ca atare și nu reprezentantul legall, reprezentantul e doar procederul juridic prin care i se permite să încee în numele său. El nu participă fizic, dar participă din punct de vedere juridic. Efectele actului juridic civil – reprezentarea a fost considerată, cittă printre cauzele de excepție aparentă și nu excepții reale veritabile, efectele acestea se produc prin intermediul legii și nu prin voința părților. Care e sancțiunea pentru încălcarea regulilor privind lipsa cap de exercițiu. Când incapablul încheie singur acte care depășesc cpacitatea sa de exercițiu minimală. Sacnțiunea este nulittea relativă. Art 44 – actele încheiate de persoana lipsită de capacitatea de exercițiu sunt anulabile chiar fără dovedirea unui prejudiciu, deci nu interesează dacă actul este în sine sau nu lezat, legea vrea să asigure o protecție maximă. Incap de ex încetează când minorul îndeplinește 14 ani și când primește cap de ex restrânsă sau limitată. Apoi, dacă e vorba de o pers pusă sub interdicție judecătorească, momentul ridicării itnerdicției judecătorești este posibilă. Cel care e afectat de boală psihică e greu să se vindece, deci e mai rar. Poate încet și prin decesul incapabilului.

2. Cap de ex restrânsă sau limitată – cap de tranziție. Acea cap de exericțiu care constă în aptitudinea minorului de 14-18 ani de a încheia singur actele juridice civile, însă cu încuvințăriile anume prevăzute de lege. Cap de ex restrânsă este recunoscută doar unei anumite cat de persoane, minorul de 14-18 ani, spre deos de lipsa cap de ex, minorul închiee singur actele juridice civile, însă uneori de data aceasta la fel ca și în cazul incapabililor, are nevoie de anumite încuviințări anumite prevăzute de lege. Cap de eex restrânsă la împliniirea vârstei de 14 ani. Minorul cu probleme mentale? Art 64 alin 2 din cod – pot fi puși sub intedicție judecătorească și minorii cu cap de ex restrânsă. Conținutul cap de ex restrânsă. În general se distingeau 4 categorii de acte juridice: acte care pot fi încheiate singuri de către cel cu cap de ex restrânsă,dar care puteau

fi încheiate și de către lipsit de cap de ex, apoi acte care pot fi încheiate singur de către cel cu cap de ex restrânsă dar care erau refuzate celui fărăcap,apoi acte care pot fi încheiate dar cu încuviințare, apoi acte oprite. Prima categorie de cate vizează actele care erau permise și incapabililor:dacă pot fi încheiate de minorul sub 14 ani, a fortiori pot fi încheiate și de cel de peste 14 de ex recunoașterea afilierii, actele de conservare și în fine actele dedispoziție cu caracter mărunt. În al doilea rând, actele care pot fi încheiate de minorul de 14-18 ani, dar care sunt interzise incapabilului si o poate face fără încuviințările anume prevăzute de lege. Este vorba de acte de adminsitrare neprejudiciabilă, nelezionabilă. Pentru a vedea despre ce e vorba avem art 41. Diferența dintre incapabil și minorul cu cap de ex restrânsă este dată de actele de administrare neprejudiciară (contracte de reparație a unor bunuri etc.) și care nu aduc nicio vătămare materială minorului de 14-18 ani. Apoi actele care pot fi încheiate, dar cu încuviințările prealabile prevăzute de lege. Apoi actele care sunt interzise, chit că ar fi cu încuviințare.

3. Capacitatea deplină de exercițiu.

Curs 9

Ocrotirea persoanei fiziceÎntregul drept este construit pe ideea de protecție. Nu e vorba doar de protecția pf, cât mai ales de realizare a intereselor sale individuale și nu numai. Realizând interesele personale sau patrimoniale, dreptul vine și cu o protecție juridică corespunzătoare. În NCC observăm un titlu special intitulat Ocrotirea pf. Ce e practic ocrotirea pf dpdv al dreptului civil în particular? Care sunt persoanele fizice supuse protecției în considerarea anumitor calități sau situații speciale în care acestea se află și care sunt modalitățile, mijloacele principale de ocrotire de drept civil.Totalitatea mijloacelor de ocrotire a persoanei. Lato sensu, prin ocrotirea pf se înțelege totalitatea mijloacelor de protekare,indiferent de natura juridică.

În ce privește ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil, acestea sunt în general reglementate de NCC + completare legi particulare.Categorii de persoane supuse ocrotirii:1. Minori2. Alienații și debilii mintali3. Persoanele fizice, majorii sau după caz minorii aflate în situații deosebiteMijloacele de ocrotire sunt corespunzătoare în funcție de categoriile de persoane amintite.În cazul ocrotirii minorilor, datorită lipsei de experiență juridică și bineînțeles a lipsei dezvoltării corespunzătoare din toate punctele de vedere, ocrotirea se realizează prin părinți, ocrotirea părintească, prin tutore, prin curatela.În cazul alienaților și debiliilor mentali, aceșia sunt persoane fizice care suferă de anumite boli și care necesită ocrotire specială – mijlocl de drept civil este interdcția judecătorească.Există persoane fizice, în principal majori care se află în situații deosebite: vârstă, boală, absență îndelungată de la domiciliu, necesită ocrotire specială prin curatela capabilului. Prima formă de curatelă este aceea determinată de vârsta persoanei fizice – minoratul. Ocrotirea minorului se poate realiza prin părinți, prin tutelă, prin curatelă. Ocrotirea părintească, care în sistemul codului civil este intitulată... Titlu special din CII despre familie se numește autoritatea părintească. Care sunt principiile autorității părintești, sediul materiei, conținutul ocrotirii minorului prin părinți și încetarea autorității părintești, răspunderea în cazul ocrotirii minorului prin părinți.În sens obișnuit, prin autoritatea părintească, spune CC, se înțelege ansamblulde drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile care aparțin în mod egal ambilor părinți. 483 definește instituția juridică a autorității părintești.Ca mijloc de crotire, putem spune că autoritatea părintească este acel mijloc de ocrotire al minourlui prin care dpreutirle și îndatoririle cu privire la persoana și bunurile minorului, deci din perspectiva minorului, nu a părinților, se exercită de către părinți săi. Fie firești, de sânge, fie părinții adoptatori, rezultați din rudenia civilă. 483și următoarele este sediul materiei, care vizează și alteaspecte, nu numai de ocrotire, ci pur și simplu toate raporturile dintre părinți și copii. Care sunt principiile care guvernează realizarea ocrotirii minorilor prin părinți. Îm

primul rând 263, ocrotirea se realizează în interesul superior al copilului. Și care trebuie să fie abut în vedere în toate măsurile și procedurile privitoare la copil. Prin copil înțelegând orice persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani țonu a dobândit capacitatea deplină de exerciți, întrucât se dobâdnește capacitatea deplină de exercițiu prin căsătorie, dacă ai șaișpe ani, minorul căsătorit iese de sub autoritatea părintească, ca și minorul emancipat.În al doilea rând, părinții, au aceealeași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, în sensul că auoritatea părintească se exercită în mod egl. În VCC autoritatea părintească aparținea, se exercita N primul rând de către tată și în subsidiar de către mamă. Acum, având..În al treilea rând, nu contează dacă copii sunt din afara sau din interiorul căsătoriei. Sunt egali N drepturi, și deci se bucură de aceeași protecție juridicăÎn l 4lea rând, părinții nu au nici un drept asupra bunurilor minorului și nici copilul nu are asupra bunurilor șukir, cu excepția dreptului la întreținere și dreptul la moștenire.Părinții datorează întreținerea copiilor până la vârsta de 25 de ani??? În afară de dreptul la moștenire legală. Se vorbește despre independența patrimonială – în afară de dreptul la întreținere, nu se recunoaște un drept la moștenire legală. Exercitarea autorității părintești se realizează numai sub controlul sau sub supravegherea societății, în speță a statului și a comunității locale.În mod excepțional autoritatea părintească se exercită de către un singur părinte când celălalt este în executarea unei pedepse privative de libertate, e decăzut, e pus sub interdicție judecătorească.În ce privește conținutul ocrotirii minorilor prin părinți: din definiție rezultă că e vorba de două cazuri: o latură personală și o latură patrimonială – este posibil ca și copilul să aibă bunuri proprii.În cazul minorilor de până la 14 ani, actele juridice se încheie de către prăinți în calitate de reprezentanți legali.În schimb, pentru minorii de 14-18 ani, a se vede capacitate de exercițiu, actele juridice se încheie direct de cătr eminori, dar cu încuviințarea prealabilă a părinților în caliate de ocrotitori legali, iar dacă e vorba de acte de dispoziție, avem instanțe de tutelă. În ce privește încetarea autorității părintești, are loc când împlinește cap deplină de exercițiu.Pot tfi dispensați de această sarcină anumite persoane dacă au 60 de ani împliniți, cel care face 2 su mai mulți cpii, femeia însărcinată etc. Cât privește desemnarea tutelei, da poate fi făcută fie anterior de către părinte...