1

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI

ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE LITERE

REZUMATUL

TEZEI DE DOCTORAT

CLASICII JUNIMIŞTI ŞI FOLCLORUL

Conducător ştiinţific: Doctorand:

Prof. univ. dr. IOAN DERŞIDAN Adela Ileana Drăucean

ORADEA

2010

2

Clasicii junimişti şi folclorul Cuprins

I. Argument……………………………………………………………….……….4

II. Modelul cultural al romantismului şi descoperirea folclorului..……..……10 2.1. Particularităţi naţionale şi o estetică romantică paneuropeană…....……...10

2.1.1. Romantismul german şi descoperirea tezaurului literaturii populare……………………………………………………………14

2.1.2. Romantismul şi valorificarea creaţiilor populare în Anglia…….....18 2.1.3. Reînvierea creaţiei populare în Finlanda…………………..……...21 2.1.4. Valorificarea resurselor bogate ale literaturii populare în Rusia.....27 2.1.5. Fructificarea folclorului de către romanticii polonezi………….....31

2.2. Descoperirea folclorului românesc în preajma momentului paşoptist …...35 2.3. „Junimea” şi preocupările folclorice……………………………………...47

2.3.1. Junimiştii teoreticieni ai folclorului…………………..…………...48 2.3.2. Junimiştii culegători de folclor…………………………..………..63 2.3.3. Metamorfoza creaţiilor populare în operele clasicilor junimişti......73

III. Prezenţe mitice româneşti în opera clasicilor junimişti ………..….……...75 3.1. Identitatea imaginarului – povestea începuturilor…………….…………..75 3.1.1. Incorporarea miturilor cosmogonice în opera marilor clasici………79 3.1.2. Variante ale mitului etnogonic în opera clasicilor junimişti………..81 3.1.3. Filonul miturilor antropologice în opera marilor clasici……………88 3.1.4. Mitul ursitoarelor în creaţia eminesciană…………………………...90 3.1.5. Demonicul de factură populară în opera clasicilor junimişti.……….93 3.1.5.1. Ion Creangă: prelucrarea mitului transformării femeii………….94 3.1.5.2. I. L. Caragiale: mitul albirii dracului de către femeie…………...96 3.1.6. Visul de dragoste: mitul zburătorului şi mitul soarelui……………..97 3.2. Clasicii junimişti şi panteonul mitologic românesc……………………..102 3.2.1. Zamolxe: mitul omului-zeu……...…………………………………102

3.2.2. Reflectarea lumilor spirituale în universul creaţiei scriitorilor clasici……………………………………………………………………..103

3.2.3. Semnificaţii şi simboluri în zilele săptămânii……………………...113 3.2.4. Personaje solare feminine şi masculine de sorginte mitică………...116 3.2.5. Tipologia maleficului în creaţiile scriitorilor junimişti…………….124 3.2.6. Figurile diforme: graniţa, interfaţa dintre bine şi rău………………131 3.2.7. Figuri arhetipale de factură creştină………………………………..133 3.2.8. Arhetipul salvatorului în opera clasicilor junimişti………………..141 3.2.9. Figuri comice ale eposului popular românesc în creaţiile scriitorilor junimişti………………………………………………143

3

IV. Forme populare şi forme culte în opera marilor clasici.

Perspectivă comparativă…………………………………………………..148 4.1. Literatură populară şi literatură cultă……………………………….……148 4.2. Structuri lirice populare prezente în creaţia marilor clasici……………...152 4.2.1. Balada…………………...……………………………………...…..152 4.2.2.Cântecul propriu-zis………………………………………………....157 4.3. Formele eposului în creaţia marilor clasici……………………………....160 4.3.1. Basmul………………………………...……………………………160 4.3.1.1. Basmul eminescian şi includerea elementelor romantice…….....162 4.3.1.2. Basmele lui Ion Creangă şi fantasticul realist……..……….…....169 4.3.1.3. Basmele lui I. L. Caragiale şi spiritul balcanic……….…..….….178

4.3.1.4. Basmul slavician între viaţă lăuntrică şi morală………………....184 4.3.2. Snoava…………………...……..……..…………………………….189 4.4. Funcţiile paremiilor în opera clasicilor junimişti………………………...194 4.4.1. Definirea proverbului şi delimitări………….………..………….….194 4.4.2. Paremiile în text………………………………………………….…200

4.4.2.1. Funcţia prevestitoare în opera lui Ioan Slavici şi a lui I. L. Caragiale…...……………………………………………..200 4.4.2.2. Funcţia conclusivă în opera lui Ion Creangă şi a lui I. L. Caragiale………………………………………………….203

4.4.3. Importanţa paremiilor în textele marilor clasici………………….…205 4.4.3.1. Funcţia epică…..………………………………………………..205 4.4.3.1.1. Funcţia moralizatoare în creaţiile lui Ioan Slavici şi Ion Creangă…………………………………………………....205 4.4.3.1.2. Clasicii junimişti şi modul de a reda o situaţie...…..…...……..208 4.4.3.1.3. Funcţia ironică a paremiei la clasicii junimişti...…….………..214 4.4.3.2. Funcţia caracterizatoare..….……………………………..……...222 4.4.3.2.1. Portrete paremiologice în operele clasicilor junimişti.....……..223 4.4.3.2.2. Proverbul caracterizator în creaţiile scriitorilor junimişti..…...225 4.4.4. Funcţia stilistică a paremiilor în creaţiile lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici………………...228

V. Realism şi transfigurare în opera clasicilor junimişti………………...…...232 5.1. Imaginar, tradiţie şi ruptură……………………………………………….232 5.2. Mihai Eminescu – fantastic romantic şi rusticitate...……..……..………..233 5.3. Ion Creangă, scriitor exponenţial...………………………………...……..240 5.3.1. Lumea Amintirilor………………………………...…...…………….242 5.3.2. Lumea Poveştilor…………………………………….……………...253

5.4. I. L. Caragiale – temă şi variaţiuni….……………………...……..……...258 5.5. Ioan Slavici şi valorile morale..……...………………………..….……...264

VI. Influenţe ale literaturii populare în stilul clasicilor junimişti……..…….278 6.1. De la forme populare la „podoabe stilistice” în creaţia eminesciană….…278 6.2. Procedee populare şi „spectacol lingvistic” în opera lui Ion Creangă…...289

4

6.3. „Crucişul lingvistic şi atitudinal” în opera de inspiraţie folclorică a lui I. L. Caragiale…………………………………………………………….299 6.4. Ethosul slavician redat prin grupuri lexicale………….………….….…...306

VII. Concluzii………………………..…………………….……………………315

VIII. Bibliografie……………………………….…..…………………………...331 8.1. Ediţii ale operelor….……….…………………………………………….331 8.1.1. Mihai Eminescu..…………………………......…………….…….…331

8.1.2. Ion Creangă..………………...……………….………………….....331 8.1.3. Ion Luca Caragiale…………………………....……………..……..332

8.1.4. Ioan Slavici.…..…………………………...….………….…………..332 8.1.5. Titu Maiorescu………………………… …………………………...333

8.1.6. Alte ediţii beletristice..…..……………………………………..…....333 8.1.7. Antologii şi culegeri……………….…………………….………...334

8.2. Referinţe generale……………….………………....…………………….334 8.2.1. Istorii literare……....…….………………………………………..…334 8.2.2. Dicţionare………….………………………………………………...335 8.2.3. Sinteze şi studii……...……………………………………………....336 8.3. Monografii şi studii……………………………………………………...342 8.3.1. Mihai Eminescu………....………………………..…………………342 8.3.2. Ion Creangă…………….………………………………………..…..343 8.3.3. Ion Luca Caragiale……….....………………………………..……...344 8.3.4. Ioan Slavici…………….….………………………………………...344 8.4. Studii şi articole din periodice………………...………………………...345 Scopul cercetării

Demersul analitic întreprins pentru realizarea lucrării Clasicii junimişti şi folclorul (proiect de cercetare realizat în ultimii şapte ani) propune abordarea operei lui Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici, în care există un filon al literaturii populare. Scopul cercetării a fost acela de a evidenţia modul şi gradul de apropiere a scriitorilor de producţiile poporului şi în acelaşi timp prin ce se distinge creaţia cultă a clasicilor junimişti, marcată, fără îndoială, de contactul fecund cu folclorul.

Conturarea demersului s-a realizat prin raportarea operei scriitorilor clasici la criteriile estetice, principiile şi exigenţele din cenaclul junimist, dar şi la ambianţa culturală românească din preajma revoluţiei burghezo-democratice de la 1848, care găsea în literatura populară un mod de apărare a specificităţii naţionale şi care va deveni o coordonată importantă pentru paşoptişti şi junimişti.

Actualitatea temei Interesul pentru această temă a rezultat din dorinţa de a oferi o imagine

amplă şi exactă, pe cât posibil, asupra valorificării folclorului de către clasicii junimişti şi de a da răspunsuri la întrebări precum: Care a fost importanţa

5

cunoaşterii tezaurului popular de către aceşti scriitori? În ce măsură s-au inspirat din el? Cum sunt integrate şi modificate unele mituri specifice poporului român? Cum s-a păstrat originalitatea scriiturii cu toate inserţiile de formule populare, obiceiuri, tradiţii şi mentalităţi? Care sunt procedeele stilistice de factură populară şi cum se regăsesc ele în operele lui Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici? În ce măsură şi când componenta populară devine un criteriu estetic, de valorizare literară?

Cercetările actuale cu privire la antropologie şi istoria mentalităţilor, la înţelegerea lumii şi ca o reprezentare a celuilalt (în condiţiile globalizării şi ale informatizării) constituie / pot constitui un arc peste timp (arc de peste o sută de ani) la ceea ce a reprezentat mişcarea romantică pentru apropierea de creaţia populară şi interesul scriitorilor şi cărturarilor pentru folclor, etnopsihologie şi pentru universul arhaic. Teza noastră propune revizitarea clasicilor în aceste condiţii, folosind o grilă de lectură în care am cuprins cu precădere creaţia populară.

Principii şi metode de cercetare Dificultatea majoră a acestui tip de investigare, în care se regăsesc aspecte

de analiză, sinteză şi comparaţie, am depăşit-o urmărind atât specificul creaţiei autorilor analizaţi (în raport cu literatura populară), cât şi asemănările şi deosebirile dintre ei, pornind de la perspectiva comparativă, de la formele populare şi de la formele culte şi regăsirea influenţelor populare în constituirea artei literare a celor mai importanţi scriitori junimişti.

Deloc surprinzător pentru cunoscători, o premisă a investigaţiei, dar şi o concluzie a ei, ne oferă în această privinţă chiar Titu Maiorescu (criticul care vedea aspectele naţionale deschise spre cele universale), prin cele două studii ale sale, scrise la o distanţă de patruzeci de ani unul de celălalt: Asupra poeziei noastre populare (1868) şi În chestia poeziei populare (1909), în care aspectele de analiză a poeziilor populare adunate şi îndreptate de Vasile Alecsandri şi de comparare a lor cu creaţia populară sunt precizate, detaliate şi amplificate în răspunsul la discursul de recepţie al lui Duiliu Zamfirescu la primirea acestuia în Academia Română, luând în considerare şi alţi autori români (cuprinşi în direcţia nouă) şi alte culturi europene (franceză, germană şi engleză), valoarea materialului folcloric, dar şi realismul poporan şi „arta adevărată” a scriitorilor.

Investigarea contribuţiei clasicilor junimişti în domeniul literaturii prin valorificarea tradiţiilor, eresurilor, mentalităţilor populare, cu alte cuvinte a tot ceea ce dă identitatea unui popor, contribuie la îmbogăţirea perspectivelor de interpretare a operelor lui Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici.

Analizând scrierile marilor clasici am evidenţiat unul dintre punctele comune ale operei celor patru junimişti şi anume filonul folcloric. Toţi l-au cunoscut şi l-au apreciat, dar încorporarea valorilor populare s-a făcut în diferite formule care sintetizează / presupun şi alte aspecte ale operei clasicilor junimişti: culegerea şi publicarea, teoretizarea, prelucrarea şi imitarea, dar şi metamorfoza şi asimilarea folclorului.

6

Eminescu şi Slavici, în prima parte a activităţii lor, au cules sistematic producţiile literaturii populare, în timp ce Ion Creangă şi I. L. Caragiale le-au transcris ocazional. Eminescu şi Slavici au fost fascinaţi de încărcătura spirituală transmisă de creaţia populară, ceea ce i-a determinat să-şi exprime opiniile privind importanţa ei în sublinierea specificului naţional, să militeze pentru culegerea şi răspândirea ei, pentru valorificarea în literatura cultă şi să o compare cu producţii populare specifice altor etnii.

Astfel, ideile eminesciene, formulate sporadic şi fragmentar (Strângerea literaturii noastre populare, în recenzia făcută la volumul Novele din popor al lui Ioan Slavici, ori în articolele din „Timpul”, „Convorbiri literare” şi din alte publicaţii ale timpului), sau articolele scriitorului Ioan Slavici (Prefaţa la povestea Zâna Zorilor, Literatura populară, Noi şi maghiarii, Românii din Ungaria, Transilvania şi Bucovina) îmbogăţesc configuraţia teoretică din epocă, alături de studiile lui Maiorescu (Asupra poeziei noastre populare, În chestia poeziei populare, Literatura română şi străinătatea), ale lui A. D. Xenopol (Ceva despre literatura populară), Alexandru Lambrior (Obiceiurile şi credinţele la români), Teodor Burada (Cântecul cununiei şi bocetele populare, Datinile poporului român la înmormântare), C. N. Mateescu (Descântecele din judeţul Buzău şi Râmnicul Sărat), G. I. Pitiş (Junii la Crăciun, Căsătoriile la românii săceleni, Îngropăciuni, Obicee de-ale plugarilor din Ţara Oltului), I. Pop-Reteganul (Programă pentru adunarea literaturii populare, Despre modul de a aduna materialul literaturii populare), Moses Gaster (Literatura populară română).

Un aspect important este şi cel al prelucrării folclorului, al preluării unor prototipuri populare în care se regăsesc elemente caracteristice artei fiecărui autor: descrieri, motive şi teme specifice romantismului la Eminescu; umor, aluzie, echivoc la Creangă; artă satirică, răspăr şi atmosferă balcanică la I. L. Caragiale; elemente folclorice, psihologice şi etice la Slavici.

Pentru înţelegerea viziunii scriitorilor asupra literaturii originale care are la bază prototipuri folclorice, a principiilor, dar şi a spiritului lor, am pornit cercetarea folosind studii consacrate literaturii populare şi operele celor patru clasici junimişti, cuprinse în ediţii critice:

1. Mihai Eminescu, Opere, vol. I–XVII, ediţie critică întemeiată de Perpessicius (continuată de Dimitrie Vatamaniuc, Petre Creţia), Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II” (apoi Editura Academiei Române), 1939, 1943, 1952, 1958, 1963, 1977, 1980, 1983, 1985, 1987, 1989, 1993.

2. Ion Creangă, Opere, Studii introductive de Mircea Vulcănescu şi Zoe Dumitrescu Buşulenga, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.

3. Ion Luca Caragiale, Opere, vol. I–IV, ediţie îngrijită şi cronologie de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hîrlav, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2000, 2001, 2002.

4. Ioan Slavici, Opere, vol. I–VII, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi cronologie de Dimitrie Vatamaniuc, Bucureşti, Editura Naţional, 2001; Ioan Slavici, Opere, vol. I–VIII, ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001, 2003, 2004, 2005, 2006,

7

2007. De asemenea, am consultat istoriile literare şi marile dicţionare ale

literaturii române, care ne-au oferit imaginea de ansamblu asupra contribuţiei scriitorilor studiaţi pe linia deschisă de cercetarea noastră, cărţi de critică ce includ capitole despre coordonata folclorică din operele scriitorilor sus amintiţi sau urmăresc fenomenul literar din perioada clasică în complexitatea lui. Instrumentul bibliografic abordat cuprinde studii şi lucrări monografice (consacrate scriitorilor clasici şi literaturii populare), dar şi articole din periodice (vezi bibliografia).

Ipoteza În ceea ce priveşte ipoteza investigaţiei, ea este prefigurată de titlul lucrării.

Am pornit de la premisa integrării cercetării de faţă în ansamblul celor anterioare, propunându-ne să realizăm o sinteză a elementelor ce presupun componenta populară în opera clasicilor junimişti. În acelaşi timp, acest demers furnizează un important inventar de producţii originale ale scriitorilor, de factură populară, ce stau la baza acestor studii, cât şi a unor cercetări viitoare, de analiză sau sinteză.

Intitulată Clasicii junimişti şi folclorul, prezenta cercetare porneşte de la o amplă documentare asupra creaţiei marilor scriitori Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici şi stabileşte conexiuni între universul literaturii populare şi cel al literaturii culte, într-o concepţie unitară care include: modelul cultural al romantismului prin raportare la descoperirea filonului folcloric; locul mitului şi al simbolului în creaţiile discutate; perspectiva comparativă a formelor populare şi a celor culte; viziunea realistă şi transfigurarea artistică; diferite aspecte ale influenţei exercitate de literatura populară asupra stilului şi creaţiei scriitorilor analizaţi şi preocupările clasicilor junimişti legate de etnografie şi folclor.

Structura lucrării Lucrarea este organizată în opt părţi: argument, cinci capitole centrate pe

raportul dintre literatura cultă şi cea populară, cu referire specială la operele lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, concluzii şi bibliografie. Modelul cultural al romantismului şi descoperirea folclorului este capitolul în care avem în vedere curentul ce reprezintă punctul de pornire al unei noi viziuni axată pe recuperarea folclorului, nefăcând abstracţie de tot ceea ce înseamnă contextul cultural al momentului în plan european.

Preocuparea de redescoperire a folclorului de către romantici pe plan european, prin culegerea, teoretizarea şi valorificarea lui a fost urmărită pornind de la culegerea lui Thomas Percy, Relicve ale vechii poezii engleze (1765), de la literatura populară adunată de James Macpherson, nelăsând deoparte nici opiniile lui William Wordsworth sau cele ale lui G. T. Coleridge în Anglia.

Evidenţiem importanţa romantismului german şi a descoperirii şi valorificării tezaurului literaturii populare. Avem în vedere referirile estetice privitoare la literatura populară, culegerea Glasurile popoarelor în cântece a lui Herder, la poeziile populare germane culese de Achim von Arnim şi Clemens Brentano în Cornul fermecat al băiatului, Mitologiile germane ale fraţilor Grimm. Li se adaugă culegerea instituţionalizată a creaţiilor poporului, pentru

8

recompunerea epopeii naţionale Kalevala în Finlanda şi preocupările din sud-estul Europei, care au configurat întreg spaţiul cultural european interesat de filonul folcloric.

În ţările răsăritene această coordonată va cunoaşte o deosebită înflorire, sub influenţa romantismului german, deoarece se aprecia că filonul popular este o inepuizată sursă de inspiraţie pentru literatura cultă. La români, deşi elemente din literatura populară găsim în cea cultă încă de la cronicari, scânteia propagatoare a „duhului naţional” a fost programul-manifest al „Daciei literare” şi care îşi găseşte continuarea într-o formulă şi mai bine articulată în viziunea junimistă.

Sub imboldul literaturilor europene şi al celei autohtone, junimiştii vor continua munca de culegere începută de înaintaşi, vor formula opinii teoretice referitoare la modul de cercetare a folclorului. Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici, adică cei care vor intra în canonul istoriei literare drept „clasicii junimişti ai literaturii române”, s-au solidarizat cu ideile societăţii ieşene, făcând culegeri sau exprimând opinii referitoare la creaţia populară. Precizăm că părerea lor faţă de folclor este făcută din perspectiva scriitorului.

Clasicii junimişti îmbrăţişează aceeaşi concepţie a fundamentării unei literaturi originale, care îşi trage seva din comoara populară a spiritului românesc. Scriitorii clasici analizaţi nu sunt doar valorificatori ai folclorului, ci şi teoreticieni ai domeniului (Eminescu şi Slavici). Mentorul „Junimii”, Titu Maiorescu, identifică valenţele deosebite ale poeziei populare în O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, dar, în acelaşi timp, analizând poeziile eminesciene, criticul stabileşte că unul dintre izvoarele genialităţii poetului este tocmai folclorul.

Admiraţia criticului faţă de folclor şi faţă de scriitorii care se inspiră din el se probează prin multitudinea de referiri în studiile şi articolele sale (Asupra poeziei noastre populare – 1868, Literatura română şi străinătatea – 1882, În chestia poeziei populare – 1909). Rezonând cu ideile maioresciene şi având convingerea că folclorul reprezintă izvorul curat din care trebuie să se inspire scriitorul, Eminescu îşi exprimă opinia în recenzia făcută la volumul Novele din popor al lui Ioan Slavici sau în Strângerea literaturii noastre populare. Slavici, mare admirator al moralei creştine populare româneşti, i se alătură lui Eminescu, în aceeaşi idee, cu studiile: Literatura populară, Noi şi maghiarii, Românii din Ungaria, Transilvania şi Bucovina etc.

Ca teoreticieni sau scriitori de literatură artistică, marii clasici şi-au arătat interesul pentru folclor, fie prin culegerea de texte populare (Eminescu, Slavici şi mai puţin Creangă), fie prin imitarea formelor populare sau prin prelucrarea temelor şi a motivelor folclorice, întreaga lor operă exprimând o viziune specifică spiritualităţii româneşti.

Complexă este, într-o asemenea teză, situaţia creaţiei folclorice a lui Ioan Slavici şi a lui Mihai Eminescu. Pe bună dreptate, ediţiile operei lui Ioan Slavici şi receptarea specializată evidenţiază scrierile folclorice, etnografice şi istorice şi cele sociale şi economice alături de creaţia originală (nuvele, romane, poveşti, teatru şi memorialistică). Astfel, el este comparabil din punctul de vedere al creaţiei originale amintite (şi în poveştile culese şi „prelucrate”) cu ceilalţi clasici interesaţi

9

de mediul folcloric şi, totodată (la nivelul cunoaşterii şi al culegerii folclorului), cu unii culegători de folclor – Petre Ispirescu şi Ion Pop Reteganul. Identitatea scriitorului se conturează însă (în al treilea rând) şi prin scrierile sale istorice, literare, folclorice şi etnografice privitoare la unitatea culturală a românilor, prin articole şi studii referitoare la literatura populară, prin biografii, portrete şi interviuri cu asemenea subiecte, prin publicistică. Iată câteva exemple selectate de noi în acest scop: Serbarea de la Putna. Cuvântarea d-lui I. Slavici, Unitatea noastră culturală, Cum se scrie româneşte, „Păsăreasca” de azi, Nuvele de N. Ganea, Literatura poporană, Estetica, Literatura „românească” şi d-nul Duiliu Zamfirescu, Ce e naţional în artă, Serbările culturale, Românii din Ardeal, Crişenii noştri.

În înţelegerea noastră, încorporarea literaturii populare în creaţia originală a scriitorilor junimişti reprezintă momentul de vârf / cel mai important al acestei legături dintre folclor şi marii creatori. Există însă, aşa cum am arătat în teză, numeroase forme creatoare, literare, de raportare la folclor a scriitorilor analizaţi şi cel puţin şase niveluri ale acestei legături şi ale preocupărilor junimiste legate de literatura populară, etnografie, mentalităţile româneşti şi structurile arhaice.

O analiză a ediţiilor operei eminesciene arată: 1. poemele originale de inspiraţie folclorică (Călin Nebunul, Fata-n grădina de aur, Muşatin şi codrul, Codrule, Măria Ta etc.); 2. lirica populară (Doine de dragoste, Doine de dor, Blesteme, Bocete etc.); 3. balade (Basmul lui Aghir…); 4. dramatice (Oraţie de nuntă…); 5. basme în proză (Făt-Frumos din lacrimă, Finul lui Dumnezeu etc.); 6. proverbe; 7. cântece de lume, irmoase; 8. variante. În alte ediţii apar şi a. prelucrări, imitaţii şi motive populare (Doină, Peste codri sta cetatea etc.) şi b. Reminiscenţe şi improvizaţii (Cine crede vorbelor, Netămăduită boală etc.).

Textele populare au fost reţinute pe cale orală sau au fost transcrise „din diferite publicaţii” şi reflectă „interesul poetului pentru asemenea probleme” (D. Vatamaniuc). Se justifică astfel analizele şi comparaţiile întreprinse în teză pornind de la treptele / nivelurile asimilării folclorului şi de la modurile de cuprindere în creaţia originală, în constelaţiile simbolice ale acesteia.

Interesul şi concluziile privesc, în primul rând, literatura comparată şi istoria literară şi, în al doilea rând, folclorul. Orientarea lui Mihai Eminescu spre folclor, materialul folcloristic analizat şi comparat, specificul operelor eminesciene, discuţia despre prelucrări, imitaţii şi asimilări arată importanţa componentei arhaice în laboratorul de creaţie al poetului şi influenţa populară existentă, acest fundament folcloric, de investigat, la începutul mileniului III, la o sută patruzeci de ani de la manifestarea unei direcţii noi în cultura română.

Climatul cultural românesc şi german, popular şi cult în care s-au format Mihai Eminescu şi Ioan Slavici (şi chiar Titu Maiorescu) conservă creaţiile folclorice şi contribuie la valorizarea multiplă a acestora. Mihai Eminescu, de exemplu, reţine în Dicţionarul de rime („fără precedent” – Marin Bucur) adevărate „existenţe ale cuvintelor”, utilizarea lor estetică, unele efecte poetice, numeroşi termeni, de la neologism la arhaism şi regionalism şi de la cuvinte proprii la denumiri şi forme populare, o aventură lexicală. Selectez pentru tema noastră:

10

erburi şi herburi; iasmă şi catapeteasmă; plânge-mi-se-vor în vale; iţe, leliţe, miţe, spiţe şi criţe; zar, bazar, Cezar, Baltazar, pânzar, cobzar, vărzar, orzar, ţar, zeţar, creiţar etc.

Reprezentând sub forma unor cercuri concentrice modul cum am receptat şi analizat opera clasicilor junimişti, am constatat că această proiecţie corespunde diferitelor nivele ce sintetizează preocuparea pentru folclor a scriitorilor discutaţi: în centru se află nucleul, sursa de inspiraţie, adică folclorul în forma sa brută, curată, care va rodi apoi în mod original pe diferite nivele: al cunoaşterii, al culegerii, al publicării, al teoretizării, al prelucrării, al imitării, cât şi al asimilării acestuia în operele culte. Urmărind cu atenţie toate aceste nivele în cazul fiecărui scriitor – Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici – ne-au fost revelate aspecte inedite ale creaţiei acestora, ceea ce ne-a condus spre închegarea unei perspective originale asupra operelor acestora.

Abordarea de ansamblu privind particularităţile naţionale şi estetica romantică paneuropeană referitoare la creaţia populară ne-a îndreptat atenţia în capitolul III, Prezenţe mitice româneşti în opera clasicilor junimişti, spre acele istorii care au stat la baza folclorului şi a credinţelor poporului nostru, ce au oferit scriitorilor „scheme” şi metode în conturarea unui Welthanshauung specific.

Nu putem vorbi despre metamorfozarea literaturii populare la clasicii junimişti dacă nu avem în vedere şi un întreg ansamblu de mituri şi credinţe care dau identitate culturii noastre. Analizând prezenţa acestora în opera scriitorilor discutaţi am remarcat că aceste „istorii sacre”1 ocupă un loc important în creaţia clasicilor, întrucât temele majore de creaţie (iubirea, natura, istoria şi realităţile social-politice) ale literaturii noastre se regăsesc în planul folclorului, unde mitul cosmogonic, etnogonic, antropologic, erosul şi thanatosul reprezintă coordonate esenţiale. Punând acest filtru al analizei mitico-simbolice şi arhetipale, opera clasicilor junimişti ni se dezvăluie într-o perspectivă nouă, ce relevă un univers spiritual populat cu fiinţe angelice sau demonice, cu ursitoare, figuri diforme, figuri arhetipale de factură creştină, eroi salvatori, dar şi figuri comice ale eposului popular românesc. În mod evident, opera clasicilor junimişti valorifică şi, am putea spune, recuperează în planul literaturii culte acele mituri fundamentale ale culturii noastre. Şi din această perspectivă creaţia lui Eminescu, Creangă, Caragiale sau Slavici situează literatura română în sincronizare cu cea universală. Mai mult decât atât, prin această perspectivă scriitorii studiaţi ni se relevă a fi capabili de o lucidă percepţie a lumilor spirituale, a tot ceea ce înseamnă esenţă spirituală românească, valorificând totodată artistic această viziune.

Trebuie subliniat faptul că dintre junimişti numai Eminescu a încercat reconstituirea unei mitologii naţionale româneşti, din ţesătura căreia amintim: episodul daco-roman sau pe Sarmis, Brig-Bel, Decebal, Dochia, Muşatin, Toma Nour sau Mureşan. Ceilalţi trei scriitori prin „literaturizarea” miturilor nu şi-au propus acest lucru. Însă toţi, prin preluarea de-a gata a unui mit, încearcă o remodelare a lui, o interpretare nouă sau o tratare dintr-un unghi diferit şi o

1 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers, 1978, p. 6.

11

actualizare a lui pentru fiecare generaţie. Cu alte cuvinte, prefac datul brut într-un fapt artistic, cult, translează mitul în naraţiune. Trecerea de la mitul primitiv etno-religios la mitul literar păstrează simbolismul, scheletul epic şi aspectul metafizic, dar pierde în schimb caracterul fondator, veridic şi primeşte pecetea unui scriitor. Sau, conform terminologiei lui Gérard Genette, mitul poate fi considerat un hipotext, iar opera scriitorilor, un adevărat hipertext în raport cu schema mitică, ceea ce lasă de înţeles că relaţiile dintre scheletul mitic şi operele scriitorilor în care îşi face simţită prezenţa sunt nişte relaţii de intertextualitate2.

Îmbinarea formelor populare cu formele culte în opera lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici a reprezentat pentru noi un alt punct de interes ce ne-a orientat spre o perspectivă comparativă asupra literaturii populare şi a celei culte, aspect surprins în capitolul IV, Forme populare şi forme culte în opera marilor

clasici. Perspectivă comparativă. Procesul de transsubstanţiere a elementelor folclorice în literatura cultă, care în concepţia lui D. Caracostea reprezintă selecţionarea, înălţarea şi organizarea experienţelor vieţii într-o existenţă superioară cârmuită de legi proprii de expresivitate3, poate fi urmărit pe parcursul investigării operelor clasicilor junimişti.

Prin degradarea sacrului, cu timpul mitul şi-a pierdut din importanţa pe care o avea, dar, totuşi o reminiscenţă din întâmplarea petrecută în illo tempore a rămas în memoria comunităţilor tradiţionale, care a simţit nevoia să o îmbrace într-o haină nouă sub forma basmului, legendei, snoavei, povestirii, baladei, doinei sau proverbului. Toate aceste specii, ce mai înainte de toate au făcut parte din literatura populară, vor fi culese şi preţuite la adevărata lor valoare în secolul al XIX-lea. Romanticii au fost primii culegători înflăcăraţi, au preluat teme şi motive din literatura populară, iar prin absorbţia de elemente folclorice în operele lor au ridicat creaţia literară la o înaltă valoare artistică. Putem spune că la noi junimiştii valorifică folclorul pe bază de criterii, prevalând criteriile estetice.

Pornind de la un fapt omniştiut că literatura populară a servit drept model clasicilor şi prin formele sale (doină, baladă, basm, snoavă, proverb) ne-am îndreptat atenţia asupra modului ingenios în care scriitorii junimişti au valorificat formele, ca mai apoi să îmbogăţească ei înşişi modelul literaturii populare prin creaţiile lor: descrierile de natură romantică şi portretele având complexitate psihică – realizate prin antiteză, inserarea unor motive romantice – visul, somnul, strigoiul, modele de basm în formă versificată (Eminescu); umorul şi ironia, umanizarea personajelor fantastice şi valorificarea limbajului popular cu aspect arhaic şi zonal moldovenesc (Creangă); fantasticul de tip sud-est european, crearea unor tipare psihologice specifice prozei realiste, umorul negru (Caragiale); dimensiunea morală a existenţei în toate planurile, intersectarea fabulosului şi a cotidianului pentru a spori fantasticul (Slavici).

Alegând o pistă de investigare abordată mai rar până acum de critica literară, ne-am organizat această secvenţă a cercetării în funcţie de verbele dicendi 2 Gérard Genette, Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, Bucureşti, Editura Univers, 1994, p. 34. 3 D. Caracostea, Creativitatea eminesciană, Iaşi, Editura Junimea, 1987, p. 32.

12

– a cânta, a povesti şi a zice. Discursul liric al doinei, dar şi al baladei se structurează în funcţie de verbul a cânta, cel epic al basmului şi al snoavei, în funcţie de a povesti şi cel al proverbului în funcţie de a zice. Critica de specialitate clasifică producţiile literaturii populare după criteriul estetic, al vechimii, al vârstei emiţătorului, al relaţiei dintre text şi cadrul ceremonial, însă noi am considerat că o perspectivă nouă asupra formelor culte inspirate de cele populare din opera clasicilor junimişti poate avea ca principiu de clasificare modul în care este emis, performat în popor un anumit text, având drept călăuzitori verbele dicendi amintite.

Cântecele, în genere tot ce este versificat, alcătuiesc genul poetic, care cuprinde următoarele specii: balada, doina, oraţia, descântecele, hora. Bogăţia temelor şi ideilor conţinute, rima şi ritmul i-au determinat pe mulţi iubitori de folclor să le culeagă, să se inspire din ele sau să creeze asemenea bardului popular. Astfel cu trecerea timpului melodia s-a uitat, dar s-a păstrat versul ritmat şi rimat, acea materie care i-a atras pe mulţi scriitori, în rândul cărora se află şi unii junimişti. Dintre creaţiile populare cântate, cu influenţă asupra operelor clasicilor junimişti, se remarcă balada şi doina, la Mihai Eminescu în primul rând.

Sub pecetea verbului a povesti putem pune specii precum: basmul, snoava, povestirea, legenda. Din cele mai vechi timpuri exista obiceiul de a povesti. Tradiţional, acest obicei se împletea cu activitatea curentă a oamenilor. Se povestea în timpul şezătorilor, clăcilor, la „desfăcatul mălaiului”, pe uliţă, la moară, la păzitul oilor etc. În mentalitatea sătească tradiţională povestitului i se conferă şi un rol magic, de înlăturare a celui rău pe timp de noapte, încât se povestea şi în timpul priveghiului. Translând povestitul în literatura cultă, acest act primeşte o funcţie moralizatoare, şi mai ales una estetică. Ceea ce s-a urmărit în acest capitol este modul cum un anumit povestitor – în cazul de faţă naratorii din proză – a pornit de la tipare structurale şi elemente de cod tradiţionale şi a ajuns la adevărate creaţii artistice, imprimându-şi personalitatea.

Dar ceea ce ne-a atras atenţia în mod special, în această cercetare, sunt paremiile şi funcţiile acestora în opera clasicilor junimişti. În nicio altă specie nu e atât de evidentă întrepătrunderea dintre literatura cultă şi cea populară, iar încercarea de a stabili originea populară sau cultă rămâne fără niciun rezultat de cele mai multe ori. Se impune o identificare a fiecărei specii a paremiilor: proverbul, zicătoarea şi aforismul.

Trebuie să facem precizarea că în opera lui Ion Creangă paremiile apar în stare naturală, aşa cum le-a auzit autorul, iar în scrierile lui Ioan Slavici acestea se apropie mai mult de aforisme, în creaţiile lui Ion Luca Caragiale acestea sunt înfăţişate în variantă parafrazată cu influenţe ale limbajului orăşenesc, iar la Eminescu, sub influenţa vastei culturi europene, apar în forma cultă, adică aforistică, încât poetul enunţă un adevăr de largă valabilitate.

Am operat clasificarea paremiilor din opera celor patru mari clasici fiind ghidaţi de: poziţia acestora în text, funcţia îndeplinită şi valoarea stilistică. Având în vedere poziţia paremiilor în text, putem identifica două funcţii ale acestora, cea prevestitoare în opera lui Slavici şi a lui Caragiale şi funcţia conclusivă în opera lui

13

Creangă şi a lui Caragiale, ţinând cont de scopul urmărit şi anume de a demonstra ceva sau de a concluziona o idee.

Importanţa paremiilor în textele scriitorilor analizaţi face ca acestea să îndeplinească fie o funcţie epică, fie o funcţie caracterizatoare. În ceea ce priveşte funcţia epică se delimitează pe de o parte aspectul moralizator în creaţiile lui Slavici şi ale lui Creangă, şi, pe de altă parte, modul original de a reda o situaţie în opera fiecărui clasic studiat. De asemenea, se izolează şi o funcţie ironică a paremiei în textele discutate. Cealaltă funcţie, cea caracterizatoare, susţine realizarea unor inedite portrete paremiologice în operele fiecăruia dintre creatorii analizaţi. Nu pe ultimul loc se află funcţia stilistică a paremiilor, aceasta reprezentând un sumum al tuturor funcţiilor îndeplinite de gnomiile din creaţiile lui Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici. Avem în vedere opere precum: Frumoasa lumii, Finul lui Dumnezeu, Fata-n grădina de aur, Luceafărul, Epigonii, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Glossă (Mihai Eminescu), Amintiri din copilărie, Capra cu trei iezi, Povestea lui Stan Păţitul, Povestea lui Harap-Alb (Ion Creangă), Cănuţă, om sucit, Partea poetului, Răsplata jertfei patriotice, Calul dracului, Greu, de azi pe mâine… sau unchiul şi nepotul, O scrisoare pierdută (I. L. Caragiale), Păcală în satul lui, Stan Bolovan, Doi feţi cu stea în frunte, Floriţa din codru, Popa Tanda, Gura satului, Pădureanca Comoara etc.

Prin capitolul V, Realism şi transfigurare în opera clasicilor junimişti, am vizat modul subtil şi rafinat al acestora de a surprinde realitatea, de a aduce inefabilul în concret, cât şi profanul în lumea visului, a idealului. Operele clasicilor junimişti nu sunt rezultatul translării, punct cu punct, a realităţii. Nivelul ontologic diferit al realităţii obligă – ab initio – eliminarea unei înţelegeri mecanice a unei asemenea realităţi. În procesul de creaţie se petrece convertirea datelor experienţei estetice într-un limbaj în general conotativ. Nu atât problema referenţialului literaturii este importantă, cât a judecăţii de valoare asupra operei. Şi este evident că acest lucru nu poate fi realizat printr-o relaţie de echivalenţă între real şi operă. Judecata estetică nu urmăreşte gradul de adecvare la real, ci adevărul artistic rezultat din demersul artistic. Cu alte cuvinte realul (sursa folclorică) se transfigurează prin ficţiune.

Prin transfigurarea realului înţelegem modalitatea specifică unei opere de „înstrăinare” de real, pierderea contactului nemijlocit cu acesta. Modul în care realul devine „altceva” este evident: în regimul imaginarului, procesul de transfigurare înseamnă inserţia conştiinţei lucide şi a ficţiunii în raport cu realul, translatarea acestuia printr-un act de creaţie concretizat într-o operă literară vie. Realul, cu deosebire realitatea românească a secolului al XIX-lea, nu poate fi prezent în întreaga sa complexitate în operă, artistul, în cazul nostru Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici, operează o reducţie, o selecţie, fixând timpul şi pornind de la detaliile date în experienţă nemijlocită, creând din perspectiva concepţiei sale literare.

În opera lui Eminescu am urmărit acest raport prin conturarea a tot ce desemnează fantasticul romantic şi delimitarea unui univers al rusticului, al „aerului de ţară”, de tradiţie şi istorie veche, care se simte prin intermediul imaginilor

14

(codru, pădure, izvor, fântână, cumpănă, turme), a sonorităţilor (doină, corn, bucium, caval, fluier, jale), al ritmurilor (joc, horă, mărunta) specifice plaiului mioritic. Ni se dezvăluie că pentru Eminescu folclorul nu este doar un izvor de îmbogăţire a literaturii, ci constituie o legătură cu tradiţia, cu concepţia poporului despre marile adevăruri ale existenţei. Sufletul lui Făt-Frumos este pătruns de acel dor care face substanţa poeziei populare.

De exemplu, eroul din basmul Făt-Frumos din lacrimă horea şi doinea, el mergea urmărind cântecul dorului inimii lui. Dorul redă o stare specific românească, el face parte din acele ipostaze spirituale care arată modul propriu de a fi al neamului nostru. Preluând cuvântul dor din lexicul poeziei populare, Mihai Eminescu îl va folosi în sintagme şi construcţii lexicale diferite, acordându-i semnificaţii legate de starea sufletească: „lacrimi de dor”, „dor mai adânc, mai întunecos, mai mare”, „dorul voiniciei”, „dorul inimii”. Însă acest dor al eroului în basmul eminescian se manifestă prin doină şi prin horă. Constatăm că protagonistul din basmul lui Eminescu însumează trăsăturile specifice voinicului român, care, deşi are sufletul plin de dor, de doine şi de visare, ştie să lupte, să mânuiască paloşul. Visul romantic dobândeşte în basm o funcţie gnoseologică permiţând astfel intrarea sub incidenţa meditaţiei interioare. În basm eroii adorm şi visează, acest motiv romantic asigurând evadarea din realitate sau îndeplinind o funcţie compensatorie. Astfel oniricul romantic şi realismul rusticului românesc configurează un univers artistic cu o savoare unică în opera lui Eminescu. Ne bazăm, desigur, şi pe receptarea componentei folclorice a creaţiei eminesciene de către exegeza critică.

În ceea ce îl priveşte pe Ion Creangă putem spune că acesta este un scriitor exponenţial, reprezentant al comunităţii din Humuleşti, al satului românesc al secolului al XIX-lea. Această afirmaţie se bazează pe analiza şi exemplificarea unor ocupaţii, tradiţii şi obiceiuri, creaţii populare, a limbajului specific omului de la ţară, elemente ce se regăsesc atât în opera memorialistică, cât şi în universul poveştilor. Scriitorul, crescând cu aceste realităţi specifice satului, nu putea să nu le insereze în creaţiile sale.

Aceste valori ale satului sunt văzute din două perspective diferite: în Amintiri din copilărie din perspectiva realului, iar în Poveşti din perspectiva fabulosului popular; ele interferează mereu de la imaginar înspre real şi din real spre imaginar. Imaginarul apare în real prin transfigurare în opera memorialistică, atunci când povestitorul proiectează lucrurile la dimensiuni fabuloase. Iar realul îşi face apariţia în imaginar prin desolemnizarea toposului narativ din Poveşti, când apar ţinuturi asemănătoare Humuleştiului, eroi ce poartă însuşiri umane şi care vorbesc asemeni oamenilor de la ţară. Prin tot ce a scris, Creangă reface în scheme narative tradiţionale o anumită matrice, lumea satului moldovenesc de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Refacerea lumii satului natal i-a oferit scriitorului, prin intermediul memoriei, să retrăiască timpul copilăriei şi timpul sărbătoresc, acele timpuri lipsite de griji ce permit ieşirea din istorie şi intrarea în illo tempore. Prin ceea ce a scris Ion Creangă, prin modul de a ne face cunoscut ţinutul natal putem spune că

15

scriitorul este un exponent al universului popular, sau cum afirmă G. Ibrăileanu: „Creangă este un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare; al sufletului moldovenesc între români; al sufletului ţărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între ţăranii din Moldova”4.

Trebuie să subliniem şi faptul că opera lui Ion Creangă nu s-a născut numai din realităţile satului natal, ci şi din contactele cu prietenii şi atmosfera de la Junimea. Humuleşteanul este, după cum afirmă exegeţii, un „ţăran rasat” ce cuprinde în „sufletul său bogat veacuri de obiceiuri, datini şi înţelepciune populară, care s-au sedimentat ca erele geologice”, dar care datorită talentului şi mediilor frecventate a acumulat mai multă cultură decât consătenii săi sau decât „feciorii de domn”5.

O analiză a operei lui Ion Luca Caragiale de la comedii la momente şi schiţe şi de la nuvele la basme ne permite să vorbim despre unitatea în varietatea scriiturii şi să o încadrăm sub titulatura unei creaţii a autorului: Temă şi variaţiuni. Cum incendiul, o întâmplare reală – „Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulţumită activităţii pompierilor şi soldaţilor, focul, deşi bătea un vânt puternic, a fost năbuşit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate” – a fost înţeles în cinci variante de presă, aşa şi opera lui Caragiale are o „temă” – societatea şi omul social, pe care o redă în diferite „variaţiuni” – forme.

Poveştile şi nuvelele lui I. L. Caragiale, în primul rând, dar şi drama Năpasta arată interesul pentru temele şi motivele folclorice. Fiind un scriitor prin excelenţă citadin, tranziţia timpului său Caragiale a evocat-o prin viaţa oraşului, cu trăsuri pornite în goană, cu funcţionari întârziaţi la masă, cu oameni care vin de la gară, cu străzi, cu orele după-amiezelor caniculare, cu saloanele mondene, cu berăriile unde se discută politică; cu alte cuvinte realismul său este ironic. Suntem tentaţi să spunem că acest realism critic se găseşte în dramaturgie, în schiţe şi momente, dar îl regăsim şi în lumea basmului sau în nuvelele ce au la bază prototipuri folclorice. Un bun exemplu ar fi împăratul din basmul Mamă, care e preocupat de politică: „În sfârşit, aşa a hotărât politica măriei-sale împăratului, aşa am hotărât eu - aşa trebuie să se facă!”. Politica împăratului se referă la alianţa cu alte curţi vecine prin căsătoria lui Florea-voievod. Până şi tărâmul întunecat se conduce după o politică: „politica împărăţiei noastre cere ca să ştim tot, fără greşeală, îndoială” (Kir Ianulea), fapt pentru care îşi trimite un reprezentant pe pământ. Atât împăratul pământean, cât şi cel al tărâmului întunecat, asemenea majorităţii eroilor lui Caragiale, sunt preocupaţi de politică. Este un domeniu mai puţin valorificat al creaţiei caragialiene.

Publicistica lui I. L. Caragiale evidenţiază preocuparea scriitorului de mediul popular. Şcoala rurală, Instrucţiunea populară, Cronica de joi, Arheologie, Intelectualii, Poporanismul (Răspuns la o anchetă literară), Începuturile Romei sunt câteva din articolele autorului la chestiunea zilei, dar şi cu trimiteri clare la 4 G. Ibrăileanu, Povestirile lui Creangă, în Ion Creangă, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977, p. 216. 5 Petru Rezuş, Ion Creangă. Mit şi adevăr, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981, p. 244, vezi şi Constantin Trandafir, Ion Creangă – Spectacolul lumii, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1996.

16

istorie şi societate, la morală şi politică. Între cuvintele care lipsesc uneori interpretării operei lui Ion Luca Caragiale, alături de focul roşu şi flacăra albastră, de nord şi meteorologie, de temperatori şi de recursul la eufemisme şi crucişuri lingvistice şi atitudinale, la naturaliştii francezi şi romanticii germani, profesorul Ioan Derşidan aminteşte gnomii şi gnomonul. Gnomul, artistul caragialian (articolul Câteva păreri) ne trimite la „legătura cu pământul şi lumea de la noi, la viaţa organică şi lumea de la noi, la viaţa organică şi fenomenele geografice, la sensibilitatea climatică. La Caragiale momentul de viaţă şi expresia lui stau adesea sub consemn meteorologic, iar Nordul dimensionează această caracteristică”6.

Opera lui Slavici păstrează viziunea realistă, populară şi tonul moralizator în mod constant, prezenţa visului reducându-se la scurte secvenţe în care eroinele visează torcând firul aşteptării şi al răbdării. În lumea satului se evidenţiază în primul rând acele creaţii idilice care alcătuiesc un veritabil tablou etnografic al mediului rural, în care evenimentele coboară parcă după un ritual bine stabilit. Chiar activităţile casnice se supun unui anumit ceremonial.

Sanda, tânăra din Scormon, ce-şi credea iubitul mort în cătănie, foloseşte vârtelniţa, urzoiul, jirebia: „Cât e de lung gardul, de la portiţă până la cotitura uliţei, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu ştie de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiţă, e vârtelniţa cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl suceşte pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo suceşte firul încă o dată şi iarăşi se întoarce înapoi. Vârtelniţa se mişcă a lene, scârţâind îndelungat, şi lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârţâitura încetează şi firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniţă, descurcă firele şi iarăşi părândă parii. Aşa se urzeşte pânza”. Prin această minuţioasă descriere a urzitului, Slavici dă dovada unei profunde şi autentice cunoaşteri a muncii casnice ţărăneşti. Însă această descriere nu e făcută în scop etnografic, ci este încărcată de simbol. Activitatea eroinei de a urzi şi aşteptarea o aseamănă pe tânără cu Penelopa, soţia devotată ce a recurs şi ea la facerea unei pânze. Sanda deşi urzeşte pânza într-un mod mecanic, se gândeşte la altceva, la Pascu. Urzitul e prilej de meditaţie, iar idilizarea este programată.

Dar realismul poporal, subliniat de Titu Maiorescu sau de Nicolae Iorga, se simte nu numai în nuvele, ci şi în primele creaţii – în basme. Veşmântul fabulos al basmului este un mod de a scoate la lumină aspecte ale vieţii reale, portul, modul de a se purta, dar şi greutăţile, năzuinţele omului simplu de la ţară. În realizarea poveştilor, Slavici dispune de o viziune realistă, prefigurată de existenţa reală a satului în care s-a născut şi a copilărit, cu eroi înfăţişând tineri ai locului, cu atitudini şi comportamente specifice, peste care se suprapun elemente fantastice, conform genului.

Aşa se face că eroul plecat „să strângă cumva, de undeva, ceva pentru spuza lui de copii” din Spaima zmeilor, mergea „cu paşi mărunţei înainte – cu căciula pe-o ureche”. Ileana cea şireată, din creaţia omonimă, deşi este fiică de împărat, poartă haine ţărăneşti, o ie „ţesută cu altiţe”. Lia, tânăra curajoasă, dornică de a-l dezlega

6 Ioan Derşidan, Viziera cavalerului, Oradea, Biblioteca revistei „Familia”, 2008, p. 304.

17

de vrajă pe Limir-împărat „frământă aluat din făină neagră şi-şi făcu o azimă de drum, apoi porni în cale lungă, nu cu opinci de oţel şi curele de viţel (…), ci desculţă, ca o fată săracă”. Astfel de sublinieri, nu puţine la număr în basme, îi apropie pe protagoniştii acestor creaţii de oameni şi fapte cunoscute din mediul real sătesc. Tot aşa, la o atentă lectură a acestor naraţii, opoziţia eroilor pe plan social (bogat-sărac) ţine să sugereze polarizarea socială, în care clasele sus-puse sunt ţinta criticii. Viaţa reală cu greutăţile şi năzuinţele ei îşi regăsesc locul în poveştile slaviciene. În Băiet sărac, Rodul tainic, Spaima zmeilor, Negru-împărat, Limir-împărat, eroii sunt oameni săraci care-şi iau lumea în cap în căutarea norocului. Ei sunt posesori de virtuţi – hărnicie, onestitate, înţelepciune, vitejie – acele calităţi ce îi diferenţiază faţă de cei înzestraţi cu puteri ascunse şi bogăţii, care în numele statutului social îi pot asupri pe cei sărmani.

Prin intermediul basmului Slavici a putut să-şi manifeste simpatia faţă de unele personaje şi să-şi exprime ideile despre anumite realităţi sociale, lucru subliniat şi de Magdalena Popescu: „Dintr-o perspectivă simbolică şi cunoscând marea obsesie a vieţii autorului (…) traumatizată de câteva accidente sociale imprevizibile şi nejustificabile din punctul lui de vedere, basmul devine perfect transparent: o anume afectivitate dominantă mobilizează motivele arhaice în scheme noi, pentru a demonstra glorificarea năpăstuitului fără vină”7.

Literatura populară a influenţat stilul clasicilor junimişti în diferite forme, care se mulează pe formula stilistică a fiecăruia în parte, aspect abordat în capitolul VI, Influenţe ale literaturii populare în stilul clasicilor junimişti. Constatăm că Eminescu valorifică tehnica narativă populară, îmbogăţind scriitura cu figuri de stil şi descrieri. Cercetând lexicul celor trei texte Călin Nebunul – în proză, Călin Nebunul – în versuri şi Călin (file din poveste), am constatat că basmul cules păstrează stilul narativ popular, caracterizat prin folosirea frecventă a conjuncţiei da’ (dar) cu rol narativ, a adverbului acu, a timpurilor verbale în formă populară, a pronumelui demonstrativ popular, a formei populare a pronumelui personal li, a adjectivului pronominal nehotărât popular vo. Variatele aspecte ale stilului oral, cum ar fi termenii de adresare, formulele populare de salut, interjecţiile, cuvintele şi construcţiile incidente, interogaţia, reducerea corpului fonetic al cuvântului, îmbinarea frazeologică, expresiile populare, repetiţiile devin podoabe stilistice ale variantei în versuri.

Distribuirea în cele trei texte (Călin Nebunul – proză, Călin Nebunul – versuri şi Călin (file din poveste) a unor cuvinte am redat-o prin următoarea statistică: acu – 25, 0, 0; acum – 0, 3, 1; acum – 0, 3, 0; da’ – 60, 10, 0; dar – 4, 19, 5; dară – 0, 4, 0; făr’ – 6, 4, 1; fără – 1, 1, 2; îs – 2, 1, 0; li – 5, 3, 2; pân’ – 5, 9, 1; sară – 2, 7, 1; vo – 7, 6, 1 etc. Analizând lexicul din Călin Nebunul – versuri şi Călin (file din poveste) am constatat că preferinţa pentru anumite cuvinte este dictată de viziunea sa romantică despre creaţie şi despre culegerea şi prelucrarea artistică a literaturii populare. Dacă în basmul în proză am identificat doar 23 de mărci stilistice, iar în cel versificat aceste ornamente stilistice se găsesc la

7 Magdalena Popescu, Slavici, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1977, p. 482.

18

aproximativ al treilea vers, în poem aceste expresivităţi abundă, fiind prezente tot la al doilea vers.

Prin toate aceste figuri de stil, poetul realizează un limbaj de sugestie unic în literatura epocii. El compune un cadru feeric şi creează personaje care îmbină trăsături tradiţionale şi elemente ale poeticii curentului romantic, sub a cărui înrâurire a fost făurit – pornind de la un model popular – Călin Nebunul. Alături de schema epică, prozatorul poet păstrează şi elemente de construcţie specifice creaţiilor folclorice, ceea ce a adăugat basmului culoarea specifică. Prin alăturarea basmului popular cules de Eminescu, a basmului versificat şi a poemului Călin (file din poveste) s-a evidenţiat şi mai clar ceea ce geniul creatorului a adăugat schemei tradiţionale a basmului folcloric românesc, anume viziunea romantică şi limbajul artistic, plin de noutate şi de poezie.

Creaţia lui Ion Creangă reprezintă o valorificare la maximum a tot ceea ce înseamnă procedee populare, întrucât sufletul scriitorului trăieşte în osmoză perfectă cu atmosfera satului humuleştean. Deşi scriitorul foloseşte limba populară, aceasta este regândită, încărcată de expresivitatea paremiologică pentru a reprezenta doar esenţa limbii artistice a lui Creangă. Componenta stilistică fundamentală este oralitatea acestei expresivităţi, prin care se apropie de folclor.

Pe un spaţiu restrâns, scriitorul reuşeşte să reproducă limba populară printr-o multitudine de procedee, cum ar fi: folosirea interjecţiilor, a repetiţiilor, a conjuncţiei şi cu rol narativ, a expresiilor idiomatice, dar reorganizată în funcţie de aspectul narativ şi de personaje, cum argumentează G. I. Tohăneanu şi Constantin Trandafir. Atitudinea jucăuşă, umorul şi jovialitatea le regăsim şi în operă prin paradoxul logic, echivoc, aluzie sau prin prezentarea, în Amintiri, a unor amici într-o aură a fabulosului, iar a unor personaje de poveste într-o notă realistă. Astfel creaţiile lui Creangă, între fabulos şi realismul grotesc, emană bună dispoziţie, stârnind râsul şi celui mai ursuz cititor.

Dar originalitatea stilului nu constă numai în limbajul de factură populară, în forma de prezentare a operei, ci în legătura organică dintre formă şi fond, dintre expresia verbală şi atitudinea oglindită în ideile şi stările afective ce nuanţează faptele eroilor. Analizând Povestea lui Stan Păţitul la nivel lexical şi sintactic s-au decantat elementele aparţinătoare substratului popular de ceea ce este „spectacolul lingvistic” al operei lui Creangă. Impresia de regional (am identificat în lexicul poveştii 27 de termeni strict regionali) credem că provine din utilizarea unor cuvinte mai rare, dar care se regăsesc şi în alte dialecte, din aspectul fonetic moldovenesc al unor cuvinte cu răspândire generală sau din întrebuinţarea unor cuvinte din fondul arhaic al limbii române. Deşi considerat prin excelenţă creatorul unei opere în care abundă formele literaturii populare, Ion Creangă ni se înfăţişează la o analiză mai atentă drept creator de „limbă populară artistică”, un spirit care îşi manifestă geniul creator tocmai în această direcţie a frustului, popularului, specificului naţional şi regional.

Arătăm din nou faptul că cele mai bune ediţii ale operei lui Ion Creangă folosesc glosare, explicări ale unor termeni populari, regionali şi a unor crengisme. În al doilea rând, este de subliniat faptul că multe texte din Învăţătorul copiilor,

19

cartea de citire pentru clasele primare, cuprind învăţături morale pornind de la subiecte populare (Poveste, Pâcală, Nu lucrezi, n-ai ce mânca etc.). Alături de lucrările originale amintite deja şi unele analizate, menţionăm cele câteva poezii populare şi rostiri, zicători, cuvinte, din manuscrisele scriitorului (ediţia Opere).

Opera de inspiraţie folclorică a lui I. L. Caragiale ne-a dezvăluit sub raport stilistic implicaţiile variate ale „crucişului lingvistic”. Îmbinarea de cuvinte noi şi vechi, autohtone şi străine sau de procedee populare cu cele moderne pentru acel timp ne trimit cu gândul la privirea crucişă a Acriviţei, „vestită de frumoasă; numai atâta cusur avea şi ea, că se uita uneori, nu totdeauna, cruciş” (Kir Ianulea), a negustorului din La conac, „om plăcut la înfăţişare şi tovarăş glumeţ; numai atâta că e şaşiu”, privire care indică apartenenţa eroului la două lumi diferite, şi ne oferă posibilitatea de a vorbi de un „cruciş lingvistic”. Acest procedeu introduce în text acea ambiguitate, de a ezita între real şi ireal.

Cum pentru Ion Creangă este specific „limbajul coţcăresc”, pentru Ion Luca Caragiale e propriu „crucişul lingvistic”, de multe ori generator de comic. Acest aspect este remarcat de Ioan Derşidan în studiul consacrat limbajului din opera lui Caragiale: „Limbajul cruciş (…) caracterizează noua lume, o bună parte a socialului românesc dinaintea lui 1900. Crengismele şi limbajul coţcăresc caracterizează înţelepciunea şi mentalul popular din aceeaşi perioadă, iar crucişul şi argourile limbajului urban exersat în bătăliile pentru formă şi fond”8.

Printre influenţele literaturii populare asupra operei lui Caragiale menţionăm: oralitatea (o oralitate de tip suburban şi nu una de tip popular ca la I. Creangă); metafora şi epitetele populare. Procedeelor stilistice de factură populară, Caragiale le adaugă pe cele caracteristice pentru epoca sa: limbajul specific mahalalei, replicile „în ecou”, suspendarea enunţului, limbajul defectuos, stricat, greşelile de limbă şi de gândire ale eroilor, modalităţi stilistice regăsite în întreaga sa operă.

Analizând nuvela Kir Ianulea am tras concluzii referitoare la ceea ce este cruciş lingvistic, prin ambiguitatea atitudinii şi a rostirii, prin delimitarea noului de vechi. Limba poveştii este o limbă vorbită, colorată şi împestriţată folcloric prin: formule de basm – „Zice că odată”, „… ş-o fi dormind ş-acum, dacă nu cumva s-o fi sculat”; expresii populare – „putred de bogat”, „p-aici ţi-e drumul”, „cum te-o tăia capul”, „de ispravă”, „să ne vedem când mi-oi vedea ceafa fără oglinzi”, „ca ochii din cap” şi multe altele; propoziţii eliptice de predicat – „şi, p-aici ţi-e drumul! într-un suflet, la-mplinirea datoriei”; propoziţii exclamative – „Patru telegari cu falaitar!”; interjecţii – „Pt!”, „Ei!”, „Hei!”, „Aş!”, inclusiv cele predicative – „Iar atunci, helbet!”; proverbe – „Vorba veche: dacă eşti sărac, du-te-ntr-o politie bogată” şi diminutive – „ziulica”, „sănătoşel”, „trebuşoară”, „puiule”; epitete duble, cu rol de a caracteriza – „case mari boiereşti”, „poznaşă trebuşoară şi gingaşă”. Personajele folosesc cu mare uşurinţă două registre ale limbajului: unul autohton şi altul specific pentru o anumită epocă, dintr-un anumit loc ce conţine

8 Ioan Derşidan, Nordul caragialian, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003, p. 39.

20

cuvinte de origine turcească sau neogreacă, ceea ce îi conferă o notă de originalitate operei, cum argumentează Ştefan Cioculescu şi Ştefan Cazimir.

Spre deosebire de ceilalţi clasici, Slavici nu pune accentul pe stil, ci pe claritatea comunicării. Se poate remarca o preocupare permanentă de a surprinde în cuvinte simple şi înţelese de toţi românii o concepţie de viaţă specifică pentru spaţiul rural. Caracterul popular al limbii basmelor lui Slavici reprezintă o coordonată, un semn al realismului, al oralităţii. Nota de oralitate populară este dată de expresiile populare şi proverbe, formulele specifice naraţiunii, exclamaţii, prin participarea autorului la acţiune (povestitorul vrând să-şi ajute eroul basmului îi dă sfaturi).

Apropierea stilului lui Ioan Slavici de cel al creatorilor populari se realizează şi prin folosirea repetiţiilor. Repetiţia de factură populară apare în basmele slaviciene prin reluarea ei sub formă diminutivală sau a altui derivat, prin repetarea aceleiaşi forme a cuvântului, reluarea formei flexionare a aceluiaşi cuvânt într-o propoziţie următoare, repetarea unui substantiv cu modificarea funcţiei sintactice. De asemenea, Slavici recurge şi la comparaţia de tip popular, la regionalisme, pentru a da naraţiunilor o coloratură realistă. Scriitorul imprimă procedeelor populare o notă personală prin repetiţia ce e combinată cu inversiunea pentru potenţarea fantasticului, prin comparaţia amplă care îmbrăcă uneori forma propoziţiei subordonate sau prin părţile rimate.

O trăsătură specifică basmelor, dar şi nuvelelor este caracterul moralizator ilustrat printr-o exprimare generalizată în care se găsesc expresii de tipul: e bine – nu e bine, se poate – nu (se) poate, se cade – nu se cade, se cuvine – nu se cuvine, a face – a nu face, a fi mulţumit – a nu fi mulţumit, toate aceste grupuri lexicale, având la temelia lor verbul trebuie, deşi prin prezenţa negaţiei par antitetice. Acesta (trebuie) este verbul ce conţine toate grupurile lexicale cu încărcătură etică, dar în acelaşi timp presupune şi voinţa omului. Pentru a explica această voinţă se citează adesea, de către specialişti, Fapta omenească, dar şi Schopenhauer şi Confucius (explicând voinţa, cumpătarea, echilibrul şi iubirea, dar şi firea omenească).

Cuvinte cheie şi niveluri de lectură În specificul unei asemenea teze, care armonizează aspecte de sinteză şi

numeroase achiziţii din domeniul istoriei şi al criticii literare, pe de o parte, şi analize pe text (din perspectivă folclorică sau din perspectiva creaţiei marilor clasici, a scriitorilor analizaţi), aplicaţii practice (lecturi fidele), pe de altă parte, am cuprins / utilizat numeroase cuvinte cheie, concepte şi noţiuni adecvate creaţiei marilor clasici. Trei sunt, în principal, sursele acestor cuvinte cheie şi patru nivelurile la care funcţionează, discriminează:

1. Perspectiva folclorică oferă numeroase indicii şi concluzii aplicabile creaţiei marilor clasici, cum rezultă din capitolele trei şi patru, în primul rând. Iată câteva exemple: demonicul de factură populară, miturile cosmogonice sau cele antropologice, unde întâlnim aspecte privitoare la mitul albirii dracului de către femeie, prelucrarea mitului transformării femeii, respectiv personaje solare, figuri

21

diforme, arhetipul salvatorului, semnificaţia zilelor săptămânii în basmele clasicilor, prezentarea unor figuri arhetipale de factură creştină etc.

2. Abordarea monografică a scriitorilor, cu sprijin în exegeza specializată, oferă alte criterii de lectură (rămânând în fidelitatea abordării relaţiei dintre folclor şi opera marilor clasici). Acest parcurs critic este esenţial şi el ne oferă încă numeroase sugestii. Am reţinut ca potrivite pentru metoda noastră de lucru caracterizări şi noţiuni privitoare la: procedee populare şi „spectacol lingvistic” în opera lui Ion Creangă, scriitorul exponenţial, „crucişul lingvistic şi atitudinal” în opera de inspiraţie folclorică a lui I. L. Caragiale, de la forme populare la „podoabe stilistice”, fantastic romantic şi rusticitate în creaţia eminesciană, ethosul slavician redat prin grupuri lexicale etc., aşa cum rezultă din capitolul cinci – Realism şi transfigurare în opera clasicilor junimişti şi din capitolul şase – Influenţe ale literaturii populare în stilul clasicilor junimişti.

3. Metoda noastră de lucru, bazată în primul rând pe analize şi comparaţii între literatura populară şi textele marilor clasici, respectiv în cadrul genurilor şi speciilor literare şi între operele marilor clasici, a sistematizat aceste premise şi influenţe punând accent pe: formele populare şi formele culte în opera marilor clasici, pe identitatea stilistică a scriitorilor analizaţi şi perspectiva comparativă a tezei. De aici rezultă utilizarea unor distincţii cu privire la funcţia narativă a paremiilor în text şi rolul acestora în redarea unor situaţii epice: funcţia prevestitoare a paremiilor în opera lui I. Slavici şi I. L. Caragiale, funcţia conclusivă în opera lui I. Creangă şi I. L. Caragiale, funcţia ironică a paremiei, funcţia moralizatoare, stilistică şi de redare a unei situaţii epice, portrete paremiologice etc.

Cele patru niveluri pe care le reprezintă şi la care se aplică aceste cuvinte cheie, noţiuni şi caracterizări sunt:

1. privitoare la direcţia nouă în cultura română, la cei mai importanţi scriitori ai falangei junimiste şi la modul lor de valorificare a poeziei şi prozei noastre populare (în accepţia maioresciană din În chestia poeziei populare);

2. componenta folclorică a creaţiei scriitorilor analizaţi şi paralela / comparaţia dintre operele acestora şi cu literatura populară;

3. treptele asimilării folclorului de către marii clasici şi sâmburele folcloric al creaţiei acestora;

4. nivelul identităţii stilistice a scriitorilor analizaţi, stabilit pe baza formelor populare şi culte ale operelor acestora, a procedeelor populare utilizate şi a specificului creaţiei.

Analizând discursul cultural şi politic al junimiştilor în cadrul modernităţii româneşti, Sorin Alexandrescu distinge în cadrul cercurilor interioare ale grupului junimist, în al treilea cerc, pe scriitori, lingvişti, jurnalişti, oameni de teatru şi intelectuali, care s-au legitimat prin propria creaţie, prin polemică, prin prezentarea şi justificarea operei şi prin cariera lor. Programul creator al marilor clasici are componente importante privitoare la folclor. Şase sunt, în teza noastră, înregistrările acestei componente folclorice a operei marilor clasici:

1. la nivelul cunoaşterii şi al contactului cu literatura populară,

22

2. al culegerii şi prelucrării, 3. al valorificării teoretice şi creatoare, 4. al asimilărilor, influenţelor şi metamorfozelor, 5. al laboratorului de creaţie, 6. al aprecierilor estetice cu privire la creaţiile folclorice şi opera marilor

clasici.

Concluzii Preocuparea noastră a fost aceea de a ilustra aspectele tradiţionale din

operele scriitorilor menţionaţi, prin urmărirea filonului folcloric al creaţiei, cât şi pe cele moderne, aşa cum se evidenţiază ele la o nouă lectură a operei, lectură realizată din perspectiva receptării contemporane. Analiza scrierilor de început, a celor de maturitate şi abordarea contrastivă au evidenţiat resursele inepuizabile / bogate ale coordonatei folclorice pe parcursul devenirii artistice a fiecărui scriitor.

Dacă în primele scrieri elementele şi procedeele literaturii populare îşi fac loc, deseori, aşa cum performerul de pe uliţele satului le-a folosit, cu trecerea timpului, sub influenţa acestor legături şi a aprofundării teoretice a unor studii şi prin câştigarea unui anumit fel de a scrie, creaţiile valorifică tehnica populară într-un mod inedit. Exemplele sunt numeroase în teză, îndeosebi în capitolele IV, V şi VI şi nu le reluăm aici.

Studiul contrastiv nu are în vedere doar nivelul operei aceluiaşi scriitor, ci şi tipurile de scriitură. Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici „împrumută” eroilor mediului autentic rural din basme, poveşti şi nuvele destine umane, prin mijloacele obiective ale prozei, între tradiţie şi modernism. Prin realismul operei lor clasicii junimişti se înscriu în linia tradiţiei, dar, în acelaşi timp, prin inserarea descrierilor şi a portretelor de tip romantic (Eminescu), realizarea unei atmosfere balcanice (Caragiale), a umorului dat de spectacolul lingvistic (Creangă) sau a elementelor morale (Slavici), ei conferă operei modernitate în contextul epocii.

Considerăm că prin totalitatea aspectelor menţionate am reuşit să evidenţiem modul şi gradul de apropiere a acestor scriitori de producţiile poporului, dar şi acele particularităţi prin care se distinge creaţia cultă a clasicilor junimişti. Am urmărit să realizăm o imagine amplă a valorificării folclorului de către Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, răspunzând la întrebările care au premers cercetarea noastră.

Importanţa cunoaşterii şi a valorificării tezaurului popular de către aceşti scriitori constă în felul unic al fiecăruia de a se raporta la acest imens depozit cultural. Deşi este dificil să cuantificăm gradul în care s-au inspirat din el, am constatat că folclorul a reprezentat pentru cei patru clasici un permanent punct de reper, am putea spune un Pol Nord al orientării creaţiei lor artistice.

Miturile specifice poporului român sunt integrate în opera acestora, uneori modificate într-o viziune aparte. Originalitatea scriiturii clasicilor s-a păstrat cu toate inserţiile de formule populare, obiceiuri şi tradiţii, dar a sporit profunzimea şi caracterul specific al culturii şi al limbii noastre artistice. Toate acestea sunt completate de perspectiva stilistică folosită, prin care am evidenţiat procedeele

23

populare întâlnite în operele clasicilor junimişti şi în ce măsură acestea au reuşit să influenţeze scrisul lui Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici.

Ineditul abordării şi perspectiva originală din care am analizat folclorul în opera celor patru clasici afirmă şi reformulează identitatea noastră culturală şi spirituală în contextul fascinantului spectacol oferit de actuala globalizare. Sperăm că finalizarea demersului nostru, desfăşurat pe parcursul a şapte ani, reprezintă o reală contribuţie, rezultatele cercetării noastre alăturându-se celor existente în domeniu. Totodată, fiind conştienţi de complexitatea subiectului, ne propunem fructificarea acestei direcţii de cercetare în continuare.

Bibliografie

I. Ediţii ale operelor

Mihai Eminescu Eminescu, Mihai, Opere complete, vol. I, Literatura populară, cu o prefaţă de Ilarie

Chendi, Bucureşti, Editura Minerva, 1902; Eminescu, Mihai, Scrieri politice şi literare, vol. I (1870–1877), ediţie îngrijită de

Ion Scurtu, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Minerva” S.A., 1905; Eminescu, Mihai, Poeme populare, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, Editura

Cartea Românească, 1936; Eminescu, Mihai, Opere, vol. I–XVII, (I–III. Poezii tipărite în timpul vieţii; IV–V.

Poezii postume; VI. Literatură populară; VII. Proză literară; VIII. Teatrul original şi tradus; IX. Publicistică: 1870–1877: Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iaşi; X. Publicistică: 1 noiembrie 1877–15 februarie 1880: Timpul; XI. Publicistică: 17 februarie–31 decembrie 1880: Timpul; XII. Publicistică: 1 ianuarie–31 decembrie 1881: Timpul; XIII. Publicistică: 1882–1883, 1888–1889: Timpul, România liberă, Fântâna Blanduziei; XIV. Traduceri filosofice, istorice şi ştiinţifice; XV. Fragmentarium. Addenda ediţiei; XVI. Corespondenţa. Documentar; XVII. Bibliografie: viaţa – opera. Referinţe: Partea I 1866–1938), ediţie critică întemeiată de Perpessicius (continuată de Dimitrie Vatamaniuc, Petre Creţia), Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II” (apoi Editura Academiei Române), 1939, 1943, 1952, 1958, 1963, 1977, 1980, 1983, 1985, 1987, 1989, 1993;

Eminescu, Mihai, Literatura populară, ediţie critică îngrijită de D. Murăraşu, Bucureşti, Editura Minerva, 1977;

Eminescu, Mihai, Fragmentarium, ediţie după manuscrise, cu variante, note, addenda şi indici de Magdalena D. Vatamaniuc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981;

Eminescu, Mihai, Poezia de inspiraţie folclorică, antologie, tabel cronologic, prefaţă şi comentarii de Ştefan Badea, Bucureşti, Editura Albatros, 1982;

Eminescu, Mihai, Literatură populară, prefaţă şi bibliografie de Ion Rotaru, Bucureşti, Editura Minerva, 1985;

Eminescu, Mihai, Opere, vol. I–V (I–III. Poezii; IV. Proză literară; V. Literatură populară), ediţie critică de D. Murăraşu, Bucureşti, Editura „Grai şi suflet – Cultura Naţională”, 1995-2000;

Eminescu, Mihai, Opere, vol. I–VIII (I. Poezii; II. Proză. Teatru. Literatură populară; III. Fragmentarium. Corespondenţă; IV. Traduceri; V–VIII. Publicistică), ediţie îngrijită de acad. Mihai Cimpoi, Chişinău, Editura Gunivas, 2001;

24

Eminescu, Mihai, Opere, vol. I–VII (I. Poezii; II. Proză. Teatru. Literatură populară; III. Publicistică. Corespondenţă. Fragmentarium; IV–V. Publicistică; VI. Dicţionarul de rime. Traduceri. Transcrieri. Note de curs. Note de lectură. Excerpte. Corespondenţă; VII. Traduceri. Transcrieri. Note de curs. Note de lectură. Excerpte), ediţie îngrijită de D. Vatamaniuc, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999–2003.

Ion Creangă Creangă, Ion, Opere complete, ediţie îngrijită de G. Kirileanu, Bucureşti, Editura

Minerva, 1909; Creangă, Ion, Opere, vol. I–II, ediţie îngrijită, note şi variante, glosar şi bibliografie

de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuşi, studiu introductiv de Iorgu Iordan, Bucureşti, Editura Minerva, 1970;

Creangă, Ion, Amintiri din copilărie, prefaţă, tabel cronologic, note, bibliografie şi glosar de G. I. Tohăneanu şi I. Funeriu, Bucureşti, Editura Albatros, 1976;

Creangă, Ion, Poveşti, Amintiri, Povestiri, prefaţă şi tabel cronologic de A. Piru, Bucureşti, Editura Minerva, 1980;

Creangă, Ion, Opere, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, studii introductive de Mircea Vulcănescu şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996;

Creangă, Ion, Opere, ediţie critică, note şi variante, glosar de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2000.

Ion Luca Caragiale Caragiale, Ion Luca, Opere, vol. I–VII, ediţie îngrijită de Paul Zarifopol (vol. I–III),

Editura Cultura Naţională, 1930-1932 şi Şerban Cioculescu (vol. IV–VII), Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1938, 1939, 1942;

Caragiale, Ion Luca, Opere, vol. I–IV, ediţie critică de Al. Rosetti, Şerban Cioculescu şi Liviu Călin, prefaţă de Silvian Iosifescu, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959, 1960,1962, 1965;

Caragiale, Ion Luca, Opere alese, vol. I–II (I. Nuvele şi schiţe; II. Povestiri dramatizate – teatru), prefaţă şi antologie de Marin Preda, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1972;

Caragiale, Ion Luca, Opere, vol. I–IV (I. Proză literară, II. Teatru. Scrieri despre teatru. Versuri, III. Publicistică, IV. Corespondenţă), ediţie îngrijită şi cronologie de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hîrlav, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2000, 2001, 2002;

Caragiale, Ion Luca, Opere, Teatru. Proză. Versuri, ediţie îngrijită de Marcel Duţă, în loc de prefaţă şi cronologie de Şerban Cioculescu, Bucureşti, Editura „Grai şi suflet – Cultura Naţională”, 2003.

Ioan Slavici Slavici, Ioan, Nuvele, vol. I–II, prefaţă de Ion Breazu, Bucureşti, Editura de Stat

pentru Literatură şi Artă, 1958; Slavici, Ioan, Opere, vol. I–XIV (I–II. Opere literare; III–IV. Nuvele; V. Postume.

Prinţesa – Căile morţilor – Un democrat; text stabilit şi variante de Teofil Teaha, note de D. Vatamaniuc; VI. Teatru. Fata de birău – Toane sau vorba de clacă – Polipul unchiului

25

– Gaşpar Graţiani, domnul Moldovei – Bogdan-vodă; text stabilit şi note de Ion Dodu Bălan; VII. Romane. Mara – Din bătrâni; VIII. Romane. Din două lumi – Cel din urmă armaş – Corbei – Din păcat în păcat – Revoluţia din Pîrleşti – Vântură lume – Ţară – Viaţa lui Petru Cercel; text ales şi stabilit şi variante de C. Mohanu, note de D. Vatamaniuc; IX. Memorialistică – Varia; X. Studii şi articole literare şi culturale – Recenzii şi cronici – Studii şi articole despre limbă şi stil – Biografii – Portrete; XI–XII. Scrieri pedagogice; XIII. Scrieri social-politice, istorice, etnografice; XIV. Scrieri istorice, etnografice, sociale, politice (din periodice); text ales şi stabilit de C. Mohanu, note şi indici de D. Vatamaniuc), Bucureşti, Editura Minerva, 1967, 1970, 1971, 1972, 1973, 1976, 1978, 1981, 1984, 1987;

Slavici, Ioan, Scrieri alese, vol. I–II, ediţie îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic, note, bibliografie şi glosar de Constantin Mohanu, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1993;

Slavici, Ioan, Opere, vol. I–VII, (I. Poveşti – Addenda – Nuvele; II. Nuvele; III. Postume – Din periodice – Teatru; IV. Mara – Din bătrâni. Manea; V. Din două lumi – Cel din urmă Armaş – Corbei – Din păcat în păcat – Revoluţia din Pârleşti – Vântură lume; VI. Amintiri – Lumea prin care am trecut – Închisorile mele – Fapta omenească. Din manuscrise – Varia; VII. Dicţionar monografic de opere literare – Dicţionar biografic de personaje), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi cronologie de Dimitrie Vatamaniuc, Bucureşti, Editura Naţional, 2001;

Slavici, Ioan, Opere, vol. I–VIII (I–II. Nuvele; III. Mara – Din bătrâni – Din bătrâni. Manea; IV. Din două lumi – Cel din urmă Armaş – Corbei – Din păcat în păcat; V. Poveşti – Teatru; VI. Memorialistică – Închisorile mele – Amintiri – Lumea prin care am trecut; VII. Publicistică literară – Scrieri istorice şi etnografice; VIII. Publicistică), ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, prefaţă de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2001, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007.

Titu Maiorescu Maiorescu, Titu, Opere, vol. I–IV (I–II. Critice, III. Traduceri, IV. Încercări

literare), ediţie îngrijită, note, variante, comentarii, indice de Georgeta Rădulescu Dulgheru şi Domnica Filimon, studiu introductiv de Eugen Todoran, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, 1981, 1986, 1988;

Maioresu, Titu, Opere, vol. I–IV, ediţie îngrijită de D. Vatamaniuc, prefaţă de Eugen Simion,Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi Univers Enciclopedic, 2005.

Alte ediţii beletristice Alecsandri, Vasile, Poezii populare ale românilor, vol. I–II, ediţie îngrijită, studiu

introductiv, note, variante de Gheorghe Vrabie, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965; Bălcescu, Nicolae, Opere, Scrieri istorice, politice şi economice 1844–1847,

Bucureşti, 1940; Bretano, Clemens, Basme, traducere de Hertha Perez şi Alexandra Indrieş, postfaţă şi

note de Hertha Perez, Iaşi, Editura Junimea, 1973; Budai-Deleanu, Ion, Ţiganiada, studiu introductiv, tabel cronologic şi bibliografie

selectivă de Ioana Em. Petrescu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984; Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, postfaţă şi bibliografie de Magdalena

Popescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1986;

26

Cantemir, Dimitrie, Istoria ieroglifică, postfaţă de Elvira Sorohan, Iaşi, Editura Junimea, 1988;

Cipariu, Timotei, Scientia Litterarum, ediţie, prefaţă, micromonografii, comentarii, note enciclopedice, glosar, indici, bibliografie de Stela Toma, Bucureşti, Editura Academiei Române şi Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, 2004;

Filimon, Nicolae, Opere, ediţie îngrijită, prefaţă, note şi bibliografie de Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă şi Editura Univers Enciclopedic, 2005;

Gaster, Mozes, Literatura populară română, ediţie, prefaţă, note de Mircea Anghelescu, Bucureştri, Editura Minerva, 1983;

Grimm, Jakob şi Grimm, Wilhelm, Poveşti, traducere de Dan Faur, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1982;

Heliade-Rădulescu, Ion, Scrieri literare, ediţie îngrijită de G. Baiculescu, Craiova, Editura „Scrisul românesc”, 1939;

Ispirescu, Petre, Legendele sau basmele românilor, partea I, prefaţă de Petre Ispirescu, Bucureşti, 1872;

Ispirescu, Petre, Legende sau basmele româniloru, prefaţă de Vasile Alecsandri, Bucureşti, Editura librăriei H. Steinberg, 1892;

Ispirescu, Petre, Opere, vol. I–II (I. Legendele sau basmele românilor, II. Snoave sau poveşti literare. Povestiri istorice. Varia. Manuscrise şi corespondenţă), ediţie îngrijită, note, glosar şi bibliografie de Aristiţa Avramescu, studiu introductiv de Cornelia Bărbulescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1969–1971;

Kogălniceanu. M., Scrieri şi discursuri, ediţie comentată de N. Cartojan, Craiova, Editura „Scrisul românesc”, 1939;

Lönnrot, Elias, Kalevala – epopee populară finlandeză, traducere, prefaţă şi note de Iulian Vesper, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968;

Marienescu, Atanasie Marian, Poezii populare din Transilvania, ediţie îngrijită de Eugen Blăjan, prefaţă de Ovidiu Bârlea, Bucureşti, Editura Minerva, 1971;

Mickiewicz, Adam, Versuri alese, antologie, prefaţă şi tabel cronologic de Nicolae Mareş, Bucureşti, Editura Minerva, 1978;

Neculce, Ion, O samă de cuvinte, cuvânt înainte de George Munteanu, text selectat, notă asupra ediţiei şi glosar de Oana Popescu, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1990;

Negruzzi, Costache, Opere alese, vol. I, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966; Odobescu, Al. I., Opere, vol. I, ediţie îngrijită de Tudor Vianu, Bucureşti, Editura de

Stat pentru Literatură şi Artă, 1955; Pann, Anton, Opere complete: Povestea vorbii, O şezătoare la ţară, Nastratin

Hogea, Înţeleptul Aghir, Osebite anecdote, Bucureşti, Editura Semne, 2004; Pann, Anton, Povestea vorbii, prefaţă de M. Gaster, Craiova, Editura „Scrisul

Românesc”, 1936; Puşkin, A. S., Opere alese, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Tamara Gane,

Bucureşti, Editura „Cartea Rusă”, 1954; Russo, Alecu, Opere, ediţie îngrijită de Efim Levit, Chişinău, 1990; Russo, Alecu, Scrieri postume, ediţie îngrijită de Petre V. Haneş, Craiova, Editura

„Scrisul românesc”, f.a.; Schott, Arthur; Schott, Albert, Basme valahe. Cu o introducere despre poporul valah

şi o anexă destinată explicării basmelor, traducere, prefaţă şi note de Viorica Nişcov, Iaşi, Editura Polirom, 2003;

Stăncescu, Dumitru, Cerbul de aur, Bucureşti, Editura Minerva, 1985.

27

Antologii şi culegeri ***, Antologie de poezie engleză de la începuturi până azi, vol. I–IV, ediţie

întocmită de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin, prefaţă şi tabel cronologic de Dan Grigorescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1981;

***, Antologie de proză populară epică, ediţie îngrijită Ovidiu Bârlea, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966;

***, Apa trece, pietrele rămân. Proverbe româneşti, ediţie îngrijită, prefaţă, glosar şi indice de George Munteanu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966;

***, Basme, snoave, legende şi povestiri populare, culegere de Mihail M. Robea, Bucureşti, Editura Societatea literară „Relief românesc”, 1979;

***, Basme şi poezii populare româneşti, ediţie îngrijită de Dan Grigorescu, Bucureşti, Editura Soelucum I.O., 2001;

***, Beowulf, tălmăcire şi prefaţă de Dan Duţescu şi Leon Leviţchi, note de Virgiliu Ştefănescu-Drăgăneşti, Bucureşti, Editura pentru Literatura Universală, 1969;

***, Cartea înţelepciunii populare. Proverbe, ediţie îngrijită, prefaţă şi bibliografie de Ion Dodu Bălan, Bucureşti, Editura Minerva, 1974;

***, Legendele românilor, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, 1994; ***, Mioriţa, text de Nicolae Brana, cuvânt înainte de Al. Căprariu, postfaţă de

V. Beneş, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975; ***, Nuvela romantică germană, antologie, prefaţă şi note de Ion Biberi, Bucureşti,

Editura pentru Literatură, 1968; ***, Proverbe româneşti, text stabilit, glosar, indice tematic, postfaţă şi bibliografie

de George Muntean, Bucureşti, Editura Minerva, 1984; Bârlea, Ovidiu, Antologie de proză populară epică, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, 1966; Grigorescu, Dan, Basme şi poezii populare româneşti, Bucureşti, Editura Saeculum

I. O., 2001; Hinţescu, I. C., Proverbele românilor, Ediţie îngrijită de Constantin Negreanu şi Ion

Bratu, cuvânt înainte de I. C. Chiţimia, Timişoara, Editura Facla, 1985; Răducanu, Sevilla; Livescu, Jean, Antologie a literaturii germane, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică, 1972; Zanne, Iuliu A., Proverbele românilor, vol. I–X, Bucureşti, Editura Tineretului,

1959.

II. Referinţe generale

Istorii literare ***, Istoria literaturii române, vol. I–III, Bucureşti, Editura Academiei, 1964–1973; ***, Istoria literaturii române, coordonator Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti,

Editura Academiei R.S.R., 1979; Balotă, Nicolae, Literatura germană, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002; Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, Bucureşti, Editura Minerva,

1980; Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Madrid–

Paris–Roma–Pelham N.Y., Editura Nagard, 1980; Cioculescu, Ş.; Streinu, V.; Vianu, T., Istoria literaturii române moderne, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1971;

28

Drimba, Ovidiu, Istoria literaturii universale, vol. I–II, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2004;

Gautier, Théophile, Istoria romantismului, Bucureşti, Editura Minerva, 1990; Iorga, Nicolae, Istoria literaturii româneşti contemporane, vol. I–II, Bucureşti,

Editura Minerva, 1986; Isbăşescu, Mihai, Istoria literaturii germane, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968; Leviţchi, D., Leon; Trifu, Sever; Fereşteanu, Veronica, Istoria literaturii engleze şi

americane, Bucureşti, Editura All, 1998; Lovinescu, E., Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura Minerva,

1973; Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,

Piteşti, Editura Paralela 45, 2008; Martini, Fritz, Istoria literaturii germane de la începuturi până în prezent, Bucureşti,

1972; Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism,

Bucureşti, Editura Saeculum, 2009; Munteanu, George, Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1980; Piru, Alexandru, Istoria literaturii române de la început până astăzi, Bucureşti,

Editura «Grai şi Suflet – Cultura Naţională», 1994; Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române (de la origini până la 1900), vol. I,

Bucureşti, Editura Minerva, 1971; Tomuş, Mircea, Istorie literară şi poezie, Timişoara, Editura Facla, 1974; Ungureanu, Cornel, Istoria secretă a literaturii române, Braşov, Editura Aula, 2007; Velea, Stan, Istoria literaturii polone, Bucureşti, Editura Univers, 1986; Vintilescu, Virgil, Istoria literaturii române – epoca „Junimii”, Timişoara, Editura

Excelsior Art, 2008; Wellek, René, Istoria criticii literare moderne, vol. I–III, Bucureşti, Editura Univers,

1974.

Dicţionare ***, Dicţionar de literatură română (scriitori, reviste, curente), coordonator

Dimitrie Păcurariu, Bucureşti, Editura Univers, 1979; ***, Dicţionar de termeni literari, coord. Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura

Gramont, 1995; ***, Dicţionarul scriitorilor români, (A–C, D–L, M–P, R–Z), vol. I–IV, coordonare

şi revizie ştiinţifică Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995–2002;

***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998;

***, Dicţionarul general al literaturii române, vol. I–VI (A–B; C–D; E–K; L–O; P–R; S–T), Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004–2007;

***, Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei Română şi Editura Gunivas, 2002;

Chevalier, Jean; Gherbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol. I–III, Bucureşti, Editura Artemis, 1995;

Evseev, Ivan, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Timişoara, Editura Amarcord, 1997;

29

Morier, Henri, Dictionnaire de poétique et de rhétorique, Paris, P.U.F., 1998; Sasu, Aurel, Dicţionarul biografic al literaturii române, (A–L; M–Z), vol. I–II,

Piteşti, Editura Paralela 45, 2006; Vianu, Tudor, Dicţionar de maxime comentate, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962.

Sinteze şi studii ***, Arte poetice. Romantismul, volum coordonat de Angela Ion, studiu introductiv

de Romul Munteanu, Bucureşti, Editura Univers, 1982; ***, Conceptul de realism în literatura română, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974; ***, Contribuţii la istoria limbii române literare în secolul al XIX–lea, vol. I–III,

Bucureşti, Editura Academiei, 1956–1962; ***, Folclorul literar, Timişoara, Editura Universităţii, 1967; ***, Realismul, ediţie îngrijită de Marian Popa, Bucureşti, Editura Tineretului, 1969; ***, Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc, ediţie îngrijită,

studiu introductiv de Paul Cornea, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1976; ***, Temelii folclorice şi orizont european în literatura română, ediţie îngrijită de

Ovidiu Papadima, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1971; Alexandrescu, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, Bucureşti, Editura Univers,

1999; Andrei, Al., Valori etice în basmul fantastic românesc, Bucureşti, Societatea literară

„Relief românesc”, 1979; Angelescu, Silviu, Mitul şi literatura, Bucureşti, Editura Univers, 1991; Anghelescu, Mircea, Clasicii noştri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1996; Anghelescu, Mircea, Preromantismul românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1971; Arieşan, T. Claudiu, Hermeneutica umorului simpatetic, Timişoara, Editura

Amacord, 1999; Balotă, Nicolae, Euphorion. Eseuri (cap. Permanenţe mitice în literatură), Bucureşti,

Editura Cartea Românească, 1999; Barbu, N., Noi şi clasicii, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Bayley, John, Fascinaţia romantismului, Bucureşti, Editura Univers, 1982; Băncilă, Vasile, Duhul sărbătorii, Bucureşti, Editura Anastasia, 1996; Beşteliu, Marin, Imaginaţia scriitorilor romantici, Craiova, Editura Scrisul

românesc, 1978; Beşteliu, Marin, Realismul literaturii fantastice, Craiova, Editura Scrisul Românesc,

1975; Bistriţeanu, Alexandru, Teorie şi inspiraţie folclorică la predecesorii lui Vasile

Alecsandri, Bucureşti, Editura Minerva, 1977; Bârlea, Ovidiu, Folclorul românesc, vol. I–II, Bucureşti, Editura Minerva, 1981–

1983; Bârlea, Ovidiu, Poetica folclorică, Bucureşti, Editura Universală, 1979; Blaga, Lucian, Discobolul, Bucureşti, Editura Publicom, 1945; Blaga, Lucian, Elanul insulei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977; Blaga, Lucian, Opere, vol. 7, Eseuri, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; Blaga, Lucian, Trilogia culturii, Bucureşti, Editura pentru Literatură Universală,

1969; Braga, Mircea, Recursul la tradiţie, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1987; Bodiştean, Florica, Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story”, Cluj-

Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007;

30

Bodiştean, Florica, Poetica genurilor literare, Timişoara, Editura Mirton, 2006; Canciovici, Mihai Al., Păcală – eroul comic din snoava populară românească,

Craiova, Editura Hyperion, 1998; Caraman, Petru, Pământ şi apă, Bucureşti, Editura Elion, 2000; Călin, Vera, Romantismul, Bucureşti, Editura Univers, 1970; Călinescu, George, Clasicism, romantism, baroc, Bucureşti, Editura Universală,

1965; Călinescu, George, Estetica basmului, Bucureşti, Editura Pergamon, 2006; Călinescu, George, Principii de estetică, Iaşi, Editura Junimea, 1996; Călinescu, George, Ulysse, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967; Călinescu, George, Universul poeziei, Bucureşti, Editura Minerva, 1973; Cheie-Pantea, Iosif, De la Eminescu la Nichita Stănescu, Timişoara, Editura

Excelsior Art, 2002; Cheie-Pantea, Iosif, Literatură şi existenţă, Timişoara, Editura Excelsior, 1998; Cheie-Pantea, Iosif, Palingeneza valorilor, Timişoara, Editura Facla, 1982; Chiţimia, I. C., Folclorul românesc în perspectivă comparată, Bucureşti, Editura

Minerva, 1971; Ciobanu, Nicolae, Însemne ale modernităţii, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1982; Ciobanu, Nicolae, Între imaginar şi fantastic în proza românească, Bucureşti,

Editura Cartea Românească, 1987; Ciocârlie, Corina, Pragmatica personajului, Bucureşti, Editura Minerva, 1992; Cioculescu, Şerban, Itinerar critic, Bucureşti, Editura Eminescu, 1989; Cioculescu, Şerban, Poeţi români, Bucureşti, Editura Eminescu, 1982; Cioculescu, Şerban, Prozatori români, de la Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu,

Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; Ciopraga, Constantin, Personalitatea literaturii române, Iaşi, Editura Junimea, 1973; Coman, Mihai, Izvoare mitice, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980; Constantinescu, Pompiliu, Studii şi cronici literare, Bucureşti, Editura Minerva,

1981; Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Iaşi, Editura Polirom, 1998; Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1972; Craia, Sultana, Orizontul rustic în literatura română, Bucureşti, Editura Eminescu,

1985; Crăciun, Gheorghe, Introducere în teoria literaturii, Braşov, Editura Magister

Cartier, 1997; Dan, Sergiu Pavel, Proza fantastică românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1975; Derşidan, Ioan, Clasicii junimişti şi învăţământul, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 2000; Derşidan, Ioan, Viziera cavalerului, Oradea, Biblioteca Revistei „Familia”, 2008; Dima, Alexandru, Romantism românesc şi romantism european, Bucureşti, 1970; Dimisianu, Gabriel, Clasici români din secolele XIX şi XX, Bucureşti, Editura

Eminescu, 1996; Doinaş, Ştefan Augustin, Poeţi români, Bucureşti, Editura Eminescu, 1999; Drăgan, Mihai, Clasici şi moderni, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1987; Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, Itinerarii prin cultură, Bucureşti, Editura Eminescu,

1982;

31

Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucureşti, Editura Univers, 2000;

Eco, Umberto, Lector in fabula. Cooperarea interpretativă în textele narative, Bucureşti, Editura Univers, 1991;

Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Bucureşti, Editura Univers, 1978; Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Ghenghis Han, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1980; Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Bucureşti, Editura Univers

Enciclopedic, 1999; Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992; Ene, Virgiliu, Scriitori satirici români, Iaşi, Editura Junimea, 1982; Evseev, Ivan, Cuvânt, simbol, mit, Timişoara, Editura Facla, 1983; Evseev, Ivan, Simboluri folclorice, Timişoara, Editura Facla, 1987; Foarţă, Şerban, Afinităţi selective, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1980; Fochi, Adrian, Datini şi eresuri populare la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti,

Editura Minerva, 1976; Fochi, Adrian, Estetica oralităţii, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; Fochi, Adrian, Valori ale culturii populare româneşti, Bucureşti, Editura Minerva,

1987; Furet, François, Omul romantic, Iaşi, Editura Polirom, 2000; Gaster, Mozes, Studii de folclor comparat, Bucureşti, Editura Saeculum I. O., 2003; Genette, Gérard, Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, Bucureşti, Editura

Univers, 1994; George, Alexandru, Reveniri, restituiri, revizuiri, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1999; Gheorghe, Gabriel, Proverbele româneşti şi proverbele lumii romanice, Bucureşti,

Editura Albatros, 1986; Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu C., Istoria românilor din cele mai vechi

timpuri până astăzi, Bucureşti, Editura Albatros, 1975; Gorovei, Artur, Folclor şi folcloristică, Chişinău, Editura Hyperion, 1990; Gorovei, Artur, Literatura populară, culegeri şi studii, Bucureşti, Editura Minerva,

1976; Grigorescu, Dan; Alexandrescu, Sorin, Romanul realist în secolul al XIX-lea,

Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1971; Holban, Ioan, Literatura subiectivă, Bucureşti, Editura Minerva, 1989; Ibrăileanu, Garabet, Spiritul critic în cultura românească, Bucureşti, Editura

Minerva, 1987; Ibrăileanu, G., Studii literare, Iaşi, Editura Junimea, 1986; Iercoşan, Sara, Junimismul în Transilvania, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983; Iliescu, Adriana, Realismul în literatura română în secolul al XIX-lea, Bucureşti,

Editura Minerva, 1975; Ivaşcu, George, Cofruntări literare, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986; Jankélévitch, Vladimir, Ironia, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1994; Jaspers, Karl, Originea şi sensul istoriei, în Texte filozofice, Bucureşti, Editura

Politică, 1986; László, Gál, Limbă şi logicitate, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,

1999; Lesovici, Mircea Doru, Ironia, Iaşi, Institutul European, 1999;

32

Livescu, Jean, Romantismul românesc şi romantismul european, Bucureşti, Societatea de Ştiinţe Filologice, 1970;

Lovinescu, E., Critice, Bucureşti, Editura Minerva, 1979; Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc. Secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983; Manolache, Dumitru, La porţile luminii. Miracolele de la Dervent, Bucureşti,

Editura ALL Educational, 1995; Manolescu, Nicolae, Poeţi romantici, Chişinău, Editura Ştiinţifică, 2003; Marcus, Solomon, Întâlnirea extremelor, Piteşti, Editura Paralela 45, 2005; Mănucă, Dan, Lectură şi interpretare, Bucureşti, Editura Minerva, 1988; Melin, Alexandru, Polemici împlicite, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti,

2003; Micu, Dumitru, Periplu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1974; Mihăilescu, Florin, Tradiţie şi inovaţie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Munteanu, Basil, Panorama literaturii române, Bucureşti, Editura Crater, 1996; Munteanu, Elisabeta, Motive mitice în dramaturgia românească, Bucureşti, Editura

Minerva, 1982; Munteanu, Romul, Jurnal de carte, Bucureşti, Editura Libra, 1998; Muthu, Mircea, Balcanismul literar românesc, vol. I–III, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 2002; Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Bucureşti, Editura

Humanitas, 1996; Negreanu, Constantin, Structura proverbelor româneşti, Bucureşti, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983; Nemoianu, Virgil, Îmblânzirea romantismului. Literatura europeană şi epoca

Biedermeier, Bucureşti, Editura Minerva, 1998; Netea, Vasile, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,

1966; Niţu, George, Elemente mitologice în creaţia populară românească, Bucureşti,

Editura Albatros, 1988; Oişteanu, Andrei, Grădina de dincolo. Comentarii mitologice la basmul lui Harap-

Alb, Cluj-Napoca, Editura Discobol, 1980; Oişteanu, Andrei, Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională

românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1989; Olinescu, Marcel, Mitologie românească, Bucureşti, Editura Gramar, 2008; Olteanu, A. Gh., Folclor şi literatură cultă, Braşov, Editura Orientul Latin, 1994; Olteanu, A. Gh., Reflexe folclorice în literatura scrisă, Bucureşti, Editura

Humanitas, 2000; Olteanu, A. Gh., Structurile folclorice ale liricii orale româneşti, Bucureşti, Editura

Scrisul Românesc, 1985; Ornea, Z., Înţelesuri, Bucureşti, Editura Minerva, 1994; Ornea, Z., Junimea şi junimismul, Bucureşti, Editura Eminescu, 1978; Pageaux, Daniel-Henri, Literatură generală şi comparată, Iaşi, Editura Polirom,

2000; Pamfile, Tudor, Mitologia poporului român, vol. I-II, Bucureşti, Editura Vestala,

2008; Panu, George, Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, Bucureşti, Editura Minerva, 1998;

33

Papadima, Ovidiu, Anton Pann, Cântecele de lume şi folclorul Bucureştilor, Bucureşti, Editura Academiei, 1963;

Papadima, Ovidiu, Literatura populară română, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968;

Papadima, Ovidiu, Scriitorii şi înţelesurile vieţii, Bucureşti, Editura Minerva, 1971; Papu, Edgar, Despre stiluri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986; Papu, Edgar, Din clasicii noştri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; Papu, Edgar, Existenţa romantică, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; Papu, Edgar, Motive literare româneşti, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983; Parfene, Constantin, Teorie şi analiză literară, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1993; Păcurariu, Dimitrie, Clasicism şi romantism (studii de literatură română modernă),

vol. I, Bucureşti, Editura Albatros, 1973; Păcurariu, Dimitrie, Clasicism şi tendinţe clasice în literatura română, Bucureşti,

Editura Cartea Românească, 1979; Petrescu, Paul; Stoica, Georgeta, Arta populară românească, Bucureşti, Editura

Meridiane, 1981; Perpessicius, Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, Bucureşti, Editura

pentru Literatură şi Artă, 1957; Perpessicius, Scriitori români, Bucureşti, Editura Minerva, 1986; Petraş, Irina, Despre locuri şi locuire, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Ideea

Europeană, 2005; Petraş, Irina, Un veac de nemurire, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1989; Philippide, Al., Consideraţii confortabile, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; Pillat, Ion, Tradiţie şi literatură, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1943; Piru, Alexandru, Critici şi metode, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1989; Piru, Alexandru, Valori clasice, Bucureşti, Editura Albatros, 1978; Politzer, Georges, Filozofia şi miturile, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Polkierski, Wladislaw, Între clasicism şi romantism, Bucureşti, Editura Meridiane,

1988; Pop, Mihai; Ruxăndoiu, Pavel, Folclor literar românesc, Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică, 1990; Pop, Mihai, Folclor românesc, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, 1998; Popa, Marian, Comicologia, Bucureşti, Editura Univers, 1975; Popa, Mircea, Tectonica genurilor literare, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1980; Popescu, Alexandru, Tradiţii de muncă româneşti, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1986; Popescu, Consatantin, Poeţi romantici la început de drum, Craiova, Editura „Scrisul

Românesc”, 1986; Popovici, D., Romantismul românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; Propp, V. I., Morfologia basmului, Bucureşti, Editura Universală, 1970; Radian, Sanda, Corelaţii între literatura română şi literatura universală, Bucureşti,

Editura Didactică şi Pedagogică, 1977; Râpeanu, Valeriu, Interpretări şi înţelesuri, Iaşi, Editura Junimea, 1975; Regman, Cornel, Junimea, Bucureşti, Editura Albatros, 1971; Rosetti, Al., Câteva precizări asupra literaturii române, Bucureşti, Editura

Eminescu, 1972; Rosetti, Al., Limba descântecelor româneşti, Editura Minerva, Bucureşti, 1975;

34

Roşianu, Nicolae, Eseuri despre folclor, Bucureşti, Editura Univers, 1981; Roşianu, Nicolae, Stereotipia basmului, Bucureşti, Editura Universală, 1973; Rusu, Liviu, Eseu despre creaţia artistică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1989; Rusu, Liviu, Viziunea lumii în poezia noastră populară, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, 1967; Ruxăndoiu, Pavel, Folclorul literar în contextul culturii populare româneşti,

Bucureşti, Editura «Grai şi Suflet – Cultura Naţională», 2001; Săndulescu, Alexandru, Conceptul de realism în literatura română, Bucureşti,

Editura Eminescu, l974; Schullerus, Adolf, Tipologia basmelor româneşti şi a variantelor lor, Bucureşti,

Editura Saeculum I.O., 2007; Silvestru, Valentin, Umorul în literatură şi artă, Bucureşti, Editura Minerva, 1988; Simion, Eugen, Fragmente critice, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1995; Simuţ, Ion, Revizuiri, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995; Sorescu, Roxana, Lumea – repovestită, Bucureşti, Editura Eminescu, 2000; Streinu, Vladimir, Clasicii noştri, Bucureşti, Editura Elion, 2002; Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, Bucureşti, Editura Univers, 1977; Şăineanu, Lazăr, Basmele românilor în comparaţiune cu legendele antice clasice şi

în legătură cu basmele popoarelor învecinate şi ale tuturor popoarelor romanice, Bucureşti, Editura Minerva, 1978;

Tabarcea, Cezar, Poetica proverbului, Bucureşti, Editura Minerva, 1982; Tacciu, Elena, Mitologie romantică, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1973; Tacciu, Elena, Romantismul românesc, Bucureşti, Editura Minerva, 1987; Tieghem, Philippe von, Marile doctrine literare în Franţa, Bucureşti, Editura

Univers, l970; Todoran, Eugen; Manolescu, Gabriel, Folclor literar, Timişoara, 1967; Todoran, Eugen, Secţiuni literare, Timişoara, Editura Facla, 1973; Tohăneanu, G. I., Dincolo de cuvânt, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1976; Torouţiu, I.E., Studii şi documente literare, vol. I–IV, Bucureşti, Editura Institutului

de Arte Grafice „Bucovina”, 1932-1935; Ungureanu, Cornel, Contextul operei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1978; Ungureanu, M., Pădurea de simboluri, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1973; Ursache, Petru, Poetica folclorică, Iaşi, Editura Junimea, 1976; Ursache, Petru, Prolegomene la o estetică a folclorului, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1980; Vârgolici, Teodor, Portrete şi analize literare, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar,

2001; Velea, Stan, Scriitori polonezi, studii monografice, Bucureşti, Editura Academiei

R.S.R., 1972; Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Bucureşti, Editura Lider, 1996; Vianu, Tudor, Romantismul european, Bucureşti, 1931; Vianu, Tudor, Scriitori clasici români, Bucureşti, Editura Albatros, 1998; Vianu, Tudor, Studii de literatură română, Bucureşti, Editura pentru Literatură,

1965; Vianu, Tudor, Studii de stilistică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968;

35

Vintilescu, Virgil, Istoria literaturii române – epoca „Junimii”, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2008;

Vlăduţiu, Ion, Etnografia românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973; Voiculescu, Marin, Gândire aforistică în cultura românească, Bucureşti, Editura

Academia Română, 1986; Vrabie, Gheorghe, Din estetica poeziei populare române, Bucureşti, Editura

Albatros, 1990; Vrabie, Gheorghe, Eposul popular românesc. Teme, motive, structuri poematice,

Bucureşti, Editura Albatros, 1983; Vrabie, Gheorghe, Folclor literar românesc, Craiova, Editura Scrisul Românesc,

1947; Vrabie, Gheorghe, Folcloristica română, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968; Vrabie, Gheorghe, Structura poetică a basmului, Bucureşti, Editura Academiei,

1975; Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea românească a existenţei, Editura Fundaţiei

Culturale Române, Bucureşti, 1991; Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Bucureşti, Editura Academiei, 1985; Wellek, René, Conceptele criticii, Bucureşti, Editura Univers, l970; Zaciu, Mircea, Clasici şi contemporani, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

1991; Zalis, H., Romantismul românesc. Contribuţii bibliografice, Bucureşti, 1965; Zamfir, Mihai, Din secolul romantic, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1989; Zamfir, Mihai, Proza poetică românească în secolul al XIX-lea, Bucureşti, Editura

Minerva, 1971; Zugravu, Nelu, Geneza creştinismului popular al românilor, Bucureşti, Institutul de

Thracologie, 1997.

III. Monografii şi studii

Mihai Eminescu ***, Caietele Mihai Eminescu, vol. I–VI, studii, articole, note, documente,

bibliografie prezentate de Marin Bucur, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972, 1974, 1975, 1977, 1980, 1985;

***, Corpus Eminescu, vol. I–X (I. Pururi tânăr. Dedicaţii lirice; II. Înfăşurat în mantia-mi... Memorialistică. Mărturiile contemporanilor; III. Steaua singurătăţii. Efigii şi secvenţe literare; IV. Propriul vis. Prefeţe definitorii la volumele Eminescu; V–VI. Pe mine mie redă-mă. Caracterizări prin pulsul istoriei literaturii a contribuţiilor sale la ansamblul culturii naţionale şi universale; VII. Focul meu. Imaginea lui Eminescu în arte, medalistică, filatelie; VIII. Mă topesc în flăcări. Dialoguri cu eminescologi din lume; IX. Peste nemărginirea timpului. Cele mai frumoase traduceri din Eminescu în 64 de limbi; X. Pasărea Phoenix. Capodopere şi texte eminesciene fundamentale), Chişinău–Bucureşti, Editura Litera şi Editura David, 1999;

Avădanei, Ştefan, Eminescu şi literatura engleză, Iaşi, Editura Junimea, 1982; Bogdan-Dincă, G., Eminescu. Studii şi articole, Iaşi, Editura Junimea, 1981; Bulgăr, Gh., De la cuvânt la metaforă în variantele liricii eminesciene, Iaşi, Editura

Junimea, 1975; Caracostea, Dumitru, Arta cuvântului la Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1980 Caracostea, Dumitru, Creativitatea eminesciană, Iaşi, Editura Junimea, 1987; Caracostea, Dumitru, Studii eminesciene, Bucureşti, Editura Minerva, 1975;

36

Călinescu, G., Mihai Eminescu. Studii şi articole, Iaşi, Editura Junimea, Iaşi, 1978; Călinescu, G., Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-II, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, 1969; Călinescu, G., Viaţa lui Mihai Eminescu, Chişinău, Editura Litera, 1998; Ciobanu, Nicolae, Eminescu, Structurile fantasticului narativ, Iaşi, Editura Junimea,

1984; Codreanu, Theodor, Eminescu – Dialectica stilului, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1984; Costache, Iulian, Eminescu. Negocierea unei imagini, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 2008; Cubleşan, Constantin, Eminescu în comentarii critice, Cluj-Napoca, Editura Grinta,

2008; Cuţitaru, Virgil, Metamorfozele lui Hyperion, Iaşi, Editura Junimea, 1983; Derşidan, Ioan, Monologul dramatic eminescian, Cluj-Napoca, Dacia, 2001; Derşidan, Ioan, Sărmanul Dionis, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000; Dobrescu, Caius, Mihai Eminescu. Imaginarul spaţiului privat. Imaginarul spaţiului

public, Braşov, Editura Aula, 2004; Dragomirescu, Mihail, Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1976; Drăgan, Mihai, Mihai Eminescu. Interpretări, Iaşi, Editura Junimea, 1986; Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, Eminescu şi romantismul german, Bucureşti, Editura

Eminescu, 1986; Funeriu, Ionel, Mihai Eminescu „lecturi infidele”, Bucureşti, Editura Academiei

Române, 2001; Gană, George, Melancolia lui Eminescu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale

Române, 2002; Glodeanu, Gheorghe, Avatarurile prozei lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura

Libra, 2000; Ibrăileanu. G., Eminescu, Iaşi, Editura Junimea, 1974; Mănucă, Dan, Pelerinaj spre fiinţă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian,

Iaşi, Editura Polirom, 1999; Metea, Alexandru, Mihai Eminescu. Expresia artistică a motivelor folclorice,

Timişoara, Editura Excelsior, 2000; Mincu, Marin, Mihai Eminescu. Luceafărul, Constanţa, Editura Pontica, 1996; Munteanu, Gh., Eminescu şi eminescianismul, Bucureşti, Editura Minerva, 1987 Mureşanu-Ionescu, Maria, Eminescu şi intertextul romantic, Iaşi, Editura Junimea,

1990; Nica, Ion, Eminescu structura somato-psihică, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972; Nicolescu, G. C., Studii şi articole despre Eminescu, Bucureşti, Editura pentru

Literatură, 1968; Noica, Constantin, Introducere la miracolul eminescian, Bucureşti, Editura

Humanitas, 1992; Papu, Edgar, Poezia lui Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1971; Perpessicius, Eminesciana, Bucureşti, Editura Minerva, 1971; Petrescu, Aurel, Eminescu originile romantismului, Bucureşti, Editura Albatros,

1983; Petrescu, Ioana Em., Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică, Bucureşti,

Editura Minerva, 1978;

37

Pop, Augustin Z. N., Contribuţii documentare la biografia lui M. Eminescu, Bucureşti, 1962;

Pop, Augustin Z. N., Pe urmele lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1978;

Popa, George, Prezentul etern eminescian, Iaşi, Editura Junimea, 1989; Popa, George, Spaţiul poetic eminescian, Iaşi, Editura Junimea, 1982; Rosa Del Conte, Eminescu sau despre Absolut, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1990; Simion, Eugen, Proza lui Eminescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1964; Todoran, Eugen, Eminescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1972; Todoran, Eugen, Mihai Eminescu – Epopeea română, Iaşi, Editura Junimea, 1981; Tohăneanu, G. I., Expresia artistică eminesciană, Timişoara, Editura Facla, 1975.

Ion Creangă ***, Amintiri despre Ion Creangă, antologie şi note de Ion Popescu-Sireteanu, Iaşi,

Editura Junimea, 1981; ***, Ion Creangă, antologie, prefaţă, tabel cronologic de Constantin Ciopraga,

Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; Apostolescu, Mihai, Ion Creangă între mari povestitori ai lumii, Bucureşti, Editura

Minerva, 1978; Arhip, Ion; Parascan, Constantin; Rusu, Constantin-Liviu, Ion Creangă, Iaşi, Editura

Junimea, 1983; Bălu, Ion, Viaţa lui Ion Creangă, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1990; Bârlea, Ovidiu, Poveştile lui Creangă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967; Bertea, Mircea, Creangă înainte de Creangă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002; Boutière, Jean, Viaţa şi opera lui Ion Creangă, Iaşi, Editura Junimea, 1976; Călinescu,G., Ion Creangă (Viaţa şi opera), Bucureşti, Editura Eminescu, 1973; Cristea, Valeriu, Despre Creangă, Bucureşti, Editura Litera, 1989; Cristea, Valeriu, Dicţionarul personajelor lui Creangă, Bucureşti, Editura Fundaţiei

Culturale Române, 1999; Diaconu, Mircea, A., Ion Creangă. Nonconformism şi gratuitate, Cluj-Napoca,

Editura Dacia, 2002; Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, Ion Creangă, Bucureşti, Editura Elion, 2000; Furtună, Dumitru, Cuvinte şi mărturii despre Ion Creangă, Iaşi, Editura Junimea,

1990; Grădinaru, Dan, Ion Creangă, Bucureşti, Editura Allfa, 2002; Holban, I., Ion Creangă – spaţiul memoriei, Iaşi, Editura Junimea, 1984; Lovinescu, V., Creangă şi Creanga de aur, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1989; Mitrache, Ghe., Ion Creangă, Bucureşti, Editura Recif, 1996; Munteanu, George, Introducere în opera lui Ion Creangă, Bucureşti, Editura

Minerva, 1976; Petraş, Irina, Ion Creangă. Povestitorul, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

1992; Rezuş, Petru, Ion Creangă, mit şi adevăr, Bucureşti, Editura Cartea Românească,

1981; Sadoveanu, Mihail, Despre marele povestitor Ion Creangă, Bucureşti, Editura pentru

Literatură şi Artă, 1954;

38

Scarlat, Mircea, Posteritatea lui Creangă, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1990;

Streinu, Vladimir, Ion Creangă, Bucureşti, Editura Albatros, 1971; Tohăneanu, G. I., Stilul artistic al lui Ion Creangă, Timişoara, Editura Anthropos,

2001; Trandafir, Constantin, Ion Creangă – Spectacolul lumii, Galaţi, Editura Porto-

Franco, 1996. Ion Luca Caragiale ***, I. L. Caragiale, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974; ***, I. L. Caragiale în conştiinţa contemporanilor săi, Bucureşti, Editura Minerva,

1990; ***, Studii despre opera lui I. L. Caragiale, Bucureşti, Editura Albatros, 1975; Cazimir, Ştefan, Caragiale – universul comic, Bucureşti, Editura pentru Literatură,

1967; Cazimir, Ştefan, Nu numai Caragiale – studii critice, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1984; Călinescu, G., Caragiale sau vârsta modernă a literaturii, Bucureşti, Editura

Albatros, 1976; Cioculescu, Şerban, Corespondenţa dintre I. L. Caragiale şi Paul Zarifopol,

Bucureşti, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, 1935; Cioculescu, Şerban, Caragialiana, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987; Cioculescu, Şerban, I.L. Caragiale, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967; Derşidan, Ioan, Nordul caragialian, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003; Fanache, V., Caragiale, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984; Iorgulescu, Mircea, Eseu despre lumea lui Caragiale, Bucureşti, Editura Cartea

Românească, 1988; Iosifescu, Silvian, Caragiale, Bucureşti, Editura pentru Literatură şi Artă, 1952; Iosifescu, Silvian, Dimensiuni caragialiene, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972; Iosifescu, Silvian, Momentul Caragiale, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1963; Manolescu, Florin, Caragiale şi Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Bucureşti,

Editura Cartea Românească, 1983; Negrea, Gelu, Dicţionar subiectiv al personajelor lui I. L. Caragiale (A–Z),

Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2005; Pârvulescu, Ioana, În Ţara Miticilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007; Perpessicius, Studii despre opera lui I. L. Caragiale, Bucureşti, Editura Albatros,

1986; Petreu, Marta, Filosofia lui Caragiale, Bucureşti, Editura Albatros, 2003; Silvestru, Valentin, Elemente de caragialeologie, Bucureşti, Editura Eminescu,

1979; Tomuş, Mircea, Opera lui I. L. Caragiale, Bucureşti, Editura Minerva, 1977; Vartic, Ion, Clanul Caragiale, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 2002; Vodă Căpuşan, Maria, Despre Caragiale, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982; Zalis, Henri, I. L. Caragiale, Bucureşti, Editura Recif, 1995. Ioan Slavici ***, Ioan Slavici, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977; ***, Slavici. Evaluări critice, Timişoara, Editura Facla, 1977;

39

***, Slaviciana. Studii despre Ioan Slavici, Arad, Editura Gutenberg Univers, 2004; Bălan, Ion Dodu, Ioan Slavici sau roata de la carul mare, Bucureşti, Editura

Albatros, 1985; Cubleşan, Constantin, Ioan Slavici, Bucureşti, Editura Recif, 1994; Dumitrescu, Adriana, Introducere în opera lui Ioan Slavici, Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică, 1998; Gal, Toader, Ioan Slavici despre educaţie şi învăţământ, Bucureşti, Editura

Didactică şi Pedagogică, 1967; Gluck, E.; Neamţu, G., Vatamaniuc, D., Studii şi documente privind activitatea lui

Ioan Slavici, vol. I-II, Arad, Universitatea Populară Arad, 1976; Hurezan, Pascu; Şimăndan, Emil, Ioan Slavici şi unitatea spirituală naţională, Arad,

Fundaţia culturală „Ioan Slavici”, 1998; Marcea, Pompiliu, Slavici, Timişoara, Editura Facla, 1978; Nemoianu, Virgil, Micro-armonia, Iaşi, Editura Polirom, 1996; Nica, Melente, Viaţa şi opera lui Ioan Slavici (contribuţii inedite), Arad, Editura

„Vasile Goldiş” University Press, 2005; Popescu, Magdalena, Slavici, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1977; Ungureanu, Cornel, Ioan Slavici – monografie, Bucureşti, Editura Aula, 2002; Vatamaniuc, Dimitrie, Ioan Slavici şi lumea prin care a trecut, Bucureşti, Editura

Academiei, 1968; Vatamaniuc, Dimitrie, Ioan Slavici. Opera literară, Bucureşti, Editura Academiei,

1970; Vighi, Daniel, Onoarea şi onorariul, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2007; Vintilescu, Virgil, Idila slaviciană, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1999. IV. Studii şi articole în periodice Adăscăliţei, Vasile, Specificitatea problemelor de stilistică a folclorului, în „Limbă şi

Literatură”, Bucureşti, nr. 11, 1966, p. 507–513; Augustin, Traian, Motivul „spaţiului protector”: AMINTIRI DIN COPILĂRIE de Ion

Creangă, în „Scripturele române”, Timişoara, nr. 2–3, decembrie 1991, p. 7; Avram, Vasile, Rolul şi funcţiile magiei în societatea românească tradiţională, în

„Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu”, I, 1994, p. 161–171; Bărbulescu, Corneliu, În dezbatere – mitologia românească (IV), în „Revista de

Istorie şi Teorie Literară”, Tom 35, nr. 3–4, iulie–decembrie 1987 (XXXV), p. 58–59. Bîrgu-Georgescu, Ligia, Distribuţia – analiza distribuţională, premisă pentru o

metodă de clasificare a liricii populare româneşti, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 18, nr. 2, 1973, p. 107–118;

Bîrgu-Georgescu, Ligia, Elemente de etnografie în proza populară, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 16, nr. 1, 1971, p. 29–40;

Bîrgu-Georgescu, Ligia, Semnul în basmul fantastic românesc şi relaţia sa cu funcţiile şi actanţii, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 26, nr. 1, 1981, p. 35–50;

Bolog, Christian, Mihai Eminescu şi mitologia luminii (I), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 34, nr. 1, ianuarie–martie 1986 (XXXIV), p. 29–32;

Bolog, Christian, Mihai Eminescu şi mitologia luminii (II), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 34, nr. 2–3, aprilie–septembrie 1986 (XXXIV, p. 27–30;

Boroianu, Constantin, Semnificaţia antroponimului Harap-Alb, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 9, 1965, p. 369–376;

Breazu, Ion, Ioan Slavici, nuvelistul, în „Tribuna”, nr. 4, 25 ianuarie 1958 (II), p. 3–11;

40

Brill, Tony, Principiile clasificării legendelor populare româneşti, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 11, nr. 3, 1966, p. 259–272;

Bucur, Marin, Lumea nuvelelor lui Caragiale, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 2, 1962 (XI), p. 219–225;

Cazimir, Ştefan, Caragiale „liber-schimbist”, în „România literară”, nr. 5, 6 februarie 2009 (XLI), p. 3;

Cazimir, Ştefan, Caragiale şi romantismul, în „Revista Universităţii C. I. Parhon”, Ştiinţe Sociale – Filologie, 1964, p. 69–76;

Călinescu, G., Arta literară în folclor, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 3–4, 1962 (XI), p. 36–-401;

Călinescu, G., Caragiale şi Creangă, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 3–4, 1963 (XII), p. 389–400;

Călinescu, G., Cultura lui Eminescu, în „Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folclor”, nr. 1–2, 1956 (V), p. 285–296;

Călinescu, G., Despre „scriitorul poporal”, în „Contemporanul”, nr. 10, 6 martie 1964, p. 1 şi 7;

Călinescu, G., Folclorul în „Convorbiri literare”, în „Revista de istorie şi teorie literară”, Tom XVI, nr. 3, 1967, p. 343–372;

Cheie-Pantea, Iosif, Ieşirea din paradis: AMINTIRI DIN COPILĂRIE de Ion Creangă, în „Scripturele române”, Timişoara, nr. 2–3, decembrie 1991, p. 6;

Chiţimia, I. C., Probleme ale realismului în folclor, „Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folclor”, Tom XI, nr. 3–4, 1962 (XI), p. 627–642;

Chiţimia, I.C., Problema clasificării şi definirii literaturii populare în proză, în „Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folclor”, Tom III, 1954 (III), p. 47–62;

Ciobanu, Valeriu, Burghezele lui I. L. Caragiale, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 2, 1962 (XI), p. 267–280;

Codreanu, Theodor, Eminescu şi ontologia arheităţii, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 35, nr. 3–4, iulie–decembrie 1987 (XXXV), p. 40–44;

Cojocaru, Nicolae, Mitul ursitoarelor în opera lui Mihai Eminescu, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 36, nr.5–6, 1991, p. 269–272;

Constantinescu, Nicolae, Elemente paremiologice în „Amintiri din copilărie”, în „Limbă şi Literatură Română”, nr. 2, 1969, p. 141–148;

Constantinescu, Nicolae, Premise la o stilistică a basmului, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1973, p. 97–103;

Constantinovici, Simona, Evoluţia unei figuri de stil în proza eminesciană, în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. XLI, 2003, p. 57–67;

Corbu, Daniel, Ion Creangă în oglinzile paralele şi neparalele ale timpului, în „Dacia literară”, nr. 72 (3/2007), mai 2007, p. 19–22;

Coroiu, Constantin, Caragiale, mereu Caragiale, în „Convorbiri literare”, nr. 1 (145), ianuarie 2008, p. 87–89;

Diaconu, Mircea A., I. L. Caragiale. Fragmente despre tot şi despre vid (I), în „Convorbiri literare”, nr. 5 (149), mai 2008, p. 31–33;

Diaconu, Mircea A., I. L. Caragiale. Fragmente despre tot şi despre vid (II), în „Convorbiri literare”, nr. 6 (150), iunie 2008, p. 30–32;

Diaconu, Mircea A., I. L. Caragiale. Fragmente despre tot şi despre vid (III), în „Convorbiri literare”, nr. 7 (151), iulie 2008, p. 34–37;

Diaconu, Mircea A., I. L. Caragiale. Fragmente despre tot şi despre vid (IV), în „Convorbiri literare”, nr. 8 (152), mai 2008, p. 24–27;

41

Diaconu, Mircea A., I. L. Caragiale. O lume de cuvinte, în „Convorbiri literare”, nr. 4 (148), aprilie 2008, p. 33–37;

Dima, Alexandru, Imagini finlandeze, în „Secolul XX”, nr. 5, mai 1963, p. 82–84; Dimitrescu, Florica, Eminescu şi limba veche, în „Revista Universităţii C. I. Parhon”,

Seria Ştiinţe Sociale, Filologie, Bucureşti, nr. 2–3, 1955, p. 167–188; Dobre, Alexandru, Contribuţia lui Mihai Eminescu la cristalizarea folcloristicii

româneşti moderne, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 37, nr. 3, 1992, p. 213–218; Dobre, Alexandru, Note asupra proverbului românesc (II), în „Revista de Etnografie

şi Folclor”, Tom 40, nr. 1, 1995, p. 61–68; Dobre, Alexandru, Mitul literar şi mitul folcloric. (Precizările şi sugestiile lui G.

Călinescu), în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 44, nr. 2–3, 1999, p. 216–224; Dragoş, Elena, Inabilităţi conversaţionale la eroii lui Caragiale, în „Studia

Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 3–4, 1994, p. 151–160; Dumitrescu-Buşulenga, Zoe, Izvoarele râsului în opera lui Creangă, în „Revista

Universităţii C. I. Parhon”, Ştiinţe Sociale – Filologie, Bucureşti, nr. 2–3, 1955, p. 47–58; Dumitriu, Dana, Proza ardeleană, în „România literară”, I, nr. 8, 28 noiembrie 1968,

p. 8; Florea, Rodica, Caragiale şi folclorul, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi

Folclor”, nr. 2, 1962 (XI), p. 253–265; Fotino, Stanca, Modelare în basmul fantastic, în „Revista de Etnografie şi Folclor”,

Tom 14, nr. 4, 1969, p. 315–330; Gencărău, Oana Aurelia, „Proverbul” în perspectiva „actelor de vorbire”, în

„Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 3, 2005, p. 11–22; Grădinaru, Dan, Sat versus oraş, în „România literară”, nr. 25, 26 iunie 2009 (XLI),

p. 12–13; Grigorescu, Dan, Mit şi cultură – premise ale unei interpretări comparatiste, în

„Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 31, nr. 3, iulie–septembrie 1982 (XXXI), p. 54–58;

Iercoşan, Sara, Realismul popular şi concepţia estetică a lui Ioan Slavici, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, fasc.1, Cluj-Napoca, 1971, p. 121–129;

Iercoşan, S.; Viorel, E., O ipoteză privind geneza nuvelei „Popa Tanda” de Ioan Slavici, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, fasc. 1, Cluj-Napoca, 1981 (XXVI), p. 56–74;

Irimias, George, Ion Creangă – asumarea biografiei, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 2, 1995, p. 83–86;

Jucan, Graţian, Motive eminesciene în patrimoniul popular, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 2, 1982, p. 239–246;

Jumbei, Victoria, Aspects of the Poetic Semantics in the Texts of Ion Creangă’s ”Tales”, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 2, 2006, p. 147–156;

Marcu, Traian, Elemente etnografice şi folclorice în „Amintirile” lui Creangă, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 9, 1965, p. 355–368;

Marino, Adrian, O contribuţie la interpretarea operei la Caragiale, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 33, nr. 4, octombrie–decembrie 1985 (XXXIII), p. 124–125;

Mazilu, Dan Horia, Între istorie şi literatură: edificarea „miturilor”, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 31, nr. 2, aprilie–iunie 1982 (XXXI), p. 154–163;

42

Maxim, Elena, Repetarea timpului mitic şi a spaţiului sacru, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 41, nr. 3–4, 1996, p. 241–246;

Mănucă, Dan, Diacronie caragialiană, în „Convorbiri literare”, nr. 3 (147), martie 2008, p. 56–58;

Metea, Alexandru, Modalitate narativă şi structură sintactică în opera lui Ion Creangă (Cercetare statistică), în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. VII, 1969, p. 51–62;

Metea, Alexandru, Comparaţia în „Făt-Frumos din lacrimă” de M. Eminescu, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 2, 1982, p. 165–172;

Mihăilescu, Dan C., Bucureştiul lui I. L. Caragiale: „Închis pentru inventar”, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 42, nr. 4, octombrie–decembrie 1994 (XLII), p. 379–384;

Mihăilescu, Florin, Specific naţional şi creativitate, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 43, nr. 3–4, iulie–decembrie 1995 (XLIII), p. 273–278;

Munteanu, George, Lumea meseriilor în opera lui I. L. Caragiale, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 3–4, 1963 (XII), p. 513–530;

Nagy, Olga; Markel, Hanni, Variantele româneşti şi maghiare ale basmului „Dracul ispăşeşte”, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 13, nr. 1, 1968, p. 81–93;

Negreanu, Constantin, Rima şi aliteraţia în proverbe, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1981, p. 78–89;

Negruzzi, Iacob, Rezumatul prelecţiunilor populare, în „Convorbiri literare”, Iaşi, nr. 3, 1 iunie 1874 (VIII), p. 134–135;

Nicolescu, G. C., Curentul de la „Dacia literară”, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 5, 1961, p. 199–219;

Oancea, Ileana, De la complexité cachée de la poésie d’Eminescu, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 3–4, 2002, p. 119–132;

Oancea, Ileana, Proza lui Mihai Eminescu. Observaţii lingvistice, în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. VIII, 1970, p. 117–122;

Oişteanu, Andrei, „Evreul imaginar” versus „evreul real” în folclorul şi mitologia românească (I), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 43, nr.1, ianuarie–martie 1995 (XLIII), p. 47–60;

Oişteanu, Andrei, „Evreul imaginar” versus „evreul real” în folclorul şi mitologia românească (II), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 43, nr. 2, aprilie–iunie 1995 (XLIII), p. 171–180;

Olteanu, Antoaneta, Personnages démoniaques dans les contes populaires roumains et russes, în „Analele Universităţii Bucureşti”, 2002 (LI), p. 3–13;

Olteanu, Antoaneta, Personaje demonice în basme româneşti, ruseşti şi ale altor popoare, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 44, nr. 2–3, 1999, p. 157–156;

Olteanu, A. Gh., Funcţia etică şi estetică a metamorfozei în basmul fantastic, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1974, p. 97–102;

Oprea, Ştefan, Caragiale, orator politic sau Caragiale, personaj caragialean, în „Dacia literară”, nr. 72 (3/2007), mai 2007, p. 23–24;

Oprescu, Eugenia, Concepţia despre artă a lui I. L. Caragiale, în „Studii şi Cercetări de Istoria Literaturii şi Folclor”, nr. 2, 1962 (XI), p. 239–245;

Oprişan, I., Structura artistică a legendei populare româneşti, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 2, 1974, p. 331–343;

Papadima, Liviu, Homo faber caragialiensis, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 40, nr. 3–4, iulie–decembrie 1992 (XL), p. 251–262;

43

Papadima, Ovidiu, Câteva din mijloacele de expresie ale epicii populare: realismul obiectiv, „Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folclor”, Tom XI, nr. 3–4, 1962 (XI), p. 607–626;

Papadima, Ovidiu, Ioan Slavici între lumea folclorică şi cultura citadină, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 2, 1973, p. 337–346;

Papadima, Ovidiu, Numele personajelor literare: funcţie stilistică şi emblemă morală, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 29, nr. 4, octombrie–decembrie 1980 (XXIX), p. 593–596;

Papadima, Ovidiu, „Poveştile” lui Ioan Slavici, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 3, 1979, p. 372–375;

Păcurariu, Dim., I. L. Caragiale, un realist cu năzuinţe clasice, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1979, p. 67–72;

Philippide, Al., Slavici şi stilul ardelean, în „Adevărul literar şi artistic”, nr. 782, 1 decembrie 1935 (XII), p. 1;

Pop, Dumitru, Creaţie eminesciană şi universul folcloric românesc, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, Cluj-Napoca, nr. 1–2, 1992, p. 127–129;

Pop, Dumitru, Ioan Slavici, teoretician al folclorului, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, fasc. 2, Cluj-Napoca, 1959, p. 115–125;

Pop-Lelescu, Şt., Consideraţii asupra lexicului expresiilor idiomatice din „Amintirile” lui I. Creangă, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, fasc.2, Cluj-Napoca, 1960, p. 109–116;

Pop, Mihai, M. Eminescu şi folclorul, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 9, 1965, p. 233–240;

Popovici, D., Eminescu, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series Philologia, fasc.2, Cluj-Napoca, 1964, p. 17–32;

Roşianu, Nicolae, Basmul fantastic şi descântecul (Formule cu funcţii magice în basm), în „Analele Universităţii Bucureşti”, nr. 1, 1972 (XXI), p. 117–127;

Rotaru, Ion, Poezia codrului la Eminescu, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 9, nr. 6, 1964, p. 527–544;

Rusu, Zevin, Luceafărul şi Demonul, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 31, nr. 1, ianuarie–martie 1982 (XXXI), p. 17–26;

Ruxăndoiu, Pavel, Ce te legeni, codrule? Destinul estetic al unui motiv folcloric, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1984, p. 71–77;

Ruxăndoiu, Pavel, Lirica populară – orizont tematic şi imagistic, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 1, 1983, p. 64–73;

Ruxăndoiu, Pavel, Proverb şi context (II), în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 43, nr. 3, 1998, p. 249–258;

Slama Cazacu, Tatiana, Motivul „diavolului însurat”, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 4, 1960, p. 243–259;

Sorescu, Roxana, Elemente ale unei viziuni eminesciene mitopoetice (I), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 32, nr. 2, aprilie–iunie 1984 (XXXII), p. 19–25;

Sorescu, Roxana, Elemente ale unei viziuni eminesciene mitopoetice (II), în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 32, nr. 3, iulie–septembrie 1984 (XXXII), p. 35–40;

Stahl, Henri H., Satul, în „Criterion”, nr. 6–7, ianuarie-februarie, 1935, p. 3–4; Stanciu, Dumitru, Modele de generare şi selecţie în proverb (I), în „Revista de

Etnografie şi Folclor”, Tom 36, nr. 3–4, 1991, p. 131–149; Stanciu, Dumitru, Modele de generare şi selecţie în proverb (II), în „Revista de

Etnografie şi Folclor”, Tom 37, nr. 4, 1992, p. 345–360;

44

Stanciu, Dumitru, Noi consideraţii despre mitul Dochiei, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 26, nr. 1, ianuarie–martie 1977 (XXVI), p. 105–114;

Stanciu, Dumitru, Un posibil model de construire a proverbelor, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 39, nr. 5–6, 1994, p. 443–448;

Stănculescu, Irina, Rolul miturilor şi al ritualurilor în mecanismul memoriei colective, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 44, nr. 2–3, 1999, p. 137–156;

Sterpu, George, Elemente de limbă populară în poemul „Luceafărul”, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 9, 1965, p. 53–66;

Stroescu, Sabina C., Cu privire la sistemul de clasificare a snoavei populare româneşti, în „Revista de Etnografie şi Folclor”, Tom 10, nr. 6, 1965, p. 585–594;

Struţeanu, Scarlat, Forme literare culte ale hazului poporan universal în snoavele lui I. Slavici, în „Ramuri”, nr. 5, mai 1942 (XXXVII), p. 137–148;

Tabarcea, Cezar, Valorificarea conceptelor structuraliste în cercetarea proverbelor româneşti, în „Analele Universităţii Bucureşti”, 1968 (XVII), p. 169–174;

Teodorescu, Al., Creaţia lui Eminescu pe baze folclorice, în „Anuarul de filologie”, Tom XV, Iaşi, 1964, p. 33–48;

Todoran, Eugen, „Luceafărul” mitului românesc, I, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 2, 1978, p. 207–217;

Todoran, Eugen, „Luceafărul” mitului românesc, II, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 3, 1978, p. 350–355;

Todoran, Eugen, Mitul românesc în poezia lui Eminescu, în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. IV, 1966, p. 9–99;

Todoran, Eugen, Timpul în basmul românesc, în „Limbă şi Literatură”, Bucureşti, nr. 6, 1962, p. 397–422;

Tohăneanu, G. I., Limba poeziilor lui Eminescu în perioada 1866–1869: Lexicul”, în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. I, 1963, p. 147–179;

Tohăneanu, G. I., Limba poeziilor lui Eminescu în perioada 1866–1869. II Structura gramaticală, stilul, versificaţia”, în „Analele Universităţii din Timişoara”, Seria Ştiinţe Filologice, vol. II, 1964, p. 49–107;

Vetişanu, Vasile, În dezbatere – mitologia românească, în „Revista de istorie şi teorie literară”, Tom 35, nr. 1–2, ianuarie–iunie 1987 (XXXV), p. 68–69;

Vodă-Căpuşan, Maria, Efectul Caragiale, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 40, nr. 3–4, iulie–decembrie 1992 (XL), p. 221–226;

Vornicu, Mihai, Despre comicul lui I. L. Caragiale, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 26, nr. 2, aprilie-iunie 1977 (XXVI), p. 165–176;

Vornicu, Mihai, Père Creangă le Roublard, în „Revista de Istorie şi Teorie Literară”, Tom 45, nr. 1–2, ianuarie–iunie 1997 (XLV), p. 67–72;

Vulcănescu, Elena, Harap-Alb din împărăţia podurilor colorate (varianta sublimă), în „Convorbiri literare”, nr. 3 (147), martie 2008, p. 80–84;

Zamfir, Mihai, Prozatorul Biedermayer: Slavici, în „România literară”, nr. 30, 31 iulie 2009 (XLI), p. 16–17 şi 21;

Xenopol, A. D., Ceva despre literatura noastră populară, în „Convorbiri literare”, Iaşi, nr. 4, 1 iulie 1872 (VI), p. 174–176.