dr dr comunitar

245
Geneza Comunitatilor Europene Crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM) Înainte de a prezenta constituirea celorlalte doua comunitati europene, este necesar – pentru o mai buna întelegere a contextului politic - sa prezentam evenimentele care au avut ca rezultat esecul unui alt proiect de construire a unei aliante militare, respectiv Comunitatea Europeana de Aparare, a carei initiere a fost anuntata la scurt timp dupa declaratia lui Robert Schuman, respectiv la 24 octombrie 1950, de catre Rene Pleven în contextul international marcat de evenimentele din Coreea. Sub presiunea Miscarii Europene, a partidelor democrat-crestine care erau la putere în Franta, Germania si Italia, ca si a sustinerii din partea curentului socialistilor, se semneaza la Paris, la 30 mai 1952, Tratatul de creare a Comunitatii Europene de Aparare (CEA). Se propunea pentru viitor si crearea unei Comunitati politice europene. Tratatul CEA a fost transmis celor sase guverne ale tarilor membre CECO la 9 martie 1953. Adunarea franceza nu a fost însa de acord, la 30 august 1954, sa intre în aceasta comunitate si în acest fel a esuat tentativa de creare a Comunitatii Europene de Aparare, desi tratatul fusese ratificat de catre celelalte state. Acest esec a produs o serie de perturbari si întârzieri în procesul de integrare europeana. Între 1-3 iunie 1955 are loc la Messina o Conferinta a ministrilor afacerilor externe din tarile membre ale CECO, eveniment care a reprezentat începutul procesului de constituire a celorlalte doua comunitati europene. Ea a fost urmata de alte conferinte la nivel de ministri sau experti.

Upload: virginia-mf

Post on 26-Dec-2015

131 views

Category:

Documents


5 download

TRANSCRIPT

Page 1: DR Dr Comunitar

Geneza Comunitatilor Europene

Crearea Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Comunitatii

Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM)

Înainte de a prezenta constituirea celorlalte doua comunitati

europene, este necesar – pentru o mai buna întelegere a contextului politic -

sa prezentam evenimentele care au avut ca rezultat esecul unui alt proiect de

construire a unei aliante militare, respectiv Comunitatea Europeana de

Aparare, a carei initiere a fost anuntata la scurt timp dupa declaratia lui

Robert Schuman, respectiv la 24 octombrie 1950, de catre Rene Pleven în

contextul international marcat de evenimentele din Coreea.

Sub presiunea Miscarii Europene, a partidelor democrat-crestine care

erau la putere în Franta, Germania si Italia, ca si a sustinerii din partea

curentului socialistilor, se semneaza la Paris, la 30 mai 1952, Tratatul de

creare a Comunitatii Europene de Aparare (CEA). Se propunea pentru viitor

si crearea unei Comunitati politice europene. Tratatul CEA a fost transmis

celor sase guverne ale tarilor membre CECO la 9 martie 1953. Adunarea

franceza nu a fost însa de acord, la 30 august 1954, sa intre în aceasta

comunitate si în acest fel a esuat tentativa de creare a Comunitatii

Europene de Aparare, desi tratatul fusese ratificat de catre celelalte state.

Acest esec a produs o serie de perturbari si întârzieri în procesul de

integrare europeana.

Între 1-3 iunie 1955 are loc la Messina o Conferinta a ministrilor

afacerilor externe din tarile membre ale CECO, eveniment care a

reprezentat începutul procesului de constituire a celorlalte doua comunitati

europene. Ea a fost urmata de alte conferinte la nivel de ministri sau

experti.

Page 2: DR Dr Comunitar

Cu ocazia unei reuniuni a expertilor organizata la Bruxelles în

perioada iulie 1955 - aprilie 1956, prezidat de H.Spaak s-a redactat un

„Raport al sefilor delegatilor ministrilor afacerilor externe”, care a

constituit baza Conferintei ministrilor afacerilor externe din mai 1956 de la

Venetia. Au urmat alte întâlniri la diverse niveluri, care au pregatit proiectul

celor doua tratate sectoriale de la Roma, semnarea lor având loc la 25

martie 1957, respectiv a Tratatului instituind Comunitatea Economica

Europeana (CEE) si a Tratatului instituind Comunitatea Europeana a

Energiei Atomice (CEEA au Euratom), membre fiind tot cele sase state care

participau la CECO. Tratatele au fost ratificate relativ repede, între 14

septembrie 1957 (Franta) si 4 decembrie 1957 (Olanda). Tratatele au intrat

în vigoare la l ianuarie 1958. Ele au fost însotite de adoptarea unei Conventii

privind institutiile comune pentru Comunitati si de unele protocoale semnate

la Bruxelles la 17 aprilie 1957 cu privire la imunitatile si privilegiile Curtii

de Justitie a CEE si Euratom.

Crearea CEE viza în primul rând transformarea conditiilor

economice de schimburi si de productie pe teritoriului comunitatilor. In

acelasi timp, s-au remarcat si opinii de prezentare a crearii comunitatilor ca o

contributie la constructia functionala a Europei politice, substituita

integrarii politice directe.

Tratatul de creare a CEEA avea ca obiectiv, conform art. 1: „sa

contribuie la stabilirea conditiilor necesare formarii si dezvoltarii rapide a

energiilor nucleare, cresterii nivelului de trai în statele membre si

dezvoltarii schimburilor cu alte tari”.

Ratiunea pentru care se instituia aceasta comunitate se baza pe deficitul

de energie al tarilor membre, ramânerea în urma a acestora în momentul

respectiv fata de alte state (S.U.A., Anglia, U.R.S.S.) si faptul ca trebuiau sa-si

dezvolte sectorul energetic nuclear pentru interese nationale si regionale

comune.

Page 3: DR Dr Comunitar

Aceste doua comunitati se bazau pe o structura institutionalizata

similara celei a CECO, respectiv aveau tot patru organe cu aproximativ

aceleasi atributii, desi existau unele diferente atât ca denumire, cât si în

continutul atributiilor, respectiv cele ale înaltei Autoritati a CECO, care au

fost deplasate înspre Consiliul Ministrilor în cazul ultimelor doua.

S-a apreciat ca, desi s-au înfiintat trei comunitati, iar la constituire nu

a fost clar exprimata în Tratate intentia crearii pietei comune, aceasta a fost

avuta în vedere ca unul dintre obiectivele cele mai importante care urmau sa

fie realizate1 urmarindu-se si constituirea uniunii politice prin fuzionarea

acestor Comunitati, fapt dovedit prin evolutia Comunitatilor si crearea

Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht, care îsi propunea si

realizarea acestor obiective.

Instituirea celor trei Comunitati a reprezentat doar începutul unui proces

complex, care - asa cum au avut în vedere initiatorii ideilor de unitate a Europei

- trebuia sa continue, în vederea realizarii acelor obiective care, ori nu au fost

posibile în faza initiala, ori au devenit necesare pentru perfectionarea

structurilor si activitatilor acestora în decursul timpului. Asa cum s-a aratat si în

literatura de specialitate, aceasta evolutie s-a desfasurat în doua directii:

cresterea numarului statelor membre ale comunitatilor si perfectionarea

institutionala.

Ca obiective generale, CEE avea:

- promovarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor economice pe

întreg teritoriul Comunitatii;

- expansiunea continua si echilibrata;

- stabilitatea crescânda a statelor membre2 si a Comunitatilor în

ansamblu;

- cresterea nivelului de trai;

- realizarea unor relatii mai strânse între statele membre.

1 Jean Boulouis, op.cit. pg. 32 2 Tratatul CEE art. 2

Page 4: DR Dr Comunitar

Tratatul CEE stabilea si mijloacele generale ce facea posibila

realizarea obiectivelor de mai sus si anume:

- realizarea unei „Piete Comune”;

- apropierea progresiva a politicilor economice a tarilor membre.

Realizarea unei „Piete Comune” se baza pe existenta celor patru

libertati fundamentale ale pietei, valabile si astazi:

a) libera circulatie a bunurilor în regim de concurenta libera si

loiala;

b) libera circulatie a persoanelor si a serviciilor;

c) libera circulatie a capitalurilor:

d) libertatea cetatenilor comunitatilor de a se stabili în orice stat

membru.

Simpla enumerare a celor patru libertati fundamentale ale „Pietei

Comune” însemna ca se depaseau limitele realizarii unei simple Uniuni

Vamale, capatând atributele unei veritabile piete comunitare, întrucât:

- integra factori de productie;

- includea unele politici (agricole, transporturi, comertul, politici

sociale sau fiscale);

- prevedea actiunea comuna a statelor comunitare pentru depasirea

eventualelor dificultati legate de balantele de plati, precum si o politica

economica unitara, comuna.

În acelasi timp, preocuparile generale ale CEEA sau EURATOM3

aveau (si au înca) drept obiectiv general stabilirea conditiilor necesare pentru

formarea si dezvoltarea rapida a industriilor nucleare.

Cu acest obiectiv general, CEEA îsi propunea sa:

- largeasca cercetarea si diseminarea cunoasterii tehnice în domeniu;

- stabileasca norme uniforme de securitate pentru protectia sanitara a

populatiei si lucrarilor din domeniu;

3 Tratatul Uniunii Europene impreuna

cu textul complet al Tratatului Constitutiv al Comunitatii Europene si al Comunitatii Europene a Energiei Atomice, JOCE/DOCE, C 224/31.VIII-1992

Page 5: DR Dr Comunitar

- usureze si stimuleze investitiile;

- vegheze asupra aprovizionarii regulate cu energie;

- garanteze utilizarea pasnica a materialelor nucleare;

- înfiinteze o piata comunitara care sa garanteze libera circulatie a

materialelor si echipamentelor, precum si a capitalului necesar.

Institutiile comunitare conform Tratatelor CEE si CEEA.

Fiecare din cele doua mari organizatii, fiind independente, avea

propriile organe: Comisia, Consiliul si Adunarea Parlamentara, precum si

propriile Curti de Justitie. În versiunea lor originala, cele patru institutii se

prezentau astfel:

Comisia era formata din personalitati numite, de comun acord, de

catre statele membre, având initiativa legislativa si unele atributii de

gestiune, executie si control a îndeplinirii Tratatelor si actelor institutiilor

comunitare. Ulterior Comisia Europeana va avea mult mai putina putere

decât aceasta, chiar daca prin compensatie va putea actiona în toate

domeniile, largindu-si competentele de cuprindere.

Consiliul era (si este si în prezent) o institutie comunitara în care sunt

reprezentate guvernele statelor membre, prin unul din membrii acestora.

Consiliul avea putere decizionala si coordona politicile economice.

Principala sa atributie era de ordin legislativ.

Adunarea Parlamentara formata din parlamentari desemnati de statele

membre, are competenta de control politic, inclusiv capacitatea de a depune

motiuni de cenzura asupra Comisiei; ea se consulta în cazurile prevazute de

Tratate, anterior adoptarii normelor comunitare.

Curtea de Justitie

avea ca misiune garantarea protectiei generale în

fata legii, respectarea legislatiei comunitare si controlul interpretarii si

aplicarii uniforme a Tratatelor si actelor de drept comunitar (derivat).

Page 6: DR Dr Comunitar

În acest mod au fost constituite cele trei Comunitati Europene care au

existat în forma descrisa mai sus pâna la absorbirea lor de catre Comunitatea

Europeana. De-a lungul timpului au fost efectuate modificari progresive, cea

mai semnificativa fiind, fara îndoiala cea din 1967 când au fost unificate

institutiile celor trei comunitati, astfel încât, din acel moment, desi existau în

continuare trei comunitati, se instituie doar o Comisie, un Consiliu, un

Parlament si o Curte de Justitie (la care s-a adaugat Curtea de Conturi)

pentru toate cele trei Comunitati.

Totodata, au fost subliniate unele competente, puterea si domeniile de

responsabilitate. În cazul CEE, începând cu Tratatul Uniunii Europene din

1992, aceasta organizatie îsi schimba si denumirea, în Comunitatea

Europeana (CE)4 dupa cum vom vedea mai departe.

4 În lucrarea nostra utilizam notiunile de CEE si TCEE (Comunitatea Economica Europeana, respectiv Tratatul Comunitatii Economice Europene) doar pentru a desemna evenimente anterioare anului 1992, anul aparitiei UE (Uniunea Europeana) si TUE (Tratatul Uniunii Europene).

Page 7: DR Dr Comunitar

FAURIREA UNIUNII EUROPENE MODERNE

Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeana a fost semnat la 7 februarie 1992 de

catre cele douasprezece state - Franta, Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg,

Italia, Grecia, Danemarca, Spania, Portugalia, Irlanda si Regatul Unit al Marii

Britanii si al Irlandei de Nord, membre ale Comunitatilor Europene la

Maastricht. Tratatul de la Maastricht a intrata în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Se considera ca Tratatul modifica si nu înlocuieste documentele anterioare de

constituire a Comunitatilor Europene, Uniunea nou creata, având la baza aceste

Comunitati instituite prin Tratatele de la Paris si Roma, prezentate în cursul

anterior.

Dupa lucrarile Consiliului European de la Dublin, din 1990, 28 aprilie

(Dublin I) si 24-25 iunie (Dublin II), la Consiliul European de la Maastricht

(9-10 decembrie 1991), sefii de state si de guverne, reuniti într-o Conferinta

interguvernamentala, au ajuns la un acord asupra proiectului de Tratat

privind Uniunea Europeana.

La 7 februarie 1992, la Maastricht, ministrii de externe si de finante ai

celor douasprezece tari enumerate mai sus au semnat Tratatul asupra

Uniunii Europene.

Ratificarea Tratatului a ridicat o serie de noi probleme, datorate în

primul rând referendumului negativ al danezilor, la 2 iunie 1992, ezitarilor

britanicilor si necesitatii revizuirii constitutiilor pentru Franta, Spania,

Portugalia si Germania.

Tratatul, încheiat pe o perioada nedeterminata cuprinde, un preambul,

sapte titluri, 17 protocoale si 33 de declaratii.

Tratatul aduce modificari si completari celor trei Tratate încheiate

anterior (CECO-1951, CEE-1957 si CEEA sau EURATOM - 1957) pe linia

reformei începuta de Actul Unic European (AUE). Odata cu punerea în

Page 8: DR Dr Comunitar

aplicare a acestui Tratat, Comunitatile Europene se vor numi Uniunea

Europeana (UE) si Comunitatea Europeana (CE).

Elementele de noutate pe care le aduce Tratatul de la Maastricht sunt

în esenta: ideea de uniune politica vest-europeana; introducerea

unei

monede unice pâna cel mai târziu în anul 1999; drepturile civile europene;

noile competente ale CE; intensificarea protectiei comunitare a

consumatorilor etc.

Potrivit Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana îsi propune

urmatoarele obiective:

- promovarea unui progres economic si social echilibrat si

durabil, în special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin

întarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei uniuni

economice si monetare, adoptând la termen o moneda, în conformitate cu

dispozitiile din Tratat;

- afirmarea identitatii Uniunii pe scena internationala, în special,

prin punerea în aplicare a unei politici externe si de securitate comuna,

inclusiv definirea la termen a unei politici de aparare comuna, care ar putea

sa conduca, la momentul potrivit, la o aparare comuna;

- întarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor

membre prin instaurarea unei cetatenii prioritare a Uniunii;

- dezvoltarea unei cooperari strânse în domeniul justitiei si al

afacerilor interne;

- mentinerea integrala a realizarii comunitare (l'acquis

communautaire) si dezvoltarea acesteia, cu scopul de a examina, conform

procedurii vizate la articolul N, paragraful 2, în ce masura politicile si

formele de cooperare instaurate de Tratat ar trebui sa fie revizuite.

Spre deosebire de AUE, Tratatul de la Maastricht, aduce nou pentru

Uniunea Europeana, trei componente:

- existenta, în continuare a Comunitatilor;

- politica externa si de securitate comuna;

Page 9: DR Dr Comunitar

- cooperarea în domeniul justitiei si al afacerilor interne.

Cele sapte titluri din cadrul structurii Tratatului sunt urmatoarele:

- Titlul I – include proceduri comune referitoare la Comunitati,

politica externa si de securitate comuna si cooperarea judiciara;

- Titlul II – contine amendamente la Tratatul de instituire a

comunitatii Economice Europene (Tratatul CEE);

- Titlul III – contine amendamente la Tratatul CECO;

- Titlul IV – cuprinde amendamente la Tratatul CEEA;

- Titlul V – introduce prevederi referitoare la politica externa si

de securitate comuna (PESC);

- Titlul VI – include prevederi despre cooperarea în domeniul

Justitiei si Afacerilor Interne (JAI);

- Titlul VII – contine prevederi finale.

Dupa cum am mai aratat, pe lânga modificari aduse Tratatului CE si

Tratatului CEEA acest document programatic se constituie ca un act

constitutiv al Uniunii Europene. Mai facem precizarea ca Uniunea

Europeana astfel constituita nu înlocuieste vechile Comunitati Europene, ci

le reuneste sub un numitor comun, acela al unei politici si forme de

colaborare comunitare. Împreuna cu celelalte elemente Comunitatile

Europene alcatuiesc cei trei piloni ai Uniunii Europene. Chiar daca pe

parcursul lucrarii noastre vom mai avea prilejul sa ne referim la ei, îi

prezentam aici asa cum au fost conceputi de Tratatul de la Maastricht astfel:

A. Primul pilon (supranational-federatie)

Comunitatile Europene (CE)

- politica agricola comuna;

- uniune vamala si piata interna;

- politica în domeniul concurentei, subventii de stat;

- politica structurala;

- politica comerciala;

- Uniunea Economica si Monetara (UEM);

Page 10: DR Dr Comunitar

- cetatenia europeana;

- cercetare si mediu înconjurator;

- retele transeuropene (transporturi);

- sanatate;

- protectia consumatorului;

- politica sociala;

- politica comuna de imigratie;

- politica în domeniul azilului

- protectia frontierelor.

B. Al doilea pilon (interguvernamental-confederatie)

Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

a) politica externa:

- cooperare;

- mentinerea pacii;

- observatorii electorali si trupe comune de interventie;

- drepturile omului;

- democratie;

- asistenta acordata statelor terte.

b) politica si securitate:

- politica europeana de securitate si aparare;

- dezarmarea;

- aspecte economice ale dezarmarii;

- sistemul european de securitate.

C. Al treilea pilon (interguvernamental confederatie)

Cooperarea politieneasca si judiciara în materie penala

- trafic de droguri si trafic de arme;

- trafic de carne vie;

- terorismul;

- infractiuni împotriva minorilor;

Page 11: DR Dr Comunitar

- crima organizata;

- coruptie, coruptibilitate si înselaciune.

În afara acestor trei componente, denumite si cei trei piloni ai UE,

Tratatul defineste si unele principii fundamentale creând, totodata, un cadru

institutional unic pentru Uniune.

Tratatul prevede ca institutiile Uniunii sunt comune, dar acestea îsi

exercita competentele dupa procedurile fiecarei Comunitati în parte,

instaurând, totodata si o „cetatenie a Uniunii”. El mai stipuleaza si proceduri

unice în vederea aderarii altor state.

Tratatul de la Maastricht, prezinta Uniunea Europeana ca un concept

politic coerent, dar neavând personalitate juridica, deci neputând încheia

tratate.

Asa dupa cum am aratat mai sus, din Tratat reies o serie de principii,

care guverneaza activitatea Uniunii Europene. Aceste principii în numar de

trei, se prezinta în felul urmator:

- Uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre, ale caror

sisteme de guvernamânt sunt bazate pe principiile democratice;

- Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt garantate

de Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor

sale fundamentale, si astfel cum rezulta din traditiile constitutionale comune

statelor membre, ca principii generale de drept comunitar;

- Principiul subsidiaritatii;

Comunitatea actioneaza în limitele

competentelor ce-i sunt conferite si a obiectivelor ce-i sunt stabilite prin

Tratat; în domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Uniunea nu

intervine, conform principiului subsidiaritatii, decât daca, si în masura în

care, obiectivele actiunii avute în vedere nu pot fi realizate suficient de

statele membre si pot sa fie mai bine realizate la nivel comunitar. Actiunea

Uniunii nu depaseste ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele

Tratatului5.

5 Roxana MUNTEANU – Drept European, Oscar Print, Bucuresti, 1996, pag 129

Page 12: DR Dr Comunitar

Tratatul aduce unele modificari în ceea ce priveste competenta Curtii

de Justitie. Aceasta neavând prerogative privind politica externa si de

securitate comuna (PESC), i se atribuie unele competente limitate în

cadrul

cooperarii în domeniul justitiei si al afacerilor interne.

O problema demna de semnalat este cea referitoare la dorinta altor

state europene de a adera la Uniune. Ca o noutate adusa de Tratat, statele

care doresc sa adere trebuie sa ceara acest lucru, Uniunii si nu

Comunitatilor. Etapele procedurii de aderare propuse de Tratat sunt

urmatoarele:

- cererea adresata Uniunii, din partea statului solicitant, cerere care

este înaintata Consiliului European;

- Consiliul, consulta Comisia si primeste avizul din

partea

Parlamentului European; Consiliul se pronunta cu unanimitate de voturi;

- statul solicitant încheie cu membrii cu drepturi depline ai Uniunii

unele acorduri privind conditiile admiterii;

- acordul este supus spre ratificare de catre toate statele contractante.

Consiliul European, în sesiunea pe care a tinut-o în iunie 1993, la

Copenhaga, a stabilit trei criterii principale pentru statele care doresc

aderarea la Uniune6.

- existenta unor institutii democratice stabile;

- existenta unei economii de piata, viabile;

- capacitatea de a-si asuma obligatiile Uniunii.

În anul urmator, 1994, la Essen, Consiliul stabilea strategia de

preaderare, care urma sa fie finantata prin programul comunitar PHARE,

constând dintr-un ajutor de 1 miliard de Euro pe an, pentru 11 state

candidate. Fiecare din aceste state urmau, ca în 1995 sa prezinte o „Carte

Alba” cu privire la realizarile din statele respective, la pregatirile acestora de

6 Jeques Berthelot – Imposer le droit des peiples a se nourrir eux-memes-dans Le Monde diplomatique de novembre, 1998

Page 13: DR Dr Comunitar

a se integra în Uniune. În anul 1997, Comisia a publicat avizele sale în

legatura cu acest lucru.

În decembrie 1997, Consiliul, la Luxemburg aproba începerea

negocierilor de aderare pentru Cipru, Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia si

Slovenia, care urmau sa devina membre la o data nedeterminata, dar

apropiata. Statele care au început negocierile, dar si celelalte care au ramas

sa astepte al doilea val (printre care si România), au beneficiat împreuna,

începând din 1998, în cadrul strategiei de preaderare de un ajutor în valoare

de 1,5 miliarde Euro pe an pâna în 2000, si apoi de 3 miliarde pâna în 2006.

Aceste sume au fost date, tocmai pentru a sprijini candidatii la aderare, în

domeniul economic, administratiei, infrastructurii, protejarii mediului etc.7

Întorcându-ne la Tratatul de la Maastricht, în acesta sunt înscrise în

mod expres pentru Uniunea Europeana urmatoarele misiuni8:

- sa promoveze o dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor

economice în interesul Uniunii Europene;

- sa depuna eforturi eficiente si durabile în vederea protejarii

mediului pe continentul european;

- sa foloseasca în mod

judicios forta de munca si sa contribuie la

realizarea unei protectii sociale reale;

- sa dezvolte programe concrete pentru îmbunatatirea calitatii vietii;

- sa sprijine cooperarea si solidaritatea între membrii Uniunii.

Tratatul de la Maastricht largeste competentele CE în sase noi

domenii:

- educatie si pregatire profesionala;

- cultura;

- tineret;

- protectia consumatorului;

7 Florian COMAN, Raluca BUGHEA – Drept Comunitar european, editia a V-a, revazuta si adaugita, Pro Universitaria, Bucuresti, 2006, pag.19-20

8 Jean Yves Potel -Enjeux et risgues d'un Union europeenne elargic. Le monde diplomatique, fervier 1999, pg. 8

Page 14: DR Dr Comunitar

- retele transeuropene (transporturi);

- politica industriala.

Totodata, se extind competentele comunitare în domeniul social.

Statele membre, cu exceptia Marii Britanii au adoptat dispozitii comune

privind promovarea ocuparii fortei de munca, îmbunatatirea conditiilor de

munca si viata, protectie sociala, dialog social, dezvoltarea resurselor umane,

combaterea excluderii de pe piata muncii etc.

În ce priveste dreptul comunitar institutional, Tratatul de la Maastricht

extinde rolul Parlamentului European. A fost creata cu aceasta ocazie o noua

procedura de codecizie în cadrul careia legatura dintre Parlamentul European

si Consiliul de Ministrii se consolideaza, iar raportul dintre cele doua

institutii capata conotatii mai echilibrate. De asemenea, se stabileste rolul

Parlamentului European în procedura de confirmare a Comisiei Europene.

Tratatul recunoaste rolul partidelor politice europene în crearea si

dezvoltarea constiintei comunitare si în exprimarea vointei politice a

europenilor comunitari. De asemenea, se extinde durata mandatului

Comuniunii Europene de la patru la cinci ani.

Pentru Consiliul de Ministrii se extinde în cadrul sau folosirea votului

în majoritate calificata, în luarea majoritatii deciziilor adoptate prin

procedura de codecizie si la toate deciziile adoptate prin procedura de

cooperare.

Totodata, Tratatul de la Maastricht recunoaste importanta euroregiunilor

în dezvoltarea economico-sociala si culturala a Uniunii Europene. Se

înfiinteaza Comitetul Regiunilor, organ consultativ alcatuit din reprezentantii

autoritatilor regionale.

Tratatul consacra principiul subsidiaritatii

ca regula generala, despre

care am mai mentionat. Conform acestui principiu, în domeniile care nu tin

de competenta exhausiva a Uniunii Europene, aceasta nu va întreprinde

actiuni, decât daca aceste actiuni sunt mai eficiente în atingerea obiectivelor

Uniunii, decât actiunile întreprinse la nivel national sau local. Actiunile

Page 15: DR Dr Comunitar

comunitatii nu vor depasi în nici un caz ceea ce este necesar pentru

îndeplinirea obiectivelor.

Alte principii ale Uniunii Europene sunt codecizia si solidaritatea la

care vom mai avea ocazia sa ne referim referi în lucrarea noastra. Tratatul de

la Maastricht asupra Uniunii Europene are de fapt doua parti: prima parte se

refera la Uniunea Economica si Monetara (UEM), iar cea de-a doua la

Uniunea Politica. Celor patru domenii mari la care se refera Tratatul de la

Maastricht – cetatenia, uniunea

economica si monetara, politica externa

si

de securitate comuna si justitie

si afaceri interne – le-am consacrat în

lucrarea noastra capitole separate, datorita importantei lor nu numai la

momentul Tratatului, ci mai cu seama permanentei lor actualitati.

A. Cetatenia uniunii

Termenul de cetatean, aparut prima data în Tratatul de la Roma, are,

acum un alt înteles. În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, este

cetatean al Uniunii orice persoana care are nationalitatea unui stat membru.

Cetatenii Uniunii

îsi exercita drepturile si îsi asuma obligatiile prevazute în

Tratat. Acesta prevede si alte noi drepturi specifice:

- dreptul de a circula si de sedere în mod liber pe teritoriul statelor

membre;

- dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile locale si la alegerile

europene;

- dreptul de protectie diplomatica în terte tari;

- dreptul la protectia juridica, dreptul de petitionare si cel de a se

adresa mediatorului.

B. Uniunea Economica si Monetara (UEM)

Componenta economica si cea monetara, care constituie Uniunea

Economica si Monetara, se întemeiaza pe de o parte pe politica economica a

statelor membre, respectiv pe o politica monetara unica, prin crearea unei

monede unice. Aceasta moneda purta denumirea de ECU. Uniunea

Economica si Monetara a avut trei etape de evolutie:

Page 16: DR Dr Comunitar

- Consiliul European de la Madrid, din iunie 1989, stabilea ca prima

etapa începe de la 1 iulie 1990, când statele membre trebuiau sa realizeze o

convergenta progresiva a politicilor si performantelor economice;

- cea de-a doua etapa considerata ca

o perioada de tranzitie s-a

desfasurat între 1 ianuarie 1994 si 1 ianuarie 1999, când se creeaza si

Institutul Monetar European, care a înlocuit Comitetul Guvernatorilor;

- cea de-a treia etapa începe la 1 ianuarie 1999, când moneda ECU a

fost înlocuita de Euro. Cu acest prilej, Marea Britanie si Danemarca, prin

încheierea unor protocoale speciale, si-au rezervat dreptul de a nu participa

la UEM la începutul etapei a treia; în aceasta faza se înfiinteaza Bursa

Centrala Europeana.

C. Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

Actul Unic European a stabilit mecanismul de cooperare politica prin

cel de-al doilea pilon al Tratatului de la Maastricht care instaureaza o

politica externa si de securitate comuna ce permite adoptarea unor actiuni

comune si în politica externa. În acest domeniu s-a hotarât ca deciziile sa fie

luate în unanimitate, iar masurile de punere a lor în practica prin vot cu

majoritate calificata.

Pentru securitate comuna, Tratatul consemneaza o politica a carui

obiectiv final îl constituie apararea comuna cu sprijinul Uniunii Europei

Occidentale (UEO). Statele comunitare pot sa continue actiunea la nivel

national (local) cu conditia ca actiunile lor sa nu contravina deciziilor

comunitare. În domeniul politicii externe si de securitate comuna se uziteaza

doua tipuri de actiuni:

- pozitiile nationale promovate de statele membre trebuie sa

corespunda cu pozitia Uniunii într-un anumit domeniu (a se vedea cum s-a

respectat acest act, inclusiv de România referitor la Kosovo);

- actiuni comune, operationale ale statelor membre.

D. Justitie si Afaceri Interne (JAI)

Page 17: DR Dr Comunitar

Cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene faciliteaza si protejeaza

circulatia persoanelor pe teritoriul statelor comunitare. Deciziile se iau în

unanimitate si vizeaza urmatoarele domenii:

- politica de azil;

- trecerea frontierei;

- imigrarea;

- traficul de droguri;

- combaterea fraudei la nivel international;

- cooperarea judiciara în materie civila;

- cooperarea judiciara în materie penala;

- cooperarea vamala;

- cooperarea politieneasca.

Tratatul a adus modificari în urmatoarele domenii principale:

- procesul de democratizare;

- politica ocupationala;

- spatiu de libertate, suveranitate si justitie;

- politica externa si de securitate comuna (PESC);

- reforma institutionala comunitara;

- legaturi externe.

Tratatul de la Amsterdam

Tratatul de la Amsterdam a amendat Tratatul de la Maastricht, fara a-l

înlocui. Scopul declarat al Tratatului de la Amsterdam a fost acela de a

asigura capacitatea de actiune a Uniunii Europene si dupa extinderea spre

est.

Integrarea europeana a fost conceputa înca de la bun început ca un

proces evolutiv, astfel încât Tratatul de la Amsterdam poate fi considerat

astazi ca un moment semnificativ, care se înscrie întru totul pe linia de

gândire ce fusese avuta în vedere de cei care au conceptualizat, la timpul

Page 18: DR Dr Comunitar

respectiv, ideea integrarii europene. De altfel, integrarea a fost privita chiar

de precursorii sai ca un proces ce trebuia, în final, sa se extinda asupra

actiunii politice, apreciata ca fiind indispensabila atât pentru securitatea

continentului, cât si pentru mentinerea unor relatii pasnice, de siguranta si de

încredere între state.

Tratatul de la Amsterdam a fost adoptat de sefii de state si de guverne

ai Uniunii Europene la 16-17 iulie 1997 si semnat la 2 octombrie 1997. A

intrat în vigoare la 1 mai 1999.

O analiza atenta a prevederilor Tratatului de la Amsterdam se impune

cu toata seriozitatea si obiectivitatea, pentru a putea detecta ceea ce este într-

adevar nou în cadrul acestui document.

Mai întâi se constata o modificare a conceptiei cu privire la ritmul si

obiectivele integrarii. Astfel, Tratatul de la Amsterdam înscrie principiul

flexibilitatii, acesta constând în dreptul unor anumite state de a instaura între

ele o colaborare mai strânsa. Acest lucru înseamna un regim mai înalt al

integrarii cu conditia ca sa nu creeze, prin aceasta, discriminari ori sa fie

afectate domenii ce ar tine de competenta exclusiva a Comunitatii. S-a

trecut, prin urmare, de la viziunea unei Comunitati care se dezvolta în mod

spontan, ascendent si uniform, la viziunea unei Comunitati „cu doua viteze”,

pentru a se da satisfactie intereselor unor anumite tari mai puternic

dezvoltate decât altele.

O alta importanta inovatie, ce tine de filozofia comunitara este

prevederea pe care o consacra Tratatul de la Amsterdam prin art. F1 (7), în

conformitate cu care Consiliului, cu participarea sefilor de state sau de

guverne, poate, la propunerea Comisiei sau unei treimi din tarile membre, cu

avizul Parlamentului European, în cazul unei violari grave si persistente a

drepturilor omului cu majoritate calificata sa dispuna suspendarea unora

dintre drepturile tarilor în cauza, recurgând la aplicarea Tratatului, inclusiv

dreptul de vot al reprezentantilor Guvernului statului respectiv în cadrul

Consiliului.

Page 19: DR Dr Comunitar

Noua filozofie comunitara cuprinde si modul în care se înfatiseaza în

cadrul Tratatului de la Amsterdam raportul dintre elementul supranational,

comunitar si cel national. Potrivit Tratatului de la Amsterdam este

modificata ordinea obiectivelor Uniunii înscrise în art. F (6). Daca în forma

initiala, stabilita la Maastricht, primul obiectiv ai Uniunii era de a respecta

„identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme de guvernare sunt

fondate pe principiile democratice”, acest obiectiv este trecut pe locul trei,

primul obiectiv devenind respectul drepturilor omului si libertatilor

fundamentale, ca si al statului de drept - principii comune statelor membre.

Totodata, în anumite domenii, competentele Comunitatii cresc fata de cele

rezervate statelor nationale (de pilda, protectia mediului înconjurator) -

identitatea nationala suferind, astfel, vizibile prejudicii.

Se aduc modificari conceptiilor generale privind cetatenia Uniunii.

Astfel, la art. 8 (17) Tratatul face precizarea potrivit careia „Cetatenia Uniunii

completeaza cetatenia nationala si nu o înlocuieste”, idee care nu exista

anterior în Tratatul de la Maastricht si pe care o vom dezvolta în lucrarea

noastra la un alt capitol.

În ceea ce priveste relatia dintre elementul supranational si cel

national se constata, pe de o parte, tendinta introducerii pe primul plan a

obiectivelor comune, în dauna celor nationale, dar si, pe de alta parte, a

rezistentei unor valori ce tin de ordinea statala, cum ar fi cetatenia nationala,

care, asa cum se precizeaza în Tratat, nu înlocuieste ci doar completeaza

cetatenia comunitara.

Unele state si-au manifestat retineri serioase fata de normele

comunitare. Se poate mentiona aici atitudinea Marii Britanii, Irlandei si

Danemarcei fata de Acordul Schengen (Protocoalele 3, 4, 5 la Tratatul

privind Uniunea Europeana) sau cele opt „Declaratii” anexate la Actul Final

al Conferintei care s-a încheiat cu semnarea Tratatului.

În procesul democratizarii institutionale comunitare, Tratatul de la

Amsterdam aduce o serie de precizari în ceea ce priveste Parlamentul

Page 20: DR Dr Comunitar

European cifra deputatilor acestora neputând depasi 700, în ce priveste

dreptul de „codecizie”, precum si în legatura cu reprezentarea statelor în

cadrul acestei institutii comunitare.

În cadrul functionarii Consiliului, se aduc

precizari în ceea ce priveste

majoritatea calificata9. Desi Consiliul ramâne un organ eminamente

interstatal dar nu supranational, într-o serie de decizii importante el urmeaza

sa decida cu majoritate calificata, prin aceasta întelegându-se ca tarile

membre dispun, în cazul utilizarii acestui procedeu de vot, de un numar

diferentiat de voturi. Astfel, Italia, Franta, Germania si Marea Britanie

dispun de câte 10 voturi, Spania de 8, Belgia, Grecia, Olanda si Portugalia

de câte 5, Suedia si Austria de câte 4, iar Finlanda, Danemarca si Irlanda de

câte 3.

Tratatul de la Amsterdam include în componenta sa si asa numitul

„Compromis de la Ioannina” din 1994, potrivit caruia daca membri ai

Consiliului reprezentând un total de 25 de voturi îsi manifesta intentia de

a

se opune adoptarii de catre Consiliu a unei decizii cu majoritate calificata,

Consiliul va trebui sa depuna toate diligentele ca sa poata fi promovata o

solutie satisfacatoare cu cel putin 65 de voturi.

În esenta, Tratatul a extins drepturile Parlamentului European (PE) în

sensul participarii acestuia la procesul decizional. Procesul codecizional

fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht, aducând Parlamentul la

acelasi nivel cu Consiliul de Ministrii.

Prin Tratat se extinde dreptul Parlamentului European de a participa la

luarea deciziilor în toate domeniile pe care Consiliul de Ministrii hotaraste

cu o majoritate calificata. Domeniul cel mai costisitor al Uniunii Europene,

cel agrar, a fost exceptat de la regula mai sus mentionata.

9 O majoritate simpla cere mai mult de 50% din voturile exprimate; o majoritate absoluta

cere peste 50% dintre toti membri sai , indiferent de numarul celor care voteaza; decizia majoritatii calificate în Consiliul de Ministrii impune un procent de 62% din 87 de voturi. Potrivit procedurilor normale de vot fiecare membru are un vot din 2004 într-o UE cu 25 de tari, majoritatea calificata este de 232 la 321 voturi din 2007, într-o UE cu 27 de state majoritatea calificata este de 258 din 345 voturi.

Page 21: DR Dr Comunitar

Tot în domeniul procesului de democratizare institutionala mai

retinem faptul ca drepturile Parlamentului European au fost extinse si în

procesul de desemnare a membrilor Comisiei Europene. Astfel, Parlamentul

nu numai ca trebuie sa fie de acord cu numirea membrilor acesteia, dar si cu

numirea presedintelui Comisiei.

Cu toate acestea, Parlamentul European, desi este singurul organ ales

de populatie în mod direct, nu are înca drept de initiativa legislativa, pe care

continua sa-l aibe membri Comisiei Europene. Întrucât Comisia Europeana

are competente si asupra aplicarii legislatiei europene, aceasta înseamna ca,

detinând în acelasi timp si dreptul de initiativa în elaborarea legilor

comunitare, se încalca principiul separatiei puterii legislative de cea

executiva.

Politica ocupationala este pentru prima data mentionata într-un Tratat

de o asemenea anvergura europeana. Chiar daca aceasta politica ramâne ca o

sarcina a statelor membre s-au stabilit masuri de o mai buna coordonare a

politicilor nationale în domeniu.

O tema de o mare importanta a Tratatului de la Amsterdam este

accentuarea dezvoltarii unui spatiu de libertate, securitate si justitie, în

cadrul caruia sa fie asigurata libera circulatie a persoanelor prin masuri

adecvate controlului frontierelor Uniunii Europene, controlului, imigrarilor,

azilului, precum si prevenirii criminalitatii. În acest context au fost extinse

drepturile Oficiului European de Politie (EUROPOL)

si a fost integrat în

actele comunitare Tratatul de la Schengen, cu toate ca Marea Britanie si

Irlanda si-au rezervat dreptul de a nu adera la acest Tratat.

În ce priveste politica externa si de securitate comuna (PESC) a fost

înfiintat postul de Înalt Reprezentant al Politicii Externe si de Securitate

Comuna, cu rolul de a reprezenta Uniunea Europeana în afacerile externe.

În privinta hotarârilor luate în domeniu de catre Consiliul de Ministrii,

acestea se iau în continuare cu unanimitate de voturi.

Tratatul de la Maastricht a fost completat cu texte mai ample si în ce

Page 22: DR Dr Comunitar

priveste politica de mediu. „Respectarea mediului” formulata de Tratatul de

la Maastricht a fost înlocuita cu formula „nivel înalt de protectie si de

îmbunatatire a calitatii mediului”.

Tratatul aduce în planul comunitar principiul egalitatii între barbati si

femei, alaturi de promovarea unui cadru adecvat de ocupari a fortei de

munca si de protectie sociala.

Evidentiem, de asemenea, prevederile noi introduse în Tratat legate de

forta de munca si politica sociala. Se remarca faptul ca înca în Preambulul

Tratatului se fac referiri la Cartea Sociala Europeana, semnata la Torino în

anul 1961 si la Carta Comunitara a Drepturilor sociale fundamentale ale

angajatilor, din anul 1989. Tratatul rezerva politicii sociale un rol de interes

fundamental al Uniunii, facându-se referire la o „strategie coordonata” a

statelor membre în aceasta problema si creând si alte institutii noi precum

Comitetul pentru ocuparea fortei de munca.

Într-o alta perspectiva, Tratatul prevede pentru prima data un

mecanism de sanctionare a statelor membre care se fac vinovate de o

„violare grava si persistenta” (art. 7) a drepturilor fundamentale permitându-

se Consiliului sa respecte dreptul de vot al statului respectiv. Aceasta

prevedere a iscat multe controverse juridice si, practic nu s-a aplicat pâna în

prezent. Problema a ramas în suspensie mai ales sub aspectul fundamentului

juridic, întrucât Uniunea Europeana nu este parte a CEDO, singurul

organism pertinent care ar putea oferi un raspuns în baza Cartei Drepturilor

Fundamentale adoptata solemn la Nisa.

O alta inovatie importanta a Tratatului de la Amsterdam este cea

referitoare la unificarea Tratatelor comunitare. Aceasta idee este mentionata în

mod expres într-o declaratie, „Declaratia nr. 42 asupra codificarii tratatelor”,

adoptata de Conferinta, care se refera la continuarea lucrarilor pentru efectuarea

unei codificari a tuturor tratatelor pertinente, inclusiv a TUE. În Declaratie se

subliniaza ca statele contractante convin asupra faptului ca rezultatul definitiv

al acestui „exercitiu tehnic, care va fi facut public cu titlul de exemplu”, sub

Page 23: DR Dr Comunitar

responsabilitatea Secretariatului General al Consiliului, nu va avea valoare

juridica.

Observam10, în legatura cu acest aspect, ca în literatura noastra juridica se

manifesta doua puncte de vedere. Potrivit unui prim punct de vedere, Tratatele

care pun bazele Comunitatilor Europene au fost înlocuite de la 1 ianuarie 1993

de Tratatul asupra Uniunii Europene, ceea ce face necesar ca în loc de mai multe

comunitati sa se vorbeasca despre o „singura comunitate”. Potrivit unui punct de

vedere, cele trei comunitati si-au pastrat individualitatea, tratatele comunitare

nefiind înlocuite, ci numai modificate (sau codificate) prin Tratatul de la

Maastricht.

Încheiem scurta prezentare a Tratatului de la Amsterdam cu o alta

inovatie pe care o

vom detalia într-un capitol separat. La acest moment

spunem doar ca în cadrul PESC se includ misiunile comunitare, gestionarea

crizelor si posibilitatea Uniunii de a recurge la Uniunea Europei Occidentale

(UEO) pentru punerea în aplicare a misiunilor sale. Uniunea Europeana a

preluat sarcinile UEO dupa ce a decis în decembrie 1999, la sammit-ul de la

Helsinki sa-si asume noi responsabilitati în materie de securitate si aparare.

Desi contine multe prevederi de natura a facilita programul reformei

institutionale si politicilor comunitare, Tratatul de la Amsterdam lasa

nerezolvate multe aspecte importante, de exemplu cele apartinând

problemelor sociale, ocuparea fortei de munca, reducerea somajului,

armonizarea fiscala s.a.

Tratatul de la Nisa

Tratatul de la Nisa este cel de-al patrulea Tratat european în 13 ani11.

Cu alte cuvinte, înca din 1987 a fost o revizuire a Tratatelor la fiecare trei

10 Florian COMAN, Raluca BUGHEA – op. cit. pag.38 11 Dupa Actul Unic European din 1987, tratatul de la Maastricht din 1993 si Tratatul de la

Amsterdam din 1997

Page 24: DR Dr Comunitar

ani. Aceasta ne poate indica atât o aliniere la schimbari în Uniunea

Europeana, cât si dificultatea partenerilor de a tine pasul cu acestea.

Tratatul de la Amsterdam nu a putut rezolva trei probleme cruciale

pentru viitorul comunitatii largite:

- structura institutiilor comunitare si mai ales dimensiunea Comisiei;

- modalitatea de numarare a voturilor în Consiliu;

- extinderea voturilor prin majoritate calificata legata de procedura

codecizionala.

Tratatul de la Nisa a fost semnat pe 26 februarie 2001 si a intrat în

vigoare la 1 februarie 2003, dupa ce a fost mai întâi ratificat de fiecare stat

membru, prin vot în parlamentele nationale sau prin referendum.

Obiectivul Tratatului de la Nisa considerat ca fiind indispensabil

viitoarei extinderi a Uniunii Europene l-a constituit elaborarea unor

prevederi care sa asigure o buna activitate institutionala în momentul în care

Uniunea va avea aproape 30 de membri. Acest lucru înscrie Tratatul de la

Nisa într-o viziune de reformare cu trei axe principale:

- structura si modul de functionare a institutiilor europene;

- procedura de decizie din cadrul Consiliului de Ministrii;

- consolidarea cooperarii între institutii.

Reforma institutionala începuta la Amsterdam era necesara, atât

pentru a asigura continuitatea procesului de aprofundare a Uniunii Europene,

dar mai ales, pentru realizarea extinderii spre statele Europei centrale si de

est (PECOS)12. Tratatul de la Nisa continua rezolvarea unor probleme

începute asadar, la Amsterdam (1997), dupa cu urmeaza:

- modificarea votului statelor membre în Consiliu;

- îmbunatatirea ponderii statelor în luarea deciziilor;

- modificarea structurii Comisiei Europene;

- modificarea puterii reale a Parlamentului European;

- extinderea votului prin majoritate calificata si reducerea

12 Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, Bulgaria

Page 25: DR Dr Comunitar

corespunzatoare a deciziilor luate prin unanimitate;

- institutionalizarea cooperarii înntarite.

În ce priveste Parlamentul European, Tratatul de la Nisa consolideaza

rolul acestuia de colegislator, procedura de codecizie urmând sa fie adoptata

si în domeniile: lupta împotriva discriminarilor, coeziunea economica si

sociala, vize, azil si imigratie. Totodata, au fost extinse si domenii în care

Parlamentul poate sesiza Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. Tratatul

asigura o baza juridica partidelor politice din statele membre. El stabileste

un statut care sa contina mai ales codificarea unor drepturi si reguli de

finantare a partidelor politice din statele comunitare.

Tratatul stabileste un numar maxim de 732 de mandate în Parlamentul

European în loc de 626 cum prevedea Tratatul de la Amsterdam. Au fost

reduse, totodata, numarul locurilor în Parlament pentru unele state. În prezent

Parlamentul European are 785 de locuri. Distributia locurilor pe cele 27 de

state se face pe baza respectarii principiului „proportionalitatii degresive”

în

care rolul principal îl detine numarul populatiei fiecarui stat. Astfel, cele 27 de

state au primit un numar de europarlamentari dupa cum urmeaza: Germania

99, Franta 78, Marea Britanie 78, Italia 78, Spania 54, Polonia 54, România

35, Olanda 27, Grecia 24, Portugalia 24, Belgia 24, Cehia 24, Ungaria 24,

Suedia 17, Austria 18, Bulgaria 18, Danemarca 14, Slovacia 14, Finlanda 14,

Irlanda 13, Lituania 13, Letonia 9, Slovenia 7, Estonia 6, Cipru 6, Luxemburg

6, Malta 5.

Pentru Consiliul Uniunii Europene au fost stabilite doua proceduri de

vot: unanimitatea si majoritatea calificata. A fost diminuata (si procesul va

continua) regula unanimitatii prin care statele membre îsi pot exercita

dreptul de „veto”. Regula unanimitatii se va elimina treptat. Despre

majoritatea calificata am dat câteva explicatii în subcapitolul precedent. În

plus, mai spunem ca acest sistem de vot are la baza ponderea voturilor în

cadrul Consiliului Uniunii Europene, fiecarui stat fiindu-i atribuit un numar

de voturi, functie de criteriul ponderii populatiei sale. Uniunea Europeana,

Page 26: DR Dr Comunitar

cu 27 de state membre, are urmatoarea distributie a numarului de voturi în

Consiliu:

- 29 de voturi pentru Germania, Franta, Italia, Marea Britanie;

- 27 de voturi pentru Spania si Polonia;

- 14 voturi pentru România;

- 13 voturi pentru Olanda;

- 12 voturi pentru Belgia, Cehia, Grecia, Ungaria si Portugalia;

- 10 voturi pentru Austria, Bulgaria, Suedia;

- 7 voturi pentru Danemarca, irlanda, Lituania, Slovacia si Finlanda;

- 4 voturi pentru Estonia, Cipru, Letonia, Luxemburg si Slovenia;

- 3 voturi pentru Malta.

Tratatul extinde votul cu majoritate calificata si pentru domeniile:

coeziunea economica si sociala, încheierea de acorduri internationale în

domeniul proprietatii intelectuale si al serviciilor, cooperare judiciara în

materie civila.

Pentru componenta Comisiei Europene, Tratatul de la Nisa a stabilit

începând cu anul 2005 numai câte un comisar de provenienta din alt stat

membru. Acum când Uniunea Europeana are 27 de state, numarul

comisarilor ramâne acelasi (27) si s-a instaurat un sistem de rotatie ale carui

reguli s-au stabilit de Consiliu prin vot în unanimitatea membrilor sai.

Au fost extinse puterile presedintelui Comisiei în organizarea interna

a structurii, remanieri, cererea demisiei comisarilor. Sa mai spunem ca

presedintele este desemnat de catre Consiliul Uniunii europene prin vot cu

majoritate calificata.

Tratatul de la Nisa a stabilit pentru Curtea de Justitie a Comunitatilor

Europene o mai buna functionare, scurtarea termenelor de judecata,

modificari în competentele sale si pentru Tribunalul de Prima Instanta.

Având în compunere câte un membru din fiecare stat, Curtea se poate

reuni în plen sau în camera largita. De asemenea, Tratatul stabileste ca

actiunile directe pot fi depuse numai la Tribunalul de Prima Instanta, care

Page 27: DR Dr Comunitar

prezinta competenta si asupra unor anumite actiuni de validare a unui act

comunitar.

Pentru Curtea de Conturi s-a stabilit ca fiecare stat are dreptul la un

membru în acest organism numit de Consiliu prin vot cu majoritate

calificata. De asemenea, s-a stabilit un numar maxim de 350 de membri

pentru Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor. Rolul

Comitetului Economic si Social conform Tratatului este acela de

reprezentant al organismelor economice si sociale din societatea civila.

Pentru Comitetul regiunilor, membri trebuie sa posede un mandat electoral

în colectivitatea pe care o reprezinta.

Reluând prevederile de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa

împuterniceste Consiliul Uniunii Europene, care în urma unei decizii cu 4/5

din voturi si dupa consultarea Parlamentului European sa poata adresa o

recomandare oricarui stat membru, pe al carei teritoriu s-a produs un act de

violare a dreptului comunitar.

Tratatul de la Nisa apare la mai putin de doi ani dupa intrarea în

vigoare precedentului sau, Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999).

Rezultatele acestuia din urma nu fusesera complet consolidate si aplicate.

Tratatul de la Nisa epuizeaza nevoia extinderii Tratatului de la Amsterdam

în probleme care anterior oferise solutii, dar esuase în aplicarea acestora. În

acelasi timp, solutiile oferite trebuiau completate, explicate si implementate.

Iata de ce cele doua Tratate trebuie interpretate în paralel pentru a determina

arsenalul institutional si normativ al Uniunii Europene. Acest lucru îl vom

aplica si noi în cursurile care urmeaza.

Page 28: DR Dr Comunitar

DEFINITIA SI SPECIFICUL DREPTULUI COMUNITAR

Raportul dintre ordinea juridica interna, europeana si cea

internationala

Existenta Comunitatilor Europene se bazeaza pe institutii de drept

supuse dreptului international si care reglementeaza prin intermediul unor

pluralitati de relatii juridice, raporturile dintre statele membre.

Statele membre ale Comunitatiilor Europene continua sa fie actorii

constitutivi ai acestora. Statele sunt subiectele primare de drept care stabilesc

fundamentul si liniile esentiale ale progresiei unificarii europene, acestea

realizându-se prin instrumentele internationale de drept la care statele sunt

parte.

Metodele utilizate în constructia europeana exista în doua dimensiuni

fundamentale: cooperarea si integrarea.

Cooperarea consta în posibilitatea pe care statele nationale o au de a

muncii împreuna între si pe deasupra frontierelor, fara disparitia completa a

suveranitatii. De aceea, eforturile de unificare bazate pe conceptul de

cooperare nu au ca obiectiv fundamental crearea unui superstat, a unui stat

global, centralizat, a unei entitati politice post-nationale, ci se limiteaza la

realizarea unei uniuni de state suverane cu care coexista structurile nationale.

Aceasta este formula de functionare a organizatiilor internationale clasice

precum Consiliul Europei, NATO, OSCE, DECD etc. În cel mai fericit caz o

asemenea cooperare poate duce la o centralizare de tip confederatie.

Conceptul de integrare traditionala consta în renuntarea la ideea ca

suveranitatea statelor este inviolabila

si indivizibila. Aceasta ideea

considerata perimata

se completeaza cu alta potrivit careia, imperfectiunile

convietuirii politice, insuficientele sistemului statului national si abuzurile de

Page 29: DR Dr Comunitar

putere ale unor state asupra altora (hegemonia) ar putea fi depasite numai

daca suveranitatile nationale ar fuziona într-o suveranitate comuna. Unii

autori invoca aici principiul fidelitatii

fata de comunitatiile auropene. Acest

principiu presupune ca statele membre sa adopte toate masurile pentru a-si

îndeplini cu diligenta

obligatiile juridice comunitare asumate si sa

intezica

acele actiuni care ar putea afecta buna funtionare a Comunitatilor.

În cadrul sistemului de drept al oricarui stat membru se contopesc

doua laturi fundamentale: cea comunitara si cea alcatuita din normele

dreptului intern. Se întrepatrund aici relatiile dintre dreptul comunitar13 si

dreptul intern al statelor membre. Aceste relatii sunt de fapt continute si

explicate în tipurile de relatii dintre dreptul international si dreptul intern.

Astfel, dreptul international obliga statele sa respecte tratatele pe care

le-au încheiat si sa determine propriile organe legislative, executive si

judecatoresti sa le aplice.

Pe de alta parte, dreptul international nu reglementeaza modul în care

normele cuprinse în tratatele internationale sunt integrate în ordinea

juridica

interna. Acest lucru este de fapt o chestiune de suveranitate, statele având

latitudinea de a adopta o pozitie sau alta în aceasta problema, în functie de

interesele si aspiratiile lor.

În legatura cu raportul dintre ordinea juridica înternationala si cea

interna s-au conceput de-a lungul timpului doua mari constructii

teoretice:

dualismul si monismul.

Dualismul este o conceptie potrivit careia ar exista doua ordini

juridice, egale între ele, dar separate, independente, fara a interactiona.

Astfel, ordinea juridica interna si cea internationala coexista, dar nu au nimic

în comun, functionând ca sisteme autonome total independente. Cei mai

reprezentativi sustinatori ai acestor teorii au fost Tripel în anul 1923 si

Anzilatti în anul 1939. Aceasta doctrina, desi a fost îndelung teoretizata, nu a

1 Termenul de „drept comunitar european” este cel mai adesea uzitat cu denumirea sa prescurtata de „drept comunitar” termen la care ACHIESAM

Page 30: DR Dr Comunitar

suferit modificari esentiale în raport cu orientarea sa initiala.

În sens larg, doctrina dualista sustine ca valoarea normelor juridice

interne nu depinde de concordanta lor cu normele internationale si invers,

aceasta întrucât se aplica în doua sisteme de ordine juridica diferita.

Daca în anumite situatii normele juridice interne sunt asemanatoare

sau coincid cu normele internationale de drept, acest lucru nu poate fi decât

un fenomen întâmplator, fara o cauza obiectiva.

Daca normele interne nu corespund cu cele internationale, acest fapt

nu afecteaza valabilitatea lor. În dreptul intern trebuie aplicate normele

dreptului international, iar daca acestea contravin unor angajamente

internationale, neconcordanta va atrage raspunderea statutului în în cauza.

Pe de alta parte, pentru ca normele dreptului international sa poata fi

aplicate în ordinea interna a unui stat contractant, este necesar ca acest stat

sa concretizeze normele internationale în acte normative interne. Se

realizeaza în acest mod asa numita „nationalizare a normelor

internationale”. În acest caz normele nu pot fi aplicate decât în noua lor

calitate, ca reglementari interne. Acest lucru admite si modificarea ulterioara

a normelor, conform procedurilor dreptului intern, angajând în acest caz

raspunderea internationala a statului ca subiect primar de drept international.

Orientarea monista

considera dreptul ca pe o structura unitara,

normele de drept având un caracter obligatoriu indiferent daca acestea sunt

adresate indivizilor, statelor sau organizatiilor. În conceptia monista nu

exista doua ordini juridice, ordinea interna si cea internationala, ci o singura

ordine juridica ce are doua forme de manifestare: dreptul national si dreptul

international,

una dintre acestea primeaza asupra celeilalte, dupa cum sustin

unii sau altii, adepti ai umanismului.

Cel mai de seama reprezentant al umanismului juridic international a

fost fara îndoiala Hans Kelsen (1881-1973), un mare teoretician al

jurisprundentei,

asimilat scolii pozitiviste, cel mai sistematic si remarcabil

teoretician al secolului XX. El a sustinut primatul dreptului international

Page 31: DR Dr Comunitar

asupra celui intern.

Teoriile moniste sustin ca exista o ordine juridica universala, care este

superioara ordinelor juridice interne ale statelor. De aceea norma

internationala se aplica imediat, fara nici o transformare în ordinea interna a

statelor. Atunci când se constata contradictie între norma interna si cea

internationala se aplica norma internationala. Aceasta solutie care este

acceptata si de Constitutia României are asadar o sorginte monista ce

considera dreptul intern ca fiind derivat din dreptul international. În general,

Constitutia noastra nu este consecventa în problema analizata.

Tot de orientare monista este si teoria potrivit careia dreptul intern

este primordial în raport cu cel international. Acesti teoreticieni juristi

considera ca nu exista decât o singura ordine juridica – dreptul statal

national, iar dreptul international public este în afara vointei umane, el

nefiind decât o prelungire a dreptului national. Relatiile actuale

internationale, bazate pe interesul reciproc al partilor contractante si pe

înfaptuirea unor proiecte comune au infirmat teoriile moniste si primatul

dreptului intern.

Dreptul comunitar european ca si dreptul international postuleaza

monismul în forma sa primara si impune respectarea sa de catre statele

comunitare.

Dreptul comunitar nu poate fi înteles si aplicat decât în monism,

singurul principiu comparabil cu ideea unui statut de integrare. Tratatele

Comunitatilor

Europene au instituit o ordine juridica proprie, integrata

sistemului juridic al statelor membre si care se impun jurisdictiilor acestora.

Asadar, dreptul comunitar se aplica în ordinea juridica interna asa

cum a fost el creat de statele membre, fara nici o receptare sau transformare

a sa în drept intern.

Concluzionând, putem afirma ca dreptul comunitar european a

înlaturat conceptiile dualiste, el fiind aplicabil, indiferent de forma sa

(originara

sau derivata) în dreptul intern al statelor membre, cu cel putin

Page 32: DR Dr Comunitar

urmatoarele consecinte14:

- dreptul comunitar este integrat în mod firesc în ordinea juridica

interna a statelor, fara sa fie necesara vreo formulare speciala de introducere;

- normele comunitare îsi ocupa locul în

ordinea juridica interna a

statelor, ca drept comunitar;

- judecatorii nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar.

În ce priveste România, ca stat comunitar, articolul 11 din Constitutia

României, obliga tara noastra sa-si îndeplineasca în bune conditii si întocmai

obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Toate tratatele încheiate

de România fac parte din dreptul intern (conceptie monista). Mai mult, daca

un tratat international ce urmeaza sa fie încheiat contravine Constitutiei el nu

poate fi ratificat decât dupa revizuirea acesteia.

În materie de drepturile omului, Constitutia României acorda

prioritate dreptului international în raport cu cel international, daca acesta

contine dispozitii mai favorabile (conceptie monista).

Corelatia dintre dreptul intern si dreptul comunitar este asemanatoare

cu cea între dreptul intern si dreptul international, asa dupa cum am aratat.

Aceasta nu înseamna ca dreptul comunitar s-ar confunda cu dreptul

international. Existenta la nivelul comunitatilor

europene a unui set de valori

precum justitia si pacea sociala, cooperarea, integrarea, programul,

securitatea etc. a determinat abordari identice atât la nivelul ordinii juridice

internationale, în general, cât si a celei comunitare, în particular.

Dreptul comunitar si dreptul international sunt complementare. De

asemenea, se poate spune ca existenta unor competente paralele evidentiaza

si existenta unei complementaritati de interese ce unesc comunitatea

internationala cu cea europeana.

14 Augustin Fuerea – Drept comunitar al afacerilor, Editia a

II-a, revazuta si adaugita, Universul Juridic, 2006, pag. 36

Page 33: DR Dr Comunitar

Definirea dreptului comunitar

Cu toate asemanarile dintre ele, între dreptul comunitar si dreptul

intern (national) exista importante deosebiri de natura juridica în ce priveste

obiectul de reglementare, dar si modul de elaborare a normelor juridice,

subiectele de drept, sistemul de aplicare si sanctionare a normelor juridice

s.a.

În sens larg, dreptul comunitar este dat de un ansamblu de reguli,

norme si institutii de drept, aplicate în ordinea juridica din comunitatile

europene. Acestea sunt reprezentate mai întâi prin Tratatele institutive, dar si

dupa cum vom vedea, de alte reguli cuprinse în documente (actele) adoptate

de catre institutiile comunitare în aplicarea acestor Tratate.

De fapt dreptul primar comunitar european este constituit din trei

Tratate institutive ale comunitatilor, tratate care au fost permanent

modificate, completate si adaptate noilor realitati. Toate acestea au condus la

aparitia unui numar mare de instrumente conventionale proprii unei

comunitati sau alteia ori comune celor trei la un loc.

Dreptul comunitar este un drept de sine statator. El se deosebeste de

dreptul intern (national) al statelor, nefiind creatia unui singur stat, dar si de

dreptul de tip federal, specific tarilor cu asemenea forma de stat. Dreptul

comunitar nu se confunda nici

cu dreptul international si nici nu face parte

propriu-zis din el, desi izvoarele sale principale sunt tratate internationale

guvernate de dreptul tratatelor. Prin aceste tratate au fost create cele trei

comunitati europene: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

(CECA/CECO/ECSC); Comunitatea Europeana a Energiei Atomice

(CEEA/EAEC); Comunitatea Economica Europeana

(CEE/EEC). Prin

Tratatul de la Maastricht din 1993, cele trei Comunitati au fost reunite sub

denumirea generica de Uniunea Europeana (UE), fara însa ca cele trei

Comunitati sa înceteze a mai exista.

Dreptul comunitar aparut dupa cel de-al II-lea razboi mondial a

Page 34: DR Dr Comunitar

generat o ordine juridica comunitara, în favoarea careia statele membre si-au

limitat o parte a competentelor în anumite domenii.

Sub aspectul aplicarii, dreptul comunitar se adreseaza în mod direct

statelor membre ale Uniunii Europene, resortisantilor

lor si persoanelor

individuale aflate sub jurisdictia lor, în mod egal. Dreptul comunitar este

prioritar fata de dreptul national al statelor membre în domeniile aflate sub

competenta organelor comunitare.

Toate statele membre impun propriilor cetateni cunoasterea dreptului

comunitar si aplicarea acestuia. Ele militeaza pentru apropierea si adaptarea

legislatiilor nationale la normele dreptului comunitar.

Dreptul comunitar are în primul rând ca obiect de studiu relatiile dintre

statele membre ale Comunitatilor Europene. El este format dintr-un ansamblu de

norme juridice ordonate conform unor principii ierarhice precise si viguroase.

Toate aceste norme, principii si institutii juridice, formeaza ordinea juridica

comunitara

ce este diferita atât de ordinea juridica internationala, cât si de cea

nationala.

Consemnam faptul ca între orinea juridica comunitara si ordinea

juridica a statelor membre exista raporturi bazate pe principiul integrarii

directe a dreptului comunitar în dreptul intern al statelor membre si al

primordialitatilor dreptului

comunitar asupra celui intern. Chiar daca ceste

doua principii nu rezulta în mod expres din Tratatele institutive ale

Comunitatilor Europene, ele au fost evidentiate si validate de jurisprudenta

europeana.

Putem defini dreptul comunitar ca fiind ansamblul regulilor,

normelor, institutiilor si instrumentelor juridice oglindite în Tratatele

institutive ale Comunitatilor Europene (cu toate modificarile, completarile si

adaptarile ulterioare) si în actele adoptate de institutiile comunitare, care

au ca scop instituirea, organizarea si functionarea Comunitatilor Europene

si a Uniunii Europene în ansamblul sau.

În functie de continutul sau, dreptul comunitar se împarte în drept

Page 35: DR Dr Comunitar

institutional

– care vizeaza organizarea institutiilor comunitare, puterile lor si

relatiile dintre ele sau cu exteriorul comunitatilor – si drept material comunitar

care priveste regulile ce se aplica în domenii bine definite de Tratatele

comunitare. În functie de sursele sale, dreptul comunitar este un drept original

si primar - creat de Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene împreuna

cu conventiile si protocoalele atasate – si un drept derivat sau secundar, adica

cel ce a rezultat prin activitatea institutiilor comunitare în aplicarea Tratatelor

comunitare.

Dreptul comunitar este un sistem de drept creat prin vointa comuna a

statelor suverane membre. Prin continutul sau, dreptul comunitar realizeaza

o armonizare între diferitele ramuri de drept national; fiscal, vamal,

comercial, social si bancar.

Sa mai spunem ca normele de drept comunitar nu pot acoperi toate

domeniile de reglementare juridica specifice unui sistem national de drept. De

aceea, în domeniile în care dreptul comunitar nu are vocatia de a se impune

regulilor juridice nationale (cum este de pilda dreptul penal), prioritatea si

efectul sau direct impune judecatorului national sa nu aplice una sau alta din

normele legale interne, daca acestea intra în contradictie cu prevederile

dreptului comunitar.

Încheiem cu precizarea ca sistemul dreptului comunitar a atins în

evolutia sa multidisciplinara domenii juridice nationale ce apartin atât

dreptului juridic, cât si dreptului privat.

Caracteristicile dreptului comunitar

Am vazut în ce constau deosebirile esentiale dintre dreptul comunitar

si cel national. Am aratat, de asemenea, câteva asemanari si deosebiri în ceea

ce priveste raportul dintre dreptul comunitar si cel international. Se cuvine

aici sa facem câteva precizari în legatura cu aceasta ultima idee.

În genere, dreptul comunitar se diferentiaza de dreptul international

Page 36: DR Dr Comunitar

public

prin continutul sau, prin instrumentele si sursele (izvoarele) de drept

pe care le folosesc. Aceasta ar fi o prima caracteristica pe care dorim sa o

scoatem în evidenta. Asadar, dreptul comunitar este prin continutul sau un

drept intern comun statelor comunitare mai mult decât un drept între aceste

state. Exemplul cel mai elocvent este realizarea „pietei comune”. Astfel cele

mai importante reguli comunitare se refera la organizarea si mentinerea

pietei comune, între statele membre, care tinde sa înlocuiasca pietele

nationale dobândind caracterul unei piete unice (interne) a unui singur stat.

Referitor la acest aspect, Curtea de Justitie a decis în cazul 270/80 referitor

la Poludor Ltd. S.A C. Harlequin Record Shops Ltd. ca „Tratatele (CEE-

n.a.) stabilind o piata comuna si armonizând progresiv politicile economice

ale statelor membre, a urmarit sa uneasca pietele nationale într-o singura

piata, care sa aiba caracteristicile unei piete interne”.

De aici rezulta ca relatiile de natura juridica dintre pietele nationale

ale statelor membre au un caracter intern, si toate normele incidente devin un

drept intern comun statelor comunitare. Aceste reguli contin atât drepturi si

obligatii pentru statele membre, care sunt de natura celor continute de

dreptul international public, cât si pentru conduita guvernelor nationale ori

personalelor fizice si juridice, resortisanti ai statelor comunitare, care sa nu

contravina pietei comune, interne, unice.

O importanta caracteristica a dreptului comunitar consta în aceea ca el

obliga statele sa respecte tratatele pe care le-au încheiat si sa determine

aplicarea acestora de catre propriile organe legislative, executive si

judecatoresti.

Dreptul international nu reglementeaza si conditiile în care

clauzele tratatelor sa fie integrate dreptului intern. Acest lucru revine

statelor, subiecte primare si originare de drept international, ca atribut al

suveranitatii lor.

Dreptul comunitar este imediat aplicabil în ordinea juridica interna a

statelor membre si, asa cum am mai aratat, dreptul comunitar este integrat în

mod firesc în ordinea juridica interna a statelor, fara vreo formulare speciala.

Page 37: DR Dr Comunitar

De asemenea, normele comunitare sunt norme de drept intern; judecatorii

nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar.

O alta caracteristica a dreptului comunitar consta în capacitatea

generala a acesteia de a completa, în mod direct, patrimoniul juridic al

persoanelor particulare cu noi drepturi si obligatii, atât în raportul cu alte

persoane, cât si în relatiile cu propriul stat. Aceasta caracteristica este

cunoscuta sub denumirea de aplicabilitate directa sau efectul direct si consta

în recunoasterea dreptului oricarei persoane de a cere judecatorului sa i se

aplice tratate, regulamente, directive sau decizii comunitare. Oricare ar fi

prevederile dreptului intern, judecatorul este obligat sa uziteze aceste texte.

Aplicabilitatea directa presupune de fapt capabilitatea dreptului

comunitar de a conferi drepturi si impune obligatii în mod direct nu numai

institutiilor comunitare a tarilor membre, dar si resortisantilor acestor state

care sunt membrii ai uniunii.

Prin aplicabilitatea directa se garanteaza respectarea statutului juridic

al cetateanului european comunitar. Efectul direct al normelor comunitare,

reprezinta teoria construita de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

pe baza pretoriana15. Aceasta teorie stabileste conditiile generale în care o

persoana fie ea fizica sau juridica, poate invoca prevederile dreptului

comunitar pentru a-si apara drepturile conferite de acesta. În acest caz

judecatorul national poate face abstractie de o dispozitie sau alta din dreptul

intern. Se pot ivi urmatoarele trei situatii ale efectului direct:

a) efectul direct neconditionat si complet, cu aplicabilitate generala;

b) efectul direct conditionat si complet cu aplicabilitate generala;

c) efectul direct conditionat si restrâns.

În ce priveste efectul direct neconditionat si complet cu aplicabilitate

generala

acesta este dat de sursele dreptului comunitar care pot fi invocate

fara nici o conditie de orice persoana fizica sau juridica. Nu are nici o

relevanta daca în speta este vorba de litigii cu autoritatile publice (litigiu

15 Philippe Manin – Les Communantes Europeennes l’Union Europeenne, Pedone, pag 232

Page 38: DR Dr Comunitar

vertical) ori este vorba de litigii cu peroane fizice sau juridice (litigiu

orizontal).

Actele cu efect direct neconditionat si complet sunt:

- regulamentele, acte comunitare specifice pentru aplicabilitatea

directa, care creeaza drepturi si obligatii pentru subiectele de drept intern din

toate statele membre;

- deciziile, care sunt surse de drepturi si obligatii pentru particulari,

persoane fizice sau juridice din anumite state comunitare; deciziile care se

adreseaza persoanelor

particulare stabilesc drepturi si obligatii în special în

domeniile: concurentei, liberei circulatii, nediscriminarii etc;

- principiile generale care se bucura de efectul neconditionat si

complex, cu aplicabilitate generala deoarece pot fi invocate de orice

persoana fizica sau juridica în orice litigiu, ele trebuie sa fie respectate în

mod neconditionat si în toate cazurile

Efectul direct conditionat si complet cu aplicabilitate generala este

produsul actelor comunitare care pot fi invocare în orice litigiu, dar cu

respectarea unor conditii. Din rândul acestora fac parte Tratatele de instituire

a Comunitatilor Europene si Tratatele internationale. Conditiile ce trebuie

îndeplinite pentru producerea efectului direct conditionat si complet sunt

cele trei etape prin care Tratatele de instituire a Comunitatilor au primit

efect direct:

a) prima etapa se refera la obligatia de a nu face; Curtea de Justitie

a decis interzicerea stabilirii de noi taxe vamale sau marirea celor existente,

de catre statele membre; aceasta posibilitatea este de natura sa produca

efecte directe în relatiile juridice dintre statele membre si justitiabilii lor;

b) cea de-a 2-a etapa consta în caracterul irevocabil al unei

obligatii de a face; (hotarârea Curtii din iunie 1966 în cauza Luttieke, prin

care nu se lasa statelor membre nicio posibilitate de apreciere);

c) cea de-a 3-a etapa este data de hotarârea Curtii din 1974 în

cauza Reyners si din decembrie 1974 în cauza Vin Binsbergen; s-a decis în

Page 39: DR Dr Comunitar

cauzele mentionate ca dispozitiile Tratatului au efect direct si atunci când

acestea enunta doar un principiu ce trebuie pus în aplicare prin normele de

drept derivat, care înca nu au fost adoptate de institutiile comunitare; în

acelasi timp dispozitiile ce enunta obligatii generale pentru state, nu produc

efect direct asupra persoanelor fizice si juridice, acestea neputând sa le

invoce în fata instantelor.

Aspectele pe care le-am consemnat mai sus se refera la Tratatele

constitutive comunitare. Pentru tratatele internationale

s-a decis ca

acordurile internationale la care comunitatea este parte, pot fi invocate de

catre particulari, persoane fizice sau juridice, daca stabilesc drepturi pentru

acestea. De pilda, în hotarârea Demirel, Curtea a stabilit ca o dispozitie a

unui acord încheiat de comunitate cu un stat tert trebuie sa fie considerata ca

având aplicabilitate directa.

Efectul aplicarii directe a acordurile internationale încheiate de

comunitate are trei consecinte:

- statele membre sunt puse în situatia de a nu schimba dispozitiile

comunitare care le sunt adresate, acestea având un caracter obligatoriu

pentru ele;

- în cazul în care un stat membru nu îsi îndeplineste masurile de

securitate, efectul direct reprezinta o sanctiune pentru acesta, persoanele

având posibilitatea sa înceapa actiuni legate de neîndeplinirea obligatiilor

statului;

- persoanele particulare au posibilitatea sa invoce oricând dreptul

comunitar în ordinea juridica interna, în conditiile stabilite de reglementarile

comunitare.

Cea de-a treia situatie a efectului direct este efectul conditionat si

restrâns. În jurisprudenta europeana si în doctrina sunt considerate ca având

efect direct, conditionat si restrâns directivele si deciziile adresate statelor

membre. Argumentarea acestei situatii este aceea ca judecatorii nationali

aplica directivele, iar caracterul obligatoriu al obiectivelor presupune ca

Page 40: DR Dr Comunitar

particularii, persoane fizice sau juridice, pot sa le invoce. Judecatorii

nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar, iar atunci când se afla în

fata unei situatii de stabilire a competentei pe plan intern, vor aplica dreptul

national. Daca judecatorul national solicita un recurs prejudiciar, Curtea

poate indica acestuia prevederi ale dreptului comunitar care pot fi luate în

consideratie.

Efectul direct, conditionat si restrâns se realizeaza prin directive si

decizii. Directiva poate fi invocata ca efect direct daca sunt întrunite

cumulativ urmatoarele cerinte:

- expirarea timpului stabilit pentru punerea în aplicare a directivei;

- directiva sa nu fie pusa în aplicare sau statul membru sa o fi

pus în

aplicare în mod gresit. Persoana poate invoca efectul direct al directivei în

urmatoarele doua situatii:

îndepartarea normei din dreptul intern care nu este

conforma cu dispozitiile directivei invocate;

recunoasterea dreptului conferit de directiva, când

persoana a fost privata de un drept; absentei sau neluarii

masurilor nationale necesare pentru aplicarea respectivei

directive.

Se poate retine în concluzie, ca în cazul directivei efectul direct se

produce daca:

- directiva contine dispozitii neconditionate si precise;

- directiva nu creeaza obligatii de neaplicare pentru particulari sau

state;

- directiva este invocata împotriva „...organismelor sau entitatilor

supuse autoritatii sau controlului statului, ori care dispun de puteri

exorbitante în raport cu cele care rezulta din regulile aplicate în relatiile

între persoane16”.

Una dintre cele mai importante elemente caracteristice dreptului

16 CJCE, Hotarâre din 12.07.1990, Foster e.a./British Gas, C-188/89

Page 41: DR Dr Comunitar

comunitar este aplicabilitatea prioritara a normelor, întâlnita si sub

denumirea de primordialitatea dreptului comunitar sau principiul

primordialitatii dreptului comunitar.

Efectul direct si primordialitatea constituie cei doi stâlpi ai ordinii

juridice comunitare. Tratatele de instituire a comunitatilor nu contin

prevederi referitoare la primordialitatea dreptului comunitar asupra celui

intern al statelor. Modalitatile de mentionare a divergentelor care apar între

dreptul comunitar si dreptul intern al statelor membre retinute de diferite

sisteme de drept sunt departe de a fi uniforme.

Problema pusa în discutie, cea a primordialitatii dreptului comunitar

fata de dreptul intern al statelor membre17 a fost îndelung discutata. Conform

teoriei si practicii în acest domeniu exista doctrinele moniste si cele dualiste

despre care am vorbit în acest capitol.

Deoarece în Tratate nu este prevazuta nicio mentiune explicita cu

privire la prioritatea dreptului comunitar, exista pericolul ca asimilând

dreptul comunitar cu cel international, fiecare stat membru sa-si atribuie un

rang de drept comunitar în propria ordine juridica, cu riscul ca transferul de

competenta catre comunitati si unitatea dreptului comunitar sa fie esential

afectate.

Acestei teze “internationaliste” Curtea de la Luxemburg i-a opus teza

comunitara conform careia nu dreptul intern, national solutioneaza aceasta

problema, ci însusi dreptul comunitar18.

Fundamentarea principiului primordialitatii a fost facuta de catre

Curtea de Justitie prin interpretarea globala a normelor juridice comunitare.

Acest principiu se gaseste si în hotarârea Van Gend En Loos, dar este statuat

direct în hotarârea Costa contra ENEL (15.07.1964, 6164) în care Curtea

enunta pentru prima data principiul primordialitatii dreptului comunitar în

conditiile în care se manifesta conflictul între legea din 6 septembrie 1962 a

17 Penelope Kent – European Community Law, MAE, Handbook, 1992, pag. 37 18 Augustin Fuerea – Dreptul comunitar al afacerilor, op. cit. pag. 41

Page 42: DR Dr Comunitar

nationalizarii sistemului de electricitate si dispozitiile Tratatului CEE. Statul

italian (Curtea Constitutionala Italiana) se pronuntase asupra normei mai

recente, dispunând ca un tratat nu are decât efectul care rezulta din legea de

ratificare.

Cu aceasta ocazie Curtea a facut cele doua precizari importante cu

privire la raportul dintre dreptul national si cel comunitar:

- o parte din activitatile statelor suverane au fost transferate definitiv

catre o comunitate creata prin propriile lor vointe; de aceea statele nu pot

reveni la drepturile cedate prin misiuni unilaterale, subsecvente si care

contravin dreptului comunitar;

- se aplica principiul potrivit caruia nici un stat membru nu poate

pune în discutie statutul de sistem unitar si general aplicabil al dreptului

comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene; acest principiu instituit prin

Tratatul CEE a fost ulterior preluat si de Tratatele de la Maastricht,

Amsterdam si Lisabona.

Prin urmare, potrivit celor doua principii, dreptul comunitar, creat în

conformitate cu atributiile si competentele pe care institutiile Uniunii

Europene le-au instituit prin Tratatele constitutive, conform vointei statelor

membre, are prioritate în conflictul cu legea nationala.

În acest mod s-au asezat fundamentele juridice ale principiului

primordialitatii dreptului comunitar, generat de Tratatele constitutive si de

celelalte izvoare care trebuie integrate în ordinea juridica interna a fiecarui

stat membru. Principiul în discutie impune restrictia

imposibilitatii oricarui

stat membru sa prevaleze normele juridice nationale contra ordinii juridice

comune, acceptate prin vointa comuna si suverana a tuturor statelor

comunitare.

Ca domeniu de aplicare, principiul primordialitatii se refera la

totalitatea izvoarelor dreptului comunitar, care toate la un loc au o forta

juridica superioara dreptului intern. Pe de alta parte, dreptul intern al tuturor

statelor comunitare trebuie sa fie în deplina concordanta cu dreptul

Page 43: DR Dr Comunitar

comunitar, indiferent de ierarhia interna a normelor respective.

Statul nu

poate invoca dreptul sau intern pentru a se opune aplicarii unor norme

comunitare.

În acelasi timp, principiul primordialitatii se aplica, în mod

corespunzator, în cazul revizuirii Tratatelor constitutive sau altor institutii ce

sunt supuse aprobarii statelor în baza prevederilor constitutionale, astfel

încât, în aceste situatii, se elaboreaza norme comunitare noi, diferite, supuse

unor prevederi specifice de adaptare.

Legiuitorul national are obligatia sa împiedice elaborarea unor acte

legislative nationale care sa fie incompatibile cu normele comunitare.

În Constitutia României referitor la integrarea euroatlantica se prevede

ca transferarea unor atribute suverane catre institutiile comunitare se face

prin lege organica adoptata în sedinta comuna a Camerei Deputatilor si

Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul parlamentarilor19.

În urma semnarii de catre România a Tratatelor constitutive ale

Uniunii Europene si a celorlalte Tratate comunitare cu caracter obligatoriu,

se instituie principiul primordialitatii, adica acestea au prioritate fata de

dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de

aderare.

Corespunzator, principiului primordialitatii dreptului comunitar se

aplica si pentru aderarea României la actele de revizuire a Tratatelor

constitutive ale Uniunii Europene.

În practica s-au dovedit numeroase situatii contradictorii, în care

judecatorii nationali au fost tentati sa aplice prevederile normelor interne, iar

Curtea de Justitie sa nu dispuna de prevederi pentru anularea acestor decizii

vadit contrare dreptului comunitar. În acest caz, se poate face uz de actiunea

pentru neîndeplinirea obligatiilor comunitare. Aceste considerente, ca si

altele au determinat Curtea sa impuna principiul primordialitatii, limitând în

acest sens autonomia dreptului national.

19 Constitutia României – 2003, art 148

Page 44: DR Dr Comunitar

Toate acestea au dus la instituirea practicii potrivit careia fapta unui

stat de a nu înlatura din legislatia interna dispozitiile contrare dreptului

comunitar sa fie apreciata drept neândeplinire a obligatiilor comunitare.

Adaugam si precizarea ca actiunea pentru neândeplinirea obligatiilor

comunitare nu duce la invalidarea normelor juridice contrare dreptului

comunitar, ci la obligarea statului de a se conforma tratatelor comunitare la

care este parte.

În încheiere, retinem ca

specialistii în dreptul comunitar au identificat

urmatoarele patru elemente care caracterizeaza suprematia dreptului

comunitar fata de dreptul intern:

a) prioritatea este o conditie esentiala a existentei dreptului

comunitar; daca dreptul national se opune dreptului comunitar, acesta din

urma nu ar putea sa existe;

b) prioritatea dreptului comunitar rezulta din

materia sa specifica;

prioritatea sa rezulta din Tratatele comunitare si nu din diferitele concesii pe

care le-ar face dreptul constitutional statelor membre;

c) toate normele comunitare, atât cele primare, cât si cele derivate,

beneficiaza de prioritatea aplicarii lor în ordinele juridice nationale si contra

oricaror reguli nationale (administrative, procedurale, constitutionale etc);

d) prioritatea dreptului comunitar nu trebuie invocata doar în fata

CJCE în relatiile dintre statele membre si institutiile comunitare, ci si în fata

jurisdictiilor nationale; statele comunitare trebuie sa aplice fara echivoc

prioritatea ordinii juridice comunitare asupra celei nationale.

Page 45: DR Dr Comunitar

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

Izvoarele primare ale dreptului comunitar

Izvoarele primare cu cea mai mare importanta în ordinea juridica

comunitara sunt Tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene. Acestea

sunt:

- Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, intrat în vigoare la 23 iulie

1952, prin care s-a constituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si

Otelului (CECO/CECH/ECSC);

- Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 prin care s-au constituit

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA/EAEC) si Comunitatea

Economica Europeana (CEE/EEC).

O alta categorie de izvoare primare o formeaza tratatele si acordurile

de modificare a Tratatelor constitutive. Acestea reflecta procesul de evolutie

a cadrului juridic comunitar în functie de

necesitatile impuse de dezvoltarea

politico-sociala si economica a comunitatilor. Din rândul acestora

mentionam:

- Tratatul de fuziune de la Bruxelles din 8 aprilie 1965;

- Decizia si Tratatul de la Luxemburg din 21 si 22 aprilie 1970,

privind modificarea unor dispozitii financiare si bugetare;

- Actul Unic European (AUE) semnat la Luxemburg si Haga la 14 si,

respectiv, 28 februarie 1986; a intrat în vigoare în iulie 1987 si a avut ca

scop atât modificarea celor trei Tratate constitutive cât si elaborarea unei

baze juridice a Consiliului Europei si a regulilor de cooperare politica

europeana;

- Tratatul de la Maastricht din 1993;

- Tratatul de la Amsterdam din 1999;

- Tratatul de la Nisa din 2003;

- Tratatul de la Lisabona din 2007.

Page 46: DR Dr Comunitar

Izvoarele derivate ale dreptului comunitar

Dreptul derivat comunitar este format din ansamblul actelor

unilaterale ale institutiilor. Nu este vorba

aici de un drept conventional, ci de

un drept legiferat, adica de un set de reguli (acte, norme) realizate chiar de

catre comunitatile europene, în si pentru aplicarea Tratatelor.

În conformitate cu Tratatele, institutiile comunitare, respectiv

Consiliul si Comisia în Tratatele CEE si CEEA, ori Comisia din Tratatul

CECO, pot adopta, în cadrul procesului legislativ comunitar o serie de acte

normative, în scopul realizarii scopurilor si îndeplinirii atributiilor pentru

care au fost create.

Iata, asadar, principala caracteristica a Comunitatilor Europene aceea

de a poseda competentele de a crea reguli de drept

dupa o procedura

probabila institutionalizata. Prin urmare, Comunitatile Europene, prin

institutiile lor sunt puteri normative comparabile cu puterea legislativa a

statelor. Daca la început, normele create de aceste institutii nu erau asimilate

legilor, în ultimul timp chiar Curtea de Justitie invoca sistemul legislativ al

comunitatilor europene si foloseste chiar termenul de lege. De aceea noi am

folosit termenul de “drept legiferat”. Este adevarat ca Tratatul de la Lisabona

renunta la termenul de „lege” dar noi opinam ca aceaszta pozitie s-a luat

numai din motive politice.

La cele de mai sus adaugam si faptul ca în conformitate cu art. 349

TCE (fost 189 CEE) si art. 161-164, din Tratatul CEEA, Consiliul si

Comisia pot adopta regulamente, directive si decizii care au o forta juridica

obligatorie, dar pot emite si recomandari, sau avize care sunt consultative,

fara forta obligatorie.

Referiri la izvoarele derivate ale dreptului comunitar le gasim în art.

234 al Tratatului CEE în care se arata ca pentru „îndeplinirea misiunilor si în

conditiile

prevazute în tratat, Consiliu si Comisia hotarasc regulamente si

directive, iau decizii si formuleaza recomandari sau avize”.

Page 47: DR Dr Comunitar

De asemenea, referiri de aceasta natura se gasesc în art. 61 al

Tratatului CEEA, precum si în art. 4 al Tratatului CEEA. Analiza

continutului Tratatelor constitutive scoate în evidenta lista diferitelor

categorii de acte, dar si efectele juridice specifice fiecaruia dintre ele.

Rezulta, asadar, ca natura unui act nu depinde de denumirea sa, de

autoritatea care l-a adoptat, ci de obiectul sau bine determinat.

Lista actelor comunitare nu este definitiva. Sunt categorii de acte ca

de pilda comunicarile, declaratiile, concluziile, prevederile si rezolutiile

adoptate de reprezentantii guvernelor statelor membre în cadrul Consiliului

CE/UE sau de sefii de state si guverne care nu produc efecte juridice.

Aceasta categorie de acte trebuie luata în evidenta, întrucât chiar daca nu

produc efecte juridice, ele contin întelegeri asupra unor probleme particulare

sau principii pe care actele comunitare trebuie sa se bazeze. Acestea sunt de

obicei încadrate într-o categorie aparte a actelor „sui generis”.

Alta categorie de acte comunitare sunt si actele emise de Consiliul

CE/UE pentru stabilirea regulilor de procedura sau pentru înfiintarea

diferitelor comitete, pentru adoptarea bugetului, actele emise de Comisie

pentru a anunta criteriile de examinare a cazurilor individuale în domeniul

concurentei, al ajutoarelor de stat sau pentru a descrie exemple si situatii

(cazuri) considerate incompatibile cu procedurile dreptului comunitar etc.

Datorita continutului lor, actele de mai sus sunt considerate esentiale pentru

dezvoltarea Comunitatilor si Uniunii Europene.

De aceea, luarea în consideratie a acestor acte reduce formalismul

procedurii de adoptare si al formei actului. Asemenea acte nu creeaza în mod

direct drepturi si obligatii pentru cei carora se adreseaza si de aceea

legalitatea si continutul lor nu pot fi analizate de Curtea de Justitie.

Tendinta în politicile si procedurile institutiilor europene este aceea de

a multiplica forma actelor comunitare, a procedurilor de adoptare si a

organelor emitente, astfel încât procesul decizional la nivel comunitar sa

devina cât mai flexibil si sa mareasca aportul statelor comunitare la

Page 48: DR Dr Comunitar

realizarea unei cât mai bune cooperari si integrari europene.

Care este regimul juridic general al actelor din categoria

izvoarelor/surselor dreptului derivat ? La aceasta întrebare raspundem mai

întâi prin aceea ca natura unui act nu este data, asa cum am mai aratat, de

natura sa, ci de continutul sau. În acest sens Curtea poate sa procedeze la

„recalificarea” actului sau la invalidarea acestuia, daca nu s-a respectat

procedura de adoptare, conform cu natura sa reala.

Apoi, conform art 190 din Tratatul CE si a practicii Curtii

de Justitie,

adoptarea fiecarui act normativ de catre organele comunitare trebuie sa fie

motivata. Se considera viciu de forma nu numai lipsa de motivatie, ci si

insuficienta acesteia.

Mai mentionam faptul ca în orice situatie în care Tratatul prevede

adoptarea unui anumit tip de act, într-un anumit domeniu ce urmeaza a fi

reglementat, institutia care îl adopta este obligata sa se conformeze. În toate

celelalte cazuri se lasa la latitudinea institutiei denumirea actului ce urmeaza

sa fie emis.

Regulamentul20 este principalul izvor al dreptului comunitar. Prin

regulament se exprima îndeosebi puterea legislativa a comunitatilor21. Ca si

legea, regulamentul are o influenta generala. Continutul regulamentului este

format din prevederi generale si impersonale care nu se confunda cu decizia.

Din definitia data de Tratatul CE rezulta ca regulamentul are trei

caracteristici fundamentale:

- aplicabilitate generala;

- caracter obligatoriu în ansamblul sau;

- aplicabilitate directa în toate statele membre.

a) Aplicabilitatea generala

este principala caracteristica ce deosebeste

regulamentele de celelalte instrumente legale aflate la dispozitia institutiilor

20 Vezi si Cornelia LEFTER, “Fundamente ale dreptului comunitar institutional “, Editura economica, Bucuresti, 2003,pag. 61-65

21 Art. 249 din Tratatul CE da efectelor sale juridice o definitie completa si explicita si îi confera comparabilitate cu legea din sistemele nationale de drept.

Page 49: DR Dr Comunitar

comunitare si înseamna ca el se adreseaza unei categorii abstracte de

persoane, fiind un act normativ prin definitie.

Datorita caracterului intrinsec, general, al regulamentului el se aseamana

cu o norma juridica nationala, urmând a primi efectele juridice specifice acesteia

din urma. De aceea, regulamentul se aplica unor „situatii obiective determinate”

si implica consecinte juridice doar pentru categorii de persoane privite în mod

abstract, general, iar nu pentru un numar limitat de persoane determinate sau

determinabile.

În sistemul prevederilor CEE este imposibila o actiune judiciara

introdusa de o persoana particulara (fizica sau juridica) împotriva

prevederilor unui regulament. Persoanele particulare pot porni doar

procedurile legale îndreptate împotriva deciziilor, chiar si sub forma unor

regulamente, care prezinta pentru ele un interes direct si individual.

Scopul acestei prevederi este de a preveni pur si simplu institutiile

comunitare sa aleaga forma unui regulament pentru a exclude actiunea unei

persoane particulare împotriva unei decizii ce ar avea pentru ea un caracter

individual, direct, si astfel de a face clar ca alegerea formei nu trebuie sa

altereze natura masurii adoptatei.

Curtea de Justitie a considerat în mod sistematic ca scopul si

continutul unui regulament sunt determinante, iar nu forma sau denumirea

folosita. Analizând regulamentul

trebuie examinate în particular si efectele

pe care actul adoptat le produce sau urmeaza sa le produca în viitor. În ciuda

caracterului sau normativ, regulamentul poate contine prevederi care se

adreseaza unei anumite persoane, astfel încât aceasta sa poata fi determinata

în mod individual.

b) Regulamentul este obligatoriu în întregul sau

ceea ce diferentiaza

regulamentul de directiva, care este obligatorie doar în ceea ce priveste

rezultatul ce trebuie obtinut. Curtea a subliniat deja, ca nu poate fi acceptat

ca un stat membru sa aplice într-o maniera incompleta sau selectiva

prevederile unui regulament, astfel încât sa înlature anumite aspecte ale

Page 50: DR Dr Comunitar

legislatiei comunitare.

Aceasta caracteristica mai înseamna ca prevederile unui regulament se

vor aplica cu aceeasi forta juridica în toate statele membre, la data intrarii lor

în vigoare. Trebuie înteles ca regulamentul poate contine prevederi care

vizeaza situatii speciale dintr-unul dintre statele membre sau chiar doar

dintr-o parte a teritoriului lor. Si în aceste cazuri Curtea a decis ca în ciuda

spatiului teritorial limitat al aplicarii sale, un astfel de regulament are o

aplicare extinsa la nivel comunitar, deoarece sistemul pe care, în virtutea

tratatului, un regulament îl introduce a fost integrat în fiecare sistem de drept

national.

c) Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre. Aceasta

înseamna ca statele membre nu pot adopta masuri nationale care sa modifice

scopurile sau sa adauge prevederilor sale, cu exceptia cazurilor când însusi

regulamentul prevede altfel. De subliniat si faptul ca nu este permis sa se

transforme continutul unui regulament în norme juridice nationale, deoarece

astfel de „masuri de implementare" ar avea drept efect sa creeze un obstacol

si sa pericliteze aplicarea uniforma si simultana a masurii în întreaga

comunitate.

În situatia în care anumite prevederi continute într-un regulament pot

avea nevoie de masuri nationale de implementare pentru a deveni aplicabile,

regulamentul însusi nu trebuie transformat într-o lege nationala printr-un act

national. Aici se aplica principiul de care ne-am ocupat, potrivit caruia

prevederile dreptului comunitar au prioritate fata de cele ale dreptului

national al unui stat membru.

În toate cazurile în care autoritatile nationale raspund de

implementarea unui regulament comunitar, formele si procedurile prevazute

de dreptul national al fiecarui stat membru se vor aplica daca sunt

compatibile cu dreptul comunitar si evita un tratament neechitabil al

subiectilor de drept.

În conformitate cu art. 5 din Tratatul CEE, statele membre sunt

Page 51: DR Dr Comunitar

obligate sa adopte masurile administrative si procedurale nationale necesare

pentru a asigura respectarea prevederilor dreptului comunitar si sa prevada

sanctiunile pentru nerespectarea acestora. Statele membre au dreptul

sa

emita reguli obligatorii privind interpretarea prevederilor regulamentelor

comunitare. În masura in care puterea legislativa într-un anumit domeniu a

fost conferita Comunitatii prin Tratatele institutive si a fost exercitata de ea,

statele membre nu mai sunt împuternicite sa emita norme juridice în acest

domeniu, fara a fi fost autorizate prin reguli comunitare speciale.

Trebuie sa subliniem si faptul ca „aplicabilitatea directa” a

prevederilor dreptului comunitar (si a regulamentului ca act normativ

apartinând dreptului comunitar derivat) nu trebuie confundata cu „efectul

direct” al acestora. „Efectul direct” al unui regulament înseamna ca el

creeaza drepturi si obligatii direct în persoana subiectilor de drept (persoane

particulare – fizice sau juridice) carora li se adreseaza si care se pot prevala

de ele direct în fata

instantelor judecatoresti nationale.

Regulamentul este, prin natura si functia sa, în sistemul dreptului

comunitar, capabil sa creeze drepturi individuale pe care instantele

judecatoresti nationale sunt obligate sa le protejeze si sa le respecte.

Consemnam ca, pe de alta parte, fiecare sistem national are abilitatea

sa determine care dintre instantele judecatoresti nationale are competenta sa

asigure aceasta protectie.

Prevederile regulamentelor comunitare, ca si ale Tratatelor institutive

fiind direct aplicabile în ordinea juridica nationala („efectul direct

vertical”

al normelor comunitare), creeaza cetatenilor comunitari posibilitatea

de a

invoca regulile comunitare în fata instantelor

judecatoresti nationale, ca si

orice alte norme juridice nationale. Conform procticii comunitare, ori de câte

ori un regulament comunitar sau o prevedere a Tratatelor comunitare impune

o obligatie specifica în sarcina statelor membre, se garanteaza cetatenilor

acestor state dreptul de a avea o conduita contrara (drept corelativ), chiar

daca acest drept nu este prevazut cu claritate. În acest fel, persoanele

Page 52: DR Dr Comunitar

particulare se pot baza pe prevederile unui regulament împotriva autoritatilor

nationale pentru a-si exercita drepturile conferite lor de dreptul comunitar

primar si/sau derivat.

Efectul direct, consecinta a aplicarii directe a dreptului comunitar, a

fost subliniat de nenumarate ori de Curtea de Justitie si a fost recunoscut de

jurisdictiile nationale prin întrebarile cuprinse în deciziile preliminare

adresate Curtii de Justitie pentru interpretarea dreptului comunitar.

Efectul direct al dreptului comunitar poate fi analizat si pe orizontala

(„efect orizontal") în relatiile dintre particulari. Întrebarea

este daca

persoanele particulare pot invoca prevederile dreptului comunitar care se

refera la statele membre. Curtea de Justitie a retinut ca orice prohibitii

continute în Tratatele institutive sau în regulamente sunt direct aplicabile în

statele membre si persoanelor particulare, deoarece ele exprima prevederea

fundamentala a integrarii comunitare, adica a nediscriminarii.

Spre exemplu, în hotarârea sa din cazul 43/75, Drefrenne c. Sabena,

Curtea de Justitie a retinut ca „principiul platii echitabile pentru barbati si

femei pentru munca egala este aplicabil nu numai la actiunile autoritatilor

publice, ci si la cele care intentioneaza a reglementa plata muncii colective,

si în acelasi timp si contractelor dintre persoane individuale, în masura în

care, în aceste cazuri, discriminarea deschisa este mai mult implicata decât

cea indirecta si deghizata”.

Directivele au forta obligatorie pentru fiecare stat membru caruia îi

sunt adresate în ceea ce priveste rezultatul ce trebuie obtinut, lasând

destinatarilor (statele membre) libertatea alegerii formei sau a metodelor de

implementare necesare. Conform definitiei prevazuta de art. 249 al

Tratatului CE, rezulta ca directiva are urmatoarele trei caracteristici:

a) are forta obligatorie în ceea ce priveste rezultatul ce trebuie obtinut;

b) statele membre sunt libere sa aleaga forma si mijloacele necesare

implementarii prevederilor unei directive;

c) are efect direct.

Page 53: DR Dr Comunitar

Directiva este emisa de Consiliu sau de Comisie. Ea este în acelasi

timp un act normativ, si de aceea, un instrument al interventiei comunitare

folosit în special cu intentia de a armoniza diferitele norme juridice nationale

sau atunci când prevederile Tratatelor institutive sunt atât de vagi încât nu

permit obtinerea nici unui efect juridic.

Art. 34, pct. 2, lit. B din TUE prevede pentru Consiliul UE dreptul de

a adopta în domeniul cooperarii politienesti si judiciare în materie penaa

decizii-cadru în scopul „apropierii dispozitiilor legislative si reglementare

ale statelor membre”. Aceste decizii-cadru „leaga statele membre în ceea ce

priveste rezultatul ce trebuie obtinut, lasând instantelor nationale competenta

în ceea ce priveste forma si mijloacele. Ele nu pot antrena vreun efect

direct”. La problemele de mai sus vom mai avea ocazia sa ne referim într-

un alt capitol. Aceasta categorie de acte comunitare are aceleasi caracteristici

ca si directiva reglementata de art. 249 TCE, cu deosebirea ca nu pot avea

efect direct. Lipsa efectului direct este explicabila în corelatie cu realizarea

obiectivului comunitar pe care acest mijloc juridic îl deserveste.

a) Directiva are forta obligatorie în ceea ce priveste rezultatul ce

trebuie obtinut.

Aceasta înseamna ca spre deosebire de regulament, directiva

are drept masura a obligativitatii sale „rezultatul ce trebuie obtinut”. Nu

trebuie sa se înteleaga însa ca directiva are mai putine efecte obligatorii

decât alte norme comunitare.

Corecta implementare a unei directive este foarte importanta,

deoarece ea limiteaza competentele institutiilor comunitare si, în schimb,

extinde responsabilitatile statelor membre la realizarea constructiei

comunitare.

Facem precizarea însa ca aceasta limitare este esentiala numai în

legatura cu prevederile Tratatelor institutive care definesc domeniile în care

si în interesul carora, institutiile

comunitare pot interveni prin adoptarea

directivelor.

În ceea ce priveste forma si metoda aleasa de autoritatile nationale

Page 54: DR Dr Comunitar

pentru obtinerea rezultatului impus, directiva nu are prevederi obligatorii

pentru statele membre.

Criteriul „rezultatului ce trebuie obtinut” limiteaza interventia

comunitara, dar nu în sensul consecintelor acestei interventii (care corespund

rezultatului ce trebuie obtinut), ci în sensul aspectelor ce pot face obiectul

interventiei comunitare si al reglementarilor nationale.

Directiva poate defini „rezultatul ce trebuie obtinut” ca fiind o situatie

legala sau faptica ce

corespunde interesului comunitar în conformitate cu

prevederile Tratatelor Comunitare. Aceasta, poate fi, spre exemplu,

tratamentul egal ai resortisantilor statelor membre ale Comunitatilor/Uniunii

Europene privind libertatea de stabilire în una dintre aceste tari pentru

desfasurarea de activitati profesionale sau libertatea de circulatie a bunurilor

în piata comuna etc. În toate aceste cazuri, legiuitorul national a fost obligat

sa tina cont de interesul comunitar când a adoptat acte normative nationale.

Deoarece, cel mai adesea, „rezultatul ce trebuie obtinut” necesita

amendamente (modificari) ale legilor nationale, directiva trebuie sa prevada

instructiuni privind continutul unor astfel de modificari. În acest sens,

directiva poate sa impuna anumite limitari ale puterii autoritatilor nationale

de a alege forma sau metodele, daca astfel de constrângeri sunt necesare.

Pe de alta parte, relatia dintre „rezultatul ce trebuie obtinut” si,

respectiv „forma si metode” nu este cu strictete prevazuta de directiva, ci

poate fluctua în anumite limite. Astfel, o directiva nu poate niciodata obliga

statele membre sa introduca un set exhaustiv de reguli total nelegate de

normele juridice nationale existente în domeniul avut în vedere.

Daca nu s-ar admite interpretarea de mai sus ar însemna ca autoritatile

nationale nu ar avea nici o libertate de a implementa „rezultatul ce trebuie

obtinut" în legislatia lor. Asa cum Curtea de Justitie a recunoscut, „directiva

poate contine instructiuni obligatorii privind detaliile amendamentelor

normale nationale” (în cazul armonizarii legislatiilor nationale - n.a.), daca

„rezultatul ce trebuie obtinut impune aceasta în functie de natura speciala a

Page 55: DR Dr Comunitar

domeniului supus reglementarii”.

Tinând cont de scopul directivei în sistemul legislativ comunitar,

rezulta cu claritate ca directiva trebuie sa fie implementata într-o perioada

determinata prin propriile sale prevederi.

Aceeasi obligatie de a respecta perioada prevazuta se aplica si în

cazurile în care instantele judiciare nationale sunt sesizate cu actiuni bazate

pe prevederile unei directive.

În acest sens, CJCE a admis ca perioada de implementare a directivei

se impune si instantelor nationale, caci altfel egalitatea de tratament dintre

statele membre ar fi prejudiciata.

În plus, trebuie sa reamintim ca, în conceptia CJCE, transpunerea

continutului directivei în dreptul national nu înseamna „receptarea” dreptului

comunitar, deoarece acesta este deja integrat sistemelor nationale prin

simpla semnare a Tratatelor institutive.

Evident, în cazuri de speta, este posibil ca un drept national sa

cuprinda, anterior adoptarii directivei, dispozitii care sa raspunda

prescriptiilor actului comunitar si în consecinta sa faca lipsita de sens

aplicarea sa în acel stat.

b) Statele membre au libertatea de a alege forma si metodele necesare

obtinerii rezultatului prescris de continutul directivei. Aceasta caracteristica

a directivei pune urmatoarea problema: care trebuie sa fie forma si metodele

apte sa asigure atingerea rezultatului prescris de directiva ?

Statele membre au o posibilitate limitata de alegere determinata de

rezultatul ce trebuie obtinut. Ele sunt obligate sa transpuna prevederile

directivei în acele tipuri de acte normative nationale care satisfac cerintele de

claritate si securitate juridica (însemnând forta obligatorie) necesare obtinerii

rezultatului prescris. Cu titlu de exemplu , circularele, instructiunile

oficiale/ministeriale sau practicile administrative, care prin natura lor pot fi

schimbate când si cum autoritatile o doresc si, în plus, nu beneficiaza de o

publicitate satisfacatoare, nu pot constitui o forma corespunzatoare sau o

Page 56: DR Dr Comunitar

metoda adecvata pentru a implementa o directiva.

Implementarea prevederilor unei directive trebuie realizata printr-un

instrument legal (printr-o forma) care sa aiba aceeasi forta juridica ca si

actele normative nationale anterioare si trebuie asigurata cunoasterea lor

nemijlocita. În situatiile în care actele normative nationale anterioare au

forma circularelor (asa cum a fost situatia de fapt analizata de Curtea de

Justitie în cazul 102/79, Comisia c. Belgia, sau în cazul 147/86, Comisia c.

Grecia), implementarea directivei printr-o circulara trebuie sa fie suficienta

daca prin emiterea circularei statul nu declara o lege anterioara sau un decret

inaplicabil.

c) Directiva are efect direct. Directiva presupune masuri nationale de

implementare, ea nefiind direct aplicabila ca regulamentul, însa trebuie sa-i

recunoastem efectul direct, din moment ce creeaza direct drepturi si obligatii

de care persoanele particulare se pot prevala în fata instantelor nationale.

Art. 177 din Tratatul CE împuterniceste instantele nationale sa trimita Curtii

de Justitie orice întrebari referitoare la validitatea si interpretarea tuturor

actelor institutiilor comunitare, fara nici distinctie, ceea ce implica faptul ca

si persoanele particulare pot invoca astfel de acte în fata instantelor lor

nationale. CJCE a recunoscut astfel efectul direct al directivei în relatiile

dintre statele membre si resortisantii lor („efect direct vertical”).

Curtea a admis22 ca directiva poate avea si un „efect orizontal direct”,

bazat pe raportul juridic dintre doua „terte parti”, persoane particulare-

resortisanti ai aceluiasi stat membru sau ai unor state diferite. În alte situatii

similare însa, Curtea de Justitie a respins un astfel de efect. Efectul direct al

unei directive depinde, de la caz la caz, de natura, litera si spiritul prevederilor

sale. Astfel, daca prevederile sale sunt neconditionate si suficient de clare si

precise pentru a fi capabile sa produca efect direct nu are nici o relevanta daca

ele au fost cuprinse într-un act normativ care nu are, în mod automat, efect

direct în întregul sau.

22 Exemplu Cazul 262/84 Beets-Proper C. Van Lanschot - Banchiers

Page 57: DR Dr Comunitar

Curtea a subliniat în cazul Van Duyn, ca efectul direct al unei

directive poate fi redus daca nu se permite persoanelor particulare sa se

bazeze pe el în fata instantelor nationale, si acestea din urma, nu ar fi

abilitate sa ia în considerare directiva ca element de drept comunitar.

Aplicând legea lor nationala, în special acele prevederi ale sale introduse

pentru a respecta continutul directivei, instantele nationale sunt obligate sa

interpreteze normele nationale în spiritul si litera scopurilor directivei, caci

altfel rezultatul ce trebuie obtinut prin implementarea directivei nu se poate

realiza decât într-o asemenea viziune. De aceea instantele nationale trebuie

sa examineze în primul rând daca pot interpreta o prevedere nationala într-o

maniera corespunzatoare prevederilor respectivei directive, mai înainte de a

vedea daca prevederile directivei pot sau nu sa se bazeze pe prevederile

normelor nationale.

Curtea a subliniat ca obligatia de a interpreta si de a aplica legislatia

nationala în conformitate cu prevederile

directivei este supusa principiilor

generale de securitate juridica. Astfel, prevederile directivei nu pot fi

aplicate la situatii ce s-au produs anterior adoptarii ei, dar care sunt obiect de

litigiu dupa aceasta adoptare.

Decizia îsi gaseste sediul materiei în art. 249 CE, art. 110, pct. 2 din

TCE si art. 34, pct. 2, lit. c din TUE. Decizia este obligatorie în întregul ei

pentru cei carora li se adreseaza: state, persoane fizice sau juridice.

Conform dispozitiilor legale mentionate, destinatarii deciziei

pot fi în

egala masura statele membre, ca si persoanele fizice sau juridice. Într-o alta

viziune deciziile sunt mijloace juridice prin care institutiile comunitare

adopta acte individuale sau administrative. Prin utilizarea deciziei,

institutiile comunitare asigura aplicarea dreptului comunitar la cazuri de

speta.

Ca regula generala, conform art. 249 CE, decizia poate fi adoptata de

Consiliu sau Comisie. Prin exceptie, conform Tratatelor de la Amsterdam si

Page 58: DR Dr Comunitar

Nisa în anumite cazuri bine delimitate decizia poate fi adoptata si de PE23

împreuna cu Consiliul UE (în codecizie). În acelasi timp, conform art. 34,

pct. 2, lit. c din TUE, în domeniu cooperarii politienesti si judiciare în

materie penala, Consiliul adopta decizii obligatorii dar fara efect direct, iar

în baza art. 110, pct. 2, din TCE, BCE poate adopta decizii în domeniul sau

de competenta24.

În practica comunitara au fost uzitate o mare varietate de tipuri de

decizii, dintre aceastea mentionam:

- deciziile care autorizeaza statele membre sau întreprinderile sa faca

ceva (sa utilizeze clauzele de salvgardare, sa stabileasca exceptiile la

interdictiile privind cartelurile etc);

- deciziile care impun obligatii statelor membre (sa abroge sau sa

modifice un anumit ajutor de stat) sau întreprinderilor (de a înceta încalcarea

interdictiilor privind cartelurile);

- acele asa-numite „decizii declarative”, care acorda „eliberarea

negativa” („negative clearance” - n.a) în cazurile de compensatii (când, la

cererea expresa a partii interesate, Comisia certifica faptul ca, „pe baza

faptelor aflate în posesia sa, nu exista din partea sa motive pentru a initia o

actiune la Curtea de Justitie”);

- acele acte explicative atasate unei decizii existente, care ele însele

pot fi considerate decizii;

- masuri necesare punerii în aplicare

a deciziilor adoptate de Consiliu

în domeniul cooperarii politienesti si judiciare în materie penala (prevazute

de art. 34, pct. 2, lit. c din TUE).

Pe baza definitiei legale continute de art. 249 CE, decizia are

urmatoarele caracteristici25:

- se adreseaza unui numar limitat de destinatari;

- are efect direct, deoarece este obligatorie în întregul ei.

23 Detalii în capitolul destinat instuitutiilor europene din prezenta lucrare.

24 Detalii în capitolul destinat Justitiei si Afacerilor Interne (JAI) din prezenta lucrare.

25 Cornelia LEFTER, op. cit. pag 70-72

Page 59: DR Dr Comunitar

a) Decizia se adreseaza unor destinatari determinati. Astfel, prin

caracterul sau individual, decizia difera fundamental de regulament.

Decizia trebuie sa se aplice la un „numar limitat de adresanti”

persoane fizice sau juridice, specificati sau identificabili. Astfel, expresia

„cei carora li se adreseaza” semnifica persoane clar determinate sau care pot

fi identificate dupa anumite criterii.

O problema speciala se impune în cazul deciziilor adresate statelor

membre.

În aceste situatii, caracterul legislativ al actelor nationale adoptate în

baza unei decizii face ca statele membre sa nu poata extinde sau reduce

aplicarea deciziei.

Astfel de decizii pot contine

o autorizare, o prohibitie sau refuzul de a

acorda o autorizare care implica adoptarea, abrogarea sau neadoptarea unui

act normativ national. Curtea de Justitie a decis ca este admisibila, actiunea

unei persoane particulare împotriva unei decizii luate de Comisie prin care a

fost refuzat unui stat membru acordarea autorizatiei.

De fapt, prin aceasta decizie, Comisia a refuzat cererea Germaniei de

a fi autorizata în baza art. 25(3) CEE sa suspende partial anumite taxe

vamale. Refuzând sa autorizeze suspendarea partiala a anumitor taxe

vamale, Comisia nu a permis de fapt Germaniei sa adopte norme juridice

nationale contrare.

b) Decizia este obligatorie în întregul sau. Datorita caracterului lor

obligatoriu, deciziile creeaza drepturi si obligatii direct în persoana la care

se adreseaza, si astfel, pot fi invocate direct în fata instantelor judiciare

nationale, care trebuie sa le ia în considerare ca element de drept comunitar.

Astfel26, Curtea de Justitie a decis ca „interdictia introducerii sau

reintroducerii anumitor taxe, adresata statelor membre printr-o decizie

neconditionata si suficient de dara si de precisa, este capabila sa produca

efect direct în raporturile juridice dintre statele membre si subiectele de drept

26 Cazul 9/70, Grad C. FinantantTraustein

Page 60: DR Dr Comunitar

aflate sub jurisdictia lor”.

Mai subliniem, ca, în sistemul Tratatului CECO, deciziile puteau fi

generale, asemanatoare cu directivele CE, sau individuale. Adoptarea lor era

de competenta înaltei Autoritati (Comisiei).

Recomandarile si avizele.

În conformitate cu ultimul paragraf al art.

249 si cu art. 110, alin. 2 din TCE, „recomandarile si avizele nu leaga, (adica

nu au forta juridica obligatorie -n.a.)”.

Recomandarea este, de regula, folosita pentru a obtine o anumita

actiune sau conduita din partea destinatarilor ei. În schimb, avizul este folosit

pentru a exprima un punct de vedere.

Deoarece, în mod normal, recomandarile si avizele nu au forta

obligatorie, ele nu pot fi supuse controlului de legalitate al Curtii de Justitie

(asa cum sunt regulamentele, directivele si deciziile) si nici nu pot face

obiectul unei decizii preliminare privind validitatea sau interpretarea lor.

Nu este mai putin adevarat însa faptul ca daca recomandarile nu au

forta obligatorie (adica nu creeaza drepturi si obligatii ce pot fi invocate în

fata instantelor nationale) acestora le-ar lipsi orice efecte juridice. În

practica judiciara comunitara, judecatorul national trebuie sa ia în

considerare prevederile unei recomandari daca aceasta l-ar ajuta sa

interpreteze alte masuri juridice nationale sau comunitare.

De asemenea, atunci când un stat membru omite sa ia masura

recomandata, Curtea de Justitie poate sa examineze daca acea recomandare

are sau nu efecte juridice.

Angajamentele externe ale Comunitatilor Europene

Tratatul CE prevede la art. 300 (fost 228) ca pe baza competentelor

sale externe (explicite, implicite sau subsidiare), comunitatile pot încheia

acorduri internationale cu terte tari sau organizatii internationale.

Angajamentele externe ale comunitatilor constituie adevarate izvoare de

Page 61: DR Dr Comunitar

drept comunitar

cu precizarea ca în privinta încheierii acestor acorduri

internationale cu alte subiecte de drept international sau organizatii fara

aceasta calitate, Comunitatea Europeana nu are o competenta absoluta, ci

una pe care o împarte cu statele membre. Aceste acorduri creeaza obligatii

atât pentru comunitati, cât si pentru statele membre.

Din jurisprudenta, retinem faptul ca daca acordurile internationale

încheiate de comunitati fac parte din ordinea juridica comunitara, atunci

Curtea de Justitie dobândeste competenta de a interpreta dispozitiilor lor. De

asemenea, deciziile luate de organele create prin acordurile internationale

semnate de Comunitatile Europene sunt incluse în izvoarele (sursele)

dreptului comunitar.

În cadrul ierarhiei normelor comunitare de drept, acordurile

internationale semnate de Comunitatile Europene au o valoare juridica

inferioara dreptului primar si principiilor generale de drept, dar superioara

dreptului derivat si altor izvoare de drept. Cele mai cunoscute forme ale

acordurilor în discutie sunt:

a) Acordurile încheiate de comunitati cu statele terte

sau cu

organizatiile internationale.

Sediul materiei în privinta acestor acorduri de

drept comunitar îl constituie Tratatul CE art. 300, care prevede ca asemenea

acorduri „leaga institutiile Comunitatii si statele membre”. La aceasta

prevedere se adauga si decizia Curtii de Justitie, care referindu-se la acordul

de asociere a Greciei la CEE a precizat ca „dispozitiile

din acord sunt parte

integranta, începând de la intrarea în vigoare a acestora, din ordinea

juridica comunitara”.

b) Actele unilaterale adoptate de organele înfiintate prin acordurile

externe ale Comunitatilor Europene. Acestea sunt acorduri între comunitati

si state terte, care nu au nevoie sa fie supuse procedurilor de ratificare sau

aprobare pentru a lega partile . Aceste acte provin de la organe internationale

si nu se aplica automat în ordinea juridica comunitara; fiind reluate în

regulamentele Consiliului si publicate în anexele acestuia.

Page 62: DR Dr Comunitar

c) Unele tratate încheiate de statele membre ale Comunitatilor

europene cu alte state membre. Acestea sunt acorduri externe si acte

unilaterale care pot produce efecte juridice în ordinea juridica internationala,

dar care luate singure, nu au un asemenea efect. Curtea de Justitie admite

legarea Comunitatilor Europene prin acorduri încheiate de statele membre cu

terte state.

În aceasta situatie Comunitatile sunt substituite cu statele membre

prin angajamentele asumate de ele prin anumite tratate încheiate anterior

anului 1958. Actele de mai sus sunt totusi limitate de anumite ipoteze. Una

dintre aceste ipoteze este data de cazul GATT. În momentul încheierii

Tratatului CEE statele membre erau legate prin angajamente de Acordul

General asupra Tarifelor Vamale si Comert (GATT – General Agreement on

Tarrifs and Trade) semnat în 1948.

GATT avea un caracter provizoriu si un câmp de actiune care excludea

tarile din blocul socialist, dar succesul sau în dezvoltarea comertului mondial

de-a lungul anilor este de necontestat. Reducerile continue ale tarifelor au

stimulat în deceniile 1950, 1960 cresterea comertului mondial. Succesul obtinut

de GATT în micsorarea tarifelor la niveluri atât de joase, împreuna cu

recesiunile economice din zona economica europeana, a determinat guvernele

din Europa Occidentala sa creeze noi tipuri de bariere comerciale fara taxe, sa

încerce sa încheie

cu comerciantii acorduri bilaterale favorabile. Pâna la urma,

comunitatea s-a conformat regulilor GATT ca o parte contractanta si a fost

considerata asa prin partenerii sai.

Izvoarele complementare ale dreptului comunitar

Izvoarele complementare sunt rezultate din acordurile încheiate între

statele membre în domeniile de competenta nationala. Aceasta este

principala deosebire dintre aceste izvoare si cele derivate sau constituite din

angajamentele externe ale comunitatilor care rezulta (ambele) din

Page 63: DR Dr Comunitar

exercitarea de catre institutiile comunitare a consecintelor ce le-au fost

atribuite prin Tratate. Daca acordurile încheiate între statele membre în

domeniile de competenta nationala se situeaza în câmpul si în prelungirea

obiectivelor definite de Tratate se pot înscrie ca izvoare complementare de

drept comunitar.

Izvoarele complementare ale dreptului comunitar sunt urmatoarele:

- Conventia comunitara

- Deciziile si acordurile dintre reprezentantii guvernelor statelor

membre reunite în cadrul Consiliului

-Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor

Europene, adoptate de comun acord de statele membre.

a) Conventia comunitara

este invocata uneori în mod expres tocmai

pentru a completa Tratatele comunitare. Cu titlul de exemplu invocam

Tratatul CE care enumera patru materii ale dreptului international privat:

protectia persoanelor si drepturilor individuale; eliminarea dublei impuneri;

recunoasterea mutuala a societatilor; recunoasterea si executarea deciziilor

juridice.

În baza Tratatului CE art. 293 a fost creata Conventia pentru fuziunea

internationala a societatilor anonime ca si Conventia relativa la faliment.

Alte conventii create fara a prejudicia lucrari în

curs de derulare sau

abandonate, putem mentiona:

- Conventia pentru asistenta mutuala între administratiile vamale,

Neapole, 7 septembrie 1967;

- Conventia relativa la brevetul comunitar pentru Piata Comuna,

Luxemburg, 15 decembrie 1975;

- Conventia privind legea aplicabila obligatiilor contractuale,

deschisa pentru semnare la Roma, 19 iunie 1980, etc.

Conventiile de mai sus se supun „semnarii” si „ratificarii” asemanator

procedurii specifice dreptului international. Deosebirea fata de conventiile

din dreptul international, consta în special, în:

Page 64: DR Dr Comunitar

- initiativa este luata cu acordul Comisiei si Consiliului;

- conducerea negocierilor se face de catre experti guvernamentali,

dar care sunt asistati de Comisie;

- Consiliul si Comisia îsi exprima în mod public opiniile asupra

proiectelor elaborate de experti, pentru aviz formal.

b) Deciziile si acordurile dintre reprezentantii guvernelor statelor

membre reunite în cadrul Consiliului pot fi considerate izvoare

complementare ale dreptului comunitar, în domenii cum sunt:

- cele rezervate statelor prin Tratat;

- problemele neguvernate de Tratate;

- probleme partial neguvernate prin Tratat.

Deciziile si acordurile asupra domeniilor de mai sus constituie acte

institutionale la propunerea Comisiei, dupa consultarea Parlamentului

Uniunii Europene. Pentru a deveni izvoare de drept comunitar ele trebuie sa

fie hotarâte în sesiuni ale Consiliului în prezenta Comisiei si publicate în

Jurnalul Oficial (JO) al Comunitatilor Europene. Asupra îndeplinirii

formalitatilor de mai sus, procedura permite trimiterea lor institutiilor

comunitare pentru a fi puse în aplicare. Natura judiciara a acestor acte consta

în aceea ca au un caracter conventional, interstatal.

c) Declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie relative ale Comunitatilor

Europene, care sunt adoptate de comun acord de statele membre se deosebesc

de cele prezentate mai sus prin aceea ca ele nu comporta nici o procedura de

angajare juridica si au numai o valoare orientativa. În concret este vorba de

dispozitiile adoptate în cadrul Consiliului sub forma actelor mixte. Se numesc

asa întrucât aceste acte emana simultan de la Consiliu si de la guvernele statelor

membre.

Un exemplu de asemenea act este rezolutia Consiliului si a

reprezentantilor guvernelor statelor membre din 23.03.1971, privind

realizarea pe etape a unei uniuni economice monetare la care vom avea

ocazia sa ne referim în lucrarea noastra; un alt exemplu este Decizia

Page 65: DR Dr Comunitar

Consiliului nr. 862/2003 privitoare la cooperarea statelor în vederea

combaterii activitatilor de contrafacere a monedelor Euro de catre statele

care nu au adoptat moneda unica.

Actele din aceasta categorie se adopta de Consiliul de Ministrii al

Comunitatilor si de sefii de state sau de guverne ai celor 27 de state membre.

Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar

Jurisprudenta ocupa un loc considerabil între izvoarele dreptului

comunitar. Curtea de Justitie este uneori creatoare de drept comunitar, fiind

fortata de împrejurpri cum ar fi:

- generalitatea, imprecizia, vidul de norme, imperfectiunea în

genere a Tratatelor;

- rigiditatea dreptului primar;

- inertia dreptului comunitar derivat;

- procedurile greoaie de rivizuire a dreptului comunitar;

- blocajele din cadrul institutiilor comunitare;

- conflictele dintre normele comunitare si cele nationale.

Datorita cauzelor de mai sus, dar si a altora, Curtea de Justitie are

competenta normativa care consta în mod special în utilizarea metodelor de

interpretare dinamica si recurgerea la principiile generale de drept, la care ne

vom referi în continuare. Mentionam ca în literatura de specialitate exista

puncte de vedere diferite cu privire la jurisprudenta si principiile generale de

drept, ca izvoare/surse de drept comunitar. Marea majoritate a specialistilor

însa, sustin conceptiile pe care si noi le prezentam si sustinem.

Principiile generale de drept

Reluând ideea cu care am încheiat subcapitolul anterior categoriile

Page 66: DR Dr Comunitar

principiilor generale de drept si jurisprudenta comunitara se suprapun în

ceea ce priveste continutul, desi difera ca nume. Unii autori considera

dreptul jurisprudential al Curtii de Justitie ca sursa a dreptului comunitar,

desi accepta ca în general jurisprudenta nu este considerata ca un veritabil

izvor de drept27. În esenta însa, se refera la aplicarea de catre Curtea de

Justitie a unor principii generale de drept.

În acelasi timp, alti autori recunosc faptul ca aplicarea principiilor

generale este în ultima instanta o problema care revine practicii Curtii de

Justitiei28. Între cele doua situatii, problema trebuie deci sa fie rezolvata mai

ales sub aspectul denumirii categoriei respective, având în vedere faptul ca

nu sunt deosebiri substantiale de continut.

Pentru acest motiv, se considera ca între principiile generale de drept

si hotarârile judecatoresti - chiar daca este vorba de o instanta supranationala

- prioritatea trebuie acordata principiilor generale de drept, motiv pentru care

s-a adoptat clasificarea izvoarelor dreptului comunitar prezentata anterior de

noi.

Un argument al acestei opinii este si faptul ca art. F.2 din Tratatul de

la Maastricht recunoaste ca fiind principii generale chiar si cele care nu sunt

prevazute în jurisprudenta Curtii de Justitie.

De mentionat, ca principiile generale nu sunt prevazute în Tratatul

CECO ca izvoare ale dreptului comunitar. Tratatele urmatoare au prevazut

însa

posibilitatea Curtii de a putea recurge la principii generale comune ale

statelor membre pentru a stabili unele responsabilitati ale membrilor

comunitatii care nu erau prevazute în Tratate, extinzându-se si la alte

domenii, dar diferentiindu-se de „drepturile fundamentale”.

În acelasi timp, Curtea nu putea sa nu suplineasca unele diferente ale

reglementarilor comunitare, în vederea evitarii cazurilor de denegare de

justitie, iar experientele impuse de statul de drept presupuneau apelarea la

27 Jean Boulouis, Droit institutional des Communantes, Mantchre.Stien, Paris, 1993, 4C edition 28 Philipp Manin – op. cit. pag. 223

Page 67: DR Dr Comunitar

principiile generale de drept.

Principiile generale de drept au însa un continut mai complex, fiind

diferentiate în functie de apartenenta lor la sistemele juridice clasice, la

sistemele de drept comune statelor membre sau la principiile proprii

comunitatilor europene.

Principiile clasice ale dreptului au fost impuse a fi respectate de catre

Curtea de Justitie îndeosebi în ceea ce priveste dreptul de aparare, ca si în

ceea ce priveste corecta administrare a justitiei, neretroactivarea actelor

administrative, recunoasterea drepturilor dobândite, principiul bunei credinte

sau principiul echitatii29.

Principiile generale comune dreptului statelor membre sunt de la sine

întelese ca fiind necesare a fi respectate, dar ele sunt prevazute si în Tratatele

de la Roma în ceea ce priveste responsabilitatea extracontractuala.

De remarcat ca aceste principii sunt aplicate doar în cazurile în care

reglementarile comunitare sunt deficitare sau când se impun pentru o mai

buna argumentare a interpretarilor Curtii. Trebuie admis faptul ca nu se

impune ca aceste principii sa fie comune tuturor legislatiilor statelor

membre, fapt care este de altfel imposibil, ci este necesar ca ele sa fie

prezente doar în unele state membre. O alta conditie este ca aceste principii

sa fie în concordanta cu ordinea juridica comunitara.

În conformitate cu deciziile Curtii sunt aplicabile în ordinea juridica

comunitara principiile privind:

- egalitatea fata de reglementarile economice;

- îmbogatirea fara just temei;

- responsabilitatea extracontractuala pentru daunele

cauzate de

actele normative;

- confidentialitatea corespondentei între avocat si client;

- dreptul la aparare;

- secretul afacerilor întreprinderilor etc.

29 J. Boulouis, op. cit., pag. 208-209

Page 68: DR Dr Comunitar

Principiile privind natura comunitatilor, în practica jurisdictionala a

Curtii au fost statuate ca fiind urmatoarele:

- solidaritatea statelor în ceea ce priveste informarea cu privire la

comportamentul lor, atât în relatiile comunitare, cât si în cele cu statele terte;

- principiul nediscriminarii sau al egalitatii de tratament;

- principiul general al proportionalitatii;

- principiul preferintei comunitare.

Cunoasterea si aplicarea principiului drepturilor fundamentale ale

omului constituie o chestiune deosebit de importanta, care se bazeaza atât pe

Conventia Europeana pentru Salvgardarea Drepturilor Omului si a

libertatilor sale fundamentele

(Roma – 4 noiembrie 1950), cât si pe

dispozitiile în materie ale statelor membre. Tratatele comunitare nu

contin o enumerare a acestor drepturi fundamentale ale omului, ele

completându-se în acest scop cu prevederile adoptate în cadrul Consiliului

Europei. Din acest punct de vedere pot sa apara unele probleme legate de

determinarea continutului acestora si a justificarii lor ca suport al hotarârilor

Curtii.

Curtea a statuat ca drepturile fundamentale ale omului fac parte

integranta din principiile generale carora ea le asigura respectarea.

Pornind de la aceasta recunoastere jurisprudentiala, o declaratie

comuna a presedintilor Consiliului, Parlamentului si Comisiei din 5 aprilie

1977 a proclamat atasamentul acestor institutii la respectarea drepturilor

omului. Pe baza acesteia, Consiliul si Comisia au semnat un memorandum

care specifica interesul politic în acest sens si necesitatea minimalizarii

dificultatilor juridice care pot sa apara.

Curtea a tinut seama ca respectarea drepturilor fundamentale ale

omului are o dubla fundamentare: pe de o parte Tratatele institutive în acest

domeniu între state, iar pe de alta parte prevederile constitutionale ale

statelor membre. Apare aici o problema de dificultate pentru Curte, care în

cazul dispozitiilor de natura comunitara, are un câmp de actiune restrâns fata

Page 69: DR Dr Comunitar

de cel al reglementarilor nationale.

În Tratatul de la Maastricht, la art. F.2 se preia ceea ce s-au confirmat

în activitatea Curtii ca fiind elemente esentiale ale aplicarii normelor juridice

comunitare sau nationale, precizându-se ca sunt recunoscute si respectate

atât drepturile fundamentale prevazute în Conventia Europeana a Drepturilor

Omului, cât si cele care rezulta din traditiile constitutionale comune ale

statelor membre, precum si principiile generale ale dreptului comunitar.

Drepturile fundamentale ale persoanelor constituie astazi o conditie

„tabu” a carei respectare o impune Curtea de Justitie institutiilor

comunitare si care poseda o forta juridica superioara celui din dreptul

derivat.

În ce priveste forta juridica a principiilor generale trebuie sa spunem

mai întâi ca normele juridice comunitare sunt integrate într-un sistem de

drept în care fiecare categorie ocupa un loc bine determinat, într-o forma

piramidala, asemanatoare sistemului normelor juridice ale fiecarui stat.

Fiecare categorie are o anumita forta juridica si, pe aceasta baza, se

determina raporturile care exista între acestea, precum si între dreptul

comunitar si dreptul national.

Tratatele de instituire a Comunitatilor se afla în vârful acestei

piramide a normelor juridice, ele reprezentând acordul de vointa al statelor

membre pentru crearea Comunitatilor. Celelalte reglementari comunitare

trebuie sa fie în concordanta cu aceste Tratate, în caz contrar ele fiind

susceptibile de a fi anulate sau declarate invalide30.

Principiile generale nu constituie o categorie unitara în ceea ce

priveste ierarhia lor. De aceea respectarea drepturilor fundamentale ale

omului este considerat un principiul cu valoare egala cu cel al Tratatelor

constitutive ale Comunitatilor (conform art. F din Tratatul de la Maastrich),

având deci valoare superioara dreptului derivat.

Celelalte principii sunt considerate a fi o valoare inferioara întrucât

30 P. Manin, op. cit., pag. 236

Page 70: DR Dr Comunitar

Curtea le aplica doar în cazul în

care acestea nu contravin Tratatelor

constitutive sau drepturilor fundamentale. Ele sunt considerate însa cu

valoare juridica superioara dreptului derivat prezentat de noi anterior.

Nici în cadrul dreptului derivat nu exista o ierarhie a actelor juridice

care o alcatuiesc. Aceasta pentru ca dreptul derivat îsi gaseste originea în

Tratatele comunitare, fiind subordonate acestora, ca si principiile generale si

acordurile internationale.

O succinta prezentare a principiilor generale de drept prezentate în

jurisprudenta si literatura juridica comunitara ar fi urmatoarea:

a) principiul universal – respectarea drepturilor fundamentale ale

omului;

b) principii fundamentale impuse de Curtea de Justitie a CE:

securitatea juridica,

neretroactivitatea, prescrierea si

decaderea din drepturi, inopozabilitatea, increderea legitima;

dreptul la aparare cu respectarea caracterului contradictoriu

al procedurii;

egalitatea si nediscriminarea;

proportionalitatea impunerii regulilor si normelor

comunitare în raport cu strictul necesar

c) principii supleative, aplicate în cazul vidului de norme:

retragerea retroactiva a actelor ilegale;

raspunderea extracontractuala;

distinctia impozitelor, a taxelor, tarifelor si redeventelor.

Asupra unora din aceste principii vom avea ocazia sa mai revenim pe

parcursul lucrarii noastre, în mod deosebit cel referitor la respectarea

drepturilor fundamentale ale omului.

Page 71: DR Dr Comunitar

INSTITUTII COMUNITARE I

Parlamentul European (PE)

Organizare

Parlamentul European, cunoscut si sub denumirea de Adunare

Generala de catre Tratatele institutive este alcatuit din „reprezentanti ai

popoarelor statelor membre” ale Comunitatilor Europene. Parlamentul

European, ca institutie comunitara, reprezinta popoarele statelor membre

privite în mod colectiv. Ca reprezentanti ai popoarelor, membrii

Parlamentului European nu sunt subordonati guvernelor tarilor lor sau

parlamentelor nationale.

Europarlamentarii, asa cum mai sunt ei cunoscuti au calitatea de

reprezentanti ai popoarelor tarilor lor si exercita îndatoririle ce le revin, fara

a putea fi obligati sa asculte de nici o alta instructiune extrinseca calitatii pe

care o au. Facem precizarea ca expresia „reprezentanti ai popoarelor”,

încorporata în Tratate (art. 190 din TCE), are acelasi înteles ca în orice drept

constitutional national, inclusiv cel din România.

Acesti reprezentanti formeaza un organism care, el însusi, reprezinta

nu numai un popor, ci o pluralitate de popoare - toti cetatenii Comunitatii

Europene/Uniunii Europeane, priviti în sens colectiv. Asa cum am aratat,

Tratatele institutive denumeau aceasta institutie comunitara „Adunare”.

Consiliul CE s-a opus, la vremea respectiva, schimbarii acestei denumiri. Cu

toate acestea membrii Adunarii au decis în 1962 folosirea titulaturii de

Parlament European. De atunci, aceasta denumire a fost adoptata si folosita

în toate actele comunitare.

Schimbarea de denumire a fost legiferata prin Actul Unic European,

creându-se în acest fel iluzia schimbarii însesi a functiunii acestei institutii si

Page 72: DR Dr Comunitar

a existentei unui control mai democratic în cadrul sistemului de institutii

comunitare.

Parlamentul European nu este o prelungire comunitara a ideii de

parlament national. Tratatele nu atribuie acestei institutii puteri care, de

regula, sunt caracteristice parlamentelor nationale, cum ar fi puterea

legislativa sau puterea de a impune taxe, chiar daca Actul Unic European si

Tratatele comunitare subsecvente au largit rolul Parlamentului European în

procesul legislativ comunitar.

Prezentând organizarea Parlamentului European ne vom referi în

continuare la doua importante componente: membrii si compozitia

Parlamentului European.

Parlamentul European are sediile în Strasbourg, Bruxelles si

Luxemburg si era format pâna la extinderea din anul 2004, din 626 membri

dupa cum urmeaza: Germania 99, Franta, Italia si Marea Britanie, câte 87

fiecare, Spania 64, Olanda 31, Belgia, Grecia si Portugalia câte 25 fiecare,

Suedia 22, Austria 21, Irlanda 15, Danemarca si Finlanda câte 16 fiecare,

Luxemburg 6.

Noua redactare a art. 137 TCE (art. 189 TUE Amsterdam) extinde

numarul maxim al membrilor Parlamentului European la 700, iar prin

Tratatul de la Nisa la 732. Conform Tratatului de la Nisa distributia locurilor

în Parlamentul European era: Germania 99; Franta, Marea Britanie si Italia

72; Spania si Polonia 50; România 33; Olanda 25; Grecia, Belgia, Portugalia

22; Cehia, Ungaria 20; Suedia 18; Bulgaria, Austria 17; Slovacia,

Danemarca, Finlanda 13; Irlanda, Lituania 12; Letonia 8; Slovenia 7;

Estonia, Cipru, Luxemburg 6, Malta 5.

Numarul de europarlamentari a fost modificat din nou prin decizie a

Consiliului European la sfârsitul anului 2002 când se stia ca România si

Bulgaria nu vor adera în anul 2004, la ora actuala având 785 de membri.

Modificarea numarului de membri s-a datorat nemultunirilor pe care le-a

provocat repartizarea de la Nisa înca din momentul realizarii sale. Plecând

Page 73: DR Dr Comunitar

de la diferendumul între Belgia si Olanda, treptat mai toate statele membre,

noi si vechi, au dorit suplimentarea locurilor din Parlamentul European.

Astfel. s-a ajuns la un Parlament European cu 732 de deputati pentru

legislatura 2004-2009 (din 736 maximul stabilit) repartizate astfel: Germania

99; Franta, Marea Britanie si Italia 78; Spania si Polonia 54; Olanda 27;

Grecia, Belgia, Cehia, Ungaria, Portugalia 24; Suedia 19; Austria 18;

Slovacia, Danemarca, Finlanda 14; Irlanda, Lituania 13; Letonia 9; Slovenia

7; Estonia, Cipru, Luxemburg 6, Malta 5.

În acest fel, România a primit 35 de locuri, iar Bulgaria 18 si a fost

adoptata decizia potrivit careia în legislatura

2004-2005 se poate depasi

pragul de 736 de locuri daca România si Bulgaria acced formal în uniunea

Europeana, ceea ce s-a si întâmplat la ora actuala, asa cum am aratat,

existând 785 de europarlamentari.

Membri Parlamentului European sunt alesi de catre corpul electoral al

fiecarui stat prin sufragiu universal. În Tratate se vorbeste despre norme

electorale unice (art. 138 TCE) dar în realitate alegerile directe se fac

conform legilor electorale din fiecare tara, cel mai recent exemplu este

scrutinul electoral din 25 noiembrie 2007, desfasurat în România.

Organizarea Parlamentului European este reglementata prin

Regulament Intern31 si se bazeaza pe existenta unui Presedinte ales dintre

candidatii diferitelor grupuri politice sau grupuri de 10 deputati neînscrisi în

grupurile politice. Daca nici un candidat nu are majoritate absoluta în

primele trei tururi, în cel de-al patrulea ramân primii doi clasati, iar alegerea

se face prin majoritate simpla. Presedintele raspunde de activitatile

Parlamentului European, în fata altor institutii comunitare, dar relatia

internationala a Parlamentului European cât si de transparenta Rezolutiilor

Parlamentului European. În practica ultimelor legislaturi, functia de

Presedinte a fost împartita egal

de catre primele doua grupuri politice

rezultate din alegeri – Partidul Popular si cel Socialist – astfel încât fiecare

31 DOCE, L 49 / 19.02.1997

Page 74: DR Dr Comunitar

dintre acestea sa exercite Presedintia dio ani si jumatate

indiferent de

rezultatul alegerilor. De organizarea administrativa si financiara raspunde

organul de conducere colectiva al Parlamentului European format din

Presedinte, vicepresedinte, chestor si, eventual, presedintii grupurilor

politice.

Europarlamentarii se reunesc pe grupuri politice si nu în functie de

nationalitate, formula logica daca avem în vedere ca s-a dorit sa se dea

Parlamentului European o autentica dimensiune comunitara. Asa s-ar explica

si faptul ca numarul de deputati necesar formarii unui grup politic este mai

redus atunci când este compus din reprezentantii mai multor state si mai

mare daca este vorba despre reprezentantii unuia singur.

Parlamentul European are Comisii parlamentare specializate

(agricultura, politica, buget, transporturi etc.) care elaboreaza Propuneri de

Rezolutii ce apoi se voteaza în plen. Comisiile trebuie sa cuprinda membrii

grupurilor politice în proportia existenta în plen, iar conducerea lor este

asigurata de doi vicepresedinti si presedintele Parlamentului European.

Europarlamentarii au aceleasi drepturi ca si cei ai unui parlament

national: imunitate, salariu, fond

de cheltuieli pentru activitatea desfasurata,

inviolabilitate pentru opiniile exprimate în activitatea parlamentara etc.

Compozitia politica a Parlamentului European este urmatoarea:

• Grupul Crestin Democrat si Democratiile Europene (Partidul

Popular European, PP-ED);

• Grupul Socialist (Partidul Socialist European, PES);

• Grupul Liberal, Democratic si Reformist (ALDE);

• Grupul Verzilor (Green/EFA);

• Grupul Europa Democratiilor;

• Grupul Stângii Unite Europene;

• Grupul uniunea pentru Europa natiunilor;

• Grupul Mixt;

• Altele.

Page 75: DR Dr Comunitar

Comisiile Parlamentului European sunt:

• Comisia de Afaceri Externe si de Securitate;

• Comisia de Agricultura si Dezvoltare Rurala;

• Comisia de Buget;

• Comisia Economica si Monetara;

• Comisia de Industrie, Comert Exterior, Energie;

• Comisia Juridica si Piata Interna;

• Comisia de Afaceri Sociale si Munca;

• Comisia de Politica Regionala Transporturi, Turism;

• Comisia de Mediu, Sanatate si Consumatori;

• Comisia de Tineret, Cultura, Educatie, Mass-media si Sport;

• Comisia de Dezvoltare si Cooperare;

• Comisia de Libertati Publice si Afaceri Interne;

• Comisia de Control Bugetar;

• Comisia Afaceri Constitutionale;

• Comisia de Regulament, Verificare a Puterilor si Imunitatii;

• Comisia Drepturilor Femeii;

• Comisia de Petitii;

• Comisia de Pescuit.

În privinta comitetelor parlamentare precizam ca în conformitate cu

art. 36 din Regulile de procedura si cu noul art. 193 TCE, „Parlamentul

poate înfiinta comitete temporare sau permanente, generale sau speciale si

poate, determina atributiile lor”.

Pentru rezolvarea multiplelor probleme exista comitete diferite pentru:

probleme politice, agricultura, buget, probleme economice si monetare,

politica industriala, cercetare si tehnologie, relatii economice externe,

probleme juridice si drepturile cetatenilor, transport si turism, mediu,

planificarea regionala si a fortei de munca, sanatatea publica si protectia

consumatorului, probleme institutionale, verificarea imunitatilor, drepturile

Page 76: DR Dr Comunitar

femeii etc. Comitetele pregatesc rezolutiile care vor fi adoptate de catre

Parlament în sesiunile plenare.

Conform art. 251 si 252 din TCE, când Tratatele comunitare cer

consultarea Parlamentului, în cadrul procesului de luare a deciziilor la nivel

comunitar, Consiliul Uniunii Europene, la propunerea Comisiei, cere

Parlamentului o „opinie” (aviz) asupra problemei aflate în discutie. Actul

adoptat de Consiliu este astfel examinat de comitetul parlamentar respectiv,

care va întocmi un raport ce va fi înaintat plenului Parlamentului. În baza

raportului comitetului si a dezbaterilor ce au loc în cadrul sesiunii,

parlamentul îsi va exprima propria opinie sub forma unei „rezolutii”, ce va fi

trimisa Consiliului Uniunii Europene.

Referitor la numarul minim de membri necesar pentru formarea unui

grup parlamentar acesta este, conform art. 29 din Regulamentul intern al

Parlamentului European, de 23 de persoane, daca ei provin din doua tari

membre, 18, daca

provin din trei tari

ori 14, daca apartin la patru sau mai

multe state membre. Tot acest articol mai precizeaza ca grupurile politice nu

pot fi compuse pe baze exclusiv nationale, ci trebuie sa cuprinda deputati ce

apartin la cel putin doua state membre. Aceasta înseamna ca fiecare grup

parlamentar este format din parlamentari care au orientari politice comune,

fara a avea importanta din ce tara provin si ca nu este obligatoriu ca un

deputat sa apartina unui grup politic. Conditiile pentru recunoasterea oficiala

a grupurilor si activitatilor Parlamentului European sunt stabilite în Regulile

de procedura ale Parlamentului.

Am aratat ca Parlamentul este condus de un presedinte desemnat de

membrii sai si un organ colectiv de conducere. În plus, mai facem si alta

precizare. Astfel, Secretariatul General al Parlamentului European este la

Luxembourg. Parlamentul se întâlneste în mod normal în sesiuni plenare la

Strasbourg, dar cele 21 de comitete parlamentare, care pregatesc materialele

pentru sesiunile plenare si grupurile politice/parlamentare au sediul la

Bruxelles.

Page 77: DR Dr Comunitar

Presedintele si vicepresedintii sunt alesi de catre membrii

Parlamentului European pentru o perioada de doi ani

si jumatate.

Presedintele Parlamentului European împreuna cu vicepresedintii si cinci

chestori formeaza un „birou", care este un organ executiv al Parlamentului

European.

În conformitate cu art. 5, 7, 12 si 50 din regulile de procedura ale

Parlamentului European, „biroul” propune agenda sesiunilor parlamentare,

decide în probleme de competenta sa si întocmeste proiectul preliminar al

bugetului Parlamentului.

Evaluarea calitatilor necesare unei persoane de a fi ales membru al

Parlamentului European si ocuparea locurilor devenite vacante în cursul

mandatului parlamentar sunt supuse normelor nationale proprii fiecarui stat,

asa cum s-a întâmplat si în România la 25 noiembrie 2007.

Art. 190 CE, introdus prin Tratatul de la Amsterdam, permite

Parlamentului de a fixa statutul membrilor sai cu conditia aprobarii lui cu

unanimitate de voturi în Consiliul Uniunii Europene. Aceasta prevedere a

fost modificata prin Tratatul de la Nisa, în sensul ca art. 191 TCE prevede

acum votul cu „majoritate calificata” în Consiliul Uniunii Europene pentru

adoptarea „statutului membrilor Parlamentului European”, mai putin

dispozitiile referitoare la regimul fiscal.

Tot referitor la statut, mai mentionam faptul ca în conformitate cu

Tratatul de la Nisa, art. 191 TCE, acesta devine baza juridica ce permite

Consiliului si Parlamentului sa adopte prin procedura codeciziei „statutul

partidelor politice europene si regulile privind finantarea lor”.

Art. 8-10 din Actul privind alegerile directe ale membrilor

Parlamentului European si Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor

Comunitatilor Europene (anexat Tratatului de fuziune) prevad privilegiile si

imunitatile membrilor Parlamentului European în timpul mandatului lor

executat în interesul comunitatilor Europene/Uniunii Europene

Page 78: DR Dr Comunitar

De precizat ca indemnizatia parlamentara este stabilita prin dispozitii

nationalele. Am aratat ca organizarea interna a Parlamentului European este

bazata pe existenta partidelor politice „la nivel european” si a comisiilor

prezentate. Expresia „la nivel european” a fost introdusa în art. 191, alin. 1 a

CE prin Tratatul de la Maastricht pentru a sublinia, pe de o parte, „vointa

politica a cetatenilor europeni în formarea unei constiinte europene” si pe de

alta parte, faptul ca Parlamentul European este singurul organ la nivel

international „ales prin sufragiu universal direct”.

Încheiem prezentarea organizarii Parlamentului European cu unele

precizari privind organele de conducere, astfel:

- Presedintele reprezinta Parlamentul în situatii oficiale si în

relatiile internationale; prezideaza sedintele plenare, întâlnirile Biroului si

lucrarile Conferintei Presedintilor;

- Biroul reprezinta organul regulator, responsabil cu bugetul

Parlamentului si raspunde de probleme administrative, organizare si

personal; el este format din Presedinte, 14 vicepresedinti si 5 chestori, care

au rol consultativ în probleme administrative si financiare; membri Biroului

sunt alesi cu un mandat de doi ani si jumatate;

- Conferinta Presedintilor este formata din Presedintele

Parlamentului si presedintii grupurilor politice; este organismul politic

conducator al Parlamentului European; principalele atributii ale Conferintei

sunt legate de stabilirea agendei sarcinilor parlamentare si activitatilor

organismelor parlamentare; Conferinta stabileste

termenii de referinta,

dimensiunea comisiilor si delegatiilor permanente;

- Secretariatul organizeaza activitatea Parlamentului European;

el este condus de un Secretar General si este format dintr-un personal, relativ

numeros, de circa 3500 de persoane, pe lânga care mai functioneaza si

personalul grupurilor politice, precum si asistentii

membrilor; datorita

multilingvismului din uniunea Europeana, o treime din personalul

Secretariatului Parlamentului European lucreaza în domeniul lingvistic

Page 79: DR Dr Comunitar

(traduceri si interpretari).

Tratatele au transformat treptat Parlamentul European dintr-un

organism pur consultativ, într-un parlament legislativ, care tinde sa semene

din ce în ce mai mult cu parlamentele nationale ale statelor membre.

Parlamentul European este singura institutie comunitara care îsi tine lucrarile

în public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului European se

publica în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.

Atributiile si puterile (competentele) Parlamentului European

Conform art. 192 TCE, Parlamentul exercita puteri „consultative si de

supraveghere”. El are puterea generala de a discuta orice problema

referitoare la Comunitati/Uniune, de a adopta rezolutii fata de aceste

probleme si de a invita guvernele statelor membre sa actioneze.

Actul Unic European a introdus o „procedura de cooperare

institutionala” - între Consiliu, Comisie si Parlament - în care acesta din

urma participa la adoptarea anumitor acte normative comunitare.

Tratatul asupra Uniunii Europene a largit puterile Parlamentului, prin

aceea ca îi recunoaste în anumite domenii o putere de „codecizie” (sau de

„decizie comuna”) împreuna cu Consiliul Uniunii Europene. Acest act a

modificat si procedura de cooperare institutionala care este înlocuita prin

Tratatul de la Amsterdam (cu exceptia domeniului uniunii economice si

monetare) cu procedura de codecizie.

Tratatul de la Nisa extinde domeniile de aplicare a procedurii de

codecizie si a avizului conform la initierea cooperarii întarite sau la situatiile

când Consiliul Uniunii Europene trebuie sa constate existenta unui risc

evident de violare grava a drepturilor fundamentale recunoscute de Uniunea

Europeana.

De asemenea, Tratatul din 22 aprilie 1970 privind amendarea

anumitor prevederi bugetare ale Tratatelor institutive si ale Tratatului de

Page 80: DR Dr Comunitar

fuziune a conferit Parlamentului anumite puteri bugetare, care au fost

ulterior largite prin Tratatele de la Maastricht si Amsterdam.

Având în vedere aspectele mentionate mai sus rezulta ca Parlamentul

European nu exercita înca principalele

atributii ale unui parlament national,

cum ar fi cele de adoptare a legilor si de impunere a taxelor, dar este o

institutie comunitara foarte importanta, a carei activitate da continut

sistemului institutional de la nivelul Uniunii Europene.

Parlamentul European are în esenta urmatoarele atributii:

- participa la procedura legislativa;

- pune întrebari Consiliului Uniunii Europene si Comisiei

Europene;

- adopta motiuni de cenzura, atunci când dezaproba actiunile

Comisiei;

- discuta raportul general anual prezentat de Comisia Europeana;

- participa la procedura bugetara;

- initiaza procedurile judiciare în fata Curtii de Justitie împotriva

Consiliului Uniunii Europene sau Comisiei Europene, atunci când aceste

institutii omit sa actioneze sau pentru a proteja propriile sale drepturi;

- participa la activitati ale Comunitatilor/Uniunii;

- ia decizii de administrare interna

ce nu afecteaza alte institutii

comunitare.

Ca orice parlament, Parlamentul European are trei puteri

fundamentale:

• puterea legislativa;

• puterea administrativ-financiara (bugetara);

• puterea de supraveghere a executivului (de control democratic).

a) Puterea legislativa, numita de unii

autori si competenta normativa

este redusa fata de cea a unui Parlament national, dar în acelasi timp, în

evidenta crestere. Pe

scurt, puterea legislativa a Parlamentului European

consta în aceea ca împreuna cu Consiliul Uniunii Europene adopta legislatia

Page 81: DR Dr Comunitar

comunitara, respectiv directive, ordonante sau decizii. Adoptarea

codeciziilor normative asigura legitimitate democratica a textelor de lege

adoptate.

Pâna în momentul de fata, Parlamentul European nu are drept de

initiativa legislativa, adica nu poate înainta proiecte proprii de legi. Acest

drept îl are numai Comisia Europeana dupa cum vom putea vedea în cursul

urmator.

Am aratat

la momentul potrivit modificarile în acest sens aduse de

Tratatul de la Lisabona. Pânala intrarea acestuia în vigoare, probabil 1

ianuarie 2009 ramân valabile competentele actuale ale Parlamentului.

Aceasta precizare este valabila pentru tot ce va urma în lucrarea noastra.

Dupa semnarea Tratatului de la Nisa în majoritatea domeniilor

politice, deciziile se iau pe principiul coparticipativ, la care Parlamentul si

Consiliul au drepturi egale. Daca nu se poate ajunge la un consens, decizia

se ia în cea de-a treia sedinta, în cazul unei comisii de mediere. Procedura

este însa mai complicata32.

Astfel, adoptarea în „comun” de acte normative de catre Parlamentul

European si Consiliu se face plecând de la o propunere a Comisiei pe care

Consiliul - prin majoritate calificata si cu Avizul Parlamentului European - o

adopta ca „pozitie comuna”. Comisia emite „opinii” asupra sa, iar

Parlamentul European poate aproba, explicit sau implicit, respectiva pozitie

comuna. Exista posibilitatea ca - prin majoritate absoluta – Parlamentul

European sa comunice Consiliului ca nu este de acord cu pozitia comuna si

sa propuna amendamente.

Daca Parlamentul European exprima intentia de a respinge pozitia

comuna, Consiliul - prin „Comitetul de Conciliere” - poate încerca sa evite

respingerea acesteia explicând Parlamentului motivele. Daca explicatiile

conving, Parlamentul European poate sa renunte la respingerea pozitiei

comune si sa-si prezinte doar amendamentele.

32 Iordan Gheorghe BARBULESCU, op. cit, pag.135

Page 82: DR Dr Comunitar

Dupa trei luni de la primirea amendamentelor, Consiliul, prin

majoritate calificata, le aproba si adopta actul în cauza. În cazul în care vis-

à-vis de amendamentele Parlamentului European, Comisia a elaborat un

Aviz negativ, atunci Consiliul le poate adopta, doar prin unanimitate.

În situatia

în care Consiliul nu reuneste majoritatea calificata sau dupa

caz, unanimitatea se apeleaza la „Comitetul de Conciliere, „Consiliu

Parlamentului European” pentru a cauta formula comuna cere

sa

se permita

aprobarea respectivului act. Comisia asista la aceste reuniuni. Daca în

termen de sase saptamâni se ajunge la un text de compromis si daca acesta

se aproba în alte sase saptamâni de catre Consiliu (prin majoritate calificata)

si Parlamentul European (prin majoritate absoluta), atunci respectivul text se

considera adoptat. Daca una dintre aceste institutii îl respinge

sau nu se

voteaza respectivul text în cele sase saptamâni stabilite, acesta este respins.

Am prezentat acest proces complex de adoptare a unor acte normative

pentru a demonstra, între altele, dorinta Parlamentului European de a juca un rol

important, chiar daca înca nu functioneaza ca un parlament în adevaratul sens al

cuvântului.

Dupa intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, respectiva

procedura de adoptare în comun - Parlament European/Consiliu - a

diferitelor acte normative s-a modificat prin art. 251 (cel care redacta într-o

noua forma vechiul art. 189B al TCE. Dar, faptul ca se adoptau norme în

comun nu înseamna ca se renunta la cooperare si nici ca aceste doua

proceduri se extindeau mai departe de Comunitatea Europeana. Singura

prevedere care apare la Amsterdam în acest sens este ca, începând cu 1996,

se pot extinde temele asupra carora se pot adopta decizii în comun de catre

Consiliu si Parlamentul European (art. N2 TUE).

b) Puterea administrative-financiara (bugetara). Parlamentul European

împreuna cu Consiliu sunt organe bugetare ale Uniunii Europene. Comisia

Europeana întocmeste un proiect de buget. În faza de aprobare a bugetului,

Parlamentul si Consiliu au posibilitatea de a opera modificari. Ultimul cuvânt la

Page 83: DR Dr Comunitar

capitolul venituri bugetare îl are Consiliul, iar la cele de cheltuieli îl are

Parlamentul. În domeniul cheltuielilor agricole interventia Parlamentului este

redusa.

De asemenea, mentionam ca Parlamentul European are ultimul cuvânt

în chestiuni ce privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru

Dezvoltare Regionala), lupta împotriva somajului (Fondul Social European)

si în probleme legate de programe culturale si educationale (Erasmus,

Socrates). Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli în limitele

unui

plafon acceptat de Consiliu si Comisie. Retinem si faptulca

Parlamentulpoate mari fondurisle destinate ajutoarelor umanitare si cele

destinate refugiatilor.

Bugetul Comunitatilor/Uniunii este stabilit înca din 1970 si este

finantat din resurse proprii acceptate de statele membre dupa consultarea

Parlamentului European. În prezent aceste resurse sunt limitate la 1,27% din

PIB si cuprind:

- taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii

Europene;

- taxele de produse agricole importate de statele terte, nemembre

ale Uniunii Europene;

- 1 % din taxa pe valoarea adaugata (TVA) pe produse si servicii

din cadrul Uniunii Europene;

- o „a patra sursa” calculata pe baza prosperitatii relative a

fiecarui stat membru.

De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975 care au creat

resursele proprii ale Comunitatilor Europene, Parlamentul European si

Consiliul European au devenit cele doua forte ale autoritatii bugetare

împartind puterea administrativ-financiara în Uniune.

Mai mentionam faptul ca dupa ce bugetul a fost adoptat în fiecare luna

decembrie, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a

fondurilor publice prin Comisia de Control Bugetar, exercitând în acest mod

Page 84: DR Dr Comunitar

controlul asupra utilizarii fondurilor comunitare. De asemenea, în cadrul

Uniunii Europene Monetare, Parlamentul European are atributul de

supraveghere democratica a Bancii Central Europene

(BCE) a carei

independenta este garantata prin Tratate. La nominalizarea Presedintelui si

membrilor Comitetului executiv al bancii se consulta si Parlamentul

European.

c) Puterea de supraveghere a executivului (de control democratic).

Parlamentul European executa o supraveghere democratica asupra tuturor

activitatilor comunitare. Aceasta putere s-a extins de la supravegherea

Comisiei si asupra Comitetului de Ministrii, Consiliului European si a

organismelor de cooperare politica raspunzatoare în fata Parlamentului

European. Parlamentul European poate constitui comisii de ancheta

pe

diferite probleme. De asemenea, Parlamentul European a creat Oficiul

European împotriva Fraudei (OLAF) în probleme bugetare. Câteva

explicatii sunt necesare în cele ce urmeaza.

Astfel, conform Tratatelor constitutive si modificarilor introduse prin

TUE, Parlamentul European trebuie sa supravegheze în primul rând

activitatea Comisiei Europene.

În acest sens, el are puterea de a elibera din functie, în bloc, pe

membrii Comisiei printr-o motiune de cenzura33. O astfel de motiune poate

fi aprobata doar prin votul unei majoritati de doua treimi din voturile

exprimate, care în acelasi timp trebuie sa reprezinte majoritatea numarului

membrilor Parlamentului. De asemenea, având în vedere caracterul grav al

unei astfel de motiuni, a fost prevazuta o „perioada de reflectie” de cel putin

trei zile între propunerea motiunii si votarea ei.

Adoptarea unei motiuni de cenzura are drept efect propunerea unei noi

Comisii. Aceasta situatie subliniaza de ce Comisia trebuie sa acorde atentie

parerilor Parlamentului, asa cum guvernele nationale sunt obligate fata de

parlamentele nationale.

33 Motiunea de cenzura este reglementata prin art. 201 din TCE.

Page 85: DR Dr Comunitar

Motiunea de cenzura ramâne ca o ultima masura de actiune a

Parlamentului contra Comisiei, chiar daca existenta si folosirea ei pot

influenta profund relatiile dintre aceste doua institutii comunitare,

evidentiind

dependenta politica a Comisiei fata de Parlament. Aceasta

dependenta este prevazuta într-o serie de prevederi ale Tratatelor si în

procedurile dezvoltate de practica parlamentara comunitara.

O alta modalitate de control asupra Comisiei este dialogul continuu între

Comisie si Parlament, în cadrul caruia, întrebarile parlamentare

scrise sau

orale reprezinta un mijloc special de supraveghere la îndemâna Parlamentului

European.

Obligatia de a raspunde acestor întrebari a fost prevazuta initial de

Tratatele institutive doar în sarcina Comisiei, dar cu timpul ea a fost extinsa

considerabil si la alte institutii comunitare, cum ar fi Consiliul Uniunii

Europene.

Conform art. 47 bis al regulilor de procedura, Parlamentul a introdus

termenii înauntrul carora Consiliul sau Comisia trebuie sa raspunda

întrebarilor parlamentare ce le-au fost adresate. De asemenea, au fost

prevazute si alte modalitatile de dialog, cum ar fi:

- o data pe an au loc asa-numitele „colocvii”;

- de trei ori pe an Presedintele Consiliului Uniunii Europene

trebuie sa faca declaratii în fata Parlamentului,

înaintea viitoarei întâlniri a

Consiliului European;

- un „program al presedintiei” este prezentat de catre presedintele

Consiliului Uniunii Europene la începutul si sfârsitul mandatului sau de sase

luni;

- presedintele Consiliului Uniunii Europene trebuie sa

informeze

cu regularitate Parlamentul asupra problemelor de politica externa ce au fost

examinate în cadrul cooperarii politice europene;

- dezbate anual progresele realizate de Uniune în punerea în

aplicare a politicii externe si de securitate comune sau în domeniul

Page 86: DR Dr Comunitar

cooperarii politienesti si judiciare în materie penala34.

Legatura dintre Comisie si Parlament se realizeaza prin intermediul

comitetelor parlamentare care trebuie sa pregateasca opiniile Parlamentului.

Comitetele audiaza în mod regulat, în timpul deliberarilor lor, membrii

Comisiei sau alti functionari comunitari pentru a putea redacta un raport ce

va reprezenta baza viitoarei rezolutii parlamentare. De asemenea, în

conformitate cu art. 18 din Tratatul de fuziune si art. 145 din TCE, în fiecare

an, nu mai târziu de o luna înaintea deschiderii sesiunii parlamentare,

Comisia trebuie sa publice si sa prezinte Parlamentului un raport general

asupra activitatii Comunitatii. Raportul este discutat în deschiderea sesiunii

parlamentare.

În conformitate cu art. 21, alin. 1 si 39, pct. 2 din TUE, Comisia

trebuie sa informeze cu regularitate Parlamentul European si independent de

informarea facuta de presedintia Consiliului Uniunii Europene sau de

Consiliul European asupra evolutiei politicii externe si de securitate a

Uniunii, precum si asupra lucrarilor desfasurate la nivel comunitar în cadrul

cooperarii politienesti si judiciare în materie penala.

Pe aceeasi linie se înscrie si obligatia Consiliului European prevazuta

de art. 4, alin. final din TUE (asa cum a fost el modificat prin Tratatul de la

Nisa), de a prezenta anual Parlamentului, dar si dupa fiecare dintre

reuniunile sale, un raport privind progresele realizate de Uniune.

Consemnam si faptul ca Parlamentul European are abilitatea de a dezbate

orice problema de politica generala

sau orice chestiune de actualitate care

intereseaza tarile membre. Rezultatul acestor dezbateri se publica în JOUE.

Asa cum am mai mentionat, Parlamentul European poate constitui

„comisii temporare de ancheta”35 în cazul în care se constata aplicari gresite

34 TUE, art. 39, pct.3 35 Înfiintarea „comisiilor” temporare de ancheta este prevazuta de art. 193 TCE la cererea unui

sfert dintre membrii Parlamentului European. De asemenea, prin acordul comun al Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene si Comisiei, sunt determinate modalitatile de exercitiu al dreptului de ancheta.

Page 87: DR Dr Comunitar

ale dreptului comunitar sau se comit infractiuni de catre membrii institutiilor

comunitare, cu conditia sa nu se fi pornit o procedura jurisdictionala

împotriva acestora, iar plângerile sa nu vizeze CJCE si nici Tribunalul de

Prima Instanta.

Consiliul Uniunii Europene

Precizari prealabile

Denumit si Consiliu de Ministrii, Consiliul Uniunii Europene

reprezinta împreuna cu Parlamentul European organele legislative ale

Uniunii Europene, fiind principalul organ legislativ al Uniunii.

Pentru a nu exista confuzii facem de la început precizarea potrivit

careia Consiliul Uniunii Europene nu este acelasi lucru cu Consiliul Europei,

care este o organizatie internationala complet independenta de Uniunea

Europeana. De asemenea, el nu se confunda cu Consiliul European, care este

o alta institutie diferita a Uniunii Europene. Unii specialisti considera cele

doua institutii ca fiind institutii paracomunitare.

Câteva explicatii sunt

necesare.

Consiliului Europei a fost creat la 5 mai 1949 în urma semnarii

Tratatului de la Londra referitor la Statutul Consiliului Europei. El

regrupeaza în prezent peste 40 de state europene care au convenit sa respecte

si sa aplice drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

În Preambulul Tratatului de la Londra se mentioneaza „... atasamentul

membrilor consiliului la valorile spirituale si morale care sunt patrimoniul

comun al popoarelor lor si originea principiilor libertatii individuale, ale

libertatii politice si ale existentei dreptului”. Toate tarile membre ale Uniunii

Europene sunt si membre în Consiliul Europei, inclusiv Bulgaria si

România, ca state membre cu drepturi depline. Din rândul membrilor în

Consiliul Europei mai fac parte Ucraina si Rusia din 1996, fostele republici

Page 88: DR Dr Comunitar

musulmane ale URSS care nu sunt însa eligibile, membri asociati

(SUA) si

invitati speciali (Belarus).

Aceasta constructie

europeana se instituie ca un mijloc de realizare a

integrarii politice a statelor europene pe cale parlamentara si pentru

constituirea „Marii Europe Federale”. Consiliul Europei este doar un centru

de dialog politic al statelor membre si o tribuna politica internationala.

Organele Consiliului Europei sunt: Adunarea Parlamentara a

Consiliului Europei si Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

În ce priveste Consiliul European, el este forul politic suprem al

Uniunii Europene. Aceasta institutie de tip paracomunitar a promovat în

mod decisiv procesul de integrare europeana. Întemeierea Consiliului

European a fost decisa la sammit-ul de la Paris din decembrie 1974, unde a

fost conceput ca un organism de cooperare politica la cel mai înalt nivel al

statelor comunitare. Aceasta institutie nu a dobândit nici pâna în prezent

statutul de institutie comunitara si nici organ comunitar, în întelesul pe care

l-am prezentat si noi în prezenta lucrare.

Consiliul European este format din sefii de state si de guverne,

Presedintele, un alt membru al Comisiei Europene si ministrii de externe.

Ministrii de externe si membrul Comisiei Europene au rol consultativ.

Rolul Consiliului European este prevazut în art. 4 din TUE. Astfel, el

stabileste liniile si obiectivele politice fundamentale ale Uniunii Europene.

El nu poate însa sa ia decizii cu efect juridic, dar are un drept directiv. Se

întruneste de cel putin doua

ori pe an. În afara de acestea mai are loc o

întâlnire speciala la nivel înalt în care sunt discutate temele cele mai

importante. Sedintele Consiliului nu sunt publice, dar rezultatele si

concluziile lor sunt raportate în scris Parlamentului European.

Presedintia Consiliului European se asigura din sase în sase luni de

catre sefii de state si de guverne din cadrul Uniunii Europene, conform unei

proceduri destul de sofisticate. De remarcat este faptul ca statul care detine

Page 89: DR Dr Comunitar

presedintia în Consiliul de Ministrii o preia automat si pe cea a Consiliului

European. Acest stat devine pentru sase luni gazda Consiliului European.

Mai facem precizarea înca o data ca Actul Unic European (AUE) a

instituit Consiliul European ca institutie. Dar, aceasta institutie nu este o

institutie comunitara, cum sunt Comisia, Consiliul Uniunii Europene,

Parlamentul Uniunii Europene, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi. De

asemenea, Consiliul European nu este nici un organ comunitar cu activitate

permanenta sau deliberata, cum sunt de pilda Comitetul Reprezentantilor

Permanenta (COREPER), Comitetul Regiunilor (CR) etc.

Asadar, Consiliul European nu detine putere politica la nivel Uniune

Europeana. Influenta sa se manifesta la nivel informal, deoarece sefii de

state si de guverne sunt cei care stabilesc liniile directoare în politica Uniunii

Europene, urmând ca institutiile comunitare, în special Consiliul si Comisia,

sa puna în aplicare, prin acte comunitare, deciziile luate36.

Structura organizatorica si functionala

a Cnsiliului Uniunii

Europene

Art. 203 al Tratatului de la Nisa prevede: „Consiliul este format din

câte un reprezentant al fiecarui stat membru la nivel ministerial, împuternicit

sa angajeze guvernul respectivului stat”. Asadar, fiecare stat membru delega

câte un reprezentat dintre membrii sai în Consiliul Uniunii Europene. Acesti

reprezentanta actioneaza dupa instructiunile primite de la autoritatea

nationala, deci ei nu actioneaza în nume propriu.

Din formularile de mai sus se desprinde dubla natura a Consiliului:

- parte a sistemului institutional comun, regularizat prin dreptul

comunitar;

- institutie de reprezentare a guvernelor statelor membre.

36 Dacian C. Dragos – Managementul Afacerilor Publice Europene, curs universitar, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, 2005

Page 90: DR Dr Comunitar

Consiliul Uniunii Europene poarta actuala denumire dupa intrarea în

vigoare a Tratatului de la Maastricht în 1993 si a înlocuit vechea denumire

de „Consiliul Comunitatilor Europene” înfiintat în 1965 prin Tratatul de la

Bruxelles.

Rolul Consiliului Uniunii Europene asa cum este dat el de Tratatele si

actele comunitare este acela de a fi pe de o parte structura legislativa

si

executiva, iar pe de alta parte, organ reprezentativ al statelor membre,

precum si institutie comuna.

O privire în ansamblu asupra componentei Consiliului Uniunii

Europene ar putea fi redata de schema de mai jos:

Fiecare guvern national are deplina libertate de a decide membrii sai

care participa la lucrarile Consiliului, si chiar daca Tratatul se refera la „un

membru”, în mod uzual, doi sau mai multi membri din acelasi guvern sunt

prezenti la aceeasi sesiune a Consiliului, dar numai unul dintre ei are drept

de vot.

Ministrii de externe ai fiecarui stat membru al Uniunii Europene au

calitatea de membrii ai Consiliului. Împreuna ei formeaza asa numitul

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE (CONSILIUL DE MINISTRI)

Presedintia Consiliului

- se schimba de doua ori pe an

Majoritatea deciziilor se iau cu majoritate

calificata

Organ central de decizie

Organ legislativ

constituit din ministri statelor membre

Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER)

- pregateste lucrarile Consiliului

Secretariatul General - sprijina Consiliul

Page 91: DR Dr Comunitar

„Consiliu general”. Acesti ministri pot fi înlocuiti sau acompaniati de acei

colegi ai lor (ministri sau secretari de stat) care au competente nationale

particulare în domeniile prevazute a fi discutate în sedintele Consiliului.

Atunci când Consiliul este format din ministrii responsabili cu un anumit

domeniu (agricultura, transport, finante etc.), atunci ei formeaza asa-numitele

Consilii „specializate” sau „sectoriale”. De fapt fiecare stat membru are o

„multipla reprezentare” în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Consiliile

generale se întâlnesc o data pe luna si, conform rezolutiei adoptate de întâlnirea

la nivel înalt de la Paris, din decembrie 1974, sunt împuternicite „sa actioneze

ca initiator si coordonator al activitatilor comunitare si sa asigure

continuitatea muncii”.

Consiliile specializate se pot întâlni fie simultan, fie între sesiunile

Consiliilor generale. Acestea sunt abilitate sa dezbata probleme punctuale,

cum ar fi: probleme economice si financiare, bugetare, politica pescuitului,

politica mediului, politica sociala, politica de dezvoltare, educatie si

cercetare, transport, agricultura etc.

Presedintia Consiliului este detinuta, conform art. 203 TCE, prin rotatie,

succesiv de catre fiecare stat membru pentru o perioada de sase luni.

Succesiunea la presedintie se stabileste, conform art. 203, alin. 2 TCE, de

Consiliu cu unanimitate de voturi. În practica, presedintia se stabileste în

ordinea alfabetica a primei litere cu care începe numele tarii, în limba nationala

respectiva.

Presedintia începe la data de 1 ianuarie a fiecarui an, dar dupa un ciclu

de sase luni, aceasta ordine se schimba, si urmatorul mandat începe la 1

iulie. Aceeasi rotatie se aplica si tuturor organelor subordonate Consiliului,

cum ar fi COREPER, grupurile de lucru si alte conferinte/întâlniri ale

ministrilor.

Sedintele Consiliului Uniunii Europene sunt stabilite de catre

Presedinte, din proprie initiativa, la cererea unuia sau mai multora dintre

Page 92: DR Dr Comunitar

membrii sai ori la cererea Comisiei. Stabilirea întâlnirilor nu face obiectul

aprobarii celorlalti membri ai Consiliului sau a altor autoritati comunitare.

Conform Regulilor de procedura ale Consiliului Uniunii Europene,

când unul sau mai multi membri ai acestuia nu pot participa la întâlnire, ei

pot fi reprezentati de câte un mandatar/delegat sau un alt înalt functionar

trimis de guvernul statului respectiv.

Acesti delegati nefiind membrii ai guvernului national, ei nu pot fi

nici membri ai Consiliului, si deci, nu pot exprima un vot valabil. Votul

valabil poate fi exprimat numai de catre membrii Consiliului, si de aceea

regulile de procedura prevad posibilitatea ca, în cazul de mai sus, votul sa fie

exprimat „prin procura” obtinuta de la cel în drept.

Presedintia Consiliului se preia la 1 ianuarie si, respectiv, 1 iulie chiar

daca exista posibilitatea continuarii exercitarii acesteia peste limitele

prevazute. O asemenea eventualitate, ridica, însa, probleme de legalitatea

deciziilor si a actelor normative emise de catre o Presedintie.

Schimbarea Presedintiei Consiliului nu înseamna ca toate sesiunile se

desfasoara în tara care exercita Presedintia deoarece art. 2 al Tratatului de

fuziune stabilea ca sesiunile din aprilie, iunie si octombrie se desfasoara la

Luxembourg, celelalte având loc la Bruxelles, cu exceptia situatiei în care se

decide altfel. Problema sediului Consiliului a fost reglementata, în aceiasi

termeni, prin art. 1.3 al Regulamentului Interior al Consiliului, aprobat de

catre acesta prin Decizia 93/662/CE.

Presedintia Consiliului convoaca reuniunile ordinare si extraordinare

ale acestuia, urmare a unei initiative proprii sau la cererea Comisiei sau a

unui stat membru. Presedintia stabileste, de asemenea, Ordinea de zi a

Consiliilor, pe care o face cunoscuta Comisiei si celorlalti membri ai

Consiliului cu cel putin zece zile înainte. Presedintia elaboreaza - cu 7 luni

înainte - Calendarul semestrial al Consiliilor.

Mentionam ca exista si practica „troicii comunitare”, formata

din cei

trei presedinti ai Consiliului (anterior, prezent si viitor), conform

Page 93: DR Dr Comunitar

paragrafului 3 al art. 5 TUE, în care se arata ca: „Presedintia Consiliului îsi

asuma reprezentarea Uniunii si ca, în aceasta activitate, daca este necesar, va

fi secondata de catre statul membru care a exercitat Presedintia în semestrul

anterior si de catre cel ce o va exercita în semestrul urmator”.

Tot Presedintelui Consiliului îi revine sarcina stabilirii contactelor

oficiale cu Presedintele Comisiei, alti membri ai acesteia, cât si cu ceilalti

membri ai Consiliului.

Comitetul reprezentantilor permanenti37 (COREPER)

Chiar daca formal Consiliul nu se reuneste si nici nu se dizolva în

functie de sesiuni, în practica respectivii ministri nu ramân reuniti în

Consiliu, fiecare desfasurându-si activitatea în tara sa. Aceasta lipsa de

permanenta a Consiliului - fata de permanenta Comisiei - putea provoca

disfunctionalitati în functionarea coerenta a Consiliului, ceea ce a obligat la

gasirea unei solutii, numita COREPER (Comitetul Reprezentantilor

Permanenti). De la început a fost evidenta necesitatea unui organ auxiliar

permanent însarcinat cu:

- pregatirea sesiunilor Consiliului;

- asigurarea activitatii sale între Sesiuni;

- asigurarea permanentei „de facto” a acestei institutii, care,

altfel, s-ar fi redus la întâlniri periodice interguvernamentale.

Putem afirma chiar ca, daca nu ar fi existat COREPER ar fi trebuit

însarcinata Comisia sau administratiile nationale cu munca de pregatire a

sesiunilor si de aplicare a acordurilor Consiliilor.

Crearea unui organ format din reprezentantii permanenti ai statelor

membre a fost stabilita prin art. 151 si 121 ale TCE si TCEEA în timp ce

TCECA stabilea un organ auxiliar al Consiliului CECO/CECA numit

„Comisia de Coordonare” (COCOR). Tratatul de fuziune, în art. 4, se refera

37 Iordan Gheorghe BARBULESCU – op. cit. pag. 145-146

Page 94: DR Dr Comunitar

la COREPER ca la „organul însarcinat cu pregatirea sesiunilor Consiliului si

realizarea activitatilor pe care acesta i le atribuie”.

COREPER este comun celor doua Comunitati Europene. Articolele

30,151 si 121 TCECA, TCE si TCEEA, stabilesc ca: „un comitet compus

din reprezentantii permanenti ai statelor membre va avea responsabilitatea

pregatirii sesiunilor Consiliului si cea a urmaririi îndeplinirii acordurilor

acestuia”.

COREPER este format din functionari sau tehnicieni ai statelor

membre în fruntea carora se gaseste Reprezentantul Permanent al acestora în

fata Comunitatilor Europene. La fel ca si în cazul Consiliului, membrii

COREPER au o dubla apartenenta:

- pe de o parte, sunt numiti si platiti de catre statele membre;

- pe de alta, fac parte dintr-un organ comunitar auxiliar având

functii proprii reglementate prin dreptul comunitar.

Numarul membrilor COREPER difera de la un stat la altul, singurele

constante reprezentându-le prezenta, din partea fiecarui stat, a unui

Reprezentant Permanent si a unui Reprezentant Permanent Adjunct.

În practica de la începutul anilor '70 s-au creat Comitete sau Grupuri

de Lucru specifice pentru diferitele sectoare abordate, conduse de

Reprezentantii Permanenti (COREPER I) sau Reprezentanti Permanenti

Adjuncti (COREPER II). Între aceste doua diviziuni nu s-a stabilit o relatie

de ierarhie, ci de competente. Aceasta „diviziune a muncii” si „coborâre spre

baza”, au ca obiectiv o cât mai buna pregatire a Consiliilor si o buna

cooperare a acestora cu Comisia, participanta activa la COREPER I si II.

Cooperarea Consiliu-Comisie în COREPER este normativizata prin art. 15

al Tratatului de Fuziune unde se arata ca, „cele doua, Consiliul si Comisia,

se vor consulta reciproc si-si vor determina, prin acord, modalitatile de

colaborare”. Articolele 162, 131 ale TCE si TCEEA, asa cum apar acestea

redactate în TUE, reitereaza ideea acestei cooperari în aceiasi termeni.

Page 95: DR Dr Comunitar

Întrucât, în general, Consiliul se pronunta asupra propunerilor

Comisiei - fie ca este vorba despre propuneri de Regulament sau Directive -

implicarea acesteia în activitatea COREPER devine, astfel, „primul nivel de

contact” al Comisiei cu statele membre, momentul în care cele doua parti îsi

dau seama daca o propunere sau alta ar putea (sau nu) fi aprobata în

Consiliu.

Presedintele COREPER este Reprezentantul Permanent în fata

Comunitatilor Europene al statului care exercita Presedintia Consiliului.

Acesta elaboreaza ordinea de zi a Sesiunilor Consiliului în functie de

rezultatul activitatii COREPER. Astfel, subiectele asupra carora exista un

acord în COREPER devin punctele „A” din ordinea de zi, acestea

nemaifiind dezbatute, ci doar votate. Cele asupra carora nu s-a ajuns la

acorduri prealabile în COREPER se dezbat si voteaza în Consiliu ca puncte

„B” pe ordinea de zi.

COREPER are, deci, un rol important atât în privinta comunicarii cât si a

colaborarii dintre Consiliu si Comisie, cât si în eficientizarea activitatii

Consiliului.

În cazulîn care, o propunere discutata în COREPER nu ajunge sa fie

votata în Consiliu - sau este votata, dar respinsa - respectiva chestiune se

reîntoarce în COREPER urmând a fi retrimisa Consiliului dupa ce a fost din

nou studiata si reanalizata conform indicatiilor acestuia. În concluzie, putem

spune ca acest organ numit COREPER apare ca fiind garantul continuitatii si

permanentei Consiliului.

Secretariatul General. Art. 30.3, 151,3, 121,3 ale TCECA, TCE si

TCEEA, asa cum sunt acestea redactate în TUE, stabilesc existenta unui

Secretariat General al Consiliului, condus de un Secretar General fara a se

face, însa, referiri la competentele acestora.

Secretarul General se numeste de catre Consiliu prin unanimitate.

Acelasi Consiliu trebuie sa stabileasca, prin norme interne, organizarea

Secretariatului General si sa emita Regulamentul Interior.

Page 96: DR Dr Comunitar

Daca, pentru prima oara, se vorbeste în dreptul primar despre

Secretariatul General si despre Secretarul General al Consiliului, faptul ca

acesta este numit prin unanimitate de catre Consiliu si faptul ca se stabileste

dreptul Consiliului de a redacta si a aproba propriul Regulament Interior, pot

însemna ca asistam la o tentativa a statelor membre de a întari rolul

Secretariatului General si al Secretarului General ale Consiliului în dauna

COREPER.

Atributiile si puterile (competentele) Consiliului Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene are urmatoarele atributii:

a) Conform Tratatului de constituire a Comunitatii Europene

- este organismul legislativ al Comunitatilor/Uniunii în realizarea

unei palete largi de probleme comunitare, atributiile normative îndeplinindu-

le împreuna cu Parlamentul European;

- asigura coordonarea politicilor economice generale a statelor

comunitare;

- încheie în numele Comunitatilor acordurile internationale cu

terte state sau cu organizatii internationale, altele decât cele comunitare;

aproba acordurile negociate de Comisie, dupa

ce a dat mandat acesteia de a

negocia si de a încheia astfel de acorduri;

- adopta bugetul Comunitatii împreuna cu Parlamentul European

conform celor aratate la subcapitolul anterior.

b) Conform Tratatului privind Uniunea Europeana (TUE):

- adopta deciziile necesare definirii si punerii în practica a

Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) pe baza orientarilor

generale trasate de Consiliul European;

- asigura masurile de cooperare politieneasca si juridica în

materie penala.

Page 97: DR Dr Comunitar

Din atributiile descrise mai sus se pot deduce si principalele puteri

(competente)

ale Consiliului Uniunii Europene care ar putea fi grupate

astfel:

- puterea (competenta) legislativa;

- coordonarea politicilor economice generale a statelor membre;

- puteri (competente) bugetare;

- puteri (competente) internationale;

- coordonarea cooperarii în domeniile pilonilor doi si trei ai Uniunii

Europene.

În continuare prezentam câteva explicatii în legatura cu puterile

(competentele) Consiliului Uniunii Europene:

a) Puterea (competenta) legislativa.

Conform cu prevederile Tratatelor (art. 13, 14, 23, pct. 1, 34, pct. 2 si

42 TUE, art. 202 TCE), Consiliul este institutia comunitara care are puterea

de a adopta acte normative (regulamente, directive, decizii) cu forta juridica

obligatorie. Consiliul poate exercita însa aceasta competenta „în

conformitate cu prevederile tratatului”. Fiecare institutie comunitara trebuie

„sa actioneze în limitele puterilor conferite lor de prezentul tratat”. Acestea

sunt limitele în care se realizeaza transferul de suveranitate de la statele

membre la institutiile comunitare.

De aceea, Consiliul nu are competente legislative generale de a lua

orice decizie, ci numai pe cele care îi sunt explicit prevazute de Tratat.

Aceasta înseamna ca el are doar „puteri conferite” (puteri atribuite) de

Tratate.

Într-adevar, în cele mai multe cazuri Consiliul adopta regulamente,

emite directive sau ia decizii numai pe baza unei propuneri a Comisiei, cu

avizul Parlamentului European si sub controlul judiciar al Curtii de Justitie.

De aceea, procedura de vot în cadrul Consiliului garanteaza ca interesele

Comunitatilor/Uniunii si ale statelor membre sunt respectate.

Page 98: DR Dr Comunitar

În cazul amendamentelor facute la propunerea Comisiei, Consiliul

poate lua decizii doar cu unanimitate de voturi si nu poate sa adopte nici un

act care nu se aseamana cu propunerea originala. În acest din urma caz

consultarea Parlamentului este obligatorie.

De aceea, orice modificare a propunerii Comisiei fara a fi fost

examinata de catre Parlament face ca decizia Consiliului sa fie anulabila de

catre CJCE, pe motivul încalcarii unei cerinte procedurale esentiale.

În sistemul TCE, conform art. 308 se impune adoptarea oricarei

decizii necesare atingerii obiectivelor comunitare, fara a se preciza care

dintre institutiile comunitare este împuternicita sa o adopte.

În practica dreptului comunitar se considera ca institutia comunitara

ce poate adopta respectiva decizie este doar Consiliul, dar numai prin votul

unanim al membrilor sai, având în vedere propunerea Comisiei si dupa ce a

consultat Parlamentul European.

b) Coordonarea politicilor economice generale a statelor membre.

În conformitate cu art. 202 TCE, Consiliul este împuternicit sa

„asigure coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre”.

Politicile comunitare înglobeaza actiunile conduse direct de institutiile

comunitare, precum si actiunile statelor membre coordonate si armonizate la

nivel comunitar.

Consiliul Uniunii Europene actioneaza pe doua niveluri deosebite în

cadrul politicilor comunitare, în functie de extensiunea si interventia

competentelor comunitare:

- politicile comune;

- politicile de armonizare.

Coordonarea acestor politici reprezinta „un complement necesar

realizarii si functionarii pietei comune. Aceasta atributie a Consiliului este

importanta, deoarece Tratatul nu putea sa prevada un program precis pentru

functionarea pietei comune si nici care sunt politicile comune necesare

asociate ei.

Page 99: DR Dr Comunitar

Printre domeniile de coordonare ale Uniunii Europene sunt: politica

conjuncturala, balanta de plati, politica comerciala, politica monetara,

politica sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica sau coeziunea

economica si sociala.

Fundamentul juridic în elaborarea politicilor comunitare îl reprezinta

dispozitiile Tratatelor comunitare si ale actelor adoptate de institutiile

comunitare, în aplicarea lor, tinându-se cont de:

- interesul comun dintre cele trei Comunitati (cazul politicii

energetice);

- interactiunea dintre politica interna si cea externa (cazul politicii

agricole);

- relatiile dintre politicile sectoriale (cazul politicii transporturilor, ce

nu poate fi separata de concurenta sau de politica fiscala);

- complementaritatea segmentelor aceleiasi politici (cazul politicilor

regionale, care implica o pluralitate de actiuni la nivel regional).

Tratatele institutive si Tratatele comunitare subsecvente nu fac referire

la institutiile sau organele comunitare implicate în definirea acestor politici

sau la forma actului normativ care trebuie adoptat. De aceea exista o mare

varietate a actelor folosite, cum ar fi: declaratii ale Consiliului, rezolutii ale

Consiliului si ale reprezentantilor guvernelor statelor membre, programe de

lucru, Carta alba etc. În cazul în care dispozitiile Tratatelor sunt insuficiente

pentru definirea politicilor comunitare sau a formei actelor ce trebuie

adoptate, institutiile comunitare pot folosi, cu titlu complementar art. 235

CEE.

Tratatul asupra Uniunii Europene a reclasificat politicile comunitare

în 20 de titluri (referitoare la libera circulatie, agricultura, politica economica

si monetara etc.) si a introdus noi competente. Prin coordonarea acestor

politici, Consiliul nu are puterea politica de a impune statelor membre o

anumita forma de cooperare, deoarece aceasta ar reprezenta o inadmisibila

extindere a atributiilor sale prevazute de Tratate. Acesta este motivul pentru

Page 100: DR Dr Comunitar

care la nivel comunitar, se observa în ultima perioada doua tendinte majore.

Mai întâi Consiliul Uniunii Europene împreuna cu Comisia Europeana

elaboreaza propuneri de politica economica cu caracter programatic, de

viitor, ce sunt supuse analizei si dezbaterilor în statele membre. Pe de alta

partea s-au recunoscut influenta Consiliului European (ca organism de

cooperare politica între statele membre) si abilitatea lui de a discuta si a

propune noi domenii de politici comunitare sau îmbunatatirea celor

existente.

c) Puteri (competente) bugetare

Aceste competente înscriu Consiliul Uniunii Europene ca autoritate

bugetara a Comunitatii. Conform art. 203 TCE, Consiliul este institutia ce

are ultimul cuvânt în privinta cheltuielilor ce se fac în scopul aplicarii

puterilor dreptului comunitar, ceea ce înseamna aproximativ 80% din total.

Cu toate acestea competentele bugetare ale Consiliului sunt limitate.

Astfel, Parlamentul are dreptul de a respinge proiectul de buget al

Consiliului obligându-l sa procedeze la elaborarea altui proiect diferit de

primul, neacceptat, asa cum am vazut la subcapitolul precedent.

d) Puteri (competente) internationale

Consiliul are competenta de a semna acorduri cu terte state, grupari de

state sau organizatii internationale. Deciziile în domeniul international se iau

cu majoritate calificata sau în unanimitate. Amintim ca în aceste cazuri

deciziile trebuie sa primeasca avizul Parlamentului care, pot fi atât

consultative, cât si obligatorii.

Competentele internationale nu sunt nici ele absolute. Acordurile

trebuie sa aiba în prealabil recomandarea Comisiei pentru deschiderea

negocierilor cu alte state sau organizatii. Dupa ce se obtine autorizarea

negocierilor, acestea se realizeaza în baza mandatului Consiliului, de catre

Comisie împreuna cu Comitetele Speciale ale Consiliului.

Page 101: DR Dr Comunitar

În toate cazurile, conform art. 228 TCE, dupa încheierea acordului,

acesta se aproba, prin majoritate calificata, de catre Consiliu, cu avizul

prealabil al Parlamentului Uniunii Europene.

În cursul 2 am prezentat inovatiile Tratatului de la Lisabona în care

am aratat si importanta prevederii de

creare a postului de ministru european

al afacerilor externe, care sa fie sprijinit de un serviciu european de politica

externa. Acest lucru va aduce schimbari importante în ce priveste

competentele institutiilor comunitare din domeniu.

e) Coordonarea cooperarii în domeniile

pilonilor doi si trei ai

Uniunii Europene

Cooperarea statelor membre în domeniul pilonului al doilea si al

treilea ai Uniunii este reglementata, conform Tratatului de la Nisa de titlurile

V si VI ale Tratatului asupra Uniunii Europene (TUE). Aceste activitati de

cooperare se desfasoara pe doua niveluri: comunitar si bi/multiiateral prin

procedura cooperarii întarite.

În domeniul pilonului al doilea al Uniunii, Consiliul este institutia

comunitara abilitata de prevederile dispozitiilor legale evocate mai sus de a

coordona si de a pune în practica actiuni, pozitii sau masuri concrete de

politica externa si de securitate comuna la nivelul Uniunii. Astfel, conform

art. 13, pct. 3 din TUE, Consiliul „recomanda Consiliului European

strategiile comune în domeniul PESC si adopta actiunile si pozitiile

comune”.

De asemenea, conform art. 14, pct. 5 din TUE, Consiliul trebuie

„informat” de îndata despre orice actiune nationala luata în aplicarea unei

actiuni comune a Uniunii. Mai mult chiar, pentru a se asigura eficacitatea

maxima si convergenta actiunilor comunitare, statele membre sunt obligate,

conform art. 16 din TUE, sa se informeze reciproc si sa dezbata în cadrul

Consiliului orice problema „de politica externa si de securitate comuna care

prezinta un interes general”.

Page 102: DR Dr Comunitar

Politica Externa si de Securitate comuna include la nivel comunitar,

conform art. 17, pct. 1 din TUE, „ansamblul chestiunilor referitoare la

securitatea Uniunii, inclusiv definirea progresiva a unei politici de aparare

comune”.

Se constata ca prevederile art. 17, pct. 1 din TUE reiau formula deja

avansata prin Tratatul de la Maastricht de definire a PESC, dar o dezvolta

substantial prin adaugarea asa-numitei „clauze evolutive” referitoare la

definirea politicii de aparare comune. Dar, conform art. 17, pct. 1, alin. 2 din

TUE, politica externa, de securitate si aparare comuna a Uniunii nu poate

afecta politicile proprii ale statelor membre în aceste domenii si nici

obligatiile ce acestea le au ca membre ale NATO.

Cooperarea statelor membre în cadrul Uniunii în domeniul politicii

externe, de securitate si aparare comune nu poate include decât aspecte

legate de „misiuni umanitare si de evacuare, misiuni de mentinere a pacii si

interventii ale fortelor combatante necesare gestionarii situatiilor de criza,

inclusiv misiuni de restabilire a pacii”. Totodata, conform art. 23, pct. 2,

alin. final din TUE, Consiliul Uniunii Europene nu are competenta de a

adopta în PESC decizii ce au implicatii militare sau legate de domeniul

apararii. Toate aceste probleme le vom relua si explica într-un curs distinct

al prezentului volum. De asemenea, privind cooperare în pilonul al treilea,

mentionam ca si aceste probleme vor fi tratate în lucrarea noastra, într-un

curs separat.

Page 103: DR Dr Comunitar

INSTITUTII COMUNITARE II

Comisia Europeana

Organizare

Comisia Europeana cu sediul la Berlaymont – Bruxelles este

considerata organul executiv comunitar, având rolul de a întocmi proiecte de

legi si de a monitoriza aplicarea acestora. Ea pune în valoare interesele

comunitare dincolo de interesele statelor membre, exprimând interesele

fiecarei comunitati. Comisia Europeana este asadar, un organ al

Comunitatilor / Uniunii, independent de statele membre, având un caracter

supranational. Membrii acestui organ comunitar (comisarii) actioneaza

exclusiv la dispozitia Uniunii Europene si nu a tarilor de origine.

Organizarea Comisiei Europene este data de dreptul comunitar

primar. Împreuna cu Consiliul, PE, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi

este una dintre institutiile pe care Tratatele institutive le fac responsabile cu

„îndeplinirea obiectivelor comunitare”. Prin competente, compozitie si mod

de activitate, Comisia exprima cel mai bine diferenta dintre Comunitatile

Europene si o organizatie internationala clasica.

La fel ca în cazul celorlalte institutii de baza, Comisia este comuna

celor trei (actualmente, doua) Comunitati, Tratatul de fuziune din 1965

transformând cele trei Comisii într-o Comisie unica: Înalta Autoritate

(CECO / CECA), Comisia CEE si Comisia CEEA. În cazul Comisiei,

fuziunea a fost ceva mai dificila decât în cazul Consiliului, dat fiind faptul ca

cele trei Comisii aveau infrastructuri administrative diferite si independente.

Comuniunea celor trei Comisii, apare în art. 8 – 19, 155 – 163 si 124 –

135 TCECA, TCEE si TCEEA.

Tratatul de Fuziune nu realizeaza schimbari pe fond ale Comisiei,

Page 104: DR Dr Comunitar

ceea ce nu putem spune si în cazul Tratatului Uniunii Europene care

modifica numarul vicepresedintilor, mandatul comisarilor, rolul PE în

alegerea si numirea comisarilor.

Comisia Europeana nu este un „Secretariat”, dar nici o „Comisie

Permanenta a Consiliului”, ci o institutie supranationala, având competente

proprii si distincte de cele ale Consiliului. Comisia nu pregateste sesiunile

Consiliului, nu este organ executiv al acestuia si nici nu-l reprezinta când

acesta nu este reunit, respectivele atributii fiind ale Secretariatului General al

Consiliului si ale COREPER-ului.

Comisia, asa cum prevedea art. 9, 157 si 126 ale TCECA, TCE si

TCEEA, era compusa din 20 de membri. Initial, numarul membrilor

Comisiei era de noua, apoi a trecut la 13(odata cu integrarea Marii Britanii,

Irlandei si Danemarcei), la 14 (odata cu integrarea Greciei) si la 17 (odata cu

integrarea Spaniei si Portugaliei).

La ora actuala, Comisia este compusa din 27 de membri, câte unul din

fiecare stat membru, inclusiv din România si Bulgaria.

Noua redactare a art. 10, 158 si 127 ale TCECA, TCE si TCEEA

(realizata cu ocazia aprobarii TUE) fara sa se schimbe mult metodologia

alegerii Comisiei, a facut,

totusi, posibila cresterea rolului PE si chiar a

Presedintelui Comisiei în alegerea membrilor acesteia. Guvernele statelor

membre desemneaza, de comun acord, Presedintele Comisiei, dupa

consultarea prealabila a PE. În continuare, consultându-se Presedintele

desemnat, guvernele desemneaza membrii Comisiei. Comisia astfel

desemnata, se supune aprobarii PE si, odata obtinuta aprobarea colectiva a

acesteia de catre PE, numirea Comisiei va fi formalizata de catre guvernele

statelor membre.

Comisia Europeana este raspunzatoare de modul în care interesul

comunitar prevaleaza atunci când un stat membru sau Consiliul UE ia o

decizie referitoare la realizarea obiectivelor comunitare. Prin prezenta sa

neîntrerupta, prin competenta personalului sau si prin relatiile sale mondiale,

Page 105: DR Dr Comunitar

Comisia joaca un rol major în integrarea europeana.

Atributiile si responsabilitatile Comisiei prevazute de art. 211 din

TCE, îi confera atributul de organ executiv al Comunitatilor / UE, si în

aceasta calitate ea constituie „motorul ce antreneaza activitatile comunitare”.

Conform art. 213 din TCE, Comisia Europeana este compusa din

„membrii alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate

garantiile de independenta”.

Mai departe, acelasi art. 213 TCE (fost art. 157 CEE) prevede ca

membrii Comisiei trebuie sa fie nationali ai statelor membre si, nu mai mult

de doi pot avea aceeasi nationalitate.

Comisarii sunt membrii cu drepturi egale ai Comisiei reprezentând

deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani,

începutul si sfârsitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativa a PE.

Limbile de lucru ale Comisiei sunt: engleza, franceza si germana.

De-a lungul timpului Comisia Europeana a suferit în organizarea sa

mai multe transformari. Actuala Comisie a fost aleasa de Parlamentul

European pe 18 noiembrie 2004, mandatul acesteia a început pe 22

noiembrie 2004 si dureaza 5 ani. Consiliul European nominalizeaza pentru

fiecare noua Comisie pe Presedintele acesteia dupa care se solicita acordul

PE. Dupa intrarea în

vigoare a Tratatului de la Nisa de la 1 februarie 2003,

fiecare stat membru al Uniunii Europene îsi deleaga câte un comisar, caruia i

se aloca sfera de competenta, care dupa posibilitati trebuie sa corespunda cu

autoritatea detinuta de statul membru în acel domeniu. Consiliul European

numeste comisarii, dupa ce fiecare guvern national a propus trei candidati.

Dupa numirea acestora se solicita acordul Parlamentului.

Comisia europeana are un Presedinte, 26 comisari, dintre care 5

îndeplinesc functia de vicepresedinti. Actualul presedinte pe durata

mandatului 2004 – 2009 este Jose Manuel BARROSO.

România are si ea un reprezentant în Comisie de la 1 ianuarie 2007,

Leonard ORBAN care se ocupa de portofoliul multilingvismului. Alaturi de

Page 106: DR Dr Comunitar

calitatea de a fi cetatean al unui stat membru, singura exigenta suplimentara

pentru functia de comisar este cea a competentei profesionale. Statele trimit

în Comisie oameni cu experienta în administratie, buni manageri (în mod

deosebit fosti ministri) nu numai specialisti.

Asa cum am mai spus, comisarii sunt independenti

fata de statele care

i-au propus. Independenta de drept si de fapt se manifesta în principal prin:

- nu primesc si nu executa nici un fel de instructiuni de la autoritatile

nationale;

- le este interzis sa îndeplineasca alte activitati remunerate sau nu în

timpul exercitarii mandatului de comisar european.

În ce priveste structura de organizare, Comisia îsi desfasoara

activitatea prin Directii Generale si Servicii Auxiliare, Directii si Divizii38.

Comisia dispune de o retea complexa de organe si organisme cu care îsi

exercita functiile si competentele si are personalitate juridica.

Membrii

Comisiei functioneaza ca un „colegiu de comisari”. În mod traditional,

Directiile Generale ale Comisiei Europene si celelalte organe ale acesteia au

fost:

a) Directii Generale

Politici:

Agricultura

Concurenta

Economie si finante

Educatie si cultura

Munca si afaceri sociale

Societati, energie si transporturi

Fiscalitate si Uniune vamala

Cercetare

Justitie si Afaceri interne

38 Regulamentul Interior, în JOCE / DOCE nr. 147 / 11. VII. 1967, JOCE / DOCE, L 230 / 11. IX .1993

Page 107: DR Dr Comunitar

Mediu

Piata interna

Pescuit

Politica regionala

Sanatate si protectia consumatorilor

Societatea informationala

Relatii externe:

Extindere

Comert

Dezvoltare

Relatii externe

Odata cu aderarea României si Bulgariei, au aparut Protectia

consumatorilor si multilingvismul ca si Directii Generale de sine statatoare

desprinse din cele anterior existente.

b) Alte organisme

Secretariatul General al Comisiei

Buget

Serviciul juridic

Presa

Serviciul Comun de Interpreti si Conferinte

Oficiul statistic (EUROSTAT)

Serviciul de traducatori

Oficiul de Publicatii Oficiale ale CE

Control financiar

Atributiile si puterile (competentele) Comisiei Europene

Comisia Europeana este cea mai importanta institutie executionala

tehnica, dar si o autentica institutie supranationala. Comisia este motorul

sistemului institutional al Comunitatilor / Uniunii. Dupa cum am mai aratat,

Page 108: DR Dr Comunitar

Tratatul de Fuziune a transformat cele trei Comisii (Înalta Autoritate în cazul

CECO / CECA, Comisia CEE si Comisia CEEA) într-o Comisie unica, cea a

Comunitatilor Europene. Competentele Comisiei sunt similare în cazul CEE

si CEEA, fiind mult mai ample si diferite în cazul CECO / CECA.

Am facut aceasta precizare pentru a arata ca noi ne ocupam de

competentele generale ale Comunitatilor / Uniunii Europene,

reglementate

prin art. 155 TCE. Acest document face urmatoarea precizare: „Comisia

vegheaza la aplicarea corecta a Tratatelor si a dreptului comunitar, participa

la elaborarea actelor normative ale Consiliului, adopta Recomandari si

Avize”.

În acelasi timp, art. 189 din acelasi Tratat stabileste competenta

Comisiei în adoptarea de regulamente si directive, în luarea de decizii, cât si

în formularea de recomandari si emiterea de avize. Asadar, Comisia are

competente, atât în privinta actelor formale (regulamente, directive, decizii),

cât si informale (recomandari si avize). În sinteza Comisia Europeana are

urmatoarele atributii si puteri (competente):

- îndeplinirea Tratatelor comunitare si a dreptului comunitar;

- atributii si puteri în domeniul legislativ;

- atributii si puteri executive;

- atributii si puteri în sfera relatiilor internationale;

- atributii si puteri bugetare.

a) îndeplinirea Tratatelor comunitare si a dreptului comunitar.

Tratatele au împuternicit Comisia Europeana sa asigure respectarea dreptului

comunitar, atât de catre statele membre, cât si de catre partile interesate.

Atunci când considera ca un stat membru a omis sa-si îndeplineasca o

obligatie ce-i revine în baza Tratatelor, Comisia poate sa ia masurile

necesare pentru a asigura conformitatea actiunii statului cu dreptul

comunitar. Potrivit art. 226 – 228 din TCE, Comisia poate sa reaminteasca

guvernului în discutie, care-i sunt îndatoririle si sa-l invite sa ia masurile

necesare sau sa-si prezinte observatiile într-un anumit termen. Daca statul

Page 109: DR Dr Comunitar

respectiv nu ia nici o masura sau nu prezinta nici un fel de comentarii,

Comisia poate sa emita o „opinie motivata” care are efectul de a stabili o

perioada în care acel stat trebuie sa-si îndeplineasca îndatoririle.

În situatia în care statul membru nu satisface aceasta cerere, Comisia

poate sa sesizeze Curtea de Justitie, pentru ca aceasta din urma sa constate

ca statul membru a omis sa-si îndeplineasca obligatiile. În baza acestei

sesizari Curtea poate cere acelui stat sa îndeplineasca cererea Comisiei.

Daca statul membru nu respecta decizia Curtii si nu îndeplineste

cererea Comisiei, aceasta din urma poate, în baza „încalcarii unei obligatii

prevazute de tratate” sa actioneze respectivul stat în fata Curtii de Justitie.

De cele mai multe ori, încalcarile obligatiilor prevazute de Tratate se

refera la „restrictiile cantitative” legate de libera circulatie a bunurilor si la

„masurile având efect echivalent”. Comisia poate actiona în fata Curtii de

Justitie, chiar a Consiliului UE, daca constata ca acesta din urma a încalcat o

prevedere a Tratatelor sau actele sale sunt contrare acestora.

De asemenea, Comisia poate asigura respectarea de catre particulari a

obligatiilor ce le revin în baza Tratatelor si este chiar împuternicita sa

impuna amenzi sau penalitati periodice pentru încalcarea regulilor

comunitare ori sa oblige întreprinderile sa puna capat actiunilor lor ilicite.

Trebuie subliniat ca astfel de amenzi ori penalitati sunt executorii în statele

membre.

Pentru a asigura respectarea dreptului comunitar, Comisia este

împuternicita nu numai sa porneasca procedurile jurisdictionale împotriva

celor ce omit sa-si îndeplineasca obligatiile ce le revin în baza Tratatelor, ci

si sa obtina informatii despre modul în care institutiile comunitare,

statele

membre sau particularii respecta prevederile comunitare. Tratatele îi

recunosc abilitatea de a strânge orice informatie necesara pentru îndeplinirea

atributiilor ce-i revin.

În acelasi timp, în conformitate cu prevederile TCE, Comisia poate nu

numai sa obtina informatii prin intermediul plângerilor facute de statele

Page 110: DR Dr Comunitar

membre sau particulari ori prin întrebarile adresate de membrii

Parlamentului European, ci si sa ceara statelor membre sa-i puna la

dispozitie datele necesare.

Statele membre sunt obligate sa respecte aceste cereri si sa furnizeze

informatiile cerute.

În domeniul implementarii directivelor Consiliului referitoare la

armonizare, statele membre sunt obligate sa informeze Comisia asupra

modului în care au realizat în practica aceste prevederi.

În sfârsit, Comisia are si dreptul de a investiga si de a verifica

aplicarea actelor comunitare de catre statele membre si în anumite cazuri

particulare, expres prevazute de Tratate îsi poate asuma gestiunea clauzelor

de salvgardare.

b) Atributii si puteri în domeniul legislativ. Comisia Europeana are

competente în sectorul legislativ, adica în adoptarea actelor normative de

caracter general – regulamente si directive. Consiliul UE poate adopta acte

normative numai pe baza unei propuneri a Comisiei, ceea ce confera

Comisiei atributul de initiativa legislativa. Participarea Comisiei la puterea

legislativa a UE se realizeaza în principal prin urmatoarele trei cai:

- elaborarea propunerilor de acte normative care apoi sunt

aprobate de catre Consiliul European sau Consiliul împreuna cu

Parlamentul;

- adoptarea de regulamente sau directive având ca destinatari

statele membre;

- adoptarea regulamentelor de aplicare, care dezvolta si

concretizeaza dreptul primar (este vorba de competenta prevazuta la art. 145

TCE prin care Consiliul poate atribui Comisiei executarea actelor normative

pe care acesta le adopta; regulamentele de aplicare pot fi elaborate atât direct

de Consiliu, cât si de Comisia Europeana)39.

39 Art. 189 B – TCE în forma în care a fost redactat în TUE

Page 111: DR Dr Comunitar

c) Atributii si puteri executive.

Comisia Europeana are competente în

adoptarea actelor administrative prin care se aplica dreptul primar si

secundar (derivat). Dupa cum am mai aratat, aplicarea dreptului comunitar

corespunde administratiilor statelor membre. Cu toate acestea, Comisia

emite decizii pentru CEE si CEEA (art. 189 TCE si 161 TCEEA) sau decizii

particulare. Subliniem ca în emiterea unor astfel de acte, Comisia are

competenta în situatia în care exista referiri explicite în acest sens sau în

cazul în care Consiliul deleaga Comisiei aceasta competenta (art. 145 TCE).

Aplicarea administrativa a actelor normative comunitare se face cu un

aparat administrativ adecvat, superior Consiliului si se datoreaza caracterului

permanent al acestei institutii. Cu alte cuvinte, Comisia Europeana poseda

competente executive datorita caracterului sau permanent

si a resurselor

materiale si umane de care dispune.

d) Atributii si puteri în sfera relatiilor internationale. Aceste atributii

si competente se refera la propunerile pe care le face Comisia, care ulterior

pot deveni acte normative. De asemenea, Comisia Europeana are rolul de

reprezentare a Comunitatilor Europene în fata statelor membre, state terte

sau organizatii internationale de orice forma.

În afara rolului de reprezentare externa, Comisia Europeana conform

art. 228 TCE, recomanda Consiliului încheierea de acorduri cu state terte sau

organizatii internationale si, dupa începerea negocierilor, le continua si le

finalizeaza.

Conform art. 14, pct. 4 si art. 42 din TUE, Comisia trebuie sa propuna

Consiliului masurile necesare punerii în aplicare a actiunilor comune în

domeniul PESC si CPJP. De asemenea, conform art. 34, pct.2 din TUE, ea

face propunerile pentru deciziile – cadru, deciziile si masurile de executare

ce vor fi adoptate de Consiliu în domeniul cooperarii politienesti si judiciare

penale a statelor membre. De asemenea, tot Comisia trebuie, conform art. 40

A, pct. 1 si 2 din TUE, sa prezinte Consiliului propunerea de instituire a

cooperarii întarite în domeniul CPJP la cererea statelor membre implicate.

Page 112: DR Dr Comunitar

În acelasi timp, Consiliul poate cere Comisiei, conform art. 208 din

TCE, sa faca propuneri pentru realizarea unui anumit obiectiv comunitar

sau, conform art. 14, pct. 4 din TUE, sa prezinte masurile necesare punerii în

practica a actiunilor comune adoptate în domeniul PESC.

În sistemul tratatelor CE si Euratom, ori de câte ori Consiliul

actioneaza pe baza propunerilor Comisiei, se considera ca aceasta are un

drept exclusiv de initiativa legislativa.

Subliniem faptul ca Tratatele de la Maastricht si Nisa au întarit si au

conservat dreptul de initiativa al Comisiei, împuternicind chiar PE sa-i

solicite prezentarea unor propuneri legislative.

Comisia trebuie adesea sa gaseasca compromisul necesar, chiar daca

negocierile sunt dificile în Consiliu sau Parlament, pentru ca interesul

comunitar sa prevaleze fata de interesele nationale.

Comisia apare ca un intermediar neutru între statele membre, pe de o

parte, si între acestea si Comunitate, pe de alta parte. Aceasta institutie

comunitara are posibilitatea si detine mijloacele necesare pentru a realiza

echilibrul dintre interesele nationale divergente si „a face dreptate interesului

comunitar”. În acelasi timp, Comisia trebuie sa tina cont de interesele vitale

ale statelor membre, si astfel ea nu poate permite niciodata ca un stat

membru sa fie prejudiciat printr-o decizie a Consiliului.

În conformitate cu art. 302 din TCE, Comisia raspunde de mentinerea

unor relatii corespunzatoare si utile cu organele Natiunilor Unite, cu agentiile

sale specializate, precum si cu orice alte organizatii internationale. Prin

Comisie se exprima vointa statelor membre de a coopera într-un cadru

institutional pe plan mondial cu alte tari si de a asigura progresul economic si

social al statelor membre.

În conformitate cu art. 24, pct. 1 din TUE si art. 300 CE (fost art. 228

CEE), Comisia este împuternicita sa negocieze întelegerile sau acordurile

dintre Uniune si unul sau mai multe state ori organizatii internationale.

Page 113: DR Dr Comunitar

Pentru a-si îndeplini aceasta atributie, Comisia trebuie sa fie

împuternicita de Consiliu printr-o „decizie de negociere”. Adoptarea de catre

Consiliu a deciziei de negociere cu majoritate calificata de voturi este supusa

avizului Parlamentului si avizului Curtii de Justitie.

Referitor la Curtea de Justitie, conform art. 300, alin. 6 TCE, Comisia

Europeana trebuie consultata asupra valabilitatii formale sau substantiale a

proiectului viitorului acord cu prevederile Tratatelor comunitare, iar un

eventual aviz negativ va determina:

fie începerea procedurii de revizuire a Tratatelor comunitare;

fie modificarea proiectului de acord;

fie respingerea proiectului de acord.

e) Atributii si puteri bugetare.

Pe lânga competentele formale

(adoptarea de acte normative, propuneri de acte normative etc), Comisia

Europeana are si puteri (competente) materiale în categoria carora intra si

cele financiare.

Conform art. 78, 203 si 177 TCECA, TCE si TCEEA, Comisia

Europeana prezinta spre aprobare Consiliului pâna la 1 septembrie al

fiecarui an, un proiect de buget, pe baza propunerilor primite de la fiecare

institutie comunitara. Proiectul de buget este însotit întotdeauna de o

propunere a Comisiei cu privire la cuantumul ratei cheltuielilor

neobligatorii, dupa consultarea Comitetului de politica economica.

Consiliul, împreuna cu Parlamentul

European adopta bugetul conform

procedurii, iar Comisia are obligatia de a-l implementa conform art. 274

TCE. Aceasta competenta îi confera Comisiei posibilitatea de a transfera, în

anumite limite, pozitii bugetare dintr-un capitol în altul, obligatia de a

veghea ca statele comunitare sa-si îndeplineasca sarcinile lor bugetare, de a

pune la dispozitia celor implicati fondurile ce stau la baza proiectelor

comunitare si de a administra cu maxima diligenta toate fondurile

comunitare.

Page 114: DR Dr Comunitar

Totodata, Comisia da socoteala Comunitatilor / Uniunii despre modul

în care s-au efectuat cheltuielile comunitare. Astfel conform art. 78.5, 205 si

179 bis TCECA, TCE si TCEEA, Comisia Europeana prezinta anual

Consiliului si Parlamentului European „Darea de seama asupra exercitiului

financiar anual”, cât si o „Balanta de venituri si cheltuieli”

pe anul

financiar încheiat.

La propunerea Consiliului, dupa examinarea conturilor anuale, a

declaratiei financiare, a raportului Curtii de Conturi si a observatiilor fiecarei

institutii comunitare la auditul Curtii de Conturi, Parlamentul European

emite asa numita „descarcare de gestiune” a Comisiei (art. 276 TCE).

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) si

Tribunalul de Prima Instanta (TPI)

Organizare

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

(CJCE) numita pe scurt

si Curtea Europeana de Justitie

(CEJ) este organul juridic al Comunitatilor

Europene. Ea nu se confunda cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului

(CEDO) cu sediul la Strasbourg, deschisa spre semnare la 4

noiembrie 1950

si care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953 (De aceasta institutie a

Consiliului Europei ne vom ocupa într-un alt curs al lucrarii noastre).

Fiecare Tratat constitutiv al celor trei Comunitati prevedea crearea

unei Curti de Justitie, textul acestora fiind, cu exceptia partiala a unor

prevederi din Tratatul CECO, identic.

Mai târziu, prin Conventia privind institutiile comune din 1957,

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene devine o institutie comuna

celor

trei comunitati.

În 1988, prin decizia nr. 88 / 591 din octombrie 1988 a Consiliului, a

fost creat Tribunalul de Prima Instanta (TPI), pentru a usura activitatea

Page 115: DR Dr Comunitar

CJCE, creându-se astfel un sistem cu doua grade de jurisdictie. Unele cazuri

sunt examinate doar de catre Curte în prima

si ultima instanta, în timp ce

autonomia TPI a crescut.

În conformitate cu art. 220 (164) din Tratatul CE, modificat prin

Tratatul de la Nisa, Curtea de Justitie si Tribunalul asigura respectarea

dreptului în interpretarea si aplicarea Tratatelor. Jurisprudenta CJCE face

parte din acquis-ul comunitar, ea având un rol deosebit în dezvoltarea

dreptului comunitar. Se vorbeste, în acest sens, despre rolul „pretorian” al

jurisprudentei CJCE.

Cu toate acestea, în practica se considera ca judecatorul principal al

dreptului comunitar este judecatorul national, Curtea având rolul de a

asigura functionarea uniforma a întregului sistem; numarul de cazuri aduse

în fata CJCE si TPI a crescut considerabil, ceea ce a determinat o marire a

timpului în care o speta este solutionata (peste 1 an).

Sediul CJCE si TPI este la Luxemburg.

Din punct de vedere organizatoric, CJCE este compusa din câte un

judecator pentru fiecare stat membru

(în prezent 27 de judecatori) si 8

avocati generali (art. 221 TCE, modificat de Tratatul de la Nisa).

Judecatorii si avocatii generali sunt selectati dintre persoanele a caror

independenta este dincolo de orice îndoiala si care poseda calificarile

necesare pentru a ocupa cele mai înalte functii judiciare în statele lor sau

sunt juristi cu competenta recunoscuta (art. 223 TCE, modificat de Tratatul

de la Nisa).

Judecatorii si avocatii generali sunt numiti pe un mandat de 6 ani,

reeligibil, de catre toate statele membre UE, de comun acord. La fiecare trei

ani se produce o înnoire partiala a personalului.

Rolul avocatilor generali

este acela de a emite, în deplina

independenta si impartialitate, opinii argumentate, în cazurile aflate pe

rolul CJCE, care servesc Curtii la gasirea solutiilor (art. 222 TCE, modificat

de Tratatul de la Nisa), fara a participa însa la deliberare si adoptarea

Page 116: DR Dr Comunitar

hotarârii. Conform art. 222 TCE, Consiliul poate, la solicitarea Curtii, sa

decida în unanimitate marirea numarului avocatilor generali.

Judecatorii aleg Presedintele CJCE, pe un mandat de 3 ani, reeligibil

si, de asemenea, primul avocat general, cu mandat de 1 an, cu rolul de a

repartiza cazurile celorlalti avocati generali.

Curtea poate sa functioneze în Camere sau în Marea Camera, precum

si în Plenul Curtii

(modificat de Tratatul de la Nisa). Camerele sunt de 3 si

de 5 judecatori. Marea Camera are 11 judecatori si functioneaza daca o cere

un stat membru sau o institutie comunitara, parte la procedura. Plenul CJCE

este reunit daca speta prezinta o importanta deosebita si daca se cere CJCE

sa se pronunte asupra demiterii mediatorului public, a comisarilor sau a

membrilor Curtii de Conturi.

Tratatul de la Nisa prevede si posibilitatea Consiliului de a decide în

unanimitate crearea de camere jurisdictionale pentru anumite categorii de

spete în materii specifice (de exemplu, contenciosul functiei publice,

contenciosul în materie de marci). Deciziile acestor camere vor putea fi

atacate la TPI, iar Curtea va putea reexamina deciziile TPI daca exista riscul

serios al afectarii unitatii sau coerentei dreptului comunitar.

Aceste prevederi au fost retinute si în Tratatul Constitutional pentru

Europa (art. III 353 – III 355). Acesta introduce un Comitet consultativ care

emite un aviz cu privire la adecvarea candidatilor la exercitarea functiilor de

judecator si avocat general, înainte

de luarea deciziei între statele membre.

Comitetul este format din 7 personalitati, fosti membrii ai CJCE si TPI si

juristi cu competente recunoscute, dintre care unul este propus de

Parlamentul European (PE) (art. III-357).

Tratatele prevad posibilitatea

numirii de raportori adjuncti

pentru a

asista Curtea si mai ales pe judecatorul-raportor în instrumentarea spetelor

(art. 3 din Statutul CJCE).

Pentru TPI, regulile de mai sus sunt aplicabile în aceeasi masura. În

prezent, TPI are un numar de judecatori cel putin egal cu numarul statelor

Page 117: DR Dr Comunitar

membre. Conform prevederilor Tratatului de la Nisa, preluate si de

Constitutia Europeana, numarul de judecatori al TPI se va fixa prin Statutul

CJCE, care poate sa prevada si asistarea TPI de catre avocati generali. În

prezent, nu exista avocati generali la TPI, membrii TPI putând fi solicitati sa

exercite atributiile acestora. Conform Statutului, modificat dupa Tratatul de

la Nisa, daca Tribunalul functioneaza în plen, el trebuie asistat de un avocat

general, prezenta sa în fata Camerelor fiind facultativa.

În practica si, mai ales în ultimul timp, TPI a dobândit posibilitatea

functionarii cu un judecator unic, daca speta nu ridica dificultati de fapt si de

drept si daca este de importanta mai redusa. Regula este valabila în

contenciosul functiei publice si poate fi extinsa la contenciosul de legalitate

sau la actiuni în carenta legiuitorului daca reclamantul este o persoana fizica

sau juridica si daca problema a fost deja clarificata în jurisprudenta

anterioara.

Regula de mai sus nu poate fi folosita daca speta este de natura sa se

refere la verificarea legalitatii unui act de importanta generala, în spetele ce

vizeaza materia dreptului comunitar al afacerilor, a ajutoarelor de stat s.a.

La fel ca celelalte institutii, CJCE este comun celor trei Comunitati,

conform Conventiei din 25 martie 1957 care stabilea ca va exista o Curte

unica pentru CEE si CEEA si ca, în plus, aceasta se va unifica cu cea a

CECO / CECA. Competentele Curtii sunt diferite în functie de Tratatul în

cadrul caruia functioneaza. Avem, asadar, de a face practic cu trei instante

diferite.

În mod asemanator cu celelalte institutii, nici Tratatul de Fuziune din

8 aprilie 1965 nu a schimbat prea mult lucrurile, nepermitându-se unificarea

competentelor, chiar daca au fost unificate institutiile.

Conform art. 31, 164 si 136 TCECA, TCE si TCEEA, Curtea are rolul

de a fi garantul respectarii Tratatelor în aplicarea si interpretarea dreptului

primar si derivat. Nu trebuie sa întelegem de aici atributul Curtii de a fi

singura institutie care vegheaza actiunile în deplin acord cu ceea ce prevede

Page 118: DR Dr Comunitar

dreptul comunitar. Comisia Uniunii Europene este, dupa cum am vazut, si ea

competenta în supravegherea abaterilor de la aplicarea dreptului comunitar.

În cazul în care Comisia depisteaza o violare a dreptului comunitar,

numai Curtea este aceea care are competenta în a declara formal daca este

sau nu vorba despre o abatere sau numai de un eveniment fara efecte

juridice.

Competentele CJCE si TPI

Competentele Curtii în cadrul UE sunt:

a) Garantarea dreptului în interpretarea si aplicarea articolelor prin

care se modifica Tratatele constitutive ale CECO / CECA, CE si CEEA;

b) Interpretarea si aplicarea Conventiilor la care se refera art. K 340,

paragraful 2, litera c si art. L-S41

În îndeplinirea competentelor de mai sus CJCE actioneaza ca o:

- curte constitutionala

când interpreteaza Tratatele sau când

judeca recursurile Consiliului / Comisiei sau ale statelor

membre pentru nerespectarea obligatiilor;

- curte administrativa, atunci când supravegheaza legalitatea

deciziilor individuale ale institutiilor comunitare ori a

deciziilor-cadru adoptate de Consiliu în domeniul

politienesc si în materie penala;

- curte civila sau de munca, atunci când judeca recursurile în

daune interese sau cele ale functionarilor comunitari privind

relatiile lor de munca.

În plus, CJCE are si o competenta consultativa

conform art. 300 din

TCEE care împuterniceste Curtea sa emita avize asupra propunerilor

referitoare la revizuirea Tratatelor si la corespondenta dintre acordurile

40 art. K 3 se refera la teme ca: imigrari, azil, trafic de droguri, fraude internationale s.a.

41 art. L-S se refera la revizuirea Tratatelor constitutive, admiterea de noi membri s.a.

Page 119: DR Dr Comunitar

externe încheiate si Tratate.

În textul de mai sus ne-am referit si la Tribunalul de Prima Instanta

(TPI), dar consideram ca trebuie sa facem câteva completari si precizari, în

scopul evitarii confuziilor. Astfel, TPI nu este o institutie

comunitara în

sensul în care am tratat institutiile comunitare în aceasta lucrare. Tribunalul

este atasat Curtii având o competenta materiala bine delimitata.

TPI are 27 de judecatori, dintre care se alege un presedinte;

functioneaza în plen si are 5 Complete de Judecata de 3 sau 5 judecatori; a

fost înfiintat prin art. 11 din AUE si Decizia Consiliului UE din 24

octombrie 1988.

Conform art. 224, alin. 5 din TCE, TPI îsi stabileste propriile reguli de

procedura pe baza acordului Curtii, care sunt supuse aprobarii Consiliului

UE si adoptate cu majoritate calificata.

TPI judeca în Camere, asa cum am mai spus, de trei sau cinci

judecatori sau o cauza poate fi atribuita unui singur judecator. De asemenea,

TPI se poate întruni în Marea Camera (13 judecatori) sau în Sedinta Plenului

atunci când complexitatea juridica sau importanta cauzei o justifica. Marea

majoritate a cauzelor (aproximativ trei sferturi) aflate pe rolul TPI sunt

solutionate de catre o camera compusa din trei judecatori.

Spre deosebire de CJCE, TPI nu are avocati generali permanenti. În

mod exceptional aceasta functie poate fi încredintata unui judecator.

Prin urmare, TPI nu este o noua institutie, ci o componenta a CJCE.

Cu toate acestea, el este un organism autonom, separat de CJCE din punct de

vedere organizatoric. TPI are propriul grefier si reguli de procedura.

Competentele CJCE si a TPI

se materializeaza în doua mari categorii

de cauze:

recursul în interpretare (art. 234 TCE), care este initiat de

instantele nationale, care pot cere CJCE sa interpreteze Tratatul CE, actele

Comunitatii, sa determine validitatea actelor Comunitatii sau sa decida daca

o prevedere din Tratat sau dintr-un act al Comunitatii este de directa

Page 120: DR Dr Comunitar

aplicare. La aceasta categorie de spete instantele nationale ale caror decizii

sunt definitive au obligatia sa ceara interpretarea. Scopul recursului în

interpretare este de a asigura corecta si conforma aplicare a dreptului

comunitar în toate statele membre;

actiunile directe

care sunt îndreptate împotriva statelor

membre sau împotriva institutiilor Comunitatii; acestea pot îmbraca

urmatoarele aspecte:

a) statele membre sau Comisia pot introduce actiuni împotriva unui

stat membru (art. 226 si 228 TCE) care încalca dreptul comunitar

(recursul în neîndeplinirea obligatiilor);

b) actiunile contra Comisiei sau Consiliului pot fi actiuni în anularea

unui act sau actiuni în carenta

[pentru a determina Comisia sau

Consiliul sa adopte un act (art. 230 si 231 TCE)].

Din punct de vedere al competentei,

între CJCE si TPI se stabilesc

urmatoarele tipuri de relatii:

- TPI este competent pentru recursuri în anulare, în carenta, în

responsabilitate, în contenciosul functiei publice si în cel decurgând din

clauze compromisorii din contracte încheiate de Comunitate sau în

numele sau;

- Curtea este competenta pentru recursurile introduse de institutii,

statele membre si Banca Centrala Europeana. De asemenea, CJCE are

competenta unica pentru recursurile în interpretare;

- Hotarârile TPI pot fi atacate în fata CJCE, dar numai pentru

încalcarea regulilor de drept, neputând fi pusa în discutie aprecierea TPI

asupra faptelor. Recursul acesta nu este suspensiv. CJCE poate sa

examineze ea însasi cauza sau o poate retrimite TPI. TPI însusi poate trimite

cauza la CJCE daca apreciaza ca aceasta conduce la o „decizie de principiu

susceptibila sa afecteze unitatea sau coerenta dreptului comunitar” (art. 225

TCE).

Page 121: DR Dr Comunitar

Proceduri

Elementele de procedura a CJCE si TPI le putem sintetiza astfel:

- Procedura este scrisa si orala (obligatorie în fata TPI si facultativa în

fata CJCE); este, totodata, contradictorie.

- Reprezentarea obligatorie este un principiu de baza al procedurii la

CJCE. Statele membre sunt reprezentate de agenti; comisia este reprezentata

de un membru al Serviciului juridic; exista si posibilitatea acordarii, în

anumite conditii, de asistenta judiciara gratuita.

- Cererea trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii stricte de forma

si de continut, în caz contrar putând fi respinsa.

- În cazul fazei scrise are loc un schimb de memorii între parti,

cu

argumentatie; faza scrisa nu este publica.

- În cazul fazei orale, avocatii au la dispozitie un timp limitat (câte 15

minute pentru fiecare parte) si raspund la întrebarile puse de judecatori.

Judecatorul-raportor, chiar înainte de faza orala, poate demara

investigatii, aprobate de camera, ce pot cuprinde audierea partilor (mai rar),

a martorilor, cereri de informatii si documente.

- CJCE si TPI pot decide si masuri conservatorii.

- Dupa

închiderea procedurii orale, avocatul general îsi prezinta

concluziile si propune o solutie; concluziile sale contin o evaluare detaliata si

stabilirea bazei juridice, inclusiv invocarea altor hotarâri ale instantei

comunitare; opinia avocatului general este deseori invocata de juristi în alte

spete.

- Hotarârea este adoptata cu majoritate de voturi, fara indicarea

modului de vot; desi posibila, în practica nu se întâlneste emiterea de opinii

separate sau dizidente; hotarârea se pronunta în sedinta publica, în prezenta

partilor; hotarârea are forta obligatorie si este executorie.

Page 122: DR Dr Comunitar

Curtea de Conturi a Uniunii Europene

Curtea de Conturi a UE a fost înfiintata ca organ comunitar de

specialitate în urma Tratatului de la Bruxelles, semnat la 22 iulie 1975 si

intrat în vigoare la 1 iunie 1977. Pâna la intrarea în vigoare a TUE, Curtea de

Conturi a UE a fost un organ auxiliar al Comunitatilor Europene creat prin

Tratatul de mai sus, a carui denumire completa era: ”Tratatul de modificare a

unor dispozitii financiare a Tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene

si a Tratatului care a instituit un Consiliu unic si o Comisie unica a

Comunitatilor Europene”.

Asadar, pâna la intrarea în vigoare a TUE, Curtea de Conturi era un

organ auxiliar, cu misiunea de a exercita controlul extern asupra tuturor

veniturilor si cheltuielilor Comunitatilor Europene ca si asupra oricarui

organism creat de catre acestea, cu exceptia celor excluse, eventual, în mod

expres, de la acest control. Ca organ auxiliar, membrii Curtii de Conturi nu erau

desemnati de catre reprezentantii guvernelor statelor comunitare, ci de catre

Consiliu, ca institutie comunitara.

Înaintea intrarii în vigoare a TUE, Curtea de Conturi a UE nu era

prevazuta în niciunul din articolele ce descriau institutiile care urmau sa

realizeze obiectivele Comunitatilor, respectiv art. 7 TCECA, art. 4 TCE sau

art. 3 TCEEA. Curtea de Conturi a UE a fost inclusa în art. H1, G6, I1 ale

TUE, articole care au dat o noua redactare art.4 si 3 din TCECA,TCE si

TCEEA. Aici se gaseste sediul materiei care consacra Curtea de Conturi a

UE ca institutie comunitara

competenta în realizarea functiilor fiecarei

Comunitati.

În ce priveste membrii Curtii de Conturi, TUE stabileste ca acestia vor

fi în continuare numiti de catre Consiliu.42 Acest lucru face din Curtea de

Conturi o institutie comunitara care nu poseda, formal, o deplina

42 Art. 45 B, 188 B, 160 B ale TCECA, TCE si TCEEA, la fel cum era înainte prevazut în art. 78 E, 206 si 180 ale TCECA, TCE si TCEEA.

Page 123: DR Dr Comunitar

independenta, viciu care din fericire, nu s-a reflectat negativ pâna în prezent,

neputându-se pune la îndoiala actiunea Curtii de Conturi ca o institutie

independenta.

Conform art. 246 din TCE, asa cum a fost el modificat prin Tratatul

de la Nisa, Curtea de Conturi a UE este institutie comunitara care „asigura

controlul conturilor” bugetului comunitar din punctul de vedere al

legalitatii, regularitatii si fiabilitatii lor.

În prezent Curtea de Conturi a UE are 27 de membri, numarul

acestora crescând pe masura extinderii Uniunii. Asa cum aratam, membrii

Curtii de Conturi sunt numiti de catre Consiliu, în unanimitate de voturi,

dupa consultarea prealabila a Parlamentului European. Mandatul este limitat

la 6 ani, cu posibilitatea de a se prelungi cu înca un mandat.

Conform art. 247 TCE (asa cum a fost modificat de Tratatul de la

Nisa) membrii Curtii de Conturi sunt supusi unor conditii de validare ca si

membrii Curtii de Justitie atât în ce priveste exigentele profesionale, cât si în

ce priveste interzicerea desfasurarii, în paralel, a altor activitati publice sau

private. Potrivit articolului de mai sus si art. 180 (3) EURATOM, membri

Curtii de Conturi sunt alesi dintre „persoanele

care au apartinut sau apartin,

în tarile lor de origine, corpurilor de control contabil extern sau care sunt

special calificate pentru aceasta munca. Independenta lor trebuie sa fie în

afara oricarui dubiu”.

De asemenea, membrii Curtii de Conturi trebuie sa „posede calificarea

particulara ceruta de aceasta functie sau sa fi apartinut în tara lor de origine

unor institutii de control extern si sa ofere toate garantiile de independenta”.

În acelasi timp acestia îsi executa functiile „în interesul general al

Comunitatii”. De aceea, ei nu pot solicita sau primi nici o instructiune de la

nici un guvern sau alt organism si trebuie sa se abtina de la orice act

incompatibil cu caracterul functiei de membru al Curtii de Conturi.

Asa cum mentionam, membrii Curtii de Conturi, pe durata mandatului

lor, nu pot exercita nici un fel de activitati profesionale, remunerate sau nu,

Page 124: DR Dr Comunitar

publice sau private. La instalarea în functie, membrii Curtii de Conturi

semneaza un angajament solemn de respectare cu diligenta, pe durata

mandatului si dupa încetarea acestuia, a tuturor obligatiilor ce decurg din

aceasta calitate, inclusiv confidentialitatea.

Curtea de Conturi a UE este condusa de un Presedinte ales de catre

membrii Curtii pe o perioada de trei ani, mandat care poate fi reînnoit.

Membrii Curtii de Conturi se bucura, pe durata mandatului, de privilegiile si

imunitatile aplicabile pentru judecatorii Curtii de Justitie. Acestea sunt

prevazute în Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor Comunitatilor

Europene si agentiile lor.

Indemnizatiile pentru functiile îndeplinite,

drepturile de pensie si alte drepturi sociale sau banesti sunt stabilite de

Consiliul UE si adoptate cu majoritate calificata de voturi de catre aceasta

institutie comunitara.

Pentru îndeplinirea competentei sale, aceea de a examina conturile de

venituri si cheltuieli ale Comunitatii / Uniunii

si ale oricarui organism creat

de acestea, Curtea de Conturi a fost împuternicita sa verifice daca toate

veniturile comunitare au fost primite si toate cheltuielile au fost efectuate în

mod legal si corect si, sa verifice, de asemenea, managementul financiar la

nivel comunitar.

În afara celor de mai sus, Curtea de Conturi verifica documentele

scrise provenite sau cerute de la institutiile comunitare sau de la statele

membre. De asemenea, Curtea de Conturi poate face verificari pe terenul

statelor membre, lucrând împreuna cu organele de control nationale

competente. Pe aceasta linie, precizam ca Tratatul de la Amsterdam a largit

competentele de control ale Curtii de Conturi, abilitând-o sa controleze orice

organism public sau privat care a beneficiat de fonduri comunitare.

La încheierea fiecarui an, rezultatele activitatii Curtii de Conturi se

regasesc într-un Raport anual care se prezinta înainte de 30 noiembrie urmator

încheierii fiecarui exercitiu financiar. În acest scop, pâna la 1 iunie urmator

Comisia elaboreaza un Raport asupra gestiunii financiare si o balanta pe baza

Page 125: DR Dr Comunitar

datelor pe care, pâna la 1 aprilie le-a primit de la celelalte institutii comunitare.

Raportul mai sus mentionat se transmite Consiliului, Parlamentului si Curtii de

Conturi.

Raportul final al Curtii de Conturi, în care sunt materializate

rezultatele activitatii acestei institutii, este transmis tuturor institutiilor

comunitare si este publicat în Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene

(JOCE) împreuna cu raspunsurile acestor institutii la observatiile facute de

Curte. Pe baza acestui raport, Parlamentul European voteaza descarcarea

Comisiei de gestiunea anului financiar anterior.

Curtea de Conturi nu este un organ jurisdictional, în pofida denumirii

sale. Ea poate însa sesiza CJCE daca salvgardarea intereselor Uniunii o

impune.

În sfârsit, mai mentionam faptul ca pe lânga competentele sale de

verificari si control, Curtea de Conturi are si competente consultative

conform art. 45 C, 188 C si 169 C din TCECA, TCE si TCEEA. Astfel,

Curtea poate sa prezinte rapoarte si avize la cererea oricarei institutii

comunitare. De asemenea, Curtea poate asista Parlamentul European si

Consiliul în activitatea de control a executiei bugetare.

În acest sens, Consiliul este obligat sa ceara avizul Curtii înainte de a

adopta regulamentele financiare, de a fixa modalitatile si procedurile de

punere la dispozitia Comisiei a veniturilor bugetare din rezerve proprii, de a

defini masurile de aplicare si a determina normele de organizare a

controlului ordonatorilor de credite si plati principali.43

43 Art. 78 H, 209 si 183 din TCECA, TCE si TCEEA.

Page 126: DR Dr Comunitar

Organele comunitare auxiliare

Banca Centrala Europeana (BCE)44

Mai întâi sa facem o precizare necesara. În literatura de specialitate si

în doctrina exista în prezent dispute în legatura cu calitatea institutionala a

Bancii Centrale Europene. Astfel, TCE considera Banca Centrala Europeana

(BCE) o institutie care, fara sa poata fi caracterizata drept comunitara, se

aseamana cu

cele comunitare. Acest paradox se sustine prin absenta ei din

art. 4 TCE (unde sunt enumerate institutiile comunitare), dar pe prezenta sa

în art. 4A, în care se spune ca se va crea un Sistem European de Banci

Centrale (SEBC) si o Banca Centrala Europeana

(BCE), însarcinata cu

implementarea acordurilor SEBC.

Membrii BCE nu sunt numiti de catre Consiliu, ci de catre guvernele

statelor membre. Asa cum se arata în art. 109A TCE, Comitetul Executiv al

BCE este format din Presedinte, Vicepresedinte si alti patru membri.

Comitetul Executiv al BCE trebuie sa fie format din profesionisti prestigiosi,

prin acordul guvernelor statelor membre exprimat la nivelul sefilor de stat

sau guvern si în baza unei Recomandari a Consiliului si cu consultarea

prealabila a PE si a Consiliului Guvernatorilor Bancilor Centrale.

BCE are personalitate juridica, asa cum se semnaleaza în art. 106.2

TCE, ceea ce nu se întâmpla, conform art. 106.2 si 106.3 TCE, si cu SEBC

care nu are aceasta calitate.

În ceea ce priveste competentele, BCE coordoneaza SEBC conform

art. 106.3 TCE.

Obiectivele SEBC sunt:

- mentinerea stabilitatii preturilor;

- sprijinirea politicilor economice generale ale Comunitatii Uniunii, în

scopul realizarii obiectivelor comunitare semnalate la art. 2 TCE.

44 Iordan Gheorghe Barbulescu – Sistemul institutional, op. cit, pag. 189 - 197

Page 127: DR Dr Comunitar

Obiectivele SEBC se pot realiza prin:

- definirea si executarea politicii monetare a Comunitatii Uniunii;

- realizarea de operatiuni bancare cu devize;

- gestionarea rezervelor oficiale de devize ale statelor membre;

- promovarea unei bune functionari a sistemului de plati (art. 10.5

TCE).

BCE autorizeaza exclusiv emiterea de moneda în Comunitate, moneda

care se poate emite direct de catre BCE sau de catre bancile centrale (art.

105 ATCE).

Caracterul „comunitar” al BCE se deduce si din faptul ca aceasta

poate emite acte de caracter general si angajant precum Regulamentele.

Astfel, art. 108A TCE, enuntând actele ce pot fi emise de BCE, se remarca

prin similitudinea redactarii cu art. 189 TCE, care vorbeste despre actele

normative ce pot fi adoptate de Comunitate spre a-si atinge obiectivele. Mai

mult decât atât, în art. 190 si 192 TCE, vorbindu-se despre „motivarea

actelor comunitare si publicarea lor”, se enumera si actele emise de BCE,

între cele care trebuie sa raspunda acestor exigente.

BCE este responsabila de stabilitatea monedei unice europene EURO.

Ea stabileste politica monetara a UE în functie de situatia „zonei Euro”. BCE

dispune de „instrumente monetare” preluate de la Institutul Monetar

European si ia decizii referitoare la politica monetara, instrumentele acestei

politici, fixarea ratei de schimb euro-celelalte valute internationale, etc.

Practic, BCE are atributiile unei Banci Centrale. Vom mai reveni asupra

BCE la un alt curs pe parcursul lucrarii noastre.

Particularitati comune ale organelor auxiliare comunitare

Alaturi de institutiile comunitare enuntate si BCE-ul, Tratatele

constitutive vorbesc despre trei organe auxiliare:

Comitetul Economic si Social (la care se refera TCE si TCEEA);

Page 128: DR Dr Comunitar

Comitetul Regiunilor (la care se refera TCE);

Comitetul Consultativ CECO / CECA (la care se refera TCECO /

TCECA).

Aceste trei organe au în comun:

- numirea membrilor lor de catre Consiliu si nu de catre guvernele

statelor membre;

- caracterul consultativ.

Astfel:

- Comitetul Consultativ CECO / CECA asista Comisia;

- Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor asista

Comisia si Consiliul.

De altfel, ele apar mentionate în Tratate la aceleasi articole unde apar

institutiile pe care le asista, adica art. 4.2 TCE, 3.2 TCEEA si 18/19

TCECO/TCECA.

Organele auxiliare nu au:

- personalitate juridica;

- buget propriu;

- independenta.

Functia lor se limiteaza la emiterea de Rapoarte, Avize sau Observatii

la cererea institutiilor comunitare sau din proprie initiativa.

Ele se deosebesc si de alte organisme existente în dreptul primar sau

derivat – precum Fondurile (FEOGA/FEGA, FSE si FED) – care, de asemenea,

nu au personalitate juridica si a caror activitate se limiteaza la gestionarea

fondurilor atribuite lor.

Aceste organe nu puteau fi „grupate” nici împreuna cu Banca Centrala

de Investitii (art. 129 si 130 TCE, 4.B, 198D si 198 TUE) care are ca

finalitate dezvoltarea echilibrata a regiunilor statelor membre prin

împrumuturi, dar nici cu Institutul Monetar European (art. 117 si 130 TCE)

care avea ca misiune întarirea cooperarii între bancile centrale nationale si

coordonarea politicilor monetare a statelor membre.

Page 129: DR Dr Comunitar

Comitetul economic si social (CES)

Art. 193 - 198 TCE si 165 – 170 TCEEA prevad existenta unui organ

comunitar consultativ numit „Comitetul Economic si Social” (CES). În baza

art.5 a Conventiei referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor

Europene, semnat la Roma la 25 martie 1957, Comitetul, prevazut la art. 193

– 198 TCE, este acelasi cu cel prevazut la art. 165 – 170 TCEEA ceea ce nu

înseamna ca nu exista o variatie a competentelor sale în functie de Tratatele

în cadrul carora actioneaza.

Din CES fac parte persoane apartinând diferitelor sectoare

profesionale: industriasi, agricultori, transportatori, muncitori, comercianti,

artizani etc. CES s-a dorit o replica a Comitetelor Economico-Sociale

existente în statele membre (cu exceptia Germaniei) în care, fundamental, se

pun de acord patronii cu sindicatele, guvernul jucând rolul de „moderator”.

CES are atributii exclusiv consultative, din doua temeri majore, astfel:

teama Germaniei, ca acest Comitet s-ar fi putut transforma într-un

instrument de lobby al grupurilor de presiune cu intentia de a influenta

Consiliul si Comisia;

teama PE, ca respectivul Comitet ar putea „goli de continut” unele

dintre propriile activitati.

CES nu este o institutie comunitara, în sensul ca nu apare între

institutiile prevazute ca atare de catre Tratatele constitutive, iar membri sai

nu sunt numiti de catre reprezentantii statelor membre.

Art. 194 si 166 ale TCE si TCEEA stabilesc compozitia si structura

CES. Membrii CES sunt alesi, în unanimitate, de catre Consiliu subliniindu-

se, astfel, ca CES nu are caracter institutional. În practica, statele membre îsi

mentin influenta în numirea membrilor CES deoarece

Consiliul voteaza o

lista de propuneri venita de la statele membre. Tehnic vorbind, aceasta lista

trebuie sa contina un numar dublu de propuneri, fata de numarul atribuit

Page 130: DR Dr Comunitar

fiecarui stat membru. De regula, Consiliul aproba prima jumatate a acestor

liste, adica acea parte pe care statele membre o doresc.

În prezent, numarul membrilor CES este de 344 din care 24 pentru

fiecare dintre statele mari (Germania, Franta, Italia si Marea Britanie), 21

pentru Spania si Polonia, 15 pentru România, 12 pentru fiecare stat din

grupul Austria, Belgia, Grecia, Olanda, Portugalia, Cehia, Ungaria, Bulgaria

si Suedia, 9 pentru fiecare stat din grupul Danemarca, Lituania, Slovenia,

Finlanda si Irlanda, 6 pentru Luxemburg si Cipru, 5 pentru Malta. Membri

CES sunt alesi pentru 4 ani, Comisia încercând sa introduca o modificare

prin care sa se stabileasca ce se întâmpla în cazul în care statele membre nu

propun noi membri CES la sfârsitul patru ani de mandat. Noua redactare a

art. 194 si 166 TCE si TCEEA, facuta cu ocazia adoptarii TUE, nu cuprinde

nimic în acest sens, fapt aspru criticat de catre Comisie.

Tratatele nu vorbesc despre încetarea mandatului membrilor CES, dar

art. 48 si 55 ale Regulamentului Interior al CES stabilesc motivele acesteia ca

putând fi: expirarea celor patru ani de mandat, demisia, moartea, demiterea,

forta majora, pierderea nationalitatii în baza careia s-a facut numirea, absenta

repetata de la sesiunile plenare, condamnarea pentru o cauza penala etc. Dat

fiind faptul ca este Consiliul cel ce numeste membrii

CES, tot el este cel îi

poate revoca.

Consiliul a considerat ca este incompatibila calitatea de membru CES

cu cea de membru al institutiilor comunitare sau a guvernelor statelor

membre, desi o asemenea prevedere nu apare în Tratate.

În cazul în care un membru este înlocuit, cel care îl substituie o va

face pâna la expirarea termenului pentru care fusese ales predecesorul (la fel

ca în cazul Comisiei).

Faptul ca art. 193 si 165 ale TCE si TCEEA vorbesc explicit despre

compunerea CES din reprezentanti ai sectoarelor vietii economice si sociale,

nu înseamna ca si membrii CES reprezinta respectivele sectoare, ci doar ca

provin din acestea. Membrii CES trebuie sa fie independenti, neputând sa

Page 131: DR Dr Comunitar

primeasca instructiuni de la guverne, organisme profesionale,

antreprenoriale sau sindicate, indiferent de nivelul acestora. Apartenenta lor

la diferitele sectoare ale vietii economico-sociale trebuie înteleasa doar în

sensul ca era necesara alegerea unor oameni cu o anume cunoastere a acestor

sectoare si nu în sensul ca membrii CES reprezinta aceste sectoare.

Aceasta independenta nu functioneaza în mod absolut, un membru al

CES care nu mai face parte din sindicatul sau organizatia impresariala care a

recomandat numirea sa, obisnuind sa-si dea demisia.

Se poate spune ca membrii CES trebuie sa îndeplineasca obligatoriu

doar doua conditii:

? sa fie cetateni ai unei tari membre;

? sa provina dintr-o categorie socio-economica a Comunitatilor.

CES este organizat pe diferite sectiuni: patroni, salariati si altii (mici

agricultori, liber profesionisti).

Celelalte criterii dupa care statele membre propun listele de candidati

la CES, în afara celor doua mai generale deja prezentate, ramân la

latitudinea fiecarui stat membru.

Competentele CES sunt de consultanta, de catre Comisie si Consiliu în

toate cazurile prevazute în TCE si TCEEA, precum cele descrise la art. 43,

79, 100 TCE sau 9, 31, 40 TCEEA. În aceste cazuri, Avizul CES nu este

angajant ci consultativ, concluziile sale putând fi ignorate de catre Consiliu

sau Comisie neputându-se, însa, ignora obligativitatea acestora de a solicita

Avizul CES.

CES emite Rapoarte si Avize si din proprie initiativa, în legatura cu

probleme socio-economice la care se refera Tratatele Constitutive (art. 20.4

din Regulamentul Interior). Sesiunile plenare ale CES, în care se aproba

asemenea Rapoarte sau Avize, se convoaca de catre presedintele CES din

proprie initiativa si nu la cererea Comisiei sau Consiliului, asa cum se

întâmpla când sunt convocate pentru aprobarea unor acte solicitate de catre

acestea.

Page 132: DR Dr Comunitar

CES trebuie sa prezinta actele solicitate de catre Consiliu sau Comisie, în

termen de 10 zile. Daca nu au fost prezentate în termenul prevazut, Consiliul

sau Comisia pot adopta respectivul act fara avizul CES. TUE a modificat acest

termen de la 10 la 45 de zile, prin noua redactare a art. 198 si 170 TCE si

TCEEA.

Art. 196 si 168 TCE si TCEEA vorbesc despre organizarea interna a

CES

si autonomia sa administrativa. Acesta îsi desemneaza Presedintele si

membrii conducerii colective si îsi stabileste Regulamentul Interior.

Convocarea se face de catre Presedintele CES si nu de catre Consiliu sau

Comisie, chiar atunci când are la baza o solicitare a acestora. Mandatul

Presedintelui si a celorlalti membri ai conducerii colective este de doi ani.

Art. 196 si 168 ale TCE si TCEEA, în noua redactare data de TUE,

demonstreaza ca Presedintele poate convoca din proprie initiativa membri

CES si nu numai la solicitarea Consiliului sau Comisiei.

Membrii CES îsi desfasoara activitatea în mai multe sectiuni:

agricultura, transporturi, energie atomica, probleme economice si financiare,

dezvoltare regionala, afaceri externe etc. Fiecare membru CES apartine cel

putin uneia dintre aceste sectiuni si nu poate face parte din mai mult de trei,

fiecare sectiune având între 30 si 60 de membri.

Sectiunile CES nu pot fi consultate direct de catre Consiliu sau

Comisie, acestea trebuind sa se adreseze CES.

Se pot crea 5 comitete, care au aceeasi compozitie ca sectiunile fara a

avea si caracterul permanent al acestora. Constituirea acestora se aproba în

vederea analizarii unor chestiuni punctuale, dizolvându-se odata cu

elaborarea Avizelor sau Rapoartelor solicitate.

Plenul CES este singurul care poate aproba hotarârile CES cât si pe

cele din sectiuni sau subcomitete, reuniunile sale având loc de 10 ori pe an.

Acordurile sunt valabile daca se obtine majoritatea voturilor emise, cu

mentiunea ca este obligatorie prezenta a jumatate plus unu din membrii

CES.

Page 133: DR Dr Comunitar

Comitetul Regiunilor (CR), Comitetul CECO si Agentiile

A. Comitetul Regiunilor (CR)

Art. G4 TUE a adaugat la TCE articolele 198A, 198B si 198C, în care

apare Comitetul Regiunilor (CR), regularizând succint compozitia si

competentele acestuia.

Compozitia, numarul de membri si distributia acestora între statele

membre, forma de numire a membrilor CR, termenul pentru emiterea

Rapoartelor sau Avizelor, sunt exact aceleasi prevazute la art. 193 – 198

TCE pentru CES. Exista stabilite situatiile în care Consiliul sau Comisia

trebuie sa consulte atât CES cât si CR, acestea fiind descrise în art. 130D.

Regulamentul Intern al CR a fost aprobat de catre Consiliul UE, la 25

mai 1994 si a fost publicat în JOCE / DOCE, L. 132 / 27.V.1994.

Membrii CR, chiar daca provin din anumite regiuni, nu le reprezinta

pe acestea, ci interesul general al UE, fiind, deci, independenti. Asa cum

membrii guvernelor centrale nu pot face parte din CES, cei ai guvernelor

regionale nu pot face parte din CR.

B. Comitetul CECO / CECA

Acest organ consultativ similar CES, apare în art. 18 si 19 TCECA.

Tratatul instituie între 62 si 96 de membri, numiti de catre Consiliu si

propusi de catre organizatiile antreprenoriale si sindicale, ceea ce asigura

independenta acestora fata de statele membre. La fel ca în cazul CES, lista

propusa continea dublul numarului atribuit fiecarui stat, fiind apoi

desemnati, de catre Consiliu, jumatate dintre acestia. Membrii Comitetului

CECO / CECA erau desemnati pe doi ani alegându-se, dintre ei, un

Presedinte si o conducere colectiva.

Art. 19 TCECA arata ca „Înalta Autoritate este cea care consulta

Comitetul CECO / CECA”. Acelasi articol asigura Comitetului CECO /

CECA capacitatea de a emite Rapoarte sau Observatii din proprie initiativa.

Page 134: DR Dr Comunitar

Termenul minim pentru elaborarea Rapoartelor, când se realizau la

solicitarea Înaltei Autoritati, era de zece zile.

Comitetul CECO / CECA îsi elabora Regulamentul Interior, acesta

nefiind aprobat de catre Consiliu. Regulamentul Interior stabilea existenta

Comisiilor specializate. Rapoartele elaborate de aceste Comisii se aprobau în

plenul Comitetului CECO / CECA.

C. Agentiile

Dintre Agentiile comunitare vom numi:

? EUROPOL, sau Politia Europeana având competente în lupta

împotriva drogurilor si a crimei organizate, cu sediul la Haga, de care vom

vorbi într-un alt curs;

? OFICIUL DE MARCI, cu sediul în Alicante (Spania);

? AGENTIA EUROPEANA PENTRU MEDIU, cu sediul la

Copenhaga si cu competente în strângerea datelor necesare elaborarii

normelor europene specifice;

? AGENTIA EUROPEANA PENTRU EVALUAREA

MEDICAMENTELOR, cu sediul la Londra si cu rolul de a evalua si analiza

medicamentele care se comercializeaza în UE;

? OFICIUL DE INSPECTIE VETERINARA SI

FITOSANITARA, cu sediul la Dublin, care urmareste aplicarea uniforma a

normelor fitosanitare si veterinare comunitare în sectorul alimentar si

agroalimentar;

? AGENTIA

PENTRU SANATATE SI SECURITATE A

MUNCII, cu sediul la Bilbao (Spania), care se ocupa de îmbunatatirea

conditiilor igienico-sanitare la locul de munca;

? OBSERVATORUL EUROPEAN AL DROGURILOR,

stabilit la Lisabona, care reuneste informatiile necesare în lupta împotriva

drogurilor;

? FUNDATIA EUROPEANA PENTRU FORMARE ÎN

EUROPA DE EST, cu sediul la Torino, care se ocupa de formarea

Page 135: DR Dr Comunitar

specialistilor în problematica Europei de Est;

? CEDEFOP, cu sediul la Berlin / Salonic, care promoveaza

formarea profesionala si continua.

Page 136: DR Dr Comunitar

COMPONENTELE POLITICILOR COMUNITARE.

CETATENIA ÎN UNIUNEA EUROPEANA SI DREPTURILE CETATENILOR EUROPENI

Componentele politicilor comunitare

Uniunea Europeana (UE) numara în prezent 27 de state

membre si

aproape 500 de milioane locuitori. Referitor la populatie trebuie precizat ca

în UE nu exista majoritati, ci numai minoritati. Baza întregii Comunitati

Europene o constituie vointa comuna a statelor europene membre de a lucra

împreuna si de a-si armoniza interesele. În teorie, dar mai ales în practica s-a

putut demonstra ca în domeniile cele mai importante ale dezvoltarii, cum

sunt cele economice, sociale, tehnice, stiintifice, culturale, militare etc., cele

mai bune rezultate se obtin la nivel european, decât la nivel national.

Statele comunitare au ajuns la politici comune, elaborate si adoptate

de institutiile comunitare cu aplicabilitate pe întregul teritoriu al UE.

Politicile comunitare raspund, înainte de toate, principiului fundamental al

constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii, pe care l-am invocat

si noi în prima parte a prezentei lucrari. De asemenea, politicile comunitare

confera unicitate UE si demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a

suveranitatii statelor membre catre institutiile europene.

Sistematizarea politicilor comunitare este diferita de la autor la autor.

În ce ne priveste, consideram important nu modul de prezentare, desi

prezentarea îsi are si ea efectele ei, ci mai degraba enumerarea politicilor sa

fie astfel facuta, încât sa nu fie lasat pe dinafara nici un domeniu de

conlucrare comunitara europeana. De aceea, desi am mai prezentat o

Page 137: DR Dr Comunitar

enumerare în prima parte a lucrarii noastre, prezentam si urmatoarea

clasificare a politicilor comunitare în 45 de puncte, dupa cum urmeaza, în

ordine alfabetica45:

1. Achizitiile publice

2. Agricultura

3. Ajutor umanitar

4. Audiovizual

5. Bugetul si controlul financiar

6. Cercetarea si tehnologia

7. Cetatenia Uniunii Europene

8. Coeziunea Economica si Sociala

9. Comertul

10. Concurenta

11. Cultura

12. Dezvoltarea

13. Dreptul societatilor comerciale

14. Drepturile fundamentale

15. Educatia, formarea profesionala a tineretului

16. Energia

17. Extinderea Uniunii Europene

18. Impozitarea

19. Industria

20. Întreprinderile

21. Justitia si Afacerile Interne

22. Libera circulatie a marfurilor

23. Libera circulatie a capitalului

24. Libera circulatie a persoanelor

25. Libera circulatie a serviciilor

26. Mediul înconjurator

45 Sursa – [email protected]

Page 138: DR Dr Comunitar

27. Noile tehnologii industriale

28. Ocuparea fortei de munca si politica sociala

29. Pescuitul

30. Piata interna

31. Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

32. Politica Regionala

33. Proprietatea intelectuala

34. Protectia consumatorului

35. Relatii externe

36. Retele transeuropene

37. Sanatate publica

38. Sanse egale

39. Servicii financiare

40. Societatea informationala

41. Spatiu al libertatii, securitatii si justitiei

42. Transporturile

43. Turismul

44. Uniunea Economica si Monetara (UEM)

45. Uniunea vamala.

La întrebarea ce este Uniunea Europeana (UE)

se poate raspunde ca

aceasta este rezultatul unui proces de cooperare care a început în anul 1951,

între sase tari europene. În cei 57 de ani de existenta au avut loc cinci

valuri

de extindere, ultimul s-a încheiat în 2006, iar de la 1 ianuarie 2007,

România, alaturi de Bulgaria, a devenit membra a UE, marind numarul

statelor comunitare la 27.

Politicile comune europene îsi propun sa duca la îndeplinire

obiectivele UE, care în esenta sunt urmatoarele:

- promovarea progresului economic si social;

- afirmarea identitatii UE pe scena internationala;

- instituirea cetateniei europene;

Page 139: DR Dr Comunitar

- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate si justitie;

- existenta si consolidarea relatiilor în baza dreptului comunitar.

Politicile comunitare se înfaptuiesc în baza aquis-ului comunitar.

Acesta reprezinta un compendium, un ansamblu închegat de norme juridice

care se compun din tratate, decizii, regulamente, recomandari si alte acte

normative emise de institutiile decidente ale Comunitatilor / Uniunii. Toate

aceste lucruri le-am prezentat în prima parte a lucrarii si nu mai revenim.

Credem ca este în interesul studentilor si al cadrelor universitare sa

redam câteva din beneficiile, dar si costurile integrarii României în UE, vis-

à-vis de politicile comunitare, cu scopul de a fi cunoscute si dezbatute mai

ales la seminarii.

Beneficiile integrarii României în UE se pot studia cel putin pe trei

paliere, astfel:

a) pentru cetateni:

- oferte europene superioare; libera circulatie pe teritoriul Comunitatii;

- obtinerea si exercitarea drepturilor fundamentale;

- protectia legislatiei europene etc.

b) pentru investitori:

- libera circulatie a capitalului, marfurilor, persoanelor si serviciilor;

- oportunitati de afaceri;

- beneficiile aduse de spatiul financiar comunitar;

- libertatea de comunicare;

- exercitarea dreptului concurential;

- beneficiile aduse de dreptul comunitar al afacerilor, în general.

c) pentru societate:

- acces la fondurile structurale;

- beneficiile în educatie; politicile de mediu si infrastructura (în

perioada 2007-2013 România urmeaza sa primeasca circa 28 miliarde de

euro);

- participarea la acordurile comerciale preferentiale ale UE etc.

Page 140: DR Dr Comunitar

d) pe plan international:

- apartenenta la o comunitate puternica, ce poate face fata provocarilor

împotriva terorismului, traficului de droguri, criminalitatii;

- beneficiile de sprijin economic, financiar, tehnologic etc.

Costurile integrarii României în UE:

- costuri suplimentare pentru economia româneasca în vederea

alinierii la nivelul standardelor europene (tehnologice, informationale,

ecologice etc.);

- contributia României la bugetul comunitar;

- investitii de cel putin 7-8 miliarde de euro, de catre autoritatile

românesti, pentru modernizarea infrastructurii europene, construirea de noi

drumuri si autostrazi;

- cheltuieli pentru securizarea frontierelor României cu statele

extracomunitare;

- investitii mari, de cel putin 29 miliarde de euro pentru protectia

mediului; angajamentele prevad ca statul român sa contribuie cu 20% din

suma mentionata, UE cu circa 30%, iar restul se va suporta de agentii

economici si marii producatori români;

- disparitia de la 1 ianuarie 2011 a zonelor defavorizate, iar de la 1

ianuarie 2012 se vor desfiinta si zonele libere;

- eliminarea taxelor vamale pentru produsele din UE;

- reducerea nivelului de productie tarifara prin adoptarea tarifului exterior

comun etc.

Negocierile încheiate de Românie cu UE pentru aderare sunt

favorabile tarii noastre. Astfel, tara noastra a obtinut 50 de perioade de

tranzitie si aranjamente tranzitorii, cele mai multe dintre toate statele care au

aderat în ultimul timp (Polonia 48, Ungaria 35, Malta 47). Ce este mai

important de relevat se refera la faptul ca aceste perioade de tranzitie au

permis României sa finalizeze reformele în anumite domenii si dupa data

aderarii efective la UE.

Page 141: DR Dr Comunitar

În continuare vom prezenta unele din politicile comunitare pe care le

consideram ca trebuie sa fie cunoscute de studentii ce urmeaza specializarile

în drept si administratie publica, precum si de la alte specialitati care

studiaza politicile comunitare. Alte politici comunitare vor fi studiate în

cadrul disciplinelor politice, economice, de stiinte sociale, tehnice etc.

Aprofundarea cunoasterii si aplicarii politicilor comunitare de catre

specialistii în drept se vor face pe domenii ale dreptului constitutional, civil,

penal, administrativ, muncii, intelectual, al mediului, sau la cursurile de

masterat.

Notiunea de cetatenie europeana

Asa cum aratam în subcapitolul precedent, cetatenia este o institutie

de drept complexa, care presupune mentinerea unei integrari sociale,

economice, politice si juridice a persoanei. Cetatenia europeana se

dobândeste prin aderarea statului respectiv la Uniunea Europeana.

Sediul materiei cetateniei europene începe cu Tratatul asupra Uniunii

Europene (TUE), semnat în 1992 la Maastricht si include drepturi, obligatii

si participare la viata politica. Cetatenia europeana vizeaza consolidarea

imaginii si identitatii Uniunii Europene, precum si implicarea mai profunda

a cetateanului în procesul de integrare europeana.

Articolul 17 din TCE (fostul art. 8) prevede ca „este cetatean al

Uniunii Europene orice persoana care are nationalitatea unuia din statele

membre, în conformitate cu legislatia statului din care face parte“. În plus,

trebuie precizat ca cetatenia europeana nu înlocuieste cetatenia nationala;

ea vine în completarea acesteia, facând posibila exercitarea unora dintre

drepturile cetateanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care

locuieste.

Cetatenia europeana are la baza principiile comune ale statelor

membre, incluse în Tratatul de la Amsterdam si anume:

Page 142: DR Dr Comunitar

- principiul libertatii;

- principiul democratiei;

- principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale;

- principiul statului de drept.

De asemenea, cetatenia europeana decurge din drepturile

fundamentale ale omului si drepturile specifice acordate cetateanului

european (drepturi de libera circulatie si drepturi civice) descrise în Tratat.

Revenind asupra art. 17 din TCE aratam ca acesta

stipuleaza ca

cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o înlocuieste.

Aceasta afirmatie formeaza continutul fundamental al notiunii de cetatenie

europeana, întrucât Tratatul institutionalizeaza un principiu, deja consacrat

în Declaratia Conferintei Interguvernamentale, anexata Tratatului de la

Maastricht. Acest principiu în esenta se refera la faptul ca cetatenia

europeana este inseparabila de cetatenia nationala, care ramâne primara si

originara. De aceea se poate aprecia ca cetatenia europeana este una

derivata (a se vedea Cursul 3 si 4).

Dobândirea sau pierderea cetateniei europene

este conditionata de

dobândirea sau pierderea cetateniei nationale. Aceasta pentru ca art. 17 al

TCE prevede imperativ faptul ca cetatean european este orice persoana care

are calitatea de cetatean al unui stat membru.

Cetatenia se poate dobândi pe doua cai principale: dobândirea de drept

sau în baza unui act juridic individual de acordare a cetateniei emis de

organul competent, la sesizarea celui interesat. Cetatenii României sunt

cetateni europeni în virtutea aderarii României la UE de la 1 ianuarie 2007.

În ce priveste prima modalitate de dobândire a cetateniei, un prim

sistem, si cel mai general, porneste de la faptul nasterii. Astfel, copilul

dobândeste cetatenia parintilor sai. Ceea ce este decisiv în acest sistem este

legatura de sânge „jus sanguinis“.

Page 143: DR Dr Comunitar

Într-un alt sistem, cetatenia copilului va fi cea a teritoriului statului

unde s-a nascut, chiar daca parintii au alta cetatenie. Ceea ce este decisiv în

acest sistem nu mai este cetatenia parintilor sau a unuia dintre ei, ci teritoriul

unde s-a nascut copilul „jus loci“.

Dobândirea cetateniei prin nastere împarte statele comunitare în cele

doua tabere. România face parte din categoria statelor în care se aplica

principiul „jus sanguinis“. Acest principiu este consacrat si în Legea nr. 21 /

1991, art. 5. Conform acestei legi cu privire la cetatenia româna, este

cetatean român persoana care s-a nascut în România din parinti de cetatenie

româna sau s-a nascut în strainatate, dar ambii sau numai unul din parinti are

cetatenia româna.

Actul normativ mentionat prevede ca este cetatean român copilul gasit

pe teritoriul statului român, din parinti necunoscuti. De asemenea, cetatenia

se mai poate obtine prin înfiere sau repatriere.

Cetatenia prin naturalizare se obtine la cererea persoanei în cauza, în

conditiile stabilite de legile statului respectiv. Naturalizarea este efect al

casatoriei sau al sederii prelungite pe teritoriul unui stat, altul decât cel de

origine.

În ce priveste pierderea cetateniei sau retragerea acesteia,

mentionam ca acest fapt se prezinta ca o sanctiune si se aplica persoanelor

care au comis fapte grave împotriva statului al caror cetateni sunt sau au

obtinut cetatenia în mod fraudulos.

Pentru România, legea cetateniei mai sus mentionata prevede ca

modalitatile de pierdere a cetateniei române sunt: prin retragerea ei, prin

aprobarea renuntarii la cetatenie si în alte cazuri prevazute si enumerate de

lege.

Am spus toate acestea pentru ca TCE ne conduce, prin prevederile

sale, la situatia ca un individ sa posede doua cetatenii (cea a statului de

origine si cea europeana), ca în cazul în care o persoana are cetatenia a doua

sau mai multe state. Pierderea cetateniei unui stat membru determina, în mod

Page 144: DR Dr Comunitar

expres, pierderea de catre aceeasi persoana si a cetateniei europene. De

asemenea, se subîntelege ca pierderea de catre un stat a calitatii de stat

membru al UE genereaza pierderea cetateniei pentru toti cetatenii acelui stat.

O alta noutate adusa de Tratatul de la Amsterdam se refera la art. 21

din TCE, în care se prevede ca orice cetatean al Uniunii se poate adresa

institutiilor si poate primi raspuns într-una din limbile oficiale ale

Comunitatii.

Modificari importante aduce, de asemenea, TCE la art. 18, în care se

precizeaza cu privire la dreptul la libera circulatie si la dreptul de sejur,

faptul ca institutia Consiliului poate lua decizii care sa vizeze favorizarea

exercitarii acestor drepturi.

Într-o alta ordine de idei, mentionam ca la art. 17-22 din TCE se

definesc limitele statutului de cetateni europeni, care implica o mai mare

dinamica situatiilor juridice de care se bucura cetatenii comunitari. Substanta

drepturilor conexe cetateniei europene este în mare masura o consacrare a

unui anumit aquis comunitar, care a consolidat drepturi deja prezente în

dreptul derivat sau în practica (de exemplu, dreptul la libera circulatie sau

dreptul la petitie catre Parlamentul European). O noutate absoluta consta în

aceea ca cetatenilor europeni li s-au recunoscut drepturi politice importante,

precum dreptul de vot si de a fi alesi în organismele europene46.

Mentionam faptul ca drepturile ce decurg din calitatea de cetatean

european nu completeaza patrimoniul juridic al individului în cadrul

legislatiei statului din care face parte, ci genereaza numai unele consecinte în

cel putin trei directii:

- în cadrul legislatiei altor state membre (dreptul la sejur, dreptul la

libera circulatie, drepturile electorale);

- în cadrul legislatiei comunitare (dreptul la petitie, de sesizare a

Mediatorului european etc.);

46 Augustin Fuerea – Dreptul comunitar al afacerilor, op. cit., pg. 50.

Page 145: DR Dr Comunitar

- în cadrul legislatiei internationale (protectia victimelor sau

legislatia diplomatica).

Tratatul de la Amsterdam consacra si unele norme negative cu privire

la principiul nediscriminarii fata de religie, rasa, sex, nationalitate,

convingeri personale, handicap, vârsta sau orientari sexuale. În acest sens,

Consiliul este împuternicit ca, prin unanimitate de voturi, pe baza

propunerilor Comisiei si cu consultarea prealabila a Parlamentului European,

sa ia deciziile necesare cu privire la lupta împotriva discriminarii.

Cetatenia Uniunii Europene este o realitate politico-juridica data de

drepturile pe care le instituie cetatenilor statelor membre si consolideaza

protectia acestora.

Drepturile cetatenilor europeni

Codificarea drepturilor fundamentale în vigoare din Uniunea

Europeana, astfel încât, acestora sa li se confere o mai mare vizibilitate si sa

le marcheze importanta de exceptie a fost materializata în documentul

intitulat „Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene“.

Începuturile au fost facute cu prilejul celei de-a 50 aniversari a

Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, când a fost lansata o dezbatere

pe tema oportunitatii de a crea un catalog al drepturilor fundamentale,

inclusiv a drepturilor economice si sociale ale cetatenilor europeni pe baza,

între altele, a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la

Strasbourg47.

Între 3-4 iunie 1999, Consiliul European de la Köln a considerat utila

reunirea drepturilor fundamentale în vigoare la nivelul Uniunii, asigurându-

le o mai mare transparenta. Elaborarea acestei Carte se baza pe Tratatele

Comunitatii, pe principiile Conventiei Consiliului Europei din 1950, pe

47 www.cic.cryo.ro/euroinfocic/UEdrepturi.pdf

Page 146: DR Dr Comunitar

drepturile recunoscute si instituite în Carta Sociala Europeana, cât si pe

principiile rezultând din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie si a Curtii

Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

În octombrie 1999, Consiliul European de la Tampere si-a dedicat

lucrarile în exclusivitate construirii unui spatiu de libertate, securitate si de

justitie în Uniunea Europeana. Aceasta reuniune la vârf a determinat, printre

altele, compozitia, metodele de lucru si modalitatile practice de elaborare a

Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Urmatoarele etape în realizarea Cartei au fost:

- 17 decembrie 1999: se constituie comisia speciala de elaborare a

Cartei sub numele de Conventie;

- 2 octombrie 2000: Proiectul Cartei este adoptat;

- 13-14 octombrie 2000: Proiectul este aprobat în unanimitate de

Consiliul European de la Biarritz si este înaintat Parlamentului European si

Comisiei Europene;

- 14 noiembrie 2000: Parlamentul European îsi da acordul;

- 6 decembrie 2000: Comisia Europeana îsi da acordul;

- 7 decembrie 2000: presedintii Parlamentului European, Consiliului

European si Comisiei semneaza si proclama în mod solemn Carta la Nisa, în

numele celor trei institutii europene.

Secretariatul si coordonarea administrativa a fost asigurata de

Secretariatul General al Consiliului. Presedintele ales de membrii

Conventiei, în persoana lui Roman Herzog (fostul presedinte al Republicii

Federale a Germaniei si fost judecator al Curtii Constitutionale Federale) a

fost însarcinat cu stabilirea programului de lucru si a lucrarilor pregatitoare.

În principiu, dezbaterile Conventiei si documentele prezentate în cursul

dezbaterilor erau publice. Au fost create grupuri de lucru si comitetul de

redactare, compuse dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si dintr-un

reprezentant al Comisiei, care au elaborat un prim proiect al Cartei în

Page 147: DR Dr Comunitar

colaborare cu ceilalti membri. Conventia si-a tinut reuniunile la Bruxelles si

a aplicat regimul lingvistic integral (11 limbi).

Asadar, în cadrul Conferintei Interguvernamentale de la Nisa, din 7

decembrie 2000, a fost adoptata Carta Drepturilor Fundamentale ale

Uniunii Europene. Semnificatia deosebita a acestui document, dar si

continutul prevederilor sale i-a determinat pe unii specialisti sa vada în

adoptarea sa un pas pe calea elaborarii viitoarei Constitutii a Uniunii

Europene.

Pentru prima data în istoria Europei, Carta Drepturilor Fundamentale

ale Uniunii Europene însumeaza, în cadrul unui singur document, întreaga

arie a drepturilor civile, politice, economice si sociale.

Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o

deosebire între cetateni si straini, întrunind pentru prima data în cadrul unui

document unic, drepturile tuturor persoanelor care se gasesc în mod legal pe

teritoriul UE.

Prin acest important document, prin respectarea competentelor si

îndatoririlor Uniunii, precum si a principiului subsidiaritatii, au fost

recunoscute, reafirmate si dezvoltate norme juridice fundamentale privind

drepturile omului, drepturi care rezulta în special din traditiile

constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din

Conventia Europeana privind apararea drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale, din cartele sociale adoptate de Uniune si de catre Consiliul

Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si

a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Conventia privind viitorul Europei, de la 1 martie 2002, a creat 11

grupuri de lucru cu scopul de a analiza riguros subiectele de maxima

importanta pentru viitorul Europei, care nu puteau fi dezbatute în detaliu în

cadrul sesiunilor plenare. În cadrul acestora, Grupul II - „Carta Drepturilor

Fundamentale ale UE“ – s-a concentrat în special pe doua aspecte, respectiv

modalitatile si consecintele încorporarii Cartei în Tratatul Constitutional,

Page 148: DR Dr Comunitar

precum si modalitatile si consecintele posibilei aderari a acesteia la

Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Chiar daca Tratatul

Constitutional al UE a esuat, Carta a ramas ca un document deosebit de

important si a fost încorporata în Tratatul de la Lisabona, din decembrie

2007.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene are o structura

formata din Preambul si un numar de sapte capitole, numite Titluri. Astfel,

Carta este formata din Preambul si 54 articole, grupate în sapte Capitole:

- Preambulul dezvolta obiectivul Uniunii Europene de a promova o

dezvoltare echilibrata si durabila a Europei pe baza respectarii valorilor

indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si

solidaritatii, întarind printr-o carta protectia drepturilor fundamentale în

spiritul evolutiei societatii, a progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si

tehnologice;

- Titlul I: Demnitatea: contine 5 articole ce statueaza demnitatea

umana (II-1), dreptul la viata (II-2), dreptul la integritate al persoanei (II-3),

interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau

degradante (II-4), interzicerea sclaviei si a muncii fortate (II-5).

- Titlul II: Libertatile: dreptul la libertate si la securitate (II-6),

respectarea vietii particulare si de familie (II-7), protectia datelor cu caracter

personal (II-8), dreptul de casatorie si dreptul de întemeiere a unei familii

(II-9), libertatea de gândire, de constiinta si religioasa (II-10), libertatea de

exprimare si de informare (II-11), libertatea de întrunire si de asociere (II-

12), libertatea artelor si stiintelor (II-13), dreptul la educatie (II-14),

libertatea profesionala si dreptul la munca (II-15), libertatea de a desfasura o

activitate comerciala (II-16), dreptul de proprietate (II-17), dreptul la azil (II-

18) si protectia în caz de evacuare, expulzare sau extradare (II-19).

- Titlul III: Egalitatea: egalitatea în drepturi (II-20),

nediscriminarea (II-21), diversitatea culturala, religioasa si lingvistica (II-

22), egalitatea între barbati si femei (II-23), drepturile copilului (II-24),

Page 149: DR Dr Comunitar

drepturile persoanelor în vârsta (II-25), integrarea persoanelor cu handicap

(II-26).

- Titlul IV: Solidaritatea: dreptul lucratorilor la informare si la

consultare în cadrul întreprinderii (II-27), dreptul la negociere si la actiuni

colective (II-28), dreptul de acces la serviciile de plasament (II-29), protectia

în cazul concedierii colective (II-30), conditii de lucru corecte si echitabile

(II-31), interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca

(II-32), viata de familie si viata profesionala (II-33), securitatea sociala si

asistenta sociala (II-34), asistenta medicala (II-35), accesul la serviciile de

interes economic general (II-36), protectia mediului (II-37), protectia

consumatorilor (II-38).

- Titlul V: Drepturile cetatenilor: dreptul de a alege si de a fi ales în

Parlamentul European (II-39), dreptul de a alege si de a fi ales în cadrul

alegerilor locale (II-40), dreptul la buna administrare (II-41), dreptul de

acces la documente (II-42), Mediatorul European (II-43), dreptul de petitie

(II-44), libertatea de circulatie si de sedere (II-45), protectia diplomatica si

consulara (II-46).

- Titlul VI: Justitie: dreptul de a apela efectiv si de acces la o

instanta impartiala (II-47), prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare (II-

48), principiile legalitatii si proportionalitatii infractiunilor si pedepselor (II-

49), dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit penal de doua ori pentru aceeasi

infractiune (II-50).

- Titlul VII: Dispozitii generale care reglementeaza interpretarea si

aplicarea Cartei: domeniul de aplicare (II-51), întinderea si interpretarea

drepturilor si principiilor (II-52), nivelul de protectie (II-53), interdictia

abuzului de drept (II-54).

Redam în continuare

ACQUIS-ul COMUNITAR în privinta Cartei

Drepturilor Fundamentale ale UE:

• Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene (TUE) –

1992 (intrat în vigoare în 1993) prevede:

Page 150: DR Dr Comunitar

- Art. 6 TUE: Uniunea respecta drepturile fundamentale asa cum

sunt ele garantate de Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului

si Libertatilor Fundamentale, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 si asa

cum rezulta ele din traditiile constitutionale comune Statelor Membre, în

calitate de principii generale de drept comunitar;

- Art. 7 TUE: stabileste consecintele încalcarii grave si persistente a

drepturilor fundamentale si un sistem de suspendare a aplicarii anumitor

drepturi extrase din Tratate (printre care dreptul la vot) statului membru în

cauza;

- Art. 49 TUE: stabileste ca respectarea drepturilor fundamentale

este o conditie pentru aderarea la UE.

• Tratatul de la Nisa – 2001 (intrat în vigoare în 2003) prevede:

- Consiliul, statuând cu o majoritate de 4/5 din membrii sai, dupa

avizul Parlamentului European si dupa indicarea statului vizat, poate sa

constate ca exista un risc clar de violare grava de catre un stat membru a

drepturilor sau a libertatilor fundamentale pe care este fondata Uniunea.

Comitetul poate sa-i adreseze recomandari. Dreptul de initiativa pentru o

asemenea decizie apartine unui stat tert, Comisiei sau Parlamentului

European;

- Art. 7: Comisia Europeana are obligatia de a monitoriza

respectarea de catre Statele Membre a valorilor comune ale Uniunii si de a

actiona preventiv daca identifica potentiale încalcari ale acestor valori.

Masurile de prevenire a încalcarii drepturilor fundamentale constau

în:

- introducerea unei monitorizari regulate a respectarii drepturilor

fundamentale în Uniune;

- actiuni comune concertate ale institutiilor europene si ale Statelor

Membre;

- dialogul cu societatea civila;

- cooperarea cu organismele relevante ale Consiliului Europei;

Page 151: DR Dr Comunitar

- informarea si educarea publicului.

• Tratatul Reformator de la Lisabona, semnat de sefii de stat si de

guverne ale statelor comunitare la 13 decembrie 2007, urmeaza sa fie

ratificat de statele membre prin procedura parlamentara (în afara de Irlanda,

care îl va ratifica prin referendum). Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie

2009.

Carta se adreseaza institutiilor, organismelor si agentiilor Uniunii, cu

respectarea principiului subsidiaritatii, precum si statelor membre, atunci

când acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Fiecare dintre acesti actori

trebuie sa respecte drepturile si principiile promovând aplicarea acestora în

conformitate cu competentele pe care le au în acest sens si prin respectarea

limitelor de competenta conferite Uniunii.

ACQUIS-ul comunitar în România cu privire la cunoasterea si

aplicarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale UE sunt:

a) Legea nr. 677 / 2001 pentru protectia persoanelor cu privire la

prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date;

b) Legea nr. 682 / 2001 de ratificare a Conventiei europene privind

protectia persoanelor împotriva prelucrarii automate a datelor personale;

c) Ordonanta Guvernului nr. 102 / 2000 privind statutul si regimul

refugiatilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 323 / 2001;

d) Hotarârea Guvernului nr. 622 / 2001 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 102 / 2000;

e) Legea nr. 123 / 2001 privind regimul strainilor în România;

f) Legea nr. 396 / 2002 pentru ratificarea Conventiei Europene

asupra cetateniei, adoptata la Strasbourg la 6 noiembrie 1997;

g) Legea nr. 74 / 1995 privind exercitarea profesiei de medic;

h) Legea nr. 81 / 1997 privind exercitarea profesiei de farmacist;

i) Legea nr. 489 / 2002 pentru organizarea si exercitarea profesiei de

avocat;

Page 152: DR Dr Comunitar

j) Legea nr. 184 / 2001 referitoare la organizarea si exercitarea

profesiei de arhitect;

k) Legea audiovizualului nr. 504 / 2002.

O sistematizare a drepturilor cetatenilor europeni comunitari ar putea

fi redata astfel:

- Dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur si de stabilire;

- Dreptul la munca si la studiu în toate statele membre;

- Drepturile politice;

- Alte drepturi (dreptul de petitionare în fata PE, dreptul de a se

adresa Mediatorului, dreptul de protectie diplomatica si consulara).

În esenta, Carta reprezinta o lege deja stabilita adunând într-un

singur document drepturile fundamentale recunoscute de catre Tratate de

principiile constitutionale comune ale statelor membre, de Conventia

Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) si de Cartele Sociale Europene).

Page 153: DR Dr Comunitar

DREPTUL LA LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI DREPTUL LA MUNCA ÎN TOATE

STATELE COMUNITARE

Dreptul la libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor în

cadrul Uniunii Europene „sunt cele patru libertati” stabilite prin Tratatul de

la Roma. Aceleasi principii au fost extinse conform regulilor „pietei interne”

introduse prin Actul Unic European.

Asadar libera circulatie a persoanelor este una din cele patru libertati

stabilite prin Tratate, un drept fundamental al indivizilor comunitari. Esenta

exercitarii acestui drept este eliminarea discriminarilor între cetatenii statului

membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau îsi desfasoara activitatea si alti

cetateni care apartin altor state comunitare ce stau

sau muncesc pe teritoriul

acelui stat.

Discriminarile se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca,

angajare sau remuneratie (salarii). Prin asigurarea unui asemenea regim

(nediscriminatoriu) se realizeaza dreptul la libera circulatie a persoanelor în

spatiul comunitar.

Dreptul la libera circulatie a persoanelor si alinierea controalelor la

frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de

piata interna, care nu poate fi realizata în conditiile existentei unei frontiere

interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.

Sensul termenului de libera circulatie a persoanelor în dreptul

comunitar a evoluat foarte mult de la momentul aparitiei sale. Primele

prevederi legate de acest domeniu considerau individul doar ca agent

economic angajat sau furnizor de servicii.

Page 154: DR Dr Comunitar

Extinderea conceptului initial s-a facut treptat pentru a cuprinde în

sfera sa si aspectele derivate din notiunea de cetatean european, indiferent de

orice dimensiune economica sau de alte diferente legate de nationalitate, de

pilda.

Baza legala a liberei circulatii a persoanelor

ca drept fundamental al

cetatenilor europeni o constituie:

- Art. 14 (7A) din Tratatul de la Roma, ce stabileste piata interna,

aceasta incluzând libera circulatie a persoanelor;

- Art. 18 (8A) al aceluiasi Tratat care statueaza dreptul persoanelor,

cetateni ai Uniunii, de a circula si de a rezida în mod liber pe

teritoriul statelor membre;

- Art. 61 (73 I) tot din Tratatul de la Roma si urmatoarele cuprinse

sub Titlul IV (IIIA) intitulat „Vize, azil, imigratie si alte politici

legate de libera circulatie a persoanelor”;

- Art. 45 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene

ce face parte din Tratatul de Reforma a Uniunii Europene de la

Lisabona (semnat la 13 decembrie 2007).

Aspectele referitoare la: politica în domeniul vizelor, controlul

frontierelor si migratia, problemele legate de azil si protectia datelor cu

caracter personal le vom studia într-un alt curs unde vom analiza politica

comunitara

în domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI). Dreptul la libera

circulatie a persoanelor se refera atât la dreptul propriu-zis de miscare a

cetatenilor europeni în spatiul comunitar, cât si la dreptul de stabilire,

dreptul de sejur, dreptul la studiu si dreptul la munca, ultimul, dat fiind

importanta sa deosebita, îl vom trata separat, el existând de fapt împreuna cu

celelalte.

Reglementarile cu privire la dreptul la libera circulatie si-au gasit,

datorita interpretarii extensive facuta, atât la legislatia comunitara, cât si de

jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene, o aplicare mult mai

larga. În practica, institutiile comunitare competente, în care Curtea de

Page 155: DR Dr Comunitar

Justitie are un rol determinant au asigurat dreptul la libera circulatie si

dreptul de sejur urmatoarelor persoane:

- celor care îsi cauta un loc de munca;

- pensionarilor;

- studentilor;

- celor care doresc sa urmeze cursuri de formare profesionala;

- turistilor;

- altor persoane care sa detina documente privind asigurarea de

sanatate si resurse suficiente pentru supravietuire.

Un aspect important al dreptului la libera circulatie a persoanelor îl

constituie posibilitatea cetatenilor europeni de a-si exercita în mod

privilegiat, un drept de intrare în statele membre. Acest drept este diferit de

cel de apartenenta la un anumit stat comunitar. În plus, acest drept este

rezervat tuturor cetatenilor statelor care au semnat Acordul Schengen pentru

crearea unui spatiu comun, la care vom avea ocazia sa ne mai referim la

cursul destinat Justitiei si Afacerilor Interne.

Dreptul comunitar permite posibilitatea cetatenilor europeni de a se

deplasa, oricare ar fi motivul, dintr-o regiune în alta a Uniunii, numai pe

baza unui document de identitate sau a unui pasaport valabil. Curtea de

Justitie a decis recent, ca statele comunitare nu pot solicita, pentru admiterea

pe teritoriul lor, o alta formalitate decât simpla prezentare a unei carti de

identitate sau a unui pasaport valabil. Astfel, este împotriva prevederilor

dreptului comunitar conditionarea intrarii pe teritoriul altui stat a oricarui

cetatean european, de obtinerea unei autorizatii sau alte conditii de control

fata de cele obisnuite. De cele mai multe ori aceste conditii suplimentare

sunt arbitrare si inutile.

Dreptul la sejur într-un sat membru, altul decât cel de origine pentru

un cetatean european

a început sa fie recunoscut într-un mod privilegiat fata

de alti cetateni, extracomunitari. Dreptul de sejur este legat de un altul, acela

de stabilire a unei resedinte

pentru cetatenii comunitari. În aceste

domenii,

Page 156: DR Dr Comunitar

reglementarile comunitare sunt centrate pe eliberarea unui document

denumit „carte de sejur” valabil cel mult 5 ani, dar care poate fi automat

reînnoit. Cartea de sejur nu are valoare constitutiva de drepturi, ci numai una

de simpla recunoastere a dreptului de sedere mai îndelungata.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene prevede la art.

45, pe care l-am mentionat deja referitor la dreptul de libera circulatie a

persoanelor, urmatoarele: „Orice cetatean sau orice cetateana a Uniunii

Europene are dreptul de se deplasa si de a-si stabili resedinta în mod liber

pe teritoriul statelor membre”. Si în continuare „Libertatea de circulatie si

de sedere poate sa fie acordata, în conformitate cu Tratatul instituind

Comunitatea Europeana, cetatenilor unor tari terte care domiciliaza legal

pe teritoriul unui stat membru”.

În perspectiva crearii unui spatiu comunitar în care controalele la

frontiere vor dispare total, iar libera circulatie a persoanelor va fi deplina

este nevoie de crearea unei securitati a frontierelor externe si o solidaritate a

statelor Uniunii Europene. În acest sens, România va juca un rol important,

tinând cont de faptul ca ea se situeaza la granita de est a Uniunii.

Dreptul la munca a cetatenilor europeni în spatiul

comunitar

Dreptul la munca în spatiul comunitar este una din preocuparile

fundamentale ale institutiilor europene. El este oglindit în obiectivele si

instrumentele politicilor sociale europene care au, în esenta, urmatorul

continut:

a) Asigurarea locurilor de munca:

a. Tratatul de la Amsterdam;

b. Fondul Social European.

b) Exercitarea libertatii de miscare:

a. recunoasterea diplomelor si perioadelor de studii;

Page 157: DR Dr Comunitar

b. securitatea deplasarii cetatenilor europei în spatiul

comunitar;

c. Agentia Europeana a Locurilor de Munca.

c) Promovarea învatamântului si pregatirii profesionale:

a. programul LEONARDO DA VINCI;

b. programul SOCRATES;

d) Înlaturarea discriminarii muncii efectuate de femei:

a. Directiva referitoare la salarizare;

b. Directiva privind tratamentul nediferentiat;

c. tratamentul nediferentiat în domeniul social;

d. concediul de maternitate (paternitate);

e. contractul individual de munca.

e) Îmbunatatirea conditiilor de munca:

a. contractul individual de munca;

b. documente scrise privind relatiile la locul de munca;

c. Directiva privind excesul de personal;

d. Consiliul European al Muncii;

e. siguranta si protectia la locul de munca.

Declaratia Schuman

din anul 1950 cu prilejul crearii CECO a

promovat ideea crearii pietei comune

care avea la baza, printre altele, si

armonizarea securitatii sociale, alaturi de înlaturarea inegalitatii de plata a

femeilor si barbatilor.

Tratatul de la Roma (1957) a prevazut ca scopul economiei este acela

de a îmbunatatii standardele de viata si de munca ale muncitorilor.

În acest

Tratat se prevedea printre altele:

- libera circulatie a muncitorilor;

- implementarea sistemelor de securitate a muncii;

- înlaturarea inegalitatii de plati a femeilor în raport cu barbatii.

Page 158: DR Dr Comunitar

Regulamentul nr. 3 adoptat în ianuarie 1958 prevedea crearea unui

Fond Social European. Aceasta prevedere a fost reluata si completata de

Regulamentul nr. 49, adoptat în anul 1971.

Un pas mare în domeniul dreptului comunitar al muncii a fost facut

odata cu intrarea în vigoare a Actului Unic European (AUE) la 1 iulie 1987.

Acest document continea directive privind sanatatea si siguranta la locul de

munca.

Astfel, Comunitatea a dobândit abilitatea de a acorda directive prin

care sa defineasca cerintele minime privind sanatatea si siguranta la locul de

munca. O alta noutate înfaptuita de AUE a constat în mentionarea unui

început al dialogului dintre partenerii sociali europeni respectiv,

Confederatiile Patronatelor si Sindicatele.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (1989), de

care am vorbit la începutul acestui curs, a fost primul acord ce definea

drepturile muncitorilor, care au fost identificate ca fiind urmatoarele:

a) dreptul la libera circulatie si de a executa orice profesie în orice

tara comunitara în conditii egale cu cetatenii statului comunitar

respectiv;

b) dreptul la o remunerare echitabila potrivit muncii depuse;

c) dreptul la îmbunatatirea conditiilor de viata si de munca;

d) dreptul la protectie sociala;

e) dreptul la asociere;

f) dreptul la formare profesionala;

g) dreptul la egalitate a femeii cu barbatul;

h) dreptul la informare, consultare si participare a lucratorilor;

i) dreptul la protectia securitatii si sanatatii;

j) dreptul la protectia copiilor si a adolescentilor;

k) dreptul la venitul minim garantat pentru persoanele în vârsta;

l) dreptul la integrare si readaptare profesionala si sociala pentru

persoanele cu handicap.

Page 159: DR Dr Comunitar

Tratatul de la Maastricht (1992) prevedea la art. 2 pentru statele

comunitare atingerea unui nivel cât mai înalt al protectiei sociale

si

ocuparea fortei de munca, precum si semnarea unui „Protocol Social”.

Tratatul de la Amsterdam (1997) prevedea reintegrarea în contract a

Protocolului Social de la Maastricht, precum si integrarea unui nou articol

ce viza elaborarea unei strategii coordonate de promovare a ocuparii fortei

de munca.

În ce priveste asigurarea locurilor de munca, problema s-a aflat în

centrul dezbaterilor europene, statele comunitare angajându-se sa creeze si

sa realizeze programe politice pe termen lung, în vederea combaterii acestui

flagel social.

În noiembrie 1997 a fost convocat un Consiliu European extraordinar

pe problema locurilor de munca, prilej

cu care au fost elaborate

Instructiunile privind politica locurilor de munca pentru anul 1998. Acest

document se baza pe patru elemente: disponibilitatea pentru angajare,

antreprenoriat, adaptabilitate si egalitatea sanselor. Câteva comentarii se

impun în continuare despre aceste patru componente ale politicilor

comunitare privind dreptul muncii, întrucât acestea reprezinta fundamentul

politic si normativ comunitar în domeniu.

Disponibilitatea pentru angajare se refera la calitatile celor care cauta

de lucru, adica pregatirea, reconversia profesionala si perfectionarea

pregatirii acestora, care vizeaza:

- oferirea tuturor tinerilor a unei post-pregatiri sau a unei perioade de

practica, înainte de a începe cele 6 luni de somaj;

- oferirea unei pregatiri suplimentare pentru somerii adulti înainte de

a înregistra cele 12 luni de somaj;

- stabilirea unui plafon minim ca cel putin unul din 5 someri sa aiba

posibilitatea sa urmeze un program de perfectionare profesionala

sau de specializare într-o profesie;

- reducerea numarului persoanelor care renunta la scoala, crearea

Page 160: DR Dr Comunitar

unui nou sistem al scolilor profesionale sau îmbunatatirea celui

existent.

Pentru categoria de antreprenoriat s-a prevazut asigurarea crearii de

noi locuri de munca prin usurarea situatiilor companiilor. Pentru aceasta,

normele europene se refera la simplificarea procedurilor de înfiintare de noi

afaceri si de sprijinire a celor care vor sa-si deschida propriile afaceri.

Adaptabilitatea politicilor privind asigurarea locurilor de munca se

refera la faptul ca atât companiile, cât si angajatii trebuie sa accepte

schimbarea, în confruntarea cu noile tehnologii, precum si cu modificarea

conditiilor pietii. În acest scop trebuie sa se urmareasca:

- stimularea strategiilor de realizare a metodelor de lucru moderne;

- noi tipuri de contracte de angajare;

- stimularea pentru pregatirea individuala si pregatirea la locul de

munca de catre companie.

Cu privire la sansele egale, acestea se refera la obligatiile statelor

comunitare de a sigura oportunitati egale, de a face cariera, atât pentru

barbati, cât si pentru femei, fara discriminari. Uniunea Europeana foloseste

mijloacele de finantare structurala în special Fondul Social European, pentru

a asigura si subventiona locurile de munca.

Pentru îmbunatatirea conditiilor de munca, dreptul comunitar contine

o paleta de norme privind urmatoarele domenii de o importanta aparte atât

pentru patroni, cât si pentru angajati:

- timpul de lucru; timpul mediu saptamânal este redus la 48 ore, iar

durata minima a concediului platit este de 4 saptamâni;

- obligatiile patronilor de a informa angajatul cu privire la conditiile

valabile pentru contractul de munca;

- protectia angajatului în cazul transferului de sarcini, îndatoriri sau

o parte a unei îndatoriri;

- armonizarea legislatiei în legatura cu protectia angajatilor în cazul

insolvabilitatii patronilor lor;

Page 161: DR Dr Comunitar

- armonizarea legislatiei cu privire la concedierile în masa;

- crearea Consiliului European al Muncii cu rol de a informa si

consulta angajatii;

- integrarea lucratorilor nerezidenti în cadrul sistemului de ocupare a

fortei de munca;

- Directiva locurilor de munca fara norma întreaga; aceasta directiva

se refera la înlaturarea discriminarilor celor care nu lucreaza cu

norma întreaga, îmbunatatirea calitatii slujbelor de aceasta natura,

dezvoltarea retelelor de slujbe fara norma întreaga pe un

fundament voluntar, flexibilitatea timpului lucrat pentru a

armoniza interesele patron-angajat etc;

- îmbunatatirea conditiilor de îngrijire a sanatatii lucratorilor.

Protectia sociala

are calitate de sistem si joaca un rol important în

politica comunitara. Sistemul de protectie sociala ofera lucratorilor securitate

si contribuie la stabilitatea sociala, politica si economica. Beneficiile includ

tratamentul în cazul bolilor profesionale si al accidentelor de munca,

asigurarea unei pensii corespunzatoare dupa încheierea perioadei active a

persoanelor, precum si acordarea ajutorului de somaj pentru persoanele

îndreptatite.

Sistemul de protectie sociala este astazi perturbat ca urmare a unor

tendinte demografice. Astfel, se constata din ce în ce mai profund fenomenul

de îmbatrânire a populatiei, cresterea sperantei medii de viata,

scaderea

vârstei de pensionare etc.

Organizarea sistemului de protectie sociala este atribuit fiecarui stat

membru. Institutiile europene au numai rolul de a elabora si aplica o

strategie de convergenta, menita sa uniformizeze si armonizeze, pe termen

lung, problemele si sistemele europene de protectie sociala.

În cadrul Uniunii Europene a fost creat Programul MISSOC (The

Mutual Infornmation System an Social Protection), un sistem care

Page 162: DR Dr Comunitar

analizeaza si publica date si informatii referitoare la politicile comunitare de

protectie sociala.

O importanta componenta a politicilor sociale vizând dreptul la munca

în Comunitate o reprezinta aspectele antidiscriminatorii. Se constata ca

principalele victime ale somajului si saraciei în Uniunea Europeana sunt

acele persoane care devin victime ale respingerii si discriminarii sociale.

Acestea sunt: femeile (despre care am vorbit), persoanele cu handicap si

vârstnicii.

Pe lânga acordarea de sanse egale pentru femei si barbati, nevoile

persoanelor cu handicap fac parte din politicile Uniunii Europene.

Realitatea europeana arata ca fiecare al zecelea cetatean comunitar are un

handicap fizic sau psihic. Fondul Social European si Strategia Europeana

de Angajare joaca rolul fundamental în realizarea politicilor de integrare a

persoanelor cu handicap.

Într-o alta ordine de idei, nevoile si temerile persoanelor în vârsta

devin din ce în ce mai importante, pe masura ce numarul vârstnicilor

sporeste, ca urmare, asa cum spuneam, a procesului de îmbatrânire a

populatiei. Practica demonstreaza ca pensionarea timpurie nu a generat o

crestere importanta a mediei gradului de angajare în statele comunitare.

Institutiile comunitare lucreaza pe proiecte avansate în acest domeniu,

în colaborare cu partenerii sociali si cu ONG, pentru o tranzitie treptata, de

la munca la pensionare, combinata cu programe realiste pentru vârsta a treia.

Persoanele în vârsta sunt îndreptatite sa nu sufere discriminari nejustificate.

Unul din scopurile politicilor comunitare este si acela de a preveni

discriminarea nejustificata îndreptata împotriva angajatilor vârstnici.

Discriminarea are mai multe forme si se întâlneste inclusiv în spatiul

european comunitar. Xenofobia si antisemitismul, discriminari pe criterii

etnice, rasa, convingeri politice, viata sexuala

etc. afecteaza drepturile

fundamentale ale persoanei, inclusiv drepturile din sfera muncii. Toate

statele comunitare au prevederi, în dreptul intern, privind combaterea

Page 163: DR Dr Comunitar

discriminarii. Uniunea Europeana a elaborat o strategie paneuropeana

de

combatere a discriminarii, strategie a carei baza se gaseste în Tratatul de la

Amsterdam.

Prezentam în continuare pentru a se retine:

Factori implicati în politicile comunitare din domeniul dreptului

comunitar al muncii:

A. Institutii Comunitare

a. Parlamentul European;

b. Consiliul Uniunii Europene;

c. Comisia Europeana;

d. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.

B. Organe comunitare auxiliare:

a. Comitetul Economic si Social;

C. Agentii:

a. Fundatia Europeana pentru Îmbunatatirea Conditiilor de

Munca si Viata (Dublin);

b. Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate la Locul de

Munca (Bilbao);

c. Observatorul European pentru Rasism si Xenofobie (Viena).

D. Organisme consultative:

a. Comitetul pentru Securitate Sociala a Muncitorilor

Imigranti;

b. Comitetul pentru Ocuparea Fortei de Munca si Piata Muncii

E. Parteneri sociali:

a. Confederatia Europeana a Sindicatelor (1973)- Bruxelles;

b. Uniunea Angajatilor din Industrie si Comert (1958);

c. Centrul European pentru Întreprinderi Publice (1961);

d. Alte organizatii care actioneaza în diferite ramuri industriale.

Anul 2006 a fost declarat Anul European al Mobilitatii Fortei de

Munca. Ultima extindere a Uniunii Europene a creat milioane de noi cetateni

Page 164: DR Dr Comunitar

europeni, iar piata europeana a fortei de munca, companiile din statele

membre si sistemele sociale sunt supuse la provocari majore. Aceste

provocari au devenit acute mai ales dupa ultima largire a Uniunii Europene,

începând cu 1 ianuarie 2007, care a marit numarul cetatenilor europeni cu

cetatenii Bulgariei si României.

Libera circulatie a fortei de munca este unul din drepturile

fundamentale garantate de legislatia europeana si cel mai important drept

individual. Dreptul la munca în Uniunea Europeana este unul din cele

mai

mari beneficii ale aderarii României

si cu siguranta cel mai disputat si

controversat, la nivelul institutiilor, organelor si statelor comunitare, din

ultima perioada. Chiar daca, înca, acest drept continua sa fie considerat de

catre unii cetateni europeni occidentali drept o amenintare asupra propriilor

oportunitati de angajare, iar temerile au crescut în special pentru români,

timpul va dovedi ca libertatea, interactiunea si mobilitatea aduc multe

beneficii economiei tarilor europene comunitare.

Contractul individual de munca în dreptul comunitar

Procedurile încheierii contractului individual de munca nu sunt supuse

legislatiei statului membru. Nu au fost adoptate reglementari comunitare în

ceea ce priveste încheierea contractului individual de munca pe durata

nedeterminata. Totusi, în acest domeniu trebuie avuta în vedere Directiva nr.

94/33/TCE din 22 iunie 1994 referitoare la protectia tinerilor în munca48, în

care se prevede în mod expres49 ca statele membre iau masurile necesare

pentru interzicerea prestarii muncii de catre copii. Sunt considerati copii,

conform art. 3 al directivei, tinerii care nu au împlinit vârsta de 15 ani sau

care sunt înca supusi obligatiei scolare impusa de legislatia nationala.

48 Publicata în JOCE nr. L 216 din 20 august 1994

49 Art. 1 paragraful 1 al Directivei 94/33/CE din 22 iunie 1994

Page 165: DR Dr Comunitar

Contractul de munca pe timp redus (partial)

Acest tip de contract de munca a fost reglementat prin Directiva 97/81

CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, care a pus în aplicare Acordul-

cadru încheiat la 6 iunie 1997 între organizatiile interprofesionale cu vocatie

generala la nivel

comunitar (UNICE, CEEP si CES). Acordul-cadru, anexa

la directiva, are ca obiect:

a) suprimarea discriminarilor cu privire la lucratorii pe timp redus;

b) facilitarea dezvoltarii muncii pe timp redus pe baze voluntare si

contributia la organizarea flexibila a timpului de munca, de o

maniera care sa tina cont de necesitatile angajatorilor si ale

lucratorilor.

În ceea ce priveste domeniul de aplicare, acordul se refera la lucratorii

pe timp redus care au un contract sau o relatie de munca definite de

legislatie,

conventiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat

membru.

Conform clauzei 3 din Acordul-cadru, prin lucrator pe timp redus

se

întelege salariatul a carui durata normala de lucru, calculata pe baza

saptamânala sau în medie pe o perioada de munca pâna la un an este

inferioara duratei muncii prestate de lucratorul încadrat pe timp integral. Prin

lucrator pe timp integral de munca comparabil se întelege un salariat

încadrat pe timp normal de lucru în aceeasi întreprindere, având acelasi tip

de contract sau de relatie de munca si care presteaza o munca identica sau

similara, tinând cont si de alte considerente cum sunt vechimea si calificarea.

În situatia în care nu exista nici un lucrator cu timp normal de lucru în

aceeasi întreprindere, comparatia se face cu referire la conventia colectiva

aplicabila sau, în absenta acesteia, conform legislatiei, conventiilor colective

sau practicilor nationale.

Statele membre, dupa consultarea partenerilor sociali pot, pentru

motive obiective, sa excluda total sau partial de la dispozitiile Acordului-

Page 166: DR Dr Comunitar

cadru încheiat la 6 iunie 1977 pe lucratorii pe timp redus care presteaza

munci ocazionale.

Aplicarea principiului nediscriminarii între lucratorii pe timp redus si

cei pe timp normal de munca, implica urmatoarele:

a) în privinta conditiilor de munca, lucratorii pe timp redus nu sunt

tratati de o maniera mai putin favorabila decât lucratorii pe timp

integral comparabil, afara de situatia în care un tratament

diferentiat se justifica din motive obiective;

b) când este potrivit, principiul pro rata temporis se aplica (de pilda

în domeniul salarizarii)

adica acordarea prestatiei proportional cu

perioada de asigurare realizata conform legislatiei fiecarui stat

contractant;

c) modalitatile de aplicare a clauzei nediscriminarii sunt definite de

statele membre si/sau de partenerii sociali, tinând cont de legislatia

europeana si de legislatiile, conventiile colective si practicile

nationale;

d) când motive obiective justifica acest lucru, statele membre, dupa

consultarea partenerilor sociali, pot conditiona accesul la unele

locuri de munca

specifice de o anumita vechime; criteriile de acces

a lucratorilor pe timp redus la locurile de munca care cer

îndeplinirea unor conditii deosebite trebuie reexaminate periodic,

tinând cont de principiul nediscriminarii.

Posibilitatile de a lucra pe timp redus sunt stabilite în clauza 5 a

Acordului-cadru, în care se afla atât obligatii de rezultat, cât si obligatii de

mijloace50.

Obligatiile de rezultat revin statelor membre si partenerilor sociali:

a) statele membre, dupa consultarea partenerilor sociali, conform

legislatiilor si practicilor nationale, trebuie sa identifice si sa

examineze dispozitiile de natura juridica sau administrativa care

50 Bernard Teyssie, Droit european du travail, Litec, 2001, pg. 181-182

Page 167: DR Dr Comunitar

pot limita posibilitatile de munca pe timp redus si, daca este cazul,

sa le elimine;

b) partenerii sociali, actionând în domeniul lor de competenta si

folosind procedurile prevazute în conventiile colective, trebuie sa

identifice si sa examineze obstacolele care pot limita posibilitatile

de munca pe timp redus si, daca este cazul, sa le elimine.

Obligatii de mijloace revin angajatorilor, care trebuie sa ia în

considerare:

a) cererile de transfer ale lucratorilor pe timp normal de lucru la

locuri de munca pe timp redus devenite disponibile în

întreprindere;

b) cererile de transfer ale lucratorilor pe timp redus de munca la locuri

de munca pe timp integral sau sa aiba în vedere cresterea timpului

de munca, daca exista aceasta posibilitate;

c) furnizarea la timpul oportun a informatiilor asupra posturilor pe

timp partial si pe timp integral de munca din întreprindere, astfel

încât sa faciliteze transferul salariatilor pe aceste posturi;

d) masuri care sa vizeze facilitarea accesului la munca pe timp redus

la toate nivelurile întreprinderii, inclusiv la posturile care cer o

munca calificata si la cele de conducere si, în cazurile în care este

posibil, masuri vizând accesul lucratorilor pe timp redus la formare

profesionala pentru a favoriza dezvoltarea si mobilitatea lor

profesionala;

e) furnizarea, catre organele reprezentative ale lucratorilor de

informatii referitoare la posturile pe timp redus de munca.

Page 168: DR Dr Comunitar

DREPTUL EUROPEAN AL DREPTURILOR OMULUI. OBIECTUL SI CARACTERUL SISTEMULUI EUROPEAN

AL DREPTURILOR OMULUI

Obiectul si caracterele Sistemului European de Protectie a

Drepturilor Omului (SEPDO) consacrate de Protocolul nr.11/1998

Protocolul nr. 11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care a

intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 a modificat, dupa cum am mai aratat,

substantial sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor omului.

Cea mai importanta modificare consta în crearea în locul celor 3 organisme

care alcatuiau, pâna la acea data, sistemul jurisdictional de aparare a

drepturilor omului prevazute în Conventie – Comisia, Curtea si Comitetul de

Ministri – a unui singur organism de protectie – Curtea Europeana a

Drepturilor Omului (CEDO).

Asadar, principala modificare dorita si adusa prin Protocolul nr. 11 la

Conventia Europeana a Drepturilor Omului este crearea Curtii Unice si

Permanente a Drepturilor Omului, care înlocuieste cele doua organisme

initiale de protectie - Comisia si Curtea.

Prin urmare, potrivit art. 19 din Conventie astfel cum a fost modificat

prin Protocolul nr. 11, „în scopul asigurarii respectarii angajamentelor ce

rezulta pentru Înaltele

Parti Contractante la Conventie si a protocoalelor sale

este instituita Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Ea functioneaza

permanent”. Sediul Curtii a fost stabilit la Strasbourg.

Prin aceasta modificare, se observa ca dispare Comisia Europeana a

Drepturilor Omului. În al doilea rând, Comitetul de Ministri îsi pierde

functia sa jurisdictionala prevazuta în vechea redactare a art. 32 al

Conventiei. El ramâne numai cu functia ce i-o conferea vechiul art. 54 al

Page 169: DR Dr Comunitar

Conventiei, cuprinsa în actualul art. 46, alin. 2, anume vegherea la

executarea hotarârilor Curtii.

Competenta Curtii este stabilita prin art. 32 al Conventiei si ea

priveste toate problemele referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor

ei si ale Protocoalelor Aditionale, fie ca este vorba despre litigii între statele

membre, fie ca este vorba despre asa-numitele „plângeri individuale”, adica

cele adresate ei de catre persoane fizice si juridice, organizatii

neguvernamentale sau grupuri de particulari care se considera victime ale

unei încalcari, de catre una din înaltele Parti Contractante, a drepturilor

prevazute de Conventie si de Protocoalele Aditionale (art. 33 si 34)51.

De asemenea, ca si în prezent, Curtea exercita o competenta

consultativa privitoare la problemele juridice de interpretare a Conventiei si

a Protocoalelor sale Aditionale la cererea Comitetului de Ministri (art. 47).

În privinta compunerii Curtii, art. 20 din Conventie dispune ca ea se

compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al partilor contractante

si nu ca în sistemul anterior, când era compusa dintr-un numar egal cu acela

al tarilor membre ale Consiliului Europei. Altfel spus, pentru a avea un

judecator national membru al Curtii nu este suficient ca un stat sa devina

membru al Consiliului Europei, ci trebuie sa semneze si sa ratifice

Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele sale Aditionale,

evident cu posibilitatea formularii de rezerve compatibile cu protectia

internationala a drepturilor omului.

Judecatorii trebuie sa se bucure de cea mai înalta consideratie morala

si sa îndeplineasca toate conditiile necesare exercitarii unor înalte functii

judiciare. Ei nu sunt reprezentanti ai statului pentru care au fost alesi, ci îsi

desfasoara activitatea cu titlu individual (art. 21,alin. l si 2 din Conventie).

Fiind vorba despre o activitate permanenta, pe durata mandatului lor

judecatorii nu pot sa exercite nici o activitate incompatibila cu exigentele de

51 „Brevitatis causa”, toate citarile textelor au în vedere textul în numerotarea actuala

dupa

intrarea în vigoare a Protocolului nr. 11

Page 170: DR Dr Comunitar

independenta, de impartialitate si de disponibilitate necesare unei asemenea

activitati (art. 21, alin. 3).

Judecatorii sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara, pentru fiecare

Parte contractanta, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o lista de 3

candidati prezentata de fiecare Parte contractanta (art. 22). A fost suprimata

dispozitia din partea finala a fostului art. 39 al Conventiei, potrivit caruia un

stat nu poate avea ca judecator mai mult de un conational.

Durata mandatului judecatorilor a fost redusa de la 9 la 6 ani. Ei sunt

reeligibili. Pentru prima Curte mandatul a jumatate dintre judecatori,

desemnati prin tragere la sorti efectuata de catre Secretarul General al

Consiliului Europei, va fi numai de 3 ani, pentru a se asigura reînnoirea

Curtii la fiecare 3 ani. Spre deosebire de situatia anterioara, chiar daca

judecatorii în functie sunt reeligibili, mandatul de judecator înceteaza la

împlinirea vârstei de 70 de ani.

Potrivit art. 24 al Conventiei, un judecator nu poate fi revocat din

functia sa decât cu votul a doua treimi din toti judecatorii Curtii, daca

înceteaza a mai corespunde conditiilor impuse de statutul de judecator.

Protocolul nr. 11 aduce inovatii interesante cu privire la organizarea

Curtii Unice. Astfel, mai întâi este de observat ca potrivit art. 26 din

Conventie sunt cinci situatii în care Curtea se reuneste în plenul ei, si anume:

a) când alege, pe o durata de 3 ani, pe presedintele Curtii si unul

sau doi vicepresedinti52, ei sunt reeligibili;

b) când îsi constituie Camerele, pentru o perioada determinata;

c) când îi alege pe presedintii Camerelor Curtii, care sunt

reeligibili;

d) când adopta regulamentul ei;

e) când alege grefierul si unul sau mai multi grefieri adjuncti.

52 Facem precizarea ca

la reuniunea plenara

a Curtii din 25 iulie 1998 au fost alesi doi vicepresedinti.

Page 171: DR Dr Comunitar

În al doilea rând, pentru examinarea cauzelor cu care este sesizata

Curtea poate sa decida în Comitete de trei judecatori, în Camere de câte 7

judecatori si într-o Mare Camera de 17 judecatori (art. 27, pct. 1).

Judecatorul ales pentru un stat este membru de drept al unei Camere

sau al Marii Camere în litigiul în care statul respectiv este parte. Observam

ca nu este aceeasi situatie pentru examinarea litigiului în Comitetul de 3

judecatori. În cazul în care acel judecator este absent sau, dintr-un alt motiv,

nu poate sa participe la solutionarea cauzei, statul respectiv poate desemna o

alta persoana care va avea calitatea de judecator ad-hoc (art. 27. pct. 2).

În sfârsit, este de retinut ca potrivit art. 27, pct. 3 din Conventie fac

parte de drept din Marea Camera presedintele Curtii, vicepresedintii,

presedintii de Camera si alti judecatori desemnati potrivit regulamentului

Curtii. Consecinta acestei organizari a Curtii Unice îsi pune amprenta din

plin asupra modului în care Protocolul nr. 11 reglementeaza procedura de

examinare a cererilor cu care Curtea este sesizata.

Într-adevar, conditiile de admisibilitate a unei cereri se poate spune ca

au ramas aceleasi: caile de

atac interne sa fie epuizate si sa nu fi trecut mai

mult de 6 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti interne,

prin care se pretinde ca a fost încalcat un drept prevazut de Conventie si de

Protocoalele Aditionale; primul nivel la care este examinata admisibilitatea

cererii este Comitetul de 3 judecatori.

Într-adevar, potrivit art. 28 din Conventie, un comitet poate, cu votul

unanim al judecatorilor care-l compun, sa declare inadmisibila sau sa radieze

de pe rolul Curtii o cerere individuala, atunci când o asemenea decizie poate

fi luata fara un examen suplimentar. Decizia este definitiva. Aceasta

înseamna ca în sistemul european actual de protectie a drepturilor omului,

rolul de filtrare al cererilor individuale, care pâna la adoptarea Protocolului

nr. 11 era îndeplinit de Comisia Europeana a Drepturilor Omului, este

preluat de Comitetele de 3 judecatori.

Page 172: DR Dr Comunitar

Daca nu a fost adoptata o decizie de inadmisibilitate cu votul unanim

al membrilor acestui Comitet de 3 judecatori, se va trece la examinarea atât a

admisibilitatii cât si a fondului cererii individuale de catre o Camera a Curtii.

De asemenea, o Camera a Curtii este competenta sa se pronunte asupra

admisibilitatii si asupra fondului unei actiuni a unui stat îndreptata împotriva

unui alt stat semnatar al Conventiei. Este vorba despre asa-numitele cauze

interesate care pot avea si mai multe state reclamante, care formuleaza

plângeri privitoare la încalcarea drepturilor omului prevazute de Conventie

si Protocoalele aditionale împotriva mai multor state semnatare.

Precizam ca potrivit art. 29, pct. 3 din Conventie, în afara unor situatii

exceptionale, decizia de admisibilitate a cererii este adoptata separat de

decizia asupra fondului cauzei.

În sistemul Protocolului nr. 11 o Camera se poate

desesiza de o cauza

în favoarea Marii Camere atunci când o cauza pendinte de rolul Camerei

ridica o problema grava privitoare la interpretarea Conventiei sau a

Protocoalelor sale aditionale, sau solutia într-o cauza poate conduce la o

contradictie cu solutia adoptata printr-o hotarâre anterioara a Curtii, într-o

asemenea situatie, Camera poate, atâta vreme cât nu a pronuntat hotarârea,

sa se desesizeze în favoarea Marii Camere, daca vreuna dintre partile în

litigiu nu se opune la aceasta. De asemenea, în anumite situatii, Marea

Camera a Curtii apare si ca o componenta a unui dublu grad de jurisdictie în

sistemul de aparare a drepturilor omului reglementat de modificarile aduse

Conventiei Europene în materie prin Protocolul nr. 11.

Într-adevar, potrivit art.

43 din Conventie, în termen de 3 luni socotit

de la data hotarârii unei Camere, orice parte dintr-o cauza poate, în situatii

exceptionale, sa ceara trimiterea cauzei în fata Marii Camere (pct. 1). Pentru

a se împiedica uzul abuziv al acestei posibilitati,

un colegiu de 5 judecatori

ai Marii Camere „filtreaza” asemenea cereri si le primeste în masura în care

se pune o problema grava privitoare la interpretarea sau la aplicarea

Conventiei sau a Protocoalelor sale aditionale, sau o problema grava cu

Page 173: DR Dr Comunitar

caracter general (art. 43, pct. 2). Daca cererea este admisa, Marea Camera se

va pronunta asupra cauzei printr-o hotarâre (art. 43, pct. 3).

În sfârsit, mentionam ca Marea Camera este competenta sa examineze

cererile de formulare a unor avize consultative, în conditiile prevazute de art.

47 din Conventie, adica la cererea Comitetului de Ministri.

Ca si în sistemul anterior, în masura în care Curtea declara o cerere

admisibila, ea trece la examinarea ei în contradictoriu împreuna cu

reprezentantii partilor si, daca este cazul, poate proceda la o ancheta pentru a

carei desfasurare eficace statele implicate trebuie sa asigure toate facilitatile

necesare.

De asemenea, Curtea este la dispozitia partilor pentru a se ajunge la

reglementarea amiabila a litigiului, în spiritul respectarii drepturilor omului,

astfel cum acestea sunt recunoscute de Conventie si di Protocoalele

aditionale. Procedura reglementarii amiabile a litigiului este confidentiala si

se finalizeaza prin radierea cauzei de pe rolul Curtii printr-o decizie care se

limiteaza la o scurta descriere a faptelor si m solutiei adoptate (art. 38-39 din

Conventie).

Spre deosebire de redactarea anterioara, ca urmare a modificarilor

aduse prin Protocolul nr. 11, în prezent Conventia Europeana a Drepturilor

Omului contine

dispozitii privitoare la modul de desfasurare a sedintelor de

judecata si cu privire la accesul la documentele dosarului. Astfel, inspirându-

se din fostul regulament al vechii Curti, art. 40, alin. l al Conventiei dispune

ca procedura de judecata, atunci când ajunge în faza sal orala este, în

principiu, publica, cu exceptia situatiilor speciale în care Curtea poate decide

ca aceasta sa fie secreta.

De asemenea, documentele depuse de parti la grefa sunt accesibile

publicului, afara de ipoteza în care presedintele Curtii decide altfel (art. 40, alin.

2).

În noua redactare a Conventiei este mentinuta posibilitatea pentru

Curte de a acorda reclamantului o satisfactie echitabila. Într-adevar,

Page 174: DR Dr Comunitar

simplificând dispozitiile fostului art. 50 din Conventie, art. 40, într-o

redactare mai clara, dispune ca, în ipoteza în care Curtea declara ca în cauza

supusa judecatii exista o violare a unui drept aparat prin Conventie sau prin

unul din Protocoalele sale aditionale si daca dreptul intern al statului în

cauza nu permite înlaturarea completa a consecintelor unei asemenea violari,

Curtea poate acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila.

Aceasta consta într-o suma de bani pe care statul în cauza este obligat s-o

plateasca reclamantului.

Tinem sa subliniem ca si în aceasta materie Conventia Europeana a

Drepturilor Omului pune din plin în lumina aplicarea principiului

subsidiaritatii. Într-adevar, o asemenea satisfactie echitabila, poate fi

acordata numai în masura în care sistemul de drept intern al statului

în cauza

nu contine dispozitii adecvate care sa conduca la înlaturarea consecintelor

încalcarii, constatata de Curte, a dreptului prevazut de Conventie sau de unul

din Protocoalele sale aditionale.

O problema interesanta care se pune dupa intrarea în vigoare a

Protocolului nr. 11 este aceea a caracterului definitiv al hotarârilor Curtii.

În redactarea anterioara în materie, art. 50 din Conventie dispunea ca

hotarârea Curtii avea caracter definitiv.

În prezent, exista hotarâri ale Camerelor care însa am vazut ca în

temeiul art. 43 din Conventie, în situatii exceptionale, pot fi atacate de parti

cu „recurs” în fata Marii Camere si hotarâri ale acesteia din urma. Asa stând

lucrurile, art. 44 al Conventiei care reglementeaza materia, contine dispozitii

mult mai nuantate. Astfel, în primul rând sunt definitive hotarârile Marii

Camere; împotriva acestora nu mai exista nici o cale de atac; ele nu mai pot

nicicum fi puse în discutie; eventual, ele pot fi criticate în doctrina.

În al doilea rând, atunci când este vorba despre hotarâri ale Camerelor

Curtii acestea devin definitive în urmatoarele situatii:

a) atunci când partile declara ca nu vor cere trimiterea cauzei în

fata Marii Camere;

Page 175: DR Dr Comunitar

b) atunci când, în termen de 3 luni de la data hotarârii, trimiterea

cauzei în fata Marii Camere nu a fost ceruta de parti;

c) atunci când, desi una din parti a solicitat o asemenea trimitere în

termen de 3 luni de la data hotarârii Camerei, Colegiul Marii

Camere a respins aceasta cerere.

Observam ca art. 44 din Conventie vorbeste despre „trimiterea” cauzei

în fata Marii Camere, în realitate, din moment ce o asemenea „trimitere” se

solicita cu privire la o cauza în care una din Camerele Curtii a pronuntat o

hotarâre, aceasta înseamna ca ne aflam în fata unei veritabile cai de atac ce

se exercita împotriva unei hotarâri a unei Camere în fata Marii Camere.

Iata ratiunea evidenta pentru care afirmam mai sus ca în situatiile

exceptionale de care vorbeste art. 43 din Conventie, prin care se deschide

posibilitatea unui asemenea „recurs”, suntem în prezenta unui dublu grad de

jurisdictie privitor la apararea drepturilor omului prevazute de Conventie si

de Protocoalele sale Aditionale. Hotarârile definitive se publica (art. 44, pct.

3).

De asemenea, atât deciziile de admisibilitate cât si hotarârile sunt

motivate. Se publica si eventualele opinii separate ale unora dintre

judecatorii care au ramas în minoritate, în ipoteza în care hotarârea nu se

pronunta în unanimitate.

Protocolul nr. 11 contine o interesanta dispozitie tranzitorie privitoare

la cauzele care sunt în prezent pe rolul Comisiei Europene a Drepturilor

Omului. Astfel, potrivit art. 5, pct. l din Protocol, începând de la data intrarii

sale în vigoare, mandatul judecatorilor fostei Curti, al membrilor Comisiei si

al grefierilor înceteaza. Cauzele care sunt pendinte pe rolul Comisiei si nu au

fost declarate admisibile la data intrarii în vigoare a Protocolului nr. 11,

noiembrie l998, urmeaza a fi examinate de noua Curte (art. 5, pct. 2). Deci

ele vor trece spre solutionare la noua Curte.

Cauzele care au fost declarate admisibile de catre Comisie pâna la

data de l noiembrie 1998 vor continua sa fie examinate de catre: membrii

Page 176: DR Dr Comunitar

actualei Comisii timp de un an. Cele a caror examinare de fond nu se va

termina, vor fi examinate de noua Curte (art. 5, pct. 3).

În cele expuse mai sus am încercat o prezentare a principalelor

modificari pe care Protocolul nr. 11 le aduce protectiei internationale a

drepturilor omului în sistemul Conventiei europene în materie. Practic, ele

au condus la instalarea, de la l noiembrie 1998, a noii Curti Europene a

Drepturilor Omului. Întrarea ei în functiune a presupus însa o activitate

prealabila intensa.

De altfel, art. 4 din Protocolul nr. 11 a permis desfasurarea acestei

activitati, deoarece el dispune ca alegerea judecatorilor si orice masura

necesara organizarii noii Curti poate sa fie realizata începând cu data la care

toate partile Conventiei l-au ratificat, deci, începând cu data de l noiembrie

1998.

În sesiunea din ianuarie 1998, Adunarea Parlamentara a Consiliului

Europei a ales 31 de judecatori, iar cea din martie 1998 înca 8. Ultimul ales a

fost judecatorul Federatiei Ruse - sesiunea din septembrie 1998 - data fiind

împrejurarea ca aceasta tara a depus instrumentele de ratificare a Conventiei

Europene a Drepturilor Omului si a Protocoalelor sale aditionale în mai

1998.

Dupa alegerile din martie 1998, în zilele de 28 aprilie - 2 mai 1998 a

avut loc prima reuniune plenara a judecatorilor alesi si s-a trecut la

elaborarea Regulamentului Curtii. S-au constituit comitete de lucru, formate

din judecatori alesi asistati de personalul calificat al grefei fostei Curti si al

Secretariatului fostei Comisii, care au discutat si redactat textele

Regulamentului.

Alte comitete de lucru s-au ocupat si de problemele administrative,

lingvistice si de logistica. Au fost alese organele de conducere ale Curtii, s-

au constituit Camerele si Marea Camera. Sesiunea adunarii plenare a

judecatorilor din 15-17 octombrie 1998 a adoptat Regulamentul Curtii. El a

avut de raspuns la numeroase probleme nerezolvate de Conventie, cum ar fi:

Page 177: DR Dr Comunitar

modul de înregistrare a plângerilor, precizari cu privire la desfasurarea

procedurii de judecata, existenta si rolul judecatorilor-raportori, acordarea de

asistenta juridica partilor si altele. Aceste probleme îsi vor

gasi rezolvarea în

protocoalele urmatoare.

Modificari operate de Protocolul nr. 14/2004 privind

Sistemul European de Protectie a Drepturilor Omului

La numai zece ani de la elaborarea Protocolului nr. 11, necesitatea

adaptarii mecanismului european

de protectie a drepturilor omului la noile

modificari impuse de cresterea numarului statelor membre ale Conventiei si

de garantarea eficientei Curtii Europene a Drepturilor Omului în timp,

devine imperativa pentru continuarea rolului pre-eminent al Consiliului

Europei în protejarea drepturilor omului la nivel regional. Ineficienta din

ultimii ani a procedurii de solutionare în timp util a cazurilor Curtii

Europene a Drepturilor Omului se datoreaza, în principal, procesarii unui

numar foarte mare de aplicatii individuale declarate inadmisibile, precum si

procesarii aplicatiilor individuale ce deriva din acelasi defect legislativ la

nivel national. Aceasta situatie impune o reforma a sistemului de control al

Curtii Europene a Drepturilor Omului în vederea pastrarii eficientei sale în

timp.

În noiembrie 2000, la Roma, în cadrul Conferintei ministeriale si

ceremoniei celei de-a 50-a aniversare a Conventiei europene pentru apararea

drepturilor omului si libertatilor fundamentale a fost adoptata rezolutia care,

printre altele, cerea Comitetului Ministrilor sa ia masuri în vederea asigurarii

pe termen lung a eficientei activitatii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

În acest sens, Comitetul a constituit un Grup de evaluare care a propus

elaborarea unui protocol ce permite Curtii respingerea acelor plângeri care

nu au ca obiect un „dezavantaj semnificativ”.

Page 178: DR Dr Comunitar

În noiembrie 2002, Comitetul Ministrilor a adoptat declaratia „The

Court of Human Rights for Europe” conform careia Statele si-au asumat

responsabilitatea prevenirii încalcarii drepturilor garantate de

Conventie/Protocoalele aditionale si îmbunatatirea remediilor la nivel

national, optimizarea eficientei filtrarii si procesarii aplicatiilor, precum si

îmbunatatirea si accelerarea punerii în executare a hotarârilor Curtii.

În perioada 2000-2004 au fost propuse masuri care sa asigure eficienta

pe termen lung a sistemului de control stabilit prin Conventie si Protocoalele

aditionale, masuri de prevenire a violarii drepturilor omului la nivel national

si de îmbunatatire a remediilor domestice, precum si masuri care sa

intensifice si sa urgenteze punerea în executare a hotarârilor Curtii Europene

a Drepturilor Omului. Doar un set amplu de astfel de masuri poate face

posibila depasirea supraîncarcarii activitatii Curtii cu care aceasta se

confrunta în ultimii ani în conditiile în care se preconizaza o crestere

continua a numarului de aplicatii aflate în curs de procesare.

În mai 2004, Statele membre ale Consiliului Europei au admis

necesitatea realizarii rapide a reformei sistemului european de protectie a

drepturilor omului si s-au angajat sa ratifice Protocolul nr. 14 al Conventiei

pâna în mai 2006. Spre deosebire de Protocolul nr. 11, Protocolul nr. 14 nu

aduce schimbari radicale sistemului de control stabilit de Conventie, ci se

refera mai mult la modul de functionare al acestuia decât la structura

sistemului în sine. Protocolul nr. 14 aduce amendamente în trei domenii

principale: consolidarea capacitatii de filtrare a Curtii în ceea ce priveste

aplicatiile nefondate, instituirea unui nou criteriu de admisibilitatea a

cazurilor în care aplicantul nu a suferit un dezavantaj semnificativ si masuri

de tratare a cazurilor repetitive. Astfel, reforma are în vedere reducerea

timpului alocat de Curte aplicatiilor inadmisibile si celor repetitive, dând

posibilitatea acesteia sa se concentreze asupra cazurilor care ridica probleme

importante de încalcare a drepturilor omului.

Page 179: DR Dr Comunitar

Noul Protocol al Conventiei aduce urmatoarele modificari asupra

eficientei operativitatii Curtii si a punerii în executare a hotarârilor acesteia:

a) cazurile clar inadmisibile - deciziile de inadmisibilitate vor fi

luate în aceste cazuri de un singur judecator asistat de raportori;

b) cazurile repetitive - vor fi declarate admisibile si vor fi judecate

de un comitet de trei judecatori si nu de o Camera de sapte

judecatori asa cum se procedeaza în prezent;

c) noul criteriu de admisibilitate adauga conditiilor precedente pe

cel al existentei unui dezavantaj semnificativ;

d) Comitetul Ministrilor, în temeiul prevederilor Protocolului nr.

14, este îndreptatit sa aduca în fata Curtii pe acele state care

refuza sa se supuna deciziilor Curtii Europene a Drepturilor

Omului si, de asemenea, poate cere Curtii interpretarea unei

hotarâri;

e) durata numirii în functie a judecatorilor Curtii Europene a

Drepturilor Omului va fi de noua ani, fara posibilitatea reînoirii

mandatului;

f) Uniunea Europeana poate adera la Conventie.

Este clar ca drepturile si libertatile garantate de Conventie trebuie

protejate în primul rând la nivel national. Autoritatile nationale trebuie sa-si

reafirme responsabilitatea în acest domeniu, iar capacitatea sistemelor legale

nationale de prevenire si compensare a încalcarilor drepturilor omului

trebuie sa fie consolidata. Statele membre au obligatia de a veghea ca

legislatia si procedurile administrative sa fie în conformitate cu prevederile

Conventiei si ale jurisprudentei Curtii.

Daca aceste masuri vor fi aplicate integral la nivel national, atunci

presiunea exercitata asupra activitatii Curtii Europene a Drepturilor Omului

se va reduce. Desi sunt considerate cele mai eficiente, aceste masuri pot fi

implementate si pot produce efecte doar pe termen lung.

Page 180: DR Dr Comunitar

În plus, autoritatea Curtii si credibilitatea sistemului depind de masuri

ce privesc îmbunatatirea si accelerarea procesului executional. Cu cât Statele

membre vor pune în executare mai repede hotarârile Curtii si vor

implementa prevederile Conventiei, cu atât numarul aplicatiilor se va reduce.

O masura eficienta în acest sens este propunerea de amendare a Conventiei,

facuta de Protocolul nr. 14 ce permite Comitetului Ministrilor sa aduca în

fata Curtii un stat care refuza sa se conformeze hotarârilor acesteia.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO)

Principala sarcina a CEDO este de a veghea si asigura respectarea

angajamentelor statelor membre; CEDO poate fi sesizat de un stat parte sau

de un particular. Procedura este mai complexa si nu face obiectul demersului

nostru.

Curtea europeana creta prin Protocolul nr. 11 pastreaza, în mare parte,

caracteristicile celei vechi: este un organ jurisdictional creat prin intermediul

unui tratat international, menit s asigura respectarea angajamentelor care

decurg, în sarcina statelor-parti, din Conventia Europeana a drepturilor

Omului.

A. Competenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Competenta

generala

a CEDO este enuntata în art. 32 al Conventiei: ea acopera „toate

problemele privind interpretarea si aplicarea Conventiei si a protocoalelor

sale care îi sunt supuse în conditiile prevazute de art. 33, 34 si 47”. Asadar,

ratione materiae, Curtea este competenta a solutiona litigiile care îi sunt

supuse privind fapte concrete prin care se pretinde violarea unuia dintre

drepturile prevazute în Conventie. Tot sub aspect material, Curtea are si o

competenta consultativa.

Competenta ratione personae vizeaza, pentru cauzele interstatele,

litigiile în care ambele parti sunt state contractante, iar pentru cauzele

Page 181: DR Dr Comunitar

individuale, acele litigii în care ca reclamant figureaza o „persoana aflata

sub jurisdictia unui stat-parte”, iar ca pârât, statul-parte respectiv.

Ratione temporis, Curtea judeca doar acele litigii împotriva unor state

care au ratificat Conventia pâna la data producerii cererii, pentru fapte ce au

avut loc dupa data ratificarii de catre statul pârât. Ratione loci, Curtea este

competenta a controla sub aspectul conformitatii cu Conventia doar acele fapte

petrecute pe teritoriile statelor-parti, adica „sub jurisdictia” acestora (art. 1 al

conventiei).

Competenta materiala contencioasa a Curtii se manifesta sub doua

aspecte: solutionarea litigiilor interstatale si a cererilor individuale.

a) Litigiile interstatale sunt acelea în care un stat-parte la CEDO

sesizeaza curtea asupra oricarei încalcari a CEDO de catre alt stat-

parte (art. 33 al Conventiei);

b) Cererile individuale provin de la orice persoana fizica, organizatie

neguvernamentala sau grup de particulari care se pretinde victima a

vreunei încalcari a drepturilor sale recunoscute în CEDO de catre

unul din statele-parti (art. 34 al Conventiei).

Avizele consultative sunt date la cererea Comitetului de Ministri,

asupra problemelor juridice privind interpretarea CEDO, fara a se putea

referi la probleme legate de continutul sau de întinderea drepturilor sau

libertatilor consacrate de CEDO, si nici la alte probleme de care Curtea sau

Comitetul de Ministri ar putea sa ia cunostinta ca urmare a introducerii unui

recurs prevazut în conventie (art. 47 al Conventiei). La 2 iunie 2004, Curtea

a dat prima sa decizie referitoare la o cerere de aviz consultativ, cerere ce a

fost respinsa pentru lipsa competentei.

B. Judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Judecatorii

sunt, potrivit art. 20-24 ale Conventiei, în numar egal cu acela al statelor-

parti la CEDO. Pentru a fi eligibil în aceasta functie, judecatorii trebuie sa se

bucure de cea mai înalta reputatie morala si sa întruneasca conditiile cerute

pentru exercitarea unor înalte functii juridice sau sa fie juristi de o

Page 182: DR Dr Comunitar

competenta recunoscuta. Judecatorii îsi exercita mandatul cu titlu individual,

si nu în reprezentarea statelor în numele carora au fost alesi.

Judecatorii sunt alesi de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei în

numele fiecarui stat-parte la CEDO, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o

lista de 3 candidati prezentata de statul respectiv. Ei sunt alesi pe o durata de 6

ani si pot fi realesi. Pot fi alesi, în acelasi timp, doi judecatori având aceeasi

cetatenie.

Pe durata mandatului, judecatorii nu pot exercita nicio activitate

politica sau administrativa si nicio activitate profesionala incompatibila cu

datoria lor de independenta si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de

o activitate permanenta.

Un judecator nu poate fi eliberat din functie doar daca ceilalti

judecatori, reuniti în sesiune plenara, decid, cu o majoritate de doua treimi

din numarul total al judecatorilor, ca acesta nu mai îndeplineste conditiile

cerute pentru aceasta functie. Judecatorul în cauza trebuie audiat în prealabil

de catre Adunarea Plenara a Curtii.

Functia de judecator al Curtii Europene mai poate înceta prin demisie.

Aceasta se înainteaza presedintelui Curtii, care o transmite secretarului

general al Consiliului Europei.

C. Organizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului. Curtea

Europeana a Drepturilor Omului este organizata în doua categorii de

formatiuni: cele administrative si cele jurisdictionale. Formatiunile

administrative sunt: Adunarea Plenara a Curtii; presedintele; vicepresedintii;

sectiunile, iar cele jurisdictionale Comitetele; Camerele si Marea Camera.

La acestea, dupa intrarea în vigoare a Protocolului 14, se adauga formatiunea

judecatorului unic.

Adunarea Plenara a Curtii

are un rol administrativ, cu urmatoarele

atributii:

a) alege, pentru o durata de trei ani, pe presedintele sau si pe unul sau

doi vicepresedinti; ei pot fi realesi;

Page 183: DR Dr Comunitar

b) constituie Camere pentru o perioada determinata;

c) alege presedintii Camerelor Curtii;

d) adopta regulamentul Curtii;

e) alege grefierul si unul sau mai multi grefieri-adjuncti.

Curtea are si un birou, compus din presedinte, vicepresedinti si din

presedintii sectiunilor. Biroul are rolul de a-l asista pe presedintele Curtii în

îndeplinirea functiilor sale de conducere în cadrul Curtii. De asemenea,

biroul faciliteaza coordonarea între sectiunile Curtii.

Atributiile acestor organe sunt prevazute în detaliu de Regulamentul

Curtii Europene a Drepturilor Omului (art. 8-18)53.

Comitetele sunt formate din 3 judecatori. Ele sunt constituite de

Camerele Curtii, pentru o perioada determinata, de 12 luni. Fiecare comitet

este prezidat de judecatorul ce are precadere în cadrul sectiei (art. 27

paragraful 4 al Regulamentului Curtii). Protocolul nr. 14, odata cu

introducerea formatiunii jurisdictionale a judecatorului unic, va modifica si

competenta comitetelor. Astfel, pe lânga competenta actuala (mentinuta) de

a declara inadmisibilitatea unei cereri sau de a o radia de pe rol, comitetele

cor putea declara o cerere individuala ca admisibila si sa o solutioneze pe

fond, atunci când problema pusa de cererea examinata „face obiectul unei

jurisprudente bine stabilite a Curtii”. În acest caz, prin „jurisprudenta bine

stabilita” se întelege o jurisprudenta constanta a Curtii, într-o materie data,

privind interpretarea sau aplicarea unor dispozitii ale Conventiei sau ale

protocoalelor sale.

Tot potrivit Protocolului nr. 14, pentru a se emite o hotarâre, de catre

un comitet, într-o astfel de situatie, este necesara unanimitatea de voturi în

cadrul comitetului, cu privire la toate aspectele cauzei: admisibilitate, fond,

satisfactie echitabila54. În aceste cauze, desi judecatorul statului pârât nu face

parte de drept din comitet, el poate, potrivit art. 28 paragraful 3 modificat, sa

53 C. Bîrsan, M. Eftimie, Conventia europeana a drepturilor omului (culegere de texte), Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006

54 C. Bîrsan, op. cit., vol. 2, pag. 92

Page 184: DR Dr Comunitar

fie invitat a lua parte la examinarea unei cereri îndreptate împotriva

respectivului stat, „în orice stadiu al procedurii, daca prezenta sa este utila

solutionarii cererii”. În acest caz, judecatorul national va înlocui pe unul

din membrii comitetului.

Camerele sunt formate din 7 judecatori, între care, ca membru de

drept, judecatorul ales în numele unui stat-parte la litigiu (acesta mai poarta

denumirea de judecator national). Camerele sunt constituite în cadrul

sectiunilor Curtii, care la rândul lor sunt constituite de Adunarea Plenara a

curtii, pentru o perioada determinata de trei ani. În prezent, în practica

instantei europene s-a impus principiul (consacrat expres de Protocolul nr.

14) potrivit caruia o Camera se pronunta concomitent atât asupra

admisibilitatii cât si asupra fondului cererii ce-i este supusa spre solutionare

(cu exceptia cauzelor interstatale).

Marea Camera

este formata din 17 judecatori si 3 supleanti

si

anume: presedintele Curtii, vicepresedintii, presedintii Camerelor si alti

judecatori desemnati conform regulamentului Curtii, precum si, ca membru

de drept, judecatorul ales în numele unui stat-parte la litigiu. Marea Camera

se constituie pentru o perioada de trei ani. Sunt incompatibili sa faca parte

din Marea Camera judecatorii care au facut parte din Camera care a emis

hotarârea atacata cu o cerere de retrimitere în fata Marii Camere, cu exceptia

presedintelui Camerei si a judecatorului ales în numele statului-parte

interesat. În cadrul Marii Camere functioneaza un colegiu de 5 judecatori,

care se pronunta asupra admisibilitatii cererii de retrimitere a unei cauze în

fata Marii Camere. Nu poate face parte din colegiul Marii Camere

judecatorul ales în numele unui stat-parte interesat sau cetatean al acestuia.

Judecatorii ad-hoc. Daca judecatorul ales în numele unuia din

statele-parti interesate este împiedicat sa-si exercite functia, se abtine sau

este dispensat de exercitarea functiei, presedintele Camerei invita

statul

respectiv sa comunice, în termen de 30 de zile, daca întelege sa desemneze

fie un alt judecator ales, fie în calitate de judecator ad-hoc, o alta persoana ce

Page 185: DR Dr Comunitar

îndeplineste conditiile prevazute de CEDO si sa indice numele persoanei

desemnate. Statul-parte interesat este considerat a fi renuntat la dreptul sau

de desemnare daca nu raspunde în termenul indicat, de 30 de zile, sau la

expirarea unei eventuale prelungiri a termenului, acordata de presedintele

Camerei. Acelasi efect îl are si desemnarea, de doua ori, a unei persoane ce

nu îndeplineste conditiile prevazute de Conventie.

Judecatorul unic

va începe sa functioneze dupa intrarea în vigoare a

Protocolului nr. 14 (art. 7). În privinta judecatorului unic, s-a aratat ca va

opera o adevarata „translatie de competenta”55 a actualelor atributii ale

comitetelor Curtii. Astfel, judecatorul unic va putea emite decizii de

inadmisibilitate sau de radiere de pe rol în privinta cererilor care nu impun o

examinare suplimentara (adica atunci când apare cu claritate neîndeplinirea

uneia din conditiile de admisibilitate prevazute de Conventie).

55 C. Bîrsan, id., pag.90

Page 186: DR Dr Comunitar

MONEDA UNICA ÎN SISTEMUL DREPTULUI

COMUNITAR EUROPEAN

Moneda Unica

Impactul monedei euro în Europa si la nivel global

Nasterea monedei europene este in mod cert evenimentul financiar

mondial cel mai important de la caderea sistemului Bretton Woods. Ea este o

etapa importanta a constructiei europene, care se inscrie intr-un proces

inceput de peste 40 de ani, o data cu crearea Comunitatii Europene a

Carbunelui si Otelului (CECO), in 1951 si semnarea Tratatului de la Roma

din 1957. Primele proiecte de unificare economica si monetara au vazut

lumina zilei acum aproape 30 de ani; prin urmare ideea este departe de a fi

noua. Euro-ul este o evolutie si nu o revolutie. El incoroneaza o lunga

pregatire a economiilor europene,care consta în principal în:

- crearea unei piete comune (in anii 60);

- liberalizarea miscarii de capital (1990);

- realizarea pietei unice in 1993;

- convergenta economiilor inspre cele mai bune performante in

materie de inflatie, rata dobinzii si a deficitului, dupa semnarea

Tratatului de la Maastricht.

Euro (EUR, sau €) este moneda

unica a Uniunii Europene

(UE).

Moneda a fost introdusa pe 1 ianuarie

1999, la miezul noptii, succedând

vechea unitate monetara europeana ECU

(European Currency Unit).

Monedele nationale ale tarilor participante au încetat sa existe legal,

devenind simple subdiviziuni ale monedei europene. Totusi, bacnotele si

monedele nationale au continuat sa fie folosite în tarile respective, pâna la

Page 187: DR Dr Comunitar

introducerea noilor bancnote si monede pe 1 ianuarie

2002. Vechile monede

si-au mai pastrat valoarea legala pâna la data limita de 28 februarie

2002.

Un euro este divizat în 100 centi, sau centime (nu conteaza ce

declinare este folosita, centimos spanioli sau centesimi italieni).

Moneda EURO a intrat deja in circulatie la data de 1 ianuarie 2002.

Ea se prezinta sub forma de bancnote de 500, 200, 100, 50, 20, 10 si 5

EURO si sunt identice in toate cele 12 state. Monedele sunt de 1 si 2 euro,

50, 20, 10, 5, 2 si 1 cent. Monedele sunt emise de fiecare stat si au fata

identica, iar pe verso sunt individualizate cu motive specifice fiecarui stat

Care va fi efectul asupra statelor din Europa de Est? Aceste state isi

pastreaza inca monedele nationale. Monedele lor nationale nu au o rata de

schimb fixa fata de moneda unica. Putem afirma ca trecerea la moneda unica

aduce beneficii nu numai intreprinzatorilor, marilor companii, prestatorilor

de servicii, dar si consumatorilor. Ele se refera in principal la:

- stabilitatea monetara (se elimina riscul ratei de schimb

pentru tarile din zona EURO);

- scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in

domeniul costurilor, dar si al concurentei

- transferul fondurilor se va face mai usor si mai ieftin;

- reducerea inflatiei (politica monetara comuna va impiedica

inflatia dintr-o tara membra sa afecteze celalte state membre);

- schimburile comerciale intre statele membre vor fi

impulsionate, datorita eliminarii costurilor legate de schimbul

valutar;

EURO are potential de a deveni una dintre principalele valute de

tranzactie pe plan mondial, alaturi de yen, ducand, in acest mod, la cresterea

stabilitatii mediului economic international si la stimularea comertului

international.

Page 188: DR Dr Comunitar

Recompense pentru cei silitori si atenti, penalizari pentru cei care nu

si-au dat suficient interes. Asa s-ar putea rezuma un bilant al primilor noua

ani de existenta a monedei euro.

Beneficiile aduse de existenta monedei unice europene au un pret,

aceasta e concluzia unui studiu realizat de Institutul Bruegel. Potrivit

directorului Jean Pisani-Ferry, "elevii silitori", cum ar fi Irlanda, au avut de

castigat, in vreme ce la polul opus se situeaza Italia si Portugalia. In

conditiile in care noile state membre ale Uniunii Europene bat deja la poarta

zonei euro, "experienta acumulata trebuie folosita la gestionarea situatiei

actuale, dar si in vederea ex-tinderii", spune Pisani-Ferry.

Economistul Alan Ahearne, coautor al studiului, este de parere ca

diferentele persistente de crestere economica inregistrate de la un stat

membru la altul pot duce la variatii semnificative ale cursurilor reale dintre

economiile private si instrumentul de evaluare.

In Portugalia, cresterea economica semnificativa a fost urmata de "o

dureroasa trezire la realitate" cauzata de unele "serioase greseli politice".

Potrivit studiului, Lisabona a uitat de disciplina bugetara o data ce a

indeplinit criteriile pentru trecerea la euro. "Exact de asta trebuia sa se

fereasca", a comentat Alan Ahearne. In schimb, Irlanda a stiut sa mentina un

ritm sustinut al productivitatii si competitivitatii. Cat despre Spania, autorii

studiului spun ca, in ciuda unei politici bugetare corecte, are de pierdut de pe

urma lipsei de competitivitate.

Astfel, estimeaza expertii Bruegel, primii sapte ani de euro au

insemnat o evolutie dezechilibrata intre statele care au adoptat moneda, din

cauza politicilor economice interne.

În prezent statele membre participante la euro sunt Austria, Belgia,

Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,

Portugalia

si Spania. Aceste tari sunt numite frecvent "Zona euro" sau

"Euroland". De la 1 ianuarie

2007 sa alaturat zonei euro si Slovenia, iar de la

Page 189: DR Dr Comunitar

1 ianuarie 2008, Cipru si Malta. Aceste state au împreuna circa 320 milioane

de locuitori.

Andora, Monaco, San Marino

si Vatican

folosesc de asemenea euro,

desi nu sunt în mod oficial membri euro, nici macar mebri ai UE. (Au folosit

înainte monede care au fost înlocuite prin euro.) Din acestea, Monaco, San

Marino si Vatican si-au creat propriile monede, cu propriile simboluri

nationale pe spate. Andorra foloseste monede franceze si spaniole, de vreme

ce au folosit francul francez si peseta spaniola ca si monedele sale. Aceste

tari folosesc euro datorita unor întelegeri cu statele membre UE (Italia în

cazul principatului San Marino si statului papal Vatican, Franta în cazul

principatului Monaco), aprobate de catre Consiliul Uniunii Europene.

Muntenegru

si Kosovo, care au folosit marca germana ca si moneda a

lor, au adoptat de asemenea euro, desi, spre deosebire de cele trei state de mai

sus, nu au intrat în nici o întelegere legala în mod explicit cu UE care sa le

permita acest lucru. Muntenegru s-a desprins de curând de Serbia, iar Kosovo

urmeaza sa-si declare independenta de Serbia în urma unui controversat proces

international.

Tarile care au avut moneda nationala fixa în raport cu marca germana,

ex. Bulgaria si Estonia, si-au fixat si ele ratele de schimb în raport cu euro.

Danemarca

si Regatul Unit

nu sunt apte în mod legal pentru aderarea

la euro, pâna când guvernele lor nu decid altfel. Suediei

nu i-a fost aprobata

participarea de nici un act legal; totusi, Suedia a decis în 1997 sa nu se

alature zonei

euro, asa ca nu a facut nici un efort spre a-si îndeplini criteriul

necesar, de a avea o rata stabila de schimb. Suedia a facut un referendum

pe

tema monedei unice europene pe 14 septembrie, 2003, participantii votând

împotriva

(Da 41.8%, Nu 56.1%). Aceasta a constituit o decizie pentru

minimum cinci ani.

În Danemarca un referendum

pe tema aderarii la euro a avut loc pe 28

septembrie, 2000, rezultând un procent de 53.2% împotriva aderarii.

Page 190: DR Dr Comunitar

Ce a adus pâna acum Euro-ul în Europa

si ce va aduce la nivel global?

a. Îmbunatatirea gestiunii finantelor publice realizata pentru a

respecta regulile tratatului, stimuleaza cresterea europeana din 2 motive:

1. Pentru ca echilibrarea finantelor publice, in mare parte realizata,

favorizeaza pe termen lung economiile. Deficitele depaseau 6% din PIB in

1993. Ele vor fi de mai putin de 1% in acest an. A reduce deficitele publice

in Europa inseamna a elibera 60 de miliarde euro pe an, care, in loc sa

serveasca finantarii acestora, pot sa fie folositi in mod util la investitii si

consum, deci acest lucru inseamna crestere economica. Din 1993, realocarea

economiilor din sectorul public inspre sectorul privat a depasit 400 miliarde

de euro. Ca o comparatie, aceasta suma reprezinta de aproape 10 ori PIB-ul

Romaniei!

2. Pentru ca echilibrarea finantelor publice clarifica orizontul

investitorilor. In prozele sale, Goethe isi pune intrebarea: care este cel mai

bun guvern? Si tot el raspunde: Cel care ne obliga sa ne guvernam noi

insine. Aici este principiul pactului de stabilitate si de crestere care contine

regulile constringatoare din punct de vedere juridic pentru a preveni, corecta

si, daca este cazul, sanctiona deficitele excesive.

Directorii de intreprinderi nu sint naivi. Ei stiu ca deficitele publice se

platesc mai devreme sau mai tirziu sub forma impozitelor suplimentare. Un

stat care acumuleaza deficite si, prin urmare, datorii, face sa apese o sabie a

lui Damocles asupra investitorilor si antreneaza un cerc vicios: deficitele

frineaza investitiile si deci cresterea, provocind o scadere a intrarilor fiscale

care alimenteaza la rindul lor deficitele. Pe de alta parte, buna gestiune

creeaza un climat de incredere si faciliteaza deciziile de investitie, pentru ca

directorii de intreprinderi pot anticipa scaderea impozitelor.

Efectele pozitive ale acestei politici de gestiune sanatoasa incep sa se

faca simtite. In 1988, cresterea a atins 2,8% si 1,7 milioane de locuri de

munca au fost create. Cresterea a atins 2,2% in 1999 si trebuia sa se

Page 191: DR Dr Comunitar

accelereze cu mai mult de 3% in acest an. Un milion si jumatate de locuri de

munca ar fi trebuit sa se creeze în 2000: in Europa curba somajului incepe sa

se inverseze. Aceasta atingea in zona euro 11,5% in 1997, a cazut la 10% in

99; 9,4% în 2000 si ar trebui sa atinga in acest an 7,5% (2006)

Euro este o moneda buna, asezata pe finante publice durabile, datorita

(printre altele) pactului de crestere si stabilitate si girata de o banca centrala

independenta al carui obiectiv este stabilitatea preturilor. Prin urmare este o

moneda credibila, care inspira incredere operatorilor financiari.

b. Calitatea regulilor de gestiune a monedei euro contribuie la a-l

face atractiv pe pietele financiare

Aceasta incredere s-a manifestat chiar si inainte de crearea sa: din

1998, euro a plasat Europa la adapost de instabilitatea monetara. Ne amintim

ca exemplu de criza pesosului mexican din 1995, care a antrenat, prin

interpunerea dolarului, o apreciere sensibila a marcii germane si un atac

impotriva monedelor mai slabe ale statelor membre europene. Si pentru ca

relatiile economice ale uniunii cu Mexicul erau foarte slabe, angrenajul

negativ antrenat de criza pesosului s-a masurat in Europa in doua puncte de

crestere economica si 1,5 milioane de locuri de munca pierdute sau necreate.

Prin comparatie, monedele europene au ramas perfect stabile in 1998, in

ciuda unei crize a devizelor asiatice de o amploare si de o gravitate fara

precedent. Deja euro face joc egal cu dolarul pe pietele internationale de

obligatiuni.

Statisticile disponibile pe 1999 arata ca emisiunile in euro reprezinta

cu putin peste totalul de 44% din totalul emisiunilor mondiale de obligatiuni.

Ca o comparatie, partea de emisiuni in cele 11 monede din zona euro atingea

36% din acest total in 1998 si 30% in 1997.

Euro este deci mai mult decit o simpla masa de monede pe care le

inlocuieste: el devine o mare deviza internationala. Au avut loc deja aproape

2500 emisiuni in euro, pentru un total mai mare de 1400 miliarde de euro.

Page 192: DR Dr Comunitar

Media emisiunilor a crescut puternic in raport cu 1998: partea de

emisiuni mai mare de un miliard de euro le-a dublat pe cele emise in moneda

de catre statele participante in primul trimestru din 1998, ceea ce contribuie

la asigurarea lichiditatii pietei. Volumul total al pietei a crescut de 4 ori in

1999.

Constituirea unei piete financiare europene vaste, profunde si lichide

permite intreprinderilor din Comunitate sa se finanteze mai usor, creind sau

gasind un produs adaptat nevoilor lor. De exemplu, piata obligatiunilor

intreprinderilor - acele "corporate bonds" - a cunoscut in 1999 o dezvoltare

rapida: partea de intreprinderi din totalul emisiunilor de obligatii in euro este

de 3 ori mai mare decit cea constatata in 1998 in monede europene. Ea

depaseste 50%! Astfel Europa incepe sa isi recupereze din intirzierea in

raport cu Statele Unite in materie de intermediere. Aceasta evolutie este

benefica pentru toti: intreprinderile cistiga un nou mijloc de finantare si

investitorii un produs mai bine remunerat decit obligatiile de stat.

Consecinte pe plan micro si macro economic

a. Pe plan microeconomic, statele nu pot in acelasi timp sa detina

aceeasi moneda si sa aiba politici economice dispersate, care sa mearga in

toate directiile. Coordonarea politicilor economice este esentiala

credibilitatii monedei, echilibrului si succesului uniunii economice si

monetare. Marile orientari ale politicii economice constituie un test al

vointei statelor membre de a-si coordona politicile, servindu-se de

instrumente care au acest scop, chiar daca este de dorit a ne gindi inca de azi

la modalitatile de intarire a acestei coordonari si a face mai constringatoare

dispozitiile institutionale existente.

Printre altele, crearea euroului duce la armonizarea fiscala in

economiile si impozitele intreprinderilor (nu exista un risc al persoanelor

Page 193: DR Dr Comunitar

particulare, pentru ca ele sint foarte putin mobile: mai putin de 1% dintre

europeni lucreaza intr-un stat membru, altul decit cel de nastere).

Subiectul a fost tabu pentru mult timp, insa azi lucrurile au evoluat:

euro aduce o transparenta totala a diferentelor de impozitare, care ar putea

crea unora din statele membre o tentatie a dumpingului fiscal. Iar acest lucru

i-ar prejudicia pe toti, pentru ca s-ar traduce fie printr-o scadere a incasarilor

- lucru ce ar putea pune in pericol finantele publice, fie printr-un transfer al

principiilor de impozitare inspre facturile cele mai putin mobile, adica inspre

salarii. Si nimeni nu doreste sa creasca costul muncii, din contra.

Unele progrese s-au realizat în acest sens. Astfel, s-a adoptat in

decembrie 1997 un cod de conduita in ceea ce priveste fiscalitatea

intreprinderilor. Au fost examinate de catre un grup de lucru prezidat de

catre dna Primarolo 250 de masuri; 40 au fost considerate ca derogatorii si ar

fi trebuit suprimate pina in 2002. Este un pas important, insa inca nu este

vorba decit de un acord de buna conduita. Este greu sa mergi azi mai departe

pentru ca deciziile in materie fiscala continua sa se ia in unanimitate.

Trecerea la majoritate este in prezent discutata de catre o conferinta

interguvernamentala care ar trebui sa se incheie in decembrie.

Trebuie sa se realizeze o armonizare sociala? Intrebarea s-a pus de

mai multe ori, ea acoperind in general doua lucruri diferite: armonizarea

salariilor si armonizarea legislatiilor.

- armonizarea salariilor este imposibila pentru ca diferentele salariale

traduc adesea diferente de productivitate. A impune aceleasi salarii minime

peste tot ar insemna sa se genereze somaj in tarile unde productivitatea

muncii este mai slaba.

- armonizarea legislatiilor este dificil de realizat pentru ca acest lucru

se refera direct la modelul de societate. Cine oare s-ar gindi serios la

introducerea congestiunii germane in Regatul Unit?

Trebuie oare realizata o politica salariala europeana? Inca nu este de

dorit acest lucru: economiile aflate in faza recuperarii (ex: Portugalia,

Page 194: DR Dr Comunitar

Grecia...) au progrese de productivitate mai importante si deci posibilitati de

cresteri salariale mai importante, ceea ce ar face nedorita o politica uniforma

dictata de Bruxelles.

Singura solutie viabila astazi este de a avea un numar minim de reguli

comune, de tipul "cartei sociale".

b. Pe plan macroeconomic, euro o sa accelereze fenomenul

convergentei preturilor. Diferente importante exista intr-adevar in UE.

Variatiile de preturi ramin, in medie, mai mari cu 30 % pentru produsele

farmaceutice si cu 15 % pentru industria chimica sau produsele alimentare.

Studiul periodic al Directiei generale a concurentei asupra preturilor

automobilelor arata existenta diferentelor de pret fara taxe, diferente care

merg pina la 40 % pentru acelasi model de automobil.

Transparenta adusa de euro, care face ca preturile sa fie mult mai

simplu de comparat, intareste concurenta pe toate pietele de bunuri si

servicii pentru intreprinderi, dar si pentru bunurile de consum, acolo unde

marii distribuitori incep sa traseze sistematic diferentele cele mai interesante.

Cresterea rapida a comertului electronic accentueaza si mai mult acest

fenomen de convergenta a preturilor, permitindu-i cumparatorului sa isi

caute oportunitatile cele mai atractive. Conform unui studiu publicat de

KPMG, 86% din marile intreprinderi europene cred ca diferentele de preturi

se vor reduce dupa introducerea monedei euro si 64% se asteapta la o

scadere a preturilor.

Pentru a pregati aceasta concurenta acerba, intrprinderile tind sa se

regrupeze. Incep sa apara fenomene de concentrare in diferite sectoare cum

ar fi cel de distributie sau cel bancar, unde fuziunile de achizitii se

desfasoara intr-un ritm rapid. Volumul fuziunii de achizitii (1250 miliarde

euro in 1999) in Europa este mai mare decit in Statele Unite. Mai mult, el

continua sa se accelereze si atinge chiar si bursele.

De exemplu, bursele din Paris, Bruxelles si Amsterdam vor fuziona in

septembrie anul viitor pentru a forma Euronext, un vast spatiu care va grupa

Page 195: DR Dr Comunitar

1300 de intreprinderi cotate la bursa si 2380 miliarde de euro de capitalizare.

Ele vor fi de asemenea reunite de catre bursa din Luxemburg. Actiunile vor

fi cotate la Paris, produsele derivate la Amsterdam. Piata secundara va fi la

Bruxelles. De altfel, un acord leaga euronext, Londra, Frankfurt, Zürich,

Milano si Madrid pentru a dezvolta o interconexiune si a cota primele 300 de

societati europene. Europa este la inceputul unui proces de integrare

economica a carui dimensiune si efecte sint greu de masurat astazi.

In concluzie, Uniunea Economica si Monetara este un eveniment

economic bogat in invataminte. Succesul ei arata capacitatea europenilor si a

institutiilor de a duce la capat un proiect mare.

Pentru prima data de la caderea Imperiului Roman, majoritatea

europenilor au aceeasi moneda. Putini erau cei care credeau în 1995 în

crearea euroului. Pesimismul lor a fost dezmintit de fapte.

Adoptarea monedei unice de catre România

Asa dupa cum am vazut, criteriile Tratatului de la Maastricht

cunoscute si sub denumirea de criterii de convergenta nominala, sunt cinci

la numar:

- un deficit bugetar care sa se situeze sub 3% din PIB;

- o datorie publica mai mica de 60% din PIB în anul adoptarii

monedei unice;

- o rata a inflatiei care sanu depaseasca cu mai mult de 1,5

puncte procentuale inflatia medie a celor mai performante

trei state din UE;

- o rata a dobânzii la titlurile pe zece ani care sanu depaseasca

cu mai mult de 2 procente dobânda medie a celor mai

performante trei state;

- mentinerea stabilitatii cursului de schimb într-o banda de

+2,25% timp de celputin doi ani.

Page 196: DR Dr Comunitar

Desi vecinii de la vest au intrat înaintea noastra în Uniunea Europeana,

în baza progreselor economice înregistrate în ultimii ani, România ar putea

adopta moneda euro chiar înaintea Ungariei,care înregistreaza dificultati

economice în îndeplinirea standardelor necesare intrarii în zona euro. Aceasta

estimare a fost facuta de Agentia Internationala de Rating Standard & Poors

(S&P) care a prezentat în iulie 2005,la Londra, estimarile sale privind

adoptarea monedei unice europene de catre statele noi membre sau cele care

urmeaza sa se alature UE.

În opinia analistilor agentiei mai sus mentionata, Ungaria va trece la

moneda unica în 2014 din cauza deficitului bugetar foarte mare. Romînia si

Bulgaria sunt mai stabile fiscal decît Ungaria, care se confrunta cu mari

provocari. Expertii estimau ca Romînia înregistreaza progrese economice si

ar putea adopta moneda euro înaintea tarii vecine.

Specialistii români (exemplu: Bogdan Baltazar) apreciau în 2005 ca

moneda euro, utilizata atunci de 12 state va intra în circulatie în România în

anul 2014. se considera ca tara noastra nu trebuie sase grabeasca în

adoptarea monedei unice. Proiectul monedei unice nu este numai economic,

ci mai mult este un proiect politic. Când se intra într-un astfel de sistem

monetar, tara respectiva nu mai dispune de dobânda proprie ori curs de

schimb. De aceea grabirea artificiala de adoptarea monedei unice ar fi o

gresala deneiertat.

Se aprecia ca cei mai usor pentru România va fi proportia datoriei

publice în PIB, iar cel mai vulnerabil criteriu va fi mentinerea unei rate

anuale a inflatiei mai mare decât media înregistrata de cele mai performante

trei economii ale statelor din UE (sa nu depaseasca 1,5%).

În prezent, specialistii români,în întâmpinarea celor straini (europeni),

apreciaza ca celmai probabil, România va fi pregatita sa participe la sistemul

euro între anii 2010 – 2012, deoarece pânasa ajunga la acest stadiu avansat,

tara noastra va trebui sa îndeplineasca toate criteriile privind aderarea la

zona euro.

Page 197: DR Dr Comunitar

În afara celor cinci criterii enumerate si de noi,care fac aplicarea

Tratatului de la Maastricht,mai exista o serie decriterii care trebuie

îndeplinite pentru ca statul respectiv, în cazulnostru România, sa poata fi

admis si sa faca fata cu brio în cadrul zonei euro.

Pentru a face fata criteriilor si cerintelor de aderare la moneda unica

România trebuie sa accelereze agenda de reforme structurale. Prioritatile

cele mai importante sunt eficienta serviciilor publice, accelerarea planurilor

de privatizare a resurselor energetice, crearea de noi locuri de munca,

reducerea coruptiei so îmbunatatirea mediului de afaceri.

Introducerea euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult

pierderile agentilor economici locali, cauzate de riscurile cursului valutar.

Procesul incumba atât avantaje, cât si dezavantaje, cele mai importante le

prezentam în continuare.

Avantajele aderarii la moneda euro pentru România:

- reducerea costurilor pe care firmele românesti le suporta ca

urmare a cursului valutar;

- economisirea timpului în activitatea de gestiune, disparând

necesitatea evaluarii riscului si a raportului cheltuieli – profit

pentru fiecare tranzactie a firmelor;

- simplificarea evaluarii rezultatelor comerciale efecuate din

punctul de vedere al îmtreprtiderii, nemaitinându-se seama de

volatilitatea monedei;

- mai mare acces al exporturilor pe pietele statelor membre,

permitându-se frâu liber exporturilor directe, fara intermediari;

- transparenta; posibilitatea firmelor românesti de a-si alege

furnizorii care sale asigure cele mai mici cheltuieli si sa exporte

produsele în acele tari unde vor putea obtine profiturile cele mai

mari;

- cresterea rolului Bancii Centrale Europene (BCE) care a preluat

mai multe atributii ale Fondului Monetar International (FMI) în ce

Page 198: DR Dr Comunitar

priveste finantarea si urmarirea unor politici consecvente de

stabilitate a preturilor, care vor fi benefice si pentru România;

- majorarea ratei de crestere economica a tarilor din zona euro.

Dezavantajele aderarii la moneda euro sunt putine si se exprima sub

forma unor riscuri, astfel:

- riscul cresterii generalizate a preturilor datorate lipsei de

familiaritate a populatiei cu noile preturi exprimate în moneda

unica; specularea unor erori de rotunjire;

- riscul dimensionarii pe termen scurt a lichiditatilor în euro

la

nivelul sistemului bancar, având în vedere o cerere mare în

numerar în moneda unica;

- pierderea posibilitatii alegerii ratei inflatiei si pierderea cursului

valutar ca instrument de înlaturare a dezechilibrelor

macroeconomice;

- riscul pierderii controlului si a puterii de decizie cu privire la

problemele monetare si a flexibilitatii luarii deciziilor, care sa

permita protejarea economiei românesti de socurile externe.

Concluzionând, putem afirma ca punând în balanta avantajele si

riscurile adoptarii monedei unice europene, directia de dezvoltare a

României este cea corecta, care pe termen mediu si lung va permite

obtinerea unor avantaje substantiale pentru întreaga societate româneasca.

Page 199: DR Dr Comunitar

PILONUL DOI AL UNIUNII EUROPENE (PESC) ÎN SISTEMUL DREPTULUI COMUNITAR

Evolutia structurii institutionale a Uniunii Europene în

pilonul doi (PESC si PESA)

In forma sa fundamentala, structura institutionala a Uniunii Europene

se înfatiseaza sub forma de mai jos

Analiza cooperarii în domeniul Justitiei si al Politicii Interne o vom

face în cursul urmator.

În continuare, prezentam structura institutionala în pilonul doi cu

urmatoarele repere caracteristice:

− Începuturile PCE;

− PESC in Tratatul de la Maastricht;

− Factori determinanti ai structurilor institutionale a PESC;

− PESC in Tratatul de la Amsterdam;

− PESC si PESA dupa Tratatul de la Nisa;

− Noile institutii militare;

− Structura institutionala din pilonul doi.

Uniunea Europeana

Conunitatea

Europeana

Uniune vamala, piata interna, politica agrara cumuna, politica mediului, uniunea

Cooperare în domeniul

Justitiei si al Politicii Interne

Politica Externa

si de Securitate Comuna

Page 200: DR Dr Comunitar

În ceea ce priveste începuturile PCE putem afirma ca procesul de

integrare a adus cu sine, de-a lungul evolutiei sale, necesitatea unei

coordonari si întelegeri mai bune în ceea ce priveste problemele de politica

externa. Un prim acord în acest sens a fost încheiat în anul 1970. În acest

acord a fost stabilit cadrul institutional pentru asa numita Cooperare Politica

Europeana (CPE), dupa cum urmeaza:

În aceasta prima etapa de o importanta deosebita este faptul ca aici era

vorba despre o forma de cooperare pur interstatala a tarilor membre a CE,

delimitata însa strict de CE, lucru cerut de unele state membre, si mai ales de

Danemarca si Marea Britanie, care aveau o pozitie fundamentala puternic

interguvernamentala

fata de CE. Deciziile erau luate, la fel ca

în cazul

cooperarii internationale traditionale, în unanimitate; în ceea ce privea

continutul, era vorba despre un schimb lejer de informatii si, în unele cazuri,

de verificarea pozitiilor adoptate.

Cadrul institutional al PCE

Sammitul sefilor de state si de guverne

(de 2 ori pe an)

Grupuri de lucru pt regiuni

Comitetul Politic (4 întruniri pe an)

Sammitul ministrilor de externe (de 2 ori pe an)

Grupuri de lucru pt domenii speciale

Obiective: schimb de informatii si vot

Mod de decizie: unanimitate

Delimitare stricta între CE si PCE

Nu este implicata Comisia

Page 201: DR Dr Comunitar

Au urmat si alte etape, pietre de hotar fiind Actul Unic European, CE

si Cooperarea Politica Europeana (CPE), precum si Tratatul de la

Maastricht, prin care a fost instituit PESC ca al doilea pilon din structura

Uniunii. În cele ce urmeaza, vom vedea cum arata structura institutionala a

acestui pilon.

Referitor la PESC în Tratatul de la Maastricht prezentam schema de

mai jos care ne arata, unele tendinte importante în dezvoltare.

Mentionam în primul rând faptul ca strânsul angrenaj cu CE,

demonstrat, printre altele, si de implicarea Comisiei, precum si de faptul ca

institutia Comitetului Politic, parte a cooperarii interstatale PCE, nu îsi mai

transmite proiectele Consiliului de Ministri în mod direct, ci prin intermediul

Comitetului Reprezentantilor Permanenti - parte institutionala a pilonului

CE. În plus, paleta de activitati ce îi sta la dispozitie (vezi partea dreapta a

PESC în Trat at u l de la Maast r ic ht

Comitetul Politic

Consiliul Uniunii Europene Consiliul de Ministri

Comitetul Reprezentantilor

Permanenti

Reprezinta Uniunea pe probleme PESC în afaraComisie

Dupa Maastricht

Responsabil ce desfasurarea actiunilor comune

Informare reciproca

StabilirAea unei pozitii comune

Decizii privind actiunile comune

Observarea permanenta a situatiei internationale

Prezidiu se schimba de

2 ori ani

Parlament European

Consiliul European

Page 202: DR Dr Comunitar

schemei) a fost extinsa în mod considerabil; pentru a se putea folosi de ea

însa, este nevoie de o unanimitate de voturi.

În continuare vorbind de factorii determinanti ai structurii

institutionale a PESC, întrebarea care se pune este aceea de a sti care sunt

factorii determinanti principali ai procesului de integrare, mai precis, care

sunt factorii determinanti ai cooperarii din politica externa?

În prima jumatate a anilor 90 s-a facut simtita, în continuare, puterea

enorma a acelor factori care au însotit si influentat înca de la început

cooperarea din domeniul politicii externe, si anume pozitiile fundamentale

diferite fata de suveranitatea nationala si, implicit, forma de alcatuire a

cooperarii din politica externa, precum si orientarile speciale din acest

domeniu.

Acesti factori nu au putut împiedica manifestarea altor determinanti

precum schimbarile din sfera internationala si, în strânsa legatura cu acestea,

noile provocari, sau practicile, vechi de decenii, din politica externa.

Situatia din fiecare stat membru, pozitiile acestora fata de UE si fata

de problema suveranitatii nationale, precum si diferentele dintre ele au facut

ca schimbarile sa nu se poata petrece decât în pasi mici. Toate acestea au

contribuit, totodata, si la faptul ca reglementarile erau deseori paradoxale,

punând probleme la aplicare si trebuind sa fie tot mereu supuse revizuirilor.

Cu privire la Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999

se remarca introducerea unui “Înalt Reprezentant pentru PESC” (Javier

Solana), care, în sfârsit, reuseste sa contureze imaginea politicii externe

europene, dotând-o cu o unitate de planificare strategica si de

alarma

imediata, care asigura recunoasterea din timp a situatiilor internationale

relevante pentru PESC si, care astfel, urma sa schimbe caracterul reactiv al

politicii externe europene.

Page 203: DR Dr Comunitar

În plus, a fost înlesnita procedura decizionala, prin faptul ca abtinerile

nu aveau sa mai blocheze luarea hotarârilor; trecerea absolut necesara la

deciziile majoritare nu s-a înfaptuit însa. Remarcabil a fost totusi faptul ca -

dupa ce acest subiect fusese epuizat decenii de-a rândul în cadrul cooperarii

externe a statelor membre CE - în sfârsit, desi, la început, destul de ezitant,

politica de securitate si de aparare a început sa joace un rol important.

Vorbind în continuare de dezvoltarea PESA în mod cu totul

surprinzator, tocmai acest sector a reusit sa se dezvolte cu o rapiditate

uluitoare între anii 1998-2001 - si anume mai ales în afara marilor revizuiri

aduse Tratatului de la Amsterdam si Nisa. Acest lucru a dus la aparitia

Politicii Europene de Securitate si Aparare (PESA), creând asadar bratul

militar al PESC. O prezentare mai detaliata a acestei dezvoltari este greoaie

Inovatiile aduse de Tratatul de la Amsterdam

- Secretarul general sprijina Consiliul. - Organ de planifi-care strategica.

- Competente în ce priveste liniile directoare detinuta de Cons. European pt UEO. - Distributia vo-turilor nu mai împiedica luarea deciziilor. - Decizii majori-tare

Cadru institutional

- Aparitia noului instrument al „Stra-tegiei Comune” - Delimitare mai precisa a instrumentelor deja existente

Instrumente

- Prezidiul este sprijinit de Secre-tarul General al Consiliului - Desfiintarea structurii tip „troica” - Însarcinati speciali - Competenta de încheiere a acordurilor cu statele terte si organizatii internationale

Reprezentarea

în afara

- Includerea misiunilor Petersburg - UEO devine parte integranta deplina a UE

- Pentru integrarea deplina a UEO nu mai este nevoie de o modificare formala a Tratatului

Politici de secu-ritate/aparare

Page 204: DR Dr Comunitar

din pricina spatiului limitat. În plus, ea nu este nici necesara, pentru ca pe

noi ne intereseaza mai mult felul în care este structurat pilonul al doilea.

Dupa Tratatul de la Nisa, structura institutionala a celui de-al doilea

pilon se prezinta dupa cum urmeaza:

Remarcam transformarea Comitetului Politic al CPE odata cu Tratatul

de la Nisa (Articolul 25) în Comitetul Politic si de Securitate (CPS). Acest

organism nou creat se ocupa de toate aspectele PESC, urmând sa

functioneze totodata si ca „motor” al PESC si PESA. CPS tine sub

observatie cursul evenimentelor internationale relevante pentru PESC/PESA

(functie analitica), pentru a putea oferi Consiliului pe Probleme Generale

(Consiliul Ministrilor de Externe), pe baza analizei sale, recomandari în ceea

ce priveste elaborarea politicilor de urmat (pregatirea deciziei).

De asemenea, CPS asigura implementarea politicilor, asupra carora s-

a ajuns la un consens si constituie punctul de legatura în ceea ce priveste

PECS / PESA dupa NISA

Consiliul European

Prezidiu (Schimbat de 2 ori pe an)

Comisie (reperzentata în Consiliu, în CPS si în Comitetul pt aspecte civile ale administrarii situatiilor de criza)

Secretarul General si Înaltul Reprezentant pt PESC

Consiliul Uniunii Europene

(Consiliul de ministri)

Directiunea Generala E

Planificare strategica/

alarma imediata

Stat major

(SMUE)

Parlament

Comitetul pt aspecte civile ale

administrarii situatiilor de

criza

Comitetul Reprezentantilor

Permanenti

Comitetul Militar

(CMUE)

recomandarComitetul Politic si de Securitate

Page 205: DR Dr Comunitar

schimbul de informatii dintre diversele institutii si actorii implicati în

structurile PESC/PESA — inclusiv NATO (functie de legatura). Aceasta

institutie a cunoscut asadar, prin Tratatul de la Nisa, o crestere evidenta.

Este locul sa amintim aici de un alt organism înfiintat si anume

Comitetul pentru aspecte civile ale administrarii situatiilor de criza. Acest

Comitet functioneaza conform noului concept de securitate, ocupându-se de

aspecte privind prevenirea crizelor si elaborând planuri de solutionare a

situatiilor de criza prin mijloace civile. Comitetul îsi înainteaza propunerile

CPS-ului. Comisia este reprezentata în acest Comitet creând astfel legatura

cu pilonul UE, unde exista deja potentiale de administrare civila a situatiilor

de criza.

În încheiere, ne vom îndrepta atentia asupra a doua institutii militare

noi: Comitetul Militar al UE (CMUE) si Statul Major al UE (SMUE).

Comitetul Militar reprezinta cel mai înalt for al Consiliului si conduce

toate activitatile militare. Fata de CPS, el adopta o functie de consultant pe

Institutiile PECS / PESA

Comitetul Politic si de

Securitate (CPS)

Comitetul Militar (CMUE)

Statul Major (SMUE)

Alcatuire

Alcatuire

Alcatuire

Sefi ai statului major / delegati la Bruxelles

130 membri; raspund în fata Secretarului

Functii

Functii

Functii

estimarea situatiei

ofera consultanta

controlul implementarii

ectie

în situatii de criza:

conduce toate activitatile

ofera consultanta CPS

da linii directoare statului

analiza si planificare:

contacte cu NATO si statele majore nationale

Page 206: DR Dr Comunitar

probleme militare, oferind linii directoare Statului Major. CMUE este

alcatuit din sefii de state majore din statele membre. Presedintia Comitetului

este asigurata de un general sau amiral cu patru stele, numit de Consiliu pe

termen de trei ani.

Statul Major (SMUE) îndeplineste — la fel ca CPS — functii de

analiza si planificare. Mai concret, acesta se ocupa cu alerta timpurie,

estimarea situatiilor si planificarea strategica. Pentru a-si putea îndeplini în

mod eficient functiile, el întretine relatii permanente cu statele majore

nationale si cu NATO SMUE este o directiune generala în cadrul

Secretariatului Consiliului si are circa 100 de angajati.

Dupa prezentarea si analizarea institutiilor din pilonul al doilea

precum si a legaturilor dintre ele, relevam structura institutionala deosebita a

Uniunii Europene care presupune în mod necesar si cel de al doilea pilon.

În acest sens, trebuie sa remarcam faptul ca în cazul PESC si PESA s-

a mers, din punct de vedere institutional, pe o cu totul alta cale decât în cazul

primului pilon, caracterizat în mare masura de supranationalitate. Sa ne

gândim doar la numarul mare de domenii politice comunizate, de rolul activ

pe care îl au Comisia si Parlamentul European în acel pilon, sau de sentintele

care vin sa stimuleze elementul supranational date de Curtea Europeana de

Justitie.

Aceste lucruri nu se regasesc în al doilea pilon. Astfel, de la CPE si pâna

la Nisa, si chiar si dupa aceea, a existat o tendinta remarcabila de dezvoltare în

directia extinderii sarcinilor, precum si a unei institutionalizari si diferentieri

institutionale a cooperarii. A lipsit însa si saltul calitativ care a existat, de

exemplu, în politica monetara. Aici a

putut fi observat mai degraba un joc al

elementelor interstatale si supranationale, primele dintre acestea fiind în mod

cert predominante

Principalul motiv este însusi domeniul de care vorbim, si anume

politica externa, care a fost, în fond, mereu în apanajul statului national

suveran. Aceasta situatie trebuie pusa în legatura cu atitudinile adânc

Page 207: DR Dr Comunitar

înradacinate în cultura politica a statelor membre în ceea ce priveste felul în

care trebuie sa decurga cooperarea în cadrul UE. Cu toate acestea nu s-a

putut evita faptul ca unele constrângeri functionale imense, vezi

evenimentele din fosta Iugoslavie, inclusiv razboiul din Kosovo, si-au lasat

amprenta vizibila, în sensul recurgerii la politica de aparare, dar a facut ca

acest lucru sa ia o forma institutionala complicata, si destul de greoaie, pe

care am prezentat-o în lucrarea noastra.

Evolutia structurilor de securitate europeana pâna la caderea

zidului Berlinului

În urma celui de al doilea razboi mondial, situatia Europei era

caracterizata de vulnerabilitatea economica si militara a statelor occidentale.

În fata unei eventuale ofensive sovietice, nu se putea pune la acel moment

problema infiintarii unei organizatii eficiente europene capabila sa garanteze

securitatea statelor membre. Pe parcursul razboiului rece, statele Europei

Occidentale au fost in mod continuu dependente de sprijinul si garantiile de

securitate acordate de SUA pentru a face fata unui atac dinspre est.

Dupa terminarea razboiului rece, odata cu eliminarea (sau cel putin

scaderea drastica), pentru o perioada de timp previzibila, a posibilitatii

declansarii unei confruntari nucleare deschise intre SUA si Uniunea

Sovietica, organizatiile europene au fost chemate tot mai insistent sa isi

reafirme identitatea, avand in vedere faptul ca nu mai sunt in mod exclusiv

dependente de ajutorul american. Indiferent de modul in care va fi realizata

aceasta autonomie europeana in domeniul apararii - in cadrul NATO prin

Initiativa Europeana de Securitate si Aparare (ESDI – European Security

and Defence Innitiative) sau in afara aliantei transatlantice prin intermediul

UEO ca „brat armat” al Uniunii Europene, devine evidenta necesitatea

coordonarii si amplificarii eforturilor politice si financiare ale statelor

europene in acest domeniu.

Page 208: DR Dr Comunitar

De aceea, consideram necesara prezentarea in cadrul lucrarii noastre a

unei succinte analize a procesului de integrare europeana, atat a

organizatiilor de securitate europene (EDC, UEO), cat si a organizatiei care

pe parcursul razboiului rece a asigurat in mod efectiv securitatea statelor

europene – NATO

SUA au realizat odata cu inceputul razboiului din Korea ca efortul pe

care ar trebui sa il faca de una singura in cazul unui conflict cu Uniunea

Sovietica, cat si in cadrul aplicarii strategiei de “containment”, ar consuma o

mare parte din resursele sale. O importanta deosebita din punct de vedere

strategic a fost acordata de catre guvernul american asigurarii unor linii de

transport maritim si aerian sigure intre continentul american si Europa, care

sa permita dislocarea rapida a fortelor sale in caz de necesitate.

Considerentele de mai sus au determinat Statele Unite sa ceara

aliatilor sai occidentali o revitalizare si reorganizare a sistemelor defensive

europene, de la productia sistemelor de armament pana la crearea unei

identitati europene distincte (dar sub comanda NATO) in materie de

securitate. Aceste planuri au fost concretizate in tentativele europene de

creare a unui sistem de securitate colectiv, initial sub forma Comunitatii

Defensive Europene (EDC – European Defence Community) iar mai tarziu

in cadrul UEO (WEU – Western European Union).

Eficienta acestor organizatii de securitate europene a fost limitata ca

urmare a diferentelor de opinie dintre principalele state europene cu privire

la delegarea unei importante parti din suveranitatea nationala la un nivel

superior, european. Mai mult eficienta potentiala a acestor organizatii a fost

pusa sub semnul intrebarii atat timp cat toate statele europene depindeau

efectiv de garantiile de securitate americane in ceea ce priveste apararea

impotriva unui atac al fortelor Pactului de la Varsovia.

NATO nu a prescris natura organizatiei ce avea sa indeplineasca

obligatiile statelor semnatare. Tratatul stipula numai faptul ca statele

membre trebuie sa infiinteze un consiliu care la randul sau va crea un

Page 209: DR Dr Comunitar

comitet de aparare precum si alte eventuale organisme subordonate

acestuia. Inceputul razboiului din Coreea (25 iunie 1950) a accelerat in

mod semnificativ evolutia organizatiei. Generalul Dwight D. Eisenhower

a fost numit in 1951 comandant aliat suprem al fortelor aliantei in Europa

(SAC – Supreme Allied Commander). In cadrul unei intalniri a

Consiliului Nord-Atlantic (NAC – North Atlantic Council) in 1952 au

fost intensificate eforturile de intarire a aliantei pe multiple planuri,

prevazandu-se atat extinderea aliantei catre alte state, cat si stipularea

unor obiective concrete in domeniul apararii, ce vizau constituirea unei

forte aliate in Europa compuse din 50 divizii, 4000 de avioane de lupta si

o componenta navala puternic intarita.

Articolul prin care Tratatul Atlanticului de Nord prevedea faptul ca

inainte de acceptarea unor noi tari in cadrul organizatiei era necesara

negocierea unui protocol de asociere cu fiecare tara in parte, a determinat

in faza initiala o serie de tensiuni intre unele state: Grecia si Turcia au

considerat ca au fost intr-un anume sens abandonate in momentul in care

aceste doua tari nu au fost invitate sa semneze Tratatul originial in 1949,

odata cu Italia (care din punct de vedere geografic nu este o tara

Atlantica). Ulterior, in momentul in care SUA considerau formarea unui

Comandament al Orientului Mijlociu (Middle East Command) in 1951,

Grecia si Turcia au insistat asupra includerii lor direct in schemele de

securitate colectiva prin apartenenta la NATO si nu indirect prin

intermediul unei organizatii regionale.

Turcia a amenintat ca nu va coopera cu nici o organizatie ce

reprezenta interesele aliantei in Orientului Mijlociu inainte de acceptarea

acesteia in cadrul aliantei. Ca urmare, in octombrie 1951 ministrii de

resort ai tarilor membre NATO au semnat un protocol ce prevedea

admiterea in alianta a Greciei si Turciei. Cele doua tari au devenit

membre NATO in februarie 1952 in urma depunerii instrumentelor de

Page 210: DR Dr Comunitar

aderare si a ratificarii acordului de asociere de catre senatul american si

forurile legislative ale partenerilor europeni.

Dupa inceputul razboiului din Coreea, SUA, Franta si Marea

Britanie au cerut o implicare activa in problemele de securitate din partea

R.F. Germania. Avand in vedere ingrijorarea cu care in special Franta

(dar si celelalte tari europene) priveau o eventuala reinarmare a

Germaniei, au fost elaborate planuri de plasare a efectivelor militare

germane sub controlul unei Comunitati Defensive Europene, in cadrul

NATO (EDC – European Defence Community). Aceasta tentativa de

creare a unei identitati europene in domeniul politicii de securitate a esuat

ca urmare a respingerii acesteia de catre parlamentul francez (in urma

ratificarii de catre toate celelalte state). EDC prevedea formarea unei

adevarate forte armate federale intre cele 6 state ce erau membre si in

CECO, avand in acest scop o serie de obiective politice ce au fost

considerate inacceptabile de catre parlamentul francez: planificata

„armata europeana” avea sa fie subordonata unui for ales in mod

democratic la nivelul intregii comunitati, ce urma sa fie responsabil de

elaborarea unei constitutii federative.

Ca urmare a esecului EDC, politica statelor europene a fost de

creare a WEU (Western European Union) – ca organizatie defensiva cu

obiective mult limitate fata de EDC, in timp ce SUA a militat pentru

crearea unei forte militare vest-germane independente si includerea R.F.

Germania in cadrul NATO Bundestag-ul german a aprobat includerea

acesteia atat in NATO cat si in UEO in februarie 1955, iar in mai 1955

R.F. Germania a devenit membra in amandoua organizatiile, in ciuda

protestelor Uniunii Sovietice.

Consecinta directa a includerii R.F. Germania in NATO a fost

crearea de catre Uniunea Sovietica si statele din Europa Central-

Rasariteana aflate sub influenta acesteia a Pactului de la Varsovia.

Aceasta a fost o alianta militara multilaterala, creata de Tratatul de la

Page 211: DR Dr Comunitar

Varsovia semnat la 14 mai 1955 de catre Uniunea Sovietica, Bulgaria,

Cehoslovacia, R.D. Germania, Ungaria, Polonia si Romania. In cadrul

aliantei militare rolul dominant revenea Uniunii Sovietice, care asigura si

cea mai mare parte a armamentului aflat la dispozitia aliantei. Motivatiile

teoretice ale crearii pactului sunt legate în primul rând de accederea

Germaniei federale in structurile NATO

Evenimentul cunoscut sub denumirea de „Caderea zidului

Berlinului” a marcat in mare masura inclinarea balantei de securitate in

favoarea aliantei nord-atlantice, in timp ce relatiile politice dintre est si

vest cunosteau o serie de evolutii imprevizibile generate de evenimentele

critice ce se derulau pe tot cuprinsul Europei rasaritene. Un summit al

Pactului de la Varsovia tinut la Moscova in 1990, urmat de un summit

NATO in Londra au marcat in mod clar sfarsitul razboiului rece.

Declaratia summitului NATO de la Londra contine, pe langa

celebra “we are no longer enemies”, si prevederi cu privire la o

schimbare a strategiei militare, de la conceptul de defensiva avansata

(forward defense), ce presupunea dislocarea unei mari cantitati de trupe

la frontiera dintre est si vest, catre formarea unor unitati mai mici,

mobile, situate relativ departe de „linia frontului”. Declaratia prevedea

deasemenea o mentiune conform careia Germania unificata va ramane

membru deplin al aliantei. Aceasta mentiune a fost contestata de catre

Uniunea Sovietica dar in final a fost acceptata ca parte a Tratatului

Germania – Uniunea Sovietica, semnat in iulie 1990.

UEO a fost infiintata prin Tratatul de Colaborare Economica,

Sociala si Culturala si Aparare Colectiva, semnat la Bruxelles pe data de

17 martie 1948, modificat prin Protocolul semnat la Paris pe data de 23

octombrie 1954. In urma esecului inregistrat de Comunitatea Defensiva

Europeana (EDC – European Defense Community), UEO a devenit

principala organizatie de securitate europeana, chiar daca in perioada

razboiului rece eficienta sa a fost redusa.

Page 212: DR Dr Comunitar

Concomitent cu trecerea de la o lume bipolara spre o lume

multipolara (provocata de prabusirea sistemului comunist si a Uniunii

Sovietice), importanta UEO a crescut avand in vedere obiectivul Uniunii

Europene de a isi extinde activitatea in alte zone decat cele economice –

catre obtinerea de competente in materie de securitate si politica externa.

Tratatul de la Bruxelles a fost semnat in martie 1948 de catre

Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. Conceput ca o

masura de raspuns impotriva actiunilor Uniunii Sovietice de impunere a

comunismului in Europa rasariteana, Tratatul a reprezentat una dintre

primele incercari de punere in practica a unora dintre idealurile miscarilor

ce militau pentru o Europa unita. Caracteristica principala a tratatului a

fost angajarea semnatarului in sensul unei aparari mutuale in cazul in care

una dintre tarile semnatare ar fi subiectul unui atac armat pe teritoriul

Europei.

In septembrie 1948 a fost initiata cooperarea militara, prin

intermediul Organizatiei Tratatului de la Bruxelles. A fost creat un plan

de aparare colectiva, ce implica integrarea capacitatilor de defensiva

aeriana ale membrilor si instituirea unei organizatii de comanda integrata

a fortelor disponibile.

Demonstrand hotararea lor de a lucra impreuna, statele semnatare

ale Tratatului de la Bruxelles au invins retinerea existenta in Statele Unite

fata de implicarea in noile organizatii de securitate europene. Negocierile

dintre statele membre ale Organizatiei Tratatului de la Bruxelles si SUA

plus Canada au inceput la scurt timp dupa semnarea tratatului, rezultatul

final fiind constituit de semnarea Tratatului Atlanticului de Nord la

Washington pe data de 4 aprilie 1949. Danemarca, Islanda, Norvegia si

Portugalia au fost invitate sa devina membre ale tratatului si au acceptat.

Prin intermediul NATO s-a formalizat angajamentul SUA si al

Canadei in vederea asigurarii securitatii Europei Occidentale. Articolul 5

Page 213: DR Dr Comunitar

al tratatului specifica ca un atac armat impotriva unuia dintre membri va

fi considerat ca un atac impotriva tuturor, fiecare parte luand in acel

moment toate masurile pe care le considera necesare pentru restabilirea si

mentinerea unui climat de securitate in zona Atlanticului de Nord.

Necesitatea asigurarii acestor angajamente cu structuri politice si

militare corespunzatoare a condus la formarea Organizatiei Atlanticului

de Nord (NATO). In decembrie 1950, statele semnatare ale Tratatului de

la Bruxelles au decis inglobarea propriei lor organizatii militare

(Organizatia Tratatului de la Bruxelles) in NATO, care a devenit astfel,

principalul element de securitate a zonei ce cuprinde vestul Europei si

Oceanul Atlantic.

Dorinta Frantei de a include R.F. Germana in noile structuri de

securitate europene a motivat decizia acesteia de a propune, in octombrie

1950, crearea unei armate europene, care sa opereze in structurile

aliantei. Aceasta actiune din partea Frantei a fost motivata de

considerente strategice: Germania nu trebuia lasata in afara sistemelor de

securitate ale Europei Occidentale (fapt motivat istoric – de cate ori

Germania a fost ignorata sau izolata, au izbucnit razboaie intre Germania

si Franta), iar potentialul economic si militar al acesteia era necesar

realizarii unei pozitii puternice de descurajare a unei eventuale ofensive

sovietice.

Prin integrarea Germaniei intr-o structura supranationala se putea

beneficia de forta economiei germane (care deja la nivelul anilor 1950

inregistra ritmuri de crestere deosebit de mari) fara a crea noi amenintari

la securitatea Frantei. Aceasta propunere a condus la semnarea, in august

1952 a tratatului de infiintare a Comunitatii Defensive Europene (EDC),

in care urmau sa participe cele 6 state membre ale CECO: Belgia,

Olanda, Luxemburg, Italia, Franta, Germania. Din nefericire, in august

1954 Adunarea Nationala Franceza a refuzat semnarea tratatului, ceea ce

Page 214: DR Dr Comunitar

a marcat esecul planurilor de realizare a unei comunitati europene in

domeniul apararii.

Ca urmare a esecului EDC

a fost relansata problema integrarii

Germaniei si Italiei (ambele puteri invinse in cel de-al doilea razboi

mondial) in structurile de securitate occidentale. La o conferinta speciala

tinuta la Londra in septembrie 1954 la care au participat statele membre

ale Tratatului de la Bruxelles, SUA, Canada, Italia si Germania, s-a decis

invitarea Italiei si a Germaniei sa adere la aceasta conventie. Concluziile

conferintei au fost formalizate prin Acordurile de la Paris, semnate in

octombrie 1954, care prevedeau modificarea Tratatului de la Bruxelles,

infiintarea UEO ca o noua organizatie internationala si acceptarea

Germaniei federale si a Italiei ca membre ale acesteia.

Statele semnatare ale Protocolului de la Paris au stipulat

obiectivele lor esentiale in preambulul Tratatului de la Bruxelles

modificat, astfel:

− crearea unei baze stabile pentru relansarea economica in Europa

Occidentala;

− acordarea de asistenta reciproca in apararea contra unei

eventuale politici de agresiune;

− incurajarea unitatii si incurajarea integrarii progresive a

Europei.

Intre anii 1954 si 1973 UEO a avut un rol axat mai mult pe

promovarea dezvoltarii mecanismelor de consultare si cooperare intre

statele membre, atenuand o serie dintre tensiunile existente intre state

(avand in vedere faptul ca trecusera numai 10 ani de la sfarsitul celui de-

al doilea razboi mondial). In domeniul politicii de securitate

competentele UEO au fost in mare parte preluate de catre NATO, care

continua sa fie singura organizatie capabila sa asigure securitatea Europei

Occidentale in eventualitatea unei ofensive sovietice. Cu toate acestea,

prin intermediul UEO au fost posibile:

Page 215: DR Dr Comunitar

− integrarea Republicii Federale Germane in NATO;

− restabilirea increderii intre puterile europene prin asumarea de

responsabilitati in domeniul controlului armamentelor;

− rezolvarea definitiva a problemei Saar-ului56;

− initierea de consultari intre statele fondatoare ale Comunitatii

Europene (CEE – 1957) si Marea Britanie.

In perioada urmatoare realizarii Comunitatii Economice Europene

de catre cele 6 state europene (Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda si

Luxemburg), Marea Britanie a refuzat initial sa participe la aceasta

comunitate iar ulterior intrarea acesteia in CEE a fost blocata de veto-ul

Frantei (sub conducerea presedintelui Charles de Gaulle – care vedea

Marea Britanie atat ca o amenintare la suprematia politica a Frantei in

interiorul comunitatii cat si ca un instrument al politicilor americane pe

continentul european). In aceasta perioada, UEO a reprezentat singurul

mediu de contact permanent intre Marea Britanie si CEE Odata cu

intrarea Marii Britanii in Comunitatea Europeana (1973), acest rol al

UEO de instrument de legatura a luat sfarsit.

Perioada dintre 1973 si 1984 a fost caracterizata de o diminuare

gradata a rolului jucat de UEO – in functia sa de organizatie

internationala de securitate. Singurele elemente ale organizatiei care si-au

continuat in mare parte programul inceput au fost Agentia pentru

Controlul Armamentelor (ACA – Agency for the Control of Armaments)

si Comitetul Permanent pentru Armamente (SAC – Standing Armaments

Comitee).

Atributiile UEO in domeniul colaborarii culturale, sociale si

economice in Europa au fost preluate de Consiliul Europei (majoritatea

56 Anul 1956 aduce cu sine solutionarea diferendului Saar si realipirea acestuia la Germania. Chiar daca au existat si divergente, mai ales în privinta rolului SUA si NATO, devenite evidente dupa întâlnirea de la Rambouillet (1960), relatiile franco-germane s-au amplificat de la an la an si s-au concretizat în semnarea Tratatului de prietenie între cele doua state în anul1963.

Page 216: DR Dr Comunitar

problemelor sociale si culturale) si organismele economice europene –

OEEC si CEE – in ceea ce priveste colaborarea economica. Activitatile

politice ale Consiliului si-au pierdut o mare parte din relevanta lor odata

cu infiintarea Cooperarii Politice Europene (EPC – European Political

Cooperation). Acest organism a asigurat un cadru european de colaborare

la nivel politic intre tarile membre ale Comunitatii Europene, pana in

anul 1993 cand a devenit parte a Politicii Comune Externe si de

Securitate, prin includerea in Tratatul de la Maastricht.

Inceputul anilor 1980 a adus o redeschidere a discutiilor pe

marginea problemelor de securitate ale Europei. A devenit clar in acest

moment faptul ca prin Cooperarea Politica Europeana nu se puteau face

progrese decat in aspectele economice ale problemelor de securitate.

Esecul initiativei Genscher-Colombo din noiembrie 1981, care a propus

extinderea competentelor CPE asupra problemelor de securitate si

aparare au determinat statele europene sa caute o alta organizatie care sa

prezinte un cadru de consultari – evindent, a fost aleasa UEO

In perioada 26 - 27 octombrie 1984 a fost organizata la Roma, din

initiativa guvernelor francez si belgian, o intalnire comuna preliminara a

ministrilor apararii ai statelor membre UEO In cadrul acestei reuniuni au

fost adoptate o serie de hotarari importante ce vizau reactivarea UEO,

inglobate in cadrul “declaratiei de la Roma”.

Obiectivele stipulate in aceasta declaratie includeau eforturi sporite

catre crearea unei identitati europene in domeniul securitatii precum si

coordonarea politicilor de aparare si externe ale statelor membre.

Declaratia ministrilor apararii din statele membre a subliniat “necesitatea

de imbunatatire continua a securitatii occidentale, avand in vedere faptul

ca potentarea UEO va contribui nu numai la imbunatatirea climatului de

securitate in Europa Occidentala, dar va crea si un mediu stabil de

securitate pentru toate statele membre ale Aliantei Atlantice” (vezi

Declaratia de la Roma).

Page 217: DR Dr Comunitar

Declaratia de la Roma a reafirmat decizia conform careia Consiliul

UEO, in perspectiva art. VIII din Tratatul de la Bruxelles modificat, este

abilitat sa examineze implicatiile asupra sistemului de securitate

european provocate de crize ce se desfasoara in alte parti ale lumii. Ca

urmare a deciziilor luate la conferinta de la Roma, Consiliul UEO urma

sa organizeze de doua ori pe an intalniri la nivel de ministri in cadrul

carora ministrii de externe si cei de aparare urmau sa discute aceleasi

probleme, in comun.

Negocierile tot mai stranse intre SUA si Uniunea Sovietica in

vederea retragerii rachetelor cu raza medie de actiune (INF –

Intermediate Nuclear Forces) din Europa a evidentiat necesitatea unei

colaborari mai stranse intre statele europene in domeniul apararii.

Consiliul UEO si un Grup Special de Lucru (S.W.G. – Special Working

Group) mandatat de acesta au elaborat un raport asupra conditiilor si

criteriilor de securitate europeana, ce includea responsabilitatile specifice

apararii ale statelor europene in cadrul Aliantei Atlantice. Pe aceasta

baza, in octombrie 1987 Consiliul Ministerial al UEO a adoptat la Haga o

“Platforma asupra Intereselor de Securitate Europene”.

Evidentiind faptul ca securitatea Aliantei Atlantice este

indivizibila, ministrii apararii din statele UEO au afirmat convingerea cu

privire la necesitatea “intaririi pilonului european al Aliantei”. Tot in

cadrul intalnirii de la Haga s-a decis deschiderea negocierilor de primire a

Spaniei si Portugaliei in cadrul Tratatului de la Bruxelles modificat

(acestea au devenit membrii deplini ai UEO pe data de 27 martie 1990).

In anul urmator, alte doua state au afirmat dorinta lor de a deveni

membrii UEO: Turcia si Grecia.

In perioada 1987 – 1988, ca urmare a minarii apelor internationale

de catre partile implicate in razboiul dintre Iran si Irak, statele membre

ale UEO au reactionat in comun la aceasta amenintare asupra dreptului de

libera circulatie in apele internationale. Actiunile comune ale UEO au

Page 218: DR Dr Comunitar

fost luate in concordanta cu prevederile Art. VIII al Tratatului de la

Bruxelles modificat.

Navele speciale trimise in Golful Persic de catre UEO au ajutat la

curatarea apelor internationale de pericolul minelor. Operatiunea

“Cleansweep” a vizat deminarea unei fisii de apa cu o latime de 300 de

mile maritime plecand de la stramtoarea Hormuz. Operatiunea

“Cleansweep” a reprezentat prima interventie comuna a UEO in

problemele internationale, marcand astfel o schimbare de perceptie a

problemelor de securitate la nivelul Europei. Astfel se putea admite ca

securitatea europeana poate fi afectata de evolutii si crize ce se petrec in

alte zone ale lumii.

In timpul razboiului din Golf ce a debutat prin ocuparea de catre

Irak a Kuweitului, ministrii UEO au decis sa isi coordoneze politicile in

vederea impunerii si mentinerii prevederilor Rezolutiei 661 a ONU In

urma intalnirii din august 1990 s-a decis cresterea gradului de colaborare

intre statele membre UEO care sa fie insotita de o coordonare activa a

actiunilor proprii cu cele ale unor alte state ce detin forte in zona (vizate

fiind SUA).

Mecanismele de coordonare aprobate de catre Consiliul UEO in

1987 (prin Platforma de la Haga) au fost reactivate si extinse. Un grup de

reprezentanti nationali ai ministrilor de externe si aparare ai statelor

membre a fost infiintat cu scopul de a imbunatati coordonarea actiunilor

atat in capitalele statelor membre cat si in zona de operatii (Golful

Persic).

Dar cum a evoluat încontinuare UE? In urma Declaratiei de la

Maastricht (1991), UEO a creat un cadrul prin intermediul caruia un

numar tot mai mare de state au devenit asociate la alianta. In prezent

alianta este compusa din 28 de state, grupate in functie de statutul lor in 4

categorii: state membre, state asociate, observatori si parteneri asociati.

Page 219: DR Dr Comunitar

State membre

Tratatul

de la Bruxelles

modificat 1954

State asociate

Roma 1992

State cu statut de

observator

Roma 1992

State cu statut

de parteneri

asociati

Kirchberg 1994

Belgia Republica Ceha Austria (1995) Bulgaria

Franta

Ungaria Danemarca Estonia

Germania Islanda Finlanda Letonia

Grecia (1995) Norvegia Irlanda Lituania

Italia Polonia Suedia (1995) Romania

Luxemburg Turcia Slovacia

Olanda Slovenia (1996)

Portugalia

(1990)

Spania (1990)

Marea Britanie

* evolutia componentei Aliantei în perioada 1954-1996

In 1954 sapte tari au semnat Protocolul de la Paris prin care se

modifica Tratatul de la Bruxelles (1948): Germania, Italia, Franta,

Belgia, Olanda, Luxemburg si Marea Britanie. Portugalia si Spania au

devenit membre ale UEO in 1990, in urma depunerii de catre acestea a

cererilor de acceptare in 1988. Toate aceste tari sunt membre si in

Uniunea Europeana si NATO

Page 220: DR Dr Comunitar

La Maastricht in 1991 statele membre ale UEO au invitat celelalte

state ale Uniunii Europene sa devina membre ale UEO, in conditiile

impuse de Art. XI al Tratatului de la Bruxelles modificat, sau sa devina

state cu statut de observator in cazul in care nu doresc o implicare in

activitatile aliantei. In consecinta, Grecia a devenit al zecelea stat

membru, Irlanda si ulterior Austria, Finlanda si Suedia (odata cu

intrarea in Uniunea Europeana) au devenit membrii cu statut de

observator. Danemarca a ales deasemenea statutul de observator. In

acelasi timp, alte state membre ale NATO au fost invitate sa devina

membre ale UEO, astfel incat sa poata participa pe deplin in activitatile

organizatiei: Islanda, Norvegia si Turcia au devenit in acest fel membre

cu statut de asociat.

Statutul de Partener Asociat a fost creat la Kirchberg in mai 1994

pentru a incorpora in alianta tarile din Europa Centrala si de Est care au

semnat un Acord European cu Uniunea Europeana. Incepand cu 1994 in

UEO au fost primite cu statut de partener asociat 10 state central si est-

europene: Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,

Ungaria, Romania, Slovacia si Slovenia. Ulterior, pe data de 23 martie

1999, Republica Ceha, Ungaria si Polonia au primit statutul de membru

asociat, odata cu integrarea acestora in structurile NATO

In ceea ce priveste distribuirea puterii de decizie in cadrul aliantei,

numai cele 10 state cu statut de membru deplin sunt semnatare ale

Tratatului de la Bruxelles modificat si deci au puteri depline in definirea

procesului decizional al UEO Celelalte 18 state asociate nu au putere de

decizie dar sunt tot mai mult implicate in activitatile aliantei.

In perioada ulterioara razboiului rece, UEO a devenit o organizatie

mult mai activa ca urmare a eforturilor europene de creare a unei

identitati de securitate comune pentru intreaga Uniune Europeana. Astfel,

pe langa desemnarea de catre autoritatile nationale ale statelor membre a

unor unitati militare si capacitati de comanda si control ce pot fi folosite

Page 221: DR Dr Comunitar

de catre UEO, au fost intensificate eforturile de prognoza si cercetare in

domeniul strategic prin intermediul Institutului pentru Studii Strategice

(I.S.S.) ce functioneaza in cadrul aliantei. Se poate remarca o tendinta de

crestere in ultimul timp atat a bugetului alocat UEO, precum si a

personalului folosit de catre alianta.

Schimbari intervenite în structurile de securitate europeana dupa

sfârsitul razboiului rece

Dupa caderea zidului Berlinului, structurile de securitate europeana

au cunoscut evolutii structurale importante în raport cu schimbarile

majore care au intervenit în viata politica, sociala, economica si militara a

comunitatii internationale si europene. Astfel sfarsitul razboiului rece a

produs o serie de modificari majore in ceea ce priveste conditiile de

securitate prezente in Europa (si in general in lume).

Cauza principala a acestor modificari a fost generata de diminuarea

semnificativa a amenintarii Pactului de la Varsovia: pactul a fost anulat

in 1991, iar fortele militare ale Uniunii Sovietice au fost retrase de pe

teritoriile statelor central si est europene, in interiorul Federatiei Ruse.

Posibilitatea unui atac sovietic/rus surpriza asupra Europei Occidentale a

fost astfel eliminata, fortele rusesti capabile de a realiza un astfel de atac

aflandu-se la cateva mii de kilometri distanta.

Un alt factor important a fost schimbarea structurilor politice in

intreaga Europa Orientala si adoptarea de catre noile structuri a unor

politici de deschidere si cooperare cu occidentul. Cu toate ca aceste

schimbari relativ rapide au intr-o oarecare masura un caracter

imprevizibil, cuplandu-le cu retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul

acestor state s-a realizat in fapt o eliminare a posibilitatilor de realizare a

Page 222: DR Dr Comunitar

unui conflict armat in Europa capabil sa ameninte statele membre ale

Uniunii Europene.

La summitul NATO de la Roma din noiembrie 1991 alianta a

introdus un nou concept strategic ce prevede crearea unor structuri

capabile de a raspunde eficient noilor probleme de securitate aparute:

managementul si prevenirea crizelor, operatiuni de mentinere a pacii.

Desigur obiectivul principal al aliantei ramanea asigurarea securitatii

statelor membre. Odata cu sfarsitul razboiului rece insa, inamicul

principal al NATO a fost in mare masura neutralizat, fapt ce da nastere la

o serie de probleme pentru alianta: dimensiunile si capacitatile sale nu se

mai pot justifica in virtutea ideii de aparare contra unui atac masiv, avand

in vedere diminuarea riscului unui conflict deschis cu Federatia Rusa.

In decembrie 1991 a fost creat Consiliul de Cooperare Nord-

Atlantic, ca finalitate a eforturilor multor membri ai aliantei de reformare

a conceptelor de securitae in lumina schimbarilor aparute in Europa

Orientala. CCNA (NACC – North Atlantic Cooperation Council)

reprezinta un forum deschis dialogului intre fostii adversari din perioada

razboiului rece. Prima intalnire a NA.C.C. a avut loc pe data de 20

decembrie 1991, intre 25 de membri. In prezent, consiliul contine 39 de

membri: statele membre NATO, plus tarile din estul Europei, inclusiv

fostele republici sovietice. Consiliul este compus din ministrii de externe

sau reprezentantii acestora si se intalneste cel putin odata pe an, functie

de imprejurari.

Cu toate ca liderii NATO au insistat asupra implicarii

organizatiilor de securitate europene (OSCE si UEO) in probleme ce se

afla in afara ariei stricte a Europei, merita mentionat faptul ca liderii

NATO au insistat deasemenea ca fortele militare pan-europene propuse

de unele state sa aiba un rol complementar cu NATO si nu de inlocuitor

al acestuia. La intalnirea ministrilor de externe ai NATO in mai 1992 s-a

stabilit ca fortele NATO sa poata fi folosite in functie de necesitati in

Page 223: DR Dr Comunitar

scopul eliminarii unor eventuale probleme etnice sau conflicte interstatale

pe teritoriul continentului european. In acelasi an insa, Canada a anuntat

ca isi va retrage toate fortele militare desfasurate pe teritoriul Europei ca

urmare a reducerilor bugetare.

In ceea ce priveste Yugoslavia, NATO a fost de acord sa isi

foloseasca vasele de lupta pentru impunerea sanctiunilor decise de ONU

in noiembrie 1992. In aprilie 1993 alianta a fost mandatata de catre ONU

sa asigure respectarea interdictiilor de zbor asupra unor puncte din

Bosnia. Trebuie evidentiat faptul ca implicarea NATO in problemele din

Bosnia in perioada 1992-1993 a fost efectuata sub mandatele specifice

primite de la ONU, NATO actionand in vederea aplicarii unor rezolutii

decise de catre Consiliul de Securitate.

Summitul NATO de la Bruxelles din perioada 10-11 ianuarie 1994

a marcat lansarea Programului Parteneriat pentru Pace (P.f.P. –

Partnership for Peace). Acest program reprezinta in fapt un compromis

intre extinderea NATO si extinderea cooperarii militare dar fara

acordarea garantiilor de securitate pentru statele care nu sunt membre

NATO Scopurile Parteneriatului pentru Pace au fost urmatoarele:

- facilitarea transparentei in ceea ce priveste planificarile defensive

nationale si procesele legate de bugetul apararii;

- asigurarea controlului democratic asupra fortelor militare;

- mentinerea capacitatii si dispozitiei de a participa in cadrul

operatiunilor mandatate de catre ONU si/sau OSCE;

- dezvoltarea de relatii militare de cooperare cu NATO, in scopul

planificarii si efectuarii de exercitii comune, in vederea imbunatatirii

capactitatii acestor state de a se implica in misiuni de mentinere a pacii,

operatiuni umanitare, etc.;

- dezvoltarea, pe termen lung, a unor forte ce au o capacitate mai

buna de a colabora cu cele ale aliantei;

Page 224: DR Dr Comunitar

- efectuarea de exercitii comune precum si cooperarea intre NATO

si statele membre ale parteneriatului in operatiuni efectuate sub mandatul

ONU.

Pozitia Federatiei Ruse in raport cu extinderea NATO a fost

negativa, aceasta subliniind faptul ca o eventuala extindere a NATO in

estul Europei poate regenerea o situatie conflictuala in zona, iar prezenta

fortelor militare ale aliantei la fostele granite ale Uniunii Sovietice va

genera o crestere a tensiunilor in ambele tabere. In urma unor indelungi

negocieri intre Federatia Rusa si NATO s-a stabilit ca pe teritoriul noilor

state membre ale aliantei sa nu fie dislocate sisteme de armament

strategic.

Odata cu desfasurarea conflictului din Kosovo se poate spune ca a

avut loc o schimbare majora a conditiilor de securitate, cu efecte nu numai

in Europa dar si in intreaga lume. Dezacordul dintre SUA pe de o parte si

Federatia Rusa si China a devenit un fapt evident. Deasemenea, in interiorul

NATO, cu toate ca prin Tratatul de la Amsterdam nu s-au produs modificari

majore in ceea ce priveste directiile crearii unei politici comune si de

securitate la nivel european (din acest punct de vedere tratatul a fost

considerat un semiesec), statele europene erau tot mai mult inclinate spre

crearea unei identitati europene in ceea ce priveste politica externa si de

securitate, indiferent daca aceasta noua identitate va functiona in interiorul

NATO sau in afara acestuia. Alianta nord-atlantica era din ce in ce mai mult

perceputa ca un instrument american de influentare a politicii europene.

Dupa cum se stie la 2 aprilie 2004, România si Bulgaria au devenit

state membre cu drepturi depline în NATO Pentru tara noastra acest

moment a fost unul cu adevarat crucial, un moment istoric, care s-a

încadrat în procesul general ce a schimbat fata lumii. Pentru noi a

însemnat finalizarea unuia dintre cele doua obiective majore ale politicii

externe, integrarea în structurile NATO Cel de al doilea oiectiv, respectiv

integrarea în organismele Uniunii Europene a fost înfaptuit la 1 ianuarie

Page 225: DR Dr Comunitar

2007. Admiterea României si Bulgariei în NATO a însemnat printre

altele si eliminarea discontinuitatii teritoriale, militaro-strategice dintre

Ungaria si Grecia, ceea ce a însemnat, desigur, o crestere a stabilitatii si

securitatii în Europa si în lume.

Asadar, sfarsitul razboiului rece a produs schimbari majore in ceea

ce priveste conditiile de securitate in Europa, alianta nord-atlantica

impunandu-se ca cea mai puternica grupare militara mondiala. In acelasi

timp insa trebuie avuta in vedere schimbarea naturii problemelor cu care

se confrunta alianta: problema extinderii NATO, implicarea in misiuni de

mentinere a pacii, noul rol asumat de NATO in urma summitului de la

Washington ce prevede capacitatea aliantei de a interveni in afara ariei

sale de responsabilitate in vederea impunerii respectarii drepturilor

omului, multiplicarea conflictelor interetnice, proliferarea sistemelor de

armament de distrugere in masa, etc.

Page 226: DR Dr Comunitar

JUSTITIE SI AFACERI INTERNE IN DREPTUL

COMUNITAR EUROPEAN

Acordarea de azil in Uniunea Europeana.

In general, prin azil se intelege57 acordarea de catre un stat a

dreptului de intrare si de sedere pe teritoriul sau a unei persoane straine,

persecutata in tara sa. Azilul poate fi abordat atat din punct de vedere al

statului caruia i se cere, cat si din punct de vedere al individului care este

indreptatit sa ceara azil.

Statul isi poate exercita prerogativele sale suverane cu privire la

admiterea si nerespingerea la frontiere. De principiul nereturnarii trebuie sa

beneficieze orice refugiat, adica persoana care, in sensul art. 1 al Conventiei

de la Geneva din 1951, are o temere justificata de persecutie datorita rasei,

religiei, nationalitatii, apartenentei la un grup social sau convingerilor

politice.

Recunoasterea statutului de refugiat nu trebuie sa conditioneze

aplicarea principiului nereturnarii. Din punctul de vedere al individului,

solicitarea de azil este un drept al sau fundamental. Acest drept a fost inscris

in Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art. 14) in urmatorii

termeni: “Oricine are dreptul de a cauta si de a se bucura de azil contra

persecutiei in alte tari. Acest drept nu poate fi invocat in cazul unei urmariri

pentru infractiuni fara caracter politic sau pentru acte contrare scopurilor si

principiilor Natiunilor Unite.”

Cu toate ca exista referiri la azil in Actul final al Conferintei

Plenipotentiarilor, cat si in preambulul Conventiei, acordarea azilului nu este

tratata nici in Conventia din 1951 si nici in Protocolul din 1967. Inaltul

Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (ICNUR) a pledat insa

intotdeauna in favoarea unei politici generoase in materie de azil, in spiritul

57 Eugen Popescu, “Drept international public”, op.cit, pag. 198

Page 227: DR Dr Comunitar

Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si a Declaratiei asupra azilului

teritorial adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10

decembrie 1948, respectiv la 14 decembrie 1967.

In ultimul document mai sus mentionat se prevede ca statele trebuie sa

respecte acordarea de azil de catre alte state in virtutea suveranitatii lor. Nu

se acorda azil persoanelor cu privire la care exista dovezi serioase ca au

comis o crima impotriva pacii, o crima de razboi sau o crima impotriva

umanitatii.

Invocand normele si instrumentele dreptului international care prevad

ca persoanele care solicita azil nu vor fi supuse unor masuri de respingere la

granita si nu vor fi expulzate sau silite sa se intoarca in statul de origine,

opinam ca statul are o obligatie de a raspunde favorabil cererii de azil. Nu

putem fi de acord cu unii autori care considera ca dreptul de a acorda azilul

si de a-l respinge este un drept absolut, discretionar al statului. Dreptul de

azil este un drept al individului, al oricarei persoane care este indreptatita sa-

l ceara. Statul are obligatia de a-l acorda. Refuzul de a acorda azilul teritorial

poate fi socotit in ultima instanta ca o exceptie, care se poate concepe numai

in cazurile restranse prevazute de normele internationale de drept.

De asemenea, statul mai are obligatia de a respecta optiunea

cetatenilor sai de a avea azil, oriunde doresc si nu trebuie sa se opuna

folosindu-si mijloacele de constrangere. Se cunosc in aceasta materie o

multitudine de mecanisme directe sau obscure utilizate de fostele tari

socialiste pentru a se opune emigrarilor propriilor cetateni spre Europa

Occidentala. Interzicerea exercitarii dreptului de a parasi tara de origine in

vederea obtinerii azilului echivaleaza cu incalcarea celor mai elementare

drepturi ale omului. Statele trebuie sa uziteze de exceptiile de la dreptul

individului la azil cu cea mai mare prudenta, intelegere si toleranta.

In materie de azil, legislatia comunitatilor europene se afla in prezent

intr-o schimbare de esenta. Acquis-ul comunitar relevant in domeniul

azilului cuprinde, in primul rand, Conventia de la Dublin semnata l

Page 228: DR Dr Comunitar

decembrie 1997, care a definit tara responsabila pentru analizarea cererilor

de azil inaintate intr-un stat comunitar. De asemenea, mentionam aici si

Regulamentul Consiliului Europei privind crearea sistemului EURODAC

pentru compararea amprentelor .

In materie de azil, legislatia comunitara europeana58 se afla in prezent

intr-o schimbare de esenta. Pornind de la nevoia de stabilire a unei

comunicari viabile si permanente intre ele, statele membre ale Uniunii

Europene au adoptat politici comune in materie de azil.

Aceasta intrucat institutia azilului este un instrument important al

controlului migratiei in spatiul comunitar. Totdata, azilul este si un argument

forte de respectare a drepturilor fundamentale ale omului si protectiei fiintei

umane aflate in situatia de a avea nevoie de acestea.

Odata cu realizarea pietei comune europene a aparut si cresterea

numarului de persoane din terte state de a patrunde in spatiul European,

profitand de larghetea legislatiei formalitatilor vamale, cat si a numeroaselor

facilitati de calatorie.

Acest lucru a determinat crearea posibilitatilor de a cere azil in mai

multe state membre, in mod simultan. Pe de alta parte, conform legislatiei

comunitare, nici un stat nu se considera responsabil sa analizeze procedura

de azil, lasand problemele refugiatilor nerezolvate.

Din acest motiv au fost realizate mecanismele cunoscute sub

denumirile de DUBLIN II si EURODAC. Prin cele doua mecanisme se

garanteaza solicitantilor de azil examinarea cererilor lor si se impiedica in

mare masura deschiderea mai multor proceduri de azil in Europa.

In ce consta de fapt mecanismul DUBLIN II? Acesta stabileste care

este statul competent sa analizeze cererea de azil depusa pe teritoriul Uniunii

Europene. Mecanismul stabileste criterii clare privind transferarea

responsabilitatii solicitantilor de azil. La mecanismul DUBLIN II s-au mai

alaturat Islanda si Norvegia, alaturi de statele membre.

58 Eugen Popescu, “Drept international public”, op.cit. , pag. 200-205

Page 229: DR Dr Comunitar

Obiectiv similar l-au avut si prevederile Acordului Schengen care a

fost pus in aplicare incepand cu 26 martie 1995 de Portugalia, Spania,

Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg si Germania. Conventia de la Dublin,

semnata la 1 septembrie 1997 a inlocuit prevederile referitoare la azil din

Acordul Schengen. Incepand cu data mentionata, Conventia de la Dublin a

fost pusa in aplicare de catre statele semnatare si in plus Danemarca, Irlanda,

Marea Britanie, Italia, Grecia, Austria si Suedia (de la 1 octombrie 1997) si

Finlanda (de la 1 ianuarie 1998). La 15 martie 2001 printr-un Acord special,

Conventia de la Dublin se aplica si in Islanda si Norvegia.

Statele semnatare ale Conventiei de la Dublin au adoptat o legislatie

unitara in materie de azil prin Regulamentul C.E. nr. 343/2003 denumit

Regulamentul DUBLIN II, la care au subscris toate tarile membre cu

exceptia Danemarcei, pentru care ramane in continuare valabila Conventia

de la Dublin.

Regulamentul adoptat se refera la relatiile dintre statele membre

privind stabilirea obligatiilor reciproce referitoare la azilanti; el nu modifica

prevederile stabilite de state asupra analizarii cererilor de azil si statutului

juridic al refugiatilor. In mod deosebit, Regulamentul stabileste cheltuielile

suportate de statul care raspunde cererii de azil. Cheltuielile necesare cu

cazarea, hranirea, asistenta material-juridica, sanitara etc. au fost calculate

pentru Olanda si apoi au fost generalizate si aproximate la 50.000 euro

pentru un solicitant de azil in medie pe an. Regulamentul DUBLIN II

stabileste statul membru responsabil cu aceste cheltuieli. De asemenea, el a

inlocuit prevederile Conventiei DUBLIN din 1990 cu o legislatie europeana

care sa permita o cat mai rapida identificare a statului membru responsabil

pentru inceperea procedurii de azil, cu termene rezonabile pentru fiecare din

fazele acestui proces. Regulamentul isi propune ca obiectiv principal

prevenirea abuzurilor impotriva procedurilor de azil sub forma solicitarilor

multiple ale acelorasi azilanti catre mai multe state semnatare.

Page 230: DR Dr Comunitar

Sistemul Dublin identifica statul membru responsabil pentru

examinarea unei solicitari de azil ca fiind statul cel mai mult responsabil

pentru intrarea solicitantului de azil, in spatiul DUBLIN. Facem precizarea

ca spatiul DUBLIN nu se confunda cu spatiul Schengen, termenii nu sunt

sinonimi. Spatiul DUBLIN este acel teritoriu care se afla sub autoritatea

statelor, care implementeaza DUBLIN II, adica statele semnatare mai putin

Danemarca, la care s-au alaturat Norvegia si Islanda.

Regulamentul DUBLIN stabileste atat criteriile si metodologia in

vederea determinarii statului responsabil cu examinarea cererii de azil, cat si

obligatiile acestuia ce decurg din aceasta imprejurare.

Subiectele pasive in cadrul mecanismului DUBLIN sunt cetatenii

tertelor tari care solicita azil in spatiul statelor membre, straini cu sedere

ilegala retinuti sau banuiti ca ar fi depus o cerere de azil intr-un alt stat

membru. Statul responsabil pentru examinarea cererii de azil conform

Regulamentului DUBLIN este obligat:

a. sa se ocupe de orice solicitant de azil care a depus o cerere intr-

un alt stat membru;

b. sa finalizeze procedura de determinare a statutului de refugiat.

Aderand de la 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeana, Romania a

intrat in spatiul comunitar, devenind frontiera externa a Uniunii. Romania s-

a alaturat luptei comune impotriva migratiei ilegale si, in acelasi timp, ea

insasi este acum implicata pentru a acorda protectie persoanelor care au

nevoie.

Facand abstractie de spatiul Schengen, Romania a devenit cu teritoriul

sau parte din spatiul Dublin si aplica mecanismul Dublin II. Pozitia

geografica a Romaniei in spatiul Europei Centrale si de Est si fluxurile de

imigranti care strabat teritoriul Europei de la est la vest au crescut

considerabil numarul cererilor de azil depuse in Romania.

Pe de alta parte, avand in vedere diferentele de asistenta materiala,

sociala sau medicala, cei mai multi solicitanti de azil din Romania incearca

Page 231: DR Dr Comunitar

sa ajunga in tarile occidentale depunand noi cereri de azil pentru alte scopuri

de natura personala. Acest lucru a atras responsabilizarea tarii noastre in

preluarea sau readmisia acestora si finalizarea procedurilor de azil.

In cadrul eforturilor de aderare la Uniunea Europeana, Romania si-a

asumat in cadrul capitolului negociere (24), Justitie si Afaceri Interne,

obligatia de a pregati tara pentru aderarea la mecanismul DUBLIN si a

instrumentului sau tehnic EURODAC incepand cu data aderarii. In prezent,

eforturile guvernului roman se concentreaza in armonizarea legislatiei

interne in materie de azil, straini si controlul frontierei, cu prevederile

legislatiei comunitare. Efortul este de asemenea indreptat si spre crearea

institutiilor necesare sustinerii acestor activitati si pregatirea personalului

calificat in domeniu, care sa poata coopera cu cel similar din Europa

Occidentala.

Reluand o afirmatie anterioara, mentionam ca mecanismul comunitar

denumit EURODAC este suportul tehnic necesar implementarii

Regulamentului DUBLIN II de catre statele membre. Mecanismul

EURODAC este Sistemul European de Identificare a Amprentelor (termenul

EURODAC este alcatuit prin reunirea termenului “European” cu cel de

“Dactyloskopie’).

EURODAC a fost lansat pe 15 ianuarie 2003 in statele membre ale

Uniunii Europene (mai putin Danemarca), precum si in Norvegia si in

Islanda. Acest sistem permite compararea amprentelor solicitantilor de azil

si ale unor anumite grupuri de solicitanti ilegali, in vederea stabilirii statului

responsabil de procesarea cererii de azil. EURODAC este un instrument

important pe calea dezvoltarii unui sistem european comun in domeniul

azilului, a celei de-a doua generatii a Sistemului de Informatii Schengen,

precum si a Sistemului de Identificare a Vizelor.

EURODAC consta intr-o Unitate Centrala la Comisia Europeana,

echipata cu o baza de date complet automatizata pentru compararea

Page 232: DR Dr Comunitar

amprentelor si transmiterea electronica a informatiilor intre statele membre

si aceasta Uniune Centrala.

Sistemul EURODAC functioneaza in baza:

- Regulamentului Consiliului European (CE) nr. 2725/2000

privind infiintarea sistemului EURODAC pentru compararea amprentelor in

vederea punerii efective in aplicare a Conventiei de la Dublin;

- Regulamentul (CE) nr. 407/2002 privind stabilirea dispozitiilor

de aplicare a Reg. EURODAC.

Grupurile tinta de persoane care pot fi inregistrate, respectiv numai

cautate in EURODAC sunt urmatoarele:

- solicitantii de azil care au implinit 14 ani, potrivit art. 4 din

Regulamentul EURODAC, categorie de care raspunde Oficiul National

pentru Refugiati;

- cetatenii straini care au implinit 14 ani, retinuti pentru trecere

ilegala a unei frontiere externe, dar nu pot fi trimisi inapoi (expulzati) in

baza acordurilor, categorie de care raspunde Inspectoratul General al Politiei

de Frontiera;

- cetatenii straini care au implinit 14 ani si se afla ilegal intr-un

stat membru, categorie de a carui implementare raspunde Autoritatea pentru

Straini.

Regulamentul DUBLIN si aplicarea sistemului EURODAC constituie

un segment important in constructia unui sistem european comun de azil.

Unitatea Centrala EURODAC este nu numai un instrument esential pentru

aplicarea mai rapida si mai eficienta a Regulamentului DUBLIN II, dar si un

bun indicator pentru fenomenul solicitarilor multiple de azil. Impactul sau ar

trebui sa fie descurajarea acelora care sunt tentati sa faca selectia azilului in

Uniunea Europeana.

Noua legislatie si procedurile in vigoare din Romania sunt in deplina

concordanta cu acquis-ul Uniunii Europene, inclusiv cu Conventia de la

Dublin impreuna cu rezolutiile de aplicare a acesteia. Astfel, odata cu

Page 233: DR Dr Comunitar

aderarea la UE incepand cu 1 ianuarie 2007, Romania a ratificat Conventia

de la Dublin si transpune in legislatia nationala aspectele ce decurg din acest

important document, precum si masurile ce decurg din acquis-ul comunitar

in materie, pe care il redam mai jos pentru informarea cititorilor nostri59.

Mentionam ca in cadrul Oficiului National pentru Refugiati s–a creat un

compartiment responsabil cu aplicarea procedurilor Dublin.

Acquis-ul comunitar relevant in domeniul azilului este dat de:

- Regulamentul nr. 1560/2003 (CE) al Comisiei din 2 septembrie

2003, pentru stabilirea normelor de aplicare a Regulamentului nr. 343/2003

(CE) privind criteriile si mecanismele de determinare a statelor membre

responsabile pentru examinarea cererii de azil depusa intr-unul din statele

membre de catre cetateanul unui stat tert;

- Regulamentul nr. 343/2003 (CE) al Consiliului din 18 februarie

2003 privind stabilirea criteriilor si mecanismelor de determinare a statelor

membre responsabile pentru examinarea cererii de azil depusa intr-unul din

statele membre de catre cetateanul unui stat tert;

- Directiva nr. 86/2003/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003

privind dreptul la reunificarea familiei;

- Decizia nr. 1/2000 din 31 octombrie 2000, a Comitetului

reglementat de art. 18 din Conventia de la Dublin, referitoare la transferul

responsabilitatii examinarii cererilor de azil formulate de membrii familiei,

conform art. 3(4) si art. 9 din aceasta Conventie;

- Decizia nr. 1/98 din 30 iunie 1998 a Comitetului reglementat de

art. 18 din Conventia de la Dublin din 15 iunie 1990 referitoare la

prevederile de implementare a Conventiei;

- Directiva nr. 9/2003/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 ce

stabileste standardele minime pentru primirea solicitantilor de azil;

- Decizia nr. 596/2000 CE a Cosiliului din 28 septembrie 2000

privind stabilirea Fondului European pentru Refugiati.

59 Sursa:http://ec.europa.eu/justice_home/fsj/asylum/specific_clauses/_en.htm.

Page 234: DR Dr Comunitar

Trecerea frontierelor statelor comunitare.

Politica UE in domeniul frontierelor are in vedere:

a) crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie in

care nu mai este nevoie de controlul obisnuit al persoanelor la frontierele

interne;

b) elaborarea si aplicarea unor standarde comune in ce priveste

controlul la frontierele externe ale Uniunii;

c) politicile de vize, azil si imigratie.

Reamintim faptul ca Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat Titlul IV

al Tratatului de la Roma, iar Danemarca participa doar la masurile

referitoare la politicile de vize.

Cea mai importanta realizare a politicii comunitare in domeniul

trecerii frontierelor il constituie realizarea Spatiului Schengen, dupa cum am

mai aratat. Acesta s-a constituit in afara dreptului comunitar, ca urmare a

initiativei celor cinci state fondatoare: Germania, Franta si tarile Beneluxului

(Belgia, Olanda si Luxemburg). Scopul statelor fondatoare a fost acela de a

avansa mai mult in ce priveste libera circulatie a persoanelor.

Atingerea acestui scop s-a dovedit destul de dificila; tensiunile aparute

vizau raportul dintre suveranitate si comunitarizare. Ameliorarea situatiei a

fost ingreunata de intarzierea participarii depline a Italiei la Spatiul

Schengen pana in anul 1997 si a Greciei, pana in anul 2000.

Acquis-ul comunitar din domeniul Schengen cuprinde:

- Acordul Schengen (1985);

- Conventia de Implementare Schengen (1990);

- Decizii si Regulamente prin care se reglementeaza eliminarea

controalelor frontierelor interne, concomitent cu intarzierea controalelor la

frontierele externe;

- Realizarea Sistemului de Informatii Schengen.

Page 235: DR Dr Comunitar

Pentru trecerea frontierelor interne ale Uniunii Europene, acquis-ul

comunitar cuprinde urmatoarele acte normative:

- Conventia de Implementare a Acordului Schengen, art. 2;

- SCH/Com-ex (94) 1 rev. 2 -26.04.94 – Adoptarea masurilor de

indepartare a obstacolelor si restrictiilor la traficul prin punctele rutiere de

trecere a frontierelor interne;

- SCH/Com-ex (95) 40 rev. 6 privind procedura de aplicare a

articolului 2(2) al Conventiei de Implementare a Acordului Schengen.

Pentru trecerea frontierelor externe, la nivelul Uniunii Europene au

fost elaborate o multitudine de acte normative care formeaza un pachet

legislativ format, in principal, din:

- Conventia de Implementare a Acordului Schengen art. 3, 5 si 6;

- Instructiuni din Manualul Comun privind controlul traficului la

frontiera, cu toate modificarile ulterioare;

- Decizii si regulamente referitoare, in principal, la: stampile

comune, regimul minorilor, indicatiile minime folosite pe indicatoarele din

punctele de trecere a frontierelor externe; infiintarea Agentiei Europene

pentru Managementul Cooperarii Operationale la Frontierele Externe ale

Statelor Membre ale Uniunii Europene; modul de aplicare a stampilelor

pentru cetatenii statelor terte la frontierele externe etc.

Mentionam faptul ca aderarea noilor state membre ale UE la Spatiul

Schengen se produce in urma unei decizii unanime a Consiliului UE si este

rezultatul unui proces de evaluare a gradului de adecvare legislativa si a

nivelului capacitatii administrative a statului in discutie.

Acest proces este unul in doua etape. Aderarea la UE nu implica pur si

simplu aderarea la Spatiul Schengen, dar constituie o prima etapa in acest

sens. De aceea, aderarea la UE este numai un prim pas, aceasta neaducand

imediat si eliminarea controalelor la granitele interne dintre statele vechi si

cele noi. Implementarea la standardele comune este un proces complex de

pregatire a noilor state si face obiectul unei decizii distincte a Consiliului, la

Page 236: DR Dr Comunitar

o anumita perioada ulterioara de la data aderarii la UE. Instrumentul cheie in

perioada de preaderare in domeniul controlului frontierelor il constituie

Planul de actiune pentru Implementarea Acordului Schengen,

prin care

statele candidate trebuie sa demonstreze intelegerea implicatiilor acquis-ului

Schengen si periodizarea actiunilor care urmeaza sa fie adoptate in cadrul

unui calendar de aderare.

UE a definitivat caderea “Cortinei de fier” extinzand incepand cu 21

decembrie 2007 Spatiul Schengen la tarile din Europa Centrala, permitand

astfel cetatenilor sai sa se deplaseze in 24 de tari fara a fi supusi controalelor

la frontiera. In total, 9 tari care au aderat la UE in 2004 ( cele trei tari baltice,

Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia si Malta) au intrat in Spatiul

Schengen, format pana atunci din 13 tari ale Uniunii, plus Norvegia si

Islanda. Marea Britanie si Irlanda nu fac parte din Spatiul Schengen.

In ce priveste Romania care a semnat acordul de intrare in zona

Schengen pe 1 ianuarie 2007, Guvernul nostru si-a propus aderarea la

Spatiul Schengen in 2011, cu un an mai devreme decat este stabilitit prin

Planul de actiune Schengen. Revizuirea termenului, operata in 2007, a fost

determinata de evolutia acquis-ului la nivel European, de programele

legislative, institutionale si operative in domeniile descrise de Plan. Inainte

de a intra in spatiul Schengen, fiecare stat este evaluat in patru domenii

majore: frontierele aeriene, regimul vizelor, capacitatea de cooperare a

politiei si protectia datelor personale.

Noua zona Schengen, numita astfel dupa un mic orasel din Luxemburg

unde a fost semnat primul acord in 1985, are in prezent 3,6 milioane de

kilometri patrati si reprezinta circa o treime din suprafata SUA. Ea se intinde de

la punctul de frontiera Narva (dintre Estonia si Rusia) pana la Narbonne (in

centrul Frantei). Din martie 2008, zona Schengen cuprinde si aeroporturile din

totalul de 24 de tari europene membre, in care locuiesc peste 400 milioane de

oameni.

Page 237: DR Dr Comunitar

Renuntarea la granite nu inseamna si renuntarea la controlul efectiv al

celor care traverseaza granitele. Din contra, vamesii din tarile membre au acces

la baza de date Schengen privind traficantii, infractorii si chiar suspectii de

terorism.

Pentru informarea cititorilor nostri redam mai jos cateva aspecte

importante care trebuie avute in vedere atunci cand ne referim la Spatiul

Schengen:

a) Cronologia aderarii la Acordul Schengen, a celor 24 de state:

1985 – Belgia, Olanda, Luxemburg, Germnaia, Franta;

1990 – Italia;

1991 – Spania si Portugalia;

1992 – Grecia;

1995 – Austria;

1996 – Danemarca, Suedia, Finlanda;

2001 – Islanda si Norvegia;

2007 – Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria,

Slovenia si Malta (9 state).

b) Participarea Danemarcei

- Danemarca a semnat Acordul Schengen si poate alege sa aplice

sau nu orice decizii noi adoptate in cadrul Titlului IV, chiar si cele care

constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen;

- este membra a Uniunii Nordice a Pasapoartelor alaturi de

Suedia, Finlanda, Islanda si Norvegia

c) Participarea Marii Britanii si a Irlandei

- conform Protocolului anexat Acordului Schengen, cele doua

state pot participa in totalitate sau in anumite domenii ale acquis-ului

Schengen daca celelalte 24 de state decid astfel in unanimitate, in cadrul

Cosiliului UE;

Page 238: DR Dr Comunitar

- Marea Britanie a solicitat (martie 1999) sa participe la unele

domenii ale Acordului Schengen cum ar fi: cooperarea politieneasca si

judiciara, combaterea drogurilor si Sistemul Informatic Schengen.

d) Participarea Islandei si Norvegiei

- Norvegia si Islanda iau parte la Uniunea Nordica a

Pasapoartelor, alaturi de Suedia, Finlanda si Danemarca;

- in cadrul Uniunii mentionate mai sus au fost eliminate

controalele la frontierele interne;

- Islanda si Norvegia au semnat un Acord cu UE (mai 1999) care

le da dreptul sa participe, daca doresc, la elaborarea noilor instrumente

legislative ale acquis-ului Schengen; actele sunt adoptate de statele membre,

dar pot fi aplicate prin vointa comuna si celor doua state;

- aceasta asociere este materializata intr-un Comitet mixt in afara

cadrului UE, format din reprezentantii celor doua state, Consiliul UE si

Comisia Europeana.

e) Participarea Elvetiei

- negocierile Comisiei Europene cu Elvetia au inceput in anul 2002;

finalitatea acestor negocieri a avut ca urmare semnarea de catre cele doua

parti (UE si Elvetia) a unui acord de asociere a Elvetiei la implementarea,

aplicarea si dezvoltarea acquis-ului Schengen.

f) Definitii si termeni:

Frontiere interne: frontierele comune terestre ale statelor membre,

aeroporturile pentru zborurile interne si porturile maritime pentru liniile

regulate de pasageri, care au punct de plecare sau de destinatie alte porturi

de pe teritoriul statelor membre, fara escale in porturi din afara acestor

teritorii.

Frontiere externe: frontierele terestre si maritime, precum si

aeroporturile si porturile maritime ale statelor membre, daca nu sunt

frontiere interne.

Stat tert: orice alt stat decat partile contractante.

Page 239: DR Dr Comunitar

Strain: orice alta persoana decat cetatenii statelor membre ale

Comunitatilor Europene.

Controlul de frontiera: controlul la frontiera care se intemeiaza doar

pe intentia de a trece frontiera, indiferent de motiv.

Punct de trecere a frontierei: orice punct de trecere autorizat de catre

autoritatile competente pentru trecerea frontierelor externe.

Cu privire la cooperarea vamala, acquis-ul comunitar are ca scop

crearea unui spatiu comun economic, social si politic care sa abordeze o

noua conceptie cu privire la granitele nationale. Treptat, se urmareste sa se

renunte complet la izolationismul national si sa se dea curs principiului

convergentei teritoriale.

UE adopta norme care sa duca la relaxarea treptata a atributiilor

statelor in ce priveste controlul fluxurilor de marfuri si persoane,

concomitent cu atributiile noi sub titulatura de cooperare vamala. Aceste noi

atributii au drept scop asigurarea respectarii normelor europene de libera

circulatie si de prevenire a faptelor ilicite.

Cooperarea vamala se trateaza intotdeauna impreuna cu combaterea

terorismului, traficul transfrontalier de arme, produse contrafacute, substante

nucleare si droguri. Cele mai importante acte normative ale acquis-ului

comunitar in domeniu sunt:

- Rezolutia Consiliului UE din 2 octombrie 2003 privind

strategia de cooperare vamala (OJC 247/2003);

- Decizia nr. 253/2003/CE a Parlamentului European si a

Consiliului din 11 februarie 2003 privind adoptarea programului de actiune

in domeniul vamilor la nivel comunitar (“Customs 2007”), (OJL 036/2003);

- Conventia cu privire la cooperarea si asistenta mutuala intre

administratiile vamale (OJC 024/1998) adoptata in temeiul art K3 din

Tratatul asupra UE.

In Romania acquis-ul comunitar european referitor la cooperarea

vamala a fost implementat in urmatoarele acte normative:

Page 240: DR Dr Comunitar

- Legea nr. 141/1997 care a adoptat Codul Vamal;

- H.G. nr. 1114/2001 care a adoptat Regulamentul Vamal;

- Legea nr. 202/2000 privind unele masuri pentru asigurarea

respectarii drepturilor de proprietate intelectuala in cadrul procesului de

vamuire;

- OUG nr. 86/2002 privind infiintarea Ghiseului Unic in punctele

de trecere a frontierei de stat a Romaniei, cu modificarile aduse de Legea nr.

408/2005;

- Codul de conduita si disciplina pentru personalul vamal,

adoptat in 2002;

- Codul de conduita al functionarului public din cadrul Autoritatii

Nationale a Vamilor (ANV), aprobat prin ordin al Agentiei Nationale de

Administratie Fiscala (ANAF) si intrat in vigoare incepand cu 5 septembrie

2005;

- Planul de actiune al ANV din cadrul Strategiei de Lupta

impotriva Coruptiei a autoritatii vamale, pe perioada 2005-2007.

Mentionam si faptul ca Autoritatea Nationala a Vamilor a semnat

acordul de asistenta reciproca cu agentii vamale similare din Bulgaria,

Serbia, Republica Moldova si Ucraina.

Politica in domeniul migratiei.

Migratia populatiei reprezinta un fenomen demografic complex cu

importante complicatii juridice, sociale, economice si politice, fenomen care

trebuie cunoscut, masurat si analizat.

Procesul de mobilitate a populatiei a insotit umanitatea pe toate

treptele de civilizatie pe care le-a parcurs cunoscand forme, tipuri si directii

variate. Studiul migratiei necesita raspunsuri la intrebari de felul: cine poate

fi numit migrant, de ce migreaza oamenii, unde migreaza populatia, ce

Page 241: DR Dr Comunitar

impact are populatia migratoare asupra tarii de origine si a celei de

destinatie, trebuie oprita sau stimulata migratia?

In literatura de specialitate nu gasim o definitie unanim acceptata a

migratiei, deoarece nu exista o cale unica de masura a ei, independenta de

procesul de masurare. In practica se utilizeaza definitiile migratiilor formulate

in programele de recensamant, in registrele populatiei sau in anchetele sociale.

Cel mai mult este acceptata definitia potrivit careia migratia este schimbarea

domiciliului permanent pentru cel putin un an in cadrul comunitatii de

destinatie.

Migratia populatiei se poate imparti in trei categorii (in ce ne

priveste):

- migratia interna, care are loc in interiorul granitelor unei tari si

este supusa legislatiei acelei tari;

- migratia internationala care se desfasoara intre tari si este

guvernata de legi nationale si internationale;

- migratia comunitara care are loc intre terte state si statele

membre ale UE si este guvernata de legislatia europeana, cea a statelor

membre si, in unele privinte, de conventiile internationale in materie.

Zona din care pleaca o persoana poarta denumirea de loc (zona) de

origine, care poate sa fie locul de domiciliu la inceputul perioadei de

migratie sau locul ultimului domiciliu de unde s-a migrat.

Zona (locul) in care se incheie procesul de migrare a unei persoane

poarta denumirea de zona de destinatie sau de sosire. Pentru un migrant,

zona de destinatie este locul domiciliului sau, la sfarsitul intervalului de

migratie.

Asadar, migratia unei persoane este o miscare in spatiu care implica

schimbarea de domiciliu. Persoana care isi schimba domiciliul intr-un interval

de timp determinat poarta numele de persoana migranta sau, mai simplu,

migrant.

Page 242: DR Dr Comunitar

Facem precizarea ca in literatura engleza de specialitate se face o

distinctie terminologica intre imigranti si emigranti. Aceasta distinctie este

facuta si de unii specialisti din tara noastra, care folosesc termeni diferiti pentru

plecati si sositi in interiorul unei tari si in exteriorul ei sau in migratia interna si

externa;

- pentru migratia interna – imigrant;

- pentru migratia externa – emigrant.

In cele mai multe cazuri se adopta schema simplificatoare, vorbindu-

se doar de un singur eveniment – migratia si obiectul sau – migrantul.

Dintre cele trei categorii de migrari, ne vom ocupa in continuare

conform demersului nostru de migrarea comunitara. Acquis-ul comunitar

relevant in domeniul de care ne ocupam este reglementat de Rezolutia

Consiliului Uniunii Europene privind limitarea admisiei cetatenilor tarilor

din afara UE pe teritoriul statelor membre in scopul angajarii sau exercitarii

unei activitati profesionale independente, precum si de directivele care

definesc infractiunea de intrare ilegala si infractiunile conexe acesteia,

inclusiv sanctionarea transportatorului. In lumina celor analizate pana acum,

migratia intre statele membre ale UE este o migratie de ordin comunitar

(intern), cu toate consecintele ce decurg de aici.

In afara celor aratate mai sus, acquis-ul comunitar privind migratia

mai include si obligatiile in domeniu stipulate de conventiile internationale.

Analizand cauzele reale ale migratiei in UE (economice, umanitare,

sociale, religioase si juridice etc.), Comisia Europeana a facut o serie de

recomandari generale intre care mentionam:

- dezvoltarea unei strategii nationale privind controlul migratiei

in statele membre;

- promovarea unor servicii informationale in statele terte pentru a

se stimula cooperarea intre serviciile diplomatice si autoritatile locale;

Page 243: DR Dr Comunitar

- elaborarea si aplicarea unei politici de atentie sporita la

granitele UE, iar in cazul migratiei ilegale, a transportului ilegal de persoane

sa fie instituite sanctiuni corespunzatoare;

- promovarea unei politici adecvate de atragere de forta de

munca;

- elaborarea si aplicarea unei politici simple si transparente de

eliberare a permiselor de munca, de combatere a muncii la negru si

imbunatatire a statutului femeii imigrante s.a.m.d.;

- acordarea unei atentii deosebite minorilor neinsotiti care

migreaza din terte state in UE;

- aplicarea reglementarii mariajului de convenienta al unei

persoane dintr-un stat membru cu o persoana dintr-un stat tert, reglementat

in 1997 printr-o rezolutie a Consiliului, in scopul tinerii sub control a acestui

fenomen social.

O forma externa a migratiei ilegale este traficul de fiinte umane.

Traficul de fiinte umane reprezinta o forma moderna de sclavie, care este

legata de alte segmente ale criminalitatii organizate (traficul de droguri,

traficul de armament, spalarea de bani etc).

In cadrul UE, problematica traficului de fiinte umane se situeaza din

punct de vedere tematic in domeniul de care ne ocupam, adica cel al Justitiei

si Afacerilor Interne. In mod deosebit, traficul de fiinte umane cel mai

periculos se refera la cel de femei si copii.

In Raportul Comisiei Europene pe anul 2004, de exemplu, se cita

Romania ca fiind o tara de origine, tranzit si destinatie pentru victimele

traficului de fiinte umane. Cu toate ca incepand de la 1 ianuarie 2007

Romania a devenit membra cu drepturi depline a UE, ea continua sa fie o

placa turnanta pentru traficul de femei dinspre Republica Moldova, Ucraina,

Rusia si alte state est-europene.

Dar nu numai femeile sunt victime alte traficului cu fiinte umane, ci si

copiii si chiar persoanele adulte. Potrivit practicilor actuale, copiii sunt

Page 244: DR Dr Comunitar

traficati pentru a munci fortat sau a se prostitua, iar adultii pentru munca

murdara, dificila si periculoasa.

Implementarea acquis-ului comunitar in Romania a fost o actiune care

este aproape de final. Legislatia privind regimul strainilor in Romania a fost

aliniata la prevederile comunitare, cadrul legal este dat de OUG nr. 194/2002

cu privire la regimul strainilor in Romania, intrata in vigoare la 26 ianuarie

2003, aprobata cu modificarile si completarile operate de Legea nr.

357/2003 si republicata in 2004. Au fost reglementate juridic probleme cum

sunt:

- procedurile returnarii in tarile de origine;

- admiterea cetatenilor tertelor state in scopul angajarii si al

desfasurarii de activitati economice independente;

- probleme legate de tranzitul aeroportuar;

- protectia minorilor;

- responsabilitatile cu privire la transporturi;

- procedurile speciale cu privire la obtinerea vizelor pentru

cetatenii care apartin statelor aflate pe lista tarilor cu un potential migrator

ridicat, pentru intrare pe baza de invitatie si constituire de garantii bancare.

De asemenea, Romania a incheiat acorduri privind procedura

readmisiei cu toate statele membre (cu exceptia Marii Britanii si

Portugaliei), precum si cu: Elvetia, India, Croatia, Republica Moldova,

Macedonia, Turcia, Estonia, Lituania s.a. In acelasi timp, a fost intocmit un

“Acord cadru” cu privire la readmisia cetatenilor proprii si a strainilor aliniat

la prevederile Conventiei privind protectia drepturilor omului si libertatilor

fundamentale, Conventia asupra statutului refugiatilor si Protocolul privind

statutul refugiatilor.

Legislatia romana a reglementat expulzarea, care este altceva decat

returnarea. Astfel, expulzarea este dispusa de instantele de judecata, ca

urmare a comiterii unor fapte penale si este pusa in aplicare de catre

organele de politie. Returnarea este o masura administrativa dispusa de

Page 245: DR Dr Comunitar

Ministerul Internelor si Reformei Administrative in scopul combaterii

migratiei ilegale.

In urma procedurilor de expulzare si returnare se elibereaza un

document tipizat in deplin acord cu cel utilizat de statele membre ale UE.

Romania a elaborat si aprobat in aprilie 2004 documentul intitulat

Strategia Nationala privind Migratia si Planul de Actiune. Cu privire la

cooperarea intre state, pentru realizarea unor frontiere sigure si combaterea

migratiei ilegale, au fost elaborate doua programe:

- Programul Europa – care vizeaza cooperarea intre

administratiile vamale ale statelor membre sau intre politiile nationale;

- Programul Grotius – care prevede masuri de cooperare in

domeniul judiciar.