Download - ZN Cluj 22 ianuarie 2016
EDITORIAL TIPIC ROMÂNESC
Cred că cel mai „tipic românesc” lucru pe care l-ar putea spune cineva e că ceva este tipic românesc.* O parte considerabilă din populația cu care intru în contact regulat are tendința să-și manifeste diverse nemulțumiri față de diverse chestii, de la drumuri până la supa de la restaurantul de pe colț, acuzându-le de românism. Același segment folosește tipic românismul și ca pe o jignire la adresa altor oameni, acuzându-i cu aroganță de apartenența la o naționalitate pe care, de altfel, o împărtășesc. Mi se pare destul de dubios, români fiind, să ne acuzăm unii pe alții de românism sau de întreprinderea unor activități românești. În esență, singurul lucru pe care-l rezolvăm așa e să ne scăldăm și noi mulțumiți exact în oala de care vrem să ne ferim. Nu-i de parcă există printre noi ceva super-români 2.0, toți suntem la fel, și nu zic asta în vreun fel naționalist, ci într-un fel „ne-am născut aici la nimereală și nu are sens să ne fie jenă sau să ne mândrim cu asta, pentru că nu-i o chestie pe care am ales-o”. Vă garantez că o dată cu acceptarea propriului românism viața devine mult mai frumoasă. Mai ales pentru că veți descoperi o lume nouă plină de insulte surprinzător de distractive care abia așteaptă să fie folosite.
*Îmi asum tipic românismul implicat.
Irina [email protected]
22.01CONCERT
DELIA IVAN QUARTET
Livada
22.01PARTY
PARTYDUL KISSFM
After Eight
26.01TEATRU
MEIN KAMPF
Teatrul Maghiar de Stat
22.01CONCERT
CONCERT SIMFONIC
Auditorium Maximum
22.01PARTY
STEREOTYPE BIZARRE
The Shelter
24.01TEATRU
LEONCE ȘI LENA
Teatrul Național
ÎN REVISTĂ
CITY CULTPanopticon - o scurtă istorie a torturii moderne, prin teatru
CITY EVENTOferă și primește lucruri gratis la Atelier
CITY FOODOff the Wall - rețete internațio-nale, ingrediente locale
CITY ESSENTIALS DE VĂZUT
3
CITY ESSENTIALS FOCUS PE EVENIMENT
4
/CLUJ-NAPOCA
23.01PARTY
GIRLS JUST WANNA HAVE FUN
After Eight
27.01SPECIAL
COMEMORAREA VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI
Cinema Mărăști
28.01TEATRU
RECVIEM PENTRU UN SPION
Teatrul Maghiar de Stat
23.01PARTY
RAPALA & CHUTHEJHU
Sisters
23.01PARTY
LISIERE COLLECTIF / SEME
Gazette
28.01TEATRU
SÂNZIANA ȘI PEPELEA
Teatrul Național
ÎN REVISTĂ
CITY FOODMâncare sănătoasă, dar și delicioasă, la Samsara Foodhouse
CITY PARTYClujLife sărbătorește 8 ani
CITY DRINKCharlie - călătorește în trecut cu un pahar de whisky
CITY ESSENTIALS FOCUS PE EVENIMENT
6
Unde: Henri Barbusse 59-61Când: În fiecare marți: 20.00 și joi: 19.00
Unde: Cinema Florin PiersicCând: Marți 26 ianuarieOra: 18.30
BAZAR CU LUCRURI GRATIS @ ATELIER CAFE
UN TÂRG FĂRĂ TÂRGUIT
Bazarul cu lucruri gratis din Atelier
a ajuns deja la cea de-a 36-a ediție. Numărul nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni: evenimentul și-a făcut deja un loc în inimile multor clujeni (inclusiv ale noastre), care chiar dacă nu iau/dau nimic tot timpul, tot trec pe acolo la un ceai sau o poveste într-o atmosferă prietenoasă. Dacă cumva nu știți despre ce e vorba, "Bazarul cu lucruri gratis e locul în care oamenii donează obiectele pe care
nu le mai folosesc și își aleg complet gratuit orice lucru de care au nevoie. Organizat cu ajutorul voluntarilor, Bazarul este o întâlnire periodică a comunității locale în care participanții aduc și oferă complet gratuit: produse în stare de funcționare, discuții, prietenie, bunătați, servicii, bună dispoziție, jocuri, și orice alte lucruri care pot fi împărtașite într-o comunitate. Fără bani, fără schimburi, fără negocieri. Totul Gratuit!". Dar frumusețea evenimentului
nu se limitează la conceptul de "gratis" sau "comunitate", deoarece toate produsele rămase în urma Bazarului ajung, de fiecare dată, la o asociație sau organizație care le distribuie la rândul lor oamenilor care au cea mai mare nevoie de ele. Iar dacă nu apucați să treceți pe la Bazar, puteți oricând să oferiți lucruri de care nu mai aveți nevoie sau să primiți lucruri pe care vi le doriți pe situl lucrurigratis.ro, care funcționează după reguli asemănătoare celor de mai sus.
Unde: Memorandumului 9Când: Sâmbătă 23 ianuarieOra: 13.00
CAPOEIRA PENTRU ÎNCEPĂTORI @ FABRICA DE PENSULEDacă sunteți în căutare de un hobby nou și non-conformist, capoeira Angola este alegerea per-fectă. Arta marțială braziliană este cel mai bine descrisă ca un joc adictiv care include și îmbină dansul, lupta, muzica vocală și instrumentală, poezia și tradiția culturală. Vă veți dezvolta atât agilitatea și forța, cât și puterea de concentrare și de relaxare mentală.
REGAL CINEMATOGRAFIC @ CINEMA FLORIN PIERSICCel mai tânăr și iubitor suflet al cinematografiei românești, Florin Piersic, își va sărbători cei 80 de ani de viață alături de cei mai dragi și apropiați prieteni ai săi - spectatorii clujeni - la cinemato-graful care-i poartă numele. Evident, după felici-tări și povești, seara se va termina cu o proiecție de film, "Parașutiștii", unul dintre filmele prefe-rate ale maestrului.
CINEMA VICTORIA 22-28 IANUARIEMLAȘTINA
V, J: 15.00; D: 22.30; L: 19.30; Ma: 17.30; Mi: 20.00
TINEREȚE
S: 15.00; L: 17.15; Mi: 22.30; J: 20.30
NOM DE LA POLUL NORD
V, S: 13.00 – dublat în limba română
CEI 8 ODIOȘI
V: 21:30; S: 21.00; L: 21.45; Ma: 20.00; J: 17.15
IUBIRE BOLNAVĂ
Ma: 15.15
DANEZA
Mi: 15.00; J: 22.45
JOY
L: 15.00; Mi: 17.30
ASTRA FILM FESTIVAL
ON TOUR 2016SPARTACUS & CASANDRA V: 17.30
OUTSIDE V: 19.00
THE WOLFPACK S: 17.30
I AM THE PEOPLE S: 19.00
THE SEVEN DWARFS OF AUSCHWITZ
D: 20.00
LEFT ON PURPOSE D: 21.00
EDUCATIFFUPS! AM PIERDUT ARCA – J: 10.00
USTUROI – J: 13.00
FILMUL DE LA 13:00MONTE CARLO – LUNI
AVOCATUL – MARȚI
O ZI CA ORICARE ALTEA – MIERCURI
CINEMA FLORIN PIERSIC 22-28 IANUARIEALVIN ȘI VEVERIȚELE: MAREA AVENTURĂ
S, D: 11.30
THE REVENANT: LEGENDA LUI HUGH
GLASS
zilnic: 14.00, 17.00, 20.00
AL CINCILEA VAL
zilnic: 23.00
CITY FILMS PREMIERE
10
Titlul original: THE REVENANT
Regie: Alejandro González Iñárritu Cu: Will Poulter, Tom Hardy, Paul Anderson, Leonardo DiCaprio, Domhnall GleesonGen: aventură, dramă Durata: 151 minutePremiera: 22 ianuarie Distribuit de Odeon Cineplex
O POVESTE DESPRE SUPRAVIEȚUIRE, ÎN REGIA LUI ALEJANDRO G. IÑÁRRITU
THE REVENANT: LEGENDA LUI HUGH GLASS
În timpul unei expediții în sălbăticie, legendarul
explorator Hugh Glass (Leonardo DiCaprio) este sfârtecat brutal de un urs, apoi abandonat de membrii propriei echipe de vânători. Acesta începe o călătorie de 200 de mile prin vestul vast și neîmblânzit în căutarea celui care l-a trădat: John Fitzgerald (Tom Hardy). Ceea ce începe ca o sete de răzbunare devine o saga eroică către casă și către izbăvire.Cu o acțiune ce se petrece în America anului 1823, filmul explorează transformarea
Filmând în exterior, numai la lumină naturală, în Canada și Argentina, în zăpadă, vânt și adesea la mare altitudine, distribuția și echipa filmului s-a confruntat cu același pericole și condiții ca și cele ale oamenilor din regiunea Dakota de Sud din anul 1823.
omului în căutarea supraviețuirii.„De cinci ani visez la acest proiect,” spune Iñárritu. „Este o poveste intensă, emoțională care se petrece într-un decor superb, de poveste, care explorează viețile vânătorilor care au crescut spiritual chiar dacă au suferit foarte mult fizic. Am îndurat condiții fizice și tehnice dificile pentru a scoate toate emoțiile din această aventură incredibilă.”
22 - 28 IANUARIE
AVEN
TUR
I AV
ACŢ
IUN
E A
CA
NIM
AŢIE
AN
COM
EDIE
CO
DR
AM
Ă D
RFA
NTA
STIC
FA
THR
ILLE
R T
HH
OR
RO
R H
CINEMA CITYIulius MallRezervări: 0264-20 70 70www.cinemacity.ro
CITY FILMSPREMIERE
TITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL DIMINEAŢA10:00-13:00
DUPĂ- AMIAZĂ
13:00-17:00SEARA
17:00-24:00
AVANPREMIERĂCINCIZECI DE UMBRE ALE LUI BLACK 2D / FIFTY SHADES OF BLACK 2D
Mi - J 19:50
AVANPREMIERĂALVIN ŞI VEVERIŢELE: MAREA AVENTURĂ 2D / ALVIN AND THE CHIPMUNKS 4 2D
S - D 12:20 17:20
AVANPREMIERĂBROKERII APOCALIPSEI 2D / THE BIG SHORT 2D
Mi - J 21:10
PREMIERĂAL 5LEA VAL 2D / THE 5TH WAVE 2D
V, L - J 14:30, 16:50 19:30, 21:50
S - D 11:20 14:30, 16:50 19:30, 21:50
PREMIERĂTHE REVENANT:LEGENDA LUI HUGH GLASS 2D / THE REVENANT 2D
V, L - J 13:00, 16:00 19:10, 22:20
S - D 12:50 16:00 19:10, 22:20
PREMIERĂTINEREŢE 2D / YOUTH 2D
V, L - J 14:10 17:00, 19:20, 22:00
S - D 11:40 14:10 17:00, 19:20, 22:00
NORM DE LA POLUL NORD 2D DUBLAT / NORM OF THE NORTH 2D DUBBED
V, L - J13:20, 15:20,
16:30 17:20
S - D 11:10 13:20, 15:20, 16:30
CEI 8 ODIOŞI 2D / HATEFUL EIGHT 2D V - J 13:10 17:10, 18:30, 20:30, 21:50
UN POLIŢIST SI TREI SFERTURI! 2D / RIDE ALONG 2 2D
V, L - J 13:40, 15:50 18:10, 20:20, 22:30
S - D 11:20 13:40, 15:50 18:10, 20:20, 22:30
UPS! AM PIERDUT ARCA $ DUB / OOOPS! NOAH IS GONE…$ DUBBED
V, L - J 14:50
S - D 12:40 14:50
DANEZA 2D / THE DANISH GIRL 2D V - J 16:15
PĂDUREA BLESTEMATĂ 2D / THE FOREST 2D
V - J 20:45
TATA, IN RĂZBOI CU ...TATA 2D /DADDY'S HOME 2D
V - J 18:40, 22:50
JOY 2D / JOY 2D V - J 16:40
CRĂIASA ZĂPEZII 2 $ DUBLAT /SNOW QUEEN 2 $ DUBBED
V, L - J 13:30, 15:20
S - D 11:40 13:30, 15:20
SURORI BUNE SI NEBUNE 2D / SISTERS 2D
V - J 13:50 19:10
LA LIMITA EXTREMĂ $ / POINT BREAK $
V - Ma 19:50, 22:15
CREED 2D / CREED 2D V - J 21:50
PEANUTS :FILMUL LUI SNOPPY ŞI CHARLIE BROWN $ / THE PEANUTS MOVIE $ DUBBED
V, L - J 13:30
S - D 11:30 13:30
STAR WARS:EPISODE VII -TREZIREA FORTEI $ DUBLAT / STAR WARS: EPISODE VII - THE FORCE AWAKENS $ DUBBED
V - J 15:40
STAR WARS:EPISODE VII -TREZIREA FORTEI $ / STAR WARS: EPISODE VII - THE FORCE AWAKENS $
V - Ma 18:20, 21:10
Mi - J 18:20, 22:10
BUNUL DINOZAUR $ DUBLAT / THE GOOD DINOSAUR $ DUBBED
V 10:30
S - D 11:00
12
În noul film Al 5-lea val, vedem că cele
patru atacuri ucigaşe au de-cimat cea mai mare parte a planetei Pământ. Cuprinsă de spaimă şi neîncrede-re, Cassie (Chloë Grace Moretz) fuge, încercând cu disperare să-şi salveze fratele mai mic. În timp ce se pregăteşte pentru cel de-al 5-lea val, inevitabil şi letal, Cassie face echipă cu un tânăr care ar putea deveni ultima ei speranţă – şi asta dacă ar putea avea încredere în el.
În film, leagănul omenirii este supus unor atacuri teribile – cutremure de pă-mânt, puls electromagnetic, boli şi epidemii –spaimele cu care trebuie să se con-frunte mulţi dintre noi în viaţa de zi cu zi. Realizato-rii au abordat lumea din fil-mul Al 5-lea val nu ca pe o lume imaginară, a viitorului, ci ca pe o lume reală în care spectatorul este obişnuit să trăiască.
Producătorul Graham King spune că deşi elemen-tele fantastice ale filmului vor fi cele care vor atrage publicul, sentimentele vor fi cele care-l vor face să vibreze.
PREMIERĂ: AL 5-LEA VAL
trivia:
CARTEAFilmul este făcut
după romanul de succes al lui
Rick Yancey, The 5th Wave, primul dintr-o plănuită trilogie. Cartea
lui Yancey a fost publicată în 2013 aflându-se timp de 20 de săp-tămâni pe lista de bestsellere a New York Times şi întrunind apre-cierile criticilor şi
ale publicului.
THE 5TH WAVE Regie: J Blakeson Cu: Nick Robinson, Maika Monroe, Liev Schreiber, Chloë Grace Moretz Gen: Aventuri, SF Durata: 112 minute
CITY FILMSPREMIERE
THE 5TH WAVE Regie: J Blakeson Cu: Nick Robinson, Maika Monroe, Liev Schreiber, Chloë Grace Moretz Gen: Aventuri, SF Durata: 112 minute
CINEMA CITY Polus CenterTel.: 0264-202-000www.cinemacity.ro
22 - 28 IANUARIETITLU FILM ROMÂNĂ / ORIGINAL
DIMINEAŢA10:00-13:00
DUPĂ- AMIAZĂ
13:00-17:00SEARA
17:00-24:00
AVANPREMIERĂCINCIZECI DE UMBRE ALE LUI BLACK 2D / FIFTY SHADES OF BLACK 2D
Mi - J 21:10
AVANPREMIERĂALVIN ŞI VEVERIŢELE: MAREA AVENTURĂ 2D / ALVIN AND THE CHIPMUNKS 4 2D
S - D 16:50
PREMIERĂTHE REVENANT:LEGENDA LUI HUGH GLASS 2D / THE REVENANT 2D
V, L - J 14:00 17:10, 20:20
S - D 11:00 14:00 17:10, 20:20
PREMIERĂAL 5LEA VAL 2D / THE 5TH WAVE 2D
V, L - J 15:10 17:40, 20:10, 22:30
S - D 12:50 15:10 17:40, 20:10, 22:30
CEI 8 ODIOŞI 2D / HATEFUL EIGHT 2D
V, L - J 14:50 18:10, 19:00, 21:30
S - D 11:30 14:50 18:10, 19:00, 21:30
NORM DE LA POLUL NORD 2D DUBLAT / NORM OF THE NORTH 2D DUBBED
V, L - J 14:30, 16:30
S - D 12:20 14:30, 16:30
UN POLIŢIST SI TREI SFERTURI! 2D / RIDE ALONG 2 2D
V - J 13:10, 15:20 17:30, 19:40, 22:00
UPS! AM PIERDUT ARCA $ DUB / OOOPS! NOAH IS GONE…$ DUBBED
S - D 11:00 13:00
DANEZA 2D / THE DANISH GIRL 2D
V - J 21:40
PĂDUREA BLESTEMATĂ 2D / THE FOREST 2D
V - Ma 21:20
JOY 2D / JOY 2D V - J 18:40
TATA, IN RĂZBOI CU ...TATA 2D / DADDY'S HOME 2D
V, L - J 16:50 22:20
S - D 22:20
SURORI BUNE SI NEBUNE 2D / SISTERS 2D
V - J 22:40
CRĂIASA ZĂPEZII 2 $ DUBLAT / SNOW QUEEN 2 $ DUBBED
V, L - J 15:00
S - D 12:30 15:00
LA LIMITA EXTREMĂ $ /POINT BREAK $
V - J 16:40 19:10
PEANUTS :FILMUL LUI SNOPPY ŞI CHARLIE BROWN $ / THE PEANUTS MOVIE $ DUBBED
V, L - J 14:40
S - D 12:10 14:40
STAR WARS:EPISODE VII -TREZIREA FORTEI $ /STAR WARS: EPISODE VII - THE FORCE AWAKENS $
V - J 14:20 17:00, 19:50
BUNUL DINOZAUR $ DUBLAT/ THE GOOD DINOSAUR $ DUBBED
S - D 11:00
ULTIMUL VÂNĂTOR DE VRĂJITOARE 2D / THE LAST WITCH HUNTER 2D
V, L - J 13:00
AVEN
TUR
I AV
ACŢ
IUN
E A
CA
NIM
AŢIE
AN
COM
EDIE
CO
DR
AM
Ă D
RFA
NTA
STIC
FA
THR
ILLE
R T
HH
OR
RO
R H
Titlul original: THE FINEST HOURS
Regie: Craig GillespieCu: Chris Pine, Eric Bana, Casey Affleck, Ben Foster, Josh Stewart, Graham McTavishGen: acțiune, dramăDurata: 118 minutePremiera: 29 ianuarie Distribuit de Forum Film RomâniaFormat: 3D, IMAX 3D si 4DX
POVESTEA UNEI OPERAŢIUNI DE SALVARE ISTORICE
THE FINEST HOURS: FURTUNĂ EXTREMĂ
Bazat pe o întâmplare reală,
„The Finest Hours: Furtună extremă” e povestea celei mai mari operaţiuni de salvare, executată cu o ambarcaţiune de mici dimensiuni, din istoria Pazei de Coastă americane. Pe 18 februarie 1952, o furtună de o violenţă extremă loveşte coasta de est a Statelor Unite. Tancul petrolier Pendleton e rupt, la propriu, în două. 30 de marinari rămân prizonieri în nava ce se scufundă rapid.
Craig Gillespie a mai regizat comedia Lars and the Real Girl și filmul de groază Fright Night. În The Finest Hours rămâne fidel mai mult elementului uman decât acurateții istorice și folosește în mod realist efectele speciale.
Oricât de puțin probabil ar părea ca un vas rupt în două să nu se scufunde Furtună extremă este bazat pe un dezastru real, care-a avut loc în 1952. Operațiunea de salvare s-a dovedit una dintre cele mai dificile din istoria Pazei de Coastă a SUA.
CITY FILMSAVANPREMIERE
14
CITY CULTCARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
16
RĂZBOIUL ÎN AFIȘUL POLONEZ @ MUZEUL DE ARTĂ
COLECȚIA KRZYSZTOF DYDO
pentru apărarea păcii prin toate mijloacele posibile, inclusiv prin intermediul creațiilor artistice, din rândul cărora face parte și afișul. Afișul care militează pentru pace, cel anti-război, care luptă pentru dezarmare, care atrage atenția asupra atrocităților războiului și avertizează împotriva lor, care semnalează conflicte vechi sau nou apărute, care condamnă terorismul și agresiunile internaționale, a devenit cu timpul un fel de specialitate poloneză. Iar având în vedere faptul că afișul este una dintre formele de artă
În istoria internațională a afișului, afișele care
prezentau teroarea războiului și cele care avertizau împotriva acestuia au apărut în multe țări, la început în timpul primului război mondial. După încheierea războiului, consecințele acestuia nu au fost uitate, un exemplu reprezentativ pentru acea perioadă devenind afișul lui Kaethe Kollwitz „Nie wieder Krieg”.Suferințele cumplite cunoscute de Polonia în timpul celui de-al doilea război mondial au determinat-o să acționeze
MEIN KAMPF @ TEATRUL NAȚIONALMein Kampf este una dintre cele mai cunoscute și amu-zante piese de teatru ale lui George Tabori: o versiune ficționalizată grotească și ridicolă a unui tânăr Adolf Hitler și a începuturilor sale. Piesa prezintă o perioadă în care acesta se mută în Viena și se stabilește într-o pensiune pentru bărbați săraci, sperând să fie admis la Academia de Arte Plastice.
UNCHIUL VANIA @ TEATRUL MAGHIAR DE STATSebriakov, profesor universitar aflat la pensie, se re-trage la țară împreună cu soția lui tânără și frumoasă, Elena. Viața celor de aici se schimbă cu desăvârșire - Vania și Astrov se luptă pentru privirile Elenei, în timp ce Sonia și Elena se simt atrase de Astrov. Piesa a câș-tigat Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2007.
Unde: Emil Isac 26-28Când: Luni 25 ianuarieOra: 19.00
Unde: Teatrul Național "Lucian Blaga"Când: Marți 26 ianuarieOra: 19.00
cele mai atractive pentru privitor, implicarea acestuia în condamnarea războiului și apărarea păcii a avut în primul rând – și are încă – un sens adânc, nu doar estetic.Afișele prezentate în această expoziție sunt lucrări ale unei întregi pleiade de artiști polonezi, din diferite generații, care formează așa-numita Școală de Afiș Polonez, printre aceștia aflându-se artiști renumiți, precum Henryk Tomaszewski, Tadeusz Trepkowski, Andrzej Pawłowski, Maciej Urbaniec, Marian Nowiński, Jan Sawka, Rafał Olbiński, Janusz Stanny, sau Sebastian Kubica.
Când: Până în 21 februarieMiercuri-Duminică: 10.00-17.00
PANOPTICON @ REACTOR
Trăim într-o lume în care terorismul a devenit o
ameninţare perpetuă. Aproape zilnic aflăm despre un nou atentat în urma căruia victimele nu întârzie să apară, iar reacțiile țărilor afectate variază. Spectacolul Panopticon a fost inspirat de un raport al Senatului American, dat publicității in decembrie 2014, prin care s-a recunoscut faptul că CIA a torturat, timp de ani de zile, suspecţi de terorism în centre secrete de detenţie din jurul lumii cu scopul de a extrage informaţii. După toate datele, un
astfel de centru ar fi existat şi in România. În cea mai mare parte, spectacolul ia forma unui interogatoriu, într-un centru de detenţie secret, în care un suspect de terorism este interogat de către doi anchetatori şi supus la o serie de torturi şi abuzuri. Regia si dramaturgia spectacolului sunt semnate de tânărul regizor Alexandru Istudor, absolvent al Facultății de Litere la UBB, secția literatură comparată-engleză, și masterand în regie de teatru la Royal Holloway, University of
CITY CULTCARTE, MUZICĂ, SPECTACOL
17
London."Ne interesează în a oferi spectatorului o mostră a ceea ce înseamnă să experimentezi tortură fizică şi psihologică şi a modului în care suspecţii de terorism erau reţinuţi fără a fi judecaţi pe o perioadă nedeterminată. În acelaşi timp, având în vedere gravitatea subiectului piesei, am considerat că e important să nu ne pierdem ironia, simţul umorului şi parodierea unor abuzuri şi excese ale tuturor părţilor implicate." (Alexandru Istudor, despre Panopticon)
Unde: Strada Petöfi Sándor 4Când: Sâmbătă 30 ianuarie Ora: 19.00
SAU SCURTĂ ISTORIE A TEHNI-CILOR DE INTEROGARE COER-CITIVE (A SE CITI TORTURĂ)
CITY PARTYRECOMANDĂRI PROGRAM
20
8 ANI DE CLUJLIFE @ SALA POLIVALENTĂ
Vineri sărbătorim 8 ani de existență
al unuia dintre cele mai iubite situri clujene de timp liber (doar pentru că suntem oarecum competitori nu înseamnă că o să ignorăm o petrecere faină). Responsabili pentru atmosferă vor fi cei de la Club Midi, iar invitații
Future Sound of 80s @ The Shelter
Cei de la The Shelter au pregătit o pe-trecere cu muzică ieșită din tipar. Mihu și OCVCP ne vor conduce prin lumea muzicii Italo Disco, un gen de mult îngropat și recent scos la suprafață prin cluburile europene și unul dintre primele curente care să folosească cu adevărat sintetizatoare și drum ma-chines - adică un ingredient principal în supa primordială EDM.
Angel's Seduction @ Club NOA
Dacă ați fost vreodată la Club NOA nu are sens să citiți mai departe pentru că știți deja exact ce presupune o sâmbătă la ei. Dacă nu, vă spunem că NOA înseamnă Nest of Angels și că numele este luat foarte în serios, nop-țile de sâmbătă fi ind dedicate îngerilor senzuali care oferă momente speciale publicului (pe mixurile seducătoare ale rezidenților, Carlos și Mihai V). Unde: Unirii 25
Când: Vineri 23 ianuarieOra: 23.30
muzicali ai serii vor fi Cosmjn & Lizz și RQZ & Paul K. Cosmjn este un tânăr și talentat producător, lansat recent pe scena muzicii electronice. Performanța și tehnica sa sunt remarcabile, în timp ce producțiile sale sunt hipnotice și elegante, fi ind adresate cunoscătorilor. Lizz, pasionat de muzică încă din copilărie, a început să mixeze de peste 6 ani, în scurt timp reușind să se remarce prin
Unde: Sala PolivalentăCând: Vineri 22 ianuarie Ora: 23.00
Unde: Republicii 108Când: Sâmbătă 23 ianuarie Ora: 23.00
originalitate iar producțiile sale să cunoască un succes răsunător. Fiind infl uențat de producțiile [a:rpia:r], ale lui Ricardo Villalobos sau Fumiya Tanaka, stilul său variază de la minimal techno la dark experimental. Seara va fi completată de eroii locali RQZ & Paul K, pe care îi știm și apreciem cu toții pentru prestațiile originale de la Club Midi & Alandala Events.
CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE
28
CHARLIE
Charlie are o descriere simplă:
"Frozen moments from the early 20th century". Știm, sună ca o duzină de alte baruri sau puburi tematice, însă o dată ce treceți pe la ei, o să călătoriți în trecut pe bune, nu doar prin decorul care aduce aminte de vremea Prohibiției din SUA, ci și prin meniul specializat pe whiskey, băutură destul de (adică foarte) populară în acea vreme. După cum spuneam, locul arată ca un speakeasy de înaltă clasă de
UN WHISKY BAR DESĂVÂRȘIT ATÂT PRIN MENIU, CÂT ȘI PRIN ATMOSFERĂ
prin anii '20, cu pereți placați cu lemn întunecat și scaune și canapele căptușite cu culori murdare. Afi șele pentru fi lme alb/negru și candelabrele care emană o lumină difuză complementează perfect atomsfera decadentă, alături de barul imens pe ale cărui rafturi puteți admira o selecție impresionantă de băuturi. Da, să nu uităm de băuturi: la Charlie veți găsi peste 170 de etichete de whisky, importate de prin toată lumea, selecționate cu atenție pentru a oferi o
Trebuie menționat că barmanii Charlie sunt arhipremiați și lăudați, printre cei mai buni din țară, așa că mai bine le cereți lor sugestii decât să ne ascultați pe noi. Vă dăm totuși câteva idei: City Lights, un cocktail foarte aromat care implică cognac, piuré de ananas, sirop de scorțișoară, suc proaspăt de lămâie și bitter Peychaud; Manarola, un amestec inedit de rom, suc de lime, sirop de soc, albuș de ou și cremă de ulei balsamic și, evident, whisky-ul. Vă recomandăm să le savurați într-o seară de joi, când localul ia viață prin concerte de muzică jazz sau blues.
ÎNCEARCĂ @ CHARLIE
Unde: Piața Muzeului 3Telefon: 0741 055 821www.charlie.pub
experiență de neuitat atât amatorului, cât și cunoscătorului în căutare de o nouă descoperire. Deci, ce mai așteptați?
CafeneleCeainăriiBOULEVARD CAFE & BISTROB-dul Eroilor, 27 0755 050 558
CAFENOARStr. Regele Ferdinand, 36 0757 353 762
CASA JAZZStr. Vasile Gol-dis, 2 Orar: NON STOP facebook.com/
CASA TAUFFER0731 339 259
CRAZYP-ţa Ştefan cel Mare, 5 0722 500 135 clujnights.ro/crazy-caffe
DIESEL CAFEPiata Unirii, 17 0264 439 043/ 0730 083 885 D-J: 8:00 - 00:00 V-S: 8:00 - 5:00
DEMMERS TEEHAUSP-ţa Unirii, 9 0731 307 897 facebook.com/demmers.romania
DIESEL CAFE POLUSPolus Center, et. 1, Food Court 0264 439 043/ 0730 083 882 L-D: 10:00 - 22:00
ENIGMA CAFÉStr. Iuliu Maniu, 12 0752 104 642 Orar: 8 a.m. – 3 a.m. Free WiFi Spot
JOBENStr. Avram Iancu, 29 0720 222 800 Http://Joben.ro
KHARMA EMO-TION COUTURELucian Blaga, 1-3 0740 616 106 www.clubkhar-ma.ro
HIGH LIFE CAFEP-ta Unirii, 18/5, 0747 225 632 www.highlifeca-fe.ro Constantin Brâncuşi, 12A 0264 441 506
IL CAFFE DELL ANGOLOStr. Constantin Brâncuşi, 84 / Constantin Brâncuşi, 12A www.ilcaffe.ro
IL CAFFE DEL CENTROUniversităţii 8, vis a vis de UBB www.ilcaffe.ro
INSOMNIAStr.Universitatii, 2 0742 072 955
LA CIZMĂRIEStr. Samuil Micu, 6 0742 899 507 facebook.com/
BaruriBIBLIOTECA CENTRALĂ JANIS (BCJ)Piaţa Unirii, 19 0736 365 807 Orar: NON-STOP www.janis.ro facebook.com/bcjstuf
BERĂRIA BO-EMAStr. Taberei, 4 www.boemaclub.ro
BIG APPLEStr. Piezisa, 14 0745 079 526
BOOHA BARStr. Piezisa, 19 0264 402 509
BULGAKOVStr. I. M. Klein, 17 0264 450 156
BRUNO BISTRO AND WINE BARStr. C-tin Daicoviciu, 1 0732 680 680 facebook.com/pages/Bruno-Wi-ne-Bar-Bistro
CHE GUEVARA SOCIAL PUBP-ța Unirii, 10 0737 300 300 facebook.com/CheGuevaraSoci-alPub
EUPHORIA BIERGARTENStr. Cardinal Iuliu Hossu, 25 0756 393 333/ http://www.euphoria.ro/ www.facebook.com/Euphoria-MusicHall
ENIGMA SE-CRET GARDEN CAFE & BISTROStr. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www.facebook.com/EnigmaCafeCluj
FABRICA DE BERE URSUSCalea Mănăştur, 2-6 0755 114 445 http://fabricade-bere.euphoria.ro/ www.facebook.com/fabricade-bereursus
GAPStr. Piezisa, 11 0747 538 839/ 0748 147 075
HARD CLUBStr. Republicii, 110 0264 439 359
HELTAI FOLK-PUBStr. Clinicilor, 18 0264 432 096/ 0756 156 206
INSOMNIAStr.Universitatii, 2 0742 072 955
KLAUSEN PUBStr. Georges Clemenceau, 1 0727 843 782
KLAUSEN BURGERStr. Regele Ferdinand, 22-26 Magazinul Cetral et. IV 0372 717 552/ 0743 461 351
KRAJCZARStr.Matei Corvin
THE LABStr. Avram Iancu, 12 0364 805 296 facebook.com/TheLabCluj
ATELIER CAFÉStr. Memorandu-mului, 9 0264 450 655
LA GAZETTECalarasilor, 1 Parcul Cetatuia, www.lagazette.ro
LE GENERALB-dul. Eroilor, 18 0740 900 350
LONDONERStr. Emil Zola, 5 0727 779 607/ +40 371 370 914 facebook.com/londoner.cluj.5
LUVARIA PRI-MO PIANOAvram Iancu, 29 facebook.com/Luvaria
MOONSHINEStr. Ion Ratiu, 10 0744 341 413 facebook.com/moonshine.cluj
OLD SCHO-OL COFFEE HOUSEStr. Andrei Saguna, 6 0751.333.297 Facebook.com/OldSchoolCoffee-House
PEOPLE PUBDavid Francisc, 13 0729 023 700 [email protected] facebook.com/ www.people-pub.ro
STUDIO 26Str. Pieşisă, 26 0743 788 346 https://www.facebook.com/Studio26Piezisa
SPATIU CAFE-PUBNapoca, 9 0742.899.109 https://www.facebook.com/SpatiuCafePub
TOULOUSE CAFE - BRASSERIEP-ta. Unirii, 12 0730 112 354 www.toulouse.ro
TONI’S PUBstr. M. Nicoara, 1 (P-ta. Engels) 0264 441 133/ 0722 277 200
THE LONDONERStr. Emil Zola, 5
THE SOVIETStr. Georges Clemenceau 0749 902 484
TUBE SOCIAL CHEMISTRYB.P. Hașdeu, 63 0747 574 892 facebook.com/ Tubesocial-chemistry
WONDERFUL TIMEP-ța Unirii, 9 0757 900 987 facebook.com/WonderfulTimeCluj
CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE
30
LA PERNEBulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 8/1 0741 041 565
LEGENDSStr.Septimiu Albini, 10 0264 414 021
LE GENERALBulevardul Eroilor, 18 0751 019 315
MUSTACHE CAFEP-ţa Avram Iancu, 13 0740 642 604
NAPOCA 15 CAFEStr. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 8:00- 00:00 www.napoca15.ro
COFETĂRIA NICOLEStr. Decebal, 59 0264 432 817 facebook.com/cofetarianicole
OLYMPOSStr. 21 Decembrie, 11/ 75 0733 070 553
OLIVO CAFFEB-dul. Eroilor, 7 0732 331 099 facebook.com/OlivoCaffe
Q CAFFE ABOUT PEOPLEStr. Petru Maior, 13 0752 104 641 Orar: 7.00 a.m. – 03.00 a.m. Free Wi Fi Spot
QUARTZ CA-FFEIulius Mall, et. 1
PHIL’S COFFEE SHOPStr. Dorobanți-lor, 21 0364 738 377 facebook.com/philscoffeeshop
ROYAL CAFÉStr. Donath, 100E 0732 555 887
SAMSARA TEAHOUSEStr. Emil Racoviţă, Numărul 27 0753 775 052 Zilnic: 14:00-02:00 facebook.com/samsara_tea-house
SHADOW CAFÉStr.Vasile Gol-dis, 1 0264 594 141/ 0771 164 743 www.shadowbar.ro
TABIET CAFE & BISTROStr. Virgil Fulicea, 2 0364 438 904
TIME CAFÉStr.Motilor, 4 0740 380 570
UNO CAFÉPolus Center 0729 105 747
CAFÉ VENEZIAPolus Center
ZORKI PHOTO CAFEStr. Ion Raţiu 10, 0264 595 970/
0723 636 457 facebook.com/zorkicafe
YOLKA BARP-ţa Unirii, 21 facebook.com/baryolka
CluburiAFTER EIGHT COCKTAIL CLUBStr. Samuel Brassai, 12 0743 359 795
BOILER CLUBStr. Henri Barbusse, 59 - 61 http://www.boi-lerevents.ro/ facebook.com/theboilerclub
CLUB 30 PLUSStr. Avram Iancu, 29 0264 431 618
COTTON CLUBStr. 1 Decembrie 1918, 35-37 0747 268 866
DIESEL CLUBP-ta Unirii, 17 0264 439 043/ 0737 300 300 J: 21:00- 00:00 V-S: 22:00- 5:00 www.dieselclub.ro
EUPHORIA MUSIC HALLCalea Manastur, 2-6 0756 393 333/ http://www.euphoria.ro/ www.facebook.com/Euphoria-MusicHall
FLYING CIRCUSStr. Iuliu Maniu, 2 0754 039 089 facebook.com/flyingcircuspub
JANIS LA STUFPiaţa Unirii, 19 0736 365 807 Daily: 22:30 - 06/07:00 www.janis.ro facebook.com/Ja-nislaStufClujCluj
KHARMAP-ta. Lucian Blaga, 1-3 0743 770 396
MY WAY CLUBPiaţa Unirii, 21 0720 944 159 J: 18:00-02:00 Vi, Sâ: 22:30-06:00 www.janis.ro
MIDIStr. Berariei, 6 0752 238 782
CLUB NOAStr. Republicii, 109 0748 290 090 facebook.com/clubnoacluj
PHI 18Str. Republicii, 110 0742 496 599/ 0728 123 100
SUGAR CLUBStr. Iazului, 21 0754 590 593 www.sugarclub.ro
THE SHELTERStr. Piata Unirii, 25 0742 193 977
THE SIN - SOCIAL CODE CLUBStr. Universităţii, 3 0740 258 256 facebook.com/sinsocialclub
VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ
CITY DRINK BARURI, CLUBURI, CAFENELE
31
CITY FOOD GASTRONOMIE
OFF THE WALL
ÎNCEARCĂ @ OFF THE WALLAcum aproape doi ani, doi canadieni
care au trecut prin Cluj și s-au îndrăgostit de el au deschis un bistro drăguț și bine ascuns pe lângă Piața Muzeului. Știm, știm, ”încă un bistro?”. Ei bine, Off the Wall e diferit, deoarece e inspirat din cultura nord-americană, care, de altfel, cuprinde cam tot mapamondul. Bucătăria canadiană - în mod special - e puternic infl uențată de numeroase culturi și de creațiile lor culinare, fi ind formată într-o atmosferă multiculturală. O altă
Adresa: Clemenceau 3 Tel: 0749 619 240www.offthewall.ro
caracteristică specială a multor restaurante din zona nordică a Americii e atenția deosebită oferită produselor utilizate în prepararea mâncării, care se regăsește și la Off the Wall - specialitățile lor sunt făcute din ingrediente crescute și vândute local oricând este posibil. Decorul se ridică și el așteptărilor pe care le-ați avea de la un asemenea loc. Pe lângă faptul că micul bistro e nepretențios, dar al naibii de cochet, bucătăria este deschisă, ceea ce înseamnă că veți putea să vedeți exact cum sunt preparate minunățiile pe care le-ați comandat. Sună bine, nu?
REȚETE INTERNAȚIONALE, INGREDIENTE LOCALE
Dacă v-ați întrebat vreodată ce gust are faimosul poutine, preparatul național al Canadei, doar aici puteți afl a. Poate părea simplu de făcut (cartofi prăjiți cu bucăți de brânză și sos), dar vă garantăm că nu o să aibă același gust acasă. Recomandăm și patéul de pui cu brandy, unt și marmeladă de cireșe servit cu crostini de casă, oricare dintre burgerii suculenți și faimosul Osso Buco, servit cu mămăligă cu cremă de mascarpone și gremolata, alături de legume coapte.
32
CITY FOOD GASTRONOMIE
34
MÂNCARE DELICIOASĂ CU ADEVĂRAT SĂNĂ-TOASĂ
de la restaurantul vegetarian și ne-am dat seama că suntem atât satisfăcuți gastronomic, cât și mult mai ușori decât de obicei, am știut că nu mai putem reveni la meniul regulat de vită și cartofi gătiți sub diverse forme care implică ulei încins.
Dar s-o luăm cu începutul, adică cu tradiționala
descriere a atmosferei. Deși localul e decorat minimalist, predominând nuanțe deloc stridente și lemn deschis, are un aer foarte prietenos, datorită detaliilor precum iedera de
Noi, unii, tindem să mâncăm mult mai
nesănătos iarna. Ne umplem cu fripturi, burgeri, pizza și papanași, adică cam orice e greu și plin de grăsime. Rău facem, evident, pentru că în sezonul rece avem nevoie mai mult ca niciodată de mâncare echilibrată, sănătoasă, care să ne întărească fizic și psihic. Încercând să remediem situația, am trecut pe la Samsara Foodhouse sperând doar la un pic de mântuire urmată de încă o lună de obiceiuri alimentare proaste guilt free. Nu ne-a ieșit deloc, pentru că îndată ce am plecat
Adresă: Stefan Ludwig Roth 5Tel: 0736 073 073www.samsara.ro
SAMSARA FOODHOUSE
pe tavan, decorațiunile de pe obloane sau radiatoarele vopsite în verde. E musai să vă zicem și că oricât de plin ar fi, Samsara rămâne cumva mereu aerisit (în parte mulțumită atitudinii smoke free). Așadar, atmosfera este perfectă pentru preparatele raw vegane sau vegetariene din meniu, capabile să satisfacă orice gust. Recomandăm o ciorbă acră de ciuperci, o porție de cușcuș verde cu spanac marinat, iar pentru iubitorii de paste, niște spaghetti cu roșii uscate la soare sau cu vinete. Poftă bună!
Restaurante
AGAPEStr. Iuliu Maniu, 6
AROMACalea Turzii, 295 0264 598 777 www.restau-rant-aroma.ro
BARACCAStr. Ion Ratiu, 10-12 0732 155 177 www.baracca.ro
BISTRO BONJOURStr. Costache Negri, 1 0755 168 675
BISTRO SORRISODorobanților, 48 0786 041 444 facebook.com/bistrosorriso
BRICK’S, (M)EATING POINTStr. Horea, 2 0364 730 615
BOLEROB-dul Titulescu, 2 0744 838 046 www. restau-rant-bolero.ro
CABINET DE VIN&COCOTTEEroilor, 5 0264 590 200 facebook.com/Cabinet.de.Vin.Cocotte
CAPRICCIO(West City Hotel Florești) Str. Avram Iancu 442 - 446 www.westcityho-tel.ro
CASA BOEMAStr. Iuliu Maniu, 34 0734 414 414 Facebook.com/CasaBoemaCluj
CASA PIRATILORStr. Ravasului, 16 0264 486 636 www.casapiratilor.ro deschis non-stop
CASA VIKINGILORStr. Hasdeu, 70 0264 595 280 Deschis non-stop www.casavikingi-lor.ro/ Eremia Grigorescu 34 0264-420581
CASA ZANELORFloresti, Str. Sportului, 5 0745 543 728 www.casa-zanelor.ro
CHIC SALADCalea Motilor, 89 0722 967 344 www.chicsalad.com
CORSO CAFÉ & BISTROP-ta Unirii, 16 0733 946 474 http://www.cafecorso.ro
CULINA NOSTRA BISTROBd. 21 Decembrie, 14 0753 551 596 www.culinanos-tra.ro
DAVINCI RISTORANTEstr. Fagului, 87 0726 689 933 [email protected] www.davinciris-torante.ro
DEUTSCHES HAUSStr. Plopilor 51-55 0364.405.599 / 0755.041.977 www.dhaus.ro
EUPHORIA BIERGARTENStr. Cardinal Iuliu Hossu, 25 0756 393 333/ http://www.euphoria.ro/ www.facebook.com/Euphoria-Biergarten
ENIGMA SECRET GARDEN CAFE & BISTROStr. Iuliu Maniu, 12 +40 752 104 642 https://www.facebook.com/EnigmaCafeCluj
EUROPAStr. I. Bologa, 5 0264 420 406 www.vilaeuropa.ro
FABRICA DE BERE URSUSCalea Mănăștur, 2-6 0755 114 445 http://fabricade-bere.euphoria.ro/ www.facebook.com/fabricade-bereursus
FAIR PLAYPiața 14 Iulie, 22 0264 309 516
FORK & CORKStr. Mihai Veliciu, 63 0264 282 353 / 0741 270 269 www.forkand-cork.ro
FRAGMENTSplaiul Indepen-dentei, Cluj Arena 0770 120 030 www.fragment.ro
GASTROYAL PUB & RESTAURANTstr. Iuliu Hatieganu, 8 0744 989 124 / 0264 414 746
Motel Gilau Str. Republicii FN, Gilau 0264 371 745 www.motelGi-lau.ro
RESTAURANT HANUL DACILORStr. Decebal, 22-24 www.hanulfull-ton.ro 0735 533 833
HELTAIstr. Clinicilor, 18 0264.432.096 / 0756.156.206
HUGO – RESTAURANT & TREATSClădirea ‘The Office’, parter Str. 21 Decembrie 1989, 77 0364 110.437 [email protected] www.hugoresta-urants.ro
RESTAURANT HOTEL SUNB-dul. 1 Decem-brie 1918, 120A 0740 380 570 / 0364 417 446
HOTEL TRANSILVANIAStr. Regele Ferdi-nand, 20 0264 594 429
IRISH & MUSIC PUBHorea, 5 0768.504.072 [email protected]
www.irishmu-sicpub.ro L - S: 10.00 - 04.00 D: 18.00 - 04.00
RESTAURANT IMPACTStr. Teodor Mihali, 15-17 [email protected] 0364.439009, 0771.166305
KFCPolus Center, Str. Avram Iancu, 492 - 500 0264 504 681
KFC Str. Al. Vaida-Vo-ievod, 53-55 0264 555 502
LA CINAStr. Dobrogeanu Gherea, 25 0264 590 281 www.la-cina.ro
LA TRIBUNALDorobanților, 7 0371 153 442 facebook.com/latribunal.ro
LE PETIT PARISB-dul Eroilor, 27 0735 401 806 Facebook.com/Le-Petit-Paris-Cafe
LIVADAStr. Clinicilor, 14 0722 111 115 facebook.com/restaurantlivada
LUGANOG-ral Eremia Grigorescu, 51 0264 594 593
LUNCH BOXBd. 21 Decembrie 1989, 13-15 0264 442 400/ 0751 142 535
MATEI CORVIN (INTIM)Str. Matei Corvin, 3 0264 597 497
MARCO POLOStr. Sindicatelor, 9-11 0264 450 101
MAIMUTA PLANGATOAREStr. Emil Isac, 3 0722 328 031
MESELE VESELEMoților, 8 0728 047 812 www.meselevesele.ro
MINT BISTROGheorghe Sincai, 11 +40 746 213 394 facebook.com/
MintBistroCluj
MCDONALD’S MANASTURStr. Primaverii, 74
MCDONALD’SPiața Mihai Viteazu, 1
0264 432 885
NAPOCA 15Str. Napoca, 15 0264 590 655/ 0730 083 883 L-D: 10:00- 00:00
www.napoca15.ro
OFF THE WALLStr. Clemenceanu, 3 0749 619 240 www.offthewall.ro
OLD HOUSEStr. Crinului nr. 16
OPALStr. Constantin Brancusi, 148- 152 0264 403 136
www.opalhotel.ro
CITY FOOD GASTRONOMIE
40 CITY FOOD 40
CITY LIFESTYLESPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
41
Cazare, terasă, parcare păzită, sală de conferinţe, 2 săli de nuntă până în 250 pers.Servicii de mare calitate.
www.hotelstil.com, [email protected] Napoca, Str. Făgetului 5B (de pe Calea Turzii spre Făget)
Tel.: 0264/438.171, 0788 271.609NON STOP
Tarife începând de la 90 ron şi
Parcare gratuită păzită!
www.vilaeuropa.roMeniul zilei numai 11,90 lei!
OPERA RESTO CAFFEEP-ta Ștefan Cel Mare, 18 0364 101 562/ 0746 163 476 www.opera-fo od-caffe.ro
ONIXStr. Septimiu Albini, 12 0264 414 076 www.hotelonix.ro
PANORAMICStr. Serpuitoare, 3 0264 432 080 www.panora-mic-cluj.ro
PENSIUNEA ROATA FĂGETValea Gârbou-lui, 127, Florești (Sfântu Ion) 0749 053 317 Facebook.com/RoataFaget http://www.roata-faget.ro/
POKKAStr. Hermann Oberth, 1 +40 745 005 969 pokkabistro.ro
PIADINEStr. Vasile Goldis, 1
BASTATTOO & GALLERY ART CAFFE0740 514 646 www.bastattoo.ro
SERENAStr. Dumitru Braharu FN 0264 480 337 www.pensiunea-serena.ro
SUBWAYIulius Mall foodco-urt Sinaia, B-dul 1 Decembrie 0264 354 840
TABIET CAFE & BISTROStr.Virgil Fulicea, 2 Tel:0364.438.904
TRATTORIA „I CANTONI”Str. Paris, 41-43 0736 622 110 facebook.com/TrattoriaICantoni
VILA ROSAStr. Frunzisului, 4 0747 111 962
VINNY’SB-dul. Eroilor, 29 0736 899 899
ZUCCA BISTROStr. Louis Pasteru, 74 0786 221 622 facebook.com/zuccabistro
Tradiţionaleromâneşti
CASA ARDELEANASora Shopping Center, B-dul 21 Decembrie 1989, 5 0264 439 451
CIULEANDRAStr. Septimiu Albini, 10 0264 414 021
CRAMA HAIDU-CILORStr. Cometei, 12-14 www.crama- haiducilor.ro 0264 438 385
BURICU’ TARGULUIStr. Memorandu-mului nr. 21 0754 259 152
HANUL DACILORIulius Mall, Str. C-tin Brân-cuși, 86 A 0264 555 353/ 0752 067 459 L-J-D: 08.00-24.00 V-S: 08.00-02.00 www.hanul- dacilor.ro
ROATAStr. Alexandru Ciura, 4 0264 592 022
Vegetarian
SAMSARA FOOD HOUSEStr. Stefan Ludwig Roth, 5 0364 889 278 Orar: 11:00 - 23:00 http://samsara.ro/
Japoneze
NOBORIStr. Plopilor, 62 0749 066 193
TOKYOStr. Gh. Marinescu, 5 0264 598 662 www.tokyoresta-urant.ro
TOKYO DELI-VERY0753 070 000/ 0726 331 117 www.sushitime.ro
WASABIPolus Center 0725 896 650
WASABI RUN-NING SUSHIIulius Mall 0729 950 322
WASABI SUSHI SHOPCentrul Comercial Central, parter 0753 103 270
Chinezeşti
SHANGHAI EXPRESSStr. Memoran-dumului 4, B-Dul Eroilor nr.11, Iulius Mall, Cora www.shanghai express.ro
RESTAURANT SHANGHAIStr. Calea Turzii, 42 0727 833 453 www.restaurant-shanghai.ro
YUMMY YANGPolus Center, Str. Avram Iancu, 492-500 0722 779 396
IULIUS MALLStr. Al Vaida Voievod, 53 B 0722 779 396
Indian
INDIGOStr. Piezişă, 10 0740.910.688 facebook.com/IndigoRestaurant www.indigoresta-urant.ro
Turcesc
OZ ISTAMBULStr. Hermann Oberth, 3/ Str. Memorandu-mului, 6 0744 518 089 www.fastfood-cluj.ro
Thailandez
LOTUS RESTAURANT THAILANDEZStr. Academician David Prodan, 4 0746 855 461
Wok
WOK’N ROLLStr. Gheorghe Sincai, 14/ P-ța Unirii, 19 facebook.com/woknroll www.wokandroll.ro 0264 599 189
Pizza
ELITE PIZZAStr. Stefan Ludwing Roth, 17 +40 745-781786 www.elitepizza.ro
FAST & FURI-OUS PIZZA+40 745 413 523 [email protected] www.fastandfuri-ouspizza.ro
GREENBOX PIZZA+40 364 415 410/ +40 748 675 495 +40 731 833 910 www.greenbox-pizza.ro
LA ȘESStr. Șesului, 33 A +40 744 215 250/ +40 725 313 863 +40 374 024 251 [email protected] www.lases.ro
NEW CROCOStr. Victor Babes, 12 +40 754 605 001/ +40 724 056 686 [email protected] www.newcroco.ro
PIZZA ACROBATICAStr. Bogdan Petriceicu Hasdeu, 47 – 49 +40 264 450 180 [email protected] www.pizza-acro-batica.ro
PIZZA D’AUTORECalea Turzii, 123 [email protected] +40 755 052 808 www.pizzeria-dautore.ro
PIZZA MOREStr. Clinicilor, 9A +40 745 983 100/ +40 264 590 823 [email protected] www.pizza-more.ro
PIZZA PARTY+40 264 414 193/ +40 741 606 361 [email protected] www.pizza-party.ro
PRONTO PIZZAStr. Plopilor, 83 +40 264 568 000/ +40 751 538 270/ +40 725 031 985 www.pronto-pizza.eu
VEZI LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DIN CLUJ
CITY FOOD 42GASTRONOMIE
CITY LIFESTYLESPORT, MODĂ, FRUMUSEȚE
47
Fii fan Zile şi Nopţipe Facebook! Dă-ne like:
facebook.com/zilesinoptiCluj
CITY GRAM 50
Director: Dragoş Roncu
Publicitate: Hunor Ferencz
0740 012 790, [email protected]
Publicitate: Andrei Nicu
0740 099 061, [email protected]
Redactor: Irina Lupa
DTP: Alexandru Ene
Publicitate naţională
Speranta Velicu,
Senior Sales Manager, 0735 777 982,
Ediţiile Zile și nopţi în România: 235.000 exemplare lunar. Săptămânale: Bucureşti, Cluj, Timişoara/Arad. Bilunare: Braşov (Poiana Braşov, Valea Prahovei, Bran-Moeciu), Iaşi, Sibiu (Mediaş), Bacău/Piatra Neamţ/Roman, Baia Mare, Satu Mare, Galaţi/Brăila, Oradea (Felix, 1Mai), Ploieşti (Câmpina, Breaza), Piteşti, Bistriţa, Suceava (Rădăuţi), Iași, Tg. Mureș.
Dacă doriţi să semnalaţi un eveniment: e-mail [email protected]. Redacţia nu îşi asumă responsabilitatea pentru modificările survenite ulterior.
EDIŢIA de CLUJapare săptămânal - gratuit, nr. 52(506),
22 Ianuarie - 28 Ianuarie 2016
Editată de: SC CRESCENT ADVERTISING SRL,
Contact: Str. Traian, Nr.9, Ap.14, Cluj-Napoca
e-mail: [email protected]
website: http://www.zilesinopti.ro/cluj-napoca
fb: www.facebook.com/zilesinoptiCluj
OAMENI ȘI LOCURI
5
1
3 42
GALERIE FOTO: 1. GABRIEL ALDEA2. LAURA VLASA3. THE SHELTER4. SUBMARINE5. CLUB NOA
1. Opening party 2016
@ CLUB MIDI
2. Jacob Medrea
@ ATELIER CAFE
3. Ruffinaments @ THE SHELTER
4. A night out@ SUBMARINE
5. Paraziții@ CLUB NOA