Transcript
Page 1: Veronica Todosciuc Contributia

V e r o n i c a T o d o ş c i u c

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi

la dezvoltarea culturii şi literaturii române în Bucovina

Page 2: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Coperta şi tehnoredactarea: Cristian Negoi

Copyright © 2012 Toate drepturile şi responsabilităţile

asupra conţinutului aparţin autorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României TODOŞCIUC, VERONICA Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea

culturii şi literaturii române în Bucovina / Veronica Todoşciuc. -Bucureşti : Semne, 2012

ISBN 978-606-15-0130-4

929.52(498) Hurmuzachi 008(498.6)"17/18"

Editură acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS)

Editura SEMNE Str. Barbu Delavrancea nr. 24

Sector 1, Bucureşti Tel./Fax: 021 318 83 44

email: [email protected] web: www.semneartemis.ro

Difuzare: Tel./Fax: 021 223 41 16, 021 311 49 36

email: [email protected], [email protected]

COMENZI ONLINE www.semneartemis.ro

Tiparul executat la S.C. SEMNE '94 SRL Tel./Fax: 021 667 08 20

Bucureşti, 2012

2

Page 3: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

V e r o n i c a T o d o ş c i u c

Contribuţia #

membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii

şi literaturii române în Bucovina

Lucrare apărută sub egida Institutului„Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni

Str. Walter Mărăcineanu, nr. 1-3, Sector 1, Bucureşti Tel.: 004 021 310 26 98, Fax: 004 021 310 15 36, www.hurmuzachi.ro

EDITURA SemnE

3

Page 4: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

4

Page 5: Veronica Todosciuc Contributia

INTRODUCERE

Istoria românilor din nord-vestul Moldovei nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea istoriei Bucovinei, fiindcă din această provincie, astăzi tăiată în două printr-un gard de sârmă ghimpată, au întins primii voievozi din neamul Muşatinilor moşie românească „de la munte până la Marea cea mare" şi tot de aici au pornit aceştia lupta pentru neatârnarea şi libertatea ţării pe care au ctitorit-o pe solide temelii etnice. În străvechiul şi sfântul pământ al Bucovinei de azi şi-au slobozit adânc rădăcinile, încă în negura vremurilor, familiile Arbore, Ureche, Neculce, Costin, Herescu, Balş, Hurmuzachi, Flondor, Zotta, Nistor, Morariu şi altele, boiereşti şi cărturăreşti, care şi-a legat numele de cele mai glorioase pagini din istoria politică şi culturală a poporului român.

De fapt, în istoria naţională Bucovina are o notă particulară şi această nota se integrează, evident, în modul cel mai organic. Dintotdeauna, aşa cum relevau şi Hurmuzăcheştii, naţiunea română a fost în Bucovina „naţia de căpetenie", dar şi cea mai veche şi mai statornică printre naţionalităţile conlocuitoare, care au apărut aici şi datorită politicii de asimilare a elementului autohton, prin colonizări şi imigrări intense, promovată de către Casa de Habsburg. Odată ce, însă, caracterul românesc al Bucovinei a predominat în toate timpurile şi sub stăpâniri străine vremelnice, aici s-au născut, s-au format şi s-au afirmat numeroase personalităţi, care, în condiţiile asupririi naţionale, s-au preocupat de soarta neamului românesc din Bucovina, în particular, şi a întregului popor român, în general. Printre aceste personalităţi s-au aflat Hurmuzăcheştii, care au ostenit întru păstrarea identităţii naţionale a românilor bucovineni şi întru propăşirea lor culturală. Fiecare membru al familiei Hurmuzachi a fost un militant de seamă pentru progresul naţional general, pentru credinţa strămoşească, pentru limba română, grafia latină şi pentru întregirea neamului românesc în cadrul unui stat naţional de sine stătător. Ei, Hurmuzăcheştii, au grijit gospodăreşte de apariţia ziarului „Bucovina" (4 octombrie 1848-30 septembrie 1850), de înfiinţarea, în 1849, a catedrei de limba română la

Page 6: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Liceul german de stat din Cernăuţi, de înfiinţarea aşa-numitei Biblioteci a Ţării, de afirmarea vieţii teatrale în capitala Bucovinei, de constituirea, în 1862, a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, sprijinind eficient lupta pentru crearea unei mitropolii ortodoxe a românilor din Bucovina şi Ardeal, dându-şi tot concursul la apariţia Foii numitei societăţi, care s-a tipărit la Cernăuţi în perioada martie 1865 decembrie 1869. Un reprezentant al acestei ilustre familii Constantin, a deţinut funcţii importante la Iaşi şi a fost unul dintre cei mai ardenţi partizani ai unirii Principatelor. Al doilea fiu al boierului Doxachi Hurmuzachi din Cernauca, Eudoxiu, explorând trecutul istoric al românilor, şi-a cheltuit averea în scopul descoperirii şi copierii documentelor respective din fondurile celor mai mari arhive şi biblioteci din Europa. Fratele acestora Gheorghe, remarcându-se ca publicist şi folclorist, a militat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic, a urmărit realizarea unui sistem de învăţământ în limba română la Universitatea din Cernăuţi, a îndemnat scriitorii să folosească folclorul, considerat „suflet al naţiunii" ca sursă de inspiraţie pentru operele lor. Iar Alexandru (Alecu) Hurmuzachi a acţionat pentru cultivarea spiritului naţional, în care scop şi-a pus întreaga-i pricepere şi avere personală. Prin scrisul său a promovat o politică de apropiere culturală a tuturor românilor, a emis idei originale privind specificul naţional al culturii şi calea de emancipare a românilor bucovineni a văzut-o în dezvoltarea învăţământului. Principalul merit al fraţilor Hurmuzachi a fost acela de a pregăti Bucovina, prin memorii, adunări naţionale, manifeste şi articole de presă, precum şi prin dezbateri în Parlamentul de la Viena, pentru separarea de Galiţia şi constituirea ei într-un ducat autonom.

De la I812 până la 1918, anul făuririi Statului naţional unitar român, aproape toate evenimentele politice şi culturale din Bucovina s-au aflat în strânsă legătură cu numele Hurmuzăcheştilor. De aceea, a scrie despre viaţa şi opera acestora înseamnă a trata unul dintre cele mai semnificative capitole din istoria politică şi culturală a acestei provincii, smulsă din trupul Moldovei, prin fraudă, la 1774, de către Austria.

Oglindirea veridică a oricărui aspect legat de istoria Bucovinei, precum şi relevarea trăsăturilor specifice ale acesteia, evidenţierea personalităţilor care, s-au remarcat în acest spaţiu carpato-nistrean, toate însuşirile şi

6

Page 7: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

aspiraţiile lor sunt, după părerea noastră, repere de prim ordin ale istoriografiei româneşti contemporane. Mai ales că, în afară de Dimitrie Onciul, Ion Gh. Sbiera, Constantin Morariu, Ion Nistor, Teodor Balan, Dimitrie Dan, Simion Reli, Alexandru Bocăneţu, Constantin Loghin n-au prea fost istorici, fie şi de talie regională, care să stăruiască în trecutul nu prea îndepărtat asupra restabilirii adevărului despre Bucovina şi asupra popularizării personalităţilor de aici. Unii dintre autorii lucrărilor privind istoria Bucovinei au fost prea mărunţi pentru a dăinui în timp, alţii mai viguroşi, ca Ion Nistor de pildă, au devenit după 1944 incomozi pentru acei ce falsificau în mod grosolan istoria poporului român.

În ultimii 60 de ani au fost prea puţine şi prea incomplete cercetările privind istoria Bucovinei. Desigur, aceste cercetări n-au purtat un caracter sistematic, n-au fost aprofundate şi, de multe ori, nici n-au fost aşezate pe temeliile obiectivităţii ştiinţifice. Abia în 1991 la Editura „Humanitas" din Bucureşti a apărut „Istoria Bucovinei" a lui Ion Nistor (ediţie şi studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe), în care adevărul este respectat pe deplin, precum este respectat şi într-o amplă lucrare monografică - „Din istoria Bucovinei 1774 - 1862" a suceveanului Minai lacobescu, lucrare ce a văzut lumina tiparului în 1993 la Editura Academiei Române. O interesantă lucrare consacrată problematicii bucovinene a publicat în 2003 la Editura „Civitas" din Chişinău Constantin Ungureanu, întitulând-o „Bucovina în perioada stăpânirii austriece I774-I9I8". O monografie, în care sunt reflectate multe evenimente din cea mai estică provincie a Imperiului Habsburgic este cea a tânărului istoric Ştefan Purici, originar din regiunea Cernăuţi, „Mişcarea naţională românească în Bucovina între anii 1775 -1861", tipărită la Editura „Hurmuzachi" din Suceava în 1998. Informaţii bogate conţine şi cartea „Partidele politice româneşti din Bucovina I862-I9I2" a lui Ioan Cocuz, directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, apărută în 2003 în fosta Cetate de Scaun a Moldovei medievale. La acestea se mai adaugă şi preţioasa carte a bucureşteanului Mircea Grigoroviţă „Din istoria colonizării Bucovinei", scoasă în 1995 la Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti.

Dacă în România şi în Republica Moldova au apărut în ultimul deceniu lucrări monografice şi studii mai ample consacrate problematicii bucovinene, ca o dovadă a creşterii interesului faţă de Bucovina, la

7

Page 8: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Cernăuţi asemenea lucrări încă n-au văzut lumina tiparului în întreaga perioadă postbelică (în limba română şi scrise de români), fiindcă acolo nici nu există un centru de cercetare şi valorificare a trecutului istoric al neamului românesc din Bucovina. Sub egida Societăţii Culturale „Arboroasa" funcţionează, din 1992, Institutul obştesc de istorie „Dimitrie Onciul", care şi-a avut şi îşi are publicaţiile sale - revistele „Mioriţa", „Codrul Cosminului", „De la Nistru pan' la Tisa", almanahul cultural-literar „Ţara Fagilor", paginile cărora găzduiesc în permanenţă numeroase articole şi studii de istorie a românilor din spaţiul carpato-nistrean,, acestea fiind în temei semnate de Dumitru Covalciuc, coordonatorul numitului institut, Florea Şapcă, Ion Popescu, Petre Grior etc.

Deşi lucrări tratând diverse aspecte ale istoriei Bucovinei au apărut şi continuă să apară, mai ales de la începutul anilor '90 ai secolului trecut încoace, despre rolul şi contribuţiile membrilor celebrei familii Hurmuzachi în acţiunile culturale şi politice ale românilor bucovineni, care, fără îndoială, au prezentat o verigă importantă în imensul lanţ al unităţii naţional-culturale a poporului român, s-a scris încă foarte puţin. Până cu un deceniu în urmă familiei Hurmuzachi, având merite uriaşe în istoria noastră naţională, nu i-a fost consacrată vreo monografie solidă, ci Hurmuzăcheştii au fost doar menţionaţi în articole şi studii parţiale, cele mai multe purtând un caracter comemorativ. În bibliografia hurmuzăcheştiană şi-au găsit locul numeroase articole de circumstanţă, având un caracter general. Totuşi există şi unele studii solide, demne de menţionat, fiindcă prin ele s-au adus contribuţii certe la valorificarea moştenirii culturale lăsate de fraţii Hurmuzachi, numiţi şi Gracchii României. In ordinea apariţiei lor, aceste scrieri sunt următoarele: D.A.Sturdza, „Schiţă biografică asupra lui Eudoxiu Hurmuzachi şi operele sale", în „Analele Societăţii Academice Române", Tomul X, Secţiunea II, Bucureşti, 1878; George Bariţiu, „Familia Hurmuzachi", Prefaţă la lucrarea lui E.Hurmuzachi „Fragmente din istoria românilor", Vol.I, Bucureşti, 1979; I.G.Sbiera, „O pagină din istoria politică a Bucovinei din anii 1848-1850 dimpreună cu nişte Notiţe despre familia Hurmuzachi", Cernăuţi, 1899; N.Bănescu, „Corespondenţa familiei Hurmuzachi cu Gheorghe Bariţ", Vălenii de Munte, I911; T.V.Ştefanelli, „Eudoxiu Hurmuzachi", în „Junimea literară", Anul IX, nr. 11 şi 12 din 1912; Constantin Loghin, „O sută de ani de la naşterea lui Alecu Hurmuzachi",

8

Page 9: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Cernăuţi, 1924; Teodor Balan, „Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul „Bucovina", Cernăuţi, 1924; T. Balan, „Refugiaţii moldoveni în Bucovina I82I şi I848", Bucureşti, 1929; T.Balan, „Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia se de documente", Sibiu, 1944; A.Sacerdoţeanu, „Colecţia Hurmuzachi", în „Revista Arhivelor", Anul XII, nr. 2/1969; Constantin Şerban, „Eudoxiu Hurmuzachi ctitor de seamă al istoriografiei româneşti", în „Revista de istorie", Tom. 27, nr.I/I974; Ştefan S.Gorovei, „Eudoxiu Hurmuzachi, un pioner al istoriografiei româneşti", în „Magazin istoric", VIII, nr. 1(82), I974; Dumitru Covalciuc, „In slujba progresului spiritual", în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, nr. din 10 februarie 1989; Mircea Cenuşă, „Constantin Hurmuzachi - un înflăcărat luptător pentru unitate naţională", în „Suceava. Anuarul Muzeului Bucovinei", XVII -XVIII - XIX, 1990 - 1991 -1992; Marian Olaru, „Alexandru Hurmuzachi şi societatea românească din Bucovina în jumătatea secolului trecut", în Almanahul Societăţii pentru Cultura Românească „Minai Eminescu" din Cernăuţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993; „Testamentul politic al boierului bucovinean Doxachi Hurmuzachi", în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996; Dumitru Covalciuc, „Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială", în „Tara Fagilor", vol.VII, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1998; Silvia T. Balan, „Ilinca, mama fraţilor Hurmuzachi", în „Tara Fagilor", vol. VIII, 1999. Interesantă în planul popularizării activităţii naţional-culturale şi ştiinţifice a fraţilor Hurmuzachi a fost şi seria de articole, având ca scop elaborarea monografiei satului nord-bucovinean Cernauca, publicate în anii 1998-1999 în ziarul cernăuţean „Zorile Bucovinei" de către Gheorghe Bota, primarul acestei comune, şi istoricul Dumitru Covalciuc.

Prima monografie consacrată familiei de cărturari români din Bucovina a scris-o cu pasiune, pe baza studiilor şi articolelor anterioare, a materialelor de arhivă şi a operelor Hurmuzăcheştilor, cercetătorul sucevean Petru Rusşindilar. Lucrarea sa (230 pag.) - „Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei", apărută în 1995 la Editura „Glasul Bucovinei" din Iaşi, conţine o scurtă incursiune privind obârşia acestei familii, date bogate despre participarea fiilor boierului de la Cernauca la Revoluţia română din 1848-1849 din Bucovina, despre rolul acestora în proclamarea Bucovinei ca ducat autonom. Un capitol din această carte este

9

Page 10: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

intitulat „Constantin Hurmuzachi şi unirea Principatelor Române", un altul - „Hurmuzăcheştii şi redobândirea autonomiei Bucovinei", iar în continuare „Gracchii României" sunt prezentaţi ca apostoli şi teoreticieni ai doctrinei naţionale. Evident, activitatea lui Eudoxiu Hurmuzachi în calitate de ctitor al istoriografiei române moderne este tratată, foarte pe larg, într-un capitol special. Monografia lui Petru Rusşindilar este până în prezent cea mai completă şi cea mai documentată lucrare despre Hurmuzăcheşti şi aceştia cu întreaga lor activitate naţional-culturală şi ştiinţifică, sunt calificaţi ca precursori ai Marii Uniri de la 1918.

O lucrare, care a avut girul ştiinţific al unor mari personalităţi ca academicienii Vladimir Trebici, Ştefan Stefănescu şi Gh. Platon, este „Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare" a cernăuţeanului Ilie Luceac, apărută la Editura „Alexandru cel Bun" din Cernăuţi şi Editura „Augusta" din Timişoara în anul 2000. Această lucrare monografică, realizată după toate normele exigenţei ştiinţifice, are o structură, care cuprinde: I. Cultura în Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XlX-lea; II. Hurmuzăcheştii - făuritori de cultură românească modernă în Bucovina; III. Contribuţii cu privire la activitatea culturală a fraţilor Hurmuzachi; IV. Hurmuzăcheştii - dinastie culturală bucovineană de elită. Ea mai conţine o introducere, încheierea, bibliografia, anexe şi indicele de nume. Această lucrare se bazează în temei pe o bogată investigare a autorului în arhivele şi bibliotecile din România şi din regiunea Cernăuţi. Abundenţa materialului documentar şi spiritul critic al autorului au conturat împreună o lucrare ştiinţifică scrisă cu eleganţă, fervoare şi respect pentru scrierile existente pe această temă.

În planul elucidării unor probleme privind originea familiei Hurmuzachi, proprietăţile ei, gradele de rudenie cu alţi boieri şi mazili din Bucovina, acţiunile întreprinse întru apărarea românismului în Bucovina încă la începutul secolului al XIX-lea de către cel care abia la 1817 devenea stăpânul deplin al moşiei Cernauca este deosebit de interesantă cartea documentar-artistică „Tinereţea lui Doxachi Hurmuzachi" a autorului cernăuţean Dumitru Covalciuc, carte apărută în 2002 la Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din Suceava.

În lucrarea de faţă se încearcă prezentarea unitară a vieţii şi activităţii tuturor urmaşilor boierului patriot Doxachi Hurmuzachi şi a soţiei sale

10

Page 11: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Elena (Ilinca) - Constantin, Eudoxiu, Gheorghe, Alexandru (Alecu), Nicolae, Eufrosina şi Eliza. În ea se relevă că toţi Hurmuzăcheştii au făcut parte din pleiada acelor luptători, care au apărat românismul în Bucovina şi au întreţinut cu abnegaţie vie flacăra mişcării de eliberare naţională în timpul stăpânirii austriece. Fiecare dintre membrii acestei ilustre familii, păşind pe calea sa proprie, a trecut cu succes prin încercările grele ale luptei pentru apărarea intereselor vitale ale românilor bucovineni, în condiţiile unei sistematice politici de deznaţionalizare. Hurmuzăcheştii s-au afirmat nu numai ca apostoli, ci şi ca teoreticieni ai doctrinei naţionale în Bucovina. Elucidarea unor atare aspecte legate de activitatea şi lupta fiecăruia în mişcarea naţională din Bucovina şi chiar în Principatele Române ne-au impus investigaţii stăruitoare în biografia lor cât şi în evenimentele culturale şi politice care s-au desfăşurat în secolul al XlX-lea în provincia răpită de către habsburgi Moldovei. De aici decurg şi dificultăţile cu care am avut a ne confrunta, fiindcă ne aflăm în faţa unui subiect veşnic deschis, poate că, uneori imprevizibil, datorită imensităţii materialului documentar, care cu greu poate fi epuizat până la ultima resursă.

Complexitatea lucrării de faţă ne-a determinat să îmbinăm în ea metoda istorico-cronologică cu cea tematică, ceea ce a impus eforturi ca, urmărind drumul fiecăruia din Hurmuzăcheşti, măsura în care s-au implicat în evenimentele de seamă din Bucovina, să putem da o mai dreaptă înţelegere a familiei şi operei, precum şi a epocii deosebit de tumultoase în care aceştia s-au ilustrat pe deplin. Ne-am străduit ca în ansamblul preocupărilor pe care reconstituirea biografiei fiecăruia o solicită, să reţinem acele momente şi detalii semnificative, care să ducă la o mai bună înţelegere a activităţii, gândirii, concepţiei lor politice şi sociale, în epoca analizată. Este, desigur, greu să descrii amănunţit, să aprofundezi, într-o lucrare de proporţii nu mari, toate faptele din viaţa lor, să analizezi cu mai multă pregnanţă activitatea predecesorilor lor din Bucovina pe tărâm cultural-literar şi a bucovinenilor care, şi sub influenţa şi la imboldul Hurmuzăchestilor, au înjghebat la hotarul dintre secolele XIX-XX o mişcare literară propriu-zisă în Bucovina. Dar chiar şi o succintă prezentare ne oferă imaginea activităţii remarcabile a membrilor familiei Hurmuzachi, evidenţiindu-se chipul luminos al fiecăruia, energia, curajul, tenacitatea şi patriotismul de care au dat tot timpul dovadă în menţinerea şi apărarea

11

Page 12: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

românismului în „patria lor mică", cum numeau ei Bucovina.' Valorificând contribuţiile anterioare, precum şi alte surse din arhive,

scrisori, memorii, presa vremii (ziarul „Bucovina" şi „Foaia Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina"), din presa de azi, lucrarea de faţă şi-a propus să fie o sinteză asupra familiei Hurmuzachi şi a rolului pe care aceasta l-a avut în istoria românilor din Bucovina. Materialul informativ ce ne-a stat la dispoziţie a confirmat faptul că Hurmuzăcheştii au constituit familia boierească cea mai inimoasă în apărarea drepturilor românilor bucovineni şi permanent preocupată de propăşirea naţiunii şi culturii româneşti. Această idee ne-a călăuzit şi ne-am străduit s-o ilustrăm în lucrarea de faţă.

Suntem pe deplin conştienţi de faptul că în lucrare există încă chestiuni cărora le vor putea fi aduse în viitor îmbunătăţiri ori anumite detalieri, întrucât adevărurile istorice nu pot fi niciodată socotite dogme. Orice informaţie nouă, necunoscută, le pot modifica. Aprecierile, observaţiile şi sugestiile făcute pe marginea acestei lucrări vor stabili măsura în care munca şi strădaniile noastre au atins rezultatele spre care am năzuit.

12

Page 13: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL I

Promotori ai culturii române în Bucovina

Page 14: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

14

Page 15: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Istoria propriu-zisă a Bucovinei începe de la 1774, când, în rezultatul înţelegerii dintre Austria şi Turcia şi cu consimţământul tacit al Rusiei, cătanele imperiale ocupă partea de nord-vest a Moldovei. Viena oficială pretexta acest rapt teritorial prin necesitatea stabilirii unei legături directe între Galiţia, pe care habsburgii au pus stăpânire în 1772, după cea de a treia împărţire a Poloniei, şi Ardealul pe care Austria îl deţinea încă din 1688. După ce, prin pajure împărăteşti, ofiţerii austrieci au marcat teritoriul încorporat Imperiului Habsburgic (ţinutul Cernăuţilor, cea mai mare parte a ţinutului Sucevei şi ocolul Câmpulungului), Turcia a recunoscut formal, la 7 mai 1775, cedarea către Austria a provinciei, care din cauza pădurilor de fagi, zise bucovine, avea să fie botezată cu numele de Bucovina.

Timp de 12 ani, adică din 1774 până în 1786 Bucovina s-a aflat sub administraţie militară. Mai întâi, generalul Spleny, apoi generalul Enzenberg, în calitate de guvernatori militari, au adus în aparatul administrativ funcţionari aproape în exclusivitate germani. Deşi mai era recunoscut caracterul românesc şi ortodox al provinciei anexate, scopul administraţiei militare consta în germanizarea treptată a Bucovinei. Mai întâi trebuia câştigat sufletul românilor din cea mai estică provincie din monarhie. De aceea stăpânirea a dispus ca la 12 octombrie 1777" toată populaţia Bucovinei, de la episcop până la ţăran, să facă jurământul de credinţă către împărat"1. Şi la depunerea acestui jurământ au participat 23 de boieri, 88 de mazili, 109 ruptaşi şi 142 de şleahtici, 9 reprezentanţi ai clerului înalt şi o mulţime de preoţi de la sate2. La depunerea jurământului n-au luat parte ţăranii, unii dintre care, ca cei din Udeşti, de pildă, au trecut, în frunte cu preoţii lor, în Moldova. Tot în "patria veche" s-au retras şi unii boieri, după ce şi-au vândut moşiile din Bucovina3.

Chiar în primul an de administraţie militară generalul Spleny a ordonat desfăşurarea unui recensământ al populaţiei găsite la anexare în Bucovina.

Constantin Loghin, Istoria literarturii române din Bucovina.1775-1918, Editura "Alexandru cel Bun", Cernăuţi,1996, p.24. 2 Ion Grămadă, Cartea sângelui, S.C. "Muşatinii" S.A. Suceava, 2002, p.202. 3 Constantin Loghin, Op.cit., p.25.

15

Page 16: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Din totalul de 75.000 de locuitori, 63.700 erau români, iar dintre ceilaţi străini doar 8.400 erau ruteni4.

La a doua numărătoare a populaţiei, care a avut loc în anul 1779 din porunca generalului Enzenberg, dintr-un total de 116.926 de locuitori, 87.811 erau români, 21.114 - ruteni, iar restul de 8.000 erau străini de alte naţionalităţi5. Peste Bucovina începuse să se rostogolească valul migrărilor rutene din Galiţia învecinată. Totodată, Bucovina, care nu a fost o provincie multinaţională, a început să fie colonizată cu elemente alogene aduse din interiorul Imperiului Habsburgic. Deci, Bucovina devenea, în detrimentul caracterului ei românesc, un teritoriu multinaţional chiar din primele decenii de dominaţie austriacă6.

În perioada administraţiei militare o clasă intelectuală propriu-zisă în Bucovina nu exista. Singurii reprezentanţi ai ei erau clericii din cele 9 mari mănăstiri de călugări (Putna, Sfântul Ilie, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor, Dragomirna, Ilişeşti, Solca), din cele 11 schituri de călugări, de la schitul de călugăriţe din Voloca pe Ceremuş, de la mănăstirea de maici din Pătrăuţi pe Suceava şi din bisericile ce existau pe atunci. Într-o asemenea situaţie doar reprezentanţii clerului, episcopul Dositei Herescu şi boierul Vasile Balş vegheau ca să rămână trează conştiinţa naţională a populaţiei autohtone. Şi numai aceştia, când mai energic şi când mai potolit, protestau faţă de încercările stăpânirii de a coloniza Bucovina cu elemente străine de limba, credinţa şi datinile băştinaşilor, încercările de catolicizare a Bucovinei, de germanizare a vieţii publice din noua provincie habsburgică. Dar, în pofida eforturilor depuse, în Bucovina n-a putut fi oprită creşterea ponderii, în primul rând a elementului rutean în structura etnică a provinciei. Şerbii galiţieni erau atraşi de condiţiile social-economice prielnice din Bucovina. Dacă în Galiţia ţăranii erau supuşi la peste o sută de zile de clacă, în Bucovina numărul zilelor de robotă a fost numai de 127. Acei care se mutau în Bucovina mai erau scutiţi şi de serviciul militar, ca şi locuitorii băştinaşi. Fenomenul trecerii în masă a ţăranilor galiţieni în

4 Dr. Aurel Morariu, Bucovina.1774-1914, Bucureşti, 1915, p.47. 5 Dr. Aurel Morariu, Bucovina.1774-1914, Bucureşti, 1915, p.46 6 Mircea Grigororoviţă, Din istoria colonizării Bucovinei, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1996, p.6. 7 Ştefan Purici, Unele aspecte ale situaţiei etno-demografice din Bucovina în perioada habsburgică, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni "Ţara Fagilor", vol.V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996, p.20.

16

Page 17: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Bucovina se mai explica şi prin dorinţa acestora de a rupe cu biserica greco-catolică şi de a reveni la credinţa lor tradiţională, adică la ortodoxie8.

Deşi aveau loc schimbări în structura etnico-demografică a Bucovinei, sub administraţia militară învăţământul românesc a cunoscut un progres esenţial. "Faţă de cele două şcoli mai principale - una pe lângă episcopia din Rădăuţi şi alta la mănăstirea Putna, numărul şcolilor de stat a sporit până la 32 în anul 1786. Şase şcoli curat româneşti funcţionau la Cernăuţi, Siret, Suceava, Câmpulung, Zastavna şi Văşcăuţi pe Ceremuş. Apoi, mai existau Seminarul clerical din Suceava, mutat ulterior în capitala provinciei, Şcoala normală românească din Siret, precum şi două şcoli normale româno-germane la Suceava şi Cernăuţi9.

Prin mijlocirea generalului Enzenberg şi în scopul reorganizării învăţământului bucovinean după modelul austriac, la Cernăuţi a fost adus în 1783 Anton de Marki, absolvent al Şcolii normale săseşti din Sibiu. Acesta a fondat în 1784 şi a condus mai mulţi ani în Cernăuţi Şcoala normală, unde se preda şi limba română şi care pregătea învăţători şi pentru şcolile româneşti10.

Reformele benefice pentru românii din Bucovina, propuse Vienei oficiale prin memoriul din 1780 al boierului patriot Vasile Balş şi realizate sub îndrumarea generalului Enzenberg, au încetinit după 1786, când Bucovina a devenit un simplu cerc administrativ al Galiţiei. Între 1786 şi 1848, perioadă în care Bucovina s-a aflat sub administraţie galiţiană, înstrăinarea elementului autohton a avut la bază trei factori esenţiali: germanizarea vieţii publice, polonizarea învăţământului şi sârbizarea bisericii.

Administraţia ca şi mai înainte manifesta un pronunţat spirit de germanizare. Funcţionarii erau importaţi de la Viena şi Liov. Între cei nouă şefi ai administraţiei bucovinene de până la 1848, numai primul, Vasile Balş, a fost român11.

8 Ibidem. 9 Dumitru Covalciuc, Începuturile şcolarizării în Bucovina, în "Zorile Bucovinei", 31 octombrie 1989. 10 Nico Cotlarciuc, Istoricul literaturei Românilor din Bucovina (1775-1906), Cernăuţi, 1906 (conferinţă). 11 Constantin Loghin, Op.cit., p.26.

17

Page 18: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

În legătură cu acest fapt, Ion Budai-Deleanu, care a fost translator pe lângă guberniul din Liov şi care a vizitat ţinutul răpit Moldovei la 1774, scria: "Bucovina pare a avea soarta de a vedea în fruntea sa tot ce-i incapabil, imoral şi egoist în monarhia întreagă"12.

În 1793 guvernul austriac a dezobligat, prin lege, copiii să umble la şcoală, fapt ce a însemnat pentru Bucovina un regres cultural. Guberniul din Lvov a dat o dispoziţie ca în şcoli să se facă propagandă confesională în detrimentul credinţei strămoşeşti. Învăţătorii români, care nu treceau la catolicism, erau înlocuiţi pretutindnei cu învăţători poloni13. Odată ce învăţământul nu era obligatoriu, odată ce numărul învăţătorilor scădea, iar pericolul catolicizării populaţiei ortodoxe era mare, din 1786 până în 1804 numărul şcolilor din Bucovina s-a redus la 1414.

Şcolile rămase să funcţionaze ori erau germano-române, ori curat româneşti, ori polone, însă nicidecum rutene. O şcoală trivială românească funcţiona la Cernăuţi, iar în 1813 tot în limba română se făcea învăţământul şi în şcoala trivială din Văşcăuţi pe Ceremuş15. Învăţătorii pentru şcolile triviale erau pregătiţi în cadrul Şcolii normale ţinutale din Cernăuţi, care în 1813 avea 12 filiale, iar din contingentul de 307 elevi, 90 erau germani, 85 - români, 80 - ruteni, 29 - poloni, 19 - armeni etc16.

Prin ordonanţa din 11 august 1805 a guvernului austriac, organizarea şcolilor populare din Bucovina i-a fost încredinţată Consistoriului romano-catolic din Lvov. În anul 1816 acesta a dat o dispoziţie, în baza căreia nici un român nu putea fi în învăţământ dacă nu era trecut la catolicism17. E lesne de înţeles faptul că românii, nedorind să-şi părăsească legea strămoşească, au fost înlocuiţi pretutindnei cu învăţători poloni. Elevilor, care erau surprinşi că vorbeau româneşte, li se legau la gât tăbliţe cu chipuri de

12 I. Budai-Deleanu, Scurte observări asupra Bucovinei (în traducerea lui Gh.Bogdan-Duică), în "Gazeta Bucovinei", anul IV, nr.9, 1894. 13 Dumitru Covalciuc, Şcoala română din Bucovina: istorie şi realitate, în "Ţara Fagilor", vol.1, 1992, p.27. 14 Ibidem. 15 Ibidem, p.28. 16 Dumitru Covalciuc, Şcoala română din Bucovina: istorie şi realitate, în "Ţara Fagilor", vol.1, 1992, p.28. 17 Dr. Aurel Morariu, Op. cit., p.54.

18

Page 19: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

măgari, pe care le purtau la gât zile întregi, iar colegii lor erau siliţi să-i scuipe în obraz18.

În momentul anexării Bucovinei de către Austria bisericile şi mănăstirile de pe teritoriul răşluit se aflau sub ascultarea Episcopiei de Rădăuţi. Prin decretul imperial din 12 decembrie 1781 episcopul Dositei Herescu era îndemnat să-şi mute reşedinţa din Rădăuţi în Cernăuţi, iar la 30 ianuarie 1782 el a fost instalat în scaunul episcopal al diecezei bucovinene19. În baza rezoluţiei imperiale din 4 iulie 1783 el obţine titulatura de "episcop exempt al Bucovinei"20.

În memoriul său din 1780 boierul iluminist Vasile Balş propunea şi un şir de reforme în domeniul ecleziastic, notând că toate veniturile şi cheltuielile mănăstirilor să fie consemnate într-un registru, cu valoare de document oficial supus controlului organelor de stat, iar pentru conducerea Bisericii ortodoxe să se înfiinţeze un consistoriu, format din episcop, ca preşedinte, ajutat de doi consilieri laici, numiţi de stat. El mai sugera ca toate atribuţiile economico-financiare ale mănăstirilor din Bucovina să fie preluate de stat, lăsându-li-se călugărilor "numai preocuparea asupra problemelor spirituale", ca salarizarea membrilor consistoriului şi a preoţilor să se facă pe contul veniturilor mănăstirilor21.

Luând în consideraţie propunerile din 1780 şi 1782 cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea Consistoriului Bucovinei ale lui Vasile Balş, concepist la Consiliul Aulic de Război, împăratul Iosif al II-lea a desfiinţat în 1783 douăzeci de mănăstiri şi schituri de pe teritoriul Bucovinei, secularizându-li-se moşiile, pe motiv că nu au întreţinut şcoli sau spitale. Pe baza moşiilor mănăstireşti şi episcopale secularizate a fost creat Fondul Bisericesc (sau Religionar) greco-neunit, care a devenit cel mai mare proprietar din noua provincie austriacă, răpită Ţării Moldovei22. Odată cu punerea în aplicare a Regulamentului administraţiei bisericeşti, prin ordinul împăratului din 26 aprilie 1786, reorganizarea Bisericii bucovinene

18 I.E. Torouţiu, Din trecutul Cernăuţilor, în "Revista Bucovinei", an. I, nr. 5, iunie 1916, p.138. 19 Dimitrie Dan, Cronica Episcopiei de Rădăuţi, Viena, 1912, p.125. 20 Ibidem. 21 Mihai Iacobescu, Un memoriu din 1780 al iluministului Vasile Balş despre situaţia din Bucovina şi necesitatea unor reforme, în "Ţara Fagilor", vol.V, 1996, p.25. 22 Dumitru Covalciuc, Un veac de luptă pentru păstrarea caracterului ortodox şi românesc al Bisericii din Bucovina, în "Ţara Fagilor", vol.V, 1996, p.55.

19

Page 20: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

s-a încheiat. Reformele împăratului Iosif al II-lea în domeniul ecleziastic au dus la ruperea legăturilor canonice ale Episcopiei Bucovinei cu Mitropolia Moldovei23. Dacă cu Moldova existaseră strânse legături privind evoluţia confesională comună, atunci în subordonarea Episcopiei Bucovinei faţă de mitropolia sârbească de la Karlowitz, clericii începeau să vadă pericolul deznaţionalizării românilor de aici. Nemulţumiţi de amestecul stăpânirii în viaţa bisericească a provinciei au fost şi mulţi locuitori ai satelor bucovinene, care au luat calea bejeniei în Moldova. Ideea apărării ortodoxiei începea să devină în Bucovina idee naţională24.

La 2 februarie 1789 Dositei Herescu s-a stins din viaţă, dar în scaunul episcopal din Cernăuţi n-a fost instalat, aşa precum dorise, ieromonahul Isaia Baloşescu. Episcop al Bucovinei a fost numit Daniil Vlahovici, profesor la şcoala clericală, un sârb adus din Banat25.

Ce e drept, acesta s-a opus tendinţelor oficiale de catolicizare a Bucovinei, însă, sub influenţa Karlowitz-ului, a pus în aplicare patenta imperială din 3 februarie 1776, care obliga ca feciorii să poarte numele taţilor lor. Numai că el a poruncit ca lucrul acesta să se facă în manieră sârbească. Adică el le-a poruncit dascălilor şcolilor moldoveneşti "să stabilească numele de familie al elevilor lor prin aplicarea genitivului în -ovici, trecând în cataloagele şcolii în loc de Manole sîn Vasile, adică Manole fiul lui Vasile, simplu: Manole Vasilovici"26. Sârbizarea numelor s-a făcut mai cu seamă în rândurile intelectualilor, fapt care i-a determinat pe mulţi, luându-se după patrimoniul sârbesc în -vici, "să susţină pretinsa origine ucraineană a vechii cărturărimi din Bucovina"27.

În "perioada galiţiană", cuprinsă între anii 1786-1848, în Bucovina, populaţia băştinaşă se străduia din răsputeri să stăvilească valul deznaţionalizării ei, s-a făcut, totuşi, simţită şi o oarecare înviorare a vieţii culturale. Majoritatea micii elite intelectuale din acea perioadă o constituiau clericii, absolvenţi ai şcolii clericale sau ai Institutului Teologic din Cernăuţi, înfiinţat în 1827 de către episcopul Bucovinei Isaia

23 Ibidem. 24 Ibidem, p.56. 25 Adrian Acostăchioaei, Biserica în Bucovina. Schiţă istorică, în Calendarul creştin ordodox al românilor bucovineni pe anul 1994-1995, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p.40. 26 Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Editura "Humanitas", Bucureşti, 1991, p.49. 27 Ibidem, p.50.

20

Page 21: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Baloşescu28. Dar printre promotoriii culturii române în Bucovina s-au aflat şi laici, care au învăţat la Liceul german de stat din Cernăuţi, înfiinţat în 1808, studiind apoi la universităţi din vestul Europei.

În această perioadă, deşi încă nu exista în Bucovina o literatură propriu-zisă începe încetăţenirea scrisului românesc, având ca punct de pornire editarea calendarelor. Astfel, încă în 1809 învăţătorul Vasile Ţintilă din Tereblecea, de lângă oraşul Siret, a tipărit primul "Calendariu de casă". El şi-a continuat seria până în 1824, când avea denumirea de "Calendariu a bisericii răsăritului". Acest calendar, "tipărit în chirilice şi în gotice, avea o secţiune cu "alegate de plăcere", culturală adică, şi s-a bucurat de o mare răspândire"29.

Calendarul lui Ţintilă este cea mai veche publicaţie periodică din Bucovina. "Păstrător al celor mai vechi încercări literare din Bucovina, calendarul capătă o deosebită importanţă istorico-literară"30.

Tradiţia tipăririi unui calendar a fost reluată după aproape 20 de ani. În 1841 a văzut lumina tiparului "Calendarul pentru Bucovina", alcătuit încă în 1837 de către Porfirie Dimitrovici, catihet la vechea şcoală moldovenească din Cernăuţi. El a apărut în scriere chirilică până în 1873. La redactarea lui a participat şi Samuil Andrievici, viitorul mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei Silvestru Andrievici-Morariu31. În paginile lui, pe lângă observaţii administrative şi bisericieşti, cunoştinţe ştiinţifice la nivel de popularizare, apar şi primele încercări literare, semnate de către clericii Teoctist Şoimu-Blajevici, Samuil Andrievici-Morariu, Porfirie Dimitrovici. În suplimentul literar pe anul 1841 al calendarului Porfirie Dimitrovici (P.D. Un cernăuţean) a publicat două "acrostihuri" - "Greşialile ominilor" şi "Contenirea de la îndulcirea în amorul fizicesc în tănereaţă şi afară de căsătorie"32.

În Calendarul pe 1842 Toctist Şoimu-Blajevici, viitor mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, şi-a publicat poemul în versuri "Iordania în Cernăuţi" descriind ceremonia sfinţirii apei de Bobotează la Fântâna

28 Adrian Acostăchioaei, art.cit., p.40. 29 George Muntean, Tradiţia almanahurilor şi calendarelor bucovinene, în Calendarul creştin ortodox al românilor bucovineni pe anul 1992-1993, p.118. 30 Ioan V. Cocuz, Presa românească în Bucovina, în Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, 1991, p.16. 31 Ibidem, p.17. 32 Constantin Loghin, Op.cit., p.53.

21

Page 22: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Turcească"33. Iar în 1844 pe paginile Calendarului venea cu fabule, anecdote şi traduceri în proză Samuil Andrievici-Morariu34. Până la 1848 literatura calendarelor nu s-a îmbogăţit cu nici o lucrare nouă.

Un reprezentant al intelectualităţii bucovinene laice, anume Toader Racoce, născut în 1770 în Carapciu pe Ceremuş, translator la guberniul din Lvov, preocupat de crearea unor condiţii favorabile dezvoltării culturii române în Bucovina, a făcut timp îndelungat eforturi pentru a scoate o gazetă românească. Abia în 1820 eforturile sale s-au încununat de succes, când a apărut primul număr din "Crestomaticul Românesc sau adunare de tot felul de istorii şi alte făptorii scoase din autori de pe osebite limbi"35. Cartea avea 195 de pagini şi, deşi nu era o revistă literară propriu-zisă, "cuprindea o serie de scrieri, luate mai degrabă la întâmplare din limbi străine şi traduse în româneşte, fără să fie indicată originea lor"36.

Perioada analizată este caracteristică, în planul dezvoltării culturale a românilor bucovineni, prin elaborarea mai multor dicţionare, unele rămânând în manuscris şi scrierea unor gramatici.

Cel dintâi dicţionar românesc din Bucovina l-a scris Vasile Cantemir, născut în 1794 la Roşa, ajuns dragoman la Agenţia austriacă din Iaşi. Revenit în 1826 la Cernăuţi, el termină în aproape doi ani dicţionarul său german-moldovenesc-francez, cuprinzând 11 tomuri în 4000 de pagini37. Pentru tipărirea dicţionarului rămas în manuscris s-a constituit în februarie 1847 "Soţietatea literară din eparhia Bucovina", care totuşi n-a dus lucrul început la bun sfârşit38.

A urmat dicţionarul etimologic comparativ român-german şi german-român al lui Porfirie Dimitrovici, care la fel, n-a văzut lumina tiparului39.

În 1844 Teoctist Blajevici a scos la Lvov şi Cernăuţi în germană o gramatică a limbii "daco-romane", cu o culegere de anecdote, fabule şi "istoricele", traduceri de proverbe, idiotisme şi texte literare româneşti40.

33 Ion Nistor, Op.cit., p.82. 34 Ibidem. 35 Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993, p.186. 36 Constantin Loghin, Op.cit., p.45-46. 37 Ibidem, p.46-47. 38 Ibidem, p.48. 39 Ibidem, p.49. 40 Emil Satco, Ioan Pânzar, Op.cit., p.27.

22

Page 23: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Acesta a deschis seria autorilor de gramatici în Bucovina, printre care Vasile Ianovici, Aron Pumnul, Silvestru Andrievici-Morariu.

În această perioadă la tipografiile din Viena au apărut mai multe manuale didactice româneşti sau româno-germane, originale sau traduse. Primul autor cunoscut de manuale a fost Ştefan Athanasievici, decedat în 1809. El a publicat în 1804 la Cernăuţi, "Catihisis mic", scris în "româneşte, scoveneşte şi nemţeşte"41. Tot în 1804 a scis şi "Octoihul mic"42.

O voluminoasă gramatică a limbii germane şi române a tipărit în 1810 la Cernăuţi Anton de Marki. Tot acesta a scos în 1815 la Buda o cărticică cu titlul de "Arătare a slovelor (a împărţirii lor, a semnelor, a lungirii şi a scurtării, a semnelor tonului, a împărţirii cuvintelor şi a despărţirii lor în silabe, a semnelor, a tonului de cuvânt şi a vorbei şi a semnelor de deosebire"43.

Necesitatea în manuale era deosebit de mare la sfârşitul "perioadei galiţiene". Încă din 5 septembrie 1837 înalte feţe bisericeşti au cerut ca inspectoratul şcolar galiţian să fie împărţit, conform caracterului confesional şi naţional, între Consistoriului ortodox răsăritean din Cernăuţi şi Consistoriului mitropolitan apusean din Lvov44. Problema şi-a găsit rezolvare prin decretul imperial din 18 mai 1844, iar prin aplicarea prevederilor lui numărul şcolilor din Bucovina a început să sporească.

Între anii 1786 şi 1816 au apărut, în traducere, zece cărţi de legi. De pildă, "Orânduiala de păduri pentru Bucovina" (dată de împăratul Iosif al II-lea în 1786) este considerată a fi cel mai vechi cod silvic românesc45. Au urmat "Orânduiala pentru vânătoare", "Rânduiala judecătorească de obşte", "Pravila de obşte asupra faptelor reale şi a pedepsirilor" , "Scurtă învăţătură părinţilor duhovniceşti", "Cartea legilor pravililor de obşte pârgăreşti", "Pravilă sau lege a căsătoriei" etc. Traducătorii acestor coduri de legi au fost, desigur, I. Budai-Deleanu şi T. Racoce, ambii fiind tălmaci la guberniul din Lvov. Traducerile au fost făcute "într-o limbă arhaică literară"

41 Constantin Loghin, Op.cit., p.40. 42 Emil Satco, Ioan Pânzar, Op.cit., p.13. 43 Constantin Loghin, Op.cit., p.41. 44 I.E. Torouţiu, art.cit., p.138. 45 Constantin Loghin, Op.cit., p.41.

23

Page 24: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

şi ele "vin să ne mai dovedească că timp mai îndelungat după anexare limba română se bucura de toate drepturile ei46.

Către sfârşitul "perioadei galiţiene", adică la 1848, când Hurmuzăcheştii s-au pus în fruntea mişcării de emancipare naţional-culturală a românilor din Bucovina, ei nu şi-au început activitatea pe un teren viran. Deşi încă puţin consolidată, o pătură intelectuală totuşi exista, iar conştiinţa de neam nu era adormită. Hurmuzăcheştii au imprimat acestei mişcări un caracter organizat, combativ, ca ea să poată trece în ofensivă. Fraţii Hurmuzachi, care erau buni români, dar şi buni cetăţeni austrieci, aveau speranţa că neamul românesc din Bucovina putea fi salvat de înstrăinare şi deznaţionalizare mai întâi de toate prin cultură.

Două au fost principiile de bază, în numele cărora au lucrat cu sârguinţă Hurmuzăcheştii: promovarea ideii naţionale româneşti în Bucovina subjugată de habsburgi şi sprijinirea tendinţei la unitatea de neam47. Dând preferinţă luptei prin cultură pentru ridicarea neamului românesc din Bucovina pe treptele civilizaţiei, ei au devenit în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea apostolii lui, arătându-i drumul pe care trebuia să-l urmeze.

Sprijinind curentul autonomist, Hurmuzăcheştii înţelegeau că prin dezlipirea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei în ţară de coroană autonomă, caracterul istoric al provinciei ar putea fi păstrat, în rezultatul cărui fapt elementul românesc avea să se întărească şi să se bucure de mai multe drepturi. Deci, nu întâmplător Eudoxiu Hurmuzachi, viitorul istoric, a redactat "Petiţia Ţării", adoptată în unanimitate la Marea Adunare Naţională de la Cernăuţi din 20 mai 1848, pentru a fi înmânată împăratului Austriei, Ferdina nd48. Tot el a avut grijă ca cele 12 dorinţe ale populaţiei bucovinene, cuprinse în documentul cu adevărat programatic pentru mişcarea naţională din Bucovina, să ajungă la Viena şi să fie examinate şi în parlament, şi în cancelaria imperială. Datorită erudiţiei sale, vastelor cunoştinţe în domeniul dreptului, relaţiilor personale cu oameni politici din capitala monarhiei, anume Eudoxiu Hurmuzachi a grăbit decizia

46 Ibidem, p.43. 47 Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Editura "Alexandru cel Bun", Cernăuţi, Editura "Augusta", Timişoara, 2000, p.271-272. 48 Dumitru Covalciuc, Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială, în, "Ţara Fagilor", nr.7, 1998, p.10.

24

Page 25: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

guvernanţilor privind separarea Bucovinei de Galiţia. În conformitate cu Constituţia austriacă din 4 martie 1849 Bucovina se constituia în ţară de coroană autonomă, iar administraţia ţinutală din Cernăuţi devenea administraţia Ţării Bucovinei, care până la formarea definitivă a organelor administrative urma să-şi îndrume afacerile politice şi să se afle în corespondenţă directă cu Ministerul de Interne. În postul de guvernator provizoriu al noului ducat a fost numit Eduard Bach, fratele primului ministru al Austriei, prieten bun încă din anii studenţiei cu Eudoxiu Hurmuzachi49.

Obţinerea autonomiei Bucovinei a stimulat strădania Hurmuzăcheştilor privind aplicarea în practică a celor 12 dorinţe cuprinse în "Petiţia Ţării". Dacă prima dorinţă a constat în separarea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei în ţară de coroană autonomă, cea de a doua avea ca obiectiv conservarea naţionalităţii române şi crearea de şcoli naţionale50.

În condiţiile libertăţii naţionale, la 18 septembrie 1848 Consistoriul ortodox al Bucovinei a luat decizia ca în cadrul Institutului Teologic din Cernăuţi, limbile latină, greacă şi germană să fie înlocuite cu limba română51. Fraţii Hurmuzachi merg mai departe şi insistă energic în faţa forurilor competente ca o catedră de limba română să fie înfiinţată la Liceul german de stat din capitala Bucovinei. Când, la demersurile Hurmuzăcheştilor şi ale altor bucovineni, catedra a fost creată, pentru ocuparea ei a fost organizat un concurs de stat. La concurs s-au prezentat câţiva candidaţi, printre care şi clericul Teoctist Blajevici. Preşedinte al comisiei de selecţie a fost numit Alecu Hurmuzachi. Anume el a constatat că la acel concurs Aron Pumnul s-a prezentat cel mai bine52. Fraţii Hurmuzachi, mai ales Alecu, văzând în persoana profesorului ardelean "un apostol sincer şi devotat cauzei naţionale" au stăruit, deci, să obţină un loc pregătirii acestuia. La 28 februarie 1849 Pumnul şi-a ţinut lecţia inaugurală, iar la 4 martie 1850, printr-un ordin ministerial, el devenea titularul

49 Ibidem, p.15-16. 50 Ion Nistor, Op.cit., p.94. 51 Ibidem, p.103. 52 Dumitru Covalciuc, Aron Pumnul şi intelectualitatea română din Bucovina, în "Ţara Fagilor", vol.VII, 1998, p.18

25

Page 26: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

definitiv al catedrei53. În noua situaţie, creată după 23 februarie 1850, când "şcolile au trecut de sub tutela Consistoriului episcopal catolic din Lemberg, sub autoritatea Consistoriului ortodox din Bucovina"54, Hurmuzăcheştii puteau interveni cu mai multă uşurinţă în favoarea dezvoltării învăţământului românesc. Dacă din 1816 până în 1850 în Bucovina au fost deschise doar 18 şcoli, atunci, sub tutela Consistoriului ortodox din Cernăuţi, învăţământul bucovinean a progresat şi în 1865 numărul şcolilor primare era de 13355. Învăţământul bucovinean a cunoscut o intensă dezvoltare între anii 1862-1874, când Eudoxiu Hurmuzachi a ocupat funcţiile de vicepreşedinte şi, respectiv, de preşedinte al Dietei Bucovinei. În comparaţie cu celelalte provincii din monarhie, indicele frecventării de către copii a şcolilor în Bucovina era cel mai scăzut - 7 la sută. Însă în decurs de 9 ani în Bucovina s-au deschis "de trei ori mai multe şcoli decât în ultimii 64 de ani"56. În 1861 a fost înfiinţat Liceul din Suceava, în 1862 - un alt liceu la Cernăuţi (întreţinute pe spesele Fondului Bisericesc), în 1872 a fost înfiinţat Liceul de băieţi din Rădăuţi (întreţinut din bugetul statului), care poartă şi azi numele lui Eudoxiu Hurmuzachi57.

În primăvara anului 1869 consistoriul bucovinean planifica deschiderea a încă 104 şcoli primare, însă învăţământul a fost trecut în seama administraţiei publice şi în acest plan a rămas, în parte, nerealizat. În baza legii şcolare din 28 mai 1868 şi a legii din 14 mai 1869, tuturor naţionalităţilor conlocuitoare în Bucovina le erau garantate egalitatea şi paritatea la învăţătură58.

Din cele 133 de şcoli, care funcţionau în 1865, 108 erau mixte, 12 germane, 13 ucrainene şi nici una curat românească59. Analizând situaţia şcolară, Dieta Bucovinei a sesizat Consistoriul ortodox că în şcolile din sate copii nu învăţau în limba maternă şi a ordonat inspectorilor şcolari ca învăţământul în localităţile cu populaţie românească să se facă numai în

53 Dumitru Covalciuc, Aron Pumnul şi intelectualitatea română din Bucovina, în "Ţara Fagilor", vol.VII, 1998, p.18. 54 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura "Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.164. 55 Dumitru Covalciuc, Şcoala română din Bucovina, istorie şi realitate, p.29. 56 Constantin Morariu, Părţi din istoria românilor bucovineni, Cernăuţi, 1892, p.106. 57 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.165. 58 Dumitru Covalciuc, art.cit.p.30. 59 Ibidem, p.29.

26

Page 27: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

limba română. "În spirit iluminist Eudoxiu Hurmuzachi n-a interzis învăţarea limbii germane pentru elevii care doreau să meargă la şcoli mai înalte, dar n-a admis-o decât în clasa a treia sau semestrul al doilea al clasei a doua"60.

Înţelegând pericolul ce plana asupra neamului românesc din Bucovina prin încercările de germanizare sau rutenizare a învăţământului public, Hurmuzăcheştii cereau reformarea învăţământului în conformitate cu caracterul şi spiritul naţional al populaţiei autohtone. De exemplu, Alecu Hurmuzachi declara deschis despre starea învăţământului din Bucovina: "Aşadar cât despre învăţământul inferior, poporal, trebuie să zic limpede şi curat, că el nu pleacă de la nici un principiu, e bazat pe nu ştiu ce temelie, pe care nimeni n-o poate descoperi, poate pentru că nici nu i s-a aşternut una, n-are nici o legătură în sine, nici un spirit de viaţă, prin urmare nici un scop lămurit, ci e un pur mecanism de cea mai primitivă simplitate, care se mărgineşte a deprinde pe băieţi a ceti şi scrie ceva buchi, a zice: Tatăl nostru, a spune, 2 ori câte 2 fac 4, şi aceasta anume în 2-3 limbi, D-lor cu ce sunt pregătiţi acei băieţi pentru şcolile mai înalte... la care nu pot merge mai departe"61. Referindu-se la învăţămâtul secundar, Alecu Hurmuzachi scrie că el exista doar în limba străină, că, "învăţământul naţional se mărgineşte în toate la predarea religiei şi ca a unui obiect secundar, a limbii cu literatura"62.

Alecu Hurmuzachi cerea forurilor competente ca în şcolile din Bucovina să fie permisă predarea istoriei naţionale, căci, considera el într-o conferinţă publică, că nu există "ţară în lume, mare sau mică, care, având şcoli, mai multe sau mai puţine, mai bune sau mai rele, să excludă din toate aceste şcoli, de la cea mai inferioară până la cea mai înaltă, învăţământul istoriei naţionale, a cărei cunoaştere e o datorie, o condiţiune neapărată pentru tot omul cult, dar şi pentru învăţăcei, pentru toţi acei care povăţuiesc, păstoresc, cârmuiesc poporul, interesele şi soarta lui"63. Faptul că românii din Bucovina nu-şi cunoşteau trecutul eroic era dureros şi umilitor totodată. "Noi trăim ca şi cum am fi picaţi astăzi din lună, se

60 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.165. 61 Al.Hurmuzachi, Carele e caracterul şi tendinţa învăţământului public la noi?, în "Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina", an.IV, nr.3, 1 martie 1868, p.74. 62 Ibidem. 63 "Foaia Societăţii.", an.III, nr.3, 1867, p.75.

27

Page 28: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

revolta acelaşi Alecu Hurmuzachi, neştiind de am mai fost mai înainte, cum şi cine am fost, cum am ajuns până astăzi şi ce am ajuns şi ce am putea spera şi dori a ajunge în viitor. Trăim fără legatura cu trecutul, smulşi din el şi, prin urmare, fără conştiinţa viitorului şi fără speranţa în el"64.

Ruptă de trecutul ei, societatea umană nu putea să cunoască o dezvoltare armonioasă. Şi în legătură cu acest fapt, Alecu Hurmuzachi concludea: "Noi intrăm în istorie ca moştenitori în folosinţa şi proprietatea câştigurilor intelectuale, a ştiinţelor, a credinţei, datinilor, dreptului s.a.m.d., cu un cuvânt, a culturii părinţilor şi strămoşilor noştri şi nu ne putem sustrage înrâuririi trecutului, a istoriei şi a prezentului"65.

În rezultatul pledoariei lui Alecu Hurmuzachi, adunarea generală a Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina din 11/23 ianuarie 1867, s-a pronunţat în favoarea înfiinţării unei catedre de istorie a românilor. Cu acest prilej în localul societăţii au fost inaugurate cursurile de istorie a românilor, care se desfăşurau 3 ore pe săptămână pe parcursul a 8 luni pe an66. Cursurile erau gratuite, fiind frecventate de studenţi şi elevi.

Hurmuzăcheştii mai cereau ca studiul istoriei naţionale să se facă în cadrul şcolilor secundare numai în limba română, ca această istorie să fie tratată ca o adevărată ştiinţă, ca ea să cuprindă complexitatea fenomenelor ţinând de viaţa, spiritul, legile, datinile, toate aşezămintele poporului.

De problemele şcolii din Bucovina a fost preocupat în permanenţă şi Gheorghe Hurmuzachi, în calitatea sa de preşedinte al Societăţii de Cultură. La şedinţele şi adunările acesteia el s-a pronunţat împotriva tendinţelor de germanizare şi slavizare a învăţământului.

Totuşi, deşi nu a fost pedagog, ci jurist, Alecu Hurmuzachi este cel care a elaborat principii orientative pentru politica şcolară, principii care au stat în Bucovina la temelia învăţământului naţional. Evident, "tezele formulate de el vor influenţa pozitiv activitatea şcolii şi teoria educaţiei din Bucovina"67.

În concluzie se poate afirma că pentru Hurmuzăcheşti şcoala, limba, istoria şi cultura constituiau treptele progresului naţional şi social.

64 "Foaia Societăţii...", an.II, nr.3, 1866, p.95. 65 Ibidem, p.85. 66 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.168. 67 Ibidem, p.170.

28

Page 29: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

În scopul redeşteptării conştiinţei naţionale şi pentru ca românii bucovineni să dispună de o tribună de luptă pentru apărarea intereselor lor, fraţii Hurmuzachi, la sugestia lui Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, refugiaţi la Cernăuţi şi Cernauca după înfrângerea revoluţiei din 1848 din Moldova68, au hotărât să scoată un ziar, care să apară în limbile română şi germană, ca stăpânirea să cunoască doleanţele populaţiei băştinaşe din Bucovina. Primul număr al "Bucovinei", gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, a apărut la 4 octombrie 1848, iar ultimul - la 20 septembrie 1850. Redactori responsabili au fost Gh. Hurmuzachi (până la 7 octombrie 1849) şi Al. Hurmuzachi69.

Programul ziarului era dictat de nevoile politice ale provinciei aflate sub stăpânire habsburgică. În primul rând, ziarul trebuia să sprijine acţiunea începută de intelectualii români pentru obţinerea autonomiei Bucovinei, "pentru eliberarea elementului românesc din Bucovina de sub jugul Galiţiei"70.

În program se accentua că ziarul va lua apărarea populaţiei din Bucovina, care se deosebea de cea din Galiţia, va fi "defensorul intereselor naţionale, intelectuale şi materiale a Bucovinei", va fi "reprezentantul dorinţelor şi nevoinţelor ei, organul bucuriilor şi suferinţelor ei", că va combate "fără cruţare şi cu întreaga putere a unei convicţii bine gânditoare" abuzurile de orice fel asupra populaţiei, din oricare parte ele ar v e n i

7 1.

Poziţia redacţiei s-a întemeiat pe adevărul că Bucovina era românească şi că românii nu erau slavi.

Constantă a gândirii politice de la 1848, care a avut un caracter unitar în toate provinciile istorice, unitatea naţională este în mod pregnant enunţată în programul "Bucovinei": "Aflându-ne la graniţa Moldovei din care Bucovina până în 1775 a făcut parte întregitoare şi cu care aceasta din urmă este unită prin fireştile legături a unei aceeaşi naţionalităţi, a istoriei, a religiei, a năravurilor şi a mai multor altor relaţii de trebi şi familii, noi nu

68 Ioan V. Cocuz, Matei Hulubei, Presa românească în Bucovina (1809-1944), Suceava, 1991, p.20. 69 Ibidem. 70 Teodor Bălan, Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul "Bucovina", Cernăuţi, 1924, p.14. 71 "Bucovina", nr.1, 4 octombrie 1848.

29

Page 30: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

putem tăgădui interesul nostru cel mai viu ambelor principate şi încercările lor de a-şi îmbunătăţi starea şi de a călca pe calea libertăţii şi fer ic ir i i . noi nu putem opri de a trage în sfera cercetărilor noastre călcatele lor drituri şi de a face să răsune prin foaia noastră glasul nefastului adevăr, pe care un terorism fără pildă se pare că voieşte în aceste asuprite ţări a-l osândi la o veşnică t ă c e r e . Nu vom lipsi asemenea şi de soarta fraţilor noştri români -în număr de mai mult de trei milioane - din Ungaria şi Transilvania şi aşa vom aduna ştiri despre lucrările lor, ca prin aceasta să le dovedim frăţeasca împărtăşire la care prin aceeaşi naţionalitate suntem îndatoraţi"72.

Ziarul "Bucovina", după cum vom vedea într-un alt capitol, va deveni într-adevăr ziarul revoluţiei române de la 1848, tribuna combativă a întregului neam românesc.

Prin scoaterea "Bucovinei" doi fraţi Hurmuzachi, Gheorghe şi Alecu, au pus bazele presei periodice româneşti din Bucovina.

Pe merit, Gheorghe Hurmuzachi este considerat cel dintâi ziarist al Bucovinei.

Hurmuzăcheştii au sprijinit din inimă orice acţiune culturală românească din Bucovina. N-au stat de o parte nici atunci când a fost pusă problema înfiinţării unei biblioteci publice la Cernăuţi. Pentru crearea aşa-zisei Biblioteci a Ţării, boierul Mihai Zotta a dăruit în 1850 suma de 1.000 florini. Exemplul acestuia l-au urmat alţi mari proprietari funciari, ca graful Logotheti, Vasilco, Petrino, Petrovici, Costin, Cristea, Popovici, Stârcea, Mustaţă. Biblioteca ce urma să fie creată pe baza donaţiilor "avea menirea să ţină treaz interesul pentru cultura superioară"73.

La 5/17 iunie 1851 comitetul de iniţiativă, din care făcea parte şi bătrânul boier Doxachi Hurmuzachi, au lansat "Prochemarea spre daruri pentru Biblioteca Ţării Bucovinei", bibliotecă, care să rămână proprietatea ţării şi care să fie accesibilă fiecărui cititor74.

Fraţii Scarlat şi Constatntin Vârnav din Moldova au dăruit o parte din casa lor din Cernăuţi, în care să funcţioneze această bibliotecă, iar donaţii de carte au făcut numeroşi intelectuali din Bucovina şi Moldova printre care şi Mihail Kogălniceanu. La 29 septembrie 1852 când această bibliotecă a fost inaugurată, Eudoxiu Hurmuzachi a umplut rafturile cu cărţi aduse de

72 Ibidem. 73 Ion Nistor, Op.cit., p.149. 74 Ion Nistor, Op.cit., p.149.

30

Page 31: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

el de la editurile din Viena75. La înzestrarea cu cărţi româneşti a bibliotecii, care în 1861 avea să treacă sub autoritatea comitetului ţării, a contribuit efectiv Gheorghe Hurmuzachi76.

Hurmuzăcheştii şi-au adus contribuţia plenară şi la înfiinţarea în mai 1862 a Reuniunii Române de Leptură, transformată ulterior în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina. Ideea înfiinţării acestei reuniuni a aparţinut unui grup de tineri intelectuali români, printre care Orest Reni, Leon Popescul, baronul Nicolai Vasilco, Leon Ciupercovici şi Ion Sbiera, care a elaborat statutul77. În numele acestui grup reuniunea a fost inaugurată la 1 mai 1862 de către Alecu Hurmuzachi, care, în al său "Cuvânt de deschidere" a definit astfel tendinţa ei: "Reuniunea pe care o inaugurăm astăzi este cea mai vie, cea mai fericitoare şi binecuvântată mărturie, că am simţit adânc astă trebuinţă, că ne-am pătruns de necesitatea de a ne deştepta din amorţirea în care am zăcut un timp prea îndelungat, şi a începe o viaţă nouă, mai că aş zice o viaţă vie, adecă nu lângedă, vegetătoare, pasivă şi deşartă ca până acum, ci deşteaptă, cugetătoare, încordată spre un scop măreţ şi serios, activă; cu un cuvânt: o viaţă morală şi de cultură"78.

Ca vicepreşedinte, Alecu Hurmuzachi a făcut parte din primul comitet dirigent. La îndemnul acestuia, comitetul a publicat o " Înştiinţare despre deschiderea Reuniunii Române de leptură din Cernăuţi", care a fost difuzată în toate colţurile Bucovinei79, ca bărbaţii vrednici din toate clasele sociale să se încadreze în activitatea acestei societăţi întru progresul cultural al românilor.

La adunarea generală din 11/23 ianuarie Reuniunea şi-a luat denumirea de Societate pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina. Adunarea a fost deschisă de Gheorghe Hurmuzachi, care, în finalul discursului său a subliniat: "Ziua de astăzi, care este menită, prin decisiunile dvoastre, a organiza şi a da curs liber lucrărilor Societăţii acesteia, va rămâne pentru ţara noastră pururea neuitată, va face epocă şi în istoria

75 Ibidem, p.150. 76 Ilie Luceac, Op.cit., p.149. 77 Dr.Ion G. Sbiera, Familia Sbiera după tradiţiuni şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.171. 78 Ibidem. 79 Ibidem, p.174.

31

Page 32: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

dezvoltării limbii, literaturii şi culturii române în Bucovina, în istoria simţului nostru naţional"80. Întregul discurs al lui Gheorghe Hurmuzachi a fost "un testimoniu elocvent despre vederile largi şi limpezi şi pentru simţămintele generoase şi nobile ale fraţilor Alexandru şi Georgi Hurmuzachi, care conştienţi fiind de valoarea lor, nu se simţeau umiliţi îmbrăţişând şi lăudând în public o idee, care nu purcese de la ei, dar care era bucăţică ruptă din sufletul lor81.

La acea adunare membri de onoare ai societăţii au fost aleşi Doxachi Hurmuzachi, Constantin Hurmuzachi, episcopul Eugenie Hacman, din România - Vasile Alecsandri şi Dimitrie Bolintineanu; din Ardeal - Andrei Şaguna, Alexandru Sterca-Suluţiu, Timotei Cipariu, Geoge Bariţiu, August Treboniu Laurian, Al. Papiu Ilarian, Aron Pumnul82. Primul preşedinte al Societăţii a fost ales Gheorghe Hurmuzachi, care a înţeles că trebuia reluată şi continuată mişcarea de la 1848, întreruptă de absolutism, care ştia să mobilizeze toate forţele spirituale ale neamului românesc din întreaga Bucovină pe făgaşul culturii. Gheorghe Hurmuzachi considera că datoria Societăţii era de a împiedica românii bucovineni ca să rămână "o mulţime lipsită de conştiinţa individualităţii lor, o materie crudă, lipsită de suflet, dispreţuită de unii, frământată şi folosită de alţii...Prin şcoală şi asociaţie să avem reprezentanţii noştri prin toate breslele şi stările, aceasta este o datorie naţională"83.

De la apunerea "Bucovinei" românii bucovineni nu aveau un ziar al lor, iar propaganda naţională şi culturală nu se putea face fără un organ de publicitate. De aceea fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi au întemeiat "Foaia Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina", ca "organ de expresie a lucrărilor, stăruinţelor şi cugetărilor" Societăţii pentru cultură cu caracter literar. În concepţia lui Gheorghe Hurmuzachi, expusă în cuvântul său către cititori, "Foaia" urma să fie piatra fundamentală la edificiul măreţ al culturii naţionale, ocupându-se de literatura naţională în osebitele ei ramuri, contribuind prin lucrări originale şi alese la înavuţirea

80 Dr. Ion Sbiera, Familia Sbiera după tradiţiuni şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.175. 81 Ibidem, p.176. 82 Ion Nistor, Op.cit., p.154-155. 83 Ibidem, p.155.

32

Page 33: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

ei"84. Primul număr al "Foii" a apărut la Cernăuţi de la 1 martie 1865 (lunar) până în decembrie 186985.

Pentru ca Societatea să aibă aderenţi din rândurile tineretului, care să participe cu sârguinţă la activitatea culturală, la propunerea lui Gheorghe Hurmuzachi, comitetul dirigent a aprobat în 1864 oferirea de burse şi ajutoare băneşti tinerilor talentaţi de la gimnaziile din Cernăuţi şi Suceava ca să-şi poată urma studiile juridice la Universitatea din Viena86. Totodată adunarea generală a Societăţii din ianuarie 1866 a instituit premii băneşti "pentru premierea celor mai însemnate lucrări literare"87. Adunarea generală din ianuarie 1867 l-a însărcinat pe Alecu Hurmuzachi "ca să cugete asupra modalităţilor înfiinţării unei catedre pentru istoria naţională aice în ţară"88. Pentru meritele deosebite ale lui Alecu Hurmuzachi în activizarea vieţii culturale a românilor bucovineni, în 1866 el a fost numit membru al Societăţii Literare Române din Bucureşti, premergătoare a Academiei Române89.

În cadrul Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina, Hurmuzăcheştii (în 1882, după moartea lui Gheorghe Hurmuzachi, vicepreşedinte al Societăţii a fost ales Nicolae Hurmuzachi) şi-au adus o deosebită contribuţie în acţiunile întreprinse de aceasta, atât sub raport organizatoric cât şi în cel de culturalizare a populaţiei româneşti din Bucovina, ameninţată de înstrăinare, au ţinut trează conştiinţa naţională90.

Alecu Hurmuzachi, pe lângă multiplele sale preocupări, a fost şi unul dintre principalii sprijinitori ai teatrului românesc în Bucovina. Când boierul Alexandru Costin a angajat, printr-un frate al său stabilit în Moldova, o companie de teatru, pentru 20 de reprezentaţii, în frunte cu Fany Tardini91, Hurmuzăcheştii s-au aflat în rândurile primilor spectatori. La 1/13 martie 1864, într-o sală din hotelul de Moldavie din Cernăuţi, situat peste drum de

84 Ibidem, p.157. 85 Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Op.cit., p.26. 86 Ion G. Sbiera, Op.cit., p.176. 87 Ibidem. 88 Ibidem, p.177. 89 Ion Nistor, Op.cit., p.158. 90 Valerian I. Procopiuc, Clerul bucovinean şi Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina la 140 de ani de la înfiinţare, în "Candela", revistă de teologie şi cultură a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, an. XII, septembrie-decembrie, 2002, p.32. 91 Constantin Loghin, Op.cit., p.117.

33

Page 34: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

casa Hurmuzăcheştilor, a avut loc prima reprezentaţie teatrală din Bucovina. "Stagiunea se încheie cu o reuşită atât de strălucită, încât aceeaşi companie, întărită cu alte puteri, între care amintim pe marele actor Vlădicescu, începe, în toamna aceluiaşi an, la 2/14 noiembrie, stagiunea a doua, care durează peste 4 luni (până la 9/21 martie 1865). Se dau vreo 58 de reprezentaţii. Contemporanii ne mărturisesc unanim că succesul a fost răsunător, sălile arhipline, entuziasmul delirant"92. În rolul de critic teatral, Alecu Hurmuzachi a redat astfel opinia publică: "Românii şi străinii recunosc, fiindcă spre norocire sunt lucruri cari nu se pot nega nici din partea celei mai rele voinţi că teatrul nostru este bun şi demn şi că, deşi ar fi să admitem escepţiuni, el e fără asemănare mai bun decât cele mai multe cari s-au văzut pe aici. Iată dar primul rezultat cu care ne mândrim cu tot cuvântul înaintea străinilor, dându-le ocaziune de a face o descoperire mare, pe care mulţi din ei poate nu o aşteptau, aceea adecă e destul de înaintată şi dezvălită..."93. Succesul atât de mare care l-au avut aceste reprezentaţii ni l-a dezvăluit tot Alecu Hurmuzachi în scrisorile sale către Vasile Alecsandri: reuşita consta în sprijinul material din partea boierimii române din Bucovina. Tot Alecu Hurmuzachi a fost acel care a îndemnat boierimea să se constituie într-un comitet teatral94. Şi tot Alecu Hurmuzachi scria recenzii şi dări de seamă elogioase în "Foaia Societăţi i ." , se îngrijea ca repertoriul să fie potrivit. Alecu Hurmuzachi "a înţeles să puie în această acţiune nu numai sforţări personale, ci şi ambiţiune naţională"95.

Ca şi la 1848-1850, şi după 1860 conştiinţa naţională şi lupta pentru unitate au început din nou să se afirme sub influenţa fraţilor Hurmuzachi, care s-au pus în fruntea acţiunilor pentru organizarea românilor bucovineni pe baze strict naţionale. Alexandru Hurmuzachi este acel ce respinge primul doctrina "bucovinismului internaţional", reliefând ideea individualităţii naţionale, fără de care nu poate exista nici un popor: "Dacă este un adevăr astăzi. că ştiinţa este putere, atunci este tot aşa de adevărat că cultura este viaţa. Am simţit trebuinţa culturii deoarece am simţit trebuinţa vieţii, adică a vieţii cu conştiinţa de sine"96. El considera că

92 Ibidem, p.118. 93 Al. Hurmuzachi, Teatrul naţional în Cernăuţi, în "Foaia Societăţii.", an. I, nr.1, p.61. 94 Constantin Loghin, Op.cit., p.121. 95 Ibidem. 96 Al. Hurmuzachi, Cuvânt de deschidere rostit în I-a adunare generală din 1 mai 1862 a Reuniunii române din Cernăuţi, 1862, p.6.

34

Page 35: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

neamul românesc din Bucovina era o personalitate cu deplină conştiinţă de sine, "chemat la înfăptuiri istorice de valoare universală"97. El a osârduit la crearea şi buna funcţionare a Societăţii de Cultură, fiindcă vedea în ea o stavilă puternică în calea străinismului. În condiţiile istorice nefavorabile din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea scopurile mişcării naţionale din Bucovina nu puteau fi prezentate făţiş şi în toată complexitatea lor. Ele trebuiau "îmbrăcate într-o haină culturală pentru a nu atrage ostilitatea autorităţilor imperiale. Epoca impunea mai întâi soluţii de solidaritate culturală, înainte de a putea emite răspunsuri pe plan politic"98.

Eudoxiu Hurmuzachi, prezent la adunarea din ianuarie 1865 a Societăţii, declara: "Misiunea noastră se măsoară după scopul Societăţii şi drept aceasta este nu numai măreaţă şi frumoasă, dar şi grea, şi lungă, mai lungă decât însăşi viaţa noastră: Natio longa, persona brevis - ziceau străbunii noştri. Până ce cultura şi literatura română nu va ajunge la cea mai înflorită stare, până atunci scopul Societăţii nu-i atins, misiunea noastră nu-i îndeplinită şi repausul nostru nu va fi bine meritat"99.

Dispunând din 1865 de un organ de presă - "Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina", Societatea trebuia să lupte în acea perioadă şi pentru adoptarea unei ortografii fonetice unitare, aceeaşi ca şi în toate provinciile istorice româneşti, pentru promovarea unei literaturi cu izvoare şi forme de expresie comune, accesibilă diverselor categorii de cititori. Acestea constituiau o condiţie nu lipsită de importanţă pentru afirmarea culturii naţionale. În împrejurările când pumnulismul lingvistic, propagat în Bucovina, era înrădăcinat în păturile intelectuale şi risca să îndepărteze limba de cea vorbită de popor, Gheorghe Hurmuzachi s-a pronunţat energic pentru unitatea limbii române. El scria în 1865 următoarele: "Limba română, scumpa moştenire de la străbunii noştri, a ajuns prin întunericul secolelor, prin vijeliliile trecutului, după atâtea lupte cu hunii şi cu avarii, cu turcii şi cu tătatrii, omogenă, una şi nederpărţită până la noi, în secolul al XIX-lea, carele se mândreşte a fi înaintat mai mult cultura românilor decât toţi premergătorii săi şi tocmai noi să fim acei care am voi să izbim în unitatea limbii, care am voi să

97 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.148. 98 Ibidem, p.150. 99 "Foaia Societăţii.", an. I, nr. 1-3 din 1 martie 1865, p.20.

35

Page 36: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

sugrumăm mândria şi mângâierea noastră, simbolul măreţ al unităţii poporului român? Nu ne-a mai rămas alta de făcut pentru luminarea şi fericirea lui? Credem că nu se va afla român bun şi fiu sincer al naţiunii care să nu cheme blăstămul asupra bărbaţilor care vor putea şi nu vor voi a contribui spre a se delătura dezbinarea ameninţătoare în sânul limbii materne"100. Fără îndoială, problemele unificării ortografice au fost puse în discuţie în paginile "Foii Societăţi i ." şi evident, s-a ajuns şi în acest domeniu la rezultate pozitive. Datorită poziţiei ferme, mai întâi de toate, a lui Gheorghe Hurmuzachi, chestiunea privind ortografia şi limba a fost rezolvată, el considerând că unificarea ortografiilor existente constituia, "o necesitate urgentă, condiţia vitală a dezvoltării şi înaintării naţionale, iar amânarea e i . este eternizarea separatismului cu toate urmările lui cele mai nefericite"101.

Fraţii Hurmuzachi au fost nu numai teoreticienii doctrinei naţionale în Bucovina, ci şi fondatorii ideologiei românismului în această provincie aservită de habsburgi. Ideile şi concepţiile lor au fost puse la temelia luptei pentru menţinerea românismului în perioada de ocupaţie austriacă a Bucovinei. Alexandru Hurmuzachi, unul dintre cei mai culţi români din vremea sa, primul membru bucovinean al Academiei Române, a publicat în "Foaia Societăţi i ." un ciclu de conferinţe şi articole privind "evoluţia inexorabilă a popoarelor asuprite din Imperiul habsburgic spre constituirea lor în naţiuni cu o viaţă statală, socială, economică şi culturală independentă102. În studiile sale analitice el ajunge la concluzia că naţiunea şi naţionalitatea sunt factori esenţiali ai progresului social-cultural. "Fără naţiune nu este omenire, fără naţionalitate nu ajungem la umanitate", scria el103 continuând cu ideea că negarea "individualităţilor naţionale ar fi curmarea dezvoltării minţii, ar fi dar moartea şi mormântul culturii, ar fi barbarie cumplită"104. Naţionalitatea în viziunea lui Al. Hurmuzachi era mai întâi de toate o necesitate morală, o condiţie morală pentru progresul intelectual al omenirii. "Naţionalitatea, precum naţiunea, susţinea el, nu e încă un produs sfârşit, ţărmurit, încheiat o dată pentru totdeauna, ci are

100 "Foaia Societăţii.", an.I, nr.11 din 1 noiembrie 1865, p.263. 101 Apud Vasile Netea, Spre unificarea statală a poporului român, EŞE, Bucureşti, 1979, p.77. 102 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.157-158. 103 "Foaia Societăţii.", an. II, nr.3 din 1 martie 1866, p.65-66. 104 "Foaia Societăţii.", an. II. nr.3 din 1 martie 1866, p.68.

36

Page 37: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

viaţă neprecurmată, ce se dezvoltă şi se înnoieşte"105. Recunoaşterea dreaptă a naţionalităţii era legitimă şi ea era legată indisolubil de tendinţa generală spre libertate. "Ceea ce am zis mai sus despre naţionalitate, accentua Al. Hurmuzachi, că acum încetând de a mai fi numai un fapt, ea a devenit chiar idee, principiu puternic care în zilele noastre mişcă şi împrospătează lumea, dând viaţă şi însufleţiri noi popoarelor şi, care de acum va rămâne nemuritoare, ca toate ideile de vreme ce acestea nu pier şi nu pier şi nu se s t i n g . , acestea aflând multă adeverire în ştiinţă nouă, care în zilele noastre s-a introdus în circuitul cunoştinţelor omeneşti"106. Evident, e vorba aici despre psihologia socială şi naţională.

La modă pe atunci era teoria "omului bucovinean" elaborată de către politicienii austrieci, care vedeau în cosmopolitism o armă eficientă în lupta împotriva conştiinţei naţionale a naţionalităţii băştinaşe din Bucovina. Această teorie retrogadă a fost combătută vehement de către acelaşi Al. Hurmuzachi, care scria că în timp ce românii din Bucovina purtau "o luptă grea şi amară, luptă fără repaus, pentru conservarea şi mântuirea existenţei, a naţionalităţii, întâlnim şi avem de respins necontenit acele triste teorii, care sunt mai strigătoare atunci, când, propagate sub masca cosmopolitismului, încearcă a ademeni, a rătăci, a seduce pe cel mai slabi dintre noi, a-i înşela cu măgulirea, cam naivă, că atunci se vor arăta mai apoi "luminaţi" când vor fi mai liberali, când se vor lepăda de îndatorirea sfântă a ajuta, după putinţă, naţiunea şi năzuinţele şi aspiraţiile e i . " 1 0 7 . Al. Hurmuzachi opunea cosmopolitismului ideea de patriotism. În patriotism el vedea şcoala de iubire a umanităţii, iar şcoala patriotismului o găsea în spiritul familiei108. Conceptul de patrie şi patriotism se sprijinea pe principiul că omul trebuia mai întâi să-şi iubească naţiunea proprie, şi mai omenirea întreagă. Însă această iubire opina Al. Hurmuzachi, nu trebuia să se reducă doar la pământul natal, acest principiu de viaţă trebuie întins "la toată moşia strămoşească, la toate bunurile materiale şi spirituale ce ne-au fost lăsate moştenire, la pământ şi la popor, la limbă şi la credinţă, la tradiţii, la istorie, la virtuţi şi datini, la drepturi şi îndatoriri". Toate acestea trebuie să rămână pururea sfinte, pururea scumpe, pururea păstrate şi

105 Ibidem, p.89. 106 Ibidem, p.90-91. 107 "Foaia Societăţii.", an.IV, nr.3, 1868, p.64. 108 Ibidem, p.66.

37

Page 38: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

dezvoltate. Iar anume în aceasta şi consta patriotismul românilor bucovineni din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Dacă patriotismul este mijlocul servirii şi sporirii scopurilor omenirii, după Alexandru Hurmuzachi "urmează că toată educaţiunea trebuie să fie patriotică, naţională. , să înrădăcineze, să întărească în inimile tinerilor acest simţământ, care după mărturia istoriei, a înţelepţilor, a moraliştilor vechi şi noi, e prima şi principala virtute, sorgintele tuturor celorlalte"109.

În condiţiile în care tineretul bucovinean era educat în spiritul patriotismului austriac, şi nu al patriotismului românesc, Alecu Hurmuzachi i-a atras în permanenţă atenţia la pericolul deznaţionalizării, relevând că cine îşi pierde fiinţa naţională, acela îşi rupe singur "legăturile cele mai scumpe şi mai sfinte cu poporul, cu originea sa, tradiţiunile, datinile, amintirile străbune şi se preface în o fiinţă nouă, cosmopolită, adică fără patrie, fără căpătâi moral". În faţa puternicului val al înstrăinării şi deznaţionalizării, Alecu Hurmuzachi "percepea structura personalităţii românului bucovinean ca o cetate care are două temelii solidare: naţionalitatea şi credinţa strămoşească, care se influenţează reciproc. Dacă una din acestea, ca, de exemplu, temelia naţionalităţii, se zdruncină, se dă cale liberă deznaţionalizării, străinismului, care are indiscutabile efecte asupra menţinerii credinţei şi invers"110.

Al. Hurmuzachi mai considera că progresul individual şi social nu era posibil fără existenţa naţiunii şi naţionalităţii. Sintetizând, în cadrul gândirii social-politice şi filozofice din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, idealurile românilor bucovineni, Al. Hurmuzachi nu putea să nu-şi îndemne compatrioţii de a fi "români buni, adevăraţi, cu conştiinţa fiinţei, cu simţul demnităţii noastre, cercând, năzuind de a ne produce pe aceasta, a o crea cu activitatea propriului spirit, a o dezvolta şi a o spori, şi nu numai a ne lipi cea străină pe deasupra fiinţei noastre."1 1 1 .

Al. Hurmuzachi, ca fondator al ideologiei românismului în Bucovina, a mai demonstrat cu elocvenţă că un popor poate dăinui în istorie numai atunci când îşi păstrează unitatea spirituală şi morală, precum şi limba sa maternă.

109 "Foaia Societăţii.", an.IV, nr.3, 1868, p.67. 110 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.160. 111 "Foaia Societăţii.", an. IV, nr.3 din 1868, p.98.

38

Page 39: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Ca şi fratele său Alecu, Gheorghe Hurmuzachi a publicat în aceeaşi foaie o serie de articole, în care pornea de la principiul că ideea naţională trebuia să străbată şi creaţia literar-artistică, relevând valoarea folclorului românesc, privit de el ca "suflet al naţiunii". În ce priveşte poezia cultă, el era de părerea că trebuiau apreciate doar versurile care puteau crea un echilibru între expresia populară şi cea cultă. El reliefa faptul că condiţia primordială a progresului cultural al neamului românesc din Bucovina o constituia dezvoltarea limbii, literaturii şi învăţământului. De aceea el scria: "Niciodată o naţiune nu s-a înălţat la o treaptă însemnată de cultură care au cercat aceasta prin mediul unei limbi străine şi nu prin limba sa maternă. Niciodată acolo cultura nu a putut străbate în popor, ci a fost numai privilegiul unei minorităţi, iar poporul a rămas incult, ignorant, sărman, nebăgat în seamă, dispreţuit de către seminţiile cele cu limba c u l t ă . Naţionalitatea unui popor, individualitatea sa genetică, osebită de alte seminţii prin limba sa maternă este atât de veche ca şi popoarele. Dreptul de a-şi conserva şi cultiva naţionalitatea care, culminează în limba maternă, este o lege sfântă a naturii, principiul triumfător al civilizaţiunii moderne"112.

Sprijinându-se pe aceste idei, Gheorghe Hurmuzachi a înaintat către românii bucovineni cerinţa să susţină interesele naţiunii lor, dacă vor să câştige respectul străinilor. El le atrăgea atenţia că nu trebuiau să se ruşineze de modestele lor mijloace, de mica întindere a Bucovinei sau de pretinsa lor izolare. În legătură cu aceasta el arăta că: "Ţara noastră nu este mică, căci numai în Austria ea se întinde de aici prin Ardeal şi Ungaria până la Tisa, şi fraţii noştri ne întorc cu sinceritate simţămintele lor de dragoste şi frăţie, consimţesc cu noi şi urmăresc cu simpatie...năzuinţele noastre pentru cultura poporului nostru"113. Şi această afirmaţie ne demonstrează faptul că românismul promovat de fraţii Hurmuzachi a fost încălzit de flacăra idealului unităţii naţionale a românilor de pretutindeni.

Fraţii Hurmuzachi, în special Alecu şi Gheorghe, fondând ideologia românismului în Bucovina, au întemeiat-o pe noua fază a desfăşurării luptei de emancipare naţional-culturală, pe creşterea conştiinţei de sine a românilor de aici. În această luptă uşoară, ei au înarmat, din punct de

112 "Foaia Societăţii.", an. I, nr.4 din 1 aprilie 1865, p.86-87. 113 "Foaia Societăţii.", an. III, nr.3 din 1 martie 1867, p.58-59.

39

Page 40: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

vedere teoretic, românimea din Bucovina cu idei, teze şi concepte clare şi convingătoare.

În condiţiile ce s-au creat în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, românii aspirau să devină şi ei în Europa o naţiune autonomă, cu drepturi politice şi naţionale. Însă problemele politice locale erau privite de către cercurile guvernante de la Viena sub aspectele cele mai complexe. Ca popor, românii din Bucovina aveau o latură ce le lipsea altor popoare din monarhie. Ei formau un popor de aceeaşi limbă şi credinţă cu poporul întreg, care locuia în România, Ardeal, Basarabia. Faptul acesta, desigur a intrat întotdeauna în calculele stăpânirii habsburgice. De aceea ea a urmărit, prin diverse mijloace, înstrăinarea şi deznaţionalizarea românilor bucovineni. Germanizarea şi slavizarea lor, încercările de catolicizare a autohtonilor din provincia răpită Moldovei, erau doar unele din mijloacele ce trebuiau să ducă la anihilarea conştiinţei naţionale a românilor bucovineni. Aceştia, însă, trebuiau redeşteptaţi la viaţă naţională intensă, întru păstrarea fiinţei lor. Ei trebuiau ridicaţi nu la lupta de baricadă, ci la cea culturală, prin care să-şi asigure conservarea limbii, datinilor, tradiţiilor, credinţei, învăţământului naţional. Şi în cea de a loua jumătate a secolului al XIX-lea, în această luptă i-au condus şi îndrumat celebrii fraţi Hurmuzachi, adevăraţi apostoli ai neamului românesc din Bucovina.

40

Page 41: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL II

Hurmuzăcheştii — O familie de intelectuali

Page 42: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

42

Page 43: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Menţionaţi de Ion Neculce în „Letopiseţul Moldovei" (1662-1743), Hurmuzăcheştii au făcut parte dintr-o veche familie boierească înrudită cu familia Murguleţilor, cea a lui Simeon Movilă şi care a avut legături destul de apropiate cu Nicolae Mavrocordat, cel care s-a îngrijit cu atâta înflăcărare de păstrarea cronicilor româneşti. Anume aceste relaţii au făcut ca să se înrădăcineze în această familie pe de o parte românismul şi patriotismul, iar pe de alta - dragostea faţă de studiile ştiinţifice şi literare1. Începând din secolul al XVII-lea, membrii acestei familii au ocupat ranguri înalte şi au ajuns în Divanul Domnesc al Moldovei. Ei au adus importante servicii cauzei românismului, iar meritele lor au fost apreciate de către domnii ţării, care au menţionat în documentele vremii „că Hurmuzăcheştii au fost pururea de la început boieri credincioşi ai Moldovei şi boieri aleşi ai Sfatului şi ai Divanului Domnesc"2.

Cel dintâi Hurmuzachi, care a intrat în viaţa publică a Moldovei a fost Manolachi, mare comis în cea de a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Un fiu al acestui Manolachi a putut fi Cârstea, nepot de vară a lui Gheorghe Duca3. Cârstea s-a remarcat ca un om cu multă ştiinţă de carte. În 1711, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, el a fost pus de ieşeni „să fie cap al târgului"4. Fiul acestuia, Hurmuzachi (al cărui nume de botez a devenit nume de familie), a ajuns logofăt şi vornic de Botoşani. El era căsătorit cu fiica vistiernicului Ştefan Luca, omul de încredere şi solul de taină al lui Dimitrie Cantemir. Această Ilincă era nepoata cronicarului Ion Neculce5.

1 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia română, t. I, Sibiu, 1898, p. 736. 2 I. G. Sbiera, O pagină din istoria Bucovinei 1848-1850 dimpreună cu nişte Notiţe despre familia Hurmuzachi, Cernăuţi, 1899, p. 39. 3 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Ed. „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p. II. 4 Ibidem, p. 12. 5 Dumitru Covalciuc, Tinereţea lui Doxachi Hurmuzachi, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2002, p. 9.

43

Page 44: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Hurmuzachi a avut patru feciori. Primul, Alexandru, ajungând postelnic, prin anul 1766 a făcut pe cheltuielile sale o copie a cronicii lui Ion Neculce. Un altul, Matei, a fost în timpul încorporării Bucovinei la Austria mare paharnic şi pârcălab de Cernăuţi. În ţinutul Cernăuţilor el stăpânea moşiile Cernauca, Vasilău şi Văslăuţi. Al treilea, Ştefan, a fost vistiernic şi pârcălab de Hotin. Iar ultimul, Constantin, mare medelnicer, a deţinut funcţia de pârcălab de Galaţi6. Acesta, căsătorit cu Ruxandra, o grecoaică din Constantinopol, a moştenit Cernauca din Bucovina de la fratele său Matei, care nu a avut urmaşi. În 1781, când a fost creată, la îndemnul împăratului Iosif al II-lea, Comisia austriacă de delimitare a proprietăţilor funciare din Bucovina, medelnicerul Constantin Hurmuzachi se afla stabilit cu traiul în Cernauca, sat din imediata vecinătate a Toporăuţilor lui Miron Vodă Barnovschi, situat la o distanţă de 18 km de Cernăuţi7. În 1792 el a fost trecut în rândurile nobilimii bucovinene şi galiţiene cu gradul de cavaler şi a fost intabulat ca proprietar al moşiei Cernauca în Tabula Bucovinei8.

Marele medelnicer Constantin Hurmuzachi, decedat în 1792, a avut trei fii, şi anume Constantin, mare comis, Alecu şi Doxachi, precum şi o fiică, Nastasia, căsătorită cu boierul Vasile Vasilco din Lucavăţ pe Siret9. Urmaşilor le-a lăsat ca moştenire Cernauca din Bucovina şi părţi din moşiile Cârjoaia Zbiereni şi Horodiştea aflate în Moldova.

DOXACHI HURMUZACHI

Doxachi, cel de-al doilea fiu al lui Constantin şi al Ruxandrei Hurmuzachi, s-a născut în anul 1782 la Horodişte, în ţinutul Dorohoiului şi cart a învăţat, cu dascăli moldoveni şi greci, la curtea părinţilor săi. Din fragedă tinereţe el s-a călugărit, mai ales la îndemnul maicii sale, Ruxandra, o femeie foarte ambiţioasă şi nesăţioasă de avere. Doxachi sau „Doroftei monahul", cum îl zeflemisea maică-sa, şi-a dobândit pentru acele vremuri o

6 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 736 7 Dumitru Covalciuc, Op. cit., p. 15. 8 Dr. C. Diaconivich, Op. cit., p. 736. 9 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 13.

44

Page 45: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

cultură respectabilă. În 1804 şi-a părăsit metocul. Având 22 de ani venea în Bucovina, pe la Mamorniţa, să ia în stăpânire moşia de la Cernauca, năpăstuită de contele Logothetti, proprietarul satului învecinat Şerăuţi10. Atunci el n-a putut intra în posesiunea ocinei părinteşti, căci nu atinsese vârsta de 24 de ani, adică majoratul. Mai stătuse doi ani la mănăstire, revenind la Cernauca în 1806. Între timp, Ruxandra Hurmuzachi arendase moşia unui arendaş polon, pe nume Grigori Torosievici. Alungându-l de pe moşie, pentru a nu da prilej de înstrăinare a ocinei medelnicerului Constantin Hurmuzachi, Doxachi a fost dat nu o singură dată în judecată de către născătoarea sa şi purtat la procesele de la Forum nobilium din Cernăuţi.

S-a căsătorit în 1810 cu Ilinca, unica moştenitoare a stolnicului Iordachi Murguleţ, proprietarul moşiei Mihalcea de lângă Cernăuţi11, dar stăpân deplin al Cernaucăi avea să devină în 1818, după ce schimbă pământul Ilincăi cu partea din Cernauca ce-i revenise, prin dreaptă împărţire, surorii sale Nastasia şi după ce părţile lor din această ocină i le dăruiseră fraţii săi Constantin şi Alecu12.

Cu Ilinca, odrasla Murguleţilor, boierul Doxachi Hurmuzachi a avut şapte copii cu o viaţă mai îndelungată: fiii Constantin, Eudoxiu, Gheorghe, Alexandru şi Nicolae şi fiicele Eliza şi Eufrosina13. Eliza s-a căsătorit cu marele logofăt Gheorghe Sturdza, care îşi avea conacul în Dulceştii de lângă Roman, iar Eufrosina era măritată cu boierul Petrache Petrino din Basarabia14.

Stabilindu-se în Bucovina şi devenind cetăţean austriac, Doxachi Hurmuzachi a rămas şi supus moldovenesc. Dubla cetăţenie a făcut din el şi din urmaşii săi să fie şi să rămână şi buni români, şi cetăţeni austrieci loiali pe tot parcursul vieţii lor. De aceea domnii Moldovei l-au distins cu ranguri

10 Dumitru Covalciuc, Op. cit., p. 8. 11 Ibidem, p. 60. 12 Ibidem, p. 152-153. 13 Constantin Morariu, Părţi din istoria românilor bucovineni, Broşura II, Cernăuţi, 1894, p. 174. 14 Ibidem.

45

Page 46: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

boiereşti de onoare. Astfel, din 1819 el obţinuse rangul de căminar, în 1827 - cel de mare agă, iar în 1856 - titlul de mare vornic15.

Doxachi Hurmuzachi, nestorul românilor bucovineni, s-a stins din viaţă la 30 martie 1857 în Cernăuţi şi este înmormântat în curtea bisericii Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Cernauca, ctitorie a sa din 1825.

Conacul boieresc de la Cernauca, în care Doxachi Hurmuzachi a locuit peste o jumătate de secol, a fost până spre sfârşitul veacului al XIX-lea un „cuib de moldovenie" în noianul de străinism care a copleşit Bucovina după 1775, „un adevărat templu în care se păstrase cu sfinţenie limba şi obiceiurile româneşti"16. Trăind în regiunea dintre Nistru şi Prut, regiunea expusă rutenizării prin imigrările în masă din Galiţia învecinată, Doxachi a păstrat tradiţia românească şi a încercat să oprească noul curent politic care ameninţa să aducă mari prejudicii caracterului istoric românesc şi ortodox al Bucovinei. El a manifestat întotdeauna o atitudine de rezistenţă faţă de dominaţia habsburgică, faţă de politica, nefastă pentru Bucovina, a Guberniului de la Lemberg, a avut o mare înrâurire asupra altor familii şi a servit ca exemplu pentru alţi boieri şi mazili români din Bucovina.

Conacul de la Cernauca şi casa din Cernăuţi, cumpărată în 1812 de la contele Leon Logothetti, au devenit centre de întâlnire a intelectualilor din Bucovina, Moldova şi Basarabia, în care se discutau „în linişte şi fără pasiune problemele naţionale şi sociale atât privitoare la românii din Bucovina, cât şi la cei de peste hotare"17. Aici şi-au găsit adăpost şi mângâiere, în timpul de cumpănă, fruntaşi ai românilor din cele trei ţări române. De-o vorbă, cel mai de seamă apărător al refugiaţilor moldoveni din 1821-1823 în Bucovina a fost anume jovialul Doxachi Hurmuzachi. Refugiaţilor le-a căutat gazde în Cernăuţi; provizoriu i-a primit şi în casele sale. Îi vizita zilnic, pornind călare de la o gazdă la alta. Despre ospitalitatea lui, devenită proverbială, le scrisese unor prieteni de ai săi mitropolitul Moldovei Veniamin, care în 1821 se retrăsese la Colincăuţi, în Nordul Basarabiei, unde stătea în „plângătoare şedere": „Să veniţi la satul Cernauca de la graniţă a du-sale căminarului Doxachi Hurmuzachi, unde mă

15 Dr. C. Diaconovich, Op.cit., p. 736. 16 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 14. 17 T.V. Ştefanelli, Eudoxiu Hurmuzachi, în „Junimea literară", An IX, nr. 11-12, Cernăuţi, 1912, p. 198.

46

Page 47: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

voi afla şi eu"18. Printre localităţile învecinate Cernauca şi Colincăuţi de la 1812 trecea graniţa între Imperiul habsburgic şi Imperiul ţarist, sfâşiind astfel trupul Moldovei lui Ştefan.

Numeroşii refugiaţi din Moldova şi Transilvania, printre care Vasile şi Iancu Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, Iacob Bologa, Gheorghe Bariţiu, Timotei Cipariu etc., au fost găzduiţi de Ilinca şi Doxachi Hurmuzachi în anii 1848-1849. Când, de pildă, Iraclie Porumbescu, pionier al scrisului românesc din Bucovina, tatăl viitorului compozitor Ciprian Porumbescu, i l-a prezentat pe Aron Pumnul, abia sosit la Cernăuţi, boierul Doxachi şi-a îmbrăţişat musafirul, l-a sărutat pe frunte şi i-a zis: „Poftim, domnule, şi priveşte de acum înainte casa mea ca pe a dumitale"19. Amintindu-şi despre şederea sa în Bucovina, un alt participant la evenimentele revoluţionare din 1848 din Transilvania, Ioan Rusu, scria: „Auzind boierii din Bucovina de sosirea mea la Cernăuţi mi-or trimis bani de ajutor, unii câte 5, alţii câte 10 ruble ruseşti, apoi de câte ori mergeam de la Cernauca la Cernăuţi bătrânul Hurmuzachi întotdeauna îmi da câte o băncuţă de 10 florini zicând că la oraş nu poţi merge fără bani"20.

Doxachi Hurmuzachi a fost adeptul ideii separării Bucovinei de Galiţia şi a constituirii ei în ducat autonom. El a fost şi membru marcant al Comitetului duhovnicesc, creat în mai 1848 din reprezentanţi ai clerului şi din laici pentru a se opune felului dictatorial al episcopului Eugenie Hacman de a administra Eparhia Bucovinei. Către sfârşitul vieţii a tradus din limba greacă şi o broşură cu tematică religioasă. Acest om foarte pitoresc „reprezenta vechea societate moldovenească nu numai prin portul său, prin obiceiurile româneşti, prin tradiţiile naţionale, ci în el s-a evidenţiat, în primul rând, sufletul românesc, sincer şi ospitalier şi de aceea era firesc ca acest boier, trăit într-un alt mediu, mai patriarhal şi cucernic, dar mai sănătos, să dea aceeaşi creştere fiilor şi fiicelor sale, de care s-a făcut singur părtaş în casa părintească de la Horodiştea"21. Despre felul cum se purta stăpânul moşiei Cernauca ne spune acelaşi Iraclie Porumbescu: „Îmi aduc

18 Teodor Balan, Refugiaţii moldoveni în Bucovina 1821-1848, Ed. „Cartea Românească", Bucureşti, 1929, p. 16. 19 Ilie Rad, Aron Pumnul (1818-1866), Cluj-Napoca, 2002, p. III. 20 Ioan Oros alias Rusu, Memorii, Bucureşti, 1989, p. 124. 21 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 18.

47

Page 48: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

aminte... cum bătrânul boier Hurmuzachi, în hainele sale patriarhale, în antereu adică, de arşenic de mătase, încins cu şal scump de Bagdad, care ajungea până sus de piept, caţaveică de blană de jderi, deasupra cu giubea de cel mai fin postav, în cap cu fes roşu, de sub care se vedea retezatul păr, alb ca laptele şi peste fes pălăriuţă sură; în mână cu o vărguţă de gutapercă cu bold de aur la mănunchiu, călare pe sur sprinten şi focos, ce mergea în umblet măsurat şi cilibiu, de ţi-era mai mare dragostea să te uiţi la el şi la septegenarul său călăreţ"22.

„Patriarhul" de la Cernauca avea 78 de ani, când a pornit pe drum neîntorcător. Dar, înainte de a închide ochii pe vecie, el le-a lăsat urmaşilor un impresionant testament, pe care l-a publicat „Telegraful Român" din Sibiu23. Acest testament politic releva cele trei mari şi sfinte îndatoriri, pentru care românii bucovineni aveau să răspundă în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi urmaşilor lor. Aceste îndatoriri erau: iubirea de patrie, iubirea de limbă şi iubirea duhovnicească. În situaţia dată, pentru a nu fi purtaţi de valurile străinismului, românul bucovinean trebuia să iubească patria, limba şi biserica, căci: „Românească este ţara aceasta în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor şi înzestrată cu drepturi româneşti care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei.

Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost totdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, nici un drept nu s-a aflat în puterea ca să o desfiinţeze.

Biserica ţării noastre este biserica ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru, care, cu toate că are drepturile cele mai frumoase, se află totuşi în împrejurările de faţă ameninţată de nişte jurstări nefavorabile şi cere ajutorul fiilor săi ca să o apere"24.

22 Iraclie Porumbescu, Amintiri, Ediţie îngrijită, prefaţată, note şi glosar de Nicolae Oprea, Cluj-Napoca, 1978, p. 189. 23 Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 120. 24 Testamentul politic al boierului bucovinean Doxachi Hurmuzachi, în Almanahul cultural al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996, p. 30.

48

Page 49: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

CONSTANTIN HURMUZACHI

Jurisconsult şi om politic, Constantin este primul copil al boierului Doxachi Hurmuzachi şi vede lumina zilei la 12 noiembrie 1811 în Cernauca25. În 1818 este dat la o şcoală primară din Cernăuţi, iar Liceul clasic din capitala Bucovinei îl absolvă în 1830. Pleacă apoi la Viena, unde se înscrie la universitatea de acolo, obţinând studii juridice. În 1834, după absolvirea universităţii, se întoarce în Bucovina cu gândul de a-şi căuta o slujbă potrivit cunoştinţelor sale, însă, la solicitarea marelui logofăt Gheorghe Bals Dumbrăveanul din Moldova, pleacă la Chişinău, unde timp de opt luni învaţă limba rusă. Logofătul avea nişte procese îndelungate la St.-Petersburg pentru moşiile sale din Basarabia şi de aceea avusese nevoie de ajutorul lui Constantin Hurmuzachi, care prin rara sa erudiţie şi iscusinţă câştigă în scurt timp toate procesele26.

Stabilindu-se în 1844 în Moldova, unde logofeţia dreptăţii şi sfatul domnesc i-au „recunoscut competiţia şi dritul de advocat în cauze civile", Constantin Hurmuzachi este numit în 1850 membru al Comisiei pentru reorganizarea învăţământului public, iar în 1852 este inclus în Comisia legilor, căreia în timp de un an îi prezintă partea I a Codului penal27.

Fiind la vremea sa „unul din cei mai învăţaţi bărbaţi ai Moldovei"28, Constantin Hurmuzachi, „doctor în drept, eminent om politic ..., alături de fraţii săi a jucat un rol important în desprinderea din 1849 a Bucovinei de Galiţia şi la proclamarea ei ca ducat autonom"29. A avut, totuşi, un rol mult mai mare în desfăşurarea luptelor politice având ca scop Unirea Principatelor30.

25 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, t.1. Sibiu, 1898, p.736. 26 Ibidem. 27 Ibidem. 28 Teodor Balan, Refugiaţii moldoveni din Bucovina în 1821 şi 1848, Editura „Cartea Românească", Bucureşti, 1929, p.11. 29 Mircea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p.182. 30 Constantin Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina 1775-1918, Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, 1996, p.76.

49

Page 50: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Tratatul de la Paris din 30 martie 1856 a pus capăt Războiului Crimeii şi a înlăturat protectoratul rusesc asupra Ţărilor Române, dar a menţinut suzeranitatea otomană şi a pus aceste ţări sub garanţia celor şapte Puteri europene. În cadrul acestui tratat era prevăzută consultarea „dorinţelor populaţiei" în privinţa viitoarei organizări a Principatelor31. Întrucât Turcia, Rusia şi Anglia au pretextat că românii n-ar dori să formeze un singur stat, s-a decis trimiterea în Principate a unor comisari, care să ia act de doleanţele românilor. Consultarea urma să se facă în Moldova şi Muntenia prin convocarea de adunări (divanuri ad-hoc), care să se pronunţe în privinţa organizării viitoare a celor două ţări32. Competenţa acestor divanuri era hotărâtoare. Cu aceasta problema Unirii Principatelor intrase într-o fază nouă.

La o lună şi ceva de la semnarea Tratatului de pace de la Paris, „moldovenii au luat iniţiativa de a strânge într-un mănunchi puternic pe toţi bărbaţii meniţi a fi conducătorii naţiunii prin poziţia, cultura, cunoştinţele şi patriotismul lor"33. În acest sens, la 25 mai/6 iunie 1856 la Socola, lângă Iaşi, a fost înfiinţată Societatea „Unirea", din care făcea parte şi bucovineanul Constantin Hurmuzachi. Avea 45 de ani, fusese până atunci distins, pentru meritele personale privind redactarea regulamentului şcolar şi a Codului penal al Moldovei, cu titlurile de agă şi, respectiv, de mare vornic. Iar printr-un decret domnesc din 1 aprilie 1856 i se recunoscuse formal împământenirea34. Comitetul acestei societăţi, compus din 21 de persoane, a hotărât, în ajunul sosirii comisarilor din partea puterilor garante, pentru a se informa asupra dorinţelor şi nevoilor ţării, următoarele: „Unirea Principatelor sub un prinţ străin, dintr-o familie domnitoare în Europa, afară de dinastiile statelor megieşite. Statornicirea unei capitale noi în mijlocul ţării"35. Societatea a mai hotărât ca şi componenţa divanurilor ad-hoc să se stabilească prin alegeri, iar de

31 Grigore Ploeşteanu, Românii în conştiinţa Europei, Editura „Veritas", Târgu-Mureş, 1994, p.166. 32 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.110. 33 Ibidem. 34 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p.736. 35 Petru Rusşindilar, Op. cit., p.111.

50

Page 51: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

problema alegerilor depindea viitorul ţării. Societatea a instituit din sânul ei o comisie din 5 membri (Mihail Kogălniceanu, Constantin Hurmuzachi, Costache Rolla, D. Ralet şi N. Şuţu), însărcinată cu elaborarea proiectului asupra modului de alegere, în conformitate cu vechile datini ale ţării şi cu art. 24 din Tratatul de la Paris36. La a doua şedinţă a Societăţii „Unirea", care are loc la 11 iunie 1856, este ales Comitetul Central al Unirii, din care, alături de mari personalităţi ca, de exemplu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Anastasie Panu, Costache Negri, Neofit Scriban ş.a., făcea parte şi Constantin Hurmuzachi, pe atunci unul dintre cei mai influenţi membri ai partidului unionist37. Iar în februarie 1857, când se constituie la Iaşi Comitetul Electoral al Unirii, care să adopte un program de acţiune pentru ca românii din ambele principate să-şi poată exprima liber dorinţele lor în divanurile ad-hoc, Constantin Hurmuzachi, ales secretar, devine sufletul acestui comitet38.

În 1857 micii proprietari din ţinutul Romanului îl aleg pe Constantin Hurmuzachi ca deputat în adunarea ad-hoc a Moldovei. În cadrul ei „a participat la formularea celor cinci puncte din dorinţele ţării şi a rostit un cuvânt însufleţitor pentru unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti"39. În 1858 a fost ales deputat în adunarea electivă. Când a venit vorba, însă, de alegerea domnitorului şi când mulţi unionişti au sprijinit candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza, Constantin Hurmuzachi s-a pronunţat ca în fruntea statului să se afle un om cu influenţă. Un asemenea om îl vedea în persoana lui Grigore Sturza, fiul fostului domn al Moldovei Mihai Sturza40. În acest scop, ajutat de câţiva prieteni, a înfiinţat ziarul „Constituţionalul" al cărui prim număr vede lumina tiparului la Iaşi în ziua de 10 noiembrie 185841.

Pentru a agita ideea unirii, Constantin Hurmuzachi elaborează împreună cu Ioan Maiorescu broşura (în limbile română şi franceză) „Dezvoltarea drepturilor Principatelor moldo-române. În urma tratatului de

36 Ibidem. 37 Ibidem. 38 Ibidem, p.112. 39 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p.737. 40 Teodor Balan, Op.cit., p.27. 41 Ibidem.

51

Page 52: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

la Paris din 30 martie 1856". În această broşură, care este pentru uzul străinătăţii interesate, se face o largă incursiune istorică, sunt înlăturate echivocurile întreţinute deliberat sau nu în jurul statutului juridic al Principatelor Româ ne42. În perioada de pregătire a Unirii, după deschiderea Divanului Ad-hoc al Moldovei (22 septembrie 1857), Constantin Hurmuzachi a fost ales membru al comisiilor: pentru verificarea titlurilor deputaţilor (mandatelor), redactarea regulamentului Divanului, îndreptarea hotarelor ţării, impunerea străinilor la justiţia ţării, îndreptarea hotarului din Delta Dunării, întemeierea relaţiilor comerciale, libertatea cultelor, înfiinţarea unui Sinod etc. În cadrul acestora, expunerea de motive şi întocmirea proiectelor de legi i-a aparţinut43.

Constantin Hurmuzachi n-a sprijinit de la bun început candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza şi acest fapt l-a îndepărtat pentru puţin timp de prietenii săi din tabăra unionistă. Mai apoi el şi-a dat votul pentru Cuza şi, ca jurist eminent, a înţeles, ca şi alţii, că dubla alegere a lui Al. I. Cuza „a fost un act decisiv şi imprevizibil, fondul chestiunii nu a stat nici un moment sub semnul fatidicului. Dimpotrivă, dubla alegere a fost doar o variantă posibilă a înfăptuirii Unirii, rod al unei îndelungate desfăşurări cu adânci rădăcini în istorie, pregătită, minuţios şi prin luptă necurmată şi minuţios chibzuită"44. Evenimentele de la 24 ianuarie 1859, recunoaşterea şi acceptarea dublei alegeri de concertul european în toamna aceluiaşi an şi mai ales acceptarea unificării politico-administrative a statului naţional român în ultimele luni ale anului 1861, „au dezvăluit nu numai viabilitatea noului stat naţional ce se constituise, ci şi forţa sa de a se afirma ca o entitate europeană pe drumul evident al unei afirmări pe deplin de sine stătătoare"45.

În primii trei ani de afirmare a noului stat, Constantin Hurmuzachi are de îndeplinit funcţii importante în Moldova. De pildă, după 24 ianuarie 1859 el este ministru al justiţiei (numit prin decretul din 8 martie 1859,

42 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.114. 43 Ibidem, p.116. 44 L. Boicu, Anul 1859 în raporturile internaţionale, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol", XXVI, Universitatea „Al.I.Cuza", Iaşi, 1989, p.6. 45 Dan Berindei, Introducere la Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vol I, 1859-1861, Editura Academiei Române, 1989, p.IX-X.

52

Page 53: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

emis de Al. I. Cuza) în guvernul Moldovei, condus de Ion Ghica. În anii 1860 şi 1861 este ales deputat în Adunarea legislativă, deţinând chiar funcţia de vicepreşedinte al ei. În ianuarie 1861 este din nou numit ministru de justiţie al Moldovei46.

Un timp oarecare, sleit de frământările politice din ţară, se retrage la conacul din Dulceşti, ţinutul Roman, al cumnatului său Gheorghe Sturdza. Acolo, la Dulceşti, îl va vizita principele Carol, după urcarea sa pe tronul României. În toamna anului 1867 este ales deputat în Camera legislativă din Bucureşti. Elaborează proiectul de lege privind concesiunea construirii căilor ferate în ţară47.

În toamna anului 1868, îmbolnăvindu-se, este nevoit să se interneze într-un sanatoriu din Viena. Imediat după plecarea sa din Bucureşti, Constantin Hurmuzachi este numit Prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie a României. Nu apucă să ia în primire această funcţie, căci la 15 februarie 1869 se stinge din viaţă în capitala Austriei, de unde corpul său neînsufleţit este transportat în România, la Dulceşti, unde se stabilise prin căsătorie, cu Gheorghe Sturdza, sora lui, Eliza, pentru a fi înmormântat48.

Constantin Hurmuzachi nu şi-a întemeiat în timpul vieţii, ca şi fraţii săi Eudoxiu şi Alecu, o familie. Întreaga energie şi-a dăruit-o, până la 1859, luptei pentru Unirea Principatelor. Apoi s-a remarcat ca fruntaş al luptelor pentru drepturile istorice ale României, pentru constituirea guvernului reprezentativ, constituţional şi pentru dezvoltarea învăţământului şi culturii, ca om ce şi-a impus punctul de vedere în reformarea legislaţiei naţionale. Prin Constantin Hurmuzachi şi Bucovina şi-a adus contribuţia la făurirea statului unitar român şi independent. Căci nu întâmplător istoricul Ion Nistor a scris următoarele: „Constantin Hurmuzachi a fost cel mai mare talent politic, pe care Bucovina l-a dat Moldovei. Pe lângă numeroşii arhierei şi dascăli de toate categoriile, pe care românii bucovineni îi dădură fraţilor lor de peste Molna, vine şi persoana lui Constantin Hurmuzachi ca să încununeze prinosul nostru de energii şi talente"49.

46 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.126-127. 47 Dr. C. Diaconovich, Op.cit., p.737. 48 Ibidem. 49 Ion Nistor, Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina 1774-1875, Bucureşti, 1916, p.42.

53

Page 54: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

EUDOXIU HURMUZACHI

Cel de al doilea fiu al boierului Doxachi Hurmuzachi, cel căruia i s-a dat, la botez, numele părintelui său - Eudoxiu, s-a născut la Cernauca la 29 septembrie 1812. Acesta era un copil retras, fiind înclinat nu spre joacă, ci spre meditaţie şi spre lectura cărţilor pe care le aflase în biblioteca bunului său tată. Cititul şi scrisul le-a deprins în casa părintească, la o vârstă destul de fragedă, cu profesorul cernăuţean Porfiriu Dimitrovici (1801-1865), diacon la Episcopia Bucovinei şi viitor redactor al „Calendarului pentru Bucovina"50. Studiile primare, gimnaziale şi liceale le obţine la Cernăuţi între anii 1819-183151, fiind în perioada cât a învăţat la Liceul german de stat, înfiinţat în capitala Bucovinei în 1808, primul elev al clasei52. După absolvirea liceului, părinţii l-au trimis, odată cu fratele său mai mare, Constantin, la Viena, pentru a se înscrie la Facultatea de Drept. În timpul studenţiei şi-a dezvăluit înclinaţia spre studiu şi cercetare. N-a studiat în capitala Austriei numai dreptul, ci a frecventat şi cursurile Facultăţii de Istorie53.

În anul 1835, absolvind Facultatea de Drept, Constantin Hurmuzachi s-a întors la Cernauca, Eudoxiu, însă, a rămas la Viena pentru a întreprinde cercetări minuţioase în arhivele statului54. El nu va fi, totuşi, singur în capitala Austriei, căci din 1834 acolo, pentru a obţine, la fel, studii juridice, se afla fratele său Gheorghe.

Pe lângă faptul că îşi consacra timpul studierii documentelor privind istoria românilor, pe care le descoperea în arhivele vieneze, Eudoxiu Hurmuzachi îşi exercita funcţia de practicant la judecătoria Schotten55. Iar

50 Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993, p. 62. 51 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, t.1, Sibiu, 1898, p. 737. 52 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p. 23. 53 Ibidem. 54 Enciclopedia istoriografiei româneşti, Coord. şt. prof. univ. Dr. Ştefan Ştefănescu, EŞE, Bucureşti, 1978, p. 174. 55 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 24.

54

Page 55: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

în perioada 1838-1841 el a susţinut toate examenele pentru obţinerea titlului ştiinţific de doctor în drept56.

Şederea îndelungată a lui Eudoxiu Hurmuzachi la Viena nu-l îndepărtează de familie, de prieteni, de Bucovina. Ştirile, pe care le trimite părinţilor sunt dovada unui fin spirit de observaţie şi a unei interesante poziţii faţă de problemele vremii de atunci. De la Eudoxiu, boierul de la Cernauca primea veşti despre evenimentele politice şi despre tot ce putea să-l mai interese, pe când scrisorile adresate „mămucăi" dovedeau adâncul sentiment filial de stimă, de dragoste şi gratitudine faţă de fiinţa care i-a dat viaţă. Eudoxiu nu numai că le trimitea părinţilor veşti din locul aflării sale, ci le cerea întotdeauna ştiri privind treburile gospodăriei. El vroia în permanenţă să fie la curent cu totul ce se întâmpla pe vasta lor moşie şi de aceea devenise fiul favorit al lui Doxachi. Anume, sfătuindu-se şi chibzuind, împreună cu Eudoxiu aranja Doxachi treburile gospodăriei lor. Când lui Doxachi i s-a părut că acest tânăr serios, solid, ordonat avea intenţia să rămână pentru totdeauna în capitala Austriei, el a început să-l roage în scrisori să se întoarcă acasă. Dar Eudoxiu şi-a întrerupt şederea sa la Viena, pentru a se reîntoarce la Cernauca, abia în 1840, după plecarea fratelui său Constantin în Moldova57. Aj uns la conacul din Cernauca, pe care nu-l văzuse timp de cinci ani, Eudoxiu îi va scrie fratelui său Constantin următoarele rânduri emoţionante: „În sfârşit a sunat ceasul meu cel fericit - sunt la Cernauca în mijlocul părinţilor şi al fraţilor care mă iubesc şi astfel mă despăgubesc pentru petrecerea mea între străini care rar sau niciodată nu pot înlocui pe acei pe care natura ţi i-a dăruit. Petrec aici zile şi ore pe care nu le am în Viena, căci astfel de inimi şi asemenea căldură n-a avut pentru mine capitala imperială"58.

Acasă, în Bucovina, pe Eudoxiu îl aştepta o muncă istovitoare. Tatăl său Doxachi, fiind şi cetăţean moldovean, era purtat pe drumuri, la diferite procese, pentru unele părţi de moşii rămase în Moldova. Trebuia să-şi ajute părintele, să-l apere de adversari, trebuia să lupte cu justiţia moldovenească imperfectă.

56 Ibidem. 57 Ibidem. 58 T. Balan, Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia lui de documente, Tip „Cartea Românească", Cluj-Sibiu, 1944, p. 5.

55

Page 56: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Pentru a se întâlni cu fratele său Constantin şi cu sora sa Eufrosina, căsătorită la Rujniţa, în ţinutul Soroca, cu boierul Petrache Petrino, la sfârşitul lunii octombrie a anului 1841 Eudoxiu întreprinde o călătorie în Basarabia59. De la Chişinău, unde se întâlnise şi cu fratele său Alecu, venit de la moşia Galbăna a lui Costache Balş, pe care o administra Constantin, el va pleca la Iaşi, pentru a se interesa cum puteau fi încheiate, în favoarea tatălui său, procesele judiciare pentru moşiile Ipoteşti şi Teioasa. În 1842 a făcut o călătorie la Constantinopol, apoi a revenit în toamna aceluiaşi an la Cernauca, pentru a strânge documentele necesare terminării procesului pe care îl avea în Moldova Doxachi Hurmuzachi60. Din februarie până în octombrie 1843 el s-a aflat la Iaşi, dar cu toate că şi-a depus eforturile ca procesul să fie câştigat, din cauza adversităţii unor boieri din Divanul Domnesc şi a poziţiei neînţelese a domnitorului Mihail Sturdza, moşiile din Moldova ale Hurmuzăcheştilor au fost pierdute pentru totdeauna61. Anul 1844 l-a petrecut în Bucovina, la casa părintească, dar în primăvara lui 1845 se afla la Dulceşti, ţinutul Roman, la sora lui Eliza şi cumnatul Gheorghe Sturdza62.

Perioada 1841-1845 Eudoxiu Hurmuzachi şi-a petrecut-o parte în Bucovina austriacă, parte în Basarabia rusească şi în Moldova aflată sub suzeranitatea Porţii Otomane. El şi-a văzut neamul înrobit, căci Moldova lui Ştefan, împărţită, se afla sub trei stăpâniri străine. Atunci, poate, în suflet a slobozit rădăcini mai adânci ideea de a face ceva folositor pentru toţi românii. Şi-a pus de gând să continue să adune cu mai multă perseverenţă documente privind trecutul poporului român, care să dovedească continuitatea şi unitatea neamului românesc de la Nistru până la Tisa, din Carpaţi până la Marea Neagră. El dorea fierbinte ca Europa să afle că la gurile Dunării se află un popor harnic, viguros, de origine daco-latină, cu un trecut bogat, un popor care a oprit cu pieptul său înaintarea păgânilor spre vestul continentului, un popor care merita o soartă mai bună decât aceea pe care o avea atunci.

59 Ibidem. 60 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 25. 61 Ibidem. 62 T. Balan, Op. cit., p. 6.

56

Page 57: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Atras de istorie, „dobândind o perspectivă clară asupra însemnătăţii acestei ştiinţe pentru afirmarea drepturilor naţionale ale poporului român"63, în iulie 1845 Eudoxiu Hurmuzachi s-a întors la Viena. Era primul român care pătrundea în arhivele austriece, primul care a copiat un număr impresionant de documente privind istoria neamului românesc.

Cercetările făcute din anul 1846 şi continuate, cu unele întreruperi, mai bine de un deceniu, aveau să-i fie de un mare folos viitorului savant şi om politic. Eudoxiu Hurmuzachi „va transforma istoriografia într-o armă de luptă pentru obţinerea drepturilor politice", „va căuta să lege activitatea sa istoriografică de necesităţile practice şi naţionale ca un mijloc de a înţelege direcţia dezvoltării societăţii din vremea sa"64. Nu-i venea greu să pătrundă în conţinutul documentelor pe care le descoperea, fiindcă cunoştea bine limbile germană, franceză, engleză, italiană, polonă, neogreacă, latină şi slavonă65.

În timpul şederii sale la Viena, Eudoxiu Hurmuzachi a venit în contact cu cultura germană, cu spiritul ei critic şi realist, spirit de care se va conduce mai târziu. „Această influenţă va da naţionalismului său un realism care îndemna la fapte practice, spre deosebire de politica mai teoretică a liberalilor din Principatele Române, crescuţi la cultura franceză"66. Cu toate că se forma un savant foarte serios, Eudoxiu Hurmuzachi rămânea un om deosebit de modest. În toate deprinderile sale părea un om cu totul obişnuit şi doar manierele sale îi trădau obârşia nobilă. Era un om foarte tăcut, liniştit, puţin comunicativ, simplu în port şi în trai. Nu participa la distracţii şi banii şi-i cheltuia pe copierea documentelor din arhive. Era, „mic de stat, cu înclinaţiune spre grosime, cu faţa sa expresivă, barbă lată, mai mult albă decât sură şi cu un pince-nez, care-i atârna de piept prins de o sforiţă de mătase neagră cu mâinile veşnic la spate sau în buzunare. Purta cilindru pe cap şi o redingotă neagră peste care iarna mai îmbrăca un pardesiu, căci cel mai mare ger nu-i făcea nici o supărare şi este cunoscut

63 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 26. 64 Constantin Şerban, Eudoxiu Hurmuzachi, ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne, în „Revista de istorie", tom. 27, 1974, nr. 1, p. 44-45. 65 Mircea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p. 183. 66 Petru Rusşindilar, Op. cit. p.27.

57

Page 58: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

cum iarna, în Viena, punea pe servitorul său să-i spargă ghiaţa în Dunăre, iar el făcea o baie, ceea ce i-a pricinuit adesea conflicte cu poliţia, până ce aceasta se obişnui, în fine, cu acest curios sport al lui Hurmuzachi"67. Conform informaţiilor pe care ni le-a oferit memorialistul Teodor Ştefanelli, care l-a cunoscut şi la Cernăuţi, şi la Viena, unde şi-a făcut studiile, Eudoxiu Hurmuzachi era, în genere, un bun sportiv. Ne spune el şi următoarele: „Era în stare să înoate ore întregi cu deosebită uşurinţă, - şi spun rudele sale - că odată a trecut înotând întreaga lăţime a Bosforului până la aşa numitul turn al lui Leandru, lăţime care în vechime se numea Seslos şi Abydos, iar altădată a trecut înot lacul Como, urmat într-o luntre de fratele său Nicolae68.

În timpul aflării sale la Viena, prin 1846-1847, Eudoxiu Hurmuzachi a frecventat cursurile Institutului Politehnic din capitala Austriei şi acolo a venit în contact cu cercurile revoluţionare ale tineretului vienez.

Revoluţia de la 1848, care a cuprins aproape întreaga Europă, a avut ca scop primordial înlăturarea relaţiilor feudale. Preludiul acestei revoluţii l-a constituit insurecţia declanşată la 12 ianuarie 1848 în oraşul italian Palermo. Evenimentele revoluţionare din 22 şi 24 februarie au dus la răsturnarea monarhiei şi la proclamarea Republicii Franceze. La 13 martie 1848 flăcările revoluţiei s-au extins şi asupra Austriei, care după anul 1815 devenise bastionul politic al reacţiunii din Europa Centrală69. În rezultatul acţiunilor revoluţionare a fost răsturnat regimul reacţionar al lui Metternich, iar împăratul Ferdinand, care a domnit sub tutela acestui cancelar şi care în decembrie 1848 a fost constrâns să abdice, s-a văzut silit de către forţele revoluţionare să aprobe instituirea unui nou guvern, să proclame libertatea presei şi a adunărilor, organizarea gărzilor civile şi desfăşurarea alegerilor libere în Adunarea Constituantă. Fără multă şovăire, Eudoxiu Hurmuzachi, adversar al absolutismului, s-a înscris în Garda naţională de la Viena. Dar atunci când ecoul revoluţiei a ajuns şi în Bucovina, extremitatea estică a monarhiei habsburgice, care încă nu era pe

67 T. V. Ştefanelli, Eudoxiu Hurmuzachi, în „Junimea literară", Cernăuţi, anul IX, nr. 11-12, 1912, p. 197. 68 Ibidem. 69 Dumitru Covalciuc, Revoluţia de la 1848 şi prima acţiune revendicativă a bucovinenilor, în „Zorile Bucovinei", 1 aprilie 1998.

58

Page 59: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

atunci un ducat autonom, ci o simplă circumscripţie administrativă a Galiţiei, şi când Anton Kral, directorul Liceului german de stat din Cernăuţi, s-a pus în fruntea unei gărzi naţionale70, Eudoxiu Hurmuzachi s-a grăbit să se întoarcă în provincia natală, pentru a participa la mişcarea naţională şi

71 autonomistă .

Problema centrală, care a grupat cei mai valoroşi reprezentanţi din toate categoriile sociale româneşti din Bucovina, precum şi un însemnat număr de membri ai elitelor politice şi economice neromâneşti, a constituit-o separarea provinciei de Galiţia, ca pe această cale Bucovina să-şi dobândească autonomia72. La Cernăuţi a fost creat, de către întrunirea populară din 10/22 martie 1848, un Comitet de acţiune. Din iniţiativa acestuia, la 8/20 mai 1848 a avut loc o mare adunare a bucovinenilor73, la care au participat reprezentanţi ai clerului, boierimii liberale, gospodarilor de la sate, orăşenilor şi minorităţilor etnice. Adunarea l-a ales ca preşedinte al ei pe Doxachi Hurmuzachi74, luând apoi în dezbatere cerinţele generale ale bucovinenilor. La începutul lunii iunie 1848 revendicările populaţiei bucovinene şi-au găsit reflectarea într-un document, la redactarea şi definitivarea căruia a luat parte în modul cel mai activ Eudoxiu Hurmuzachi, ca jurist şi istoric, document pe care şi-au depus semnăturile peste 230 de reprezentanţi ai tuturor claselor, categoriilor sociale şi etniilor din Bucovina75. Acest document, fiind denumit „Petiţia Ţării", conţinea 12 puncte sau cerinţe. Prima dorinţă politică din cele 12 era autonomia Bucovinei şi separarea ei de Galiţia, în conformitate cu patenta împăratului Austriei Leopold al II-lea din 19 septembrie 1790, şi crearea unei diete provinciale. A doua cerinţă şi-a găsit în scrisoarea de însoţire a petiţiei o tălmăcire mai amplă: "păstrarea naţionalităţii prin ridicarea de şcoli elementare şi înfiinţarea la Cernăuţi a unei catedre de limba şi literatura

70 I bi dem. 71 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 737. 72 Ştefan Purici, Problema autonomiei Bucovinei între anii 1775-1861, în „Codrul Cosminului", seria nouă, Fundaţia Culturală a Bucovinei, 1996, nr. 2 (12), p. 235. 73 M. Iacobescu, Revoluţia de la 1848 - moment de răscruce în istoria românilor din Bucovina, în „Suceava", V, 1978, p. 21-22. 74 Ştefan Purici, Op. cit., p. 235. 75 Din tezaurul documentar sucevean. Catalog de documente 1393-1849, Bucureşti, 1983, p. 633.

59

Page 60: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

română, prin angajarea în serviciile publice şi administrative a persoanelor cunoscătoare a limbii române şi prin obligarea autorităţilor provinciale de a folosi şi limba română în administraţie"76. Prin cea de a treia dorinţă se cerea administraţie provincială proprie în toate problemele administrative, politice şi judiciare. În rest, fiecare dorinţă din „Petiţia Ţării" şi-a găsit justificarea în planul unor comentarii favorabile, bazate pe dreptul istoric al românilor bucovineni77.

La 1 august 1848 o deputaţiune bucovineană, condusă de Eudoxiu Hurmuzachi şi deputatul rădăuţean Mihai Bodnar, a prezentat „Petiţia Ţării" prezidiului parlamentului vienez78. Susţinut de Anton Kral, împuternicit să ia cuvântul în plenul parlamentului de deputaţii Mihai Bodnar şi Miron Ciupercovici, Eudoxiu Hurmuzachi a agitat cu consecvenţă în capitala Austriei problema separării Bucovinei de Galiţia. El vedea în obţinerea autonomiei provinciale o condiţie vitală pentru demararea unor reforme şi modificări cardinale a întregii vieţi social-economice şi politice din Bucovina, vedea o bază temeinică pentru afirmarea, apărarea şi dezvoltarea fiinţei naţionale a românilor bucovineni79. Fiindcă problema Bucovinei rămânea nerezolvată, Eudoxiu Hurmuzachi a alcătuit în 1849 un prememoriu la „Petiţia Ţării" din iunie 1848. Acest prememoriu era „menit să menţină în atenţia autorităţilor superioare austriece doleanţele populaţiei româneşti din Bucovina pentru emanciparea politică"80.

Problema viitorului statut al Bucovinei a fost luată în dezbatere de către Comisia parlamentară pentru elaborarea constituţiei la 24 februarie 1849. Raportorul Fr. Smolka a formulat următoarea concluzie: „Să i se recunoască Bucovinei situaţia de provincie separată"81. Independenţa Bucovinei a fost recunoscută de împăratul Austriei Franz Joseph în Constituţia din 4 martie 184982. În legătură cu acest fapt, ministrul de

76 Dumitru Covalciuc, Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. VII; Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1998, p. 11. 77 Ibidem. 78 Ştefan Purici, Op. cit., p. 238. 79 Ibidem. 80 Constantin Şerban, Op. cit., p. 45. 81 G. Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra situaţiei, Sibiu, 1895, p. 176. 82 Ştefan Purici, Op. cit., p. 246.

60

Page 61: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

interne al Austriei A. Bach, fost coleg de studii cu Eudoxiu Hurmuzachi, îl cheamă pe acesta la Kremsier, pentru a-l consulta în privinţa reorganizării administrative a Bucovinei. Acesta îl mai însărcinează şi cu traducerea în limba română a decretelor şi ordonanţelor în această chestiune, cu redactarea codului civil şi a codului penal83. Un alt ministru austriac, Schemerling, îl include în 1850 pe Eudoxiu Hurmuzachi în comisia pentru elaborarea unui dicţionar de termeni juridici româneşti şi în comisia pentru revizuirea şi completarea cărţilor didactice destinate şcolilor din Bucovina. 84

Prin decretul imperial din 13 martie 1849, autorităţile din Galiţia şi Bucovina erau înştiinţate că, potrivit Constituţiei din 4 martie 1849 „ducatul Bucovinei formează o ţară de Coroană autonomă"85. În locul căpitanului districtual Gheorghe Isăcescu, guvernator provizoriu al noului ducat a fost numit E. Bach, fratele ministrului de interne al Austriei. La 26 aprilie 1849 acesta a publicat instrucţiunile privitoare la elaborarea proiectului de constituţie şi la formarea Comitetului bărbaţilor de încredere, alcătuit din 15 persoane. În septembrie 1849 Proiectul de Constituţie provincială pentru ducatul Bucovinei a fost publicat în ziarul „Bucovina", înfiinţat la Cernăuţi şi redactat de către fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi. Documentul elaborat definea Bucovina ca „provincie a coroanei imperiului austriac", iar Cernăuţii - drept capitală a acesteia, precizând în cele 57 de articole modul în care avea să se exercite regimul autonomiei provinciale86. La 8 octombrie 1850 a fost promulgată legea privind organizarea politică a Bucovinei. În fruntea provinciei, împărţită în 6 districte, se afla guvernatorul, care mai avea de îndeplinit şi obligaţiile preşedintelui guvernului87. La 4 noiembrie 1850 Bucovina a obţinut un comandament militar propriu, însă procesul de cristalizare a autonomiei Bucovinei a fost frânat de instaurarea în Austria a neoabsolutismului. La 31 decembrie 1851 Constituţia din 4 martie 1849 a fost abrogată. În mod

83 Veronica Todoşciuc, Unul din ctitorii istoriografiei române moderne, în „Zorile Bucovinei", 6 noiembrie 2002. 84 Ibidem. 85 Ştefan Purici, Op. cit., p. 247. 86 Ibidem. 87 Ibidem, p. 248.

61

Page 62: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

formal, autonomia Bucovinei n-a fost anulată. Ea nu a mai fost alipită la Galiţia. Însă traducerea în fapt a statutului de autonomie reală a Bucovinei s-a prelungit timp de un deceniu88. În 1860, când Bucovina este iarăşi împreună cu Galiţia, Eudoxiu Hurmuzachi a întocmit o proclamaţie, în care revendica separarea Bucovinei de Galiţia şi cerea reorganizarea administraţiei provinciei pe baze autonome. El îi chema pe bucovineni să susţină aceste demersuri. Însă Lembergul a luat măsurile privind împiedicarea difuzării în Bucovina a acestui manifest89. La 13 decembrie 1860, când în Austria a fost instalat guvernul centralist al lui A. Schmerling, au apărut noi perspective ale soluţionării pozitive a problemei bucovinene. La 27 decembrie, în casa boierului Iordachi Vasilco, a avut loc o consfătuire a reprezentanţilor oraşului Cernăuţi şi a boierimii bucovinene în vederea alcătuirii unui nou memoriu al Bucovinei90. La 30 decembrie în ziarul vienez „Die Presse" a fost publicat articolul lui Eudoxiu Hurmuzachi „Cu privire la problema anexării Bucovinei la Galiţia", care conţinea un protest vehement contra nesocotirii principiului egalităţii în drepturi a Bucovinei cu celelalte provincii ale Austriei şi nerecunoaşterii individualităţii ei naţional-politice. E. Hurmuzachi releva că „nici o altă posesiune a Coroanei nu a fost atât de rău şi de mult maltratată ca Bucovina, prin încorporarea acesteia la Galiţia, încorporare iniţiată din nou de seniorul polonez, în ciuda opoziţiei populaţiei bucovinene şi chiar a Consiliului imperial"91.

„Chemarea Bucovinei la emancipare a fost un nou document înaintat împăratului Austriei, fiind semnat de 250 de reprezentanţi ai tuturor claselor, naţionalităţilor, stărilor şi confesiunilor din Bucovina."92

Acţiunile perseverente ale bucovinenilor, demersurile lui E. Hurmuzachi şi I. Vasilco, intervenţiile lui A. Mocioni şi A. Şaguna în parlamentul vienez, schimbarea situaţiei politice în Austria au dus la recunoaşterea definitivă, prin Constituţia din 26 februarie 1861, a autonomiei Bucovinei. Cu această ocazie în ziua de 23 aprilie 1861, în

88 Ibidem. 89 Ştefan Purici, Mişcarea naţională românească în Bucovina între anii 1775-1861, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p. 230-231. 90 Ibidem, p. 231. 91 Ibidem, p. 232. 92 Mihai Iacobescu, Op. cit., p. 34.

62

Page 63: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

cinstea lui E. Hurmuzachi şi I. Vasilco, s-a organizat o demonstraţie cu torţe. În drum spre locuinţele acestora demonstranţii l-au întâlnit pe Eudoxiu Hurmuzachi şi l-au petrecut până acasă cu „mare alai şi cu mari ovaţii"93.

În 1862, devenind definitiv ducat autonom, împăratul l-a numit pe Eudoxiu Hurmuzachi vice-căpitan al Bucovinei, iar în 1864 - căpitan al ei, precum şi preşedinte în camera legislativă, în care calitate a funcţionat până la moartea sa survenită la 10 februarie 187494. În 1872 Curtea imperială de la Viena l-a distins cu titlul de baron. Tot în 1872 a fost ales membru al Academiei Române. A murit la vârsta de 62 de ani şi este înmormântat în curtea bisericii „Sf. Arh. Mihail şi Gavril" din Cernauca, ctitorie din 1825 a tatălui său, Doxachi Hurmuzachi95.

În timpul vieţii sale Eudoxiu Hurmuzachi a luat partea locuitorilor din districtul Câmpulungului Moldovenesc şi a purtat cu statul austriac un proces pentru redobândirea moşiilor lor, luate de către Fondul Religionar din Bucovina. Cu acest prilej a publicat în 1848 la Viena plângerea din 1844 a câmpulungenilor sub titlul de „Unerledigte Bittschrift des Miron Czuperkovitz und Andreas Pralle". Rezultatele acestui proces, care s-a terminat cu o învoială între stat şi câmpulungeni, au fost descrise în lucrarea publicată la Viena în 1861 „Noth - und Hilferuf der Gemeinden des Moldauirt-Câmpulunger Okols în der Bukovina"96. Ca recunoştinţă pentru acest fapt, câmpulungenii i-au ridicat o movilă de piatră, numind-o Movila lui Hurmuzachi, din 1861 l-au ales în permanenţă ca deputat în Dieta Bucovinei şi în parlamentul vienez. Totodată, oraşul Câmpulung i-a acordat şi cetăţenia de onoare97.

Eudoxiu Hurmuzachi a mai fost şi cetăţean de onoare al oraşului Cernăuţi. La adunarea generală din 11/23 ianuarie 1865 a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, el a devenit şi membru de onoare al acesteia. Oreste Renei, distins intelectual bucovinean, vorbind despre meritele lui Eudoxiu Hurmuzachi, a spus că îl propunea în această calitate pentru meritele câştigate prin ani îndelungaţi de luptă „pentru biserică,

93 Ibidem, p. 233. 94 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 737. 95 Veronica Todoşciuc, Art. Cit. 96 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 737. 97 Ibidem.

63

Page 64: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

naţiune, independenţa ţării şi multe alte trebi însemnate pentru patrie, înfăţişând în orice prilej convingerea neclintită şi un devotament pilduitor pentru interesele cele mai scumpe ale ţării noastre"98.

Marele merit al lui Eudoxiu Hurmuzachi este cel de a explora cu mare sârguinţă arhivele vieneze, pentru a descoperi şi valorifica documente privind istoria românilor. În acelaşi timp, el a făcut demersuri pentru a obţine aprobarea autorităţilor austriece de a cerceta şi fondurile de arhivă din alte oraşe ale monarhiei habsburgice - Pesta, Lemberg, Cluj, Sibiu, Braşov, a fost preocupat de continuarea investigaţiilor sale în Germania, la Berlin şi Munchen şi în Grecia, la Muntele Athos, de unde primise liste cu documentele de acolo, ce conţineau ştiri despre români. El a cules, de asemenea, documente şi din arhivele din Buda, Cracovia, Milano. A mai copiat documente privind istoria poporului român din arhivele din Roma, Paris şi Stokholm. A reuşit să adune aproape 6.000 de documente99, iar acestea au pus baza monumentale Colecţii „Hurmuzachi", din care nu mai puţin de 12 volume vor fi publicate prin grija Academiei Române100.

Ca şi fraţii săi Constantin şi Alecu, Eudoxiu Hurmuzachi nu a fost căsătorit. Nu a avut, deci, urmaşi şi toată averea şi-a cheltuit-o plătind zeci de oameni, care să-i copie documentele, pe care le descoperea în arhivele europene.

Documentele descoperite de Eudoxiu Hurmuzachi, reflectând istoria poporului român în perioada dintre 1376-1818, scot în lumină relaţiile politice şi economice ale ţărilor române cu Înalta Poartă înainte şi după instaurarea dominaţiei otomane cu ţări ca Polonia, Ungaria, Rusia, cu statele din centrul şi vestul Europei, cu tătarii etc. Aceste documente conţin şi mărturia luptei împotriva dominaţiei otomane cu sau fără sprijinul puterilor europene a luptei diferiţilor domni pentru făurirea statului naţional prin unirea Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei. Documentele mai arată şi locul ţărilor române în contextul relaţiilor internaţionale europene, legăturile permanente şi multilaterale dintre ţările române etc101.

98 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 151-152. 99 Constantin Şerban, Op. cit., p. 48. 100 Ibidem. 101 Ibidem, p. 48-49.

64

Page 65: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

În istoriografia epocii aceste documente s-au impus ca un monument de înaltă valoare ştiinţifică. În acelaşi timp, Eudoxiu Hurmuzachi s-a aflat printre ctitorii de seamă ai istoriografiei române moderne prin studiile sale consacrate istoriei poporului nostru. Dar ampla istorie a românilor pe care o pregătea pentru tipar a rămas neterminată. Lucrarea, care cuprindea evenimente ce au avut loc până în anul 1782, „se înfăţişează ca o cronologie dezvoltată, în care relatarea evenimenţială precumpăneşte masiv în detrimentul interpretării"102. Sub titlul „Fragmente din istoria românilor" aceste studii sunt publicate după moartea savantului bucovinean. La traducerea unor volume din această deosebit de documentată lucrare, volume apărute la Bucureşti către sfârşitul veacului al XIX-lea, au osârduit Mihai Eminescu şi Ioan Slavici103.

La numai trei ani de la dispariţia sa, dispariţie ce a însemnat o mare pierdere pentru istoriografia românească şi pentru Academia Română, al cărei membru fusese, istoricul D. A. Sturdza scria: „Eudoxiu Hurmuzachi era tipul unui bărbat de stat adevărat, cult, statornic şi plin de caracter, al unui învăţat scrupulos, infatigabil şi modest, al unui cetăţean devotat şi înfocat pentru binele public, al unui amic sincer şi iubitor. Nu putem destul lăuda modestia lui: el lucră 30 de ani la istoria românilor fără ca să arate ce tezaur păstra..."104. Deşi s-a stins din viaţă la numai 62 de ani, el a lăsat posterităţii marea bogăţie de informaţie, care poate fi cu succes utilizată de cercetătorii de azi în domeniul istoriei poporului român.

GHEORGHE HURMUZACHI

Fiu al boierului-patriot Doxachi Hurmuzachi şi al Ilincăi, născută Murguleţ, Gheorghe vede lumina zilei la Cernauca, sat din ţinutul Cernăuţilor, la 7 septembrie 1817105. Copilăria şi-o petrece în mediul rural, la Cernauca, dar şi la Cernăuţi, unde părinţii săi, având casa în preajma fostului hotel de Moldavie, locuiau pe timp de iarnă şi unde Gheorghe şi-a

102 Enciclopedia istoriografiei româneşti, p. 174. 103 Ibidem. 104 Ibidem, p. 53. 105 Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţionar de literatură Bucovina, Suceava, 1993, p.97.

65

Page 66: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

făcut studiile primare, gimnaziale şi liceale între anii 1823-1834. Apoi, în perioada 1834-1839 a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Viena106. După absolvirea ei, întorcându-se în provincia natală, s-a angajat ca funcţionar în serviciul administrativ-politic al Bucovinei. După doi ani, însă, neputând suporta aerul de rutină de acolo, părăseşte slujba, hotărându-se să-şi administreze moşia. Se căsătoreşte cu Eufrosina, fiica Ecaterinei (născută Cârste) şi a lui Niculai von Flondor (1795-1864) din Storojineţ. Eufrosina era sora dreaptă a boierului Ghorghe Flondor (1830-1892), tatăl cunoscutului luptător pentru emanciparea naţională a românilor bucovineni Iancu cavaler de Flondor107. Cu Eufrosina va avea doi copii - Ileana - ce va deveni soţia lui Iancu cavaler de Zotta, şi Doxuţă, viitor om politic, născut la 12 iunie 1845.

Ca bun român şi ca om cu capacităţi organizatorice deosebite, Gheorghe Hurmuzachi, deşi se ocupa de administrarea moşiei sale de la Cernauca, începe cu osârdie, alături de tatăl şi de fraţii săi, să pregătească spiritele consângenilor pentru închegarea unei ample mişcări politice, naţionale şi culturale. Este adept înflăcărat al separării Bucovinei de Galiţia şi luptă ca fostului ţinut moldovenesc, răpit la 1774 de către austrieci, să i se acorde autonomie deplină. Se află printre curajoşii bărbaţi ai neamului din acest colţ înstrăinat de ţară, care au trasat modalităţile dezlipirii Bucovinei de Galiţia şi care au semnat, în iunie 1848, pentru a fi dusă la Viena, cunoscuta Petiţie a Ţării, în care erau formulate doleanţele populaţiei de aici108.

Pentru a cultiva şi menţine treaz spiritul naţional al românilor din ţinutul răşluit de Habsburgi, fondează pe mijloace proprii şi redactează din octombrie 1848, împreună cu fratele său Alecu, „Bucovina", gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, devenită tribună a intereselor româneşti şi organ al întregii românimi. Primul periodic din Bucovina scris în limba română a contribuit în mod esenţial la despărţirea Bucovinei de Galiţia şi câştigarea autonomiei provinciale. Ziarul a militat

106 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Iaşi, 1995, p.28. 107 Dumitru Covalciuc, O scrisoare a lui Gheorghe Hurmuzachi în „De la Nistru pân' la Tisa". Revistă de istorie, literatură şi folclor, Cernăuţi-Biserica Albă, An I, nr. I, mai 1993, p.28. 108 Ibidem.

66

Page 67: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

pentru egala îndreptăţire a românilor cu celelalte naţiuni din monarhia habsburgică.

Prin apărarea fermă a intereselor naţiunii române, prin colaborarea cu revoluţionarii din toate provinciile istorice, ziarul „Bucovina", diriguit de către fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi, era organul de presă al tuturor românilor şi a avut colaboratori străluciţi ca Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogălniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţiu etc109. În paginile ziarului şi-au făcut loc preocuparea pentru şcoală în general şi pentru şcoala românească din Bucovina în special în condiţiile în care limba română a populaţiei majoritare era alungată din şcoală. În acest sens, activitatea „Bucovinei" era orientată la realizarea unui învăţământ naţional românesc, în care să se folosească limba, istoria şi cultura naţională, recunoscând, în acelaşi timp, dreptul celorlalte naţionalităţi la învăţătură în limba maternă110. Ziarul cerea imperios înfiinţarea unei universităţii româneşti la Cernăuţi ca o „neaparabilă condiţiune a dezvoltării noastre intelectuale şi morale"111, universitate ce ar fi avut datoria să pregătească cadrele necesare pentru dezvoltarea autonomă a Bucovinei în toate planurile activităţii social-economice şi politice.

Referitor la folosirea limbii române în instituţiile din Bucovina, ziarul s-a pronunţat în favoarea înlocuirii alfabetului chirilic cu cel latin în scrierea românească, a dezvoltării unitare a limbii române în toate provinciile istorice româneşti, ca o condiţie a realizării cu un ceas mai devreme a unităţii politice.

Ziarul româno-german (bilingv) „Bucovina", primul număr al căruia a apărut la Cernăuţi la 4 octombrie 1848, a văzut ultima dată lumina tiparului la 20 septembrie 1850. Dar la apariţia primei gazete româneşti din Bucovina a contribuit plenar Gheorghe Hurmuzachi omul angajat cu toate

109 Ioan V. Cocuz, Matei Hulubei, Presa românească în Bucovina (1809-1944), Suceava, 1991, p.24-25. 110 Ibidem, p.25. 111 „Bucovina". Gazetă românească pentru politică, religie şi literatură, Cernăuţi, nr. 5/1848.

67

Page 68: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

forţele în evenimentele revoluţionare de la 1848-1849, „cel dintâi ziarist al Bucovinei şi cel mai bun stilist dintre fraţii Hurmuzachi"112.

Patriot înflăcărat, Gheorghe Hurmuzachi va sprijini mişcarea culturală din Bucovina, care ia contururi mai pronunţate după 1850, va contribui în mod dezinteresat la înzestrarea cu cărţi româneşti a Bibliotecii Bucovinei, înfiinţată în 1851 la iniţiativa boierului Mihai Zotta, se va pronunţa în favoarea deschiderii şcolilor secundare cu predare în limba română, va apăra în 1860 autonomia, aflată în pericol, a ţării, va lupta pentru reorganizarea Bisericii Ortodoxe din Bucovina, pe care dorea s-o vadă desprinsă de Mitropolia sârbă de la Karlowitz şi având în frunte un organ reprezentativ alcătuit din clerici şi laici113.

Sub preşedinţia lui Gheorghe Hurmuzachi, la 11/23 iunie 1870 la Cernăuţi are loc o mare adunare populară, la care este ales un comitet însărcinat să lupte pentru realizarea autonomiei bisericeşti114. În martie 1871 este ales membru al comisiei pentru alcătuirea statutului eventualului congres bisericesc şi al unui regulament de alegere, iar în 1873 conduce la Viena o deputaţiune bucovineană, care avea misiunea să ceară autorităţilor imperiale permiterea congresului bisericesc din Bucovina115.

În 1863 Gheorghe Hurmuzachi este ales de către cernăuţeni deputat în Dieta Bucovinei. În această calitate va apăra cu căldură, până în 1878, interesele ducatului autonom al Bucovinei. Trimis ca reprezentant al Bucovinei în Camera deputaţilor din Viena, va pleda acolo, în 1874 şi 1875, pentru înfiinţarea la Cernăuţi a unei universităţi, în cadrul căreia să fie inaugurate şi catedre paralele româneşti, mai ales la Facultatea de Drept, precum şi o catedră de limba şi literatura română la Facultatea de Filosofie116.

Deşi n-a participat nemijlocit la fondarea, la 2 mai 1862, a „Reuniunii româneşti de leptură în Cernăuţ", Gheorghe Hurmuzachi a pledat pentru

112 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.29. 113 Dumitru Covalciuc. Art.cit. 114 Ibidem. 115 Ibidem. 116 Teodor Balan, Procesul Arboroasei (1875-1878), Cernăuţi, 1937, p.11-12.

68

Page 69: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

transformarea acesteia în Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Deschizând Adunarea generală din 11/23 ianuarie 1865, el s-a adresat celor prezenţi cu următoarele cuvinte: „După cum este ştiut, Adunarea generală din urmă a fost decis, după propunerea comitetului Reuniunii române de lectură, fiind cercul activităţii acesteia prea restrâns şi mărginit, a se transforma Reuniunea de lectură în Soţietate pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina, având aceasta de scop lăţirea culturii naţionale, întărirea, sprijinirea şi dezvoltarea ei în toate ramurile ştiinţiale prin studii, prin elaborarea şi edarea de opuri şi de trataturi ştiinţiale, prin premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţă, artă şi alte asemenea; - precum de a fi şi un mijloc de înlesnire a studiilor şi un centru de adunare pentru acei bărbaţi, care vreu să urmărească, neîntrerupt, dezvoltarea literaturii române..."117. Din 1865 şi până la moartea sa, survenită la 1/13 martie 1882, Gheorghe Hurmuzachi a condus cu prudenţă şi devotament destinele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina118. Şi tot din 1865 până în decembrie 1869 s-a numărat printre harnicii colaboratori ai Foii Societăţii pentru Cultura şi

119 Literatura Română în Bucovina .

Moartea sa (la 2 octombrie 1881 obţinuse diploma împărătească, prin care i se recunoaşte titlul nobiliar de baron) a însemnat o mare pierdere pentru Bucovina, fiindcă pe tot parcursul vieţii sale a fost un statornic şi devotat apărător al ei, dar mai ales al intereselor româneşti de aici. Moartea sa a constituit o pierdere ireparabilă şi pentru întreaga românime, pe care o vroia unită şi sub aspect politic, căci nu întâmplător despre el, ca despre cei mai mari jurisconsulţi ai Bucovinei, un contemporan scria că în timpul vieţii a fost „o figură dulce şi amabilă, care dorea să aibă în braţe spre a cuprinde cu ele câte un milion de români dintr-o dată"120.

117 Dr. Ion G. Sbiera, Familia Sbiera după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.175. 118 Constantin Loghin, Gheorghe Hurmuzachi, în „Codrul Cosminului", VII, 1931-1932, Cernăuţi, 1932, p.475-477. 119 Mircea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Ed. Hurmuzachi", Suceava, 1998, p.184. 120 George Bariţiu, Familia Hurmuzachi. Prefaţă la lucrarea lui Eudoxiu Hurmuzachi „Fragmente din Istoria Românilor", vol.I, Ediţiunea Ministerului Cultelor şi Învăţăturilor Publice, Bucureşti, 1879, p.XV.

69

Page 70: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Participând la ampla mişcare de redeşteptare naţională a românilor bucovineni din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Gheorghe Hurmuzachi a militat în mod deosebit pentru unitatea limbii române care în viziunea sa era „odorul cel mai preţios al naţionalităţii sale, secretul existenţei seculare şi talismanul viitorului său121. El mai are marele merit de a fi făcut ca întreaga viaţă românească din Bucovina să se desfăşoare în jurul Societăţii pentru Cultură şi Literatură, „care a fost atât de generoasă, distribuind burse multor tineri români, pentru studii, acordând fonduri băneşti şcolii normale de învăţători şi învăţătoare pentru ca această instituţie să crească oameni destoinici pentru activitatea din satele Bucovinei, editând reviste literare, calendare şi înfiinţând şcoli în satele şi comunele în care interesele naţionale ale românilor bucovineni erau pereclitate"122.

Gheorghe Hurmuzachi a combătut în timpul vieţii sale rătăcirile lingvistice din Bucovina, fiind un antipumnulist înfocat şi luptând pentru o limbă neaoşă românească. La sugestia lui Gheorghe Hurmuzachi în corespondenţa sa cu Dieta Bucovinei, cu primăria Cernăuţilor şi cu autorităţile centrale din Viena, Societatea se folosea de limba română şi numai arareori se alătura, când era vorba de organele imperiale, şi câte o traducere în limba germană.

Un vis al său, rămas nerealizat, din cauza conjuncturii politice şi a îndărătniciei episcopului Bucovinei Eugenie Hacman, a fost ceva legat de înfiinţarea unei singure mitropolii ortodoxe româneşti din cadrul monarhiei habsburgice, cu reşedinţe fie la Sibiu, fie la Cernăuţi, fapt care ar fi consolidat poziţiile românilor din provinciile încorporate Austriei. Andrei Şaguna, episcopul Ardealului, dorea o singură mitropolie pentru toţi românii ortodocşi din Austria, dar atitudinea separatistă a episcopului Hacman, care nu dorea acest lucru, a produs consternare în rândurile intelectualilor români din Bucovina123. De exemplu, la 9/21 februarie 1861

121 Luca Bejenaru, Gheorghe Hurmuzachi şi câteva aspecte legate de limba literară, în „Septentrion". Foaia Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, Anul XIII, nr.18, 2002, p.10. 122 Ibidem. 123 Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Ed. „Alexandru cel Bun", Cernăuţi; Ed. „Augusta", Timişoara, 2000, p.166.

70

Page 71: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Gheorghe Hurmuzachi îi scria episcopului Şaguna cu inima sfâşiată de durere: „Excelenţă! Vă rog încă o dată, nu uitaţi biserica văduvită a Bucovinei, provocaţi pe D-l Episcop Hacman la conlucrare, pentru o singură mitropolie română ortodoxă şi alipirea Bucovinei către ea"124.

Gheorghe Hurmuzachi şi-a închinat întreaga-i viaţă slujirii intereselor neamului românesc. El a fost un patriot înflăcărat, un militant politic de frunte, animator al vieţii spirituale româneşti într-o vreme şi într-o zonă geografică românească nefavorabile afirmării românismului.

EUFROSINA HURMUZACHI

Este cel de al patrulea copil al lui Doxachi Hurmuzachi, se naşte în 1819 şi educaţia, la acea vreme aleasă, o primeşte în casa părintească. Cunoştea, ca şi sora ei Eliza, mai multe limbi străine, însă din pruncie şi-a cultivat în suflet dragostea pentru limba maternă. S-a măritat cu Petrache Petrino, o persoană foarte bogată de origine macedo-română, care avea averi moştenite la Viena şi în Basarabia125. Acest Petrache era fiul lui Hristodulo Petrino, venit pentru prima dată în Bucovina după 1800, împreună cu fratele său Apostolo, pentru a cumpăra de la Teodor Musteaţă moşia Văşcăuţi pe Ceremuş. În 1809 aceşti fraţi au devenit cetăţeni austrieci, iar în 1816 au făcut împărţeala averilor. Apostolo a obţinut moşiile din Bucovina, cumpărate în 1808, iar Hristodulo - pe cele din Basarabia. Acesta era căsătorit cu bucovineanca Anastasia Petrovici şi în 1821, când Moldova a fost cuprinsă de răscoala eteriştilor, s-a refugiat în Bucovina126.

Împreună cu Petrache Petrino, Eufrosina a trăit mai mulţi ani în Basarabia, pe moşia Rujniţa din judeţul Soroca, însă în perioada 1848-1850 ei s-au aflat la Cernauca, unde au venit în contact cu refugiaţii moldoveni şi

124 Ilarion Puşcariu, Mitropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, Sibiu, Tiparul Tipografiei arhidiecezane, 1900, p.180-181. 125 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Ed. „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995. p. 33. 126 Teodor Balan, Refugiaţii moldoveni în Bucovina, 1821 şi 1848, Ed. „Cartea Românească", Bucureşti, 1929, p. 12.

71

Page 72: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

ardeleni de acolo127. Familia Petrino se mută definitiv, în ianuarie 1859, la Cernauca, devenind după moartea lui Doxachi Hurmuzachi singura proprietară a moşiei128. Soţii Petrino se sting din viaţă, unul după altul, în 1891, sunt înmormântaţi în curtea bisericii Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Cernauca, dar moşia pe care au stăpânit-o ani îndelungaţi a fost vândută unor persoane străine, venite din Galiţia, noii proprietari favorizând rutenizarea fostului cuib de moldovenie al Hurmuzăcheştilor129.

Eufrosina Hurmuzachi era o femeie cultă, iubitoare de muzică şi înclinată spre ideile pumnuliste. Figura „cu cap şi ochi de Minervă de la Rujniţa", cum a calificat-o George Bariţiu, cel găzduit după evenimentele revoluţionare din Transilvania anului 1848 în conacul Hurmuzăcheştilor, era o femeie cu o cătătură misterioasă, dar de o bunătate proverbială. Ea a purtat o vie corespondenţă cu fruntaşii revoluţiei de la 1848-1849, a iniţiat şi a participat la multe acţiuni filantropice. Pentru deosebita-i contribuţie adusă acţiunii de sprijinire a Războiului de independenţă din anii 1877-1878 cu importante sume băneşti, scame şi bandaje, colectate de la populaţia din Bucovina, a fost decorată, din partea României, cu medalia „Crucea Regina Elisabeta"130.

Din căsnicia Eufrosinei (Frosei) Hurmuzachi cu Petrache Petrino au rezultat cinci copii cu o viaţă mai îndelungată. Pulheria, fiica lor cea mare, a fost căsătorită cu baronul Victor Stârcea. O altă fiică, Ileana, a devenit soţia medicului Vasile Volan. Nu cunoaştem ocupaţiile lui Alexandru Petrino şi numele altui descendent al acestei bogate şi influente familii boiereşti. În schimb, un fiu, Dimitrie, este, după 1860, cel mai de frunte poet al Bucovinei.

Dimitrie Petrino „activitatea sa literară", destul de prodigioasă, o conjugă cu cea de membru activ al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Primele şi cele mai frumoase poezii aşezate pe temelii

127 Constantin Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina. 1775-1918., Ed. Alexandru cel Bun, Cernăuţi, 1996, p. 149. 128 Ibidem. 129 Mircea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Ed. „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p. 185. 130 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 35.

72

Page 73: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

folclorice, dar în care se resimte şi influenţa alecsandrină, le publică în 1865 în „Foaia Societăţii..."131.

„Junimistul" bucovinean tipăreşte la Cernăuţi culegerile de versuri „Flori de mormânt" (1867), „Lumini şi umbre" (1870), poemul „Raul" (1875), iar la Iaşi - poemul în trei cânturi „La gura sobei" (1875). În 1869 el editează broşura „Puţine cuvinte despre coruperea limbii române în Bucovina", în care atacă vehement aderaţia lui Aron Pumnul la principiile etimologismului132. În 1870 Mihai Eminescu va condamna lipsa de respect a lui D. Petrino faţă de memoria fostului său profesor A. Pumnul133.

Acest talentat nepot al vrednicului boier-patriot şi cărturar Doxachi Hurmuzachi în 1875 s-a stabilit definitiv în Moldova, iar „T. Maiorescu îl numeşte director al Bibliotecii centrale din Iaşi, în locul lui M. Eminescu, care devine revizor şcolar, un timp este suplinitor la Catedra de limba română a universităţii ieşene"134.

Născut la Rujniţa, Basarabia, în 1838, D. Petrino se stinge din viaţă, în neagră mizerie, la 30 aprilie 1878 în Bucureşti.

ELIZA HURMUZACHI

Cea mai mică fiică a lui Doxachi Hurmuzachi s-a numit Eliza, dar i se mai spunea şi Săftica. Era născută în 1821 la Cernauca şi carte învăţase cu guvernanta la curtea boierească135. Cunoştea cinci limbi străine şi avea să participe activ la viaţa politică, culturală şi socială atât din Bucovina, cât şi din Moldova136, unde se stabilise după căsătoria sa cu logofătul Gheorghe

131 Dumitru Covalciuc, Dimitrie Petrino, bardul Bucovinei, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. IV, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1995, p. 181. 132 Ibidem, p. 182-183. 133 Grigore C. Bostan, Lora Bostan, Pagini de literatură română. Bucovina, regiunea Cernăuţi, 1775-2000 (compendiu şi antologie), Ed. Alexandru cel Bun, Cernăuţi, 2000, p. 95. 134 Ibidem. 135 Silvia T. Balan, Ilinca, mama fraţilor Hurmuzachi, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. VIII, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1999, p. 169. 136 Micea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Ed. „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p. 185-186.

73

Page 74: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Sturza, fost pretendent la tronul Moldovei137. Acesta, fiind proprietarul moşiei Dulceşti din ţinutul Romanului, nu avea studii şi pe la 1849 era „bătrân, cam de vreo 60 de ani, însă bogat, avea un venit anual de cinci mii de galbeni împărăteşti"138, pe când Eliza era „o femeie cam de 40 de ani, foarte cultă şi erudită, care afară de limba maternă cea română, mai vorbea şi limbile germană, franceză, italiană, greacă, polonă şi rusească"139.

Fiind născută în 1821 nu putea să aibă în 1849 cam 40 de ani, după cum mărturiseşte fostul participant la evenimentele revoluţionare de la 1848 din Transilvania Ioan Rusu, care s-a aflat printre refugiaţii ardeleni, moldoveni şi munteni în Bucovina şi care a cunoscut bine familia Hurmuzachi. Din informaţiile lui, însă, reiese că Eliza cunoştea nu cinci, ci şase limbi străine, că era o femeie extrem de primitoare, mărinimoasă şi care în orice împrejurare a manifestat dragoste faţă de semenii şi năpăstuiţii de soartă. Din informaţia acestuia mai aflăm că soţii Sturdza dispuneau de „o bibliotecă foarte frumoasă şi bogată în care se aflau operele tuturor scriitorilor renumiţi în timpul de atunci"140. Eliza, care frecventa cercurile înalte, avea contacte cu persoane de la curtea domnească, era nelipsită de la spectacolele trupei teatrale din Iaşi, iubea peste măsură moda şi luxul. Tot Ioan Rusu ne spune că „m-a cuprins mirarea de luxul cel mare ce am văzut şi anume: de câte ori se întorcea acasă de la o vizită madam Sturdza totdeauna se îmbrăca în altă haină şi alte sumesuri, zicând că cu o haină şi un rând de sumesuri numai o vizită se poate face"141.

Fiind doamne foarte cunoscute în societatea românească din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea atât prin erudiţia lor, cât şi pentru marea iubire de neam, pentru promovarea ideii naţionale, subiectele de predilecţie ale surorilor Hurmuzachi erau, după cum menţionase G. Bariţiu, contemporanul lor, „educaţiunea, literatura, muzica, la care se adăuga grija cea mare de a înmulţi colecţiunile cântecelor naţionale din ţările locuite de

137 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Ed. „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.32. 138 Ioan Oros alias Rusu, Memorii, Bucureşti, 1989, p. 125. 139 Ibidem. 140 Ibidem. 141 Ibidem, p. 129.

74

Page 75: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

români, a le clasifica şi a face spese considerabile, ca cele ce se aflau calificate să fie puse pe note"142. La îndemnul Elizei şi Eufrosinei, compozitorul Carol Mikuli, care în 1847 i-a vizitat pe Hurmuzăcheşti, a adunat şi publicat în 4 fascicole „48 Aires nationaux roumains", însumând balade, hore, doine şi cântece păstoreşti143. Împreună cu fratele său Constantin, Eliza Sturdza s-a îngrijit de culegerea şi transcrierea altor 36 de cântece naţionale româneşti, puse pe note de Carol Mikuli, care au văzut lumina tiparului la Lipsca144.

Martoră a evenimentelor revoluţionare de la 1848-1849, Eliza Sturdza s-a aflat mult timp în corespondenţă cu foşti refugiaţi din cele trei ţări române la Cernăuţi şi Cernauca. A corespondat mai cu seamă cu fruntaşul vieţii politice din Ardeal George Bariţiu şi cu poetul din Moldova Gheorghe Sion. Într-o scrisoare adresată lui Bariţiu, dânsa zicea: „Onoraţi virtuţile femeilor române, cer eu de la bărbaţii naţiunii române". La această cerinţă Bariţiu avea să opineze: „Nu este permis bărbaţilor naţiunei a desconsidera devotamentul acelor femei care au conlucrat şi conlucră la realizarea salvatoarei noastre civilizaţiuni"145. Apoi, făcând trimitere la scrisoarea din 28 ianuarie 1850 a Elizei Sturdza, în care aceasta releva: „Daţi-mi voie să vă spun intima mea convingere că, într-adevăr, cauza naţională va reuşi fără îndoială, în câtă vreme va avea aşa demni şi curajoşi apărători", Bariţiu avea să afirme: „Femei române care în mijlocul unei reacţiuni generale din toată Europa... într-o epocă a pesimismului universal, aveau tăria de suflet şi, cutez a zice, divina presimţire şi prevedere a emancipării neamului nostru, femei, am zis, de această mărime sufletească, nu se poate să rămână retrase şi ascunse înaintea ochilor naţiunii. Nu domnilor, aceasta nu se mai poate. Eu am comis indiscreţiunea pe care o văzurăţi; comiteţi şi

142 George Bariţiu, Familia Hurmuzachi. Prefaţă la lucrarea lui Eudoxiu Hurmuzachi „Fragmente din Istoria Românilor", vol. I, Editura Ministerului Cultelor şi Învăţământurilor Publice, Bucureşti, 1879, p. XXVIII: 143 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 35. 144 Ilie Luceac, Familia Hurmuzachi: între ideal şi realizare, Ed. „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, Ed. „Augusta", Timişoara, 2000, p. 162. 145 George Bariţiu, Op. cit., p. XXVIII.

75

Page 76: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

d-voastră asemenea cazuri în care veţi descoperi virtuţi ca ale surorilor Hurmuzachi..."146.

Cuvinte deosebit de elogioase la adresa Elizei a rostit şi poetul Dimitrie Bolintineanu, care a fost oaspetele familiei Sturdza la Dulceşti. El zicea cu entuziasm: „D-na Sturdza fiica patrioatei familii Hurmuzachi, este una din cele rari excepţii ce recheamă vechiul timp al doamnelor române, care ştiu cu graţia cea mai exchiză să împartă virtuţile casnice cu virtuţile patriotice"147.

Eliza Sturdza nu a avut copii şi de aceea a împărţit cu bucurie ajutoare altor familii mai numeroase, ale căror odrasle doreau să obţină o educaţie aleasă148.

Eliza a fost neobosită în lupta ei pentru unirea Moldovei şi Munteniei. Anume datorită acestui fapt ea a fost vizitată, la Dulceşti, în august 1866, de către principele Carol I. Apoi, în primăvara anului 1879, Ion C. Brătianu a vizitat-o împreună cu Gustav, principele moştenitor al Suediei149.

Eliza Sturdza s-a stins din viaţă în 1885. Ea îşi doarme somnul de veci la Dulceşti, alături de fraţii săi Constantin, decedat în februarie 1869, şi Alecu, repausat în martie 1871.

146 Ibidem. 147 D. Bolintineanu, Călătorii, Ed. Minerva, Bucureşti, 1987, p. 284-285. 148 Ilie Luceac, Op. cit., p. 162. 149 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 36.

76

Page 77: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

ALEXANDRU HURMUZACHI

Alexandru (Alecu) Hurmuzachi, publicist, om politic şi animator cultural bucovinean, s-a născut la 16 august 1823 la Cernauca, sat transprutean, aflat la o distanţă de numai 18 km de Cernăuţi. Este cel de al şaselea şi penultimul copil al boierului Doxachi Hurmuzachi, dar şi cel înzestrat cu „o fire idealistă şi poetică" şi care „dispunea de o inteligenţă rară, de un temperament vioi şi de o vervă caldă, uneori înţepătoare"150. În virtutea acestor rare calităţi, Alecu Hurmuzachi „apărea ca un geniu providenţial şi se făcu printre compatrioţii săi, ameţiţi de îndoctrinări străine, un motor puternic spre a-i însufleţi şi a-i determina spre mişcări politice şi culturale întru conservarea şi dezvoltarea fiinţei lor naţionale"151.

Şcoala primară, gimnaziul şi liceul le-a urmat la Cernăuţi între anii 1829 şi 1841,152 iar studiile superioare, juridice le-a obţinut la Viena în perioada 1841-1845153. După absolvirea Facultăţii de Drept din capitala Austriei, Alecu Hurmuzachi s-a întors în Bucovina, însă nu şi-a creat familie, ci a început să-şi pună întreaga sa pricepere şi avere personală în slujba intereselor naţionale. Din octombrie 1848 până în decembrie 1849 îl ajută pe fratele său Gheorghe la redactarea ziarului „Bucovina", iar în 1850, atât timp cât a mai apărut această valoroasă gazetă, el a rămas singurul ei redactor responsabil. Prin scrisul său, Alecu Hurmuzachi a promovat o politică de apropriere culturală a tuturor românilor, anume de aceea „Bucovina" s-a transformat într-un organ al întregii românimi. Dar Alecu şi Gheorghe Hurmuzachi s-au străduit, în primul rând, să facă din acest ziar o tribună a revendicărilor naţionale. „Bucovina" a găzduit multe informaţii privind starea reală în care se aflau autohtonii „sub stăpânirea austriacă, petiţii ale locuitorilor adresate forurilor superioare, decizii favorabile sau dezavantajoase românilor adoptate de Curtea imperială etc"154. Fruntaşii românilor bucovineni, printre care şi fraţii Hurmuzachi, au alcătuit memorii

150 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, tomul 1, Sibiu, 1898, p.738. 151 Ibidem. 152 Ibidem. 153 Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993, p.96. 154 Ştefan Purici, Mişcarea naţională românească în Bucovina între anii 1775-1861, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p.176.

77

Page 78: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

şi au publicat articole menite să convingă autorităţile de necesitatea introducerii limbii române în viaţa publică a Bucovinei. Evident, Hurmuzăcheştii, alături de elita intelectuală a Bucovinei, au participat la alcătuirea celebrei „Petiţii a Ţării", document care conţinea 12 articole sau „dorinţe" şi care a fost adoptat în unanimitate la Marea Adunare Naţională de la Cernăuţi din 20 mai 1848. Documentul, pe care şi-au depus semnăturile peste 230 de bucovineni, a fost înmânat împăratului Austriei, Ferdinand, în luna iunie a aceluiaşi fierbinte an revoluţionar. Documentul era programatic pentru înviorarea mişcării de emancipare naţională a elementului etnic autohton din Bucovina subjugată de habsburgi. Petiţionarii, majoritatea covârşitoare a cărora o alcătuiau românii, reprezentând toate stările sociale, cereau ca în primul rând să le fie îndeplinite cerinţele politice. Prima cerinţă politică consta în separarea Bucovinei de Galiţia şi în crearea unei diete provinciale. „A doua cerinţă şi-a găsit în scrisoarea de însoţire a petiţiei o tălmăcire mai amplă: păstrarea naţionalităţii prin ridicarea de şcoli elementare şi înfiinţarea la Cernăuţi a unei catedre de limba şi literatura română, prin angajarea în serviciile publice şi administrative a persoanelor cunoscătoare a limbii române şi prin obligarea autorităţilor provinciale de a folosi şi limba română în administraţie"155. După multe alte demersiuni, făcute la Viena de către elita intelectuală bucovineană în vara anului 1848, „Petiţia Ţării" a prilejuit comentarii favorabile în planul dreptului istoric al românilor bucovineni de a fi înaintat îndrăzneţe cerinţe politice în continuare, datorită susţinerii şi promovării lor şi de către unii deputaţi bucovineni în Parlamentul austriac, cerinţele au fost în mare parte realizate. De exemplu, la 6 septembrie 1848, Ministerul Învăţământului a comunicat că, în baza petiţiei înaintate adunării parlamentare de către „cei mai respectabili locuitori ai Bucovinei", s-a dispus ca la Gimnaziul german din Cernăuţi să fie înfiinţată o catedră de limba ţi literatura română, pe cheltuielile Fondului Bisericesc din Bucovina156. În legătură cu această decizie ministerială, în ianuarie 1849 corpul didactic de la Institutul de studii filozofice din Cernăuţi l-a însărcinat pe Alecu Hurmuzachi „cu cenzurarea elaboratelor de concurs ale lui

155 Dumitru Covalciuc, Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni, vol.VII, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1998, p.11. 156 Ştefan Purici, Op.cit., p.179.

78

Page 79: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Teoctist Blajevici şi Aron Pumnul pentru ocuparea catedrei de limba şi literatura românească, creată în decembrie 1848 la acel institut"157. Deşi încă foarte tânăr, la acea vreme Alecu Hurmuzachi era un bun cunoscător al limbii şi literaturii române. Şi cărturarul, care „şi-a pus în gând a urma de mic să lupte toată viaţa pentru naţia sa şi de aceea a învăţat de cu bună vreme din fir în păr limba, literatura şi istoria românilor9, l-a propus pe Aron Pumnul ca pe cel mai potrivit candidat pentru ocuparea postului de profesor de limba şi literatura română la gimnaziul din Cernăuţi.

Alecu Hurmuzachi a acţionat nu numai în direcţia promovării limbii şi literaturii române în Bucovina. Cultivarea spiritului naţional el a văzut-o şi în crearea de biblioteci publice. De aceea a sprijinit cu însufleţire, prin donaţie de carte românească, Biblioteca Bucovinei, înfiinţată în 1851 şi Biblioteca studenţilor gimnaziali din Cernăuţi, înjghebată în 1856 la iniţiativa studentului I. Gh. Sbiera158.

În anul 1861 exista în capitala Bucovinei un casino frecventat de bărbaţi din toate stările sociale, indiferent de naţionalitate. Aceştia, printre care şi mulţi români, se adunau acolo în fiecare seară, conversau, citeau ziare, jucau biliard, cărţi etc. Românii, înscrişi la acel casino, vorbeau nemţeşte, făcând cauză comună cu străinii. Ca să nu se admită în continuare slăbirea sentimentului naţional la reprezentanţii elitei româneşti din Cernăuţi, Ion Gh. Sbiera a elaborat un proiect de statut pentru înfiinţarea „Reuniunii româneşti de leptură". Apoi au fost contactaţi Orest Reney, Leon Popescu, Nicolai Vasilco şi Leon Ciupercovici, care împreună au pus bazele viitoarei reuniuni. „După ce ne-am asigurat de un număr ajungătoriu de membri, am căutat să interesăm pentru această primă soţietate culturală în Bucovina pre ingeniosul Alexandru Hurmuzachi ca, în numele nostru să inaugureze această reuniune într-a 19 April/1 mai 1862. În admirabilul său „Cuvânt de deschidere", tipărit în Cernăuţ în 1862, acest talentos bărbat a difenit tendinţa acestei Societăţi astfeliu: „Reuniunea, pe care o inaugurăm astăzi, este cea mai vie, cea mai fericitoare şi binecuvântată mărturie, că am sâmţât adânc această trebuinţă, că ne-am pătruns de necesitatea de a ne deştepta din amorţârea în care am zăcut un timp prea îndelungat, şi a începe o viaţă nouă, mai că aş zice o viaţă vie, adecă nu lângedă, vegetătoare, pasivă şi deşartă ca pân

157 Dr. C. Diaconovich, ibidem. 158 Dr. C. Diaconovich, Ibidem.

79

Page 80: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

acum, ci deşteaptă, cugetătoare, încordată spre un scop măreţ şi serios, activă; cu un cuvânt: o viaţă morală şi de cultură"159.

Ca Reuniunea să câştige mai mulţi membri, să realizeze scopurile statutare, s-a insistat ca la conducerea ei să fie atraşi bărbaţi din toate stările sociale, cu interes pentru cultura naţională şi cunoscători ai istoriei neamului. Din primul comitet au făcut parte: Mihai Zotta, preşedinte, Alexandru Hurmuzachi, vicepreşedinte, Ion Calinciuc, Aron Pumnul, Alexandru Costin, Leon Ciupercovici160. „Îndată după constituirea sa sub vicepreşedinţia energicului şi însufleţitorului A. Hurmuzachi, comitetul a publicat o „Înştiinţare despre deschiderea Reuniunii române de leptură în Cernăuţ", Cernăuţ 1862, împărţând-o în toată ţara prin bărbaţi de încredere, şi apoi îşi propuse ca să urmărească cu deosebită atenţiune, toate mişcările din viaţa publică a bucovinenilor"161.

Activitatea naţional-culturală, pe care avea s-o desfăşoare în continuare Alexandru Hurmuzachi avea să fie strâns legată de activitatea Reuniunii, care în ianuarie 1865 a fost transformată în Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina"162. La adunarea generală din 11/23 ianuarie 1865, el avea să declare cu mândrie: „Societatea noastră s-a născut în puterea ideii de conştiinţă şi demnitate naţională"163. La adunarea generală din ianuarie 1867 Alecu Hurmuzachi a făcut propunerea ca comitetul Societăţii „să cugete asupra modalităţilor înfiinţării unei catedre pentru istoria naţională aice în ţară"164. Propunerea lui Alecu Hurmuzachi a fost finalizată mai târziu, prin crearea, în 1912, la Universitaea din Cernăuţi a catedrei de istorie sud-est europeană, condusă de Ion Nistor165.

Timp de 15 ani, de la dispariţia ziarului „Bucovina", românii din această provincie istorică răşluită de habsburgi n-au mai avut un organ de presă. Se

159 Dr. Ion G. Sbiera, Familia Sbiera după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.172. 160 Ibidem, p.173. 161 Ibidem, p.174. 162 Ibidem, p. 175. 163 Ion Negură, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în „Suceava-Anuarul Muzeului judeţean", IV, 1977, p.181. 164 Dr. Ion Sbiera, Op.cit., p.177. 165 Rodica Satencu, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în, „Analele Bucovinei", VI, Bucureşti, 1999, p.307.

80

Page 81: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

impunea, deci, înfiinţarea unui ziar al românilor din Bucovina. Un grup de intelectuali au hotărât editarea unui ziar, care să se numească „Steaua Bucovinei", sub redacţia lui Veniamin Iliuţ (cleric, unchiul după mamă a lui Ion Gh. Sbiera) sau Samuil Andrievici-Morariu. Instaurarea absolutismului în Austria a făcut imposibilă apariţia ziarului proiectat. În situaţia dată mai lesne de realizat era o revistă literară, care a şi început să apară de la 1 martie 1865 cu titlul de Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina166. Această foaie, al cărei redactor şi editor a fost la început Dr. Ambrosiu Dumitroviţă, iar apoi Ion Gh. Sbiera, a apărut o dată pe lună până în decembrie 1869 şi printre harnicii ei colaboratori s-a numărat şi A. Hurmuzachi. În primul an de apariţie a Foii.. el publică trei articole, titlurile articolelor publicate în cel de al doilea an fiind „La schimbarea anului nou", „Aron Pumnul. Cuvântarea funebrală la înmormântarea lui A. Pumnul", „Despre o lipsă în învăţământul public", „Serbarea memoriei lui A. Pumnul la ţeară", „Necrolog asupra morţii lui I. Costin". În cel de al treilea an de apariţie a Foii..., A. Hurmuzachi a tipărit materialele „V. Alecsandri în Cernăuţ", „Despre una din ideile daunitoare ale timpului", iar în cel următor - „Mişcări de reforme bisericeşti în Austria", „Teatrul naţional în Cernăuţ"167.

Alecu Hurmuzachi, care la 22 aprilie 1866 a fost numit membru al Academiei Române, iar în 1867 a fost ales deputat în Dieta Bucovinei, iar mai apoi şi în Parlamentul de la Viena168, a fost şi omul ce s-a aflat la temelia teatrului românesc din Bucovina. Împreună cu boierul Alexandru Costin (acesta în martie 1864 adusese din Moldova, pentru 20 de reprezentanţi, o companie de teatru, în frunte cu Fany Tardini), Alecu Hurmuzachi a organizat la Cernăuţi un comitet teatral169. Graţie corespondenţei dintre V. Alecsandri şi A. Hurmuzachi se ştie că reuşita reprezentaţiilor teatrale s-a datorat sprijinului material din partea boierimii. Alecu Hurmuzachi a fost sufletul acestor acţiuni. „El scria elogioase dări de samă despre teatrul românesc în „Foaia Societăţii", el

166 Ioan V. Cocuz, Matei Hulubei, Presa românească în Bucovina 1809-1944, Suceava, 1991, p.26. 167 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p.738. 168 Ibidem. 169 Constantin Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina, 1775-1918, Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, 1996, p.121.

81

Page 82: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

făcea propagandă în cercurile boiereşti şi mai ales el grijea de un repertoriu potrivit. În scopul acesta era în neîntreruptă corespondenţă cu cel mai mare poet dramatic din vremea aceea, cu V. Alecsandri. Numai cine cunoaşte această întinsă corespondenţă va înţelege câtă grijă purta V. Alecsandri teatrului românesc din Bucovina. Iar Alecu Hurmuzachi a înţeles să puie în această acţiune nu numai sforţări personale, ci şi ambiţiune naţională"170.

Unul din meritele deosebite ale lui Alecu Hurmuzachi constă în aceea, că la îndemnul său s-a închegat, în 1871, Societatea „România Jună" din Viena, pe temelia celor două societăţi studenţeşti anterioare, adică „România" şi „Societatea literară şi ştiinţifică". Alecu Hurmuzachi a fost oaspete al „României" şi la şedinţa acesteia din decembrie 1868, a intervenit pentru realizarea unirii celor două societăţi171. N-a ajuns, însă, să vadă cum s-au unit acestea, la stăruinţa sa, căci la 8/20 martie 1871 a decedat la Neapole, unde se afla pentru un tratament. Osemintele sale au fost transportate la Dulceşti, în Moldova, unde locuia sora sa Eliza şi unde fusese înmormântat alături de fratele său Constantin.

A trăit puţin, dar pe tot parcursul vieţii sale „neadormit a fost în luptă pentru naţionalitatea română în Bucovina şi pentru dezvoltarea ei prin toate mijloacele"172. Al. H urmuzachi a fost unul dintre fondatorii ideologiei românismului în Bucovina, căci lupta pentru menţinerea românismului a însemnat pe tot parcursul ocupaţiei austriece liantul care a sudat populaţia românească din această provincie. Cercetătorii vieţii şi activităţii Hurmuzăcheştilor spun că Alexandru Hurmuzachi a fost „cel mai român dintre românii timpului său şi unul dintre cei mai mari gazetari şi purtători de condei pe care i-a avut cândva Bucovina, cel mai cult român din vremea sa, cel dintâi membru bucovinean al Academiei Române"173.

Remarcându-se prin articolele sale, publicate în „Foaia Societăţii", Alecu Hurmuzachi, ca ideolog bucovinean din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, intuieşte mai întâi evoluţia inexorabilă a popoarelor asuprite din Imperiul Habsburgic spre constituirea lor în naţiuni cu o viaţă

170 Ibidem. 171 Ion Grămadă, Cartea sângelui, S.C. „Muşatinii", S.A. Suceava, 2002, p.290. 172 Dr. C. Diaconovich, Op.cit., p.739. 173 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.157.

82

Page 83: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

statală, socială, economică şi culturală independentă. Analizând procesul firesc al dezvoltării omenirii, el a relevat că naţiunea şi naţionalitatea sunt factori esenţiali ai progresului social-cultural, că fără naţiune nu este omenire, că fără naţionalitate nu se poate ajunge la umanitate. Alecu Hurmuzachi a dezvoltat, totodată, o concepţie modernă asupra devenirii perpetue a naţionalităţii, datorită perspectivei filosofice din care o abordează „Naţionalitatea, precum naţiunea, nu e însă un produs sfârşit, ţărmurit, încheiat o dată pentru totdeauna, ci are viaţă neprecurmată, ce se dezvoltă şi se înnoieşte"174. El a ştiut, de asemenea, să respingă, într-o manieră originală, cosmopolitismul politicienilor austrieci, care propagau, ideile diversioniste şi retrograde despre „omul universal". Referitor la aceasta, el arată că toţi românii din Bucovina aveau de dus „o luptă grea şi amară, luptă fără repaus, pentru conservarea şi mântuirea existenţei, a naţionalităţii, întâlnim şi avem de respins necontenit acele triste teorii, care sunt mai stricătoare atunci, când, propagate sub masca cosmopolitismului, încearcă a ademeni, a rătăci, a seduce pe cei mai slabi dintre noi, a-i înşela, cu măgulirea cam naivă, că atunci se vor arăta mai „luminaţi" când vor fi mai liberali, când se vor lepăda de îndatorirea sfântă a ajuta, după putinţă, naţiunea în năzuinţele şi aspiraţiunile ei"175.

Criticând ideologia cosmopolită a cercurilor guvernamentale de la Viena, Alecu Hurmuzachi în acelaşi timp relevă că adevărata şcoală de iubire a umanităţii este patriotismul, precum şcoala patriotismului o constituie spiritul familiei176.

Reliefând conceptele de patrie şi patriotism, Alecu Hurmuzachi considera că principiul suprem de viaţă trebuie să fie mai întâi dragostea faţă de naţiunea proprie şi numai după aceea faţă de omenirea întreagă. Expresia acestor concepte nu poate fi redusă doar la pământul natal. Principiul patriotismului trebuie să „îl întindem la toată moşia strămoşească, la toate bunurile materiale şi spirituale ce ne-au fost lăsate moştenire, la pământ şi la popor, la limbă şi la credinţă, la tradiţii, la istorie, la virtuţi şi datini, la drepturi şi îndatoriri. Toate acestea - spunea mai departe Al. Hurmuzachi - ne sunt şi ne vor rămâne pururea scumpe,

174 „Foaia Societăţii pentru Litartura şi Cultura Română în Bucovina", An.III, nr. 3, 1867, p.73-74. 175 Ibidem, An. IV, nr. 3, 1868, p.64. 176 Ibidem, p.66.

83

Page 84: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

pururea sfinte, pe dânsele a le iubi mai presus de toate, mai presus de viaţă. a le păstra, a le dezvolta, a spori pe cele materiale şi pe cele morale necontenit. Iată în ce trebuie să consiste patriotismul nostru!"177.

Alexandru Hurmuzachi a fost adeptul teoriilor moderne despre formarea naţiunilor şi despre rolul statului naţional, exprimând şi prin aceasta idealurile generaţiei revoluţionare de la 1848. „Deşi aflată la pereferia imperiului, intelectualitatea română din Bucovina a fost permanent în contact cu mişcările intelectuale novatoare din Europa, în special cu cele din spaţiul cultural german - aşa cum o dovedeşte exemplul lui Alecu Hurmuzachi"178.

Evident, omul care a intrat în contact cu ideile novatoare ale spiritualităţii europene, idei prin care a impulsionat mişcarea culturală a românilor bucovineni din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost promotor al spiritului progresist, de anvergură, dând viaţă programului de emancipare naţională.

NICOLAE HURMUZACHI

Nicolae, cel mai mic dintre fiii vrednicului boier Doxachi Hurmuzachi, se naşte la Cernauca la 19 martie (stil vechi) 1826. Ca şi fraţii săi mai mari Constantin, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru (Alecu), îşi face studiile primare, gimnaziale şi liceale la Cernăuţi cam între anii 1833-1845179. A studiat dreptul la Paris şi Berlin180, dar în ambele capitale europene a stat câte un singur an181. Neterminându-şi studiile superioare, cel de al cincilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi s-a retras la moşia părintească din Cernauca.

177 Petru Rusşindilar, Op. cit., p.159. 178 Marian Olaru, Alexandru Hurmuzachi şi Societatea Românească din Bucovina la jumătatea secolului trecut în Almanahul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu" din Cernăuţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, p.91. 179 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, tomul I, Sibiu, 1898, p.739. 180 Mircea Pahomi, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernăuţi, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998, p.185. 181 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 739.

84

Page 85: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

N-a participat în mod activ la evenimentele revoluţionare din 1848, deşi, la rugămintea tatălui său, a avut grijă ca unii dintre revoluţionarii transilvăneni, refugiaţi în Bucovina, să se simtă şi la Cernauca, şi la Cernăuţi, şi la rudele Hurmuzăcheştilor din Moldova, unde i-a condus, ca acasă182. Era un om vesel, petrecăreţ, îi plăceau reprezentaţiile teatrale, de dragul cărora trecea graniţa austro-moldovenească, călătorind până la Iaşi.

S-a căsătorit târziu, în 1859, la 33 de ani, şi soţie i-a devenit Natalia Stîrcea (1842-1916), fiica baronului Manolachi Stârcea (1800-1896), a cărui soaţă fusese basarabeanca Elena Zamfirache Ralii183. Eugen şi Victor Stârcea, fraţii Nataliei, au deţinut funcţii importante în Bucovina - primul a fost consilier al guvernatorului provinciei Alexani, al doilea a fost deputat în Dieta Bucovinei şi Camera imperială din Viena. Ambii, fiind persoane instruite şi culte, foarte echilibrate, nu s-au desolidarizat de interesele neamului românesc din Bucovina184.

Nicolae şi Natalia au dus o viaţă mai retrasă de luptele politice desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Bucovina. Adevărul e că Nicolae Hurmuzachi „nu era un luptător, deşi lupta neamului său, pe orice teren, nu l-a lăsat vreodată nepăsător"185. Însă el a fost necontenit membru al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, societate pe care a sprijinit-o cu entuziasm. Nelipsit de la manifestările Societăţii, în 1879 este ales, împreună cu Ioniţă Bumbac, în Comitetul acesteia. Iar în 1881 el propune Comitetului Societăţii, ca acesta să se adreseze prinţului Sturdza cu rugămintea, ca el să contribuie la înălţarea în capitala Bucovinei a palatului Societăţii186. Apoi, în 1898, a sprijinit acţiunea Comitetului Societăţii, de cumpărare a hotelului Weis din Cernăuţi, care să devină Palatul Naţional al Românilor.

182 Ioan Oros alias Rusu, Memorii, Bucureşti, 1989, pp.124-136. 183 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.32. 184 Ibidem. 185 Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, Editura „Augusta", Timişoara, 2000, p.159. 186 Ibidem.

85

Page 86: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

După 1889, Nicolae Hurmuzachi l-a succedat pe Mihai Pitei în postul de director al sucursalei Cernăuţi a Societăţii „Şcoala Română" din

187 Suceava .

Bun cunoscător al artei iconografice româneşti medievale, el a salvat câteva icoane de pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe care le trimite din Bucovina lui Mihail Kogălniceanu, menţionând în scrisoarea de însoţire: „Icoanele au meritul că datează după urice de la Ştefan cel Mare, din anul 1490, 2 Novembrie. Sunt cam stricate, că au petrecut 80 de ani în podul Mănăstirii Voroneţ, făcânddu-se în anul acela o Catapeteasmă nouă, scoţându-se icoanele care vă trimit, şi care au servit de la anul 1490 până la anul 1810 în Catapeteasma Mănăstirii Voroneţ"188.

Nicolae Hurmuzachi s-a mai remarcat şi ca un preţuitor fidel al datinilor şi obiceiurilor calendaristice româneşti, susţinând într-un articol de al său din „Foaia Societăţii...": „Obiceiurile şi datinile arată în grad înalt, încât de capabil este poporul român de cultură şi înaintare...Ele sunt bune, deoarece sunt fondate pe raţiunea unei constituţii de stat sănătoasă; umane, deoarece sâmburele şi scopul lor este umanitatea; frumoase, căci estetica este începutul şi finalul lor; religioase, căci respiră din ele o religiozitate adâncă..."189.

La cererea sa, prin diploma împărătească din 2 octombrie 1881, i s-a acordat titlul nobiliar de baron190, iar la 2 aprilie 1883 a fost numit membru de onoare al Academiei Române191.

Nicolae Hurmuzachi se stinge din viaţă la 19 septembrie 1909 şi este înmormântat pe aleea centrală din vechiul cimitir din Cernăuţi, iar inscripţia de pe monumentu-i funerar glăsuieşte că el a fost şi membru de onoare al Academiei Române. Este, deci, unul dintre cei şase membri ai Academiei Române (Dan Dimitrie, Hurmuzaki Nicola, Kaluzniachi Emil, Onciul Dimitrie,

187 Ibidem. 188 Ibidem, p.160-161. 189 Poporul român, limba şi cultura în „Foaia Societăţii...", An. IV, nr. 12, 1 decembrie 1868, p. 298. 190 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 739. 191 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 32.

86

Page 87: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Popovici Gheorghe, Sbiera Ion Gh.), care îşi dorm somnul de veci în acest cimitir192.

Cu prilejul morţii sale, Nicolae Iorga scria: „Era ultimul dintre marii Hurmuzăcheşti, dintre feciorii bunului boier Doxachi, atât de moldovean, de creştin şi de gospodar, dintre mândrii feciori de boieri răsăriţi în curţile de la Cernauca... Şi el s-a pătruns de fiorii anului "48, când fraţii lui proclamară prin grai şi scris că trăieşte în Bucovina o naţie românească, a căreia este şi trebuie să fie ţara, de moştenire"193.

Acţiunile spre binele neamului românesc din Bucovina şi de pretutindeni le-a sprijinit cu însufleţire şi soţia sa Natalia Hurmuzachi. De exemplu, în timpul războiului din 1877-1878 ea s-a aflat în fruntea Comitetului femeilor din Cernăuţi, care au colectat ajutoare în folosul

194 ostaşilor români răniţi .

Nicolae şi Natalia Hurmuzachi au avut doi fii - Constantin, născut la 3 octombrie 1863, şi Alexandru, care a văzut lumina zilei la 3 martie 1869195. Obţinând studii filozofice şi juridice la Cernăuţi şi Viena, primul s-a consacrat activităţii ştiinţifice, în special cercetărilor biologice. Activitatea şi-a împărţit-o între lupta pentru drepturile românilor, fiind un excelent publicist, şi „fascinaţia provocată de uriaşa diversitate de forme şi culori din lumea lepidopterelor, ceea ce a diminuat din capacitatea de cuprindere şi profunzime: domeniul cercetării - studiul fluturilor şi biogeografiei - are un impact social mult mai redus pentru oameni de rând, fiind o preocupare a specialiştilor din sfera biologiei"196. Pentru intensa-i activitate ştiinţifică, în 1919 Constantin N. Hurmuzachi este ales membru al Academiei Române şi membru al Societăţii Naturaliştilor din România197.

192 Membri ai Academiei Române înmormântaţi în cimitirul din Nordul Bucovinei în „Codrul Cosminului" Publicaţie trimestrială a Cercului „Arboroasa" şi a Institutului obştesc de istorie, restituiri literare şi folclorice „D. Onciul" din Cernăuţi, An. II, nr. 2, martie 1994, p. 11. 193 Nicolaie Iorga, Oameni care au fost, vol. I, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967, p. 219. 194 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 32. 195 Mircea Pahomi, Op. cit., p. 33. 196 Biologi de seamă din Bucovina, Coordonator Petru Bejenaru, Editura „Ţara Fagilor", Suceava, 1994, pp. 55-56. 197 Ibidem, p. 57.

87

Page 88: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Al doilea fiu al soţilor Nicolae şi Natalia Hurmuzachi, adică Alexandru N. Hurmuzachi a obţinut studii juridice la Cernăuţi, a devenit în 1891 doctor în drept şi a lucrat în cadrul Procuraturii finanţelor din capitala Bucovinei198. A desfăşurat, ca şi înaintaşii săi, o susţinută activitate obştească spre binele neamului românesc din ducatul autonom al Bucovinei. În 1899 a devenit vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. A fost deputat al Bucovinei în Parlamentul de la Viena. În 1911 a fost ales preşedinte al Dietei Bucovinei.

Ambii fii ai lui Nicolae Hurmuzachi, având contribuţii însemnate în luptele naţionale ale românilor bucovineni, au făcut în toamna anului 1918 parte din Consiliul Naţional Român, care a jucat rolul determinant în unirea Bucovinei cu România.

198 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 33.

88

Page 89: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL III

Hurmuzăcheştii în vâltoarea revoluţiei române de la 1848-1849 din Bucovina

Page 90: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

90

Page 91: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Evenimentele revoluţionare de la 1848 din Bucovina s-au declanşat, au evoluat şi s-au finalizat în contextul sinuos şi deosebit de complex din Imperiul habsburgic. Numai că în Bucovina revoluţia a avut o serie de particularităţi şi ea s-a desfăşurat în temei "ca un aspect zonal al revoluţiei din Imperiul habsburgic"1. Bucovina era încă un cerc administrativ al Galiţiei, iar polonii se confruntau cu rutenii în problema naţională. Polonii doreau să refacă Polonia ca stat naţional, iar rutenii se manifestau pentru crearea unui stat autonom al lor în sudul Galiţiei. În cadrul acestui stat ei vroiau să menţină şi Bucovina, considerând-o ca o parte a Galiţiei şi contestând caracterul românesc al fostei provincii moldoveneşti. Evident, ei intră în conflict cu românii, care aveau să ceară dezlipirea Bucovinei de Galiţia. Rutenii însă nu aveau o concepţie unitară, fiindcă erau divizaţi în două curente politice. Curentul rutenilor tineri dorea constituirea unui stat autonom în cadrul Imperiului habsburgic, iar curentul rutenilor bătrâni dorea ca viitorul stat să facă parte din Imperiul rus. Austrofilii se confruntau cu moscofilii, Austria încuraja o tendinţă, iar Rusia - alta.

Fiind una dintre cele mai puternice în imperiu, revoluţia maghiară a divizat populaţia Bucovinei. Românii de aici îşi sprijineau consângenii din Transilvania, iar rutenii şi huţulii îi simpatizau pe unguri şi le promiteau ajutor. Nemţii şi evreii din Bucovina îşi vor acorda sprijinul cercurilor imperiale, iar lipovenii, slovacii şi armenii se vor da de partea românilor. "Diversitatea intereselor sociale, naţionale şi religioase, fărâmiţarea luptei şi activităţii general-democratice pe zone geografice, pe provincii sau părţi de provincii, pe grupuri naţionale, ca şi politica abilă a cercurilor imperiale de a se folosi şi încuraja, de-a stimula şi încuraja contradicţiile interetnice şi religioase explică slăbiciunea întregii lupte protestatare antihabsburgice"2.

Pe de altă parte, însă, faptul că românii din Bucovina au făcut parte timp de aproape o jumătate de mileniu din Statul feudal moldovenesc, "comunitatea de origine etnică şi de teritoriu, limbă, cultură, trăsături

1 Mihai Iacobescu, Op.cit., p.368. 2 Ibidem.

91

Page 92: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

psihice, religie, datini, obiceiuri, legături economice, aspiraţii şi idealuri comune explică, în acelaşi timp, de ce ridicarea la luptă a bucovinenilor, revendicările lor naţionale sunt formulate şi motivate într-o manieră similară şi uneori chiar identică cu cele din toate provinciile locuite de români; activitatea şi lupta românilor din Bucovina care acţionau şi în strânsă colaborare cu moldovenii şi transilvănenii apare astfel ca şi o parte integrantă a luptei generale a tuturor românilor"3. Dar rolul şi locul forţelor social-politice în revoluţie le-au determinat realităţile din Bucovina. Coloniştii, ca pătură privilegiată, sprijineau cercurile imperiale. Boierimea română era şi sărăcită şi împuţinată numericeşte, căci mulţi latifundiari la venirea austriecilor s-au refugiat în Moldova. Boierimea română nici nu prea avea acces la funcţii din cadrul conducerii provinciei. Ea se mai afla în conflict şi cu ţărănimea dependentă, pe care o exploata.

În momentul izbucnirii revoluţiei situaţia în Bucovina era deosebit de complexă. În rezultatul stăpânirii galiţiene elementul rutenesc din această provincie s-a înmulţit şi şi-a întărit poziţiile, dar nu-l depăşea încă pe cel românesc. Poftele rutenilor de a crea un stat al lor, care să cuprindă şi Bucovina, erau încurajate de cercurile imperiale"4, pe când glasul românilor la Viena nu era ascultat. Cineva trebuia să preia conducerea evenimentelor de la 1848, evenimente care s-au precipitat după 13 martie acelaşi an, când în Austria a luat sfârşit epoca absolutistă, când cancelarul Metternich a demisionat din funcţie, iar împăratul Ferdinand a promulgat noua constituţie în spirit liberal şi democratic. Şi în fruntea mişcării de emancipare naţională a românilor bucovineni s-au pus unii boieri cărturari cu vederi iluministe. Rolul decisiv în organizarea şi conducerea evenimentelor revoluţionare din Bucovina l-au jucat boierul Doxachi Hurmuzachi şi fii săi, intelectuali cu studii juridice, obţinute la Viena, care au însuşit în capitala austriacă şi cunoştinţele necesare pentru cariera politică5. Fraţii Hurmuzachi au fost aşa precum i-a caracterizat Bariţiu: "tot atâtea modele de virtuţi private şi publice şi, totodată, aprigi luptători

3 Ibidem. 4 Teodor Balan, Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul "Bucovina", Cernăuţi, 1924, p.3. 5 Ibidem, p.4.

92

Page 93: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

pentru dezvoltarea noastră naţională, în timpuri ca acelea când "a se numi cineva român trecea aproape de crimă""6.

În momentul revoluţiei o burghezie românească în Bucovina aproape că lipsea; era în curs de formare. Erau puţini şi intelectualii români. Dar acei câţi existau, printre care şi fraţii Constantin, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi, aveau o pregătire la nivel european şi plan umanistic, juridic, istoric, politic. Ei cunoşteau mai multe limbi, unii îşi luaseră până la acea vreme doctoratele şi erau, deci, apţi de a exercita înalte funcţii politice, administrative şi culturale nu numai în Bucovina, ci şi în organismele centrale. Hurmuzăcheştii aveau mulţi prieteni, multe cunoştinţe, deţineau legături cu fruntaşii vieţii culturale din toate provinciile româneşti. Ei credeau în posibilitatea unei vieţi româneşti libere şi autonome în cadrul monarhiei habsburgice, adică sub sceptrul împăratului. În acelaşi timp ei luptau cu îndârjire pentru drepturile istorice ale naţiei din care făceau parte şi cereau doar pentru ea pământul Bucovinei, pentru a iniţia şi conduce anume în provincia natală acţiuni menite să favorizeze renaşterea politică a neamului. Vorbind despre ei, un contemporan al lor scria că "aceşti fraţi au fost cei dintâi, din fruntăşimea civilă a ţării care, după un semisecol de piroteală, arborară cu însufleţire steagul autonomiei ţării, al emancipării şi al culturii naţionale"7.

De partea Hurmuzăcheştilor au trecut studenţii de la Institutul Teologic din Cernăuţi, în frunte cu Iraclie Porumbescu, tatăl viitorului compozitor Ciprian Porumbescu8, o parte a clerului ortodox, care, în raport cu cel catolic, avea o poziţie socială şi politică inferioară. Clerul bucovinean era nemulţumit de despotismul episcopului Eugenie Hacman, de corupţia ce trona în cadrul Consistoriului, dar, mai ales, de slugărnicia ierarhului bucovinean faţă de cercurile imperiale, de încercările acestuia de a-i înstrăina pe români prin cultivarea ideii de "homo bucovinesis". În timpul revoluţiei de la 1848 clerul bucovinean avea să-şi înainteze propriile revendicări, iar episcopul Hacman, silit de împrejurări, avea să le accepte.

6 Romulus Cândea, Un luptător bucovinean: Alexandru Hurmuzachi, Sibiu, 1941, p.9-10. 7 Dr. Ion G. Sbiera, Familia Sbiera. , p.150. 8 Leca Morariu, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989, p.73.

93

Page 94: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Cea mai mare forţă socială din Bucovina o constituia ţărănimea, ea formând peste 90 la sută din populaţia provinciei9. Ea ar fi putut juca un rol important în confruntarea cu forţele privilegiate şi retrograde. Însă ţărănimea, în cea mai mare parte fiind săracă şi neştiutoare de carte, era lipsită de conştiinţă politică şi naţională. Ţăranii din Bucovina erau gata să lupte nu pentru ideea naţională, ci cu boierii, care-i exploatau, care-i sileau la prestări feudale. Ţăranii se manifestau pentru desfiinţarea boierescului, pentru micşorarea dărilor. Starea ei economică continua să se agraveze, ea era înlăturată sistematic de la viaţa politică, cu toate că contribuia în mare măsură la progresul general al ţării10. În Bucovina ţărănimea continua să fie împărţită în mazili, răzeşi şi clăcaşi, iar obligaţiile în bani şi în muncă se extindeau asupra tuturor categoriilor sociale ţărăneşti. Sub raport social, etnic, lingvistic şi religios ţărănimea bucovineană era fărâmiţată. Însă ea trebuia atrasă la mişcarea revoluţionară. La ea trebuia dezvoltată conştiinţa de sine şi acest lucru l-au reuşit Hurmuzăcheştii. "Prin Hurmuzăcheşti, conştiinţa naţională, ideea unităţii românilor a pulsat năvalnic în timpul revoluţiei"11. Şi nu întâmplător ţăranii din Bucovina şi-au ales singuri, din rândurile lor, deputaţii în Parlamentul de la Viena. Cei mai energici dintre ei, Mihai Bodnar-Bodnărescu din Voitinel şi Miron Ciupercovici din zona Câmpulungului Moldovenesc erau ştiutori de carte şi cunoşteau şi limba germană. Vasile Cârste din Boian, Gheorghe Timiş din Cupca, Vasile Murgoci din Coţmani erau analfabeţi şi vorbeau numai româneşte. Ioan Dolenciuk din Hatna, rutean, nu ştia nici el să scrie şi să citească, iar Lukian Kobiliţa, huţan din Putila, vorbea doar în propria-i limbă12. De aceea unii dintre ei au şi fost atât de uşor de manipulaţi de cercurile imperiale.

În revoluţia de la 1848 din Bucovina românii s-au bucurat de sprijinul statornic al germanilor, evreilor, polonilor şi armenilor, minorităţi care recunoşteau că românii constituiau populaţia băştinaşă, populaţia majoritară a provinciei şi acceptau să împartă soarta lor cu a acestora.

9 Mihai Iacobescu, Op.cit., p.370. 10 Constantin Corbu, Ţărănimea din România în perioada 1848-1864, EŞ, Bucureşti, 1973, p. 17.

Petru Rusşindilar, Op.cit., p.49. 12 Din tezaurul documentar sucevean. 1393-1849, Bucureşti, 1983, p.629-631.

94

Page 95: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Reprezentanţii acestor minorităţi au susţinut fără tăgadă revendicările românilor, ba au redactat împreună cu românii petiţii şi memorii adresate Vienei oficiale13. Fiind manevraţi când de austrieci, când de ruşi, rutenii s-au manifestat făţiş împotriva românilor, făcându-se a uita că aceştia le-au permis să se aşeze în Bucovina, unde şi-au găsit de lucru şi le-au acordat posibilitatea de a-şi păstra religia.

În fruntea revoluţiei din Bucovina s-au pus cărturarii de aici, adică intelectualii, şi, în primul rând, fraţii Hurmuzachi - Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru. " S o a r t a . nu acumulase asupra unuia din ei toate calităţile necesare pentru a deveni om mare, ci revărsase în mod egal bunătăţile ei asupra tuturora. Alexandru primise temperamentul şi era fire de poet, George moştenise corectitudinea, iar Eudoxiu erudiţia părinţilor săi. Ei se completară reciproc. Colaborarea lor întreolaltă, unul sprijinind acţiunea celuilalt, era necesară pentru a produce ceva armonic, ceva întreg. Pe toţi trei îi unea un intens sentiment naţional care făcu ca ei în tot timpul activităţii lor să nu părăsească ideea naţională, care le fu steaua conducătoare. Pentru ei Bucovina era românească şi prima acţiune ce se va desfăşura va avea ca obiectiv: autonomia Bucovinei"14.

La 13 martie 1848, când revoluţia a izbucnit la Viena, Eudoxiu Hurmuzachi se afla în capitala Austriei, făcând cercetări istorice la arhivele de acolo. În corespundere cu concepţiile şi convingerile sale politice, el s-a înscris imediat în Garda naţională şi în Legiunea studenţilor din Viena, "două asociaţii politice care au contribuit la transformarea Austriei într-un stat democratic"15. A făcut de gardă şi a participat la manifestări politice menite să schimbe vechile rânduieli din monarhie. Datorită atitudinii sale dârze, bucovinenii au apelat la serviciile lui Eudoxiu Hurmuzachi pentru a scutura jugul galiţian şi pentru a transforma Bucovina dintr-un cerc administrativ în ducat autonom. Întors acasă, el s-a pus fără nici o ezitare în serviciul Bucovinei. Întreaga sa familie participa la mişcarea de eliberare naţională şi în jurul ei s-au grupat românii bucovineni în lupta pentru autonomie provincială şi bisericească, pentru drepturi şi libertăţi democratice.

13 Mihai Iacobescu, Op.cit., p.370. 14 Teodor Balan, Op.cit.,p.6. 15 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.48.

95

Page 96: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Instituirea la 25 aprilie 1848 a unui guvern central responsabil, proclamarea libertăţii presei şi a adunărilor, formarea gărzilor civile şi organizarea de alegeri libere pentru Parlamentul de la Viena au produs un mare entuziasm la Cernăuţi. Directorul Liceului german de stat Anton Kral şi mai mulţi profesori de acolo au creat o gardă naţională compusă din liceeni16. Însă aceşti, înarmaţi cu săbii şi ciomege, s-au dedat la spartul geamurilor, insultarea cetăţenilor paşnici, la jafuri şi acte de violenţă. Gărzii i-a fost impusă disciplina, când în fruntea ei s-au pus mazilii români Isăcescu şi Calmuţchi.

Prima manifestare mai însemnată a pornit din partea clerului bucovinean, nemulţumit de starea de lucruri din administraţia bisericească17. Circa 200 de clerici s-au adunat la Cernăuţi şi au cerut ca episcopul să fie ales de o adunare compusă din clerici şi mireni, ca administrarea Fondului Bisericesc să-i fie încredinţată Consistoriului sub controlul statului, ca episcopia Bucovinei să se dezlipească de Karlowitz şi să fie subordonată canonic unei mitropolii, din care să facă parte toţi românii din Imperiul habsburgic18. În scopul sprijinirii acestor revendicări şi al realizării lor, la acea întrunire a fost creat "Comitetul duhovnicesc" -primul organ revoluţionar bucovinean19.

Doleanţele eparhioţilor au fost aduse la cunoştinţa episcopului, iar Hacman, constrâns de împrejurările politice, nu le mai putea trece cu vederea. El avea ştire că din "Comitetul duhovnicesc" făcea parte elita preoţimii bucovinene, distinşi profesori de la Institutul Teologic din Cernăuţi şi boieri patrioţi cu mare influenţă în rândurile populaţiei şi care se evidenţiau şi ca mari sprijinitori ai ortodoxiei, ca, de exemplu, Doxachi Hurmuzachi, proprietarul moşiei Cernauca. La 17 mai 1848 el trimite "Comitetului duhovnicesc" răspunsul său intitulat "Către preacucernica şi preacuvioasa adunare a clerului secular şi regular al Bucovinei în Cernăuţi"20. Episcopul consimţea să-l elibereze din funcţia de secretar

16 Ion Nistor, Istoria Bucovinei, p.89. 17 Ibidem, p.90. 18 Ibidem. 19 Dumitru Covalciuc, Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială, în "Ţara Fagilor", vol.VII, 1998, p.8. 20 Ibidem.

96

Page 97: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

eparhial pe Konstantin Cehowski, care le purta românilor o ură făţişă, ca rezolvarea treburilor bisericeşti în cadrul Eparhiei Bucovinei să fie încredinţată în întregime Consistoriului ortodox, ca pe lângă cel puţin patru consilieri consistoriali oficiali, în procesul de administrare a eparhiei să mai fie antrenaţi cel puţin opt consilieri din rândul clerului secundar şi regular şi al personalului Institutului Teologic din Cernăuţi21.

Răspunsul episcopului la doleanţele clerului ortodox român întrunit la Cernăuţi era primul rezultat practic al mişcării revoluţionare din Bucovina.

Întrucât pentru data de 26 iunie 1848 s-a anunţat convocarea Adunării Constituante, românii bucovineni, animaţi de către fruntaşii lor politici, trebuiau să-şi formuleze doleanţele, adresate Vienei oficiale. În acest scop la 20 mai 1848, la Cernăuţi a avut loc Marea Adunare Naţională, care a impresionat prin numărul de participanţi sosiţi din toate colţurile Bucovinei şi reprezentând toate clasele şi păturile socia le22. N -a lipsit nici Eugenie Hacman, care se considera împăcat cu clerul, n-a lipsit nici elita boierimii, din care făceau la acea vreme parte Hurmuzăcheştii, Zotta, Gafencu, Costin, Vasilco, Goian, Mikuli, Popovici, Petrovici. Ţăranii s-au revărsat spre centrul administrativ al Bucovinei în frunte cu vornicii şi preoţii lor.

Dezbaterile au fost lungi şi la ele au participat şi reprezentanţi ai minorităţii germane. Ca şi la Iaşi, Blaj, Braşov, Izlaz, Bucureşti şi Lugoj, programul naţional al adunării de la Cernăuţi era cuprins într-o "petiţie", care conţinea "dorinţele" românilor bucovineni23. Aceste dorinţe au fost formulate în zilele de 16-18 mai de către vrednicul boier de la Cernauca, Doxachi Hurmuzachi, precum şi de către alţi boieri din ţinut, care, după cum s-au exprimat la acea manifestare clericii Teoctist Blajevici şi Ioan Calenciuc, „au apărat drepturile răpite de stăpânirea austriacă în Bucovina"24. Documentul urma să fie redactat şi completat de către Eudoxiu Hurmuzachi, apoi o delegaţie în frunte cu episcopul Hacman avea să-l prezinte la Olmutz împăratului Austriei Ferdinand.

21 Ibidem, p.9. 22 Ibidem, p.8-9. 23 Gheorghe Cliveti, Liberalism şi cauză naţională la paşoptiştii români, în "Codrul Cosminului". Analele ştiinţifice de istorie ale Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava (Seria nouă), nr.2(12), 1996, p.195. 24 Dumitru Covalciuc, Art.cit. p.9.

97

Page 98: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Prin cele douăsprezece "dorinţe" din "Petiţia Ţării", bucovinenii cereau libertăţi politice, recunoaşterea caracterului istoric românesc al Bucovinei, dreptul la autonomie teritorială, administraţie bisericească proprie şi un şir de revendicări economice25. Ei îşi vedeau realizate doleanţele lor doar în condiţiile separării Bucovinei de Galiţia şi a ridicării fostului ţinut moldovenesc la rangul de ducat autonom sau ţară de coroană. Însă neamul românesc din Bucovina nu-şi putea concepe progresul său naţional-cultural fără păstrarea limbii şi deschiderea şcolilor cu predarea în limba maternă. O necesitate imperioasă era şi dezlipirea Episcopiei Bucovinei de Mitropolia ortodoxă de la Karlowitz, căci decenii la rând s-a urmărit, prin această subordonare canonică, sârbizarea bisericii strămoşeşti. În acest scop se cerea ca episcopul Bucovinei să nu mai fie numit la Viena, cu îngăduinţa împăratului, ci să fie ales la Cernăuţi de către un congres bisericesc reprezentativ, la care să participe şi clerici, şi mireni. Viaţa bisericească în Bucovina putea fi înviorată şi prin recunoaşterea dreptului de control asupra administraţiei Fondului religionar26. Petiţionarii mai cereau lichidarea boierescului, urmărind prin aceasta lichidarea relaţiilor feudale, încetarea controlului fiscal, întocmirea unui cadastru funciar, deschiderea unei instituţii bancare, stimularea legăturilor dintre Bucovina şi Moldova prin înlesnirea comerţului şi disciplinarea poliţiei de frontieră. Prin realizarea ulterioară a punctului 6 din petiţie se punea temelia păcii interconfesionale în Bucovina, a păcii interetnice, fiindcă prin el se cerea garantarea tuturor libertăţilor religioase şi proclamarea principiului de egalitate între toate confesiunile din ţinut.

"Petiţia Ţării", un document cu adevărat programatic pentru mişcarea românească din Bucovina, înfiripată în primăvara anului 1848, a fost semnată de peste 230 de bucovineni din toate clasele şi categoriile sociale şi etniile existente în Bucovina27. Această petiţie reprezenta o sinteză şi un compromis între diversele clase şi categorii sociale şi etniile din Bucovina,

25 Ibidem, p.10. 26 Ibidem. 27 Din tezaurul documentar sucevean, p.633.

98

Page 99: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

un program ce conţinea revendicări general acceptabile, posibile de realizat în întregime în condiţiile de atunci28.

Soliditatea şi justeţea revendicărilor înaintate urmau să impresioneze autorităţile habsburgice prin caracterul extrem de divers din punct de vedere social şi etnic al semnatarilor, prin adeziunea la acest program a unor nobili şi clerici de vază, a episcopului Bucovinei. Boierul Doxachi Hurmuzachi a reuşit să unească în jurul acestui program minim nu numai patrioţi români, ci şi reprezentanţi cu vederi progresiste din rândul germanilor, ucrainenilor, armenilor şi polonilor bucovineni29.

Pentru a salva imperiul de loviturile revoluţionare ale popoarelor din împărăţie, Casa de Habsburg s-a văzut silită să convoace parlamentul şi să desemneze, în acest scop, efectuarea alegerilor în toate provinciile austriece. În viitorul parlament Bucovina a obţinut opt locuri: unul pentru Cernăuţi şi şapte pentru circumscripţiile săteşti. Alegerile care au avut loc în iunie-iulie 1848 au relevat rezultate deosebite: din cei opt deputaţi aleşi, şapte erau ţărani şi unul intelectual30. Evident, aceste rezultate oglindeau realităţile social-economice ce au domnit în Bucovina în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Ele au fost programate de către guvernul de la Viena şi influenţate de autorităţile provinciale şi locale. Guvernanţii ştiau că ţăranii vor fi uşor manipulaţi şi evenimentele ulterioare aveau să confirme justeţea acestei premise. Pe lângă acestea, Miron Ciupercovici, Gheorghe Timiş şi Lukian Kobiliţa, trei din cei opt deputaţi, s-au evidenţiat ca exponenţi ai intereselor ţărănimii şi apărători ai drepturilor acestei categorii sociale, în deceniul premergător revoluţiei de la 184831. Este, însă, semnificativă atitudinea combativă a deputatului Anton Kral, intelectual, reprezentantul minorităţii germane, care a sprijinit revendicările românilor, care alcătuiau populaţia majoritară a Bucovinei.

În funcţie de evoluţia evenimentelor din imperiu şi mersului revoluţiei române, problema naţională în Bucovina a fost înscrisă în diferite programe şi urmărită în activitatea practică, sub forma unor scenarii posibile, fiindcă

28 Ştefan Purici, Problema autonomiei Bucovinei între anii 1775-1861, în "Codrul Cosminului" (Seria nouă), nr.2(12), 1996, p.236. 29 A. Jukovski, Istoria Bukovînî. Ciastâna druha pislia 1777 r., Cernivţi, "Ceas", 1993, p.29. 30 Din tezaurul documentar sucevean, pp.628-630, 645. 31 Ştefan Purici, Op.cit., pp. 236-237.

99

Page 100: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Hurmuzăcheştii, în calitate de conducători ai revoluţiei din fosta provincie moldovenească, condiţionau şi subordonau dezideratul rezolvării problemelor sociale, economice, politice, culturale şi religioase de acordarea în prealabil a statutului de autonomie naţională:

1) obţinerea statutului de autonomie naţională pentru Bucovina cu crearea organelor corespunzătoare în plan legislativ, juridic şi executiv şi cu toate consecinţele ce ar fi decurs în domeniile vieţii social-politice, culturale şi religioase32;

2) reunirea Bucovinei cu Moldova, deziderat formulat de ţăranii răsculaţi în districtul Rădăuţi în septembrie 184933, ca obiectiv care ar fi fost posibil doar în condiţiile victoriei luptelor din cadrul monarhiei şi ale prăbuşirii imperiului;

3) unirea tuturor provinciilor şi teritoriilor româneşti din Imperiul habsburgic - Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina - "într-un mare ducat autonom al românilor", cu organe proprii, legislative, executive şi juridice34;

4) unirea tuturor românilor într-un stat daco-român, adică şi a românilor din Principate, şi a celor din Imperiul habsburgic, cu ajutorul şi sub egida Casei de Habsburg, iar numele noului stat ar fi putut fi chiar

35 atunci România .

Exprimând doar ceea ce era posibil la o anumită etapă, fruntaşii bucovineni, în primul rând Hurmuzăcheştii, au formulat o gamă largă de soluţii, între care cea a autonomiei naţionale36.

La 1848 toţi conducătorii politici ai românilor din Austria erau de părerea că chestiunea românească trebuia rezolvată în înţeles austriac. De aceea în februarie 1849 reprezentanţii românilor din Imperiul habsburgic au prezentat împăratului Ferdinand memoriul "Allgemeine Petition der Romanen", solicitând ca teritoriul locuit de românii din Austria să fie ridicat la rangul de "Mare Ducat al Românilor", iar împăratul austriac să poarte

32 "Bucovina", nr.9, 1848, p.67. 33 Petre Rezuş, Contribuţii la istoria oraşului Rădăuţi, EL, Bucureşti, 1975, pp. 71-72. 34 "Bucovina", nr.3, 1849, pp. 14-15. 35 Teodor Balan, Activitatea refugiaţilor moldoveni în Bucovina, 1848, Sibiu, 1944, p.9. 36 Mihai Iacobescu, Op.cit., p.371.

100

Page 101: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

titlul de "Mare Duce al Românilor"37. Fraţii Hurmuzachi credeau că la acest ducat se vor alipi cu timpul şi principatele dunărene şi, astfel, se va efectua unirea tuturor românilor. Ei erau de părerea că Austria, având o constituţie liberală, va influenţa puternic principatele româneşti şi în cele din urmă le va absorbi38.

Acesta era dezideratul suprem al românilor din monarhia habsburgică la acea vreme. Pentru românii bucovineni, însă, trebuia continuată lupta pentru dezlipirea provinciei lor de Galiţia şi constituirea ei în ducat autonom.

Rezolvarea problemei Bucovinei era oarecum tărăgănată. Deputaţii bucovineni din Parlamentul de la Viena, în majoritatea lor ţărani analfabeţi, n-au ştiut cum să promoveze ideea dezlipirii Bucovinei de Galiţia. În consecinţă, Bucovina putea să aibă un singur viitor - să rămână şi în continuare ca cel de al XIII-lea cerc administrativ al Galiţiei.

Ca să salveze situaţia, forţele patriotice de la Cernăuţi, rămase în afara parlamentului, s-au întrunit într-un comitet de acţiune, dezvoltând o intensă activitate extraparlamentară. Cei mai influenţi membri ai comitetului românesc de acţiune au fost fraţii Hurmuzachi, iar, "rolul lor era covârşitor faţă de cel al celorlalţi membri"39.

La 1 august 1848 Ministerul austriac de interne a expediat Guberniului Galiţiei şi Lodomeriei decretul său referitor la cele 12 "dorinţe" cuprinse în "Petiţia Bucovinei" şi la căile privind organizarea Bucovinei ca provincie de sine stătătoare sub sceptrul Casei de Habsburg. La 3 august referentul Zajqczkowski a trimis "Petiţia Bucovinei" comisiei constituţiei, cu remarca corespunzătoare că Ministerul de interne, prin decretul său de la 1 august, adresat Guberniului din Lemberg, a răspuns deja la câteva puncte din petiţie, întrucât acestea, prin esenţa lor, îşi puteau găsi rezolvarea favorabilă în proiectatul act al constituţiei austriace40.

La îndemnul lui Eudoxiu Hurmuzachi, deputaţii bucovineni de la Viena Miron Ciupercovici, Gheorghe Timiş şi Mihai Bodnar, precum şi reprezentanţii consiliilor comunale Ilie Niculiţă şi Vasile Ştirbul au adresat la

37 Teodor Balan, Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul "Bucovina", p.23. 38 "Bucovina", nr.43, 1850, p.280. 39 Teodor Balan, Op.cit., p.6. 40 Dumitru Covalciuc, Art.cit., p.12.

101

Page 102: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

18 august 1848 o petiţie Adunării Constituante, cuprinzând 26 de puncte41. În numele populaţiei din Bucovina ei cereau: autonomia Bucovinei, deschiderea de şcoli româneşti în fiecare comună, crearea unui comitet de administrare a Fondului religionar, înfiinţarea la Cernăuţi a unei catedre de limba şi literatura română, inaugurarea unei universităţi, ridicarea taxelor cu care erau împovăraţi preoţii ortodocşi, ridicarea cordonului de poliţie sanitară către Moldova, interzicerea aşezării coloniştilor străini pe păşunile comunale, ridicarea zeciuielii şi a celorlalte sarcini pe care ţăranii trebuiau să le presteze în favoarea marilor proprietari, oprirea campaniei de catolicizare a populaţiei ortodoxe etc42.

În timp ce toată suflarea românească a Bucovinei se manifesta cu curaj pentru autonomia provinciei, iar Curtea de la Viena se arăta gata de a le satisface doleanţele, ideea autonomizării au inferat-o Vasile Morgoci, deputat de Coţmani, Vasile Cârste, deputat de Boian, Lukian Kobiliţa, deputat de Putila, Ioan Dolenciuk, deputat de Hatna. În scrisoarea pe care aceştia au adresat-o la 30 august 1848 ţăranilor din Bucovina, ei îi acuzau pe deputaţii români Miron Ciupercovici şi Mihai Bodnar că s-au vândut latifundiarilor, că scopul adevărat al demersurilor lor în Parlamentul de la Viena consta în readucerea "primejdioasă" a Bucovinei în hotarele Moldovei43.

Îndemnaţi de aceştia şi de nişte scribi obscuri, care le alcătuiau cererile, fiindcă erau analfabeţi, ţăranii ruteni din districtul Cernăuţilor s-au adunat, pentru a ţine sfat, în capitala Bucovinei la 1 noiembrie 184844. Lăsându-se influenţaţi, ţăranii au adoptat o rezoluţie, în care se spunea că Bucovina nu ducea lipsa unei diete provinciale şi că ea nu va avea de pierdut dacă va rămâne în cadrul Galiţiei, căci "galiţieinii nu vor transporta în spate casele bucovinenilor"45. La 15 decembrie 1848 deputaţii ruteni din Bucovina, afară de Kobiliţa, care se afla în munţii Putilei, ridicând huţănimea împotriva stăpânirii austriece, au trimis parlamentului o cerere, rugând ca în situaţia Bucovinei să nu intervină nici o schimbare46. Apoi oamenii acestora au început să umble prin satele ruteneşti din

41 I bi dem. 42 Ibidem., pp. 12-13. 43 Ibidem, p.13. 44 Teodor Balan, Op.cit., p.7. 45 Ibidem, p.8. 46 Ibidem.

102

Page 103: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

circumscripţiile lor electorale, să-i îndemne pe vornici să alcătuiască cereri, semnate de cel puţin 8-10 persoane şi întărite cu peceţile comunelor, pe care să le trimită parlamentului şi în care să ceară ca Bucovina să rămână un cerc al Galiţiei47.

Împotriva realizării prevederilor înscrise în "Petiţia Ţării" se pronunţau categoric şi funcţionarii alogeni din Bucovina, veniţi din alte provincii ale monarhiei şi, mai ales, din Galiţia48. În acelaşi timp, curentul antiautonomist, "iniţiat, stimulat şi dirijat de cercuri politice şi economice extrabucovinene - a găsit susţinători la o parte a ţărănimii indiferent de originea etnică"49. Ţăranilor români şi ruteni li se implementa ideea că numai prin menţinerea unirii Bucovinei cu Galiţia putea duce la desfiinţarea obligaţiilor feudale. Mişcarea socială antiautonomistă a fost întreţinută şi extinsă pe calea stimulării exagerate a interesului de clasă al ţăranilor. Curentul antiautonomist nu poate fi, însă, calificat ca o mişcare ce ar fi avut drept ţintă unirea Bucovinei cu celelalte pământuri ucrainene, ci numai cu Galiţia. Fiindcă la mijlocul secolului al XIX-lea conştiinţa naţională a ucrainenilor din Bucovina, "era încă foarte firavă şi numai se forma"50. Deci, curentul antiautonomist nu poate fi calificat drept "o mişcare proucraineană"51.

Pe de altă parte s-au găsit în vara şi toamna anului 1848 şi destui falsificatori ai trecutului istoric al Bucovinei. De pildă, preotul greco-catolic din Siret, Ignatz Buczacki, a alcătuit un memoriu cu o introducere istorică, în care "dovedea" că până la constituirea Statului feudal moldovenesc teritoriul bucovinean făcuse parte din Rusia Galiţiană, că descălecătorii din Maramureş au găsit în acest teritoriu ţărani ruteni, că pe tronul Moldovei s-au aflat şi principi ucraineni (Iurg Koriatovici, Simeon şi Ieremia Movilă), că "Petiţia Ţării" nu propaga decât "minciuni moldoveneşti"52. Ideea era că legăturile Bucovinei cu Galiţia erau "străvechi", că Bucovina nu putea fi

47 Ibidem. 48 Ştefan Purici, Mişcarea naţională în Bucovina între anii 1775-1861, Editura "Hurmuzachi", Suceava, 1998, pp.193-194. 49 Ibidem, p.195. 50 V. Kurilo, M. Lişcenko, O. Romaneţi, Pivnicina Bukovâna, ii mânule i suceasne, "Karpatî", Ujgorod, 1969, p.54. 51 O. Masan, Dissertaţii z istorii Bukovânî (informaţiino-krâtâcinâi ohlead), "Bukovânsikii jurnal", 1995, nr. 3-4, p.141. 52 Teodor Balan, Op.cit., p.9.

103

Page 104: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

dezlipită de Galiţia, din motivul că era locuită în cea mai mare parte de ruteni, că memoriul trimis la Viena de către românii bucovineni nu trebuia băgat în seamă.

La aberaţiile din memoriul lui Buczacki deputaţii bucovineni n-au reacţionat în nici un fel, căci nu aveau nici pregătire istorică şi nici politică. Şi iarăşi neadevărurile din memoriile rutenilor au trebuit să le spulbere Hurmuzăcheştii. În februarie 1849 Eudoxiu Hurmuzachi a publicat "Promemoria zur Landespetition", oprindu-se detaliat asupra trecutului Moldovei şi al Bucovinei53. Însă nici această muncă atât de necesară, desfăşurată de Eudoxiu Hurmuzachi, nu era de ajuns. Mai trebuia câştigat şi publicul străin din Bucovina, mai trebuia dezvoltată o propagandă intensă, "pentru a infiltra în cugetele celora ce aveau să dispună asupra soartei Bucovinei acele convingeri care erau necesare pentru a face ca chestiunea Bucovinei să fie rezolvată în înţeles românesc. Înfiinţarea unui ziar era numaidecât de lipsă"54.

Ideea înfiinţării unui ziar politic a fost mult discutată în rândurile intelectualilor bucovineni, însă ea n-a fost abordată nicăieri cu atâta însufleţire şi seriozitate ca în casa Hurmuzăcheştilor. Chiar şi partea materială legată de scoaterea ziarului a căzut în sarcina acestei familii de cărturari. După îndelungate dezbateri, Gheorghe Hurmuzachi şi-a dat consimţământul să conducă ziarul şi, în scopul editării lui, a încheiat un acord cu tipografia lui Eckardt, singura pe atunci în Cernăuţi. S-a ajuns la înţelegerea ca ziarul să se numească "Bucovina" şi ca el să fie scris în limbile română şi germană, "tocmai ca autorităţile habsburgice să cunoască care sunt doleanţele românilor din Bucovina"55. Această "gazetă românească pentru politică, religie şi literatură (Romanishe Zeitung fur Politic, Kirche und Literatur)", cu o apariţie săptămânală, a apărut la Cernăuţi de la 4 octombrie 1848 până la 20 septembrie 1850. De la 20 ianuarie 1850 a apărut de două ori pe săptămână (uneori cu întreruperi). Până la 7 octombrie 1849 redactor responsabil a fost Gheorghe Hurmuzachi, iar în continuare - Alexandru Hurmuzachi56.

53 Ibidem, p.10. 54 Ibidem. 55 Ioan V. Cocuz, Matei Hulubei, Presa românească în Bucovina, 1809-1944, Suceava, 1991, p.20. 56 Ibidem.

104

Page 105: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Articolul - program, publicat în primul număr, dădea lămuriri asupra programului politic al ziarului, care nu putea fi altul decât cel al revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat în "Petiţia Ţării" şi "Prememoriul la Peţiţia Ţării". În el se releva cu claritate: "Foaia noastră va fi doar defensorul intereselor naţionale, intelectuale şi materiale a Bucovinei, reprezentantul dorinţelor şi nevoinţelor ei, organul bucuriilor şi suferinţelor ei"57. În continuare se cerea " .depl ină îndrituire a tuturor naţionalităţilor, autonomie provincială, întreg şi nemărginit progres în toate ramurile activităţii omeneşti, acestea sunt principiile noastre pe care foaia noastră nici odinioară nu le va pierde din ochi"58.

Constantă a gândirii politice a revoluţiei române de la 1848, care a avut un caracter unitar în toate provinciile istorice, unitatea naţională a fost pregnant reliefată în program: "Aflându-ne la graniţa Moldovei din care Bucovina până în 1775 a făcut parte întregitoare şi cu care aceasta din urmă este unită prin fireştile legături a unei aceeaşi naţionalităţi, a istoriei, a religiei, a năravurilor şi a mai multor altor relaţii de trebi şi de familii, noi nu putem tăgădui interesul nostru cel mai viu ambelor principate şi cercările lor de a-şi îmbunătăţi starea şi de a călca pe calea libertăţii şi fericirii...noi nu putem opri de a trage în sfera cercetărilor noastre călcatele lor drituri şi de a face să răsune prin foaia noastră glasul nefalsatului adevăr, pe care un terorism fără pildă se pare că voieşte în aceste asuprite ţări a-l osândi la o veşnică tăcere...Nu vom lipsi asemenea şi de soarta fraţilor noştri români - în număr de mai mult de trei milioane - din Ungaria şi Transilvania şi aşa vom aduna ştiri regulate despre lucrările lor, ca prin aceasta să le dovedim frăţeasca împărtăşire la care prin aceeaşi naţionalitate suntem îndatoraţi"59.

"Bucovina" Hurmuzăcheştilor trebuia, deci să devină o tribună de luptă pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor bucovineni, dar şi de apărare a intereselor întregii naţiuni române. Ziarul cuprindea în sfera sa de activitate spaţiul în care locuiau românii, făcând abstracţie de hotarele politice impuse vremelnic de marile imperii60.

57 "Bucovina", nr.1, 1848. 58 Ibidem. 59 Ibidem. 60 Ioan V. Cocuz, Matei Hulubei, Op.cit., p.21.

105

Page 106: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

În lupta pentru apărarea drepturilor naţionale ale românilor din Imperiul habsburgic, din Moldova, Muntenia şi Basarabia, argumentele istorice şi lingvistice aveau să fie folosite ca armă politică. Ziarul a publicat parţial "Dorinţele partidei naţionale din Moldova"61, formulate de către Comitetul din Cernăuţi al refugiaţilor moldoveni62, studiile istorice referitoare la revoluţia română din Transilvania, între care "La istoria românilor din Transilvania"63, "Faptele belice ale românilor transilvăneni în 1849"64, "Batalionul I d in al doilea regiment român în rezbelul unguresc" .

Redactorii Bucovinei au analizat revoluţia română de la 1848 ca un eveniment politic unitar, care s-a desfăşurat în întregul spaţiu locuit de români: "Mişcările din Moldova mai întâi, revoluţia din Valahia, manifestările naţionale din Banat, Ardeal şi Bucovina" au fost nu "efectul revoluţiei europene", ci rezultatul a înseşi situaţiei din ţările române, arătând că " . n a ţ i a română avea de rezolvat două chestii, una strict naţională şi alta politică şi socială"66.

Conştientă de dorinţa de unitate a poporului român, în articolul "Unirea Moldovei cu Ţara Românească", redacţia "Bucovinei" a relevat că "această unire între două ţări ale aceleiaşi naţii, de la întemeierea principatelor, s-au dorit pururea de cei mai însemnaţi bărbaţi ai României"67.

"Bucovina" a fost ziarul revoluţiei române de la 1848, iar din primăvara anului 1850, când "Gazeta de Transilvania" a lui Bariţiu a fost suprimată, acest ziar a devenit şi organul românilor din Ardeal68. El a reprezentat toată românimea. Un timp "Bucovina" chiar fusese singurul organ al românilor din Austria. În acest chip "Bucovina" îşi îndeplinise pe deplin misiunea şi fusese ceea ce dorise să fie, şi anume: "Oglinda activităţii intelectuale a românilor" de pretutindene"69.

61 "Bucovina", nr.4, 1848. 62 Gh. Platon, Începuturile revoluţiei române de la 1848, în Anuarul Institutului de istorie şi arheologie, "A.D. Xenopol", XV, Iaşi, 1978, p.442. 63 "Bucovina", anul II, nr.4,6,14,15,16 din 1849. 64 Ibidem, nr.40,41,43 din 1849. 65 Ibidem, nr.35 şi 37 din 1849. 66 Ibidem, nr.2, 1848. 67 Ibidem, nr.3, 1848. 68 Teodor Balan, Op.cit., p.13. 69 Ibidem, p.25.

106

Page 107: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Fruntaşi ai mişcării naţionale din provincia aservită de habsburgi, conducători, animatori şi ideologi ai revoluţiei din Bucovina, Hurmuzăcheştii au mai avut de îndeplinit în 1848-1849 şi un rol de onoare -cel de găzduire a revoluţionarilor moldoveni, ardeleni şi munteni, refugiaţi la Cernăuţi şi Cernauca. Conacul boieresc de la Cernauca al familiei Hurmuzachi avea să devină o veritabilă Mecă a românismului, un focar al unităţii naţionale româneşti.

Prigoniţi de domnitorul Mihail Sturdza, fruntaşii moldoveni au luat, după înfrângerea revoluţiei, calea bejeniei spre Bucovina, unii dintre ei având legături de rudenie sau cunoştinţe mai vechi, alţii venind direct la liderii mişcării naţionale din Bucovina. Aceştia aduceau şi o bogată experienţă politică, dobândită în focul luptei naţionale. Ca şi la 1821, conacul din Cernauca şi casele din Cernăuţi ale boierului Doxachi Hurmuzachi s-au dovedit a fi încăpătoare pentru "tot ce Moldova, Transilvania şi Basarabia aveau mai distins ca sentiment, talent şi dragoste de neam"70. Despre afecţiunea Hurmuzăcheştilor şi a altor boieri din provincia subjugată de habsburgi, George Sion avea să-şi amintească: "Bucovinenii ne primiră în genere cu ospitalitatea cea mai afectuoasă. Era epoca deşteptării naţionalităţilor şi românismului, care... atunci începuse a mişca inimi le".71 U n alt revoluţionar refugiat în Bucovina, venit din Transilvania, bolnav, scria următoarele: "La parohul Ciupercovici am zăcut până în 15 martie (1849 - n.n) în care zi au sosit acolo într-o caleaşcă un cleric cu numele Golembiovschi mai târziu schimbat în Porumbescu, tatăl răposatului profesor de muzică în Braşov, trimis din Cernăuţi de cătră familia boierului Eudoxiu Hurmuzachi cu bani de ajutoriu pentru tinerii români care ar ieşi din Transilvania cu trupa lui Urban în Bucovina şi nu aveau din ce trăi. Spunându-i parohul că şi eu sunt ardelean, a vroit să-mi dea şi mie parale de ajutor, eu însă i-am mulţumit şi nu i-am primit zicându-i să meargă la Dorna, că acolo sunt mai mulţi tineri lipsiţi...În 19 martie am ajuns în Cernăuţi la familia boierului Hurmuzachi unde fiind bine primit m-or pus într-o odaie cu George Sion poetul Moldaviei care încă se afla ca exilat la acea familie nobilă. Acolo se afla şi un unchi a lui George Sion cu numele Toader Sion, la care cu toţii, pentru bătrâneţe, îi ziceam "Moşu

70 Petru Rusşindilar, Op.cit., p.57. 71 George Sion, Suvenire contimpurane, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1888, p.346.

107

Page 108: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Toader". Acolo se afla tot ca exilat Melchisedec episcopul Romanului, din Moldavia, un bărbat foarte frumos şi Aron Pumnul, care până la eruperea revoluţiunii maghiare în Transilvania a fost profesor la Gimnaziul din Bla j ." 7 2 .

De la Ioan Oros mai aflăm că mai târziu au sosit de la Paris Petre Cazimir şi Mihail Kogălniceanu, că toţi locuiau în casele din Cernăuţi ale Hurmuzăcheştilor şi erau "provăzuţi cu cost la o masă cu familia numită"73.

Trecerea hotarului Bucovinei a fost pentru moldoveni oarecum înlesnită de stăpânirea austriacă. Autorităţile de la Cernăuţi au primit ordin confidenţial, în baza căruia refugiaţii moldoveni, care erau persoane de condiţie, puteau trece în Bucovina şi fără paşapoarte, ordin de care s-au folosit mulţi participanţi la evenimentele politice din Moldova74. Printre aceştia s-au numărat Iancu şi Vasile Alecsandri, Grigore Balş, G. Cantacuzino, Costache şi Petrache Cazimir, Alexandru Ioan Cuza, N. Dumitrescu, Manolache Epureanu, Vasile Ghica, Nicolae Ionescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Mălinescu, Zaharie Moldovan, Alexandru Moruzi, Costache Negri cu două surori, Anastasie Panu, Nicolae Pisostchi, Gheorghe Radu, Smărăndiţa Ralet, Alecu Rosetti, Lascăr Rosetti, Alecu Russo, George şi Teodor Sion, Gheorghe Sturdza ş.a75.

Moldovenii, sosiţi la Cernăuţi, se înscriau în "Societatea Românească", înfiinţată aici şi ale cărei statute le elaborase Costache Negri. La şedinţele acestei societăţi, care se ţineau în mod secret, participa şi Alexandru Hurmuzachi, unicul cetăţean "străin" membru al acesteia76.

La Cernăuţi şi la Cernauca refugiaţii moldoveni s-au întâlnit cu pribegii din Transilvania, printre care se aflau Timotei Cipariu, Iacob Bologa, Grigore Mihail, Aron Pumnul, precum şi episcopul Andrei Şaguna77.

La 18 iunie 1849, ca "supus austriac" a fost adus sub escortă rusească, de la Câmpina, unde se refugiase, George Bariţiu, redactorul "Gazetei de Transilvania", fiind aruncat în închisoarea garnizoanei din Cernăuţi78. Meritul familiei Hurmuzachi este acel de a-l scoate pe Bariţiu din puşcărie.

72 Ioan Oros alias Rusu, Memorii, Bucureşti, 1989, p.122-123. 73 Ibidem, p.123. 74 Teodor Balan, Activitatea refugiaţilor moldoveni în Bucovina, p.2. 75 Petru Rusşindilar, Op. cit., p.57. 76 Ibidem, p.58. 77 Ibidem. 78 Teodor Balan, Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul "Bucovina", p.26.

108

Page 109: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Gheorghe Hurmuzachi a adresat întru eliberarea lui Bariţiu memorii Guberniului din Lemberg şi autorităţilor provinciale, a garantat pentru el cu toată averea personală. Bariţiu a fost pus în libertate la 30 iunie 1849 şi urma să rămână în Cernăuţi până la deplina pacificare a Transilvaniei. Evident, el şi-a găsit adăpost şi sprijin material în familia Hurmuzachi. Cu prilejul eliberării sale din puşcăria militară din Cernăuţi, ziarul "Bucovina" îşi anunţa cu satisfacţie cititorii: "Dl. Bariţiu care în toate ţările româneşti nu are decât amici şi preţuitori sinceri ai meritelor D-sale, au găsit şi în Bucovina mulţi dintre aceştia întru al căror mijloc D-lui, spre a lor bucurie, este hotărât a petrece până ce deplina pacificare a Transilvaniei îi va învoi întoarcerea în patrie şi continuarea multstimatei sale gazete, pe care noi o aşteptăm cu cea mai vie nerăbdare"79.

Devenită, prin mijlocirea Hurmuzăcheştilor, focar al unităţii naţionale, în perioada 1848 -1849 aici au fost dezbătute probleme fundamentale privind existenţa şi viitorul poporului român. La Cernauca îşi desfăşura lucrările un mic parlament al românilor, care trasa căile făuririi României viitoare. Bejenarii moldoveni şi ardeleni au afirmat idealul de unitate al poporului român, ideal zămislit în conacul boieresc de la Cernauca, despre care George Bariţiu spunea: "Casa lui Doxachi Hurmuzachi era altarul naţionalităţii şi limbii noastre, soţia şi fiicele sale locţiitoare a virginelor vestale lângă focul sacru, fiii săi (5) tot atâţia Fabi luptători pentru sfânta cauză, ginerii săi demni imitatori ai socrului lor"80.

Întrunirea liderilor revoluţiei din ţările române în Bucovina putea fi asemuită cu un congres al intelectualilor români de pretutindeni, din dezbaterile căruia a pornit ideea unirii principatelor, unirii tuturor românilor într-un stat mare şi prosper. "Astfel, Bucovina din leagănul întemeierii Principatului românesc Moldova, devine şi locul de pregătire a unităţii naţional-statale a românilor. Planul Unirii tuturor românilor era subiectul de predilecţie al discuţiilor la Cernauca şi Cernăuţi. Aceasta trebuia să devină o realitate prin Unirea Moldovei cu Muntenia într-un stat naţional şi apoi întregit prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei"81. În anii revoluţionari 1848-1849 "sufleteşte Bucovina era din nou unită cu

79 "Bucovina", anul II, nr.20, (8 iulie), 1849. 80 G. Bariţiu, Familia Hurmuzachi, Prefaţă la lucrarea "Fragmente din istoria românilor" de Eudoxiu Hurmuzachi, vol. I, Bucureşti, 1979, p.XXIV. 81 Petru Rusşindilar, Op. cit., p.60.

109

Page 110: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Moldova, la întreaga românime"82. De aceea bucovinenii strângeau în taină ofrande pentru legiunile lui Avram Iancu, de aceea ţăranii din părţile Rădăuţilor, răsculaţi în toamna anului 1849, au cerut să se unească cu Moldova83. Prin Cernauca Hurmuzăcheştilor, Bucovina a ajuns "o Românie

84 Mare în miniatură" .

În vâltoarea revoluţiei de la 1848-1849 Hurmuzăcheştii - şi bătrânul Doxachi, şi fii săi Constantin, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru - s-au manifestat energic în favoarea dobândirii de către Bucovina a autonomiei naţionale, pe de o parte, şi întru realizarea unităţii de neam a românilor de pretutindeni. Lupta lor a fost neobosită, mijloacele acestei lupte au fost valorificarea trecutului istoric al provinciei natale, scrisul, arta oratorică, averea de care au dispus, apelurile la solidarizare a tuturor categoriilor sociale pentru obţinerea rezultatului dorit, sprijinirea eficientă a fruntaşilor revoluţiei din toate ţările române. Datorită acestei lupte, care n-a cunoscut compromisuri, datorită relaţiilor pe care Hurmuzăcheştii le-au avut în capitala Austriei, la 4 martie 1849, prin noua constituţie, Bucovina, fiind separată de Galiţia, a fost declarată ţară de coroană ereditară, cu titlul de ducat85.

Separarea formală a Bucovinei de Galiţia avea însă să întârzie până la 1862, însă prin decizia Adunării Constituante de la 4 martie 1849 se recunoştea legitimitatea cerinţelor bucovinenilor. Autonomia Bucovinei a fost o realizare care nu s-a putut face numai cu eforturile deputaţilor ţărani din Parlamentul de la Viena. A fost necesară "armonizarea strădaniilor lor cu acţiunile intelectualităţii, preoţimii şi boierimii, cu statul major al naţiunii române bucovinene, fraţii Hurmuzachi"86.

82 Ion Nistor, Un capitol din viaţa culturală a românilor bucovineni 1774-1857, Bucureşti, 1916, p.49. 83 Mihai Iacobescu, Revoluţia de la 1848 - moment de răscruce în istoria românilor din Bucovina, în Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, vol. V, 1978, p.27. 84 Al. Procopovici, Luptele naţionale din celălalt veac: Bucovina care a fost şi care va să fie, în "Transilvania", nr.12/1942, p.928. 85 Ion Nistor, Istoria Bucovinei, p.107. 86 Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei, vol. I, p.401-402.

110

Page 111: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL IV

Eudoxiu Hurmuzachi — ctitor al istoriografiei româneşti moderne

Page 112: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

112

Page 113: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Eudoxiu Hurmuzachi, una din cele mai de seamă personalităţi ale istoriografiei româneşti din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi unul dintre cei mai instruiţi bărbaţi ai vremii sale, încă din tinereţe s-a îndrumat spre studii juridice şi istorice. El a făcut carte cu dascăli ambulanţi români în casa părintească din Cernauca, apoi, în perioada 1819-1831, a urmat studiile gimnaziale şi liceale în capitala Bucovinei1, după care a frecventat, până în 1836, cursurile pe care şi le-a dorit în cadrul Universităţii din Viena2. Nu s-a grăbit, după obţinerea studiilor universitare, să se întoarcă în Bucovina, ci a rămas în capitala austriacă pentru a-şi pregăti doctoratul, la care a lucrat în 1840-1841, şi pentru a-şi continua studiile, îmbinându-le cu cercetările privind trecutul poporului român3. În vederea acestor cercetări el a obţinut de la autorităţi permisiunea de a lucra în arhivele vieneze, însă în toiul studiilor sale istorice au survenit evenimentele din 1848-1849, în care s-a implicat cu entuziasm4 şi care l-au determinat să se întoarcă în Bucovina, pentru a participa la mişcarea naţională şi autonomistă, mişcare care şi-a găsit cea mai vie expresie în memorabila Petiţie a Ţării din iunie 1848.

Studiile istorice în cadrul arhivelor vieneze le-a reluat după potolirea evenimentelor politice, când a revenit în capitala Austriei. El era primul român care făcea investigaţii în arhivele din Viena privind trecutul poporului român şi aceste investigaţii, începute în 1846 şi continuate cu unele întreruperi pe parcursul a mai bine de un deceniu, aveau să-i fie de un real folos viitorului istoric şi om politic5.

Eudoxiu Hurmuzachi a transformat la început istoriografia într-o armă de luptă pentru obţinerea drepturilor politice ale românilor din Imperiul

1 Dr. C. Diaconovich, Enciclopedia Română, tomul I, Sibiu, 1898, p. 737. 2 I. G. Sbiera, O pagină din istoria Bucovinei din 1848-1850. Notiţă despre familia Hurmuzachi, Cernăuţi, 1899, p. 32. 3 T. Balan, Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia lui de documente, Sibiu, 1944, p. 4-5. 4 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 737. 5 Constantin Şerban, Eudoxiu Hurmuzaki, ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne, în „Revista de istorie", tomul 27, 1974, nr. 1, p. 45.

113

Page 114: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

habsburgic. În acest sens a participat la documentarea istorică a memoriului, care cuprindea cele 12 cerinţe ale românilor bucovineni, înaintat în vara anului 1848 împăratului Austriei (Zur Begrundung der Bukowiner Landpetition). Apoi, în 1849, a alcătuit memoriul intelectualităţii româneşti din Bucovina (Promemoria des Landes petition), „menit să menţină în atenţia autorităţilor superioare austriece doleanţele populaţiei româneşti din Bucovina pentru emanciparea politică"6. În scopul mobilizării la lupta naţională a tuturor păturilor şi claselor sociale din fostul ţinut moldovenesc, el a preconizat, împreună cu alţi intelectuali revoluţionari, înfiinţarea ziarului „Bucovina", având un caracter politic, literar şi religios şi apărând din toamna anului 1848 în limbile română şi germană, conducerea lui fiind încredinţată fraţilor săi Gheorghe şi Alexandru7.

Eudoxiu Hurmuzachi a sprijinit pe larg şi lupta locuitorilor din ocolul Câmpulungului Moldovenesc, care de ani de zile se judecau cu fiscul austriac şi care l-au rugat să le poarte un proces cu statul pentru revendicarea moşiilor lor acaparate de Fondul bisericesc din Bucovina. Printre numeroasele documente pe care le copiase în arhivele din Viena, el a găsit destule dovezi documentare, pe baza cărora a alcătuit un memoriu, înaintat în 1861 curţii imperiale sub titlul de „Strigătul de ajutor al comunelor ocolului Câmpulungului Moldovenesc din Bucovina", prin care câmpulungenii aveau să câştige procesul cu organele fiscale austriece, proces care a durat din 18448.

În toţi anii, în care a făcut investigaţii în arhivele din Viena, dar şi în cele aflate în alte oraşe ale Imperiului habsburgic, Eudoxiu Hurmuzachi „nu şi-a cruţat forţele, odihna şi banii pentru reuşita acestor cercetări istorice"9. El lucra mai multe ore pe zi, făcând din munca de cercetare ştiinţifică o adevărată pasiune. Documentele din arhivele ministerelor austriece le-a studiat nestingherit în 1846 şi 1847, apoi, după mari întreruperi, această nobilă activitate a fost reluată din februarie 1852. Despre preocupările sale

6 Ibidem. 7 T. Balan, Fraţii George şi Alecu Hurmuzachi şi ziarul „Bucovina". Un capitol din istoria politică a Bucovinei din anii 1848-1850, Cernăuţi, 1924, p. 23. 8 T. Bălan, Din istoria Câmpulungului moldovenesc, Bucureşti, EŞ, 1960, p. 275-289. 9 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p. 181.

114

Page 115: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

ştiinţifice el îl înştiinţa, de-o vorbă, pe fratele său Constantin, prin scrisoarea expediată acestuia la 6 aprilie 1852: „Ocupaţia mea principală este explorarea tuturor arhivelor ministerelor... , pentru a scrie o istorie documentată a Moldo-Vlahiei, sau mai bine zis, a naţiunii române. Zilnic lucrez mai multe ore... , unde continui colectarea documentelor întreruptă prin absenţa mea, servindu-mă de doi copişti stabili. Posed acum copii frumoase de pe 600 documente, rapoarte, instrucţiuni etc., de importanţă istorică mai mare sau mai mică, care cuprind peste 250 coale şi varsă o nouă lumină asupra multor probleme istorice din trecutul Principatelor Române, îndeosebi asupra relaţiilor cu Austria. După Paşti voi angaja cu bani grei probabil patru copişti fiindcă mi s-a permis accesul atât în Arhiva Ministerului de Război, cât şi în cea a fostei cancelarii ungureşti. Afară de această voi primi după puţine zile de la Bach autorizaţia să fac cercetări în arhivele din Budapesta, Sibiu, Cluj, Braşov, Lemberg şi Veneţia. Material documentar se mai găseşte la Berlin şi Munchen, mai mult însă la Muntele Athos, de unde mi s-a trimis o listă a documentelor păstrate acolo, tot lucruri care trebuie să intereseze pe un adevărat român. Peste tot este vorba de o întreprindere de amploare pentru care trebuie mulţi bani şi răbdare, atât ştiinţă, cât şi voinţă, dar care în cele din urmă vor fi folositoare istoriei"10.

În această scrisoare E. Hurmuzachi îşi dezvăluia scopul cercetărilor sale pentru realizarea căruia nu-şi cruţa nici forţele, nici banii. El mai avea de gând să facă investigaţii în arhivele de la mănăstirile de pe Muntele Athos, de unde să plece şi la Ierusalim, însă, după propria-i mărturisire, acest plan i se părea irealizabil11. În schimb, el a început să poarte o vastă corespondenţă cu direcţiile arhivelor din alte ţări europene, în rezultatul cărui fapt a primit copii după numeroase documente privind istoria românilor păstrate în fondurile din Franţa, Prusia, Italia12.

Este de menţionat faptul că bucovineanul Eudoxiu Hurmuzachi a început „acţiunea de amploare" privind adunarea şi sistematizarea documentelor despre trecutul istoric al românilor simultan cu programul

10 Apud T. Balan, Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia lui de documente, p. 27-29. 11 Ibidem, p. 29. 12 Dumitru Covalciuc, În slujba progresului spiritual, în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, din 10 februarie 1989.

115

Page 116: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

lansat de Nicolae Bălcescu, dar independent de el. Încă în 1845 Bălcescu, harnic căutător de documente în arhivele din Paris, Vatican, Geneva şi Viena, arăta, în „Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei române", cât de necesară era adunarea tuturor surselor, pe baza cărora să poată fi elaborată istoria poporului român. În perioada anilor 1845-1848 acelaşi Bălcescu, împreună cu A. T. Laurian au editat la Bucureşti „Magazinul istoric pentru Dacia", iar între 1845 şi 1852 Mihail Kogălniceanu a scos la Iaşi trei volume din „Letopiseţele Ţării Moldovei". Prin acţiunea sa, începută în 1846, istoricul bucovinean demonstra că, „la vremea aceea intelectualii din toate ţinuturile româneşti aveau aceleaşi gânduri, aceleaşi idei, aceleaşi idealuri, văzând în istorie arma spirituală cea mai puternică în lupta pentru progresul poporului român"13. De aici putem trage concluzia că în epoca modernă viaţa naţională, politică şi culturală a românilor din toate ţinuturile s-a îmbinat cu o istoriografie naţională, „care căuta peste tot dovezile şi materialul existenţei noastre naţionale şi a drepturilor

14 noastre istorice" .

Adept al centralismului austriac-german15, dar apărător ardent al ţăranilor români din Bucovina şi prin folosirea documentelor din arhivele vieneze, la început16, Eudoxiu Hurmuzachi s-a orientat mai întâi la efectuarea investigaţiilor aprofundate în arhivele străine, pentru a descoperi şi copia documente, pe care să se sprijine ulterior în scrierea unei adevărate istorii a poporului român. Fiind în posesia unui valoros material documentar, el putea porni mai apoi la publicarea lui şi, fireşte, la elaborarea unor studii aprofundate, prin care să lărgească cunoaşterea unor aspecte principale ale istoriei românilor din epoca medie până în ajunul epocii moderne. Crezul său în legătură cu acest fapt, Eudoxiu Hurmuzachi şi l-a exprimat într-o altă scrisoare, expediată în vara anului 1852 fratelui mai mare Constantin: „Ştiu foarte bine că naţiei româneşti îi trebuie oferită ocazia şi posibilitatea progresului spiritual şi material pentru ca ea să devină un element de seamă. Pentru buna stare materială grijeşte

13 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 183. 14 Ibidem. 15 Ioan Cocuz, Partidele politice româneşti din Bucovina. 1862-1914, Suceava, 2003, p. 114. 16 Constantin Ungureanu, Bucovina în perioada stăpânirii austriece, „Civitas, Chişinău, 2003, p. 132.

116

Page 117: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

fiecare român în parte şi cu timpul va obţine acest lucru. Altfel se prezintă însă problema procesului spiritual care de obicei este o urmare a bunei stări materiale. Dar tot atât de adevărat este că nu trebuie să-i urmeze de la sine. Din partea aceasta este necesar să le jertfească unii indivizi pentru binele public şi să fie gata să cheltuiască în măsura mijloacelor lor, timp, muncă şi bani pentru promovarea unei laturi a culturii spirituale a neamului lor. Am înţeles să mă jertfesc, alegându-mi specialitatea istoriei, care este foarte neglijată la români. Aceasta este acum specialitatea mea principală, o ocupaţiune pe cât de anevoioasă şi de îndelungată, pe atât de costisitoare"17. În acea scrisoare, el îşi înştiinţa fratele că ministrul austriac A. Bach, prietenul său din timpul studiilor universitare, îi aprobase cererea privind cercetarea arhivelor din cadrul monarhiei habsburgice, că avea de gând să plece, pe rând, la Cracovia, la Pesta, Sibiu, Lemberg şi Berlin. Însă el constata cu durere că „pentru atari călătorii nu sunt suficiente numai voinţa şi un autentic paşaport, ci trebuie altceva, ce eu posed numai în măsură redusă şi fără de care rişti să te opreşti în mijlocul drumului"18. E. Hurmuzachi avea nevoie de bani, de aceea vroia să ştie de la fratele său, stabilit în Moldova, dacă cercetările lui în arhivele europene ar prezenta interes şi ar putea fi sprijinite de către guvernele din Principatele Române.

Intenţiile privind alcătuirea unei culegeri de documente externe despre trecutul poporului român erau măreţe. Printr-o muncă asiduă şi migăloasă, el a reuşit să consulte fondurile arhivelor Ministerului de Război. Ministerului de Externe, Ministerului de Interne, Ministerului de Finanţe din Viena, Cancelariei aulice a Ungariei şi a Camerei regale din Buda, de la Biblioteca Muzeului din Pesta. A mai făcut investigaţii în Arhiva familiei Karolyi din cadrul Arhivei din Buda a Ordinului franciscanilor, i-au fost puse la dispoziţie, la Cracovia, documentele aflate în Biblioteca familiei Czartoryski. A lucrat şi la Biblioteca Universităţii din Innsbruck, la Biblioteca Maricana din Veneţia şi la Arhivele republicii veneţiene, la Biblioteca Ambroziana din Milano19. Culegând documente rare în arhivele austriece, germane, ungureşti, poloneze, italiene, istoricul bucovinean îşi croise şi planul îndrăzneţ să cerceteze şi arhivele de la Muntele Athos şi Ierusalim.

17 Apud T. Balan, Op. cit., p. 29. 18 Ibidem, p. 30. 19 Constantin Şerban, Op. cit., p. 47.

117

Page 118: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Acest plan, însă, era prea vast pentru a putea fi realizat într-o viaţă de om. Aveau să treacă încă patru-cinci decenii ca explorarea acestor arhive europene să fie continuată de Nicolae Iorga şi Ioan Bogdan, de A. Veress, de un şir de elevi ai şcolilor române din Italia şi Franţa20. Evident, cercetători ca Marcu Berza, C. N. Velichi, Paul Mihail, ca bucovineanul Grigore Nandriş aveau să culeagă mai târziu un bogat material documentar şi din arhivele din Constantinopol şi Muntele Athos21.

Munca lui E. Hurmuzachi în arhive a fost intensă şi plină de rezultate frumoase. În primăvara anului 1857, fiind chemat să se întoarcă în Bucovina, el îi scria fratelui său Constantin că nu stătea la Viena „pentru a petrece sau cheltui, ci lucrez, parte pentru mine, dar mai mult pentru naţiunea română şi anume mai mult de cum aş putea lucra în alt domeniu"22. Se pare că el nici n-a fost la înmormântarea tatălui său, care a decedat la 30 martie 185723. El a rămas în capitala Austriei, făcând investigaţii în arhive şi biblioteci, până în 1858, iar activitatea sa uriaşă în direcţia culegerii de documente privind trecutul poporului român era deja cunoscută şi foarte apreciată de intelectualii din mica sa patrie. Nu întâmplător încă la începutul anului 1855 fratele său Alecu îi scria din Bucovina că intelectualii români din Cernăuţi îi lăudau munca neobosită şi aşteptau de la el o lucrare importantă despre istoria poporul ui român24. În acelaşi timp Alecu, exprimând părerea conaţionalilor săi bucovineni, îi declara lui Eudoxiu că nu trebuia să se ocupe numai de trecut, ci era dator, ca istoric şi om politic, să abordeze şi problemele prezentului, să-şi pună talentul, ştiinţa şi experienţa în slujba progresului atât în Bucovina, cât şi în Principatele Române în acele vremi de mari transformări politico-sociale25.

El s-a întors în Bucovina după 1858, căci, conform informaţiilor de care dispunem, în perioada 1859-1860 s-a aflat la Cernauca şi la Cernăuţi26. E. Hurmuzachi revenea, deci, în mica sa patrie după nouă ani de investigaţii

20 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 183. 21 Ştefan Gorovei, Eudoxiu Hurmuzachi, un pionier al istoriografiei româneşti, în „Magazin istoric", VIII, nr. 1 (82), 1974, p. 66. 22 T. Balan, Op. cit., p. 35. 23 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 736. 24 T. Balan, Op. cit., p. 36. 25 Ibidem. 26 Ibidem, p. 15.

118

Page 119: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

istorice în arhive şi biblioteci. Aceste bogate cercetări el le-a făcut în trei scurte perioade. Prima a cuprins anii 1846 - primăvara lui 1848, a doua -1852-1855, a treia - 1856-185827. Întreruperile în munca de cercetare în arhive au fost dictate de evenimentele care s-au declanşat în 1848 în Bucovina, dar şi de angajamentele sale politice personale, pe care le-a avut faţă de neamul românesc din provincia anexată de habsburgi la 1775. Întors în Bucovina, el a îmbrăţişat o strălucită carieră politică, mai ales după 1862, când fostul ţinut moldovenesc a obţinut statutul de ducat autonom.

Nouă ani, şi nu treizeci, după cum afirmase într-un studiu Teodor Ştefanelli28, a lucrat Eudoxiu Hurmuzachi în arhivele şi bibliotecile din Viena, din alte oraşe ale monarhiei habsburgice, precum şi din unele centre din alte ţări europene. El a lucrat 30 de ani nu în arhive, ci la întocmirea sintezei privind istoria românilor29. În legătură cu acest fapt, D. A. Sturdza, omul care a apreciat profund activitatea eruditului istoric bucovinean, scria: „Aceste cercetări, aceste lucrări neobositul învăţat nu le-a părăsit niciodată. În mijlocul luptelor politice, celor mai vii şi mai arzătoare, în timpuri de victorie ca şi în ore de tristeţe, el nu scăpa un singur moment din ochi lucrarea lui şi rămase credincios ştiinţei, căreia i se dedicase cu adevărată predilecţiune şi iubire"30. Eudoxiu Hurmuzachi, culegând documente externe privind istoria românilor, avusese de gând să lase posterităţii o operă completă, prin care să se încunune o muncă grea, dar atât de pasionantă. Dar el n-a înaintat pe calea cercetării documentelor atât cât şi-a propus. Nu i-au ajuns nici mijloacele de care avusese nevoie, nu i-au permis aceasta nici forţele proprii pe care s-a bizuit. De aceea după nouă ani de investigaţii în arhive şi biblioteci s-a întors în Bucovina, posedând circa 6.000 de documente copiate după originale31. Aceste documente el nu le-a publicat, precum nu şi-a tipărit nici schiţa de istorie

27 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 185. 28 T. V. Ştefanelli, Eudoxiu Hurmuzachi, în „Junimea literară", Cernăuţi, nr. 11 şi 12 din 1912, p. 204-205. 29 D. A. Sturdza, Schiţa biografică asupra lui E. Hurmuzachi şi operele sale, în „Analele Societăţii Academice Române, tomul X, Secţiunea II, Memorii şi Notiţe, Bucureşti, 1878, p. 40. 30 Ibidem. 31 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 186.

119

Page 120: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

întocmită pe baza documentelor cercetate anume din motivul că el nu le credea a fi complete32.

Chiar dacă nu şi-a tipărit vasta sa operă, meritele sale în domeniul istoriei au fost apreciate în cadrul Societăţii Academice Române. La 2 august 1872 A. T. Laurian a propus într-o şedinţă a acesteia ca E. Hurmuzachi să devină membru al acestui prestigios for ştiinţific33. Propunerea lui Laurian a fost sprijinită de către toţi membrii Societăţii Academice Române, însă E. Hurmuzachi n-avea în cadrul acestui for ştiinţific să desfăşoare o activitate prodigioasă, căci la 10 februarie 1874 decedase, găsindu-şi locul de odihnă veşnică în curtea bisericii din Cernauca, alături de părinţii săi Doxachi şi Ilinca34. S-a străduit să-şi înfrunte boala, însă ea a fost necruţătoare şi moartea l-a răpit la vârsta de 62 de ani. N-a lăsat urmaşi, căci nici nu fusese căsătorit, n-a lăsat avere, fiindcă banii îi cheltuise, plătindu-şi copiştii şi asigurându-şi existenţa în oraşele în care se oprea pentru a lucra până la epuizare în arhive şi biblioteci. După moartea istoricului bucovinean, lăzile cu manuscrise au fost încredinţate de către rude, Academiei Române35. Printre ele s-au aflat nu numai documentele copiate în arhivele, bibliotecile şi colecţiile personale deja menţionate, ci şi cele descoperite de harnicul cercetător bucovinean în Arhiva Institutului de Propaganda Fide şi Arhiva Chigi din Roma, în Archives de France şi Archives de l'Emoire din Paris, în Arhiva Regală din Stokcholm şi Biblioteca Curţii regale din Munchen36.

Ştirile cu totul noi, introduse în circuitul ştiinţific, aveau să lămurească un şir de probleme din istoria poporului român pe parcursul unei perioade mari, cuprinsă între anii 1376-181837. Aceste ştiri s-au referit, în primul rând, la relaţiile politice şi economice ale principatelor române cu Sublima Poartă, înainte şi după instaurarea dominaţiei turceşti, cu ţări europene ca Rusia, Polonia şi Ungaria. Apoi ele au reflectat şi relaţiile politice şi economice ale ţărilor române cu statele din centrul şi vestul continentului

32 Aurelian Sarcedoţeanu, Colecţia Hurmuzachi, în „Revista Arhivelor", anul XII, nr. 2, 1969, p. 32. 33 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 186. 34 Dumitru Covalciuc, Art. Cit. 35 Dr. C. Diaconovich, Op. cit., p. 737. 36 Constantin Şerban, Op. cit., p. 48. 37 Ibidem.

120

Page 121: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

european, dar şi cu hanatul tătar38. Totodată ele conţin date valoroase privind lupta ţărilor române pentru păstrarea suveranităţii statale, lupta împotriva dominaţiei otomane, având sau neavând sprijinul altor puteri europene, date despre năzuinţa unor domni ai ţărilor române pentru unirea Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei într-un stat naţional. Multe documente oglindesc locul ţărilor române în contextul relaţiilor internaţionale europene, legăturile permanente şi multilaterale dintre ţările române, efectele propagandei catolice şi ale reformelor din cadrul ţărilor române39. Izvoarele istorice descoperite de E. Hurmuzachi au stat la baza unei colecţii atât de bogate, încât D. A. Sturdza avea să scrie următoarele: „Mulţi români se vor lumina şi îşi vor întări amorul de patrie la acest izvor bogat, datorită unei valori necurmate, neobosite de 30 de ani"40. În legătură cu aceasta, istoricul bucovinean Teodor Bălan avea să constate în 1944 că „fără neobosita lui muncă (a lui E. Hurmuzachi - n.n.), fără minuţioasele cercetări lingvistice făcute cu pasiune şi abnegaţie, istoriografia română de astăzi ar fi lipsită de cel mai important izvor de informaţie al ei"41.

Sub titlul „Fragmente din istoria românilor" („Fragmente zur geschichte der Rumanien"), studiile lui E. Hurmuzachi au apărut la Bucureşti între anii 1878-1886 (volumele I-V)42. Volumele I-III au fost traduse în limba română de către Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, fiind tipărite în 1879-190043. Prin aceste studii E. Hurmuzachi s-a impus în istoriografia românească modernă, însă ampla istorie a poporului român pe care o pregătea şi care a rămas neterminată (a ajuns până la anul 1782) s-a înfăţişat ca o cronologie dezvoltată, „în care relatarea evenimenţială precumpăneşte masiv în detrimentul interpretării"44. A scrie o istorie atât de întinsă a poporului român pe baza documentelor n-a însemnat un lucru uşor. Această idee l-a urmărit din timpul studiilor universitare făcute la Viena, unde a venit în contact cu unele lucrări ale reprezentanţilor Şcolii

38 Ibidem. 39 Ibidem, p. 48-49. 40 D. A. Sturdza, Eudoxiu Hurmuzachi, în „Columna lui Traian", septembrie 1877, p. 491. 41 T. Balan, Op. cit., p. 24. 42 Enciclopedia istoriografiei româneşti, Coordonator ştiinţific Ştefan Ştefănescu, EŞE, Bucureşti, 1978, p. 174. 43 Ibidem. 44 Ibidem.

121

Page 122: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Ardelene, care au militat „pentru înfăţişarea unitară a istoriei poporului român din cele trei state româneşti"45. Fără îndoială că a luat cunoştinţă şi de „Istoria Ţării Româneşti, a Moldovei şi a românilor de dincolo de Dunăre", apărută la Berlin în 1837 şi care la acea vreme constituia prima sinteză de istorie naţională, având la bază o periodizare proprie46. Nu putea, de asemenea, să nu cunoască şi lucrarea lui A. T. Laurian „Istoria românilor din timpurile cele mai vechi până în zilele noastre", care la fel, constituia o sinteză istorică47. E. Hurmuzachi, ca şi M. Kogălniceanu, îşi formase o concepţie nouă, modernă, în ce priveşte întocmirea unei sinteze de istorie naţională.

Începuturile evului mediu românesc şi viaţa politică a ţărilor române încadrate în relaţiile internaţionale din Europa de Sud-Est, precum şi concluziile legate de viaţa religioasă din Transilvania în cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea pot fi găsite în primele două volume, în care, uneori, materialul este redat sub formă de note. În celelalte volume expunerile de dimensiuni inegale sunt prezentate sub aspect cronologic şi vizează perioada de la începutul secolului al XVII-lea până la finea secolului al XVIII-lea. Aceste expuneri reflectă istoria celor trei ţări române într-un tot unitar, relevându-se şi legătura organică dintre istoria naţională şi istoria universală48.

Documentele cercetate şi adunate de E. Hurmuzachi au vărsat lumină şi asupra tuturor chestiunilor legate de anexarea Bucovinei, în 1775, de către Austria. Copiind corespondenţa purtată între cancelarul austriac Kaunitz şi baronul Thugut, internunţiul Austriei la Constantinopol privitoare la cedarea, delimitarea şi starea Bucovinei la momentul răpirii ei, el a scos în relief lupta diplomatică şi cheltuielile enorme făcute de Curtea din Viena pentru coruperea unor personalităţi politice, ca ele să închidă ochii la raptul pe care îl săvârşeau habsburgii49. Referindu-se la aceasta, marele istoric A. D. Xenopol releva: „În Istoria românilor din Dacia Traiană, când am ajuns la vol. V, în 1892, am expus toată politica cea plină de rea-credinţă şi bazată pe cea mai întinsă corupţie, una din marile infamii de

45 Constantin Şerban, Op. cit., p. 49. 46 Ibidem. 47 Ibidem. 48 Ibidem, p. 50. 49 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 187.

122

Page 123: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

care e plină istoria Austriei, pentru a răpi de la Moldova cea mai frumoasă parte, ţara Bucovinei, expunere ce mi-a fost cu putinţă să o fac pe baza unor documente, culese de marele patriot Eudoxiu Hurmuzachi din Arhivele Ministerului de Război din Viena, folosindu-se Hurmuzachi de neştiinţa nemţilor despre ruşinile conţinute în arhivele lor pentru a le copia şi a le da Academiei Române"50. Iar D. A. Sturdza, vorbind despre importanţa tezaurului moştenit de la Eudoxiu Hurmuzachi, scria că „nicăierea nu cunoaştem documente mai preţioase, nu numai despre faptele întâmplate, ci mai ales despre starea ţărilor române în diferite epoci, în diferite secole"51. Ioan Slavici, care a tradus din „Fragmentele" lui Hurmuzachi, dându-şi seama că documentele au fost adunate după un plan stabilit din tinereţe, că istoricul bucovinean ştia unde vroia să ajungă prin munca sa asiduă, conclude: „El a avut în vedere nu numai Moldova, ţara părinţilor săi, nici Bucovina, patria sa, ci întregul popor român. Cercul străbătut de ochiul lui scrutător era foarte întins. Oriunde... se găsesc români, el se opreşte, caută dovezi şi astfel ne adună toate izvoarele ce ne pot lămuri asupra faptelor, de la care, direct ori indirect, atârnă soarta românilor"52. În concluzie, putem afirma că întreaga colecţie de documente adunate de E. Hurmuzachi redă unitatea în istoria românilor de pe ambele părţi ale Carpaţilor.

Eudoxiu Hurmuzachi, ca şi alţi istorici, a fost, desigur, preocupat şi de stabilirea unei periodizări a istoriei pe care o scria. El a încercat să marcheze şi limitele unor epoci istorice, dar numai moartea sa prematură l-a împiedicat să-şi concretizeze în final concepţia pe care o avea în acest sens53. El, fiind un bun medievist, a subliniat rolul deosebit pe care l-a jucat în istoria naţională constituirea statelor feudale româneşti. Acest moment a fost privit de către E. Hurmuzachi ca un pas decisiv în trecerea de la epoca veche la cea medie. Cu toate că studiile sale se întind până către finele secolului al XVIII-lea, el n-a precizat când se încheie epoca medie. Dar în cadrul acestei epoci el a procedat la unele subîmpărţiri54. În acest sens, o

50 A. D. Xenopol, Românii şi Austro-Ungaria, Iaşi, 1914, p. 11. 51 D. A. Sturdza, Op. cit., p. 44. 52 Ioan Slavici, Epoca Fanarioţilor. Documente istorice adunate de Eudoxiu Hurmuzachi, în „Convorbiri literare", anul XXII, nr. 9/1878, p. 325-326. 53 Constantin Şerban, Op. cit., p. 50. 54 Ibidem.

123

Page 124: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

primă etapă a constituit-o cea cuprinsă între constituirea statelor feudale româneşti şi instaurarea stăpânirii turceşti asupra lor. N-a urmat precizarea limitelor celorlalte etape, deşi istoricul bucovinean a tratat secolul al XVII-lea într-un singur capitol55.

Evident, studiile lui E. Hurmuzachi au fost fragmentare şi în ele istoricul nu acorda atenţia cuvenită problemelor sociale. El nu a arătat, de-o vorbă, care era situaţia ţărănimii, a boierimii din Muntenia şi Moldova, a nobilimii din Ardeal. El n-a fost „preocupat de relaţiile dintre clasele sociale fundamentale din ţările române în evul mediu,... nu se opreşte să studieze caracterul dominaţiei otomane, în schimb într-o amplă analiză făcută vieţii religioase găseşte prilejul să critice nu numai clericalismul în general, dar să se ridice împotriva prozelitismului catolic în ţările din răsăritul Europei şi implicit din ţările române"56.

Concepţia istorică a lui E. Hurmuzachi a fost evoluţionistă. De aceea el a studiat activitatea unor personalităţi politice care s-au orientat în realizarea planurilor lor de guvernare de aspiraţiile maselor populare, mai ales în lupta împotriva dominaţiei otomane. În acest sens el va releva figurile lui Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul, caracterizând domniile acestora. Vorbind, bunăoară, despre Mircea cel Bătrân, pe care l-a numit Mircea Vodă I, E. Hurmuzachi obiectează: „Energic şi cuminte, întreprinzător şi viteaz, iubitor de libertate şi războinic, accesibil pentru planuri mari, dispus a făptui lucruri înalte, el era ca amic folositor, ca aliat credincios celor de un grad cu dânsul, pentru vecini neliniştiţi o spaimă şi un potrivnic primejdios pe câmpul de bătălie"57. E. Hurmuzachi a alcătuit şi cel mai frumos portret literar al lui Mihai Viteazul, scriind că odată cu trecerea sa în nefiinţă „a murit cel mai însemnat, mai viteaz şi mai cu renume dintre domni, pe care i-a scos Muntenia din mijlocul ei, un bărbat cu atât de mari destoinicii, cu atât de multă energie şi atât de îndemânatec, încât mai multe mari puteri au rivalizat cu tot dinadinsul să-i câştige prietenia şi alianţa, şi duşmanii lui puternici, pe care a ştiut să-i pună în grele strâmtori, n-au putut niciodată să aibă succes câte unul singur contra

55 E. Hurmuzachi, Fragmente zur Geschichte der Rumanen, vol. III, Bucureşti, 1884, 500 pagini + indice. 56 Constantin Şerban, Op. cit., p. 50. 57 E. Hurmuzaki, Fragmente din istoria românilor, Bucureşti, 1879, vol. I, p. 257.

124

Page 125: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

lui, ci numai aliaţi împreună"58. Istoricul a ştiut să dea aprecieri judicioase unor domni români, care s-au impus nu prin purtarea războaielor împotriva otomanilor, ci prin iscusinţa negocierilor diplomatice. Despre Vasile Lupu, de pildă, istoricul spunea că acesta reuşea să toarcă „cu mână neobosită firele lungi ale planurilor lui de restauraţiune"59.

E. Hurmuzachi a ştiut, prin talentul său, să contureze şi figurile unor mai de seamă reprezentanţi ai poporului român. De pildă, relevând lupta naţională desfăşurată de către Inocenţiu Micu-Klain, episcop din Ardeal, el arăta că acesta era „om de caracter şi hotărât în măsură dreaptă a consecvenţei depline", că „el a căzut jertfă de ispăşire pentru împăcarea duşmanilor credinţei sale şi a pizmuitorilor poporului său". Istoricul conclude: „Cu el s-a încheiat în şirul bisericii unite (din Transilvania - n.n.) lupta îndârjită, dar nu lupta în sine; cu el s-a înăbuşit erupţia vulcanică, dar nu şi însuşi vulcanul ale cărei zguduiri şi bubuituri, ale căreia izbiri şi clocate s-au ivit în mod periodic şi mai târziu, a căruia neîncetată frământare a dat mereu şi dă şi acum pe faţă neslăbită pornire a unei nepotolite puteri de viaţă ce se opinteşte mereu spre desfăşurare"60.

Istoricul evocă şi personalitatea lui Constantin Brâncoveanu, care a dus o politică externă cu multă prudenţă faţă de vecinii săi puternici şi mereu cu gânduri ascunse. Lucrul acesta, precum şi multe alte amănunte ce ţin de activitatea lui C. Brâncoveanu, folosite în mod critic, Eudoxiu Hurmuzachi le-a cules din corespondenţa diplomatică austriacă61.

Fără îndoială, unele din pasajele ce le conţin „Fragmentele" pot fi discutabile, când ne referim la modul cum a rezolvat E. Hurmuzachi, cu mijloacele de informare din vremea sa, unele probleme ce ţin de istoria poporului român. Printre acestea se află problema „descălecatului", adică cea a formării statelor feudale româneşti, caracterul dominaţiei austriece în Transilvania, locul ţărilor române în politica generală europeană. Eudoxiu Hurmuzachi a utilizat în mod unilateral informaţia istorică, adică nu a confruntat izvoarele externe cu cele interne62. De fapt, el nu s-a ridicat la nivelul întocmirii unor studii de istorie comparată. În schimb, a lăsat o mare

58 Ibidem, vol. III, Bucureşti, 1900, p. 65. 59 Ibidem, p. 265. 60 Ibidem, vol. II, Bucureşti, 1900, p. 159-160. 61 Ibidem, p. 463-642. 62 Constantin Şerban, Op. cit., p. 52.

125

Page 126: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

bogăţie de informaţie, care şi astăzi poate fi folosită de către cercetători. Informaţiile sale au fost expuse într-un stil atractiv, despre care D. A. Sturdza scria că „uneşte un stil sobru, dar plăcut şi o expunere clară, aş zice chiar plăcută. El e totdeauna obiectiv în faţa faptelor ce descrie, are necurmat dovezile în mână, şi chiar acolo unde este cuprins de căldură, aceasta este produsul faptelor ce le descrie"63.

Totuşi, Eudoxiu Hurmuzachi şi-a ridicat, prin opera sa, un monument nepieritor. El a lăsat posterităţii o istorie a românilor, pe care a scris-o, şi o bogată colecţie de documente pe care le-a cules. El se numără printre ctitorii de seamă ai istoriografiei româneşti moderne, dar s-a impus şi „ca o personalitate ştiinţifică de prim rang, care a adus un aport remarcabil la dezvoltarea istoriografiei pe continentul european"64. Referindu-se la moştenirea lăsată de E. Hurmuzachi, D. A. Sturdza afirma: „Dacă Şincai a fost pe drept cuvânt admirat de generaţiile ce i-au succedat pentru opera sa meritorie, unde sunt adunate ca într-un registru cronologic toate ştiinţele aflate în istoricii care au scris asupra afacerilor româneşti, dacă publicarea Hronicei lui Şincai de către Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica s-a considerat un fapt patriotic şi demn de toată lauda, nu putem să nu aducem tributul unei admiraţiuni nemărginite lui Eudoxiu Hurmuzachi pentru tezaurul lăsat naţiunii, şi mulţumirile noastre cele mai sincere Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice care a întreprins publicarea laborioasă a acestor manuscripte"65.

Eudoxiu Hurmuzachi a pus temeliile celei mai mari şi mai bune colecţii de documente privitoare la istoria românilor. El a muncit mult, a făcut minuţioase cercetări arhivistice şi prin ele istoriografia românească a câştigat cel mai important izvor de informaţie al ei. Iar prin colecţia sa de documente Eudoxiu Hurmuzachi se impune ca un valoros promotor al istoriografiei româneşti moderne.

63 D. A. Sturdza, Eudoxiu Hurmuzachi, în „Columna lui Traian", septembrie 1877, p. 489. 64 Constantin Şerban, Op. cit., p. 53. 65 D. A. Sturdza, Schiţă biografică asupra lui E. Hurmuzachi şi operele sale, în „Analele Societăţii Academice Române", tomul X, secţiunea II, Memorii şi Note, Bucureşti, 1878, p. 42.

126

Page 127: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL V

Folclorul în preocupările membrilor

familiei Hurmuzachi

Page 128: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

128

Page 129: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Valorificarea tezaurului creaţiei poetice orale începe în spaţiul bucovinean în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Un dascăl din Tereblecea, sat de lângă târgul Siretului, editează din 1811 până în 1820 "Calendarul de casă", care a fost reluat în 1841, conţinând şi suplimente beletristice ce inserau proverbe, zicători, scurte istorisiri1. Dar interesul pentru creaţia populară, marcată de conotaţia patriotică (situaţie ce corespundea perioadei romantice din întreaga Europă) l-a trezit activitatea la Cernăuţi, în perioada 1848-1849, a lui Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, Aron Pumnul ş.a. Anume "etapa de preocupări tot mai frecvente în domeniul folclorului din această zonă cu vechi tradiţii populare româneşti"2 a coincis cu apariţia ziarului "Bucovina", care a apărut la Cernăuţi între 1848-1850 şi care a fost redactat de fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi. Aceştia, preocupaţi de problemele emancipării naţional-culturale a neamului românesc din Bucovina, s-au manifestat şi ca admiratori consecvenţi ai literaturii populare. Asupra fraţilor Hurmuzachi o mare înrâurire în ce priveşte valorificarea creaţiei populare au exercitat-o unii refugiaţi moldoveni, aflaţi temporar la Cernăuţi sau Cernauca, unde "se perdeau cu analisul proverbelor, ce culese din gura poporului, alţii în discuţii despre obiceiuri şi năravuri", cum avea să evoce zilele pribegiei în Bucovina Vasile Alecsandri. Într-o scrisoare adresată lui A. Hurmuzachi, bardul de la Mirceşti mărturisea că pe când se afla în primitorul conac de la Cernauca a fost rugat de ceilalţi bejenari "a zice balada Mioarei". În aceiaşi scrisoare Alecsandri releva: "Deşi cum n-o ştiau întreagă pe de rost, totuşi vă spusem câteva părţi din ea, care deşteptară în voi o mare admiraţie pentru poezia poporală"3.

1 Grigore C. Bostan, Poezia Populară Românească în Spaţiul Carpato-Nistrean, Editura Cantes, Iaşi, 1998, p.9. 2 Ibidem. 3 G. Vrabie, Introducere la: Vasile Alecsandri. Poezii populare ale românilor, Bucureşti, 1965, p.9.

129

Page 130: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Primind manuscrisele de la Iaşi, Vasile Alecsandri a încredinţat redacţiei ziarului "Bucovina" mai multe capodopere ale poeziei noastre populare, spre a vedea la Cernăuţi pentru prima oară lumina tiparului. Textele au fost însoţite de comentarii, care au apărut în coloanele ziarului "Bucovina" sub titlul "Românii şi poezia lor"4. Articolul lui V. Alecsandri a fost precedat de o notă elogioasă a lui A. Hurmuzachi la adresa poetului care "şi-a dobândit un nou drept la recunoştinţa Patriei pentru o asemenea îmbogăţire a literaturii naţionale prin descoperirea unui însemnat tezaur de poezie cu totul originală şi populară. Noi, din parte-ne mulţumindu-i pentru onordătătoare şi mult preţuita conlucrare a d-sale, ne bucurăm a aduce aici frumosul geniu poetic şi geniului naţional a d-sale un public omagiu"5. Pe rând, cu concursul fraţilor Hurmuzachi, în special al lui Alecu, în paginile "Bucovinei" au fost inserate 12 "cântece bătrâneşti": "Codreanul", "Păunaşul codrilor", "Toma a lui Moşu" (Toma Alimoş), "Blestemul", "Sârb-sărac", "Mioara" (cu comentariu, III, 1850, nr.11, p.48-49), "Cântecul lui Mihu Copilu", "Balaurul", "Turturica şi cucul", "Şalga", "Inelul şi năframa", "Bujor"6.

Vasile Alecsandri mai intenţiona să publice în paginile "Bucovinei" un şir de balade şi poeme eroice. Despre această intenţie el îl anunţa pe Alecu Hurmuzachi printr-o scrisoare trimisă din Iaşi în iulie 1850: "Iubite A...prin balada lui Bujor ce iţi trimit acum, încep cartea I a baladelor populare, care s-au tipărit în gazeta "Bucovina". Îmi mai rămâne încă mult de prelucrat şi de descoperit, dar nădăjduiesc că fără întârziere oi putea să comunic foii Bucovinei unele din următoarele balade, precum: "Ştefan Vodă", "Negru Vodă", "Mihnea Vodă", "Moţoc Vornicul", "Bătrânul Novac", "Corbul", "Movila lui Burcel", "Chira", "Vidra", "Costică", "Petrişor", "Badiu", "Gruia Grozovan", "Soarele şi Luna", "Holera"" ş.a7.

Planul lui Alecsandri a fost impresionant, dar spre sfârşitul anului 1850 autorităţile habsburgice au suspendat ziarul "Bucovina". Totuşi, cu sprijinul

4 Gr. Bostan, Introducere la: Folclor din Ţara Fagilor, Editura Hyperion, Chişinău, 1993, p.9. 5 Alecu Hurmuzachi, Notă de prezentare a studiului şi poeziilor populare trimise de V. Alecsandri, în "Bucovina", nr.32 din 30 septembrie 1849, p.175-180. 6 Gr. Bostan, Op.cit., p.9. 7 Poezii populare ale românilor, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1965, p.10.

130

Page 131: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

lui Alexandru Hurmuzachi, poetul a mai reuşit să publice o serie de hore, însoţite şi ele de comentarii: "Hora Zoiţei", "Hora Ilenuţei", "Hora Tiţei", "Alte hore"18. Exemplul l ui Alecsandri va fi urmat de unii intelectuali bucovineni. Deci, nu întâmplător, mai târziu, în 1861, poetul conta pe ajutorul lui Alecu Hurmuzachi şi pe cel al lui Iraclie Porumbescu pentru a-şi completa cu noi piese folclorice antologia de poezie populară apărută în prima ediţie în 1852-1853 şi în care au fost inserate şi texte înregistrate în Bucovina. La rugămintea poetului, încă în 1847 Iraclie Porumbescu, cel care avea să devină secretar al "Bucovinei", "călători prin munţi şi pe la ţară şi aduna cântece şi poveşti populare pre care le dădu toate laureatului poet V. Alecsandri, pre care îl cunoştea foarte bine"9.

Sosit la Cernăuţi, ca „bejenar" la 16 iunie 1848, de unde a plecat la 17 noiembrie acelaşi an, veselul şi sociabilul Alecsandri, care a legat o strânsă prietenie cu mai mulţi intelectuali bucovineni, s-a aflat în permanentă corespondenţă cu fraţii Hurmuzachi, mai ales cu Alecu, cu Iraclie Porumbescu, Carol Miculi, iar mai târziu cu Constantin Morariu şi Simion Florea Marian10. Ştiindu-l pe Alecu Hurmuzachi ca pe un om, care înţelegea valoarea excepţională a poeziilor populare pe care le-a pregătit nu o singură dată pentru tipar, în timpul când fusese redactor al „Bucovinei", V. Alecsandri îi scria: „Nu pot să-ţi trimit vreo baladă mai însemnată fără a o întovărăşi de câteva rânduri pline de entuziasm pentru dânsa. Ce să fac?... M-am înamorat de poezia populară ca de o copilă din Carpaţi, tânără, mândră, nevinovată şi aşa de frumoasă..."11. În acea scrisoare bardul de la Mirceşti îi mai comunica lui Alecu Hurmuzachi că el descoperise cu uimire că "poezia românilor este o comoară nesfârşită de frumuseţi originale, carele dovedesc geniul poporului"12.

8 Gr. Bostan, Op.cit., p.9. 9Scrierile lui Iraclie Porumbescu. Ediţie îngrijită şi însoţită de o schiţă bibliografică de Leonida Bodnărescu. Partea I, Cernăuţi, 1898, p. 7. 10Elena Crigan, Vasile Alecsandri la Cernăuţi, în Almanahul "Ţara Fagilor", vol. VII, Cernăuţi — Târgu-Mureş, 1998, p.20-21. 11Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1974, p. 81. 12 Ibidem.

131

Page 132: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Prin studiul "Românii şi poezia lor", publicat în 1849 în ziarul "Bucovina", Alecsandri punea în lumină concepţia epocii despre folclor. El releva că poezia populară este un izvor de cunoaştere esenţial pentru tradiţiile, moravurile şi obiceiurile româneşti13. Acest gând l-a dezvoltat mai târziu Alexandru Hurmuzachi, primul intelectual român care a îmbrăţişat ideile "şcolii psihologiei popoarelor"14. El releva că aspectele definitorii pentru "spiritul poporului", ţineau de viaţa practică şi anume: obiceiul ,"care ţine de naţionalitate însăşi", legea (care a obiectivat obiceiul), ocupaţiile, viaţa casnică (în care definitoriu este rolul femeii), viaţa publică şi educaţia tineretului15. Cultura şi dezvoltarea naţională, observa A. Hurmuzachi, se bazează pe "câştigurile înţelesuale" ale ştiinţelor, credinţelor, datinilor, dreptului, realizate de părinţii şi strămoşii noştri şi nu ne putem sustrage înrâuririi trecutului, istoriei şi prezentului16.

Prin intermediul lui Alecu Hurmuzachi, Vasile Alecsandri l-a cunoscut pe Carol Miculi (1821-1897), ajuns director al Conservatorului din Lvov. La îndemnul bardului de la Mirceşti, Miculi a cules şi a valorificat cântecul popular, devenind autorul uneia dintre primele colecţii de melodii populare româneşti, înregistrate de la mai mulţi lăutari din Bucovina. În 1854-1855 Miculi a editat un album conţinând peste 40 de arii. Horele din caietul nr.1 le-a cules de la moş Nicolae Picu, vestit lăutar, care le cânta vara boierilor veniţi la băile din Lăpuşna de lângă Berhomet17. În colecţia lui Miculi au fost incluse şi doine, cântece păstoreşti prelucrate pentru pian. Compozitorul a continuat şi după 1855 să înregistreze "melodii vechi şi bătrâneşti", fapt despre care relata în 1865 Alecu Hurmuzachi într-o scrisoare adresată bardului de la Mirceşti18.

Alecu Hurmuzachi a deţinut strânse contacte şi cu Alecu Russo, culegător de piese folclorice şi "ostaş al propăşirii", cum îşi spunea acesta cu toată modestia. Ideile lui avansate, sub aspect social şi cultural , au găsit

13 George Ivaşcu, Istoria literaturii române, vol.I, EŞ, Bucureşti, 1969, p.471. 14 Marian Olaru, Alexandru Hurmuzachi şi Societatea Românească din Bucovina la jumătatea secolului trecut, în Almanahul Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu" din Cernăuţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1993, p.89. 15 "Manuscriptum", an XVIII (1987), nr.1, p.11-13. 16 "Foaia Societăţii.", an.II, 1866, nr.3, p.91. 17 Adalbert Miculiz, Die Musik in der Bukowina, Cernowitz, 1904, p.16-20. 18 Eugen Păunel, Vasile Alecsandri şi Carol Miculi, Cernăuţi, 1935, p.10.

132

Page 133: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

un puternic ecou în Bucovina aflată sub sceptrul habsburgilor. Acesta sosise la Cernăuţi în august 1848 şi împreună cu Mihail Kogălniceanu au consolidat forţele paşoptiştilor aflaţi temporar în Bucovina. Prin venirea acestora s-au creat premise ideologice şi politice pentru apariţia ziarului "Bucovina". "Principiile" din primul număr al săptămânalului cernăuţean, care prevăd, "deplina îndrituire a tuturor naţionalităţilor, autonomie provincială, întreg şi nemărginit progres în toate ramurile activităţii omeneşti" au puncte de tangenţă cu "Principiile noastre pentru reformarea patriei", pe care le-a semnat şi Alecu Rusu (Russo)19. În 1848-1850 ziarul Hurmuzăcheştilor a inserat poemele eroice "Codreanul", "Toma Alimoş", balada "Mioriţa" şi alte creaţii folclorice, descoperite de Russo în 1846, când a fost exilat la Soveja ca "răzvrătitor al orânduirii publice". Apariţia lor s-a datorat lui Vasile Alecsandri , căruia A. Russo i-a încredinţat manuscrisele acestor capodopere20. Numele lui Alecu Russo a apărut în mai multe numere ale "Foii Societăţi i .", care apărea sub îndrumarea lui Gheorghe Hurmuzachi, preşedinte al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina.

Datorită intervenţiei lui Vasile Alecsandri, " F o a i a . " a publicat postum cele mai valoroase lucrări ale lui Alecu Russo în domeniul folclorului: remarcabil studiu, scris în 1846, "Poezia poporală "(1868, nr.8-10), eseul "Studii naţionale" (1866, nr. 6-7), datat din 1840, articolul "Decebal şi Ştefan cel Mare" (1868, nr.6-7). La 1 iunie 1868 Vasile Alecsandri a publicat pentru prima dată un profil literar, care conţine date preţioase despre viaţa şi activitatea lui A. Russo, încheindu-l astfel: "Trecut-au junele poet ca un meteor pe cerul patriei sale, însă numele lui va creşte cu timpul şi va străluci glorios în fruntea poemului "Cântarea României""21.

Datorită gazetei "Bucovina" şi "Foii Societăţi i .", celor care au diriguit aceste publicaţii - fraţii Alecu şi Gheorghe Hurmuzachi, personalitatea şi opera lui Alecu Russo, mai ales ceea ce ţine de domeniul folclorului, au devenit cunoscute intelectualităţii bucovinene de la mijlocul secolului al XIX-lea. Iar colaborarea lui Vasile Alecsandri şi a lui Alecu Russo la

19 Grigore Bostan, Lora Bostan, Literatura română din Bucovina (în context naţional şi policultural), Cernăuţi, Editura "Ruta", 2003, p.13-14. 20 Ibidem, p.14. 21 Ibidem, p.14-15.

133

Page 134: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

periodicele cernăuţene atât în perioada refugiului lor politic, cât şi mai târziu, a lăsat urme vizibile în scrisul bucovinean. Acestora în mare parte li se datorează dezvoltarea curentului poporan în operele lui Iraclie Porumbescu şi Vasile Bumbac şi începutul unei şcoli folclorice în Bucovina, reprezentate de Ion G. Sbiera, S. Fl. Marian, Elena Niculiţă-Voronca, Alexandru Voevidca, Leca Morariu ş.a.

Anii 50-60 ai secolului al XIX-lea au marcat o etapă de acţiuni îndrăzneţe ale intelectualităţii bucovinene privind culturalizarea maselor populare. Fraţii Hurmuzachi, Gheorghe şi Alecu, s-au străduit să deschidă la Institutul de studii filozofice din Cernăuţi o catedră de limba şi literatura română, au fondat în 1862 Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina, au pledat pentru inaugurarea unei universităţi în capitala ducatului, pentru înfiinţarea unui teatru românesc şi a unei biblioteci publice, au grupat şi călăuzit forţele intelectuale bucovinene pe făgaşul unei "puternice culturalităţi"22. Tot aceşti fraţi au avut "o idee sigură de ceea ce va să zică literatura populară"23. Din îndemnul lor "Foaia Societăţi i ." , care a început să apară la Cernăuţi din 1865, a avut în persoana poporului cel mai fecund şi fidel colaborator cu creaţiile sale artistice. Alexandru Hurmuzachi, în particular, a pledat pentru publicarea în coloanele foii a unui număr impunător de poezii populare, culese în toate colţişoarele Bucovinei. Într-o notă a sa24 el accentua că era deosebit de important faptul ca creaţiile folclorice să fie păstrate aşa cum circulau în mase, fără a fi supuse corectărilor stilistice în maniera şcolii romantice a lui Vasile Alecsandri. Cunoscându-i preocupările, în martie 1865 poetul-rege "îi scria lui Alecu Hurmuzachi următoarele: "Avem o bună speranţă că sub îngrijirea voastră, a fraţilor Hurmuzachi, spiritele vor apuca pe o cale dreaptă şi literatura se va cultiva ca o grădină cu flori şi fără buruieni sălbatice. Această încredere am unduit-o chiar în cetirea "Foii Societăţii din Bucovina", unde am văzut că aţi adoptat o limbă curată (carele se va mai curăţa în viitor), o ortografie simplă şi un stil plăcut. Foaia voastră cuprinde

22 G. Călinescu, Istoria literaturii române, Bucureşti, 1968, p.226. 23 George Muntean, Epoca marilor clasici. Folclorul ca substrat al creaţiei poetice originale, în Temelii folclorice şi orizont european în literatura română, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p.189. 24 "Foaia Societăţii.", 1865, nr.5, p.195.

134

Page 135: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

puţine articole, însă toate sunt interesante; studiul d-lui Sbiera este erudit" (se are în vedere lucrarea lui I.G. Sbiera despre refrenul "O, Lere, Doamne" din colindele româneşti)25.

Materialele folclorice inserate în "Foaia Societăţ i i ." au fost precedate de unele încercări teoretice, având menirea să releve importanţa poeziei populare ca sursă pentru literatură cultă. De exemplu, în articolul "Despre cântecul popular"26, autorul, încă neidentificat, dar se crede că este Gheorghe Hurmuzachi, dă un răspuns indirect folcloriştilor care nu ţineau cont de faptul că specificul naţional al creaţiei poetice orale este, înainte de toate, o categorie istorică. În acel articol se relevă: "Nu numai temperamentul, moravurile şi datinile înrâurează asupra cântecului popular, ci mai ales istoria unui popor lasă întipăririle cele mai puternice". Articolul merită atenţia cercetătorilor şi datorită faptului că este unul dintre primele studii asupra structurii cântecului popular românesc. Stăruind asupra frazei, melodice autorul distinge tactele ordinare 4/4; 2/4; 3/4; 6/8; 3/8, aducând şi probe din bogatul folclor bucovinean. El propune o clasificare a repertoriului cântecului popular în: 1) cântecul istoric epic; 2) doinele sau cântecele de dor; 3) cântece erotice; 4) cântece ocazionale (la culesul viei, la recoltarea grâului, la clacă, la nuntă, bocetele, colindele); 5) cântecele de joc (horele, strigăturile). O asemenea clasificare a cântecului popular completează întrucâtva clasificarea propusă în 1840 de C. Negruzzi în studiul său "Cântece populare a Moldaviei", precum şi clasificarea asupra căreia s-a oprit V. Alecsandri în Cuvântul introductiv la colecţia sa de balade şi doine (1852-1853). În articol pentru prima dată este amintită noţiunea de cântec epico-istoric, se atrage atenţia asupra unor creaţii mai puţin frecvente din folclorul ritualurilor.

Folclorul l-a preocupat nu numai pe Alecu Hurmuzachi. Articole şi recenzii despre folclor, pe care îl considera "sufletul naţiunii"27, a publicat şi fratele acestuia, Gheorghe.

25 V. Alecsandri, Publicistică, scrisori, Chişinău, 1968, p.477-478. 26 "Foaia Societăţii.", 1865, nr.5, p.115-120. 27 Emil Satco, Ioan Pânzar, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993, p.97. 28 Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Editura "Alexandru cel Bun", Cernăuţi, Editura "Augusta", Timişoara, 2000, p. 157. 29 Ovidiu Bârlea, Op. cit., p.135.

135

Page 136: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Gheorghe Hurmuzachi, membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, funcţie pe care a păstrat-o până la moarte, s-a îngrijit şi de redactarea " F o i i . " care, atât timp cât s-a aflat sub influenţa lui, a fost scrisă într-o curată limbă românească. Anume el i-a îndemnat pe scriitorii bucovineni să utilizeze folclorul ca sursă de inspiraţie pentru operele lor. Formarea unei şcoli folcloristice bucovinene tot lui i se datorează şi anume Gheorghe Hurmuzachi a stimulat cercetarea folclorică, îndemnându-l pe Simion Florea Marian să scrie28. Însă Gheorghe Hurmuzachi era adept înfocat al iluminismului. El vroia publicarea unui folclor expurgat de superstiţii, oglindă a celui mai "înjosit grad al culturei unui popor".

În concordanţă cu vederile iluminiştilor, ca şi contemporanul său A. Marinescu, ca şi Gh. Şincai, V. Pop, Gh. Lazăr, Gh. Bariţiu, ca şi G. Coşbuc mai târziu, Gheorghe Hurmuzachi a combătut superstiţiile şi a condamnat practicile care îngreuiază starea precară a ţăranului, cum ar fi cheltuielile excesive de la pomenile funebre, de la nunţi etc., relevând că şi multele sărbători băbeşti erau iarăşi un obstacol în calea propăşirii29.

Gheorghe Hurmuzachi a desfăşurat în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea o luptă hotărâtă împotriva aspectelor retrograde din cultura populară30.

În aprecierea creaţiilor populare, Gheorghe Hurmuzachi avea un punct de vedere raţionalist şi estetic, pe care şi l-a expus cu claritate într-o notă la

30 Ibidem, p. 347. 31 Cinelituri române poporale din Bucovina de Ion B. cu Notă de G. H., în "Foaia Societăţii.", an.III, 1867, nr. 4, p.94-96. 32 Dr. Ion G. Sbiera, Familia Sbiera, după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.198. 33 Ibidem, p.198-199. 34 Ibidem, p.199. 35 Ibidem. 36 Emil Satco, Ioan Pânzar, Op. cit., p. 201 37 Apud Ilie Luceac, Op. cit., p.160. 38 Ibidem. 39 Petru Rusşindilar, Hurmuzacheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura "Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995, p.35. 40 Sever Zotta, Gheorghe Sion şi Bucovina, în "Cetatea Moldovei", anul II, vol. II, nr. 11 şi 12, 1941, p. 229, 239.

136

Page 137: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

nişte "cinelituri" adunate de I. Bumbac şi tipărite în "Foaia Societăţi i .", când susţinea că vrăjitoriile, descântecele şi superstiţiile sunt lecturi triste şi n-au "scânteie de spiret, nici idei poetice, umanitate"31.

Când, bunăoară, Ion Gh. Sbiera, devenit redactor al "Foii Societăţi i .", a încercat să publice o colecţie de poveşti, cântece, cimilituri şi descântece populare, Gheorghe Hurmuzachi nu şi-a dat consimţământul, "fiindcă nu ne înţelegeam nici în privinţa formei în care să se publice, nici ce să nu se publice"32. Luând cunoştinţă de textele din respectiva colecţie, Gheorghe Hurmuzachi i-a dat autorului prin intermediul "Foii Societăţii...", relevând următoarele: "Îi recomandăm dsale, - precum şi altor juni, de cari am aflat că ar fi pregătit tot asemeni culegeri pentru tipariu, - a obseva la astfeliu de lucrare cea mai severă critică şi cea mai conştiincioasă luare aminte la bunul simţ, la cerinţele raţiunii şi la privirile estetice. Căci, pentru amicul luminării şi al înaintării poporului român şi al literaturii născânde naţionale înfăţişează vrăjitoriile, descântecele şi toate născocirile şi secăturile superstiţiunii, în general, o tristă lectură, dar pentru oameni neculţi chiar periculoasă; ele ni arată pe bietul nostru popor din partea cea mai umilitoare, fără folos, numai pentru o pretinsă petrecere a publicului cititoriu; o lectură de care acesta s-ar putea încunjura deocamdată, având trebuinţă urgentă de alte scrieri şi de alte mijloace de cultură"33.

Ion Gh. Sbiera, unul dintre primii folclorişti bucovineni, a fost sfătuit de Gheorghe Hurmuzachi să-şi "pieptene" colecţia, "precum făcuse şi poetul-rege Vasile Alecsandri cu a sa"34. Nedumerit, autorul concludea că "dacă m-aş fi decis să scot din ea tot ce era credinţă deşartă, sau prejudeţ: de bună samă că G. Hurmuzachi mi-ar fi dat consimţământul. Fiind eu însă prea tânaciu în ideile şi convingerile mele, cu mare părere de rău am preferit să renunţ la publicarea colecţiunii mele, decât să intru într-un conflict cu domnia sa, şi să zădărnicesc astfeliu alte lucrări mult mai presante"35.

Abia după moartea lui Gheorghe Hurmuzachi, Ion Sbiera va tipări la Cernăuţi "Poveşti poporale româneşti" (1886) şi "Colinde, cântece de stea şi urări de nuntă" (1888)36.

Un preţuitor fidel al tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti ale românilor a fost şi Nicolae Hurmuzachi, cel mai mic fiu al boierului de la Cernauca. Încă la 1868 el considera că datinile şi obiceiurile noastre îşi au sorgintea în acea filozofie practică, ce dă viaţă, tărie şi spor unei comunităţi umane,

137

Page 138: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

fiindcă ele îşi au izvorul într-o credinţă spontană în fiinţa mai înaltă, "şi de se află ici-colea şi superstiţiuni poporale, apoi aceasta este de dezvinuit, cugetând la vechimea creşterii lor în popor şi apoi la predarea şi concreşterea pioasă cu poporul din generaţiune în generaţiune, fără ca acelea să fie stricăcioase"37. Nicolae Hurmuzachi era de părere că datinile şi obiceiurile poporului român sunt "concrescute" cu dânsul şi fac fiinţa lui caracteristică. Ele sunt formate după propăşirea şi înaintarea poporului şi sunt nedespărţite de fiinţa lui. El mai opina că obiceiurile şi datinile arată cât de capabil este poporul român de cultură şi înaintare; că ele sunt umane, deoarece sâmburele şi scopul lor este umanitatea; frumoase, căci estetica este începutul şi finalul lor; religioase, căci respiră din ele o religiozitate adâncă38.

Eliza şi Eofrosina, cele două fiice ale lui Doxachi Hurmuzachi l-au sprijinit e compozitorul Carol Miculi să editeze în patru fascicole cele 48 de Arii naţionale româneşti, în care sunt inserate doine, hore, balade şi cântece păstoreşti, culese de la lăutari, ciobani, "precum şi din scripcile şi cimpoaiele ţărăneşti"39. În acest sens ele au suportat cheltuieli materiale considerabile. Când, în mai 1847, celebrul compozitor Franz List a sosit la Cernăuţi, surorile Hurmuzachi l-au invitat în casa părintelui lor, unde pentru el a cântat renumitul lăutar român din Bucovina, moş Nicolae Picu40.

Folclorul, valorificarea lui n-au constituit preocuparea de bază a membrilor familiei Hurmuzachi. Ei l-au cultivat în paginile publicaţiilor lor, i-au estimat importanţa, au încurajat cercetarea folclorică în Bucovina, au făcut primele încercări de teoretizare în domeniul structivizării creaţiei populare orale doar în planul elaborării doctrinei naţionale şi a dezvoltării culturale a neamului românesc din Bucovina.

138

Page 139: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL VI

Rolul"Bucovinei" Hurmuzăcheştilor în menţinerea contactelor cultural-literare

M

m m m f A • • cu provinciile româneşti

Page 140: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

140

Page 141: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

În vâltoarea revoluţiei de la 1848, când în Bucovina se încheagă adevărata mişcare de emancipare naţională, fraţii Alexandru şi Gheorghe Hurmuzachi decid editarea unei gazete, care să fie o tribună de luptă pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor din provincia aservită de habsburgi. George Sion, care se afla în toamna anului 1848 la Cernăuţi, susţine că ziarul, care a fost înfiinţat atunci sub titlul de "Bucovina" a fost scos "în colaborare cu mulţi din emigranţii noştri"1. Prezent şi el în acea perioadă la Cernăuţi, George Bariţiu afirmă, însă, că tipărirea gazetei Hurmuzăcheştii au hotărât-o "într-un consiliu de familie"2. Într-un studiu despre relaţiile lui Kogălniceanu cu Bucovina, N. Cartojan este de părere că ziarul Hurmuzăcheştilor a fost editat la propunerea acestuia3. A susţine cu tărie că editarea "Bucovinei" a pornit de la vreun emigrant din Moldova ar însemna o exagerare. Împrejurările politice dictau apariţia acestui ziar. La 1848 românii bucovineni se manifestau energic pentru separarea Bucovinei de Galiţia, însă acest lucru nu se putea obţine decât prin expedierea de memorii Vienei oficiale. Era nevoie de un organ de presă, "care să insiste sistematic asupra intereselor specifice ale românilor bucovineni"4. Dacă, poate acest ziar a văzut lumina tiparului doar datorită iniţiativei şi eforturilor Hurmuzăcheştilor, colaborarea refugiaţilor moldoveni a fost deosebit de utilă. Ziarul "Bucovina", primul număr al căruia a apărut la 4/16 octombrie 1848, a promis în primul rând că va fi "defensorul intereselor naţionale, intelectuale şi materiale a Bucovinei", că va fi "organul bucuriilor şi suferinţelor ei"5.

1 George Sion, Suvenire contipurane, Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1888, p. 371. 2 G. Bariţiu, Familia Hurmuzachi, prefaţă la lucrarea „Fragmente din istoria românilor" de Eudoxiu Hurmuzachi, vol I, Bucureşti, 1879, p. XVII. 3 N. Cartojan, Pribegia lui M. Kogălniceanu în Bucovina, f.a., p. 68. 4 Petru Rusşindilar, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei, Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995,p.69. 5 "Bucovina", nr. % octombrie 1848.

141

Page 142: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Pornind de la convingerea că românii coboară din strămoşii săi daco-romani, redactorii acestei "gazete româneşti pentru politică, religie şi literatură" au accentuat în permanenţă necesitatea studierii limbii române în şcolile de toate gradele din Bucovina, au subliniat în repetate rânduri că românii nu sunt slavi, că între români şi slavi va trebui ridicat un înalt zid despărţitor, că naţionalitatea română în Bucovina este predominantă, că limba, care este sufletul naţionalităţii, trebuie ocrotită şi dezvoltată. Relevând în paginile ziarului că românii se deosebesc radical de popoarele vecine, redactorii "Bucovinei" demonstrează că ei sunt una cu românii trăitori în afara hotarelor celei mai estice provincii din monarhia habsburgică. Românii din Ardeal şi Ungaria sunt numiţi "fraţi" şi acestora li se promite "toată frăţeasca împărtăşire"6. "Bucovina" înfierează pretenţiile politice exagerate ale saşilor din Transilvania. Ei sunt numiţi "oaspeţi", căci Ardealul nu este decât o ţară românească. "Istoria, statistica, limba patriei şi conştiinţa ţărei ne dă dreptul neîndoit de a ne numi această patrie română"7.

În Ardeal izbucnise războiul civil. Înarmându-se, românii au înfiinţat în oraşe gărzi naţionale. În Munţii Apuseni Avram Iancu i-a ridicat la luptă pe moţi. "Bucovina" publică cu regularitate ştiri despre situaţia militară din Ardeal, despre faptele lui Iancu săvârşite împotriva ungurilor8.

După terminarea războiului civil, românii din Ardeal n-au fost răsplătiţi pentru că ridicându-se împotriva maghiarilor, au adus servicii cauzei austriece. Generalul Wohlgemuth, comandantul militar austriac sosit în Ardeal, a îndepărtat de la conducerea treburilor politice pe toţi românii. El a desconsiderat meritele câştigate de români, iar favoruri le-a acordat saşilor şi sârbilor. Pentru aceştia au fost înfiinţate două teritorii naţionale autonome: Sachsenboden şi Voivodina. La 25 februarie 1849 românii au cerut ca teritoriul locuit de ei să fie izolat de cel al celorlalte popoare din Austria şi ridicat la rangul de "Mare Ducat al Românilor"9, dar această dorinţă nu le-a fost satisfăcută, deşi ei formau majoritatea populaţiei.

6 Ibidem. 7 "Bucovina", nr. 17 din 17 august 1849. 8 Teodor Balan, Fraţii George şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul „Bucovina", Cernăuţi, 1824, p. 16. 9 Ibidem, pp. 16-17.

142

Page 143: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Legiunile române din Ardeal au fost dizolvate. Între români şi numitul general au apărut o serie de neînţelegeri. Prigonirea românilor s-a făcut şi mai simţită atunci, când a fost sistată apariţia "Gazetei de Transilvania", iar colaboratorii ei au fost supuşi urmăririlor. În legătură cu acest fapt, din martie 1850 gazeta "Bucovina" a devenit şi organul publicistic al românilor din Ardeal.

Un tratament neomenesc le-a fost aplicat foştilor prefecţi români şi personalităţilor române din Ardeal de către comandamentul militar austriac de acolo. Cel dintâi a fost arestat, în noiembrie 1849, prefectul român Axentie Sever. În legătură cu acest fapt ruşinos, "Bucovina" scria: "Nime nu-şi putea explica întru început acest evenemânt prea surprinzătoriu"10. După Sever a fost arestat Avram Iancu. În una din zilele lunii decembrie a anului 1849 ţăranii adunaţi la târgul din Hălmagiu, aflând că Iancu se afla printre ei, l-au înconjurat, aclamându-l. Dar imediat a sosit o patrulă militară ca să-l prindă. Atunci "înţelegând poporul cum că Iancu este prins, îndată se aruncă asupra gardurilor, rupsă parii, mersă la vardă şi năvăli asupra soldaţilor, cerând afară pe Iancu"11. Valul arestărilor s-a extins apoi asupra numeroşilor intelectuali români, îndeosebi a preoţilor.

Publicând informaţii de la corespondenţii săi din Ardeal, "Bucovina" a comunicat cititorilor întregul adevăr. Pe urmă, redactorii ei au biciuit sistemul de prigonire instaurat în Ardeal. Într-un material privind "teritoriul săsesc", "Bucovina" constata că "naţia română" nu fusese considerată la fel, că poporul român din Ardeal este "strein în propria sa patrie"12. Iar într-o altă reflecţie asupra situaţiei din Ardeal se reliefa că "românul, străvechiul lăcuitoriu al ţerei, trăieşte în propria sa patrie în chirie la alte popoare", că "cel ce locuieşte în casă cu chirie atârnă de la placul domnului casei"13.

Când în coloanele "Bucovinei" au fost puse în discuţie cazurile arestărilor fruntaşilor români, din fiecare rând a pătruns indignarea şi durerea. Astfel, Axentie Sever a fost arestat "pentru nişte arme, care se

10 „Bucovina", nr. 37 din 16 noiembrie 1849. 11 „Bucovina", nr. 44 din 4 ianuarie 1850. 12 „Bucovina", nr. 34 din 26 octombrie 1849. 13 „Bucovina", nr. 41 din 14 decembrie 1849.

143

Page 144: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

zice că le-ar fi ascuns"14. Referindu-se la aceste arestări, mai ales la ale lui Sever şi Iancu, ziarul cernăuţean concludea: "Ei dacă mai înainte au învăţat de la duşmani măiestria războiului, acum înveaţă de la amici dreptul de rezboiu", fiindcă "prin prigoniri se fac numai martiri, apoi din sângele martirilor se nasc apărătorii dreptăţii"15.

Prigonirile erau atât de frecvente, încât într-un alt material se accentua că se părea că "nu Koşut cu maghiarii săi ci românii s-au sculat asupra împăratului şi au făcut crânceniile cele înfiorătoare"16. Din cauza acestei situaţii de necrezut, dispoziţia românilor din Ardeal e "de tot apăsată", iar starea lor - "cea mai tristă şi dureroasă"17.

Evenimentele din 1848-1849 din Ardeal au fost analizate corect în coloanele ziarului "Bucovina". Redactorii acestei gazete au susţinut în permanenţă că românii şi ungurii aveau un duşman comun - regimul feudalo-absolutist habsburgic 18. Anume atitudinea dispreţuitoare a lui Kossuth faţă de celelalte naţionalităţi din Ardeal, pretenţiile lui străine faţă de idealurile revoluţiei au făcut ca în perioada respectivă românii să se duşmănească cu ungurii. "Bucovina" scria: "Lumea ştie cu cât entuziasm românii ardeleni primiră principiile de libertate, de egalitate şi frăţietate pe care îşi fundează maghiarii guvernul lor din mart. Cine într-adevăr nu s-a bucurat de asemenea principii frumoase? Ei bine, ele pentru români nu sunt decât pe hârtie. Ministrul Kossuth voieşte, în contra marelui principiu al epocii noastre a nimici toate naţionalităţile din Ungaria şi Transilvania spre a întemeia numai una singură şi exclusivă, adică numai naţionalitatea maghiară"19.

Din cauză că liderii revoluţiei maghiare n-au voit să le acorde românilor aceleaşi libertăţi pe care le-au acordat ungurilor, ideea revoluţionară a degradat şi a dus la conflicte armate cu românii, care luptau pentru afirmarea idealurilor libertăţii, egalităţii şi fraternităţii.

14 „Bucovina", nr. 37 din 16 noiembrie 1849. 15 Ibidem. 16 „Bucovina", nr. 6 din 13 februarie 1850. 17 „Bucovina", nr. 3 din 2 februarie 1850. 18 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 71. 19 Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Presa românească în Bucovina 1809-1944, Suceava, 1991, p. 23.

144

Page 145: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Revoluţia maghiară, cu toate frumoasele puncte ale proclamaţiei sale, n-a fost o revoluţie burgheză, fiindcă a refuzat libertatea, egalitatea, fraternitatea pentru toţi, încercând apoi "să-şi anexeze abuziv pământul românesc al Transilvaniei"20.

Apărând drepturile românilor din Transilvania, "Bucovina" s-a manifestat energic şi împotriva afirmaţiilor tendenţioase că românii ar fi făcut jocul habsburgilor. Într-un articol se arăta că "nimeni nu-i poate învinovăţi pe români: ei apără o cauză sfântă - naţionalitatea lor. Ei sunt hotărâţi a se stinge mai bine de pe faţa pământului decât a rămâne sclavi unei alte naţiuni"21.

"Bucovina" Hurmuzăcheştilor a fost ziarul revoluţiei române de la 1848. Ea a considerat această revoluţie drept "cea mai frumoasă pagină a istoriei noue a României"22, "lucrător pentru România întreagă"23 care avea menirea "să aducă aminte fiilor României că ei sunt români, de origine

24 română, cu o istorie română" .

Conştienţi de unitatea poporului român, fraţii Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi au analizat revoluţia română de la 1848 ca un eveniment politic unitar, care a avut loc pe întreg spaţiul locuit de români. "Mişcările din Moldova mai întâi, revoluţia din Valahia, manifestările naţionale din Banat, Ardeal şi Bucovina", au fost nu "efectul revoluţiei europene, ci rezultatul al înseşi situaţiei din ţările române, arătând că "naţia română avea de rezolvat două chestii, una strict naţională şi alta politică şi socială"25. Conştientă de dorinţa de unitate a tuturor românilor, în articolul "Unirea Moldovei cu Ţara Românească" era reliefat faptul că "această unire între două ţări ale aceleiaşi naţii, de la întemeierea principatelor s-au dorit pururea de cei mai însemnaţi bărbaţi ai României"26.

Mare a fost interesul pe care ziarul "Bucovina" l-a arătat şi pentru situaţia politică din Moldova, din care provincia răpită de habsburgi a făcut

20 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 71. 21 Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Op. cit., p. 24. 22 „Bucovina", Supliment nr. 3/1848. 23 Ibidem. 24 Ibidem. 25 Apud Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Op. cit., p. 21. 26 Ibidem.

145

Page 146: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

până la 1775 parte integrantă şi unde Hurmuzăcheştii îl trimiseră pe fratele lor Constantin. Pentru fraţii Hurmuzachi, Bucovina era unită cu Moldova prin istorie, limbă, moravuri, prin fireştile legături ale aceleiaşi naţionalităţi. De aceea ei s-au ocupat intens de situaţia internă din Moldova. În ochii fraţilor Hurmuzachi, Mihail Sturdza, domnul Moldovei, care alungase din ţară cei mai de seamă reprezentanţi ai intelectualităţii, era cel mai depravat om, care ţinea să guverneze dispreţuind ţara în fruntea căreia se afla27. Când Mihail Sturdza a părăsit Moldova şi a sosit noul domn, Grigore Ghica, faţă de el redacţia ziarului "Bucovina" şi-a arătat toată simpatia. Deşi situaţia internă a Moldovei încă nu era bine stabilită, critici la adresa acestui principat se mai fac, dar persoana domnitorului nu mai este amintită. De crearea acestei situaţii nu mai era considerat domnul, ci ruşii care se aflau în Moldova28.

Deşi Muntenia se afla mai departe de Bucovina decât Moldova, ea găsise sprijinitori sinceri la oamenii grupaţi în jurul ziarului "Bucovina". În primul număr al acestui ziar Gheorghe Hurmuzachi promisese că va răspândi în lume cunoştinţa "îmbelor surori, Moldova şi Valahia" şi de câte ori se va ivi prilejul, redacţia "Bucovinei", "va trage în sfera cercetărilor ei călcatele lor drituri"29.

Îmbrăţişând cu căldură interesele tuturor românilor, ziarul cernăuţean reprezenta prin articolele publicate unitatea de gândire şi simţire a intelectualilor din toate ţările române. Totodată ziarul a respins, bazându-se pe dovezi temeinice, orice atac sau insinuare la adresa neamului românesc. Pe lângă bucovinenii Eudoxiu, Gheorghe, Alexandru şi Constantin Hurmuzachi, Iraclie Porumbescu, care a fost o vreme şi secretar de redacţie, pot fi întâlnite şi semnăturile moldovenilor Vasile Alecsandri, M. Kogâlniceanu, C. Negri, V. Pogor, ale muntenilor Dimitrie Bolintineanu, V. Cârlova, ale ardelenilor Andrei Şaguna, G. Bariţiu şi Aron Pumnul. Ziarul "Bucovina" nu se mărginea doar la politică fiindcă în articolul program se

27 Teodor Balan, Op. cit., p. 20. 28 Ibidem. 29 „Bucovina", nr. 1 din 4/16 octombrie 1848.

146

Page 147: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

releva publicarea de producţii literare româneşti, pentru ca acest organ de presă să devină o veritabilă oglindă a activităţii intelectuale a românilor30.

Din 1849 ziarul avea un foileton literar bine îngrijit, iar dintre bucovineni cu poezii patriotice şi fabule colaborează Iraclie Porumbescu. Mai multă literatură publică pribegii moldoveni, printre care în acest sens se remarcă Vasile Alecsandri, care dorea "ca foaia Bucovinei să devie cel mai bun organ al răspândirii ideilor frumoase pentru români" şi care promitea "a lucra cu aceeaşi râvnă, cu care a lucrat pentru propăşire"31. În coloanele ziarului, după ce publică fabula "Păsăruica", va tipări balade populare, "îndreptate" după gustul său, doine, cântece haiduceşti, de jale, hore etc. El a fost cel mai prodigios colaborator literar al "Bucovinei", urmat de George Sion, care a publicat mai multe poezii, arătând că ele făceau parte din cartea manuscris "Panorama Moldovii".

Meritul deosebit al gazetei e acela că ea şi-a câştigat cititori şi colaboratori, susţinători şi apărători în întreg spaţiul populat de români, dar şi la Viena şi Paris. Cititori şi colaboratori ai "Bucovinei" se aflau la Bucureşti şi Braşov, la Iaşi şi Galaţi, la Sibiu şi la Blaj, la Alba Iulia, Cluj, Lugoj, Oradea şi Arad32.

Cercurile imperiale de la Viena speraseră să facă din Bucovina o zonă mai separată de celelalte ţări româneşti-surori, în care să nu străbată nici o carte şi nici un ziar românesc. Însă revoluţia de la 1848-1849 a dezvoltat simţul naţional şi legăturile dintre toţi românii33. La o librărie din Cernăuţi, după cum anunţa ziarul, au fost puse în vânzare mai multe cărţi româneşti, printre care lucrarea lui Petru Maior "Istoria pentru începutul românilor în Dacia", poeziile lui Cezar Bolliac, poemul "Don Juan" de Byron în traducerea lui Ion Heliade Rădulescu, o lucrare a lui August Treboniu Laurian34. În aprilie 1850 la Cernăuţi au sosit cărţi din Braşov, lucrări

30 Constantin Loghin, Istoria literaturii române din Bucovina 1775-1918, Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, 1996, p. 83. 31 Apud Constantin Loghin, Op. cit., p. 84. 32 „Bucovina", nr. 3, 1849. 33 Mihai Iacobescu, Din istoria Bucovinei, vol. I (1774-1862), Editura Academeiei Române, Bucureşti, 1993, p. 420. 34 „Bucovina", nr. 10, 1850.

147

Page 148: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

semnate de Andrei Mureşanu şi August Treboniu Laurian, iar de la Bucureşti - "Curierul de ambe sexe", editat de Ioan Heliade Rădulescu35.

Pentru ca "Bucovina" să fie răspândită în toate provinciile româneşti, fraţii Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi au întreţinut o vastă corespondenţă cu Andrei Mureşanu la Braşov, cu Timotei Cipariu la Blaj, cu Augustin Pop la Alba Iulia, cu Dimitrie Protopop şi Ioan Fechete la Cluj, cu Alexandru Roman la Oradea, cu Anastasie Şandru la Arad, cu Demetrius Popa Viţă la Lugoj, cu fraţii Grigoriu la Iaşi şi cu cancelaria episcopală din Sibiu36.

Un loc aparte în cadrul colaborării cu "Bucovina" îl ocupă relaţiile personale ale lui Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi cu distinsul om politic, istoric şi ziarist transilvănean George Bariţiu37.

Redactorul "Gazetei de Transilvania" a fost adus în ziua de 18 iunie 1849 sub escortă de la Bucureşti la Cernăuţi, fiind predat comenduirii pieţei, fiind considerat drept un element periculos, fiindcă ar fi scris articole împotriva ruşilor, trupele cărora staţionau atunci în ambele principate româneşti. Redactorii "Bucovinei", aflând că George Bariţiu se afla în închisoarea militară din Cernăuţi, au comunicat această ştire publicului, "exprimându-şi în acelaşi timp mirarea de ce Agenţiile austriace din Iaşi şi Bucureşti nu apără pe cetăţenii austriaci"38. În chestiunea eliberării lui Bariţiu s-au pronunţat membrii familiei Hurmuzachi, îndeosebi Gheorghe. Acesta a trimis la 29 iunie 1849 administraţiei bucovinene o adresă, prin care comunica că garantează cu toată averea şi cu persoana sa pentru George Bariţiu, cetăţeanul loial şi omul cu mari merite pentru interesele statului austriac în Ardeal, pentru românii de acolo şi pentru literatura română, care numai prin neînţelegerea cea mai nenorocită ajunsese în puşcăria militară din Cernăuţi39. Intervenţia lui Gheorghe Hurmuzachi era suficientă ca Bariţiu să poată fi pus în libertate, dar comandantul militar din Cernăuţi era un om foarte prudent şi se temea ca nu cumva să greşească.

35 Mihai Iacobescu, Op. cit., pp. 420-421. 36 „Bucovina", nr. 22, 1850. 37 Mircea Cenuşă, George Bariţiu şi ziarul „Bucovina", în „Suceava". Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, VI-VII, 1980, pp. 179-184. 38 Teodor Balan, Op. cit., p. 26. 39 Ibidem, p. 28.

148

Page 149: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Atunci, un corespondent din Cernăuţi, indignat de cele ce i se întâmplaseră lui Bariţiu, trimise un articol ziarului vienez "Ostdentsche Post". Articolul a nimerit în atenţia lui Bach, ministrul austriac de interne, i-a cerut în această privinţă un raport şefului administraţiei bucovinene40. În urma acestui ordin ministerial generalul Fischer, comandantul trupelor dislocate în Cernăuţi, prin nota sa către administraţia bucovineană, sublinia că George Bariţiu, cetăţean din Ardeal, era dat în seama acelei administraţii, fiindcă nu i s-a putut dovedi comiterea vreunei crime, iar motivul arestării

41 rămânea necunoscut .

Administraţia din Cernăuţi l-a pus pe Bariţiu în libertate în schimbul garanţiei prezentate de Gheorghe Hurmuzachi. Eliberarea lui Bariţiu a fost întâmpinată cu entuziasm de către redacţia "Bucovinei", care i-a fost atribuită exclusiv intervenţiei lui Gheorghe Hurmuzachi42. Bariţiu s-a aflat în casele Hurmuzăcheştilor din Cernăuţi şi Cernauca până la 4 octombrie 1849. În cele trei luni şi ceva petrecute în Bucovina, Bariţiu a legat o adâncă prietenie cu Alecu Hurmuzachi, "o fire mai asemănătoare cu a lui, o prietenie care se resimte încă mulţi ani în urmă"43. Cu mare durere în suflet, redacţia "Bucovinei", numindu-l "bărbat puternic în vorbă şi în faptă, patriot luminat şi naţionalist învăpăiat", şi-a luat rămas bun de la Bariţiu în nr. din 31 octombrie 184944.

În timpul şederii sale la Cernăuţi, Bariţiu a colaborat intens la "Bucovina". În luna august 1849 a coordonat şi a redactat aproape singur conţinutul gazetelor şi al suplimentelor, cu Aron Pumnul şi Iraclie Porumbescu, întrucât Hurmuzăcheştii erau plecaţi la Dulceşti, în Moldova45. După plecarea sa în Ardeal, a deţinut legături amicale cu redactorii "Bucovinei". La 16 octombrie 1849, Alecu Hurmuzachi îi scria ca, spre bucuria românilor, să treacă, fără întârziere, la reeditarea "Gazetei de Transilvania"46. Alecu Hurmuzachi a mai stăruit ca Bariţiu să încheie cu

40 Ibidem. 41 Ibidem. 42 Ibidem, p. 29. 43 Ibidem. 44 Ibidem. 45 Mihai Iacobescu, Op. cit., p. 422. 46Ibidem.

149

Page 150: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

"Bucovina" un contract generos de colaborare47. Bariţiu s-a oferit ca să găsească în Ardeal o serie de colaboratori valoroşi ai "Bucovinei" cernăuţene, printre care s-au aflat Ion Maiorescu, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu, Alexandru Roman ş.a. El a mai făcut front comun cu redacţia cernăuţeană, publicând în coloanele "Bucovinei", la cererea fraţilor Hurmuzachi, câteva răspunsuri împotriva unor atacuri antiromâneşti, care apăruseră în gazetele săseşti48. Într-o scrisoare expediată lui Bariţiu, Alecu Hurmuzachi, referindu-se la proiectata "Istorie a literarturii române", lucrare a lui Ion Maiorescu, şi fiind convins că acesta "ar răspunde la cea mai urgentă şi simţită lipsă, îşi înştiinţa prietenul ardelean că "Bucovina" era gata să sprijine prin mijloace financiare tipărirea acestei cărţi. El mai accentua că emanciparea românilor trebuia să aibă loc prin cultură, reliefând: "Noi trebuie să deprindem pe ai noştri la lectură, pentru ca să ia interes la trebile publice, să se deştepte cât mai în grabă şi cât mai mult"49. Totodată, Alecu Hurmuzachi îi expedia lui Bariţiu şi "un prospect al unui vorbariu germano-român, a cărui tipărire s-a început la Galaţi"50.

La îndemnul lui Bariţiu, colaborator de seamă al "Bucovinei" a devenit Ion Maiorescu. Acesta a expediat de la Viena pentru a fi publicat în "Bucovina" studiul său privind situaţia Mitropoliei Ardealului şi despre petiţiunea română din 11 martie 1850 în gazetele vieneze, "în care respinge, cu argumentele indubitabile ale istoriei, unele informaţii şi aprecieri eronate din ziarele vieneze şi săseşti despre luptele şi aspiraţiile românilor transilvăneni"51. La 17 iulie 1850 într-o scrisoare trimisă din Viena lui Bariţiu, Ioan Maiorescu îl informa pe acesta că cutreiera satele transilvănene, culegând rapoartele prefecţilor şi plenipotenţele comunităţilor române. Cele 278 de plenipotenţe şi 2464 de "subscripture", pentru a fi păstrate pentru posteritate, urmau să fie traduse în limba română şi publicate, conform înţelegerii cu fraţii Hurmuzachi, în coloanele

47 Ibidem. 48 Mircea Cenuşă, Op. cit., p. 181. 49 Ibidem. 50 Ibidem, p. 182. 51 Mihai Iacobescu, Op. cit., p. 423.

150

Page 151: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

"Bucovinei". Traducerile urmau să le facă Pumnul şi Bărnuţiu52. Programul pe care şi l-a propus Maiorescu era vast şi el a reuşit să realizeze doar o parte din el. În "Bucovina" el a publicat doar "Împuternicirea dată de către comunităţile române din districtul Braşovului" şi în şase numere ale ziarului cernăuţean (nr.1-6/1850) "Un raport al Iancului către Vehlgemuth" (acesta era guvernatorul Ardealului)53. Intelectualii români de pretutindeni manifestau un mare interes pentru "Bucovina" Hurmuzăcheştilor, în primul rând pentru faptul că ea publica variate şi bogate documente istorice privitoare la întregul spaţiu românesc. La Bucureşti, de pildă, era apreciată de istoricul Aaron Florian. Din Viena Ioan Maiorescu îi scria lui Bariţiu pretutindeni românii "laudă până la ceriu ziarul "Bucovina" care se tipăreşte româneşte şi nemţeşte mulţămită familiei Hurmuzachi"54. De la Paris încă la 16 iulie 1849 Nicolae Bălcescu îi cerea lui Ion Ghica să-i expedieze gazeta "Bucovina". Iar mai apoi, în decembrie 1849 şi în februarie, martie şi aprilie 1850, Bălcescu îi amintea lui Ion Ghica faptul că din ţările române primea doar "Bucovina"55.

"Bucovina" n-a apărut nici trei ani în capăt, dar meritul ei esenţial a fost acela că a cucerit interesul faţă de ea a românilor de pretutindeni, adică din toate ţările române.

Doi fraţi Hurmuzachi, Gheorghe şi Alexandru, au muncit din greu la scoaterea gazetei. De la 4 octombrie 1848 până la 7 octombrie 1849 redactor responsabil al "Bucovinei", care până în ianuarie 1850 a apărut o dată pe săptămână, a fost Gheorghe Hurmuzachi56, omul "mereu preocupat de ideea unităţii culturale", omul care "vedea just înfăptuirea acestei unităţi prin intermediul unităţii de limbă"57. Din toamna anului 1849 la conducerea ziarului, care de la 20 ianuarie 1850 a apărut de două ori pe săptămână, a rămas Alecu Hurmuzachi. Anume el s-a străduit să angajeze, prin intermediul cunoscuţilor, colaboratori din Transilvania şi

52 Ibidem. 53 Ibidem. 54 „Bucovina", nr. 31-32/1850. 55 Mihai Iacobescu, Op. cit., p. 424. 56 Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Op. cit., p. 20. 57 Ilie Luceac, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, Editura „Augusta", Timişoara, p. 152.

151

Page 152: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Principatele Române58, corespondenţele lor fiind menite să oglindească viaţa românilor de pretutindeni. Unul dintre cei mai valoroşi colaboratori ai ziarului cernăuţean a fost, la rugămintea lui Alecu Hurmuzachi, Vasile Alecsandri, care a publicat atât poezii originale, cât şi poezii populare, printre care "Codreanul", "Toma Alimoş", "Blăstămul", "Sburătorul", "Serbu Săracu", "Călugăriţa", "Bujor", precum şi celebra baladă "Mioriţa"59. Ziarul a publicat parţial şi "Dorinţele partidei naţionale în Moldova", program al revoluţiei române din Moldova, elaborat de Mihail Kogălniceanu la Cernăuţi în august 184860. Ziarul "Bucovina" a militat şi pentru dezvoltarea unitară a limbii române în toate provinciile istorice româneşti, ca o condiţie a realizării, cu un ceas mai devreme, a unităţii politice. De aceea, într-un articol al său, Aron Pumnul, colaborator al "Bucovinei", scria următoarele: "Oare să nu fi sosit timpul ca să ni scriem limba cu literele ei proprii, făcute după trupul şi firea ei, adică cu litere străbuneşti, romane, şi să o vorbim, să o scriem şi să o formăm cu toţii după aceeaşi lege, scoase din firea şi organismul ei? Oare nu a sosit timpul ca să dăm în mâna copiilor noştri români cărţi tipărite cu literele ei străbune?"61 Lupta pentru limbă a fost ridicată de gazeta "Bucovina" la rangul de crez politic, ea fiind o parte integrantă a luptei pentru unitate naţională.

Referindu-se la activitatea literară desfăşurată de "Bucovina", semnificative sunt aprecierile lui Nicolae Iorga, care o asemăna cu activitatea "Daciei literare"62.

Ziarul a propagat pe larg folclorul românesc, iar într-o notă redacţională se spunea că poeziile populare "constituie un drept la recunoştinţa naţiei pentru asemenea îmbogăţire a literaturii naţionale"63. Într-o scrisoare trimisă lui Alecu Hurmuzachi, redactorul "Bucovinei", Vasile Alecsandri, vorbind despre valoarea folclorului, preciza: "Românii vor

58 Ibidem. 59 Ibidem, p. 153. 60 Ioan Cocuz, Matei Hulubei, Op. cit., p. 21. 61 Nicolae Iorga, Istoria literaturii române, vol. III, Bucureşti, 1909, p. 20. 62 Ibidem. 63 I. Hangiu, Dicţionarul presei literare româneşti 1790-1990, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996, p. 73.

152

Page 153: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

rămânea şi vor dovedi că sunt români prin limba lor, prin chipul lor, prin cântecele lor şi chiar prin jocurile lor"64.

Ziarul "Bucovina" a propagat în mod deschis ideile democratice şi liberale, a criticat vehement stările de lucruri din Ardeal şi, mai ales, din Moldova, iar faptul acesta avea să ducă la sistarea periodicului

65 cernăuţean .

Nemulţumit de tonul unor articole din "Bucovina", consulul Rusiei la Iaşi îi cere, pe cale diplomatică, ministrului austriac de interne să interzică apariţia acestui ziar. Totodată acelaşi consul a intervenit pe lângă Guvernul Moldovei ca să oprească intrarea ziarului în Moldova. Mihail Sturdza, domnul Moldovei, în demersurile sale pe lângă agenţiile austriece s-a pronunţat contra pătrunderii în ţara pe care o conducea a gazetelor din Bucovina şi Transilvania66. În consecinţă, "Bucovina" putea ajunge în Moldova doar în plicuri cu scrisori sau în pachete trimise prin contrabandişti evrei67.

O gazetă românească, redactată "în spirit constituţional şi naţional" în apropierea Principatelor Române era periculoasă pentru Rusia, deoarece ţările în care ea se considera "putere protectoare" s-ar fi putut molipsi cu idei şi principii apusene. "Bucovina", deci, trebuia oprită şi în Austria. La 4 ianuarie 1850 consulul Austriei la Iaşi i-a comunicat, printr-un raport, primului ministru de la Viena că fraţii Eudoxiu, Constantin şi Alexandru Hurmuzachi urmăreau "ideea nebună a întemeierii unui imperiu daco-roman". Consulul austriac mai menţiona, în acel raport, că aceşti fraţi foloseau ziarul pe care îl editau în calitate de organ central al aspiraţiilor lor primejdioase68.

Pe atunci guvernator al Bucovinei era baronul Henniger. La 28 martie 1850 acesta a primit din partea ministrului austriac de interne o notă, prin care i se atrăgea atenţia că articolele publicate în "Bucovina" treceau

64 Ibidem. 65 Constantin Loghin, Op. cit., p. 86. 66 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 76. 67 G. Sion, Proză, Bucureşti, 1915, p. 18. 68 Leonid Boicu, Austria şi Principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853-1856), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, p. 69.

153

Page 154: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

"dincolo de cadrul permis de lege"69. La 3 aprilie 1850 guvernatorul a atenţionat redacţia că autorităţile nu vor permite ca "Bucovina" să scrie ca înainte despre chestiunile politice din Austria şi Principatele Române. Guvernatorul ameninţa redacţia cu aplicarea pedepselor în cazul când ea nu va ţine cont de avertismentul oficial70.

Această avertizare a produs o impresie neplăcută asupra lui Alexandru Hurmuzachi, care era oprit să oglindească în paginile "Bucovinei" situaţia reală din Bucovina şi Ardeal, provincii aflate sub jugul habsburgic, să-şi schimbe atitudinea faţă de situaţia politică din Moldova. Cu durere în suflet îi scria la 1 mai 1850 Alexandru Hurmuzachi lui Bariţiu că a primit "în cauza gazetei o admoniţiune foarte categorică din cauza tendinţei gazetei în privirea trebilor din lăuntrul şi chiar a celor din afară, şi mai cu seamă din principatele învecinate. Auzit-ai frate o mai mare batjocură, o mai mare nerozie? În loc de-a ne mulţumi pentru că cercăm a întâmpina lăţirea moscalismului în aceste ţări, îţi vin dobitocii şi opresc să le descoperi intrigile moscalilor. Spune, iubite, ce mai poţi aştepta?"71.

Alexandru Hurmuzachi, care zilnic avea de luptat cu greutăţile materiale şi morale, nu pierdea speranţa că pentru el şi pentru ziarul pe care îl conducea vor veni zile mai bune. Însă atât autorităţile din Moldova, cât şi consulul Rusiei la Iaşi continuau să instige Viena oficială împotriva "Bucovinei". În rezultatul reclamaţiilor acestora, ministerul austriac de interne i-a ordonat lui Honniger să-l avertizeze ultima dată pe Alexandru Hurmuzachi asupra felului cum scria despre situaţia politică din Bucovina, Transilvania şi Moldova. Guvernatorul Bucovinei era împuternicit să ţină sub control personal atitudinea acestui ziar72.

Ca ziarist militant şi ca lider de opinii prin publicistica sa, Alexandru Hurmuzachi nu s-a abătut din cale, ci a rămas consecvent pe poziţiile românismului într-un comunicat al redacţiei din 1 iulie 1850 se menţiona: "Scopul principal spre care năzuim, după putinţă, ne-a fost şi ne este ca să înfăţişăm înaintea guvernului imperial, într-o lumină adevărată, marea

69 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 77. 70 N. Bănescu, Corespondenţa familiei Hurmuzachi cu Gheorghe Bariţ, Vălenii de Munte, 1911, Anexele XXII-XXIII. 71 Ibidem, p. 81-82. 72 Ibidem, Anexa XXIV.

154

Page 155: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

însemnătate a naţiunii române pentru integritatea sa, este a fi un element necesar spre ţinerea cumpenei între diferite naţiuni ale imperiului . ; că nu numai Constituţiunea din 4 martie 1849, ci chiar propriul interes al imperiului cere ca românilor să li se dea drepturi de o măsură cu celelalte naţiuni, ci să-şi administreze ei treburile atât politice cât şi cele bisericeşti. Aceste drepturi le recunoaşte Constituţia imperială fiecărei naţiuni, acestea le reclamăm şi noi românii pentru noi în toate petiţiunile noastre de până acum, şi aceste drepturi - ajutaţi de prea demnii fii ai naţiunii - le-am apărat şi noi contra tuturor calomniilor, vărsate asupră-ne în gazete străine de către vechii noştri duşmani care, încă tot ar visa să ne oprească şi de aici înainte drepturile noastre şi - spre batjocurirea Constituţiei şi eternei dreptăţi - să domnească peste noi pe nedrept, ca şi mai înainte, ce însă nu va mai fi! Această tendinţă ne rămâne neschimbată şi pe viitor"73.

În problema "Bucovinei" ministrul austriac de interne a trimis la 22 august 1850 cea de a treia notă, prin care cerea guvernatorului şi comandamentului militar de la Cernăuţi suprimarea ziarului74. În urma şicanelor inchizitorii din partea guvernului de la Viena, a scăzut simţitor numărul abonaţilor "Bucovinei". La acest fapt s-au adăugat neplăcerile cu tipografia. Alexandru Hurmuzachi, care lucra singur la ziar şi care obosise, încerca să înfiinţeze o tipografie proprie. "Bucovina" apărea tot mai neregulat, cu întreruperi mari şi în format mai mic75. De aceea Honniger i-a comunicat ministrului austriac de interne că, din lipsă de fonduri, "Bucovina" în scurt timp va apune76.

Ultimul număr al "Bucovinei" a apărut la 2 octombrie 1850. Ziarul a apus fără vreun anunţ prealabil77. Acest lucru s-a petrecut în preajma suprimării Constituţiei Austriei din 4 martie 1849, iar cenzura, care se instaurase, a dus la necontenitele hărţuieli ale redacţiei de către autorităţile habsburgice, militare şi civile. Avea să urmeze perioada celui mai negru absolutism, când un deceniu nici o rază luminoasă nu va mângâia destinul neamului românesc în Bucovina.

73 „Bucovina", nr. 53-54 din 19 iulie 1850. 74 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 78. 75 Constantin Loghin, Op. cit., p. 86. 76 N. Bănescu, Op. cit., Anexa XXVI. 77 Teodor Balan, Op. cit., p. 46.

155

Page 156: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Lăsându-se de gazetărie, Alecu Hurmuzachi se retrase la moşie. Însă el şi-a îndeplinit cu cinste obligaţiile în conducerea gazetei "Bucovina". El a fost şi redactor, şi director al publicaţiei, a purtat corespondenţa ziarului, a cules şi a aranjat ştirile în pagină, "stiliza unele articole şi avea grijă ca ele să fie argumentate, redacta şi partea politică în limba germană"78. Tot Alexandru Hurmuzachi a intervenit, când apariţia ziarului se afla în primejdie, "s-a rugat, a protestat, s-a certat, în sfârşit, s-a zvârcolit din toate puterile pentru a scrie în spirit naţional acea pagină zbuciumată din istoria Bucovinei, relevată de ştirile cutezătoare ale gazetei pe care o conducea"79.

Faptul că fraţii Hurmuzachi au editat la Cernăuţi, în perioada 1848-1850, un ziar politic românesc este unul din cele mai mari merite ale acestora. Ei "au pătruns în glasul vremii şi au înţeles obligaţiile ce le incumbă faţă de românii de pretutindeni"80. Suportând mari cheltuieli, muncind din greu, Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi, ajutaţi fiind de fraţii lor Constantin şi Eudoxiu, fiind povăţuiţi de bunul lor tată, s-au angajat la scoaterea unui ziar românesc pentru a apăra interesele politice ale Bucovinei, dar şi pentru punerea în dezbatere a chestiunilor din Moldova, Muntenia şi Transilvania. Pe parcursul a doi ani, din 1848 până în 1850, ziarul "Bucovina", graţia Hurmuzăcheştilor, a devenit un veritabil organ politic al românilor de pretutindeni, o tribună a acestora în lupta lor de emancipare naţională, pentru unitate statală.

78 Petru Rusşindilar, Op. cit., p. 79. 79 Ibidem. 80 Ibidem.

156

Page 157: Veronica Todosciuc Contributia

CAPITOLUL VII

Scriitori bucovineni la graniţa dintre secolele

al XIX-LEA şi al XX-LEA

Page 158: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

158

Page 159: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Încorporată de către Austria în anul 1775, Bucovina, ruptă din Ţara Moldovei, a avut parte până în 1786 de o administraţie militară, apoi a fost împreunată cu Galiţia cu dreptul de circumscripţie administrativă. Anume în perioada de după 1786 faţă de Bucovina a fost promovată politica acerbă de deznaţionalizare şi înstrăinare a elementului autohton românesc. Şi această politică nefastă pe trei principii păgubitoare pentru neamul românesc din Bucovina: germanizarea vieţii publice, sârbizarea bisericii şi polonizarea învăţământului. Deşi limba română mai avea, în primele decenii de dominaţie habsburgică, statutul de limbă cooficială în Bucovina, treptat ea a fost înlocuită în instituţiile administrative şi publice cu cea germană. Pe timpul arhipăstoriei lui Daniil Vlahovici, episcop al Bucovinei între anii 1789-1822, s-au făcut încercări insistente de sârbizare a numelor de familie româneşti, mai ales a numelor fiilor de preoţi1, ca apoi să se treacă, în general la schimbarea numelor în timpul botezului. Astfel, fiul lui Petrea devenea Petrovici, al lui Andrei - Andrievici, al lui Gheorghe -Gheorghievici, al lui Ilie - Ilasievici etc.

Încă în 1793 guvernul austriac a dezobligat, prin lege, copiii să umble la şcoală, fapt ce a constituit pentru Bucovina un regres cultural. Favorizând migrările galiţiene în fostul ţinut moldovenesc, guvernul de la Lvov a dat dispoziţie ca în şcoli să se facă propagandă confesională în detrimentul credinţei strămoşeşti a localnicilor2. Învăţătorii români, care nu treceau la catolicism, erau pretutindeni înlocuiţi cu învăţători poloni. Polonizarea forţată a învăţământului primar, desfăşurată concomitent cu sârbizarea bisericii şi germanizarea şcolii secundare a dus evident, la o pronunţată stagnare culturală. E de ajuns să menţionăm că din 1786 până în 1804

1 Acostăchioaei, Adrian, Episcopi şi mitropoliţi ai Bucovinei (1783-1944), în „Codrul Cosminului" (publicaţie trimestrială a Cercului „Arboroasa" şi a Institutului obştesc de istorie, restituiri literare şi folclorice „D. Onciul" din Cernăuţi), Anul II, nr.4, septembrie 1994, p.5. 2 Covalciuc, Dumitru, Începuturile şcolarizării în Bucovina, în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, 31 octombrie 1989.

159

Page 160: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

numărul şcolilor din Bucovina s-a redus de la 32 la 14, ca să ne dăm seama despre dezastrul ce domnea în sfera învăţământului3.

În primele decenii de după anexare, în Bucovina, mai ales în regiunea dintre Prut şi Nistru, au avut loc şi mişcări demografice, provocate de migrările rutenilor din Galiţia şi emigrările populaţiei băştinaşe în Moldova. Astfel, dacă în 1774 din 71.750 locuitori, rutenii şi huţulii constituiau doar 15.000, deja în 1848 numărul lor se ridică la 108.907. În 1848 din cele 305 sate existente în Bucovina, 183 mai aveau o populaţie preponderent românească, în 35 de sate populaţia era eterogenă, cu multe naţionalităţi, iar în 87 de sate majoritatea locuitorilor începeau s-o formeze rutenii şi huţulii4. După 1848 coloniştii germani şi poloni, în general, şi rutenii în special, au fost folosiţi ca element de manevră politică şi contrapunere împotriva românilor. Rutenii au început să ocupe un loc aparte în cadrul acestei politici de învrăjbire naţională. Imigrarea rutenilor şi huţulilor din Galiţia în Bucovina nu putea fi stăvilită şi ea a fost determinată de cauze complexe care s-au completat şi influenţat reciproc:

1) cauze generate de împovărătorul regim de aservire a ţărănimii în Galiţia şi avantajele rezultate din situaţia cu mult mai blândă existentă în nordul Moldovei anexate;

2) roadele interferenţei nefaste, între politica anexionistă a Austriei şi cea a Rusiei, care s-au angajat şi concurat în cotropirea unor teritorii româneşti, folosindu-se adesea de metode similare.

Exodul rutenilor în Bucovina a fost atât de mare, iar statisticile oficiale sunt atât de strâmb înlocuite, încât la ultimul recensământ austriac din 1910, numărul veneticilor de peste Nistru şi Ceremuş atinge cifra de 305.101, pe când românii din fostul ţinut moldovenesc sunt depăşiţi şi constituie doar 273.252 din totalul populaţiei de 794.929 oameni5.

Puţin numeroasă şi formată în şcolile germane, intelectualitatea românească din Bucovina şi cei câţiva boieri patrioţi, rămaşi în partea detrunchiată a Moldovei şi-au dat primii seama de efectele dezastruoase

3 Covalciuc, Dumitru, Şcoala română din Bucovina, în Almanahul cultural-literar „Ţara Fagilor" (alcătuit de Dumitru Covalciuc) Cernăuţi-Târgu - Mureş, 1992, p.27. 4 Iacobescu, Mihai, Imigrarea rutenilor în Bucovina, în „Codrul Cosminului", Anul II, nr.2, Cernăuţi, 1994, p.14. 5 Morariu, Aurel, Bucovina 1774 -1914, Bucureşti, f.a., p.47.

160

Page 161: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

ale politicii Vienei oficiale promovate faţă de românii din cea mai estică provincie a monarhiei habsburgice. Anume intelectualii şi boierii se ridică la lupta pentru păstrarea caracterului românesc şi ortodox al Bucovinei pentru emanciparea naţional-culturală a românilor din această provincie mărginaşă. Spre exemplu, la 20 mai 1848 fruntaşii românilor bucovineni au convocat la Cernăuţi o mare adunare naţională, spre a alcătui o petiţie care să cuprindă revendicările politice, economice şi naţionale ale Bucovinei, petiţie care urma să fie înmânată împăratului şi să servească şi ca program electoral. Clerul era reprezentat de către episcopul Eugenie Hacman şi asesorii săi consistoriali, boierimea prin Hurmuzăcheşti, Vasilco, Goian, Zotta, Petrovici, Mikuli, iar tânăra intelectualitate prin Iraclie Porumbescu, Constantin Tarangul, Nicolae Popescu ş.a. Reprezentanţii tuturor păturilor sociale au elaborat cele 12 dorinţe ale ţării, prima dintre ele care consta în separarea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei ca ţară de coroană autonomă. A doua dorinţă se referea la conservarea naţionalităţii române, la crearea de şcoli naţionale, la reintroducerea limbii române în administraţie, viaţa publică, în sistemul judiciar. Prin punctele 6 şi 10 se cerea garantarea libertăţilor religioase, proclamarea principiului de egalitate între toate confesiunile din Bucovina, dezlipirea Episcopiei Bucovinei de Mitropolia sârbească de la Karlowitz şi alegerea episcopului de către un congres bisericesc, în care să fie reprezentaţi atât clerul, cât şi mirenii .

În rezultatul luptei pentru emancipare naţională şi culturală, prin Constituţia austriacă din 4 martie 1849 a fost constituit ducatul autonom al Bucovinei7. Evident, de dorinţele bucovinenilor la Viena într-o oarecare măsură s-a ţinut cont. Prin contactele personale cu reprezentanţii cercurilor guvernate, pe care le deţinea în capitala Austriei Eudoxiu Hurmuzachi, viitorul mare istoric, dar şi prin activitatea neobosită desfăşurată la Cernăuţi de către fraţii acestuia Gheorghe şi Alexandru, guvernul central a permis inaugurarea catedrelor de limba română în cadrul Liceului german de stat, deschis în capitala Bucovinei în 1808 şi în cadrul Institutului Teologic. Aceasta a fost o mare victorie pentru românii

6 Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991, p.93-94. 7 Ibidem, p.107.

161

Page 162: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

bucovineni, mai ales că titular al catedrei de limba română de la Liceul german de stat a devenit profesorul transilvănean Aron Pumnul, care va griji până în ultimele zile ale scurtei sale vieţi de crearea şi cultivarea intelectualităţii româneşti din Bucovina. O altă victorie a paşoptiştilor bucovineni a constituit-o editarea, la Cernăuţi, a gazetei româneşti pentru politică, religie şi literatură „Bucovina" (4 octombrie 1848 - 20 septembrie 1850).

Înfiinţată de fraţii Alexandru şi Gheorghe Hurmuzachi, ziarul apărea în limba română şi germană, ca autorităţile habsburgice să cunoască doleanţele românilor din Bucovina şi a devenit o tribună de luptă pentru apărarea intereselor naţionale ale românilor bucovineni.

Câştingând colaborările prestigioase ale lui Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Gheorghe Sion, George Bariţiu, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul etc., ziarul se adresa în paginile sale „întregului neam românesc, apăra interesele naţiunii române , cuprindea în sfera sa de activitate, în totalitate, spaţiul în care locuiau românii, făcând abstracţie de hotarele politice, impuse vremelnic de marile imperii cu care ne învecinam" .

Un impuls benefic l-a dat afirmării limbii şi dezvoltării literaturii române în fostul ţinut moldovenesc aservit de habsburgi, crearea, la 2 mai 1862, a „Reuniunii româneşti de leptură în Cernăuţi". Proiectul acestei societăţi literare l-au elaborat încă în 1861 tinerii intelectuali români Ion Gh. Sbiera, Orest Reni, Leon Popescu, Leon Ciupercovici şi baronul Nicolai Vasilco9. Programul „Reuniunii..." a fost iniţial următorul: „În special şi precizat, după cum e lămurit mai deaproape în statute, scopul Reuniunii este: de a da inteleginţii naţionale din patrie posibilitatea de a cunoaşte produsele literaturii române din toate ramurile, de a alege şi a studia foile şi cărţile acesteia, de a fi, prin urmare, un mijloc de întâlnire pentru toţi compatrioţii doritori de a urmări propăşirea culturii naţionale, toate mişcările şi manifestările geniului român, de a-şi lămuri, prin conversaţiune

8 Cocuz, V. Ioan, Hulubei, Matei, Presa românească în Bucovina 1809-1944, Suceava, 1991, p.21.

Sbiera, Ion Gh., Familia Sbiera după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899, p.172.

162

Page 163: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

şi dezbatere, ideile, de a se consulta frăţeşte despre toate obiectele, care se ţin de ramul artelor, ştiinţelor şi al literaturii"10.

Secretar al „Reuniunii..." a fost ales Alexandru Hurmuzachi şi anume acesta a optat pentru transformarea ei într-o societate de cultură. La adunarea generală din 11/23 ianuarie 1865, Gheorghe Hurmuzachi, deschizând-o, a făcut propunerea: „După cum este ştiut, Adunarea generală din urmă a fost decis, după propunerea comitetului Reuniunii române de lectură, fiind cercul activităţii acesteia prea restrâns şi mărginit, a se transforma Reuniunea de lectură în Societate pentru literatura şi cultura română în Bucovina, având aceasta de scop lăţirea culturii naţionale, întărirea, sprijinirea şi dezvoltarea ei în toate ramurile ştiinţiale, prin premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţă, artă şi alte asemenea; - precum şi de a fi un mijloc de înlesnirea studiilor şi un centru de adunare pentru acei bărbaţi, care vreau să urmărească, neîntrerupt dezvoltarea literaturii române"11. Cei mai merituoşi membri ai acestei societăţi au fost, chiar de la bun început, pe lângă I.Gh. Sbiera, Aron Pumnul, fraţii Alexandru şi Gheorghe Hurmuzachi şi Samuil Morariu-Andrievici, viitorul mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, profesorul Ioan Drogli (cumnatul lui Eminescu), clericul Miron Călinescu (care i-a predat lui Eminescu, cu întreruperi, religia la Liceul german de stat), boierii Costin, Vasilco, Musteaţă, medicul Mihai Zotta (primul preşedinte) etc.

Meritul Societăţii pentru literatura şi cultura română a constat nu numai, în administrarea fundaţiilor şi a Internatului de băieţi români aduşi la învăţătură în capitala Bucovinei, fapt care a stimulat învăţământul naţional şi formarea păturii de intelectuali, ci şi în editarea unor publicaţii, care au pregătit terenul pentru cultivarea talentelor literare. La 1 martie 1865, bunăoară, la tipografia lui Rudolf Echardt a ieşit de sub tipar primul număr al „Foii Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina" (redactor şi editor Ambrozie Dimitroviţă, apoi Ion Gh. Sbiera). Timp de 15 ani, de la dispariţia ziarului „Bucovina", românii din această provincie n-au mai avut un organ de presă. Cărturarii şi scriitorii bucovineni Aron Pumnul, Nestor Vorobchevici, Artemie Berariu, Isidor Procopovici, Iraclie

10 Ibidem, p.173. 11 Ibidem, p.175.

163

Page 164: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Porumbescu, Vasile Bumbac şi-au publicat producţia lor publicistică şi literară în „Albina", „Concordia", „Amicul şcoalei", „Observatorul", „Gura satului", „Telegraful Român", organe de presă care apăreau în afara graniţelor Bucovinei12. Scopul revistei bucovinene, specificat în editorialul „Către cetitorii noştri", avea menirea „de a conlucra la reînvierea noastră spirituală, a întruni inteligenţele din ţară şi de peste marginile ei spre a înlesni pe osebitele căi ale literaturii împlinirea scopului Societăţii: a deştepta simţirile amorţite, a vorbi faţă de nămolul ameţitoriu a idioamelor streine din Austria, iubiţilor compatrioţi, în dulcea noastră limbă română, despre ceea ce poate lumina spiritul şi însufleţi inima în cercul ţărmuit al unei foi literare..."13.

Redacţia revistei, în frunte cu I. Gh. Sbiera, s-a împotmolit, însă, în noianul etimologic şi filologic al limbii române, probleme pentru care cititorii nu arătau nici un interes, ci, dimpotrivă, se pronunţau împotriva lor. Critici severe, dar juste, au adus „Foii..." Dimitrie Petrino, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu. Era vizată, mai întâi de toate, denaturarea cuvintelor, era înfierată falsificarea limbii materne cu elemente străine. Sesizându-se de seriozitatea acestor critici, comitetul Societăţii a cerut redacţiei să ţină seama de observaţiile făcute în adresa „Foii..". Dar Ion Gh. Sbiera, direct vizat, şi-a dat demisia, iar în decembrie 1869 a apărut ultimul număr al revistei14. Societatea a început din anul 1873, editarea unui calendar. Apoi, din 1881 până în 1884 (cu întreruperi) organul literar al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina a fost revista „Aurora Română", condusă de filologul Ioniţă Bumbac (1843-1902). Această publicaţie, însă, deşi a găzduit în coloanele ei producţie literară locală şi folclor românesc din Bucovina, a combătut în permanenţă teoriile neştiinţifice despre spaţiul în care s-a format şi dezvoltat poporul român, aducând în acest sens argumente lingvistice15.

12 Cocuz, V. Ioan, Hulubei, Matei, Op.cit., p.26. 13 Ibidem, p.26-28. 14 14 Nistor, Ion, Op.cit., p.161-162. 15 Cocuz, V. Ioan, Hulubei, Matei, Op.cit., p.30.

164

Page 165: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Dacă „Foaia Societăţii..." a lansat un poet de valoare, este vorba de Dimitrie Petrino16, cel căzut în dizgraţia contemporanilor pentru disensiunile dintre el şi Eminescu, atunci „Aurora Română" a fost gazda binevoitoare a pieselor folclorice înregistrate în Bucovina de marele Simion Florea Marian.

Prin diploma împărătească din 9 decembrie 1862 este, în sfârşit, recunoscut de către Viena oficială, caracterul istoric românesc al Bucovinei. Franz Joseph, semnând diploma, a reliefat: „Prin legea fundamentală de stat de la 26 februarie 1861, Noi am chezăşuit această reînnoire a neatârnării administrative a credinciosului nostru ducat Bucovina, prin care ajunse să aibă o reprezentanţă a ţării şi fu chemată a lua parte la dieta imperială, care cu hotărârea noastră de la 25 august 1861 Ne-am aflat îndemnaţi a-i dărui o marcă proprie a ţării"17. Faptul că Bucovina obţinuse statutul de ducat autonom, cu dieta ei şi cu guvern propriu, i-a înflăcărat pe românii din provincie la lupta pentru realizarea a două mari scopuri: separarea Eparhiei Bucovinei de Mitropolia sârbească de la Karlowitz şi ridicarea ei în gradul de mitropolie, ceea ce s-a şi întâmplat la 23 ianuarie 1873, printr-o rezoluţie imperială specială18 şi deschiderea la Cernăuţi, a unei universităţi, în care învăţământul să se facă şi în limba română, eveniment care a avut loc la 4 octombrie 1875, când se împlineau o sută de ani de la răpirea Bucovinei19. Apoi, lupta naţională s-a mai dat şi pentru scoaterea învăţământului bucovinean de sub oblăduirea consistoriului romano-catolic din Lvov. Şcolile au fost trecute sub patronajul Consistoriului ortodox din Cernăuţi, astfel învăţământul bucovinean a început să progreseze mult. Dacă, spre exemplu, din 1816 până în 1850, când învăţământul se afla sub tutela Consistoriului romano-catolic din Lvov, au fost deschise în Bucovina doar 18 şcoli, atunci în anul 1865 numărul şcolilor primare era de 133, dintre care 108 - mixte, 12 -

16 Covalciuc, Dumitru, Dimitrie Petrino, bardul Bucovinei, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol.IV, Cernăuţi-Târgu-Mureş, 1995, p.182. 17 Diploma împărătească din 9 decembrie 1862, în „Ţara Fagilor", vol. V, 1996, p.32. 18 Covalciuc, Dumitru, Un veac de luptă pentru păstrarea caracterului ortodox şi românesc al Bisericii din Bucovina, în „Ţara Fagilor", vol.V, 1996, p.64. 19 Nistor, Ion, Op.cit., p.216.

165

Page 166: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

germane, 13 - ucrainene şi nici una curat românească20. Faptul se explică nu numai prin aceea că elementul românesc din Bucovina ar fi fost deja în minoritate, ci prin aceea că în fruntea Bisericii Ortodoxe din Bucovina se afla un rutean, episcopul Eugenie Hacman, care avea grijă, mai întâi de toate de deschiderea şcolilor din regiunea cuprinsă între Nistru şi Prut, unde rutenizarea devenise sistematică. Astfel, de la 1870 se înstrăinează şcolile româneşti din Zastavna, Toporăuţi, Culeuţi, Ivancăuţi. În dosarele din arhiva fostului Consiliu şcolar al Bucovinei se mai păstrează cererile consiliilor comunale din satele transprutene Piedicăuţi, Nepolocăuţi, Ivancăuţi, Şişcăuţi, Jucica, Lenţeşti, Şipeniţ, prin care autorităţile erau rugate să introducă limba română în clasele primare. Anuarele şcolare din anii 1860-1880 arată că două treimi din învăţătorii şcolilor primare dintre Nistru şi Prut şi judeţul Storojineţ proveneau din Galiţia21.

În primăvara anului 1869 Consistoriul bucovinean planifica deschiderea a încă 104 şcoli primare, însă învăţământul a fost trecut în seama administraţiei publice şi acest plan a rămas nerealizat. În baza legii şcolare din 28 mai 1868 şi a legii din 14 mai 1869 tuturor naţionalităţilor conlocuitoare în Bucovina le erau garantate egalitatea şi paritatea la învăţătură, nefavorizaţi pe tărâm şcolar au rămas doar copiii românilor majoritari, căci în 1875 rutenii învăţau în 59, iar românii doar în 13 şcoli. De la 1875 până la 1885 numărul şcolilor româneşti a sporit până la 8022. În ajunul primului război mondial din 531 şcoli primare doar 179 erau curat româneşti23. De la 1900 înainte intelectualii ucraineni şi învăţătorii aduşi din Galiţia au câştigat, printr-o propagandă intensă, o parte din populaţie pentru ideea ucraineană24, iar existenţa şcolilor româneşti din Mihalcea, Corceşti, Ceahor, Volcineţii Vechi, Dumbrava Roşie, Mihuceni, Tărăşeni a fost pusă în pericol25. La 1 februarie 1901 în cele 11 şcoli populare din

20 Covalciuc, Dumitru, Şcoala română din Bucovina: istorie şi realitate, p.29. 21 Ibidem, p.30. 22 Morariu, Aurel, Op.cit., p.54. 23 Covalciuc, Dumitru, Op.cit., p.30. 24 Tcaciuc, Nicolae, Câteva cuvinte despre românii rutenizaţi din nordul Bucovinei, Cernăuţi, 1926, p.13. 25 Covalciuc, Dumitru, Op.cit., p.30.

166

Page 167: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

oraşul Cernăuţi contingentul elevilor români era de 1.419, ei situându-se pe locul trei după germani şi ruteni, întrecându-i numeric doar pe poloni26.

Copiii românilor se înscriau mai mult la şcoli şi instituţii private, ca internatul Societăţii „Şcoala Română", înfiinţată în 1884. Azilul de băieţi români, Institutul Şcolii Române, sau deprindeau buchisirea în cadrul cabinetelor de lectură şi al şcolilor populare deschise prin sate de către Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina, un rol important jucându-l în aceasta activistul numitei Societăţi George Tofan, care a condus şi revista „Şcoala" ce apărea din mai 191127. În aşa localităţi înstrăinate ca Panca, Comăreşti, Costeşti şi Mihalcea a deschis până la declanşarea primului război mondial şcoli particulare româneşti Societatea mazililor şi răzeşilor28.

Odată cu sporirea numărului de şcoli, cu dezvoltarea, în genere, a învăţământului, a crescut simţitor în numărul ştiutorilor de carte, iar în rezultatul acestui fapt, dar şi în consecinţa luptei politice, pe care o desfăşurau de la sfârşitul secolului al XIX-lea intelectualii români (în 1892 a fost creat Partidul Naţional Român), la Cernăuţi şi în alte localităţi din Bucovina au început să apară o mulţime de ziare şi reviste româneşti. Anume în perioada 1865-1918 publicistica bucovineană a cunoscut o adevărată explozie, remarcându-se prin diversitate, orientare politică naţională, combativitate, civism, probitate şi deschidere spre modernitate. Astfel, sunt de menţionat, mai întâi de toate, publicaţiile social-politice: „Revista politică", Suceava (1886-1891; 1910-1911), „Gazeta Bucovinei", Cernăuţi (1891-1897), „Patria", Cernăuţi (1897-1900; 1909-1910), „Timpul", Cernăuţi (1900-1901), „Privitorul", Viena - Brunn - Cernăuţi (1902-1903), „Voinţa poporului", Cernăuţi (1902-1908), „ Lupta", Cernăuţi (1906-1910), „Românul", Cernăuţi (1908-1909), „Foaia poporului", Cernăuţi (1909-1919). Apar, desigur şi publicaţii destinate ţăranilor: „Amicul poporului", Cernăuţi (1878-1896), „Steluţa", Corovia (1883-1884), „Deşteptarea", Cernăuţi (1893-1904); religioase: „Candela", Cernăuţi (1882-1944); pedagogice: „Şcoala", Cernăuţi (1911-1914); cultural-literare: „Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", Cernăuţi

26 Ziarul cernăuţean, „Deşteptarea", 11 martie 1901. 27 Greciuc, Vasile, Cultura românească în Bucovina, Cernăuţi, 1913, p.24. 28 „Revista mazililor şi răzeşilor", An.IV, nr.2, februarie, 1944.

167

Page 168: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

(1865-1869), „Aurora Română", Cernăuţi (1881-1882; ianuarie-august 1884), „Revista Bucovinei", Bucureşti (1916)29.

Evident, în această perioadă se încheagă şi o presă literară, în jurul căreia au gravitat tinerii scriitori români bucovineni.

În ianuarie 1892 la Cernăuţi a ieşit de sub tipar primul număr al revistei „Tinerimea Română", care îşi propunea să apară de două ori pe lună şi să-i grupeze în jurul ei pe tinerii scriitori români din Bucovina. Spre regret, a apărut un singur număr litografiat30, dar redactorul ei, Ştefan Bodnărescu, scoate în locul ei revista „Încercări literare" (1/13 februarie - 1/13 iulie 1892), avându-i colaboratori pe tinerii scriitori români Constantin Berariu şi Gheorghe Toma. Această revistă efemeră este rodul iniţiativei unor studenţi români de la Universitatea din Cernăuţi, care în primul număr al ei menţionau: „Spre a satisface dorinţei generale ne-am decis a scoate o foaie tipărită sperând că onoratul public român va binevoi a arăta şi pe viitoriu tot acelaşi interes faţă de întreprinderea noastră şi a ne sprijini prin abonarea foaiei, căci numai astfel vom putea dezvolta în tinerimea română o iubire mai mare pentru limba şi literatura naţională"31.

După dispariţia revistei „Încercări literare", pe care studenţii români n-au putut s-o scoată în continuare din cauza lipsei de bani, o altă publicaţie literară n-a mai existat în Bucovina până în anul 1904, deşi în 1903 şi 1905 întrunirea academică română „Bucovina" a editat la Cernăuţi „Almanahul literar", în paginile căruia au publicat proză şi versuri Temistocle Bocancea, Constantin Morariu, Adrian Forgaci, Daniil Verenca, Filimon Taniac, Zaharia Voronca, Elena Niculiţă-Voronca ş.a. Toţi aceştia erau condeieri tineri, unii dintre care n-au strălucit în continuare pe firmamentul literelor bucovinene, însă scopul acestei publicaţii consta în cultivarea poporului, căci în prefaţa „Almanahului" din 1905 se spunea: "Cu ocazia redactării Almanahului literar pe 1903 am desfăşurat ideea despre misiunea inteligenţei române în Bucovina"32.

29 Schipor, Vasile I., Prozatori români în calendarele bucovinene, în „Analele Bucovinei", Centrul de studii „Bucovina", An. III, Nr. 2, 1996, p.334. 30 Cocuz, V. Ioan, Hulubei, Matei, Op.cit., p.35. 31 Ibidem. 32 Ibidem, p.55.

168

Page 169: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

În perioada ianuarie 1904 - august 1914, de două ori pe lună, sub direcţia unui comitet de redacţie, la Cernăuţi a apărut revista literară ştiinţifică „Junimea Literară", fondată de către tinerii intelectuali bucovineni Iancu I. Nistor şi George Tofan33. Programul acestei reviste a fost publicat în primul număr al ei: „Dorinţa noastră cea mai vie de care suntem însufleţiţi la editarea acestei reviste, este ca să desfăşurăm în publicul românesc gustul pentru lucrări literare româneşti de valoare şi ca să facem ca ideile întrupate în ele să pătrundă în toate păturile sociale româneşti... Această revistă aspiră să devie centrul stabil în jurul căreia să se grupeze toţi literaţii din ţară care ar voi să contribuie la realizarea măreţei opere pe care ne-am propus-o. Coloanele ei vor fi deschise lucrărilor literare în viers şi proză care prin conţinut şi formă vor fi potrivite să deştepte gustul publicului nostru pentru literatura românească şi să-i ofere totodată o distracţie plăcută în dulcea noastră limbă..."34

Creaţia pe care a publicat timp de zece ani, adică până la izbucnirea primului război mondial, „Junimea literară" a fost discretă din punct de vedere valoric, căci revistei i-au lipsit propriu-zis gustul radical şi relieful major, apoi, prin ideile care le-a promovat, s-a făcut uşor anexabilă unor curente de gândire expuse mai pregnant în alte publicaţii, cum a fost, pentru primul deceniu al secolului al XX-lea, cel de la „Semănătorul". În acea perioadă „Junimea literară" a admirat programul „Semănătorului", iar respectul pentru Iorga a fost oarecum exagerat. Dar, totuşi, „Junimea literară" nu s-a limitat la ideile „Semănătorului" şi ale lui Iorga, ci şi-a păstrat caracterul autonom şi a fost apropiată, prin program, de „Dacia literară"35.

Prima revistă literară bucovineană n-a fost o simplă publicaţie, privită astăzi ca o ambiţie de grup sau ca un orgoliu de provincie, căci la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea dialogul publicistic în spaţiul locuit de români a cunoscut o amploare şi o agitaţie fără precedent. Această publicaţie, care a renunţat la aură, la a se adresa doar unui cerc restrâns, devenind publică de-adevăratelea, coborând în stradă şi intrând

33 Ibidem. 34 Ibidem. 35 Cantemir, Traian, Principiile ideologice ale revistei „Junimea literară", în Studii de literatură, Iaşi, Editura Junimea, 1983, p.148-163.

169

Page 170: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

în sat, unde avea de învins, spre a supravieţui, o concurenţă tot mai serioasă, avea, în paralel, şi misiunea de a-şi crea cititorul „Junimea literară" a fost una din manifestările şi una din căile prin care se realiza programul amplu şi complex de emancipare a românilor din Bucovina de la începutul secolului al XX-lea. Ea avea un program care nu viza atât perspectiva unei uniri politice a românilor, cât, cel puţin deocamdată, unirea culturală. De aceea, de la un capăt la altul, gândirea grupării de la „Junimea literară" a fost străbătută de ideea că naţiunile, popoarele, neamurile înseamnă ceva în istorie şi în lume prin cultura lor36. Iată, de pildă, cum e spus lucrul acesta într-un articol din 1908, nesemnat, intitulat „O pretensiune culturală": „În timpul modern popoarele se apreciază după contribuţiunile lor la formarea culturii universale. Cea mai sigură garanţie pentru existenţa unui popor i-o dau notele sale specifice în armonia de gândire şi de simţire a civilizaţiunii omeneşti. Înăbuşirea fondului de idei şi cugetări originale e fatal legată de nimicirea unui popor ca naţiune şi de contopirea lui cu alte neamuri. Cultura trezeşte simţul de solidaritate pentru o cauză comună, ea abia face din turmă un popor conştient de sine, cu idei şi năzuinţi proprii". 37

O izbândă, cu care „Junimea literară" se lăuda, era aceea a neangajării în luptele politice de partid. Partizanat ideologic pentru cauza românilor -da, amestec în politică, însă, nu. Luptele dintre partide erau privite ca producătoare de dezbinare naţională când e vorba de viaţa politică şi, când e vorba de viaţa literară, existenţa curentelor opuse este responsabilă de „învălmăşagul" literar, pe care George Tofan îl constata în 190438.

Partea cea mai importantă a „Junimii literare" a constituit-o, fireşte, literatura, cu cele două dimensiuni ale ei, comentariul de fapte literare şi creaţia propriu-zisă. Amândouă acestea sunt bine reprezentate calitativ39. Convingerea grupului a fost, exprimată de acelaşi George Tofan, când zicea

36 Buzincu, Aurel, „Junimea literară" în prima perioadă de apariţie, în „Analele Bucovinei", An. II, Nr.2, 1995, p.301. 37 „Junimea literară", V, nr.4-5, aprilie-mai, 1908, p.72. 38 Tofan, George, Dări de seamă..., „Junimea literară", I, nr.1, ianuarie 1904, p.14-15. 39 Buzincu, Aurel, Op.cit., p.306.

170

Page 171: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

că „o frumoasă mişcare literară e floarea unei culturi înainte"40. În „Junimea literară" au fost publicaţi şi comentaţi D. Anghel, G. Coşbuc, O. Goga, Al. Vlahuţă, Şt. O. Iosif, Maria Cunţan, Zaharia Bârsan etc., dar s-au făcut comentarii la opera lui Sadoveanu, Iorga, la volumele de critică publicate de I. Chendi şi H. Sanilevici. În coloanele revistei s-a scris despre Sextil Puşcariu, despre foiletonistul bucovinean Mihai Teliman, a fost comentat volumul de versuri ale cernăuţeanului Radu Sbiera. Cât priveşte producţia proprie a „Junimii literare", aceasta stă în cea mai mare parte sub semnul minoratului mediocru. În poezie se imită, mai mult ori mai puţin vizibil. Eminescu şi Coşbuc, Vlahuţă şi Goga, Iosif, Anghel şi chiar Minulescu sau, la fel de des, poezia populară sunt dascălii de care poeţii revistei n-au reuşit să se desprindă41. Unii dintre ei îşi publică creaţiile în volume, sunt menţionaţi încă în „Autori români bucovineni" a lui Leonida Bodnărescu, editată la Cernăuţi în 1903, dar şi în istoriile literare erudite. Poeţi ca Vasile Huţan, Ion Cocârlă-Leandru, Vasile Loichiţă, Gavril Rotică, Nicu Dracinschi, Sever Beuca-Costineanu, Liviu Marian, Eugen Revent asigurau revista cam cu 30-40 titluri lirice într-un an de apariţie. Dacă e vorba de poezia publicată în această revistă până în 1914, lucrurile cele mai interesante vin de la culegătorii de folclor, printre care trebuie amintit, pentru primii ani, numele lui S. Fl. Marian.

Revista a publicat traduceri şi prelucrări din marii scriitori ai lumii, însă nu din cei moderni, lucrări dramatice, originale şi traduceri, necitabile însă prin valoare.

Număr de număr proza scurtă este prezentată de Iosif Vihovici, Liviu Marian, Traian Brăileanu, Ion Grămadă (pseudonim: Nicu Nalbă). Acest din urmă, căzut cu moarte de erou la Cireşoaia în vara anului 1917,este cel mai talentat. Acestora li s-a alăturat mai vârstnicii Emanuil Grigorovitza şi T. V. Ştefanelli, precum şi prozatori din Regat, printre care şi M. Sadoveanu. În producţiile literare în proză, care, totuşi, n-au excelat prin valoare, autorii au căutat culoarea locală, combinată cu duioşia şi izul patriarhal. Acestea, evident, au redus originalitatea, au impus conformarea la anumite tipare şi au făcut paginile să îmbătrânească înainte de vreme.

40 Ibidem. 41 Ibidem, p.309.

171

Page 172: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

După experienţa atât de vie a lui Alecsandri în Bucovina, s-a orientat spre folclor cel mai semnificativ poet bucovinean din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Dimitrie Petrino, „fapt ce va avea un sens regenerativ pentru efemera-i şi inegala-i poezie, drenându-i pateticele emanaţii lirice"42. În 1867 el a tipărit la Cernăuţi primul său volum de versuri „Flori de mormânt", în care îşi deplânge moartea soţiei şi a unicului său copil. În 1870 a văzut lumina tiparului „Lumine şi umbre", o altă culegere de versuri ce include şi „Flori de mormânt". În 1875, înainte de a părăsi Bucovina, pentru a se stabili în Regat, a publicat la Cernăuţi poemul „Raul", pe care l-a consacrat bardului de la Mirceşti. Stabilindu-se la Iaşi, a colaborat cu versuri la „Convorbiri literare", apropiindu-se de cercurile junimiste. Din capitala Moldovei a expediat în 1876 „Familiei" din Pesta poemul în trei cânturi „La gura sobei", poem care, în acelaşi an a fost tipărit la Tipografia „Goldner" din Iaşi. În 1877 la aceiaşi tipografie i-a mai apărut şi cartea de versuri „Legenda Nurului"43.

Spre sfârşitul anului 1869, aflat încă în capitala Bucovinei, Petrino a editat broşura „Puţine cuvinte despre coruperea limbii române în Bucovina", în care a atacat vehement aderenţa lui Pumnul la principiile etimologismului44. Această broşură, în care poetul a luat poziţie împotriva sistemului lingvistic preconizat de Aron Pumnul, în care s-a persiflat cu multă răutate opera lingvistică a acestuia, nu putea să nu trezească indignarea lui Mihai Eminescu, elev la Cernăuţi al distinsului filolog. În 1870 viitorul mare poet a publicat în revista „Albina" din Pesta, articolul „O scriere critică", prin care îi revendica lui Pumnul meritele sale patriotice, numindu-l „nemuritor şi mare"45.

Dimitrie Petrino, care a murit la Bucureşti, la 29 aprilie 1878, în cea mai neagră mizerie, a fost un poet român nu numai de importanţă regională, ci şi naţională, a fost un veritabil animator al vieţii culturale dintr-o provincie românească anexată de habsburgi. Faptul că a reuşit să

42 Muntean, George, Epoca marilor clasici. Temelii folclorice şi orizont european în literatura română, sub îngrijirea ştiinţifică a dr. Ovidiu Papadima, Bucureşti, Editura Academiei RSR, p.215. 43 Covalciuc, Dumitru, Dimitrie Petrino, bardul Bucovinei, p.182. 44 Ibidem, p.183. 45 Ibidem, p.184.

172

Page 173: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

închege locurile comune ale liricii vremii într-un tot armonios, exprimat într-o limbă curată şi limpede şi susţinut de o prozodie variată, că a posedat un ton moderat, o expresie clară şi s-a evidenţiat prin sobrietatea stilistică şi perfecţiunea prozodică l-a determinat pe G. Sion să-i adune unele poeme, să le prefăţeze şi să le publice în 1894 la editura „Şarada" din Iaşi. Şi marele bărbat al neamului românesc Nicolae Iorga îi va edita şi prefaţa la culegerea „Poezii alese", care a apărut în 1908 la Vălenii de Munte.

În Regatul liber s-a stabilit şi un alt scriitor bucovinean de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care nu poate fi trecut cu vederea. Este vorba despre Samson Bodnărescu (1840-1902), născut la Voitinel, lângă Rădăuţi, obţinând studii secundare la Rădăuţi şi Cernăuţi, iar superioare la Iaşi şi la Viena. La Iaşi, ca bibliotecar, apoi ca profesor în învăţământul secundar, a stat doar nouă ani. În 1879 doctorul în filozofie al Universităţii din Giessen, Samson Bodnărescu a fost numit director al liceului „A. Başotă" din Pomârla (Dorohoi), unde a activat până la moarte46.

A scris versuri şi povestiri, debutul şi l-a făcut în 1869 la „Convorbiri literare". S-a remarcat şi ca autor de piese de teatru cu subiecte istorice. Creaţia dramatică el a considerat-o ca pe adevărata sa vocaţie. Scrise în versuri albe, piesele de teatru n-au depăşit, însă, limitele amatoricismului, meritul lor constând în ideile generoase conţinute. Şi poeziile sale (patriotice, de dragoste, pasteluri) „sunt scrise sub influenţa unor autori germani sau români, având în acelaşi timp o anume personalitate conferită de „aerul de pastorală" pe care-l degajă"47. În volume i-au apărut „Lăpuşneanu Vodă" , piesă de teatru (Cernăuţi, 1884), „Din scrierile lui Samson Bodnărescu" (Cernăuţi, 1884), „Scrieri", ediţie îngrijită de Aurel Petrescu şi Paul Lăzărescu (Bucureşti, EL, 1968), „Puterea şi inima. Sau Roman şi Viorica" (Iaşi, „Junimea", 1973).

Contemporan cu D. Petrino şi S. Bodnărescu a fost Vasile Bumbac (1837-1918), care a deprins ştiinţa de carte de la un dascăl ambulant, care s-a oprit şi în satul său de baştină, Costâna şi care la Cernăuţi a fost elevul lui A. Pumnul. Era frate cu Ioniţă Bumbac, filologul şi publicistul, care editase la Cernăuţi revista „Aurora Română". Studiile liceale nu le-a

46 Satco, Emil, Pânzar, Ioan, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993, p.29. 47 Ibidem, p.30.

173

Page 174: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

terminat la Cernăuţi, fiindcă din cauza agitaţiei electorale din 1861 în favoarea unui Humuzachi, n-a reuşit în clasa a VII-a. A trebuit în 1862 să-şi ia bacalaureatul la Blaj, apoi, ca bursier al administraţiei Fondului bisericesc din Bucovina, a fost trimis la Universitatea din Viena, oraş în care a stat zece ani făcând parte din „România Jună" şi din comitetul organizatoric central al sărbătorii panromâneşti de la Putna (15/27 august 1871). Poeziile, pe care le-a publicat, începând cu anul 1863, în calendarele bucovinene, în reviste ce apăreau în Pesta, capitala Austriei şi în Ardeal. Reîntors în Bucovina, a fost, în perioada anilor 1874-1906, profesor de limbi clasice şi de limba română la Gimnaziul german din Suceava. A continuat să scrie poezie, proză, literatură populară, studii de filologie, a făcut traduceri, publicându-şi producţia literară în „Revista politică", „Aurora Română", „Junimea literară", „Foaie pentru minte, inimă şi literatură", „Federaţiunea", „Concordia" etc. Apreciate pentru conţinutul lor patriotic, multe dintre poeziile, fabulele şi cântecele sale au fost incluse în manualele şcolare folosite în Bucovina şi Transilvania48.

A tipărit „Schiţe şi excursiuni" şi „Urzirea mănăstirii Suceviţa" (Suceava, 1889), „Mulţumită din partea românilor bucovineni, închinată domnului Eudoxiu Hurmuzachi" (Cernăuţi, 1861)49.

Este, în literatura bucovineană, cel mai strălucit autor de ode, în care caută evenimente importante sau eroi ai neamului în cele mai importante momente din viaţa lor („Odă lui Ştefan cel Mare") de versuri, în care pe un ton elegiac, evocă trecutul glorios al neamului („O dimineaţă pe ruinele Sucevei, reşedinţa lui Ştefan cel Mare", „Umbra lui Traian în Dacia", „Marele Ştefan la primblare", „Regele Sobieski şi cei 18 plăieşi de la Cetatea Neamţului" etc)50.

Opera poetică a lui Vasile Bumbac n-a fost înmănunchiată într-un volum, ci a rămas răzleţită prin ziarele şi revistele din Bucovina, Ardeal, Viena şi Pesta. Multe creaţii de ale sale au rămas în manuscris, de aceea cercetătorii literari, neavând acces la moştenirea literară integrală a lui

48 Ibidem, p.34. 49 Ibidem, p.35. 50 Loghin, Constantin, Istoria literaturii române din Bucovina 1775-1918, Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun", 1996, p.162-163.

174

Page 175: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Vasile Bumbac, nu-şi pot face o idee mai lămurită despre valoarea acestui poet atât de prodigios către sfârşitul secolului al XIX-lea51.

Unul dintre cei mai reprezentativi poeţi bucovineni de la graniţa dintre secolele XIX - XX a fost Tudor Robeanu (numele la naştere: Gheorghe Popovici), născut în Cernăuţi la 20 noiembrie 1863 şi săvârşit din viaţă, în mod tragic, la Munkacs (pe teritoriul Transcarpatiei de azi), în ziua de 12 iulie 1905. Studiile liceale şi superioare (dreptul) şi le-a făcut la Cernăuţi, continuându-le pe cele din urmă la Imsbruck şi Viena. Şi-a luat doctoratul în drept, a fost ales deputat în parlamentul vienez şi a redactat oficiosul austriac „Reihsblatt"52. Angajat în lupta politică pentru emanciparea naţională a românilor bucovineni a condus, împreună cu Iancu Flondor, Partidul Naţional Român, creat la Cernăuţi în 1892. Dezgustat de dezbinările care s-au produs la 1902 în rândurile românilor bucovineni, a părăsit Cernăuţii şi s-a stabilit la Bucureşti, apoi s-a sinucis53.

Poet de formaţie convorbiristă, eminescianizant, fără a se referi la fapte istorice concrete, a căutat în versurile sale, imprimându-le o atmosferă de legendă, trecutul voivodal al Sucevei. Versurile şi le-a publicat în revista „Convorbiri literare" de la Iaşi54, dar şi în periodicele bucovinene „Gazeta Bucovinei", „Patria", „Junimea literară". În 1894 a publicat la Suceava volumaşul „Nuvelă de castel" iar în 1908, la trei ani după moarte, în colecţia „Minerva" din Bucureşti i-a apărut volumul „Poezii", prefaţat de N. Iorga şi elogiat de I. Nistor şi G. Bogdan-Duică55.

S-a remarcat ca un foarte prodigios autor de scrieri istorico-juridice, abordând primul anumite probleme de mare importanţă ştiinţifică privind organizarea juridică a românilor din epoca medievală, fapt pentru care a fost ales, în aprilie 1905, membru corespondent al Academiei Române.

Un poet bucovinean de şcoală eminesciană a fost Adrian Forgaci (1878, Roşa-Cernăuţi - 1905, Cernăuţi). După studiile liceale făcute la

51 Ibidem, p.161. 52 Covalciuc, Dumitru, Tudor Robeanu, în „Zorile Bucovinei", nr. 245, 23 decembrie 1989, Cernăuţi. 53 Ibidem. 54 Florea R, Poeţi convorbirişti. Studii de istorie a literaturii române, Bucureşti, Editura Academiei, 1968, p.176-177. 55 Covalciuc, Dumitru, Art.cit.

175

Page 176: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi, Graz, a urmat Conservatorul şi Universitatea din Viena, pe care nu le-a absolvit din cauza lipsurilor materiale. Fiu de învăţător, cu sănătatea şubrezită, s-a întors din capitala Austriei la Cernăuţi şi a activat intens în cadrul Societăţii muzicale române „Armonia", fondată încă în 1882. Versurile cu tematică patriotică, îndeosebi istorico-legendară, le-a publicat în Almanahul Întrunirii Academice „Bucovina" pe anii 1903 şi 1905, precum şi un admirator al primelor creaţii poetice ale lui Octavian Goga56. A murit la vârsta de numai 27 de ani şi nu şi-a văzut versurile adunate în volum. Un animator cultural bucovinean Filimon Taniac a scos în 1939 la Suceava „Poeziile lui Adrian Forgaci" (vol. I - III, cu o schiţă biografică).

Activând în cadrul „Armoniei" din Cernăuţi şi fiind la începutul secolului al XX-lea sufletul acestei societăţi, Adrian Forgaci a pus pe note unele poezii de Mihai Eminescu57.

Poezia semănătoristă în Bucovina de la hotarul dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea a fost reprezentată de către Vasile Calmuţchi (1859-1934), care, influenţat la început de Alecsandri şi Eminescu, a scris poezii erotice, pe care le-a publicat în nr. 21 din 1886 şi nr. 10 din 1888 ale „Revistei politice" din Suceava58. Devenind adept al semănătorismului, s-a apropiat de sufletul satului bucovinean, aflat sub jug străin. Nostalgiile poetice, sărace în metafore şi nu întotdeauna armonioase, şi le-a publicat în gazeta cernăuţeană „Apărarea naţională" (1906-1910), în revista „Buciumul" (1909) din Câmpulung. În 1910 i-a apărut la Suceava culegerea de poezii „Floricele"59, dar imaginea satului cu componentele ei - ţăranii, munca, natura - nu o cristalizează printr-o viziune de sinteză, ci o redă prin frământări de ordin pur individual.

Un alt semănătorist bucovinean a fost Vasile Huţan (1880, Costâna -1972, Bucureşti). După studiile universitare făcute la Cernăuţi, a fost învăţător şi director şcolar la Costâna şi Vatra Dornei. A colaborat cu versuri

56 Bostan, Grigore C, Bostan, Lora, Pagini de literatură română. Bucovina, regiunea Cernăuţi, 1775-2000 (Compendiu şi antologie), Cernăuţi, Editura „Alexandru cel Bun", 2000, p.162. 57 Ibidem. 58 Bodnărescul Leonida, Autori români bucovineni, Cernăuţi, 1903, p.58. 59 Loghin, Constantin, Istoria literaturii române din Bucovina, Cernăuţi, 1926, p.268.

176

Page 177: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

la publicaţiile cernăuţene „Deşteptarea" şi „Junimea literară" şi la „Buciumul" din Câmpulung. Versurile şi le-a adunat în 1915 în volumul „Din Ţara Fagilor". În creaţia lui Vasile Huţan predomină lirica peisagistă cu pronunţate aspecte etnografice şi sociale („Huţanii", „Înstrăinarea noastră" ş.a.). În „Istoria literaturii române contemporane", Eugen Lovinescu îl citează printre poeţii semănătorişti din Bucovina, considerându-l drept un poet de „inspiraţia gogistă"60. Născut în 1882 la Costâna, a lucrat ca învăţător la Câmpulung Modovenesc, Ion Cocârlă-Leandru a emigrat în America, unde i s-a pierdut urma. Poeziile sale publicate în periodicele bucovinene, în „Semănătorul" şi „Neamul românesc literar" din Vechiul Regat, le-a editat la Suceava în 1911 în volumul „Jalea satelor"61. Influenţat de poezia lui O. Goga şi făcând parte din grupul semănătorist bucovinean, s-a inspirat din realităţile vieţii naţionale, glorificându-şi neamul şi înfierând străinii - hiene flămânde", „hoţi hrăpăreţi", care au invadat Bucovina, făcându-i pe ţărani „robi fără simbrie".

În poezia sa de largă respiraţie socială îşi găsesc ecou dragostea înşelată şi suferinţele altora, jalea „celor ce nu cunosc popasul", durerea „desmoşteniţilor neamurilor din lume". El se crede chemat să cânte cântecul amar al gloatei obidite, în care ideea, sentimentul şi factura să fie într-o perfectă armonie, să tălmăcească jalea satelor bucovinene, să-i îndemne pe ţăranii, în care vede ostaşi ai împăratului, să strângă arme şi „pentru noi" când va sosi ceasul sfânt al răzbunării. Părăsirea silnică a gliei strămoşeşti de către cei care emigrau peste ocean şi durerea celor rămaşi acasă, care au să plângă „morţi din două lumi", îşi găsesc fundalul tragic în poezii, în care, prin varierea expresiilor şi nuanţelor, se face simţită vibraţia tulburătoare a dezlănţuirilor sufleteşti. Tonul procesional al poeziilor lui Ion Cocârlă-Leandru alternează când cu un ritm vioi, când cu o tonalitate sentimentală, iar limbajul poetic, fiind expresiv, deşi abundă de provincialisme, porneşte de la fondul istorico-popular al limbii.

Un „Octavian Goga al Bucovinei" a fost Gavril Rotică (1881, Udeşti -1952, Bucureşti)62. Profesor de şcoală normală la Cernăuţi, Gavril Rotică a adus în poeziile sale, semănate în paginile periodicelor bucovinene ale

60 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Op.cit., p.165. 61 Loghin, Constantin, Op.cit., p.235. 62 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, op.cit., p.171.

177

Page 178: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

timpului şi în cele din Regat şi Ardeal - „Convorbiri literare", „Neamul românesc literar", „Viaţa românească", „Sămănătorul", „Luceafărul", „Sburătorul", „Ţara noastră" „lumea ţăranului român şi un profund sentiment patriotic. Motivele sămănătoriste ale înstrăinării de mediul sătesc, ale nostalgiei rustice se revarsă în poeme de o mare respiraţie civică"63. Versul lui Rotică, poetul suferinţelor celor dezmoşteniţi, era sincer, plin de elan, de zbucium sufletesc. Despre aceste versuri Nicolae Iorga scria încă în 1909: „Poetul bucovinean Rotică îşi publică poeziile. O înrâurire a domnului Goga se simte de la început: în forma versului, mlădioasă, prea mlădioasă, familiară, insinuantă... , se simte şi în belşugul unor cuvinte prin care se poate exprima o stare de suflet nelămurită; se simte, în sfârşit, şi în tonul de duioşie în care poetul vorbeşte de oamenii şi lucrurile de acasă; ba chiar recunoaşte aceasta inspiraţi în filosofarea asupra iubirii şi altor sentimente, cu privire la care a filosofa înseamnă a încerca mare lucru"64. Iar Eugen Lovinescu, referindu-se la poezia acestuia, remarca, în ansamblu, că opera lui G. Rotică „ne-a făcut surpriza unei evoluţii spre poezia subiectivă"65.

Primul volum de versuri - „Poezii", i-a apărut la Vălenii de Munte în 1909, după care au urmat „Cântarea suferinţei" (1916-1917), Bucureşti, 1920, „Paharul blestemat", Bucureşti, 1924 ş.a.

Gavril Rotică a fost şi un pasionat culegător de folclor bucovinean. El este şi omul care la începutul secolului al XX-lea a contribuit la întărirea legăturilor culturale dintre Bucovina şi vechiul Regat, la abandonarea de către bucovineni a limbii latiniste şi la adoptarea limbii române literare.

La hotarul dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea pe tărâmul poeziei au mai activat, dar cu mai puţin succes, şi bucovinenii. Printre aceştia merită să fie menţionaţi Temistocle Bocancea (1873-1916), autorul volumului „Zile negre" (1892), în care s-a străduit să glorifice un epizod banal din luptele dintre români şi greci pe timpul lui Tudor Vladimirescu; Sever Beuca-Costineanu (1872-1922), care, influenţat de poezia lui G. Coşbuc, a scris

63 Ibidem. 64 Iorga, Nicolae, Poeziile d-lui Rotică, în „Neamul românesc literar", An. I, nr.9, 1 septembrie, 1909, p.735. 65 Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura Minerva, 1989, p.67.

178

Page 179: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

versuri duioase, pătrunse de fiorii calzi ai dragostei de neam, sau în care a plâns „ruinele trecutului nostru, ajunse pe mâini străine"; Constantin Dracinschi (1875-1932), care şi-a canalizat datinile, cântecele şi eresurile ţăranului nostru; Nicu Dracea (1879-1923), autor al unui volum de „Poezii" (1912), la apariţia căruia Sextil Puşcariu îl califica drept „un bun şi harnic medic care în clipe de fericire poate fi şi poet" şi care, uneori, îşi face „din lacrimi mărgăritare"66.

Proza bucovineană de la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea a intrat în patrimoniul literaturii naţionale prin creaţiile lui Teodor V. Ştefanelli, Emanuil Grigorovitza, Mihai Teliman,Ion Grămadă, urmaţi cu timiditate de către Traian Brăileanu şi Liviu Marian, care au publicat schiţe şi nuvele inspirate din viaţa satului bucovinean.

Teodor Ştefanelli (1849, Siret - 1920, Fălticeni) a studiat dreptul la Viena, a fost un timp secretar al Societăţii „România Jună", iar la Cernăuţi, unde s-a stabilit provizoriu, a contribuit la înfiinţarea vestitei Societăţi academice „Arboroasa"67. A fost judecător la Câmpulung (1876-1882), la Suceava (1882-1888), pretor la Seletin, şef al judecătoriei din Câmpulung (1889-1903), consilier la Curtea de Apel din Lemberg (1903-1909), consilier la înalta Curte de Casaţie din Viena (1909-1910). A contribuit la întemeierea Societăţii „Şcoala Română", a colecţiei „Biblioteca de petrecere şi învăţătură pentru tineretul român", a „Revistei politice" din Suceava.

Debutul literar, cu nuvele (unele dintre ele remarcându-se printr-o narare fluidă, presărate cu mult umor fin) şi făcut în „Foaia Societăţii...", publicând de asemenea, şi în „Aurora Română", „Revista politică", „Arhiva", precum şi în calendarele Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina68.

A scris schiţe despre unele obiceiuri populare (Drăgaica, Paparuda), este autorul „Imnului festiv" al „Arboroasei", dar principala sa operă rămâne „Amintiri despre Eminescu" (Bucureşti, 1914), care are o valoare documentară inegalabilă, „întrucât reconstituie atmosfera şcolii de la Cernăuţi, ni-l prezintă pe M. Eminescu aşa cum era el (preocupat, încă la vremea aceea de istorie şi literatură), contribuind în mod deosebit, la

66 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Op. cit., p.169. 67 Satco, Emil, Pânzar, Ion, Op. cit., p.222. 68 Ibidem, p.223.

179

Page 180: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

conturarea imaginii verosimile a personalităţii eminesciene"69. Această lucrare este valoroasă şi prin faptul că a adus unele date preţioase atât asupra stării culturale a Bucovinei de după 1860, cât şi asupra modului în care acţionau studenţii români de la Viena70.

Scrierile istorice („Câteva date statistice şi istorice din Bucovina" (1881), „Documente din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc" (1915), „Eudoxiu Hurmuzachi" (1913) ş.a.) i-au adus titlul de ,membru corespondent în Comisiunea Centrală din Viena pentru conservarea momentelor artistice şi istorice.

A făcut traduceri din literatura germană (poezii din H. Heine, schiţe şi nuvele de K. E. Franzos, istorisire pentru tineret din F. Hoffmann).

Este cel mai desăvârşit în cele şapte schiţe ale sale, cu tematica luată din viaţa călugărilor, studenţilor, a dascălilor de la ţară şi a ţăranilor bucovineni.

Emanuil Grigorovitza (numele la naştere Grigorovici-Zub, fratele activistului social-democrat român George Grigorovici) a trăit între anii 1857-1915. A copilărit la Storojineţ, unde tatăl său a fost învăţător. Studiile liceale, începute în 1866, le-a absolvit la Cernăuţi, iar cele superioare, de limba germană şi filozofie, la Berlin, unde în 1901, pe când făcea parte din Legaţia română, şi-a luat doctoratul. A predat limba rusă la câteva şcoli speciale din Bucureşti. Această limbă i-a predat-o, printre altele, şi viitorului rege al României Ferdinand71.

A debutat la „Revista Nouă" cu o serie de foiletoane de teatru, avându-l ca mentor pe B.P. Haşdeu. În 1900 a editat la Berlin „Chipuri şi graiuri din Bucovina". Alte opt volume de proză, printre care romanele istorice „Schitul Cerebucului", „Negru-Vodă", drama „Piatra Muierii", culegerile de povestiri „Cum a fost odată", „De la hotare", „Poveşti răzleţe", au apărut între 1905-1914 la Bucureşti72.

Aşezându-şi creaţia pe viguroase temelii folclorice, el a fost printre animatorii ruralismului realist. Subiectele scrierilor sale sunt luate din viaţa

69 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Op.cit., p.137. 70 Loghin, Constantin, Op.cit., p.243. 71 Covalciuc, Dumitru, Un harnic povestitor bucovinean, în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, nr.109, 4 iunie 1988. 72 Ibidem.

180

Page 181: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

satelor bucovinene, iar împrejurările descrise, având un pronunţat caracter evocator, au luat adeseori forma amintirilor personale73. S-a remarcat ca meşter în descrierea vieţii răzeşilor din Bucovina, oameni de o rară modestie, blajini, chivernisitori şi surprinşi în efortul de a curma nedreptăţile sociale, dar şi ca adânc cunoscător al obiceiurilor religioase evreieşti. El a ştiut să împletească acţiunea cu umorul popular de o adâncă duioşie şi s-o înveşmânteze într-o limbă fermecătoare, „împodobită cu fraze hazlii, înzestrată cu cuvinte evocative, mişunătoare de vorbe cu tâlc, avută în proverbe la locul lor, o limbă expresivă şi armonioasă în gradul suprem"74. Grigorovitza a păzit limba ca instrument al creaţiei, de influenţele literare moderne, arhaizând-o prin folosirea unor termeni străvechi, care curg fără popas pe făgaşul unui stil vioi, ce conturează parcă zămislirea unei specii folclorice cu valoare istorică deosebită şi care imprimă scrierilor sale pitorescul timbru bucovinean75.

Em. Grigorovitza a fost apreciat în România şi Germania pentru excepţionalele traduceri în limba germană a 19 din cele mai frumoase poezii ale lui M. Eminescu, publicate în 1892 la Bucureşti într-o ediţie bilingvă76. A tradus din germană cronica rimată a lui Ottokar de Stiria, care în cele 98.595 de versuri cuprinde istoria unor popoare din Europa Centrală de la mijlocul secolului al XIII-lea până la 1309. În colecţia „Biblioteca pentru toţi" a tipărit traducerea lucrării gogoliene „Oameni vechi" al cărei subiect basarabean a îmbrăcat, graţie osârdiei scriitoriceşti a lui Em. Grigorovitza, un limbaj moldovenesc original, incomparabil de frumos77.

La îndemnul lui B.P. Haşdeu, poliglotul multiplu şi fecund Em. Grigorovitza a îmbrăţişat şi numeroase făgaşuri în filologie. Este autorul lucrării „Mituri şi istorie în poezia populară a slavilor" (1892), al unor gramatici şi manuale de limba rusă. A întocmit „Dicţionarul etnografic al

73 Caragiani I., Raport despre „La hotare", în „Analele Academiei Române", Seria II, tom. XXVIII, 1905-1906, partea II, p.335. 74 Loghin, Constantin, Op. cit., p. 266-267. 75 Lungianu I., Prefaţă la culegerea de povestiri reeditată „Duduia Pulheria", Bucureşti, 1922, ed. III. 76 Covalciuc, Dumitru, Creaţii eminesciene în limba germană, în „Zorile Bucovinei", 15 iunie 1989, Cernăuţi. 77 Covalciuc, Dumitru, Un harnic povestitor bucovinean.

181

Page 182: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Bucovinei", dicţionare germane, a elaborat primele dicţionare rus-român şi român-rus, care au văzut lumina tiparului la Bucureşti78.

Deşi, în principal, scrierile literare ale celui mai fecund şi mai original prozator bucovinean de la hotarul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea au fost reeditate (ediţii postume), ele au devenit astăzi rarităţi bibliografice. Alte reeditări ar pune în lumină nouă statornicia vocaţiei scriitoriceşti şi a capacităţii de expresie ale lui Emanuil Grigorovitza.

De popularitate la timpul său, fiind remarcată de către Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, G. Călinescu, s-a bucurat opera satirică a bucovineanului Mihai Teliman (1863, Siret - 1902, Siret).

La şcoala primară din Siret Teliman l-a avut ca profesor pe Simeaon Florea Marian, care i-a cultivat dragostea pentru literatură. A urmat şcoala reală inferioară şi liceul real din Cernăuţi, apoi, obţinând o bursă de la Fondul bisericesc din Bucovina, a frecventat timp de cinci ani, cursurile Şcolii Superioare de Artă şi meserii din Viena. A predat limba franceză şi desenul la Gimanziul din Suceava, apoi s-a angajat, după un conflict cu directorul acestei instituţii, ca foiletonist la „Gazeta Bucovinei" (1891-1893 şi 1895-1896). Un timp a mai lucrat şi în redacţiile publicaţiilor cernăuţene „Patria", „Sentinela", „Deşteptarea"79.

Moştenirea sa literară cuprinde 27 de foiletoane şi articole înmănuncheate şi prefaţate de prietenul său George Tofan şi volumul „Mihai Teliman. Foiletoane" (Suceava, 1906)80. Sub îngrijirea lui Vasile Precop, în 1999 la editura „Septentrion" din Rădăuţi a văzut lumina tiparului o nouă ediţie a acestei cărţi.

În foiletoanele sale M. Teliman a persiflat cu multă îndrăzneală grandomania, snobismul, pseudopatriotismul, pseudocultura, manifestându-şi ataşamentul sufletesc faţă de soarta ţăranului şi intelectualului bucovinean ieşit din sânul poporului în condiţiile vitrege ale regimului de ocupaţie habsburgică: „Elita noastră", „Sclavii Bucovinei", „Tragicomedii bucovinene" ş.a. Teliman mai satirizează în mod ingenios mania unor organe de presă de a „pescui" cu orice preţ diferite informaţii senzaţionale, care din care mai bizare sau chiar absurde.

78 Ibidem. 79 Satco, Emil, Pânzar, Ioan, Op.cit., p.229. 80 Bostan, Grigore C., Bostan Lora, Op.cit., p.118.

182

Page 183: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Deşi lui Teliman nu i-a lipsit capacitatea de a sesiza prin contrast aspectele ridicole ale vieţii, de a parodia situaţii anecdotice din viaţă, totuşi el n-a reuşit întotdeauna să le reliefeze cu destulă forţă de convingere. „Având în mare parte o valoare istorico-documentară, scrierile lui Mihai Teliman prezintă interes şi pentru cititorii din zilele noastre"81. Căci despre el zicea Iorga: „Cetind pe Teliman, nimeni nu va face o jertfă a timpului său. Din două-trei rânduri culese oriunde se desface îndată un om cu gând adânc şi cumpănit, asemenea, în mai mic, cu al lui Eminescu (şi firile lor nu se aseamănă numai întru aceasta), un cetitor cu stăruinţă al bunelor opere din literaturile străine, un înfocat iubitor al neamului său aşa de nenorocit, un descoperitor fără silinţă al celor mai strălucitoare icoane, un umorist, un ironist cu totul nou, ale cărui apropieri de idei, a cărui închipuire răsturnătoare a legăturilor obişnuite dintre lucruri, a cărui putere caustică arzând fulgerător, ar fi făcut cinste oricărei literaturi. Cu mai multă cunoaştere a vechiului scris românesc, într-un mediu zilnic mai puţin înstrăinat, între prieteni şi preţuitori adevăraţi, nu se poate afirma îndeajuns că el s-ar fi ridicat până la mari înălţimi"82.

Printre prozatorii bucovineni de la începutul secolului al XX-lea, care s-au afirmat în coloanele „Junimii literare" din Cernăuţi, s-a remarcat în mod deosebit Ion Grămadă (1886, Zahareşti, Suceava - 1917, Cireşoaia, Bacău).

După studiile liceale obţinute la Suceava, Ion Grămadă a urmat Secţia istorie-geografie a Facultăţii de Litere din Cernăuţi (1906-1910), apoi a făcut cursuri de specializare la Universitatea din Viena (1910-1912). În 1913 şi-a luat în capitala Austriei doctoratul cu teza „Participarea românilor la asediul Vienei"83.

Încă în clasa a VI-a de liceu a debutat cu schiţe şi nuvele în „Junimea literară" din Cernăuţi şi „Luceafărul" din Budapesta. În clasa a VII-a de liceu s-a învrednicit chiar de premiul literar al „Junimii literare". După terminarea studiilor a lucrat un scurt timp profesor la Cernăuţi, apoi s-a angajat ca redactor la „Românul" din Arad, revenind, în cele din urmă în Bucovina, unde a fost redactor la „Viaţa nouă", organul Clubului Naţional Român. În

81 Ibidem. 82 Iorga, Nicolae, Un scriitor necunoscut: Mihail Teliman. Oameni care au fost, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1967, p.127. 83 Satco Emil, Pânzar Ioan, Op.cit., p.88.

183

Page 184: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

1914 a trecut în Vechiul Regat şi a fost numit profesor la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu. Ca voluntar pe front, a căzut la 27 august 1917 în lupta de la Cireşoaia.

A scris nuvele şi schiţe, eseuri cu subiecte din viaţa ţăranului bucovinean, aflat în mediul său tradiţional (natura) sau ieşit din acest mediu (plecat la studii, la oaste). Nu lipsesc în scrierile sale nici aspectele urbanizării (cu unele repercusiuni nedorite), „Scriitorul este un distins maestru al peisajului, al tipizării şi individualizării caracterelor, al umorului, un mânuitor abil al stilului popular, cu bogate nuanţe etnofolclorice. Opera sa se înscrie în contextul literaturii semănătoriste, având un larg ecou în

84 epocă" .

Ion Grămadă a publicat şi schiţe istorice, prin care a urmărit popularizarea cunoştinţelor istorice în masele largi de cititori, în biblioteca „Steaua" a publicat broşura „Din Bucovina de altădată", unde relatează despre jurământul Bucovinei de la 1777 faţă de Casa de Habsburg, despre aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiew la Suceava (1783), despre evenimentele anilor 1848-1849 în Bucovina şi despre congresul „Sf. Alianţe" la Cernăuţi (1823)85. Şi în volumul „Scrieri literare", îngrijit şi editat la Cernăuţi, în 1924, de către C. Loghin, au fost incluse câteva schiţe istorice de ale lui I. Grămadă, şi anume „Nunta domniţei Maria cu Ianuş Radziwill" (1645), "Nunta domniţei Ruxandra" (1652).

Ion Grămadă a mai publicat traduceri din V. Korolenco, L. Lazarevici, J. A. Vaillant, B. Bjornson, o documentată monografie despre societatea „România Jună" din Viena (1871-1911), pe care a editat-o la Arad în 1912, a contribuit la studiul operei eminesciene prin descoperirea originalului german al poeziei „Venedigs" de Gaetano Cerri, pe care-l compară cu sonetul scris de marele poet român („Veneţia"), demonstrând superioritatea celui din urmă.

În persoana lui Grămadă, după cum afirma Perpessicius, Bucovina pregătea un mare prozator, cel mai personal dintre prozatorii bucovineni, însă eroul de la Cireşoaia şi-a jertfit viaţa pentru reîntregirea neamului românesc.

84 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Op.cit., p.178. 85 Loghin, Constantin, Op. cit p.322.

184

Page 185: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

Din grupul de prozatori de la „Junimea literară" a făcut parte şi Traian Brăileanu (1882-1947), profesor universitar la Cernăuţi, sociolog, autorul volumului „Teoria comunităţii omeneşti" (Bucureşti, 1941), în care defineşte societatea ca fiind un sistem autonom sau o formă evolutivă, în care susţine că toate formele sociale nu sunt decât variaţii ale raporturilor între ţesuturile biologice, adică între sexe şi vârste86.

A publicat schiţe, în care a surprins momente din viaţa ţăranului bucovinean, în „Junimea literară" şi „Voinţa poporului" din Cernăuţi, iar nota predominantă a acestor schiţe este umorul87.

A publicat în broşură şi o nuvelă „Irina" cu un subiect senzaţional şi cu un final cam forţat88. Reda rea personajelor în cele câteva nuvele ale sale este palidă, umorul lipseşte, limba nu mai este în ele cea populară, iar evenimentele pe care le descrie nu sunt întotdeauna justificate.

La „Junimea literară" a debutat şi Liviu Marian (1883, Siret - 1942, Craiova), fiul marelui etnolog Simion Florea Marian. Acesta a mai colaborat la „Convorbiri literare", „Adevărul literar şi artistic", „Universul literar", „Făt-Frumos" şi alte periodice de prestigiu. Primul său volum de proză „Suflete stinghere" a văzut lumina tiparului la Editura „Minerva" din Bucureşti în 1910. Celălalt volum „Printre stropi" (1912) cuprinde poeme şi proză. „Personajele lui L. Marian vin din lumea oamenilor timizi... Ele nu se simt comod în anturajul social plin de convenţionalisme, de aceea „se închid în sine", explorându-şi sufletul înstrăinat şi stingherit de mişcările zgomotoase ale timpului"89.

Dacă proza bucovineană de la hotarul dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea a fost ilustrată de câteva nume mai cunoscute, la acestea alăturându-se şi cele ale erudiţilor Dimitrie Dan şi Ilie E. Torouţiu, în dramaturgie şi-a încercat, şi nu fără succes, puterile doar Constantin Berariu (fără a lua în consideraţie piesele într-un act scris de Teodor V. Ştefanelli).

Constantin Berariu s-a născut în 1870 la Ceahor, comună din preajma Cernăuţilor, şi a decedat în 1929. A absolvit Facultatea de Drept a

86 Constantinescu, Miron, Bădina, Ovidiu, Erno Gall, Gândirea sociologică în România, Bucureşti, Editura didactică şi pedagocică, 1974, p.115-116. 87 Loghin, Constantin, Op.cit., p.324. 88 Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Op.cit., p.193. 89 Ibidem, p.197.

185

Page 186: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

Universităţii din Cernăuţi, „a fost ziarist la publicaţiile cernăuţene „Gazeta Bucovinei", „Deşteptarea", „Tribuna", a predat dreptul constituţional la Universitatea Cernăuţeană, iar între 1922-1925 a condus Teatrul Naţional din capitala Bucovinei90.

Principalele sale opere dramatice „Făt Frumos în grădina Sfintei Vineri" (Cernăuţi, 1904), şi „Cheleş Împărat" (Cernăuţi, 1923) au fost inspirate din folclor. Scris în versuri şi publicat mai întâi în revista „Semănătorul", primul poem dramatic a fost întâia încercare serioasă de a pune în scenă un episod din minunatele noastre basme populare91. Cel de al doilea poem este, la fel, dramatizarea unui frumos basm. Scrise cu nerv şi inteligenţă, poemele dramatice ale lui C. Berariu „sparg tipare şi formalisme lexicale, conferindu-i marca unui poet valoros"92.

C. Berariu a tradus din Grillparzer, Fr. Hero, Leandru. A scris, împreună cu Temistocle Bocancea, libretul la opereta compozitorului bucovinean Tudor Flondor „Moş Ciocârlan". După cum a fost săracă dramaturgia bucovineană la hotar de secole, la fel de săracă a fost şi critica literară. Pe acest făgaş au păşit cu o mai multă îndemânare Sextil Puşcariu, aflat la Cernăuţi din 1906, când venea vorba să-i prezinte pe autorii bucovineni în Vechiul Regat, precum şi George Tofan (1880-1920), sufletul mişcării culturale româneşti din Bucovina începutului de secol al XX-lea. În ipostaza de istorici literari au fost surprinşi (în afara lui Leonida Bodnărescul, care la 1903 ne-a dat volumul antologie „Autori români bucovineni"), Nectarie Cotlarciuc, specializat în dreptul bisericesc şi germanistul Victor Morariu.

Nectarie Cotlarciuc (1875-1935), spre exemplu, a tipărit la Cernăuţi în 1906 „Istoricul literaturei românilor din Bucovina 1775-1906", în care a încercat o periodicizare şi sistematizare a scrisului bucovinean de la răpirea provinciei de către Austria până la începutul secolului al XX-lea.

Victor Morariu (1881-1945), din 1931 profesor universitar la Cernăuţi, a debutat încă în 1905 în „Junimea literară" cu studiu despre Octavian Goga, iar în anii următori avea să scrie studii despre Ion Grămadă, Vasile Bumbac, „Foaia Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina",

90 Satco, Emil, Arta în Bucovina, vol. II, Suceava, 1991, p.11. 91 Loghin, Constantin, Op.cit., p.255. 92 Grior, Petru, Constantin Berariu, în „Ţara Fagilor", vol. VII, 1998, p.179.

186

Page 187: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

despre Novalis, ca teoretician al romantismului, despre începuturile nuvelei germane şi despre problema nuvelei în literatura germană.

În perioada analizată s-a mai remarcat printr-o activitate rodnică viitorul editor de documente literare Ilie E. Torouţiu (1888, Solca - 1953, Bucureşti). Acesta a obţinut studii universitare la Cernăuţi şi în Germania, a fost asistent universitar de limba română la Frankfurt - pe - Main (1911-1913). În perioada de până la declanşarea primului război mondial a publicat culegerea de poveşti şi cântece populare „A fost odată" (Cluj, 1911), studiile sociologice „Românii şi clasa intelectuală din Bucovina" (1911), „Românii şi clasa de mijloc din Bucovina" (1912), „Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina" (1916)93. În 1912 a editat la Cluj şi un volum de proză „Chipuri" ce inserează nuvele şi schiţe cu personaje din mediul oamenilor sărmani şi umili. Îşi va câştiga un loc de frunte în istoria literaturii române prin cele 13 volume de „Studii şi documente literare", ample corpusuri de manuscrise şi documente inedite, aparţinând scriitorilor junimişti şi sămănătorişti. Valoarea acestei serii pentru istoria noastră literară, avea să fie comparată cu cea a colecţiei predecesorului bucovinean pentru istorie. Perpessicius avea pe bună dreptate să-l numească pe Torouţiu „un Hurmuzachi al celor literare".

Încheind această expunere, nu putem să nu-l cităm pe harnicul istoric literar Constantin Loghin, care prefaţa cărţii sale „Scriitori bucovineni. Antologie" (Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1924) şi-o începe astfel: „O literatură a Bucovinei a existat. Chiar dacă literatura românească ce s-a făcut în Bucovina nu e rezultatul unei tradiţii româneşti de aici, chiar dacă ea nu poartă un timbru special bucovinean, numai faptul că a fost scrisă de scriitori bucovineni şi este ecoul durerilor şi năzuinţelor noastre, că a fost, cel puţin în timpurile mai îndepărtate, singura hrană sufletească a câtorva generaţii româneşti din Bucovina, că a fost singurul far luminos, către care căuta scăpare corabia rătăcitoare a românismului din Bucovina, chiar numai acest fapt ne dă tot dreptul ca să numim literatură bucovineană tot ce s-a scris în această ţară de la anexare (1775) până la unirea cu patria mumă (1918)".

93 Satco, Emil, Pânzar, Ioan, Op.cit., p.233.

187

Page 188: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

ÎNCHEIERE

Către sfârşitul „perioadei galiţiene", adică la 1848, când Hurmuzăcheştii s-au pus în fruntea mişcării de emancipare naţional-culturală a românilor din Bucovina, ei nu şi-au început activitatea pe un teren viran. Deşi încă puţin consolidată, o pătură intelectuală totuşi exista, iar conştiinţa de neam nu era adormită. Hurmuzăcheştii au imprimat acestei mişcări un caracter organizat, combativ, ca ea să poată trece în ofensivă. Fraţii Hurmuzachi, care erau buni români, dar şi buni cetăţeni austrieci, aveau speranţa că neamul românesc din Bucovina putea fi salvat de înstrăinare şi deznaţionalizare mai întâi de toate prin cultură.

Două au fost principiile de bază, în numele cărora au lucrat cu sârguinţă Hurmuzăcheştii: promovarea ideii naţionale româneşti în Bucovina subjugată de habsburgi şi sprijinirea tendinţei la unitatea de neam. Dând preferinţă luptei prin cultură pentru ridicarea neamului românesc din Bucovina pe treptele civilizaţiei, ei au devenit în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea apostolii lui, arătându-i drumul pe care trebuia să-l urmeze.

În scopul redeşteptării conştiinţei naţionale şi pentru ca românii bucovineni să dispună de o tribună de luptă pentru apărarea intereselor lor, fraţii Hurmuzachi au hotărât să scoată un ziar, care să apară în limbile română şi germană, ca stăpânirea să cunoască doleanţele populaţiei băştinaşe din Bucovina. Primul număr al „Bucovinei", gazetă românească pentru politică, religie şi literatură a apărut la 4 octombrie 1848, iar ultimul — la 20 septembrie 1850. Redactori responsabili au fost Gh. Hurmuzachi (până la 7 octombrie 1849) şi Al. Hurmuzachi. Ziarul „Bucovina" a devenit într-adevăr ziarul revoluţiei române de la 1848, tribuna combativă a întregului neam românesc

„Bucovina" a propagat pe larg folclorul românesc, iar într-o notă redacţională se spunea că poeziile populare „constituie un drept la recunoştinţa naţiei pentru asemenea îmbogăţire a literaturii naţionale". Prin scoaterea „Bucovinei" doi fraţi Hurmuzachi, Gheorghe şi Alecu, au pus

188

Page 189: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

bazele presei periodice româneşti din Bucovina. Pe merit, Gheorghe Hurmuzachi este considerat cel dintâi ziarist al Bucovinei.

Hurmuzăcheştii au sprijinit din inimă orice acţiune culturală românească din Bucovina, şi-au adus contribuţia plenară la înfiinţarea „Reuniunii Române de Leptură", transformată ulterior în „Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina", n-au stat de o parte nici atunci când a fost pusă problema înfiinţării unei biblioteci publice la Cernăuţi. Fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi au întemeiat „Foia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina". Alecu Hurmuzachi, pe lângă multiplele sale preocupări, a fost şi unul dintre principalii sprijinitori ai teatrului românesc în Bucovina.

Fraţii Hurmuzachi au fost nu numai teoreticienii doctrinei naţionale în Bucovina ci şi fondatorii ideologiei românismului în această provincie aservită de habsburgi. Ideile şi concepţiile lor au fost puse la temelia luptei pentru menţinerea românismului în perioada de ocupaţie austriacă a Bucovinei.

Unul din meritele deosebite ale lui Alecu Hurmuzachi constă în aceea, că la îndemnul său s-a închegat, în 1871, Societatea „România Jună" din Viena, pe temelia celor două societăţi studenţeşti anterioare, adică „România" şi „Societatea literară şi ştiinţifică". Alecu Hurmuzachi a fost oaspete al „României" şi la o şedinţă a acesteia, a intervenit pentru realizarea unirii celor două societăţi.

Eudoxiu Hurmuzachi a pus temeliile celei mai mari şi mai bune colecţii de documente privitoare la istoria românilor. El a muncit mult, a făcut minuţioase cercetări arhivistice şi prin ele istoriografia românească a câştigat cel mai important izvor de informaţii al ei. Iar prin colecţia sa de documente Eudoxiu Hurmuzachi se impune ca un valoros promotor al istoriografiei româneşti moderne.

Se poate afirma că pentru Hurmuzăcheşti şcoala, limba, istoria, literatura şi cultura au constituit treptele progresului naţional şi social.

189

Page 190: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

1. Acostăchioaei, Adrian, Biserica în Bucovina, Schiţa istorica, în „Calendarul creştin ortodox al românilor bucovineni pe anul 1994-1995", Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.

2. Acostăchioaei, Adrian, Episcopi şi mitropoliţi ai Bucovinei (1783-1944), în „Codrul Cosminului" (publicaţie trimestrială a Cercului „Arboroasa" şi a Institutului obştesc de istorie, restituiri literare şi folclorice „D. Onciul" din Cernăuţi), Anul II, nr. 4, septembrie, 1994.

3. Alecsandri, Vasile, Publicistica, scrisori, Chişinău, 1968. 4. Balan, T. Silvia, Fraţii Hurmuzachi catre şi despre mama lor, în „Făt-Frumos", anul

XVIII, nr. 1/1943. 5. Balan, T. Silvia, Ilinca, mama fraţilor Hurmuzachi, în Almanahul cultural-literar al

românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. VIII, Cernăuţi- Târgu-Mureş, 1999. 6. Balan, Teodor, Fraţii Gheorghe şi Alexandru Hurmuzachi şi ziarul „Bucovina",

Societatea tipologică bucovineană, Cernăuţi, 1924. 7. Balan, Teodor, Refugiaţii moldoveni în Bucovina 1821 şi 1848, Editura „Cartea

Românească", Bucureşti, 1929. 8. Balan, Teodor, Eudoxiu Hurmuzachi şi colecţia lui de documente, Tipografia

„Cartea Românească", Cluj-Sibiu,1944. 9. Balan, Teodor, Procesul Arboroasei (1875-1878), Cernăuţi, 1937. 10. Balan, Teodor, Activitatea refugiaţilor moldoveni în Bucovina, 1848, Sibiu, 1944. 11. Balan, Teodor, Din istoria Câmpulungului moldovenesc, E Ş, Bucureşti, 1960. 12. Balan, Teodor, Documente bucovinene, vol. 1-6, Cernăuţi, 1933-1940. 13. Balan, Teodor, Moşia Cernauca şi familia Hurmuzachi, Cernăuţi, 1925. 14. Balan, Teodor, Bucovina în anul 1848, Cernăuţi, 1942. 15. Balan, Teodor, Eudoxiu Hurmuzachi şi Memoriul românilor ardeleni din luna lui

februarie 1849, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, 1943. 16. Balan, Teodor, Eudoxiu Hurmuzachi, Societatea Tipografică Bucovineană,

Cernăuţi, 1924. 17. Balan, Teodor, Conflictul episcopului Eugenie Hacman cu preoţii din Bucovina în

anul 1848, Bucureşti, 1941. 18. Balan, Teodor, Administraţia şi justiţia în Bucovina sub generalii Spleny şi

Ezenberg, în „Junimea literară", nr.7-8, 1908. 19. Balan, Teodor, Din corespondenţa familiei Hurmuzachi, 1831-1899, în „Glasul

Bucovinei", anul VI, nr.1(21),1999. 20. Bariţiu, George, Familia Hurmuzachi. Prefaţă la lucrarea lui Eudoxiu Hurmuzachi

„Fragmente din Istoria Românilor" vol.I, Ediţiunea Ministerul Cultelor şi Învăţăturilor Publice, Bucureşti, 1879.

190

Page 191: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

21. Bănescu, Nicolae, Corespondenţa familiei Hurmuzachi cu George Bariţ, Tipografia „Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1911.

22. Bănescu, Nicolae, Un capitol din istoria Mănăstirii Neamţului. Stareţul Neonil, corespondenţa sa cu C. Hurmuzachi şi Andrei Şaguna, Tipografia „Neamul Românesc", Vălenii de munte, 1910.

23. Bârlea, Ovidiu, Istoria folcloristicii româneşti, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1974.

24. Bejenaru, Luca, Gheorghe Hurmuzachi şi câteva aspecte legate de limba literară, în „Septentrion". Foaia Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, anul XIII, nr. 18, 2002.

25. Berindei, Dan, Introducere la Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vol. I, 1859-1961, Editura Academiei Române, 1989.

26. Berindei, Dan, Revoluţia Română din 1848-1849, Editura Fundaţiei Culturale Române, Cluj-Napoca, 1997.

27. Berindei, Dan, 1848 în Ţările Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984.

28. Berindei, Dan, Eudoxiu Hurmuzachi şi istoriografia epocii sale, Revista Arhivelor, 1974.

29. Berza, Mihail, Eudoxiu Hurmuzachi şi familia sa, în „Revista Arhivelor", 1974. 30. Bodea, Cornelia, 1848 la Români. O istorie în date şi mărturii, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 1998. 31. Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitatea naţională 1834-1849, Editura

Academiei R.S.R., Bucureşti, 1967. 32. Bodea, Cornelia, Lupta pentru Unire a revoluţionarilor exilaţi de la 1848,

Bucureşti, 1960. 33. Bodnărescu, Leonida, Autori români bucovineni, Cernăuţi,1903. 34. Bogdan-Duică, Gheorghe, Bucovina. Notiţe politice asupra situaţiei, Sibiu, 1895. 35. Boia, Lucian, Activitatea istoriografică a lui Eudoxiu Hurmuzachi, în „Revista

Arhivelor", 1974. 36. Boicu, Leonid, Austria şi principatele Române în vremea războiului Crimeii (1853-

1856), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972. 37. Boicu, Leonid, Anul 1859 în raporturile internaţionale, în Anuarul Institutului de

Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol", XXVI, Universitatea „Al. I. Cuza", Iaşi, 1989. 38. Bolintineanu, Dimitrie, Călătorii, Editura Minerva, Bucureşti, 1987. 39. Biologi de seamă din Bucovina, Coordonator Petru Bejenaru, Editura „Ţara

Fagilor", Suceava, 1994. 40. Bostan, Grigore C., Bostan, Lora, Pagini de literatură română, Bucovina, regiunea

Cernăuţi, 1775-2000 (Compendiu şi antologie), Editura „Alexandru cel Bun", Cernăuţi, 2000.

41. Bostan, Grigore C., Introducere la: Folclor din Ţara Fagilor, Editura Hyperion, Chişinău, 1993.

191

Page 192: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

42. Bostan, Grigore C., Poezia Populara Româneasca în Spaţiul Carpato-Nistrean, Editura Cantes, Iaşi, 1998.

43. Budai-Deleanu, Ion, Scurte observări asupra Bucovinei (în traducerea lui Gh. Bogdan-Duica), în „Gazeta Bucovinei", anul IV, nr.9, 1894.

44. „Bucovina" (gazeta româneasca pentru politica, religie şi literatura), Cernăuţi, 20 octombrie 1848-2 octombrie 1850.

45. Bukovîna, Istoricinîi naris. Culegere colectivă, coordonator V. M. Botuşanski, „Zelena Bukovîna", Cernăuţi, 1998.

46. Bumbac, Vasile, Mulţumita din partea românilor bucovineni, închinata domnului Eudoxiu de Hurmuzaki, pentru neobositele-i osteneli jertfite pentru binele şi înflorirea patriei, Tipărit la Ioann Eckardt, Cernăuţi, 1861.

47. Burac, Constantin, Eudoxiu Hurmuzachi, autor al studiului „ Transilvania în anul 1848", în „Analele Bucovinei", an. IV, 1/1997.

48. Buzincu, Aurel, „Junimea literara" în prima perioada de apariţie în „Analele Bucovinei", an. II, nr.2, 1995.

49. Cantemir, Traian, Principiile ideologice ale revistei „Junimea literara", în „Studii de literatură", Editura Junimea, Iaşi, 1983.

50. Caragiani I., Raport despre „La hotare", în „Analele Academiei Române", Seria II, tom. XXVIII, 1905-1906, partea II.

51. Cartojan, Nicolae, Pribegia lui M. Kogalniceanu în Bucovina, f. a. 52. Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent, Editura

Minerva, Bucureşti, 1986. 53. Căpreanu, Ioan, Bucovina: Istorie şi cultura româneasca (1775 - 1918), Editura

Moldova, Iaşi, 1995. 54. Cândea, Romulus, Un luptator bucovinean: Alexandru Hurmuzachi, Sibiu, 1941. 55. Cenuşă, Mircea, George Bariţiu şi ziarul „Bucovina", în „Suceava", Anuarul

Muzeului Judeţean Suceava, VI - VII, 1980. 56. Ciachir, Nicolae, Din istoria Bucovinei (1775 - 1944), Editura Didactică şi

Pedagogică, 1993. 57. Cliveti, Gheorghe, Liberalism şi cauza naţionala la paşoptiştii români, în „Codrul

Cosminului". Analele ştiinţifice de istorie ale Universităţii „Ştefan cel Mare" Suceava (Seria nouă), nr. 2 (12), 1996.

58. Cocuz, Ioan V., Viaţa politica româneasca în Bucovina (1900 - 1914), în „Suceava", nr. X, Suceava, 1983.

59. Cocuz, Ioan V., Hulubei, Matei, Presa româneasca în Bucovina (1809 - 1944), Suceava, 1991.

60. Cocuz, Ioan V., Partidele politice româneşti din Bucovina 1862-1914, Suceava, 2003.

61. Constantinescu, Miron, Bădina, Ovidiu, Erno Gall, Gândirea sciologicaîn România, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.

62. Corbu, Constantin, Ţaranimea din România în perioada 1848-1864, EŞ, Bucureşti, 1973.

192

Page 193: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

63. Cotlarciuc, Nico, Istoricul literaturii Românilor din Bucovina (1775 - 1906), Cernăuţi, 1906 (conferinţă).

64. Covalciuc, Dumitru, Începuturile şcolarizării în Bucovina, în „Zorile Bucovinei", 31 octombrie 1989.

65. Covalciuc, Dumitru, Şcoala română în Bucovina: istorie şi realitate, în „Ţara Fagilor", vol. 1, 1992.

66. Covalciuc, Dumitru, Un veac de luptă pentru păstrarea caracterului ortodox şi românesc al Bisericii din Bucovina, în „Ţara Fagilor", vol. V, 1996.

66. Covalciuc, Dumitru, Revoluţia de la 1848 şi lupta fruntaşilor bucovineni pentru autonomie provincială, în Almanahul cultural - literar al românilor nord - bucovineni „Ţara - Fagilor", vol. VIII, Cernăuţi - Târgu - Mureş, 1998.

67. Covalciuc, Dumitru, Aron Pumnul şi intelectualitatea română din Bucovina, în „Ţara Fagilor", vol. VII, 1998.

68. Covalciuc, Dumitru, Revoluţia de la 1848 şi prima acţiune revendicativă a bucovinenilor, în „Zorile Bucovinei", 1 aprilie 1998.

69. Covalciuc, Dumitru, O scrisoare a lui Gheorghe Hurmuzachi, în „De la Nistru pân'la Tisa", Revistă de istorie, literatură şi folclor, Cernăuţi - Biserica Albă, An I, nr.1, mai, 1993.

70. Covalciuc, Dumitru, Dimitrie Petrino, bardul Bucovinei, în Almanahul cultural -literar al românilor nord - bucovineni „Ţara Fagilor", vol. IV, Cernăuţi - Târgu - Mureş, 1995.

71. Covalciuc, Dumitru, Tinereţea lui Doxachi Hurmuzachi, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2002.

72. Covalciuc, Dumitru, În slujba progresului spiritual, în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, din 10 februarie 1989.

73. Covalciuc, Dumitru, Tudor Robeanu, în „Zorile Bucovinei", nr. 245, Cernăuţi, 23 decembrie 1989.

74. Covalciuc, Dumitru, Un harnic povestitor bucovinean, în „Zorile Bucovinei", nr. 109, Cernăuţi, 4 iunie 1988.

75. Covalciuc, Dumitru, Creaţii eminesciene în limba germană, în „Zorile Bucovinei", Cernăuţi, 15 iunie 1989.

76. Crigan, Elena, Vasile Alecsandri la Cernăuţi, în Almanahul „Ţara Fagilor", vol. VII, Cernăuţi - Târgu - Mureş, 1998;

77. Dan, Dimitrie, Cronica Episcopiei de Rădăuţi, Viena, 1912. 78. Diaconovich, Corneliu, Enciclopedia română, Tom. I; Sibiu, 1898. 79. Diaconovich, Corneliu, Enciclopedia română, Tom. II, Sibiu, 1900. 80. Din tezaurul documentar sucevean. 1393 -1849, Bucureşti, 1983. 81. Diploma împărătească din 9 decembrie 1862, în Almanahul cultural-literar al

românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996. 82. Enciclopedia istoriografiei româneşti, Coord. şt. prof. univ. Dr. Ştefan Ştefănescu,

EŞE, Bucureşti 1978.

193

Page 194: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

83. Foaia Societaţii pentru Literatura şi Cultura Româna în Bucovina, Cernăuţi, 1865-1869.

84. Florea, R., Poeţi convorbirişti. Studii de istorie a literaturii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1968.

85. Gheorghe Bariţ şi contemporanii sai, Studii şi documente, vol. I, Corespondenţa primită de la Aron Florian, August Treboniu Laurian şi Ioan Maiorescu. Ediţie de Ştefan Pascu, Iosif Pervain, Ioan Chindreş şi Titus Moraru, Editura Minerva, Bucureşti, 1973.

86. Gellner, E., Naţiuni şi naţionalism: noi perspective asupra trecutului, Bucureşti, 1997.

87. Grămadă, Ion, Cartea sângelui, S.C. „Muşatinii" S.A. Suceava, 2002. 88. Grămadă, Ion, Din Bucovina de altadata, schiţe istorice, Bucureşti, 1911. 89. Grămadă, Ion, Cum era pe vremuri la noi în Bucovina. Juramântul ţarii la 1777, în

„Viaţa Românească", nr.10, 1908. 90. Gorovei, Ştefan, Eudoxiu Hurmuzachi, un pionier al istoriografiei româneşti, în

„Magazin istoric", VIII, nr.1(82), 1974. 91. Greciuc, Vasile, Cultura româneasca în Bucovina, Cernăuţi, 1913. 92. Grigorovici, Radu, Bucovina, fereastra catre Vest a Moldovei, în „Analele

Bucovinei", An. I, nr.1, 1994. 93. Grigorovici, Radu, Politica austriaca şi rezultatele ei adeseori neaşteptate, în

„Septentrion", An. III, nr.10-11, 1995. 94. Grigoroviţă, Mircea, Învaţamântul în nordul Bucovinei (1775-1944), Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993. 95. Grigoroviţă, Mircea, Din istoria colonizarii Bucovinei, Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996. 96. Grigoroviţă, Mircea, Din istoria culturii în Bucovina (1775 - 1944), Editura

Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1994. 97. Grigoroviţă, Mircea, Din istoria colonizarii Bucovinei, Editura Didactică şi

Pedagogică, R. A., Bucureşti, 1996. 98. Grior, Petru, Constantin Berariu, în „Ţara Fagilor", vol. VII, Cernăuţi - Târgu-

Mureş, 1998. 99. Hangiu, I., Dicţionarul presei literare româneşti 1790 - 1990, Editura Fundaţiei

Culturale Române, 1996. 100. Hermet, G, Istoria naţiunilor şi a naţionalismului în Europa, Institutul European,

Iaşi, 1997. 101. Hostiuc, Ştefan, Jocul de-a cultura sau cultura ca instituţie?, în „Glasul

Bucovinei", An. III, nr. 3 şi 4, 1996. 102. Hruşevski, Mîhailo, Istoria Ukrainî-Rusi, 9 volume, Kîiv - Lwiv, 1898 - 1928. 103. Hruşevski, Mîhailo, Ocerk istorii ukrainskoho naroda, „Lîbidi", Kîiv, 1991. 104. Hurmuzachi, Al., Carele e caracterul şi tendinţa învaţamântului public la noi?, în

„Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina", an. IV, nr. 3, 1 martie 1868.

194

Page 195: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

105. Hurmuzachi, Al., Teatrul naţional la Cernăuţi, în „Foaia Societăţii...", an. I, nr. 1-3 din martie 1865.

106. Hurmuzachi, Al., Cuvânt de deschidere rostit în I-a adunare generală din 1 mai 1862 a Reuniunii române din Cernăuţi, 1862.

107. Hurmuzachi, Eudoxiu, Fragmente zur Geschichte der Rumanen, Bucureşti, 1878-1886.

108. Hurmuzachi, Eudoxiu, Fragmente din istoria românilor, vol. I, Bucureşti, 1879. 109. Hurmuzachi, Eudoxiu, Fragmente din istoria românilor, vol.II, Bucureşti, 1900. 110. Hurmuzachi, Eudoxiu, Fragmente din istoria românilor, vol. III, Bucureşti, 1900. 111. Hurmuzachi, Alecu, Notă de prezentare a studiului şi poeziilor populare trimise

de V. Alecsandri, în „Bucovina", nr. 32 din 30 septembrie 1849. 112. Hurmuzachi, Alecu, Rătăciri naţiunale, în „Bucovina", II, nr. 35, 1849. 113. Hurmuzachi, Alecu, Arune Pumnul, profesor de limba şi lit. română la g.s. din

Cernăuţi, în „Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", An. II, nr. 2, 1 februarie 1866.

114. Hurmuzachi, Alecu, Despre o lipsă în învăţământul public la noi, în „ Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", An. II, nr. 3, 1 martie 1866.

115. Hurmuzachi, Alecu, Despre una din ideile domnitoare ale timpului, în „Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", An. III, nr. 3, 1 martie 1867.

116. Hurmuzachi, Alecu, V. Alecsandri în Cernăuţi, în „Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", An. III, nr.1, 1 ianuarie 1867.

117. Hurmuzachi, Alecu, Teatrul Naţional la Cernăuţi, în „Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina", An. IV, nr. 6 şi 7, iunie şi iulie 1868.

118. Hurmuzachi, Doxachi, Datoriile arhiereilor şi a proistoşilor bisericii (Tradus din greceşte şi dedicat clerului Bucovinei), Cernăuţi, mai 1848.

119. Hurmuzachi, Gheorghe, Învăţăturile istoriei, în „Foaia Societăţii...", An. II, nr. 12, decembrie 1866.

120. Hurmuzachi, Gheorghe, Austria liberală, în „Foaia Societăţii..." An. IV, nr. 1-2 din ianuarie şi februarie 1868.

121. Hurmuzachi, Gheorghe, România, în „Foaia Societăţii...", An. II, nr.6. 122. Hurmuzachi, Alexandru, Aron Pumnul, în lucrarea lui I.G. Sbiera, Aron Pumnul.

Voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui, Cernăuţi, 1889. 123. Hurmuzachi, Alexandru, Trei umbre, în „Foaia Societăţii...", An.I, nr. 1-3 din 1

martie 1865. 124. Hurmuzachi, Eudoxiu, Pro Memoria zur bukowiner Landespetition vom J. 1848,

în „Betreff der provinziellen Stellung der Bukowina", Czernowitz, 1849. 125. Hurmuzachi, Eudoxiu, Documente privind istoria României, Colecţia Eudoxiu de

Hurmuzachi (serie nouă), Bucureşti, 1962. 126. Hurmuzachi, Eudoxiu, Poziţia ierarhiei române în Austria, în „Bucovina", partea

I-a (nr. 9 din 8 aprilie 1849); partea a II-a (nr. 18 din 10 iunie 1849); partea a III-a (nr. 33 din 7 / 19 octombrie 1849).

195

Page 196: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

127. Hurmuzachi, Constantin, Candidatura prinţului Grigorie M. Sturdza, Tipografia Buciumului Român, Iaşi, 1858.

128. Hurmuzachi, Gheorghe, Literatura limbistica, în „Foaia societăţii...", An. III, nr. 7-8, 1867.

129. Hurmuzachi, Constantin, Concertul demoaselei Iulia Goldberg, în „ Bucovina", nr. 1, Cernăuţi, 6/18 ianuarie 1850.

130. Hurmuzachi, Alexandru, Basarabia, în „Gazeta universală de Augsburg", nr. 92, din 2 aprilie 1855.

131. Iacobescu, Mihai, Imigrarea rutenilor în Bucovina, în „Codrul Cosminului", Anul II, nr. 2, Cernăuţi, 1994.

132. Iacobescu, Mihai, Din istoria Bucovinei, vol. I (1774 - 1862), Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993.

134. Iacobescu, Mihai, Revoluţia de la 1848 - moment de rascruce în istoria românilor din Bucovina, în Anuarul Muzeului Judeţean Suceava, vol. V, 1978.

135. Iacobescu, Mihai, Un memoriu din 1780 al iluministului Vasile Balş despre situaţia din Bucovina şi necesitatea unor reforme, în Almanahul cultural-literar al românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996.

136. Isar, Nicolae, Publiciştii francezi şi cauza româna. 1834 - 1859, Editura Academiei, Bucureşti, 1991.

137. Iorga, Nicolae, Un reprezentant al elenismului în Moldova sub vechiul regim: Constantin Evnomie, cu note asupra familiei Hurmuzachi, în „Analele Academiei Române", seria II, Tomul XXXIV, 1916 - 1919, Memoriile secţiei istorice, Bucureşti, 1922.

138. Iorga, Nicolae, Istoria presei româneşti, Tipografia „Adevărul", Bucureşti, 1922. 139. Iorga, Nicolae, Poeziile d-lui Rotica, in „Neamul românesc literar", An. I, nr. 9, 1

septembrie, 1909. 140. Iorga, Nicolae, Oameni care au fost, vol. I, Editura pentru literatură, Bucureşti,

1967. 141. Iorga, Nicolae, Istoria literaturii române, vol. III, Bucureşti, 1909. 142. Iorga, Nicolae, Neamul românesc în Bucovina, Editura Institutului de Arte

Grafice „Minerva", 1905. 143. Iorga, Nicolae, Legaturile culturale între Bucovina şi Principatele Româneşti,

Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1914. 144. Iorga, Nicolae, Conferinţe bucovinene, Bucureşti, 1919. 145. Iorga, Nicolae, Românismul în trecutul Bucovinei, Bucureşti, 1938. 146. Iscru, G. D., Revoluţia româna din 1848 - 1849, Casa de Editură şi Librărie

„Nicolae Bălcescu", Bucureşti, 1997. 147. Ivaşcu, George, Istoria literaturii române, vol. I, EŞ, Bucureşti, 1969. 148. Johnston, William M., Spiritul Vienei: o istorie intelectuala şi sociala 1848 -

1938 (traducere de Magda Teodorescu), Polirom, Iaşi, 2000. 149. Jukovski, Arkady, Istoria Bucovînî, vol. I (până la 1774), Cernăuţi, 1991; vol. II

(după 1774), Cernăuţi, 1993. 150. Jukovski, Arkady, Istoria Bukovînî, „Ceas", Cernivţi, 1993.

196

Page 197: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române..

151. Kripiakevici, I. P., Istoria Ukrainî, „Svit", Lwiv, 1990. 152. Kurilo, V., Lişcenko, M., Romaneţi, O., Pivnicina Bukovîna, ii mînule i suceasne,

„Karpatî", Ujgorod, 1969. 153. Kwitkovski, Denis, Brendzan, Theophil, Jukovski, Arcady, Bucovîna, ii mînule i

suceasne, Paris, Philadelphia, Detroit, Editura „Zelena Bukovîna", 1956. 154. Loghin, Constantin, Istoria literaturii române din Bucovina 1775 -1918, Editura

„Alexandru cel Bun", Cernăuţi, 1996. 155. Loghin, Constantin, Gheorghe Hurmuzachi, în „Codrul Cosminului", VII 1931-

1932, Cernăuţi, 1932. 156. Loghin, Constantin, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina

la 80 de ani. Istorie şi realizări (1862-1942), Cernăuţi, 1943. 157. Loghin, Constantin, Anul 1848 în cultura şi literatura Bucovinei, Cernăuţi, 1926. 158. Lovinescu, Eugen, Istoria, literaturii române contemporane, Editura Minerva,

Bucureşti, 1989. 159. Luceac, Ilie, Familia Hurmuzaki: între ideal şi realizare, Editura „Alexandru cel

Bun", Cernăuţi, Editura „Augusta", Timişoara, 2000. 160. Luceac, Ilie, Hurmuzăkeştii - aceşti „fraţi Goleşti" ai Bucovinei, în „Magazin

istoric", An. XXXII - serie nouă - nr. 11(380), noiembrie 1998. 161. Luceac, Ilie, Repercusiuni culturale ale revoluţiei de la 1848 în Bucovina şi

intelectualitatea românească în devenire, în „Glasul Bucovinei", An. V, nr. 2 (18), 1998. 162. Luceac, Ilie, Constantin Hurmuzaki - conştiinţă a culturii şi a statalităţii

româneşti moderne, în „Glasul Bucovinei", An. V, nr. 4(20), 1998. 163. Luceac, Ilie, Câteva scrisori inedite ale lui Constantin Hurmuzaki, în „Glasul

Bucovinei", An. VI, nr. 3(23), 1999. 164. Luceac, Ilie, Cultura românească în Bucovina în cea de-a doua jumătate a

secolului al XIX - lea (privire de ansamblu), în „Glasul Bucovinei", partea I, An. IV, nr. 1(13), 1997.

165. Luceac, Ilie, Nu Eudoxiu Hurmuzaki, ci... Eudoxiu Hurmuzaki, în „Magazin istoric" Anul XXXIV - scrie nouă - nr. 9(402), septembrie 2000.

166. Lungianu, I., Prefaţă la culegerea de povestiri reeditată „Duduia Pulheria", Bucureşti, 1922.

167. Masan, O., Dissertaţii z istorii Bucovînî (informaţiino-krîtîcinîi ohlead), „Bucovînsikii jurnal", 1995.

168. Meteş, Ştefan, Relaţiile Mitropolitului Andrei Şaguna cu Românii din Principatele române, Editura librăriei diecezone, Arad, 1925.

169. Miculiz, Adalbert, Die Music in der Bukowina, Cernowitz, 1904. 170. Morariu, Aurel, Bucovina 1774-1914, Tipografia „Lupta", Bucureşti, f.a. 171. Morariu, Constantin, Părţi din istoria românilor bucovineni, Tipografia Silvestru

Morariu Andrievici, Cernăuţi, 1893. 172. Morariu, Constantin, Părţi din istoria românilor bucovineni, Broşura II, Cernăuţi,

1894.

197

Page 198: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

173. Membri ai Academiei Române înmormântaţi în cimitirul din Nordul Bucovinei, în „Codrul Cosminului", Publicaţie trimestrială a Cercului „Arboroasa" şi a Institutului obştesc de istorie, restituiri literare şi folclorice „D. Onciul" din Cernăuţi, An. II, nr.2, martie 1994.

174. Morariu, Leca, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989. 175. Morariu, Leca, Ce-a fost odata. (Din trecutul Bucovinei), Cernăuţi, 1922. 176. Muntean, George, Epoca marilor clasici. Folclorul ca substrat al creaţiei poetice

originale, în Temelii folclorice şi orizont european în literatura română, Editura Academiei, Bucureşti, 1971.

177. Muntean, George, Tradiţia almanahurilor şi calendarelor bucovinene, în Calendarul creştin ortodox al românilor bucovineni pe anul 1992-1993, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1992.

178. Negură, Ion, Societatea pentru Cultura şi Literatura Româna în Bucovina, în „Suceava - Anuarul Muzeului judeţean", IV, 1977.

179. Netea, Vasile, Spre unificarea statala a poporului român, EŞE, Bucureşti, 1979. 180. Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Ediţie şi studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe,

Editura Humanitas, Bucureşti, 1991. 181. Nistor, Ion, Un capitol din viaţa culturala a românilor din Bucovina 1774-1875,

Bucureşti, 1916. 182. Olaru, Marian, Alexandru Hurmuzachi şi Societatea Româneasca din Bucovina

la jumatatea secolului trecut, în Almanahul Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu" din Cernăuţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993.

183. Onciul, Dimitrie, Din istoria Bucovinei, Editura Universitas, Chişinău, 1992. 184. Oros, alias Rusu, Ioan, Memorii, Bucureşti, 1989. 185. Pahomi, Mircea, Biserici şi schituri ortodoxe româneşti din ţinutul Cernauţi,

Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998. 186. Păunel, Eugen, Vasile Alecsandri şi Carol Miculi, Cernăuţi, 1935. 187. Platon, Gh., Începuturile revoluţiei române de la 1848, în Anuarul Institutului de

istorie şi arheologie „A. D. Xenopol", XV, Iaşi, 1978. 188. Platon, Gh., Austria şi Principatele Române în prima jumatate a secolului al XIX-

lea. Politica de anexiune sau misiune civilizatoare?, în „Glasul Bucovinei", An. III, nr. 3(11), 1996.

189. Platon, Gh., Moldova şi începuturile revoluţiei de la 1848, Universitas, Chişinău, 1993.

190. Platon, Gh., Problema privind mişcarea revoluţionara de la 1848 din Moldova, Extras din Studii şi articole de istorie, XI, Bucureşti, 1968.

191. Platon, Gh., Radacinile istorice ale revoluţiei române de la 1848, Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol", Bucureşti, 1974.

192. Platon, Gh., Geneza revoluţiei române de la 1848 (Întroducere în Istoria moderna a României), Junimea, Iaşi, 1980.

193. Platon, Maria, V. Alecsandri şi Bucovina: o lecţie de patriotism şi iubire, în „Analele Bucovinei", An. I, nr. 1, 1994.

198

Page 199: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

194. Ploeşteanu, Grigore, Românii în conştiinţa Europei, Editura „Veritas", Târgu-Mureş, 1994.

195. Popescu, Mihai, Din viaţa de student a lui Constantin Hurmuzachi la Viena, în „ Revista Arhivelor", vol. III, nr. 6-7, Bucureşti, 1936-37.

196. Porumbescu, Iraclie, Amintiri, Ediţie îngrijită, prefaţată, note şi glosar de Nicolae Oprea, Cluj - Napoca, 1978.

197. Procopiuc, Valerian I., Clerul bucovinean şi Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina la 140 de ani de la înfiinţare, în „Candela", revistă de teologie şi cultură a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, An. XII, septembrie - decembrie, 2002.

198. Procopovici, Al., Luptele naţionale din celălalt veac: Bucovina care a fost şi care va fi să fie, în „Transilvania", nr. 12, 1942.

199. Purici, Ştefan, Problema autonomiei Bucovinei între anii 1775-1861, în „Codrul Cosminului", seria nouă, nr. 2 (12), Fundaţia Culturală a Bucovinei, 1996.

200. Prodan, I. S., Bucovinskie ocerki (zabîtîiruskii ugolok vAvstrii), Tipografia „Mirnîi trud", Harkov, 1914.

201. Purici, Ştefan, Mişcarea naţională românească în Bucovina între anii 1775-1861, Editura „Hurmuzachi", Suceava, 1998.

202. Purici, Ştefan, Unele aspecte ale situaţiei etno - demografice din Bucovina în perioada habsburgică, în Almanahul cultural - literar al românilor nord - bucovineni „Ţara Fagilor", vol. V, Cernăuţi - Târgu - Mureş, 1996.

203. Puşcariuc, Ilarion, Mitropolia românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, Tiparul Tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1900.

204. Poezii populare ale românilor, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1965.

205. Rachieru, Adrian Dinu, Poeţi din Bucovina, Editura Helicon, Timişoara, 1996. 206. Rad, Ilie, Aron Pumnul (1818-1866), Cluj - Napoca, 2002. 207. Rădulescu-Pogoneanu, Elena, Alecsandri şi Bucovina. Foaia Societăţii pentru

literatura şi cultura română în Bucovina, în Viaţa lui Alecsandri, Editura Scrisului Românesc, Craiova, 1940.

208. Reli, Simeon, Bucovina vremurilor grele, Cernăuţi 1926. 209. Rezuş, Petre, Contribuţii la istoria oraşului Rădăuţi, EL, Bucureşti, 1975. 210. Rusşindilar, Petru, Hurmuzăcheştii în viaţa culturală şi politică a Bucovinei,

Editura „Glasul Bucovinei", Iaşi, 1995. 211. Rusşindilar, Petru, George Tofan - tribun al românismului în Bucovina, Editura

„Hurmuzachi", Suceava, 1998. 212. Sarcedoţeanu, Aurelian, Colecţia Hurmuzachi, în „Revista Arhivelor", An. XII, nr.

2, 1969. 213. Satco, Emil, Pânzar, Ioan, Dicţionar de literatură. Bucovina, Suceava, 1993. 214. Satco, Emil, Arta în Bucovina, vol. II, Suceava, 1991. 215. Satencu, Rodica, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în

„Analele Bucovinei", VI, Bucureşti, 1999.

199

Page 200: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

216. Sbiera, Ion Gheorghe, Familia Sbiera dupa tradiţiuni şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, 1899.

217. Sbiera, Ion Gheorghe, O pagina din istoria Bucovinei 1848-1850 dimpreuna cu nişte Notiţe despre familia Hurmuzachi, Cernăuţi, 1899.

218. Scrierile lui Iraclie Porumbescu, Ediţie îngrijită şi însoţită de o schiţă bibliografică de Leonida Bodnărescu, Partea I, Cernăuţi, 1898.

219. Schipor, Vasile I., Prozatori români în calendarele bucovinene, în „Analele Bucovinei", Centrul de studii „Bucovina", An. III, nr. 2, 1996.

220. Sion, Gheorghe, Notiţe despre Bucovina, Bucureşti, 1882. 221. Sion, George, Suvenire contimpurane, Tipografia Academiei Române, Bucureşti,

1888. 222. Slavici, Ioan, Epoca Fanarioţilor. Documente istorice adunate de Eudoxiu

Hurmuzachi, în „Convorbiri literare", An. XXII, nr. 9, 1878. 223. Sturdza, Dimitrie A., Schiţa biografica asupra lui E. Hurmuzachi şi operele sale,

în „Analele Societăţii Academice Române", Tomul X, Secţiunea II, Memorii şi Notiţe, Bucureşti, 1878.

234. Sturdza, Dimitrie A., Eudoxiu Hurmuzachi, în „Columna lui Traian", septembrie 1877.

235. Sturdza, Dimitrie A., Publicaţiunile Hurmuzaki şi cercetari istorice, în „Revista politică", Anul V, nr. 8, Suceava, 15 aprilie 1890.

236. Smal - Stocki Stepan, Bucovinska Rusi: kulturno - istoricinîi obrazok, Cernivţi, 1897.

237. Subtelny, Orest, Ucraina: Istoria, Lîbidi, Kiev, 1991. 238. Şerban, Constantin, Eudoxiu Hurmuzachi, ctitor de seama a istoriografiei

româneşti moderne, în „Revista de istorie", tom. 27, nr. 1, 1974. 239. Şotropa, V., Maltratarea lui G. Bariţ în Cernauţi, în „Arhiva Someşeană", nr. 27,

1940. 240. Ştefanelli, Teodor V., Eudoxiu Hurmuzachi 1812-1912, în „Junimea literară", An.

IX., nr. 11-12, Cernăuţi, 1912. 241. Tcaciuc, Nicolae, Câteva cuvinte despre românii rutenizaţi din nordul Bucovinei,

Cernăuţi, 1926. 242. Todoşciuc, Veronica, Unul din ctitorii istoriografiei române moderne, în „Zorile

Bucovinei", 6 noiembrie 2002. 243. Todoşciuc, Veronica, Doxachi Hurmuzachi, în „Familia", An.I, nr. 1, ianuarie

2003. 244. Todoşciuc, Veronica, Surorile Hurmuzachi, în „Zorile Bucovinei", 23 octombrie

2002. 245. Todoşciuc, Veronica, Gheorghe Hurmuzachi, în Almanahul cultural-literar al

românilor nord-bucovineni „Ţara Fagilor", vol. XII, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 2003. 246. Tofan, George, Învaţamântul în Bucovina pâna la 1865, Bucureşti, 1907. 247. Tofan, George, Dari de seama..., în „Junimea literară", I, nr. 1, ianuarie 1904.

200

Page 201: Veronica Todosciuc Contributia

Contribuţia membrilor familiei Hurmuzachi la dezvoltarea culturii şi literaturii române...

248. Torouţiu, Ilie E., Din trecutul Cernăuţilor, în „Revista Bucovinei", An. I, nr. 5, iunie 1916.

249. Torouţiu, Ilie E., Românii şi clasa intelectuală din Bucovina, Editura Societăţii Academice „Junimea", Cernăuţi, 1911.

250. Torouţiu, Ilie E., Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Biblioteca „Bucovina", Cernăuţi, 1916.

251. Trebici, Vladimir, Bucovina. Partea cea mai veche şi mai frumoasă a Moldovei, în „Academica", Academica", An. I, nr. 6, 1991.

252. Testamentul politic al boierului bucovinean Doxachi Hurmuzachi, în Almanahul cultural al românilor nord - bucovineni „Ţara Fagilor", vol. V, Cernăuţi - Târgu-Mureş, 1996

253. Ţugui, Pavel, Foaia Societăţii pentru literatura şi cultura română în Bucovina (1865-1869), în „Analele Universităţii din Craiova", I, Craiova, 1972.

254. Ţugui, Pavel, Contribuţii la o istorie a mişcării cultural - ştiinţifice din ţinuturile bucovinene. Societăţile culturale şi ştiinţifice din nordul Moldovei până la 1866, Universitatea Craiova, 1977.

256. Ungureanu, Constantin, Bucovina în perioada stăpânirii austriece, „Civitas", Chişinău, 2003.

257. Vrabie, G., Introducere la: Vasile Alecsandri. Poezii populare ale românilor, Bucureşti, 1965.

258. Xenopol, A. D., Românii şi Austro-Ungaria, Iaşi, 1914. 259. Zotta, Sever, Documente hurmuzăchene, în „Ion Neculce", fasc. IV, 1924. 260. Zotta, Sever, Genealogia familiei Hurmuzachi, în „Arhiva Genealogică", I, nr. 9-

10, septembrie-octombrie, 1912. 261. Zotta, Sever, Gheorghe Sion şi Bucovina, în „Cetatea Moldovei", Anul II, vol. II,

nr. 11-12, 1941.

201

Page 202: Veronica Todosciuc Contributia

Veronica Todoşciuc

SUMAR

Introducere 5

Capitolul I. Promotori ai culturii române în Bucovina 13

Capitolul II. Hurmuzăcheştii — o familie de intelectuali 41

Capitolul III. Hurmuzăcheştii în vâltoarea revoluţiei române de la 1848-1849 din Bucovina 89

Capitolul IV. Eudoxiu Hurmuzachi — ctitor al istoriografiei româneşti moderne 111

Capitolul V. Folclorul în preocupările membrilor familiei Hurmuzachi 127

Capitolul VI. Rolul "Bucovinei" Hurmuzăcheştilor în menţinerea contactelor cultural-literare cu provinciile româneşti 139

Capitolul VII. Scriitori bucovineni la graniţa dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea 157

Încheiere 188

Bibliografie generală 190

202


Top Related