Download - Urmele Secundare Ale Impuscaturii
Plan:
Capitolul I. Consideraţii preliminare.
Secţiunea I. Aspecte generale privind balistica judiciară
Secţiunea a II a. Fenomenul tragerii şi elementele sale
Capitolul al II lea. Urmele secundare ale împuşcăturii
Secţiunea I. Noţiune şi aspecte specifice.
Secţiunea a II a. Piese şi dispozitive care pot influenţa acţiunea factorilor suplimentari
ai împuşcăturii şi implicit urmele secundare ale tragerii.
Secţiunea a III-a. Regimul în care se execută focul.
Capitolul al III-lea. Tehnici şi procedee moderne de investigare
a urmelor secundare ale împuşcăturii
Secţiunea I. Particularităţile cercetării la faţa locului. Expertiza balistică.
Secţiuna a II-a. Consideraţii generale privind obiectul analizei rezidurilor tragerii
Secţiunea a III –a. Diferite metode şi tehnici de analiză
Seţiunea a IV-a. Microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de raze X, cu
dispersie după energie
Introducere
Săvârşirea infracţiunilor cu arme de foc nu a deţinut niciodată o pondere semnficativă
în numărul infacţiunilor săvârşite, dar întodeauna au surescitat u interesc din partea oraganelor
de anchetă cât şi societăţii în general.
Acest interes nu este datorat tipul infracţiunilor săvârşite, ci modului cum au fost
săvârşite, prin folosirea unei arme de foc. Acest efect îl atrage arma de foc datorită calitaţilor
sale, fiind cunoscut forţa de pătrundere a uni priectil explulzat pe ţeava armei de către
pulberea explozivă din tubul cartuşului.
Numărul de infacţiuni savârşite cu o armă de foc a crescut în ultimii ani, dar ponderea
este încă mică din totalul infracţiunilor descoperite, acesta este incă un motiv pentru care
putem spune că interesul pentru armel de foc, în general şi pentru balistica judiciară în mod
mai specific este pe bună drepate justificat.
Balistica judiciară îşi propune să identifice o armă de foc după urmele lăsate pe tub şi
pe glonţ, să determine distanţa de la care s-a tras după factorii suplimentari ai împuşcăturii şi
după rezidurile rămase pe ţeava armei, cu obiectivul final ca scopul procesului penal să se
realizeze, ca nicio persoană nevinovată să fie trasă la răspundere penală şi nici o personaă
vinovată să scape de răspunderea penală.
În cadrul acestui domeniu un loc aparte îl ocupă studierea urmelor secundare a le
împuşcăturii. Cunoaşterea modului de formare, a particularităţilor, şi metodelor de analiză a
urmelor secundare ale împuşcăturii nu de multe ori au ajutat organele judiciare în soluţionarea
cauzelor.
În practică se ivesc diferite situaţii în care nu este posibil ca prin mijloacele uzuale de
probă (declaraţiile marotrilor, obiectele găite la faţa locului) să se lamureacă cauza în întregul
ei. De exemplu, o persoană este suspectată ca a tras cu arma şi ancheta nu poate continua
mergând pe o pistă bună, până nu se va elucida dacă persoana a tras cu arma sau nu. Sau din
declaraţiile martorilor nu se poate determina distanţa de la care a fost împuşcată o personă,
sau dacă o persoană a fost sa nu împuşcaăt din faţă sau din spate, când nu se poate identifica
2
cu uşurinţă orificul de intrare şi pentru a se şti dacă se va pune sau nu în discuţie problema
săvârşirii infracţiunii n legitimă apărare sau nu.
În paginile următoare am încercat să realizăm o imagine cat mai clară şi actuală a
importanţei si beneficiilor practice pe care le au de oferit cunoaşterea, identificarea şi analiza
urmelor secundare ale împuşcăturii.
Am încercat o abordare din aproape în aproape, prin identificarea cărui domeniu ii
aparţine noţiunile şi prin explicarea fenomenului care este vinovat de crearea urmelor
secundare ale tragerii. Apoi după ce am realizat o imagine de ansamblu discutat despre urmele
secundare cum se fomează ele în jurul orificiului de intrare, cum pot fi descoperite şi
particularităţile fiecărei urme secundare. Pentru ca în final să discut despre metodele de
analiză care sunt aşa de importante în munca criminalistică.
3
Capitolul I. Consideraţii preliminare.
Secţiunea I. Aspecte generale privind balistica judiciară
Investigarea criminalistică a armelor de foc întrebuinţate în săvârşirea de infracţiuni,
identificarea lor sau clasificarea modului sau circumstanţelor în care autorul s-a folosit de
acestea, se particularizează faţă de alte genuri de cercetări traseologice.
Apariţia acestui domeniu distinct al tehnicii criminalisticii denumai mai mult sau mai
puţin convenţional balistica judiciară, a fost impusă , pe de o parte, de frecvenţa folosirii
armelor de foc în săvârşirea infracţiunilor iar, pe de altă parte, de particularităţile referitoare
la faţa locului, cât şi la examinările specifice de laborator.1
Deşi practică o serie de date din balistica generală, cum sunt cele referitoare la
balistica exterioară sau balistica ţintei, balistica judiciară se distanţează de acestea prin
obiectivele urmărite şi prin metodele la care apelează. Spre deosebire de balistica generală, ea
îşi propune printre altele să identifice o armă de foc după urmele lăsate pe tub şi pe glonţ, să
determine distanţa de la care s-a tras după factorii suplimentari ai împuşcăturii şi după
rezidurile rămase pe ţeava armei.
Balistica judiciară se sprijină pe datele balistice militare privind constructţia şi
funcţionarea armelor de foc portabile şi a muniţiei, pe date ale fizicii, chimiei şi medicinei
legale. Preia de la aceste ştiinţe unele metode de examinare, pe care le adaptează obiectului
său de studiu. Dar balistica judiciară dispune de principii şi metode proprii de cercetare, care
se bazează pe teoria identificării criminalistice şi pe unele principii de identificare din
traseologie.2
Balistica judiciară nu foloseşte datele celorlalte ştiinţe pe care le am enumerat mai sus
în forma lor de simplu împrumut, ci le prelucrează şi le adaptează pe măsura cerinţelor
specifice tehnicii criminalisticii, constituind prin aceasta un sistem de metode şi mijloace
1 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 233.2 Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, bucureşti, 2005, p. 367.
4
proprii şi de sine stătătoare pentru rezolvarea problemelor de balistică ce se pun în practica de
urmărire penală, de judecată sau de expertiză judiciară. Pentru identificarea armei cu care s-a
tras ori pentru stabilirea distanţei de la care s-a tras, deşi se folosesc datele fizicii sau chimiei,
metodele şi mijloacele de identificare sau de stabilire a distanţei de tragere sunt proprii numai
balisticii judiciare şi distincte de balistica tehnică militară.
În cazurile de examinare a urmelor lăsate de armele de foc se apelează la metode şi
mijloace de cercetare fizică sau chimică, cum ar fi fotografia, microfotografia, microscopia,
acţiunea luminii ultraviolete sau infraroşii, raze X, analize chimice de laborator pentru
examinarea şi evidenţierea urmelor de pulbere arsă sau nearsă.
Cunoştinţele de balistică judiciară sunt necesare organelor judiciare pentru
desfăşurarea cercetărilor penale, a cercetărilor la faţa locului, precum şi în cazul în care se
solicită constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize balistice în vederea formulăii corecte a
întrebărilor la care trebuie să răspundă expertul.
Secţiunea a II a. Fenomenul tragerii şi elementele sale
Fenomenul tragerii este un proces termodinamic şi gazodinamic, arma de foc
utilizează ca energie combustibili chimici sub formă de pulberi balistice, caracterizaţi de o
mare cantitate de energie chimică.
Mecanismul de tragere al armei, respectiv cuiul percutor loveşte capsa cartuşului care
se sparge de o piesă - nicovală. Ca urmare a impulsului mecanic, se aprinde pulberea de
iniţiere din capsă. Flăcările pătrund în interiorul tubului prin orificiile de aprinderere şi aprind
pulberea de azvârlire în camera de explozie a ţevii armei unde are loc arderea pulberii într-un
timp foarte scurt, de oridinul miimilor de secundă. Rezultatul acestui proces, este acela că
energia chimică a pulberii se transformă în energie calorică şi apoi în energie cinetică a
gazelor în urma arderii pulberii, ce este canalizată, în interiorul tubului, asupra peretelui
posterior al glonţului, determinând împingerea lui pe ţeava armei.
În urma arderii, pulberile balistice se transformă într-o masă foarte mare de gaze,
caracterizată prin presiuni mari de 2500 - 3500 kgf/cm2 şi temperaturii ridicate , care în
momentul formării gazelor ating valori înjur de 2500 - 3500° K. Parte din energia calorică se
transformă în energie cinetică, imprimând proiectilului în momentul părăsirii gurii de foc
5
viteze înjur de 700 - 1000 m/s; temperatura gazelor scade, de până în acel moment, la 1500 -
2000° K. 3
Pentru examinarea urmelor împuşcăturii, pentru stabilirea distanţei şi direcţiei de
tragere, în clasificarea împrejurărilor legate de săvârşirea de infracţiuni la care s-au folosit
arme de foc, este necesar să se ţină seama de mai multe elemente, dintre care cele ale tragerii
deţin o pondere importantă. În esenţă, principalele elemente ale tragerii, cu însemnătate în
soluţionarea cauzelor penale sunt:
Viteza proeictilului. Fenomenul tragerii este azvârlirea glonţului din canalul ţevii, ca
urmare a presiunii gazelor rezultate din arderea pulberii explosive. Această viteză, care se
imprimă proiectilului, este în funcţie de tipul şi de cantitatea de pulbere, de lungimea ţevii
armei şi de greutatea proiectilului.
Încărcătura de pulberee a unui cartuş se compune din substanţe explozive de azvârlire,
a căror combustie foarte rapidă este însoţită de degajarea unei cantităţi mairi de gaze,
capapbilă să propulseze proeictilul cu o anumită viteză. 4
În trecut se folosea pulberea neagră sau cu fum, care era un amestec de azotat de
potasiu (salpetru), sulf şi cărbune de lemn. Un gram de pulbere neagră degajă prin ardere
aproximativ 700 calorii la 200-300 cm3. Pulberea neagră produce mult zgomot, fum şi
reziduri nearse. Are o forţă de propulsie relativ mică şi se mai întânleşte la unele revolvere de
tip vechi şi în amestec cu fulbere fără fum, la armele de vânătoare.5
Pulberile coloidale sau fără fum au compoiţii diferite, mojjoritatea fiind fabricate din
nitraţi de celuloză şi diverşi solvenţi. Pulberea coloidală se prezintă în două forme:
Pulbere pe bază de nitroglicerină, transfromată în granule prin gelatinizarea cu
ajutorul unui amestec dizolvant, alcătuit din nitroglicerină şi alcool etilic. Forţa explozivă a
unui gram de nitroglicerină este de 9.700kg/cm3. Pulberea pe bază de nitroglicerină, fiind
mai puternică, se foloseşte la încărcătură de azvârlire la mine, proiectile prin artilerie.Pulbere pe bazaă de nitroglicerină piroxilată se obţine prin tratarea piroxilinei
(amestec de celuloză din bumbac sau lemn cu acid azotic sau sulfuric) cu nitroglicerină şi eter
etilic Forţa explozivă a unui gram de pulbere este egală cu 10.084 kig/cm3 . Pulberea
piroxilică este folosită la muniţia armamentului portativ de infanterie
Aceste pulberi produce peste 700 litri de gaze la un kilogram de exploziv, presiunea
depăşind 2500 kg/cm2 Pe lângă explozivul propriu-yis, pulberea mai conţine şi alte substanţe,
3 Ilie Botoş, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu armele de foc, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, pp. 45-46.4 Emilian Stancu, op. cit., p. 237.5 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 373.
6
cum sunt grafitizorii, stabilizatorii, necesare prevenirii formarii electricităţii statice, umezirii,
temporizării combustiei etc..
La acelaşi volum şi greutate, puterea pulberii fără fum este de două şi de trei ori mai
mare decât a pulberii cu fum. Nu produce fum şi funingine şi nici flacără., ci un zgomot mai
slab la detunătură şi o acţiune mai uniformă la tragere decât pulberea cu fum.
Cunoaşterea compoziţiei pulberilor şi a caracteristicilor acestora sunt necesare pentru
a explica mecanismul de formare al urmelor secundare, dar şi al celor principale, energia
cinetică a proiectilelor depinzând direct de calitatea pulberii.6
Datorită proprietăţiilor pulberii din cartuş presiunea cu care gazele apasă asupra
proiectilului este foarte mare, forţând glonţul să patrundă între ghinturile ţevii. Presiunea
continuă să crească rapid, odată cu primii centimetrii parcurşi de proiectil pe ţeavă, ajungând
la maximum în jurul a 2.850 – 3.000 kg/cm2 , iar viteza glonţului este de 350 – 450
metri/secundă la armele militare având ţeava lungă viteza depăşeşte 800m/sec, ajungându-se
până la viteze de 1.200m/s. Presiunea gazelor scade până la minimum 420 -380 kg/cm2 în
momentul ieşirii proiectilului din ţeavă.7
Traiectoria o reprezintă linia curbă descrisă de centru l de greutate al proeictilului în
aer, de la ieşirea dinţeavă şi până la punctul de cădere sau atingerea ţintei.
Ea este influenţată de rezistenţa aerului, şi forţa gravitaţională, direcţia vântului şi
factorii atmosferici, fapt care determină reducerea vitezei şi tendinţa de răstunare a
proiectilului, ca şi coborârea treptată a ceastuia sub linia de aruncare.
De pildă, dacă vântul bate cu o viteză de circa 25 km/h, proeiectilul unei carabine
militare la o distanţă de 1000 m este deviat cu peste 3 m, iar la 2000 m cu circa 16 m.
Elementele constitutive ale traiectoriei sunt: linia de tragere şi unghiul, linia de aruncare,
punctul şi unghiul de incidentţă şi distanţa de tragre.
Bătaia armei constituie distanţa maximă la care poate ajunge un proiectil tras dintr-o
armă de foc. Din punct de vedere balistico-judiciar interesează bataia eficace şi forţa
distructivă. Bătaia eficace a unei arme dipinde, printre altele, şi de viteza iniţială a
proiectilului.
În funcţie de urmele descoperite al locul faptei, gloanţele, tuburi arse, orificii de
intrare-ieşire şi interpretarea în mod ştiinţific a acestora, se pot trage concluzii în apreecierea
bătaiei maxime a armei sau bataia eficace, ajungându-se în final la identificarea tipului de
armă folosit de infractor.
6 E. PETRIŞOR, V. TITICĂ, "Manual de balistică interioară", Editura Militară, Bucureşti, 1963, p. 257 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 374.
7
Alături de elementele sus-menţionate, în expertiza criminalistică mai sunt luaţi în
calcul şi alţi factori: presiunea gazelor şi reculul, determinat atât de presiunea propriu-zisă,
cât şi de greutatea proiectilului; energia cinetică şi, strâns legată de ea, puterea de pătrundere
a proiectilului, pătrundere care mai este în funcţie şi de forma, de duritatea proiectilului, ca şi
de densitatea obiectului lovit.
Aceste elemente îşi au semnificaţia lor. Presiunea gazelor, exercitată asupra peretelui
frontal al închizătorului prin intermediul tubului cartuşului, provoacă reculul armei
caracterizat prin viteza şi energia pe care acesta le are pe timpul mişcării spre înapoi a armei.
Viteza reculului unei arme este de atâtea ori mai mică decât viteza iniţială a glonţului, de câte
ori glonţul este mai uşor decât arma.
La armamentul automat, bazat pe principiul folosirii forţei de recul, forţa reculului
este mult mai mică decât la armamentul automat bazat pe principiul folosirii forţei gazelor. La
cercetarea urmelor digitale de pe patul sau anexele armei se va avea în vedere că ele trebuie
să aibă, din cauza forţei de recul, un aspect dinamic, spre deosebire de situaţiile în care
infractorul simulează sinuciderea punând arma în mâna victimei şi lăsând urme statice.8
8 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, 1972, Tipar executat la C:P.C.S., p. 16.
8
Capitolul al II lea. Urmele secundare
ale împuşcăturii
Secţiunea I. Noţiune şi aspecte specifice.
Urmele secundare, denumite şi factorii suplimetari ai tragerii, reprezintă o categorie
distinctă de unrme care se formează ca rezultat al arderii încărcăturii explozive, al acţiunii
rezidurilor tragerii asupra obiectelor situate pe direcţia de înaintare a glonţului şi al antrenării
de către cămaşa glonţului a unei anumite cantităţi de substanţe sau impuritărţi din canalul ţevii
şi din mediile pe care le străbate.
După ce percutorul a lovit capsa, fulminantul de mercur conţinut în ea se aprinde, iar
pulberea din tubul cartuşului ia foc. Gazele rezultate din arderea acestuia din urmă exercită o
presiune asupra glonţului, iar când această presiune este suficientă, glonţul invinge rezistenţa
care îl fixează pe tub şi începe mişcarea sa pe canalul ţevii (cu ghinturi sau nu).
Pulberea continuă să ardă, presiunea gazelor creşte, însă odată cu acest proces se
măreşte şi distanţa pe care o parcurge glonţul în canalul ţevii, însă presiunea scade atunci când
glonţul a ajuns la gura ţevii, deci este mai mică decât cea iniţială. Firesc că aceste fenomene
se produc în miimi de secundă.9
Concomitent cu începutul mişcării glonţilui, în ţeava se deplasează şi coloana de aer
care se alfa în canalul ţevii - în faţa glonţului - şi care se va comprima datorită vitezii mari a
glonţului, încât la gura ţevii se va forma o sferă de aer ce va avea aceeaşi viteză ca şi
proiectilul. în urma sferii de aer apare, ca urmare a arderii pulberii, o cantitate mică de gaze.
Volumul acestei cantităţi mici de gaze sporeşte treptet prin spaţiul dintre glonţ şi peretele
canalului ţevii. în momentul în care glonţul a părăsit complet gura ţevii apare şi restul gazelor.
Moleculele acestor gaze cu masă mică şi viteză mai mare decât a proiectilului îl încorporează
9 Prof. Dr. Mihail Kerbach, Medicina judiciară, Editura Medicală, Bucureşti, 1958, p. 210.
9
ca un nor, dar rezistenţa mare a aerului le scade brusc viteza împuşcării împrăştiinu-le în timp
ce glonţul îşi urmează drumul. Din canalul ţevii armei, odată cu coloana de aer, flacăra, gazele
şi glonţul sunt scoase şi particulele de funingine, pulbere arsă şi nearsă, unsoare de armă,
particule de metal desprinse din peretele ţevii sau din cartuş, dar şi praf şi alte particule, dacă
arma nu a fost întreţinută corespunzător.
Ele se formează întotdeauna, însă pe suprafaţa ţintei, apariţia, cantitatea şi intensitatea
depunerilor depind de distanţa de tragre. Atunci când sunt prezente pe suprafaţa ţintei,
însoţesc urmele de pătrundere ale proiectilului, contribuin la clarificarea împrejurărilor în care
s-a efectuat tragerea. Urmele secundare sunt descoperite întotdeauna în interiorul ţevii armei,
pe suprafaţa şi în interiorul tubului tras, pe cămaşa glonţului şi mâna sau îmbracamintea
trăgătorului.10
Urmele secundare sunt reprezentate de: urme ale acţiunii flăcării şi presiunii gazelor,
urme de funingine, particule de pulbere nearsă sau arsă incomplet, particule de unsoare, urme
formate de gura ţevii, inelul de ştergere (de frecare) şi inelul de metalizare. Inelul de ştergere
şi cel de metalizare putem spune că formează o categorie de urme secundare, deoarece apar
indiferent de distanţa de tragere, iar celelalte urme o altă ctegorie, acestea fiind prezente
numai atunci când tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită sau de la distanţe mici.11
Inelul de frecare sau de ştergere însoţeşte întotdeauna orificiul de intrare a glonţului,
indiferent de distanţa de tragere. Este creat prin depunerea pe marginea
orificiului de intrare a unor particule de unsoare arsă, oxizi sau microparticule metalice
preluate de cămaşa glonţului din ţeava armei, particule de funingine, praf sau alte impurităţi
care aderă la glonţ în timp ce traversează diverse medii etc.
În momentul pătrunderii glonţului în ţintă, datorită mişcării de rotaţie în jurul axei sale şi a
forţei mari de penetraţie, toate aceste substanţe sunt şterse de pe suprafaţa lui şi se depun de jur-
împrejurul orificiului de intrare, dând naştere unui inel care preia forma acestuia (circulară sau ovală -
în funcţie de unghiul de tragere). Intensitatea depunerilor este cu atât mai mare cu cât uzura ţevii armei
este mai mare şi invers.
Este una, dintre urmele secundare de mare importanţă, care dovedeşte că s-a tras cu o
armă de foc, chiar de la o distanţă mare.
Dacă glonţul străbate mai multe obiecte, inelul de frecare se formează o singură dată,
la nivelul primului orificiu de intrare. Uneori el se continuă pe o mică distanţă pe pereţii
10 Florin Ionescu, Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p.340.11 Camil Suciu, Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pp. 352 – 358.
10
interiori ai canalului creat de glonţ.12
Cum recunoaştem inelul de ştergere? Este un inel de culoare închisă plasat în jurul
orificiului de intrare şi se observă uşor pe obiectele de culoare deschisă.13
Cantitatea particulelor de unsoare arsă de pe cămaşa glonţului depinde de modul în
care este întreţinută arma. Dacă pe ţeava armei cantitatea de unsoare este mare, culoarea
inelului de ştergere este neagră, iar dacă este mică, cenuşiu închis ori cenuşiu deschis.14
Prin cercetarea de laborator a inelului de ştergere, pot fi clarificate următoarele probleme:
- stabilirea orificiului de intrare a glonţului (în special în cazul perforaţiilor create în obiecte
subţiri, termoplastice, sau în obiecte textile şi corpul uman, când forma şi dimensiunile orificiului
de intrare şi a celui de ieşire sunt apropiate şi nu pot fi diferenţiate la observarea cu ochiul liber).
Acest lucru prezintă o însemnătate aparte în deosebirea sinuciderilor de omorul premeditat, deoarece
ori de câte ori orificiile de intrare au un plasament nefiresc (de exemplu între omoplaţi), trebuie să se
ia în calcul în mod obligatoriu, ipoteza omorului.
- tipul de încărcătură explozivă pe care o conţine cartuşul;
-gradul de uzură a armei - cu cât uzura este mai mare, cu atât încărcătura de funingine este
mai mare, iar inelul mai intens colorat;
-ordinea împuşcăturilor - cantitatea de unsoare pe care o conţine inelul de ştergere scade după
fiecare împuşcătură, până când dispare complet. Inelul de frecare al primului proiectil tras prezintă
resturi de ulei şi mai puţină funingine pe când al doilea proiectil, va mării cantitatea de funingine
din inelul de frecare, depunând mai puţine substanţe uleioase15;
-dacă deteriorarea de la suprafaţa unui anumit obiect a fost sau nu produsă cu o armă de foc;
- în materialele suficient de plastice, dimensiunea sa este foarte apropiată de
calibrul proiectilului16.
Operaţiunile de colectare a rezidurilor sunt deosebit de migăloase şi cu rezultate
neconvingătoare în 90% din cazuri ceea ce determină o evaluare sub “beneficiu de inventar”
a acestor urme.
Pentru relevarea inelului de ştergere se folosesc examinarea în radiaţii ultraviolete sau
infraroşii, microscopia electronică şi cea spectrală, spectro-fotometria de absorbţie atomică,
microanaliza spectrală etc..
12 Florin Ionescu, op. cit., p. 345.13 Ilie Botoş, op. cit., p. 94.14 Florin Ionescu, op. cit., p. 345.15 Ilie Botoş, op. cit., p. 9416 Constantin Drăghici, op. cit, p. 281.
11
Inelul de metalizare este cea de a doua urmă secundară care apare indiferent de distanţa de
tragere. Acesta se formează atunci când proiectilul străpunge obstacole
mai dure (de exemplu scheletul osos), capabile să desprindă de pe cămaşa glonţului microparticule
de metal şi să le conserve în jurul orificiului de intrare.
Dacă pe parcursul traiectoriei glonţul întâlneşte pentru prima dată un obstacol dur,
inelul de metalizare se suprapune peste cel de ştergere, confundându-se cu acesta. În toate
celelalte cazuri inelul de metalizare se formează separat de inelul de ştergere. Atunci când
proiectilul a străpuns mai întâi un mediu plastic, elastic (de exemplu, pielea corpului uman) şi
un mediu dur (de exemplu: un os plat din corpul uman).
Atunci când perforează două sau mai multe obiecte dure, glonţul creează mai multe
inele de metalizare. în astfel de situaţii, glonţul preia pe cămaşa sa o anumită cantitate din
materialul acestora, pe care o depune ulterior la impactul cu alte obiecte. Odată cu formarea
inelului de metalizare, glonţul suferă o serie de modificări mecanice, care pot influenţa
procesul de identificare criminalistică a armei de foc.
Deosebirea dintre inelul de metalizare şi inelul de frecare constă în faptul că, în timp ce
inelul de metalizare conţine numai substanţe aderente la suprafaţa proeictilului în inelul de
feracre sunt depuse substanţe aderente la suprafaţa proiectilului provenind din canalul ţevii şi
din diferitele corpuri pe care le-a străbătut sau din care a riocoşat (tabşă metalică, sticlă,
lemn, îmbrăcăminte, etc.).17
Evidenţierea inelului de metalizare se face cu ajutorul radiaţiilor infraroşii sau roentgen.
Pentru determinarea substanţelor care intră în compoziţia sa se folosesc analiza spectrală prin
activare cu neutroni, spectrografia şi analiza chimică. Este posbil ca inelul de metalizare să
nu poată fi evidenţiat prin metodele sus menţionate caz în care se poate utiliza microsonda
electronică.18
Inelul de frecare şi inelul de metalizare se întânlesc indiferent de distanţa de la care se
efectuează tragerea, pe când celelalte urme se cundare se formează atunci când s-a tras cu
ţeava armei lipită de corpul victimei sau de la mică distanţă, sub 1 – 2 metrii.
Urmele acţiunii flăcării se formează la tragerile cu ţeava lipită, sau la
tragerile de la distanţe mici. Arsurile provocate atât de gazele încinse, cât şi de flacăra de la
gura ţevii sunt şi de urme tipice pentru tragerile de la foarte mică distanţă, mai ales pentru
armele automate.
17 Ilie Botoş, op. cit., p. 95.18 Ibidem.
12
Urmele flăcării rezultă din arderea pulberii la o temperatură de 2500°C. Temperaturii
ridicate îi corespunde o presiune ridicată de cea. 3000 kgf/cm3 în canalul ţevii.
Mecanismul formării urmelor flăcării este următorul: arderea pulberii, care la armele cu
ţeava lungă se face complet sau aproape complet în interiorul ţevii, iar la armele cu ţeava
scurtă se termină odată cu ieşirea glonţului din canalul ţevii, produce presiune ridicată şi
supraîncălzirea gazelor. La ieşirea din canalul ţevii, gazele supraîncălzite provenite din
arderea încărcăturii explozive se autoaprind la contactul cu oxigenul din aer, dând naştere
unei flăcări care provoacă arsuri împrejurul orificiului de intrare. Odată cu gazele sunt
aruncate şi particule de pulbere, care produc arsuri la nivelul ţintei.19
Intensitatea arsurilor şi întinderea lor depind de tipul şi vechimea pulberii
explozive, şi de calibrul şi lungimea ţevii armei. Astfel, aceste urme apar cu precădere în
cazul utilizării pulberii negre (cu fum) care nu arede complet în canalul ţevii aşa cum se
întâmplă cu pulberea coloidală.
Urmele flăcării sunt mai întinse când se foloseşte pulberea cu fum, decât când se
foloseşte pulberea fără fum. Pulberea nagră arde mai încet decât cea coloidală, fromând o
cantitate de substaţe solide su formă de săruri de potasiu, iar carbunele şi sulful nu ard
complet, o parte din aceste substanţe devin incandeşcente în canalul ţevii evident, ieşind şi
afară. Pe măsură ieşirii din ţeavă ele se răcesc ca la o distanţă de 10 – 20 de cem falacăra să
dispară.
Depunându-se în jurul orificiului de intrare pe piele sau încalţăminte, articlele
incandescente vor provoca o arsură. Pielea prin deshidratare va căpăta un aspect
pergamentos, de „piele tăbăcită”, iar părul se adună în mănunchiuri, la fel şi articolele de
îmbracăminte din lână.20
Dacă pulberii coloidale nu-i este caracteristică formarea flăcării, aceasta nu inseamnă că
împuşcătura realizată prin folosirea pulberii ei nu ar produce arsuri, dacă se foloseşte
pulberea fără fum la o tragere cu arma atunci urmele flăcării se găsesc la distanţa de tragere
de 3 cm.21
În cazul împuşcăturii realizate prin folosirea pulberii coloidale arsurile se datorează
temperaturii ridicate a gazelor. Acest fel de arsuri le întânlim la tragerile efectuate cu o armă
automată (deoarece sunt trase mai multe gloanţe succesiv) şi în cazul cartuşelor vechi
deoarece punctul maxim de presiune a gazelor se deplaseată spre guraţevii, fiindcă pulberea
19 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.20 Ilie Botoş, op. cit., p. 90.21 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.
13
arde neregulat.22
Acţiunea flăcării se găseşte sub formă de arsură pe haome, piele şi păr. În regiunile
păroase se produce o pârlire a părului ( firele depăr se scurtează şi se îngroaşă la extremitatea
arsă). Arsura pe piele se recunoaşte printr-o pergamentare neagră în jurul orificiului de
intrare, lată de 5 – 10 mm.
Uneori acţiunea flăcării modifică dimensiunile şi forma orificiului de intrare, care
devine mai mare, cu marginile arse şi neregulate (aşa se întâmplă de exemplu în cazul
ţesăturilor de bumbac).
Pe obiectele din lemn, flacăra creează o urmă sub formă de pară de culoare brun-
maronie, iar unele porozităţi ale materialului lemnos se carbonizează şi se spiralează23
Urmele flăcării pot fi descoperite chiar şi pe obiectele folosite pentru sprijinirea sau
ascunderea armei în momentul tragerii, caz în care cercetarea lor contribuie la stabilirea
poziţiei pe care a avut-o trăgătorul.24
Urmele acţiunii gazelor constau din deteriorări mecanice şi chiar dislocări de material
provocate la suprafaţa ţintei de forţa de expansiune a gazelor, care la ieşirea din ţeava armei,
continuă să aibă o presiune foarte ridicată. Limita de acţiune a presiunii gazelor depinde de
categoria de armament folosită la tragere. Astfel, puştile mitralieră şi carabinele provoacă
rupturi până la o distanţă de 10-12 cm, pistoalele mitralieră până la 3-7 cm, iar armele de
putere mică până la 1-3 cm.
Forma deteriorărilor depinde de natura materialului asupra căruia acţionează gazele. în
cazul ţesăturilor textile de exemplu, dacă tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită ori de la distanţe
de 5-10 cm, ele dobândesc aspectul unor rupturi stelare, „în cruce" sau unghiulare.
Acţiunea gazelor este mai mare în cazul armelor care folosesc muniţie cu încărcătură de
pulbere mare, ceea ce crează un volum mare de gaze. La armele cu ţeavă scurtă , acţiunea
gazelor este mai amre datorită situării punctului de presiune maximă a gazelor la o distanţă,
în principiu de 64,5 mm de la camera de explozie, unde presiunea atinge circa 2800
atmosfere.25
Dacă tragerea s-a efectuat cu ţeava lipită, canalul creat de glonţ se prezintă ca o
prelungire a canalului ţevii şi primeşte pe pereţi, presiunea unei mari cantităţi de gaze26, care
22 Ilie Botoş, op. cit., p. 90.23 I. Vasiliniuc, Examinarea urmelor de intrare şi ieşire lăsate pe obiecte, Tratat practic de ciriminalistică, volumul III, p. 194.24 Florin Ionescu, op. cit., p. 340.25 Ilie Botoş,op. cit., p. 88.26 Vasile Măcelaru, op. cit., p. 86.
14
acţionează până la orificiul de ieşire. Datorită acestei împrejurări, în canalul format de glonţ
în corpul uman pot fi descoperite fire şi fibre textile din îmbrăcăminte, fire de păr etc. De
asemenea, când tragerea s-a făcut sub un unghi ascuţit, este posibil ca părul să fie smuls de
presiunea gazelor, marginile rănilor părând a fi tunse. Pielea vie şi cea prelucrată se rup în
formă stelară în jurul orificiului de intrare a glonţului. La obiectele de metal sau de lemn
acţiunea mecanică a gazelor nu se observă, iar obiectele de cauciuc prezintă rupturi
punctiforme.27
O împrejurare demnă de semnalat este legată de forma rupturilor create de gaze, si
anume, la tragerile efectuate din apropiere asupra corpului, pe articolele de îmbrăcăminte, în
zona orificiului de intrare se observă că, rupturile provocate de gaze porduc o răsfângere în
direcţia inversă sensului de înaintare a proiectilui a marginilor rupturii.28
Acest fenomen se explică prin faptul că, gazele pătrund uşor prin articolele textile, prin
orificiul creat de proiectil, însă în contact cu ţesutul cutanat ele revin producând ruptura
materialelor textile şi răsfrângerea marginilor rupturii în direcţia inversă sensului de înaintare
al proectilului.
Aceeaşi situaţie o întânlim şi la tragerile cu ţeava lipită de cutia craniană, gazele pătrund
sub piele însă la contactul cu ţesutul osos revin şi produc ruptura ţesutului cutanat şi
răsfrângerea marginilor acestuia în sesnul arătat.29
Trebuie cunoscut acest fenomen deoarece există riscul de a confunda orificiul de intrare
cu cel de ieşire. Prezenţa urmelor de funingine şi a arsurilor create de flacără indică însă cu
certitudine că este vorba de un orificiu de intrare şi nu de ieşire.
Urmele de funingine (de afumare) sunt rezultatul arderii pulberii explozive, a celei de
iniţiere, şi a substanţelor grase folosite la întreţinerea armei. 0 mare parte din acestea sunt
transformate în microparticule de funingine care sunt antrenate de gaze şi depuse radial pe
suprafaţa obiectelor, sub forma unui strat fin care înconjoară orificiul de intrare.30
Distanţa până la care pot fi evidenţiate urmele de funingine depinde de tipul şi modelul
armei, lungimea ţevii, cantitatea şi calitatea încărcăturii explozive, gradul de uzură a
canalului ţevii şi cantitatea de unsoare pe care o conţine etc..
Cantitate de funingine rezultată în urma arderii pulberii va fi mai mare sau mai mică
27 Camil Suciu, op. cit., p. 353.28 Ilie Botoş, op. cit. p. 89.29 Ioan Iacobuţă, Giorgică Sorin Apetrei, Crminalistică, Casa de Editură Venus, Iaşi, 2008, p.99; Ilie Botoş, op. cit. p. 89.30 Florin Ionescu, op. cit., p. 341,
15
după cum pulberea este cu fum sau fară fum.
Nitroglicerina şi piroxilina nu formează aproape deloc reziduuri solide dar pulberea fără
fum conţine totdeauna diferite adaosuri (grafit, difenilamină, derivaţi ai ureei, săruri de baiu,
etc.). Aceste substanţe formează un reziduu solid care se va depune în jurul orificiului de
intrare, formând un cerc a cărui consistenţă depinde de distanţa de la care s-a tras.
Distanţa de la care s-a tras poate fi dedusă din corelarea datelor privind urmele de
funingine cu datele despre natura pulberii şi tipul de armă. Astfel, în cazul tragerii efectuate
cu pistolul sau revolverul, folosind pulbere fără fum, urmele de funingine sunt prezente până
la distanţa de 20-35 cm. În cazul armelor de vânătoare, ce oloseşte pulbere tară fum
distanţată, la care sunt prezente urmele de funingine (0,5- 1,0 m). De asemenea, tot la armele
de vânătoare care folosesc pulbere cu fum, urmele de funingine se întâlnesc chiar până la
distanţa de 2 m.31
Întinderea suprafeţei pe care se depune funinginea, dispunerea, intensitatea depunerilor
şi culoarea lor oferă date preţioase pentru stabilirea distanţei de la care s-a tras, a vechimii
relative a împuşcăturii, tipului de muniţie folosită şi calibrului armei.
Cantitatea şi intensitatea depunerilor de funingine depinde de distanţa de tragere. Dacă
se trage cu ţeava lipită, urmele se depun uneori sub forma unui inel care înconjoară orificiul
de intrare a glonţului, intensitatea depunerilor fiind foarte mare. Este posibil însă ca inelul să
lipsească. În acest caz, funinginea se găseşte în cantitate mare în interiorul canalului creat de
glonţ. Dacă tragerea a fost executată perpendicular pe obstacol, dupenerea funinginei va avea
o formă de cerc, aproape regulat, de o oarecare lăţime, circa 7 – 10 cm. 32 Pe măsură ce ţeava
armei se depărtează de ţintă, funinginea se depune pe o suprafaţă mai mare, însă într-o
cantitate din ce în ce mai mică, până când dispare complet. Dacă tragerea a fost executată sub
un unghi mai mic de 90°, ea capătă forma unei pete alungite, ovale, neregulate sau cu aspect
de evantai, şi are o concentraţie mai mare în zona centrală (datorită jetului de gaze care
conţine o cantitate sporită de negru de fum) şi mai scăzută spre margini.
Intensitatea urmelor de funingine scade după executarea fiecărui foc, odată cu curăţirea
canalului ţevii de reziduuri. Această împrejurare contribuie la stabilirea ordinii în care au fost
trase gloanţele.
Culoarea şi gradul de solubilitate a particulelor de funingine furnizează date importante
pentru stabilirea tipului de încărcătură explozivă a muniţiei. Astfel, pulberea fără fum creează
urme de culoare cenuşie, greu solubile în apă, în timp ce pulberea cu fum creează urme de
31 Constantin Drăghci, op. cit., p. 282.32 Lazăr Cârjan, op. cit., p. 383.
16
culoare neagră, uşor solubile în apă. Uneori urmele de funingine conţin pete maron, care apar
datorită resturilor din încărcătura de iniţiere a capsei, sau datorită ruginii de pe ţeava. în
eventualitatea în care s-a tras cu cartuşe de calibru mai mare decât cel al armei, urmele de
funingine pot conţine microparticule metalice desprinse din cămaşa glonţului ori din canalul
ţevii. Cercetarea acestor urme se impune în toate cazurile, îndeosebi atunci când glonţul nu
este descoperit în locul faptei.
Evidenţierea urmelor de funingine nu creează dificultăţi, cu excepţia cazurilor în care
sunt depuse pe suporturi de culoare închisă. Pentru relevarea lor se folosesc fotografierea în
radiaţii infraroşii, tratarea chimică, examinarea microscopică, roentgenografia, analiza prin
activare cu neutroni etc1. O parte din aceste procedee permit nu numai evidenţierea urmelor
de funingine ci şi descoperirea altor urme prezente în stratul de funingine, cum sunt cele de
plumb, antimoniu, cupru, nichel etc.
Particulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet se formează la distanţă mai mare
decât celelalte urme secundare, chiar peste 1 m la pulberea cu fum.
Această categorie de urme se formează datorită arderii incomplete a unei anumite
cantităţi de încărcătură explozivă. Arderea incompletă se produce atunci când cantitatea de
pulbere explozivă este prea mică, veche sau umedă, când capsa nu poate aprinde întreaga
cantitate de încărcătură sau când ţeava armei este prea scurtă sau retezată. Particulele de
pulbere nearsă sunt antrenate de jetul de gaze pe direcţia de zbor a proiectilului şi se depun
atât pe obiectele întâlnite în cale, cât şi pe mâna trăgătorului.
Distanţa maximă până la care se depun fragmentele de pulbere nearsă depinde de tipul
de încărcătură explozivă (cu fum sau fără fum), mărimea, forma33 şi greutatea granulelor,
distanţa de tragere şi aşa cum s-a mai arătat, de lungimea ţevii armei. Datorită greutăţii
sporite, ele înving mai uşor forţa de rezistenţă a aerului şi se depun la distanţe mai mari
comparativ cu celelalte categorii de urme secundare. Dacă tragerea se efectuează de la
distanţe până la care se situează limita de acţiune a celorlalte urme secundare, particulele de
pulbere nearsă se combină cu acestea, iar dacă distanţa este mai mare, sunt singurele urme
din această categorie care mai pot fi descoperite.34
Caracterul acestor urme depinde de puterea armei, forma particulelor de pulbere,
greutatea lor, distanţa de la care s-a tras, însuşirile fizice ale obiectului, pulberea acţionând ca
nişte adevărate microparticule, perforând suprafţa ţintei.35
33 Granulele de pulbere de formă cilindrică sunt proiectate la distanţa cea mai mare.34 Florin Ionescu, op. cit., p. 343.35 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.
17
În stofe se creează orificii dacă particulele au dimensiuni mari şi tragerea s-a făcut din
apropiere; particulele se împiedică în fibrele care amortizează şocul.
În scândură se observă pe suprafaţă mici lovituri urmate de denivelări de mărimea
suprafeţei de contact a granulelor de pulbere, care, neputând pătrunde în suprafaţa lemnului,
se împrăştie.
Pe lemnul neted, pe sticlă, metal, granulele pot fi descoperite lipite de suprafaţa
acestora.
Forma urmelor de pulbere nearsă este asemănătoare unui cerc; plasate în jurul
orificiului de intrare, dacă tragerea s-a făcut perpendicular pe planul ţintei. Forma este ovală,
alungită, înjurai orificiului de intrare, dacă tragerea s-a făcut oblic faţă de planul ţintei.
Granulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet, se ridică cu ajutorul hârtiei fotografice
fixate şi umezite, sau a testului cu parafină. Testul cu parafină constă în aplicarea pe
suprafaţa ţintei a unui strat de parafină, care se tratează ulterior cu o soluţie de difenilamină
în acid sulfuric diluat. Soluţia are proprietatea de a colora şi evidenţia nitriţii pe care îi
conţine încărcătura explozivă.
Prin cercetarea particulelor de pulbere nearsă se poate stabili:
distanţa de la care s-a tras;
dacă arma avea ţeava scurtă sau retezată;
tipul de muniţie folosită la tragere;
dacă s-a folosit un cartuş atipic, ori cu încărcătură veche sau umezită.
Tatuajul este consecinţa pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră nearsă sau
arsă incomplet. Uneori acestea au o forţă relativ mare perforând îmbrăcămintea şi
împlântându-se în dermă. La tragerile cu pistolul sau revolverul, tatuajul se formează la o
distanţă de până la 50 cm, iar armele cu ţeava lungă la distanţă chiar mai mare de 1 m.36
Particulele de unsoare apar pe suprafaţa ţintei doar în cazul tragerilor cu arme de foc
bine întreţinute, care au pe canalul ţevii o anumită cantitate de ulei sau vaselină. O parte din
unsoare este preluată de glonţ pe cămaşa sa şidepusă în jurul orificiului de intrare, iar o altă
parte este antrenată de gaze şi proiectată sub formă de stropi pe suprafaţa ţintei, pe o zonă
mai întinsă sau mai restrânsă, în funcţie de distanţa de la care se trage. Numărul stropilor de
ulei scade odată cu numărul focurilor, până când dispar complet..
36 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.
18
Acest fenomen ne poate ajuta să determinăm succesiunea împuşcăturilor. Şi aceste urme
apar pe ţintă când tragerile s-au executat de la distanţe relativ mici.
În literatura de specialitate sunt enumerate o serie de cazuri particulare, în care stropii
de unsoare de la suprafaţa ţintei iau naştere şi în cazul folosirii unor arme sportive de calibru
mic, care utilizează cartuşe acoperite cu strat de parafină. Datorită temperaturii ridicate a
gazelor, parafina se topeşte, fiind proiectată pe ţintă sub formă de stropi similari uleiului sau
vaselinei.37
Pentru descoperirea urmelor de unsoare se foloseşte cercetarea în radiaţii ultraviolete,
sub acţiunea cărora dobândesc o fluorescentă bleu-albăstruie. Atunci când fluorescenta
suportului este apropiată d« cea a urmelor, se poate folosi o coală albă de hârtie care se
presează pe suprafaţa ţintei timp de mai multe ore (aproximativ 24h). Locurile în care sunt
prezenţi stropii de unsoare, sunt evidenţiaţi de transparenţa hârtiei precum şi de fluorescenta
albăstruie provocată sub incidenţa radiaţiilor ultraviolete.38
Prin examinarea de laborator a urmelor de unsoare se determină distanţa de tragere şi
în coroborare cu alţi factori suplimentari, succesiunea împuşcăturilor. Ele pot fi examinate
totodată din punct de vedere fizic, în vederea stabilirii asemănărilor sau deosebirilor faţă de
probele de unsoare folosite ca model de comparaţie.
Urmle formate prin imprimarea ţevii armei. Aceste urme, ultimele din categoria
urmelor secundare, sunt rezultatul tragerii cu ţeava lipită de obiectul în care se trage. Această
urmă poate reprezenta conturul complet al gurii ţevii sau numai o parte a acesteia, iar în unele
cazuri pot fi imprimate şi unele piese din apropierea gurii ţevii sau montate în faţă (vârful
superior al vergelei, a doua ţeavă la armele de vânătoare, amortizorul, recuperatorul de recul,
ascunzătorul de flăcări, etc.).
Orificiul de intrare, în cazul tragerii cu gura ţevii lipită de obiect, este mai mare decât
cel de ieşire. Marginile orificiului vor fi zdrenţuite, cu rupture orientate spre direcţia de
tragere, contra regulii – adică în direcia de unde a venit glontele. Datorită presiunii mari ş
faptului că gaele nu au altă ieşire decât înspre înapoi, acestea vor crea sfârtecări, sfacelări ale
ţesutului cutanat sau franjuri ale căror margini vor fi îndreptate invers cu direcţia de mişcare
a proiectilului.39
Gura ţevii va creea aşa numitul “inel de contuzie”. Datorită reculului, gura ţevii se
retrage, revenind loveşte ţesutul cutanat provocând deshidratarea suprafeţei lovite, datorită 37 I. Vasiliniuc, op. cit., p. 197, Camil Suciu, op. cit., p. 357.38 Florin Ionescu, op. cit., p. 344.39 Ilie Botoş, op. cit. p. 95..
19
temperaturii ridicate.
Imprimarea gurii ţevii va fi totală sau parţială în funcţie de unghiul sub care a fost
sprijinită ţeava de obiect:
imprimarea totală este aceea în care toate părţile proeminente ale ţevii sunt atât
de bine imprimate pe piele, încat permit recunoaşterea cunturului acesteia;
imprimarea poate avea aspectu de „semilună”, caând unghiul sub care s-a
sprijinit ţeava a fost mai mic de 90°.
Secţiunea a II a. Piese şi dispozitive care pot influenţa acţiunea factorilor
suplimentari ai împuşcăturii şi implicit urmele
secundare ale tragerii.
Pentru îmbunătăţirea caracteristicilor tehnico-tactice ale armamentului portabil, în
special ale armamentului militar, fabricile producătoare au creat o serie de piese şi dispozitive
a căror menire este aceea de a spori performanţele balistice ale armelor pe care sunt montate.
Aceste piese şi dispozitive, între care ascunzătoarele de flăcări, recuperatoarele de
recul şi amortizoarele de sunet, influenţează în mod considerabil factorii suplimentari ai
împuşcăturii şi, deci, este necesară cunoaşterea lor în procesul de cercetare criminalistică a
armelor de foc folosite la comiterea infracţiunilor de violentă.
Ascunzătorul de flacără.
Este un dispozitiv care se montează în partea din faţă a ţevii armei şi care are rolul de
a dispersa gazele şi flacăra pentru a împiedica inamicul să identifice locul din care se
efectuează tragerea.40
Particularităţile constructive ale acestui dispozitiv diferă de la un tip de armă la altul.
Astfel, la pistolul mitralieră A.K. 47 este sub forma unor piese cilindrice care prelungesc
ţeava şi care prezintă la un capăt o retezătură în unghi de 45°.41
Tragerea efectuată cu armă A.K. 47, calibrul 7,62 mm, fără ascunzător de flacără, la o
40 Ilie Botoş, op. cit. p. 97..41 Constantin Drăghci, op. cit., p. 283.
20
distanţă de 10 cm faţă de ţeava, va forma o urmă de funingine în jurul orificiului de intrare de
formă circulară, având diametrul de aproximativ 15 cm.
În condiţiile în care aceeaşi armă are montat ascunzător de flacără, urmele de
funingine din jurul orificiului de intrare vor avea o formă alungită, mai pronunţată în zona
retezăturii.
La pistolul mitralieră M.16, calibru 5,6 mm, ascunzătorul de flacără are o formă
cilindrică, având prevăzute în lateral patru fante dreptunghiulare.
Tragerea efectuată cu acest tip de armă la o distanţă de 10 cm faţă de ţintă, când nu
are montat ascunzător de flacără, creează o urmă de funingine de formă circulară cu
diametrul cuprins între 5-10 cm.
Tragerea efectuată cu acelaşi tip de armă, având ascunzătorul de flacără montat
creează o urmă de funingine de formă circulară, dar depozitul de funingine este mai diminuat
în zona corespunzătoare fantelor, iar funinginea este dispersată sub formă de raze în jurul
orificiului de intrare a glonţului.42
Aceeaşi formă de raze dispuse circular o întâlnim şi în cazul armelor dotate cu
ascunzător de flacără cilindric, având prevăzute pe pereţii laterali ai acestuia orificii circulare
(P.S.L. calibru 7,62 mm).
Utilizarea din punct de vedere criminalistic a urmelor de acest gen este aceea că, în
funcţie de caracteristicile urmei secundare se poate aprecia dacă s-a utilizat o armă prevăzută
cu acest ascunzător de flacără.
Comparându-se datele legate de aspectul general al urmei cu cele care pun în evidenţă
calibrul armei, se pot face supoziţii cu privire la tipul de armă folosit.
Recuperatorul de recul.
Pentru a diminua reculul armei în vederea măririi preciziei tragerilor, producătorii de
armament au realizat un dispozitiv de acest gen.
Rolul acestui dispozitiv este acela de a dirija prin două fante laterale denumite
„frâne", gazele rezultate în urma tragerii realizând o împingere a armei înainte.
Acest fenomen duce la diminuarea considerabilă a reculului armei şi se datorează
faptului că, gazele, flacăra şi funinginea sunt dirijate în lateral, prin cele două fante, în
momentul în care proiectilul depăşeşte cele două orificii, realizându-se un proces de frânare.
Totuşi, nu la orice categorie de muniţie se manifestă acest fenomen, ci numai la muniţia care
42 Ilie Botoş, op. cit. p. 97.
21
utilizează pulbere granulată cu un coeficient de peste 95%.43
La muniţia care conţine pulbere cilindrică cu un coeficient de ardere mai mic,
particulele de pulbere arse incomplet sau nearse, având o greutate specifică mai mare, nu sunt
ejectate lateral, ci urmează proiectilul, formând urme secundare în jurul orificiului de intrare,
însă mult diminuate sub aspectul volumului.
În urma tragerilor experimentale efectuate cu arma tip A.K. 74 cal. 5,45 mm. s-a
constatat că, la tragerile efectuate la 20 cm distanţă pe ţintă nu se evidenţiază urmele
factorilor suplimentari.
În aceste cazuri trebuie examinate cu atenţie urmele rămase în jurul orificiului de
intrare şi putem avea surpriza să constatăm doar existenţa inelului de ştergere, deşi tragerea s-
a efectuat de aproape.
Determinarea calibrului şi prezenţa factorilor suplimentari pe unele obiecte dispuse
lateral de ţintă ne poate indica faptul că s-a utilizat o armă cu recuperator de recul.
Amortizorul de sunet.
Este un dispozitiv utilizat la armamentul portabil cu destinaţii speciale, utilizat de
unităţile speciale de poliţie, de structurile antiteroriste, de agenţii serviciilor pentru operaţii
speciale, dar, în egală măsură, şi de o gamă largă de infractori.
Acest dispozitiv are rolul de a diminua zgomotul împuşcăturii pentru a permite celui
care execută foc asupra unei persoane să acţioneze conspirat.
Principiul de funcţionare al amortizorului de sunet este similar cu cel utilizat la tobele
de eşapament de la autoturisme pentru amortizarea zgomotului produs de motor.
Toate amortizoarele de sunet sunt de formă cilindrică şi se montează în partea din faţă
a ţevii armei. In interior acestea au mai multe compartimente şi partea din faţă este obţinută
printr-o membrană confecţionată din cauciuc.44
În urma împuşcăturii, gazele, funinginea şi mulţi alţi factori suplimentari care preced
sau succed proiectilul sunt dirijate pe canale laterale în compartimentele amortizorului, ceea
ce diminuează mult zgomotul împuşcăturii.
Acest fenomen influenţează foarte mult forma şi volumul urmelor secundare. Astfel,
la o tragere executată de la o distanţă de 10 cm faţă de ţintă, cu pistolul mitralieră de asalt,
INGRAM M. 10, de fabricaţie americană, cu muniţie Luger, calibru 9 mm, când arma nu are
43 Ilie Botoş, op. cit. p. 100.44 Constantin Drăghci, op. cit., p. 286.
22
montat amortizorul, urmele create de funingine pe ţintă vor fi de formă circulară, cu
diametrul de 17 cm, dispozitivul de funingine fiind repartizat uniform, mai accentuat în jurul
orificiului de intrare şi diminuat spre margini.
Dacă se efectuează o tragere cu aceeaşi armă, utilizând amortizorul, urma de
funingine va fi de formă circulară, cu diametrul de 8 cm, dispozitivul de funingine fiind
repartizat concentrat sub formă de cercuri în jurul orificiului de intrare.
Prin intrarea gazelor în compartimentele laterale ale amortizorului şi o parte din
funinginea rezultată în urma arderii pulberii va fi antrenată în aceste canale. Acest fapt
explică diametrul redus al urmei, totodată membrana din cauciuc face ca urma să fie mai
concentrată, sub aspectul volumului şi să ia forma unor cercuri concentrice.
Aspectul relativ redus, din punct de vedere al diametrului urmei de funcţionare, cât şi
prezenţa cercurilor concentrice, colaborate cu absenţa zgomotului împuşcăturii, evidenţiază
utilizarea de către infractori a unor arme prevăzute cu amortizor de sunet.
Au fost cazuri în care autorii unor infracţiuni cauzate cu arme de foc au utilizat
dispozitive de amortizare a sunetului, improvizate, confecţionate din tuburi pentru spray.
În aceste cazuri, s-a decupat partea din faţă a tubului spray unde este montat ejectorul,
tubul fiind aşezat în faţa armei. Fundul tubului nu se găureşte tocmai pentru a împiedica
difuzarea zgomotului. Fundul tubului fiind perforat de proiectil, funinginea şi celelalte urme
create de factorii suplimentari rămân în proporţie de 95% în interiorul tubului.45
În principiu un asemenea amortizor, confecţionat artizanal, putea fi folosit la o
singură tragere.
Au fost cazuri în care interiorul tubului de spray a fost compartimentat iar partea de
care se ataşa arma adaptată în aşa fel încât dispozitivul artizanal putea fi utilizat ca un
amortizor produs în serie.
Infractorii specializaţi în comiterea acestui gen de infracţiuni, folosesc pentru
inducerea în eroare a organelor de anchetă şi alte improvizaţii, de pildă, recipiente din
material plastic, acestea se folosesc în aceleaşi condiţii ca şi tuburile de spray. Interpunerea
între armă şi ţintă a unor obiecte pe care proiectilul le străpunge uşor, dar care reţin urmele
secundare.
În situaţiile în care din datele de anchetă rezultă că tragerea s-a efectuat din apropiere
însă examinarea externă nu evidenţiază prezenţa urmelor secundare, aceste urme trebuiesc
căutate şi pe alte obiecte (perne, articole de îmbrăcăminte) care au putut fi interpuse între
45 Ilie Botoş, op. cit. p. 103.
23
armă şi corpul victimei.
Secţiunea a III-a. Regimul în care se execută focul.
Forma şi distanţa la care acţionează factorii suplimentari ai tragerii nu sunt influenţate
numai de dispozitivele şi piesele enumerate mai sus, care sunt montate la gura ţevii ci şi de
regimul în care se execută focul.
În condiţiile tragerii în regim de foc automat, cu arme a căror cadenţă de tragere
depăşeşte 1000 lovituri/min arma fiind menţinută pe aceeaşi distanţă de tragere, particulele
de pulbere nearse sau arse incomplet acţionează pe distanţe cuprinse între 5-9 m, în funcţie de
calibrul armei şi de numărul de cartuşe trase ?ntr-o rafală.
Condiţiile pentru ca regimul în care se execută focul să influenţeze acţiunea factorilor
suplimentari ai tragerii şi implicit urmele secundare sunt46:
- focul să se execute în rafale lungi (peste 7 cartuşe);
- arma să fie menţinută pe aceeaşi direcţie de tragere;
- calibrul armei (7,62 mm-9 mm);
- pulberea să nu aibă coeficient de ardere peste 95% (pulbere granulată).
Fenomenul are următoarea explicaţie: fiecare proiectil tras, în momentul ieşirii din
ţeava armei, are o mişcare helicoidală, pentru menţinerea poziţiei pe traiectorie. Această
mişcare creează în jurul proiectilului curenţi turbionari.
Succesiunea rapidă a proiectilelor pe aceeaşi direcţie accentuează acţiunea curenţilor
turbionari asupra particulelor de pulbere arse, semiarse sau nearse, care fiind în suspensie
sunt angrenate pe traiectorie.
În aceste împrejurări se constată că distanţa la care acţionează factorii suplimentari
este mult mai mare ca fiind influenţată de condiţiile enunţate mai sus.
în aceste cazuri în jurul orificiului de intrare se evidenţiază particule de pulbere arse
incomplet sau semiarse în anumite situaţii chiar de funingine, care sunt dispuse neuniform şi
pe o rază relativ mare, faţă de tragerile executate de la mică distanţă.
Pentru ilustrarea acestui fenomen redăm următoarea speţă:
La data de 16.01.1992 în zona interzisă a perimetrului U.M. 01367 Şimleul Silvaniei a
pătruns un autoturism Aro, soldatul V. I. aflat în post de santinelă a somat şi după executarea
46 Ilie Botoş, op. cit. p. 106.
24
focului de avertisment în plan vertical, militarul a fixat pârghia de siguranţă la foc automat şi
a executat în direcţia autoturismului o rafală de 24 cartuşe.
Ca urmare a focului executat de santinelă asupra autoturismului, numita V. A.
ocupanta locului din dreapta faţă a fost împuşcată mortal.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la locul faptei, s-a constatat că în jurul orificiilor de
intrare din parbriz, se observă urme secundare create de paniculede pulbere arse şi semiarse.
Acest fapt indică o tragere efectuată de la mică distanţă.
Descoperindu-se la o distanţă de 9 m în faţa autoturismului urmele create de
încălţămintea militarului în zăpadă, precum şi un număr de 24 tuburi cartuş cal. 7,62 mm,
lateral dreapta la o distanţă de 2,5 m faţă de urme, s-a concluzionat că acţiunea la o asemenea
distanţă a particulelor de pulbere arse şi semiarse s-a datorat curenţilor turbionari rezultaţi în
urma tragerii în regim de foc automat a unui număr de 24 cartuşe.
Cunoaşterea tuturor factorilor care sunt de natură să influenţeze urmele secundare ale
tragerilor, efectuate cu armele de foc, permit organelor de cercetare penală să aprecieze în
mod corect atât distanţa de la care s-a tras cât şi modul de formare al urmelor.
Pentru a evita elaborarea unor concluzii greşite este indicat ca în funcţie de
particularităţile şi complexitatea fiecărui caz, să se efectueze experimente în vederea
verificării ipozelor emise.
Cunoscând armele de foc, modul de funcţionare al acestora, precum şi urmele care se
formează ca urmare a împuşcăturilor, se poate trece la cercetarea faptelor ilicite comise ca
aceste arme.
Pericolul pe care-l prezintă armele de foc este relevat de uşurinţa cu care acestea pot
provoca decesul unei persoane; mai mult, deţinerea lor în afara condiţiilor stabilite de Legea
295/2004 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor în România constituie infracţiune.
Pentru aceste motive se impune o activitate energetică de depistare a persoanelor care
deţin ilegal arme de foc şi muniţii.
Interes prezintă şi fabricarea artizanală a armelor de foc. Din materiale diverse s-a
reuşit construirea unor arme de foc, variate ca formă, sistem de dare a focului, calităţi
balistice şi muniţie.47
În general armele confecţionate artizanal sunt rudimentare, având calităţi balistice net
inferioare armelor fabricate în serie. Cu toate acestea infractorii în numeroase cazuri reuşesc
să îşi realizeze scopul propus.
Construirea artizanală a armelor de foc, vizează scopuri ilicite, demonstrând
47 Ilie Botoş, op. cit. p. 109.
25
periculozitatea atât a îndeletnicirii cât şi a armei. Urmele create de aceste arme sunt
întotdeauna particulare.
Cercetarea amănunţită a urmelor formate prin întrebuinţarea unei arme de foc este
necesară, întâi de toate, pentru o corectă apreciere din punct de vedere criminalistic a
obiectelor găsite la locul faptei. Bunăoară, necunoaşterea modului de formare şi a
caracteristicilor urmelor secundare împuşcăturii poate influenţa negativ desfăşurarea
cercetărilor şi rezultatul anchetei.
Necunoaşterea urmelor care se formează pe elementele cartuşului şi a valorii lor în
identificarea armei cu care s-a tras, pot duce la creearea accidentală a altor urme (însemnarea
proiectilelor) fapt care poate degenera rezultatul examinărilor de laborator.
26
Capitolul al III-lea. Tehnici şi procedee moderne de
investigare a urmelor secundare ale împuşcăturii
Secţiunea I. Particularităţile cercetării la faţa locului.
Expertiza balistică.
Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod sustanţial
la realizarea scopului procesului penal.
Cercetarea la faţa locului reprezintă condiţia de bază pentru soluţionarea cu secces a
cauzelor penale, ntru cât, în marea majoritate a infracţiunilor, rezultatele obţinute cu acest
prilej constituie punctul de plecare, determină direcţiile în care se vor desfăşura ulterior
cercetările. Alteori, cercetarea la faţa loului reprezintă singura modalitate de obţinere a
probelor în prima fază a cercetărilor.
Cercetarea la faţa locului a infracţiunilor săvârşite cu arme de foc vizează descoperirea
urmelor specifice împuşcăturii şi celorlalte categorii de urme, cum sunt urmele mijloacelor de
transport, urmele de picioare, papilare, bilogice, firele şi fibrele textile etc.
În funcţie de specificul şi urmările faptei, în echipa desemnată să efectueze cercetarea,
trebuie cooptaţi în afara specialistului criminalist, un specialist armurier, un pirothenist şi
medicul legist.
Principala sarcină a ofiţerului criminalist în cercetarea faptei, la infracţiunile în care au
fost folosite arme de foc, o reprezintă investigarea cu atenţie şi minuţiozitate a locului faptei,
descoperirea armelor de foc, a cartuşelor şi urmelor de împuşcătură, precum şi fixarea locului
şi a stării în care au fost găsite acestea.
Pentru descoperireea tutror urmelor împuşcăturii şi clasificarea încă de la faţa locului a
împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, pe lângă utilajul existent în trusa criminalistică
universală de cercetare la faţa locului, se mai folosesc următoarele mijloace tehnice:
detectoare de metale, electromagneţi, surse de radiaţii infraroşii, aparatură roetgen portabilă,
27
diverşi reactivi chimici cum sunt de exemplu alfa-naftilamina, difenilamina sau burcina în
acid sulfuric, disozitivul pentru stabilirea ddirecţiei şi unghiului de tragere etc..48
Mijlocul principal de fixare a probelor găsite la faţa locului este procesul-verbal, în
care se va consemna amănuţit locul unde a fost găsită arma, glunţul tubul urma împuşcăturii
etc., poziţionarea în spaţiu cercetat în funcţie de obiectel principale de detaliu şi celelalte
elemnte importanţe privind specificul celor descoperite la faţa locului. Consmenarea în
procesul-verbal impune, alături de efectuarea de fotografii şi schiţa obiectelor principale de
detaliu, filmări, în cazul exploziilor.
La fixarea prin intermediul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, pe lângă
obiectele pe care au fost descoperite urmele secundare ale tragerii şi plasamnetul pe ca îl au
oe suprafaţa acestora, se vor mai descrie întinderea suprafeţei pe care s-au depus, forma,
culoarea, mirosul şi intensitatea depunerilor.
Pentru o analiza cât mai eficientă a urmelor secundare ale tragerii este importantă
această activitate a cercetării criminalistice, deoarece de aceasta ţine identificarea şi
prelevarea materialului de analiză pentru laborator, pentru a se putea oferi o analiză cât mai
complexă si cât mai departe de dubiu, care poate lămuri aspectele pregnante în soluţionarea
cauzei.
După cum s-a văzut urmele secundare se depun pe ţintă numai când tragerea se face cu
ţeava lipită sau de la distanţe mici. Ele se caută pe cropul şi îmbrăcmintea victimei, pe
obiectele situate pe direcţia de tragere, precum şi pe mâna, corpul şi îmbrăcămintea
trăgătorului.
Prezenţa urmelor secundare în ceea ce priveşte pe trăgător se poate explica, pe de o
parte, prin faptul că, imdiat după executarea focului, o anumită cantitate din funinginea şi
pulberea nearsă care au lovit ţinta, este aruncată înapoi, depunându-se pe mâna trăgătorului,
iar pe de altă parte , odată cu deplasara închizătorului spre partea din spate a armei, sub
acţiunea forţei de recul a gazelor, o altă cantitae de funingine şi pulbere nearsă este împinsă
înapoi, depunându-se pe mâna şi chiar pe obrazuş, sau umărul trăgătorului (în cazul armelor
cu ţeava lungă fixate pe umăr).49
Recolatrea particulelor de pulbere de pe corpul sau îmbraăcămintea victimei sau a
făptuitorului se poate face prin50:
simpla scuturare a îmbrăcămintei sau prin testul cu parafină;
48 Florin Ionesc, op. cit., p. 346.49 Cosntantin Drăghicie, op. cit., 291.50 Cosntantin Drăghicie, op. cit., 291.
28
pe cale chimică prin racţii cu alfa-naftilamină, difenilamină sau burcină în acid
sulfuric;
prin metode fzice, utilizând izotopi radioactivi sau examinările în radiaţii
infrarosşii, ultraviolete;
prin utilizarea alcoolului polivinilic;
cu ajutorul butonilor metalici prevăzuţi cu bandă dublu adezivă simplă sau de
carbon51;
prin utilizarea unui aspirator prevăzut cu un dispozitiv special de filtrare52.
Expertiza criminalistică face parte din categoria mai largă a expertizelor judiciare ce
constituie un mijloc de probă, un procedeu probator, prin care, pe baza unei cercetări
fundamentate pe date şi metode ştiinţifice, expertul aduce la cunoştiinţa organului judiciar
concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe
specializate.
Efectuarea expertizei este facultativă, în principiu, ea fiind dispusă, conform
prevederilor art. 116 Cod procedură penală, de organul de urmărire penală sau de o instanţă de
judecată, atunci când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării
adevărului sunt necesare cunoştinţele unui expert.
Eficineţa constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice depinde, în
bună măsură, de modul în care organele de urmărire penală şi instanţele de judecată dispun
efectuarea acestor expertize. Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar şi a unor reguli
sau cerinţe privind oportunitatea materialelor trimise expertului este de natură să influeneze
direct rezultatele expertizelor.
Experitza balistică judiciară trebuie să stabilească starea de funcţionare a armelor de
foc, unghiul, direcţia şi distanţa de tragere, vechimea împuşcăturii, rumele de pătrundere şi de
ieşire a proiectilelor şi să identifice armele de foc după urmele rămase pe gloanţe şi pe tuburi.
Obiectele examinate de expert n cadrul acestui gen de expertiză sunt armele de foc
industriale sau artizanale, muniţia, tuburile descoperite la faţa locului, gloanţele sau alicele
extrase din victimă, diferite materiale deiniţiere, obiecte de îmbrăcminte purtate de victimă
sau de făptuitor, obiecte din care glonţul a ricoşat sau s-a oprit.53 Cecetarea criminalistică a
urmelor secundare ale tragerii este destinată descoperiri şi examinării urmelor aparţinând
51 James Smyth Wallace, Chemical analysis of Firearms, Amunitio and Gunshot Residue, Editura CRC Press, New York, 2008, p. 11252 J. Andrasko, S. Pettersson, A simple method for colection of gunshot residue from clothing in Journal of Foresnsic Science Society, Volume 31, Număr 3, Iulie 1991, p. 321-330.53 Radu Constantin, Pomipl Drăghici, Mircea Ionitţă, Expertizele: mijloc de porbă în procesul penal, Editura. tehnică, Bucureşti, 2000, p. 188.
29
factorilor secundari ai tragerii cu o armă de foc, formaţi în jurul sau în interiorul orificului de
intrare a proiectilulu, ca şi a urmelor specifice de tragere fromate pe mâna persoanei care a
folosit arma.
În realizarea expertizei specialistul recurge la diferite metode ştiinţific fundamentate
pentru a realiza analiza urmelor seundare al împuşcăturii, acestea fiind examinări de natură
chimică sau spectrală, precum şi metode de certitudine, cum sunt microscopia electronică cu
baleiaj şi microspoectrofotometria în radiaţii infraroşii. . Discuţii si aprecieri de substanşă în
legătură cu tehnicile de examinare în laborator a urmelor secundare ale îimpuscăturii vom
realiza în curpinsul acestui capitol, precizările de principiu formulate mai sus au menirea de a
localiza şi implicit determina locul pe care îl ocupă examinările de laborator ale acestor urme
în cadrul activitaţii criminaliştilor, implicit a organelor de cercetare penală în îndeplinirea
scopului procesului penal.
Secţiuna a II-a. Consideraţii generale privind
obiectul analizei rezidurilor tragerii
În situaţii care implică folosiri reale sau supectate a armelor de foc, detecţia şi
identificarea reziduurilo de la o tragere cu arma pot furniza informaţii preţioase pentru
anchetă.
Ceste reziduri sunt în principal compuse din pulbere arsă şi nearsă de la incărcătura
explozivă, precum şi din pulberea de iniţiere, proectil, tubul cartuşului si arma în sine, şi
aceste reziduri sunt denumite în general rezidurile tragerii. Rezidurile tragerii nu este singura
denumire folosită. În literatura de specealitate adeseori sunt folosite si alte denumiri, precum
rezidurile decarcarii explozive a cartuşului sau rezidurile tragerii cu arma.
Detecţia şi identificarea urmelor secundare ale tragerii sunt de obicei realizate cu
scopul de a determina daca sau nu un suspect a tras cu o armă, de a determina orificiul de
intrare al glonţului sau de astabii distanţa de la care s-a tras. Nu s-au obţinut aceleaşi rezultate
30
prin folosirea analizei urmelor secundare ale tragerii pentru a oferii inforaţii in acheta
criminalistică, în afară de cele enumerate mai sus.
În timpul tragerii cu o armă de foc, cuiul percutor loveşte capsa de iniţiere a cartuşului,
determinând aprinderea pulberii de iniţiere, cu producerea unei flăcări în interiorul tubului
cartuşului. Praful de puşă din interiorul tubului cartuşului începe să ardă, transformând-se din
solid în gaz. Acest volum de gaze, generat în urma arderii prafului de puşcă, creează presiune
în interiorul cartuşului presiune care va forţa proiectilul să avanseze de-a alungul ţevii armei.
Presiunea generată în spatele proiectilului este eliberată imediat duă ce acesta părăseşte gura
ţevii. Proiectilul acţionează ca un dop într-o sticlă cu şampanie bine agitată. Când glonţul
părăseşste gura ţevii artmei, presiunea împinge cu viteză mare rezidurile de tagere în afara
ţevii armei. Reziduurile sunt împrăştiate din ţeavă sub forma unui con fumegând.
Pulberile de iniţiere utilizate cel mai frecvent conţin stifnat de plumb, azotat de bariu,
sulfură de stibiu şi ca rumare rezidurile tragerii conţin, în principal, elemente chimice Pb, Ba,
Sb. elemente chimice mai puţin comune: Al, S, Sn, Ca, K, Cl, Si.
Se pot întânli şi pulberi de iniţiere pe bază de merur, în special în munţia fabricată în
Europa de Est şi utilizată în Orientul Mijlociu. În prezent însă, din motive ecologice, pentru a
aevita contaminarea aerului cu plumb, majoritatea producătorilor de muniţe pentru armele de
foc oferă muniţie fără plumb care conţine Al, Si, Cu şi Sn, asociate uneori cu elementele Sr,
Sn, K şi-sau Ba.
Tubul cartuşului este confecţionat cel mai desea din Pb sau Sb, dar mai există şi
proiectile care conţin aliaje feroase.
Pulberile din interiorul cartuşului pot fi pulbere fără fum sau pulbere neagra (cu fum).
Pulberea neagră conţine o combinaţie de azotat de potasiu (75%), carbun (15%) şi sulf (10%).
Conform unui studiu recent al FBI, pulberea fără fum poate să conţină până la 23 de compuşi
organici. Această pulbere este compusă din nitrat de celuloză (accelerant), nitroglicerină
(material energetic) şi aditivi, cum ar fi difenilamina (stabilizator), etilcentralită sau
metilcentralită (stabilizatori sau-şi agenţi de gelifiere), izomeri ai dinitrotoluenului.
Difenilamina se descompune în N-nitrozodifenilamină şi diferiţi nitroderivaţi.
31
Secţiunea a III –a. Diferite metode şi tehnici de analiză
1. Examinarea şi analiza urmelor secundare ale împuşcăturii de natură organică se
realizează cu rumătoarele tehnici:
teste culoare de difenilamină şi reactivul Griess pentru evidenţierea urmelor de compuşi
organici din categoria nitroderivaţilor;
cromatografia în strat subţire;
lichid cromotografie cu spectometrie de masă;
spectometrie de mobilitate ionică;
electroforeză capilară pentru indentificarea şi analiza ionilor anorganici conţinuţi în
pulberile fără fum arse şi nearse;
cromatografie gazoasă cu spectometrie de masă.
2. Exminarea şi analiza urmelor secundare ale împuşcăturii de natuăr anoirganică se
realizează cu următoarele tehnici:
testele de culoare cu difenilamină şi reactivul Griess pentru evidenţierea urmelor de
compuşi anorganici din categoria azotaţilor;
teste pentru identificarea stibiului cu idoura de trifenillmetilarsonium (coloraţie
portocalie(, a a plumbului şi bariului cu rodizonat de sodiu (coloraţie roşie pentru ambele
elemente, care la adăugare de acid clorhidric diluat devine purpurie indicând prezenţa
plumbului);
spectrometria de absorţie atomică;
chemoluminişcenţa;
spectrometria de emisie atomică cu plasmă cuplată inductiv;
spectrometria de fluorescenţă de raye X;
microscopia electronică cu balneaj cu spectrometrie de raze X, cu dispersie după
energie (SEM/EDS).
Nu toate tehnicile enumerate pot să ofere specificitatea necesară identificării urmelor
secundare ale împuşcăturii n criminalistică, deoarece majoritatea lor nu analizează particulele
ca atare. Singurul echipament care pote să frunizeze informaţiile morfologice şi analitice
refritoare la particulele analizatea într-o manieră nedistructivă şi permite detecţia şi
identificarea particuleler urmelor secundare ale împuşcăturii cu specificitate maximă este
microscopul electronic, cuplat cu spectometru de raze X.
32
Înainte de a trata mai pe larg acestă metodă de analiză a particulelor urmelor
secundare ale tragerii este necesar ase puncta cateva aspecte în legătură cu celelalte metode de
analiză menţionate mai sus, deoarece o analiză obiectivă aa cestor metode este necesară
pentru ca afirmaţia de mai sus sa fie susţinută.
În 1933, Teodoro Gonzalez din cadrul Laboratoul Poliţiei din Mexico City a pus
bazele testului cu parafina54. Acesta presupunea realizarea unul mulaj părţii din spate a manii
persoanei suspectate folosind ceara de parafină fierbinte. După ce s-a răcea şi devenea solid,
ceara era desprinsă de pe mana cu tot cu rezidurile tragerii55. Mulajul era apoi pulverizat cu o
soluţie de 0,25% N-difenil-bezidină în concentrat de acid sulfuric. Reactivul, precum
difenilamina folosit mai târziu, dadea o coloraţie mai albăstruie în reacţie cu compuşi de
nitraţi de la pulberea explozivă parţial arsă sau nearsă..56
În acelaşi timp, se puteau obţine informaţii privind dispersarea particulelor, deşi acesta
era conceput doar pentru a indica prezenţa nitraţilor. Oxidanţii care provoacă o reacţie
pozitivă se găsesc în îngrăsământ, în produsele farmaceutice, lac de unghii, urină etc..
Reactivul Griess a fost găsit mai tarziu a fost un pic mai selectiv de cat celelalte.
Un al procedeu57 întocmit a fost cel pentru identificarea plumbului, bariumului si
animoniu din stifnatul de plumb, azotatul de bariu, sulfura de stibiu folosiţi în pulberile de
iniţiere. Acesta presupunea nişte tampoane umezite cu acid clorhidric diluat care erau fost
folosite pentru a colecta particlele urumelor secundare de pe mâini. Acestea după ce se usucau
erau tratae cu o iodură de trifenilmetilarsonium, apoi, după ce se uscau din nou, o soluţie pe
bază de rodizonat de sodiu este adăugată. Primul raeactiv dacă antimoniu este prezent va
produce puncte de culoare portocalie. Al doilea va da o coloraţie roşie în cazul în care
plumbul sau bariumul este prezent şi după ce se va adăuga o soluţie de acid clorhidric,
punctele se vor colora mov datorită prezenţei plumbului.
Avantajul acestui test, spre de osebire de cel cu parafină este incidenţa mică a falselor
pozitive.
Analiza de activare cu neutroni rapizi este una din cele mai sensitive metode analitice
pentru multe elemente58. Metoda este bazată pe considerentul căa tunci când o monstră este
bombardată cu radiaţii într-un reactor nuclear pentru o anumită perioadă de timpr, atomii
anumitor elemente absorb neutroni. Nucleele care au atras în mod excesiv electroni au un
54 Emilian Stancu, op. cit., p. 249.55 James Smyth Wallace, op. cit., p. 107.56 Francesco Saverio Romolo, Pierre Margot, Identification of gunshot residue: a critical reviw, în Forensic Science Internationl, numărul 119, 2001 p. 196.57 Cunoscut şi sub denumirea “Metoda Harison şi Gilroy”; a se vedea: James Smyth Wallace, op. cit. p. 108.58 Ibidem.
33
surplus de energie ce este adesea elibeat sub formă de raze gamma. Nucleele care au un
surpluy de neutroni se numesc radionuclizi.
Folosind un sistem de măsurare a radiaţiilor capabil să detecteze şi să înreistreze
anumite radiaţii este posibil să se identifice şi cuantifice elementele ce fac interesul analizei.
Numărul de radiaţii gamma pe unitate de timp faţă de energia radiaţiilor gamma este direct
proporţional cu cantiatea elementului cu rpicina din monstra analizată.
Această metodă a fost înlocuită complet cu spectometri a de absorţie atomică datorită
următoarelor dezavantaje:
necesita accesul la un reactor nuclear;
echipament foarte scump şi lipsa personalului calificat;
procesarea lentă a probei datorită timpului necesar irradierii, răcirii şi separării
radiochimice;
slaba detecţie a plumbului, un element foarte important în compoziţia rezidurilor
tragerii.
Spectrometria de absorţie atomică evidenţia urmele de plumb întânlite pe monstrele de
proba luate de pe mâinile persoanei suspecte, dar era inadecvată pentru bariu si antimoniu.
Dezvolatrea atomizatorului termoelectric a făcut ca spectrometria de absorţie atomică fără
flacără mai atractivă pentru laboratoarele de criminalistică. Rezidurile tragerii putând fi
colectate folosind tampoane imbinate cu solutie de acid, spălarea mâinilor cu acid diluat sau
prelevând particulele cu o suprafaţă adezivă. Un dezavantaj al acestei tehnic este acela că nu
se poate realiza analize pentru mai multe elemente simultan.59
Tehnica fotoluminscenţei60 presupune ca monstra ce se doreşte a fi analizată să fie
introdusă în nitrogen lichid si apoi să fie pus sub o lampă cu cuarţ şi xenon pentru a fi
detectate emisiile de plumb şi stibiu. S-au folosit doă metode de colectare a particulelor
urmelor secundare ale tragerii, prima fiind printr-o procedură de spalare, iar cea de a doua
prin prelevarea cu bada adezivă a rezidurilor. Pentru a avea o fundamentare empirică solidă,
au fost prelevate monstre de la diferite persoane inclusiv mecanici auto, vopsitori sau
muncitori in alte domenii, cat timp erau la locul de muncă. S-a constatat o mai mare prezentă
a reziduurilor în spaţiile închise decat în cele deschise. Stibiu a fost detectat în monstre
obţinute prin tragerea cu muniţie ce nu conţinea antimoniu, ce nu conţine in pulberea de
iniţiere stibiu. Pe acelaşi considerent un studiu realizat în legătură cu persistenţa rezidurilor
tragerii pe mâini arată o scădere de aproximativ un ordin de mărime după 1 oră. A fost
59 Metoda Harison şi Gilroy; James Smyth Wallace, op. cit. p. 109.60 Emilian Stancu, op. cit., p. 250.
34
dovedit că rezidurile tragerii pot fi transportate de la o mână la alta şi de pe maâini pe
îmbrăcăminte, în special în interiorul buzunarelor de la pantaloni.61
Numeroase alte metode privind detecţia şi identificarea rezidurilor tragerii au fost
studiate. Voltametria de redizolvare anoidică poate fi realizată cu un echipament nuorea
laborios, dar nu poate determina bariumul. Voltametria de redizolvare anodică cu puls
diferenţial permite detecţii simultane de plumb si stibiu, acestea fiind mai rapide şi mai
sensibile. Tehnica emisiei de raze X induse de protoni (PIXE) oferă o sensitivitate bună, dar
este deficitară datorită unor aplicaţii de rutină ce implică tehnica.62 Spectometria de emisie
atomică cu plasmă cuplată inductiv (ICP/AES) este mai sensitivă decât spectometria de
absorţie atomică în ceea ce priveşte detectarea bariumului. Spectometria de fluorescenţă de
raze X (XRF) permite analiza rezidurilor tragerii pe ţesuturile umane şi pe ţmbrăcăminte,
condirmând posibilitatea identificări unui orificiu de intrare şi oferind infromaţii cu privire la
stabilirea distanţei de tragere.
Seţiunea a VI-a. Microscopia electronică cu baleiaj cu
spectometrie de raze X, cu dispersie după energie.
Metodelor ce nu analizează particulele în individualitatea lor le lipseşte specificitatea
necesară pentru detecţia rezidurilor tragerii în cercetarea criminalistică. Rezulatele oferite de
aceste tehnici de anliză arătau doar că cele trei elemente )plumb, bariu şi stibiu) sunt prezente
pe o suprafaţă, dar nu puteau fi evidenţiate individual din mediul respectiv.
Particulele conţinând plumb şi barom sunt gasite în în emisiile provenite de la arderea
benzinei cu tetraetil de plumb. Plumbul este găsit în materiale de izolaţie, în bornele de la
baterie, în tipul de metal, în sudură, în sticlă şi în vopsea. Antimoniu este găsit în diferite
aliaje, adesea cu plumb, si un oxis al acestuia este folosit ca ignifug pentru amestecul de fibre
de bumbac si poliester.. Bariul este găsit în vopsea, lubrifiant de automibile şi sulfatul de
bariu este principala sursă de prezenţă a bariului pe mâini.
Analiza particulelor se reaizează printr-un microscop electroniccu baleiaj.
Microscopul electronic cu baleiaj (SEM) genereaza un flux de electroni care bombardeaza
61 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 196.62 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 197.
35
proba supusa analizei. Ca rezultat al acestei interactii microscopia electronica cu baleiaj
permite o vizualizare clara a structurii generale a probei; pot fi observate suprafata superioara,
sectiunea transversala si suprafata inferioara. Din asimetria structurii si din micrografii se
poate estima in plus porozitatea si distributia marimii porilor. Limita de rezolutie a unui
microscop electronic simplu se afla in intervalul 0,01 µm (10 nm) pe cand diametrul porilor
suportilor se afla in intervalul 0,1-10 µm. Rezolutii de 5 nm se pot atinge cu alte tehnici
microscopice cum ar fi microscopia cu efect de camp, nanoscopia. 63
Acesta daca este echipat cu un detector de raze X poate să analizeze spectre de raze X
în monstre cu volum de caţiva microni cubici. Un spectometru cu raze X poate separa emisile
de raze X, în funcţie de lungimea de undă de difracţie de la un cristal (WDX) sau sau prin
utilizarea dispersie de energie caracteristică a unui detector de stare solidă.64
Rezoluţia ridicată a imaginilor obţinute este esenţială în identificarea şi separarea
microparticulelor urmelor secundare ale împuşcăturii. Acesta utilizează un fascicol de elctroni
pentru a vizualiza obiectul de analizat. El prezintă o profunzime a câmpului de 200 de ori mai
mare decât a unui microscop optic, o rezoluţie extrem de înaltă şi o capacitate de magnificare
mai mare de 100.000. Suplimentar, în momentul bombardăriiprobei, electronii dau o parte din
ernergia or elementelor prezente în componenţa probei şi această energie poate fi reemisă sub
formă de raze x, la o lungime de undă specifică fiecărui element chimic.
Majoritatea particulelor de tip urme secundare ala împuşcăturii sunt foarte mici (0,5 –
10 microni) şi, deoarece sunt împrăştiate pe o suprafaţă relativ mare este necesar să se
verifice-analizeze suprafeţe mari pentru a obţine rezulate valide din punct de vedere statistic.
În aceste condiţii cautarea manuală a microparticulelor de interes printre mii de alte particule
existente într-o părobă, nu este practică, este mare consumatoare de timp şi este supusă uni
risc mare de inducere de erori. Pe lângă acestea mai putem menţiona şi materialele străine,
cum ar fi fibre şi rămăşiţe de piele care pot face dificilă găsirea rezidurilorilor sau chiar
imposibilitatea de a fi văzute.65
Din acete motive, alternativa automată a identificării/analizei urmelor secundare ale
împuşcăturii este mult mai atractivă, permiţând rularea rapidă, nesupravegheată, a amai
multor probe în timpul nopţii, oferindu-i astfel timp operatorului pentru validarea şi
procesarea datelor.
În conformitate cu standardul ASTM E1588-08, evaluarea particulelor metalice,
detectate prin microscopie electronică de baleiaj, cuplată cu spectometrie de raze X se 63 James Smyth Wallace, op. cit., p. 111.64 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.P. 197.65 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 200.
36
realizează ăe baza morfologiei şi compoziţiei chimice elementelor a a cestora. Din punct de
vedere morfologic, particule cu diametrul cuprins între 0,5 µm cu formă sferică sau ovală, dar
şi agregate cu forme neregulate cu mărimi cuprinse între 1-100 µm, rezultate în urma fuziunii
particulelor de mici dimensiuni, sunt încadrate în categoria urmelor secundare ale
împuşcăturii. Forma particulelor este considerată secundară, în raport cu compoziţia chimică
elementară, pe baza căreia particulele detectate sunt clasificate în „caracteristice” şi
„indicative”.
Astfel, sunt considerate ca particule „caracterisitce” exclusive pentru rezidurile de
tragere, particule de formă sferică cu diametrul cuprins între 0,5 şi 5,0 µm, care conţin
plumb, bariu şi stibiu. Doar 4 compoziţii au fost observate numai în rezidurile tragerii66 : Pb-
Sb-Ba; Ba-Ca-Si cu urme de S; Ba-Ca-Si cu rume de PB dacă Cu şi Zn sunt absente şi Sb-Ba.
Alte compoziţii chimice sunt considerate „indicative” rezidurilor de tragere: Ba-Sb, Pb-Sb,
Pb-Ba, Pb, Sb, Ba, BaAl, BaCaSi cu sau fără urme de sulf.
Atât în particulele „caracteristice” cât şi în cele „indicative” rezidurile tragerii, unul
sau mai multe din următoarele elemente pot fi prezente: Si, Ca, Al, Cu, Fe, S, P (mai rar), Zn
( numai dacă Cu este de asemenea prezent, Ni ( rar întânlit şi numai împreună cu Cu şi Yn),
K şi Cl.
Programul automat aferent microscopului electronic permite detecţia şi identificarea
urmelor secundare ale împuşcăturii, pe baza caracteristicilor morfologice şi a compoziţiei
elementale a particulelor. Fiecare buton este scanat în întregimeiar, după analiza morfologică
şi elementală, particulele identificate sunt clasificate automat în „carcateristice” şi
„indicative”. Particulele identificate sunt relocalizate şi reanalizate manual pentru confirmare,
la magnitudini de 1000 -2000 de ori.67
Pentru evaluarea corectă a rezultatelor analitice chimişti criminalişti trebuie să aibă
infromaţii corealte cu evenimentele produse la faţa locului, referitor la următoarele aspecte:
1. Contaminarea şi transferul urmelor secundare ale împuşcăturii, ca urmare a unor
manipulări greşite sau prin contaminarea cu urme secundare a împuşcăturii de la o tragere
anterioară, aspecte care pot să conducă la rezulate false pozitive;
2. Spălarea mâinilor sau purtarea mănuşilor pot să conducă la rezulate negative false;
3. Timpul de depunere a particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii, în
vecinătatea persoanei care a tras cu o armă de foc. În literatura de specialitate se precizează
că depunerile particulelor urmelor secundare ale tragerii se realizează la un interval de câteva 66 Ibidem..67 Diana M. Wright, Michael A. Trimpe, Summarz of the FBI Laborator’s Gunshot Residue Szmposium Maz 31 – June 3, 2005, în Forensic Science Communication, Volumul 8, Numărul 3, Iulie 2006.
37
minute după producerea împuşcăturii.
4. Tipul muniţiei utilizate. datorită utilizării tot mai crescute a muniţiei fără plumb, nu
mai este posibilă ideintificarea particulelor conţinând plumb, bariu, stibiu ca şi caracteristice,
specifice tragerii cu armele de foc, ceea ce împiedică identificarea corectă a particulelor
urmelor secundare ale tragerii şi poate conduce la rezulatae fals negative;
5. Particlele ce prezintă compoziţii similare (Pb, Sb,şi Ba) cu cele ale urmelor
secundare ale împuşcăturii pot proveni din alte surse decât tragere cu o armă de foc. Diferite
domenii68 de activitate au fost identificate ca surse de particule cu compoziţie similară cu cea
a urmelor secundare ale împuşcăturii.
Metodele dezvolate în laboratoarele criminalistice europene, pentru analiza
particuleor urmelor secundare ale împuşcăturii, se bazează mai ales pe stabilirea aspectului
„caracateristic” decat pe interpreatrea staistică a rezultatelor.
În abordarae „fomală”, particulele rurmelor secundare ale împuşcăturii evidenţiate
într-o probă sunt interpretate confrom regulilor unui protocol general de interpretare, pentru a
determina dacă particulele provin dintr-o sursă specifică sau nu. Problema cea mai
importantă a abordării „formale” o constituie faptul că anumite muniţii (muniţia fără plumb69)
nu produc particule „caracteristice” urmelor secundare ale împuşcăturii.
În abordarea „specifică”, „de la caz la caz”, praticulele urmelor secundare ale
împşcăturii descoperite pe o suprafaţă sunt comparate cu muniţia utilizată. Se apreciază că
această abordare este de mai mult ajutor justiţiei. Ea permite utilizarea rezultatelor
subestimate de abordarea ormală în anumite situaţii şi evită supra estimarea rezultatelor în
altele. Este recomandat ca abordarea „specifică”, „de al caz la caz” să fie rumată, ori de cate
ori este posibil, în interpretarea particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii.
Consideraţiile staitstice şi bazee de date pot fi de ajutor nu numai în exprimarea „gradului de
unicitate” al diverselor particule descoperite, dar mai ales în evaluarea valorii unei ipoteze
particulare. Se consideră necesară dezvolatarea unor modele similare celor existente pentru
alte mijloace de probă (fibre, sticlă estc.) în vederea utilizării teoremie lui Bayes70 în
interpreatrea urmelor secundare ale împuşcăturii.
Prin teorema lui Bayes, pentru a se evalua importanţa unei particule a urmelor
secundare ale împuşcăturii corelate unui subiect sau unei infracţiuni, trebuie să se compare
68 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 206.69 Francesco Saverio Romolo, op. cit,.p. 204.70 pentru mai multe detalii privind aplicarea teorie lui Bayes pentru interpreatrea rezultatelor examinării complexe a expertului criminalist Laszlo Tatar, Teoria Bazes ca metodă de interpreatare a probelor în criminalistică, în Revista de criminologie, de criminalistică şi de penologie,Bucureşti, Anul 2005, Numarul 2, p. 300-304.
38
două ipoteze, prima fiind ipoteza acuzării, suspectul a tras cu arma de foc într-o anumită
situaţie, iar a doua fiind ipoteza apărării, suspectul nu a fost implicat în tragere. Dacă se
descoperă o particulă ce poate fi considerată ca aparţinând urmelor secundare ale
împuşcăturii se apreciază că existenţa aceastia este urmarea descărcării a unei arme, fie
urmarea contactului cu o altă suprafaţă contaminată cu reziduuri ale tragerii cu o armă de foc
( de exemplu: o armă, mâinile trăgătorului, un cartuş ars, consumat etc.).
Raportul de probabilitate, pentru evaluarea importanţei unei probe sub ipoteze
conflictuale, permite expertului criminalist să considere nu numai infromaţia realtivă la o
posibilă sursă a uneia sau mai multor particule, ci mai ales dacă aceasta este corelată cu
activitatea specifică unui suspect.
Terema lui poate fi foarte folositoare ca metodă de interpreatre, evaluare a probelor
deoarece fromula lui Bazes este un instrument obiectiv. Dar metoda nu trebuie supra estimată
ea neputând servi ca unică metodă de interpreatre a oricărei probe sau în orice împrejurări.71
Din cele prezentate mai sus am arătat superioritatea micorscopiei electronice cu
baleiaj cu spectrometrie de raze X, xu dispersie după energie aceasta fiind o metodă non-
distructivă a monstrei supuse analizei, oferind informaţii de ordin morfologic şi elemental cu
rpivire la fiecare particulă în parte ce se găseşte în urmele secundare ale tragerii.
Aceste aspecte vin în contrast cu metodele de analiză în masă, cum ar fi spectometria
de absorţie atomică, analiza cu activare de neutroni rapizi , spectometria de emisie atomică cu
plasmă cuplată inductiv, unde monstra de analizat este dizolvată sau extrasă înaintea
determinării concentraţiei ai tuturor elementelor, astfel sacrfiicând infromaţii morfologice şi
idenitificarea individuală a particulelor. Pe lângă acestea spectrometria de fluorescenţă de
raze X este o metodă de analiză în masă care a fost folistă la analiza elementală a praticulelor
urmelor secundare ale împuşcăturii. Spre de osebire de metodele de analiză în masă pe bază
de dizolvare a montrei într-o soluţie, spectrometria de luorescenţă de raze X este non-
distructivă, totuşi aceasta nu oferăinfromaţii de tip morfologice şi este incapabilă să identifice
individual fiecare particulă a rumelor secundare ale tragerii.
71 Laszlo Tatar, op. cit., p. 303.
39
Concluzii
Identificarea urmelor secundare ale tragerii găsite la suspecţii a provocat pe
criminalisti de multi ani. Microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de dispesie cu
energie este folosită în mod curent de către organele judiciare să idnetifice particulele
urmelor secundare ale împuşcăturii, şi cum s-a dovedit prin această metodă se poate face
diferenţa între mai multe tipuri de particule de la diferite tipuri de muniţie.
Necesitatea de a idenitifica urmele secundare ale împuşcăturii precum şi problemele
privind utilitatea unor metode de indentificare a acestor ureme ridicate în practica orgnelor
de anchetă a făcut ca evoluţia în acest domeniu să fie una foarte dinamică şi amplă. De la
testul cu parafină descoperit în 1914 de către doctorul Iturrioz şi până astăzi la microscopia
electronică cu belaiaj, au fost propuse şi descalificate diferite metode pentru o cat mai buna
identificare şi analiză a particulelor urmelor secundare al împuşcăturii.
Până acum nici o metodă prin care să se obţină informaţii infailibile, deşi astăzi se
poate analiza particula în parte, frunizandu-se desprea ceasta infromaţii de ordin morfologic
şi elemental. Interesul deosbie acordat pentru acest domeniu şi setea de cunoaştzere şi
descoperire sunt premisele următoarelor metode şi tehnici de analiză a urmelor secundare ce
vor apărea în viitor mult mai precise şi mult mai rapide.
Un exemplu în acest sens este tehnica emisiei de raze X induse de protoni (PIXE) este
o metodă de analiză a particulelor urmelor secundare ale împuşcăturii mul mai eficcace
deaorece are o sensitivitate mult mai inaltă la detectarea elemntelor. Dar a fost desconsiderată
datorită operaţiunilor de rutină împovărâtoare.
Prin intermediul PIXE pot fi cuantificate absolut fără utilizarea standardelor, cu
condiţia ca elementar compoziţie de material de pe calea de ieşire din radiografii să fie
cunoscută, care este situaţia în cazul în care semnalul redifuzat particulelor este înregistrat şi
analizate în mod corect. Cu toate acestea, până recent, nu a fost posibil de a analiza fotoni şi
spectrul de particule îndeajuns, de aceea, printr-un cod integrat care utilizează elementar
specificitatea emisiei de raze X induse de protoni pentru a depăşi masă de rezoluţie mică
spectrului de particule, împreună cu adâncimea compoziţiei de sensibilitate de profil a
spectrului de particule în a calcula corect calea de ieşire a razelor X de absorbţie pe.
40
Această tehnică noua faţă de microscopia electronică cu baleiaj cu spectometrie de
raze X, cu dispersie după energie poate detecta particule ale urmelor secundare ale
împuşcăturii pe care a doua metodă nu o poate face, în concluzie ceea ce aduce nou această
metodă este că prin intermediul ei se poate subclasifica particulele urmelor secundare ale
tragerii pentru a se putea realiza o diferenţiere dintre particulele prezente pe aceeaşi monstră
de analizat ce nu au aceeşi origine.72
72 M. J. Bailey, C. Jeynes, Characterisation of gunshot residue particles using self-consistent ion beam analysis. în Proceedings of the 11th International Conference on Nuclear Microprobe Technology and Applications and the 3rd International Workshop on Proton Beam Writing, Debrecen, Hungary, 20-25 July 2008.
41
Bibliografie:
1. Tratate, cursuri universitare, monografii .
1. Ilie Botoş, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu armele de foc, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.
2. Lazăr Cârjan, Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, bucureşti, 2005.
3. Radu Constantin, Pomipl Drăghici, Mircea Ionitţă, Expertizele: mijloc de porbă
în procesul penal, Editura. tehnică, Bucureşti, 2000.
4. Prof. Dr. Mihail Kerbach, Medicina judiciară, Editura Medicală, Bucureşti,
1958.
5. Ioan Iacobuţă, Giorgică Sorin Apetrei, Crminalistică, Casa de Editură Venus,
Iaşi, 2008.
6. Florin Ionescu, Criminalistică, Editura Universitară, Bucureşti, 2008.
7. Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, 1972, Tipar executat la C:P.C.S.
8. E. Petrişor, V. Titic, "Manual de balistică interioară", Editura Militară,
Bucureşti, 1963
9. James Smyth Wallace, Chemical analysis of Firearms, Amunitio and Gunshot
Residue, Editura CRC Press, New York, 2008.
10. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
11. Camil Suciu, Criminalistică, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică, Bucureşti
12. I. Vasiliniuc, Examinarea urmelor de intrare şi ieşire lăsate pe obiecte, Tratat
practic de ciriminalistică, volumul III
42
2. Articole şi studii de specialitate.
1. J. Andrasko, S. Pettersson, A simple method for colection of gunshot residue
from clothing in Journal of Foresnsic Science Society, Volume 31, Număr 3,
Iulie 1991.
2. Francesco Saverio Romolo, Pierre Margot, Identification of gunshot
residue: a critical reviw, în Forensic Science Internationl, numărul 119,
2001.
3. M. J. Bailey, C. Jeynes, Characterisation of gunshot residue particles using
self-consistent ion beam analysis. în Proceedings of the 11th International
Conference on Nuclear Microprobe Technology and Applications and the
3rd International Workshop on Proton Beam Writing, Debrecen, Hungary,
20-25 July 2008
4. Diana M. Wright, Michael A. Trimpe, Summarz of the FBI Laborator’s
Gunshot Residue Szmposium Maz 31 – June 3, 2005, în Forensic Science
Communication, Volumul 8, Numărul 3, Iulie 2006
5. Laszlo Tatar, Teoria Bayes ca metodă de interpreatare a probelor în
criminalistică, în Revista de criminologie, de criminalistică şi de
penologie,Bucureşti, Anul 2005, Numarul 2.
43