Download - Umbrele toamnei poezii
ION IONESCU-BUCOVU
POEZII
2013
priviți în zare
priviți în zare, toamna vine, cad frunze moarte de aramă
și picură din cer rubine,un peisaj pictat în ramă.
privesc la geamul solitarși-ascult prelungile suspinede foi de plop ce cad arar,
priviți în zare, toamna vine.
vine încet ca o mireasă,adusă pe aripi de vânt,
are un văl de frunză deasă,cu rochia până-n pământ.
priviți în zare, toamna vine,păunii lunii sboară blând,
se-adună strugurii-n ciorchineși greierii se-aud cântând.
cu mantii galbene și rupte,doar plopii tristelor alei,
sub vraja toamnei reci și mutedevin eroi de epopei.
luni, 5 august 2013
clipe
am băut din văzduh tot albastrul,eram fericit
că m-am săturat de seteacare mă ardea
până la lacrimi,sunt o fărâmă de lut
dintr-un ocean de lumină,o întrebare fără răspuns în marele haos al lumii,
se rostogoleștevremea peste mine,bătrânele ceasuri
coborâte din turnuricad peste amintirile meleîn singurătatea unei zile
de platină.
luni, 5 august 2013
salomeea
în seara asta soarele a plecat tristca un călător singuratec
căruia i s-a făcut lehamite de lume,lăsând cerul plin de zdrențe de nori
sub întunericul implacabil al destinului,lunecă pe ploaia de stele toate visele mele
către începuturile primordialecând se clădeau lumile din lutul lui Dumnezeu,
doar cuvântul despărțea apele dintre noiși cuvântul era viață și iubire,
atunci în marginea orelor moarte,m-am întemnițat în turnul singurătății,
de atunci strig întruna: unde sunt visele mele,unde sunt izvoarele, unde e fericirea,unde sunt rădăcinile, unde iubirea?
dar moartea?degeaba izbesc piatra cu pumnul,
nimeni n-aude, nimeni nu mă cheamă la masa taborului să mă lecuie de erezii,
peste suișul iederii urcă spre turnul singurătățiiinele amurgite de tristeți și-mi dau mâna
mângâindu-mă pe fruntea obosită de-atâta haos.mă nasc și mor cu fața calmă
sub pulberea de aur a lunii în căutarea unei formedesăvârșite și eterne în potirul
în care prind o lacrimă de rouă,am fost un crin, ooo, salomeea,
cu ochii tăi ca de migdală,cu trupul de șerpoaică sacră,cu pleoape-nchise pe neant,
dar crinul s-a topit în brume,petalele-au murit în ger,
așa sunt toate… toate pier…
marţi, 6 august 2013
nu vă faceți griji, poeți
nu vă faceți griji, poeți,voi muriți în infinit,
culegând truda din nopți,printre somnul nedormit.
picurați în jur tăcere,voi, cu glasul vostru blând,
ați căzut din alte ere,logodiți doar în cuvânt.
fierbeți oasele de zeuîn adâncul styxului,
urna fumegând mereupe altarul visului.
și -n tăcerea stelelor,în amurg roșu și trist,viață dați cuvintelor,prin luciri de ametist.
deși pleoapa voastră plângeși durerea-i numai fiere,
treceți vorbele prin sânge,făurind faguri de miere.
marţi, 6 august 2013
umbra
Se-aridică peste zare umbra-mi ce s-a-ntors din cale,
și în ritmuri de andantetrece prin infern ca Dante,
și se lasă pe furișîntr-un maldăr de frunziș,
printre negrele tenebreumbra luminată-n febre
cade-n stările de viseprintre zările închise.Eu cu fața-n răsărit
văd deja că n-am murit,trupul mi se face seară,în această dulce varăși în ocna unei steleînchid visurile meleși-acolo în pustiire
îmi beau sângele de mireascultând glas de chitară
unde-ngheață floarea rară,unde dorul mă încântă
doar cu cântece de nuntăși-n acest frumos descântluna doarme pe cuvântca o –mpărăteasă vie,
luminând pe la chindie,și cu trena ei suavă
mă-mbie ca o otravă,în crivat de frunze verzi
unde lumile îți pierziîn oglindă de azur
într-un joc secund și pur.Strânge-mă în brațe lină
strivește-mă în lumină,în cuibar de frunze moi
prin ninsori și printre ploiunde-și coase veșniciadorul și melancolia,în palat imperial,
plin de silfii de opalși fă-mă ca să mai zbor
prin haos șuierător,prin epiderma ta de roze
pe calea spre metamorfoze,cu Wagner și cu Shakespeare
în dulce cântec de clavir,și varsă-mă peste poiene
în rapsodii enesciene.
Ce mi-i codrul când de veacuri el se leagănă sub vânt,Ce mi-i omul când se-ntoarce dup-o viață în mormânt,
Ce mi-i dragostea când piere după clipe de candori,Ce-i lumina ce se naște într-un zâmbet de culori,
Ce mi-i limba când se pierde neînțeleasă peste timp,Ce mi-i marea când din valuria ieșit însuși olimp,Ce mi-i lumea ce preschimbă viețile de pe pământCe mi-i dorul fără doină fără niciun fel de cânt,
Purtând sceptrul unei lumi ce se-ngeamănă într-o rază,Printre zodii și planete ce pe toți ne priveghează
Suntem sărutați de demoni, sclavii lor până la moarte,Într-un ochi ce se rotește peste veacuri mai departe,
Când pe buze asfințitul din făpturi imaginareNaște sorii altor lumi din umilul nostru soare
Rămânând de veghe-n turnul unei lumi în universPeste-al nostru suflet sacru amintirile s-au șters,
Vremea-ncearcă să ne-ascundă la o margine de steaVremea asta care trece.
nu mai alerga după vise poete
nu mai alerga după vise poete nu mai alergavisele au aripi de ceară și zboară până
ce cad rănite de-o rază de soare în marelăsându-te gol precum clepsidra din care s-a scurs tot nisipul s-a spart prin sahare
adună-ți aripile și zboară pe-o iluzie-amarădesparte lumini siameze prin marile constelațiiprivește ca dante prin vreme spre alte poeme
trecute prin paradis prin infern și prin purgatoriulasă-ți iubita la margini de timp ea e iluzie
dragostea e o lămâie stoarsă de vlagănu mai aștepta seara cu lună cu stele când
pică tăcerea-n eternitate pe buzele tale amarestrânge în brațe pe nietzsche cu al lui supraomașa grăita zarathusta și rătăcește-te prin ninive
prin palatul assurbanipal ascultând melodiaeternității care învinge totul în luptă cu egoul tău
lasă toamnele, frunzele și alte mărunțișuridin care e făcută poezia metaforele curg singureprin râuri, prin valurile mărilor sau oceanelor
prin cerul speranței care se dilată într-un universmereu în expansiune cu alte lumi cu alte idealuriiubita e o floare care se usucă la primele gerurinu mai strânge în brațe vânt și neant ucigătorcălugăr budist mergi cu șerpii în himalaia ta
acolo e învățătura tuturor filozofiilorși poezia vieții din care vei învăța că
totul este deșertăciune și vânare de vânt…
luni, 12 august 2013
tu treci ca o regină
tu treci ca o regină peste vremeprin valurile vieții care geme,de-ar fi ca să vâslim iar înapoi
de-a pururi am rămâne amândoi.
eu port în suflet lacrimile taleși chipul tău mereu îmi iese-n cale,mi-apare printre pulberea de sori
prin vise ce-o iau razna uneori.
ne strecurăm așa din astre-n astre,printre necazuri grele și dezastre,
și risipim zăpezile din crângprin ochii tăi albaștri care plâng.
deși s-au vărsat rănile în piept,eu stau străin de-o parte și te-aștept,
râmân mereu între iubiri și urăavând în gând gingașa ta făptură.
marţi, 13 august 2013
gând fugar
bătăi de vânt adulmecând a toamnăși a miros de tămâioasă grea,
pădurea mea își schimbă haina –n galben,amurgul e-n culori de peruzea.
în vecernie înoată-n depărtareun soare obosit de-atâta ducă,
se-neacă precum zeul într-o mare,în turme de văzduh ca o nălucă.
mergând tăcut nu știu ce mi se-ntâmplăe o eroare-a nopții visul orb,
mi-au cam căzut zăpezile pe tâmplăși-mi dă ocol neobositul corb.
nopți peste nopți se-adună peste geanădin amintiri fugare și tăceri,
le cuibăresc adesea într-o ranăși le îngrop în ziua cea de ieri.
era frumos când născoceam candoriși cerurile ne erau aproape,
când viața o priveam în dulci culori,iar noaptea ne cădea ușor pe pleoape.
mereu tu, rătăcito, și copil mereu,în lumea ta plecată în tăcere,ai aprins candele în empireu
și te-ai ascuns mereu printre mistere.
joi, 15 august 2013
poem suprarealist
se-adună-atâtea toamne una peste altaprecum într-o carte filele rătăcite
peste tristețile noastre cade ghilotinacerul se strânge în portofelul goliar pe autostradă circulă un ford
la volan un domn cu ochelari numără în fugă teancul de dolaripe margini plopii cântă la pian,un soare orbitor ne scoate ochii
câmpia fuge spre mare ca o magaoaieundeva bate vântul și cântă,
se joacă frunzele toamnei cu noipărul gonește prin fluvii de cermânăstirile și-au deschis porțile
în muzeul clopotelor se-aude sunet de aramă și glas de preot
era cald și pe sofa se iubeau doipaznicul îl citea pe Nietzsche
mai mult dormea și din când în cândse ruga la Tristan Tzara
s-a lăsat întunericul peste autostrada soarelui sună telefonul
în inel de amurg toate gândurile curgtastează un bip o poezie o declarație
de dragoste marinele marinelas -au gripat și motorul și biela
ne-a prins poliția iubitoviteza dragii mei ați depășit-o
pe balustrada bordului mașiniis-au strâns toți nașii și toți finiine-a aruncat în haos dumnezeu
mai bine stăteam eu la locul meu…
vineri, 16 august 2013
marea
balaur uriaș cu o mie de capete,cale către infinit spre porțile cerului,
urletul lui ocheanos în mrejele furtuniiîn care valurile dansează frenetic
un vals de Iohan Strauss.loc unde meduzele nuntesc
printre coralii albaștri în faunade argint a adâncurilor la un loc cu stelele
cerului care scot sunete mioapepe unde orion beat calcă pe turme de miriapode
și zeii se preumblă în veșminte dalbeprin vântul pustiei din adâncuri
pe muzici de harpă.marea liniștită- oglindă
în care se vede toată măreția ceruluiîntoarsă cu lumile în josca-n venețienele povești
unde cruciații și-au înecat corăbiileîn bruma de șoapte ale nopților
scăldate în apele sidefii ale apusului.marea- cuib de ape învâtejit
în valuri de argintveșnic mișcătoare.
marea- urlet sinistru venit din adâncuriizvor de poezie și neprevăzut,loc unde dragostea șopteștete iubesc pe o plajă pustie
și unde ura reînviedupă o zi cu ifose
când iubiții au pus capăt visului.
duminică, 25 august 2013
gânduri de toamnă
mă-ntorc adesea iar acasătoamna a venit în veșmânt răcoros,
vara asta a fost mănoasă,am avut un an norocos.
cad brume prin părul meu lung,toamnele se-adună în geană,
dorule, n-am să-ți alungdurerile culcate pe rană.
timpul meu a trecut ca ieri,se răzbună vremea din urmă,mi-a-nghețat ochiu-n tăceri,dorul în inimă-mi scurmă.
revin mereu în cenușa de-acasă,mai este și iubire și ură,
durerea tăcerii m-apasă,în casă nu e nicio făptură.
mă-ntorc în marele mister,cântece vechi îmi sângeră gura,
mă cuprinde foamea de ger,arunc peste lance armura.
turme de umbre, toamnele-ncetstingând altar de lumină,
o lună bolnavă cade-n nucet,iar vântul o frunză mi-alină.
miercuri, 28 august 2013
undeva la mare
marea cu păsări heraldice,vilele de-a lungul falezei,
micul port tainic îmbrăcat în ceață,grote antice și socluri de statui,
apa între maluri freamătă,clipocește, în timp ce pescărușii
cocoțați pe valuri se clatină-n vânt,zarea spintecată de la nord la sud
de un zmeu ce se plimbă nestingheritpe cer în zilele limpezi,ambarcațiuni pitorești
plutesc ca frunzele pe ape,delicii de azur stins pe colinele din zare,
muzica absurdă a nopții atârnă de urechile noastre,orașul serenissim visează,ochiul cu privirea obscură
vede suprafața lumii rotundăcu acoperișuri bete,
cu frânghii de rufe legate de cer,cu femei și bărbați de lut,care se iubesc și se-njură,
nu e un peisaj suprarealist,cu preerii zănatice,
și nici mahalale cu magazine uriașe,nici zile sfinte de ciulama
sau catedrale închise în care dorm veșnic sfinții,
aici e o lume ce poate fi atinsăcu buzele, are mașini scumpe,
coconi și baiaderesenatori de paie și trompetiști,
trupuri întinse la soare,fecioare las vegas și falși cowboy,
fragmente fatale ale unui visimaginat în arena unui circ de saltimbanci.
aici aș picta un alt paradis,altfel decât Dante,
o commedia în văile raiuluiîn care oamenii goi
cum sunt mereu pe faleză,ar fi imaginea unei democrații antice,
înghesuiți claie peste grămadăsub un cer de ciment
într-un peisaj abstractstau în soarele de după-amiezii,
lipsiți de vise,gândind că viața e un compromis
între naștere și moarte.
joi, 29 august 2013
toamna
toamna se despletește peste visele noastre,culorile arămii ne desfată ochii lacomi de frumos,
sufletul intră-n eclipsă totală,cocorii pleacă din țară pe jos…adu-ne ,doamne, roadă bogată,
adu-ne visele împlinite,din ulcioare fă chipuri de fată,
ferește-ne cât poți de ispite,frumoasă toamnă cu sânii de mere,
cu ochi de cicoare,îți simt din priviri dulceața de miere
și vraja de floare.acum se adună toate visele mele
și zboară nebune la tine,femeie din vise rebele
revin, frumoaso, la mine.ne mângâie vântul și ploaia ne spală
de dulci amintiri din trecut,se ofilește mușcata în oală,
suflet pribeag, cu chipul de lut…
vineri, 30 august 2013
suntem sisiful…
cine să mai scoată capul din șuvoicând ne afundăm în el și noi și voi
o toamnă cu explozii de culoaredeși adesea tot privind, ne doare
și trece toamna tristă și îngaimăiar inimile se roșesc de spaimă
de parc-ar trece un cuțit prin elelăsându-le nătânge și rebele
pigmeii aprigi barba ne-o înțeapăde parc-ar vrea să ne arunce-n groapă
tot cerul este o clepsidră-ntoarsăși ciutura de stele se revarsă
peste pământul aprig și setoscă anul nostru-a fost prea secetos
acestă viață e plină de patimiîn voia vântului picură lacrimi
timpul se-ncheagă din zile curgândnouă ne picură veșnicia în gând
jumătățile clipei aleargă în fugănoi rămânând sub blestemuri și rugă
suntem sisiful cățărat pe-o stâncă
cu mâna-ntinsă spre speranț-adâncă..
sâmbătă, 31 august 2013
seri de toamnă
nu căutați în mine pădurea inocentă,nu căutați în mine freamătul unui râu,
deschid ferestrele peste izvoare,a dispărut o câmpie de grâu.
se șterg din priviri vechile case un nor ușor, un cer spălăcit și apoi zarea,
luna a căzut zăpăcită-n nucet,luceafărul își urmează cărarea.
în noaptea asta s-a oprit aici toamnasub respirația propriului meu vis,
mai iute ca ziua îmi zboară privireadeparte, către orizontul închis.
păsările cad în sus ca fructele coaptedacă întinzi palma le prinzi din zbor,
pădurea amurgește pe perini de frunze,sub vraja muzicii unui dulce izvor.
există atâta singurătate în noi,iar luna nopților toamnei nu mai e lună,
e străbătută de vânturi și ploiși-i blestemată de o nebună.
of, toamnele astea, cum vin peste noi,cu turnuri de întuneric năluce,
cu sufletul bântuit de doruri și ploi,cu viața noastră care se duce.
duminică, 1 septembrie 2013
chipul tău de zână
sosesc târziu de unde-am fostîncerc să-mi amintesc ce-am auzit
și ce-am văzut,lumina îmi evită ochiul,
urechea, cântecul privighetorii,de-aș putea să găsesc un fir conducător
până la scoica în care marea cheamă seara,sau valul ce rupe în inimă
amintiri ancestrale,de-aș putea să găsesc numai un fir
până la chipul tău de zână,să-ți despletesc părul cu tine-ntr-o vrajă,
în această toamnă nevrotică cu false mirajeși-ntinși în patul nostru de vise,
să simt că-ți tragi corpul peste al meu,căutându-ți ochii și picioarele,
când lumina își lasă pustiul peste noi,cufundându-și o rază în metafizica iubirii.
din ochi îți țâșnește toată iubirea,adunată în trupul tău de foc și zăpadă,
susur de crânguri, cuvintele taleîmi aduc tinerețea întreagă,
așa de limpede ești ca un râu,curgând, infinit de frumoasă,
încât privirea mea nu te poate cuprinde.te caut în labirinturi disperate,
în toamne și-n primăveri,în ierni și-n verile toride
și mă cuprinde o frenezie a absențeicare se naște din ochii cuvintelor,
spânzurate pe cumpene de fântâni, țintuite acolo, legate cu bujori,
lângă enigma albă a trupului tău.
duminică, 1 septembrie 2013
tristeți tandre
am spart vioara, țăndări am făut-o,nu mai vreau romanțe să ascult,
aș cânta în pustiu o cantată,auzită undeva de demult,
hrănește-mi durerea ca budda,cu singurătăți de cavernă,
să respir disperarea în voie,ca dafnis și chloe.
timpul nu-l mai dai înapoi,unul lângă altul tot murim amândoi,
întotdeauna sosim târziula cina cea de taină a vieții,
așa suntem noi,așa ne ducem noi, toți poeții.e toamnă și mor trandafiriiclopote bacoviene se sting,
altarul pe cer și-aprinde lumina,sanctuarele morții ne-nving.
vor rămâne goale palate de apă și vis,asta e frumusețea vieții,
care ne-mpinge la nebuniepe noi, poeții.
duminică, 1 septembrie 2013
poetul
s-a agățat de stele poetul,să se mute din destine,arde veacul pentru el,iar el arde pentru tine.
tot ce-a fost în zarea pură,s-a învăluit în ceață,
nimeni nu-i dictează versul,spusa lui devine din viață.
și-n dorul stinselor luminiel se dă victorios,
la temelii, la rădăcini,la măduva din timp, la os.
ies versurile tremurând,sădite harnic ca-n grădină,
și înflorește tei la rând,din întuneric și lumină.
el lasă spațiile albe,nu în hârtii, ci în destin,
se-mbată des cu chipuri dalbe,himere ce dispar și vin.
luni, 2 septembrie 2013
câmpia și tu
prin seara cea dulce cu stele pe cerîmi intră în casă câmpia și râul,
brățări aurite de păsări și toamnacu frunze ce zboară-n corole de spini,
dulce de mână vine c-un râu,aducându-mi un coș cu bucate,arbori de muzici răsar în tăcere
din ei ieșind cuvinte virginedin care fac madone și sfinți,
din frunte-mi răsare-o cavernălocuită de-un fulger barbar,
este câmpia cea care vine la minesau tu, iubito, goală la rădăcina unui copac,
ce zbori într-un cerc visceral, obscur,te urmăresc prin aer,
cățărându-te pe cornul lunii,te urmăresc prin spații,
prin nori pribegi, vârtejuri și aer,înveșmântată-n crini,
printre stele sclipind, regină din nordul silfic,statuie la margini de mare,
te-ai îngopat la rădăcina copacului,și cu tine ai îngropat cheia, cuvântul, inelul…
crește mareea întunericuluiși șterge una câte una
iluziile mele ce depărtează câmpiala bordul nopții
către trupul de aur al singurătății…
marţi, 3 septembrie 2013
constatări autumnalerâul putrezește,
plopii au luat foc în zare,
panglica munților
se pierde în părul tău,
o toamnă care dă șah zărilor;
trece vremea,
ca o văduvă bătrână
cu ochii încercănați
de nesomn,
încep nunțile incognito,
o mireasă se uită pe cer
la cocorii care se duc,
târâți prin aerul zilei
către o lume mai caldă.
turnuri de întuneric
se înghesuie la orizont,
atât de aproape
e singurătatea de noi
încăt ne izbim de zidurile ei,
un fel de clipă beată
ce se lovește de umbre
printre fantasmele
și întâmplările pierdute.
luna stă lungită
la poale de cer,
corpul ei de jeratec viu,
năpădit de stele,
se răsfață pe perne de nori,
delicii de azut
când ne iubeam pe furiș
și credeam că niciodată
nu ne vindecăm
de-atâta bucurie
într-o fărâmă de timp.
vineri, 6 septembrie 2013
mărie
tot mi-e dor și iar mi-e dor,să beau vin dintr-un ulcior
și ulcioru-aș vrea să fie,gura ta, dragă mărie,
astăzi s-a oprit la poartătoamna cu coșul de toartă
și-a venit așa în șoaptesă-ți aducă mere coapte
și cu toamna hop și euc-un dar de la dumnezeu,
ți-am adus vreo cinici inele,să ne poarte către stele
și-n petalele de vissă îmi dai ce mi-ai proms,frunze moarte însingurate
să ne spele de păcate,
să ne urce pân’ la stele,toamna ploilor rebele,strecurați în vis subtil,
să zburăm spre cer tip-til,
să plecăm în dor de dor,lăsând iubirile ce mor,
și să urcăm spre paradisplutind mereu așa în vis…
duminică, 8 septembrie 2013
știu că am să plec
știu că am să plec din tine lume supăratam trecut așa de repede prin viață
ca un meteor pe cerul înnoratcăzut în valul mării care –ngheață
știu că am să plec spre alte lumidincolo de lumea noastră fadăatingând doar tainicele culmiîn albastre zări ca de zăpadă.
știu că muritori suntem cu toțiiși-n toamnă ramurile plâng a moarte
ne fură viața câteodată hoțiilăsând doar amintirea într-o carte
mai știu iubito că te-am adunatdin visele pierdute-n nopți senine
făcusem din iubire un palatîmpodobit cu aur și verbine
adun tăciunii stinși din tinda vecheși-ncerc să mai aprind o dată focul
eram perechea fără de perechece ne găsise-ndrăgostiți norocul
trimite-mi de-acolo din lumea tape frunze ce se duc nemărginirea
și mai trimite-mi dacă se mai poateun mugur să-nflorească iar iubirea.
luni, 9 septembrie 2013
binefacerile civilizației
se zice că lumea s-a făcut mai mică de când cu televizoarele astea care
o aduc în casă și ne face viața amarăne manipulează pe banii noștri
vedem câte-o bucățică de cer saucâte un politician care se scarpină-n cap
și ne povestește ce-ar face el dacă ar fi la putere și-ar avea în mână justiția
aici e demagogia în acestă cutiecare ne scoate din minți cu minciunile ei
această murdărie se întinde ca o pecinginedeschisă nostalgiei fruntea
rămâne mută în tăcere caută un sensvede dacă acestă viață năvălește
spre un sfârșit ne aduce moartea în toate chipurile vine cu crime
cu accidente morți răniți războaietimp probabil excroci fete în bikinibăieți de cartier ne-ndoapă urechile
cu politică cuvintele se topesc în lacrimiseara se lasă pe casă grea telenovelene strâng de gât și fac din noi sclaviparlament de neghiobi ghicitoare
prevăzătoare becaliada pontaniadacrinaniasa toamnă șarpele biblic
țigări cu filtru fier vechi o dezordineploaia dă târcoale pe cer toamnăcu confederație de cocori oamenii
joacă teatru lumea e o scenă banalăiubiri despărțiri prigonite de bahmu
toată energia lui dumnezeu se prăvale în beznă
ochii se deschid în întunericmulțimea oarbă trece pe străzi
în drum spre un miracolcare nu va veni niciodată
luni, 9 septembrie 2013
dorință
seara ta imperialăcu parfum ușor de pași
era o magie neagrăluna a fanar visa
licureau stele în zarepan dansa peste izvoareîntre frunze zburătoare
orb bătrân sulemenitnu-i mai arde de iubit
toamna noastră desfrunzește
dragostele blestemateaer ca pânza de in
unde cerbii dragii vinlâsând frunțile să cadă
în bulboana de năvoadăși printre poteci de gând
aer rece respirândseara ta imperială
cu parfum ușor de pașitrece iar pe lângă noinegăsindu-ne în doi
lirică mi-e azi făpturade parfum ți-e plină gura
de miros de micșuneleca dorul inimii mele
toamna cu tristeți coboarălacrimile-ncep să doară
vino iară peste visecu iubirile promise
toamnele să ne-mpresoarecu frunze de tămâioare
și să plouă peste noi
stele cu potop de ploisă ne ierte de păcatefrunzele însingurateși așa ca de demult
pașii vreau să ți-i ascultși să vărs în colb de steletoate dragostele mele…
marţi, 10 septembrie 2013
întrebare
la geamul meu plânge salcia
toamna isterică s-a-ntins peste tot
zdrențe de nori cârpesc zarea
peste care zboară cocorii spre sud
câteodată sufletul se-mbată și cu iluzii
e o beție bahicăcare creează
iluzia fericiriitoamnele
ne picură melancoliaîn sufletele noastre
manipulate de frunzele moartecare zboară haotic
ca și noi spre nu știu unde…
dragostea e iluziefericirea e iluzie
prietenia e iluzie?plus alte întrebări…
nu știuîntreb și eu așa
ca să mă aflu în treabăca și voi.
miercuri, 11 septembrie 2013
romanță
m-apasă zilele de toamnădoar tu, singurătate, vii
să-mi răscolești iar amintiri,în clipele mele pustii.
se ofilesc iar trandafirii,vin ploile făr’ de noroc,cenușa arsă- a amintirii
a stins cărbunele din foc.
se risipește toamna-n frunzeși florile îngenunchiază,e semnul unei călăuze
când soarele cade-n amiază.
pare-nceputul și sfârșitulacelui vis nemărginit,
nu ne rămâne decât mitulși amintirea c-am iubit.
joi, 12 septembrie 2013
codrule
Plânge ramul prin pădureCă îi frunza călătoare,
Primăvara înviază,Iară toamna frunza-i moare.
Plânge ramul că-i pustiuȘi rămâne singur-cuc,
Codrule, de ce ești trist?,Lasă-mă ca să mă duc.
Plec în lumea mea departe,Călător peste pământ,
Toamna asta ne despartePrintre ploi și printre vânt.
Dorul tău și doina mea,Se-ntâlnesc în primăvară
În poieni de peruzea,Să ne cânte la vioară.
Și de nu ne întâlnim,Să fii, codrule, cuminte,
Că eu nu mai înfrunzesc,Am murit printre cuvinte.
joi, 12 septembrie 2013
vin toamnele, trec toamnele
suspină frunzele pe-aleiprin ploaia infernală
vin toamnele, trec toamneleprin noaptea de cerneală.
viori sihastre-mbătrânesc,romanțe de iubiri,
vin toamnele, trec toamnele,scăldate-n amintiri.
alei pustii, bacoviene,doar pașii ți-i ascult,
vin toamnele, trec toamnele,în timpul de demult.
am îngropat grămezi de viseîn inima pustie,
vin toamnele, trec toamnele,trecutul nu învie.
și dacă mâine vei veni,eu n-o să fiu acasă,
vin toamnele, trec toamnele,de tine nu-mi mai pasă.
așa vrea poate dumnezeu,să desfrunzim iubirea,
vin toamnele, trec toamnele,rămâne amintirea.
vineri, 13 septembrie 2013
dă-mi, doamne, vraja lui orfeusă fac din toamne paradisși să-l cutreier ca un zeu
precum e propriul meu vis.
să văd lumini pe cer dansândîn simfonia de culori,
cum frunzele cutreierândîn dansuri tandre de viori.
se duc grădinile din noi,odată cu cocorii zboară
prin vânturi reci și printre ploiiubirile din primăvară.
atunci ea vine făr’ să vie,un abur printre sălcii verzi,
se face parc’ar fi stafie,și-a coborât printre livezi.
vis
toamna asta a venit peste mine caldă ca o femeie-n somnsă-mi tulbure vinul și văzduhul sufletesc
prin ochi mi se strecoară laptele zileiau căzut mătăsuri tremurătoare din cerprintre copacii trecuți prin mari orgii
de vânt și ploi un galben de cupru pe joscatifelat precum brocarturile covoarelor andaluze
prin care mișună pițigoii și fetele zvelte carerup caietele de școală pe care desenau inimi
și miroase-a mirese și-a fraguțe coaptepe cerul câmpiei paște un cal alb pintenogașteptându-și împăratul să plece departe
în singurătatea acestei zile care face cu mâna cocorilor înșirați pe sfoară
iese din oglindă un trup gol de fată timidși-mi face cu mâna visează fata și strânge
lumina în palme supărată de nepăsarea meași-a împăratului care zice că pleacă
în țara Amurgurilor un fel de suburbiea singurătății devenind proprietar peste Pustiuri.
sâmbătă, 14 septembrie 2013
tata-1943
eu l-am văzut pe tata la patru ani,venise soldat la poartă la noi,
era o primăvară nebună, nebună,copilul din mine nu știa de nevoi.
ne-a luat în brațe și ne-a spusc-a sosit din război de la Cotul Donului,
înfloriseră falnici salcâmii pe suspe unde zburau îngerii Domnului.
ne-a mângâiat și ne-a dat bomboane,îi simțeam răsuflarea și lacrima-n gene
cum cădea pe obrazul meu inocent,privirile noastre se-ntretăiau prin semne.
a venit și mama plăngând de la plugși s-au îmbrățișat ca doi nebuni,
am ars toate durerile mele pe rug,fericit că văzusem părinții mei buni.
apoi ne-a povestit o vară întreagăcum a fost cu războiul ăsta barbar,
cum a scăpat el din vâltoarea focului,trecând Donul înot călare pe cal.
……………………………………astăzi toamna plouă doar amintiri,
am fost în cimitirul nostru din deal,am pus o floare la mormântul luiși l-am văzut pe tata călare pe cal.
duminică, 15 septembrie 2013
de-atâta toamnă…
de-atâta toamnă îmi vine să mă-mbăt,
să prind la fluturi orbi,loviți de streche,
să dau foc la pădurea de pe deal,
să văd cum fug prin ceață noaptea cerbii.de-atâta toamnă
s-au umplut cărăride frunze moarte
și de-argint de rouă,de-atâta toamnă
nu mai vreau să plouă,să văd cocorii
deșirați pe sfoară pe cerul vieții mele cum mai zboară
și-n zborul lor geometric în echer
să-i plimb prin alte lumi fără de cer
spre lumea lor bătută de păcateîntr-un albastru de singurătate,lăsând în minetainice visări,
pe care toamna asta le-aștere pe cărări.
de-atâta toamnă serile se sparg
și cad obol de vise tocmai la mine-n pragși-mi picură pe pleoape
singurătate-n gând
și mă trezesc adesea ca un copil plângând.
de-atâta toamnă,doamnă,
tot te aștept să vii,o umbră călătoarepe străzile pustii
dar nu mă strigă nimenifăptura ta
ce mirosea a luncă,s-a dus în altă lumesub stranie poruncă.e seară peste toamnă
și luna ca un solîmi luminează pragulși pragul mi-este gol,a rămas amintirea,
trecut-a ca un vis…și ce frumos era
și câte ne-am promis!
duminică, 15 septembrie 2013
țipăt de cocor
în aerul rece al toamneis-a auzit un țipăt de cocor,
el trece pe poteci de cerca un erou nemuritor.
se duce-n țara lui de vistot înșirând și alți cocori
într-un echer de cer închis,căutând vraja altor sori.
în urma lui rămâne trist
un codru desfrunzit de vântși în culori de ametist
a căzut toamna pe pământ.
și marea plânge după elcă nu se știe pân’ la varăse mai întoarce singurelsau va rămâne de ocară.
cocor bătrân cu aripi surete vei întoarce iar la noi,
în țara visurilr tale,bătut de vânturi și de ploi?
sau vei rămâne pustiit
visând la tot ce se năzareprivind la zborul celorlalțipe un catarg uitat în zare…
joi, 19 septembrie 2013
nu ucideți cuvintele
nu ucideți cuvintelefiorul lor ne face să visăm
n-am putea să iubim fără elecum ne-am mai spune noi
toate dorurile cum am cânta doinele și cum i-am mai spune
mamei dacă nu mamăcum am mai mângâia iubitadacă nu i-am spune te iubescși florilor cum le-am spunedacă nu floare de cicoarecum am trece cu palmele
peste dealurile noastre de visși peste văile copilăriei
mângâindu-le cu cuvinte vorbitoare scoase din inimilenoastre cum am plânge morții
noștri lacrimile nu sunt de ajunsne trebuie nume, jelania e cântec
rupt din adâncul ceruluicare ne înalță și pe noi
până la Dumnezeu și toamneicum i-am mai spune
dacă nu toamnăcum le-am spune frunzelorcare cad obosite pe potecile
noastre peste care au crescut bălăriide-atâta trecut de-atâta uitare
dacă nu poezienu ucideți cuvintele
ele ne răzbună ele sunt morții noștrisuntem noi copiii și nepoții
care întindem arcul peste carpațiîn această țară sfântă plină de mister…
vineri, 20 septembrie 2013
ah pădurea mea de taină
ah pădurile noastre albastredin care-am ieșit la lumină târziuși-au rărit de tine frunza toamnă
poezia lor cea dulce a zburat în infinitîn vârtejuri aiurite eminescizând candoriși bacoviind durerea unei veștejite flori
ceruri vinete se-arată peste zorii care vinvor cădea zăpezi în iarnă
albe vise din trecut care ne vor amintică suntem fluturi de noapte
în cochilii de mătase paradoxuri renăscutepeste timpul ce ucide ale inimii speranțe
zboară frunze cade bruma, cerne toamna ploaia rară gândurile delirează
pe albastre mări de taină unde pescărușuldoarme peste valuri amurgind
unde ești iubirea mea să te strâng acum în brațe pe nisipul de pe plajace-a rămas ca o sahară între vânturi
și-ntre valuri pustiind inima meaah pădurea mea de taină unde e
podoaba ta frunza cade o clepsidrătimp pe aripi de cocori cad confeti de pe ceruri funigei zboară haihui
tu pădurea mea cea dragăde ce porțile mi-ncui și mă lași pribeag
s-alerg ca un rătăcit în lumedupă asprele himere între dulce și-amăruimângâie-mi fața iubito șterge-mi lacrima
de taină stai pitită printre genenu pleca din gândul meu
că de pleci mă duc și eu pe o aripă de zeuunde nu există lume, undeva în empireu…
vineri, 20 septembrie 2013
mă joc de-a pitita cu tine viață
mă joc de-a pitita cu tine viațăprintre lucruri și duhuri și printre toamne
să nu râzi de mine să nu râzivăd numai fantome și umbre de gâziorb printre lucruri și printre frunzecu ștreangul de gât în hohot de râs
calc pe lumină și pe mormântdestram în taină silaba din vânt
și pun să-mi traducă viața din vissă văd cum e traiul în paradismă joc de-a pitita cu tine viață
adorm cuvinte-chitare în nopți târziiof toamnele of toamnele
cum mă poartă-n melancoliipulpa lunii răstignită pe cer
îmi fură privirea mea lacomăuite iubito cum seamănă ea
cu pulpa ta scoasă din plapomăaripa ta toamnă se pierde în soare
cu frunze ce zboară în vântfulger de lapte cu crengile-amare
ce-și iau zborul de pe pământnori de lebede trec peste cer
și noi flămânzim de-atâta dragostenu mai plânge nu mai plânge
crucea de păsări nătângeîn triunghiuri călătoare
zbor de toamnă plin de visuris-a-necat demult în mare…
sâmbătă, 21 septembrie 2013
poveste romantică
nu mai știu de era seară sau era în visul meubătea vânt rece de toamnă stelele picau din cer
chipul tău era scăldat în licori venețienefrunzele sunau pe cale a nocturne de chopinîntr-o dulce voluptate tu te-ai arătat în vis
coborai din nalte ceruri în armuri de chihlimbarprecum îngerii-nserării ce zburau prin paradisși de care eu sărmanul nu aveam atunci habar
o femeie zână dulce din închipuiri celestelasă-mă să dorm pe vise în crivaturi de argintte vedeam așa departe ca o stampă bizantinăpe-o bazilică creștină printre ruine din egipt
și deodată vii la mine într-o rochie de balprintre pomii toamnei sure care sună a cristaltu erai frumoasă foarte în lințolii de mătase
eu eram bărbatul care te-a primit ca pe-o reginăte păstram așa frumos într-un tablou înrămat
dar deodată trupul tău într-un gol s-a destrămateu am luat noaptea pe umeri ascultând pădurile
cum strigau numele sfânt pe la toate gurilecum plângeau de dorul tău bântuite de blestem
și de-atuncea eu întruna tot mă uit și tot te chemte-am cerut de la izvoare dar izvoarele-au secat
căutatu-te-am prin codri dar codrii s-au desfrunzitși de tine întrebându-i cred că nici n-au auzit
prin lume te-am căutat dar lumea s-a deslumitși-ai rămas ca o povară eroină într-un un mitși prin văi te-am căutat văile s-au făcut deal
și-am umblat ca un nebun precum veșnicul dedalce trecea prin labirint fără nici un ideal
și acum mă-ntreb adesea de-ai fost tu sau vreo himerăvis nebun de os domnesc căutând vreo baiaderăo frăguță de fecioară prinsă-n al dragostei foccare s-a pierdut prin lume fără urmă de noroccad din norii zmeurii porumbeii toamnei recis-au făcut iarbă uscată vechile noastre poteci
de-abia te mai văd prin lume printr-o lume ireală
a căzut peste noi noaptea noaptea vieții de cernealăoh adolescența noastră cărțile prinse-n ghiozdancum se –ngroapă în trecutul de departe an de ancu baudelaire și cu rimbaud ore roșii în amurg
cum trec toate-n amintire cum se duc și cum mai curgspre un nu știu de poveste care-a fost o feerie
serile pline de vise în quadrigă pe câmpiecând zburau pe lângă noi fluturi albi ca de hârtiesub un cer ca de sineală ce rotesc cocori în zbornu știam de nicio toamnă și de nici un viitor…
cromolitografii de vis azvârlea pe deal amurgulsoare pârguit de toamnă într-un dulce fermecat
luna mireasa pierdută dezbrăcată pentru o noaptese plimba pe cer alene ca o doamnă din bizanțavea ochii obosiți de nesomn buzele de anilină
ne privea de sus frumoasa capul gol de lună plinărăsărit din orizonturi ca o falnică metopăcu diademe de aur și pietre de mărgărint
noi înfășurați în noapte ca într-o mătase moartă nu știam ce ne așteaptă și ce zodie ce soartă
rătăciți de-atunci prin lume am rămas doi muritorice se caută într-una de cu seară până-n zori.
marţi, 24 septembrie 2013
autobiografie
eu am făcut un pas în marele necunoscuteram nebunul care credeam că lumea-i mică
purtam cu mine nesomnuri de aurferem poezia de rănile lumii dezlănțuite
țipăt de cocor ce zbura pe-un cer fără stelece trecea mările vânturile vremile valurile
simțeam cum moare liniștea în zărilevitam într-un vis paranoic ca seneca
printre bazaconii scornite-n piața publicăvoiam să fiu ca-n republica lui platonsau ca-n apollinaire eliberat de stres
ce aventuri frumoase cu lumi în filigamăce joc copilăresc mă cuprinsese-atunci
în noua mea geneză printr-un astru filtratunde toamna mă ningea cu-o ploaie de frunze
și mi-aducea geneza singurătății pe aripi de vânt
pân-ai s-ajungi la capătul tărâmului moartevisele mele zbura-vor prin stelele departe
marţi, 24 septembrie 2013
seară de toamnă
pe cerul serii orizontul doarme,mijește dintre plopi un corn de lună,
se-așterne aur pe poteci pustiiși toamna asta parcă e nebună.
în colț de umbre șoaptele apunîn dulci melancolii verlainiene,pe un covor de frunze eu adun
flori veștede de maci și zânziene.
sub cerul infinit și plin de harun lampadar cu stele lumineazăo noapte magică ca de cleștarîn care toamna asta delirează.
mă văd adesea ca în paradis,încremeniți în seară amândoi,când fericiți visam același vissă rătăcim în lume numai noi.
la tine-n brațe toamna astăzi râde, la mine plânge iarși sera-n prag,
s-a strecurat în inimă un gâdece m-a făcut ca să rămân pribeag.
vineri, 27 septembrie 2013
plouă
toamnele vin cu despletiri de frunzeîntr-un concert de dor vivaldian
cocorii desenează geometrii pe certriunghiuri care urcă dealuri surese-ascund apoi în nori până ce pierlăsând în urmă răni de roșu-aprins
și-n suflete melancolii ascunsecoboară seara pe pădurea-n flăcări
mormânt de liniști cade în abisprin umbrele ce plâng adesea-n noi
și ne ucid și ultimul nou visplouă la toamne grele peste mineca-ntr-un potop de ape infernale
un amalgam de ieri de azi de mâinecu clipe calpe searbede banale
din când în când mai plouă și cu visedoar logodind iubirea printre ploisă nu uităm că ne-am iubit și noi…
vineri, 27 septembrie 2013
refecții
se spânzură de cer privirea meași toamna-mi cântă dulce la ureche,stau seara-n pragul meu de veghesă văd cum licurește prima stea.
doar umbre negre și-amintiri târziiapar prin norii care stau să cadă
și trec prin fața mea, o promenadă,tot așteptându-te iubito ca să vii.
tăcerea-ți mi-a adus melancolia,izvoare albastre susură prin munți,foșnesc a toamnă plopii cei cărunți,
a tăcut tristă-n cuiburi ciocârlia.
mă-ntorc în mine cu aripa frântă,mi-adun în mâini scânteile de dor,se sting încet și le privesc cum morca niște frunze-n vântul care cântă
și sună-a ploaie streașina pe sus,cad picături prin negura cețoasă,
eu intru singur murmurând prin casăromanța cu- amintirea ce s-a dus.
duminică, 29 septembrie 2013
rugăciune
de ce toamnele, de ce vin cu dureri ancestralece-mi spintecă sufletul meu rătăcit,fă, Doamne, o minune pe pământ
cum ai făcut cu Mântuitorul,înscrie-mă pe lista ta de om fericit,
sau fericirea nu este pentru noi muritorii,trimite-ne îngerii tăi din cer,
să ne dea aripi să zburăm precum zboară cocoriiprin spații astrale până ce pier.
adună-ne la cina Ta, cea de taină,și dă-ne o clipă de fericire
și mai dă-ne din marea Ta firemai multă iubire, mai multă iubire,
de ce ne aduci toamnele cu atâta tristețe,în zborul lor cocorii sunt fericiți,
trimite-ne și pe noi într-o țară de vis,acolo unde oamenii se iubesc, sunt iubiți.
despletește-ne visele noastre frumoaseși lasă-ne să ne trăim fiorii,
purificând sângele albastru din noicum vin primăvara cocorii
scăldați în soare, verdeață și ploi.ne plecă diminețile pierdutele căutăm și nu le mai găsim
se golesc zilele de secundeși nu mai știm ai cui mai vrem să fim.
duminică, 29 septembrie 2013
generația blestemată
noi am iubit pe furiș,noi am băut pe furiș,
noi ne-am văzut pe furiș,asta s-a văzut
la ieșirea din labirintnoi tot ce-am făcut,am făcut pe furiș,deliciile azurului
le-am contemplat tot pe furiș,pasărea ce se hrănea
cu lumină de lunăam privit-o tot pe furiș
femeia s-a dus,o, diană, peste frumusețea ei
tot pe furiș,absența ei am strâns-o-n brațe,
sfințind-o cu singurătatea.
luni, 30 septembrie 2013
poveste neterminată
iată că putem trăi și fără lunăcum încercăm să trăim fără patrie
prin ploile toamnei pe un cer spălăcitsub respirația unui vis
care nu se va împlini niciodată.în seara asta s-a oprit aici toamna
cu cioburi de azur, cu ape care curgdincolo de timp.
păsările au culoarea umbrei,oamenii par stafii,
îmbrăcați în pelerine albastre.singurătatea se plimbă pe străzi
ieșind din orele dimineților friguroaseca o fantasmă scăpată dintr-o poveste
neterminată.
marţi, 1 octombrie 2013
generația noastră
iată că și veacul acesta a prins conturam fost tineri fără a fi bogați
generația care vine își crează o altă lumenu atât de romantică precum a noastră
cu diplome mai aiurită mai rococoroși de gelozie ne dăm bătuți
după atâtea jertfe inutile care ne-au sluțitvoi nu mai sunteți sensibili la razele luniinici toamnele nu vă mai impresionează
cu melancolia lor deșucheatănici sălciile plângătoare cu frunzișul lor
care scuipă în toamnă licur de stelevoi trăiți în orașe care se pliază
ca armonicile luați moartea cu iarbăbună și iarbă rea cu un ochi care răsare
și altul care apuneîntre zori și amurg doar infernul
democrit și-a smuls ochii ca să poată gândidrumurile noastre au fost ecouri și pași
femei bărbați agonii morți și-nvierizile și nopți răstimp între vise și visefiecare clipă a lui ieri am trăit-o ca
la cinematograf am vânturat viața printre degete ca niște casieri zgârciți
atinși de molime încă ne ținem bine pe picioarerâdem de viitor pe deasupra voastră
lăudăm adevărurile și ne plac fetele frumoasene descoperim în fotografii
trecutul nostru atât de tumultuos și frumusețea care s-a dus pe apa sâmbetei.
miercuri, 2 octombrie 2013
femeia lebădă
se înserează peste totnoaptea când mor stelele
femeia miroase a râuea vine fără să vie.înfășurat în susurul
brațelor eivoi blestema cu patimăclipa când trecerea ei
va fi cântec de pasăre rătăcităprădându-mi somnul
cu gura și umbra ei de lebedă.
joi, 3 octombrie 2013
inocență
vântul își trece degetele prin tăcerea noastră
așa începe toamna sub formă de poveste și năluciri
ziua se preface-n intangibilfemeie nălucă
am uzurpat lumina și stelelene-am ascuns în întunericul nopții
aici e o altă lumeeșecurile se petrec la parter
noi trebuie să împingem cerul mai sus
orice umbră e o tragedieinocența ta demonică
mă face s-o visez pe Emma Bovari.
sâmbătă, 5 octombrie 2013
urmele vremii
urmele vremii pe unde-am visat s-au șters,
umbra aripei pe unde-am zburat a fost strivită
de ploile toamneicare mi-au furat toți cocorii.
vântu-ntomnăriimi-a strâns toți fluturii de frunze
astupându-mi cărărileburdușite de vise.
nordul nopții de toamnămi te aduce
ca ispităîn marea mea de pustiurisă-l ascultăm pe vivaldi.
duminică, 6 octombrie 2013
umbra ta
a surâs miroase searacând apare umbra ta,
ca un râu peste câmpiese revarsă dragostea.
ascultând zumzetul toamneiși cum cântă frunzele,dorul meu atunci învie
și-și înalță pânzele.
e corabie pe maresau ce este dorul meu?printre valuri călătoare
el te caută mereu.
te privește în oglindă,printre fluturii de noapte,ochii tăi, un cer albastru,sânii- două mere coapte.
iluzii nestăpânite,arătările de ieri,
te strecori la mine-n casăprintre gânduri și tăceri.
nu știu, dor îmi e de tine,sau fiorul tremurând,
tu, frumoasa mea stăpână,te-ai ascuns la mine-n gând.
duminică, 6 octombrie 2013
proprietarul de pustiuri
am titlul de proprietate pe pustiuri,de-acum voi muta lebăda albă-n turn,voi bea la rouă dintr-o stea ascunsă,
tot stând la pândă ca un taciturn.
veniți ca să visăm peste Sahare,veniți să v-așezați la umbra vremii,
veniți prin ora aspră de cenușă,ca s-ascultați cum rod în vreme viermii.
l-ați ascultat pe Einstein cum vorbește,să nu-l cătați vreodată printre sfinți,
pe Buddha, pe Rimbaud sau pe Shakespeare,ce rătăcite-au fost aceste minți!
ciutura stelelor se revarsă în noi,din ceruri în zori clepsidra dispare pios,
umbra noastră e mister pe pământ,nu vom deveni decât țărână și os.
eu sunt proprietarul pe pustiuri,n-am cum să mai întorc acum reversul,
văd arhetipuri în oglinzi concave,privind cum se destramă Universul.
marţi, 8 octombrie 2013
în infern
cobor cu sisif în infern și plângem drumul întoarcerii,nu ne întrebăm și nu ne mirăm
de grozăviile întunericului,acolo am văzut ochii
ireal de albaștri, sânii somnoroșiși gura flămândă de săruturi
ale femeii părăsite.acolo se dezleagă de blestemtoate gândurile care înfloresc
în visele noastre.
joi, 10 octombrie 2013
vine toamna, trece toamna…
vine toamna, trece toamna,unde-i lacrima de ieri,
ne rămân decât regrete,îngropate în tăceri.
osteniți ne vin din spațiiherghelii de cai fantasme,în triunghiuri trec cocoriitoți înmiresmați în basme.
clopotele bat a toamnătot cântând a veșnicie,a iluzii fără margini,de dor și melancolie.
sună frunza, bate vântul,ramurile fremătând,
și cu ele numai gândulne îmbie surâzând…
ne plac falsele plăceri,într-un scrâșnet de durere,
numai astăzi nu e ieri,între moarte și-nviere.
trec fantome de iluzii,peste umbrele tăcerii,
printre gânduri și-ntunericse opresc în pragul serii.
vine toamna, trece toamnași cu ea trecem și noi,
așteptăm o primăvară,printre viscole și ploi.
vineri, 11 octombrie 2013
satul meu
sunt mereu lângă tine sat natalpe-aceleași uliți
prieten cu câmpia, pădurea și dealurile,port în mine febra singurătățiiși eresul nevinovat al dorului.
mă mai cunosc decât salcâmii bătrâniși vântul toamnei
și poate frunzele hoinaresau nucul pe care l-a sădit tata în tinerețe.
turnul bisericii din dealîmi e martor
până mă voi pierde sub linia apusuluilângă crucea străbunilor mei.
amintirea a devenit poveste,e un alt soare și-o altă toamnă necunoscută,
ploile vin altfel acum,porțile mi se deschid mai greu,
unde e ceasul meu fericitcând mă plimbam cu tine iubire
pe sub dulcii tei în floare ?
sâmbătă, 12 octombrie 2013
eu te-am iubit
în toamna asta lumina a plecat din cuiburi,
sub brațul nopțiipăsările s-au ascuns și dorm,
o stea a căzut în prag,razele ei cresc din palma mea,
sclipesc precum o torță,este o flacără de răcoare
care umple aerul de frumusețe,apari și tu printre sclipetul ei,
vorbele tale sunt susur de crânguri,ești limpede ca o apă
și infinit de frumoasă,nu știu în ce labirinturi ai căzut,
cerul e tremurare,m-a cuprins o frenezie a absenței,
amintiri din alte lumicu lumini și umbre,
c-un dor nespus de infinit,eu te-am iubit,
în spații albe de destin,în zile ce se duc și vin
eu te-am iubit.
duminică, 13 octombrie 2013
blestem
mândru, falnic și fălos,ședeai ca un chiparoslovite-ar boala pe os,
că de când stai și te rogi,ai răcit la ăi boșogi,curge-ți-ar sângele,
în toate dungile,să-ți cadă cosițele
cum cad din cer gărgărițele,uzurpat de rit
să fii mereu pângărit,zămislit din dispreț
de un zeu măreț,în neîmblânzite păcate,prin vânturi spurcate,
să vorbești numai în dodiic-ai crezut în zodiiși-n vorbe de leac
și n-am cum să le desfac,umplea-te-ar buboaiele și gâlci,
măscărici de bâlci.vine altul și se duce,
tu rămâi tot la răscruceîn locuri cu țarce bete,cu muzici de clarinete,clocit ca o scârnăvie,
numai hoit și carne vie.să rămâi, maică, golaș,
ca un laș,împărat sinucigaș,
fără vâsle și luntraș,să te-adune de pe josnumai carne fără os,
să dansezi la tarantele făcând tuturor bezele,
să-ți cânte la cucuvele,trecând zorile prin ele
și să scuipi în scuipătoaretot plămânul lui matale,c-ai fost crai la viața tași-acum ai ajuns lichea,
te-ar ciopli în marmuri albe,printre cântece și salbe,să rămâi erou pe viață,hoață și petrecăreață,
să-ți cânte în noapte corbii,să-ți ia vederea ca orbii,și la-nmormântarea ta,
să ai tron de catifea,însoțit de șapte popi,
ca, ferice, să te-ngropi!...
miercuri, 16 octombrie 2013
singurătate
leoaică e singurătatea mea,o toamnă, vânt turbat, sau cucuvea,pe unde merg mă însoțește peste tot,întunecat, octombrie plouă mereu,se joacă picăturile pe geamul meu,
ca hoțul am luat noaptea la spinare,în zori sunt pajujul cupidon ce moare,
noaptea colină mi-s pernele moi,călăii somnului mă-ngheață sloi,ploaia lovește-n creștet pe copaci,
pădurea iar mă-ntreabă :ce mai faci?hai să murim, zice pădurea mea,
să ne-ngropăm în flori de peruzea.tu, codrule, renaști în primăvară,
eu nu mă mai pot naște a doua oarăși codru-mi dă binețe: noapte bună!
și toamna-nfiorată cornu-și sună,voi, frunze de argint, hieratice făpturi,
de m-ar atinge vraja romanticei păduri,m-a prins în plasa ei a câta oarăși verde o visez în fiecare seară,
îi bat la poartă: te implor deschide!străbune codru, prietene Alcide,
deschide poarta umbrelor de seară,să dorm la umbra ta în nopți de vară
și să ascult povești din alte lumiși să mă plimb frumos pe alte culmi,copil am fost și mă primeai cu drag,bătrân sunt azi și am rămas pribeag,
leoaică –a fost singurătatea meași m-am ascuns într-o străină stea,mi-am pitit sufletul printre tăceri
căci vremea noastră a trecut ca ieri,mă bântuie tristețea și mă frânge,
când văd singurătatea care plânge.
joi, 17 octombrie 2013
cântecun fulger, a căzut o stea,
e steaua mea cea norocoasă,s-a rătăcit de toamnă codrul
cu vraja lui cea inocentăîn fântâni de somn adânc
dorm bunicii mei pe câmp,tata s-a făcut a iarbă,
mama, rădăcini de prunc,auguridă de durere,
la umbră deasă de nuc.cade totul în târziu
și se-ndoaie totu-n noicând vin toamnele tărcate
cu vântoase și cu ploi,în amurg de Transilvanii
cu Avram Iancu prin munți,s-a topit auru-n țarinicu bătrânii cei cărunți.alții vin să răscolească
după aur și argint,glia noastră strămoșeascăce miroase-a mărgărint,căci de la romani încoace
tot străinul ne-o cam coace,vine ca o pâlpâire
într- o liniște de moarte,și ne fură pe la spatețarina și din bucate.
doamne, vorbele sunt mute,cine stă să le asculte,
plouă încă, timpul a băut,ne doare de-atâta trecut,
țipetele prin destin,din morminte și din oase
se vor răzbuna odată,triste și nesățioase…
vineri, 18 octombrie 2013
singurătate
eu zbor în geometrii perfectecătre un nu știu sideral,
către un cer ce nu e-al meu,ce se înalță în astral.
m-am rătăcit în toamna asta,ca frunza galbenă în vânt,aștept acum printre tăcerisă picur mierea în cuvânt.
o șoaptă umblă peste totși un sărut rămas pe buze,cum totul a trecut ca ieri,ca zborul unei buburuze.
am răsturnat grămezi de visecu dorul drag la căpătâi,
cărările mi-au fost închisede născătoarea cea dintâi.
îmi pleacă visul cu iubirispre înălțimile albastre,
singurătatea toamnei melee semnul răstignirii noastre.
miercuri, 23 octombrie 2013
paradisul ca o dulce călătorie neterminată
delirează toamna printre ornicele tăcerii,lumina s-a făcut brumă
pe tâmpla meanu mă mai strigă nimeni
prin visul de ieri,în odaia de umbre
ascult tăcerea clopotuluiîn seara când speranțavine până la marginea
auritelor gânduri.mă strecor singur
prin frigul unei chemări,prin răscrucile cântecelor
de greieri,prin iarba-nspicată de ieri
într-o idilăcu tine
visând paradisulca o dulce călătorie neterminată.
miercuri, 23 octombrie 2013
mireasmă
în cvadriga toamneitrec prin imperii de singurătate
ca frunzele ce urmăresc cărările goale,
timpul visării a trecut,acum nu mai ascult
decât vorbele vântuluide miază-zi
care-mi duce mireasmafemeii iubite spre tărâmuri
de basm.
când mă voi întoarce,îmi voi aminti de lumina
pe care-am băut-oodată cu stelele dimineții.
joi, 24 octombrie 2013
ramuri de stele
ramuri de stele pe colinele goalecare luminează urmele vremii,stinsele chipuri
se pierd în memorie,eu nu știu
cui voi lăsa acest cerce se leagănă
peste dragostea noastrăși nu știu
cine va părăsi pe cine.
zăpezile de mâinevor înmulți
tâmpla de brumă,va veni leneșa iarnăîn odaia de umbreși ne vom întânliîn visele noastre
de demult.
joi, 24 octombrie 2013
ispita fântânii
din sudul nopții de toamnăîmi trimiți chipul tău
pe care l-am visattrecând peste podul singurătății,
erai frumoasă foarteși aveai aripi de cristal,
am îmbrățișat amândoi valul mării
și ne-am topitca două figuri de cearăîn zborul unui pescăruș.
atunci am plecat din visul tăusă ascultăm tăinuite izvoare
din ispita fântâniiîn care voiam să ne înecăm.
joi, 24 octombrie 2013
satul
satul s-a risipit în lume,casele singure întreabă de stăpânii lor,
le-a umplut păiejenișul,fotografiile pline de praf
s-au îngălbenit de-atâta durere,fântâna de la râspântii a secat,
unde era odată școalăacum își fac cuib păsărie nopții,
doar stafiile mai umblă prin ruine,se prăbușește o lume
ca toate lumile care s-au dus,moromete a murit,
nepoții lui străbat prin europacerșetori după o bucată de pâine.satul tradițional…acel loc sfânt
în care ne-am născut toția murit.
joi, 24 octombrie 2013
umbra
salcâmii, soarele și câmpia,umbra lungită
până la marginea vremii,pe cerul ruginitînfloresc stelele,
nu trece nimeni hotarul pustiei,doar femeia în care înfloreau
toate visele melevine ca o iluzie sub fereastră
să-mi toarne otravăși neguri în gânduri.
urc cu sisifpanta abruptă a nopții,fără să pun întrebări.
umbra femeiitrece prin liniștea nopții
ca o naiadă, mirosind a surâsși-a singurătate.
vineri, 25 octombrie 2013
stemă
noi avem munții în casă și câmpia pe pereți,
dunărea ne curge-n mareprintre ciuhurezii beți.
sub ferestre avem fluturi,doina doarme sub cărbuni,din fântâni ne ies în ciuturi
numai oase de străbuni.
risipim mereu azurdin cuvinte creștem grai,e gestul nostru cel mai purcând teii înfloresc în mai.
oamenii-și lutesc ulciorul,peste orice anotimp,
din izvoare curge dorul,peste noi și peste timp.
noapte, lună și cu stelene împodobesc odihna
feritorule de rele,lasă-ne în pace tihna.
peste fruntea de mireasăcade văl de fată mare,soarele ne intră-n casăcu o rază sclipitoare.
toamnele ne stau în calecu poveri de care pline,
ploile ne cad agale,pe meleaguri transalpine.
vineri, 25 octombrie 2013
proză poetică
la ora patru femeia a închis abecedarul grăbită,în sufletul ei s-a făcut seară,
alungă fluturii din casăpe fereastra larg deschisă
și se demachiază, apoi își aruncă rochia de pe ea
plutind ca o balerinăîn liniștea clipelor ei fericite, trupul gol iese din oglindăpeste simțurile răzvrătite
și se visează la un bal cu muzici de Iohan Strauss,
într-un car de stele,închiriind o mare fără corăbii
și lăsându-se jefuităde pirații care-o așteaptă
să-i fure inocența,între mirări stelare
ea se lovește cu fruntea de margini,pe drumul întoarcerii femeia a fost prădată,
cerând protecția unei îmbrățișări care nu va veni niciodată,
dar adoră otrava într-un somn mai păgubitor
decât divinul ei corp care va împrăștia ucigașii de iluzii.
sâmbătă, 26 octombrie 2013
rugă
în clepsidră cad amurguri,se scurg toamne după toamne,
ard la amintiri pe ruguri,încotro ne duci tu, doamne?
plouă tot mereu cu vise,lasă-ne să mai visăm,lasă porțile deschise,
peste ceruri să zburăm.
nu ne lua așa de-odatăprecum toamnele cum vin,din iubirea noastră toată,
tu fă miere, nu venin.
dă-ne liniștea cea sfântăși așeaz-o peste vise,
dorul nostru ne frământă,ia-l și du-l în paradise.
grădini se ofilesc în noi,mai fă o singură minune,trecem prin viscole și ploifă pentru noi o rugăciune.
sâmbătă, 26 octombrie 2013
litanie
ce târziu este prin lumecând ne rătăcimcăutăm izvoareledar nu le găsim
au secat fântânilede-atâta secetă de iubire
am încrucișat mâinileieșindu-ne din fire
ca o frunză rod păduriiții bujori în cerul gurii
tu ești mimă eu sunt mimîntr-un dulce dor sublim
toamna treacă iarna treacălumea-n haos se îneacăfrunza cadă peste noipe poteci și prin noroi
visăm zboruri și pierzaniiși trăim doar cu litanii
iluzorii tresăririprintre clipe, amintiri…
miercuri, 30 octombrie 2013
seară bizantină
cade toamna ca o harpă plină de tristeți divinebacovian fumegă searapeste noaptea care vine
nu mi-e somn și mă topescdupă tot ce-i omenescdragostea-i o odisee
ruptă din homer cel orbun fel de corint în flăcări
populat de zeul corbtoți zarafii din bizanț
n-ar mai da pe ea un sfanțîntre aerul oval
miroase-a singurătatea duhoare de bandițicare cer și ei dreptate
frunze în grădini de pulberiîn amurguri de menandru
cu o lună de rubintrec prin seară foarte tandru
melancolic și păgânle privesc din colțul meusupărat că mai sunt viuca o lacrimă-n căderecare curge în pustiu.
joi, 31 octombrie 2013
lumea s-a retras în sine
de-atâtea urlete lumea s-a retras în sinenu-i mai plac războaiele cu babuiniin-o mai interesează toamnele banalefrunzele sunt o poezie prea ermeticăpentru urechea astupată cu ceară a
acestei lumi care mimează viața într-oatmosferă de tavernă orientală
la izvoarele stiyxului s-a făcut searăfetele cu picioare de lebădă fac parada modei
mie mi-e dor de-a fi singurștiu am fost născut în chivot de aramă
cu popă și naș cu părinți și cu sfințisub retorica acelui cazan am plâns
prima dată bolborosind cuvântul mamăvăzut de pe lună pământul este o jucărie
cu care ne dăm de-a dura prin haosfluierând nătângi prin spațiul imponderabil
ne credem aeronave desuete cu inimiși cu plămâni de fier extraterești blestemați
cu sentimente de vânzarefemeile au țâțe de agată și ochi ciclopicimeduze cu o mie de membre care ard
caloriile dragostei prin sipeturi de safireașteptate-n zaimf de mirese
cu lăutari și chimbale orientalecu mandoline și gogomani într-o ciumă
bubonică dansând haoticși trăgând praful de heroină pe nas
de-atâta lehamite lumea s-a retras în sinea fugit a ei regină din stuparul de albine
s-a bezmeticit natura lumea s-a bezmeticitse-nvârtește-n haos viața …totul curge… heraclit…
joi, 31 octombrie 2013
iluzia ucisă e un vis
iluzia ucisă e un visca un parfum ce-a mirosit o clipă
în toamna mea parnasianăcu frunze-pianine pe poteci
trecând prin umbra lui baudelaireîn seri boeme și-n seri reci
s-aude languros un madrigalși-n soba mea valahă arde focul
e-o liniște bolnavă peste totși bate prin perete nenorocul…cu seva care curge prin nervure
cu ochiul care stă mereu de vegheprecum kandinsky-n unghiuri pure
vedem doar cuburi și călcăm în streche
îngeluiți de-o toamnă infernalăprin care câte-o frunză colbuiește poeții-n port-royal în naufragiu
trăiesc visând împărăteștemiroase-a codru părul dragei
și sânii-a botișori de ieziși gura are gustul fragei
și ochii ei sunt titirezia ciută are mersul drag
când îmi apare seara în prag…
vineri, 1 noiembrie 2013
toamna mea
se-aștern pe suflet brumele de toamnăși vântul ne aduce amintiri
pe frunze-ngălbenite, dragă doamnă,din anii dragi ai primelor iubiri.
de-acum ne plouă viața doar cu visece-s răstignite toate-n dimineți,
doar ușile din noi rămân deschiseca să intrăm pe ele-n alte vieți.
povestea clipelor când ne-am iubitși te primeam cu brațele deschise rămasa-n inimă un fruct oprit
pe care noi îl transformam în vise.
de-acum tu fi-vei poate toamna meape care o aștept în prag de seară,înveșmântată-n flori de peruzeasă te culeg din brumele de-afară.
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
poemul timpului
dă-mi doamne timp îmi zice sufletul meusă mă odihnesc în acest univers solitar
aruncând fulgere albastre spre această lumelasă-mă să mă rătăcesc pe poteci călcând pe covorul
de frunze al acestei solare toamnăca într-un palat de cristal și să lustruiesc luciul luniipe care alunecă noaptea șerpii și șopârlele argintii
printre stolurile de nori bătând aripi de visspre plopii care cântă rondelul frunzelor călătoare
seară barbară cu miros de verbină ce uciziultimul trandafir care se zbate sub brume
de acum timpul va curge răstignit pe calea lacteeși apele vor duce la vale amintirile noastre
înecându-le în marea de amar a singurătățiicad în mine aripi de vocale lungi care mă mângâie
lasă muritorule zic chiar dacă timpul îți încrețește obrazul țărâna ta se va face rune
și carnea ta începe să sune a piatrădin care se vor construi marlile piramide
ale unui nou egipt ce va străluci prin martiestau pe marginea lacrimei și privesc stelele cum curgși cum ard ca rubinele peste acestă câmpie în flăcări
văd pe crimhilda și pe sigfrid zburând pe cerîn marea lor dragoste trecând prin vreme
cu iubirea și cu ura după ei scuturând mitul de zgura timpului fată cu părul ca mătasea porumbului
ce miroși a aglice și-a vânt de dobrogeamai ții minte prima noastră sărutare
am șuvița ta de păr răsplată pentru a nu te uitași vreau să leg umbra ta de lumină și să te-nviez
din amintire să nu mai fii doar umbră ci adevăr…vorbește-mi ca apa ca râurile ca rândunelele
ca vântul ca arborii ca frunzele acestei misterioase toamneîntinde-mi mâna ta de acolo de unde ești
și eu te voi căuta sunt sigur pe la toate răspântiilesă-ți povestesc despre lungul drum
rătăcit al lui ulise prin timp…miercuri, 6 noiembrie 2013
sălciile mele
sălciile mele, care poartă
toamna-n ele,norii trec
mereu în turmă,lasă
dealurile-n urmă,soarele
fără putere,cade sera în tăcere…
se aude cornul,sună,
peste laptelede lună,stelele
se-aprind în țâțe,dorurile
să le-ațâțe,și-n miros
de mărgărintcade bruma de argint,și așa încet cu-ncetul,
mi s-a cam rărit făgetul
de frunzeși de podoabe
rotunjindlumina-n boabe.
ia-mă, gândule,și du-mă
cu suflet bătutde brumă,
într-o liniștelacustră,
unde umbrele mă mustră,
unde se dezleagălegi,
căutând să le-nțelegi,vărsând luna în urcioarecu lacrimi
de fată mareși urcând mereu la cer
ca să nu rămâi stingher.
7 noiembrie 2013
mi-e dor de primăvara verde
mi-e dor de primăvara verdeca să văd roua cum scânteie
să privsc mândra cum se pierdecu chipul drag ca de femeie.
mi-e dor de primăvara verdecând cade ploaia-n curcubeieși ochiul vrea ca să desmierde
spectacolul de pe alee.
mi-e dor de primăvara verdecând dimineața e răcoare
când dorul fericit se pierdepe ape limpezi de izvoare.
mi-e dor s-ascult privighetoareacu cântecul divin pe sus,
s-o văd cum spintecă ea zareapierzându-se înspre apus.
mi-e dor de primăvara verdecând dorul se topește-n mine
când cade-amurgul în clepsidră,cu darurile lui divine.
și când mă-nalț și când mă nărui,eu primăvară te iubesc
și toată dragostea ți-o dărui,căci daru-i sensul meu firesc.
vineri, 8 noiembrie 2013
steaua care piere
am uitat numărul anilor clepsidrăîntre rotiri și stingeri diafanecătre un alfa care nu mai e
eu sunt omegace-am rămas în prag
aștept să vină seara mea frumoasăca să scot stele din fântâniîn cituri ruginite de amurg
cu lumânări și cumpene pe cerce se topesc în zorii care pier
în seara asta de cernealămi-apare umbra ta ca o petală
cu cerul care are ochii tăipierduți prin codri rătăciți prin văi
răsăr dintr-un senin- doi aștrice sunt ai inimii pilaștri
cosânzeană cu umerii de platinămersul tău se clatină
ca libelula printre viseîn nopți de nesomn închise
e curbura coapsei talece se mișcă prea agalerămasă din împietririși din ninse amintiri…
șoldul gol așa prin noapteși cu sânii de mătase
rumeniți la foc de lunăparcă-s două mere coapte…
între alfa și omegaau trecut anii s-au dus
lumea noastră n-a fost lumea apus
s-a aprins o stea pe cerîn tăcere
este steaua noastră dragăcare piere…
vineri, 8 noiembrie 2013
să nu pleci
îmi răsună în sânge cuvintele tale dulci
pune capul pe umărul meu iubito
e clipa când ne mângâie toamna
să nu pleci să nu te mai duciaici ne-am găsit grădina din rai
cineva ne seamănă stelele –n cap
se desfac florile frunzele ruginesc
cuvântul îmi zboară în vânturi
îmi vin în minte gesturi de demult
culorile și umbrele tale trecând
și noi doi copii râzând și plângând…
duminică, 10 noiembrie 2013
ce e poezia
poezia e făcută din cuvinte și din sentimenteiei sentimentul iubirii și scrii cuvântul iubire
care are în el trei silabe: iu-bi-repot să fie trei culori ale toamnei târzii sau ale patriei
în grădinile toamnei sentimentele s-au ofilitca frunzele ca florile ca iarba și ca mărăcinii
au rămas niște curcubee pe cerul albastrudin vara trecută care mi se răsfrâng în suflet
pline de culori și de miros de crăițetoamna pe sfârșite plimbă norii pe deasupra noastră
și mie iar mi-e dor și iar mi-e doraceste cuvinte ard ca stelele și sunt crucea mea
pe care mi-am clădit efemera existențănu se poate ca ele să aibă o destinație
ca-n cercurile infernului dantescele lasă urme prin toți munții noștri și prin câmpii
pe unde și-au urmat pașii Iancu, Tudor, Stefan și Mihai Viteazul și alți viteji anonimi ai acestei țări
ele curg precum doina prin Tise și Pruturi, prin Nistruri și Olturi prin Mureșuri
dunărind spre marea cea mare a suferinței noastre deschizând răni cu masca vie pe trunchiul ființei noastre
pe piciorul nostru de rai și de iad umplândgolul dintre stele și rădăcini cu speranțe pe cerul toamnei zboară toate păsările
închipuirii noastre amintndu-ne de elanuri vechiși de iluzii risipite generos prin ani
de vântul care ne pleacă și ne urcă între lumini și umbrecurgând mereu spre infinitul heraclitian panta rei…
luni, 11 noiembrie 2013
ce e poeziapoezia e făcută din cuvinte și sentimente
iei sentimentul iubirii și scrii cuvântul iubirecare are în el trei silabe: iu-bi-re
pot să fie trei culori ale toamnei târzii sau ale patrieiîn grădinile toamnei sentimentele s-au ofilit
ca frunzele florile iarba sau mărăciniiau rămas niște curcubee pe cerul albastru
din vara trecută mi se răsfrâng în sufletpline de culori si miros de crăițe
toamna pe sfârșite plimbă norii pe deasupra și mie iar mi-e dor și iar mi-e dor
aceste cuvinte ard ca stelele sunt crucea meape care mi-am clădit efemera existențănu se poate ca ele să aibă o destinație
ca-n cercurile infernului dantescele lasă urme prin munți si câmpii
pe unde și-au urmat pașii Iancu Tudor StefanMihai Viteazul și alți viteji anonimi
ele curg precum doina prin Tise și Pruturiprin Nistruri Olturi si Mureșuri
dunărind spre marea cea mare a suferinței noastredeschizând răni cu masca vie pe trunchiul ființei
pe piciorul nostru de rai și de iad umplândgolul dintre stele și rădăcini cu speranțe
pe cerul toamnei zboară toate păsărileînchipuirii noastre amintndu-ne de elanuri vechi
de iluzii risipite generos prin anide vântul care ne pleacă și ne urcă între lumini și umbre
curgând mereu spre infinitul heraclitian panta rei…..................................................
marţi, 12 noiembrie 2013
O altă așezare propusă de ILEANA POPESCU BÂLDEA
inima
inima are un cer spre care zboarăaripile ei de aur nu obosesc niciodată
se înalță și cade și iar se înalțăfalse păsări adorm sus în văzduh
numai inima zboară căutând infinitulea nu doarme niciodată
zboară prin umbrele amurguluiși caută caută caută
ființe și lucruri de care are nevoie în zborul eiîn această târzie toamnă de catifea
vin curând zăpezi în albrăstignind dureri pe cruce
inima zboară zboară zboară…
marţi, 12 noiembrie 2013
vin la vămi reziduale
vin la vămi rezidualeunde lumile se cern,
unde curg ușor luceferiși pe cerul meu se-aștern.
unde toamna se destramăîn tăcerile din noi,
galbenă ca o maramă,printre umbre, printre ploi.
unde timpul cere vamăîn culori de catifea,
dimineți ca de aramăcad în ceașca de cafea.
vin la vămi rezidualenăscocind povești în doi,lăsând totu-n voia sorțiiși dând timpul înapoi.
haide, vin la mine-n gând,mi te-așează peste vise,
prinde-mi ochiul meu flămând,dă-mi iubirile promise.
vin la vămi rezidualesă te văd când nu mai ești,
zborul tău spre veșniciee o carte cu povești.
miercuri, 13 noiembrie 2013
doarme zăpada pe munți
aripi de ceață au zilele toamnei,
cerul tremură prin ramuri golașe,
trubadur vântul răsună prin frunze,
brumăriu codrul trăiește o dramă.
bate noembrie pădurile moarte,amurgul se-ntinde
în noapte și plânge,soarele
undeva la apus se zbate-ntr-o baie
de sânge.prima ninsoare
doarme pe munți,mirosul ei
se simte în zare,vine cu cerbii
pe sănii de vis,pe glasuri de clopot,
pe muzici divine,se-aude în tropot,călare cum vine…
vineri, 15 noiembrie 2013
bizanț fictivîn vitrinele orașului
au îmbătrânit manechineletoamna le-a șters ultimul rimel
beat orion calcă pe turme de petale de criniprivindu-le ca pe niște arătări
peste clădiri plouă plouăca la începutul lumii când noe
aduna vietățile să le salveze pe arca lui de poveste
în corint și negropont s-a făcut seară chiparoșii au înghețat
se lasă un frig multicolor trezindantrepozitul de sentimente
din bazarele foștilor eununciaezii cântă venețienește
în vidul stambulului unde se bălăcesc păsări printre minarete
marea e încărcată de lenezarafii dorm pe perne de muselinăun vapor uriaș chiuie de bucurie
caravanseraiuri și oazetonuri de violet de brun și ivoriu
arabescuri de aurîn ogive de porțelanuri
dintr-o fântână țâșnesc istoriicoruri și povești cu cadâneprintre apa care se pierde
peste pietrele de lapis lazuliîntr-o fosforescență multicoloră
plouă printre candoareafrunzei de acant
aerul miroase a singurătate și dezmățancorele tac zbătându-se în valuri
aici melancolia se naște prin mezalianța dintre suflet și umiditate…
duminică, 17 noiembrie 2013
iedera
Zările-au încărunțitîn palma mea de trubadur
în timp ce sufletul urcăspre cumpăna înserării.Vitraliile se volatilizeazăca în bazilicile bizantine
prin care curge mierea luminii.În focul reîntors în cenușă
se vede trupul tăucrescând în ochii meica o schijă cromatică
în ochii lui giotto.Spânzurat între verbine
descoper o lacrimăce cade pe un țărm de levant
udând iederacare se urcă pe sânii tăi.
duminică, 17 noiembrie 2013
nu mă atinge
nu mă atinge cu lacrima ta că mă doare,
nu mă atinge cu privirea ta că mă dizolv în ochii tăi,
nu mă atinge cu buzele talecă trec dintr-un cer în altul,
nu mă atinge, iubito,că zbor printre stele,
un icar blestematcu aripi de ceară,
stinge soarele de pe cercă icarul s-ar putea să piară.
să-mi scrii poeziiși să-mi spui povești
cu stele-n ruină,muză patetică,
dureroasă iubire,înfășurați în pelerinele nopții
ne vom rugasă ne cânte lire și naiuri și harphe
alături de biblicul șarpe.
luni, 18 noiembrie 2013
marea toamna
curg râuri întoarse pe geografii în șesuri
prin al toamnei galben miraj,
zboruri de valuri se văd corăbii
pe punți marinariipun viața la gaj.
se-aud ecouri cerul și apa un aliaj
trec pescărușii-n pelerinajun roșu pulber, galben miraj,
și-o mare-n zbatericu soarele paj.
frunză de mim
plouă pe geamuri,plescăie-agale,între noi doi,o pâlpâire,
liniști de moarte.
vino să cădem în brazde,să vedem
cine răsare-ntâi,eu mizez
pe steaua meatu, frunză de mim,
pe ce stea?
trupul lui cronosgeme sub mine,ierburi virgine,
vor înverzi,trupul tău
în museline,marmură de jad
va fi.
alunecă linișteaîn aleluia,tremură
lutul din noi,visele ne cad
în sânge,amintirile-n noroi.
marţi, 19 noiembrie 2013
sărutând gura timpului
adoarme deșertul cu oazele-n gât,
luna visează dorul de iarbă,
o magnolie răsărită în grădina supliciilor
tremură de sete.sunt tot mai lungi pustiurile
prin care umblu,cineva se uită
pe geam în anii mei,e umbra care mă caută
și nu mă găsește.cu flautul spart
mă-ntorc către eași ascult amurgul
ca pe o cetate incendiată.în acest amurg
eu trebuie să dormcu un ochi în haos
și cu altul în întunericul meu,sărutând gura timpului.
joi, 21 noiembrie 2013
ninsori ca fluturi
în patria poetului e seară,ador cuvintele, le strig,
prin ceața pânzelor de cearăs-a făcut iarnă și-i frig.
m-am trezit ușor în vis,tot mă duce și mă poartăprintr-un univers închis,până pe la marea moartă.
amurg de iarnă, de metal,un corb vâslește printre nori,
în zborul lui sentimental,trezind în mine doar fiori.
visele pornesc spre cer,totu-mi pare o minune,ca un blând gondolier,
cu gondola printre strune.
plutesc spre umbrele de ieriîn gondola fermecată,spre uitate primăveri
ce m-au fermecat odată.
vor zbura ninsori ca fluturipeste iarna mea solară,
eu visând cu capu-n norila o nouă zi de vară.
joi, 21 noiembrie 2013
furul
stau cu ferestrele deschiseși-mi vin în cap grămezi de vise
sânii tăi, trupul, poemul,mi-au adus în cas’ blestemul.
sânii dau iama prin ochii mei,sunt doi iezișori cam rotofei,
scot botișoarele le păscut,pe-o câmpie de lapte și lut.
sunt făcuți din praf de lună,noaptea, pe viscol și brumă,
printre dragoste și printre visări,ferecați din iubire și flori.
roșii sunt și tari ca merele,poartă-n ei toate poverile,așteaptă iubirea și faptele
să li se desfunde izvoarele, laptele.
sunt mere din mărul domnesc,la rădăcina lui poposesc,
ca prâslea stau treaz-mprejursă nu vie noapte vreun fur.
joi, 21 noiembrie 2013
muză patetică
când mă scol dimineațaprivesc întâi cerul
să văd dacă nu s-a prăbușitpeste fericirea noastră,
apoi mă uit la tine, timpule,copil bălai cu ochii-albaștri,ce curgi printr-o clepsidră
de sânge în albia inimii.
sunt un inocent incurabil,mi s-au scufundat corăbii
și eu visez marea ca ultima fericire,
valurile-s negru șalprecum o coadă de cal,precum o femeie goală
care ține mărul lui adam în poalăși te-neacă-n neființă,
copil prost de grădiniță.
m-am trezit, muză patetică,dureroasă iubire,eu nu te-am făurit
pentru setea mea de fericire…
vineri, 22 noiembrie 2013
ninge
era toamnă și amin,iată c-a venit și iarna,noi călare pe destin,
am deschis deja povarna.
arde doar un crin în sobă,cu cenușa pe grătar,
căntă-mi, îmbrăcat în robă,tu, sărmane, lăutar.
zi-mi de moarte, zi-mi de viață,să mă răcoresc acum,
hai s-o luăm de dimineațăcă s-a rupt căruța-n drum.
totul parcă e miraj,fluturi albi și vrăbii bete,
toate în pelerinaj,umplu câmpul de confete.
hai să bem în prag de seară,moartea sună prin odăi,
iară tu să-mi cazi povară,tu, cu ochișorii tăi!
ninge la paseri flamingeși ferestrele se sting,
vine iarna, ninge, ninge,între yang și între yng.
tu, cu surâsul pe buze,stai agale și privești,
este umbra unei frunzece se-ascunde în povești.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
orpheu n-a murit
auzi cum neaua cade peste țarăca o nălucă, ca o dulce povară,iarna -n delir, în alai nupțial,un templul albastru în dans,
ne-a lovit pe toți parțialîn ritmuri macabre de vals,
dansează și fulgii pe sus,la răsărit, la nord, la sud, la apus,
pe scena vieții e liniște mută,ca umbra de harpe –n delir,
se fierbe otrava-n cucutăpentru sărmanul rege lear,
în cerul sacru domnul pe vatră,cu ochiul către lumea idolatră,o măsoară pe orbită la pândă
cu harul lui și iertarea-i blândă.sunt mai străine dorurile-n vis,
mai calpe sufletele ni-s,tot mai departe trena ta suavă,
tot mai aproape viața de otravă,degeaba dezgropăm noi la cuvinte
cuvântul este searbăd și ne minte…
iarnă frumoasă, hofmmaniană,lasă-mă să visez pe argint de fulgi, cad catedralele în albul meu pur,se-aud de neunde divinele rugi,
ce dor l-a ucis pe orpheu,curg avalanșe pe munții cărunți,doarme și lira în cântec de vis,
orpheu n-a murit, nu-i ucis.
duminică, 24 noiembrie 2013
.
iarna-n fanar
ce liniște albă a căzut peste lumeîn acest fanar murdar cu sclipici de tinichea,
e semn de iarnă, cerul s-a mutat mai sus,zăpezile cad năluce în cuiburi de viscol,
hai să uităm de noi, iubito, să ne mutăm pe alt tărâm cu sălciile
ca mătasea unde vom desfrunzi pomii luniiși vom face din ei harphe orfeice,unde timpul se face rază de soare,
clădind din cioburi de lumină palate de argint,acolo la margini de tăceri,
să ne iubim ca doi nebuni, eu prunc inconștientși tu marmură vie cu ochii în haos,
adăpostiți la pomul paradisiac al păcatului,acolo aș vrea să ne găsească
surâsul morții, prințesă inocentă,hăituiți de spaime, zăvorâți unul în trupul celuilalt…
geme cronos în liniștea limpedea începuturlui de iarnă,
ajunge atâta nebunie de alb,pentru tine va trebui să chem ursitorile
în amurg sângerat să-ți ghicească pe linia viețiitoate misterele ascunse-n păcat,zăpada a ucis o floare nebună,
clavecinul cântă pe lacrimi de dor,unde sunt iernile de-altădată
cu nebunia lor când ne tăvăleam prin zăpadă,parcă ieri cădea seara-ntr-o piesă de ibsen,
parcă ieri cavaleri ai ninsorii,cântăreau în somn talerul visului nostru.
luni, 25 noiembrie 2013
orga viscolului rageprin carpații plini de vis
cu zăpezi amețitoareși c-un orizont închis.
e un dans frumos și purce se dă mereu de-a dura
în culori de vag azurprecum dragostea și ura.
dans de fluturi peste zare,ca și stelele-n nuntire,
forme de argint bizare,cioburi vagi de amintire.
trecem iar în sfântă taină,taina iernilor sihastre,
ce-a –mbrăcat o nouă haină,straiul viselor albastre.
eu am fugit de mult din rai e prea liniște și pace
mie dați-mi iadul dulce unde patimile crescunde râurile morții
curg și nu se mai oporesc…dați-mi, dați-mi altceva,valea verde și durereasă mă mântui ca isus,
pentru mine raiul dulcee departe și prea sus,
crucea mea este frumoasăși mi-o port ca pe-o comoară,
nu contează de e greași ce dacă mă omoară,
duc cu mine toată vraja unei vieți cu uși deschise
iadul meu este frumosși cu patimi și cu vise…mie dați-mi dragostea,ca pe perne să se culce
și mai dați-mi și-altceva:ochi căprui și gură dulce.raiul meu e pe pământ,iadul tot aici mi-l duc,dincolo e doar poveste,cântec pustiit de cuc.