UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI

COMUNICARE

JURNALISM ŞI STUDII CULTURAL EUROPENE

TEZĂ DE DISERTAȚIE

Conducător științific:

Prof. Univ. Dr. TOMIȚĂ CIULEI

Masterand:

TRANDAFIR (FLORESCU)

IONELA RALUCA

TÂRGOVIȘTE

2015

1

UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIŞTE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE POLITICE, LITERE ŞI

COMUNICARE

JURNALISM ŞI STUDII CULTURAL EUROPENE

CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN

INSTITUȚIILE MILITARIZATE

Conducător științific:

Prof. Univ. Dr. TOMIȚĂ CIULEI

Masterand:

TRANDAFIR (FLORESCU)

IONELA RALUCA

2

TÂRGOVIȘTE

2015

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. I. COMUNICAREA – DEFINIȚIE ȘI ROL

1.1. Elementele comunicării

1.1.1. Structura actului de comunicare

1.1.2. Caracteristicile comunicării

1.2. Tipuri de comunicare

1.2.1 Comunicarea intra și interinstituțională

1.2.2 Comunicarea de criză

1.3. Spațiul public și societatea civilă în actul de comunicare

1.3.1. Spațiul public - caracteristici

1.3.2. Forme de comunicare în spațiul public

1.4. Jurnalistul și mass-media

1.4.1. Mass-media – definiție și trăsături

1.4.2. Comunicarea prin intermediul mass-mediei

Cap. II. RELAȚIILE PUBLICE ȘI ROLUL LOR ÎN COMUNICARE

2.1. Definiții ale relațiilor publice

2.1.1 Relațiile publice-caracteristici

2.1.2. Funcțiile relațiilor publice

2.1.3. Specialistul în relații publice

2.2. Structura și baza legală a departamentelor de relații publice

2.2.1 Organizarea unui departament de relații publice într-o instituție militarizată

3

2.2.2 Așteptările conducerii

2.2.3. Păstrarea și manipularea documentelor cu caracter secret

2.2.4. Accesul jurnaliștilor la ducumentele instituției militarizate

2.3. Principii fundamentale în activitatea angajaților din instituțiile militarizate

Cap. III. SISTEMUL DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIILE MILITARIZATE

3.1. Activitatea de comunicare și relații publice la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

3.1.1. Ofițerii de relații publice –atribuții

3.1.2 Modele și tipuri de comunicare

3.1.3 Comunicarea prin intermediul campaniei de relații publice

3.2. Specificul comunicării și relațiilor publice în Poliția Română

Cap. IV. CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIA POLIȚIEI (STUDIU

DE CAZ)

CONCLUZII

BIBLIORAFIE

ANEXE

4

INTRODUCERE

Când e trezit în mijlocul nopții, un pompier trebuie doar să-și tragă pantalonii și să

stingă incendiul. Reporterul trebuie să spună unui million de persoane cine a aprins chibritul

și de ce1.

Mort Rosenblum, Associated Press

Pornind de la această premisă și de la o încercare continuă a presei de a aduce daune

grave imaginii instituțiilor militarizate, în cadrul cărora îmi desfășor activitatea, am hotărât de

a analiza activitatea de relații publice din cadrul unor astfel de instituții, prin prisma

campaniilor de presă, instrumente foarte des întâlnite în domeniul prevenirii infracțiunilor și

protecției civile.

Așadar, lipsa de informații de la surse credibile, dorința de a creea cât mai multe știri

a jurnaliștilor, lipsa de pregătire a persoanelor desemnate cu menținerea relațiilor cu mass-

media dar și problemele tot mai grave ale societății în ceea ce privește numărul infracțiunilor

săvârșite au dus la creearea unui sentiment de nesiguranță și neîncredere în instituțiile statului.

În scopul promovării activităților desfășurate și creării unei imagini favorabile în

rândul cetățenilor, instituțiile publice , prin intermediul structurilor de relații publice, apelează

la mass-media.

Astfel, relațiile publice capătă rolul de mediator dintre instituție și publicul acesteia,

fiind totodată domeniul cel mai „sensibil” din cadrul unei organizații, dar și cel mai greu, deși

aparent structurile de relații publice „ nu fac mare lucru„ .

Imaginea instituției în rândul publicului depinde în cea mai mare parte de felul cum

este organizată activitatea de comunicare , începând cu structura biroului / compartimentului

de relații publice, poziția sa în organigramă, continuând cu resursele umane, financiare alocate

acestui domeniu, modul de realizare a campaniilor de promovare în funcție de nevoile

instituției.

1 Mort Rosenblum, Associated Press5

Relațiile publice reprezintă un domeniu nou în România, având o evoluție foarte lentă

până în anul 1989, moment din care piața liberă și libertatea de expresie au căpătat contur.

Astfel, după acest moment, instituțiile au promovat tactici și campanii de relații

publice menite să informeze corect cetățeanul cu privire la prioritățile instituției, activitățile

întreprinse, cunoașterea organizării și funcționării instituției.

O instituție de importanță pentru siguranța națională, cu un statut aparte, aflată în

slujba cetățeanului așa cum este instituția Poliției nu poate trece peste faptul că diverse

persoane care se cred jurnaliști interpretează informația după bunul plac și iau în derâdere sute

de ore de muncă și sacrificiu, acționând în acest sens pentru promovarea unei activități de

relații publice adecvate, care să fie capabilă să reflecte eforturile de zi cu zi ale instituției de

a aplica legea și de a ține în frâu fenomenul infracțional.

Succesul în ceea ce privește crearea unei imagini favorabile în rândul cetățenilor și

eficiența implementării unor campanii de relații publice, venite să remedieze imaginea

instituției pe un anumit segment depinde de felul cum sunt gestionate problemele la nivel

intern, de felul cum privește conducerea activitatea de relații publice și de gradul de încredere

acordat acesteia, dar și de sprijinul acordat de către întreg personalul.

Astfel, orice problemă internă identificată la timp, transmisă colectivului analizării,

soluționării și ulterior transmisă publicului într-un mod care să pună într-o lumină favorabilă

activitatea instituției, va constituii o informație reală și un exemplu de conduit transparent și

eficientă.

Totodată, în vederea creșterii gradului de încredere a cetăațenului în instituția poliției,

obiectiv principal pentru anul 2015, în cazul existenței unei amenințări la adresa reputației

instituției, consider că este necesară realizarea unei campanii de presă desfășurată atât la nivel

central cât și teritorial, care să reliefeze aspectele pozitive și negative existente și să pună într-

o lumină favorabilă promptitudinea demonstrată de-a lungul timpului în cazul unor astfel de

situații.

Eficiența acestor campanii de relații publice depinde atât de gradul de încredere

acordat instituției de către public, dar și de modul lor de organizare atât în ceea ce privește

procedurile de lucru, gradul de încredere acordat de către conducere și resursele financiare

disponibile.

Această lucrare își propune să analizeze comunicarea Ministerului Afacerilor Interne

în general, și a instituției poliției, în special, cu cetățenii, prin intermediul campaniilor de

relații publice, în condițiile în care, fie că acceptăm, fie că nu, aceasta suferă datorită

deficitului de imagine creat de problemele privind modul de intervenție al angajaților și

deficiențelor de promovare a activităților polițienești, prin activități de relații publice.

6

Cap. I. COMUNICAREA ȘI ROLUL SĂU ÎN RELAȚIA CU SOCIETATEA

CIVILĂ

Societatea din ziua de astăzi s-a dezvoltat datorită comunicării, susține autorul german

Paul Watzlawick, cel care a elaborat și „axioma matacomunicativă”, potrivit căreia nu există

posibilitatea necomunicării.

Michael Kunzick aprofundează subiectul comunicării, elaborând principiul

neintenționalității, conform căruia „comportamentul unui individ, manifestat prin verbalizare,

tăcere, reacții vegetative, gesturi, mimică sau masaje paralingvistice cum ar fi timbrul și tonul

vocii, pauzele, ezitările, etc. este informativ pentru orice observator„.2

Comunicarea reprezintă un schimb de informații. Aceasta poate îmbrăca mai multe

forme: verbal, nonverbal, interpersonal, de grup, mediatică, politică, public, publicitară,

educativă, etc.

Actul de comunicare poate fi direct, fiind numit și interpersonal, presupunând

interacțiunea a două sau mai multor persoane, aflate în poziții de proximitate, care se

influențează reciproc.

Actul de comunicare poate fi indirect, numit și mediat, utilizând un support mai mult

sau mai puțin complex tehnologic.3

Comunicarea mediatizată este o formă unilateral de comunicare, deoarece feed-back-

ul imediat lipsește în general din partea receptorilor.4 Prin comunicare mediatizată se înțeleg

„toate formele de comunicare ce se sprijină pe un suport tethnic, având acces la un destinatar

individual (scrisoare, telefon) sau colectiv(afiș publicitar, fluturașe publicitare) ”.5

1.1. ELEMENTELE COMUNICĂRII

Originea termenului de comunicare provine dn limba latină, din verbul „comunico-

are”, ce provine din adjectival „muni-e”, cu semnificația de „cel care își face datoria”,

„serviabil”.

2 Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știința publicisticii și a comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p. 15.3 Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iași, 2007, p. 15-16.4 Flaviu Călin Rus, Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice, Editura Institutul European, Iași, 2002, p. 25.5 Guy Lochard, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Editura Institutul European, Iași, 1998, p. 5.

7

În limba română, există dubletul etimologic „comunicare”, preluat din limba franceză,

ce semnifică „a adduce la cunoștință”, „a da de știre”, „a înștiința”, „a informa”, „a spune”.6

În opinia mea, comunicarea reprezintă un proces prin intermediul căruia o persoană

(emițător) transmite o informație (mesaj) unei alte persoane sau unui grup de persoane

(receptor), având ca așteptări primirea unui răspuns (feed-back), ce poate veni sau nu, în

funcție de conținutul mesajului transmis și de atitudinile receptorului.

În concluzie, elementele comunicării sunt următoarele:

- Emițătorul – reprezentat de o persoană, un grup sau o instituție ce posedă

informația (mesajul), pe care urmează să-l transmit.

- Receptorul – de asemenea reprezentat de o persoană, un grup sau o instituție care

primește mesajul, urmând să-l analizeze.

- Mesajul –reprezentat de informația transmisă.

- Decodarea – acțiunea de înțelegere a mesajului transmis, activitatea inversă

codării, inițiată de această dată de receptor.

- Feedback-ul – reprezentat de răspunsul receptorului.

- Canalul de comunicare – reprezentat de calea de transmitere a mesajului.

1.1.1 Structura actului de comunicare

În cadrul actului de comunicare, oamenii transmit decizii, concluzii sau chiar gânduri

oarecare, gesturi și expresii fizice, în scopul interacționării cu alte persoane.

Cei care primesc, la rândul lor, clasifică și înmagazinează aceste informații pentru o

utilizare ulterioară.

În cadrul actului de comunicare se pot regăsi patru etape:

- Formularea și codificarea mesajului de către emițător, în vederea trimiterii lui către

receptor;

- Transmiterea mesajului prin intermediul canalului de comunicare;

- Recepționarea sau primirea mesajului de către receptor;

- Decodificarea mesajului de către receptor și însușirea sa în vederea formulării sau

nu a unui feedback;

Succesul actului de comunicare se poate stabili în funcție de realizarea feedback-ului,

însă, în cele mai multe cazuri, acesta poate depinde și de starea de spirit a interlocutorilor,

percepții, nivelul de educație, emoțiile intervenite în timpul comunicării, graba în tragerea

concluziilor, lipsa atenției în ascultare, dar și de personalitatea emițătorului și receptorului.6 DEX, 1979, p. 205.

8

Scopul comunicării?

Comunicarea devine un act involuntar de cele mai multe ori, însă cu scopuri foarte

bine definite printre care: obținerea de informații, transmiterea de informații, prelucrarea de

informații și divulgarea de informații.

1.1.2 Caracteristicile comunicării

Comunicarea reprezintă un amplu proces de transmitere a informațiilor, ideilor,

gesturilor, opiniilor, prin diferite mijloace precum vorbitul, mimica, gestica, scrisul.

Aceasta constituie un procedeu complex, ireversibil, în care feedback-ul are un rol

foarte important, în funcție de existența acestuia ne putem da seama de înțelegerea și însușirea

mesajului transmis de către receptor.

Totodată, comunicarea reprezintă un process conștient, prin care se creează

comportamentul uman și se influențează atitudini.

În ceea ce privește comunicarea verbală, aceasta presupune existența unui mesaj care

să conțină informații de actualitate, asupra căruia avem posibilitatea de a reveni cu amănunte

și detalii pentru a ne face înțeleși, fiind totodată permisivă, dându-ne posibilitatea de a reveni

cu amănunte suplimentare și în strânsă legătura cu situația în care ne-am ales să comunicăm.

Comunicarea non-verbală, realizată prin gesturi și mimică vine să accentueze

comunicare verbală, venind în sprijinul acesteia în vederea înțelegerii mesajului de către

receptor.

Spre deosebire de cele două tipuri de comunicare amintite, comunicarea în scris capătă

o importanță deosebită datorită posibilității de a reveni asupra conținutului acesteia, de a da

naștere unor reale documentații ce pot fi oricând consultate sub forma unor baze de date.

În concluzie, comunicarea reprezintă „unul dintre actele care stau la baza legăturii

sociale”.7

1.2. TIPURI DE COMUNICARE

7 J.C Abric, Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 15.9

1.2.1. Comunicarea intra și interinstituțională

Pentru buna funcționare a oricărei instituții sau organizații, este absolut necesar ca atât

procesul de comunicare internă cât și cea externă să funcționeze perfect.

Astfel, una dintre devizele muncii de relații publice spune că acestea încep de fapt, de

acasă. În momentul în care o persoană, în calitate de angajat al respectivei instituții este

mulțumit de condițiile de lucru, de modul de relaționare cu colegii și superiorii, aceasta va

povesti tuturor cunoscuților și familiei despre lucrurile care i-au adus satisfacție.

În ceea ce privește comunicarea intra-instituțională, orice angajat poate constitui un

amplificator de imagine a instituției prin prisma procedeului de comunicare.

În instituțiile militarizate, comunicarea intrainstituțională se realizează în funcție de

gradele militare și de funcțiile ocupate astfel:

- întotdeauna un subofițer salută primul un ofițer;

- subalternii au obligația de a se ridica în picioare în momentul în care șeful pășește

în respectiva încăpere, indiferent de sex sau vârstă.

- În momentul adresării către un superior, este de preferat să se obțină acordul

pentru a lansa în discuție problema.

- comunicarea se realizează de sus în jos, în funcție de ordinele și dispozițiile în

vigoare.

- În cadrul instituției poliției, comunicarea intrainstituțională se realizează printr-o

rețea proprie de tip intranet, prin intermediul unor videoconferințe dar și pe baza

unor ordine și dispoziții prelucrate ulterior tuturor angajaților.

Comunicarea interinstituțională revine în acest moment conducătorului instituției,

acesta fiind unicul în măsură să cunoască punctele vulnerabile și atuurile instituției.

În această categorie intră și activitățile pe care instituția le întreprinde în vederea

îmbunătățirii imaginii sale și creării unui comportament plin de solicitudine față de

cetățeni.

În relația cu celelalte instituții, comunicarea se realizează prin intermediul unor

întâlniri de lucru, ședințe operative, manifestări, aniversări sau momente importante

din viața instituțiilor, fiind realizată de conducători, în general, dar și de angajați.

Prin intermediul acesteia, instituțiile pot face schimb de informații care să conducă

la rezolvarea unor reale probleme existente și la găsirea celor mai bune soluții.

Totodată, în ceea ce privește comunicarea interinstituțională, la nivelul instituțiilor

participante se pot întocmi protocoale de colaborare și strategii de lucru comune, care

10

să conducă la obiectivul comun: creșterea gradului de siguranță publică a cetățeanului

și îmbunătățirea imaginii instituției.

1.2.2. Comunicarea de criză

Întrucât în activitatea oricărei instituții pot apărea diverse situații care să genereze o

posibilă situație de criză atât la nivel organizatoric cât și la nivel mediatic, o comunicare de criză

eficientă poate diminua efectele negative asupra imaginii instituției și poate conduce la

remedierea absolută a crizei.

Astfel, în urma reuniunii echipei de criză existente la nivelul fiecărei organizații, se face o

analiză a situației de fapt și se trece cât mai repede cu putință la transmiterea primelor date

referitoare la cele petrecute, evitând astfel interpretările de orice fel.

Se elaborează astfel un prim comunicat de presă cu rolul de a informa jurnaliștii cu privire

la situația creată și deciziile luate, care trebuie să cuprindă:

- descrierea pe scurt a evenimentului

- masura în care instituția este responsabilă de situația creată

- modul de soluționare a problemei

Ulterior, vor urma și alte comunicate de presă ce vor avea rolul de a ține la curent publicul

cu evoluția evenimentului și cu eforturile instituției de a limita amploarea acestuia.

În unele cazuri poate fi oportună organizarea unei conferințe de presă , conferință ce

trebuie organizată și condusă de persoane cu experiență care să fie capabile să răspundă prompt

întrebărilor, atacurilor sau nelămuririlor presei.

Astfel, persoanele din cadrul structurilor de relații publice au obligația de a menține

permanent contactul cu ziariștii, astfel încât orice dată nou apărută să fie transmisă cu maximă

operativitate. Aceștia trebuie:

- să fie informați asupra evenimentului, cauzelor și efectelor imediate

- să răspundă clar la solicitările și ăntrebările jurnaliștilor

- să conducă negocierile cu presa în ceea ce privește informațiile care pot fi

publicate și cele care stau sub semnul anchetei.

- să informeze jurnaliștii că ei reprezintă principala sursă de informare

1.3. SPAȚIUL PUBLIC ȘI SOCIETATEA CIVILĂ ÎN ACTUL DE

COMUNICARE11

Spațiul reprezintă tot ceea ce ne înconjoară și există în realitate. În opinia filosofului

german Habermas, spațiul public reprezintă o „rețea utilizată pentru comunicarea unor

conținuturi și luări de poziție, cu alte cuvinte a unor opinii……îndeplinește trei funcții

principale:de asigurare a transparenței, de validare și de orientare”8

Astfel, spațiul public devine un real producător de informații, pe care oamenii le

percep și le memorează, le transmit mai departe ca purtători de cuvânt publicului, care la

rândul lui și le însușește. Acesta cuprinde mai multe categorii de personaje printre care:

purtători de cuvânt,reprezentanți ai unor instituții, cu rolul de a exprima puncte de vedere și de

a interveni ori de căte ori situația impune, reprezentanți ai presei, cu rolul de a transmite

informațiile dobândite și publicul, menit a forma opinia public în legătură cu un anumit

subiect.

Societatea civilă, termen din limba latină, civilis societas, reprezintă ansamblul

instituțiilor, organizațiilor, formațiunilor ce nu fac parte din instituțiile statului, printre acestea

putând enumera: sindicatele, ONG-urile, asociații, fundații, ce au rolul de a apăra interesele

cetățenilor.

De cele mai multe ori, societatea civilă este reprezentată de grupuri de cetățeni care

se exprimă public cu privire la problemele și neajunsurile survenite și care se opun unor

anumite tipuri de acțiuni sau de conduite.

În România, lipsa unei societăți civile fără contur permite luarea de decizii

economice și politice în total dezacord cu opinia cetățenilor, fiind considerată așadar, la fel de

dizgrațioasă ca și un partid politic.

1.3.1. Spațiul public – caracteristici

În cadrul unei întâlniri ce a avut loc la data de 11 aprilie 2014 la Libraria Cișmigiu

între Horia-Roman Patapievici și Jean Sevilia, având drept temă „Spațiul public între

corectitudinea morală și corectitudinea politică”9, cel dintâi considera ca fundament al ființei

spațiului public existența a patru mari component: spațiul public, spiritual public, respectiv

mentalitatea civică, advărul și obiectivitatea.

În opinia mea, adevărul și obiectivitatea nu reies din spațiul public, acesta constituind

gazda bârfei de stradă și nu a realității.

8 Jurgen Habermas, Spațiul public. Arheologia publicității ca dimensiune constitutivă a societății burgheze, Editura Polirom, Iași, 1998, p. 549 http:// www.google.ro/gws_rd=ssl q=spatiul public patapievici

12

Spațiul public reprezintă gazda formării de idei, punerii în discuție a unor opinii și

argumente care pot fi combătute de ceilalți participanți la dialog și care să conducă la crearea

de activități și gândiri comune.

1.3.2 Forme de comunicare în spațiul public

Plecând de la actul de comunicare, care poate fi direct, interpersonal, ce presupune

existența și interacțiunea a două sau mai multor persoane, aflate în poziții apropiate, care se

pot influența reciproc și indirect, mediat, ia naștere termenul de comunicare mediată sau

mediatizată.

În opinia lui Mihai Coman, comunicarea mediată tehnologic se distinge de

comunicarea de masă.

Astfel, prima leagă grupuri mai puțin numeroase și presupune trimiterea mesajelor

prin intermediul e-mail-ului, spectacolelor, videoconferințelor.10

Prin comunicare de masă, se înțelege totalitatea formelor de comunicare prin „careun

grup de emițători profesioniști transmit mesaje către un număr foarte mare de receptori, iar

între producătorii de mesaje și beneficiarii lor se interpun instalațiitehnice sophisticate

(studiouri de televiziune, relee, sateliți) și instituții complexe: sistemul editurilor de carte,

redacțiile din presa scrisă, radio sau televiziune etc.”11

Comunicarea de masă se realizează prin intermediul comunicatorilor profesioniști,

care fac parte, în general din aria publicisticii sau a mediilor de informare în masă. Potrivit lui

Flaviu Călin Rus, comunicatorii sunt „orice persoană care lucrează în orice fel de ramură a

mass-mediei scrise sau audio-vizuale și care contribuie direct sau indirect, deschis sau sub

acoperire, la realizarea, prelucrarea selecția și prezentarea oricăror declarații de presă sau mai

bine zis, care lucrează la realizarea oricărui tip de material difuzate prin mijloace mass-

media”.12

Comunicarea mediată tehnologic are loc între oamenii de relații publice și jurnaliști

astfel că materialele de presă redactate în cadrul departamentelor de relații publice ale

diferitelor instituții ajung la jurnaliști pe diverse căi: e-mai, poștă, fax, etc. Informația preluată

de către jurnaliști și publicată, devine comunicare de masă.

În vederea stabilirii de relații de colaborare cu publicul și promovării serviciilor

oferite de către instituția reprezentată, comunicarea se poate realize astfel:

10 Mihai Coman, op. cit. p. 1811 Ibidem.12 Flaviu Călin Rus, op. cit., p. 26.

13

- Se pot pune la dispoziția cetățenilor date de interes public privind programul

de lucru, documente necesare, atribuțiile instituției, analize privind diferite

paliere de acțiune, bilanțuri.

- Stabilirea unui sistem de relaționare cu publicul, prin intermediul căruia

cetățeanul să poată solicita direct informații cu privire la stadiul lucrărilor

aflate în competența instituției.

- Realizarea unor campanii de relații publice care să aducă un plus de imagine

instituției sau să informeze populația asupra unui segment de activitate nou.

1.4 JURNALISTUL ȘI MASS-MEDIA

1.4.1. Mass-media, definiție și trăsături

Pornind de la definiția cuvântului mass-media, „Termenul medium (pl. media) este un

cuvânt de origine latină, transplantat într-un cadru anglo-saxon. Acesta desemnează procesele

de mediere, mijloacele de comunicare și se traduce, în general cu expresia comunicațiile de

masă….Media=mijloace de comunicare; mass-media=mijloace de comunicare pentru un mare

public, un public de masă, avînd drept caracteristică esențială marea lor forță, putere, rază de

acțiune.În această categorie se înscrie radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, cartea.

Benzile, discursurile, casetele pot fi de asemenea încadrate în categoria mass-media.

Potrivit lui Marshall McLuhan, și cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace

de comunicare13.

Expresia de mass-media este una diferită de cea de comunicaare de masă.Conceptul de

mass înseamnă un public numerous dar poate fi înțeles și ca o amplitudine socială a

mesajului, o simultaneitate a receptării lui.

Comunicarea de masă apare după primul război mondial, odată cu dezvoltarea

mijloacelor tehnice, ceea ce face posibilă transmiterea unui mesaj către un public numeros,

variat, care îl receptează simultan.

În acest caz, comunicarea devine una colectivă. Emițătorul este reprezentat de un grup

de oameni iar mesajul nu mai reflect părerea unui singur individ, trecând printr-un mijloc de

informare precum ziarul, radioul, televiziunea.

Totodată, receptorul este reprezentat de un grup de personae care își însușește în

același timp informația.

13 McLuhan Marshall, Galaxia Gutenberg, Editura Politică, 1975, București, p. 28.14

În ceea ce privește activitatea unei instituții militarizate, mass media reprezintă o

categorie aparte de colaboratori, avizi de informație și deveniți parcă dușmani de la o zi la

alta.

Reprezentanții acestei mari puteri, mass-media au ca principal sursă de informare pe

domeniul eveniment instituțiile militarizate, lucru care conduce la crearea de tensiuni,

conflicte și chiar întreruperi de colaborare, toate acestea datorate lipsei de înțelegere față de

munca de cercetare și implicațiile acesteia.

1.4.2 Comunicarea prin intermediul mass-mediei

În cazul oricărei instituții, principala metodă de transmitere a informației este mass-

media. În vederea transmiterii de date și informații de actualitate, în vederea consolidării

imaginii și a creării unui status de imagine promițător, orice instituție publică apelează la

mass-media.

Din păcate, informația nu este transmisă de fiecare dată ca atare, existând diverse

paliere ale fiecărei organizații media, paliere care conduc la modificarea mesajului sau chiar

la răsturnări de situație, respectiv dintr-o activitate de success a instituției să fie transformată

într-un eșec demn de divertisment.

Pentru a beneficia de succes în cadrul opiniei publice, mesajul transmis trebuie să aibă

un caracter convingător, să genereze interes și să manipuleze practic opiniile cetățenilor

utilizând fraze simple și concise.

În cadrul instituțiilor militarizate, relația cu mass-media este una de colaborare,

existând în cele mai multe dintre cazuri un climat de încredere care să conducă la transmiterea

reală și prompt a datelor și informațiilor furnizate.

Pentru o bună colaborare cu reprezentanții mass media, persoana desemnată cu

menținerea relațiilor publice din cadrul instituției trebuie să beneficieze de următoarele

trăsături: rapiditate – jurnalistul trebuie întotdeauna informat cu privire la noutățile survenite

pentru a nu da naștere interpretărilor; de asemenea, persoana responsabilă cu menținerea

relațiilor publice trebuie să fie capabilă să răspundă întotdeauna întrebărilor presei; capacitate

de concentrare și selecție, astfel încât la nivelul fiecărei instituții să existe o ierarhie a

jurnaliștilor în ceea ce privește necesitatea informației; constanță și acțiune – regulă care să

conducă la diminuarea numărului de știri fabricate, datorită activității continue a instituției și a

furnizării la timp de date mass-mediei. Astfel, este de preferat ca mass media să primească

15

informații cu privire la toate activitățile și evenimentele importante ale instituției, evitând

interpretările și crearea de subiecte.

În cadrul comunicării cu reprezentanții media, mesajul poate fi transmis prin

intermediul:

- Comunicatelor de presă – cu un conținut scurt, care să conțină prezentarea

succintă a evenimentului, cu un titlu care să atragă atenția cititorului.

- Conferințelor de presă – întâlniri în cadrul cărora sunt relatate aspecte noi din

viața instituției, beneficiind de această dată de prezența conducătorilor

instituțiilor.

- Blog-urilor – situație tot mai des folosită în zilele noastre, ce dă încredere

cetățenilor în activitatea instituției și în capacitatea de răspuns la problemele

propuse.

- Campanii de relații publice – implică un timp îndelungat de reacție din partea

cetățenilor datorită perioadei de desfășurare; prin intermediul acestora se pot

schimba opinii sau atitudini în ceea ce privește imaginea instituției.

- Interviul – o modalitate elegantă de prezentare a datelor de interes pentru

instituție, dar care implică pregătire, stăpânire de sine și un bagaj vast de

cunoștințe din toate domeniile de activitate ale instituției, pentru a fi capabil de

a răspunde tuturor întrebărilor referitoare la diverse subiecte.

- Briefing-ul de presă – utilizat în cazul unui eveniment cu o importanță

deosebită, organizat de obicei ca urmare a solicitării de date suplimentare de

către presă; acesta, spre deosebire de conferință, se organizează cu privire la un

singur eveniment din viața instituției.

16

Cap. II. RELAȚIILE PUBLICE ȘI ROLUL LOR

2.1. DEFINIȚIA RELAȚIILOR PUBLICE

2.1.1. Relațiile publice - caracteristici

Relațiile publice reprezintă „un efort pentru a influența pozitiv opinia publică față

de o instituție, o persoană, un produs sau o idee”.14 Acestea se înscriu într-un domeniu în care

sunt considerate un mediator între instituție și public, un mediu în care persoanele

responsabile răspund atât în fața publicului cât și în fața organizației din care provin.

Astfel, un instrument al muncii de relații publice îl reprezintă întâlnirile și discuțiile

colective din cadrul organizației, menite de a realiza schimbul de informații și opinii și de a

conduce la luarea măsurilor optime de soluționare a problemelor existente, măsuri ce vor fi

aduse ulterior la cunoștința publicului.

Un mod aparte de a menține instituția pe care o reprezinți în sfera relațiilor publice îl

constituie:

- Întrecerile sportive – domeniu apreciat nu numai în instituțiile militarizate, ci și

de oamenii de rând, în general. În cadrul acestora pot fi angrenați și

jurnaliștii.

- Proiecții video cu activitățile principale ale instituției.

- Acordarea de premii ca urmare a unor concursuri organizate pe diferite teme

- Organizarea de ședințe de bilanț al activității, cu participarea reprezentanților

mass-media.

- Întocmirea de pliante și broșuri, aceasta constituind o metodă eficientă de a

aduce la cunoștință cetățenilor diverse informații utile.

- Organizarea de vizite gratuite la muzeul în cadrul căruia se înscrie activitatea

instituției reprezentate.

- Organizarea „ Zilelor porților deschise” , în cadrul cărora vizitatorii să ia

contact cu diferitele categorii de activități desfășurate de instituție.

2.1.2 Funcțiile relațiilor publice14 Daniel Șerbănică, Relații publice, București, Editura ASE, 2003, p.6.

17

Prima funcție a relațiilor publice este cea de control, prin intermediul căreia sunt

influențate și controlate opiniile cetățenilor, în interesul instituției/organizației.

În acest sens, se pot exemplifica trusturi de presă ce au drept țintă controlul

publicului prin prisma grilei de programe și a subiectelor abordate.

Celelalte două funcții ale sistemului de relații publice – răspunderea și crearea de

relații între diferitele categorii de public, fac ca relațiile publice să devină un domeniu amplu,

în care informația trebuie stăpânită, cosmetizată uneori și apoi transmisă în așa fel încât să

creeze sentimental de convingere.

2.1.3. Specialistul în relații publice

Specialistul în relații publice sau purtătorul de cuvânt are obligația de a menține

dialogul cu reprezentanții presei, fiind absolute obligatoriu ca acesta să aibă cunoștințe cu

privire la activitatea de comunicare, dar și cu privire la activitatea instituției.

Potrivit art. 16 din Legea 544/2001 privind liberal acces la informațiile de interes

public, „autoritățile și instituțiile publice au obligația să desemneze un purtător de cuvânt, de

regulă din cadrul compartimentelor de informare și relații publice”.15

Fiind considerat interfața comunicațională a instituției, purtătorul de cuvânt se

subordonează nemijlocit șefului instituției, având drept principale atribuții îmbunătățirea

imaginii instituției, furnizarea de informații jurnaliștilor cu privire la activitatea instituției,

informarea șefilor ierarhici cu privire la problemele semnalate de mass-media.

În viziunea Cristinei Coman, membrii compartimentelor de presă ar trebuii să aibă

următoarele calități:

- Capacitate de analiză și sinteză

- Putere de muncă

- Formare profesională adecvată

- Să cunoască jurnaliștii și lumea presei

- Bun organizator, să ia imediat decizii, fără așteptarea de aprobări din partea

conducerii

- Ușurință în exprimarea orală și scrisă

- Ușurință în comunicare și relații sociale16

15 Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, M.Of. nr. 663/2001.

16 Cristina Coman, Relații publice și mass-media, Polirom, Iași, 2005, pag.53.18

2.2. STRUCTURA ȘI BAZA LEGALĂ A DEPARTAMENTELOR

DE RELAȚII PUBLICE

2.2.1 Organizarea unui departament de relații

publice în instituția militarizată

Într-o instituție militarizată, acest departament de relații publice ia ființă mai mult sub

forma unui birou de relații publice, aflat în componența Serviciului Cabinet și respectiv sub

stricta supraveghere a șefului instituției. Până în anul 1996, la nivelul Inspectoratelor

Județene de Poliție, instituție în care îmi desfășor activitatea, nu au existat ofiţeri de

presă/purtători de cuvânt, care să reprezinte ,,interfața comunicațională” în raport cu mass

media şi cu societatea civilă. Ulterior, prin ordin al ministrului, s-au numit purtători de cuvânt

la inspectoratele judeţene de poliţie, aceştia fiind selecţionaţi în cea mai mare parte din rândul

poliţiştilor, aşadar al absolvenţilor de Drept, ai Academiei de Poliţie sau Școlilor de profil.

În prezent, activitatea de specialist în relații publice este desfășurată de o singură

persoană, ofițer sau subofițer de poliție, acesta având de cele mai multe ori și alte atribuții.

Așadar, în afara relațiilor cu presa, într-o instituție militarizată, persoanele din cadrul

Biroului de presă desfășoară activități de relații cu publicul, organizand astfel audiențe și

având un program specific în acest sens.

În cazul în care persoanele din cadrul structurii de relații publice observa o atitudine

necorespunzătoare din partea publicului, față de activitățile întreprinse de instituția respectivă,

pot propune conducerii crearea de campanii sau acțiuni de popularizare a activității de genul

„porților deschise” în vederea atingerii obiectivelor și anume creșterea gradului de încredere a

cetățenilor în instituția respectivă.

Totodată, personalul de relații publice poate propune conducerii organizarea de acțiuni

specifice de către unele servicii din cadrul instituției, fără a putea însă să hotărască decât după

consultarea sefilor de servicii și primirea acordului din partea conducerii.

Deși organizată sub forma unui birou și cu o componență aproape unitară, structura de

relații publice are o importanță deosebită în cadrul organizațiilor, membrii acesteia

participând de fiecare dată la sedințe de decizie sau pur și simplu la sedințe de lucru.

Printre avantaje se pot enumera: ocazia de a lucra cu persoane importante din cadrul

instituției, crearea unui sentiment de apreciere în momentele de reușită ale instituției,

19

posibilitatea de învățare continuă și de creare a unui bagaj de cunoștințe din toate domeniile

de lucru ale instituției.

Totodată, ca și dezavantaje pot fi considerate: lipsa de înțelegere din partea conducerii

a termenului de relații publice, lipsa perspectivei de avansare în cadrul unui

departament(birou) mic, lipsa unui program de lucru stabil.

2.2.2 . Păstrarea și manipularea documentelor cu caracter secret

În vederea obținerii permisiunii de acces la informațiile clasificate, persoanele din

cadrul instituțiilor militarizate trebuie să obțină, în conformitate cu principiul necesității de a

cunoaște, certificatul de securitate sau autorizația de acces, valabile pentru gradul de

secretizare corespunzător și necesar funcției deținute.

Potrivit art. 81 din Hotărârea nr. 585/2002 privind aprobarea Standardelor naționale de

protecție a informațiilor clasificate în România, documentele și materialele ce conțin

informații clasificate se transport prin intermediul unității specializate din cadrul Serviciului

Român de Informații, în conformitate cu normele în vigoare.

Totodată, este strict interzisă expedierea unor astfel de materiale prin intermediul

Serviciului de Poștă Română sau prin alte societăți comerciale de transport.

În vederea efectuării transportului, conducătorii unităților deșinătoare de informații

clasificate vor desemna din structura de securitate proprie, cel puțin un delegat împuternicit

pentru transportul și executarea operațiunilor de predare-primire a corespondenței clasificate

dintre instituție și unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații.17

În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu, purtătorul de cuvânt al instituției are

dreptul de a consulta documentele sau dosarele aflate în lucru, având obligaţia de a respecta

secretul de serviciu şi de a proteja informaţiile confidenţiale de care le ia la cunoştinţă.

Furnizarea de informații privind activitatea de cercetare în instituțiile militarizate poate

fi restrânsă, în conformitate cu prevederile legale, în situația în care acest lucru se face în

interesul ordinii publice și securității naționale, ori când interesele minorilor sau protecția

vieții părților implicate în cercetare o impun.

Dreptul la liberul acces la informaţii poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări

speciale, ofițerul care efectuează cercetarea apreciază că furnizarea de date privitoare la

ancheta existentă ar fi de natură să aducă atingere intereselor cercetării.

 

17 Hotărârea nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, art. 82

20

2.2.3. Accesul jurnaliștilor la documentele instituției militarizate   

Reprezentând una dintre coordonatele strategice, colaborarea instituției poliției cu

mass-media implică formarea și menținerea unei relații unice cu toate mijloacele de

comunicare ce pot constitui instrument de formare și sustinere a atitudinilor cetățenilor și de

de anti-victimizare, în vederea diminuării și prevenirii faptelor antisociale.

În demersurile jurnalistice, reprezentanții media apelează la toate mijloacele posibile

pentrua obține informații, nefăcând rabat de la nicio metodă mai puțin ortodoxă.

De aceea, în cadrul instituțiilor militarizate, în conformitate cu normele în vigoare și în

baza unor dispozitii interne, jurnalistul are acces numai după prezentarea legitimației și

acreditării și în baza acceptului purtătorului de cuvânt.

Acesta poate obține informații periodic, printr-un sistem de sms-uri existent la nivelul

fiecărui județ, prin care toți jurnaliștii acreditați primesc în timp real informații cu privire la

producerea unor evenimente aflate în competența instituțiilor poliției, jandarmeriei sau

pompieri, informații ce se pot transforma imediat în reale știri pentru cetățeni.

În afara sistemului de sms-uri, jurnaliștii pot solicita informații cu privire la stadiul

cercetărilor în baza legii 544/2002, situație în care vor primi un raspuns obiectiv, formulat cu

respectarea prevederilor legale, fără a fi posibilă transmiterea de copii de documente sau date

persoanle din dosare.

Referitor la accesul acestora în dosarele existente în lucru, acesta este posibil numai

după publicarea lor și numai în faza de judecată.

De asemenea, jurnaliștilor le pot fi transmise date din dosar, referitoare la

antecedentele penale, pedepsele executate anterior sau modalitatea de săvârșire a infracțiunii,

însă numai cu acceptul ofițerului care le instrumentează și fără ca acest lucru să pericliteze

ancheta.

Astfel, relația poliției cu reprezentanții media este una coordonată de nevoile

reciproce, ambele părți având drept obiect al activității informația.

În concluzie, în cadrul instituțiilor militarizate jurnaliștii au acces la informație în mod

echidistant prin intermediul informării directe (sms), comunicatelor de presă, conferințelor,

briefing-urilor, acest lucru conducând la menținerea unei bune colaborări și la tranmiterea

imediată a informațiilor către cetățeni.

2.3. PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN ACTIVITATEA ANGAJAȚILOR

INSTITUȚIILOR MILITARIZATE

21

Purtător de cuvânt sau magazioner, polițist de ordine public sau pompier, angajații din

cadrul instituțiilor militarizate își desfășoară activitatea în baza unui cadru legal special, fiind

de cele mai multe ori victim ale propriilor erori în ceea ce privește abaterile săvârșite.

Potrivit Legii nr. 360/2002 privind „Statutul Polițistului”, aflat în permanență în

slujba cetățeanului, funcționar public cu un statut special, angajatul instituțiilor militarizate

trebuie să respecte următoarele principii:

Legalitate;

Egalitate, imparțialitate și nediscriminare;

Transparență;

Capacitate și datorie de exprimare;

Disponibilitate;

Prioritatea interesului public,

Profesionalism;

Respect;

Integritate morală;

Independența operațională;

Loilitate;18

Cap. III. SISTEMUL DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIILE MILITARIZATE

3.1. . ACTIVITATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE LA NIVELUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

18 Legea nr. 360/06.06.2002 privind Statutul Polițistului, modificată prin OUG nr. 89/14.10/2003.22

Prin activitatea de comunicare și relații publice din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne se înțelege „stabilirea și menținerea unor legături de comunicare permanente și

corecte cu societatea civilă și cu instituțiile acesteia”.19

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, organizarea activității de comunicare și

relații publice se realizează în sistem piramidal, prin structuri specializate, după cum urmează:

- La nivelul ministerului – Direcția de Informare și Relații Publice, purtătorul de

cuvânt al ministerului, servicii de comunicare în cadrul Direcției.

- La nivelul Inspectoratului General – Centrul de comunicare și relații publice,

secții și birouri.

- La nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție – departamente, compartimente

sau birouri.

Direcția Informare și Relații Publice din cadrul ministerului are în componență servicii

și birouri, având totodată în subordine Grupul de Presă, Casa de Cultură și Ansamblul Artistic

„Ciocârlia”. Conducerea acestor structuri revine în sarcina comandanților.

O altă atribuție a acestei Direcții este aceea de elaborare a planului de comunicare și

relații publice pentru Ministerul Afacerilor Interne, cele mai importante componente ale

acesteia fiind:

-relațiile cu mass-media

-comunicarea internă

-relațiile cu comunitatea

- comunicarea externă

- comunicarea internațională

-gestionarea crizelor mediatice

- gestionarea imaginii instituției20

De asemenea, Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne este instituția abilitată să coopereze și să controleze toate structurile centrale şi

teritoriale ale ministerului, precum şi instituţiile şi organismele specializate în activităţi

similare de relaţii publice, în baza prevederilor legale.

19 Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de Relaţii Publice, Tradiţii, Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne, pg. 4;

20 Idem, p. 17.23

În realizarea activităţii de relaţii publice conducătorii instituțiilor au următoarele

obligaţii:

Răspund de comunicarea cu mass-media în cadrul sectorului pe care îl

coordonează;

Selecţionează personalul pentru compartimentele, birourile respective,

conform grilei de încadrare;

Asigură informarea operativă, corectă şi completă, în interiorul structurii, a

personalului cu probleme de interes din sectorul de competenţă;

Asigură cooperarea cu reprezentanţii acreditaţi ai mass-mediei centrale și

locale; 21

În cadrul instituțiilor militarizate, principiile care stau la baza activităţii de relaţii

publice sunt următoarele:

Asigurarea dreptului la informaţie al cetăţeanului, potrivit Constituţiei;

Transmiterea transparentă către mass-media a informaţiilor de interes

public din activitatea instituţiei, în limitele protecţiei impuse de legile, de

reglementările şi practica ministerului;

Respectarea permanentă a echidistanţei faţă de reprezentanţii mass-media;

Autonomie de acţiune şi asumarea graduală a responsabilităţii de către

cadrele Ministerul Afacerilor Interne, în funcţie de nivelul accesibilităţii la

informaţie, pentru datele şi informaţiile difuzate mass-mediei, formatorilor

de opinie sau a unor organizaţii neguvernamentale, precum şi pentru

conţinutul şi calitatea mesajului educativ transmis personalului

ministerului;

Transmiterea corectă, completă, oportună şi rapidă – la un interval de timp

cât mai scurt de la producerea evenimentului – a informaţiei către presă,

pentru a evita prezentarea distorsionată a acesteia;

Respectarea legislaţiei privind reclama pentru societăți comerciale,

instituţii sau partide;

Orientarea, cu prioritate, a activităţii de relaţii publice, spre zona de contact

a ministerului cu societatea civilă;

Garantarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi a credinţei religioase a

personalului;

21 Idem, P. 8-9;24

Dezvoltarea unei colaborări mai eficiente între componentele sistemului de

relaţii publice.22

3.1.1. Atribuţiile ofiţerilor de relaţii publice:23

a. Întocmesc documentele de planificare anuală a comunicării, la nivelul unităţii în care

lucrează, în spiritul prevederilor Concepţiei de relaţii publice elaborată de direcţia de

profil;

b. Gestionează relaţiile cu mass-media, monitorizează modul de prezentare a activităţii

unităţii de către presa scrisă şi audio-vizuală şi prezintă comandanţilor (şefilor) analize

şi sinteze gen „revista presei”;

c. Asigură difuzarea informaţiilor cu caracter public către întregul personal al unităţii din

care fac parte;

d. Evaluează, lunar, stadiul îndeplinirii obiectivelor de comunicare şi raportează

comandantului (şefului) rezultatele analizei efectuate;

e. Sprijină pe timpul documentării în teren şi furnizează informaţii de interes public

ziariştilor din mass-media ministerului;

f. Pregătesc şi asigură prezentarea în presa centrală şi locală a informaţiilor referitoare la

cele mai importante evenimente din viaţa şi activitatea unităţii în care lucrează;

g. Redactează proiecte de răspuns la materialele apărute în presa centrală şi locală care

vizează personalul şi unitatea din care fac parte, cu aprobarea comandantului structurii

respective;

h. Menţin legătura, pe plan central şi local, cu asociaţiile veteranilor de război, ale

cadrelor în rezervă şi retragere şi asigură participarea reprezentanţilor acestora la

acţiunile importante din cadrul unităţilor;

i. Organizează, în urma deciziei comandanţilor şi când situaţia concretă impune acest

lucru, dar cel puţin o dată pe trimestru, conferinţe sau briefing-uri de presă, iar după

desfăşurarea acestora informează Direcţia Informare şi Relaţii Publice despre

problemele deosebite ce au rezultat;

j. Asigură, în colaborare cu Direcţia Informare şi Relaţii Publice condiţiile necesare

(documentare, cazare ş.a.) pentru desfăşurarea vizitelor reprezentanţilor mass-media

din ţară şi străinătate;

22 Idem, p. 523 Idem, p.14-15;

25

k. Organizează – prin mijloace specifice şi cu respectarea prevederilor legale în materie –

activitatea de informare locală şi naţională a populaţiei cu probleme de interes public;

l. Realizează, din punct de vedere al conţinutului, acţiuni de mediatizare prin intermediul

reţelei Internet.

Purtătorii de cuvânt din cadrul unităţilor teritoriale, judeţene şi ale municipiului

Bucureşti - de la unităţile de învăţământ, precum şi de la celelalte structuri ale ministerului -

se stabilesc prin ordin de zi pe unitate, de regulă, din rândul ofiţerilor cu relaţiile publice,

având ca atribuţii complementare următoarele:

a. Prezentarea în numele conducerii unităţii, a poziţiei oficiale faţă de diferitele

cazuri, situaţii în care instituţia este vizată:

b. Transmiterea operativă, prin apariţii publice, a unor, informaţii reale şi

credibile în cazul producerii unor evenimente deosebite.

3.1.2. Comunicarea internă

Comunicarea internă este un domeniu prioritar al activităţii de relaţii publice,

contribuind la un proces relaţional eficient între comandanţi (şefi) şi subordonaţi, în scopul

creșterii motivaţiei şi eficienţei îndeplinirii misiunilor specifice, în condiţiile unei mai bune

înţelegeri a obiectivelor şi rolului acestora. Organizarea şi desfăşurarea comunicării interne

revine comandanţilor (şefilor) şi se realizează cu toate categoriile de personal, în conformitate

cu obiectivele prioritare stabilite şi cu nevoile de informare ale personalului.

În cadrul acestui tip de comunicare, accentul cade pe antrenarea personalului propriu

la elaborarea proiectelor şi programelor instituţionale, informarea instituţională corectă şi

operativă, prevenirea speculaţiilor referitoare la viitorul organizaţiei etc.

Modalităţile prin care se realizează comunicarea internă:

- mijloace de informare în masă, centrale şi locale ale ministerului;

- ordine de linie şi buletine informative;

- sistemul de transmitere propriu(INTRANET);

26

- afişe, postere, panouri, aviziere, tabele electronice;

Mesajele de comunicare internă vor fi transmise, periodic (săptămânal, lunar sau ori

de câte ori este nevoie), prin mijloace de informare, buletine informative, angajând

răspunderea factorilor care au atribuţii în acest sens. Trimestrial, se va asigura actualizarea

panourilor şi avizierelor din unităţi cu informaţii noi şi date de interes pentru personal.

Comandanţii (şefii) vor stabili responsabilităţi în comunicarea internă, iar la bilanţurile muncii

profesionale vor evalua şi acest domeniu de activitate.

3.1.3. Comunicarea externă

Comunicarea externă urmăreşte promovarea sistematică, prin presa scrisă şi audio-

vizuală, a unor date şi informaţii publice referitoare la activitatea ministerului, prin:

a) stabilirea de strategii mediatice şi desfăşurarea unor campanii de presă în scopul

explicării în mass-media a proiectelor de lege iniţiate de Minister precum şi a tuturor

acţiunilor destinate combaterii fenomenului infracţional, menţinerii ordinii publice,

apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a avutului public şi

privat;

b) organizarea unor întâlniri periodice, informale, ale conducerii instituţiei cu şefii

publicaţiilor şi ai posturilor de radio şi televiziune şi realizarea de vizite ale conducerii

ministerului la cele mai reprezentative publicaţii;

c) iniţierea conferinţelor de presă, la scurt timp după producerea unor evenimente, având

ca protagonişti comandanţi de armă, şefi ai unităţilor centrale şi teritoriale, precum şi

cadrele care au participat la rezolvarea unor cazuri deosebite; antrenarea mai eficientă

a specialiştilor în relaţii publice în organizarea conferinţelor de presă, în pregătirea şi

realizarea interviurilor pentru mass-media scrisă şi audio-vizuală şi, în context,

definirea clară a relaţiilor dintre componentele (ofiţerii) de relaţii publice şi purtătorii

de cuvânt de la diferite niveluri;

d) îmbunătăţirea relaţiilor cu ziariştii, inclusiv prin invitarea sistematică a acestora la

compartimentele de presă, pentru a le oferi subiecte cu impact public ridicat şi

posibilităţi de contact cu persoane autorizate în domeniu;

e) prezentarea în presa ministerului a unor subiecte actuale vizând problematica din sfera

de competenţă a instituţiei;

27

f) creşterea contribuţiei ofiţerilor de relaţii publice din structurile teritoriale la realizarea

emisiunilor Radio-TV şi a publicaţiilor centrale ale ministerului;

g) atragerea în mai mare măsură a presei locale din afara sistemului – principala sursă de

informare în plan teritorial – la popularizarea prevederilor unor acte normative, la

susţinerea demersurilor întreprinse de cadrele de conducere din structurile centrale şi

teritoriale pentru eficientizarea acţiunilor consacrate apărării ordinii de drept şi a

siguranţei în zonele de competenţă;

h) organizarea, periodic, de către inspectoratele şi marile unităţi, a unor dezbateri gen

„masă rotundă” privind subiecte de larg interes pentru minister;

i) angajarea compartimentelor de presă în susţinerea unor companii mediatice şi

elaborarea unor materiale documentare pentru a fi furnizate presei cu ocazia anumitor

evenimente programate (manifestări istorice, congrese, bilanţuri etc.).24

3.1.4. Comunicarea prin intermediul campaniilor de relații publice

Legalitatea, transparența, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică

reprezintă premisele obligatorii consolidării imaginii unei instituții militarizate.

Totodată, raportarea permanentă a mesajului la așteptările populației reprezintă o

condiție esențială modului de transmitere a informației mass-mediei.

De aceea, în cazul în care la nivelul instituției există o problemă ce creează temere în

rîndul publicului sau instituția a gestionat un eveniment a cărui cercetare a creat idei

nefondate în rândul populației, se poate apela la campania de relații publice, ca instrument de

corectare a unor percepții sau ca material de informare asupra unui aspect anume.

O campanie de relații publice are menirea de a informa, de a atrage interesul și de a

influența opinia publică.

În opinia lui W. Dunn, o asemenea campanie constă în „ analiza situației comunicării

și a marketingului și înțelegerea comportamentului consumatorului într-un efort de a dezvolta

strategii pentru folosirea mass-media, a mesajelor și a bugetelor alocate și pentru a oferi un

plan pentru a obține avantaje din această situație.”25

Principalele etape ale unei campanii de relații publice:

Predocumentarea – etapă a campaniei menită de a strange informații în vedere

creării unui mesaj cât mai convingător, destinat publicului

24 Idem, pg.2125 Watson Dunn, „Public Relations A contemporaryAapproach”, Irwin Homewood, 1986, pg. 190;

28

Planul editorial – etapă în care se stabilește oarecum orarul campaniei și

resursele umane, se împart responsabilitățile și activitățile campaniei

Documentarea – bazată pe cercetarea și analizarea tuturor aspectelor legate de

posibila problemă sau oportunitate, acumularea de date și informații menite a

creea cele mai oportue răspunsuri.

Alegerea unui titlu sau a unui logo – o etapă foarte importantă prin prisma

impactului avut față de public

Lansarea campaniei și exprimarea obiectivelor

Conținutul campaniei –aceasta reprezintă un șir de evenimente în care accentul

este plasat pe ceea ce se dorește a fi comunicat și înțeles.

După durată, campaniile de relații publice pot fi cu bataie scurtă sau cu bătaie lungă;

după conținut, pot viza teme de amploare sau teme limitate;după publicul țintă, acestea pot fi

extinse sau restrânse; după obiective, acestea pot fi strategice sau tactice în funcție de:

- Conștientizarea problemei –se aduce în atenția publicului o anumită temă de

dezbatere, situație, atitudine.

- Informarea publicului – transmiterea informațiilor privitoare la cauzele și

efectele apariției problemei respective

- Educarea publicului – pregătirea pentru o acțiune conformă cu obiectivul

principal al campaniei

- Întărirea atitudinilor – obiectiv destinat acelei categorii de public care susține

valorile organizatiei din care provine.

- Schimbarea atitudinilor

- Schimbarea comportamentului – un obiectiv cu o importanță majoră prin

prisma căruia putem concluziona reușita campaniei.

Conform literaturii de specialitate26, campaniile de relații publice pot fi:

-Campanie de pozitionare- campanie în care instituția își stabilește locul pe piață.

-Campanie de constientizare –prin intermediul cărora încercăm să-i conștientizăm pe

oameni cu privire la anumite reguli (campanie pentru portul centurii de siguranță)

- Campanie de informare publică –prin intermediul cărora sunt transmise prevederile

unor legi și consecințele nerespectării acestora.

- Campanie de educare a publicului – determinarea publicului de a pune în aplicare

ceea ce știe deja.

- Campanie de întărire a atitudinilor și comportamentelor

26 Dougg Newson, Alan Scott,Judy Vanslyke Turk-„This is the PR-The Reality of Public Relations”, Wadsworth Publishing Company, Belmont California, 1993.

29

- Campanie de schimabare a atitudinii

-Campanie de modificare a comportamentului- de tipul celei prin care îi convingem pe

oameni să nu mai conducă sub influența alcoolului.

- Campanie de contracarare imagologică în situații de criză –

- Campanie de modificare sau consolidare a reprezentării/imaginii

În concluzie, relațiile publice reprezintă o funcție a managementului strategic prin

intermediul căreia aceast încearcă aă obțină simpatia și să convingă publicul prin intermediul

comunicării și a unei imagini satisfăcătoare.

Conform autorilor Dumitru Iacob și Diana- Maria Cismaru27, în structura unui plan de

relații publice desfășurat, de pildă, pe parcursul unui an calendaristic (se pot regăsi) programe,

campanii și evenimente”.

Aceasta înseamnă faptul că un departament de relații publice poate gestiona crize

apărute pe neașteptate, poate emite comunicate de presăși poate organiza fără probleme

conferințe sau briefing-uri de presă, în momente spontane, fără o programare în prealabil.

În activitatea de relații publice, campaniile sunt organizate distinct, în special pentru

îndeplinirea anumitor obiective ale instituției, fiind însă prevazute în planul de activități lunar,

semestrial sau anual.

Prin intermediul campaniilor, dacă ceea ce susținem este corect, putem schimba

opinii, credințe, atitudini, comportament.

În acest sens putem exemplifica campania împotriva furturilor, campanie ce va

continua până când fenomenul va fi eradicat.

3.2. SPECIFICUL COMUNICĂRII

ŞI AL RELAŢIILOR PUBLICE ÎN POLIŢIA ROMÂNĂ

Relaţiile dintre instituți poliției prin intermediul serviciilor sale și comunitatea locală

(public) se stabilesc involuntar . In conformitate cu competențele oferite de lege, instituția

menită a menține ordinea și siguranța publică gConform atribuţiilor conferite prin lege, atât

structurile de administraţie publică, cât şi cele de ordine şi siguranţă publică gestionează și

27 Iacob Dumitru, Cismaru Diana-Maria -„Relații publice, eficiența prin comunicare„ Editura Comunicare.ro, București, 2003, pg.199

30

veghează la respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, liniștii publice și acționează

pentru respectarea legislației și normelor statuate.

De asemenea, structurile poliției asigură funcționarea instituțiilor locale, verifică și

sancționează incălcarea legislației privind utilizarea resurselor comunității și asigură

intervenția de urgență în cazul comiterii de infracțiuni.

Referitor la comunicare, deși instituție demilitarizată de drept dar nu și de timp,

sintagme precum „să trăiţi”, „raportez”, „am înţeles”, „am onoarea”, ca şi poziţia rigidă,

salutul şi alte ritualuri specifice definesc încă raporturile de subordonare din ierarhie.

Comunicarea constituie elementul esenţial, chiar dacă deosebit de sensibil al funcționării

optime a unei instituții de aceea, fiind de preferat ca problemele comunicării să fie

întotdeauna privite cu atenție și cărora să li se acorde o importanță majoră.

În ceea ce privește comunicarea cu mass media, aceasta se realizează prin intermediul

persoanei responsabile cu relațiile publice-purtator de cuvânt, care intervine ori de câte ori

este necesar atât pentru informarea populației cu privire la situația creată, cât și pentru o

precizari suplimentare asupra unor situații prezentate.

Aceasta se realizează de cele mai multei prin intermediul comunicatelor de presă

(zilnic), dreptului la replică (ori de câte ori este necesar), conferinței de presă (bilunar),

briefing-ului (oczional).

3.2.1. Comunicarea între instituţia publică şi cetăţeni

În general, autorităţile publice ar trebui să urmărească satisfacerea interesului general

al populaţiei, mai ales în ceea ce privește calitatea și eficacitatea intervențiilor venite în

sprijinul cetățenilor.

O primă categorie de informații puse la dispoziția publicului sunt informațiile de

utilitate publică.

Astfel, prin acest tip de comunicare sunt facute cunoscute cetățenilor programul de

lucru, modul de funcționare, atribuții, noutăți legislative.

Totodată, prin comunicarea publică se urmăreşte cunoaşterea nevoilor şi dorinţelor

cetățenilor pentru ca instituţiile publice, prin rolul şi atribuţiile pe care le deţin, să vină în

întâmpinarea acestora, realizând astfel un interes general.

Cetăţeanul trebuie să fie permanent informat cu privire la existenţa şi modul de

funcţionare a serviciilor publice, trebuie ascultat atunci când are o problemă, trebuie să-i fie

luate în considerare dorinţele şi nevoile.

31

Cetăţenii care intră în contact cu serviciile instituţiilor publice şi care au nevoie să

ştie cum să se adreseze pentru satisfacerea unui interes legitim, ce documente trebuie să

completeze, ce paș tirebuie să urmeze, vor realiza feed-back-ul necesar întocmirii de statistici

privind gradul de încredere acordat instituției.

Totodată, prin intermediul comunicarii interne personalul este instruit și informat cu

privire la tot ceea ce se întâmplă în cadrul instituției.

Instituțiile pot recurge la o multitudine de mijloace și tehnici de comunicare precum:

broșuri, pliante, canale tv, presă scrisă, radio.

În cazul instituției poliției, comunicare cu cetățenul este realizată involuntar prin

simpla apariție pe stradă a polițistului în uniformă.

Așadar, în afara persoanei special desemnate în menținrea relațiilor cu presa și cu

cetățenii, fiecare polițist are obligația de a interveni prompt ori de câte ori situația o impune,

intervenția sa reprezentând o reală carte de vizită a instituției.

Cap . IV. CAMPANIA DE RELAȚII PUBLICE ÎN INSTITUȚIA POLIȚIEI

(STUDIU DE CAZ)

Relațiile publice reprezintă un domeniu în care ziua de lucru nu se sfârșește după

numai 8 ore, ideile pot veni în orice moment, indiferent de activitatea pe care o desfășori.

În instituția poliției, relațiile publice reprezintă un domeniu aparte, în care meseria de

polițist își face apariția doar în ceea ce privește cunoașterea legislației și practicilor

polițienești.

Succesul nu se măsoară în ore petrecute la birou sau nopți pierdute, ci în apariții media

favorabile, feed-back pozitiv din partea cetățenilor, promovarea cu success a tuturor acțiunilor

poliției.

Succesul constă în rezultatul campaniilor desfășurate și în capacitatea de a-i face pe

cetățeni să înțeleagă rolul polițiștilor în societate.

Poblemele societății implică realizarea unei activități de prevenire continue de către

polițiști și, deși fără rezultate imediate, campanile de prevenire în domeniul criminalității au

devenit omniprezente în activitatea de relații publice a acestei instituții.

Una dintre problemele îngrijorătoare la nivelul societății, în general și sistemului de

învățământ, în special este violența în rândul tinerilor.

32

Acest lucru a dus la dezvoltarea unui plan de campanie de presă care să prevină și să

diminueze acest fenomen, campanie ce se va desfășura la nivelul județului Dâmbovița în

perioada septembrie-decembrie 2015 (anexa nr. 1)

Campania „Violența ucide talente” va fi lansată printr-o conferință de presă urmată de

activități de prevenire stradale (distribuire fly-ere, prezentare material de prevenire în școli și

licee), având misiunea de a informa tinerii cu privire la consecințele sâvârșirii de infracțiuni

cu violență.

Totodată, în scopul promovarii activităților, mass-mediei îi va fi transmis comunicatul

de presă oficial privind activitățile întreprinse în cadrul campaniei (Anexa nr. 2).

CONCLUZII

Relațiile publice în instituțiile militarizate reprezintă o provocare pe care lucrarea de

față nu o poate susține decât într-o mică măsură datorită complexității domeniului și a

normelor și procedurilor interne existente.

Scopul acestui demers teoretic a fost nu acela de a scoate în evidență aspectele

pozitive – care există, cu siguranţă în acest tip de instituții, ci de reliefa acele aspecte care ar

putea fi îmbunătăţite, pentru a obţine rezultate mai bune, a optimiza imaginea instituţiei şi a

obţine acele mult-dorite procente de încredere a cetăţenilor. Pentru o îmbunătăţire

semnifeicativă a calitățiii comunicării la nivelul instituțiilor militarizate, consider ca fiind

necesară luarea următoarelor măsuri:

a) Înfiinţarea unor compartimente de informare şi relaţii publice, iar purtătorul de cuvânt să

se ocupe numai de marketing instituţional şi nu de alte atribuţii;

b) Elaborarea statutului purtătorului de cuvânt şi realizarea unui ghid/manual al relaţiilor

publice în care să fie reunite toate prevederile interne în domeniul relaţiilor publice şi să

conţină şi exemple de bune practici;

c) Continuarea organizării unor convocări anuale cu ofiţerii de presă, îmbunătăţirea

comunicării interne şi iniţierea de campanii mediatice;

d) Organizarea unor cursuri de specialitate pentru personalul existent şi pregătirea unor

studenţi ai Academiei de Poliţie, prin parteneriat cu facultăţi civile (Şcoala Naţională de

Studii Politice şi Administrative, Secţia de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii

Bucureşti sau a Facultăţii de Jurnalism etc), astfel încât viitori poliţişti să îndeplinească

33

ambele cerinţe de bază ale acestui domeniu: cunoaşterea domeniului relaţiilor publice dar

şi specificul activităţii instituţiei a cărei imagine o promovează;

e) Având în vedere programul prelungit de lucru, nivel ridicat de stres, gradul mare de

responsabilitate şi riscurile la care sunt expuşi şi pentru a evita, pe viitor, fluctuaţia

personalului care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu se impune acordarea unor

condiţii de muncă (categoria de muncă gradul I, ca şi ofiţerii operativi), logistice şi

financiare, care să stimuleze continuitatea în funcţia respectivă;

f) Acordarea unui telefon mobil de serviciu şi îmbunătăţirea dotării logistice (PC

performant, telefon interurban, conexiune reţea);

g) Relaţiile publice nu pot fi concepute în afara activităţii de cercetare, monitorizare şi

evaluare, iar toate acestea reclamă fonduri şi, în consecinţă, este imperios necesară

elaborarea unor reglementări care să prevadă alocarea unui buget dedicat activităţii de

relaţii publice la nivel instituţional.

BIBLIOGRAFIE

34

- Abric Jean Claude , Psihologia comunicării. Teorii și metode, Editura

Polirom, Iași, 2002;

- Coman Cristina, Relații publice și mass-media, Polirom, Iași, 2005;

- Coman Mihai, Introducerea în sistemul mass-media, Polirom, Iași, 1999.

- Dunn Watson S., Public relations-a Contemporary Approach, Richard D.

Irwin Inc., 1968;

- Dumitru Iacob, Cismaru Diana-Maria, Relații publice, eficiență prin

comunicare, Editura Comunicare.ro, București, 2003;

- Habermas Jurgen, Spațiul public. Arheologia publicității ca dimensiune

constitutivă a societății burgheze, Editura Polirom, Iași, 1998.

- Kunczik Michael , Astrid Zipfel, Introducere în știința publicisticii și a

comunicării, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998;

- Lochard Guy, Henri Boyer, Comunicarea mediatică, Editura Institutul

European, Iași, 1998;

- McLuhan Marshall, Galaxia Gutenberg, Editura Politică, București, 1975;

- Newson Doug, Turk Judy VanSlyke, Dean Kruckeberg, This is the PR –

The reality of Public Relations, Wadsworth Publishing Company, Belmont

California, 1993;

- Rus Flaviu Călin, Introducere în știința comunicării și a relațiilor publice,

Editura Institutul European, Iași, 2002;

- Șerbănică Daniel, Relații publice, Editura Ase, București, 2003;

- Constituţia României, Bucureşti, 1991, R. A. Monitorul Oficial;

- Dicţionarul Explicativ Român, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura

Univers Enciclopedic, 1999;

- Hotărârea nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a

informaţiilor clasificate în România;

- Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor

de Relaţii Publice, Tradiţii, Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne;

- Legea nr. 360/06.06.2002 - privind statutul poliţistului, modificată prin O.U.G.

nr. 89/14.10.2003

35

- Legea nr. 544/2001- privind liberul acces la informaţiile de interes public

(M.Of. nr. 663/ 2001);

- M.Ap.N., “Relaţii cu presa”, Ed. Militară, Bucureşti, 1999;

- http:// www.google.ro/gws_rd=ssl q=spatiul public patapievici

ANEXA NR. 1

Nr. 1 din 20 septembrie 2015

36

COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița lansează campania ”VIOLENŢA UCIDE TALENTE!”

Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița va desfăşura în perioada septembrie-decembrie 2015, campania de prevenire a violenţei în şcoli „VIOLENŢA UCIDE TALENTE!”

Ideea acestei campanii a venit ca urmare a creşterii numărului de violenţe în şcoli, având drept victime sau autori, adolescenţi.

Campania îşi propune să informeze tinerii cu privire la consecinţele faptelor de violenţă şi să le dezvolte un comportament şi o atitudine non-violentă.

Aceasta are ca scop mobilizarea opiniei publice şi focalizarea atenţiei asupra urmărilor produse de violenţă.

Mesajul campaniei „ Elimină violenţa din şcoala ta! Implică-te!” va fi promovat în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, prin intermediul lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Spotul video, audio şi materialele de prezentare vor fi preluate şi difuzate de mass-media atât la nivel central cât şi local. De asemenea, spotul audio va fi distribuit tuturor unităţilor de învăţământ din ţară, în vederea difuzării acestuia pe posturile de radio existente în cadrul scolilor şi liceelor, pe parcursul pauzelor. Pentru optimizarea transmiterii mesajului către grupul ţintă, vom promova campania şi prin intermediu reţelelor de socializare Facebook, Twiter şi prin intermediul site-ului www.violentaucidetalente.ro, creat special în acest scop. Totodată, la nivelul unităţilor de învăţământ va fi organizat concursul „ Cel mai inspirat slogan de campanie”, premiul constând în oferirea unui telefon mobil de către Cosmote. În acest demers s-au implicat alături de noi : Inspectoratul Şcolar Județean Dâmbovița, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, TVR 1, Pro TV, Antena 1, REALITATEA TV, RTV, Jurnalul Naţional, Cosmote.

37