CURS SPECIAL : STUDII DE ARIEEUROPA CENTRAL-ESTICA

Europa Central-Estica in secolul XXEvenimentele recente (Iugoslavia) au adus in atentia publica Europa

Rasariteana. Acest spatiu a trait o experienta unica sub impactul ideologiilor totalitare. Dupa caderea Zidului Berlinului, Europa Rasariteana s-a oferit Occidentului, prin preluarea modelului Occidentului; inclusiv fizic, prin marele fenomen al migrarii.

Secolul XX incepe si se sfarseste cu dezmembrarea imperiilor multinationale, de la cel al monarhiilor prabusite la finele Primului Razboi Mondial si pana la dizolvarea imperiului comunist, sovietric, infiintat pe baze ideologice, la sfarsitul anilor 1980.

Imperiile multinationale s-au prabusit ca urmare a ideologiilor nationale. Ini ial, ideologia nationalistă a generat al Primul Război Mondial, la sfâr itul luiț ș căzând imperiile habsburgic, rus i otoman. Apoi ideologia comunista a creatș marele imperiu sovietic, ca la sfâr itul anilor optzeci, na ionalismul din Europaș ț de Est a dus la căderea Imperiului sovietic. În principiu, ideologic, conducatorii din sec XX, actionand prin intermediul unui partid creat special in acel scop, au modelat societatea si statul in functie de imperativele procesului istoric pe care l-au definit.

O prima incercare de modelare conform unor precepte ideologice a avut loc in Turcia, în 1908, prin Revolutia Tinerilor turci. Revolu ia a fost, astfel, unț preludiu al secolului al XX-lea. Secolul, de fapt, s-a nascut la sfarsitul Primului Razboi Mondial (1917-1918). (Istoricii obi nuiesc să spună că secolulal XIX-lea s-șa sfâr it în 1914, la începerea războiului, de aici formula „secolului cel lung”)ș

Din considerent ideologice, si nu geografice, Europa Rasariteana inseamna Europa care a trait experienta regimurilor comuniste. Pentru britanici, de ex, sintagma include Europa sau tarile aflate sub dominatie sovietica. Germanii inteleg spatiul dintre ei si granita cu URSS.

Cand definim Europa Rasariteana, din punct de vedere ideologic ca arie politica, intelegem Germania de Est, Cehoslovacia, dar nu Austria, Finlanda iș Grecia ( ară balcanica, care apar ine de comunitatea ortodoxa, dar prinț ț apartenenta la NATO si la Comunitatea Europeana nu apartine Europei Rasaritene), desi Viena se afla mai la est de Praga sau Berlin. De asemenea, apar ine Europei de Est, Ungaria, România, Polonia, Letonia, Estonia, Lituania,ț Bulgaria, fosta Iugoslavie, Albania etc.

Europa Rasariteana este o zona abandonată la sfâr itul celui de Al doileaș război mondial, in afara umbrelei nucleare americane, o Europa la est de Leitha si Dunare, o Europa dominata de securisti si comunisti si confruntata multa vreme cu o saracie lucie.

Crearea Europei Rasaritene dupa Primul Razboi Mondial

1

Dupa patru ani de razboi, la 11 nov 1918, reprezentantul Germaniei i alș Austro-Ungariei a semnat armistitiul cu puterile Antantei, moment care a insemnat sfarsitul razboiului si al imperiilor german i austr-ungar. Astfel, intr-oș imensa regiune a Europei Centrale si in spatiul urias al Europei Rasaritene si al Orientului Apropiat (Imperiul Rus, Imperiul Otoman) a luat nastere un vacuum de putere in care si-au facut aparitia natiuni fara istorie ( A. J.P.Taylor). Asa au aparut pe scena istoriei, cu pretentii la statalitate, finlandezii, estonienii, letonii, ungurii, cehii, slovacii, croatii, ucrainenii si altii. Romanii au intrezarit in situatia desfacerii imperiilor posibilitatea intregirii tarii cu teritorii care pana atunci apartinusera Ungariei si Austriei in V si Rusiei in E.

Aspiratiile natiunilor la state nationale s-au fundamentat pe principiul autodeterminarii proclamat de presedintele SUA, W. Wilson. In Europa Centrala si de Est s-au nascut noi state : Cehoslovacia, Austria, Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, Ungaria, Polonia. Romanii din fostele imperii, rus i austro-ungar, peș baza principiului autodeterminarii, au hotarat sa se uneasca cu Romania.

Conferinta de la Paris, apoi si interesele Marilor Puteri au decis granitele dintre statele Europei Centrale si de Est. De exemplu, Franta a incercat sa stabileasca granita cu Germania pe Rin, nu au reusit, astfel ca au impiedicat unificarea Germaniei cu Austria, insa francezii au oferit in compensatie regiunea Burgenland Austriei, o regiune revendicată de Ungaria.

Tratatele de pace au fost semnate cu puterile invinse in 1919 si 1920. La Versailles cu Germania, la Saint-Germain cu Austria, la Neuilly cu Bulgaria, la Trianon cu Ungaria, la Sèvres cu Imperiul Otoman. O parte din problemele teritoriale nu au putut fi rezolvate in timpul Conferintei de pace, in unele cazuri s-a recurs la plebiscit, sau unele chestiuni teritoriale au fost rezolvate in cadrul unor noi intalniri internationale. Ex. granita Iugoslaviei cu Italia, la Rapallo ; problema dintre Polonia si Cehoslovacia pentru provincia Teschen ; problema Banatului, dintre România i iugoslavia. ș

Tratatele de la Paris nu au putut trasa granite etnice, aproape fiecare tara incorpora minoritati nationale. Ex. Romania – 29 % din populatie era formata din minoritati ; Cehoslovacia – peste 3 mil de germani. In aceasta situatie, tratatele de pace au emis garantii pentru protectia minoritatilor, fiecare stat a trebuit sa semneze tratatul pentru respectarea drepturilor minoritatilor. Tratatele de pace au reusit sa schimbe harta Europei si au dat nastere unui numar mare de probleme. Au aparut aproximativ 2800 km noi fata de perioada antebelica.

Aranjamentele de la Paris nu au durat mult, aproape 20 de ani, atunci cand Hitler a ocupat zona demilitarizata renana in 1936.

Dar, Europa rasariteana, desi era caracterizata de tensiuni si includea numeroase anomalii, nu a fost ea cea care a provocat colapsul, in sensul ca nici un stat din Europa Centrala nu a declarat razboi altui stat. Razboiul s-a declansat datorita instabilitatii din Europa de E , el a fost declarat de Marile Puteri care au profitat de fragilitatea politica a acestei regiuni.

2

Agenda problemelor Europei Rasaritene in perioada interbelica Problemele teritoriale: aplicarea detaliata in teritoriu a hotararilor a fost

deosebit de dificila. EX, in zona tarilor baltice, forta militara a fost foarte importanta, in unele zone s-a recurs la plebiscit;

Problemele politice: la inceput, dupa razboi, Europa rasariteana trăia cu teama pericolului rosu, insa dupa ce armata rosie a fost infranta de Antantă, a disparut pericolul rosu din exterior, dar a ramas psihoza pericolului rosu din interior (Internationala), dar apare si pericolul de dreapta. Din punct de vedere al sistemelor politice, statele din zona erau republici (Estonia, Cehoslovacia, Letonia, Lituania, Polonia), monarhii (Bulgaria, Roamania si Iugoslavia), o situatie speciala, Ungaria – si-a pastrat coroana dar nu avea un rege, ci doar un regent, amiralul Horthy. In 1928, s-a declarat monarhie si Albania. In general, toate au adoptat constitutii care s-au dorit a fi moderne, dar nu toate au adoptat Parlamentul bicameral. Probleme importante a ridicat si armonizarea teritoriilor. Ex, Iugoslavia,

Cehoslovacia, Romania.Din punct de vedere politic, sistemele politice nascute dupa razboi nu au

rezistat mult, exceptand poate Cehoslovacia, aproape in toate tarile s-au instalat regimuri totalitare. Problemele economice si sociale: dupa razboi toate tarile din aria Europei

Rasaritene au fost cuprinse de o mare criza, de abia spre mijlocul anilor ’30 situatia economica a acestor tari s-a ameliorat, unele tari rezolvand problema inflatiei prin introducerea unei noi monede nationale (polonezii – zlotul, ungurii – pengö ). Reforma agrara s-a aplicat in toate tarile, in unele a fost mai blanda (Polonia, Ungaria), iar in unele a fost mai ridicata (Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia). Unele dintre guverne au acceptat-o de teama bolşevismului. Reformele au dat satisfacţie ţărănimii, dar au nemulţumit pe cei

deposedaţi (marii latifundiari maghiari din Croaţia). Germanii erau perdanţi în Boemia, Moravia şi Slovenia, ucrainenii şi bieloruşii din Polonia s-au plâns că pământul s-a împărţit veteranilor de război; în Slovacia, moşiile maghiarilor au fost împărţite cehilor şi slovacilor, mai puţin ţăranilor maghiari. România a încurajat stabilirea aromânilor în Dobrogea în detrimentul turcilor şi tătarilor.

Reforma agrară din Europa Răsăriteană a prezentat mari dezavantaje economice şi sociale. Trecerea de la marea proprietate moşierească la mica proprietate ţărănească a dus la scăderea producţiei. În toată Europa Răsăriteană a existat o mare problemă, şi anume crearea de cooperative, asociaţii în agricultură. În 1929, a fost atinsă de Marea Criză. Ţăranii şi-au vândut pământul primit. Statele din zonă s-au întâlnit în 1930 la Varşovia, iar concluzia a fost să se descurce fiecare cum poate. Alianţele internaţionale

3

Europa Răsăriteană, în perioada interbelică, s-a împărţit în state revizioniste şi nerevizioniste. Primul conflict a apărut între Bulgaria şi Grecia pentru Macedonia. Toate statele încercau să creeze alianţe. Polonia, Cehoslovacia, România şi Iugoslavia s-au pus sub umbrela Franţei. În anii ’30, statele revizioniste au încercat să se pună sub protecţia Germaniei sau a Rusiei.

S-a încercat o Antantă Balcanică, nu s-a reuşit pentru că Bulgaria nu intra atâta vreme cât nu renunţa la Macedonia şi Dobrogea. În 1934, a fost împuşcat regele Alexandru al Iugoslaviei de către un macedonean, dar încurajat de croaţi.

Lovitura de graţie a sistemului de alianţe şi securitate în regiune s-a dat în 1938 prin Acordul de la München.

În faţa pericolului Germaniei hitleriste, englezii s-au gândit să formeze un bloc anti-german şi anti-sovietic, se încerca o altă Europă care să cuprindă toate statele de la Marea Baltică la Balcani. Pilonii urmau să fie Ungaria şi Polonia, la care să se adauge Ţările Baltice, România şi Iugoslavia, dar nu a funcţionat. Polonia nu dorea să-şi strice relaţiile cu Germania şi Rusia (pacte de neagresiune), apoi era greu să pui la aceeaşi masă Ungaria şi România ( având între ele Transilvania).

Haosul din care a luat naştere Europa Răsăriteană după Primul Război Mondial se va instaura din nou în acest spaţiu al Europei.

CEHOSLOVACIA

Statul cehoslovac se compunea din 4 teritorii principale – la Vest se gaseau fostele provincii austriece, Boemia, Moravia si parti din Silezia sudica , la Est erau Slovacia si Rutenia, teritorii care au apartinut Regatului Ungariei, la care se adauga provincia Teschen, revendicata de Polonia. Aceste teritorii erau reunite intr-un stat, avandu-l ca presedinte pe Masaryk.

Centrul de greutate al noului stat era asigurat de asocierea dintre cehi si slovaci. Ideea s-a conturat in timpul razboiului si astfel s-a nascut acest stat in ciuda diferen elor de limba, cultura, dezvoltare economica, atitudine diferita fataț de biserica catolica.

Slovacii inregistrau dificultati in plan cultural, educational. In 1914, exista cate o scoala la 26 de elevi vorbitori de maghiara si una la 701 vorbitori de slovaca. In Slovacia s-a pus si problema unui vid administrativ, 12 447 de functionari de origine maghiara au parasit Slovacia după 1918, statul ramanand fara functionari. Asa s-a intamplat si in plan judecatoresc. Acest vid a fost umplut de cehi, de aici a aparut prima problema intre cehi si slovaci, s-a creat un mic complex de inferiritate.

In 1918-1919 s-a consumat un razboi cu Ungaria. In fata proiectelor de desprindere a Slovaciei din statul ungar si de unificare cu Cehia, armata maghiara a intrat in noiembrie si a ocupat Slovacia. Au intervenit armatele aliatilor si au blocat initiativa Budapestei. In primavara anlui 1919, a avut loc o noua interventie, a armatelor bolsevice in Cehoslovacia, conduse de Béla Kuhn. La 16

4

iunie, sub impactul ideilor comuniste, la Prešov s-a proclamat Republica Sovietica Slovaca. Statul sovietic slovac a rezistat doar 2 saptamani. Kuhn a retras trupele din Slovacia si Rutenia pe baza promisiunii lui Clemenceau ca daca isi retrage trupele, va obliga Romania sa isi retraga trupele din Ungaria.

La scurt timp dupa crearea Cehoslovaciei a aparut o miscare politică, în frunte cu Hlinka, care dorea desprinderea Slovaciei. Probleme complicate a ridicat si integrarea Ruteniei, foarte inapoiata din punct de vedere economic si cultural; de asemenea, problema germanilor, asezati in Boemia, Moravia si Silezia. O mare parte din elita armatei i dintre profesori erau germani, cărora nuș le convenea situatia de a deveni minoritari, si au contestat crearea Cehoslovaciei. Erau 3 mil. de germani. La 29 oct 1918, deputatii germani din Parlamentul austriac care reprezentau circumscriptiile din Boemia si Moravia s-au intrunit la Viena unde au declarat Republica Independenta a Boemiei Germane, cu capitala la Liberec. Solutia nu a fost agreata mai ales de Franta i nici de Cehia. Regiuneaș era greu de aparat, iar trupele cehoslovace au ocupat in decembrie 1918 acest stat. Initial s-a semnat o pace pana in 4 martie 1919, cand 52 de germani au fost ucisi in timpul demonstratiilor impotriva alegerilor din statul cehoslovac.

Zona industriala Teschen era populata de germani, polonezi, cehi si evrei. Cehoslovacia a profitat in timpul razboiului din 1920-1921 dintre Polonia si Rusia si a ocupat regiunea. A fost convocată o comisie europeana pentru arbitrarea situatiei, dar a ramas la Cehoslovacia.

Sistemul politic cehoslovac  s-a bazat pe Constitu ia elaborata pe bazaț Declaratiei de la Washington a lui Masaryk, din oct 1918. Statul era declarat republica, astfel seful statului urma sa fie un presedinte ales pe 7 ani de catre cele 2 camere ale Parlamentului. Constitutia garanta acceptarea cu statut oficial a oricarei limbi vorbite de 2/3 din populatia dintr-o anumita zona. Astfel, cehoslovaca, germana, ruteana si maghiara au fost recunoscute ca limbi de stat. Constitutia preluase sistemul austriac care cerea deschiderea de scoli separate pentru fiecare grup lingvistic care totaliza 1/5 din populatie. In orice localitate, daca erau cel putin 40 de elevi de o etnie se deschidea scoala. Tot prin Constitutie, grupurile etnice puteau sa editeze reviste, ziare, exceptand radioul care functiona in cehoslovaca. S-a acordat dreptul de asociere in partide etnice. Libertatea de asociere a dus la o adevărată inflatie de partide. Cele mai importante erau ale social-democra lior, apoi Partidul Agrarian Cehoslovac,ț Partidul Comunist, Partidul popular Slovac etc.

Desi Cehoslovacia era divizata in multe partide, a fost un stat stabil in plan politic. A fost, însă, permanent minat de acest mozaic etnic. Prima problema care a aparut a fost chestiunea slovaca, in anii ’20. La scurt timp dupa crearea statului au inceput sa se manifeste geloziile slovacilor fata de cehi. Slovacilor le displacea faptul ca in stat se putea vorbi doar despre scoli cehoslovace si nu slovace. Se auzeau si plangeri privind faptul ca cehii dominau functiile publice din Slovacia. Hlinka  facea propaganda printre slovaci aratandu-le ca desi

5

insumau 17 % din populaţie ocupau doar 1,7 % din posturi. Slovacia suferea si din punc de vedere economic. In 1919, trupele maghiare in retragere au luat o parte din instalatiile industriale din Slovacia. Pe acest fond, o mare parte din capitalul industrial a fost preluat de cehi, sau erau concurati de industria din Cehia. In 1922, 500 de intreprinderi din Slovacia s-au inchis. Reforma agrara foarte radicala si in Cehoslovacia crea nemultumiri mai ales in randul minoritatilor, care s-au vazut discriminati. Cea mai raspandita sursa de nemultumiri pentru slovaci era religia. In Boemia si Moravia s-a introdus o Biserica nationala ceha unde liturghia se tinea in lb. ceha, iar preotii erau scutiti de rigorile celibatului. Au inceput sa modifice sarbatorile, au introdus o noua sarbatoare, 6 iulie, sarbatoarea lui Jan Hus.

Chestiunea germana din anii ’20 – germanii erau impotriva serviciului militar obligatoriu, vedeau in reforma agrara o metoda de a-i deposeda de bunuri si de a le submina puterea, îi deranja faptul ca limba ceha era obligatorie pentru documentatiile cu caracter comercial. In anii 20, germanii au fost cuminti inca din doua motive : statele care i-ar fi putut ajuta, Austria era prea slaba, iar Germania era monitorizata de Societatea Natiunilor.

Criza economica din anii 30 a resuscitat miscarile autonomiste din Cehoslovacia. Hlinka, liderul slovac aduna in jurul sau tot mai multi suporteri. La un miting a declarat : cehoslovacii nu exista, vrem sa ramanem slovaci, afara cu cehii ! Pe scena politica îsi face aparitia si grupul monseniorului Josef Tiso care propune o federatie slovaco-poloneza, ca apoi sa pledeze tot mai mult pentru independenta Slovaciei. Miscarea autonomista din Slovacia a determinat guvernul de la Praga in 1938 sa recunoasca existenta unei natiuni slovace. In anii 30 a devenit tot mai acuta problema germanilor. Sub influenta evenimentelor din Germania, germanii din Slovacia au creat organizatii naziste, precum Liga Studentilor Nationali Socialisti. Ca lider s-a afirmat Henlein, care in discursuri pleda pentru integrarea germanilor in Reich-ul creat de Hitler. La 20 fev 1938, Hitler s-a declarat protectorul tuturor germanilor care locuiau in afara statului german, iar in luna urmatoare a incorporat Austria Reich-ului. Guvernele de la Praga au incercat sa amelioreze situatia, fara sanse insa, si pe acest fond la 30 sept 1938 are loc acordul de la Munchen, patronat de Franta si Marea Britanie, in urma caruia regiunea Sudeta e atribuita Germaniei. La 2 oct Polonia ocupa Teschen, la 2 nov la Viena, sudul Slovaciei si al Ruteniei erau cedate Ungariei. Pe acest fond Slovacia s-a desprins si va deveni un stat independent, sub presiunea lui Hitler.

Pe 15 martie 1939, armatele germane au ocupat Cehia, care a fost incorporata teritoriilor Reich-ului german.

POLONIAS-a născut tot pe fondul haosului de la sfârşitul Primului Război Mondial,

argumentându-şi formarea tot pe principiul autodeterminării.

6

Graniţele noii Polonii În codiţiile războiului civil din Rusia, Polonia a încercat să îşi extindă

graniţele spre est, şi ca urmare a ocupat Lwow, oraş ucrainean, în aprilie 1919 a ocupat ora ul Vilnius, pe care lituanienii îl revendicau drept capitala lor naturală. ș

Politica lor în răsărit i-a dus în conflict cu sovieticii. Între 1919-1921 s-a desfăşurat războiul polono-sovietic. Iniţial a avut loc ofensiva polonezilor, în urma căruia au ocupat Minsk şi Kiev. A urmat contraofensiva sovietică, care a ajuns cu armata la porţile Varşoviei. Pericolul era nu doar ocuparea, cât instaurarea unui regim comunist. Omul care a salvat Polonia a fost gen Pilsudski, care a organizat o strălucită apărare.

După respingerea atacului a urmat o contraofensivă, apoi la Riga s-a încheiat pacea.

Oraşul Vilnius a rămas în continuare la Polonia, fapt ce a generat o dispută diplomatică între Polonia şi Lituania.

Spre est, Polonia s-a extins pe seama Germaniei. A primit Poznania, o parte din Silezia şi teritorii din Pomerania. A pierdut însă Teschen, pe care cehoslovacii au ocupat-o în timpul războiului, una din cele mai importante zone miniere. Edificarea statului

Polonia era o ţară mozaicată. Polonia interbelică reunea teritorii care au aparţinut Rusiei, Austro-Ungariei şi Germaniei. În 1921, statul polonez avea 27 mil locuitori, din care 69,2 % erau polonezi, 14,3% ucraineni, 3,9% bieloruşi, 7,8% evrei, 3,9% germani, apoi lituanieni, cehi, ruşi. Polonia era cel mai mare stat evreiesc din lume. O treime din evrei trăiau în Polonia, majoritatea oraşelor erau populate cu evrei.Viaţa politică a Poloniei interbelice

Încă din timpul războiului cu Rusia sovietică, polonezi l-au acceptat pe gen Pilsudski drept preşedinte şi comandant suprem al armatei. În 1920 s-a autodeclarat mareşal. Pe scena politică a istoriei Poloniei s-a impus şi Dmowski, liderul Partidului Naţional Democrat.

În 1921, Polonia a fost dotată cu o Constituţie, care a fost gândită încât să limiteze puterea preşedintelui. Conform noii Constituţii, cea mai mare autoritate în stat era Seimul, camera inferioară a Parlamentului polonez. Puterea preşedintelui era redusă la minim. În această situaţie, eroul Poloniei s-a retras. A fost ales preşedinte Narutowski. Viaţa internă era foarte agitată, iar în 1925 se adugă o criză economică provocată de Germania. Convenţia privind statutul Sileziei Superioare îi obliga pe germani să achiziţioneze 6 mil de tone de cărbune silezian, un colac de salvare pt Polonia. După expirarea obligaţiilor contractuale, germanii au refuzat să mai importe cărbune până când minoritatea germană din Polonia nu va primi drepturi speciale. Rezultatul a fost creşterea şomajului şi prăbuşirea zlotului.

Criza economică a amplificat şi o criză politică şi mareşalul Pilsudski a regizat o lovitură de stat în Polonia. A organizat un marş asupra Poloniei.

7

Polonezii erau nemulţumiţi de politicianismul ce caracteriza statul polonez, de scandalurile politice. Era apoi problema minorităţilor, precum ucrainienii, germanii, era nemulţumită şi clasa muncitoare din cauza şomajului, salarii mici, îngrijorările faţă de pericolul extern, în condiţiile în care în 1926 s-a semnat un pact de neutralitate dintre sovietici şi germani. Ajuns în fruntea statului polonez, mareşalul a convocat Parlamentul. Acesta a cerut ca în timpul discursului, deputaţii să rămână în picioare, dar aceştia au refuzat, şi a reconvocat Parlamentul într-o altă dată. Primit cu ostilitate, Pilsudski a reuşit să îşi câştige simpatia ca urmare a situaţiei economice, dar fericirea nu a durat mult pentru că în anii 30 s-a declanşat Marea Criză. Din nou s-au resuscitat nemulţumirile, atât în plan social, cât şi naţional şi etnic. Ucrainienii întruniţi la Viena au creat Organizaţia Militară Ucrainiană care prin sabotaje şi acte de teroare încerca să împingă Guvernul spre măsuri dure cu gândul de a compromite grupările ucrainene mai moderate. Polonezii s-au convins că mareşalul nu e capabil să transforme ţara într-o Polonie respectată, egală cu marile puteri. Pilsudski a condus Polonia cu membri Legiunii, guvernul coloneilor, care şi-au asumat funcţii în guvern, administraţie, cel mai important om în stat a devenit Josef Beck, care era şi ministrul de externe al Poloniei.

În 1934, s-a elaborat o nouă Constituţie. Conform acesteia, puterea, aproape supremă în stat, aparţinea preşedintelui care urma să fie ales prin vot universal pt 7 ani. Preşedintele nu era responsabil în faţa Parlamentului, ci a lui Dumnezeu şi a istoriei. La 12 mai 1935 a încetat din viaţă mareşalul Pilsudski. Omul care va domina viaţa politică va fi J. Beck. Pentru Polonia a urmat o perioadă nesigură, mai ales în plan extern, cu toate că recuperează regiunea Teschen. După ocuparea oraşului Praga, germanii au ocupat de la polonezi oraşul şi regiunea Memel, anticipând ocuparea oraşului Danzig. Beck îşi punea speranţe în garanţiile britanice şi pe ideea că Hitler nu va ocupa Polonia, dar Anglia a garantat independenţa Poloniei şi nu integritatea statului polonez. La 1 sept, Germania atacă Polonia cu 3200 de tancuri. Polonezii se apară cu 311 tancuri şi cu armată de cavalerie. La 18 sept, dinspre răsărit are loc invazia Rusiei Sovietice, iar Polonia a capitulat şi era pulverizată după aproape 20 de ani de istorie. România a acceptat ca guvernul Poloniei cu tezaurul şi o parte a populaţiei să se retragă pe teritoriul ei. Polonia, după drama războiului, s-a reconstituit par ial peț teritoriul fostului stat.

UNGARIALa sfârsitul anului 1917, regatul Ungariei s-a prăbuşit prada

numulţumirilor interne, atât sociale, cât şi naţionale. În faţa iminentului colaps, forţele politice de la Budapesta au ales un guvern condus de Károly Mihaly, descendent dintr-o veche familie nobiliară maghiară, dar care se arata sensibil la problemele sociale cu care se confrunta Ungaria ( i s-a spus Prinţul Roşu). Ales prim-ministru când monarhia intra în descompunere, a depus jurământul către împăratul Carol prin telefon. Acesta l-a acceptat, dar două zile mai târziu, Károly il

8

informa pe împărat că revoluţia era în plină desfăşurare, şi că prin urmare solicită dezlegarea de jurământ. Monarhia lua sfârşit intr-un mod lamentabil. Opera mai multor secole de istorie sub Habsburgi era lichidată printr-un telefon. Multe imperii au căzut lamentabil! Pus în faţa faptului împlinit, împăratul a comunicat: Comunicaţi-i contelui Károly că recunosc decizia naţiunii maghiare.

Guvernul Károly a recunoscut independenţa Poloniei, Ucrainei, spera să păstreze unitatea Ungariei istorice prin crearea unei federaţii care să evite aplicarea politicii de autodeterminare. La finele lui 1918, cehii intră cu armata în Slovacia, românii în Transilvania, iar sârbii înaintează spre nord şi ocupă oraşul Pecs. Aceste situaţii anulează proiectul lui Károly, iar drama este amplificată, atât social, cât şi naţional. În plan social, sunt peste 1 mil de demobilizaţi, sunt apoi refugiaţii din provincile pe care Ungaria le pierde. Se creează un val de indignare, şi pe acest fond puterea e preluată de bolşevicii lui Bela Kuhn în urma unei revoluţii. Extrema stângă vine la putere pe un val de imensă indignare naţională. Ajuns la putere, încearcă să refacă statul, dar toţi îi erau ostili, mai ales în plan extern. Spectrul bolşevismului a îndepărtat pe toţi posibilii aliaţi ai Ungariei. Încercările prin acţiuni militare în Cehoslovacia şi România de a reface Ungaria au eşuat. La sfârşitul lunii iulie, românii înaintează în Ungaria şi la 4 august ocupă Budapesta.

Kuhn a fugit la Moscova, de unde a fost exilat în Siberia de către Stalin. După retragerea armatelor române, somate de puterile aliate, în Ungaria a urmat contraofensiva dreptei, reprezentată prin armata naţională, condusă de amiralul Horthy Miklos, fost comandor în armata Imperiului şi aghiotant al împăratului. Victimele contraofensivei au fost partizanii lui Kuhn şi evreii. După intrarea în Budapesta, Horthy a fost declarat regent, iar coroana regatului păstrată, pentru că reprezenta simbolic Ungaria istorică. În aceste împrejurări, la Conferinţa de Pace, Ungaria semnează Tratatul de la Trianon, în urma căruia păstrează doar 32,6% din vechiul regat. În urma acestui tratat, se pierde Transilvania, Croaţia, Slovacia, Voivodina, Banatul, Bačka şi Rutenia.

Tratatul i-a nemulţumit pe maghiari, exprimat într-o întreagă simbolistică naţională. De exemplu: Drapelul naţional nu se înălţa mai sus de jumătatea catargului în perioada interbelică în memoria teritoriilor pierdute. În aceste împrejurări începe istoria interbelică a Ungariei. Perioada interbelică a fost dominată de trei personalităţi:

1. 1921-1931 Sistemul BethlenFuncţia de prim-ministru a fost deţinută de contele Bethlen, un calvinist din

Transilvania. Acesta se afirmase în contrarevoluţia din Ungaria fără a avea legături cu excesele ei sângeroase. Ca prim-ministru a încercat restaurarea vechiului sistem politic, în care puterea să aparţină marii aristocraţii. Prin introducerea sistemului de vot deschis, a eliminat electoratul din viaţa politică a Ungariei. A creat un Partid Unic de guvernământ, format din fuziunea Partidului Creştin Naţional cu Partidul Micilor Proprietari. Dorind să păstreze vechiul

9

sistem, s-a opus unei reforme agrare, a ţinut, în schimb, aproape de guvernare Biserica Romano-Catolică. În acest sens, biserica a devenit factorul decisiv în domeniul educaţiei, o mare parte a şcolilor erau administrate de biserică. Avea drept de veto la numirea ministrului educaţiei, era consultată în numirea judecătorilor şi a altor funcţionari.

A fost mai dificil pentru Bethlen de atras şi subordonat armata, pentru că foarte mulţi ofiţeri erau nostalgici vechilor jurăminte, majoritatea generalilor erau germani. În 1941, 21 din 27 de generali erau germani.

Cu acest sistem, Ungaria a supravieţuit aproape 10 ani, dar în anii crizei, sistemul a eşuat. Producţia agricolă s-a redus dramatic, criza financiară, grevele, şomajul au pus stăpânire pe Ungaria. Criza economică a generat una politică, din Partidul Unic s-a desprins Partidul Micilor Proprietari.

In august 1931, Bethlen a demisionat. În Ungaria, criza a permis ascensiunea dreptei la putere şi amplificarea antisemitismului.

2.S-a format un nou guvern, guvernul Gombos Gyula. S-a considerat că Gombos e personajul potrivit pentru a împăca revolta maselor, deşi contemporanii şi istoricii vorbesc de el ca fiind un personaj de cabaret, cu o origine mixtă. Era un mare admirator al lui Mussolini. Nu era un admirator al vechii nobilimi, repeta că nu interesează de unde vine omul, ci încotro se îndreaptă. A încercat să creeze un stat corporatist, dar nu a reuşit. A promis reforme radicale, dar în practică nu a realizat mare lucru. Victoria cea mai important a guvernului a fost Tratatul Comercial cu Germania din 1934, prin care aceasta se angaja să achiziţioneze produse agricole şi bauxită din Ungaria. Istoricii unguri spun că acest tratat a ajutat guvernul să scoată Ungaria din ghearele crizei.

În 1936, s-a stins din viaţă, iar perioada care a urmat a fost pt. Ungaria una a dreptei politice.

3.Succesorii lui Gombos au fost Darányi Kálmán, contele Imredy Bela, Teleki Pál şi Bárdossy Lászlo. A fost o perioadă a confruntării dintre vechea şi noua dreaptă, reprezentată mai ales prin Organizaţia Crucile cu Săgeţi. În timpul guvernului Imredy se emit primele legi antisemite, se aplică legea Numerus Clausus, prin care prezenţa evreilor era limitată la 6% în profesiile specializate, iar în comerţ s-a limitat la 12%. A urmat după Imredy un nou guvern şi o nouă legislaţie antievreiască. Ungaria nu avea, însă, o ideologie de dreapta unitară.

La sfârşitul anilor 30, Ungaria a dobândit, pe fondul revizuirii de către Hitler a „Sistemului de la Versailles”, Rutenia şi Slovacia. În 30 aug 1940, a obţinut Transilvania de Nord. În dec 1940, în mod greu de înţeles, primul-ministru Teleki a semnat un pact de prietenie cu Iugoslavia, dar în anul următor Germaia a cerut Ungariei să-i pună la dispoziţie teritoriul pt a ataca Iugoslavia. Teleki s-a împotrivit, iar după câteva polemici s-a sinucis.

Ungaria s-a alăturat Germaniei, iar această colaborare i-a adus 52,9% din teritoriile pierdute în 1919. Preţul a fost însă foarte mare, participarea Ungariei la războiul împotriva URSS.

10

Ungaria este la fel un exemplu pentru modul cum s-a compus şi recompus acest spaţiu al Europei Centrale în secolul XX.

STATELE BALTICEESTONIA, LETONIA, LITUANIA

Sunt trei state care au aparut simultan dupa Primul Razboi Mondial si au disparut simultan prin incorporarea lor la URSS. Altfel, sunt trei ţări cu o cultură şi o naţionalitate aparte.

Estonia face parte din familia limbilor fino-ugrice, letona şi lituaniana sunt limbi indo-europene. Letonia se compune din 3 provincii: Livonia, Courland şi Letgale, care au avut o existenţă separată în Imperiul Ţarist.

Lituania este o ţară majoritar catolică, Estonia şi Letonia au majoritar religia luterană. Ideea unui stat aparte, prin dobândirea autonomiei, în cadrul Imperiului Rus, a apărut la popoarele baltice în 1905, în timpul Revoluţiei ruse. Ideea independenţei s-a conturat la sfârşitul războiului pe fondul ameninţării din partea Rusiei bolşevice.

La 17 martie 1917, naţionaliştii estonieni au cerut autonomia statului. Guvernul provizoriu de la Petrograd a aprobat înfiinţarea unei unităţi administrative estoniene sub comanda unui comisar asistat de un consilier ales. În faţa pericolului bolşevic, la 24 februarie 1918, Consiliul estonian, Maapaev, a declarat independenţa. A urmat un război cu Rusia Sovietică. De abia la 2 fev 1920, estonienii au negociat un tratat de pace cu Lenin prin care acesta le recunoştea independenţa deplină.

Puţin mai tîrziu, Estonia a fost primită în Liga Naţiunilor. La 17 martie 1917, s-a înfiinţat un consiliu provizoriu leton, care a fost

recunoscut de către guvernul provizoriu de la Petrograd. Drumul spre independenţă era foarte complicat, mai întâi pentru că aici era o importantă minoritate rusă. Letonia era o provincie industrializată cu un detaşament important de muncitori care făcea lobby socialist. Astfel, atunci când un Consiliu popular unificat a declarat independenţa pe 18 noiembrie 1918, la Moscova, pe 14 decembrie, s-a declarat şi Republica Sovietică Letonă. Pe teritoriul Letoniei, acţionau armate germane, forte ale rusilor albi şi ale bolşevicilor, la care se adăuga armata naţională letonă. Aceste armate puneau statul în faţa unei iminente dezmembrări. A fost nevoie de intervenţia flotei britanice pentru a curăţa teritoriul statului de trupele ruşilor. În august 1920, letonii au semnat pacea cu bolşevicii, iar Letonia a fost primită în Liga Naţiunilor.

Lituania În timpul războiului, teritoriul viitorului stat s-a aflat sub dominaţia germanilor. In iunie 1917, s-a înfiinţat un Consiliu lituanian. În martie 1918, împăratul german a acceptat independenţa Lituaniei, dar şi aici, stabilizarea a depins de curăţarea ţării de ruşii albi şi de bolşevici. În 1922, s-a semnat un tratat cu Lenin, iar ţara va intra în Liga Naţiunilor. Prin acest tratat, Lituaniei i se recunoştea dreptul asupra oraşului Vilnius, care a fost capturat de polonezi. În întreaga perioadă interbelică, relaţiile dintre Lituania şi Polonia au

11

fost tensionate, între cele două ţări s-a derulat un adevărat război rece. Capitala a fost la Caunas. În 1923, Lituania a ocupat oraşul Memel, care era revendicat de nemţi.EVOLUŢIILE INTERNE

Estonia. În plan politic, a adoptat un sistem electoral foarte democrat, bazat pe votul universal, egal, secret şi proporţional. Avea un Parlament unicameral, iar şeful statului era şi seful Guvernului. Parlamentul estonian a votat reforma agrară, foarte radicală, care a dat satisfacţie ţăranilor şi a făcut din Uniunea fermierilor cea mai importantă forţă politică, iar liderul acestiu partid, Konstantin Pats, a devenit cea mai importantă figură politică a Estoniei. Şi aici, Partidul Comunist a fost scos în afara legii, însă a rămas activ printre etnicii ruşi. Altfel, Lituania a stat sub semnul instabilităţii economice şi politice, dublată de numeroase violenţe, care au favorizat impunerea unui regim autoritar, condus de K. Pats. Dar, cu toate acestea, Estonia s-a bucurat de un regim tolerant faţă de minorităţi, mai ales în plan cultural, aici trăind ruşi, germani, evrei etc.

Letonia. Viaţa politică a stat şi aici sub semnul reformei agrare, foştii proprietari au putut păstra doar 50 ha. Între 1919-1934 au fost 19 guverne, in Parlament erau reprezentate 39 de partide. Partidul cel mai puternic a fost Liga Ţăranilor. În anii 30, şi ca urmare directă a crizei, a avut loc o ascensiune a dreptei, Crucea Tunetului, organizatie fascistă, scoasă în afara legii. În 1934, preşedintele Ulmanis, printr-o lovitură de stat, a proscris partidele şi a condus singur ţara, bazându-se pe aparatul administrativ. Letonia a fost o ţară în care s-au respectat drepturile minorităţilor, mai ales în privinţa autonomiei şcolare. Aici trăiau 7,8% ruşi, 3,4% bieloruşi, 3, 6% germani etc.

Lituania. O ţară catolică, în care trăiau 9,3% ruşi, 7,3% evrei, 3,2% polonezi. A fost adoptată şi aici o reformă agrară, dar mai puţin radicală. Marcată şi ea de o mare instabilitate politică, ceea ce a făcut ca în decembrie 1926, Partidul Naţionalist, împreună cu elementele nemulţumite din armată, în urma unei lovituri de stat, a preluat puterea. Ţara a fost condusă de preşedintele Smetona, fără convocarea Parlamentului, prin decrete. În 1935, toate partidele au fost scoase în afara legii. În 1939, Portul Memel a fost predat Germaniei.

În plan economic, au fost mult mai stabile decât celelalte state din arie. Activităţile economice şi industriale se bazau pe un sistem cooperatist. De asemenea a contat la stabilitatea economică şi un sistem al asigurărilor sociale foarte bine pus la punct, educaţia era la un nivel foarte ridicat, dar stabilitatea economică nu era în măsură să asigure protecţia internaţională pentru aceste ţări.ŢĂRILE BALTICE ÎN SISTEMUL INTERNAŢIONAL

Având în vedere vulnerabilitatea lor, s-a încercat crearea unei axe de stabilitate baltico-scandinavă, dar nu s-a reuşit, era greu de pus la aceeaşi masă Polonia şi Lituania, iar ţările scandinave nu se doreau expuse în conflictele în care le puteau atrage ţările baltice. Nu s-a reuşit nici reunirea celor trei ţări baltice

12

într-o alianţă politico-militară, deşi puteau reprezenta o forţă. În această situaţie, Acordul din 1939 dintre Stalin şi Hitler, a obligat ţările baltice să ducă o politică servilă faţă de URSS. În 1940, după căderea Franţei, URSS a intrat cu armatele în aceste ţări, o invazie sovietică interpretată diferit, pentru baltici, începutul retragerii naţionale, iar Agenţia Tas, scria despre entuziasmul şi revolta celor ce muncesc. S-au format noi guverne şi Parlamente pro-sovietice.

La 1 august 1940, Parlamentele din cele trei ţări au cerut Moscovei să permită intrarea ţărilor lor în componenţa URSS. Ţările baltice încetau să mai existe pentru 50 de ani.

ROMÂNIAPentru România, ca si pt majoritatea tarilor din EC, problema centrală în

perioada interbelică a fost aceea a integrarii noilor teritorii la statul român. România se afla la sfârşitul războiului printre statele favorizate. Prin hotărârile de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia, confirmate prin Tratatele de Pace, România îşi dublaseră dimensiunile şi populaţia. România devenea după primul razboi mondial al doilea stat ca mărime din Europa Răsăriteană. Această extindere a afectat inevitabil viaţa politică a România interbelice. Au apărut cunoscutele probleme de integrare. Sistemul economic al noilor teritorii se dezvoltaseră diferit faţă de cel din regat, reţelele de căi ferate au fost concepute ca parte ca a reţelei maghiare, austriece sau ruseşti, sistemele monetare erau diferite, diferenţele economice erau foarte mari. Banatul şi Transilvania erau regiuni cu un grad mare de industrializare, în schimb, Basarabia, Moldova, Oltenia erau regiuni agrare.

Dificultăţi enorme ridica problema integrării populaţiei. România era un stat în care minorităţile reprezentau circa 30% din populaţie. În Dobogea trăiau turci, tătari, ţigani, în Basarabia, ucraineni, ruşi, evrei, în Transilvania, unguri, germani, evrei, Banatul era un mozaic etnic, sârbi, germani, bulgari, inclusiv vorbitori de limbă franceză (şvabii). Peste tot erau, fireşte, şi români, dar erau diferenţe şi între români. Cei din Bucovina şi Transivania erau obişnuiţi cu alte standarde de comportament politic şi cu alte niveluri de performanţă administrativă decât cei din regat. Ca urmare, România interbelică înregistra tensiuni între români şi neromâni, între români şi români, cu culturi diferite de la o regiune la alta.

Astfel, conştienţi de problemele România, ca de altfel a întregii regiuni din Europa Centrală şi de Est, aliaţii au impus statelor rezultate în urma colapsului imperiilor să promoveze regimuri democratice şi protecţia minorităţilor. Acest lucru nu era simplu, brokerii de la Bucureşti cu greu se dezobişnuiau de vechiul sistem, folosind administraţia pt a-şi cultiva relaţiile clientelare. Au apărut şi alte nemulţumiri, mulţi regăţeni s-au instalat confortabil în conducerea administraţiei

13

publice, în bănci, în învă ământul din noile provincii . De aceea, o mare parte dinț problemele cu care s-a confruntat România la 1940, şi anume dezmembrarea ei, trebuie căutate şi în politica internă a statului român, nu numai în factorul extern. VIAŢA POLITICĂ 1918-1922

Sistemul politic din România a fost puternic marcat de război. Conservatorii, filogermani şi mari moşieri, şi-au pierdut raţiunea de a fi după război, liberalii erau acuzaţi datorită politicii fiscale faţă de ţărani şi pt că au pregătit prost războiul. După război s-au afirmat noi partide, precum P. Ţărănesc, care promova ideea protejării ţăranilor şi dezvoltarea unei economii bazată pe manufacturarea produselor agricole. S-a evidenţiat Liga Poporului lui Averescu, fără ideologie. A devenit însă o forţă politică respectabilă după război Partidul Naţional din Transilvania condus de Maniu şi Vaida, oameni politici cu experienţe îndelungate în viaţa politică din Ungaria, ca parlamentari la Budapesta. Lor li s-a alăturat Mihalache.

Stânga a fost foarte slabă, din cauza pericolului bolşevic. Primele alegeri organizate după 1918 au fost câştigate de P. Ţărănesc şi P. Naţional. S-a format astfel un guvern al Blocului Parlamentar, format dintr-o coaliţie, apoi a fost adus la putere Averescu, iar în 1922, reabilitaţi şi întăriţi politic, liberalii să preia guvernarea Ro.

Începe aşa-numita decadă liberală.ROMÂNIA ÎN ANII 20

În 1923 s-a elaborat o Constituţie în tradiţia principiilor centraliste. Pe baza ei, ţara era împărţită în 71 de judeţe conduse de prefecţi numiţi de la Bucureşti. Practica electorală era originală în România, mai întâi era numit primul-ministru şi apoi se organizau alegerile.

Între anii 1922-1928, pe acest sistem electoral, ţara a fost condusă de P. Naţional Liberal, care a încercat să-şi impună politica prin noi înşine, o încercare de protejare a capitalului autohton. Însă, liberalii, treptat, au acumulat adversari, mai ales în rândul ţăranilor, care erau nemulţumiţi pentru sistemul slab de creditare, erau deranjaţi de sistemul de impozitare.

În 1928, după moartea liderului Ionel Brătianu, liberalii şi-au depus mandatul. S-a format un nou guvern, condus de Iuliu Maniu. Acesta promitea rezolvarea problemelor ţăranilor, o descentralizare administrativă, respectul mai mare pt Constituţie, o mai mare atenţie pt împrumuturile străine. Din păcate, guvernarea naţional-ţărănistă a fost un eşec, deoarece a coincis cu Marea Criză.MIŞCAREA FASCISTĂ DIN ROMÂNIA SAU DREAPTA ROMÂNEASCĂ

A fost cea mai puternică din Europa Centrală şi de Est. Creatorul mişcării a fost Corneliu Zelea Codreanu, născut dintr-un tată polonez sau ucrainean, şi dintr-o mamă austriacă. A devenit cel mai mare naţionalist român. Aflat în detenţie în 1927, mărturisea că i s-a arătat în vis Arhanghelul Mihail, care l-a îndemnat să îndrume poporul către o eră de armonie şi puritate. Astfel, a înfiinţat Legiunea sau Liga Arhanghelului Mihail, numită şi Garda de Fier. Ideologia

14

legionarilor se baza pe naţionalism, ortodoxism, antisemitism, erau autoritari şi antimarxişti, cultivând cultul morţii, al sacrificiului.

Adepţii erau mulţi ţărani care n-aveau pământ, foarte mulţi studenţi şi intelectuali, care îşi pierduseră încrederea în partide sau care erau şomeri. Ascensiunea Legiunii s-a datorat şi debilizării partidelor politice. Pe acest fond, în 1937, la alegeri, niciun partid nu a obţinut minimum de 40% din voturi. Aproape 25% din voturi s-au dus spre partidele pro-fasciste. În 10 fev 1938, ca în majoritatea ţărilor, Carol a instaurat un regim de autoritate monarhică. Ro nu ieşea din traiectoria EC.

Prima victimă a regimului autoritar a fost Legiunea, Carol hotărând eliminarea lui Codreanu şi a 13 legionari. În plan extern, România s-a îndreptat tot mai mult spre Germania. În 1939, a încheiat un pact economic cu aceasta, prin care ţara devenea un satelit economic al Germaniei. Această reorientare era făcută în speranţa că prin apropierea de Germania va putea păstra statu quo-ul propus prin Confer de la Paris.

În 1940, când E Răsăriteană şi-a redesenat graniţele, România a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de Nord şi Cadrilaterul. În câteva zile a pierdut o treime din teritoriu şi din populaţie, din care 6 mil erau români. Carol a abdicat în favoarea fiului său Mihai, dar adevăratul conducător a fost Antonescu. Din sept 1940 până în 21-22 ian 1941 a condus în colaborare cu legionarii. A fost o perioadă de haos şi răzbunări, a fost asasinat Virgil Madgearu, Nicolae Iorga.

În ianuarie, Antonescu a primit girul lui Hitler pt eliminarea legionarilor de la putere. România se va angaja în războiul împotriva URSS după câteva luni. Ro din 1940-1941 nu mai semăna cu Ro din 1918-1919.

BULGARIAAm putea-o defini ca ţara loviturilor de stat şi a dictaturilor în perioada

interbelică. Aliată cu Germania în primul război mondial, la 29 septembrie 1918, sub presiunea aliaţilor, Bulgaria a încheiat un armistiţiu, eliberând numeroşi deţinuţi politici, inclusiv pe liderul Uniunii Naţionale Bulgare, Alexander Stamboliinski.

Perioada de după război a fost una a conflictelor între partide, şi pe acest fond, regele Ferdinand a părăsit ţara în favoarea fiului său Boris al III-lea. În lupta pt putere în primul an de după război, s-au confruntat agrarienii lui Stamboliinski, socialiştii şi macedonenii. Învingător a ieşit Stanboliinski, care a guvernat între 1919-1923.

Ca program politic, şi-a propus să facă din Bulgaria un stat dominat de ţărani. Astfel, prin legea agrară din 1921 au fost naţionalizate toate proprietăţile mai mari de 30ha, după care, pământul a fost împărţit la ţărani. S-a hotărât ca fiecare familie să primească 2 camere si o bucătărie la oraş, toţi bărbaţii între 20 şi 60 de ani erau obligaţi să presteze un an de muncă în seviciul statului pe gratis.

15

Toate femeile de la vârsta de 16 ani trebuiau să presteze 6 luni în serviciul statului. Măsura a fost contestată. POLITICA EXTERNĂ

Guvernul Stamboliinski a fost nevoit să încheie Tratatul de Pace de la Neuilly sur Seine prin care renunţa la unele enclave teritoriale în favoarea Iugoslaviei, renunţa la Cadrilater în favoarea României, la o parte din Tracia în favoarea Greciei, termenii militari erau foarte drastici pt Bulgaria, avea dreptul doar la o armată de voluntari de 20 000 de oameni. Era obligată să plătească despăgubiri de război. Acest tratat l-a făcut impopular pe Stamboliinski în rândul dreptei din Bulgaria, mai ales că în 1923 a încheiat şi un pact cu Iugoslavia. Nemulţumiţi de Stamboliinski erau şi clericii, inclusiv armata, şi pe acest fond de nemulţumiri, la 9 iunie 1923, o conspiraţie compusă din Liga militară, Alianţa Naţională şi macedoneni, acţionând cu ştiinţa regelui, au răsturnat guvernul agrarian. Stamboliinski a fugit de la Sofia, dar a fost prins şi schingiuit, după care i s-a tăiat capul şi a fost trimis la Sofia într-o cutie. S-a format un nou guvern, condus de Alexandr Ţancov, profesor universitar de studii economice, lider al coaliţiei Alianţa Democrată. În Bulgaria au urmat aşa-numiţii ani ai terorii. În primul rând au căzut victimă terorii teroriştii care au pus o bombă la Catedrala Sveta Nedelea, şi a fost declanşată apoi campania anti-stânga, şcolile s-au transformat în centre de detenţie, s-au organizat execuţii publice. Perioada parlamentară 1926-1934

În 1926, profesorul Ţancov a demisionat sub presiunea protestelor internaţionale. S-a format un guvern condus de Andrei Liabcel, liderul Partidului Democrat. Astfel, a urmat în istoria Bulgaria o perioadă mai relaxată în plan politic. Noul guvern a redus capacitatea de control a guvernului, a acordat amnistii, a permis comuniştilor să devină din nou activi.

La alegerile din 1931, printre puţinele alegeri libere din Bulgaria, a câştigat blocul popular, o alianţă formată din partide burgheze de centru-stânga şi câţiva agrarieni. Acest guvern trebuia să conducă Bulgaria în plină criză economică, iar încercările de ameliorare a crizei nu au dat rezultate. Blocul popular era tot mai mult contestat atât de stânga politică, cât şi de dreapta, dar mai ales de către Zveno, organizaţie fascistă.

Astfel, la 19 mai 1934, simpatizanţii Zveno din armată, conduşi de Damian Velcev şi Kimon Gorghiev, au preluat puterea în Bulgaria. Noul regim intenţiona să creeze o Bulgaria nouă, etatistă. În acest sens, a naţionalizat băncile şi aparatul administrativ. Bogat în idei, noul guvern era însă nesigur. În 1935 a fost înlăturat, s-a format un nou guvern pro-regalist, în care iniţiativa aparţinea regelui Boris, atât în plan intern cât şi extern. Regele a încercat să păstreze neutralitatea în plan extern, spunea armata mea e pro-germană, soţia mea e italiană, iar poporul meu e pro-rus. Eu sunt singurul pro-bulgar. Nu a reuşit să păstreze neutralitatea, atunci când primele modificări teritoriale se operau pe continent, Blg s-a orientat spre Germ.

16

În 1940, prin Tratatul de la Craiova, a primit sudul Dobrogei, iar apoi, la dezmembrarea Iugos, a acaparat cea mai mare parte din Macedonia. În 1941, Bulgaria a semnat Pactul Tripartit, iar armatele germane au intrat in Bulgaria pentru a ataca Grecia. Bulgaria îşi încheia şi ea istoria interbelică.

IUGOSLAVIALa sfârşitul anului 1918, Serbia, Croaţia, Slovenia s-au unificat într-un

singur stat. Se reuneau provincii şi state care niciodată în istorie nu au fost împreună, culturi, mentalităţi, istorii diferite se reuneau într-un singur stat. Şi în Iugoslavia, ca peste tot în Europa Centrală şi de Est, viaţa politică a stat sub semnul instabilităţii. Viaţa noului stat a început şi aici cu o reformă agrară, beneficiarii find în primul rând slavii creştini, iar cei deposedaţi au fost musulmanii. În noul stat creat în 1919, Serb dorea să joace un rol hegemonic, iar armata era dorită ca aliat pentru menţinerea ordinii. Strategia pentru ordine era bătaia, o metodă greu de acceptat în Croaţia, unde asemenea măsuri erau eliminate din 1869.

Politic, ţara era dominată de partidele regionale. Printre puţinele organizaţii politice naţionale era Uniunea tuturor ţăranilor iugoslavi, apoi Partidul Comunist, din 1921 scos în afara legii. În 1920 s-a adoptat Constituţia regatului, prin care s-a hotărât ca puterea legislativă să aparţină unui Parlament unicameral, numit Skupştina, iar ca limbi oficiale erau stabilite sârba, croata şi slovena.

1921-1929Este caracterizată drept perioada binefacerilor regimului parlamentar,

altfel, o perioadă a confruntărilor dintre tendinţa centralistă promovată de sârbii Pasič, Pridicevič, şi pe de altă parte, croatul Radič era împotriva centralizării. Retragerea lui Pasic din viaţa politică şi moartea lui Radic în urma unui atentat, discreditarea partidelor politice, l-a făcut la 6 ianuarie 1929, când la sârbi era Crăciunul ortodox, pe regele Alexandru să preia singur puterea, care a abolit Constituţia şi odată cu ea toate partidele politice.

Prim-ministru a fost numit şeful Gărzii Palatului. Scopul loviturii de stat a fost prevenirea colapsului politic, crearea unei conştiinţe iugoslave. Prima măsură a fost anularea regatului tri-unic cu regatul iugoslav.

S-a emis un cod de legi, ţara s-a reorganizat administrativ în bandovine. Noua organizare i-a nemulţumit pe croaţi, unde a apărut mişcarea fascistă Ustaşa.

La 9 octombrie 1934, regele a fost asasinat la Marsillia împreună cu primul-ministru de către un terorist macedonean, cu implicarea mişcare teroriste Ustaşa.

S-a instalat o regenţă, pentru că Petru II era minor, a devenit regent vărul său Pavel.

Viaţa politică a fost însă dominată de omul politic Milan Stojadinovič. Şi-a început guvernarea printr-o politică mai liberală, a fost abandonată cenzura şi a eliberat din închisoare 10000 de deţinuţi politici. A înfiinţat o nouă forţă politică,

17

Uniunea Radicală Sârbă. Ca obiective a urmărit securitatea ţării în plan extern şi coeziunea internă. În anii 20, s-a creat Mica Înţelegere, cu România şi Cehoslovacia, dar această alianţă politică nu îi oferea siguranţă în faţa Ital. În 1934, Iugoslavia a intrat în Alianţa Balcanică, a semnat pacte de neutralitate cu Bulgaria şi Italia, dar practic, toate eforturile internaţionale se vor dovedi un eşec pt Iugl.

Pe plan intern, s-a încercat o apropiere faţă de croaţi. În această idee s-a negociat un Concordat cu Vaticanul, însă când urma să se semneze a murit patriarhul sârb şi concordatul nu s-a finalizat.

Stojadinovic a trebuit să se retragă de la guvernare, s-a format un nou guvern condus de Zvetcovic.

În faţa pericolului extern, Anschluss-ul, Acordul de la München, ocuparea oraşului Praga, guvernul a încercat o apropiere faţă de croaţi, reorganizând o nouă baldovină croată. Însă, concesiile făcute croaţiilor i-au nemulţumit pe sloveni şi sârbi şi astfel situaţia internă nu avea coeziunea dorită.

Pe plan extern, sârbii erau ataşaţi de Franţa şi Marea Britanie, însă în 1941, Svetkovič a semnat Pactul Tripartit. La scurt timp, grupările pro-britanice au răsturnat guvernul şi i-au retras puterea prinţului Pavel. Regele Petru şi-a asumat puteri depline.

La 6 aprilie 1941, Hitler a dezlănţuit atacul asupra Iugl, printr-un atac violent asupra Belgradului.

Iugoslavia şi-a dovedit lipsa de unitate şi în câteva zile statul s-a pulverizat.

IDEOLOGII ŞI RĂZBOI ÎN SPAŢIUL EUROPEI CENTRALEÎn 1919, socialiştii credeau că revoluţia bolşevică va triumfa în întreaga

Europă. Lenin spunea : nu trebuie decât să intoneze incataţia magică toată puterea în mâna sovietelor şi zidurile Ierihonului capitalist se vor prăbuşi.

Pentru a instaura ideologia comunistă, Lenin a creat Internaţionala a III- a sau Cominternul. La congresul al II-lea al Internaţionalei a III-a s-au stabilit condiţiile de aderare foarte greu de acceptat de către membri partidelor socialiste. Partidele socialiste deveneau doar simple secţii ale Cominternului, ca urmare aderenţa mişcării a fost redusă în rândul muncitorilor. Încercările de a atrage ţăranii în mişcarea comunistă au eşuat, reformele agrare temperând spiritul revoluţionar al ţăranilor.

Politica Internaţionalei III privind promovarea autodeterminării a determinat scoaterea în afara legii a majorităţii partidelor comuniste. Partidele comuniste în perioada interbelică au avut un statut marginal, în unele ţări aproape inexistente. Mai bine reprezentate au fost în ţări ca Cehoslovacia iș Ungaria, ări în care mişcarea comunistă a fost lichidată în anii 30. ț

Fascismul este foarte greu de definit, el nu dispune de o ideologie asemănătoare canoanelor marxism-leninismului. Este mai mult un fenomen activ

18

decât unul ideatic. S-a născut mai degrabă din ură şi teamă decât din bunăvoinţă şi generozitate, din teama faţă de comunism şi ca răspuns la corupţia care era endemică în cele mai multe ţări. Ca principal punct de coeziune a fost antisemitismul şi naţionalismul.

Au promovat un naţionalism şovin şi extremist şi ideea că individul nu-şi aparţine, el aparţine comunităţii, istoriei unei naţiuni. Un lider fascist spunea : el aparţine unei naţiuni care include sufletele şi oasele morţilor şi moştenirea generaţiilor viitoare.

Fascismul a fost apoi, mai ales în Est, foarte legat de Biserică, de aici şi mistica pe care au cultivat-o. Codreanu, Salosi, Tiso, Antepavelici şi-au proclamat convingeri creştine sau chiar s-au hirotonit. În toate studiile dedicate fascismului românesc se spune că el a fost o mişcare creştină ortodoxă renăscută.

Ţinta predilectă a fasciştilor au fost evreii. Toate comunităţiile evreieşti din EC şi de E au fost distruse prin ceea ce a reprezentat în secolul XX, REDUCTIO AD HORIBILE, adică prin soluţia finală. Foarte puţini au supravieţuit Holocaustului după ce apoape 200 de ani evreii au îmbogăţit arta, litaratura şi ştiinţa Europei.

În Europa erau 3 comunităţi mari de evrei : evreii orientali sau ortodocşi erau evreii care vorbeau dialectul idiş şi se caracterizau printr-o mare religiozitate şi respect pentru tradiţiile iudaice. Majoritatea erau săraci, trăiau în Transilvania, Basarabia, Galiţia, Lituania.

Erau apoi evreii occidentali, trăiau în Poznania, Moravia, Boemia, Ungaria, Ţara Românească. Ei vorbeau limba ţării în care trăiau.

Aceste două ramuri se numeau ashkenazi. Exista o a treia ramură, evreii sefarzi, pe care îi întâlnim în Serbia, Macedonia, Bulgaria, erau evrei izgoniţi din Spania şi vorbeau ladina, o limbă derivată din spaniolă. Evreii, şi mai ales sefarzii au fost acuzaţi de creştini pentru moartea lui Iisus, şi în general erau acuzati de aproape toate calamitătile care se abăteau asupra localitătilor în Evul Mediu. Istoria evreilor este o istorie a pogronurilor.

O altă sursă de neîntelegeri a fost pozitia economică a evreilor, invidiată de ceilalti. În EC, tări ca Cehia, Germ, Ungaria, Principatele Române, evreii au venit dinspre Galiţia, majoritatea s-au aşezat în oraşe practicând comerţul sau antrenându-se în industria manufacturieră. Multe oraşe au ajuns să fie predominant populate cu etnici evrei. Această situaţie a creat sentimentul că evreii sunt mai bogaţi, că puterea economică se află în mâna evreilor, iar multe ţări au refuzat să le acorde cetăţenia.

În Polonia, în 1931, 56% dintre industriaşi erau evrei, 33% dintre farmacişti, 24% dintre avocaţi, în Ungaria, în 1930, evreii reprezentau 5% din populaţie, dar 34% dintre doctori erau evrei, 49% dintre avocaţi, 45% dintre farmacişti, 37% dintre ziarişti, 28% dintre muzicieni, 24% dintre actori. Astfel, din invidie şi ură, multe ţări din EC s-au adoptat legislaţiei antisemite, în special s-a introdus numerus clausus. RĂZBOIUL ŞI DRUMUL SPRE TOTALITARISM

19

Se spunce că Münchenul a însemnat începutul prăbuşirii Europei Centrale creată la Versailles. Cehoslovacia a fost împărţită între Germania, Ungaria şi Polonia, a pierdut 29% din teritoriu şi 34% din populaţie. Albania a fost cucerită de Mussolini, Iugoslavia s-a pulverizat, Croaţia s-a declarat independentă, ataşandu-i-se o parte din Bosnia şi Herţegovina, Slovenia a fost împărţită între Italia şi Germania, Serbia a fost redusă la minim, teritoriile din N fiind atribuite Ungariei, Macedonia a fost împărţită între Bulgaria, Grecia şi Germania, Kossovo a fost anexat Albaniei stăpânită de italieni, România a pierdut Transilvania de N în favoarea Ungariei şi Basarabia şi Bucovina în favoarea URSS. Alte revizuiri teritoriale au urmat după declanşarea războiului împotriva URSS. În spaţiile Galiţiei, Bielorusiei, Ucrainei au fost create noi unităţi administrative aservite Germaniei.

Hitler şi propaganda germană au declarat că în Europa se va instaura o nouă ordine. Cea mai mare parte a continentului s-a transformat într-un vast rezervor de forţă de muncă şi materii prime pentru al III-lea Reich. Sub conducerea lui Himler s-a început operaţiunea de transferare a tuturor etnicilor germani din statele baltice şi Polonia în interiorul graniţelor Reich-ului. În zonele încorporate ale Poloniei, numeroşi ne-germani au devenit victime ale expulzării. Utilizarea limbii poloneze a fost interzisă, iar toate şcolile ne-germane au fost închise, au apărut şi proiecte halucinante, Hitler şi-a propus să facă un schimb de populaţie între Tirol şi Cehia. S-a propus şi germanizarea slovenilor.

Principalele victime ale războiului au fost evreii. După ocuparea Poloniei, Hitler a declarat război evreilor, au fost obligaţi să poarte steaua galbenă şi au fost deposedaţi de lucrurile de valoare. Au fost concentraţi în marile oraşe în cartiere izolate, în ghetouri, unde, datorită foamei, bolilor, terorii, au murit peste jumătate de milion de evrei.

În 1941, s-a început aplicarea soluţiei finale, în lagărele de exterminare de la Majdanec, Tremblinca, Sobibor, Auschwitz au fost ucişi în jur de 6 mil de evrei.

Politica soluţiei finale nu s-a aplicat în România, care nu a permis deportarea lor, dar, în schimb, guvernul Antonescu a deportat evreii din Basarabia şi Bucovina de N în Transnistria. Cei din Transilvania de N au fost deportaţi de către Ungaria, iar peste 93 000 au murit în lagărele de la Auschwitz.

România şi Ungaria au participat la războiul din Răsărit alături de Germania, Bulgaria a fost singura ţară aliată a Axei care nu a participat la război. Cehoslovacia şi Polonia aveau guverne în exil, aflându-se sub un regim de ocupaţie germană.

Ţara care a suferit cel mai mult a fost Polonia, au murit 6 mil de polonezi, din care 3 mil evrei, a pierdut 22% din populaţie. Insurecţia din august 1944, nereuşită din mai multe motive, guvernul din exil a încurajat îzbucnirea unei revolte în Varşovia.

20

În cazul Iugoslaviei, guvernul din exil a avut o influenţă redusă, în schimb rezistenţa la ocupaţia germană a fost organizată de etnicii sârbi, regaliştii din fost Iugoslavie, conduşi de fostul ministru al apărării, Mihaiolovic.

Forţa cea mai eficientă a rezistenţei a fost organizată de Tito şi comunişti. În Croaţia, stat independent, ţara era condusă de un guvern fantomă, în frunte cu Antepavelic. Acesta a spus ca 1/3 din sârbi vor fi exilaţi, 1/3 catolicizaţi şi 1/3 vor fi exterminaţi.

INSTAURAREA REGIMULUI COMUNIST IN STATELE EUROPEI CENTRALE SI DE EST

Eliberate de sub regimul totalitar de dreapta fascist, statele din EC si de E au ajuns după război într-un regim totalitar de stânga comunist. Formula magică a instalării noului regim a fost armata sovietică.

Într-o discutie confidentială, Stalin i-a declarat lui Tito : Acest război nu seamănă cu cel din trecut. Cine ocupă un teritoriu îşi impune propriul sistem social, atât de departe cât poate avansa armata sa.

Începând cu 1944, armata sovietică avansează spre EC, depăşind grani eleț Rusiei Sovietice. Marşul armatei sovietice nu avea de fiecare dată ratiuni militare, ci mai degrabă politice. În toamna lui 1944, directia armatei sovietice era Polonia-Germania. Întrerupe acest marş şi se concentrează spre Balcani şi Europa Centrală pentru a-i devansa pe anglo-americani.

Armatele anglo-americane se aflau la 60 km de Praga, dar nu înaintează pentru a o elibera, iar Praga va fie eliberată de sovietici. Armata anglo-americană s-a oprit pe Elba, cedând astfel sovieticilor Turingia, Saxonia şi Mecklenburg. Prin dreptul de cuceritor, ea detine România, Ungaria, Bulgaria, părtile răsăritene ale Austriei şi Germaniei, iar ca aliat, Polonia şi Cehoslovacia. În aceste tări, comportamentul lor e unul dictatorial. În România vine ministru de externe Vâjinski şi il numeste prim-ministru pe Petru Groza. În Polonia, lista guvernului e dictată de Molotov, în Ungaria, în decembrie 1944, URSS creează Frontul National de Independenta, principala fortă politică ce va prelua puterea în statul ungar.

Regimurile comuniste în EC şi de E au fost instalate sub patronajul armatei roşii, sub presiuni, abuzuri şi violente.

Moscova s-a folosit în primul rând de partidele comuniste, caii troieni. În teritoriile eliberate de sovietici în 44-45 începe un proces de precomunizare, astfel se creează aliante politice numite fronturi care reuneau partidele comuniste din respectivele tări si alte partide de centru-stânga.

În România se creează Frontul Democratic format din P Comunist şi P Social-Democrat. În noiembrie, în Ungaria la Szeged se creează Frontul National de Independenta, alcatuit din comunisti, national-tărănişti, micii proprietari şi socialişti.

În Bulgaria se creează Frontul Patriei, în Cehoslovacia, Frontul National, care la Košice formulează un program de actiune si se formează un guvern de uniune.

21

La fel se întâmplă în Polonia, aceeaşi vointă a Moscovei se manifestă şi în zona de ocupatie sovietică din Germania. Se naşte un Front Unit al Organizatiilor anti-fasciste.

Aceste fronturi creează guverne de uniune natională, în care comuniştii preiau controlul sectoarelor cheie, în special armata, justitia, internele. În România, Pătrăşcanu era la Justitie, Gheorghiu-Dej ajunge prim-ministru.

În Ungaria, în cabinetul Tildy, Rakosi era vice-preşedinte al Consiliului, iar Imre Nagy era ministru de interne.

Urmează apoi o etapă de formare a unei armate şi poli ii fidele. În România,ț conducerea armatei e atribuită militarilor care au luptat în diviziile Horia, Cloşca şi Crişan sau Tudor Vladimirescu.

În Polonia, controlul militar e preluat de armata constituită în Rusia Sovietică în ’42-’43.

Alt registru care a completat regia preluării puterii de către comunişti au fost tribunalele populare care declanşează operatiunea de epurare, eliminarea din viata politica şi aparatul de stat a persoanelor ataşate veciului regim. În unele tări, capătă proportii tragice, in Bulgaria sunt arestate peste 12000 de persoane şi peste 4000 executate. În România, în Ungaria, Polonia e la fel, politia pro-sovietică trece la arestări, torturi, executii sau deportări in URSS. Acest proces de eliminare şi intimidare a elitei societătii civile a fost dublat încă de la eliberare de o vastă actiune de dezmembrare şi infiltrare a partidelor de stânga necomuniste.

În teritoriile eliberate de Armata roşie, o adevărată pânză de păianjen, tesută meticulos şi cu pricepere, le învăluie instalând în 46-48 regimuri comuniste. Transferul politic s-a făcut prin intermediul alegerilor, în toate aceste tări, alegerile organizate sunt câştigate de aliantele P Comunist. În plan formal, transferul politic a fost unul legitim.

SOVIETIZAREA STALINISTA A EUROPEI CENTRALE SI DE EST

Odata incheiate cuceririle lui Stalin, acestuia îi mai ramanea sa le supuna si sa le organizeze. Din cauza diversitatii teritoriilor cucerite, el a trebuit sa trateze diferit statele din arie. Astfel, teritoriile cucerite in cursul celui de al doilea razboi mondial au devenit republici sovietice unionale. In schimb, tarile din Europa de Est, trecute la comunism intre 1945-1948, si-au pastrat formal independenta. Ele au fost numite, in propaganda Moscovei, republici surori sau stat-frate, cu precizarea ca aceste metafore nu aveau niciun corespondent in realitate.

Belarus, Ucraina, Moldova. In aceste tari, primele victime, in mod paradoxal, au fost muncitorii din est, rusi, bielorusi, obligati sa lucreze in Germania in timpul razboiului. Repatriati de catre americani sovieticilor, ei au fost trimisi in Siberia in gulag pentru tratament pentru ca au fost contaminati ideologic dupa contactul cu lumea nesocialista.

A doua categorie care a suportat sovietizarea a fost taranimea, supusa unui proces de colectivizare. Ea s-a impus prin arestari, deportari, presiuni fiscale si

22

politienesti. In domeniul cultural, metodele au fost la fel de draconice, s-a trecut la rusificarea regiunilor recent integrate, anihilandu-se treptat cultura si marginalizandu-se elitele intelectuale. In Basarabia, 90% din vechea elita a fost dispersata si in locul ei adusa una ruseasca. In Ucraina, victimile au fost scriitorii si istoricii, acuzati de deviationism nationalist.

Urmatoarea victima a fost Biserica Unita sau Greco-Catolica. In 1946, un sinod reunit la Kiev a proclamat unificarea Bisericii Unite cu Biserica Ortodoxa.

In Tarile Baltice s-a aplicat o alta politica, aici in primii ani dupa razboi, Moscova a aplicat o politica mai prudenta, iar dupa 1945, prudenta si moderatia au fost total eliminate, epurarile, colectivizarea fortata si represiunea in masa vor deveni instrumentele Moscovei in relatiile cu statele baltice. Mai intai are loc o epurare a elitelor indepartate in favoarea noilor veniti. Aparatul politienesc si cel militar se consolideaza continuu. Numai in Republica Estonia, KGB avea circa 4000 de agenti si 15-16000 de informatori. La fel, fortele militare ajung pana la 300.000 de oameni. Colectivizarea, deportarea, intre 1949-1951 sunt deportati 100.000 de lituanieni, peste 41.000 letoni si 13.000 de estoneni.

SATELIZAREA FRATILOR DIN EUROPAStalin a avut 2 proiecte. Initial, Stalin dorea sa includa intre frontierele

URSS toate tarile Europei de Est. Totul urma sa se realizeze in doua etape. La inceput Polonia si Cehoslovacia ar fi format o federatie, Romania si Ungaria alta federatie, iar Bulgaria si Iugoslavia o alta federatie. Statele din E, in mod formal, si-au pastrat independenta, membre in ONU si alte organisme internationale, dar independenta era doar formala.

In plan politic, in toate s-a trasferat sistemul comunist de la Moscova. Fie ca se proclamau republici socialiste, ca Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia, fie se proclamau democratii populare, ca Albania, Germania de Est, Bulgaria, Polonia, Ungaria, cele 8 state adopta acelasi tip de constitutie, avand ca model Constitutia sovietica din 1936. In toate tarile din Europa de E, viata politica, economica si sociala este dirijata de Partidul Comunist, indiferent cum se numeste el. Puterea apartinea PC, unui nucleu restrans, Hrusciov, Tito, Kadar, Gomulka, Dej si Ceausescu. Acesti lideri devin atotputernici, erau celebrati ca eroi, devin eroi in viata.

Partidul avea nevoie de instrument, securitatea, fortele de represiune. Mijloacele de represiune folosite de cele 8 partide-stat par colosale. S-a facut un calcul din care reiese ca 1% din populatia fiecarei tari era angajata acestor forte de represiune. In Romania erau 55.000 de angajati+ informatori, in RDG circa 0,5 mil.

Incepand cu 1945 a fost demarat actiunea de epurare interna, geografia gulagului est-european cuprindea 19 lagare si inchisori in Alb, 86 in Bulgaria, 422 in Cehoslovacia, in fiecare tara cifrele condamantilor au fost considerabile. In Bulgaria, intre 1944-1962, au fost condamnati 187.000 de oameni. In Ungaria intre 700-860.000, in Romania se estimeaza la 1 milion.

23

Colectivizarea a fost un adevarat razboi civil dus impotriva taranilor. Masura a fost dictata de la Moscova si urmarea distrugerea clasei taranesti. Ea a fost sustinuta de militie si securitate, care au participat la operatiunile de intimidare si presiune. In 1958, in Bulgaria, 92% din suprafata arabila era colectivizata, in Romania, operatinea s-a incheiat in 1962. In Polonia, rezistenta a fost mai mare.

O alta arma a fost dezintegrarea Bisericilor. Biserica reprezenta una din fortele capabile sa concureze partidele comuniste in controlul mintilor. Lupta impotriva Bisericilor avea 2 obiective: sa rupa legaturile bisericii cu structurile internationale si sa controleze strict Bisericile nationale. Pentru a reusi acest lucru, la inceput statul comunist a confiscat averile bisericii. In 1948, bisericii catolice maghiare i-au fost confiscat 320.000 ha, iar bisericii poloneze 225.000 ha. O victima a politicii statului comunist a fost Biserica Unita. In Romania avea 2498 de biserici si 1733 de preoti, peste 1,5 mil credinciosi. A fost lichidata in 1948 prin presiune, 600 de preoti au fost arestati, multi dintre ei gasindu-si sfarsitul in inchisori.

Acelasi lucru s-a intamplat cu Biserica Romano-Catolica, doar ca nu a fost desfintata, au fost inchise scolile catolice, au fost expulzati calugarii si calugaritele din spitale, au atacat ierarhia, arestand episcopii. In Romania, mai multi episcopi au fost inchisi si condamnati ca spioni, in Cehos a fost arestat episcopul de Praga, in Unga, cardinalul Mindszenti a fost arestat si condamant pe viata.

Biserica Ortodoxa a fost putin protejata, cu riscul pierderii demnitatii. O alta operatiune a fost deculturalizarea, regimurile comuniste au

declansat operatiunea de inlocuire a culturii burgheze cu o cultura socialista. Astfel, multi scriitori, istorici au fost eliminati din viata publica, cartile lor puse la index, au fost promovati alti scriitori, alta cultura, scoala devenind un mijloc de propaganda.

Un fenomen interesant a fost cel al epurarilor si proceselor din interior. Au fost 2 nivele, o epurare a vechii clase politice si apoi au urmat epurarile interne, adevarat razboi civil in interiorul Partidelor Comuniste. Doua erau capetele de acuzare: titoist si in serviciul imperialismului american.

In Romania, Lucretiu Patrascanu, lider comunist, ministru al Justitiei a fost condamnat ca tradator si omorat in 1954, in Bulg, Dmitri Tomov a fost arestat pt tradare si spanzurat in august 1948, in Polonia a fost o campanie impotriva lui Gomulka, un Ung, Laslo Rajk.

Acestea au fost armele, care au fost reunite in plan politic si economic prin Planul de la Varsovia si CAER.

REZISTENTA ANTICOMUNISTALupta de rezistenta a imbracat cele mai diverse forme: grupuri de partizani,

rebeliuni locale ale taranilor impotriva colectivizarii, revolte muncitoresti, dizidenta religioasa, revolutii violente ca si cea din 1956 din Ungaria sau o revolutie pasnica precum Primavara de la Praga din 1968.

24

REZISTENTA ARMATAIn toate teritoriile cucerite sau recucerite de URSS la sfarsitul razboiului,

precum Tarile Baltice, Ucraina, Basarabia, s-a declansat o gherila antisovietica. In Ucraina, de ex, miscarile au fost coordonate de Organizatia Nationalistilor Ucraineni si de Armata Insurectionala Ucraineana. In Basarabia actiona Armata Neagra. Multe asemenea actiuni de gherila au fost subventionate de CIA.

In Estonia peste 30000 de oameni au fost angajati in asemenea razboi, in Lituania la fel, in Letonia 20000, si pe masura au fost si victimele. In Letonia au murit 3000 de oameni doar in 1945.

REVOLTELE SOCIALEAu fost mai ales ale taranimii in fata politicii de colectivizare. Asemenea

acte de rezistenta se cunosc in Bulgaria, Romania. In Bulgaria in 1951 erau 176 asemenea grupuri, detinand si armament. Aceste actiuni ale taranilor nu aveau o coordonare intre ele si nici o conducere unica.

REVOLTE MUNCITORESTIRegimurile s-au numit Regimuri ale Clasei Muncitoare, dar în mod

paradoxal, in fiecare tara au existat revolte. Manifestatiile muncitoresti au caracterizat intreaga perioada comunista.

In 1948, in Cehoslovacia, muncitorii au incetat lucrul si au orgnizat marsuri de protest in circa 20 de orase. In iunie 1953, au loc manifestari greviste in uzinele din Moravia si Boemia, in timpul carora au fost rupte si calcate in picioare portretele lui Stalin si Gottwald, precum si drapelul sovietic.

Au fost arestati 472 de grevisti. In 1953, in Germania de Est, circa 400.000 de muncitori au manifestat si au atacat cladirile statului. Sunt cunoscute miscarile greviste din Polonia din 1956 de la Potsdam in timpul carora au fost ucisi 74 de oameni si 300 au fost raniti.

Rezultatul a fost caderea liderului comunist Borislav Beirut, a fost ales un alt lider, Edward Ochab, iar in cele din urma a fost numit Gomulka.

Momentele de referinta ale rezistentei sunt cele doua revolutii, Revolutia sangeroasa din Ungaria din 1956. Evenimentele din Ungaria au venit pe fondul destalinizarii. In 1953, noii conducatori sovietici au obligat aripa stalinista maghiara, in formula careia se afla Rákosi Mátyás, sa cedeze locul reformistilor, numindu-l ca prim ministru pe Imre Nagy. Acesta a incercat o politica de liberalizare a Ungariei, dar in 1956, acesta este exclus din Comitetul Central si din Partidul Comunist. Rakosi a incercat sa isi consolideze puterea, dar este tot mai mult contestat de catre intelectuali. Rusii intervin si il schimba, dar tot cu un stalinist, Gero. Sub presiunea strazii, si mai ales a intelectualilor grupati in cercul Petofi, Nagy a fost reprimit in partid.

La 23 oct 1956, la Budapesta se organizeaza o manifestatie gigantica de solidaritate cu poporul polonez, manifestatie care a degenerat in violente. Statuia lui Stalin este daramata. Gero nu poate controla situatia si pleaca in URSS, iar Imre redevine prim-ministru. Ungaria se hotaraste sa se retraga din Tratatul de la

25

Varsovia si aboleste sistemul cu partidul unic. Sovieticii au hotarat sa intervina militar. In noaptea de 3-4 noiembrie a inceput cucerirea Budapestei. Au murit cel putin 3000 de oameni si 15000 au fost raniti, iar in jur de 26000 au fost arestati. La 16 iunie 1958, Nagy a fost executat.

Un alt eveniment, dar pasnic, a fost Primavara de la Praga. In anii 60, in Cehoslovacia s-a coagulat o miscare reformista care grupa economisti, juristi, scriitori, universitari. Printre ei s-a numarat si Vaclav Havel sau Milan Kundera. Atentia lor s-a indreptat spre Alexander Dubček, care conducea Partidul Comunist Slovac.

In 1968, Novotny, vechiul lider comunist se retrage, iar functia de secretar general ii revine lui Dubcek. A ajuns la putere un program de reforme numite Primavara de la Praga prin care isi propunea instaurarea unui regim de drept cu drepturi egale intre natiunile ceha si slovaca, cu respectarea libertatilor si nevoilor fiecaruia, transformarea Parlamentului intr-o veritabila institutie legislativa. Programul a fost considerat prea indraznet, Moscova si celelalte tari ale Tratatului de la Varsovia, cu exceptia Romaniei, au invadat Cehoslovacia. A fost cea mai mare operatiune militara de dupa cel de-al doilea razboi mondial. 7500 de tancuri, peste 1000 de aparate de zbor au atacat Ceoslovacia. Efectivele au fost de doua ori mai mari decat in 56 in Ungaria.

Rusii au vrut sa anexeze Slovacia la URSS, iar Moravia si Cehia sa devina regiuni autonome sub administratie sovietica. Ru ii i-au păstrat peste totș ș puterea prin for ă i intimidare. Când în anii optzeci, Gorbaciov a trecut la oț ș politică mai relaxată, regimurile comuniste din Europa de Est au căzut.

26