Download - Sistemele Speciale
2. 4. 2. Dispozitivele (sistemele) speciale
Sistemele speciale (dispozitivele de precizie şi semiprecizie) sunt
considerate o strategie în general prost înţeleasă şi suprautilizată de către
dentişti (Donovan şi Cho, 2003).
Schema din Stewart
CLASIFICARE
- după gradul de performanţă tehnică:
dispozitive de precizie : sunt dispozitive fabricate industrial prin tehnici
de mare precizie, având componente din metale compatibile între ele,
componentele potrivindu-se perfect (low-tolerance);
dispozitive de semiprecizie : au în componenţă elemente prefabricate
din material plastic sau ceară care sunt transformate în componente
metalice prin turnare în laborator;
- după localizare:
intracoronare – sunt dispozitive poziţionate în întregime în interiorul
conturului anatomic normal al dintelui stâlp;
extracoronare - sunt dispozitive care sunt poziţionate în întregime în
afara conturului dintelui stâlp.
Există şi o categorie de dispozitive intra-extracoronare.
- după rigiditatea imbinării elementelor componente:
n on-reziliente (rigide) – patricea şi matricea fiind metalice restricţionează
mişcările relative între dintele stâlp şi proteză în timpul încărcării
funcţionale. Dispozitivele non-reziliente:
- pot fi foarte greu fabricate;
- folosesc fricţiunea ca mijloc de retenţie;
- trebuie folosite doar în cazul unor edentaţii limitate de dinţi (laterale)
(sprijin dento-parodontal);
- retenţia prin fricţiune este impresionantă iniţial dar dispare sau se
reduce dramatic într-o perioadă redusă de timp,( fapt care impune)
întreţinerea este dificilă şi minuţioasă în încercarea de a reface
fricţiunea iniţială. (Donovan şi Cho, 2003)
reziliente – dispozitivele construite în aşa fel încât să permită
mişcarea relativă a bazei protezei în timpul încărcării funcţionale.
Mişcările bazei PPS pot fi restricţionate la o mişcare verticală,
orizontală şi/sau rotaţională sau pot fi permise mişcări în toate
direcţiile.
Donovan şi Cho (2003) consideră că dispozitivele reziliente trebuie
evitate oricând este posibil deoarece:
- rareori funcţionează în felul în care au fost gândite;
- produc supracontururi coronare;
- sunt de obicei dispozitive complexe şi sensibile tehnologic;
- frecvent necesită o întreţinere foarte complicată.
Dispozitivele reziliente sunt utilizate pentru a pune în practică conceptul de
„ruptori de stress” care sugereaza (presupune) izolarea din punct de vedere
mecanic a dinţilor stâlpi faţă de mişcările şeilor în extensie (de obicei uni
sau biterminale, rar frontale) în momentul încărcării funcţionale, la PPS care
au sprijin mixt. O PPS care are în construcţie elemente de acest gen se
presupune că limiteaza forţele potenţial nocive care acţionează asupra
dinţilor stâlpi atunci când şeile terminale sunt deplasate în timpul funcţiilor.
Ionescu (1999) clasifică sistemele speciale, din raţiuni didactice, după
criterii geometrice de construcţie, în 6 categorii:
1. Sistemele de culise:
A. Culisele prefabricate;
B. Culisele realizate în laborator.
2. Sistemele de capse
3. Sistemele de bare cu călăreţi
4. Sistemele de telescopare
5. Sistemele articulate
A. Ruptorii de forţe;
B. Amortizorii de forţe.
6. Sistemele de micromagneţi
2. 4. 2. 1. Sistemele de culise
Primele culise au fost utilizate în 1906 de către Chayes.
Culisa este un mecanism cu pereţii paraleli şi egali în înălţime (de regulă),
care alunecă unul de-a lungul celuilalt şi care permite repetata separare şi
cuplare a celor două elemente componente (Fig. 2) .
Caracteristica funcţională fundamentală a culiselor este fricţiunea ce se
realizează între pereţii care sunt în contact. De aici rezultă necesitatea
existenţei unor dinţi cât mai lungi.
Fig. 2 .
Utilizarea mai multor culise la aceeasi PPS pretinde un paralelism perfect
între axele lor lungi concomitent cu un paralelism perfect între aceste axe şi
axul de inserţie-dezinserţie a PPS.
CLASIFICARE
După modul de confecţionare:
prefabricate - firme producătoare (Degussa, Dentaurum), având de
regulă formă de T, H, coadă de rândunică, laminate, cilindru, ovală;
individuale - realizate manufactural de către tehnicianul dentar
(semiprecizie).
Culisele prefabricate
AVANTAJE
calităţile mecano-tehnice sunt superioare - au o structură metalică
omogenă şi sunt realizate din aliaje de aur platinat normale, speciale sau
extradure, turnabile la temperaturi înalte ;
precizie maximă;
pot fi asamblate atât intracoronar cât şi extracoronar;
sunt livrate în mai multe dimensiuni;
dacă este necesar se pot reduce prin şlefuire;
unele dintre ele se pot activa dacă menţinerea se depreciază în timp.
DEZAVANTAJE
sunt expuse uzurii rapide;
solicitarea mecanică a dinţilor stâlpi este foarte mare la basculări şi
rotaţii, de aceea se indică folosirea unui braţ opozant extracoronar.
INDICAŢII:
Criterii clinice:
dinţi ce urmează oricum să fie acoperiţi de coroane de înveliş, de
preferinţă dinţi laterali şi cât mai lungi;
dinţi cu implantare optimă, şi chiar şi în aceste cazuri se indică
solidarizarea dinţilor stâlpi;
acceptabile pe caninii superiori şi incisivii centrali superiori, mai puţin
mulţumitoare pe incisivii laterali superiori şi caninii inferiori şi de
nerecomandat pe incisivii inferiori;
atunci când se doreşte o restaurare fizionomică.
Criterii tehnice:
există garanţia execuţiei tehnice ireproşabile mai ales când se
plasează mai multe culise care trebuie paralelizate cu ajutorul
paralelografului;
există posibilitatea ca părţile componente uzate să fie înlocuite.
Culisele sunt indicate la pacienţii care:
sunt conştienţi de investiţia făcută;
pun preţ pe starea danturii lor;
pot manipula astfel de proteze.
A. Culisele intracoronare (Fig. 2).
plasarea matricei în interiorul perimetrului microprotezei metalice,
metalo-ceramice sau metalo-acrilice; conturul dintelui nu este decât foarte
puţin modificat; presupune şlefuirea accentuată a dintelui în această zonă şi se pretează mai
ales pe dinţi devitalizaţi.
Fig 2
AVANTAJE
transmiterea presiunilor cât mai aproape de axul central al dintelui;
estetica foarte bună;
nu oferă nici o zonă unde s-ar putea acumula placa bacteriană.
EXEMPLE
culisa în T – Degussa;
Mc Collum;
Biloc;
Crismani în coadă de rândunică;
Ney-Chayes în T;
SternG/L.
B. Culisele extracoronare (Fig. 2.
se aplică coroanelor de înveliş fie matricea, fie patricea, în zona
proximală ce vine în contact cu şaua protezei;
fixarea matricei sau patricei la coroane sau punţi se va face prin lipire sau supraturnare.
AVANTAJE
la prepararea dintelui nu este necesară sacrificarea exagerată a
substanţei dentare;
păstrarea intactă a rezistenţei mecanice a dintelui;
nu este pusă în pericol pulpa.
DEZAVANTAJE
sunt foarte solicitante asupra dinţilor stâlpi deoarece solicitarea se
face paraaxial;
se formează nişe corono-culiso-gingivale care conduc la hiperplazia
papilei şi formarea de pungă parodontală datorită acumulării de placă
bacteriană.
EXEMPLE
culisa cilindrică Degussa;
culisa în T Mc Collum;
culisa în coada de rândunică;
culisa Stalilex;
Sistemul Dentaurum;
Sistemul Bredent.
C. Culisele adezive
Reprezintă cea mai nouă generaţie de culise care se aplică pe dinţi naturali
prin lipire;
aparţin grupei culiselor prefabricate extracoronare;
culisa primară (patricea) este fixată pe dintele stâlp printr-o prelungire
metalică sub forma unei aripioare ce îmbracă faţa orală. Aripioara este
prevazută cu un prag pe care se aplică o prelungire metalică ataşată culisei
secundare care are rolul de a participa la sprijinul protezei şi de a împiedica
tracţiunea exagerată asupra culisei primare, participând la solicitarea
simultană şi egală a dintelui şi a culisei.
INDICAŢII
edentaţia uniterminală sau biterminală şi edentaţia la pacienţii tineri
la care nu se indică o punte;
dinţii limitanţi indemni de carie şi fără afectare parodontală;
conducere canină în lateralitate şi lipsa oricăror interferenţe.
CONTRAINDICAŢII
dinţi cu coroane scurte care nu oferă o suprafaţă mare de adeziune -
premolarul prim inferior;
dinţi cu abraziune generalizată;
dinţi cu mobilitate sau mobilizabili în viitor;
dinţi cu defecte de mineralizare;
pacienţi cu disfuncţii ocluzale.
AVANTAJE
pierderea de substanţă dentară este minimă;
sunt destul de estetice.
DEZAVANTAJELE
stabilitatea este destul de mică datorită cuprinderii numai orale (de
aceea aripioara poate cuprinde şi o parte a feţei ocluzale);
accidentele de dezlipire la limita metal-agent de lipire sunt destul de
frecvente.
2. 4. 2. 2. Sistemele de capse
Sisteme speciale alcătuite dintr-o matrice tubulară ce se află în faţa
mucozală a şeilor protezei şi patricea fixată la un dispozitiv radicular
(Dumitrescu, 1973).
DEFINITIE
Majoritatea capselor sunt confecţionate din aur platinat, patricea fixându-se
la dispozitivul radicular prin lipire sau prin supraturnare.
CLASIFICARE
capsele simple - asigură menţinerea prin fricţiune: capsele Gmür,
Biaggi 648;
capsele cu mijloace suplimentare de retenţie - arc de oţel în matrice
care prinde patricea: capsele Sandri sau Micro-Fix;
capsele care acţionează cu distanţă între matrice şi patrice acţionând
ca ruptori de forţe: Rothermann, Baer, Biaggi 650, Dalbo, Ceka;
capsele cu patrice de nylon: Zest Anchor.
Sistemul Ceka
Reziliente sau nu
Necesită înălţime şi lărgime de 5 mm
Sistemul Ceka
Satisfacţii dpdv al medicului :
se pot activa relativ uşor;
se pot înlocui cu un Ceka nou destul de repede.
Edentaţii termino-terminale
ancorarea se face de fiecare parte pe cel puţin doi dinţi pe care se fac
două coroane solidarizate.
Cu ajutorul capselor se realizează în general supraprotezările de tipul
"cover denture" în edentaţiile subtotale când cel mai bine acestea se
plasează pe cei doi canini.
BREDENT
2. 4. 2. 3. Sistemele de bare cu călăreţi
Clasic, sistemul Dolder este constituit din două dispozitive radiculare
unite printr-o bară metalică cu diferite profile şi cimentate pe caninii inferiori.
Astăzi bara poate să fie lipită între două microproteze plasate fie în
regiunea laterală, fie în regiunea frontală, iar călăreţii sunt fixaţi în faţa
mucozală a şeilor din acrilat datorită unor retenţii.
AVANTAJE
solidarizarea dinţilor restanţi;
solicitarea dinţilor se realizează axial proteza având şi sprijin
parodontal;
stabilizarea protezei în toate direcţiile;
se poate aplica şi pe dinţi mobili cu mobilitate maximă de gradul I;
dacă se aplică pe microproteze, când se scoate proteza dimensiunea
verticală de ocluzie se păstrează.
DEZAVANTAJE
igiena este deficitară la unirea dintre bară şi microproteză ceea ce
duce la proliferarea gingivală şi la apariţia pungii parodontale;
necesitatea unei D.V.O. mare pentru a asigura spaţiul de 2 mm între
bară şi marginea gingivală, spaţiu necesar igienizării corecte;
posibilitatea de reparaţie în cazul pierderii dinţilor este mică;
proteza iese de obicei prea groasă în defavoarea fizionomiei;
nu pot fi aplicate decât în linie dreaptă ceea ce este dificil în zona
frontală unde creasta alveolară este frecvent curbă;
bare curbe nu pot fi utilizate decât dacă proteza are un sprijin pur
parodontal.
VARIANTE
sistemul Dolder cu bară în forma ovoidală care se fixează între două
dispozitive radiculare cimentate pe caninii inferiori şi călăreţul fixat în
proteză. Între bară şi călăreţ rămâne un spaţiu care permite protezei
ca în timpul masticaţiei să basculeze prin înfundare, sistemul
reprezentând un ruptor de forţe.
sistemul Dolder cu bară în formă de U care se utilizează în regiunea
laterală. Atât barele cât şi călăreţii sunt confecţionaţi din aur platinat
sau Palliag.
sistemul Gilmore cu bare dreptunghiulare la care menţinerea este
asigurată prin fricţiune, sau cu bare rotunde în secţiune.
sistemul Ackermann cu bare în formă de picătură sau rotundă; pe o
bară se pot aplica mai mulţi călăreţi.
sistemul de bare şi capse Ceka - există bare metalice prevăzute cu
matrice de capse Ceka. Patricea este fixată în faţa mucozală a şeii.
Tipul de bară folosit poate reduce rotaţia în jurul axului barei.
Spaţiul este de asemeni important.
Dacă se realizează o proteză parţială, este necesară proba machetei
înainte de fabricarea barei
2. 4. 2. 4. Sistemele de telescopare
Mijloace speciale de MSS compuse din:
o coroană primară care se cimentează pe dinţii stâlpi;
o coroană secundară care acoperă mai mult sau mai puţin coroana
primară şi care se toarnă odată cu scheletul metalic, se lipeşte sau se
sudează la acesta.
Coroana secundară culisează peste coroana primară realizând telescoparea. Între cele două
coroane se naşte o forţă de fricţiune care este cu atât mai mare cu cât pereţii laterali sunt mai
paraleli şi cu cât suprafaţa de contact este mai mare.
CLASIFICAREA coroanelor telescopate ţine cont de tipul de aderenţă care
apare între cele două coroane.
A. Coroanele telescopate fricţionale:
paralelism perfect al pereţilor coroanelor primare;
nu se poate realiza paralelism perfect şi, în consecinţă, coroanele
secundare nu se pot adapta 100% pe cele primare;
după cimentarea coroanelor primare îndepărtarea protezei de pe
câmpul protetic este foarte dificilă.
B. Coroanele telescopate conice:
coroana primară are o formă conică, pereţii laterali făcând cu axul de
inserţie un unghi maxim de 6 grade. Fricţiunea are loc prin efectul de pană.
prin uzare fricţiunea scade, iar îmbunătăţirea ei se face prin şlefuirea
uşoară a feţei ocluzale cu un polipant după care coroana se înfundă.
în timp fricţiunea se diminuează foarte mult şi nu mai asigură
menţinerea protezei.
C. Coroanele telescopate reziliente:
coroane conice la care între cele două coroane există un spaţiu de
0,3 mm în repaus şi care dispare în relaţie centrică.
aceasta înfundare în timpul masticaţiei are ca scop compensarea
rezilienţei mucoasei şi creşterea fricţiunii în momentul de după înfundare.
se folosesc în edentaţiile subtotale când sprijinul este majoritar
mucozal; în timp rezilienţa se pierde deoarece proteza se înfundă definitiv.
D. Coroane telescopate speciale:
pentru a evita scăderea fricţiunii în timp au fost imaginate dispozitive
prefabricate cu buton şi arc care se aplică pe coroanele secundare acest
buton pătrunzând într-o depresiune de pe cape, îmbunătăţindu-se astfel
menţinerea;
nu se pot realiza decât pe dinţii laterali din cauza necesităţii de
spaţiu.
EXEMPLE:
sistemul Ipsoclip Gugliemetti din aur platinat;
sistemul Presso-matic Romagnoli (Metaux Precieux – Elveţia);
sistemul TK-Snap.
D. Coroane telescopate la care se măreşte fricţiunea prin aplicarea
suplimentară a unor culise. Coroana primară este prevăzută cu şanţuri
verticale paralele cu axul de inserţie al protezei, iar coroana secundară are
pe faţa internă patrice perfect adaptată şanţurilor.
E. Telescoparea radiculară
mai rar utilizată;
compusă dintr-un sistem radicular în care s-a forat un puţ perfect
cilindric. În acest puţ pătrunde un ştift fixat la faţa mucozală a şeilor, ceea
ce asigură prin fricţiune menţinerea protezei.
Sistemele de telescopare sunt indicate la pacienţi mai în vârstă, cu
mai puţini dinţi restanţi.
Pentru o mai bună rezistenţă în timp coroanele telescopate sunt
prevăzute cu faţete de acrilat, riscul de fractură fiind mai mic, dar apare
dezavantajul ca faţetele îşi schimbă culoarea în timp. ?aici nu prea am
inteles eu cum e cu rezistenta acrilatului
Coroanele telescopate sunt mult mai voluminoase decât alte sisteme,
deci mai puţin estetice. (mai greu de protejat vitalitatea)
Avantaj - menajează parodonţiul marginal.
2. 4. 2. 5. Sistemele articulate
Sistemele articulate permit şeilor protetice, în edentaţiile terminale, un
grad mai mare sau mai mic de mobilitate, ceea ce evită efectul de pârghie
asupra dinţilor stâlpi.
CLASIFICARE
Se descriu două tipuri de sisteme articulate:
ruptorii de forţe;
amortizorii de forţe.
A Ruptorii de forţe
Sunt dispozitive prefabricate care fac legătura dintre dinţii stâlpi şi şeile
terminale.
Rol - distribuirea presiunilor de masticaţie fie numai pe creste, fie şi pe
creste şi pe dinţii stâlpi, în funcţie de numărul şi amplitudinea mişcărilor pe
care le permite dispozitivul.
a. Balamalele sunt distribuitori de forţe care permit o singură mişcare
a şeii terminale şi anume bascularea prin înfundare.
Sunt indicate mai ales la mandibulă şi, deşi protejează dinţii stâlpi, se
recomandă solidarizarea a cel puţin doi dinţi.
Există două tipuri de balamale:
balamale care se fixează în întregime la scheletul metalic al protezei
şi care realizează un sprijin mixt articulat. Şeile sunt libere, legate de
schelet numai prin intermediul balamalei, iar menţinerea protezei se
realizează cu croşete circulare.
Ex: B Conod, B Gerber, B Krupp.
balamale care se fixează cu o parte la microproteze şi cu cealaltă la
şaua protezei. Nu mai există schelet metalic al protezei, ci doar şaua care
este independentă, asamblarea cu microprotezele făcându-se în gură.
Ex: B cu culisă PR, B FM, B cu culisă Ancorvis patricea fiind fixată la
microproteză.
5. 1. Ruptorii de forţe
Ruptori de forţe care permit două mişcări ale şeilor:
translaţia verticală şi rotaţia vestibulo-orală a şeii:
Ex: dispozitivul Roach plat şi Roach sferic cu platou ghidat;
translaţia verticală şi bascularea prin înfundare a şeii:
Ex: capsele Ceka.
Ruptori de forţe care permit trei mişcări ale şeilor:
translaţia verticală, rotaţia vestibulo-orală şi bascularea prin
înfundare:
Ex: dispozitivul Roach sferic fără platou de ghidaj.
B. Amortizorii de forţe
Sunt tot ruptori de forţe dar care după încetarea efortului muscular
readuc şeile în poziţia iniţială. Deşi destul de slabe, resorturile contribuie la
decompresiunea ţesuturilor mucozale ale crestelor alveolare.
Amortizorii de forţe se combină cu culise pentru menţinerea
protezelor rezultând diferite dispozitive cum ar fi amortizorul Dalbo,
amortizorul Dalbo M, amortizorul ASC 52, etc.
Sistemele articulate care permit mai multe mişcări ale şeilor au o
valoare funcţională redusă deoarece în timpul masticaţiei se pierde
contactul ocluzal, o parte din forţa de masticaţie utilizându-se pentru
mişcarea şeilor.
2. 4. 2. 6. Sistemele de micromagneţi
Cel mai comun magnet - cobalt-samariu
descris de Becker – anii ’60;
utilizat mai întâi în "over-denture" de Gillings;
au o intensitate intrinsecă mare - deşi polii sunt apropiaţi ei nu se
demagnetizează între ei şi de aceea se menţine o permanenţă magnetică
de 40 ori mai mare decât a oricărui aliaj magnetic cunoscut.
utilizaţi în stomatologie - pot fi confecţionaţi în dimensiuni mici de 3-
4,5 mm.
Anii ’80 - un nou tip de magnet neodiu-fier-bor, mai eficient decât
magnetul Co-Sm.
Indicaţiile utilizării micromagneţilor:
la mandibulă când ne aflăm în situaţia asanării totale parodontale mai
pastrăm câteva rădăcini;
la mandibulă atunci când PP tinde să devină PT;
la pacienţii cărora li se poate prognostica o adaptare dificilă la PT;
la pacienţii care nu au mai purtat niciodată P mandibulară şi trebuie
să poarte pentru prima oară direct o PT;
la pacienţii tineri care mai au 1, 2 sau 3 dinţi restanţi trataţi endodontic
şi pe care ar trebui aplicate croşete, culise sau telescoape. Este de preferat
ca la început să se facă o proteză cu magneţi pentru a nu se mobiliza
precoce dinţii.
dimensiunile magneţilor nu sunt variabile limitată folosirea lor pe
rădăcinile incisivilor inferiori mandibulari, dar în principiu orice rădăcină
poate fi folosită dacă este corect tratată endodontic şi dacă este implantată
în os cel puţin 5 mm. Dacă pacientul are un dinte cu mobilitate de gradul III
se reduce pârghia extraalveolară şi se tratează parodontal, dintele poate fi
folosit cu micromagnet.
la pacienţi cu edentaţie biterminală mandibulară. Această situaţie este
cea mai dificilă pentru medic deoarece orice element de retenţie poate
dezvolta un stress nedorit asupra dinţilor stâlpi. De asemenea, posibilitatea
apariţiei problemelor parodontale este întotdeauna prezentă. Aceeaşi
situaţie la maxilar nu este atât de dificilă datorită sprijinului protezei pe
palat.
Sistemele magnetice utilizate în stomatologie au două părţi componente:
magnetul care se plasează în proteză;
keeper-ul care se plasează pe rădăcina dintelui.
Keeper-ul este un metal care va atrage un magnet, dar care nu este
el însuşi un magnet.
Exemple:
oţelul inoxidabil feritic;
aliajele de paladiu şi cobalt;
paladiul;
cobaltul;
nichelul.
Când aceste aliaje sunt expuse unui magnet apare o forţă de atracţie
de 300g prin formarea unui câmp magnetic.
6. Sistemele de micromagneţi
Dezavantaj - marea instabilitate a aliajelor de Co-Sm în mediul bucal
în care corodează uşor:
colorarea mucoasei învecinate;
pierderea calităţilor magnetice.
De aceea, mai nou micromagneţii sunt înveliţi într-un strat izolator din metal
necoroziv cum ar fi cromul sau în răşini sintetice.
ACADEMY OF
PROSTHODONTICS
The glossary of prosthodontic terms, 7th
ed., J Prosthet Dent 1999; 81:30-110
BECERRA G, MacENTEE M A classification of precision attachements. J
prosthet dent 1987; 58:322-327
DAVENPORT J.C., BASKER
R.M., HEATH J.R., RALPH J.P.,
A Colour Atlas of Removable Partial
Denture, Wolf Medical Publications Ltd.
London, 1989
1 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O
Need and demand for treatment Brit Dent J, 2000; 189-7: 364-368
2 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O
The removable partial denture equation Brit Dent J, 2000; 189-8: 414-424
5 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O,
A system of design. Brit Dent J, 2000; 189-11: 586-590
7 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P
Bracing and reciprocation. Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15
8 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P
Clasp design. Brit Dent J, 2001; 190-2: 71-81
9 DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P
Indirect retention. Brit Dent J, 2001; 190-3: 128-132
DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P
Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15
DAVENPORT JC, BASKER RM, HEATH JR, RALPH JP, GLANTZ P-O, HAMMOND P
Brit Dent J, 2001; 190-1: 10-15
DONCIU V., DAVID D., DONCIU V., DAVID D.,
PĂTRAŞCU I.PĂTRAŞCU I.
Tehnologia protezei parţiale Tehnologia protezei parţiale
mobilizabile. Ed. Didactică şi mobilizabile. Ed. Didactică şi
pedagogică R.A., Bucureşti, 1995.pedagogică R.A., Bucureşti, 1995.
DUMITRESCU S.DUMITRESCU S. Restaurarea protetică mobilizabilă în
edentaţia parţială. Ed. Medicală, Bucureşti,
1973.
ENE L. Tratamentul edentaţiei parţiale cu ajutorul Tratamentul edentaţiei parţiale cu ajutorul
protezelor mobilizabile. Ed. Didactică şi protezelor mobilizabile. Ed. Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1981pedagogică, Bucureşti, 1981
ENE L., IONESCU A. Proteza scheletată, Ed. Medicală, Proteza scheletată, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1982Bucureşti, 1982
GRANT A A, JOHNSON WGRANT A A, JOHNSON W An introduction to removable denture An introduction to removable denture
prosthetics. Churchill Livingstone, Edinburgprosthetics. Churchill Livingstone, Edinburg
London, 1983London, 1983
GRASSO J E, MILLER E LGRASSO J E, MILLER E L Removable Partial Prosthodontics. Third Removable Partial Prosthodontics. Third
Edition, Mosby Year Book, Inc. 1991Edition, Mosby Year Book, Inc. 1991
IONESCU A Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze Tratamentul edentaţiei parţiale cu proteze
mobile. mobile. Clinica şi tehnica de laborator. Ed. Clinica şi tehnica de laborator. Ed.
Naţional, Bucureşti, 1999Naţional, Bucureşti, 1999
KROL AJ RPI (rest, proximal plate, I bar) clasp
retainer and its modifications. Dent Clin
North Am 1973; 17:631-49.
KROL AJ Clasp design for extension-base removable
partial dentures. J Prosthet Dent 1973;
29:408-15.
LECHNER K SYBILLE,
MacGREGOR A R
Removable Partial Prosthodontics: a case-
orientated manual of treatment planning.
Wolfe Publishing – Mosby 1994
MCGIVNEY GP, CARR ABMCGIVNEY GP, CARR AB McCracken’s removable partial McCracken’s removable partial
prosthodontics. Tenth ed., Mosby, St. prosthodontics. Tenth ed., Mosby, St.
Louis, 2000 Louis, 2000
PHOENIX RD, CAGNA DR, PHOENIX RD, CAGNA DR,
DeFREST CFDeFREST CF
Stewart’s Clinical Removable Partial Stewart’s Clinical Removable Partial
Prosthodontics Third Edition Quintessence Prosthodontics Third Edition Quintessence
Publishing Co, Inc, 2003: 507-515Publishing Co, Inc, 2003: 507-515