1

Cursul 1: Probleme interne şi externe ale securităţii

Introducere1. Principalele probleme de securitate: definirea conceptului, mediul de securitate,dimensiuni ale securităţii (naţională, regională, internaţională)

2. Factorii de risc la adresa securităţii2.1. Delimitări şi abordări conceptuale2.2. Factori externi de risc2.3. Factori interni de risc2.4. Factori de risc la adresa securităţii spaţiului European

3. Strategia de securitate şi sursele de instabilitate3.1. Strategia de securitate naţională – abordări conceptuale3.2. Sursele de instabilitate la adresa securităţii

4. Sistemul de securitate european – PESA- PESC4.1. Probleme generale privind sistemul de securitate european4.2. Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA4.3. Politica externă şi de securitate comuna - PESC

5. Soluţii pentru rezolvarea conflictelor - instituţii, strategii, metode5.1. Abordări conceptuale5.2. Instituţii, strategii, metode pentru rezolvarea conflictelor din domeniul

securităţii5.2.1 Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU5.2.2. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)5.2.3. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord - NATO1.1.4. Uniunea Europeană- UE

6. România în noul context european de securitateBIBLIOGRAFIE

Dr. Tulică MirceaIaşi - 2009

2

INTRODUCERE

În contextul actual sectoarele economice sunt globalizate, iar schimbăriletehnologice în comunicaţii tind spre dezvoltarea unui „stat global”.În dreptul internaţional au fost introduse limitări ale suveranităţii teritoriale a statelor,determinate de principiile şi normele Cartei ONU şi de obligaţiile asumate destatele-membre:

statul are obligaţia de a respecta imunităţile statelor străine - în sensul căactele unui stat nu pot fi supuse jurisdicţiei interne a altui stat - şiimunităţile de execuţie de care beneficiază bunurile de proprietate ale altuistat aflate pe teritoriul său;

tribunalele unui stat nu pot lua măsuri de constrângere împotriva bunurilorunui stat străin;

statele Uniunii trebuie să recunoască măsurile normative ale altor ţări dinUniune.

Necesitatea aderării României la U.E. s-a datorat în primul rând nevoii de a creao zonă de liber schimb şi cooperare economică şi financiară, iar în plan politic creareaunui cadru instituţional pentru realizarea unei comunicări politice pertinente şipermanente între ţările părţi.

Modelele teoretice în domeniul securităţii s-au concretizat prin două modeleconceptuale : comunitatea de securitate şi comunitatea prin cooperare.

Comunitatea de securitate (Community Security) - Comunitatea desecuritate este definită ca rezultat al unui proces îndelungat de cooperare în domeniulsecurităţii, între două sau mai multe state. Statele dintr-o comunitate de securitate seaşteaptă ca celelalte state să nu folosească ameninţările cu forţa militară ca pe unmijloc de rezolvare a diferendelor. O astfel de comunitate dezvoltă, prin schimburi şicomunicare, valori şi norme comune statuate prin convenţii, tratate, declaraţii,protocoale etc.

Securitate prin cooperare (Cooperative Security Model) - Securitatea princooperare reprezintă un sistem strategic care se formează în jurul unui nucleu de statedemocratice, între care există strânse legături concretizate în alianţe sau instituţii cucaracter formal sau informal. În cadrul alianţelor sau instituţiilor sunt acceptate valoricomune şi cooperarea economică, politică şi pentru apărare.

În sistemul de securitate prin cooperare, obiectivele de securitate naţională alefiecărui stat sunt realizate la nivelul a patru inele de securitate, astfel:

securitate individuală – implică promovarea şi protejarea drepturiloromului în cadrul teritoriului naţional;

3

securitate colectivă – presupune menţinerea păcii şi stabilităţii în spaţiulcomun al statelor semnatare ale tratatului; este o obligaţie politică asumatăreciproc de către statele membre, constând în garantarea protecţieicomune: orice act de agresiune din partea unui stat sau a unui grup de statedin cadrul organizaţiei va fi oprită, prin forţă dacă este nevoie, de celelaltestate membre;

apărare colectivă – impune protecţia reciprocă împotriva unei agresiuniexterne;

promovarea stabilităţii – presupune promovarea activă a stabilităţii înalte spaţii în care conflictele ameninţă securitatea realizată în cel de-altreilea inel, folosindu-se mijloace politice, economice, informaţionale şi,dacă este necesar, militare.

Prin aderarea României la NATO se certifică apartenenţa acesteia la conceptulde apărare colectivă, care presupune noi misiuni, responsabilităţi şi obligaţii.

România ca stat membru al coaliţiilor strategice trebuie să-şi armonizeze şi să-şiadapteze permanent conţinutul obiectivelor şi al direcţiilor de îndeplinire a scopurilorfundamentale, în funcţie de evoluţiile şi schimbările produse în mediul internaţionalde securitate.

Statul este alcătuit dintr-un ansamblu de organe şi instituţii prin intermediulcărora îşi exercită funcţiile în societate.

1. Principalele probleme de securitate: definirea conceptului, mediul desecuritate, dimensiuni ale securităţii (naţională, regională, internaţională)

Cuvântul „securitate” provine din latinescul „securitas, -atis” care înseamnăstare de siguranţă, sentiment de încredere (faptul de a fi la adăpost de orice pericol).Securitatea naţională a României reprezintă starea naţiunii, fundamentată pe legalitateşi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi exercitarea neîngrădită adrepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestare deplină a libertăţii de decizie şi deacţiune a atributelor fundamentale ale statului. Securitateanaţională a României este reprezentată de o latură internă atlfel spus securitatea peplan intern şi una externă care integrează securitatea internă a cetăţenilor români încontextul internaţional şi este realizată, asigurată şi coordonată de către: Guvern,Parlament, Preşedintele Ţării, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ComunitateaNaţională de Informaţii precum şi structurile de informaţii şi protecţie.

Sistemul de securitate, constituit de entităţile cu atribuţii în realizarea şi asigurareasecurităţii naţionale a României şi legalitatea activităţilor din cadrul său, este supuscontrolului şi supravegherii, în condiţiile legii. Acest control se realizează de către:

4

a) Parlament şi comisiile permanente ale Parlamentului de supraveghere şicontrol;

b) Curtea de Conturi; c) Avocatul Poporului; d) Structurile interne pentru controlul legalităţii şi asistenţa juridică a activităţii

de informaţii, contrainformaţii şi protecţie; e) Organele judiciare, în cazurile şi condiţiile exprese prevăzute de lege.

Intrarea României în structurile euroatlantice şi cele europene de securitate ascos în evidenţă necesitatea implementării unor noi concepte şi politici de securitate.

Sistemul securităţii naţionale se defineşte prin ansamblul mijloacelor,reglementarilor si instituţiilor statului român, care au rolul de a realiza şiproteja interesele fundamentale ale României.

Securitatea şi insecuritatea ca stări opuse în întreaga istorie a omenirii,constituie un ansamblu complex de interacţiuni care definesc în mod categoricevoluţia relaţiilor internaţionale dintre state.

Conform unor opinii ale specialiştilor în domeniu “securitatea,, este un conceptoperaţional care generează politici şi strategii şi este focalizat pe stat, ca entitate încontextul internaţional geopolitic şi geostrategic, fiind considerat de cele mai multe oriun derivat al puterii politice.

Extinderea fenomenului globalizării a creat un nou proces reversibil între douăelemente puternice care interacţionează “globalizarea securităţii,, precum şi de“globalizarea insecurităţii,, , unde fenomenele asimetrice dă o dinamică aparte noiicorelaţii securitate – insecuritate, fapt pentru care pe plan internaţional în aceastămaterie se au în vedere comunităţi de securitate.

Conceptul de insecuritate, menţionat mai sus implică în mod automat o serie defenomene specifice domeniului respectiv precum: vulnerabilităţi, riscuri, ameninţăriasimetrice.

În consecinţă securitatea ar reprezenta procesul bazat pe capacitatea unui statsau comunităţi de state de a gestiona în mod corespunzător vulnerabilităţile, riscurile,sau ameninţările la adresa propriilor interese fundamentale.

După încetarea Războiului Rece, a avut loc pe plan internaţional o nouăorganizare în plan geopolitic a sistemului de securitate internaţională, bazat în specialpe cooperarea între state.

Perioada sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI este de o serie defenomene fundamentale pentru evoluţia omenirii printre care se numără:

extinderea procesului de globalizare prin lărgirea spaţiului euro-atlantic şia Uniunii Europene;

intensificarea luptei împotriva terorismului şi a celorlalte ameninţăriasimetrice (crimă organizată, proliferarea armelor de distrugere în masă,imigraţie ilegală, dezastre ecologice, etc.);

5

creşterea numărului de misiuni internaţionale de menţinere a păcii înzonele postconflict;

extinderea dimensiunilor nonmilitare ale securităţii; creşterea rolului şi importanţei unor noi instituţii şi organizaţii de

securitate (forţa de jandarmerie europeană);A apărut astfel nevoia de cooperare internaţională, deoarece problematica

securităţii era în corelaţie cu riscuri şi ameninţări care depăşeau total cadrul tradiţionalal securităţii naţionale.

Varietatea definiţiilor cu privire la securitate arată că problematica securităţiieste pe cât de veche pe atât de actuală şi departe de a fi pe deplin clarificată.

În opinia noastră, securitatea reprezintă o stare bazată pe absenţa riscurilor,vulnerabilităţilor şi a ameninţărilor la adresa existenţei, valorilor şi intereselorfundamentale ale statului.

Ţinând cont de curentele existente în domeniul studiilor de securitate, alăturide componentele sistemului global, pot fi sintetizate următoarele dimensiuni alesecurităţii:- dimensiunea militară;- dimensiunea politică;- dimensiunea economică;- dimensiunea socială;- dimensiunea culturală;- dimensiunea ecologică.

Problema securităţii nu poate fi analizată stricto senso, numai în termeni destate naţiune şi interesele lor fundamentale, ci ea vizează deopotrivă indivizii şiinteresele lor, astfel spus, dimensiunile nonmilitare ale securităţii şi cele militare suntprofund interdependente, orice risc, pericol sau ameninţare manifestată într-unadintre ele afectându-le şi pe celelalte.

“Din cauza transformării caracteristicilor mediului internaţional de securitate,relaţia dintre diferitele dimensiuni ale securităţii s-a schimbat, în sensul modificăriipriorităţilor” .

În concluzie, asigurarea securităţii, trebuie să se facă printr-o abordaremultilaterală a acestui fenomen, şi gestionarea activă a tuturor celor şase dimensiuniale sale aflate în interdependenţă: militară, politică, economică, socială, culturală şiecologică.

Pe plan intern statul menţine controlul civil democratic asupra politicilormilitare, a armatei şi a bugetului de apărare, iar la nivel internaţional organele deconducere ale grupărilor instituţionalizate de state iau decizii asupra problematiciipăcii sau asupra războiului, cât şi a altor stări de insecuritate pentru a răspunde

6

cerinţelor de securitate formulate de către grupările de state, pe plan zonal, regional şiglobal, cu o sporire a atenţiei acordate dimensiunilor nonmilitare ale acestora.

În “Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate şi societate civilă",aprobat în şedinţa CSAT din 23 iunie 2003, se stipulează că: "Securitatea Naţională.este starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor si a statului, fundamentată peprosperitate economica, legalitate, echilibru si stabilitate socio-politica, exprimata prinordinea de drept si asigurata prin acţiuni de natura economica, politica, sociala,juridica, militara, informaţionala si de alta natura, in scopul exercitării neîngrădite adrepturilor si libertăţilor cetăţeneşti, manifestarea deplina a libertăţii de decizie si deacţiune a statului, a atributelor sale fundamentale si a calităţii de subiect de dreptinternaţional".

Se poate avea în vedere atât noţiunea de securitate internă cât şi cea desecuritate externă. În acest sens, securitatea interna are în vedere securitatea sociala si protecţiapopulaţiei, sub multiple aspecte si in diverse situaţii precum calamităţile naturale,dezastrele naturale sau catastrofele datorate unor accidente. Securitatea interna va gestiona activitatea de spionaj economic sau industrial,corupţia, sabotajele sau acţiunile teroriste, criminalitatea organizată, traficul ilegal dearme, organe, substanţe interzise, de persoane, sclavia, atacurile asupra infrastructurilorstrategice. Securitatea interna va asigura mediul cel mai propice dezvoltării economicesi a realizării bunăstării cetăţenilor. Securitatea externa vizează in primul rând posibilele agresiuni militare,criminalitatea transfrontaliera si gestionarea conflictelor latente din proximitateateritoriala, sau din cadrul coaliţiilor din care face parte şi statul nostru. Ele mai includparticiparea la diferite misiuni internaţionale, de menţinere sau de impunere a păcii,activităţi de sprijin al instituţiilor administrative din zonele postconflict, etc.

Definiţiile existente, totuşi, în literatura de specialitate merg de la varianteminimaliste precum “absenţa relativă a ameninţărilor cu distrugerea” (John E. Mroz),la cele mai elaborate ca “menţinerea unui mod de viaţă acceptabil...pentru popor şicompatibil cu nevoile şi aspiraţiile legitime ale celorlalţi; ea include absenţa atacurilorarmate şi a coerciţiei, absenţa subversiunii interne şi absenţa eroziunii valorilorpolitice, economice şi sociale, care sunt esenţiale pentru calitatea vieţii”

„Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şistatului român care are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi necesităţilenaţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă dinsuveranitatea deplină a poporului, se fundamentează în ordinea constituţională şi seînfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euro-atlantice şi globale . Securitateanaţională se asigură atât prin efort naţional intern, prin strategii şi forţe proprii, cât şiprin cooperarea cu aliaţii şi partenerii, în consonanţă cu prevederile conceptelor

7

strategice ale Alianţei Nord-Atlantice şi cu strategia de securitate a Uniunii Europene,care oferă bazele operaţionale ale colaborării sistematice cu organizaţiile de securitate,apărare şi cooperare regională şi globală.

Securitatea naţională şi prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiaşiecuaţii a cărei rezolvare nu poate fi decât rezultanta majoră a unui proces complex degarantare a intereselor naţionale vitale. Cumulativ, gama acestora cuprinde, în esenţă:integrarea deplină în Uniunea Europeană şi asumarea responsabilă a calităţii demembru al Alianţei Nord-Atlantice; menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii,independenţei şi indivizibilităţii statului român; dezvoltarea unei economii de piaţăcompetitive, dinamice şi performante; modernizarea radicală a sistemului de educaţieşi valorificarea eficientă a potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic naţional; creştereabunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei; afirmarea şiprotejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii spirituale, în contextul participăriiactive la construcţia identităţii europene.

În plan intern, condiţiile înfăptuirii acestor deziderate sunt: stabilitatea politică;participarea activă a societăţii civile; exerciţiul deplin şi responsabil al drepturilor şilibertăţilor democratice; modernizarea infrastructurii critice; utilizarea eficientă aresurselor umane, economice şi tehnologice; menţinerea stabilităţii sistemuluifinanciar-bancar şi a pieţei de capital; protejarea resurselor naturale şi a mediului.

În plan extern, realizarea lor este condiţionată de: reconstrucţia şi dinamizareacooperării trans-atlantice; consolidarea relaţiilor de parteneriat strategic; promovareademocraţiei şi asigurarea păcii şi stabilităţii în zonele de interes strategic; sprijinireaactivă a comunităţilor româneşti din arealul istoric, a românilor de pretutindeni, pentrupăstrarea identităţii lor naţionale şi culturale ”.

Procesele globalizării creează condiţii pentru asigurarea transferurilor libere decapitaluri şi resurse materiale, pentru minimizarea consumului de timp şi de eforturi şiînlăturarea barierelor teritoriale din calea transmiterii informaţiei şi deplasării ladistanţe mari a mărfurilor şi serviciilor.

O condiţie obligatorie pentru construirea unui sistem de securitate internaţionalstabil este percepţia reală şi reacţia adecvată la ameninţările existente sau emergente laadresa securităţii. Fără securitate, nu există progres social şi prosperitate economică.

Apariţia problemei securităţii internaţionale este generată de extindereaglobalizării şi, în acelaşi timp, procesele de globalizare pot contribui la apariţiafenomenelor de criză nu numai la nivel internaţional, ci şi la nivelurile naţional şiregional.

Securitatea presupune protejarea intereselor vitale ale societăţii, statului,cetăţenilor, precum şi a valorilor naţionale şi modului de viaţă contra pericolelorexterne şi interne.

8

Lumea globalizată se confruntă cu două tendinţe contradictorii. Pe de o parte,piaţa globalizată deschide perspectivele unei bogăţii nemaiîntâlnite, iar pe de altăparte, tot ea creează noi vulnerabilităţi pe scena politică şi pericolul apariţiei unei noiprăpăstii, nu atât între săraci şi bogaţi, cât şi între cei care fac parte din lumeaglobalizată.

Procesul globalizării a început, în primul rând, ca urmare a evoluţiei economice,acestui proces îi este caracteristică creşterea considerabilă şi liberalizarea transferurilortransfrontaliere de mărfuri, servicii şi capitaluri, schimbul intensiv de informaţii şitehnologii.

Ameninţările ce pun în pericol securitatea statului sunt diferenţiate regional.Sfîrşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, au dus la apariţia şi unor fenomenede insecuritate greu de controlat, cum sunt terorismul, traficul clandestin cu materialestrategice sau de persoane, migraţia ilegală de persoane, poluarea mediului, încălzireaclimei, etc. Totodată tensiunile etnice, economice, sociale şi de mediu continuă săcauzeze multiple cauze de instabilitate.

Literatura de specialitate consideră mediul de securitate drept un ansamblu desisteme: forţe şi actori politici, procese şi reguli de funcţionare şi reglare.

Actualul mediu de securitate este caracterizat de câteva tendinţe reprezentateprin ameninţările geopolitice şi militare pe care naţiunile şi forţele lor armate vortrebui să le înfrunte în viitor.

Mediul de securitate prezintă o serie de elemente specifice, cum ar fi :- este în continuă schimbare, deosebit de dinamic şi uneori cu evoluţii impredictibile,în care actorii statali şi cei non-statali joacă succesiv rolul central;- contribuie la edificarea unei economii mondiale vizând: America de Nord;Japonia-China; Zona economică a Uniunii Europene;- lărgirea accesului de tehnologie, materiale şi resurse cu un potenţial de risc ridicat(apariţia de noi puteri nucleare: India şi Pakistan şi de noi pretendenţi: Coreea de Nordşi Iran);- dispariţia distincţiei clare dintre problemele interne, care aparţin strict domeniuluisuveranităţii şi problemele externe care constituie subiectul unor modele clasice derezolvare internaţională;- redefinirea conceptului de putere avându-se în vedere identificarea de noi surse, cumar fi controlul transfrontalier, capacitatea şi accesul la înaltă tehnologie, etc;- dispariţia bipolarităţii şi intrarea într-o nouă fază a ordinii mondiale;- apariţia şi proliferarea actorilor non-statali;- noi tendinţe de dezvoltare în cadrul instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale desecuritate incluzând şi dimensiunea de integrare politico-economică;- trecerea de la funcţia de apărare colectivă la cea de securitate colectivă;

9

- apariţia tendinţelor de regionalizare, având în vedere că ONU sau OSCE încurajeazăpreluarea de mandate pentru îndeplinirea unor misiuni internaţionale de către coaliţiisau organizaţii regionale.

Căderea „zidului Berlinului“ în noiembrie 1989 a constituit un eveniment majorpe scena relaţiilor internaţionale, marcând nu doar sfârşitul Războiului Rece, ci şiapariţia unui nou context de securitate, bazat pe cooperare şi interoperabilitate pentrucontracararea noilor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii

În acest context afirmarea tot mai evidentă a Uniunii Europene ca factor destabilitate şi progres, ceea ce sugerează că, pe termen lung, noua structură de securitateva edifica un sistem multipolar, bazat pe apariţia şi consacrarea unor actoriinternaţionali non statali care au ca principale trăsături lipsa apartenenţei la un arealgeografic, raportarea la valori internaţionale.

Apariţia în Europa de noi state, care şi-au proclamat independenţa a creat noifocare de confruntări, cu riscuri la adresa statelor membre ale Uniunii Europene saucare nu sunt membre ale acesteia.

Dintre evenimentele importante care au influenţat major dinamica mediului desecuritate se pot enumera:

monopolul sistemului comunist european; destrămarea sistemului comunist; sfârşitul unei perioadei „post război rece” de aproximativ 12 ani, a cărei

început a fost marcat de colapsul sistemului comunist european încălzirea globală şi dependenţa energetică a Europei dezvoltarea multidimensională a terorismului (terorism politic, terorism

etnic, terorism religios,etc.); declanşarea războiului antiterorist; extinderea prin includerea de noi membri a Alianţei Tratatului Atlanticului

de Nord şi Uniunii Europene. proliferarea armelor de distrugere în masă,existenţa statelor eşuate, crima

organizată; cooperarea si integrarea economică;

Constatăm, astfel, o creştere a preocupărilor colective a statelor şi aorganismelor internaţionale pentru rezolvarea problemelor de securitate, concomitentevidenţiază creşterea complexităţii situaţiilor de conflict sau a apariţiei de noi riscuri.

Mediul de securitate la nivelul zonei de proximitate a României a cunoscut celemai profunde schimbări ca urmare a aderării la NATO şi la UE. cu multiple implicaţiila nivel regional şi global.

Spaţiul de interes geopolitic şi geostrategic al ţării noastre, a fost marcat deapariţia şi dispariţia de pe arena internaţională a unor state.

10

De asemenea, în această perioadă de tranziţie, mai multe state din EuropaCentrală şi de Est au ieşit sau sunt în curs de a ieşi din sfera de influenţă sovietică,trecând sub cea occidentală, ca urmare a lărgirii NATO şi UE. S-a creat, treptat, o nouă geopolitică în Europa, astfel încât o mare parte a ţărilorcentral şi sud-est europene au trecut în sfera de influenţă occidentală.

Se lărgesc şi se amplifică zonele de instabilitate determinate de apariţia şidiversificarea ameninţărilor şi riscurilor „non militare”, cu efecte negative asupramediului de securitate, cum sunt crima organizată, traficul de droguri, de armament oride materiale strategice, traficul de persoane şi migraţia ilegală.

Actualul mediu de securitate a scos în prim plan o serie de situaţii conflictualereprezentative pentru ameninţările geopolitice şi militare, astfel că numeroase puteriregionale au acces la resursele materiale, tehnologice şi informaţionale care le potîmbunătăţi capabilităţile militare, fapt pentru care este posibil ca unii actori statali saunonstatali să apeleze inclusiv la mijloace asimetrice de agresiune.

Toate acestea determină necunoaşterea posibilelor locaţii ale unor posibileviitoare conflicte. Noile provocări şi ameninţări la adresa securităţii naţionalematerializate prin existenţa în regiunea Mării Negre a unor „conflicte îngheţate” -Transnistria, Abhazia, Cecenia, Osetia de Sud şi Nagorno- Karabah care pot oricând săreizbucnească, impun o adoptare atentă a direcţiilor de acţiune pentru asigurareasecurităţii .

Interesul naţional se pune în evidenţă prin activitatea din interiorul ţării, dar şidin afara acestuia, în acest fel trebuie văzută şi problematica securităţii naţionale şi, încontext cu cea a securităţii colective, fapt pentru care, România este percepută dealiaţii săi dar şi de celelalte state, ca un generator de securitate în regiune.

Mediul de securitate este afectat de ameninţări interdependente, un număr marede ameninţări la adresa securităţii internaţionale având incidenţă directă la adresasecurităţii naţionale a României.

Această securitate colectivă presupune o strânsă cooperare între statele membreale unor pacte, alianţe, împotriva ameninţărilor comune, cum ar fi: terorismul; crimaorganizată; migraţia ilegală, cu scopul de a garanta starea de siguranţă în interiorulacelui grup de state membre ale acestor alianţe.

Politica europeană de securitate şi apărare” (PESA) are ca obiectiv esenţialpromovarea intereselor de securitate şi apărare ale UE ca entitate, interesele naţionaleîn materie de securitate având atât elemente comune tuturor statelor membre, dar şicomponente diferenţiate, specifice fiecărei ţări membre a uniunii.

Astfel, asistăm la creşterea presiunii unor poli de putere în zonele deexploatare a resurselor naturale.

Mediul actual de securitate este caracterizat printr-un grad ridicat de instabilitateşi imprevizibilitate, prin manifestarea unor noi riscuri şi ameninţări, mai ales

11

asimetrice, prin redefinirea relaţiilor dintre marile puteri şi creşterea libertăţii deacţiune a factorilor regionali.

În zona Asiei de Sud - Est se prevede un înalt ritm de creştere economică aChinei, care va da o altă dimensiune puterii sale militare.

Popoarele de origine arabă vor continua politica de divizare pe considerentereligioase şi economice şi nu este însă exclus ca, sub presiunile civilizaţieioccidentale, ţările arabe să constituie şi ele un pol regional de putere.Securitatea oricărui stat nu poate fi abordată separat de securitatea globală.

Ideea de securitate este stipulată şi în Carta ONU, prin care se interziceutilizarea forţei ca modalitate de agresiune împotriva unui stat suveran pentru a seevita punerea în pericol a securităţii internaţionale .

Conform unor studii de specialitate sistemul securităţii naţionale cuprinde:• structuri (militare şi structuri civile cu statut special);• relaţii (proprii fiecărei componente, între componentele sale, între acestea şi celelaltestructuri sociale);• procese (acte şi acţiuni) şi funcţii specifice;• cultură (valori şi norme adecvate specificului activităţilor desfăşurate).

În cadrul Conferinţei Internaţionale a relaţiilor dintre dezvoltare şi dezarmareconvenită de Adunarea Generala a ONU, în New York în perioada 24 august - 11septembrie 1987, a fost stabilit faptul că securitatea constă nu numai din aspectemilitare, dar şi politice, economice, sociale, drepturi umane şi ecologice.

Problemele de securitate nu sunt fixe, ci, din contra, ele evoluează de-a lungultimpul, în anii Războiului Rece, securitatea a fost definită în termeni militari, iar înperioada de după războiul rece a fost lărgită sfera de cuprindere a conceptului, fiindincluse şi dimensiuni nonmilitare: politic, economic, social, ecologic.

Actualele provocări la adresa securităţii, generate de suprapunerea unorfenomene contrare precum globalizarea şi fragmentarea, se adaugă unor forme clasicede riscuri şi vulnerabilităţi regionale.

Se poate considera că Balcanii ar fi expuşi şi la transformarea zonelor deinfluenţă în regiune, la nivelul politicilor promovate de Occident şi la forţapolitico-militară.

Asigurarea securităţii regionale în Balcani şi Caucaz reprezintă un procescontinuu şi deosebit de complex, extins asupra tuturor ţărilor din regiune şi amplificatde două procese în plină dezvoltare: globalizarea şi fragmentare.

Sfârşitul Războiului Rece şi destrămarea URSS, au generat procese politice careau dus la proclamarea independenţei Republicii Moldova ( 27 august 1991) dar, înacelaşi timp, în septembrie 1990 a fost proclamată independenţa Transnistriei.

Sfârşitul Războiului Rece a generat ample reconfigurări geopolitice, fenomenulglobalizării, care a condus la multiplicarea oportunităţilor de dezvoltare şi cooperare, la

12

creşterea exponenţială a numărului de entităţi ce acţionează pe scena globală, mai alesprin afirmarea unor actori nonstatali.

În acelaşi timp, Europa de Sud-Est formează un complex de securitate bineindividualizat care relevă mai multe tipuri de ameninţări la adresa acesteia conflictelenesoluţionate, instabilitatea sau eşecul noilor state, terorismul, recrudescenţacriminalităţii organizate, existenţa unor importante arsenale convenţionale, fluxurilemigraţioniste ilegale.

Extinderea spre Est a Uniunii Europene a condus la creşterea gradului destabilitate în vecinătatea acesteia, dar este evident că mediul de securitate dinvecinătatea UE este diferit faţă de cel din interiorul Uniunii Europene. UE caută sădezvolte o politică de bună vecinătate cu statele vecine UE, dintre aceştia, Rusiareprezentând, un partener strategic pentru UE atât la nivel continental, cât şi global.

Un aspect de o importanţă aparte îl reprezintă parteneriatul intensificat, înbeneficiul UE şi al statelor balcanice, în domeniul combaterii crimei organizate şi aterorismului, deoarece Balcanii de Vest reprezintă poarta principală de intrare înUniunea Europeană a migraţiei ilegale, traficului de persoane, prostituţiei şi drogurilor.

În noile condiţii geostrategice din zona Mării Negre, există o legătură clarăîntre comunitatea euro-atlantică, reprezentată de statele membre NATO şi UE, pe de oparte, şi statele ex-sovietice şi cele din Orientul Mijlociu Extins, pe de altă parte.

Problematica securităţii internaţionale nu trebuie înţeleasă stricto senso dreptfuncţionarea normală a statului, ci se referă la stabilitatea organizaţională a statelor, asistemelor de guvernământ şi a ideologiilor care le legitimează.

Securitatea internaţională se va confrunta in continuare cu o serie de pericoleregionale transnaţionale, asimetrice, iar terorismul va fi in continuare o ameninţareimportantă, Statele Unite vor rămâne foarte probabil, puterea mondiala dominanta dinpunct de vedere politic, economic, militar şi pentru următorii ani.

În ceea ce priveşte problematica securităţii internaţionale Barry Buzan face odistincţie netă între dimensiunile militară şi nonmilitară, considerând dimensiuneamilitară a se referi la interacţiunea reciprocă a capabilităţilor armate ofensive şidefensive ale statelor cu percepţiile acestora vis-à-vis de intenţiile celorlalţi actori pecând celelalte dimensiuni considerate de autor sunt:- dimensiunea politică, care are în vedere stabilitatea organizaţională a statelor, asistemelor de guvernare şi a ideologiilor ce le conferă legitimitate;- dimensiunea economică, care include accesul la resursele, finanţele şi pieţelenecesare menţinerii unui nivel acceptabil de bunăstare şi putere al statului respectiv;- dimensiunea socială, care constă în sustenabilitatea, în condiţii acceptabile deevoluţie, a tiparelor tradiţionale de limbă, cultură, religie, identitate naţională şiobiceiuri;

13

- dimensiunea de mediu, care desemnează întreţinerea biosferei planetare şi locale casistem esenţial de suport al existenţei umane.

În concluzie procesul de globalizare nu este generator de insecuritate dar creazăsituaţii conflictuale între unele state, deoarece nu oferă întotdeauna soluţii acceptabilepentru cei care sunt mai puţin pregătiţi pentru acest proces iar rezistenţa la schimbare,manifestată deja sub diferite forme se amplifică şi poate genera noiconflicte de mai mică sau mai mare amploare

Se poate aprecia că în actualul context geopolitic problemele de securitate suntglobale şi de aceea se impun soluţii globale, la fundamentarea cărora trebuie săparticipe o comunitate de state atât cei care deţin resurse cât şi cei care au nevoie deresurse, întrucât excluderea unui stat poate genera conflicte sau să le va amplifica pecele care există deja..

2. Factori de risc la adresa securităţii

2.1. Delimitări şi abordări conceptualeFactorii de risc constau in acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau

externe, care pot afecta prin natura lor securitatea tarii, generând efecte contrare sau deatingere a intereselor noastre fundamentale. Când analizăm factorii de risc la adresasecurităţii trebui să analizăm elementele fundamentale reprezentate de pericol,ameninţare, risc şi vulnerabilitate

Pericolul este definit în literatura de specialitate drept ,,caracteristică a uneiacţiuni sau inacţiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor saubunurilor acestora. În cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele şi efectelesunt probabile,, .

Ameninţarea, reprezentă o declararea expresă sau tacită a unei intenţii de aexercita asupra unei persoane o acţiune de coerciţie. Dicţionarul Explicativ al limbiiromâne defineşte termenul ameninţare drept „intenţia de a face rău cuiva (pentru a-lintimida sau pentru a obţine ceva).Un concept care se uzitează destul de des înliteratura de specialitate actuală este cel de ameninţări asimetrice

În Dictionnaire interarmees Francaise/Roumanian/Anglais de RelationsInternationales et Strategiques, ameninţarea asimetrică este definită ca „ameninţareareieşită din posibilitatea de a întrebuinţa mijloace sau metode diferite pentru a lovi sauneutraliza punctele forte ale unui adversar exploatând slăbiciunile sale în scopul de aobţine un rezultat disproporţionat”

,,Riscul reprezintă o expresie fie a nedeterminării structurale a realităţii(caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al insuficienţeicunoştinţelor noastre despre procesele reale,, .

14

Conform Strategiei de securitate naţională a României, vulnerabilităţilereprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa internă, care diminueazăcapacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţiaşi dezvoltarea acestora.

Pericolele, riscurile,vulnerabilităţile, ameninţările, sunt diferenţiate în funcţiede natura surselor sau de domeniul în care se manifestă, putând influenţa în modnegativ realizarea obiectivelor de securitate ale României, întârziindu-le sauîmpiedicându-le, cu consecinţe atât în plan intern cât şi în cel extern în plan politic,economic, militar, cultural, de mediu, etc.

Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viatainterna, care diminuează capacitatea de reactie la riscurile existente ori potenţiale saucare favorizează apariţia si dezvoltarea acestora. România nu este si nu se va afla inviitorul apropiat in fata vreunei ameninţări majore, de tip militar clasic, la adresasecurităţii sale naţionale. Se poate estima ca in perioada actuala riscurile la adresasecurităţii sunt preponderent de natura nemilitara si mai ales interna, manifestându-sein special in domeniile economic, financiar, social si ecologic. Perpetuarea si conjugarea unor vulnerabilitatiexistente in aceste domenii pot afecta insa securitatea tarii, generând efecteinterdependente, difuze, multidirecţionale, care impun modalitati de prevenire si deacţiune adecvate si flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata aacestor vulnerabilitati poate sa creeze instabilitate si sa conducă la transformarea lor inriscuri la adresa securităţii. În momentul de faţă riscurile şi ameninţările au căpătat unaspect internaţionalizat.

Există provocări, pericole şi ameninţări generatoare de crize şi conflicte armate.Printre acestea se numără: “măsurile restrictive luate de către unele state în

privinţa accesului la resursele naturale, cum ar fi apa potabilă şi hidrocarburile, deexemplu, a altor state economice instituite de unele state împotriva altora din motivediverse; dezvoltarea criminalităţii transfrontaliere (trafic de droguri, de armament, defiinţe umane, spălare de bani); intensificarea migraţiei ilegale; deplasări masive depopulaţie dintr-o ţară în alta, din cauza unor calamităţi naturale, conflicte interetnice şireligioase sau a unor războaie civile; declaraţii ostile ale oficialilor unui stat împotrivaaltor state; demonstraţii de forţă şi ameninţarea cu forţa armată; aplicaţii cu trupe dinzona de frontieră fără notificarea prealabilă a acestora; susţinerea morală şi materială aunor mişcări ce se împotrivesc guvernelor legitime ale unor state” .

2.2. FACTORI EXTERNI DE RISC

Procesul de tranziţie geopolitică din ultima perioadă de timp, prin care au trecutmai multe state din Europa Centrală şi de Sud-est, a fost însoţit de o translatare spre

15

est a fostei frontiere ce diviza Europa pe timpul Războiului Rece. În acelaşi timp,existenţa unor riscuri sau apariţia altora noi la adresa securităţii regiunii balcanice esterelevată şi de faptul că în această regiune au fost declanşate crize şi conflicte pe carecomunitatea internaţională s-a dovedit incapabilă să le prevadă sau să le soluţionezeoportun şi definitiv prin mijloace politice sau diplomatice.

Terorismul internaţional poate deveni o armă politico-militară semnificativă înmenţinerea stărilor conflictuale, zonale şi naţionale, proliferarea acestuia reprezentând,componenta de bază a războiului psihologic pentru destabilizarea unor state şi creareaunei stări de haos general. Amplificarea influenţei geopolitice a parteneriatelorstrategice în actualul mediu de securitate, schimbarea caracterului misiunilordesfăşurate de aceste coaliţii multinaţionale, cât şi apariţia unor noi actori cu influenţăputernică în ceea ce priveşte securitatea internaţională, dovedesc că evoluţiaameninţărilor asimetrice determină ca statele să-şi reanalizeze potenţialul pentrucontracararea efectelor acestora.

În noul context internaţional, zona Mării Negre a câştigat o importanţăstrategică datorită unui concurs de factori obiectivi, care îi întăresc importanţa în plangeopolitic, cum ar fi :

campania internaţională împotriva terorismului; extinderea NATO şi a Uniunii Europene; impact pe termen lung asupra securităţii europene şi euro-asiatice; regiunea Mării Negre include apele teritoriale şi litoralul României,

Bulgariei, Georgiei, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucrainei; legătura strategică cu Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor şi

Dardanele; zonă tampon şi zonă de tranzit între Europa şi Asia; zonă unde au loc conflicte de joasă intensitate, trafic ilegal cu arme, cu

fiinţe umane, droguri, etc.; apariţia unui mare număr de state după dezmembrarea Uniunii Sovietice şi

a fostei Iugoslavii unde persistă disputele interne pentru obţinerea puteriipolitice;

transferul radicalismului islamic spre Europa de Sud-Est; prezenţa în fostul spaţiu iugoslav de formaţiuni paramilitare precum

Armata Naţională Albaneză care promovează idei extremiste şi genereazătensiuni în zonă;

extinderea influenţelor reţelei teroriste Al Qaida care a declanşat Jihadulîmpotriva SUA şi a aliaţilor săi;

accentuarea fenomenului de migraţie ilegală a populaţiei din zonele undese desfăşoară războaie etnice sau din statele slab dezvoltate spre stateleeuropene;

16

vecinătatea geografică a României de zonele în care ameninţările sunt înplină evoluţie, Kosovo, Bosnia, Transnistria, Macedonia etc.

tranzitul elementelor teroriste prin zona Mării Negre către Europa şi Asia. În concluzie, zona Mării Negre este direct conectată la imperativul necesităţiide gestionare a riscurilor şi ameninţărilor de securitate emergente.

Conform, Strategiei de securitate a României (2006) principalii factori externi derisc la adresa securităţii naţionale sunt: posibile evoluţii negative in plan subregional in domeniul democratizării,

respectării drepturilor omului si al dezvoltării economice, care ar putea generacrize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsa;

proliferarea armelor de distrugere in masa, a tehnologiilor si materialelornucleare, a armamentelor si mijloacelor letale neconvenţionale;

proliferarea si dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale,a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente si muniţie, de materialeradioactive si strategice;

migraţia clandestina si apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi; acţiunile de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobie, care

pot afecta statul roman si promovarea valorilor democratice; decalaje intre nivelurile de asigurare a securităţii si gradul de stabilitate

ale statelor din proximitatea României; limitarea accesului statului roman la unele resurse si oportunitati regionale,

importante pentru realizarea intereselor naţionale.La început de secol XXI situaţia politico-militară din sud-estul Europei o

prezintă următoarele elemente specifice:• menţinerea unor zone cu grad ridicat de risc pentru securitatea europeană;• existenţa unor crize geopolitice încă nesoluţionate precum cele din regiunea Kosovo;• amplificarea conflictelor de natură etnică sau religioasă, ce pot crea crize foarte graveprecum cele din Macedonia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina;• revendicări teritoriale şi politice situaţia din Transnistria ;• dezvoltarea tendinţelor autonomiste ale unor comunităţi etnice, cum ar fi albaneziidin Kosovo şi Macedonia, minoritatea turcă din Grecia şi Bulgaria;• pătrunderea şi extinderea fundamentalismului islamic în special în Bosnia şiHerţegovina; • lupta pentru controlul resurselor la Marea Neagră;• afirmarea tot mai puternic a tendinţelor Federaţiei Ruse de a reface sferele deinfluenţă, pierdute după încheierea Războiului Rece;• riscuri din care pot decurge creşterea numărului factorilor favorizanţi ai schimbărilorclimaterice, cât şi manifestarea efectelor schimbărilor climatice prin afectarea

17

aprovizionării cu apă potabilă, a securităţii alimentare a populaţiei şi a securităţiienergetice ca urmare a diminuării accesului la resurse de apă, energie, alimente;• intensificarea ameninţărilor de natură asimetrică la adresa securităţii naţionale astatelor din zonă precum : crima organizată, traficul ilegal de droguri şi armament,imigraţia ilegală, etc.

Provocările, pericolele, ameninţările şi riscurile asociate acestora mai pot fianalizate şi în funcţie de alţi factori, întrucât ele nu au o durată şi o anumită frecvenţă(chiar dacă sunt aleatoare), se desfăşoară pe o anumită arie geografică, au anumiteintensităţi şi generează efecte dintre cele mai complexe.În funcţie de timp:- Prezente (asumate deja);- Viitoare;- Imediate;- Apropiate;- Pe termen mediu;- Pe termen lung;- Permanente.În funcţie de aria geografică şi spaţială:- Externe;- Globale;- Zonale;- Interne;- Cosmice;- Cyberspaţiale.În funcţie de volum:- Mici;- Mari;- Foarte mari.În funcţie de importanţă (de interese, de gravitate):- Vitale;- Foarte importante;- Importante;- Comune.În funcţie de probabilitate:- Sigure (asumate);- Previzibile;- Imprevizibile;- Aleatoare.

,,O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice având ca obiectiv afectareasecurităţii naţionale, între riscurile de acest tip se pot enumera:

18

terorismul politic transnational si international, inclusiv sub formele salebiologice si informatice;

actiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern si international; actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice; actiunile destinate in mod premeditat afectarii - sub diferite forme si in

împrejurari variate - a imaginii Romaniei in plan international, cu efecte asupracredibilitatii si seriozitatii in indeplinirea angajamentelor asumate;

agresiunea economico-financiara; provocarea deliberata de catastrofe ecologice,, .2.3. FACTORI INTERNI DE RISC

După integrarea României în Uniunea Europeană, se impune ca măsurile internede management a crizelor să fie mai bine coordonate, iar schimbul de informaţii întreforţe să se facă mai rapid.

Amplificarea unor conflicte îngheţate în Balcani, schimbările recente interveniteîn evoluţia şi scopurile terorismului coroborate cu noul rol geostrategic al României înzona de sud-est a Europei au avut drept consecinţă dezvoltarea unor noi riscuri şiameninţări la adresa securităţii statului român.

După integrarea României în UE teritoriul ţării a căpătat un nou profil strategicdeoarece datorită României se asigură conectarea Uniunii Europene la Marea Neagră,Europa de Sud-Est şi la spaţiul dunărean.

Acest aspect face ca România să se confrunte, în plan regional, cu aceleaşiprovocări şi riscuri ca şi ceilalţi parteneri strategici. Aceste riscuri sunt extrem dediverse, dar considerăm că terorismului islamic este unul din cele periculoase şidistrugătoare.

Participarea trupelor româneşti în Irak şi Afganistan alături de structurile NATOpoate genera din partea unor grupuri teroriste o ripostă pentru ,,pedepsirea” prezenţeimilitarilor români în aceste zone. Prezenţa pe teritoriul României a numeroşikurzi, majoritatea membri activi sau simpatizanţi ai grupării teroriste PKK, cât şiexistenţa unor membri şi susţinători ai organizaţiilor palestiniene care se opunprocesului de pace din Orientul Apropiat (Al-Fatah-Consiliul Revoluţionar, FrontulPopular de Eliberare a Palestinei, Frontul Democratic de Eliberare a Palestinei)constituie un permanent factor de ameninţare. În plus, în perioada actuală riscurile laadresa securităţii României sunt preponderent de natură nemilitară.

Perpetuarea şi conjugarea acestor vulnerabilităţi existente în diverse domeniipoate afecta securitatea ţării, generând efecte interdependente, difuze,multidirecţionale, care necesită modalităţi de prevenire şi de acţiune adecvate şiflexibile.

Printre factorii specifici care pot influenţa negativ şi care aduc atingereclimatului de ordine şi siguranţă internă se numără:

19

existenţa în România de grupuri sub acoperire, care facilitează condiţiilede stabilire pe teritoriul ţării a membrilor unor organizaţii teroriste sau decrimă organizată;

prezenţa pe teritoriul României a unor elemente special pregătite caredesfăşoară activităţi clandestine de culegere de informaţii despre o serie dereprezentanţi diplomatici ai statelor care sunt în luptă deschisă cuorganizaţiile teroriste;

elaborarea unor materiale de propagandă pentru promovarea acţiunilorteroriste şi inducerea în rândul populaţiei a unor opinii în defavoareastatelor care susţin eradicarea terorismului din anumite zone de pe glob;

derularea unor acţiuni de influenţare psihologică a populaţiei pentru caaceasta să accepte şi să susţină scopurile promovate de unele organizaţiiteroriste;

prezenţa în România a unor persoane instruite capabile să execute lacomandă acţiuni cu caracter terorist;

racolarea persoanelor de cetăţenie română care promovează convingeriextremiste, în scopul incitării la comiterea unor acte teroriste;

derularea pe teritoriul României a unor activităţi comerciale în scopulfinanţării şi susţinerii din punct de vedere logistic a acţiunilor grupărilorteroriste;

desfăşurarea unor manifestări publice în favoarea fenomenului neonazistsau antiglobalizare;

desfăşurarea pe teritoriul naţional a unor acţiuni specificeciberterorismului, bioterorismului, terorismului psihologic, oriterorismului mediatic;

accentuarea fenomenului de migraţie ilegală; desfăşurarea traficului ilegal de persoane, arme şi muniţii, droguri, metale

preţioase; creşterea alarmantă a acţiunilor de contrabandă şi de criminalitate

organizată; prezenţa pe teritoriul ţării a unor deşeuri radioactive care pot fi folosite în

scopuri teroriste.Potrivit strategiei de securitate naţională, România este preocupată să diminueze

vulnerabilităţile interne care se manifestă în diferite domenii şi care, în anumitecircumstanţe, pot avea un impact extrem de grav asupra securităţii naţionale, cum ar fi: persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială, generate de

prelungirea tranziţiei şi întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administrare deficitară a resurselor

publice, care produc adâncirea inechităţilor sociale;

20

proliferarea economiei subterane şi creşterea numărului de acte de corupţie lanivelul funcţionarilor publici;

reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor decriminalitate economico-financiară;

menţinerea unor surse de instabilitate cu efecte asupra diminuării sauîntreruperii proceselor şi activităţilor economice propriu-zise;

nerespectarea normelor ecologice în funcţionarea unor întreprinderi industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi procese de

degradare a mediului; scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului, ca urmare a

accentuării faptelor de corupţie, a birocraţiei excesive în administraţie şi ascăderii nivelului de trai;

menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale şi întârzieri înrealizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării;

deficienţe în protecţia informaţiilor clasificate. În aceeaşi ordine de idei, se constatată că riscurile de securitate şi ameninţărilenu mai sunt provocate de state, ci de apariţia unor fenomene neconvenţionale cauzatede actori non-statali şi susţinute de unele state.

Pentru aprofundarea studiului asupra sferei factorilor de risc care pot pune înpericol siguranţa şi securitatea naţională, trebuie luat în calcul încă două categorii deastfel de factori.

Prima categorie a factorilor este generată de accentuarea unor fenomene prin carese aduce atingere stabilităţii sociale, cum ar fi corupţia, traficul de influenţă, actele defraudă fiscală, care generează accentuarea inechităţilor sociale şi declanşarea unormanifestări de protest de amploare cu consecinţe multiple.

A doua categorie de factori de risc, o reprezintă reacţiile ineficiente aleinstituţiilor statului în faţa dezvoltării alarmante a fenomenelor de criminalitateeconomico-financiară, de scădere a nivelului de trai şi de degradare a sistemului deprotecţie socială, fapt ce favorizează în mod direct extinderea unor stări de conflict. Însituaţia internă a României, o serie de vulnerabilităţi şi riscuri pot să apară pe fondulmenţinerii unor surse ale unor potenţiale conflicte sociale punctuale sau ca urmare aapariţiei unor efecte secundare determinate de dinamica procesului de globalizare. Înaceeaşi ordine de idei, conform strategiei de securitate naţională au fost identificate şio serie de vulnerabilităţi interne care se manifestă în diferite domenii cum ar fi: persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala, generate de

prelungirea tranziţiei si întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de corupţie si de administrare deficitara a resurselor

publice, care produc adâncirea inechităţilor sociale si proliferarea economieisubterane;

21

reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului in fata acutizării fenomenelor decriminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si siguranţeicetăţeanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupracoeziunii si solidarităţii sociale, asupra calităţii vieţii cetăţenilor;

menţinerea unor surse si cauze de potenţiale conflicte sociale punctuale, de maimica sau mai mare întindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuării sauîntreruperii proceselor si activităţilor economice propriu-zise, precum si asuprastării de linişte a populaţiei;

nerespectarea normelor ecologice in funcţionarea unor obiective industriale;posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale si procese dedegradare a mediului;

scăderea nivelului de încredere a cetatenilor in instituţiile statului, ca urmare aindolentei si birocratiei excesive din administraţie, ceea ce, de asemenea, ducela slăbirea coeziunii sociale si civice;

menţinerea unor disparitati de dezvoltare intre regiunile tarii; slăbiciuni in indeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO; mentinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale si întârzieri in

realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării; deficiente in protecţia informaţiilor clasificate; emigrarea specialistilor din diferite domenii de varf, fenomen ce afectează

potentialul de dezvoltare a societatii româneşti.2.4. Factori de risc la adresa securităţii spaţiului European

UE adoptă la 12 decembrie 2003 Strategia de securitate a UE, “O Europă sigurăîntr-o lume mai bună”, în care sunt menţionate principalele ameninţări la adresaspaţiului european:

Terorismul Proliferarea armelor de distrugere în masă, în special atunci când folosirea

acestora este legată de acţiuni teroriste Conflictele regionale, în măsura în care acestea devin ele însele sursă a

unor ameninţări de genul acţiunilor extremiste, a terorismului, proliferăriiarmelor de distrugere în masă, crimei organizate şi, nu în ultimul rând, aprăbuşirii unor state

Decăderea statelor – cel mai frecvent din cauza folosirii unor instrumentede guvernare nepotrivite – care se pot transforma într-un sol propicepentru alt gen de ameninţări de genul terorismului şi al crimei organizate

Crima organizată, care a dezvoltat în ultima decadă o importantădimensiune globală.

22

Apartenenţa României la NATO şi U.E. implică şi asumarea riscurilor şiameninţărilor asimetrice cu care se pot confrunta statele partenere din cadrul alianţelor,fiecare stat membru în parte, trebuind să-şi aducă în mod efectiv contribuţia la efortulcomun de prevenire şi contracarare a acestor riscuri şi ameninţări. Situaţiapolitico-militară actuală din Peninsula Balcanică a fost, este, şi greu de spus pentru câttimp va fi, complicată, cu o imensă capacitate radiantă de insecuritate. Un alt aspect al situaţieigeopolitice cu influenţe asupra securităţii României este reprezentat de faptul că înmulte zone de pe glob grupările criminale şi cele teroriste au preluat controlul politic,administrativ şi economic. Pe diverse segmente, grupărilecriminale angajate în traficul de droguri cooperează şi cu alte organizaţii criminale,amplificând factorii de risc în planul stabilităţii sociale, politice şi economice.

Ameninţările asimetrice în plan regional vor persista, datorită insuficienţeimăsurilor adoptate pentru blocarea finanţării terorismului, datorită lipsei desolidaritate împotriva structurilor teroriste şi ale crimei organizate, precum şi afactorilor care favorizează dezvoltarea criminalităţii transfrontaliere, în toate formelede manifestare ale acesteia. Se constată astfel că mediul de securitate din vecinătatea UE este diferit faţă decel din interiorul Uniunii Europene, întrucât există numeroase zone cu conflicteîngheţate.

Este foarte important în acest sens analizarea în mod obiectiv şi realist asituaţiei „din apropiata vecinătate” în scopul pregătirii structurilor specializate, printrecare şi a jandarmeriei, de a fi în măsură să intervină pentru a preveni şi stopadeclanşarea unor conflicte asimetrice.

3. Strategia de securitate şi sursele de instabilitate

3.1. Strategia de securitate naţională – abordări conceptualeStrategia de securitate naţională este un document prin care se stabilesc

interesele şi obiectivele principale ale unei naţiuni pe termen lung, acţiunile prioritarede natură a conduce către obiectivele respective, precum şi principiile fundamentalepentru derularea acelor acţiuni.

Totodată în cadrul strategiei sunt înserate ameninţările şi riscurile (prezente sauviitoare) de natură a afecta şansele de atingere a obiectivelor precum şi principalelemetode de neutralizare a acestora, corelate cu resursele la dispoziţie sau care pot fialocate. Strategiei de securitate nationala a Romaniei se defineste ca fiind "documentulde baza care fundamenteaza planificarea apararii la nivel national". Strategia desecuritate naţionala a României cuprinde:

1. definirea intereselor naţionale de securitate;

23

2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea si afirmarea acestor interese;3. evaluarea mediului internaţional de securitate;4. identificarea factorilor de risc din mediul intern si internaţional;5. direcţiile de acţiune si principalele mijloace pentru asigurarea securităţii

naţionale a României.Răspunderea fundamentala pentru securitatea tarii o poarta Preşedintele tarii,

Parlamentul, Guvernul, celelalte instituţii ale statului - potrivit prerogativelorconstituţionale ale fiecăreia.

Organizarea, coordonarea şi planificarea strategică în domeniul securităţiinaţionale, în conformitate cu normele constituţionale, strategiile şi politicile desecuritate şi cu dispoziţiile legilor care reglementează în acest domeniu se exercită decătre Preşedintele României şi Primul Ministru, cu consultarea Parlamentului înprobleme stabilite prin lege specială, potrivit prerogativelor constituţionale şicompetenţelor conferite de lege, prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şiComunitatea Naţională de Informaţii.

Pentru a putea fi ancorată pe deplin la realitatea geopolitică actuală, Strategia deSecuritate Naţională a României trebuie să fie în concordanţă cu prevederiledocumentelor similare ale altor state, spre exemplu cu Strategia de SecuritateNaţională a Statelor Unite ale Americii, sau cu Strategia de Securitate Europeană.

Statele Unite ale Americii, de exemplu, reglementează realizarea securităţiinaţionale prin patru documente de importanţă majoră:1. Strategia de Securitate Naţională (SSN) – o strategie activă, ce promoveazăcontracararea acţiunilor reţelelor teroriste transnaţionale şi ale statelor „agresive” careposedă sau doresc să achiziţioneze arme de distrugere în masă.

Mai mult, SSN are ca principale obiective: cooperarea pentru rezolvareaconflictelor regionale; iniţierea unei noi ere a creşterii economice prin pieţe libere şiliber schimb; extinderea arcului de dezvoltare prin sprijinirea construirii infrastructuriidemocraţiei autentice; dar şi transformarea instituţiilor americane de securitatenaţională pentru a face faţă provocărilor şi oportunităţilor secolului al XXI-lea etc.2. Strategia de Apărare Naţională stabileşte obiectivele de apărare ce ghideazăactivităţile din sfera securităţii ale Departamentului American pentru Apărare:securizarea SUA de atacurile directe; securizarea accesului strategic şi conservarealibertăţii de acţiune globală; stabilirea condiţiilor de securitate pentru crearea uneiordini internaţionale favorabile; întărirea alianţelor şi parteneriatelor împotrivaprovocărilor comune.3. Strategia Militară Naţională (SMN) – obiectivele, misiunile şi cerinţele militaresunt extrase din Strategia de Securitate Naţională, Strategia de Apărare Naţională şidin analiza mediului de securitate şi abordează doar problemele care pot fi rezolvateprin mijloace şi căi militare.

24

4. Strategia de Securitate Internă, ce are ca principal obiectiv protejarea SUA deterorism prin: informaţii şi avertizare; securizarea frontierei şi a transporturilor;contraterorismul intern; protejarea infrastructurii critice; contracararea ameninţărilorcatastrofice; pregătirea pentru şi răspunsul la urgenţe” .

În acest sens Strategia de securitate a României este parte integrantă a securităţiieuropene şi euroatlantice şi se asigură atât prin eforturi proprii, cât şi prin cooperare cualiaţii şi partenerii, în conformitate cu prevederile programelor naţionale, ale strategieide securitate a UE şi ale conceptelor strategice NATO.

În opinia specialiştilor de securitate Barry Buzan, Ole Weaver, şi Jaap deWilde, conceptul modern de securitate include cinci factori cumulativi:

componenta politică a securităţii; componenta militară; componenta economică; componenta societală; componenta ecologică.

Uniunea Europeană a construit baza unei securităţi prin cooperare, tratatelesemnate între membrii Uniunii consfinţind gradual translaţia unor atribute alesuveranităţii naţionale către autorităţile centrale ale UE.

3.2. SURSELE DE INSTABILITATE LA ADRESA SECURITĂŢII

Sursele de instabilitate în actualul context geopolitic s-au diversificat şi sedezvoltă într-un ritm accelerat, ele sunt de terminate de :

1. Mediul internaţional de securitate - reorganizarea centrelor de putere,dezintegrarea unor state federale , apariţia de noi pieţe de desfacere ceea ce a dus lacreşterea numărului companiilor multinaţionale, accesul diferenţiat al statelor laresurse, răspândirea conflictelor de tip etnico-religios, posibilitatea de achiziţionare şideţinere a unor arme cu proprietăţi complexe şi extrem de bine perfecţionate,proliferarea armelor de distrugere în masă şi perfecţionarea tehnologiilor pentrufabricarea armelor de distrugere în masă, a materialelor fuzionabile şi a celor chimiceşi biologice, migraţia ilegală, ca urmare a creşterii populaţiei cât şi a dificultăţiidobândirii resurselor de trai precum şi a efectelor la nivel politico-social ce decurg deaici, mobilitatea relativ ridicată a membrilor organizaţiilor criminale şi teroriste,favorizată de dreptul liberei circulaţii a individului.

2. Surse de instabilitate de natură socio-politică - instabilitatea socio-politică (greve, proteste sociale, tulburări interne violente, lovituri de stat, revoluţii)Accentuarea actelor de corupţiei, dezvoltarea pieţei negre şi a contrabandei. Politiciledemografice inadecvate ce determină suprapopularea zonelor urbane, prin migrareapopulaţiei dinspre mediul rural spre cel urban.

25

3. Surse de instabilitate de natură politico-militară – accentuarea creşteriicapabilităţilor militare la unele state, consolidarea rolului SUA ca forţă militară pe planinternaţional, dezvoltarea arsenalului nuclear şi regenerarea cursei înarmărilor,încălcarea de unele state a Tratatelor de Neproliferare a armelor nucleare.

4. Surse de instabilitate de natură culturală - degradarea sau prăbuşireasimbolurilor unor grupuri etnico-culturale şi religioase, alterarea tradiţiilor istorice aleunei comunităţi, intervenţii externe (armate, politice, religioase) prin care sedenaturează cultura unei entităţi sociale.

5. Surse de instabilitate de natură ecologică - lipsa surselor de hrană sau aapei, poluarea aerului, efectul de seră , caracterul transfrontalier al poluării, depozitareailegală şi transportul neautorizat al deşeurilor radioactive.

6. Ameninţările şi agresiunile asimetrice – terorismul, crima organizată,traficul de droguri, arme, fiinţe umane, terorismul electronic, terorismul biologic.

7. Surse de instabilitate generate de extinderea globalizării – creştereagradului de mobilitate şi transfer la distanţe mari a resurselor umane, financiare ,tehnologice şi informaţionale între diferite grupuri criminale dispuse în diferite zonede pe glob, schimbul rapid de unitate monetară şi informaţie financiară între ţări,trecerea facilă a frontierelor de stat, creşterea stimulentelor şi facilităţilor pentruorganizaţiile criminale ca urmare a dobândirii unor facilităţi de natură politică.

Prevenirea şi combaterea surselor de instabilitate a securităţii necesităidentificarea la scară globală a vulnerabilităţilor, a posibilelor riscuri şi ameninţări cear putea conduce la apariţia unor surse de instabilitate şi stabilirea unui set complex demasuri în consecinţă luate la nivel global, regional sau naţional.

4. Sistemul de securitate european – PESA- PESC

4.1. Probleme generale privind sistemul de securitate europeanStatele europene, preocupate de găsirea cadrului instituţional de participare

activă la gestionarea problemelor europene şi internaţionale, şi-au dezvoltat propriulproiect de securitate sub forma Politicii Externe şi de Securitate Comună care are caparte integrantă Politica Europeană de Securitate şi Apărare.Parte integrantă a Politicii Externe şi de Securitate Comună, „Politica Europeană deSecuritate şi Apărare. include definirea treptată a ariei politicii de apărare a Uniunii”care va conduce la o apărare comună. NATO şi UE se află în etapa post-extindere sprespaţiul Europei Centrale şi de Est.

Alianţa Nord-Atlantică a creat Forţa de Răspuns a NATO (NATO ResponseForce, NRF), o forţă cu o dotare tehnologică avansată creată în comun de statele aliateşi cu capacitatea de a interveni rapid, pe baza principiului „prima forţă trimisă într-o

26

situaţie de criză, prima forţă retrasă”, menită a fi folosită la nivel global într-un spectrularg de operaţiuni.

Statele membre UE au hotărât în 2004 crearea unor grupuri de luptă ale Uniuniiforţă unică într-o operaţiune sau ca forţă iniţială în operaţiuni de anvergură

Uniunea Europeană dezvoltă conceptul de Politică Europeană de Securitate şiApărare care se doreşte la început a fi o conexiune a Uniunii Europene cu AlianţaNord-Atlantică-NATO.

Încă de la începuturile sale, PESA a recunoscut caracterul complementar şi nuduplicitar în relaţia sa cu abordările similare din cadrul NATO.Politica externă şi de securitate comună la nivel european constituie una dinmodalităţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene.

Tratatul de la Maastricht din 1991 prevedea, odată cu dezvoltarea procesului deintegrare a noilor state membre, şi fundamentarea celui de-al doilea pilon al UE,Politica Europeană de Securitate Comună (PESC). Se crea, astfel un cadru integrat decreştere a rolului operaţional al UE, pe lângă cel tradiţional reprezentat de promovareaunei pieţe economice comune.

Politica Externă şi de Securitate Comună, creată în cursul Conferinţeiinterguvernamentale asupra uniunii politice (1990-1991), a fost înscrisă ca al doileapilon interguvernamental al Tratatului de la Maastricht (1992).

4.2. Politica Europeană de Securitate şi Apărare – PESA

În decembrie 1998, la St. Malo, UE a demarat proiectul PESA necesardezvoltării capabilităţilor militare autonome. Ulterior, Tratatul de la Amsterdam (1999) şi cel de la Nisa (2001) au întăritcadrul PESC iar Consiliul European de la Cologne (1999) şi Helsinki (2000) aupermis luarea unor decizii necesare articulării cadrului instituţional al PESA şidezvoltării instrumentelor şi procedurilor odată cu definirea nivelului de ambiţie alcapabilităţilor militare.

Astfel, PESC şi PESA deveneau strâns corelate şi se oferea, în acelaşi timp,robusteţe şi predictibilitate rolului operaţional al UE.

La Summit-ul NATO de la Washington din 1999 NATO a luat la cunoştinţă derezoluţia Uniunii Europene de a dezvolta o capacitate autonomă de luare a deciziilorpentru angajarea acţiunilor militare „acolo unde Alianţa Nord- Atlantică, în întregulsău, nu este angajată” .SUA a stabilit ca în utilizarea capabilităţilor Alianţei Nord-Atlantice în operaţiiconduse de Uniunea Europeană să se respecte trei principii fundamentale:

27

1. să nu existe o separare totală de Alianţa Nord-Atlantică, Politica Europeană deSecuritate şi Apărare trebuie să aibă un caracter complementar demersurilor similareale NATO şi să nu ameninţe indivizibilitatea securităţii europene şi nord-americane;2. să nu existe o dublare a structurilor de comandă ale Alianţei Nord-Atlantice sau aresurselor angajate la nivelul NATO;3.să nu existe o discriminare a naţiunilor membre NATO care nu sunt membre aleUniunii Europene.

Crearea PESA a impus necesitatea identificării mijloacelor civile şi militare pecare Uniunea Europeană le pune în aplicare atunci când lansează o misiune degestionare a crizelor şi conflictelor. Îndeplinirea obiectivelor PESA se face prinintermediul capacităţilor militare şi civile de care se dispune.

Actuala politică de securitate şi cooperare comună la nivel european, se bazeazăatât pe stabilitatea politică, cât şi pe cea militară. Politica de securitate bazată pecooperare renunţă la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare.Scopul este promovarea cooperării în vederea prevenirii conflictelor în sfera politică şia reducerii pericolului confruntării armate.

UE a continuat să dezvolte PESA prin elaborarea unui set de sarcini militare(Petersberg) destinate dezvoltării capabilităţilor militare integrate ale statelor membreUE pentru managementul crizelor similare cu cea din Kosovo. Aceste sarcini vizauatât prevenirea şi managementul crizelor cât şi acţiunile integrate de după producereaacestora.

În acest sens în cadrul Consiliului European de la Helsinki din 1999 a foststabilit un cadru instituţional de luare a deciziilor pentru Politica Europeană deSecuritate şi Apărare prin înfiinţarea unei forţe de reacţie rapidă a Uniunii Europenecare să fie pe deplin operaţională până în 2003. Această forţă, cu un total planificat deaproximativ 60.000 de militari, urma să fie dislocabilă în termen de 60 de zile pe odurată de cel puţin un an şi capabilă să îndeplinească toate misiunile de tip Petersberg,dar nu se constituia într-o forţă permanentă a Uniunii Europene, adică altfel spus, seprevedea doar identificarea, la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, aforţelor şi mijloacelor care urmau să aibă un anumit nivel de operativitate.

În iunie 2000, Uniunea Europeană a decis înfiinţarea unei forţe civile de 5000de poliţişti iar în iunie 2001 a stabilit obiectivele pentru înfiinţarea unor echipedislocabile de experţi în domeniile statului de drept, administraţiei civile şi protecţieicivile, iar în decembrie 2004 se ia decizia şi se stabileşte dezvoltarea capabilităţilorpentru managementul crizelor.

În acest sens se înfiinţează Comitetul Politic şi de Securitate (compus dinReprezentanţi Naţionali), Comitetul Militar (compus din şefii apărării din statelemembre sau reprezentanţii acestora) şi Statul Major Militar (compus din aproximativ130 de experţi militari), cu rol instituţional în implementarea PESA.

28

Summit-ul de la Bruxelles din decembrie 2003 a marcat o nouă etapă aprocesului de dezvoltare a PESA prin adoptarea documentului Solana, respectivStrategia de Securitate a Uniunii Europene, unde au fost stabilite trei direcţii majorede acţiune :1. promovarea unei politici eficiente de prevenire a conflictelor, prin utilizareaîntregului set de capabilităţi - militare şi civile pe care UE le posedă;2. orientarea demersurilor UE în vederea creării unui climat de securitate în imediatavecinătate a Europei (Orientul Mijlociu, Caucaz);3. menţinerea ordinii internaţionale prin - promovarea multilateralismului activ şi prinrespectarea dreptului internaţional, în deplin acord cu principiile Cartei NaţiunilorUnite.

În anul 2003, ca urmare a acordurilor Berlin Plus se permite Uniunii Europenesă utilizeze temporar forţe şi mijloace ale Alianţei Nord-Atlantice în operaţii proprii.

În iunie 2004, Uniunea Europeană a înfiinţat Agenţia Europeană de Apărare,structură care avea ca responsabilităţi planificarea integrată a capabilităţiloroperaţionale.

Strategia de Securitate Europeană (ESS) definea noile ameninţări şi riscuri,obiectivele strategice şi căile de creştere a securităţii europene.

În esenţă, PESA presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi,în cazul în care Alianţa Nord-Atlantică ca întreg nu este angajată, lansarea şicoordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE., ca răspuns la situaţii de criză,angajarea resurselor de către statele membre la astfel de operaţiuni bazându-se pedecizii suverane.

În plan doctrinar, atât Strategia Europeană de Securitate (European SecurityStrategy -ESS), cât şi Strategia Americană de Securitate Naţională (National SecurityStrategy - NSS) identifică cinci ameninţări primare pentru securitatea comunităţiiinternaţionale, precum:

1. terorismul internaţional;2. proliferarea sistemelor de arme de distrugere în masă;3. conflictele regionale;4. statele eşuate („failed states”);5. crima organizată.

Strategia de securitate a Uniunii Europene - adoptată în decembrie 2004 –identifică terorismul ca una dintre cele mai importante ameninţări la adresa intereselorUniunii Europene şi subliniază necesitatea adoptării unor programe concrete de măsuripentru combaterea terorismului, urmând direcţiile de acţiune stabilite prin Declaraţiaprivind combaterea terorismului a Consiliului Europei (25-26 martie 2004) pentruimplementarea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene în acest domeniu.Din punct de vedere al securităţii europene, se remarcă, în special, trei ameninţări:

29

1. Terorismul internaţional;2. Proliferarea armelor de distrugere în masă - răspândirea tehnologiei

rachetelor purtătoare va amplifica instabilitatea şi va crea Europei o serie de riscurisuplimentare;

3. Existenţa unor structuri statale slabe (failed states) şi amplificareacrimei organizate.

În iunie 2004, Uniunea Europeană a redactat un Plan global de acţiuneîmpotriva terorismului, incluzând şapte obiective strategice, precum:• întărirea consensului internaţional şi accentuarea eforturilor comunităţiiinternaţionale pentru combaterea terorismului;• restrângerea accesului teroriştilor la resursele financiare şi economice;• dezvoltarea mijloacelor organismelor Uniunii Europene şi ale statelor membrepentru identificarea teroriştilor, anchetarea şi urmărirea penală a acestora, împiedicareaatentatelor teroriste;• asigurarea securităţii transporturilor internaţionale şi eficienţa sistemului de control lafrontiere;• dezvoltarea capacităţii Uniunii Europene şi a statelor membre de a face faţăconsecinţelor unui atentat terorist;• contracararea factorilor care contribuie la alimentarea terorismului şi la creştereanumărului adepţilor săi;• dirijarea acţiunilor de relaţii externe ale Uniunii Europene spre ţări terţe a cărorcapacitate de combatere a terorismului trebuie întărită.Uniunea Europeană, conform strategiei proprii de luptă împotriva terorismuluiadoptând clauza de solidaritate stabileşte concentrarea resurselor Uniunii Europene,inclusiv a resurselor militare, în scopul:- prevenirii ameninţărilor teroriste pe teritoriul Uniunii Europene;- protejării populaţiei şi a instituţiilor de atacurile teroriste;- acordării de asistenţă statelor membre pe teritoriul cărora a avut loc un atac teroristsau un dezastru.

Pentru a consolida coerenţa strategică şi politică a acestor obiective şi acţiunilorde materializare, Uniunea Europeană le-a regrupat la sfârşitul lui 2005 în patru maripaliere ale unei strategii globale, astfel:

asigurarea laturii preventive, mai ales prin împiedicarea acţiunilorde recrutare de noi terorişti;

asigurarea unei mai bune protecţii a potenţialelor ţinte; dezorganizarea reţelelor existente; ameliorarea capacităţilor de reacţie şi de gestionare a consecinţelor

atentatelor teroriste.Cooperarea dintre serviciile de informaţii naţionale este reglementată în cadrul

Uniunii Europene prin Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), cat şi

30

Justiţie şi Afaceri Interne -JAI (în prezent, denumirea acestui pilon este "Cooperareapoliţiei şi justiţie in materie penală").

La nivelul Uniunii Europene, există patru mari agenţii de securitate: JointSifuation Centre (SITCEN), Intelligence Division of the Military Staff (INTDIV),European Union Satllite Centre (EUSC) şi Europol.

UE a reuşit să se implice fie în operaţiuni pe care le-a preluat de la NATO înBalcani, fie în operaţiuni proprii (Congo, Darfur). În paralel, Alianţa Nord-Atlanticăşi-a continuat şi ea implicarea în diferite teatre de operaţiuni (Afganistan, Balcani,Marea Mediteraneană, Sudan, Irak), contribuind la menţinerea securităţii şi stabilităţiispaţiului euroatlantic.

PESA are menirea de a promova şi apăra interesele generale în materie desecuritate ale Uniunii Europene ca entitate economică, socială şi politică. Prin aceasta,desigur, are loc şi o promovare a intereselor de securitate ale statelor membre.

Prima misiune a UE a fost desfăşurată în ianuarie 2003, prin preluarea a o seriede responsabilităţi ale forţelor de poliţie ale Organizaţiei Naţiunilor Unite dislocateîn Bosnia.

Odată cu finalizarea acordurilor Berlin Plus, Uniunea Europeană a lansat primasa misiune militară – Operaţia CONCORDIA – pentru înlocuirea unui contingentNATO de menţinere a păcii care acţiona în Macedonia. În decembrie 2004, a fostpreluată, în cadrul Berlin Plus, misiunea de menţinere a păcii condusă de NATO dinBosnia. Această operaţie – ALTHEA – a angajat aproximativ 7000 de militari, fiindcea mai mare angajată de Uniunea Europeană

Perceput ca fiind un concept mai util şi fezabil decât forţa de reacţie rapidă de60.000 de militari, conceptul de grupuri de luptă, fundamentat pe baza Headline Goal2010, prevede constituirea a 13 grupuri de luptă multinaţionale sau naţionale, cu unefectiv aproximativ de 1500 militari fiecare şi cu o zonă de dislocare prestabilită, înscopul planificării operaţionale, la o distanţă de 6000 de kilometri.

Un grup de luptă ar trebui dislocat în maximum 15 zile, pentru o perioadă de celmult 4 luni, în misiuni fie independente sau ca forţe iniţiale pentru pregătireacondiţiilor de introducere în teatrul de operaţii a unei misiuni mai ample.

Prin Tratatul de la Lisabona din 13 decembrie 2007, UE îşi manifestă clarintenţia de a deveni, în viitorul apropiat, principalul arhitect şi actor al securităţiieuropene.

În acest context, la 18 februarie 2008, la reuniunea Consiliului Afaceri Generaleşi Relaţii Externe al UE s-a hotărât constituirea şi dislocarea în Kosovo a unei forţe de2000 de persoane (structuri militarizate, militari şi civili) sub pavilion UE, care se voralătura efectivelor NATO.

Politica de securitate şi apărare comună face parte integrantă din politica externăşi de securitate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe

31

mijloace civile şi militare pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şiîntărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei OrganizaţieiNaţiunilor Unite.

4.3. Politica externă şi de securitate comuna - PESCPESC este definită ca fiind cel de-al doilea pilon al construcţiei europene, pilon

de natură interguvernamentală. Acest lucru înseamnă că deciziile sunt adoptate, înspeţă, de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre.

Politica externă şi de securitate comună - PESC, a Uniunii Europene nu dispunede multe instrumente juridice obligatorii (directive, regulamente), cele mai uzuale suntacţiunile comune, poziţiile comune, declaraţiile şi concluziile Consiliului European şiale Consiliului Uniunii Europene.

P.E.S.C. este implementată prin măsuri negative, de interzicere a anumitoracţiuni sau de instituire a unor măsuri prohibitive, cel mai adesea limitate în timp.

Statele membre trebuie să ofere certitudinea că politicile lor naţionale suntconforme cu poziţiile comune şi să apere aceste poziţii comune în forurileinternaţionale.

Prin Tratatul de la Maastricht, completat prin Tratatul de la Amsterdam, înUniunea Europeană politica externă şi de securitate comună (P.E.S.C.) constituie celde-al doilea pilon al U.E., alături de Comunitatea Economică Europeană (pilon întâi)şi Justiţia şi Afacerile Interne (pilonul al treilea).

Prin Tratatul de la Amsterdam este creat un Înalt Reprezentant pentru P.E.S.C.,care este în acelaşi timp şi Secretarul General al Consiliului, care are rolul de acontribui la realizarea unei politici externe comune la nivelul U.E.

Baza legală actuală a P.E.S.C. precizează şi obiectivele sale, acestea fiind: apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei

Uniunii; întărirea securităţii Uniunii şi statelor membre sub toate formele; menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, conform principiilor

Cartei O.N.U., a principiilor Actului final de la Helsinki şi a obiectivelorCartei de la Paris;

promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi întărirea democraţiei şi a statului de drept şi respectarea

drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În Tratatul de la Maastricht şi precizează că obiectivele PESC se realizează

prin: definirea principiilor şi orientărilor generale; hotărârea de strategii comune;adoptarea de poziţii şi întreprinderea de acţiuni comune; întărirea cooperăriisistematice între statele membre în ceea ce priveşte coerenţa acţiunilor lor în domeniu.

32

În Tratatul de la Nisa din anul 2001 se preciza că politica Uniunii în acestdomeniu nu trebuie să aducă prejudicii politicii specifice a unor state membre îndomeniul securităţii şi apărării şi să respecte obligaţiile pe care acestea şi le-au asumatîn ceea ce priveşte apărarea comună în cadrul NATO. Aşa cum a fost precizatobiectivele PESC vizează asumarea de sarcini de ajutor umanitar, măsuri de menţinerea păcii şi angajarea de forţe combatante pentru gestionarea crizelor şi impunerea păcii.

Tratatul concretizează totodată, scopul unei cooperări extinse între statelemembre în domeniul politicii externe şi de securitate comune, şi anume: să respecteprincipiile, obiectivele, îndrumarea generală şi consistenţa PESC şi a deciziilor luateîn acest cadru; să definească clar puterile Uniunii Europene în domeniu şi să asigure ocoerenţă între activităţile de ansamblu ale Uniunii şi activităţile sale externe.

Politica Externă şi de Securitate Comună presupune cerinţe şi chiar obligaţiipentru statele membre ale Uniunii Europene. Metodele P.E.S.C. se caracterizează princooperarea între statele membre, pentru conducerea politicilor şi prin punerea gradualăîn practică a unor acţiuni comune, în domeniile în care statele membre au interesecomune.

5.Soluţii pentru rezolvarea conflictelor - instituţii, strategii, metode5.1. Abordări conceptuale

Factorii de risc se dezvoltă pe fondul existenţei unor vulnerabilităţi carereprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa internă, ce diminueazăcapacitatea de reacţie a instituţiilor însărcinate cu gestionarea acestora. Conflicteledovedesc discontinuitate, oscilaţii emoţionale ridicate şi impreviziunecomportamentală.

Principalele caracteristici ale conflictelor actuale pot fi polarizate în jurul acâteva elemente, dintre care, cele mai semnificative apreciem că, ar putea fi tendinţade radicalizare şi de extindere a efectului de globalizare. În baza politicilor desecuritate, Uniunea Europeană a dezvoltat conceptul de luptă împotriva ameninţărilorasimetrice, cu precădere a terorismului, încurajând cooperarea şi dialogul pentrupromovarea înţelegerii mutuale între diferite popoare.

Chiar şi în cazul conflictelor asimetrice deşi este invocată în mod frecventreglementarea diferendelor pe cale paşnică, s-a constatat că întrebuinţarea forţeirămâne o soluţie directă pentru realizarea echilibrului în relaţiile internaţionale.

Utilizarea procedurilor pentru apărarea şi protecţia împotriva provocărilorasimetrice necesită dezvoltarea capabilităţilor şi capacităţilor de culegere şi procesare ainformaţiilor.

Noua configuraţie a conflictelor asimetrice determină nu numai o reanalizare amodului de gestionare a acestora, cât şi realizarea unui cadru juridic, conceptual şi

33

operaţional necesar pentru punerea în aplicare a reglementărilor stabilite prin deciziepolitică.

Strategia de combatere a ameninţărilor asimetrice presupune tactici, tehnici şiproceduri specifice, care se realizează pe baza unui program de securitate înconcordanţă cu programele internaţionale la care România a aderat.

În esenţă, avem convingerea că, în ceea ce priveşte conceperea unei strategii caresă corespundă necesităţilor şi evoluţiilor ce se produc în sfera geopolitică, aceastaimplică adoptarea unui mecanism specific structurat pe mai multe segmentefuncţionale.

Primul segment funcţional se referă la stabilirea premiselor necesare şi suficientepentru elaborarea strategiei, rezultate, pe de o parte din decizia politică iar, pe de altăparte, din ştiinţa (teoria) strategică, practica strategică şi arta strategică.

Al doilea segment de exigenţe, esenţial în elaborarea strategiei constă în evaluareafactorilor de influenţă strategică – prin care se stabileşte precis locul pe care îl ocupăstructurile specializate ale jandarmeriei în arhitectura forţelor însărcinate cugestionarea conflictelor asimetrice.

Tot în cadrul acestei etape se vor stabili concret competenţele structurilorspecializate de jandarmi, măsurile imperative ce trebuiesc avute în vedere,constrângerile precum şi oportunităţile care trebuie să fie exploatate.

Evident, că trebuie să avem în vedere şi reversul medaliei, şi anume: dacăstrategia implementată nu este în acord cu cerinţele impuse de decidentul politic şi cutendinţele majore care se manifestă în mediul intern şi cel internaţional de ordine şisecuritate publică efectele acesteia sunt în mod indubitabil nule.

Pentru gestionarea agresiunilor asimetrice este necesară adoptarea unuimecanism pragmatic, de cooperare activă, care să vizeze cu precădere următoareleaspecte:

intensificarea colaborării şi a schimbului de informaţii în planinterinstituţional;

întărirea capacităţii de combatere a tuturor ameninţărilor şi agresiunilor carese produc în mediul intern de securitate;

împiedicarea acordării de sprijin de către diferite organizaţii sau persoanefizice, structurilor teroriste şi reţelelor de criminalitate organizată;

întărirea capacităţii operaţionale proprii pentru gestionarea acestorfenomene.

În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate împotriva agresiunilor asimetriceacestea vor fi cu precădere punctiforme, dar flexibile şi în mozaic, precedate şisusţinute de acţiuni informaţionale, politice, diplomatice, economice, etc.

Se observă la nivel internaţional, că este preferată strategia pentru identificareasoluţiilor comune care au ca obiectiv realizarea securităţii individului, a statului, aregiunii. Principalele caracteristici ale conflictele asimetrice actuale pot fi polarizate în

34

jurul a câtorva elemente, dintre care, cele mai semnificative apreciem că ar putea fitendinţa de radicalizare şi de extindere a efectului de globalizare.

Disputele teritoriale reprezintă o sursă general recunoscută a riscurilor siameninţărilor la adresa securităţii statelor.

Astfel în zona adiacentă României republicile ex-sovietice se află, încă într-osituaţie dificila din cauza trasării artificiale a frontierelor încă după cel de al doilearăzboi mondial.

În zona caucaziana sunt conflicte, generate de revendicările Armeniei asupraenclavei Karabach, iar situaţia conflictuală din fosta Iugoslavie reprezintă un elementdestabilizator pentru securitatea internaţională.

În Orientul Mijlociu starea conflictuală este generată de disputele teritoriale şide natură religioasă arabo-israeliane.

La nivel regional se întreprind demersuri de contracarare a oricăror forme deagresiune, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv Uniunea Europeană promovează opolitică de securitate prin cooperarea statelor care împărtăşesc şi promovează valorilesistemului democratic.

În această etapă de evoluţie „strategia este un plan pentru a şti să acţionezi înîmprejurări viitoare incerte”, ea trebuind să răspundă la două întrebări esenţiale: Unde încercăm să ajungem? şi cum putem ajunge acolo? .

În acelaşi timp atât NATO cât şi UE au un scop comun, în ceea ce priveşteasigurarea securităţii şi gestionarea conflictelor asimetrice, dar modalităţile de acţiunesunt diferite.

În consecinţă, dezvoltarea Politicii Europene de Securitate si Apărare (PESA) şiîntărirea potenţialului european de management al crizelor constituie un elementesenţial.

În acest sens România şi-a propus să eficientizeze contribuţia sa cu forţe simijloace la Forţa de Reacţie Rapidă a UE şi să-şi asume responsabilităţile unuicontribuitor direct la stabilitatea regională şi subregională.

Potrivit opiniilor unor specialişti, se poate observa faptul că evoluţiile produseca efect al dezvoltării fenomenului globalizării în toate domeniile de activitate,determină o abordarea sistemică a conflictelor.

În acest sens România se confruntă în prezent cu situaţii grave, marcate deimplozia economiei de tip socialist, apariţia foarte rapidă a unei categorii de oamenifoarte bogaţi şi sărăcirea rapidă a populaţiei, concomitent cu creştere infracţionalităţiieconomice, financiare şi de drept comun.

5.2. INSTITUŢII, STRATEGII, METODE PENTRU REZOLVAREACONFLICTELOR DIN DOMENIUL SECURITĂŢII

35

5.2.1 Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU Un rol esenţial în rezolvarea conflictelor îl are ONU înfiinţată în 1945, organizaţiemondială de asigurare a păcii si securităţii menita sa acţioneze pentru a preîntâmpinaagresiunea, pentru a înlătura pericolele de război pe calea realizării unei colaborăristrânse si permanente intre toate statele lumii.

Instrumentele juridice esenţiale care conţin un mandat aplicabil in procesulprevenirii conflictelor sunt incluse in Carta Naţiunilor Unite.

Articolul 1 arata ca scopul Organizaţiei Naţiunilor Unite este : sa menţină pacea sisecuritatea internaţionala si, in acest scop, sa ia masuri colective eficiente pentruprevenirea si eradicarea ameninţărilor la adresa păcii si pentru suprimarea actelor deagresiune sau a altor încălcări ale păcii si sa faciliteze, prin mijloace paşnice si inconformitate cu principiile justiţiei si dreptului internaţional, negocierile saureglementarea paşnica a disputelor internaţionale sau a situaţiilor care ar putea duce lao încălcare a păcii.

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organ principal al Organizaţiei.Conform Articolului 24 al Cartei ONU, acesta poartă răspunderea principală pentru

îndeplinirea obiectivului central al Organizaţiei, menţinerea păcii şi securităţiiinternaţionale.

Consiliul de Securitate ONU este un organ politic, putând ancheta orice diferendori situaţie ce ar putea da naştere unui diferend internaţional.

Funcţiile si competenta Consiliului de Securitate sunt următoarele:1. În domeniul reglementarii paşnice a diferendelor: ancheta pentru a vedea daca

prin continuarea unui diferend sau situaţii se poate pune in pericol pacea sisecuritatea;

2. În caz de ameninţare a păcii, încălcarea păcii sau agresiune, Consiliul deSecuritate poate sa adopte masuri provizorii (hotărâri de încetare a focului),masuri de constrângere fără folosirea forţei armate – întreruperea totala sauparţiala a relaţiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aerieneprecum si ruperea relaţiilor diplomatice, masuri de constrângere cu folosireaforţei armate constând in operaţiuni executate cu forţele aeriene, maritime sauterestre ale membrilor Organizaţiei.

Intra în sarcina Consiliului de Securitate operaţiunile de menţinere a păcii (PeaceKeeping Operations) – care fac referire la folosirea de personal militar sub mandatO.N.U. în alte scopuri decât cele de constrângere, cum ar fi : supravegherearespectarea armistiţiilor, respectarea noilor reglementări politico-sociale, forte deinterpunere la frontieră, etc.

Pe lângă conflictele generate de o serie de revendicări teritoriale, conflictelor carereprezintă palierul clasic cum ar fi lupta pentru resurse, rivalităţile etnice şi religioaseli s-au adăugat, în ultimele decenii, altele noi, cum ar fi:• terorismul;

36

• proliferarea armelor şi tehnologiilor pentru arme de distrugere în masă;• traficul de arme şi de droguri, fiinţe umane;• migraţia ilegală, etc.

Aşa cum a mai fost precizat anterior, pentru gestionarea problemei conflictelorcare afectează securitatea în Europa, cele mai importante organizaţii internaţionalecare activează sunt: Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţia TratatuluiAtlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europeană (UE) , Organizaţia pentruSecuritate şi Cooperare în Europa (OSCE) . Fiecare dintre aceste organizaţii desecuritate acţionează în strânsă cooperare cu cele implicate în teatrul de operaţii, fără aaltera voinţa politică specifică şi fără a eluda normele internaţionale. Ca organizaţieinternaţională de securitate principală, ONU a construit o nouă gamă de instrumentepentru prevenirea conflictelor, a susţinut şi susţine dezvoltarea economică şi socială astatelor lumii, se implică în protecţia drepturilor omului, încearcă să răspundă ladezastrele naturale sau produse de om, să reducă vulnerabilitatea ţărilor la dezastre.

5.2.2. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

În ceea ce priveşte Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa(OSCE), aceasta are ca obiective prioritare: consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în edificarea unor

societăţi democratice, civile, bazate pe statul de drept; prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii şi păcii în zone de

tensiune; eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea creării de

noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizează prinpromovarea unui sistem de securitate prin cooperare.Misiuni ale OSCE sunt amplasate în Kosovo, Bosnia-Herzegovina, Croaţia, FRI

Macedonia, Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Aderbaidjan,Tadjikistan si Belgrad, şi au ca scop prevenirea conflictelor şi gestionarea crizelor.

OSCE si-a dezvoltat cooperarea organizaţii internaţionale, dar cu excepţiaONU, aceste relaţii nu au un cadru formal, derulându-se ad-hoc

Activitatea Uniunii Europene în Europa de Sud-Est are ca scop fundamentalextinderea zonei de pace, stabilitate şi securitate realizate de membrii Uniunii.

Atunci când vorbim despre securitatea europeană, vorbim despre PoliticaExternă şi de Securitate Comună (PESC) şi despre Politica Europeană de Securitate şiApărare (PESA), cele două instrumente create, dezvoltate şi implementate de UEpentru a gestiona aspectele referitoare la securitate.

Uniunea nu are o armată proprie, statele membre, care în mare parte sunt şi

37

membre NATO, au pus la dispoziţia UE o serie de forţe armate naţionale care săparticipe la operaţiuni în cadrul PESA.

După cel de-al Doilea Război Mondial, ONU a fost organizaţia internaţionalăresponsabilă şi cu gestionarea efectelor produse de dezastrele naturale sau produse deom ce depăşesc capacitatea autorităţilor naţionale.

De asemenea, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi oferă protecţieinternaţională şi asistenţă pentru peste 22 de milioane de refugiaţi, în timp ceProgramul Mondial pentru Hrană furnizează o treime din asistenţa de urgenţă.

OSCE acţionează pentru consolidarea valorilor comune şi asistarea statelormembre în edificarea unor societăţi democratice bazate pe statul de drept, prevenireaconflictelor, restaurarea păcii în zona de tensiune, eliminarea unor deficite desecuritate şi evitarea creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, prinpromovarea unui sistem de securitate prin cooperare” .

5.2.3. Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord - NATO

Prin Tratatul Atlanticului de Nord (1949) este creată o asociere de statesuverane, o alianţă de apărare colectivă, NATO. NATO construită în temeiul acestuiTratat, este o organizaţie interguvernamentală ai cărei membri îşi păstrează integralsuveranitatea şi independenţa şi care oferă un forum de consultare asupra problemelorpolitice şi militare, dar şi non-militare ce pot afecta securitatea statelor membre.

NATO este o alianţă politică şi de apărare, capacitatea sa de apărare are dreptscop descurajarea agresiunii sau oricărei alte forme de presiune, iar dispozitivul săumilitar se bazează pe principiul că ţările membre trebuie să menţină colectiv o apărareadecvată pentru descurajarea agresiunii şi pentru a-şi păstra integritatea teritorială şi arestabili pacea.

Scopul fundamental al actului guvernamental în domeniul securităţii naţionale îlreprezintă îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de membru al NATO şi UE,modificarea cadrului legislativ astfel încât să corespundă noilor realităţi instituţionaleşi mediului de securitate intern şi extern, alocarea resurselor necesare susţineriireformelor preconizate în strategia de guvernare.

Confruntându-se cu ameninţarea atacurilor teroriste biologice şi a epidemiilor,atât NATO, cât şi Uniunea Europeană, se preocupă în prezent pentru creştereagradului de conştientizare în rândul statelor lor membre privind necesitatea de acoopera şi beneficiile care decurg de aici.

38

Dimensiunea apărarea colectivă, constituie în fond esenţa funcţionalităţiiNATO chiar dacă aceasta îşi amplifică în ultima perioadă de timp funcţiile politice.

La 4 aprilie 1949, a fost semnat Tratatul Atlanticului de Nord, unde se menţiona: la art. 3- “Pentru atingerea intr-un mod cat mai eficient a obiectivelor acestui tratat,părtile, acţionând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor mijloace si prinacordarea de sprijin reciproc in mod continuu si eficace, isi vor menţine si vor dezvoltacapacitatea individuala si pe cea colectiva de a rezista unui atac armat”.

În art. 5 se are în vedere faptul că părţile convin ca un atac armat împotrivauneia sau mai multora dintre ele, in Europa sau in America de Nord, va fi consideratun atac împotriva tuturor părţilor si, in consecinţa, sunt de acord ca, daca are loc unasemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărareindividuala sau colectiva, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei NaţiunilorUnite, va sprijini partea sau părtile atacate, prin realizarea imediata, individual siîmpreuna cu celelalte părti, a oricărei acţiuni pe care o considera necesara, inclusivfolosirea forţei armate, in vederea restabilirii si menţinerii securităţii in spaţiulAtlanticului de Nord.

Orice astfel de atac armat si toate masurile adoptate ca urmare a acestuia vor fiimediat aduse la cunoştinţa Consiliului de Securitate. Aceste masuri vor înceta dupăadoptarea de către Consiliul de Securitate a masurilor necesare pentru restabilirea simenţinerea păcii si securităţii internaţionale.

Tot în cadrul acestui tratat este considerat atac armat asupra uneia sau maimultora dintre parţi un atac armat:

1. asupra teritoriului oricărei parti in Europa sau in America de Nord, indepartamentele algeriene ale Franţei, pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate subjurisdicţia oricăreia dintre părţi din spaţiul Atlanticului de Nord, aflat la nord deTropicul Racului;

2. asupra fortelor, navelor sau aeronavelor oricăreia dintre parti, care se afla peaceste teritorii sau deasupra lor sau in orice alta zona a Europei, in care forţele deocupaţie ale uneia dintre parti erau staţionate la data intrării in vigoare a acestui tratat,sau pe Marea Mediterana ori in spaţiul Atlanticului de Nord, aflat la nord de TropiculRacului. Pe lîngă aceasta, în art. 4 Părţile îşi asumă obligaţia de a se consulta reciprocatunci cînd „integritatea teri to rială, independenţa politică sau securitatea unuia dintrestate este ameninţată“.

Noile misiuni pe care şi le-a asumat în ultimii ani, multe dintre ele executate înafara spaţiului consacrat demonstrează că NATO, generator al securităţii princooperare, înţelegând prin aceasta acel “sistem strategic constituit în state democratice,interconectate printr-o reţea de alianţe şi instituţii oficiale şi neoficiale, în jurul unorvalori comune, şi acţionând transparent în domeniile politic, economic şi militar” .Credibilitatea alianţei este asigurată în primul rând de propria sa abilitate de a-şi

39

transforma rapid potenţialele în capacitate operaţională, ceea ce constituie omanifestare a Articolului 5. NATO desfăşoară azi misiuni „out of area”, se preocupăde acţiuni non-Art.5, sprijină alte organizaţii internaţionale (ONU, UE) în misiuni depace şi stabilitate, dar şi suportă o transformare şi adaptare continuă la exigenţelenoului mediu de securitate.

2.1.4. UNIUNEA EUROPEANĂ- UE

UE se implică în managementul instituţional al crizelor, în prevenireaconflictelor, reconstrucţie şi stabilizare. Perspectiva sa pozitivă contează pe capacitateade a creşte numărul şi importanţa misiunilor de securitate, de a realiza o integrareeuropeană pe niveluri diferenţiate, a lansa o nouă politică de vecinătate cu veciniirăsăriteni, a-şi asigura securitatea energetică şi a adopta Constituţia europeană.

Viitorul misiunilor internaţionale ale UE este foarte promiţător, astfel în 2006,se finalizează prima operaţie de gestionare a crizelor (iniţiată în 2003) în contextulPESC, Misiunea poliţienească în Bosnia şi Herţegovina – EUPM, ca şi a altor cincimisiuni: “EUPAT (Echipa poliţienească de consultanţă a UE în Fosta RepublicăIugoslavă a Macedoniei), EUSEC (Misiunea UE de reformare a sectorului desecuritate în Republica Democratică Congo), EUPOL Kinshasa (Misiuneapoliţienească a UE în Kinshasa), EUBAM Rafah (Misiunea UE de Asistenţă la graniţăîn punctul de trecere Rafah, în Teritoriile Palestiniene) şi EUJUST-Lex (Misiuneaintegrată a UE pentru un stat de drept în Irak). La acestea pot fi adăugate alte şasemisiuni – patru ce au fost continuate şi două iniţiate în 2006: Eufor – ALTHEA(Operaţia militară a UE în Bosnia şi Herţegovina), ce continuă misiunea SFOR; AMISII (Asistenţa acordată de către UE Acordului umanitar de încetare a focului de laN`djamena, Sudan), acţiune de sprijin, cu componentă militară şi civilă. EUPOLCOPPS (Misiunea poliţienească a UE în Teritoriile Palestiniene), preconizată a seîncheia în 2009 şi AMM (Misiunea de monitorizare a Aceh), ce monitorizeazăimplementarea Acordului de pace dintre guvernul indonezian şi Mişcarea Aceh,respectiv: Forţele destinate sprijinului misiunii ONU (MONUC) pe timpul alegerilordin R. D. Congo, din luna iunie 2006 – EUFOR (Forţa UE în Republica DemocratăCongo) şi Echipa de planificare a unei potenţiale operaţii UE de gestionare a crizelorîn Kosovo – EUPT (Echipa UE de planificare)” .

40

Pentru U.E. prioritatea este partea civilă a managementului de criză, prindezvoltarea instrumentelor de intervenţie şi reacţie precum şi crearea unei forţe dereacţie rapidă, acest lucru permiţând U.E. să-şi sporească sprijinul acordat în operaţiuniconduse de organizaţii internaţionale şi regionale.

Apărarea şi securitatea comună bazată pe cooperare reprezintă un instrumentfundamental al politicii internaţionale de securitate al UE.

Aplicarea principiului creării unei forţe europene „separabile, dar nu separate",afirmat în iunie 1996 la Consiliul Nord-Atlantic de la Berlin, sunt destinate evităriiintersectării cu NATO.

Formula aprobată la Washington în 1999 oferă europenilor mai multă greutateîn luarea deciziilor în cadrul Alianţei. În concluzie, politica de securitate şi cooperarecomună la nivel european, se bazează atât pe stabilitatea politică, cât şi pe cea militară.

Pentru România ca ţară membră UE orice vulnerabilităţi vor fi, în noua condiţiea ţării, şi vulnerabilităţi ale Uniunii. Acest fapt ne obligă să acţionăm după regulistabilite în cadrul UE.

Deficitele privind transportul aerian strategic, muniţiile de înaltă precizie,sistemele de comandă şi control, sistemul informaţional, realimentarea aeriană şineutralizarea apărării aeriene a adversarului sunt doar câteva din cele mai evidente.Pentru a minimaliza impactul acestora, Uniunea Europeană s-a concentrat peelaborarea unor obiective şi cerinţe operaţionale care să solicite naţiunilor membre săpună un accent mai mare pe dislocarea şi susţinerea forţelor, să reorienteze şi, înultimă instanţă, să mărească alocaţiile bugetare destinate apărării.

6. România în noul context european

Calitatea de membru NATO, presupune ca România să dispună de un sistemcoerent de gestionare a resurselor de securitate,.

România, ca membră a Uniunii, îşi va promova şi îşi va proteja intereselenaţionale prin realizarea obiectivelor de securitate în strânsă concordanţă cu obligaţiileşi responsabilităţile asumate în cadrul acesteia.România în cadrul Uniunii Europene va realiza propriul sistem naţional integrat degestionare a crizelor, bazat pe reacţie rapidă, cu o reţea logistică adecvată şi un cadruclar privind responsabilităţile la nivel naţional şi comunitar de interoperabilitate,sustenabilitate şi capacitate de desfăşurare rapidă în teatrele de operaţii .

Alianţa Nord-Atlantică a reprezentat, până la sfârşitul Războiului Rece,organizaţia marcantă cu responsabilităţi în domeniul securităţii colective la niveleuropean.

41

Spre sfârşitul anilor 90 apare tot mai pregnant pericolul unei relaţii duplicitareîntre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere,Uniunea Europeană a promovat un proces susţinut , gradul cu parcurgerea unormomente decizionale decisive, pentru realizarea unor capabilităţi reale în domeniilesecurităţii şi apărării bazat pe în special pe diplomaţie şi cooperare în rezolvareaconflictelor.

Conflictele separatiste din estul Republicii Moldova (Transnistria), vestul şinordul Georgiei (Abhazia şi Osetia de Sud), vestul Azerbaidjanului(Nagorno-Karabah), sudul Federaţiei Ruse (Cecenia şi alte republici sau regiuniautonome din Caucazul de Nord), reprezintă grave ameninţări la adresa securităţiiregiunii şi creează pericolul reizbucnirii unor confruntări violente.

Şi în actualul context geopolitic, Rusia rămâne un element important alechilibrului mondial de putere.

România a devenit o zonă de interferenţă a intereselor geostrategice ale unoradintre marii actori mondiali de putere SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ţările arabe.

În spaţiul Uniunii Europene, fiecare stat membru, componentă a unui sistemcomplex de securitate, este responsabil faţă de celelalte state membre pentrugarantarea frontierelor externe ale UE, dar şi a celor interne proprii încă fiecărui stat.

Plasată în momentul între două zone cu potenţial ridicat de conflict (regiuneaBalcanilor de Vest şi spaţiul ex-sovietic), România ar trebui să-şi dezvolte o politicăde securitate bazată pe consolidarea relaţiilor de colaborare cu statele aparţinândspaţiului euro-atlantic şi european integrat cât şi cu cele “postsovietice,,.

Mutaţiile fundamentale produse îndeosebi in ultimii ani in configuratiageopolitica si geostrategica a continentului european - încetarea „razboiului rece”,depăşirea scindării politice si militare ce guverna o stare de confruntare între Est siVest,- au pus în fata statelor Europei o problema de maxima importanta si anume oreorganizare a politicii lor de securitate si apărare. In acest context se impune o analiza mai pertinenta a situatiei din tara noastră,deoarece pentru contracararea ameninţărilor la adresa stabilităţii din România şi dinzona adiacentă acesteia, singurele surse viabile si credibile de securitate şi reacţie suntstructurile europene si euro-atlantice.

Integrarea României in N.A.T.O. şi UE a reprezentat o necesitate naţională princare să se asigure prezervarea intereselor noastre nationale, pentru asigurareasecurităţii, continuarea procesului de reforme economice si consolidarea statului dedrept.

Romania s-a orientat, inca din primele momente ale desfiinţării Tratatului de laVarsovia, catre Alianta Nord-Atlantica, un motiv important al adoptării acesteiatitudini fiind, pe langa cel al necesitatii găsirii unei soluţii optime pentru prezervareaintereselor sale de securitate si dorinţa revenirii la comunitatea popoarelor europene,înstrăinată imediat după cel de al doilea Război Mondial.

42

De asemenea, România a trecut la aplicarea principiilor si metodologiiloreuro-atlantice, şi cele promovate de UE de în domeniul securităţii, cum ar fi:

transparenta privind elaborarea bugetului si întrebuinţarea resurselorrepartizate securităţii naţionale;

controlul democratic al societatii asupra acţiunilor militare; dezvoltarea relatiilor de colaborare cu N.A.T.O. in scopul realizării unei

pregătiri la nivel superior a forţelor destinate sa acţioneze in comun cucele ale N.A.T.O. şi UE

realizarea compatibilitatii si interoperabilitatii sistemului nostru desecuritate cu cel al statelor membre NATO şi UE.

Factorii de decizie politico-militari din tara noastra au in vedere realizarea unuisistem de securitate care sa corespunda pe deplin standardelor societatilor democraticesi ale statului de drept.

Strategiile si politicile de securitate, atât ale NATO, UE cat si ale României, aula baza principiile si normele dreptului internaţional si vizează apărarea aceloraşivalori: independenta si suveranitatea naţionala, integritatea teritoriala, democraţiaconstituţionala si pacea.

Pentru contracararea ameninţărilor asimetrice, dispozitivul de securitatenaţională porneşte de la angajamentul asumat de România, inclusiv în domeniulinformativ, încă de la debutul ofensivei coaliţiei antiteroriste.

Caracterul transfrontalier al majorităţii riscurilor de securitate impunemonitorizarea profesionistă a evoluţiilor regionale şi internaţionale, în acest sens sepoate afirma că planificarea stabilităţii politico-militare a devenit o precondiţie astabilităţii şi securităţii europene şi euroatlantice.

Din această perspectivă, România şi-a propus ca să se impună ca un participantactiv la efortul UE şi NATO de prevenire şi combatere a ameninţărilor clasice şi acelor asimetrice. Pentru aceasta, se are în vedere adaptarea priorităţilor în funcţie dezonele din care provin noile provocări - caspică, central-asiatică, mediteraneană şiOrientul Mijlociu.

Totodată, în actualul context internaţional de securitate, prevenirea saucontracararea ameninţărilor la adresa securităţii României ca stat membru al NATO şiUE este un demers în care România cooperează cu state partenere la nivel regional.

În contextul dinamicii Politicii Europene de Securitate şi Apărare, se remarcănecesitatea creşterii capacităţii de răspuns a UE la noile ameninţări, "îmbunătăţireaschimbului de informaţii între statele membre şi partenere”. România se afla plasata,geopolitic, la intersectia axelor geo-economice Vest–Est (Europa Occidentala – SpatiuEst ex-sovietic) si Nord Vest – Sud Est (Germania si Europa Centrala – Asia Mica siOrientul Apropiat).

În acelaşi timp, România se afla situata la intersectia unor axe geo-economice încurs de consolidare: axa mărilor (Marea Caspica – Marea Neagra – Marea Mediterana)

43

si axa fluviilor si canalelor (Rhin – Main – Dunare), legând Marea Nordului cu MareaNeagra.

Actuala poziţie geopolitica a tarii noastre este influenţată de conditiile reaşezăriiprioritatilor în Europa, în special în cadrul UE.

României îi revine în acest moment responsabilitatea de a gestionaproblematica securităţii frontierei externe a Uniunii Europene pe segmentul statelorestice, prin creşterea contribuţiei la capabilităţile militare şi la cele destinatecombaterii terorismului şi gestiunii crizelor civile.

Cooperarea României cu statele membre ale celor două organizaţii este necesara se desfăşura în conformitate cu valorile şi interesele naţionale, armonizate cu setulde valori şi interese pe care le promovează NATO şi Uniunea Europeană.

Securitatea naţională a României este în relaţii de interdependenţă cusecuritatea regională, cu securitatea europeană şi cu cea globală,.Astfel, în ceea cepriveşte dezvoltarea capabilităţilor europene de apărare, contribuţia la îndeplinireaObiectivului Global 2010 (Headline Goal 2010 / HG 2010) al UE, reprezintă oprioritate strategică şi pentru România.

Pentru asigurarea compatibilităţii cu armatele statelor aliate în contextulstatutului României de membru al NATO şi UE, structurile de decizie române trebuiesă adopte o serie de actiuni prioritare, cum ar fi:

adaptarea doctrinelor proprii după standardele şi cerinţelor NATO îndomeniul apărării;

crearea şi operaţionalizarea unor structuri dislocabile, destinateparticipării la întreaga gamă de operaţii NATO;

întărirea controlului societăţii civile asupra organismului militar; asigurarea transparenţei actelor normative şi armonizarea acestora cu

legislaţia UE; dezvoltarea cooperării militare cu structuri similare din statele UE şi

NATO; promovarea democraţiei, păcii, prosperităţii, în cadrul politicii de

vecinătate, conform principiilor dreptului internaţional; un management eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor; modernizarea infrastructurii informaţionale a apărării, în vederea utilizării

informaţiilor pentru securitatea datelor şi asistarea deciziei ; alocare de resurse financiare corespunzătoare şi utilizarea acestora cu

eficienţă.România a dezvoltat, începând cu mijlocul anilor `90 o participare activă la

eforturile organismelor de securitate internaţionale şi a contribuit major cu capabilităţiîn cadrul misiunilor conduse de NATO, UE sau la cele tip coaliţie, în teatrele deoperaţii din Afganistan, Irak , Angola, Kuweit, Balcani (Bosnia, Herţegovina,

44

Albania), iar din 2002 Kosovo. Misunile la care a participat Armata României s-auexecutat la solicitarea organismelor internaţionale, în baza rezoluţiilor Consiliului deSecuritate ONU şi a hotărârilor structurilor naţionale de decizie politică şi legislativă.Această participare a cuprins două etape relativ distincte:

1991 – 2000 - prima etapă, , a fost etapa de familiarizare şi de însuşire aprocedurilor de stat major şi de operaţii;

începând cu anul 2000- până astăzi a doua etapă, de participare activă lamisiuni în afara teritoriului statului român, operaţii în sprijinul păcii.

În anul 1991, Armata României angaja prima ei participare la o misiuneinternaţională, după cel de-al doilea război mondial, cu un spital militar de campanie laRăzboiul din Golf, iar în 1997, contingente militare româneşti acţionau pe treicontinente: Europa (Bosnia-Herţegovina şi Albania), Africa (Angola) şi Asia(Kuweit). În România se consideră că există deja structurile necesare participării ladefinirea şi implementarea P.E.S.C.

România trebuie să se angajeze în sensul acordării de sprijin activ şinecondiţionat pentru implementarea politicii externe şi de securitate comune, înspiritul loialităţii şi al solidarităţii reciproce.

România trebuie să ofere certitudinea că politicile ei naţionale sunt conforme cupoziţiile comune şi să apere aceste poziţii comune în forurile internaţionale.

Priorităţile avute în vedere de România pentru consolidarea relaţiilor cu veciniisunt: întărirea cooperării cu statele vecine în diverse domenii; acordarea sprijinuluipolitic şi practic pentru implementarea planului de evaluare a riscurilor în Europa deSud- Est şi întărirea rolului Centrului Regional pentru luptă împotriva criminalităţiitransfrontaliere.BIBLIOGRAFIE

1. Documente oficiale, regulamente, standarde, documentaţii1. Constituţia României2. Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului3. Legea nr.39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate4. Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României5. Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de

Apărare a Ţării 6. Carta albă a Guvernului. Armata României 2010. Reformă şi integrare 7. Strategia de Securitate Naţională a României, 20068. Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională a României 9. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public10. Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

45

11. HG nr. 196/2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administraţiei şiInternelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creştereasiguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale

12. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr.161/2001 – Protocol decooperare interministerial pentru gestionarea situaţiilor de criză

13. Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului (Hotărârea CSATnr.36/05.04.2002)

14.Protocol general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional dePrevenire şi Combatere a Terorismului (Hotărârea CSAT din 2002)

15. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale,amendată prin Protocolul nr. 11, intrată în vigoare la 1 noiembrie 1998.

16. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată şi proclamată deAdunarea Generală a ONU prin rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948

17. Doctrina acţiunilor întrunite ale forţelor armate, Bucureşti, 200118. Doctrina Operaţională a forţelor terestre, 200019. Doctrina pentru operaţii speciale , Bucureşti, 200320. Joint doctrine for Information Operations JP 3-13,199821. Metodologie a Grupului de lucru pentru revizuirea fundamentală a „Structurii

de Forţe – 2007“, Bucureşti, 200322. Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate – „ Riscuri şi ameninţări

la adresa securităţii. Identificarea, elaborarea şi evaluarea soluţiilor derezolvare neconflictuală a diferendelor interetnice” în „HOMINIS 2001”,CSSAS, 2002

23. Războiul bazat pe reţea şi viitorul strategiei militare, CSSAS, EdituraU.N.Ap., Bucureşti, 2004

24. Concluzii ale Consiliului Europei privind priorităţile UE în lupta împotrivacriminalităţii organizate/ evaluare pentru anul 2007

25. Războiul informaţional – Realitatea acţiunilor militare moderne, Simpozionştiinţific, U.N.Ap., Bucureşti, martie 2004

26.Instituţiile europene, în Ce este Uniunea Europeană? Centrul de Informare alComisiei Europene în România, Editura EST, Bucureşti, 2001

27.Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Manualul NATO, Biroul deInformare şi Presă NATO, Ministerul Informaţiilor Publice, 2006.

28. Iniţiativa NATO pentru Europa de Sud-Est, în Manualul NATO, Ed 200129.Studii europene şi de securitate – Centrul de Studii pentru Securitate

Regională, Iasi, 2007

2. Lucrari de autor 1. Alexandrescu Grigore, Ameninţări la adresa securităţii, ed. UNA, Bucureşti,

2004

46

2. Andreescu, A., Toma Gh., Conflictele sfârşitului de mileniu – Stabilitate,instabilitate,manipulare, Editura Timpolis, 1999

3. Atanasiu, T., NATO şi războiul global împotriva terorismului, în Noiprovocări la adresa securităţii si strategiei la începutul secolului XXI,Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005

4. Antipa Marcel, Securitatea şi terorismul. Prevenirea şi combaterea acţiunilorextremist-teroriste pe teritoriul României. Tendinţe şi perspective la începutde mileniu, Editura Celsius, Bucureşti, 2004

5. Arnauld Francois , Intervenţiile umanitare în situaţii de criză, Ed. Point,Bruxelles, 2003

6. Arădăvoaice Gheorghe, Iliescu Dumitru, Niţă Dan Laurenţiu, Terorism,aniterorism, contraterorism, Editura Antet, Bucureşti, 1997

7. Badescu I., Tratat de geopolitica, Editura M. Valahie, 2005.8. Bădălan Eugen, Frunzeti Teodor, Forţe şi tendinţe în mediul de securitate

european, Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu2003

9. Băhnăreanu Cristian, Resursele energetice şi mediul de securitate laînceputul sec.XXI, Ed. UNA, 2006

10. Balaban Constantin, Securitatea şi dreptul internaţional: provocări la începutde secol XXI, Bucureşti, Editura C.H.Beck,2006

11.Bejinariu Petru, Evoluţia riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţiinaţionale, Editura Axioma Print, Bucureşti, 2005.

12. Beaufre Andre, Strategie pentru viitor, Editura militară, Bucureşti,199113. Berzeznski Z,. Marea tablă de şah, Bucureşti, 2000.14.Claval Paul, Geopolitică şi geostrategie, Editura Corint, Bucureşti,200115.Crăciun, Ioan, Prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, Editura

U.N.Ap., Bucureşti, 200616. Creţu Gheorghe, Riscuri la adresa securităţii naţionale, Ed. Sylvi, Bucureşti,

200617. Dalby, S., Geopolitical Change and Contemporary Security Studies:

Contextualizing the Human Security Agenda, no. 30, April 2000, TheUniversity of British Columbia

18.Dolghin Nicolae, Sarcinschi Alexandra, Mihai-Ştefan Dinu, Riscuri şiameninţări la adresa securităţii României. Actualitate şi perspectivă, EdituraU.N.Ap., Bucureşti, 2005

19.Dumitraş D, I. Giurcă, Alianţele şi coaliţiile politico-militare, EdituraUNAp, Bucureşti, 2004

20. Frunzăverde Sorin, Constantin Onişor, Europa de sud-est. Dimeniuniprincipale de securitate, Editura A’92, Iaşi, 2004

47

21.Ghica A.L., Zulean M., Politica de securitate naţională, Ed. Polirom, Iasi,2007

22. Gorjan, I. , Restricţii legale si libertatea de decizie a autorităţiloradministrative în apărarea ordinii publice, Editura M.A.I . 2004

23.Hlihor Constantin, Geopolitica şi geostrategie în analiza relaţiilorinternaţionale contemporane, Ed. UNAp., Bucureşti, 2006

24.Irimia, I., Securitatea României la răscruce de milenii, Editura A.I.S.M.,Bucureşti, 2003

25.Mureşan Liviu, Adrian Pop, Florin Bonciu - Politica europeană de securitateşi apărare - element de influenţare a acţiunilor României în domeniulpoliticii de securitate şi apărare, Institutul European din România, Bucureşti,2004

26. Mureşan Mircea, Văduva Gheorghe, Războiul viitorului, viitorulrăzboiului, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2005

27. Nicolaescu Ghe. , Gestionarea crizelor politico-militare, Ed. Top Form,Bucureşti, 2003

28.Pascal Gilbert, Elemente de drept internaţional, interpretări moderne,Galimard, 2003

29. Popa Vasile, Tehnologie şi inteligenţă în conflictele militare, Bucureşti,Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004

30.Rankin, D. Fighting terrorism, in NATO Review, Winter 2001/2002.31.Sarcinschi Alexandra, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi

internaţionale, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 200532. Sarcinschi Alexandra, Dinu Mihai, Crize şi instabilitate în Europa, Ed

UNAp., 200533. Sava, I. N., Studii de Securitate, Centrul Român de Studii Regionale,

Bucureşti, 200534. Soros George, Despre Globalizare, Polirom, Iaşi, 200235.Susan Strange, Retragerea statelor, difuziunea puterii in economia mondiala,

Bucuresti, Ed. Trei, 2002 .36.Timofte, Alexandru – Radu – Originile şi mărirea, declinul şi renaşterea

lumii informaţiilor secrete, Editura A.N.I., Bucureşti, 200437.Toffler A, Toffler H., Război si antirăzboi. Supravieţuirea în zorii secolului

XX, Editura Antet, Bucureşti, 1995.38.FRUNZETI Teodor, Globalizarea securităţii, Editura Militară, Bucureşti,

2006.39. Toffler Alvin, Heihi Toffler, Puterea în mişcare, Editura Antet, 199540. Toma Gheorghe, Nicoleta Daniela Braun, Marin Măciucă, Managementul

insecurităţii, Editura Scaiul, Bucureşti, 2004

48

41. Toma Ghe., Cearapin Tudor, De la securitatea individuală la securitateacolectivă, Editura Biotera, Bucureşti 2003.

42.Vasile Paul, Asimetria strategică –riscuri, ameninţări şi conflicte asimetrice,Editura D.B.H., Bucureşti, 2001

43.Văduva Gheorghe, Războiul asimetric şi noua fizionomie a conflictualităţiiarmate, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“, Bucureşti,2007

44. Văduva Gheorghe, Dinu Mihai –Ştefan, Crizele politico-militare aleînceputului de mileniu, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2005

45.Văduva Gheorghe, Terorismul contemporan – Factor de risc la adresasecurităţii şi apărării naţionale, în condiţiile statutului României de membruNATO, Ed. UNAP, 2005

3. Internet

http://www.lumea.ro http://www.ro.wikipedia.org www.cia.gov/terrorism http://www.studiidesecuritate.ro http://www.romaniainlume.ro www.stratisc.org http://www.lewrockwell.com/lind/lind26.html