Scopul PASET este de a promova şi susţine participarea celor mai vulnerabili tineri (14-30 ani), în viaţa social-economică a comunităţii şi în activităţi ce vor contribui la abilitarea lor, prin intermediul unui pachet integrat de servicii şi oportunităţ
Guvernul Republicii Moldova
Fondul Japonez de Dezvoltare Socială (JSDF)
Banca Mondială
UNICEF
USAID
RAPORT
privind implementarea proiectului
Abilitarea socio-economică a tineretului
1 ianuarie - 31 martie 2009
Chişinău - 2009
Scopul PASET este de a promova şi susţine participarea celor mai vulnerabili tineri (14-30 ani), în viaţa social-economică a comunităţii şi în activităţi ce vor contribui la abilitarea lor, prin intermediul unui pachet integrat de servicii şi oportunităţi adresate tinerilor din regiunile selectate.
Obiectivele specifice ale PASET
(i) Sporirea numărului tinerilor vulnerabili (14-30 ani) care au acceptat practicile pozitive sociale în urma serviciilor inovatoare prestate prin intermediul proiectului;
(ii) Consolidarea capacităţilor prestatorilor publici şi privaţii de servicii pentru tineret (ONG/OC) şi a factorilor de decizie în prestarea de servicii celor mai vulnerabile şi izolate categorii de tineri şi tinere, precum şi oferirea serviciilor într-o manieră participativă, conform necesităţilor şi intereselor tinerilor;
(iii) Sporirea numărului de micro-întreprinderi viabile create de persoane tinere (18-30 ani), care înainte de iniţierea afacerii nu aveau cunoştinţe şi abilităţi în domeniul antreprenoriatului şi nici gaj pentru primirea creditului.
Beneficiari direcţi
Adolescenţi şi tineri (14-30 ani) din regiunile selectate de către proiect, cu un accent sporit pe categoriile cele mai dezavantajate de tineret: tinerii din mediul rural şi orăşelele mici; tinerii din familiile vulnerabile şi sărace (inclusiv părinţii tineri); tinerii şomeri; tinerii care nu au absolvit nivelul secundar (clasa a 9-a).
Beneficiari indirecţi
· Familiile tinerilor (ex. părinţii adolescenţilor);
· Comunităţile (mai puţine posibilităţi de comportament riscant al tinerilor);
· Guvernul şi APL: posibilităţi pentru beneficii economice (ex. mai multe oportunităţi de angajare şi auto-angajare vor fi oferite tinerilor); posibilităţi de reducere a cheltuielilor (ex. cheltuieli ce ţin de delicvenţa juvenilă, sănătatea publică: cum ar fi prevenirea alcoolismului în mediul tinerilor);
· Societatea civilă ce lucrează cu şi pentru tineret
Notă: Banca Mondială a prelungit termenul limită de implementare a Grantului JSDF „Abilitarea Socio-Economică a Tineretului prin Dezvoltarea Afacerilor şi Prestarea Serviciilor Sociale Inovatoare” (TF054222) şi re-alocarea mijloacelor din cadrul Grantului.
În conformitate cu scrisoarea din 30 iulie 2008, prin care s-a solicitat Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare să prelungească termenul limită al grantului sus-menţionat, Banca a stabilit data de 31 decembrie 2009 drept dată finală pentru scopurile menţionate în Secţiunea 4.03 a Acordului de grant dintre Republica Moldova şi Banca Mondială din 6 decembrie 2004, contrasemnat la 16 decembrie 2004.
Extinderea proiectului a fost posibila graţie lansării proiectului UNICEF „Dezvoltarea afacerilor pentru abilitarea economică a tineretului în Republica Moldova” (etapa II, PASET ). Acest proiect are ca obiectiv susţinerea tineretului cu vârstă între (18-30 ani) din toate zonele rurale şi oraşele mici ale ţării (cu excepţia Chişinău şi Bălţi) în activităţi ce ar duce la abilitarea socio-economică a acestora prin intermediul lansării afacerilor economice şi prestarea serviciilor în comunităţi.
Obiectivele acestui proiect sunt:
(i) Către sfârşitul anului 2008, 61 afaceri economice gestionate de tineret vor fi create şi vor fi operaţionale;
(ii) Capacităţile instituţionale şi umane cu privire la egalitatea genurilor vor fi consolidate, astfel fiind asigurate oportunităţi egale de lansare a afacerilor atât pentru fete / femei cît şi pentru băieţi / bărbaţi;
(iii) Un concept cu privire la crearea unui fond rulant pentru dezvoltarea afacerilor pentru tineri va fi elaborat către sfârşitul anului 2008, în baza experienţei acumulate de pe urma implementării proiectelor în domeniu.
Componenta A: Program de susţinere a iniţiativelor societăţii civile şi activităţi de outreach
În cadrul acestei componente au fost realizate următoarele activităţi:
(i) Program competitiv de granturi pentru Consiliile Locale ale Copiilor şi Tinerilor;
Contracte semnate cu 20 Consilii Locale ale Copiilor şi Tinerilor - beneficiare de granturi mici
Pe parcursul perioadei de raportare au fost semnate 20 noi contracte cu Consiliile Locale ale Copiilor şi Tinerilor în cadrul programului de granturi mici pentru activităţi de antreprenoriat social. Contractele au fost autorizate de viceministrul educaţiei şi tineretului, dna Galina Bulat. 20 CLT, beneficiare de granturi, reprezintă 16 raioane (Drochia, Dubăsari, Soroca, Şoldăneşti, Glodeni, Ialoveni, Briceni, Floreşti, Teleneşti, Ungheni, Basarabeasca, Făleşti, Donduşeni, Criuleni, Rezina, Sîngerei). (Anexa 1_20 Contracte_CLT)
Suma granturilor acordate pentru 20 CLT-ri, conform contractelor, constituie 141206 MDL. Un grant în mediu atinge valoarea de 7065,3 MDL. Contribuţia locală (APL + Agenţii economici + societatea civilă) reprezintă 76499 MDL. Cea mai semnificativă contribuţie locală constituie 15200 MDL. Două din cele douăzeci proiecte beneficiare vor fi implementate fără suportul financiar al administraţiei locale. În mediu, contribuţia locală nu depăşeşte 3825 MDL. La finele trimestrului 1, 2009, 85% din valoarea granturilor în sumă de 119 930 MDL au fost debursate pentru implementarea activităţilor conform proiectelor. (Anexa 2_Debursarea granturilor_CLT)
Conform domeniilor de activitate, 2 CLT-ri implementează proiecte în domeniul cetăţeniei active, 3 CLT-ri implementează promovează un mod sănătos de viaţă, 4 organizează activităţi de comunicare (din care 3 CLT-ri vor lansa radiouri şcolare); 8 CLT-ri implementează activităţi de mediu şi 3 CLT-ri – activităţi sportive.
Atelier de lucru “Eficienţă şi rezultate – parteneriat durabil între CLT şi APL”
Implementarea programului de granturi mici a startat cu un atelier de lucru “Eficienţă şi rezultate – parteneriat durabil între CLT şi APL”, care a fost realizat la data de 11 februarie 2009 în incinta Cantinei Aparatului Guvernului. Obiectivul major al acestui atelier a constituit dezvoltarea capacităţilor coordonatorilor adulţi în ceea ce priveşte implementarea proiectelor, raportare, colectarea indicatorilor, şi implicarea activă a tinerilor in activităţile CLT-lor. 20 coordonatori adulţi au fost prezenţi la eveniment. Agenda atelierului de lucru a conţinut următoarele subiecte: prezentarea proiectului, informaţie succintă despre profilul CLT-lor, raportare, si indicatorii ce necesită a fi colectaţi. Atelierul a fost unul de succes, coordonatorii au primit toată informaţia cu privire la implementarea activităţilor, primind şi răspunsuri la toate întrebările legate de proiecte. (Annex 3_Lista participanţilor_Atelier de lucru)
Supervizarea activităţilor realizate de CLT-ri
Pe parcursul perioadei de raportare a fost urmărită activitatea tuturor celor 47 CLT-ri care beneficiază de granturi din partea PASET (inclusiv cele 27 CLT-ri care au semnat contracte in 2008). CLT-le au primit consultanţă privind activităţile desfăşurate, deficienţele întâmpinate, asistenţă în elaborarea rapoartelor narative intermediare şi finale şi rapoartelor finale. Au fost realizate peste douăzeci şi cinci vizite de Monitorizare şi Evaluare de către 5 consultanţi regionali în M&E. Echipa a realizat interviuri cu consilierii tineri, coordonatorii adulţi şi reprezentanţii APL. Chestionarele conţin întrebări de tip: informaţii despre CLT, date despre membrii CLT, realizarea proiectelor, implicarea tinerilor în activităţi, relaţiile CLT cu organizaţiile partener de implementare a proiectelor, relaţiile de colaborare cu autorităţile locale etc. Rapoartele de Monitorizare şi Evaluare cu privire la activitatea a 47 CLT-ri beneficiare de granturi mici din cadrul PASET vor fi elaborate până la finele lunii aprilie 2009. (Annex 4_ M&E Questionnaires_LYCs)
(ii) outreach, promovare şi comunicare:
Istorii de succes despre realizările CLT-lor
În vederea mediatizării rezultatelor Programului de Granturi Mici al CLT, în perioada raportată, pe link-ul proiectului http://www.capmu.md/?a=1&id=61 a fost publicată una din istoriile de succes ale Programului. Istoria relevă rezultatele pozitive ale mobilizării membrilor CLT din s. Lozova, r. Străşeni în procesul de implementare a proiectului „Tinerii şi ideea de afacere în favoarea sănătăţii, prin fitoterapie”.
Impactul acestui proiect vine să susţină realizarea obiectivelor generale ale PASET. În acest sens, membrii CLT au reuşit să consolideze parteneriatul cu APL, instituţiile socio-educative şi agenţii economici din comunitate. În cadrul proiectului, tinerii în colaborare cu profesorii din cadrul liceului au reuşit eficient să transmită semenilor cunoştinţe utile despre modul sănătos de viaţă prin promovarea medicinei naturiste, precum şi să formeze abilităţi de colectare de fonduri, iniţiere a activităţilor antreprenoriale la nivel local. Unul din rezultatele importante ale proiectului se reflectă în atitudiea tolerantă şi empatică pe care şi-au creat-o tinerii fată de persoanele dezavantajate din comunitate. Cei 30 de tineri, membri ai CLT, profesori, medici şi voluntari au colectat peste 27 kg de plante medicinale, reuşind să suplinească bugetul proiectului cu 4200 lei, precum şi să distribuie o parte din acestea celor 28 persoane din localitate care se confruntă cu probleme grave de sănătate.
Complexitatea proiectului a derivat din combinarea reuşită a activităţilor instrctiv-educative cu cele de comunicare, lucru în echipă şi de ordin cultural-artistic, ceea ce a determinat calificarea proiectului ca fiind unul inovator şi cu lecţii de învăţat. Pe pagina web a MET, componenta PASET, rubrica Programul de Granturi Mici al Consiliilor Locale ale Tinerilor - Rezultate în detalii, periodic vor fi plasate şi alte istorii de succes ale CLT din cele 47 care la moment sunt beneficiari ai Programului de Granturi Mici al CLT. (Anexa 5_ Istorie de succes CLT_Lozova_Straseni)
Componenta B: Dezvoltarea afacerilor pentru abilitarea economică a tinerilor
Pe parcursul primului trimestru 2009 Agenţiile de Dezvoltare (ACA, MEGA, CCA, CDR) şi-au axat activităţile asupra realizării campaniilor promoţionale, stagiilor de instruire regionale în domeniul Dezvoltării Afacerilor şi acordarea asistenţei în elaborarea planurilor de afaceri şi intermedierii creditelor cu IFP
Campanii promoţionale
Pe parcursul perioadei de raportare au fost realizate 88 campanii promoţionale în următoarele raioane ale Republici Moldova: Edineţ, Briceni, Ocniţa, Soroca, Drochia, Floreşti, Donduşeni, Ştefan Voda, Cahul, Cantemir, Cimişlia, Leova, Taraclia, Singerei, Falesti, Ungheni. 1195 tineri au participat în cadrul promovărilor şi au fost informaţi despre proiect, beneficiile acestuia şi cerinţele de participare.
Pe parcursul lunilor octombrie 2008 - martie 2009 AD-le în total au organizat 291 campanii promoţionale în 34 raioane, inclusiv mun. Chisinau. Beneficiarii campaniilor de promovare sunt 4159 tineri şi adulţi care au primit informaţii despre cerinţele de participare la proiect şi beneficiile acestuia. Mai jos sunt prezentate localităţile unde au fost demarcate promovările.
Tabel 1.Campanii de promovare realizate în Tr. IV 2008 şi Tr.1 2009.
Raion
2008
2009
Total campanii de promovare
Total participanţi
Trimestrul IV
Trimestrul I
Campanii de promovare
Participanţi
Campanii de promovare
Participanţi
Glodeni
4
65
4
65
Rîşcani
10
134
10
134
Sîngerei
11
78
11
78
Făleşti
7
58
7
58
Ungheni
2
34
11
177
13
211
Nisporeni
10
130
10
130
Călăraşi
11
140
11
140
Briceni
10
151
5
76
15
227
Edineţ
10
156
4
60
14
216
Ocniţa
10
157
6
89
16
246
Soroca
13
201
13
201
Drochia
6
89
6
89
Floreşti
5
75
5
75
Donduşeni
2
28
2
28
Ştefan Vodă
4
55
4
55
Cahul
12
224
5
92
17
316
Cantemir
10
174
2
21
12
195
Căuşeni
10
169
10
169
Cidîr-Lunga
5
62
5
62
Cimişlia
4
60
2
24
6
84
Comrat
7
90
7
90
Hînceşti
2
28
2
28
Leova
6
71
1
29
7
100
Taraclia
5
65
4
43
9
108
Anenii Noi
6
93
6
93
Mun.Chişinău
5
37
5
37
Criuleni
9
166
9
166
Dubasari
7
92
7
92
Ialoveni
8
108
8
108
Orhei
14
144
14
144
Rezina
6
88
6
88
Şoldăneşti
8
107
8
107
Teleneşti
5
96
5
96
Străşeni
7
123
7
123
Total
203
2964
88
1195
291
4159
Stagii de instruire regionale in domeniul Dezvoltării Afacerilor
Pe parcursul Tr. 1, 2009 au fost realizate 11 stagii de intuire regionale în următoarele raioane ale ţării: Floreşti, Ştefan Vodă, Edineţ, Sîngerei, Făleşti, Nisporeni, Străşeni, Cahul, Leova, Comrat. În cadrul acestor stagii au fost instruiţi 190 tineri participanţi ai proiectului, care au acumulat cunoştinţe în domeniul managementului organizaţional, marketing, bazele contabilităţii, producere, şi elaborarea planurilor de afaceri, etc.
De la începutul perioadei de instruire, noiembrie 2008 martie 2009 au fost realizate 28 stagii de instruiri regionale în cadrul cărora au fost instruiţi 447 tineri (283 băieţi şi 164 fete) din 28 raioane ale Moldovei (inclusiv Chişinău). Toţi tinerii care au frecventat stagiile de instruire manifestau interes sporit în vederea lansării unei afaceri. Stagiile de instruire au durat 3 zile.
De menţionat că deşi grupurile de instruire au fost în majoritate ne-omogene ca nivel de cunoştinţe, experienţe practice sau statut social al participanţilor, totuşi, s-a reuşit abordarea complexă a tematicilor expuse, fiind posibilă reflectarea cazuistică a diferitor aspecte ce ţin de desfăşurarea activităţilor economice. Pe parcursul sesiunilor de instruire tinerii au dat dovadă de maxim interes şi receptivitate, iar reflectarea practicilor antreprenoriale prin prisma propriilor idei de afaceri, a reprezentat un factor motivant pentru potenţialii antreprenori. Participanţii au apreciat materialele didactice primite şi durata intuirilor, deşi tinerii care deţineau cunoştinţe limitate sau nu avea deloc cunoştinţe în domeniul economic au menţionat necesitatea mai multor instruiri pe subiecte mai specifice precum: contabilitate, marketing.
Tinerii au avut posibilitate, în cadrul instruirilor, să deducă aplicabilitatea diferitor idei de afaceri, din perspectiva succeselor şi riscurilor care îi pot influenţa dezvoltarea. În concluzie, este elucidat impactul pozitiv al procesului de instruire şi se mizează pe aplicarea cunoştinţelor obţinute în practică. Tinerii care au beneficiat de instruiri şi a căror planuri de afaceri vor fi aprobate spre finanţare de către IFP vor beneficia de asistenţă post creare care va conţine consultanţă tematică, instruiri, şi vizite de M&E în teren.
Planuri de afaceri elaborate
AD-le au elaborat 50 planuri de afaceri, dintre care aproximativ 30 au fost acceptate de IFP.
Tabelul 2 Planuri de afaceri elaborate pe parcursul Tr. 1, 2009
#
AD
Raion
Localitate
Beneficiar
Afacerea
Fondator
Tipul de activitate
1
CCA
Glodeni
Cuhnesti
Ureche Alina
II "Ureche Alina"
1
Salon de frumuseţe
2
CCA
Glodeni
Ustia
Crudu lilia
II "Crudu Lilia"
1
Servicii de transport
3
CCA
Glodeni
Iabloana
Bodean Aureliu
GT "Bodean Aureliu"
1
Agricultura / echipament tehnic
4
CCA
Riscani
Zaicani
Popencu Galaction
GT "Popencu Galaction Vasile"
1
Agricultura / echipament tehnic
5
CCA
Riscani
Varatic
Stanescu Danisiela
GT "Stanescu Danisiela Victor"
1
Agricultura/ microbus
6
CCA
Riscani
Varatic
Ropot Natalia
GT "Ropot Natalia Boris"
1
Agricultura/seră
7
CCA
Riscani
Riscani
Garasciuc Diana
II "Garaşciuc Diana"
1
Salon de frumuseţe
8
CCA
Ungheni
Manoilesti
Glodeanu Vladislav
GT "Glodeanu Vladislav Anatolii"
1
Agricultura / plantarea unei livezi
9
CCA
Calarasi
Pituşca
Pituşcan Petru
SRL "Petropit-Agro"
1
Producerea furajelor combinate
10
CCA
Singerei
Chiscareni
Spinu Andrei
GT "Spinu Andrei Nicolae"
1
Apicultură
11
CCA
Falesti
Falesti
Svediuc Serghei
SRL "VERLAXI - PRIM"
1
Comerţ
12
CCA
Falesti
Falesti
Vasian Nicolae
SRL "Trimobil Grup"
1
13
CCA
Falesti
Falesti
Muruziuc Nadejada
II "Muruziuc Nadejda"
1
Magazin alimentar
14
CCA
Nisporeni
Balauresti
Buza Valeriu
GT "Buza Valeriu Ion"
1
Producerea legumelor în seră
15
CCA
Calarasi
Sipoteni
Dragancea Vadim
SRL "Agroservad”
1
Agricultura/ microbus
16
CDR
Stefan Voda
Tudora
Rosca Ana
SRL “Terra Arb Group”
4
Producerea şi comercializarea arborilor decorativi
17
CDR
Briceni
Larga
Mititelu Ludmila
II “Mititelu Ludmila”
1
Comerţ
18
CDR
Drochia
Drochia
Golban Vadim
II “Golban Vadim”
1
Producerea materialelor de construcţie
19
CDR
Floresti
Ciutulesti
Stologan Marin
II “Stologan Marin”
1
Producerea mobilei
20
CDR
Stefan Voda
Carahasani
Gomeniuc Mihail
II “Gomeniuc Mihail”
1
Producerea fortranului
21
CDR
Drochia town
Ursachi Elena
II “Ursachi Elena”
1
Comercializarea pieselor auto
22
MEGA
Hincesti
Boghiceni
Donea Svetlana
II “Donea Svetlana”
1
Producerea legumelor în seră
23
MEGA
Hincesti
Boghiceni
Donea Ion
II “Donea Ion”
1
Creşterea iepurilor
24
MEGA
Causeni
Tanatari
Berlinschi Ion
GT “Berlinschi Ion Ion”
1
Transportarea legumelor şi cerealelor
25
MEGA
Causeni
Tanatari
Berlinschi Roman
SRL “Romeocom-Design”
1
Servicii de publicitate
26
MEGA
Hincesti
Tocuz
Puica Ion
GT “Puica Ion - Tocuz”
1
Producerea şi comercializarea uleiului de floarea soarelui
27
MEGA
Hincesti town
Dubceac Marina
SRL “Ariana Trans”
1
Servicii de transport
28
MEGA
Hincesti
Mingir
Bozianu Mihail
II “Bozianu Mihail”
1
Apicultură
29
MEGA
Hincesti town
Arbuz Dionisie
SRL “Radenauto”
1
Servicii Taxi
30
MEGA
Causeni
Tanatari
Berlinschi Ion
II “Berlinschi Ion”
1
Frizerie
31
MEGA
Causeni
Chircaiesti
Cislari Victor
GT “Cislari Victor Ilie - Chircaiesti”
1
Servicii agricole mecanizate
32
MEGA
Leova town
Profir Igor
II “Profir Igor”
1
Fitness (echipament sportiv)
33
MEGA
Cantemir
Tartaul
Eftodi Valeriu
GT “Eftodi Valeriu”
1
Producerea legumelor în seră
34
MEGA
Cantemir
Visniovca
Topal Maria
II “Topal Maria”
1
Creşterea porcinelor
35
MEGA
Leova town
Badarau Alexandru
SRL “Alexol-Consult”
1
Servicii de contabilitate
36
MEGA
Comrat
Dezginja
Chiciuc Ivan
II “Chiciuc Ivan”
1
Servicii de transport
37
MEGA
Comrat town
Avramov Alexandr
SRL “YOL ARABA TUR”
1
Servicii Taxi
38
MEGA
Comrat town
Carabadjac Piotr
II “Carabadjac Piotr”
1
Creşterea ciupercilor
39
ACA
Ialoveni
Razeni
Nicula Sergiu
II “Nicula Sergiu”
1
Servicii stomatologice
40
ACA
Anenii Noi town
Bondari Andrei
II “Bondari Andrei”
1
Fitness (echipament sportiv)
41
ACA
Rezina
Preciste
Belibov Anatolie
SRL “Rural Consulting”
1
Producerea articolelor din PVC
42
ACA
Anenii Noi
Chetrosu
Doloscan Sergiu
SRL “Bramac Com”
1
Comerţ
43
ACA
Rezina
Papauti
Stoler Mariana
II “Stoler Mariana”
1
Centru de informare şi instuire
44
ACA
Orhei
Seliste
Alexandru Lilian
SRL “Lozidin”
1
Internet café
45
ACA
Orhei
Lucaseuca
Pascaru Octavian
II “Pascaru Octavian”
1
Internet café
46
ACA
Ialoveni
Rusesti
Catanoi Mihail
II “Catanoi Mihail”
1
Creşterea iepurilor
47
ACA
Telenesti
Banesti
Popovici Sergiu
SRL “Serpavis”
1
Producerea articolelor din PVC
48
ACA
Anenii Noi
Gura Bicului
Pislaru Denis
GT “Pislaru Denis”
1
Producerea articolelor din PVC
49
ACA
Straseni town
Bahna Svetlana
SRL “Decorator grup”
1
Producerea articolelor din lut
50
ACA
Chisinau mun.
Ciorescu
Popovici Petru
SRL “Prosolid Grup””
1
Producerea fortranului
Pe parcursul perioadei de raportare au fost finanţate 3 afaceri. Creditarea a fost efectuată de către IFP - FinComBank:
1) GT “Stanescu Danisiela Victor” localizată în Riscani, Varatic. Scopul afacerii: producerea şi comercializarea producţiei agricole. Echipament procurat: un microbus “Mercedes” pentru transportarea producţiei agricole la pieţele locale şi regionale. Valoarea investiţiei-100000 MDL (credit bancar: 40 000 MDL; grant: 50 000 MDL şi contribuţia personală: 10 000MDL). Rata dobânzii – 15,50%, perioada de rambursare 4,3 ani şi perioada de graţie 5 luni.
2) II “Crudu Lilia” localizată în Glodeni, Ustia. Scopul afacerii: servicii transport pentru pasageri, rutele: Ustia-Glodeni şi Ustia – Falesti. Echipament procurat: 2 autobuze mâna a doua “LAZ”. Valoarea investiţiei 100 000 MDL credit bancar: 40 000 MDL; grant: 50 000 MDL şi contribuţia personală: 10 000MDL). Rata dobânzii – 15,50%, perioada de rambursare 4,3 ani şi perioada de graţie 6 luni.
3) GT “Popencu Galaction Vasile” localizată în Riscani, Zaicani. Scopul afacerii: producerea legumelor şi prestarea serviciilor mecanizate în agricultură. Echipament procurat: tractor mâna a doua “MTZ-80” şi pompă Honda WH 20K1. Valoarea investiţiei 100 000 MDL credit bancar: 40 000 MDL; grant: 50 000 MDL şi contribuţia personală: 10 000MDL). Rata dobânzii – 15,50%, perioada de rambursare 4,3 ani şi perioada de graţie 7 luni.
Tabelul 2 Locuri de muncă create şi salariul mediu
Afaceri creditate
Manager
Nr. De locuri de muncă ce vor fi create
Salariul mediu lunar (MDL)
GT “Stanescu Danisiela Victor”
F
1
1720
II “Crudu Lilia”
F
4
1800
GT “Popencu Galaction Vasile”
B
1
2500
În rezultatul lansării acestor 3 afaceri, comunităţile vor beneficia de:
· Noi locuri de muncă
· Noi contribuţii la bugetele locale
· Acces la servicii şi noi beneficii pentru cetăţeni (crearea a două rute locale [Ustia-Glodeni şi Ustia-Falesti], oportunităţi pentru business-ul agricol)
· Produse agricole de calitate înaltă
Alte 7 noi planuri de afaceri a fost evaluate către Directoratul Liniei de Credit şi vor fi finanţate în luna aprilie curent:
1) SRL „Ade Compact Grup” localizat în Ialoveni, Varatic. Scopul afacerii: producerea materialelor de construcţie. Valoarea investiţiei 103665 MDL (credit bancar: 41 500 MDL; grant: 51 765 MDL şi contribuţia personală: 10 400MDL). Rata dobânzii – 18,35%, perioada de rambursare 3,5 ani şi perioada de graţie 6 luni. IFP – Moldova Agroindbank.
2) II „Bondari Andrei” localizată în or. Anenii Noi. Scopul afacerii: prestarea serviciilor. Echipament ce va fi procurat: echipament sport şi pentru fitness. Valoarea investiţiei 101636 MDL (credit bancar: 40 654 MDL; grant: 50 818 MDL şi contribuţia personală: 10 164 MDL). Rata dobânzii – 18,55%, perioada de rambursare 3 ani şi perioada de graţie 4 luni. IFP – Moldova Agroindbank.
3) SRL „Bramac Com” localizată în Anenii Noi, Chetrosu. Scopul afacerii: comerţ. Echipament ce va fi procurat: utilaj frigorific. Valoarea investiţiei 160 166 MDL (credit bancar: 42 074 MDL; grant: 52 592 MDL şi contribuţia personală: 65 500 MDL) Rata dobânzii – 17,50%, perioada de rambursare 4,5 ani şi perioada de graţie 6 luni. IFP – Moldova Agroindbank
4) GT „Spinu Andrei Nicolae” localizată în Singerei, Chiscareni. Scopul afacerii: apicultură. Echipament ce va fi procurat: stupi pentru albine. Valoarea investiţiei 100000 MDL (credit bancar: 41 500 MDL; grant: 51 765 MDL şi contribuţia personală: 10 400MDL). Rata dobânzii – 16,05%, perioada de rambursare 4,3 ani şi perioada de graţie 6 luni. IFP – Moldova Agroindbank
5) SRL „MARDIPROD” localizată în mun. Chisinau, Sîngera. Scopul afacerii: producerea şi comercializarea plasei din metal. Echipament ce va fi procurat: utilaj. Valoarea investiţiei 103800 MDL (credit bancar: 41 500 MDL; grant: 51 900 MDL şi contribuţia personală: 10 400MDL). Rata dobânzii – 16,80%, perioada de rambursare 3 ani şi perioada de graţie 6 luni. IFP – Moldova Agroindbank
6) GT „Pislari Denis” localizată în Anenii Noi, Gura Bîculuii. Scopul afacerii: producerea legumelor şi prestarea serviciilor mecanizate în agricultură. Echipament ce va fi procurat: tractor mâna a doua “MTZ-80”. Valoarea investiţiei 104000 MDL (credit bancar: 41 600 MDL; grant: 52 000 MDL şi contribuţia personală: 10 400 MDL). Rata dobânzii – 17,80%, perioada de rambursare 2,75 ani şi perioada de graţie 1 lună. IFP – Moldova Agroindbank.
7) GT “Ropot Natalia” localizată in Riscani, Varatic. Scopul afacerii: producerea legumelor. Echipament ce va fi procurat: sistem de irigare prin picurare. Valoarea investiţiei 102 190 MDL (credit bancar: 40 876 MDL; grant: 51 114 MDL şi contribuţia personală: 10 200 MDL). Rata dobânzii – 15,05%, perioada de rambursare 2,6 ani şi perioada de graţie 5 luni. IFP – FinComBank. (Anexa 6_ 4 Rapoarte de progress_1 Tr.2009_AD-le)
Contrîngeri
Problema de bază cu care s-au confruntat tinerii antreprenori ţinea de gajul solicitat de instituţiile financiare participante în cadrul proiectului. Instituţiile bancare solicitau gaj pentru întreaga sumă a investiţiei, atât pentru porţiunea de credit cât şi pentru porţiunea de grant, in pofida clauzelor din propunerea de proiect care stipulează că: “Grantul investiţional este utilizat pentru suplinirea capitalului propriu, adică, va fi utilizat pentru investiţii – procurarea activelor, care mai târziu vor fi puse în gaj cu scopul de a obţine împrumuturi de la IFP respectivă. IFP vor solicita gaj doar pentru porţiunea de credit.”
Această condiţie a fost impusă de IPF, dat fiind faptul că Directoratul Liniei de Credit a solicitat IFP rambursarea porţiunii de grant în cazul: „rambursării înainte de termen a împrumutului, neimplementării proiectului şi a afacerii preconizate şi în cazul eşecului de rambursare la termen a sumei împrumutului, întârzierilor de plăţi fiind de mai mult de 5 zile lucrătoare. În aceste cazuri suma grantului primită urma să fie restituită de beneficiar către IFP, care la rândul său va restitui prompt această sumă către DLC. DLC va utiliza sumele rambursate pentru completarea fondului circulant deja format al RISP2, care este disponibil pentru refinanţarea de noi subîmprumuturi ale beneficiarilor PASET2, selectaţi conform cerinţelor RISP2, astfel asigurând continuitatea durabilă a Proiectului” (Vedeţi Anexa_Amendamentul nr.1 din 9 decembrie 2008 la Acordul de Împrumut Subsidiar nr. 1-r RISP2 din 05.10.2007).
Aceste condiţii au tergiversat foarte mult implementarea proiectului, dat fiind faptul că beneficiarii proiectului se confruntau cu dificultăţi în ceea ce priveşte partea de gaj solicitată de IFP, precum şi au generat foarte multe nemulţumiri atât din partea beneficiarilor cât şi a donatorilor.
Această constrângere a fost soluţionată drept urmare a şedinţelor cu reprezentanţii comunităţii donatorilor, ministerelor şi instituţiilor financiare. Astfel au fost introduse câteva modificări la Amendamentul nr. 1 din 9 decembrie 2008 la Acordul de Împrumut Subsidiar nr. 1-r RISP2 din 05.10.2007 semnat între Ministerul Finanţelor şi Instituţiile Financiare Participante la Programul Băncii Mondiale, UNICEF, USAID „Dezvoltarea afacerilor pentru abilitarea economică a tineretului din Moldova”, care stipulează:
1. Grantul investiţional este utilizat pentru suplinirea capitalului propriu, adică, va fi utilizat pentru investiţii – procurarea activelor, care mai târziu vor fi puse în gaj cu scopul de a obţine împrumuturi de la IFP respectivă. IFP vor solicita gaj doar pentru porţiunea de credit.
2. Beneficiarul este responsabil să ramburseze porţiunea de grant în cazul nerespectării condiţiilor programului şi utilizării inadecvate a fondurilor. În aceste condiţii beneficiarul va restitui porţiunea de grant la IFP, care va aduce la cunoştinţă DLC despre rambursarea acestor fonduri, care ulterior, vor completa fondul circulat RISP2 al DLC.
3. IFP va întocmi şi semna cu beneficiarul un acord de grant în care beneficiarului i se vor aduce la cunoştinţă situaţiile în care va fi obligat să restituie porţiunea de grant. IFP nu va fi responsabilă de colectarea porţiunii de grant, aceasta fiind obligaţia directă a beneficiarului, de returnare a sumei grantului la IFP timp de 1 lună de la identificarea acestor neconformităţi. Agenţiile de Dezvoltare contractate de program vor fi responsabile de monitorizarea şi evaluarea proiectelor finanţate în cadrul PASET 2, astfel asigurând o supraveghere a proiectelor finanţate şi identificarea oricăror neconformităţi.
4. În cazul sistării sau falimentării afacerii, IFP va fi responsabilă doar de recuperarea porţiunii de credit de la beneficiar, dar nu şi de recuperarea porţiunii de grant acordată de donatori, care a fost plasată drept gaj în scopul obţinerii subîmprumului de la IFP. (Vedeţi anexată_ Modificarea nr. 1 la Amendamentul nr. 1 din 9 decembrie 2008 la Acordul de Împrumut Subsidiar nr. 1-r RISP2 din 05.10.2007)
Patru instituţii financiare (Banca de Economii, Moldova Agroindbank, Fincombank, Moldincombank) au semnat modificările. Modificarea amendamentului va duce cu siguranţă la accelerarea lansării noilor afaceri gestionate de tinerii din zonele rurale ale ţării.
Studiu cu privire la „Evaluarea impactului socio-economic ale afacerilor create cu suportul proiectului”
În vederea realizării acestui studiu au fost elaboraţi termenii de referinţă pentru contractarea unei companii de consultanţă. Acest studiu va fi realizat în perioada august – octombrie 2009.
La baza acestui studiu rezidă două mari obiective: (a) Evaluarea impactului socio-economic al afacerilor lansate cu suportul proiectului; şi (b) Evaluarea mecanismului financiar aplicat în cadrul proiectului.
Compania de consultanţă va realiza următoarele sarcini:
· Elaborarea chestionaului ce va fi aplicat întru colectarea datelor pentru studiul de imapct al afacerilor PASET;
· Aplicarea chestionarului pentru colectarea informaţiei de la cele aproximativ 60 afaceri ce vor fi lansate cu suportul proiectului în vederea realizării studiului;
· Organizarea a patru Focus Grupuri pentru a discuta în profunzime cu antreprenorii activităţile economice realizate la nivel local;
· Elaborarea raportului cu privire la evaluarea impactului socio-economic ale afacerilor create cu suportul PASET. (Anex 9_TOR_Studiu de evaluare)
Activităţi planificate pentru Tr. 2, 2009
· Acordarea asistenţei beneficiarilor proiectului în elaborarea planurilor de afaceri
· Continuarea intermedierii creditelor cu Institutţiile Financiare Participante la proiect
· Asistenţă post creare afacerilor lansate în cadrul proiectului
· Realizarea vizitelor de monitorizare şi evaluare a afacerilor create
· Procurarea serviciilor de consultanţă pentru realizarea studiului cu privire la „Evaluarea impactului socio-economic ale afacerilor create cu suportul proiectului”
Componenta C: Dezvoltarea şi utilizarea capacităţilor gender în activităţile de tineret
Au fost elaboraţi şi aprobaţi termenii de referinţă pentru contractarea unui consultant internaţional, expert în domeniul gender pentru realizarea unei instruiri pentru formatorii naţionali şi locali.
Consultantul internaţional va fi responsabil de realizarea următoarelor sarcini:
· Elaborarea unei curricule pentru Formarea de Formatori în domeniul gender, tehnicile de prezentare a factorului uman în strategiile de tineret şi asigurării de oportunităţi egale de angajare în câmpul muncii şi asigurării de oportunităţi egale atât pentru fete / femei şi bărbaţi / băieţi;
· Elaborarea suportului de curs pentru formatori, care îi va ajuta să organizeze şi să aplice informaţia şi tehnicile de instruire în activităţi similare de instruire.
· Realizarea şi facilitarea cursului de Formare pentru Formatori pentru aproximativ 20 formatori locali şi naţionali;
· Evaluarea treningului realizat. (Anexa 10_TOR_TOT Gender)
Componenta D: Evaluarea şi monitorizarea participativă a activităţilor de tineret
Pe parcursul perioadei de raportare a fost completată baza de date MIS pentru componentele A (Linii de Grant), B (Dezvoltare Economică), D (Evaluarea şi monitorizarea participativă a activităţilor de tineret) şi E (Implicarea reprezentanţilor regionali de tineret şi auditul proiectului), cu excepţia indicatorilor pentru componenta C (Dezvoltarea Capacităţilor Gender) aceştia urmând a fi incluşi în baza de data ca rezultat al desfăşurării activităţilor preconizate în trimestrul II 2009.
În procesul de prelucrare şi compilare a datelor cu referire la componenta socială a proiectului, au fost analizate rapoartele consultanţilor regionali care au monitorizat activităţile ONG-lor, CRT-lor pentru primul trimestru al anului 2008. Datele extrase au fost racordate la conţinutul chestionarelor de evaluare completate de către consultanţi pentru fiecare ONG sau CRT în parte.
Datele colectate au reflectat în mare parte rezultatele proiectului pentru anul 2008 şi parţial 2007, 2009. Actualitatea datelor reflectate în setul de indicatori se va considera valabila pentru perioada primului trimestru al anului 2009. În următorul trimestru se planifică re-completarea sistemului, reieşind din progresul sesizat pentru unele componente ale proiectului.
Reieşind din faptul că în această perioadă a fost efectuată prima completare a bazei de date, în sistem au survenit modificări de îmbunătăţire atât din punct de vedere tehnic (introducere de formule) cît şi din punct de vedere structural (introducerea de noi indicatori sau modificarea celor integraţi deja în sistem). (Anexa 11_MIS_2008)
Componenta E: Implicarea reprezentanţilor regionali de tineret (focal points) în implementarea PASET, auditul Grantului
În perioada de raportare consultanţii regionali au realizat peste 20 vizite de monitorizare şi evaluare în teren pentru a colecta informaţii cu privire la desfăşurarea şi implementarea activităţilor Consiliilor Locale ale Tinerilor şi Copiilor conform proiectelor finanţate cu suportul PASET. În cadrul discuţiilor purtate cu membrii consiliilor locale ale tinerilor, coordonatorii adulţi, şi reprezentanţii APL au fost aplicate chestionare elaborate de echipa de consultanţi. Chestionarele conţin întrebări de tip: informaţii despre CLT, date despre membrii CLT, realizarea proiectelor, implicarea tinerilor în activităţi, relaţiile CLT cu organizaţiile partener de implementare a proiectelor, relaţiile de colaborare cu autorităţile locale etc. Rapoartele de Monitorizare şi Evaluare cu privire la activitatea a 47 CLT-ri beneficiare de granturi mici din cadrul PASET vor fi elaborate până la finele lunii aprilie 2009. (Anexa 4_CLT_Chestionare M&E)
ANEXE
Anexa 1_Contracte 20 CLT-ri
Anexa 2_Debursarea Granturilor_CLT
Anexa 3_Lista de participanţi_Atelier de lucru
Anexa 4_ CLT_Chestionare M&E
Anexa 5_ Istorie de succes CLT_Lozova_Straseni
Anexa 6_ 4 Rapoarte de progres_1 Tr. 2009_AD-ri
Anexa 7_Amendament nr.1, 9 decembrie 2008 la Îndrumarul de Creditare Rurală nr.1-r RISP2, 05.10.2007
Anexa 8_Modificarea nr 1 la Amendamentul nr. 1 din 9 decembrie 2008 la Îndrumarul de Creditare Rurală nr.1-r RISP2, 05.10.2007
Anexa 9_TOR_Studiu de Evaluare
Anexa 10_TOR_TOT Gender
Anexa 11_MIS_2008
PAGE
3