Download - Revista Cdi Nr. 1
CDIPS 2
Nu este deloc uşor să scrii despre ceva ce ai realizat. Ideea unei reviste nu
este nouă pentru mine. Iniţial am încercat să fac o revistă a şcolii, o revistă de
uz intern, în care să apară cele mai bune lucrări ale copiilor şi ale colegilor mei.
Apoi, am considerat util să distribuim revista şcolii în comunitate.
Acum, am simţit nevoia să editez o altă revistă, o revistă care să reflecte
activitatea Centrului de Documentare și Informare ca parte integrantă a
activităţii şcolii, prin proiectele derulate şi cele care se vor derula în noul an
şcolar, prin copiii şi profesorii care s-au implicat în proiecte sau pregătesc pe
cele viitoare, prin parteneriatele încheiate şi activităţile implementate în
comunitate. Prin editarea acestei reviste dorim să arătăm că suntem o părticică a
unui întreg şi contribuim la dezvoltarea acestui întreg prin puterea noastră, mai
mare sau mai mică, dar cu speranţa că ceea ce facem este bine, este de folos şi
este necesar.
Doresc să aduc mulţumirile mele tuturor celor care au făcut posibilă
elaborarea şi apariţia revistei: cadre didactice, conducerea şcolii și copiilor şi să
le mulţumesc pentru implicarea în activităţile Centrului de Documentare şi
Informare.
Szalay Miklos Attila
CDIPS CUPRINS 3
Cuvânt înainte 2
Cuprins 3
Proiecte educaționale în
anul școlar 2014-2015 T@ine descoperite 4
Toamna în ochi de copil 5
1 decembrie 1918 6
E ziua ta, mămico! 7
Citește și tu 8
Magia Crăciunului 9
A fost, este și va fi Eminescu … 12
Cuza și Unirea 13
Dinți sănătoși și frumoși 14
Fantezii Pascale 15
Mini proiecte pentru implicarea copiilor în comunitate 16
Personaje de poveste 17
Primar pentru o zi 18
Cartea o provocare pentru fiecare 19
Violența distruge inimi 21
Colaborator în alte proiecte
educaționale în anul școlar
2014-2015 Toamnă livezeană 47
Proiecte educaționale din
anul școlar 2013-2014 Comemorarea Holocaustului 21
Instruire de prevenire și stingere a incendiilor 22
Carnaval - Halloween 22
Cerc pedagogic al coodonatorilor de proiecte și programe
educaționale 23
Luceafărul poeziei românești 25
Un dar de ziua ta! 26
Caravana Culturii Sătmărene în orașul Livada 27
Tripla semnificație a zilei de 9 mai 28
Idei și fapte bune pentru elevi, școală și comunitate - anul III 29
15 március 30
Drepturile copilului/drepturile omului 31
Cercetarea documentară 32
Atelierul de idei și fapte bune 33
Curs multimedia în CDI 34
Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun 35
Az aradi 13 vértanú emlékére 37
Proiectul „Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune
Socială”, HUSKROUA/1101/082” 38
Creddis Livada - Obiceiuri și tradiții populare 44
Creddis Sárközujlak (Livada) - népi szokások és hagyományok 45
Două scenete de teatru de păpuși 46
Colaborator în alte proiecte
educaționale din anul
școlar 2013-2014 Mireasma valorilor 49
Dacă e martie…ne amintim de Ion Creangă 52
Un basm fără sfârșit 53
Dulcele ecou al colindelor 54
Lumea mea de vis 56
Ecoul bucuriei 58
CDIPS Proiect – T@INE DESCOPERITE 4
Justificarea dezvoltării, scopul proiectului, grupul ţintă al proiectului
De la înfiinţare Centrul de Documentare şi Informare (CDI) s-a dovedit a fi un spaţiu util şi
atractiv pentru elevi şi profesori, deoarece aici se pot realiza activităţi de educaţie nonfomală,
activităţi de dezvoltare abilităţi şi petrecere a timpului liber, dar şi un spaţiu de studiu pentru
activităţile şcolare. Realizarea activităţilor într-un cadru nonformal a stârnit interesul copiilor.
Activităţile din cadrul proiectului „Idei şi fapte bune pentru elevi, şcoală şi comunitate" ne-au
arătat înclinaţia copiilor spre artă şi dorinţa lor de a participa la alte activităţi care implică
folosirea tehnicii informatice: Revista şcolii, dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul IT&C,
implicarea în activităţi în comunitate.
Scopul proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea competenţelor şi dezvoltarea talentului creativ
al beneficiarilor prin folosirea tehnicii de informatică în cadrul CDI.
Obiectivele proiectului:
• Dezvoltarea talentului şi creativităţii copiilor prin înfiinţarea unui Club de arte vizuale şi
lectură în cadrul CDI.
• Dezvoltarea cunoştinţelor în domeniul IT&C prin cursuri IT.
• Promovarea în comunitate a rezultatelor proiectului.
Grupul ţintă: - beneficiari direct:
• 20 elevi din grupuri defavorizate (romi, elevi cu dizabilităţi, elevi cu părinţii plecaţi în
străinătate), vor participa la activităţile Clubului de arte vizuale şi lectură şi vor face cursuri
IT&C (noţiuni elementare despre calculator (componentele unui calculator şi utilizarea
acestora), l modul Power Point l modul Word, prelucrare fotografii digitale),
• 250 de elevi ai şcolii vor folosi aparatura de informatică achiziţionată la documentare, referate
şcolare, lecţii demonstrative, audiţii muzicale, etc.
• 30 de cadre didactice vor folosi aparatura de informatică pentru documentarea şi pregătirea
lecţiilor.
- beneficiari indirecţi: elevii şcolii, cadrele didactice, părinţi, tineri din
comunitate
Activităţile proiectului:
Al. Activităţi organizatorice ale echipei de proiect.
A2. Achiziţionare aparatură de informatică şi programe
A3. Cursuri IT: noţiuni elementare despre calculator (componentele unui calculator şi
utilizarea acestora), l modul Power Point, l modul Word, prelucrare fotografii digitale. Cursurile
se vor realiza de către cadrele didactice din şcoală.
A4. Deschiderea clubului de arte vizuale şi începerea activităţilor. Deschiderea clubului se
va realiza într-un cadru festiv, iar programul activităţilor va fi stabilit împreună cu beneficiarii,
în cadrul Clubului se vor realiza: prelucrare fotografii digitale, realizare Revista şcolii, realizare
pliante, desen digital, prelucrare filmuleţe realizate de copii, audiţii muzicale, etc.
A5. „Oraşul meu - colţ de rai" - realizarea unui album digital cu fotografii album prezentat
în Power Point şi inscripţionarea a 500 buc DVD.
A6. Revista şcolii „Cireşarii" - realizarea a 500 buc Revista Centrului de Documentare şi
Informare, format A4, 20 pagini.
A7. „Green space" - concurs de desen digital cu tematică: protecţia mediului şi dezvoltarea
comunităţii
A8. Promovarea proiectului - se va realiza în mass media locală/judeţeană prin: 2 articole de
presă, distribuire Revista şcolii, distribuire album digital.
A9. Monitorizare, evaluare - se va urmări respectarea planului şi evaluarea rezultatelor
cantitative şi calitative.
A10. Clubul de lectură - concurs de recitare poezii, piese de teatru si altele, îmbogăţirea
bibliotecii cu o serie nouă de cărţi necesare tuturor elevilor.
A11. Raportare finanţator - în termen de l lună de la terminarea proiectului cu respectarea
regulamentului de raportare al finanţatorului - Creddis Satu Mare.
Valoare proiect: 3950 Euro
TOAMNA ÎN OCHI DE COPIL
Argument: Am conceput această activitate din dorinţa de a stârni interesul elevilor
pentru lectură şi educaţie estetică. Se urmăreşte evidenţierea poeţilor şi scriitorilor care „au
cântat” frumuseţea toamnei şi talentul copiilor de a surprinde farmecul anotimpului
autumnal.
Cercul de literatură „Toamna în ochi de copil” îşi propune promovarea lecturii,
cultivarea gustului estetic şi evidenţierea elevilor talentaţi, atât prin recitarea unor opere
închinate toamnei, cât şi prin concursul de creaţii proprii. Creaţiile cele mai reuşite vor fi
publicate în revista şcolii „Cireșarii” sau al „CDI-ului”.
Obiective: sesizarea frumuseţilor toamnei: înţelegerea mesajului unei poezii,
sensibilizarea elevilor, formularea unor judecăţi estetice, descoperirea de noi talente,
stimularea gustului pentru lectură expresivă.
Resurse: - umane: elevii claselor pregătitoare - a VIII-a, profesori/învăţători, invitaţi: d-l
director, …; - materiale: cărţi din CDI, desene, mini-expoziţia „Se plimbă toamna prin
grădini”, casete audio, fişa de evaluare.
Data: 13-24 octombrie 2014
Programul activităţii: sesiunea de lectură, sesiunea de creaţie – proză, sesiunea de
creaţie – poezie, cântece, desen și pictură, colaj/decolaj, compunere, înmânarea diplomelor.
•Evaluare: FIŞA DE EVALUARE - Ce ţi-a plăcut cel mai mult?, Ce nu ţi-a plăcut?, Ce ai fi
vrut să mai fie?, Consideri că este utilă o astfel de activitate?, Ce alte activităţi ai mai dori să
se desfăşoare în şcoală?
Organizator: prof.doc. Szalay Miklos Attila, profesorii de limba și literatura română
SCOPUL GENERAL
Formarea şi dezvoltarea gustului
pentru artă și lectură
Dezvoltarea gândirii creative la
elevi
Cultivarea interesului pentru
cunoaşterea unor opere valoroase
ale literaturii
ŢINTA SPECIFICĂ INDICATORI FACTORI EXTERNI
Elevii au fost sensibilizaţi spre tot
ce este frumos
Compunerile vor fi publicate în
revista şcolii sau al CDI-ului
Educarea elevilor spre înţelegerea
mesajului unei poezii
- cantitativi: lista cu participanţii
impresii culese din rândul
invitaţilor şi al participanţilor
- calitativi:
informaţia privind impactul în
revista şcolii
realizarea unui set cu compuneri
ale elevilor
obţinerea unei diplome pentru
elevii premiaţi
amenajarea unui colţ dedicat
anotimpului - Toamna
REZULTATE INDICATORI FACTORI EXTERNI
sesizarea frumosului din mediul
înconjurător
dezvoltarea competiţiei de
comunicare orală şi scrisă
selectarea celor mai bune creaţii
- cantitativi:
expoziţie de creații literare și artă
creaţii premiate
- calitativi:
„Cel mai bun recitator”
„Cea mai reuşită creaţie”
- timpul favorabil desfăşurării
activităţii
- stimularea prin antrenarea în
concurs
- deliberarea juriului
ACTIVITĂŢI RESURSE CONDIŢII PRELIMINARE
Se recită poezii dedicate toamnei
Se ascultă muzică
Se prezintă creaţii, în proză sau în
versuri
Umane: elevii cls. a V-a şi a VI-a
- coordonatorii activităţii
Materiale: cărţi, desene,
compuneri, mini-expoziţia „Se
plimbă toamna prin grădini”
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 5
ARGUMENT:
SCOPUL: cunoaşterea însemnătăţii zilei de 1 Decembrie 1918 şi ale consecinţelor actelor
istorice înfăptuite atunci asupra poporului român
GRUPUL ȚINTĂ: profesori, elevi, părinți, consilieri locali, alți membrii ai comunității
LOCUL DE DESFĂȘURARE: C.D.I., Școala Gimnazială “Petőfi Sándor” Livada
PERIOADA: 2 – 29 noiembrie - 1 decembrie 2014
RESPONSABILI: profesori: Bonto Ştefan, Maskulik Levente; prof. documentarist:
Szalay Miklos Attila.
OBIECTIVE: cunoaşterea însemnătăţii zilei; tratarea zilei din punct de vedere istoric,
artistic, literar, contemporan
ACȚIUNI ȘI ACTIVITĂȚI: prezentarea în power point a unui material – Unirea de la
Alba Iulia; program artistic : cântece patriotice, poezii, colinde; discurs pe tema unirii; film
documentar.
RESURSE MATERIALE: TVR 1, aparat foto, calculator, video-proiector.
„UNIŢI ÎN CUGET ŞI-N SIMŢIRI”
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 6
CDIPS Momente cu ocazia zilei 1 decembrie 1918-2013
DATA DESFĂŞURĂRII : 20 februarie – 8 martie 2015
LOCAŢIA: Centrul de Documentare şi Informare - Şcoala Gimnazială “Petőfi Sándor”
Livada
GRUPUL ŢINTĂ: elevii claselor pregătitoare - VIII
COORDONATOR PROIECT: prof.doc. Szalay Miklos Attila
COLABORATOR PROIECT: înv. claselor I-IV, Prof. claselor V-VIII
ACTIVITATEA: „E ziua ta, mămico!” SCOPUL: Dobândirea de cunoştinţe legate de semnificaţia mărţişorului şi a zilei de 8
Martie.
OBIECTIVE : să confecţioneze mărţişoare şi felicitări pentru mame; să citească în ritm
propriu, fluent, corect, expresiv poeziile; să compună versuri închinate mamei; să ofere
mărţişoarele şi felicitările realizate de ei mamelor; să identifice şi selecteze tipurile de
documente necesare din CDI (poezii despre mama) pentru această activitate; să restituie
informaţia găsită sub forma unui produs documentar realizat (prezentare Power Point -
Felicitări pentru mama, realizarea unei expoziţii cu produsele realizate, mărţişoare, coşuleţe
cu ghiocei, poezii etc.)
RESURSE MARERIALE: fondul documentar şi audio-vizual al CDI-ului; culori; hârtie
colorată; alte materiale necesare pentru realizarea produselor expuse; calculator.
TEMATICA ACTIVITĂŢILOR DESFĂŞURATE
DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII: se vizionează cu ajutorul videoproiectorului o
prezentare PPT - Legenda Mărţişorului, Femei celebre din românia; elevii prezintă PPT
realizat de ei - Felicitări pentru mama; prezentarea momentului artistic: se recită poeziile
alese, dedicate mamei, elevii: ....... prezintă poeziile compuse de ei; la finalul activităţii
elevii vor fi premiaţi.
EVALUARE : expoziţie cu mărţişoare şi felicitări; poezii proprii dedicate mamei;
realizarea PPT- felicitări pentru mama.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 7
NR.
CRT.
TEMA ŞI CONŢINUTUL ACTIVITĂŢII LOCUL
DESFĂŞURĂRII
DATA RESPONSABIL
1 Confecţionarea mărţişoarelor Sala de clasă 20.02
24.02
Cadre didactice
2 Realizarea PPT Felicitări pentru mama CDI 1-6.03 Prof. doc. Szalay
Miklos Attila
3 Expoziţie cu mărţişoare şi poeziile compuse
de elevi
Holul CDI 27.02
9.03
Prof. doc. Szalay
Miklos Attila
4 Alegerea poeziilor pentru activitatea
dedicată zilei de 8 Martie
CDI
1-6.03 Profesorii de limba și
literatura română
5 „E ziua ta,mămico!”- activitate dedicată
mamei
CDI 9.03 Cadre didactice
Prof. doc. Szalay
Miklos Attila
CDIPS Momente – E ziua ta, mămico! -2014
CITEȘTE ȘI TU
I. DESCRIEREA PROIECTULUI
INIȚIATOR/ AUTOR PROIECT: prof. doc. Szalay Miklos Attila
ECHIPA MANAGERIALĂ: dir. prof. Csaki Francisc, dir.adj. prof. Ionut Carmen,
prof.doc. Szalay Miklos Attila
COLABORATORI: cadre didactice interesate din școală și din oraș; mass media locală
GRUPURI ȚINTĂ: elevii din clasa a VIII-a B și C, a VII-a B și C, a VI-a B și C, a V-a
B și C
BENEFICIARI: elevii din clasele sus-menționate; cadrele didactice; comunitatea.
DURATA: proiectul se derulează în anul școlar 2014/2015
SCOP: stimularea gustului pentru lectură; valorificarea competenţelor de lectură a
elevilor; valorificarea lecturilor suplimentare ale elevilor prin realizarea unor proiecte de
prezentare în grup sau individual; realizarea unor activităţi de promovare a lecturii;
dobândirea de cunoștințe transferabile, de metode de lucru diversificate și de tehnici de
comunicare, incitare la lectura/cercetare documentară; creșterea randamentului școlar;
OBIECTIVELE PROIECTULUI: dezvoltarea gustului pentru lectură; îmbogățirea
universului de cunoaștere; îmbogățirea cunoștințelor cu privire la viața și opera scriitorilor;
dezvoltarea și cultivarea creativității literar-artistice; conștientizarea valorii cinstirii
înaintașilor noștri și a oamenilor de cultură; conștientizarea rolului lecturării cărților pentru
achiziționarea unor cunoștințe utile în formarea lor ca oameni; dobândirea unor
comportamente adecvate în diverse situații; planificarea, organizarea și desfășurarea unor
activități comune; concursuri literare; vizionări, audiții, recitări de poezii; sporirea calității
activităților extrașcolare și extracurriculare;
II. STRATEGIA PROIECTULUI:
ACTIVITĂȚI PROPUSE:
Activități culturale: prezentarea proiectului celor opt clase; alegerea unei cărți din
bibliotecă și prezentarea ei; lecturarea ei și prezentarea conținutului pe scurt, colegilor din
grupă; schimburi de carte între elevi, și recomandarea altei lecturi pentru fiecare grup de
elevi; concursuri din lecturile parcurse, gen “Cel mai bun povestitor”, “Recunoașteți
personajul”, “Cartea un minunat și statornic prieten”, desene și colaje din lecturile parcurse;
creații literare libere și cu subiect dat; scrisoare către autor; înlăturarea barierelor de
comunicare întâlnite pe parcursul anului școlar;
Activități practice: compuneri pe diferite teme; felicitări de Crăciun și alte ocazii;
expoziții de desene cu scene din cărțile citite; concurs de creații literare; articole pentru
revista școlii; coperți și semne de carte.
Modalități de realizare: prezentări power-point; prezentarea a trei lecturi, care în
săptămâna următoare vor fi discutate; primele creații literare după un plan dat; creații
literare libere după o temă dată; se pune accent pe limbajul comunicării din cadrul grupului;
să apreciem creația colegului, și să creăm competiție în cadrul grupului; cele mai multe cărți
citite, prezentarea lor și discuții; cel mai bun povestitor; îmbogățirea universului de
cunoaștere.
Resurse
a) umane :- profesorii de limba și literatura română și elevii celor opt clase; cadre didactice
interesate din școală; alți elevi interesați din școală.
b) materiale: volume din CDI; suport logistic, portofolii, coli de desen, marcare, hartie de
scris; spațiul CDI de la Școala Gimnazialî ”Petofi Sandor” Livada.
c) informationale: proiectul de parteneriat; pliante; internetul.
d) financiare: contribuții personale, sponsorizări, donații, alte surse.
e) procedurale: metode și tehnici de lucru: conversația, exercițiul, demonstrația, competiția;
forme de organizare: individual, în echipă, schimburi de experiență.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 8
REZULTATE SCONTATE: implicare din partea elevilor și responsabilitate pentru
fiecare temă stabilită; înlăturarea unor bariere de comunicare; un mai mare interes pentru
lectură; să se exprime corect, să pronunțe corect, să-și îmbogățească vocabularul; să participe
la actul comunicării prin: relatarea unor evenimente, descrierea unui personaj, emiterea unor
păreri, precum și la examinarea în scris a unei creații proprii, a unei scrisori, a unei felicitări
etc; un comportament corespunzător situației în care ne aflăm; abordarea, de către elevi, cu
maturitate temele în discuție și a relației cu diverși membri din grup și nu numai; formarea
unor abilități de socializare și relaționare cu cei din jur; optimizarea personală ce permite
fiecăruia să se autodescopere să se autocreeze prin întâlnirea cu ceilalți; cultivarea
sentimentului că lectura este absolut obligatorie în viața unui elev și mai târziu pentru a
dobândi o cultură sistematică, pentru a fi o persoană informată nu trebuie să renunțe la lectură
niciodată; să stabilească relații de prietenie pe termen lung, abordând diferite teme de
comunicare.
EVALUARE ȘI DISEMINARE: evaluare formativă în urma fiecărei activități; poze din
activitățile intreprinse; portofoliul activităților, prezentat colectivului de catedra “Limbă și
comunicare”; publicații, articole în revista școlii și pe site-ul școlii.
RESPONSABIL, INIȚIATOR PROIECT: prof.doc. Szalay Miklos Attila
DIRECTOR: dir. prof. Csaki Francisc dir.adj. prof. Ionut Carmen
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 9
CDIPS Momente – Citește și tu – 2013/2014
„MAGIA CRĂCIUNULUI”
ARGUMENT:
Sărbătoarea Crăciunului reprezintă un prilej de bucurie pentru locuitorii de pretutindeni.
Crăciunul semnifică, în acelaşi timp, primirea şi oferirea cadourilor, timpul petrecut
alături de familie, bucurie, doar obiceiurile fiind cele care variază în funcţie de ţara şi
istoria fiecărui popor în parte. În această perioadă, fiecare dintre noi, primeşte şi dăruieşte
multă iubire şi căldură sufletească.
Acest fapt se poate observa şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile care se fac
pentru această sărbătoare, la şcoală sau în familie. Copiii sunt cei care aşteaptă cu
nerăbdare şi bucurie venirea lui Moş Crăciun, iar veselia lor se exprimă atât prin
colindele tradiţionale, cât şi în realizarea unor lucrări unor lucrări literare şi plastice sub
formă de desene, colaje, felicitări specifice acestei sfinte sărbători. Acesta este unul dintre
argumentele acestui proiect, care ne determină ca, anul acesta, să oferim prilejul tuturor
copiilor să îşi exprime bucuria sosirii Crăciunului sub forma unor poveşti, a unor
poezii, a unor lucrări plastice, precum şi realizarea unor felicitări pe tema Crăciunului.
COORDONATOR: prof.documentarist Szalay Miklos Attila
ORGANIZATOR: C.D.I. Şcoala Gimnaziala ”Petofi Sandor” Livada, judeţul Satu Mare
ECHIPA DE PROIECT: Dir. prof. Csaki Francisc, prof. Bak Eva, prof. Ionut Carmen,
educ. preșcolari, înv. claselor pregătitoare - IV și prof. claselor V-VIII
PARTENERI: Creddis Satu Mare
SCOPUL: stimularea şi afirmarea potenţialului literar, artistic şi creativ al copiilor din
ciclurile preşcolar, primar și gimnazial.
OBIECTIVE: stimularea interesului copiilor pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor
legate de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului; dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi
creativităţii copiilor; cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor preşcolari, şcolari și
gimnaziali; descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor plastice; implementarea în activitatea
didactică modernă a unor elemente din educaţia religioasă; conştientizarea şi valorizarea
virtuţilor creştine.
GRUP ŢINTĂ: preşcolari, elevii din ciclul primar și gimnazial
REGULAMENT ŞI MOD DE DESFĂŞURARE:
• Concursul se adresează preşcolarilor şi elevilor din clasele 0-VIII.
• Înscrierile se fac pe baza fişei de înscriere până la data de 13 decembrie 2014 . FIŞA DE
ÎNSCRIERE TIPĂRITĂ VA FI DEPUSĂ ÎN PLICUL CU LUCRĂRILE.
•Înmânarea lucrărilor – până la data de 13 decembrie 2014 la C.D.I
•Fişa de înscriere din Anexa nr.1 şi lucrările copiilor se vor înmâna profesorului
documentarist - CDI
•Taxa de participare, necesară organizării expoziţiei şi redactării diplomelor, este de 2 lei
pentru fiecare participant care vor fi depuse în plicul cu lucrări.
•Lucrările se depun în perioada 6-13 decembrie 2014.
•Jurizarea se va face până la data de 16 decembrie 2014. Se vor acorda premiile I, II, III şi
menţiuni pentru fiecare clasă, pentru fiecare secţiune şi diplome de participare tuturor
elevilor participanţi.
•Lucrările nu se restituie şi nu se admit contestaţii.
•Participarea la concurs este indirectă.
•Organizatorii îşi rezervă dreptul de a nu lua în considerare materialele ce nu întrunesc
condiţiile expuse mai sus.
•Expoziţia cu lucrările participante se va organiza la Şcoala Gimnazială ”Petofi Sandor”
Livada în data de 17 decembrie 2014.
•Înmânarea diplomelor se va desfăşura în perioada 19-21 decembrie 2013.
SECŢIUNI: compuneri, poezii; felicitări; colaje; lucrări plastice; ornamente.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 10
Creaţiile artistice şi plastice vor fi realizate în tehnicǎ de lucru la alegere, în format A4 şi
introduse în folie de plastic, iar pe verso se aplicǎ o etichetǎ pe care se vor specifica: titlul
lucrării, secţiunea, numele şi prenumele elevului, clasa/grupa, şcoala/grădiniţa, numele şi
prenumele elevului îndrumător, localitatea, judeţul.
Un elev coordonator poate participa cu un număr de maxim 5 lucrări, indiferent de
secţiune.
EVALUAREA ACTIVITĂŢII: prin numărul de participanţi; impactul în rândul
elevilor şi cadrelor didactice; calitatea lucrărilor primite; expoziţie cu lucrările
participanţilor la Şcoala Gimnazială ”Petofi Sandor” Livada
CERTIFICAREA ACTIVITĂŢII: diplome pentru elevi; diplome pentru cadrele
didactice îndrumătoare
MEDIATIZAREA PROIECTULUI: proiectul va fi afişat în CDI; se va face public în
rândul elevilor şi al cadrelor didactice din şcoală.
ECHIPA DE IMPLEMENTARE ŞI COORDONARE: dir.prof. Csaki Francisc;
dir.prof. Ionut Carmen; consilier educativ: prof. Merlas Sipos Boglarka; partenerul Creddis
Satu Mare
INIŢIATORUL CONCURSULUI: prof. documentarist Szalay Miklos Attila
ECHIPA DE COLABORATORI DIN ŞCOALĂ: educatoare – preșcolari; înv.
claselor 0-IV; prof. claselor V-VIII
PERSOANE DE CONTACT: prof. documentarist Szalay Miklos Attila, tel.
0741111775
Întrebări suplimentare pot fi adresate organizatorului la adresa de email:
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 11
CDIPS Momente – Magia Crăciunului – 2013/2014
La jumătatea primei luni a fiecărui an se sărbătorește ziua poetului național, Mihai
Eminescu. Fiecare școală are obligația de a-i celebra aniversarea prin diferite activități, în
scop de prețuire pentru opera sa, pe care a dăruit-o pentru eternitate.
Moto: Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o
frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva
este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o
icoană. (I. L. Caragiale)
1. Titlul proiectului: A fost, este și va fi Eminescu …
2. Data: 15 ianuarie 2015
3. Locația: Şcoala Gimnazială ,,Petofi Sandor” Livada
4. Grup țintă: elevii claselor a V-a până la a VIII-a
5. Scopul proiectului: motivarea spiritului competitiv; dezvoltarea competențelor de
comunicare scrisă și orală; posibilitatea tuturor elevilor de a putea participa la cel puțin una
dintre secțiunile concursului
6. Secțiuni: a) desen; b) interpretare; c) concurs
7. Condiții de participare: pot participa elevi din clasa V-VIII; se acordă locul I, II, III
elevilor câștigători; juriul va fi compus din cadre didactice.
8. Regulament: concursul se va desfășura la CDI - Şcoala Gimnazială ,,Petofi Sandor”
Livada; fiecare elev poate participa la cel mult două secțiuni; prima probă constă în
realizarea unei expoziții cu creațiile plastice ale elevilor. Se va puncta imaginația și talentul
artistic; a doua probă, cea de interpretare, constă în recitarea unei poezii sau interpretarea
unui cântec din opera poetului. Elevii vor fi punctați pentru corectitudine, intonație, etc.; a
treia probă - concurs de cultură generală - constă în adresarea de întrebări legate de viața și
opera poetului. Vor fi punctați pentru originalitate și spirit creativ; juriul va desemna
câștigătorii fiecărei secțiuni în parte; premierea va avea loc imediat după încheierea
concursului.
9. Rezultate așteptate: implicarea tuturor elevilor în proiect; realizarea unui portofoliu al
clasei cu lucrările elevilor.
10. Desfășurarea activității:
Nr.
crt.
Denumirea activității Resurse
materiale
Resurse umane Locul
de desfăşurare
1. Eminescu în culori
Desene și colaje
inspirate
din viața poetului
Acuarele, carioci,
Hârtie colorată,
hârtie creponată
Elevii claselor
V-VIII
Profesorii de română
C.D.I.
2. A fost odată ca-n povești …
Concurs de recitări din opera
eminesciană
Poezii și cântece din
opera poetului
Elevii claselor
V-VIII
Profesorii de română
C.D.I
3. Concurs intrașcolar de cultură
generală
Set de 15 întrebări și 5
sarcini de lucru
Elevii claselor
V-VIII
Profesorii de română
C.D.I
Bibliografie: Alois Gherguț, Ciprian Ciobanu, Elaborarea şi managementul proiectelor în
serviciile educaţionale. Ghid practic, Editura Polirom, București, 2009
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 12
A FOST, ESTE ȘI VA FI EMINESCU …
ARGUMENT: „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne
permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp” Al. Ioan Cuza
SCOPUL: cunoașterea marilor personalități care au participat la Unirea de la 1859,
curajul și onestitatea de care au dat dovadă acei “mari” oameni și lupta pentru făurirea
Unirii”
GRUPUL ȚINTĂ: elevii clasei a VIII-a
PERIOADA: 19 – 24 ianuarie 2015
RESPONSABILI: prof. documentarist: Szalay Miklos Attila; prof. Bonto Stefan;
Maskulik Levente
OBIECTIVE: să prezinte Unirea ca ideal permanent al românilor de pretutindeni,
menţionând momente semnificative de luptă pentru formarea statului unitar român; să
evidenţieze rolul revoluţionarilor de la 1848 în pregătirea unirii; să manifeste interes pentru
evenimentul istoric; să localizeze în timp şi spaţiu evenimentul istoric.
ACȚIUNI ȘI ACTIVITĂȚI: prezentarea în power point a unui material – „Cuza și
Unirea”; scenete: Moș Ion Roată și Cuza Vodă; Cuza la sfat; șezătoare (povești despre
Cuza și Unirea – activitate pusa în scenă de către fete); realizarea unor machete – Viața și
activitatea – Alexandru Ioan Cuza; Hora Unirii.
RESURSE MATERIALE: hârtie, planșe, vase din lut, port popular, aparat foto,
calculator, video-proiector
ANALIZA: având în vedere că C.D.I-ul dispune de materiale necesare pentru realizarea
activității nu am întâmpinat dificultăți
EVALUAREA: se face la sfârșitul activității urmărind punctele tari și punctele slabe.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 13
„Cuza și Unirea”
CDIPS Momente – Cuza și Unirea – 2013/2014
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului: se va desfăşura în data de
12 martie 2015
I. Mod de desfăşurare: la concurs pot participa elevii ciclului primar și gimnazial
Etape: 1. Mediatizare şi informare: perioada 1.11.2015 – 26.02.2015; 2. Înscriere:
7.02.2015 – 6.03.2015; 3. Desfăşurarea concursului: 12.03.2015; 4. Evaluare: 12.03.2015; 5.
Publicarea rezultatelor: 19.03.2015
Fiecare clasă va întocmi o listă cu cel mult 4 elevi pe clasa care doresc să se înscrie în
concurs completând fişa de înscriere până la data de 06.03.2015.
Concursul se va desfăşura pe 12.03.2015 la ora 1000 la Şcoala Gimnaziala „Petőfi
Sándor” Livada – Sala de festivități cu participarea directă a tuturor elevilor înscrişi în
concurs care vor fi prezenţi la ora 9:50 însoţiţi de elevul desemnat pe clasa. Partenerul
proiectului se angajează să multiplice grilele cu subiecte conform numărului de elevi înscrişi
în concurs.
II. Evaluarea: Subiectele vor fi realizate pentru fiecare nivel de clasă: pregătitoare, I,
II,III, IV, V, VI, VII, VIII astfel:
Partea I: - şapte întrebări tip grilă, cu trei variante de răspuns (a, b, c), dintre care una
singură este corectă. Se vor acorda câte zece puncte pentru fiecare răspuns corect. La clasele
pregătitoare și I se vor folosi imagini.
Partea a II-a: - o proba de creaţie (desen), conceperea unei reclame pentru produse de
igienă dentară (carioci sau creioane colorate). Se vor acorda 30 de puncte la partea de creație
după următoarele criterii de evaluare:
a) încadrarea în tema 8p; b) aşezarea în pagină 3p; c) originalitatea 10 p; d)
corectitudinea exprimării 3p; e) creativitatea 6p.
Punctajul total al celor două părţi va fi de 100 puncte. Nu se acordă punctaj din oficiu.
Recomandăm pregătirea elevilor înainte de concurs de către învăţători.
Surse bibliografice: manualul de biologie clasa a VII-a, broşuri/pliante de informare de
la cabinetele de stomatologie din comunitate.
Nu se admit contestaţii.
Fişele se strâng de către elevii responsabili ale comisiei de supraveghere şi se vor preda
sortate, pe clase, membrilor comisiei de organizare. Comisia de organizare distribuie
lucrările concursului, membrilor comisiei de evaluare.
Lucrările elevilor, subiectele, baremele de notare devin proprietatea Şcolii Gimnaziale
„Petőfi Sándor” Livada care este iniţiatorul şi organizatorul concursului împreună cu
Creddis Satu Mare, aceștia având dreptul de a le publica cu menţiunea numelui autorului, de
asemenea rezultatele concursului şi imagini din timpul desfăşurării concursului vor fi
publicate pe site-ul şcolii organizatoare și al partenerului sau.
III. Premierea:
1. Pentru fiecare clasă se vor acorda premii şi menţiuni astfel: 1 premiu I, 1 premiu II şi 1
premiu III pentru primele trei punctaje obţinute în ordine descrescătoare dar nu mai puţin de
70 de puncte şi 3 menţiuni pentru următoarele 3 punctaje dar nu mai puţin de 50 de puncte.
Pentru punctaje egale se acordă acelaşi premiu.
2. Fiecare elev premiant va primi o diplomă care va fi înmânată într-un cadru festiv în 31
martie 2015, ora 12:00. Nu se acordă diplome de participare.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 14
„DINŢI SĂNĂTOŞI ŞI FRUMOŞI”
Organizator: Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada
Parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare; Casa Corpului Didactic Satu Mare;
Biblioteca orașului Livada; Bisericile din orașul Livada; Primăria orașului Livada; Creddis
Satu Mare
Durata proiectului: 28 martie-20 mai 2015
Parteneri media: Informatia Zilei
Coordonator proiect: Szalay Miklos Attila
REZUMATUL PROIECTULUI
Proiectul Fantezii Pascale are ca scop păstrarea şi transmiterea tradiţiilor româneşti
specifice Sfintelor Paşti. El se adresează elevilor claselor 0-VIII ai Școlii Gimnaziale „Petőfi
Sándor” Livada.
Creativitatea copiilor va prinde viaţă prin realizarea de obiecte decorative, ouă
încondeiate, colaje, picturi, desene şi creaţii literare conform tematicii.
Pentru o bună desfăşurare a concursului s-au proiectat următoarele activităţi: Să reînviem
tradiţiile pascale româneşti – presupune lansarea proiectului ; Fantezie şi culoare de Sfintele
Paşti – prevede realizarea lucrărilor; Felicitări, copii creativi! – constă în evaluarea
lucrărilor de către o comisie stabilită de echipa de proiect, publicarea rezultatelor, realizarea
expoziţiei cu lucrările premiate la Primăria orașului Livada şi înmânarea diplomelor.
Partenerii proiectului – Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Casa Corpului Didactic
Satu Mare, Bisericile din orașul Livada, Primăria orașului Livada, Creddis Satu Mare,
Informația Zilei care vor acorda sprijin în organizarea, desfăşurarea şi diseminarea
proiectului.
PREZENTAREA PROIECTULUI
Argument
În miezul primăverii, când mugurii gingaşi ai plantelor plesnesc în zămislire nouă, când
verdeaţa inundă pământul şi linişteşte sufletul, când păsările cinstesc în versul lor anotimpul
înnoirii, când totul se trezeşte la viaţă, creştinii sărbătoresc Învierea Domnului.
Paştele aduce în inimile tuturor Lumina, Căldură, Speranţă, şi ne transpune într-o lume
plină de Iubire, Iertare, Împăcare. Copiii trăiesc în mod sublim bucuria Învierii, iar trăirile lor
umplu lumea de Culoare şi Fantezie.
Concursul îşi propune să dea copiilor ocazia de a-şi exprima gândurile şi sentimentele
legate de tradiţiile româneşti specifice Sfintelor Paşti.
Scop: păstrarea şi transmiterea tradiţiilor româneşti specifice Sfintelor Paşti
Obiectivele proiectului: stimularea interesului pentru cunoaşterea tradiţiilor pascale
româneşti; dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii elevilor prin realizarea unor creaţii
plastice/literare; valorificarea potenţialului creativ al elevilor prin promovarea creaţiilor
plastice / literare;
Grup ţintă: concursul se adresează preșcolarilor, școlarilor și cadrelor didactice din
grădinițele și şcolile orașului Livada.
Tematica concursului: obiecte decorative, ouă încondeiate, colaje, picturi, desene şi creaţii
literare conform tematicii.
Regulament de organizare: elevii responsabili vor completa fişa de înscriere în concurs
specificând secţiunea la care participă copiii: 1. desen, pictură, colaje; 2. obiecte decorative;
3. creaţii literare.
Etapele concursului:
28 martie – 10 aprilie 2015: informarea şi transmiterea regulamentului concursului
10 martie – 18 aprilie 2015: înscrierea lucrărilor în concurs cu menţiunea
26 – 28 aprilie 2015: evaluarea lucrărilor de către o comisie de jurizare formată din
educatoare, învăţători, profesori de specialitate în domeniu plastic şi literar.
29 aprilie 2015: acordarea premiilor într-un cadru festiv.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 15
Fantezii Pascale
Autor: Szalay Miklos Attila – CREDDIS Satu Mare
Tip: informații teoretice
Grup țintă: 7-11 ani | 12-15 ani | 16-18 ani
Fiecare copil şi tânăr se poate implica şi poate schimba ceva în mod real în comunitatea sa prin
organizarea de mini proiecte.
Copiii, de cele mai multe ori sunt considerați prea mici pentru a-și asuma responsabilități, dar, dacă li
se oferă ocazia, ei pot deveni chiar un model pentru cei mari, ca vârstă sau ca statut în comunitate.
Aceştia sunt creativi, activi, optimişti, visători şi manifestă un entuziasm molipsitor, care poate antrena
alți membri ai comunității în procesul de schimbare.
Sunt câteva aspecte importante pentru profesioniștii (asistenți sociali, profesori, educatori, animatori
ș.a.) care doresc să ofere copiilor această experiență de participare la viața comunității.
Formarea echipei: Este indicat ca grupul de copii să fie ajutat să devină o echipă. Alegerea unui nume,
a unui slogan, a unui leader și stabilirea diferitelor roluri facilitează formarea identității de grup, permite
dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup și de adeziune la un scop/cauză comună. Deşi vor fi
supervizaţi de un adult (un profesionist, cadru didactic sau un voluntar cu experienţă) acesta va avea un rol
important în stimularea autonomiei echipei. Din practică, numărul optim de copii pentru o echipă variază
între 8-12. Numărul optim de întâlniri pentru realizarea unui mini proiect variază între 5 şi 7. Durata unei
întâlniri : 2-4 ore.
Identificarea ideii de proiect: Se poate începe cu un brainstorming în care sunt analizate principalele
probleme ale comunităţii. După ce acestea sunt listate, următoarea etapă este selectarea unei singure
probleme pentru care se va găsi o soluţie care să aducă o schimbare concretă, vizibilă, şi de impact asupra
comunităţii, în funcţie de vârsta tinerilor şi de resursele disponibile (umane, de timp, materiale). Se va avea
în vedere şi o aderare cât mai profundă la ideea proiectului; acest lucru va asigura implicarea tinerilor şi o
sursă de motivaţie intrinsecă. Dacă lucrați cu un grup mai mare se pot forma mai multe echipe, care pot
prelua idei diferite de proiect.
Planificarea ideii de proiect: Copii sunt încurajați să identifice ce activități sunt necesare pentru ca
ideea lor să prindă viață, cine e cea mai potrivită persoană să se ocupe de diferite acțiuni, în cât timp și cu
ce resurse.
Punerea în practică a proiectului: După ce rolurile și activitățile au fost stabilite, se trece la treabă.
Din practică am observat că există copii care doresc să îşi asume un volum cât mai mare de sarcini; alţii
însă, trebuie încurajaţi şi sprijiniţi în alegerea responsabilităţilor. Coordonatorul trebuie să se asigure că
fiecare membru al echipei va avea de îndeplinit câteva sarcini care este bine să aibă un caracter cât mai
practic. Se va încuraja munca în echipă şi se va monitoriza îndeplinirea responsabilităţilor asumate.
Promovarea proiectului: Este o etapă importantă și atractivă pentru copii. Să confecționeze și să
lipească afișe, să distribuie fluturaşi este în cele mai multe cazuri o experienţă nouă şi captivantă. În
același timp este o activitate pentru care trebuie alocat mai mult timp – chiar o întâlnire sau două. Resurse
materiale, financiare: Ideal este să se aloce un buget pentru realizarea proiectului. Dar, e bine să obișnuim
copiii să fie creativi, să identifice soluții care nu implică costuri ( de ex., pentru salubrizarea unui teren de
joacă, copii au împrumutat uneltele necesare de la părinți sau de la vecini, au mobilizat tineri mai mari
pentru cosit sau alte munci pe care ei nu le puteau face).
Evaluarea mini proiectului: După implementarea mini proiectului are loc o întâlnire de evaluare a
lucrurilor care au mers, a obstacolelor și lecțiilor învățate.
Modalități de motivare: acordarea de diplome/certificate într-un cadru public; organizarea întâlnirii de
evaluare finală într-un mediu diferit (o ieșire în oraș, la un picnic, etc.); aprecieri verbale, încurajare,
recunoașterea meritelor fiecăruia în parte; asigurarea unor momente recreative în cursul întâlnirilor
(energizere) și de jocuri la sfârșitul întâlnirilor; evidenţierea achiziţiilor personale rezultate prin implicarea
în implementarea mini proiectelor.
Acest tip de activitate este o adevărată școală de abilități de viață, indiferent că este organizată cu copii,
cu tineri sau cu adulți.
Implicarea tinerilor în viaţa comunităţii prin organizarea de mini proiecte are importante beneficii:
dezvoltarea inițiativei voluntare spiritului critic; dezvoltarea abilităţilor de comunicare; creşterea stimei de
sine; asumarea unui rol activ în comunitate, de agent al schimbării; dezvoltarea abilităţilor de lucru în
echipă; stimularea creativităţii, a abilităţilor de planificare, organizare; formarea unor valori sociale şi
civice.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 16
Mini-proiecte pentru implicarea copiilor în comunitate
Descrierea sumară a proiectului
Proiectul carnaval“ Personaje de poveste” va avea în atenţie integrarea, socializarea a 15 elevi
prin joc – rol de mască; Proiectul a presupus selectarea de către profesorul consilier a unui
număr de 15 elevi care au participat, împreună cu membrii CREDDIS Satu Mare, la
organizarea unui carnaval.
Justificarea problemei: existența unui grup de copii proveniți din medii defavorizate cu
probleme de adaptare
Obiective: identificarea copiilor cu probleme de adaptare: implicarea acestor copii alături de
membri CREDDIS Satu Mare în activităţile cuprinse în cadrul proiectului; derularea de
activităţi specifice pentru integrare / socializare
Activităţi: stabilirea rolurilor; confecţionarea măştilor; pregătirea costumelor; organizarea
balului
Evaluare: proiectul se adreseaza elevilor şcolii dar are ca grup ţintă cei 15 elevi cu probleme
de integrare.
Parteneri şi Sponsori: Şcoala Gimnazială “Petőfi Sándor” Livada și CREDDIS Satu Mare
Buget: 100 lei
Elevii clasei a V-a C ai Școlii Gimnaziale ”Petőfi Sándor” Livada au petrecut o zi (28
octombrie 2013) în lumea poveștilor prin crearea unei măști și jucarea rolului personajului
ales (masca), confecționarea de obiecte din dovleac, apoi a avut loc un concurs de abilități
de ”cel mai bun bucătar” – prepararea unui sandviș, prezentarea unui costum, dans și
divertisment (mini jocuri – amuzament). Pe lângă petrecere și voie bună elevii clasei a V-a C
au reușit să se cunoască mai bine unii pe alții – scopul activității fiind dezvoltarea abilităților
și deprinderilor în cadrul unui grup nou format.
Activitatea a fost coordonată de profesorul documentarist Szalay Miklos Attila și
sprijinită de Asociația CREDDIS Satu Mare. La activitate au participat și profesorii Dîrle
Mirabela și Ionuț Carmen care au jurizat efortul depus de elevi și unde toți elevii au fost
premiați cu diplome:
Măști: Raiszki Zsolt (locul I), Gyulai David (locul I), Szucs Matei (locul III); Costume:
Bandics Kinga (locul I), Varga Barbara (locul II), Olah Liza și Olah Denisa (locul III);
Dovleci: Ardelean Viktoria (locul I), Feher Robert (locul II), Varga Edem (locul III); Dans:
Gyulai David și Olah Denisa (locul I), Ardelean Viktoria și Gyulai Lorand (locul II), Raiszki
Zsolt, Feher Robert, Szucs Mate, Lazar Henrietta (locul III), Somlyai Krisztofer, Pribilean
Daiana, Rafael Gabriela (mențiune); Pictură (mască pe față): Burian Henrietta (premiu
special); Cel mai bun bucătar: Burian Henrietta, Olah Liza (locul I), Somlyai Krisztofer,
Feher Robert, Lazar Henrietta (locul II).
Alături de noi a fost și domnul director Csaki Francisc.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 17
„Personaje de poveste”
„Personaje de poveste”
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014
Organizator: Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada
Parteneri: Primăria orașului Livada, Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, CCD Satu Mare, CREDDIS
Satu Mare, Informația Zilei
"Educaţia pentru cetăţenie democratică înseamnă învăţarea comportamentului democratic printr-o
diversitate de experienţe şi practici sociale" (Bîrzea, C., 2000)
Proiectul îşi propune formarea elevilor pentru a deveni cetăţeni activi şi responsabili. Dorim să oferim
elevilor posibilitatea de a se familiariza cu atribuţiile unui primar, de a cunoaşte modalităţi de promovare a
oraşului în care locuiesc, să propună proiecte de dezvoltare pentru oraşul lor.
Considerăm important realizarea acestui proiect deoarece, educaţia pentru cetăţenie este considerată, pe
plan european, o prioritate a reformelor educaţionale. Aceasta este văzută ca instrument al coeziunii sociale,
bazată pe drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor. De asemenea, reprezintă o dimensiune majoră a politicilor
educaţionale în toate ţările europene. Astfel, se poate spune că educaţia pentru cetăţenie este un scop
educaţional, dirijând sistemul de învăţământ către un set de valori comune, cum ar fi: diversitatea, pluralismul,
drepturile omului, justiţia socială, bunăstarea, solidaritatea.
Scopul acestui proiect de a forma cetăţeni activi, prin furnizarea de informaţii, deprinderi şi resurse
necesare.
Obiectivele proiectului sunt: dezvoltarea şi stimularea expresivităţii şi creativităţii elevilor; informarea elevilor
asupra atribuţiilor unui primar; afirmarea talentului artistic la toate activităţile cultural-educative, dar
respectând anumite norme cerute de momentul, locul şi anturajul evenimentului; promovarea lucrărilor elevilor
în ziare locale; promovarea imaginii unităţii şcolare iniţiatoare şi a celor participante la concurs.
Regulament de participare, inscriere, desfăşurare şi evaluare 1. Concursul “Primar pentru o zi” se va desfăşura în perioada 22 martie-12 mai 2015 în Şcoala Gimnazială “Petőfi
Sándor” Livada iar data de anunţare a câştigătorilor premiilor este 7 mai 2015.
2. Vor fi luate în considerare lucrările depuse doar în perioada de desfăşurare a Concursului. Nu se acceptă în concurs
lucrări care conţin caractere sau elemente pornografice, elemente defăimătoare, antisociale, rasiste sau care trimit la
discriminări de orice fel.
3.Fiecare elev va putea să se înscrie doar cu o singură lucrare în cadrul fiecărei secţiuni, dar va putea să participe la mai
multe secţiuni. Lucrările vor fi însoţite de formularul de înscriere completat de către cadrul didactic coordonator. Se accepta
maxim 3 lucrări/ cadru didactic coordonator. Echipele vor avea maxim 6 membrii (maxim5 elevi şi un cadru didactic
coordonator)
4. Se va acorda premiul I, II, III şi menţiune pentru fiecare secţiune şi categorie. Se vor acorda diplome de participare pentru
fiecare concurent.
5. Lucrările participante la concurs vor fi puse la dispoziţia unui juriu stabilit de către organizator. Juriul va desemna
lucrările câştigătoare. Nu se admit contestaţii. Lucrările nu se returnează.
6. Organizatorul se obligă să menţioneze numele autorilor alături de lucrările realizate, pe tot parcursul expoziţiei. Lucrările
vor fi etichetate pe faţă, în partea dreaptă, jos; eticheta va fi tehnoredactată pe calculator şi va conţine denumirea lucrării,
numele şi prenumele copilului, clasa, şcoala, numele şi prenumele cadrului didactic coordonator.
Secţiuni:
Compunere (individual, clasele I-IV ,V-VIII). Criteriile de evaluare a compunerilor vor fi: încadrarea în
tema concursului; creativitatea şi originalitatea; acurateţea stilul şi claritatea limbajului; lucrările nu trebuie să
depăşească o pagină.
• Lucrările vor fi tehnoredactate conform instrucţiunilor: redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o
singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justify”), titlul va fi scris cu majuscule
(Times New Roman 14 Bold), centrat, la două rânduri de titlu se va scrie numele autorului şi instituţia (Times
New Roman 12), la două rânduri de numele autorului se va începe scrierea textului (Times New Roman 12).
Redactarea se face cu diacritice. În caz contrar, lucrările se resping.
Desen (individual,prescolar, clasele I-IV, V-VIII). Criteriile de evaluare a desenelor vor fi: încadrarea în
tema concursului ; creativitatea şi originalitatea; calitatea artistică/tehnică
Spot “ Oraşul meu” (echipe, clasele V-VIII). Criterii de evaluare: concursul se desfăşoară pe două grupe
de participanţi: clasele I-IV, clasele V-VIII; sunt acceptate numai spoturi video originale, cu durata de 30-60
secunde, circumscrise temei; producţiile de film şi spot vor fi prezentate juriului pe CD sau DVD.
Proiect de dezvoltare pentru oraşul meu ( echipe, clasele V-VIII). Criterii de evaluare: concursul se
adresează elevilor din clasele V-VIII; lucrarea va conţine: titlul proiectului; argument; scop; obiective
specifice; descrierea gruplui ţintă; durata proiectului; descrierea activităţilor; rezultate aşteptate; modalităţi de
evaluare; posibili parteneri; posibile surse de finanţare
•Lucrările vor fi tehnoredactate conform instrucţiunilor: redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o
singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justify”), titlul va fi scris cu majuscule
(Times New Roman 14 Bold), centrat, la două rânduri de titlu se va scrie numele autorilor şi instituţia (Times
New Roman 12), la două rânduri de numele autorilor se va începe scrierea textului (Times New Roman 12).
Redactarea se face cu diacritice. În caz contrar, lucrările se resping.
•încadrarea în tema concursului
•creativitatea şi originalitatea.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 18
PRIMAR PENTRU O ZI
CARTEA – O PROVOCARE PENTRU FIECARE
MOTTO: „Deschide cartea ca să înveţi ce au gândit alţii;
închide cartea ca să gândeşti tu însuţi”. (Heyde)
REZUMATUL PROIECTULUI: proiectul a fost conceput în
Vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi carte. Activităţile orientative propuse, care se vor a fi
stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor.
ECHIPA DE IMPLEMENTARE: cadre didactice/profesori și învățători; prof.doc.
Szalay Miklos Attila
PREZENTAREA PROIECTULUI
Argumentare
A citi este o artă care depinde de experienţa şi cultura individuală. Lectura este contactul
cititorului cu textul literar. Termenul de „lectură”, o ştim cu toţii, nu se prea potriveşte însă
formelor radiofonice, televizate, electronice de difuzare a literaturii. În această situaţie e mai
bine să folosim cuvântul „receptare”, pentru că lectura şi receptarea sunt, de fapt, noţiuni
sinonime.
Noi, cadrele didactice, în contextul actual, am sesizat din plin atitudinea de indiferenţă
sau chiar de respingere a elevilor noştri faţă de actul lecturii. Contactul direct cu cartea este
concurat mai ales de informaţia oferită de calculator. Deşi în cadrul orelor de curs,
parcurgând programa şcolară şi manualul, încercăm să dezvoltăm la elevi gustul pentru
lectură, se pare că nu este suficient.
Fără să minimalizăm importanţa altor surse de informare, dorim, ca prin proiectul nostru,
să reuşim să ajungem la sufletul copiilor, transformându-i în cititori activi şi motivaţi,
oferindu-le noi, dascălii, acele mijloace şi instrumente prin care ei vor descoperi că lectura
este, în fond, o călătorie spre propriul suflet. În calitate de mentori spirituali este necesar să-i
convingem pe elevi că nici computerul, nici televizorul nu vor duce la dispariţia cărţii, că
lectura va continua să joace un rol cardinal în viaţa oamenilor, că accelerarea progresului va
fi mereu însoţită de remedierea compensatoare a unui spaţiu liber pentru închipuire, visare şi
căutare de sens.
Dorim, de asemenea, prin schimbul real de experienţă dintre participanţi, să-i convingem
pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii, să-i determinăm să descopere şi să
înţeleagă că ele sunt rodul marilor spirite ale omenirii, că, la urma urmei, pot deveni cei mai
fideli prieteni şi mentori.
Obiectivul general /scopul: cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi,
formarea unui tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să-şi utilizeze în
mod eficient şi creativ capacităţile proprii.
Obiectivele specifice ale proiectului: popularizarea şi valorificarea unor strategii
novatoare pentru îndrumarea şi optimizarea lecturii în rândul elevilor; stimularea interesului
pentru lectură şi formarea la elevi a unei gândiri autonome, reflexive, critice; evidenţierea
importanţei lecturii în dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi formare a personalităţii;
promovarea şi stimularea elevilor cu aptitudini literare şi plastice;valorificarea potenţialului
creator al elevilor în procesul instructiv-educativ şi extracurricular; realizarea unui real şi
eficient schimb de experienţă între cadrele didactice participante; realizarea unei colaborări
eficiente între elevi şi CDI.
Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul: elevii claselor I-VIII
Durata proiectului (când începe şi când se termină): ianuarie – aprilie 2015
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 19
Descrierea activităţilor:
„MIREASMA TEIULUI EMINESCIAN”: data/perioada de desfăşurare: ianuarie 2015;
locul de desfăşurare: CDI, sala de clasă; participanţi – elevii claselor I-VIII. DESCRIEREA
ACTIVITĂŢII: concurs organizat pe echipe reprezentative ale elevilor din clasele I-VIII
care să vizeze patru secţiuni: viaţa şi opera marelui poet; recitarea unei poezii la alegere;
recitarea unei poezii eminesciene într-o limbă străină; desen şi grafică.
Responsabil:coordonatori proiect. Beneficiari: elevii şi cadrele didactice participante.
Modalităţi de evaluare: organizarea unei expoziţii cu creaţiile elevilor.
,, SĂ RÂDEM CU NENEA IANCU”: data/perioada de desfăşurare: februarie 2015;
locul de desfăşurare: CDI, sala de clasă; participanţi-elevii claselor I-VIII. Descrierea
activităţii: realizarea unei incursiuni imaginare în schiţele cele mai reprezentative ale lui
I.L.Caragiale; prezentări în Power Point ale personajelor cunoscute de către elevi din
operele studiate; prezentarea procesului literar,,D-l Goe”; organizarea unei expoziţii cu
desene ale elevilor inspirate de schiţele autorului. Responsabil: coordonatori proiect.
Beneficiari: elevii şi cadrele didactice participante. Modalităţi de evaluare: organizarea unei
expoziţii cu creaţiile elevilor,
,,PE PLAIURI MIORITICE”: data: perioada de desfăşurare: martie 2015; locul de
desfăşurare : CDI; participanţi: elevii claselor III-VIII. Descrierea activităţii: activitatea va
fi organizată sub forma unei şezători literare într-un cadru adecvat ( existenţa unor obiecte
de tradiţie), în cadrul căreia se vor prezenta câteva dintre cele mai cunoscute creaţii literare
populare studiate de elevi. Acţiunea se finalizează prin realizarea unui portofoliu al elevilor,
care să cuprindă ghicitori, proverbe, zicători specifice zonei. Responsabil: coordonatori
proiect. Beneficiari: elevi şi cadre didactice,. Modalităţi de evaluare: finalizarea
portofoliului.
,,CARTEA - PRIETENA MEA”: data/perioada de desfăşurare: aprilie 2015; locul de
desfășurare: CDI; participanţi: elevii claselor I-VIII. Descrierea activităţii: realizarea unei
dezbateri privind istoricul cărţii şi evoluţia acesteia; prezentarea de către elevi, cu ajutorul
calculatorului, a cărţii preferate; activitatea se va finaliza, pe ateliere de creaţie, prin crearea
simbolistică, a unei cărţi (copertă, auxiliare, reviste scolare). Responsabil: coordonatori
proiect. Beneficiari: elevi şi cadre didactice. Modalităţi de evaluare: realizarea unei expoziţii
cu lucrările elevilor, acordarea de diplome
Rezultatele aşteptate, ca urmare a implementării proiectului: participarea unui
număr cât mai mare de elevi şi cadre didactice; cultivarea interesului pentru lectură;
premierea celor mai originale creaţii ale elevilor; mediatizarea activităţilor desfăşurate pe
site-ul şcolii
Modalitatea de evaluare: premierea elevilor (acordarea diplomelor)
Beneficiarii direcţi şi indirecţi ai proiectului: elevii participanţi la activităţile din
proiect; elevii creatori de creaţii literare, plastice şi practice; cadrele didactice participante
Continuitatea / sustenabilitatea proiectului : proiectul se va desfăşura anual în perioada
ianuarie-aprilie
SECŢIUNI: 1. Creaţii literare: a) clasele I-IV - „Călători în lumea cărţilor”; b) clasele
V-VIII - „Lumina cărţii”; 2. Creaţii plastice şi lucrări practice (clasele I-VIII).
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 20
Descrierea sumară a proiectului: proiectul constată în organizarea unui concurs în cadrul
școlilor livezene pe tema combaterii fenomenului violenței
Justificarea proiectului: nevoia de a face cunoscută copiilor gravitatea acestui fenomen, dar
și posibilitatea exprimării prin desen, text etc
Obiective: informare cu privire a consecințelor violenței domestice; implicarea tinerilor în
activități de combatere a fenomenului violenței
Activitati: în cadrul proiectului cu titlul “ Violența distruge inimi” CREDDIS Satu Mare va
derula în cursul lunii martie o campanie de mediatizare în școli a concursului ce urmează să
se desfășoare în cursul lunii aprilie (concursul va avea trei secțiuni: eseu, material
multimedia și desen). Vor fi confecționate pliante informative care vor fi distribuite în școli.
De asemenea în scopul mediatizării acestui concurs se va publica un articol în cadrul ziarul
local.
Evaluare: se vor selectate un număr de 15 lucrări care vor participa la jurizarea finală unde
se vor acorda și câte trei premii pe fiecare secțiune de concurs.
Parteneri și sponsori: Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada și CREDDIS Satu Mare
Buget: 250 RON
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2014-2015 21
“Violenta distruge inimi”
Comemorarea Holocaustului
la Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada
În data de 11 octombrie 2013 a avut loc Comemorarea Holocaustului cu următoarele
activități: distribuirea de pliante - Ziua Holocaustului și prezentare power point
Holocaustul (realizat și prezentat de elevii claselor a VIII-a); film documentar – Auschwitz;
discuţii şi dezbateri pe baza filmului; prezentare de cărţi privind drama suferită de evrei în
timpul celui de al II-lea război mondial.
La acest eveniment au participat elevii claselor a VIII-a. Activitatea a fost coordonată
de profesorii Bonto Ştefan, Maskulik Levente, Szolosi Eniko şi profesorul documentarist
Szalay Miklos Attila; precum și domnul director al şcolii Csaki Francisc.
Activitățile s-au desfășurat în cadrul Centrului de Documentare şi Informare.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014
La Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada în data de
4 octombrie 2013, elevii claselor a IV-a A şi B (40 de elevi)
au asistat la o activitate de informare preventivă cu tema
Incendiul – prezentare power point (Măsuri de prevenire a
incendiilor în şcoli), un film de scurt metraj (Fum de
Incendiu) şi alte materiale puse la dispoziţia şcolii (pliante,
broşuri).
Obiectivele activităţii: diseminarea de informaţii cu
caracter preventiv; conştientizarea elevilor asupra necesităţii respectării principalelor reguli şi
măsuri în vederea preîntâmpinării producerii incendiilor, precum şi familiarizarea acestora cu
modul de comportare care trebuie adoptat în cazul producerii unui incendiu; mediatizarea
semnificaţiei Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului la Dezastre Naturale.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul Centrului de Documentare şi Informare sub
îndrumarea reprezentantului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare. La
activitate au mai participat: învăţătorii Goga Elisabeta, Oniga Floare şi profesorul
documentarist Szalay Miklos Attila. Activitatea a fost coordonată de director şcolii, Csaki
Francisc.
Instruire de prevenire și stingere a incendiilor
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 22
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014
Sfârșitul acestei luni (30 octombrie 2013) a adus petreceri tematice și la Școala
Gimnazială ”Petofi Sandor” Livada, cu ocazia sărbătorii de Halloween.
Elevii școlii au avut parte de un program special: au dansat, s-au pictat, au purtat măști și
s-au bucurat de muzică și diplome.
În Centrul de Documentare și Informare Livada elevii s-au bucurat în cadrul unui carnaval
de o paradă – concurs a costumelor de Halloween, un concurs de confecționare a dovlecilor și
de pitură.
Activitatea a fost organizată de prof. Merlas Sipos Boglarka, alături de dir.adj. Ionuț
Carmen, prof. Raț Dorela, Dîrle Mirabela și Faur Gabriel – membrii juriului.
S-au premiat cele mai interesante și autentice costume, dar și cei mai talentați elevi în
confecționarea celui mai haios dovleac și cele mai reușite și inspirate picturi.
Evenimentul a fost prilej de mare distracție pentru elevii școlii, care au depus muncă și
pasiune, creativitate, pentru a transforma totul în lucruri specifice acestei sărbători.
La final au fost premiați după cum urmează: Costume: MakJenifer (locul I), Berinde
Bianca (locul II), Silaghi Edina (locul III); Dovleci: Gnandt Gabriela (locul I), CocareAnette
(locul II), David Sandor (locul III); Desen: Kurpe Carolina (locul I), Berinde Bianca (locul
II), Barbu Emese (locul III).
Carnaval - Halloween
RAPORT ASUPRA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE LA CERCUL PEDAGOGIC
AL COORDONATORILOR DE PROIECTE ȘI PROGRAME EDUCATIVE MAL
DREPT, 9 DECEMBRIE 2013
Peste tot sunt numai lumini și luminițe, brazi, clopoței, îngerași. Totul a prins strai de
sărbătoare. Și totuși, în cotidianul nesfârșit al pregătirilor de iarnă, ne oprim și ne întrebăm”
Oare care este adevărata semnificație a Crăciunului?” Se spune că la această întrebare e ușor
de răspuns, având în vedere numeroasele materiale care vorbesc despre acest lucru. Dar,
totuși, nu e ... Nici o carte nu poate întrezări emoția divină a Crăciunului. Deși Crăciunul e
sărbătorit diferit de la o țară la alta, esența lui a rămas. Acea mică licărire de la care a început
totul, a rămas în sufletele oamenilor indiferent de religie, naționalitate sau vârstă. Crăciunul
nu are o definiție exactă. Nu poți exprima în cuvinte trăirile interioare pe care ți le provoacă.
Pentru fiecare om, Crăciunul înseamnă ceva diferit, magic și aparte.
Cu aceste convingeri, Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada, a îmbrăcat straie de
sărbătoare şi şi-a deschis porţile pentru a găzdui Cercul pedagogic al coordonatorilor de
proiecte și programe educative, din semestrul I, reprezentată de gazdele: director - prof. Csaki
Francisc, director adjunct - prof. Carmen Ionuţ, coordonatori proiecte şi programe educative -
înv. Iuliana Hepcal, prof. documentarist Szalay Miklos Attila şi responsabil catedră Consiliere
și Orientare - prof. Merlas Sipos Boglarka.
Activităţile s-au derulat sub atenta îndrumare şi coordonare a doamnei inspector de
specialitate, prof. Crina Leş. Cercul pedagogic a păstrat şi în acest semestru aceeaşi tendinţă
de transformare a acestor întâlniri în adevărate sărbători ale dascălilor, şi în adevărate cursuri
de perfecţionare – prin realizarea unui program variat, pe cât de bogat în activităţi, pe atât de
interesant din punct de vedere al conţinuturilor prezentate.
Invitaţii care au intrat în sala festivă a Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor” Livada, pentru
prima parte a întâlnirii, au avut impresia că s-au întors în timp şi în spaţiu, într-o casă
ţărănească, unde tocmai a început şezătoarea ... Fetele cu furca de tors, se pun pe lucru şi
aşteaptă sosirea feciorilor. Pentru tineri este o distracţie, dar bătrânii au grijă ca la şezătoare să
transmită tinerilor tradiţiile şi meşteşugurile străvechi. ”Şezătoarea de Crăciun” pregătită de
d-na director adjunct prof. Carmen Ionuţ, cu elevii clasei a V-a B, a încântat publicul, cu
colinde, obiceiul umblatului cu Steaua, cu Pluguşorul, copiii pregătindu-şi din timp
costumaţia necesară şi memorându-şi rolurile. Corul Şcolii Gimnaziale „Petőfi Sándor”
condus de prof. Csaki Francisc a acompaniat micuţii elevi din clasa a V-a.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 23
E drept că ce era pe vremea bunicilor nu mai e în prezent: a pătruns noul. Azi vedem
sărbătorile cu ochii omului modern, la fel ca elevii clasei a VI-a B, pregătiţi de prof. Dorela
Raţ, în sceneta ”Moş Crăciun modern”, apreciată cu aplauze şi ... hohote de râs.
În jurul bradului împodobit de pe scenă, invitaţii au putut admira lucrările originale,
minuţios lucrate ale elevilor şcolii noastre, într-o expoziţie, - decoraţiuni specifice
sărbătorilor, executate în orele de educaţie tehnologică şi desen sau în timpul întâlnirilor de la
atelierele de creaţie la care au participat profesori şi de la alte discipline.
Cu deosebit interes, participanţii au urmărit în cea de-a doua parte a activităţii, desfăşurată
în CDI.
Doamna inspector, prof. Crina Leş a evidenţiat importanţa activităţilor educative care
permit exprimarea liberă a copilului, fără a fi constrâns de anumite modele sau tipare şi care
oferă ocazia copilului să se arate aşa cum este el, să capete încredere în propriile puteri, să
poată valoriza ceea ce el însuşi a creat. Un rol esenţial al acestor activităţi extraşcolare este
faptul că ele nu impun, precum activităţile şcolare, o delimitare clară urât/frumos, bun/prost,
ci lasă loc unei exprimări în conformitate cu nevoia copilului. Ele contribuie la creşterea
spontaneităţii şi creativităţii, la dezvoltarea unor opinii şi a unor iniţiative. Copilul are
capacitatea de a ne transmite în ce se poate implica, ce poate păstra, ce nu îi este de folos sau
ce nu este atractiv pentru el. A experimenta şi a cunoaste liber îi poate permite apoi să simtă
ceea ce este potrivit pentru el.
Bucuria de a dărui, de a face un gest mic, dar sincer, primind în schimb zâmbete de
lumină, este un sentiment inefabil. Astfel de trăiri magice au încercat, elevii claselor a VII-a B
, conduşi de diriginta lor, prof. Carmen Cheregi şi cei ai clasei a VIII-a A, diriginte, prof.
Szőlősi Enikő, în ora de consiliere şi orientare, din modulul Comunicare şi abilităţi sociale, cu
tema :„Sărbătorile de iarnă la români”.
Această activitate înregistrată video și prezentată în sala CDI, a fost considerată un succes
de către profesorii prezenţi, aceştia fiind impresionaţi de seriozitatea cu care elevii s-au
pregătit. Profesorii participanţi au evidenţiat modul original în care doamnele profesoare au
adaptat strategiile didactice la nevoile elevilor, ceea ce a dus la realizarea unei activităţi
didactice eficiente, motivante pentru elevi.
Profesorul documentarist Szalay Miklos şi consilier educativ Iuliana Hepcal au prezentat
în încheierea întâlnirii, activităţile educative desfăşurate în Şcoala Gimnazială „Petőfi
Sándor” Livada pe parcursul anului şcolar precedent, într-un bogat material power point.
În cuvântul de final, profesorii participanţi au apreciat modul de organizare, diversitatea
activităţilor şi creaţiilor prezentate, şi, mai ales, a fost salutată ideea doamnei inspector de a
organiza activitatea metodică în această perioadă minunată, când oamenii îşi dau silinţa să fie
mai buni, mai calzi, mai primitori, mai darnici, când totul în jur e învăluit de sărbătoare, când,
într-un final, se întrezăreşte prin ochii bucuriei, adevărata semnificaţie a Crăciunului.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 24
O stea a strălucit la Școala Gimnazială ”Petofi Sandor” Livada în săptămâna 8-16 ianuarie
2014 dedicat "Luceafărului poeziei românești”, o stea care nu se va stinge niciodată și poate
niciodată nu va răsări alta mai strălucitoare decât ea. Această stea, acest "Luceafăr" al
neamului nostru și nu numai, este Eminescu. Astfel că elevii școlii noastre au participat la o
serie de activități sub egida ”Mihai Eminescu – 164 de ani – Luceafărul poeziei românești”:
expoziție de carte, afiș – viața și opera lui Eminescu, film documentar despre viața poetul,
recitare poezii și cântece, concurs de desene ”Eminescu și poeziile sale”, referate și
prezentări power point.La activități au participat de la elevii claselor pregătitoare până la
clasele a VIII-a (peste 350 elevi).
Coordonatorii manifestărilor au fost - director Csaki Francisc, director adjunct Ionuț
Carmen, profesorii Domuța Emilia, Gozar Anamaria, Raț Dorela, învățătorii claselor primare
și profesor documentarist Szalay Miklos Attila.
Un aport special și-a adus corul școlii care ne-au încântat cu frumoase poezii pe versurile
marelui poet - condus de prof. Csaki Francisc.
Elevii au fost premiați cu diplome și cărți.
Activitățile s-au desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii, precum și în
Sala de festivități. Partener în susținerea acestor activități a fost CREDDIS Satu Mare.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 25
"Luceafărului poeziei românești”
În acest an, mai exact pe data de 28 februarie 2014 s-a desfășurat în cadrul Centrului de
Documentare și Informare al Școlii Gimnaziale ”Petőfi Sándor” Livada activitatea intitulată
”Un dar de ziua ta!” pentru elevii clasei a V-a C, activitate dedicată zilei de 1 martie,
respectiv 8 martie - care a avut drept scop dezvoltarea dragostei faţă de fiinţa iubită, mama;
dezvoltarea abilităților practice – creativitate – felicitare pentru mama și intonarea cântecelor
şi interpretarea unor poezii pentru mama, dar și dezvoltarea abilităților de socializare ale
grupului – al clasei a V-a C.
Astfel că activitățile au început de luni (24 februarie) și până vineri (28 februarie) prin
realizarea unei felicitări pentru mama (coaserea unui motiv floral – perforarea hârtiei cu
ajutorul unui ac, realizarea motivului floral și coaserea acesteia după o regulă dată, scrierea
unei poezii și sincere urări pentru mama și bineînțeles în încheiere o petrecere – unde s-au
recitat poezii, cântece pentru mama, dans – individual și în perechi, karaoke, prepararea unui
sendvici (cald și rece) și divertisment (diferite probe de concurs amuzante). Un loc important
l-a avut înmânarea unei flori fetelor din clasa a V-a C de către băieții din aceiași clasă. Acum
s-a cântat ”La mulți ani!” pentru toți elevii – ziua de naștere al fiecăruia în parte. La final
fiecare a dus acasă felicitarea pregătită sub îndrumarea profesorului documentarist/diriginte
Szalay Miklos Attila.
Pe această cale dorim din suflet și din inimă tuturor ființelor drage (mame, profesoare,
colege, ...) un călduros ”La mulți ani!”, multă sănătate și implinirea tuturor dorințelor.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 26
Cea de-a V-a ediţie a „Caravanei Culturii Sătmărene” a poposit în perioada 31 martie – 6
aprilie 2014 în oraşul Livada, în cadrul evenimentului organizat sub egida Consiliului
Județean Satu Mare în colaborare cu instituţiile de cultură: Muzeul Judeţean Satu Mare,
Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Biblioteca Judeţeană Satu Mare, Şcoala de Arte
Satu Mare, Teatrul de Nord Satu Mare, primăriile, casele de cultură etc.
În cadrul acestor manifestări cultural-artistice în cadrul Centrului de Documentare şi
Informare al Școlii Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada elevii au avut în mijlocul lor pe
etnograful Dr. Mara Lobont Puscas, şef secţie Etnografie-Artă şi muzeograful Brăduţ
Popdan, de la Muzeul Judetean Satu Mare, care au vorbit cu mult drag despre tradiţii şi
obiceiuri din trecut sub egida ,,Fotografia etnografică, mijloc de conservare a patrimoniului
cultural’’.
Această activitate a avut ca scop conștientizarea rolului pe care tânăra generaţie îl are în
păstrarea creaţiilor populare ca mărturii autentice despre viaţa de odinioară şi educarea
gustului pentru acte culturale cu tematică tradiţională.
Programul a continuat cu un spectacol de muzică uşoară şi folclor ,,Pimăvara Artelor’’
(prezentat de Școala Populară de Arte Satu Mare).
Activităţile au fost susţinute de dl. primar Arthur Piricsi, Consiliul Local, Director Csaki
Francisc, Dir. Adj. Ionuţ Carmen şi cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială ,,Petőfi
Sándor” Livada.
De asemenea, tot în CDI s-a desfăşurat activitatea intitulată ”Poveşti din Templul
Cunoaşterii” coordonată de Paula şi Călin Horotan, reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene
Satu Mare.
Invitaţii au prezentat un power point ”Poveşti în Templul Cunoaşterii” şi activităţi
interactive. Astfel, un grup de 50 de preşcolari şi 25 de elevi ai clasei a II-a au făcut
cunoştinţă cu lumea cărţilor şi a poveştilor, o lume al tuturor copiilor (a viselor, basmelor…).
La final, tuturor copiilor le-au fost distribuite dulciuri şi semne de carte.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului ”Caravana Culturii Sătmărene”, organizat
de Consiliul Judeţean împreună cu instituţiile de cultură din judeţ şi primăriile incluse în
proiect.
Activitatea a fost susţinută de bibliotecara Bibliotecii oraşului Livada, Szekely Trudi, iar
din partea şcolii gimnaziale, directorul Csaki Francisc, educatoarele de la Grădiniţa din
Livada, învăţătoarea Vânt Ioana şi profesorul documentarist Szalay Miklos Attila.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 27
„Caravana Culturii Sătmărene” în orașul Livada
Elevii Școlii “Petőfi Sándor” Livada au aniversat ”Tripla semnificație a zilei de 9 mai” (în perioada 5-9 mai 2014) pentru poporul român: Independența de stat de la 1877, Ziua victoriei împotriva fascismului – 9 mai 1945 și Ziua Europei – 9 mai - sub egida “Împreună, mai puternici” cu o serie de activități dedicate elevilor claselor V-VIII: a fost afișat un panou cu titlul “Tripla semnificație a zilei de 9 Mai” și un film documentar despre această zi (de-a lungul istoriei). Elevii claselor a V-a C și D au realizat desene pe calculator cu tema: Uniunea Europeană și România, iar elevii claselor a VII-a A, B și C, a VIII-a C și D au realizat prezentări power point utilizând resursele puse la dispoziție de Centrul de Documentare și Informare (informații tipărite - cărți și electronice - internetul) – cercetarea documentară în acest sens. În încheiere a avut loc o masă rotundă privind importanța zilei de 9 mai pentru România și întreaga Europă. Tot aici s-au prezentat rezultatele muncii tuturor elevilor și felicitați pentru efortul depus în bunul mers al activității. La aceste activități au participat și beneficiarii proiectului transfrontalier “Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune Socială” – HUSKROUA/1101/082 implementat de către Centrul de Resurse CREST în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare Durabilă și Incluziune Socială (CREDDIS), Asociația Stea și Fundația Down Carei (România), Asociația ÉFOÉSZ din Județul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) și Organizația Civilă pentru Dezvoltarea Turismului Rural și Agroturism “In the Transcarpathian Valleys and Mountains” (Ucraina). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina. Activitățile au fost coordonate de profesorii: Maskulik Levente, Bonto Ștefan, Szolosi Eniko și profesorul documentarist Szalay Miklos Attila, și susținut de domnul director Csaki Francisc în parteneriat cu Creddis Satu Mare.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 28
Tripla semnificație a zilei de 9 mai
Școala Gimnazială “Petőfi Sándor” Livada în perioada 01.10.2013 – 31.06.2014
implementează proiectul “Idei și fapte bune pentru elevi, școală și comunitate – anul III”.
Finanţarea proiectului se realizează de către Creddis Satu Mare. Suma totală a proiectului
este de 5895 RON + 2160 ore de voluntariat (5 persoane echipa de proiect + voluntari).
Scopul proiectului este creşterea frecvenţei şcolare, reducerea riscului de părăsire timpurie
a şcolii pentru elevii din învăţământul primar şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. Pe termen
lung vizăm diversificarea programelor adresate elevilor, dezvoltarea de programe pentru
comunitate şi dezvoltarea de parteneriate în comunitate pentru atragere de fonduri, implicarea
comunităţii în viaţa şcolii şi obţinerea de modele de bună practică care să permită schimbarea
imaginii şi vizibilităţii şcolii noastre.
Proiectul are următoarele obiective specifice
1. Diminuarea riscului de părăsire timpurie a şcolii de către elevii din grupul ţintă prin
derularea de activităţi remediale şi de informare-consiliere în cadrul programului Şcoală după
şcoală
2. Dezvoltarea abilităţilor în domeniul igienei şi sănătăţii
3. Dezvoltarea capacităţilor cognitive, creative, de autocunoaştere şi acceptare a valorilor
morale şi spirituale la copiii din grupul ţintă prin activităţi ocupaţionale şi recreative
4. Creşterea gradului de conştientizare a membrilor comunităţii asupra problematicii riscului
de părăsire timpurie a şcolii prin valorizarea aptitudinilor obţinute prin evenimente în
comunitate
Grupul ţintă al proiectului este format din: 15 de elevi care provin din familii cu părinţi
şomeri, au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi elevi care aparţin
minorităţilor naţionale.
Obiectivele propuse vor fi atinse prin următoarele tipuri de activităţi: programul Şcoală
după şcoală, consiliere şi activităţi practice de igienă şi sănătate, ateliere de lectură, pictură-
desen, atelierul de idei şi fapte bune pentru comunitate, teatru, multiculturalitate, activităţi
sportive, tabără de vară : culturalitate locală și internațională.
Implementarea proiectului determină:
- susţinerea prin programe remediale a îmbunătăţirii rezultatelor şcolare, reducerea absenţelor
şi creşterea gradului de promovare
- îmbunatăţirea stării de sănătate a beneficiarilor care vor conştientiza importanţa respectării
regulilor de igienă
- crearea condiţiilor ca beneficiarii să-şi formeze abilităţi de a respecta un program, de a
relaţiona cu colegii şi profesorii, de a respecta unele cerinţe şi de a realiza produse în ateliere
- sprijinirea copiilor cu ambii părinţi în străinătate să facă faţă vieţii de zi cu zi şi să-şi
continue şcoala
- creşterea stimei de sine a beneficiarilor prin punerea în valoare în comunitate a rezultatelor
muncii lor
- învaţă să lucreze în echipă
- modificarea percepţiei comunităţii vis a vis de beneficiarii noştri şi şcoală
- creşterea vizibilităţii şcolii în rândul comunităţii şi revalorizarea şcolii ca principal actor
comunitar
- dezvoltarea competenţelor echipei proiectului pentru realizarea de programe de educaţie
non-formală şi activităţi ocupaţionale
- selectarea de voluntari pentru a participa la activităţile proiectului şi activităţile viitoare ale
CDI şi finanţatorului
- dezvoltarea de parteneriate cu instituţii şi ONG-uri judeţene pentru a permite diversificarea
programelor şi activităţilor şcolii.
CDIPS Proiect - an școlar 2013-2014 29
Idei și fapte bune pentru elevi, școală și comunitate – anul III
15 március
CDIPS Proiect - an școlar 2013-2014 30
Az elmúlt évek hagyományaihoz hűen, iskolánk diákjai a 2013-2014-es tanévben,
március 15-én újból méltóképpen emlékeztek meg az 1848-1849-es forradalom hőseiről, akik
a legerősebb fegyverrel, a tiszta szó erejével harcoltak az általuk hírdetett eszmékért.
Az ünnepi megemlékezés alkalmából különféle tematikus tevékenységek zajlottak
iskolánkban, éspedig 2013. március 14-én került sor az Ékes anyanyelvünk című anyanyelvi
vetélkedőre, Kása Enikő és Balogh Kinga magyar szakos tanárnők szervezésében, illetve az
1848, te csillag című történelmi vetélkedőre, Maskulik Levente történelem szakos tanár
irányításával. A kreatív diákok tehetségüket fejleszthették a Tulipános ládika című kézműves
műhelygyakorlaton, Bak Éva rajztanárnő segítségével. Az említett vetélkedőkön iskolánk 7-
dikes és 8-dikos diákjai vettek részt, a szatmárnémeti Vasile Lucaciu – és az avasújvárosi
Általános Iskolákból érkező vendégdiákok társaságában.
Az ünnepi előadássorozat 2013. március 15-én ért véget, iskolánk névadója, Petőfi Sándor
szobra előtt megtartott verses-zenés előadással, és az ezt követő színdarab bemutatásával,
amelynek helyszíne iskolánk díszterme volt.
Az ünnepi műsor végeztével sor került a vetélkedők eredményeinek kiértékelésére, ahol a
díjazottak a helyi polgármesteri hivatal támogatásával könyvjutalomban részesültek.
Drepturile copilului/ drepturile omului
CDIPS Proiect - an școlar 2013-2014 31
Ziua Internațională a Drepturilor
Omului/Drepturile copilului a fost
sărbătorită la Școala Gimnazială
„Petőfi Sándor” Livada printr-un cerc
de discuții cu participarea elevilor
clasei a VIII-a C.
Cu acest prilej au fost făcute mai
multe prezentări Power Point
conținând momentele importante din
istoria drepturilor omului și au fost
evidențiate cele mai importante
drepturi. Pe baza celor vizionate
elevii, îndrumați de către profesori,
s-a discutat și s-a aprofundat tema,
elevilor fiindu-le amintită și
importanța asumării responsabilității
în relație cu colectivitatea. În cele
trei săptămâni (18.11 – 10.12 2013) ei
au făcut un mini portofoliu la alegere
despre Drepturile omului/drepturile
copilului (desen, referat, eseu sau o
prezentare Power Point).
Coordonatorii acestei activități au
fost profesor Maskulik Levente și
profesor documentarist Szalay Miklos
Attila, cu sprijinul directorului Csaki
Francisc. Activitatea s-a desfășurat în
parteneriat cu CREDDIS Satu Mare.
Cercetare documentară
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 32
Pornind de la definirea termenul de “cercetare documentară”, utilizat pentru prima dată în
1950 de către Kelvin N. Moers, care are astăzi mai multe accepţiuni după cum este prezentat de
“Le Dictionnaire encyclopédique de l’information et de la documentation”, apărut la editura
pariziană “Nathan” în 1997 și care citează trei dintre ele: operaţia prin care documentele sunt
selectate din fondul documentar la cererea unui utilizator; furnizarea, în funcţie de o cerere bine
definită de utilizator, a unor elemente de informare documentară corespunzătoare; un răspuns
mai mult sau mai puţin elaborat la o cerere a utilizatorului, răspuns care trebuie să conducă la
realizarea unui anumit produs documentar (bibliografie, sinteză etc). În acest sens Centrul de
documentare şi informare (C.D.I.) este un spaţiu de formare a elevilor în domeniul utilizării
informaţiei, îndeosebi a celei pe care se bazează achiziţia cunoştinţelor şcolare. Acest centru de
resurse este pentru elev imaginea structurilor pe care el le va frecventa mai târziu ca adult
(biblioteca universitară, centre de documentare specializate, biblioteca/mediateca municipală
ş.a.). Deci, profesorul documentarist este cel care îi iniţiază pe elevi în căutarea, găsirea,
obţinerea, selectarea, prelucrarea şi utilizarea informaţiei pentru ca, până la sfârşitul şcolarizării,
aceştia să devină autonomi în instruire şi să dobândească reale competenţe de cititori activi.
Activităţi de iniţiere în cercetarea documentară s-au desfăşurat în cadrul CDI-ului nostru sub îndrumarea profesorului documentarist Szalay Miklos Attila în colaborare cu alte cadre didactice în decursul anului școlar 2013-2014 urmărindu-se fondul documentar al centrului de documentare şi informare: tipuri de resurse, cotarea publicaţiilor, organizarea colecţiilor, instrumente de acces la colecţiile CDI și altele.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 33
Proiectul „Atelierul de idei și fapte bune” se
adresează copiilor și cadrelor didactice voluntare,
precum și altor persoane cu dare de inimă pentru
beneficiarii acestuia – copiii defavorizați din
școala noastră - mai bine de 3 ani, urmărindu-se
îmbunătăţirea stării de sănătate a beneficiarilor
care vor conştientiza importanţa respectării
regulilor de igienă; crearea condiţiilor ca
beneficiarii să-şi formeze abilităţi de a respecta un
program, de a relaţiona cu colegii şi profesorii, de
a respecta unele cerinţe şi de a realiza produse în
ateliere (pictură, origami ș.a); creşterea stimei de
sine a beneficiarilor prin punerea în valoare în
comunitate a rezultatelor muncii lor; învaţă să
lucreze în echipă; modificarea percepţiei
comunităţii vis a vis de beneficiarii noştri şi
şcoală; creşterea vizibilităţii şcolii în rândul
comunităţii şi revalorizarea şcolii ca principal
actor comunitar; dezvoltarea competenţelor
echipei proiectului pentru realizarea de programe
de educaţie non-formală şi activităţi ocupaţionale;
selectarea de voluntari pentru a participa la
activităţile proiectului şi activităţile viitoare ale
CDI-ului.
Mulțumim pe această cale tuturor voluntarilor -
copiii și cadre didactice - care s-au implicat
pentru sprijinirea acestui proiect în anul școlar
2013-2014 cu speranța că și pe viitor se vor
implica în susținerea acestui proiect. Bineînțeles
că îi așteptăm și pe alți doritori în acest sens.
Dorim ca în acest an școlar 2014-2015 să aducem
lumină și fericire unui număr mult mai mare de
copiii defavorizați în comparație cu anul școlar ce
a trecut.
Prin intermediul acestui curs multimedia (foto, video, grafica si sunet), elevii claselor a
V-a C și D, a VI-a C și D, a VII-a C și D, precum și a VIII-a C și D au avut posibilitatea de a
găsi soluții realiste la problemele menționate de ei și la îmbunătățirea calității vieții acestor
tineri. Toate acestea s-au desfășurat în perioada 7-11 aprilie 2014 la propunerea Centrului de
Documentare și Informare al Școlii Gimnaziale „Petőfi Sándor” Livada în parteneriat cu
Creddis Satu Mare. În cadrul acestui proiect tinerii au fost expuși unor experiențe social-
culturale noi, care le-au deschis alte percepții asupra lumii și ridicarea gradului de încredere
în sine, aducându-le în același timp contacte sociale și prietenii de calitate, dar și acces la
mijloacele tehnologice moderne, pe baza cărora își pot dezvolta diverse aptitudini sau
înclinații.
Obiectivele disciplinei:
- Cursul şi seminarul acestei discipline propun prezentarea componentelor multimedia
digitale, modalităţile practice de lucru cu acestea, elemente de bază privind documentul
multimedia de pe Internet. Elevilor li se vor transmite cunoştinţe privind digitizarea,
prelucrarea şi salvarea componentelor multimedia cât şi cunoştinţe privind asamblarea,
salvarea şi difuzarea unui document multimedia online. Elevii vor avea la sfârşitul cursului
competenţe legate de alegerea, folosirea şi crearea de caracteristici pentru componentele
multimedia digitale, individuale, în funcție de tipul de site.
- În cadrul cursului se prezintă tipuri de site-uri Web, caracteristicile lor, modalităţi de
implementare, tehnicile de realizarea a lor, modele de layout şi design a paginilor Web.
Elevii vor avea la sfârşitul cursului competenţe legate de alegerea, folosirea, combinarea de
componente pentru un document multimedia, alegerea şi implementarea a diferite tipuri de
site-uri, parcurgerea etapelor de realizare a lor, alegerea obiectivelor, condiţiilor şi
tehnologiilor de realizarea a site-urilor, alegerea metodelor de promovarea pe Web.
Coordonatorul cursului și seminarului: prof.documentarist Szalay Miklos Attila.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 34
În săptămâna 7-11 aprilie 2014, săptămâna ” Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun”, la Școala
Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada şi Centrul de Documentare și Informare au avut loc activități extraşcolare şi
extracurriculare al căror scop a fost dezvoltarea abilităţilor copiilor:
•LUNI - Pregătirea unui meniu (propus de copii: salată, cartofi prăjiți, cârnați, slănină, suc) și aranjarea mesei
(veselă, tacâmuri) – activitate realizată de către elevii clasei a V-a C, conduși de prof.doc.diriginte Szalay
Miklos Attila. Pentru divertisment: șah, cărți, nu te supăra frate; karaoke și dans)
•MARȚI și VINERI - Confecționarea felicitărilor de Paște și a unei flori prin tehnica origami - cu elevii clasei
pregătitoare și clasei a III-a B, conduși de doamnele învățătoare Dindelegan Simona și Bărbuș Viorica; precum
și confecționarea unui coșuleț de paște cu elevii claselor a IV-a A și B, conduși de doamnele învățătoare Goga
Elisabeta și Oniga Floare - prof.doc. Szalay Miklos Attila
•LUNI – JOI - Voluntariat – proiectul Idei și fapte bune, ajuns în anul III, al cărui scop a fost aducerea unui
zâmbet și o mare bucurie în prag de sărbătoare copiilor care provin din familii defavorizate – activitate la care au
participat peste 25 de elevi voluntari care au adus haine, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și alimente (zahăr,
ulei, făină de grâu și mălai, bulion, conservă de carne ș.a), coordonator prof.doc. Szalay Miklos Attila
•JOI - ”Primar pentru o zi” – scopul activităţii a fost informarea elevilor clasei a V-a C privind atribuţiile unui
primar, rolul Consiliului Local și celelalte departamente care contribuie la bunul mers al activităților în folosul
întregii comunități locale. Copiii l-au avut ca ghid pe domnul primar al orașului Livada: Piricsi Arthur. Copiii au
aflat, în acelaşi timp, despre proiectele de dezvoltare ale oraşului şi împrejurimilor şi, desigur, au putut să pună
întrebări – conduși de prof. Balogh Kinga și prof.doc. Szalay Miklos Attila
•”O carte pentru fiecare” – în cursul acestor zile o școală generală din Budapesta a donat școlii noastre peste
2000 de cărți în limba maghiară și engleză, iar elevii clasei a VI-a C au selectat cărțile pe domenii de studiu
(specific vârstei lor de cercetare documentară), conduși de prof. Kasa Eniko și prof.doc. Szalay Miklos Attila,
restul cărților (fiind la un nivel superior vârstei școlare gimnaziale) au fost predate Bibliotecii orășenești din
Livada de către elevii clasei a VIII-a C conduși de prof. Maskulik Levente.
•MARȚI - VINERI - ”Curs multimedia” – ( foto, video, grafică și sunet, teatru și joc de rol) – scopul activităţii a
fost expunerea unor experiențe social-culturale noi, deschiderea unei noi percepții asupra lumii, creşterea
încrederii în sine, posibilitatea creării de noi legături de prietenie şi corespondenţă, acces la mijloacele
tehnologice moderne care să le permită dezvoltarea personală - elevii claselor V-VIII C și D – prof.doc. Szalay
Miklos Attila
•MIERCURI - Concurs de karaoke – pentru elevii claselor V-VIII, utilizându-se noile tehnologii multimedia -
coordonați de prof. Csaki Francisc și colaborator prof.doc. Szalay Miklos Attila
•MARȚI – VINERI - Vizionare de filme (în CDI) la limba și literatura română (Baltagul), limba engleză
(concurs), fizică (Viața lui Einstein), religie (Viața lui Iisus), biologie (Vitaminele) de la elevii claselor
pregătitoare până la elevii claselor a VIII-a (înv. și prof.)
•Tradiții și obiceiuri de Paște – amenajarea unui spațiu tradițional țărănesc și al portului popular, încondeierea
ouălor utilizându-se mai multe tehnici de lucru și obiceiuri de sărbătorile pascale – activitate la care au participat
beneficiarii şi voluntarii proiectului „Pod cultural transfrontalier pentru incluziune socială” finanţat prin
Programul CBC ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina. Scopul proiectului este dezvoltarea
abilităţilor de viaţă şi a abilităţilor artistice ale beneficiarilor folosind tehnici de arte expresive ca instrumente
terapeutice şi educaţionale, contribuind totodată la prezervarea şi transmiterea de elemente culturale şi
tradiţionale – conduși de prof. Szolosi Eniko, Lazar Iudith, Balogh Kinga, Kasa Eniko, Ionuț Carmen și Gozar
Anamaria.
Activitățile au fost susținute financiar și material de partenerul Școlii Gimnaziale ”Petőfi Sándor” Livada,
Asociația CREDDIS Satu Mare.
Coordonatorii activităților: director Csaki Francisc, dir.adj. Ionuț Carmen și profesor documentarist Szalay
Miklos Attila – cu sprijinul cadrelor didactice ale școlii noastre.
În cadrul școlii s-au desfășurat şi alte activități specifice acestei săptămâni.
Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor voluntarilor care s-au implicat în activitățile noastre și transmitem
sincere urări de sănătate şi împliniri, cu ocazia Sfintelor sărbători pascale, tuturor cadrelor didactice, părinților și
nu în ultimul rând elevilor: ”SĂRBĂTORI LUMINATE!”.
Voluntari: Borsos Carina și Pleșa Daria (II B), Zab Fabian și Mondici Brandon (III B), Kurpe Karolina și
Silaghi Reghina (V D), Gabor Gabica (VI C), Menyko Kitty, Szucs Bettina, Kurpe Baglarka, Craniac David,
Bici Dominic, Santa Norbert, Kovacs B. Boroka, Csuka Viktoria, Istoan Hanna și Tardi Henrietta (VIII C); Cioc
Maria, Olah Patrik, Finteusan Aida și Olah Marcel (voluntari în cadrul proiectului mai sus menționat), Raț
Dorina, Ionuț Carmen ș.a.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 35
Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun
Școala Altfel CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 36
Karaoke și prepararea
unui meniu
(ziua dirigintelui)
– clasa a V-a C –
Primar pentru o zi
(vizită la Primăria orașului
Livada, jud. Satu Mare)
clasa a V-a C
Donație cărți
(din partea Școlii
Gimnaziale către
Biblioteca orășenească
Livada)
Tradiții și obiceiuri de
Paște
(vopsitul ouălor și
realizarea unui desen
utilizând PC)
Origami
(confecționarea unei
felicitări și coșul de Paște
pentru familie)
-elevii claselor
pregătitoare, clasa a III-a
B, a IV-a A și B –
Concurs de limba engleză
- clasa a III-a C și D, a
IV-a C și D –
Zilele orașului Livada – elevi ai Școlii Gimnaziale „Petőfi Sándor” Livada (activitate coordonată și de prof.doc. Szalay Miklos Attila)
Dicsőség a legyőzötteknek!
Az aradi 13 vértanú emlékére
Iskolánk hagyományaihoz méltóan 2013-ban is megemlékeztünk a 13 aradi vértanú
mártírhaláláról. Emléküket versekkel és zenékkel idézték fel a Petőfi Sándor Általános
Iskola diákjai.
A megemlékezésen az aradi vértanúk hősi halálát felidéző verseken kívül, a 19. és 20.
századi magyar irodalom hazafias verseivel szórakoztatták az előadók a közönséget.
Elhangzottak többek között Reményik Sándor, Wass Albert, illetve Dsida Jenő versei is. Az
esemény középpontjában a hazáért való áldozatvállalás állt.
A zenekedvelők is örülhettek, hiszen az iskola kórusa számos dallal emelte az ünnepség
színvonalát.
A megemlékezés végén a diákok gyertyát gyújtottak és virágokkal rótták le kegyeletüket
a hősök emléke előtt. Ez az előadás egy kis szünetet jelentett mindnyájunk számára,
kiemelkedett a mindennapok rohanásából. Az ünnepi hangulat, az együtt emlékezés
közelebb hozta egymáshoz, valamint az irodalomhoz, közös értékeinkhez a résztvevőket.
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014 37
Az aradi 13 vértanú emlékére
CDIPS Proiect educațional - an școlar 2013-2014
Cultura transfrontalieră - un spaţiu deschis voluntariatului A fi voluntar înseamnă în primul rând a vrea, a te implica, a-ţi dori!. Voluntariatul este un
mod de manifestare a societăţii civile. El transpune în practică cele mai nobile aspiraţii ale
omenirii – dorinţa (nevoia) de pace, libertate, şanse egale, siguranţă şi dreptate pentru toţi
oamenii.
Pentru noi, echipa CREDDIS Satu Mare, voluntariatul este o resursă pentru colaboratori, o
modalitate de a implica comunitatea în programele noastre şi în rezolvarea unor probleme
identificate la nivelul comunităţii.
În perioada 1 august 2013-31 iulie 2014, CREDDIS Satu Mare a fost partener în proiectul
„Pod cultural transfrontalier pentru incluziune socială”, proiect implementar de Centrul de
Resurse CREST Satu Mare alături de parteneri ca: Asociaţia Stea şi Fundaţia Down Carei
(România), Asociaţia ÉFOÉSZ din Judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) şi Organizaţia
Civilă pentru Dezvoltarea Turismului Rural şi Agroturism “In the Transcarpathian Valleys and
Mountains” (Ucraina).
Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007-2013
Ungaria-Slovacia-România-Ucraina şi a avut ca scop promovarea culturii tradiţionale
transfrontaliere ca un mijloc pentru incluziunea socială a copiilor şi tinerilor defavorizaţi din
România, Ungaria şi Ucraina.
Toate activităţile Creddis s-au derulat în colaborare şi parteneriat cu Şcoala
Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada, în cadrul Centrului de Documentare şi Informare „Petőfi
Sándor”.
Şi în acest proiect am implicat voluntari din rândul cadrelor didactice din Şcoala
Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada, deoarece cunosc cel mai bine copii defavorizaţi care sunt
beneficiarii proiectului şi familiile acestora, cunosc comunitatea locală şi tradiţiile culturale.
Voluntarii şi specialiştii din echipa de proiect s-au implicat în două cursuri de formare în
domeniul terapiei prin arte expresive, un schimb de experienţă transfrontalier pentru
specialişti şi voluntari organizat la Satu Mare, două schimburi de experienţe pentru specialişti
și voluntari în Ungaria şi Ucraina şi activităţi ca: programe de dezvoltare personală pentru
copii şi tineri defavorizaţi, vizite culturale transfrontaliere, tabăra internaţională, realizarea
unei broşuri privind tradiţiile din zona transfrontalieră, turnee artistice în comunităţi şi un
Festival de promovare al Patrimoniului Cultural Transfrontalier.
În proiect am implicat şi tineri voluntari din comunitate, astfel încât să promovăm
potenţialul natural, cultural şi istoric în comunitatea europeană şi să promovăm, la noi, valori
europene din tradiţiile partenerilor noştri.
Program de dezvoltare personală bazat pe elemente de patrimoniu
cultural transfrontalier Scopul programului: Dezvoltarea abilităţilor de viaţă şi a abilităţilor artistice ale
beneficiarilor folosind tehnici de arte expresive ca instrumente terapeutice şi educaţionale
contribuind totodată la prezervarea şi transmiterea de elemente culturale şi de tradiţie.
Pornind de la un cadru comun, fiecare partener care a participat la derularea proiectului a
dezvoltat un program ţinând cont de grupul ţintă propriu. În cazul nostru: 10 copii cu vârsta
între 9 – 15 ani, aparţinând grupurilor defavorizate, elevi ai Şcolii gimnaziale "Petőfi
Sándor" din oraşul Livada. Alături de aceştia, la activităţile proiectului participă voluntari
elevi şi adulţi.
Programul nostru a îmbinat tehnici de arte expresive cu lectura, jocul, sportul, jocuri de
rol, prezentări şi activităţi ocupaţionale şi de dezvoltare a creativităţii, pentru a permite
copiilor să-şi dezvolte:
Artele expresive (teatru, pictură, muzică, dans), pentru a obţine:
- concentrare pe dezvoltarea estetică și emoțională
- dezvoltarea abilităţilor artistice
- dezvoltarea abilităților sociale prin munca de grup
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 38
- comunicare și a exprimarea sentimentelor și emoțiilor
- pregătire spectacol, scenariu
Lectura şi discuţii, pentru:
- dezvoltare vocabular, exprimare emoții și sentimente.
Jocul, jocul de rol şi activitatea fizică, pentru:
- dezvoltarea stimei de sine, a încrederii și a înțelegerii relației dezvoltare fizică - sănătate
bună
- permite copiilor să lucreze în grup și să cunoască şi să experimenteze sentimente ca:
echitate, respect reciproc, înţelegere, compasiune, solicitare şi oferire de ajutor, prudenţă,
siguranţă
- dezvoltarea mobilităţii, motricităţii şi expresivităţii
Activităţi ocupaţionale, pentru:
- dezvoltarea creativităţii şi a îndemânării în realizarea de păpuşi, decoruri, decoraţiuni,
diferite obiecte
Metode de învăţare active şi participative, abordare de probleme şi explorarea
elementelor specifice comunităţii locale multiculturale, pentru a permite înţelegerea şi
reflecţia asupra caracteristicilor mediului în care convieţuiesc, dar şi pentru a cunoaşte
diversitatea culturilor cu care intră în contact prin acest proiect.
Consilierea personală şi intervenţia personalizată pentru dezvoltarea personală a
copiilor care în urma evaluării necesită o atenţie specială pe anumite segmente identificate.
Programul nostru de dezvoltare personală respectă principiile ciclului de învățare activă.
În acest ciclu copiii încep cu ceea ce știu deja, încep să exploreze posibilităţile disponibile
de învățare, să tragă concluzii şi să reflecteze la rezultate. Monitorizăm progresul copiilor
prin diferitele etape ale ciclului de învățare pentru a da sens programului de învățare și a
face noi conexiuni. Principalele beneficii ale învățării active sunt:
- Aceasta plasează copiii în centrul procesului de învățare.
- Profesorul acționează ca un facilitator care ghidează și conduce procesul de învățare.
- Copiii învață mai mult atunci când înţeleg din ceea ce au învățat.
- Se lucrează în grup mic şi angajează toţi copiii indiferent de nivelul de evoluţie.
- Promovează acțiune și generează un nivel ridicat de interacțiune și stimularea participării.
- Încurajează modalități de colaborare de lucru.
Metodele folosite în derularea programului de dezvoltare personală sunt:
- Generare de idei - Brainstorming
- Pregătirea unui spectacol – Teatru, Scenariu, Realizare decor şi păpuşi
- Luarea în considerare a unei situații specifice - Joc de rol
- Învăţarea negocierii, ascultării și sprijinului reciproc – Teatru
- Dezvoltare creativitate şi îndemânare – Activităţi ocupaţionale şi creative
- Promovarea cooperării - Jocuri de Cooperare
- Informații, întrebare, prezentate - Fotografii / imagini stimulative, Prezentări
- Exprimarea gândurilor proprii și a unui punct de vedere - Declarații deschise
- Exprimarea opiniilor proprii, promovarea gândirii critice și să respecte punctele de vedere
ale celor din jur - "Sunt de acord sau nu sunt de acord"
- Promovarea comunicării și gândirii critice – Jocuri, Povestiri, Lectură
- Reprezintă idei sau concepte. – Colaj, Activităţi ocupaţionale
- Explorare de probleme și stereotipuri - Joc „Statuile”, Consiliere
- Adunare informații, interpretare date şi analiză rezultate – Monitorizare, chestionare,
observaţii
Tematici abordate:
- conştiinţa de sine
- sentimente şi emoţii
- a învăţa să înveţi
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 39
- sănătate, creştere şi schimbare
- siguranţă
- relaţii
- reguli, drepturi şi responsabilităţi
- managementul conflictelor
- asemănări şi deosebiri
- multiculturalitate locală şi zona de frontieră
- tradiţii locale şi din zona de frontieră
- a învăţa să trăim ca membri ai comunităţii
- lectură, pregătire scenariu, decoruri, roluri
Prin acest program dorim să încurajăm fiecare copil să obţină un nivel mediu de pregătire
emoţională, socială, psihică şi fizică, pentru a deveni încrezător, independent, responsabil
faţă de sine şi cei din jur, capabil să ia decizii şi să convieţuiască în societate.
A trăi într-o societate multiculturală înseamnă să nu cauţi culoarea, rasa sau religia, ci pur
şi simplu calitatea umană. Dorim ca prin acest program să dezvoltăm „calitatea umană” a
copiilor şi mentorilor care participă la activităţile proiectului.
Prima vizită culturală transfrontalieră - Carei, 28.04.2014 După perioada ianuarie - aprilie 2014, în care beneficiarii şi voluntarii au participat la
Programul de dezvoltare personală, a venit perioada vizitelor culturale transfrontaliere, al
căror scop principal a fost crearea condiţiilor de interacţiune între beneficiarii şi voluntarii
celor cinci parteneri din proiect, de participare la activităţi culturale împreună şi de a obţine
informaţii privind tradiţiile culturale din zona transfrontalieră.
Prima întâlnire a avut loc în 28 aprilie 2014, în oraşul Carei. Programul comun a durat 8
ore şi a cuprins: vizitarea unor obiective din oraş, vizitarea Castelului Karolyi şi activităţi
culturale. Din partea Creddis Satu Mare au participat 10 beneficiari şi 3 copii voluntari,
însoţiţi de profesor Szőlősi Enikő, voluntar în cadrul proiectului şi Szalay Miklos Attila,
expert profesional în cadrul proiectului.
Profesioniştii partenerilor au avut posibilitatea participării la o întâlnire de management al
proiectului pentru problemele întâmpinate, pregătirea celor două vizite culturale
transfrontaliere (din Ungaria şi Ucraina), pregătirea taberei şi a activităţilor din ultimul
trimestru al proiectului.
La plecare fiecare participant a primit câte un cadou din partea beneficiarilor Fundaţiei
Down Carei.
Le mulţumim prietenilor de la Carei pentru ospitalitate!.
Menționăm că au urmat alte două vizite culturale transfrontaliere: Ujfeheto și Tarpa din
Ungaria unde am avut schimburile culturale între beneficiarii și voluntarii celor cinci
parteneri din proiect.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 40
Tabără culturală internaţională În perioada 23 – 27 iunie 2014, în cadrul proiectului „Pod Cultural Transfrontalier
Pentru Incluziune Socială”, HUSKROUA/1101/082” finanţat de Uniunea Europeană prin
Programul CBC ENPI 2007-2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, s-a organizat o
Tabără culturală internaţională, la care au participat 50 de copii şi tineri, beneficiari ai
proiectului alături de voluntari şi echipele partenerilor. În timpul taberei, copiii şi tinerii au
participat la un program variat care le-a permis să se cunoască, să interacţioneze, să lege
prietenii şi să continue pregătirea spectacolelor pe care le-au prezentat la Festivalul cultural
internaţional organizat la sfârşitul taberei (26 - 27 iunie 2014). Având ca scop promovarea
valorilor tradiţionale din zona de frontieră, Festivalul Internaţional pune în valoare
abilităţile dobândite de beneficiarii proiectului (copii şi tineri cu dizabilităţi sau în
dificultate), promovează dorinţa acestora de integrare în comunitate şi incluziune socială.
Spectacolul nostru "ŞEZĂTOARE" surprinde un moment de sărbătoare a societăţii
tradiţionale. Ne introduce în lumea şezătorii, atât de populară în trecut, care în zilele noastre
trăieşte numai în memoria bătrânilor. Mediul şi limbajul popular, umorul popular ne duc
înapoi în timp în aşa fel, încât recunoaştem, că viaţa tradiţională ne este totuşi prietenoasă.
Jovialitatea petrecerilor familiare, magia ghicitorilor, ritmul jocurilor populare atrage copiii şi
adulţii.
Vă invităm la o călătorie magică, unde vă întâlniţi cu personaje autentice ale folclorului şi,
pentru o clipă, o să fim părtaşii realităţii ereditare a satului tradiţional.
Spectacolul a fost creat în cadrul “Programului de dezvoltare personală bazat pe elemente
de tradiţii culturale transfrontaliere”, ianuarie - aprilie 2014 şi este rezultatul muncii
beneficiarilor, voluntarilor copii şi adulţi, echipei Creddis.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 41
Proiectul „Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune Socială” -
HUSKROUA/1101/082” a fost derulat de către Centrul de Resurse CREST în parteneriat
cu Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare Durabila si Incluziune Sociala
(CREDDIS), Asociația Stea si Fundația Down Carei (România), Asociatia ÉFOÉSZ din
Judetul Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria) si Organizatia Civila pentru Dezvoltarea
Turismului Rural si Agroturism “In the Transcarpathian Valleys and Mountains” (Ucraina).
Rezultate finale
Rezultatele obţinute de CREDDIS la terminarea proiectului "POD CULTURAL
TRANSFRONTALIER PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ" - HUSKROUA/1101/082,
cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007 - 2013, derulat în
perioada 1 august 2013 - 31 iulie 2014, sunt:
- toate activităţile proiectului au fost implementare conform Planului de activităţi
- toate rezultatele planificate au fost realizate
- 10 beneficiari şi 4 copii voluntari au participat la programul de dezvoltare personală prin
arte expresive, dezvoltându-si abilităţile artistice, creativitatea, abilităţile de viaţă
independentă, comunicarea şi coordonarea şi obţinând informaţii privind multiculturalitatea
din zona transfrontalieră
- 1 expert profesional şi 4 voluntari adulţi lucrează cu beneficiarii pe durata implementării
Programului de dezvoltare personală, a desfăşurării Turneului de spectacole artistice, a
Taberei internaţionale şi a Festivalului internaţional de promovare a tradiţiilor culturale din
zona transfrontalieră
- 5 spectacole organizate pe perioada Turneului artistic cu participarea beneficiarilor şi
voluntarilor
- peste 400 de elevi, profesori, autorităţi locale şi membri ai comunităţii conştienţi de
importanţa păstrării şi promovării tradiţiilor culturale locale şi comune în zona
transfrontalieră
- peste 400 de elevi, profesori, autorităţi locale şi membri ai comunităţii conştientizează
necesitatea valorizării abilităţilor dobândite de copiii defavorizaţi şi susţinerea incluziunii
lor sociale
- 10 beneficiari şi 6 voluntari participanţi la Tabăra internaţională şi Festivalul internaţional
de promovare a tradiţiilor culturale din zona transfrontalieră, organizate în cadrul proiectului
- material de prezentare a tradiţiilor populare din zona oraşului Livada pentru realizarea
Broşurii de promovare
- fotografii din timpul activităţilor derulate în cadrul proiectului expuse în cadrul Expoziţiilor
fotografice organizate în România, Ungaria şi Ucraina
- experienţa acumulată de către echipa CREDDIS prin participarea la proiect, consolidarea
relaţiilor cu partenerii şi posibilitatea dezvoltării de proiecte comune viitoare pentru
beneficiarii şi comunităţile în care activează.
Proiectul s-a derulat de Centrul de Resurse CREST Satu Mare în parteneriat cu CREDDIS
Satu Mare, Asociaţia STEA Satu Mare, Fundaţia Down Carei (România), Asociaţia ÉFOÉSZ
(Ungaria) şi Organizaţia Civilă pentru Dezvoltarea Turismului Rural şi Agroturism "In the
Transcarpathian Valleys and Mountains" (Ucraina).
Mulţumim beneficiarilor şi voluntarilor pentru implicare în activităţile proiectului,
mulțumim conducerii şi cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială "Petőfi Sándor" Livada,
mulţumim partenerilor pentru sprijinul pe care ni l-au acordat pe toată durata proiectului,
pentru încrederea şi deschiderea faţă de noi, mulţumim autorităţilor locale din oraşul Livada,
mulţumim partenerilor locali (Liceul Tehnologic "George Bariţiu" Livada, Şcoala cu clasele
I-IV Adrian, Şcoala cu clasele I-VIII Dumbrava), mulţumim elevilor, cadrelor didactice,
familiilor şi membrilor comunităţii care ne-au fost alături în acest proiect.
Cadrele didactice voluntare în derularea acestui proiect sunt: dir. Csaki Francisc, dir.adj.
Ionuț Carmen, Gozar Anamaria, Balogh Kinga, Kasa Eniko, Szolosi Eniko, Lazar Iudith
Eszter, secretara Tout Mariana și coordonatorul Szalay Miklos Attila.
Detalii suplimentare se pot obţine de la CREDDIS Satu Mare, persoană de contact SZALAY Miklos Attila – expert
profesional, la numărul de telefon 0741111775 sau pe https://www.facebook.com/pages/Centrul-de-Documentare-%C8%99i-
Informare-%C8%98G-Pet%C5%91fi-S%C3%A1ndor-Livada/577464305628638?ref=bookmarks.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 42
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 43
Momente din „Tabăra culturală internațională” în cadrul proiectului „Pod Cultural Transfrontalier Pentru Incluziune Socială”,
HUSKROUA/1101/082” finanţat de Uniunea Europeană prin Programul CBC ENPI 2007-
2013 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina
Centrul de Resurse pentru Educaţie, Dezvoltare Durabilă și Incluziune
Socială (CREDDIS) Livada - obiceiuri și tradiţii populare
Săgeata asfaltată a şoselei, dinspre Satu Mare cade perpendicular, în planul perdelei vegetale
arborescente, prin care răzbate pigmentaţia de coral a caselor din Livada. Planul al doilea al decorului,
este susţinut de Obcinele sinuoase ale Ţării Oaşului, dimineaţa şi seara de un albastru dens, tonic, iar în
orele amiezii, peisajul montan se relevă privirii, prin filtrul clorofil estompat. De-a lungul anilor a fost
considerat şi numit - „Poarta Oaşului" („Comuna devenită oraş” - Anzik Albert, Csaki Francisc).
Livada, este atestată documentar din anul 1270 şi este declarat oraş din anul 2006. Oraşul cuprinde:
Livada şi satele Livada Mică, Adrian şi Dumbrava. În oraş convieţuiesc maghiari, români, romi,
germani, ucrainieni şi alte naţionalităţi.
Cea mai mare bogăţie a livezenilor este şansa de a trăi într-o comunitate multiculturală, care
presupune afirmarea diversităţii şi străduinţa pentru a crea un spaţiu al dialogului şi al respectului
pentru diversitate. Această bogăţie o împărţim cu cititorii care îşi vor apleca privirea peste rândurile
broşurii, prezentând obiceiuri şi tradiţii populare din zona oraşului Livada, judeţul Satu Mare.
Şezătoarea
Când terminau cu muncile agricole, din noiembrie până în martie, se organizau „şezătorile".
Locul „şezătorii" se anunţa din timp, după un program şi un mod de organizare specific fiecărui sat:
de femei, de fete şi feciori sau femei şi fete, se ţineau la o casă sau la mai multe case. După căderea
întunericului, femeile şi fetele se pregăteau să meargă „în şezătoare", luând cu sine lucrul ce-l aveau de
făcut: furca pentru tors, cusături de la diverse piese de port popular, dantele sau împletituri, în şezătoare
fiecare participantă lucra pentru ea, dar erau situaţii când lucrau şi pentru gazda şezătorii. Odată sosite,
pentru crearea unei atmosfere plăcute, participantele erau servite cu un păhărel de ţuică îndulcită cu
miere, în timpul lucrului povesteau, cântau, spuneau ghicitori şi vorbeau despre ce s-a mai întâmplat
în sat. Se mâncau fructe uscate, nuci sau alte bunătăţi pregătite de gazdă, în funcţie de starea sa socială
sau de posibilităţile materiale, în acest cadru, fetele erau integrate în colectivitatea femeilor, începând
să-şi însuşească, cu această ocazie, deprinderi practice şi spirituale. Aici se învăţa comportamentul
individual, iar în şezătorile ce aveau loc înaintea Crăciunului şi a Anului Nou, se învăţau colindele și
urăturile şi se discuta despre organizarea acestor sărbători. Spre sfârşitul „sezătorii”, își făceau apariţia
feciorii însoţiţi de câte un sătean sau ştia să cânte din fluier sau vioară.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 44
Oboseala îşi spunea cuvântul, fetele începeau să scape fusurile din mână, flăcăii săreau să le
dea fusul şi astfel se înfiripau poveşti de dragoste. Fetele şi chiar femeile erau invitate la joc de
feciori, unele acum învăţau paşii de joc. Buna dispoziţie se întindea până spre miezul nopţii.
„Şezătorile" deveneau astfel, o adevărată instituţie socială, o formă de întrajutorare comunitară, dar şi
un loc de petrecere a timpului liber alături de vecini şi prieteni.
Csárdás
Originea dansului Csárdás poate fi găsită în secolul XVIII, când a fost folosit ca un dans de
recrutare de către armata ungară. Dansul este caracterizat printr-o variaţie în tempo: începe încet şi se
termină într-un ritm foarte rapid. Dansatorii sunt de ambele sexe. Femeile sunt îmbrăcate în
tradiţionale fuste largi, colorate, de obicei în roşu, care iau o formă distinctă atunci când dansatoarele
se învârtesc. Compozitori clasici au folosit tema Csárdás în operele lor (Kalman, Liszt, Brahms și
Strauss), astfel devenind cunoscut şi în lumea muzicii clasice.
Hora românească
Hora este un dans tradiţional românesc care strânge pe toată lumea într-un cerc mare.
Dansatorii se ţin de mână şi cercul se învârte, de obicei în sens invers acelor de ceasornic, fiecare
dansator urmează o succesiune de trei paşi în faţă şi un pas în spate. Dansul este acompaniat de
instrumente muzicale precum ţambalul, acordeonul, viola, vioară, saxofon, trompetă sau nai. Hora
este legătură între mamă, existent matriarhale de la acea vreme și cultul solar reprezentat prin forme
circulare, hora fiind ea însăşi un cerc viu. Autorul horei este cunoscut, dansul fiind transmis din
generaţie în generaţie.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 45
Neveles, Fejlesztés és Társadalmi Felzárkózás Forrásközpont (CREDDIS)
Sárközujlak (Livada) - népi szokások és hagyományok A nyílegyenes Szatmári uttest merőlegesen szeli át a noveny függöny és korallszinü
Sárkozujlaki házak táját. Másodsorban elénktárul az Avas kanyargós utja, amit reggel és este
mélykék szinekkel borit a homály, nappal pedig klorofilzöld hegyeket lát a szemlélő. Az
évek során a várossá nőtt falut az „Az Avas Kapujának" (Anzik Albert, Csáki Ferenc)
nevezték el. Sárkozujlak mint település 1270-től létezik, 2006-ban pedig várossá lett avatva.
A városhoz tartozó falvak Kissárköz, Adorján és Belsőgombás. A kisvárosban együtt él
magyar, román, roma, német, ukrán és más nemzetiség.
Nagy élmény Sárközujlak polgárainak a lehetöség együttélni egy multikulturális
közösségben, amely a megértésen, párbeszéden és a sokszinüség tiszteletben tartásán
alapszik. Szeretnénk megosztani ezt a vagyont az olvasókkal, akik ezt a nyomtatványt kézbe
veszik, bemutatva a Sárközujlaki szokásokat es hagyományokat.
A fonó
A mezőgazdasági munka befejeztével, novembertől márciusig, a fonót előre
bejelentett terv szerint bonyolitották le, ahogy az asszonyok, lányok és fiuk határoztak, egy,
két vagy több háznál. Este a lányok és asszonyok készültek a fonóba. Magukkal vitték az
orsót, guzsalyt vagy kézimunkát. A fonóban mindeki a saját kezimukájával foglalkozott,
ritkán a házigazdának is besegítettek. A jókedv végett mindenki ihatott egy-egy kispohár
mézespálinkát. Miközben dolgoztak, meséltek és találós kérdéseket tettek fel, énekeltek és
elmesélték hogy mi történt a faluban az utóbbi időben. Ettek száritott gyümölcsöt, diót és
más finomságokat, amit a házigazda készített, az anyagi lehetőségektől függően. Így a
lányok beilleszkedtek a női társadalomba, ez alkalommal megszerezték a viselkedés alapjait.
Karácsonyi énekekel énekeltek és megbeszélték az ünnepek szervezését.
Később megjelentek a fiuk a zenésszel együtt. A lányok elfáradtak és elejtették az
orsót, a fiuk odaugrottak, visszaadták, igy pedig szerelmek szövődtek. A lányokat és az
aszzonyokat táncra kérték a fiuk, igy megtanulták a táncokat is. A jó hangulat megmaradt
éjfélig. Így a "fonó" egy valódi szociális intézmeny volt, egyfajta közösségi segélyintézet és
egy módja annak, ahogy a szabadidőt tölthették a barátok és a szomszédok .
Csárdás
A csárdás eredete a 18. században található, amikor besorozási tánc volt a magyar
hadseregbe. A táncot a változó ütem jellemzi: lassan indul és gyors ritmusban fejeződik be.
A táncosok a férfi és a nő. A nők hagyományos, hosszu szoknyát hordanak, amely általában
piros színű, és jellegzetes formája van, amikor a táncosok forognak. Klasszikus
zeneszerzők használták a csárdást mint témát a műveikben (Kálmán, Liszt, Brahms és
Strauss), ily módon egyre ismertebb lett a világban.
Román körtánc (Hora)
A körtánc egy hagyományos román tánc, amely mindenkit egy körbe gyüjt. A
táncosok egymás kezét fogják és a kör forog az óramutató járásával ellentétes irányba,
minden táncos követi a három lépést előre, egy lépest hátra. A táncot kisérő hangszerek a
cimbalom, harmonika, brácsa, hegedű, szaxofon, trombita és pánsip. A körtánc az
összekötő elem az istennő - anya kultuszban a régi időktől kezdve és a napimádás idejéből,
aminek a szimbóluma ugyancsak a kör. A körtánc is egy élő kör. A tánc szerzője ismeretlen,
nemzedékre terjed.
CDIPS Proiect cultural trnasfrontalier 46
Două scenete de teatru de păpuși
În cadrul proiectului „Pod Cultural Transfrontalier pentru Incluziune Socială”, Şcoala Gimnazială
„Petőfi Sándor” Livada în parteneriat cu CREDDIS Satu Mare au implementat Programul de
dezvoltare personală pentru 14 copiii, bazat pe elemente de patrimoniu cultural transfrontalier în
perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2014, proiect derulat în parteneriat de Centrul de Resurse CREST şi
CREDDIS Satu Mare, Asociaţia Stea şi Fundaţia Down Carei, Asociaţia ÉFOÉSZ (Ungaria) şi
Organizaţia „In the Transcarpathian Valleys and Mountains” (Ucraina). Ca un prim pas de evaluare a
beneficiarilor noştri şi a modului în care s-au încadrat în acest univers al dezvoltării personale, am
realizat un mic spectacol din două scenete de teatru de păpuşi: ”Trandafirul în necaz” şi ”Calul
fermecat al regelui”. Păpuşile, decorurile şi scenariile au fost realizate de cei 10 beneficiari: Podolyak
Tunde, Majorcsak Gergely Jozsef, Varga Dora Eliza, Kudla Gyorgy, Olah Denisa, Erdosi Erik Attila,
Olah Liza Anabela, Dezsi Pavel, Kurpe Natalia Denisa, Varga Alexandru şi elevii voluntari: Varga
Marco Alex, Finteusan Aida, Olah Marcel Maximo şi Cioc Maria. Cristina Copiii şi-au ales personaje
din poveştile citite: prinţ şi prinţesă, rege şi regină, zeu, cal, fluture, trandafiri, zână, extraterestru, omul
puternic şi spiriduş.
Primii noştri spectatori au fost părinţii, fraţii, surorile celor care au prezentat spectacolul, directorul
Csaki Francisc şi desigur cei care au coordonat toate activităţile lunii ianuarie: Szalay Miklos Attila –
instructor-educator pentru activităţi de resocializare şi profesorii voluntari: Szőlősi Enikó (teatru de
păpuşi şi activităţile ocupaţionale), Lazar Judith (abilităţi manuale, cântece şi portul popular din zona
Ardealului).
Toamnă livezeană
A. ECHIPA DE PROIECT
Inspector de specialitate: Prof.Dr.BOLOŞ NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir.Adj. Prof. IONUŢ CARMEN IOANA-(Prof.de Limba şi literatura
română)
Colaboratori :
Director : prof. CSAKI FRANCISC
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
Prof. Limba română: GOZAR ANAMARIA , ZAH DIANA, RAŢ DORELA
Prof. Educaţie plastică: BAK EVA
B. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,, Toamnă livezeană’’
B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic
B.3.Participanti: elevi ai şcolii.
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, formarea unui tânăr cu o cultură
comunicaţională şi literară de bază, capabil să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ
capacităţile proprii.
Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru tot ce
înseamnă adevărata valoare artistic. Activităţile orientative propuse, care se vor a fi
stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor.
Parteneri: PRIMĂRIA ORAŞULUI LIVADA
Scop: Prin prezentul proiect ne propunem antrenarea elevilor şi cadrelor didactice în
activităţi curriculare (inter- şi transdisciplinare) şi extracurriculare, al căror rezultat să fie
crearea unor compoziţii literare, plastice şi practice originale.
Obiective: dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipe, cu sarcini individuale precise;
formarea şi dezvoltarea spiritului de observaţie selectiv a naturii înconjurătoare, în funcţie de
subtema primită pentru lucru; formarea simţului practic selectiv prin utilizarea fructuoasă a
textelor literare, a versurilor învăţate, ce fac trimitere la anotimpul toamna; dezvoltarea
priceperilor şi deprinderilor de a crea o compoziţie plastică şi literară potrivită tematicii
date; realizarea unor lucrări practice, respectând tematica proiectului.
Grup ţintă: elevi din clasele V-VIII
Resurse umane: elevi, părinţi, cadre didactice
Resurse temporale: 25 septembrie – 1 noiembrie
Resurse financiare: sponsorizări
Resurse spaţiale: CDI Livada, Sala Festivă.
Resurse materiale: calculator, imprimantă, aparate foto, cartoane.
Resurse procedurale: brainstorming, explicaţia, conversaţia, munca pe grupe, joc de rol,
observaţia, problematizarea
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2014-2015 47
MEDIATIZARE: invitaţii, referat, desen, compuneri, costume din materiale ecologice
DISEMINAREA: prezentarea proiectului educaţional în comisia metodică a prof; publicarea
proiectului educaţional şi a rezultatelor concursului pe site-ul www.didactic.ro.
EVALUARE: toţi elevii vor primi diplome de participare; toate cadrele didactice implicate
vor primi diplome de participare; realizarea unei expoziţii cu lucrările participante şi a uneia
cu lucrările premiate; realizarea unui portofoliu al proiectului.
ACTIVITĂŢI PROPUSE:
1.CREAREA CENTRULUI TEMATIC:
Centrul tematic, locul unde expunem materialele legate de tema proiectului, va fi realizat la
Sala Festivă a şcolii şi cuprinde elemente specifice toamnei.
2. “TOAMNA HARNICĂ ŞI DE TOATE DARNICĂ”- confectionarea de materiale
specifice anotimpului
3. ,,SIMFONIE DE CULOARE.”– Desen. Pictură. Colaj. Expoziţie de lucrări
4. ,, PARADA TOAMNEI ” - confecţionarea de costume din materiale ecologice
5. ”DIN LIRICA TOAMNEI” - Recital de poezie. Prezentări PPT-vers şi muzică
6. "TOAMNA BINECUVÂNTATĂ"- Compuneri. Eseuri
FINALITATEA PROIECTULUI
Cu lucrările realizate de elevi de-a lungul proiectului se va realiza o expoziţie la care vor fi
invitaţi să participe colegii, cadrele didactice precum şi părinţii copiilor.
Totodată se va realiza un album cu fotografiile realizate în timpul desfăşurării activităţilor din
cadrul proiectului.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2014-2015 48
CDIPS Momente – Toamnă livezeană – 2014/2015
ECHIPA DE PROIECT
Inspector de specialitate: Prof.Dr.BOLOS NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir.Adj. Prof. IONUT CARMEN IOANA-(Prof.de Limba si
Literatura română)
Prof. limba română: GOZAR ANAMARIA
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
Prof. educaţie muzicală: CSAKI FRANCISC Jr.
Prof. educaţie plastică: BAK EVA
Evaluatori preselecţie, secţiunea literară: GOZAR ANAMARIA, LUPISCA
GEORGETA, ZAH DIANA, FARKAS ILEANA.
INFORMATII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,,MIREASMA VALORILOR ” B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic,literatură
B.3.Participanti: elevi, învăţământ gimnazial.
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru
literatură, pentru traditii şi tot ce înseamnă adevărata valoare artistica, spirituală, civică şi
morală. Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv
dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor.
D.PREZENTAREA PROIECTULUI
D.1 ARGUMENT
Ideea iniţierii acestui proiect derivă din necesitatea de a populariza şi aprofunda cunoştinţele
elevilor din unitatea de învăţământ în care funcţionez ca profesor de limba şi literatura
română precum şi din dorinţa de a realiza activităţi care să combine latura literară cu cea
artistica, lectura cu dramaturgia, traditiile si obiceiurile cu valorificarea lor prin cunoaştere.
Prin acest proiect închinat valorilor, elevii vor cunoaşte frumoasele năzuinţe artistice ale
omului prin care se încearcă să, se menţină vii tradiţiile. In acest sens se va organiza o
excursie la Biserica ,,Sfântul Gheorghe’’ din Seini, unde elevii vor avea ocazia de a întâlni
valoarea mesteşugului în arta lemnului, valoare încărcată de istorie, de gândire arhaică, în
care viaţa ţăranului român se metamorfozeaza prin artă. Vor cunoaşte de asemenea
elemente de tipologie arhitecturală folosite la înălţarea frumoaselor si impunătoarelor
biserici în stil maramureşean, ca păstrătoare ale unor vechi obiceiuri, motive decorative şi
semnificaţia lor în cultura poporului şi în gândirea creştină.
Graţie acestui proiect închinat şi marilor valori naţionale, prin activităţile pe care le-am
propus spre realizare, elevii vor cunoaşte specificitatea unor opere literare, ale valorilor
autentice naţionale în vederea păstrării şi preţuirii lor .
Activitatea din cadrul proiectului aduce o mare contribuţie la descoperirea şi stimularea
talentelor, aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului şi a pasiunii pentru literatură şi
lectură, pentru tradiţie si artă populară tradiţională, precum şi la cunoaşterea şi însuşirea
temeinică a limbii române.
Sarcinile de învăţare au vizat creativitatea, atitudinea şi convingerile elevilor.
Proiectul propus urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului
educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-
comportamentală.
D.2.SCOPUL PROIECTULUI
Proiectul urmăreşte formarea şi dezvoltarea la elevi a unor competenţe educaţionale,
cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului pentru estetic în
domeniul literaturii, artei şi cunoaşterea şi valorificarea literaturii româneşti, a traditiilor,
prin respectarea, practicarea şi transmiterea ei generaţiilor actuale şi viitoare.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 49
D.3.OBIECTIVELE GENERALE ALE PROIECTULUI
Pentru elevi: responsabilizarea tinerilor, dezvoltarea unei noi atitudini faţă de şcoală şi
realitatea înconjurătoare; dezvoltarea aptitudinilor pentru creativitate, cercetare, învăţare si
promovarea elevilor cu aptitudini literare şi plastice; o altfel de receptaare a fenomenului
artistic; optimizarea activităţilor educative prin activităţi extracurriculare realizate (şezători,
excursii, vizite…); cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului
estetic în domeniul literaturii si artei traditionale specifică zonei în care trăiesc; formarea
unui tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să-şi utilizeze în mod
eficient şi creativ capacităţile proprii; familiarizarea cu personalităţi marcante ale culturii şi
literaturii române si familiarizarea cu năzuinţele creştine ale poporului; stabilirea relaţiilor
de prietenie între elevi; (Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare, prin
conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi de a
folosi limbajul într-o manieră pozitivă); stimularea gândirii autonome, reflexive, critice,
creatoare în raport cu operele citite; atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor
activităţi cu caracter extracurricular, conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor
activităţi;
Pentru cadrele didactice implicate: abilitatea cadrelor didactice de a construi un mediu
educaţional care să motiveze copilul în procesul instructiv – educativ; extinderea activitatii
şcolare în zone din afara şcolii.
ELEVII VOR FII CAPABILI: să audieze diferite lecturi/cărţi adecvate vârstei; să observe
asemănările şi deosebirile dintre textul scris, dramatizare şi ecranizarea acestuia; să
manifeste interes pentru lectură; să-şi exprime gândurile şi sentimentele în texte, folosind o
exprimare clară, corectă si expresivă; să coopereze în diferite situaţii de comunicare; să
colaboreze la realizarea activităţilor în grup.
D.4.GRUPUL ŢINTĂ CĂREIA I SE ADRESEAZĂ PROIECTUL.: beneficiari direcţi:
elevii din învăţământul gimnazial; beneficiari indirecţi: ceilalţi elevi ai şcolii, cadrele
didactice implicate, invitaţi, profesorii care îndrumă elevii implicaţi în derularea activităţilor
din proiect; comunitatea locală.
D.5 DURATA PROIECTULUI: 6 luni
Proiectul se va desfăşura începând cu luna ianuarie a anului şcolar 2012/2013 şi va dura
până-n luna iunie, anul 2013, în urma aprobărilor obţinute pentru derularea proiectului. Se
va finaliza în urma trimiterii raportului de autoevaluare către inspectorul responsabil cu
activitatea educativă, inspectorul cu proiecte şi programe, către inspectorul de specialitate.
D.6 DESCRIEREA ACTIVITATILOR
Proiectul propus invită prin activităţile sale toţi profesorii şi elevii care conştientizează
necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al
perceperii lumii si a perceperii valorilor.
În desfăşurarea acestui proiect se vor implica atât elevii claselor V-VIII, cât şi profesorii care
vor participa direct sau indirect la activităţile propuse. Activităţile vizează schimbul de
experienţe, bune practici între parteneri, precum şi manifestarea talentului creativ,
cunoaştere, peregrinare şi transcendere în timp şi spaţiu. Activităţile sunt destinate elevilor
implicaţi, cât şi profesorilor (fie în calitate de îndrumători, fie în calitate invitati).
Activitatea va îmbrăca forme diverse: concursuri de cultură generală, spectacole de teatru,
muzică, concursuri de confecţionare de afişe care să provoace la lectură, semne de carte,
realizare de coperte,cărţi, excursii, ateliere de creaţie, cercuri de lectură, materiale
multimedia, etc.
D.10.PARTENERII IMPLICAŢI ÎN PROIECT
Părinţi. Aceştia vor participa la o parte dintre activităţile prevăzute, vor contribui la buna
desfăşurare a activităţilor.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 50
Unităţile şcolare implicate în proiect. Parteneriatul cu instituţiile şcolare implicate în
proiect are în vedere mediatizarea proiectului, desfăşurarea activităţilor la care acestea sunt
partenere, evaluarea finală a proiectului.
Parteneri/colaboratori: ISJ Satu-Mare, Primăria Oraşului Livada, Primăria Oraşului Seini,
Scoala Gimnazială Nr.1 Seini, Maramureş, Parohia Ortodoxă Seini II, Parohia Ortodoxă
Livada, Parohia Ortodoxă Seini I, Parohia Romano-Catolică, Seini. La nivel local
parteneriatul are în vedere promovarea proiectului, urmăreşte sprijinul pe care aceste
instituţii îl pot oferi în derularea activităţilor, la nivel judeţean urmăreşte promovarea
proiectului prin inspectorii de specialitate, diseminarea rezultatelor finale.
Activități:
„A răsărit un Luceafăr” – Omagiu lui Eminescu; Pe urmele lui Eminescu; Concurs „A răsărit
un Luceafăr” - 14-18 ianuarie 2013
,,Carte pentru mine’’- crearea unei cărți – februarie 2013
Cunoașterea valorilor naționale: Creangă, Slavici, Caragiale – martie 2013
Lumină divină - tradiţie creştină şi creativitate – aprilie 2014
Mirajul Sărbătorii Pascale – mai 2013
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 51
CDIPS Momente – Mireasma valorilor – 2013/2014
Elevi din Livada la Seini Vizita elevilor din Seini la Livada
Finalistii concursului ,,Carte pentru mine’’
ECHIPA DE IMPLEMENTARE ŞI COORDONARE:
• Director - Şcoala Gimnazială „Petofi Sandor” Livada: Prof. Csaki Francisc
• Dir. Adj. Prof. Ionuţ Carmen Ioana
INIŢIATOR PROIECT: Dir. Adj. Prof. Ionuţ Carmen Ioana
ECHIPA DE PROIECT :
Inspector de specialitate: Prof. Dr. BOLOS NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir. Adj. Prof. IONUŢ CARMEN IOANA - (Prof. de Limba și literatura
română); Dir. adj .prof. ARDELEAN DELIA (Şcoala Gimnazială nr.1 Seini, Maramureş)
Prof. limba română: POP DORINA (Şcoala Gimnazială nr.1 Seini, Maramureş)
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
INFORMAȚII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,,DACĂ E MARTIE...”
B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: literatură
B.3.Participanti: elevi, învăţământ gimnazial
Dacă e martie…. ne amintim de Ion Creangă
ARGUMENT: In fiecare an, sufletul tresaltă în preajma lunii martie, pentru ca cel mai frumos
mărţişor al românilor, „Împăratul Poveştilor”, vine pe lume la 1 martie 1837 şi se numeşte
simplu: ION CREANGĂ. Se spune că s-a născut cu mărţişorul şi a murit cu pluguşorul… Este
vorba despre povestitorul nazdravaniilor, pe care noi îl ştim ca fiind Ion Creangă.
În 1 MARTIE 1837, neamul românesc a primit un mărţişor nepreţuit: pe marele povestitor ION
CREANGĂ, care a preţuit mult comorile folclorice şi a nutrit o dragoste caldă şi plină de
înţelegere pentru copii. Animați de aceste sentimente, în împărăţia poveştilor sale, și a
peripețiilor lui Nică ne aducem aminte că anii copilăriei sunt fără pereche. Dorim ca elevii să
înțeleagă ce înseamnă Creangă pentru cultura românească. Astfel, vor putea respecta valorile şi
tradiţiile neamului nostru.
SCOPUL PROIECTULUI: cunoaşterea şi preţuirea creaţiei literare a scriitorului; stimularea
creativității şi expresivităţii prin realizarea de creaţii literare și plastice; dezvoltarea limbajului;
dezvoltare dragostei pentru literatura română clasica şi contemporană; stimularea creativităţii;
dezvoltarea sentimentelor de dragoste și preţuire pentru valorile naționale;
OBIECTIVE : familiarizarea elevilor cu o conceptie unitară asupra literaturii și exersarea
puterii de analiză și sinteză; receptarea mesajul educativ din poveştile lui ION CREANGĂ;
dezvoltarea respectului pentru valorile culturii românești; stimularea inițiativei și creativității;
dezvoltarea competențelor de comunicare scrisă; implicarea în activități extracurriculare;
acordarea șansei elevilor de a se implica în proiect, de a-și promova cunoștințele și înclinațiile
pentru literatură; motivarea elevilor în receptarea textului literar; cultivarea respectului faţă de
valorile literaturii române și față de actul creator; atragerea efectivă şi afectivă a elevilor în
organizarea unor activităţi cu caracter extraşcolar, contribuind la creşterea calitativă a acestora.
Data/ perioada de desfăşurare: MARTIE 2013
Locul desfăşurării : CDI, Sala Festivă, Livada; Școala Gimnazială Seini
Participanţi: elevi, cadre didactice
Parteneri: Primăria oraşului Livada, Școala Gimnazială Nr.1 Seini
Descrierea pe scurt a activitatii : expoziție de carte; concurs de cultură generală; prezentări
PPT; compuneri, eseuri; alcătuirea unui juriu; festivitatea de premiere.
Beneficiari: elevi, cadre didactice
REZULTATE AŞTEPTATE: capacitatea de muncă în echipă şi abilităţile de exprimare prin
fiece formă de artă.
ACTIVITĂȚI: ,,PE MELEAGURILE COPILĂRIE’’ - compunere liberă în care să redea o întâmplare hazlie a copilăriei; ,,ÎN LUMEA LUI CREANGĂ’’ - prezentări ppt și expozitie de carte; ,,LUMEA PERSONAJELOR LUI CREANGĂ’’ - personaj din poveştile lui Creangă – (materiale la alegere); “ION CREANGĂ - UN IZVOR DE POVEŞTI” – concurs.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 52
UN BASM FĂRĂ SFÂRŞIT ARGUMENT
„Copilăria-oglinda optimistă în care privim inocenţa. ”
Din acest gând s-a născut ideea de a da posibilitatea tuturor copiilor să se bucure din plin de ziua lor,
să descopere lumea fermecată, magică şi să circule în voie în lumea lor de vis, lumea copilăriei,
folosind limbajul plastic si literar.
Copilăria este un tărâm magic, un basm fără sfârşit.... Copiii sunt cea mai de preţ comoară, reprezintă
viitorul şi oglinda optimistă în care privim inocenţa.
În cadrul proiectului educaţional ,,Un basm fără sfârşit... ne propunem desfăşurarea unor activiăţi
diverse care au ca scop principal evidenţierea frumoşilor ani ai copilăriei, purităţii şi inocenţei,
ingenuităţii, posibilitatea de a afla mai multe despre jocuri şi antrenarea în activităţi interesante, prin
vers şi cânt, prin artă!
Activitatile sunt diverse: povestiri create de copii, compuneri, portofolii, convorbiri, discuţii spontane,
conscursuri, întâlniri şi vizite.
Activitatea din cadrul proiectului aduce o mare contribuţie la descoperirea şi stimularea talentelor,
aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului şi a pasiunii pentru literatură şi lectură, pentru tradiţie şi
artă populară tradiţională, precum şi la cunoaşterea şi însuşirea temeinică a limbii române.
Sarcinile de învăţare au vizat creativitatea, atitudinea şi convingerile elevilor.
Proiectul propus urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului
educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-
comportamentală.
SCOPUL PROIECTULUI
Proiectul urmăreşte formarea şi dezvoltarea la elevi a unor competenţe educaţionale, cultivarea
interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului pentru estetic în domeniul literaturii, artei şi
cunoaşterea şi valorificarea literaturii româneşti prin respectarea, practicarea şi transmiterea ei
generaţiilor actuale şi viitoare.
OBIECTIVELE GENERALE ALE PROIECTULUI
Pentru elevi: dezvoltarea aptitudinilor pentru creativitate, cercetare, învăţare si promovarea elevilor
cu aptitudini literare şi plastice; o altfel de receptare a fenomenului artistic; optimizarea activităţilor
educative prin activităţi extracurriculare realizate; cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de
a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii şi artei; formarea unui tânăr cu o cultură
comunicaţională şi literară de bază, capabil să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile
proprii; stabilirea relaţiilor de prietenie între elevi; (Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de
comunicare, prin conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi
de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă); stimularea gândirii autonome, reflexive, critice,
creatoare; atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular,
conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor activităţi.
Pentru cadrele didactice implicate:Abilitatea cadrelor didactice de a construi un mediu educaţional
care să motiveze copilul în procesul instructiv – educativ.
Extinderea activităţii şcolare în zone din afara şcolii;
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE: ,,Culoarea schimbarii’’ – expoziţie de lucrări
create de elevi; ,,Copilăria- un basm fără sfârşit”- compuneri şi referate; ,,Lumea mea de vis’’ -
Postere cu imagini şi citate despre copilărie; ,,Labirintul copilăriei’’ - caietul cu impresii despre
modul în care văd ei copilăria.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 53
ECHIPA DE PROIECT
Inspector de specialitate: Prof.Dr.BOLOS NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir.Adj. Prof. IONUŢ CARMEN IOANA - (Prof. de Limba şi
literatura română)
Colaboratori :
Director: prof. Csaki Francisc
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
Prof. Limba română: GOZAR ANAMARIA , ZAH DIANA, RAŢ DORELA
Înv. Clasa I- IV
Prof. Religie: ZELE IOAN
Prof. Educaţie muzicală: CSAKI FRANCISC Jr.
Prof. Educaţie plastică: BAK EVA
B. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,, Dulcele ecou al colindelor’’ B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic
B.3.Participanti: elevi ai şcolii.
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru tot ce
înseamnă adevărata valoare artistică, spirituală, civică şi morală, de prețuire și respectare a
obiceiurilor şi zestrei de valori autentice ale culturii tradiţionale populare.
Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea
capacităţii creatoare a elevilor.
D.PREZENTAREA PROIECTULUI
,,A ne apropia cu pasiune şi dragoste de cultura şi civilizaţia tradiţională înseamnă a ne
pune în relaţie directă cu rădăcinile noastre, a ne cunoaşte mai profund pe noi înşine.”
Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi imaginea celor dragi în suflet reprezintă
momentul cel mai aşteptat, nu numai de copii, ci şi de adulţi. Ele sunt întâmpinate cu
sufletele deschise, curate şi pline de bucurie. Parohiile Livada și Dumbrava colaborează
anul acesta cu şcoala în a pregăti pe elevii pentru sărbătoarea Nașterii Domnului organizând
două concerte de colinde și scenete precum și vizite la biserici. Ineditul acestor sărbători va
aduce bucuria colindelor elevilor, părinților și tuturor doritorilor de a participa la aceste
evenimente. Sperăm ca această colaborare să aducă un sentiment de prietenie sinceră și de
bucurie atât în sufletele copiilor cât și a creștinilor.
Activităţile orientative propuse au ca obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor și
urmăresc implicarea elevilor și a cadrelor didactice în exprimarea valorilor morale ce
transcend timpul și spațiul cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, prin diferite forme artistice ce
se regăsesc și în tradițiilor populare, cunoașterea semnificației Crăciunului, a modului cum
ele pot modela și îmbogăţi sufletele noastre.
Valorificând cu elevii tradiţiile specifice sărbătorii Naşterii Domnului realizăm un important
act cultural și educativ. Valorificând într-un izvor nesecat de spiritualitate, tradiţiile şi
obiceiurile unei culturi autentice populare reuşim să retrăim copilăria, sărbătorile
tradiţionale, având posibilitatea de-a cunoaşte diversitatea obiceiurilor și tradiţiilor
româneşti, armonia limbii române.
Sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea colindelor străbune care vin din adânc de istorie
și prin noi, dascălii iubitori și păstrători de tradiții, străbat veacurile acestei lumi. Vechile
datini românești ne ajută în fiecare an să simțim atmosfera plină de căldură și veselie a
sărbătorilor de iarnă.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 54
Pentru noi toți, anotimpul iarna, nu este doar acel mirific și strălucitor anotimp al zăpezii,
frigului și gerului, ci și acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini și obiceiuri legate de
sărbătorile de iarnă, de aceea am decis realizarea unui proiect tematic “Dulcele ecou al
colindelor”, care se va derula pe parcursul a cinci săptămâni, prin care să reînviem atmosfera
de sărbătoare pe care o aduce, odată cu sosirea ei, Iarna.
Parteneri: PRIMĂRIA ORAŞULUI LIVADA ; PAROHIA ORTODOXĂ LIVADA;
PAROHIA ORTODOXĂ DUMBRAVA
Scop: Stimularea creativităţii copiilor, încurajarea exprimării sentimentelor creștine şi
înţelegerea evenimentelor și manifestărilor acestor sărbatori, cunoașterea diferitelor forme
de manifestare a acestei minunate sărbători în lume, cunoaşterea tradiţiilor și a valorilor
morale transmise de sărbătorile Crăciunului; afirmarea copiilor prin limbajul universal al
artei: poezie, cântec, dans şi pictură.
Obiective: stimularea potenţialului creativ al copiilor; dezvoltarea creativităţii şi
expresivităţii limbajului oral; dezvoltarea capacităţii de gândire critică, divergentă şi
creatoare; cunoaşterea tradiţiilor prilejuite de sărbătorile de iarnă din diferite regiuni ale
ţării; păstrarea şi promovarea valorilor tradiţionale în contextul naţional; dezvoltarea
capacităţii de exprimare prin compoziţii expresive şi creatoare pe o temă dată; atragerea cât
mai multor copii în manifestările prilejuite de această sărbătoare; formarea capacităţii de
receptare a lumii sonore şi a muzicii; înţelegerea semnificaţiei sărbătorii de iarnă;
exprimarea stărilor afective ce însoţesc aceste sărbători .
Grup ţintă: elevii din clasele I-IV; elevi din clasele V-VIII;
Resurse umane: copii, părinţi, cadre didactice, preot
Resurse temporale: 15 noiembrie – 20 decembrie
Resurse financiare: sponsorizări
Resurse spaţiale: biserici, CDI Livada, Sala Festivă.
Resurse materiale: calculator, imprimantă, aparate foto, cartoane.
Resurse procedurale brainstorming; explicaţia; conversaţia; munca pe grupe; joc de rol;
observaţia; problematizarea
ACTIVITĂŢI PROPUSE:
1.CREAREA CENTRULUI TEMATIC: Centrul tematic, locul unde expunem materialele
legate de tema proiectului, va fi realizat la Sala Festivă a şcolii şi cuprinde elemente
referitoare la toate bucuriile iernii. 2. „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat...’’: pregătirea
şezătorii; pregătirea colindelor; șezătoare de Crăciun, Colinde - 6 decembrie; 3. „Miracolul
Crăciunului”- Actori pe scena educației pregătirea scenetei; scenetă ,, Scrisoarea
buclucaşă”; 4.“Ieslea lui Iisus” – desen; 5.Crăciun cu aromă de copilărie - vizita la
Biserici, însemnătatea Sărbătorii; prezentări PPT; vizionare cu elevii din ciclul primar a
diverse materiale cum ar fi ,,Ingerașii Crăciunului, etc.; BIBLIOTECĂ “Citim poezii despre
Moş Crăciun”.
FINALITATEA PROIECTULUI
Cu lucrările realizate de copii de-a lungul proiectului se va realiza o expoziţie la care vor fi
invitaţi să participe colegii, cadrele didactice precum şi părinţii copiilor.
Totodată se va realiza un album cu fotografiile realizate în timpul desfăşurării activităţilor
din cadrul proiectului.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 55
ECHIPA DE PROIECT
Inspector de specialitate: Prof.Dr.BOLOS NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir.Adj. Prof. IONUŢ CARMEN IOANA - (Prof. de Limba şi
literatura română)
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
Prof. educaţie muzicală: CSAKI FRANCISC Jr.
Prof. educaţie plastică: BAK EVA
Evaluatori preselecţie, secţiunea literară: GOZAR ANAMARIA, LUPISCA GEORGETA,
ZAH DIANA, FARKAS ILEANA.
B. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,,LUMEA MEA DE VIS ” B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic, literatură.
B.3.Participanti: elevi, învăţământ gimnazial.
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru
literatură şi tot ce înseamnă adevărata valoare artistica, spirituală, civică şi morală.
Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea
capacităţii creatoare a elevilor.
D.PREZENTAREA PROIECTULUI
D.1 ,,Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai. ‘’ - Henry Ward Beecher
Din acest gând s-a născut ideea de a da posibilitatea tuturor copiilor să se bucure din plin
de ziua lor şi să circule în voie în lumea lor de vis, lumea copilăriei, folosind limbajul plastic
si literar.
Copilăria este un tărâm magic. Copiii sunt cea mai de preţ comoară, reprezinta viitorul şi
oglinda optimistă în care privim. …
In cadrul proiectului educaţional “LUMEA MEA DE VIS ” ne propunem
desfăşurarea unor activiăţi diverse care au ca scop principal evidenţierea
frumoşilor ani ai copilăriei, posibilitatea de a afla mai multe despre jocuri, despre viaţa
copiilor defavorizaţi şi antrenarea în activităţi interesante , prin vers şi cânt, prin artă !
Activitatile sunt diverse:povestiri create de copii, compuneri, portofolii, convorbiri, discuţii
spontane, conscursuri, întâlniri şi vizite.
Activitatea din cadrul proiectului aduce o mare contribuţie la descoperirea şi stimularea
talentelor, aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului şi a pasiunii pentru literatură şi
lectură, pentru tradiţie şi artă populară tradiţională, precum şi la cunoaşterea şi însuşirea
temeinică a limbii române.
Sarcinile de învăţare au vizat creativitatea, atitudinea şi convingerile elevilor.
Proiectul propus urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului
educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-
comportamentală.
D.2.SCOPUL PROIECTULUI
Proiectul urmăreşte formarea şi dezvoltarea la elevi a unor competenţe educaţionale,
cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului pentru estetic în
domeniul literaturii, artei şi cunoaşterea şi valorificarea literaturii româneşti prin
respectarea, practicarea şi transmiterea ei generaţiilor actuale şi viitoare.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 56
D.3.OBIECTIVELE GENERALE ALE PROIECTULUI
Pentru elevi:
Dezvoltarea aptitudinilor pentru creativitate, cercetare, învăţare si promovarea elevilor cu
aptitudini literare şi plastice; o altfel de receptaare a fenomenului artistic;
Optimizarea activităţilor educative prin activităţi extracurriculare realizate;
Cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul
literaturii şi artei; formarea unui tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază,
capabil să-şi utilizeze în mod eficient şi creativ capacităţile proprii;
Stabilirea relaţiilor de prietenie între elevi; (Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de
comunicare, prin conştientizarea impactului limbajului asupra celorlalţi şi prin nevoia de a
înţelege şi de a folosi limbajul într-o manieră pozitivă);
Stimularea gândirii autonome, reflexive, critice, creatoare;
Atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular,
conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor activităţi;
Pentru cadrele didactice implicate:
Abilitatea cadrelor didactice de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în
procesul instructiv – educativ.
Extinderea activităţii şcolare în zone din afara şcolii;
D.4.GRUPUL ŢINTĂ CĂREIA I SE ADRESEAZĂ PROIECTUL.
beneficiari direcţi: elevii din învăţământul gimnazial ;
beneficiari indirecţi: elevi ai şcolii, cadrele didactice implicate, invitaţi, profesorii care
îndrumă elevii implicaţi în derularea activităţilor din proiect;
Comunitatea locală.
D.5 DURATA PROIECTULUI: 1 lună
D.6 DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR
Proiectul propus invită prin activităţile sale toţi profesorii şi elevii care conştientizează
necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al
perceperii lumii si a perceperii valorii copilariei.
În desfăşurarea acestui proiect se vor implica atât elevii claselor V-VIII, cât şi profesorii care
vor participa direct sau indirect la activităţile propuse. Activităţile vizează schimbul de
experienţe, bune practici între parteneri, precum şi manifestarea talentului creativ,
cunoaştere, peregrinare şi transcendere în timp şi spaţiu. Activităţile sunt destinate elevilor
implicaţi, cât şi profesorilor (fie în calitate de îndrumători, fie în calitate de invitaţi).
Activitatea va îmbrăca forme diverse: concursuri, spectacole de teatru, muzică, concursuri
de confecţionare de afişe care să provoace la lectură, semne de carte, ateliere de creaţie,
cercuri de lectură, materiale multimedia, etc.
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE
,,Culoarea schimbarii’’ – expoziţie de lucrări create de elevi;
,,Copilăria- un basm fără sfârşit”-compuneri şi referate;
,,Lumea mea de vis’’ - Postere cu imagini şi citate despre copilărie;
,,Labirintul copilăriei’’ - caietul cu impresii despre modul în care văd ei copilăria.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 57
ECHIPA DE PROIECT
Inspector de specialitate: Prof.Dr. BOLOS NATALIA
Iniţiator/ coordonator: Dir.Adj. Prof. IONUŢ CARMEN IOANA - (Prof. de Limba şi
literatura română)
Prof. documentarist: SZALAY MIKLOS
Prof. educaţie muzicală: CSAKI FRANCISC Jr.
B. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
B.1. Titlul proiectului: ,,ECOUL BUCURIEI ” B.2. Categoria în care se încadrează proiectul: cultural – artistic, literatură.
B.3.Participanti: elevii clasei a VIII-a A.
C. REZUMATUL PROIECTULUI
Proiectul a fost conceput în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi carte, dezvoltarea gustului pentru frumos, pentru
literatură şi tot ce înseamnă adevărata valoare artistica, spirituală, civică şi morală.
Activităţile orientative propuse, care se vor a fi stimulative, au ca obiectiv dezvoltarea
capacităţii creatoare a elevilor.
D.PREZENTAREA PROIECTULUI
D.1 SEMNĂTURA DE FINAL
Din gândul de a lăsa un moment unic în amintirea dascălilor, s-a născut ideea de a da
posibilitatea tuturor absolventilor să creeze o zi de sarbatoare a vietii lor launtrice şi de a
creiona un tablou inedit în sufletul dascălilor şi al părinţilor.
În cadrul proiectului educaţional ,,Ecoul bucuriei” ne propunem desfăşurarea unor activiăţi
diverse care au ca scop principal evidenţierea frumoşilor ani de şcoală gimnazială,
posibilitatea de a mulţumi celor ce i-au condus şi îndrumat pe drumul vieţii în cei 8 ani,
celoir care au călătorit împreună cu ei peste anotimpuri şi antrenarea în activităţi
interesante , prin vers şi cânt, prin artă !
Activitatea din cadrul proiectului aduce o mare contribuţie la descoperirea şi stimularea
talentelor, aptitudinilor elevilor, la cultivarea interesului şi a pasiunii pentru lectură şi
teatru, precum şi implementarea frumosului gest de mulţumire pentru cei de la care au
primit şi vor primi ajutor de-a lungul vieţii,pentru cei care i-au luminat şi îndreptat paşii
spre lumina cunoaşterii, pentru promotorii experienţelor care chiar le-au trasat traiectoria
în viaţă sau care au iniţiat sau definitivat personalitatea lor.
Cu trecerea vremii şi timpului, se pare că, tot mai puţin auzim cuvinte de mulţumire pe care
să şi le adreseze oamenii unii altora. Sau poate şi sunt, dar uneori doar de politeţe sau
comprezenţa şi care, de cele mai multe ori din păcate, nu vin dintr-o inima sinceră şi plină de
recunoştintă. Lucrul acesta îi face să se simtă nesocotiţi ori trataţi în mod superficial pe cei
care merită cu adevărat recunoştinţa, însă va avea consecinţe şi în vieţile celor ce nu ştiu să
fie recunoscători şi să aducă mulţumire pentru valorile primite sau investite în viaţa lor. Cât
de des vezi, de pildă, un elev care ar merge la profesorii lui să le mulţumească pentru ce a
învăţat? De fapt, până şi în familii, puţini sunt copiii care arată recunoştinţa pentru ce fac
părinţii pentru ei.
Cuvintele de mulţumire izvorâte dintr-o inima caldă, sinceră şi recunoscătoare dau viaţă.
Recunoştinţa şi mulţumirea sunt sentimente nobile ce se trezesc în sufletele curate la
primirea unor binefaceri, a unui dar sau în faţa unei atitudini binevoitoare. Cel stăpânit de
aceste sentimente dă dovadă de curaţie şi nobleţe sufletească, de preţuire a binefacerilor, de
vrednicie în a primi aceste binefaceri. El se învredniceşte, prin recunoştinţă, de dragoste şi
stimă, de încredere şi sporire în daruri.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 58
Sarcinile de învăţare au vizat creativitatea, atitudinea şi convingerile elevilor.
Proiectul propus urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului
educaţional, urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-
comportamentală.
D.2.SCOPUL PROIECTULUI
Proiectul urmăreşte formarea şi dezvoltarea la elevi a unor competenţe educaţionale,
formarea unui tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază, capabil să-şi utilizeze în
mod eficient şi creativ capacităţile proprii, cultivarea interesului pentru lectură, a gustului
pentru estetic în domeniul artei.
D.3.OBIECTIVELE GENERALE ALE PROIECTULUI
Pentru elevi: exersarea dicției; dezvoltarea spiritului de observație; dezvoltarea interesului
pentru lectură; optimizarea activităţilor educative prin activităţi extracurriculare realizate;
cultivarea unei atitudini pozitive faţă de comunicare, prin conştientizarea impactului
limbajului asupra celorlalţi şi prin nevoia de a înţelege şi de a folosi limbajul într-o manieră
pozitivă; creşterea coeziunii colectivului de elevi şi consolidarea spiritului de echipă, a
relațiilor de prietenie : stabilirea unui climat de încredere şi căldură sufletescă , favorabil
comunicării deschise şi unei bune socializări ; iniţierea şi desfăşurarea de activităţi cu
caracter recreativ , relaxant ; demonstrarea într-un mod inedit a cunoștințelor asimilate
Pentru cadrele didactice implicate: abilitatea cadrelor didactice de a construi un mediu
educaţional care să motiveze copilul în procesul instructiv – educativ; xtinderea activităţii
şcolare în zone din afara şcolii.
D.4.GRUPUL ŢINTĂ CĂREIA I SE ADRESEAZĂ PROIECTUL: beneficiari direcţi:
elevii din clasele terminale ; beneficiari indirecţi: elevi ai şcolii, cadrele didactice implicate,
invitaţi, profesorii care îndrumă elevii implicaţi în derularea activităţilor din proiect, părinţi;
comunitatea locală.
D.5 DURATA PROIECTULUI: 1 lună
D.6 DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR
Proiectul propus invită prin activităţile sale toţi profesorii şi elevii care conştientizează
necesitatea unei cunoaşteri autentice a lumii şi a sinelui să se prindă în acest miraj al
perceperii valorilor autentice din viaţa lor.
În desfăşurarea acestui proiect se vor implica atât elevii claselor a VIII-a A, cât şi profesorii
care vor participa direct sau indirect la activităţile propuse. Activităţile vizează manifestarea
talentului creativ, cunoaştere, peregrinare şi transcendere în timp şi spaţiu. Activităţile sunt
destinate elevilor implicaţi, cât şi profesorilor (fie în calitate de îndrumători, fie în calitate
de invitaţi).
Activitatea va îmbrăca forme diverse: prezentări PPT, spectacole de teatru, muzică,
materiale multimedia, etc.
PROGRAMUL DE ACTIVITĂŢI EDUCATIVE
Confecţionare de panglici textile;
Invitații la spectacolul dedicat cadrelor didactice;
GALA PROFESORULUI - Diplome pentru profesori;
GÂNDURI CRISTALINE - Felicitări;
Mesaj în sticla
Lecția de mulțumire sustinută de această dată de către elevi pentru profesori - Spectacol
festiv (în cadrul spectacolului vom pregăti un moment de mulţumire pentru profesori cu
citate proiectate şi în acelaşi timp recitate de elevi dedicate învăţătoarei şi profesorilor,
felicitări de mulţumire şi prezentări PPT cu fotografii din anii de şcoală; am introdus în
spectacol materiale dedicate dascălilor de pe youtube );
Teatru - fragment din piesa ,,Gaiţele’’ de Alexandru Kiriţescu.
CDIPS Colaborator în alte proiecte - an școlar 2013-2014 59
Editorul materialului: Centrul de Documentare și Informare Școala Gimnazială ”Petőfi Sándor” Livada Data publicării: octombrie 2014
Centrul de Documentare și Informare este înființat în parteneriat de către Școala Gimnazială „Petőfi Sándor” Livada și Asociația CREDDIS Satu Mare.