Regionalizarea României: Varianta propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
Curs: Politici ale U.E. și viitorul
regiunilor
Titular de curs: Teofil Ghercă
COLECTIV DE ELABORARE
M a r i a B U H O C I U
M a t e i C O C H E C I
C a t r i n e l C O T A E
M a r i a n I S T R A T E
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM
„ION MINCU” BUCUREŞTI, FACULTATEA DE URBANISM
Anul universitar 2012-2013
Master Amenajarea teritoriului şi dezvoltare regională, Anul II
Politici ale U.E. și viitorul regiunilor
Titular curs: Teofil Ghercă
Modele de regionalizare: Varianta MDRT (MDRAP)
Colectiv de elaborare:
Maria BUHOCIU
Matei Radu COCHECI
Catrinel Elena COTAE
Marian ISTRATE
Regionalizarea României: Varianta propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale și
turismului
I. Introducere. Istoric.
Regionalizarea României prezintă mize şi oportunităţi reale, istorice pentru fiecare
dintre noi, în contextul tendinţelor din Europa, dar şi provocări pe măsură. Efortul politico –
administrativ de a ,,alinia” structura teritorial – administrativă a României la cele europene s-a
materializat în 1998, când s-au constituit cele 8 regiuni de dezvoltare, criteriul denominării
acestora fiind unul compozit, „al punctelor cardinale”, combinat cu cel ,,al regiunilor istorice”.
Transformarea de către autoritatea centrală responsabilă, a politicii regionale într-o simplă
competiţie pentru proiecte, în care planificarea, dialogul şi parteneriatul au căpătat aspecte pur
formale sau declarative, a condus poate la o relativ bună absorbţie a fondurilor europene, dar a
reprezentat un eşec în ceea ce priveşte prevenirea şi reducerea decalajelor inter- șşi intra-
regional.
Înainte de a selecta cum regionalizăm din punct de vedere politic România, cu sau fără
judeţe, prin alegeri directe sau numiri la nivel de instituţii, cu câte mandate, cu ce bugete,
considerăm oportun a răspunde la întrebarea: cum am putea regionaliza/reorganiza judicios
teritoriul naţional, pe baza unor criterii coroborate deopotrivă economic, sociologic, cultural,
geografic, istoric, al potenţialului de resurse naturale şi umane, de mediu, şi, nu în ultimul rând,
politic? Considerăm oportună dezbaterea modelului optim de regionalizare a României, a unui
model care să fie agreat şi asumat participativ, corelat cu obiective ce decurg din nevoi reale ale
regionalizării. De aceea colectivul de elaborare a selectat spre studiu şi susţinere varianta de
regionalizare care presupune 8 regiuni, 41 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.
1. Perspectiva cronologică a abordării conceptului de regionalizare în
România
România, după întregirea teritoriului din 1918, a fost organizată, din punct de vedere
administrativ, în judeţe, plăşi şi comune; prin acestea se extindea pe întregul teritoriu
organizarea administrativă tradiţională a Regatului României de dinaintea Primului Război
Mondial. La baza organizării teritoriului a fost comuna, formă istorică de utilizare a terenurilor
şi de agregare a populaţiei. Păstrând organizarea teritorială, s-au creat în anul 1938 ţinuturile –
marile unităţi administrative ale dictaturii carliste, suprapuse judeţelor; ţinuturile au fost
desfiinţate în anul 1940. Din anul 1950, Republica Populară Română a fost administrată după
modelul sovietic, prin regiuni şi raioane (reorganizate de 3 ori, în decurs de 10 ani) şi prin oraşe
de subordonare republicană, regională şi raională; comunele au fost desfiinţate. În anul 1968, s-a
revenit la împărţirea administrativ - teritorială în judeţe, oraşe sau municipii şi comune; este
lăudabil că, prin această reformă, unele dintre unităţile administrativ – teritoriale nou create
corespundeau unităţilor istorice. Delimitarea, în anul 1998, a celor 8 ,,regiuni de dezvoltare” nu
s-a făcut cu intenţia descentralizării administrative (de fapt, a descentralizării puterilor
statului), ci pentru scopul atragerii fondurilor europene şi scopul birocratic al prezentării
datelor statistice.
Evoluţia organizării administrativ – teritoriale a României interbelice a fost o reflectare a
două tendinţe contradictorii, corespunzătoare celor două curente politice promovate de
partidele care s-au succedat la guvernare: unul centralist, bazat pe suprimarea autonomiei
locale şi pe negarea provinciilor istorice; altul regionalist, adept al unităţii în diversitate prin
macroregiuni care să se suprapună provinciilor istorice şi care să dispună de o largă autonomie
locală. Însă, nici adepţii centralismului, nici cei ai regionalismului nu au reuşit să creeze unităţi
administrative complet noi, limitându-se la a crea decupaje regionale prin comasarea vechilor
judeţe. În perioada comunistă organizarea administraţiei s-a făcut prin control politic. Ideea de
bază care a guvernat acţiunile legate de dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării a fost
aceea că sigura modalitate de reducere a decalajelor este industrializarea. Efortul politico –
administrativ de a ,,alinia” structura teritorial – administrativă a României la cele europene (<)
s-a materializat în 1998, când s-au constituit cele 8 regiuni de dezvoltare, criteriul denominării
acestora fiind unul compozit, ,,al punctelor cardinale”, combinat cu cel ,,al regiunilor istorice”.
2. Justificarea modelului propus.
Situația actuală în România nu este întru totul diferită. Sunt păstrate județele dar se mai
adaugă un palier administrativ. Având în vedere că regionarea este un proces complex de
organizare administrativ-teritorială, pentru decupajul propus au fost luate în considerare mai
multe elemente de favorabilitate și restrictivitate.
În acest sens, propunerea îmbină și reconciliază tendințele de fragmentare, prin
revenirea la județele interbelice (uneori cu statut de structuri administrative la nivel
subdepartamental) (Sageată, 2004) și de integrare prin desființarea unor județe considerate
neviabile, sau prin conturarea unor structuri administrative de nivel macroregional.
Același model de regionare propus oferă posibilitatea reinvestirii cu funcție administrativă a
tuturor centrelor viabile in acest sens și care isi revendică statutul deținut istoric (în perioada
interbelică), în raport cu actualul lor potențial de polarizare, ce conferă statut de centru
polarizator administrativ.
În particular, sunt prevenite eventualele disfuncționalități și traiectorii anevoioase pe
care le-ar căpăta diverse centre urbane care și-ar pierde funcția administrativă prin trecerea la
un număr mai redus de județe în condițiile menținerii actualului sistem de administrație.
Regionarea propusă este orientată de jos în sus, realizată în baza relațiilor funcționale
existente la nivelul sistemului de așezări, consolidând situația actuală, fără a crea perturbări
majore. In același context, totuși nu sunt corectate decupajele artificiale, în dezacord cu actuala
configurație a fluxurilor la nivel teritorial (umane și materiale). Decupajul administrativ propus
permite realizarea unei departajări clare a tipurilor de relații (descentralizare și desconcentrare)
existente între nivelele administrative și ale atribuțiilor ce revin fiecărui nivel.
Prin actualul model sunt create premisele unei dezvoltări armonioase și echilibrate a
tuturor categoriilor de așezări, în concordanță cu actualul lor potențial economico-social ce stă
la baza fluxurilor și a relațiilor stabilite între acestea. Decupajul administrativ propus ar asigura
interoperabilitatea dintre sistemul administrativ românesc și cel al Uniunii Europene, prin
implementarea ierarhizării tip NUTS.
Fiecare tip de decupaj determina consolidarea si amplificarea rolului unor metropole
regionale care să poată contribui la descentralizarea administrativă și deci la redistribuirea unor
funcțiuni si atribuții pe care le deținea inițial Capitala.
II. Diagnostice sectoriale. Implicații și concluzii sectoriale.
1. Diagnostic mediul social
Pentru analiza decupajului propus al regiunilor din punct de vedere al
disparităţilor existente în mediul social, au fost aleşi o serie de indicatori demografici
(populaţia totală, densitatea populaţiei, procentul populaţiei urbane, sporul natural) şi
indicatori legaţi de situaţia infrastructurilor sociale (număr de cadre didactice / 1000
locuitori, număr de paturi de spital / 1000 locuitori). Aceşti indicatori au fost analizaţi la
nivel de judeţ, pentru a putea avea o analiză atât a disparităţilor inter-regionale, cât şi a
diferenţelor ce există în interiorul regiunilor în ceea ce priveşte situaţia acestor
indicatori. Analiza indicatorilor listați mai jos arată că majoritatea acestora prezintă un
echilibru la nivelul tuturor regiunilor, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Din acest
punct de vedere, structura de populaţie în varianta cu cele 8 regiuni de dezvoltare
existente este coerentă şi asigură un echilibru satisfăcător. Indicatorii referitori la
populaţie sunt un argument clar în favoarea păstrării formulei actuale.
Fig. 1: Populaţia totală la nivel de judeţ - 2011
Analiza populaţiei totale a judeţelor din fiecare regiune relevă diferenţe importante în
interiorul acestor regiuni. Singura regiune omogenă din acest punct de vedere este
regiunea Nord-Est, unde toate judeţele se situează în jurul valorilor medii ale populaţiei
pe judeţ sau peste această valoare. În alte regiuni apar diferenţe clare între nord şi sud:
în regiunea Sud, judeţele din nord au o populaţie mai mare decât cele din sud, în timp
ce în regiunea Sud-vest judeţele din sud (Dolj, Olt) sunt cele mai populate.
Analiza populaţiei la nivelul regiunilor pe medii arată diferenţe relativ mari,
regiunile cu populaţia urbană cea mai ridicată sunt Bucureşti-Ilfov, care se detaşează
de restul regiunilor şi Nord-Est, iar regiunile Vest şi Sud-Vest înregistrează cel mai mic
grad de populaţie urbană
Fig.2 : Analiza comparativă a populaţiei la nivelul regiunilor pe medii -2011
Realizând o comparaţie între populaţia din mediul rural şi populaţia din mediul
urban la nivelul regiunilor putem constata existenţa a trei regiuni de dezvoltare care
grupează populaţie rurală mai ridicată decât populaţia la nivel urban, respectiv
Regiunea Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi regiunea Nord -Est. Regiunea Bucureşti
Ilfov este singura regiune în care populaţia rurală reprezintă mai puţin de o treime din
populaţia totală, restul regiunilor având peste jumatate sau cum s-a văzut mai sus, chiar
mai mult decât populaţia urbană.
Cu toate acestea, acest indicator nu oferă o imagine relevantă a situaţiei
demografice a fiecărui judeţ, motiv pentru care s-a considerat că analiza densităţii
populaţiei judeţelor ar fi mai indicată pentru relevarea eventualelor disparităţi.
Analiza densităţii populaţiei indică decalaje importante între regiunile propuse.
Astfel, judeţele din regiunea Vest se situează toate sub medie, în timp ce în regiunea
Nord-Est toate judeţele se situează în jurul valorii medii sau peste această valoare. În
rest, regiunile nu sunt omogene din punct de vedere al densităţii populaţiei – regiunile
Fig. 3 Densitatea populației (2011)
Sud şi Sud-Vest menţin decalajul între nord şi sud, în timp ce în regiunea Sud-Est doar
judeţele Constanţa şi Galaţi se situează peste medie. Judeţele cu o valoare scăzută a
densităţii populaţiei (Tulcea, Harghita, Caraş Severin) se suprapun practic peste
judeţele predominant muntoase ale ţării (Harghita, Caraş Severin), în cazul judeţului
Tulcea această valoare scăzută fiind datorată prezenţei pe teritoriul judeţului a Deltei
Dunării.
La nivelul regiunilor de dezvoltare densitatea populaţiei este neomogenă în anul
2011, regiunile care se distanţează prin extreme sunt Bucureşti-Ilfov, care are densitatea
populaţiei peste 1000 loc/ kmp (1116.7 loc-kmp) şi Regiunea Vest care care înregistrează
cea mai mică densitate, 52 loc/kmp. Pentru regiunile Nord-Vest, Centru, Sud-Vest,
densitatea populaţiei este relativ echilibrată şi se încadrează între 60 şi 80 loc/kmp.
Regiunile cu densitate între 80 şi 100 loc/kmp sunt Nord-Est şi Sud-Muntenia. La
nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori pe kilometru pătrat.
Comparând densitatea populaţiei pe regiuni de dezvoltare cu nivelul naţional se poate
constata că cele mai multe regiuni se apropie de valoarea naţională,fără a lua în discuţie
regiunea Bucureşti-Ilfov
.
Fig 4: Densitatea populaţiei la nivel de regiuni (2011)
În tabelul de mai jos se regăseşte numărul de locuitori, suprafaţa precum densitatea
populaţiei la nivelul fiecărei regiuni. Denumire Regiune Tip indicator - An referinţă 2011
de Dezvoltare
Nr.Locuitori Suprafaţa (kmp) Densitatea populaţiei
NORD-VEST 2382140 34159 69.7
CENTRU 2179676 34100 63.9
NORD-EST 2993715 36850 81.2
SUD-EST 2308516 35762 64.6
SUD-MUNTENIA 2910708 34489 84.4
Şi acest indicator relevă decalaje importante între regiuni – de la regiuni cu un
grad ridicat de urbanizare (regiunea Vest, regiunea Centru) până la regiuni cu un grad
foarte scăzut de urbanizare (Nord-Est). Şi acest indicator arată disparităţi la nivelul
regiunii de Sud, unde partea de nord (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova) este mai
urbanizată decât sudul (Teleroman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi) şi al regiunii Sud-Vest
(vestul mai urbanizat ca estul). În regiunea Sud-Est, vestul (Vrancea, Buzău) are un grad
de urbanizare mai scăzut, însă acest fapt se datorează şi faptului că judeţe precum
BUCUREŞTI–ILFOV 2022283 1811 1116.7
SUD-VEST
OLTENIA
1911611 29212 65.4
VEST 1676129 32028 52.3
Fig. 5: Populaţia în mediul urban la nivelul regiunilor de dezvoltare (2011)
Tulcea sau Brăila concentrează cea mai mare parte a populaţiei lor în reşedinţele de
judeţ.
Grafic, populaţia din regiunile de dezvoltare, se prezintă astfel:
Fig. 6: Procentul populaţiei urbane din total populaţie (2011)
Fig. 8: Spor natural (2011)
În general rata natalităţii este sensibil mai scăzută decât rata mortalităţii la
nivelul regiunilor de dezvoltare. Comparativ rata natalităţii la nivel naţional din anul
2010, cand se înregistrau 9,9 născuţi vii la 1000 de locuitori, la nivelul regiunilor, în anul
2011, rata natalităţii oscilează între 8,5 în regiunea Vest şi 10, 2 născuţi vii la 1000 de
locuitori în regiunea Bucureşti -Ilfov.
Rata mortalităţii generale la nivelul anului 2010 în România se situa la 12,1
decese la 1000 locuitori. În anul 2011 rata mortalităţii la nivelul regiunilor de dezvoltare
este între 11, 1(Bucureşti- Ilfov) şi 13, 1 Sud-Muntenia) decese la 1000 locuitori.
Fig.7 : Comparaţie între rata natalităţii şi rata
mortalităţii la nivelul regiunilor (2011)
Cu excepţia câtorva judeţe (Suceava, Bistriţa-Năsăud, Ilfov) sporul natural înregistrează
valori negative în toate judeţele ţării. Astfel, majoritatea regiunilor prezintă o situaţie
relativ omogenă în ceea ce priveşte acest indicator (Nord-Est, Centru, Nord-Vest,
Bucureşti-Ilfov).
Fig 9: Sporul natural la nivelul regiunilor de dezvoltare (2011)
Există decalaje importante cu privire la numărul de cadre didactice raportat la
mia de locuitori între sudul şi estul ţării (valori scăzute în regiunile Sud, Sud-Est, Nord-
Est – cu excepţia judeţului Iaşi – şi Bucureşti – Ilfov – cu excepţia Municipiului
Bucureşti, Sud-Vest – cu excepţia judeţului Dolj) şi centrul şi vestul acesteia (în special
regiunile Centru şi Nord-Vest, în care valorile pentru acest idnicator sunt destul de
ridicate.
Se remarcă faptul că judeţele în care se găsesc centre universitare importante
(Iaşi, Timiş, Cluj, Dolj şi Municipiul Bucureşti) au valori în general mai ridicate decât regiunile din care fac parte.
Fig. 10: Număr cadre didactice / 1000 locuitori (2011) –
Distribuția pe regiuni
Fig. 11: Număr cadre didactice / 1000 locuitori (2011) –
Distribuția pe județe
Fig.13: Numărul de paturi de spital/1000 locuitori (2011)
Situaţia privind numărului de paturi de spital la nivelul regiunilor este asemănătoare cu
cea ilustrată de indicatorul privind educaţia. Astfel, sudul şi estul ţării (regiunile Sud,
Sud-Est, Nord-Est) prezintă în general valori mai scăzute decât restul ţării.
Nr paturi de spital la 1000 locuitori
V EST
S UD-V E S T O LTENIA
B UCURE ŞTI – IL FOV
S UD-M UNT ENIA
S UD-E ST
NO RD-E ST
CE NT RU
NO RD-V E ST
Nr p a tu ri d e sp i ta l la 1000 l o cu itori
0 5 0 00 1 0 0 00 1 5 0 00 2 0 000 2 5 000
Fig. 12:Numărul de paturi de spital/1000 locuitori (2011) la nivelul regiunilor
Concluzii mediu social
Decupajul regional propus prezintă, din punct de vedere al indicatorilor
demografici şi sociali, câteva decalaje importante la nivel teritorial. Cele mai clare
disparităţi identificate au fost în regiunea Sud (între judeţele din nord şi cele din sud), în
Nord-Est (între judeţul Iaşi şi restul judeţelor) şi în Sud-Est (între judeţul Constanţa şi
restul judeţelor). Diferenţe apar şi la nivelul regiunii Nord-Vest, unde judeţele Sălaj şi
Bistriţa-Năsăud au înregistrat în general valori mai slabe la majoritatea indicatorilor faţă
de celelalte judeţe. Regiunile Centru şi Vest (unde judeţul Timiş înregistrează totuşi
valori mai bune) sunt relativ omogene, în timp ce în cazul regiunii Bucureşti-Ilfov apare
bineînţeles decalajul între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov la majoritatea
indicatorilor analizaţi.
2. Diagnostic mediu economic.
Situația economică a regiunilor de dezvoltare este redată de analiza unor
indicatori, ce redau o situație generală asupra activităților economice iar o analiză mai
amănunțită poate fi redundantă pentru nivelul acestui studiu. Faptul că România a
continuat tradiția statului centralizat comunist și a adoptat politici economice care se
adresau întregii țării fără să țină cont de specificități și eterogenitatea spațiului a făcut ca
multe areale ale României să sufere un proces de sărăcire și de scădere economică și a
nivelului de trai. Politica regională adoptată de România în pragul aderării a avut drept
scop reducerea disparităților dintre arealele sărace și cele bogate atât în cadrul
regiunilor (între județele componente) cât și între regiuni. Având în vedere datele
învechite folosite pentru a demonstra că această soluție de regionalizare este cea mai
viabilă, a fost necesară o analiză nouă folosind indicatori și date noi pentru a vedea
totodată ce schimbări a adus implementarea politicilor regionale.
Figura 14: Distribuția valorilor PIB/loc/an în 2011
Sursa datelor: INSSE, Baza de date TEMPO-Online
Cel mai relevant indicator pentru vizualizarea situației economice a populației este
PIB/locuitor/an (PIB/loc/an). Din cartograma de la figura 7, în care este ilustrată
distribuția valorilor PIB/loc. În anul 2011 se pot observa diferențele mari care se
înregistrează între județele din vestul țării și cele din est și sud. De asemenea se poate
observa că există regiuni unde se înregistrează diferențe mici între valorile județelor
(Regiunea Centru, Regiunea Nord-Vest). Între județele regiunii Nord-Est există de
asemenea mici fluctuații însă aici valorile sunt mult mai mici decât alte județe, în
această regiune înregistrându-se valoarea minimă a PIB/loc./an în județul Vaslui.
Județele cu cele mai mari valori sunt județe care dețin o serie de infrastructuri care au
avut rol de vector de dezvoltare, precum universități, aeroport, acces la infrastructura
majoră de transport. Cea mai mare valoare a PIB/loc./an se înregistrează în capitala
București, urmată de județul Ilfov care împreună formează regiunea 8 București –
Ilfov. Cele mai mici valori sunt înregistrate în “buzunarele sărăciei” : județele din
regiunea Nord-Est (în afară de județul Iași), și județele agricole de la nord de
Dunăre: Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița la care se adaugă județul
Mehedinți.
Rata șomajului a cunoscut o perioadă de creștere după 1990, cele mai mari valori
înregistrându-se în zonele care au fost industrializate artificial și care nu au mai putut
face față cerințelor unei piețe în continuă schimbare. O altă perioadă cu o puternică
influență asupra valorilor ratei șomajului a fost începutul anilor 2000 când
restructurarea sectorului minier a dus la concedierea câtorva mii de oameni, cea mai
afectată regiune fiind regiunea Sud-Vest Oltenia, unde activau cei mai mulți oameni în
industria minieră. În anul 2011 valorile șomajului arată o situație destul de bună în
sensul că rata șomajului este mică (max. 9,7 în județul Maramureș) este mult mai
Figura 15: Distribuția valorilor ratei șomajului în 2011
Sursa datelor: INSSE,Baza de date TEMPO-Online
mică decât rata șomajului din alte țări ale UE (Spania 21,6% sau Grecia 17,7 %)1. Cele
mai multe județe din eșantionul inferior se află în sudul țării (Dâmbovița, Teleorman,
Constanța) la care se adaugă județul Vaslui și Maramureș. Județul Vaslui
înregistrează grave probleme economice, aici rata șomajului este foarte mare iar
veniturile populației sunt foarte mici. Din analiza cartogramei se poate observa că
regiunile din vest și nord au cele mai scăzute valori ale șomajului în 2011.
Maturitatea unei economii regionale sau naționale este dată de ponderea
populației ocupate în sectorul terțiar. Populația angajată în agricultură este întâlnită cu
preponderență în regiunea Nord-Est (excepție făcând județul Iași) și în județele din
sudul țării care sunt situate în areale propice agriculturii( Dâmbovița, Teleorman-
Regiunea Sud, Buzău, Galați, Vrancea-Regiunea Sud-Est, Olt-Regiunea Sud-Est,
Maramureș, Satu-Mare-Regiunea Nord-Vest. Unele din aceste județe înregistrează și
valori mici ale PIB-ului anual și valori mari ale ratei șomajului. Cea mai mare pondere a
populației ocupate în sectorul secundar se găsește în regiunea Centru, însă diferențele
între regiuni și între județe în ceea ce privește acest sector fiind destul de mici. La nivel
de județ cele mai multe persoane ocupate în industrie se află în Argeș și Constanța.
Discrepanțele în ceea ce privește ocuparea în sectorul terțiar sunt destul de mari dacă
sunt comparate județele din regiunea de Nord-Est cu regiunea Vest și Centru unde
sunt cele mai
multe persoane ocupate în terțiar . În regiunea Vest, terțiarul este reprezentat îndeosebi
de sectorul afacerilor, pe când în regiunea Centru , terțiarul este reprezentat de
activitățile economice din turism. La nivel intraregional dezechilibre mari se
înregistrează în regiunea Sud unde în județul Teleorman ponderea angajaților în terțiar
este mult mai mică decât în celelalte județe ale regiunii. Cele mai mari valori ale ocupării
în terțiar se înregistrează în județele ce conțin orașele mari ale României (Timiș, Cluj,
Brașov, Sibiu, Craiova, Prahova, Iași).
1 http://www.tvrnews.ro/topul-tarilor-cu-cele-mai-mari-rate-ale-somajului-grecia-este-pe-locul-al-
treilea_17346.html
Fructificarea oportunităților antreprenoriale duce la înregistrarea de noi firme pentru
desfășurarea de activități economice. Regiunea București-Ilfov are cele mai multe firme
înregistrate cu o valoare aproape dublă față de regiunea Nord-Vest, schimbându-se ierarhia în
ultimii ani când pentru acest indicator, regiunea Nord-Est era pe ultimul loc. La nivel
intraregional discrepanțele cele mai mari există în regiunea SUD unde în județele agricole
(Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița) sunt înregistrate mult mai puține firme decât în județul
Prahova. Cele mai multe firme sunt înregistrate în județele regiunilor din vestul țării existând
parcă un gradient de scădere a acestor valori către est, excepție făcând București și Constanța.
Investițiile străine directe (ISD) aduc o contribuție esențială la creșterea
economică. “ISD reprezintă un element important al dezvoltării economiei oricărei ţări
şi a funcţionării acesteia pe principiile economiei de piaţă. Ele au o importanţă mare
pentru consolidarea economiei ţărilor în tranziţie şi integrarea acestei categorii de ţări
în economia mondială. Cu ajutorul ISD, are loc procesul de modernizare a economiilor
naţionale, în special a celor în tranziţie, prin implementarea tehnologiilor avansate,
know-how-urilor, utilajului cel mai performant, noilor standarde de calitate, prin
trecerea la un tip superior de creştere economică.” 2 La nivel teritorial ISD s-au
concentrat îndeosebi în regiunea București-Ilfov (61,7 % din total) urmată de regiunea
Centru (7,6%), regiunea Sud-Muntenia (7,4%), regiunea Vest (7,2%) şi regiunea SUD-
EST (5,4%). În anul 2011 regiunea Nord-Est a fost ocolită de investitorii străini, unde
doar 2,9% din valoarea totală a investițiilor străine directe s-au canalizat spre această
regiune.Este lesne de înțeles că investitorii străini s-au localizat în regiunile care sunt
deservite de infrastructurile majore de transport (autostrăzi, aeroporturi, căi ferate
2 2
Revista Camerei Consultanților Fiscali, nr.13, http://www.ccfiscali.ro/
Figura 18: Distribuția valorilor investițiilor străine directe în anul 2011
Sursa datelor: Banca Națională a României, http://www.bnr.ro/
modernizate, porturi) și unde exista forță de muncă specializată deci unde existau
universități. Apropierea regiunii de Nord-Est de granița estică, către Rep. Moldova și Ucraina
care nu reprezintă piețe atractive de desfacere și lipsa unor legături de mare viteză fac ca această
regiune să nu fie atractivă față de investitorii străini, deși este cea mai mare regiune ca volum
demografic cu foarte multe oportunități de dezvoltare.
.
3. Diagnostic teritorial - administrativ - mediul fizic.
Din punct de vedere administrativ - teritorial, regionarea propusă urmărește
centralizarea unor tendințe înregistrate la nivel spațial încă din perioada interbelică și are
scopul de a sublinia rolul polarizator major al unor centre urbane viabile. Stabilirea dimensiuni
Fig. 19. Polarizare la nivel regional
Sursa datelor: Sageata R., 2004, Modele de regionare politico-administrativã
polarizatoare a acestor centre urbane a conturat o serie de relații distincte la nivel teritorial
(relații de atracție sau respingere) care, în final s-au constituit în limite de regiune. Tot la nivel
de rețea de localități s-au definitivat o serie de sisteme subdepartamentale, care depind de un
centru regional semnificativ, cu rol tractant si coordonator pentru regiune ( sau principalii poli
de creștere)
Pentru identificarea validității decupajului propus s-au identificat câteva elemente de
cadru natural și mediu, incluzând aici rețeaua de localități și echiparea edilitară.
La nivel de mediu fizic, aspectele cantitative indică o distribuție inegală a riscurilor de
producere a calamităților naturale în zona de centru, de NV și NE a teritoriului.
Din punctul de vedere al infrastructurii de transport, regiunile situate în S și SV inclusiv
regiunea București - Ilfov sunt situate pe direcțiile coridoarelor IX și IV de trafic pan-european
și prin opoziție se remarcă lipsa accesibilității în regiunile din nordul teritoriului.
Fig. 20 Harta de risc și regiunile de dezvoltare
Sursa datelor: PATN – Secțiunea Zone de risc natural
Fenomenul de polarizare are loc la nivel teritorial în funcție de câteva criterii
relevante: demografie, caracterul economic și poziționare. Astfel, de observă că deși este
necesară o polarizare uniformă a orașelor din interiorul unei regiuni, sunt regăsite
inadvertențe majore: capitala are o arie de polarizare ce depășește limitele regiunii din
care face parte, Constanța este un pol de creștere excentric și intră în concurență cu zona
Galați – Brăila. Aceeași situație este identificată și in cazul regiunii N-V și Centru, unde
polarizarea se face supraregional de către douã centre urbane: Brașov și Cluj – Napoca.
La nivel de regiune se constata un dezechilibru în repartiția zonelor de risc,
acestea fiind distribuite mai ales în Sud – Est și Nord – Est. Această repartiție inegală
este materializată mai ales în modul de distribuție al fondurilor. Pentru regiunile de
Nord-Est și Sud-Est, Nord –Vest sunt înregistrate riscurile seismice și riscurile de
producere a inundațiilor, iar pentru arealele din Sud și Sud-Vest sunt înregistrate
riscuri de deșertificare și degradare a teritoriului. In aceeași măsură, fenomenele de
poluare sunt mai accentuate în regiunile de câmpie și în jurul marilor metropole, cu
precădere în jurul capitalei.
Se remarcă o concentrare a aeroporturilor mai ales în județele din partea vestică a țării.
Astfel, regiunile Nord-Vest și Vest sunt mai bine dotate la nivel de accesibilitate
aeroportuară, împreună însumând 7 centre. Se remarcă un ușor dezechilibru intre
regiunea Sud-Vest, Vest și Centru, la nivelul număr de aeroporturi. Regiunea București
Ilfov, este principalul, și cel mai mare, furnizor de servicii aeroportuare, cu deschidere
internă și externă a curselor.
Sursă date: PATN – Secțiunea rețeaua de transport
Fig. 21 Centre aeroportuare regionale
Concluzii cadrul fizic și rețea de localități.
Din punctul de vedere al distribuției infrastructurii de circulație în teritoriu, se
observă existența câtorva areale ce concentrează mai multe terminale aeroportuare sau
care beneficiază de o densitate mai mare a infrastructurii de circulație pe întregul
teritoriu. Regiunile din porțiunea vestică a țării beneficiază de o accesibilitate sporită
către exterior și interior, iar regiunile din sud și sud-vest beneficiază de racordări la
principalele coridoare de transport pan european, atât rutier, cât și feroviar. La nivel de
cadru natural, există mai multe regiuni în care sunt concentrate mai multe tipuri de
riscuri naturale și antropice, caracterizate generic ca vulnerabilități teritoriale. Prezența
acestora în proporții mai mari pe întinsul unui teritoriu atrage de la sine o
necesitatea gestionării lor utilizând fonduri, în general, mai consistente.
III. Propuneri de cadru instituţional şi atribuţii acordate nivelului
regional
Definirea regiunilor ca entităţi administrative generează schimbări în ceea ce
priveşte structura unităţilor administrative de rang inferior şi rang superior. Astfel,
dacă la nivelul oraşelor şi comunelor se poate spune că atribuţiile rămân aceleaşi,
nivelul naţional şi cel judeţean vor avea însă o parte din atribuţii transferate către noul
nivel administrativ, cel regional. Din punct de vedere al structurii instituţionale, o
abordare interesantă ar fi preluarea modelului francez, în care la nivelul regiunii se
formează, prin vot direct, un Consiliu Regional (asemănător ca organizare cu Consiliul
Judeţean), condus de un Preşedinte al Consiliului Regional cu atribuţii executive. Prin
intermediul acestui organism instituţional se poate asigura descentralizarea unor
servicii de la nivel central, urmând ca acest Consiliu Regional să colaboreze cu alte
structuri deconcentrate ce există deja la nivel regional (Agenţiile Regionale pentru
Protecţia Mediului, Agenţiile de Dezvoltare Regională, Agenţii Regionale pentru
Ocuparea Forţei de Muncă etc.). De altfel, colaborarea cu Agenţiile de Dezvoltare
Regională va fi una importantă, după cum se va vedea în cele ce urmează.
Ca şi în cazul Franţei, pe lângă Consiliul Regional, la nivelul regiunii va acţiona
şi un prefect al regiunii, ce constituie reprezentantul nivelului naţional. Instituţia
Prefecturii Regionale se va ocupa astfel de supravegherea aplicării politicilor naţionale
la nivelul celor 8 regiuni.
Pentru a nu crea percepţia că nivelul administrativ al regiunii constituie doar o
barieră birocratică în plus, este nevoie de o delimitare clară a atribuţiilor între nivelul
central (naţional), nivelul regional şi cel judeţean. Constituirea regiunilor reprezintă un
prilej de a începe un proces de descentralizare, prin care anumite domenii sunt
gestionate direct de la nivelul regiunilor, fără a mai fi coordonate întâi de la nivelul
central. În acest sens, sunt propuse următoarele elemente:
Domeniul de
activitate
Nivel naţional Nivel regional Nivel judeţean
Protecţia mediului Definire politică de mediu
la nivel naţional.
Gestiune Fond Naţional
de Mediu.
Definire obiective la nivel
naţional privind protecţia
mediului.
Prin ARPM –
monitorizare şi gestiune
arii naturale protejate.
Întocmire rapoarte de
mediu pe regiune.
Acordare subvenţii pe
diferite programe (Rabla,
Prima Casă etc.).
Coordonare activităţi de
control (Garda Regională
de Mediu)
Plan Regional privind
Gestiunea Deşeurilor
Prin Agenţii de Protecţia
Mediului – monitorizare
indicatori privind
calitate aer, apă, sol şi
raportare la
ARPM.
Transporturi Definire strategie
naţională.
Gestiune aeroporturi
internaţionale.
Autostrăzi şi drumuri
express.
Magistrale de cale ferată
Drumuri naţionale.
Linii de cale ferată
secundară.
Gestiune aeroporturi
naţionale.
Gestiune porturi,
platforme logistice,
noduri intermodale.
Drumuri judeţene.
Variante ocolitoare
municipii şi oraşe.
Reţeaua de transport în
comun.
Educaţie şi cercetare Universităţi şi centre
naţionale de cercetare.
Cămine şi alte
infrastructuri asociate
Şcoli postuniversitare,
colegii, licee.
Cămine asociate.
Şcoli profesionale, şcoli
generale, grădiniţe.
Sănătate Strategia naţională Spitale regionale Spitale judeţene.
privind sănătate. Centre
de cercetare în medicină. (definite în cadrul
principalelor oraşe ale
regiunilor) şi spitale de
urgenţă.
Serviciile de Intervenţie
în Situaţie de Urgenţă.
Policlinici şi dispensare
Cultură şi
patrimoniu
Gestiunea elementelor
aflate în patrimoniu
internaţional (UNESCO).
Muzee de interes naţional.
Săli de spectacol, teatre de
interes naţional (peste 700
locuri).
Gestiune elemente aflate
în patrimoniul naţional
(exemplu: monumente
istorice clasa A).
Situri arheologice.
Muzee, teatre, săli de
spectacol.
Gestiune elemente aflate
în patrimoniul local /
judeţean, inclusiv
monumente istorice
clasa B.
Economie Strategii naţionale.
Gestiunea resurselor
naturale ale ţării.
Industria energetică
Gestiune agenţi
economici din industrie
cu capital de stat (alţii
decât cei deja gestionaţi
la nivel naţional).
Acordare subvenţii
agricultură.
Ocuparea forţei de
muncă
-
Locuire - Locuinţe sociale - Urbanism şi
amenajarea
teritoriului
Elaborare secţiuni PATN.
Elaborare Strategia
Naţională de Dezvoltare
Teritorială a României.
Realizare Planuri de
Amenajare a Teritoriului
Zonal Regional.
Avizare PATJ.
Realizare PATJ.
Avizare PUG-uri,
PATZIO, PATZIC,
PATZM, PATZP.
Gestiune fonduri
europene Programe Operaţionale
Sectoriale (pe Fondul de
Coeziune: Transport,
Mediu ; pe Fondul Social:
Dezvoltarea Resurselor
Umane)
Programul Operaţional
Regional (fiecare regiune
– propriul program).
Programul Operaţional
Dezvoltarea Capacităţii
Administrative.
-
Turism Strategie Naţională în
domeniu.
Zone turistice de interes
naţional (Delta Dunării,
Litoralul, Valea Prahovei
etc.).
Management staţiuni
turistice. Infrastructura turistică.
Trasee turistice locale.
Promovare.
Securitate Armata Română Jandarmeria Poliţie, pompieri
Justiţie CSM.
Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
ANI, DNA
Judecătorii regionale.
Penitenciare
Tribunale
Prin aceste propuneri de atribuţii se urmăreşte în primul rând transferul unor
atribuţii ce se regăseau până acum exclusiv la nivel naţional (gestiunea ariilor protejate,
a drumurilor naţionale, ai agenţilor economici din industrie cu capital de stat,
Programul Operaţional Regional) către noul nivel administrativ, cel regional, unde
anumite probleme pot fi soluţionate mai uşor prin implementarea de soluţii mai bine
adaptate la contextul şi la cererea locală.
Tabel centralizator – cadru instituţional propus – nivel naţional, regional, judeţean Putere
legislativă
Putere executivă Organism
deconcentrat
Alte instituţii
implicate
(exemple) Nivelul
naţional
Parlament –
reprezentanţi
aleşi prin vot
direct
Guvern – prim-
ministru desemnat
de preşedintele ţării
; aprobat de
Parlament
- Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
Organisme direct
subordonate
Guvernului (ANFP,
ANI, ANPM etc.)
Nivelul
regional
Consiliu
Regional –
reprezentanţi
aleşi prin vot
direct
Preşedinte
Consiliu Regional –
ales în prima
şedinţă a
Consiliului
Regional nou ales
Prefectura
Regională
Agenţia Regională
pentru Protecţia
Mediului
Agenţia Regională
pentru Ocuparea Forţei
de Muncă Agenţia de
Dezvoltare Regională
(gestiune POR)
Direcţia Regională de
Drumuri şi Poduri
Nivelul
judeţean
Consiliu
Judeţean –
reprezentanţi
aleşi prin vot
direct
Preşedinte
Consiliu Judeţean –
ales în prima
şedinţă a
Consiliului
Prefectura
judeţului
Agenţia pentru
Protecţia Mediului
Agenţia Judeţeană
pentru Ocuparea
Forţei de Muncă
Judeţean nou
ales
Inspectorate
Şcolare Judeţene
IV. Propuneri de modificare a principalelor texte legislative astfel încât aceasta
reforma să poată fi realizată
Principalele actele legislative care tratează problema împărțirii administrative și
regionalizării în România sunt: Constituția României, Legea nr. 215/ 2001 privind autoritățile publice
locale, Legea nr. 315/ 2004 privind dezvoltarea regională, HG nr. 998, 1149, 1513/ 2008 privind polii de
creștere. Câteva dintre principalele articole care tratează problema regionalizării, precum și
modul în care acestea modifică actele legislative sunt tratate pe scurt mai jos.
Constituția
României
Legea nr. 215/ 2001 privind
autoritățile publice locale
Legea nr. 315/ 2004
privind dezvoltarea
regională
HG nr. 998, 1149,
1513/ 2008
privind polii de
creștere
Art. 3-(3) - „Teritoriul este
organizat, sub aspect
administrativ, in comune,
orase si
judete. In conditiile
legii, unele orase sunt
declarate municipii.” se
va modifica după cum
urmează:
„Teritoriul este
organizat, sub aspect
administrativ, in comune,
orase si judete și regiuni.
In conditiile legii, unele
orase sunt declarate
municipii.”
Art. 1-(2) d) - „autorități
deliberative - consiliul
local, consiliul județean,
Consiliul General al
Municipiului București,
consiliile locale ale
subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale
municipiilor”
se va modifica după cum
urmează:
„autorități deliberative -
consiliul local, consiliul
județean, consiliul regional,
Consiliul General al
Municipiului București,
consiliile locale ale
subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor”
Art. 5-(1) - „Regiunile de
dezvoltare nu sunt unități
administrativ- teritoriale și
nu au personalitate
juridică”
se va modifica după cum
urmează: „
Regiunile de dezvoltare
sunt unități administrativ-
teritoriale și au
personalitate juridică”
Generic,
necesitatea
informării și
consultării
publicului
(inclusiv prin
referendum) pentru
stabilirea polilor
de creștere și
dezvoltare urbană,
în conformitate cu
analizele multi-
criteriale efectuate
în fiecare dintre
cele 8 regiuni.
Art. 122-(1) - „Consiliul
judetean este
Art. 1-(2) e) - „autorități
executive - primarii
Art. 6-(3) - „Regiunile,
judeţele şi/sau localităţile
autoritatea administratiei
publice pentru
coordonarea activitatii
consiliilor comunale si
orasenesti, in vederea
realizarii serviciilor
publice de interes
judetean.”
se va modifica după
cum urmează:
„Consiliul judetean este
autoritatea
administratiei publice
pentru coordonarea
activitatii consiliilor
comunale si orasenesti, in
vederea realizarii
serviciilor publice de
interes judetean.
Consiliul regional este
autoritatea administratiei
publice pentru
coordonarea activitatii
consiliilor județene.”
comunelor, orașelor,
municipiilor, ai
subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale
municipiilor, primarul
general al municipiului
București și președintele
consiliului județean”
se va modifica după cum
urmează:
„autorități executive -
primarii comunelor,
orașelor, municipiilor, ai
subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale
municipiilor, primarul
general al municipiului
București, președintele
consiliului județean și
președintele consiluilui
regional”
din judeţe care fac parte
din regiuni diferite se pot
asocia în scopul
realizării unor obiective
de interes comun,
interregionale şi/sau
interjudeţene.”
se va modifica după cum
urmează:
„Regiunile, judeţele şi/sau
localităţile din judeţe care
fac parte din regiuni
diferite se pot asocia în
scopul
realizării unor obiective
de interes comun,
interregionale şi/sau
interjudeţene.”
Art. 122-(2) - „Consiliul
judetean este ales si
funcționează in condițiile
legii.”
se va modifica după
cum urmează:
„Consiliul județean și
consiliul regional sunt
alese si functionează în
condițiile legii.”
Art. 14. - „Unitățile
administrativ-teritoriale pot
încheia între ele acorduri și
pot participa, inclusiv prin
alocare de fonduri, la
inițierea și la realizarea unor
programe de dezvoltare
zonală sau regională, în
baza hotărârilor adoptate de
consiliile locale ori județene,
după caz, în condițiile legii.”
se va modifica după cum
urmează:
„Unitățile administrativ-
teritoriale pot încheia între
Art. 7-(1) - „Consiliul
pentru dezvoltare
regională este
organismul regional
deliberativ, fără
personalitate
juridică, care este constituit
şi funcţionează pe principii
parteneriale la nivelul
fiecărei regiuni de
dezvoltare, în
scopul coordonării
activităţilor de elaborare şi
monitorizare ce decurg din
politicile de
ele acorduri și pot participa,
inclusiv prin alocare de
fonduri, la inițierea și la
realizarea unor programe de
dezvoltare zonală, regională sau
europeană, în baza hotărârilor
adoptate de consiliile locale,
județene sau regionale, după
caz, în condițiile legii.”
dezvoltare regională” se
va modifica după cum
urmează:
„Consiliul pentru
dezvoltare regională este
organismul regional
deliberativ, cu personalitate
juridică, care este constituit
şi funcţionează pe principii
parteneriale la nivelul
fiecărei regiuni de
dezvoltare, în
scopul coordonării
activităţilor de elaborare şi
monitorizare ce decurg din
politicile de dezvoltare
regională”
Art. 8-(1) - „ În fiecare
regiune de dezvoltare
funcţionează câte o
agenţie pentru
dezvoltare regională,
organism
neguvernamental,
nonprofit, de utilitate
publică, cu personalitate
juridică, care funcţionează
în domeniul dezvoltării
regionale.”
se va modifica după cum
urmează:
„În fiecare regiune de
dezvoltare funcţionează un
consiliu regional, organism
cu personalitate juridică,
care funcţionează în
domeniul dezvoltării
regionale.”
Art. 10-(1) - „Programele de
dezvoltare regională
şi cheltuielile de
funcţionare a agenţiilor
pentru dezvoltare
regională se finanţează din
Fondul pentru dezvoltare
regională, care se
constituie din: b)
contribuţii din bugetele
proprii ale judeţelor sau al
municipiului Bucureşti,
după caz, în limita
sumelor aprobate
cu această destinaţie prin
bugetele respective”
se va modifica după cum
urmează:
„Programele de dezvoltare
regională şi cheltuielile de
funcţionare a consiliilor
regionale se finanţează din
Fondul pentru dezvoltare
regională, care se
constituie din: b)
contribuţii din bugetele
proprii ale regiunilor, în
slimita sumelor aprobate
cu această destinație prin
bugetele respective”.
V. Concluzii și sinteză
Regionalizarea este un proces cu o orientare duală, vizând în primul rând
reducerea unor decalaje la nivel de județ cât și ralierea la tendințele impuse de Uniunea
Europeană. Pentru România, existența a încă unui palier administrativ poate genera pe
de-o parte greutăți birocratice, dar este o parte necesară dezvoltării ulterioare,
echilibrate, coerente și durabile. Decupajul administrativ propus de Ministerul
Dezvoltării Regionale și Turismului este cel mai apropiat de realitatea administrativă
din teritoriu. Astfel sunt identificate areale care polarizează atât social cât și
demografic, beneficiind de avantajul unei poziții favorabile în contextul național. Aceste
areale justifică într-o mai mică sau mai mare măsură relații de subordonare și
coordonare, care la nivel teritorial, sunt principalele criterii de separare administrativă.
Din nefericire, disparitățile la nivel intraregional s-au păstrat în continuare,
motiv pentru care există decalaje între regiuni, lucru care nu este neapărat schimbat de
un alt model de regionare teritorială ci de o mai bună gestiune a resurselor proprii, a
situației actuale și a principalelor tendințe de dezvoltare. Totodată, este foarte relevantă
controlarea procesului de polarizare teritorială, existând tendința unei centralizări
excesive a puterii în capitală. Descentralizarea și desconcentrarea trebuie să fie
fenomene susținute de eforturi administrative (și sociale, în definitiv) care să imprime o
direcție coerentă de delegare a atribuțiilor pe fiecare palier nou propus sau existent.
Cu alte cuvinte, pentru palierul regional se vor aloca noi atribuții, adăugând la
palierul județean noi sarcini, decongestionând sistemul administrativ din capitală.