MARIA A ROMÂNIEI

REGINA MARIA ŞI MICUL MIRCEA

Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, şi a fost iniţial o Prinţesă a Marii Britanii. A fost fica ducelui Alfred de Edinburgh, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost ducesa Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru II al Rusiei. În consecinţă, Prinţesa Maria este nepoată a Regelui Edward al VII-lea şi verişoară primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea. A fost supranumită de popor "Mama ranitilor", "Regina-soldat", pentru atitudinea ei de bravură în timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a lucrat direct pe front în spitale de campanie sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.

Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, succesor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României,o cupă de argint oferita de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment, piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasa de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.

Regina soldat

Formidabila sa bunică, Regina Victoria, a caracterizat România ca fiind o ţară „foarte instabilă şi având populaţia destul de coruptă“. Într-adevăr, aceste cuvinte s-au dovedit a fi unele premonitorii căci România, care se reunificase în 1859, a fost ocupată după o serie de dezastre militare de armata germană şi transformată într-o ţară de dimensiunea unui timbru. Pe asceastă suprafaţă restrînsă, cu capitala la Iaşi, s-a retras familia regală, aici s-au refugiat toate instituţiile publice ale statului român, în timp ce aliaţii săi, familia ţarilor ruşi Romanoff au fost executaţi şi la granita de est a izbucnit prima revoluţie. Dilema politică a Romaniei in perioada dintre 1914 şi 1916 a fost dacă să participe în Marele Război Mondial alături de aliaţi sau alături de germani, şi a rămas într-o poziţie de neutralitate timp de doi ani. Armata română, antrenată de francezi, a luptat cu vitejie în munţii Carpaţi şi a învins o armată germană superior dotată, dar în cele din urmă a fost fortata să se retragă la sfârşitul războiului. Au intrat acum în scenă diplomaţii care au obţinut o victorie şi recunoaşterea acestor eforturi şi fapte de vitejie prin includerea sa de partea taberei victorioase în momentul semnării tratatului de la Versailles.

Regina diplomat

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fetele sale, extrem de frumoase la Hotelul Crillon, in Place de la Concorde. Preşedintele Clemenceau, un fost ofiţer de armată cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase şi-a prezentat omagiile în fata Reginei, care l-a primit in toata splendoarea sa. Frumusetea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun şi a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de regina Maria a fost unul crucial, deşi istoricii tind fie să-l exagereze, fie să-l treacă cu vederea. Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei. Deşi rolul femeilor în politică era redus, regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moştenit tronul, a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să

iasă la iveală tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.

A construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, pe o stâncă ce iese direct din mare, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.

ÎNCORONAREA DE LA ALBA IULIAInima reginei Maria

Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Castelul Bran. Regina Maria a Romaniei Mari, a avut o ultima dorinţa, trupul să-i fie înmormantat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la resedinţa de la Balcic. Dupa pierderea Cadrilaterului, inima a fost inmormantata langa castelul Bran, a doua resedinta a Reginei Maria. In anul 1968, comunistii au spart sarcofagul de marmură cu rangile si au luat casetele cu inima. Casetele au fost trecute in Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul National de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.

Dialoguri, vorbe, gânduri...

Clemenceau:

“ - Your Majesty wants all of it, to the river Tisza? But this is the lion’s share - impossible!”

“ – That’s why I came to the Tiger to ask for it.” (meeting President Clemenceau during the Paris Peace Conference)

Living Face:

“I had given my country a living face”.

Străină:

„Odată am fostă străină pentru aceşti oameni; acum sunt de-a lor, şi, deoarece vin de atât de departe, am fost prin acest lucru mai în măsură de a le vedea calităţile şi defectele“ („Ţara mea“, Hodder & Stoughton, 1916)

Încredere:

“Deşi sunt femeie, încă de la început mi s-a acordat încredere. Mi-au fost spuse multe secrete, ştiam tot ceea ce se întâmpla.”.

“Chin: povestea vieţii mele” , (New York, 1934, Charles Scribner & Sons).

Femeie:

“Dacă aş fi fost bărbat, să am drepturile bărbatului şi spiritul pe care îl am în corpul meu de femeie.”

Despre Marea Unire

„Transilvania, Bucovina, până şi Basarabia! România Mare!

Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atât de negre, încât azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.

Mai era un lucru: izbânda noastră însemna prăbuşire şi nenorocire pentru atâţia alţii, încât cu firea mea nu puteam decât să mă înfior la acest gând. Trebuise să se dărâme atâtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimânt de hotărârile soartei. S-ar fi putut tot atât de bine să fim noi cei învinşi, căci nu plecaseră şi toate celelalte neamuri în luptă cu încredinţarea că era sfântă cauza lor? Şi chiar dacă s-ar fi înşelat guvernele, regii şi prezidenţii, oşteanul pornise cu bună-credinţă, gata să-şi jertfească viaţa pentru ceea ce învăţase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Şi câte jertfe, ce măcel, câtă moarte. Mai tragice, şi cu mult mai tragice decât mormintele celor biruitori, sunt multele morminte ale celor învinşi. Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare, însă, zadarnic. Gândul atâtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfârşit,

era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf.“ (Regina Maria a României, Povestea vieţii mele, vol. III, Bucureşti, Editura Eminescu, 1991, p. 487)

Philippe Delorme

"Surâsul său luminos a stralucit în tenebrele Primului Razboi Mondial, Maria a României s-a remarcat prin eroism si majestate. Ea a fost mama ranitilor si sufletul României"

Mihai, ultimul monarh al României

„Ce îmi aduc aminte aşa de bine despre Regina Maria este iubirea ei pentru tara noastră, înca de când eram mic copil. Totdeauna îmi vorbea despre frumuseţile tării şi despre oamenii simpli din sate, pe care îi iubea aşa de mult, despre viaţa lor de toate zilele. Mă simteam, parcă crescând, de multe ori în spiritul ei, vazând cât de frumoasă tară ne-a dat Dumnezeu ca s-o iubim. Mai ţin minte de vorbirile cu dânsa, la sfârsit de saptamâna, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Pelişor sau Copaceni, care mi-au dat aceea-şi întelegere ca a ei, şi care o simt şi astăzi dupa atâţia ani. Bunătatea ei faţă de tinerii si copiii pe care îi întâlnea. Îi voi fi totdeauna recunoscator bunicii mele ca a fost lânga mine si m-a susţinut în momente grele. Regina Maria a fost o Regina respectată şi iubită pentru tot ce a facut pentru România şi darea ei de sine pentru tara noastră. Mihai.“

Opera literară

The Lily of Life, Crinul Vieţii, 1912

The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912

Ilderim, 1915

Patru anotimpuri, 1915

Povestea unei inimi, 1915

Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915

The Stealers of Night, 1916, Londra

Regina cea rea, 1918

The Story of Naughty Kildeen, Povestea neastâmpratei Kildeen, 1917

O poveste de la Sfântul Munte, 1917

My country, Ţara mea, 1921

Minola, 1918

Gânduri şi icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919

Peeping Pansy, Londra, 1920

The Queen s of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923

The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923

The Lost Princess, Londra, 1924

Înainte şi după războiu, 1925

The Magic Doll of Romania, New York, 1929

Lulaloo, 1929

Casele mele de vis, 1930

Copila cu ochi albaştri, 1930

Crowned Queens, Regine încoronate, 1930

Stella Maris, 1933

The Story of My Life, Povestea vieţii mele, 1934, ed. A II. A, Ed.Eminescu 1991

VIATA PASIONALA A REGINEI MARIA (I)AUTOR: DINU ANGHEL SURSA: BUCATARIA PENTRU TOTI / WWW.BPT.RO

Fiica a lui Alfred, Duce de Edinburgh, cel de-al doilea baiat al legendarei "Queen Victoria", si a Mariei Alexandrovna, Mare Ducesa a Rusiei, unicul copil al tarului Alexandru al II-lea, cea care avea sa devina Regina "Maria a României" a fost un veritabil personaj istoric, deopotriva enigmatic si paradoxal, care si-a trait viata in mod pasional, uneori chiar frenetic. Considerata de majoritatea istoricilor drept "ultima romantica", Regina Maria va fi eroina principala a serialului documentar pe care il incepem din acest numar al revistei noastre.

In secolul al XIX-leaIn Europa celui de-al XIX-lea veac existau mai multe Case Regale decât capete incoronate, caci numarul regatelor sau al imperiilor era mai mic decât numarul familiilor regale. Regina Maria a fost inrudita cu mai mult de o treime din aceste familii, fie direct, dar in grade diferite de rudenie, fie prin alianta.

Galeria imaginara a portretelor câtorva dintre aceste rude nobiliare este de-a dreptul fabuloasa. De pilda, Albert (1819-1861), Print Consort al Marii Britanii, era nascut Print de Saxa-Coburg-Gotha si a fost casatorit cu Victoria, Regina Angliei, timp de aproape un sfert de veac. Era bunicul Mariei din partea tatalui, dar viitoarea Regina a României nu l-a mai apucat in viata. Stia despre el ca era foarte protocolar, iubea caii si mâncarurile din vânat, insa nu era mare amator de mondenitati.

Sotia sa, "Queen Victoria" (1819-1901), care a ramas vaduva timp de peste 40 de ani, a fost cea mai longeviva regina din istoria Angliei. Maria ii spunea "Bunica Regina" si isi amintea despre ea ca era foarte severa, dar suferea de diabet, pentru ca dulciurile ramasesera marea ei slabiciune

toata viata. Alexandru al II-lea (1818-1881), Tar al Rusiei, era "Bunicul Tar" din partea mamei. Maria l-a cunoscut putin pe bunicul matern, dar auzise ca era un rafinat colectionar de arta si pasionat de vinurile vechi, nu de votca, asa cum era obiceiul majoritatii rusilor.

Maria (1824-1880), Tarina a Rusiei, era "Bunica |mparateasa", tot din partea mamei. Nepoata regala nu mai stia mare lucru despre ea, cu exceptia faptului ca se dadea in vânt dupa bijuterii, caviar si sampanie frantuzeasca. Victoria (1840-1901), numita "Matusa Vicky", a fost imparateasa a Germaniei in secolul al XIX-lea. Maria tinea minte ca matusa ei fusese cea mai mare amatoare de cafea pe care a cunoscut-o vreodata si fuma pe ascuns, ferindu-se de ochii servitorilor. Fiul ei, Wilhelm al II-lea (1859-1941), a fost |mparatul Germaniei in prima jumatate a secolului XX. Maria stia despre "Varul Willy" ca era intruchiparea neamtului standard: ordonat, meticulos, disciplinat, pasionat de tehnica si un bautor formidabil de bere, pe care insa o indulcea, turnând câte o picatura de suc de fragi in fiecare halba.

|n fine, Alfonso (1886-1966), marchiz de Orleans si Bourbon, dar si Infante al Spaniei, era cumnat al Mariei, dupa sora sa mai mica. Viitoarea Regina a României tinea minte ca "Ali" se lauda ca pierduse o avere la ruleta, insa nu renuntase niciodata la pretioasa sa vinoteca, in care pastra sticle cu vinuri mai vechi de 100 de ani... Acestea sunt doar câteva portrete pitoresti din galeria impresionanta a nobililor sau a capetelor incoronate cu care a fost inrudita "Maria a României"!

Parintii vlastarului regalAlfred, tatal Mariei - poreclit "Affie" si alintat "taticu?" - era atât Print al Angliei, cât si Duce de Edinburgh, dar mai avea si calitatea oficiala de Cel de al treilea mostenitor al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, in ordinea succesiunii la coroana.

Era barbat chipes, insa avea o fire irascibila (cu toate ca reusea sa se stapâneasca) si, se zice ca, ar fi fost destul de zgârcit, in pofida averii de familie. Desi era cam afemeiat, nu se purta foarte galant cu femeile din anturajul sau, dar respecta eticheta. Era ambasador itinerant al augustei sale mame prin toate dominioanele britanice si din acest motiv calatorea mult prin lume. |n urma unei asemenea calatorii, facuta in Australia la bordul navei "Galateea" intre 1866-1868, "Affie" a descoperit deliciile unor mâncaruri pe care europenii le considerau exotice, dar care au ramas felurile sale preferate de mâncare, mai ales la ocazii festive. Este vorba despre fripturi de "alpaca" (un fel de capra, necunoscuta in Europa la acea epoca) si fripturi, la gratar, de porumbel "wonga" (o specie de zburatoare mari cât o bibilica de pe batrânul continent). |n perioada tatonarilor diplomatice intreprinse de familia Regala in vederea alegerii unei consoarte princiare, Alfred a cunoscut-o si pe Principesa de Wied. Tânara i s-a parut cam grasa si exagerat de guraliva, motiv pentru care a respins politicos orice oferta conjugala. Ironia sortii a facut ca Principesa de Wied sa devina, peste numai câtiva ani, sotia viitorului Rege Carol I si sa urce pe tronul României Mici cu titlul de Regina Elisabeta!

Tratativele legate de casatoria cu Marea Ducesa a Rusiei, Maria Alexandrovna, singurul copil al Tarului Alexandru al II-lea si al Tarinei Maria, au durat aproape un an, din cauza tensiunilor politice dintre Imperiul Britanic si cel Rus. Pâna la urma s-a cazut, la invoiala si nunta s-a facut in toamna anului 1873, la Londra, unde viitoarea Ducesa de Edinburgh avea sa se mute definitiv. Nu a fost o nunta ca-n basme, asa cum s-ar fi putut crede, deoarece "Queen Victoria" nu isi agrea nora si nici nu era multumita de conditiile casatoriei. Din corespondenta pe care Maria Alexandrovna o intretinea cu mama sa, Tarina Maria, ramasa la Sankt Petersburg in faimosul "Palat de iarna" cu 160 de incaperi, posteritatea a aflat câteva amanunte pitoresti despre viata cotidiana a acestei printese ruse la Londra, in mijlocul celei mai celebre familii regale din lume. "Queen Victoria", dincolo de

aureola sa legendara, era o femeie obisnuita si chiar bârfitoare. De cele mai multe ori, spre sfârsitul meselor, o apucau sughiturile. "Putea sa sughita - se confeseaza nora catre mama sa de departe - chiar si de o suta de ori, ca isi cerea scuze de tot atâtea ori!"

Opiniile Reginei Angliei fata de familia Imperiala a tarului erau "demne de o negustoreasa de peste". |n plus, noua Ducesa de Edinburgh era deranjata de eticheta Casei Regale Britanice, considerând ca ea nu este tratata suficient de protocolar, asa cum credea ca merita inaltul sau rang nobiliar si asa dupa cum fusese obisnuita acasa. Cel mai pitoresc amanunt - din punctul de vedere al mentalitatii noastre contemporane - ramâne faptul ca isi instruise servitorii si doamnele de companie sa nu ii intoarca niciodata spatele, oriunde s-ar afla! Acestia era nevoiti sa se retraga de-a-ndaratelea, indiferent daca se aflau intr-o incapere sau in aer liber, pâna dispareau din fata privirilor Ducesei... Din aceeasi corespondenta am aflat ca printesa rusa gasise "Londra oribila, aerul de aici ingrozitor, zidurile cenusii de la Buckingham si Windsor de-a dreptul mohorâte, in comparatie cu palatele noastre in auriu si turcoaz din Sankt Petersburg, iar mâncarea englezeasca pur si simplu infioratoare".

Missy, Printesa poreclita"Azi, la ora 10.30, dimineata, Alteta Sa, Ducesa de Edinburgh a nascut o printesa. Atât Alteta Sa Regala si Imperiala, Ducesa, cât si Printesa Infanta, se simt perfect". |n acest fel sec, tipic englezesc, era redactat un mic anunt, in ziua de 29 octombrie 1875, expediat telegrafic din Eastwell Park, comitatul Kent, catre redactia cotidianului londonez "Times", in paginile caruia a si aparut, in a doua editie a ziarului din aceeasi zi. Anuntul era semnat de cei trei medici care asistasera la venirea pe lume a viitoarei Regine Maria a României. Dupa câteva luni, micuta a fost botezata (dupa ritul anglican, nu cel ortodox!) "Maria Alexandra Victoria, Printesa a Marii Britanii si Irlandei de Nord". |n treacat fie spus, Regina Angliei nu a fost incântata, considerând ca

Victoria ar fi trebuit sa fie primul nume al bebelusei cu ochi albastri si nicidecum cel de-al treilea... Dar tot "Queen Victoria" a fost cea care i-a gasit porecla de alint "Missy", ce va deveni un adevarat prenume in cercul de apropiati ai viitoarei Regine.

Curios si interesant, in acelasi timp, ramâne un amanunt istoriografic care merita consemnat in incheierea acestui prim episod al serialului de fata. Din punctul de vedere al marilor Case Regale din Europa secolului al XIX-lea, "certificatul de nastere" care recunoaste, pentru prima data, România Mica drept "principat autonom", adica o considera stat independent, este documentul final al Congresului de pace de la Berlin, ce a avut loc in 1878, la câteva luni dupa incheierea Razboiului de Independenta. Din acest motiv, majoritatea istoricilor occidentali care au scris despre viata Reginei Maria fac o precizare inedita: nepoata a Reginei Angliei si a Tarului Rusiei, cea care avea sa devina Regina României s-a nascut cu exact trei ani inaintea viitoarei sale tari!!

PASTI Regina Maria a Romaniei. Randuri tandre despre o intamplare numita iubire, petrecuta in prag de Pasti. Undeva intr-un colt al inimii ei este posibil sa-si fi dorit cu ardoare sa fi fost simpla iubita a unui simplu nepot de gradinar. Fiica a lui Alfred, Duce de Edinburgh, cel de-al doilea baiat al legendarei "Queen Victoria", si a Mariei Alexandrovna, Mare Ducesa a Rusiei, unicul copil al tarului Alexandru al II-lea. Cea care avea sa devina Regina Maria a Romaniei a fost independenta, frumoasa, enigmatica, inteligenta, eleganta si, nu in ultimul rand, romantica. Viata a trait-o pasional, frenetic chiar. Si-a ales ca motto pentru cartea autobiografica, "Povestea vietii mele," o propozitie a lui Nietzsche: "Caracterul este destin". Si-a dorit foarte mult sa fie iubita. Poate a fost, poate nu. Spune ea la un moment dat: "cu desavarsire neprimejdios"... Orice alt comentariu la episodul de mai jos – frantura din viata ei – este de prisos. Doar intertitlurile, necesare, despart curgerea amintirii.

OCHI CAPRUI, DUIOSI. "Cantecul dragostei e totodata dulce si chinuitor si-mi amintesc de unele priviri, de vorbe spuse cu inconjur si de soapte care poate aveau un inteles mai adanc decat cuvintele rostite si pe care mi le lipeam de suflet, repetandu-le necontenit. Faceau sa-mi tremure inima, caci pe acea vreme totul era romantic, totul era taina si revelatie; insa oricat ar parea aceasta de ciudat fetelor de azi, niciunul din «flirturile» mele n-au ajuns pana la o sarutare. Atatea glasuri ne impresurau, atatia ochi ne trimiteau solia lor... iar noi nu ne indoiam niciodata de adevarul ori de insemnatatea unui cuvant de dragoste. Sora mea Ducky era mai asezata, mai rigida decat mine; dojenitoare, ea nu ingaduia nimic usuratic, ci mustra si se ingrijora. (...) Gradinarul nostru de la Rosenau avea un nepot. Nepotul avea niste ochi mari, caprui, duiosi; fiind chinuit de sfiala, avea in toate miscarile lui ceva neindemanatic, chiar greoi, dar, netagaduit, era frumos, cu toate ca nemasurata lui sfiala ii dadea o infatisare posomorata. Fara cuvinte si stangaci, ma facuse totusi prin tainica telepatie a tineretii sa inteleg ca, desi nu era decat nepotul gradinarului, dragostea pentru mica printesa balaie ii chinuia inima. Ducky, totdeauna agera, descoperise aceasta mica drama si o privea parte cu simpatie, parte cu dispret; insa nemarginita sfiala a tanarului avea ceva induiosator, si-apoi era cu desavarsire neprimejdios. La urma urmei, marturisii acestei surori neinduplecate ca voiam sa dau tanarului cu ochi duiosi o mica amintire, caci, adevarata fiica a Evei cum eram, vadita lui iubire ma miscase intrucatva. Ducky se arata ingaduitoare si sfatuindu-ne impreuna hotararam in sfarsit sa pictez ceva pentru dansul, deoarece eram indemanatica. Ce sa-i pictez?... Ah! o idee buna: fiind aproape de Pasti, sa fac ceva potrivit cu sarbatorile, astfel darul ar avea mai multa noima. PANSELE LILIACHII DESCHIS. Dupa multa gandire, hotararam sa zugravesc ceva pe un ou de strut. S-a intamplat tocmai sa am un astfel de ou, rotund, gros, neted ca fildesul, de culoare dulce la privit si lucios la pipait. Pe aceasta placuta pojghita zugravii cu multa grija si dragoste mici buchete de pansele liliachii deschis. Cat de bine imi amintesc, inca, de acele pansele liliachii! Oul fiind rotund si lucios, nu era lesne de tinut in mana si mi-a fost foarte greu, sa nu manjesc florile, pe cand le pictam. Pentru a desavarsi aceasta comoara artistica, doua gauri fusesera sfredelite, cu o grija chinuitoare, la amandoua capetele oului ca sa trecem prin el o panglica de care-l puteai atarna. Panglica era si ea liliachie, potrivita cu florile. Ducky punea tot atata infrigurare ca si mine in intocmirea acestui dar de Pasti si la urma aleseram o zi nimerita in care puteam sa-l oferim. (...) Nu-l puteam asadar intalni decat in marea gradina de zarzavaturi de la Rosenau, la zile mari sau la sarbatori, cand venea sa vada pe unchiul sau Terks, seful gradinilor regale (...).

CU ACEA SFIALA RUSINATA. Tanarul primi darul meu cu acea sfiala rusinata, la care ma puteam astepta din partea lui; ochii insa vorbeau, cu toata infatisarea lui posomorata, chiar imbufnata. Cu toate acestea, mainile lui primira plapandul dar cu acea duiosie deosebita ce o au mai intotdeauna fiintele puternice si nemestesugite. Putine vorbe fura schimbate, dar in toata scena plutea o oarecare emotie; apoi Ducky, plina de demnitate, inainta falnic spre noi, dintre flori, ca o lebada neagra pornind sa-si apere puii. Dar mai este un epilog la aceasta mica poveste. Putina vreme in urma intamplarii sentimentale ma intorsei acasa, dupa o scurta lipsa, logodita cu un print, dintr-o tara departata; din acea zi nepotul gradinarului nu ma mai saluta si cand ma intalnea intorcea capul in alta parte ca sa nu fie nevoit sa scoata palaria. As vrea sa stiu cata vreme a pastrat oul de Pasti." TAINA"Cantecul dragostei e totodata dulce si chinuitor si-mi amintesc de unele priviri, de vorbe spuse spuse cu inconjur si de soapte care poate aveau un inteles mai adanc decat cuvintele rostite si pe care mi le lipeam de suflet, repetandu-le necontenit. Faceau sa-mi tremure inima, caci pe acea vreme totul era romantic, totul era taina si revelatie; insa oricat ar parea aceasta de ciudat, fetelor de azi, nici unul din «flirturile» mele n-au ajuns pana la o sarutare"

Soarta de a fi printesa intr-o lume crudaMica printesa Maria se temea de gradinarul-sef. Acesta s-ar fi infuriat daca ar fi aflat de slabiciunea nepotului sau. "Terks era inalt, oaches; cultiva flori minunate, dar, desigur, nu zambea. Ne cam temeam de Terks, cum desigur se temea si nepotul lui si stiam unii si altii ca Terks n-ar fi vazut cu ochi buni, slabiciunile sentimentale ale nepotului lui. Ducky avand intuitia pesemne ca «in doi se petrece mai bine decat in trei», hotari sa nu fie de fata in clipa inmanarii nepretuitului ou de Pasti, ci sa se plimbe printre flori, destul de aproape ca sa fie la indemana si sa poata intrerupe convorbirea in doi cand i s-ar parea c-a tinut destul. Nici ea, nici eu nu prea ne simteam in largul nostru in privinta acestei intalniri, deasupra careia plutea ca o amenintare incruntarea domnului gradinar-sef Terks". La vremurile acelea, soarta de a fi printesa nu era tocmai o fericire. Regretul se ghiceste printre randurile Reginei Maria: "Mama era de parere ca printesele trebuie sa se casatoreasca de tinere. Cand trec de douazeci de ani, spunea ea, incep sa se gandeasca prea mult, sa aiba prea multe idei ale lor, ceea ce incurca tot. Afara de aceasta, o printesa nemaritata n-are nici un fel de prinsoare, o printesa trebuie sa se marite, si cand mama zicea «trebuie», o

spunea cu tot dinadinsul. N-am de gand sa insir pe toti cei care ne curtau sau ne cereau mana: principiile mamei, pesemne, nu pareau greu de indeplinit, caci se pare ca pe acea vreme era un numar nesfarsit de printi care-si cautau sotii si mama avea de unde alege. Dar noi din toate astea nu stiam nimic, caci mama, foarte iscusita, isi cunostea indestul fetele si invaluia intr-un nor destul de romantic orice plan faurea, cu gand sa-l faca mai ademenitor; traiam in epoca sentimentala si nici una dintre noi n-ar fi primit cu ochii deschisi un asa-zis «mariage de raison»." Asadar, am fost scoase in lume foarte tinere; cred chiar ca eram la o varsta prea frageda, caci ivirea noastra pe scena mondena tulbura planurile altor mame de vita regala, care nu priveau cu ochi buni iesirea in lume prea timpurie a printeselor. Si-apoi noi nu prea ne grabeam sa fim mari; nu ne placea deloc tovarasia verisoarelor mai in varsta, carora nu le venea la socoteala nechemata noastra aparitie, cand, dupa parerea lor (foarte indreptatita), am fi fost mai la locul nostru in sala de studii. Se pare insa ca tinerii printi erau de alta parere si, inainte sa implinesc saisprezece ani, au gasit prilej, nu unul, ci mai multi, sa-mi dea a intelege ca eram cu totul pe placul lor. Nu-i nevoie sa le pomenesc numele, dar aceasta fiind povestirea vietii mele, trebuie sa marturisesc ca inima mi-a fost tulburata de catre doi pretendenti la mana mea, purtand amandoi acelasi nume, dar traind fiecare in doua colturi opuse si departate ale Europei. Si asa simtii mult zbucium sufletesc, la gandul ca sta in puterea mea sa-i fac fericiti sau nenorociti... Erau tineri si ei si nu voiam sa mahnesc pe nimeni; inima insa e un organ atat de buclucas!...".

Missy, "Mama ranitilor si sufletul Romaniei", sau, intr-o singurapersoana, Regina Maria a Romaniei. In octombrie anul acesta, seimplinesc 130 de ani de la nasterea ei. Pe 10 septembrie, la CastelulBran, va incepe o serie de manifestari dedicate acesteia, reunite subgenericul "Inima Reginei Maria". Pentru doua zile, Castelul Bran varedeveni castelul celei care si-a legat inima de Romania inainte de aimplini 20 de ani. La Bran, vor fi recitaluri de muzica religioasabizantina si medievala laica, recitaluri de poezie. Manifestarileacestea sunt organizate de Balkan Consulting Group si au fostprecedate de altele organizate la Balcic, tot anul acesta, dedicatetot Reginei Maria.

"Aveam saptesprezece ani cand am plecat spre tine, isi incepeaRegina Maria o marturisire. Eram tanara si ignoranta, dar foarte

mandra de tara mea natala - chiar si acum, sunt mandra ca m-am nascutenglezoaica. Dar te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriei si adurerii mele, minunata patrie care locuiesti in inima mea". Intr-adevar - istoricii o spun -, la venirea ei in Romania, in 1894, casotie a Principelui Ferdinand, viitor rege al Romaniei, cea care urmasa devina Regina Maria era doar o adolescenta insuficient educata,dar care isi castigase pe drept faima de "cea mai frumoasa printesadin Europa". Istoricul Gabriel Badea-Paun, autor al unei carti despreCarmen Sylva (Regina Elisabeta), publicata in urma cu cativa ani laHumanitas, isi aminteste un fragment din "Amintirile politice" alelui I.G. Duca, un apropiat al Reginei: "Regina Maria nu a primit dela parintii ei nici o instructie. Tatal ei, ducele de Coburg, isipetrecuse viata pe mare ca amiral britanic si era prea dedatalcoolismului ca sa se preocupe de familia sa. Mama ei, fiica unica alui Alexandru II, tarul tuturor rusilor, fusese convinsa cainvatatura este buna numai pentru mujici. Fetele ei au trait, deci, oviata de placeri si de sporturi, ca in fastul curtii rusesti, ba prinparcurile castelelor englezesti, cum spunea asa de plastic chiarRegina Maria: "Ce vreti, nu era vina noastra, viata de familie a fostastfel organizata, incat niciodata nu am putut ajunge pana larevolutia franceza".

Incepand cu a doua jumatate a secolului XXI, femeia este putin doritain zona politica. Insa "instaurarea dinastiei de Hohenzollern in 1866a modificat in insasi natura ei aceasta pozitie. Faptul ca nouaDoamna a tarii era genitoarea prezumtiva a unui intreg sir deconducatori viitori, nu putea decat sa ii asigure o alta importantasi o marita vizibilitate publica", este de parere Gabriel Badea-Paun.Carmen Sylva chiar avea o teorie legata de rolul pe care trebuie sa-ljoace o regina in viata unei tari: "Pentru a fi regina, trei calitatisunt necesare: frumusete, bunatate si fertilitate". Relatia viitoareiRegine Maria cu Regina Elisabeta a inceput pe un fond conflictual.Pana la urma, Regina Elisabeta a "adoptat-o" pe tanara Maria,trezindu-i interesul pentru arta si spiritul estetic. "Chiar dacaapropierea intre Elisabeta si Maria a fost la inceput dificila, dincauza temperamentelor si varstelor lor diferite, ea s-a facut peacest camp artistic, ne spune istoricul. Dar Regina Elisabeta nu i-atransmis succesoarei sale doar interesul pentru literatura si arta,ci si indispensabilele si atat de prozaicele cunostinte legate defunctia sa si de eticheta ce i se impunea". Elisabeta, care fascinase

o lume cu cartile pe care le-a semnat Carmen Sylva, castigandu-siadmiratori in cercurile culturale ale Frantei, a incurajat-o pe Mariasa picteze, chiar - ne spune tot Gabriel Badea-Paun - au lucratimpreuna la o Evanghelie pentru Manastirea Sinaia, a incurajat-o sascrie. Primele sale volume, "The Lily of Life. A Fairy Tale" (Crinulvietii. Un basm), "The Dreamer of Dreams" ("Visatorul de vise") suntprofund influentate de stilul cu accente simboliste ale literaturiilui Carmen Sylva de la sfarsitul secolului XIX. "Povestea vietiimele", care cuprinde memoriile Reginei Maria, avea sa-i impresionezepe Glasworthy si pe Virginia Woolf.

La 39 de ani, Missy devine Regina Maria a Romaniei. Numele ei va filegat nu numai de implicarea in politica Romaniei - ea l-ar fideterminat pe Regele Ferdinand sa nu semneze tratatul de pace impusAustriei si Germaniei -, cat si de o serie de aventuri galante. Iiplaceau barbatii frumosi, cu atat mai mult daca purtau uniforma, iar,conform unor marturii ale vremii, nu l-ar fi iubit prea mult peRegele Ferdinand. Circulau zvonuri ca principesa Ileana nu l-ar fiavut tata pe Ferdinand, ci pe printul Barbu Stirbey, in timp ce fiicacea mare, Maria, ar fi rodul unei aventuri cu un tanarlocotenent. "In timpul, Primul Razboi Mondial, l-a cunoscut pe JoeBoyle, un aventurier canadian, fost proprietar de mine de aur inKlondike, angajat ca ofiter in armata britanica", ne povestesteGabriel Badea-Paun. Insa, detaliaza acesta, "relatia lor, consideratade multi o pasiune sentimentala, preluandu-se astfel anumite barfeconsemnate de Argetoianu in Memoriile sale, a fost mai curand orelatie de incredere reciproca, intr-un moment in care suverana segasea parasita de aproape toata lumea".

Corespondenta purtata de Regina Maria cu Joe Boyle se pastreaza laArhivele Statului din Bucuresti. In 1998, Gilles Duguay, care a fostambasador al Canadei la Bucuresti, a organizat, impreuna cu GabrielBadea-Paun, o expozitie dedicata relatiei celor doi, expozitiedeschisa la Muzeul National de Arta al Romaniei.

IUBIREA SECRETĂ A REGINEI

25 August 2005

de Ildico ACHIMESCU

De când e lumea lume, tainele de iatac sau de elegant alcov au exercitat o forţă de atracţie fără seamăn. Cum de s-au întâlnit eroii, ce anume a stat în calea istoriei de amor a acestora, pe cine au avut de înfruntat şi de ce sfârşitul fericit nu şi-a făcut nicicând apariţia, sunt tot atâtea întrebări la care marele public aşteaptă un răspuns cât mai detaliat, cât mai nuanţat.

Regina Maria şi principesa Ileana, la cabana din Bicaz, în vizită la "Uncle Joe"

Piatră funerară din Carpaţi

Legendarul Joe Boyle, supranumit şi "Regele din Klondike", a fost condus pe ultimul său drum în aşezarea britanică Hampton Hill. La capătul mormântului, a fost aşezată o cruce din piatră veche, dăltuită în stil arhaic, adusă din zona Branului. Pe colţul din dreapta jos al pietrei, a fost încrustată o singură literă: "M". Era semnul Reginei Maria, cea care avea să-şi plece îndurerată fruntea în faţa acelui lăcaş de veci câteva săptămâni mai târziu. În ziua înmormântării, la 14 aprilie 1923, un emisar al Majestăţii Sale depusese, la căpătâiul defunctului, trei superbi crini.

La distanţă de 60 de ani, la 29 iunie 1983, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale primului reprezentant oficial al Canadei la Bucureşti a fost strămutat în patria natală, la Woodstock - aşezare aflată la sud de Toronto -, laolaltă cu crucea din Carpaţi, închinată, după cum glăsuieşte inscripţia, "Regelui din Klondike/Yukon" şi "Salvatorului României".

"Iubirea vieţii sale"

Joe Boyle şi-a legat viaţa de România vreme de numai şase ani, începând din primăvara lui 1917 şi până la încetarea sa prematură din viaţă, petrecută, în 1923, într-o cabană din Anglia, în urma unui atac de cord. Personalitate fascinantă şi, totodată, machiavelică fiind - calificativul din urmă i-a

fost acordat de unii membri ai camarilei regale - a stârnit, pe de o parte, simpatie şi admiraţie, pe de altă parte, invidie dusă uneori până la ură.

Părerile legate de relaţia dintre Regina Maria (foto) şi locotenent-colonelul Doyle sunt împărţite. La Curte s-a şuşotit că "regele ţinutului Klondike" ar fi fost "iubirea vieţii" ei. Alt puternic curent de opinie, cu care a simpatizat şi fostul ambasador al Canadei la Bucureşti, Gilles Duguay, autorul cărţii "Regele Maria şi Joe Boyle - o prietenie de suflet", subliniază faptul că între cei doi nu a fost "nimic carnal".

Alt fel de Rasputin

Niciodată Regina (foto) n-a pregetat să-şi afirme recunoştinţa nemărginită pentru serviciile excepţionale pe care chipeşul ofiţer canadian le-a adus Coroanei şi ţării. Conform unei mărturii de suflet, făcute de regină, într-un moment de greu impas, când aproape întreg anturajul ei deplângea influenţa nefastă a sfetnicului ei, Boyle "mi-a strâns mâna, promiţând că nici om, nici zeu nu îl va face să mă abandoneze, atâta timp cât eu şi ţara mea avem nevoie de el".

Goana după aur

"Aventurierul" Boyle, cum îl numeau unii sau, conform opiniei altora, "agentul britanic de origine canadiană", făcuse avere în ţinutul canadian al Klondike-ului, la capătul unei îndrăcite şi istovitoare goane după aur. Personaj fermecător, el a fost caracterizat tandru de Regină, care i-a sintetizat portretul astfel: "avea o inimă de viking şi codiţa simplă a unui copil"

În culisele curţii regale, se zvonise, la scurt timp după descinderea ofiţerului, că acesta i-a luat locul "primului favorit Barbu Ştirbey", dar şi al altor bărbaţi de faimă din primul eşalon al lumii politice şi mondene a Bucureştilor, al căror nume a fost asociat, în timp, cu cel al Reginei Maria, graţie unor mai mult sau mai puţin efemere legături sentimentale.

Reformator în Rusia

Un om cu idei, un formidabil om de acţiune: aşa a fost cotat Joe Boyle, după ce a pus la punct un sistem inovator de exploatare a terenurilor aurifere din

Klondike/Yukon, luate de el în concesiune: macaralele flotante exploatau unsprezece mii de tone de nisip aurifer pe zi!

Faima lui a trecut graniţele, ajungând până în Rusia, unde lui Joe Boyle i s-a încredinţat misiunea de a reorganiza sistemul feroviar.

Peste ani, în culise se vorbea despre rolul său decisiv avut, în noiembrie 1918, în salvarea vieţii Marii Ducese Maria Pavlovna a Rusiei. Tot lui i s-a încredinţat misiunea delicată a rezolvării crizei cauzate de căsătoria "nepotrivită" a lui Carol cu Zizi Lambrino.

Comori repatriate

În luna decembrie a anului 1917, "eroul Reginei" face primul pas în cucerirea atât de invidiatului său nume de alint, printr-o răsunătoare faptă de vitejie: repatrierea

arhivelor statului român, precum şi a altor comori de mare preţ, printre care, giuvaerurile reginei, parte din bijuteriile Coroanei, care fuseseră duse la Moscova împreună cu Tezaurul. A fost o aventură ca-n filme, cele patru vagoane speciale de cale ferată, cu o încărcătură de 20 de tone, fiind nevoite să treacă nu o dată printre liniile de foc ale frontului.

Sol de pace

La 10 martie 1918, Joe Boyle aducea la Bucureşti Tratatul de pace ruso-român, pe care se spune că l-ar fi iniţiat şi redactat chiar el. Acceptarea ocupării temporare a Basarabiei ar fi fost, conform zvonurilor de înalt nivel ale vremii, un câştig datorat exclusiv legendarului său machiavelism.

Pe parcursul anilor petrecuţi în România, colonelul Boyle a intermediat şi un profitabil acord economic canadiano-român, care a adus României un credit avantajos, în valoare de 25 milioane de dolari.

Chiar şi cei mai înverşunaţi contestatari ai săi nu pot nega faptul că Boyle a avut un rol important în dezvoltarea industriei petroliere româneşti, în calitatea sa de agent al Companiei Anglo-Saxone "Petrol Company".

Salvatorul României

Şi-a binemeritat calificativul de "The Savior of Romania", înscris pe lespedea funerară, la capătul unui noian de alte brave fapte, printre care aducerea, în aprilie 1918, prin Sulina, după depăşirea a nenumărate obstacole şi primejdii, a 62 de prizonieri de război români, eliberaţi la Odessa. Printre aceştia se aflau vicepreşedintele Senatului României, senatori, generali, comandorul şi directorul Afacerilor Navale.

La 6 aprilie, în gara Iaşi, Boyle a fost primit ca un adevărat erou. A fost invitat să prânzească cu regele şi regina, fiind decorat cu "Steaua României".

"Uncle Joe"

Joe Boyle a fost un apropiat şi al tinerilor componenţi ai familiei regale. El l-a însoţit pe principele Nicolae când acesta a plecat la studii; principesa Ileana îi numea, afectuos, "Uncle Joe". Cu toţii au fost îngrijoraţi când colonelul a făcut o gravă criză cardiacă în iunie 1918, la Chişinău. În timpul convalescenţei petrecute la o cabană din împrejurimile Bicazului, Regina şi principesa l-au vizitat nu o dată.

Cu toate acestea, nimeni şi nimic nu a putut împiedica ceea ce s-a întâmplat câteva luni mai târziu: la 20 iunie 1920, reprezentantul oficial al Canadei a fost îndepărtat din Palat; un an mai târziu, el a părăsit pentru întotdeauna România. O vreme, a derulat afaceri petroliere pentru concernul Shell prin ţinutul Caucazului, apoi, în Brazilia. Cu puţin timp înainte de a trece în nefiinţă, s-a întors în Anglia.

Niciodată nu a uitat însă nici România, nici pe suverana acesteia, după cum istoria - mai mult sau mai puţin secretă - a acestor locuri nu poate face abstracţie nici de faptele memorabile ale colonelului Boyle, nici de sensibilele legături de suflet dintre el şi Regina Maria.

POVESTE FILMATĂ. Timişoreanul Raul Dudnic (foto), stabilit de zece ani în Canada, unde face presă scrisă, radio şi televiziune pentru românii din zona Toronto, a fost cucerit atât de personalitatea aparte a canadianului Joe Boyle, cât şi de frumuseţea poveştii de iubire dintre acesta şi Regina Maria a României. Scenariul filmului documentar conceput de timişorean are la bază sumedenia de cărţi inspirate din acest "love-story" cu totul deosebit şi a fost

realizat în colaborare cu istorici din Woodstock/Ontario. Aceştia vor fi prezenţi şi pe parcursul filmărilor din zona canadiană. Dudnic şi-a asumat partea leului din întreg. La capătul unui considerabil tur de forţă, după ce a "scormonit" prin arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), prin documente ale Muzeului Naţional de Istorie şi ale Cotrocenilor, nenumărate colecţii de ziare şi reviste, camera lui de luat vederi a consemnat, rând pe rând, file dintre cele mai atrăgătoare ale acestei istorii de iubire, filmate la Curtea de Argeş, Bucureşti, Balcic, la Castelul Peleş şi la Pelişor.

MICI COMORI. În arhivele din Ottawa, echipa de realizatori a dat peste un filmuleţ de numai zece minute, care consemnează o excursie a Reginei Maria la cascada Niagara. Alte mici comori pe subiect au fost găsite la CNC: un documentar privind ceremonia funerară a Regelui Ferdinand, respectiv, un film de 12 minute despre vizita în Grecia a Reginei. Filmul "Eroul şi Regina" va cuprinde şi câteva semnificative imagini-document, extrase din presa vremii. Filmul va ieşi pe piaţa canadiană în luna octombrie a acestui an; durata preconizată: o oră. "Este o autentică poveste de Hollywood, care nu are nevoie de nici o tuşă de culoare" spune Raul Dudnic.

MISSY. "Mama răniţilor şi sufletul României", vitoarea Regină a României, alintată drept Missy, s-a născut la 20 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent. Tatăl ei fusese cel de al doilea născut al Reginei Victoria: mama, Maria Alexandrovna, era fiica Ţarului Alexei al II-lea al Rusiei. Adolescenţa şi-a petrecut-o în Malta, unde tatăl ei era comandant al "Royal Navy" din Mediterana.

În anul 1893, frumoasa şi inteligenta Mary a devenit soţia Prinţului Ferdinand al României, nepotul lui Carol I. Nunta a avut loc la Sigmaringen, la 10 ianuarie. "Am trăit în deplină armonie", avea să sintetizeze Regina o relaţie care s-a încheiat în anul 1927, o dată cu decesul Regelui Ferdinand. După primul lor fiu, viitorul Rege Carol al II-lea, au urmat alţi cinci. În cercurile mondene ale timpului se zvonea că unul dintre aceştia, Principesa Ileana, ar fi fost concepută cu un apropiat al Reginei, Barbu Ştirbey.

Maria a devenit Regina României la vârsta de 39 de ani. Nu este un secret faptul că ea l-a determinat pe Regele Ferdinand să nu semneze tratatul de pace impus Austriei şi Germaniei.

A încetat din viaţă la 17 iulie 1938; s-a spus atunci: "românii vor avea sentimentul că o parte din spiritualitatea ţării a plecat cu ea".

CINE A FOST JOE BOYLE? Joseph Whiteside Boyle - Joe Boyle, cum avea să intre în istorie - a văzut lumina zilei în anul 1867, la Toronto/Canada. Aventurier din fire, dornic de îmbogăţire, s-a angrenat cu forţa trupului şi, deopotrivă, a minţii, în iureşul exploatării filoanelor aurifere din zona Klondike/Yukon din "Ţara Frunzei de Arţar". A fondat "Canadian Klondike Company", găsind soluţii dintre cele mai ingenioase şi moderne de a exploata intensiv zăcămintele. În anul 1916, a pus punct acestei preocupări, care i-a adus bogăţie şi faimă. Un an mai târziu, devine preşedintele Comitetului de distribuire a alimentelor pentru militari şi civili din... Rusia; spiritul său organizatoric este răsplătit cu "Ordinul Sfântului Vladimir".

„Sunt regina peste o tara mica, o tara noua, dar o tara pe care o iubesc.

As vrea ca si altii s-o iubeasca asa cum o iubesc eu”

Cu istoricul de arta Ruxanda Beldiman, despre anii petrecuti de Regina Maria a Romaniei in resedinta sa de pe Coasta de Argint

Cuibul singuratatii

     „M-am oprit deodata pe o limba de pamant langa mare, care a trezit in mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui.

(...) Sedeam jos, privind marea scanteietoare de lumina si ascultand jocul talazurilor impotriva malului. O simtire de desavarsita, de aproape coplesitoare buna stare puse stapanire pe mine. Faceam parte din loc si locul facea parte din mine(...).       Astfel descrie suverana intregitoare de neam a romanilor, Regina Maria, sotia regelui Ferdinand, intalnirea ei cu locul in care se vor inalta castelul si parcul resedintei regale de la Balcic, numita de ea, in turceste, Tenha Yuvah (Cuibul singuratatii). Regina s-a dovedit o artista adevarata, deopotriva poeta, pictorita, arhitecta, botanista, designer de interioare.

Intregul domeniu de la Balcic este, asa cum recunoaste, o „creatie” personala, dar, in acelasi timp, un triumf al celei mai prospere etape din istoria Romaniei - cea interbelica. Dar cum a ajuns Maria sa cunoasca Balcicul? De ce a fost Regina atat de iubita de localnicii turci, tatari, bulgari, romani, greci, macedoneni si armeni? Pentru a lamuri cateva dintre aceste aspecte, am apelat la Ruxanda Beldiman, cercetator in cadrul Institutului de Istorie a Artei din Bucuresti, pasionata de istoria regalitatii romane, cu deosebire de regii si reginele cu preocupari artistice, intre care, desigur, se detaseaza Regina Maria. D-ra Beldiman este fiica arhitectului Alexandru Beldiman si stra-stranepoata poetului Alecu Beldiman.

„Speram ca pe durata domniei noastre Romania va creste in marire si fericire”

     - Se vorbeste mult despre Regina Maria, dar putini stiu cu exactitate cine a fost acest fascinant personaj al istoriei romanesti. Cum a ajuns o printesa britanica sa fie adoptata de romani?      - Nascuta in 1875, Maria era fiica ducelui de Edinburgh - al doilea fiu al reginei Victoria - si a Marii Ducese Marie, fiica tarului Alexandru al III-lea al Rusiei. La varsta de 17 ani, in 10 ianuarie 1893, a devenit sotia principelui Ferdinand de Hohenzollern, print de coroana al Romaniei. Mutandu-se la Bucuresti, printr-o miscare diplomatica geniala a lui Carol I, printesa britanica se va confrunta cu disciplina austerului rege. La moartea batranului suveran, Regina Maria avea sa spuna: „Mana ta a fost grea, adesea mi-a

apasat tineretea, insa erai drept si nepartinitor cat te lumina gandul. Nu voi uita invataturile tale, desi greu le-am ascultat si cu greu le-am urmat”. Odata cu venirea razboiului, in 1916, dupa moartea lui Carol, „ingerul fara aripi”, cum o numisera romanii la sosirea ei in Romania, devine sora de caritate pe front. Pentru bunatatea si apropierea ei fireasca de oamenii simpli, in uniforma, va fi apoi numita „Mama Regina”. In clipele cele mai grele ale razboiului, cand Casa Regala fusese nevoita sa se retraga la Iasi, iar Regatul Romaniei parea sortit pieirii, Regina nu si-a pierdut nadejdea, incurajandu-si poporul cu aceste cuvinte ce pareau atunci, in 1917, un vis imposibil de realizat: „Speram ca, pe durata domniei noastre, Romania va creste in marire si fericire”. Intr-adevar, peste mai putin de un an si jumatate, avea loc Marea Unire a Transilvaniei cu tara si unirea celorlalte provincii romanesti sub sceptrul suveranilor intregitori de neam, Ferdinand si Maria. Intr-un interviu acordat presei americane, Maria isi va exprima in putine, dar memorabile cuvinte crezul sau regal: „Sunt regina peste o tara mica, o tara noua, dar o tara pe care o iubesc. As vrea ca si altii s-o iubeasca asa cum o iubesc eu”.

„Voi, cei ce iubiti Coasta de Argint, nu distrugeti atmosfera orientala”

     - In 1913, Dobrogea Noua (Cadrilaterul) a fost anexata de Romania. In ce imprejurare a descoperit Regina Maria Balcicul?      - Prima vizita a Reginei la Balcic (aflat pe atunci in jud. Caliacra) a avut loc in 1914, cand a fost impresionata de primirea facuta de localnici, in special de comunitatea turca. In 1924, revine impreuna cu fiul cel mic, printul Nicolae, si doi prieteni pictori, Alexandru Satmari si Cecilia Cutzescu Storck. Declarata „veteran de razboi”, in semn de recunostinta pentru felul in care ingrijise ranitii pe front, a dormit in transee, alaturi de soldati, in timpul Razboiului balcanic din

1913 si al Razboiului de Intregire dintre 1916 si 1918), Regina a venit la Balcic sa-si ia in stapanire mica proprietate cu care fusese recompensata de tara - o parcela de cateva hectare, pe tarmul marii, la jumatatea distantei dintre statiunea Ecrene (azi Albena) si Capul Caliacra. Va cumpara alaturi terenuri de la bancherul Chrissoveloni si de la localnici, domeniul ajungand in 1930 la 25-30 de hectare. - Ce anume a impresionat-o asa de mult pe Regina Maria, incat a transformat Balcicul intr-un domeniu regal?      - Regina Maria a gasit in Cadrilater un peisaj fantastic. Om al marii,

englezoaica din ea a simtit ca primise in dar un mic paradis aflat in componenta „Coastei de Margean”, a „Coastei de Argint” si a „Coastei de Smarald”. La vremea aceea, Balcicul era un orasel balcanic, cu un stil oriental, pe gustul boemei artistice din Romania, pe care Regina ar fi dorit sa-l conserve. Cei care au urmat-o nu au fost oameni de afaceri si politicieni, ci artisti, poeti, gradinari, arhitecti, reprezentanti ai societatii bucurestene. Acestia, fie si-au construit case proprii de vacanta, adaptate stilului local, fie au cumparat case vechi de la turci si tatari. Regina recomandase: „Toate constructiunile publice, fie ele scoli, hoteluri, banci sau primarii, ar trebui sa fie adaptate stilului regiunii. Arhitecturi complicate si inflorite nu trebuie permise, caci nu merg cu fondul artistic al locului. Voi, cei ce iubiti Coasta de Argint, nu distrugeti atmosfera orientala care este marele ei farmec”. In total, pe proprietatea regala „dintre vii” (inconjurata de podgorii) s-au construit 12 cladiri: Tenha Yuvah (castelul reginei), Pavilionul de garda (de la intrare), vila printului Nicolae, vila domnitei Ileana, Mavi Dalga, Cara Dalga, Sabur Jevi, capela Stella Maris (construita dupa un model din Cipru), vila administratorului Carol Gutmann, doua vile pentru suita si altele.

„Se purta cu localnicii ca imparatii cei buni din basme”

     - Ati rostit patru denumiri turcesti. Recent, la Balcic, am cunoscut un turc care plangea amintindu-si de copilaria fericita, petrecuta „la umbra Reginei”. O bulgaroaica din Caliacra plangea si ea cand isi amintea de „cralita”. Cum va explicati aceasta iubire peste timp?      - Regina a gasit la Balcic un mozaic de populatii. Cu firea ei de artist generos, i-a iubit pe toti, indiferent de etnie. Ii erau supusi, dar se purta cu localnicii ca imparatii cei buni din basme. A avut totusi o admiratie speciala pentru turci, majoritari in perioada aceea. De aceea, in semn de respect pentru ei, a construit minaretul de la castel, prevazut cu o harpa eoliana, si a botezat cele patru cladiri cu nume turcesti. La sosirea ei in Balcic, in orasel se inaltau cinci moschei si trei biserici ortodoxe. In jurnalele sale, Maria vorbeste de batrana turcoaica Sherika, ce-o astepta de fiecare data cu flori si baclavale, si care statea impreuna cu ea toata ziua, rasfoind reviste, in timp ce Regina scria sau citea. Impresionata de bunatatea si saracia femeii care nu avea pe nimeni pe lume, Regina ii va cumpara o casa si ii va purta de grija. Atenta la viata de zi cu zi a comunitatii in mijlocul careia traia, cea supranumita „Sultana”, impartea daruri copiilor saraci, mergea din casa-n

casa pentru a afla necazurile oamenilor si-i ajuta cu bani, mancare, lemne de foc si medicamente. Era populara, se purta ca un om normal, nu arata niciodata cu ostentatie ca pe fruntea ei se afla coroana regatului roman. Cand a aflat de moartea ei, in 1938, Ali, copilul turc cu care umbla deseori de mana prin Balcic, aproape si-a pierdut mintile. Nu-i venea sa creada ca Sultana, pe care o socotea nemuritoare, nu mai e pe lume. - De ce purta Regina Maria titlul de „Diplomat al Balcanilor”?      - Regina si-a castigat acest renume dupa casatoria fiicelor sale si a printului Carol al II-lea cu printi si printese din Balcani. Astfel, Carol a fost casatorit cu printesa Elena a Greciei; printesa Elisabeta, cu printul George al Greciei, devenit Regele George al II-lea al Greciei; printesa Marioara, cu regele Alexandru (Sandro) I al Iugoslaviei. Existase un proiect s-o marite si pe domnita Ileana, devenita mai tarziu Maica Alexandra, cu Boris, regele Bulgariei. Practic, Maria incercase sa faca o alianta balcanica, o adevarata forta pe scena europeana. Nu trebuie sa uitam ca Maria avea o mare putere politica, atat in tara, cat si in strainatate, si ca avea o personalitate puternica. Atat de mare, incat pentru unii, Ferdinand aparea ca o figura mai stearsa, desi acesta era un mare carturar, vorbea limbile greaca, ebraica veche si latina si era un remarcabil botanist. Se spune ca Maria este cea care a impins Romania in razboi, in 1916, de partea taberei castigatoare. Deseori s-a spus ca intervenea in treburile statului, peste capul ministrilor sotului sau, ceea ce o facea nepopulara printre acestia. Era democrata pana la extrem, intotdeauna vivace si plina de buna dispozitie, indemnandu-si colaboratorii si supusii sa rada cat mai des, pentru a-si mentine sanatatea mentala.

„Bulgarii se impaca greu cu ideea ca Dobrogea Noua a fost candva sub administratie romaneasca”

   - Abia de curand au inteles autoritatile bulgare sa repuna memoria Reginei Maria in drepturile ei istorice. Pana anii trecuti, erau publicatii care o prezentau intr-o lumina urata, ce nu suporta lumina tiparului...      - Am citit in 2002 un pliant in care Maria parea venita de nicaieri si se stabilise la Balcic, „pe pamant bulgaresc”, din intamplare, dintr-o toana de iubitoare a frumusetilor marii, si nu pentru ca era suverana acestui teritoriu. Bulgarii se impaca greu cu ideea ca Dobrogea Noua a fost candva sub administratie romaneasca. Poate aderarea comuna la UE, a Romaniei si Bulgariei, va duce la stergerea multor asperitati absurde si va crea o alianta balcanica de tipul celei visate de marea noastra Regina.      Din netarmurita ei dragoste pentru Balcic, Regina Maria a cerut ca dupa moarte, inima ei sa ramana acolo...

ION LONGIN POPESCU