DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
RAPORT DE
ACTIVITATE
DIRECȚIA PENTRU
SPORT ŞI TINERET
A MUNICIPIULUI
BUCUREȘTI
2013
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Cadrul legislativ
Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti (DSTMB) este un
serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) cu
personalitate juridică.
Instituţia funcţionează în baza H.G. nr 11/19.01.2013 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, care abrogă H.G. nr.141/2010
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi
Tineret cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 776/2010 privind
organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a
Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Muncipiului Bucureşti.
Obiectul de activitate
DSTMB asigură implementarea pe teritoriul Capitalei a strategiei generale
guvernamentale în domeniu. Instituţia exercită activităţi de îndrumare şi control asupra
centrelor pentru tineret şi astructurilor sportive care au ca obiect de activitate prestarea
de servicii pentru activităţile de tineret şi sportive, precum şi administrarea,
întreţinerea şi amenajarea bazelor sportive de interes naţional. DSTMB colaborează cu
autorităţile adminstraţiei publice locale pentru organizarea şi promovarea activităţilor
din domeniu.
Regulamentele aprobate de MTS stabilesc organizarea, funcţionarea şi
atribuţiile DSTMB.Totodată, MTS elaborează şi acte normative specifice domeniului
de activitate al instituţiei.
Obiectivele fundamentale ale DSTMB pentru activitatea sportivă sunt incluse în
cadrul strategiei guvernamentale în domeniul educaţiei fizice şi sportului care se
axează pe sprijinirea a trei mari programe:
P1 – Promovarea sportului de performanţă
P2 – Sportul pentru toţi
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
P3 – Întreţinerea, funcţionarea şi dezvoltarea bazei materiale
sportive.
Întrucât, spre deosebire de majoritatea direcţiilor judeţene pentru tineret şi
sport, DSTMB nu are patrimoniu activ, misiunea instituţiei se axează în principal pe
sprijinirea programelor P1 şi P2. Alocarea bugetară din partea ordonatorului superior
de credite se face pe fiecare program în parte, P1 şi P2, pentru două tipuri de activităţi:
a) susţinerea calendarului propriu al DSTMB (corelat cu cel al federaţiilor sportive
de specialitate);
b) asigurarea finanţărilor nerambursabile din surse bugetare pentru proiectele
structurilor sportive locale de drept privat, urmând prevederile Legii nr. 350/2005
şi a Ordinului nr. 130/2006 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
De menţionat faptul că programul privind asigurarea finanţărilor
nerambursabile a fost sistat începând din anul 2010, din cauza efectelor negative ale
crizei economice care au dus la diminuarea alocărilor bugetare.
Obiectivele fundamentale ale DSTMB pentru activitatea de tineret sunt incluse
în cadrul strategiei guvernamentale în domeniul tineretului, care se axează pe
sprijinirea următoarelor programe:
P1 – Programulde susţinere a acţiunilor din cadrul centrelor de tineret
P2 – Programul de susţinere a acţiunilor de tineret
P3 – Program de cercetare socială în domeniul tineretului
P4 – Program pentru dezvoltarea şi diversificarea ofertei de servicii şi
programe pentru tineri, în special studenţi
Activităţi de turism pentru copii şi tineri
Tabere cu caracter social
Tabere pentru persoane cu dizabilități
Programul P1 implică crearea infrastructurii specifice serviciilor şi
programelor pentru tineret.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P1: târguri, expoziţii,
activităţi culturale, banci de date, pagini web, cursuri, concursuri, seminarii, mese
rotunde, schimburi de experienţă, multiplicări, inscripţionări, vizite de lucru, etc
Programul P2 are ca obiectiv dezvoltarea şi diversificarea de acţiuni de tineret,
şi se concretizează atât prin proiecte proprii cât şi în parteneriat.
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P2: cursuri, concursuri,
editări, simpozioane, mese rotunde, întâlniri de lucru, biblioteci electronice, atelier de
lucru, cluburi de tineret, manifestări sportive şi turistice, etc
Dintre principalele activităţi finanţate în cadrul bugetului aprobat pentru
programul P2 menţionăm: tabere naţionale şi tematice, proiecte proprii şi/sau în
parteneriat.
Programul P3 are ca obiectiv principal evaluarea relaţiei dintre nevoile tinerilor
şi politicile de tineret, program finanţat de MTS prin intermediul altor direcţii şi
instituţii, fără implicarea DSTMB.
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P3: lucrări de cercetare,
analiză documentară, analiză documentară şi statistică, sondaj de opinie, studiu de caz,
etc.
Programul P4 presupune dezvoltarea şi diversificarea de acţiuni pentru
studenţi, program finanţat de MTS prin intermediul altor direcţii şi instituţii, fără
implicarea DSTMB.
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P4: cursuri, festivaluri,
videoteci, campanii, caravane, expoziţii, târguri, seminarii, manifestări sportive şi
turistice, etc.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Atribuţiile instituţiei
Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti funcţionează în baza
legii 69/2000 cu modificările și completările ulterioare, unde îi sunt menţionate şi
atribuţiile pentru asigurarea şi implementarea la nivelul municipiului Bucureşti a
strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile sportului şi tineretului.
CAP. 2
Direcţiile pentru tineret şi sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
ART. 20
(1) Direcţiile pentru sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, au
următoarele atribuţii principale în domeniul sportului:
a) ţin evidenţa structurilor sportive fără personalitate juridică din judeţ, prin
înscrierea acestora în Registrul sportiv;
b) finanţează, pe bază de contract, programele sportive ale asociaţiilor judeţene şi
ale municipiului Bucureşti pe ramuri de sport, ale cluburilor sportive de drept
privat, aflate în raza administrativ-teritorială respectivă, în limita sumei
prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli cu această destinaţie;
c) colaborează cu consiliile locale, în scopul utilizării eficiente a sumelor acordate
de la bugetele locale pentru activitatea sportivă de performanţă în teritoriu;
d) elaborează şi aduc la îndeplinire, în colaborare cu autorităţile administraţiei
publice locale, planurile de construire şi de îmbunătăţire a bazelor şi instalaţiilor
sportive, în vederea dezvoltării sportului în general şi a sportului de
performanţă în teritoriu, finanţează unele programe speciale pentru sportivi,
secţii sau echipe din raza administrativ-teritorială;
e) colaborează cu inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ şi cu instituţiile
de învăţământ superior pentru organizarea şi dezvoltarea sportului şcolar şi
universitar, precum şi pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a
instructorilor sportivi;
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
f) iniţiază măsurile necesare pentru prevenirea violenţei la manifestările sportive
organizate în raza lor teritorială, precum şi a dopajului în sport;
g) sprijină cu mijloace materiale şi financiare practicarea sportului pentru toţi;
h) îndrumă şi controlează, din punct de vedere tehnico-metodic şi de specialitate,
structurile sportive din judeţ;
i) supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care
au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat.
De asemenea, conform art. 2 din H.G. nr. 776/2010 sunt aduse completări şi
suplimentări privind atribuţiile Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului
Bucureşti, atât în domeniul sportului cât şi în cel al tineretului:
ART. 2
(1) Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi
Tineret a Municipiului Bucureşti asigură implementarea, la nivel judeţean şi la
nivelul municipiului Bucureşti, strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile
sportului şi tineretului şi îndeplinesc următoarele atribuţii specifice:
a) asigură punerea în aplicare la nivelul judeţelor, respectiv al municipiului
Bucureşti a Programului de guvernare, a strategiei şi programelor Autorităţii
Naţionale pentru Sport şi Tineret în domeniile sportului şi tineretului;
b) utilizează centrele de agrement pentru tineret în scopul desfăşurării de activităţi
recreative, turistice, sportive, de tabere pentru copii şi tineret;
c) urmăresc aplicarea şi controlul respectării actelor normative din domeniile
sportului şi tineretului;
d) colaborează cu celelalte instituţii deconcentrate, cu organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu
alte instituţii publice, cu persoane juridice de drept public sau privat, române
sau străine;
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
e) organizează şi desfăşoară acţiuni de şi pentru tineret, acţiuni culturale, artistice,
distractive, educative, turistice interne şi internaţionale, sportive şi de agrement
pentru tineri, în taberele sau centrele de agrement;
f) elaborează calendarul anual de acţiuni de sport şi tineret proprii şi în parteneriat
şi îl supun aprobării conducerii Ministerului Tineretului şi Sportului;
g) acţionează în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale pentru
dezvoltarea bazei materiale din centrele de agrement, din fondurile alocate de
Ministerul Tineretului şi Sportului din alte fonduri precum şi pentru
modernizarea şi optimizarea serviciilor pentru sport şi tineret;
h) asigură sprijin de specialitate pentru realizarea de programe şi proiecte de şi
pentru tineret, precum şi pentru sport de către instituţiile publice locale;
i) colaborează, cooperează şi dezvoltă parteneriate cu persoane fizice şi juridice în
vederea îndeplinirii obiectivelor în domeniile sportului şi tineretului;
j) oferă informaţii şi acordă consiliere în domeniile sportului şi tineretului;
k) organizează şi participă, monitorizează şi evaluează acţiunile în domeniile
sportului şi tineretului;
l) organizează tabere tematice, activităţi de recreere, seminarii, cursuri pentru
educaţia nonformală pentru tineri şi studenţi;
m) organizează baza de date cu organizaţiile neguvernamentale de şi pentru tineret
din judeţ;
n) organizează şi implementează programe cu caracter social pentru copii şi tineri,
cu precădere pentru cei defavorizaţi;
o) propun MinisteruluiTineretului şi Sportului înfiinţarea sau desfiinţarea centrelor
pentru tineret pe care le coordonează, în vederea derulării activităţilor
informative şi de consiliere pentru tineret;
p) finanţează unele programe speciale pentru sportivi, secţii sau echipe din raza
administrativ-teritorială.
(2) Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi
Tineret a Municipiului Bucureşti îndeplinesc şi atribuţiile prevăzute la art.20
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
alin. (1) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi
completările ulterioare precum şi alte atribuţii stabilite prin regulamentele
aprobate de MinisterulTineretului şiSportului şi prin acte normative specific
domeniului lor de activitate.
Obiectivele generale asumate pe anul 2013
a) sprijinul angajării tinerilor în conformitate cu specializările obţinute pentru a
stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară, în domeniul de
activitate;
b) realizarea unui sistem de securitate socială activ pentru tineri;
c) implicarea şi cointeresarea autorităţilor publice locale în crearea, modernizarea
şi dezvoltarea bazei materiale, precum şi a structurilor sportive pe plan local
privind sportul pentru toţi;
d) dezvoltarea sportului de masă şi a infrastructurii;
e) valorificarea economică a activităţilor sportive şi creşterea rolului
managementului sportiv;
f) creşterea rolului educaţiei fizice şi a sportului în şcoli;
g) dezvoltarea resurselor umane din domeniul sportului şi sprijinirea sportului de
performanţă;
h) dezvoltarea și diversificarea ofertei de servicii și programe pentru tineret,
conform legislației în domeniu, prin crearea infrastructurii specifice serviciilor
și programelor pentru tineret – Programul de centre de tineret – P1.
i) Realizarea măsurilor de susținere în domeniul tineretului, prin dezvoltarea și
diversificareade acțiuni de tineret– Programul de susţinere al acţiunilor de și
pentru tineret – P2.
j) derularea prioritară a strategiilor în domeniul tineretului și a politicilor
publice de tineret, aferente Concursurilor locale de proiecte de tineret, conform
Programului de Guvernare, precum și sprijinirea cu prioritate a programelor şi
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
iniţiativelor menite să faciliteze asumarea unui rol în viaţa publică a tineretului
din municipiul Bucureşti.
Indicatorii de performanţă
ce caracterizează domeniul de activitate al DSTMB
a) organizarea şi derularea calendarului de activităţi sportive;
b) crearea infrastructurii specifice programelor pentru tineret, prin dezvoltarea și
diversificarea ofertei de servicii, conform legislației în domeniu, în cadrul
programului P1 (centre de tineret) și în baza bugetului aprobat.
c) organizarea și derularea calendarului de proiecte de tineret proprii şi/sau în
parteneriat ale MTS și DSTMB, în colaborare cu partenerii sociali, în cadrul
programului P2 (programul de susținere a acțiunilor de tineret) și în baza
bugetului aprobat.
d) organizarea și derularea proiectelor de tineret în cadrul concursurilor locale de
proiecte de tineret, depuse de ONGT-uri eligibile, finanțate în cadrul
programului P2 (programul de susținere a acțiunilor de tineret) și în baza
bugetului aprobat.
e) desfăşurarea activităţii de turism pentru copii şi tineri, în baza normelor
metodologice elaborate de MTS, privind organizarea taberelor pentru
preșcolarii, elevii și studentii cu handicap, împreună cu asistenții personali și
asistenții personali profesioniști.
f) desfășurarea activității de turism pentru copii și tineri, în baza normelor
metodologice elaborate de MTS privind organizarea taberelor cu caracter
social, cu precădere pentru cei defavorizați.
g) desfășurarea activității de turism pentru copii și tineri, ai căror parinți dețin
certificate doveditoare ale calității de revoluționar elaborate în baza
Legii/341/2004.
h) realizarea obiectivelor din Programul “Promovarea Sportului de Performanţă”;
i) realizarea obiectivelor din Programul “Sportul pentru Toţi”;
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
j) realizarea obiectivelor din programul “Întreţinerea funcţiei şi dezvoltarea bazei
materiale sportive din judeţ”;
k) optimizarea sportului şcolar;
l) monitorizarea constituirii asociaţiilor judeţene pe ramuri de sport, precum şi a
asociaţiilor sportive fără personalitatea juridică;
m) asigurarea în cadrul competiţiilor sportive a medicinii sportive şi asistenţei
medicale în municipiu, după caz;
n) asigurarea sprijinului acordat cluburilor din subordinea M.T.S. (conform H.G.
nr 11/19.01.2013);
o) colaborarea cu organizaţiile administraţiei publice locale, Instituţia Prefectului
Municipiului Bucureşti, I.S.M.B., alte instituţii, reprezentanţi ai societăţii civile;
p) promovarea unor programe comune privind organizarea taberelor tematice și a
taberelor naționale, organizate în centrele de agrement ale MTS, în colaborare
cu organizaţiile administraţiei publice locale, I.S.M.B., alte instituţii,
reprezentanţi ai societăţii civile, privind organizarea unor activități de recreere,
seminarii, cursuri pentru educația nonformală atinerilor;
q) susținerea activităților de tineret, prin derularea proiectelor proprii și/sau în
parteneriat cu MTS, sau la concursurile locale cu ONGT-uri și încheierea unor
parteneriate cu organizaţiile de şi pentru tineret, Consiliile Județene și Consiliul
Național al Elevilor, Fundaţia Municipiului Bucureşti pentru Tineret, organele
administraţiei publice locale şi alte instituţii cu atribuţii în domeniul tineretului.
Promovarea şi susţinerea activităţilor sportive şi de tineret
În conformitate cu noile cerinţe ale Uniunii Europene cu privire la modalităţile
de comunicare a instituţiilor publice, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului
Bucureşti a creat o pagina pe site-ul de socializare www.facebook.com pentru a fi
informați în timp real şi a menţinut platforma website-ul instituţiei în aşa fel încât
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
populaţia să aibă acces la cât mai multe informaţii, atât în ceea ce priveşte activitatea
direcţiei, cât şi cu privire la transparenţa decizională şi nu numai.
Pagina oficiala de Facebook este www.facebook.com/pages/Directia-pentru-
Sport-si-Tineret-a-Municipiului-Bucuresti/597719153608550?fref=ts:
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Scurtă prezentare a site-ului oficial al DSTMB:
În cadrul descrierii generale a DSTMB se regăsesc informaţii cu privire la
conducerea instituţiei, o prezentare a atribuţiilor şi structurii acesteia în baza căreia
funcţionează, programul de guvernare 2013 -2016, strategia teritorială pentru sport şi
tineret şi nu în ultimul rând, agenda de participare la comisiile şi comitetele de
importanţă locală cum ar fi: Colegiul Prefectural, Comitetul Municipiului Bucureşti
pentru Situaţii de Urgenţă, Comisia de acţiune împotriva violenţei în sport, Comisia de
dialog social.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
De asemenea, referindu-ne la ORGANIGRAMA instituţiei, este prezentată atât
conducerea, cât şi componenţa departamentelor şi programul de audienţe al
directorului executiv şi consilierilor pentru sport şi tineret, dar şi instituţiile aflate în
coordonarea DSTMB (structuri sportive şi centre de tineret).
Nu mai puţin importantă este şi prezentarea declaraţiilor de avere a tuturor
angajaţilor instituţiei, pe care le găsiti în varianta pdf.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
În ceea ce priveşte INFORMAREA PUBLICĂ, am considerat necesar să
aducem la cunoştinţă bucureştenilor şi nu numai, conform Legii 544, informaţiile ce
pot fi făcute publice şi termenele de soluţionare a cererilor venite din afara instituţiei,
legislaţia generală cu privire la activităţile şi acţiunile sportive şi de tineret şi nu în
ultimul rând formulare tipizate ale instituţiei privind: cereri , cereri pentru
carneteşivize ale instructorilor sportivi, înfiinţare asociaţii sportive fără
personalitate juridicăşicereri pentru susţinerea organizării acţiunilor sportive.
De asemenea, în cadrul acestui capitol se regasesc şi rapoartele anuale de
activitate atât în domeniul sportului cât şi al tineretului, informaţii privind bugetul
instituţiei şi modificările acestuia şi anunţurile privind concursurile de angajare din
cadrul DSTMB.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Pentru o mai bună comunicare cu toţi cei interesaţi şi pentru evidenţierea
interesului în ceea ce priveşte promovarea activităţilor sportive şi de tineret am creat o
pagina interactivă de „Propuneri”, unde vizitatorii noştri virtuali pot lăsa comentarii,
impresii şi propuneri cu şi despre sport şi tineret, dar cel mai important lucru - unul
dintre consilierii noştri va răspunde prompt şi la obiect, în cel mai scurt timp posibil.
De asemenea, în cadrul capitolului COMUNICARE, se regăsesc date cu privire
la punctul de informare din cadrul instituţiei şi nu în ultimul rând, materiale video de la
activităţile sportive şi de tineret susţinute de către DSTMB.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
În ceea ce priveşte TRANSPARENŢA, cititorii site-ului nostru regăsesc aici
informaţii generale cu privire la transparenţa decizională, ce înseamnă o comisie de
dialog social şi cum se formează ea, care sunt criteriile în baza cărora se realizează
planificarea strategică şi bineînţeles supunerea proiectelor primite de către parteneri,
consultării publice.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
La rubrica CONTACT se regăseşte atât adresa şi harta interactivă a sediului
DSTMB, cât şi formulare de e-mail pentru departamentele principale ale instituţiei:
sport, tineret şi secretariat, pentru a sprijini cetățeanul în stabilirea unui contact cât mai
eficient cu instituția și de asemenea răspunsul cât mai rapid din partea noastră.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
SPORT
A. ANALIZA REALIZĂRII OBIECTIVELOR ŞI
INDICATORILOR DIN „PROMOVAREA SPORTULUI DE
PERFORMANŢĂ” (P1)
NUMĂR TOTAL DE COMPETIŢII
PLANIFICAT/REALIZAT
Număr de activități sportive din calendarul DSTMB:
- REALIZAT:282
- PROPUS: 235
Coeficient de realizare 120%
0 50 100 150 200 250 300
Competiții Propuse
Competiții Realizate
235
282
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Situaţie comparativă a competiţiilor sportive din cadrul programului P1
„Promovarea sportului de performanţă” 2012– 2013:
Competiţii 2012 2013
Propuse 296 235
Realizate 314 282
În baza proiectului de calendar competiţional pentru anul 2013, bugetul iniţial
alocat pentru activităţile sportive din cadrul DSTMB a fost de 300.000lei, în luna mai
bugetul a fost suplimentat din venituri proprii cu suma de 50.000 lei.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, direcţiile pentru sport şi tineret
judeţene, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti sunt
finanţate de la bugetul de stat şi din venituri extra bugetare.
În anul 2013 la programul „Promovarea Sportului de Performanţă” (P1), suma
alocată din subvenţii de la bugetul de stat a fost de 211.950 lei. În cadrul acestui
program au fost planificate un număr de 235 competiţii sportive, din care au fost
realizate 282, la care au participat un numar aproximativ de 92.433 sportivi, legitimaţi
de către structurile sportive din Bucureşti. Din cele 282 de acţiuni sportive, un număr
300.000 lei
350.000 lei
0
50.000
100.000
150.000
200.000
250.000
300.000
350.000
400.000
buget initial buget rectificat
Buget P1 și P2
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
de 247 au fost finanţate integral de la bugetul de stat de către DSTMB, iar un număr de
35 au fost susţinute cu sprijin logistic (resursă umană, informaţională, materială).
Organizarea integrală pentru o singură competiţie presupune asigurarea
următoarelor aspecte: locaţia de desfăşurare a competiţiei (chirie sală, pază,
amenajarea sălii de concurs), premii (diplome, cupe, medalii şi materiale sportive),
baremarbitraj, asistenţă medicală.
DSTMB a finanţat în anul 2013 parţial un număr de 35 competiţii sportive, care
nu erau planificate în calendarul iniţial, la care au participat aproximativ 1400 de
sportivi, din care 935 sportivi legitimaţi şi 465 sportivi nelegitimaţi. Costul mediu al
fiecărei acţiuni din cele 35 suplimentare a fost de aproximativ 500 lei.
S-au distins în cadrul programului „Promovarea Sportului de Performanţă”,
următoarele acţiuni sportive:
Festivalul Românesc de Judo – cu participare internaţională;
Grand prix „Irina Deleanu” – gimnastica ritmică – cu participare internaţională;
Top 8 – Badminton;
Trofeul „Traian Nădăşan” – Canotaj;
Festivalul Naţional Şcolar al Sportului Aerobic;
Cupa Davidans şi Cupa Alessia – la Dans sportiv;
Campionatele Municipale de Atletism;
Competiţia „Împreună facem gimnastică”;
Concursul de gimnastică unificată pentru persoane cu dizabilităţi;
Cupa de iarnă – tenis de masă, copii;
Summer Cup Sport Team – fotbal teren redus;
Turneul ”Prinţul Dimitrie Sturdza” – Snooker;
Cupa Laguna – Baschet;
Cupa Hobby Dance – Dans Sportiv;
Wizz Air Sport Arena – Baschet 3X3;
Stelele Viitorului – Tenis de masă;
Cupa Regelui – Fotbal / Volei / Tenis
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
„PROMOVAREA SPORTULUI DE PERFORMANŢĂ” P1 - 282 competiţii:
Ianuarie – 6 acţiuni;
Februarie – 28 acţiuni;
Martie – 48 acţiuni:
Aprilie – 40acţiuni;
Mai – 32acţiuni;
Iunie – 31acţiuni;
Iulie – 9acţiuni;
August – 6acţiuni;
Septembrie – 19 acţiuni;
Octombrie – 33 acţiuni;
Noiembrie – 27 acţiuni;
Decembrie – 22 acţiuni.
6
28
48
40
32 31
9 6
19
33 27
22
0
10
20
30
40
50
60
Dinamica acțiunilor sportive P1 2013
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
SPRIJIN ACORDAT C.O.P.J. ŞI LOTURILOR REPREZENTATIVE
Colaborarea cu Centrul Olimpic pentru Pregătirea Juniorilor şi a loturilor care se
pregătesc pe raza municipiului Bucureşti.
În urma discuţiilor avute cu cadrele de specialitate care s-au ocupat de pregătirea
juniorilor şi a loturilor naţionale, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului
Bucureşti, prin personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul sportului, a îndrumat
şi coordonatdin punct de vedere metodic, diferite activităţi prin care s-a urmărit
depistarea de elemente de perspectivă pentru practicarea sportului de înaltă
performanţă, dintre care menţionăm:
Atletism;
Baschet;
Judo;
Handbal;
Volei;
Rugby;
Kaiac-Canoe;
Scrimă;
Tenis;
Gimnastică aerobică;
Polo;
Snooker;
Tenis de masă.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
ACTIVITĂŢI ÎN COLABORARE CU FEDERAŢIILE SPORTIVE
NAȚIONALE, ALTELE DECÂT ETAPELE LOCALE ŞI JUDEŢENE
În anul 2013 DSTMB a colaborat cu federaţiile sportive naţionale în
organizarea campionatelor municipale, etapelor de zonă ale campionatelor municipale
şi ale unor competiţii de nivel naţional şi internaţional, după cum urmează:
Campionate municipale: 104;
Etape de zonă ale Campionatelor Naţionale -23 acţiuni:
Atletism: 14 acţiuni;
Baschet: 3 acţiuni;
Handbal: 3 acţiuni;
Volei: 3 acţiuni.
Competiţii de nivel naţional - 12 acţiuni:
Judo: 1 acţiune;
Rugby: 1 acţiune;
Tir cu arcul:1 acţiune;
Snooker: 2 acţiuni;
Sambo: 3 acţiuni;
Fotbal tenis: 4 acţiuni;
Competiţii de nivel internaţional - 11 acţiuni
Judo: 1 acţiune;
Şah: 1 acţiune;
Rugby: 1 acţiune;
Gimnastică ritmică: 1 acţiune
Handbal: 1 acţiune;
Atletism: 1 acţiune;
Dans: 4 acţiuni;
Baschet: 1 acţiune.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
IMPLICAREA ASOCIAŢIILOR MUNICIPALE PE RAMURĂ DE SPORT ÎN
DERULAREA COMPETIŢIILOR SPORTIVE
În anul 2013, cele 27 de asociaţii municipale pe ramură de sport existente la
nivelul municipiului Bucureşti au contribuit la organizarea competiţiilor atât din
calendarul propriu al acestora, cât şi al competiţiilor organizate de către DSTMB,
precum şi alte competiţii extra calendar.
1. Asociaţia Municipală de ATLETISM
2. Asociaţia Municipală de BADMINTON
3. Asociaţia Municipală de BASCHET
4. Asociaţia Municipală de BOX
5. Asociaţia Municipală de CICLISM
6. Asociaţia Municipală de DANS SPORTIV
7. Asociaţia Municipală de FOTBAL
8. Asociaţia Municipală de GIMNASTICĂ
9. Asociaţia Municipală de HANDBAL
10. Asociaţia Municipală de HOCHEI PE GHEAŢĂ
11. Asociaţia Municipală de JUDO
12. Asociaţia Municipală de KAIAC-CANOE
13. Asociaţia Municipală de KARATE TRADIŢIONAL
14. Asociaţia Municipală de NATAŢIE
15. Asociaţia Municipală de ORIENTARE
16. Asociaţia Municipală de PATINAJ
17. Asociaţia Municipală de POLO
18. Asociaţia Municipală de RUGBY
19. Asociaţia Municipală de SCHI-BIATLON
20. Asociaţia Municipală de SPORTUL PENTRU TOŢI
21. Asociaţia Municipală a SPORTULUI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP
22. Asociaţia Municipală de ŞAH
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
23. Asociaţia Municipală de TABLE/BACKGAMMON
24. Asociaţia Municipală de TENIS
25. Asociaţia Municipală de TENIS DE MASĂ
26. Asociaţia Municipală de VOLEI
27. Asociaţia Municipală de ARTE MARŢIALE.
Pentru anul 2014 aşteptăm o implicare mai dinamică în dezvoltarea sportului
bucureştean, un mod de lucru mai riguros şi asigurăm reprezentanţii asociaţiilor
municipale de toată disponibilitatea DSTMB în organizarea de activităţi comune.
Solicitările acestora au depăşit suma de 1.500.000 lei, însă fiind totuşi o situaţie
delicată la nivel naţional din punct de vedere bugetar dar și seriozitatea și implicarea
structurilor sportive în anul 2013, am decis ca proiectul de buget depus în luna ianuarie
2014 la MTS, să fie de1.293.070 lei.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
B. ANALIZA REALIZĂRII OBIECTIVELOR ŞI
INDICATORILOR DIN PROGRAMUL „SPORTUL PENTRU
TOŢI”(P2)
NUMĂR TOTAL DE COMPETIŢII
PLANIFICAT/REALIZAT
Număr de competiţii din calendarul municipal
- PROPUS: 114
- REALIZAT: 139
Coeficient de realizare 122 %
Situaţie comparativă a competiţiilor sportive din cadrul programului P2
„SPORTUL PENTRU TOŢI” 2012-2013:
Competiţii 2012 2013
Propuse 122 114
Realizate 95 139
0 20 40 60 80 100 120 140
Competiții Propuse
Competiții Realizate
114
139
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Diferenţa de acţiuni realizate cu cele propuse în anul 2013 se datorează faptului
că structurile sportive au înaintat către DSTMB un proiect de calendar competiţional
care a fost respectat în întregime, la care s-au adăugat şi alte competiţii pentru care nu
a fost solicitată susţinere financiară, ceea ce a dus la o creştrere a activităţilor pe linia
sportului de masă.
DERULAREA PROGRAMULUI NAŢIONAL “MIŞCARE PENTRU
SĂNĂTATE” CONFORM HG NR. 283/13.03.2003
Acţiunile proprii ale DSTMB s-au adresat tuturor categoriilor de vârstă şi au
avut ca scop întărirea sănătăţii şi îmbunătăţirea calităţilor fizice ale persoanelor pentru
menţinerea capacităţii de muncă fizică şi intelectuală, pentru îmbunăţăţirea
randamentului economic şi social al fiecărei persoane, precum şi pentru petrecerea
timpului liber în mod plăcut şi util într-un cadru organizat, dintre care menţionăm:
”Cupa Clubul Copiilor nr.1” la jocuri sportive, şah, gimnastică, tenis de masă
”Cupa Clubul Copiilor sector 3” la jocuri sportive, judo, şah, tenis de masă,
dans sportiv
”Festival Naţional Şcolar” la gimnastică aerobică
”Cupa absolventului” la baschet
“Cupa Primăverii” pentru persoane cu dizabilităţi la tenis de masă
“Cupa de Toamnă” pentru persoane cu disabilităţi la fotbal
“Trofeul generaţiilor” la fotbal
“Trofeul Sectorului 2 – licee” şi “Mişcare sănătate” la handbal
“Ziua transportatorului” la jocuri sportive, tenis de masă, darts, şah
“Să jucam badminton”
“Ziua mondială a atletismului”
“Cupa Moş Craciun” la nataţie
“Ziua porţilor deschise” la tenis de masă, volei, role, fotbal tenis
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
”Cupa cireșarii” la fotbal
”Cupa absolventului” la baschet
”Cupa Fair Play” la fotbal
”Cupa Olimpia” la atletism
”Cupa play volleyball”
”Ziua feroviarului” la atletism, fotbal, tenis de masă, șah
În cadrul aceluiaşi program, s-a desfăşurat subprogramul “Sportul şi vacanţa”,
care s-a adresat bucureştenilor: elevi, studenţişi persoane vârstnice, care în perioada
vacanţei de vară – iulie - august – rămân în localitate. Acest subprogram a oferit
cetăţenilor municipiului Bucureştiposibilitatea de a-şi petrece timpul liber în mod util
şi plăcut, practicând diferite discipline sportive, într-un cadru de relaxare, recreere şi
divertisment. Astfel, DSTMB a instituit centre de vacanţă acoperind toate cele 6
sectoare ale capitalei. Dintre centrele cu o activitate deosebită, menţionăm:
Sector 1 – Handbal, Baschet, Fotbal, Volei, Tenis de masă, Șah, Rugby – prof.
Steliana Ștefan;
Sector 3 – Baschet, Fotbal, Volei– prof. Adriana Berbecaru;
Sector 4 – Badminton,Baschet, Fotbal, Volei– prof. Ionica Iordan.
Programul ALEARGĂ PENTRU SĂNĂTATEA TA, derulat în perioada aprilie
– mai şi septembrie – octombrie, a cuprins toate acţiunile de cros care au fost
organizate cu diferiţi parteneri şi la care au luat startul peste 25.000 de participanţi, cu
vârste între 10 şi 80 de ani. Amintim:
“Crosul Loteria Română”
“Crosul Petrom”
“Crosul universitar”
“Crosul BGS”
“Crosul generaţiilor”
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
“Aleargă pentru sănătate”
“Crosul olimpic”
“Crosul ProSport”
“Corsul Casiopeea”
“Crosul Toamna se numără bobocii”
“Fii sănătos cu aloe vera”
Un rol important a fost acordat sportului pentru persoane cu disabilităţi. În
cadrul acestui program au fost incluse acţiuni care au angrenat un mare număr de
persoane cu diferite grade de handicap, dar şi unităţi şcolare, respectiv şcoli speciale.
Dintre acestea amintim:
Cupa primăverii – tenis de masă, organizat în parteneriat cu Comitetul Naţional
Paralimpic;
Cupa Tinereții la fotbal - organizat în parteneriat cu Asociaţia Municipală
Sportul pentru Persoanele cu Handicap;
Educație inclusivă – gimnastică unificată - organizat în parteneriat cu Special
Olympics;
Cupa I Iunie – fotbal, organizat în parteneriat cu Asociaţia Municipală Sportul
pentru Persoanele cu Handicap;
Cupa de toamnă - fotbal– organizat în parteneriat cu Comitetul Naţional
Paralimpic.
„SPORTUL PENTRU TOŢI” (P2) - 139 competiţii:
Ianuarie – 4 acţiuni;
Februarie – 12 acţiuni;
Martie – 21 acţiuni:
Aprilie – 25 acţiuni;
Mai – 27 acţiuni;
Iunie – 13 acţiuni;
Iulie – 9 acţiuni;
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
August – 6 acţiune;
Septembrie – 5 acţiuni;
Octombrie – 7 acţiuni;
Noiembrie – 6 acţiuni;
Decembrie – 4 acţiune.
PROTOCOALE ŞI CONVENŢII DE PARTENERIAT
În decursul anului 2013, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului
Bucureşti a încheiat un număr de 421 de protocoale şi acorduri de parteneriat atât cu
structuri sportive, cât şi cu instituţii publice din teritoriu. Dintre acestea putem
enumera:
Primăria Sectorului 2 la ramurile sportive: atletism, baschet şi handbal
Universităţi din municipiul Bucureşti: UNEFS, Universitatea Bucureşti,
Universitatea Tehnică de Construcţii, Universitatea Politehnică Bucureşti,
Universitatea de Agronomie la mai multe ramuri sportive: handbal, baschet,
volei, tenis de masă, şah, table, billiard, fotbal, atletism
6
12
21 23
27
13
9
6 5
7 6
4
0
5
10
15
20
25
30
Dinamica acțiunilor sportive P2 2013
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Academia Olimpică Română, filiala Bucureşti, la judo, cros şi cunoştinţe
teoretice
Cluburile Copiilor Sector 1 şi 3 la: gimnastică, handbal, rugby, fotbal, tenis de
masă, şah
Federaţiile sportive naţionale Tir cu Arcul, Scrimă, Snooker
Asociaţia Municipală de ATLETISM
Asociaţia Municipală de BADMINTON
Asociaţia Municipală de BASCHET
Asociaţia Municipală de DANS SPORTIV
Asociaţia Municipală de FOTBAL
Asociaţia Municipală de GIMNASTICĂ
Asociaţia Municipală de HANDBAL
Asociaţia Municipală de HOCHEI PE GHEAŢĂ
Asociaţia Municipală de JUDO
Asociaţia Municipală de KAIAC-CANOE
Asociaţia Municipală de NATAŢIE
Asociaţia Municipală de ORIENTARE
Asociaţia Municipală de POLO
Asociaţia Municipală de SCHI-BIATLON
Asociaţia Municipală a SPORTULUI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP
Asociaţia Municipală de TENIS DE MASĂ
Asociaţia Municipală de TENIS
Asociaţia Municipală de VOLEI
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
SITUAŢIA SPORTULUI ŞCOLAR ŞI UNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL
BUCUREŞTI
Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar s-a disputat în 3 etape, pe şcoală, pe
sector și pe municipiu, la următoarele discipline sportive: atletism, badminton, baschet,
fotbal, handbal,oină, rugby, sport aerobic, şah, tenis, tenis de masă,volei, atât la
gimnaziu cât şi la liceu, fete şi baieţi. Competițiiledin cadrtul olimpiadei au fost
susţinute logistic şi tehnic de către consilierii DSTMB, activitate materializată prin
obţinerea de rezultate deosebite.
Menţionăm buna colaborare între DSTMB şi reprezentanţii Inspectoratului
Şcolar al Municipiului Bucureşti - Inspector general prof. Constantin Trăistaru,
inspectorii de specialitate: prof. Laurenţiu Oprea, prof. Roxana Şulea, precum şi
metodiştii celor 6 sectoare atât la gimnaziu cât și la licee.
Sector Gimanziu Liceu
1 Laura Iţcou
Dorin Stoican
Stela Predescu
Mihai Vencu
2 Mihaela Macovei
Dumitru Ristea
Dicu Laura
Razvan Călugareanu
3 Ecaterina Rontescu
Ion Piţila
Vâlciu Nicoleta
Ion Iorgoglu
Dinu Marinel
4 Maria Băncilă
Geanina Calistru
Doina Sotiriu
Vasile Trifu
Unghianu Gabriel
5 Steluţa Hăpăianu
Iulian Rontescu
Vera Pislaru
6 Florin Tamaşi
Constantinescu Gabriela
Ilici Tvetislau Sidorian
Carmen Manea
Valerica Andrei-Ilie
O bună colaborare am avut cu asociaţiile sportive şcolare, dintre care amintim
următoarele:
Şcoala gimnazială nr.162 (S1) Colegiul naţional Aurel Vlaicu (S1)
Şcoala gimnazială nr.175 (S1) Colegiul naţional I.L. Caragiale (S1)
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Şcoala gimnazială Grigorie Ghica
Voievod - nr.30 (S2)
Colegiul naţional bilingv George
Coşbuc (S2)
Şcoala gimnazială nr.40 (S2) Colegiul naţional Cantemir Vodă
(S2)
Şcoala gimnazială nr.82 (S3) Colegiul tehnic Anghel Saligny (S3)
Şcoala gimnazială nr.79 (S4) Liceul teoretic Alexandru Ioan Cuza
(S3)
Şcoala gimnazială nr.97 (S4) Liceul Mihai Eminescu (S4)
Şcoala gimnazială nr.190 (S4) Liceul Ion Creangă (S4)
Şcoala gimnazială nr.280 (S5) Liceul Ion Barbu (S5)
Şcoala gimnazială nr.103 (S5) Liceul Ştefan Odobleja (S5)
Şcoala gimnazială nr.139 (S5) Liceul cu program sportiv Mircea
Eliade (S6)
Şcoala gimnazială Adrian
Păunescu - nr.205 (S6)
Liceul tehnologic Costin C.
Kiriţescu (S6)
În cadrul activităţilor organizate în colaborare cu centrele universitare din
municipiul Bucureşti, o colaborare deosebită am avut cu umătoarele:
Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport,
Academia de Studii Economice,
Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice,
Universitatea Tehnică de Construcţii,
Universitatea Bucureşti,
Liga Studenţilor Electronişti,
Uniunea Studenţilor din România,
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară,
Universitatea Politehnică Bucureşti.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
C. SITUAŢIA CONSTITUIRII ASOCIAŢIILOR MUNICIPALE
PE RAMURĂ SPORTIVĂ, PRECUM ŞI ASOCIAŢIILOR
SPORTIVE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ
TOTAL ASOCIAŢII: 390
Din care:
ASOCIAŢII MUNICIPALE PE RAMURĂ DE SPORT: 27(1 nou înfiinţată)
ASOCIAŢII SPORTIVE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ: 363 (nou înfiinţate
33 – 17 şcolare, 16 private)
ANALIZĂ COMPARATIVĂ A ASOCIAŢIILOR SPORTIVE FĂRĂ
PERSONALITATE JURIDICĂ ÎNFIINŢATE ÎN PERIOADA 2010-2013
0
5
10
15
20
25
30
anul 2010 anul 2011 anul 2012 anul 2013
27
14 13
17
10
7
10
16 Școlare
Private
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Numărul şcolilor şi liceelor din municipiul Bucureşti, împărţit pe sectoare:
Sector/
Unităţi
învățământ
Învățământ
preşcolar
Învățământ
primar şi
gimnazial
Învățământ
liceal
Învățământ
special
primar şi
gimnazial
Şcoli
gimnazi
ale de
artă
Cluburi
sportive
şcolare
independente
Clubul
copiilor
Sector 1 – 81 21 25 26 5 2 1 1
Sector 2 – 75 21 29 23 7 /
1 şc.
postliceală
2 2 1
Sector 3 – 75 24 30 17 1 1 1 1
Sector 4 – 61 18 23 15 3 0 1 1
Sector 5 –57 20 25 9 1 0 1 1
Sector 6 – 67 24 25 14 2 0 1 1
Numărul de asociaţii sportive fără personalitate juridică, din cadrul şcolilor şi
liceelor din municipiul Bucureşti, împărţit pe sectoare:
Sector/
Unităţi
învățământ
Învățământ
preşcolar
Învățământ
primar şi
gimnazial
Învățământ
liceal
Învățământ
special
primar şi
gimnazial
Şcoli
gimnaziale
de artă
Cluburi
sportive
şcolare
independente
Clubul
copiilor
Sector 1 – 38 0 19 19 1 0 0 0
Sector 2 – 30 0 17 13 0 0 0 0
Sector 3 – 44 0 24 20 0 0 0 0
Sector 4 – 32 0 20 12 1 0 0 0
Sector 5 – 24 0 18 5 0 0 0 0
Sector 6 –30 0 17 12 1 0 0 0
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Pentru o mai clară evidenţiere a situaţiei existente la nivelul fiecărui sector în
parte din totalul celor 198 de asociații sportive, prezentăm în continuare următoarele
date:
D. SITUAŢIA ŞI MODUL DE FUNCŢIONARE AL SISTEMULUI
DE MEDICINĂ SPORTIVĂ ŞI ASISTENŢĂ MEDICALĂ
EXISTENTĂ LA NIVELUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
DSTMB a asigurat asistenţă medicală la competiţiile sportive organizate pe raza
administrativ teritorială atât prin intermediul Serviciului de Ambulanţă şi a Direcţiei
de Sănătate Publică Bucureşti, cât şi prinserviciile particulare specializate în acest
domeniu.
De asemenea în 2013 s-a acordat sprijin logistic structurilor sportive din
municipiul Bucureşti pentru acordarea vizelor medicale de către medicii cabinetelor de
medicină sportivă, din cadrul Policlinicii Vitan şi a Centrului de Medicină Sportivă.
Prin Centrul Naţional de Medicină Sportivă s-a realizat controlul sportivilor de
înaltă performanţă şi orientarea acestora către Centrele de Recuperare Specializate
existente în municipiul Bucureşti.
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
Sector 1 Sector 2 Sector 3 Sector 4 Sector 5 Sector 6
81 75 75
61 57
67
38 30
44
32 24 30
Școli și licee
Asociații sportive
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
La buna desfăşurare şi organizare a întrecerilor sportive şcolare, o contribuţie
deosebită au avut-o cabinetele medicaledin incinta unităţilor de învăţământ, care au
găzduit competiţiile sportive, asigurând asistenţa medicală pe tot parcursul desfăşurării
acestora.
ANTIDOPING
În decursul anului 2013, în cadrul programului P1 - “Promovarea sportului de
performanţă”, la acţiunile sportive, DSTMB în colaborare cu Centrul de Medicină
Sportivă şi Agenţia Naţională Antidoping, au făcut toate demersurile necesare pentru a
preîntâmpina consumul de către sportivi a substanţelor interzise, prin informare, acestă
măsură contribuind la menţinerea unui climat de fair-play şi corectitudine în timpul
competiţiilor.
Cabinetele medicale existente la nivelul structurilor sportive din municipiul
Bucureşti, au urmărit starea de sănătate a sportivilor, precum şi evoluţia acestora din
punct de vedere somato-fiziologic, astfel crescând performanţele obţinute pe plan
sportiv.
O importanţă deosebită a avut-o şi promovarea practicării sportului într-un mod
plăcut și modernpe care DSTMB a susţinut-o atât în cadrul competiţiilor sportului de
performanţă, cât și a celor din programul “Sportul pentru Toţi”.
APRECIEREA ŞI EVALUAREA PERSONALULUI CU ATRIBUŢII ÎN
DOMENIU
Având în vedere volumul mare de activităţi sportive din cadrul DSTMB,
numărul mare de Federaţii Sportive Naţionale (70), numărul structurilor sportive
existente în municipiul Bucureşti, precum şi alte atribuţii conform fişelor postului
(situaţii, statistici, raportări) ale angajaţilor din compartimentul sport, aceştia fiind în
număr redus de 6 consilieri, activitatea de coordonare, îndrumare şi control s-a
realizat în condiţii optime, reuşind să se îndeplinească indicatorii de plan propuşi
pentru anul 2013, depăşindu-i chiar pe aceştia.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Munca acestora s-a desfăşurat şi peste programul de lucru, numărul total al
orelor suplimentare însumându-se la 1.240 din care s-au acordat 1.061.
Totodată, trebuie menţionat faptul că activitatea competiţională la nivelul
municipiului Bucureşti se desfăşoară în weekend (vineri, sâmbătă şi duminică), ceea
ce însemnă că angajaţii compartimentului sport au activitate 7 zile din7 pe perioada
unui an calendaristic de 365 zile.
RELAŢIA ŞI SPRIJINUL ACORDAT DE CĂTRE DSTMB CLUBURILOR
SPORTIVE DIN SUBORDINEA MTS, ASOCIAŢIILOR MUNICIPALE PE
RAMURĂ DE SPORT ŞI A ALTOR STRUCTURI SPORTIVE
În anul 2013, DSTMB a colaborat cu structurile sportive din subordinea MTS,
asociaţii municipale pe ramură de sportdar şi cu alte structuri sportive aflate pe raza
administrativ teritorială a municipiului Bucureşti.
Relaţiile DSTMB cu structurile mai sus menţionate au constat în punerea la
dispoziţia acestora a logisticii necesare ori de câte ori ne-a fost solicitată, precum şi în
susţinerea acţiunilor propuse de către structurile respective atât financiar cât şi
material. O relație de colaborare deosebită am avut cu următoarele structuri sportive:
0 200 400 600 800 1000 1200 1400
Total ore suplimentare
Total ore recuperate
1240
1061
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Clubul Sportiv Olimpia – secţia de atletism, baschet, ciclism, haltere, rugby,
tenis;
Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative – modelism, radioamatorism;
Clubul Sportiv Triumf – atletism, gimnastică, rugby, tir sportiv;
Asociaţia Municipală de Atletism
Asociaţia Municipală de Baschet
Asociaţia Municipală de Handbal
Asociaţia Municipală de Tenis de Masă
Asociaţia Municipală de Volei
Asociaţia Sportivă Laguna – baschet;
Box Club Simion – box;
Clubul Sportiv Municipal București;
Clubul Copiilor Sector 1.
MODALITĂŢI DE COLABORARE ÎN DERULAREA ACTIVITĂŢII
SPORTIVE LA NIVELUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Colaborarea cu Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, organele
administraţiei publice locale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti,
inspectoratele şcolare de sectorşi alte instituţii implicate în activitatea sportivă pe care
a avut-o DSTMB și care s-a concretizat prin încheierea protocoalelor de parteneriat,
care au fost respectate de către toţi factorii implicaţi, având ca efecte angrenarea unui
număr mare de participanţi, selecţionarea unor elemente de valoare şi perspectivă
pentru sport, au fost orientate către instituţiile de profil sau structurile sportive de
specialitate.
EDUCAŢIA FIZICĂ ŞI SPORTUL - BENEFICII
Educaţia fizică şi sportul asigură sănătate şi un nivel energetic ridicat, prin
urmare este cercetat şi dovedit faptul că sportul nu te ajută numai la îmbunătăţirea
formei fizice, ci şi la inducerea unei stări fizice şi emoţionale pozitive.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Pentru a promova cât mai eficient o cultură a sănătăţii şi a mişcării fizice
trebuie să se implice întreaga societate: părinţi, şcoală, pedagogi, antrenori, profesori,
mass-media, etc. Educaţia prin sport este un deziderat indispensabil al educaţiei pentru
sănătate, care presupune promovarea sportului ca model social de toleranţă, ca stil de
viaţă, ca un concept moral, eliminarea manifestărilor de violenţă şi rasism, atragerea
copiilor care provin din diverse categorii sociale cu grad mare de risc şi asigurarea
reintegrării lor sociale, formarea unor mentalităţi, atitudini pozitive şi active faţă de
viaţă, îmbunătăţirea sănătăţii prin intermediul activităţilor fizice şi sportului.
Ca instrument de sprijinire a activităţilor fizice şi sportive menite să
îmbunătăţească sănătatea, mişcarea sportivă exercită o influenţă mai importantă decât
orice altă mişcare socială. Educaţia fizică şi sportul reprezintă o activitate atractivă
pentru oameni şi beneficiază de o imagine pozitivă, cu toate acestea potenţialul
recunoscut al mişcării sportive de sprijinire a activităţilor fizice menite să
îmbunătăţească sănătatea, adesea nu este folosit pe deplin şi trebuie să fie dezvoltat.
Sportul şi exerciţiile fizice au o contribuţie importantă la coeziunea economică
şi psiho-socială, precum şi la formarea unor societăţi mai bine integrate. Toată
populaţia, în special tinerii, ar trebui să aibă acces la sport, în acest sens este necesară
abordarea nevoilor specifice şi a situaţiei grupurilor insuficient de bine reprezentate,
iar rolul special pe care sportul şi exerciţiul fizic îl pot avea pentru tineri, persoane cu
handicap şi pentru cei ce aparţin unor categorii defavorizate, trebuie să fie luate în
considerare.
Sportul este un fenomen social şi economic în continuă dezvoltare, el generează
valori importante precum spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fair-play-ul,
contribuind la dezvoltarea şi împlinirea socială.
DSTMB are ca obiectiv principal susţinerea si promovarea acţiunilor şi
activităţilor sportive din raza municipiului Bucureşti şi o mai bună informare a
cetăţeanului cu privire la tot ce are legătură cu acest domeniu. În cadrul site-ului
instituţei www.dstmb.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/pages/Directia-
pentru-Sport-si-Tineret-a-Municipiului-Bucuresti/597719153608550 actualizăm
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
permanent, de la o zi la alta, tot ceea ce este de interes pentru iubitorii
sportului.Capitolul dedicat sportului cuprinde informaţii despre:
Calendarul competiţional
Raportarea anuală cu privire la activitatea în domeniul sportiv a intituţiei
Prezentarea structurilor sportive: federaţii pe ramuri de sport şi asociaţii
sportive fără personalitate juridică, dar şi a bazelor sportive din municipiul
Bucureşti, în măsura în care ni s-a răspuns solicitărilor trimise în teritoriu.
Legislaţia specifică, care vine în completarea legislaţiei generale prezentate în
capitolul Informare Publică, cu problematica specifică domeniului sportiv
Galerie foto, unde se regăsesc imagini de la competiţiile desfăşurate săptămânal
şi la care DSTMB este partener.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
PROPUNERI
Ne propunem pentru anul 2014 să dezvoltăm colaborarea prin semnarea
acordurilor de parteneriat cu cât mai multe dintre instituţii, având în proiect
popularizarea atât a sportului de masă, cât şi a celui de performanţă, formând astfel o
echipă, la nivelul municipiului București, ce are ca scop organizarea cât mai multor
competiții sportive pentru toate categoriile de vârstă.
Pentru anul 2014, evidenţiem necesitatea unei relaţionări directe şi eficiente,
prin stabilirea de noi reglemetări aprobate de comun acord cu administraţiile publice
locale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pentru o bună promovare a
competiţiile sportive de performanţă şi cele privind sportul pentru toţi. Dorim să
menținem o strânsă colaborare cu administraţia spitalelor pentru a facilita obținerea
sportivilor de vize medicale şi controlul periodic al acestora.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Tinând cont de numărul mare de copii din unitățile de învățământ la nivelul
fiecărui sector, DSTMB îşi propune ca prin organizarea acţiunilor şi activităţilor
sportive, tot mai mulți copii să descopere noi oportunități.
În conformitate cu legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 cu completările
și modificările ulterioare și a HG 884/2001 vom efectua demersurile necesare privind
întocmirea unei baze de date reale a activității sportive efectuate de structurile sportive
și/sau unitățile de învățământ, în colaborare cu ISMB la nivelul municipiului
București.
În capitală activează un număr de 198 de asociații sportive școlare fără
personalitate juridică ce au ca scop principal angrenarea elevilor în practicarea
exercițiului fizic sub diferitele sale forme, în mod organizat, într-un sistem variat de
activități sportive turistice, cu caracter necompetițional sau competițional, la nivel
școlar sau interșcolar.
Obiectivul general al asociațiilor sportive școlare este de a pregăti, participa,
perfecționa și a desfășura activități la diferite ramuri sportive, în vederea selecționării
în echipele reprezentative ale unităților de învățământ, atragerea unui număr cât mai
mare de elevi în competițiile sportive, reprezentând interesele sportului la nivelul
unităților de învățământ.
Asociațiile sportive sunt asociații de drept privat sau instituții de drept public,
constituite sau înființate după caz, în scopul organizării și administrării unei activități
sportive și care au drept obiectiv promovarea uneia sau mai multor discipline sportive,
practicarea acestora de către membrii lor și participarea la activitățile și competițiile
sportive. Conform datelor deținute de către instituția noastră, structurile sportive ce își
desfășoară activitatea pe raza teritorial-administrativă a municipiului București sunt
următoarele:
- 390 asociații sportive cu și fără personalitate juridică,
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
- 826 cluburi sportive,
- 27 asociații municipale pe ramuri de sport,
- 3 ligi profesioniste,
- 70 federații sportive naționale,
- Automobil Clubul Român
- alte organizații sportive naționale.
Împreună cu ISMB, inspectoratele şcolare de sector, prin intermediul
metodiştilor şi a profesorilor de educaţie fizică din unităţile de învăţământ, ne
propunem, având la bază o organizare şi o susţinere cât mai eficientă, în funcţie de
bugetul alocat, mărirea numărului de participanți din rândul elevilor în cadrul
Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, în aşa fel încât să crească numărul de echipe
şi de participanţi la nivelul fiecărui sector în parte, având ca rezultat competiţii cât mai
atractive şi spectaculoase, atât pentru sportivii participanţi dar şi pentru atragerea unui
număr cât mai mare de spectatori.
De asemenea, intenţionăm mărirea numărului de locații în cadrul Programului
“Sportul și vacanța”unde vor fi organizate competiții cu un impact deosebit, la nivelul
fiecărui sector din Municipiul București,pe diferite ramuri sportive, având ca scop
atragerea către activitățile sportive a cât mai multor participanți din rândul tinerilor.
Organizarea unor programe şi acţiuni de atragere a elevilor şi studenţilor la
practicarea sportului:
Acţiuni de promovarea a sportului, componentă a educaţiei generale şi
permanente
Coordonarea din punct de vedere metodic a asociaţiilor sportive şcolare şi
universitare privind desfăşurarea competiţiilor sportive în unităţile de
învăţământ, în colaborare cu federaţiile sportive naţionale pe ramură de sport,
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
precum şi extinderea organizării de competiţii şi la alte discipline decât cele din
calendarul ONSS şi ale sportului universitar
În colaborare cu ISMB şi instituţiile de învăţământ superior, creşterea atât a
numărului de participanţi, cât şi al numărului de echipe înscrise în competiţii
Colaborarea cu administraţia publică centrală şi cu administraţiile publice
locale cu atribuţii în domeniul sportului, cu instituţiile de cercetare şi cu
unităţile sanitare de specialitate, pentru susţinerea sportului pentru toţi şi de
performanţă în unităţile de învăţământ
Formarea şi perfecţionarea specialiştilor din domeniul sportului pentru
corelarea finanţării activităţilor sportive, prevenirea violenţei în sport şi
combaterea dopajului în activităţile sportive şcolare şi universitare
Colaborarea cu Academia Olimpică Română, filiala Bucureşti, pentru
promovarea valenţelor educative ale olimpismului în activitatea sportivă şcolară
şi universitară
Sprijinirea organizării şi promovării ştiinţifice şi a asistenţei medicale în
domeniul sportiv
Organizarea de evenimente în vederea promovării programelor de sport şcolar
şi universitar
DSTMB îşi propune pentru anul 2014 susţinerea demersurilor făcute de către cei
interesaţi pentru înfințarea de noi Asociaţii Municipale pe ramuri de sport.
În ceea ce priveşte susţinerea financiară a activităţii sportive pe 2014 proiectul de
calendar şi solicitarea bugetară pentru susţinerea lui este anul acesta de 1.293.070 lei.
Pe raza administrativ-teritorială a municipiului Bucureşti, în luna ianuarie anul
curent au fost organizate un număr de 40 acţiuni sportive (campionate municipale,
cupe, trofee, turnee, etc.) care au cuprins un număr de 239 de competiţii sportive,
dintre care la un număr de 149 dintre acestea, DSTMB a fost co-organizator sau
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
partener, iar un număr de 90 s-au desfăşurat în organizarea altor structuri sportive sub
îndrumarea DSTMB.
La acestea au participat un număr de aproximativ 20.000 de sportivi din
cluburile şi asociaţiile sportive ale municipiului Bucureşti.
Observăm o creșterea a numărului de competiții și participanți, față de luna
ianuarie 2013 când aveam un numar de 10 competiții și un număr de 10.000 de
paricipanți, ceea ce ne motivează să continuăm promovarea acțiunilor sportive,ce a
condus la un interes crescut către participarea la competiții pe diferite ramuri sportive,
astfel mărindu-se baza de selecţie a structurilor sportive. Totodată a crescut și interesul
structurilor sportive în a organiza noi competiții pentru atragerea către ramurile lor
sportive a unui număr cât mai mare de practicanți.
TINERET
OBIECTIVELE DIRECŢIEI PENTRU SPORT ŞI TINERET REALIZATE ÎN
ANUL 2013
a) Realizarea calendarului de acțiuni propuse, precum și promovarea activității de
tineret;
b) Realizarea activităților extra calendar propuse de partenerii instituționali și
sociali, în limita bugetului alocat pe parcursul anului;
c) Desfășurarea programului de întâlniri periodice cu ONG-urile din municipiul
București:
Asociația Dezvoltarea Idealurilor Tinerilor (D.I.T)
Asociația Studenților în Medicină din București
Asociația AS Educațională
Asociația Clubul Sportiv Sport Promotion
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Mont-Delt-Mar
Asociația Tinerii Uniți
Asociația Tinerilor Arădeni Delta Filiala Timiș
Asociația Tinerilor București
Asociația Tinerilor din România
Patronatul Tinerilor din România
Asociația pentru Dezvoltarea Regiunii
Europa Centrală și de Est
d) Susținerea parteneriatelor instituționale pentru desfășurarea activității de turism
pentru copii și tineri (tabere), cu parteneri sociali precum Primăria Municipiului
București, primăriile de sector, Direcțiile de Asistență Socială, Inspectoratele
școlare, Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
e) Colaborarea cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor în
vederea realizării programului de tabere pentru copiii revoluționarilor;
f) Colaborarea cu primăriile de sector, în vederea realizării programului de tabere
sociale și a programului de tabere pentru persoane cu dizabilități;
g) Semnarea contractelor de parteneriat cu asociațiile și organizațiile
neguvernamentale implicate în activitățile de tineret, conform calendarului de
activități aprobat de MTS și anume:
Asociația AS Educațională
Asociația Clubul Sportiv Sport Promotion
Asociația Tineri pentru tine
Asociația Tinerii Uniți
Asociația Tinerilor Arădeni Delta Filiala Timiș
Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România
Asociația pentru dezvoltarea regiunea Europa Centrală și de Est
Asociația Tinerilor București
Asociația Tinerilor din România
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
BUGETUL ACTIVITĂŢII DE TINERET 2013
Program P1 şi P2
PROGRAMUL DE SUSȚINERE AL ACȚIUNILOR DIN CADRUL
CENTRELOR DE TINERET (P1)
Implică crearea infrastructurii specific serviciilor şi programelor pentru tineret.
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P1: târguri, expoziţii,
activităţi culturale, bănci de date, pagini web, cursuri, concursuri, seminarii, mese
rotunde, schimburi de experienţă, multiplicări, inscripţionări, vizite de lucru, etc.
Centrul de tineret - este un proiect în cadrul Programului de centre de tineret al
MTS, care implică dezvoltarea unui set de module de servicii specifice pentru tineri,
într-o locație determinată cu caracter permanent. Centrul de tineret are relații de
colaborare, în cadrul fiecărui proiect în parte, cu diverse instituții guvernamentale și
neguvernamentale.
540.437 lei
463.171 lei
lei0
lei100.000
lei200.000
lei300.000
lei400.000
lei500.000
lei600.000
Buget inițial Plăți efectuate
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Punct de informare pentru tineri – este un proiect în cadrul Programului de
centre de tineret al MTS, care presupune dezvoltarea de servicii de informare pentru
tineri și de educație nonformală, într-un spațiu restrâns.
În cadrul Programului de centre de tineret – 2013, apar evidențiate un număr de
3 Centre de tineret și anume:
Centrul de tineret Biblioteca Metropolitană București
Centrul de tineret Politehnica (ASPoli)
Centrul de tineret Asociația Studenților la Medicină Veterinară(ASMV)
Singurul care respectă obiectivele operaționale solicitate prin Metodologia
privind funcționarea și organizarea activității în Centrele de tineret este Centrul de
tineret Biblioteca Metropolitană București.
Referitor la necesitatea funcționării celor 3 centre din Program, conform
concluziilor raportului de evaluare al MTS, se recomandă următoarele:
CT Politehnica nu a desfășurat activități, nu a realizat proiecte, a refuzat
dialogul instituțional cu DSTMB
CTASMV a realizat activități și a răspuns colaborării cu DSTMB. Datorită
spațiului restrâns, s-a propus transformarea lui în Centru de Informare
CT București este nefuncțional, odată cu mutarea acestuia de la Casa de Cultură
a Studenților
PROGRAMUL DE SUSŢINERE AL ACȚIUNILOR DE TINERET – (P2)
Are ca obiectiv dezvoltarea şi diversificarea de acţiuni de tineret, şi se
concretizează atât prin proiecte proprii cât şi parteneriat.
Tipuri de acţiuni şi proiecte eligibile pentru programul P2 sunt: cursuri,
concursuri, editări, simpozioane, mese rotunde, întâlniri de lucru, biblioteci
electronice, atelier de lucru, cluburi de tineret, manifestări sportive şi turistice, etc.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Dintre principalele activităţi finanţate în cadrul bugetului aprobat pentru
programul P2 menţionăm: tabere naţionale şi tematice, proiecte proprii şi/sau în
parteneriat.
CONCURSUL LOCAL DE PROIECTE
În cadrul concursului local de proiecte de tineret organizat de către DSTMB,
sub egida MTS s-au prezentat 19 dosare, dintre care s-au calificat pentru faza finală
doar 11 dintre proiecte fiind singurele eligibile conform criteriilor stabilite de
metodologiile elaborate și aprobate de MTS. Din aceste 11 proiecte câștigătoare, 10 au
fost cele care și-au concretizat acțiunile. Alte 13 proiecte au fost admise dar fără
finanțare, 5 proiecte eliminate din cauza lipsei documentelor solicitate, 1 proiect
respins și un proiect neconvențional.
Proiecte 2012 2013
Prezentate 18 19
Aprobate 2 11(cf. buget alocat)
1. ”Workshop de educație non-formală” – Asociația AS Educațional
Constând în organizarea unei campanii de informare pentru aproximativ 3.000
de tineri cu privirea la beneficiile dezvoltării personale și profesionale. Totodată
am ajutat la dezvoltarea personală a 40 de tineri cu ajutorul unor programe
susținute de experți.
Sumă alocată de către DSTMB: 31.600 lei
2. Sport Arena Streetball ”Baschet pentru Toți” T 3 – Asociația Clubul sportiv
Sport Promotion
Constând în promovarea baschetului 3X3 ca o alterbativă pentru tineri de a-și
petrece timpul liber și a adopta un stil de viață sănătos. Recunoașterea oficială a
evenimentului de către FIBA este o dovadă a avengurii pe care a căpătat-o de-a
lungul anilor acest eveniment: organizarea la standarde înalte și un număr
impresionant de participanți care a crescut în mod constant de la an la an
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
ajungând în anul 2013 la un numar 400 de echipe participante adică 12.000 de
sportivi.
Suma alocată de către DSTMB: 20.000 lei
3. Sport Arena Streetball ”Baschet pentru Toți” T 4 – Asociația Clubul sportiv
Sport Promotion
Obiectivele specifice ale proiectului au fost de a oferi ocazia sportivilor de a
juca baschet 3X3 în aer liber, într-un cadru organizat, profesional și beneficiind
de dotări sportive moderne. Evenimentul ”Baschet pentru Toți” a fost organizat
pentru a diversifica metodele de pretecere a timpului liber pe parcursul a 3 zile.
Suma alocată de către DSTMB: 20.000 lei
4. ”Implică-te în non-formal!” – Asociația Tinerii Uniți
Obiectivul general al proiectului a fost de a dezvolta implicarea tinerilor în viața
comunității printr-o școală de vară despre conceptul de comunitate, civism și
bune practici în domeniu. O societate funcțională nu se poate dezvolta decât
prin comunități responsabile care au la bază implicarea activă a membrilor săi.
Suma alocată de către DSTMB: 41.688 lei
5. ”Antreprenoriat și angajabilitate” – Asociația Patronatelor Tinerilor
Întreprinzători din România
Acest proiect și-a propus organizarea unor cursuri specifice de formare
profesională a tinerilor, oferind posibilitatea integrării pe piața muncii a 50 de
tineri , prin obținerea certificării de antreprenor, în urma parcurgerii cursurilor
specifice de formare profesională a adulților.
Suma alocată de către DSTMB: 25.796 lei
6. ”Implică-te în protejarea mediului!” – Asociația Tinerilor Arădeni ”Delta” –
Filiala Timiș
Obiectivul proiectului a fost de a crește gradul de educare al tinerilor cu privire
la importanța protejării mediului înconjurător, dar și a conservării resurselor
naturale.
Suma alocată de către DSTMB: 42.450 lei
7. ”Pregătire non-frmală pentru tine” – Asociația pentru Dezvoltare Regiunea
Europa Centrală și de Est
Constând în promovarea metodelor de educație non-formală în rândul tinerilor
din București, în vederea creșterii gradului lor de dezvoltare personală și
profesionala. Proiectul urmărește să ofere tinerilor o metodă alternativă la
educația din școală sau facultate, cea non-formală, în vederea facilitării
dezvoltării lor personale și profesionale.
Suma alocată de către DSTMB: 32.681 lei
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
8. ”Get ready 4 Youth Entrepreneurship” – Asociația Tinerilor Bucureșteni
Constând în creșterea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor din București.
Prin acest obiectiv s-a urmărit selectarea și formarea unui grup de tineri pentru
a-i pregăti și sprijini în a-și construi un plan de afaceri și a se iniția în start-up,
de a se familiariza cu noțiuni generale privind educația prenorială.
Suma alocată de către DSTMB: 22.236 lei
9. ”Lobby prin ONG” – Asociația pentru Dezvoltare Regiunea Europa Centrală și
de Est
Acest proiect și-a propus să contribuie la intensificarea comunicării constante a
organizațiilor de tineret, ONGT-uri, cu partenerii instituționali la nivel local.
Prin atingerea acestui obiectiv se va asigura o mai bună relaționare între ONGS-
uri și diferite instituții, respectiv factori de decizie, care au posibilitatea de a
influența viața tinerilor și politicilor de tineret din România și de la nivel local
sau regional.
Suma alocată de către DSTMB: 27.498 lei
10. ”Ghidul cultural al Tânărului” – Asociația Tinerilor din România
Constând în participarea culturală prin facilitarea accesului la actul de cultură și
creșterea consumului cultural în rândul tinerilor. Obiectivul proiectului este de a
realiza o sursă viabilă de informare pentru tineri în privința vieții culturale
Bucureștene, adaptate viziunii și perspectivelor acestora.
Suma alocată de către DSTMB: 27.000 lei
PROIECTE PROPRII
Proiectele de tineret proprii şi/sau în parteneriat care au fost cuprinse în
calendarul de proiecte de tineret proprii şi/sau în parteneriat și în calendar aprobat de
conducerea MTS:
1. ”Unifest 2013” este cel mai mare festival studențesc care a devenit un adevărat
reper pe harta evenimentelor studențești.Festivalul a fost promotorul accesului
liber al studenților la cultură, divertisment, artă, sport, sănătate și educație non-
formală, aflat sub egida Uniunii Studenților din România.Scopul festivalului
Unifest a fost să promoveze un adevărat stil de viață, valorificând activitățile
din domenii cât se poate de diversificate, menite să acopere o paletă largă de
nevoi studențești, printre care se numără cultura, divertismentul, educația și nu
în ultimul rând sănătatea.Aflat la a XII-a ediție, Unifest a adus timp de 10 zile
cultura, arta, sportul, educația non-formală și domeniile conexe mai aproape de
studenți.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
2. ”Studenţiada” a fost un eveniment important în rândul studenţilor din România,
anul acesta ajungând la cea de-a 8-a ediţie. Evenimentul a avut loc în 14 centre
universitare naţionale şi a reunit sub egida sa evenimente din sectoarele:
educaţie, mediu, cultură, sport, dezvoltare personală, sănătate, voluntariat sau
antreprenoriat social.
3. ”Curs Manager Proiect” a fost organizat cu scopul de a integra mai ușor pe
piața muncii a 100 de tineri în urma derulării a 4 cursuri finalizate cu obținerea
certificatului A.N.C. recunoscut național de ”Manager Proiect”. Scopul acestui
curs a fost de a sprijini integrarea pe piața muncii a 100 de tineri prin obținerea
calificării de ”Manager Proiect” și de a creea o societate liberă, caracterizată
prin existența unei forțe de muncă cu competivitate ridicată, cu deprinderi și
cunoștințe în domeniile și sectoarele de activitate specifice.
4. ”Pași la început de drum” a fost un eveniment organizat pentru a-i ajuta pe
tineri să conștientizeze tema voluntariatului și a spiritului civic, implicarea
acestora în diverse activități pentru comunitate. Obictivele evenimentului au
fost de a responsabiliza tineirii în ceea ce privește promovarea culturii civice și
a coluntariatului la nivel local. Totodată i-a ajutat pe tineri în oferirea
informațiilor despre posibilitățile și proiectele de voluntariat la diverse
programe din România.
5. ”Tinerii Formatori 2013” a constant în organizarea unor cursuri specifice de
formare profesională a tinerilor. Obictivele proiectului au fost de a oferi
informații despre noțiuni de management de proiect și despre ocupația de
formator a unui număr de 4.000 de tineri pe durata proiectului, instruirea unui
număr de 40 de tineri, din grupul obținut anterior, pentru a se certifica ca
Formatori.
ANALIZA ACTIVITĂŢII DE TURISM PENTRU COPII ŞI TINERI
În vara anului 2013 Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București a
trimis în tabără un număr de 265 de copii și tineri dintre care:
65 participanți în tabere pentru persoane cu dizabilități
150 participanți în tabere sociale pentru persoane defavorizate
50 participanți în tabere pentru copii părinților deținători de certificate de
revoluționari
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Având în vedere normele metodologice privind organizarea taberelor pentru
copii și tineri, proveniți din medii defavorizate social și a taberelor pentru persoane cu
dizabilități, menționăm următoarele:
A. Tabere cu caracter social pentru persoane defavorizate
În anul 2013, MTS a aprobat un număr total de 150 locuri, din care au fost
ocupate un număr de 150 locuri, iar din bugetul total de 78.450 lei (cazare+masă +
transport) alocat, au fost cheltuiți 55.651 lei, diferența de 22.799 lei fiind restituită
ordonatorului secundar de credite (MTS).
B. Tabere pentru persoane cu dizabilități
A fost aprobat inițial un număr de 67 locuri, din care au fost ocupate 67 de
locuri, iar din bugetul total de 25.270 lei, au fost cheltuiți 24.430 lei, diferența de 840
lei fiind restituită ordonatorului de credite (MTS).
0
20
40
60
80
100
120
140
160
Tabere persoane cu dizabilități
Tabere persoanedefavorizate
Tabere revoluționari
65
150
50
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti are în
administrare un număr de 4 centre de agrement:
3 dintre centrele de agrement sunt nefuncţionale datorită stadiului avansat de
depreciere a clădirilor şi anexelor pe motiv că nu se pot angaja sume de la
bugetul de stat fără a fi intabulate;
cel de-al 4-lea centru de agrement este obiectul unei colaborări cu o societate
comercială în vederea modernizării, întreţinerii şi utilizării bazei materiale a
acestuia.
1. Centrul de Agrement Stejarul
Terenul aferent centrului figurează în proprietatea publică a Consiliului
Judeţean Ilfov conform HG 930/2002 – privindatestarea domeniului public al jud.
Ilfov.
În prezent este notificat în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin
care se solicită restituirea proprietăţii d-lui Dumitru D. Bragadiru, compusă din teren,
conac, instalaţii aferente, situate conform denumirilor din anul 1939 în comuna Vârtej-
Nefliu, judeţul Ilfov, teren pe suprafaţa căruia se află situată tabăra „Stejaru”.
De procesul privind această cauză s-a ocupat MTS, iar până la soluţionarea
cauzei tabăra rămâne în administrarea DTMB.
Nu am primit nicioinformare cu privire la soluționarea procesului de
revendicare sau un act administrativ în baza căruia centrul să fie scos din administrarea
noastră.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
2. Centrul de Agrement Cernica
Terenul aferent centrului figurează în domeniul public al comunei Cernica la
poziţia 55 din anexa la HG 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului
Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov.
Începând cu anul 2007 unul din obiectivele principale ale DTMB a fost
finalizarea intabulării acestui centru de agrement. În acest scop, datorită faptului că
terenul nu se află în administrarea noastră, fapt ce împiedică realizarea procesului de
intabulare, am cerut sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Tineret. Preşedintele ANT
solicită adoptarea, în baza Legii 213/1998, art.9, alin.2, a unei hotărâri de consiliu
privind trecerea terenului aferent centrului Cernica din domeniul public al comunei
Cernica în domeniul public al statului.
3. Centrul de Agrement Mogoşoaia
Terenul aferent centrului figurază ca aparţinând domeniului public a Consiliului
Judeţean Ilfov HG 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Ilfov,
precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov;
În urma corespondenţei purtate cu reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară, DTMB a aflat că tabăra noastră se suprapune cu numărul
cadastral 1874, pe baza titlului de proprietate nr.155/22.04.2005 emis de către Comisia
Judeţeană Ilfov pentru Stablirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor. Din schiţa
suprapunerii reiese o suprafaţă de suprapunere egală cu 9435 mp. Acest fapt a fost
adus la cunoştinţă Direcţiei Juridic, Achiziţii Publice şi Control Administrativ din
cadrul MTS.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Construcţiile se află în administrarea Direcţiei pentru Tineret a Municipiului
Bucureşti
4. Centrele de Agrement Pustnicul I şi II
Terenul aferent centrului de agrement aparţine domeniului public al comunei
Pantelimon conform HG 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului
Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Ilfov.
Există un contract de colaborare între fosta Agenţie Teritorială a
Taberelor şi Turismului Şcolar Bucureşti (actuala Direcţie pentru Sport și
Tineret a Municipiului Bucureşti) şi SC Alin Ambient SRL ce are ca obiect
colaborarea între părţi în vederea modernizării, întreţinerii şi utilizării bazei
materiale a taberelor Pustnicu I şi II.
În urma verificării stadiului de derulare a contractului, s-au constatat
nerespectarea unor clauze contractuale şi s-a procedat la recuperarea pe cale
amiabilă a debitelor pe care societatea le avea către DTMB şi la preluarea de
către instituţie a investiţiilor efectuate în tabere.
Concluzionând:
3 dintre centrele de agrement sunt nefuncţionale datorită stadiului avansat de
depreciere a clădirilor şi anexelor pe motiv că nu se pot angaja sume de la
bugetul de stat fără a fi intabulate;
cel de-al 4-lea centru de agrement este obiectul unei colaborări cu o societate
comercială în vederea modernizării, întreţinerii şi utilizării bazei materiale a
acestuia.
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Deoarece DSTMB are ca activitate principală şi domeniul Tineret, am creat în
site-ul instituției un capitol distinct şi pentru această activitate, pe care vi-l prezentăm
pe scurt:
Calendarul de activităţi
Raportarea anuală cu privire la activitatea în domeniul tineretului a intituţiei
Prezentarea centrelor de agrement, a centrelor de tineret şi a ONG-urilor din
municipiul Bucureşti,
Locaţiile taberelor şi prezentarea ofertelor de vacanţă
Legislaţia specifică, care vine în completarea legislaţiei generale prezentate în
capitolul Informare Publică, cu problematica specifică domeniului tineretului
Galerie foto, unde re regasesc imagini de la activităţile şi proiectele susţinute de
către DSTMB în acest domeniu
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
PROPUNERI
Prin implemetarea noii pagini de facebook www.facebook.com/pages/Directia-
pentru-Sport-si-Tineret-a-Municipiului-Bucuresti/597719153608550 și a site-ului
instituţieiwww.dstmb.ro, am creat un acces nemijlocit la informaţiile relevante privind
concursurile de proiecte de şi pentru tineret, posibilitatea de consiliere on-line pe
probleme de tineret, determinând astfel un cadru favorabil pentru o colaborarea si
comunicare eficienta cu ONG-urile şi nu numai, în contextul noilor vremuri și mai ales
în contextul cerințelor europene actuale.
Reactivarea birourilor de lucru și consultanță din cadrul centrelor de tineret,
respectiv Centrul de Tineret ASMVB, Centrul de Tineret ASPoli, centre ce nu au
răspuns solicitării DSTMB de bugetare a activității pentru anul 2014. Dorim
menținerea acestora ca centre de consultanță și informare pentru tineret.
Realizarea calendarelor de activități de tineret proprii/sau în parteneriat cu
centrele de tineret, cu ONGT-urile partenere, desfășurarea concursului local de
proiecte cu ONGT-urile.
Continuarea programului de întâlniri periodice cu ONG-urile din municipiul
București și asociațiile studențești.
Semnarea unor acorduri noi de parteneriat cu asociațiile Asociația Dezvoltarea
Idealurilor Tinerilor (D.I.T), Asociația Studenților în Medicină din București,
Asociația AS Educațională, Asociația Clubul Sportiv Sport Promotion, Mont-Delt-
Mar, Asociația Tinerii Uniți, Asociația Tinerilor Arădeni Delta Filiala Timiș, Asociația
Tinerilor București, Asociația Tinerilor din România, Patronatul Tinerilor din
România, Asociația pentru Dezvoltarea Regiunii Europa Centrală și de Est,în vederea
promovării unor viitoare proiecte de tineret.
Continuarea colaborării cu primăriile de sector și cu Direcțiile de Asistență
Socială, pentru desfășurarea în continuare a taberelor de odihnă, tabere tematice,
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
tabere pentru copiii revoluționarilor, taberelor sociale și a taberelor pentru persoane cu
dizabilități.
APRECIEREA ŞI EVALUAREA PERSONALULUI CU ATRIBUŢII ÎN
DOMENIU
Având în vedere volumul mare de activităţi de și pentru tineret din cadrul
DSTMB, numărul mare de proiecte la nivelul instituției, numărul O.N.G-urilor
existente în municipiul Bucureşti, precum şi alte atribuţii conform fişelor postului
(situaţii, statistici, raportări) ale angajaţilor din compartimentul Tineret, aceştia fiind în
număr redus de 1 consilier, activitatea de coordonare, îndrumare şi control s-a realizat
în condiţii optime, reuşind să se îndeplinească indicatorii de plan propuşi pentru anul
2013, depăşindu-i chiar pe aceştia.
Munca acestuia s-a desfăşurat şi peste programul de lucru, numărul total al
orelor suplimentare însumându-se la 166 din care s-au acordat 121.
Totodată, trebuie menţionat faptul că activitatea de și pentru tineret la nivelul
municipiului Bucureşti are un volum ce poate fi comparat cu volumul de lucru a 6
județe și cu toate acestea avem 1 singur angajat activ, cu atribuții în domeniu. Acest
0 50 100 150 200
Total ore suplimentare
Total ore recuperate
166
121
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
fapt nu este îmbucurător și sperăm ca pe viitor să putem dezvolta acest compartiment
prin angajarea conform legilor în vigoare a cel puțin unei persoane.
ANALIZA RESURSELOR UMANE 2013
Situația angajaților din cadrul DSTMB:
Numărul total de posturi al DSTMB este de 29 din care ocupate conform
legislației în vigoare în anul 2013 în baza atribuțiilor stabilite au fost:
Sport: 6 angajați – 2 posturi contractuale
– 4 posturi funcționari publici
Tineret: 1 angajat prin detașare – post contractual;
Financiar-Buget-Plăți: 2 angajați – posturi funcționari publici;
Contabilitate: 1 angajat prin detașare – post contractual;
Achiziții: 1 angajat prin detașare – post contractual;
Resurse Umane: 1 angajat prin detașare – post contractual;
Patrimoniu-Investiții: 1 angajat – post funcționar public;
Secretariat-Administrativ: 1 angajat prin detașare – post contractual;
Juridic: 1 angajat – post contractual;
DSTMB a funcționat în 2013 cu un număr de 15 angajați activi la sediul
instituției, dintre care dintre care 7 prin detașare, acest lucru însemnând un procent
de 46% din efectivul activ al instituției pentru personal contractual prin detașare.
Acest fapt a dus la întârzierea unor răspunsuri ale instituției noastre la
solicitările MTS, cât și a altor instituții, și pe această cale mulțumim pentru înțelegerea
acordată. În ceea ce privește activitatea administrativă, am întâmpinat greutăți în
desfășurarea acesteia, volumul de lucru fiind pentru 1 singur angajat, unul foarte mare,
având în vedere și activitatea curentă privind domeniile de activitate.
Pentru buna desfășurare a DSTMB este imperios necesar reglementarea acestei
situații de fapt, având în vedere că volumul de lucru este mare în prisma solicitărilor
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
atât ale partenerilor, cât și ale MTS, instituții coordonatoare, precum și ale instituțiilor
colaboratoare și cele de control.
BUGET 2013
Analiza economică a bugetului de venituri și cheltuieli existente, arată o
creștere bugetară a anului 2013 în comparație cu anul 2012, la bugetul inițial creșterea
a fost de 29,90% iar la bugetul final pentru anul 2013 a fost de 3,72%.
1.926 lei 1.926 lei
1.986 lei
1.500
1.600
1.700
1.800
1.900
2.000
2.100
Buget Inițial Buget Final
Dinamica bugetară 2013 (mii lei)
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
În ceea ce privește detalierea pe capitole bugetare, se constată o estimare
corectă a necesarului în bugetul de venituri și cheltuieli la capitolul cheltuieli de
personal, iar suma pentru bunuri și servicii crescând datorită cheltuielilor din trimestrul
al IV-lea 2013, privind Baza Sportivă Oltenița.
544.466 lei
387.767 lei 350.000 lei
540.437 lei
103.720 lei
Buget inițial 2013
Cheltuieli personal
Bunuri și servicii
Sport
Tineret
Tabere sociale
544.466 lei
547.033 lei
348.000 lei
83.720 lei
463.171 lei
Buget final 2013
Cheltuieli personal
Bunuri și servicii
Sport
Tabere sociale
Tineret
DIRECŢIA PENTRU SPORT ŞI TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Plăţi totale efectuate au fost de 1.616.205 lei, din totalul bugetului pe anul
financiar 2013 de 1.986.390, rezultând respectarea principiului prudenței și
principiului provalenței economicului asupra juridicului, DSTMB utilizând
flexibilitatea permisă, obținând o imagine fidelă prin respectarea legislației financiar-
contabile în vigoare, a activității desfășurate pe activități sportive și de tineret.
PROPUNERE
DSTMB își propune pe anul 2014 atragerea de venituri proprii pentru susținerea
activității sportive și de tineret, altele decât cele din prezent. De asemenea având în
vedere acțiunile desfășurate în anul 2013 și solicitările pentru anul 2014, propunem
creșterea sumei pentru activitățile sportive, de tineret și pentru taberele sociale și
dizabilități, deoarece s-a demonstrat că nivelul de efectuare al acestora în 2013 a fost
în creștere față de 2012.
Director executiv
Ștefan Cristian SANDULACHE
525.519 lei
266.436 lei
437.405 lei
80.081 lei
287.405 lei
Plăți efectuate 2013
Cheltuieli personal
Bunuri și servicii
Sport
Tabere sociale
Tineret