Transcript
Page 1: Proiect Evaluare!!! Ult Var

CAPITOLUL I. PREZENTAREA GENERALĂ A SOCIETĂŢII

1.1. Tipul societăţii şi obiectul de activitate

S.C. Petrom S.A. Bucureşti a funcţionat până la privatizarea din 2004 sub numele de S.N.P. Petrom S.A. Bucureşti, fiind o societate naţională organizată sub formă de societate pe acţiuni. Petrom este cea mai importantă companie petrolieră din România, cu activităţi de Explorare şi Producţie, Rafinare şi Petrochimie şi Marketing. Petrom este persoană juridică română, înfiinţată ca societate comercială pe acţiuni.

Scopul S.C. Petrom S.A. Bucureşti – Membru OMV Group este: explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale de pe uscat şi din platoul continental al Mării Negre; transport propriu, naval şi aerian de persoane şi materiale pentru operaţiuni tehnologice şi lucrări specifice; rafinarea ţiţeiului; comercializarea produselor prin reţele proprii de distribuţie; importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere, petrochimice şi chimice, utilaje, echipamente şi tehnologii specifice; exportul gazelor asociate şi libere; import-export produse explozibile; producţia de gazolină; forajul sondelor; creşterea factorului de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte; lucrări de probe producţie; reparaţii şi intervenţii sonde; cercetare-dezvoltare; bunkeraj nave şi aprovizionare aeronave cu produse petroliere; aprovizionarea tehnico-materială impusă de realizarea operaţiunilor tehnologice şi a lucrărilor specifice; colaborarea tehnico-ştiinţifică şi economică în domeniul petrolier; investigaţii geologice şi geofizice; executare lucrări în străinătate; activitate medicală şi socială pentru salariaţii proprii şi terţe persoane.

După privatizarea din 2004, când compania a devenit o parte a grupui OMV, formând cel mai mare grup integrat de petrol şi gaze din Europa Centrală s-a marcat o nouă eră pentru Petrom. Astfel se va reuşi să se constituie o forţă imbatabilă în această zonă a Europei, obiectivul principal fiind creşterea şi dezvoltarea permanentă a companiei. S-a iniţiat un proces menit să îmbunătăţească costurile de operare şi performanţa companiei, pentru a i se consolida poziţia de lider, pentru a i se asigura viitorul companiei şi pentru a reduce diferenţele de standarde, ajungând la nivel internaţional. Acest proces este menit să îmbunătăţească costurile de operare şi performanţa companiei.

Eficienţă, modernizare, productivitate, atingerea standardelor Uniunii Europene – sunt câteva din priorităţile pe care le are pentru o companie mai puternică. Odată cu redefinirea structurii sale organizaţionale şi cu procesele majore care au avut loc în cadrul companiei, Petrom este pe cale de a deveni mai modernă şi mai flexibilă.

Petrom va deveni o companie profitabilă si puternică, un lider al economiei româneşti. Experienţa în domeniu, acumulată de-a lungul a 150 de ani, tehnologia internaţională, eforturile corelate ale experţilor români şi austrieci creează fundamentul dezvoltării companiei în concordanţă cu datoria companiei faţă de acţionari, comunitate şi mediu.

1

Page 2: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Petrom are ca obiect principal de activitate:

explorarea şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.In afara obiectului principal de activitate, societatea va desfăşura şi următoarele activităţi:

transportul şi comercializarea ţiţeiului şi gazelor naturale prin reţele proprii de distribuţie forajul sondelor rafinarea ţiţeiului distribuţie, transport, depozitare, comercializare, bunkeraj nave şi aprovizionare aeronare cu

produse petroliere comercializarea cu ridicata şi cu amănuntul, de mărfuri şi produse diverse cercetare şi proiectare lucrări de construcţii şi montaj, întreţinere şi reparaţii utilaje, scule şi echipamente lucrări de intervenţii,punere în producţie şi reparaţii sonde investigaţii geologice şi geofizice importul şi exportul de ţiţei, produse petroliere ,petrochimie si chimie, utilaje, echipamente şi

tehnologii specific import-export produse explozibile colaborare economică, tehnico-ştiinţifică şi executare de lucrări in străinătate în domeniul său

de activitate aprovizionare tehnico materială, transport propriu auto, naval si aerian, de persoane si

materiale pentru operatiuni tehnologice şi lucrări specifice prestări de servicii către întreprinderi şi către populaţie activitate medicală şi socială pentru salariaţii proprii şi terţe persoane

1.2 Actionariat

Structură acţionariat:

1. 51,01% OMV AG (OMV Aktiengesellschaft)2. 20,64% Ministerul Economiei3. 20,11% Fondul Proprietatea S.A. (fond ce administrează diverse participaţii în cadrul mai multor

companii din România, creat de Statul Român pentru a despăgubi persoanele expropriate abuziv în urma naţionalizărilor din perioada regimului comunist)

4. 2,03% BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare)5. 6,21% Alţi acţionari (aproximativ 500.000 de persoane fizice şi juridice din România şi din

străinătate)

Nr. Acţionari Număr de acţiuni Capital social (lei)Procent [%]

 1. OMV AKTIENGESELLSCHAFT  28.894.467.414 2.889.446.741,40  51,011

2

Page 3: Proiect Evaluare!!! Ult Var

 2. Ministerul Economiei  11.690.694.418 1.169.069.441,80  20,639

 3. Fondul Proprietatea S.A.  11.391.130.186 1.139.113.018,60  20,110

 4. Banca   Europeană   pentruReconstrucţie şi Dezvoltare 

 1.147.770.061 114.777.006,10  2,026

 5. Persoane Fizice şi Juridice  3.520.046.256 352,004,625.60  6,214

   TOTAL 56.644.108.335 5.664.410.833,50  100

Istoricul cotării la bursă şi al privatizării Petrom

2001 : Petrom este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Prima dată de tranzacţionare a acţiunilor Petrom a fost 3 septembrie iar preţul de închidere din ziua respectiva a fost de 0,0720 lei.

2004: Pe 23 iulie, Ministerul Economiei si Finantelor (MEC) şi OMV au semnat Contractul de Privatizare prin care OMV achiziţiona 51% din acţiunile Petrom printr-o combinaţie de cumpărare directa a 33,34% din acţiuni (669 mil. euro) şi o creştere simultană de capital in Petrom (831 mil. euro). La 7 decembrie OMV a plătit 1,5 mld. euro pentru 51% din capitalul social al Petrom si pe 14 decembrie a avut loc finalizarea privatizării. Prin urmare, OMV a devenit acţionar majoritar al Petrom iar capitalul social la 31 decembrie a crescut la 5.600.050.607,8 lei, cu o valoare nominală de 0,1 lei pe acţiune. BERD a convertit 73 de mil. USD din Contractul de Împrumut încheiat cu Petrom in 2002, in cota de 2,03% din capitalul social al Companiei.

2005: În 22 noiembrie, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat majorarea capitalului social, acordând acţionarilor existenţi dreptul de a subscrie noi acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei, pentru a-şi putea păstra detinerea în companie. Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) a primit 266.977.088 acţiuni, reprezentând valoarea terenurilor pentru care compania a obţinut titlurile de proprietate în perioada 16 decembrie 2004-10 octombrie 2005.

3

Page 4: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Perioada de tranzacţionare a drepturilor de preferinţă a început pe 14 decembrie 2005 şi s-a încheiat la 23 decembrie 2005. În decursul acestei perioade, aproape 198 mil. drepturi de preferinţă Petrom au fost tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, volumul zilnic fiind între 12 şi 58 mil. de drepturi. Preţul a fluctuat între 0.0040 RON şi 0.0046 RON.

În timpul perioadei de subscriere (9 ianuarie – 9 februarie 2006), OMV a subscris 334.209.314 de acţiuni, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 13.275.740 de acţiuni, şi 3.924 de acţionari, persoane fizice şi juridice, au subscris 29.140.115 de acţiuni.

2006: În 27 februarie, la cererea societăţii Fondului Proprietatea S.A., au fost transferate 5.600.050.608 acţiuni Petrom din contul Ministerului Economiei şi Comerţului în contul Fondului Proprietatea.

Fondul Proprietatea este un fond creat de Statul Român pentru a despăgubi persoanele expropriate abuziv în urma naţionalizărilor din perioada regimului comunist. În urma transferului de acţiuni si a majorării capitalului social, Ministerul Economiei şi Comerţului deţinea 17.481.773.996 acţiuni  reprezentând 30,862% din capitalul social iar Fondul Proprietatea deţinea 5.600.050.608 acţiuni, reprezentând 9,887% din capitalul social.

2007: În 26 februarie, Depozitarul Central S.A. a transferat acţiunile Petrom deţinute de Ministerul Economiei şi Comerţului în contul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în urma preluării Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) de către AVAS.

Dupa efectuarea transferului, AVAS deţinea 17.481.773.996 de acţiuni reprezentând 30,862% din capitalul social al Petrom.

În 11 iulie, Depozitarul Central S.A. a transferat 5.791.079.578 de acţiuni, reprezentând 10,223% din capitalul social al Petrom S.A., deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în contul S.C. Fondul Proprietatea S.A., în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 81/2007.

În urma transferului, AVAS deţine 11.690.694.418 de acţiuni reprezentând 20,64% din capitalul social, iar S.C. Fondul Proprietatea S.A. deţine 11.391.130.186 de acţiuni, reprezentând 20,11% din capitalul social.

2009: În 15 ianuarie, Depozitarul Central S.A. a transferat actiunile detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Petrom SA, in contul Ministerului Economiei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 308/30.12.2008, de respingere a Ordonantei de Urgenta nr. 101/2006 a Guvernului.

În urma transferului, Ministerul Economiei detine 11.690.694.418 de acţiuni, reprezentand 20,64% din capitalul social al Petrom.

4

Page 5: Proiect Evaluare!!! Ult Var

1.3 Istoricul societatii

2000 A fost inaugurat, în cadrul sucursalei Petrom Videle, unul dintre cele mai moderne spitale din România.

În Ungaria continuă dezvoltarea reţelei de distribuţie produse petroliere aparţinând Petrom prin construirea unor noi benzinării în Nagylak, Szeget, Budapeste şi Hegyshalom.

S-au demarat negocierile pentru înfiinţarea unei alianţe strategice între Petrom, Kazahoil şi Kaztransoil pentru realizarea unui coridor de transport ţiţei din Kazahstan către Europa Centrală şi de Est.

A început dezvoltarea unei reţele de distribuţie produse petroliere Petrom în Republica Moldova, prin achiziţionarea a patru benzinării.

S-au finalizat sondele 62 şi 62bis Pescăruş şi s-a început forajul la sonda 63 Pescăruş.

În domeniul colectării şi separării ţiţeiului şi gazelor din parcuri, s-au continuat lucrări de construcţie şi modernizare la 30 de parcuri (alături de 15 care funcţionau deja), o parte din ele cu finalizare în I sem. al anului 2001.

S-au construit un nr. de 9 parcuri de separatoare noi, ecologice şi s-au modernizat alte 28.

A fost dată în funcţiune LINIA ALBASTRĂ, serviciul telefonic pentru publicul larg, cu funcţionare non-stop.

Au fost modernizate 40 staţii de distribuţie şi s-au realizat 3 staţii noi.

Kazakhstan: s-au demarat negocierile pentru achiziţionarea unui pachet de 95% din părţile sociale ale firmei kazakhstaneze Oztyurk-Munai Ltd.

Iran: un reprezentant permanent la Teheran prospectează piaţa locală cu scopul găsirii unor oportunităţi de cooperare cu Iranul, în ideea deschiderii unei reprezentanţe Petrom în această ţară.

Ungaria: a fost construită staţia de distribuţie şi spălătoria auto de la Nagylak; Petrom Ungaria a realizat lucrări de reparaţii, realizare infrastructură cale ferată industrială şi punere în funcţiune a depozitului de produse petroliere de la Telekgerendas.

Moldova: s-a deschis prima staţie de distribuţie produse petroliere la Chişinău şi s-au finalizat lucrările la Complexul Ceucari, care a intrat în exploatare în martie 2001.

În decembrie s-a semnat acordul de transfer între ELF Petroleum România BV, filiala deţinută 100% de ELF Aquitaine şi CONOCO U.K. Limited.

Lansarea uleiului de motor RO3 20W40 Super 3 multigrade.

2001 S-au construit şi modernizat un număr de 24 parcuri de separatoare.

5

Page 6: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Infrastructura sectorului de comercializare: 162 depozite, 669 staţii de distribuţie din care 578 benzinării şi 91 staţii uz casnic, 24 skiduri de alimentare cu autogas.

Au fost puse în funcţiune 3 staţii noi, au fost modernizate încă 54 staţii şi s-au executat lucrări de ecologizare şi modernizare la 10 depozite.

Kazakshtan Alma Ata: prima sondă săpată, cea de-a doua urmând să fie finalizată în 2002.

Iran: a fost deschisă Reprezentanţa Petrom la Teheran cu scopul de a promova interesele Petrom pe această piaţă.

Grecia: în decembrie s-a semnat Contractul de Foraj marin cu firma Kavala Oil, pentru lucrări de foraj cu platforma ATLAS, în apele teritoriale ale Greciei.

Protecţia mediului: s-a obţinut autorizaţia de mediu pentru sucursala Doljchim.

Septembrie, acţiunile SNP Petrom au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Emisiune euroobligaţiuni: în iulie MPF aprobă lansarea de către SNP Petrom a emisiunii de obligaţiuni iar Luxembourg Stok Exchange acordă aprobare pentru listare.

2002 Ianuarie – Externalizarea activităţilor mecano-energetice din cadrul sucursalei Petromar Constanţa (785 salariaţi).

Martie – Externalizarea sucursalei Petroserv, aceasta fiind preluată de SC Petrom Service SA împreună cu întregul personal aferent.

Aprilie – Demararea procesului de privatizare prin publicarea în presa internaţională şi din România a anunţului pentru selectarea consultantului, 12 bănci de investiţii depunând expresii de interes dintre care au fost selectate 7.

August – Semnarea acordului cu BERD pentru suma de 150 mil USD reprezentând un împrumut sindicalizat pre-privatizare.

Octombrie – Îmbunătăţirea de către Fitch a rating-ului pentru datoriile negarantate de stat şi pentru emisiunea de euroobligaţiuni de 125 mil euro de la B+ la BB.

Noiembrie – CA aprobă achiziţionarea a 19 terenuri din Zugoslavia în vederea construirii de staţii de distribuţie.

Decembrie – Desemnarea consultantului pentru privatizare reprezentat de consorţiul format de Credit Suisse First Boston şi ING Barings Limited.

2003 Ianuarie – Iniţierea primei etape a procesului de privatizare, Pregătirea Privatizării.

Februarie – Externalizarea activităţilor de întreţinere din cadrul rafinăriilor Arpechim şi Petrobrazi (2630 persoane – 1598 de la Arpechim şi 1032 de la Petrobrazi).

6

Page 7: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Mai – Finalizarea primei etape a procesului de privatizare, concretizată într-un studiu de fezabilitate a privatizării, inclusiv evaluarea Companiei, prezentarea opţiunilor de privatizare şi a planului de privatizare.

August – Finalizarea primei etape a procesului de privatizare odată cu aprobarea strategiei de privatizare a SNP Petrom prin H.G. nr. 924 din 14 august 2003, urmată de publicarea anunţului pentru depunerea scrisorilor de interes în presă pe 26 august 2003.

Septembrie – Depunerea scrisorilor de interes de către 15 companii şi consorţii interesate de preluarea companiei, din care au fost selectate 11 companii care îndeplineau criteriile de calificare.

Octombrie – Distribuirea Dosarului de Prezentare şi accesarea Camerei de Date de către 11 cumpărători potenţiali.

Noiembrie – Depunerea de oferte preliminare neangajante de către 7 din cele 11 companii selectate.

2004 Depunerea ofertelor angajante.

Selectarea companiilor OMV, Occidental şi MOL pentru negocieri.

Achiziţie a 51% din capitalul social de către OMV Austria.

2005 Structura Petrom a fost reorganizată pe şase divizii dintre care trei operaţionale.

Lansarea noului concept „Full Agency”.

Noi produse lansate pe piaţă: Top Premium 99+ şi Top Nordic Diesel.

Demararea primelor proiecte de explorare seismică 3D în România.

Petrom sprijină sinistraţii afectaţi de inundaţii cu peste 1.300.000 euro.

Petrom anunţă noua politică de preţuri.

Lansarea primei benzinării PetromV.

Petrom a obţinut drepturile de explorare a trei noi blocuri din România.

2006 Achiziţia de către Petrom a 99% din OMV Mineraloel România SRL, OMV Bulgaria EOOD şi OMV Jugoslavija d.o.o. care va funcţiona ca un centru operaţional al Grupului OMV pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.

7

Page 8: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Capitolul II Analiza diagnostic

2.1 Diagnosticul juridic

Numele firmei: PETROM S.A

1. Cod unic de inregistrare : 15900822. Forma juridica de constituire: Societate comerciala pe actiuni3. Natura capitalului social:

Natura capitalului social (%) Public Privat

Strain 

Roman 

4. Valoarea capitalului: 13.184.118.605 RON 

Actul de constituire:

S.N.P. Petrom S.A. a luat fiinţă prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/15.09.1997 a Guvernului României, aprobată prin Legea nr. 70/1998 şi a început să opereze din punct de vedere comercial la data de 01.11.1997. În Adunarea Generală a Acţionarilor din 14.09.2004 s-a aprobat modificarea numelui companiei din SNP Petrom S.A. în S.C. Petrom S.A. Fiind organizată ca o societate integrată pe verticală, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul industriei petroliere, Petrom are în componenţa sa pe lângă sucursalele de explorare şi exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi ale fostei Regii Autonome a Petrolului, pe structura căreia s-a constituit, sucursale de prelucrare a ţiţeiului (rafinăriile Petrobrazi Ploieşti şi Arpechim Piteşti), o sucursală pentru transportul produselor petroliere, sucursale de distribuţie ale acestor produse (sistemul Peco), atât en-gros, cât şi en-detail, sucursale de servicii, precum şi sucursale de cercetare.

Capitalul social

Capitalul social in anul 2007 , al societatii comerciale PETROM S.A este in valoare de 5.664.410.833,50 RON, integral subscris si varsat, din care 5602816732,80 RON si 9544163,19 Euro in numerar si 26697708,80 RON aport in natura , fiind imparit in 56644108335 actiuni comune, nominative, cu valoarea nominala de 0,1 RON fiecare.

8

Page 9: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Administratorii.

Consiliul de Administraţie este format din 7 membrii şi are următoarele atribuţii:

Supune anual Adunării Generale a Acţionarilor, în termen de 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea societăţii, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societăţii pe anul în curs;

Aprobă încheierea de contracte de închiriere importante; Stabileşte politica de marketing; Negociază contractul colectiv de muncă împreună cu reprezentanţii salariaţilor; Adoptă strategia şi politicile privind dezvoltarea societăţii, inclusiv organigrama şi stabileşte

departamentele operaţionale; Aprobă regulamentele interne ale Consiliului de Administraţie, ale Comitetului Executiv şi

alte acte de organizare internă; Deleagă o serie din competenţele sale, care îi revin conform legii, Comitetului Executiv; Aprobă deschiderea sau închiderea de unităţi teritoriale; Aprobă mutarea sediului societăţii; Aprobarea oricărei altei decizii cu privire la administrarea societăţii sau la o chestiune

delegată de Adunarea Generală.Patru dintre reprezentanţii Consiliului de Administraţie sunt membrii ai Comitetului Executiv al

OMV şi restul sunt independenţi faţă de acţionarul majoritar.

Dreptul de proprietate

Din cadrul resurselor materiale fac parte: dotări (clădiri, echipamente, tehnologii, informaţii, infrastructură), terenuri şi alte resurse naturale care stau la baza proceselor de producţie şi prestaţie. Asigurarea cu resurse materiale reprezintă prima modalitate de obţinere de avantaj competitiv.

Clădirile asigură o parte a suportului fizic de desfăşurare a proceselor economice, fiind diferenţiate după locul ocupat în aceste procese. Petrom are sediul central în Calea Dorobanţilor nr. 239 şi dispune de toate dotările specifice clădirilor clasa A. Operaţiunile de explorare şi producţie îşi au sediul în Ploieşti, Piaţa Eroilor nr. 1A; sediul din Ploieşti are o suprafaţă de 14.400 mp şi beneficiază de dotări moderne similare celor ale sediului din Bucureşti. În sediul central al Petrom îşi desfăşoară activitatea membrii Comitetului Executiv ai Petrom şi diviziile de Comunicare, Sănătate, Siguranţa şi Protecţia Mediului, Resurse Umane, Dezvoltare Corporativă, Juridic, Management de Risc, Trezorerie, Audit Intern, Finanţe şi Servicii, Administrarea Proprietăţii Imobiliare. Suprafaţa destinată birourilor, de circa 5.500 mp, utilată cu echipamente de ultima generaţie, este utilizată de aproximativ 400 de angajaţi Petrom. Divizia de Marketing a Petrom este, pentru moment, în incinta J. W. Marriott Bucharest Grand Hotel, iar pentru divizia de Gaze, birourile se află în incinta Charles de Gaulle Plaza. Pentru viitor s-a anunţat planul de construcţie a viitorului birou central al întregii companii – Petrom City. Acesta va fi construit pe un teren deţinut de Petrom în nordul Bucureştiului, la Străuleşti, în locul unui fost depozit Petrom de carburanţi. Dintr-o suprafaţă totală de aproximativ 200.000 mp, complexul de birouri va avea 46.000 mp dedicaţi spaţiilor de birou iar încă aproximativ 30.000 mp vor fi construiţi în subteran. Odată finalizat, Petrom City va găzdui toţi angajaţii Petrom de la birourile din Bucureşri şi alte servicii centrale localizate în prezent în întreaga ţară, realizând o unificare a 60 de puncte de lucru din România. Prima parte a Petrom City va fi finalizată la

9

Page 10: Proiect Evaluare!!! Ult Var

începutul anului 2008, când 1.700 de angajaţi se vor muta aici; ulterior, până în anul 2009 toţi ceilalţi angajaţi din Bucureşti şi împrejurimi se vor muta, de asemenea. Tot în categoria aceasta, a clădirilor, intră şi depozitele, spaţiile de vânzare, clădirile administrative de pe teritoriul ţării deţinute de Petrom.

Privind problema legată de dreptul de proprietate asupra imobilizărilor corporale ale societăţii, aceasta a primit alte notificări trimise în baza Legii nr.10/2001, care prevede formele legale pentru restituirea imobilelor naţionalizate în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989. Situaţia lor la 31.12.2005 a fost următoarea:

a) 1017 notificări au fost transmise către Petromb) situaţia la zi:

13 clădiri au fost restituite 916 notificări au fost respinse 27 notificări au fost redirecţionate către alte instituţii

c) 61 dosare sunt în curs de analiză.

Relatiile cu salariatii

Personalul exprimă resursele umane ale societăţii şi reprezintă factorul activ şi determinant al potenţialului societăţii. Analiza acestuia este extrem de complexă. Ea urmăreşte evidenţierea calităţii resurselor umane şi e strâns legată de managementul acestora. Efectul intern este valorificarea superioară a capitalului uman şi intelectual al societăţii şi creşterea motivaţiei angajaţilor. Există şi un aspect extern, vizibil, în special acolo unde angajaţii sunt cei care „lucrează” promisiunea mărcii şi dau personalitate acesteia. Motivele pentru care societatea trebuie să-şi asume o grijă în plus pentru angajaţi sunt:

aceştia duc la creşterea loialităţii faţă de companie şi a longitivităţii acesteia; angajaţii pot ajuta mai bine clienţii când înţeleg promisiunea mărcii; angajaţii care cred în marcă lucrează mai cu spor şi mai bine.

Dar cel mai important, când angajaţii devin avocaţi ai mărcii creează o diferenţiere reală pentru clienţi – ceva foarte greu de contraatacat de concurenţă.

Deosebit de semnificativ este şi managementul societăţii. Astfel, relaţiile dintre conducere şi salariaţi sunt normale, fără manifestarea acţiunilor colective de contestare a managementului. În anul 2005 contractul colectiv de muncă a fost negociat şi dialogul între sindicate şi conducere continuă în mod regulat. Toţi paşii făcuţi în procesul de reorganizare iniţiat de companie au fost discutaţi şi agreaţi de ambele părţi. Cele mai multe organizaţii sindicale existente la nivelul fiecărei sucursale sunt afiliate la F.S.L.I. Petrom, în timp ce un număr redus au afilierea la sindicatul „Lazăr Edeleanu”. Tot în anul 2005 a fost implementată în cadrul societăţii recrutarea internă, ca parte a noii politici de Resurse Umane, împreună cu deţinerea clară a criteriilor de calificare şi promovare.

Numărul angajaţilor societăţii la data de 31.12.2005 a fost de 43.546 persoane(faţă de 50.010 persoane la data de 31.12.2004), iar la 31.03.2006 a fost de 40.821 persoane, scăzând cu 18%, ca urmare a procesului de reorganizare iniţiat de Petrom anul trecut. Departamentul de Resurse Umane a continuat alinierea activităţii desfăşurate la standardele internaţionale. Societatea a iniţiat implementarea sistemului de Management prin Obiective ca un instrument adecvat de măsurare a performanţelor individuale ale angajaţilor. Pentru moment, sistemul a fost introdus doar pentru managementul superior. Ca parte a programului amplu de instruire – Developing Petrom – iniţiat la începutul anului 2005, au fost organizate

10

Page 11: Proiect Evaluare!!! Ult Var

primele trei sesiuni de pregătire pentru managementul de nivel secundar, la care au participat circa 50 de persoane, asta până la sfârşitul primului trimestru al anului 2006.

2.2 Diagnosticul comercial

Pentru a dovedi calitatea superioară a produselor oferite, Petrom trebuie să acorde o atenţie deosebita

tehnicilor optime de atragere şi menţinere a clientelei, pentru că numai aceasta poata da verdictul final.

Petrom are succes pentru că îşi gestionează bine activitatea, îşi cunoaşte clienţii şi realizează

permanent produse mai bune. Identifică continuu noi avantaje potenţiale şi le fructifică cu scopul de a

împiedica concurenţa să stabilească un echilibru, prin acest lucru Petrom obţinând un avantaj major şi o cotă

de piaţă semnificativă. Clienţii Petrom dispun de o gamă foarte largă de produse pe care le pot achiziţiona.

Alegerea lor se bazează pe modul în care ei percep noţiunile de calitate, valoare. Valoarea oferită clientului

reprezintă diferenţa dintre valoarea totală a clientului şi costul total al acestuia. Pentru a-şi satisface clienţii,

Petrom trebuie să-şi administreze atât propriul lanţ valoric, cât şi întregul sistem de ofertă valorică, în funcţie

de interesele clienţilor săi. Principalul obiectiv nu este atât să atragă clienţii, cât să şi-i păstreze.

Produsele Petrom se diferenţiază prin:

- caracteristici: reprezintă un instrument competitiv de diferenţiere a prduselor; unul din principalii

factori ai succesului Petrom îl constituie continua îmbunătăţire a caracteristiclor produselor. De semenea, şi

faptul că lansează primul produse cu noi caracteristici apreciate de cumpărători este o metodă eficientă de

luptă împotriva concurenţei;

- performanţe: se referă la nivelul la care operează caracteristicile iniţiale ale produsului; astfel, clienţii

Petrom plătesc mai scump produsele sale deoarece ele au o performanţă mai ridicată şi ei acceptă să plăteasă

un preţ mai mare pentru performanţe mai mari, atâta timp cât acest preţ nu depăşeşte valoarea percepută de

ei. Petrom câştigă cu aproximativ 60% mai mult decât firmele ale căror produse sunt de o calitate relativ

scăzută sau medie, permiţându-şi să practice un preţ mai mare deoarece beneficiază de achiziţii repetate din

partea consumatorilor, de fidelitatea clienţilor, de comunicaţii pozitive în legătură cu produsul. Dar asta nu

înseamnă că Petrom trebuie să aibă numai produse de cel mai înalt grad calitativ cu putinţă, prin aceea că

performanţele excesiv de ridicate determină diminuare veniturilor prin faptul că tot mai puţini cumpărători

vor fi dispuţi să plătească un preţ mai mare pentru acestea;

- conformitatea calităţii: măsura în care proiectul şi caracteristicile funcţionale ale unui produs se

apropie de standardul vizat; Petrom foloseşte Sistemul de Management Integrat Calitate – Mediu conform

cerinţelor ISO 9001:2000 şi ISO 14001:2004.

11

Page 12: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Proiectantul trebuie să ştie cât de mult să investească în aceste caracteristici. Din punct de vedere al

societăţii, un produs bine proiectat va fi uşor de realizat şi de distribuit. Aşadar, proiectarea corespunzătoare

a produsului îl poate aduce în atenţia cumpărătorilor, poate contribui la creşterea calităţii şi a performanţelor,

reducerea costurilor, la creşterea valorii comunicate pieţei-ţintă.

Petrom a avut mereu o gamă foarte diversificată de produse, iar această tradiţie continuă şi în prezent.

Produsele Petrom pot fi structurate pe următoarele categorii:

1. Produse petroliere:

Amestec Butan-Propan-Propilenă tip III

Butan comercial

Benzina EN 228/10 ppm

Benzina Premium 95 neetilată

Benzina COR 90

Benzina COR 92

Benzina COR 92/150 ppm

Benzina COR 95/500 ppm

Benzina ECO Premium 95

Benzina Top Premium 99+ fără plumb

Benzina EN – TK 228/150 ppm

Jet A-1

GPL-Auto

Top Aragaz

Gaz Petrolier Lichefiat (aragaz)

Motorin Euro Diesel 5

Motorina Top Euro Diesel 4

Motorina EN 590/10 ppm

Motorina Super Euro-Diesel (EN 590/50 ppm)

Motorina Euro_diesel (EN 590/350 ppm)

Motorina Top Nordic Diesel

Motorina 0,2 S

Păcură uşoară 1%S

Păcură grea 1%S

Combustibil lichid uşor

12

Page 13: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Butum neparafinos pentru drumuri

Propan

Propan comercial

Ulei de bază hidrodeparafinat

Ulei mineral tip C hidrocracat şi hidrodeparafinat

Ulei mineral monograd aditivat M30 Super 2-hc şi M40 Super 2-hc

Ulei multigrad aditivat M20W/40 Super 2-hc şi M15W/40 Super 2-hc.

2. Produse petrochimice şi speciale:

Anhidridă maleică tehnică

Benzen

Benzen 535

Dietanolamină tehnică

Dietilenglicol

Etilenă

Monoetanolanină tehnică

Monoetilenglicol

Nonilfenol etoxilat

Oxid de etilenă

Polietilenglicoli tehnici

Poliglicoli

Propilenă

Toluen

Toluen – grad de nitrare

Trietanolamină

Ulei de piroliză

Xileni

13

Page 14: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Cocs de petrol

Sulf de petrol

Sulfură de sodiu

PIP – Argetena I ® 002

PIP – Argetena I ® 035

PJP – Argetena I ® 084

PJP – Argetena I ® 088

PJP – Argetena I ® 115

3. Produse diverse:

Lichid antigel tip 1/1 vol.

Inhibitori de coroziune ACORAMID 21

Inhibitori de coroziune CORED 95 Ex

Inhibitori de coroziune EXCOR

Inhibitori de coroziune INCOR - 95

Lichid antigel concentrat

Petrom se diferenţiază de celelalte companii, prin folosirea unei strategii de obţinere a unui avantaj

competiţional prin crearea unui produs ce este perceput de consumatori ca fiind unic, fapt ce justifică un preţ

mai mare decât cel al produselor concurenţilor.

Furnizorii

Aceştia sunt firme şi persoane particulare care asigură resursele necesare societăţii în vederea

îndeplinirii misiunii sale, în baza unor relaţii de vânzare-cumpărare. Situaţia furnizorilor poate influenţa

foarte mult activitatea de marketing din societate. Cele mai importante aspecte care sunt urmărite în cadrul

departamentului de marketing sunt: gradul de disponibilitate al furnizorilor, modul şi termenele de livrare a

materialelor şi materiilor prime, preţurile practicate, dimensiunile şi calitatea ofertei, climatul social şi alte

evenimente ce pot afecta desfacerile pe termen scurt, iar pe termen lung imaginea şi resursele societăţii.

Principalii furnizori ai Petrom sunt:

- ROMGAZ S.A. Mediaş

14

Page 15: Proiect Evaluare!!! Ult Var

- REPUBLICA S.A. Bucureşti

- PETROTUB S.A. Roman

- SILCOTUB S.A. Zalău

- GLENCORE INTERNATIONAL A.G. –BAAR SWITZERLAND

- KRONOS WORLD WIDE Ltd. –TORTOLA B.V.I.

Clienţii

Reprezintă ansamblul organizaţiilor şi persoanelor particulare susceptibile să cumpere produsele

societăţii. Reprezentând cea mai importantă componentă a micromediului societăţii, clienţii ocupă un loc

central în tematica studiilor de marketing, acestea fiind axate pe cunoaşterea nevoilor, a cererii, a

comportamentului de cumpărare şi de consum. În funcţie de statutul lor, natura solicitărilor faţă de produsele

societăţii, clienţii pot fi grupaţi astfel: consumatori, utilizatori industriali, întreprinderi comerciale etc.

Principalele pieţe de desfacere sunt:

- Pentru ţiţei: sucursalele proprii de prelucrare Arpechim Piteşti şi Petrobrazi Ploieşti,

alte rafinării;

- Pentru gaze naturale: ROMGAZ S.A. Mediaş, PETROM GAS S.R.L., mari

consumatori industriali (TERMOELECTRICA S.A., S.C. INTERAGRO S.A., CET Turceni, C.S. Reşiţa,

S.C. PETROTUB S.A., S.C. ROMAN S.A., S.C. REPUBLICA S.A., S.C. SILCOTUB S.A Zalău);

- Pentru carburanţi şi lubrefianţi: sucursale proprii de distribuţie, societăţi de transport

auto şi naval, consumatori particulari, sectorul terţial;

- Comercializarea produselor petroliere se realizează prin intermediul celor două

sucursale de prelucrare (Arpechim Piteşti şi Petrobrazi Ploieşti) şi al sistemului de distribuţie PECO;

- Pentru produsele petrochimice: marile combinate chimice şi rafinării româneşti

(OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, CHIM-COMPLEX Borzeşti, SINTEZA Oradea etc.);

- La export se livrează produse petrochimice şi carburanţi, în special în ţările centrale şi

vest-europene. De asemena, la export se asigură servicii în domeniul forajului marin, cercetării, proiectării,

precum şi asistenţă tehnică.

Petrom este lider naţional în domeniul rafinării ţiţeiului şi distribuţiei de combustibil. Clienţii

societăţii, persoane juridice, sunt societăţi comerciale reprezentative în economia românească. Multe

asemenea societăţi depind în proporţii mari de Petrom ca furnizor sau ca şi client. Clienţii persoane fizice

sunt toţi utilizatorii de combustibili sau produse chimice derivate.

15

Page 16: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Concurenţii

Sunt agenţii economici cu care intră în competiţie societatea, întrucât în economia de piaţă este

indispensabilă înfruntarea pentru obţinerea unor condiţii avantajoase de producere şi desfacere a produselor,

cu ţelul atingerii unor performanţe deosebite. Aceştia formează o categorie aparte a micromediului societăţii,

nelipsiţi din cadrul mediului competitiv. Competitorii se deosebesc între ei prin rolul pe care îl joacă în

raporturile cu clienţii, atitudinea faţă de noutăţi, formele de comunicare cu consumatorii, stilul de intervenţie

pe piaţă. Întrucât concurenţa este o luptă dură, în care învinge întotdeauna cel mai bun, primează interesele

economice, dar şi cele extraeconomice.

Concurenţii sunt de obicei firme sau persoane particulare, care îţi dispută aceiaşi clienţi sau furnizori

de bunuri. Ei pot deţine un anume loc şi importanţă pe piaţă, ceea ce le conferă postura de: lideri, inovatori,

conservatori sau timizi, concretizată într-un comportament specific, mai ales în ceea ce priveşte modalităţile

de intervenţie pe piaţă şi tipul de relaţii practicate.

Principalii concurenţi ai Petrom în ţară sunt:

- În domeniul extracţiei ţiţeiului: unic producător;

- În domeniul extracţiei gazelor naturale: S.N. ROMGAZ Mediaş;

- În domeiul rafinării: S.C. LUKOIL PETROTEL S.A. Ploieşti, S.C. ROMPETROL

RAFINARE S.A., S.C. PETROLSUB Balc, S.C. RAFO Oneşti, S.C. ASTRA S.A. Ploieşti, S.C.

ROMPETROL S.A. –Vega, S.C. STEAUA ROMÂNĂ.

- În domeiul petrochimie: OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, SOLVENTUL Timişoara;

- În domeniul distribuţiei cu amănuntul a produselor petroliere: SHELL, MOL,

LUKOIL, AGIP, ROMPETROL, RAFO Oneşti şi distribuitori particulari;

- În domeniul distribuirii GPL: SHELL GAZ România, BUTAN GAZ România, RAFO

Oneşti şi distribuitori particulari;

- În domeniul distribuţiei en-gros: ROMPETROL, RAFO Oneşti, LUKOIL.

Intermediarii

16

Page 17: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Au drept scop promovarea, vânzarea şi distribuirea produselor către consumatori. În această categorie

se includ: comercianţii, distribuitorii fizici, prestatorii de servicii de marketing şi intermediarii financiari.

Comericanţii sunt distribuitori care ajută societatea să îşi găsească clienţi sau să îşi comercializeze

produsele. Livrarea produselor petroliere (carburanţi, lubrifianţi, produse petroliere pentru uzul casnic) şi a

produselor complementare către consumatori, persoane fizice sau juridice se realizează de către Petrom prin

staţiile proprii. Staţiile de distribuţie Petrom sunt amplasate pe întreg teritoriul României, în municipii, oraşe

şi alte localităţi, pe artere de circulaţie rutieră, drumuri naţionale, autostrăzi, şosele europene şi staţiuni

balneoclimaterice; ele sunt arondate teritorial sucursalelor de distribuţie PECO din fiecare judeţ şi din

municipiul Bucureşti, respectiv secţiilor comerciale, componente ale acestora. Staţiile de distribuţie Petrom

sunt subunităţi de desfacere cu amănuntul a produselor petroliere şi complementare, precum şi de prestări

servicii: spălare auto, servicii apa-aer-aspiraţie auto, schimb ulei, afacere de alimentaţie publică (fast food,

bar, restaurant) şi unităţi de cazare (motel, hotel).

Distribuitorii fizici sunt operatorii depozitelor de mărfuri şi firmele de transport implicate în

transportarea produselor de la producător la utilizator. Petrom este deţinătoarea a peste 150 depozite de

produse petroliere; acest sector îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul unor sectoare ajutătoare cum ar fi

sectoarele de transport a ţiţeiului şi carburanţilor prin conducte, vagoane de cale ferată şi cisterne auto,

companiilor de control cantitativ şi calitativ la punctele de primire-recepţie a produselor petroliere

(Romcontrol, Inspectorate), terminalele de produse petroliere (Oil Terminal Constanţa, Oil Terminal Galaţi,

Oil Terminal Giurgiu, terminalele de produse petroliere de la punctele de trecere vamale Halmeu şi

Dorneşti), serviciile prestate de declaranţii vamali şi alţii. În ceea ce priveşte depozitele de deşeuri, Petrom

deţine un număr de 43 depozite slam, din care, 16 depozite sunt construite respectând H.G.162/2002, şi 27

depozite neconforme constructiv, dar care în general au fost amplasate în zone cu argilă de peste 5 m astfel

încât până în prezent nu s-au constatat infiltrări sau scrugeri exterioare. Cele 27 depozite sunt menţinute în

conservare pentru extragerea deşeului depozitat şi tratarea acestuia şi ecologizarea zonelor respective.

Deşeurile generate după 1.01.2007 vor fi valorificate, în funcţie de opţiunea Petrom, în instalaţiile proprii de

recuperarea/tratarea produsului petrolier sau prin coincinerare, aceste cantităţi fiind luate deja în calcul la

stabilirea capacităţilor necesare pentru eliminarea deşeurilor periculoase.

17

Page 18: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Promovarea produselor

Majoritatea companiilor petroliere prezente pe piata autohtona au "ochit" o noua strategie pentru cresterea vanzarilor la carburanti: branduirea produselor comercializate in statiile proprii.

"In ultimii doi ani, Petrom a majorat considerabil bugetele alocate pentru promovarea produselor, concomitent cu imbunatatirea semnificativa a calitatii combustibililor. Acest lucru s-a reflectat in cresterea volumului vanzarilor cu 7% mai mult decat cifra inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut", spun reprezentantii Petrom, cea mai mare companie romaneasca intrata in portofoliul grupului petrolier austriac OMV. (Sursa: “Ziarul financiar” 03.11.2007)

Dintre produsele comercializate in reteaua de benzinarii Petrom, doua sunt branduri, Top Premium 99+ si Top Nordic Diesel. Prima este o benzina fara plumb, lansata in luna mai 2005, iar Top Nordic Diesel este un sortiment de motorina destinat sezonului rece, lansat in decembrie 2005. "Avem alocate bugete anuale de marketing. Campania de lansare a motorinei Top Nordic Diesel a folosit toate mediile: TV, radio, outdoor, print, promotii in toate statiile in care se comercializeaza produsul si s-a desfasurat in perioada decembrie 2005 - februarie 2006", mai spun reprezentantii companiei care anul acesta au mai derulat doua campanii de promovare pentru Top Premium 99 dar si pentru intreaga gama de produse comercializate.

2.3. Diagnosticul operational

Localizarea si principalele trasaturi ale echipamentelor de productie.

Petrom S.A. desfasoara activitati in toate judetele tarii, in BUcuresti si pe platoul continental al Marii Negre, in Rusia si Kazahstan precum si in tarile vecine ( Republica Moldova, Bulgaria si Serbia).

Petrom detine licente de explorare pentru 17 perimetre onshore si 2 perimetre offshore in Romania, cu o suprafata totala de 59.450 km2. In anul 2007 Petrom a revizuit principalele perimetre de explorare si ratificat contracte pentru inca 3 noi perimetre de explorare.

În funcţionarea societăţii se regăsesc două sisteme: sistemul de execuţie sau funcţional, în cadrul căruia se desfăşoară activităţile operative, şi sistemul de conducere sau decizional, care include totalitatea centrelor de decizie.

Activitatea S.N.P. Petrom S.A pe teritoriul României este organizata în sucursale judeţene, care, la rândul lor, centralizează activitatea desfăşurată la nivelul schelelor de producţie.

18

Page 19: Proiect Evaluare!!! Ult Var

SUCURSALELE S.N.P.” Petrom” S.A.

I. Exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze

A. Sucursale de producţie1. Videle 2. Ploieşti 3. Brăila

4. Timişoara 5. Piteşti 6. Suplac

7. Moineşti 8. Târgovişte 9. Craiova

10. Târgu-Jiu 1. Constanţa

B. sucursale de prestări servicii„Petrorep” Moineşti

„Petroserv” Bucureşti

Baza de operaţiuni speciale-sonde Câmpina

C. Sucursale de aprovizionare tehnico-materială

1. Baza de aprovizionare Floreşti

D. Sucursale de cercetare şi proiectare

1. Institutul de Cercetări şi Proiectări Tehnologice-Câmpina

2. Centrul de Cercetări şi Proiectări Explorări Geologice-Bucureşti

3. „Petrosoft” – Bucureşti

19

Page 20: Proiect Evaluare!!! Ult Var

II. Rafinarea petrolului

1. „Arpechim” – Piteşti

2. „Petrobrazi” – Prahova

3. „Doljchim” – Craiova

III. Transport produse petroliere

1. „Petrotrans” – Ploieşti

2. „Transpeco” – Bucureşti

IV. Desfacere şi comercializare produse petroliere

Există 40 de sucursale judeţene de desfacere şi comercializare produse petroliere.

Pe plan extern, S.N.P. Petrom S.A are deschise reprezentanţe şi agenţii în ţările în care a încheiat contracte, ca de exemplu reprezentanţa din Turcia.

Activitatea tehnică, în ansamblul său, se caracterizează prin ritmicitatea şi condiţionalitatea fazelor. Sondele trebuie menţinute în producţie continuă şi eficientă, prin investiţii rapide şi reparaţii pe tot parcursul exploatării, care pot dura între 30-50 ani sau chiar mai mult, iar odată cu ele, toate instalaţiile anexe.

Pentru acest motiv, dată fiind valoarea foarte mare a investiţiilor, este necesară o organizare tehnico-administrativă complexă, pentru desfăşurarea întregului tehnologic în cele mai bune condiţii de eficienţă economică.

Productia este asigurata de 839 sonde de productie gaze natural si 9.212 sonde de productie titei.

Rafinare: Petrom detine doua combinate integrate de petrochimie si rafinare, Petrobrazi si Arpechim, cu o capacitate operationala insumata de procesare de titei de 8 mil tone pe an.

Marketing: Petrom este operatorul principal pe piata combustibililor din Romania, cu o retea vasta ce cuprinde 35 de depozite si opereaza circa 450 de statii de distributie.

Gaze: Reteaua Petrom de distributie a gazelor are o lungime de 950 km prin care sunt aprovizionati cu gaze natural peste 14.000 de client

20

Page 21: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Active imobilizate, imobilizari corporale lei ( valoarea neta contabila)

Sold la 01.01.2007 Sold la 31.12.2007Terenuri 157.945.917 192.944.167.Cladiri si constructii 4.411.518.961 4.432.121.870.Instalatii si utilaje 2.166.773.871 2.407.088.781.Alte utilaje si mobilier 49.123.969 69.548.752.Avansuri si imob corp in curs de desfasurare

1.620.069.728 3.462.629.207

Total active imobilizate, imobilizari corporale

8.405.432.446 10.564.332.777

2.4.Diagnosticul resurse umane

Oamenii şi cerinţele lor personale de dezvoltare sunt un factor decisiv pentru succesul companiei Petrom. Scopul nostru este de a atinge cel mai inalt nivel de pregătire atât în domeniul tehnic cât şi în cel ce ţine de conducere. Acordăm o atenţie deosebită dezvoltării în conformitate cu competenţele ce susţin succesul companiei noastre. Acestea sunt capacitatea de cooperare, de inovaţie, de conducere, modul de a pune ideile în practică şi de rentabilitate.

Obiectivul este de a promova un management profesionist, dar şi un spirit întreprinzător. Strategia noastră îşi propune ca fiecare loc de muncă din companie să fie o provocare, iar acest lucru necesită un studiu constant din partea fiecăruia dintre noi.

Atât directorii companiei cât şi specialiştii în Resurse Umane îţi oferă sprijin în alegerea unei cariere. Compania noastră îşi extinde în mod constant portofoliul de locuri de muncă din care angajaţii noştri pot alege. 

Avem parteneriate cu şcolile de afaceri recunoscute internaţional, cu companii ce asigură cursuri de pregătire, dar şi cu consultanţii locali de vârf pentru programele de dezvoltare managerială şi domeniile de pregătire.

21

Page 22: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Pentru o dezvoltare eficace a carierei conform cerinţelor companiei, noi combinăm procesul de rotaţie internă a locurilor de muncă,  procesul de îmbunătăţire şi de pregătire cu privire la programele locurilor de muncă la nivel de grup cu cele mai bune programe de pregătire de pe piaţa locală şi globală.

Personalul exprimă resursele umane ale societăţii şi reprezintă factorul activ şi determinant al

potenţialului societăţii. Analiza acestuia este extrem de complexă. Ea urmăreşte evidenţierea calităţii resurselor umane şi e strâns legată de managementul acestora. Efectul intern este valorificarea superioară a capitalului uman şi intelectual al societăţii şi creşterea motivaţiei angajaţilor. Există şi un aspect extern, vizibil, în special acolo unde angajaţii sunt cei care „lucrează” promisiunea mărcii şi dau personalitate acesteia. Motivele pentru care societatea trebuie să-şi asume o grijă în plus pentru angajaţi sunt:

- aceştia duc la creşterea loialităţii faţă de companie şi a longitivităţii acesteia;

- angajaţii pot ajuta mai bine clienţii când înţeleg promisiunea mărcii;

- angajaţii care cred în marcă lucrează mai cu spor şi mai bine.

Dar cel mai important, când angajaţii devin avocaţi ai mărcii creează o diferenţiere reală pentru clienţi – ceva foarte greu de contraatacat de concurenţă.

Deosebit de semnificativ este şi managementul societăţii. Astfel, relaţiile dintre conducere şi salariaţi sunt normale, fără manifestarea acţiunilor colective de contestare a managementului. În anul 2005 contractul colectiv de muncă a fost negociat şi dialogul între sindicate şi conducere continuă în mod regulat. Toţi paşii făcuţi în procesul de reorganizare iniţiat de companie au fost discutaţi şi agreaţi de ambele părţi. Cele mai multe organizaţii sindicale existente la nivelul fiecărei sucursale sunt afiliate la F.S.L.I. Petrom, în timp ce un număr redus au afilierea la sindicatul „Lazăr Edeleanu”. Tot în anul 2005 a fost implementată în cadrul societăţii recrutarea internă, ca parte a noii politici de Resurse Umane, împreună cu deţinerea clară a criteriilor de calificare şi promovare.

Numărul angajaţilor societăţii la data de 31.12.2005 a fost de 43.546 persoane(faţă de 50.010 persoane la data de 31.12.2004), iar la 31.03.2006 a fost de 40.821 persoane, scăzând cu 18%, ca urmare a procesului de reorganizare iniţiat de Petrom anul trecut. Departamentul de Resurse Umane a continuat alinierea activităţii desfăşurate la standardele internaţionale. Societatea a iniţiat implementarea sistemului de Management prin Obiective ca un instrument adecvat de măsurare a performanţelor individuale ale angajaţilor. Pentru moment, sistemul a fost introdus doar pentru managementul superior. Ca parte a programului amplu de instruire – Developing Petrom – iniţiat la începutul anului 2005, au fost organizate primele trei sesiuni de pregătire pentru managementul de nivel secundar, la care au participat circa 50 de persoane, asta până la sfârşitul primului trimestru al anului 2006.

Cea mai mare companie din Romania este si cel mai mare angajator, conducand acest top cu 36.197 de persoane, dupa preluarea diviziei de service petrolier a Petromservice impreuna cu aproape 9.800 de salariati. Analistii sustin ca Petrom va deveni cu adevarat eficienta si va avea o productivitate ridicata atunci cand va ajunge la o dimensionare, din punct de vedere al personalului, apropiata de cea a OMV, care avea, la finele anului trecut, circa 6.000 de angajati si venituri din vanzari de 20,04 miliarde euro. De la preluarea de catre OMV, Petrom raporteaza la sfarsitul fiecarui an o reducere a numarului de angajati. Potrivit strategiei de personal, cuprinse in anexele contractului de privatizare semnat cu statul 

22

Page 23: Proiect Evaluare!!! Ult Var

roman, compania s-a angajat sa aiba, la finele anului 2009, un numar de 22.630 de angajati, cu aproximativ 13.500 mai putini salariati decat in prezent. 

Dimensiunea potentialului uman

Numarul mediu de salariati

Numar mediu salariati

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Ns 63393 57556 52346 48408 37649 29624 30259

Numarul maxim de personal

Nr max de personal

     2003      2004      2005      2006        2007

CA 71345927021 86878966788 10760228198 13078308815 12284378408Productia anuala prevazuta

46449877480 60082415055 6692774802 7478726193 11795873413

Nrmax       153        144         160        174       104

Repartizarea personalului pe functii si pe categorii de varsta

Societatea are in prezent 40.821 de salariati ce acopera toate domeniile de activitate (Explorare si productie, Rafinare si marketing, Gaze si energie, etc).In continuare este prezentata repartizarea salariatilor pe functii si pe varste.

Media de varsta a salariatilor societatii este de  45  de ani pentru  personalul din administratie si de 42  de ani pentru personalul muncitor din intreprindere . La varsta medie este de  43 de3 ani.Varsta medie la nivel de sex este de 44 de ani.Distributia pe varste a personalului arata ca ponderea cea mai mare o au salariatii cu varste cuprinse intre 45-48  pentru administrativ si 45- 49 de ani pentru muncitori.

Fluctuatia personalului

Data Nr efectivTOTAL

Barbati Femei Personal austriac

31 Ian 2002 49 611 28 775 14 883 5 95331 Dec 2002 34 013 19 729 10 203 4 081

23

Page 24: Proiect Evaluare!!! Ult Var

31 Dec 2003 32 668 18 948 9 800 3 92031 Dec 2004 50 010 29 006 15 003 6 00131 Dec 2005 48 445 28 099 14 533 5 81331 Dec 2006 38 192 22 152 11 457 4 58331 Dec 2007 29 624 17 183 8 887 3 55431 Ian 2008 26 397 15 311 7 919 3 16729 Feb 2008 16 376 9 499 4 912 1 965

Situatii studii profesionale angajati

Cursuri de calificare

Scoalaprofesionala

Liceu Colegiu2 ani

Soala de maisti

Universitate

Procentaj(%) 21,17 19,72 39,11 2,08 6,09 11,83

Regimul de lucru este cel specific industriei petroliere , si anume 365 de zile/an (7 zile pe saptamana) x 3 schimburi/zi (de 8 ore/schimb).

Programul de lucru in cadrul companiei se stabileste, dupa cum urmeaza:

a)Pentru angajatii care lucreaza doar in schimbul de zi, pauza de masa va avea o durata de 1 ora,desfasurandu-se astfel: 8-12, 13- 17.

b) Pentru salariatii care isi desfasoara activitatea pe 3 schimburi, orele de incepere sio de terminare a lucrului, sunt programate astfel:

   

Schimbul:                               I                 II                   III

Ora de incepere a lucrului:    23.00         7.00             15.00

Ora de terminare a lucrului:  7.00          15.00            23.00

    Salariatii care lucreaza dupa acest program de lucru se vor prezenta la serviciu cu 15 min inainte de inceperea programului schimbului din care fac parte, pentru a putea verifica, din punct de vedere al sigurantei in functionare, mijloacele tehnice pe care le iau in primire.Periodic si ori de cate ori se impune personalul poate fi testat alcoolscopic inainte de inceperea  programului de lucru.

In cursul programului de lucru se acorda o pauza de masa de pana la o jumatate de ora care se include in durata timpului de munca. La locurile de munca cu foc continuu, unde nu se poate intrerupe 

24

Page 25: Proiect Evaluare!!! Ult Var

lucrul, conducatorul nemijlocit al locului de munca, cu acordulsefului sectiei, va crea posibilitatea ca, masa sa fie servita de salariati, prin rotatie, fara a perturba procesul de productie.

Programul de servire al mesei de atre salariati, in functie de organizarea schimburilor de lucru, se stabileste dupa cum urmeaza:

La schimbul I de la orele 11.00 la 11.30

La schimbul II  de la orele 19.00 la 19.30

La schimbul III de la orele 2.30 la 3.00.

Munca prestata intre orele 22.00- 6.00 este considerata munca de noapte.

Durata normala a muncii de noapte nu va depasi 8 ore intr-o perioada de 24 de ore.

Analiza productivitatii muncii

2003      2004      2005      2006       2007Numar de salarii (Ns)

32668 50.010 48445 38192 29624

Productie (Qf) 46449877480 60082415055 6692774802 7478726193 11796873413

Numar zile lucrate pe zi (Nz)

365 365 365 365 365

Numar ore lucrate pe zi (Nh)

8 8 8 8 8

Productivitatea anuala a muncii (Qf/Ns)

1421877 1201408 138152 195819 398220

Productivitatea medie zilnica a muncii Qf/(Ns*Nz)

3896 3296 378 536 1091

Productivitatea medie orara Qf/(Ns*Nz*Nh)

487 411 47 67 136

25

Page 26: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Productivitatea anuala a muncii

1421877

1201408

138152195819

398220

2003 2004 2005 2006 2007

Productivitatea muncii

2003 2004 2005 2006 2007

0,0

0,1

0,2

0,3

0,4

0,5

0,6

Productivitateamedie zilnica

Productivitateamedie orara

2.5.Diagnostic management si structuri organizatorice

26

Page 27: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Adunarea Generala a Actionarilor din data de 17 aprilie 2007 a aprobat modificarile Actului Constitutiv al companiei, cu privire la sistemul dualist de administratie, pe baza caruia compania este condusa de catre Directorat asupra careia isi exercita controlul Consiliul de Supraveghere.

Consiluil de Supraveghere reprezinta interesele companiei  si ale actionarilor sai si este responsabil pentru managementul general al companiei . 

Wolfgang Rutterstorfer- presedinte

Director Gneral Executiv si presedinte al Directoratului OMV

Ales initial in cadrul AGA din 11 ianuarie 2005.

Gerhard Roiss-Vicepresedinte

Vicepresedinte al Directoratului OMV si responsabil cu activitatea de Rafinare si Marketing, incluzand si activitatile petrochimice si chimice ale OMV

Ales initial in cadrul AGA  din 11 ianuarie 2005.

David C. Davies –Membru

Director Financiar al OMV

Ales initial in Cadrul AGA din 11 ianuarie 2005.

Helmut Langanger –Membru

Membru al Directoratului OMV si responsabil cu activitatea de Explorare si Productie

Ales initial in cadrul AGA  din 11 ianuarie 2005.

Werner Auli – Membru

Membru al Directoratului OMV si responsabil cu activitatea de Gaze

27

Page 28: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Ales initial in cadrul AGA  din 25 aprilie 2006.

Kevin E.Bortz – Membru

Director Resurse Naturale in cadrul BERD

Ales initial in cadrul AGA din 25 aprilie 2006.

Victor_Paul Dobre – Membru

Secretar de Stat  pentru Relatiile cu Prefectura , Minsterul Administratiei  si  Internelor

Ales initial in AGA din 22 noiembrie 2005.

Emanoil Negut – Membru

Secretar de stat pentru Relatiile  cu Prefectura, Ministerul Administratiei si Internelor

Valorificarea Activelor statului in Consiliul de Supraveghere al Petrom

Ales initial in AGA din 17 aprilie 2007.

Cristian  Marian Olteanu- Membru

Consilier al Presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului , reprezentatntul Fondului Proprietatea

Ales initial in AGA din 17 aprilie 2007.

Conducerea societatii este asigurata de personal cu studii superioare de specialitate si cu experienta in domeniu.   

“Scopul nostru si viziunea noastra este de a oferi clientilor, in calitate de redistribuitori si producatori de energie electrica, cele mai bune servicii in contextul unei piete complexe crescande. Aceasta abordare duce la asigurarea categorica a fiabilitatii unei resurse de gaze naturale se respecta responsabilitatea fata de populatia si economia romaneasca care reiese din asumarea acestei sarcini.Pentru a indeplini aceste cerinte, noi am creat pentr angajatii nostri un mediu in care sunt asigurate dezvoltarea personala si progresul tehnic al fiecaruia. Este un mediu in care se invata intens, orientat catre 

28

Page 29: Proiect Evaluare!!! Ult Var

imbunatatire, care permite dezvoltarea si in alte noi domenii de activitate. Indeplinirea prevederilor de mai sus garanteaza o crestere constanta dar si o crestere a valorii companiei.

Lucram intens la consolidarea si extinderea pozitiei noastre in calitate de companie principala pe piata de gaze naturale din Romania. Bazandu-nne pe aceste realizari, vom ajunge un participant prinipal si in cadrul piatei de gaze naturale din tarile invecinate.

Pana in 2011 , vom ajunge sa vindem o cantitate de 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe pietele noastre de interes.Vom creste si raportul  real de productie, imbunatatind astfel eficacitatea si eficienta afacerii noastre pana la sfarsitul anului 2009. Pentru a ne atinge scopurile , trebuie sa le oferim clientilor nostri cea mai buna solutie.pentru aceasta, produsele noastre trebuie sa fie create astfel incat sa ofere o valoare ridicata a clientilor nostri.  Procedurile noastre, regulile corporative, aplicatiile IT si programele training al personalului sunt aliniate in permanenta cu cerintele strategiei si viziunii noastre. Toate pocesele din cadrul companiei naostre au certificarea ISO 9001 si ISO 14001. 

Investitii in infrastructura ca:

Depozite subterane:vom crea depozite subterane  pentru a atinge un avantaj concurential considerabil pentru activitatea noastra de comercializare a gazului natural.   

Centrale electrice: vom infiinta si vom administra propriile noastre centrale electrice alimentate cu gaze naturale pentru a imbunatatii rportul real de productie si pentru a favoriza  astfel cresterea profitului.

29

Page 30: Proiect Evaluare!!! Ult Var

ADUNAREA GEN A ACŢIONAR.

COMISIA DE CENZORI

CONSILIUL DE ADMIN.

DIR. GEN. DIR. GEN. ADJ. FINANCIAR

COMUNICARE

RESURSE UMANE

CONSILIERI

HSEQ

DEPARTAMENT GAZE

DEZV. CORPORATIVĂ

JURIDIC

MANAG. DE RISC,TREZORERIE

DOLJCHIM

FINANŢE ŞI SERVICII

CONTROL

INFORMATICĂ

PROIECTE FINANCIARE

ADMIN. PROPRIETĂŢII IMOBILIARE

AUDIT INTERN

RAFINARE

SUC. ARPECHIM

SUC. PETROBRAZI

INCERP

HSEQ

VÂNZĂRI PROD.PETROCHIMICE

PRODUCŢIE

DEZV. & INVESTIŢII

ADMIN. AFACERII

MANAG. PROIECTELOR

CONSILIERI

E&P

AFACERI, STRATEGIE

COMERC.IAL& INTERN.

PLANURI ŞI PROIECTE

EXPLORARE ŞI ZĂCĂMINTE

OPERAŢIUNI ŞI INGINERIE

ADMIN. AFACERII

REG. VESTREG. EST

REG.CENTR.

HSEQ

CONSILIERI

MARKETING

VÂNZĂRI CU AMĂNUNT.

APROVIZIONARE ŞI LOGISTICĂ

MANAG. ACTIVELOR

ACHIZIŢII RAF&MARK

ADMIN. AFACERII

CONTROL

INTEGR. PLANIFICARE

ZONE MARKETING

HSEQ

CONSILIERI

EXPORT ŞI COMERŢ

JURIDIC

MANAG. DE RISC,TREZORERIE

30

Page 31: Proiect Evaluare!!! Ult Var

  Planurile societăţii legate de activitatea sa îi vor permite acesteia să stabilească valoarea vânzărilor 

şi profiturilor ce urmează a fi realizate.

Există o serie de categorii privind posibilităţile de dezvoltare

1. Dezvoltarea intensivă: primul pas constă în analiza de către conducerea societăţii a posibilităţilor 

de îmbunătăţire a rezultatelor activităţilor curente. Modelul utilizat în acest caz este „grila de expansiune 

produs/piaţă” sau „grila lui Ansoff”. Conducerea analizează întâi posibilitatea câştigării unei cote de piaţă 

mai mari cu produsele existente pe pieţele curente ale societăţii (strategia de pătrundere pe piaţă); există 

trei posibilităţi de abordare: 

- Petrom poate încerca să-şi stimuleze clienţii actuali prin cumpărarea unor cantităţi mai mari de 

produse specifice societăţii într-un interval de timp;

- poate încerca să atragă clienţii concurenţei dacă se constată slăbiciuni ale produselor concurenţilor 

sau ale programelor lor de marketing;

- poate încerca să-i convingă pe cei care nu utilizează produsele sale să înceapă să le folosească. 

Al  doilea  pas  este  cel  de  analiză  a  posibilităţilor  de  identificare sau creare de noi  pieţe  pentru 

produsele curente (strategia de extindere a pieţei); aceasta se poate realiza prin:

- identificarea unor grupuri de utilizatori potenţiali cărora să le stimuleze interesul pentru carburanţii 

de calitate cât mai superioară;

-   ar   putea   să   găsească   şi   alte   canale   de   distribuţie   specializate   în   comercializarea   produselor 

petroliere;

- ar putea încerca să vândă şi în alte zone geografice.

Al treilea pas este cel  de analiză a posibilităţilor de creare a unor produse noi pentru pieţe noi 

(strategia de diversificare); societatea ar realiza carburanţi cu caracteristici de calitate diferite, destinate 

unor categorii diverse de utilizatori.

31

Page 32: Proiect Evaluare!!! Ult Var

2.  Dezvoltarea  prin   integrare:   vânzările   şi  profiturile   societăţii   sunt   sporite  printr-o   integrare   în 

amonte (prin achiziţionarea furnizorilor săi), integrare în aval (prin achiziţionarea distribuitorilor săi) şi prin 

integrare pe orizontală (prin achiziţionarea unei firme concurente sau a mai multora).

3. Dezvoltarea prin diversificare: societatea poate identifica noi posibilităţi de afaceri pe baza unui 

sistem adecvat de marketing, căutând întâi modalităţi de consolidare a poziţiei pe pieţele curente, căutând 

apoi modalităţi de integrare în amonte, în aval sau pe orizontală a activităţilor sale curente şi, în fond, 

analizând posibilităţile de diversificare profitabilă în afara sferei curente de activitate.

Petrom are puterea de a revitaliza activităţile de explorare şi producţie, de a deţine controlul total al 

capacităţii de rafinare şi de a furniza combustibili prin intermediul unei reţele de benzinării accesibile şi 

moderne.   Creşterea   semnificativă   a   performanţelor   şi   îmbunătăţirea   poziţiei   costurilor   în   toate 

segmentele de activitate vor asigura profitabilitatea durabilă a societăţii şi îi vor conferi societăţii poziţia 

de lider pe piaţa de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei.

Privind modul de pătrundere pe piaţă, Petrom îşi stabileşte pentru început o piaţă ţintă, urmând 

apoi altele şi altele. O piaţă ţintă poate fi reprezentată de o anumită zonă de desfacre, o categorie de 

cumpărători sau de alte segmente de piaţă. Chiar şi în situaţia unui mix şi a unui buget de marketing date, 

e posibilă o creştere a vânzărilor şi a profiturilor prin transferul fondurilor de pe o piaţă pe alta.

Guvernanta Corporativă Petrom are la bază o structură formată din 3 niveluri:

1. Adunarea Generală a Acţionarilor

2. Consiliul de Administraţie

3. Comitetul Executiv

Adunarea Generală a Acţionarilor alege Consiliul de Administraţie pentru o perioadă de maximum 4 

ani. 

Consiliul de Administraţie este responsabil pentru conducerea companiei şi pentru supravegherea 

conducerii curente  realizate de Comitetul Director.

Comitetul   Executiv  administrează   activitatea   curentă   a   companiei   şi   supervizează   administrarea 

Companiilor Grupului.

32

Page 33: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Adunarea Generală a Acţionarilor  este  organul   suprem de   conducere   al   societăţii,   care  decide 

asupra activităţii acesteia şi asupra politicii ei comerciale şi economice. Adunările Generale sunt ordinare şi 

extraordinare.

Adunarea Generală Ordinară are următoarele funcţii şi atribuţii:

Discută,   aprobă   sau   modifică   situaţiile   financiare   anuale   după   analizarea   rapoartelor 

Consiliului de Administraţie, ale auditorului financiar şi ale Comisiei de Cenzori;

Repartizează profitul şi stabileşte dividendele;

Alege membrii Consiliului de Administraţie, ai Comisiei de Cenzori şi auditorul financiar şi îi 

revocă din funcţie;

Stabileşte nivelul remuneraţiilor membrilor Consiliului de Administraţie, Comisiei de Cenzori 

şi a auditorului financiar pentru exerciţiul financiar curent;

Se   pronunţă   asupra   gestiunii   membrilor   Consiliului   de   Administraţie,   le   evaluează 

performanţele şi îi descarcă de răspundere;

Hotărăşte cu privire   la  acţionarea  în  justiţie a membrilor  Consiliului  de Administraţie  şi  a 

Comisiei de Cenzori pentru pagube pricinuite societăţii;

Aprobă  bugetul  de  venituri   şi   cheltuieli   şi  programul  de  activitate  pe  exerciţiul  financiar 

următor;

Hotărăşte în orice alte probleme ale societăţii, conform atribuţiunilor legale, cu condiţia ca 

aceste probleme să se afle în ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare.

Adunarea Generală Extraordinară are dreptul de a hotărî numai cu privire la:

Schimbarea formei juridice a societăţii;

Modificarea obiectului de activitate al societăţii;

Majorarea capitalului social al societăţii;

Fuziunea cu alte societăţi;

Divizarea societăţii;

Dizolvarea anticipată a societăţii;

Conversia acţiunilor dintr-o categorie în alta;

Conversia obligaţiunilor dintr-o categorie în altă categorie sau în acţiuni;

Emisiunea de obligaţiuni;

Încheierea   de   orice   acte   juridice   sau   furnizarea   de   comenzi   în   cazul   în   care   valoarea 

contractului sau comenzii nu depăşeşte 20% din valoarea contabilă a societăţii;

33

Page 34: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Orice modificări ale Actului Constitutiv.

Consiliul de Administraţie este format din 7 membrii şi are următoarele atribuţii:

Supune   anual   Adunării   Generale   a   Acţionarilor,   în   termen   de   4   luni   de   la   încheierea 

exerciţiului  financiar,   raportul  cu privire   la  activitatea societăţii,  bilanţul  contabil  şi  contul  de profit  şi 

pierderi pe anul precedent, precum şi proiectul de program de activitate şi proiectul de buget al societăţii 

pe anul în curs;

Aprobă încheierea de contracte de închiriere importante;

Stabileşte politica de marketing;

Negociază contractul colectiv de muncă împreună cu reprezentanţii salariaţilor;

Adoptă strategia şi politicile privind dezvoltarea societăţii, inclusiv organigrama şi stabileşte 

departamentele operaţionale;

Aprobă regulamentele interne ale Consiliului de Administraţie, ale Comitetului Executiv şi 

alte acte de organizare internă;

Deleagă o serie din competenţele sale, care îi revin conform legii, Comitetului Executiv;

Aprobă deschiderea sau închiderea de unităţi teritoriale;

Aprobă mutarea sediului societăţii;

Aprobarea  oricărei   altei   decizii   cu  privire   la   administrarea   societăţii   sau   la   o   chestiune 

delegată de Adunarea Generală.

Patru dintre reprezentanţii Consiliului de Administraţie sunt membrii ai Comitetului Executiv al OMV 

şi restul sunt independenţi faţă de acţionarul majoritar.

Comitetul Executiv are următoarele atribuţii:

Propune strategia şi politicile de dezvoltare pentru respectivul departament operaţional  şi 

implementează decizia Comitetului Executiv în acest sens;

Încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama societăţii, cu respectarea dispoziţiilor în 

vigoare;

Angajează   şi   concediază,   stabileşte   sarcinile   şi   responsabilităţile   personalului   societăţii 

încadrat în departamentul respectiv;

Aprobă operaţiunile de plată;

Aprobă operaţiile referitoare la vânzarea sau cumpărarea de bunuri şi servicii;

34

Page 35: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Alte atribuţiuni şi sarcini aferente administrării zilnice a fiecărui departament sau delegate 

de  către  Adunarea  Generală,  Consiliul  de  Administraţie,  Preşedintele  Consiliului  de  Administraţie   sau 

Comitetul Executiv.

Comitetul Executiv este format din Director General Executiv, Director General Executiv Adjunct, 

Directorul  Financiar  Executiv  şi  din  alţi  membrii  ai  Comitetului  Executiv  şi  este  numit  de  Consiliul  de 

Administraţie.

35

Page 36: Proiect Evaluare!!! Ult Var

2.6. Diagnosticul economic - financiar

Diagnosticul economico – financiar indeplineste un rol foarte important, deoarece ajuta la fundamentarea premiselor evaluarii, realizeaza functia de sintetizare in raportul de evaluare, reprezinta interfata intre diagnostic si evaluare.

Situatiile financiare ale societatii evaluate au fost intocmite in conformitate cu urmatoarele principii contabile:

Principiul continuitatii activitatii - societatea isi va continua activitatea in mod normal fara a intra in stare de lichidare sau reducerea semnificativa a activitatii.

Principiul permanentei metodelor - aplicarea acelorasi reguli, metode, norme privind evaluarea, inregistrarea si prezentarea in contabilitate a elementelor patrimoniale, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor contabile.

Principiul prudentei - s-a tinut seama de toate ajustarile de valoare datorate daprecierilor – de valoare a activelor, precum si de toate obligatiile previzibile si de pierderile potentiale care au luat nastere in cursul exercitiului financiar incheiat sau pe parcursul unui exercitiu anterior.

Principiul independentei exercitiului - au fost luate in considerare toate veniturile si cheltuielile exercitiului, fara a se tine sema de data incasarii sau efectuarii platii.

Principiul evaluarii separate a elementelor de activ si pasiv – in vederea stabilirii valorii totale corespunzatoare unei pozitii din bilant s-a determinat separat valaorea fiecarui element individual de activ sau pasiv.

Principiul intangibiliatii exercitiului - bilantul de deschidere al exercitiului corespunde cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

Principiul necompensarii - valorile elementelor ce reprezinta active nu au fost compensate cu valorile elementelor ce reprezinta pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului- prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilant si contul de profit si pierdere s-a facut tinand seama de fondul economic al tranzactiei sau al operatiunii raportate, si nu numai de forma juridica a acestora.

Principiul pragului de semnificatie - orice element care are o valoare semnificativa este prezentat distinct in cadrul situatiilor financiare.

Moneda de raporate.Aceste situaţii financiare sunt prezentate în lei noi (RON) în baza principiului continuităţii activităţii.

36

Page 37: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Conducerea Societăţii este responsabilă pentru întocmirea acestor situaţii financiare în conformitate cu Standardele Româneşti de Contabilitate, şi anume Legea Contabilităţii nr. 82/1991 modificată și Ordinul Ministerului de Finanţe (“OMF”) nr. 1752/2005 modificat de Ordinul Ministrului Finanţelor publice nr. 2374/2007.

Situaţii financiare consolidate Acestea sunt situaţiile financiare statutare Petrom. Societatea (“Petrom“ sau “compania mamă“) întocmeşte, de asemenea, şi situaţii financiare consolidate pentru aceeaşi perioadă în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). Situaţiile financiare consolidate IFRS au fost autorizate pentru a fi emise de către conducere pe 18 martie 2008.

Retratarea anului precedent şi rezultatul reportatEventualele erori aferente perioadei curente descoperite în aceeaşi perioadă sunt corectate înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru a fi emise. Cu toate acestea, este posibil ca anumite erori semnificative să fie descoperite ulterior perioadei la care se referă. Aceste erori aferente unei perioade anterioare sunt corectate retrospectiv şi înregistrate în contul “Rezultatul reportat din corectarea erorilor.

Cota geologicăPână la 31 decembrie 2006, Societatea a beneficiat de facilitatea cotei geologice prin care se calcula şi includea pe costuri până la 35% din valoarea de piaţă a cantităţii de ţiţei şi gaze naturale extrase în timpul anului. Începând cu anul 2005, această facilitate a fost înregistrată direct în rezerve fără a mai fi recunoscută în cheltuieli. Această cotă nu a putut fi redusă cu sumele investite şi nu este distribuibilă. Cota geologică nu a fost taxabilă. Începând cu 1 ianuarie 2007, Societatea nu mai beneficiază de această facilitate în conformitate cu Legea privatizării 555/2004.

Folosirea estimărilorPentru a întocmi aceste situaţii financiare în conformitate cu Standardele Româneşti de Contabilitate, au fost necesare estimări ale conducerii Societăţii, care afectează sumele activelor şi pasivelor raportate la data întocmirii situaţiilor financiare, precum şi veniturile şi cheltuielilor aferente perioadei de raportare. Aşa cum este menţionat şi în notele 1 şi 2, Societatea a folosit cele mai bune estimări disponibile. Rezultatele reale pot fi diferite de cele estimate.

ComparativePentru anul încheiat la 31 decembrie 2007 s-au făcut reclasificări pentru a prezenta ca venituri din vânzarea mărfurilor doar vânzările de bunuri achiziţionate de la terţi. Reclasificarea a fost făcută între rândul 2 “Producţia vândută” şi rândul 3 “Venituri din vânzarea mărfurilor” şi nu are nici un efect asupra cifrei de afaceri a Societăţii.

Imobilizări corporale1. Cost / Reevaluare

Imobilizările corporale sunt evaluate la cost, cu excepţia clădirilor care sunt prezentate la valoarea reevaluată. Costul mijloacelor fixe achiziţionate este format din preţul de achiziţie şi din valoarea altor costuri direct atribuibile care au fost generate de transportul activelor la locaţia actuală, precum şi de costul de amenajare a amplasamentului. Costul activelor din producţie proprie include

37

Page 38: Proiect Evaluare!!! Ult Var

costurile salariale, materiale, şi alte costuri indirecte de producţie, costuri generate de transportul şi punerea în funcţiune a activelor respective.Clădirile au fost reevaluate la decembrie 2006. Reevaluările clădirilor sunt efectuate cu o suficientă regularitate astfel încât valoarea contabilă netă să nu difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului. Orice creştere rezultată din reevaluarea terenurilor şi clădirilor este înregistrată direct în creditul conturilor de capitaluri proprii, în rezerva din reevaluare, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ, caz în care creşterea este recunoscută ca venit care să compenseze cheltuiala recunoscută anterior la acel activ. O descreştere a valorii nete contabile rezultată din reevaluarea terenurilor şi clădirilor este tratată ca o cheltuială în măsura în care în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ. Amortizarea aferentă clădirilor reevaluate este înregistrată în contul de profit şi pierdere. La casarea sau cedarea ulterioară a unui activ reevaluat, surplusul din reevaluare atribuibil inclus în rezerva din reevaluare este transferat direct în rezultatul reportat. Transferul rezervei din reevaluare la rezultatul reportat nu este posibil decât în cazul derecunoaşterii activului. Reevaluarea clădirilor înregistrată în decembrie 2006 nu a influenţat valoarea fiscală a activelor şi în consecinţă nici calculul impozitului pe profit la 31 decembrie 2006. Câştigul sau pierderea rezultată din vinderea sau scoaterea din funcţiune a unui activ este determinată ca o diferenţă între veniturile obţinute din vânzarea activelor şi valoarea lor netă contabilă, acestea fiind recunoscute în contul de profit şi pierdere.

Costuri de explorare şi evaluareCosturile de explorare şi evaluare sunt determinate pe baza succesului acestor operaţiuni. Costurile aferente activităţilor geologice şi geofizice sunt recunoscute direct ca şi cheltuieli atunci când sunt efectuate. Costurile asociate activităţilor de explorare şi evaluare sunt recunoscute iniţial în categoria imobilizărilor corporale în curs de petrol şi gaze pentru începerea producţiei până la determinarea viabilităţii din punct de vedere commercial a prospecţiunilor de petrol şi gaze aferente. Dacă prospecţiunile sunt finalizate fără succes costurile associate sunt incluse în contul de profit şi pierdere al anului. Dacă prospecţiunile sunt considerate fiabile din punct de vedere comercial, astfel de costuri vor fi transferate în categoria imobilizărilor corporale de petrol şi gaze pentru începerea producţiei. Stadiul acestor prospecţiuni este revizuit în mod regulat de către conducerea executivă.

Costuri de dezvoltare şi producţieCosturile de dezvoltare, inclusiv costurile efectuate pentru a permite accesul la rezerve sigure şi pentru a asigura amplasarea sondelor pentru foraj, costurile efectuate cu forajul şi cu echipamentul sondelor de dezvoltare precum şi cele efectuate cu construcţia şi instalarea facilităţilor de producţie, sunt capitalizate pe măsură ce acestea apar. Costurile de producţie, inclusiv costurile înregistrate pentru desfăşurarea activităţii şi întreţinerea sondelor şi a echipamentelor şi facilităţilor aferente (inclusiv costurile privind deprecierea şi amortizarea) şi alte costuri privind operarea şi întreţinerea sondelor şi echipamentelor şi facilităţilor aferente sunt înregistrate drept cheltuieli pe măsură ce apar.

2. AmortizareaImobilizările corporale şi necorporale sunt amortizate prin metoda lineară, pe baza duratelor de viaţă utilă estimate, începând cu luna următoare lunii în care sunt puse în funcţie, mai puţin activele din cadrul segmentului de explorare şi producţie care sunt amortizate folosindu-se metoda unităţii de produs. Principalele durate de viaţă utilizate la diferitele categorii de imobilizări corporale sunt:

38

Page 39: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Denumire element AniImobilizări 10 - 40

Instalaţii şi echipamente 5 - 20Vehicule 5

Echipamente birou 5 – 10

3. Imobilizări necorporaleImobilizările necorporale deţinute de Societate sunt înregistrate la cost, mai puţin deprecierea acumulată şi pierderile din depreciere.Imobilizarile corporale sunt amortizate pe baza duratei de viaţă utile estimate.

4. Deprecierea activelorValoarea contabilă a activelor Societăţii sunt analizate în vederea constituirii unui provizion în cazul în care valoarea recuperabilă este mai mică decât valoarea netă contabilă. Valoarea recuperabilă a unui activ este definită ca fiind maximul dintre preţul net de vânzare al unui activ şi valoarea de utilizare. Valoarea de utilizare a unui activ este valoarea prezentă a fluxurilor viitoare de numerar estimate în condiţiile utilizării continue a acelui activ şi respectiv din vânzarea lui. Atunci când provizionul pentru depreciere este reluat la venituri, valoarea netă contabilă a activului (unitatea generatoare de numerar) creşte până la valoarea recuperabilă astfel încât noua valoare netă contabilă să nu depăşească valoarea netă contabilă care ar fi fost determinată dacă nu ar fi existat provizionul de depreciere al activului în anii precedenţi. Dacă valoarea recuperabilă a activului este mai mică decât valoarea netă contabilă, aceasta din urmă va fi diminuată până la nivelul valorii recuperabile. Această reducere reprezintă provizion pentru depreciere. O pierdere prin depreciere trebuie recunoscută imediat în contul de profit şi pierdere, cu excepţia cazului în care activul este înregistrat la valoarea reevaluată. Orice pierdere prin depreciere a unui activ reevaluat va fi tratat ca o descreştere a reevaluării.

5. Provizioane pentru costuri de dezafectareDezafectarea activelor aferente producţiei de petrol şi gaze constă în:

• astuparea şi abandonarea sondelor;• curăţarea batalelor;• demontarea echipamentului de foraj şi a facilităţilor de producţie şi transport;• recondiţionarea zonelor de producţie în conformitate cu cerinţele licenţei şi a legislaţiei

relevante.

Până la decembrie 2005, un provizion de dezafectare a fost înregistrat pentru instalaţiile de petrol şi gaze în conformitate cu regulamentele privitoare la mediu în vigoare. Aceste provizioane au fost înregistrate în întregime la începutul producţiei de ţiţei şi gaze. Suma recunoscută a fost valoarea prezentă a cheltuielilor estimate a fi necesare pentru a îndeplini această obligaţie, conform condiţiilor şi cerinţelor locale. S-a creat un activ imobilizat egal cu suma provizionului. Acest activ s-a amortizat ulterior ca parte din cheltuielile de amortizare aferente facilităţilor de transport şi de producţie. Orice modificare privind valoarea prezentă a cheltuielilor estimate a fost reflectată într-o ajustare a provizionului. Începând cu 1 ianuarie 2006, modificările în suma estimată a cheltuielilor nu mai sunt înregistrate ca şi ajustare aferentă sumei deja capitalizată. Provizionul de dezafectare

39

Page 40: Proiect Evaluare!!! Ult Var

este numai redus cu sumele utilizate pentru activitatea de dezafectare efectuată. Pe baza contractului de privatizare, o parte din costurile de dezafectare va fi suportată de statul român. Partea din provizionul de dezafectare care va fi rambursată de statul român a fost evaluată astfel încât să reflecte cea mai bună estimare a valorii prezente a costului de dezafectare. O creanţă imobilizată a fost înregistrată pentru rambursare.

StocuriStocurile sunt înregistrate la minimul dintre cost şi valoarea netă realizabilă. Valoarea netă realizabilă se estimează pe baza preţului de vânzare practicat în cursul normal al activităţii din care se scad costurile necesare pentru finalizare şi costurile de vânzare. Pentru orice stocuri deteriorate sau cu mişcare lentă se constituie provizioane pe baza estimărilor conducerii Societăţii. În 2007 Societatea a schimbat metoda contabilă de reevaluare a stocului de la metoda primului intrat primului ieşit, la metoda costului mediu ponderat. Cu toate acestea, datorită vitezei mari de rotaţie a stocurilor, această schimbare nu prezintă efecte materiale în situaţiile financiare.

CreanţeCreanţele sunt evaluate la valoarea estimată a fi realizată. Creanţele incerte sunt eliminate din bilanţ la data la care sunt considerate irecuperabile.

Contribuţii pentru salariaţiSocietatea plăteşte contribuţii la Bugetul de Stat pentru asigurări sociale, pensie socială şi ajutor de şomaj conform nivelelor stabilite prin lege şi aflate în vigoare în cursul anului. Valoarea acestor contribuţii este înregistrată în contul de profit şi pierdere în aceeaşi perioadă cu cheltuielile salariale aferente.

Impozitul pe profitImpozitul pe profit se calculează pe baza rezultatului anului ajustat pentru diferite elemente care nu sunt impozabile sau deductibile. Este calculat folosindu-se rata impozitului pe profit care era în vigoare la data bilanţului.

Leasing operaţionalLeasingul este clasificat ca leasing operaţional atunci când riscurile şi beneficiile proprietăţii nu sunt transferate către Societate. Plăţile de leasing în cazul unui leasing operaţional sunt recunoscute ca o cheltuială în contul de profit şi pierdere.

Costuri cu împrumuturileToate costurile cu împrumuturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere în perioada în care au avut loc.

Recunoaşterea veniturilor• Veniturile din vânzarea bunurilor sunt recunoscute în momentul în care responsabilitatea bunurilor se transfer către client.• Veniturile din servicii sunt recunoscute în momentul livrării serviciilor.• Venitul din dobânzi este recunoscut în perioada la care acesta se referă.

40

Page 41: Proiect Evaluare!!! Ult Var

ProvizioaneProvizioanele sunt recunoscute când se preconizează că este probabil ca o cheltuială să fie necesară în viitor ca rezultat al unor tranzacţii trecute.

Cheltuieli de exploatareCosturile de exploatare sunt trecute pe cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.

Tranzacţii în valutăTranzacţiile exprimate în valută sunt înregistrate în contabilitate la cursul de schimb valutar în vigoare la data tranzacţiei. Activele şi pasivele monetare exprimate în valută sunt convertite în RON la cursul de schimb valutar în vigoare la data bilanţului contabil. La 31 decembrie 2007 cursul de schimb a fost de 2,4564 RON pentru 1 USD şi de 3,6102 RON pentru 1 EUR (31 decembrie 2006: 2,5676 RON pentru 1 USD şi 3,3817 RON pentru 1 EUR). Toate diferenţele rezultate la decontarea şi conversia sumelor în valută sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere în anul în care s-au efectuat. Câştigul și pierderea nerealizat(ă) din diferenţe de curs valutar referitoare la elementele monetare sunt înregistrate în contul de profit şi pierdere ale anului în curs.

Componente de numerar şi echivalent de numerarPentru întocmirea situaţiei fluxurilor de trezorerie, numerarul este împărţit în disponibilităţi băneşti şi depozite la bănci. Echivalentele de numerar reprezintă depozite şi investiţii financiare pe termen scurt extrem de lichide, cu scadenţe mai mici de trei luni.

Participaţii pe termen lungTitlurile de participare pe termen lung sunt înregistrate la minimul dintre cost şi activul net aferent societăţii sau valoarea de piaţă a acţiunilor, dacă este disponibilă.

Costuri cu beneficii de pensionareCosturile cu beneficiile angajaţilor sunt recunoscute imediat în măsura în care acestea sunt generate sau sunt amortizate liniar pe o perioadă medie până în momentul în care acestea sunt acordate. Obligaţiile cu beneficiile de pensionare recunoscute în bilanţ reprezintă valoarea prezentă a obligaţiei ajustată pentru costurile nerecunoscute aferente beneficiilor de pensionare, şi redusă cu valoarea justă a activelor planului de pensionare, dacă este cazul.

Provizionul pentru restructurareProvizioanele pentru restructurare sunt înregistrate atunci când o societate are un plan detaliat de restructurare a unei părţi a activităţii sale şi a creat aşteptări celor care vor fi afectaţi de planul de restructurare prin începerea implementării planului sau prin anunţarea acestora.

Active financiare disponibile pentru vânzare

41

Page 42: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Activele financiare disponibile pentru vânzare reprezintă titluri care se intenţionează să se păstreze pentru o perioadă de timp nedefinită şi care pot fi vândute în scopuri de lichiditate ca urmare a modificărilor în ratele de dobândă, în cursurile de schimb valutar şi în preţurile titlurilor. Acestea sunt iniţial înregistrate la cost şi ulterior măsurate la valoarea justă fără nici o deducere pentru costul tranzacţiei care ar putea apărea în momentul vânzării sau ieşirii. Câştigul sau pierderile rezultate în urma măsurării ulterioare trebuie înregistrate în capital până când activul financiar este măsurat din nou, moment în care câştigul sau pierderea cumulative anterior recunoscute în capital, vor fi înregistrate în contul de profit şi pierdere.

Investiţii deţinute până la maturitateInvestiţiile deţinute până la maturitate sunt active financiare având plăţi fixe şi determinabile şi maturitate fixă pe care entitatea are intenţia și abilitatea de a le deţine până la maturitate și vor fi măsurate la costul amortizat.

Raportarea pe segmenteSocietatea are activităţi integrate vertical şi prezintă următoarele segmente raportabile: extracţie şi producţie (E&P), rafinare şi marketing, chimice, gaz, sediu şi altele. Valorizarea transferului între segmente se bazează pe preţurile de piaţă pentru diferitele tipuri de produse transferate. În consecinţă, profitul înainte de dobândă și impozitul pe profit reflectă rezultatele fiecărui segment pe bază de preţ de transfer. Imobilizările financiare sunt prezentate conform naturii activităţii.

Dignosticul economic-financiar al S.C Petrom S.A. a fot efectuat avand la baza datele din situatiile financiare ale societatii publicat pentru ani 2005, 2006 si 2007.

Analiza financiar – patrimoniala

Pozitia financiara

Denumire indicator 2005 2006 2007Total Active (A) 17.813.527.245 19.319.078.985 21.161.023.499Total Datorii (B) 7.086.437.408 7.134.787.168 7.974.230.954

Patrimoniu Net= (A)-(B) 10.727.089.837 12.184.291.817 13.186.792.545Dinamica Patrimoniului

Net

Analizand datele din tabelul de mai sus putem constata o crestere a partimoniuui net, aceasta crestere imlica o imbogatire patrimoniala a acesteia, o crestere a valorii societatii pe seama realizarii si reinvestirii unei parti din profitul net. Astfel, se poate vorbi depre o maximizare a valorii societatii, un obiectiv major al gestiunii financiare. De asemenea au crescut datoriile si intr-o mai mare masura activele firmei.

42

Page 43: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Analiza activelor

2005 2006 20070

2,000,000,000

4,000,000,000

6,000,000,000

8,000,000,000

10,000,000,000

12,000,000,000

14,000,000,000

16,000,000,000

18,000,000,000

10,609,243,769

13,092,904,752

16,374,819,978

Evolutia Activelor Imobilizate

Ani

Denumire indicator 2005 (%) 2006 (%) 2007 (%)Imobilizari Necorporale 73.897.192 0,6965 303.556.285 2,3185 303.556.285 1,8538

Imobilizari Corporale 7.522.103.810 70,901410.564.322.77

7 80,687410.564.322.77

7 64,5157Imobilizari Financiare 3.013.242.767 28,4021 5.506.940.916 42,0605 5.506.940.916 33,6305

TOTAL ACTIVE IMOBILIZATE

10.609.243.769

680,9408

13.092.904.752 67,7719

16.374.819.978 77,3820

Stocuri 1.484.130.228 20,6007 1.360.715.806 21,8548 1.922.375.343 40,1649Creante 1.220.079.970 16,9355 1.450.432.746 23,2957 2.111.185.851 44,1098Investitii 112.932 0,0016 0 0,0000 7.616 0,0002

Disponibil (casa si banca) 4.499.960.346 62,4623 3.415.025.681 54,8495 752.634.711 15,7251

TOTAL ACTIVE CIRCULANTE 7.204.283.476

462,3977 6.226.174.233 32,2281 4.786.203.521 22,6180

TOTAL ACTIVE 1.558.027.420 -19.319.078.98

5 -21.161.023.49

9 -

43

Page 44: Proiect Evaluare!!! Ult Var

2005 2006 20070

2,000,000,000

4,000,000,000

6,000,000,000

8,000,000,0007,204,283,47

6 6,226,174,233 4,786,203,52

1

Evolutia Activelor Circulante

Ani

Activele imobilizate au reprezentat in 2007 aproximativ 78% din totalul activelor detinute de S.C. Petrom S.A. iar dintre acestea aproximativ 65% au reprezentat imobilizarile corporale. Astfel activele imobilizate au inregistrat un trend crecator.

Activele circulante a scazut din 2005 in 2006 cu 15%, iar in 2006 fata de 2007 cu 13%, iar astfel au un trend descrescator, ele reprezentand 22% din totalul activelor in 2007. Ponderea cea mai mare in cadrul activelor circulante o reprezinta disponibilul de 55%.

Analiza stocurilor

Denumire indicator 2005 2006 2007Materii prime si materiale 420.692.380 488.058.531 621.029.613

Materilale de natura obiectelor de inventar 35.652.466 22.543.681 18.434.664

Produse finite 185.422.759 152.031.741 620.646.908Produse in curs de executie 188.314.349 227.955.486 249.573.292

Marfuri 245.518.988 236.752.670 0Ambalaje 1.165.756 2.095.831 1.138.252

Materiale aflate la terti 133.645.240 259.507.216 325.069.804Produse aflate la terti 151.946.522 84.385.189 65.341.704Marfuri aflate la terti 123.155.869 18.814.937 41.740.028

Provizioane pentru stocuri -156.744.592 -66.585.506 -66.939.690Avansuri pentru stocuri 55.390.491 39.568.843 46.340.968

TOTAL STOCURI 1.384.160.228 1.465.128.619 1.922.375.543

44

Page 45: Proiect Evaluare!!! Ult Var

2005 2006 20070

500,000,000

1,000,000,000

1,500,000,000

2,000,000,000

2,500,000,000

1,384,160,228 1,465,128,619

1,922,375,543

Evolutia Stocurilor

Ani

Din tabelul si graficul de mai sus se poate observa o crestere a stocurilor, din 2005 in 2006 cu 10%, iar din 2006 in 2007 cu 13%. Datorita cresterii stocurilor si a productiei vandute putem spune ca a avut loc o crestere a vanzarilor.

Indicatori economico-financiari

Denumire indicatori 2005 2006 2007Indicatori de LichiditateLichiditate curenta (A/B) 1,0217 0,8754 0,6022

Active circulante (A) 7204283476 6.226.174.233 4.786.203.521Datorii pe termen scurt (B) 7.051.536.657 7.112.646.156 7.947.932.944

Lichiditate imediata [(A-B)/C] 0,8112 0,6841 0,3603Active circulante (A) 7.204.283.476 6.226.174.233 4.786.203.521

Stocuri (B) 1.484.130.228 1.360.715.806 1.922.375.343Datorii pe termen scurt (C) 7.051.536.657 7.112.646.156 7.947.932.944

Indicatori de RiscGrad de indatorare (A/B) 0 0 0Capital imprumutat (A) 0 0 0

Capital propriu (B) 10.727.089.837 12.184.291.817 13.186.792.545

Indicatorul privind acoperirea dobanzilor (A/B) 31,1195 66,9481 -

45

Page 46: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Profit inaintea platii dobanzi si impozitului pe profit(A) 1.739.314.630 2.584.775.642 2.149.627.028

Cheltuieli privind dobanzile (B) 55.891.422 38.608.669 0Indicatori de Activitate

Numarul de zile de stocare (A/B*365) 1642,8464 2491,1259 1772,4505Stocuri (A) 1.484.130.228 1.360.715.806 1.922.375.343

Costul vanzarilor (B) 329.737.178 199.372.209 395.873.972

Viteza de rotatie a debitelor - clienti (A/B*365) 32,9069 29,2896 50,5559Creanta comerciala (A) 970.097.990 1.049.473.559 1.701.500.961

Cifra de afaceri (B) 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408Viteza de rotatie a creditelor - furnizori

(A/B*365) 25,6557 33,7341 52,7880Datorie comerciala (A) 756.332.083 1.208.727.735 1.776.623.529

Cifra de afaceri (B) 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408

Ranamentul activelor imobilizate (A/B) 1,0142 0,9989 0,7502Cifra de afaceri (A) 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408

Active imobilizate (B) 10.609.243.769 13.092.904.752 16.374.689.978

Randamenul activelor totale (A/B) 0,6065 0,6752 0,5832Cifra de afaceri (A) 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408

Total active (B) 17.740.325.397 19.369.774.858 21.065.257.435Indicatori de Profitabilitate

Marja bruta din vanzare (A/B) 0,3195 0,4129 0,0075Profit brut din vanzare (A) 3.437.716.218 5.400.210.413 92.631.023

Cifra de afaceri (B) 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408

Rentabilitatea capitalui angajat (A/B) 0,1627 0,2109 0,1639Profit inaintea platii dobanzi si impozitului pe

profit(A) 1.739.314.630 2.584.775.642 2.149.627.028

Total active - Datorii curente (B) 10.688.788.740 12.254.128.702 13.117.324.941

Indicatori de lichiditateLichiditatea curenta exprima corelatia dintre activele circulante si datoriile curente (pe termen scurt). In anul 2005, nivelul acestui indicator este aproximativ egal cu 1, dupa care se inregistreaza o scadere, astfel in 2007 ajunge la valoarea de aproximativ 0,6, ceea ce inseamna ca poate exista un semnal de alarma privind capacitatea firmei de a-si onora obligatiile scadente pe termen scurt.

Lichiditatea imediata: este abilitatea intreprinderi de a-si onora obligatiile scadente, pentru ca uneori, stocurile sau alte active curente nu sunt usor de tranformat in lichiditati. La fel ca si lichiditatea curenta are valori sub nivelul asigurator de 2.

46

Page 47: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Indicatori de riscGradul de indatorare reflecta structura de finantare a societatii la incheierea exercitiului financiar. Valoarea acestui indicator este 0 pentru toti cei trei ani, ceea ce inseamna ca firma nu area credite pe termen lung. Indicatorul privind acoperirea dobanzilor: arata de cate ori pot fi acoperite cheltuielile cu dobanda din profitul inaintea platii dobanzii si a impozitului pe profit. Cu cat valoarea acestui indicator este mai mica, cu atat pozitia societaii este considerata mai riscanta.

Indicatori de activitateNumarul de zile de stocare indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in firma. Valoarea acestui indicator trebuie sa fie cat mai mica. Se poate observa o crestere in 2006 fata de 2005, dupa care o scadere in 2007 fata de 2006.

Viteza de rotatie a debitelor – client: exprima numar de zile pana la care debitori isi achita datoriile catre societate. Arata eficacitatea firmei in colectarea creantelor sale. Se constata ca acest indicator are un trend crescator, ceea ce inseamna un minus pentru societate, deoarece societatea isi recupereaza mai greu creantele de la clienti.

Viteza de rotatie a creditelor – furnizori: exprima numarul de zile de creditare pe care societatea il obtine de la furnizorii sai. Este favorabil pentru intreprindere ca valoarea acestui indicator sa fie cat mai mare, pentru ca ea sa isi poata plati datoriile intr-un timp cat mai lung, fapt ce se si intampla.

Randamentul activelor imobilizate evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin exminarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate. Firma a inregistrat o descrestere, situatie ce nu este favorabila.

Randamenul activelor totale: evalueaza eficienta namagementului activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de activele societatii. Ca si in cazul randamentului activelor imobilizate, indicatorul trebuie sa inregistreze o crestere pentru a asista la o situatie favorabila pentru societate.

Indicatori de profitabilitateMarja bruta din vanzare: este un indicator ce permite determinarea rezultatului obtinut din

vanzarile de marfuri. Valoarea marjei brute trebuie sa fie cat mai mare, astfel se constata o crestere in 2006 fata de 2005, dupa care, in anul 2007 se constata o scadere datorita reducerii profitului burt din vanzare. Majorarea marjei brute se poate realize astfel: producerea si comercializarea unei cantitati suplimentare de produse cerute pe piata, majorarea restului de vanzare in conditiile imbunatatirii calitatii produselor si serviciilor in limitele impuse de politica de preturi a concurentei, precum si diminuarea costurilor de productie unitare pe produs fara a reflecta calitatea si fiabilitatea produselor rezultate.

Rentabilitatea capitalui angajat: reprezinta profitul pe care il obtine societatea din bani investiti in afacere.

47

Page 48: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Fondul de rulment. Trezoreria

Fondul de rulment patrimonial este indicatorul care exprima in marime absoluta lichiditatea unei societati (pe termen scurt).

FRN = Capitaluri permanante – Active imobilizate = (Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung) – Active imobilizate

FRN = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Se poate oberva ca fondul de rulment patrimonial reprezinta acea parte a capitalului permanent ce exceed activele imobilizate si este destinat finantarii activelor circulante. Fondul de rulment patrimonial poate fi privit prin prisma surselor de finantare, ca:

● fund de rulment propriu: apreciaza autonomia financiaraFRP = Capitalui proprii – active imobilizate

● fund de rulment imprumtatFRI = FRN – FRP

Nevoia de fond de rulment din exploatare arata nevoia de finantare a ciclului de exploatare:NFRE = (Stocuri + Creante) – Datorii de exploatare

Trezoreria arata echilibru financiar general, atat pe termen lung cat si pe termen scurtTN=FRN-NFR

Denumire indicator 2005 2006 20071.Active imobilizate 10.609.243.769 13.092.904.752 16.374.689.9782.Active circulante 7.204.283.476 6.226.174.233 4.786.203.521

3.Stocuri 1.484.130.228 1.360.715.806 1.922.375.3434.Creante 1.220.079.970 1.450.432.746 2.111.185.851

5.Datorii pe termen scurt 7.051.536.657 7.112.646.156 7.947.932.9446.Capitaluri proprii 10.727.089.837 12.184.291.817 13.186.792.545

7.Capital permanent 10.761.990.588 12.346.845.642 13.210.416.6158.FRN=7-1 152.746.819 -746.059.110 -3.164.273.3639.FRP=6-1 117.846.068 -908.612.935 -3.187.897.43310.FRI=8-9 34.900.751 162.553.825 23.624.070

11.NFR=3+4-5 -4.347.326.459 -4.301.497.604 -3.914.371.75012.TN=8-11 4.500.073.278 3.555.438.494 750.098.387

Se constata valori positive in cresterea fondului de rulment al intreprinderi, determinate de devansarea ritmlui de majorare a activelor stabile de catre cel al resurselor durabile. Politica investitionala a firmei este ustinuta de un nou aport la capitalul social.

In cazul necesarului de fond de rulment se constata valori negative, ceea ce inseamna ca resursele exceed necesarul, firma are un excedent major de surse de finantare nefolosite; solutia nturala ete sa gaseasca plasamente adecvate, sa se regndeasca dimensiunea firmei sis a revada politica de produs si de piata.

Trezoreria firmei este pozitiva, se observa o scadere in 2006, fata de 2005 de aproximativ 18%. Exista surse cu character permanent peste nevoia de finantare pe termen scurt, adica exista lichiditati disponibile in casa, cont, etc.

48

Page 49: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Analiza indicatorilor de randament

Denumire indicator 2005 2006 20071.Cifra de afaceri 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.408

2.Active totale 17.740.325.397 19.369.774.858 21.065.257.4353.Capital propriu 10.727.089.837 12.184.291.817 13.186.792.545

4.Cheltuieli din exploatare 9.088.984.356 10.638.401.293 10.520.348.2945.Profit din exploatare 1.884.199.019 2.777.388.298 1.964.598.430

6.Profit brut 1.683.423.208 2.546.166.973 2.194.627.0287.Profit net 1.416.422.558 2.285.490.203 1.778.042.301

8.Rata rentabilitati comerciale nete=7/1 13,16 17,48 14,479.Rata rentabilitati resurselor consumate=5/4 20,73 26,11 18,67

10.Rata rentabilitati economice=6/2 9,49 13,15 10,4211.Rata rentabilitati financiare=7/3 13,20 18,76 13,48

S.C. Petrom S.A. a inregistrat in 2005 un profit de aproximativ 1,5miliarde, dupa care a avut loc o crestere de 60%, iar in 2007 o scaderea fata de 2006 cu 30%.

Rata rentabilitati comerciale exprima eficienta activitati comerciale a firmei, asigurand legatura dintre profit si cifra de afceri neta. Aceasta rata fiind bazata pe profitul contabil, va fi influentata semnificativ de politicile si practicile contabile utilizate in firma (metoda e amortizare a mijloacelor fixe, metoda de evaluare a stocurilor, politica de contituire a provizioanelor, etc).

Rata rentabilitati resurselor consummate reflecta corelatia dintre profitul aferent cifrei de afaceri si costurile totale aferente vanzarilor. Aceasta rata a inregistrat o crestere semnificativa in 2006 fata de 2005, si o scadere in 2007, fata de 2006.

Rata rentabilitati economice, este una dintre cele mai importatnte rate de rentabilitate, oune in evident preformantele utilizarii activului total al firmei, repectiv a capitalui investit pentru obtinerea acestor performante.

Rata rentabilitati financiare reprezinta unul dintre indicatori majori urmariti de investitori si de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot apreci in ce masura investitia lor este rentabila sau nu. Firma creaza o valoare suplimentara pentru actionari, deoarece nevell acestei rate este mai mare ca zero.

Analiza contului de profit si pierdereDenumire indicator 2005 2006 20071.Cifra de afaceri 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.4082.Venituri din exploatare 10.973.183.377 13.415.789.582 12.484.946.7243.Cheltuieli din exploatare 9.088.984.356 10.638.401.293 10.520.348.2944.Rezultat din exploatare 1.884.199.021 2.777.388.289 -1.964.598.4305.Venituri financiare 569.200.252 517.245.405 496.296.9646.Cheltuieli financiare 769.976.063 784.466.721 313.268.3667.Rezultat financiar -200.775.811 -267.221.316 183.028.5988.Rezultat curent 1.683.423.210 2.510.166.973 -1.781.569.8329.Venituri extraordinare 0 0 010.Cheltuieli extraordinare 0 0 011.Rezultat extraordinar 0 0 012.Rezultat brut 1.683.423.210 2.510.166.973 -1.781.569.832

49

Page 50: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Pentru anii 2005 si 2006 rezultatul din exploatare este pozitiv, iar rezultatul financiar negativ→ rezultatul curent pozitiv, deoarece pierderea financiara<profitul degajat din activitatea de exploatare. Rezultatul financiar este negative, deoarece apar cheltuielile cu dobanzile. Acesta situatie esti considerate normal pentru firma. In 2007 avem un rezultat din explotare negative, si un rezultat financiar pozitiv→ rezultat curent negativ.

2005 2006 20078,000,000,000

8,500,000,000

9,000,000,000

9,500,000,000

10,000,000,000

10,500,000,000

11,000,000,000

9,088,984,356

10,638,401,293 10,520,348,294

Evolutia Cheltuielilor din Exploatare

Ani

2005 2006 20070

2,000,000,000

4,000,000,000

6,000,000,000

8,000,000,000

10,000,000,000

12,000,000,000

14,000,000,000

10,760,228,198

13,078,308,81512,284,378,408

Evolutia Cifrei de Afaceri

Ani

Se poate observa o crestere a cifrei de afaceri si a cheltuielilor din exploatare, in anul 2006 fata de 2005 si o mai mica scadere in 2007.

50

Page 51: Proiect Evaluare!!! Ult Var

1.Diagnoticul rentabilitatii:a)Analiza rezultatului brut

Denumire indicator 2005 2006 2007Venituri totale 11.542.383.629 13.933.034.967 12.963.243.688Rezultat brut 1.683.423.210 2.510.166.973 -1.781.569.832

Rezultat brut mediu la 1 leu venituri totale 6,8565 5,5506 -7,2763

2005 2006 2007-4,000,000,000-2,000,000,000

02,000,000,0004,000,000,0006,000,000,0008,000,000,000

10,000,000,00012,000,000,00014,000,000,00016,000,000,000

11,542,383,629

13,933,034,96712,963,243,688

1,683,423,210 2,510,166,973

-1,781,569,832

Evolutia veniturilor totale si a profitului brut

Venituri totale

Profit brut

Ani

∆Rezultat brut=2.546.166.973-1.683.423.208=862.743.765∆Vt(∆Rez brut )=(Vt1-Vt0)*Rez brut/1leu0=862.743.765*6.86=5.918.422.228∆Rez brut /1 leu(∆ Rez brut )=(Rez brut/1leu1-Rez brut/1leu0)*Vt1=(5.47-6.86)*13.933.034.967= -19.366.918.604,13

∆Rezultat brut=-396.539.945∆Vt(∆Rez brut )=(Vt1-Vt0)*Rezbrut/1leu0=(12.963.243.688-13.933.034.967)*5.47= -5.304.758.296∆Rez brut /1 leu(∆ Rez brut )=(Rez brut/1leu1-Rez brut/1leu0)*Vt1=(0,17-5,47)*12.963.243.688= -68.705.191.546,4

b)Analiza rezultatului exploatarii

51

2005-2006

2006-2007

Page 52: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Denumire indicator 2005 2006 2007Venituri din exploatare 10.973.183.377 13.415.789.582 12.484.946.724Rezultat din exploatare 1.884.199.019 2.777.388.289 -1.964.598.430

Rezultat din exploatare la 1 leu venituri din exploatare 5,8238 4,8304 -6,3550

2005 2006 2007

-5,000,000,000

0

5,000,000,000

10,000,000,000

15,000,000,000

10,973,183,37713,415,789,582 12,484,946,724

1,884,199,019 2,777,388,289

-1,964,598,430

Evolutia veniturilor din exploatare si a rezultatului din exploatare

Venituri din exploatare

Rezultat din exploatare

Ani

∆ Vexpl(∆ Rez expl)=(Vexpl1−Vexpl 0 )∗Rez expl /1 leu0=(13.415.789.582-10.973.183.377)*5.82 =14.215.968.113,1∆ Rez expl/1leu( ∆Rez expl )=(Rez expl/1leu1-Rez expl/1leu0)*V expl1=(4,83-5,82)*13.415.789.582= -13.281631.686,18

∆ Vexpl(∆ Rez expl)=(Vexpl1−Vexpl 0 )∗Rez expl /1 leu0=(12.484.946.724-13.415.789.582)*4,83= -4.495.971.004,14∆ Rez expl /1leu( ∆Rez expl )=(Rez expl/1leu1-Rez expl/1leu0)*V expl1= (6,35-4,83)*12.484.946.724= 18.977.199.020,48

c) Rezultatul aferent cifrei de afaceri

52

2005-2006

2006-2007

Page 53: Proiect Evaluare!!! Ult Var

Denumire indicator 2005 2006 20071.Numarul mediu de salariati 48.445 36.192 29.624

2.Cifra de afaceri 10.760.228.198 13.078.308.815 12.284.378.4083.Rezultat 10.727.089.837 12.324.704.630 13.184.118.605

4.Productivitate=1/2 222112,2551 361359,1074 414676,55985.Profit mediu la 1 leu cifra de afaceri=3/2 0,9969 0,9424 1,0732

Denumire indicator 2005 2006 2007Ajustari pentru riscuri si provizioane 0 -30.546.883 -42.297.402Ajustari privind activele circulante -454.403.630 -1.201.867 -35.304.253

Despagubiri, amenzi, penalitati 0 0 0Total Alte Cheltuieli din Exploatare -454403630 -31.748.750 -77.601.655

Denumire indicator 2005 2006 2007Alte cheltuieli din exploatare -454.403.630 -31.784.750 -77.601.655

Alte cheltuieli din exploatare CPP 328.989.320 350.471.594 423.460.856Cheltuieli din exploatare 9.088.984.356 10.638.401.293 10.520.348.294

Total Cheltuieli aferente Cifrei de Afaceri 8.963.570.046 10.957.088.137 10.866.207.495

∆ NS(∆ Pca)=(NS1-NS0)*Wa0*pr ca/1leu=(36.192-48.455)*222.112,26*0,9969=-2.715.318.980,182∆ Wa /1 leu(∆ Pca)= (Wa1-Wa0)*NS1*pr ca/1leu0= (361.359,1-222.112,26)*36.192*0,9969= 5.023.999.806,30∆ pr ca /1 leu(∆ Pca )=(pr ca/1leu1- pr ca/1leu.0)*NS1*Wa1=-714.075.646,6771In 2005-2006 s-a inregistrat o crestere cu 1.594.605.179,44 Aceasta situatie are o influenta pozitiva asupra rezultatului brut total si al rezultatului net al exercitului, precum si a indicatorilor de eficienta. Factorii de influenta-scaderea numarului de salariati cu 14% avut ca efect diminuarea profitului-crestera productivitatii munci a vut ca efect cresterea profitului cu 5.023.999.806,30 fata de perioada precedenta-saderea profitului mediula un leu cifra de afacieri ceea ce a determinat o scadere a profitului cu 714.075.646,6771

∆ NS(∆ Pca)=(NS1-NS0)*Wa0*pr ca/1leu=(29.624-36.192)*361.359,1*0,9423= -2.236.461.009,78∆ Wa(∆P ca)= (Wa1-Wa0)*NS1*pr ca/1leu0=(414.676,56-361.359,1)*29.624*0,9423= 1.488.340.644,738

53

2005-2006

2006-2007

Page 54: Proiect Evaluare!!! Ult Var

∆ pr ca /1 leu(∆ Pca)=(pr ca/1leu1- pr ca/1leu0)*NS1*Wa1=(1,0732-0,9423)*29.624*414.676,56= 1.608.025.134,3192In perioada 2006-2007 profitul aferent ciferi de afaceri a crescut cu 859.904.769,26 datorita scaderii numarului de salariati cu 2.236.461.009,78, cresterii productivitatii medii anuale cu 1.488.340.644,738 si cresterii profitului la un leu cifra de afaceri cu 1.608.025.134,3192

54


Top Related