Transcript

Artele marialereprezint un sistem complex de tehnici de lupt, cu sau fr arme, nsuit la nivel individual.Se poate spune despre "artele mariale", c au existat de-a lungul ntregii istorii a omenirii. S nu uitm c din vremea Olimpiadelor ne rmne motenire oart, pe care n timpurile moderne, o numim, pankrationboxprecum i celebrelelupte greco-romane, modificate n mai puin protectivelelupte libere, care la romni au fost cunoscute sub denumirea detrnt. Merit amintit celebrul dans alcluarilor, care denot transformarea unui sistem de lupt, cu sabia, ntr-un dans. De asemenea se pot meniona obiceiurileoenilorimoroenilorde a purta cuite. Se poate spune c nc exist o transmisie oral a unortehnici de luptcu aceast arm. De asemenea la nivel european, trebuie s fi existat forme similare sau diferite de lupt, aici este de menionat franuzesculsavate(anul 1790).

Artele mariale, n acceptul actual, au n general origine oriental i presupun cutarea de ctre practicani a unui sens mai adnc dect simpla pregtire pentru o confruntare fizic. Aceste eluri se constituie ntr-un evantai larg, de la aspiraii religioase pn la simpla meninere a unei snti perfecte. Din cauza scopurilor urmrite de fiecare tip deart marial, acestea nu sunt n esen sporturi, ns spiritul de competiie prezent n unele dintre ele i pregatirea fizic pe care o presupun au dus la includerea unora (sau a formelor fizice de manifestare a lor) n aceast categorie. n realitate, practicarea artelor mariale nseamn n principal dezvoltarea unei contiine superioare, n armonie cu mediul nconjurator i autocontrol realizat prin exerciii fizice i mentale, cunotine extinse demedicin,filosofie oriental,tehnologia materialelor(pentru folosirea armelor),psihologie, etc.n funcie de principiile strategice folosite, rolul acordat forei, vitezei i iniiativei, artele mariale se mpart n dou mari ramuri (coli)stilul externistilul intern.

Nu se poate face referire la arte mariale (Marte - zeul rzboiului), n acceptul oriental, fr a face referire la celebra lucrare chinezeasc a lui Sun Tzu -Arta Rzboiului. Ce este de fapt o artamartialatraditionala? Ct timp ne trebuie sanvatam? Ce trebuie safacem pentru a putea practica? Toate aceste ntrebarisi altele trebuie bine ntelese. ncade la nceputuri omul a fost nevoit saseaperempotriva capriciilor naturii dar mai ales mpotriva atacurilor ce veneau din partea semenilor sai. Astfel, luptnd omul a reusit sadobndeascaexperientan ceea ce priveste strategia luptei, elabornd o serie de miscari, sausiretlicuri care erau transmise de la o generatie la alta. Binenteles cafiecare generatie a perfectionat aceste miscari punnd bazele unui sistem de luptaeficace. Aceste forme de lupte erau rigide, fiind simple "batai", neavnd nimic n comun cu etica sau onoarea. Necesitatea introducerii unor coduri ale luptatorilor era iminenta, asa caau fost nglobate o serie de principiisi virtuti avnd ca rol disciplinarea luptatorilor. Pe timp de pace luptatorii nu ncetau sase antreneze n tehnici de lupta, dar antrenamentele aveau un caracter mai evoluattinnd contsi de codurile morale care trebuiau respectate, astfel lund nastere artele martiale. Deci putem spune fararetinere caartele martiale vin direct de pe cmpul de lupta. O artamartialatraditionalaare unele caracteristicifundamentalecare o diferentiazadesporturi. O caracteristicaimportantaeste aceea caartele martiale traditionale nu acceptacompetitiile de nici un fel. Unul din motive este acela caprin competitii apar dicordii ntre practicanti, transformnd arta ntr-un sport pur competitional. Practicantii vor fi orbiti de obtinerea victoriei cu orice pret, calcnd n drumul lor spre glorie tot ce le stan cale, toate principiile morale care stau la baza artelor martiale. Oricum pentru a putea exista un concurs trebuie stabilite niste reguli care interzic unele procedee periculoase n conditii reale, care transformacaracterul traditional de luptaal artelor martiale ntr-unul sportiv. O altacaracteristicala fel de importantae faptul catehnicile sunt transmise direct de la profesor la elev,si nu doar prin materiale multimedia, deoarece nici o carte sau casetavideo nu poate substitui un profesor adevarat. n sport cstigi sau pierzi. n luptatraiesti sau mori! Asta e diferenta dintre artele martiale traditionalesi cele sportive. Ce trebuie safacem pentru a putea practica? Artele martiale ncep cu primul pas, acela de a ne decide saintram n dojo. Ct timp ne trebuie sanvatam? Toataviata. Pentru a putea cuprinde toatanvatatura unei singure arte martiale ne trebuie mai multe vieti nsir, dar parcanici acestea nu sunt deajunse. n concluzie artele martiale nu ar trebui vazute ca simple sporturi sau cinestie moduri de a nvata cum sadominam pe cel mai slab, ori un mod de a ne cstiga existenta! Nu se poate face marketing cu artele martiale!!! Aici nu e valabilaconceptia precum cel mai puternic supravietuieste ci "haideti sane ajutam reciproc sasupravietuim mpreuna". Cum spunea Sensei Rinjiro Shirata (Aiki-do): "Traind n armonie, haideti sane dam minilesi satrecem mpreunalinia de sosire". Ele ar trebui vazutesi acceptate ca modalitati de a ne descoperi pe noi nsine, de a ncerca necontenit safim mai buni pe toate planurile, toate aceste ducnd n cele din urmala perfectionarea de sinesi la largirea orizontului mentalului.Artele martiale traditionalereprezintao cale deschisatuturor celor ce vor sao urmeze. Calea este chiarelul. Fiecare pas facut cu sinceritate pe Cale te ajutasaprogresezi, ti schimbapozitiasi punctul de vedere. Pnala urmaajungi sapricepi canu atingereaelului conteaza, ci nsusi parcurgerea Caii dasatisfactii. AceastaCale se aflape vrful celui mai nalt Muntesi pe fundul celui mai adnc Ocean. "E multadiferentantre educatiesi cultura... Educatia e cultura caracterului, cultura este educatia mintii. Educatiunea are a cultiva inimasi moravurile, cultura are a educa mintea. n fine un om bine educat, cu inima, caractersi moravuri bune, poate safie c-un cerc restrns de cunostinte, pe cnd, din contra, cultura, cunostintele cele mai vaste pot safie cuprinse de un om faracaracter, imoral, farainima."

Vadorim n continuare lecturausoarasi vamultumim cane vizitati. Domo Arigato!Potrivit legendei, Japonia a fost creatade catre zei care aunfipt o sabie n ocean, la scoaterea ei formndu-sepatru picaturice au devenitinsulele principaleprecumsi o multitudine de insule mici (peste 4000). Japonia este localizatan Asia de Est,n nordul oceanului Pacific, fiind formatadin 4 insule importante ce reprezintaun procent de aprox. 95% din teritoriul Japoniei:Honshu,Hokkaido,KyushusiShikoku, plusnumeroaseinsule mici.Insulele nipone sunt formate lambinarea placilor tectonice,placa Pacificuluisi placa Filipinelor se scufundasub placa Euroasiaticadin vest. Japonia este situatadeasupra zonei de scufundare pe placa Euroasiatica. Lambinarea placilor tectonice crusta pamntului este instabila, ceea ce explicanumarul mare de vulcani activi din Japonia precumsi numarul mare de cutremure. Cu toate acestea se sustine ca aceste lucruri contribuie la frumusetea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg raspndite attn zonele de munte ctsin apropierea zonelor detarm. Cu toate acestea, lavasi cenusa rezultaten urma eruptiilor vulcanilor a avut de-a lungul timpului efecte dezastruoase asupra populatiilor care traiescn zona apropiatavulcanilor activi.

Japonia are un relief muntos, aproximativ 80% din suprafata este ocupatade munti cu vrfurinalte, uneori depasind 3000 metri, fiindnconjurati de vai adnci,si careformaun trecut bariere mpotriva cotropitorilor.Legendasi memoriile documentelor japonezilor conferaarii Soarelui Rasare o istorie de aproximativ douamileniisi jumatate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trait oameni ncadin paleoliticsi neolitic. Existaun consens aproape unanim capoporulainu, din marea grupare indo-europeana, a locuit din cele mai vechi timpuri n insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre acestiasi diferite populatii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, ctsi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic. n secolul al V-lea .e.n. s-au constituit mici unitati statale n insula Kyushusi n regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-leae.n.ncepe sase exercite influienta chinezaasupra Japoniei, att n organizarea statuluisi a societatii, ctsi n domeniul artelorsi modului de viata. Specialisii japonezi sustin caistoria culturalapropriu-zisaa Japoniei a nceput odatacu preluarea valorilor spiritule din China: filozofia budista, diverse artesi motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat impregnndu-le cu spiritul localsi dndu-le stralucire de-a lungul secolelor. Istoria modernaa Japoniei ncepe cu epoca Meiji (1867-1921) cnd are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeste numele de Tokyosi devine capitala statului. Are loc o puternicadezvoltare a economiei, o perioadade modernizare, depasind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care pe plan extern promoveazao politicaexpansionistace marca trecerea la imperialism. Japonia poartarazboaie cu China (1894-1895)si cu Rusiatarista(1904-1905). Dupace n 1905 Japonia a instituit protectoratul asupra Coreii, o anexeazan 1910. n primul razboi mondial (1914-1918) Japonia participaalaturi de puterile Antantei. Economia continua sase dezvolte n ritm accelerat, concomitent cu pregatirile pentru razboi. n 1913 Japonia ocupaManciuria, iar n 1937 declanseazarazboiul pentru cucerirea Chinei. nsaaventura militaristaa Japoniei a avut ca deznodamnt capitularea neconditionatala 2 septembrie 1945, care a suferit pentru prima datan lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice de la Hiroshimasi Nagasaki. Energiile concentrate spre refacerea ntregiitarisi dezvoltarea sustinutaa economiei, precumsi evolutia continuaspre progres au permis ca Japonia sadevinao putere economicade o importantarecunoscuta, cu o intensaviataculturala.Japonia reprezintao mare putere economicamondiala, situndu-se printre primeletari din lume n ceea ce priveste nivelul de culturasi trai (aproximativ 99% din tinerii niponi urmeazacursurilescolilor!!!).Succesul economiei niponel constituie exportul bunurilor de cea mai bunacalitate realizate cu ultimile tehnologii din domeniu. Japonia este cunoscutapentru productia de automobile,componentesi sisteme electonice performante ce se ridicala cele mai nalte standarde mondiale.Unul din motto-urile japoneze este: "putin dar bun" ceea ce explicalucrul bine facut. Existao povestioaracare toti japonezii o nvatancadin primii ani de viata: epoca Momoyama (1573-1603) a fost marcatade trei mari personalitati: Nobunaga care era un caracter ndraznet,si impulsiv; Hideyoshi - un tip cu un caracter complexsi stilat;si Ieyasu care era un tip modest, simplu, calculat.

ARTE MARIALE+ ZEN = BUDO

Denumirea de Budo sau "Calea Luptei", a fost adoptatan secolul al-XX-lea pentru artele martiale, n general cu aplicare pasnica, implicnd pe lngadisciplinele fizicesi procedee tehnice, o conceptiesi o etica. Termenul Budo este format din douacuvinte:1) bu - "lupta"- lupta e o nfruntare darsi o artade a o evita. Bu este n egala masurasinonim cu armonia "ai" sau "wa",si cu reconcilierea omului cu Universul.2) do - "cale"- ("dao" sau "tao" n chineza, "marg" pentru indieni). Ideea de cale sau de drum implicaun anumit mod de a fisi de a se comporta moralsi social pentru a ajunge latelul final al omului,si anume rezonanta, contopirea sau integrarea sa armonioasacu Universul. Totusi conceptul japonez al caii "do" este diferit de cel al chinezilor, n sensul canu are nici o conotatie religioasasau superstitioasa. El nu este dect un "drum" (michi) de urmat pentru cei ce vor ntradevar satraiascao viatade om liber, cu toate dificultatile pe care aceasta le implica. n acest concept, japonezii se ntalnesc cu grecii, care spuneau capentru a atinge mplinirea de sine trebuie mai nti sate cunosti pe tine nsuti si safii capabil sa-ti domini prinspirit reactiile si sentimentele."Do" este calea care duce spre "lumina", spre trezirea propriei naturi a sinelui, identicanaturii Universului."Do" este o permanentacautare a perfectiunii de sine, implicnd practicarea a numeroase virtuti, care trebuie sa-l ducape individ la armonia perfecta"ai", cu sine nsusisi cu Universul."Do" reprezintadeci ntelepciunea, diferitade simpla cunoastere, fiind inseparabilade filosofiaZen, a carei parte "activa" pare a fi.Pentru a urma calea "Do" trebuie sase studieze tehnica "Jutsu".

Calea luptatorului nu constan a distrugesi a ucide, ci n a proteja viata. Adevaratul inamic nu este adversarul nostru, ci egoismul, frica, minciuna, rautatea. Un luptator adevarat pentru a putea lupta cu adeversarii lui trebuie sase nvingamai nti pe sine, sadistrugatot ceea ce este rau n el, iar apoi el va obtine victoria asupra oricarui agresor. Triumful launtric este mult superior oricarui dusman, startegia supremaconstnd n a obtine victoria cu ajutorul virtutiisi al perseverentei,si nu prin lupta. Bu-jutsu - arta luptei cuprinde:ju-jutsu,ken-jutsu(iai-jutsu), kyu-jutsu, jo-jutsu etc. Aceste arte erau indispensabile n pregatirea samurailor (bushi - razboinic, luptator), avnd rolul de a disciplina corpulsi de a ntari spiritul. De asemenea antrenamentul moral (psihic) nu era neglijat existnd un cod moral ce continea o serie de virtuti ce trebuiau respectate cu stoicism, cod denumit mai trziuBushi-do. Zen-ul de asemenea avea un rol important n dezvoltarea caracteruluisi mintii luptatorului, fiind perceput ca iluminarea divina. n acele vremurizbuciumate de razboaiele sngeroase ce nu se mai terminau, Zen-ul reprezenta o alternativade a scapa pentru un moment de ororile luptelor, timp n care meditau restabilindu-si echilibrul interior. n trecut toate aceste'arte'erau forme de lupta, ce mai trziu dupainterzicerea purtarii sabiilor (1872) n Japonia au devenit arte, nemaifiind necesar folosirea lor odatacu aparitia armelor de foc ce dezavantaja lupta de aproape. Ele au devenit asadar arte martiale avnd aplicare pasnica. Pentru a ntelege artele martiale Do, trebuie studiate cele Jutsu, deoarece artele Do sunt rezultul derivarii formelor de luptace aveau aplicare realape cmpul de lupta. Altfel pentru a se putea ajunge pe calea Aiki, trebuie sase parcurgacteva etape esentiale (primordiale), mai ntiJu-jutsu, apoiAiki-jutsuca mai apoi sase ajungala idelul suprem Aiki-do. Dar nsasi studierea artei Jutsu este o cale Do. Artele martiale se studiazantr-o salade antrenament denumitaDojo - locul unde se studiazacalea. Totusi trebuie facutadistinctia dintre Dojosi o salade sport. Artele martiale sunt foarte diferite fatade sporturi. Sunt totusi'arte martiale' modernece desfasoaracompetitii, dar n acest mod se ndeparteazade adevaratul spirit Bushi-do (calea samurailor). Competitiile duc de cele mai multe ori la invidii, la obsesia de a nvinge cu orice pretce nu mai are nici o legaturacu artele martiale. Totusi artele martiale care se respecta, adicacele traditionale, pastreazaviu spiritul martial prin neimplicarea n competitii,si prin respectarea regulilor morale ce stau la baza artelor martiale cu traditie de samurai. n Dojo elevul deprinde respectul fatade maestrusi fatade colegii lui,si si disciplineazaminteasi corpul totodata. Antrenamentul n artele martiale este o luptacontinuacu tine nsuti pentru a deveni mai bun att pe plan fizic ctsi mental. Dojo-ul nu este o univesitate unde studiezi o perioadade timpti iei diplomasi peci. Att timp ct practici sincer n spiritul martial traditional esti pe Cale. Cnd nu mai practici...esti departedeCale. ti dai seama caesti pe Cale atunci cnd este sub picioarele tale. Nu existatehnici secrete n Budo. Singurul "secret"este antrenamentul continuu, pnala sfrsit. Pentru caodatace ai decis samergi pe o cale trebuie sao urmezi pnala capat, asta nseamnacalea samuraiului -BUSHIDO. Practicantul de arte martiale este razboinicul lumii moderne, ce aplicaspiritul de luptator n toate actiunile vietii. nsaa practica artele martiale faraspiritul razboinicului, nerespectndBushi-Do, nu este dect o gesticulare inutila, un balet frumos, dar care nu are nici o legaturacu lupta reala, o denaturare a traditiei veritabile.

ZENpasarea nu cnta?Zen- n ziua de atazi, acest cuvnt att de scurt s-a banalizat n asemenea masuranct a ajuns safie folosit n orice contest, de la nvatarea utilizarii internetului pnala asigurarea avansarii n lumea afacerilor. Dacas-ar rosti nntregime,budismul Zen, poate canu ar mai fi folosit att de abuziv. Zen e oscoalafilozoficajaponezaa carei origine se gaseste n doctrina chinezachan. Filozofia Zen a fost introdusan Japonia de calugarul Eisai (1141-1215), care apartineascolii de gndire chinezalinji(huang-long),si prin Dogen (1200-1253). Zenul este o parte integrantaa artelor martiale, putnd fi practicat (aplicat) chiar dacanu suntem adeptii lui Budha, reprezentnd ostiintaa trezirii mintii, o artaa iluminarii spirituale. nvatatura Zen nu este o dogmaci o cale de limpeziresi elevare a constiintei. Cunoscut n antichitate ca fiindscoala inimii luminate, poarta catre sursasi comunicarea directade la o minte la alta, care are o actiune directaasupra mintii omenesti pentru a percepe esenta sasi mplinirea prin iluminare.nvataturile budismului Zen aveau de asemenea un loc important n viata samuraiului. Zen era o credintacare afirma casalvarea nu venea din directia unui zeu anume, ci din nsusi interiorul nostru. Ideea caun om si poate influienta destinul a placut celor care traiau din razboi, cu moartea care i pndea la orice pas. n Zen nu existaraspunsuri corectesi raspunsuri gresite. Rostul povestirilorsi aforismelor este sane determine sane punem mintea la contributie, sao facem salucreze, tot asa cum, practicnd un exercitiu fizic, ne facem corpul salucreze. Dacane vom ocupa un timp relativ lung cu lamurirea unora din problemele Zen care nu au raspuns exact, vom descoperi casuntem capabili sane facem mintea sameargape fagase necunoscute pnaacum,si caajungem treptat sastapnim puteri noi de ntelegere a aspectelor vietii. ntr-un cuvnt ne vor extinde orizonturile mentalului.Zen-ul este raspndit peste tot n Orient, mai ales n JaponiasiChina. Scrisul unei poezii, caligrafia, pictatul, ceremonia ceaiului, trasul cu arculsi multe altele, reflectaZen-ul. Astfel maestrul ceremoniei ceaiului pare sanu mai ajungasa-l toarne, caligraful si dedicatimpul aranjarii pensulelor, sau arcasul face miscari convingatoare cu arcul, dar pare caa uitat catrebuie sa-si atingatinta, facndu-ne sacredem canu-i pasadacao va atinge sau nu. Ca n cele din urmacaligraful realizeazao paginafrumoasasi armonioasa, iar arcasul si atingetinta. Dincolo de fiecare arta, casi n cazul artelor martiale, se aflao filozofie, ea fiind o parte integrantaa procesului de nvatare. Trebuie sanvatam saprivim artele martiale asa cum privim aceste arte, dincolo de latura ceremoniala, unde se aflaexercitiulsi devotamentul, respectulsi disciplina, care fac posibilapracticarea artei.

Zenul a influientat artele martiale japoneze n aceasi masuran care crestinismul i-a influientat pe barbari. Raportul dintre zensi artele martiale se poate defini prin atitudinea neclintitan fata mortii, non violenta, stapnire de sine, disciplinasi respect. nrudirea dintre artele martialesi Zen rezidan faptul caambele ne pot conduce spre spiritul caii, pentru caorice conflict, fie case produce n interiorul corpuluisi mintii, fie n afara lor, este ntotdeauna o luptampotriva sinelui. Zenulsi artele martiale se afladincolo de notiunile de pierdere sau cstig,si sunt cai pentru a nvata viatasi moartea. Creativitateasi concentrarea energiei sut elemente comune pentru artele martialesi pentru Zen. Existan Zen asa numitele koan-uri, mici versuri sau povestioare care aparent nu au nici o logicaimediata, dar care au rolul de a obliga mintea sase miste. Aceste koan-uri nu au raspunsuri exacte. Tot ceea ce se poate face este sase mediteze pe marginea lor, iar dupaun timp de meditat se va percepe esenta koan-ului. n Zen nu existaraspunsuri corecte sau gresite. Nu trebuie sase raspundala ntrebari, ci n schimb acestea trebuie bine ntelese. Un mic koan ce contine secretul zen-uluisi artelor martiale:***

Reflexia luminii pe suprafata apei se miscanencetat. totusi luna stralucestesi nu pleacanicaieri; ea sta, dar se misca.***

Rul nu curge niciodatanapoi. Apa curge, curge, dar luna nu se misca. ntr-o luptamintea trebuie safie ca luna, n vreme ce corpulsi timpul se miscanencetat ca apa rului. Zen-ul trebuie trait aicisi acum. Multi cred caZen-ul este pasiv. Din contra, Zen-ul este activ, nseamnamereu actiune, nseamnaaicisi acum.Pentru a practica Zen trebuie sase adopte o pozitie a corpului corespunzatoare, pozitie denumitaZa. Deci postura Zazen este asezarea corecta, este conditia normalaa corpuluisi a mintii: liniste, echilibru, armonie. Respiratia are deasemnea o importantadeosebitan practica Zazen-ului. Atunci cnd postura corpului este corectasi respiratia este corectasi naturala. Ea trebuie safie tacuta, naturala, niciodatafortatasi ntotdeauna la fel. Mintea trebuie golitade orice gnd realizndu-se vacuitatea universala. Zazen-ul nseamnaa deveni intim cu tine nsuti, o calatorie launtrican care se realizeazaarmonizarea cu viata universalace ne permite sadescoperim veritabila fortaa vietii din interiorul nostru. Nu este nici tensiune, nici relaxare. Doar libertate adevaratasi armonie, fortasi ntelepciune,SATORI- trezireadinstarea de dependentafatade nevoile vietii cotidiene. Nu se poate practica Zazen-ul n mod constient, ca pe ceva dorit. n Zen nu existascop. Cine'practica'zen doar pentru a obtine ceva, ei sunt departe de adevarata cale a iluminarii. Zen-ul reprezintamodalitatea tipic japonezade a privi lumea asa cum este ean realitate, folosindn acest scop o minte nenlantuitade gnduri sau sentimente, o minte deschisa farajudecati preconcepute cu acea bine cunoscutaironie.n Zentelull constitue obtinerea iluminarii iar calea aleasaeste cea a meditatiei.

***

"Vntul aprig facea saflfie flamura de pe templu sub privirile a doi calugari, care au nceput sase contrazica. Unul spunea caflamura se misca, iar celalalt cavntul. S-au tot contrazis pna ce a venit maestrul lor care le-a zis: < Nu vntul se misca,si nici flamura. Mintea voastraeste cea care se misca.>"

Katana- sabia sau sufletul samuraiului este simbolul curajuluisi al puterii.Copiii samurailor nvatau samnuiascasabia de la o vrstadestul de frageda. Cnd mplineau vrsta de 5 ani erau mbracati n costumul traditional de samuraisi li se punea n centura de la bru o sabie adevaratadar neascutita, n locul celei de lemn (boken) ce o purtaserapnaacum. La vrsta de 15 ani, la atingerea vrstei adolescentei, dobndind libertate completaputeausapoarte o katana ascutitaceleconferea un aer de raspunderesi gravitate. Katana purtatala brul samuraiului era un simbol a ceea ce se gasea n minteasi inima lui, onoaresi devotament. De obicei samuraii purtau douasabii.Katanaera sabia mare (daito)si sabia scurtadenumitawakizashi(shoto). Ansamblul celor douasabii se numestedaishosau marele ansamblu. Samuraii cnd intrau ntr-o ncapere trebuiau salase katana la intrare pe un suport specialnumitkatana-kake, pastrnd wakizashi - sabia nsotitoare - la bru. De asemenea trebuia saaibamare grijasa-si nu atingasabia din greseala, deoarece putea fi omort pe loc. Atingerea tecii (saya) unui samurai, chiar neintentionat, era o insultasi duelul era inevitabil. n prezenta mparatului sau a shogun-ului, samuraii trebuiau sa-si lase ambele sabii la intrare. Bushi-do-ul nu legitima ntrebuintarea sabiei fararost sau n orice mprejurare. Cea mai bunavictorie este aceea care nu se face cu varsare de snge, deoarece idealul cavaleresc al samurailor era pacea. Fabricarea sabiilor era (si este) un adevarat ritual, fauritorul nainte de a purifica otelul trebuia sase purifice pe sine nsusi. Zilnic nainte de a ncepe lucrul si purifica sufletulsi gndul n vederea fauririisi calirii otelului, destinat safie transformat n sabie. Fauritorul de sabii era un adevarat artist ce trebuia sadesavrseascao operade arta, atelierul lui fiind un adevarat sanctuar dedicat sabiei. Fiecare probaprin care era trecut otelul constituia un act religios de o deosebitansemnatate. Procedeele tehnice de forjaresi calire a otelului erau secrete pastrate cu strasnicie de catre faurari. Otelul trebuie safie dur ca sapoatafi ascutit ct mai bine, dar n acelasi timp durificarea otelului atrage dupasine o fragilitate accentuatace poate conduce la ruperea usoaraa lamei. Tehnica lor presupune folosirea unei structuri compozite, din otel dursi otel moale, combinatacu durificarea selectivaprin calire. Multi cunoscatori consideraciudat faptul ca, neavnd cunostiinte moderne de metalurgie, fierarii din trecut au reusit saobtinaun asemenea delicat aliaj. Lingouri de metal sunt nvelite n hrtie de orezsi acoperite cu lutsi paie arse, dupacare este ncalzitsi batut cu ciocanul. Prin mpaturirea repetataprin bataie pe nicovalalama finalava avea o texturaasemanatoare cu a lemnului, texturace poartadenumirea dehadame,si este diferitan functie de directia de mpaturire a otelului. Pentru a obtine sabii de calitate ridicata, fierarii priceputi combinamai multe tipuri de otel, din diferite sursesi cu diferite concentatii de carbon sau alte impuritati. Calirea (yaki-ire) este cea mai criticaetapadin fabricarea sabiilor. Lama este acoperitacu o pastade argila, pulbere de charcoalsi nisip pulverizat, ce are rol de a proteja lama careia i va imprima un desen n formade valuri. O altaparticularitate a calirii este aceea calama se va curba datoritancalizirii diferentiale a vrfului sabieisi a bazei acesteia. Fierarul trebuie saanticipeze aceastacurburasi sadea formafinaladorita, dar cteodataeste necesaraajustarea acesteia dupadurificare. Lama finalaeste ascutita,si echipatacu mner (tsuka), teaca (saya)si alte accesori. Clasificarea sabiilor n functie de vechime:- jokoto - sabii antice - pnan 795;- koto - sabii vechi - 795-1596;- shinto - sabii noi - 1596-1624;- shinshinto - sabii noi noute - 1624-1876;- gendaito - sabii contemporane - 1876-1953;- shinshakuto - sabii moderne - din 1953si pnan prezent. Dupalunga perioadade razboi a urmat o lungaperioadade pace iar numarul mare de samurai au ramas astfel faraocupatie. Au fost nfiintate numeroasescoli de luptacu sabia n aceastaperioada, iar fabricarea sabiilor a devenit mai mult o arta. Cnd shogun-atul Tokugawa a cazut, puterea a fost preluatade mparatul Meiji (1878), acesta fiind momentul nceperii modernizarii Japoniei. Samuraiilor li s-a interzis purtarea daisho-ului (marele ansamblu de sabii). Majoritatea fierarilor au ramas faravenituri. n timpul celul de-al doilea razboi mondial interesul pentru sabii a revenit. Dupace Japonia a pierdut razboiul, America a interzis fabricarea acestora. Aproximativ 400.000 de sabii au fost confiscate de americani. Arta sabiilor japoneze era pe cale de disparitie. n 1953 fabricarea sabiilor a devenit din nou legala,si traditia aproape moartaa fost readusala viata. La ora actualan Japonia sunt n jur de 250 de fierarii.

La ora actual, exist n lume, sute de stiluri de arte mariale, printre care se numr:

Aikid- japonez (ntemeietor O-SenseiMorihei Ueshiba)

Ashihara- japonez

Arnis- filipinez

Baguazhang- stil intern chinezesc

Box- occidental ( este si sport dar este una dintre cele mai primordiale arte martiale )

Changquan- chinezesc

Hapkido- corean

Hon-Do-Ryu- japonez

Hwarangdo- corean

Iai-Do- japonez

Isshinryu- okinawian

Jiu Jitsu- japonez

Jiu jitsu brazilian- brazilian (ntemeietori Mitsuyo Maeda, Carlos Gracie, Helio Gracie)

Judo- japonez (ntemeietorJigoro Kano)

Karate-d- japonez / okinawian

Kalarippayattu- indian

Kali- filipinez

Kendo- japonez

Kenpo- american

Kickboxing- occidental ( este si sport dar este una dintre cele mai primoldiale arte martiale Kobudo- japonez

Kung Fu- chinezesc

Kyudo- japonez

Lupte- Greco-Romane,Libere,Wrestling

Muay Boran- cu formele moderneMuay Thai: tailandez ,pradal serey: cambodgian ,Muay Lao: laosian,lethwei: birmanez ,tomoi- malayesian

Nanquan- chinezesc

Ninjitsu- japonez

Qwan-Ki-Do- vietnamez (ntemeietorPham Xuan Tong)

Savate- frantuzesc

Shaolinquan- chinezesc

Silat- indonezian,malayezian

Sumo- japonez

Taekwon-Do- corean

Taijiquan- stil intern chinezesc

Trnte- Substilul romnesc de lupte libere

Unifight- european

Vovinam Viet Vo Dao-vietnamez, de ctre unii considerat ca fiind cea mai important

Wing Chun- stil intern/extern chinezesc

Wushu- chinezesc

Xingyiquan- stil intern chinezesc

Stiluri de arte martial mixte

Sportive, in functie de regulile competitiilor respective:

Pankration- grecesc

Sambo- rus

PRIDEMMA- japonez

Vale TudoMMA- brazilian

UFCMMA- american

PancraseMMA- japonez

Militare sau de strada:

Jeet Kune Do- chinezesc (ntemeietorBruce Lee)

Krav-Maga- israelian

Systema- rus

KARATE O piatra pretioasa nu se lustruieste fara sa fie mult frecata si nici omul nu se perfectioneaza daca nu trece prin incercari.Originea Karate-ului

Karate inseamna in limba japoneza mana goala , iar denumirea corecta este Karate-do- calea mainii goale. Karate provine din Okinawa, una dintre insulele Ryukyu care formeaza un lant de insule prin care se poate trece din China in Japonia. Datorita pozitiei lor geografice ele au favorizat intalnirea si cooperarea dintre culturile japoneza si chineza. In anul 1609, insula Okinawa a fost invadat de trupele japoneze. Conducatorul insulei a fost dus in Japonia ca ostatic pentru a preintampina orice incercare de rascoala, iar japonezii au instalat rapid o forta de politie in capitala insulei, Naha, pentru a supravegea locuitorii. Urmatoarea masura luata a fost izgonirea militarilor si confiscarea tuturor armelor. Japonezii erau siguri ca fara arme locuitorii insulelor Ryukyu nu se vor putea rascula. Invadatorii nu au luat insa in considerare mostenirea straveche a acestei populatii insulare: artele martiale. In urma legaturilor comerciale stranse dintre Okinawa si China, stilurile de arte martiale Kung Fu si diverse alte metode de lupte chinezesti s-au amestecat cu tehnicile de lupta indigene. Aceste lupte cu mainile goale erau numite in Okinawa, te, adica maini. Locuitorii insulelor Ryukyu dupa ce s-au sfatuit cu calugarii cei batrani din munti, au inceput sa-si intareasca pumnii si coatele lovind saci cu paie si nisip ud. Au trecut apoi la trunchiuri de copaci si loveau zi de zi cu pumnii in scoarta lor, pana li s-au format portiuni foarte rezistente in diferite parti ale corpului.

Armura soldatilor japonezi era facuta din trestie de bambus lacuita si din cureluse de piele. Ca urmare, atunci cand cei din Okinawa au hotarat sa inceapa razboiul de gherila, degetele lor intarite devenise niste arme de temut care patrundeau cu usurinta prin armura asupritorilor, ucigandu-i pe loc. Cand japonezii au trimis in ajutor trupe calare pentru a innabusi revoltele, locuitorii insulelor au inventat lovituri de picior mortale, executate prin sarituri. In acest fel nici macar un dusman calare nu mai era o problema. Taranii au luat si ei parte la lupta transformandu-si uneltele folosite la munca campului in arme fatale. Manerul unei pietre de macinat orez, tonfa, era folosit pentru a para loviturile de sabie ale unui samurai. Secera cu care se taiau spicele la vremea recoltatului, kama, devenise o arma extraordinara utilizata contra atacurilor cu lancea sau cu sabia. Aceasta transformare a uneltelor agricole a adus in zilele noastre la studiul armelor clasice din Okinawa, kobudo, in cadrul artelor martiale indigene. Nasterea Karate-ului modern

Treptat, locuitorii insulei Okinawa au acceptat ideea ca stapanii lor japonezi nu aveau de gand sa plece vreodata. Ca urmare ei au admis statutul de a fi ocupati, fara sa se bucure, dar nici sa se revolte. In 1868 s-a nascut Gichin Funakoshi, fiul unui functionar marunt din Okinawa. Tanarul Funakoshi a invatat, pe masura ce crestea, arta martiala, te, din Okinawa de la un mare maestru al carui nume era Azato. Atunci cand a implinit 25 de ani, Gichin Funakoshi ajunsese sa stapaneasca aceasta arta si, in acelasi timp, a devenit professor in cadrul unei scoli. Dupe ce un inspector scolar a asistat la o demonstratie a maiestriei sale Gichin Funakoshi a primit aprobarea sa introduca artele martiale in programa de invatamant. Karate a devenit cunoscut si a ajuns sa fie predat in toate scolile din Okinawa. Introducerea in Japonia a ceea ce se numeste in zilele noastre Karate a avut loc in 1912. In acea perioada flota imperiala, sub comanda amiralului Dewa, ancorase in golful Chujo din Okinawa. Echipajul fusese cazat in scoala unde preda Gichin Funakoshi si tanarul professor a organizat ad-hoc o demonstratie de Karate. In acest fel faima Karate-ului a ajuns pana la Tokio. Aproape 10 ani mai tarziu, in anul 1921, insusi imparatul Japoniei l-a invitat pe Funakoshi sa-si prezinte maiestria in fata lui. Imparatul a fost atat de impresionat de demonstratia facuta incat, dupa aceea, l-a rugat pe Funakoshi sa vina in Japonia ca sa predea aceasta arta. In decursul a 5 ani acest profesor de scoala din Okinawa a devenit idolul cluburilor de arte martiale din Japonia. Gichin Funakoshi se apropia de cea de-a saizecea aniversare a zilei de nastere. El a infiintat la Tokio prima lui scoala de antrenament numita dojo. Aceasta scoala purta numele de shotokan- clubul din Shoto. Funakoshi folosise in tinerete, pe cand scria poezii, pseudonimul Shoto, asa ca a considerat ca numele este bine ales. Shoto inseamna in limba japoneza pinii care se unduiesc in bataia vantului. Gichin Funakoshi a pus astfel bazele celei mai mari scoli de Karate din lume. Cu toate ca la momentul respectiv aceasta arta era inca denumita mana din Okinawa, cu vremea ea s-a transformat in Karate-do adica calea mainii goale.

Faima acestui nou stil de Karate a dus la cresterea numarului de scoli de Karate in toata Japonia si alti maestrii din Okinawa au inceput sa predea stilurile proprii. Primul clasat in urma lui Funakoshi era Chojun Myiagi din scoala Goju-ryu, urmat de Kenwa Mabuni din scoala Shito-ryu. Au urmat multi altii care au lansat Wado-ryu, Shotokai, Kyokushinkai si Shukokai. Astazi milioane de practicanti ai Karate-ului din lumea intreaga studiaza unul dintre cele 15 stiluri importante si numeroasele lor variante. Ce este Karate?

Chiar de la primele lectii un incepator in Karate invata lovituri mortale, deoarece Karate-do este un sistem care permite orice in lupta. Conceptul care sta la baza acestei arte este tocmai de a folosi orice se afla la indemana celui care o practica pentru a invinge prin tehnica sa, fortandu-l si atragandu-l pe adversar intr-o lupta de supravietuire. Karate se bazeaza pe lovituri aplicate cu mana, piciorul, capul sau genunchiul. Atunci cand ajunge sa stapaneasca toate aceste tehnici utile, karateka primeste prima sa centura neagra, numita shodan, la randul sau el fiind considerat sensei, adica maestru. Probabil ca la inceput karateka considera aceasta arta un sistem de autoaparare. Apoi, un urma unui antrenament dur si indelungat, dupa confruntarea dintre minte si trup, care apare atunci cand trebuie realizata o reactie reflexa instantanee in orice situatie data, se resimte o senzatie de calm in interior si de pace. Karateka atingea acel stadiu cand castiga batalia cu el insusi si nu mai trebuie sa dovedeasca faptul ca este in stare sa lupte. De fapt, el va prefera adesea sa evite o lupta. Dar atunci cand se impune o confruntare, el va fi mai mult decat pregatit ca s-o trateze in modul eficient pentru care a fost antrenat.Invatarea Karate-do

Sala sau locul unde se tin antrenamentele se numeste Dojo. Tehnicile de baza sunt exersate de obicei cu un partener, dupa care sunt repetate mereu. Singurul lucru care este interzis in Karate este vatamarea unui coechipier sau unui adversar in competitie. Realizarea acestei cerinte implica multa pricepere si o judecata sanatoasa. O parte a antrenamentului este dedicata exercitiilor de lupta cu un adversar imaginar. Aceasta forma se numeste kata si seamana foarte mult cu boxul simulat. Multi specialisti traditionalisti considera ca acesta este aspectul cel mai important din Karate. Reprezentanti de frunte ai acestei arte isi dedica intreaga viata perfectionarii miscarilor si starii de spirit din kata. Kiai-ul din karate

Un practicant de karate trebuie sa cunoasca bine zonele vitale ale corpului si sa fie in stare sa aplice cu exactitate in acele puncte o lovitura cu mana sau piciorul. Un karateka, adica cineva care studiaza karate, va scoate un strigat extreme de puternic care poarta numele de kiai. Kiai vine din rarunchi si este strigat la fel de puternic cum racneste un ridicator de haltere inaintea unei incercari dificile.

Kiai are 2 efecte. El concentreaza un flux de energie la nivelul unei lovituri si, pe de alta parte, in caz de necessitate acest strigat cumplit care izbucneste din gura ipoteticei victime inainte ca aceasta sa contraatace poate deruta adversarul. In cel mai rau caz ii va distrage atentia in acele secunde preliminare fatale in care karateka isi pregateste lovitura.

Tamashiwara In karate, ca in orice alta arta martiala, exista o sectiune numita demonstratii de lovituri de forta sau tamashiwara. In cadrul acestor demonstratii practiantul trebuie sa sparga diferite materiale dure cu ajutorul unei lovituri date cu pumnul, capul, cotul sau chiar cu varful degetelor. Aceste lovituri naprasnice au fost la inceput menite sa-i arate unui karateka cat de puternic este. Astazi insa, acesta arta a evoluat, devenind o competitie intre diferiti maestrii in arte martiale, care se intrec sa arate cine poate sparge mai multe obiecte sau rupe cea mao groasa scandura de lemn.

Recordul mondial la spargerea tiglelor este detinut de un maestru japonez, Masatatsu Oyama, care a spart 30 de tigle cu o singura lovitura data cu pumnul strans.

La campionatele de karate veti vedea intotdeauna cel putin o demonstratie de tamashiwara, cand un expert va face uz de pumn, latul palmei, cot sau cap pentru a sparge orice de la beton la blocuri de gheata. Bineinteles ca pentru asemenea realizari un karateka are nevoie de un nivel deosebit de pregatire si de mult antrenament inainte de a trece la fapte.

Mintea care domina materia

Mintea si puterile ei joaca un rol deosebit de important in formare unui bun karateka. De-a lungul anilor, prin salile de antrenament din Japonia au circulat multe relatari ciudate. Existau povesti despre mari maestrii care au dat dovada de o rezistenta aproape de necrezut, care se explica prin fortele lor mentale deosebit de bine dirijate. Se pomenea despre batrani slabanogi care au rupt bucati de lemn de 10-15 cm grosime cu mainile lor vlaguite. Mai era si povestea unuia dintre cei mai gravi karateka ce s-a luptat cu tauri salbatici doar cu mainile goale. El a reusit se se lupte cu aproape 50 de tauri si a ucis cel putin 3 dintre ei cu mainile goale. Richard Kim, un celebru sensei de karate cunoscut in toata lumea a fost inchis in Manciuria de catre rusi la sfarsitul celui de-al 2-lea razboi mondial. Paznicii sai nu au suportat idea ca Kim nu parea afectat de faptul ca era prizonier, asa ca, dorind sa dea un exemplu celorlalti prizonieri, l-au bagat intr-o cusca cu 2 tigrii. In dimineata urmatoare paznicii manciurieni au gasit tigrii morti si pe Kim stand cu picioarele incrucisate intr-o postura linistita. El nu avea nici un fel de arme aupra sa si atunci se pune intrebarea: cum a reusit sa-i omoare pe tigrii? O alta legenda vorbeste despre celebrul sensei goju-ryu, Gogen Yamaguchi, poreclit pisica din cauza miscarilor lui rapide. Se spune ca el a meditat toata viata stand sub jetul unei cascade puternice. Alti oameni in locul lui ar fi facut cu siguranta pneumonie si ar fi murit.

Oamenii de stiinta au spus adesea ca puterile mintii nu cunosc limite. Acest lucru este valabil mai ales in cazul artelor martiale.

Dojo pentru karate

Dojo este sala unde orice karateka isi practica arta. La intrare el trebuie sa se incline cu respect. In timpul antrenamentelor in dojo este necesar sa se arate mult respect locului. Atunci cand karateka se adreseaza sensei-ului, el se inclina inainte de a vorbi. Comportamentul adecvat trebuie sa fie impus si respectet cu strictete pe toata durata antrenamentelor. Costumul practicantului de karate, gi, trebuie sa fie curat si calcat. Tinuta de karate ne face sa ne gandim la imbracamintea unui singur taran japonez. Aceasta consta dintr-un costum format dintr-o haina larga si pantaloni foarte largi.

Costumul era legat cu ajutorul unei centuri foarte lungi, care era de obicei colorata. Culoarea indica diferitele niveluri de maiestrie ale unui karateka. Un incepator are o centura alba. Conform traditiei, dupa ce a trecut de primul nivel de examinare, primeste gradul kyu- adica are voie sa poarte o curea colorata. Karateka isi poate vopsi apoi rand pe rand cureaua in culorile corespunzatoare, pe masura ce va avansa in gradele kyu, pana va ajunge la nivelul centurii negre. Culorile notelor kyu devin tot mai intunecate pe masura ce creste gradul de pregatire, permetand orcarui karateka sa pastreze aceeasi centura pe toata durata pregatirii lui, vopsind-o doar in alte culori.

Dojo-ul pentru karate poate fi amplasat oriunde va dori un sensei sa isi predea arta.Trepte de karate Indiferent de stilul si de scoala de karate din care provine un practicant, toti karateka au in minte un singur tel: sa obtina centura neagra. Acest lucru poate sa dureze chiar si 5 ani. Odata insa obtinuta centura neagra, antrenamentul nu inceteaza, ci din potriva devine si mai intens. Posesorul centurii negre continua sa se antreneze in disciplinele fizice si mentale ale karate-do, cu scopul de a atinge nivelu superior. Acesta poarta numele de

dan. Dupa cel de-al doilea dan, karateka se va stradui si mai mult ca sa obtina gradul de 3 dan si asa mai departe.

Acest sistem de ierarhizare (pe dani) al centurii negre este de provenienta japoneza, unde este folosi pentru absolute orice, de la inot la jocul de go. Cel mai apreciat purtator al centurii negre in Japonia a fost Gogen Yamaguchi, care a ajuns pana la al 10-lea dan. In mod ciudat, dupa ce se depaseste nivelul 9 dan, culoarea redevine rosie, fiind aceeasi culoare cu cea a centurii incepatorului inainte ca acesta sa treaca de examenul pentru primul kyu. Aceasta sugereaza in mod simbolic faptul ca atunci cand ai ajuns sa stii totul te reintorci la nivelul cand nu stiai nimic, numai ca acum intelegi totul.

In zilele noastre profesorii de arte martiale din lumea intreaga au parasit invatatura traditionala formandu-si propriile sisteme si stiluri. In acest fel ei isi pot acorda singuri calificari, dupa bunul lor plac. Ca urmare s-au innmultit cazurile in care se intalnesc maiestrii cu centuri negre de 6 si 7 dan la o varsta relativ tanara.

Pozitiile de karate

In karate loviturile sunt aplicate respectand anumite pozitii, fiecare dintre ele corespunzatoare unui anumit scop sau situatii. Unele stiluri de karate, cum ar fi de exemplu goju-ryu, cu un accent deosebit pe pozitii. Atunci cand karateka a exarsat suficient pozitiile, el este supus unor incercari constand din ruperea unor scanduri sau bete izbite de corpul sau. Cu toate ca la prima impresie aceste teste par a avea o nota de masochism, ele ii arata practicantului puterile interioare deosebite de care dispune in etapa respectiva.

Si in Japonia se fac asemenea teste, dar fara scandurile din lemn. Toti elevii care considera ca au invatat tehnica se insiruie unul in spatele celuilalt in pozitia calaretului. Instructorul trece pe langa practicanti si-l loveste pe unul dintre ei in vintre. Cei care raman in picioare dupa aceasta proba sunt considerati demni de a trece la un antrenament superior.

Scoli importante si stiluri de karate

Shotokan

Kyokushinkai

Wado- ryu

Goju- ryu

Goju- kai

Shito- ryu

Shukokai

Conceptul occidental

Chiar si in prezent este evident ca metodele din orient sunt inca in plina evolutie si transformare. Cercetarea stiintifica efectuata in occident in vederea prelungirii rezistentei fizice si combinatiile nutritive aplicate in vederea realizarii unor performante cunoscute, care sa se mentina o durata mai mare de timp, a deviat practica karate-ului traditional de la vechile radacini, punand prea mult accent pe performanta maxima de moment obtinuta in detrimental constiintei spirituale si a scopurilor mentale ale acestei arte. Cel mai important element pentru practicarea cu succes a karate-ului il constutie puterea mintii. Din pacate ne intrebam acum, daca nu cumva aceasta utilizare a stiintei occidentale face sa se piarda orientarea corecta corespunzatoare acestor arte atat de bine verificate de-a lungul timpului.AIKIDO

Aikidoeste o arta martiala incarcata de semnificatii ale istoriei si traditiilor Japoniei si a fost adaptata pentru a putea sa o practicam ca pe o arta martiala a pacii si armoniei. Paradoxal dar asa a fost conceputa de creatorul ei O-Sensei Morihei Ueshiba in urma nenumaratelor experiente si evenimente pe care le-a trait si in urma carora a gasit calea pentru a putea convietui in pace si armonie: sa nu distrugi ceea ce te inconjoara, sa poti sa fii capabil sa comunici acelasi lucru si celor cu care vii in contact.

Nativ suntem inzestrati cu capacitatea de a gasi mijloacele de supravietuire, care se poate concretiza in atitudini egoiste, lipsa de respect pentru semenii nostri, violenta in incercarea de a obtine ceva sau de a rezolva o situatie conflictuala.

Aikido ne creeaza o alta abordare a realitatii prin incercarea de a solutiona orice conflict spiritual sau fizic in mod nedistructiv. Majoritatea violentelor verbale sau fizice se datoreaza lipsei de intelegere si de respect pentru semenii nostri si in general fata de ceea ce ne inconjoara. Ceea ce pentru noi este foarte important din punct de vedere material sau psihic, pentru altii reprezinta lucruri de nimic, lipsite de importanta, care pot fi ignorate. Deseori, in viata de zi cu zi intalnim la tot pasul, daca suntem atenti, aceste aspecte. Primul impuls al celor lipsiti de o educatie temeinica este sa reactioneze violent verbal sau fizic. La o analiza mai profunda a situatiilor conflictuale se observa ca aproape toate acestea se puteau rezolva si pe cale non-violenta. Va las dvs. placerea de a va aminti nenumaratele situatii neplacute pe care le puteati evita daca ati fi avut puterea sa va stapaniti si sa ajungeti la o cale de dialog cu partenerii dvs. La birou, in trafic, in mijloacele de transport, la rand la ghisee, sau in orice alte situatii stresante, se poate observa modul cum reactioneaza semenii pentru a-si rezolva problemele cu care se confrunta.

Nu exista intreceri. Un adevarat luptator este invincibil deoarece el nu se intrece cu nimeni si nimic. A invinge inseamna sa biruiesti spiritul certaret pe care il gazduiesti in tine.

Sa ranesti un adversar inseamna sa te ranesti pe tine insuti. Aceasta arta martiala inseamna sa controlezi agresiunea fara a provoca ranirea.

O pozitie sau o postura buna reflecta o stare corespunzatoare a mintii. Fii recunoscator chiar si oamenilor dificili, negativisti si rai. Sa faci fata unor asemenea obstacole este o parte esentiala din antrenament.

Invata si uita! Invata si uita! Fa tehnicile o parte din fiinta ta! Miscarile izvoresc din principii naturale, nu din formule abstracte si rigide.

In aceasta arta martiala nu se ataca niciodata. Atacul este dovada pierderii controlului. Nu fugii niciodata de nici un fel de provocare si nu incerca sa suprimi sau sa controlezi un adversar intr-un mod fortat.

JUDOJudo este o art marialjaponez. A fost dezvoltat dinju-jitsude ctreJigoro Kanon1882, care a eliminat loviturile i unele luxri periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. Principiile sale se bazeaz pe folosirea supleei n locul forei brute. njudose folosesc proiectri, secerri, fixri la sol, strangulri i luxri.Judoa fost un model al artelor mariale japoneze moderne, gentai budo, dezvoltate din colile japoneze tradiionale. La nceputul secolului trecut, pe msur cejudoula fost popularizat n Europa, i-a pierdut treptat caracterul i proprietile deart marial, transformndu-se nsport. n1964judoa devenitprob olimpic.Practicantuljudouluise numetejudoka. Echipamentul dejudo, numit judogi, a fost introdus de ctreKano

HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/1907" \o "1907"1907, dar pentrugradefolosea, n continuare, numaicenturialbe i negre.

ISTORICPentru cunoasterea originii acestui sport trebuie sa ne intoarcem cu aproape 2000 de ani in vechea Japonie, unde samuraii, cavalerii si nobilii practicau mai multe genuri de exercitii, ca; scrima, tirul cu arcul, aruncarea sulitii etc. Unul dintre aceste exercitii era si jiu-jitsu, care pare a-si avea originea in vechea forma de lupta corp la corp din Japonia si anume Sumo.Se aminteste intr-o scriere veche de o lupta intre Nomino Vukune si Taimano Uchaya in timpul celui de-al doilea Imparat Suini (anul 70 f.e.n.). Judecand dupa rezultatuli intrecerii se pare ca din aceasta perioada dateaza practicarea jiujits-ului, deoarece Sukune si-a omorit adversarul printr-o lovitura de picior.Mai tarziu, in timpul perioadei Kamakura (1185 -1333) razboinicii, pentru a-si sluji mai bine stapanii, au inceput sa studieze arta luptei neanarmate, a luptei corp la corp, numita jiujitsu. Aceasta lupta era compusa din mai multe exercitii fara arme, la care se foloseau din cand in cand si pumnale sau sabii. Genul de atac era de cele mai multe ori aruncarea, lovirea, tinerea adversarului la sol, fortarea si contorsionarea bratelor si picioarelor adversarului, pentru a-i produce durere sau pentru a i le fractura. Aceste forme de lupte erau practicate numai de nobilii samurai si razboinicii lor, metodele de predare fiind secrete si foarte greu transmise altora.In 1882 Jigoko Kano, impreuna cu cativa prieteni devotati, care-i impartaseau entuziasmul, au inchiriat o cladire in Tokio, unde au stabilit prima scoala de judo Kodokan, punand astfel bazele unei noi forme de lupta.Deci, am denumit materia de predare judo in loc de jiu-jitsu. Jiu inseamna blandete sau cedare, Jitsu inseamna arta sau priza artistica; iar Do inseamna cale sau principiu; in felul acesta JIUJITSU inseamna arta de a ceda la inceput si de a obtine apoi victoria, in timp ce judo inseamna calea sau principiul acesteia.Sa presupunem ca notam forta unui copil de clasa a VII-a, bine dezvoltat fizic, cu 10 unitati, si a unui alt copil, de clasa a V-a, dezvoltat normal, cu 7 unitati. Daca vom aseza pe cei doi copii fata in fata la distanta de 30 cm si-i vom pune sa ridice bratele indoite din coate la nivelul pieptului, impingandu-se palma in palma, vom observa ca cel de clasa a Vll-a va invinge, oricat de mult ar incerca celalalt sa se opuna.Vom repeta acelasi exercitiu, in schimb ii vom spune copilului care reprezinta forta mai mica, de 7 unitati, ca in momentul cand impingand va simti ca nu mai poate rezista fortei celuilalt, sa execute un pas inapoi, apropiind palmele depiept, fara a scapa priza. Cu siguranta vom observa imediat dezechilibrarea celuilalt inainte, ajungand intr-un moment critic de dezechilibru in care celalalt poate foarte usor, numai cu 3 1/2 din forta de care dispune, sa-l doboare. Acesta este un exemplu de a invinge un adversar prin cedare.Un alt exemplu: imaginati-va ca oricare dintre voi va aflati pe o carare de munte; intr-o parte muntele, in cealalta parte se afla o prapastie. Din sens opus se apropie un alt baiat mai mare, care vrea sa va impinga in prapastie. Daca va veti opune, oricat ati incerca, celalalt fiind mai mare va reusi sa va invinga. Incercati totusi ca atunci cand incepe sa va impinga spre prapastie sa opuneti putina rezistenta, dupa care, printr-o miscare brusca, executati un pas lateral; in acel moment, eel care executa miscarea de impingere, nemaiantalnind rezistenta se va dezechilibra inainte, fiind foarte usor de impins spre prapastie.Se poate deduce foarte usor ca in judo principala calitate ce trebuie dezvoltata, alaturi de celelalte calitati motrice si anume: forta, viteza, indemanarea etc., este gandirea -elasticitatea luarii deciziei de finalizare a unei actiuni incepute.In tara noastra judo-ul a patruns in anul 1928, fiind practicat in cercuri mai restranse, ca mai apoi, in 1957, sa apara primele echipe de club in Bucuresti, Arad, Cluj-Napoca.TEHNICA JUDO-ULUIPerioada de initiere in tehnica judo-ului poate incepe cu rezultate bune inca de la varsta de 6-7 ani.Practica a demonstrat ca invatand judo de la aceasta varsta, aveti posibilitatea de a acumula un bogat bagaj de deprinderi utile, de a cunoaste si a va insusi o gama variata de procedee tehnice. Tehnica judo-ului la aceasta varsta se preda prin folosirea formelor variate si atractive de judo-joc.ElementuI de joc va fi introdus in invatarea procedeelor tehnice, punandu-se un accent deosebit pe tinuta corecta in timpul pozitiilor statice.La 7-10 ani se trece la invatarea caderilor, cu toate elementele de progres necesare. urmand in gradare metodica invatarea principiilor tehnice ale luptei la sol (Ne Waza).In judo sunt 6 categorii de clasificare sportiva, reprezentand gradul de pregatire (Kyu): centura alba, galbena,portocalie, verde, albastra,maron. Fiecare purtator al unuia din aceste cordoane va trebui sa cunoasca executarea la perfectie a procedeelor tehnice prevazute in codul de clasificare.1. Centura alba (Kyu 6) cuprinde urmatoarele procedee tehnice, pozitii si deplasari: mai intai va trebui sa invatati salutul (Ritsurei), care in judo este considerat o forma de respect manifestat fata de profesor, partener si, in cazul competitiilor, fata de juriu si public. El se executa la inceputul si la sfarsitul tuturor formelor de practicare a judo-ului.Salutul se poate efectua sub doua forme si anume:- Salutul din picioare (Ritsurei) care se executa atat la lectii cat si la competitii;- Salutul din pozitia stand pe genunchi (Zarei), care este o forma mai ceremoniala, folosita in (Kata)demonstrafiile de judo.A doua grupa mare de executii pe care le veti invata va cuprinde prizele, pozitiile fundamentale si deplasarea pe saltea. Prizele, sau Kumi Kata joaca un rol important in judo, conditionand tehnica dezechilibrarii si proiectarii adversarului.Pozitiile fundamentale in judo sunt:a) de atac (Shizen-Notai) pozitie fundamentala spre dreapta (Migi Sizentai). pozitie fundamentala spre stanga (Hidari Sizentai)b)de aparare (Sigothai)- pozitie de aparare spre dreapta (Migi-Jigothai)- pozitie de aparare spre stinga (Hidari-Jigothai).Deplasarile pe saltea (Shintai) sunt: -Ayumi-Asai- deplasare normala; -Tsugi-Asai deplasare cu pas adaugat si -Thai-Sabaki- deplasare prin evitarea contactului cu adversarul.Alt mare capitol al judo-ului il cuprinde tehnica caderilor (Ukemii) care pot fi: inapoi (Ushiro Ukemi), inainte (Mae Ukemi), laterale (Yoko Ukemi)Ultimul punct din Centura alba cuprinde invatarea tehnicii dezechilibrarilor (Kuzushi). Aceste dezechilibrari constau in actiuni de tragere sau impingere a adversarului cu ajutorul bratelor si anume: spre inainte (Mae-Kuzushi), spre inapoi (Ushiro-Kuzushi), lateral (Yoko-Kuzushi).Dupa ce fiecare din voi veti executa cu mult succes toate aceste tehnici in fata unei comisii de examinare, intr-un mod ceremonios, veti fi considerat sportiv judoka.2.In continuare veti invata procedeele tehnice cuprinse in urmatorul kyu, nr. 5, sau Centura Galbena, care constau din: Hiza-Guruma (roata la genunchi); Sasaie-Tsuri-Komi-Ashi (proiectare prin tractiune); Koshi-Guruma (roata peste sold); Uki-Goshi (mica aruncare peste sold); Deashi-Barai (maturarea piciorului avansat); Tate-Shiho-Gatame (imobilizarea in patru puncte); Kata-Gatame (fixarea umarului); Okurieruime (strangularea in cruce inversa).Pentru Centura se vor prezenta copiii care au trecut cu succes cele doua examinari (kyu 6 si 5) si care implinesc virsta de 11-12 ani. Aceasta perioada se caracterizeaza prin trecerea treptata de la judo sub forma de joc la judo competitiv, adica la sporirea insusirii elementelor tehnice ale luptei.Acum vor fi folosite formele specifice de lupta Randori si Shai, caracteristice acestei etape de stimulare a meritului competitiv.3. Centura portocalie, sau Kyu 4, cuprinde urmatoarele procedee tehnice: Kouchi-Gari (mica secerare din interior); Ouchi-Gari (secerare din interior); Osoto-Gari (marea secera exterioara); Seoinagi (aruncarea peste umar; Yokoshio-Gatame (imobilizarea laterala cu pieptul); Kami-Shaigatame (imobilizarea in prelungire); Udehisigi-Juji-Gatame (luxarea bratului in cruce); Juji-Jime (strangularea in cruce).4. Centura verde (Kyu 3) este valabila pentru varsta de 13-14 ani si are urmatoarele procedee: Tai-O-Toshi (aruncare laterala, rasturnarea corpului); 0-Goshi (mare aruncare peste sold); Harai-Goshi (secerarea soldului);Tsuri-Komi-Goshi (aruncarea cu sold prin ridicare); Hadaka-Jime (strangularea cu mainile libere); Gyaku-Kesa-Gatame (imobilizarea inversa); Kuzure-Kami -Shiho-Satame (imobilizarea pe deasupra in patru puncte); Kuzure-Tate-Shiho-Gatame (imobilizarea in prelungire prin blocarea bratelor.Kyurile 2 si 1 (Centura albastra Centura maro) vor fi sustinute in fata comisiei de trecere a normelor de tehnicitate la varsta junioratului (15-19 ani).

SAMURAI

Samurai(?ori, mult mai rar, )este un termen care a fost folosit nJaponiapentru a desemna indivizi aparinndnobilimii militare. Cuvntulsamuraieste derivat din verbul japonezsaburau(de unde a derivat i numele masculin "Saburo") nsemnnda servi. Samuraiul era literarservitorul unui nobil.

Au existat i femei samurai. Chiar i ele se ucideau dac erau ndemnate de so sau de cpetenia local. Spre deosebire de brbai ele i tiau beregata.

Samuraiul de orice rang l putea ucide fr s dea socotel pe orice persoana inferioar lui ca grad social (ranii, negustorii), dup bunul lui plac, indiferent dac era brbat, femeie sau copil, indiferent de motiv sau chiar pentru a-i ncerca tiul sabiei. Se crede c sabia samuraiului era cea mai ager din lume, chiar mai ager dect celebraSabie de DamascnJaponiadoar samuraiului i era ngduit s poarte arme. Oricine ataca un samurai era considerat a fi un rzvrtit i era executat pe loc. De asemenea oricine vedea un atac de nesupunere i nu informa autoritile de ndat era omort, iar pedeapsa sa cdea i asupra familiei sale.

Samuraiului, lupttorul medieval, i s-a atribuit statutul de model suprem i mereu actual al desvririi japoneze.

n secolul al XII-lea existau i rzboinicii provenii din rndurile ranilor, dar acetia erau puini. efii lor, samuraii, erau stpnii satelor respective i vasalii direci ai shogunului. Sub comanda lor se aflau lupttori care nainte de a porni la lupt se parfumau, se machiau i i nnegreau dinii, obicei abandonat n anul 1870.

Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiionat i asisten militar imediat, dup care erau recompensai pentru serviciile prestate. Samuraiul purta dou sbii, una lung (katana) i una scurt (wakizashi). Ei erau cei care-i aprau peshoguni pedaimyo nobilul feudal.

Normele cunoscute sub denumirea de codul rzboinicului (Bushido), nu ntotdeauna respectat, exaltau ideea de onoare, de respect fa de cuvntul dat, de sacrificiu pentru suzeran i de dispre fa de moarte. Esena codului rzboinicilor rmnea simtul datoriei. Codul onoarei i al devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru mprat i situeaza pe samurai n relaie cu cavalerii europeni din evul mediu, dar cu deosebirea c din codul samurailor lipsea idealul religios.

Imagine 3 -Samurai-- Zid defensiv laHakatadeMoko Shurai Ekotoba,1293.

Spre a evita umilina captivitii, iar mai trziu spre a demonstra credina fa de stpn, sau spre a protesta mpotriva conduitei nedrepte a unui superior direct, a aprut obiceiul numit vulgarharakiri- care nseamn a-i spinteca burta sau, cu un cuvnt mai elegant, derivat din chinez,seppuku. Act voluntar n situaiile indicate mai sus, acest mod de sinucidere devenea obligatoriu cnd, ca o favoare ce li se fcea samurailor, acetia erau condamnai la moarte. Pentru nfptuirea sinuciderii se alegea un pumnal special, un anume cadru (n unele case medievale existau ncperi sau curi interioare anumit destinate) i se stabilea prezena martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, i fcea sinucigaului serviciul de a-l decapita sau de a-i tia carotida, dup deschiderea abdomenului.

Samuraii cei mai bogai posedau reedine vaste, putndu-i adposti pe vasalii i pe rzboinicii lor. Fortreele erau construcii provizorii, abia n secolul al XVI-lea construindu-se castele fortificate din piatr, asemntoare celor europene.

n rzboi, samuraiul, clrind pe un cal, ncrcat cu harnaamente grele i somptuoase, purta o armur fcut din plci de fier, coifuri de fier bogat decorate, nclminte din piele de urs, un arc mare, tolba cu sgei, un pumnal i una sau dou sbii. Nu lipsea niciodat din echipamentul unui samurai un steag i un evantai de care samuraiul se servea pentru ca gesturile lui s par ct mai mariale cnd dadea ordine trupei. Lupttorii simpli erau echipai mai uor, desculi sau cu sandale uoare de papur, purtau pantaloni scuri i jambiere groase de cnep i piele, o halebard lung, o sabie, unii avnd i arc cu sgei. Pentru protecie aveau un scut de lemn mare i foarte greu. Un samurai trebuia neaprat s tie s cnte la un instrument, de obicei flaut.

Imagine 4 -Samurai-- Clan de samurai, (Satsuma samurai) n timpul perioadeirzboiului Boshin, circa1860, fotografie deFelice Beato.

nainte de nceperea luptei samuraiul cel mai curajos provoca la lupt un rzboinic, de rang ct mai nalt, din tabra advers. Adeseori, n caz de nfrngere aveau loc sinucideri colective, efii de clan oblignd sute de rzboinici, vasali i servitori s-i ia viaa. n unele cazuri, spre a fi un exemplu urmailor, sinuciderile erau spectaculoase. Prizonierului de rang nalt i se permitea s compun un poem de adio, care apoi era trimis ca amintire familiei lui, mpreun cu capul sau cenua prizonierului. Ceremonii religioase se oficiau n cinstea celor czui n lupt. Familia samuraiului decedat i scria numele pe o tbli, pstrat apoi pe altarul casei. n grdin, sub o piatr de mormnt, n locul corpului su, pierdut pe cmpul de lupt, familia ngropa o uvi de pr sau un obiect drag ce aparinuse rzboinicului.

n Japonia, la nceputul epocii medievale normele de drept cutumiar erau diferite de la o regiune la alta. n general, eful familiei era acela care i judeca i sanciona membrii familiei i servitorii. Cnd lipseau dovezi sau martori, o preoteas-ghicitoare cznd n trans stabilea adevrul. ncepnd din secolul al XIII-lea, cel care judeca toate cauzele era samuraiul local, potrivit unor norme stabilite de guvernul shogunal. Pedepsele erau n funcie nu numai de gravitatea delictului, ci i de poziia social a vinovatului: cu ct aceast poziie era mai nalt, cu att pedeapsa era mai sever.

Copiii rzboinicilor purtau nc de mici o sabie de lemn i deprindeau de timpuriu mnuirea arcului i clritul. Ei erau n general educai i instruii, n mod sumar, n familie.

Imagine 5 -Samurai-- Vase militare japoneze avnd samuraii gata de atac,Moko Shurai Ekotoba,1291.

Ceremonia cstoriei era simpl, constnd n schimbul ntre miri a trei cupe de sake, din care fiecare bea pe rnd de cte trei ori. Cstoria nu se considera consumat dect dup naterea primului copil. n caz c femeia era steril, soul i putea lua n mod liber, fr acordul soiei, o concubin. Putea i divora, dei divorul era n genere detestat, sau putea s-i repudieze soia, caz n care copiii rmneau la tat. Soia putea s se despart de so nu prin divor, ci fugind i adpostindu-se ntr-o mnstire, unde, dac rmnea trei ani, era considerat n mod legal divorat. Samuraii care nu i puteau permite luxul de a ntreine mai multe soii, ntreineau, fr ca cineva s se scandalizeze, mcar temporar o concubin ocazional. n familiile samurailor femeia era respectat; ea conducea treburile casei i se ocupa de educaia copiilor. Cunotea mnuirea arcului i a halebardei, luptnd la nevoie alturi de so.

ncepnd din secolul al XIV-lea s-a instituit obiceiul ca defunctului s i se dea un nume postum. n ajunul nmormntrii familia i prietenii se adunau n casa decedatului, pentru priveghi, aducnd daruri i flori. Se servea o cin frugal, dup care, la lumina torelor, se duceau cu toii la cimitir unde defunctul era ngropat sau ars mpreun cu obiectele la care inuse cel mai mult. Deasupra mormntului se aeza o grmad de pietre i se depuneau alimente pentru spiritele nfometate, spre a nu-i tulbura pe cei vii. Vduvele care nu voiau s se recstoreasc i tiau prul. n timpul doliului se purtau veminte deosebite, albe i era interzis s se mnnce carne. Doliul dura ntre 3 i 400 de zile, n funcie de gradul de rudenie.

HYPERLINK "http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Mooko-Suenaga.jpg" \o "Extinde"

INCLUDEPICTURE "http://bits.wikimedia.org/skins-1.5/common/images/magnify-clip.png" \* MERGEFORMATINET

Imagine 6 -Samurai-- Invazia mongol a Japoniei, stampa prezint rzboinici mongoli i samurai ntr-o lupt cu arcuri i sgei

Un samurai dinsecolul al XVII-leape numeMiyamoto Musashispunea c jurmntul samuraiului nseamn devotament pn la moarte. Codul rzboinicului impunea onoare, respect fa de cuvntul dat, spirit de sacrificiu i dispre total fa de moarte. Spre a evita umilina captivitii, iar mai trziu spre a-i demonstra credina fa de stpn sau spre a protesta mpotriva conduitei nedrepte a unui superior, n secoleleXIII-XIVa aprut obiceiul numitharakiri(ceea ce se traduce prin "a-i spinteca burta") sauseppuku, derivat din chinez. Adeseori, n caz de nfrngere, n urma luptelor, aveau loc chiar sinucideri colective, efii de clan oblignd la acest act disperat sute de rzboinici.

Esenial de reinut este c niciodat moartea nu i-a ngrozit pe japonezi. Moartea nsemna o fireasc i binefctoare reintegrare n natur a defunctului, care devenea spirit, urmnd s-i protejeze pe cei vii, dac acetia continuau s-l venereze.

n secolul al XIX-lea, un numr apreciabil de samurai srcii i refac situaia economic devenind comerciani laNagasaki,OsakaiEdo. Unii dintre acetia i ridicaser gradul de pregtire intelectual, afirmndu-se n domeniul literaturii i artelor.

Odat cu instaurarea Erei Meiji din 1868, rolul samuraiului medieval va primi alte valene, lucru firesc ntr-o societate care intra n Epoca modern.

Samuraii erau razboinici antrenati in arta jiu-jitsu (gen de arte martiale cu lovituri ce pot fi si mortale), a calariei si a manuirii armelor. Studierea si practicarea acestora erau principalele indatoriri ale unui samurai. Pentru a deveni maestru, fiecare razboinic isi alegea un mentor (conducator spiritual) de la care primea invataturile despre arta razboiului. Astfel, samuraiul urma sa inteleaga si sa aplice, in timp, principiile vietii militare.

Credinta - in Rai, armura - pe piept, succesul luptei - in picioare. Acestea erau gandurile unui razboinic, douazeci si patru de ore pe zi, concentrat mereu asupra luptei si a mortii. Samuraii plecau intotdeauna de acasa cu gandul ca nu se vor mai intoarce, incepeau lupta cu gandul ca vor muri, lucruri care le sporeau mereu puterea si curajul pentru a castiga bataliile. Pentru un samurai, trei lucruri erau esentiale in viata: loialitatea fata de conducator, datoria fata de familie si valoarea.

Samurai inseamna, in limba japoneza, cel care slujeste si se refera la clasa militara aparuta acum 3000 de ani, in secolul 10 inainte de Hristos. Mult mai tarziu, prin secolul 12 dupa Hristos, samuraii au inceput sa domine societatea japoneza, clasa lor impunandu-se ca facand parte din inalta aristocratie (nobilii cu titlu si avere).

In timpul dinastiei Edo (intre 1603 si 1868), razboinicii s-au transformat intr-un fel de parlamentari, pastrandu-si totusi originea militara. In aceasta perioada, cam 7% din populatie era compusa din samurai, nepotii si stranepotii lor dominand societatea pana in anii 1900.

Familia avea un rol important in viata samuraiului, mai ales fiii acestuia. Din fiecare familie, doar un singur baiat mostenea toate avantajele tatalui sau, ceilalti fii devenind razboinici samurai sau calugari. Numele primit la nastere era simplu si ales intamplator, iar fiul il pastra pana la varsta de 14 ani, cand avea loc ceremonia oficiala prin care devenea samurai. De exemplu, un mare samurai - Takeda Shingen - a avut numele initial Katsuchiyo, care insemna in japoneza Mereu victorie! De asemenea, baietii aveau in continuarea numelui si o porecla, astfel: fiul cel mare - Taro, al doilea ca varsta - Jiro, iar fiul cel mic, mezinul familiei - Saburo. Aceste nume le pastrau si dupa ce deveneau adulti, pana cand tatal lor isi termina activitatea ca samurai, ei luandu-i locul.Numele ales dupa ceremonia de la 14 ani era format din 2 parti: prima se referea la originea nobila a familiei copilului, iar a doua era primita cadou de la o persoana de rang inalt, in unele cazuri chiar din partea shogunului. Shogun era numele dat conducatorului militar japonez, in mainile caruia statea aproape toata puterea statului, in timp ce suveran al statului era imparatul. Regimul militar al shogunilor a disparut in 1867, o data cu sfarsitul epocii feudale.

Imbracamintea samuraiului avea ca piesa de baza chimonoul, acel halat cu maneci largi, legat cu un cordon, care s-a pastrat pana in prezent ca haina a luptatorilor de arte martiale. Chimonourile, facute din matase fina, erau de doua feluri: de vara si de iarna. Trecerea de la cele mai groase la cele subtiri se facea in prima saptamana a lunii mai, printr-un ceremonial special. Culorile chimonourilor variau de la nuante simple de negru sau maro (semnificand demnitatea si varsta respectabila a samuraiului), pana la culori stridente, purtate ca semn al ingamfarii si a lipsei de modestie. Calitatea matasii din care se facea chimonoul era diferita, in functie de rangul si averea celor ce il purtau. O zicala japoneza referitoare la aceste diferente intre haine suna cam asa: Nu te gandi ca sabia si chimonoul tau nu sunt la fel de bune ca ale altuia mai bogat. Fii multumit ca nu arata rau si nu sunt rupte.

Odata invidios pe lucrurile altuia, vei ajunge si mai sarac, iar toti vor rade de tine. In afara de chimonou, samuraii mai purtau un fel de costum din doua piese, lejer si larg, numit hitatare. Mai tarziu, acest costum a fost inlocuit de un altul - numit kamishimo, format tot din doua parti (cam ca un taior femeiesc), purtat peste chimonou. Pe dedesubt, samuraii purtau un fel de scutec (asa este mentionat in cartile scrise despre acele vremuri), asemanator cu cel purtat de luptatorii de sumo, numit fundoshi. Ciorapii - numiti tabi - aveau o despartitura intre degetul mare si celelalte degete, purtatul lor nefiind obligatoriu. In picioare, razboinicii purtau sandale (numite wareji) sau niste incaltari simple din lemn, numite geta.

Celebra sabie a samuraiului era prinsa cu o curea - numita obi - ca un fel de brau, legat in fata. Sabia era purtata numai in stanga, in timp ce sabia mai scurta sau cutitul erau purtate in partea dreapta a curelei.

Coafura era unica, parul fiind prins intr-un fel de coc, in crestetul capului. Parul din partea din fata a capului era ras, pentru a usura purtarea castilor de razboi. Exceptie de la aceasta moda faceau doar preotii budisti.

Mancarea de baza a samurailor era orezul, cultivat pe suprafete mari in Japonia. In afara de acest fel principal, in alimentatia razboinicilor mai intrau cartofii, ridichile, castravetii, fasolea, precum si o varietate mare de fructe sau vietati pescuite din mare.

Bautura cea mai populara - celebrul sake facut din orez fermentat - era slab alcoolizata, dar se bea in cantitati mari, cu diferite ocazii. Faptul de a te imbata nu era interzis, ba din contra. Era nepoliticos sa refuzi un pahar - sau mai multe - cand ti se oferea.

Ceaiul era servit intr-o camera speciala, respectand un intreg ceremonial. Mai intai un ceai numit koicha, servit intr-un singur bol, din care bea toata lumea. Urma apoi usucha, un ceai servit in cani separate pentru fiecare musafir.

Initial avand ca misiune protectia statului, samuraii reprezentau bratul inarmat al aristocratiei, fiind numiti si paznici. Mai tarziu, cand au devenit o clasa cu drepturi depline si au ajuns la conducerea imperiului, au renuntat la rolul de samurai, numindu-se razboinici sau cavaleri. Samuraii au influentat mult societatea japoneza prin rolul de conducatori si oameni ai legii. Se spune ca, fara a recunoaste meritele si faptele samurailor, cultura japoneza nu poate fi inteleasa cu adevarat.

In mai toate culturile lumii, procesul trecerii de la traditie spre modern a fost unul emotionant si controversat, discrepantele dintre conservatori si adeptii schimbarii atingand adeseori aspecte dramatice. Poate unul dintre cele mai tragice tablouri este cel al caderii castei samurailor ( clasa razboinicilor din Japonia feudala), cea care a influentat istoria nipona vreme de peste 1000 de ani.

Aparitia primilor samurai si ascensiunea acestoraConform traditiei, primii proto-samurai (razboinici care faceau parte din armata regulata) ar fi aparut in secolul al VI-lea ca o consecinta a infrangerilor repetate pe care Japonia le inregistrase in fata regatelor Chinei si Coreei.

Odata cu introducerea sistemului chinezesc de recensamant in anul 646 si intelegerea repartitiei populatiei, imparatul Mommu impune o lege prin care unul din trei barbati era chemat sub arme. Acestia isi aduceau propriile arme fiind scutiti, in schimb, de plata taxelor. A fost prima incercare din istoria Japoniei prin care se urmarea crearea unei armate organizate.

Cu toate acestea, termenul de samurai va defini anumiti magistrati, nicidecum pe militarii care se aflau in slujba imparatului.

Finalul secolului al VIII-lea ii gaseste pe razboinicii clanurilor japoneze ca o armata bine organizata, folosita cu succes in reprimarea mai multor rebeliuni.Desi imparatul Kammu dizolva armata, ingrijorat de influenta liderilor militari, fostii reprezentanti ai acesteia vor ocupa pozitii importante in stat depasind chiar vechea aristocratie.

In perioada urmatoare, apare o clasa razboinica formata din asa numitii saburai, garzi de corp care excelau in practicarea artelor martiale si care insoteau nobilii, magistratii si convoaiele care colectau taxe. Denumirea isi are originea in verbul saburau care insemna a servi.

De abia in secolul XII, samuraii devin o forta pe plan militar si politic cu puternice influente asupra imparatului. Tot in aceasta perioada apare si Bushido( Calea razboinicului), cod etic care impunea reguli stricte cu privire la viata si moarte unui samurai.

Samuraii isi vor dovedi eficienta in timpul celor doua invazii mongole din 1273 si 1281 atunci cand vor reusi sa invinga in ciuda superioritatii numerice covarsitoare a adversarilor. Se estimeaza ca ultima invazie mongola ar fi una dintre cele mai mari debarcari din istorie, Kublai Khan(hanul mongol incoronat imparat al Chinei) mobilizand nu mai putin de 150.000 de luptatori, imbarcati de 4400 de vase, in timp ce armata japoneza cu greu depasea 40.000 de razboinici.

Ratiunea de a fi a samuraiului era de a suferi pentru binele altuia. Samuraii nu vorbesc mult. Propria lor viatanu le apartine, ei fiind mereu pregatiti sa-si sacrifice viata pentru stapnul lor. Samuraii au format clanuri puternice care s-au opus familiilor nobile ce gravitau n jurul curtii imperiale a carei resedintaera la Tokyo. Razboinicii s-au luptat ntre ei pentru suprematie, cei dinclanul Minamotosau Genji mpotriva celor din clanul Taira sau Heike. Pe lngaantrenamentul n arte martiale ei trebuiau de asemenea sa-si nsuseascasi sarespecte o serie de virtuti ce au fost concretizate ntr-un sistem de reguli morale numit Bushi-do - calea razboinicului, cod scris de Nitobe Inazo (1862-1933) care a stabilitsapte virtuti ce trebuiau respectate de catre samurai:

1.Gi- decizia corecta, adevarul, atitudinea corecta; 2.Yu- curaj pnala eroism; 3.Jin- generozitate fatade oameni, compasiune, iubire universala; 4.Rei- recunostinta, actiune corecta, bunavointa; 5.Makato- onestitate, sinceritate; 6.Melyo- onoaresi glorie; 7.Chigo- loialitate, devotament total.

Calea samuraiului este imperioasasi absoluta. Asa cum antrenamentul n artele martiale disciplineazafizicul, Bushi-do-ul disciplineazaspiritulsi mintea. Samuraii erau condusi de maxima: "Nu credinta l salveazape om, ci omul justificacredinta". Pregatirea samuraiului consta n studierea mai multor arte: ken-jutsu, kyu-jutsu, ju-jutsu (yawara), precumsi filozofia, scrisul, literaturasi istoria. O mare importantase acorda scrisului (kanji), deoarece scrierea japonezase apropie de desensi pictura, posednd valoare artisticasi de asemenea scrierea definea caracterul personal. Ju-jutsu este o artacare ntrebuinteazacunostintele anatomice n lupta. Este diferit de lupta corp la corp deoarece nu necesitafolosirea fortei, avnd ca o caracteristicaprincipalaimobilizarea adversarului punnd-ul n imposibilitatea de a se misca. Preceptele Bushi-do-ului au privit ntotdeauna avutia ca ceva degradant pentru un samurai, deoarece bogatia alungantelepciunea. Oamenii care aveau mintea mpodobitanumai de cunostinte abstracte nu erau admirati de japonezi. "A nvata fara a judeca este muncapierduta, iar a judeca faraa fi nvatat este periculos" - Confucius.nvatatorul (sensei) avea un rol deosebit de stimat, el avnd un caracter sacru, fiind un om care se bucura de multancrederesi respect. Era considerat ca un parinte pentru cei ce nu aveau parinti,si ca un sfatuitor pentru cei rataciti. Samuraiul spunea: "Parintii sunt acei ce m-au nascut, nsaacela care m-a facut om este nvatatorul", "Tatalsi mama sunt ca Cerulsi Pamntul, iar nvatatorulsi stapnul sunt ca Soarelesi Luna". Existan zilele noastre un obicei de a plati pentru fiecare serviciu ce vine din partea cuiva. Samuraii considerau caserviciile imateriale trebuiau safie facute faraplata, nu fiindcanu aveau valoare, ci pentru simplul motiv caera cu neputintade evaluat. Samuraii erau educati de mici sanu le curgao lacrima, sanu scoataun geamat, sau sacearaajutor atunci cnd aveu o problemasau o durere. Nu era de demnitatea unui samurai sa-si tradeze emotiile, iar simturile cele mai naturale erau nabusite n sufletul lor. Caracterul linistit, stapnirea mintii nu trebuia safie tulburatade nici un fel de pasiuni. Exprimarea simturilor n cele mai rare cazuri se facea prin cuvinte, adesea prin mici poezii,haiku.Bushi no nasake- duiosia razboinicului. Samuraii trebuiau de asemenea sademonstreze casunt accesibili unor sentimente cum ar fi compasiunea, blndetea,si dreptatea fatade toate fiintele. Fortasi cunoasterea nu trebuiau saslujeascan timp de pace dect pentru a-i apara pe cei slabisi a-i instrui pe cei ignoranti.Viata samuraiului - Bushi-do - reprezenta un drum important, un mod de a trai, un mod de a muri pentru aparare seniorului sau numelui propriu.Seppukusau popular Hara-kiri este ceea ce se traduce ca fiind sinucidere prin spintecarea abdomenului (hara), fiind un ritual care era urmat de samuraii care considerau caviata lor nu mai are nici un sens. Samuraii nu puteau trai cu rusinea de a pierde o lupta, de a fi prinsi de dusmani sau sanu-si ndeplinineascadatoriile fatade senior, nesuportnd ca numele lor safie dezonorat mai ales al clanului din care faceau parte. Cnd onoarea era pierduta, singura scapare era moartea prin seppuku. Moartea prin sinucidere era impusade Bushi-do cnd onoarea era compromisa, ca o cheie pentru solutionarea problemelor morale. Pentru un samurai ambitios despartirea de viataconstituie o chestiune personalasi nu una publicasau religioasa. Seppuku la japonezi nu constituie sinuciderea n sensul cunoscut de straini. Existao credintacaspiritul omului se aflan hara. Seppuku se facea asistat de ctiva camarazi. Era un adevarat ceremonial. Cel care urma sa-si punacapat zilelor se aseza n pozitia za, foarte calm meditnd pentru ultima oara. Un ajutor i aduce wakizashi (sabia scurta) nvelitan hrtie alba(prosop)si i nmneazasabia. Hrtia (prosopul) de pe wakizashi are rolul de a mpiedica varsarea sngelui pe jos.Cu miscari lente, apucahotart sabia, si concentra gndirea pentru ultima datasi si nfinge wakizashi n partea stngaa abdomenului, tragnd apoi sabia spre partea dreaptaca la urmasao rasuceasca. n timpul acestui ritual extrem de dureros, samuraiul nu misca nici un muschi al feteisi nu scoatea nici un geamat. De asemenea aveau grijaca sanu cadape spate, ceea ce ar fi rusinos,si si prindeau mnecele ntre genunchisi sol pentru a fi sigur cavor cadea n fata. Apoi unul din cei ce l asista, cu o singuramiscare fermaa sabiei l decapita.Binenteles can zilele noastre acest ritual nu mai este practicatsi nici nu mai e nevoie. nsaacel seppuku se poate ntelege ca'eliminarea spiritului certaret', a tot ceea ce este mai rau din inima, minteasi spiritul omului. Sabia folositaeste cea a spiritului care este mai putin ofensivadar mult mai puternica.

*****

Legenda celor 47 de ronini(samurai farastapn)

n 1701 un senior de la curtea shogunului Kira, a fost desemnat sa-l nvete eticheta pe seniorul Asano din Ako pentru a primi un rang imperial. Asano fiind insultat de catre Kirasi-a iesit din firesi l-a ranit cu sabia chiar n palatul shogunal. Aceastaabatere de la reguli a fost condamnatade catre shogunul Tsunayoshi Tokugawa, Asano fiind nevoit sa-si facaseppuku. Cei 47 de samurai devotati ce erau n slujba lui au ramas farastapn,si s-au hotart sase razbune pe Kira. Dupauciderea lui Kira, toti cei 47 de ronini au urmat exemplul stapnului lorsi au savrsit seppuku pe mormntul acestuia. Ei au fost considerati ca eroisi au devenit simbolul loialitatii, curajuluisi onoarei. Mormintele lor din gradina templului Songakuji din Tokyo sunt n fiecare an acoperite cu flori de catre japonezi, care continuasi astazi sa-iadmire pentru semnificatia faptei lor.Ceea ce Japonia este astazi se datoreazan cea mai mare parte samurailor. Ei au fost radacina poporuluisi floarea natiunii. Virtutea este la fel de contagioasacasi viciul. Dupacum floarea de cireseste regina florilor, tot asa samuraiul este regele barbatilor. Din punct de vedere intelectualsi moral Japonia este n mod direct sau indirect opera cavalerismului.SAKURA- floarea de cireseste floarea favoritaa poporuluisi emblema caracterului japonez. Caracterul ei efemer, frumuseteasi fragilitatea simbolizeazaexistenta precaraa samuraiului. Att de fragile,florile de ciressunt n orice clipagata sase despartade viatala cea mai micaadiere de vnt, la prima chemare a naturii, asemenea samuraiului care ramne ntodeauna loial, fiind mereu pregatit sa-si dea viata pentru un ideal, traind o viatade om liber indiferent de problemele pe careleimplicaaceasta. Sestie caciresul nipon nu este roditor fiind cultivat doar pentru florile sale!!!

ARTE MARTIALESAMURAI

40


Top Related