1
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Ceea ce este măreţ şi copleşitor în statutul de „călător” al fiinţei umane este tocmai starea de uimire
a celui ce își iubește spaţiul şi timpul și care își construiește propriul proiect de existenţă. Din noianul
posibilităţilor de a fi ale omului, iubirea, alături de credinţă, ne ridică spiritual din deşertăciunea
preocupărilor cotidiene, încât, prin dăruire necondiţionată, îl primim pe celălalt în structura noastră afectivă.
Devenirea spirituală a celor reuniți în spațiul „seducător” al Colegiului Tehnic Energetic potenţează fiinţa
deschisă către cunoaștere, prin lărgirea perspectivei de înțelegere a lumii din punct de vedere cultural și
tehnic. O instituție pare predestinată în parcursul existențial al unui om să fie iubită, respectată, prin
stabilirea unei comuniuni autentice cu valorile și idealurile acesteia. Consonanța afectivă cu spațiul care te
valorizează este o formă de mărturisire a stării de graţie ce te cuprinde în speranţa unei „călătorii”
împreună. Această întâmplare ordonată în timpul uman căpătă rostul unui destin împlinit. Ca formă de
putere exercitată asupra celor ce sporesc prestigiul Colegiului Tehnic Energetic, acceptarea „seducției”
înseamnă intrarea în orizontul unei tehnologizări eficiente a parcursului didactic.
Ne amintim cu drag trecutul comun al acestei instituții, reconstituind memoria colectivă în care el
se fixează. Este modalitatea ființei noastre efemere de a învinge trecerea implacabilă a timpului. A face
anamneza unui spaţiu educațional înseamnă a ne asuma libertatea de a alege să refacem spiritual „călătoria”
spre centrul destinat comuniunii sufletești și intelectuale. Ne lăsăm seduşi de locul care ne poate aduce
recunoaşterea, de cel care propune împlinirea memoriei noastre solitare şi ne oferă perspectiva unei
aristocraţii a spiritului. Ajungem să stabilim o relaţie de iubire cu locul ce ne lasă libertatea de a construi
propria biografie culturală. Ne supunem în mod liber puterii spaţiului modelator, al maestrului care, prin
iniţiere, ne eliberează de teama a fi uitat într-o lume înseriată.
Paradoxal este că tocmai spaţiul, în condiţionarea sa materială, aduce promisiunea accederii la
nemărginirea spirituală a timpului. Suspendăm discontinuitatea temporalităţii umane prin accesul la
preaplinul timpului festiv, în care, sărbătorirea în sine este „seducătorul” ce promite ieşirea din moartea
uitării şi împlinirea prin comuniunea desăvârşită cu celălalt. Celebrarea unei sărbători nu se fărâmiţează în
durata unor momente separate. Aniversarea semicentenarului colegiului nostru are timpul său propriu,
capabil să instituie, prin repetare, ordinea existenţială. Timpul festiv ne suspendă fragmentaritatea
momentelor cotidiene şi ne determină să zăbovim o clipă la căpătâiul „călătoriei” inevitabile spre eternitate.
Prof.dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac
Salvador Dali, „Persistența memoriei”
2
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
LICEUL INDUSTRIAL ENERGETIC, CONSTANŢA (LIE) – perioada 1966-1974
LICEUL INDUSTRIAL ENERGETIC, CONSTANŢA (LIE) a fost înfiinţat în 1966, prin aplicarea Legii
nr. 2/1966, privind Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea liceelor de specialitate și HCM nr. 1378/1966.
Astfel, în șase oraşe din ţară - Bucureşti, Câmpina, Cluj, Constanţa, Craiova şi Iaşi se înfiinţau în
1966, Liceele Industriale Energetice, subordonate Ministerului Învățământului și Ministerul Energiei
Electrice, cu concursul unor întreprinderi locale din subordinea acestui minister. Liceele urmau să
şcolarizeze elevi în specializările mecanoenergetică şi electroenergetică, cu formele de învăţământ de zi şi
seral.
Primul director al liceului dl. prof. ing. Garabet Kümbetlian, a fost numit din rândul inginerilor
specialiști ai Întreprinderii Electrocentrale Constanța, în concordanță cu profilul liceului. El a propus
pentru construcția liceului un proiect–tip de școală cu 16 săli de clasă și o sală de sport, care urma să fie
finalizată în 1968, amplasată cât mai aproape de Centrala Filimon Sârbu, pe b-dul Lenin, astăzi b-dul
Mamaia, nr. 284. Până la construcția noii școli, liceul a funcționat în clădirea Liceului nr. 3 (actualul Liceu
Teoretic „Ovidius”), stradela Basarabi, nr. 2 din Constanța. Din 1967 începe construcția pentru actuala
clădire a liceului, diriginte de șantier fiind dl. Garabet Kümbetlian.
De la înființare până în 1972 liceul este patronat de Întreprinderea Electrocentrale Constanța (IEC),
întreaga înzestrare – conținând bunuri imobile și mobile - realizându-se de către Ministerul Energiei
Electrice (MEE), prin lucrări de investiții și redistribuire a unor spații de la unitățile proprii din teritoriu.
Ca titular de investiție, IEC a construit clădirea școlii cu 16 săli de clasă și sala de sport, construcţia fiind
finalizată în 1968. IEC a cedat spaţii disponibile în incinta Uzinei Termoelectrice (Centrala Filimon
Sârbu), care au fost amenajate şi dotate cu mobilier şi echipament tehnologic, prin efortul inginerilor,
maiştrilor instructori şi elevilor şcolii, ca ateliere, cabinete şi laboratoare şcolare.
Prin Ordinul nr. 682/1972 al MEE, începând cu data de 1 august 1972, LIE Constanța trece din
subordinea Întreprinderii Electrocentrale Constanța în subordinea Întreprinderii de Rețele Electrice
Constanța (IREC). Investițiile continuă, în 1972 fiind aprobat proiectul pentru extinderea liceului print-un
Corp B cu laboratoare de specialitate și ateliere, un cămin și o cantină, construcții finalizate în 1974.
Planul de învăţământ pentru liceele de specialitate prevedea 5 ani, cuprinzând discipline generale
şi discipline de specialitate, începând din anul III, predate de profesori – ingineri din producţie. În anii I
şi II, o zi pe săptămână era destinată atelierelor şcolii. Se organiza practica de vară, iar practica de
producţie se făcea în anul IV, în semestrul III, la Centrala Electrică de Termoficare şi la IREC.
LICEUL INDUSTRIAL ELECTROTEHNIC, CONSTANȚA – perioada 1974 – 1976
Prin Ordinul MEE, în anul școlar 1974/1975 liceele industriale energetice își schimbă
denumirea în licee de electrotehnică, în perioada 1974-1976, Liceul Industrial Energetic devenind
Liceu Industrial Electrotehnic.
În această perioadă, baza materială s-a dezvoltat continuu cu sprijinul Întreprinderii de Rețele
Electrice Constanţa, punându-se în funcţiune: căminul cu 300 locuri, cantina cu 600 locuri, corpul de
clădire B pentru ateliere şi laboratoare cu 15 spaţii, bază sportivă cu terenuri de volei, handbal, tenis,
atelier de bobinaj pentru transformatoare până la 250 kW şi maşini electrice rotative. S-a construit un
poligon staţie 110kw, cu cameră de comandă în care s-a amplasat un simulator complex. IRE,
Constanţa a oferit liceului foarte multe utilaje, aparatură de comutaţie, aparatură de măsură şi control.
Planul de producţie a fost contractat aproape în totalitate cu IRE, Constanţa, dar şi cu IEC.
3
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
LICEUL INDUSTRIAL NR. 2 – perioada 1976-1990
Prin Ordinul 434/20.05.1976 M.E.I., Liceul Industrial Electrotehnic devine Liceu Industrial Nr. 2,
până în anul 1990. În această perioadă formele de învățământ ale liceului sunt:
liceu curs de zi - 5 ani (până în 1977/1978), profil electroenergetic și mecanoenergetic
liceu curs de zi - 4 ani (treapta I, II), profil electrotehnic, electronică, mecanică și construcții
liceu curs seral - 3 ani, profil electroenergetic și mecanoenergetic
școală profesională zi – 11/2ani, profil electric și mecanic
școală de maiștri seral – 2 ani, profil electric și termoenergetic
În anul 1977/1978 au absolvit două generații de elevi, la liceu zi de 4 ani, respectiv de 5 ani.
În anul şcolar 1985/1986, au fost înscriși 1504 elevi, cuprinși în 40 clase, iar procentul de
promovabilitate a fost 100% la forma de învățământ liceu zi și de 99,67% pe întreg liceu.
În anul școlar 1989/1990 s-a înregistrat cel mai mare număr de elevi înscriși în cadrul liceului, 1516
elevi, procentul de promovabilitate 99,90% la forma de învățământ liceu zi și 99,52% pe liceu.
În perioada 1976-1990, rezultatele la examenele de bacalaureat au fost remarcabile, procentul de
promovabilitate fiind de 100%.
Baza materială a liceului cuprindea clădirea liceului (corp A), clădirea cu cabinete, laboratoare,
ateliere şcolare (corp B), clădirea cu ateliere (Centrala Filimon Sîrbu), sala de sport, cantină şi internat.
Încă din 1988, liceul primeşte un număr mai mare de microcalculatoare, prin programele MEI de integrare
a calculatoarelor în activitatea didactică.
GRUPUL ȘCOLAR INDUSTRIAL ENERGETIC, CONSTANȚA - perioada 1990-2004
În perioada 1990-2004 liceul devine Grup Școlar Industrial Energetic, Constanța și cuprinde
următoarele forme de învățământ:
liceu curs de zi – 4 ani, profil teoretic/matematică-informatică și profil tehnic
liceu curs seral – 3 și 5 ani
școală profesională curs de zi – 2 ani (1990/1993) și 3 ani (1990/2004)
învățământ postliceal seral – 2 ani
Specializările oferite elevilor erau: electroenergetic PRAM, electroenergetic stații și rețele
electrice, mecanoenergetic aparate de măsură și control, mecanoenergetic centrale termoenergetice.
Începând cu anul școlar 1994/1995 apare o specializare nouă - programator (analist) operator tehnică de
calcul, iar din anul 1999/2000 apare specializarea matematică-informatică, pe filieră teoretică.
COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, CONSTANȚA - perioada 2004 până în prezent
Începând cu anul școlar 2004-2005, prin Ordinul M.E.N 4432/2004 se atribuie școlii denumirea de
COLEGIU TEHNIC ENERGETIC, ca urmare a recunoașterii meritelor întregului corp profesoral,
personalului didactic auxiliar și nedidactic, precum și a elevilor și părinților, care au dus la creșterea
prestigiului învățământului românesc.
În anul 2007, în urma unui proiect inițiat de prof. Claudia Nițu, colegiul este autorizat IES, primind
astfel, recunoașterea internațională a calității actului educațional, dar și a certificatelor de calificare
obținute de absolvenții școlii. Începând cu acest an, toți absolvenții liceului și ai școlii de maiștri pot
obține Certificate Internaționale eliberate de International Education Society LTD. London (IES). În urma
vizitei delegației IES London, în anul 2008, liceul primește certificatul de „instituție care devine mereu
mai bună cu poziție sigură pe piață”, rating CCC, iar în anul 2011, în urma reevaluării instituției, primește
certificatul de „instituție de încredere cu rezultate permanent bune”, rating B.
Colegiul Tehnic Energetic este una dintre cele mai importante instituții educaționale în domeniul
tehnic din Constanța, datorită calificărilor pe care le oferă: liceu zi – tehnician în instalații electrice,
tehnician în automatizări, tehnician proiectant CAD, tehnician mecatronist; liceu seral liceu - tehnician
electrotehnist; școala postliceală – tehnician electroenergetician; școala de maiștri - maistru electrician
exploatare şi întreţinere CNE, maistru termoenergetic, maistru electrician centrale, staţii şi reţele electrice,
maistru electrician protecţii prin relee şi automatizări în centrale electrice.
4
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
GARABET KÜMBETLIAN 1966-1972
EUGEN MOGA 1972-1982
LAURENȚIA CRÎNGU 1982-1987
CONSTANTIN TĂGÎRȚĂ 1987-1989
EUGEN MOGA 1990-1998
CRÎNGU LAURENȚIA 1998-2003
BORIS TODOSICIUC 2003-2004
CAMELIA GRIGOREANU 2004-2012
CLAUDIA NIȚU 2012-prezent
ECATERINA DUMITRESCU 1969-1971
PETRE POPESCU 1970-1975
CONSTANTIN TĂGÎRȚĂ 1972-1986
MIHAI LUCA ROȘCA 1987-1990
NICOLAE GHERGHE 1990-1996
GHEORGHE SARICU 1997-1998
NICOLAE IANCU 1998-2001
BEATRICE TODOSICIUC 2001-2002
ADRIANA CIOCAN 2002-2012
ADINA-ELENA PIȚIGOI 2012-2015
1966 1974 1976 1990 2004
LICEUL INDUSTRIAL
ENERGETIC
LICEUL INDUSTRIAL
ELECTROTEHNIC LICEUL INDUSTRIAL
NR. 2
GRUP ȘCOLAR
INDUSTRIAL ENERGETIC
COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC
2016
Prof. univ. dr. ing.
Garabet Kümbetlian
Prof. ing. Eugen Moga
Prof. ing. Laurenția Crîngu
Prof. Constantin Tăgîrță
Prof. ing. Boris Todosiciuc Prof. ing. Camelia Grigoreanu Prof. ing. Claudia Nițu
5
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Considerări retrospective
Se poate vorbi despre începuturile Colegiului Tehnic Energetic doar în măsura în care fixăm ca piatră
de temelie pe distinsul inginer Garabet Kümbetlian, ale cărui gânduri, aşternute pe hârtie, în anul de graţie
2016, le considerăm călăuzitoare, cu ocazia semicentenarului instituţiei noastre şcolare:
Considerări retrospective În septembrie 1966 eram numit (şi acceptam) director al Liceului Energetic Constanţa, nou înfiinţat. La 30 de ani de
viaţă, de origine „mic burghez”, cu „origine socială nesănătoasă” (tată şi bunic foşti comercianţi, cu două magazine de
vopsele în Constanţa interbelică), nemembru de partid. Am acceptat fiindcă eram pasionat de învăţământ. Modelele mele
în viață au fost învăţătorii, profesorii (în special cei de la facultate) şi figurile luminate ale părinţilor, absolvenţi de
liceu, dar autodidacţi, vorbitori de 4-5 limbi străine și îndrăgosti şi de cultură şi cărţi.
Ce putea face un om ca mine cu o astfel de responsabilitate pe umeri? Exact ce am făcut. Să mă dedic construcţiei
şcolii, în sensul destinului ei fizic şi moral, să nu accept niciun fel de compromisuri materiale şi de caracter şi să pun
bazele unui mediu sănătos în jurul meu (aşa cum l-am cunoscut în familie).
Am făcut orice efort pentru a atinge aceste obiective şi privind înapoi, pot spune că am reuşit. Am fost şi suficient de
puternic să părăsesc la un moment dat acest mediu, pentru a-mi urma destinul în învăţământul superior. Pentru tot ce
am învăţat în acei şase ani de zile, îi rămân recunoscător providenţei.
Prof.univ.dr. Garabet Kümbetlian
Rememorarea începutului Directorul LIE Constanţa urma să fie selecţionat din rândul inginerilor specialişti ai întreprinderii IEC Constanţa,
în concordanţă cu profilul liceului. Conducerea IEC în frunte cu directorul Ilie Moia a demarat în consecinţă discuţiile
cu inginerii întreprinderii, în vederea selecţionării, numirii şi transferului unuia dintre ei (cu avizul celor două ministere,
MI şi MEE) în funcţia de director al liceului LIE Constanţa, nou înfiinţat. Discuţiile au trenat 2-3 săptămâni, datorită
faptului că niciunul dintre inginerii vizaţi nu era atras de perspectiva de a se înhăma la un volum uriaş de muncă de
pionierat, specifică oricărui început.
În urma eşecului tratativelor, atenţia conducerii întreprinderii s-a oprit asupra mea. Raţionamentul declarat al
conducerii întreprinderii se baza pe următoarea logică:
1. Eram singurul inginer principal al întreprinderii cu o experienţă şi practică didactică şi pedagogică recunoscută.
În plus, scrisesem şi un curs pentru disciplina cu caracter profund pedagogic şi didactic pe care o predam studenţilor.
2. Nu puteam invoca dezavantajul salarizării în noua funcţie, întrucât conducerea întreprinderii îmi promitea în
continuare acceptul ei cu privire la păstrarea funcţiei de asistent cu delegaţie de lector (remunerat), în cadrul
Institutului Pedagogic din Constanţa.
Se părea că nu mai aveam contraargumente pentru un eventual refuz al funcţiei. (...) Trebuia să accept funcţia de
director de liceu, să renunţ la concedii, vacanţe, sărbători şi duminici şi să construesc un liceu de la zero. Termenul care
mi s-a dat era de doi ani (1966-1968).
Am început cu tema de proiect, ce trebuia prezentată spre aprobare în CTS-ul (Consiliul Tehnico-Ştiinţific)
Ministerului Energiei Electrice. Aveam promisiunea fermă din partea conducerii întreprinderii, că „CTE Filimon
Sârbu” va fi donată liceului ca „Centrală-Şcoală”. În consecinţă, am propus alegerea pentru liceu a unui proiect-tip de
şcoală cu 16 clase şi o sală de sport, pe un amplasament cât mai apropiat de viitoarea „Centrală-Şcoală”, vis-a-vis de
aceasta. Am întocmit „Tema de proiect” şi m-am prezentat în faţa comisiei de avizare (CTS-ul MEE), în vederea
prezentării şi aprobării ei.
Preşedintele CTS-ului MEE din acea perioadă era renumitul constructor şi antreprenor Emil Prager. După
expunerea „Temei”, Prager a mai solicitat câteva detalii legate de viitorul constructor, s-a declarat mulţumit de detaliile
suplimentare prezentate de mine şi era pregătit să aprobe începerea construcţiei, când deodată părea că-l nemulţumeşte
ceva: amplasamentul. Motivul invocat de Prager era că „vara, zona aleasă pentru amplasamentul liceului, între
Constanţa şi Mamaia, este frecventată de un număr important de turiste în ţinute necorespunzătoare, ceeace ar fi putut
să aibă o influenţă nocivă asupra elevilor, în majoritate băieţi, ai şcolii”. Temerea lui Prager era oarecum justificată şi
greu de combătut, dar i-am găsit rapid un antidot pe măsură. Am atras atenţia, cu toată seriozitatea, că vara, când zona
va fi frecventată de turiste, elevii vor fi în vacanţă şi că din acest punct de vedere nu există niciun pericol de natură
educativă. Explicaţia i-a plăcut şi întregul proiect a fost avizat. Construcţia putea să înceapă şi într-un final a şi început.
În sfârşit, în vara lui 1968 noua clădire a şcolii era ridicată şi finisată, gata pentru a începe să fie dotată şi mobilată
şi pentru a-şi primi elevii şi profesorii. Pe durata întregii veri, directorul, administratorul şi doi maiştri de atelier s-au
achitat singuri, cu succes, de această sarcină. (...) În primăvara anului 1972 am pregătit şi avizat în CTS-ul MEE
„Studiul şi Tema de proiect pentru extinderea liceului cu un Corp B de laboratoare de specialitate, un cămin şi o
cantină”.
În vara anului 1972 s-a înfiinţat în Constanţa Institutul de Marină. Printre altele, s-a scos la concurs şi un post de
şef de lucrări la Mecanică Teoretică. Am participat şi am reuşit. Dorind cu ardoare să mă reîntorc în învăţământul
superior, am solicitat MEE să-mi acorde transferul. Am părăsit liceul prin uşa din faţă; însă doar fizic, material, întrucât
nu am putut uita nicicând anii grei de muncă, dar plini şi de satisfacţii profesionale, pe care mi i-a oferit la începutul
activităţii mele didactice.
Prof.univ.dr. Garabet Kümbetlian
6
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
Revista Învăţământul profesional şi tehnic, nr. 1 din 1970, prezintă Liceul Energetic din Constanţa, înfiinţat în 1966,
având două secţii: electroenergetică şi mecanoenergetică, unde sunt pregătite cadre tehnice de nivel mediu, care vor
executa montarea, întreţinerea şi exploatarea utilajului energetic din centrale, staţii şi reţelele electrice. Clădirea liceului,
inaugurată la 1 septembrie 1968, deţine în 1970, 9 clase la învăţământul de zi şi 4 clase la seral. În subordinea liceului
funcţionează şi o şcoală profesională cu 3 clase de elevi şi 3 clase de ucenici. Preocuparea directorului Garabet Kümbetlian
pentru baza materială a Liceului Industrial Energetic, Constanţa, pentru dotarea cu aparatură, maşini, instalaţii necesare, se
constată din existenţa laboratoarelor de fizică-chimie, de electrotehnică, de aparate de măsură, control şi automatizări
termice, de studiul materialelor şi mecanică tehnică, a cabinetelor de staţii electrice, de reţele electrice, de protecţia muncii,
a atelierelor de lăcătuşerie, de prelucrări mecanice, de mecanoenergetică, a atelierului de specialitate pentru electricieni, a
poligonului de instruire practică pentru electricieni. Liceul nostru se laudă şi cu un laborator de centrale termoelectrice,
dotat cu două grupuri de 2MW fiecare, „permiţând efectuarea pe viu a principalelor manevre ce se fac într-o centrală
(pornire, oprire, punere în paralel), operaţii de montare-demontare, întreţinere şi reparaţii.” Directorul îşi propune ca până
la finele anului 1970, să fie realizat un nou laborator, cel de aparate de măsurări și protecţie prin relee.
În revista Dobrogea Nouă, din 17 ianuarie 1970, este publicată o „consfătuire pe teme şcolare”, cu titlul „O
«energică» pregătire a energeticienilor de mâine!” (p. 5), în care este prezentată o convorbire cu ing. Nicolae Armencoiu,
adjunct al Ministrului Energiei Electrice. În sala de şedinţe a Consiliului Popular Municipal, Constanţa este găzduită
„Consfătuirea cadrelor de conducere din şcolile şi întreprinderile care au în subordine şcoli ale Ministerului Energiei
Electrice”, la care participă „cadrele de conducere ale centralelor industriale, trusturilor şi şcolilor subordonate acestora”,
în scopul pregătirii oamenilor de la catedrele tehnice, dar şi al dezvoltării reţelei de şcoli şi licee de specialitate cu „o bază
materială corespunzătoare”, fapt care obligă MEE, încă din 1968, „să întocmească un plan de dotare a laboratoarelor,
cabinetelor tehnice şi a atelierelor şcolare. De asemenea, au fost amenajate poligoane de instruire practică în scopul creării
unor condiţii de pregătire a elevilor cât mai apropiate de cele pe care le vor întâlni în exploatarea sistemului energetic”.
În acest articol este prezentată şi motivaţia alegerii Constanţei ca loc al desfăşurării acestei conferinţe, după ce, cu
un an în urmă, se derulase la Craiova. Astfel, aflăm că oraşul nostru dispune încă din 1970 de „o centrală electrică cu
grupuri de puteri mici” care este amenajată de MEE „ca bază tehnică de pregătire a elevilor cu condiţii relativ similare cu
cele pe care le vor întâlni în instalaţiile din sistemul nostru energetic.” În plus, deşi Liceul Energetic din Constanţa „a
dispus numai de o clădire cu 16 săli de clasă, insuficientă pentru dezvoltarea unei baze materiale la nivelul cerinţelor
impuse de tehnica actuală, a reuşit prin amenajarea unor clădiri existente să asigure spaţiul, cât şi dotarea necesară pentru
laboratoarele de specialitate, precum şi poligonul de instruire practică”. Adjunctul Ministrului Energiei Electrice are un
comentariu laudativ la adresa „colectivului şcolii şi al conducerilor întreprinderilor din localitate care au dat dovadă de
iniţiativă şi de înţelegerea acestui imperativ al zilelor noastre: asigurarea unei bune pregătiri a cadrelor”.
„Laboratoarele şcolare în procesul complex al cunoaşterii” este articolul din revista Dobrogea Nouă, din 17 ianuarie
1970, care afirmă necesitatea îmbinării cunoştinţelor ştiinţifice cu cele practice, obţinute în clasele-laborator, dotate cu
aparataje, planşe şi substanţe, ceea ce reprezintă o dimensiune apreciabilă a învăţământului modern. Redactorii ziarului fac
o anchetă în rândul şcolilor şi al liceelor de specialitate, pentru a prospecta modul în care acestea sunt dotate cu materiale
didactice necesare predării materiilor tehnice. Generalizarea învăţământului de zece clase necesită un efort material
substanţial din partea statului pentru a dota instituţiile şcolare de specialitate. Această acţiune este realizată cu succes în
centrele şcolare dobrogene, iar experienţa acestora trebuie valorificată şi prezentată public. „Cea mai plăcută constatare ne-
au oferit-o dotările Liceului Industrial Energetic, care beneficiază de o atenţie deosebită din partea Ministerului Industriei
Energetice. Nu este nicio exagerare dacă vom spune că şcoala în ansamblul ei se confundă cu un mare laborator, deşi sunt
numeroase observaţiile care se pot face, la tonul cel mai sever, proiectanţilor, ale căror cunoştinţe în materie de
compartimentare şi dotări frizează cele mai elementare cerinţe impuse de un liceu cu profil tehnic. Trecând, însă, peste
acest foarte serios impediment, ajungem la „capitolul” care ne interesează: laboratoarele, cabinetele tehnice, sălile de
documentare etc.” Sunt remarcate laboratorul de electrotehnică, laboratorul de protecţia prin relee şi aparate de măsură,
cabinetul pentru organe de maşini şi utilaje, sala de protecţia muncii, laboratorul de aparate de măsură, control şi
automatizări, ultimul menţionat fiind realizat cu maximă atenţie de „un specialist pasionat, ing. Constantin Gugoaşe”.
Dincolo de impresionanta implicare a cadrelor didactice în fructe cu directorul, ing. Garabet Kümbetlian, în realizarea
bazei materiale a liceului, aceştia sunt preocupaţi, remarcă articolul din Dobrogea Nouă, şi de „umanizarea universului
tehnic al şcolii”. Directorul menţionează faptul că cei mai mulţi dintre profesori îşi fac orele cu „sufletul la gură”.
Ing. Ion Puşcaşu, director general adjunct în Ministerul Învăţământului, publică articolul „Instruirea practică a
elevilor – sarcină comună a şcolilor şi a întreprinderilor”, în revista Învăţământul profesional şi tehnic, nr. 7-8 din 1971,
fiind convins că „la buna pregătire a viitorilor muncitori calificaţi şi a cadrelor medii de specialitate, un rol hotărâtor revine
instruirii practice”. În cursul acestui articol, sunt lăudate ministerele şi instituţiile şcolare care s-au implicat în dezvoltarea
bazei tehnico-materiale a instruirii practice, prin crearea de ateliere, laboratoare dotate cu scule, dispozitive, maşini,
aparate, specifice profilului propriu. Liceele energetice din Bucureşti şi Constanţa sunt apreciate, printre altele, şi pentru
capacitatea de autodotare cu maşini, utilaje, instalaţii, aparatură, „datorită legăturilor strânse cu întreprinderile (...)”. Aceste
licee realizează „în mod curent, în cadrul instruirii practice a elevilor, produse utile de bună calitate, ce sunt valorificare
prin planurile de producţie ale întreprinderilor, pe piaţa internă cât şi la export. „Eforturile liceelor energetice din Bucureşti
şi Constanţa sunt cu atât mai mult apreciate, cu cât „acţiunea de înfiinţare a atelierelor de producţie-şcoală (...) se
realizează într-un ritm lent”, începând din 1968. În plus, ing. Ion Puşcaşu apreciază că, în egală măsură, este important ca
atelierele să funcţioneze şi în şcoli şi în întreprinderi, pentru a asigura elevilor „locuri de muncă bine dotate”.
7
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Considerări retrospective Preocuparea Liceului Industrial Energetic, Constanţa, pentru „umanizarea” activităţilor tehnice este evidenţiată şi în
ziarul Dobrogea Nouă, din 30 ianuarie 1972, unde este menţionată apariţia noii reviste şcolare Electron, editate de elevii liceului
nostru, care îşi propune să oglindească şi să afirme „preocupările şi realizările cele mai valoroase ale tinerilor creatori ai acestei
instituţii de învăţământ, aflaţi încă în bănci.” Este o revistă de profil tehnic, având rubrici de bionică, energetică, probleme de
matematică, cosmonautică şi fizică, creaţie literară. În primul număr al revistei sunt publicate poeziile, traducerile literare şi
aforismele elevilor. Este o revistă „cu o ţinută elevată”, realizată în primul număr prin materialele elevilor: Ion Albu, Gheorghe
Toloş, Grigore Stănculescu, Doru Stroe, Ion Stăruială etc., iar „Cuvântul de îndemn” este semnat de directorul Garabet
Kümbetlian, din care, ziarul reproduce un pasaj: „Acest eveniment (apariţia revistei n.n.) ne produce o legitimă mândrie şi
constituie pentru toţi un prilej de satisfacţie pentru rezultatele viitorilor absolvenţi (azi încă elevi). Ne gândim la Vlada Marin,
din anul III, electroenergetică, premiat pe ţară de gazeta de matematică, la Gheorghe Copot din anul IV, mecanoenergetică,
inventatorul şcolii, la Doru Stroe din anul IV, electromagnetică şi la mulţi alţii”.
Prof. dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac
Jumătate de secol....
Ce înseamnă, de fapt, „Energeticul”, actualul Colegiu? Pentru mine este o carte plină de amintiri, o
nostalgie profundă a anilor scurşi, dar şi un zâmbet plăcut pentru că s-a întâmplat... Cu emoţie, încerc să
rememorez câteva dintre momentele petrecute la Energetic, cum i-a rămas numele actualului Colegiu Tehnic
Energetic. În anul 1975, am păşit pentru prima oară pe treptele Liceului de Electrotehnică. Pe atunci, şcoala
cuprindea următoarele forme de învăţământ: liceal, profesional, de ucenici şi ulterior, de maiştri. Instruirea
elevilor (orele de curs) se desfăşura în pavilionul situat de-a lungul bulevardului Mamaia, viitorul „corp A”.
În acelaşi septembrie, 1975, şcoala şi-a îmbogăţit zestrea cu un corp mare de clădire, aşa-zisul „corp B”.
Acesta, de la început, a fost destinat învăţământului de specialitate, tehnic, care, până atunci, se desfăşurase
într-o clădire, oarecum improprie, vis-à-vis de şcoală. Liceul dispunea de un internat renumit în judeţ, o
bună cantină, o sală de sport modernă pentru acele timpuri şi o centrală termică proprie. (...)
Treptat, liceul s-a afirmat şi a devenit unul dintre cele mai căutate licee din oraş, deoarece oferea o
pregătire generală şi de specialitate de calitate. La examenele de admitere erau 2, 3 elevi pe loc, iar
rezultatele la bacalaureat şi admitere la facultate erau foarte bune. Îmi amintesc cu plăcere rezultatele bune
de la olimpiadele de fizică şi matematică.
În anii de dinainte de revoluţie, şcoala era subordonată atât Ministerului Învăţământului (de atunci),
cât şi Ministerului Energiei Electrice. Având în vedere dotarea de excepţie a liceului, Ministerul Energiei
Electrice l-a nominalizat în mai mulţi ani, pentru desfăşurarea Concursului pe meserii, faza pe ţară, atât în
specialitatea electroenergetică, cât şi în cea termoenergetică.
În perioada 1982-1987, când am fost director al instituției, m-am preocupat de creşterea prestigiului
liceului și de o pregătire de calitate a elevilor. În această perioadă, liceul avea peste 1000 de elevi, iar
adresabilitatea către şcoală era tot mai crescută. Datorită aprecierii deosebite de care se bucura liceul, a
fost desemnat unul dintre centrele metodice naţionale pentru elaborarea programelor şcolare în profil
electroenergetic. Anii s-au scurs, liceul a devenit Grup Şcolar şi în 1998, prin concurs, am redevenit
directorul şcolii. În 2003 m-am pensionat şi mi-a succedat la conducerea şcolii Boris Todosiciuc, care a
plecat dintre noi mult prea devreme. Dincolo de timpul scurs, este ceva ne leagă pe toţi, foşti elevi, foşti profesori, este ceva special care
ne face să rămânem cu „Energeticul” în suflet, chiar după ce nu mai suntem acolo.
Pentru că am fost împreună atunci când ideile şi visele prindeau contur, pentru mine „Energeticul”,
actualul Colegiu, este povestea emoţionantă a unei familii, a familiei noastre.
Prof.ing. Laurenția Crîngu
8
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
Am fost directorul Colegiului Tehnic Energetic în perioada 2004-2012 și toată activitatea mea s-a
bazat pe credința că rolul profesorului este acela de a înzestra elevii cu valori morale, de a crea modele
prin care să poată fi corectate principiile unei societăți supuse destrămării, într-o perioadă a istoriei de
tranziție. Cred cu tărie că drumul spre succes, spre împlinire, este o educație bună, pentru că aceasta
este cel mai sigur mod de a aduce schimbarea în societate, fiind o fereastră deschisă spre un viitor mai
bun. Un om cu principii corecte despre viață, cu o educație ridicată, poate învinge nedreptatea și are
toate atuurile să devină un formator de opinie, o persoana ce exercită influență asupra celorlalți și poate
aduce schimbarea benefică pentru toți.
Albert Einstein definea educația ca fiind „ceea ce rămâne după ce uităm tot ce am învățat în
școală”. Îndemnul meu, în calitate de părinte, de profesor, de director, a fost să prețuim școala, pentru
a prețui educația. Oamenii trec prin călătoria vieții pentru a se educa, iar școala este doar începutul,
totul devine realizabil în timpul vieții, pentru că armonia întregii lumi se datorează educației.
Faptul cel mai important este acela că tot ceea ce am realizat este efortul întregii echipe de angajați
ai colegiului. Fiecare dintre ei, cadre didactice sau nedidactice, a fost un ajutor neprețuit în dezvoltarea
instituțională a școlii și de aceea le mulțumesc tuturor. Ei au fost echipa mea, iar alături de directorul
adjunct Adriana Ciocan, sunt cei cărora le datorăm lucrurile semnificative care s-au petrecut în acești
ani, dintre care voi enumera doar câteva.
Mai întâi, am reușit certificarea internațională a școlii prin evaluarea realizată de International
Education Society, din Londra, care acorda colegiului ratingul CCC (Instituţie care devine mereu mai
bună, cu poziție sigură pe piaţă). Instituția de evaluare și-a trimis reprezentanții și, după ce aceștia au a
vizitat școala, în anul 2010, ratingul internațional a crescut la B (Instituţie de încredere cu rezultate
permanent bune), datorită rezultatelor deosebite ale școlii, ca o dovadă a calității educației oferite de
instituția noastră.
Am susținut permanent implicarea școlii în parteneriate și proiectele europene. Astfel, în 2006, am
inițiat un Parteneriat Transfrontalier cu Liga de prietenie româno-sârbă, care a avut ca rezultat un șir
de acțiuni printre care vizita poeților Ileana şi Milan Nenadic, profesori universitari sârbi, mari iubitori
ai culturii româneşti. În aprilie 2010, scriitoarea Ileana Ursu Nenadic, autoarea traducerii în limba
sârbă a operelor lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga şi Mircea Dinescu revine în colegiul nostru,
împreună cu Tibor Vaida - director al Institutului de Cultură din Voievodina şi Monica Doban - şeful
Departamentului de programe şi proiecte ale aceluiaşi institut .
În 2008, în urma Aplicației realizate de echipa de proiect, colegiul a câștigat un grant european
pentru primul Grundtvig: „E-learning, Web2 and andragogy to enhance education outcomes
transnational cooperation”, având ca parteneri școli din Letonia, Norvegia, Spania, Suedia, Portugalia
și coordonat de Universitatea Tuscia din Viterbo, Italia. Proiectul a avut ca rezultat un set de lecții on-
line utile pentru învățarea limbii engleze, ce puteau fi accesate pe platforma Universității italiene.
Peste doi ani, am obținut finanțare europeană pentru un Comenius: „Getting Along in Europe”, în
care au fost implicați 81 de elevi, 19 dintre ei luând parte la Reuniunile de proiect din afara țării și
participând direct la Reuniunile de proiect, alături de elevi și profesori din Germania, Spania,
Portugalia, Grecia, Italia. Temele proiectului au dezvoltat cetățenia europeană, eliminarea
prejudecăților despre ceilalți, realizarea unui portofoliu european, deschiderea spre alte culturi și spații
prin contactul direct cu acestea.
În 2006, am primit în numele întregului colectiv Diploma de merit în management oferită de
Ministerul Educației și Cercetării, pentru rezultate deosebite în managementul școlii, alături de alţi
patru directori din liceele constănţene. În 2008, am primit Diploma ,,Gheorghe Lazăr”, clasa a II-a,
pentru preocupări deosebite în activitatea didactică și rezultate remarcabile obţinute la nivel
internaţional şi naţional, în formarea şi educarea tinerilor, în ultimii 15 ani.
M-a bucurat însă mai mult fiecare dintre multele premii ale elevilor mei, fiecare chip luminos al
colegilor mei, fiecare efort pe care au dorit să-l facă, în această mare familie a Colegiului Tehnic
Energetic.
Prof. ing. Camelia Grigoreanu
Drumul spre succes...
9
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
LA CEAS ANIVERSAR
1 septembrie 2001 a fost data la care am pășit pentru prima oară în Energetic, ca proaspăt cadru
didactic suplinitor la catedra de discipline tehnice, specializarea energetică. Mă bucuram în acel moment
că reușeam să-mi împlinesc visul din copilărie, acela de a fi profesor și pentru care alesesem Universitatea
Politehnica București, care îmi oferea siguranța de a preda „la oraș”, adică într-un liceu. M-a atras ideea de
a lucra într-un domeniu considerat mereu „de viitor” (energetica), dar în același timp am fost animată și de
ideea de a fi „prezentul” care pregătește viitorul profesional al atâtor generații de elevi. Urmasem în
ultimii ani de facultate disciplinele opționale necesare încadrării în învățământ, îmi făcusem și practica
pedagogică aferentă, dar acestea nu mă pregătiseră decât teoretic pentru profesia mea „de vis”.
Deși eram debutantă, pe fondul lipsei de cadre didactice de specialitate, am avut parte de un
număr relativ mare de ore de „discipline tehnice”, dar și de o oră de „dirigenție” la o clasă de profesională,
anul II, clasă formată exclusiv din băieți, cam năzdrăvani, de care toată lumea fugea. A fost probabil șansa
mea și poate și a acelor elevi, această întâlnire, pentru că m-am „îndrăgostit” definitiv de învățământ și de
acest liceu. Drept pentru care am și optat, cu prima ocazie ivită, pentru titularizarea, în 2003, în acest liceu.
Pentru acest lucru țin să mulțumesc în mod deosebit doamnei director prof. ing. Laurenția Crîngu, care a
avut încredere în mine și care mi-a oferit această șansă. Precum și pentru faptul că, prin sfaturile pe care
mi le-a dat, mi-a fost de un real ajutor, introducându-mă și în lumea „managementului educațional” și de
la care am putut învăța câteva din tainele conducerii unei școli. La fel cum, mai târziu, am învățat și de la
domnul director prof. ing. Boris Todosiciuc, alături de care am lucrat nemijlocit la documentația depusă la
minister în vederea atribuirii denumirii de „colegiu” școlii noastre, începând cu anul 2004, precum și de la
doamna director prof. ing. Camelia Grigoreanu.
Dar nu numai de la directori am avut de învățat, ci și de la colegii de catedră, de la cei din
cancelarie și, nu în ultimul rând, de la toți elevii al căror destin mi-ar plăcea să cred că l-am modelat și eu,
alături de toți profesorii școlii. Ei sunt și vor rămâne cauza pentru care, deși atât de des ponegrită, meseria
de „profesor” va fi mereu pentru mine cea mai frumoasă din lume. Iar rezultatele foștilor mei elevi mă vor
face întotdeauna mândră de ei. Pentru mine, motivantă a fost mereu ideea de a putea da „combustia”
necesară atâtor generații de elevi, alături de care și eu am simțit o evoluție, ceva benefic în devenirea mea
ca profesor și manager al unei unități de învățământ. Pentru că Educația, precum Energia, este ceva fără
de care lumea nu poate merge mai departe.
Acum, la ceas de sărbătoare, la împlinirea celor 50 ani de existență a liceului, mă bucur să
descopăr și să redescopăr mare parte din cadrele didactice și din absolvenții care au făcut cinste acestei
unități de învățământ, prin rezultatele deosebite cu care se pot lăuda cu toții.
Cu acesta ocazie vreau să mulțumesc încă o dată tuturor colegilor de cancelarie care mi-au fost
alături în toți acești ani și să-mi exprim profunda considerație personalului didactic auxiliar și nedidactic
care m-au ajutat în ultimii 4 ani de când încerc să conduc mereu spre «mai bine» destinul Colegiului
Tehnic Energetic Constanța.
Director, prof. ing. Claudia Nițu
10
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
DISCIPLINA: LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
Catedra de limba şi literatura română a beneficiat, de-a lungul timpului, de profesori remarcabili,
preocupaţi de formarea unei gândiri creative, critice, atât de necesare pe parcursul vieţii, antrenând în
demersurile didactice cele mai noi şi interesante metode activ-participative care să determine elevii să
perceapă literatura română nu doar ca pe o sumă de texte imposibil de memorat sau de comentat, ci ca pe o
sursă de materiale fictive care le pot oferi suporturi de analiză, comparare, sinteză, evaluare, a
comportamentului uman, a discursului pragmatic, faţete ale realităţii în care vor trăi ca adulţi responsabili şi
înţelegători cu propria soartă. Dintre profesorii titulari ai catedrei amintim: Steliana Buldur, profesor limba
română și limba rusă (1969-1996), Florica Florescu (1967-1990), Maria Grăjdeanu (1990-2002), Elena Jean
(1969-1980), Eugen Lumezianu (1980-1987), Constanța Caliopi Mocanu (1973-1996, 1999-2001), Margareta
Țicu (1976-1990), Lidya Voegely (1990-1999), Maria Magdalena (Vulpe) Manțu (1997-prezent), Daniela
(Crăciun) Berechet (1996-1998, 2006-prezent), Mihaela Loreda Preda (1999-2009), Nicoleta (Păun) Rotaru-
Terteleac (2003-prezent).
Eugen Lumezianu (n. 22 aprilie 1937, Constanţa, - d. 31 ianuarie 1990) profesor cu abilităţi
scriitoriceşti remarcabile, a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, în anul 1954, după care a urmat
cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității din București. După absolvire, a predat limba și
literatura româna la Școala Medie din Adamclisi și la Liceul Agricol din Poarta Albă. A fost redactor al
revistei Tomis din 1966 până în 1971, când își dă demisia. După 1971 este profesor de limba şi literatura
romană la Liceul Energetic Constanţa, apoi la Liceul Militar de Marină ,,Alexandru Ioan Cuza”, la Liceul Nr.
3 (Liceul Ovidius) şi la Liceul „Mihai Eminescu” din Constanţa. În anul 1961 debutează cu schița Urluia, în
revista Luceafărul. A publicat în revistele Ateneu, Iașul literar, Tomis, România literară, Steaua etc. Elevii pe
care i-a îndrumat cu mult tact pedagogic la Liceul Energetic, deşi având un profil tehnic, participau cu
entuziasm la orele de română, din care, întotdeauna, remarcabilul profesor reuşea să evidenţieze permanenta
poezie a vieţii, dincolo de profunzimea textelor literare.
DISCIPLINA: LIMBI STRĂINE
Catedra s-a constituit de-a lungul timpului din următorii profesori titulari: limba franceză Victoria
Bocîrnea, prof. lb. franceză și lb. română (1976-1977, 1982-2000), Maria Cotoban (1976-1990), Dragoș Sma-
randa (1990-2000), Antoaneta Manea (2000-2006), Elena Constantinescu (2002-2015), Kamel (Abduraman)
Musa (2005-2006, 2011-prezent) și profesori de limba engleză Elena Gheorghiță (1975-2006), Marcel Roizen
(1966-1968, 1973-1999), Nicoleta (Baiu) Banu (1997-prezent), Cristina Săcăluș (2009-2010, 2012-prezent).
Despre identitate prin alteritatea celuilalt
A vorbi despre predarea limbii şi literaturii române înseamnă a zăbovi în jurul celuilalt, pentru a
înţelege importanţa lui în devenirea ta. Fiinţa celuilalt (persoană reală, text, instanţă fictivă, etc.) este
răspunzătoare pentru cât de „ascultători” ajungem să fim noi, profesorii de română, în încercarea de a
transmite cunoaşterea şi înţelegerea noastră minţilor interogative, însetate de aflarea răspunsurilor despre
imediatul în care trăim. A-l asculta pe celălalt înseamnă a ne depăşi tendinţa orgolioasă de a ne impune punctul
de vedere, prin „atacarea” acestuia chiar din interiorul unui dialog interior cu propria preocupare de noi înşine.
Celălalt devine oglinda spirituală ce ne ajută să ne înțelegem locul într-un puzzle social multicultural, să
conștientizăm limitele perspectivei noastre asupra lumii, prin raportarea ei la punctele de vedere multiple atât
ale discursului imaginar, cât și ale celui real, al marelui text al lumii supus actului hermeneutic.
A înţelege alteritatea celuilalt presupune a alege să te distanţezi de preconcepţii şi a accepta că, şi cel
diferit de tine, poate avea dreptate. Să te deschizi în faţa celuilalt înseamnă să fii dispus să te completezi, să îţi
potenţezi propria existenţă, învăţând să asculţi. Ascultându-l pe celălalt, te pui sub semnul întrebării, îţi pui în
joc propriile prejudecăţile, pentru a delimita diferenţele pe care le avem în comun. Această parte congruentă
reprezintă sensul comun care ne adună laolaltă şi ne menţine într-o lume stabilă. În cadrul dialogului, opiniile
emitenților se transformă, făcând posibilă interpretarea lumii, prin înţelegerea punctului de vedere al celuilalt.
Profesorul de română restabilește comuniunea cu celălalt în dialog, articulând astfel lumea comună.
Înţelegerea lumii în şi despre care vorbim este gândită de la situaţia dialogului hermeneutic, de la dialectica
întrebării şi a răspunsului.
Prof.dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac
11
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
DISCIPLINA: MATEMATICĂ
Catedra este reprezentată de-a lungul timpului din următorii profesori titulari: Constantin Tăgîrță (1967-1992),
Gheorghe Andrei (1968-1984), Maria Albici (1972-2000), Nicolae Gherghe (1972-2013), Nicolae Tițimeaua
(1976-1990), Constantin Toader (1985-2002), Stela Vrană (1990-2007), Sanda Moise (1990-2010), Cornelia
Pitu (1990-2010), Dorina Petac (1996-prezent), Anca Manuela Botoșanu (2008-prezent), Adriana-Cristina
Andrei (2010-prezent)
Amintiri despre liceu În cei 15 ani de tinerețe profesională și de pasiune nemărginită pentru profesia de dascăl, i-am consumat cu
dăruire pentru pregătirea cât mai bună a elevilor mei și pentru sporirea prestigiului noului liceu.
Duminică de duminică făceam cercuri de matematică cu elevii înzestrați și pasionați pentru matematică. Liceul a
avut mulți olimpici, clasați în primele locuri la olimpiadele de matematică județene. Amintesc câțiva dintre ei: Vlada
Marin – acum profesor universitar doctor la Politehnică (în domeniul informaticii), Bucur Octavian – conferențiar univ.
dr. Universitatea București, Anton Dumitru – profesor la Liceul Ovidius Constanța, Naum Constantin – profesor în
Sidney, Australia, Pătrășcoiu Jelen – profesor în Canada, Ciura Eugen, Petrescu Gheorghe, Nedelcu Virgil – ingineri în
automatică și calculatoare s.a.
Înființasem un cabinet de matematică, dotat cu multe culegeri de matematică, cu subiecte date la admiterea la
diferite facultăți și care erau la dispoziția elevilor (multe dintre cărți le-am cumpărat sau le-am adus de acasă). În vremea
aceea, peste 50 de elevi erau abonați la Gazeta de Matematică (pentru cei mai nevoiași le făceam eu abonamentele,
spunându-le că școala a făcut abonamentele).
Se lucra în mod curent la cercurile de matematică, iar mulți dintre elevii liceului apăreau la rubrica rezolvatorilor
de probleme, situându-ne, ca număr de rezolvatori, după Liceul Mircea cel Bătrân.
Un criteriu de apreciere a liceelor era dat de numărul elevilor admiși în învățământul superior, drept pentru care
Liceul Energetic (LIE) a fost mulți ani cu un procent apropiat de cel al liceului Mircea cel Bătrân și mult înainte
celorlalte licee. Am avut clase întregi (cu unele mici excepții) de absolvenți intrați în învățământul superior.
La liceul energetic m-am realizat profesional și mi-am făcut un renume!
Cei mai mulți dintre profesorii liceului erau de aceeași vârstă sau de vârste apropiate, tineri în general și care formam un
colectiv bine închegat. Ca inspector de matematică (1985-1990) și apoi ca inspector școlar general (1990-1993), am
cunoscut multe colective de cadre didactice, dar trebuie să afirm categoric, că acel colectiv a rămas emblematic și-l
dădeam ca exemplu pe unde mergeam.
Primul meu director mi-a rămas ca model de profesor și director, domnul inginer Garabet Kümbetlian. Om
cultivat, onest, cu înalte principii morale, un mare model de dascăl și de la care am învățat multe, în cadrul convorbirilor
prelungite din cabinetul său. Mulți dintre directorii școlilor nu-și făceau orele și cu această ocazie la ședințele cu
directorii (când eram inspector general) îl dădeam ca exemplu pe profesorul universitar doctor Garabet Kümbetlian, care
își făcea deopotrivă datoria de profesor și apoi de director.
Prof. Gheorghe Andrei
ENERGETICUL, pentru mine… ENERGETICUL, pentru mine este locul unde mi-am desfășurat fără întrerupere activitatea didactică, timp de 42 de
ani, de la prima oră de clasă ca dascăl, în anul 1972, până la ultima oră de clasă, în anul 2014. Acesta este motivul
fundamental pentru care ENERGETICUL este unul din reperele importante al existenței mele.
De ENERGETIC este legată evoluția mea profesională și preocupările intelectuale care s-au concretizat în
publicarea a cinci cărți de matematică la diferite edituri prestigioase din țară. Iubesc ENERGETICUL și sunt mândru că
am lucrat în această instituție al cărei frumos trecut semicentenar este dătător de speranțe pentru un viitor și mai frumos
pe care îl merită.
Incurabil ENERGETIC
Ce este ENERGETIC oare?/ Şi ce cuprinde acest nume?/
Să fie doar o întâmplare/ C-aici se făuresc destine?
Un semicentenar veghează/ Răspunsuri clare și-nțelepte,/
Astfel istoria testează/ Dacă s-a mers pe drumuri drepte.
Născut în timp, din depărtare/ Un spirit viu, ușor patetic,
Cu glas de tineri strigă tare/ Spunând că este ENERGETIC.
Iar energii descătușate/ Se-mbrățișează autentic
Și-n armonii de mult visate, / Susțin că toate-s ENERGETIC.
Oștiri de învățăcei și mentori/ Deschid noi fronturi, nehaotic,
Să contopească cei trei vectori/ Un stil, renume, ENERGETIC.
De parcă au coborât din vis,/ Mărșăluiesc în mod frenetic,
Pe steagul luptei lor e scris/ La loc de frunte ENERGETIC.
Și ca o dreaptă mărturie/ Cum că nimic nu-i ipotetic,
Eu mă declar cu bucurie/ Un incurabil ENERGETIC.
Prof. Nicolae Gherghe
12
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
DISCIPLINELE: FIZICĂ, CHIMIE, BIOLOGIE
Catedrele a fost constituite din următorii profesori titulari:
Fizică - Aurora (Demeter) Tamba (1973-1990), Nicolae Iancu (1975-1975, 1980-2006), Gheorghe Saricu (1983-1999),
Lucia Ioniță (Ilie) (1978-1979, 1990-2004), Adriana (Bulearcă) Ciocan (1996-prezent), Cristina Tudor (1999-2005),
Cristina Lavinia Apostu (2011-prezent)
Chimie - Nicoleta Dobrică (1969-1999), Silvia Ichim Ionescu (1980-2007), Sanda Cosmincă (1985-1991), Claudia
Leontina Spălățelu (1996-prezent)
Biologie - Mioara Coronea (1985-1990, 1996-1997), Beatrice Todosiciuc (1990-2008, 2013-prezent), Liliana Iordache-
Stoicescu (2009-prezent)
DISCIPLINELE: ISTORIE, GEOGRAFIE, RELIGIE
Catedrele sunt reprezentate de următorii profesori titulari:
Istorie - Artin Calustian (1978-1999), Mihai-Luca Roșca (1980-1990), Cornelia Levonian (1990-2007), Magda-Mihaela
Moisescu (1999-2004), Marina Marinescu (2004-2008), Felicia Fărcășanu (2007-prezent);
Geografie - Steliana Apostolescu (1978-1988), Elisabeta Ghinea (1990-2005), Leontina Stoica (2006-prezent)
Religie - Gabriel Mitroi (2002-prezent)
Dascăl de istorie, îndrumător pentru viață De-a lungul activității mele ca profesor la Colegiul Tehnic Energetic, am fost frecvent întrebată: „Ce
înseamnă să fii profesor de istorie într-un liceu tehnic?” Am răspuns, întotdeauna, făcând referire la felul în
care am înțeles atât disciplina pe care am predat-o, cât și rolul meu de dascăl. Datoria unui profesor de
istorie nu este de a preda o listă interminabilă de date și de evenimente, ci de a-i învăța pe elevii săi să
gândească, să interpreteze evenimentele, să înțeleagă legăturile cauzale dintre acestea. Istoria nu a fost
niciodată, pentru mine, o simplă disciplină care poate fi cuprinsă în programe și planuri curriculare sau o
rubrică într-un catalog. Predând istoria, m-am străduit să le transmit tuturor promoțiilor de elevi o definiție
enunțată, în secolul al XIX-lea, de Fustel de Coulanges: Obiectul de studiu al istoriei îl reprezintă nu doar
faptele și instituțiile, ci spiritul uman. Înțelegerea istoriei ca știință a spiritului și raportarea istoriei
evenimențiale la cea culturală au fost două repere permanente în cariera mea de profesor de istorie.
Rezultatele elevilor mei au confirmat, de altfel, convingerea mea, că rolul profesorului este de a-i
pregăti pentru viață pe elevii aflați în pragul maturității și de a le extinde orizontul cultural. Îmi amintesc cu
drag și cu mândrie de promoțiile de elevi ai Colegiului Tehnic Energetic,cărora le-am predat istoria și care
au obținut rezultate bune și foarte bune la examenele de bacalaureat. Intrând la clasă, la fiecare oră de curs,
nu am avut sentimentul că înaintea mea se află elevi interesați doar de discipline tehnologice, ci tineri animați
de dorința de a cunoaște și de a se dezvolta spiritual. Relația foarte bună, bazată pe respect și pe încredere, pe
care am avut-o, în calitate de profesor și de diriginte, cu elevii din toate clasele și din toate promoțiile,
constituie cea mai plăcută amintire a activității mele la Colegiul Tehnic Energetic; în plus, mulți dintre foștii
elevi au păstrat legătura cu mine chiar și după absolvire. Sunt încă legată de foștii mei elevi, care continuă să
îmi ceară sfatul și se bucură să mă revadă, ceea ce mă face să cred că misiunea unui profesor nu se încheie la
finalul unei ore, al unui curs, al unui an de studiu. Misiunea unui adevărat profesor durează întreaga viață.
În fiecare an de predare aici – și, de altfel, în întreaga mea carieră – am îndeplinit și funcția de
diriginte, pe lângă cea de profesor de istorie. M-am străduit să le dezvolt elevilor mei spiritul de echipă,
interesul pentru învățătură, stima de sine și respectul reciproc. Mai presus de toate, le-am atras atenția că
încheierea anilor de liceu nu reprezintă și finalul perioadei în care învățăm. Viața însăși trebuie înțeleasă
drept un proces continuu de învățare și de evoluție, iar rolul liceului este de a-i forma pe tinerii săi elevi în
acest sens. Mă bucur să pot spune că acest rol de etapă formativă a fost mereu îndeplinit de Colegiul Tehnic
Energetic.
prof. Cornelia Levonian
În activitatea mea didactică m-am bucurat de sprijinul unui minunat colectiv de cadre didactice şi al
unor manageri ai şcolii, eficienţi. M-am străduit să îi ajut pe elevi să-şi dezvolte armonios personalitatea şi
să preţuiască valorile democraţiei şi ale istoriei naţionale. În acest scop am organizat excursii tematice la
Muzeul naţionale Cotroceni, la Palatul Parlamentului, la Muzeul Tehnicii Dimitrie Leonida, la Grădina
Zoologică şi la Muzeul Satului din Bucureşti. De asemenea, împreună cu elevii am vizitat şi am participat la
conferinţe organizate de Muzeul de Istorie şi Arheologie, Constanţa, Muzeul Marinei Române şi Muzeul de
Artă, Constanţa. Am sărbătorit festiv Ziua naţională a României, prin activităţi, precum: Unitate statală
românească, Patriotismul în istorie.
Prof. Felicia Fărcășanu
13
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Un spațiu al educației și culturii
Iubesc orașul Constanța pentru spațiile sale largi, pentru aerul marin, pentru vitalitatea, istoria și tinerețea sa.
Situat în zona de nord a orașului Constanța, Liceul Energetic are o poziție privilegiată, într-o zonă cu vegetație bogată,
punte și hotar între două spații largi cu apă – Lacul Siutghiol și Marea Neagră. Poziționarea geografică a liceului se
reflectă benefic asupra oamenilor și faptelor care se desfășoară în acest lăcaș de învățământ. Activitatea didactică este
dinamică și adaptată interesului și preocupărilor elevilor, iar mediul înconjurător a fost și este de multe ori parte din
procesul de învățământ. Relațiile interumane dintre membrii consiliului profesoral, personalul tehnic și cel nedidactic
au fost dintotdeauna armonioase și calde și se bazează pe respect reciproc și solidaritate în realizarea cu profesionalism
a obiectivelor propuse – pregătirea teoretică și practică a elevilor. Acest lucru se remarcă pe deplin în rezultatele bune
pe care le-a înregistrat liceul nostru la examenele de bacalaureat și admiterea în învățământul superior, dar stau
mărturie și performanțele individuale ale foștilor absolvenți, cu cariere de succes în diferite domenii.
Elevilor cu care am avut plăcerea să lucrez mai bine de un deceniu și jumătate de activitate în liceu, le păstrez o
amintire foarte frumoasă. Respectuoși și interesați de procesul educativ, conștiincioși sau rebeli, am beneficiat în toți
acești ani de afecțiunea și aprecierea lor ca profesor, cât și ca diriginte și i-am considerat de cele mai multe ori familia
mea lărgită. Am încercat să fiu la înălțimea așteptărilor lor din punct de vedere științific, dar și din perspectiva
consilierii, fie că e vorba de alegerea unei cariere, probleme de disciplină, conflicte de familie sau alte probleme
specifice perioadei de adolescență. Sunt mândră când ne reîntâlnim după atâta vreme și aflu despre realizările și
succesul lor profesional și social, dar și pentru că avem amintiri comune frumoase.
Sunt onorată că am fost membră a Consiliului profesoral al Liceului Energetic, ca profesor titular de geografie,
gradul didactic I. Urez mult succes colegilor pentru a conserva ținuta didactică și standardele morale și profesionale
care dau marca Liceului Energetic!
Prof. Elisabeta Ghinea
DISCIPLINE SOCIO-UMANE
Dintre titularii disciplinelor socio-umane (logică, psihologie, economie) amintim profesorii: Constantin
Dragoman (1972-2006), Ecaterina Dumitrescu (1971, 1974-1990), Nelia Geta Herghelegiu (2006-2010),
Liliana (Stere) Puflene (2004-prezent), Oana Cătălina Bucur (2013-prezent)
Scurtă prezentare a cabinetului de asistență psihopedagogică
În anul 2004, la nivel național, a început organizarea rețelei de cabinete de consiliere psihologică, inițial în
cadrul liceelor pentru ca apoi să se continue extinderea și la nivelul școlilor generale și al grădinițelor. Participanții la
concursul de titularizare erau absolvenți de Psihologie și chiar „pionieri” în acest domeniu deoarece începutul a fost
dificil. Cauzele au fost diverse, începând cu legislația neclară, lipsa spațiilor disponibile și adecvate amenajării unui
cabinet, resursele limitate pentru dotările specifice, de la mobilier și până la teste și probe psihologice, dar și rezistența
la rolul și statutul unui psiholog școlar.
Toate aceste obstacole au fost depășite mult mai ușor în cadrul proaspătului devenit Colegiul Tehnic Energetic
datorită persoanelor care își desfășurau activitatea aici, a sprijinului și deschiderii cu care psihologul a fost întâmpinat
chiar din prima zi. Directorii, profesorii și ceilalți colegi au fost cei care au ajutat la inițierea și implementarea
proiectelor propuse de profesorul psiholog, iar comunicarea si cooperarea au fost instrumentele de baza în acest proces.
Ulterior, în anul 2007, cabinetul de psihologie a trecut în directa coordonare a Centrului Județean de Resurse și
Asistență Educațională, o structură nou înființată conform reglementărilor europene, iar psihologii școlari au devenit
membri ai Colegiului Psihologilor din România, în urma unui interviu de obținere a statutului de psiholog practicant
autonom în domeniul Psihologiei Educaționale, Consiliere Școlară și Vocațională. Tot în această perioada, fiecare
cabinet a primit finanțare pentru modernizare și achiziție de materiale educaționale.
Sub aspectul activității educaționale, cabinetul de consiliere psihopedagogică acționează pe trei paliere: consiliere
individuală, de grup sau colectivă, având ca și beneficiari direcți elevii, părinții acestora și cadrele didactice. Proiectele
și programele aplicate sunt coordonate de către CJRAE și desfășurate cu aprobarea directorului Colegiului. Acestuia i se
prezintă și planul managerial, planurile de acțiune, dar și rapoartele de activitate semestriale și anuale. Temele abordate
sunt diverse, tendința fiind de prevenire a comportamentelor negative și îndreptarea elevilor către moduri pozitive în care
își pot dezvolta personalitatea. Implicarea activă și directă a elevilor este un scop permanent în consiliere, astfel încât
tranziția de la adolescent la adultul tânăr să fie însoțită de cât mai puține evenimente neplăcute.
Pentru optimizarea parcursului educațional, cabinetul de consiliere psihologică a stabilit de-a lungul timpului o
serie de parteneriate cu diverse instituții ale statului, universități, organizații non-guvernamentale, fundații etc. pentru a
le oferi elevilor posibilitatea de a alege tipul de activitate în care doresc să se implice bazându-se pe motivația intrinsecă
și competențele sale.
În cadrul Colegiului Tehnic Energetic, cabinetul de psihologie reprezintă un ambient liniștit, plăcut și sigur pentru
desfășurarea consilierii în condiții de siguranță și confidențialitate a tuturor celor care îi trec pragul.
Prof. Liliana (Puflene) Stere
14
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
DISCIPLINA: EDUCAȚIE FIZICĂ ŞI SPORT
În cadrul Catedrei de educație fizică, de-a lungul timpului, au funcționat următorii profesori: Aurel
Istudor (1968-1981, 1985-1994), Eugen Mocanu (1970-1974, 1983-1990), Virgiliu Andronic (1973-
1983), Corneliu Gheorghiu (1975-1990), Bandi Antonică (1994-2009), Mircea Neagu (1990-prezent).
Cu completare de normă didactică au funcționat și: Adrian Tacu, Mariana Florescu, Virgil Brumă.
În 1968, catedra mea a fost formată din 20 de ore (16 ore de educație fizica plus 4 ore de colectiv
sportiv). Baza sportivă era compusă din sala de sport de dimensiuni reduse și un teren de sport din
asfaltat, de 10/20 mp de lângă sala de sport, cu două terenuri de baschet, neexistând suficient spațiu.
Peste doi ani, la insistențele directorului liceului și cu sprijinul Întreprinderii Regionale de
Electricitate, Constanța, am obținut un teren pe malul lacului, pe care am construit o frumoasă bază
sportivă dotată cu covor asfaltic, pe care am amenajat un teren de tenis, un teren de handbal, un teren de
volei și două terenuri de baschet.
După aceea, conducerea liceului cu ajutorul comitetului de părinți a contribuit la construirea unei
baze sportive în aer liber, în curtea liceului, poziționată între cantină și căminul școlar, baza sportivă în
suprafață de 1000 mp asfaltată, împrejmuită cu gard de sârmă, trasată cu un teren de handbal, fotbal și un
teren de baschet. Aceasta fiind baza sportivă a Colegiului Tehnic Energetic, folosită și în prezent pentru
orele de educație fizică și activităţi sportive. În perioada 1968-1975 elevii îndrăgeau foarte mult mișcarea,
participând la ore în procentaj de 100%, iar pentru orele de colectiv sportiv erau selecționați şi elevii cu
aptitudini pentru jocurile de baschet și volei. Antrenamentele la baschet se desfășurau zilnic între orele
19-21, iar cele de volei de 3 ori pe săptămână, câte două ore. La campionatele școlare erau admiși numai
elevi legitimați şi pentru sportul respectiv. Deci, elevii liceului participau la concursuri în compania
sportivilor din unitățile specializate pentru sportul de performanță, respective, Școala Sportivă Nr. 1 și Nr
2, Clubul Sportiv Farul și alte asociații sportive de performanță din județ. Am participat cu echipele
liceului la competițiile de profil, atât la nivel județean, cât și nivel național cu echipele de juniori. Țin să
menționez că s-au obținut rezultate remarcabile la jocurile sportive baschet și volei, mulți dintre elevii
noștri fiind selecționați la cluburile sportive de performanță din județ și din țară.
Prof. Aurel Istudor
Activitatea sportivă
15
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Pot spune că venirea mea ca profesor la Grupul Școlar Energetic, Constanta a coincis cu debutul meu
în Învățământ. Am avut marele noroc să întâlnesc la Catedra de educație fizică a acestei unități școlare un
profesor de mare ținută, alături de care am învățat meseria de profesor.
Îmi amintesc cu plăcere timpul petrecut alături de profesorul Aurel Istudor, asistând la orele acestuia
și învățând din tainele educației fizice. În perioada care a urmat, am încercat să continui activitatea
dumnealui în domeniul didactic. Beneficiind de o bună bază sportivă, materială și de spiritul competitiv al
elevilor acestui liceu, pe lângă buna desfășurare a orelor de educație fizică, am încercat realizarea unor
performanțe sportive cu care să se mândrească colegiul nostru. Începând cu anul 2002, activitatea sportivă
școlară urma să se desfășoare sub îndrumarea Asociațiilor Sportive Școlare din fiecare unitate de
învățământ. Ca urmare a acestei decizii a Ministerului Educației și Cercetării, în luna aprilie 2002, la
inițiativa celor doi profesori titulari: Mircea Neagu și Antonică Bandi a luat ființă în cadrul Colegiului
Tehnic Energetic – Asociația Sportivă Școlară „Energetica”.Primul președinte a fost elevul Andrei Ghencea,
iar președinte de onoare, directorul adjunct, Beatrice Todosiciuc. Adunarea generală a noii asociații sportive
a stabilit un plan de măsuri, care au dus la o serie de rezultate sportive de excepție în perioada următoare.
Acestea s-au datorat sprijinului acordat de directorii liceului: Eugen Moga, Laurenția Crîngu, Boris
Todosiciuc, Camelia Grigoreanu și Claudia Nițu. Asociația Sportivă a beneficiat de o bună bază materială,
care a stat tot timpul în atenția profesorilor titulari ai catedrei: Mircea Neagu și Antonică Bandi. Un mare
număr de elevi au fost cuprinși în activitatea sportivă școlară și extrașcolară. Aria activităților sportive s-a
extins foarte mult, ajungând să participăm anual cu 10, 12 echipe reprezentative ale liceului la competițiile
județene și naționale. Au apărut sporturi noi în preocuparea elevilor noștri, cum ar fi: oina, natația, rugby-ul,
șahul, fapt ce a adus la creșterea considerabilă a palmaresului sportiv al Asociației Sportive Școlare
ˮEnergeticaˮ. Din cele 14 ediții ale ˮCupei Academicusˮ, competiție județeană organizată de Consiliul
Judeţean, Constanta, Direcția pentru sport, de ISJ, Constanţa și dedicată elevilor nelegitimați din liceele
județului, am reușit să obținem locul I în clasamentul general timp de 5 ani consecutive, respectiv, 2006-
2010, moment în care, competiția a fost întreruptă din lipsă de finanțare.
De la constituirea Asociației Sportive Școlare „Energetica” și până în prezent s-au obținut rezultate
remarcabile la toate competițiile sportive la care liceul nostru a participat, dintre care amintim: Olimpiada
națională a sportului școlar, Cupa Academicus, Campionatul național al liceelor; Cupa Mc Donald’s. Este
de menționat că, urmare a rezultatelor sportive obținute în perioada 2006-2010, Asociația Sportivă Școlară
„Energetica”, din cadrul Colegiului Tehnic Energetic a fost desemnată cea mai bună asociație sportive
școlară a liceelor din județul Constanța în fiecare dintre aceşti ani (de 5 ori consecutiv). Toate aceste
rezultate s-au datorat bunei colaborări a Catedrei de educaţie fizică cu colectivul didactic al liceului, cu
asociația de părinți din liceu și bunei îndrumări din partea conducerii unităţii şcolare.
În urma rezultatelor sportive obținute cu elevii Colegiului Tehnic Energetic și a participării la
organizarea competițiilor sportive de nivel național și județean, profesorul Mircea Neagu a fost apreciat cu
următoarele: „Diploma de merit” pentru activitatea competițională anul 2005 – 2006 acordată de ISJ,
Constanța; „Diploma de merit” pentru contribuția adusă sportului naţional oina, anul 2007, de către ACS
„Frontiera Tomis”, Constanța; „Diploma de merit“ pentru organizarea competițiilor de oină din anul 2008,
de către AS județeană de oină, Constanţa, „Certificat de apreciere” pentru sprijinul în organizarea
competiţiilor şcolare 2008-2009 de către: ISJ Constanţa şi Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului
Constanţa, „Diploma pentru sprijinul acordat” la organizarea festivalului internaţional al sporturilor
tradiţionale înrudite cu oina, anul 2009 acordată de CJ Constanţa, Diploma pentru buna organizare a ONSS
Oina etapa naţională – 2009 acordată de Federația Română de Oină, „Diploma de excelenţă” pentru
susţinerea sportului naţional oina anul 2010, de primăria şi consiliu local al comunei Cumpăna.
Activitatea sportivă a Colegiului Tehnic Energetic a fost apreciată de organele sportive judeţene şi
naţionale: Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret Constanţa; Federația Română de Oină - apreciază
participarea elevilor Iulian Şerbu şi Cătălin Popescu, cu echipa naţională de oină la Festivalul internaţional
al sporturilor naţionale cu mingea mică de la Kiel, Germania din 18 - 22 .06 .2010; Asociaţia Judeţeană de
Rugby, felicită colegiul nostru pentru performanţele elevilor Filip Lazăr şi Marian Pârvu care au devenit
campioni europeni la rugby juniori România, campioană europeană în anul 2009; ca urmare a preocupării
profesorului Mircea Neagu în pregătirea echipelor colegiului şi a organizării competiţiilor judeţene la
diferite ramuri de sport, direcţia judeţeană pentru tineret şi sport la desemnat pe acesta,conducătorul
delegaţiei de rugby juniori la Turneul internațional de la Limogest, Franța din perioada 23-31.10.2007.
Prof. Mircea Neagu
16
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
CATEDRA DISCIPLINELOR TEHNICE
Profesori ingineri: Garabet Kümbetlian (1966-1972), Gheorghe Gugoașe (1966-1977), Emanoil Cocoș (1968-
1986), Constantin Bursumac (1968-1978), Elena Ciobanu (1968-1980), Laurențiu Popeea (1968-1981), Ghe-
orghe Pungă (1968-1982), Gherghina Zaharia (1968-1990), Georgeta Gheorghiu (1971-1990), Eugen Moga
(1972-2001), Mihai Păcuraru (1972-1984), Dumitru Zama (1973-1986), Crîngu Laurenția (1975-2005), Mari-
ana Stănășel (1974-2000), Paul Bocănete (1974-1976, 1979-1982), Dorin Oprea (1977-1994, 1995-1997),
Maria Jianu (1977-2002), Enache Bușu (1983-1991), Camelia (Huminic, Nicola) Grigoreanu (1983-prezent),
Doru Ciobanu (1990-2004), Mariana Cîrciumaru (1990-2001), Iuliana Tița (1990-prezent), Boris Todosiciuc
(1990-2004), Gheorghe Chințoiu (2000-prezent), Claudia Nițu (2001-prezent), Gabriela Măgîrdicean (2003-
prezent), Săndel Tihon (2004-prezent), Sorinela Dinel (2007-prezent), Acrivița Dracopol (2008-prezent)
Dintre maiștri instructori amintim: Mircea Belu (1972-2000), Teodor Chiru (1970-1990), Ion David (1978-
1999), Gheorghe Davidescu (1970-1990), Dumitru Ghizu (1984-prezent), Gabriel Ioan (1982-prezent), Vasile
Mocanu (1975-2015), Gheorghe Nicolcioiu (1974-2003), Mircea Zăgăneanu (1974-1981).
Încă de la înfiinţare (1966) și continuând cu mutarea în noul sediu de pe bulevardul Mamaia, în anul 1968,
Liceul Industrial Energetic Constanţa a avut parte de o puternică „baterie” de cadre didactice de profil tehnic, ingineri
şi maiştri instructori, care, prin efort colectiv, a contribuit la organizarea şi amenajarea atelierelor, cabinetelor şi
laboratoarelor şcolare. De altfel, liceul a fost dotat corespunzător cu mobilier şi echipament tehnologic de către
Ministerul Energiei Electrice de la acea vreme.
În anul 1974 a fost finalizat „corpul B”, unde au fost amenajate noi cabinete şi laboratoare de profil: un
laborator de Mecanoenergetică, un laborator de Mașini electrice, un laborator de Măsurări electrice, un laborator de
Automatizări, un cabinet Instalații electroenergetice, ateliere mecanice și electrice. Membrii Catedrei tehnice au pus
bazele asigurării metodice a tuturor disciplinelor tehnice, editând referate pentru lucrările de laborator şi pentru cele
practice.
Planurile de învăţământ pentru liceele tehnice prevedeau cinci ani de studiu şi cuprindeau discipline de cultură
generală și discipline tehnice. Raportul disciplinelor de specialitate faţă de disciplinele generale era de 3/5 din
totalitatea obiectelor de studiu, asigurându-se o bună pregătire tehnică şi practică a elevilor. În planul de învățământ
din anul școlar 1967/1968 se regăsesc următoarele discipline de specialitate: Electrotehnică și mecanoenergetică,
Desen tehnic, Studiul materialelor, Utilajul și tehnologia prelucrărilor mecanice, Rezistența materialelor și organe de
mașini. În prezent, planurile de învățământ au fost adaptate ca urmare a evoluției rapide a științei și tehnologiei,
cuprinzând discipline noi, cum ar fi: Sisteme și tehnologii de fabricație, Transportul și distribuția energiei electrice,
Automate programabile, Realizarea de prezentări multimedia, Circuite cu componente electronice digitale, Asigurarea
calității, Sisteme de automatizare etc.
Pregătirea practică a elevilor se realiza în atelierele şcolii din Centrala Filimon Sârbu, atelierele Centralei
Electrice de Termoficare sau la Întreprinderea Regională de Electricitate. Prima promoţie a liceului a absolvit în vara
anului 1971. S-a demonstrat calitatea deosebită a absolvenţilor prin rezultatele foarte bune la examenul de bacalaureat
şi prin procentul celor admişi la facultăţi, care se apropia de 100%.
Datorită faptului că s-a luat hotărârea ca Liceul Energetic să devină “liceu-model de protocol” al Ministerului
Energiei, în anul 1969, întreg personalul didactic, în mod special membrii Catedrei Tehnice, au depus eforturi uriaşe
pentru amenajarea unor noi laboratoare de specialitate şi pentru o organizare didactico-pedagogică superioară a
procesului de învăţământ, mai ales în domeniul disciplinelor de profil tehnic. De altfel, Catedra tehnică a avut o
evoluţie remarcabilă de-a lungul timpului, susţinută de o mare și renumită galerie de profesori, dintre care vom aminti:
prof.univ. dr. ing. Garabet Kümbetlian, prof. Eugen Moga, prof. Dorin Oprea, prof. Boris Todosiciuc, prof. Laurenția
Crîngu, prof. Camelia Grigoreanu, prof. Mariana Stănășel, prof. Maria Jianu, prof. Tița Iuliana, prof. Doru Ciobanu,
m.i. Ghe. Davidescu, m.i. Ion David, m.i. Mircea Belu, m.i. Ghe. Nicolcioiu, m.i. Vasile Mocanu, m.i. Tudor Chiru, m.i.
Gabriel Ioan, m.i. Dumitru Ghizu s.a.
Colectivul Catedrei tehnice a susţinut în fiecare an o muncă asiduă pentru pregătirea elevilor la disciplinele
tehnice şi pentru activităţi specifice catedrei, cum ar fi: organizarea olimpiadelor la disciplinele din Aria curriculară
tehnologii; participarea elevilor la concursuri tehnice de profil și cultural-artistice; organizarea concursului
Proelectrica; elaborarea de Curriculum în Dezvoltare Locală, de lucrări ştiinţifice în domeniul didacticii, specialităţii şi
managementului educaţional; dotarea laboratoarelor şi cabinetelor de specialitate.
Doar în ultimii ani, performanţele dovedite în pregătirea elevilor distinşi la olimpiade şcolare şi/sau concursuri
de profil s-au materializat în: premii la faza naţională la Concursul de fizică creativă „Ştefan Procopiu”, 2011-2015; la
Concursul pe meserii 1991, 1996, 2001; premii la faza judeţeană/ interjudeţeană la concursuri precum, olimpiada la
aria curriculară Tehnologii, faza judeţeană, 2002, 2005, 2009, 2011-2014; Concursurile de fizică creativă „Ştefan
Procopiu” în anii 2011, 2012, 2013; 2012; la Concursul Național „Științe și tehnologii”, Ploiești, 2015.
În ultimii ani, Colegiul Tehnic Energetic Constanţa și-a lărgit și modernizat baza materială tehnică, în prezent
dispunând de un laborator de Electrotehnică, un laborator de Automatizări, două laboratoare de Măsurări electrice, un
laborator Mecanică, un cabinet C.A.D., un cabinet de Instalaţii electroenergetice, un cabinet de Desen tehnic, un
cabinet de Sănătatea și securitatea muncii, două laboratoare de Informatică şi trei ateliere de electronică/
electrotehnică/ electromecanică. prof. Gabriela Măgîrdicean
17
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
„Mi-aduc aminte, cu plăcere, de anii când am fost administrator și avem în grijă cantina și căminul liceului, la
care erau cazați și serveau masa în jur de 200 de elevi. În timpul vacanțelor de vară erau organizate tabere școlare în
Constanța, iar elevii de la liceele industriale din țară erau cazați în căminul liceului. În anul 1982 am decis să-mi
continui studiile la Şcoala de maiștri din cadrul liceului, în specialitatea termoenergetic. După absolvire am fost
promovat ca maistru instructor și m-am ocupat de instruire practică a elevilor, dar și de pregătirea lor pentru viață, ca
diriginte al multor generații de elevi. În anii de dinainte de revoluție, am desfășurat cu elevii orele de P.T.A.P., în
perioada vacanțelor organizând tabere de pregătire pentru apărarea patriei. Pe lângă orele pe care la avem la catedră,
am avut și atribuțiuni administrative și de responsabil RSVTI din partea ISCIR Constanța, activitate pe care o am și în
prezent. Acum, în prag de pensionare, pot să spun că m-am dedicat timp de 42 de ani, cu multă dragoste și pasiune în
tot ceea ce am făcut și sunt mândru că am putut să contribui la „ridicarea” acestei școli.”
m.i. Dumitru Ghizu
Biblioteca școlară – spațiu ideal de informare și comunicare
Biblioteca Liceului Energetic a luat ființă în anul 1968, odată cu mutarea liceului în noul sediu din B-dul Mamaia. A
fost angajată pe postul de bibliotecar doamna Eana Zama, la început cu ½ normă, iar din 1971 cu normă întreagă. Încă
din primul an au fost puse bazele bibliotecii, doamna bibliotecar fiind preocupată de amenajarea bibliotecii, de
achiziționarea și înregistrarea unui număr mare de cărți.
În primii doi ani de la înființare, 1966-1968, liceul nu a avut bibliotecă și nici post de bibliotecar. Din situațiile
statistice reiese că în acești ani liceul a deținut un număr de 35 de volume de cărți din donații, care erau în grija
secretarei liceului, doamna Stela Ardeleanu.
Primele înregistrări de carte au fost din donații – de la Centrul Școlar de Construcții din Constanța, 509 volume în
valoare totală de 5002,75 lei (conf. PV din 12.09.1968) și de al Muzeul de Artă un număr de 13 volume în valoare de
200,60 lei (conf. facturii nr. 154/ 18.10.1968). Au fost achiziționate cărți de specialitate tehnică și de cultură generală, s-
au contractat cărți prin centrul de librării, colectura bibliotecilor. Astfel, la sfârșitul anului 1968 biblioteca deținea un
număr de 840 volume în valoare de 10197,25 lei, iar la sfârșitul anului școlar 1968/1969, existau 2507 volume în
valoare de 21639 lei.
Munca doamnei bibliotecare a purtat ca amprentă dificultățile inerente pionieratului unei astfel de activități într-o
școală nouă, dar prin dăruirea și pasiunea de care a dat dovadă, a reușit să pună ordine în administrarea cărților, în
mod științific și să fie apreciată încă din primul an de activitate (extras din raportul de activitate pe anul școlar
1968/1969).
Biblioteca a funcționat până în anul 1984 într-o sala mică, în suprafață de 35 m2, aflată la etajul II al corpului A,
după care i s-a alocat un nou spațiu, mult mai primitor, la parter, având o suprafață de 72 m2 și un spațiu pentru
depozitul de carte de 10 m2. A fost amenajată cu rafturi pentru cărți și mobilier nou. Este de remarcat faptul că în primii
15 ani de la înființare, pentru bibliotecă au fost alocate sume importate în vederea achiziționării de cărți, astfel că s-a
ajuns la un fond de carte mare de 20500 volume, așa cum reiese și din situațiile statistice.
Doamna Eana Zama a lucrat la Liceul Energetic timp de 31 de ani, s-a dedicat bibliotecii și școlii, s-a preocupat
permanent de completarea colecțiilor și a fondului de carte, a răspuns cu promptitudine cerințelor de lectură și de
informare documentară ale cititorilor, cultivând în sufletul elevilor dragostea pentru lectură, a colaborat foarte bine cu
profesorii și tot personalul liceului, a dat dovadă de profesionalism, corectitudine și conștiinciozitate în întreaga
activitate (extras din Referat 7 mai 1996, semnat de prof. Nicolae Gherghe, director adjunct).
Începând cu data de 1 septembrie 1999, am preluat activitatea doamnei bibliotecar Eana Zama. În perioada care a
urmat, în cadrul bibliotecii s-au desfășurat, în colaborare cu cadrele didactice, numeroase activități și proiecte
educative, expoziții și lansări de carte, în scopul atragerii spre lectură a elevilor. Amintim câteva proiecte la care elevii
s-au implicat și au obținut numeroase premii naționale și județene: “Dobrogea-mozaic etnic şi cultural” (2006),
expoziție „Everyday origami” (2009), proiectul interdisciplinar „Pledoarie pentru lectură”(2009), „Legende, mituri,
amintiri” (2009), „Campania Globală pentru educație” (2009-2015), „Viața ca o poezie” (2010), „Interculturalitatea
româno-japoneză” (2009-2012), Concursuri naționale „Medi@junior” (2013-2015), „Unitate și diversitate în UE -
Cetățenie europeană activă”(2014), „Legende renăscute”, „Păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor” (2015).
În anul 2001 a fost lansat primul număr al noii revistei a liceului – „Atitudini”. Începând cu anul 2011, revista
„Atitudini” este înregistrată cu I.S.S.N. și apare anual, într-o formă atractivă care încearcă să surprindă întreaga
activitate a școlii. S-au obținut premii importante la concursurile pentru revistele școlare, precum menține la Concursul
județean al revistelor școlare 2011, de două ori premiul I la Concursul Național de publicație școlară
”Medi@junior” (2013, 2014).
În luna octombrie 2012 s-a achiziționat softul de bibliotecă eBibliophil. Prin implementarea acestui soft, în
următorii ani, se urmărește înregistrarea întregului fond de carte pe platforma edu.ebibliophil.ro, realizarea Bibliotecii
Școlare Electronice și a Bibliotecii Școlare Virtuale. Astfel, elevii și profesorii liceului, precum și alți utilizatori vor avea
acces nelimitat la această platformă, accesând link-ul http://ctenergetic-ct.ebibliophil.ro/ vor putea găsi informații
despre fondul de carte al bibliotecii, descrieri bibliografice, informații digitizate, ebooks, referate, imagini etc.
În perioada 2013-2020, Colegiul Tehnic Energetic are ca prioritate găsirea fondurilor necesare pentru
transformarea bibliotecii în Centru de Documentare și Informare.
Bibliotecar, ing. Mihaela Nicoleta Mictar
18
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
ANUL NUMELE ȘI PRENUME PROMOȚIA
1971 STOIOVICI C. CORNEL 1
1972 COPĂCESCU V. ELENA 2
1973 DIMA T. ENACHE 3
1974 FILIMON P. ION 4
1975 DĂINEANU S. ION 5
1976 COSTEA D. MARIN 6
1977 VOICU I. NICOLAE 7
1978 MAXIMENCO I. MIRELA 8
1979 BADEA I. NICOLAE 9
1980 BABAN D. OCTAVIAN 10
1981 IBADULA A. RUHAN 11
1982 SAVU A. MARIAN NICOLAE 12
1983 TĂGÎRȚĂ C. VICTOR RADU 13
1984 SCHABERGHER A. MARIAN 14
1985 TĂGĂRȚĂ C. ANA 15
1986 IGNAT I. CRISTIAN 16
1987 CONSTANTIN V. CRISTIANA 17
1988 CIOPLEA T. DANIEL 18
1989 PROCOP N. VLADIMIR 19
1990 GHEORGHIU C. IULIA 20
1991 MANDEA N. GABRIEL 21
1992 MEREUȚĂ N. GABRIEL 22
1993 MIHĂILĂ D. NICUȘOR 23
1994 FRANOVICI G. FLORIN 24
1995 GORGOVAN M. OCTAVIAN 25
1996 FRUNZĂ G. EDUARD 26
1997 VRÂNCEANU C. EUGENIA 27
1998 GHINEA V. CĂTĂLIN 28
1999 DRAGOMIR I. SIMONA 29
2000 ITU D. RALUCA VIRGINIA 30
2001 PETROV L. DIANA 31
2002 CHEVEREANU C. DANIEL 32
2003 UDREA N. MARIA CORNELIA 33
2004 CHIȚOI E. ADRIAN ALEXANDRU 34
2005 NEGRU E. CORINA MIRELA 35
2006 LIȚĂ G. MIHAI GABRIELMIHAI
CIMPOIEȘU D. DANIEL PETRICĂ 36
2007 PRODAN F. PAULA 37
2008 MIHĂILESCU N. IOANA 38
2009 ȘERBĂNESCU C. ANDREEA 39
2010 COJOCARU-STAN N. VALENTINA
FLORENTINA 40
2011 CRISTEA I. CRISTINA-NICOLETA 41
2012 BECEA M. FLORENTINA 42
2013 ALI C. AISUN 43
2014 LUPU A. MARIUS 44
2015 MIHAI S. SABIN 45
"Să fim zgârciţi cu timpul, să nu dăm nicio clipă de-a noastră fără să primim în schimb valoarea ei; să nu îngăduim ca
o singură zi din viaţa noastră să se consume fără să ne fi sporit şi mai mult comoara cunoştinţelor noastre!"
(Letourneur)
19
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Cu drag își amintesc de adolescența petrecută în instituția aceasta foștii absolvenți, care, cu pasiune,
încredere și perseverență, au transformat știința și practica școlii în lecții de și pentru viață, fapt dedus din
parcursul profesional ulterior. Chiar dacă aleg mediul universitar sau se încadrează în domeniul specializării
urmate, fiecare absolvent continuă peste ani memoria Colegiului Tehnic Energetic, Constanța, prin afecțiunea
purtată și exprimată în gândurile transmise la momentul semicentenarului. Haina de sărbătoare a instituției
noastre este frumos împodobită cu numele și renumele absolvenților noștri, o „coloană a infinitului” împletită
cu măiestrie, în timp, din generozitate sufletească și bogăție intelectuală.
Conf. univ. dr. Marin Vlada (n. 12.06.1953, loc. Movila Verde, jud. Constanţa) activează în cadrul Universităţii din
Bucureşti. Face parte din promoţia 1973 a Liceului Industrial Energetic Constanţa. Destinul domniei sale pare a se
desfăşura sub semnului următorului motto: Se schimbă lumea, se schimbă mintea noastră, mintea copiilor noştri se
schimbă şi ea, se schimbă ştiinţele, teoriile, metodele şi tehnicile de investigare, educaţia noastră se schimbă mereu,
profesiile şi locurile de muncă ale oamenilor sunt într-o continuă schimbare, se schimbă mentalităţi, religii şi filosofii, se
schimbă mijloacele de transport şi de comunicaţii, se schimbă infrastructura şi natura, se schimbă OMUL. E bine sau e
rău? Doctor în informatică, având competențe în inteligenţa artificială, programare logică, grafică pe calculator, realitate
virtuală, sisteme de operare, arhitectura, profesorul Marin Vlada este membru Open Education Europe - The gateway to
European innovative learning, fondator şi coordonator al proiectelor de e-Learning pentru educaţie şi cercetare de la
Universitatea din Bucureşti: CNIV (Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, din anul 2003) şi ICVL (International
Conference on Virtual Learning, din anul 2006).
Pentru orice om perioada formării profesionale – liceu și facultate, poate fi crucială în modul de integrare în societate și pentru formarea ca om al cetății. Perioada de liceu este cea mai frumoasă pentru un adolescent. Așa s-a întâmplat și cu mine. Acum, când am început să studiez perioada acelor ani – 1960-1970, constat cu surprindere că este perioada în care se realizau mari schimbări în România în toate domeniile. În cea mă privește am făcut opțiuni fără să am multe informații despre prezent sau cum va fi în viitor. Am optat pentru Liceul Industrial Energetic din Constanța, fără să știu că în acea perioadă, cu 2 ani în urmă se înființaseră Liceele industriale de 5 ani. Pasionat de matematică și cu sprijin din partea profesorului Gheorghe Andrei, am găsit satisfacții mari în participarea la Olimpiadele de Matematică și în colaborarea la Gazeta Matematică cu probleme rezolvate și probleme propuse. Influențat de scrierile lui Grigore C. Moisil din „Contemporanul”, mi-am îndreptat curiozitatea către Informatică și calculatoare, deși atunci nu știam ce este Informatica. Aveam să aflu că în acea perioadă, pe plan internațional, se năștea o nouă știință: Informatica, iar în România, de exemplu, se înființau la universitățile mari, în anul 1971, secțiile de Informatică. În anul 1973, am optat pentru Facultatea de Matematică din București, secția Informatică.
Amintiri, evenimente și repere din perioada de liceu 1968-1973 La admiterea din vara anului 1968 au fost 5 candidaţi pe loc şi 2 probe scrise: matematică şi limba şi literatura
română (locul de desfăşurare a probelor scrise a fost la Liceul nr. 3 (din anul 1972 numit Ovidius), iar cursurile din
toamna anului 1969 au început în clădirea nouă a Liceului Energetic). Imediat după admitere, în timpul vacanţei de vară,
la 20-21 august a avut loc un eveniment istoric: invazia trupelor URSS în Cehoslovacia, la care conducerea României s-a
opus; toată lumea era îngrijorată de izbucnirea unui război: nu s-a întâmplat acest lucru. În vara anului 1969, după anul
I, când eram în practică la liceu, am vizionat la televizor – un eveniment istoric, aselenizarea Omului pe lună, la 20 iulie:
nava Apollo 11 a plecat pe 16 iulie și a ajuns pe 20 iulie: Neil A. Armstrong – comandant şi Edwin E. Aldrin, Jr. - pilotul
modulului lunar, primii oameni ce au păşit pe lună.
Pasionat de matematică, am început să trimit probleme rezolvate la Gazeta Matematică, fiind premiat pentru
această activitate, şi am participat în toţi anii de liceu la olimpiadele de matematică. Domnul profesor Gheorghe Andrei
mi-a fost profesor de matematică şi este cel ce mi-a transmis pasiunea pentru matematică. Fără pasiune (de orice fel!)
este greu în viaţă să se realizeze lucruri măreţe. Când avea ore de matematică la clasa noastră, în pauze, domnul
profesor nu mergea la cancelarie, deoarece eram cel care îl „bombarda” cu întrebări (era şi vârsta!) despre probleme de
matematică. Îi sunt recunoscător pentru că m-a îndrumat şi m-a sfătuit să rezolv probleme din Gazeta matematică ce
apărea (pe vremea aceea!) în jur de ziua 15 a fiecărei luni; „întâlnirea” cu Gazeta matematică a fost un moment crucial
care mi-a marcat viaţa şi mi-a cristalizat menirea în ale cunoaşterii. Primul articol mi s-a publicat cu recomandarea
domnului profesor Garabet Kümbetlian, directorul liceului. Articolul „Determinarea lungimii unei înfășurări” a apărut
în revista Învățământul profesional şi tehnic, nr. 10/1971 în care am rezolvat o problemă practică de la o idee din
activitatea de practică pe care am avut-o la fabrica de transformatoare Ovidiu. Colaborarea la Gazeta matematică a
început încă din anul 1969 ca rezolvitor, iar apoi a continuat şi ca propunător de probleme, din anul 1972. În anul 1973
Olimpiada Națională de Matematică a avut loc la Constanţa (Liceul „M. Eminescu”) unde am obţinut menţiune şi m-am
calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională (OIM). Pozele elevilor participanţi la Olimpiadă şi
unele informaţii despre ei au apărut in ziarul Dobrogea. Recent în cartea apăruta în USA, la editura Springer (2007),
Putnam and Bîyond by Titu Andreescu and Răzvan Gelca (The Putnam Math Competition, 935-problems), apare și
rezolvarea problemei propusă de mine - nr. 13259, în Gazeta matematică, nr. 6/1973, pag. 373.
Continuare la pag. 20
20
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
Întâlnirea de 10 ani -
absolvenți și prof. Ileana Jean,
Clasa “Electro”, Iunie 1983
„A avea ce să spui, a şti să asculţi, nu cumva asta înseamnă pricepere?”, Grigore C. Moisil (10 ian.
1906 - 21 mai 1973). Aceste cuvinte ale acad. profesor Grigore Moisil le-am auzit cu ocazia festivităţii de
premiere la etapa finală a olimpiadei de matematică, desfășurată în anul 1971 la Liceul „Mihai Viteazu” din
Bucureşti. Astăzi, când îmi amintesc perioada petrecută în anii de liceu – unii din cei mai frumoşi ani din
viaţă, trebuie să evidenţiez emoţia şi nerăbdarea cu care aşteptam să citesc tabletele lui Gr. C. Moisil din
„Contemporanul” ce apăreau săptămânal sub genericul «Ştiinţă şi Umanism». Aceste scrieri ale lui Moisil şi
„căutările mele” prin universul problemelor de matematică, m-au îndreptat în acea perioadă, către un
„necunoscut ce însemna calculator, matematică, informatică, roboţi”. În vara anului 1972 am primit
scrisoare de la acad. Grigore C. Moisil (scrisă la Sinaia) ca urmare a unei scrisori primite de la mine prin
care îmi exprimasem dorința să scriu o culegere de probleme de matematică. Îmi explica faptul că o astfel de
culegere se poate elabora doar de un profesor după o vastă activitate didactică cu elevii săi. Am avut ca
dirigintă pe doamna prof. de limba română, Ileana Jean, datorită căreia am participat la Cercul literar şi am
compus câteva poezii publicate în revista liceului “Electron”, unde am publicat şi probleme de matematică.
conf.univ.dr. Marin Vlada
Întâlnirea de 40 ani - absolvenți clasa “Electro”, 14 Iunie 2013
Constanța, 14 iunie 2013 ora 10, la Colegiul Tehnic Energetic, s-au întâlnit absolvenții LIE
(Liceul Industrial Energetic) 1973. Din cei 35 de absolvenți au fost prezenți majoritatea dintre ei, alături
de profesorii lor: prof. director Garabet Kümbetlian (azi prof. univ. dr.), prof. de matematică Andrei
Gheorghe, prof. de limba română Ileana Jean (diriginte), prof. ing. Vasile Coșug și prof. de sport Aurel
Istudor (diriginte în anul I). Într-o atmosferă cu adevărat emoționantă, s-a strigat catalogul de către prof.
Andrei Gheorghe.
La întâlnirea absolvenților de liceu (LIE Constanța), domnul Profesor Gheorghe Andrei, prezent la
această întâlnire de peste ani, a declarat:
Știu că am fost foarte exigent cu voi fiind profesor de matematică imediat după terminarea
facultății de matematică; eram și eu tânăr și cu multe ambiții de tânăr profesor de matematică; îmi aduc
aminte că la început de an școlar, v-am dat în clasa a IX-a un test la care rezultatele au fost catastrofale,
doar Vlada a luat un 5 (eu nu știu de acel episod, probabil că nu m-a afectat prea tare!; știu că la admiterea
în liceu a fost concurență de 5 pe loc!, în primul an nu am avut bursă! Am absolvit 5 ani la Liceul
Industrial Energetic – LIE, azi Colegiul Tehnic Energetic (CTE) Constanța).
Astăzi vă pot mărturisi că un adevărat profesor se poate forma numai după 10 ani de activitate cu
elevii lui; de la Vlada am învățat că dacă unii elevi întreabă pe profesori despre neclaritățile din procesul
învățării/cunoașterii, rolul unui adevărat pedagog este și de a crea modalitatea prin care elevii să fie
încurajați să pună cât mai multe întrebări atât în clasă, cât și cu alte ocazii.
conf.univ.dr. Marin Vlada
Întâlnirea de 40 ani - absolvenți clasa
“Electro”, 14 Iunie 2013
21
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Mocanu Gheorghe (n. 30 iulie 1954) este absolvent al Liceului Industrial Energetic, Constanta - clasa V electro A,
anul 1974. În perioada 1975-1978 frecventează cursurile Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” - Facultatea
Navigație, secția militară, apoi Academia de Înalte Studii Militare - Facultatea de Comandă și Stat Major, în perioada
1983-1985. A urmat cariera militară, deținând funcții în cadrul Marinei Militare, Academiei Militare „Mircea cel
Bătrân”, membru al unor echipe de cercetare științifică, autor a patru lucrări/cărți cu tematică militară specifică și
participant la diferite misiuni în afara granițelor țării. Are diverse preocupări după trecerea în rezervă cu gradul de
Comandor: membru al Corpului Experților Tehnici din România, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din
România, membru al Corpului Experților Tehnici Judiciari din cadrul Ministerului Justiției. Mulțumim pentru
gândurile sale despre liceu:
A fost și rămâne cea mai frumoasă perioadă din viața mea: m-am format ca om, am învățat să învăț, mi-am
sedimentat baza științifică pentru viitor, am iubit, m-am distrat și am creat. Am avut șansa să avem niște profesori
eminenți, desăvârșiți profesional, pasionați în transmiterea de cunoștințe științifice, modești în comportament și
intransigenți în tot ceea ce făceau. A fost rampa de lansare către viitor... Îmi este dor de acele vremuri.
Iulia Pană (n.10.07.1965, Constanța) este scriitor, artist vizual, jurnalist cultural și producător de film. Își
începe cariera poetică debutând în revista Bulgări şi Stele a Liceului Industrial Nr. 2 Energetic, Constanța,
apoi în revista Tomis și revista Familia. Este coordonată în această direcție de prof. Ileana Jean şi de prof.
Eugen Lumezianu pe parcursul celor 2 ani în care frecventează cursurile liceului (1979-1981).
Doar ce împlinisem 14 ani, când am păşit pe coridoarele liceului, şi în gândul meu răsunau versurile
lui Bacovia:
Liceu cimitir al tinereţii mele - Pedanţi profesori/ Şi examene grele...
Cei doi ani petrecuți pe băncile unui liceu prestigios, mi-au schimbat însă viziunea sumbră şi m-au
format pentru întreaga viață. Profesorii excepționali, pe care nu i-am uitat, exigenți (în loc de pedanți) și
dăruiți meseriei: d-na prof. Tamba, prof. Gherghe, prof. Jean, prof. Gheorghiță, prof. Tăgîrță, prof.
Stănășel, prof. Lumezianu…. sunt reperele mele profesionale și morale. Clasa de electrotehnică unde am
învățat a IX-a A, (cinci fete în toată clasa) s-a dovedit din punct de vedere al practicii, o imensă revelație
pentru firea mea băiețoasă și pentru aplicația mea tehnică. Practica la bobinaj (acum stârnește zâmbete
acest cuvânt), apoi în atelierul mecanic și în cel de instalații electrice, mi-au oferit șansa să devin o femeie
lipsită de grija defecțiunilor casnice și mi-au trasat o rigoare necesară în viață. Debutul meu literar în
revista liceului „Bulgări și Stele”, un moment marcant și călăuzitor în viața mea.
Aproape zilnic trec prin fața liceului, și am în minte doar o fotografie din albumul meu când la
finalul clasei a X-a ne-am fotografiat sărind de pe treptele intrării profesorilor într-o îndrăzneală cum nu
ne-am imaginat. Sarafanul, bentiţa şi mai ales matricola…oh! matricola unicat în oraș, acestea sunt
amintirile mele prețioase, încărcate de nostalgie şi de regretul că examenul de treaptă chiar a fost greu și
matematica o prea grea ecuație în mintea unui poet!
jurnalist Iulia Pană
Cu foștii profesori,
după 20 de ani de la
terminarea liceului,
promoția 1974
22
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
Proiectele europene au fost o provocare în aventura devenirii Colegiului nostru și, ca în orice
scenariu inițiatic, viitorul înseamnă o perpetuă căutare, o continuă modelare și reconfigurare, adaptarea la
schimbări altădată de neimaginat, tentația unor noi probe, într-o transformare sinonimă cu un etern a fost odată...
PROIECT ERASMUS + L2LByTe 2-
INOVARE ÎN EDUCAȚIE Colegiul Tehnic Energetic din Constanța este partener și beneficiar în
Proiectul Erasmus + Learning to learn by teaching ( L2LByTe 2), 2015-2017,
finanțat de Comisia Europeană pe axa KA 2- Strategic Partnerships for adult
education, cu numărul de identificare 2015-1-IT02-KA204-014847.
Coordonatorul proiectului european este Universita Degli Studi Della Tuscia
din Viterbo, Italia, proiectul având 8 parteneri din 7 țări: Italia, Grecia, Portugalia,
Danemarca, Belgia, Anglia și România. Proiectul asigură sustenabilitatea unui proiect
Grundtvig anterior, desfășurat în perioada 2012-2014, Learning to learn by teaching, și continuă activitățile metodologice
și de cercetare și inovare didactică desfășurate în cadrul altor proiecte cu finanțare europeană: Vintage și A.L.I.C.E.
Obiectivul proiectului este eficientizarea metodologiei didactice adresate în special învățării adulților prin realizarea
de knowledge clip-uri, o tehnică de comunicare modernă implicând utilizarea tehnologiei informatice. La nivelul
conceptelor metodologice, proiectul dezvoltă o cercetare a evoluției conceptelor de family literacy, digital storytelling,
intergenerational learning, authentic learning, transformational learning, digital learning etc.
Proiectul se adresează în special cadrelor didactice participante, dar și elevilor adulți, care vor contribui la realizarea
unor produse de proiect ( de exemplu, a knowledge clipurilor); acestea vor fi diseminate ca exemple de bune practici
profesorilor colegiului, dar și celor interesați.
Produsele finale sunt Ghidul electronic despre cercetarea realizată de profesori și un metaknowledge clip despre
demersul metodologic. Knowledge clip-urile oferă informații specifice într-un format atractiv, pe care profesorul îl poate
modifica și reconfigura permanent, în corelație cu obiectivele operaționale ale scenariului didactic. Aceste materiale
multimedia pot fi preluate ca atare și integrate în procesul didactic sau pot fi create de profesor sau chiar de către elevi,
astfel încât să servească punctual unor secvențe didactice specifice și să orienteze demersul didactic. La nivelul
implementării proiectului european, Colegiul Tehnic Energetic are ca responsabilități specifice, pe lângă cele generale,
gestionarea semnificației și evoluției conceptului de family literacy, corelat cu early literacy, intergenerational literacy și
emergent literacy, precum și managementul diseminării și exploatării rezultatelor proiectului.
Pentru derularea activităților de proiect, dar și a diseminării și valorizării rezultatelor, membrii echipei utilizează
platforma moodle a universității coordonatoare, unde sunt postate materialele metodologice, discuțiile, minutele
Reuniunilor de proiect, alte produse ale proiectului: https://moodle.unitus.it/progetti. Activitățile proiectului pot fi
urmărite pe http://l2lbyte2.weebly.com.
Coordonatorul local al proiectului, prof. Magdalena Maria Manțu,
Prezentarea conceptelor metodologice-
Grecia, martie, 2016
Echipa de proiect în Grecia, martie, 2016
23
REVISTA „ATITUDINI” NR. 6, MAI 2016
Devenit deja o tradiție, concursul PROELECTRICA a adunat în acest an 22 de elevi din clasele a X-a și a XI-a, profil
Electric, care au dorit să-și demonstreze nivelul de pregătire teoretică și practică, transformând Colegiul Tehnic Energetic
Constanța într-o adevărată arenă competițională. Participanții înscriși la concurs au reprezentat următoarele instituții de
învățământ: Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu“ Năvodari, Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” Medgidia, Liceul
Tehnologic ”Gheorghe Duca” Constanța, Liceul Tehnologic ”Axiopolis” Cernavodă, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”
Mangalia, Colegiul Tehnic Energetic Constanța.
Proba practică s-a desfășurat în Laboratorul de măsurări electrice, dotat
cu platforme specializate și aparatură specifică. La proba teoretică, grupe de
câte doi elevi au rezolvat pe calculator, utilizând platforma Moodle a școlii,
teste cu diverse tipuri de itemi din programa de concurs.
Elevii care au reprezentat colegiul nostru au fost: Acxinte Marius (X C),
Avram Dragoş (X C), Bădiță Marius (XI D), Luca Daniel (XI A). Aceștia au
fost pregătiți și coordonați de
următoarele cadre didactice:
prof. Claudia Nițu, prof. Iuliana
Tița, prof. Gheorghe Chințoiu, prof. Gabriela Măgîrdicean, prof. Mugurel
Caracostea.
Toți participanții la concurs au primit din partea sponsorului oficial, firma
„ALKA GROUP”, pachete cu produse specifice, care au „îndulcit” atmosfera.
Fiind o inițiativă educațională non-profit, concursul PROELECTRICA nu
prevede taxe de participare pentru elevi, profesori sau parteneri. Costurile
organizării concursului sunt integral suportate de către organizatori.
Concursul PROELECTRICA și-a atins obiectivele prin stimularea competitivității elevilor talentați și oferirea
posibilităților extinse de manifestare și demonstrare a propriilor abilități.
Prof. Gabriela Măgîrdicean, prof. Iuliana Tița
Proba scrisă
Proba practică
În data de 21 aprilie 2016, în săptămâna dedicată activităţilor din programul Şcoala altfel - Să știi mai multe, să fii
mai bun!, la Colegiul Tehnic "Elie Radu" Ploieşti a fost organizată cea de-a VI-a ediţie a Concursului naţional "Ştiinţe şi
Tehnologii", competiţie inclusă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2016, la care au participat peste 650 de
elevi şi cadre didactice provenind din gimnazii, colegii, licee şi palate ale copiilor din întreaga ţară.
Colegiul Tehnic Energetic Constanța a fost reprezentat de trei echipe de
elevi preocupaţi de ştiinţă şi tehnică, fapt dovedit prin rezultatele obţinute la
acest concurs. Astfel, echipa formată din elevii Cioinea Mădălina și Anca
Claudian Emanuel a obținut Premiul II cu lucrarea științifică Systeme
d’arrosage de fleurs a capteurs d’humidite, înscrisă la secțiunea Proiecte de
ştiinţă şi tehnică în limba franceză.
Premii speciale au obţinut echipele formate din elevii Apostol
Alexandru Cristian și Chehaia
Nicolae Valentin, la secțiunea
Noi dimensiuni ale cunoașterii,
cu lucrarea E-Camping Kit şi elevii Vuap Denis Adnan, Nadoleanu Vlad,
Grubai Vladimir cu lucrarea LED lighting schemes, la secțiunea Proiecte de
ştiinţă şi tehnică în limba engleză.
Rezultatele obţinute de către elevii colegiului au fost pe măsura muncii lor şi
a cadrelor didactice care i-au îndrumat - prof. Claudia Niţu, prof. Iuliana
Tiţa, prof. Gabriela Măgîrdicean şi prof. Mugurel Caracostea. Un ajutor
important a venit şi din partea doamnelor profesoare Nicoleta Banu şi Liliana
Mitu, care au sprijinit pregătirea elevilor la secţiunea Proiecte de ştiinţă şi tehnică în limbi străine.
În contextul necesităţii creşterii nivelului de pregătire teoretică şi practică
în domeniul ştiinţelor şi al tehnologiilor, acest concurs a oferit oportunitatea ca
elevii interesați să dobândească noi competenţe ştiinţifice şi de valorizare
personală, într-o abordare interdisciplinară.
Prin rezultatele obținute la Concursul naţional "Ştiinţe şi Tehnologii" ,
elevii noștri au demonstrat, și anul acesta, calitatea nivelului de pregătire
teoretică și practică dobândit la Colegiului Tehnic Energetic Constanța.
Prof. Gabriela Măgîrdicean, prof. Iuliana Tița
24
REVISTA „ATITUDINI” Nr. 6, MAI 2016
Soarele şi luna
Cazadin Iordan-Alexandru, clasa a X-a B
Coordonator prof.dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac
Bătea vântul, mai tare ca niciodată,
Pe această stradă, de lume uitată,
Unde obişnuiam să mă uit spre cer, plin de fantezii,
Locul unde am copilărit, julit, rănit de bucurii,
Mă urcam prin copaci, ajungeam acasă plin de scaieţi,
Uitându-mă-n în ochii mamei, şoptindu-i „te rog să mă ierţiˮ.
Alergam pe câmp, săream în orice baltă...
Mi se aprindeau ochii după fiecare fată.
Cu toate spuse, cu toate laolaltă.
Am să mă pierd iar printre stele, prin cosmos,
Acelaşi copil, căruia i se citea pe faţă spiritul zelos.
Am să trec pe aici, prin fiecare veac,
Stând la fereastra luminoasă, care avea în glastră un putred mac,
Pierdut în gânduri, mai bine tac.
Pierdut în univers, e deja seară,
Câinii zbiară, urlă la lună,
Ies fosilele, şi-i rece,
Că-mi înghite soarele inima, triumf
Căutând echilibrul, câştig gustul vieţii,
Spune-mi soare, n-ai vrea anii tinereţii?
Printre planete, printre constelaţii,
Nu te simţi singur?
Ştiu că înfloreşti orice floare şi mugur.
Nu eşti sătul de colindat prin miliardele de ani-lumină?
C-ai migrat prin nebuloase dezastruoase,
Când seara se lasă şi tu îmi pierzi urma...
Dar te întorci dimineaţa, lăsându-ţi pe iarbă bruma...
Bătea vântul mai tare ca niciodată,
Am să trec pe aici prin fiecare veac,
Să văd iar păsări cum pleacă...
Pentru timp nu există leac.
Erau atâtea culori, Doamne, atâtea culori,
Cum mergeam la lac, priveam luna cum se reflectă,
Cum în inimă mi se refractă, aşa-mi mai scapă
printre degete o fată, eram sensibil,
aduceam flori, rămâneam singur.
Priveam luna, răvăşit de fiori.
Ştiai că-i singură şi tristă?
E o năpastă între treacăt şi vreme,
Nu se întâlnesc niciodată, dar se iubesc,
Amândoi mi-au explicat ce mi-a povestit celălalt,
Mi-au alinat sufletul, la cât a fost plecat…
Cazadin Iordan-Alexandru, - Premiul I și Premiul
Special la Concursul Național Ars Nova, Brăila,
noiembrie 2015
Enigma lui cinci
Mihai Ionescu, clasa a XII-a A
Coordonator Prof. Daniela Berechet
"Trezindu-mă" din "somnul" sacru, Alegând dogmatica, Alerg în misterul amplu, Preschimbând gramatica. Noaptea-i dulce, parfumată, Precum o floare de iarnă De culoare roșu, mată, Descoperind a ei taină. Fluturii ce se îndreaptă, Matematic doar în vid, Nu-și găsesc o clară soartă Gheața-n față ca un zid.
Salvador Dali, Anivesarea
Visători
Luiza Camelia Enășcuț
Coordonator Prof. Maria Magdalena Manțu
Aievea mă plimbam ca un trecător pe o plajă pustie
Fredonând mereu aceeaşi veche melodie
Ce ne cuprindea şi ne arunca în marea dorinţa
Încercând a tulbura limpedea conştiinţă.
Dar noi, noi doi stăteam privind albastrul mult prea
mare
Pierzându-ne mereu în largă depărtare.
Imagini rupte din trecut şi viitor
Se completau încercând să ne zică povestea lor,
Cuprinşi de vraja libertăţii nepermise
Ne acopeream încet cu braţele întinse
Trupul, mintea şi privirea.
La sfârşit voiam să rămână..
Amintirea!
La finalul unui act,
Publicul aplaudă,
Oare ăsta e un pact,
Ce așteapt-o laudă?
Cu o formă ne-nțeleasă,
Un tablou ne povestește,
Cum e viața amoroasă,
Ce zdrobește ca un clește.
Luiza Camelia Enășcuț - Premiul I la Secțiunea Eseu
critic a Concursului județean „Pledoarie pentru lectură”
organizat de C. N. Mihai Eminescu în iulie 2013 și
Mențiune la Etapa județeană a Olimpiadei „Lectura ca
abilitate”decembrie 2013, clasându-se a șaptea din județul
Constanța.