sM 19.3 - Pregătirea și implementarea
activităților de cooperare ale
Grupurilor de Acțiune Locală –
componenta B
GLL Ploiești 09-10 mai 2019
Principii generale
Beneficiarii proiectelor de cooperare nu pot solicita
acordarea de plăți în avans.
Intensitatea sprijinului pentru proiectele de
cooperare este de până la 100%.
Suma solicitată -componenta A +
componenta B, nu trebuiesă depășească plafonulmaxim de 200.000 de
euro/GAL
Investițiile care se regăsesc în obiectivele altor articole din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, se vor realiza cu respectarea intensității prevăzută în Anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 pentru articolele
respective. Justificarea încadrării într-un articol intră în sarcina solicitantului și va fi menționată în planul de acțiune și cererea de finanțare.
Activitățile de cooperare se adresează atât echipei managerialea GAL, cât și unui grup țintă omogen format din persoanefizice, reprezentanți ai societății civile, mediului privat șisectorului public din teritoriul GAL, care au legătură cutematica comună a proiectului de cooperare, fără a favorizaanumite întreprinderi în detrimentul altora. Participanții laacțiunile de cooperare nu își vor promova agenții economici pecare îi reprezintă, întrucât scopul cooperării nu este acela de asprijini doar anumiți agenți economici din cadrul unui sector.
Condiții specifice implementării proiectelor de cooperare – componenta B
Înainte de realizarea activităților de cooperare, GAL are obligația dea întreprinde acțiuni de informare și promovare către publicul larg aobiectivelor proiectului, în mod transparent și nediscriminatoriu,utilizând mijloace de comunicare precum:
-postare pe pagina proprie a GAL,-afișare la sediile primăriilor partenere în GAL,-publicitate mass-media realizată prin anunțuri în presascrisă, presa online,-difuzări la posturile de radio și la televiziunea locală ceacoperă teritoriul GAL.
Condiții specifice implementării proiectelor de cooperare – componenta B
Stabilirea persoanelor ce vor participa la implementarea proiectuluide cooperare se realizează de către GAL având la bază criterii deadmisibilitate și principiul ”primul venit – primul servit” (în limitabugetului disponibil), stabilindu-se un număr limitat de participanțidin partea fiecărui agent economic/persoană fizică, pentru apermite reprezentarea a cât mai multor agenți economici/persoanefizice din teritoriul acoperit.După desfășurarea acțiunilor, GAL diseminează rezultateleobținute în urma implementării proiectului către publicul larg, iarmaterialele rezultate (ex.: broșuri, albume, manuale etc.) vor fi pusela dispoziția tuturor persoanelor interesate, în mod gratuit.
Condiții specifice implementării proiectelor de cooperare – componenta B
Condiții specifice implementării proiectelor de cooperare – componenta B
Solicitanții care au implementat un proiect încadrul componentei A din
cadrul sub-măsurii 19.3
Trebuie să aibă avizatde către SLIN
Raportul de Activitateși Acordul de
Cooperare
Pentru a putea depuneproiectul de cooperareaferent componenteiB aferent sprijinului pregătitor solicitat.
Condiții de eligibilitate
Scopul proiectului de cooperare, coroborat cu obiectivele proiectului dinAcordul de cooperare și cu obiectivele din capitolul IV al SDL, trebuie să seregăsească în cel puțin una din prioritățile de dezvoltare rurală ale UniuniiEuropene menționate în cadrul art. 5 din Regulamentul UE nr. 1305/2013.
Condiții de eligibilitate
Se va verifica dacă s-au creat condiții artificiale pentru a beneficia de plăți(sprijin) și a obține, astfel, un avantaj care contravine obiectivelor submăsurii19.3.Exemple de condiții create artificial pentru a beneficia de plăți: Acțiunile propuse prin proiect sunt identice cu acțiunile unui proiectfinanțat anterior depus de către același solicitant în cadrul aceluiași GAL. Alocare bugetară nejustificată la capitolul E din cererea de finanțareîn raport cu numărul participanților la acțiunile proiectului și cu durataactivităților principale din proiect etc. Durata totală de implementare a proiectului nejustificat de mare fațăde durata activităților principale din proiect – cursuri, seminarii etc.
Cheltuieli eligibile
Cheltuieli cu salariile echipeide proiect în limita a 10% din valoarea totală a contractului
Cheltuieli cu onorariileexperților implicați înderularea proiectelor
Cheltuieli cu servicii de traducere și interpretariat
Cheltuieli cu transportul dus-întors în Europa, cazarea și
masa/diurna pentru echipa de proiect/experți
implicați/participanți;
Cheltuieli privind consultanțaîn implementarea proiectului,
dacă este cazul;Cheltuieli de audit financiar
Cheltuieli cu echipa de proiect/experții
implicați/participanții la evenimentele din proiect
Alte cheltuieli cu participanții/beneficiariiindirecți ai proiectelor de
cooperare, la evenimenteledin proiect
Cheltuieli cu organizarea/participarea la
evenimente, expoziții, târguriși implicit taxe pentru
participanți
Alte cheltuieli necesare învederea implementării
proiectului justificate înprealabil
Atenție: Echipa de proiect: este reprezentată exclusiv din angajații Grupului de Acțiune Locală.Fiecare partener din proiectul de cooperare își suportă cheltuielile cu transportul pentru
propria echipă de proiect.
Cheltuieli eligibileCheltuieli cu achiziția de echipamente/bunuri
• Achiziția de patente, brevete, softuri, mărci;• Achiziția de servicii specializate (web design, branding, publicitate, etc.) în vederea implementării proiectului și diseminării rezultatelor;• Achiziția de know how, servicii de formare profesională și consiliere;• Achiziția de obiecte de protocol simbolice, în limita a 100 euro/deplasare/eveniment;• Achiziția și/sau închirierea de utilaje, echipamente și/sau mașini identificate ca fiind necesare în implementarea proiectului (fără construcții-montaj),
inclusiv mijloace de transport specializate;• Achiziția și/sau închirierea de standuri/rulote/corturi etc., în vederea implementării acțiunilor din proiect;
Cheltuieli de promovare• Animarea teritoriului în vederea promovării și/sau conștientizării proiectului;• Cheltuieli cu elaborarea studiilor și planurilor de marketing asociate proiectului;• Cheltuieli cu servicii de găzduire portal web, mentenanță, actualizare și help-desk;• Cheltuieli de promovare inclusiv broșuri, pliante, bannere, promovare plătită prin social media și alte rețele de publicitate, radio și televiziune;• Cheltuieli cu materiale didactice şi consumabile pentru derularea activităților proiectului inclusiv editarea şi tipărirea acestora;• Cheltuieli cu închirierea de echipamente necesare pentru derularea activității proiectului (chirii standuri de prezentare, personalizare echipamente, personalizare
auto);• Cheltuieli de marketing legate de etichetarea și ambalarea produsului, creare/achiziționare marcă înregistrată, cheltuieli pentru protejarea mărcii înregistrate;• Cheltuielile efectuate cu organizarea acțiunilor comune de instruire, întâlniri, ateliere de lucru, organizare de evenimente, networking legate de acțiunea comună,
publicații comune;• Cheltuieli aferente unei participări la un eveniment internațional în domeniul dezvoltării rurale, organizat în Europa, în afara teritoriului
partenerilor implicați în proiect și/sau pentru participarea la un eveniment la nivel național în domeniul dezvoltării rurale;• Cheltuieli legate de promovarea grupurilor/formelor asociative de producători;• Cheltuieli legate de promovarea identității, obiceiurilor și tradițiilor, inclusiv ale minorităților naționale, proiecte pilot sau proiecte de bune practici;
Cheltuieli eligibile
Cheltuieli pentru activitățiculturale comune care
contribuie la păstrarea șipromovarea identității culturale, a patrimoniului cultural și care contribuie la obiectivele SDL;
Cheltuieli pentru abordările colective ale proiectelor de
mediu și/sau climă în vederea dezvoltării durabile;
Cheltuieli pentru schimbul de experiență și bune practici privind dezvoltarea rurală concretizate într-o acțiune
comună
Investiții fără construcții-montaj
Condiții privind finanțarea investițiilor
În cadrul submăsurii 19.3 - componentei B sunt acceptate investiții negeneratoare de venit, pentrucare se va asigura mentenanța pe o perioada de 5 ani de la efectuarea ultimei plăți, potrivitprevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015, cu modificările și completările ulterioare.Dreptul de proprietate/folosință al GAL-ului asupra imobilului (teren construit/neconstruit) pecare urmează să se realizeze investiția, se va asigura pe toată perioada de implementare șimonitorizare a proiectului, însoțit de documente justificative.Sunt acceptate investiții generatoare de venit doar în cazul în care acestea fac obiectul Anexei I la
TFUE și sunt adresate exclusiv actorilor locali vizați în proiectul de cooperare. Sunt acceptate tipuri de investiții relevante în contextul proiectului, care sunt necesare și asigură
derularea proiectului de cooperare și care respectă legislația în vigoare și procedurile aferenteinvestițiilor.
Investiția se va realiza la nivel de contract de finanțare aferent leader-ului/ partenerului/partenerilor proiectului, care își asumă toate obligațiile ce țin de funcționarea, operaționalizarea încomun pe perioada proiectului și în perioada de monitorizare a acestuia.
Investiția se va realiza pe teritoriul acoperit de către solicitant și va fi utilizată în comun de către toțipartenerii proiectului de cooperare.
Cheltuieli neeligibile
Cheltuieli aferente simplului schimb de experiență neconcretizat într-o acțiunecomună. De asemenea, nu sunt eligibilecheltuielile legate de teritoriile din afara
Europei sau din afara teritoriuluipartenerilor implicați în proiectul de
cooperare, cu excepția participării la un singur eveniment internațional și/sau național în domeniul dezvoltării rurale
Cheltuieli cu achiziţionarea de bunuri și echipamente „second
hand”;
Cheltuieli cu achiziția mijloacelorde transport pentru uz personal și
pentru transport persoane;
Cheltuieli cu investiții care necesită construcții/montaj,
modernizări, extindere, reabilitări clădiri;
Cheltuieli cu investițiile ce facobiectul dublei finanțări care
vizează aceleași costuri eligibile;
Cheltuieli neeligibile înconformitate cu art.69, alin.(3)
din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013;
În cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de
contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de
refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile
de asigurare;
Achiziționarea de clădiri.
Depunere proiect
Cooperare între GAL-uri autorizate de MADR (cooperare interteritorială)
• proiectul va fi depus de către GAL-ul coordonator.
În cazul cooperării dintre un GAL autorizat de MADR (care nu este coordonator de proiect) șiGAL-uri din alte state sau o entitate de tip DLRC (cooperare transnațională)
• proiectul va fi depus de către GAL-ul autorizat de MADR. Dacă în cadrul proiectului, GAL-ul autorizat de cătreMADR este și coordonator, proiectul va fi depus de către acesta.
În cazul cooperării transnaționale în care sunt implicate mai multe GAL-uri autorizate de MADR și GAL-uri din alte state sau o entitate de tip DLRC
• proiectul va fi depus de către unul dintre GAL-urile autorizate de MADR (semnatar al Acordului de cooperare), chiar dacă nu este coordonator de proiect.
În aceste cazuri se vor depune copii ale actelor de identitate (CI) ale reprezentanților legali din proiectul de cooperare și va fi completatăAnexa IX – Mandat de reprezentare.Atenție! Nu se vor depune copii după actele de identitate ale reprezentanților legali ai parteneriatelor de tip CLLD din Europa, a GAL-urilor din afara teritoriului României, și a parteneriatelor de tip CLLD din Romania (FLAG, GAL-uri urbane etc.).
Depunere proiect
Scrisoare de înaintare (va cuprinde și un OPIS al documentelor depuse)
Copia actului de identitate a reprezentantului legal/persoanei mandate de către reprezentantul legal al solicitantului.
Cererea de finanțare, Acordul de cooperare, Planul de acțiune
Declarație pe propria răspundere prin care GAL își asumă că proiectele de cooperare nu vizează activități economice neagricolemenite să creeze un avantaj economic
Anexa V – Formular de informații privind proiectele transnaționale
În cazul altor parteneriate care nu sunt GAL-uri recunoscute la nivel european, se va prezenta Documentul oficial (statut, act constitutivetc.) redactat/tradus autorizat în limba română, din care să rezulte parteneriatul de tip DLRC și faptul că acesta implementează o strategiede dezvoltare locală. În cazul GAL-urilor recunoscute la nivel european, verificarea se va face pe site-ul Rețelei Europene de DezvoltareRurală;Documente solicitate pentru imobilul (clădirile și/sau terenurile) pe care sunt/vor fi realizate investițiile asupra căruia GAL-ul are un drept de proprietate/folosință pentru proiectele care propun doar dotare, achiziție de utilaje, echipamente și/sau mașini identificateca fiind necesare în implementarea proiectului (fără construcții-montaj)
Acordul de Cooperare
Modificarea Acordului de parteneriat se poate realiza doarcu acordul DGDR AM PNDR, cu respectarea condițiilor de eligibilitate și selecție în bazacărora proiectul de cooperare a fost selectat.
Acordul de parteneriat se poatemodifica prin modificareaactivităților/responsabilitățilorsau transferarea de activități/responsabilități întreparteneri, fără a modificaobiectivele și bugetele alocatefiecărui partener.
În situația în care DGDR AM PNDR nu aprobă modificareaAcordului de parteneriat șiparteneriatul nu poate continua implementarea proiectului înforma inițială prevăzută înAcordul de parteneriat depus, acordul se va rezilia.
Pe parcursul perioadei de implementare a proiectului de cooperare, nu se acceptămodificări ce vizează parteneriiimplicați în proiect care conducla neîndeplinirea obiectivelorproiectului.
Vă mulțumim!