Download - Potenţialul turistic şi valorificarea sa î n arealul zonei Podul Dâmboviţei - Dragoslavele
UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA TURISM
LUCRARE DE LICENŢĂ
BUCUREŞTI
2012
UNIVERSITATEA BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
SPECIALIZAREA TURISM
POTENŢIALUL TURISTIC ŞI VALORIFICAREA
ACESTUIA ÎN AREALUL ZONEI
PODUL DÂMBOVIŢEI - DRAGOSLAVELE
Îndrumător ştiinţific:
Lector Dr. Dobre Robert
Absolvent: Costache Alexandru
Grupa 306
BUCUREŞTI
2012
D E C L A R A Ţ I E
Subsemnatul /subsemnata _______________________________________
candidat la examenul de finalizare a studiilor universitare de licenţă/master la Facultatea
de Geografie ,în domeniul Geografie /Ştiinţa mediului ,programul de studii universitare de
licenţă/master____________________________________,
declar pe propria răspundere că lucrarea de faţă este rezultatul muncii mele,pe baza
cercetărilor mele şi pe baza informaţiilor obţinute din surse care au fost citate şi
indicate,conform normelor etice,în note şi în bibliografie .Declar că nu am folosit în mod
tacit sau ilegal munca altora şi că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de propietate
intelectuală ale altcuiva ,persoană fizică sau juridică .
Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituţii de
învăţământ superior în vederea obţinerii unui grad sau titlu ştiinţific ori didactic .
CUPRINS
INTRODUCERE.........................................................................6Cuvânt înainte...........................................................................6Argumente................................................................................9Metodologia..............................................................................9Metodologia............................................................................10
Etape.....................................................................................11CAPITOLUL I..........................................................................13ASPECTE GENERALE...........................................................13
1.1 AŞEZARE ŞI LIMITE.....................................................131.2 Aspecte geologice.............................................................161.3 Aspecte climatice..............................................................221.4 Aspecte hidrografice.........................................................241.5 Vegetatia..........................................................................291.6 SOLURILE......................................................................311.7 Fauna................................................................................321.8 Aspectele demografice......................................................341.9 Aspectele economice........................................................39
CAPITOLUL II.........................................................................41POTENŢIALUL TURISTIC.....................................................41
2.1 Zonele turistice.................................................................422.2 Istoria zonelor turistice....................................................44
CAPITOLUL III........................................................................64VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC...............64
3.1 Potenţialul turistic al zonei Rucăr.....................................653.1.1 Aşezările din Rucăr.....................................................673.1.2 PORTUL.....................................................................683.1.3 Bisericile din Rucăr.....................................................713.1.4 Case memoriale...........................................................723.1.5Monumente şi stătui.....................................................733.1.6 Caminul cultural..........................................................743.1.7 Obiceiuri......................................................................75
3.2 Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural................................................................................................79
3.2.1 Istoricul apariţiei ANTREC.........................................793.2.2 Scopul ANTREC.........................................................79
3.3 Promovarea sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”..................................................................................823.4 Amenajarea unei pensiuni agroturistice…………………86
3.4.1 Programul PHARE Coeziune Economică şi Socială– Componentă de Investiţii......................................................873.4.2 Metodologia amenajării turistice rurale......................893.4.3 Particularităţi în amenajarea turistică rurală................903.4.4 Estimarea investiţiei şi identificarea surselor de finanţare................................................................................943.4.5 Surse de finanţar..........................................................97
CONCLUZII...........................................................................100BIBLIOGRAFIE.....................................................................102
INTRODUCERE
Cuvânt înainte
Pe rotundul patriei, în cetatea de piatră a Carpatiilor Meridionali, se afla un spaţiu de
suflet şi de inimă a românilor, o străveche poarta de vie circulaţie, intre Muntenia şi
Transilvania. Acesta este Culoarul Rucar-Bran, ţinut unic şi original, de tulburătoare armonie şi
frumuseţe, o promisiune a vacantelor noastre.
Culoarul Rucar-Bran este străjuit de masivele Leaota şi Bucegi, de Iezer-Papusa şi Piatra
Craiului. Prin particularităţile sale geografice, constituie o unitate teritorială bine individualizata.
Din îmbinarea fericită a componentelor mediului geografic rezulta un ridicat potenţial de habitat,
valorificat printr-o străveche populare, care coboară dincolo de zorii istoriei.
Ceea ce dă însă un farmec aparte acestei zone este peisajul armonios plăsmuit, în care relieful,
blând, variat este croit parcă după măsura umană, deşi împrumuta din monumentalitatea şi
măreţia munţilor vecini.
Aşezările omeneşti, care continua străbune vetre de populare, completează fericit
elementele cadrului natural, înşirându-se pe firul văilor, concentrându-se în micile depresiuni
sau risipindu-se pe plaiurile înalte şi domoale, sfidând parcă înălţimile. Străvechea populare şi
valorificare a resurselor montane a generat o simbioză fericită între om şi mediul carpatic, prin
apariţia unor amenajări temporare de tipul celor pastorale, forestiere, cinegetice şi turistice care
împânzesc munţii. Se conturează astfel un veritabil model economic agropastoral şi turistic, din
îmbinarea unor străvechi indeledniciri umane, cu activităţi moderne.
Cadrul natural, de un pitoresc inegalabil, monumentele istorice, vestigiile civilizaţiei
carpatice potenţate de impresionantele realizări contemporane, poziţia geografică favorabilă,
accesibilitatea deosebită se constituie într-un valoros patrimoniu turistic, intrat de mai multă
vreme în circuitul naţional.
Străveche aşezare, Dragoslavele continua un şir neîntrerupt de forme de habitat încă de
pe vremea dacilor. Dragoslavele a primit statutul de “sat de hotar” deoarece în feudalism avea
rolul de “vama”, împărţit uneori cu Rucarul. Dealtfel, vama de la Câmpulung a fost mutată
iniţial la Dragoslavele, nu departe de actualul local al şcolii, punctul vamal fiind evidenţiat
printr-o inscripţie în slavona. În documentele istorice o întâlnim sub denumirea de “vama
Dâmboviţei” sau “vama Dragoslavele şi Rucăr”.
La Dragoslavele a existat din vechi timpuri o răspântie de drumuri. Aici se întâlnea
vechiul drum de pe valea Dâmboviţei, cu drumul de culme, ce porneşte din Câmpulung, trecând
prin localităţile Namaiesti şi şaua Pravăţ, astăzi mai mutin folosit datorită construirii şoselei
modernizate de peste Mateias.
Frumoasa aşezare Dragoslavele oferă posibilitatea de a cunoaşte arhitectura musceleana,
monumentele istorice, portul popular de o sobră frumuseţe, precum şi nedzemintia ospitalitate a
locuitorilor. Vatra satului s-a extins considerabil, iar noile gospodarii, adevărate vile de munte,
strălucind de curăţenie, au dus la unirea cu Rucarul, în nord, şi Stoeneşti, în sud, dezvoltându-se
astfel tipul de sat “strada”. Prin potenţialul său turistic, Dragoslavele poate fi considerat “sat
turistic”, datorită atât frumuseţilor naturale, cât şi celor de interes istoric..
Una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone turistice din ţară, este ţinutul Rucarului,
aşezat în nord-estul judeţului Argeş. Reprezintă un izvor de istorie, etnografie tradiţii şi obiceiuri
îmbinate cu peisaje fără seamăn. Veche şi statornica aşezare musceleana, Rucarul sta cuibărit în
inima Carpatiilor la răspântia a două ape: Râuşorul venit năvalnic de prin zănoagele pline de
lumină ale Iezerului, şi dâmboviţa.
Deşi atestat documentar abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un document
din 1368, Rucarul continua neîntrerupt o străveche vatra de locuire al cărei urme se pierd în
negura istoriei. Astfel, primele dovezi certe ne arată existenţa aici a castrului roman de la
Scărişoara, din vremea stăpânirii române în Dacia. Meleagurile rucarene au fost, în decursul
secolelor, martore ale unor mari evenimente din istoria romanilor.
Funcţia vamală pe care a deţinut-o Rucarul, vreme de câteva secole, s-a răsfrânt asupra
dezvoltării sale, prin statutul special de care se bucura în cadrul organizării Ţării Româneşti. Un
hrisov emis la 25 iulie 1634 în timpul domniei lui Matei Basarab, prin care Rucarul este scutit de
anumite dari şi biruri spune că “Rucarul este la marginea tarii domniei mele şi poarta greutate şi
nevoie mare şi mare supărare pentru treburile şi slujbele domniei mele şi face cheltuiala pentru
soil şi supraveghează munţii şi marginile ţării şi vamă dornici mele şi încă de la alte greutăţi şi
nevoi suferă pentru trecătoare”1
1 Gheorghe Panruta, 1972
Fost sat de oieri ce-și urcă primăvara turmele în munte și le mai coboară toamna când se
face "răvășitul oilor", Podu Dâmboviței păstrează tradiții nealterate de câteva milenii. Numele
satului de la confluenta Dâmboviței cu Dâmbovicioara și Valea Cheii, este legat de existența
unui străvechi pod de lemn peste apa Dâmboviței care înlesnea circulaţia pe drumul dintre
Câmpulung și Brașov folosit intens de către negustori. Cântece de oierit, doine, hore pot fi
culese aproape de la fiecare bătrân al satului, în zeci de variante.
La fel, portul popular are aici sute de taine și simboluri pe care tot cei bătrâni știu a le
descifra și interpreta. Risipit, sub formă de evantai, de-o parte și de alta a Dâmboviței, în miez
de iarnă, adormit în zăpadă, satului îi dă viața doar fumul ieşit pe coșurile caselor. La 5 km de
Rucăr, pe traseul Rucăr-Bran, Podu Dâmboviţei e așezat ca într-o găleată.
Aflat la poalele munților Piatra Craiului, străjuit de înălţimile verticale ale stâncilor
Cheilor Dâmbovicioarei, de-a stânga, și înconjurat, ca un brâu strâns, de dealuri ceva mai
domoale pe flancuri, satul la o primă privire, ar părea de-a dreptul sufocat. Însă tocmai aici
Dâmbovița, cu mult înainte de a se pune prima piatră de temelie a așezării, și-a creat un "spațiu
de respiraţie". Şi aşa cum largă a fost "respirația" Dâmboviței, la fel de largi la suflet sunt
locuitorii așezării.
Veseli, primitori, n-ar precupeți nici un efort pentru a vă face să vă simţiţi cât mai bine,
oaspeți fiindu-le! Căci de le treceţi pragul, veți simți, ca-n copilărie, cum suflete calde și mâini
îndemânatice (de gastronomi verificați) vă vor ocroti și vă vor bucura zilele de vacanță petrecute
aici. Ba mai mult, vă vor călăuzi pașii prin "labirinturi" nelegiuit de frumoase: Cheile
Dâmboviței, Cheile Dâmbovicioarei, Peștera Urșilor, Peștera Dâmbovicioarei, excursii de o zi la
Curtea de Argeș cu un microbuz, spre Podișor, Braniște, Bran etc.
Tot aici cunoscutul dramaturg Paul Everac a inițiat un proiect cultural care a însemnat
crearea unui complex de stătui în aer liber la ieșirea din sat. Acum satul a devenit o adevărată
zonă de turism rural exixstând aici o mulțime de pensiuni
Argumente
Zona aleasă are un mare potenţial agroturistic ce merita valorificat, cu o vechime în
tradiţii, obiceiuri şi gastronomie, îmbinate cu peisajele nemaintalnite.
În toată zona, mai ales în Rucăr s-a dezvoltat sistemul de turism rural (agroturism) care
oferă celor interesaţi, pe lângă frumuseţea locurilor şi mâncărurile tradiţionale, ospitalitatea
deosebită a oamenilor din această parte a ţării. Agroturismul românesc este un important mijloc
de atracţie turistică reprezentat printr-o gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative,
costumele populare, sculpturile în lemn şi piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor,
împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.
Scopul lucrării este acela de a cunoaste potentialul touristic al zonei si de a valorifica
aceste valori ce s-iau pus amprenta în istorie.
Metodologia
In vederea familiarizarii cu arealul studiat si pentru identificarea eventualelor probleme
au fost aplicate toate metodele. Demersurile de evaluare a potentialului turistic al acestui areal
prezinta o importanta ridicata astfel prin cunoasterea si evaluarea acestuia se poate valorifica
prin diverse metode, in cazul de fata arealul prezinta un ridicat potential natural si agroturistic
iar acesta poate fi valorificat prin promovarea obiceiurilor si traditiilor, si imbunatatirea
infrastructurii.
In cazul acesta, in urma analizei am constatat ca imbunatatirea bazei de cazare aduce un
plus turismului in aceasta zona, din cauza cererii tot mai mari manifestata de catre turisti pentru
servicii turistice de calitate superioara, in unitatile de cazare din mediul rural.
Mai intai am facut o analiza a situatiei actiale, a datelor generale referitoare la zona din
punct de vedere geografic, o analiza a starii initiale a zonei si a mediului ambiant, capacitatea de
primire a zonei si modificarile pe care le poate aduce un nou proiect
Pentru a identifica solutie cat mai buna, rezultatul acestor analize trebuiesc suprapuse pentru
a rezulta un areal pretabil din toate punctele de vedere pentru construirea unei pensiuni
agroturistice.
Pe langa acestea ar mai fi criterile precum, accesibilitate buna, distanta fata de o alta
pensiune sa fie de cel putin 100 de metri, pentru a oferi un aer mai intim, o vegetatie deasa
pentru a bloca undele sonore venite de la sosea sau pensiunile apropiate, oferindu-le turistilor
un cadru intim si linistit.
Am facut o estimare cat mai realista a veniturilor, a costurilor precum si utilizarea unui cost
real al capitalului si fixarea unei perioade optime de timp.
O analiza a cererii este foarte importanta, aceste date pot fi furnizate de Organizatia
Mondiala a Turismului precum si alte institutii cu preocupari in domeniul statisticilor turistice.
Aceste informatii sunt reprezentate de numarul de turisti, circulatia turistica pe tipuri de unitati
de cazare (hoteluri, vile , camping, etc.) insa si analiza ofertei existente (ofertei din punct de
vedere al transportului, bazei de cazare, unitatilor de alimentatie publica, produselor turistice,
comertului)
După strângerea informaţiilor şi indicarea unui real compatibil cu cerinţele enunţate,
avem nevoie de o strategie de dezvoltare corectă şi care să îşi propună obiective ce pot fi atinse.
Aceasta strategie poate fi corecta daca are obiective: cuprinzatoare (ample, generoase,
semnificative pentru comunitate), orientate (focalizate pe rezolvarea problemelor sectoriale sau
teritoriale), realiste (realizabile in raport cu resursele economice, umane, si cu perioada de timp
la care se raporteaza), elocvente (clare pentru toti actorii implicati si pentru comunitate in
ansamblul ei, ca ultim bneneficiar), temporale (legate de timp, de o anumita etapizare si
desfasurare cronologica).
Metodologia
În vederea familiarizării cu arealul studiat şi pentru identificarea eventualelor probleme
au fost aplicate toate metodele. Demersurile de evaluare a potenţialului turistic al acestui areal
prezintă o importanţă ridicată astfel prin cunoaşterea şi evaluarea acestuia se poate valorifica
prin diverse metode, în cazul de fata arealul prezintă un ridicat potenţial natural şi agroturistic
iar acesta poate fi valorificat prin promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor, şi îmbunătăţirea
infrastructurii.
În cazul acesta, în urma analizei am constatat că îmbunătăţirea bazei de cazare aduce un
plus turismului în această zonă, din cauza cererii tot mai mari manifestată de către turişti pentru
servicii turistice de calitate superioară, în unităţile de cazare din mediul rural.
Mai întâi am făcut o analiză a situaţiei actiale, a datelor generale referitoare la zona din
punct de vedere geografic, o analiză a stării iniţiale a zonei şi a mediului ambiant, capacitatea de
primire a zonei şi modificările pe care le poate aduce un nou proiect
Pentru a identifica soluţie cât mai bună, rezultatul acestor analize trebuiesc suprapuse pentru
a rezulta un areal pretabil din toate punctele de vedere pentru construirea unei pensiuni
agroturistice.
Pe lângă acestea ar mai fi criterile precum, accesibilitate bună, distanţa faţă de o altă
pensiune să fie de cel puţin 100 de metri, pentru a oferi un aer mai intim, o vegetaţie deasă
pentru a bloca undele sonore venite de la şosea sau pensiunile apropiate, oferindu-le turiştilor
un cadru intim şi liniştit.
Am făcut o estimare cât mai realistă a veniturilor, a costurilor precum şi utilizarea unui cost
real al capitalului şi fixarea unei perioade optime de timp.
O analiză a cererii este foarte importantă, aceste date pot fi furnizate de Organizaţia
Mondială a Turismului precum şi alte instituţii cu preocupări în domeniul statisticilor turistice.
Aceste informaţii sunt reprezentate de numărul de turişti, circulaţia turistică pe tipuri de unităţi
de cazare (hoteluri, vile , camping, etc.) însă şi analiza ofertei existente (ofertei din punct de
vedere al transportului, bazei de cazare, unităţilor de alimentaţie publică, produselor turistice,
comerţului)
După strângerea informaţiilor şi indicarea unui real compatibil cu cerinţele enunţate,
avem nevoie de o strategie de dezvoltare corectă şi care să îşi propună obiective ce pot fi atinse.
Această strategie poate fi corectă dacă are obiective: cuprinzătoare (ample, generoase,
semnificative pentru comunitate), orientate (focalizate pe rezolvarea problemelor sectoriale sau
teritoriale), realiste (realizabile în raport cu resursele economice, umane, şi cu perioada de timp
la care se raportează), elocvente (clare pentru toţi actorii implicaţi şi pentru comunitate în
ansamblul ei, ca ultim bneneficiar), temporale (legate de timp, de o anumită etapizare şi
desfăşurare cronologică).
Etape
Etapă pregătitoare a constat în strângerea materialelor ce au deservit acestui studiu. În
prima fază au fost strânse informaţiile generale asupra arealului (geologie, hidrografie, vegetaţie,
faună, etc.) după aceea informaţii asupra turismului din zonă (ce tip de turism se practică,
obiectivele turistice importante naturale şi antropice, infrastructura turistică).
Etapa de teren a constat în vizitarea unor obiective şi strângerea de informaţii noi,
strângerea de informaţii asupra concurenţei bazelor de cazare din zona Rucăr.
Etapa de birou a constat în interpretarea datelor obţinute, realizarea tabelelor, şi
eliberarea unor concluzii specifice.
Am făcut o estimare a investiţiei şi am identificat sursele de finanţare în vederea
realizării proiectului
Principalele probleme care trebuiesc avute în vedere în scopul realizării unui proiect de
investiţii, şi care se constituie în criterii de adoptare a deciziei, sunt:
· determinarea valorii investiţiei;
· identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare;
· evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei.
Într-o ultimă etapă am analizat rentabilitatea acestei investiţiei în comparative cu
rentabilitatea unei alte investiţii . Pentru acest lucru se poate folosi metoda ,,Cash Flow”2. S-au
evaluat cheltuielile precum achiziţionarea şi pregătirea solului, amenajarea şi echiparea
terenurilor destinate vânzării, echipamentul primar şi lucrările de infrastructură, echipamentele
de suprastructura.
2 Cash flow (fluxul de numerar) este diferenta dintre incasarile si platile curente ale unei firme, pe o anumita perioada de timp.
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE
1.1 AŞEZARE ŞI LIMITE
Fig.1 Incadrarea in Romania
Veritabilă cunună muntoasă „corona montium"3 cum îi numeau învăţaţii antici, Munţii
Carpaţi, prin particularităţile lor geografice complexe, dau nota dominantă pământului
românesc.
Sunt munţi de încreţire, mijlocii ca înălţimi, tineri din punct de vedere geologic. Aceştia
sunt formaţi din roci variate. Carpaţii, înzestraţi cu mari bogaţii naturale, au fost locuiţi din cele
mai vechi timpuri, având un mare potenţial de habitat. O importantă poarta de pătrundere în
orizontul carpatic este Culoarul depresionar Rucar-Bran, un spaţiu montan original, o veritabilă
„membrană do osmoză" între Muntenia şi Transilvania
Considerat ca o arie de discontinuitate geografică relativă, Culoarul depresionar Rucăr-
Bran, ce aparţine grupei montane a Bucegilor, se conturează ca o unitate de relief bine
individualizata şi originală. Este situat la o altitudine cu valori cuprinse între 500 şi l 500 m,
străjuit ele munţii Leaota şi Bucegi, în est, Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului, în vest, se desfăşoară
pe direcţia principală nord-est — sud-vest.
Acest spaţiu carpatic are o suprafaţă de circa 775 km2. Se desfăşoară pe o lungime de 45
km, între localităţile Stoeneşti şi Sohodol, având lăţimea maximă de 14 km în dreptul comunei
Moeciu. El pare „suspendat" faţă de Depresiunea Braşov, în partea de nord, şi Subcarpaţi, în
partea de sud.
Uneori, în literatura de specialitate, Culoarului Rucăr—Bran i se alătură şi culoarele
secundare ale Tamâşului şi Oticului, aflate în bazinul superior al Dâmboviţei, încadrate de
munţii Iezer-Păpusa, Făgăraş, Ţaga şi Piatra Craiuiui. Asupra limitelor estice şi vestice nu există
nici o îndoială, deoarece sunt clar exprimate în peisaj de abrupturile puternice ale masivelor
limitrofe, care pe cele două flancuri domină cu 500—800 m acest culoar depresionar
intracarpatic.
În schimb, extremităţile sale nordice şi sudice rămân „suspendate" către depresiunile
Braşov şi Stoeneşti cu 350—400 m. Poate şi acest aspect constituie un element de originalitate şi
unicitate, care, alături de celelalte, conferă acestui spaţiu geografic carpatic o evidentă
personalitate.
Dacă în nord, o denivelare clară de natură tectonică, de circa 400 m, ce apare pe direcţia
localităţilor Sohodol—Măgura, cu vizibile diferenţieri ce se reflectă în peisaj, delimitează net
Culoarul Rucăr— Bran de Depresiunea Braşov, nu acelaşi lucru se poate afirma despre limita
3 Iordanes, Getica, XII.74
sudică, pentru care se mai poartă discuţii, în sensul că o parte dintre specialişti extind culoarul
doar până la Rucăr, iar alţii includ acestei originale unităţi depresionare şi Culoarul Dâmboviţei
până la cheile de la Cetăţuia, cuprinzând astfel şi bazinetele depresionare Dragoslavele şi
Stoeneşti.
Aşadar, acest spaţiu montan, care se desfăşoară între limitele descrise, reprezintă prin
particularităţile sale complexe cu valoare de unicat, o regiune de complementaritate geografică
atât faţă de unităţile montane limitrofe, cât şi faţă de ţinutul subcarpatic din sud şi Depresiunea
Braşov din nord.
Sub raport administrativ aşezările din culoar aparţin judeţului Argeş (Stoeneşti,
Dragoslavele, Rucăr, Podul Dâmboviţei) şi judeţul Braşov (Fundata, Moeciu şi Bran)
Gospodăriile localnicilor se adună îndeosebi de-a lungul văilor şi în micile bazinete şi
depresiuni, dar se răsfiră şi pe culmile semeţe, la poalele pădurilor, sfidând parcă înălţimile,
contopindu-se cu cerul.
Fiecare anotimp vine aici cu o notă distinctă în cromatica peisajului; de la albul imaculat
al zăpezilor, care învesmântează munţii în castele coborâte din lumea basmelor copilăriei, ori
beţia de culori a verilor, cu covorul multicolor al păşunilor şi fâneţelor montane.
Şi peste tot se simte hărnicia oamenilor care continuă milenare ocupaţii, iar aşezările
umane mari şi frumoase semnifică perenitatea civilizaţiei carpatice româneşti. Iată de ce este
unică şi originală această „poartă" în Carpaţi de la Rucăr—Bran, dăltuită cu frumuseţe de natură
şi îmbogăţită de vrednicia locuitorilor săi.
Arealul analizat reprezintă intrarea prin partea sudică a culoarului şi se afla în NE
judeţului Arges.
Fig.2 Incadrarea arealelor in judet
1.2 Aspecte geologice
Înfăţişarea actuală a reliefului din această zonă constituie, fără îndoială, rezultatul unei
îndelungate evoluţii. Majoritatea cercetărilor evidenţiază faptul că acest spaţiu, care se
suprapune culoarului Rucar-Bran, s-a individualizat în mezozoic (la sfârşitul cretacicului), în
urma mişcărilor de cutare, prin care s-au înălţat Sinclinalele Bucegi, Piatra Craiului şi
anticlinalul Leaota. În mod cert frământările tectonice din munţii vecini au găsit o amplă
rezonanta ce se resimte şi în peisajul actual al acestei regiuni. Fundamentul este alcătuit din
formaţiuni petrografice dure, cristaline, asemănătoare celor din munţii Făgăraş şi Leaota.
Cam de la mijlocul erei mezozoice, teritoriul actual a funcţionat ca un bazin de
sedimentare încadrat de masivele cristaline alea Leaotei, Făgăraşului şi Iezerului. Aici s-au
acumulat, din jurasic până în cretacic, în mai multe cicluri, mai întâi formaţiuni predominant
calcaroase (calcare compacte sau stratificate, calcare recifale, marnocalcare cu intercalaţii de
gresii şi marne), apoi formaţiuni detritice, alcătuite îndeosebi din conglomerate şi greşii. După
sedimentarea completă din cretacic partea sudică a culoarului Rucar-Bran devine uscat, intrând
astfel sub acţiunea factorilor erazionali.
Cercetătorul avizat, dar şi turistul dornic de cunoaştere, poate descifra cu uşurinţa urmele
vieţuitoarelor marince cu schelet calcaros care populau atunci bazinul acvatic. Sub pasul grăbit
al turistului de astăzi se ascunde o fascinantă lume a convulsiilor geologice, în care durata unei
vieţi pare o clipă în veşnică erelor şi a perioadelor înscrise în istoria naturală a acestor locuri.
Varietatea reliefului, în care relativa uniformitate a Platformei Bran contrastează cu
bazinetele depresionare Peştera, Dâmbovicioara, Podul Dâmboviţei, Rucăr şi Dragoslavele, ori
complexul carstic deosebit de evoluat din zona centrală sunt consecinţele unei intense activităţi
de modelare în roci cu durităţi diferite, în care rolul apei a fost decisiv.
De fapt, apa, de la minuscula picătura până la râul zgomotos şi învolburat, a sfridelit
masivele calcaroase cu o răbdare de bijutier, dând la iveală un relief carstic pitoresc, de la
ameţitoarele chei până la mirifica şi vrăjita lume a peşterilor, de la micile doline cu pâlcuri
răzleţe de copaci, până la poliile întinse ocupate de gospodarii, toate conturând aevea unui
spendid crochiu geografic. Aşadar, o îndelungată evoluţie paleogeografică explica în parte,
frumuseţea şi originalitatea acestui spaţiu geografic intramontan. Este şi motivul pentru care
relieful, pitoresc şi variat, da un farmec deosebit peisajului.
De fapt originalitatea acestui spaţiu carpatic a fost surprinsă de cercetători în chiar
denumirile iniţiale propuse: ,,uluc depresionar”, ,,coline”, ,,platforma” şi, în fine, de ,,culoar
depresionar” care corespunde cel mai mult realităţii geografice. culoarul Rucar-Bran era
sintetizat ca fiind ,, un horst fata de ţinuturile joase pe care se sprijină şi o depresiune în
comparaţie cu munţii vecini”4. Iar aceasta întinsă arie depresionară intracarpatică, alcătuită din
plaiuri netede sau uşor ondulate, desfăşurate între 900 şi 1200 m, din care se înalta zvelte
măgurile calcaroase, aparţine, în cea mai mare parte suprafeţei carpatice de bordura, ce îşi
găseşte aici corespondent în “platformă Branului” cu mare extindere în partea de nord, şi
în ,,platforma Dâmboviţei”, multm ai îngusta, abia sesizabilă, în partea de sud.
4 M. Constantinescu (1941)
Culoarul Dâmboviţei este cuprins intre Podul Dâmboviţei, la nord, o veritabilă
răspântie de drumuri în culoar, şi cheile de la Cetăţuia, în sud, fiind străjuit de munţii Leaota, în
est, şi Iezer, în vest. Nota specifica este data atât de mulţimea bazinetelor depresionare de
origine tectono-eroziva, care se înşiră aidoma unor mărgele pe valea Dâmboviţei, dar şi de
relieful carstic evoluat, plin de pitoresc. Râul Dâmboviţa constituie fără îndoială factorul
erozional cel mai important, adâncirea acestuia fiind impulsionată atât de nivelul de bază
coborât, cât şi de mişcările neotectonice, care au determinat înălţarea şi mai pronunţată a
munţilor din jur.
De asemenea, el se suprapune unor aliniamente tectonice importante şi unui mozaic
petrografic alcătuit din şisturi cristaline, marne, calcare şi conglomerate, care au contribuit la
individualizarea unor depresiuni, separate între ele prin sectoare mai înguste de vale. Astfel,
depresiunile Podu Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele şi Stoeneşti au favorizat localizarea şi
dezvoltarea unor importante aşezări omeneşti.
Depresiunea Podul Dâmboviţei reprezintă una dintre cele mai clare depresiuni
tectonice din Carpaţi, fiind delimitată, pe toate cele patru laturi ale sale, de aliniamente de falie,
corespunzătoare unor puternice abrupturi calcaroase. Aceşti pereţi crenelaţi de calcar ce o
înconjură ca un zid de cetate îi conferă un pitoresc deosebit, la care contribuie din plin şi
despicăturile adânci, sub formă de chei, po care Dâmboviţa şi afluenţii ei le fac la pătrunderea
sau ieşirea din depresiune: cheile Dâmboviţei, Dîmbovicioarei, Oraţii şi Cheii. În partea sa
centrală se află vatra localităţii cu acelaşi nume, ale cărei gospodării se dispersează pe versanţii
însoriţi într-o miraculoasă geometrie. Tot aici converg drumurile carosabile ce urmează cursul
râurilor Dâmboviţa, Dâmbovicioara şi Cheia, precum şi drumul naţional dintre Braşov şi
Câmpulung.
Depresiunea Rucăr, despărţită de Podu Dâmboviţei prin horstul de la Pleaşa Posadei (l
072 m), un minunat loc de privelişte, reprezintă o depresiune tectonică de tip graben aflată în
zona de convergenţă a Dâmboviţei cu Râuşorul. Relieful variat este explicat prin marea
diversitate petrografică. Formele carstice, bine reprezentate în Dealul Crucii şi La Cuculeţ, stau
alături de cele dezvoltate pe gresii şi conglomerate, îndeosebi pe Valea lui Ecle. Vatra
depresiunii, situată la circa 700 m altitudine, a permis amplasarea aşezării cu acelaşi nume, pe
baza unei populări multimilenare, favorizate de drumul străvechi transcarpatic, dar şi de vechea
funcţie vamală. Aşezarea umană de aici a folosit iniţial confluenţa hidrografică, dar şi valea
Râuşorului, care a permis amplasarea vetrei satului spre amonte, cât şi spre versanţii munţilor
Iezer, Pleaşa Posadei sau Dealul Crucii.
Depresiunea Dragoslavele, separată de Rucăr prin culoarul mai îngust al Dâmboviţei,
sub formă de defileu, este mai puţin extinsă, având o formă alungită. Este un bazinet de eroziune
selectivă, străjuit către sud-vest de Muntele Mateiaş (l 239 m), iar către nord-est de Muntele
Vârtoapele sau Piatră Dragoslavelor (l 434 m), ambele alcătuite din calcar, sub forma unor
măguri solitare care oferă un tur de orizont deosebit de instructiv spre munţii din jur şi asupra
Culoarului Dâmboviţei.
Depresiunea Stoenesti-Badeni constituie compartimentul sudic al Culoarului
depresionar Rucăr—Bran. Este situat la contactul dintre munţii Iezer-Păpuşa şi Leaota cu
Subcarpaţii şi s-a format prin eroziune diferenţială, cu precădere în marne şi gresii cretacice. Are
o altitudine de 580—600 m. Spre sud este închis de cheile Dâmboviţei de la Cetăţuia, adâncite
în conglomerate cretacice, iar cele două compartimente depresionare — Stoeneşti şi Bădeni —
sunt separate între ele prin micul defileu de la Plaiul Cheii.
Relieful carstic, dezvoltat pe calcarele mezozoice, se află practic răspândit în tot lungul
Culoarului Dâmboviţei, dar se constată o mai largă amploare în împrejurimile Depresiunii Podu
Dâmboviţei. Deşi a fost studiat în amănunt în ultimul timp, carstul dâmboviţean reprezintă un
potenţial turistic de primă importanţă, încă insuficient cunoscut şi, mai ales, valorificat în
economia turistică. Din bogăţia şi varietatea formelor carstice dâmboviţene evidenţiem în primul
rând cheile şi peşterile care, prin pitorescul şi spectaculozitatea lor, constituie puncte de mare
atractivitate turistică.
Cheile, aceste forme spectaculoase făurite de reţeaua apelor curgătoare în masivele
calcaroase, reprezintă importante locuri de interes turistic con-centiate îndeosebi pe Dâmboviţa
şi pe principalii ei afluenţi: Dâmbovicioara, Crovul, Ghimbavul şi Cheia.
Cele mai interesante şi mai spectaculoase complexe de chei se află pe valea Dâmboviţei:
Cheile Petrimanului în cursul superior şi Cheile Plaiului Mare sau Cheile Mici la pătrunderea
râului în Depresiunea Podu Dâmboviţei, Cheile Mari sau Cheile de Jos, sculptate în trupul
Muntelui Ghimbav, între Podu Dâmboviţei şi Rucăr. În sfârşit, cheile de la Cetăţuia sau de la
Cetăţeni săpate tot de apa Dâmboviţei, dar nu în calcare ci în conglomerate cretacice.
Principalul afluent al Dâmboviţei este Dâmbovicioara, care şi-a făurit într-o luptă
fascinantă două sectoare de chei: cheile Dîmbovicioarei, situate în imediata vecinătate a
localităţii Podu Dâmboviţei şi ale Brusturetului, în amonte de satul Dâmbovicioara, spre obârşie.
Dintre aceste complexe de chei, mai cunoscute sunt cele de pe Dâmboviţa (cheile de la Cetăţeni
şi Plaiul Mare) şi de pe Dâmbovicioara, intrate într-un circuit turistic eficient, dar mai
spectaculoase sunt cheile dintre Podu Dâmboviţei şi Rucăr, ferăstruite în Muntele Ghimbav de
către Dâmboviţa (Cheile Mari), Cheia (Cheiţa) şi Ghimbav care, în lipsa unor poteci amenajate,
au rămas astfel ca la început de lume. Desigur, străbaterea acestora este încă dificilă, necesitând,
o bună pregătire fizică, echipament adecvat şi multe cunoştinţe de căţărare.
Înălţimea unor chei depăşeşte 200—300 m, iar grandoarea peisajului este greu de
descris. Verticalitatea pereţilor ce sprijină cerul mereu răvăşit de nori, izvoarele reci care apar pe
neaşteptate la capătul unei văi oarbe (sohodoale) stau la baza unui abrupt, susurul tainic al apei
sfredelind cu răbdare pereţii calcaroşi, grotele şi avenele, conurile de grohotiş de la bâza
versanţilor sau temeritatea câtorva exemplare de molid, smocuri de iarbă şi pâlcuri de flori
multicolore care s-au avântat spre viaţă, prinzind rădăcini chiar pe cele mai inaccesibile
abrupturi şi stâncării!
Iată de ce drumeţul fără grabă, care trece prin aceste meleaguri, e bine să facă scurte
popasuri şi în lumea cheilor. La capătul celălalt al culoarului, în platformă brăneană, sectoarele
de chei de pe Valea Şimonului şi Sbîrcioarei, mai mici ca dimensiuni, păstrează o notă de inedit
prin aspectul lor sălbatic şi merită să fie vizitate.
Peşterile reprezintă o lume nebănuită de taine şi frumuseţi, ascunse în pântecele
muntelui, izvodite de lucrarea înceată şi tenace a picăturii de apă asupra rocii de calcar.
Mulţimea peşterilor demonstrează existenţa unui relief carstic puternic evoluat, explicabil prin
însăşi evoluţia geologică timpurie a acestui perimetru montan, alături de rolul agenţilor
modelatori, în care reţeaua hidrografică a avut partea principală de acţiune. În acelaşi timp,
peşterile au constituit adevărate locuinţe folosite de oamenii culturii musteriene (circa 60 000—
40 000 î.e.n.), când condiţiile climatice ale perioadei glaciare s-au înrăutăţit, impunând adaptarea
populaţiei la noile realităţi.
Cele mai mari şi mai cunoscute peşteri se află, desigur, tot în compartimentul central al
culoarului: Peştera Dîmbovicioarei, situată pe valea omonimă, în amonte de satul
Dâmbovicioara, peştera de la Colţul Surpat sau Plaiul Mare, pe valea Dâmboviţei, nu departe de
Podu Dâmboviţei, peştera Uluce, aflată la confluenţa pârâului Urdăriţa cu Rudăriţa, Peştera
Stânciului din Munţii Piatra Craiului, ori peşterile din arealul localităţii Peştera din platforma
brăneană s.a.
Alături de valoarea turistică deosebită a acestor peşteri, este de menţionat valoarea lor
ştiinţifică, reprezentată prin depozitele fosilifere, formaţiunile carstice specifice, lumea
nebănuită a râurilor şi lacurilor subterane, fauna originală, adaptată la mediul cavernicol etc.
Peştera cea mai cunoscută din acest areal este cea a Dîmbovicioarei. Din nefericire, ea a avut
mult de suferit datorită afluxului turistic neorganizat, în urma căruia amatorii de „suveniruri",
nesupravegheaţi, au distrus ceea ce natura, cu migală şi pricepere, a construit în milioane de ani.
Alternanţa poliilor, a dolinelor şi avenelor cu formele de relief dezvoltate pe
conglomerate şi roci cristaline determină un peisaj variat, de mare pitoresc, care constituie,
alături de alţi factori, elemente de mare atractivitate pentru numeroşii turişti care străbat culoarul
depresionar, împreună cu relieful calcaros — principalul factor geomorfologic în desfăşurarea
turismului — relieful periglaciar şi glaciar din zona munţilor vecini Iezer, Leaota, Bucegi şi
Piatra Craiului completează armonios cadrul natura] specific culoarului.
1.3 Aspecte climatice
Clima Culoarului depresionar Rucăr—Bran se încadrează prin particularităţile sale în
climatul montan moderat, fiind influenţat de masivele înalte ale Carpaţilor Meridionali.
Desfăşurarea elementelor climatice este generată de circulaţia generală a maselor de aer
care se face pe direcţia predominantă nord-est — sud-vest. Varietatea reliefului, creşterea
altitudinii în culoar, în dublu sens, dinspre periferii spre cumpăna de ape Giuvala—Fundata şi
dinspre axul culoarului spre versanţi, până la circa l 400-—l 500 m, generează gra-dienţi
verticali în scăderea temperaturii, creşterea cantităţii de precipitaţii, nebulozitate şi presiune
atmosferică.
Covorul vegetal, îndeosebi vegetaţia forestieră, alături de expoziţia diferită a versanţilor,
bazinetele depresionare etc. imprimă sensibile variaţii în topoclimatul culoarului. Climatul,
reconfortant şi tonic pentru activităţile umane, se caracterizează prin ierni mai moderate decât pe
culmile montane din jur, cu veri relativ călduroase şi toamne lungi, calde şi uscate.
Regimul termic se caracterizează prin valori medii anuale de 4—8°C, temperatura
scăzând evident cu înălţimea: 7,2°C la Rucăr (700 m altitudine), 4,4°C la Fundata (l 370 m) şi
—2,8CC la vârful Omu (2 505 m) din Munţii Bucegi.
În depresiunile Rucăr şi Podu Dâmboviţei, se înregistrează frecvente inversiuni termice
care, pe lângă temperaturile minime coborâte, mai determină ceţuri de vale, brume timpurii şi
târzii, îngheţ la sol.
Repartiţia geografică a precipitaţiilor atmosferice arată creşterea acestora o dată cu
altitudinea, dinspre regiunile periferice ale culoarului spre pasul Giuvala. Precipitaţiile medii
anuale înregistrate la Rucăr, de pildă, sunt de 810,9 mm, în timp ce la Fundata acestea ajung la l
020,9 mm. Maximă pluviometrică absolută s-a înregistrat la Fundata, la 19 iunie 1924, când
timp de 24 de ore au căzut 306 mm, una dintre cele mai mari valori pluviometrice din ţara
noastră.
Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zăpadă, îndeosebi pentru
practicarea sporturilor de iarnă. În timp ce la staţiile meteorologice din afara culoarului, la
Câmpulung şi Braşov se înregistrează 121 şi, respectiv, 144 zile cu strat de zăpadă, la Fundata
rezistă 200 zile, de unde rezultă reale posibilităţi de practicare a sporturilor de iarnă, îndeosebi
pe pârtiile ce aşteaptă freamătul vesel şi tonic al turiştilor. La Fundata stratul de zăpadă se
menţine de la mijlocul lunii noiembrie până în prima decadă a lunii aprilie.
În general vântul este cel mai instabil element meteorologic, fiind influenţat, desigur, de
circulaţia generală atmosferică, relief şi alţi factori. Particularităţile culoarului, munţii din jur,
determină ca direcţia principală a vânturilor la Fundata să fie relativ uniform repartizată între
direcţia nord-est, 41,7% şi sud-vest, 42,6%.
Local sunt cunoscute vânturi pe care locuitorii de aici, după o experienţă multiseculară,
le-au denumit „Pietrarul", care bate dinspre Piatra Craiului, topind zăpezile cu pericol de
avalanşe, şi „Băltăre-reţul"5, care se resimte dinspre culmile Bucegilor şi Leaotei, determinând
încălzirea vremii. Prin particularităţile parametrilor climatici diferenţiaţi după relief şi expoziţia
versanţilor, în Culoarul Rucăr—Bran au fost individualizate nu mai puţin de cinci topoclimate6
Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de l 100—l 350 m, se caracterizează prin
temperaturi medii anuale cuprinse între 4° şi 6°C, amplitudine termică anuală de 19—20°C,
numărul mediu anual al zilelor de iarnă fiind de 50—70 anual, al zilelor cu îngheţ de 150—160,
al zilelor de vară de 18—24. Se remarcă o permanentă mişcare de aer sub forma unor curenţi pe
direcţia nord-est şi sudvest. Precipitaţiile sunt bogate, cuprinse între 900 şi l 200 mm anual, cu
ploi torenţiale frecvente. Stratul de zăpadă nu depăşeşte în medie 50 cm, persistent între
noiembrie şi aprilie. Este climatul cel mai uniform din tot culoarul depresionar, favorabil
păşunatului, dezvoltării pajiştilor, fondului forestier şi chiar pentru cultura cartofului.
Insolaţia puternică, puritatea remarcabilă a aerului, lipsa curenţilor puternici, durată mare
a stratului de zăpadă sunt favorabile amenajării unei staţiuni climatice şi turistice care ar pune în
valoare nu numai potenţialul climatic deosebit, dar şi cadrul natural plin de pitoresc al acestei
regiuni carpatice.
Topoclimatul pantelor sudice se desfăşoară între 600 şi l 100 m altitudine,
caracterizându-se prin temperaturi medii anuale cuprinse între 6 şi 8°C, fenomene do inversiune
de temperatură la Podu Dâmboviţei, Rucăr, Dragoslavele şi chiar Stoeneşti, lipsa vânturilor
dominante, 30—50 zile de iarnă identic cu numărul zilelor de vară. Precipitaţiile sunt cuprinse în
medie între 750 şi 900 mm, cu ploi torenţiale frecvente, iar stratul de zăpadă persistă, în anumite
locuri, 3—4 luni pe an. Este un climat favorabil pădurilor de foioase şi de amestec, dar accesibil
şi pomiculturii şi chiar culturii unor legume, în special în Depresiunea Stoeneşti—Bădeni.
Topoclimatul pantelor nordice este cuprins între 650 şi l 100 m, fiind specific platformei
brănene. Se caracterizează prin temperaturi medii anuale cuprinse între 5 şi 7°C, amplitudini
5 Vânt călduț, umed, care bate dinspre miazăzi6 E. Teodoreanu, 1980
termice anuale de 21—22°C, prin precipitaţii puţine, diminuate, de circa 650—850 mm anual,
cu 30—50 zile de iarnă şi 20—40 zile de vară pe an. Sunt frecvente aici inversiunile termice,
care influenţează desigur desfăşurarea celorlalte elemente climatice. Acest topoclimat permite
dezvoltarea deosebită, alături de creşterea animalelor, a pomiculturii la Bran şi Moeciu, precum
şi cultură pe agroterase a cartofului, orzului şi chiar a porumbului furajer.
Topoclimatul versanţilor estici, spre munţii Leaota şi Bucegi, cu altitudini între 800 şi
1400 m, se diferenţiază datorită expoziţiei versanţilor, prin modificări sensibile ale gradienţilor
verticali, aici precipitaţiile fiind mai bogate. Favorizează dezvoltarea pădurilor şi a pajiştilor
naturale şi secundare. Se remarcă prezenţa unor culoare de avalanşe îndeosebi dinspre abruptul
Bucegilor şi vânturi locale puternice ca de pildă „Băltăreţul".
Topoclimatul versanţilor vestici, spre munţii Iezer-Păpuşa şi Piatra Craiului se distinge
prin gra-diertţi verticali pronunţaţi, cu un caracter vădit de adăpost faţă de circulaţia atmosferică
preponderent vestică. Precipitaţiile sunt sensibil diminuate, vinturile locale au caracter formal,
mărind uscăciunea. Condiţiile climatice specifice Culoarului Rucăr— Bran au constituit o
premisă favorabilă în străvechea locuire a acestor fermecătoare plaiuri carpatice, dar şi în
posibilităţi de practicarea turismului tot timpul anului.
1.4 Aspecte hidrografice
Apele curgătoare alcătuiesc un veritabil păienjeniş, care, cu o tenacitate de invidiat, au
ferăstruit munţii, generând bazinete depresionare cu lunci şi terase, dar şi chei impunătoare de
rară spectaculozitate.
Apele curgătoare sunt reprezentate de râul Dâmboviţa, care drenează partea centrală şi
sudică a culoarului şi de Râul Turcului care se scurge într-o direcţie opusă, spre Depresiunea
Braşov. În fapt aceste râuri aparţin de sisteme hidrografice diferite, Dâmboviţa sistemului Argeş,
iar Valea Turcului sistemului Olt.
Dâmboviţa, debit mic(sursa: www.veziromania.ro)
Bazinul hidrografic al Dâmboviţei ocupă circa două treimi din suprafaţa culoarului, fiind
cel mai important afluent al Argeşului, cu o lungime de 266 km şi o suprafaţă a bazinului său
aferent de 2 759 km2. Râu de legendă — Dâmboviţa — se formează în Masivul Iezer-Păpuşa, de
sub Vârful Roşu, de la o înălţime de 2 240 m, prin unirea pâraielor Boarcăşul şi Valea Vladului.
De aici începe de fapt aventura Dâmboviţei, nume de adâncă rezonanţă în istoria românilor.
Între izvor şi Podu Dâmboviţei, râul străbate pe circa 42 km lungime o denivelare
spectaculoasă de aproape l 500 m, având o pantă medie de 39,4 m/km. De menţionat în acest
sector spectaculoasele chei ale Petrimanului şi Plaiului Mare, adevărate bijuterii ale naturii,
obiective turistice de primă însemnătate, deosebit de accesibile.
La Podu Dâmboviţei raul se mai domoleşte puţin, dar îşi măreşte simţitor debitul prin
colectarea mai multor afluenţi, pregătindu-se parcă să se înfrunte într-o luptă decisivă cu
masivul calcaros al Ghimbavului care îi stă în cale. Principalul afluent de aici este
Dâmbovicioara. Deşi nu are decât o lungime de 11 km, a dăltuit Cheile Brusturetului şi apoi
Cheile Dîmbovicioarei — cele mai cunoscute şi accesibile chei din întregul culoar.
Un afluent cu nume sugestiv — Cheia, format din unirea Rudăriţei cu Urdăriţa, adună
apele dinspre Dealul Sasului şi Munţii Leaota şi formează până la confluenţă trei sectoare de
chei la fel de sălbatice, însă mai puţin cunoscute. Debitul mediu anual al Dâmboviţei ajunge
astfel la 4,55 m3/s în timp ce scurgerea medie pe anotimpuri oscilează între 38,3 m3/s, primăvara,
şi 13,5 m3/s iarna, valori dealtfel caracteristice scurgerii râurilor de tip carpatic.
Harta cheilor din apropierea arealului (sursa:www.veziromania.ro)
Între Podu Dâmboviţei şi Rucăr, Dâmboviţa sfredeleşte într-un spectacol do mare
frumuseţe abrupturile nordice ale Muntelui Ghimbav, formând cele mai spectaculoase chei ale
sale — Cheile Mari. Aici, în sectorul de chei, Dâmboviţa primeşte pârâul Ghimbav, care îşi
adună apele de pe clina nord-vestică a Munţilor Leaota, formând înainte de confluenţă un sector
de chei — Cheile Ghimbavului — cu nimic mai prejos ca măreţie şi monumentalitate decât
Cheile Mari ale Dâmboviţei.
Abia scăpată din chinga strânsă a cheilor, la Rucăr, Dâmboviţa confluează cu Râuşorul,
cel mai important afluent provenit din Munţii Iezer-Păpusa, cu o lungime de 15 km şi suprafaţa
bazinului său hidrografic de 53 km2. Acest important afluent îşi are obârşia la sud de vârful
Păpuşa, colectează harnic mici pâraie, dar bogate în apă, ca Boteanu, Strâmba, Maldărul,
Andreiasul, situate pe partea dreaptă a Râuşorului. Străbate localitatea Rucăr,. determinând o
structură parţial alungită acestei aşezări carpatice, în care gospodăriile se înşiră pe mai mulţi
kilometri, de-o parte şi de alta a Râuşorului, iar din loc în loc, frumoase podeţe de lemn, parcă
coborâte din lumea basmului, se arcuiesc peste undele învolburate ale apelor repezi şi curate de
munte.
În aval de Rucăr, Dâmboviţa se lărgeşte considerabil, despărţind Munţii Leaota de
Muntele Mateiaş, lunca şi terasele favorizând înşirarea satelor care se ţin lanţ până la Stoeneşti.
În bazinetul Dragoslavele principalii afluenţi ai Dâmboviţei sunt Frasinul, Valea Caselor şi
Valea Hotarului, ultimele pâraie provenind din Munţii Leaotei, pe firul cărora se poate pătrunde
uşor în aceşti munţi; o menţiune deosebită merită Valea Caselor pe care, aşa după cum arată
numele, de-o parte şi de alta gospodăriile pătrund mult spre păşunile Leaotei.
Ultimii afluenţi mai importanţi, până la ieşirea din culoar, sunt Valea Bădcnilor, cu o
lungime de 15 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic, de 57 km2 şi Valea lui Coman, pe partea
stângă, apoi pârâul Stoeneasca, pe partea dreaptă. Contribuţia acestor mici afluenţi se resimte în
creşterea debitului mediu multianual al râului de la 4,55 m3/s la Podu Dâmboviţei, la 9,55 m3/s la
postul hidrometric de la Malu cu Flori (la pătrunderea văii Dâmboviţei în Subcarpaţi).
Majoritatea viiturilor se produc primăvara în urma topirii zăpezilor din munţi şi a
precipitaţiilor bogate, iar fenomenul de îngheţ înregistrează circa 50 de zile anual, între
decembrie şi februarie. Interesantă este şi scurgerea medie de aluviuni, mai redusă până la Rucăr
(2,5—5 t/ha. an) şi mai mare la Stoeneşti (5—10 t/ha. an), datorită petrografiei în care
predomină rocile friabile şi o torenţialitate activă.
Forţa apei a fost folosită din vechime de locuitori în transportul lemnului sau în
instalaţiile hidraulice de tehnică ţărănească, la mori, pive ori ferăstraie. O menţiune aparte merită
vechiul plutărit de pe Dâmboviţa, care s-a practicat până prin anii 1962.
În aval de Pecineagu amenajări vechi, pe firul văii, înlesneau transportul materialului
lemnos până la Rucăr şi Dragoslavele; cântecul plutaşilor încărcat de fiorul dorului, pentru cei
rămaşi acasă, însoţea drumul, adesea plin de primejdii, prin cheile sălbatice, care periodic
primeau jertfe din rândul îndrăzneţilor munteni. În spatele unor mici baraje de lemn (Pecineagu,
Cascoe, Valea lui Ivan ş.a.) apa era slobozită cu un vuiet sălbatic, iar pe undele învolburate
plutele abia se strecurau prin cheile sălbatice ale Dâmboviţei, până ajungeau la atelierele de
prelucrare.
Mai târziu, prin construirea unei reţele de drumuri forestiere auto, înzestrate cu mijloace
de transport moderne, de mare capacitate, s-a rezolvat pentru totdeauna transportul „aurului
verde", din munţii bine împăduriţi, spre fabricile prelucrătoare de la Rucăr, Dragoslavele ori
Stoeneşti.
Valorificarea hidroenergetică a Dâmboviţei este recentă, prima amenajare , barajul de la
Pecineagu, a dat naştere unui impresionant lac, în care se răsfrâng culmile înfrăţite ale
Făgăraşului şi Iezerului.
barajul de la Pecineagu (sursa: http://www.pappacabana.ro)
Bazinul hidrografic al Turcului drenează platforma brăneană, are o lungime de 25 km, iar
suprafaţa bazinului este de 200 km2, aparţinând sistemului hidrografic al Oltului. Direcţia de
curgere a râului se suprapune înclinării generale a platformei brănene, pe direcţia principală sud-
vest — nord-est.
Principalii afluenţi ai Turcului, Moeciu, Şimon, Sohodol, Poarta şi Sbîrcioara, adună
apele de pe clina Pietrei Craiului şi Bucegilor, au o pantă accentuată, formează mici lunci şi
terase, influenţând amplasarea aşezărilor omeneşti din culoar.
Desigur, şi apele brănene, deşi mai mici, au fost folosite îndeosebi în amplasarea
ferăstraielor, morilor şi pivelor, multe dintre acestea întâlnindu-se şi astăzi. Bogatul păienjeniş
de râuri care străbate Culoarul Rucăr—Bran imprimă peisajului o notă de mare pitoresc,
contribuind, alături de alţi factori naturali, la dezvoltarea turismului. Astfel, una dintre atracţiile
turistice ale Dâmboviţei o reprezintă şi practicarea pescuitului. În apele de limpezimea
cristalului, ţişnesc asemenea unor săgeţi păstrăvii aurii, o tentaţie pentru orice pescar amator, o
promisiune a vacanţelor noastre estivale.
1.5 Vegetatia
Varietatea reliefului, desfăşurarea acestuia pe înălţime între 500 şi circa l 500 m,
condiţiile climatice, substratul calcaros ori conglomeratic imprimă vegetaţiei dispunerea etajată
şi bogăţia speciilor.
Fără îndoială vegetaţia forestieră ocupă primul loc între ecosistemele Culoarului Rucăr—
Bran. Răspândite în trupuri masive, îndeosebi în zonă înaltă de la Giuvala—Fundata şi mai ales
pe versanţii masivelor muntoase limitrofe sau izolate în petice, înviorând plaiurile de baladă din
culoar, pădurile constituie o bogăţie naturală deosebită, ce a avut un rol important în viaţa
populaţiei locale. Raportat la suprafaţa culoarului, procentul vegetaţiei forestiere este de 47%, o
valoare normală pentru un culoar depresionar carpatic, datorită populării timpurii . Specialiştii
au arătat, dealtfel destul de clar, că există o relaţie spaţială de inversă proporţionalitate, între
densitatea populaţiei şi gradul de împădurire.
Suprafeţele forestiere cele mai întinse aparţin comunei Rucăr, circa 20 000 ha, aici
aflându-se unul dintre marile ocoale silvice ale ţării. Din platforma brăneană, Branul posedă
aproape 4 000 ha. La o primă analiză se constată aşadar o predominare a fondului forestier
îndeosebi în Culoarul Dâmboviţei, mult mai ataşat munţilor decât platforma brăneană. În acelaşi
timp dezvoltarea păstoritului, mai ales în satele brănene, a determinat de-a lungul veacurilor
extinderea păşunilor şi fâneţelor montane, înlocuind unele suprafeţe ele pădure.
În repartiţia altitudinală a pădurilor distingem un prim etaj al pădurilor de foioase,
îndeosebi făgete, situat între 500 şi l 000 m şi un etaj al pădurilor de amestec până la l 400—1
500 m. Pădurile de foioase sunt răspândite în bazinetele depresionare din partea de sud a
Culoarului Dâmboviţei, precum şi pe valea Moeciu, în partea de nord. Alături de fag (Fagus
silvatica), cel mai răspândit arbore al acestor păduri, care poate atinge pe versanţii lini şi însoriţi
o talie impresionantă, se mai află carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Frasinus excelsior) şi
mesteacănul (Betula verucosa). Pe alocuri îşi fac uneori prezenta şi exemplare de ulm de munte
(Ulmus montana), plop (Populus tremula) şi chiar arţar (Acer platanoides).
Pădurile de amestec, în care alături de făgete coniferele devin o dată cu înălţimea
predominante, ocupă versanţii mai înalţi, până la l 400—l 500 m, sau mai întunecoşi, cu
expoziţie nordică. Tabloul acestor păduri este inegalabil prin cromatică, îndeosebi primăvara şi
toamna. Cele mai răspândite specii de conifere sunt: molidul (Picea abies), bradul (Abies albă)
şi laricea (Larix decidua), de o mare valoare economică.
Dintotdeauna pădurile au exercitat o irezistibilă atracţie pentru oameni, oferindu-le cu
generozitate resurse de hrană, material de construcţii şi adăpost. În milenara existenţă umană s-a
verificat şi proverbul conform căruia „românul este frate cu codrul" şi s-au pus bazele civilizaţiei
carpatice a lemnului. Şi astăzi gospodăriile localnicilor folosesc într-o apreciabilă măsură
lemnul, aidoma ca în vremea strămoşilor, deşi materialele moderne se află în ofensivă la acest
sfârşit de secol.O prosperă industrie forestieră antrenează şi acum mulţi locuitori în doborârea,
transportul ori prelucrarea lemnului.
Despre vechimea exploatărilor şi chiar a exportului de lemn din culoar ne vorbesc multe
documente. Astfel, lemnul do conifere al pădurilor dîm-boviţene era exportat până în Imperiul
Otoman, fiind folosit, datorită calităţilor deosebite, în şantierele navale pentru confecţionarea
corăbiilor şi catargelor (Gheorghe Pîrnuţă, 1972).
Pajiştile secundare reprezintă o asociaţie care ocupă, datorită dezvoltării unui păstorit
intens şi străvechi, mari suprafeţe în Platformă Bran. Covorul pajiştilor montane este format din
numeroase specii reprezentative prin păiuş (Festuca rubra), firuţa (Agrostis tenuis), ţepoşica
(Nardus strictă), păiuşul de livadă (Festuca pratens) şi trifoiul alb (Trifolium repens).
Numeroase flori înviorează cu corolele lor multicolore păşunile şi fâneţele montane. Din
buchetul florilor de munte nu lipsesc viorelele (Viola odorata), cicoarea (Cichorium intybus),
sânzienele (Galium verum), lumânărica (Verbascum thapsus) ori gura leului (Antirrhinum
majus).
Un peisaj original îl constituie vegetaţia zonelor carstice, în care alături de ovăsciorul
auriu (Trisetum ftavescens) ori specii de păiuş, îşi fac simţită prezenţa garofiţa (Dianthus
spiculifolius) şi rogozul (Carex rupestris), care înviorează tabloul poliilor şi dolinelor.
Specii de mare interes ştiinţific sunt, desigur, endemismele, dintre care amintim Garofița
Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), unică în lume, care se răsfaţă pe brânele inaccesibile ale
Pietrei Craiului, alături de sângele voinicului (Nigritella nigra), bulbucul de munte (), drobuşor
(Isatis transylvanica) ori smirdar (Rhododendron kotschyi). Iată de ce s-a impus, încă de mult,
înfiinţarea unor rezervaţii naturale, între care mai cunoscută este aceea din Munţii Piatra
Craiului, care ocupă în prezent circa l 400 ha.
Dacă primăvara şi vara pădurile şi pajiştile ne ademenesc prin verdele lor crud, prin
covorul multicolor al florilor din păşuni şi prin mirosul finului cosit, toamna se desfăşoară
spectacolul neasemuit al codrilor ruginii, în care se aprind din loc în loc „focurile" frunzelor
atinse de brumă. Într-un cuvânt, peisajul Culoarului Rucăr—Bran reprezintă pentru turistul aflat
la odihnă sau trecător un tablou a cărui negrăită frumuseţe ne cheamă şi-ne recheamă mereu în
orice anotimp.
Bulbucul de munte Garofita Pietrei Craiului
1.6 SOLURILE
Veritabilă sinteză geografică, învelişul, de soluri din Culoarul Rucăr—Bran se
încadrează în categoria so-lurilor montane brune şi brune acide. Relieful deosebit de variat,
substratul pe care se dezvoltă (cal-caros ori conglomeratic) au determinat individualizarea în
principal a trei tipuri de soluri, suport pentru învelişul vegetal natural ori pentru culturile
agricole.
Cele mai răspândite soluri din culoar sunt solurile brune montane de pădure, care ocupă
circa 65% din suprafeţe, întâlnite la altitudini medii până la circa l 300 m îndeosebi în platformă
brăneană, dar şi pe culmi şi povârnişuri. Se dezvoltă pe un strat de conglomerate cu elemente
cristaline şi pe calcare, au un profil scurt, nediferenţiat, bogate în humus. Sunt în acelaşi timp
slab aprovizionate cu fosfor şi potasiu şi au o bună permeabilitate. Pe aceste soluri se dezvoltă
atât pădurile de făgete sau de amestec, cât şi păşunile şi fâneţele montane. Se practică şi culturi
agricole în sistemul agroteraselor înalte până la circa l 350—l 400 m.
Solurile brune acide de pădure sunt răspândite pe suprafeţele mai joase din bazinetele
depresionare, îndeosebi în Culoarul Dâmboviţei. Substratul este reprezentat din formaţiunile
sedimentare şi cristaline. Prezintă un profil mai adânc, bogat în humus, fosfor şi potasiu, puţin
permeabil şi cu o textură .argiloasă-lutoasă. Pe aceste soluri se dezvoltă îndeosebi pajiştile, dar
pot fi şi cultivate dacă se administrează îngrăşăminte naturale sau amendamente cu călcare.
Solurile rendzinice sunt întâlnite frecvent la altitudini diferite, pe terasele din lungul
râurilor, pe culmi şi platforme...Au un profil foarte scurt, slab diferenţiat structural, sunt greu
permeabile, adesea bogate în humus şi azot. Pe aceste soluri se dezvoltă covorul multicolor al
pajiştilor montane.
Componentele fizico-geografice alcătuiesc într-o armonioasă plăsmuire, un cadru natural
pitoresc, original şi unic. Acesta este Culoarul Rucăr—Bran, o poartă larg deschisă spre
mirificul orizont al Carpaţilor româneşti.
1.7 Fauna
Cadrul natural specific Culoarului Rucăr—Bran este deosebit de favorabil pentru o faună
bogată şi diversificată, care populează pădurile, fâneţele şi păşunile montane, apele învolburate
ori tainicile peşteri, până la crestele scăldate în nori. În umbra pădurilor de făgete şi conifere îşi
găsesc un adăpost ideal numeroase specii: lupul (Caniş lupus), râsul (Felix lynx), jderul de
pădure (Martes martes), veveriţa (Scirius vulgaris) ori pârşul de alun (Muxardinus avelanorius).
Unele mamifere prezintă un interes cinegetic, care le-au dus faima pretutindeni. Sunt
exemplarele măreţe de urs (Ursus arctos) şi mistreţ (Sus scrofa), sau de o frumuseţe tulburătoare
ca cea a cerbului (Cervus elaphus), atent la cel mai mic zgomot ivit.
Cerb (sursa: http://farm1.staticflickr.com)
Pe culmile mai înalte ale munţilor, pe brânele sălbatice ale Pietrei Craiului, singuratică
său în grupuri, trăieşte o podoabă a naturii carpatice, capra neagră (Rupicapra rupicapra), specie
ocrotită de lege.
Numeroase specii de păsări ne încântă prin coloritul penajului ori prin cântecele tainice şi
tulburătoare; sunt specii de piţigoi (Paris montana), muscarul mic (Ficedula parva), pitulicea
sfîrîietoare (Philoscopera dibilatrix), ori ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos).
Ciocănitoarea cu spatele alb (sursa: http://pticyrus.info)
În undele repezi ale Dâmboviţei şi în apele afluenţilor mai mari trăiesc lalolaltă cu
păstrăvul (Salmo trutta fario) — cel mai valoros peşte din apele de munte, zglăvoaca (Cottus
gobio), lipanul (Thymallus thymallus) şi moioaga (Barbus meridionalis petnyi), reprezentând o
reală tentaţie pentru pescarii sportivi şi amatori, dar şi pentru turistul venit să se deconecteze
aici, în fascinantul univers al Carpaţilor.
Bogăţia faunistică este completată în mod original de bogate specii cavernicole, care
populează lumea tainică a peşterilor şi golurilor subterane. Posibilităţile de practicare a vânatului
şi pescuitului constituie o premisă favorabilă în amplificarea turismului de sejur, o invitaţie
tentantă pentru cunoaştere şi drumeţie.
1.8 Aspectele demografice
Popularea culoarului Rucăr-Bran intră într-o fază decisivă după închegarea formaţiunilor
statale româneşti de o parte şi de alta a Carpaţilor, când au loc primele atestări documentare şi
contribuţii la conturarea, în linii mari, a aşezărilor omeneşti de pe aceste meleaguri. Aşezările
umane îşi amplifică treptat funcţiile economice datorită, mai ales, apropierii de Câmpulung,
prima capitală a Ţării Româneşti. Primii voievozi munteni – Basarab I, Nicolae Alexandru
Basarab şi Vladislav Vlaicu – reuşesc să asigure dezvoltarea Ţării Româneşti, încheind diverse
alianţe cu Braşovul, fapt ce s-a reflectat pozitiv în viaţa aşezărilor din zonă.
Pentru prima dată sunt atestate documentar vama de la Cetăţeni şi cea de la Câmpulung
(1368) şi ulterior vama Dâmboviţa, “schela Dragoslavele şi Rucăr”, cum o întâlnim în
documentele de epocă (1377). De cealaltă parte a culoarului, aşezarea Branului este amintită
documentar tot în 1377, şi tot ca punct vamal. Este cazul să subliniem că „migraţia” punctelor
vamale spre Giuvala, ultimul până în 1918, a dus la înfiinţarea satelor Podu Dâmboviţei,
Fundata, parţial Valea Urdii şi Fundăţica.
Funcţia vamală a determinat apariţia „satelor de hotar”, ce se bucurau de un statut
special. Vameşii de la Rucăr şi Dragoslavele primeau uneori însărcinări diplomatice, erau
ascultaţi în Sfatul Ţării, iar „satele de hotar”, ce asigurau paza şi întreţinerea drumului
transcarpatic al Branului erau scutite de anumite taxe şi impuneri. Mai mult, aceste aşezări
“ţineau sub ascultare” o serie de sate din jur. Veniturile realizate de vamă constituiau o sursă
sigură în visteria domnească, o parte din aceste venituri îndreptându-se către unele mănăstiri, în
special Câmpulung.
Intensificarea schimburilor comerciale, dezvoltarea păstoritului, inclusiv a păstoritului
transhumant, stăpânirea Branului şi de către voievozii munteni, alături de mulţi alţi factori, au
contribuit la unitatea etnică a populaţiei din marele culoar transcarpatic, la individualizarea
zonelor etnografice Rucăr şi Bran, considerate aşezări avute şi originale. Astfel, drumul
transcarpatic al Branului şi-a împletit destinul cu cel al aşezărilor umane din acest culoar. Deşi
majoritatea acestor localităţi sunt atestate documentar după 1377, ele continuă, în fapt, străbune
vetre de populare ce coboară din vremea tracilor. De asemenea, el are o deosebită importanţă în
direcţionarea deplasării sezoniere a păstorilor brăneni sau musceleni cu turmele de oi în vederea
asigurării hranei pentru animale.
În ceea ce priveşte populaţia, principala forţă transformatoare de valorificare neîntreruptă
a mediului geografic depresionar, primele date statistice, datând din anul 1710, înscrise în aşa-
numita “Conscripţia urbarială”, fac consemnarea numerică a populaţiei satelor brănene, iar
pentru satele muscelene “Catagrafia” din anul 1810 constituie prima sursă de informare în acest
domeniu. Conform acestor date, satele brănene aveau, în 1761, un număr de 1095 locuitori, iar
aşezările muscelene aveau, într-o înregistrare mai târzie, din 1810, 1521 locuitori.
O serie de evenimente nefavorabile, numeroasele invazii străine, precum şi ciumă din
1770, şi-au pus, rând pe rând, amprenta asupra evoluţiei demografice a acestor locuri. De altfel,
atât transhumanţa, cât şi roiurile frecvente au dus la micşorarea numărului de locuitori ai acestor
aşezări. Dacă în 1840 populaţia culoarului Rucăr - Bran era de circa 8400 locuitori, ea reuşeşte
să se dubleze la începutul secolului nostru, iar la recensământul realizat în 1910 să înregistreze o
populaţie de 18825 locuitori. După cel de-al doilea război mondial, numărul populaţiei din
această zonă a început să crească din nou.
Evoluţia numerică şi particularităţile geodemografice ale populaţiei din aria
depresionară, pe tot parcursul secolului XX, au fost modelate, în principal de trei procese de
bază, fiecare dominând într-o fază particulară de dezvoltare şi acţionând diferenţiat:
expansiunea rurală – odată cu dezvoltarea, în continuare, a activităţilor agropastorale în sistem
predominant extensiv, dar şi intensiv în zonele joase, pretabile dezvoltării culturilor agricole şi
marcată de apariţia unor noi aşezări rurale, foste grupări de crânguri sau arii de aglutinare a
sălaşelor permanentizate sub aspectul locuirii şi utilizării ca loc de rezidenţă;
implementarea activităţilor industriale – corelate sau nu cu prezenţa resurselor de sol şi
subsol locale, cu existenţa resurselor de muncă necesare pentru demararea, dezvoltarea şi
menţinerea acestor activităţi la standardele proiectate, proces ce va determina inegalităţi spaţiale
evidente ale creşterii demografice, dezvoltarea puternică a economiei agricole tradiţionale,
precum şi a fondului demografic existent, acumulări deosebite de valori economice şi social-
culturale în anumite sectoare depresionare, în detrimentul altora;
urbanizarea – dezvoltarea puternicelor centre urbane situate la contactul nordic şi sudic –
Braşov şi Câmpulung Muscel – cu efecte deosebite asupra populaţiei, la care se adaugă
dezvoltarea activităţilor turistice.
Strategia dezvoltării economice în zona montană a avut şi are implicaţii demografice
dintre cele mai profunde, raportul dintre dezvoltarea economică şi evoluţia numerică a populaţiei
cunoscând o diversitate de forme particulare, în funcţie de condiţiile concrete. Prezenţa
activităţilor tehnoproductive a influenţat derularea proceselor demografice prin utilizarea
excedentului local de forţă de muncă, ceea ce implică reţinerea populaţiei tinere, menţinerea
natalităţii la valori relativ ridicate şi, în consecinţă, asigură o creştere demografică pe baza
resurselor proprii, ca de exemplu în cazul Dragoslavelor şi Rucăr.
În intervalul 1956-1977 curba evoluţiei numerice a populaţiei totale are în cazul
culoarului Rucăr - Bran un caracter ascendent, după care începe să se instaleze un proces lent,
dar evident, de depopulare datorită îmbătrânirii accentuate şi generalizate a populaţiei în urma
menţinerii soldului migrator la valori negative şi scăderea natalităţii mult sub valorile
caracteristice.
Elementele constitutive ale dinamicii populaţiei – natalitatea, mortalitatea, mişcarea
migratorie – au înregistrat valori diferite, ca urmare a influenţei exercitate de complexul de
factori naturali, ponderea activităţilor agricole, poziţia aşezărilor faţă de principalele centre
polarizatoare externe, stadiul atins de modernizarea căilor de comunicaţie etc.
Natalitatea prezintă o tendinţă sensibilă de diminuare, sub influenţa modelului
reproductiv urban – care afectează din ce în ce mai evident şi această zonă montană –
caracterizată secole de-a rândul printr-o omogenitate etnică şi vigoare demografică deosebită.
Chiar dacă, în general, scăderea natalităţii este un proces logic în perioada tranziţiei, scăderea
accentuată a valorilor acestui indicator nu poate să nu genereze consecinţe importante şi grave în
timp, nu numai pe plan demografic, dar şi economic.
Scăderea accentuată a natalităţii reprezintă efectul întârziat al migraţiilor definitive intense şi
prelungite în timp, scăderea puternică a fertilităţii şi, în final, la scăderea numărului populaţiei
rurale, care – în lipsa unor intervenţii în structura economică şi demografică a regiunii – va
continua să scadă din ce în ce mai mult.
Mortalitatea înregistrează valori (13,1% în perioada 1981-1993) net superioare valorilor medii la
nivelul României, cauza principală fiind acelaşi fenomen de îmbătrânire puternică a populaţiei,
în condiţiile unei natalităţi scăzute.
Sporul natural, rezultat în urma evoluţiei corelative a natalităţii şi mortalităţii,
înregistrează la nivelul zonei o valoare de + 4,5% în intervalul 1981-1992, cu excepţia
Dâmbovicioarei, unde sporul natural are o valoare negativă de –2,2 % datorită situării sale în
partea centrală a culoarului, cu consecinţele amintite anterior.
Mişcarea migratorie a populaţiei reprezintă în contextul actual al dezvoltării economice
pe plan local şi în zonele industriale marginale, cel mai important şi dinamic element al evoluţiei
demografice. Factorul migraţional poate fi invocat în motivarea redistribuirii populaţiei în
spaţiu; destructuralizarea fondului demografic în ariile exogene, care alimentează fluxurile
migratoare; concentrarea masivă a populaţiei în anumite arii depresionare, în timp ce altele se
depopulează treptat etc.
Atribuite dezvoltării economice, dar şi unor cauze politice, sociale, religioase, dintr-un
trecut nu prea îndepărtat, deplasările cu caracter definitiv ale populaţiei au fost semnalate în
urmă cu câteva secole (roiurile, migrările agro-pastorale, imigrările din zonele extracarpatice).
Ele au avut un caracter bine definit, predominant agro-pastoral, efectuate în scopul obţinerii de
terenuri agricole care să asigure posibilităţi mai bune de trai grupurilor respective, contribuind
astfel din plin la umanizarea unor vaste teritorii.
În acest sens, migraţiile cu caracter definitiv ale populaţiei rurale au o importanţă
deosebită, întinse spaţii rurale transformându-se în veritabile „arii exportate” de forţă de muncă,
cu deosebire spre mediul în curs de dotare economico-socială şi edilitară, localizat în interiorul
culoarului sau în imediata lui vecinătate, pe contactul nordic sau sudic.
Caracterul predominant agricol al culoarului Rucăr – Bran - Dragoslavele, lipsa unor
activităţi tehnoproductive care să reţină populaţia aptă de muncă în aceste locuri, fac ca asupra
atributelor demografice ale acestei zone să acţioneze mai mult dominaţia economică din zonele
limitrofe extracarpatice. Se poate sesiza o relativ strânsă corelaţie între intensitatea plecărilor şi
depărtarea faţă de cel mai apropiat centru urban sau industrial, lipsa oraşelor proprii favorizând
conturarea ariilor exogene.
Evoluţia numerică a populaţiei, existenţa diferenţelor teritoriale în ceea ce priveşte
repartiţia şi densitatea populaţiei, sunt rezultatul unui complex de factori economico-sociali sau
generali (potenţialul şi dezvoltarea economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau lipsa
aşezărilor urbane – ca centre de polarizare locală sau regională - gradul de dotare tehnico-
editorială). Aceştia acţionează asupra populaţiei – ca un sistem relativ autonom – prin mişcarea
migratorie sau, indirect, prin mişcarea naturală şi schimburile demografice, supunând factorul
demografic unor modificări permanente.
Repartiţia teritorială şi evoluţia forţei de muncă în spaţiul rural reflectă nu doar
specificitatea factorilor demografici, ci şi evoluţia, în timp, a dimensiunii economico-sociale.
Problemele utilizării forţei de muncă, creşterii productivităţii şi a veniturilor reprezintă unele
dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă spaţiul rural românesc, în perioada
actuală. Se poate remarca, în cazul celor două localităţi studiate, o valoare ridicată a
indicatorului populaţie ocupată la 1000 locuitori, respectiv 582,8 în Dâmbovicioara şi 576,7 în
Rucăr. Aceste valori sunt superioare mediei înregistrate în spaţiul rural (aproximativ 400
persoane ocupate la 1000 de locuitori).
În contextul prezentat, dezvoltarea şi diversificarea sectorului terţiar, îndeosebi în zonele
cu potenţial turistic deosebit, poate reprezenta o cale de redresare a evoluţiei demografice, prin
crearea de noi locuri de muncă, limitarea plecării cu caracter definitiv şi chiar atragerea
populaţiei din zonele limitrofe.
Evoluţia numerică a populaţiei, manifestarea diferenţelor în ceea ce priveşte repartiţia şi
densitatea populaţiei, sunt, de fapt, rezultatul unui complex de factori, precum: potenţialul şi
nivelul de dezvoltare economică, structura ramurilor economice, prezenţa sau nu a aşezărilor
urbane, gradul de dotare tehnico-edilitară etc.
Populaţia activă reprezintă, în totalul populaţiei celor două localităţi, ponderi de 61,47% în
Dâmbovicioara şi 64,08% în Rucăr. Procentul populaţiei active ocupate în agricultură este de
60,52% în Dâmbovicioara şi 29,86% în Rucăr (din totalul populaţiei active). Analizând
indicatorul ponderea populaţiei neagricole în total populaţie rurală activă, se remarcă prezenţa
însemnată în ramurile neagricole a populaţiei din localitatea Rucăr, urmare a dezvoltării, în
ultimii ani, a activităţii turistice în zonă. Acest indicator exprimă, în mod relevant, gradul de
diversificare al activităţilor economice în spaţiul rural. Astfel, în Dâmbovicioara se înregistrează
un număr de 39,48 persoane active neagricole la 100 persoane active, iar în Rucăr 70,13
persoane active neagricole la 100 persoane active.
1.9 Aspectele economice
Agricultura este considerată axul central al economiei rurale, ea reprezentând, în timp,
suportul material şi spiritual pentru comunităţile rurale. Prin activitatea agricolă propriu zisă se
obţin produsele alimentare necesare, dar se şi păstrează un anumit mod de viaţă, respectiv
peisajul rural, de o deosebită bogăţie şi generozitate în arealul supus analizei.
În zona analizată predomină păşunile şi fâneţele, situate atât în vatra satelor, cât şi la
înălţimi mai mari, acestea deţinând o pondere însemnată în totalul suprafeţei agricole, respectiv
97,01% în Dâmbovicioara şi 98,24% în Rucăr. Într-o proporţie redusă întâlnim cultura cartofului
şi a pomilor fructiferi, îndeosebi meri şi pruni. Suprafeţele arabile deţin o pondere foarte redusă
în totalul suprafeţei agricole, de 2,78% în Dâmbovicioara şi 1,07% în Rucăr.
Analizând indicatorul suprafaţa de teren agricol pe locuitor, valorile înregistrate în cele două
localităţi analizate sunt de 1,78 hectare în Dâmbovicioara şi 1,23 hectare în Rucăr, faţă de o
medie de 1,6 ha în spaţiul rural românesc.
Un alt indicator relevant pentru analiza noastră este reprezentat de populaţia agricolă la
100 hectare teren agricol, care înregistrează valori de 20,89 persoane active în Dâmbovicioara şi
de 15,54 persoane active în Rucăr, faţă de o medie de circa 18 persoane active la nivel naţional.
Exploataţiile agricole familiale sunt considerate structurile sociale de producţie cele mai
adecvate în procesul de depăşire a crizei actuale care se manifestă în agricultură românească.
Analizând indicatorul suprafaţa medie a exploataţiei agricole individuale, se constată că nivelul
acestuia înregistrează valori uşor superioare mediei pe ţară, consecinţă a situării celor două
localităţi în zona montană.
Agricultura se practică pe scară redusă datorită terenului slab productiv şi a climei reci,
iar creşterea animalelor a fost şi rămâne o ocupaţie importantă a zonei. Condiţiile naturale
favorizează dezvoltarea sectorului zootehnic, reprezentat îndeosebi de bovine şi porcine. Cu
toate acestea însă, valorile reduse ale indicatorului număr de animale la hectar se explică nu doar
prin specificul natural al zonei (cu o însemnată suprafaţă forestieră, improprie creşterii
animalelor), ci şi prin dificultăţile legate de valorificarea produselor obţinute de la animale.
Industria este reprezentată în zonă prin câteva ramuri, şi anume: exploatarea şi
prelucrarea lemnului (Moeciu); alimentară (Bran, Moeciu); exploatarea calcarului
(Dâmbovicioara); industria mică şi artizanatul (în toată zona). În Rucăr există două societăţi
comerciale de industrializare a cărnii şi trei societăţi de morărit-panificaţie, de mici dimensiuni.
Concluzia firească ce se poate desprinde este aceea că gradul de complexitate al activităţii
industriale în zona analizat este redus.
CAPITOLUL II
POTENŢIALUL TURISTIC
Spaţiul rural românesc, în ansamblul acestuia, dispune de un potenţial turistic însemnat,
conferit de bogatele şi variatele resurse naturale şi antropice cu care este înzestrat. În zona Rucăr
Bran, natura a fost probabil şi mai generoasă, notorietatea acesteia depăşind de mult graniţele ţării.
Dezvoltarea agroturismului şi a turismului rural, în ultimii ani, a determinat apariţia unui
număr însemnat de pensiuni, număr în continuă creştere. Aceste pensiuni sunt omologate conform
prevederilor în vigoare, ele figurând în catalogul ANTREC.
Agroturismul şi turismul rural reprezintă activităţi economice deosebit de importante pentru
zona analizată, având în vedere potenţialul natural şi cultural al acesteia, activităţi ce pot îmbina
într-un mod armonios cadrul natural cu oferta de cazare şi servicii.
Activitatea turistică joacă un rol social deosebit pentru localităţile sau zonele respective,
generând avantaje atât pentru gospodăria implicată, cât şi pentru întreaga comunitate sau zonă, prin
activarea tradiţiilor sociale, culturale, folclorice etc., prin posibilitatea creării unui număr important
de locuri de muncă. De asemenea, agroturismul şi turismul rural au implicaţii directe asupra
proceselor de migrare şi navetism, contribuind la reducerea acestora., influenţând astfel în mod
benefic dezvoltarea economico-socială a localităţilor sau zonelor respective. În mod direct, prin
practicarea unor asemenea activităţi, se obţine o creştere a veniturilor gospodăriilor, respectiv
comunităţilor rurale în ansamblul acestora.
Practicarea turismului rural, respectiv a agroturismului generează fluxuri economice şi
sociale deosebit de complexe. Astfel: materializarea ofertei agroturistice (de cazare şi servicii)
antrenează dezvoltarea unor activităţi precum: construcţiile, agricultură (atât producţia vegetală cât
şi cea zootehnică), mică industrie locală, meşteşugurile, artizanatul etc.; pe de altă parte însă,
realizarea efectivă a produselor agroturistice determină o creştere de venit, care va genera
dezvoltarea şi modernizarea ulterioară a gospodăriei şi a comunităţii rurale, creşterea nivelului de
trai al locuitorilor spaţiului rural; dezvoltarea agroturismului determină, în mod evident, dezvoltarea
infrastructurii fizice, sociale, comunicaţionale etc.
Localităţile analizate dispun de condiţii naturale deosebit de favorabile pentru practicarea
turismului rural şi a agroturismului.
2.1 Zonele turistice
Delimitarea principalelor zone turistice rezultă din îmbinarea mai multor criterii ca:
individualitatea spaţială, specificitatea fenomenelor turistice şi perspectiva exploatării turistice
integrale în condiţii de rentabilitate economică. Formele carstice din complexul Măgura—
Peştera—Şirnea se constituie în obiective turistice naturale remarcabile. Posibilităţi variate de
petrecere a vacanţelor oferă numeroasele trasee turistice spre munţii Piatra Craiului şi Bucegi.
Frumuseţea aşezărilor brănene risipite pe culmi ori pe văi, alături de originalitatea portului
popular şi a folclorului completează în mod fericit cadrul de manifestare a turismului.
Zona turistică Podu Dâmboviţei se suprapune în parte teritoriului ocupat de localităţile
Podu Dâmboviţei şi Dâmbovicioara. Nota caracteristică este dată de poziţia sa centrală în culoar,
putind fi considerată o adevărată „placă turnantă" pentru drumurile şi potecile turistice, de aici
răsfirându-se atât drumurile care urmăresc Culoarul Rucăr—Bran, cât şi cele care însoţesc, spre
obârşii, văile Dâmboviţei, Dîmbovicioarei şi Cheii.
Această zonă turistică este înzestrată cu cel mai spectaculos relief carstic. Stau aici
sculptate de natură numeroasele chei de pe văile Dâmboviţei (Plaiul Mare, Cheile Mari),
Dîmbovicioarei (Brusturet şi Dâmbovicioara), Crovului, Rudăriţei şi a altor afluenţi. Lumea
fascinantă a peşterilor de la Dâmbovicioara, Urşilor, Uluce etc., alături de celelalte forme
carstice au contribuit la înscrierea zonei printre cele mai vizitate din Carpaţii Meridionali.
Poziţia geografică deosebit de avantajoasă, între munţii Leaota, Bucegi şi Piatra Craiuiui, oferă
posibilităţi variate în alegerea traseelor de vacanţă sau în ascensiunile alpine. Aşezările, mulate
după relief, fie însoţesc valea din ce în ce mai îngustă a Dîmbovicioarei până în apropierea
cheilor de la Brusturet, fie se caţără ameţitor pe versanţii munţilor.
Complexul turistic de la Brusturet şi mai ales cel de la Dealul Sasului (186 locuri
cazare) susţin întregul flux turistic în timpul anului, îndeosebi în sezonul estival.
Sub raport istoric, zona turistică Podu Dâmboviţei păstrează mărturii paleoistorice şi
stratigrafică în Peştera Urşilor, alături de ruinele cetăţii de la Oraţia sau fostul punct vamal din
vremelnică şi nedreaptă vamă carpatică, situat nu departe de ramificaţia Drumului
Dîmbovicioarei, din DN 73.
Zona turistică Muscel cuprinde Culoarul Dâmboviţei şi localităţile Rucăr, Dragoslavele
şi Stoeneşti, având drept centru polarizator Rucărul.
Aflată în zona de influenţă urbană a oraşului Câmpulung şi beneficiind de o poziţie
geografică deosebit de avantajoasă, zona musceleană prezintă valori turistice indiscutabile.
Astfel, sub aspect istoric, se remarcă castrul roman de la Scărişoara— Rucăr, complexul de
cetăţi de la Cetăţuia, punctele vamale de la Dragoslavele şi Rucăr, locul de adunare al taberei lui
Mihai Viteazul de la Stoeneşti („plaiul lui Mihai"), de pe platoul Mălăiştea, ori monumentul de
la Mateiaş, toate aşezate într-un peisaj dominat de masivele Leaota şi Iezer, dar şi, de varietatea
reliefului — cheile Ghimbavului, Cheiţei, cheile de la Cetăţuia s.a
Turistul are posibilităţi multiple de ascensiune în Leaota, Iezer-Păpusa sau pe Dealul
Crucii, excelent punct pentru un tur de orizont. Arhitectura musceleană, casa tipică cu pridvor
văruită în alb, alături de amenajările tehnice tradiţionale, pive, joagăre, precum şi portul popular
sau obiceiurile specifice constituie de asemenea atracţii turistice evidente. Posibilităţile de
cazare sunt oferite de hanul Rucăr (42 locuri.)
De la Podu Dâmboviţei se poate vizita şi zona turistică Tămaş—Otic (corespunzătoare
culoarelor secundare ale Dâmboviţei superioare), strâns legată economic şi turistic de Culoarul
depresionar Rucăr— Bran.
Zona turistică Tămaş—Otic corespunde arealului economic al localităţii Rucăr, axat în
principal pe valea Dâmboviţei şi cea a Râuşorului, caracterizat prin alternanţa peisajului carstic
cu cel dezvoltat pe conglomerate şi roci cristaline ce demonstrează varietatea formelor de relief.
Singura localitate este Sătic, situată în amonte de Cheile Plaiului Mare, în rest predominând
habitatul cu utilizare temporară (pastoral), forestier, cinegetic, baza de şantier (Pecineagu), care
pot oferi deosebite posibilităţi de practicare a turismului în zonă. Peisajul natural este întregit de
traseele montane angajate în ascensiunea munţilor Piatra Craiului, Ţaga, Făgăraş şi Iezer-
Păpuşa, existând şi posibilitatea practictoii sporturilor legate de vânat sau pescuit.
2.2 Istoria zonelor turistice
„... Toate înveselesc aici: aerul curat, freamătul pădurii, şuietul apelor,
casele albe presărate printre copaci, înfăţişarea mândră şi voinicească
a gospodarilor, chipul rumen şi luminos al rucărenilor şi portul lor adevărat românesc."7
Accesul dinspre sud în Culoarul Rucăr-Bran se face prin cheile de la Cetăţuia (Cetăţeni),
sculptate do valea Dâmboviţei în formaţiunile conglomeratice ale Leaotei. Urmele locuirii
acestor plaiuri se pierd în negura mileniilor. Descoperirile arheologice au scos la iveală vestigiile
unor generaţii de aşezări, de la cele protodacice până la cetăţile feudale, dovedind o continuitate
milenară de locuire. Ea reprezintă cea mai veche cetate de zid geto-dacică din sudul Carpaţilor,
care a jucat un rol deosebit în spaţiul carpatic al Munteniei, cu legături ample şi în alte orizonturi
de civilizaţie.
Funcţia comercială, ulterior vamală, până la 1368, a determinat existenţa unei vieţi
economice şi spirituale prospere, înfloritoare pentru aşezările de pe valea Dâmboviţei. În
antichitate, aici există un adevărat antrepozit de mărfuri provenite din ţările Europei Centrale şi
de Vest, din răsăritul Europei sau din Orientul Apropiat.
Dar cele mai strânse legături se realizau între „dava" de la Cetăţeni şi lumea elenistică,
atestate prin ceramică, ţesături, monezi şi alte obiecte specifice descoperite aici. Mai târziu, în
epoca feudală, numeroase au fost evenimentele şi întâmplările petrecute pe aceste plaiuri, pe
drumul aspru al Dâmboviţei, unele cu ample răsfrângeri în destinul locuitorilor autohtoni. Să
amintim că pe acest drum transcarpatic au trecut în vijelia lor distrugătoare hoardele tătăreşti în
mult pomenitul an 1241. După unele izvoare, pe la Cetăţeni ar fi poposit şi „îngâmfaţii cavaleri
de la Malta". Dar străvechea vatră de la Cetăţeni păstrează cu pioşenie, potrivit legendei, urmele
celui dintâi „întemeietor" al Ţării Româneşti, Basarab I, unde avea întărită una dintre cele mai
importante cetăţi, probabil controversata „Cetate a Dâmboviţei" ce ar fi fost ulterior distrusă de
otomani. Oricum, putem afirma că la Cetăţeni au existat acele „generaţii de aşezări", cu rol de
polarizare, ce asigurau paza drumului comercial al Rucărului şi Branului, constituind în acelaşi
timp un bastion al luptei antioto-mane, un simbol al neatârnării şi independenţei statului feudal
al Ţării Româneşti.
76 Al. Vlahuţă
După atâtea veacuri, legendele, păstrează încă vii, prin aceste locuri, faptele de arme ale
primului întregitor de ţară, Mihai Viteazul, retras din cetatea de scaun a Tîrgoviştci aici, în
aşteptarea puhoiului otoman. Şi-a aşezat cu iscusinţă oastea şi, în taină, a zăgăzuit apele
învolburate ale Dâmboviţei în defileu, spune-legenda, cu ajutorul pieilor de bivol. Otomanii,
după ce prădară cetatea Tîrgoviştei, pârjolind şi alte aşezări, au ajuns pe urmele lui Mihai,
nebănuind ce li se pregăteşte. Când s-au apropiat de defileu, ca la o poruncă, apele adunate în
spatele barajului, eliberate din strânsoare, s-au năpustit maturând totul şi înecând oştile otomane
prinse între pereţii înalţi ai Leaotei. Legenda mai spune că turcii urlau, îne-cîndu-se în ape, şi că,
din urmărit, Mihai Viteazul, prin geniul său strategic, a prefăcut totul într-o strălucită biruinţă.
După câteva zile Mihai Viteazul, în trecere pe aceeaşi vale a Dâmboviţei, face popas la
„Cârciuma de piatră" de la Lăicăi, în drum spre Târgovişte.
În sectorul cheilor se profilează un adevărat „cuib de vulturi", schitul rupestru Negru
Vodă, situat pe un promontoriu ce domină împrejurimile. După o ascensiune pe jos de circa 30
minute se ajunge la această originală ctitorie, punct din care se deschide un larg orizont spre
zona subcarpatică.
Biserica rupestră (sec. 14-19), Schitul Negru Vodă ( sursa: http://farm6.staticflickr.com/)
Întreaga construcţie, săpată într-o stâncă de gresie, este alcătuită din trei încăperi, având
o singură ferăstruică şi o turlă de lemn. Remarcabilă este pictură murală interioară a schitului,
restaurată în anul 1840, în tempera, în care un loc important îl ocupă chipurile primilor Basarabi.
Dintre acestea se detaşează figura lui Radu Negru Basarab, care a dat şi denumirea schitului.
Temele abordate sunt anterioare secolului al XIV-lea, amintind prin tehnică, realizare artistică şi
rafinament de picturile existente în Capadochia şi Italia sudică, de unde putem trage concluzia
firească a legăturilor culturale dintre Ţara Românească şi ţările mediteraneene.
Efortul urcuşului este pe deplin răsplătit, atât de vestigiile istorice, care se înfăţişează cu
dărnicie, cât şi de priveliştile ce se deschid spre Munţii Leaota, spre muscelele Cîmpulungului,
sau spre dealurile împovărate de livezi ale Subcarpaţilor. O ascensiune la Cetăţuia de la Cetăţeni
echivalează cu o incursiune în trecutul istoric atât de bogat al acestor plaiuri. De aici, de la
Cetăţeni, se pot organiza atrăgătoare drumeţii pe Valea lui Coman, până în inima Munţilor
Leaota, urmând drumul forestier, auto sau alte trasee şi poteci turistice.
La poalele Munţilor Leaota se înşiruie aşezările Stoeneşti, Dragoslavele şi Rucăr, ce
constituie importante puncte de atracţie turistică, dar şi loc de pornire spre culmile Leaotei.
Situată în partea sudică a culoarului depresionar, comună Stoeneşti beneficiază de o
pitorească aşezare pe valea Dâmboviţei, între Munţii Leaota, în est, Dealul Piatra, prelungirea
calcarelor din Muntele Mateiaş în Subcarpaţi. Marea varietate a reliefului este explicată de
contactul dintre rocile dure, şisturi cristaline şi călcare din unităţile montane, cu cele mai
friabile, alcătuite din marne, marnocalcare şi argile specifice Subcarpaţilor. Pe acest fond,
eroziunea a grefat mici bazinete, terase şi piemonturi, precum şi o luncă destul de îngustă, rolul
decisiv în modelarea reliefului avându-l râul Dâmboviţa şi afluenţii săi Stoeneasca, Bădeanca şi
Valea lui Coman.
Deşi atestarea documentară a satelor componente comunei Stoeneşti este relativ târzie,
cel mai vechi fiind Stoeneşti, atestat în secolul al XIV-lea. În epoca feudală, cu deosebire, s-au
petrecut prin aceste locuri multe întâmplări şi evenimente. Dintre acestea, merită a fi amintite
desele popasuri ale voievodului Mihai Viteazul. Şi astăzi, după atâtea secole, se mai văd pe
platoul Mălăiştea urmele taberei sale din 1595.
O interesantă inscripţie în slavonă, descoperită în anul 1930, gravată pe un monument în
piatră pe drumul Sloboziei, a fost ridicată între 1595 şi 1596 pe timpul domnitorului Mihai
Viteazul, retras la Stoeneşti după bătălia de la Călugăreni cu 8 000 dintre cei mai viteji soldaţi ai
săi. Aşa cum este cunoscut, după bătălia de la Călugăreni din 13 august 1595, Mihai Viteazul,
deşi învingător, se retrage din calea puhoiului otoman, condus de Sinan Pasa, distrugând totul în
calea sa. Mihai aştepta la Stoeneşti ajutoarele promise de către principele Ardealului, Sigismund
Bathory, ca şi de la voievodul moldovean Răzvan Vodă, hărţuind în acelaşi timp oştile turceşti.
În octombrie 1599 Mihai reia ofensiva, zdrobind armatele otomane mult mai numeroase, făcând
mulţi prizonieri şi luând o pradă bogată de război. Mare parte din oastea otomană a fost înecată
în Dunăre, astfel că voievodul înscrie în cronica vremii o glorioasă victorie.
Printre alte evenimente ce s-au derulat pe plaiurile Stoeneştilor sunt şi cele legate de
desfăşurarea în acest spaţiu a luptelor din primul război mondial, care au lăsat urme adânci în
memoria locuitorilor, a bătrânilor, care şi azi povestesc întâmplările dramatice din acel timp.
Astfel, în localitatea Slobozia, aflată pe valea Dâmboviţei, pe drumul Dragoslavelor, la
numai 4 km de Stoeneşti, un monument de marmură ne aminteşte, prin inscripţia ce o poartă, că
«în toamna de durere a anului 1916, după bătălia de la Pravăţ şi retragerea trupelor române, s-a
găsit pe acest loc o simplă cruce de brad cu inscripţia: „Sergent Tudose Iacob din Regimentul 60
infanterie cu alţi 20 de soldaţi». Iată, deci, încă o mărturie despre iureşul luptelor şi jertfele
bravilor apărători ai plaiurilor străbune.
Localitatea Stoeneşti reprezintă şi o răspântie de drumuri. De aici, DN 72 (Târgovişte —
Voineşti — Stoeneşti — Valea Mare-Pravăţ) se desfăşoară în bucle largi, străbătând, pe valea
Stoe-neasca, dealul Piatra, de unde avem prilejul să admirăm panorama satului Piatra,
lipit .parcă între munţi şi cer. Tot din Stoeneşti, un drum judeţean de circa 6 km străbate valea
Dâmboviţei, pe versantul stâng al Munţilor Leaota, până la Dragoslavele, trecând prin. micile
localităţi Lunca Gîrtii şi Slobozia, care ocupă lunca îngustă a râului şi versanţii mai lini ai văii.
În pitoreasca depresiune subcarpatică ce-i poartă numele se află situat oraşul Câmpulung,
atestat documentar în anul 1300 sub denumirea de Longo Campo. Vocaţia istorică indiscutabilă
poate fi urmărită prin rolul pe care l-a avut în istoria Ţării Româneşti, mai ales după izbânda lui
Radu Negru Basarab asupra trufaşului rege Carol Robert, la Posada, când oraşul devine prima
capitală a ţării munteneşti, între anii 1300—1369.
Este evident că poziţia geografică a aşezării a fost dintotdeauna deosebit de favorabilă
mai ales prin adăpostul natural oferit de munţii şi pădurile din jur. Pe de altă parte, situarea sa pe
drumul comercial ce pătrunde în culoarul depresionar spre Braşov i-a permis o dezvoltare
economică atât de necesară unei reşedinţe voievodale. Şi astăzi se mai văd urmele castrului
roman de la Jidavă, care asigura securitatea drumului strategic ce unea Muntenia cu
Transilvania.
Punct vamal până în 1368, oraşul Câmpulung a cunoscut, după cum s-au desfăşurat
evenimentele istorice, perioade de înflorire, dar şi de inevitabil declin. Oraşul de la poalele
Mateiaşului a fost de-a lungul veacurilor o vestită aşezare de moşneni, bucurându-se de
numeroase privilegii cuprinse în cunoscuta „Pânza a oraşului", întocmită în anul 1747 din
porunca domnitorului Constantin Mavrocordat, în care figurează 38 de hrisoave şi cărţi domneşti
privitoare la Câmpulung, între anii 1559 şi 1747.
Dintre obiectivele turistice mai însemnate ale oraşului este de mentionat strada Negru
Vodă, nr. 64, cu vestigii ale unor construcţii ridicate probabil de legendarul domnitor în primul
sfert al secolului al XIII-lea. Biserica realizată din piatră cioplită, pe un plan de bazilică romană,
a f oct distrusă de cutremurul din 1628 şi refăcută de Matei Basarab în 1635, când voievodul i-a
adăugat un puternic zid de apărare. Ulterior, în anul 1737, în urma unei incursiuni otomane,
edificiul a fost incendiat iar zidurile distruse. Forma actuală a ansamblului este opera de
restaurare efectuată între anii 1828 şi 1832 sub îndrumarea arhitectului Frantz Walet, în timpul
egumenului Filaret Beldiman.
Manastirea Negru Voda (sursa: http://www.locuridinromania.ro)
În centrul vechi al oraşului, încastrată într-o veche clădire, se află „Crucea jurământului",
(strada Negru Vodă, nr. 102), monument istoric modest, dar cu adânci semnificaţii, ridicat în
anul 1674 de comunitatea orăşenească pentru a dovedi vechile privilegii. Dealtfel, menţinerea
principiului autoadministrării obştei conduse de către un jude, ajutat de 12 pârgari, aleşi anual
dintre fruntaşii obştei, s-a menţinut până în anul 1831, fiind în acelaşi timp singurul oraş astfel
organizat din Principate.
Sub aspect cultural se remarcă înfiinţarea unei tipografii, în anul 1635, din îndemnul lui
Petru Movilă, în care au fost tipărite veritabile monumente de bibliofilie: Psaltirea, Molitvenic
slavonesc, Cartea de învăţătură ş.a. Depozitate cu grijă şi dragoste, vestigiile adăpostite în
Muzeul orăşenesc de istorie, ori în cel de etnografie, constituie dovezi incontestabile asupra
vechimii şi continuităţii populării acestui teritoriu românesc.
Muzeul orăşenesc de istorie, artă şi ştiinţele naturii, situat în centrul localităţii, lângă
primărie, pe strada Negru Vodă, nr. 118, într-o clădire monumentală, prezintă trecutul şi
prezentul oraşului şi al împrejurimilor. Dintre exponate, se remarcă piesele descoperite în urma
cercetărilor şi săpăturilor arheologice efectuate în vestigiile castrului roman de la Jidavă, în
complexul de cetăţi dacice de la Cetăţeni, de la Curtea Domnească din Câmpulung, de la Lereşti
şi din alte localităţi.
Sunt prezentate într-o ordine cronologică produse meşteşugăreşti, unelte şi arme, steaguri
de luptă şi steagul fostului judeţ Muscel, sau obiecte ce au aparţinut unor mari personalităţi care
s-au născut ori au trăit în oraş
Colecţia de artă plastică cuprinde numeroase picturi, desene, sculpturi şi tapiserii
realizate de Teodor Pallady, Corneliu Baba, Henri Catargi, Lucian Grigorescu, Constantin
Baraschi, Oscar Han, Aurel Jiquidi şi alţi maeştri ai penelului şi daltei româneşti. Secţia de
ştiinţele naturii prezintă, într-un tot unitar, exponate naturalizate din fauna românească, cu o
predominare a speciilor din zonă.
Secţia de etnografie şi artă populară a muzeului este adăpostită într-o clădire monument
de arhitectură din secolul al XVI-lea, construită în stil muscelean, cu parter şi etaj, pe strada
Republicii, nr. o. Numeroasele exponate întregesc imaginea despro bogăţia, autenticitatea şi
expresivitatea etnografică a zonei Muscel, frumuseţea inegalabilă a portului popular românesc,
interiorul casei ţărăneşti, ocupaţiile specifice regiunii.
În afara acestor importante aşezăminte istorice şi culturale, în vechea cetate de scaun a
Cîmpulungului există şi alte obiective de larg interes turistic. Astfel, Biserica Bărăţiei, aflată în
centrul oraşului, pe strada Negru Vodă, nr. 116, a fost întemeiată în secolul al XIII-lea de
comunitatea săsească din oraş (originară din Transilvania). De-a lungul timpului, a suferit unele
distrugeri, modificări şi adăugiri. Turnul clopotniţei, o veritabilă emblemă pentru acest edificiu,
datează din anul 1730. Ridicat peste un alt turn vechi, el a fost imortalizat în cunoscute tablouri
semnate de meşteri ai penelului românesc: Carol Popp de Szathmary şi Nicolae Grigorescu.
În pitorescul oraş de pe Râul Târgului şi alte ctitorii au avut un rol însemnat în
răspândirea culturii, dintre care amintim Biserica Domnească, pe strada Republicii, nr. 12,
ridicată în 1567 de către Doamna Chiajna, soţia domnitorului Mircea Ciobanul şi de fiul lor
Petru Voievod, apoi renovată între anii 1870 şi 1889. În încântă să a luat fiinţă o scoală
domnească, în anul 1669, prin grija lui Antonie Vodă.
În faţa Casei de Cultură se află bustul lui Negru Vodă 8 pe soclul căruia se pot citi
următoarele: „Memoria luceafărului basarabesc, admiratorii gloriei străbune închină acest
monument. Câmpulung, primul scaun domnesc, salută chipul în bronz al urzitorului Ţării
Româneşti." în faţa hotelului „Iezer", este situat Monumentul eroilor (Piaţa Republicii), opera
sculptorului câmpulungean Dumitru Măţăuanu, care evocă, prin mijloacele specifice artei
monumentale, eroismul celor „care au pecetluit cu sângele şi viaţa lor trecătoare hotarele veşnice
8 realizat de sculptorul Dimitrie Mirea în 1910
ale României întregite şi nepieritoare" în timpul marilor bătălii din primul război mondial la care
localnicii au contribuit din plin, prin jertfa lor de sânge.
În apropierea pieţei centrale, pe un modest soclu de piatră, întâlnim bustul lui Radu lui
Anghel f 1827—1865), un cunoscut personaj de baladă, care, prin isprăvile sale, a intrat de mult
în galeria eroilor populari din folclorul muscelean şi dâmboviţean. Numeroase case memoriale
pot constitui obiective turistice care permit vizitatorului să pătrundă în universul vieţii şi operei
unor mari scriitori, cum au fost Ion Barbu, Emil Gîrleanu, George Oprescu sau George Ulieru, a
unor artişti plastici de renume ca Ion Negulici, Constantin Baraschi sau a unor oameni de ştiinţă
cum ar fi aceea în care s-a născut savantul Constantin I. Parhon. În timp ce construcţiile vechi,
monumentale, precum Liceul Pedagogic, Liceul „Dinicu Golescu" (1925—1937), Primăria
veche (1928—1934), Palatul de justiţie (sfârşitul secolului al XIX-lea), Casa de Cultură (1907),
aruncă o lumină asupra arhitecturii de mare originalitate, de factură barocă şi neoclasică, vilele
presărate mai cu seamă în partea veche a oraşului păstrează nealterată arhitectura musceleană.
Pe un promontoriu impunător, situat pe versantul sudic al Muntelui Mateiaş, se află zidit,
încă din anii 1927—1935, un măreţ monument, edificat după planurile arhitectului
câmpulungean Dimitrie lonescu-Berechet, din călcare de Albeşti, pentru a cinsti întru eternitate
gloria şi eroismul ostaşilor români căzuţi în bătăliile de apărare a pământului sfânt al ţării, de
reîntregire a hotarelor sale, în primul război mondial.
Spre a înţelege mai bine semnificaţia monumentului de la Mateiaş trebuie amintita seara
memorabilei zile de 14 august 1916, când armatele române, concentrate în jurul arcului carpatic,
pătrund în Transilvania prin 18 puncte diferite, pentru a elibera şi a reîntregi trupul patriei cu
această provincie istorică, stăpânită, în ciuda faptului că era locuită de o populaţie majoritară
românească şi asuprită, de Imperiul austro-ungar. După doi ani de lungă aşteptare, în care ostaşii
noştri săpaseră fortificaţii, iată a venit clipa mult dorită, când, la orele 20, „Grupul de acoperire
Bran", din apropiere de Podu Dâmboviţei, a primit ordinul de luptă. Unele întâmplări din această
perioadă au fost surprinse în paginile romanului lui Cămil Petrescu — „Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război".
Pe trei coloane principale ostaşii români pornesc în noapte spre „punctul vamal" de la
Giuvala, unde se dau primele lupte şi unde a căzut exemplar la datorie locotenent-colonelul
Poenaru Bordea, prima jertfă din lungul şir ce va urma pentru cauza sfântă a românilor —
reîntregirea patriei. După un marş triumfal, la 20 august 1916, „Grupul Bran" cucereşte satele
brănene şi pătrunde puternic în dispozitivul duşman pe aliniamentul Ghimbav — Vlădeni —
Hălchiu, cooperând la dreapta cu „Grupul Predeal". Ulterior ofensiva continuă până la valea
Oltului şi Făgăraş, după lupte crâncene ce seceră vieţile multor ostaşi români.
Aşa cum se ştie, în toamna anului 1916, după lupte îndârjite date la Turtucaia, în sudul
Dunării, armatele române sunt nevoite să se retragă. Grupul de armate duşmane sub conducerea
generalului Mă-kensen trec Dunărea, ameninţând direct sudul ţării şi capitala, Bucureşti.
Datorită înzestrării modeste în armament şi tehnică de luptă, după .o rezistenţa îndârjită în zona
culoarului depresionar, „Grupul Bran" se retrage pe poziţii defensive în apropiere de Giuvala.
Luptele crâncene reîncep în ziua de 27 septembrie 1916, când atacurile la baionetă
dovedesc încă o dată legendara vitejie a ostaşilor români. Comandamentul german aduce
serioase întăriri în intenţia de a încercui „Grupul Bran" prin Zărneşti, peste Muntele Tamâşul.
Brigada 8 alpină austro-ungară trece la atac, dar armata română reuşeşte să stăvilească
puternicele atacuri combinate ce se resimt îndeosebi la Rucăr şi Dragoslavele. Armata română se
retrage pe un front larg de 33 km, între Vama Strungă din Leaota, Dragoslavele şi Muntele
Clăbucet, din nord-estul oraşului Câmpulung, pentru a împiedica pătrunderea armatelor inamice
întărite cu divizia 22 bavareză şi Corpul l de rezervă german, condus de de generalul von
Morgen. Între timp, ostaşii noştri pregătesc o rezistenţă îndârjită la Mateiaş, într-adevăr, pe la
Mateiaş nu se mai putea trece, începând cu ziua de 30 octombrie aici se dau lupte deosebit de
crunte în care victoria va fi obţinută de vajnicii apărători ai independenţei ţării, dar cu imense
sacrificii în oameni şi materiale.
La Mateiaş, Nămăieşti, Pravăţ, Dragoslavele, Lereşti luptele ating o intensitate fără
precedent, însuşi generalul german Pecht, comandantul unei brigăzi, recunoaşte vitejia ostaşilor
români: „Ei se apără cu dez-nădejdie; pentru fiecare metru pătrat din preţioasele lor plaiuri, luptă
cu o îndârjire surprinzătoare"9. Cu mâna încleştată pe armă şi cu deviza devenită lait-motiv al
eroismului românesc „Pe aici nu se trece!", ostaşul român, ţăranul anonim venit din toate
colţurile patriei, îşi face cu prisosinţă datoria faţă de glia străbună.
Pentru a cinsti memoria celor căzuţi pe câmpul de onoare, câmpulungenii edifică un
monument evocator, care însă, din lipsă de fonduri, se înalţă cu dificultate pe parcursul a 8 ani.
După o bucată de vreme, datorită deteriorării parţiale a monumentului, la care se adaugă fisurile
provocate de cutremure, a fost necesară restaurarea lui.
9 Atanasiu Victor, 1976
Mausoleul Mateiaş
Mausoleul Mateiaş a fost reintegrat circuitului turistic destul de târziu. Ample fresce care
zugrăvesc principalele momente din istoria naţională, scene de război şi nume de localităţi
săpate în piatră eternizează gloria străbună ce caracterizează poporul nostru iubitor de libertate şi
independenţă.
Basoreliefurile impunătoare care semnifică „Pe aici nu se trece!" domină brâul
monumentului. La partea superioară a basoreliefului, într-un vas de piatră, arde o flacără
veşnică, simbolizând eterna iubire de patrie, eroismul legendar al românilor. Subsolul
mausoleului adăposteşte osemintele a 500 de eroi ai neamului căzuţi la datorie, comandanţi,
ofiţeri superiori, gradaţi şi îndeosebi soldaţi, care au schimbat pentru o vreme plugul cu puşca
întru apărarea pământului natal.
Mausoleul Mateiaş constituie pentru tinerele generaţii o veritabilă lecţie de istorie şi
patriotism, un generos prilej de rememorare a unor pagini nepieritoare din lungul şir de lupte ale
poporului român pentru libertate şi independenţă. Turnul mausoleului oferă o panoramă de
neuitat asupra împrejurimilor Mateiaşului, asupra văilor şi munţilor, asupra acestor plaiuri
iubite, de istorie şi legendă.
La Dragoslavele putem ajunge folosind drumul naţional Câmpulung — Dragoslavele —
Rucăr — Bran (DN 73), care coboară în serpentine largi pe culmea Mateiaşului, sau urmând
drumul judeţean care însoţeşte valea Dâmboviţei, de la Stoeneşti, cale de 8 km. Localitatea
Dragoslavele este situată în depresiunea cu acelaşi nume, dominată de vârfurile Piatra
Dragoslavelor (l 434 m), în est, şi Mateiaş (l 239 m), în vest.
Străveche aşezare, Dragoslavele continuă un şir neîntrerupt de forme de habitat încă de
pe vremea dacilor. În feudalism, rolul de „vamă", împărţit uneori cu Rucărul, i-a conferit, în
anumite perioade istorice, statutul de „sat de hotar" cu toate atributele ce derivă din aceasta.
Dealtfel, vama de la Câmpulung a fost mutată iniţial la Dragoslavele, nu departe de actualul
local al şcolii, punctul vamal fiind evidenţiat printr-o inscripţie în slavonă. În documentele
istorice o întâlnim sub denumirea de „vama Dâmboviţei" sau „vama Dragoslavele şi Rucăr". Iată
de ce economia satului (păstorit, exploatare forestieră, prelucrarea calcarului) a fost antrenată de
timpuriu în schimburile comerciale ce se efectuau între provinciile româneşti, prin folosirea
drumului transcarpatic al Branului.
La Dragoslavele a existat din vechi timpuri o răspântie de drumuri. Aici se întâlnea
vechiul drum de pe valea Dâmboviţei, cu drumul de culme, ce porneşte din Câmpulung, trecând
prin localitatea Nămăieşti şi şaua Pravăţ (895 m), astăzi mai puţin folosit datorită construirii
şoselei modernizate de peste Mateiaş.
Localitatea Dragoslavele (sursa: http://www.mkdesign.ro/)
Frumoasa aşezare Dragoslavele oferă posibilitatea de a cunoaşte arhitectura musceleană,
monumentele istorice, portul popular de o sobră frumuseţe, precum şi nedezminţita ospitalitate a
locuitorilor. Vatra satului s-a extins considerabil, iar noile gospodării, adevărate vile de munte,
strălucind de curăţenie, au dus la unirea cu Rucărul, în nord, şi Stoeneşti, în sud, dezvoltându-se
astfel tipul de sat „stradă".
Prin potenţialul său turistic, Dragoslavele poate fi considerat „sat turistic", datorită atât
frumuseţilor naturale, cât şi celor de interes istoric. Dintre monumentele istorice reţin atenţia
vechea biserică domnească, situată în centrul comunei, construită pe vremea cârmuirii
domnitorului Grigore Ghica şi a soţiei sale Maria Sturză, datând din anul 1661, apoi schitul de
lemn de la Podişor, asemănător construcţiilor maramureşene de acest gen, ca şi crucea ce
aminteşte de fosta vamă dragosloveană. Interesante puncte de belvedere sunt vârful Mateiaş (l
239 m), şaua Pravăţ (895 m) din Munţii Iezer-Păpuşa şi Piatra Dragoslavelor (l 434 m) din
Munţii Leaota.
Aşezat în frumoasa depresiune cu acelaşi nume de la poalele munţilor Leaota şi Iezer-
Păpusa, la confluenţa Râuşorului cu Dâmboviţa, Rucărul este unul dintre cele mai mari şi mai
vechi sate româneşti de munte.
Localitatea Rucar ( sursa: http://www.valiovidiu.ro/)
Deşi atestat documentar abia în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, într-un document
din 1368, Rucărul continuă neîntrerupt o străveche vatră de locuire ale cărei urme se pierd în
negura istoriei. Astfel, primele dovezi certe ne arată existenţa aici a castrului roman de la
Scărişoara, din vremea stăpânirii române în Dacia, care asigura în principal paza drumului
transcarpatic al Branului.
Meleagurile rucărene au fost, în decursul secolelor, martore ale unor mari evenimente
din istoria românilor, începând cu legendarul Radu Negru Basarab din ţinuturile transilvănene,
mai precis din Făgăraş, în anul 1290, după cum consemnează slova cronicarilor: „Iar când a fost
cursul anilor de la zidirea lumii 6798, iar de la Hristos 1290, fiind în Ţara Ungurească
(Transilvania, n.n.), un voievod ce l-a chemat Radu Negru Voievod, mare herţeg pre Amlaş şi
Făgăraş, în zilele lui Andriaş crai, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui şi cu mulţime de
noroade: români, papistaşi, saşi şi de tot felul de oameni pogorând de pe apa Dâmboviţei au
început a face ţară nouă", scrie Letopiseţul Ţării Româneşti.
Trecerea primului voievod al muntenilor, Radu Negru Basarab, pare a fi confirmată de
numeroasele ctitorii şi aşezăminte din preajmă, de la Câmpulung, Cetăţeni şi Nămăeşti, alături
de tradiţia orală ce coboară în vechile legende înmiresmate de patina veacurilor. Câteva decenii
mai târziu, la Posada (1330), ce după unii s-ar situa în apropiere de Rucăr, la Pleaşa Posadei, a
fost înscrisă una dintre cele mai glorioase pagini din istoria noastră, surprinsă în cunoscuta
Cronică pictată de la Viena.
Funcţia vamală pe care a deţinut-o Rucărul, vreme de câteva secole, s-a răsfrânt asupra
dezvoltării sale, prin statutul special de care se bucură în cadrul organizării Ţării Româneşti. Un
hrisov emis la 25 iulie 1634, în vremea domniei lui Matei Basarab, prin care Rucărul este scutit
de anumite dări şi biruri, glăsuieşte: „... Rucărul este la marginea ţării domniei mele şi poartă
greutate şi nevoie mare şi mare supărare pentru treburile şi slujbele domniei mele şi face mare
cheltuială pentru soli... şi supraveghează munţii şi marginile ţării şi vamă dornici mele şi încă de
la alte greutăţi şi nevoi suferă pentru trecătoare" 10
De-a lungul vremurilor s-au perindat pe la Rucăr numeroşi voievozi cu oştile, fie în
retragere spre locurile sigure din Carpaţi, spre Bran şi Braşov, în vreo alianţă antiotomană, fie în
vreo incursiune spre pământurile transilvane ale Făgăraşului şi Almaşului, stăpânite de domnii
munteni. Astfel, pe aici s-au scurs oşti sau au poposit domnitorii munteni Radu Paisie (1541),
Mircea Ciobanul (1550), Pătraşcu Voievod (1556), Mihai Viteazul (1598), apoi Şerban Vodă
(1604), Mihnea al III-lea (1658), Constantin Brîncoveanu (1690) şi mulţi alţii.
Şi oaspeţi străini de seamă au străbătut aceste locuri, precum regele Suediei, Carol al
XII-lea, în anul 1712, după bătălia de la Poltava. Evenimentele anului revoluţionar 1848 se
răsfrâng şi aici, la Rucăr, unde se refugiază guvernul provizoriu. La Rucăr au fost găzduiţi
fruntaşii revoluţionari Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Christian Teii, Nicolae Bălcescu şi
alţii, găsind ospitalitate şi înţelegere la moşnenii rucăreni. De altfel, Nicolae Bălcescu preconiza
un rol deosebit localităţii pe care însă evenimentele ulterioare nu-l vor confirma.
Intrarea ţării noastre în vârtejul primului război mondial avea să aibă urmări importante
şi asupra Rucărului, unde se vor purta bătălii crâncene, în care şi fiii localităţii îşi vor avea partea
lor de eroism în apărarea plaiurilor natale.
Obştea moşnenească din Rucăr a fost tipică pentru ţinuturile muscelene. Numeroase
documente atestă vechimea, modul de organizare şi conducere, dar şi elementele de destrămare a 10 Gheorghe Pârnuţă, 1972
ei. În ansamblu, obştea a jucat un rol deosebit în viaţa rucărenilor. Stăpânirea în devălmăşie „ .. .
din câmp, din apă, din munţi, din siliştea satului şi de peste tot hotarul" — după cum glăsuiesc
documentele din secolul al XVI-lea — s-a răsfrânt în evoluţia vetrei satului, în dispunerea
proprietăţilor, în bogăţia obiceiurilor şi datinelor.
Dezagregarea obştei rucărene devine evidentă începând cu secolul al XVI-lea, dar
îndeosebi în cele următoare, datorită unor cauze complexe, din care menţionăm pătrunderea
elementelor capitaliste în sistemul autarhiei feudale, infiltrarea unor străini, dezvoltarea
meşteşugurilor şi comerţului. Tensiunea acumulată de obştea moşneneasca într-o seculară luptă
cu cei care voiau s-o destrame s-a materializat în răscoala din 1911, soldată cu numeroase
victime, care a avut un ecou până dincolo de hotarele ţării.
Pe fondul unor nemulţumiri mai vechi, amplificate de marea răscoală ţărănească din
1907, moşnenii se ridică în 1911 la luptă împotriva exploatării, precum şi a uzurpării unor
drepturi străbune de către P. Baştea, un negustor grec infiltrat între stăpânii obştei. Litigiul a
început de la tăierea unei păduri ce aparţinea obştei rucărene. El se amplifică şi capătă un aspect
popular, transformându-se într-o veritabilă mişcare.
În faţa situaţiei, autorităţile reprimă sângeros pe ţărani şi trimit în acest scop la Rucăr o
companie de jandarmi înarmaţi, care arestează şi maltratează în mod sălbatic circa 30 de fruntaşi
ai obştei. Sub escortă, aceştia sunt duşi la Câmpulung unde se continuă cercetările, dar şi
maltratările. Moşnenii trimit delegaţi la Bucureşti, dar intervenţiile lor rămân fără rezultat,
autorităţile apărându-şi dealtfel, prin Baştea, propriile averi.
Făcând bilanţul anului 1911 prestigioasa publicaţie „Facla" rezuma astfel situaţia: „Iată
un sat întreg, Rucărul, bătut, schingiuit, sângerat". Aşadar, evenimentele prilejuite de răscoala
din 1911 se constituie într-un moment de seamă pe drumul luptei seculare a rucărenilor pentru
dreptate, libertate şi o viaţă mai bună.
Sub aspect economic, creşterea animalelor a rămas o ramură importantă cu vechi tradiţii
în viaţa Rucărului. Prelucrarea laptelui şi prepararea brânzeturilor sunt atestate de numeroase
documente, ca cel din anul 1687, care arată cum se preparau brânzeturile în cartierul numit azi
„Căşerie", precum şi comerţul cu produsele lactate la care participau şi rucărenii. Catagrafia din
anul 1892 ne arată că locuitorii din Rucăr aveau circa 40 000 oi, care se creşteau în munţii din
jur. Exploatările forestiere au de asemenea vechi tradiţii în partea locului, lemnul pădurilor
rucărene constituia o importantă marfă la export. Există documente care ne dezvăluie că lemnul
de brad şi de molid din pădurile locului se exporta în Imperiul Otoman, fiind folosit la
confecţionarea catargelor pentru ambarcaţiuni fluviale şi maritime.
Transportul lemnului a generat şi apariţia „drumului lemnului", ce se suprapunea şi era
complementar cu „drumul oilor" şi „drumul varului". Dovada ritmului defrişării pădurilor şi
prelucrării primare a lemnului o constituie existenţa a 60 de ferăstraie, pe Dâmboviţa, Râuşor şi
afluenţii lor, în anul 1857. Preluând aceste tradiţii, întreprinderea forestieră din Rucăr
concentrează astăzi circa l 500 lucrători proveniţi în special din Rucăr şi din satele vecine.
Dezvoltarea economiei forestiere a atras după sine şi o stimulare a turismului. Ne referim la
faptul că amenajările respective — cabane, cantoane — sprijină turismul, putind deveni gazde
ospitaliere pentru cei doritori de drumeţii în munţii Iezer-Păpuşa, Leaota, Piatra Craiului.
Rucărul este şi o adevărată vatră culturală. Aici îşi are începuturile formaţia corală din
Rucăr ce datează din anul 1886. Un eveniment cultural deosebit l-a constituit înfiinţarea la
Rucăr, în 1971, a „Societăţii culturale Ion Barbu", fiind la acea dată prima societate culturală la
sate din ţară.
Din Rucăr s-au ridicat personalităţi marcante alo vieţii noastre culturale. Printre acestea îl
amintim pe învăţătorul Ion D. Petrescu (1818—1903), participant activ la revoluţia de la 1848,
publicist de talent şi autor al unor lucrări istorice valoroase: „Descălecarea lui Negru Vodă şi
cetatea sa de pe Dâmboviţa", „Radu cel Mare", „Târgovişte" etc. Tot astfel, poate fi menţionat
istoricul autodidact Dimitrie Băjan, provenit dintr-o veche familie de moşneni rucăreni, care a
publicat în anii 1928—1929 „Studii privind documente de la Arhivele Statului" şi „Crucea
jurământului", fiind un bun cunoscător al istoriei acestor locuri.
În domeniul literaturii, scriitorul Mihai Lungeanu s-a remarcat prin volumul „În
sărbători" (1910), premiat mai târziu de către Academia Română, alături de „Comoară lui
Prâslea", „Poveşti", în care autorul surprinde aspecte ale vieţii rucărenilor. Tot la Rucăr, în anul
1895, vede lumina zilei Dan Bar-bilian (pe numele său literar Ion Barbu), matematician şi poet.
Alături de cercetările sale originale în domeniul geometriei, poetul a adus o importantă
contribuţie la afirmarea liricii româneşti prin cunoscutele volume de poezie „După melci"
(1928), „Joc secund" (1930), „Ochean" (1964). La Rucăr au creat şi alţi meşteri ai literaturii
româneşti, cum a fost Tudor Muşatescu, iar plaiurile rucărene au reprezentat tentaţii benefice şi
pentru Nicolae Iorga sau Cămil Petrescu.
La poalele maiestuosului masiv al Pietrei Craiului, ocupând nivelurile superioare ale
platformei brănene (l 200—l 300 m), se află una dintre cele mai înalte aşezări carpatice
româneşti, localitatea Fundata.
Deşi atestarea documentară este târzie (1762), satele Fundatei reprezintă expresia
materială a ascensiunii habitatului în Carpaţi, pentru valorificarea bogatelor resurse naturale
oferite de spaţiul montan. Aceste aşezări — Fundata, Fundăţica, Şirnea — au beneficiat de o
avantajoasă poziţie geografică, la cumpăna de ape dintre Dâmboviţa şi Râul Turcului, în
apropiere de vechiul drum transcarpatic al Branului.
Viaţa pastorală a cunoscut în anumite perioade adevărate momente de înflorire.
Transhumanţă practicată în satele brănene a cuprins şi Fundata. Şi astăzi în satele Fundatei mulţi
locuitori continuă străvechea îndeletnicire — păstoritul. Dealtfel, după încărcătura de animale pe
hectar, Fundata ocupa unul dintre locurile de seamă în rândul satelor carpatice.
Numeroase sunt manifestările folclorice legate de păstorit. Să amintim doar „nedeile
munţilor", sărbătoare reluată în ultimii ani la Fundata. Dar, pentru înţelegerea importanţei
acestor manifestări este necesară o scurtă incursiune istorică.
Prima atestare documentară a nedeii carpatice datează din anul 1373 şi se referă la Cornu
Nedeii din Carpaţii Orientali, fiindu-ne prezentată ca „o petrecere pe munţi". Nedeile, aceste
„târguri de două ţări", cum erau cunoscute în documente, se constituiau în sărbători ample pe
culmile Carpaţilor, arătând intensa viaţă pastorală care palpita în spaţiul montan. În munţii
vecini Culoarului depresionar Rucăr—Bran se organizau asemenea nedei în Poiana Sîntilia din
Leaota, :n munţii Căpitanu şi Găinaţu din Iezer-Păpuşa, Ia nord de Câmpulung, la care, dacă le
adăugăm şi pe cele din Făgăraş şi Bucegi, căpătăm imaginea unor asemenea sărbători, multe
dintre ele legate direct de îndeletnicirile pastorale.
Nedeile s-au desfăşurat veacuri de-a rândul în poienile înalte ale munţilor, la poale de
pădure, lângă izvoare, reunind anual o mulţime de locuitori din satele montane şi din Subcarpaţi,
dar şi din regiuni mai îndepărtate. După o lungă perioadă de înflorire, nedeile „migrează" în
regiunile subcarpatice
Oamenii coborau la treburile lor, dar ecoul sărbătorii mai stăruia în inimile tuturor. Bacii,
cu oamenii lor, plecau, pe poteci numai de ei ştiute, spre stâne şi odăi pentru a-şi relua munca de
zi cu zi, aceeaşi din vremea dacilor.
De-a lungul secolelor, manifestările complexe ale nedeilor (de petrecere, de schimburi
comerciale, de cunoaştere, de căsătorie) au constituit liantul sufletesc ce a unit pe români de pe
toţi versanţii munţilor, expresie a continuităţii unor străvechi datini.
Reluarea nedeii de la Fundata, începând din anul 1969, este o fericită iniţiativă a
localnicilor, care, la fiecare sfârşit de iulie, adună mulţimi impresionante de oameni: Este
evident că nedeia de la Fundata are, în zilele noastre, o altă semnificaţie, îndeosebi cultural-
artistică şi folclorică, reunind formaţii şi interpreţi din judeţele Argeş, Braşov, Dâmboviţa,
Prahova şi din alte zone ale ţării, păstrători ai tradiţiilor, dar şi creatori de noi nestemate
folclorice. Nedeia de la Fundata, redevenită tradiţie, reprezintă o importantă atracţie turistică
pentru numeroşii drumeţi şi- excursionişti, dornici să participe la o serbare de atare proporţii în
poienile din apropierea centrului satului, nu departe de drumul naţional care străbate culoarul.
Alături de nedeie, merită, desigur, amintite şi alte obiceiuri derivate din ocupaţia
păstoritului, deosebit de dezvoltate aici, în culoar, în satele Fundatei, dintre care menţionăm:
„împărţitul munţilor", reflex peste veacuri al stăpânirii în devălmăşie a păşunilor şi fâneţelor
montane din munţii limitrofi; de asemenea, „măsura laptelui", „însemnarea ciloru şi „răvăşitul
oilor".
Satul risipit pe plaiurile blânde, ca un cântec, ale platformei brănene, formele carstice
care aduc o notă de spectaculozitate, apropierea de impunătoarea creastă a Pietrei Craiului, dar şi
de Munţii Leaota, puritatea deosebită a aerului, Fundata fiind considerată o staţie-etalon în
privinţa lipsei poluării aerului, bogăţia folclorului brănean sunt tot atâtea elemente care probează
necesitatea intensificării turismului în zonă.
Castelul Bran (sursa: www.veziromania.ro)
Pe un promontoriu, ce domină împrejurimile, se află, crescut parcă din trupul unei uriaşe
stânci, Castelul Bran, dăltuit cu trudă şi înnegrit de scurgerea atâtor veacuri. Construit de
meşterii braşoveni în urma privilegiului din 19 noiembrie 1377 acordat locuitorilor de la poalele
Tâmpei de către Ludovic de Anjou, castelul va juca un rol deosebit în viaţa provinciilor aflate de
o parte şi de alta a Carpaţilor Meridionali, asigurând îndeosebi securitatea drumului comercial ce
străbătea culoarul de la Bran, spre Rucăr, încă din timpuri străvechi.
De fapt, cetatea Bran făcea parte dintr-un sistem vast de apărare a Transilvaniei,
incluzând, între altele, cetăţile Severin şi Tălmaciu, sistem de fortificaţii ridicat în calea
popoarelor migratoare, între care cumanii şi tătarii erau cei mai de temut. Pătrunderea
otomanilor în Peninsulă Balcanică va constitui un real pericol nu numai pentru ţările române, ci
şi pentru Europa Centrală. Având, aşadar, un declarat rol strategic, cetatea Bran îşi va subordona
funcţionalitatea acestui scop. Modificările ulterioare pe care le-a suferit vor accentua rolul de
vamă şi mai ales ele „cap de pod" în Culoarul depresionar Bran—Rucăr
Încă de la edificarea să, cetatea a fost înzestrată cu o „garnizoană de arcaşi şi balistari",
iar pentru întreţinerea personalului cetăţii i-a fost atribuit un domeniu format din 12 sate din
Ţara Bârsei: Baciu, Turcheş, Cernatu, Satulung, Tîrlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Apaţa,
Budila, Zărneşti şi Tohan. Istoria zbuciumată a cetăţii Bran face parte din istoria complexă a
legăturilor dintre provinciile istorice româneşti, în decursul evului mediu. Stăpânirea cetăţii de
către principii transilvăneni, de municipalitatea braşoveană sau de către domnitorii munteni avea
să se reflecte fidel mai cu seamă în amplificarea relaţiilor seculare dintre Ţara Românească şi
Transilvania, de fapt între primele capitale valahe de la Câmpulung şi Târgovişte cu burgurile
ardelene, între care Braşovul a deţinut întâietatea.
Cetatea Bran a exercitat încă de la edificarea să o puternică influenţă asupra satelor
brănene, atât prin statutul acestor „sate de hotar", ce se bucurau de o anumită autonomie, cât şi
prin relaţiile conducătorilor cetăţii cu colibaşii (jelerii) b'răneni, de multe ori deosebit de
tensionate.
În urma tratatului de alianţă antiotomană încheiat între Mircea cel Bătrân şi Sigismund
de Luxemburg, semnat la Braşov în 1395, Branul intră în stăpânirea domnitorilor munteni, care
îi vor amplifica, fireşte, rolul comercial. Astfel, amintim cunoscutul privilegiu acordat de Mircea
cel Bătrân negustorilor braşoveni, prin care întărea „aşezămintele ce le-au avut de la strămoşi
pentru vamă, prin tîr-gurile din Ţara Românească şi pe drumul de la Braşov, prin trecătoarea
Branului până la Brăila" 11
De-a lungul veacurilor, cetatea Bran a suferit numeroase modificări şi adăugiri,
determinate de rolul şi importanţa să ca bastion în calea năvălirilor otomane, punct strategic şi
vamal în Drumul Branului. Arhitectura edificiului, specifică secolului al XIV-lea, a fost iniţial
subordonată rolului de cetate, folosind din plin avantajele oferite de poziţia strategică defensivă
în relieful montan înconjurător. Astfel, planul întregii construcţii este neregulat, edificiul fiind
11 Titus Haşdeu, 1979
prevăzut cu trei turnuri de supraveghere şi apărare, dispuse în funcţie de rolul fiecăruia — de
supraveghere, tragere sau apărare.
Modificări importante în înfăţişarea castelului survin în secolul al XVII-lea, când
construcţiei i se adaugă un nou turn pe latura de sud. Se construieşte, de asemenea, o scară
mobilă de lemn specifică cetăţilor medievale. Refacerea şi aspectul actual este datorat în general
aceleiaşi municipalităţi braşovene la sfârşitul secolului trecut (1883—1886). Renovarea
completă a monumentului a fost realizată în perioada interbelică (1922—1929).
Încăperile seculare ale cetăţii adăpostesc în prezent valoroase elemente, în care arta
gotică şi cea barocă se împletesc armonios cu arhitectură rustică medievală transilvăneană,
conferind astfel întregului ansamblu o indiscutabilă şi fermecătoare aură romantică.
Se impun, îndeosebi, colecţiile de mobilier gotic şi baroc, colecţiile de pictură şi
sculptură, de porţelanuri şi arme medievale, alături de valoroase colecţii de icoane pe sticlă,
întregite de numeroase trofee de vânătoare, toate cu scopul de a reda cadrul şi atmosfera
veacurilor trecute.
Curtea interioară impresionează prin verticalele îndrăzneţe, care, alături de masivitatea
curtinei, denotă măiestria şi ingeniozitatea atâtor meşteri anonimi, care s-au inspirat parcă din
priveliştile monumentale din jur. Spectacolele de „sunet şi lumină", concertele muzicale găsesc
aici un decor autentic, constituind în acelaşi timp atracţii de elevată valoare şi ţinută
artistică. ...De la nivelul ultimului etaj se poate admira una dintre cele mai fermecătoare
privelişti carpatice, aşezările brănene lipite parcă de munţi, dominate de măreţia gravă a
Bucegilor şi a Pietrei Craiului.
Dar Branul semnifică în acelaşi timp şi o „poartă" în cultura românească. Pe acest drum
încărcat de istorie, solii negustorului Neacşu din Câmpulung duceau judelui Braşovului,
Johannes Benkner, vestea năvălirii turcilor la Dunăre. Vestea era transpusă într-o scrisoare în
limba română, care constituie şi în prezent una dintre primele mărturii scrise în limba noastră: „I
pak (şi iarăşi) dau ştire domniei tale za (despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au
ieşit din Sofiia şi aiminterea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre..."12 .
Tot pe Drumul Branului l-au purtat paşii şi pe diaconul Coresi, care părăsea tiparniţa sa
din Târgovişte pentru a zidi din slova cărţilor izvoare de slovă românească în haină chirilică şi în
Scheii Braşovului, de unde vor sorbi lumină atâtea generaţii de români transilvăneni, constrânşi
de vicisitudinile vremurilor. Martor prin veacuri şi vecin cu veşnicia Bucegilor, coborâtor parcă
din paginile îngălbenite ale vreunei cronici pictate anonime, loc de secrete alianţe şi înţelegri
antiotomane, popas în calea negustorilor din cele patru zări, vamă nedreaptă şi vremelnică, 12 Titus Haşdeu, 1979
turnurile zvelte ale castelului străjuiesc şi astăzi satele brănene şi intrarea în culoarul
depresionar.
În apropierea Castelului Bran, de fapt în fostul parc al cetăţii, ca o dovadă a grijii
permanente pentru conservarea civilizaţiei carpatice, a fost amenajat un Muzeu etnografic,
reprezentativ pentru zona Branului, care reuneşte ansambluri de gospodării ţărăneşti, forme de
habitat temporare şi instalaţii de tehnică poulară. Muzeul etnografic din Bran este o fereastră
deschisă larg spre civilizaţia rurală carpatică, plămădită aici din veacuri îndepărtate.
Branul, străvechea poartă carpatică, s-a racordat de-a lungul timpului la efortul general
de clădire a unei vieţi noi. Urmaşii vestiţilor păstori transhumanţi, ori ai jelerilor veniţi din
Muntenia, de peste munţi, au devenit iscusiţi mânuitori ai maşinilor şi utilajelor complexe în
întreprinderile industriale din Râşnov, Tohan, Zărneşti şi Braşov. Din Bran se pot întreprinde
numeroase ascensiuni îndeosebi în Bucegi, dar şi în Piatra Craiuiui, prin Peştera, Şirnea şi
Ciocanu.
CAPITOLUL III
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC
În toată zona s-a dezvoltat sistemul de turism rural (agroturism), care oferă celor
interesaţi, pe lângă frumuseţea locurilor şi mâncărurile tradiţionale, posibilitatea de a participa la
activităţile realizate în cadrul pensiunii agroturistice. Agroturismul românesc este un important
mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-o gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative,
costumele populare, sculpturile în lemn şi piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor,
împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.
Tradiţiile şi obiceiurile locale sunt de mare interes agroturistic. Multe din credinţele şi
obiceiurile populare provin dintr-un substrat traco-dacic. Exemple se găsesc în folclorul
tradiţiilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi ritualurilor agrare. De asemenea aceste moşteniri se pot
identifica în diferite producţii de literatura populară, descântece, cimilituri sau colinde.
Turiştii pot participa la o serie variată de obiceiuri la diferite evenimente , în special cu
ocazia sărbătorilor, creându-se o atmosferă specială care se îmbină perfect cu cadrul natural.
Rucarul se regăseşte printre puţinele zone ale ţării care şi-au păstrat aceste tradiţii şi încearcă tot
mai mult să le pună în valoare conform tendinţei actuale, în care, odată cu manifestarea primelor
activităţi de cazare în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea
vacantelor în mediul rural.
Sărbătorile pascale, dar mai ales cele de iarna atrag anual un număr mare de turişti străini
fascinaţi de obiceiurile poporului român. Colindatul din Ajunul Crăciunului, Brezaia, Capra,
Ursul, Focul lui Sumedru, strigăturile şi cântecele din folclorul local împreună cu mâncarea
tradiţională realizată din produse naturale din zonă şi la vederea turistului, fac din pensiunile
agroturistice puncte importante de profit din turismul românesc.
Activitatea agroturistica poate să rezolve unele dintre problemele economice şi de muncă
în care este implicată această zonă. Managementul zone poate fi rezumat la avantajele care se
obţin în urma practicării agroturismului şi care pot fi de natură economică şi de natură socio-
culturală. Dintre acestea putem menţiona: stabilizarea populaţiei prin fixarea forţei de muncă,
crearea de noi locuri de muncă, promovarea şi dezvoltarea serviciilor; promovarea şi susţinerea
artei populare, a industriei locale de artizanat; reabilitarea patrimoniului edilitar, atragerea de
noi investiţii.
3.1 Potenţialul turistic al zonei Rucăr
Am ales această zonă de analizat deoarece se remarca printre celelalte cu potenţialul său
agroturistic şi etnografic dar şi un potenţial turistic natural.
Potenţialul turistic al Rucărului este dat de îmbinarea fericită a condiţiilor naturale cu
cele ale activităţii umane, de vestigiile istorice, de folclorul şi portul local. În primul rând este
necesar a fi subliniat relieful variat, extrem de atrăgător, în care cheile Ghimbavului, Dâmboviţei
şi Dîmbovicioarei din apropierea localităţii sunt tot atâtea puncte de popas şi încântare pentru
iubitorii poeziei naturii. Dealurile din apropierea Rucărului, dealul Pleaşa Căpitanului (l 361 m).
Dealul Crucii (l 022 m), Posada (811 m), Pleaşa Posadei (1072 m), sunt splendide puncte de
belvedere, nu numai pentru panorama neasemuită a aşezării sau valea Dâmboviţei, ci şi pentru
mai departe, spre orizonturile montane ale Pietrei Craiului, Leaotei şi Iezerului.
Pleaşa Căpitanului şi vf. Andreiaşu (sursa: www.veziromania.ro)
Aşezarea în sine, beneficiară a unui topoclimat favorabil şi depozitară a unor valori
istorice, etnografice şi folclorice, este în măsură să dirijeze spre ca un flux turistic.
Turiştii care se opresc la Rucăr au posibilitatea să admire arhitectura rucăreană, tipic
musceleană, ce se caracterizează prin acurateţea şi armonia liniilor şi volumelor, îmbinând în
chip fericit pitorescul cu funcţionalitatea. Rafinamentul construcţiilor este rezultatul unor
străvechi îndeletniciri, meşterii locali, adevăraţi artişti, inspirându-se din monumentalitatea şi
armonia peisajului, din cutezanţa munţilor şi din frumuseţea codrilor seculari. Stâlpii din lemn ai
caselor, dăltuiţi cu artă, exprimă puritatea şi frumuseţea sufletului românesc atât de evidente în
aceste binecuvântate locuri dăruite de natură şi sporite în frumuseţe de oameni.
Bogăţia şi frumuseţea portului popular rucărean au impresionat încă de mult pe unii
maeştrii ai penelului, cum au fost Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, care în
„Rucărencele" lor au prins ceva din inefabilul orizont spiritual rucărean. Policromia de o mare
varietate şi armonie, motivele populare specifice muscelene au făcut din portul popular rucărean
un veritabil mesager al artei şi culturii populare din partea locului.
Aceste străvechi îndeletniciri sunt în prezent reluate, stimulându-se spiritul creator mai
cu seamă al femeilor, aceste modeste artiste, care creează adevărate basme în culori, în lungile
ierni de munte, obiectele lor bucurându-se de mare interes în cadrul expoziţiilor şi manifestărilor
etnografice.
Tezaurul folcloric se caracterizează printr-o tematică vastă, în care elementul dominant
este legat de economia pastorală. Cântecele, baladele, doinele sunt străbătute de problematica
vieţii pastorale, cu îndelungată tradiţie şi cu rădăcini istorice îndepărtate. Unele producţii evocă
viaţa şi isprăvile unor eroi de baladă din partea locului, într-una din acestea se aminteşte de eroul
de baladă Stanciu: „Sus la plaiul muntelui, Sub cetina bradului Şi foiţa fagului, La Valea
Ivanului De sub Piatra Craiului E cerdacul Stânciului".
Obiceiurile de iarnă, şezătorile folclorice, „nunta rucăreană" reprezintă de fapt ferestre
spre orizontul spiritual rucărean, încărcat de simboluri şi semnificaţii. Aşadar, plaiurile
Rucărului sunt bogate în evenimente istorice, iar cadrul natural, arta populară, folclorul
tradiţional se constituie în adevărate comori ce se cer a fi cunoscute şi apreciate de către
drumeţul ce poposeşte aici, dar nu spre a se urca grăbit în maşină, pentru a pleca, ci pentru a
rămâne câteva zile sau măcar câteva ore.
3.1.1 Aşezările din Rucăr
Pitorescul aşezărilor este generat de gospodăriile locuitorilor frumos rânduite şi durate
din piatră şi lemn, cu dragoste şi suflet, împrumutând ceva din armonia şi monumentalitatea
peisajului.
„Gospodăria, casa ţărănească, au fost martorele vieţii familiale şi economice a societăţii
rurale”13. Fiecare gospodărie este un mic muzeu, fiecare denumire este o dovadă a evoluţiei şi
civilizaţiei poporului român." satul muscelean prezintă un anumit specific, cu casele de un alb
imaculat, o arhitectură proprie în care se detaşează sala înaltă sprijinită pe stâlpi de lemn frumos
lucraţi.
Din mulţimea formelor de habitat, prezentăm câteva tipuri de gospodării, expresie a unei
economii predominant pastorale. Casa colibaşilor brăileni, datând de la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi dispărută astăzi aproape în totalitate, era compusă din două până la trei camere
(tindă, căsuţă şi casa mare). Construită din lemn, pe o temelie de piatră, această gospodărie a
fost mult răspândită în trecut, remarcându-se prin simplitate, sobrietate şi funcţionalitate.
Casa de tip muscelean se caracterizează printr-o armonioasă îmbinare arhitectonică a
volumelor. În construirea ei se foloseşte piatra, la temelie, şi lemnul inclusiv pentru acoperiş.
Specificul constă atât în apariţia sălii deschise, sprijinită pe stâlpi frumos ornaţi cu motive
populare diferite, aşezată pe o largă pivniţă (cămara de iarnă), cât şi în dispunerea camerelor.
Asemenea locuinţe, în construcţia cărora se foloseşte, mai mult lemnul, întâlnim la
Rucăr, Dragoslavele, Dâmbovicioara, Sătic şi chiar la Fundata.
13 R. Vuia în 1938
Casa ţărăneasca rucăr
În ceea ce priveşte aşezările temporare, ele reprezintă adevărata adaptare activă a
amenajărilor pastorale, forestiere, hidrotehnice la condiţiile specifice spaţiului limitrof din munţi
(Leaota, Bucegi, Iezer-Păpusa, Piatra Craiului).
Amenajările pastorale constituie cele mai vechi forme de habitat, cu utilizare temporară
din Culoarul depresionar Rucăr, ca reflex al apariţiei şi dezvoltării păstoritului, pe baza unor
întinse şi bogate păşuni şi fâneţe alpine. Habitatul pastoral reprezentat de stane, sălaşe, odăi,
colibe este cuprins între 800 şi 2 100 m altitudine, cu cca mai mare frecvenţă între l 400 şi l 800
m. Dintre toate amenajările pastorale stânele şi grajdurile sunt cele mai frecvente forme de
habitat pastoral. Dacă stânele depăşesc frecvent 2 000 m, grajdurile sunt situate până la l 500—l
600 m. Stâna, cu variantele sale tradiţionale, având două sau trei încăperi, se întâlneşte practic în
tot culoarul depresionar.
Grajdul trebuie privit ca o amenajare pastorală complexă, legată mai ales de valorificarea
pe loc a resurselor furajere şi nu în mod simplist, ca un modest adăpost pentru animale. Apărute
în apropierea aşezărilor din Culoarul Dâmboviţei, ele înregistrează o frecvenţă deosebită între
1000 şi l 600 m altitudine. În jurul lor se cultivă mici suprafeţe cu plante furajere şi legume.
Legată de prezenţa acestor amenajări temporare, diviziunea muncii a făcut ca o parte din
membrii familiei, îndeosebi cei vârstnici, mai rar tinerii căsătoriţi, să-şi petreacă cea mai mare
parte din timp departe de sat, clupă un calendar arhaic încă din vremea dacilor. În multe
împrejurări, concentrarea grajdurilor a dus la apariţia de cătune şi ulterior a satelor (Valea
Caselor, Suseni, Ciocanu, Sătic şi parţial Şirnea. Fundăţica etc.).
3.1.2 PORTUL
Vechiul port muscelean este purtat cu mândrie de rucareni.Cu o sută de ani în urma
fetele mergeau la hora îmbrăcate cu sarici cenuşii sau albe. Sarica era lungă până dinjos de
genunchi, şi cu mâneci.
Băieţii nu mergeau la hora cu sarici. Ei purtau zeghi cu cojoc. Sarici purtau numai cei în
vârstă. Sub zeghe bărbaţii aveau cămăşile albe cu râuri,cioareci, iar în picioare opinci cu
nojiţe.Pe cap toţi bărbaţii purtau căciula rotundă. Îmbrăcămintea rucareanului este formată din
mai multe obiecte. Unele dintre ele s-au schimbat, iar altele au dispărut.
Port popular – Muscel (sursa : www.veziromania.ro)
Costumul femeilor este mai frumos decât al bărbaţilor. El diferă oarecum la fete şi femei
măritate, în zi de sărbătoare şi în zi de lucru. Femeile măritate poarta pe cap barişe sau basmale
diferit colorate ; cele tinere culori mai vii, iar cele mai în vârstă şi cele văduve de obicei poarta
cârpe negre cu ciucuri. În timp de iarna peste cârpă, basma sau bariş femeile poartă broboada
În zile de sărbătoare femeile poartă marame de borangic. Ele sunt prinse de o legătoare
artistic lucrata din catifea sau din voal pe care se prind mărgele colorate în diferite combinaţii.
Fetele nu poartă nimic pe cap. Părul lor este de obicei împletit în cozi lăsate pe spate sau pe
piept, prinse cu panglicuţe la vârf. La urechi se poartă cercei, iar la gât salbe din monede de aur.
În zi de lucru salba este formată din gălbiori, prinşi cu o panglică neagră de catifea, iar
sărbătoarea salba mare.
Ia este formată din obinzica, o bandă pe lângă gât, ciupag, altiţa şi poale. Peste ie se purta
un figarou, un ilic rotund în fata di deschis la gât. Acum se poartă ilice sau jersee cumpărate de
la magazin, pentru sărbătoare sau lucrate în casă pentru zi de lucru. Fota este prinsă peste ie la
mijlocul trupului cu beţe. Beţele sunt artistic lucrate cu modele, în culori, din mătase, lână sau
din bumbac. Fota de sărbătoare este foarte împodobită.
Port popular Leresti-Muscel circulata 1930 (www.veziromania.ro)
În picioare, în zile de sărbătoare până acum 40-50 de ani, se purtau ghete cu carâmb iar
mai înainte cizme. Mai târziu s-au introdus pantoful şi sandaua. Pentru zi de lucru, pentru cele
sărace şi sărbătoarea, se poartă papuci(scarpeţi), opinci de piele sau de cauciuc, lucrate de obicei
în sat
Peste picior, în opinci se purtau ciorapi de lână sau obiele albe de dimie peste care
treceau nojiţele opincilor frumos împletite. Vorbind de portul femeiesc menţionam că mireasa
are întotdeauna fota şi ie cu model lucrate în alb. Cămaşa ginerelui este lucrată de asemenea în
alb. La bărbaţi deosebim o îmbrăcăminte de vară şi de iarnă, una de sărbătoare şi alta de
lucrătoare.
În zi de sărbătoare, pe timp de vara bărbaţii poarta pe cap pălărie. Ea face parte din
costum. Îmbrăcămintea este formată apoi din cămaşe cu râuri la poale, la mâneci şi la piept. Ea
este lucrata din bobbin sau din mătase. Cămăşile au de asemenea ajur. În zi de lucru cămaşa este
simplă, fără râuri. Cioarecii din dimie albă sunt cusuţi stamt pe picior. Cei mai avuţi îi poartă
puţin mai largi.
Cămaşa se poartă puţin deasupra genunchiului. Feciorul nu pleacă la hora până ce nu s-a
asigurat că îi vine bine cămaşa la spate, adică este bine încreţita. De obicei peste ea se îmbraca o
vestă neagră, închisă la gât. Către toamna peste vesta se îmbraca un mintean, o faină cu o
cusătură specifică, diferită de haina obişnuită de la un costum nemţesc. Iarna se îmbracă cu
palton îmblănit de obicei cu piei de miel.
În picioare acum se poartă ghete, bocanci sau cizme. În trecut s-au purtat cizmele,
opincile de talpă ţuţuieneşti, opincile de cauciuc. Pentru iarnă bărbaţii poarta căciuli negre
ţuguiate. Din cauză că portul popular este mai scump o parte neînsemnată din satenii de azi se
îmbraca în costum nemţesc.
3.1.3 Bisericile din Rucăr
Biserica Rucarului de Sus: Construcţia a început în anul 1870 şi s-a terminat în 1782.
Este ctitoria lui Gheorghe Necola Smerna, roman macedonean, cunoscut în documente sub
numele de jupan Gheorghe neguţătorul satului, iar după anul 1780 sub numele de Gheorghe
Rucareanu, după numele satului pe care l-a îndrăgit şi ale cărei proprietăţi şi le-a dorit.
Stăpânit de gânduri frumoase pentru satul al cărui nume şi-l adoptase, Gheorghe
Rucareanu a zidit în Rucăr o mare biserică, cu chili împrejur pentru şcoală. Faţada de la intrare
are o decoraţie de mare importanţă. La mijloc este, într-un pătrat, icoana hramului zugrăvita în
fresco, reprezentând pe sfinţii Gheorghe şi Dumitru, amândoi calari şi biruitori. Sfântul
Gheorghe cu lancea în mână, ucugand balaurul, iar sfântul Dumitru învingând împăratul păgâ
Biserica Rucarului de Sus (sursa: http://www.eparhiaargesului.ro)
Biserica Rucarului de Mijloc, în forma actuală a fost construită pe vechea temelie,
începând din anul 1895. Pe o piatră aşezată în partea de sud a altarului, în zid scrie : “Aici este
pus actul de fundaţia bisericii, cine-l caută îl va găsi “. Biserica este de mari dimensiuni, una din
cele mai mari din judeţ. Biserica a fost înzestrată cu tâmpla bisericii Sărindar din Bucureşti,
ctitorie a voievodului Matei Basarab. Tâmpla este sculptată în stil baroc, răspândit la noi în
prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor. Aceasta biserică a
fost sfinţita în octombrie 1902, de către Arhiereu Nifon Ploesteanu, Vicarul Sfintei Mitropolii.
Biserica Rucarului de Jos s-a clădit pe terenul celei vechi din 1747, respectiv a celei
din anul 1633. Actuala biserica s-a construit între anii 1891-1894 cu următoarea inscripţie : “ Cu
ajutorul atotputernicului Creator s-a ridicat acest sfânt lăcaş cu hramul Adormirea Maicii
Domnului în zilele domniei regelui Crol I şi ale mitropolitului primat Ghenadie Petrescu”. De
altfel tot acum s-a luat crucea de fier din ciocul vulturului de la Monumentul Eroilor din 1877-
1878 din Parcul Podişor, precum şi crucea ridicată în Vârful Crucii.
3.1.4 Case memoriale
Strãvechea şi istorica aşezare de munte, Rucãrul se poate mândri cu un însemnat numãr
de case memoriale care trebuia sã fie mai bine cunoscute, mai ales de generaţia tânãrã, spre a le
transmite mai departe generaţiilor ce vor urma. Cele mai multe dintre ele au dispãrut s-au au fost
ridicate alte case peste ele.
Casa Rucãrenilor, respectiv a lui Gh. Rucãreanu, Cititorul Bisericii Rucãrului de Sus se
gãsea pe locul unde este astãzi Grãdiniţa de copii, casa construitã de Iancu Anastase în anul
1926. În casa Rucãrenilor a copilãrit poetul şi revoluţionarul Nicolae Rucãreanu (1810-1892).
Casa Baştei (Slãvescu), devenitã apoi Bunescu prin cumpãrare, iar acum este sediul
Serviciului veterinar Rucãr. Aici s-a nãscut academicianul Victor Slãvescu. Casa a fost constuitã
de Paraschiv Baştea şi fusese datã de zestre fiicei sale, cãsãtoritã cu tatãl academicianului.
Desigur cã dupã plecarea din Rucãr casa a fost cumpãratã de Nicu Bunescu. La 1948 aceastã
casã a fost naţionalizatã odatã cu fabrica de cherestea a acestuiã de pe Lunca Rucãrului.
Casa Anastase, aşezatã în stânga vechiului hotel care şi astãzi mai funcţioneazã, pe
strada Frontierii, cum se numea atunci strada ce duce spre Bran –Braşov. Pe vatra unde astãzi
este proprietar Moise Ciopleiaş, iar casa a devenit loc de distracţie şi muzicã pentru tineret, a
trãit cãtre ultimul sfert al secolului al XIX- lea Ion Anastase, proprietarul ei, fost şi primar al
comunei. În aceastã casã s-a nãscut la 19 martie 1895, ilustrul matematician şi poet de seamă Ion
Barbu (Dan Barbilian), fiul judecãtorului de pace de la Rucãr, Constantin Barbilian, care locuia
cu chirie în aceastã clãdire.
Casa Moise Bunescu, pe locul unde astãzi este Casa de copii, a fost casa cu cerdac şi
geamblac a lui Moise Bunescu. Aici în casa lui Moise Bunescu, a fost gãzduit de multe ori Titu
Maiorescu, estetician, critic român, profesor universitar, academician şi om politic.
Casa Paul Everac ( Petre Constantinescu) de la Podul Dâmboviţei se impune atenţiei
prin ce a realizat aici acest renumit scriitor şi om de culturã. Dupã cum menţioneazã în cartea : “
Oameni din Cetatea de Scaun ”, Paul Everac a realizat aici cu eforturi considerabile “ o curte
pentru artã şi poezie, o alta pentru teatru, unde, an de an, vreme de mai bine de un deceniu, am
chemat, şi la început ospãtat artişti de tot felul, intelectuali de vârf “. O altã realizare care a
stârnit interes printre trecãtorii strãini, în special, dar şi români. Pe culoarul Rucãr – Bran, a
înşirat statui sau grupuri statuare cu tematicã : moment de vârf în poezia românã. Aici au fost
ilustrate tot în piatrã artificialã, poemele : Mioriţa, Legenda Mãnãstirii Argeşului, Nunta
Zamfirei, Gorunul, Moartea cãprioarei etc.
Casa Miţita Popescu , situatã în faţa Bisericii Rucãrul de jos, a fost construitã de cãtre
distinsul preot din Bucureşti, cãsãtorit cu o rucãreancã, Ecaterina Simionescu. Parte din această
vilă a servit o vreme ca sediul Cimcumscriptiei medicale Rucăr.
3.1.5Monumente şi stătui
Monumentul Eroilor din Parcul Podişor închinat eroilor care s-au jertfit pentru neam şi
ţara în Războiul de Independenţă din 1877.
Monumentul situat în Grădina Publică din Rucăr ridicat în amintirea rucarenilor
căzuţi în al doilea război mondial ale căror nume sunt înscrise cu litere de aur.
Monumentul eroilor-Mateias (la 11 km de Câmpulung pe DN 73), este format dintr-un
mausoleu, un muzeu istorico-militar (având o formulă expoziţionala unică în România, redând
în maniera specifica luptele purtate în ţara noastră la sfârşitul anului 1916).
Biserica Namaiesti, săpata aproape în întregime în gresia dealului (1545).
Biserica Namaiesti ( sursa: http://www.misiuneacasa.ro/)
3.1.6 Caminul cultural
Vechiul camin cultural al Rucarului (sursa: http://img.carpati.org/)
A contribuit în mare măsură la păstrarea pe mai departe a tradiţiilor de seamă ale satului,
a portului, a limbii frumoase şi curat româneşti, a unor datine străbune, a jocului strămoşesc.
O activitate mai susţinuta a desfăşurat Căminul cultural mai ales după anul 1928. Astfel
în cadrul căminului cultural s-au organizat mai multe serbări cu un bogat repertoriu de cântece,
poezii şi piese de teatru, cunoscute şi în comunele vecine.
O bogată activitate a desfăşurat secţia de teatru a căminului cultural, condusă o vreme de
Ion Dobrin şi Gh. Pirnuta. Piese de teatru ca: Titanic vals, Zorile, Piatra din casa etc. a fost bine
appreciate şi mult gustate de locuitorii din Rucăr, Bran, Dragoslavele şi alte sate. Este interesant
de arătat ca la activitatea cultural din timpul verii erau antrenaţi şi unii dintre sezonişti.
În cadrul căminului cultural din Rucăr s-au organizat şi frumoase expoziţii de costume
naţionale. Două dintre acestea, una organizată în casa lui Spiridon Popescu şi alta în casa
învăţătorului Aurel Bajan au fost dintre cele mai reuşite.Într-un reuşit album al căminului
cultural Rucăr erau scise frumoase aprecieri ale străinilor despre felul cum s-au organizat
expozitle şi frumoase aprecieri ale straiilor despre felul cum s-au organizat ecpozitiile şi despre
frumuseţea portului de aici. Una dintre aeste aprecieri o făcuse în 1936 ministrul Frantei la
Bucureşti.
O frumoasă activitate cultural desfăşoară şi biblioteca comunală. Înzestrată cu un fond de
publicaţii de 6.300 volume, cu mobilierul şi localul necesar, a reuşit de pildă că în anul 1970 să
inscribe un număr de 814 cititori din care 167 muncitori, 129 ţărani, 156 tehnicieni şi
funcţionari, 362 alte categorii (elevi,student,casnice). Este de menţionat ca numărul femeilor
cititoare a întrecut pe cel al bărbaţilor.
Nivelul cultural al satenilor rucareni se ridica şi pe cale directă
prin vizionarea de cele mai multe ori în comun, a mai multor familii, a programelor de radio şi
televiziune.
3.1.7 Obiceiuri
În seara de Anul Nou sunt o mulţime de obiceiuri şi credinţe legate în special de
nădejdea de măritat a fetelor. Dacă sunt mai multe fete la o casă îşi cauta fiecare câte un os din
piftie , pe care apoi îl aşează jos, afară. Pe al căreia îl va lua câinele mai întâi, aceea se va mărita
mai întâi. Va pleca în căsătorie în direcţia unde a plecat câinele
Brezaia la Rucar Ritual popular romanesc( sursa: www.muntiileaota.ro)
Un obicei şi mai străvechi este “Brezaia”. Tineri şi mai în vârstă, până la 50 de ani,
grupaţi în cete, organizează “ sărbătorirea Crăciunului”. După cum se manifesta, brezaia poate fi
socotită un fel de teatru popular. Ea are două personaje mai însemnate: Moşul şi Brezaia.
Moşul este îmbrăcat în haine obişnuite, având pe spinare o piele de oaie, care are în faţă
o scândură pe care este desemnat cu roşu un cap de animal, iar în mână ţine o măciucă sau mai
bine zic un pămătuf, format dintr-un bat, care este legat de un ghem de cârpe, cu care bate copiii
care-l aleargă şi chiar sip e oamenii mari, carendu-le bani.
Pielea din spatele moşului se numeşte hârcă. A doua persoană, soţia moşului este
Brezaia. Din creştetul capului şi până jos ea este îmbrăcată cu un fel de pelerina care-i acoperă
tot corpul şi care este formată numai din basmale de diferite culori şi modele, ce le-au căpătat
flăcăii de la fete, cu câteva zile mai înainte de Crăciun. În partea de sus Brezaia , are un cioc de
lemn ca pliscul raţei, al cărui maxilar de jos este mobil şi plecaie ori de câte ori este tras de
sfoară de mâna Brezăii. Brezaia nu vorbeşte nimic, numai se ia după trecători şi începe să
ciocănească, dând a înţelege că trebuie a i se plăti. Atât Moşul cât şi Brezaia sunt însoţiţi de un
grup de tineri şi chiar mai vârstnici care cânta colindul, în timp ce Brezaia joacă şi plescăie.
Flăcăii cu Brezaia, încep colindul din seara de 24 decembrie şi ţin până a doua zi
dimineaţă. Ca dar primesc bani. La unele case colindătorilor li se da de băut. Cu banii primiţi,
flăcăii plătesc lăutarii ce le-au cântat la hora şi cinstesc cu vin fiert pe brezaiasi. A doua zi Moşul
şi Brezaia se plimba prin sat, după care alerga o droaie de copii care striga : “Brezaita moşului /
pe valea cocosului / nu te da, nu te lasa / că mă leg de hârca ta!”. În timpul acesta Moşul se ia
după copii , bătându-i cu măciuca.
A treia zi în timpul horei satului, Brezaia joaca, se veseleşte, apoi cade jos moartă şi
băieţii o pun pe o ţoala şi jelesc moartea ei. Apoi o duc la cârciumă, unde spun că îi face
înmormântarea. În acest timp Moşul se jeleşte făcând diferite gesturi ce distrează pe cei prezenţi.
Atât Moşul cât şi Brezaia închipuiesc două personaje biblice. Moşul închipuie pe împăratul
Irod , iar Brezaia pe Irodiada.
În seara de Anul Nou colindătorii mai au o gamă variată de obiceiuri şi anume : cei mai
mici dintre băieţi merg cu Pluguşorul, iar cei mai mari dintre aceştia merg Capra şi Ursul.
Colindătorii care merg cu Pluguşorul îşi fac cu câteva zile înainte biciuri, buhaiuri, morişti, iar în
seara de Anul Nou se îmbraca în portul popular şi merg pe la casele oamenilor şi încep a ura
La 26 octombrie (Sf. Dumitru) copii fac “Focul lui Sumedru”. Ei pregătesc din vreme
cetini de brad pe care le pun, unele peste altele, în formă de claie, apoi le dau foc şi încep să
strige în cor :”Hai la focul lui Sumedru!”. Femeile vin cu tarnele cu mere, covrigi, nuci etc. şi le
împart copiilor. Cenuşa de la foc este luată şi presărata mai târziu peste răsaduri, spre a le feri de
moliile stricătoare.
Focul lui Sumedru (sursa: http://www.infocurteadearges.ro/)
Urcatul la Munte
Această activitate are ca scop păşunatul animalelor. Astfel, în jurul zilei de 1 Mai ovinele
încep păşunatul pe păşunile de la şes, în timp ce taurinele încep păşunatul pe fâneţele
proprietarilor spre finalul lunii Mai. La începutul lunii Iunie, atât ovinele cât şi taurinele sunt
urcate către munte, pentru a-şi continua păşunatul pe păşunile alpine.
Tunsul Oilor
Tunsul oilor se desfăşoară pe perioada lunii Martie, cu cel puţin 3-4 săptămâni înainte de
ieşirea la păşunat a animalelor.
Alesul Oilor
Alesul Oilor sau Răvăşitul Oilor, este una dintre cele mai importante sărbători
desfăşurate în Zona Rucarului. Această sărbătoare are loc după ce stăpânii de stana coboară de la
munte, înapoind proprietarilor animalele definitivând înţelegerea cu aceştia. Mai precis,
proprietarii îşi recuperează animalele, primesc şi produsele lactate cuvenite, achitând către
stăpânul de stana costurile aferente tratamentelor zooveterinare. Cu această ocazie se
organizează o mare expoziţie de produse din lapte, cât şi o expoziţie cu cele mai frumoase
exemplare animale. (ovine, taurine, câini ciobăneşti, cai, măgari).
Măsura Laptelui la Oi şi la Vaci
Fiecare proprietar, primeşte de la stăpânul stanii unde îşi trimite animalele pentru vârât, pentru
fiecare oaie 4-5Kg de brânză de burduf, 1Kg de urda sau 7-8Kg de telemea. De asemeni,
proprietarii sunt obligaţi să plătească stăpânului de stana costurile aferente tratamentelor
zooveterinare ale animalelor. Pentru fiecare vacă, pentru toată perioada de vârât (1 Iunie - 1
Octombrie) proprietarul primeşte 6Kg brânză de burduf şi 1Kg de urda pentru fiecare litru de
lapte mults la măsurarea laptelui.
Măsurarea laptelui se desfăşoară intre Sfântul Petru Nou şi Sfântul Petru Vechi, în mijlocul
perioadei de păşunat. În ziua aleasă de comun acord de către stăpânul stanii şi proprietarii de
animale, se măsoară laptele muls de la fiecare animal la cele 3 mulsori ale zilei respective.
3.2 Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural
3.2.1 Istoricul apariţiei ANTREC
În ţara noastră se practica de multă vreme, în mod sporadic şi neoficial, cazarea la
localnici a vizitatorilor ocazional ai unei aşezări rurale. Începând din 1967-1968, în mod
organizat s-au realizat primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti aflaţi pe
litoralul românesc al Marii Negre.
Din 1972 Centrul de Cercetări pt. Promovarea Turismului Internaţional, printr-un ordin
al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localităţi rurale reprezentative pentru
satul românesc cu scopul dea fi lansate şi promovate în turism. În urma acestor studii s-a stabilit
că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional cca.118 localităţi rurale, din Braşov au fost
desemnate: Rucăr, Fundata, sirnea.
În 1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particularilor, făcând
inaccesibile satele pentru turiştii străini. După 1989 primele gospodarii înscrise în turismul rural
au fost în zona Moeciu-Bran-Rucar. Apoi s-au extins gospodăriile înscrise din zonele Bârsei,
Dornelor, Maramureş, Munţilor Apuseni, Clujului şi Marginilor Sibiului.
Devenind membra, în 1995, a Asociaţiei de profil EUROGÎTES , această calitate a
ajutat-o în promovarea turismului rural românesc în lume. . În cadrul proiectului PHARE pentru
dezvoltarea turismului în România, este desemnată pentru alegerea acţiunilor de promovare şi
marketing, proiectul prevăzând crearea unei reţele naţionale concepute ca un sistem integrat şi
computerizat, cu posibilităţi de racordare la piaţa turistică europeană.
3.2.2 Scopul ANTREC
Printr-o campanie eficienta, ANTREC a reuşit să implice un număr mare din rândul
membrilor săi să realizeze programe turistice apreciate atât pe plan intern cât şi pe plan extern.
În zona Bran-Moeciu exista un adevărat cult al caselor. Fiind o zonă ferită de ghearele
cooperativizării, oamenii şi-au învestit, de-a lungul anilor, toţi banii agonisiţi în construcţia şi
amenajarea caselor. Pornind cu aceste date nu a fost chiar dificilă conturarea, treptat, unui altfel
de sistem de petrecere a vacantelor, mai aproape de natură, obicei la modă acum în Occident.
Scopul ANTREC este:
· de a identifica şi promova potenţialul turistic rural,
· de a organiza cursuri de pregătire profesională pentru gazde, agenţii de turism rural, prin
seminarii, cursuri de scurtă şi lungă durată, schimburi de experienţa între ANTREC şi
organizaţii similare din ţară şi străinătate,
· de a transmite informaţii legate de turismul rural întregii reţele ANTREC şi instituţiilor
implicate în mod direct sau indirect în promovarea şi dezvoltarea turismului rural;
· de a organiza campanii de publicitate pentru unităţile clasificate şi omologate, incluse în
reţea, prin mijloace mass-media;
· de a participa la evenimentele importante specifice, atât pe plan intern (regional şi
naţional), cât şi extern (târguri şi burse de turism), cu o ofertă diversă.
Prin ordinul Ministrului Turismului, toate unităţile din turismul rural trebuie să
îndeplinească anumite condiţii, în funcţie de confort, pentru a fi omologate şi clasificate (pe
margarete). Comisia tehnică este formată din reprezentanţi ai Ministerului Turismului şi al
ANTREC (un grup de 30 de membrii ai asociaţiei, fiind experţi în clasificarea şi omologarea
unităţilor din turismul rural, în urma absolvirii cursurilor de specialitate).
Împreuna cu Mirabilis Media, ANTREC a realizat un sistem naţional de rezervări în
turismul rural, prin intermediul căruia amatorii vor putea să-şi aleagă inclusiv pensiunea dorită.
În prezent, ANTREC are relaţii de colaborare cu touroperatori din Franţa, Anglia, Italia, Statele
Unite. Adresa de internet a asociaţiei este www. antrec.ro.
Lunar, ANTREC editează un buletin informativ "Vacanţa la ţară" - pentru membrii săi şi
pentru cei interesaţi să devină membrii ai asociaţiei. Sumarul cuprinde informaţii referitoare la
activităţile ANTREC, evenimente din cadrul asociaţiei atât la nivel central cât şi local,
recomandări, decizii, etc.
Evenimente ANTREC:
· Seminarii de marketing în turismul rural;
· Festivalul Internaţional al Sarmalelor, Praid, Harghita;
· Festivalul Internaţional al Plăcintelor, Bacău;
· Moş Nicolae la Bran;
· Week-end-ul îndrăgostiţilor (Sf. Valentin), Bran;
· Târgul Internaţional de Turism Rural, Braşov;
· Târgul Naţional de Turism (alături de ROMEXPO, ANAT, FIHR, FPT şi OPTBR);
· Seri romaneşti la Clubul Francez, Casa Americii Latine, World Trade Center, etc;
· Sărbătoarea Recoltei 1997 şi 1998 - World Trade Center, Bucureşti;
· Săptămâna României la Paris, noiembrie 1999
· Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural ;
· Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural ;
· Lansarea Catalogului Naţional al Pensiunilor Turistice şi Agroturistice;
· Lansarea paginii web a ANTREC, august 2000.
· ANTREC a primit din partea Casei de Editura Capital premiul OSKAR CAPITAL
pentru Iniţiativa cu cel mai mare impact social în 1995.
· În ianuarie 2000 ANTREC a primit diploma pentru strădania de a impune turismul rural
în România, acordată de AJSTR. În acelaşi an, ANTREC primeşte diploma pentru
identificarea şi conservarea filonului folcloric, acordată de Amplus Internaţional Ltd., cu
ocazia Salonului de Carte şi Presă 2000.
· Din 1994 ANTREC a devenit membru al EUROGÎTES - Federaţia Europeană de Turism
Rural - fiind inclusă în catalogul acesteia în ediţiile 1995, 1996, 1997, pe lângă unităţi
reprezentative ale reţelei de turism european. Alături de Franţa, Germania, Belgia,
Portugalia, Spania şi alte ţări europene (în număr de 17) pot fi văzute în catalog şi case
tradiţionale din cele 30 de filiale ale ANTREC.
· Pe parcursul celor opt ani de activitate, ANTREC şi-a demonstrat iniţiativa şi capacitatea
să organizatorica în crearea unei reţele viabile în această parte a Europei, aflată în
adevărata competiţie cu ţări cu o veche tradiţie în acest domeniu. Ca urmare a meritelor
deosebite şi a contribuţiei aduse la dezvoltarea turismului rural, Marilena Stoian -
preşedinte ANTREC - a fost numită preşedinte EUROGÎTES, poziţie pe care a deţinut-o
în perioada 1997-1999. În prezent ea este vicepreşedinte EUROGÎTES.
· În iulie 2001, la Bran, s-a inaugurat prima "şcoală Naţional de Formare Managerială în
Turism"
Turismul rural practicat în România a reuşit să capteze încă de la început atenţia Uniunii
Europene, valoarea totală a finanţării acordate ţării noastre de către UE, prin intermediul a două
programe PHARE pentru dezvoltarea turismului, se ridica la circa 10 milioane ECU.
Primul program PHARE destinat turismului românesc a început în 1992, fiind finanţat cu
circa 4,9 milioane ECU, iar al doilea, finanţat cu cinci milioane ECU, a început în 1995.
Principalul proiect al celui de-al doilea program a fost sprijinirea turismului rural din România,
acesta beneficiind de un buget de 900.000 de ECU.
Proiectul a avut ca obiective promovarea turismului rural (secţiune coordonată de Asociaţia
Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România - ANTREC) şi dezvoltarea
turismului rural în patru zone pilot: Valea Izei, Vamă, Valea Ariesului şi Bran - Rucăr
(coordonata de Operation Villages Roumains - Belgia).
3.3 Promovarea sărbătorii „Expopastoralis – Povestea Brânzei”
“Expopastoralis” este o tradiţie prilejuită de coborâtul oilor de la munte. Cuprinde mai
multe concursuri de animale domestice, în special oi, vaci şi cai, precum şi premierea celor mai
buni gospodari şi a proprietarilor de pensiuni agroturistice participanţi la concursul gastronomic
“Povestea Brânzei”.
Având la îndemână pajiştea muntelui, rucărenii s-au ocupat încă din cele mai vechi
timpuri cu creşterea animalelor pentru promovarea cărora au fost organizate expoziţii şi
concursuri de canine, de bovine, ovine şi cabaline.
Astfel iubitorii de animale, cât şi toţi cei prezenţi la sărbătoarea au putut admira câini din
rasele: Ciobănesc românesc, Ciobănesc mioritic, Ciobănesc românesc carpatin, cai din rasele
Huţul, Lipiţan şi Semigreu, oi din rasa Ţigaie etc.
Rucărenii sunt înfrăţiţi cu animalele lor de care sunt mândri şi cărora le-au transmis
parcă ceva din firea lor prietenoasă. Oile şi berbecii ne privesc din staule, blânde, privind cu
duioşie spre aparatul de fotografiat, bucuroase parcă de faptul că sunt fotografiate, caii
îngenunchează respectuos în faţa vizitatorilor.
Ciobănesc românesc carpatin (sursa: www.veziromania.ro)
Crescătorii de păsări au transmis mesajul lor de pace prin lansarea de porumbei de pe
stadionul unde s-a desfăşurat activitatea.Oameni ai muntelui, localnicii şi-au educat copiii în
spiritul dragostei faţă de creşterea animalelor, astfel încât aceştia sunt prezenţi la sărbătoare
îmbrăcaţi în costum popular, călare pe cai sau câinii cu care sunt deja prieteni, în costum de
jochei sau conducând atelaje mai mici, pe măsura vârstei lor, trase de măgarii nelipsiţi din
activitatea oierilor din partea locului.
De la gospodine harnice şi pricepute se pot afla reţetele câtorva produse culinare
tradiţionale: urdaşul pregătit din zeamă de mămăligă, urdă dulce, smântână, mărar; balmeşul
preparat din ceapă călită în unt de oaie, caş şi urdă dulce; mămăliga în pături, alcătuită din
straturi de mămăligă, urdă, brânză de burduf, covrigi în ouă, pregătiţi din făină, ouă, drojdie,
frăgeziţi cu esenţă din cenuşă de fag, trecuţi prin apă, copţi pe vatră, la foc de lemne, împărţiţi
proaspeţi, cu câte un ou roşu la mijloc, de Paşti şi de Rusalii. Toţi cei veniţi să vadă expoziţia au
avut posibilitatea de a degusta apetisantele produse.
Având lemnul muntelui la îndemână, rucărenii au învăţat să-l prelucreze încă din cele
mai vechi timpuri după tehnici transmise din tată în fiu, aşa încât elevii Grupului Şcolar
Forestier din localitate au prezentat o expoziţie cu obiecte din lemn bine finisate şi utile în orice
gospodărie14
Alte atracţii ale Rucărului le constituie dârsta şi vâltoarea situate pe malul Dâmboviţei,
instalaţii construite cu aproximativ 200 de ani în urmă de meşteri germani. Suntem primiţi cu
amabilitate de administratora acestora, doamna Vălimăreanu Ileana, de la care obţinem
informaţiile necesare.
Vâltoarea are rolul de a pregăti, după o tehnologie veche şi ingenioasă, poclăzile şi
saricile după ce sunt scoase din război. Apa râului este captată în jgheaburi de unde cade în
cascadă într-o pâlnie făcută în apă din scânduri în care se introduce poclada sau sarica pentru a fi
vâltorită, adică învârtită de apa zbuciumată, timp de 5-6 ore, după care urmează păruiala, un fel
de pieptănat, într-un cilindru rotitor, de scânduri şi nuiele, prevăzut cu 3 drugi de lemn pe care se
pun 3 poclăzi în acelaşi timp. Se cos la capăt, asemenea unui sac şi se introduc iarăşi în vâltoare
circa 2-3 ore. Sunt trecute apoi într-o cameră cu temperatură de aproximativ 40 de grade,
obţinută la foc de lemne, unde sunt puse într-un alt cilindru numit roată, prevăzut cu nişte cuie
pe care se pun obiectele din lână pentru a fi bătute, operaţiune numită îngroşală. După aceea sunt
scoase afară şi uscate pe frânghii.
Alături se află dârsta sau piua, prevăzută cu nişte ciocane pentru spălatul covoarelor, dar
care astăzi nu mai funcţionează, locul ei fiind luat de către vâltoare.
Rucărenii se mândresc şi cu o arhitectură străveche, elegantă şi originală, case cu foişor,
stâlpi, streşine şi ferestre sculptate în lemn.
14 Expopastoralis 2010
Există 2 case-muzeu, chiar dacă în mod oficial nu deţin acest statut, adevărate
capodopere de arhitectură şi colecţii etnografice, cu o puternică valoare documentară, unde
suntem primiţi de gazde ospitaliere, dornice să ne dea explicaţii.
Prima este casa domnului Ionescu Nicolae, în vârstă de 80 de ani, construită cu peste 100
de ani în urmă, cu prispă, cu sculptură din ipsos aplicată, cu streaşină, ferestre şi uşi sculptate în
lemn, alcătuită din 2 camere şi 1 antré, unde pe pereţi se află covoare vechi, de peste 100 de ani,
numite zăvestre, ţesute în război, cu modele geometrice, divers colorate.
Peste covoare sunt expuse ştergare cusute cu acul, cu motive florale şi păsări: păuni şi
cocoşi, tablouri cusute în fir, reprezentând monumente arhitectonice importante: casă ţărănească
tradiţională, Cetatea Râşnov, Castelul Bran, icoane vechi, cusute în fir, sfinţite la Mânăstirea
Nămăieşti, ornamentate cu ştergare tradiţionale, o colecţie de fotografii de familie, în care
majoritatea membrilor sunt îmbrăcaţi în frumosul costum tradiţional, rucărean, al cărui port a
fost lege nescrisă şi mândrie de-a lungul generaţiilor în familia gazdei, cât şi în viaţa întregului
sat.
Un tablou pictat de fiica prinţului Ghica, o înfăţişează pe soţia gazdei, îmbrăcată într-un
frumos costum popular, pe care l-a purtat până în ultima clipă a vieţii. Deşi aflat la o vârstă
înaintată, rămas singur după moartea soţiei sale, domnul Ionescu Nicolae manifestă o atitudine
senină în faţa morţii pe care o aşteaptă ca pe ceva firesc, inevitabil, cu hainele prinse pe zăvastră,
ca pe o petrecere de familie sau ca pe o călătorie către cei dragi.
Deşi ascunde colecţii vechi, casa ne lasă impresia de viaţă puternică, datorită culoriilor
vii, luminoase cu care sunt lucrate obiectele expuse şi păstrate cu dragoste, grijă şi sfinţenie
pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie în Rucăr.
O altă comoară etnografică a Rucărului este casa Dobrin-Lixndroiu, cu o arhitectură
veche şi elegantă, fină şi elevată, cu prispă şi stâlpi sculptaţi cu motive florale.
Ocupaţiile principale ale localnicilor, creşterea oilor şi ţesutul, fantezia, dragostea de
muncă şi frumos, spiritul conservator, le găsim concentrate într-o singură cameră unde cu mult
gust şi rafinament sunt expuse covoare tradiţionale, zăvastră, sarică şi podalcă din lână groasă că
degetul, ţesute în război, albe sau divers colorate, predominând nuanţe de roşu-grena şi negru, cu
motive geometrice perfecte, prelucrate în vâltoare, perne cusute cu fir pe pânză, ştergare ţesute
în război, din bucăţi mari, expuse prin răsucire, draperii ţesute în război ale căror modele au
evoluat de la o generaţie la alta, feţe de masă din bumbac, vechi de peste 100 de ani, macaturi în
vergea, ploscă, lampă-policandru din fier forjat, lampă cu petrol, cu abajur, ornamentată cu
mărgele
Organizatorii acestei sărbători au încercat să îi dea strălucirea de altădată prin purtarea
lui de către copii şi tineri, comercianţi, reprezentanţi ai pensiunilor, solişti vocali şi dansatori,
realizarea paradei portului popular pe uliţele satului.
Printre monumentele satului se numără şi troiţa veche dinainte de anul 1400 şi Biserica
Sfântul „Gheorghe şi Dumitru”, construită în secolul al XVII-lea, deschisă pentru vizitatori
cărora li s-au prezentat istoricul şi planurile de reabilitare a acesteia.
Rucărul este mândru de fiii lui rămaşi în localitate sau plecaţi în ţară ori în lume, pe care
şi-i adună acasă, într-o întâlnire la Primărie şi într-un simpozion unde florile luminate, crescute
din pământ străbun, cu dragoste şi profesionalism, pe bază de documente sau a memoriei
afective au prezentat, într-o manieră ştiinţifică sau literară oameni-model, aspecte din viaţa
culturală, economică, geografică, turistică, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, făcând
propuneri de dezvoltare a localităţii prin raportare la standarde europene şi universale.
Acest eveniment implica participarea a câteva mii de oameni, cei mai mulţi dintre ei din
zone care includ destinaţii turistice attractive precum Bran, Moeciu, Sirnea şi oraşul Câmpulung
Muscel, precum şi zonele învecinate. Vizibilitatea în presă a acestui eveniment include câteva
ore de transmisie în televiziunea locală (Muscel TV), plus transmisii ocazionale ale altor staţii
TV. Autorităţile locale sunt interesate ca zona să fie poziţionata pe harta turistică a României şi
sunt deschise pentru colaborare în vederea dezvoltării şi a altor proiecte verzi în zona.
Compania membră RoGBC Star Dome oferă companiilor membre ale RoGBC
posibilitatea de a furniza broşuri pentru eveniment, care vor fl expuse fără niciun cost.
Companiile pot de asemenea aranja expunerea unor alte materiale promoţionale precum
bannere, produse şi/sau soluţii de servicii (în limita unui spaţiu în aer liber de 500mp, şi a unui
spaţiu închis cu o suprafaţă de 40mp) şi pot contacta compania Star Dome pentru a discuta direct
oportunităţile şi costurile potenţiale.
Mai mult, prototipul Star Dome de la Rucăr poate deveni atât o platformă permanenta
pentru a demonstra şi testa diverse materiale şi soluţii ecologice, cât şi un spaţiu de expoziţie
pentru diverse evenimentel locale şi regionale, în mod special pentru evenimentul annual
“Expopastoralis”.
3.4 AMENAJAREA UNEI PENSIUNI AGROTURISTICE ÎN ZONA RUCĂR
În acest subcapitol voi prezenta un studiu privind amplasarea şi amenajarea unei pensiuni
turistice de cinci margarete (nivel maxim de clasificare ce poate fi obţinut pe pensiunile rurale)
în Zona Rucăr, cu sprijinul unei Finanţări Nerambursabile Phare
Necesitatea acestei amenajări a apărut din cauza cererii tot mai mari, manifestată de către
turişti pentru servicii turistice de calitate superioară, în unităţi de cazare situate în mediul rural.
Ceea ce proiectul realizează în cadrul comunităţii rurale este o nouă porţiune de piaţă
care va permite extinderea procesului vânzării-cumpărării produselor turistice
Proiectul trebuie dus la sfârşit în terment de 12 luni de la aprobarea Dosarului de Finanţare
de către furnizorul fondurilor.
Prin intermediul unei diagrame GRANT se va urmări concordanta dintre sarcini, resurse şi
timp.
Nr.
Crt.
Sarcina Oct Nov Dec Ian Feb Măr Apr Mai Iun Iul Aug Sep
1 Cercetarea
pieţei
2 Analiza
Fezabilităţii
3 Proiectarea
Produsului
4 Testarea
Produsului
5 Stagiu preliminar
de lansare
6 Primirea Feed-
back-ului
7 Revizuirea
8 Stagiul Final de
lansare
9 Analizarea
10 Concluzii
3.4.1 Programul PHARE Coeziune Economică şi Socială– Componentă de Investiţii
Programul de finanţare “Coeziune Economică şi Socială” din cadrul Programului
Naţional Phare 2001, asigură asistenţa financiară şi de consultanţă pentru susţinerea proiectelor
de investiţii ce vor fi implementate de către micro–întreprinderi şi întreprinderile recent
înfiinţate pentru a pune bazele şi sau a extinde capacităţile productive şi pentru crearea de noi
locuri de munca
Prezentul program de finanţare nerambursabilă se va implementa în cele 11 “zone
prioritare ” , identificate în România15 .Zonele prioritare au două caracteristici importante: au
fost afectate în urma impactului negativ al restructurării industriale pe de o parte, iar pe de altă
parte,au potenţial de creştere economică. Acesta este motivul pentru care au fost intitulate “zone
de restructurare industrială cu potenţial de creştere economică”.
Această componentă a programului este o continuare a schemelor anterioare
implementate în cadrul programelor Phare care s-au dovedit a fi adaptate la necesităţile IMM-
urilor şi se adresează dezvoltãrii micro-întreprinderilor, precum şi întăririi unor IMM-uri viabile.
Prin „Programul pentru Coeziune şi Politici Sociale, Restructurare Industrială şi
Dezvoltarea Resurselor Umane”, derulat în anul 1999 au fost finanţate 457 proiecte în sumă
totală de 19.753.532 EUR, din care 15.801.709 EUR din Fondul Phare şi 3.951.823 EUR
cofinanţare de la Bugetul de Stat;
Prin Programul “Coeziune Economică şi Socială” au fost finanţate 438 proiecte în sumă
totală de 17.833.099 Euro din care 9.284.526 EUR din Fondul Phare şi 8.548.573 EUR co-
finanţare de la Bugetul de Stat.
Finanţările nerambursabile se adresează proiectelor de investiţii din zonele ţintă prin
acordarea de sprijin financiar pentru întreprinzătorii care au înfiinţat întreprinderi noi sau pentru
întreprinderile recent înfiinţate.
Finanţările nerambursabile vor fi de asemenea folosite şi pentru asistarea întreprinderilor
recent înfiinţate şi micro-întreprinderilor, care intenţionează să îşi dezvolte afacerea în
concordanţă cu standardele de siguranţă şi de protecţie a mediului, precum şi pentru investiţii
pentru obţinerea standardelor de calitate relevante, în scopul asigurării menţinerii locurilor de
muncă existente.
15 zone identificate si aprobate prin HG nr.399/2001
De asemenea, asistenţa financiară se va acorda pentru investiţiile necesare pentru
obţinerea certificatelor de calitate în concordanţă cu standardele internaţionale tehnice şi de
calitate sau pentru obţinerea certificatelor de mediu , precum şi pentru promovarea de tehnologii
„curate”, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene.
Când implementarea standardelor de calitate sau de mediu reprezintă obiectivul
proiectului, obţinerea certificatelor eliberate de organizaţiile specializate va constitui un
indicator de realizare la finalul implementării proiectului. Certificatul va trebui să fie obţinut
înainte de finalizarea proiectului şi va fi anexat la raportul final care va fi înaintat spre aprobare
Autorităţii Contractante.
Asistenţa financiară se va acorda de asemenea pentru investiţii, inovaţii, transfer
tehnologic, tehnologie IT.
Serviciile de consultanţă vor fi acordate de firme de consultanţă specializate care vor
sprijini IMM-urile în vederea îndeplinirii standardelor de calitate internaţionale, asigurării
transferului tehnologic, sprijin pentru cercetare-dezvoltare, elaborarea planurilor de marketing şi
a studiilor de piaţă necesare şi sprijinirea măsurilor de promovare a exporturilor pentru
specificul întreprinderii. Firma de consultanţă va fi identificată după semnarea contractului de
finanţare nerambursabilă, prin procedurile de achiziţie de servicii.
Sumele minime şi maxime ale finanţării nerambursabile pentru un proiect individual
finanţat în cadrul programului (alocaţia publică totală: Fond Phare + cofinanţare de la Bugetul
de Stat) sunt următoarele:
• Sumă minimă: 10.000 EURO
• Suma maximă: 250.000 EURO
Mai mult, finanţarea nerambursabilă nu poate depăşi 60% din costurile totale ale
proiectului . Diferenţa trebuie finanţată din resursele proprii ale solicitantului, sau din alte surse
decât bugetul Comunităţii Europene. Fiecare solicitant de finanţare nerambursabilă trebuie să
contribuie cu cel puţin 40% din bugetul proiectului, în numerar, aporturile în natură nefiind luate
în considerare.
3.4.2 Metodologia amenajării turistice rurale
Implicaţiile dezvoltării unei zone turistice asupra evoluţiei turismului în general şi asupra
economiei unui teritoriu considerat, argumentează necesitatea abordării acestui proces într-o
concepţie globală, integrată strategiei turistice de ansamblu şi în corelaţie cu dinamica celorlalte
ramuri şi sectoare de activitate.
Aceasta presupune o atentă evaluare a tururor categoriilor de resurse şi definirea
direcţiilor şi priorităţilor în creşterea economică, precum şi a posibilităţilor şi limitelor
dezvoltării turistice. În consecinţă, amenajarea turistică a unei zone-prin obiective şi modalităţi
de desfăşurare se interferează frecvent cu planificarea turistică (uneori şi cu cea economică),
ceea ce a determinat în literatura de specialitate o tratare unitară16.
Amenajarea turistică este, prin conţinutul său un proces complex.Ea acoperă o arie
problematică vastă, cuprinzând, pe de o parte, soluţii de stimulare a circulaţiei turistice şi de
asigurare a integrării turismului în economia zonei, tehnologii şi etape de elaborare şi de
realizare a noilor proiecte.
3.4.3 Particularităţi în amenajarea turistică rurală
Zonele rurale se înscriu tot mai frecvent în preferinţele de vacanţă ale turiştilor. Ele
prezintă avantajul că îmbină cerinţele unei odihne active şi condiţiile unui climat favorabil,
răspunzând astfel dorinţei de întoarcere la natură, la viaţa şi ocupaţiile tradiţionale.
Motivaţia călătoriilor turistice în zonele rurale este reprezentată, aşadar, de cadrul natural
nealterat, de tradiţii şi obiceiuri, de activităţile practicate în aceste areale.Ca atare, procesul de
amenajare turistică a spaţiilor rurale vizează crearea condiţiilor pentru prezenţa turiştilor şi
satisfacerea nevoilor lor, pe de o parte, şi pentru desfăşurarea nestingherită, chiar pentru
stimularea activităţilor economice specifice, pe de altă parte.
În acest context, amenajarea turistică a zonelor rurale se subsumează unui obiectiv de
orientare generală al teritoriului şi anume cel al evitării „deşertificării anumitor regiuni”.Se
estimează că recepţia turistică poate deveni un instrument de valorificare şi de menţinere a vieţii
rurale în zonele mai critice.
16 Amenajarea turistică a teritoriului – Rodica Minciu, Ed.Sylvi-Bucureşti 1995
Ca urmare, în definirea şi conturarea trăsăturilor amenajării în spaţiile rurale, marea
majoritate a specialiştilor se raportează la problemele regiunilor confruntate cu depopularea,
consecinţă a procesului de concentrare industrială şi agricolă. Sunt avute aici în vedere, efectele
benefice globale ale recepţiei turistice asupra mediului de primire, contribuţia turismului şi
loisirului la dezvoltarea rurală.Astfel, potrivit opiniei lor, „spaţiul rural este reprezentat de
regiuni în stagnare sau regres pe plan economic sau demografic, care pot fi situate la munte sau
câmpie, în mediu natural sau agricol” şi unde turismul figurează printre elementele de relansare
a activităţilor agricole sau artizanale.
În această concepţie, amenajarea zonelor rurale înglobează un ansamblu de acţiuni care
se desfăşoară pe trei planuri:
· Rezervarea unor rezervaţii funciare;
· Dezvoltarea de servicii de găzduire a turiştilor şi activităţi de agrement;
· Crearea unor oglinzi de apă;
Acestea se cer completate de măsuri legislative şi reglementări, de facilităţi care să
stimuleze organismele locale, organizaţiile profesionale agricole şi populaţia satelor în
implementarea lor.
Amenajarea spaţiilor rurale cunoaşte mai puţine constrângeri faţă de celelalte tipuri,
implantările turistice fiind determinate de elementele specifice reliefului fiecărei zone. Între
factorii care condiţionează atât selecţia zonelor cât şi tipologia amplasamentelor se numără:
liniştea, spaţiul (ca întindere), vegetaţia, poziţionarea în raport cu traficul rutier, prezenţa unei
curiozităţi naturale sau a unui monument (vezi cazul Branului), arhitectura locală, tradiţiile, etc.
Un loc aparte în suita acestor factori, revine posibilităţii de a participa la viaţa localităţii.
Acest aspect, dublat de dorinţa de întoarcere la locurile de origine, a generat o formă particulară
a turismului rural şi anume agroturismul. Prezent într-o mare măsură în ţări cu tradiţie turistică:
Italia, Franţa, Austria, Finlanda, Canada, agroturismul conţine ideea cointeresării agricultorilor
la dezvoltarea turismului prin închirierea de locuinţe şi comercializarea produselor naturale şi a
antrenării turiştilor la activităţile agricole.
Parcela de teren aleasă pentru efectuarea construcţiei, trebuie să fie situată pe coasta unui
deal, deasupra drumului, oferind o privelişte foarte frumoasă asupra formelor dominante de
relief care în urma lucrărilor de instalare a reţelei de iluminat, pe timpul nopţii arată superb,
acest factor fiind considerat unul dintre punctele forte ale viitoarei pensiuni.
Acest amplasament a fost considerat potrivit şi datorită următoarelor avantaje :
· Accesul la pensiune se va face uşor
· Vegetaţia existentă în zonă împiedică propagarea zgomotelor dinspre şosea,
amplasamentul fiind liniştit;
· Cadru intim, fără factori antropici ce pot deranja şederea clienţilor;
· Parcela de teren este destul de întinsă (aproximativ 2500 m2 ) pentru a permite
construirea facilităţilor necesare clasificării dorite (teren sport, piscină, gradină, etc.);
· Prezenţa tuturor utilităţilor (curent, apă, gaz) la marginea parcelei, contribuie atât la
scăderea costurilor de construcţie cât şi a viitoarelor costuri de exploatare;
Având în vedere avantajele menţionate mai sus şi faptul că zona nu prezintă nici un
inconvenient major care ar putea împiedica realizarea proiectului, se poate spune că este un
amplasament ideal amenajării acestei pensiuni turistice.
Pe lângă delimitarea şi prezentarea zonei în care se va amenaja pensiunea turistică
urmează prezentarea în detaliu a caracteristicilor şi facilităţilor ce vor fi oferite de această
structură de primire turistică.
Baza tehnico-materială a complexului şi serviciile oferite trebuie să se identifice cu
nevoile şi exigenţele turiştilor veniţi aici. Acest lucru trebuie să se reflecte atât în confortul
spaţiilor de cazare, în facilităţile şi dotările oferite cât şi în amabilitatea şi profesionalismul
personalului, deoarece în percepţia clienţilor,de multe ori, personalul face diferenţa între o
şedere banală şi una cu adevărat specială, care să motiveze reîntoarcerea acestora.
Suprafaţa teritoriului pe care se vor amenaja pensiunea, parcarea şi spaţiile verzi este de
aproximativ 2500 m2 .În continuare se vor prezenta pe rând facilităţile şi dotările de care vor
beneficia clienţii noii pensiunii turistice.
Pensiunea turistică va fi clasificată la 5 margarete, nivel maxim de clasificare posibil
pentru pensiunile turistice rurale.Construcţia propiu-zisă va avea o suprafaţă desfăşurată de
1000 m2 (inclusiv sala de mese, sala de conferinţe, sala de fitness, sauna, piscina
acoperită).Restul suprafeţei terenului disponibil va fi ocupat de către spaţiile verzi, terenul de
sport (baschet, tenis) şi de parcarea cu 25 de locuri.
Fiind o pensiune de 5 margarete vor trebui respectate toate criteriile aferente acestei
clasificări, începând cu numărul de zile la care se schimbă aşternuturile şi prosoapele,
dimensiunile camerelor, dotările din fiecare cameră şi terminând cu numărul minim de servicii
ce trebuie oferite contra cost sau gratuite.
Serviciul de bază pe care îl va oferi pensiunea clienţilor săi este cazarea şi micul dejun
(inclus în preţul de cazare) , însă la solicitare se pot asigura şi restul meselor (prânzul şi
cina).Sala de mese va fi disponibilă doar clienţilor pensiunii, aceasta fiind cu circuit înschis.
Structura capacităţii de cazare
Tip cameră Număr de
camere
Nr. de pături în
cameră
Număr locuri
Single 2 1 2
Dublă 12 2 24
Apartament 2 2 4
Total 16 30
Pensiunea va avea parter, două etaje şi mansardă. La etajul unu se vor situa 7 camere
duble şi o cameră single. Etajul doi va găzdui restul de 5 camere duble , în timp ce la mansardă
se vor situa cele două apartamente spaţioase şi cealaltă cameră single.
La parter se vor găsi recepţia, sala de mese, centrul de sănătate (piscina acoperită, sauna,
sala de fitness şi masaj), sala de conferinţe (cu 30 de locuri, retroproiector, flip-chart), oficiul
pentru cameriste, o magazie pentru depozitarea lenjeriei şi a materialelor de întreţinere.
Mobilarea camerelor se va face cu bun gust, fiecare cameră având altă paletă cromatică
în care se vor încadra mobilierul, parchetul lamelar ce va acoperi pardoseală, draperiile şi
coverturile de pat, mocheta, tablourile precum şi gresia şi faianţa din baie. Dotările fiecărei
camere vor fi după cum urmează :
· Mobilier din lemn: paturi, noptiere, măsuţa pentru televizor, masa de toaletă cu
oglindă şi scaun, cuier, dulap de haine
· Baie cu duş, grupuri sanitare cu faianţă şi gresie, instalaţii sanitare din inox, uscător
de păr fixat pe perete
· Balcon.
· TV color cu cablu şi telefon cu acces internaţional direct
· Fiecare cameră va fi mochetată parţial
Cele două apartamente vor avea în plus faţă de dotările menţionate anterior următoarele :
· Cameră de zi cu canapea extensibilă şi fotolii cu măsuţa
· Bar cu frigider
· Instalaţie de aer condiţionat
· În baie, cadă cu hidromasaj în loc de cabina de duş
Construcţia pensiunii va fi făcută cu materiale moderne, durabile (cadre de beton armat
cu închideri din zidărie de cărămidă şi BCA, acoperiş tip şarpantă din lemn cu învelitoare din
ţiglă, tâmplărie din lemn cu geam termopan).Mansarda va fi construită în întregime din lemn.De
asemenea etajul doi al clădirii va fi placat cu lambriu de lemn pentru a da un aspect cât mai
rustic construcţiei.
Pentru desfăşurarea în permanenţă în bune condiţii a activităţii în pensiune, se va efectua
un foraj de adâncime pentru o sursă proprie de apă şi se va instala un grup electrogen care să
preia automat necesarul de energie electrică al pensiunii în caz de avarie la reţeaua locală de
curent (în prezent în această regiune penele de curent sunt destul de frecvente datorită
suprasolicitării reţelei existente ).
3.4.4 Estimarea investiţiei şi identificarea surselor de finanţare
Investiţiile trebuie înţelese că o cerinţă a progresului, a reducerii costurilor de exploatare
a sporirii eficienţei şi a înnoirii ofertei.
Investiţiile în turism sunt intensive în capital din cauza costului ridicat al echipamentelor
turistice dar şi al infrastructurii, ele generează capital pe termen lung, amortizarea făcându-se
foarte lent mai ales în cazul dotărilor cu funcţionare sezonieră şi se materializează, în principal,
în construcţii, fiind supuse într-o mai mică măsură uzurii morale. Aceste caracteristici, alături de
altele specifice domeniului (rotaţia lentă a capitalului, rigiditatea în exploatare a mijloacelor
fixe, rentabilitatea redusă), trebuie avute în vedere la evaluarea necesarului de capital, a duratei
imobilizării acestuia, a randamentului economic.
Principalele probleme care trebuiesc avute în vedere în scopul realizării unui proiect de
investiţii, şi care se constituie în criterii de adoptare a deciziei, sunt:
· determinarea valorii investiţiei;
· identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare;
· evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei.
Amenajarea complexului turistic necesită pe lângă stabilirea amplasamentului şi
stabilirea nivelului investiţiei necesare pentru punerea în practică a proiectului.
În ceea ce priveşte valoarea investiţiei, aceasta cuprinde costul propriu-zis al mijlocului
fix şi o serie de cheltuieli angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în practică a
proiectului. Pentru stabilirea concretă a nivelului tuturor acestor cheltuieli se va ţine seama de
experienţa anterioară, internă şi internaţională şi de structura costurilor – teren, patrimoniu
imobiliar şi mobilier, constituirea societăţii; în toate aceste situaţii se elaborează mai multe
variante alegându-se cea mai potrivită.”17
Pentru amenajarea pensiunii trebuie stabilit în cele ce urmează nivelul investiţiei
necesare realizării construcţiei şi dependinţelor acesteia. În următorul tabel se va prezenta
valoarea estimată a investiţiei, exprimată în EUR.
Nr
.
Denumirea investiţiei Cost aproximat
(EUR)
1. Clădirea pensiunii 300.000
2.Terenul de sport (tenis şi baschet-suprafaţă
artificială20.000
3. Foraj apa şi instalaţii aferente 8.000
4.Lucrări de racordare la utilităţi
(apă, electricitate )2.000
6. Parcarea şi drumul de acces 25.000
7. Spaţii verzi 6.000
8. Echipament sportiv şi de recreere 14.000
TOTAL 375.000
Aşadar, din tabelul prezentat mai sus reiese că valoarea totală a investiţiei este de
375.000 EUR. Prezenta investiţie s-a sistematizat pe grupări de funcţiuni: cazare, agrement,
parcare şi căi de acces, spaţii verzi, foraj apă potabilă şi lucrări de racordare.
17 Minciu, R. – Economia Turismului, Ed.Uranus, Bucuresti 2001 pag 195
În cele ce urmează se va face o descriere a investiţiilor (ca şi valoare) pe grupările
menţionate anterior.
Valoarea investiţiei pentru clădirea pensiunii este de este de 300.000 EUR. Pentru
estimarea acestui preţ s-a considerat un cost aproximativ al fiecărui metru pătrat de construcţie
terminată (inclusiv dotări) la 300 EUR, suprafaţa totală fiind de 1000 m2.
Terenul de sport (tenis şi baschet ) are o suprafaţă de 160 m2. Costul total estimat pentru
realizarea acestui obiectiv reiese următorul tabel :
Tip Lucrare Cost estimat (EUR)
Fundaţii 5,000
Suprafaţă sintetică de joc 10,000
Instalaţie nocturnă şi gard
împrejmuire
5,000
TOTAL 20,000
Pentru estimarea costurilor forajului de adâncime necesar realizării unei alternative de
alimentare cu apă potabilă în cazul întreruperilor furnizării din reţeaua publică, am început
procedura de solicitare oferte din partea atreprenorilor de asemenea lucrări (necesară oricum în
din cauza proiectului de finanţare nerambursabilă Phare).Astfel în tabelul 3.4 de mai jos avem
costurile defalcate pe componente de lucrări :
Tip Lucrare Cost estimat (EUR)
Foraj propriuzis 3,500
Instalaţie pompare şi
automatizări
4,000
Racordare la imobil 500
TOTAL 8,000
Lucrările de racordare la apă, electricitate şi gaz metan vor costa doar 2,000 EUR
deoarece, după cum am mai precizat toate utilităţile mai puţin canalizarea se află la marginea
parcelei. Pentru a compensa lipsa canalizării se va amenaja o fosă septică de 56 m3 în grădina
pensiunii. Din experienţa altor pensiuni de aceeaşi dimensiune din zonă, această fosă septică va
trebui golită cam o dată la 3 luni de zile. Acest serviciu este realizat contra cost de către serviciul
de salubritate al oraşului Zărneşti.Costul de realizare al fosei septice a fost cuprins în cel de
construcţie al pensiunii.
Costul realizării drumului de acces şi al parcării se ridică la 25.000 EUR.Deşi la prima
vedere pare cam mult, cu aceşti bani vor trebui amenajate drumul de acces către pensiune din
şoseaua naţională ( aproximativ 250 m) cât şi parcarea de 25 de locuri. Drumul de acces şi
parcarea vor avea ca suprafaţă de contact dale de beton ornamentale în culori diverse.
Costul amenajării spaţiilor verzi ale pensiunii se va ridica la aproximativ 6,000
EUR.Lucrările vor necesita nivelarea şi etajarea terenului (acesta fiind puţin în pantă), plantarea
florilor, gazonului, plantelor şi arborilor ornamentali, precum şi realizarea unor zidării din piatră
naturală pentru delimitarea teraselor de nivel.
Costul echipamentului sportiv şi de recreere este de aproximativ 14,000 EUR şi se
compune în principal din cele două “snow-mobile” (scutere de zăpadă) ce urmează a fi
cumpărate pentru distracţia turiştilor pe timpul iernii.Aproximativ 500 EUR vor fi alocaţi
cumpărării de mingi de baschet, tenis, rachete de tenis.
3.4.5 Surse de finanţar
În cadrul acestui subcapitol se vor prezenta care sunt posibilele surse de finanţare pentru
amenajarea complexului turistic .
În privinţa surselor de finanţare a investiţiilor, literatura de specialitate consemnează
câteva soluţii consacrate şi anume:
· aportul propriu;
· creditul;
· leasingul;
· acţionariatul şi coproprietatea;
· aportul statului;
· pentru lucrări de mare amploare, de interes internaţional, aportul organismelor
financiare internaţionale.”118)
·
Pentru amenajarea acestei pensiuni turistice se propune ca finanţarea să se facă 60% din
fonduri Phare şi 40% din surse proprii.
Obţinerea împrumutului nerambursabil din Fondurile Phare-FNDR, se va face prin
intermediul programului « Coeziune Economică şi Socială » derulat în prezent în ţara noastră de
către Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, ce are rolul de Autoritate Contractantă în cadrul
acestui program de finanţare. Aşa cum am mai precizat, finanţarea nerambursabilă din fonduri
Phare va acoperi 60% din costurile totale ale proiectului, acest procentaj reprezentând maximum
suportat de către acest program.
Ca expresie valorică, în cazul acestei investiţii, procentul de 60% reprezintă 225.000
EUR, cealaltă parte de 40%, adică 150.000, va trebui acoperită din fonduri proprii. Societatea
care se va ocupa de amenajarea complexului turistic şi care va deveni totodată şi proprietarul
acesteia, va trebui să fie puternică din punct de vedere financiar, să poată acoperi diferenţa de
investiţie din fonduri proprii, sau să poată lua credite din bancă fiind în acest fel recunoscută ca
o firmă credibilă şi solvabilă.
Amenajarea propusă duce şi la creşterea numărului de locuri de muncă din zonă. În mod
direct pensiunea va angaja 9 persoane, iar în mod indirect, prin activitatea sa pensiunea va atrage
în circuitul aproximativ 20 gospodării, fie prin implicarea acestora în fenomenul turistic
(proprietari de cai, trăsuri şi sănii, dansatori populari, maeştrii de călărie şi vânătoare) fie prin
furnizarea de alimente tradiţionale (produse din lapte, fructe de pădure), produse meşteşugăreşti.
În urma estimării valorii totale a investiţiei de 375,000 EUR, s-a ajuns la concluzia că
aceasta va fi recuperată în 5,5 ani având la bază şi profitul anual mediu estimat pentru primii
patru ani de funcţionare.
181) Minciu, Rodica.-op.cit, pag 195
În ceea ce priveşte finanţarea aceasta se va face 60% din fondul Phare şi 40% din surse
proprii (având în vedere că firma care se va ocupa de amenajarea complexului şi care îl va avea
în proprietate este puternică din punct de vedere financiar) Un aspect foarte important este şi
modul în care se va face promovarea noii unităţi de primire turistică.
Având în vedere categoria dorită de clasificare (5 margarete) pe care o va obţine,
credem, cu uşurinţă datorită atât respectării în tocmai a criteriilor de clasificare impuse de către
Ministerul Turismului cât şi a numeroaselor facilităţi suplimentare oferite (saună, piscină, etc)
promovarea trebuie făcută cât mai eficient astfel încât să facă cunoscută pensiunea clienţilor
potenţiali: oameni de afaceri,firme/corporaţii care să organizeze întâlniri şi sesiuni de „trening”
pentru personalul de conducere, persoane ce doresc să-şi petreacă vacanţa într-un mediu liniştit
cu servicii înalt personalizate, de calitate superioară.
Se vor utiliza următoarele mijloacele disponibile pentru promovarea turistică:
· pliante,reviste, broşuri ,cataloage ale diverselor organizaţii turistice (vezi
ANTREC);
· pagina de internet (atât proprie cât şi prin încheierea de contracte de parteneriat
cu pagini de informaţii şi oferte turistice precum: www.infoturism.ro; www.eturism.to;
www.romaniaturistica.ro;
· CD publicitar cu galerie foto şi prezentare în detaliu a tuturor facilitaţilor;
· Promovarea pensiunii şi ofertei acesteia în rândul corporaţiilor utilizând e-mail-
ul. Baza de date pentru adresele destinatarilor va fi constituită utilizând Catalogul Kompass
România-unul dintre cele mai importante surse de date privind societăţile comerciale importante
din România.
·
De asemenea ofertă şi caracteristicile pensiunii vor fi făcute cunoscute celor mai
importante agenţii de turism din ţara noastră prin ofertare directă. De asemenea se vor organiza
sejururi de studiu (study-tour) pentru agenţii de turism, cu scopul ca aceştia să cunoască, nu doar
din poze, ci pe viu confortul şi facilităţile pensiunii, fiind astfel mai motivaţi să propună
clienţilor petrecerea unui sejur sau organizarea unei întruniri de afaceri în decorul oferit de
pensiune .
CONCLUZII
Turismul rural a cunoscut în ultimul deceniu o evoluţie spectaculoasă, atât în planul
ofertei cât şi al cererii, sub influenţa a numeroşi factori. Considerată pe bună dreptate „piatra de
temelie” a turismului rural românesc. Zona studiată prin cadrul natural deosebit este gazda
turiştilor veniţi aici să petreacă câteva zile de linişte şi relaxare, departe de agitaţia şi stresul
marilor oraşe.
În arealul dintre Podul Dâmboviţei şi Dragoslavele, precum şi în întreg culoarul Rucăr –
Bran se găsesc nişte condiţii propice pentru dezvoltarea turismului rural şi agroturismului
precum: poziţia geografică favorabilă, condiţii naturale deosebite, peisaje deosebite, rar întâlnite,
un potenţial ridicat de dezvoltare a producţiei agricole ecologice, manifestarea unui
comportament de tip antreprenorial la numeroşi localnici. De menţionat însă ar mai fi şi
ospitalitatea tradiţională bine recunoscută, tradiţii culinare deosebite, o mare suprafaţă forestieră
şi calitatea factorilor de mediu.
Agroturismul românesc este un important mijloc de atracţie turistică reprezentat printr-o
gamă largă şi diversificata: ţesăturile decorative, costumele populare, sculpturile în lemn şi
piatra, pictura pe sticlă sau lemn, vopsitul ouălor, împletiturile din nuiele şi, totodată, muzica
populară şi dansurile romaneşti alerte şi bine ritmate.
Turiştii pot participa la o serie variată de obiceiuri la diferite evenimente , în special cu
ocazia sărbătorilor, creându-se o atmosferă specială care se îmbină perfect cu cadrul natural.
Rucarul se regăseşte printre puţinele zone ale ţării care şi-au păstrat aceste tradiţii şi încearcă tot
mai mult să le pună în valoare conform tendinţei actuale, în care, odată cu manifestarea primelor
activităţi de cazare în mijlocul naturii, din ce în ce mai mulţi turişti şi-au dorit petrecerea
vacantelor în mediul rural.
Pentru ca acest potenţial turistic să fie valorificat în primul rând trebuiesc alocate fonduri
comunitare prin intermediul programelor de împrumuturi nerambursabile (PHARE, SAPARD,
FEADR) în vederea dezvoltării şi modernizării unor activităţi economice, a infrastructurii şi a
dezvoltării agroturismului. O mai bună colaborare intre sectoarele public şi privat poate aduce
plusuri acestei cauza precum şi atragerea tinerilor în viaţa economică ce v-a duce la o creştere a
nivelului de cultură .
În urma amenajării propuse, numărul locurilor de munca va creşte, însă cel mai
important este că aceasta amenajare reprezintă încă o cărămidă pusă la temelia valorificării
potenţialului agroturistic al zonei.
BIBLIOGRAFIE
1. Prof. dr. Gheorghe Parnuta, “Rucar-Muscel”,
2. Inv. Ilie Târâş, “Rucăr orizont local şi apropiat”, Editura Larisa, 2007
3. Inv. Ilie Târâş, “Istorie şi folclor rucarean”, Editura Larisa, 2007
4. “Câmpulung-Muscel, ieri şi azi, Câmpulung”, 1974.
5. “Catagrafia comunei Ruca-Muscel în anul 1838”, 42 pagini(manuscris).
6. “Contribuţii la istoria şcolii şi culturii argeşene”, 270 pagini dactilografiate.
7. “Crucile de piatră din Rucăr”, 34 pagini(manuscris).
8. “De la noi din Rucăr”. (Biblioteca folclorului roman), Bucureşti,Editura
noastră,1939.
9. “Enciclopedia Istoriografiei Romaneşti”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1979.
10.“Lumini Muscelene”, Bucureşti, 1980.
11.“Personalităţi şi figure muscelene”, 502 pagini dactilografiate
12.“Rucăr. Monografia sociologică”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1972
13.Berbecaru I., Botez M „Teoria şi practica amenajării turistice a teritoriului”;
Ed. Sport Turism, Bucureşti 1977
14.Botez M., Celac M. „Sistemele spaţiului amenajat”; Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti 1980
15.Dumitrană M.; Negruţiu M. „Contabilitatea în comerţ şi turism”; Ed.
Maxim, Bucureşti 1996
16.Drumea C., „Analiza economico-financiara a firmei”; Ed. Universităţii
Transilvania, Braşov 2000
17.Glavan V. „Turismul în România”; Ed. Economică, Bucureşti 2000
18.Ispas A., Patriche D., Brătucu G. „Marketing turistic”; Ed. Infomarket,
Braşov 1999
19.Ionescu Dunareanu I. „ Munţii Piatra Craiului”; Ed. Sport Turism, Bucureşti
1986
20.Minciu R., „Economia turismului”; Ed. Uranus, Bucureşti 2000
21.Minciu R , „Amenajarea turistică a teritoriului”; Ed. Sylvi, Bucureşti 1995
22.Nistoreanu P. „Turismul rural - O afacere mică cu perspectiva mari”; Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1999
23.Popescu N. , „Munţii noştri”; Ed. Sport Turism; Bucureşti 1986
24.Stănciulescu G., „Tehnica operaţiunilor de turism”; Ed. All Educaţional,
Bucureşti 1998
25.Tigu G. „Turismul montan”; Ed. Uranus, Bucureşti 2001
26.„Castelul Bran” – Broşura – Colecţia Tezaurul României, 1997
27.„Ghidul solicitantului” – Proiectul de Finanţare Nerambursabilă” Coeziunea
economică şi social
28.Andreescu F,(2007),România:Culoarul Rucăr –Bran,Ed.Ad Libri, Bucureşti
29.Pătru Ileana,(2001),Culoarul transcarpatic Bran-Rucăr-Dragoslavele:studiu
de geografie fizică cu privire specială asupra evaluării potenţialului
natural,starea şi calitatea peisajului,Ed.Universităţii din Bucureşti
30.Popa Beatrice,Popa V.,(2004),Ghidul Valea Prahovei :Braşov-Poiana
Braşov-culoarul Rucăr-Bran,Ed.House of Guides,Bucureşti
31.Simion T.,(1990),O poartă în Carpaţi:culoarul Rucăr-Bran,Ed.Sport-
Turism,Bucureşti
32.Teodoreanu Elena,(1980),Culoarul Rucăr-Bran :studiu climatic şi
topoclimatic,Ed.Academiei Rebublicii Socialiste România