Poem inedit

Corneliu Vadim Tudor

Hai, Moarte, să bem o cafeaŢi-o fac cu caimac, aromatăMai leapădă-ţi coasa cea greaŞi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliuNu mă supără dacă fumeziDupă cine eşti, Moarte, în doliu?De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeauaNu te grăbi, că te frigiMai lasă-mi pe cer, încă, steauaDacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoanăPrea mare onoare îmi faciDin toată specia asta umanăNumai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafeaE bine să ştii ce te-aşteaptăO cumpănă grea vei aveaDar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de baniAici, te asemeni cu mineDe ce să fim noi duşmani?Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departeÎn zvon de corridă, olé!Fii bună şi-ntoarce-te, MoarteSă văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mineAm vrut să-ţi arăt, draga meaCă nu-mi este frică de tine:Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.