PLAN MANAGERIAL
COMISIA METODICA A INVATATORILOR
AN ŞCOLAR 2017 – 2018
VIZIUNE
„Educaţia înseamnă putere, știinţa reprezintă libertate!”
MISIUNE
Oferă servicii de educaţie şi formare profesională ce au la bază calitatea, performanţa, promovarea valorilor europene egalitatea şanselor pentru
toţi participanţii în proces şi deschiderea spre învăţarea pe tot parcursul vieţii.
Promovează un învăţământ modern, centrat pe elev care alternează metodele tradiţionale de predare-învăţare cu metode moderne.
Educaţia primită în școala noastră îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social, ambient şi îi indică drumul către cele mai înalte îndatoriri ale
omului către societate.
Ne dorim ca fiecare elev al școlii noastre să-şi formeze şi să-şi îmbunătăţească în permanenţă “competenţele cheie” necesare atât pentru continuarea
studiilor în ciclurile superioare cât şi pentru viaţă.
Şcoala noastră este deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educaţie, pentru cei care vor să facă performanţă.
Considerăm că toţi copiii trebuiesă fie educaţi, dar este necesar de asemenea ca ei să fie lăsaţi să se educe singuri.
ANALIZA DE NEVOI
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
Personal didactic cu o bună pregătire metodico-ştiinţifică, cu
competenţe în domeniu şi o bogată experienţă profesională;
Menţinerea, la un nivel ridicat, peste 90%, a ponderii posturilor
didactice ocupate de titulari;
Existenţa unui număr foarte mare de cadre didactice calificate, cu
gradele didactice II, I, ceea ce demonstrează un grad ridicat de
profesionalizare a carierei didactice;
Existenţa unui număr de patru cadre didactice instruite pentru
predarea-învăţarea în sistem integrat, aceastea fiind persoane resursa/
mentori pentru debutanti, dar si pentru restul învăţătorilor din şcoală ;
Existenţa laboratoarelor şcolare, a C.D.I. dotat cu mijloace audio-
video, ce pot fi utilizate în derularea activităţilor la clasă şi a celor
extraşcolare;
Iniţierea a 2 proiecte educative la nivelul ciclului primar, în vederea
desfăşurării activităţilor extraşcolare şi extracurriculare;
Încheierea unor parteneriate pentru participarea la proiecte educative
cuprinse în C.A.E.J., C.A.E.R. şi C.A.E.N.;
Încurajarea performanţei – număr mare de elevi participanţi şi
premianţi la concursurile şi olimpiadele şcolare;
Implicarea activă a unor părinţi în activităţile educative şcolare şi
extraşcolare;
Asigurarea unui flux continuu de informaţii între membrii comisiei
metodice a învăţătorilor prin intermediul grupului de discuţii înfiinţat
Pregătirea insuficientă a cadrelor didactice la începutul anului şcolar
2014-2015 pentru noutăţile din sistemul de învăţământ preuniversitar
(predarea integrată- actualele clase pregătitoare) ;
Lipsa de stabilitate a profesorilor debutanţi;
Utilizarea într-un procent scăzut a laboratoarelor şi Centrului de
Documentare şi Informare, dotat cu mijloace audio-video
pe yahoo;
Participarea, în procent de peste 80% la activităţile metodice
desfăşurate la nivelul Centrului Eforie, uneori şi cu intervenţii pe
temele anunţate.
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
Strategia Ministerului Educaţiei Naţionale privind îmbunătăţirea
calităţii şi a eficienţei sistemului de educaţie şi de formare
profesională;
Legea asigurării calităţii în educaţie;
Colaborări eficiente cu I.S.J. Constanţa, C.C.D. Constanţa, alte
instituţii publice, evidenţiate prin parteneriate educaţionale şi
participare la cursuri de formare şi dezvoltare profesională;
Sprijinirea elevilor cu rămâneri în urmă la diferite discipline de studiu
pri elaborarea şi aplicarea planurilor remediale (planurilor
individualizate de învăţare);
Participarea la programe de formare/dezvoltare profesională a
cadrelor didactice din şcoală.
Slaba motivaţie financiară a personalului didactic;
Existenţa unor cauze externe, care generează situaţii de absenteism şi
de abandon şcolar ;
Declinarea responsabilităţilor asumate de către părinţii elevilor,
privind rolul lor, de principal partener educaţional, al şcolii .
PLAN MANAGERIAL
COMISIA METODICA A INVATATORILOR
AN ȘCOLAR 2017-2018
1. Optimizarea conducerii operaţionale la nivelul Comisiei metodice a învăţătorilor si a educatorilor
2.
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
1.1. Realizarea analizei şi a
diagnozei activităţii
desfăşurate în anul şcolar
2017-2018 la nivelul
Comisiei metodice a
învăţătorilor
Responsabilul
C.M.Î.
Membrii C.M.Î.
Responsabilul şi
membrii C.M.Î.
Responsabilul
C.M.Î.
Directorul
Responsabilul
C.M.Î.
Raportul final de
activitate al
C.M.Î., pentru
anul şcolar 2017-
2018
Proceduri
Graficul
asistențelor
Septembrie –
Octombrie 2017
Sem. I-II
Rezultate ale analizelor
Planul managerial al C.M.Î.
Tematica activităţilor la C.M.Î.
Grupul de discuţii al
învăţătorilor
Proiectele de lecţii
Raport sintetic de
activitate
Procese verbale ale
C.M.Î.
Îmbunătăţirea şi
dinamizarea
comunicării interne
şi externe
Rapoarte ale C.M.Î.
Fişele de asistenţă la
lecţii
1.2. Gestionarea resurselor
umane şi materiale ale școlii
1.3. Elaborarea documentelor
de planificare şi organizare a
activităţii la nivelul Comisiei
metodice a învăţătorilor
1.4. Organizarea formală, la
nivelul Comisiei metodice a
învăţătorilor
- responsabilităţile membrilor
comisiei;
- comunicare, interrelaţionare
1.5. Proiectarea activităţii de
inspecţie la clasă pentru anul
şcolar 2017-2018 (graficul
asistențelor)
2. Centrarea curriculum-ului pe formarea de competenţe cheie şi personalizarea ofertei curriculare în acord cu nevoile şi
aşteptările beneficiarilor
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
2.1. Monitorizarea
planificării, organizării şi
derulării procesului didactic
cu respectarea Curriculum-
ului Naţional
Responsabilul
C.M.Î.
Membrii C.M.Î.
Responsabilul şi
membrii C.M.Î.
Planurile cadru
şi programele
şcolare
Ofertele de
C.D.Ş.
Analiză de nevoi
An şcolar
2017-2018
Cu ocazia
controalelor
tematice şi a
inspecţiilor
Perioada de
întocmire a
noilor oferte
educaţionale
Întocmirea
planificărilor
calendaristice la
nivelul fiecărei clase
Întocmirea
programelor pentru
disciplinele opţionale
din oferta şcolii
Respectarea
legislaţiei specifice
Procese verbale ale
comisiei
Rapoarte sintetice
Rapoarte scrise,
procese verbale ale
inspecţiilor
Opţiunile
beneficiarilor
2.2. Fundamentarea ofertei
curriculare, pe nevoile
educaţionale ale elevilor şi
pe interesele comunităţii
2.3 Respectarea
metodologiilor referitoare la
ofertele de C.D.Ş. şi
fundamentarea acestora, pe
rezultatele analizei de nevoi.
3. Creşterea calităţii serviciilor educaţionale
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
3.1. Accentuarea dimensiunii
formative a
învăţării/evaluării, vizând
competenţele cheie, adoptate
la nivel european.
Membrii C.M.Î.
Legislația
specifică
Tematici
adecvate
An școlar
2017-2018
Conform
graficelor
Număr de elevi
promovați la final
de an școlar
Număr de elevi
cu rezultate bune
şi foarte bune la
evaluările pe
nivel II-IV
Număr de elevi
care au
competențe cheie
formate la nivel
corespunzător
Respectarea
standardelor
Rapoarte sintetice
Proceduri de
evaluare și
autoevaluare
Rapoarte în urma
evaluărilor naţionale
la clasele II-IV
3.2. Centrarea demersului
didactic pe elev.
3.3 Dezvoltarea creativităţii,
adaptabilităţii şi a
transferabilităţii
cunoştinţelor, în situaţii noi.
3.4. Verificarea periodică a
formării competenţelor cheie
în cadrul Evaluărilor
Naţionale, prin aplicarea
Standardelor Naţionale de
Evaluare.
3.5. Asigurarea permanentă a
unei comunicări eficiente
între învăţători, elevi şi
părinţi, în scopul realizării
unei diagnoze reale şi a unei
motivări pozitive.
4. Cultivarea respectului pentru performanţa înaltă şi excelenţă
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
4.1. Organizarea etapelor
locale, ale concursurilor şi
olimpiadelor şcolare.
Responsabilul
C.M.Î.
Membrii C.M.Î.
Responsabilul şi
membrii C.M.Î.
Membrii C.M.Î.
Legislația
specifică
Regulamentele
olimpiadelor şi
concursurilor
şcolare
Elevi, cadre
didactice
Resurse
temporale şi
spaţiale
Graficul
întâlnirilor cu
elevii
Conform
graficului
An școlar
2017-2018
Rezultate la
olimpiade și
concursuri
Număr de
participanți
Respectarea
metodologiei
Rapoarte de
activitate
Evidența acțiunilor
4.2. Stimularea participării
elevilor la concursurile şi
olimpiadele pe discipline de
învăţământ – indicator al
calităţii actului didactic.
4.3. Mediatizarea şi
diseminarea exemplelor de
bună practică şi a
performanţei înalte, cu accent
pe relaţia şcoală – autorităţi
locale
4.4. Înfiinţarea unor cercuri
pe discipline, pentru
pregătirea de performanţă
5. Asigurarea unei oferte educaţionale individualizate bazată pe egalitate şi echitate în dobândirea valorii adăugate
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
5.1 Flexibilizarea ofertei
curriculare, pentru a răspunde
principiului educaţiei
incluzive
Membrii C.M.Î.
Legislația
specifică
Programe locale
C.J.R.A.E.
An școlar
2017-2018
Nr. de programe
remediale
Nr. beneficiari
Reducerea nr. de
cazuri de
analfabetism
Rapoarte specifice
Raport statistic
Graficul lectoratelor
cu părinții
5.2 Dezvoltarea unor planuri
individualizate de învăţare
pentru elevii cu rămâneri în
urmă la anumite discipline
studiu
5.3. Asigurarea respectării
drepturilor copiilor în mediul
şcolar şi familial, precum şi
consilierea părinţilor în acest
sens.
6. Creşterea importanţei activităţilor educative şi extraşcolare în vederea formării armonioase a personalităţii elevilor
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
6.1. Educarea elevilor în
spiritul cunoaşterii şi al
conservării specificului
naţional, în contextul
globarizării.
Membrii C.M.Î.
Calendarul
Activităţilor
Educative la nivel
judeţean,
regional, naţional
Planificarea
activităţii
educative
extraşcolare şi
extracurriculare
Resurse
extrabugetare
Conform
C.A.E.J,
C.A.E.R.,
C.A.E.N.
1 proiect educativ
iniţiat la nivelul
ciclului primar
Nr. de participări
la proiecte
educative incluse
în C.A.E.J,
C.A.E.R.,
C.A.E.N.
Rapoarte evaluative
Rapoarte statistice
6.2. Proiectarea activităţii
educative formale şi
nonformale, în concordanţă
cu calendarul M.E.N. şi cu
principiile educaţiei pentru o
dezvoltare durabilă.
6.3. Diversificarea
activităţilor extracurriculare,
în concordanţă cu interesele
şi aptitudinile elevilor, în
cadrul unor parteneriate
educaţionale, cu toţi factorii
care pot influenţa, în mod
pozitiv, educaţia tinerei
generaţii.
7. Evaluarea periodică a personalului didactic, conform fişelor de evaluare, în vederea obţinerii calificativului anual
Acţiuni/Activităţi Responsabili şi
coordonatori
Resurse
necesare
Termen
orientativ
Indicatori
Evaluare
7.1 Activităţi de
(auto)evaluare realizate la
nivelul C.M.Î., de membrii
comisiei
Responsabilul şi
membrii C.M.Î.
Metodologia de
evaluare
Fișe de evaluare a
cadrului didactic
Mapa personală a
învăţătorului
Conform
graficului de
evaluare
Evaluare
obiectivă,
corelație între
raportul de
autoevaluare și
situația concretă
Numărul
calificativelor
F.B.
Rapoarte de
autoevaluare
Raportul sintetic al
comisiei 7.2. Acordarea calificativelor
anuale pentru activitatea
desfăşurată
Întocmit de responsabilul Comisiei metodice a învăţătorilor,
Prof. înv. primar Cernat Roxana