Download - PARTICIPATIA PENALA
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 1/101
CUPRINS
INTRODUCERE ..................................................................................... 3
CAPITOLUL I: PARTICIPAŢIA PENALĂ ....................................... 5
SECŢIUNEA I: PLURALITATEA DE INFRACTORI ....................................................... 5
Subsecţiunea I - Noţiune .......................................................................... 5
Subsecţiunea a II-a: Caracterizare ........................................................... 5
Subsecţiunea a III-a: Formele pluralităţii de infractori ........................... 6
SECŢIUNEA A II-A: DEFINIŢIA PARTICIPAŢIEI ......................................................... 9
Subsecţiunea I: Sediul materiei ................................................................. 9
Subsecţiunea a II-a: Definiţia participaţiei penale ................................. 10
Subsecţiunea a III-a: Genuri şi feluri de participaţie penală ................. 12
Subsecţiunea a IV-a: Participaţia improprie .......................................... 14
SECŢIUNEA A III-A: CONDIŢIILE PARTICIPAŢIEI ................................................... 18
Subsecţiunea I: Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală .......... 18
Subsecţiunea a II-a: Cooperarea mai multor persoane la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală ................................................................................. 21
Subsecţiunea a III-a: Cel puţin unul dintre participanţi să acţioneze cu
intenţie ............................................................................................................... 24
CAPITOLUL II: FORMELE PARTICIPAŢIEI ............................... 28
SECŢIUNEA I: AUTORUL. COAUTORUL ................................................................ 28
Subsecţiunea I: Definiţia autorului ......................................................... 28
Subsecţiunea a II-a: Calificarea contribuţiei autorului .......................... 29
Subsecţiunea a III-a: Definiţia coautoratului ......................................... 30
Subsecţiunea a IV-a: Condiţiile coautoratului ........................................ 32
SECŢIUNEA A II-A: I NSTIGAREA .......................................................................... 39
Subsecţiunea I: Definiţie. Caracterizare. Condiţiile instigării ............... 39
Subsecţiunea a II-a: Instigarea neurmată de executare.......................... 46 Subsecţiunea a III-a: Calificarea contribuţiei instigatorului.................. 48
1
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 2/101
SECŢIUNEA A III-A: COMPLICITATEA .................................................................. 50
Subsecţiunea I: Definiţie ......................................................................... 50
Subsecţiunea a II-a: Condiţiile complicităţii .......................................... 51
Subsecţiunea a III-a: Formele complicităţii ........................................... 54
Subsecţiunea a IV-a: Calificarea contribuţiei complicelui ..................... 61
CAPITOLUL III: TRATAMENTUL SANCŢIONAR
AL PARTICIPAŢIEI ........................................... 63
SECŢIUNEA I: SISTEMUL DE SANCŢIONARE AL PARTICIPANŢILOR ........................ 63
Subsecţiunea I: Sistemul diversificării şi sistemul parificării ................. 64
Subsecţiunea a II-a: Pedeapsa pentru participanţi. Pedeapsa autorului.
Pedeapsa coautorului .............................................................................. 67
Subsecţiunea a III-a: Pedeapsa instigatorului ........................................ 69
Subsecţiunea a IV-a: Pedeapsa complicelui ........................................... 71
SECŢIUNEA A II-A: CIRCUMSTANŢE PERSONALE ŞI REALE ................................... 74
Subsecţiunea I: Cazul circumstanţelor personale ................................... 75
Subsecţiunea a II-a: Cazul circumstanţelor reale ................................... 79
Subsecţiunea a III-a: Cauza de agravare a pedepsei pentru
Participanţi ............................................................ 82
SECŢIUNEA A III-A: ÎMPIEDICAREA SĂVÂRŞIRII FAPTEI DE CĂTRE PARTICIPANŢI..85
Subsecţiunea I: Condiţiile împiedicării eficiente .................................... 85
Subsecţiunea a II-a: Efectele împiedicării şi limitele acestora .............. 87
SECŢIUNEA A IV-A: TRATAMENTUL PENAL AL INSTIGĂRII NEURMATĂ
DE
EXECUTARE .................................................................... 89
SECŢIUNEA A V-A: PEDEAPSA ÎN CAZUL PARTICIPAŢIEI IMPROPRII ...................... 90
SOLUŢII DIN PRACTICA JUDICIARĂ .....................................................
92
CONCLUZII .................................................................................................... 98BIBLIOGRAFIE GENERALĂ SELECTIVĂ ... 100
2
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 3/101
„Dreptul apare ca prima virtute a
instituţiilor sociale, aşa cum adevărul
apare ca principala calitate a sistemelor
noastre de gândire, adevăr ce devine curat
şi în cea mai murdară faptă”.
(ARISTOTEL, RAWLS)
INTRODUCERE
Problematica dreptului poate fi abordată sub mai multe aspecte, întrucât
dreptul este privit, în primul rând, ca un fenomen sociologic, cu o structură
complexă şi o fizionomie aparte, ce întruchipează, în gradul cel mai înalt posibil
viaţa juridică a unei societăţi umane, sistemul juridic. Ideea pe care se
fundamentează întreg edificiul cunoaşterii în acest domeniu (drept) este cea de
justiţie, dreptate, echitate. Ceea ce este specific vieţii juridice, particularizându-1
faţă de celelalte componente normative ale vieţii sociale este faptul că suportul
ideii de justiţie, garanţia realizării ei în fapt, o constituie regula de drept.
De asemenea, prin funcţia preventivă şi educativă pe care o are, norma de
drept avertizează asupra pericolului la care se expun cei ce o încalcă astfel încât,
de teama constrângerii, mulţi dintre oameni îşi vor adapta conduita la rigorile
legii, eliminând de asemenea, posibilitatea intervenţiei forţei coercitive.
Fundamentul pedepsei fiind apărarea societăţii împotriva infracţiunilor, scopul
nu poate fi decât prevenirea comiterii de infracţiuni. Fără îndoială, pedeapsa este
efectul infracţiunii, dar contrar, a ceea ce aparent ar putea rezulta din alăturarea
acestor două noţiuni, infractorul nu este pedepsit pentru ca răul să-şi găsească ocompensaţie în suportarea unei suferinţe, pentru a ispăşi suferinţa sau paguba
3
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 4/101
pricinuită, căci o asemenea răzbunare legalizată ar fi un act gratuit şi inutil, ci
pentru ca societatea şi valorile ei fundamentale să-şi găsească o cât mai adecvată
ocrotire.
Fermitatea în aplicarea legii penale presupune aplicarea întocmai, cu
consecvenţa şi intransigenţa principială, a prevederilor legale, în spiritul şi în
scopul în vederea căruia au fost instituite. Dar fermitatea nu se confundă cu
duritatea şi excesul: o pedeapsă este fermă nu pentru că este aspră, ci pentru că,
fiind stabilită cu intransigenţa principială, pe baza criteriilor prevăzute de lege,
reprezintă în cazul concret respectiv tratamentul penal cel mai adecvat
necesităţilor de reeducare a făptuitorului şi de apărare socială.
4
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 5/101
CAPITOLUL I
PARTICIPAŢIA PENALĂ
Secţiunea I
Pluralitatea de infractori
Subsecţiunea I: Noţiune
O infracţiune poate fi săvârşită, în general, de către o singură persoană.Practica a învederat, însă, că la comiterea unei fapte penale pot coopera mai
multe persoane, care aduc o contribuţie de natură diferită morală sau materială,
identică sau eterogenă, contribuţii ce se întrepătrund, concurând la săvârşirea
faptei.
În sistemul legislaţiei penale romane exista pluralitate de făptuitori de câte
ori o faptă prevăzută de legea penală este comisă de două sau mai multe persoane. Pluralitatea de făptuitori se transformă în pluralitate de infractori
atunci când cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală are loc prin voinţa comună şi cu vinovăţie şi când nu este
prezentă nici una din cauzele care exclud sau înlătură caracterul penal al faptei.
Subsecţiunea a II-a: Caracterizare
Pluralitatea de infractori, având ca element de unificare existenţa unei
singure infracţiuni, iar infracţiunea prezentând totdeauna în structura sa două
laturi: una obiectivă (materială) şi alta subiectivă (psihică), această dualitate se
răsfrânge în mod firesc şi asupra structurii pluralităţii de infractori care, la
rândul ei, prezintă un aspect obiectiv (material) şi unul subiectiv (psihic).
Fapta săvârşită, indiferent de caracterul ei, este în realitate obiectivă, baza,
punctul de plecare şi elementul de unificare în problema pluralităţii de făptuitori
5
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 6/101
şi, deci şi în problema pluralităţii de infractori. Mai multe persoane au contribuit
la săvârşirea unei fapte, aceasta este realitatea de fapt. Pentru ca realitatea de
fapt a pluralităţii de făptuitori să capete importanţă pe plan juridic este nevoie ca
fapta comisă (cu voinţa comună) de către făptuitori să aibă relevanţă juridică,
adică să facă obiectul unei anumite reglementări juridice.
Aşadar, se poate ca, în cadrul aceleiaşi realităţi de fapt, comiterea unei
fapte prevăzute de legea penală de către mai mulţi făptuitori, să se constate că:
-nu există pluralitate de infractori şi anume atunci când nici unul dintre
făptuitori nu a lucrat cu vinovăţie sau numai unul singur este
vinovat;
-că există pluralitate de infractori pentru o parte dintre făptuitori şi anume
pentru cei care au lucrat cu vinovăţie şi că există o simplă pluralitate de
făptuitori pentru toţi cei faţă de care nu s-a constatat vreo vinovăţie.
Când pe baza cercetărilor făcute cu privire la aspectul obiectiv şi la cel
subiectiv al pluralităţii de făptuitori s-a ajuns la concluzia că fapta săvârşită este
prevăzută de legea penală şi că toţi sau o parte dintre făptuitori au lucrat cu
vinovăţie, pluralitatea de făptuitori primeşte în total sau în parte caracterizarea
de pluralitate de infractori.
Astfel, pluralitatea de infractori se caracterizează prin cooperarea mai
multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni. Nu orice faptă comisă de mai
multe persoane presupune şi o pluralitate de infractori. Dacă nici o persoană nu a
acţionat cu vinovăţie la comiterea faptei, nu se poate reţine o pluralitate de
infractori, ci o pluralitate de făptuitori, iar fapta fiind fără vinovăţie nu este
infracţiune1.
Subsecţiunea a III-a: Formele pluralităţii de infractori
În doctrina penală, pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme:
1 VINTILĂ DONGOROZ, Explicaţii teoretice ale Codului penal roman , vol. I, Ed. Academiei R.S.R, Bucureşti1969, pag. 182 şi următoarele.
6
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 7/101
a)pluralitatea naturală;
b)pluralitatea constituită;
c)pluralitatea ocazională;
a) Pluralitatea naturală, denumită şi pluralitate necesară2 este forma
pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea
faptei este cerută de însăşi natura acesteia.
Deci, există anumite fapte prevăzute de legea penală care nu pot fi
săvârşite de o singură persoană ci presupun cooperarea mai multora.
Unele infracţiuni presupun cooperarea a două persoane şi de aceea se
numesc şi infracţiuni bilaterale3, ca de exemplu: bigamie - art. 303 C. penal;
încăierarea -art. 322 C. penal; jocul de noroc - art. 330 C. penal.
Specificul pluralităţii naturale de infractori este considerarea ca autor a
fiecărui participant şi drept urmare răspunderea penală se stabileşte în funcţie de
rezultatul produs4.
Nu este de esenţa pluralităţii naturale, atât în cazul infracţiunilor bilaterale
cât şi a celor ce presupun cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei, ca
toţi făptuitorii să fie infractori, adică să răspundă penal, fiind suficient, aşa cum
am arătat mai sus, ca unul dintre făptuitori să acţioneze cu vinovăţie.
Spre exemplu: va exista infracţiunea de bigamie şi în cazul în care unul
dintre subiecţii infracţiunii comite fapta fără vinovăţie, fiind în eroare (art. 51 C.
penal), cu privire la starea civilă a celuilalt; ori în cazul celorlalte infracţiuni
bilaterale când unul dintre subiecţi este constrâns (art.46 C.penal) şi sub
imperiul constrângerii comite fapta.
b) Pluralitatea constituită este forma pluralităţii de infractori ce presupune
gruparea mai multor persoane pentru săvârşirea de infracţiuni. Prin asocierea
mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni se realizează
pluralitatea constituită, care datorită scopului ei antisocial este incriminată ca
2 VINTILĂ DONGOROZ, Drept penal , 1939, pag. 477; CONSTANTIN BULAI, Drept penal , Partea generală,
vol. I, 1992, pag. 186; VASILE PAPADOPOL, Comentariul , pag. 142.3 CONSTANTIN BULAI, op. cit ., pag. 186.4 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 478.
7
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 8/101
infracţiune de sine stătătoare. într-adevăr, prin dispoziţiile care încriminează
complotul - art. 167 C. penal ca şi asocierea pentru comitere de infracţiuni - art.
323 C. penal, sunt prevăzute condiţiile cu privire la gruparea de persoane, la
scopul urmărit -săvârşirea de infracţiuni - la organizarea acesteia de durată
pentru a reprezenta o infracţiune, pentru a realiza pluralitatea constituită.
Pluralitatea constituită există indiferent dacă s-au săvârşit sau nu fapte
infracţionale din cele pe care şi le-au propus cei care s-au constituit.
Când s-au comis infracţiuni pentru care se iniţiase sau se constituise
asociaţia sau gruparea, sunt aplicabile dispoziţiile privind concursul de
infracţiuni.
Şi în cazul pluralităţii constituite, fiecare persoană este considerată că a
săvârşit infracţiunea şi va răspunde penal pentru aceasta ca autor.
c) Pluralitatea ocazională sau participaţia penală este forma pluralităţii de
infractori în care, la comiterea faptei prevăzute de legea penală, participă un
număr mai mare de persoane decât era necesar.
Cu alte cuvinte, la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală au participat
un număr mai mare de persoane decât era necesar potrivit naturii faptei. Aceasta
înseamnă că dacă o faptă putea fi comisă de o singură persoană datorită naturii
ei, la săvârşirea ei au participat două sau mai multe persoane, iar dacă potrivit
naturii ei fapta putea fi comisă de două persoane, la săvârşirea ei au participat
trei sau mai multe. Prin această caracteristică se subliniază posibilitatea
existenţei unei pluralităţi ocazionale naturală şi la o pluralitate constituită de
infractori.
Existenţa unei pluralităţi ocazionale la o pluralitate constituită este
controversată în literatura juridică. Se susţine că pluralitatea ocazională ar fi
posibilă numai la săvârşirea infracţiunilor ce şi le-au propus cei care s-au
constituit5. Nu este posibilă participaţia penală la constituire, când prin actele de
sprijinire, înlesnire a unei pluralităţi constituite, se intră (sunt acte) într-o astfel
5 MATEI BASARAB, Drept penal, Partea generală, Centrul de multiplicare al Universităţii „Babeş Bolyai”,Cluj-Napoca, 1976, pag. 172.
8
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 9/101
de pluralitate constituită.
În altă opinie: „participaţia penală este posibilă în cazul depăşirii
numărului de făptuitori necesar pentru existenţa pluralităţii constituite”6.
Spre deosebire de pluralitatea naturală şi de pluralitatea constituită, în
cazul pluralităţii ocazionale de infractori, fiecare participant este considerat ca a
participat cu o parte la săvârşirea infracţiunii şi va răspunde penal în funcţie de
contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii7.
Secţiunea a II-a
Definiţia participaţiei
Subsecţiunea I: Sediul materiei
Pluralitatea ocazională este cunoscută în literatură şi în legislaţie sub
denumirea de participaţie. Participaţia este posibilă, în general, la orice
infracţiune, chiar şi la faptele ce presupun pluralitatea naturală sau constituită de
făptuitor.
Sediul legal al participaţiei se găseşte în partea generală a Codului penal,
în titlul 2, privitor la „Infracţiunea”, ca o instituţie legată de aceasta, în capitolul
3, articolul 23-31 inclusiv.
Cadrul legal actual, mai cuprinzător decât al Codului penal anterior,
defineşte categoriile de participanţi, prevede caracterul sancţionator al acestora
şi include participaţia improprie, formă necunoscută reglementări anterioare.
Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia
noastră penală - art. 31 - ceea ce a impus lărgirea sferei participaţiei şi
condiţionarea existenţei de „săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”.
Astfel, în actualul Cod de drept penal, în partea generală, în titlul 2 -
„Infracţiunea” - s-a creat un cadru legal amplu, în capitolul 3 intitulat
6VASILE PAPADOPOL, Comentariu în Codul penal comentat..., op. cit ., pag. 143.7CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANNTIN MITRACHE, Drept penal roman, Cursselectiv pentru licenţă, 1997, Ed. Press „Mihaela” S.R.L., Bucureşti 1997, pag. 46-48.
9
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 10/101
„Participaţia”, care cuprinde: art. 23 - „Participanţi”; art. 24 - „Autorul”; art. 25 -
„Instigatorul”; art. 26 - „Complicele”; art. 27 - „Pedeapsa în caz de participaţie”;
art. 28 - „Circumstanţele personale şi reale”; art. 29 - „Instigarea neurmată de
executare”; art. 30 - „împiedicarea săvârşirii faptei” şi art. 31 - „Participaţia
improprie”.
Noul cod penal a adoptat acelaşi sistem ca al Codului penal anterior,
prevăzând în partea generală numai reglementarea pluralităţii ocazionale sub
denumirea de participaţie, cum am văzut în art. 23 - art. 31, inclusiv, iar
pluralitatea naturală de infractori şi pluralitatea constituită sunt limitele necesare
reglementate în partea specială în art. 167 - „Complotul”; art. 303 - „Bigamia”;
art. 304 -„Adulterul”; art. 323 - „Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni”.
Subsecţiunea a II-a: Definiţia participaţiei penale
Deşi capitolul afectat materiei ce se examinează este intitulat
„Participaţia”, legiuitorul nu consacră o definiţie a acesteia, ci precizează în art.
23 C. penal, poziţia participanţilor în raport cu fapta săvârşită, prevăzând ca:
„Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici”.
În baza textului citat, corelat cu întreaga reglementare a participaţiei, se
poate elabora o definiţie a acestei instituţii care să reflecte actuala concepţie în
această materie, deosebită de a codului penal anterior.
În reglementarea anterioară, participaţia era condiţionată de săvârşirea de
către autor a unei infracţiuni, de împrejurarea ca acesta să fi acţionat cu
vinovăţie şi fapta săvârşită să fi fost în raport cu el, o infracţiune8. Rezultă, deci,
că participaţia există numai în situaţia în care, atât instigatorul (sau complicele),
cât şi autorul ar fi acţionat cu intenţie. Se consacra, deci, în vechiul cod, numai
participaţia proprie. Însituaţia în care autorul ar fi comis fapta sub imperiul
8 VASILE PAPADOPOL. „Condiţiile generale ale participaţiei” , în Revista Română de Drept, nr. 5/1970, pag.41.
10
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 11/101
constrângerii morale, al erorii de fapt, al iresponsabilităţii sau al altor cauze, care
înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei, deci, când acesta ar fi
comis doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune, nu există
participaţie, urmând a răspunde ca autor al faptei nu cel ce executase activitatea
materială, ci instigatorul, care se transformă în „autor mediat” sau „de la
distanţă”9. Deşi persoana care a determinat la săvârşirea faptei avea poziţia
juridică, potrivit legii, de instigator, acesta urma să-şi schimbe poziţia şi să se
transforme, fictiv, în autor al faptei, înlăturându-se instituţia participaţiei. Poziţia
juridică a participantului era determinată nu de activitatea înfăptuită, ce
configura o formă sau alta a participaţiei, ci de împrejurarea dacă autorul acţiona
sau nu cu intenţie, dacă fapta era sau nu, în raport cu poziţia sa psihică, o
infracţiune sau numai o faptă prevăzută de legea penală.
Întrucât construcţia artificială a „autorului mediat” a ridicat dificultăţi în
practica judiciară, în special în cazul infracţiunilor proprii, când instigatorul,
deşi nu avea calitatea cerută de lege, trebuia să se transforme în autor al faptei.
Codul penal în vigoare a lărgit cadrul participaţiei, prin introducerea participaţiei
improprii, considerând că există participaţie chiar şi în cazul în care autorul
acţionează fără vinovăţie. Într-o astfel de situaţie, participaţia subzistă cu
menţiunea că fapta ăvârşită de autor constituie doar o faptă prevăzută de legea
penală şi nu o infracţiune, ceea ce are drept consecinţă lipsa răspunderii penale a
acestuia. Instigatorul (sau complicele) care a acţionat cu intenţie răspunde pentru
contribuţia adusă în calitatea avută, fără a se transforma în autor mediat al acelei
fapte. Aşadar, participaţia nu mai este condiţionată de împrejurarea ca autorul să
fi acţionat cu vinovăţie, ci ea există şi arunci când acestuia îi lipseşte vinovăţia,
iar poziţia celuilalt participant nu este mobilă şi convertibilă, ci rămâne cea
iniţială, de instigator, urmând ca acesta să răspundă pentru instigare, raportată la
fapta săvârşită cu intenţie. Această formă de participaţie este consacrată în
actualul Cod penal, în art.31, sub denumirea marginală de „participaţie
improprie”.9 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 238.
11
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 12/101
Având în vedere actuala reglementare, se poate defini participaţia ca fiind
cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unui număr de
persoane superior celui cerut de lege, dintre care cel puţin una a acţionat cu
intenţie. In definiţia dată. ca şi în toate textele de lege ce reglementează
participaţia, legiuitorul nu operează cu categoria de „infracţiune”, ci cu aceea de
„faptă prevăzută de legea penală”, pentru a cuprinde în sfera sa nu numai
participaţia proprie, ci şi forma improprie. Deşi definiţia dată poate desemna
ambele forme ale participaţiei, se poate contura şi o definiţie a participaţiei
proprii, care, de altfel, este forma tipică şi frecvent găsită în practică, ce constă
în cooperarea la comiterea unei infracţiuni a unui număr de persoane mai mare
ca acela impus de lege, dintre care, atât autorul, cât şi ceilalţi participanţi
acţionează cu intenţie10.
Subsecţiunea a III-a: Genuri şi feluri de participaţie penală
În literatura juridică de specialitate şi în legislaţie se face deosebire între
diferite genuri şi feluri de participaţie penală, folosindu-se diferite criterii:
1.După criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii, se
face deosebirea între:
a)activitatea de executare directă şi nemijlocită a faptei:
- activitatea specifică autorului şi coautorului;
b)activitatea de determinare la comiterea unei fapte:
- activitatea proprie instigatorului:
b)activitatea de înlesnire, de ajutorare la săvârşirea faptei:
- activitatea complicelui.
Aceste forme de participaţie sunt importante şi au căpătat reglementări
amănunţite în legislaţia penală.
2.După importanţa contribuţiei participanţilor la comiterea faptei şi
producerea rezultatului, se face deosebire între forme principale de participaţie
10 MARIA ZOLYNEAK, Drept penal, Partea generală, vol. II, Ed. Fundaţia „Chemarea”, Iaşi 1999, pag. 144.
12
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 13/101
şi forme secundare de participaţie:
a)Participaţia este principală când prin aportul participantului se
realizează însăşi conţinutul infracţiunii. Este contribuţia specifică autorilor şi
coautorilor.
b)Participaţia este secundară când contribuţiile participanţilor nu se
înscriu în realizarea acţiunii sau inacţiunii ce reprezintă însăşi fapta incriminată.
Este contribuţia specifică instigatorilor şi complicilor 11.
Această împărţire este importantă fiindcă este unanim admisă în doctrina
penală şi în practica judiciară, că formele principale ale participaţiei absorb pe
cele secundare.
Sunt considerate forme principale de participaţie: coautoratul faţă de
celelalte forme de participaţie (respectiv instigarea şi complicitatea) şi instigarea
faţă de complicitate.
Participarea unei persoane la comiterea unei infracţiuni nu poate fi
calificată şi instigare şi coautorat, ci numai coautorat, chiar dacă contribuţiile
sale puteau fi calificate atât instigare, cât şi coautorat. Astfel, s-a decis în
practica judiciară ca participarea la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prin două
activităţi deosebite, una specifică instigării, iar cealaltă complicităţii, nu
constituie un concurs de infracţiuni ci se pedepseşte numai potrivit textului de
lege care sancţionează forma de participaţie principală a instigării, care absoarbe
pe cea secundară a complicităţii12.
3.După criteriul atitudinii psihice faţă de rezultatul faptei comise cu voinţa
comună de a coopera, se disting: participaţia proprie şi participaţia improprie.
a)Participaţia proprie, numită şi participaţia propriu-zisă sau perfectă, se
caracterizează prin aceea că toţi participanţi la săvârşirea infracţiunii acţionează
cu aceeaşi formă a vinovăţiei - intenţie sau culpă. în literatura juridică se susţine
că există participaţie proprie şi atunci când toţi participanţii acţionează din culpă
11 MATEI BASARAB, Drept penal, Partea generală, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 1983, pag. 182;DR.AUREL DINCU, Drept penal, Partea generală, vol. I, Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept.Bucureşti 1977, pag. 270.12 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 49.
13
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 14/101
la comiterea unei fapte, dar numai prin acte de executare directă şi nemijlocită,
deci prin acte de coautorat13.
b)Participaţia improprie sau imperfectă se caracterizează prin aceea că
participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (unii cu intenţie şi alţii
din culpă, sau unii cu intenţie şi alţii fără vinovăţie).
Cele două forme ale participaţiei sunt: proprie şi improprie, şi pot fi
întâlnite cel mai adesea în practică, separate, dar nimic nu împiedică coexistenţa
lor în cazul săvârşirii unei singure infracţiuni. Spre exemplu, la comiterea unei
infracţiuni îşi aduc contribuţia mai mulţi participanţi care acţionează cu
forme diferite de vinovăţie.
Subsecţiunea a IV-a: Participaţia improprie
A. Definiţia participaţiei improprii
Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia
noastră penală, în Codul penal - art.31, ceea ce a impus lărgirea sferei
participaţiei şi condiţionarea existenţei sale de „săvârşirea unei fapte” prevăzută
de legea penală. Astfel, art. 31 prevede că: „Determinarea, înlesnirea sau
ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpă de către o altă persoană
a unei fapte prevăzută de legea penală se sancţionează cu pedeapsa pe care legea
o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite
acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune.
Dispoziţiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător”.
S-a observat în cazul participaţiei proprii, că toţi participanţii care
desfăşoară o activitate din cele configurate în art. 24, 25, 26 C. penal acţionează
cu intenţie. În cazul celei improprii, dacă toţi participanţii cooperează material13 CONSTANTIN BULAI, Drept penal, Partea generală, vol. I, 1992, pag. 189.
14
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 15/101
prin activităţi diferite la săvârşirea faptei, de instigare, complicitate sau
săvârşirea nemijlocită, aspect ce apropie forma improprie de cea proprie, în ceea
ce priveşte aspectul subiectiv al cooperării, ei acţionează cu forme de vinovăţie
diferite sau unii dintre ei fără vinovăţie. Astfel, întotdeauna instigatorul şi
complicele acţionează cu intenţie, iar autorul, din culpă sau fără vinovăţie14.
B. Modalităţile participaţiei proprii
Legea reglementează două modalităţi ale participaţiei improprii:
a)instigarea şi complicitatea, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte comise
de autor din culpă;
b)instigarea şi complicitatea, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte comise
de autor fără vinovăţie.
a)Modalitatea intenţie şi culpă
Prima modalitate este prevăzută în art. 31 al C. penal, modalitate care
constă în determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intenţie la
săvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea
penală. Utilizându-se terminologia de determinare, înlesnire, ajutare, legea a
stabilit poziţia juridică a făptuitorilor în procesul de săvârşire a faptei, ei
rămânând instigatori sau complici, după felul activităţii realizate, chiar dacă
autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie. în cadrul primei modalităţi,
participantul care desfăşoară o activitate de determinare sau înlesnire la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală prevede rezultatul activităţii
autorului pe care îl urmăreşte sau acceptă, acţionând întotdeauna cu intenţie. Cel
ce execută nemijlocit fapta nu prevede rezultatul activităţii efectuate, deşi, în
condiţiile date, trebuia şi putea să-1 prevadă, dacă depunea un spor de atenţie, de
diligentă. Această modalitate consacrată de lege este posibilă la faptele pe care
legea le încriminează cu forma de vinovăţie a intenţiei şi culpei. De exemplu, o
persoană determină o alta, care nu are pregătirea necesară, să pună în funcţie o
instalaţie cu intenţia de a o distruge; persoana determinată, acţionând din14 VASILE PAPADAPOL, . .Participaţia improprie” , în Revista Româna de Drept, nr. 3/1971, pag. 37-38.
15
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 16/101
imprudenţă sau neglijenţă, încearcă să o pună în funcţie, producând distrugerea
ei. datorită necunoaşterii mecanismului de funcţionare; instigatorul a acţionat cu
intenţie în raport cu fapta de distrugere care s-a produs, iar autorul din culpă15.
În ipoteza acestei forme de participare improprie, fapta comisă de autor
este infracţiune deoarece este încriminată nu numai cu intenţie, ci şi cu forma de
vinovăţie a culpei. Toţi făptuitorii sunt infractori, întrucât au acţionat cu
vinovăţie, deşi formele cu care şi-au desfăşurat activităţile sunt deosebite,
împrejurare ce se va răsfrânge asupra încadrării juridice şi răspunderii penale.
Dacă în cazul participaţiei proprii toţi făptuitorii răspund, de regulă, în baza
dispoziţiei legale care încriminează fapta săvârşită cu intenţie, în ipoteza celei
improprii, răspunderea participanţilor se face în baza unor dispoziţii diferite,
care încriminează distinct fapta intenţionată şi de culpă, în funcţie de forma de
vinovăţie cu care au acţionat.
Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea cu intenţie vor fi
sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta intenţionată - în exemplul
de mai sus. instigatorul la fapta de omor sau de distrugere se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută în art. 174 sau 217, 231 C. penal, care încriminează faptele
în forma intenţionată.
Autorul, acţionând din culpă, va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută
pentru fapta săvârşită din culpă - în exemplul de mai sus, pentru ucidere = art.
178 sau distrugere = art. 219, 232 din culpă. Dacă legea nu incriminează fapta
comisă de autor cu forma de vinovăţie a culpei, atunci acesta nu răspunde.
b)Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie
A doua modalitate este prevăzută în art. 31, aliniatul 2 C. penal şi constă
în determinarea, înlesnirea sau ajutarea cu intenţie la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală de către o persoană care săvârşeşte fără vinovăţie.
Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea de determinare sau
înlesnire a săvârşirii faptei cu intenţie au reprezentarea activităţii autorului şi a
urmărilor acesteia, precum şi a împrejurării, ca prin activitatea lor contribuie la15 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 511.
16
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 17/101
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală pe care o comite o altă persoană.
Cel ce săvârşeşte nemijlocit fapta - autorul = acţionând fără vinovăţie
datorită iresponsabilităţii, minorităţii sub 14 ani sau între 14-16 ani, când
minorul acţionează fără discernământ, erorii de fapt - cauzele cele mai frecvente,
nu prevede rezultatul dorit datorită condiţiei psihice în care se afla. De exemplu:
o persoană determină pe un iresponsabil sau un minor care lucrează fără
discernământ să săvârşească o vătămare corporală sau un furt, sau determină pe
o persoană ce se află în stare de eroare16 de fapt cu privire la aparenţa unui bun,
să ia acel bun şi să-1 dea celui ce pretinde sau să pună în circulaţie o monedă
falsificată, asigurând-o de valabilitatea ei.
Înainte de reglementarea actuală, această ultimă ipoteză a fost adeseori
rezolvată în literatura şi practica penală, apelându-se la ideea autorului mediat
sau de la distanţă, potrivit căreia, întrucât cel care a săvârşit fapta a acţionat fără
vinovăţie, dispărea ideea de participaţie, transformându-se în autor al faptei, de
la distanţă, cel ce a determinat la comiterea ei17.
Astfel, instigatorul şi complicele îşi aduc aportul la comiterea faptei cu
intenţie, iar autorul comite fapta fără vinovăţie, găsindu-se în acel moment în
eroare de fapt - art. 51 C. penal, ori sub imperiul unei constrângeri fizice sau
morale - art. 46 C. penal, sau făptuitorul era minor - art. 50 C. penal sau
iresponsabil - art. 48 C. penal. În ceea ce priveşte răspunderea penală,
instigatorul şi complicele care au acţionat cu intenţie se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită cu intenţie, iar autorul nu este
supus răspunderii penale, deoarece a comis fapta fără vinovăţie. Dispoziţiile
cuprinse în art. 28-30 C. penal, care se referă la circumstanţele personale şi reale
şi influenţa lor asupra participanţilor, instigarea neurmată de executare şi
împiedicarea săvârşirii faptei se aplică şi în cazul participaţiei improprii18.
16 GEORGE ANTONIU, „Participaţia improprie în practica judiciară”, în Revista Română de Drept, nr. 9/1976,
pag. 39: Tribunalul Jud. Braşov, decizia penală nr. 2480/1974.17 GEORGE ANTONIU, „Consideraţii asupra unor instituţii de drept penal” , în Revista Româna de Drept, nr.11/1968, pag. 101.
18 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II. pag. 314.
17
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 18/101
Secţiunea a III-a
Condiţiile participaţiei
Pentru ca o pluralitate ocazională de făptuitori să constituie o participaţie
penală19, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
1.să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;
2.fapta să fie săvârşită în cooperarea -efectivă - a două sau mai multor
persoane, în formele prevăzute de lege;
3.cel puţin unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie.
Termenul de „participaţie penală” este folosit, deoarece, corect aceasta
este denumirea pluralităţii ocazionale de infractori dar, în legea penală se
elimină calificativul de penal în denumirea unor instituţii, deoarece
reglementarea acestor instituţii în Codul penal face să se subînţeleagă acest
calificativ.
Subsecţiunea I: Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
Această condiţie este îndeplinită chiar dacă fapta a rămas în forma
tentativei, fiind suficient ca tentativa acelei fapte să fie prevăzute de legea
penală (tentativa pedepsibilă).
Prin definiţie, participaţia presupune săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală, în care se absorb contribuţiile participanţilor şi care constituie
temeiul răspunderii penale a acestora. Fapta se răsfrânge asupra tuturor
participanţilor prin încadrarea sa juridică, formele de participaţie raportându-se,
în vederea sancţionării, la textul de lege ce încriminează fapta săvârşită. Sunt
posibile, totuşi, unele diferenţieri în cazul infracţiunilor ce prevăd pe lângă
norma de bază sau tip a infracţiunii şi unele forme calificate (art. 208 - furtul;
art. 209 C. penal, furtul calificat; art. 174 - omorul; art. 175 - omorul calificat şi
art. 176 C. penal - omorul deosebit de grav), în sensul că unii participanţi - spre19 VINTILĂ DONGOROZ. op. cit ., pag. 189.
18
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 19/101
exemplu, coautorii pot răspunde pentru forma calificată, deoarece, săvârşind
nemijlocit fapta, au prevăzut toate condiţiile de comitere, deci şi circumstanţele
de calificare (furtul săvârşit în timpul nopţii, prin efracţie = art. 209 lit. E şi g;
omorul săvârşit prin cruzimi = art. 176 lit. a, etc), iar alţi, spre exemplu,
instigatorul sau complicele - pentru forma de bază, dacă nu au cunoscut, nici
prevăzut circumstanţele agravante. în alte situaţii, tot datorită necunoaşterii unei
împrejurări care schimbă tipul de infracţiune şi deci încadrarea juridică a faptei,
activitatea unui participant poate fi raportată la o anumită infracţiune, iar a
altuia, corelată cu o faptă penală distinctă (spre exemplu, instigatorul a
determinat la săvârşirea unei infracţiuni de furt, iar autorul, în momentul
comiterii faptei, folosind violenţa, a săvârşit o tâlhărie; primul va răspunde
pentru instigare la furt, iar al doilea, în calitate de autor al infracţiuni, de
tâlhărie).
Încadrarea juridică este deosebită şi în cazul participaţiei improprii, când
instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie, iar autorul din culpă, situaţie
în care instigarea va fi raportată la infracţiunea incriminată ca formă de
vinovăţie a intenţiei (omor intenţionat din art. 174 C. penal), iar activitatea
autorului va fi încadrată în textul ce prevede fapta săvârşită din culpă (ucidere
din culpă - art. 178 C. penal).
Condiţia cerută, aceea a săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, se
realizează fie că îmbracă forma consumată (tipică), fie că se află în faza
tentativei (forma atipică), cu condiţia ca legea penală să sancţioneze tentativa
acelei fapte. Dacă totuşi, tentativa şi actele de pregătire nu sunt incriminate,
pentru a exista participaţie, se cere ca fapta să ajungă în faza consumării.
Deşi în procesul de comitere a faptei în participaţie se începe cu
activitatea de instigare a autorului la săvârşirea faptei, urmată, uneori, de
complicitatea anterioară, totuşi în prezentarea condiţiilor participaţiei nu s-a dat
întâietate condiţiei privitoare la cooperarea mai multor persoane, ci s-a examinat
în primul rând condiţia privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.S-a adoptat această ordine deoarece comiterea faptei este determinantă pentru
19
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 20/101
existenţa participaţiei, ea atribuind formelor de participaţie - instigare şi
complicitate - sens penal. în lipsa faptei, chiar dacă s-a efectuat un act de
complicitate, acesta rămâne fără semnificaţie penală; de asemenea, activitatea de
instigare, neurmată de săvârşirea faptei, deşi este sancţionată potrivit legii penale
(art. 29 C. penal = „Instigarea neurmată de executare”), nu apare ca forma de
participaţie, deoarece instigarea nu a fost urmată de executarea faptei, ci ca o
infracţiune de sine stătătoare.
Din condiţia examinată, rezultă că instigarea şi complicitatea la o faptă
neprevăzută de legea penală nu pot fi considerate ca forme de participaţie
datorită inexistenţei categoriei ce le atribuie caracter penal. Dacă o anumită
activitate de determinare sau înlesnire la săvârşirea unei fapte neprevăzută de
legea penală prezintă acel grad de pericol social care face necesară intervenţia
legii penale, pentru a putea fi sancţionată, legiuitorul a trebuit să o incrimineze
ca infracţiune de sine stătătoare, cadrul participaţiei neputând acoperi legal o
asemenea situaţie. Astfel se explică de ce legiuitorul a încriminat ca infracţiune
distinctă determinarea sau înlesnirea la sinucidere (art. 179 C. penal), deşi
făptuitorul realizează o activitate de determinare sau înlesnire (instigare sau
complicitate), fiind raportată la o faptă neprevăzută de legea penală (aici -
sinuciderea nu este încriminată ca infracţiune), ea nu constituie forma de
participaţie în sensul art. 25 şi art. 26 C. penal şi ca atare, nu poate intra în sfera
de incidenţă a acestor reglementări20.
Subsecţiunea a II-a: Cooperarea mai multor persoane la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală
Fapta să fie săvârşită în cooperare, adică prin contribuţia a două sau mai
multor persoane - condiţie îndeplinită din moment ce există pluralitate de
subiecţi activi, indiferent dacă aceştia au îndeplinit aceeaşi formă de cooperare20 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 447.
20
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 21/101
(toţi sunt autori) sau forme diferite (autor şi instigator; autor şi complice; autor,
instigator şi complice). în primul caz, participaţia este simplă, iar în al doilea
este complexă21.
Participaţia prin concepţie presupune o pluralitate de făptuitori care
cooperează la săvârşirea faptei, dar devin participanţi numai prin activitatea
efectuată care se integrează în fapta comisă. Simpla intenţie de a contribui la
comiterea unei fapte nemanifestată într-un act de cooperare nu atribuie persoanei
respective calitatea de participant.
Cooperarea trebuie să se încadreze în una din formele de participaţie
consacrată de lege. Cooperarea poet constă într-o activitate de determinare la
săvârşirea unei fapte prevăzute de lege (instigare), de săvârşire nemijlocită a
faptei (autorat, coautorat) sau de ajutor sau înlesnire în orice mod la comiterea
acesteia (complicitate). Codul penal roman nu a consacrat şi forma de
participaţie efectuată de organizatori. Poziţia de cvasi organizatori o are
instigatorul, iar când nu se poate desprinde în activitatea sa acest aspect,
organizarea revine autorului22.
Să existe voinţa comună de a coopera şi, deci, de a contribui la comiterea
faptei; contribuţia fiecărei persoane trebuie să fi fost determinată de voinţa de a
coopera cu celelalte persoane la săvârşirea faptei. Condiţia nu este îndeplinită
atunci când un act care a contribuit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală a fost efectuat de o persoană fără voinţa de a coopera cu cel care a comis
fapta, de exemplu: A împrumută o armă lui B, care pretindea că vrea să facă
exerciţii de tir; cu acea armă, B săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală;
desigur, împrumutarea armei a contribuit material la comiterea faptei, dar A nu
este participant fiindcă lipseşte voinţa de a coopera23.
Cooperarea mai multor persoane la săvârşirea faptei prevăzute de legea
penală este o condiţie cerută de însuşi conceptul de participaţie, deci făptuitorii
21 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 189.22
MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 447.
23 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 190.
21
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 22/101
care nu cooperează la săvârşirea unei fapte, a căror activitate nu se integrează în
fapta săvârşită, nu sunt participanţi.
Actele de participare, indiferent de natura lor, trebuie să intervină înainte
sau în timpul săvârşirii faptei, până la consumarea acesteia; dacă intervenţia unei
persoane este ulterioară consumării faptei, fără o înţelegere prealabilă în acest
sens, nu există participaţie, ci o infracţiune autonomă (tăinuire sau favorizarea
infractorilor).
Contribuţia la săvârşirea unei fapte poate fi de natură morală
(determinarea sau ajutarea la formarea hotărârii infracţionale) sau de natură
materială (participare efectivă la executarea unor activităţi care se înscriu în
activitatea infracţională).
Participarea poate fi omogenă, când toţi participării sunt coautori sau
eterogenă, când participanţii au contribuţii diferite, de autori, instigatori şi
complici.
Participarea poate fi determinabilă, când se poate stabili forma de
participaţie (autor, instigator sau complice) sau indeterminabilă, când nu se
poate stabili calitatea în care au acţionat participanţii (de exemplu: la
infracţiunea de încăierare, prevăzută în art. 322, alin. 1 C. penal)24.
Contribuţiile pot fi identice (omogene) când toţi participanţii execută acte
asemănătoare ce se completează unele pe altele şi se înscriu în latura obiectivă a
faptei, situaţie ce configurează coautorul, sau eterogenă, când activităţile
efectuate sunt diferite ca mod de realizare şi constau în acte de instigare, autorat
şi complicitate - deci este participaţie omogenă şi participaţie eterogenă. De
asemenea, aportul mai poate fi determinabil, când se poate stabili felul sau se
poate încadra în una din formele de participaţie conturate de lege şi contribuţie
indetenninabilâ, când datorită condiţiilor de săvârşire a faptei, nu se poate
aprecia care dintre făptuitori au acţionat în calitate de instigatori, de coautori sau
de complici25.
24 UNGUREANU AUGUSTIN, Drept penal roman. Partea generală, Bucureşti 1995, pag. 122.
25 L. DINCU - AUREL DINCU, „Participaţia penală indeterminabilă” , în Revista Româna de Drept, nr. 7/1988, pag. 29 şi următoarele.
22
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 23/101
Actele de participaţie, indiferent de natura lor, întrucât contribuie într-un
fel sau altul la săvârşirea faptei, trebuie să intervină înainte de comitere sau pe
tot parcursul desfăşurării faptei, până în momentul consumării. în cazul
infracţiunilor ce durează în timp, cum sunt cele continue şi continuate,
caracterizate şi printr-un moment al epuizării, ce marchează, în general, data lor
se săvârşire (art. 122, alin. ultim C. penal)26, contribuţiile participanţilor pot
interveni pe tot parcursul desfăşurării lor, până la această dată. După cum actul
de participaţie se plasează înainte de începutul executării faptei sau în timpul
comiterii sale, participaţia poate fi anterioară şi concomitentă. Astfel, decurge
din structura instituţiei analizate că nu există participaţie exterioară. Dacă o
persoană intervine după săvârşirea unei fapte pentru a ascunde lucrurile ce
provin din comiterea ei pentru a favoriza pe făptuitor, fără ca acest ajutor să fi
fost promis înainte sau în timpul săvârşirii faptei, deşi activitatea sa este legată
de o faptă comisă anterior, nu va fi calificată ca act de participaţie, ci ca
infracţiune autonomă de tăinuire sau favorizare, în măsura în care se realizează
condiţiile prevăzute în normele ce încriminează aceste infracţiuni. Dacă ajutorul
acordat după comiterea faptei a fost prestat în baza unei promisiuni ce a fost dată
înainte sau în timpul săvârşirii acesteia, activitatea se va încadra în forma de
participaţie a complicităţii, determinantă în asemenea calificare fiind
promisiunea făcută şi nu momentul când a fost efectuată, moment care este
posterior comiterii faptei27.
Astfel, participaţia poate interveni oricând între momentul conceperii
faptei prevăzută de legea penală şi momentul consumării sau epuizării
acesteia.
Participaţia penală, fiind o circumstanţă obiectivă pentru toţi participanţii,
locul comiterii va fi cel în care s-a epuizat fapta prevăzută de legea penală ori în
care s-a realizat tentativa faptei, când aceasta este pedepsită. Tot astfel,
caracterul de circumstanţă obiectivă a participaţiei conduce la consecinţa că, în
26 “Termenele de prescripţie a răspunderii penale” - art. 122. alin. ultim C. Penal27 MARIA ZOLYNEAC, op. cit ., vol. II, pag. 448.
23
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 24/101
ipoteza constatării faţă de unul dintre participanţi, a inexistenţei faptei, este
împiedicată punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale faţă de toţi
participanţii ( art. 10, lit. a, Codul de procedură penală)28.
Participaţia sub formele sale de manifestare este posibilă, în general, la
toate infracţiunile.
Dacă unele, prin specificul acţiunii incriminate, sunt incompatibile cu
anumite forme de participaţie, spre exemplu, infracţiunile cu subiect exclusiv
unic (mărturia mincinoasă - art. 260 C. penal; cerşetoria - art. 326 C. penal) nu
sunt susceptibile de coautorat, ele comportă totuşi posibilitatea realizării altor
forme, ca acelea de tipul instigării sau complicităţii29.
Subsecţiunea a III-a: Cel puţin unul dintre participanţi să acţioneze cu
intenţie
Condiţia ca cel puţin unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie şi
anume fie instigatorul, fie complicele, rezultă din noua concepţie a legiuitorului
în aceasta materie care a cuprins în sfera reglementării sale şi participaţia
improprie. Astfel, în această situaţie, instigatorul şi complicele acţionează cu
intenţie, iar autorul, din culpă sau nevinovăţie. Dacă toţi participanţii acţionează
cu intenţie şi prin prezenţa acesteia fapta constituie infracţiune în raport cu
autorul, participaţia este în formă proprie30.
Această condiţie nu este îndeplinită faţă de făptuitorul care a lucrat fără
vinovăţie sau cu vinovăţie nepenală, adică din culpă în cazul faptelor pe care
legea penală le sancţionează numai când sunt comise cu intenţie, de exemplu: un
colocatar a uitat uşa apartamentului deschisă; un hoţ, profitând de această
împrejurare s-a strecurat în camera altui locatar şi a furat câteva obiecte;
neglijenţa primului locatar a contribuit la săvârşirea faptei penale; el nu este
28
DR. AUREL DINCU, Drept penal, Partea generală, vol. I, Bucureşti 1977, pag. 271.29 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 449.
30 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 449.
24
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 25/101
participant fiindcă nu exista voinţa comună şi nu a lucrat cu vinovăţie penală31.
Intenţia participantului cuprinde factorul intelectiv - reprezentarea faptei
şi a urmărilor dăunătoare - şi factorul volitiv - dorinţa sau acceptarea producerii
urmărilor respective. în prevederea participantului trebuie să intre şi
reprezentarea că el contribuie, alături de autor, la săvârşirea faptei prin efortul
lor conjugat.
Legătura subiectivă dintre participanţi este esenţială pentru existenţa
participaţiei, în lipsa acesteia urmând a se aprecia distinct activitatea fiecăruia.
înţelegerea participanţilor poate fi expresă sau tacită, bilaterală sau unilaterală;
înţelegerea este unilaterală când numai instigatorul şi complicele au
reprezentarea participaţiei la faptă, autorul neavând această reprezentare ( nu-şi
dă seama că este instigat sau ajutat)32.
Legătura subiectivă se poate manifesta sub forma unei înţelegeri exprese
între participanţi, a acelui concept fraudulos (pactum aceleris) sau a unei
înţelegeri tacite, când. fără a exista o comunicare expresă între aceştia, se
stabileşte un acord tacit de cooperare. în ambele ipoteze, legătura subiectivă este
bilaterală, fiecare participant dându-şi seama că îşi uneşte aportul cu al celuilalt
în săvârşirea faptei. Dacă legătura subiectivă apare sub formă bilaterală, practica
şi legislaţia penală pun în evidenţă şi situaţia când legătura subiectivă este
unilaterală, caz în care comunicarea se face numai de la instigator şi complice
către autor, nu şi viceversa.
Legătura subiectivă unilaterală, deşi caracteristică participaţiei improprii,
poate să apară şi în cazul participaţiei proprii. Astfel, complicele cu intenţie
realizează un act de înlesnire a infracţiunii de furt sau de omor, de care autorul
se foloseşte fără să-şi dea seama că a fost ajutat. Această legătură subiectivă
unilaterală este caracteristică participaţiei improprii, întrucât autorul, acţionând
din culpă sau fără vinovăţie are o poziţie psihică cu totul diferită de a celorlalţi
participanţi, ceea ce face imposibilă comunicarea între acesta şi instigator sau
31 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 190.32 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit. , pag. 122.
25
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 26/101
complice. Pe cale de consecinţă, legătura unilaterală se stabileşte numai de la
instigator sau complice către autor, care au urmărit comiterea faptei prin
intermediul acestuia din urmă33.
Coeziunea psihică a participanţilor poate fi prealabilă sau concomitentă
săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, premeditată ori spontană. De cele
mai multe ori, legătura subiectivă dintre participanţi este reciprocă, dar
caracterul reciproc al legăturii subiective nu este însă de esenţa participaţiei,
deoarece este suficient ca numai unul dintre participanţi să voiască să înnoade
activitatea sa de a celuilalt şi să aibă cunoştinţa rezultatului la a cărui producere
cooperează. în cazul când nu este reciprocă, legătura subiectivă trebuie să se
stabilească de la complice sau de la instigator către autor. Astfel, identitatea de
mobil sau de scop nu este de esenţa participaţiei penale, ci varietatea de mobil
sau de scop poate subzista în cadrul coeziunii psihice necesare participaţiei
penale34.
Participaţia penală este condiţionată de existenţa unei coeziuni psihice,
adică de voinţa comună a făptuitorilor de a coopera la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală şi de comiterea faptei cu vinovăţie penală de către cel
puţin unul dintre făptuitori.
Dacă lipseşte această ultimă condiţie a participaţiei, aceea ca cel puţin
unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie, deşi priveşte o faptă prevăzută
de legea penală, nu are totuşi caracter penal, fiindcă fără vinovăţie fapta
prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune (art. 17 C. penal) şi fără
infracţiune, participarea de fapt nu devine participaţie penală. Când făptuitorii au
lucrat cu acelaşi fel de vinovăţie, există o participaţie propriu-zisă (perfectă), iar
în cazul contrar, participaţia este improprie (imperfectă)35.
33 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 451.34
VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 190.
35 DR. AUREL DINCU, Drept penal, Partea generală, vol I, Bucureşti 1977, pag. 272.
26
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 27/101
CAPITOLUL II
FORMELE PARTICIPAŢIEI
Secţiunea I
Autorul. Coautorul
Subsecţiunea I: Definiţia autorului
Autor al unei fapte este persoana care a săvârşit fapta şi căreia i seatribuie, deci, acea faptă.
Codul penal în vigoare defineşte noţiunea de „autor” în art. 24 astfel:
„Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală”.
Calitatea de autor nu este condiţionată de existenţa participaţiei, autor
fiind şi acela care săvârşeşte singur o faptă prevăzută de legea penală.Când autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi,
contribuţia sa se caracterizează prin aceea că a realizat în mod nemijlocit fapta
prevăzută de legea penală. Prin termenul „nemijlocit” se înţelege, pe de o parte,
efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de
altă parte, caracterul de act de executare pe care trebuie să-1 aibă contribuţia
autorului la săvârşirea faptei.
Comiterea oricărei fapte implică efectuarea unor acte de executare
(comisiune, acţiune) sau îndeplinirea unor acte obligatorii (omisiune, inacţiune).
Astfel, autor al faptei realizată prin comisiunea sau omisiunea astfel săvârşită
este persoana care efectuează actele de executare sau care nu îndeplineşte actele
la care era obligată.
Autorul contribuie în mod nemijlocit la săvârşirea faptei, indiferent dacă
pentru realizarea acelei contribuţii foloseşte sau frânează propria energie fizică
(ucide, loveşte, distruge, sustrage, nu dă ajutor, nu denunţă), ori dinamizează sau
27
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 28/101
profită de energia fizică a unei forţe străine (arme, substanţe explozive, toxice,
animale vătămătoare etc.).
Nu este autor, ci instigator, acela care se serveşte de o altă persoană
pentru a comite actele de executare, sau care determină altă persoană să nu-şi
îndeplinească obligaţiile sale, fiindcă contribuţia la comiterea faptei nu este
nemijlocită.
Orice faptă prevăzută de legea penală se realizează concret prin
săvârşirea, în mod nemijlocit, de către o persoană care devine astfel autor al
acelei fapte, dar nu întotdeauna, nu orice persoană, acţionând în mod nemijlocit,
poate deveni autor al unor anumite fapte prevăzute de legea penală. Astfel sunt
infracţiuni la care autorul trebuie să aibă o anumită calitate (infracţiunii proprii),
deci, în cazul acestor infracţiuni, nu poate fi autor decât persoana care are acea
calitate, spre exemplu: funcţionar, gestionar, militar. La comiterea acestor
infracţiuni pot contribui şi alte persoane decât cele calificate, dar nu în calitate
de autor, ci ca instigatori sau complici şi aceasta chiar dacă contribuţia acestora
din urmă s-ar fi produs în mod nemijlocit, spre exemplu: un particular ajută pe
un gestionar să sustragă câteva materiale din depozitul gestionat. Calitatea
cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, deoarece nu
pierde calitatea de autor cel care după săvârşirea faptei a încetat de a mai avea
calitatea care condiţiona acea calificare şi viceversa, şi nu devine autor cel care a
dobândit această calitate după săvârşirea faptei la care a participat36.
Subsecţiunea a II-a: Calificarea contribuţiei autorului
Pornind de la realitatea de fapt, adică de la săvârşirea în mod nemijlocit a
unei „fapte prevăzută de legea penală”, contribuţia autorului poate fi încadrată în
una din următoarele calificări.
1.autorul nu răspunde penal, fiindcă se constată că a comis fapta fără
vinovăţie (nu există intenţie sau culpă) sau că a săvârşit fapta cu vinovăţie
36 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., vol. I, pag. 191, 192.
28
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 29/101
nepenală (există culpă, dar pentru fapta săvârşită legea penală nu prevede
pedepsirea în caz de culpă) sau că există vreo cauză care înlătură caracterul
penal al faptei (legitimă apărare, starea de necesitate, constrângerea etc.).
2.autorul răspunde penal deoarece a comis fapta cu vinovăţie penală
(intenţie sau culpă în cazul faptelor pe care legea penală le sancţionează şi atunci
când sunt săvârşite din culpă).
3.autorul răspunde penal, dar răspunderea sa penală este înlăturată
(abrogarea incriminării, amnistia, prescripţia acţiunii penale).
Aceste încadrări sunt posibile atât în cazul când autorul a comis singur
infracţiunea, cât şi în cazul de participaţie. în cazul când există mai mulţi autori
(coautori), dacă toţi autorii au lucrat cu acelaşi fel de vinovăţie (toţi cu intenţie
sau toţi din culpă) participaţia va fi propriu-zisă; dacă coautorii au lucrat însă cu
vinovăţie diferită (unii cu intenţie, alţii din culpă), participaţia va fi improprie,
iar fapta săvârşită va fi sancţionată în raport cu felul vinovăţiei fiecăruia, forma
de vinovăţie fiind o circumstanţă personală care nu radiază de la un participant
la altul37.
Subsecţiunea a III-a: Definiţia coautoratului
În cadrul participaţiei, cea mai importantă contribuţie este cea a autorului,
ceea ce justifică definirea în primul rând a acestuia în cadrul textelor privitoare
la categoriile de participanţi. Codul penal român în vigoare nu defineşte
noţiunea de „coautorat”, ci pe aceea de „autor”, prevăzută în art. 24. O faptă
poate fi, însă, săvârşită nemijlocit de două sau mai multe persoane. Aceste
persoane care au contribuit nemijlocit la comiterea faptei sunt coautori, întrucât
activităţile lor, care au la bază o voinţă comună, au dus la realizarea faptei, s-au
completat unele pe altele, toate contribuind direct la producerea rezultatului.
Pornind de la definiţia autorului şi de la concepţia participaţiei în general, se
poate defini coautoratul ca fiind situaţia în care două sau mai multe persoane
37 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., vol. I, pag. 194, 195.
29
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 30/101
contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în baza
unei voinţe comune, a unei legături subiective38.
Fiecare coautor, fiind un autor, poziţia lui juridică este cea stabilită de
lege pentru autor, adică pentru cel care a contribuit în mod nemijlocit la
comiterea faptei. Astfel, nu a fost nevoie ca în lege să se prevadă în mod special
situaţia de „coautori”, şi nici să se folosească acest termen, aşa cum nu se dă o
precizare specială nici noţiunii de „coinculpat”39.
Pentru a delimita coautoratul de celelalte forme de participare, trebuie
definită expresia „săvârşirea nemijlocită a faptei”, prin prisma valorii
contributive a actelor săvârşite faţă de rezultatul produs. În literatura juridică şi
în practica judiciară s-a considerat că următoarele acte contributive intră în sfera
coautoratului:
a)actele ce se înscriu în acţiunea tipică descrisă de norma specială de
incriminare, acte ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii;
b)în cazul infracţiunilor complexe, acţiuni total diferite ca mod de
realizare ale participanţilor, sunt acte de coautorat dacă se integrează în structura
complexă a infracţiunii;
c)fac parte din cadrul actelor de executare acele acte care, fără a aparţine
acţiunii tipice încriminate prin lege, contribuie într-o măsură determinantă la
realizarea ei, fiind indispensabile săvârşirii infracţiunii.
a)Nu se cere ca un participant (coautor) să acopere prin participarea sa
întreaga latură obiectivă a infracţiunii, cum se cere în cazul săvârşirii infracţiunii
de către un singur autor; coautoratul presupune dimpotrivă acte comise de toţi
participanţii, acte ce se completează reciproc. Spre exemplu, în cazul infracţiunii
de omor, realizată prin acţiuni similare şi concomitente ale mai multor persoane
(lovirea victimei cu obiecte contondente) dacă se constată că numai acţiunea
unuia sau a unora a dus la rezultatul letal, nu trebuie să se tragă concluzia că
numai acea sau acele persoane unt autori (coautori), iar celălalt sau ceilalţi
38 MATEI BASARAB, op. cit. , pag. 103.39 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 192.
30
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 31/101
complici, deoarece actele săvârşite de toţi participanţii, completându-se reciproc,
alcătuiesc împreună activitatea unică, indivizibilă de ucidere, care trebuie
apreciată în ansamblu, ea constituind cauza producerii urmării dăunătoare;
acţiunile care, prin ele însele au dus la rezultatul dăunător, nu pot fi calificate
drept acte de complicitate deoarece, atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect
obiectiv, ele depăşesc forma de participaţie a complicităţii, iar o altă încadrare
juridică nu li se poate da, reprezentând acte de coautorat, de cooperare la
săvârşirea unei singure fapte.
b)Exemplu: la infracţiunea de tâlhărie, un participant ameninţă sau
imobilizează victima, iar celălalt ia bunul din posesia acesteia.
c)în acest sens, sunt acte de coautorat: fapta unei persoane de a imobiliza
victima pentru ca o altă persoană să-i poată aplica lovitura mortală sau să-i
provoace vătămări corporale, esenţial pentru aceste acte fiind proprietatea lor de
a înlătura orice rezistenţă pe care o întâmpină acţiunea tipică, de a avea caracter
de act indispensabil pentru înfăptuirea acţiunii tipice; faptele succesive, mai
ales la infracţiunile continue sau continuate, care sunt săvârşite până la
epuizarea infracţiunii, dacă se integrează în complexul activităţii prin care se
realizează fapta penală40.
Subsecţiunea a IV-a: Condiţiile coautoratului
Coautoratul, ca formă de participaţie, presupune existenţa cumulativă a
următoarelor condiţii:
a)săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b)săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să se realizeze de două sau
de mai multe persoane în cooperare;
c)voinţa comună a coautorilor.
40 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 125.
31
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 32/101
a)Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este condiţie de esenţă a
participaţiei, deci şi a coautoratului, care se realizează atât în cazul faptei
consumate, cât şi actelor pregătitoare ori a tentativei, când acestea sunt
sancţionate penal;
b)Cooperarea a două sau a mai multor persoane este o condiţie specifică a
acestei forme de participare care nu este de determinare (ca la instigare) sau de
ajutorare (ca la complicitate), ci de realizare nemijlocită a faptei.
c)Voinţa comună este condiţia care constă în aceea că fiecare participant
(coautor) doreşte să-şi unească activitatea sa cu a celorlalţi, în vederea realizării
aceleiaşi infracţiuni; cu alte cuvinte, activităţile infracţionale ale participaţiei
sunt coordonate material şi intelectual; simpla săvârşire de către două persoane
în acelaşi timp şi în acelaşi loc, a unor sustrageri fără coordonarea lor
intelectuală şi fără o voinţă comună, realizată anterior sau concomitent, nu
constituie coautorat, ci fiecare infractor urmează a răspunde ca autor al unei
infracţiuni distincte de furt41.
Intenţia coautorului presupune reprezentarea acestuia că activitatea sa se
alătură de a celuilalt coautor, în vederea realizării unei anumite fapte, unită cu
voinţa de a coopera la înfăptuirea sa. Aceasta constituie legătura subiectivă
necesară în materia participaţiei. între coautori, se poate stabili o înţelegere
expresă sau tacită, anterioară săvârşirii faptei, ori concomitentă cu comiterea
acesteia.
Nu există coautorat dacă activităţile făptuitorilor, deşi pornite din acelaşi
mobil (de a răzbuna pe victimă), nu au avut loc nici în acelaşi timp şi nici ca
urmare a unei înţelegeri de a acţiona împreună42.
Activităţile coautorilor de executare nemijlocită a infracţiunii nu trebuie
să fie identice, ci să se completeze într-o activitate unică. în mod constant, s-a
decis în practica judiciară că sunt acte de coautorat loviturile aplicate de mai
multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracţionale comune, de omor,
41 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 126.42 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 469.
32
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 33/101
chiar dacă nu toate au fost mortale43.
În practica judiciară s-a decis pe bună dreptate că acte de executare - de
coautorat - sunt şi cele prin care se contribuie indirect la comiterea faptei, cum
sunt actele prin care se face imposibilă rezistenţa, apărarea, care obstaculează
energiile ce tind să combată producerea rezultatului44.
Legătura subiectivă între coautori constă în reprezentarea pentru fiecare
coautor, ca activitatea să se alăture activităţii celorlalţi coautori, în vederea
realizării unei anumite fapte. între coautori se poate stabili o înţelegere expresă
sau tacită, anterioară sau concomitentă cu săvârşirea faptei.
Coautoratul are anumite particularităţi, în funcţie de specificul diferitelor
categorii de infracţiuni, şi anume:
1.Infracţiunile proprii (pentru care legea cere ca subiectul să aibă o
anumită calitate) pot fi comise în autorat numai dacă toţi participanţii au
calitatea cerută de lege; spre exemplu, la infracţiunea de delapidare, pentru a fi
coautori, toţi participanţii trebuie să aibă calitate de funcţionari, care gestionează
sau administrează bunurile furate; participantul care efectuează o activitate ce
face parte din latura obiectivă a infracţiunii, dar nu are calitatea cerută de lege,
nu este coautor, ci complice: calitatea respectivă trebuie să existe în momentul
săvârşirii infracţiunii, dobândirea acelei calităţi ulterior, fiind irelevantă.
2.Infracţiunile omisive nu sunt susceptibile de coautorat, deoarece
neîndeplinirea obligaţiei prescrise de lege, de fiecare persoană, constituie o
infracţiune distinctă pentru fiecare persoană. Infracţiunile omisive sunt, în
general, infracţiuni cu subiect exclusiv unic, întrucât obligaţia „de a face”,
impusă de lege este, de regulă, personală. Când o astfel de obligaţie priveşte mai
multe persoane, neîndeplinirea ei de către acestea generează mai multe
infracţiuni distincte, în funcţie de numărul persoanelor care nu şi-au îndeplinit
obligaţia prevăzută de lege.
De exemplu: lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în pericol - art. 351
43 Revista Română de Drept, nr. 7/1967, pag. 174.44 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 193.
33
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 34/101
C. penal; nedenunţarea - art. 170 C. penal; omisiunea de a înştiinţa organele
judiciare - art. 265 C. penal etc.45
3.Infracţiunile cu autor exclusiv unic nu sunt susceptibile de coautorat
datorită specificului acţiunii incriminate; ele pot fi comise în celelalte forme de
participaţie (instigare, complicitate la fapta autorului); exemplu: infracţiunile de
mărturie mincinoasă (art. 260 C. penal), port nelegal de decoraţii sau semne
distinctive (art. 241 C. penal), dezertarea (art. 332 C. penal), vagabondajul (art.
327 C. penal), prostituţia (art. 328 C. penal), violul (art. 197 C. penal).
4.Infracţiunile praeterintenţionate pot fi săvârşite în coautorat dacă
participanţii au cooperat la săvârşirea faptei iniţiale, cu intenţie şi fiecare în parte
a prevăzut urmarea gravă survenită, dar a sperat în mod uşuratic că ea nu se va
produce sau nu au prevăzut rezultatul, deşi trebuia şi putea să-1 prevadă; dacă se
realizează coautoratul doar pentru fapta iniţială cu intenţie, iar pentru unii
făptuitori nu există culpă în raport cu rezultatul mai grav survenit, aceştia din
urmă vor răspunde numai în calitate de coautori la fapta iniţială.
Infracţiunile praeterintenţionate, cum sunt lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte (art. 183 C. penal) sau tâlhăria care a dus la moartea
victimei (art. 211, al. 3 C. penal), se caracterizează printr-o formă mixtă de
vinovăţie, intenţia cu care se săvârşeşte fapta iniţială şi culpa pe care se grefează
rezultatul mai grav (moartea) care s-a produs. Literatura şi practica judiciară
sunt unanime în acceptarea ideii coautoratului la infracţiunile praeterintenţionate
şi a răspunderii coautorilor pentru faptele cu rezultat mai grav. Analiza
procesului subiectiv al coautorilor relevă intenţia în ce priveşte realizarea faptei
iniţiale, coautorii urmărind, de regulă, producerea rezultatului şi culpa în
privinţa urmării mai grave. în raport cu fiecare participant trebuie să se verifice
existenţa culpei, în sensul că acesta nu a prevăzut rezultatul, dar în condiţiile în
care a acţionat trebuia şi putea să-1 prevadă sau a prevăzut rezultatul, dar a
sperat că nu se va produce, contând pe anumite împrejurări de natură a-1
preveni. Existând o culpă în legătură cu urmarea mai gravă în persoana fiecărui45 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 194.
34
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 35/101
coautor în parte, toţi participanţii vor răspunde pentru fapta complexă produsă
mai gravă, forma de vinovăţie care acoperă întreg ansamblul faptic fiind
praeterintenţia. Coautoratul se menţine pe toată amplitudinea faptei, atât în faza
faptei intenţionate, cât şi a celei din culpă. Un argument de text în sprijinul
acestei susţineri îl constituie art. 28, al. 2 C. penal, referitor la circumstanţele
reale -moartea constituind o astfel de circumstanţă - care, aşa cum prevede
textul, se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, în măsura în care le-au cunoscut
sau prevăzut46.
5.Infracţiunile din culpă, în concepţia unor doctrinari şi a unor instanţe
judecătoreşti nu pot fi săvârşite în coautorat, iar în concepţia altora nu pot fi
săvârşite în coautorat în anumite condiţii.
Problema compatibilităţii coautoratului cu infracţiunile din culpă (ucidere
din culpă - art. 178 C. penal; distrugere din culpă - art. 219 C. penal) a fost
rezolvată diferit în literatura şi practica penală.
Codul penal din 1936 cuprindea un text - art. 124 - care excludea
coautoratul la infracţiunile din culpă, prevăzând că: „dacă efectele delictuoase se
datorează cooperării mai multor persoane la actele materiale, fiecare din ele este
pedepsită ca autor al acelei infracţiuni”. Actualul Cod penal nu reiterează un
astfel de text.
Într-o opinie susţinută în literatură se consideră că este posibil coautoratul
la faptele de culpă47. În acest sens, s-a considerat că atunci când, datorită
efectuării unor acţiuni din culpă, simultan sau succesiv, de către două sau mai
multe persoane, s-a produs un rezultat ce întregeşte conţinutul unei infracţiuni
din culpă, toate aceste persoane vor fi coautori ai faptei de culpă, întrucât
contribuţia fiecăruia a concurat nemijlocit la producerea rezultatului,
înscriindu-se în antecedenţa cauzală a acestuia. Dar s-a mai considerat că nu se
poate nega existenţa coautoratului când făptuitorii acţionează din culpă, întrucât
46 MARIA ZOLYNEAK, op. cit. , pag. 471.47 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit., pag. 194; 203; 215; 237; 242; MARIA ZOLYNEAK, „ Aspecte alecoautoratului şi explicaţii în literatura şi practica judiciară” , în Dreptul, nr. 1-2/1990, pag. 61 şi următoarele.
35
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 36/101
se constată o voinţă comună a mai multor persoane de a coopera la comiterea
unei fapte şi că, faţă de unitatea acţiunii şi a rezultatului produs, nu se poate
vorbi de o pluralitate de infracţiuni, ci de o singură infracţiune săvârşită în
cooperare, deci în coautorat. Această opinie a fost promovată şi de unele instanţe
judecătoreşti în cazul uciderii din culpă, când, prin acţiunile neglijente sau
imprudente a două persoane de conducere a unui autoturism, s-a ajuns la
moartea unei persoane. în astfel de situaţii, în special atunci când este vorba de
acţiuni simultane, o persoană nu depune toată atenţia în desfăşurarea activităţii şi
evitarea unor riscuri întrucât contează pe atenţie maximă şi prevederea mai
ascuţită a celeilalte persoane care, la rândul ei, are un fond participativ similar,
existând o poziţie psihică identică (de exemplu, în cazul conducerii unui
autovehicul de către o persoană care urmează şcoala de şoferi, asistată de
instructorul acelei şcoli sau de un ajutor de şofer, în prezenţa conducătorului
titular al autovehiculului ori în cazul în care două persoane incompetente, fără
instruirea necesară, se hotărăsc să pună în funcţiune o instalaţie, asumându-şi
riscul producerii unei degradări. Nu este o identitate întâmplătoare, necorelată,
ci poziţiile subiective se corelează, se întrepătrund, unul din făptuitori contând
pe atenţia maximă şi intervenţia calificată a celuilalt - a instructorului - şi
viceversa, neglijenţa sau temeritatea având ca urmare producerea unei
infracţiuni. Este o corelaţie a poziţiilor subiective, o legătură subiectivă
bilaterală, o participare la producerea rezultatului ce le este imputabil; prin
acţiunile convergente, cei implicaţi în comiterea faptei au contribuit material şi
formal la producerea ei.
Problema coautoratului din culpă are în vedere nu toate situaţiile în care
două sau mai multe persoane concură din culpă la producerea unui rezultat prin
acţiuni concomitente sau succesive, însă necorelate, ci se reduce la acele cazuri
de săvârşire directă, concordantă a unor acţiuni corelate obiectiv şi subiectiv.
Rezolvarea prin lege a unei asemenea situaţii ar fi de natură să unifice
controversa născută, mai ales că. datorită dezvoltării fără precedent a tehnicii,săvârşirea din culpă a unor fapte în care sunt implicate direct acţiunile mai
36
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 37/101
multor persoane capătă o mare frecvenţă48.
Într-o altă opinie susţinută în literatură, se consideră că nu este posibil
coautoratul la faptele din culpă, deşi la producerea rezultatului periculos s-a
ajuns prin faptele a două sau a mai multor persoane, deoarece nu există voinţa
de a coopera la producerea acestui rezultat, nu există coordonare materială şi
intelectuală; există poziţii psihice identice, dar lipseşte legătura subiectivă care,
la coautorat, trebuie să constea în conştiinţa, reprezentarea participantului că îşi
uneşte efortul său cu al celorlalţi participanţi, în vederea comiterii unei
infracţiuni. Culpa, prin caracteristicile sale, exclude ideea de participaţie în
general şi de coautorat în special, iar dacă un rezultat se produce ca urmare a
activităţii din culpă a mai multor persoane, fiecare va răspunde ca autor distinct
al faptei respective49.
Făptuitorii nu au prevăzut rezultatul (în cazul neglijenţei) şi dacă nu l-au
prevăzut nu se poate vorbi de cooperare în vederea producerii lui, sau au
prevăzut rezultatul (în cazul uşurinţei), nu l-au urmărit şi acceptat, sperând fără
temei că el nu se va produce, ceea ce înseamnă că nici în această ipoteză,
participanţii nu puteau coopera la producerea unui rezultat pe care nu l-au
urmărit şi nici acceptat.
Faptele din culpă admit, prin urmare participaţia, dar numai sub unica
formă a autoratului (coautoratului). Dacă însă, unii făptuitori acţionează
nemijlocit cu intenţie, iar altora nu li se reţine decât culpa, în condiţiile art. 31,
al.1 C. penal, va exista participaţie improprie, iar fiecare coautor va răspunde
penal în raport cu forma vinovăţiei sale.
Astfel, dispoziţiile art. 24 C. penal, definind poziţia autorului nu prevăd
expres forma vinovăţiei cu care autorul (coautorii) contribuie nemijlocit la
comiterea faptei prevăzute de legea penală. De aici rezultă implicit dar categoric
că legiuitorul a voit compatibilitatea contribuţiei de autor (coautori) cu oricare
din formele vinovăţiei statornicite în art. 19 C. penal (atât cu intenţie cât şi din
48 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 474.49 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit. , pag. 127.
37
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 38/101
culpă, în măsura în care legea sancţionează comiterea faptei din culpă). Dacă
s-ar fi voit incompatibilitatea coautoratului cu faptele de culpă, s-ar fi prevăzut
expres forma de vinovăţiei, cum se procedează în cazul celorlalţi participanţi
(în art. 25 C. penal, la instigator şi în art. 25 C. penal la complice). Mai mult,
dacă am admite incompatibilitatea coautorarului cu faptele de culpă,
pulverizând-o în atâtea fapte câte persoane au contribuit, din culpă, la comiterea
ei, ceea ce ar fi contrar concepţiei legiuitorului care a construit întreaga instituţie
a participaţiei în jurul şi pe temelia acelei realităţi imediat unice care este fapta
prevăzută de legea penală.
Secţiunea a II-a
Instigarea
Subsecţiunea I: Definiţie. Caracterizare. Condiţiile instigării
A. Definiţie
În Codul penal, nu este definită noţiunea de instigare, ci noţiunea de
instigator, în art. 25 arătându-se că: „Instigator este persoana care, cu intenţie,
determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală”.
Din examinarea acestei prevederi legale se poate desprinde şi definiţia
instigării. Astfel, se poate spune că instigare este o formă de participaţie morală,
caracterizată prin aceea că o persoană, cu intenţie, determină o altă persoană să
comită o faptă prevăzută de legea penală50.
Instigatorul, prin activitatea sa, face să se nască în mintea instigatului
hotărârea de a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală, contribuie, deci, la
formarea laturii subiective a infracţiunii; de aceea, instigatorului i se mai spune
autor moral, iar instigatului, autor material.
Instigarea se deosebeşte de „complicitatea morală”, deoarece instigarea
determină luarea hotărârii, în timp ce „complicitatea morală” ajută doar la50 DR. AUREL DINCU, op. cit ., vol. I, pag. 276, MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 476.
38
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 39/101
întărirea sau menţinerea hotărârii deja luate.
Instigarea este posibilă, în general, la orice infracţiune, inclusiv la cele
neintenţionate, în acest din urmă caz fiind vorba de instigare improprie,
reglementată în art. 31 C. penal51.
B. Caracterizare
Instigator, în vorbirea curentă, este acela care îndeamnă pe altul să comită
o faptă, sugerându-i mai întâi ideea săvârşirii acelei fapte şi făcându-l apoi să
accepte acea idee şi să treacă la realizarea ei.
Instigarea este, aşadar, relevantă din punct de vedere al legii penale numai
atunci când activitatea de instigare priveşte o faptă prevăzută de legea penală.
Instigarea presupune, în mod firesc, prezenţa a două persoane. Una, instigatorul,
care desfăşoară activitatea de instigare şi alta, instigatul, faţă de care se
efectuează această activitate.
Instigarea prezintă, în principal, un aspect psihic (moral); ea creează în
mintea altuia hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, realizând în
acest fel cauzalitatea psihică care precede şi însoţeşte apoi cauzalitatea fizică,
adică efectuarea actelor de executare prin care se comite fapta.
Dar nu trebuie să se tragă concluzia că contribuţia instigatorului ar fi
numai de ordin material, instigatorul desfăşoară şi el o activitate fizică,
efectuează acte (ia contact cu cel instigat, îl convinge, îi procură informaţii etc),
care constituie, în esenţă, adevărate acte de pregătire în vederea comiterii
infracţiunii. Fără aceste acte materiale, contribuţia instigatorului nu s-ar putea
exterioriza şi ar rămâne ineficientă.
Instigarea este posibilă la oricare din faptele prevăzute de legea penală.
Concret, nu poate exista fapta săvârşită fără autor; ori, autorul să fi conceput el
însuşi săvârşirea faptei (autodeterminare) sau poate să fi fost determinat de un
altul să o săvârşească (instigare). Astfel, instigarea este posibilă atât la
infracţiunile de acţiune, cât şi la cele de inacţiune, la cele de intenţie, ca şi la
51 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 476.
39
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 40/101
cele de culpă, la cele care pot fi comise de o singură persoană, cât şi la cele
comise cu pluralitate naturală sau constituită de făptuitori.
Chiar la infracţiunile la care un autor nu poate fi decât o persoană cu o
anumită calitate (infracţiuni proprii), ideea şi hotărârea de a săvârşi infracţiunea
nu trebuie neapărat să fie proprii autorului, ci pot fin rezultatul unei determinări
provenite de la un altul, iar acesta poate fi orice persoană, chiar şi una care nu
are calitatea cerută autorului. Exemplu: un civil poate instiga pe un militar să
dezerteze sau un particular poate determina pe un funcţionar să săvârşească un
abuz în serviciu.
Instigarea poate fi operată de o singură persoană, dar poate fi efectuată şi
de mai multe persoane, fie concomitent, fie succesiv faţă de aceeaşi persoană
sau faţă de mai multe persoane, dar privitor la aceeaşi faptă prevăzută de legea
penală. Pot exista, astfel, coinstigatori, fie faţă de un singur autor, fie faţă de
coautorii aceleiaşi fapte. Există concurs de instigări şi nu coinstigare, atunci
când între diferiţi instigatori nu există vreo înţelegere, dar fapta a fost săvârşită
ca urmare comună a contribuţiei lor.
Când un instigator a luat parte şi ca autor la comiterea faptei, situaţia de
instigator se absoarbe în aceea de autor; se va ţine însă seama de ea la
individualizarea pedepsei. în special la infracţiunile cu pluralitate naturală
(bigamie, adulter, incest), unul dintre autori este de cele mai multe ori instigator
faţă de celălalt autor 52.
C.Condiţiile instigării
Pentru existenţa instigării ca formă a participaţiei penale şi pentru ca
instigatorul să fie considerat participant, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a)Efectuarea unei activităţi de determinare din partea unei persoane,
instigator faţă de o alta, numită instigat;
52 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit., pag. 195-196.
40
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 41/101
b)Activitatea de determinare să fi intervenit înainte ca persoana faţă de
care se desfăşoară să fi luat hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea
penală;
c)Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie;
d)Instigarea să fie urmată de executare ori să fie urmată cel puţin de o
tentativă pedepsibilă.
e)Activitatea de determinare începe, de regulă, printr-un îndemn adresat
de instigator altei persoane, şi se întregeşte prin determinarea efectivă a acesteia
la comiterea faptei avută în vedere de instigator, prin luarea hotărârii de a comite
fapta. îndemnul se poate manifesta sub formă orală sau scrisă. Pentru acceptarea
hotărârii, instigatorul poate folosi diferite mijloace, în funcţie de condiţia psihică
a celui instigat, de starea în care se afla în momentul instigării, de raporturile
sale cu instigatorul etc. Pentru transmiterea hotărârii, uneori este suficient să se
folosească anumite argumente, să se incite un anumit fond psihic cunoscut de
instigator, după cum, în alte situaţii, pentru captarea voinţei instigatului, se
impune folosirea unor daruri, crearea de avantaje sau situaţii convenabile,
folosindu-se chiar ameninţarea sau constrângerea. în prima ipoteză, instigarea
este simplă, iar în a doua, este calificată. Stabilirea modului de determinare
prezintă un interes practic în operaţiunea de individualizare judecătorească a
pedepsei instigatorului. Hotărârea poate fi transmisă instigatului direct prin
indicarea explicită a faptei pe care să o comită autorul, caz în care instigarea este
directă sau fără a se manifesta în acest fel, se creează o anumită stare de spirit
instigatului, prin incitarea unor sentimente de răzbunare, lăcomie, gelozie etc,
care-1 conduc la luarea hotărârii, situaţie în care instigarea este indirectă 18. Dacă
în primul caz legătura subiectivă dintre participanţi este bilaterală, în situaţia
instigării indirecte, legătura este unilaterală, autorul nedându-şi seama că a fost
determinat la comiterea faptei. Determinarea se poate face şi faţă de o persoană
care acţionează fără vinovăţie - iresponsabil, minor, care nu răspunde penal - caz
la care instigarea îmbracă formă improprie (art. 31 C. penal).Activitatea desfăşurată de instigator să fi avut ca efect luarea hotărârii de
41
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 42/101
către instigat, condiţie impusă de art. 25 C. penal. Determinarea înseamnă luarea
efectivă a hotărârii de către cel instigat, indiferent de împrejurarea dacă o pune
sau nu în executare53.
Dacă o pune în executare, instigarea reprezintă o formă de participaţie la
fapta comisă, iar dacă cel instigat nu mai dă curs instigării, se realizează
instigarea neurmată de executare, prevăzută în art. 29 C. penal. Rezultă că nu
există instigare în cazul aşa-numitei „instigări aparente”, când cel asupra căruia
s-a efectuat determinarea, nu a luat hotărârea de a comite fapta sau a lăsat doar
impresia că a fost determinat şi ulterior anunţă victima sau organele
competente54.
Instigarea se poate efectua de o singură persoană sau de două persoane, la
aceeaşi faptă, concomitent sau succesiv. În cazul din urmă, se realizează o
coinstigare, participanţii fiind cei doi instigatori şi autorul, care au cooperat la
săvârşirea aceleiaşi fapte. Coinstigarea nu trebuie confundată cu concursul de
instigări, ci există în situaţia în care două persoane determină pe alta la
comiterea aceleiaşi fapte, fiecare acţionând separat, fără o înţelegere şi
cooperare între ei.
Dacă după efectuarea activităţii de instigare, instigatorul participă
nemijlocit la săvârşirea faptei alături de autor, nu va răspunde pentru un concurs
de infracţiuni în care s-ar reuni cele două forme de participaţie, ci numai pentru
coautorat, în care se absoarbe activitatea anterioară de instigare. Nu se realizează
concursul de infracţiuni pentru că cele două forme de participaţie reprezintă acte
de cooperare în realizarea unei singure infracţiuni, şi nu a unor fapte penale
diferite55.
b)Instigarea prezintă relevanţă penală dacă activitatea de determinare se
referă la săvârşirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală. Această
condiţie implică necesitatea ca instigarea să fie certă, adică activitatea de
53 MARIA ZOLYNEAK, op. cit. , pag. 478.54
VASILE PAPADOPOL, „Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia dreptului penal”, Parteagenerală, în Revista Română de Drept, nr. 12/1974, pag. 119-121.55 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 479.
42
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 43/101
determinare să fie realizată astfel încât cel instigat să ia cunoştinţă că se voieşte
şi se urmăreşte ca el să comită o faptă prevăzută de legea penală, consumată sau
numai o tentativă, când legea penală sancţionează tentativa acelei fapte.
Nu întâmplător am subliniat că obiectivul actelor de determinare îl
constituie comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală: dacă
cineva determină o persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală în
calitate de complice, instigare la complicitate, iar această din urmă persoană
înlesneşte sau ajută săvârşirea faptei, atunci poziţia juridică a ambelor persoane
este cea de complici. Într-adevăr, cel ce determină pe altul să ajute la comiterea
unei fapte prevăzute de legea penală contribuie de fapt la săvârşirea faptei, astfel
încât, în realitate, comite el însuşi un act de complicitate morală şi este, deci,
complice chiar în lipsa unui text care să-1 califice astfel56.
Activitatea de determinare să fi intervenit înainte ca persoana faţă de care
se desfăşoară să fi luat hotărârea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală.
Instigarea presupune să nu existe o determinare anterioară sau o
autodeterminare. Cel care desfăşoară o activitate de determinare la comiterea
unei fapte faţă de o persoană care anterior luase hotărârea de a o comite, nu are
calitatea de instigator. Dacă activitatea sa are doar rolul de a întări hotărârea
infracţională a celuilalt, se va transforma în complicitate morală.
c)Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie, adică cel care
instigă o altă persoană să desfăşoare această activitate anume pentru a ajunge la
săvârşirea faptei care formează obiectul instigării.
Nu există, deci, instigare din culpă, când cuvinte imprudent rostite au
determinat pe o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală,
această împrejurare din care rezultă că autorul a fost oarecum sub influenţa unei
sugestii, va putea servi la individualizarea pedepsei autorului, dar nu va duce la
existenţa unei instigări penale. Pentru existenţa condiţiei privitoare la existenţa
instigatorului nu este important dacă persoana instigată a comis fapta cu intenţie
56 VINTILĂ DONGOROZ, Noul Cod penal şi Codul penal anterior - prezentare comparativă , Ed. Politică,Bucureşti 1968, pag. 28.
43
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 44/101
(în care caz, va exista o participaţie propriu-zisă) sau din culpă (caz în care,
participaţia va fi improprie).
Pentru existenţa instigării nu interesează scopul sau mobilul pe care 1-a
avut în vedere instigatorul. Astfel există instigare şi atunci când instigatorul nu a
urmărit realizarea faptei la care a instigat, ci punerea celui instigat în situaţia de
a fi denunţat şi surprins în momentul începerii executării (agent provocator)57.
Instigarea, fiind o formă de participaţie care se comite numai cu intenţie,
nu şi din culpă, pune problema dacă este posibilă la infracţiunile
praeterintenţionate. Răspunderea instigatorului pentru asemenea fapte se rezolvă
în baza art. 28, al. 2 C. penal, referitor la circumstanţele reale şi la modul cum se
răsfrâng asupra participanţilor. Rezultatul, mai grav în cazul infracţiunilor
praeterintenţionate, ce constă în moartea victimei - art. 197, al. 2, lit. d şi al.
ultim art. 183 - reprezintă o împrejurare reală care se răsfrânge şi asupra
instigatorului în măsura în care a cunoscut-o sau a avut posibilitatea să o
cunoască58.
d)Instigarea să fie urmată de executare. Condiţia este îndeplinită şi arunci
când instigatul a început săvârşirea faptei la care a fost determinat, dar ulterior s-
a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului. Dacă instigatul nu a trecut la
comiterea faptei, arunci nu este îndeplinită condiţia ce o analizăm şi nu se
realizează forma de participaţie a instigării, iar activitatea instigatorului poate
îmbrăca forma unei infracţiuni distincte59.
Instigarea ca formă de participaţie nu trebuie confundată cu anumite
forme de „instigare”, de îndemn, incriminate ca infracţiuni de sine-stătătoare,
dar care se pot transforma în acte de participare când, în urma acţiunii de
instigare, o persoană a dat curs acesteia, săvârşind fapta la care a fost instigat.
Astfel, Codul penal, incriminează în art. 324, sub denumirea „Instigarea publică
şi apologia infracţiunilor”, fapta de a îndemna publicul, prin diferite mijloace, să
57 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit., pag. 198.58 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 480.59 CONSTANTIN BULAI (S.A.), op.cit., pag.52.
44
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 45/101
nu respecte legile ori să săvârşească fapte ce constituie infracţiuni. Legea a
incriminat ca faptă penală simplul îndemn al publicului în sensul celor aminte
datorită pericolului social prezentat de o astfel de activitate, având în vedere
condiţiile în care se efectuează şi efectele pe care le poate antrena. Dacă
îndemnul se finalizează prin determinare, care are drept urmare comiterea
infracţiunii la care s-a instigat, acesta va constitui un act de participaţie sub
forma instigării la fapta săvârşită, sancţionabil potrivit reglementării generale
(art. 25 şi art. 27 C. penal).
Subsecţiunea a II-a: Instigarea neurmată de executare
Instigarea neurmată de executare, care este reglementată în art. 29 C.
penal, cuprinde două situaţii deosebite ca natură juridică, cărora legiuitorul le-a
atribuit acelaşi tratament juridic. Acestea sunt:
a)situaţia actelor de instigare neurmată de executarea faptei;
b)situaţia actelor de instigare urmate de desistarea autorului ori
de împiedicarea producerii rezultatului;
Art. 29 C. penal - „Instigarea neurmată de executare” - precizează că:
„Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare
urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii
rezultatului, se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei
pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. în cazul când
pedeapsa prevăzută de lege este detenţiune pe viaţă, se aplică pedeapsa
închisorii de la 2 la 10 ani.
Actele arătate în alineatul precedent nu se sancţionează, dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai
mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării
constituie altă faptă prevăzută de legea penală.
a)În această ipoteză, activitatea de determinare dusă de instigator a condusla luarea hotărârii infracţionale de către instigat, dar acesta, din diferite motive,
45
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 46/101
nu a pus-o în executare sau a început executarea care s-a întrerupt, rămânând în
fază de tentativă pe care legea nu o pedepseşte. în aceste situaţii nu există
instigare deoarece nu s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, condiţie
obligatorie pentru orice formă de participaţie60.
Instigarea neurmată de executare are o semnificaţie penală proprie, prin
voinţa legii instigatorul urmând să răspundă ca autor al unei fapte incriminate de
sine stătător, datorită pericolului social intrinsec al activităţii de instigare,
momentul săvârşirii sale fiind cel al efectuării activităţii de determinare, iar nu
acela al unor eventuale acte pregătitoare ori de tentativă, neincriminate. De acest
moment se va ţine seama la aplicarea legii penale în timp, a amnistiei, a graţierii,
prescripţiei, răspunderii penale etc.
Instigarea neurmată de executare se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă
între minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea la care s-
a instigat şi minimul general.
b)Actele de instigare urmate de desistarea autorului sau de împiedicarea
producerii rezultatului.
În această situaţie există participanţi, sub forma instigări, deoarece până în
momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului s-a săvârşit o
faptă prevăzută de legea penală. Nepedepsirea neinstigatului nu profită
instigatorului, desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului fiind o cauză
personală de nepedepsire (art. 22 C. penal).
În acest caz, instigarea nu se pedepseşte potrivit art. 27 C. penal
(tratamentul general al instigării), ci, mai atenuat, potrivit art. 39 C. penal, ce
prevede următoarele patru ipoteze:
1.dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat
este de 2 ani închisoare sau mai mică, iar actele îndeplinite de autor până în
momentul desistării nu constituie altă infracţiune prevăzută de legea penală,
60 GEORGE ANTONIU - H. DIACONESCU, „ Notă la decizia penală nr. 284/1982 a Tribunalului Jud. Bihor”,în Revista Română de Drept, nr. 12/1982, pag. 53; VASILE PAPADOPOL, „Despre incidenţa dispoziţiilor deamnistie şi graţiere cu privire la instigarea neurmată de executare” , în Revista Româna de Drept, nr. 7/1986, pag. 32 şi următoarele.
46
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 47/101
instigarea nu se pedepseşte (art. 29, al.2).
2.dacă actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie o
altă infracţiune prevăzută de legea penală, dar pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune este de 2 ani închisoare sau mai mică, instigarea se pedepseşte
în mod obişnuit, adică la fel cu autorul (potrivit art. 27 C. penal), iar autorul se
pedepseşte pentru infracţiunea realizată până în momentul desistării (art. 22, al.
2 C. penal).
3.dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat
este detenţia pe viaţă (care a înlocuit pedeapsa cu moartea), instigarea se
pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
4.în toate celelalte situaţii (când pedeapsa pentru infracţiunea la care s-a
instigat este mai mare de 2 ani închisoare), instigarea se sancţionează cu o
pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei prevăzut pentru infracţiunea
la care s-a instigat şi minimul general (15 zile închisoare sau 10.000 lei amendă,
după caz, potrivit art. 53, al.1 pct. 1 C.penal, modificat prin Legea nr. 104/1992).
Deşi prima situaţie (a instigării neurmate de executare) nu constituie
formă de participaţie, din motive de sistematizare a normelor legale penale, a
fost inclusă în acelaşi text (art. 29 C. penal), cu cea de-a doua situaţie care este
formă de participaţie, ambele situaţii primind un tratament juridic comun, mai
blând61.
Subsecţiunea a III-a: Calificarea contribuţiei instigatorului
Instigarea, implicând desfăşurarea cu intenţie a unei activităţi de
determinare, iar această activitate având ca obiect săvârşirea de către o altă
persoană a unei fapte prevăzute de legea penală, în raport cu aceste coordonate
ale realităţii de fapt, contribuţia instigatorului la comiterea unei fapte prevăzute
de legea penală poate fi încadrată în una din următoarele calificări:
a)instigatorul nu răspunde penal ca participant la fapta comisă dacă se
61 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit. , pag. 132-133.
47
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 48/101
constantă că a lucrat fără intenţie, chiar şi în cazul când i s-ar putea imputa o
oarecare culpă;
b)instigatorul nu răspunde penal chiar dacă se constată că a lucrat cu
intenţie, arunci când fapta, deşi prevăzută de lege penală, a fost săvârşită de
către autor din culpă, iar legea penală nu sancţionează acea faptă când este
comisă din culpă.
c)Instigatorul răspunde penal ca participant într-o participaţie propriu-
zisă, când se constată că a desfăşurat cu intenţie fapta prevăzută de legea penală,
la care a fost instigată.
d)instigatul răspunde penal ca participant într-o participaţie improprie,
când se constată că a desfăşurat cu intenţie activitate de determinare, dar cel
instigat a comis din culpă fapta prevăzută de legea penală la care a fost instigat,
iar legea penală sancţionează acea faptă chiar când este săvârşită din culpă.
e)instigatorul răspunde penal ca participant printr-o participaţie proprie
când se constată că a desfăşurat cu intenţie activitatea de determinare, dar fapta
prevăzută de legea penală comisă de persoana instigată nu constituie în raport cu
acea persoană, adică cu autorul, o infracţiune, fiindcă acesta beneficiază de una
dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (potrivit dispoziţiei din art.
44-51 C. penal).
f)instigatorul răspunde penal dar nu ca participant, ci pentru infracţiunea
de sine stătătoare, atunci când instigarea nu a fost urmată de executare, fiindcă
instigatul nu a păşit la comiterea unor acte de executare62.
Secţiunea a III-a
Complicitatea62 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 199.
48
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 49/101
Subsecţiunea I: Definiţie
Legea penală nu defineşte noţiunea de complicitate, ci pe aceea de
„complice”, în art. 26 C. penal arătându-se că: „Complicele este persoana care,
cu intenţie. înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau
în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va
favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei, promisiunea nu este
îndeplinită”.
Din textul enunţat, se poate desprinde şi definiţia complicităţii. Astfel, se
poate spune că prin complicitate se înţelege acea formă de participare penală
care constă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod,
inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunuri provenite din comiterea faptei sau
de a favoriza pe infractor, chiar dacă după săvârşirea faptei, promisiunea nu este
îndeplinită63.
Prin această formă de participare se creează autorului condiţii favorabile
în vederea comiterii faptei, complicele cooperând cu autorul prin activităţi care
nu sunt determinante sau indispensabile săvârşirii faptei şi nici nu se înscriu în
activităţi nemijlocite de realizare a laturii obiective a infracţiunii înscrise în
norma specială de incriminare. Datorită acestui fapt, complicitatea este o formă
secundară de participaţie care se plasează înainte de punerea în executare a
hotărârii infracţionale, iar care este concomitentă cu acţiunea autorului, nu are
caracter determinant pentru autor 64.
Complicitatea presupunând un ajutor de natură materială sau morală, este
posibilă, în general, la toate infracţiunile, chiar şi la acelea la care nu sunt
posibile unele forme de participaţie, cum ar fi coautoratul. Este posibilă şi la
infracţiunile cu subiect special, fără a se cere şi complicelui calitatea prevăzută63
CONSTANTIN BULAI, Drept penal, Partea generală, vol. II, „Infracţiunea” , Universitatea Bucureşti 1981, pag. 204.64 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit. , pag. 135.
49
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 50/101
de lege, care este impusă numai autorului65.
Subsecţiunea a II-a: Condiţiile complicităţii
Pentru ca să existe complicitate şi pentru ca o persoană să fie considerată
complice, trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiţii:
a)să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană (autorul) o
faptă prevăzută de legea penală (condiţie de bază);
b)realizarea unei contribuţii din partea complicelui (condiţie obiectivă);
c)contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie.
a)Complicitatea, ca şi celelalte forme de participaţie, impune condiţia
săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, întrucât numai prin comiterea
acesteia devine o activitate relevantă penală. În lipsa săvârşirii faptei de către
autor, activitatea realizată nu cade sub incidenţa legii penale, afară de situaţia
când prin ea însăşi constituie o faptă cu semnificaţie penală proprie, caz în care
făptuitorul răspunde ca autor al acelei fapte şi nu în calitate de complice.
Condiţia săvârşirii faptei se realizează nu numai în cazul comiterii unei
fapte în formă consumată, ci şi în formă de tentativă pedepsibilă.
Dacă, după efectuarea activităţii de complicitate, persoana ce trebuie să
execute nemijlocit fapta nu mai procedează la comiterea ei, „complicitatea” nu
se pedepseşte, aşa cum se sancţionează instigarea neurmată de executare,
întrucât în Codul penal nu s-a prevăzut o reglementare similară celei din art. 29,
care instituie un tratament special instigării neurmate66.
b)Realizarea unei contribuţii din partea complicelui.
Activitatea complicelui trebuie să se manifeste în una dintre formele
arătate în art. 19 C. penal, simpla intenţie de a ajuta pe autor nefiind suficientă
pentru existenţa complicităţii.
În cazul infracţiunilor proprii (cu subiect calificat), deşi fapta unui
65 MARIA ZOLYNEAK, op. cit. , vol. II, pag. 487.66 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 487.
50
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 51/101
participant se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii, nu poate fi calificată
ca un act de coautorat, ci ca act de complicitate, dacă participantului îi lipseşte
calitatea specială cerută de lege.
Dimpotrivă, în unele cazuri, chiar dacă activitatea participantului nu se
înscrie în conţinutul laturii obiective a infracţiunii, va fi coautorat iar nu
complicitate datorită caracterului determinant sau indispensabil al
activităţii respective (de exemplu, ţinerea victimei pentru a fi lovită de o altă
persoană sau pentru a fi deposedată de bunuri sau pentru a fi ucisă)67.
Contribuţia complicelui trebuie să servească efectiv autorului, altfel nu
există complicitate, cu excepţia cazului când, prin ele însele, actele săvârşite de
complice sunt infracţiuni distincte. Aşa cum există instigare la instigare, există şi
complicitate la complicitate, când o persoană ajută pe o alta la săvârşirea unui
act de complicitate.
În cazul când o persoană săvârşeşte mai multe acte de complicitate la
fapte identice, comise de autori diferiţi, ce constituie infracţiuni distincte, actele
de complicitate nu pot fi reunite într-o singură activitate de complicitate
continuată, săvârşită în baza unei rezoluţii unice, ci trebuie considerate ca acte
de complicitate în concurs real, deoarece actele de complicitate nu constituie
infracţiuni autonome ci sunt indisolubil legate de cele ale autorilor, cărora li se
subordonează.
În cazul în care, după realizarea unui act de complicitate, participantul
contribuie şi la executarea acţiunii ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, el
este autor sau coautor, după caz, actele de complicitate absorbindu-se în cele de
autorat68.
c)Contribuţia complicelui să fie efectuată cu intenţie.
Să existe vinovăţie în formă de intenţie, adică contribuţia celui care
înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie dată cu
intenţie. Aşadar, persoana care efectuează actele de înlesnire sau de ajutor 67
VASILE PAPADOPOL, „Notă la decizia penală nr. 969/1969 a Tribunalului Jud. Braşov”, în Revista Românăde Drept. nr. 10/1970, pag. 148.68 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 136.
51
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 52/101
trebuie să fi cunoscut şi să-şi fi dat seama că, prin acele acte, contribuie la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi, deci, să fi înţeles că devine
participant la fapta săvârşită (condiţie subiectivă). Condiţia subiectivă este, deci,
îndeplinită atât în caz de intenţie directă, cât şi în caz de intenţie indirectă.
Este indiferent dacă persoana care a săvârşit fapta prevăzută de legea
penală, autorul a lucrat la rândul său cu intenţie (în care caz va exista participaţie
proprie, potrivit art. 26 combinat cu art. 27 C. penal) sau a lucrat din culpă (caz
în care va fi o panicipaţie improprie, potrivit art. 31, al. 1 C. penal).
Sprijinul dat din culpă la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
nu poate servi la îndeplinirea condiţiei subiective a complicităţii, culpa fiind
negarea intenţiei. Nu există deci complicitate din culpă.
Când actele efectuate din culpă de către o persoană au contribuit la
efectuarea de către o altă persoană, tot din culpă, a unor acte care au dus la
săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală şi sancţionată penal şi în caz de
culpă, actele primei persoane nu constituie o complicitate la actele efectuate din
culpă de cealaltă persoană fiindcă fără intenţie nu există complicitate; actele
ambelor persoane constituie însă antecedente cauzale în producerea faptei de
culpă şi deci persoanele care le-au efectuat vor fi coautori la fapta de culpă
săvârşită prin îmbinarea acelor antecedente. De exemplu, un medic a comis o
eroare asupra dozei unei substanţe toxice în conţinutul unei reţete, farmacistul
nu a observat greşeala şi a dat pacientului medicamentul care i-a cauzat grave
vătămări corporale; astfel, medicul şi farmacistul sunt ambii vinovaţi de
vătămările produse din culpă şi deci coautori ai faptei de culpă.
Contribuţia să fie efectuată cu intenţie, condiţie prevăzută în mod expres
în art. 26 C. penal - „Complicele”, care constă în reprezentarea de către
complice a acţiunii pe care o comite autorul şi a urmărilor ei, precum şi a
împrejurării că actul de complicitate contribuie la comiterea faptei, unită cu
voinţa de a coopera la realizarea acesteia. Dacă o persoană a avut intenţia de a
contribui în calitate de coautor, dar în săvârşirea faptei nu a efectuat decât oactivitate de complicitate, va răspunde pentru ceea ce efectiv a înfăptuit, intenţia
52
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 53/101
care excede contribuţia prestată nefiind suficientă pentru atribuirea calităţii de
coautor.
Intenţia complicelui implică o anumită legătură subiectivă între acesta şi
autor. Această legătură poate fi bilaterală şi se poate manifesta sub forma unei
înţelegeri exprese sau tacite, prealabile sau concomitente sau unilaterale, ce se
stabileşte întotdeauna de la complice la autor, care nu-şi dă seama că este ajutat
în săvârşirea faptei de către complice.
Ultima formă de legătură este caracteristică complicităţii improprii, fiind
posibilă, cu frecvenţa mult mai scăzută şi în cazul celei proprii. De exemplu, o
persoană, fără ştirea autorului, pune la îndemână acestuia un dispozitiv, o
substanţă, un obiect de care are nevoie în comiterea faptei sau lasă deschisă uşa
unui imobil pentru a pătrunde înăuntru în scopul de a sustrage bunuri.
Condiţia indispensabilă ce rezultă din art. 26 C. penal este aceea ce constă
în voinţa complicelui de a-şi uni aportul său de activitate autorului, indiferent
dacă acesta are sau nu cunoştinţă de ajutorul dat.
Participarea sub forma complicităţii este posibilă în cazul infracţiunilor
praeterintenţionate dacă se dovedeşte că în raport de rezultatul mai grav,
complicele a avut o poziţie subiectivă similară autorului69.
Subsecţiunea a III-a: Formele complicităţii
Faptele prevăzute de legea penală fiind numeroase şi variate în conţinut,
este firesc ca şi contribuţiile prin care se poate ajuta la săvârşirea diferitelor
fapte prevăzute de legea penală să poată prezenta numeroase şi variate forme.
1.După natura ajutorului dat la săvârşirea infracţiunii, complicitatea poate fi:
a)complicitate materială (fizică);
b)complicitate morală (imaterială).
2.După momentul în care se acordă ajutor la comiterea infracţiunii, poate
fi: a)complicitate anterioară;
69 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag.55 şi următoarele.
53
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 54/101
b)complicitate concomitentă;
3.După modul direct sau indirect în care se realizează
contribuţia complicelui la săvârşirea infracţiunii, de disting:
a)complicitate nemijlocită;
b)complicitate mediată;
4.După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la comiterea faptei, se
disting:
a)complicitate prin acţiune (comisivă);
b)complicitate prin inacţiune (omisivă);
5.După forma de vinovăţie cu care autorul săvârşeşte fapta, complicitatea
poate fi: a)complicitate proprie;
b)complicitate improprie.
1.În raport de latura infracţiunii autorului sprijinite de complice, există
complicitate morală (imaterială) sau complicitate materială (fizică).
Complicitatea morală sprijină latura subiectivă a infracţiunii săvârşită de
autor, întărirea sau întreţinerea hotărârii luate şi se poate prezenta sub
următoarele aspecte:
a) întărirea sau întreţinerea hotărârii luate de a comite fapta de către autor.
Astfel, dacă o persoană intervine şi înlătură ezitările sau temerile autorului
prin încurajare şi invocarea unor argumente care consolidează hotărârea, va
răspunde pentru complicitate morală.
Tot astfel, promisiunile privind ascunderea bunurilor după sustragere şi
sprijinire pentru valorificarea acestora, precum şi de a ajuta autorul pentru a se
ascunde sau a scăpa de urmărirea penală sunt de natură a întări hotărârea
infracţională şi constituie complicitate morală.
În cazul promisiunilor de tăinuire sau favorizare, nu interesează dacă,
ulterior, acestea au fost sau nu respectate; dacă promisiunile sunt respectate,
există o singură complicitate iar nu un concurs între complicitatea iniţială şi
infracţiunea de tăinuire (art. 221 C. penal) sau favorizarea infractorilor (art. 264C.penal); iar dacă ajutorul dat ulterior nu a fost promis anterior, nu va fi
54
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 55/101
complicitate, ci tăinuire sau favorizarea infractorilor, după caz, ca infracţiuni
distincte70.
b)Activitatea de instigare (de determinare) asupra unei persoane care a
luat hotărârea infracţională se transformă în activitate de complicitate morală,
respectiv de consolidare a hotărârii.
c)Asistenţa în timpul săvârşirii faptei de către autor, care reprezintă o
încurajare a autorului, constituie o complicitate morală. Dar, evident, că într-un
asemenea caz, pentru a exista complicitate morală, trebuie ca autorul să ştie că
este asistat pentru a i se da material la nevoie.
d)Darea de sfaturi, informaţii, instrucţiuni pentru folosirea unor
instrumente şi metode, procurarea de date privind locul şi timpul optim pentru
săvârşirea faptei constituie acte de complicitate morală numai dacă au rolul de a
întări hotărârea autorului şi de a-i înlătura îndoielile acestuia.
Dacă, dimpotrivă, hotărârea autorului este fermă, iar informaţiile sunt
doar de natură a-1 pune pe autor în situaţia de a cunoaşte împrejurările în care se
comite fapta, timpul optim, locul convenabil, întrucât se răsfrâng asupra laturii
obiective a infracţiunii, contribuind la realizarea ei în condiţii optime, constituie
o complicitate materială71.
e)Instigarea la complicitate sau complicitatea la instigare (determinarea
unei persoane să ajute altă persoană la comiterea unei infracţiuni) este
considerată drept complicitate în raport cu fapta autorului.
În acest caz, există complicitate morală deoarece instigatorul nu a
determinat pe autor la săvârşirea infracţiunii, ci a determinat un act de înlesnire a
săvârşirii faptei de către autor. Spre exemplu: „A” determină pe „B”, care deţine
o substanţă otrăvitoare, de a i-o procura lui „C”, pentru ca „C” să comită un
omor cu acea substanţă. Activitatea constituie participaţie sub forma
complicităţii şi nu a instigării, întrucât nu a determinat pe autor la comiterea unei
fapte prevăzute de legea penală, ci a determinat la un act de înlesnire a săvârşirii
70 DR. UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 137-138.71 VASILE PAPADOPOL- MARIA ZOLYNEAK, op. cit. , pag. 497
55
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 56/101
faptei de către autor. Complicitatea la instigare există în situaţia în care ajutorul
complicelui a folosit instigatorului, sprijinind activitatea de determinare a
instigatorului către instigat. Exemplu: o persoană procură o sumă de bani
instigatorului sau alte mijloace necesare acestuia pentru determinarea autorului.
Complicitatea la instigare este tot o formă de complicitate morală deoarece se
cantonează tot în sfera activităţilor de ajutorare a autorului în mod direct,
mediat.
Complicitatea materială constituie forma de complicitate prin care se
înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei în materialitatea ei, adică la înfăptuirea
laturii obiective a acestei. Modalităţile concrete sunt variate:
-procurarea mijloacelor necesare săvârşirii faptei şi punerea lor la
dispoziţia autorului (instrumente, arme, substanţe, mijloace de transport, sume
de bani, locuinţe);
-pregătirea mijloacelor prin modificarea lor, pentru a le face apte
săvârşirii faptei;
-ajutorul acordat în timpul săvârşirii faptei, reprezentând acte mediate,
indirecte, ce susţin săvârşirea faptei, fără a se integra în conţinutul său. De
exemplu, darea de instrumente sau mijloace necesare înfăptuirii omorului.
Trebuie să se facă distincţia între complicitatea morală şi instigare, dar şi
o delimitare între complicitatea materială (concomitentă) şi coautorat.
Complicitatea materială trebuie delimitată de coautorat mai ales în cazul actelor
exterioare acţiunii tipice, care pot să fie indispensabile săvârşirii faptei, ceea ce
le transformă în acte de coautorat şi pot să ajute doar la comiterea acesteia, prin
înlăturarea obstacolelor care ar fi putut fi înlăturate de autorul însuşi, când
trebuie reţinute ca acte de complicitate.
Uneori, activitatea efectuată în vederea înlesnirii săvârşirii unei infracţiuni
poate constitui, în acelaşi timp, un act de complicitate, dar şi o infracţiune de
sine stătătoare. De exemplu: o persoană a falsificat anumite înscrisuri pentru a
înlesni comiterea unei delapidări. Persoana va răspunde pentru un concurs idealîntre complicitate şi acea infracţiune. Aici se reuneşte falsul în acte şi
56
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 57/101
complicitatea la delapidare.
2.În raport de momentul în care se realizează activitatea de înlesnire,
complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă. Actele de complicitate
trebuie să intervină, fie înainte de a se fi trecut la comiterea faptei, fie în timpul
executării ei, excluzându-se posibilitatea realizării lor după consumarea faptei.
Complicitatea anterioară se plasează, în timp, înainte de momentul
începerii executării faptei de către autor. Poate lua forma complicităţii morale,
fie a celei materiale. Anumite forme ale complicităţii nu pot fi decât anterioare
săvârşirii faptei, cum este întărirea hotărârii infracţionale prin diferite mijloace,
complicitatea la instigare, precum şi ipoteza prevăzută în art. 26 C. penal, partea
a II-a a aliniatului (întărirea hotărârii infracţionale prin promisiuni de tăinuire
sau favorizare).
Complicitatea concomitentă se plasează, în timp, între momentul începerii
executării şi momentul consumării infracţiunii. Poate fi, la rândul său, materială
sau morală.
În cazul infracţiunilor care, sub aspect material, se caracterizează prin
durată în timp (infracţiunile continuate, continue), actul de complicitate poate
interveni în toată perioada de executare, până la epuizarea lor.
Prin definiţie, nu există complicitate posterioară, întrucât şi aceasta, ca
orice formă de participaţie, implică cooperarea la săvârşirea unei fapte prevăzute
de legea penală. în ipoteza promisiunii de ajutor, în cazul în care cel ce a promis
îşi păstrează promisiunea prin ajutorul acordat după comiterea faptei, ceea ce a
avut importanţă a fost promisiunea însăşi, realizarea ei fiind o continuare a unui
act ce trebuie plasat în timp înainte sau pe parcursul săvârşirii activităţii
infracţionale. Că interesează acest rezultat, reiese chiar din lege, care prevede că
există complicitate chiar dacă după comiterea faptei, promisiunea nu este
îndeplinită. Este posibil ca o persoană să întărească hotărârea infracţională prin
promisiunea de a ascunde lucrările ce provin din săvârşirea faptei, iar
promisiunea să fie realizată la o dată ulterioară celei săvârşirii faptei. Dacă, dupăcomiterea faptei şi înainte de realizarea promisiunii de către complice intervine
57
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 58/101
un act de clemenţă (graţiere), de acesta va profita şi complicele, în măsura în
care sunt realizate condiţiile actului de graţiere , întrucât activitatea, integrându-
se în fapta comisă, în planul său moral, apare ca fiind realizată înainte de data
actului de clemenţă, şi anume la data săvârşirii infracţiunii, chiar dacă
promisiunea este realizată mai târziu. în cazul realizării promisiunii,
participantul va răspunde numai pentru complicitate raportată la fapta săvârşită,
fără a se reţine alături de aceasta şi tăinuire de bunuri sau favorizarea
făptuitorului.
3.După modul direct sau indirect în care se realizează contribuţia
complicelui la săvârşirea infracţiunii, se disting: complicitate nemijlocită şi
complicitate mediată.
Complicitatea nemijlocită este atunci când sprijinul a fost dat de complice
direct persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, adică autorului.
Complicitatea mediată (mijlocită) este atunci când contribuţia complicelui
a ajuns să constituie o înlesnire sau un ajutor la comiterea faptei prin
intermediul, prin mijlocirea unui alt participant, instigator sau chiar complice.
În cadrul acestei complicităţi mediate intră:
- complicitatea la instigare;
-complicitatea la complicitate;
-instigarea la complicitate.
Există complicitate la instigare atunci când sprijinul complicelui a folosit
instigatorului, înlesnind sau ajutând ca acţiunea acestuia să se efectueze şi să
reuşească.
Există aşa-zisa complicitate la complicitate atunci când o persoană a
sprijinit un complice ca să-şi poată duce contribuţia la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală, cunoscând rostul acestei contribuţii. Exemplu: o
persoană pune la dispoziţia complicelui un autovehicul cu care a condus pe
autorul faptei de trecere frauduloasă a frontierei până la graniţa ţării.
Există instigare la complicitate atunci când o persoană a determinat o altă persoană să efectueze o activitate de complice şi contribuţia acestuia din urmă a
58
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 59/101
înlesnit sau ajutat la săvârşirea faptei comisă de autor.
În toate cazurile, complicele la instigare, complicele la complicitate şi
instigatorul la complicitate sunt complici mediaţi, iar complicitatea lor este
mijlocită.
Complicitatea la instigare, ca şi instigare la complicitate, sunt, pe de altă
parte, cazuri de complicitate imaterială.
4.După aspectul dinamic al contribuţiei complicelui la săvârşirea faptei
prevăzute de legea penală, se disting: complicitate comisivă şi complicitate
omisivă.
La complicitatea prin acţiune (comisivă), contribuţia complicelui constă
în efectuarea unor acte de înlesnire sau de ajutor în vederea sau cu ocazia
săvârşirii faptei prevăzute de legea penală. De exemplu: procurarea de mijloace,
pregătirea executării, atragerea în cursă a victimei.
La complicitatea prin inacţiune (omisivă), contribuţia complicelui constă
în neîndeplinirea de către acesta a unor acte pe care era obligat să le efectueze,
iar această neîndeplinire a servit, înlesnit sau ajutat la săvârşirea faptei. De
exemplu, un contabil omite să releve că un ordin de plată este suspect, înlesnind
astfel folosirea actului fapt şi încasarea pe nedrept a sumei plătite.
Nu trebuie să se confunde complicitatea prin inacţiune (omisiune) cu aşa-
zisa complicitate negativă, denumire dată situaţiei celui care aflând că se va
săvârşi o faptă prevăzută de legea penală, nu a adus aceasta la cunoştinţa
autorităţilor, sau care fiind de faţă în timpul cât se săvârşea o faptă prevăzută de
legea penală, nu a intervenit pentru a împiedica consumarea72.
5.În funcţie de poziţia psihică a autorului faţă de fapta comisă,
complicitatea poate fi proprie sau improprie.
Complicitatea proprie se realizează când autorul acţionează cu intenţie,
realizându-se o poziţie psihică omogenă (cu intenţie) la toţi participanţii.
Complicitatea improprie se realizează atunci când autorul acţionează din
72 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 205; UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit. , pag. 138.
59
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 60/101
culpă sau fără vinovăţie, numai complicele acţionează cu intenţie, ştiind că ajută
pe autor să săvârşească o faptă din culpă sau fără vinovăţie.
Subsecţiunea a IV-a: Calificarea contribuţiei complicelui
Complicitatea fiind condiţionată de existenţa unor acte care au înlesnit sau
ajutat la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, iar subiectiv de
existenţa intenţiei de a efectua acele acte de înlesnire sau de ajutor, în raport cu
aceste coordonate, contribuţia complicelui poate fi încadrată în una din
următoarele calificări:
a)nu răspunde penal dacă se constată că a lucrat fără intenţie (şi aceasta
chiar dacă i s-ar putea imputa vreo culpă) în cazul faptelor sancţionate penal,
numai când sunt săvârşite cu intenţie;
b)nu răspunde penal dacă se constată că a lucrat cu intenţie dar autorul a
săvârşit din culpă fapta prevăzută de legea penală, iar legea nu sancţionează
penal acea faptă decât numai atunci când este comisă cu intenţie.
c)răspunde penal când se constată că a efectuat cu intenţie actele prin care
a înlesnit sau ajutat la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar autorul
a săvârşit acea faptă, de asemenea cu intenţie (participaţia proprie);
d)răspunde penal când se constată că şi-a dat cu intenţie contribuţia la
săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, iar autorul a comis acea faptă din
culpă, dar legea sancţionează penal fapta comisă, chiar şi atunci când este
săvârşită din culpă (participaţie improprie);
e)răspunde penal când se constată că actele efectuate din culpă au înlesnit
sau ajutat la comiterea altor fapte efectuate tot din culpă de o altă persoană şi
care au condus la producerea rezultatului ce intră în conţinutul faptei prevăzute
de legea penală, faptă pe care legea o sancţionează penal şi atunci când este
săvârşită din culpă. în acest caz, nu există complicitate, ambii făptuitori
răspunzând ca autori ai faptei săvârşite din culpă;f)răspunde penal când se constată că a efectuat cu intenţie actele destinate
60
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 61/101
să înlesnească sau să ajute la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dar
acea faptă nu a mai fost săvârşită, însă actele care erau destinate să servească la
comiterea faptei constituie prin ele însele o faptă penală de sine stătătoare. De
exemplu: procurarea ilicită de arme - art.279; deţinerea de instrumente sau
materiale destinate falsificării de valori - art. 285 C. penal.
Când autorul este învinuit pentru săvârşirea mai multor fapte, situaţia
fiecărui complice trebuie să fie cercetată numai în raport cu faptele la săvârşirea
cărora a adus o contribuţie de înlesnire sau ajutor. în cazul faptelor complexe,
chiar dacă contribuţia complicelui s-a mărginit numai la fapta absorbită ca
element în conţinutul faptei complexe, el va fi socotit drept complice la
săvârşirea acesteia din urmă. De exemplu, în caz de tâlhărie, complicele a
procurat arma cu care a fost ameninţată victima; el este totuşi complice la
tâlhărie, nu la fapta de ameninţare73.
73 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 207-208.
61
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 62/101
CAPITOLUL III
TRATAMENTUL SANCŢIONAR AL PARTICIPAŢIEI
Secţiunea I
Sistemul de sancţionare al participanţilor
O diferenţiere a pedepselor, aplicate în concret participanţilor în raport cu
importanţa reală a contribuţiilor acestora, apare ca o necesitate absolută. Acest
lucru îl recunosc chiar şi susţinătorii sistemului parificării care sunt de acord că pedeapsa prevăzută prin lege pentru participanţi trebuie, în concret, să fie
stabilită ţinându-se seama de contribuţia reală a fiecărui participant.
Şi atunci, dacă în ambele sisteme se admite necesitatea diferenţierii
pedepsei în aplicaţia concretă, se pune întrebarea: care trebuie să fie în mod
firesc şi raţional sistemul legii, al parificării şi al diversificării?
Răspunsul vine în sprijinul sistemului parificării fiindcă, în faţa legii, înabstract (normativ) toţi aceia care trebuie să fi contribuit la realizarea faptei
prevăzute de legea penală, trebuie să fie consideraţi făptuitori susceptibili de a fi
sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă. însă, în concret,
pedeapsa trebuie să fie stabilită potrivit cu natura şi importanţa contribuţiei pe
care a adus-o efectiv fiecare participant. Dar, această diferenţiere în aplicarea
concretă a pedepsei este aprioric limitată în sistemul diversificării, fiind
precedată de o diferenţiere anticipată făcută de lege, aşa încât, unui complice
care s-ar constata că a avut în fapt o contribuţie importantă şi gravă, va trebui să
se aplice pedeapsa redusă prevăzută de lege pentru complici, deşi ar merita o
sancţiune mai gravă. Dimpotrivă, în sistemul parificării, posibilitatea de
diferenţiere în aplicarea concretă a pedepsei participanţilor funcţionează
integral, fără nici un fel de limitări prestabilite.
62
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 63/101
Subsecţiunea I: Sistemul diversificării şi sistemul parificării
În problema sancţionării participanţilor. în literatura şi legislaţia penală s-
au conturat două sisteme, cu efecte diferite asupra răspunderii penale a acestora,
şi anume sistemul diversificării şi parificării74.
În primul sistem, al diversificării, pornindu-se de la importanţa
contribuţiilor în procesul săvârşirii faptei, de a o ierarhizare în abstract a
acestora, în contribuţii principale şi secundare (contribuţia instigatorului şi a
autorului se încadrează în sfera celor principale, iar a complicelui se încadrează
în categoria celor secundare), s-a susţinut că sancţiunile participanţilor trebuie să
fie diferenţiate prin lege, în afară de operaţiunea de individualizare
judecătorească, realizată de instanţă în funcţie de aportul şi eficienţa lor în
comiterea faptei. Atribuindu-se un rol mai important activităţii instigatorului şi
autorului în raport cu cea a complicelui, s-a considerat că pedeapsa aplicabilă
acestora trebuie să fie egală (cea prevăzută de lege pentru autor), iar a
complicelui mai uşoară, sub aspectul naturii sau al limitelor prevăzute de lege.
aplicându-i-se un coeficient de diminuare faţă de a primelor, determinat de
caracterul contribuţiei care apare ca secundar sau accesorie.
Sistemul diversificării nu a fost ferit de formularea unor critici, printre
care aceea că se întemeiază pe o bază formală, pe o apreciere prestabilită şi
apriorică a importanţei contribuţiilor şi nu pe verificarea şi analiza în concret a
aportului lor. Deşi, în general, contribuţia complicelui este mai puţin importantă,
nu este exclusă posibilitatea ca, în anumite situaţii, să se ridice la nivelul
importanţei contribuţiilor celorlalţi participanţi. Aşa fiind, în sistemul
diversificării se paralizează, prin lege, posibilitatea aplicării unei pedepse
eficiente, aceasta fiind diferenţiată faţă de cea a autorului şi sensibil atenuată în
raport cu a acestuia. Pentru a permite aplicarea unei pedepse corespunzătoare
tuturor participanţilor în raport cu rolul şi aportul contribuţiilor lor, în literatură
şi legislaţie s-a formulat un alt sistem, al parificării, cu o deschidere mult mai74 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 210 şi următoarele.
63
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 64/101
largă, care, prin posibilităţile pe care le oferă, permite o mai justă individualizare
a pedepsei în materia de participaţie penală75.
Sistemul parificării cere ca toţi participanţii, indiferent de rolul
contribuţiei prestate, să fie sancţionaţi cu pedepse prevăzute de lege pentru
autor. în cadrul acestui sistem, prin caracterul său suplu şi elastic, ce asigură
individualizarea pedepsei în funcţie de importanţa şi eficienţa reală a felului
participaţiei şi nu a aprecierii sale în abstract, înlătură limitele de care este
afectat sistemul diversificării.
Codul penal roman în vigoare, pornind de la imperativul unei juste
individualizări a pedepsei în funcţie de gravitatea faptei şi a contribuţiilor
făptuitorului, a înlăturat sistemul anterior, al diversificării, şi a consacrat în art.
27 C. penal - „Pedeapsa în caz de participaţie” - sistemul parificării, care arată
că: „Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu
intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea
pedepse se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum
şi de dispoziţiile art. 72”.
Art. 72 C. penal - „Criterii generale de individualizare” - arată că: „La
stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale
acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de
pericol social al faptei săvârşite de persoana infractorului şi de împrejurările care
atenuează sau agravează răspunderea penală.
Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se
ţine seama de dispoziţiile aliniatului precedent, atât pentru alegerea uneia dintre
pedepsele alternative, cât şi pentru proporţionarea acesteia” (acest articol este
Principiul caracterului personal al răspunderii penale).
Din text rezultă că paritatea legală este îmbinată cu individualizarea
judiciară în sensul că:
-se va aprecia felul contribuţiei şi aportul real al participanţilor (art. 27 C.
penal);75 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 457 şi următoarele.
64
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 65/101
-se va ţine seama de gradul de pericol social al faptei, de persoana
făptuitorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea
penală (art. 72 C. penal)76.
Sancţionarea participanţilor prevăzută în art. 27 C. penal se referă doar la
participaţia proprie (intenţionată), pentru participaţia improprie s-a consacrat un
regim sancţionar special şi diferenţiat în art. 31 C. penal.
în literatura penală s-a pus problema în cazul săvârşirii unor infracţiuni
prevăzute cu pedepse alternative - închisoarea sau amenda - dacă unor
participanţi li se poate aplica pedeapsa închisorii, iar altora pedeapsa amenzii.
Astfel, s-a considerat că, deşi legea prevede pedepse alternative, întrucât s-a
săvârşit o singură infracţiune, gradul de pericol social al unor acte de
participaţie, cum sunt cele de complicitate, nu poate fi apreciat independent şi
diferit de gradul de pericol social al actelor de coautorat şi ca atare, complicelui
nu i se poate aplica pedeapsa amenzii, iar autorului, aceea a închisorii. Dacă s-ar
proceda astfel, s-ar neglija elementul de unitate infracţională ce caracterizează
participaţia. Aşadar, se conchide în argumentarea acestei susţineri că instanţa
trebuie să se fixeze asupra unei specii de pedeapsă pentru toţi participanţii, pe
care să o individualizeze, în funcţie de natura şi relevanţa contribuţiei77.
într-o altă opinie mai justă, se apreciază că nu există nici un obstacol legal ca, în
situaţia discutată, instanţa să aplice pedepse diferite participanţilor,
corespunzătoare gravităţii contribuţiei fiecăruia, răspunderea lor este personală
şi independentă. Când legea a stabilit că instigatorului şi complicelui i se va
aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, a avut în vedere pedeapsa legală
prevăzută în norma de incriminare, care este unică pentru toţi participanţii şi nu
pedeapsa la care se va opri instanţa de judecată78.
Parificarea pedepselor participanţilor nu înseamnă aplicarea aceleiaşi
pedepse pentru toţi, ci doar între aceleaşi limite - maxim special şi minim
76 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 124.77
I. DELEANU, „Cu privire la aplicarea pedepselor alternative în cazul participaţiei penale” , în Revista Română de Drept, nr. 3/1967, pag. 101.78 SORIN MOISESCU, Ibidem, pag. 111-113.
65
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 66/101
special, prevăzute de lege.
Dintre sistemele preconizate în literatura juridică şi prevăzute de Codul
penal român, a fost consacrat sistemul parifîcării pedepselor cu corelativul
diferenţierii sancţiunilor pentru săvârşirea infracţiunii79.
Subsecţiunea a II-a: Pedeapsa pentru participanţi. Pedeapsa autorului
Pedeapsa coautorului
Pedeapsa care poate fi aplicată participanţilor diferă după genul
participaţiei, sistemul de pedepsire a participaţiei proprii (propriu-zise) fiind
diferit de acela al participaţiei improprii.
Pedeapsa „prevăzută de lege pentru autor”, la care se referă dispoziţia din
art. 27 C. penal, este pedeapsa arătată în partea specială a Codului penal în textul
care prevede fapta săvârşită cu vinovăţie de către autor.
Autorul nu va fi pedepsit decât în cazul când răspunde penal pentru fapta
săvârşită. Cunoaşterea pedepsei prevăzute pentru autor implică exacta încadrare
în textul de lege care prevede acea faptă, în raport cu felul vinovăţiei autorului.
Pedeapsa va diferi, aşadar, după cum fapta a fost săvârşită de autor, cu intenţie
sau din culpă; în acest din urmă caz, sancţionarea are loc numai dacă legea
pedepseşte fapta comisă şi atunci când este săvârşită din culpă. De exemplu: va
fi pedepsit autorul care din culpă a cauzat o vătămare corporală (art. 184 C.
penal), nu însă va fi pedepsit autorul unei loviri din culpă.
Când la comiterea nemijlocită a faptei prevăzute de legea penală au
contribuit mai multe persoane, pedeapsa se va determina în raport cu fiecare
coautor, adică ţinând seama de existenţa vinovăţiei şi de felul acesteia (de
exemplu: un coautor a lucrat cu intenţie, iar altul din culpă).
Aşadar, pedeapsa prevăzută de lege va fi aceeaşi pentru coautori numai
dacă ei au lucrat cu vinovăţie de acelaşi fel (încadrare similară).
79 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 214.
66
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 67/101
Dar împrejurarea că pedeapsa prevăzută de lege este aceeaşi pentru mai
mulţi coautori (datorită încadrării similare a contribuţiei lor) nu înseamnă că în
concret ei trebuie să fie sancţionaţi la fel. Dispoziţia din art. 27, care prevede că
la aplicarea pedepsei se va ţine cont de contribuţia fiecărui participant, este
comună tuturor participanţilor, deci şi coautorilor. Sunt fapte prevăzute de legea
penală a căror realizare implică diferite acte de executare, importanţa acestor
acte în determinarea gradului de pericol al faptei comise este foarte diferit (de
exemplu, nu se poate pune semnul egalităţii între contribuţia celui care sparge
casa de bani şi contribuţia celui care pune apoi banii în sac). Alteori, diferenţa
între contribuţiile coautorilor este de ordin cantitativ (exemplu: în cazul unui furt
continuat, unul dintre coautori a luat parte la cinci operaţii, altul numai la trei şi
un altul numai la una singură).
Diferenţierea între pedeapsa coautorilor va putea rezulta, de asemenea,
din aplicarea criteriilor generale de individualizare potrivit art. 72 C. penal.
Cele arătate mai sus cu privire la aplicarea pedepsei faţă de coautorii unei
fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cu intenţie, se aplică în mod
corespunzător şi coautorilor care au săvârşit din culpă o faptă prevăzută de legea
penală (când legea prevede pedepsirea culpei). în cazul coautorilor poate exista
o culpă comună sau un concurs de culpe sau culpe concurente. Astfel,
parificarea pedepselor pentru participanţi nu presupune nici chiar în cazul
coautoratului aplicarea aceleiaşi pedepse pentru toţi autorii, fiind deopotrivă
obligatorii criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. penal, cât şi cele
prevăzute în art. 27 C. penal.
Subsecţiunea a III-a: Pedeapsa instigatorului
67
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 68/101
Instigatorul, potrivit sistemului parificării, se pedepseşte cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru autor (art. 27 C. penal). Între limitele de pedeapsă
(minim şi maxim) prevăzute de lege pentru autor se stabileşte pedeapsa pentru
instigator, ţinând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.
72 C. penal şi de contribuţia acestuia la săvârşirea faptei.
Pentru ca pedeapsa să poată fi aplicată instigatorului, trebuie ca
contribuţia sa să se încadreze în calificările care atrag răspunderea penală.
Dacă normativ, pedeapsa instigatorului este aceeaşi ca şi pedeapsa
prevăzută pentru autor, adică acelaşi maxim şi acelaşi minim special, în concret,
pedeapsa aplicată instigatorului va putea să difere de cea aplicată autorului.
Aplicarea se face pe baza criteriului realist, adică ţinându-se cont de modul şi de
mijloacele prin care instigatorul şi-a dat contribuţia la săvârşirea faptei şi de
criteriile de individualizare generală prevăzute de art. 72 C. penal.
Sunt cazuri în care se constată că partea de vină a instigatorului este mai
mare decât a executantului (autorului) şi că este locul să i se aplice o pedeapsă
mai grea decât cea aplicată autorului80. De exemplu: instigator - o persoană
adultă şi autor - un minor cu răspundere penală; instigator, care profitând de
starea critică în care se află o persoană, a determinat-o prin daruri sau promisiuni
să comită fapta prevăzută de legea penală.
Se poate întâmpla ca persoana care a comis fapta prevăzută de legea
penală să fi fost determinată de mai mulţi instigatori, fie laolaltă (coinstigare),
fie în mod separat (instigări concurente). în astfel de cazuri, fiecare coinstigator
sau instigator concurent este normativ sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru autor. Dar în concret, pedepsele vor putea fi diferenţiate în raport cu
specificul fiecăruia dintre ei. Cele arătate mai sus cu privire la aplicarea
pedepsei faţă de instigator sunt valabile şi în ipoteza pluralităţii de instigatori.
În cazul constrângerii, se va ţine seama de eventuala prezenţă a unui
instigator ocult (ascuns, mediat), care a acţionat printr-un instigator făţiş (direct,
imediat).80 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 216.
68
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 69/101
În cazul instigărilor concurente, existenţa acestora se datorează
împrejurării ca fapta prevăzută de legea penală trebuie să fie săvârşită de mai
mulţi coautori, aşa încât, fiecare instigator şi-a efectuat activitatea de
determinare faţă de un anumit coautor. În astfel de cazuri, va trebui să se ţină
seama la stabilirea în concret a pedepsei ce urmează să se aplice diferiţilor
instigatori şi de rolul şi contribuţia autorilor instigaţi.
Cele arătate mai sus cu privire la pedeapsa instigatorului şi
coinstigatorilor se aplică şi în cazul când instigarea s-a produs la o faptă cu
pluralitate de subiecţi activi (pluralitate naturală sau pluralitate constituită).
În categoria contribuţiilor care atrag pedeapsa instigării nu intră acele
forme de instigare care constituie acte de complicitate cum este: complicitatea la
instigare şi instigarea la complicitate.
Deşi potrivit dispoziţiei din art. 27 C. penal complicii sunt sancţionaţi ca
şi instigatorii cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, totuşi tratamentul
juridic al instigării diferă de tratamentul juridic al complicităţii. Cea dintâi,
produce, în anumite condiţii, consecinţe şi în cazul când autorul nu a mai
săvârşit fapta, pe când instigările calificate complicitate nu produc astfel de
consecinţe.
Tratamentul instigării nu trebuie, de asemenea, să fie extins la
complicitatea efectuată prin întărirea hotărârii autorului de a săvârşi fapta
prevăzută de legea penală. între determinarea hotărârii autorului, act de instigare
şi întărirea hotărârii luate de autor, act de complicitate, există o reală deosebire,
aşa încât trebuie să se ţină cont de ea în concret, la aplicarea şi diferenţierea
pedepsei.
În literatura juridică penală, unii autori au propus ca instigatorul să fie
sancţionat cu o pedeapsă mai uşoară atunci când se constată că autorul faptei a
avut motive proprii care l-au determinat să comită fapta şi, deci acţiunea de
determinare a instigatorului s-a conjugat cu motivele determinatoare proprii ale
autorului.O diferenţiere apriorică făcută de lege la sancţionarea participanţilor, nu
69
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 70/101
este de natură să asigure o bună aplicare a pedepselor. Deci, nu este
recomandabil să se admită o astfel de diferenţiere nici în cazul instigării, dar
diferenţierea se va putea face mult mai în concordanţă cu realitatea în operaţia
de individualizare a pedepsei.
În ceea ce priveşte motivele proprii, ele nu constituie decât aparent un caz
de excepţie, fiindcă am putea afirma că orice persoană care cedează unei
instigări are şi motive proprii pentru a voi săvârşirea faptei. Motivele proprii
lipsesc doar în caz de constrângere şi chiar şi atunci uneori determinarea se
grefează pe un substrat de motive proprii. Exemplu: autorul pretinde că a cedat
instigării fiindcă a fost constrâns, dar constrângerea s-a concretizat în
ameninţarea că dacă nu va săvârşi fapta la care era instigat, va fi denunţat pentru
o altă infracţiune comisă anterior. De aceea, trebuie ca de la caz la caz să se
examineze în ce măsură au înrâurit motivele proprii, ori o necesitate stringentă,
teama de a nu fi denunţat, sau grija de a nu părea nesupus sau nerecunoscător .
Subsecţiunea a IV-a: Pedeapsa complicelui
Complicele se sancţionează potrivit criteriului normativ prevăzut în
dispoziţia din art. 27 C. penal, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta
comisă de autor.
Pentru ca pedeapsa să fie aplicabilă complicelui, trebuie să se constate, pe
de o parte, că autorul a săvârşit fapta prevăzută de lege cu intenţie, iar pe de altă
parte, că complicele şi-a dat contribuţia sa, de înlesnire sau ajutor la săvârşirea
faptei, tot cu intenţie (participaţie proprie).
Pedeapsa complicelui poate fi diversificată în aplicaţia concretă ţinându-
se seama de contribuţia sa reală la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.
Se va avea în vedere modul în care complicele a înlesnit sau ajutat la săvârşirea
faptei; necesitatea şi eficienţa reală a contribuţiei sale; corelaţia dintre sprijinul
dat de el şi contribuţia altor participanţi; măsura în care sprijinul material aconstituit prin el însuşi un sprijin moral.
70
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 71/101
În general, contribuţia complicelui este de o importanţă şi o gravitate mai
redusă decât cea a instigatorului şi autorului, nu sunt excluse însă cazurile în
care contribuţia unui complice constituie evident actul cel mai important în
desfăşurarea activităţii prin care s-a ajuns la săvârşirea faptei.
Regulile şi soluţiile de mai sus privitoare la pedepsirea complicelui sunt
aplicabile şi în cazul formelor speciale de complicitate, ca:
-instigarea la complicitate;
-complicitatea la instigare;
-complicitatea la complicitate.
În astfel de cazuri, la stabilirea pedepsei în concret se va ţine seama nu
numai de contribuţia directă a complicelui, ci şi de contribuţia conexă a
coparticipantului respectiv.
Aşadar, în caz de instigare la complicitate se va avea în vedere atât
contribuţia celui care a instigat cât şi a celui care a fost determinat să lucreze ca
complice.
În cazul complicităţii la instigare se va ţine seama de contribuţia
complicelui raportată însă la contribuţia instigatorului care 1-a ajutat.
La fel şi în caz de complicitate la complicitate, se va lua în considerare
atât contribuţia complicelui direct, cât şi aceea a complicelui indirect. Se va ţine
seama şi de pluralitatea contribuţiilor. De exemplu: un instigator la complicitate
poate să fi determinat pe mai multe persoane să devină complici; astfel, un
complice direct s-a putut folosi de înlesnirea sau ajutorul mai multor complici
indirecţi81.
Participantul a cărui contribuţie constă în promisiunea de a tăinui sau în
promisiunea de a favoriza, făcută înainte de săvârşirea faptei este sancţionat ca
un complice, indiferent dacă şi-a ţinut sau nu promisiunea şi indiferent dacă
fapta s-a consumat sau a rămas în forma de tentativă pedepsibilă. Chiar dacă
complicele a tăinuit ulterior lucrurile sau a favorizat pe autor sau pe un alt
participant, nu i se aplică decât pedeapsa de complice. Prin promisiunea sa,81 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit. , pag. 217.
71
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 72/101
promiţătorul a devenit complice, deci participant, ori un participant nu
săvârşeşte infracţiunea de tăinuire sau de favorizare în raport cu bunurile sau
persoanele care privesc fapta, la a cărei săvârşire a participat (nu există
infracţiune distinctă în caz de autotăinuire sau autofavorizare).
Oricum, la stabilirea pedepsei pentru complicitate prin promisiune, se va
ţine seama şi de atitudinea pe care promiţătorul a avut-o după săvârşirea faptei;
uneori, neîndeplinirea promisiunii provine din eschivarea promiţătorului (de
exemplu: a dispărut după comiterea faptei sau invocă diferite proteste); alteori,
ea este datorată unor împrejurări străine de voinţa acestuia (de exemplu: toţi
participanţii, inclusiv promiţătorul, au fost prinşi imediat după comiterea faptei).
Se poate ca în cazul săvârşirii unei fapte de către mai multe persoane să
nu se poată preciza cine a fost autor sau cine au fost autorii şi cine a fost
complice sau cine au fost complicii şi câteodată chiar cine a fost instigator
(participaţia nedeterminabilă).
În sistemul diversificării pedepsei participanţilor, această situaţie devenea
insolubilă fiindcă legal pedeapsa autorului diferă de aceea a complicilor şi deci
nu putea fi aplicată decât dacă se cunoştea precis cine este autor, astfel toţi
participanţii erau socotiţi complici şi pedepsiţi ca atare. În sistemul parităţii de
pedeapsă, situaţia arătată, a participaţiei nedeterminabile, nu mai ridică
problema calificării contribuţiilor, fiindcă instigatorii, ca şi complicii, sunt
sancţionaţi cu aceeaşi pedeapsă pe care legea o prevede pentru autor. Se va ţine
cont de împrejurare, dacă participanţii nu-şi pot preciza felul participaţiei sau
dacă, dimpotrivă, există certitudinea că ei cunosc situaţia fiecăruia, dar nu vor să
o dea în vileag.
Pedeapsa complicelui, ca şi a celorlalţi participanţi poate fi diferenţiată şi
în funcţie de existenţa circumstanţelor personale şi reale.
Secţiunea a II-a
Circumstanţe personale şi reale
Faptele prevăzute de legea penală, ca oricare alte fapte, atunci când sunt
72
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 73/101
comise iau contact cu realitatea şi prind în jurul lor o întreagă reţea de
circumstanţe care privesc direct sau indirect, fie fapta, fie făptuitorul şi care
servesc la caracterizarea acestora şi la cunoaşterea gradului lor de pericol social
mai ridicat sau mai scăzut82.
Împrejurările stau în jurul faptei (circumstanţe reale) sau sunt în jurul
făptuitorului (circumstanţe personale), fiindcă orice împrejurare implică o relaţie
fie de la o faptă către ambianţa acesteia, fie de la făptuitor către biografia
acestuia, împrejurările pot consta în stări, situaţii, întâmplări, calităţi, însuşiri şi
orice alte realităţi sau date susceptibile de a particulariza fapta sau pe făptuitor.
Când o faptă prevăzută de legea penală este săvârşită de o singură
persoană, evaluarea dialectic îmbinată a circumstanţelor reale cu cele personale,
în operaţia de individualizare a pedepsei, nu are nici un fel de dificultăţi. Nu
acelaşi lucru se întâmplă când fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită
prin contribuţia mai multor persoane, deci atunci când există participaţie penală.
în astfel de cazuri, împrejurările care privesc fapta sunt, de regulă, aceleaşi
pentru toţi participanţii, dar împrejurările care privesc pe făptuitori pot varia de
la participant la participant, de aici rezultă problema circumstanţelor personale şi
reale în materia participaţiei penale.
Se pune întrebarea dacă şi în ce măsură împrejurările care privesc pe un
participant (circumstanţe personale) se răsfrâng cu influenţa asupra pedepsei
celorlalţi participanţi şi tot la fel se pune întrebarea dacă împrejurările care
privesc fapta (circumstanţe reale) se răsfrâng, au influenţa totdeauna asupra
pedepsei tuturor participanţilor sau dacă există limite şi excepţii de la această
incidenţă generală.
Codul penal roman dă răspunsul la această întrebare în dispoziţiile art. 28
C. penal - „Circumstanţe personale şi reale”: „Circumstanţele privitoare la
persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi. Circumstanţele
privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor, numai în măsura în care
aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut”.
82 MARIA ZOLYNEAK, op. cit. , vol. II, pag. 503.
73
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 74/101
Subsecţiunea I: Cazul circumstanţelor personale
Circumstanţele personale sunt împrejurări care privesc personal pe un
participant, fie în legătură cu atitudinea sa psihică cu care a contribuit la
săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (circumstanţe subiective), fie în
legătură cu particularităţile personalităţii participantului respectiv (circumstanţe
de individualizare).
Sunt circumstanţe personale subiective:
-forma şi modalităţile cu care a lucrat participantul;
-scopul urmărit de el;
-mobilul care 1-a determinat;
-manifestarea voinţei de a se desista;
-pocăinţa şi alte asemenea atitudini psihice. Sunt circumstanţe personale
de individualizare:
-calităţile participantului (funcţionar, militar, lucrător);
-starea civilă (căsătorit, celibatar, văduv);
-situaţia sa faţă de victimă (rudă apropiată, rudă, colocatar, coleg de
serviciu, prieten, duşman);
-antecedente judiciare (condamnat, recidivist, urmărit penal pentru alte
fapte, reabilitat, amnistiat);
-orice date proprii pentru individualizarea participantului (felul de viaţă,
reputaţia, merite sociale)83.
Împărţirea circumstanţelor personale în subiective şi de individualizare
are importanţă căci circumstanţele de individualizare pot intra în conţinutul legal
al infracţiunii şi îşi pierd calitatea de circumstanţe personale, devin element
constitutiv al infracţiunii şi sub acest aspect radiază faţă de toţi participanţii, în
măsura în care le-au cunoscut sau prevăzut84.
83 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 220.
84 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTATIN MITRACHE, op. cit ., pag. 60.
74
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 75/101
Potrivit dispoziţiei din al. 1 al art. 28 C. penal, circumstanţele privitoare la
persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi, nici nu le
profită, nici nu le agravează situaţia.
Aşadar, la stabilirea pedepsei, se va ţine seama de circumstanţele
personale ale fiecărui participant şi se va face abstracţie de circumstanţele
personale privind pe ceilalţi participanţi. Circumstanţele personale pot fi
agravante sau atenuante când răspunderea penală se modifică în sensul agravării
sau atenuării. Astfel, în raport cu natura circumstanţelor, se va stabili pedeapsa
participantului, iar agravarea sau diminuarea nu va avea nici o înrâurire asupra
pedepselor celorlalţi participanţi.
Deşi circumstanţele personale nu radiază între participanţi, totuşi, prin
excepţie, potrivit art. 75, lit. c C. penal - „Circumstanţe agravante” (săvârşirea
infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu
un minor), minoritatea uneia dintre persoane care a conlucrat la săvârşirea faptei
constituie o circumstanţă agravantă pentru infractorii majori, dacă aceştia din
urmă au ştiut că cel cu care au cooperat este minor 85.
În cazul când aceeaşi circumstanţă este personală mai multor participanţi,
se va ţine seama de acea circumstanţă la stabilirea pedepsei fiecăruia dintre acei
participanţi. De exemplu: la o faptă comisă de patru autori majori, doi dintre
aceştia, fără ştirea celorlalţi s-au servit de contribuţia a doi complici minori. Ori,
potrivit dispoziţiei din art. 75, lit. c C. penal, săvârşirea unei infracţiuni de către
un major împreună cu un minor constituie o agravantă pentru făptuitorul major,
aşa că, în exemplul dat, celor doi autori, având o circumstanţă agravantă
comună, li se va ţine în seamă aceasta fiecăruia dintre ei, nu însă şi celorlalţi
autori care nu au ştiut de contribuţia minorilor.
Astfel, circumstanţe (cauze) personale agravante sunt:
-recidiva;
-beţia premeditată, care agravează răspunderea penală a recidivistului ori
85 ŞTEFAN DANES - VASILE PAPADOPOL, Individualizarea judiciară a pedepselor , Ed. Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti 1985, pag. 288.
75
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 76/101
a celui în stare de beţie anume provocată în vederea săvârşirii faptei prevăzute
de legea penală;
în timp ce:
-starea de provocare,
-lipsa antecedentelor penale;
-beţia completă voluntară;
-atitudinea sinceră şi de regret manifestată după comiterea faptei, sunt
circumstanţe personale atenuante.
Sunt fapte prevăzute de legea penală la care autor nu poate fi decât o
persoană care are o anumită calitate: funcţionar, gestionar, medic, militar. În
cazul acestor fapte, calitatea cerută pentru autor nu mai este relevantă ca
circumstanţa personală, ci ca element constitutiv în conţinutul faptei prevăzute
de lege, adică o condiţie cerută pentru realizarea faptei, aşa încât îndeplinirea
acestei condiţii faţă de autor operează faţă de ceilalţi participanţi. Aşadar,
trebuie să se facă deosebirea între cazul când o calitate este element constitutiv
al unei fapte prevăzute de legea penală, de cazul în care calitatea apare numai ca
o circumstanţă personală. La faptele cu pluralitate naturală de subiecţi, bilaterale
(adulter, bigamie), este suficient ca elementul constitutiv la calitatea de persoană
căsătorită să fie îndeplinită faţă de unul dintre făptuitori pentru ca încadrarea
juridică să se răsfrângă şi asupra celuilalt făptuitor.
Există situaţii de fapt în care o circumstanţă, prin natura ei personală să
capete un aspect obiectiv şi să se convertească într-o circumstanţă reală. De
exemplu: premeditarea este o manifestare psihică, deci o circumstanţă personală
-subiectivă. Totuşi, când cel care a premeditat să săvârşească o anumită faptă
prevăzută de lege efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane care
cunosc scopul pregătirii, circumstanţa premeditării a devenit obiectivă, fiind
implicit însuşită şi de ceilalţi participanţi86.
De asemenea, calitatea unui participant, deşi constituie o circumstanţă
agravantă personală, se converteşte în circumstanţă reală şi se răsfrânge şi
86 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit., pag. 222; ŞTEFAN DANES - VASILE PAPADOPOL op. cit., pag. 289.
76
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 77/101
asupra celorlalţi participanţi. De exemplu: evadarea unui condamnat nu era în
fapt posibilă decât cu înlesnirea celui care avea în pază pe condamnat, înlesnire
care a fost obţinută. Calitatea paznicului constituie o circumstanţă personală,
însă în cazul citat ea a devenit o circumstanţă reală care se va răsfrânge şi asupra
celorlalţi participanţi, cel care a instigat pe paznic, cel care i-a dat ajutor.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (legitimă apărare, starea de
necesitate, constrângerea, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia complet
accidentală, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt)87 se grefează, în genere,
pe situaţii sau stări de fapt, ele capătă însă relevanţă datorită acţiunii exercitate
de aceste stări asupra psihicului făptuitorului, făcând să dispară vinovăţia (cel
care se apără, care înlătură un pericol, cedează unei constrângeri sau lucrează
sub înrâurirea unei erori), făptuitorul nu este considerat că a lucrat în mod
vinovat, fiindcă el nu a avut subiectiv posibilitatea de a-şi determina liber voinţa.
În cazul acestor cauze care exclud caracterul penal al faptei ne găsim în
faţa unei stări subiective care trebuie să fie tratate la fel ca şi circumstanţele
personale, ele operând numai faţă de participantul care s-a găsit subiectiv sub
presiunea lor, iar nu şi faţă de ceilalţi participanţi. Situaţiile de fapt care conduc
la unele dintre aceste cauze sunt însă obiective şi au valoarea unor împrejurări
reale care pot fi invocate de oricare dintre participanţi cu condiţia ca să se
constate că s-a găsit şi el subiectiv constrâns când a efectuat actele de
participare.
O menţiune specială se cuvine a fi făcută cu privire la stare de provocare,
prevăzută în art. 733, lit. b C. penal - „Circumstanţe atenuante”, care fiind
organic legată de latura subiectivă a infracţiunii este o circumstanţă atenuantă cu
caracter personal, ca atare ea nu se răsfrânge asupra participanţilor. Dacă însă
actul provocator a produs o stare de tulburare sau emoţie, la fel de puternică, nu
numai în psihicul autorului dar şi al celorlalţi participanţi, aceştia vor beneficia
şi ei de efectele atenuante ale stării de provocare, însă nu datorită radierii sale de
87 Vezi infracţiunile din cap. V: „Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei”, din Codul penal al României,Atlas Lex, Bucureşti 1996, pag. 28 şi următoarele.
77
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 78/101
autor asupra participanţilor 88, ci pentru că, sub influenţa actului provocator,
fiecare dintre ei a fost subiectiv tulburat.
Subsecţiunea a II-a: Cazul circumstanţelor reale
În legislaţia penală nu sunt prevăzute care anume împrejurări sunt
circumstanţe reale şi această sarcină a revenit ştiinţei juridice penale.
Circumstanţele reale sunt acele situaţii sau împrejurări anterioare,
concomitente sau posterioare comiterii fapte prevăzute de legea penală şi privesc
conţinutul atenuant sau agravant al faptei, legat de modul sau mijloacele
folosite, de împrejurările de loc, timpul în care s-a săvârşit fapta şi de rezultatul
produs89.
Necunoaşterea circumstanţei reale are drept efect neproducerea agravării
răspunderii penale ca urmare a acestei circumstanţe.
Potrivit art. 28, al. 2 C. penal, în materia circumstanţelor privitoare la
faptă (circumstanţe reale), funcţionează regula că ele se răsfrâng asupra
participanţilor, dar numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau prevăzut.
După cum am văzut, faptele se săvârşesc în contextul unor împrejurări,
stări sau situaţii care privesc fie fapta, fie pe făptuitor, acestea atribuind faptei şi
făptuitorului un grad de pericol social mai mare sau mai redus. Astfel,
împrejurările care se referă la faptă sunt denumite circumstanţe reale, iar cele
care se referă la persoana făptuitorului se numesc circumstanţe personale.
Aşadar, împrejurările care reduc gradul de pericol social al faptei şi
făptuitorului sunt denumite circumstanţe atenuante, iar cele care sporesc gradul
de pericol social al faptei şi făptuitorului, sunt denumite circumstanţe agravante.
Circumstanţele reale pot constitui circumstanţe agravante speciale care
atribuie infracţiunii caracter calificat (exemplu: art.209, lit.a,c,e,g C. penal -
„Furtul calificat” când este săvârşit de două sau mai multe persoane împreună,
88 ŞTEFAN DANES - VASILE PAPADOPOL, op. cit ., pag. 290.89 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 60.
78
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 79/101
în timpul nopţii, într-un loc public, prin efracţie sau escaladare; folosirea de
calităţi mincinoase în calitate de violare de domiciliu - art. 192, al. 2 C. penal;
simularea de calităţi oficiale în cazul lipsirii de libertate în mod ilegal - art. 189,
al. 2 C. penal) sau circumstanţe agravante generale, prevăzute în art. 75 C. penal
- (săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, săvârşirea faptei
prin cruzimi sau prin mijloace care prezintă pericol public, pentru motive
josnice, de către un major împreună cu un minor etc)90.
Calitatea de participant implică, desigur, în principiu, posibilitatea ca cel
care cooperează în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală
să cunoască ori să prevadă împrejurările obiective ce privesc, într-un fel sau
altul, săvârşirea acelei fapte. Această posibilitate teoretică nu se verifică
întotdeauna în fapt, căci, de pildă, este posibil ca înainte de începerea executării
ori pe parcursul săvârşirii infracţiunii, autorul să modifice, fără ştirea celorlalţi
participanţi şi fără ca ei să fi prevăzut aceasta înţelegerea iniţială cu privire la
mijloacele şi metodele folosite pentru comiterea faptei, la felul sau întinderea
urmărilor. De aceea, este necesar ca, în fiecare caz în parte, să se cerceteze şi să
se stabilească dacă instigatorul şi complicele au cunoscut ori au prevăzut
circumstanţele privitoare la fapte susceptibile să influenţeze stabilirea propriei
lor pedepse. Cunoaşterea sau prevederea pot rezulta uneori din însăşi înţelegerea
expresă ce a avut loc între participanţi anterior comiterii infracţiunii; alteori, ea
poate fi dedusă din ansamblul împrejurărilor de fapt ce a precedat săvârşirea
infracţiunii91, precum şi al condiţiilor în care aceasta s-a săvârşit.
Comiterea de către autor a unei infracţiuni mai grave decât acea la care a
fost instigat sau la care a fost sprijinit, va atrage răspunderea penală a
instigatorului şi complicelui la infracţiunea realizată, numai în măsura în care
rezultatul mai grav a fost prevăzut de aceştia.
Când autorul comite o altă faptă decât cea la care a fost instigat ori
sprijinit de un complice, această împrejurare nu se răsfrânge asupra
90 DR. UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit., pag. 141.91“ „Tribunalul Suprem - Secţia penală, decizia nr. 3904/1970”, în Repertoriu alfabetic de practică judiciară înmaterie penală pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifica şi Enciclopedică, 1982, pag. 412.
79
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 80/101
participanţilor, căci nu s-a realizat de fapt o participaţie reală, contribuţia lor a
rămas neutilizată. în acest caz, instigatorul va răspunde eventual pentru fapta de
instigare neurmată de executare (art. 29 C. penal). Dacă însă autorul comite o
faptă mai puţin gravă decât cea la care a fost instigat sau sprijinit, această
împrejurare reală va profita tuturor participanţilor (de exemplu: autorul a fost
instigat la tâlhărie, dar a realizat numai un furt).
Dacă fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de autor corespunde celei
la care acesta a fost instigat şi în vederea căreia şi-au dat contribuţia complicii,
dar s-au produs urmări mai grave decât cele pentru care participanţii au avut
intenţie, adică în cazul faptelor care au căpătat formă praeterintenţională, această
circumstanţă reală se va răsfrânge asupra tuturor participanţilor, fiindcă fiecare
dintre ei a putut prevedea eventualitatea unor astfel de urmări mai grave (de
exemplu: toţi participanţii au avut intenţia de a se săvârşi fapta de tâlhărie, dar
fapta comisă a avut ca urmare o vătămare corporală sau moartea victimei)92.
Problema răspunderii participanţilor în cazul infracţiunilor
praeterintenţionate se rezolvă tot în temeiul art. 28, al. 2 C. penal. Urmarea mai
gravă care se produce (violul, care are ca urmare moartea victimei - art. 179, al.
3 C. penal), constituie o circumstanţă reală, ce se răsfrânge asupra tuturor
participanţilor care, date fiind condiţiile de săvârşire a faptei, au cunoscut-o sau
a avut posibilitatea să o prevadă.
Răsfrângerea circumstanţelor reale asupra diferiţilor participanţi este legal
condiţionată de constatarea că participantul a cunoscut sau a cunoscut existenţa
sau ivirea acelei circumstanţe reale privind fapta prevăzută de legea penală la
care şi-a dat contribuţia. Dacă participantul nu a putut nici cunoaşte, nici
prevedea circumstanţa reală, se poate face numai aplicarea excluderii din art. 28
C. penal, dar şi aplicarea dispoziţiilor privitoare la efectele erorii de fapt asupra
existenţei circumstanţelor - art. 51, al. 2 C. penal.
Autorul poate, uneori, comite fapta contra unei alte victime decât cea
92 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 60; VINTILĂDONGOROZ, op. cit., pag. 224.: ŞTEFAN DANES - VASILE PAPADOPOL, op. cit ., pag. 293.
80
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 81/101
vizată, datorită unei erori de fapt care nu apără, însă, de răspundere penală, adică
eroare asupra persoanei (exemplu: în loc să ucidă pe „A”, din cauza unei
confuzii 1-a ucis pe „B”) sau din greşita mânuire a armei (exemplu: glonţul, în
loc să-1 lovească pe „X”, 1-a lovit pe „Y”). În astfel de cazuri de error in
persona sau de aberratio ictus, eroarea comisă de autor nu apără de răspundere
nici pe ceilalţi participanţi, care vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută pentru
fapta săvârşită de autor.
Problema este mai delicată, în cazul când participanţii nu sunt de faţă la
locul comiterii faptei şi survin noi împrejurări neavute în vedere, care agravează
răspunderea penală, prin calificarea faptei sau schimbarea tipului de infracţiune
în raport cu cel care au înţeles că coopereze. Astfel, este posibil ca ei să fi
contribuit la săvârşirea unui omor simplu, iar autorul sau coautorii să fi comis un
omor „prin cruzimi” care transformă forma simplă în omor deosebit de grav,
prevăzut în art. 176, lit. a C. penal sau ei au înţeles să coopereze la săvârşirea
unui furt, iar în momentul săvârşirii acestuia autorul să fi întrebuinţat violenţa,
care schimbă tipul de infracţiune proiectat în tâlhărie. în toate aceste cazuri,
instigatorul şi complicele vor răspunde pentru infracţiunea avută de ei în vedere,
fără răsfrângerea circumstanţelor agravante reale93.
Subsecţiunea a III-a: Cauza de agravare a pedepsei pentru participanţi
A. Participaţia - circumstanţa agravantă generală
Fapta săvârşită în participaţie prezintă un coeficient sporit de gravitate în
raport cu fapta săvârşită de o singură persoană, condiţiile de realizare fiind mai
favorabile atât sub aspectul executării materiale a faptei, cât şi a stării psihice a
făptuitorului. Comiterea faptei împreună de către participanţi asigură reducerea
timpului de săvârşire, distribuirea rolurilor în timpul executării, înfrângerea sau
anihilarea rezistenţei victimei, înlăturarea urmelor infracţiunii; de asemenea,
creează un climat psihic adecvat caracterizat prin curajul şi stimularea în93 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 506.
81
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 82/101
executarea hotărârii. Pe aceste considerente s-a întemeiat legiuitorul când a
atribuit caracter de circumstanţă agravantă generală împrejurării ce constă în
„săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună” - art. 75, lit. a C.
penal. Agravanta legală presupune realizarea următoarelor condiţii în mod
cumulativ. O primă condiţie se referă la comiterea faptei de cel puţin trei
participanţi. Nu interesează dacă au acţionat în calitate de coautori sau autori şi
complici94, legiuitorul desemnând calităţile acestora prin termenul general
de participanţi. De asemenea, nu interesează dacă unii dintre ei au acţionat
cu intenţie, iar alţii fără vinovăţie, aflându-se sub imperiul erorii de fapt, a
iresponsabilităţii sau a stării de minoritate, deoarece temeiurile care au condus la
inserarea acestei agravante subzistă chiar în aceste condiţii, agravanta
răsfrângându-se numai asupra celor ce au acţionat cu vinovăţie. Participaţia, în
Codul penal în vigoare, poate să se manifeste atât sub formă proprie, cât şi
improprie, ambele forme intrând sub incidenţa art. 75, lit. a C. penal -
„Circumstanţe agravante”.
A doua cerinţă ce se desprinde din agravanta generală se referă la
împrejurarea ca persoanele să săvârşească fapta împreună. Această condiţie
presupune realizarea unor acţiuni conjugate de către coautori sau de autori şi
complici în timpul şi la locul săvârşirii faptei, întrucât numai în acest context se
realizează avantajul material şi psihic al cooperării. Rezultă că nu orice faptă
comisă de bei sau mai multe persoane cade sub incidenţa acestei reglementări.
Dacă la săvârşirea ei au participat trei persoane - instigator, complice şi autor -
dar primii doi au prestat activităţi anterioare, nu se consideră că au comis fapta
împreună, în spiritul dispoziţiei din art. 75, lit. a C. penal, agravanta neavând
aplicabilitate faţă de nici unul95.
Codul penal prevede o agravare de pedeapsă pentru participanţii adulţi
(majori) care s-au folosit de participanţii minori sau care au cooperat la fapte
săvârşite de aceştia - art. 75, lit. c C. penal. În ceea ce priveşte sporul de
94 N.GHEORGHIU - CONSTANTIN BULAI, „În legătură cu furtul săvârşit de două sau mai multe persoaneîmpreună”, în Justiţia Nouă, nr. 11/1963, pag. 83-86.
95 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., vol. II, pag. 460.
82
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 83/101
pedeapsă în cazul acestei agravante, potrivit dispoziţiilor din art. 78 C. penal -
„Efectele circumstanţelor agravante” - nu poate depăşi o treime din maximul
special al pedepsei96.
B.Participaţia - circumstanţa de agravare specială
În anumite cazuri, în dispoziţiile incriminatoare ce consacră formele
calificate ale unor infracţiuni, legiuitorul a prevăzut ca circumstanţe agravante
speciale, cu efectele circumscrise numai la acele tipuri de infracţiuni: „săvârşirea
faptei de două sau mai multe persoane împreună”.
În partea specială a Codului român se prevede, pentru anumite infracţiuni
că săvârşirea faptei de „două sau mai multe persoane împreună” constituie fie o
circumstanţă agravantă (exemplu: art. 189, al. 2 C. penal - „Lipsirea de libertate
în mod ilegal”; art. 269, al. 2 C. penal - „Evadarea”), fie un element
circumstanţial al unei infracţiuni calificate (exemplu: art. 209, lit. a C. penal -
„Furtul calificat”).
Când o infracţiune pentru care legea a prevăzut o asemenea agravantă s-a
comis în condiţiile ei, se va reţine numai forma calificată, cu tratamentul stabilit
de lege, fără a se mai da efect şi dispoziţiei din partea generală, întrucât una şi
aceeaşi împrejurare nu poate avea un dublu efect agravant, specialul primând
asupra generalului97.
Şi această dispoziţie - „săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane
împreună” - presupune realizarea a două condiţii, şi anume:
-prima condiţie: fapta să fie comisă de trei sau mai multe persoane, limita
minimă fiind de trei persoane;
-a doua condiţie cerută de lege este ca fapta să fie săvârşită împreună.
Prin aceasta se înţelege, în primul rând, o conlucrare concomitentă,
prezentă tuturor făptuitorilor, de regulă, la locul şi în timpul comiterii faptei. în
literatură s-a formulat şi punctul de vedere mai larg, potrivit căruia, agravanta
operează în orice situaţie de participaţie, fără a fi necesară prezenţa
participanţilor la locul comiterii faptei şi în timpul săvârşirii ei.96 VTNTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 251.97 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 462.
83
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 84/101
Secţiunea a III-a
Împiedicarea săvârşirii faptei de către participanţi
S-a constituit o cauză de nepedepsire, prin dispoziţiile art. 30 C. penal -
„împiedicarea săvârşirii faptei” - de impunitatea participantului la săvârşirea
unei infracţiuni dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei,
împiedică consumarea acesteia. Prin această dispoziţie se încurajează
participanţii, oferindu-le impunitate dacă împiedică consumarea infracţiunii98.
Potrivit art. 30 C. penal - „împiedicarea săvârşirii faptei” - „Participantul
nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei,
împiedică consumarea acesteia. Dacă actele comise până în momentul
împiedicării constituie altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se
aplică pedeapsa pentru această faptă”.
Subsecţiunea I: Condiţiile împiedicării eficiente
Din conţinutul textului enunţat rezultă că pentru existenţa acestei cauze de
nepedepsire se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiţii99:
a)autorul să fi început executarea acţiunii;
b)acţiunea de împiedicare realizată de un participant să fi avut ca rezultat
împiedicarea consumării faptei;
c)împiedicarea producerii rezultatului să aibă loc înainte de descoperirea
faptei.
a)Autorul să fi început executarea acţiunii care constituie elementul
material al faptei la a cărei săvârşire si-a dat contribuţia participantul.
Este nevoie să existe un început de executare, fiindcă înaintea acestui
moment, participaţia nu este relevantă penal şi nu există răspundere penală decât
98 CONSTANTIN BULAI - AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 6299 UNGUREANU AUGUSTIN, op. cit ., pag. 142.
84
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 85/101
în cazul instigării neurmată de executare - art. 29 C. penal. Desigur, orice
persoană care s-a oferit să-şi dea aportul la comiterea unei fapte prevăzute de
legea penală, poate, înainte de începerea executării, să se desiste, să se retragă,
să reia tot ceea ce procurase în vederea săvârşirii faptei, aceasta nu pentru a ieşi
de sub incidenţa legii penale, fiindcă în acel moment nu exista o participaţie
penală (până la începerea executării nu există decât o stare fapt nerelevantă
penal), dar pentru a pune la adăpost pentru viitor.
Odată începută executarea, nu interesează dacă intervenţia participantului,
prin care se împiedică consumarea faptei, este mai aproape de începutul de
executare sau de momentul consumării100.
b)Acţiunea de împiedicare realizată de un participant să fi avut ca rezultat
împiedicarea consumării faptei.
Făptuitorul ce revine asupra hotărârii de a contribui la comiterea
infracţiunii trebuie să se manifeste activ pentru a beneficia de cauza de
impunitate, prin împiedicare efectivă a celorlalţi participanţi de a continua
execuţia începută şi de a preîntâmpina, astfel, producerea rezultatului. Decurge
din condiţia impusă că nu este suficientă simpla abandonare a săvârşirii faptei,
retragerea sprijinului acordat, anularea contribuţiei prestate, desolidarizarea de
ceilalţi participanţi prin anunţarea că nu mai cooperează cu ei sau ameninţarea
că îi va anunţa organelor competente, ci este necesară o efectivă şi reală
împiedicare a consumării faptei. Activitatea de împiedicare se poate realiza fie
direct, prin distrugerea materialelor indispensabile comiterii faptei, care nu mai
pot fi procurare, prin salvarea victimei şi acordarea unei asistenţe de natură a
preveni producerea urmării, fie indirect, prin denunţarea făcută organului
competent în timp util, în funcţie de natura faptei, de modalităţile de realizare,
de gradul de înfăptuire a hotărârii infracţionale, ce implică o anumită posibilitate
concretă de intervenţie pentru a salva obiectul pus în pericol. Dacă nu a reuşit să
împiedice producerea rezultatului, el va fi sancţionat pentru fapta săvârşită
alături de ceilalţi participanţi, cu luarea în considerare, la stabilirea pedepsei, a100 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 232.
85
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 86/101
efortului depus în vederea împiedicării producerii rezultatului101.
c)împiedicarea rezultatului să aibă loc înainte de descoperirea faptei de
organele competente sau de către orice altă persoană, deoarece, astfel, atitudinea
participantului nu mai este din propria sa voinţă, ci impusă din afară.
După descoperirea faptei, dacă participantul înlesneşte descoperirerea şi
arestarea celorlalţi participanţi, va răspunde pentru fapta sa, dar cu posibilitatea
reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74, lit. c C. pe circumstanţă
de care se va ţine seama la individualizarea pedepsei.
Subsecţiunea a II-a: Efectele împiedicării şi limitele acestora
Potrivit dispoziţiei din art. 30 C. penal, participantul care a împiedicat
consumarea este apărat de pedeapsă prin împiedicarea consumării faptei,
rămânând în formă de tentativă. Efectele împiedicării se lărgesc uneori, după
calitatea pe care o avea în cazul participaţiei făptuitorul care a realizat acţiunea
de împiedicare.
Principal, orice participant poate efectua o acţiune eficientă de
împiedicare a consumării, de aceea, examinăm efectele în raport de calitatea
participant autor, de instigator şi de complice.
Împiedicarea datorită atitudinii autorului are în aplicarea dispoziţiei din
art. 30 C. penal acelaşi efect ca şi în cazul dispoziţiei din art. 22 C: penal -
„Desistarea şi împiedicarea rezultatului”.
Împiedicarea comiterii faptei constituie o circumstanţă penală, de aceea
influenţează răspunderea penală a celorlalţi participanţi; în consecinţă, ceilalţi
participanţi vor fi sancţionaţi pentru tentativa săvârşită. Iar dacă legea
sancţionează tentativa, instigatorii vor fi traşi la răspundere potrivit art. 29 C.
pen.
Autorul este oarecum stăpânul executării şi îi reprezintă pe ceilalţi
participanţi, aşa încât, din moment ce el însuşi a împiedicat consumarea, cauza101 MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 508.
86
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 87/101
de pedepsire bazată pe împiedicare are caracter real şi profită tuturor, cu
excepţia instigatorului care, în cazul când autorul s-a desistat de consumare,
este sancţionat pentru instigare, faptă de sine stătătoare, potrivit art. 29 C penal.
Dacă există coautori şi dacă toţi, de acord, au împiedicat consumarea,
efectele acestei împiedicări sunt aceleaşi ca şi în cazul autorului singular. Dacă
unii dintre coautori s-au desistat fără să fi împiedicat pe ceilalţi coautori să
consume fapta, ei nu vor beneficia nici de dispoziţiile art. 22 C. penal, care nu
operează decât în caz de tentativă şi numai dacă toţi coautorii s-au desistat.
Împiedicarea consumării de către instigator este un fapt rar, aproape
ipotetic. De aceea, aplicarea dispoziţiei din art. 30 C. penal, când este vorba de
instigare trebuie să se facă ţinând seama şi de dispoziţiile art. 22 C. penal, iar
ceilalţi participanţi vor răspunde penal pentru tentativa realizată102.
c) împiedicarea rezultatului să aibă loc înainte de descoperirea faptei de
organele competente sau de către orice altă persoană, deoarece, astfel, aţin
participantului nu mai este din propria sa voinţă, ci impusă din afară.
După descoperirea faptei, dacă participantul înlesneşte descoperirea şi
arestarea celorlalţi participanţi, va răspunde pentru fapta sa, dar cu posibilitatea
reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74, lit.c C.pen. circumstanţă
de care se va ţine seama la individualizarea pedepsei.
Când împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de complice, el
va beneficia de impunitate, dar autorul, coautorii, instigatorul vor răspunde
penal pentru tentativa realizată. Când tentativa realizată nu se pedepseşte însă,
de aceasta vor profita autorii şi complicii, iar instigatorul va răspunde cu
pedeapsă proprie -art. 29 C. penal103.
102 VINTILĂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 232; MARIA ZOLYNEAK, op. cit ., pag. 509.
103 VINTILÂ DONGOROZ, op. cit ., pag. 234.; CONSTANTIN BULAI (SA), op. cit ., pag. 62: UNGUREANUAUGUSTIN, op. cit ., pag. 142.
87
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 88/101
Secţiunea a IV-a
Tratamentul penal al instigării neurmată de executare
După cum se ştie, existenţa instigării ca formă de participaţie este
condiţionată de executarea faptei ori realizarea unei tentative pedepsibile de
către autorul infracţiunii.
Sub denumirea de instigare neurmată de executare sunt prevăzute în art.
29 C. penal două situaţii distincte, şi anume:
a) Instigarea neurmată de un început de executare;
b) Instigarea neurmată de o executare pedepsibilă.
În prima situaţie, instigatul determinat să săvârşească o faptă prevăzută de
legea penală nu trece la executare (se răzgândeşte) ori începe executarea şi
realizează o tentativă nepedepsibilă. Într-o astfel de situaţie, nu sunt îndeplinite
condiţiile participaţiei. Nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală.
Instigatorul va fi pedepsit pentru activitatea lui, dar nu ca participant, ci ca autor
al unei infracţiuni distincte, cu o pedeapsă prevăzută de art. 29 C. penal.
Întrucât instigatorul devine autor al unei fapte distincte, eventualii
complici ai acestuia vor fi traşi la răspundere penală după regulile participării.
În cea de-a doua situaţie, când instigatorul a început executarea şi s-a
desistat ori a împiedicat producerea rezultatului, sunt realizate condiţiile
instigării. Instigatorul nu va fi pedepsit pentru că beneficiază de impunitatea
prevăzută de art. 22 C. penal (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului),
dar instigatorul va fi pedepsit ca participant după dispoziţiile art. 29 C. penal,
care prevăd sancţionarea instigatorului în formele de instigare neurmată de
executare, cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special prevăzut pentru
infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. Dacă pedeapsa închisorii
prevăzută de lege este detenţia pe viaţă, atunci se aplică pedeapsa închisorii de la
2 la 10 ani.
Sancţionarea actelor de instigare neurmată de executare are loc numaidacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă mai mare de
88
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 89/101
2 ani. Dacă este, cu alte cuvinte, o infracţiune de o anumită gravitate.
Dacă prin actele executate de autor până în momentul desistării sau al
împiedicării producerii rezultatului se realizează conţinutul unei alte infracţiuni,
răspunderea penală, atât a instigatorului, cât şi a instigarului urmează să
stabilească după regula parificării pentru infracţiunea realizată chiar dacă
sancţiur prevăzută pentru infracţiunea la care s-a instigat este închisoarea de 2
ani sau mai mică (art. 29, al. 2, C. penal)104.
Secţiunea a V-a
Pedeapsa în cazul participaţiei improprii
În cazul participaţiei improprii, modalitatea de intenţie şi culpă peni
sancţionarea participanţilor s-a consacrat prin dispoziţiile art. 31, al. 1 C. pen.
sistemul diversificării pedepselor.
Întrucât instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la comiterea fapt
ei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege, iar autorul, deoarece
comis fapta din culpă, va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
fapta comisă din culpă. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată,
autorul nu va fi pedepsit.
În modalitatea de intenţie şi lipsa de vinovăţie a participaţiei improprii
instigatorul şi complicele vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea intenţionată. Deci, acelaşi tratament ca în cazul participaţiei
improprii, modalitatea de intenţie şi culpă.
Deoarece autorul a acţionat fără vinovăţie, el nu va fi tras la răspundere
penală, lipsind temeiul acesteia, săvârşirea unei infracţiuni - art. 27, al. 2 C.
penal „Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii”.
Şi în cazul participaţiei improprii, sunt incidente dispoziţiile prevăzute în
art.28-32 C.penal, privitoare la instigarea neurmată de executare şi la
circumstanţele reale şi personale, precum şi la împiedicarea de către participant
104 CONSTANTIN BULAI -AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 61.
89
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 90/101
a săvârşirii faptei art. 31, alineatul final C. penal105.
105 CONSTANTIN BULAI -AVRAM FILIPAŞ - CONSTANTIN MITRACHE, op. cit ., pag. 190.
90
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 91/101
SOLUŢII DIN PRACTICA JUDICIARĂ
A. Coautoratul
În cazul în care două persoane, după o prealabilă înţelegere, atacă o
persoană - unul săvârşind actele de violenţă, iar celălalt, concomitent, sustrage
bunuri părţii vătămate - amândouă au calitatea de autori ai infracţiunii de
tâlhărie, indiferent dacă, aşa cum s-a arătat, actele caracterizând latura obiectivă
a infracţiunii au fost săvârşite numai în parte de către fiecare dintre făptuitori.
Prin sentinţa penală nr. 76 din 27 septembrie 1993, Tribunalul Bacău a
condamnat pe inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie
prevăzute în art. 211, al.l şi art. 211, al.2 din C. penal.
Instanţa a reţinut că inculpatul, împreună cu un alt făptuitor (faţă de care
disjunge cauza), după o prealabilă înţelegere, în seara zilei de 7 aprilie 1992, au
urmărit partea vătămată I.F. pe stradă şi i-au sustras prin violenţă un ceas,
portmoneul şi în seara zilei de 8 mai au sustras tot prin violenţă, părţii vătămate
D.S. ceasul de la mână şi un lanţ din aur, iar de la partea vătămată B.I. o geacă şi
o geantă.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 39 din 16 decembrie 1993 a
admis apelul inculpatului cu privire la revocarea suspendării executării unei
pedepse anterioare, menţinând condamnarea pentru infracţiunile de tâlhărie.
Împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, cu motivarea că
încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tâlhărie este greşită, deoarece, deşi
s-a înţeles cu celălalt făptuitor să sustragă prin constrângere bunuri de la părţile
vătămate menţionate, el a participat numai la deposedarea acestora de bunuri, în
timp ce celălalt făptuitor a exercitat actele de violenţă, motivele de casare fiind
prevăzute în art. 385, al. 1, pct. 17 şi 18 din Codul de procedură penală.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că starea de fapt, în ceea ce priveşte participarea inculpatului la agresiune, a fost corect reţinută, iar
91
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 92/101
încadrarea juridică este cea legală.
De altfel, este lipsită de relevanţă împrejurarea că numai unul dintre
făptuitori ar fi săvârşit actele de constrângere, iar celălalt ar fi executat actele de
deposedare de bunuri, câtă vreme acţiunile lor au fost concomitente şi
cooperante în vederea realizării aceluiaşi scop106. (Curtea Supremă de Justiţie,
secţia penală, decizia nr. 719 din 5 mai 1994).
B.Instigarea
Îndemnul adresat unei persoane de a lovi victima, dându-i şi un ciomag în
acest scop, constituie instigare la lovire.
Dacă victima, în urma loviturii, moare, iar instigatorul putea şi trebuia să
prevadă acest rezultat mai grav al lovirii, el va răspunde pentru o infracţiune
praeterintenţionată, instigare la loviri cauzatoare de moarte107.
Comentariu
Înmânarea unui ciomag unei persoane spre a lovi spre cineva, odată c
îndemnul de a lovi, poate avea semnificaţii mai numeroase decât cele la care
s-a oprit soluţia analizată.
Îndemnul de a lovi victima cu obiectul pus la dispoziţie de inculpat poate
avea semnificaţia unei instigări la vătămarea corporală a acesteia (ciomagul fiind
susceptibil de a provoca asemenea urmări).
Dacă inculpatul comite o faptă mai gravă decât aceea la care a fost
instigat de pildă, omoară victima - instigatorul va putea fi tras la răspundere
pentr instigarea la omor dacă a prevăzut posibilitatea acestui rezultat şi 1-a
acceptat. Est posibil ca autorul să aplice victimei, cu ciomagul, o lovitură
nemortală, însă moartea să fi survenit ca un rezultat praeterintenţionat. Dacă
acest rezultat putea şi trebuia să fie prevăzut, autorul va răspunde pentru
106 Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie, Set 1/1195 din baza de date Juris a Sijur.107 Tribunalul Suprem, sentinţa penală, decizia 2355/1984, în Revista Română de Drept, nr. 11/1985, pag. 75.
92
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 93/101
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar instigatorul, de
asemenea, va răspunde pentru instigare 1a infracţiunea comisă de autor.
Dacă autorul comite o faptă mai uşoară decât aceea la care a fost instigat
(de pildă, în loc să lovească cu ciomagul, cum a fost îndemnat, loveşte cu
palma” instigatorul va răspunde în raport cu fapta pe care efectiv a săvârşit-o
autorul (chiar dacă ar fi o simplă abatere).
De reţinut este şi faptul că instigatorul, pe lângă activitatea specifică de
instigare desfăşurată, a dat autorului şi instrumentul cu care să lovească. Aceste
din urmă acte, deşi au caracter de sprijinire, înlesnire a săvârşirii faptei, şi nu de
instigare, nu vor fi reţinute separat, ci se vor absorbi în activitatea de instigare108.
C.Complicitatea
Simpla încredinţare a volanului unui autoturism unei persoane având
îmbibaţie alcoolică în sânge de peste unu la mie sau aflată în stare de ebrietate
pentru a conduce autovehiculul pe drumuri publice este greu de apreciat că poate
fi complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 37, al.l din Decretul 328/1966,
deoarece complicitatea respectivă nu implică numai o activitate materială de
încredinţare a autovehiculului, ci trebuia ca inculpatul să aibă reprezentarea că
încredinţează vehiculul unei persoane în stare de ebrietate şi că aceasta va
circula în această stare pe drumurile publice. Sunt cunoscute dificultăţile
întâmpinate chiar de organele judiciare în stabilirea stării de ebrietate sau a
existenţei îmbibaţiei alcoolice peste limita legală, situaţie care cu atât mai mult
nu ar putea fi sesizată de eventualul complice.
Comentariu
Există complicitate indiferent de forma sub care se înfăţişează înlesnirea
săvârşită şi nu este necesar ca actul de ajutorare să fie indispensabil autorului.
108 DR. GEORGE ANTONIU - DR. CONSTATIN BULAI, Practica judiciară penală, Parte generală, vol. I, art.1-51 C. penal, pag. 97.
93
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 94/101
Complicitatea la infracţiunea menţionată nu implică numai o activitate
materială de încredinţare a autovehiculului unei persoane care are în sânge o
îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Ca o condiţie obligatorie, trebuie ca
inculpatul să aibă reprezentarea că încredinţează vehiculul unei persoane şi că
aceasta va circula în această stare cu vehiculul.
Dacă aveam în vedere că identificarea îmbibaţiei alcoolice peste limita şi
stabilirea stării de ebrietate sunt chestiuni pe care le rezolvă cu dificultate înseşi
autorităţile când trebuie să constate existenţa elementelor infracţiunii prevăzute
în art.37 din Decretul nr. 328/1966, cu atât mai mult nu ar putea fi sesizată de
eventualul complice.
Pe de altă parte, dacă ar fi fost posibil să se aplice regulile generale ale
participaţiei în cazul infracţiunilor prevăzute în Decretul nr. 328/1966, nu s-ar fi
incriminat distinct încredinţarea unui autovehicul în situaţiile prevăzute în art.
36, al.3 din decret (unei persoane care nu are permis sau are permis
necorespunzător) şi în limitele de pedeapsă mai reduse faţă de cele care
sancţionează pe autor, deşi asemenea fapte echivalează cu o instigare ori
complicitate la infracţiune.
Aceste argumente par să opună soluţiei analizate, care consideră că, în
situaţia analizată, există obiectiv şi subiectiv, cerinţele complicităţii la
infracţiune109.
D. Art. 28 C. penal - „Circumstanţele personale şi reale”
Mama, aflată într-o stare de tulburare post-natală, dacă îşi ucide copilul
nou-născut, va răspunde pentru pruncucidere. Această circumstanţă fiind
personală, nu se transmite asupra coautorilor, instigatorilor sau complicilor,
astfel că răspunde pentru infracţiunea de omor calificat.
Pruncuciderea, fiind o infracţiune proprie, coautoratul nu este cu privire la
109 DR. GEORGE ANTONIU - DR. CONSTANTIN BULAI, Practica judiciară penală, Partea generală, vol. I,în Comentariul 9, pag. 107 (art. 1-51 Codul penal).
94
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 95/101
celelalte forme de participaţie, sunt mai multe opinii în literatura juridică şi în
practica judiciară.
Într-o primă opinie se susţine că în cazul în care mama, aflată în
tulburarea prevăzută de text, este ajutată sau instigată de altul să-şi ucidă
născutul, mama va răspunde pentru pruncucidere, iar complicele sau şi pentru
participaţie la infracţiunea de omor simplu sau calificat, după cum este sau nu
rudă apropiată cu copilul ucis. Prin consecinţă, când mama aflată în cauză ajută
sau instigă altă persoană să-i ucidă propriul copil nou-născut, autorul va fi
pedepsit pentru omor sau omor calificat, iar mama pentru complicitate sau
pruncucidere.
În opinie contrară, se susţine că atunci când mama este ajutată să-şi ucidă
copilul nou-născut, complicele sau instigatorul răspund alături de ea ca
participanţi la infracţiunea de pruncucidere. Această opinie este menţinută
constant de practica Tribunalului Suprem.
Calitatea de mamă nu este element al infracţiunii în forma ei tip (pentru că
forma ei tip este omorul) circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra
participanţilor. Aceasta nu se poate reflecta în poziţia altei persoane, chiar dacă
aceasta a cunoscut tulburarea mamei.
E.Participaţia improprie
Determinarea unor persoane să participe la luarea unor bunuri, bunuri ce
nu aparţin instigatorului şi că se comite un furt, constituie o participaţie
improprie la furt din partea celor instigaţi110.
Instanţa a reţinut corect existenţa unei participări improprii.
Pe de o parte, există o persoană care determină cu intenţie comiterea
infracţiunii, iar pe de altă parte, există alte persoane care săvârşesc fără intenţie
ori din culpă, fapta prevăzută de legea penală. Cei care înlesnesc, cu intenţie,
fapta comisă de celelalte persoane vor răspunde de instigare ori complicitate la
110 „Tribunalul Jud. Constanţa, decizia penală nr. 554/1979”, în Revista Româna 2/1980, pag. 61.
95
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 96/101
infracţiune, chiar dacă autorul va fi exonerat de răspundere sau va răspunde
pentru o infracţiune comisă din culpă. Astfel, legislaţia noastră a respins ideea
„autorului mediat”, adică a persoanei care, săvârşind o infracţiune prin altă
persoană, ar fi urmat să răspundă în calitate de autor mediat, reţinând că
asemenea persoane vor răspunde în raport.cu activitatea materială desfăşurată, şi
anume de determinare (instigare ori de înlesnire (complicitate) la fapta prevăzută
de legea penală, comisă de autor 111.
111 GEORGE ANTONIU - CONSTANTIN BULAI, Practica judiciară , vol. I, Partea generală (art. 1-51 Codul penal), în Comentariul 1, pag. 114.
96
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 97/101
CONCLUZII
În incriminarea faptelor din capitolul menţionat s-a avut în vedere
specificul acestora, specific ce constă în faptul că valorile ocrotite privesc
nemijlocit omul, persoana omului în complexul fiinţei sale. Numai prin
asigurarea inviolabilităţii acesteia, drepturile sale sunt ocrotite în mod real şi pot
fi puse în valoare nestingherit.
De asemenea, s-au avut în vedere gravele şi, adesea, ireparabilele urmări
pe care aceste fapte le pot avea pentru societate, mijloacele şi procedeele
violente în raport cu infracţiunile din alte grupe.
Apărarea omului este o condiţie sine qua non a însăşi existenţei societăţii,
a realizării progresului pe toate planurile activităţii sociale. Problema este
importantă în cadrul infracţiunilor contra vieţii, dată fiind frecvenţa săvârşirii
acestora în participaţie. Cercetarea aspectelor pe care le ridică se impune pentru
calificarea exactă a contribuţiei fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii şi
pentru determinarea pericolului social al faptei şi a gradului de vinovăţie a
fiecăruia, în scopul unei juste sancţionări a acestora.
Raportată la tratamentul juridic al participaţiei, indivizibilitatea faptei
apare ca o sursă de solidaritate activă sau pasivă între diferiţii participanţi, în
sensul că unele situaţii constatate sau realizate în persoana unui participant pot
profita (sens activ) sau pot dăuna (sens pasiv) şi celorlalţi participanţi.
În sens pasiv, de exemplu, în cazul faptelor prevăzute de legea penală,
pentru care acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare decât la plângerea
persoanei vătămate, plângerea prealabilă făcută contra unuia dintre participanţi
atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor (art. 31, al.4 C. penal - „Lipsa
plângerii prealabile”).
La fel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, întreruperea cursului
prescripţiei faţă de unul dintre participanţi are efect faţă de toţi ceilalţi
participanţi (art. 123, al.3 C. penal - „întreruperea cursului prescripţiei”).Aceste cazuri de solidaritate pasivă sunt, de asemenea, consecinţa
97
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 98/101
indivizibilităţii faptei în sine săvârşită de participanţi: fapta nu poate fi dedusă
trunchiat în faţa instanţei penale şi, deci, în urma plângerii prealabile, ea nu
poate exista pentru unii dintre participanţi, iar pentru ceilalţi să rămână ca
inexistentă. De asemenea, nu se poate ca prescripţia răspunderii penale pentru
aceeaşi faptă să fie întreruptă faţă de un participant şi să continue a curge faţă de
ceilalţi (principiul solidarităţii pasive).
Astfel, în sens activ, constatarea făcută cu privire la unii dintre
participanţi, că există o cauză obiectivă legată de fapta în sine, care exclude
răspunderea penală (fapta nu a fost săvârşită, fapta nu este prevăzută de legea
penală, fapt datorată unui caz de forţă majoră, fapta a rămas în formă de
tentativă nepedep; lege) va profita tuturor participanţilor.
Constatarea făcută în privinţa unuia sau unor participanţi, că fapta sa nu a
cauzat nici un prejudiciu material (urmări păgubitoare) foloseşte participanţilor.
Aceste cazuri de solidaritate activă sunt consecinţe fireşti ale
indivizibilităţii faptei săvârşite, privită în sine, obiectiv, în raport cu toţi
participanţii; aceeaşi realitate obiectivă nu poate conduce la constatări
contradictorii pentru diferiţii participanţi, aşa încât, în mod firesc şi logic, ceea
ce s-a constat relativ la unii dintre participanţi este bine constatat pentru toţi
participanţii (principiul solidarităţii active).
Indivizibilitatea faptei comise nu găseşte o negaţie în pluralitatea
contribuţiilor diferiţilor participanţi, ci o explicaţie obiectivă a participaţiei:
fapta unică realizată prin contribuţia mai multor persoane!
98
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 99/101
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ SELECTIVă
1. ANDREI DUMITRU, „Probleme ale participaţiei în lumina reglementării
din Codul penal”, în Revista Română de Drept, nr. 12/1968.
2. ANTONIU GEORGE - BULAI CONSTANTIN - STĂNOIU RODICA
MIHAELA Practica judiciară penală, Ed. Academiei R.S.R., 1988.
3. ANTONIU GEORGE - DANES ŞTEFAN - POPA MARIN, Codul penal
pe înţelesul tuturor, Ediţia a V-a, Ed. „Universul”, Bucureşti 1995.
4. ANTONIU GEORGE, „Consideraţii asupra unor instituţii de drept
penal”, „Partea generală: desistarea voluntară, participaţia, infracţiunea
continuată, confiscarea specială”, în Revista Română de Drept, nr.
11/1968.
5. ANTONIU GEORGE, „Participaţia improprie în practica judiciară”, în
Revista Română de Drept, nr. 9/1976, Tribunalul Judeţului Braşov,
Decizia penală nr. 2480/1974.
6. ANTONIU GEORGE, Notă la Decizia penală nr. 284/1982 a Tribunalului
Judeţului Bihor, în Revista Română de Drept, nr. 12/1982.
7. BASARAB MATEI, Drept penal, Partea generală, Centrul de multiplicare
al Universităţii “Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca, 1976.
8. BASARAB MATEI, Drept penal , Partea generală, Ed. Didactică şi
Pedagogică , Bucureşti, 1983.
9. BULAI CONSTANTIN-FILIPAS, AVRAM-MITRACHE C-TIN, Drept
penal roman, Curs selectiv pentru licenţa -1997, Ed, Press “Mihaela“
S.R.L., Bucureşti 1997.
10. Codul penal al României, Ed. „Atlas Lex”, Bucureşti 1996.
11. CRIŞU CONSTANTIN - CRIŞU ŞTEFAN, Codul penal şi Codul de
procedură penală, cu modificările până la 1.01.1997, Ed. „Argessis”.12. DANES STEFAN - PAPADOPOL VASILE, Individualizarea judiciară a
99
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 100/101
pedepselor , Ed. Ştiinţifica si Enciclopedică, Bucureşti 1985.
13. DELEANU I., „Cu privire la aplicarea pedepselor alternative în cazul
participaţiei penale”, în Revista Română de Drept, nr. 3/1963.
14. DIACONESCU H., “Despre incidenţa dispoziţiilor de amnistie şi graţiere
cu privire la instigarea neurmată de executare“, în Revista Română de
Drept, nr. 7/1986.
15. DINCU L.- DINCU A.,“Participaţia penală indeterminabilă“, Revista
Română de Drept, nr.7/1988.
16. DOBRINESCU I., „Infracţiunea de pruncucidere”, în Revista Română de
Drept, nr. 11/1971.
17. DONGOROZ VINTILĂ - KAHANE SIEGRIED - OANCEA ION
-FODOR IOSIF - ILIESCU NICOLETA - BULAI CONSTANTIN -
STĂNOIU RODICA, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea
generală, vol. I, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969.
18. DONGOROZ VINTILĂ (S.A.), Noul Cod penal şi Codul penal anterior,
prezentare comparativă, Ed. Politică, Bucureşti, 1968.
19. DR. DINCU AUREL, Drept penal , Partea generală, vol. I , Ediţia a II-a,
Universitatea din Bucureşti -Facultatea de Drept, Bucureşti, 1997.
20. GHEORGHIU I.N. - BULAI C. - CHIVULESCU GR, „În legătură cu
furtul săvârşit de două sau mai multe persoane împreună”, în Justiţia
Nouă, nr. 11/1963; Notă, în Revista Română de Drept, nr. 4/1968.
21. IANCU TANASESCU, Drept penal roman, Ed. ALL Beck, 2002.
22. JURIDICA, Note de curs pentru pregătirea examenului de licenţă la
dreptul penal , Ediţia a II-a, Ed. “Jus-RB.A” , Bucureşti 1995 in Revista
Romana de Drept, nr. 7/1967
23. PAPADOPOL VASILE - POPOVICI MIHAI, Repertoriu alfabetic de
practică judiciară în materie penală pe anii 1967-1980, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
24. PAPADOPOL VASILE , “Participaţia impoprie“, în Revista Română dedrept, nr. 3/1971.
100
5/16/2018 PARTICIPATIA PENALA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/participatia-penala-55b07a67c1d8b 101/101
25. PAPADOPOL VASILE, “Condiţiile generale ale participaţiei“, în
Revista Română de Drept, nr. 55/1970.
26. PAPADOPOL VASILE, “Examen teoretic al practicii Tribunalului
Suprem în materia dreptului penal”, Partea generală, în Revista Română
de Drept, nr. 12/1972.
27. PAPADOPOL VASILE, Codul penal comentat şi adnotat, Partea
generală, vol. I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1972.
28. PAPADOPOL VASILE, Notă Decizia penală nr. 969/1969 a Tribunalului
Judeţului Braşov, în Revista Română de Drept, nr. 10/1970.
29. TOADER TUDOREL, Drept penal, “Infracţiuni prevăzute în legile
speciale“ , Ed. Fundaţiei” Chemarea “, Iaşi, 1993.
30. UNGUREANU AUGUSTIN, Drept penal român, Partea generală,
Ed.”Lumina Lex”, Bucureşti, 1995.
31. ZOLYNEAK MARIA, „Aspecte ale coautoratului şi complicităţii în
literatura şi practica judiciară penală”, în Dreptul, nr. 1-2/1990.
32. ZOLYNEAK MARIA, Drept penal, Partea generală, vol. II, Ed. Fundaţiei
“Chemarea”, Iaşi, 1992.
33. ZOLYNEAK MARIA, Drept penal, Partea generală, vol.III, Ed. Fundaţiei
“Chemarea”, Iaşi, 1993.
34. ***, Culegere de practică judiciară penală pe anul 1995 cu adnotări,
Curtea de Apel Bucureşti - Note de V. Papadopol, Ed. „Continent XXI”,
Bucureşti 1996.
101