Organizarea informaţiei în bibliotecă în contextul Noilor Tehnologii
Informaţionale
Alla Panici
BNRM, SIBIMOL
„Bibliotecile şi serviciile de informare servesc societăţii prin prezervarea memoriei, sprijinirea dezvoltării, educaţiei şi cercetării, susţinerea consensului internaţional şi al bunăstării comunităţii”
Manifestul IFLA pentru statistica de bibliotecă, 16-18 noiembrie, 2011
Activităţi, destinate sistematizăriiinformaţiei
• implementarea şi exploatarea sistemului informaţional-bibliotecar automatizat
• crearea resurselor informaţionale• organizarea accesului la resursele informaţionale
Sistem: un ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.)
dependente între ele şi formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit.
Tipuri sisteme:
• Informaţional• Informatic• bazat pe cunoştinţe
Sistem informaţional – sistem de prelucrare al informaţiei, împreună cu resursele organizaţionale asociate, cum sunt resursele umane, tehnice şi financiare, ce furnizează şi distribuie informaţia.
Sistem informatic – sistem ce reprezintă partea automatizată a sistemului informaţional ce realizează prelucruraea datelor şi informaţiilor folosind un sistem de calcul; este un ansamblu de echipamente (hardware) şi programe pe calculator (software), care asigură prelucrarea datelor.
Sistem bazat pe cunoştinţe – parte a sistemului informatic, care procesează cunoştinţe într-o cantitate determinantă şi semnificativă.
Configuraţia ascendentă a sistemului de organizare al informaţiei:
Cunoştinţe↑
Informaţia↑
Date
Date bibliografice – elemente, pe care calculatorul electronic le acumulează şi le prelucreză, ca ulterior acestea să devină informaţii – date cu caracter de noutate despre un fenomen, proces sau resurse bibliografice
Informaţia – reprezintă totalitatea datelor bibliografice şi de autoritate, stocate în catalogul on-line. Este percepută de utilizator numai în momentul intrării în contact cu această informaţie
Cunoştinţa – după acad. Mihai Drăgănescu este informaţia cu înţeles şi informaţia care acţionează. Cunoştinţa semnifică ceea ce este cunoscut
Altă percepţie - Cunoştinţele sunt informaţii dobândite prin instruire (educaţie) şi practică (experienţă)
organizarea informaţiei.
evoluţie, caracteristici
revoluţii sociale revoluţii istorice revoluţia digitală cataloage şi colecţii tradiţionale cataloage informatizate, colecţii virtuale
Fluxul informaţional asigură:
direcţionarea subordonată a informaţiilor de la sursa iniţială la consumator (beneficiar, utilizator)
Raţionalizarea fluxului informaţional NTI – scopuri• excluderea dublării informaţiei• diminuarea itinerarelor difuzării informaţiei de la sursa
informaţională spre consumator • asigurarea raţională a schimbului de informaţie între instituţiile
bibliotecare.
constituit din:• adrese concrete – sursa şi consumatorul de informaţie • regimul (regulamentul) de transmitere al informaţiei de la sursă
către consumator • volumul informaţiei tarnsmise după regimul de transmisie informaţia se divizează în:• Informaţie, prestată forţat consumatorului• Informaţie solicitată: cotidiană, decadică, lunară, trimestrială,
anualăcaracteristici volum informaţie:• biţi, cuvinte, comunicări, semne, litere, pagini, etc.Volumul inf. – important în determinarea congestiei BD: decizii
suplimentare sau diminuare
Fluxul informaţional
de date bibliografice
NTI includ:
• tehnologii noi de comunicare, bazate pe reţele locale şi reţele distribuite de calculatoare: Intranet, Internet;
• tehnologii noi de prelucrare a informaţiei în baza calculatoarelor personale şi locurilor de muncă specializate;
(tehnologii Microsoft Office)
• tehnologii, ce exclud hârtia în calitate de purtător esenţial de informaţie – (în biblioteca - formate de catalogare informatizată, anularea cataloagelor tradiţionale);
• tehnologii noi de luare a deciziilor în baza mijloacelor intelectului artificial – baze de cunoştinţe, sisteme expert, sisteme de modelare cu forme diverse de prezentare a situaţiilor modelate, etc. (în ştiinţă, invăţământ, economie, etc.)
Aplicarea NTI în bibliotecă
• Biblioteca digitală: Franţa – Gallica, cu 30 mln unităţi; Germania – Global Info (1998), buget 35 mln $, Danemarca – DEF; Suedia – Raneberg; Finlanda – FinLYB; Anglia – eLib; Spania – “Memoria Spaniei”, Classico Tavera, BNRM - Moldavica
• Cataloage colective sau corporative• Pagina web• Expoziţii virtuale• Cluburi de specialitate (clubul bibliotecarilor): • Referinţe bibliografice utilizatorilor în regim online• Poşta electronică (e-mail-ul)• grupuri deschise şi virtuale de discuţie• forum-urile (care în mod uzual se referă la grupuri specifice sau
restrânse /cu acces limitat) • corespondenţa scrisă (bazată pe text) în timp real (chat-ul), • comunicarea prin voce (telefonia web) şi comunicarea video
faţă-în-faţă (conferinţe video)
scopuri:• automatizarea şi informatizarea metodelor rutinare de
prelucrare a datelor bibliografice;• organizarea procesului informativ-comunicativ la un nivel mult
mai performant.
funcţii:• prelucrarea generală a resurselor bibliografice informaţionale,
verficarea şi perfectarea lor;• salvgardarea locală a resurselor bibliografice;• asigurarea accesibilităţii maxime la resursele bibliografice
Implementarea NTI. org. informaţiei
• asigurarea metodelor de comunicare între bibliotecari şi beneficiarii lor; (local, la distanţă)
• asigurarea cominicării prin poşta electronică; (la distanţă)• introducerea datelor;• tarnsmiterea datelor; • gestionarea bazelor de date;• generarea rapoartelor de prelucrare a datelor; prelucrarea
personală a datelor; (în concordanţă cu Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private in sectorul comunicaţiilor electronice)
• alcătuirea, reproducerea şi multiplicarea poligrafică a datelor;• schimb de informaţii între bazele de date;
Funcţii NTI
• administrarea resurselor;• controlul executării proceselor automatizate;• administrarea timpului personal; (sisteme de control a locurilor de muncă)• instruirea profesională informatizată;• servicii consultative;• transpunerea documentelor de pe un purtător de informaţie pe altul;• integrarea programelor;• perfectarea poligrafică a documentelor;• şedinţe, conferinţe on-line;• contact în grup prin intermediul terminalelor
progres cote maxime: • spaţiul tehnico-economic• ştiinţă, medicină• cultură• modificarea statutului resurselor informaţionale
• Producţia• Păstrarea• Organizarea • Difuzarea
Impactul NTI în societate
bibliotecarii din păstrători simpli în nod informaţional asigură conexiunea utilizatori lumea internaţională (Hans
Christoph Hobohm, Facultatea de Biblioteconomie şi ştiinţa Informării Potsdam, Germania – afirmă la Conferinţa IFLA, 1996, Beijing)
Biblioteca din insituţie de conservare a informaţiei îninstituţie de disponibilizare a informaţiei
Biblioteca de la informatizarea locală la conectarea ulterioarăîntr-o reţea unică informatizată Conectarea în reţea – proces inevitabil – realitate a societăţii
informaţionale în devenire
statut bibliotecă, bibliotecar în era NTI
Instrumente de aplicare a NTI în procesul organizării
informaţiei
Soft-uri:• soft-urile integrate de bibliotecă – permit realizarea tuturor
proceselor tradiţionale de bibliotecă• soft-urile integratoare de bibliotecă – permit integrarea mai
multor biblioteci în sisteme informaţionale unitare Formate: aa. “60: MARC; MARC I MARC II; UNIMARC
BibliographicUKMARC - AngliaINTERMARC - FrantaUSMARC, în prezent MARC21 - Statele Unite ale AmericiiROMARC – RomâniaIBERMARC – Spania, etc
Formate de înregistrare
• date bibliografice
• date de autoritate• date referitoare la "holdings-uri“ – puţin răspândite: datele,
proprii acestor formate sunt mult prea specifice resurselor şi activităţilor la care fac referire
• date de clasificare: nefinalizarea lor: trebuie să includă referinţe la toate sistemele de clasificare şi să deţină o legatură coerentă şi cu sistemele care aplică vedete de subiect bazate pe diverse tezaure, vocabulare controlate
• date referitoare la informatii curente utile comunităţii (evenimente, programe, utilităţi etc.) – MARC 21
Organizarea informaţiei în baza NTI: evoluţie
• Începutul aa. 90 - desktop application, fără module: absmarc exe
• 1998: software integrate, de reţea: Q-Series, TinLIB;• 2007: soft integrat, de reţea: TinREAD – web applicationhttp://www.slideshare.net/tambro/prezentare-tinread• soft inegrator SIBIMOL - web applicationhttp://cc.sibimol.bnrm.md/logon Funcţiile SIBIMOL:• Centralizarea datelor livrate de bibliotecile participante,• reglementarea fluxului informaţional în cadrul reţelei
naţionale• exercitarea rolului infrastructural prin furnizarea comunităţii
SIBIMOL a resurselor logistice şi metodologice comune.
Cerinţe pentru biblioteci:
• Suportul formatului UNIMARC (Bibliografic, Autoritate) ca standard de descriere.
• Suportul standardului ISO 2709:2008 ca format de schimb de înregistrări.
• Suportul standardului ISO/IEC 10646:2010 (UNICODE) pentru codificarea informaţiei.
• Suportul standardului ISO/IEC 24824-2:2006 (SOAP 1.2) pentru implementarea serviciilor WEB, necesare pentru comunicaţia cu sistemul integrator (SIBIMOL).
cerinţele vor permite: integrarea bibliotecii dvs în spaţiul unitar informaţional
vor contribui eficient la ordonarea corectă şi calitativă a informaţiilor dîn bibliotecă în contextul noilor tehnologii informaţionale, chemate să faciliteze munca de investigator al beneficiarului
Bibliotecile şi serviciile de informare servesc societăţii prin prezervarea memoriei,
sprijinirea dezvoltării, educaţiei şi cercetării, susţinerea consensului internaţional şi al bunăstării comunităţii – afirmaţie valabilă doar în cazul unei organizări calitative a
informaţiilor prin aplicarea NTI
Vă mulţumesc pentru atenţiedate de contact: e-mail: [email protected]
Tel. +373(22) 240232