Download - Optional Gr Mica 2012
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA CULORILOR
Unitatea de învăţământ: G.P.N. Săsenii NoiDenumirea opţionalului: „Călătorie în lumea culorilor”Tipul opţionalului: Opţional la nivelul mai multor domenii experienţialeGrupa: COMBINATĂDurata: 1 an (2012 -2013) Număr de ore pe săptămână: 1 activitate/săptămânăEducatoare: Labă Mihaela
ArgumentCulorile fac parte din viaţa noastră şi ne-am obişnuit atât
de mult cu ele încât, uneori, nici nu le mai dăm atenţie. Răsăritul şi apusul nu ne mai creează uneori niciun fel de sentiment, nu mai vedem covorul de frunze aşternut toamna pe alei, culorile desăvârşite ale primăverii...
Arta îl aduce pe om mai aproape de frumos, îi oferă posibilitatea să creeze frumosul, să-l descopere sub aspecte noi.
Oriunde am privi în jurul nostru sufletul ni se umple de culoare. Chiar şi atunci când închidem ochii, tot culoarea e cea care ni se zbate sub pleoape.
Şi atunci nu cumva culoarea este cea mai mare comoară a omenirii?
Grădiniţa este primul factor care contribuie în mod organizat la conturarea personalităţii umane, la formarea şi cultivarea gustului pentru frumos, oferind preşcolarului posibilitatea stimulării câmpului emoţional şi îndepărtarea inhibiţiilor. Opţionalul „Călătorie în lumea culorilor” oferă posibilitatea preşcolarilor de pătrunde pe tărâmul minunat al culorilor, foarte îndrăgit de ei. Astfel, în acest univers specific copilăriei ei îşi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea, pot da frâu liber imaginaţiei şi fanteziei lor.
Diverse modalităţi didactice de realizare a activităţilor, cum ar fi: jocuri, cântece, poveşti, drumeţii, picturi, lucrări cu materiale textile sau din natură, etc., vor antrena preşcolarii pentru a descoperi tainele din lumea culorilor. Se urmăreşte stimularea gustului pentru frumos, dezvoltarea muşchilor mici
ai mâinii, simţul proporţiilor, orientarea spaţială, toate acestea ajutându-l pe copil în învăţarea scrierii la şcoală. Prin artele plastice, prin aducerea copilului în mijlocul naturii, observarea covorului de frunze, a florilor multicolore, se declanşează o mulţime de stări afective, de sentimente care îl fac pe copil să vibreze în faţa problemelor vieţii.
Prin intermediul acestui opţional urmărim dezvoltarea şi cultivarea capacităţilor de a comunica prin culoare, ne dorim a-i învăţa pe copii să iubească frumosul şi să-şi lase sufletele să se exprime prin culoare.
Obiective cadru: Formarea deprinderii de receptare a lumii culorilor; Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite
intenţii, gânduri, sentimente; Realizarea unor corespondenţe între diferite elemente
de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială);
Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materialele textile şi din natură, precum şi despre tehnicile de lucru necesare prelucrării acestora.
Obiective de referinţă:1. Formarea deprinderii de receptare a lumii
culorilor 1.1. Diferenţierea culorilor în mediul înconjurător;1.2. Perceperea diferitelor forme şi mărimi colorate din
mediul apropiat;1.3. Cunoaşterea semnificaţiei culorilor în viaţa oamenilor.
2. Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, sentimente
2.1. Înţelegerea mesajului unor texte citite sau audiate, în vederea descoperirii semnificaţiei culorilor;
2.2. Utilizarea unor desene, simboluri, pentru a transmite emoţii şi sentimente;
2.3. Stimularea curiozităţii pentru investigarea universului culorilor.
3. Realizarea unor corespondenţe între diferite elemente de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă şi viaţa socială)
3.1. Folosirea unor tehnici de pictură pentru a reda diferite aspecte din realitate;
3.2. Aplicarea materialelor adecvate în realizarea unor compoziţii artistico-plastice originale;
3.3. Identificarea dominantelor cromatice în organizarea unor suprafeţe plastice;
3.4. Formarea unor deprinderi practice şi gospodăreşti, utilizând un vocabular specific.
4. Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materialele din natură şi sintetice, precum şi despre tehnicile de lucru necesare prelucrării acestora;
4.1. Cunoaşterea caracteristicilor specifice materialelor din natură şi sintetice;
4.2. Utilizarea unor tehnici de prelucrare a diferitelor materiale, în vederea obţinerii unor produse simple.
Conţinuturi:
- Culorile şi mediul înconjurător (plimbări, drumeţii, vizionări, colecţii);
- Semnificaţia culorilor (desen, pictură, activităţi practice, memorizări, poveşti, cântece, ghicitori, vizionări Power Point, prezentări de modă, jocuri de rol);
- Discriminarea culorilor (jocuri didactice, jocuri de mişcare);
- Tonuri şi nuanţe de culori (activităţi practice, pictură);- Culori calde, culori reci (vizionări Power Point, pictură);- Mozaic de culori (activităţi practice, activitate casnică)- Nonculori (pictură);- Tehnici de pictură (dactilopictura, tehnica amprentei,
forme spontane);- Compoziţia decorativă (activităţi practice, pictură);- Expoziţii.
Planificare calendaristică:
SEMESTRUL INr.
crt.
Conţinuturi TemaMijloc de realizare
Obiective operaţionale
Data
1Culorile şi mediul înconjurător
„Bogăţia de culori a toamnei”
Drumeţie- să observe culorile specifice toamnei;
04.10.2012
2 Semnificaţia culorilor
„Covorul multicolor al
Dactilopictură - să utilizeze în lucrare culorile
11.10.2012
toamnei” specifice toamnei;
3Semnificaţia culorilor
„Cearta culorilor”
Cântec
- să asocieze culorile cu obiecte din mediul înconjurător;
18.10.2012
4Tehnici de pictură
„Dansul urmelor”
Tehnica amprentei pe suprafeţe variate
- să aplice culoarea cu palma pe diferite suprafeţe;
25.10.2012
5Compoziţia decorativă
„Poftiţi la carnaval!”
Compoziţie decorativă – decorare măşti
- să decoreze liber masca;
01.11.2012
6Culorile şi mediul înconjurător
„Prietenii naturii”
Colecţii de pietricele, beţişoare, frunze, scoarţă de copac, ghinde, conuri, scoici, etc.
- să colecţioneze materiale din natură, cu un colorit deosebit;
15.11.2012
7Mozaic de culori
„Salata de culori a toamnei”
Activitate practică – salată de fructe
- să pregătească salata de fructe;- să sesizeze coloritul salatei de fructe;
22.11.2012
8Discriminarea culorilor
„Grădina cu flori”
Joc didactic interdisciplinar
- să denumească florile;- să grupeze florile după culoare;
29.11.2012
9Semnificaţia culorilor
„Steagul nostru”, de Mircea Pop
Memorizare- să înţeleagă semnificaţia celor trei culori;
06.11.2012
10 Nonculori„Urme pe zăpadă”
Ştampilarea cu ghemotocul de hârtie folosind numai combinaţii de alb şi negru
- să obţină diferite grade de gri;- să realizeze urme, folosind ghemotocul de hârtie;
13.12.2012
11Mozaic de culori
„Lanţ multicolor pentru brad”
Activitate practică
- să lipească benzile de hârtie colorată, prin înlănţuire;
20.12.2012
SEMESTRUL AL II-LEA13 Culorile şi
mediul înconjurător
„O lume plină de culoare”
Vizionare DVD „Superbebe, priveşte!”
- să observe trecerea de la imaginile alb-negru la cele
17.01.2013
color;
14Discriminarea culorilor
„De-a laboranţii”
Activitate practică – experimente cu coloranţi
- să observe colorarea apei, folosind diverşi coloranţi;
24.01.2013
15Semnificaţia culorilor
„Culori ascunse în ghicitori”
Ghicitori cu şi despre culori
- să găsească răspunsul corect;
31.01.2013
16Discriminarea culorilor
„Alergăm la steguleţe!”
Joc de mişcare
- să se grupeze în jurul steguleţului potrivit, la semnal;
07.02.2013
17Semnificaţia culorilor
„Inimioare, inimioare”
Activitate practică – tratare de suprafeţe
- să confecţioneze inimioare prin tratarea suprafeţelor cu diverse materiale;
14.02.2013
18Tehnici de pictură
„Ascultă şi pictează!”
Pictură pe baza mesajelor unor poezii: „Murdărica”, de Virgil Carianopol
- să picteze conform cerinţelor educatoarei;
21.02.2013
19Semnificaţia culorilor
„Zăpada şi ghiocelul”, de Apostol Culea
Lectura educatoarei
- să înţeleagă semnificaţia culorii ghiocelului;
28.02.2013
20Semnificaţia culorilor
„Şnurul de mărţişor”
Activitate practică în perechi copil-mamă
- să răsucească firele, alb şi roşu, cu ajutorul mamei;
07.03.2013
21Mozaic de culori
„Bucheţel pentru mama”
Activitate practică în perechi copil-tată
- să facă bucheţele cu flori de primăvară, cu ajutorul tatălui;
14.03.2013
22Culori calde, culori reci
„Vreme caldă, vreme friguroasă”
Prezentare Power Point
- să identifice culorile calde, respectiv reci;
21.03.2013
23Culorile şi mediul înconjurător
„Miresmele multicolore ale primăverii”
Drumeţie- să observe culorile specifice primăverii;
28.03.2013
24Semnificaţia culorilor
„Povestea curcubeului”, de M. Gheorghiu
Lectura educatoarei
- să conştientizeze semnificaţia culorilor curcubeului;
18.04.2013
25Semnificaţia culorilor
„Curcubeul” Pictură- să redea prin pictură culorile curcubeului;
25.04.2013
26Mozaic de culori
„Salata de culori a primăverii”
Activitate practică – salată de legume
- să pregătească salata de legume;- să sesizeze coloritul salatei de legume;
02.05.2013
27Compoziţia decorativă
„Ouă hazlii”Compoziţie decorativă – decorare ouă
- să decoreze liber ouăle;
09.05.2013
28Semnificaţia culorilor
„Culorile preferate ale familiei mele”
Activitate practică – album
- să confecţioneze albumul;- să lipească diferite imagini, cu ajutorul familiei;
16.05.2013
29Discriminarea culorilor
„Fluturii vin la flori”
Joc de mişcare
- să se grupeze în jurul florii potrivite, la semnal;
23.05.2013
30Tonuri şi nuanţe de culori
„Tabloul culorilor vesele/ Tabloul culorilor triste/ Tabloul culorilor înrudite”
Activitate practică pe grupe de lucru – colaj
- să sorteze diferite materiale după semnificaţia lor;- să lipească materialele, realizând un tablou;
30.06.2013
31Semnificaţia culorilor
„Baloane colorate”
Desene pe asfalt- să deseneze pe asfalt, cu creta, baloane colorate;
06.06.2013
32Tehnici de pictură
„Fluturi multicolori”
Forme spontane
- să obţină forme spontane, prin aplicarea culorii şi îndoirea hârtiei;
13.06.2013
33Compoziţia decorativă
“Decoram baloane pentru serbare”
Compoziţie decorativă – decorare baloane
- să decoreze liber baloanele de diferite culori, aplicandu-le par, ochi,etc.
20.06.2013
Bibliografie:
MECTS, Metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Editura „Gheorghe Cârţu - Alexandru”, Craiova, 2009
Bădulescu Rita, Educaţie plastică – Album metodic pentru elevii claselor I –IV, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2000
Bojneag Maria, Educaţie plastică – ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Tehno – Art, 2007
Gheorghiu Maria, Paleta copilăriei, Editura Tezit FZH, Bucureşti, 1998
Roşca Adriana, Vasilica Marcu, Aplicaţii cu materiale din natură, Editura Aramis, Bucureşti, 2007
Ţuhală I., Gavrilă T., Caiet de arte plastice, Editura Coresi, Bucureşti, 1992
Vrăşmaşu E., Educaţia preşcolarilor în mileniul trei, Editura Polirom, Iaşi, 2002