Situat în provincia Isfahan în vecinătatea instalaţiilor nucleare iraniene, la o altitudine de 1600 de metri, la poalele Munţilor Vulturilor (Kuh-e Karkas) orăşelul cu 40000 de locuitori este cunoscut pentru perele sale şi pentru moscheea din secolul XIV

Stilul arhitectural al moscheilor persane a împrumutat elemente de stil din arhitectura palatelor persane din vremea Parților și a Sassanizilor.

Astfel intrarea principală a moscheii persane numită iwan are în partea superioară arcade, de asemeni domul folosește acelaș stil precum acoperișul palatelor persane

După ce Persia a fost cucerită de arabi, arhitectura moscheilor împrumută elemente arhitecturale parte și sasanide.

Cele două stiluri, atât cel part cât și cel sasanid, prin îmbinarea lor au contribuit la nașterea stilului islamic folosit în construcția moscheilor

La moscheile din Iran curtea interioară are patru iwane (încăperi cu acoperiş în formă de boltă încorporate clădirii dar cu o latură deschisă spre curtea interioară, asemenea bolţilor de la intrarea monumentală în edificiile de cult, publice şi în casele de locuit.

Iwan, (un spaţiu boltit cu un perete deschis spre o curte interioară) element tipic al arhitecturii persane (atât în epoca partă cât şi în cea sassanidă) a fost preluat de arhitectura islamului devenind o caracteristică obligatorie a moscheilor dar fiind folosită şi în arhitectura rezidenţială nu doar în cea publică

Curtea interioară este folosită ca loc de rugăciune, iar în jurul acesteia se află clădirea moscheii.

Sanctuarul şeicului sufit Abd al-Samad Esfahani, mort în anul 1299, este octogonal, o formă cu totul neobişnuită pentru morminte şi cea mai veche construcţie de acest fel din Iran.

Inscripţii coranice stilizate

Fond muzical: Abdol Vahab Shahidi - Bahar Ghamangiz

Fotografii: Sanda Foişoreanu

Nicoleta Leu

Prezentare: Sanda Foişoreanu

Iran