Transcript
Page 1: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOLOGIE

TEZĂ DE DOCTORAT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

PROF. UNIV. DR. IACOB MÂRZA

DOCTORAND,

CRISTINA RIŞCUŢA

ALBA IULIA

2008

Page 2: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOLOGIE

Politici de investiţii economice şi social-culturale în mineritul

aurifer românesc (1918-1948): Societatea „Mica” Brad şi

Exploatarea Minieră Roşia Montană.

TEZĂ DE DOCTORAT

(Rezumat)

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC,

PROF. UNIV. DR. IACOB MÂRZA

DOCTORAND,

CRISTINA RIŞCUŢA

ALBA IULIA

2008

Page 3: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

1

CUPRINS

INTRODUCERE…………………..……………………...…………………………………………….2

CAPITOLUL I

Situaţia economică a României în perioada interbelică. Rolul industriei miniere aurifere în

economia naţională a României………………………….....…………….................………………..19

CAPITOLUL II

Societatea „Mica”. Exploatarea Roşia Montană. Constituirea şi etapele

dezvoltării……………………………………………………...…………..…………………………..54

CAPITOLUL III

Investiţii şi realizări economice………………………………………….…..………….....……..….108

CAPITOLUL IV

Investiţii şi realizări sociale………………………………………..…..………………...…......……190

CAPITOLUL V

Politica de investiţii culturale. Naţionalizarea……………………………………...…....…....……253

Concluzii…………………………………………………………..……………………………...…..289

Bibliografie…………………………………………………………..…………………………….....299

Anexe..……………………………………………………………………………………………....314

Page 4: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

2

INTRODUCERE

Istoriografia mineritului aurifer. Istoria mineritului aurifer în România a fost tratată de-a

lungul timpului de o serie de autori, care au încercat în lucrările lor, să prezinte o imagine cât mai

cuprinzătoare a evoluţiei generale a activităţilor şi vieţii locuitorilor din zonele cu potenţial în acest

sens.

Lucrarea de faţă îşi propune să completeze această imagine făcând, astfel, mai facilă înţelegerea

noului curs de dezvoltare, imprimat industriei extractive şi prelucrătoare a metalelor neferoase.

Fără a avea pretenţia cuprinderii exhaustive, în rândurile lucrării de faţă, a stadiului cercetărilor

în acest domeniu, vom încerca să realizăm un excurs istoriografic punctând mai ales lucrările de

referinţă. Menţionăm că acest demers va avea în atenţie doar studiile publicate în intervalul secolului

XX până în prezent.

Informaţiile bibliografice referitoare la problematica mineritului aurifer în România au fost

posibile datorită unor reviste de specialitate prin care cunoscuţi istorici, economişti, jurişti şi ingineri de

specialitate au făcut cunoscute, prin studiile şi articolele publicate, o serie de probleme legate de

dezvoltarea industriei extractive, de dotarea tehnică existentă în industria minieră, de instalaţiile

miniere performante. De asemenea, au fost prezentate şi analizate aspecte privind elaborarea şi

aplicarea legislaţiei miniere, raporturile dintre personalul angajat şi conducerea societăţilor miniere.

Amploarea interesului acordat cunoaşterii şi înţelegerii dezvoltării economiei şi industriei

româneşti, după 1 decembrie 1918, a fost caracterizată printr-o anumită constanţă şi prin multitudinea

publicaţiilor de specialitate. Anul 1918 a fost şi în acest sens un deschizător de drum, atunci văzând

lumina tiparului multe dintre acestea.

Apariţia tuturor revistelor, care au tratat problemele economice ale României, şi implicit pe cele

legate de industria minieră, a avut, cel puţin până la izbucnirea celui de al doilea război mondial, o

consecvenţă demnă de luat în seamă. Anii războiului, însă, au frânat, pentru cele mai multe dintre

publicaţii, tipărirea şi răspândirea acestora. Condiţiile grafice ale revistelor de specialitate sunt, de

asemenea, de notificat.

Cea mai veche dintre publicaţiile de specialitate, publicate în secolul XX, a fost Anuarul

Institutului Geologic din România (A.I.G.R.). Apărută în anul 1907, revista Institutului Geologic a

reunit în paginile sale articole semnate de geologi renumiţi precum Teodor P. Ghiţulescu, Ştefan

Cantunari, Horia Grozescu, Iosif Banyai, Theodor Krautner şi mulţi alţii. În general, problematica

dezbătută în articolele Anuarului a avut un conţinut strict specializat, referitor la structura şi morfologia

Page 5: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

3

solului, formarea şi conţinutul chimic al mineralelor, studii comparative cu privire la cantităţile de aur

conţinute de minereul aurifer din diverse zone aurifere din Transilvania, inclusiv zona Brad. Anuarul

Institutului Geologic din România este editat şi în prezent.

Analele Minelor din România este altă o publicaţie importantă, în paginile căreia citim studii şi

articole de referinţă pentru cunoaşterea evoluţiei mineritului aurifer (şi nu numai) şi a tuturor

problemelor legate de acesta, din România, începând cu anul 1918 şi până în 1945.

Analele Minelor din România (A.M.R.) a fost editată de „Asociaţia Generală a Inginerilor şi

Industriaşilor de Mine din România”, înfiinţată în vara anului 1918.

Publicaţie lunară, Independenţa economică a văzut lumina tiparului în anul 1918, sub

conducerea inginerilor Virgil Madgearu şi Ioan Răducanu. Spre deosebire de celelalte publicaţii, de

acelaşi gen, în care au fost dezbătute, cu predilecţie, problemele specifice activităţii miniere, în

Independenţa economică observăm că subiectele supuse atenţiei cititorului se referă la dezvoltarea

economică, industrială, financiară, şi chiar agricolă, a României, în general. Anul 1946 a fost ultimul an

de publicare a revistei Independenţa economică.

În anul 1926, istoria mineritului a căpătat noi dimensiuni prin apariţia revistei Miniera (1926-

1948), una dintre cele mai cuprinzătoare şi mai ample publicaţii cu caracter economic şi industrial din

perioada interbelică.

Istoria mineritului aurifer din România, şi nu numai, nu poate fi cunoscută şi înţeleasă în

profunzime, independent de informaţiile oferite de presa vremii. Astfel, publicaţii şi cotidiene

interbelice, unele centrale, altele locale, dar la fel de importante, precum Monitorul muncii şi

asigurărilor sociale (1936), Politica socială (1932-1936), Comerţul şi industria (1932) Munca (1933-

1938), Zarandul (1933-1941), Abecedar (1933-1934), Hunedoreanul (1937), Hunedoara noastră

(1942), Detunata (1943), au prezentat publicului diverse subiecte specifice activităţii miniere.

Montanistică şi metalurgie este o altă revistă cu caracter minier, care prin conţinutul

problematicii prezentate merită a fi menţionată. Apărută în anul 1922 la Petroşani (jud. Hunedoara),

sub patronajul „Asociaţiei Conductorilor Tehnici Minieri din România”, revista a fost editată lunar de

către un colectiv restrâns, condus de Arpad Schreiber, preşedintele asociaţiei mai sus menţionată, şi a

lui Ştefan Tomuţa, secretarul acesteia.

Tematica dezbătută a fost, în general, asemănătoare celei publicată în celelalte reviste de

specialitate. Noua lege minieră şi conductorii tehnici, Exploatarea straturilor groase prin pregătire în

culcuş, La reorganizarea şcoalelor miniere, Problema pensionării conductorilor tehnici şi angajaţilor

particulari, Starea industriei miniere din Munţii Apuseni şi măsurile ce trebuiesc luate pentru salvarea

ei, O scurtă expunere a mineritului de aur de la Săcărâmb, Evoluţia condiţiilor muncitoreşti miniere la

Page 6: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

4

minele de cărbuni din Ardeal şi Banat sunt doar câteva dintre articolele publicate în paginile revistei

Montanistică şi metalurgie în intervalul 1922-1927.

A doua jumătate a secolului al XX-lea a constituit o perioadă în care cercetarea problematicii

miniere s-a intensificat.

Dintre istoricii economiei şi industriei extractive româneşti amintim pe Ludovic Bathory,

Ludovic Vajda, Dumitru Tudor, Mihail Macrea, Emilia Sonea, Dumitru Şandru, Ioan Saizu, Victor

Axenciuc, Alexandru Neamţu, Maria Mureşan, Ioan Scurtu, Volker Wollmann, Ion Alexandrescu, iar

dintre publicaţiile apărute în a doua jumătate a secolului al XX-lea menţionăm: Anuarul Institutului de

Istorie Cluj-Napoca (A.I.I Cluj-Napoca), Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”

Iaşi, Apullum, Sargetia, Revista de Istorie, Acta Musei Napocenssis (A.M.N.), Acta Musei Porolissensis

(A.M.P.), etc.

Evoluţia Societăţii ”Mica” şi a exploatării statului de la Roşia Montană a constituit un subiect şi

al preocupărilor mele, concretizate în articole publicate în literatura de specialitate precum şi în

lucrarea recent apărută la Editura Altip intitulată Exploatarea Roşia Montană. Investiţii economice şi

realităţi social-culturale (1919-1948).

Înţelegerea completă şi facilă în acelaşi timp a dezvoltării mineritului aurifer, în orice perioadă

istorică, se realizează apelând şi la izvoarele primare ale istoriei.

Documentele de arhivă, memoriile, au în acest context o importanţă majoră. Astfel, studiul de

faţă are la bază informaţii provenind din arhiva Societăţii „Mica” Brad, arhiva Prefecturii judeţului

Hunedoara, arhiva Primăriei Brad, arhiva Casei de Asigurări Sociale a judeţului Hunedoara, arhiva

Tribunalului Hunedoara, arhiva întreprinderii miniere de la Roşia Montană, arhiva uzinei metalurgice

de la Zlatna.

CUVINTE CHEIE: mineritul aurifer, legea minelor, Societatea „Mica” Brad, Exploatarea

Minieră Roşia Montană, dotare tehnică, perimetru minier, validare minieră, lucrări de explorare, timpul

de muncă, contractul colectiv de muncă.

CAPITOLUL I

SITUAŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA INTERBELICĂ. ROLUL

INDUSTRIEI MINIERE AURIFERE ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Unificarea

tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat naţional, unitar prin actul realizat la 1 decembrie 1918,

a determinat începutul celui mai amplu proces de dezvoltare economică din istoria românilor de până

atunci.

Page 7: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

5

În acest context, România a parcurs după 1918, etape importante, necesare şi fireşti, în acelaşi

timp, în drumul ei spre refacere şi dezvoltare.

Pentru anihilarea dezorganizării economice şi sociale provocată de cei patru ani de război, a fost

necesar aproape un deceniu de efort susţinut al tuturor românilor.

Refacerea şi dezvoltarea economică a României, în perioada dintre cele două războaie

mondiale, s-a realizat în mai multe etape. Prima se încadrează între anii 1919 şi 1924, când toate forţele

responsabile au activat intens pentru anihilarea consecinţelor războiului: lipsa de utilaje şi de personal,

inundaţii ale minelor, surparea unora dintre mine, deteriorarea căilor de comunicaţie, distrugerea

reţelelor energetice ale ţării, etc. Tot în acest răstimp, au fost adoptate legi menite să urgenteze şi să

susţină reorganizarea activităţii de producţie: Constituţia (1923), Legea minelor (1924), Legea

comercializării şi controlului întreprinderilor statului (1924), Legea energiei (1924), Legea regimului

apelor (1924), Legea tarifului vamal (1924, 1926, 1927, 1929).

Perioada 1925-1929 a fost caracterizată printr-un avânt al producţiei în aproape toate domeniile

economice, urmată de anii crizei economice în care, cu excepţia mineritului aurifer, s-au înregistrat

regrese productive şi financiare.

În anii care au urmat, până la izbucnirea celui de al doilea război mondial (1933-1938), din nou

întreaga economie românească a intrat într-un proces de refacere. În această perioadă, a

„naţionalismului economic”, cum a caracterizat-o Virgil Madgearu, procesul de industrializare a

căpătat un volum tot mai mare, determinat şi de legislaţia economică adoptată, care a permis şi a

încurajat dezvoltarea şi înfiinţarea unor noi ramuri şi întreprinderi industriale precum: industria

electrotehnică, industria construcţiilor de maşini, întreprinderi pentru fabricarea tuburilor de oţel, a

cablurilor şi aparatelor acustice.

Căile de dezvoltare a economiei şi industriei româneşti au constituit un subiect îndelung

dezbătut de partidele politice în primul deceniu de după Unire.

În legătură cu acest subiect, există o multitudine de lucrări şi sinteze publicate de-a lungul

timpului, şi de aceea, în studiul de faţă, mi-am propus doar o prezentare succintă a concepţiilor şi

politicilor economice elaborate şi susţinute de principalele partide politice. Prin urmare, în legătură cu

perspectivele şi dezvoltarea României s-au evidenţiat câteva concepte. Dintre acestea, două au fost cele

care au jalonat direcţia de dezvoltare a economiei şi industriei româneşti în perioada dintre cele două

războaie mondiale. Este vorba despre politica „porţilor deschise” şi cea cunoscută sub denumirea „prin

noi înşine”.

Politica „porţilor deschise” presupunea o colaborare nelimitată cu capitalul străin, care urma să

pătrundă în toate domeniile productive, mai ales în industria extractivă unde era nevoie de un capital

foarte mare, necesar refacerii şi reutilării cu tehnologie nouă, şi care lipsea de pe piaţa capitalului

Page 8: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

6

autohton. Adepţii acestui curent au fost câteva partide din dreapta eşichierului politic românesc,

precum Partidul Naţional (Iuliu Maniu), Partidul Naţionalist (Nicolae Iorga), Liga Apărării Naţional

Creştine (L.A.N.C.). De asemenea, au existat şi formaţiuni politice de stânga care au îmbrăţişat politica

„porţilor deschise” în domeniul economic, precum Partidul Ţărănesc. Partidul Poporului condus de

Alexandru Averescu nu a fost nici el străin de conceptul „porţilor deschise”.

Cel de al doilea concept, „prin noi înşine”, a fost elaborat şi promovat de Partidul Naţional

Liberal.

Doctrina „prin noi înşine” urmărea obţinerea şi stabilirea independenţei în economie, creşterea

rolului industriei şi reducerea caracterului predominant agrar al ţării, modernizarea instituţională a

statului.

Ritmul dezvoltării industriei aurifere, în primul deceniu al Unirii, nu a fost acelaşi pentru toate

întreprinderile aurifere din România. Minele de aur deţinute de stat în regiunea Baia Mare şi Roşia

Montană au întâmpinat mari dificultăţi în activitatea productivă, generate de lipsa de capital, slaba

dotare tehnologică, lipsa personalului calificat. Ba mai mult, în primii ani postbelici, la unele mine,

precum cele de aur de la Dealu Crucii (Baia Mare) şi la cele plumbo-argintifere de la Cavnic şi Baia

Sprie, activitatea s-a derulat greu datorită inundaţiilor. Cu timpul, însă, au depăşit aceste neajunsuri,

ajungând în al treilea deceniu al secolului XX, să înregistreze progrese.

Activitatea minieră în domeniul aurifer a fost stimulată şi impulsionată de legislaţia adoptată

de-a lungul întregii perioade interbelice. La acest proces s-a adăugat o serie de alţi factori care au

contribuit la întregirea eforturilor în direcţia dezvoltării mineritului aurifer, şi nu numai. Menţionăm în

acest sens, rolul instituţiilor create imediat după 1 decembrie 1918 până în anii treizeci ai secolului XX

(Direcţia Minelor, Inspectoratele miniere, Regia Monopolurilor Statului, Ministerul Muncii,

R.I.M.M.A.), apoi activitatea intervenţionistă a statului în direcţionarea dezvoltării mineritului, prin

comenzile pe care le-a efectuat către industria minieră, în general, dar şi prin politica protecţionistă

practicată. Din acest cadru, evident nu poate lipsi rolul învăţământului profesional organizat de

Ministerul Muncii, prin care statul a urmărit refacerea segmentului de cadre pregătite şi specializate

atât de afectat de război.

Importanţa industriei metalelor preţioase în cadrul dezvoltării generale a societăţii româneşti

este determinată şi de factori care ţin de natura şi consistenţa zăcământului.

Page 9: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

7

CAPITOLUL II

SOCIETATEA „MICA”. EXPLOATAREA ROŞIA MONTANĂ. CONSTITUIREA ŞI

ETAPELE DEZVOLTĂRII. Constituirea Societăţii „Mica”. Actul constitutiv şi Statutul

Societăţii. Conducerea centrală. Societatea “Mica” Brad a reprezentat, de la înfiinţare, în 1920, şi

până la naţionalizarea sa, în 1948, cea mai productivă dintre exploatările aurifere din România.

Înfiinţarea acesteia datează din toamna anului 1919 când, Ion Gigurtu, Constantin

Maltezeanu şi Anton Esser şi-au propus constituirea unei societăţi pentru exploatarea unor cariere de

mică1 din judeţele Gorj şi Vâlcea.

Constituirea Societăţii „Mica” s-a realizat în mai multe etape, de aceea vom aminti, în legătură

cu acest aspect, doar că la 19 martie 1920 a fost publicat în Monitorul Oficial Statutul de funcţionare a

Societăţii „Mica”. Acesta cuprindea 9 capitole în care 41 de articole stipulau scopul, durata şi

activitatea societăţii, modul în care se făceau exploatările, modul de alegere a membrilor Consiliului de

Administraţie, modul de repartizare a beneficiului net şi procedura de lichidare a societăţii.

Societatea „Mica” a preluat în vara anului 1920 întregul patrimoniu mobil şi imobil al

Asociaţiei „Ruda 12 Apostoli” de la Brad în baza contractului semnat la Berlin la 3 mai 1920, prin care

partea germană vindea Societăţii „Mica” Bucureşti întreaga sa proprietate alcătuită din mine, explorări,

terenuri, păduri, case, căi ferate, şteampuri şi instalaţii miniere, mobilier şi stocul de produse existent la

1 mai 1920. Plata celor 40 de milioane urma să se efectueze de către partea română la „Mitteldeutsche

Kreditbank” din Berlin. Societatea „Mica” a contractat un împrumut pentru plata preţului către firma

germană, în valoare de 6,5 milioane coroane transilvano-române de la banca sibiană „Albina”,

depunând drept asigurare în contul acestei datorii, o cantitate de aur brut de 80,5013 kg.

Cumpărătorul se angaja să respecte toate contractele de lucru încheiate de firma germană până

la 1 mai 1920 şi să preia întreg personalul de funcţionari şi lucrători de la „Ruda 12 Apostoli” cu toate

drepturile dobândite până la data comercializării minelor brădene. În acelaşi timp trebuia să suporte

toate cheltuielile ce decurgeau din eventuala transformare a Casei de pensii, boală şi accidente a

muncitorilor în instituţie de stat. Încheierea contractului, efectuată în conformitate cu legile existente,

1 Mică – familie de minerale cristalizate, (silicaţi dubli de aluminiu şi de potasiu sau de sodiu, care conţin şi fier, magneziu,

litiu) care clivează foarte uşor în foiţe, de obicei elastice. Culoarea variază de la alb (moscovit) până la negru (biotit), după

compoziţie. Micele albe sunt folosite în special pentru izolări electrice, fie ca foiţe, fie aglomerate în micanită. Mica

măcinată în fulgi este folosită ca adaos în fluidul de foraj pentru a-i îmbunătăţi proprietăţile de colmatare, cf. Dicţionar

politehnic, Bucureşti, Editura Tehnică, 1967, p. 565.

Page 10: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

8

era condiţionată de acordul guvernului român. Tot cumpărătorul trebuia să suporte cheltuielile, taxele şi

impozitele legate de încheierea contractului.

Preluarea întreprinderii de la Roşia Montană de către statul român. Mineritul aurifer a fost

prezent la Roşia Montană din timpuri străvechi, odată cu începuturile existenţei localităţii. Prima

atestare datează din anul 131, fiind înscrisă pe o tăbliţă cerată având data de 6 februarie 131.

Şi în cazul Exploatării de la Roşia Montană, care s-a aflat până la 1 decembrie 1918 în

proprietatea statului maghiar, istoria menţionează mai multe etape de dezvoltare. Dar în lucrarea de faţă

ne rezumăm la menţionarea datelor începând de la 1918. Astfel, după 1918, când întreprinderea de la

Roşia Montană a revenit statului român, conducerea acesteia a încercat redobândirea unora dintre

vechile drepturi miniere. Aceste demersuri au fost susţinute şi de legislaţia, în domeniu, adoptată după

primul război mondial. Cele mai importante reglementări în acest sens, au fost Constituţia (1923) şi

Legea minelor (1924), care stabilea obligativitatea tuturor întreprinderilor miniere de a-şi valida

drepturile şi concesiunile exploatate. Ca urmare, începând cu 1924, Exploatarea Roşia Montană a

acţionat în direcţia recunoaşterii legale a proprietăţilor sale miniere.

Alături de exploatarea statului au existat la Roşia Montană mici asociaţii miniere particulare. De

asemenea, au funcţionat şi o serie de şteampuri particulare, atât la Roşia cât şi la Gura Roşiei şi Corna.

În consecinţă, la Roşia Montană au coexistat, încă din secolul al XVIII-lea, mine ale statului, mine

particulare şi mici asociaţii, controlate mai puţin de stat (dintre minele particulare putem aminti,

Asociaţia „Fraţii Faur” şi „Sf. Gheorghe Şuluţiu”; cea din urmă, proprietate a familiei Şterca-Şuluţiu, a

fost cumpărată la 1 februarie 1934 de Societatea „Mica”, iar în 1943 vândută Asociaţiei „Fraţii Faur”.

Evoluţia tuturor întreprinderilor miniere de la Roşia Montană a fost, în funcţie de capitalul avut la

dispoziţie, mai bună sau mai slabă. Oricum, la momentul naţionalizării în 1948, foarte multe dintre

acestea se aflau în pragul falimentului sau într-o uzură avansată care nu mai permitea un randament

normal al activităţii.

CAPITOLUL III

INVESTIŢII ŞI REALIZĂRI ECONOMICE. Extinderea Societăţii „Mica”. Investiţii în

domeniul minier. Societatea „Mica” a reprezentat una dintre exploatările aurifere cele mai productive

ale României interbelice. Acest fapt s-a datorat investiţiilor pe care le-a efectuat pentru prospectarea şi

descoperirea unor noi filoane aurifere atât în ţară cât şi în străinătate, înlocuirii şi modernizării

instalaţiilor, investiţiilor făcute în alte domenii.

Page 11: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

9

În perioada anilor 1922-1924 în planurile de acţiune ale Societăţii „Mica” Brad erau prevăzute,

ca scop principal al activităţii, lucrări de cercetare şi exploatare a unor noi terenuri miniere „spre a face

posibilă ridicarea producţiunii la nivelul anilor de dinainte de război”.

Politica de investiţii economice aplicată şi dezvoltată de „Mica” a urmărit şi preluarea unor

mine decăzute dar care, printr-o exploatare raţională a zăcământului şi o reorganizare eficientă a

procesului de producţie puteau oferi rezultate mulţumitoare. Astfel, în primii ani ai celui de al doilea

deceniu al secolului trecut mina de aur Albini de la Stănija, minele de la Băiţa şi Căinelu de Sus,

minele de aur din zona Breaza-Zlatna, minele Societăţii „Pyrit”, Societatea Franceză de Mine de Aur

din Transilvania, Societatea „Aur” minele Societăţii „Gheorghe Şuluţiu” de la Roşia Montană au fost

cumpărate de „Mica”, sau a avut diferite procente din capital, şi eficientizate printr-o serie de lucrări de

refacere, rezultatele acestei politici fiind, în general, satisfăcătoare.

Începând cu anul 1923 „Mica” a investit în domeniul petrolului, cumpărând sonda de la

Chiciura şi participând cu capital, împreună cu Societatea „I.R.D.P” şi „România Petroliferă”, la

desfăşurarea activităţii de la sondele situate pe perimetrele primite de la stat la Moreni, Ochiuri şi

Ţintea (jud. Prahova).

Societatea „Mica” a mai realizat investiţii economice care i-au adus profit dar şi o serie de

pierderi financiare în domenii precum chimie, metalurgie, agricol, imobiliare şi a materialelor de

construcţii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre exploatarea roşiană a cărei evoluţie şi dezvoltare era

dirijată de către statul român. Aici singurele investiţii, şi acelea efectuate cu întârziere şi bugete mici,

erau operate în direcţia dotărilor tehnice şi tehnologice.

CAPITOLUL IV

INVESTIŢII ŞI REALIZĂRI SOCIALE. Desăvârşirea unităţii statale româneşti, prin

actul Unirii de la 1 decembrie 1918, a determinat crearea unui complex de factori favorabil

reorganizării vieţii sociale.

Prefacerile prin care a trecut România şi obiectivele prioritare ale societăţii au conferit forţei de

muncă o anumită importanţă care a determinat o reducere a şomajului, cel puţin în perioada deceniului

al doilea al secolului XX, când refacerea industriei a necesitat efortul unui număr mare de muncitori.

Ca urmare a interesului statului pentru dezvoltarea generală a industriei au fost luate şi aplicate măsuri

în vederea creării unor categorii de personal astfel pregătite, încât să facă faţă noilor condiţii.

Efectivul angajat la minele brădene precum şi la exploatarea de la Roşia Montană provenea, în

general din zonă, îndeosebi muncitorii, care erau de regulă ţărani agricultori sau crescători de animale,

Page 12: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

10

dar şi din alte părţi ale ţării, atraşi de zvonul posibilităţilor rapide de îmbogăţire. În acelaşi timp, exista

o categorie de muncitori mineri ce provenea din familii cu vechi rădăcini în meşteşugul mineritului.

Organizarea muncii. Principiile de organizare a muncii au avut şi au încă la bază sisteme de

normare a muncii, de salarizare şi pregătire profesională. Pe lângă aceste principii mai există o serie de

factori care contribuie la atingerea scopului urmărit prin organizarea activităţii de producţie:

planificarea tuturor etapelor procesului de producţie şi stabilirea cât mai exact posibil a costurilor

operaţiunilor. În acest sens, la minele Societăţii „Mica” activitatea productivă se derula conform unui

preliminar, lunar sau anual, în care erau prevăzute toate operaţiunile ce urmau să se desfăşoare în

abataje, ateliere şi instalaţiile de prelucrare, precum şi cheltuielile generate de acestea.

De pildă, preliminariile pe anii 1929, 1932, 1933 prevedeau lucrările de explorare la toate

minele, lucrările la uzina de ştampare şi la cea electrică, necesarul de materiale, salariile muncitorilor şi

funcţionarilor. În cadrul aceleaşi politici manageriale, s-a înscris şi elaborarea, cu mare rigurozitate, a

planurilor de dezvoltare a societăţii pe perioade mai mari, de 5 ani de exemplu, necesare desfăşurării

normale a proiectelor planificate. Ingineri de seamă, tehnicieni, conducători ai diferitelor

compartimente şi sectoare din cadrul întreprinderii brădene, au fost cei care, dovedind clarviziune şi

pasiune pentru meseria învăţată, şi-au pus toate eforturile în slujba societăţii.

În cazul Exploatării miniere a statului de la Roşia Montană activitatea minieră se desfăşura după

aceleaşi reguli generale de organizare a muncii, dar documentele cercetate nu indică aceeaşi politică

riguroasă a muncii ca cea promovată şi aplicată de Societatea „Mica”. Desigur, activitatea productivă şi

cheltuielile necesare erau prestabilite de Direcţia generală de la Baia Mare şi transmise prin adrese la

Roşia Montană, dar datorită fondurilor reduse de multe ori planificările nu se desfăşurau întocmai.

Salarizarea personalului. Contractul colectiv de muncă. Problemele legate de plata muncii

prestate au fost cele care s-au aflat cel mai mult în centru relaţiilor dintre muncitori şi patronat. În orice

întreprindere industrială, dar mai ales în întreprinderile miniere, modul de salarizare a avut o mare

importanţă asupra randamentului de lucru al muncitorilor.

Odată cu desăvârşirea statului naţional unitar român din 1918, problema reglementării legale a

muncii a devenit prioritară. Înfiinţat în martie 1920, Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale avea

misiunea de a duce la îndeplinire acest deziderat, cu atât mai mult cu cât diversitatea de legi şi

regulamente cu caracter social din provinciile unite la 1 decembrie 1918, încetineau procesul general de

modernizare a economiei şi a industriei româneşti, în special.

După trecerea minelor Societăţii „Ruda 12 Apostoli” în proprietatea Societăţii „Mica”

Bucureşti, în vara anului 1920 au avut loc o serie de concedieri, pe care Ion Gigurtu le motiva în

înştiinţarea trimisă direcţiunii la Brad la sfârşitul lunii iunie 1920, prin ineficienţa minelor Ruda, Barza

şi Valea Morii a căror producţie era foarte slabă, aducând pagube financiare societăţii, urmând a fi

Page 13: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

11

închise şi muncitorii concediaţi. Pe lângă aceasta lipsa alimentelor, condiţiile grele de muncă, lipsa

măsurilor de igienă şi protecţia muncii au făcut ca în 23 octombrie 1920 minerii Societăţii „Mica” să

declare încetarea completă a activităţii la toate minele. Cu toate acestea situaţia nu a fost rezolvată, iar

starea de nemulţumire a minerilor a continuat până la începutul anului următor. În cele din urmă

Direcţiunea a acceptat să încheie cu reprezentanţii minerilor contractul colectiv de muncă. Aceste

contracte de muncă au fost periodic prelungite sau reînnoite până la 1948.

Şi la întreprinderea minieră din Roşia Montană raporturile dintre muncitori şi conducere au

fost marcate de o serie de neajunsuri. În primăvara anului 1923, un conflict ivit între salariaţii Minelor

Statului, inclusiv cei de la Roşia Montană şi Ministerul Industriei şi Comerţului a avut la bază

încheierea unui contract de muncă. Şi în acest caz, raporturile de muncă au fost regelemetate de

contractul colectiv de muncă prelungit sau reînnoit după termenul de expirare a celui vechi.

În decembrie 1945, Uniunea Sindicatelor Unite din Industria Minieră din România a hotărât

adoptarea unui contract colectiv tip pentru întreaga ramură a industriei miniere. Scopul acestei decizii

era acela de a elimina diversitatea modalităţilor de reglementare a raporturilor dintre forţa de muncă şi

patronat şi de a simplifica sistemul asigurărilor sociale pentru muncitori. De asemenea, noul contract

colectiv tip urma să asigure salarii egale în condiţii egale de muncă şi de cost al vieţii. Tratativele au

fost purtate, pe de o parte, între Uniunea Sindicatelor Unite Miniere din România şi Confederaţia

Generală a Muncii reprezentând pe muncitori, şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România şi

delegaţii tuturor întreprinderilor miniere, pe de altă parte. După mai multe dezbateri, la 11 ianuarie

1946, contractul colectiv tip a fost semnat de toate părţile întrând în vigoare cu data de 1 decembrie

1945. Punctele care au generat cele mai aprinse discuţii, dar care în final au fost aprobate de

Confederaţia Generală a Muncii, se refereau la prima de coborâre în mină, prima de frecvenţă, prima de

producţie, prima de randament. Ajutorul pentru copii a fost majorat de la 3.000 lei la 6.000 lei,

muncitorii primeau o pereche de bocanci gratuit în fiecare an; primeau o sumă egală cu salariul de bază

pe o lună pentru cazurile de căsătorie şi deces al unui membru al familiei; tot prin noul contract

muncitorii necăsătoriţi aveau dreptul la o indemnizaţie, pentru plata chiriei, de 12% din salariu, cei

căsătoriţi fără copii primeau 17%, iar cei cu copii 22%.

La 1 decembrie 1945, Conducerea Societăţii „Mica” a adoptat contractul colectiv tip, iar la 28

ianuarie 1946, acesta a fost adoptat la Exploatarea Roşia Montană.

În strânsă legătură cu investiţiile sociale se află sistemul de asigurări sociale şi pensii ale

muncitorilor mineri ale celor două întreprinderi aurifere. Astfel, până la 1 decembrie 1918 unii angajaţi

ai Societăţii „Ruda 12 Apostoli” fuseseră asiguraţi din punct de vedere social la Budapesta. Importanţa

Fondului a fost una considerabilă în sensul că acesta a asigurat, conform statutului, o continuitate a

plăţii pensiilor membrilor societăţii precum şi a diverselor ajutoare pentru văduve şi orfani. La 1

Page 14: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

12

ianuarie 1931 a intrat în vigoare un nou Statut al Fondului de pensii, de această dată având 12 capitole

şi 57 articole. Conform primului articol, Fondul de pensii a devenit Casa de pensii a funcţionarilor

Societăţii “Mica”, scopul acesteia fiind în continuare acela de a asigura pensiile membrilor şi urmaşilor

lor.

Cea mai veche instituţie cu caracter social pentru muncitorii de la minele statului din Roşia

Montană a fost Fondul Pisetal din Abrud-Roşia, înfiinţat în anul 1790 şi condus de Oficiul de

preschimbare a aurului din Abrud. Scopul Fondului Pisetal era să asigure servicii medicale locuitorilor

din zonă şi tratamente gratuite muncitorilor de la exploatările miniere, atât private cât şi ale statului.

Veniturile Fondului Pisetal proveneau din cotizaţiile producătorilor de aur din Abrud, Roşia Montană,

Corna, Cărpiniş, Bucium reprezentând 4% - 5% din valoarea producţiei de aur şi a celei obţinută din

preschimbarea aurului. Fondul Pisetal era condus de un comitet alcătuit din 20 persoane, şeful Oficiului

de mine regal din Abrud şi o comisie de cenzori.

Muncitorii Exploatării Roşia Montană au aparţinut Casei de Asigurări Sociale din Alba Iulia. În

ce priveşte achitarea cotizaţiilor sociale, conducerea întreprinderii a fost destul de promptă, fără datorii

foarte mari la fondul de pensii şi de sănătate a muncitorilor, reuşind astfel să nu îngreuneze mecanismul

funcţionării asigurărilor sociale, mai ales în cazul pensionărilor şi accidentelor.

Casa de Economii şi Împrumut. Consumul. O instituţie importantă din sistemul social

promovat de Societatea „Mica”, atât pentru muncitori cât şi pentru funcţionari, a fost Casa de Economii

şi Împrumut. Înfiinţată la 1 septembrie 1931 ca o modalitate de sprijinire economică a angajaţilor săi,

Casa de Împrumut funcţiona conform regulilor stabilite de un statut alcătuit din 16 articole.

Casa de Economii şi Împrumut avea fondurile alcătuite din sume acordate de societate; depuneri

obligatorii ale muncitorilor şi funcţionarilor, depuneri facultative, donaţii. Aceste fonduri puteau fi

plasate în efecte publice sau acţiuni ale Societăţii „Mica” până la un sfert din capitalul depus sau prin

împrumuturi la membrii societăţii. Statutul prevedea posibilitatea restituirii sumelor depuse obligatoriu

doar cu aprobarea Consiliului Casei şi numai în anumite situaţii (când un membru al Casei achiziţiona

un imobil, când renunţa la serviciul în cadrul societăţii, când copii membrilor Casei se căsătoreau, când

în familia acestora un membru suferea de o boală grea, în caz de deces al membrului Casei).

Membrii Casei puteau solicita împrumuturi în anumite condiţii de garanţie, iar restituirea sumei

împrumutate se făcea în mai multe rate lunare egale fără a depăşi 30% din salariul împrumutatului.

Societatea garanta o dobândă anuală de minimum 5% la depunerile obligatorii şi de minimum 7% la

cele facultative. De asemenea, membrii Casei puteau primi un dividend anual rezultat din beneficiul net

al instituţiei. Tot din acest beneficiu un procent de 50% intra în contul fondului de rezervă al Casei.

Apartenenţa ca membru al Casei de Economii şi Împrumut era dovedită printr-un livret nominal în care

erau înscrise toate operaţiunile financiare executate.

Page 15: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

13

Înfiinţarea Casei de Economii a fost foarte bine primită de către toţi angajaţii societăţii de la

Brad, dovadă numărul mare de cereri de înscriere şi solicitări de împrumuturi

O instituţie asemănătoare a funcţionat şi la Roşia Montană. Numită Casa de Ajutor la înfiinţare

în 1893 (cu 372 membri), Casa de Credit din Roşia Montană a funcţionat conform unui statut, care a

rămas în vigoare până în 1931, când a suferit uşoare modificări.

Casa de Ajutor a muncitorilor de la Exploatarea Roşia Montană avea fondurile alcătuite din

cotizaţiile lunare ale membrilor, contribuţiile membrilor la spese comune, amenzile aplicate

muncitorilor şi unele sume mărunte de bani neachitate, rezultate din plata salariilor muncitorilor.

Astfel, fiecare membru cu salariu zilnic de până la 30 de lei trebuia să achite o cotizaţie de 10 lei/lună,

iar cei cu salariu zilnic de peste 30 de lei cotizau cu suma de 20 de lei/lună. Plata acestor cotizaţii era

obligatorie chiar dacă persoana membră a Casei de Ajutor se afla în concediu. Cotizaţia nu devenea

obligatorie dacă aceasta era bolnavă şi lipsită de câştig pe o perioadă determinată. În cazul pensionării,

concedierii, demisiei sau oricărui alt motiv al membrilor, statutul prevedea pierderea dreptului la

ajutoare sau restituirea cotizaţiilor acestora. Se admitea însă scutirea de plata cotizaţiei celor care

părăseau întreprinderea pentru a satisface serviciul militar.

În afara cotizaţiilor obligatorii, membrii Casei de Ajutor puteau contribui la fondurile acesteia

cu orice altă sumă lunară stabilită de fiecare, sau de Adunarea Generală, scopul acestor sume fiind

acela de a strânge un capital pentru înfiinţarea unei cooperative de consum. Fiecare depunător primea

un carnet în care erau înscrise sumele depuse lunar şi cele ridicate.

Conducerea Casei de Ajutor era plătită, conform statutului, pentru activitatea depusă cu sume

reprezentând contribuţiile membrilor la spese comune. Prin urmare, preşedintele Comitetului de

Administraţie (şeful exploatării) primea 4.000 de lei anual, cei şase membri ai Comitetului primeau

câte 700 de lei/an, casierul primea 6.500 de lei/an, contabilul, care verifica bilanţul anual al Casei

primea 1.500 de lei, iar cei doi membri supleanţi erau retribuiţi cu 1.500 lei anual.

Veniturile adunate în fondul Casei de Ajutor erau întrebuinţate ca ajutoare pentru membri săi în

cazurile de deces în famile, de boală grea, operaţii, naştere, lehuzie, dar şi sub forma împrumuturilor

pentru diferite alte necesităţi. Conform statutului, ajutorul de înmormântare pentru membrii familiei

membrului Casei se încadra între 1.500 şi 3.000 de lei. În cazurile de boală îndelungată (peste 6

săptămâni), membrului i se acorda un ajutor de 600 lei, dacă plătea o cotizaţie lunară de 20 de lei, şi

300 de lei în cazul cotizaţiei de 10 lei/lună. Casa de Ajutor din Roşia Montană a deţinut o filială la

Gura Roşiei pentru muncitorii de la Uzina de prelucrare, fucţionând conform regulilor aceluiaşi statut.

Spre deosebire de Casa de Economii de la Brad, statutul Casei de Ajutor din Roşia Montană nu

prevedea încasarea de dobânzi la împrumuturile acordate şi nici la depunerile, obligatorii şi facultative,

ale muncitorilor.

Page 16: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

14

Consumul. În planul preocupărilor de ordin social promovat de conducerea Societăţii „Mica” la

Brad s-a înscris şi organizarea Consumului (devenit Economat în 1945) care oferea muncitorilor şi

funcţionarilor posibilitatea de a-şi procura alimente şi anumite produse industriale (confecţii, vase,

unelte casnice şi agricole, produse chimice şi de manufactură) la preţuri foarte mici. Sediul central al

Consumului Societăţii „Mica” se afla la Gurabarza de la care se aprovizionau magazinele de alimente

de la Musariu, Brad, Ţebea. Consumul a fost preluat la 1 iulie 1920 de către Societatea „Mica” de la

fosta Societate germană proprietară a minelor de la Brad şi menţinut până la naţionalizare în 1948, prin

contractele colective de muncă.

Începuturile Consumului la Roşia Montană, sunt menţionate, în documentele de arhivă

cercetate, în anul 1903, când muncitorii de la instalaţia de preparare din Gura Roşiei au cerut

Conducerii întreprinderii şi Primăriei să înfiinţeze o magazie de cereale. Organizarea propriu-zisă a

Consumului la Roşia Montană s-a făcut în a doua jumătate a anilor treizeci, când a fost înfiinţată

Cooperativa de consum “Horea”. În sprijinirea acestui efort a acţionat şi Casa de Ajutor care avea, de

altfel, stipulat în statut dirijarea unei părţi a cotizaţiilor spre crearea unui capital în vederea organizării

Consumului.

Sănătate. În domeniul sănătăţii documentele cercetate ne arată aceleaşi preocupări, impuse de

altfel de legislaţia vremii, dar realizări practice diferite, determinate de posibilităţile sau limitele celor

două modele de politică economică aplicată în industria minieră auriferă.

Interesul Societăţii „Mica” faţă de sănătatea angajaţilor săi a determinat îmbunătăţirea nivelului

de trai a comunităţii din zonă. Preocuparea în această privinţă s-a concretizat prin alocarea de fonduri

pentru construirea şi întreţinerea unor instituţii cu caracter sanitar. Astfel, în 1929, a fost înfiinţată o

baie populară la Gurabarza, care a fost utilizată de un număr destul de mic, dar în creştere, de persoane,

a fost construit un sanatoriu, la începutul deceniului trei, la câţiva kilometri de Brad.

Conducerea întreprinderii de la Roşia Montană a manifestat aceeaşi preocupare faţă de crearea

unor condiţii necesare unui nivel de viaţă şi sănătate normal al muncitorilor. În acest sens, în 1933 a

construit la Gura Roşiei o instalaţie de baie, cu căzi şi duşuri pe care muncitorii să le folosească după

terminarea orelor de program. Mai târziu, au fost instalate 10 duşuri şi la gura minei şi mărită instalaţia

de la Gura Roşiei (aceasta a funcţionat până în anul 1953, când a fost desfiinţată datorită calităţii

necorespunzătoare a apei, rămânând doar instalaţia de baie de la gura minei care a fost periodic

reparată şi modernizată). În cazul îmbolnăvirilor ce necesitau spitalizare, trebuie să menţionăm că atât

muncitorii întreprinderii cât şi familiile lor îşi rezolvau probeleme de sănătate în unităţi medicale de la

Abrud, Câmpeni, Cluj Napoca.

Page 17: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

15

CAPITOLUL V

POLITICA DE INVESTIŢII CULTURALE. NAŢIONALIZAREA. Perioada interbelică

poate fi considerată un moment important în evoluţia culturală şi spirituală a României secolului XX.

Este perioada când cultura a devenit accesibilă unor categorii sociale mai largi, prin intermediul unui

mare număr de asociaţii şi societăţi culturale, a presei de tot felul, de la ziare şi reviste locale la marile

cotidiene. Tot acum un rol însemnat a revenit şi învăţământului, unificat şi reorganizat pe baze noi, care

prin toate formele sale: primar, gimnazial şi liceal, industrial şi universitar, a contribuit din plin la

formarea corpului de intelectuali, funcţionari şi profesionişti specializaţi de care avea nevoie industria

românească în noile condiţii.

Şcoala. Cinematograful. Şcoala a fost instituţia care a atras de la început interesul şi

preocuparea concretă a Conducerii Societăţii „Mica”. Pe lângă ajutorul financiar pe care îl acorda

şcolilor primare din zonă şi din ţară, societatea (în 1939 Societatea „Mica” era rugată de către filiala

A.R.P.A. din Arad, care înfiinţase o Şcoală de pilotaj şi de zbor cu motor la Arad, să ajute cu bani

dezvoltarea şcolii) a mai contribuit la edificarea multora dintre acestea. De asemenea, un număr mare

de elevi au putut urma cursurile şcolilor de pregătire profesională din Gurabarza, Brad, Baia de Criş,

sau a celor superioare de la Timişoara, Petroşani, datorită burselor de studiu (o astfel de bursă era, de

pildă, în 1939: 2.600 lei) pe care le primeau din partea Societăţii. Pe lângă aceste burse elevii săraci

beneficiau şi de anumite sume de bani (5.000-9.500 lei în 1939) pentru întreţinerea în internatele

şcolilor pe care le urmau. A existat chiar un fond bursier care avea, de exemplu, în 1933 un capital de

472.409 lei provenind din bursele pe care studenţii şcolilor superioare le înapoiau societăţii după ce

reuşeau să-şi asigure singuri existenţa. Unii dintre elevii acestor şcoli obţineau rezultate foarte bune,

fiind angajaţi, după absolvire, în diverse servicii ale societăţii. Noile condiţii de muncă în care o bună

salarizare trebuia să corespundă unui randament superior impuneau o pregătire eficientă a muncitorilor

societăţii. De altfel, Legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor (1936) prevedea

obligativitatea pentru toate întreprinderile, de a avea angajaţi instruiţi care să posede documente

doveditoare în acest sens.

Urmarea acestor legi a fost, pentru Exploatarea Roşia Montană, necesitatea înfiinţării unei şcoli

pentru instruirea personalului. Prezenţa unei şcoli, chiar profesională, la Roşia Montană a devenit

imperativă datorită posibilităţilor foarte reduse de instruire a celor din zonă, care de altfel, nici nu

manifestau prea mare interes în acest sens. “Constatăm – se spunea într-un raport al Inspectoratului

Muncii, Sibiu, datat la 1 septembrie 1941 – că Roşia Montană este izolată de un centru cultural mai

mare, iar ucenicii sunt recrutaţi din localitate şi împrejurimi, fără nici o posibilitate de a se mai forma

din punct de vedere şcolar şi ca atare, găsim că funcţionarea acestor cursuri este absolut necesară şi

Page 18: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

16

folositoare”. Chiar dacă posibilităţile financiare nu au fost atât de generoase, ca în cazul Societăţii

“Mica” sau a Societăţii carbonifere “Petroşani”, care au întreţinut şcoli profesionale mai ample, ca şi

complexitate şi diversitate a opţiunilor profesionale, întreprinderea de la Roşia Montană a fost nevoită

să aplice legislaţia şcolară în sectorul profesional. În aceste condiţii, întreprinderea de la Roşia Montană

a înfiinţat, în 1939, Şcoala de ucenici. O şcoală asemănătoare a fost înfiinţată la Gurabarza de

Societatea „Mica”, în 1940: Şcoala de ucenici-mineri şi ucenici industriali. Tot în 1940, la 18

noiembrie, la Gurabarza au fost deschise cursurile Şcolii de conductori mineri şi chimico-metalurgi din

Baia Mare evacuată în urma cedării de către statul român a părţii de nord a Transilvaniei.

Societatea „Mica” a sprijinit activitatea practică a şcolilor profesionale din zonă şi din toată ţara

cu colecţii de eşantioane de minerale de la toate minele sale.

Din viaţa culturală a Bradului nu a lipsit biblioteca, instituţie care a contribuit foarte mult la

instruirea publicului brădean. În primul an de existenţă, biblioteca a avut şapte sute de cititori şi un

fond de peste 1.200 volume la care se adăugau aproape o mie de reviste. Numărul cărţilor a crescut în

fiecare an prin achiziţii noi, dar şi prin donaţii de la diverşi particulari sau societăţi culturale precum

„Astra”, „Acţiunea românească”. Amintim şi activitatea cinematografului brădean unde rulau filme de

mare actualitate în acea perioadă. Şi la Roşia Montană a existat o şcoală profesională organizată în a

doua jumătate a anilor treizeci. Pe lângă şcoala profesională pentru muncitorii Exploatării a existat la

Roşia Montană o şcoală primară pentru copii acestora, a cărei întreţinere era asigurată, în cea mai mare

parte din fondurile comunei, la care, uneori, contribuia şi întreprinderea minieră.

Nici din viaţa culturală, modestă, de la Roşia Montană, nu a lipsit biblioteca. O astfel de

instituţie a existat pe lângă Şcoala de ucenici a Exploatării, dar şi una care a funcţionat în cadrul

Oficiului cultural “Muncă şi Lumină”. De asemenea, a existat o bibliotecă şi la Gura Roşiei care a

funcţionat mulţi ani în sala cantinei muncitorilor. Inventarul acestei biblioteci a fost modest şi lipsit de

lucrările noi apărute periodic.

Alte activităţi culturale. Într-o comunitate muncitorească existenţa unei fanfare muzicale, care

să participe la toate manifestările populare, artistice şi sociale era obligatorie. În deceniul al treilea al

secolului trecut, astfel de mici organizaţii muzicale au fost create atât la Roşia Montană cât şi la Brad

(de altfel, în perioada interbelică în toate comunităţile muncitoreşti au existat fanfare).

Exploatarea minieră de la Roşia Montană a susţinut şi întreţinut o fanfară muzicală, organizată

în aşa numita „Societate muzicală”, ce participa la toate manifestările culturale, populare, nunţi şi

înmormântări din localitate. Aceasta a fost înfiinţată în 1932 cu scopul declarat de a “dezvolta şi educa

gustul pentru muzică printre muncitorii mineri”.

De asemenea, pe lângă fanfară a fost creat un cor alcătuit din 100 de cântăreţi talentaţi, care

participau la diverse manifestări tradiţionale, populare, artistice.

Page 19: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

17

Tradiţiile creştine şi populare au fost alte modalităţi de manifestare culturală a locuitorilor din

Roşia Montană. Balurile, târgurile săptămânale, şezătorile, obiceiurile populare desfăşurate cu ocazia

diferitelor sărbători, mai ales religioase, au marcat viaţa spirituală a zonei şi au întărit mentalitatea

conservatoare a populaţiei roşiene. Deşi au acceptat pătrunderea elementelor de cultură orăşenească

(cinematograful, biblioteca, Societatea muzicală) roşienii au rămas ancoraţi în tradiţiile populare şi

religioase, parcurgând an de an etapele fiecărui eveniment de acest gen. Dintre acestea, importante, prin

semnificaţia religioasă, dar şi prin numărul de persoane implicate în derularea lor, au fost Crăciunul,

Anul Nou, Paştele, Jocul făşingarilor. Dar, poate cea mai cunoscută şi amplă în acelaşi timp, a fost

nedeia, obicei perpetuat până astăzi, care consta în întrunirea sătenilor care organizau mari petreceri.

Naţionalizarea. Istoria României întregite a înregistrat de-a lungul evoluţiei sale etape

marcante cu consecinţe durabile mai mult sau mai puţin favorabile. Abolirea monarhiei la 30

decembrie 1947 a constituit actul politic ce a consacrat sfârşitul democraţiei în România şi preluarea

puterii fără nici o piedică de către Partidul Comunist.

Din punct de vedere economic, obiectivul principal a fost trecerea în proprietatea exclusivă a

statului a tuturor mijloacelor de producţie. Începutul acestui proces fusese pornit încă din 1946 când

B.N.R. a devenit proprietatea statului.

La 11 iunie 1948 a venit rândul industriei inclusiv a celei miniere să fie inclusă în averea statală.

Astfel, în scurt timp naţionalizarea a cuprins toate mijloacele de producţie ale economiei româneşti.

pentru Exploatarea Roşia Montană, Legea naţionalizării din 11 iunie 1948 a avut un impact puternic,

dar intensitatea şi consecinţele acestuia nu s-au situat la cotele înregistrate de societăţile miniere

particulare, care au pierdut în întregime controlul asupra proprietăţii mobile şi imobile. Cazul Societăţii

“Mica” poate fi un elocvent exemplu.

Trecerea patrimoniului mobil şi imobil în proprietatea statului s-a realizat până la 31 iulie 1948.

Bunurile imobile din zona Brad, naţionalizate, au constat în terenuri, instalaţii, păduri (Valea Lungă,

Ruda-Crişcior, Mihăileni, Bucureşci, Obârşa) care conţineau material lemnos în valoare totală de

10.567.306 lei, căi de comunicaţii (cale ferată, funicular) etc. Cele mobile, grupate pe secţiuni au fost

materii prime, minereu stampat (aflat în stoc la 31 iulie 1948 – 1969 t provenit de la Exploatarea Valea

Morii, Brădişor, Musariu, Ruda, şi flotaţia I) cu un conţinut de 7 kg aur fin în valoare 1.216.196 lei, de

12 kg argint fin în valoare de 26.096 lei, 567 kg cupru în valoare de 83.435 lei şi 457 kg plumb în

valoare de 41.098 lei, eşantioane de aur, 1.030 buc.- cu o cantitate brută de 352,185 kg şi un conţinut

aproximativ de aur de 5.687 gr; aproximativ 3.000 de cărţi şi peste 500 reviste; alimente aflate la

Economat la 11 iunie în valoare de 648.116 lei; fonduri bancare aparţinând Societăţii „Mica” şi depuse

la Banca Naţională de Credit Industrial, Banca Românească Vâlcea, C.E.C., Banca Românească,

Page 20: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

18

bonuri de tezaur, în valoare totală de 18.917.158 lei; bunurile Serviciului Agricol Silvic de la Brad etc.,

permisele de explorare şi concesionare.

Exploatarea Roşia Montană a trecut momentul naţionalizării cu uşurinţă, comparativ cu

Societăţile miniere particulare din zonă, pentru că se afla deja în proprietatea statului. Au avut loc doar

unele schimbări la nivelul conducerii întreprinderii.

În legătură cu naţionalizarea întreprinderilor miniere particulare din zona Roşiei Montane,

documentele de arhivă nu menţionează încălcări ale legii, trecerea patrimoniului acestora în

proprietatea statului efectuându-se în termenele şi condiţiile cerute de lege.

Odată cu actul naţionalizării se încheia o etapă în evoluţia mineritului românesc. După 1948 s-a

trecut la reorganizarea activităţii miniere în Munţii Apuseni, concentrându-se toate asociaţiile şi

societăţile din zonă în întreprinderi miniere mari, având la bază proprietatea socialistă asupra

mijloacelor de producţie.

CONCLUZII

Istoria României ne oferă, în general, spre studiere şi aprofundare aspecte din domenii ale căror

începuturi se pierd în negura veacurilor. Aceeaşi istorie ne ajută să înţelegem că evoluţia oricărui

proces are şi un sfârşit. Ca urmare, prin abordarea, în lucrarea de faţă, a unui subiect de istorie a

mineritului am avut şansa de a urmări şi analiza, comparativ, dezvoltarea şi declinul a două

întreprinderi miniere situate aproximativ în acelaşi spaţiu geografic, dar diferite printr-o serie de factori

precum: capitalul, potenţialul economic şi uman, producţia, realizările social – culturale în zonele

respective.

Investigarea realizărilor sociale şi culturale în zona Bradului, în perioada interbelică până în

1947, ne-a oferit prilejul să descoperim liniile de evoluţie a unei societăţi preponderent agrară care a

făcut mari eforturi pentru a depăşi această condiţie. Suntem convinşi că fără prezenţa şi sprijinul

Societăţii „Mica” aceste eforturi nu ar fi fost cu putinţă.

Societatea „Mica” a reprezentat un model de economie capitalistă care şi-a urmărit cu o anumită

constanţă interesele, dar care, în acelaşi timp, a avut în atenţie şi condiţiile celor care îi aduceau

prosperitatea financiară şi economică.

În ce priveşte zona Roşiei Montane, teoretic s-ar putea spune, că viaţa materială şi spirituală a

populaţiei a fost una bună, chiar mulţumitoare, într-un anumit sens. Realitatea, însă, a demonstrat

contrariul. Sărăcia zonei, în ciuda bogăţiei de metale preţioase, a fost perpetuată în continuare şi după

1918, deşi autorităţile promiseseră o schimbare profundă a vieţii populaţiei din Munţii Apuseni. Chiar

Page 21: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

19

după douăzeci de ani de la Unire (şi preluarea de către statul român a minelor metalifere de la Roşia

Montană) situaţia se prezenta în aceeaşi stare: lipseau şcolile şi bibliotecile, ceea ce a produs o rată

mare a analfabetismului, lipseau spitalele, problemă care a generat înmulţirea cazurilor de tuberculoză,

subnutriţie şi o serie de boli sociale, iar căile de comunicaţie erau într-o stare foarte proastă ceea ce

făcea zona inaccesibilă. Peste toate aceste neajunsuri trona flagelul alcoolismului adânc infiltrat în

psihologia minerului. Deşi situaţia a fost cunoscută de factorii politici responsabili ai ţării, nepăsarea

acestora a făcut ca problemele economice, sociale şi culturale din Munţii Apuseni, şi implicit de la

Roşia Montană, să rămână în continuare nerezolvate (în anumite perioade acestea au fost uşor atenuate

prin diverse programe sociale, precum „Muncă şi voe bună”, „Muncă şi Lumină”). Nici în perioada

comunistă, situaţia din zonă şi, cu deosebire, cea de la Roşia Montană, nu a fost una fericită. Deşi,

populaţia, care a fost în majoritate angajată la mină, reuşea să-şi asigure un trai normal, câştigând

salarii bune, datorită planului socialist de exploatare neraţională a zăcământului, gravitatea problemelor

sociale şi economice a rămas aceeaşi. Ca urmare, nici astăzi, nu avem de-a face cu o situaţie mult

diferită de cea din trecut. Ceea ce trebuie înţeles este faptul că responsabilitatea şi conştientizarea

depăşirii unor bariere şi a schimbării vechilor concepte, impuse de un anumit mod de gândire socială,

este necesară şi oportună chiar mai târziu decât niciodată.

Studiul de faţă îşi propune să surprindă modalitatea şi măsura în care evoluţia unei comunităţi a

fost determinată de prezenţa unui factor economic responsabil, pe o perioadă de aproximativ treizeci de

ani. De asemenea, am încercat să realizez o analiză comparativă a mecanismelor funcţionării, în aceeaşi

perioadă şi în spaţii riverane, a unui model de economie capitalistă şi a unui model de economie

controlată şi dirijată de stat.

Page 22: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

20

Bibliografie selectivă

IZVOARE ARHIVISTICE:

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Hunedoara, fond Comisariatul de Poliţie Brad (1940-1949).

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Hunedoara, fond Primăria Brad (1873-1950)

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Hunedoara, fond Protopopiatul Ortodox Brad.

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Alba, fond Exploatarea Roşia Montană (1856-1948).

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Hunedoara, fond Societatea „Mica” Brad (1918-1948).

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Hunedoara, fond Tribunalul judeţului Hunedoara (1920-

1949).

Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Alba, fond Uzina chimico-metalurgică, Zlatna.

IZVOARE STATISTICE:

Axenciuc, Victor, Evoluţia economică a României. Cercetări statistico-istorice. 1859-1947, vol. I,

Bucureşti, Editura Academiei Române, 1992.

Analele statistice şi economice, Iaşi, 1918-1946.

Statistica minieră a României 1919-1934, Bucureşti, editată anual de Direcţia Generală a Statisticii,

Institutul de Statistică Generală a Statului, 1925. Institutul de Statistică a Statului, 1934.

Buletinul Guberniului provincial pentru Marele Principat al Trasilvaniei, 1854.

ZIARE ŞI REVISTE:

Analele Minelor din România, Bucureşti, 1918-1945.

Anuarul Institutului Geologic Român, Bucureşti, 1907-2000.

Abecedar, Brad, 1933-1934.

Conjunctura economică, Bucureşti, 1929-1934.

Detunata, Alba Iulia, 1834.

Independenţa economică, Bucureşti, 1918-1946.

Miniera, 1926-1948.

Montanistică şi metalurgie, Petroşani, 1922-1927.

Monitorul muncii şi asigurărilor sociale, Bucureşti, 1936.

Monitorul Oficial, Bucureşti, 1918-1948.

Page 23: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

21

Munca, Bucureşti, 1933.

Politica socială, Bucureşti, 1936.

Zarandul, Brad, 1933-1941.

LUCRĂRI GENERALE:

Alexandrescu, Ion, Economia României în primii ani postbelici (1945–1947), Bucureşti, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1996.

Antoniu, Gheorghe, Die Feingoldproduktion in Rumänien 1931, în Miniera, 5-6, 1932, p. 2.289-2.293.

Idem, Producţia generală de aur fin şi de argint fin a României în anul 1932, în Miniera, 11, 1933, p.

2.775-2.777.

Idem, Producţia generală de aur fin şi de argint fin a României în anul 1934, în Miniera, 9-10, 1935, p. 5-8. Arcadian, Nicolae P., Industrializarea României, Bucureşti, 1936.

Axenciuc, Victor, Studiu cu privire la întărirea dominaţiei capitalului financiar în România (în

perioada următoare primului război mondial până la criza economică din 1929-1933), în Studii

privind istoria economică a României, vol. I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1961.

Idem, Situaţia economico-socială a României în perioada 1919-1924, în Anale de Istorie, 4, 1966, p.

129-138.

Idem, Unificarea organismului economiei naţionale şi refacerea economică postbelică a României, în

R.I., 5, 1977, p. 931-947.

Idem, Repere ale evoluţiei industriei româneşti (1860-1947), în R.E., 22-23, 1988, p. 20-28.

Banu, Florian, Asalt asupra economiei României de la Solagra la SOVROM (1936-1956), Bucureşti,

Editura Nemira, 2004.

Baraschi, Marco, Criza şomajului în România, în Independenţa economică, 1-2, 1928, p. 34-40.

Baron, Mircea, Din istoria mineritului aurifer în România 1918-1948, Petroşani, Editura Universitas,

2006.

Bathory, Ludovic, Capitalul străin în industria minieră între anii 1924-1929, în Marisia, 5, 1975, p.

314-324.

Idem, Capitalul străin în industria minieră din România (1918-1924), în A.I.I.A., Cluj-Napoca, 18,

1975, p. 248-261.

Idem, Rolul industriei carbonifere în economia naţională a României (1919-1929), în A.I.I.A., Cluj-

Napoca, 21, 1978, p. 233-252.

Page 24: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

22

Idem, Revendicări social-economice şi luptele politice ale muncitorimii din industria carboniferă

(1919-1921), în A.I.I.A., Cluj-Napoca, XXVII, 1985-1986, p. 224-234.

Idem, Problema forţei de muncă, şomajul şi migraţia lucrătorilor din industria carboniferă

românească (1919-1929), în A.I.I., Cluj-Napoca, 32, 1993, p. 215-239.

Idem, Asociaţiile patronale industriale după primul război mondial (1918-1930), în A.M.N., 2, 1994, p.

193-205.

Idem, Contribuţia asociaţiilor patronale la elaborarea politicii economice a României (1919-1930), în

Studia. Hist., 1-2, 1995, p. 65-84.

Idem, Principalele societăţi carbonifere. Relaţiile lor cu capitalul autohton şi străin între anii 1918-

1921, în A.I.I., Cluj-Napoca, 35, 1996, p. 247-269.

Idem, Societăţile miniere cu capital maghiar din Transilvania între anii 1918-1921, în 1918. Sfârşit şi

început de epocă, Zalău, Editura Lekton, Satu-Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1998, p. 517-532.

Idem, Societăţile carbonifere şi sistemul economic şi politic al României (1919-1929), Cluj-Napoca,

Editura Presa Universitară Clujeană, 1999.

Bădulescu, V. Vasile, Curs de economie politică. Monedă. Schimb. Preţuri, Bucureşti, 1927.

Bogdan, Constanţa, Platon, Adrian, Capitalul străin în societăţile anonime din România în perioada

interbelică. Cu referire specială la anii 1934-1938, Bucureşti, Editura Academiei Române,1981.

Bogza, Vasile, Condiţiile penetraţiei capitalului străin în României în primul deceniu de după Marea

Unire din 1918, în R.I., 6, 1981, p. 1.065-1.077.

Bold, Emilian, Rusu, Dumitru, Contribuţii la studiul legislaţiei muncii în România modernă şi

contemporană, în A.I.I.A. „A.D. Xenopol”, Iaşi, XIX, 1982, p. 69-79.

Brana, Viorel, Zăcămintele metalifere ale subsolului românesc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1958.

Idem, Zăcămintele nemetalifere din România, Bucureşti, Editura Tehnică, 1967.

Bulgăreanu, Constantin, Studiu asupra minereurilor ce se prelucrează în instalaţiunea de flotaţie de la

Roşia Montană, în A.M.R., 10, 1943, p. 179-183.

Buzatu, Gheorghe, O istorie a petrolului românesc, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998.

Carp, Mihaela, Saizu, Ioan, Prezenţa capitalului străin în România (1918-1947), în Buletin Ştiinţific.

Studii şi cercetări, 2, 1999, p. 63-74.

Chicoş, Ştefan, Les richsses minieres de la Roumanie, Bucureşti, 1925.

Ciupercă, Ion, Atitudinea opoziţiei faţă de politica economică a guvernului liberal (Legea

comercializării din 1924), în A.I.I.A. ”A.D. Xenopol”, Iaşi, XII, 1975, p. 125-138.

Constantiniu, Florin O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1997.

Page 25: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

23

Cruglicov, George V., Problema încadrării politicei miniere în politica de stat, în Miniera, 1, 1938, p. 10-14.

Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei, 1975.

Madgearu, Virgil N., Ocrotirea muncitorilor în România, Institutul de Editură şi Arte Grafice „Flacăra”, 1915.

Idem, Reorganizarea Ministerului Industriei şi Comerţului, în Independenţa economică, 9-10, 1919, p. 14-18. Scurtu, Ioan, Viaţa politică din România 1918-1944, Bucureşti, Editura Albatros, 1982.

Idem, Din viaţa politică a României 1926-1947, Bucureşti, Editura Albatros, 1983.

LUCRĂRI SPECIALE:

Antonescu, Constantin, Contribuţii la politica aurului românesc, în Miniera, 3, 1936, p. 5-9.

Idem, Activitatea flotaţiei de la exploatările R.I.M.M.A. din Baia Sprie în anul 1938, în A.M.R., 3,

1939, p. 97-101.

Antoniu, Gheorghe, Recunoaşterea şi validarea drepturilor miniere, în Miniera, 4, 1929, p. 1.173- 1.174. Baron, Mircea, Condiţii de viaţă materială în Valea Jiului în perioada interbelică: „consumul”, în

Corviniana, 2, 1996, p. 289-296.

Idem, Cărbune şi societate în Valea Jiului. Perioada interbelică, Petroşani, Editura Universitas, 1998.

Idem, Caracteristici ale industriei extractive a metalelor preţioase în România interbelică, în Societate

şi civilizaţie, Târgu Mureş, Editura Dimitrie Cantemir, 2002.

Bathory, Ludovic, Capitalul străin în industria minieră între anii 1924-1929, în Marisia, 5, 1975, p.

314-324.

Idem, Dezvoltarea industriei extractive a metalelor preţioase după Unirea Transilvaniei cu România, în

A.I.I., Cluj-Napoca, XI, 1968, p. 159-170.

Bădescu, Eugen, Aplicarea flotaţiunii în tratamentul minereurilor de aur, în A.M.R., 5, 1931, p. 179-

184; 6, p. 239-2242.

Bodiu, Anatolie P., Popescu Gabriel F., Ilie Paraschiv T., Beregic Valentin T., Regiunea minieră Baia

Mare. Monografie, Bucureşti, Oficiul de documentare şi publicaţii tehnice al Ministerului Minelor,

Petrolului şi Geologie, 1970.

Brana, Viorel, Probleme sociale din Munţii Apuseni în legătură cu mineritul, în A.M.R., 12, 1940, p.

399-403.

Cazacu, Vasile, Gheorghe Vanci, Una din contribuţiile la dezvoltarea mineritului din Ardealul de

Nord, în A.M.R., 10, 1940, p. 295-307.

Page 26: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

24

Cătuneanu, Radu A., Transformarea societăţilor miniere cu participaţie prin părţi (kuxe) în societăţi

anonime miniere române, în Miniera, 4, 1927, p. 395-398.

Cerghedean, Mihai, Şcoala de minerit din Săcărâmb, în Sargetia, VII, 1970, p. 255-262.

Crăciun, Cornel, Viaţa culturală şi reclama în Brad. Consideraţii pentru perioada deceniului patru al

secolului XX, în Sargetia, XXV, 1992-1994, p. 841-848.

Creţu, Maria, Aspecte ale participării muncitorilor de la minele de aur aparţinătoare Societăţii

„Mica” Brad la greva generală din octombrie 1920, în Sargetia, VIII, 1971, p. 155-159.

Cruglicov, George V., Opinii despre anul minier 1931, în Miniera, 1, 1932, p. 2.134-2.136.

Idem, Posibilităţile de dezvoltare a industriei aurifere în România, în Miniera, 2, 1932, p. 2.168-2.170.

Dare de seamă a Consiliului de Administraţie şi Raportul Cenzorilor către Adunarea Generală

Ordinară a Acţionarilor [exerciţiile 1921-1945 ], Bucureşti, 1922-1945.

Dordea, Ioan, Aspecte din mineritul şi metalurgia transilvăneană de la sfârşitul veacului al XVIII-lea,

în Sargetia, XIX-XXIV, 1988-1991, p. 179-194.

Duma, Alexandru, Studiul geoecologic al exploatărilor miniere din zona sudică a Munţilor Apuseni,

Munţii Poiana Ruscă şi Munţii Sebeşului, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1998.

Floca, Octavian, Regiunea Hunedoara, Deva, 1957.

Herban, Adela, Aspecte din lupta minerilor de la Societatea „Mica” Brad în anii 1924-1925, în

Sargetia, XVI-XVII, 1982-1991, p. 463-468.

Iancu, Iosif, Starea industriei miniere din Munţii Apuseni şi măsurile ce trebuie luate pentru salvarea

ei, în Montanistică şi metalurgie, 1, 1926, p. 4-6.

Iancu, Gheorghe, Adunarea generală a Astrei ţinută la Abrud în septembrie 1938, în A.I.I.A., Cluj-

Napoca, XXII, 1979, p. 458-468.

Joos, Ludovic, O scurtă expunere a mineritului de aur de la Săcărâmb, în Montanistică şi metalurgie,

7-8, 1925, p. 5-6.

Lăzărescu, Ioan M., Problema formării subinginerilor şi conductorilor minieri şi metalurgi, în

Miniera, 1, 1941, p. 9-13.

Idem, Formarea personalului tehnic şi metalurgi, în Miniera, 2, 1942, p. 37-39.

Idem, Adaptarea mineritului de matale românesc la situaţia creată prin arbitrajul de la Viena, în

Miniera, 4, 1942, p. 109-112.

Idem, Operele sociale în industria minieră şi chimico-metalurgică, în Miniera, 7, 1943, p. 210-211.

Page 27: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

25

Marin, Ioan, Şcoala de conductori mineri şi metalurgi de la Baia Mare refugiată la Brad, în Miniera,

1, 1944, p. 17-19.

Idem, Şcoala de conductori minieri şi metalurgi din Brad, în Miniera, 7, 1943, p. 244-245.

Neag, Romulus, Monografia municipiului Brad, Deva, Editura Infomin, 2004.

Olosu, Petru, Ultima răscruce, Bucureşti, Editura Ararat, 2006.

Radu, Vasile, Din istoricul întreprinderii miniere „Mica” (1920-1927), în Sargetia, 1987, X, p. 349-

353.

Ottmar, Kheil, Metale nobile. Tehnologii de preparare. Uzina Gurabarza, Deva, Editura Infomin,

2003.

Popa-Zlatna, Ioan, Exploatarea minelor de aur din Munţii Apuseni prin cooperative miniere, în

Miniera, 2, 1936, p. 27-28.

Idem, Problema minieră din Munţii Apuseni, în Sociologia românească, 4-6, 1939, p. 205-207.

Idem, Amintiri din ţara martirilor, vol. I-III, Alba-Iulia, Fundaţia Paem, 2005.

Idem, Amintiri din ţara corvinilor, Alba-Iulia, Fundaţia Paem, 2005.

Puşcariu, Vasile, Motăş, Constantin I., Minele de aur de la Roşia Montană, în A.M.R., 3, 1919, p. 171-

179.

Rişcuţa, Cristina, Unele aspecte privind activitatea la minele Societăţii „Mica”, în Cercetare şi istorie

într-un nou mileniu, Galaţi, 2001, p. 199-204.

Eadem, Societatea „Mica”. Evoluţie şi activitate economică (1920-1930), în Sargetia, XXX, 2001-

2002, p. 639-650.

Eadem, Societatea „Mica”. Evoluţie economică. Probleme sociale şi investiţii culturale la Brad în

perioada interbelică, în Apulum, XLI, 2004, p. 580-608.

Eadem, Coordonate social-culturale în activitatea Societăţii „Mica” la Brad în perioada 1940-1948,

în Apulum, XLII, 2005, p. 421-434.

Eadem, Activitatea economică a Societăţii „Mica” în perioada 1940-1948, în Sargetia, 2005, p. 537-

550.

Eadem, Coordonate ale istoriografiei mineritului românesc în secolul XX, în Apulum, XLIV, 2007, p.

625-635.

Eadem, Exploatarea Roşia Montană. Investiţii economice şi realităţi social-culturale (1919-1948),

Alba Iulia, Editura Altip, 2007.

Rusu Abrudeanu, Ioan, Aurul românesc, Bucureşti, 1933.

Robescu, Gheorghe, Aspecte privind dezvoltarea mineritului şi a metalurgiei neferoase în nordul

Transilvaniei 1919-1940. Activitatea capitalului particular, în A.M..P, 4, 1980, p. 593-604.

Page 28: Mica Brad Si Rosia Montana Riscuta

26

Roşia Montană. Studiu etnologic, coordonatori Paula Popoiu, Georgeta Stoica, Doina Işfănoni,

Bucureşti, 2004.

Sîntimbreabu Aurel, Bedelean, Horea, Roşia Montană. Alburnus Maior. Cetatea de scaun a aurului

românesc, ediţia a II-a, Alba Iulia, Editura Altip, 2004.

Schreiber, Arpad, Problema pensionării conductorilor tehnici şi angajaţilor particulari, în

Montanistică şi metalurgie, 4, 1924, p. 1.

Societatea „Mica”. Năzuinţe şi înfăptuiri sociale (1920-1939), ediţia a II-a, Brad, Imprimeria Grapho-

Tipex, 2004.

Suciu, Gheorghe, Problema aurului în Munţii Apuseni, în Miniera, 1, 1945, p. 9.

Teodoreanu, Alexandru, Observaţiuni relative la înfiinţarea Direcţiunii Generale a Minelor în

România, în A.M.R., 1, 1920, p. 21-26.

Tomuţa, Ştefan, Evoluţia condiţiilor muncitoreşti miniere la minele de cărbuni din Ardeal şi Banat, în

Montanistică şi metalurgie, 3-4, 1927, p. 1; 5, p. 1; 6-7, p. 1-2.

Vajda, Ludovic, Începuturile revoluţiei industriale în mineritul şi metalurgia din Transilvania, în A.I.I.,

Cluj-Napoca, X, 1967, p. 173-194.

Vanci, Ggeorghe, Problema pregătirii profesionale a lucrătorilor din industria minieră, în Miniera, 4,

1939, p. 21-25.

Voicu, Octavian, Exploatarea şi extracţia aurului din minereuri, în A.M.R., 9, 1934, p. 341-344.

Idem, Instalaţii de preparare din ţară ce fac uz de flotaţie, în Miniera, 4, 1942, p. 115-119.

Zamfirescu, Gheorghe, Proprietatea minieră în legislaţia minieră, în Miniera, 11, 1930, p. 1.751-

1.752.

2000 trepte în mineritul zărăndean, Deva, 1979.


Top Related