Download - LUCRARE - Etica in Administratia Publica
CRISTIAN MARC ALDEAFACULTATEA DE STIINTE POLITICE, ADMINISTRATIVE SI ALE COMUNICARII
ANUL II, GRUPA 1
CUPRINS
I. Introducere..................................................................................................................2
II. Accepţiuni ale termenului şi evoluţia fenomenului..................................................3
III. Elementele favorizante ale fenomenului corupţiei în România şi consecinţele sale5
IV. Strategii de combatere a corupţiei - măsuri legislative şi instituţionale..................6
IV.1. Legislatie anticorupţie..................................................................................7IV.2. Instituţiile implicate în combatrea corupţiei................................................9
V. Rezultate ale luptei împotriva corupţiei şi percepţia opiniei publice.....................12
VI. Concluzii şi recomandări.......................................................................................15
VII. Anexă....................................................................................................................18
Bibliografie...................................................................................................................20
1
I. Introducere
Corupţia este un fenomen întâlnit în ţări diferite din punct de vedere
economic, cultural şi politic, într-o măsură mai mare sau mai mică, însă nici o ţară din
lume nu este în prezent imună la influenţa distructivă a corupţiei. Corupţia a existat
sub o formă sau alta încă din antichitate, odată cu apariţia primelor forme de
organizare socială, însă „fenomenul corupţiei” este mai vizibil în zilele noastre
datorită campaniilor de presă şi a mijloacelor multiple de mediatizare care au
transformat corupţia într-un subiect de interes maxim pentru public. De asemenea
schimbările economice atât la nivel intern cât şi internaţional au diminuat la rândul lor
gradul de acceptare a corupţiei. Prin urmare este de înţeles de ce combaterea acestui
fenomen a devenit o preocupare atât de importantă.
Problema corupţiei în Romania post-comunistă a constituit unul dintre factorii
ce au îngreunat progresul, procesul de dezvoltare economică şi politică, un element ce
a sabotat din interior drumul şi aspiraţiile României către o intrare în normalitate după
revoluţia din 1989.
Căderea comunismului a reprezentat primul pas către întoarcerea României la
matca europeană, la început prin deschiderea graniţelor şi restabilirea acelor
conexiuni cu statele europene care au făcut posibil transferul treptat de know-how
occidental. Ulterior, raporturile bilaterale cu anumite ţări din Europa au intrat pe
traiectoria impusă odată cu lansarea oficială a procesului de negociere a României cu
Uniunea Europeană. Instituţionalizarea şi sistematizarea acestor relaţii după preluarea
de către România a statutului de ţară candidată a imprimat un anumit ritm şi exigente
noi procesului de reformă politică şi administrativă monitorizat după rigorile tehnice
ale Bruxelles-ului. Cele mai sensibile zone ale reformei administrative, combaterea
corupţiei sistemice şi a rigidităţii structurilor birocratice au fost dintotdeauna capitole
dificile. Analizată din perspectiva cultural-istorică, problema corupţiei este cu atât mai
delicată cu cât românii înşişi recunosc că este o particularitate care face parte din
moştenirea lor culturală, atribuind-o fanarioţilor.
2
II. Accepţiuni ale termenului şi evoluţia fenomenului
În toate etapele istorice de organizare şi evoluţie a omenirii, corupţia
reprezintă mai mult decât o categorie juridică, fiind un fenomen antisocial greu de
definit. În dicţionarul encilopedic Larousse aceasta este definită ca „încalcare gravă a
normelor şi atributelor legale, prin utilizarea abuzivă a puterii publice pentru obţinerea
unor foloase personale necuvenite.” O altă definiţie citată1 de Liviu Radu în „Etica în administraţia publică”
consideră corupţia „un comportament care deviază de la îndatoririle oficiale în scopul
de a obţine caştiguri personale”.
În România întâlnim o definiţie recentă a conceptului de corupţie care se
doreşte a fi foarte cuprinzătoare, încercând parcă să le contopeacscă pe primele două
de mai sus într-una singură apărută într-un raport2 al Transparency International din
anul 2006. Conform acestui raport: „Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii
încredinţate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese
personale sau de grup.”
Corupţia poate fi analizată din mai multe perspective şi anume: sociologică,
economică, criminologică şi statistică, fiecare dintre aceste dimensiuni oferindu-ne
informaţii despre amploarea fenomenului sau implicaţiile şi consecinţele sociale ale
acestuia.
Corupţia, ca şi concept sociologic, reprezintă expresia unor manifestări ale
degradării morale şi spirituale, afectând opinia publică şi factorii decizionali ai
societăţii. Fenomenul corupţiei presupune activităţi imorale şi ilicite, realizate de
grupuri şi organizaţii publice şi private, dar şi de indivizi cu funcţii de conducere ori
de cei care exercită puterea publică, pentru obţinerea unor avantaje materiale, morale
sau a unui statut social superior. Formele pe care le îmbracă corupţia sunt variate,
pornind de la utilizarea şantajului, a constrângerii, până la mituire, cumpărare de
influenţă, înşelăciune, intimidare, etc. Dimensiunea sociologică a corupţiei furnizează
1 După William L. Richter, Frances Burke şi Jameson W. Doig, “Combating corruption, encouraging ethics”, ASPA Publications, Washington 19902 Transparency International, “Ghid anticorupţie”, Bucureşti 2006
3
informaţii despre cauzele şi condiţiile generatoare de corupţie, despre factorii de risc
în anumite domenii, ducând în final la explicarea proliferării unor activităţi ilegale.
Dimensiunea economică estimează şi evaluează preţul plătit de societate
pentru actele de corupţie, apreciind atât natura cât şi mărimea prejudiciilor cauzate de
acest fenomen.
Dimensiunea criminologică a corupţiei reprezintă o stare de abatere de la
moralitate, cinste şi datorie. Analiza criminologică a acestui fenomen reliefează starea
generală de normalitate şi moralitate a societăţii la un moment dat.
Dimensiunea statistică a corupţiei oferă informaţii în legătură cu amploarea şi
frecvenţa infracţiunilor.
Pentru a ilustra evoluţia infracţiunilor de corupţie şi încercările autorităţilor de
combatere a acestora în perioada 1990-2005 se pot utiliza informaţii furnizate de trei
instituţii implicate în activităţi de cercetare, urmărire penală şi sancţionare a faptelor
de coruptie, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Ministerul Justiţiei (statisticile Inspectoratului General al
Poliţiei Române oferă informaţii privind numărul persoanelor cercetate pentru
savârşirea unor fapte de corupţie, cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie prezintă situaţia cauzelor soluţionate şi a inculpaţilor trimişi în
judecată, în timp ce datele Ministerului Justiţiei oferă o imagine sugestivă despre
persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie).
Analiza statistică a datelor referitoare la infracţiunile de corupţie din perioada
1990-2005 pune în evidenţă existenţa a doua subperioade caracterizate de
tendinţe contrastante. Referitor la evoluţia numărului infracţiunilor de corupţie
cercetate de poliţie remarcăm prezenţa a două tendinţe: prima crescatoare, specifică
perioadei 1991-1997 (+30%), iar a doua descrescatoare, în perioada 1999-2005 (-
10%). Dinamica persoanelor cercetate de poliţie este caracterizată de o evoluţie
oscilantă, perioadele de creştere a numărului de persoane cercetate alternând cu cele
de descreştere. Analiza datelor statistice privind evoluţia numărului cauzelor
soluţionate de catre Parchet pune în evidenţă o tendinţă de creştere în intervalul 1991-
1997, descreştere în intervalul 1998-2002 şi din nou creştere începând cu anul 2003.
În ceea ce priveşte numărul persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni de
corupţie, analiza modificărilor procentuale relevă o tendinţă de creştere pentru
intervalul 1991-1997 de +28,7% şi de scădere pentru anii 1998-2003 în cuantum de -
6,7%. În ultimii ani se remarcă desemenea o creştere semnificativă a numărului
4
persoanelor condamnate din rândul funcţionarilor cu atribuţii de control, comparativ
cu anii precedenţi.
III. Elementele favorizante ale fenomenului corupţiei în România şi consecinţele sale
Relaţia corupţie democraţie trebuie analizată pornind de la adevărul că
dezvoltarea democraţiei nu este de natură să elimine corupţia politică, situaţie în care
trebuie identificate acele pârghii ale sistemului democratic care o încurajează, pentru a
se acţiona asupra lor.
În România cauzele cele mai importante care determină şi întreţin fenomenul
de corupţie sunt:
din punct de vedere subiectiv, starea de frustrare marcată de dificultatea
de a face faţă competiţiei, de dorinţa de mai bine pe fundalul care nu a indicat decât în
mică măsură mijloacele legale de realizare a bunăstării personale.
inflaţia legislativă ce demonstrează incoerenţa politicilor economice ale
statului de drept, reprezentând unul din factorii ce favorizează criminalitatea.
sărăcia, negarea ordinii sociale, criza de autoritate, răsturnarea bruscă şi
dramatică a sistemului de valori, favorizează de asemenea fenomenul corupţiei.
un rol semnificativ au campaniile electorale: modul de finanţare al
partidelor politice, care fac tot posibilul să promoveze interesele finanţatorilor. Mass-
media naţională şi internaţională a pus în lumină de mai multe ori grupurile de
interese care promovează anumite pachete legislative.
crima organizată care joacă un rol important în amplificarea corupţiei
prin cooptarea şi coruperea înalţilor oficiali.
Consecinţele perpetuării acestor nefaste stări de fapt în România sunt deosebit
de nefavorabile, cu consecinţe grave pe plan social, economic, dar şi al relaţiilor
internaţionale. Câteva dintre acestea sunt:
insuficienta dezvoltare economică datorată distribuţiei iraţionale a
resurselor şi cheluielilor;
diminuarea considerabilă a investiţiilor;
5
scăderea încrederii în guvern şi în instituţiile sale, ce poate conduce în
final la instabilitate politică;
încurajarea economiei subterane, activităţilor neproductive, duce la
slăbirea sistemul financiar şi afectează calitatea serviciilor;
prin coruperea funcţionarilor publici poate fi discreditat orice program
de redresare şi dezvoltare;
descurajarea investitorilor străini şi deturnarea fondurilor primite ca
ajutoare internaţionale.
Corupţia generează sărăcie, iar sărăcia duce la creşterea nivelului corupţiei. Ea
generează inegalitate, dar şi erodează încrederea populaţiei în instituţiile statului. Se
formează un cerc vicios în sensul că traficul de influenţă, corupţia şi neîncrederea se
alimentează una pe cealaltă.
IV. Strategii de combatere a corupţiei - măsuri legislative şi instituţionale
Fenomenul corupţiei a fost identificat în societate şi criticat încă din perioada
imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, dar măsurile legislative importante
de combatere a acesteia au început să fie luate atunci când criticile au început să vină
şi din afara ţării. Aderarea României la organisme internaţionale precum NATO şi
Uniunea Eurpeană a fost condiţionată şi de începerea unei lupte împotriva corupţiei la
nivel instituţional.
Într-o primă etapă, între anii 1990 şi 1993, instituţiile statului s-au implicat
într-o mică măsură în combaterea actelor de corupţie, dar dupa această perioadă se
poate remarca o intensificare a acţiunilor instituţiilor abilitate în instrumentarea
cauzelor de corupţie, îndeosebi după ce aceste instituţii au trecut printr-o perioadă de
reorganizare (este, de exemplu, cazul poliţiei a cărei activitate a fost organizată
conform prevederilor din Legea nr. 26 din 12 mai 1994). De asemenea, după această
perioadă, s-au intensificat eforturile legiuitorului de a îmbunătăţi cadrul legislativ,
lărgindu-se sfera faptelor de corupţie prin incriminarea şi sancţionarea unor noi fapte
de corupţie.
Una dintre măsurile cele mai importante adoptate de Guverul României este
Strategia Naţională Anticorupţie elaborată în 2005, care structurează lupta împotriva
6
corupţiei pe trei mari planuri: prevenire, combatere şi cooperare internă şi
internaţională. Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie lucrat la stabilirea unui standard,
unui set de norme privind integritatea ce trebuie aplicat pentru diverse sectoare ale
societăţii cum ar fi adminstraţia şi justiţia, dar şi educaţia sau sănătatea şi pune accent
pe de-o parte pe prevenire – campanii de informare şi educare şi crearea unui cod de
bune practici în sectorul public şi mediul de afaceri care să ducă la ridicarea nivelului
de integritate în societatea românească.
Cea de-a doua etapă sintetizată în Strategia Naţională Anticorupţie o reprezintă
combaterea practicilor ce deviază de la acest cod de bune practici, şi are drept punct
de plecare crearea sau perfecţionarea instituţiilor şi legislaţiei de combatere a corupţiei
mergând până la acţiunea propriu-zisă de combatere a corupţiei.
În fine, ultima parte a planului guvernamental conţine o strategie pentru
îmbunătăţirea coordonării interne şi a cooperării internaţionale.
IV.1. Legislatie anticorupţie
Anul 2006 a fost un an crucial pentru România, care a trebuit să facă eforturi
semnificative pentru a atinge nivelul de pregătire cerut de criteriile de aderare la
Uniunea Europeană. După cum se ştie, lupta împotriva corupţiei a fost unul din
domeniile principale în care Comisia Europeană a monitorizat România, cu atât mai
mult cu cât, încă din anul 2005, ţării noastre i-a fost aplicată o clauză de salvgardare
specială, care ar fi putut să ducă la amânarea aderării cu un an, în cazul constatării
unor deficienţe serioase în îndeplinirea angajamentelor vizând lupta împotriva
corupţiei. Legislaţia naţională privind corupţia a suferit modificări şi completări
semnificative în mod special în ultimii ani.
În ciuda problemelor şi deficienţelor de aplicare a legilor, acum există un
cadru legislativ funcţional care permite în mod specific sesizarea, urmărirea şi
sancţionarea faptelor de coruţie.
Pentru reducerea situaţiilor de risc privind comiterea faptelor de corupţie au
fost adoptate o serie de acte normative care să încurajeze dezvoltarea unui mediu
social mai sigur.
Astfel Legea nr. 140/1996 Codul Penal al României, cu completările
ulterioare, incriminează în capitolul privitor la infracţiunile de serviciu sau în legatură
7
cu serviciul, un număr de patru infracţiuni de corupţie – respectiv darea de mită,
luarea de mită, primirea de foloase necuvenite şi traficul de influenţă (art. 254-257).
Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitaţilor publice, a funcţiilor publice
şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, reglementează patru
categorii de infracţiuni care se circumscriu sferei faptelor de corupţie: infracţiuni de
corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni aflate în legatură
directă cu infracţiuni de corupţie sau infracţiuni asimilate acestora precum şi
infracţiunile îndreptate împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Legea nr. 622/2002 privind protecţia martorului.
Pentru a se evita utilizarea fondurilor ilicite, a fost adoptată legea nr. 43/2003
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care
reglementează o serie de aspecte privind sursele de finanţare a activităţii unui partid,
controlul finanţării activităţii partidelor politice, precum şi limitele maxime ale
cheltuielilor acestora.
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
stabileşte regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenţei
decizionale în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, având ca
scop sporirea responsabilităţii şi transparenţi administraţiei publice precum şi
stimularea participării cetăţnilor în procesul decizional. Principiile care stau la baza
acestei legi sunt: informarea prealabilă, consultarea şi participarea activă a cetăţenilor
la deciziile administrative şi elaborarea proiectelor de acte administrative.
Legea nr. 161/2003 a creat cadrul juridic eficient pentru prevenirea marii
corupţii şi asigurarea unei bune guvernări.
Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită al funcţionarilor publici
reglementează normele de conduită profesională a funcţionarilor publici, având ca
obiectiv creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea
interesului public şi eliminarea birocraţiei excesive.
Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Legea nr. 371/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Legea nr. 480/2004 pentru modificarea Codului de Procedură Penală.
8
Legea nr. 571/2004 pentru protecţia personalului din instituţiile şi autorităţile
publice care semnalează încalcarea legii.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi
unele măsuri adiacente.
IV.2. Instituţiile implicate în combatrea corupţiei
Trecerea la economia de piaţă şi descătuşarea iniţiativei private, pe fondul
unui aparat birocratic învechit, au făcut ca fenomenul corupţiei să prolifereze într-o
multitudine de noi domenii, cum sunt, spre exemplu, cele financiar-bancare, vamale,
comerciale, al privatizării agenţilor economici cu capital de stat ş.a.
De asemenea, corupţia din Poliţie, Justiţie, aparatul de control al statului etc. a
pus sub semnul întrebării capacitatea unor instituţii publice de a participa în mod
efectiv la lupta împotriva marii corupţii.
La semnalele primite deopotrivă din partea organismelor internaţionale cât şi
din rândul societăţii româneşti, Guvernul României a elaborat un program pe baza
căruia să fie organizată şi implementată lupta împotriva corupţiei.
Eficientizarea luptei împotriva corupţiei presupune orientarea instituţiilor şi
organelor statului angrenate (organele de poliţie, procurori, judecători, Garda
Financiară, Oficiul Naţional pentru prevenirea corupţiei şi spălarea banilor) înspre
planurile: politic, juridic şi social-cultural. Ţinta corupţiei au devenit toate instituţiile
statului ce servesc la aplicarea legii, controlul graniţelor naţionale, agenţiile de
emigrare, serviciile militare, unităţile vamale, poliţia, etc. Printre mijloacele de
combatere a corupţiei pot fi enumerate saupravegherea electronică, operaţiunile sub
acoperire, procedurile noi de investigare, protecţia şi imunitatea martorilor.
După cum este precizat în majoritatea rapoartelor de monitorizare a luptei
anticorupţie din România, problema actuală nu este neapărat lipsa aparatului
instituţional sau legislativ, ci dificulatatea cu care acesta este utilizat sau aplicat.
Astfel, o prezentare a strategiilor guvernamentale este utilă, dar de la strategie până la
implementare s-a dovedit în timp că este un drum uneori prea lung.
În acest context au fost înfiinţate instituţi cu rol în prevenirea şi combaterea
corupţiei, precum Parchetul Naţional Anticorupţie (P.N.A.), ulterior transformat în
Direcţia Naţională Anticorupţie (D.N.A.), Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.),
Corpul de Control al Primului Ministru, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea
9
şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), Curtea de Conturi, Avocatul
Poporului.
Instituţiile cu responsabilitatea cea mai mare în ceea ce priveşte combaterea şi
sancţionarea corupţiei sunt D.N.A. şi recent înfiinţata A.N.I..
Direcţia Naţională Anticorupţie, înfiinţată iniţial sub numele de Parchetul
Naţional Anticorupţie prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, este
organul judiciar cu rolul central în combaterea corupţiei pentru că de asigurarea
deplinei sale funcţionalităţi, a lipsei de partizanat a anchetelor sale, de obţinerea unor
rezultate concrete în cauzele vizând infracţiuni de corupţie la nivel înalt a depins, în
mare măsură, credibilitatea eforturilor anticorupţie depuse de România.
Rapoartele Comisiei Europene din 2003 şi 2004, prezentau corupţia drept „o
problemă serioasă şi extinsă care afectează aproape toate aspectele societăţii”.3 Faptul
că în ciuda campaniei naţionale anticorupţie iniţiate în 2003, şi a eforturilor începute
anterior acesteia, raportul din 2004 nu prezenta nici o diferenţă în ceea ce priveşte
nivelul de percepţie al corupţiei faţă de 2003, a reprezentat un semnal de alarmă
pentru autorităţile române. Aplicarea propriu-zisă a diverselor si numeroaselor
strategii apare ca problema centrală în încetinirea procesului de combatere a corupţiei.
În raportul din 2004 era precizat fapul ca lupta împotriva corupţiei este
împiedicată chiar de către instituţiile care sunt însărcinate cu aplicarea măsurilor
legale, în rândul cărora se regăsesc „probleme de integritate”. Înca o dată apărea ca
problemă nu lipsa, ci ineficienţa sau chiar incorectitudinea instituţiilor responsabile cu
lupta anitcoruptie. În plus, cu toate că au fost adoptate, măsurile din cadrul strategiei
naţionale anticorupţie acestea au avut un „efect limitat”. Acelaşi raport reclama slaba
coordonare în rândul instituţiilor implicate în lupta anticorupţie, ceea ce duce evident
la o eficienţă redusă şi în cazul întregului proces.
În urma restructurărilor care au vizat cadrul instituţional, statutul şi funcţiile
D.N.A.4, instituţia are acum structura, competenţele şi puterile necesare exercitării
eficiente a misiunii sale de luptă împotriva corupţiei la nivel înalt.
Principalele coordonate pe care s-a axat strategia Direcţiei Naţionale
Anticorupţie în anul 2006 au fost îmbunătăţirea capacităţii instituţionale, dezvoltarea
capacităţii operaţionale, îmbunătăţirea cooperării internaţionale şi a cooperării cu
celelalte organisme implicate în lupta împotriva corupţiei, inclusiv cu direcţia
3 Raportul Comisiei Europene, 20044 Reformă începută în luna octombrie 2005 şi finalizată în anul 2006
10
specializată în lupta împotriva crimei organizate, astfel încât să se asigure creşterea în
continuare a numărului rechizitoriilor, punerilor sub acuzare, condamnărilor şi a
sentinţelor descurajatoare pentru consolidarea progresului înregistrat şi transmiterea
unui puternic semnal către întreaga comunitate privind ireversibilitatea acestui proces.
Rezultatele obţinute de Direcţia Naţională Anticorupţie în cursul anului 2006
şi profesionalismul anchetelor sale, au fost apreciate în mod deosebit de experţii
europeni, acestea fiind reflectate pozitiv în concluziile celor două Rapoarte de Ţară
elaborate de Comisia Europeană pentru România şi Bulgaria anul trecut.
Direcţia Naţională Anticorupţie a încetat să se mai ocupe de cazurile de
corupţie mică şi şi-a îndreptat atenţia către cazuri de mare şi medie corupţie, iar
cantitatea şi calitatea investigaţiilor nonpartizane a crescut considerabil în comparaţie
cu perioada anterioară.
Numai în anul 2006 au fost soluţionate 1.092 de cauze dintre care în 127 s-a
dispus trimiterea în judecată, faţă de 111 în 2005. În cele 127 de cauze în care s-au
întocmit rechizitorii, au fost trimişi în judecată 360 de inculpaţi, din care 33 în stare de
arest preventiv (faţă de 744 de inculpaţi, din care 36 în stare de arest preventiv),
pentru săvârşirea a 929 de infracţiuni, după cum urmează:o 157 - luare de mită o 48 - dare de mită o 78 - trafic de influenţăo 1 - primire de foloase necuveniteo 6 - infracţiuni prevăzute de art.61 din Legea nr.78/2000, modificată şi completatăo 103 - infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, dintre care: 3 - stabilirea unei valori
diminuate a bunurilor; 30 - creditare cu încălcarea legii; 20 - utilizare a creditelor în alte scopuri; 8 - obţinere de foloase necuvenite de către persoane cu funcţii de control; 10 - efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia îndeplinită; 2 - folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii; 6 - folosire a influenţei ori autorităţii; 3 – şantaj şi 21 - abuz în serviciu
o 215 - infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, din care: 2 - tăinuirea bunurilor; 19 - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni; 148 - fals şi uz de fals; 7 - spălare a banilor; 19 - abuz în serviciu contra intereselor publice; 11 - evaziune fiscală; 7 - bancrută frauduloasă şi 2 - nerespectarea regimului armelor de foc şi al muniţiilor
o 32 - infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europeneo 289 - alte infracţiuni.Prejudiciul total reţinut în rechizitorii a fost de peste 170.600.000 RON.
Cea de-a doua instituţiei cu rol determinant în combaterea fenomenului
corupţiei este Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.). Agenţia a fost înfiinţată prin
adoptarea şi promulgarea Legeii nr.144/2007 care stabileşte normele de organizare şi
funcţionare ale acesteia. Instituţia are rolul de a organiza în mod unitar şi
instituţionalizat activitatea de control al averilor dobândite în perioada exercitării
mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor publice şi a verificării conflictelor de interese,
11
precum şi de sesizare a incompatibilităţilor, în vederea exercitării funcţiilor şi
demintăţilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate şi transparenţă.
O lună mai târziu, în iunie 2007, această lege a fost modificată şi completaă
prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2007.
Deşi în proiectul de lege care a plecat de la Guvern această institiţie urma să
constituie o armă puternică împotriva corupţiei în funcţiile publice, în momentul
adoptării ei de către Parlament ea şi-a pierdut aproape toată forţa. Legea a fost radical
modificată în plenul celor doua Camere în sesul limitării atribuţilor şi instrumentelor
sale de acţiune sale.
Un aspect important pentru actul normativ era autonomia Agenţiei Naţionale
de Integritate şi statutul directorului ei. Dacă în textul iniţial al legii Agenţia de
Integriate era un organism independent, fără subordonare politică, în varianta finală ea
intră sub controlul parlamentar, mai exact al camerei superioare - Senatul. Trebuie
menţionată şi incompatibilitatea avocat – parlamentar care nu se regăseşte în legea
ANI deşi a fost modificată la scurt timp de la promulgare de o ordonanţă
guvernamentală. Inspectorilor de integritate le-au fost limitate puterile în urma
dezbaterilor din Camera Deptaţilor - pentru a evalua averea unui demnitar aceştia
trebuie să facă expertize, dar numai dacă cel cercetat este de acord.
Agenţia Naţională de Integritate, în forma actauală de funcţionare are
instrumente de verificare a averilor, dar nu este o armă viabilă în lupta împotriva
corupţiei. Înfiinţarea acestei instituţii pare să fii fost mai degrabă doar o măsură ce
trebuia bifată în procesul de reformă în justiţie pentru a evita o eventuală clauză de
salvgardare pe domeniul justiţiei.
V. Rezultate ale luptei împotriva corupţiei şi percepţia opiniei publice
Efectele măsurilor adoptate în vederea luptei împotriva corupţiei au început să
se vadă în ultimii ani dacă avem în vedere activitatea instituţiilor însărcinate cu
combaterea acestui fenomen. Totuşi, dacă luăm în considerare opinia publică cu
privire la lupta instituţionalizată împotriva corupţiei, aşa cum reiese din ultimul raport
al Transparency International5, România are cel mai scăzut indice de percepţie a
5 Conform Indicelui de Percepţie a Corupţiei 2006, România a depaşit cu o zecime punctajul ţărilor unde corupţia este percepută drept generalizată şi care au obţinut un punctaj egal sau mai mic de 3
12
corupţiei (IPC6) (anexa 1, pag.18), rezultat a cărui cauză principală este ritmul lent de
implementare a reformelor anticorupţie.
Corupţia este percepută ca fiind cea mai gravă problemă socială a României,
situându-se înaintea altor probleme sociale cu care se confruntă populaţia, cum ar fi:
sărăcia, lipsa locuinţelor şi a locurilor de muncă, birocraţia excesivă etc.
În percepţia publică, corupţia poate fi neagră, gri sau albă spune J.A. Gardiner
în „Definiţia corupţiei – Raport la cea de a V-a Conferinţă internaţională
anticorupţie”.
Corupţia neagră subzistă atunci când actul este condamnat atât de opinia
publică cât şi de elitele societăţii dorindu-se pedepsirea lui. Corupţia gri există atunci
când numai unii membrii ai societăţii, şi anume elitele, doresc pedepsirea actului
ilicit. Corupţia albă apare atunci când atât elitele cât şi opinia publică nu sprijină
încercarea de pedepsire a unor forme de corupţie (de exemplu: lobby-ul).
Corupţia este definită de populaţie ca având o amploare şi intensitate deosebite
în momentul de faţă. Fenomenul este perceput din mai multe perspective.
Perspectiva normativă este predominantă şi identifică acest fenomen cu
obţinerea unor avantaje materiale sau morale din exercitarea unor funcţii publice.
Perspectiva politică este prezentă datorită implicării în acest fenomen a unor
persoane care exercită funcţii politice sau publice, obţinând avantaje substantţiale de
pe urma acestora.
Din perspectiva socială corupţia este considerată ca fiind principalul factor
care a determinat polarizarea societăţii româneşti la doua extreme: cei saraci - care
formează marea majoritate a populaţiei României şi care continuă să creadă în
virtuţile moralităţii şi respectării legalităţii şi cei bogaţi (sau în curs de a se îmbogăţi)
- între care se numară cei favorizaţi de putere sau autorităţi ori care se identifică cu
acestea. Aceştia ignoră moralitatea sau legalitatea, utilizând pentru satisfacerea
intereselor personale tot felul de mijloace ilicite între care, corupţia şi frauda.
Între cauzele principale ale corupţiei estimate în general de populaţie se
numară cele care privesc factorii politici şi economici precum: dorinţa celor de la
putere de a se îmbogăţi rapid asociată cu lipsa de interes a acestora de a lupta efectiv
împotriva corupţiei ca şi nivelul scăzut al salariilor celor care lucrează în sectorul
puncte din maxim 10 posibile. România a obţinut numai 3.1 puncte in 2006, punctaj cu o zecime superior celui de anul trecut (3.0 în 2005), prin comparatie cu Bulgaria, care a obtinurt 4.0 puncte.6 IPC este un indice complex, care reflectă percepţia oamenilor de afaceri şi a analiştilor de ţară, străini sau naţionali.
13
public. Majoritatea persoanelor consideră că guvernele care s-au succedat în perioada
de tranziţie nu au reusit să reducă simţitor corupţia, ea fiind considerată o adevarată
maladie socială care afectează nivelul de viaţă al oamenilor. În urma a numeroase
studii asupra corupţiei reiese faptul că populaţia se simte cel mai mult afectată în mod
personal de faptele de corupţie în relaţia pe care o are cu unele instituţii publice, cum
ar fi cele din sănătate, administraţie publică, vamă, şcoală, poliţie, barou de avocaţi
etc., dar fenomenul de corupţie se manifestă şi în realizarea actului de justitie prin
presiunile politice şi de altă natură asupra magistraţilor, încercarile de corupere a
unor magistraţi şi traficul de influenţă exercitat de unii avocaţi pe lângă magistraţi.
În ceea ce priveşte prevenirea şi controlul corupţiei, cele mai eficiente
instituţii sunt percepute de majoritatea populaţiei ca fiind: Direcţia Naţională
Anticorupţie, mass-media, justiţia si poliţia.
Un studiu important se regăseşte în raportul de evaluare a politicilor
anticorupţie ale guvernului României realizat de Freedom House la solicitarea
Ministerului Justiţiei în anul 2005. În paginile acestui amplu studiu, se regăsesc
observaţii referitoare la toate nivelurile implicate în lupta anticorupţie, dar şi o
importantă secţiune ce prezintă principalele aspecte pozitive şi negative referitoare la
eforturile făcute.
Rezultatul luptei împotriva corupţiei, aşa cum reiese şi din raportul Comisiei
Europene, este neconcordant sau mai bine zis există o diferenţă între strategiile
guvernamentale şi aplicarea acestora propriu-zisă. Un alt aspect negativ este unul ce a
constituit o temă de dezbatere intensă în societatea românească în ultimul timp, şi
anume lipsa independenţei politice şi profesionale a procurorilor. Freedom House
denunţă acest punct ca fiind cu adevărat problematic în procesul anticorupţie. De
asemenea, ca puncte negative studiul menţionează slaba coordonare dintre
organismele de control şi parchet, precum şi neutilizarea instrumentelor
administrative de combatere a corupţiei.
Pe lângă aspectele negative, putem însă găsi şi câteva aspecte ce sunt
recunoscute ca fiind pozitive. Consolidarea societăţii civile româneşti, şi rolul
crescând al acesteia în prevenirea corupţiei este principalul aspect pozitiv remarcat de
Freedom House. Prin solicitarea liberului acces la informaţii de interes public, şi prin
promovarea declaraţiilor detaliate de avere, organizaţiile societăţii civile au contribuit
la creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei în România.
14
Campaniile de informare „Coaliţia pentru un parlament curat”7 şi „Nu da şpagă”8 au
constituit în opinia Freedom House un succes în ridicarea gradului de informare
privind integritatea atât la nivelul societăţii civile cât şi la nivel politic.
În acelaşi timp, susţinerea inclusiv finaciară a organizaţiilor non-
guvernamentale este precizată ca o recomandare pentru Guvernul Romaniei,
menţionandu-se că acestea se bucură de un apreciabil grad de încredere în rândul
populaţiei. Alt aspect pozitiv prezent în raportul Freedom House este progresul
privind prevenirea corupţiei în rândul demnitarilor, prin suspendarea imunităţii
foştilor miniştri şi prin adoptarea versiunii îmbunătaţite a declaraţiei de avere.
Astfel sunt semnalate progrese semnificative, dar şi întârzieri şi
disfuncţionalităţi grave în procesul de prevenire şi combatere a coruptiei din România.
Un alt document ce a avut un impact semnificativ în opinia publică din
România a fost cel al organizaţiei Transparency International, Ghidul Anticorupţie.
Realizat în anul 2006 sub forma unui ghid, acesta prezintă principalele cazuri în care
se poate vorbi despre corupţie, precum şi legislaţia şi practicile guvernamentale în
acest domeniu. Corupţia ca o problema pentru cetăţean este conceptul cu care
operează acest ghid, abordarea aceasta având menirea de a dezvolta un curent de
opinie anticorupţie, şi o cunoaştere mai bună a „pagubelor” aduse de aceasta,
elemente fără de care o lupta pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul
populaţiei nu poate reuşi.
VI. Concluzii şi recomandări
Corupţia este considerată un aspect negativ major, ca o „boala” a societăţii
romaneşti de tranziţie. Corupţia subminează eficienţa şi legitimitatea instituţiiilor
statului şi limitează dezvoltarea economică a României”9. În plus, percepţia corupţiei
la nivel înalt contribuie la decăderea nivelului şi aşa scăzut de încredere a cetăţenilor
faţă de instituţiile statului. În mod unanim se recunoaşte că lupta împotriva corupţiei
trebuie să constituie unul dintre principalele puncte pe agenda publică a României, în 7 Acestă campanie a avut drept scop informarea cetăţenilor cu privire la integritatea candidaţilor înscrişi pe liste la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, fiind menţionaţi candidaţii ce au fost implicaţi în diverse scandaluri.8 Iniţiată de Fundatia Concept, Oops Media si Transparency Interntional această campanie a fost menită spre a avertiza prin intermediul mass-media populaţia asupra efectelor negative pe care le are practica de dare de mită.9 Raportul 2003
15
vederea unei alinieri la o normalitate din punct de vedere politic, social şi economic ,
şi la armonizarea efectivă a societăţii romaneşti cu practicile europene.
Deasemenea, de actualitate este şi procesul de reformă in justiţie, cu toate
dezbaterile şi controversele pe care le generează, care ar putea contribui la o mai mare
eficienţă în lupta impotriva corupţiei. Dar rezultatele tuturor acestor eforturi vor putea
fi văzute şi evaluate abia peste o perioadă considerabilă de timp. În orice caz, de
aceste rezultate vor depinde in mare măsură şi celelălte domenii în care România s-a
angajat, faţă de partenerii europeni dar şi faţă de proprii cetăţeni, să facă progrese
semnificative. Un numar de cazuri intens mediatizate (cazul rafinăriei Rafo, cazul
Petromidia, mătuşa Tamara, etc.) dau impresia unei oarecare intensificari în
activitatea anticorupţie.
Pentru un parcurs mai bun în lupta împotriva corupţiei în condiţile în care
există o bază legisltativă şi instituţională încă nefinalizată s-ar putea lua mai multe
măsuri în plan educaţional, administrativ şi coercitiv:
Înăsprirea legislaţiei actuale în sensul eficientizării procedurilor de control
pentru identificarea abuzurilor şi sancţionarea lor. Elaborarea unor proiecte legislative
care să asigure incriminarea coordonată şi sistematică a corupţiei naţionale şi
internaţionale.
Aplicarea cu rigoare a legislaţiei în vigoare indiferent de persoană sau statutul
acesteia.
Aplicarea unor forme de justiţie restaurativă în pedepsirea faptelor de corupţie
şi trafic de influenţă, precum munca în folosul comunităţii.
Accentuarea rolului educaţiei civice şi morale în sistemul educaţional.
Publicarea corectă a declaraţiilor de avere.
Specializarea persoanelor şi organismelor implicate în lupta pentru combaterea
corupţiei şi dotarea acestora cu mijloacele necesare exercitării funcţiilor lor.
Strângerea relaţiilor de cooperare între instituţiile şi organismele care au ca şi
obiect de activitate lupta împotriva corupţiei.
Asigurarea independenţei şi autonomiei persoanelor abilitate cu prevenirea,
anchetarea, urmărirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie, care trebuie să fie
libere de orice influenţă incompatibilă cu statutul lor şi să dispună de mijloacele
adecvate pentru obţinerea lor.
16
Limitarea oricărei imunităţi în ceea ce priveşte anchetarea, urmărirea şi
sancţionarea infracţiunilor de corupţie numai la ceea ce este necesar într-o societate
democratică.
Îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi sporirea eficienţei şi
responsabilizării sistemului judiciar.
Rezolvarea problemelor legate de subdimensionarea schemelor de personal şi
a problemelor legate de nivelul scăzut de salarizare în aparatul administrativ şi în
sistemul judiciar.
Acestea sunt unele dintre principalele căi de acţiune care dacă ar fi întreprinse
ar putea determina o scădere a dimensiunilor fenomenului corupţiei din ţara noastră.
Dar nu absenţa strategiilor şi planurilor este problema, ci de cele mai multe ori
aplicarea, implementarea acestora se dovedeşte a fi o sarcină prea dificilă pentru
autorităţi.
Necesitatea combaterii acestui fenomen este direct legată de importanţa
esenţială a credibilităţii ţării. Vocea României ca nou stat membru al Uniunii nu ar fi
la fel de sonoră, iar poziţiile exprimate de acesta nu ar cântări la fel de greu în
condiţiile în care România nu se debarasează de imaginea de ţară coruptă,
demonstrând că are instrumente suficient de puternice pentru a reduce sau a ţine sub
control acest fenomen. Recuperarea credibilităţii României ar putea avea un impact
major asupra fructificării oportunităţilor de afirmare naţională prin creşterea încrederii
cetăţenilor în reprezentanţii lor, şi internaţională prin posibilitatea de a introduce o
viziune asupra viitorului Uniunii Europene şi a celorlalte organisme internaţionale din
care face parte, sau de a contribui cu puncte de vedere legate de priorităţile şi
direcţiile reformării proiectului său politic şi instituţional.
17
VII. Anexă
Conform datelor publicate de Transparency International în 2006, într-un clasament format din toate ţările membre ale UE şi ţările candidate sau aspirante, România se situează pe ultimul loc (29), ceea ce o face cea mai coruptă ţară din eşantionul studiat.Trebuie menţionat faptul că Indicele Percepţiei Corupţiei se măsoară pe o scară de la 1 la 10, 10 însemnând gradul cel mai scăzut de corupţie.
Locul in topul corupţiei
în Europa
Ţara Locul în topul mondial
al corupţiei
Indicele Percepţiei
Corupţiei (CPI)
1 Finlanda 2 9.6
2 Danemarca 4 9.5
3 Suedia 6 9.2
4 Austria 10 8.7
5 Olanda 11 8.6
6 Marea Britanie 11 8.6
7 Luxembourg 13 8.5
8 Germania 16 8.2
9 Franta 18 7.5
10 Belgia 19 7.4
11 Irlanda 19 7.4
12 Spania 23 7.0
13 Malta 25 6.6
14 Portugalia 26 6.5
15 Estonia 27 6.4
16 Slovenia 31 6.1
17 Cipru 37 5.7
18 Ungaria 40 5.0
19 Italia 40 5.0
20 Lituania 44 4.8
18
21 Republica Ceha 47 4.3
22 Grecia 47 4.3
23 Slovacia 47 4.3
24 Letonia 51 4.2
25 Bulgaria 55 4.0
26 Turcia 65 3.5
27 Polonia 70 3.4
28 Croatia 70 3.4
29 Romania 85 3.1
19
Bibliografie
1. Mogaldea Ioan I., „Corupţia în România”, Editura Majadahonda, Bucureşti
1998
2. Ştefan Crişu, „Legislaţie românească anticorupţie”, Editura Argessis Print,
Bucureşti 2003
3. Legilaţia Corupţiei şi evziunii fiscale, Editura Moroşan 2006
20
4. Emilia Mădulărescu, „Traficul de influenţă: Studiu de doctrină şi
jurisprudenţă”, Editura Hamangiu, Bucureşti 2006
5. Nessim Ghouas, „Endeavouring and Forfeiting. Romania on Integration,
Integrity and Democracy”, Cluj-Napoca 2005
Pagini web:
1. http://www.gallup.ro/romana/poll_ro/releases_ro/pr020517_ro/pr020517_ro
2. http://www.freedomhouse.org/template.cfm?
page=287&words=romania&submit_search.x=0&submit_search.y=0
3. www.infoeuropa.ro/ieweb/imgupload/
Sinteza_dezbaterii_cu_tema_Europenitatea_Romaniei_- _24_oct_2.pdf
4. http://www.pna.ro/
5. www.transparency.org
6. http://www.senat.ro/PaginaPrincipala.aspx?tdID=154&divID=73&b=0&adr=
%2fpagini%2fRelatii+cu+presa%2freglementari+legislative.htm
7. http://www.realitatea.net/65963_Monica-Macovei--Legea-ANI-nu-e-mai-
severa-.html
8. http://www.guv.ro/guvernul/form-siteuri-guv.php
9. http://www.wall-street.ro/articol/Economie/18994/Laptele-si-mierea-vor-
curge-greu-din-robinetul-UE-dupa-aderare.html
21