Note de curs (Nicușor Jitea)

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

Morfologie

2. PĂRȚILE DE VORBIRE FLEXIBILE

2.1. Substantivul

2.1.1. Definiție. Caracteristici

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește

clase de obiecte: fiinţe (om, părinte, fată), lucruri (carte, sac, loc),

fenomene ale naturii (ceaţă, vânt, zăpadă), acţiuni (scriere, urcare,

vedere), stări (criză, bucurie, tristeţe), însuşiri (frumuseţe, bunătate,

înţelepciune), relaţii (prietenie, rudenie, duşmănie).

Categoriile morfologice ale substantivului: gen, număr, caz,

determinare.

genul este fix (substantivul studentă nu este femininul

substantivului student – acestea sunt substantive diferite);

substantivul se schimbă numai după număr, caz și

determinare declinare;

flexiunea substantivului se realizează prin desinențe, prin

articolul definit, precum și prin alternanțe fonetice;

categoriile gramaticale se exprimă și analitic, prin prepoziții,

prin articolul nedefinit sau prin mărcile de caz proclitice lui, al.

Forma-tip = forma de dicționar: N-Ac, sg., nearticulat.

Substantivele sunt cele mai numeroase.

2.1.2. Clasificare

1) după natura denumirii:

a) substantive comune (apelative) – denumesc obiecte de același fel

(cele mai numeroase):

- concrete: animate (om, copil etc.), inanimate (caiet, pai etc.);

- abstracte: veselie, bunăvoință

1